stresul, boala secolului
DESCRIPTION
stres, boala, secol, dirigintieTRANSCRIPT
Stresul, boala secolului
Diriginte: Cuzub Mihai MarcelŞcoala Gimnazială “Nicolae Apostol” Ruginoasa
Ca preocupare practică în sensul cunoaşterii de sine şi de altul, psihologia a apărut
odată cu omul, cu dezvoltarea contactelor interumane. În chip firesc,oamenii nu au aşteptat
constituirea unei ştiinţe psihologice pentru a-şi pune întrebări cu privire la viaţa sufletească,la
comportamentul semenilor, la relaţiile interpersonale,la însuşirile personale etc.Din
răspunsurile date la asemenea întrebări s-a născut o psihologie empirică,fixatăşitransmisă mai
întâi pe cale orală, în care s-au condensat opinii şi observaţii ocazionale de viaţă cotidiană.
Psihologia se ocupă cu studiul şi descoperirea legilor care guvernează procesele şi
fenomenele psihice, activitatea psihică în general. În alţi termeni psihologia este ştiinţa care se
ocupă cu desrierea şi explicarea fenomenelor şi însuşirilor psihice verificabile.
Ea este una dintre disciplinele fundamentale care se ocupă de om, de studiul acestuia
ca fiinţăindividualăşisocială. Prin sistemulsău psihic, omul se deosebeşte esenţial de celelalte
fiinţe,devine capabil nu numai de a se adapta mediului, ci şi de a-l transforma, de a-l modela
în raport cu trebuinţele şi interesele, scopurile sale, principalele note definitorii ale umanului
legându-se cu precădere de psihic.
Stresul, numit şi boala secolului, este una din cele mai mari disfuncţionalităţi care
apare pe parcursul activităţilor de zi cu zi; pentru că oamenii au rareori posibilitatea de a
influenţa evenimentele stresante, tot ce pot face este să-şi însuşească nişte strategii adaptative
care să-i facă mai rezistenţi la agresiunile psihice şi mai eficienţi în activitatea profesională.
Uneori, stresul profesional este considerat ca un element pozitiv, ca efect benefic
asupra performanţelor; în condiţiile în care o exigenţă a mediului profesional este motivantă
pentru individ, aceasta acţionează ca un factor de stres pozitiv. În acelaşi timp, dacă o
constrângere este percepută ca neplăcută, dificilă şi se manifestă permanent, ea poate
conduce la stres şi la efectele sale negative.
Stresul, ca proces de mobilizare şi apărare a organismului în faţa unor situaţii
neaşteptate, se concretizează în reacţii extrem de diferite de la un individ la altul şi de la o
situaţie la alta. Răspunsurile sunt deci individuale şi nu neapărat negative. Există persoane
pentru care stresul este „sarea şi piperul vieţii", factor puternic, energizant. Aceste persoane
dispun nativ sau şi-au dezvoltat prin antrenament rezistenţa la stres.
În condiţiile de normalitate, psihologii trebuie să-şi găsească echilibrul şi răspunsuri
noi faţă de situaţii noi. Stresul nu este neapărat un efect negativ şi, de aceea, poate constitui o
greşeală concentrarea doar asupra efectelor sale patologice. Un nivel moderat de stres poate fi
chiar un important factor motivaţional sau poate fi un instrument în dobândirea unei adaptări
dinamice de noi situaţii.
Termenul stres provine din cuvântul omonim englez (stress), care în limba de origine
înseamnă constrângere, forţă, solicitare. Prin stres desemnăm orice stare de tensiune creată, de
agresiune provenind din mediul extern sau intern, faţă de care organismul se apără pe calea
unor reacţii de adaptare.
Noţiunea de stres a devenit un fapt cotidian. Stresul însoţeşte orice activitate în care
omul este implicat, aceasta ca rezultantă posibilă a unui conflict ce poate fi generat de
activitatea în sine şi cel care o prestează. Vorbim astfel despre stresul vieţii de zi cu zi, al
mediului ambiant, familial, profesional, şcolar.
Stresul este reacţia pe care oamenii o pot avea atunci când simt că nu se pot adapta
solicitărilor şi presiunilor cărora trebuie să le facă fata în viaţa de familie, personală sau la
locul de muncă. Solicitările nu conduc neapărat la stres. Ele pot stimula succesul care conduce
satisfacţia în muncă. Problemele apar atunci când solicitările sunt prea mari şi pe termen lung
sau acţionează din mai multe direcţii; unele persoane îşi pot pierde controlul ceea ce conduce
la stres.
Stresul şi mecanismele implicate în apariţia stresului.
În general, sunt posibile trei perspective asupra stresului în funcţie de accentul pus pe
situaţia stresantă, răspunsulla stres sau interacţiunea dintre stimul şi răspuns, persoană şi
mediu.
Prima perspectivă considerată că stresul este inerent stimulilor sau situaţiei.
Aceşti stimuli se numesc stresori sau factori stresanţi. O situiaţie conflictuală sau
frustrantăeste un factor stresant. Factori stresanţi sunt şi zgomotul, aglomeraţia, evenimentele
negative şi/sau pozitive de viaţă, supraîncărcarea muncii şi altele. Totuşi,sepoate foarte uşor
observa diferenţele individuale în reacţia la stres: aceeaşi situaţie va apare stresantă pentru un
subiect şi neutră pentru altul. Dacă socotim căstresul este inerent stimulilor nu putem explica
răspunsul diferit al indivizilor la situaţiile stresante.
Definirea stresului prin accentul pus pe reacţia sau răspunsul organismului a câştigat
teren
odată cu cercetările de largă circulaţie ale lui H. Selye. Din această perspectivă,stresul este
suma reacţiilor nespecifice ale organismului la solicitările extreme.
Dealtfel, Selye a fost celcare a inpus noţiunea de „ stres”. El a observat că agenţii
nocivi din mediu care acţionează asupra organismului provoacă atât modificări specifice lor,
cât şi o serie de efecte care nu le sunt caracteristice ( ex. Reacţii de apărare, leziuni la nivelul
unor organe interne, modificarea parametrilor sistemului nervos etc.). Stresul biologic, descris
iniţial ca sindromgeneral de adaptare se referă la o stare a organismului manifestată prin
reacţii nespecifice, ca răspuns la agenţi nocivi.
Tot Selye este cel care a făcut distincţia între stresori, ca agent cu influenţe nocive
asupra organismului şi stres, ca stare resimţită în urma acţiunii unuia sau mai multor stresori.
Mai mult, pentru a face diferenţa între manifestările pozitive ( ex. mobilizare ) şi negative (ex.
consum nervos excesiv ) ale stresului, Selye introduce termenii de eustres ( stres pozitiv ) şi
distres ( stres negativ ).
Din punct de vedere psihologic, pare mai adecvată o definiţie cognitivă asupra
stresului.
Din această perspectivă,stresulnu rezidă nici în situaţia stresantă,nici în răspunsul la stresori ci
în interacţiunea dintre persoana umană şi situaţia stresantă. Mai exact,stresul apare ca o
discrepanţă perceptuată subiectiv între solicitări şi autoevaluarea capacităţilor proprii. Este
consideratăcea mai complexăabordare, în care nu se mai acordă factorilor stresanţi conotaţii
de nocivitate egale pentru toţi oamenii, şi în care personalitatea are rol de moderator între
stresori şi reacţiile pe care aceştia le provoacă.
Stresul poate fi cauzat de diferiţi agenţi stresori atât la locul de muncă, cât şi în afara
acestuia. El poate avea diferite cauze şi diferite forme de manifestare. Unele persoane se pot
adapta mai bine la agenţii stresori, altele mai puţin, în funcţie de personalitate şi circumstanţe.
Stresul poate avea o varietate de cauze, printre care se numără frustrarea, supraaglomerarea,
temperaturile extreme sau incapacitatea de a ieşi dintr-o situaţie de aparent pericol.
Tipul de reducere sau anihilare a stresului, prin abordarea individuală în
managementul stresului, pune accent pe cunoaşterea şi înţelegerea stării de stres, astfel
încât, atitudinea individului să se modifice, din una fatalistă şi pesimistă, în conştientă şi
pozitivă. Primul demers îl constituie antrenamentul cognitiv pentru adaptarea la stres.
Fiecare cadru didactic trebuie să cunoască factorii care conduc la stres (agenţii
stresori), cum poate fi identificat acesta şi ce se poate face pentru eliminarea sau reducerea lui.
Lucrând împreună cu elevii şi utilizând tehnici moderne de recunoaştere şi de redresare, pot
fi evitate aceste probleme.
Bibliografie: Miclea, M., Stres şi apărare psihică, P:U:C., Cluj-Napoca,1997.Jurcău, N. şi Niculescu, R. M.,Psihologie şcolară, U.T.PRES, Cluj-Napoca, 2002.Radu,I.(coord), Introducere în psihologia contemporană, Cluj-Napoca, Ed.Sincron,
1991.