Lect.univ.dr. Mdlina TOCAN

STRATEGII FINANCIARE

Copyright Mustang, 2012

Mdlina TOCAN

STRATEGII FINANCIARE

Editura Mustang

5

Cuvant inainte

Prezentul suport de curs a fost conceput pentru studentii care se pregatesc sa devina specialisti in domeniul economic si isi propune sa ofere cunostintele necesare pentru intelegerea conceptelor de baza cu care se opereaza in domeniul elaborarii si implementarii strategiilor finaciare, in vederea utilizarii acestora in activitatea practica. Continutul suportului curs, dimensionarea in timp a acestuia tine seama de portofoliul de cunostiinte necesar a fi insusit de catre studenti. Unele subiecte au fost tratate mai dezvoltat, unele mai succint, uneori chiar numai enumerate in functie de importanta data de autor ca fiind necesara studentilor respective.Subiectele mai putin tratate se pot aprofunda prin consultarea bibliografiei. Pentru aprofundarea notiunilor din suportul de curs se recomanda utilizarea in mod corespunzator a orelor de seminar prin rezolvarea unor aplicatii si teste grila.

Orice observatii sau sugestii primite sunt bine venite.

Autorul

6

Ghid de studiere a cursului

Scopul cursului

Obiectivele cursului de invatamant la distanta la disciplina strategii finaciare sunt:

1. Cunoastere si intelegere: Cunoasterea tuturor aspectelor teoretice si practice legate de modul de constituire, functionare si organizare al firmelor Intelegerea mecanismelor de elaborare si implementare a unei strategii financiare

2. Explicare si interpretare : Explicarea conceptului de firma si a rolului acesteia in mediul economic actual Explicarea mecanismelor de functionare ale firmei ( mecanismul de formare al costului, pretului, profitului, eficienta economica, cereea si oferta, finantarea activitatilor etc.) Explicarea si interpretarea conceptului de strategii financiare

3. Instrumental aplicative : Elaborarea unei strategii a unui plan de afaceri pentru o societate comerciala

4. Atitudinale : Valorificarea optima si creativa a propriului potential Participarea la propria dezvoltare profesionala Formarea unor abilitti practice privind: analiza si evaluarea firmei prin operatiuni de fuziuni, achizitii si divizari; evaluarea in vederea introducerii la burs; strategii in caz de faliment si reorganizarea firmei; stabilirea strategiei financiare prin gestionarea resurselor de personal.

Nu fiti ingrijorati daca unii termeni vi se par necunoscuti deoarece vor fi explicati in lectiile din curs.

Nivelul cursului este astfel gandit pentru a fi utilizat de persoane ca dvs. ce vor lucra in acest domeniu sau care vor fi potentiali apropiati de acesta. In acelasi timp poate fi util oricarei persoane ce doreste o intelegere a fenomenului afacerilor electronice si in special prin Internet.

7

Structura cursului

Noi estimam ca durata medie de studiere a cursului va fi de 24 de ore. In mod normal, se considera ca un asemenea curs se poate studia circa 10 ore pe saptamana, deci sa va asteptati ca studiul sa va ia circa 3 saptamani, in timp ce pentru examen, v-ar mai trebui o saptamana. Am structurat cursul in 9 capitole parti, iar durata de asimilare a fiecarei parti este indicata la inceputul fiecareia. Cursul se poate parcurge atat in intregime, respectand ordinea lectiilor, dar si partial, prin studierea numai a acelei parti pe care o considerati utila. Totusi pentru evaluarea finala a studentilor/masteranzilor este necesara parcurgerea tuturor lectiilor si efectuarea temelor/ testelor de control.

Studiul cursului

Este de dorit sa studiati lectiile pe calculator sau din manual. Totodata sunteti invitati sa raspundeti la intrebarile de autoevaluare, sa efectuati lucrarile si exercitiile practice. Daca intr-o anumita lectie se regasesc referinte catre alte resurse si materiale tiparite sau in format electronic, pe Internet, va indicam sa le parcurgeti.

Fiecare capitol incepe prin prezentarea continutului si obiectivelor respectivului capitol. Cititi-le la inceput pentru a va face o imagine despre ceea ce veti invata si mai cititi-le la sfarsitul lectiei pentru a va asigura ca ati atins aceste obiective.

Pentru a testa cunostintele asimilate aveti la dispozitie o serie de intrebari, teste si exercitii practice. Acestea sunt menite sa va ajute sa fiti convinsi ca ati asimilat cunostintele prezentate. Testati-va cunostintele doar dupa ce parcurgeti lectia si nu va uitati la raspunsuri decat daca ati epuizat toate posibilitatile de a raspunde de unul singur la acea intrebare sau problema. Subliniem ca aceste teste sunt pentru uzul personal, atata vreme cat raspunsurile pe care le dati sunt vazute doar de dumneavoastra.

Am incercat sa realizam materialele de curs cat mai clare cu putinta, dar este inevitabil sa gasiti unele parti mai greu de inteles decat altele. In cazul in care doriti un ajutor suplimentar nu ezitati sa cereti acest lucru atat de la cadrele didactice si tutorii pe care-i aveti la curs si la activitatile de seminar si laborator. In masura posibilitatilor, va raspundem la solicitarile dumneavoastra.

8

Pe durata cursului puteti transmite intrebarile prin email la administratorul cursului la adresa de e-mail comunicata la inceputul cursului. Raspunsurile le veti primi in aproximativ doua-trei zile pe email.

Examenul final

Fiind o materie cu un deosebit potential aplicativ puteti capata abilitatile necesare promovarii cu succes a examenului final printr-un studiu individual sustinut si constant. Parcurgand lectiile pe durata recomandata puteti obtine rezultate foarte bune si de durata.

Verificarea finala consta: intr-un test grila cu raspunsuri multiple si din elaborarea si prezentarea in ziua testarii finale a unei strategii si a

unui plan de afaceri.

Inainte de examen pastrati-va circa o saptamana in care sa revedeti materialele studiate si exercitiile practice pe care le-ati realizat dumneavoastra prin studiu individual. Totodata parcurgeti insemnarile luate in sala de curs, la seminarii sau in laboratoare.

Nu in ultimul rand impartasiti experienta dumneavoastra cu alti colegi din grupa sau alte cunostinte care studiaza sau au studiat aceasta disciplina.

Succes!!!

Oportunitati

Prin parcurgerea acestui curs puteti sa va initiati in urmatoarele domenii: Elaborarea de planuri de afaceri; Acordarea de consultanta in dezvoltatea afacerilor; Initierea unei mici afaceri individuale; Manager al unei societati comerciale; Consilier in dezvoltarea unor afaceri.

Castigul pe care l-ati putea obtine din practicarea acestor meserii se poate situa in intervalul: 200 1000 Euro pe luna.

9

Alte unelte pentru studiu

La prezentul curs se adauga suportul electronic pe CD si web site-ul aferent programului de studii.

Atat pe CD, cat si pe site puteti gasi alte aplicatii foarte utile in aprofundarea cunostintelor acumulate din cursul tiparit. Pe site si suportul CD veti gasi: un model pentru un plan de afacere.

Bibliografie avand termenii cei mai intalniti eMail discussion. Prin aceasta functie veti avea acces la toate intrebarile si

raspunsurile schimbate cu tutorii si restul studentilor, dar si a unor specialisti din afara.

Specificatii tehnice

Cursul de pe web-site-ul www.elearning.ueb.ro. Web-site-ul cursului este realizat sa poata fi vizualizat cu un minim de cerinte tehnice. Va rugam sa retineti ca suportul tehnic poate fi oferit de administratorul cursului doar daca sunt indeplinite aceste cerinte minime. Cerinte minimale pentru PC:

10

CUPRINS

Ghid de studiere a cursului ............................................................................................................. 6 Scopul cursului............................................................................................................................ 6 Structura cursului ........................................................................................................................ 7 Studiul cursului ........................................................................................................................... 7 Oportunitati ................................................................................................................................. 8 Alte unelte pentru studiu............................................................................................................. 9 Specificatii tehnice...................................................................................................................... 9

CUPRINS...................................................................................................................................... 10

CAPITOLUL 1 CONCEPTUL DE INTREPRINDERE .............................................................. 12 1.1 Intreprinderea unitate de productie .................................................................................. 12 1.2 Intreprinderea produs si agent al mediului social-economic ........................................... 14 1.3 Componentele mediului ambiant al intreprinderii .............................................................. 15 1.4 Intreprinderea -sistem si organizatie ................................................................................... 17

CAPITOLUL 2- INFIINTAREA UNEI SOCIETATI COMERCIALE ...................................... 21 2.1 Cadrul legislativ care reglementeaza infiintarea societatilor comerciale ........................... 21 2.2 Etape necesare pentru infiintarea unei societati comerciale ............................................... 22

CAPITOLUL 3- RESURSELE FIRMEI SI FINANTAREA ACTIVITATII FIRMEI ............... 30 3.1 Resursele firmei .................................................................................................................. 30 3.2 Finantarea afacerii............................................................................................................... 40

CAPITOLUL 4. STRATEGIA.CONCEPT.TIPOLOGIE.ROL................................................... 48 4.1. Conceptul de strategie a firmei. Definitie si caracteristici ................................................. 48 4.2. Componenetele strategiei................................................................................................... 51 4.3. Tipologia strategiilor si politicilor de firma....................................................................... 53

CAPITOLUL 5. ELABORAREA STRATEGIEI ....................................................................... 57 5.1. Analiza diagnostic- suportul elaborarii strategiei firmei ................................................... 57 5.2.Fundamentarea si formularea strategiei .............................................................................. 60 5.3.Implementarea strategiei ..................................................................................................... 62 5.4.Controlul procesului strategic ............................................................................................. 63

CAPITOLUL 6. ANALIZA STRATEGICA, EVALUAREA SI ALEGEREA STRATEGIEI .. 66 6.1. Analiza SWOT analiza strategica de afaceri .................................................................. 66

11

6.2. Evaluarea optiunilor strategice....................................................................................... 69

CAPITOLUL 7. -STRATEGIA FINANCIARA A ORGANIZATIEI......................................... 75 7. 1. Functiunea financiara a firmei in contextul abordarii strategice a afacerii....................... 75 7.2 Strategii financiare .............................................................................................................. 76 7.3. Finantarea activitatii curente a organizatiei bugete operationale.................................... 80 7.4. Finantarea activitatii investitionale a organizatiei bugetele de investitii ........................ 86 7.5. Planul de finantare ............................................................................................................. 93 7.6.Strategia finantarii pe termen lung..................................................................................... 94

CAP. 8. RISCUL SI DECIZIA DE INVESTITII ....................................................................... 100 8.1. Conceptul de risc.............................................................................................................. 100 8.2. Evaluarea riscului............................................................................................................. 104

CAPITOLUL 9- PLANUL DE AFACERI................................................................................. 108 9.1 Etapele realizarii unui plan de afaceri............................................................................... 109 9.2. Detalierea unor capitole ale planului de afaceri. Rezumatul planului de afaceri............. 114

12

CAPITOLUL 1 CONCEPTUL DE INTREPRINDERE

Obiective:

Definirea conceptului de intreprindere si prezentarea mediului ambiant al acesteia

Continutul capitolului

1.1 Intreprinderea- unitate de productie 1.2Intreprinderea- produs si agent al mediului social- economic 1.3Componentele medilui ambiant al intreprinderii 1.4 Intreprinderea- sistem si organizatie

1.1 Intreprinderea unitate de productie

Sa ne punem in situatia de vizitatori ai unei intreprinderi: ce observam? - la exterior terenuri si constructii; - in interior - echipamente si personal; - masini care pentru a functiona consuma energie; - materii prime, semifabricate, care dupa prelucrare sunt incorporate in produse finite. O intreprindere reprezinta deci, intr-o acceptiune generala, un ansamblu de mijloace

coordonate cu scopul de a realiza produsul dorit. Putem defini intreprinderea ca fiind o unitate de productie care isi propune sa reuneasca si

sa organizeze factorii de productie in vederea realizarii de bunuri si servicii. Notiunea de factori de productie desemneaza reuniunea elementelor care servesc pentru

functionarea intreprinderii: forta de munca; capitalul; energia; materialele; informatiile.

Timp de studiu 2 ore

13

a)Forta de munca aceasta energie furnizata de muncitori, functionari, cadre de conducere, este utilizata pentru realizarea produselor, prelucrarea informatiilor, controlul activitatii;

b)Capitalul este reprezentat prin echipamente de productie si resursele financiare; c)Energia este reprezentata sub forma unui flux de combustibili fosili, electricitate, abur

tehnologic si pune in miscare utilajele si echipamentele de productie; d)Materialele (materii prime, semifabricate, etc.) servesc la continuarea procesului de

productie si realizarea prin asamblare a produselor finite; e)Informatiile reprezentate prin brevete, licente, know-how sunt bunuri imateriale,

rezultat al experientei si cunostintelor acumulate in perioadele anterioare de colectivul intreprinderii.

Scopul principal pentru care se infiinteaza o intreprindere, este obtinerea de profit (sporirea valorii). De exemplu, presupunand ca o intreprindere cumpara si utilizeaza materii prime, materiale, energie, furnituri si servicii in valoare de 5 miliarde lei si vinde productia pe care o realizeaza cu 8 miliarde lei, valoarea adaugata va fi in aceasta situatie de 3 miliarde lei.

Intreprinderea cauta sa optimizeze procesul de combinare a factorilor de productie pentru a obtine cea mai mare valoare adaugata posibil de realizat.

Rolul intreprinderii in circuitul economic este dublu: realizarea de profit; distributia venitului.

Intreprinderea este creatoare de profit. Profitul reprezinta diferenta dintre valoarea productiei vandute pe piata si suma cheltuielilor ocazionate de realizarea acestora.

Intreprinderea distribuitor al veniturilor. Veniturile realizate de catre intreprindere vor primi diferite destinatii:

a) remunerarea fortei de munca prin salarii, prime si alte destinatii sociale; b) participantii la constituirea capitalului social (asociatii, actionarii) vor primi la

incheierea fiecarui exercitiu financiar dividende a caror valoare va fi proportionala cu aportul fiecaruia la constituirea capitalului social;

c) pentru mijloacele financiare atrase temporar, intreprinderea va trebui sa garanteze prin ipotecare (gajare) a unora dintre activele de care dispune;

d) terenurile ocupate sunt fie cumparate, fie inchiriate, situatie in care intreprinderii ai revine obligatia de a plati o chirie;

e) o parte din venituri vor fi destinate achitarii impozitelor si taxelor fata de stat; f) pentru evitarea unor situatii neplacute, intreprinderea isi va constitui rezerve si

provizioane.

14

1.2 Intreprinderea produs si agent al mediului social-economic

Intr-o abordare sistemica, intreprinderea presupune o interactiune permanenta, continua, intre resursele materiale, financiare si umane care constituie structura sa endogena si o serie de elemente de natura exogena care se constituie in mediul extern al acesteia.

Astfel abordata, intreprinderea ne apare in postura de componenta a mediului social-economic. Continutul acestuia vizeaza un ansamblu de elemente de natura politica, economica, sociala, tehnico-stiintifica, juridica, manifestate in plan national si international, care actioneaza asupra intreprinderii in stransa interdependenta. Aceste componente, se gasesc la un moment dat, in anumite raporturi care asigura echilibrul mediului.

In conceptia macroeconomica, intreprinderea este parte integranta a mediului ambiant, o componenta economica a acestuia. Din punct de vedere dinamic, raporturile dintre componente se schimba de la o perioada la alta, contribuind astfel la evolutia sistemului

economic. Analizand modul in care diferiti autori definesc notiunea de intreprindere vom distinge

opinii extrem de variate. Astfel. P.F. Drucker, in lucrarea Le managemnt a question defineste intreprinderea ca

reprezentand o masina de maximizat fortele umane. Alti autori considera intreprinderea un ansamblu de factori reuniti sub autoritatea unui

individ (antreprenor) sau a unui grup, cu scopul obtinerii unui venit banesc ca urmare a producerii de bunuri sau servicii.

Intreprinderea este definita si ca un grup de persoane organizate potrivit anumitor cerinte juridice, economice, tehnologice, care concep si desfasoara un complex de procese de munca folosind cel mai adesea si anumite mijloace de munca, concretizate in produse si servicii, in vederea obtinerii unui venit net sau profit, de regula, cat mai mare.

Putem retine si varianta apropiata potrivit careia intreprinderea reprezinta o unitate economica pe deplin organizata, in care factorii de productie sunt combinati in scopul producerii de bunuri sau de a pune la dispozitie servicii.

Rezumand opiniile prezentate putem aprecia ca intreprinderea reprezinta unitatea organizatorica care reuneste resurse materiale, financiare si umane in scopul realizarii unor produse sau prestarii unor servicii destinate satisfacerii nevoilor sociale, in conditiile obtinerii unui profit.

Analizand aceasta definitie, putem afirma ca pentru aparitia unei intreprinderi este necesar sa fie indeplinite cumulativ, urmatoarele conditii:

sa existe o nevoie nesatisfacuta, cu posibilitatea de a se transforma in cerere potentiala; sa poata fi organizata unitatea celor trei categorii de resurse: materiale, financiare si

15

umane; calculele de eficienta prin care sunt luate in considerare conditiile de desfasurare a

activitatii, sa indice posibilitatea obtinerii unui profit acceptabil pe o perioada indelungata de timp.

In conditiile actuale, mediul organizatiilor de orice natura se caracterizeaza printr-un dinamism accentuat, printr-o crestere spectaculoasa a frecventei schimbarilor. Aceste schimbari se realizeaza sub actiunea continua, permanenta a unor factori, care in conditiile revolutiei tehnico-stiintifice, genereaza nevoi noi, a caror satisfacere determina aparitia unor noi agenti de mediu. Putem admite deci, ca intreprinderea este un produs, un rezultat al mediului social-economic, care nu poate exista in afara mediului.

Analizand diferitele circumstante existente si efectele pe care acestea le au asupra economiei intreprinderii vom distinge trei tipuri de mediu:

stabil unde schimbarile sunt rare, de mica amploare si usor previzibile; schimbator unde schimbarile sunt frecvente, de o amploare variata si, in

general, previzibile; turbulent unde schimbarile sunt foarte frecvente, de amploare variata, cu

incidente profunde asupra activitatii intreprinderii si greu de anticipat. Pentru satisfacerea nevoilor, fiecare intreprindere va intra in relatii cu alti agenti, iar

absenta acestora va determina aparitia unor noi agenti de mediu. Aceasta dubla postura in care apare intreprinderea in cadrul mediului, de beneficiar al unor bunuri si servicii realizate de alti agenti de mediu sau de prestatoare de servicii pentru alti agenti, plaseaza intreprinderea in cadrul agentilor de mediu.

1.3 Componentele mediului ambiant al intreprinderii

Pentru a analiza componentele mediului ambiant al intreprinderii va trebui sa le incadram in micromediul si respectiv, macromediul acesteia.

A)Micromediul intreprinderii include totalitatea componentelor cu care intreprinderea intra in relatii directe. Vom distinge astfel:

Furnizorii de marfuri sunt reprezentati de diversi agenti economici, care in baza unor contracte de vanzare-cumparare asigura intreprinderii resursele materiale necesare desfasurarii activitatii..

Prestatorii de servicii sunt reprezentati de firme sau persoane particulare care ofera servicii necesare realizarii obiectului de activitate al intreprinderii. In aceasta categorie putem include: firmele de comert, de transport, agentiile de publicitate,

16

prestatorii de servicii bancare, etc. Furnizorii de forta de munca sunt reprezentati de unitatile de invatamant,

oficiile de forta de munca, persoanele care doresc sa se angajeze, etc. Clientii reprezentati de firmele, institutiile si persoanele fizice carora

intreprinderea li se adreseaza prin oferta sa . Concurentii reprezentati de firmele sau persoanele individuale care ofera

aceleasi categorii de marfuri sau presteaza aceleasi servicii, iar in cazul activitatii de aprovizionare apeleaza la aceiasi furnizori sau prestatori de servicii.

Organismele publice sunt reprezentate de asociatiile profesionale, asociatiile consumatorilor, mediile de informare in masa, consumatorii si organismele de stat (financiare, vamale, de justitie, etc.) fata de care intreprinderea are obligatii legale.

B)Macromediul vizeaza ansamblul factorilor de ordin general, cu actiune indirecta si pe termen lung asupra activitatii intreprinderii. Cei mai importanti dintre acestia sunt:

Mediul demografic evidentiat cu ajutorul unor indicatori specifici cum ar fi: numarul populatiei, structura acesteia pe categorii de varsta si sexe, dimensiunea medie a unei familii, repartizarea teritoriala si pe medii (urban sau rural), etc.

Mediul economic evidentiaza elementele care compun spatiul economic in care actioneaza intreprinderea si are in vedere: structura pe ramuri a economiei, nivelul de dezvoltare al economiei (pe ansamblu si pe ramuri de activitate), gradul de ocupare al fortei de munca, situatia financiar-valutara, etc.

Mediul tehnologic in cadrul caruia, intreprinderea apare atat in calitate de beneficiar cat si de furnizor, in principal prin intermediul pietei. In mod concret el se manifesta sub forma unor elemente specifice cum sunt: inventiile si novatiile, marimea si orientarea fondurilor destinate activitatii de cercetare-dezvoltare, asimilarea de produse noi si modernizarea produselor existente, reglementari care vizeaza eliminarea sau restrangerea efectelor poluante ale unor tehnologii, etc.

Mediul cultural este alcatuit din elemente care au in vedere sistemul de valori, obiceiurile, traditiile, normele de convietuire in societate, etc. si in anumite situatii influenteaza asupra comportamentului consumatorilor, segmentarii pietei si comunicarii intreprinderii cu piata.

Mediul politic este specific fiecarei tari si influenteaza activitate intreprinderii printr-o serie de componente printre care putem mentiona: structura societatii, fortele politice si raporturile dintre ele, gradul de implicare al statului in economie, gradul de stabilitate al climatului politic intern, zonal sau international, etc. Mediul politic poate stimula sau restrange anumite activitati de piata.

Mediul juridic este format din ansamblul reglementarilor de natura juridica prin

17

care este vizata direct sau indirect activitatea intreprinderii. Mediul natural influenteaza proiectarea, organizarea si conducerea activitatilor

economice. Printre efectele pe care mediul extern le determina asupra intreprinderii putem mentiona: adoptarea de structuri organizatorice suple, adecvate frecventei, complexitatii si

amplitudinilor schimbarilor; multiplicarea punctelor de contact intre intreprindere si mediul exterior, pentru

sesizarea operativa si corecta schimbarilor; diferentierea modului de definire a atributiilor in cadrul activitatilor, in functie de gradul

de afectare a acestora la schimbarile mediului; sporirea importantei activitatilor de prognoza (de anticipare) a schimbarilor.

1.4 Intreprinderea -sistem si organizatie

Asigurarea succesului intreprinderii pe piata necesita depasirea viziunii simpliste asupra acesteia, care de obicei ignora mecanismele intime de existenta si functionare, angrenajul in care ea exista in cadrul mecanismului economico-social.

O viziune moderna, cu deosebite implicatii practice, aduce in discutie abordarea intreprinderii ca sistem. Intr-o astfel de acceptiune, intreprinderea trebuie inteleasa ca fiind formata dintr-un ansamblu de elemente aflate in interactiune permanenta.

Aceste elemente pot fi asimilate unor forte care se compun, descompun si recompun sub actiunea unor factori exteriori (mediul extern), rezultanta lor exprimand tocmai potentialul firmei respective. Acest potential difera in functie de volumul si calitatea fortelor care interactioneaza. In teoria economica pentru acest potential se utilizeaza notiune de sinergie, definita ca rezultanta a fortelor motrice ireductibile ale intreprinderii.

O astfel de abordare a intreprinderii prezinta o importanta deosebita pentru activitatea de management. Ea atrage atentia asupra faptului ca in activitatea de conducere trebuie luate in considerare urmatoarele aspecte:

cunoasterea in detaliu a fortelor interne, a modului in care se manifesta si a efectelor actiunii sau interactiunii lor;

studierea interactiunii dintre fortele interne, unele in raport cu altele, si fata de mediul extern.

In acelasi timp, tratarea intreprinderii ca sistem evidentiaza faptul ca prin organizare si conducere se poate asigura asamblarea optima a componentelor, exprimate prin intermediul fortelor mentionate. Abordata ca sistem, intreprinderea (firma) prezinta mai multe dimensiuni

18

sau trasaturi definitorii: a) Firma este un sistem complex, caracteristica asigurata de varietatea resurselor pe

care le reuneste si mai ales de multitudinea de combinatii in care se pot afla acestea in diferite intreprinderi.

b) Firma este un sistem socio-economic, intreaga activitate desfasurata de aceasta avand un pronuntat caracter economic si social exprimat in obiectivele urmarite (obtinerea unui profit, satisfacerea nevoilor sociale) si mijloacele utilizate (resursele folosite).

c) Firma este un sistem deschis , trasatura exprimata prin legaturile pe care le intretine cu alte sisteme, legaturi dictate de necesitatea realizarii obiectului sau de activitate.

d) Firma este un sistem adaptiv, caracteristica exprimata de evolutia pe care o realizeaza, sub influenta factorilor endogeni si exogeni, conectandu-se permanent la dinamica mediului in cadrul caruia actioneaza.

e) Firma este un sistem tehnico-material, caracteristica manifestata prin legaturile de dependenta tehnologica care apar intre componentele sale.

f) Firma este un sistem operational, cea mai mare parte a proceselor de munca avand un caracter efectoriu.

Abordarea sistemica a intreprinderii impune deci, asigurarea corelatiilor optime dintre elementele de structura constituite in urma utilizarii a diferite criterii de clasificare. Retinem necesitatea asigurarii unei corespondente stricte intre resursele sale (materiale, financiare si umane), pe de o parte, si mediul extern, pe de alta parte. Intr-o maniera similara se pune problema asigurarii unei corelatii optime intre activitatile proprii functiilor intreprinderii si nevoile impuse de activitatea desfasurata.

In sfarsit, abordarea sistemica implica pe de o parte, asigurarea optimului la nivelul intreprinderii, intre grupele de elemente constituite pe baza unor criterii de clasificare, iar pe de alta parte, in cadrul fiecarei grupe, intre elementele constitutive.

Intreprinderea ca organizatie

Notiunea de organizatie indica faptul ca intreprinderea este o forma superioara de organizare a activitatii. Precizarea se impune mai ales pentru perioada actuala, cand inca se mai pune problema incurajarii initiativei particulare. Intreprinzatorul trebuie sa stie ca realizarea unor produse sau prestarea unor servicii la nivel mestesugaresc, erau specifice inceputului acestui secol, iar in prezent nu poate constitui decat o etapa tranzitorie in directia constituirii unor intreprinderi moderne, viabile, capabile sa se adapteze intr-un mediu deosebit de dinamic.

19

Intr-o afacere, din punctul de vedere al semnificatiei, firma este sinonima intreprinderii. Aceste denumiri, semnifica o organizatie, un sistem, un agent economic, care pentru a-si putea desfasura activitatea va trebui sa intre in relatii cu alti agenti economici, in limitele unui cadru legal bine definit.

Deoarece firma este expresia juridica a afacerii sau altfel spus, intruchiparea persoanei juridice, echilibrul macroeconomic se va fundamenta pe echilibrul fiecarei firme, iar buna functionare a acesteia va asigura, la nivel global, conditia stabilitatii economice.

Fiind asemuita cu un organism complex, un tip de organizatie umana, in care are loc combinarea factorilor de productie dupa anumite reguli, obtinandu-se astfel bunurile si serviciile necesare existentei societatii umane, intreprinderea este strans legata, in ceea ce priveste existenta si functionarea sa, de modul de manifestare a economiei nationale. Desigur, aceasta are o sfera de cuprindere mai larga, cuprinzand elemente de natura economica, tehnica, politica, demografica, culturala, stiintifica, organizatorica, juridica, psihosociala, educationala si ecologica. Toate aceste componente ale mediului ambiant marcheaza profund stabilirea obiectivelor (strategiei) intreprinderii, obtinerea resurselor necesare, adoptarea si aplicarea deciziilor, relatiile cu consumatorii, cu piata, cu institutiile financiar-bancare, etc.

Teste pentru verificarea cunostintelor (autoevaluare)

1. Veniturile realizate de catre intreprindere sunt utilizate pentru: a. remunerarea fortei de munca prin salarii, prime; b. achitarea impozitelor si taxelor fata de stat; c. dividende; d. toate cele de mai sus.

2. Cresterea nivelului taxelor si impozitelor va avea asupra unei societati comerciale o influenta a. pozitiva; b. indirecta; c. directa; d. nu are nici o influenta.

3. Scaderea populatiei are asupra unei societati comerciale o influenta: a. Negativa; b. pozitiva ; c. inversa; d. nu are nici o influenta.

4. Reducerea nivelului taxelor si impozitelor va avea asupra unei societati comerciale o influenta: a. negativa; b. pozitiva;

20

c. indirecta; d. nu are nici o influenta.

5. Scopul principal pentru care se infiinteaza o intreprindere: a. este obtinerea de profit b. crearea de noi locuri de munca c. reducerea costurilor d. cresterea investitiilor

6. Intreprinderea cauta sa optimizeze procesul de combinare a factorilor de productie pentru a obtine:

a. cea mai mare valoare adaugata posibil de realizat. b. Cel mai mare profit c. Cel mai redus cost d. Toate cele de mai sus

7. Mediul schimbator este mediul in care: a. schimbarile sunt frecvente, de o amploare variata si, in general, previzibile; b. schimbarile de o amploare variata c. schimbarile sunt previzibile d. toate cele de mai sus.

8. Mediul turbulent este mediul in care: a. schimbarile sunt foarte frecvente b. schimbarile sunt de amploare variata c. schimbarile sunt cu incidente profunde asupra activitatii intreprinderii si greu de anticipat d. schimbarile greu de anticipat

9. Firma este un sistem deschis in sensul ca: a. intretine legaturi cu alte sisteme, legaturi dictate de necesitatea realizarii obiectului sau de

activitate b. este deschisa colaborarii cu orice alta firma c. functioneaza 24h/ 24h d. oricine poate cumpara produse.

Bigliografie recomandata

1. Dorin Jula, Microeconomie politica, Bren,2004 2. Camasoiu Camelia, Managementul general, Mustang,2009 3. Camasoiu Camelia, Sisteme ale managementului organizatiei, Mustang,2010 4. Gudanescu Nicoleta, Strategii financiare, Bren,2008

21

CAPITOLUL 2- INFIINTAREA UNEI SOCIETATI COMERCIALE

Obiective:

Prezentarea principalelor tipuri de societati comerciale si a etapelor de infiintare a unui societati comerciale

Continutul capitolului

Cadrul legislativ care reglementeaza infiintarea societatilor comerciale Etape necesare pentru infiintarea unei societati comerciale

2.1 Cadrul legislativ care reglementeaza infiintarea societatilor comerciale

Principalele acte normative care intervin in procesul infiintarii unei societati comerciale sunt:

Legea nr.26/1990 privind Registrul comertului reglementeaza inmatricularea obligatorie a comerciantilor, precum si regimul denumirilor, firmelor si emblemelor. Registrul comertului asigura caracterul public, nesecret al actelor (faptelor) de comert.

Legea nr.35/1991 privind investitiile straine in Romania asigura cadrul nediscriminatoriu, chiar favorizant pentru realizarea unor activitati comerciale cu participare straina. In anul 1993 au fost aduse o serie de completari si modificari acestei legi.

Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale defineste si reglementeaza cinci forme de societati comerciale, adica de persoane juridice, care desfasoara acte (fapte) de comert, adica activitati care implica vanzari-cumparari:

Societatea in nume colectiv (SNC) ale carei obligatii sociale sunt garantate cu intreg patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociatilor;

Societatea in comandita simpla (SCdS) asociere intre investitori / comanditari (a caror raspundere este limitata la aportul de capital) si comanditati (care raspund impreuna, nelimitat, cu intreaga lor avere);

Societatea in comandita pe actiuni (SCdA) asociere intre investitori / comanditari (a caror raspundere se limiteaza la plata actiunilor) si comanditati (care

Timp de studiu 2 ore

22

raspund solidar si nelimitat, cu averea lor); Societatea pe actiuni (SA) ale carei obligatii sociale sunt garantate cu

patrimoniul social; actionarii sunt obligati numai la plata actiunilor; Societatea cu raspundere limitata (SRL) peste 90% din societatile comerciale

inmatriculate in Romania sunt societati cu raspundere limitata; raspunderea se limiteaza la aportul social.

2.2 Etape necesare pentru infiintarea unei societati comerciale

Etapa pregatitoare Pentru infiintarea unei societati comerciale, viitorii asociati trebuie sa-si exprime in mod

formal privind infiintarea societatii comerciale. O optiune foarte importanta este apoi, cea legata de alegerea celei mai potrivite forme juridice pentru viitoarea societate comerciala.

In Romania, asa cum am vazut, potrivit legislatiei in vigoare, pot fi adoptate diferite forme pentru o viitoare firma, fiecare avand insa caracteristici proprii, anumite avantaje si limite.

Forma cea mai simpla, consta in crearea unei firme cu activitati individuale sau a unei asociatii familiale. Reglementata prin Decretul lege nr.54/1990, aceasta forma nu cere un capital initial, necesita formalitati simple de autorizare si prezinta o serie de avantaje fiscale.

In cazul in care se doreste infiintarea unei societati comerciale cu forme juridice mai evoluate, se poate opta pentru una din cele cinci forme de societate comerciala reglementate de Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale.

Alegerea formei juridice depinde si de modul in care este conceputa noua intreprindere. Daca se doreste crearea unei intreprinderi care sa dispuna de mijloace materiale si financiare mari, se recomanda crearea unei societati pe actiuni (SA), iar in cazul infiintarii unor intreprinderi mici si mijlocii se poate utiliza, in mod diferentiat, in raport cu mijloacele disponibile, una din celelalte forme. Viitorii asociati sunt liberi deci, sa adopte si sa constituie orice forma de societate comerciala din randul celor reglementate de lege si prezentate anterior, cu consecinta ca normele privitoare la raspundere, caracteristice fiecareia, nu pot fi modificate prin actul constitutiv al societatii comerciale.

Regula libertatii poate suferi unele derogari atunci cand legea, pentru anumite acte de comert, ar prevedea un anume tip de societate comerciala. De exemplu, potrivit art. 16 din Legea nr.15/1990, unitatile economice de stat, cu exceptia celor care s-au constituit in regii autonome, au fost structurate obligatoriu sub forma de societati pe actiuni sau societati cu raspundere limitata, excluzandu-se alte forme de organizare. La fel, potrivit art. 3 din Legea nr.47/1991, societatile comerciale din domeniul asigurarilor, pot imbraca doar aceleasi forme. Fondatorii se vor orienta in functie de avantajele pe care le prezinta fiecare tip de societate, precum si

23

corespunzator naturii si volumului activitatii avute in vedere. Ei vor tine seama de urmatoarele aspecte:

a)Numarul de asociati. Unele societati comerciale implica un anumit numar minim de membrii. Este cazul societatilor pe actiuni si in comandita pe actiuni, unde numarul minim de asociati, stabilit prin Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale este de 5 (cinci). Societatile cu raspundere limitata sunt singurele care pot sa functioneze cu asociat unic, dar la aceasta forma de societate comerciala, numarul maxim de asociati este de 50 (cincizeci). Pentru societatile in nume colectiv si in comandita simpla (societatile de persoane), legea nu prevede in mod expres numarul minim de asociati, dar tinand cont de faptul ca ele au la baza constituirii un contract de societate (de asociere), putem deduce ca numarul minim de asociati este 2 (doi).

b)Capitalul social minim. Pentru unele tipuri de societati comerciale, legea nu prevede un minim de capital (societatile in nume colectiv si in comandita simpla), in timp ce pentru altele stabileste un minim de capital social (200 lei pentru societatile cu raspundere limitata, respectiv, 2500 lei pentru societatile pe actiuni si in comandita pe actiuni).

c)Alt considerent va decurge din gradul de raspundere, mai intinsa sau mai restransa, pe care si-o asuma asociatii. Astfel vom distinge:

societati comerciale cu raspundere nelimitata (societatile in nume colectiv); societati cu raspundere limitata (societatile cu raspundere limitata si societatile pe

actiuni); societati cu raspundere mixta (societatile in comandita simpla si comandita pe actiuni);

comanditarii raspund in limita aportului lor, iar comanditatii raspund nelimitat, cu intreaga avere. d)Vom avea in vedere si mobilitatea capitalului social, susceptibil de transmitere in

conditii lesnicioase sau, dimpotriva, limitative. Am prezentat mai sus, cateva din criteriile pe care viitorii asociati trebuie sa le aiba in

vedere in momentul cand decid asupra formei juridice a viitoarei societati comerciale. Optiunea viitorilor asociati trebuie manifestata in mod expres in actul constitutiv, forma

societatii comerciale fiind, potrivit legii, un element esential al acestuia. Dupa ce s-au decis asupra formei societatii comerciale, precum si asupra aportului (in numerar sau in numerar si in natura) cu care va contribui fiecare dintre asociati, acestia vor trebui sa se decida asupra denumirii viitoarei societati comerciale.

Denumirea reprezinta cuvantul sau grupul de cuvinte, prin care se individualizeaza o societate comerciala de alta. In conformitate cu art. 38 din Decretul nr. 31/1954, persoana juridica va purta denumirea stabilita prin actul care a infiintat-o sau prin statut. Odata cu inregistrarea sau inscrierea persoanei juridice, se trece in registru si denumirea ei.

Cu privire la societatile comerciale, se prevede, intr-adevar, ca denumirea se trece in actul constitutiv si are forma de firma sau emblema.

24

Firma este denumirea sub care o societate comerciala isi exercita comertul, este semnul sau denumirea care deosebeste un comerciant de altul (art.27 din Legea nr.26/1990 privind Registrul comertului). Acelasi act normativ stabileste, in art. 29-40, reguli privind cuprinsul firmei si al emblemei, precum si obligatiile ce revin societatilor comerciale referitor la acestea.

Denumirea unei societati comerciale poate fi: un nume propriu, prenume, pseudonim, numele unui tert sau o denumire legata de obiectul societatii comerciale sau de fantezie.

Emblema poate reprezenta un nume de persoana, o denumire in legatura cu obiectul comertului sau orice alta denumire. Emblema poate contine si diferite simboluri grafice. Ca semn distinctiv, emblema trebuie sa fie sugestiva, spre a fi apta sa atraga clientela.

Deoarece legea prevede ca nu pot functiona doua societati comerciale cu aceeasi denumire, dupa alegerea denumirii societatii comerciale se impune verificarea, contra unei taxe la Oficiul Registrului comertului din judetul in care societatea comerciala isi are sediul, a acceptabilitatii denumirii alese pentru societatea comerciala.

Daca aceasta conditie este indeplinita, registrul comertului va emite un aviz privind unicitatea numelui, valabil pentru o perioada de 30 de zile.

In cazul in care, din diverse motive, asociatii considera ca in urmatoarele 30 de zile nu vor reusi sa finalizeze intregul parcurs necesar infiintarii societatii comerciale, vor putea, contra unei taxe suplimentare, sa obtina retinerea denumirii societatii comerciala, pentru o anumita perioada de timp. Valoarea acestei taxe este proportionala cu durata de timp pentru care se solicita retinerea denumirii societatii comerciale. Urmeaza ca in continuare, asociatii sa intocmeasca actul constitutiv al societatii comerciale. Pentru a evita eventualele probleme care s-ar putea ivi datorita modului incorect sau incomplet in care a fost intocmit acest document, se recomanda apelarea la persoane sau firme specializate (care pot, bineinteles, contra cost, sa presteze si alte servicii, pe parcursul infiintarii societatii comerciale.

Autentificarea actului constitutiv Legea cere pentru constituirea societatilor comerciale, indepartandu-se de la principiul

general al libertatii probelor, intocmirea actului constitutiv (sau a contractului de societate si statutului) in forma scrisa si autentica. Aceste documente trebuie sa cuprinda, in mod obligatoriu, mentiunile prevazute de lege.

Potrivit Legii nr.31/1990 privind societatile comerciale, autentificarea actului constitutiv (sau a contractului de societate si a statutului) este de competenta notarului public, contra unei taxe, indiferent de marimea capitalului social.

Existenta inscrisului autentic se impune avand in vedere raporturile pe care le creeaza societatea cu privire la aportul asociatilor, administrarea ei, modalitatile de impartire a beneficiilor, etc. In plus, forma autentica faciliteaza operatiunile de inregistrare si autorizare, precum si cele de inmatriculare in Registrul comertului.

25

Se procedeaza in felul urmator: la notarul public se prezinta in mod obligatoriu toti asociatii; se depun un numar de exemplare egal cu numarul asociatilor + circa inca 5 exemplare

necesare a fi predate diferitelor institutii, cu ocazia etapelor urmatoare; se achita taxele de autentificare; notarul verifica daca documentele prezentate au fost intocmite corect; notarul verifica, pe baza buletinului de identitate (sau a altui act de identitate: adeverinta

de identitate, pasaport) identitatea persoanelor care solicita autentificarea actului constitutiv; notarul solicita viitorilor asociati sa-si exprime consimtamantul, privitor la infiintarea

viitoarei societati comerciale; in acest scop, asociatii isi vor depune semnatura, pe fiecare din exemplarele actului constitutiv, care urmeaza a fi autentificat; astfel, toate exemplarele devin originale;

in continuare, notarul public va proceda la inscrierea pe fiecare exemplar a incheierii de autentificare.

Precizam, ca este singura etapa din intreg parcursul infiintarii unei societati comerciale, cand in mod obligatoriu, trebuie sa fie prezenti toti asociatii. De aici inainte, toate demersurile legale pot fi facute de un reprezentant al asociatilor (unul dintre asociati, viitorul administrator sau chiar o terta persoana, special insarcinata).

Depunerea capitalului social Depunerea capitalului social constituie o alta etapa necesara in traseul infiintarii unei

societati comerciale. Asa cum am precizat, capitalul social minim necesar pentru infiintarea unei societati comerciale este de 200 lei, in cazul societatilor cu raspundere limitata si respectiv, 2500 lei, in cazul societatilor pe actiuni si in comandita pe actiuni. Pentru societatile de persoane, legea nu prevede un minim de capital social initial.

Aporturile pot fi in numerar, sau in numerar si in natura. Pentru societatile cu raspundere limitata, potrivit legii nr.31/1990 privind societatile comerciale, valoarea aporturilor in natura nu poate depasi 60% din valoarea capitalului social. Aporturile in natura sunt supuse procedurii de evaluare. Evaluarea o pot face direct asociatii, dar este recomandabil sa se apeleze la serviciile unui expert in evaluari.

Aportul in numerar se poate depune fie la CEC, fie direct la o banca comerciala, prin intermediul careia, viitoarea societate comerciala isi va derula operatiunile financiare. In acest scop, banca va deschide un cont special, afectat societatii comerciale in formare si va elibera o chitanta care atesta ca s-a procedat la depunerea aportului in numerar.

26

Inmatricularea si autorizarea societatii comerciale Potrivit dispozitiilor Legii nr.26/1990 privind Registrul comertului, comerciantii au

obligatia ca inainte de inceperea comertului, sa ceara inmatricularea in Registrul comertului la oficiul din judetul sau municipiul Bucuresti, in care isi au sediul, iar in cursul exercitarii si la incetarea comertului, sa ceara inscrierea in acelasi registru a mentiunilor privind actele si faptele a caror inregistrare se cere.

Aceasta operatie are o insemnatate aparte pentru ca de la data efectuarii ei societatea comerciala dobandeste personalitate juridica, deci de la aceasta data, ia fiinta si exista ca atare. Sunt supuse inmatricularii, in mod distinct, si sucursalele si filialele, la Oficiul registrului comertului de la sediul fiecareia dintre ele. In vederea inmatricularii, se va completa o cerere, al carui formular se obtine de la Oficiul Registrului Comertului,

Dupa autentificarea actului constitutiv la notarul public, urmeaza o noua etapa in constituirea societatii comerciale: verificarea legalitatii infiintarii acesteia de catre instanta. In acest sens, Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale, prevede ca in termen de 15 zile de la data actului autentic, administratorul sau oricare dintre asociati, vor inregistra actul constitutiv la instanta in a carei raza de activitate isi va avea sediul societatea.

In cazul societatilor de persoane (societatile in nume colectiv si in comandita simpla) legea prevede obligativitatea inregistrarii in instanta.

Se solicita instantei inregistrarea societatii comerciale, in care sens, cererea de inregistrare va fi insotita de un dosar, care va contine:

cererea de inregistrare; actul constitutiv autentificat la notarul public; dovada depunerii aporturilor (chitanta eliberata de catre banca (pentru aportul in

numerar), certificatele de evaluare si actele de proprietate (pentru aporturile in natura); dovada dreptului de folosinta pentru sediu (titlul de proprietate, contractul de

inchiriere sau acordul proprietarului, insotite de acordul autentificat al eventualilor coproprietari sau colocatari, de exemplu: sotia sau sotul);

acordul asociatiei de proprietari/ locatari acordul vecinilor cazierul judiciar al asociatilor declaratii pe proprie raspundere ale asociatilor specimenul de semnatura al administratorului prezentarea dovezii ca s-a solicitat publicarea in Monitorul oficial documentele privind evaluarea bunurilor aduse ca aport in natura; chitanta prin care se dovedeste ca s-a platit taxa de inmatriculare;

27

Dupa verificarea dosarului, judecatorul se pronunta prin incheiere si dispune inmatricularea societatii comerciale in Registrul comertului. In cazul societatilor de capitaluri (societatile cu raspundere limitata, societatile pe actiuni si in comandita pe actiuni), instanta se va pronunta, cu citarea partilor, prin sentinta. Registrul comertului va emite certificatul de inmatriculare. Acest certificat, contine printre altele, numarul de inmatriculare in Registrul comertului, care are urmatoarea forma: J (XX) / YYY / data inmatricularii unde:

XX codul judetului sau al municipiului Bucuresti YYY numarul de ordine din anul respectiv De exemplu: J 11 / 109 / 23.05.2000: In acest caz, este vorba despre o societate

comerciala, inmatriculata in judetul Caras-Severin, la data de 23.05.2000, sub numarul 109. Din momentul obtinerii certificatului de inmatriculare, societatea comerciala a devenit persoana juridica si poate efectua activitati autorizate (acte de comert).

Publicarea in Monitorul oficial In vederea asigurarii unei largi publicitati privind infiintarea si activitatea societatilor

comerciale, legea prevede publicarea in Monitorul oficial. Obiectul publicarii este reglementat diferit, in functie de forma societatii comerciale.

Pentru societatile de persoane (societatile in nume colectiv si societatile in comandita simpla) legea prevede publicarea actului constitutiv sau a contractului de societate si statutului, dupa caz.

Pentru societatile de capitaluri (societatile pe actiuni, societatile in comandita pe actiuni si societatile cu raspundere limitata) se va publica sentinta, iar la cererea partilor, se poate publica actul constitutiv, integral sau in extras.

Solicitarea publicarii in Monitorul oficial este o operatiune anterioara inmatricularii in registrul comertului. Aceasta nu inseamna ca inmatricularea este conditionata de efectuarea publicitatii. Pentru efectuarea inmatricularii se cere doar prezentarea dovezii ca s-a solicitat publicarea in Monitorul oficial, aceasta putand avea loc si ulterior inmatricularii.

Publicarea este obligatorie nu numai la constituirea societatii comerciale, ci si in decursul existentei sale, cand intervin, de exemplu: reducerea sau majorarea capitalului social, excluderea unor asociati, dizolvarea, fuziunea ori lichidarea organismului social, etc.

Inregistrarea fiscala In termen de 30 zile de la data inmatricularii in Registrul comertului, societatea comerciala

trebuie sa fie supusa procedurii de inregistrare fiscala. Inregistrarea fiscala se face la Directia Generala a Finantelor Publice , din judetul unde isi

are sediul. In urma inregistrarii fiscale, fiecarei societati comerciale i se atribuie un cod fiscal,

28

care va fi mentionat pe toate documentele de plata care emana de la societatea comerciala. Codul fiscal este mentionat in certificatul de inregistrare fiscala

Etapa finala In continuare, se solicita bancii, deschiderea contului bancar, si transferarea in acest cont

a sumelor depuse ca aport social in contul societatii comerciale in formare. De asemenea se solicita, obtinerea carnetelor de cecuri la purtator si cu limita de suma. Urmeaza ca in continuare, societatea comerciala sa isi confectioneze stampila, sa procure formularele financiare si contabile si sa procedeze la inregistrarea registrelor contabile.

Teste pentru verificarea cunostintelor (autoevaluare)

1. Peste 90% din societatile comerciale inmatriculate in Romania sunt: a. societati pe actiuni; b. societati cu raspundere limitata; c. societati in nume colectiv; d. societati in comandita pe actiuni.

2. Prima etapa in infiintarea unei societati comerciale este: a. rezervarea denumirii firmei; b. alegerea asociatilor/ administratorilor; c. redactarea actului constitutiv; d. depunerea capitalului social.

3. Capitalul social minim in cazul unui SRL este: a. 2500; b. 200000; c. 200;. d. 500

4. Daca se doreste crearea unei intreprinderi care sa dispuna de mijloace materiale si financiare mari, se recomanda crearea unei:

a. societati pe actiuni b. SRL c. Societate in nume colectiv d. Societate in comandita simpla e. Societate in comandita pe actiuni

5. Daca se doreste crearea unei intreprinderi mici si mijlocii se poate utiliza, in mod diferentiat, in raport cu mijloacele disponibile:

a. SRL

29

b. Societate in nume colectiv c. Societate in comandita simpla d. Societate in comandita pe actiuni e. Oricare din variantele de mai sus este adevarata

6. In cazul societatilor pe actiuni si in comandita pe actiuni numarul minim de asociati, stabilit prin Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale este de:

a. 2 b. 4 c. 5 d. 15 e. 25

7. Societatile cu raspundere limitata sunt singurele care pot sa functioneze cu: a. Administrator unic b. Asociat unic c. Director unic d. 5 asociati e. 49 de asociati

8. In cazul SRL numarul maxim de asociati, stabilit prin Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale este de:

a. 25 b. 30 c. 5 d. 50 e. 60

9. singura etapa din intreg parcursul infiintarii unei societati comerciale, cand in mod obligatoriu, trebuie sa fie prezenti toti asociatii este:

a. Depunerea capitalul social b. Autentificatea actului constitutiv c. Alegerea administratorilor d. Ridicarea certificatului de inmatriculare

10. Etapa finala in inregistrarea unei societati comerciale este: a. Ridicarea certificatului de inmatriculare b. Publicarea in monitorul oficial c. Deschiderea contului bancar.

Bibliografie recomandata 1. Dima C, Economia i gestiunea firmei, Economic, 1999 2. Floricel C, Evaluarea i fezabilitatea-afaceri, Economic, 1999 3. Victor Platon, Economia firmei: note de curs, Ateneul roman Universitatea Ecologic,

1999 4. Gudnescu Nicoleta, Strategii financiare, Bren,2008

30

CAPITOLUL 3 RESURSELE FIRMEI SI FINANTAREA ACTIVITATII FIRMEI

Obiective

Prezentarea principalelor resurse de care dispune o organizatie si a modalitatilor de finantare a activitatii economice.

Continutul capitolului

Resursele firmei Finantarea afacerii

3.1 Resursele firmei

Resursele economice reprezinta potentialul natural, material, financiar, tehnico- stiintific si uman de care dispune firma la un moment dar si care exprima posibilitatile ei de dezvoltare.

Resursele economice se impart in mai multe grupe astfel: resurse naturale resurse materiale] resurse financiare resurse tehnico- stiintifice resurse de munca

Factorii de productie reprezinta acea parte din resursele economice care iau parte efectiv la procesul de productie.

Factorii de productie se regasesc in orice activitate economica si fara acestia nici o activitate nu se poate desfasura. Dar, rolul fiecarui factor de productie in activitatea economica, modul in care se combina cu ceilalti factori difera in timp (in special ca urmare a progresului tehinic si tehnologic) si spatiu (ca urmare a particularitatilor activitatii economice la a carui desfasurare participa).

Orice factor de productie este utilizat pentru cresterea productiei in mod diferit. Astfel cresterea productiei de bunuri si servicii se poate realiza, pe de-o parte prin utilizarea unor

Timp de studiu 4 ore

31

cantitati mai mari de factori de productie sau pe de alta parte, prin imbunatirea calitatii si ridicarea eficientei utilizarii lor. Pentru a surprinde in mod separat aportul aspectelor cantitative si respectiv, calitative ale factorilor de productie la realizarea diferitelor activitati si la cresterea productiei, in analizele economice se utilizeaza conceptele de :

Dezvoltare economica extensiva Dezvoltare economica intensiva.

Atunci cand cresterea productiei si a volumului activitatii se bazeaza, in principal, pe cresterea cantitatii de factori de productie utilizati, dezvoltarea este de tip extensiv.

Atunci cand cresterea productiei si a volumului activitatii se bazeaza, in principal, pe cresterea calitatii si eficientei factorilor de productie utilizati, dezvoltarea este de tip intensiv.

In conditiile actuale, economisirea, utilizarea eficienta si ameliorarea calitatii factorilor de productie reprezinta preocupari importante pentru orice agent economic impuse de:

Cresterea si diversificarea nevoii de bunuri si sevicii; Cresterea dificultatilor de acces la unii factori de productie; Cresterea exigentelor pentru calitatea bunurilor si serviciilor; Necesitatea atenuarii poluarii si promovarea masurilor de prevenire a degradarii

mediului inconjurator.

Clasificarea factorilor de productie Literatura economica a retinut, in analiza dezvoltarii activitatii urmatoarea clasificare a

factorilor de productie: Factori de productie primari Neofactori de productie.

In categoria factorilor de productie primari se includ: Munca; Natura; Capitalul.

In categoria neofactorilor de productie se includ: Abilitatea manageriala; Progresul tehnic si tehnologic; Informatiile etc.

32

MUNCA

Munca, in general, este activitatea constienta, specific umana indreptata spre un anumit scop, prin care omul isi defineste interesul, isi cauta si isi construieste mijloacele adecvate atingerii scopului propus.

Munca a fost si continua sa fie factorul activ si determinant al activitatii economice, al productiei deoarece in munca si prin munca se afirma capacitatile omului de transformare si anticipare, se combina, utilizeaza si perfectioneaza ceilalti factori de productie. Orice progres al omului si societatii, al factorilor de productie, al activitatii economice este legat de munca.

Privita ca factor de productie, munca cuprinde totalitatea activitatilor desfasurate in cadrul activitatii economice de populatia activa a unei tari (respectiv acea parte din populatia totala a unei tari care este apta de munca, are varsta legala de munca, munceste sau doreste sa munceasca).

NATURA Natura reprezinta, ca factor de productie, ansamblul elmentelor naturale pe care omul

le atrage si le utilizeaza in activitatea economica si pe care le influenteaza prin munca. Natura asigura conditiile materiale si majoritatea energiei primare pentru productie. Ea

impreuna cu munca constituie factorii de productie originari, deoarece au fost utilizati inca de la inceputurile activitatii economice.

Din randul elementelor care fac parte din acest factor de productie se detaseaza ca importanta pamantul (care din punct de vedere economic include si apa) deoarece pamantul este cadrul de desfasurare pentru orice activitate economica.

In calitate de factor de productie, pamantul este limitat si din acest motiv el tinde sa devina restrictiv pentru activitatea economica. Acest fapt insa, poate fi contracarat printr-o utilizare rationala si in combinatie cu alti factori de productie. Astfel, va creste calitatea si rolul pamantului si, in aceasta situatie, el va putea fi considerat un factor de productie regenerabil.

CAPITALUL Capitalul cuprinde ansamblul elementelor si bunurilor produse prin munca si care sunt

folosite pentru obtinerea altor bunuri si servicii destinate vanzarii. Pentru ca bunurile care se includ in acest factor de productie servesc activitatii de

productie din care se obtin alte bunuri si servicii, ele mai sunt numite si capital tehnic sau bunuri de productie. In aceasta categorie intra cladirile in care se desfasoara activitatile economice, materiile prime si materialele, masinile, instalatile, utilajele, combustibilul,

33

licentele de fabricatie, calculatoarele etc. Capitalul, ca factor de productie, nu trebuie confundat cu capitalul banesc sau cu

resuresele financiare ale unui intreprinzator. Pe baza acestui capital banesc se formeaza capitalul tehnic prin achizitionarea masinilor, echipamentelor, materilor prime si materialelor etc. Deci fara existenta unui capital banesc nu se poate constitui capitalul tehnic.

Componentele capitalului. Capitalul tehnic se imparte in functie de modul in care componentele lui participa la

ciclul de productie, se consuma si se inlocuiesc in: Capital fix ; Capital circulant.

Capitalul fix reprezinta acea parte a capitalului tehnic care participa la mai multe cicluri de productie, se consuma treptat si se inlocuieste dupa mai multe cicluri de productie.

Capitalul fix este format din: cladiri, masini, echipamente, instalatii, calculatoare, licente de fabricatie deci, din acele elemente care sunt utilizate de un agent economic o perioada mai indelungata de timp.

Consumarea treptata a capitalului fix isi gaseste exprimarea in uzura. Uzura reprezinta pierderea capacitatilor de functionare ale unui utilaj sub actiunea a

diferiti factori. Uzura unui utilaj poate fi Fizica Morala.

Uzura fizica consta in deprecierea treptata a capacitatilor de functionare ale capitalului fix ca urmare a folosirii si actiunii unor factori externi naturali (de exemplu un utilaj care functioneaza intr-un mediu umed poate fi afectat de rugina).

Uzura morala apare sub incidenta progresului tehnic si a conditiilor pietei care asigura masini, instalatii, echipamente etc. mai ieftine decat cele in functiune si/ sau cu performante tehnico- economice superioare. In acest fel capitalul fix aflat in functiune este depasit din punct de vedere moral in raport cu noile exemplare aparute pe piata.

Tinand cont de faptul ca orice element de capital fix este supus uzurii, agentii economici isi constituie un fond asa numitul fond de amortizare- care sa le permita ca in momentul scoaterii din functiune a elementului respectiv sa-si poata achizitiona un alt utilaj sau il folosesc pentru reparatii capitale, ameliorari sau noi investitii. Acest fond de amortizare se

34

constituie din sumele pe care intreprinzatorii le depun anual sub forma de amortizare. Amortizarea reprezinta procesul de recuperare a valorii de achizitie a unui bun de

capital fix. Amortizarea reprezinta cost si se include in pretul de vanzare al produsului respectiv. Ea

se poate calclula, conform legislatiei in vigoare, prin mai multe metode. De exemplu, prin metoda de amortizarii liniare, amortizarea se calculeaza astfel :

A= Vi/ Ta = Vi* Ra ; Ra = (1/Ta)*100

Unde: A= amortizarea anuala; Vi= valoarea de achizitie a utilajului/ valoarea de inventar; Ta= timpul de amortizare; Ra= rata de amortizare anuala.

Capitalul circulant

Capitalul circulant este format din acele bunuri de capital care participa la un singur ciclu de productie, se consuma si se inlocuieste la fiecare ciclu de productie.

Capitalul circulant cuprinde: materiile prime, materialele, combustibilul, energia, apa etc.

Modul in care sunt utilizate elementele de capital tehnic, respectiv eficienta cu care acestea sunt utilizate, determina in final rezultatele obtinute de catre firma. Astfel, profitul firmei este intr-o relatie pozitiva cu viteza de rotatie a capitalului, respectiv daca viteza de rotatie a capitalului creste, profitul obtinut de firma va creste si el (si invers).

Viteza de rotatie a capitalului exprima, de fapt, cat de repede capitalul banesc pe care un agent economic il investeste intr-un ciclu de productie este recuperat, obtinandu-se si un profit. Sau altfel spus, cat de repede se transforma banii in bani.

Productivitatea utilizarii factorilor de productie

Intreaga activitate a unui agent economic este bazata pe cresterea eficientei. Din punct de vedere economic eficienta inseamna obtinerea unor rezultate maxime cu un consum minim de resurse sau maximizarea efectelor utile obtinute cu un minim de efort. Deci,

Eficienta = Efecte / Efort sa fie maxim.

35

Eficienta utilizarii factorilor de productie se exprima prin productivitatea sau randamentul factorilor de productie.

Deci productivitatea se calculeaza pe baza urmatoarei relatii

W = Q / Fp unde: W = productivitatea factorului de productie Q = productia obtinuta Fp = factorul de productie utilizat

Forme ale productivitatii

Dupa modul de masurare al rezultatelor obtinute se disting: productivitate fizica ce exprima eficienta utilizarii factorilor de productie in

unitati fizice (bucati, salariat, tone/ ha) ; productivitate valorica ce exprima eficienta utilizarii factorilor de productie in

termeni financiar monetari.

Productivitatea medie (W) a unui factor de productie reprezinta productia obtinuta (Q) prin utilizarea unei anumite cantitati dintr-un factor de productie (Fp).

W= Q/ FP

Productivitatea marginala reprezinta sporul de productie (Q) ce se obtine prin cresterea cu o unitate a cantitatii utilizate dintr-un factor de productie (ceilalti fiind considerati constanti).

Wmg = Q/ Fp Unde: Wmg =productivitatea marginala; Q = sporul de productie; Fp = cantitatea suplimentara utilizata din factorul de productie.

Productivitatea globala a factorilor de productie pe termen lung poate creste, scade sau ramane constanta. Aceste modificari sunt determinate in principal, pe termen lung, de progresul tehnic si tehnologic.

Astfel atunci cand productivitatea marginala creste, productivitatea medie creste si ea,

36

iar cand scade, productivitatea medie scade si ea. in acelasi timp productivitatea medie este maxima atunci cand este egala cu productivitatea marginala.

Evolutia productivitatii marginale reflacta legea randamentelor neproportionale conform careia pe masura ce cantitatea consumata dintr-un factor de productie creste, productivitatea marginala a acelui factor de productie scade.

Productivitatea muncii

Productivitatea muncii reprezinta eficienta cu care este utilizat factorul de productie munca.

In general eficienta muncii este identificata cu productivitatea muncii, dar sunt cazuri in care intr-o activitate economica poate sa se inregistreze o productivitate a muncii ridicata, dar activitatea economica sa nu fie eficienta. Aceasta situatie se poate intalni, de exemplu in urmatoarele cazuri:

cand de exemplu, la nivelul unei intreprinderi se inregistreaza o crestere a productiei pe baza sporiri productivitatii muncii, dar productia respectiva nu este ceruta pe piata. in acest caz productivitatea muncii creste, dar eficienta de ansamblu a intreprinderii scade.

cand intr-o intreprindere productivitatea muncii creste, dar prin poluarea mediului inconjurator si prin ignorarea problemelor legate de mediu, eficacitatea de ansamblu a activitatii sa nu raspunda cerintelor de calitate privind mediul inconjurator.

Productivitatea muncii se poate determina ca marime:

medie marginala Productivitatea medie a muncii se exprima ca raport intre productia obtinuta (Q) si

cantitatea din factorul de productie munca utilizata (L).

WL = Q/ L

Productivitatea marginala reprezinta sporul de productie (Q) ce se obtine ca urmare a utilizarii suplimentare a unei cantitati de munca (in conditiile in care ceilalti factori raman constanti).

WmgL = Q/ L = dQ/ dL unde

37

dQ/ dL= reprezinta derivata functiei productiei in raport cu factorul munca. L = cantitatea suplimentara de munca Q= sporul de productie obtinut. Masurarea productivitatii muncii se face in unitati fizice si in unitati valorice.

Productivitatea fizica a muncii are o aplicabilitate redusa, deoarece se poate folosi numai in cazul productiilor omogene. In cazul intreprinderilor care nu au productii omogene, se utilizeaza productivitatea muncii valorica, deoarece aceasta are avantajul ca permite o apreciere unitara a nivelului acesteia pentru toate tipurile de produse realizate.

Productivitatea capitalului

Legatura dintre capitalul utilizat si rezultatele obtinute in cadrul unei activitati economice este asigurata de productivitatea/ randamentul capitalului.

Pornind de la cele doua forme de exprimare a eficientei economice respectiv raportul dintre efort si efect sa fie minim sau raportul efect si efort sa fie maxim se pot calcula doua forme ale randamentului capitalului:

1) Pornind de la raportul efort/ efect, randamentul capitalului este reprezentat de coeficientul capitalului.

Coeficientul capitalului reprezinta capitalul necesar pentru obtinerea unei unitati de productie.

Coeficientul capitalului se poate calcula sub forma: medie marginala

Coeficientul mediu al capitalului (CK) exprima capitalul utilizat (K) pentru obtinerea unei anumite productii (Q).

CK = K/ Q

De exemplu atunci cand pentru un costum de haine se utilieaza 3 metri de stofa aceasta este o exprimare a coeficientului mediu al capitalului.

Coeficientul marginal al capitalului (Kmg) exprima sporul de capital necesar pentru

38

obtinerea unei unitati suplimentare de productie (in conditiile in care ceilalti factori de productie raman constanti).

Kmg = K/ Q Unde K = sporul de capital Q= sporul de productie

Pornind de la raportul efect/ efort, randamentul capitalului este reprezentat de productivitatea capitalului.

Productivitatea capitalului se poate calcula sub forma: medie marginala Productivitatea medie a capitalului (WK) exprima productia obtinuta (Q) prin

utilizarea unui anumit nivel al capitalului (K).

WK = Q/ K sau WK = 1/ CK

Unde WK= productivitatea medie a capitalului; Q= productia ; K= capitalul utilizat; CK= coeficientul capitalului. De exemplu atunci cand se obtin 500 de suruburi la un utilaj, aceasta este o exprimare a

productivitatii medii a capitalului.

Productivitatea marginala a capitalului (WmgK) exprima sporul de productie (Q) ce se obtine prin cresterea cu o unitate a capitalului utilizat (considerand ceilalti factori de productie constanti).

WmgK = Q sau Wmg = 1 K Kmg

Cresterea productivitatii

Cresterea productivitatii reprezinta procesul prin care cu acelasi volum de factori de productie se obtine o productie mai mare sau aceeasi productie se obtine cu o cantitate mai mica de factori de productie.

39

Sintetizand : W creste daca Q creste si Fp = ct Q = ct si Fp scade

Aceasta crestere a productiei pe baza cresterii productivitatii presupune o schimbare in factorii de productie, in mediul de combinare a lor, si deci in modul de desfasurare a procesului de productie.

In alegerea celor mai bune masuri de crestere a productivitatii trebuie tinut cont de faptul ca productivitatea este influentata de o serie de factori, cum ar fi:

factori naturali: clima, fertilitatea solului, zacamintele etc; factori tehnici: nivelul de stiinta si tehnica, de tehnologie, de inovare, inventie,

cercetare-dezvoltare; factori economici : nivelul de organizare a productiei si muncii, calificarea

salariatilor, performantele capitalului, cointeresarea materiala si moral - spirituala a salariatilor;

factori sociali :traditiile, valorile si normele nationale, conditiile de viata si munca, nivelul de pregatire, legislatia, obiceiurile;

factori psihologici: motivarea salariatilor, gradul de satisfactie in munca, relatiile de munca, climatul organizational;

factori structurali: structura sorto-tipo-dimensionala a productiei, structura ramurii si chiar a economiei nationale;

factori de decurg din gradul de integrare a economiei nationale in economia mondiala: specializarea tehnica si economica, competitivitatea produselor pe piata mondiala.

Masuri de crestere a productivitatii:

Progresul tehnico-stiintific care determina o revolutionare a capitalului tehnic, o perfectionare a tehnicilor si tehnologiilor de fabricatie, a proceselor de fabricatie, a modului de organizare si conducere.

Cresterea calificarii. Forta de munca specializata este mai productiva deoarece cunostintele si indemanarea pe care le poseda un salariat ii permit sa utilizeze mai eficient timpul de munca, elementele de capital tehnic, sa produca bunuri de calitate mai buna.

40

Imbunatatirea managementului intreprinderii.

Efectele cresterii productivitatii:

economisirea factorilor de productie consumati; reducerea costurilor; cresterea productiei; cresterea competitivitatii produselor obtinute; cresterea salariilor si a profiturilor utilizarea mai eficienta a timpului de munca si cresterea timpului liber;

3.2 Finantarea afacerii Sursele potentiale de fonduri pentru finantarea activitatii sunt:

fondurile proprii si fondurile imprumutate de la familie si prieteni; creditele bancare; emiterea de actiuni; emiterea de obligatiuni; finantarile din programe speciale; fondurile de cfapital de risc; leasingul; creditele de la furnizori si clienti; creditele pe efecte de comert (factoringul si scontarea)

A. Fondurile proprii si cele imprumutate de la persoane apropiate Acestea reprezinta cel mai frecvent punct de plecare in cazul afacerilor mici si noi.

Institutiile financiare sunt mai putin deschise in special in perioade de instabilitate economica firmelor aflate la inceput decat celor cu o istorie deja bine conturata. Aceasta decizie se bazeaza pe ratele mari de mortalitate inregistrate de afacerile noi. Fondurile proprii ofera avantajul unei sigurante mai mari nu vor fi retrase in cazul deteriorarii situatiei financiare, ca in cazul unui credit bancar. Nu este necesara expunerea detaliata a planului de afaceri in fata unor parteneri externi, si nici aprobarea acestora pentru luarea deciziilor importante. Aceasta sursa de finantare asigura deci flexibilitate, siguranta si independenta. Totodata, in perspectiva atragerii de surse de finantare exterioare firmei angajarea unor fonduri proprii reprezinta o garantie a motivatiei intreprinzatorului pentru asigurarea succesului afacerii.

41

Dezavantajele finantarii din surse proprii sunt si ele importante: fondurile proprii sunt in general destul de limitate si pot frana dezvoltarea

afacerii; in caz de nereusita, pierderea va fi suportata in intregime de intreprinzator (sau de

apropiatii sai); firma va fi putin cunoscuta de institutiile financiare si va putea mai greu mobiliza

fonduri in situatii speciale.

B. Creditul bancar Creditul bancar reprezinta o sursa principala de fonduri, in special pentru firmele mici si

mijlocii. in cazul Romaniei, accesul la credit al firmelor noi sau de mici dimensiuni este mai dificil.

Avantajele creditului bancar: obtinerea de fonduri suplimentare, peste cele proprii; stabilirea unei relatii cu o institutie financiara cunoscuta, accesul mai usor la alte

servicii furnizate de catre banca; obtinerea unui credit poate functiona ca un semnal ce atesta viabilitatea afacerii in

fata altor investitori potentiali; in cazul anumitor forme de credit exista un grad de flexibilitate in ceea ce priveste

sumele angajate, datele la care se angajeaza sumele respective, dobanzile si termenele de rambursare; - necesitatea de a convinge banca de viabilitatea afacerii sau simpla completare a unei cereri de creditare poate forta intreprinzatorul sa isi analizeze in mod obiectiv afacerea, sa obtina o imagine clara a situatiei sale financiare si un tablou al punctelor slabe, punctelor tari, oportunitatilor si amenintarilor care caracterizeaza situatia firmei.

Dezavantaje ale creditului bancar: reticenta bancilor in ceea ce priveste finantarea noilor firme, banca avand nevoie

de siguranta ca va primi inapoi banii acordati drept credit, in timp ce firmele nou-infiintate nu ofera aceasta garantie, din diferite motive (nu au istoric, nu au experienta, nu au foarte multe elemente care sa faca din aceste firme elemente stabile in cadrul economiei);

riscul de a pierde garantiile depuse sau chiar riscul de faliment in cazul nerestituirii creditului; - implicarea unui factor extern in managementul firmei, aparitia unor restrictii;

42

expunerea la riscuri noi de exemplu riscul ratei dobanzii; riscul intreruperii creditarii in cazul unor evenimente nefavorabile pentru firma.

C. Emiterea de actiuni si obligatiuni reprezinta o sursa importanta de finantare pentru firmele mari, dar sunt foarte putin accesibile firmelor aflate la inceput.

D. Programe speciale de finantare Firmele au acces la diferite programe de finantare nerambursabile. Surse potentiale de

finantare sunt programele Uniunii Europene, cele ale guvernului Romaniei, ale USAID etc. Obtinerea unor astfel de finantari presupune:

informarea permanenta asupra programelor existente; studierea criteriilor de eligibilitate, a documentatiei necesare, a termenelor de

depunere a cererilor de finantare si a conditiilor de derulare a finantarii si de evaluare a proiectului;

selectarea variantelor potrivite cu profilul de activitate al firmei; alcatuirea documentatiei necesare si depunerea proiectului.

Inainte de a se angaja pe aceasta cale, intreprinzatorul va trebui sa estimeze corect efectele unei astfel de miscari strategice. Fondurile acordate in conditii teoretic avantajoase se pot dovedi o problema in cazul in care firma nu are capacitatea de a le folosi in conditiile prevazute de finantator. in plus, intreprinzatorul trebuie sa fie constient de importanta conditiilor referitoare la contributia proprie in cadrul proiectului, precum si la eventualele garantii.

Mai mult, contractarea unui consultant pentru realizarea unei cereri de finantare este, in ea insati, a activitate care comporta o serie de riscuri: pe langa riscurile legate de confidentialitatea datelor privind firma, uneori consultantul nici nu are intentia de a realiza macar documentatia solicitata. De obicei, persoanele care incearca asemenea actiuni se incadreaza intr-un anumit portret robot:

Se arata foarte sigure pe ele; Se lauda cu relatii in institutiile care deruleaza programul de finantare; Pot incerca sa obtina bani pentru ghidul solicitantului sau pentru alte documente

din pachetul informativ, care sunt disponibile gratuit la sediile agentiilor si pe Internet; Cer toti banii inainte: de regula, in cazul consultantei reale, se solicita o parte din

bani inainte - procentual din valoarea finantarii, aproximativ 2% - si un comision de succes - de exemplu, 5% - daca proiectul e aprobat;

Sumele cerute variaza foarte mult de la un client la altul;

43

Pot practica preturi de dumping, foarte reduse in comparatie cu firme concurente sau, dimpotriva, pot cere foarte mult.

E. Fondurile de capital de risc sunt surse de finantare specializate in investitii in cazul carora probabilitatea unui esec este mai mare dar cazurile de succes sunt suficiente pentru a compensa pierderile.

Fondul de risc investeste in capitalul firmei de regula ca actionar minoritar , urmand sa isi retraga aceasta participatie dupa o anumita perioada (de regula 3-5 ani). Fondul de risc castiga din diferenta dintre valoarea participatiei intre momentul efectuarii investitiei si cel al lichidarii participatiei la capitalul firmei.

Principalele avantaje ale acestei forme de finantare sunt: - primirea unei infuzii de capital pe o perioada indelungata, timp in care nu trebuie

platite dobanzi (nici dividendele nu sunt o prioritate a acestui tip de fond); - primirea unei sume care nu figureaza in evidentele firmei ca datorii ci ca surse

financiare proprii. Prin urmare, capacitatea de indatorare a firmei nu este afectata; - o data cu banii, fondul aduce si specialistii sai care vor asista intreprinzatorul la

managementul firmei; - pastrarea controlului majoritar asupra capitalului firmei; - existenta unui semnal asupra viabilitatii firmei pe termen mediu.

Exista si dezavantaje ale acestei forme de finantare, cum ar fi: dificultatea de obtinere a fondurilor (in general, in economiile dezvoltate, se

apreciazaca numai 1% din cererile de finantare sunt aprobate); necesitatea de a participa cu fonduri proprii considerabile la afacere (fondurile de

risc sunt de regula actionari minoritari); implicarea unui partener extern in managementul firmei; necesitatea unor eforturi suplimentare privind prezentarea regulata a situatiei

firmei catre fondul de investitii; necesitatea gasirii unei surse alternative de finantare in momentul retragerii

fondului de risc si posibilitatea interpretarii acestei retrageri ca un semnal negativ privind firma.

In Romania, fondurile de capital de risc nu sunt destinate in special IMM-urilor, ci mai ales firmelor mari care doresc o infuzie de capital pentru o anumita perioada.

Evident, exista posibilitatea ca un fond de risc sa doreasca sa fie partener si cu o firma nou-infiintata.

44

F. Leasing

Leasing - ul este o forma speciala de realizare a operatiei de creditare pe termen mediu si lung pentru procurarea, de regula, de echipament industrial.

Echipamentul este cumparat de catre societatea de leasing si se inchiriaza ulterior solicitantului. De multe ori, solicitantul insusi este mandatat in numele societatii de leasing sa cumpere echipamentul de care are nevoie.

Contractul de leasing se incheie apoi intre societatea de leasing si solicitant si prin acest contract solicitantul primeste in folosinta echipamentul. Aceasta forma de leasing se mai numeste si leasing comercial, si reprezinta forma principala de leasing.

Forme speciale de leasing sunt lease-back si time-sharing: - in forma de lease-back, posesorul echipamentului se confunda cu solicitantul care are

nevoie urgenta de bani. in acest caz, el vinde utilajul unei societati de leasing, inchiriindu-l apoi de la aceasta;

- in forma de time-sharing, sunt mai multi solicitanti care vor sa utilizeze acelasi echipament, dar fiecare il foloseste o anumita perioada de timp.

Indiferent de forma in care se face leasingul, la sfarsitul perioadei solicitantul are mai multe optiuni:

1. incetarea contractului; 2. Continuarea lui pentru o noua perioada de timp; 3. Cumpararea utilajului la pretul prestabilit.

G. Creditele de la furnizori si clienti Din momentul in care firma a primit bunurile/serviciile livrate de catre furnizori si pana in

momentul platii efective, intreprinzatorul beneficiaza efectiv de un credit din partea furnizorului. O situatie asemanatoare apare in cazul in care clientii firmei platesc anticipat. Evident, acest tip de finantare reciproca se face intre parteneri de afaceri care prezinta incredere unul pentru celalalt, iar sumele care se vehiculeaza nu sunt foarte mari, dar sunt suficiente pentru a optimiza fluxul de numerar al unei firme pentru o perioada scurta de timp. Este in interesul firmei sa prelungeasca perioada de plata a furnizorilor si, in acelasi timp, sa isi incaseze cat mai repede creantele. Aceasta optimizare nu trebuie totusi sa afecteze relatiile de afaceri ale firmei.

Acumularea unor datorii excesive intre parteneri poate duce la blocaje financiare. Cunoasterea metodelor alternative de plata si negocierea avantajoasa a contractelor sub acest aspect se pot dovedi extrem de utile in managementul firmei.

45

H. Factoringul si scontarea Factoringul reprezinta o forma de creditare pe termen scurt acordata de banci comerciale

prin compensarea creditului furnizor. Creditul se garanteaza cu o factura inainte de scadenta aparuta dintr-un contract de vanzare-cumparare intre un furnizor si un cumparator.

Din punct de vedere juridic, factoringul reprezinta un contract incheiat intre banca (factor) si client (aderent) prin care factorul (banca) se obliga sa plateasca la prezentarea documentelor care atesta o creanta comerciala o anumita suma de bani in schimbul unui comision. Suma de bani pe care o plateste banca la prezentarea facturilor poarta denumirea de finantare imediata sau factoring disponibil. Suma de bani pe care banca o achita in momentul incasarii facturilor poarta denumirea de finantare la incasare sau factoring indisponibil. In cazul in care exista o factura achitabila la scadenta, dar necesitatea de bani apare inainte de scadenta, atunci factura va fi achitata de catre banca la un pret mai mic decat cel inscris pe factura, urmand ca banca sa incaseze pretul total. Din diferenta intre pretul platit de banca si cel incasat de ea la scadenta facturii, banca isi acopera cheltuielile si se formeaza profitul ei. Banca va cumpara, practic, factura la un pret mai mic. In Romania factoringul are o raspandire redusa, este accesibil pentru firmele cu o reputatie deja constituita si presupune garantii importante solicitate de catre banca. Scontarea reprezinta o forma de creditare pe termen scurt acordata de banci comerciale prin achitarea inainte de scadenta a unor efecte comerciale (trate, bilete la ordin, etc.). Scontarea reprezinta o operatiune de cumparare de catre banci a efectelor de comert detinute de clientii lor in schimbul acordarii creditului de scont si retinerii de catre banca a unei sume denumita agio formata din valoarea scontului adunata cu comisioanele. Ca orice operatiune de creditare, scontarea presupune depunerea unei garantii stabilite de comun acord si concretizate printr-un procent aplicat la valoarea nominala a efectelor scontate. Un efect comercial reprezinta un angajament pe care un tragator il ia in numele unui tras in favoarea unui beneficiar. De exemplu, un platitor (tragator), depune banii la o banca comerciala (trasul) si emite un cec (efectul comercial) catre un furnizor (beneficiarul), urmand ca furnizorul (beneficiarul) sa recupereze banii de la banca comerciala (trasul) la scadenta prin prezentarea cecului (efectul comercial). in cazul in care beneficiarul are nevoie de bani inainte de scadenta, el poate sconta efectul comercial respectiv la o banca comerciala, urmand ca banca sa-l onoreze la o suma mai mica decat ce