anul iii id şi ifr -...

TURISM RURAL

Note de curs Prof.univ.dr. Cristian TĂLÂNGĂ

Anul III ID şi IFR

TEMA 1. CONCEPTUL DE TURISM RURAL SI AGROTURISM

TEMA 2. ORGANIZAREA TURISMULUI RURAL ÎN ROMÂNIA ŞI CÂTEVA ŢĂRI EUROPENE TEMA 3. OFERTA AGROTURISTICĂ ÎN ROMÂNIA TEMA 4. POLITICA PROMOVATĂ ÎN CREAREA OFERTELOR DE TURISM ÎN DIFERITE ŢĂRI EUROPENE TEMA 5. PROBLEME DE MARKETING ÎN TURISMUL RURAL

Universitatea din Bucureşti Facultatea de Geografie

1 Copyright © DEPARTAMENT ID 2010

Acest material este destinat uzului studenţilor Universităţii din Bucureşti, forma de învăţământ la distanţă, fiind interzise copierea, multiplicarea în orice format şi comercializarea. Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a autorului/autorilor; designul, machetarea şi transpunerea în format electronic aparţin Departamentului de Învăţământ la Distanţă al Universităţii din Bucureşti.

Universitatea din Bucureşti Editura CREDIS Bd. Mihail Kogălniceanu, Nr. 36-46, Corp C, Etaj I, Sector 5 Tel: (021) 315 80 95; (021) 311 09 37, 031 405 79 40, 0723 27 33 47 Fax: (021) 315 80 96 Email: [email protected] Http://www.credis.ro



TEMA 1. CONCEPTUL DE TURISM RURAL SI AGROTURISM

Definirea conceptului. În practica economică, socială sau geografică un loc aparte este ocupat de ceea ce se numeşte turism rural, agro-turism, turism verde (green tourism) sau turism în zonele rurale. Este un fenomen care s-a dezvoltat în timp, iar pentru ţările europene, mai ales pentru cele din Uniunea Europeană, acesta nu reprezintă un fenomen nou. El s-a practicat, într-o manieră spontană s-au relativ organizată, dar a căpătat, în ultimul timp, o extindere deosebită, în strânsă concordanţă cu expansiunea fenomenului urban, cu posibilităţile crescânde de circulaţie şi nu în ultimul rând cu resursele financiare ale populaţiei. Turismul rural este o activitate economică, privit prin prisma faptului că este parte componentă a ramurii mari economice (turismul), dar şi parte a bazei economice a aşezărilor rurale. În acelaşi timp este o modalitate de conservare a calităţilor naturale şi umane ale unui spaţiu geografic, un mod de educaţie şi de creştere a calităţii vieţii pentru cei care practică acestă activitate. Care sunt însă semnificaţiile celor trei noţiuni amintite anterior (turism rural, agro-turism, turism verde sau turism la ţară).Există, în literatura de specialitate, mai multe definiţii rezultate din modul de abordare a problemelor. O definiţie generală ar fi aceea că turismul rural este activitatea turistică desfăşurată în spaţiul rural, privit în toată complexitatea sa. Această activitate trebuie să asigure perpetuarea valorilor specifice acestui spaţiu, precum şi satisfacerea intereselor celor care oferă servicii turistice, dar şi a celor care sunt beneficiari (Mac I., Petrea Rodica, Petrea D., 1999). Definirea turismului rural prin introducerea noţiunii de spaţiu rural este în aparenţă extrem de clară, dar varietatea condiţiilor naturale şi social-economice, pe plan modial, conduce la o aplicare diversă a noţiunii de spaţiu rural - legată de densitatea populaţiei şi a clădirilor, de modul de utilizare a terenurilor, de structurile de exploatare şi de proprietate, structura şi tipul gospodăriilor sau de structurile tradiţionale de populaţie. În accepţiunea psihologilor, turismul rural este o formă aparte de turism în care accentul se pune pe latura umană. Turistul este considerat ca un adevărat oaspete, un prieten, iar contactul uman (dialogul şi schimbul de impresii) este primordial. Turistul trebuie să răspundă acestei ospitalitalităţi prin respect şi consideraţie pentru comunitatea rurală. Sociologii consideră că turismul rural se poate practica în condiţiile desfăşurării normale a vieţii rurale.Turistul va cunoaşte omul (ţăranul), viaţa sa de zi cu zi, cultural rurală. De aceea, amenajările turistice în mediul rural trebuie să apaţină în exclusivitate comunităţii rurale, singura în măsură să păstreze nealterat spaţiul rural. (Mac I., Petrea Rodica, Petrea D., 1999). În opinia unor autori din Uniunea Europeană (http://www.rural-europe) există două tendinţe: a) dacă beneficiile realizate din activitatea turistică revin comuniţăii locale se utilizează noţiunea de turism rural sau turism la ţară, iar dacă acestea revin, în exclusivitate fermierilor se foloseşte termenul de agro-turism; b) a doua tendinţă se bazează pe varietatea elementelor ce constituie oferta turistică. Se foloseşte termenul de turism rural când cultura rurală reprezintă componentul de bază al produsului turistic care se oferă. În funcţie de elementul (care aparţine culturii rurale) care deţine ponderea cea mai mare se utilizează şi noţiunile de agro-turism, turism verde sau ecologic, turism gastronomic,



ecvestru, nautic, istoric, cultural etc. Rezultă deci, că turismul rural este forma de turism care asigură un contact nemijlocit al turistului cu mediul fizic şi antropic din spaţiul rural şi îi oferă acestuia posibilitatea de a cunoaşte şi a participa la viaţa cotidiană a populaţiei locale. Turismul rural are o puternică vocaţie culturală şi educaţională, precum şi o deosebită importanţă pentru păstrarea valorilor şi a identităţii culturale a comunităţilor rurale. Un alt concept promovat în ţările vest - europene este acela de turism integrat, care reprezintă o metodă de integrare şi exploatare a tuturor domeniilor sociale, economice şi a factorilor naturali. Pentru a lua în considerare aceşti factori trebuie avut în vedere nu numai simpla lor însumare, ci posibilităţile de cooperae, interconectare, completare şi continuitate. În scopul păstrării veniturilor obţinute din turism pentru necesităţile comunităţilor locale - cu deosebire în zonele cu un grad ridicat de sărăcie - se vor aplica următoarele principii: - ieftin, mai degrabă decât scump; - important, înainte de neimportant; - imediat are prioritate faţă de mai târziu; - propriu, mai degrabă decât străin. (Reiseir Hans-Heinrich, 2000). În această accepţiune turismul integrat este o parte componentă a unei economii regionale. El trebuie să exploateze resurse încă neidentificate, prin cooperarea cu diferite ramuri economice. Acest concept a fost aplicat cu succes în Europa de Vest în două situaţii: - în spaţii urbane mai puţin structurate;

- pentru păstrarea unor meserii şi îndeletniciri tradiţionale din mediul rural. Ceea ce este esenţial pentru funcţionarea acestui concept este crearea unei infrastructuri turistice acceptabile şi adaptate cererii existente precum şi sprijinirea iniţiativelor factorilor economici şi administrativi locali sau regionali. Scurt istoric al evoluţiei turismului rural. Forme empirice de practicare a turismului în mediul rural datează din Antichitate, legate de efectuarea de pelerinaje la locuri sfinte, efectuarea de băi sau participarea la diferite manifestări festive. În perioada romană s-au intensificat călătoriile, dar scopul acestora era comercial sau militar şi mai puţin cultural. Evoluţia societăţii umane a condus şi la intensificarea călătoriilor şi inevitabil la cunoaşterea caracteristilor mediului rural. Primele forme de organizare a turismului rural în Europa se datorează pictorilor care, în secolele XVI-XVII, au realizat opere cu subiecte din viaţa rurală. Pentru România de la sfârşitul secolului XIX şi începtul secolului XX satul - cu viaţa şi tradiţiile sale - a constituit un subiect de inspiraţie pentru pictorii români ai epocii. S-au adăugat în timp manifestări folclorice şi religioase, care generau fluxuri de călători spre lumea satului, precum şi obiceiul de petrecere a vacanţelor la ţară sau la mănăstire. Locuitorii mai înstăriţi ai oraşelor aveau în proprietate şi o a doua locuinţă, în mediul rural, pe care o foloseau frecvent în timpul verilor călduroase. Legat de aceste deplasări - spontane - în mediul rural s-au dezvoltat alături de elemente privind transporturile şi celebrele hanuri, ce asigurau masa şi cazarea călătorilor. În epoca modernă, mai ales după anul 1960, a crescut interesul populaţiei pentru petrecerea timpului liber, turismul devenid o activitate economică importantă. De altfel date oferite de Organizaţia Mondială a Turismului relevă o creştere substanţială a numărului de turişti la nivel mondial de la peste 450 milioane în 1990 la aproape 700 milioane în 2001. Prognoza pentru anul 2010 este de aproximativ 1 miliard, iar pentru 2020 de 1,5 miliarde. În ierarhia mondială a primelor 15 destinaţii turistice, la nivelul anului 2001 se remarcă SUA (12,7 %), Germania (10 %), Marea Britanie (7,9



%), Japonia (5,7 %), Franţa (3,8 %), Italia (3,1 %), China (mai ales Hong-Kong 2,7 %), Olanda (2,6), Canada (2,5), Belgia (2,1), Austria (1,9), Coreea de Sud (1,5 ), Suedia (1,5) şi Elveţia (1,4). Desigur că printre destinaţiile turiştilor în aceste ţări, cu pondere deosebită, în turismul internaţional se numără şi spaţiul rural. Obiective ale turismului rural. Opţiunea pentru turism rural se baza pe o serie de obiective: - petrecerea vacanţelor în alte condiţii de viaţă decăt cele obişnuite, în speţă, condiţiile din mediul urban,

- creşterea interesului pentru noi destinaţii, ca o consecinţă şi a ridicării nivelului educaţional, în condiţiile în care o bună perioadă de timp a fost cultivat dispreţul pentru viaţa şi tradiţiile rurale; - posibilitatea de fragmentare a perioadelor vacanţelor, concomitent cu creşterea perioadei destinate odihnei; - creşterea cererii de spaţii de cazare cu un confort mai redus şi deci mai ieftine;

- practicarea turismului cultural şi de cunoaştere (mai ales pentru tineri şi pentru persoanele de vârsta a III-a). (Nistoreanu P., 1999); - preocuparea pentru sănătate prin mişcare în aer liber şi consum de alimente cât mai naturale. Cu toate aceste obiective spaţiul rural a fost şi este, uneori, considerat un spaţiu turistic mai puţin de calitate. Această percepţie este datorată următoarelor aspecte (Mac I., Petrea Rodica, Petrea D., 1999): - creşterea puterii de cumpărare a populaţiei s-a concretizat, printre altele, prin alegerea, pentru petrecerea vacanţelor, a staţiunilor turistice consacrate; - mediatizarea deosebită a staţiunilor turistice; - gradul de confort oferit de staţiunile turistice; - reducerea progresivă a legăturilor familiei cu mediul rural. Evoluţiile recente din spaţiul est - european, în special, tind să creeze condiţii de modificare a acestei percepţii. Sunt de subliniat următoarele aspecte: - degradarea condiţiilor de viaţă din mediul urban (poluare, densitate mare a populaţiei şi a clădirilor, stress, insecuritate socială);

- restructurarea economică din oraşe, cu consecinţa imediată, de creştere a şomajului; - modificarea tipurilor de exploatare şi de proprietate a terenurilor cu posibilitatea de desfăşurare a şi a altor activităţi; - valorificarea directă a unor produse agricole şi nu numai, prin atragerea turiştilor; - scăderea veniturilor popuaţiei şi oferta turistică, relativ mai ieftină din mediul rural; - a crescut şi interesul pentru valorile rurale precum şi interesul populaţiei rurale în dezvoltarea activităţilor turistice, ca alternativă viabilă de creştere a calităţii vieţii în mediul rural. Implicaţiile turismului rural sunt evidente în domeniul dezvoltării comunităţilor rurale prin: - valorificarea bogatului şi variatului potenţial rural; - stabilizarea populaţiei;

- crearea de noi locuri de muncă; - diversificarea utilizării forţei de muncă şi a utilizării terenurilor; - dezvoltarea serviciilor în mediul rural; - economisirea de investiţii pentru crearea de capacităţi de cazare, alimentaţie publică sau agrement; - susţinere economică a agricultorilor; - promovarea comunicării cu implicaţii asupra informării locuitorilor rurali asupra unor aspecte ale vieţii cotidiene; - revigorarea şi susţinerea artei populare; - reabilitarea patrimoniului imobiliar;



- decongestionarea zonelor turistice supra aglomerate. Pentru ţările est-europene, un seminar organizat de Organizaţia Mondialǎ a Turismului (WTO), la Belgrad 24-25 iunie 2002, sub denumirea Turismul rural în Europa: experienţă şi perspective, a conturat următoarele obiective: - Economice: Turismul rural reprezintǎ o oportunitate pentru creşterea veniturilor, conduce la crearea de noi locuri de muncă şi la stoparea depopulării satelor. - Protecţia mediului trebuie să ocupe un loc central în aceste activităţi. - Juridice: Se considerǎ a fi necesarǎ armonizarea legislaţiei şi a suportului ce trebuie acordat de administraţiile guvernamentale centrale, regionale şi locale. - Calitatea vieţii privită dintr-un dublu punct de vedere: al turiştilor şi al localnicilor. - Conservarea culturii şi a tradiţiilor populare este un element important al activităţii turistice. - Tranziţia spre economia de piaţă, turismul fiind considerat ca o activitate economică viabilă care facilitează trecerea de la economia centralizată la cea de piaţă.



TEMA 2. ORGANIZAREA TURISMULUI RURAL ÎN ROMÂNIA ŞI

CÂTEVA ŢĂRI EUROPENE

Funcţiile spaţiului rural definite de Carta Europeană a spaţiului rural. Regiunile rurale ale Europei acoperă peste 80% din suprafaţa continentului şi sunt locuite de circa jumătate din populaţia totală. Dezvoltarea multifuncţională şi susţinută a mediului rural, exploatarea durabilă a resurselor disponibile – având în vedere că cea mai mare parte a hranei Europei şi importante resurse de materii prime provin din aceste zone- au impus adoptarea unui cod incluzând principiile directoare de dezvoltare rurală echilibrată şi durabilă a agriculturii şi spaţiului rural european, respectiv a Cartei Europene a Spaţiului Rural (Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a însărcinat Comisia de agricultură să elaboreze Carta europeană în 1993, textul final fiind adoptat în aprilie 1996).

Acest document, la care România a aderat fără reţinere, trasează directivele în politica sectorială de

promovare şi dezvoltare rurală şi în acelaşi timp, de protecţie a patrimoniului rural natural, destinat vieţii oamenilor. Este subliniată, totodată, necesitatea încurajării iniţiativelor şi măsurilor în vederea protecţiei spaţiului rural şi diversificării activităţilor rurale.

Potrivit normelor cuprinse în Cartă, dezvoltarea spaţiului rural european trebuie să aibă ca punct de

pornire funcţiile multiple pe care le îndeplineşte: funcţia economică, funcţia ecologică şi funcţia socio-culturală, având la bază următoarele principii:

1) situarea omului şi nevoilor sale în centrul obiectivelor şi deciziilor în programele de dezvoltare;

2) protejarea valorilor societăţii rurale, îndeosebi a vieţii familiale, tradiţiilor, integrării tinerilor în spiritul comunităţii;

3) dezvoltarea identităţilor comunităţilor, sporirea implicării şi responsabilităţii în administrarea valorilor locale;

4) protejarea specificului, tradiţiilor culturale şi istorice ale spaţiului rural, promovarea la nivel regional şi naţional;

5) crearea de facilităţi în scopul diversificării relaţiilor rural-urban, dezvoltarea tradiţiilor şi relaţiilor culturale ale populaţiei.

Funcţia economică pe care o exercită spaţiul rural urmăreşte garantarea unui sistem de producţie agricolă, care să răspundă nevoilor alimentare ale populaţiei, respectiv:

să asigure agricultorilor şi familiilor lor un nivel corespunzător al veniturilor, comparativ cu cel al altor profesii liberale cu un nivel de responsabilitate comparabil, asigurând astfel o sursă de venit fundamentală pentru populaţia rurală;

să protejeze mediul înconjurător şi să asigure regenerarea mijloacelor de producţie pentru generaţiile viitoare, în spiritul unei dezvoltări durabile;

Spaţiul rural trebuie să producă materii prime reînnoibile, destinate industriei şi producţiei de energie, să răspundă nevoilor întreprinderilor mici şi mijlocii agricole, industriale, artizanale sau comerciale şi de prestări servicii. Diversificarea activităţilor în majoritatea zonelor rurale urmăresc diversificarea industriilor mici nepoluante, a producţiei artizanale, acţionând asupra infrastructurilor şi procedurilor administrative şi fiscale, stimularea şi sprijinirea iniţiativelor în domeniul turismului montan, în special a agroturismului, respectul faţă de mediul natural, economic şi social. Funcţia ecologică în condiţiile în care apărarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător a devenit scopul imperativ al umanităţii, precum şi o îndatorire a fiecărui individ, capătă o importanţă capitală. Această funcţie urmăreşte:



a) să conserve resursele naturale ale vieţii (solul, apa, aerul), care să fie valorificate într-o manieră judicioasă şi durabilă;

b) să protejeze biotopurile şi spaţiile verzi, care au rol esenţial în calitatea mediului înconjurător;

c) să întreţină şi să protejeze peisajul natural ; d) să conserve şi să protejeze biodiversitatea , în special biodiversitatea genetică,

diversitatea speciilor şi cea a peisajelor naturale; e) să asigure protecţia animalelor sălbatice, prin instrumentele juridice necesare şi în

condiţii ecologice adecvate. Conştiente de pericolul iminent la care este supusă omenirea, statele europene trebuie să susţină aplicarea unor programe speciale, energetic , în vederea protecţiei mediului (prin mişcări ecologiste, revoluţia verde, acţiuni de protest, biocot). Întărirea funcţiei socio-culturale are în vedere ca fiecare ţară să acţioneze astfel încât spaţiul său rural să asigure şi să dezvolte activităţile socio-culturale , în special prin viaţa asociativă locală şi prin dezvoltarea relaţiilor între populaţia urbană şi rurală, folosind pe larg tehnologiile moderne de informare. Concluzia care se desprinde este aceea că , spaţiul rural al fiecărei ţări trebuie să asigure dezvoltarea echilibrată şi coexistenţa întregii populaţii , agricole şi neagricole. Pentru România, rolul acestui document este foarte important, ţinând cont de elementele de dezechilibru şi perturbaţiile care pot apare în armonia şi unitatea mediului rural, cu efecte negative pentru întreaga societate. Evoluţia şi organizarea pe plan mondial a activităţilor de turism rural. Iniţial, prin turism rural se înţelegea “cazarea la cetăţean”, care a rămas simbolul şi prima formă de primire a turiştilor la ţară, deoarece imaginea săteanului sau fermierului sugerează şi evocă, în acelaşi timp, ospitalitatea de care se bucură pelerinul sau turistul, aceasta reprezentând tocmai întâlnirea dintre locuitorul satului şi turist. Pentru activităţile agroturistice, Elveţia a fost una dintre primele ţări care, încă din anul 1884, prin exploatarea Alpilor Elveţieni, au denumit activităţile de turism rural “aventură turistică”. În această ţară au fost din ce în ce mai multe zone asaltate de vizitatori, solicitând pentru cazare casele, pensiunile şi hotelurile existente. De-a lungul timpului, cuvintele au simbolizat acest tip de primire: “Bed & Breakfast”; în prezent, adoptarea acestor cuvinte depăşeşte însăşi arealul teritorial al ţărilor în care au fost inventate. Primele forme organizate ale turismului rural au fost marcate o dată cu apariţia, în secolul XIX, a asociaţiilor turistice: Clubul alpin englez (1875), Clubul alpin francez (1874), Touring Club - francez (1890). Acestea aveau ca obiectiv principal pregătirea şi organizarea unor excursii în munţi (mai ales în Munţii Alpi), apelându-se şi la serviciile de cazare, masă şi însoţitori, ale sătenilor acestor zone, apărând, astfel, primele forme de agroturism. Turismul se dezvoltă mult la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, datorită, în mare parte, progresului tehnic înregistrat în transporturi (se dezvoltă reţeaua de căi ferate, drumuri modernizate, apar automobilul şi avionul, ca mijloace de locomoţie). Pe lângă acest factor, care în prezent determină variaţii ale mişcării turistice, prin modificările în dinamica şi structura lor, au apărut factori şi motivaţii noi, care influenţează dezvoltarea turismului rural. Prin diferitele forme de acţiuni turistice, cum sunt weekend-uri, sejururi, vacanţe, excursii, circuite etc., se materializează contactul turistului cu ansamblul unui mediu diferit faţă de cel din care face parte, valabil şi pentru turismul “verde” sau rural. Se mijlocesc, astfel, celor interesaţi, multiplele aspecte de cunoaştere a naturii şi civilizaţiei



umane, comprimând timpul şi spaţiul. În sistemul de extindere al turismului rural, a apărut şi turismul social, ca o necesitate pe plan istoric. În literatura de specialitate, turismul social este definit prin acţiuni ale puterii publice, ale asociaţiilor, ale întreprinderilor, pentru a permite plecările pentru cele mai defavorizate categorii de cetăţeni şi anume: crearea de adăposturi turistice, (prin care se pot oferi sejururi la preţuri moderate), prime şi ajutoare de vacanţă, subvenţii acordate copiilor (pentru colonii de vacanţă, de exemplu) etc. Ca noţiune şi sferă de cuprindere, turismul social a fost adoptat în 1936, în Franţa, din iniţiativa lui Leo Lagrange, prin care crearea unor astfel de structuri, poate include în această formă de turism şi clasele mai puţin favorizate. În acest context istoric sunt dezvoltate asociaţiile de turism social. Dar ideea de turism social sub diferite forme încadrate în turismul rural sunt cunoscute înaintea anului 1936, acestea referindu-se, în special, la copii. Turismul social, ca practică colectivă şi comunitară, se referă (chiar se încadrează) la turismul rural, care permite petrecerea timpului liber în afara localităţii claselor sociale defavorizate, în forme organizatorice (asociaţiile, de exemplu), caracterizându-se prin absenţa profitului şi atragerea subvenţiilor. În acelaşi context se poate discuta şi de turismul asociativ. În actuala etapă s-a pus problema organizării pe plan mondial a activităţii de turism rural. Înfiinţată în anul 1975 - prima adunare generală a avut loc în mai 1975, la Madrid - Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) este instituţia internaţională guvernamentală de largă reprezentare a intereselor şi poziţiilor statelor membre, ce a preluat experienţa pozitivă de colaborare internaţională a Organismelor Oficiale de Turism (UIOOT). Potrivit statutului, obiectul fundamental de activitate al Organizaţiei Mondiale a Turismului este “promovarea şi dezvoltarea turismului în scopul de a contribui la expansiunea economică, la înţelegerea internaţională, la pace şi prosperitate, ca şi la respectul universal şi la observarea drepturilor şi libertăţilor umane fundamentale, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie”. Dintre acţiunile mai importante iniţiate şi promovate de Organizaţia Mondială a Turismului, pot fi amintite următoarele: - asigurarea şi mijlocirea schimbului de date statistice şi de altă natură asupra turismului naţional şi internaţional, sub formă de culegeri şi buletine statistice, a schimbului de informaţii privind legislaţia şi reglementările în vigoare în domeniul turismului în statele membre etc.; OMT joacă rolul de centru mondial al informaţiilor în turism; - acordarea de asistenţă tehnică şi de specialitate autorităţilor turistice naţionale, în scopul elaborării şi aplicării programelor lor de dezvoltare turistică; - organizarea de conferinţe internaţionale, seminarii, mese rotunde, reuniuni cu caracter tehnic, pe probleme de actualitate, în domeniul construirii bazei materiale turistice, a administrării şi dimensionării acesteia, a formelor de promovare a produsului turistic etc.; - furnizarea, de către statele membre, de studii, rapoarte, analize, manuale şi alte materiale de referinţă în domeniul economiei şi finanţelor în turism; - organizarea de cooperări în domeniul turismului, în special în sectorul formării şi perfecţionării cadrelor, al ofertei produsului turistic, organizării şi promovării ofertei de turism (din cooperări cu PNUD sunt organizate diverse misiuni de sprijin sectorial); - elaborarea de proiecte de norme şi practici recomandate cu privire la activităţile de turism: clasificarea mijloacelor de cazare, statutul reprezentaţilor turistici în străinătate, protecţia juridică a turistului, înlesnirile în materie de formalităţi de frontieră şi vamale acordate turiştilor, metodologia statisticii de turism etc. Structura Organizaţiei Mondiale a Turismului reflectă, în detaliu, programul de muncă al acestui



organism. El se caracterizează, în principal, printr-o mai mare concentrare a efectivelor într-un număr mai redus de secţiuni. Secretariatul central al OMT înregistrează corespondenţa, circularele, gestionează dosarele şi asigură multiplicarea documentelor pentru întreaga direcţie a OMT. Diviziunea I este cea care se ocupă cu relaţiile cu membrii şi nemembrii OMT, cu organizaţiile guvernamentale, interguvernamentale şi neguvernamentale, cu între-prinderile private, în măsura în care chestiunile tratate nu ridică probleme de competenţa direcţiunii sau a altor servicii. De asemenea, planifică şi urmăreşte derularea activităţilor de cooperare tehnică; urmăreşte chestiunile cu caracter general referitoare la consultaţii, ţinerea la zi a fişelor experţilor, evaluarea proiectelor de cooperare tehnică. Diviziunea a II-a asigură realizarea unei părţi din Programul general de activitate, sarcinile fiind repartizate pe secţiuni. Turismul rural în contextul economic actual. Susţinerea promovării satului european, în turismul internaţional, dar şi la nivelul intern al ţărilor cu patrimoniu rural deosebit este favorizată în principal de : - cunoaşterea elementelor patrimoniale care stârnesc interesul şi curiozitatea turiştilor pentru a se bucura de alte condiţii de viaţă şi civilizaţie decât cele cu care sunt obişnuiţi ; apar astfel posibilităţi deosebite ale creşterii numărului de turişti străini în zone turistice cu pondere redusă în turismul internaţional; - sistemul de fragmentare a concediilor şi vacanţelor şcolare pentru un sejur de 4-5 zile în mediul rural; - alegerea de destinaţii turistice în ţări învecinate sau mai îndepărtate ca urmare a unor facilităţi de trecere a frontierei, vamale, ale produselor turistice originale; - continua dezvoltare a turismului cultural şi susţinerea de noi forme de manifestare ale acestuia , care au făcut să crească interesul faţă de valorile culturale ale satelor; - solicitarea, tot mai mare a spaţiilor de cazare cu confort modest de către turişti la preţuri accesibile, mai ales în pensiuni şi popasuri turistice; diversificarea activităţilor de agrement din spaţiul rural care a început să includă şi unele sporturi de aventură, activităţi de cunoaştere a biodiversităţii naturale. Dar în prezent spaţiul rural românesc şi în speţă aşezările rurale, trebuie cunoscute şi în actualele forme considerate în dinamică şi care se pot caracteriza prin: - aşezările rurale suportă accentuarea presiunii umane asupra spaţiului înconjurător, consecinţă a extinderii structurilor urbane, a activităţilor industriale, din transporturi, comerţ; - aşezările rurale se confruntă cel mai puternic cu efectele unor factori de risc naturali, care pun în pericol existenţa lor; - aşezările rurale necesită o gestionare şi valorificare a întregului patrimoniu, natural, cultural, de mediu, mult mai atent; - aşezările rurale reprezintă un întreg unitar al consecinţelor şi interacţiunilor dintre om şi mediu, arătând în modul cel mai vizibil implicaţiile omului în degradarea acestuia; - aşezările rurale sunt supuse multor metamorfoze mai frecvent decât cele urbane, la nivel de extindere, structură, funcţionalitate . În asemenea condiţii, poziţia aşezărilor rurale în spaţiul geografic general are o semnificaţie deosebită, necesitând aplicarea cât mai urgentă a conceptelor de dezvoltare durabilă. Politica europeană de păstrare a ocupaţiilor agricole tradiţionale, de sprijinire a meşteşugurilor, artizanatului, turismului, porneşte de la ideea că satul ca formaţiune social-economică se deosebeşte fundamental de oraş, satul trebuie să rămână expresia directă a conştiinţei locale, a felului de a muncii şi a modului de gândire şi acţiune a generaţiilor ce au alcătuit şi alcătuiesc „locuitorii



satului”. Astfel turismul rural faţă de alte forme de turism, nu este un proces economic cu o creştere temporară sau de conjunctură. Acest domeniu prezintă multe implicaţii pozitive şi unele nefavorabile: Impactul pozitiv al turismului rural se datorează efectelor favorabile ale activităţilor turistice asupra vieţii mediului socio-economic rural, care sunt reprezentate prin: - susţinerea pluriactivităţii, prin care ocupaţiile agricole, cele meşteşugăreşti, artizanale, de primire, alimentaţie, agrement pentru turişti, se pot dezvolta, cu utilizarea mai bună a perioadelor din afara ciclului agricol; - utilizarea terenurilor degradate, cu randament agricol redus, prin refacerea ecologică, sau reîmpădurire la dispoziţia unor investiţii în turism, sau alte servicii publice; - valorificarea mai bună a produselor agricole prin care cantităţi mai mari de legume, fructe, lapte, carne, pot fi puse la dispoziţia turiştilor direct. Utilizarea unor animale din gospodărie în echitaţie, plimbări de agrement cu mijloace de transport rustice; - dezvoltarea artizanatului şi a artei populare, prin iniţiative private, individuale sau familiale, prin care se poate păstra şi transmite generaţiilor viitoare acele obiceiuri, tradiţii, creaţii artizanale autentice şi specifice unei regiuni etnografice; - utilizarea mai bună a populaţiei feminine constituie un fapt deosebit de important în condiţiile în care spaţiul rural se va continua fenomenul de îmbătrânire şi feminizare a populaţiei. Astfel, forţa de muncă feminină disponibilă poate fi atrasă în activităţi neagricole (preindustriale), turistice, comerciale, de protecţie a mediului; - restaurarea şi conservarea patrimoniului imobiliar care are în vedere punerea în valoare a unor vechi clădiri care pot avea funcţiuni economice, centre culturale- unele conace, palate, muzee săteşti, structuri de cazare, agrement, cafenele. Un loc aparte îl ocupă monumentele de istorie şi arhitectură, care ar trebui să se bucure de o mai mare atenţie din partea administraţiei publice şi a comunităţilor locale, fiind element definitoriu pentru istoria şi cultura locală; - diversificarea utilizării potenţialului de forţa de muncă , prin faptul că la nivelul spaţiului rural există oportunităţi de dezvoltare socio-economică, de valorificarea noi resurse locale. Astfel de activităţi turistice, care includ serviciile de bază, întreţinerea de drumuri, practicarea unor meşteşuguri, întreţinerea echipamentelor tehnico-edilitare publice, comerţ, sănătate, poştă asigură stabilitatea populaţiei; - promovarea si dezvoltarea serviciilor , în condiţiile în care mai mult de 2/3 din localităţile rurale se sprijină pe activităţile din sectorul primar, mai puţin din cel secundar şi aproape deloc din cel terţiar. Creşterea cererii de produse şi servicii a populaţiei locale, dar şi din partea turiştilor ,reprezintă o expresie a creşterii nivelului de trai, de ameliorare a habitatului; - atragerea de noi investiţii, care are drept punct de pornire strategia statului de atragere a investitorilor autohtoni şi străini prin programe de dezvoltare susţinute şi de facilităţi vamale, bancare şi fiscale. Turismul rural ar trebui să se bucure de anumite facilităţi pentru a se sprijinii iniţiativele private, mai ales în condiţiile în care veniturile locuitorilor din spaţiul rural sunt mai reduse ,iar producţiile agricole sunt supuse şi unor calamităţi naturale, sau altor factori de risc climatic. Impactul negativ al turismului rural a apărut în timp, pe măsură ce această activitate s-a dezvoltat tot mai mult; acesta a fost influenţat şi de unele restructurări economice, cu influenţă nefavorabilă. Unele dezavantaje mai evidente ale turismului rural sunt date de următoarele aspecte: - extinderea locuinţelor cu caracter secundar care sunt utilizate numai în sezonul turistic dar care nu sunt angrenate în menţinerea unor activităţi agricole; - aglomerarea spaţiului rural prin fluxuri importante de turişti, care conduce la degradarea unor resurse turistice locale şi devine un factor de stres pentru locuitori care încep să aibă atitudini



mai puţin binevoitoare faţă de turişti; - creşterea nivelului de poluare prin extinderea şi concentrarea fără limite a structurilor turistice care se adaugă poluării locale deja existente. Cerinţe şi intercondiţionări în apariţia şi promovarea turismului rural. În procesul de apariţie şi formare a turismului rural este necesară cunoaşterea şi rezolvarea a o serie de cerinţe cum sunt: - identificarea satelor şi a comunelor care prin resursele pe care le deţin pot derula activităţi turistice, având în vedere evoluţia istorică, cadrul natural, valorile culturale tradiţionale, formarea profesională şi crearea de noi locuri de muncă proces care s-a sprijinit în mod deosebit pe aşa numitele şcoli–atelier de turism rural, adresate tinerilor între18-25 ani, finanţate în proporţie de 50% de Ministerul Muncii şi Administraţiile Publice Locale, fonduri europene, societăţi private, cu o durată de 2-3 ani, incluzând o alternanţă de programe şcolare teoretice cu altele practice (6 luni/ 6 luni); - crearea unei infrastructuri de cazare care se sprijină pe construirea unor pensiuni şi hoteluri rurale, hanuri , spaţii de campare, sau pe punerea în valoare a unor vechi clădiri care să capete funcţiuni turistice şi unde dotările şi ornamentele interioare să respecte tradiţia locală sau o anumită perioadă istorică; - realizarea unor programe complementare, care să completeze serviciile turistice de bază şi să ocupe timpul liber al turiştilor, învăţarea unui minim vocabular de cuvinte şi expresii din limba ţării respective, excursii- drumeţii, plimbări călare pe bicicletă; practicarea unor sporturi uşoare- tenis volei, schi, etc. Şcolile – atelier pregătesc elevii în specializări precum: restauratori de valori culturale, naturale, tâmplărie, ghizi locali, monitori echitaţie, contabilitate, gestiune, etc. - crearea unor unităţi economice locale cu sprijinul autorităţilor locale, care pot pune la dispoziţie unele terenuri şi clădiri, astfel pot apare societăţi, ateliere de restaurare, de confecţii, tricotaje, ţesături, jucării, obiecte de suvenir. De asemenea, se pot dezvolta ateliere pentru întreţinerea auto, mecanică, electricitate, apă. Realizarea unui sistem de avantaje fiscale, care se pot traduce prin reduceri cu până la 10% pentru obţinerea licenţei de funcţionare, reduceri pentru obţinerea aprobărilor de construcţie, a avizelor necesare, în stabilirea gradului de clasificare pe categorii de confort, proiecte tehnice de restaurare gratuite, plătite de primăriile locale, acordarea de împrumuturi cu dobânzi moderate, Realizarea unor forme de comercializare şi promovare specifice care să sprijine punerea în valoare a produselor turismului rural şi să atragă segmente cât mai variate de clienţi; în acest sens este nevoie să se apeleze la turoperatori formaţi pe domeniul rural, utilizarea mass-mediei, a unor agenţii de voiaj, crearea unei reţele proprii de centre de informare, promovare, participări la târguri şi expoziţii, etc. Toate aceste elemente sunt componentele esenţiale ale oricărei strategii de turism rural şi nu se poate dezvolta unele fără celelalte, ele demonstrând încă o dată caracterul integrat al acestei forme de turism. La o atentă analiză se constată că cea mai rapidă evoluţie şi mai diversificată au avut-o pe plan european structurile de cazare, cu circa şase tipuri de moduri de primire. Efecte antrenate de turismul rural. Mediul rural este mult mai complex decât pare la prima vedere şi din experienţa internaţională acumulată rezultă şi nişte aspecte mai puţin pozitive în relaţia directă dintre cele două tipuri de activităţi economice: agricultura şi turismul. Agricultura, ca ramură economică ce aparţine sectorului primar al economiei naţionale, îşi are propriile particularităţi, iar turismul se integrează cu precădere sectorului terţiar, care îşi are propriile trăsături şi care nu întotdeauna sunt compatibile cu cele ale domeniului agrar.



Turismul rural se bazează pe trei coordonate:spaţiu, oameni şi produse, deoarece: Spaţiul fără existenţa oamenilor nu poate fi suport al convieţuirii; un spaţiu fără produse nu poate răspunde nevoilor consumatorilor de turism. Oamenii în lipsa spaţiului sau a produselor dispun numai de o capacitate de primire redusă. Produsele care nu au ca bază spaţiul şi oamenii nu au decât o existenţă efemeră şi nu pot asigura dezvoltarea durabilă pe plan local. Spaţiul reprezintă întregirea activităţii de cazare la fermă şi a vieţii satului în slujba turismului rural; vacanţierii vor să parcurgă spaţiul, sau să acţioneze în cadrul acestuia. „Spaţiul reprezintă simbolul libertăţii, respiraţiei , apei pure, verdeţii, florilor, culorilor, el invită la contemplaţia peisajelor, dar şi la activităţi fizice de-a lungul potecilor, pe malul râurilor, al lacurilor, traversând dealurile , munţii..”Ferma, spaţiul şi satul , împreună şi separat, dau turismului rural activitate, dimensiune economică, socială şi culturală . Turismul rural este propice colaborării dintre sectorul public şi cel privat sau dintre cei care contribuie la dezvoltarea turismului rural în plan local şi cei care activează pe plan european. Fiecare regiune şi fiecare ţară prezintă situaţii diferite din punct de vedere al originii iniţiativelor luate, al diversităţii mijloacelor de promovare şi de comercializare, a multitudinii de participanţi. Din acest punct de vedere, ţinând cont de posibilităţile de dezvoltare ale turismului rural în România, va trebui să se ţină seama de anumite disfuncţionalităţi cu caracter mai puţin benefic, care pot apărea în lumea satului, de a evita greşelile pe care le-au făcut, mai mult sau mai puţin conştient, ţările cu tradiţie în această formă de turism, atunci când au sprijinit dezvoltarea industriei turistice în localităţile rurale. De aici se poate pune problema cunoaşterii principalelor efecte antrenate de turismul rural. Acestea se pot delimita prin următoarele probleme: Avantajele generate de turism pentru zonele rurale • turismul poate fi considerat ca un mijloc de susţinere a dezvoltării societăţii rurale. Acest fapt arată că orice spaţiu geografic este ocupat în măsura în care el este indispensabil omului. Multe decenii de-a rândul agricultura a fost elementul dominant pentru spaţiul rural românesc. Creşterea productivităţii agricole, schimbările din structura de proprietate a fondului funciar, constrângerile impuse de piaţa agricolă europeană vor determina scăderea spaţiului terenurilor agricole la continuarea fenomenului de depoluare; dar păstrarea unei lumi rurale, cu tot ceea ce are mai semnificativ sub aspect economic, social şi cultural, va presupune reorientarea către alte activităţi economice. Din acest punct de vedere, activităţile turistice pot constitui un punct de sprijin fundamental, privind reocuparea teritoriului, evitarea deşertificării, degradării terenurilor şi menţinerea unui anume statut socio-economic. • turismul poate participa la păstrarea viabilităţii şi stabilităţii localităţilor rurale importante. Din acest punct de vedere, fenomenul depopulării se manifestă în pregnant prin plecarea tinerilor, închiderea şcolilor, a serviciilor publice, abandonarea vechilor gospodării şi terenuri. Confluenţa dintre acest mediu fragil şi noul dinamism impus de fenomenul turistic, pune problema apariţiei riscurilor de destructurare şi care presupune alegerea unei strategii de evoluţie. • turismul poate să devină o alternativă faţă de agricultură? Astfel, circulaţia turistică poate avea un rol important asupra zonelor rurale. În ultimii ani, deşi nu există înregistrări statistice oficiale asupra celor care au practicat turismul rural, se poate presupune că activitatea unor societăţi turistice axate pe acest profil (ANTREC, OPERATION VILLAGES ROUMAINS) a făcut să sporească



numărul de turişti amatori de asemenea vacanţe. În acest context, se poate afirma că dezvoltarea turismului în spaţiul rural, legat de evoluţia agriculturii, îmbracă două forme: - turismul care se substituie activităţii agricole nerentabile şi ca atare, se cer exploatate la maximum toate resursele turistice existente. Această concepţie a stat la baza apariţiei şi dezvoltării multor staţiuni montane şi de litoral; - turismul ca activitate complementară agriculturii, care presupune păstrarea cu orice preţ a activităţilor agricole, iar potenţialul turistic trebuie să fie pus în serviciul acestei activităţi dominante. În afara acestor iniţiative de ordin guvernamental, al unor instituţii de profil există factori cu evoluţie variabilă, care pot influenţa dezvoltarea turismului în spaţiul rural (dinamism local, vitalitatea sectorului agricol, grad de însorire, prezenţa apei, apropierea de zone aglomerate, diversitatea căilor de comunicaţie etc.). Efectele negative ale turismului asupra agriculturii. Ca efecte negative ale turismului asupra agriculturii pot fi considerate următoarele: • prezenţa sistemului concurenţei, cu referire la următoarele laturi: - pe plan financiar - dezvoltarea turismului se traduce frecvent printr-o prelevare de terenuri, de multe ori cu bun randament agricol şi bine poziţionat. Spre exemplu, în Franţa se estimează că anual 12.000 ha de teren sunt atrase în investiţii de turism în detrimentul agriculturii, faţă de 17.000 ha pentru infrastructură, 8.000 ha pentru industrie şi 13.000 ha pentru spaţii de locuire. Acest fenomen de circulaţie a terenurilor se va înregistra şi în România în viitorii ani, în urma definitivării statutului de proprietate asupra terenurilor şi a procesului de stabilire a pieţei terenurilor. Acţiunea de scoatere a terenurilor agricole poate fi determinată de expropieri agricole pentru investiţii turistice sau în urma exodului agricol înregistrat sau sub exercitarea unor presiuni asupra agricultorilor, care sunt determinaţi să-şi lichideze patrimoniul. - elementul de urbanizare - care sporeşte cererea de terenuri incluse în documentaţiile şi planurile de urbanism, cu clasificările de rigoare: zonă cu propuneri noi de urbanism, zonă viitoare pentru urbanizare, dar care nu împiedică activităţile agricole, ci influenţează investiţiile şi determină supradimensionarea zonelor urbane în raport de necesităţile reale. - factorul de creştere a nivelului preţurilor terenurilor - fapt ce conduce la o sporire treptată a costurilor de producţie, favorizând atitudinile speculative. Acest fapt poate readuce accesul mai larg la fondul funciar existent, pentru cumpărare sau locaţie. De foarte multe ori, dezvoltarea turismului poate fi însoţită de o creştere a terenurilor fără un statut juridic bine definit. • pe planul construcţiilor, cu referire la: - susţinerea noilor investiţii presupune sustragerea unor terenuri de pe piaţa funciară şi creşterea nivelului preţurilor; - presiunea turistică accentuată şi cvasicontinuă poate conduce la dispariţia locaţiei, prin apariţia fenomenului de locuire permanentă, reducând astfel posibilităţile de instalare şi stabilire definitivă a tinerilor agricultori. • pe plan social - fenomenul de găzduire turistică mobilizează forţa de muncă şi cere timp, elemente care reduc preocupările strict agricole. Acest fenomen apare cu precădere în staţiunile turistice pentru sporturi de iarnă.



• exploatarea resurselor deficitare - poate da naştere la apariţia unor conflicte asupra modului de valorificare, spre exemplu: folosirea resurselor de apă. Având în vedere interesele concurente, şi situaţia economică a fiecărui agricultor, se pot recunoaşte trei tipuri de atitudini: - agricultorii în vârstă, care doresc să se retragă din activitate şi dispuşi chiar să-şi vândă ferma şi terenul; - agricultorii care doresc să investească şi să-şi modernizeze fermele, fiind interesaţi de noi câştiguri; - agricultorii tineri, care doresc să se instaleze şi să demareze activităţi şi afaceri în domeniul agricol. • apariţia problemelor de impact, cu referire la: - parcelarea fondului funciar, crearea de enclave şi schimbarea sistemului de exploataţie (terenuri şi clădiri vândute separat) care determină, prin achiziţionarea pentru valorificarea turistică, un proces rapid de restructurare a exploatării fondului funciar şi poate perturba eventualele amenajări existente (irigaţii, comasări etc.); - trecerea în regim privat a unor locuri de trecere (circulaţie), închiderea unor terenuri perturbă buna desfăşurare a activităţilor agricole (păşunatul, transportul produselor agricole etc.), prin închiderea unor terenuri rurale; - neajunsurile ocazionate de o intensă circulaţie turistică (culegere de plante sălbatice, călcarea zonelor de păşune, străbaterea zonelor cultivate, vagabondarea câinilor de rasă lăsaţi liberi în zonele de păşunat, toate acestea producând pierderi financiare importante); - restricţii legate de buna desfăşurare a activităţilor agricole, motivate de prezenţa zonelor turistice (probleme de zgomot, mirosuri etc.) şi de unele reglementări ale planurilor de urbanism. Acest fapt se mai poate explica şi prin imposibilitatea desfăşurării unor activităţi agricole (construcţii de grajduri, ateliere mecanice, meşteşugăreşti), restricţiile impuse asupra unor practici agricole curente (împrăştierea îngrăşămintelor agricole, tratamente fitosanitare). Creşterea parcelării terenurilor şi apariţia enclavelor turistice agravează aceste probleme, căci fiecare reşedinţă secundară presupune o protecţie pe o rază de 200 m. Prin aceste consecinţe asupra evoluţiei exploataţiilor agricole, turismul poate deveni şi o frână în adaptarea activităţilor de bază şi de asemenea, un obstacol faţă de dorinţa tinerilor de a trăi în mediul rural şi în revigorarea structurilor economice în agricultură. Turismul - element de întreţinere şi dezvoltare a agriculturii. Activităţile turistice întreţin relaţii de complementaritate şi de sinergie cu sectorul agricol, care pot fi redate şi interpretate prin: • o sursă de venituri directe pentru agricultori; astfel, pentru antreprenorii turistici locali, aportul de venituri complementare prin diversificarea activităţilor, face ca o exploataţie să devină mai rentabilă şi contribuie la realizarea de noi locuri de muncă în familie. Din acest punct de vedere, trebuie să se facă distincţie între activităţile sezoniere din sfera exploataţiei agricole (monitor, ghizi montani pentru drumeţii etc.) Activităţile turistice de pe domeniul exploataţiilor respective (cazare, alimentaţie etc.). Această situaţie, dacă avem în vedere amortizarea muncilor şi cheltuielilor din agricultură, rentabilitatea financiară rezultată din serviciul de cazare turistică în ferme nu este evidentă în primii ani. Ca atare, existenţa unor locuri de muncă sezoniere, poate fi un aspect complementar, ţinând seama de regimul lucrărilor agricole, ce poate aduce venituri importante. În acest context o fermă agroturistică nu devine rentabilă decât în momentul când sunt achitate toate datoriile şi împrumuturile. • valorificarea mai bună a resurselor locale se face prin vânzarea produselor locale la un preţ cât mai bun, pe baza folosirii unor scurte canale de distribuţie, prin comercializarea directă a produselor agricole obţinute la fermă. Astfel, unele produse de panificaţie, brânzeturi, conserve de fructe,



legume, etc. pot fi vândute direct turiştilor sau prin corespondenţă, pe bază de comandă. Dar forma de comercializare îşi are propriile limite, căci poate dezechilibra circuitele clasice de desfacere şi comercializare. În ultimii ani s-au dezvoltat noi mijloace de prelucrare a produselor agricole din teritoriu şi de valorificare şi promovare a lor, prin circuitele clasice sau de profil, cu efecte benefice, referitoare la: - realizarea unei cât mai bune informări a localnicilor asupra produselor locale şi mijloacelor de comercializare, ca, de exemplu, târguri sezoniere regionale locale pentru produse agricole, expoziţii agricole, sisteme de comercializare a vinurilor în oraşele şi staţiunile turistice apropriate, atragerea turiştilor în servicii libere - culegerea de fructe (căpşuni, zmeură), unele legume, adunarea fânului, culegerea de plante medicinale, creşterea viermilor de mătase etc.; - îmbunătăţirea calităţii vieţii şi deschiderea de noi orizonturi sociale. Schimbul de informaţii dintre gazdă şi turişti are rolul de a face cunoscute şi apreciate ocupaţia, meşteşugul şi dificultăţile acestora. Astfel, populaţia mai ales din zonele orăşeneşti iese din izolare impusă de marile centre urbane şi îşi păstrează dimensiunea culturală prin turism; - participarea directă la producţia de bunuri, deoarece turismul presupune dotări de infrastructură cât mai bune (energie electrică, termică, telecomunicaţii, alimentare cu apă potabilă, canalizare etc.), care însă pot fi utilizate şi în alte activităţi economice şi invers, drumurile cu multiple utilizări agricole, forestiere, turistice, din zonele turistice montane, în special, pot deveni un factor multiplicator pentru noi investiţii. Turismul şi dezvoltarea economică a comunităţilor rural. În ultima jumătate de secol, în numeroase ţări, turismul rural este considerat o strategie de viitor, ce poate contribui la reducerea mobilităţii populaţiei, la crearea de locuri de muncă şi în fine, la promovarea dezvoltării socio-economice a zonelor defavorizate. Mai multe elemente explică această opţiune: • turismul rural (agroturismul) permite satisfacerea nevoii de spaţiu, de deschidere, prin practicarea unor activităţi de recreere, sportive şi de divertisment cultural; • răspunde interesului în creştere faţă de patrimoniul natural şi cultura rurală, din partea populaţiei urbane, care se simte lipsită de cunoaşterea şi plăcerea acestor valori. Unele sisteme agricole pot constitui atracţii turistice deosebite: este cazul arboriculturii tropicale din unele zone mediteraneene sau din cadrul unor insule (Canares, Baleares). Această formă a turismului însemnă vizite pe teren (în centrele de producţie pe de o parte, în muzee de specii exotice, pe de altă parte), explicaţii privind arborii, originile lor, tehnologiile folosite, pieţele lor, degustări de fructe sau suc sau chiar participarea la anumite lucrări. În Tenerife, unde agroturismul funcţionează de mult timp, multe exploatări agricole (ferme) funcţionează pe această bază. Exemple similare se regăsesc în diferite zone defavorizate ale lumii, pentru diferite tipuri de cultură şi exploatare; • administraţia locală este conştientă de oportunitatea pe care o oferă turismul rural (agroturismul) prin efectul său multiplicativ, care înseamnă producerea de venituri complementare, întreţinerea unei cereri de infrastructură şi servicii, care interesează atât comunitatea locală, cât şi vizitatorii. Studiile realizate în Franţa şi Norvegia au arătat că sumele cheltuite pentru cumpărăturile făcute de turişti în zonă, foarte importante ca pondere sunt esenţiale pentru menţinerea şi dezvoltarea comerţului şi artizanatului local; • în fine, se constată, din partea administraţiei publice şi a diverşilor agenţi socio-economici, preocuparea de a asigura promovarea turismului rural. Aceasta răspunde, desigur şi necesităţii de a găsi soluţii, pentru a face faţă crizei economice, efectelor negative ale reformei, privind structurile agricole şi distrugerea structurilor zonelor rurale. Din toate aceste considerente, turismul rural, implicit agroturismul, permite asigurarea conservării spaţiilor şi modurilor de viaţă, profitabile atât pentru locuitori, cât şi pentru generaţiile viitoare din



zona urbană. Există însă numeroase cazuri în Europa mediteraneană, în care se supraevaluează dimensiunea turistică a procesului de dezvoltare locală care constituie laturi defavorabile. Aceasta a avut ca efect stagnarea, regresul, chiar dispariţia rentabilităţii economice a ofertei turistice locale şi a autenticităţii acesteia. Această supraevaluare înseamnă extinderea capacităţilor de primire peste limitele normale, apariţia speculei interne şi externe, degradarea mediului ambiant, pierderea de resurse umane şi a relaţiilor personalizate, care formează factorul cel mai căutat de amatorii de turism rural veritabil. Această supraevaluare a dimensiunii turistice se adaugă dorinţei de profituri rapide, dezordinii priorităţilor instituţiilor locale. Toate acestea, adăugate la lipsa de planifica-re şi de obiective concrete, constituie tot atâţia factori de fragilitate a acestui model de dezvoltare prin turism şi cauze posibile de eşec, chiar dacă zonele dispun de numeroase atuuri naturale şi culturale. Agroturismul ca opţiune economică. Agroturismul trebuie privit ca o activitate economică de dezvoltare a agriculturii şi de susţinere a altor activităţi de amenajare a peisajului rural, de protecţie a mediului etc. În ţările Comunităţii Europene, numărul de locuri de cazare agroturistice depăşesc 600.000. Dacă agroturismul reprezintă o oportunitate în multe regiuni, trebuie ştiut că printre condiţiile reuşitei sale se numără: nivelul şi rentabilitatea investiţiilor în zonă, profesionalismul în materie de ospitalitate, integrarea în reţelele locale şi naţionale de comercializare şi promovare a produsului turistic, dezvoltarea noilor activităţi turistice în legătură cu alte structuri locale. Turismul rural (agroturismul) ca factor al dezvoltării comunităţilor locale. Printr-o analiză integrată a literaturii de specialitate în domeniul turismului, a studiilor privitoare la comunităţile locale, a rezultatelor unor interviuri şi reuniuni de grup pe tema efectelor dezvoltării turismului rural asupra comunităţilor locale, specialiştii au ajuns la un număr de elemente comune de reflexie, ce se oferă ca o bază pentru cercetări viitoare. Astfel, un prim element prefigurează procesele de diversificare a comunităţilor locale, ca urmare a dezvoltării turismului rural. Această diversificare poate avea concomitent efecte pozitive şi negative. O parte a turiştilor rămân, se stabilesc în zona în care, la început, le-a servit doar ca destinaţie turistică. Noii veniţi duc la o creştere a numărului de locuitori ai zonei, la o eterogenizare (în sensul diferenţierii) a populaţiei zonei respective. Plusul de iniţiativă, de idei de dezvoltare etc., aduse de aceşti noi rezidenţi, rămân pozitive până la acel punct în care apar conflicte de interese între vechii şi noii locuitori; vechii locuitori doresc păstrarea tradiţiilor, a unui anumit status-quo, în timp ce noii locuitori tind adesea să transforme comunitatea care i-a adoptat, adăugându-i “trăsături” urbane (servicii, confort etc.). Dezvoltarea turismului rural duce şi la o delimitare a hotarelor sociale ale comunităţilor locale. Astfel, noii veniţi în comunitatea rurală aduc cu ei un bagaj cultural şi social diferit de al rezidenţilor. Diversitatea diferenţelor culturale pentru comunitatea extinsă provoacă, adesea, o împărţire în “teritorii sociale” a rezidenţilor şi noilor veniţi (frecventarea unor biserici diferite, promovarea unor sărbători şi altor manifestări culturale diferite etc.). Un alt efect potenţial apare asupra solidarităţii comunităţilor locale. Cercetările referitoare la acest aspect nu au adus, deocamdată, rezultate clare şi unitare. Există situaţii în care, dezvoltarea turismului rural conduce la o creştere a solidarităţii comunităţii. Alteori, intruziunea noilor veniţi, a noilor culturi etc., duce la o pierdere de identitate şi implicit, o scădere a intensităţii legăturilor între membrii vechii comunităţi locale. Ţările central şi est-europene, în special, dar şi regiuni extinse ale unor ţări vest-europene, trec prin



procese de tranziţie care schimbă structurile economiilor respective. Cele mai afectate de aceste procese sunt zonele rurale, motiv pentru care au nevoie de o diversificare a resurselor, care să le permită nu numai supravieţuirea, ci chiar o dezvoltare durabilă în contextul noilor structuri. Diversificarea bazelor economice prin turismul rural cere comunităţilor locale respectarea unor principii pentru ca proiectele de dezvoltare a turismului rural să fie viabile. Printre aceste principii, specialiştii consideră ca relevante următoarele: - ambiţie economică (pregătirea comunităţilor locale pentru a-şi asuma viitorul şi pentru a promova o politică de diversificare pe termen lung); - autenticitate (unicitate, originalitate, mândrie a apartenenţei, sinceritate etc. a comunităţii rurale respective); - cunoaşterea beneficiilor şi costurilor turismului rural (costuri economice, sociale şi de mediu, respectiv beneficii economice, sociale şi de mediu); - includerea turismului rural într-un plan strategic de dezvoltare (un plan pe termen lung, care să vizeze dezvoltarea economică, socială, de mediu, fizică şi administrativă a regiunii); - crearea şi oferirea unor produse turistice de calitate; - pregătirea profesională a întreprinzătorilor turistici din zonă (management global, dezvoltarea turismului rural, dezvoltarea şi dinamica grupurilor, dezvoltarea produselor turistice, marketing şi promovare, comportamentul consumatorului, servicii după vânzare etc.) - analiza tendinţelor viitoare (interes crescut pentru autenticitatea vieţii, pentru activităţi generatoare de sănătate şi activităţi de fitness, înclinaţii spre turismul social, auto-împlinire, convivialitate etc.). Pentru ca efectele dezvoltării turismului rural să fie preponderent pozitive, iar dezvoltarea indusă comunităţilor locale să fie una durabilă, toate aceste elemente de reflexie trebuie analizate şi luate în considerare în conceperea şi punerea în practică a oricărui proiect de turism rural.

Evoluţia activităţilor de turism rural (agroturism) în România. În promovarea şi desfăşurarea activităţilor de turism rural, mai ales în zonele de deal şi munte, trebuie luate în considerare (în primul rând) şi condiţiile naturale şi antropice. Formele de turism rural constituie rezerve potenţiale de lărgire a ariei turistice, întrucât această formă de turism este dependentă de mediul înconjurător, acesta reprezentând “materia primă”, iar relaţia turism-mediu are o semnificaţie deosebită. Analizând valoarea peisagistică deosebită a cadrului natural, se poate deduce că turismul rural are implicaţii deosebite sub aspectul vieţii economice şi social-politice a satului românesc. Toate aceste argumente demonstrează că România are mari posibilităţi de dezvoltare a turismului rural, practicarea acestuia fiind nu numai posibilă, dar şi foarte necesară. De menţionat însă, că în actuala etapă de tranziţie spre o economie de piaţă, formele de organizare a turismului rural sunt diferenţiate, însă direct corelate cu etapele de restructurare a economiei, în special a sectorului producţiei agroalimentare. Prima etapă, de orientare asupra activităţilor din mediul rural, se caracterizează prin faptul că la producătorii agricoli (existenţi în unităţi agricole sau gospodării individuale), apare cerinţa de a produce mai mult şi mai bine. Ca urmare a reconstituirii fostelor proprietăţi agricole (conform Legii 18/1991) şi a liberei iniţiative, în cadrul diverselor forme de organizare socială a producţiei, se cunosc posibilităţile şi efectele oferite de mecanismul pieţei mijloacelor de producţie şi a pieţelor produselor agricole. Nivelul de trai al locuitorilor din mediul rural devine dependent de volumul şi calitatea produselor agricole vândute. În această etapă, funcţionalitatea formelor de turism rural este legată încă de existenţa structurilor calitativ diferite, a relaţiilor dintre economic-social-politic, ce generează dezechilibre în acest sector în circuitul produs turistic-preţ-distribuţie-promovare şi anume: apariţia şi neconcordanţa unor forme specifice între cererea şi oferta din turismul rural (Legea 18/1991 reconstituie vechile proprietăţi din mediul rural şi foarte mulţi din mediul urban



doresc să fie prezenţi în mediul rural numai în zilele nelucrătoare, ceea ce le dă statutul de turişti); neconcordanţa între cererea de terenuri amplasate în zonele rurale şi oferta care este mai mare (aceasta se datorează mai ales lipsei posibilităţilor de a lucra pământul); apariţia unor fenomene inflaţioniste ce au influenţe şi asupra turismului rural; oferta foarte mare a capacităţilor existente înainte de Revoluţie, în special cele de cazare şi cererea foarte slabă etc. Pentru a doua etapă se pune problema conturării şi stabilirii celor mai adecvate forme de organizare a turismului rural. Se conturează limitele zonelor teritoriale ale turismului rural, pentru a se face faţă cererii din mediul urban. Chiar în situaţia diferenţei de apartenenţă asupra pământului şi a celorlalte mijloace fixe din mediul urban, locuitorii zonelor rurale urmăresc o serie de probleme: cunoaşterea detaliată a furnizorilor de materiale şi alte mijloace de producţie (în sensul construcţiei de noi capacităţi de cazare); cunoaşterea de noi forme de distribuţie a producţiei agricole, începând a fi cunoscută posibilitatea de valorificare a produsului turistic local prin turiştii sosiţi în mediul rural; o amplificare a sosirii de şomeri în zonele rurale, situaţie care constituie în această etapă cea mai frecventă formă de agroturism (ca foşti lucrători permanenţi, actualii şomeri nu renunţă la confortul din zonele urbane, preferând situaţia de navetişti la rudele, prietenii etc. din zonele rurale, uneori construindu-şi locuinţe pe terenurile care le-au fost reconstituite). Referitor la consumul mediu anual pe locuitor la principalele produse alimentare, se oferă imaginea unei stagnări, iar pentru anumiţi ani chiar descreşteri; pentru produsele carne şi zahăr este semnalată o micşorare a consumului pe locuitor. Din analiza dinamicii producţiei raportată la consumul intermediar şi a valorii adăugate brute, se constată că ritmul de creştere al producţiei alimentare depăşeşte pe cel al producţiei agricole. Începând cu această etapă, considerată de integrare a pieţei cu sectorul agroalimentar pentru producător, distribuitor şi consumator, se pune problema unui studiu comparativ al posibilităţilor de valorificare a acestor produse în cadrul unor pieţe turistice locale (mai ales în zonele cu vocaţie turistică). Etapa a treia este considerată etapă de dezvoltare a turismului rural, manifestată printr-o creştere economică permanentă şi de perfecţionare a structurilor din turismul rural. În această etapă apar noi forme ale turismului rural, ca, de exemplu, forma serviciilor agroturistice, pelerinajul religios în locaşurile de cult, o amplificare a vizitelor turiştilor străini, care au locuit o perioadă în România şi doresc să revadă localităţile unde şi-au petrecut perioade din viaţă anterioare etc. Apar tendinţe de integrare în structurile europene, care se manifestă prin diferite forme de cooperări şi integrări, care include şi activităţi de turism rural. Însăşi politicile pe plan intern, privind structurarea teritoriului naţional în 8 regiuni de dezvoltare, constituie elemente de referinţă şi în strategiile de implementare a turismului rural. Problemele care se pun în faţa locuitorului din zona turistică se referă la următoarele: cunoaşterea cu anticipaţie a gusturilor şi nevoilor consumatorului de produs turistic, imediate şi de perspectivă, alături de necesitatea de a se adapta permanent la aceste cerinţe (cu referire, mai ales, la cerinţele de confort în cazare, servirea de produse în stare proaspătă, nepoluate, cunoaşterea unor tradiţii locale specifice zonei etc.); forme de cooperare în domeniul turismului rural, cu referire la înfiinţarea unor unităţi turistice specifice zonei şi care pot fi rentabile(campinguri, sate de vacanţă etc.); formele de obţinere a creditelor bancare şi modalităţile de capitalizare a acestora, mai ales că actuala etapă se caracterizează şi printr-o restructurare a sistemului bancar (până în această etapă întreprinzătorul din zona rurală se dirija numai conform disponibilităţilor “lichide” ale acestuia); studierea acţiunilor promoţionale, corelate cu funcţiile sezoniere în turismul rural. În paralel şi în sectorul producţiei agroalimentare, se urmăreşte obţinerea de producţii competitive pentru satisfacerea cerinţelor pieţei, concretizată, în principal, prin următoarele: cunoaşterea cu anticipaţie a cerinţelor consumatorului (mai ales pe fondul crizei alimentare calitative); studiul principalilor factori ce influenţează piaţa agroalimentară din România (sezonalitatea, organizarea pieţelor en-gros, forme adecvate în acţiunile promoţionale etc.); interesul unor firme străine în România (cu referire la înfiinţarea unor noi unităţi de producţie sau integrarea cu unităţile de producţie deja existente); lansarea unor



programe de dezvoltare a mediului rural (de exemplu Programul SAPARD). Dar, pentru a cunoaşte situaţia unor activităţi, a unor subramuri în cadrul economiei naţionale - respectiv a turismului rural şi mai ales, din agroturism - este necesară analizarea întregului şir de măsuri, care au afectat acest domeniu, cu mulţi ani în urmă. Pentru acest motiv, în România organizarea şi dezvoltarea turismului rural este încă un proces de durată. Aceasta datorită unor elemente care au existat în perioada dinaintea Revoluţiei din 1989 şi care au generat o degradare a atitudinii faţă de activităţile din mediul rural. Cauzele pot fi considerate următoarele: - interesul scăzut, chiar descrescând, pentru activităţile din mediul rural, în special pentru munca agricolă. Aceasta mai ales pentru motivul că locuitorii satului nu puteau să-şi exercite atributele de proprietari, mai ales asupra pământului din cooperativele agricole de producţie. Conducerea acestor cooperative agricole era încadrată în sistemul supercentralizat, care nu asigura o legătură directă între proprietate şi muncă. În planurile de producţie agricolă, prin gradul extrem de centralizare a resurselor şi deciziilor, nu exista o corelaţie între creşterea producţiei şi retribuţiile pentru membrii cooperatori; - participarea la muncă a locuitorilor satelor s-a redus datorită caracterului nestimulativ al sistemului de repartiţie. Indiferent de formele de retribuţie (în natură sau în bani) existente în vechiul regim, acestea nu au avut efectele scontate, deoarece repartiţia nu se putea efectua în raport cu munca prestată de fiecare persoană; - în sistemul agricol de producţie cererea de forţă de muncă, în perioada anterioară Revoluţiei era parţial satisfăcută prin utilizarea unor forme forţate ale satisfacerii acestei cereri. Ne referim, în speţă, la perioadele de existenţă a cooperativelor agricole, unde, alături de forţa de muncă a populaţiei rurale, participau şi alte categorii socio-profesionale (elevi, studenţi, militari, salariaţi din centrele urbane). Astfel, instrumentele instituţionale şi legislative în materie de ocupare şi utilizare a forţei de muncă cu caracter coercitiv, au redus interesul pentru munca în agricultură, subapreciind rolul acesteia în dezvoltarea zonelor rurale; - mişcarea şi mai ales, fluctuaţia populaţiei apte de muncă acţionau în sensul părăsirii zonelor rurale, creând disfuncţionalităţi ale proceselor de reglare a cererii şi ofertei de forţă de muncă din aceste zone rurale; - limitarea iniţiativei în organizarea unor forme turistice în zonele rurale, prin restricţii de ordin legislativ şi economico-financiar; - existenţa unui sistem informativ al securităţii vechiului regim, prin care se cereau informaţii cu referire la turiştii din ţară şi mai ales, străini, care staţionau în zonele rurale; - turismul sub formă de pelerinaj religios era nu numai îngrădit , dar pur şi simplu împiedicat, date fiind concepţiile de ateism din vechiul regim. Ca atare, formarea şi funcţionalitatea sectorului de turism rural şi implicit agroturistic, din actuala perioadă sunt încă marcate de conflictul dintre componentele şi mecanismele vechiului sistem politic. Disfuncţionalităţi în activităţile de turism rural (agroturism) din România. O analiză reală a tuturor aspectelor (pozitive şi negative), pe care le comportă creşterea şi dezvoltarea turismului rural impune. Sintetic acestea pot fi enumerate astfel: a) supralicitarea calităţilor şi a efectelor turismului, în general şi a celui rural, în special; b) turismul este considerat nu numai ca una din posibilităţile de dezvoltare a unor comunităţi locale, ci este ales ca fiind calea cea mai eficientă şi uneori, chiar unică. Însă este binecunoscut faptul prin care, nu întotdeauna, ce este uşor de atras în circuitul economic este şi eficient. Altfel spus, dacă punerea în valoare a darurilor oferite cu generozitate de natură unor localităţi, le oferă, în acelaşi timp şi eficienţa economico-socială necesară? c) prin neluarea în considerare a riscurilor ce grevează asupra turismului rural, se anulează o



serie din efectele sale benefice. Turismul, în general, dar în special cel rural, se dezvoltă şi se manifestă ca activitate în sfera unor riscuri de ordin intern sau extern (ce ţin de politica altor ţări, cum ar fi politica socială, demografică, politica mondială şi a centrelor de putere etc.); d) ruralul, în condiţiile actuale din România - şi nu numai - nu-şi merită pe deplin o mare parte din atributele sau superlativele ce i se acordă, cum ar fi cele legate de: zonă nepoluată, cu o alimentaţie naturală nepoluată, ape nepoluate, cu un folclor original, neinfluenţat, cu unele servicii gratuite, preţuri mai scăzute etc. În realitate, deşi în mai mică măsură decât în urban, ruralul românesc este şi el poluat în anumite zone sau sate turistice. Această poluare, care se manifestă sub o multitudine de forme, se regăseşte în aer, apă, sol; aspecte ce sunt uşor sesizabile, dacă avem în vedere situaţia reală, în care resturile menajere din gospodării, în cele mai numeroase cazuri, se aruncă la întâmplare, în special pe malurile râurilor, depozitele de gunoaie de la animale din gospodărie sunt locuri deschise etc. De asemenea, se ridică şi atenţia deosebită care trebuie acordată igienei gospodăriilor; e) în acelaşi timp, turismul rural se înscrie nu numai ca factor de poluare fizică a mediului, dar şi de poluare morală a locuitorilor, a culturii locale etc., cu consecinţe asupra echilibrului local. Putem vorbi şi de contribuţia pe care turismul rural şi-o aduce în privinţa afectării tradiţiilor şi a obiceiurilor comunităţilor locale, prin stimularea unora care sunt numai pe placul turiştilor, în detrimentul altora care vin din trecutul istoric. Deci, în continuare, apare necesitate cunoaşterii şi prezentării problemelor turismului rural, la valoarea reală, obiectivă, a acestora. Prin utilizarea unor procedee subiective, neadecvate actualei situaţii de tranziţie din economie, nu numai că nu oferim nici un serviciu turismului, ci chiar mai mult, ne înscriem pe linia aducerii în timp a unor deservicii, fie în turiştilor - care nu vor fi informaţi corect asupra calităţii produsului turistic din mediul rural, pe care doresc să-l cumpere - şi în egală măsură, ofertanţilor de servicii turistice, respectiv proprietarilor pensiunilor rurale, care îşi pot pierde economiile.



TEMA 3. OFERTA AGROTURISTICĂ ÎN ROMÂNIA Oferta agroturistică cuprinde: resursele naturale şi antropice, echipamentul de “producţie” a serviciilor turistice, masa de bunuri alimentare, industriale, destinate consumului turistic, forţa de muncă specializată în activităţi specifice, infrastructura turistică şi structurile de primire, condiţiile de comercializare (preţuri, tarife, facilităţi etc.). Particularităţi şi resurse ale ofertei agroturistice. Principalele particularităţi ale ofertei turistice şi implicit agroturistice sunt: complexitatea, rigiditatea şi substituirea. Complexitatea se referă la structură, elementele componente la atracţiile agroturistice şi elementele funcţionale. În funcţie de motivaţia dominantă a consumatorilor, clasificarea unei astfel de oferte turistice poate fi: de vacanţă, cultural, de afaceri şi balnear. Rigiditatea constă în: imobilitate, imposibilitatea stocării, lipsa de adaptabilitate la variaţiile sezoniere etc. Substituirea se referă la utilizarea ofertei în alte scopuri (congrese, afaceri), decât cel sezonier. Dotată cu diverse şi spectaculoase forme de relief, îmbinate armonios pe întreg teritoriul ţării, bucurându-se de o climă favorabilă practicării turismului în tot cursul anului, înzestrată cu o floră şi o faună bogate, cu numeroase monumente istorice, de artă şi arhitectură, România poate satisface, prin resursele sale turistice mai sus menţionate, preferinţele diverselor segmente ale cererii turistice interne şi internaţionale. Resursele turistice cuprind ansamblul atracţiilor turistice naturale şi antropice dintr-o zonă, regiune sau ţară. În România cadrul natural este bogat, variat, şi complex, cu o structură peisagistică deosebit de spectaculoasă. Complexitatea potenţialului turistic, ca şi gradul său de atractivitate, în general sunt în strânsă corelaţie cu formele de relief şi cresc progresiv, de la câmpie către munte; desigur, litoralul Mării Negre şi Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, fac excepţie. Sistemul montan se caracterizează printr-o diversitate de aspecte peisagistice şi o mare complexitate de potenţial agroturistic, date de particularităţile diferitelor tipuri de relief (glaciar, fluviatil, structuralo-litologic etc.), alternarea unităţilor montane, submontane şi depresionare, a culoarelor de văi, varietatea şi configuraţia învelişului vegetal şi a reţelei de ape şi lacuri, o mare bogăţie de ape minerale şi termominerale, fondul cinegetic şi piscicol - deosebit de reprezentative etc. Toate acestea, prin specificul şi modul de îmbinare în spaţiu, conferă originalitatea şi nota de atractivitate turistică a munţilor noştri. Studiile de specialitate au relevat că, în ţara noastră, condiţiile de climă constituie un factor important de cură, fapt ce a condus la apariţia climatoterapiei, ca mijloc terapeutic, cu ajutorul elementelor climato-geografice. Unele elemente climatice sunt indispensabile practicării sporturilor de iarnă (stratul de zăpadă şi temperatura aerului). Valoarea turistică a vegetaţiei creşte şi prin existenţa unor specii declarate monumente ale naturii, ca şi a rezervaţiilor cu caracter ştiinţific. Totodată, sub aspect turistic, fauna prezintă importanţă prin valoarea sa cinegetică sau estetică. Fondul cinegetic este reprezentat, pe plan internaţional, prin varietate, densitate, dar, mai ales, prin valoarea trofeelor premiate în numeroase expoziţii internaţionale. Dunărea şi Delta Dunării sunt de asemenea, două elemente de primă mărime şi de universalitate în oferta de agroturism.



Resursele turistice antropice sunt reprezentate prin patrimoniul cultural, folosit în întregime în scopuri turistice. România dispune de monumente, care, prin specificul lor, pot fi şi sunt considerate unicate mondiale. Aceste resurse ale patrimoniului cultural am putea spune, chiar, că sunt de două ori valoroase: în primul rând, că “documentele” - arheologice, istorice, arhitectonice, de artă populară - care exprimă complet şi complex caracteristicile epocii în care au fost create, gradul de dezvoltare al tehnicii şi al artei, dezvoltarea socială, chiar situaţia politică ş.a.m.d.; în al doilea rând, fiecare dintre acestea se constituie în obiectul de arhivă sau piesă muzeală, care devin argumente în cunoaşterea sau înţelegerea unei epoci, unui eveniment sau fenomen. La toate acestea putem adăuga bogăţia de obiceiuri şi datini, folclorul, por-tul, popular, limba, ospitalitatea poporului român etc., precum şi atracţiile create de mâna omului contemporan (de exemplu, construcţiile hidroenergetice de la Porţile de Fier, de pe Dunăre, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Casa Poporului din Bucureşti, ca şi numeroase reali-zări social-economice, tehnico-ştiinţifice etc.). În ansamblul structural al acestor oferte în tabelul de mai jos sunt delimitate avantajele şi dezavantajele ofertei originale (reprezentate de factorii naturali, culturali, formele de transport condiţionată de amploarea teritorială ), cât şi avantajele ofertei turistice (cu referire la cazare, gastronomie, tratament, oferte culturale şi de petrecere a timpului liber).

Avantaje şi dezavantaje ale ofertei originare şi a celei turistice AVANTAJE DEZAVANTAJE OFERTA ORIGINARĂ FACTORI NATURALI Bogăţia peisajelor Peisaj diversificat şi alternant (deal, munte) Peisaj pur, natural Formaţiuni stâncoase deosebite Veri calde, ierni cu multă zăpadă Mediu înconjurător aproape intact din punct de vedere ecologic Diferite parcuri naturale

Poluarea parţială a peisajului prin deşeuri abandonate

FACTORI CULTURALI Influenţe culturale multiple Tradiţii şi obiceiuri ale diferitelor naţionalităţi Structuri săteşti istorice bine păstrate Urme din istoria Transilvaniei, cetăţi, biserici

Pierderea tradiţiei prin exodul populaţiei (mai ales a germanilor) din regiunea rurală Grad ridicat al şomerilor Dependenţa localităţilor din zonă de oraşul Braşov Domeniul serviciilor are un nivel de dezvoltare destul de scăzut Caracterul aşezărilor este în pericol datorită degradărilor clădirilor care trebuie renovate

TRANSPORTUL Regiunea are o poziţie centrală Oraşul este un important nod al circulaţiei naţionale şi internaţionale Tarife acceptabile pentru mijloacele de transport în comun

Dificultatea transportului spre zonele rurale Lipsa unor broşuri cu orarul şi traseul mijloacelor de transport în comun Lipsa unui aeroport

OFERTA TURISTICĂ CAZARE Capacitate de cazare aproximativ suficientă Cazare privată mai ales în zonele Bran,

Lipsa unei pensiuni sau a unui hotel numai pentru tineret



Moeciu, Fundata Preţuri avantajoase pentru week-end

Nivelul calitativ al hotelurilor nu corespunde standardului internaţional Categorizarea hotelurilor este neunitară

GASTRONOMIE Restaurante cu gastronomie specifică regiunii Restaurante private cu un nivel mai ridicat de servire Restaurante specifice anumitor perioade istorice (Evul Mediu) Restaurante cu programe specifice(clasic, folcloric)

Unităţi cu spaţiu mare de servire, nerentabil Oferta gastronomică are o varietate redusă Denumirile meniurilor nu sunt însoţite şi de o prezentare grafică Ofertă slabă în zonele rurale

TRATAMENT În regiune sunt staţiuni la mare altitudine cu aer rarefiat, ozonat

Acest potenţial este folosit în scopuri turistice

OFERTE CULTURALE ŞI DE PETRECERE A TIMPULUI LIBER Monumente cultural istorice Monumente arhitectonice Biserici , cetăţi , castele Sărbători tradiţionale Festivaluri tradiţionale Activităţi sportive de iarnă Posibilităţi de odihnă Posibilitatea practicării unor drumeţii şi a alpinismului Posibilitatea practicării echitaţiei în zone cu posibilităţi adecvate

Lipsa renovării, păstrării şi îngrijirii monumentelor culturale Carenţe ale ofertei de distracţii Carenţe ale ofertei sportive în oraş (tenis, saună, squash)

Baza tehnico-materială în turismul rural (agroturism).Baza tehnico-materială cuprinde totalitatea mijloacele materiale, de care se foloseşte turismul rural, pentru realizarea funcţiilor sale economice şi sociale. În acest context se au în vedere atât mijloacele materiale specifice turismului, cât şi cele comune, aparţinând altor ramuri, dar folosite şi de turism (infrastructura generală). În cadrul bazei tehnico-materiale a turismului, capacităţile de cazare, de alimentaţie, agrementul etc., prin numărul şi structura lor, reflectă, în cea mai mare măsură, gradul de dotare şi dezvoltare turistică, în ansamblu sau la nivel teritorial (cu referire, mai ales, la spaţiul rural). Cazare turistică. Privatizare. Componenta principală a bazei tehnico materiale, cazarea turistică, prin nu-mărul său de locuri şi prin structura acestora, constituie un puternic sprijin pentru întreaga activitate turistică din ţara noastră. Deşi privatizarea în turism este mai avansată decât în alte sectoare şi ramuri ale economiei româneşti, ea rămâne însă distanţă faţă de dezideratele şi previziunile scontate. Privatizarea în turism, deşi lentă, s-a derulat prin următoarele forme: • Vânzările de active, ca metodă de privatizare reală, care presupun riscul investitorului privat de a prelua o afacere şi de a o conduce în calitate de proprietar. Prin această formă de privatizare lipsa unei legi care să reglementeze, la nivel naţional, regimul juridic al imobilelor confiscate abuziv în perioada comunistă, de unde rezultă faptul că nu se poate accelera procedura de privatizare. De asemenea, se obţin foarte greu certificate-le de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului deţinut de către societăţile comerciale. • Vânzarea de acţiuni prin metoda MEBO sau o combinaţie a metodei MEBO cu oferta publică, în sensul că o parte din acţiuni au fost negociate de către FPS şi FPP şi vândute direct salariaţilor şi consiliilor de administraţie, iar, pe de altă parte, din acţiuni au fost oferite la vânzare



prin ofertă publică. Este o metodă care s-a dovedit eficientă în privatizarea unităţilor mici de turism, în general lipsite de o bază hotelieră proprie importantă. Prin această metodă au fost privatizate un număr de unităţi, şi societăţi comerciale. • Crearea de societăţi mixte cu precădere, în zona turismului de lux, de afaceri, în special în Bucureşti. Practic, nu mai există nici un hotel din centrul istoric al Capitalei, care să nu fie inclus într-o societate mixtă, cu participarea capitalului privat străin sau românesc sau care să fie angrenat în negocieri pentru un astfel de tip de asocieri. Pentru aceasta au fost atrase importante societăţi mixte multinaţionale, care activează în domeniul turismului (lanţuri hoteliere şi turoperatori). • Locaţia de gestiune, care nu este o formă de privatizare a capitalului, ci o formă de privatizare a administrării. Proprietar rămâne, în continuare, statul român, dar managementul este asigurat de către un întreprinzător particular, care plăteşte o locaţie - echivalentul unei chirii - pentru activul pe care îl administrează. Durata de locaţie a fost prelungită la 10 ani, considerând că, în acest interval de timp, locatorul poate obţine un profit pe care să-l redirijeze în investiţii. Alimentaţia publică din ţara noastră a cunoscut ritmuri înalte de dezvoltare, superioare celor înregistrate de alte sectoare comerciale. Unităţile sezoniere de alimentaţie publică reprezintă un procent ridicat (20,5% din totalul reţelei de alimentaţie publică), ceea ce corespunde nevoilor turismului nostru, puternic marcat de sezonalitate (în special pe litoral). Pentru nevoile turismului internaţional a fost dezvoltată o reţea de unităţi cu specific, reprezentative, care oferă preparate culinare tradiţionale într-un cadru plăcut, cu elemente de cultură, arhitectură, decoraţiuni interioare şi exterioare şi cu programe artistice bine alese şi executate, ceea ce conferă alimentaţiei publice noi valenţe, o mai mare atractivitate. Cu toate succesele obţinute pe linia diversificării reţelei de alimentaţie publică, se simte încă nevoia de a extinde şi mai mult reţeaua unor unităţi, mult agreate de populaţie şi turişti, cum sunt: plăcintăriile, covrigăriile, simigeriile, a unităţilor de răcoritoare, de meniuri dietetice etc. Baza de tratament şi de agrement. În staţiunile balneare, concomitent cu spaţiile de cazare, s-a dezvoltat şi o bază de tratament modernă, integrată în baza de cazare. Baza de agrement cuprinde o gamă de mijloace şi dotări destinate să asigure posibilităţi cât mai largi şi diversificate pentru petrecerea timpului liber de către turişti. O grupare generală, în câteva categorii mari, sugerează varietatea şi importanţa acestei componente a bazei tehnico-materiale: mijloace destinate distracţiilor (cluburi, săli de jocuri, săli polivalente, parcuri de distracţie etc.), mijloace de transport pe cablu, mijloace de agrement sportiv (terenuri de sport, centre de călărie, patinaj, sporturi nautice etc.), bazine de înot deschise şi acoperite (unele cu ape termale) etc. Forţa de muncă. Recrutarea, pregătirea şi perfecţionarea personalului care lucrează în turism constituie o problemă de bază a acestui sector de activitate. Alcătuit dintr-o complexitate de activităţi, multe din ele particularizate prin dimensiunile şi specificul lor, turismul este nemijlocit legat de resursele umane şi materiale de care dispune. Exigenţele de ordin calitativ, modern, competitiv, pe care le promovează un turism eficient, nu pot fi satisfăcute decât de un personal pregătit corespunzător, din toate punctele de vedere. Datorită prezenţei precumpănitoare, pe care o are munca vie în turism, forţei de muncă i se imprimă o serie de particularităţi, mai puţin întâlnite în alte sectoare de activitate. Astfel, în domeniul turismului, pentru realizarea obiectivelor propuse şi a eficienţei scontate este necesar să se ţină cont în permanenţă de răspunderea materială şi morală, pe care o are munca în acest domeniu de activitate.



Între lucrătorul din turism, implicat, de obicei, în producerea serviciilor şi consumatorul acestora, intervin raporturi directe, cu un caracter nou, particular, se fac referiri la satisfacerea nevoilor de consum în condiţii de creştere continuă a experienţei (şi exigenţelor) personale a turiştilor, acumulate din călătorii anterioare, efectuate în ţara proprie şi în străinătate, ceea ce impune şi din partea personalului din turism o continuă creştere a nivelului profesional. Aceasta vor trebui adecvate cerinţelor pieţei mondiale, alături de o angajare fermă a tuturor capacităţilor disponibile. Este bine să fie avută în vedere necesitatea unei funcţionări impecabile, la toate verigile, de la personalul de conducere, până la cel necalificat, întrucât aprecierea reuşitei unei călătorii depinde de satisfacerea, la nivel corespunzător, a tuturor cerinţelor şi preferinţelor turiştilor. Calităţile personalului din turism sunt în bună măsură, determinate şi de natura serviciilor prestate. În turism, în sensul cel mai larg al cuvântului, se disting următoarele feluri de activităţi: a) servicii de primire şi cazare; b) organizarea alimentaţiei turiştilor; c) servicii de distracţie şi agrement; d) organizarea de servicii de transport; e) prestarea de servicii suplimentare, legate de specificul diferitelor forme de turism. În cazul unor profesii, este necesară buna cunoaştere a localităţii şi împrejurimilor, a mijloacelor de transport, a obiectivelor turistice etc., a capacităţii de comunicare directă cu turiştii români şi străini, de orientare rapidă în orice situaţie. În cazul contractelor cu turiştii de peste hotare se impune cunoaşterea satisfăcătoare de limbi străine - element esenţial pentru informarea şi orientarea turiştilor - pentru crearea unei ambianţe plăcute, atrăgătoare, care să-l facă pe străin să se simtă bine, “ca acasă”. În turism, pe lângă însuşiri, cum sunt cele legate de competenţă, sobrietate, corectitudine, conştiinţă profesională, lucrătorul trebuie să posede şi însuşiri fizice plăcute, care, însoţite de un comportament politicos, civilizat, atent la gusturile şi preferinţele fiecărui oaspete, să contribuie la bunul renume al unităţii (societăţii de turism), la creşterea forţei de atracţie a acesteia. Toate aceste calităţi sunt şi mai preţuite în cazul turismului internaţional, unde problemele concurenţei ridică tot mai sus nivelul calităţii, a dobândirii unui bun prestigiu pentru serviciile şi mărfurile oferite în contextul unei călătorii turistice reuşite. Structura ofertei în turismul rural. Turismul rural foloseşte aproape toate tipurile de structuri de primire existente pe cuprinsul Europei. Totuşi, datorită lipsei unor precizări generale sau a unui acord privind definirea zonelor rurale şi chiar a turismului rural, statisticile cu privire la oferta de structuri de primire situate în mediul rural nu sunt la nivelul cantitativ şi calitativ al cererii. Se pot, însă, identifica anumite forme de cazare specifice turismului rural, precum: minihoteluri rurale, campinguri sau spaţii amenajate pentru locuri de campare, case de vacanţă, cabane, vile, camere de închiriat pentru turişti în locuinţele fermierilor, precum şi ferme agroturistice, sate-club, sate pentru tineret etc. Centrele teritoriale au, ca obiect de activitate, următoarele probleme: atragerea de noi membri şi crearea în zonă a unui curent de opinie favorabil pentru turismul rural; promovarea ofertei locale prin acţiuni specifice de marketing; asigurarea cuprinderii în catalogul naţional a tuturor structurilor turistice rurale clasificate; organizarea, cu sprijinul corpului de experţi de la Asociaţia Naţională, de cursuri de pregătire profesională pentru deţinătorii de structuri turistice rurale; acordarea de asistenţă tehnică la întocmirea documentaţiilor pentru clasificarea şi participarea la activitatea comisiilor tehnice de clasificare a structurilor turistice rurale din zonă; organizarea, cel puţin o dată



pe an, la nivelul fiecărui centru teritorial, a unor acţiuni promoţionale, de genul “Zilele porţilor deschise pentru vacanţe la ţară”. Ministerul Turismului, Comisia Zonei Montane şi ANTREC, trebuie să se ocupe de editarea unui îndrumar (ghid), cu variante de organizare interioară a structurilor de primire turistice nou constituite sau a posibilităţilor de adaptare a clădirilor existente (soluţii de echipare cu instalaţii sanitare, amenajarea şi dotarea spaţiului pentru prepararea şi servirea mesei, a saloanelor pentru petrecerea timpului liber), variante de dotare cu mobilier a spaţiilor de cazare, variante de decoraţiuni interioare şi exterioare. Sunt absolut necesare sprijinul, participarea activă la conlucrarea sistematică cu EUROGITES, în scopul asigurării unor sisteme de apreciere a calităţii serviciilor de clasificare a structurilor, de informare şi de rezervare a locurilor pentru turismul rural, conceput astfel încât să poată fi ulterior integrat în sistemul european. De menţionat că România are deja criterii de clasificare pentru structurile rurale. Stabilirea tipurilor de sate turistice constă în relevarea specificului localităţilor şi gruparea lor în câteva tipuri considerate fundamentale, în vederea promovării, în fiecare localitate, a celor mai adecvate forme de turism. Aceasta în funcţie atât de principalele caracteristici geografice, sociale şi economice, cât şi de principalele motivaţii şi opţiuni ale categoriilor de turişti care frecventează localitatea respectivă. Aplicarea principiului specializării în domeniul organizării şi funcţionării satului turistic este cu atât mai necesară, cu cât fiecare localitate rurală constituie o entitate cu particularităţi proprii şi activităţi specifice, ce nu trebuie decât să fie identificate şi valorificate cât mai eficient posibil, din punct de vedere turistic. De asemenea, stabilirea tipurilor de sate turistice, constituie un mijloc de selecţionare a turiştilor, aceştia grupându-se de la sine într-un sat sau altul, în funcţie de principalele lor motivaţii şi opţiuni turistice. Aceasta permite o mai bună cunoaştere şi funcţionare a mecanismului economic cerere-ofertă şi ca urmare, organizarea spaţiilor de cazare şi a celorlalte servicii, în funcţie de principalele caracteristici social-economice ale clientelei turistice. Totodată, stabilirea de sate turistice, permite realizarea unei publicităţi concrete şi specifice, în funcţie de particularităţile fiecărui tip de sat turistic. Din punct de vedere teoretic, problema tipologiei satelor turistice poate fi abordată ca o problemă de natură opţională, însă, decizia aplicării ei în practică, determinarea tipului satului turistic este de natură obiectivă. Pentru aceasta este necesar ca, alături de dorinţa şi intenţia organizatorilor, satul turistic respectiv să întrunească un cuantum de condiţii naturale, istorice şi social-economice obiective, care să fie definitorii şi caracteristice pentru fiecare tip de sat turistic. Întrucât caracteristicile care pot lua în considerare tipologia satelor turistice sunt numeroase şi variate de la o zonă geografică la alta, chiar de la o localitate la alta, prezentarea se va limita la anumite tipuri de sate, considerate reprezentative în spaţiul rural. Sate turistice etnografic-folclorice. În această categorie se pot încadra localităţile în care portul tradiţional, arhitectura, mobilarea şi decorarea interioară a satului turistic, muzica populară şi coregrafia populară predomină şi se impun ca însuşiri esenţiale ale satului respectiv. Satele de acest tip pot oferi turiştilor servicii de cazare şi masă, în condiţii autentice (mobilier, decor, echipament de pat în stil popular, meniuri tradiţionale servite în veselă şi cu tacâmuri specifice - farfurii şi străchini de ceramică, linguri de lemn etc. -, ceea ce nu exclude, desigur, posibilitatea utilizării, la cerere, a tacâmurilor moderne). Se pot organiza expoziţii artizanale permanente (cu vânzare), iar pentru turiştii care nu rămân în localitate, ci numai o vizitează, pot fi amenajate una sau mai multe gospodării, cu muzeu etnografic în aer liber. De asemenea, în aceste sate pot fi identificaţi şi stimulaţi rapsozii populari (vocali sau instrumentali), permanentizate horele duminicale şi la sărbători, alte obiceiuri şi tradiţii locale, la care să participe efectiv şi turiştii.



Abordând viitorul unor localităţi rurale din perspectivă turistică şi adaptându-le acestui scop, considerăm că specificul lor etnografic poate şi trebuie să fie conservat şi perpetuat (în forme adecvate). Cu mai multă receptivitate şi cu puţin interes din partea organelor administrative şi de specialitate, se poate perpetua, chiar şi în condiţiile civilizaţiei contemporane, specificul etnografic şi spiritual al unor sate româneşti. (exemplificând pe cele din localităţile: Bogdan Vodă, Vaideeni, Lereşti, Sibiel, Vama). Sate turistice de creaţie artistică şi artizanală. Sunt cunoscute interesele numeroşilor turişti pentru creaţia artistică artizanală, ca şi dorinţa lor pentru achiziţionarea unor astfel de creaţii direct de la sursă, de la producător însuşi. Până în prezent, în aceste localităţi se practică doar turismul de circulaţie. Asemenea sate oferă, posibilitatea practicării unui turism de sejur, în cadrul căruia, în atelierele special amenajate şi cu îndrumarea unor artişti şi meşteri populari renumiţi, turiştii s-ar putea iniţia în artă şi tehnici arhaice populare: icoană pe sticlă, pictură naivă, sculptură în lemn şi piatră, ţesătorie populară, confecţii şi cusături populare, ceramică, muzică şi dansuri populare etc. Avem în vedere identificarea posibilităţilor de practicare a unora din aceste activităţi, chiar în cadrul gospodăriilor găzduitoare. Există numeroase sate în care preocupările de bază ale gospodăriilor sunt ţesutul la războaie ţărăneşti, cusăturile sau broderiile populare, activităţi în care pot fi iniţiaţi turiştii amatori. Prin urmare, caracteristica esenţială a acestor sate, imaginea lor de marcă, ar urma să fie producţia artistică şi artizanală.(ne referim la localităţi cum sunt: Tismana, Marga etc.). Sate turistice climaterice şi peisagistice. Caracteristicile predominante ale acestor sate, adecvate turismului de sejur (pentru amatorii de linişte, de plimbări solitare, într-un cadru natural pitoresc) sunt cadrul natural şi poziţia geografică izolată de centrele aglomerate şi de marile artere de circulaţie. Satele de deal şi de munte, cu casele răspândite pe văi şi coline, la o oarecare distanţă unele faţă de altele, cu pajişti, fâneţe sau livezi, satisfac motivaţia fundamentală a numeroşilor turişti, “reîntoarcerea la natură”. Se pot exemplifica localităţi cum sunt: Fundata, Bran, Moeciu, Şirnea. Sate turistice pescăreşti şi de interes vânătoresc. În afara posibilităţilor de cazare, în aceste sate se pot oferi servicii culinar-gastronomice pescăreşti şi vânătoreşti. De asemenea, populaţia locală poate organiza, pentru turişti, unele forme de agrement specifice - pescuit şi vânătoare. (satele de pe văile Vişeu-lui şi Bistriţei, Gurghiu şi din Delta Dunării) Sate turistice viti-pomicole. În aceste localităţi predomină activităţile de cultivare a pomilor fructiferi şi a viţei-de-vie, activităţile turistice sunt posibile pe toată durata anului, atât în perioada recoltării, cât şi după aceea, prin oferirea fructelor, strugurilor şi a preparatelor pe baza lor. De asemenea, pot fi avute în vedere multe alte preparate culinare, comune sau dietetice, pe bază de fructe. În aceste sate, o atracţie deosebită şi în acelaşi timp, o sursă principală de venituri, poate să o constituie băuturile răcoritoare şi reconfortante preparate din fructe. (exemplificând localităţi cum sunt: Recaş, Agapia, Vânători-Neamţ). Sate turistice pastorale. În această grupă pot fi incluse, în general, sate de munte, în care preocuparea de bază a localnicilor este creşterea oilor şi a vitelor şi care pot să atragă turiştii prin meniuri bazate pe produse lactate. Aceste meniuri pot fi completate cu ouă, carne de pasăre, de ovine şi de bovine, iar pentru divertisment pot fi organizate ospeţe ciobăneşti (batal la proţap, berbec haiducesc, balmuş, urdă şi jintiţă), petreceri specifice şi tradiţionale. (de exemplu: Vaideeni, Jina) Sate turistice pentru practicarea sporturilor. Numeroase localităţi rurale prezintă excelente condiţii pentru practicarea sporturilor de iarnă (sate montane şi de deal) şi nautice pe râurile interioare, lacuri de acumulare, fără amenajări speciale şi costisitoare. Acest tip de sat poate să atragă două



categorii de turişti, în general din rândul tineretului: sportivi amatori, iniţiaţi în practicarea sporturilor respective; turişti neiniţiaţi sau mai puţin iniţiaţi, dar dornici să se iniţieze şi să le practice. Pentru această din urmă categorie pot funcţiona instructori de schi, bob, înot etc., recrutaţi din rândul populaţiei locale. (exemplificarea fiind făcută pentru localităţile: Fundata, Moeciu, Şirnea) Analiza comparativă a ofertei din mediul rural. Cazarea la locuitorii din mediul rural.Consideraţii generale. Cazarea la sătean rămâne simbolul şi prima formă de primire a turiştilor la ţară, deoarece imaginea săteanului sau fermierului, deschizând uşa casei sale, conferă puterea de evocare a ospitalităţii ancestrale de care se bucură prietenul sau turistul; este întâlnirea dintre locuitorul satului şi turist. În prezent, în ceea ce priveşte cazarea în mediul rural, se constată anumite evoluţii şi inovaţii, care pun următoarele probleme: - în multe ţări europene se manifestă o diminuare şi o îmbătrânire a populaţiei, care riscă să diminueze dezvoltarea locală şi să reducă efectele economice ale cazării turiştilor în spaţiul rural; - programe de reconstrucţie şi renovare a caselor ţărăneşti, pentru primirea turiştilor, propun, pentru o productivitate optimă, regrupări de locuinţe şi o ofertă colectivă pentru serviciile locale (cunoscute sub denumirea de “adăposturi”, fără să fie prevăzute neapărat pentru activitatea de primire a turiştilor, personalizate pentru fiecare locuitor al satului în parte); - aplicarea şi folosirea acestor denumiri de “adăpost” pentru locuinţe mobilate, care nu fac obiectul nici unui control sau standardizări (etichetări), comportă un risc de diminuare a importanţei numelui şi a garanţiilor sale de calitate, ce decurge din folosirile injuste (neadecvate) ale acestuia; - iniţiativele sunt adoptate de către de organizaţiile turistice teritoriale, pentru a regrupa ofertele turistice sub o etichetă unică, în vederea aplicării unei singure strategii, pentru a promova un produs turistic global, ceea ce poate conduce la o banalizare a ofertei turistice, în detrimentul mijloacelor de primire specifice mediului rural, dar şi la o standardizare a satelor din punct de vedere turistic; - o multitudine de strategii şi etichete pentru oferta turistică rurală există în diverse ţări vest-europene, fiecare regiune dorind să-şi singularizeze produsele proprii, în raport cu alte produse regionale similare. Aceste activităţi îşi găsesc justificarea în căutarea unei “identităţi turistice ” regionale, însă sunt totodată, surse de confuzie pentru consumatori. Conceptul de primire la locuitor se regăseşte în ansamblul spaţiului Uniunii Europene şi este fundamentat pe trei constante de bază: 1) prestaţie turistică, fondată (bazată) pe un “adăpost privat”; 2) contactul direct între persoana care primeşte (gazda) şi persoana care este primită (oaspetele). Aceasta se referă la bivalenţa ospitalităţii tradiţionale, care este în acelaşi timp, oferită şi acceptată; 3) nevoia turistului de a descoperi ţări noi (peisajele lor, obiceiurile lor, produsele, tradiţiile, cultura, locuitorii lor). De menţionat că, datorită diversităţii datelor geografice, ale spaţiului comunitar, conceptul rural nu acoperă complet, întotdeauna, realităţile geografice ale unei ţări în raport cu alta, ceea ce face complexă o definire unică a spaţiului rural; pe de altă parte, datele economice şi socio-culturale, permit degajarea constantelor care singularizează turismul rural. În ansamblul creării şi modernizării ofertei, în turismul rural (agroturism), un rol important revine intervenţiilor publice, care variază în funcţie de stat sau/şi regiune, în ceea ce priveşte: - reglementările; - fiscalitatea; - mijloace de promovare;



- modalităţile de instruire şi educaţie; - controlul şi clasamentele folosite; - stabilirea tarifelor. Se poate arăta că în bilanţul cantitativ, la nivelul Uniunii Europene nu există nici o formă de bilanţ cantitativ global fiabil, datorită multitudinii factorilor ce acţionează în acest domeniu şi a diversităţii echipamentelor, precum şi datorită absenţei inventarelor cifrate. Totodată între ţările Uniunii Europene, există distorsiuni cantitative în ceea ce priveşte funcţionalitatea datelor economico-geografice şi a suprafeţelor afectate turismului rural. Volumul ofertei turistice rurale, în ceea ce priveşte primirea la locuitor, ferme sau în sate, fluctuează, în funcţie de ţările Uniunii Europene. Referitor la clientela din turismul rural, se poate spune că aceasta provine din: - clasa mijlocie în Germania, Danemarca, Italia; - clasa superioară în Belgia, Franţa, Spania, Irlanda; - familii cu copii în Germania, Belgia, Danemarca. Totodată, se observă un flux al turiştilor din nord spre regiunile rurale din sud (excepţie făcând Irlanda). Hotelăria rurală, ca formă a ofertei turismului rural (agroturismului), se poate arăta că, în cele mai multe ţări din Uniunea Europeană (mai ales în sudul Europei), dispoziţiile reglementare sunt luate în favoarea hanurilor şi hotelurilor rurale, considerate ca “locuri ale vieţii sociale şi nuclee ale dezvoltării locale”. Aceste reglementări sunt propice schimburilor şi cooperării între hotelierii rurali din aceste regiuni, din regiunile limitrofe şi/sau mai îndepărtate. Dealtfel, pentru a susţine promovarea micilor întreprinderi hoteliere rurale, grupări voluntare sunt în curs de constituire în multe ţări ale Uniunii Europene, pe modelul “Logis de France” şi al Federaţiei Europene a EUROLOGIS-urilor. Spaţiul rural devine, din ce în ce mai mult, spaţiu privilegiat pentru echipamentele hoteliere tradiţionale de înaltă clasă. Dezvoltarea diferitelor forme de restaurante în spaţiul rural, de la “table d’hotels”, la fermele tip hanuri şi la hanurile săteşti, impune stabilirea şi respectarea unor norme tehnice pentru fiecare formulă, în scopul evitării supracomercializării şi a concurenţei anarhice, care nu poate decât să prejudicieze pe fiecare în parte sau în cel mai rău caz, dezvoltarea turistică globală. Din analiza comparativă privind oferta în turismul rural (agroturism), semnificaţia grupurilor sau lanţurilor voluntare, se disting unele de altele, prin criterii sau elemente specifice diferite cum sunt: - identificarea prin cuvinte şi imagini, ce evocă satul şi patrimoniul rural: casa veche, conacul, castelul, moara etc.; - împrăştierea în spaţiu, pe ansamblul zonelor rurale şi repartiţia geografică a datelor economice; - vocaţia regiunii, afirmată prin asamblarea identităţii regiunii respective, care este de asemenea, un factor de promovare; - integrarea structurală în dezvoltarea rurală, prin parteneriatul cu colectivităţile locale; - vocaţia genealogică în căutarea unei promovări mai bune, astfel încât să rezulte un efect “de lanţ” şi o comercializare colectivă a produselor turistice; - identificarea prin caracteristica de întreprindere hotelieră familială, ataşată promovării



produselor. Totodată, o analiză comparativă în marketingul agroturistic, impune luarea în considerare a următoarelor elemente: Intervenţiile organismelor publice care se manifestă sub diferite forme (ajutoare pentru construcţii, pentru modernizarea clădirilor, pentru formarea profesională etc.) şi la diferite niveluri: naţional sau regional. Parteneriatul public sau privat. Structurile teritoriale din industria turismului ajută şi sprijină promovarea locuinţelor rurale, destinate cazării turiştilor, ca şi promovarea hotelărie rurale. Organismele naţionale de promovare a turismului în străinătate joacă un rol important, constituind un fel de ambasadori ai profesioniştilor din turismul rural în Europa. Reglementări şi mijloace de finanţare. Reglementările naţionale şi regionale sunt coexistente, în funcţie de ţară, în ceea ce priveşte Hotelăria şi restauraţia în mediul rural, în ţări ca: Irlanda, Belgia, Franţa, Sania, Marea Britanie, Portugalia. În funcţie de statele Uniunii Europene, reglementările naţionale şi regionale fixează modalităţi de subvenţie a capitalului destinat hotelărie rurale (de exemplu, Belgia, Franţa, Luxemburg). Distribuţia şi vânzarea produsului agroturistic. Un mijloc comun folosit este ghidul. Tirajul, prezentarea acestuia sunt diferite de la o ţară a Uniunii Europene la alta: prezentarea în culori, cu fotografii pentru fiecare hotel în parte etc. Sistemul pictogramelor este din ce în ce mai mult folosit de lanţurile turistice europene, pentru a comunica cu clientela lor internaţională, fără contacte lingvistice; o informare prin semne, comună pictogramelor utilizate, trebuie să fie accesibilă unei colectivităţi văzute la nivel comunitar. În turism se acordă tot mai multă atenţie calităţii, tendinţă de care trebuie adaptată şi în turismul în mediul rural, întrucât calitatea este factorul primordial pe piaţa turistică. Măsurile de asigurare a calităţii nu conduc la uniformizarea ofertelor, ci garantează competitivitatea şi reprezintă un pas hotărâtor spre realizarea unui produs care poate fi plasat pe piaţa turistică. Prin introducerea nivelurilor de calitate se realizează următoarele obiective: - produsul turistic rural este definit şi devine comparabil la nivel naţional şi internaţional; - turistul este informat, ştie la ce să se aştepte, deci, scade riscul ca el să nu fie satisfăcut; - turistul poate analiza ofertele şi calitatea ofertelor; - personalitatea unităţii de primire sporeşte; - turistul înţelege mai bine de ce există tarife diferite. Gazdele îşi stabilesc tarifele după calitatea pe care o oferă, nu ca până acum - după tarifele practicate în alte gospodării agroturistice. Catalogul criteriilor pentru ofertele şi produsele turistice rurale trebuie să fie suficient de cuprinzător, încât - în funcţie de mărimea unităţii - să se poată realiza în timp optim verificarea şi evaluare acesteia. Calitatea poate fi influenţată de dotările existente în unitatea de primire, de prestaţii, de servicii personale, de infrastructură şi oferta culturală din aşezarea rurală. Nu pot fi influenţate, însă, de calitatea vremii, calitatea peisajului sau a sănătăţii. Criteriile de calitate sunt obiective (hardware) şi subiective (software). • Criteriile obiective se pot măsura; ele permit compararea şi conferă transparenţă clasificării calităţii (de exemplu: obiecte mobile, dotări). • Criteriile subiective definesc personalitatea unităţii. Criteriile subiective bune conferă unităţii de primire o imagine bună şi asigură succesul în activitate. Criteriile subiective pot fi incluse în ofertă şi reclamă şi se exprimă, de exemplu, prin politeţe, ajutor acordat turiştilor, un mod



binevoitor de a veni în întâmpinarea turiştilor, asigurarea primirii şi aducerii turiştilor de la staţia de autobuz, de la gară sau de la aeroport, până la unitatea de primire. Caracteristici ce trebuie evaluate: Exterior - poziţia unităţii de primire, accesibilitatea (mijloacele de transport în comun sau private), starea clădirilor; - modul în care clădirile se integrează în cadrul regional; - amenajări exterioare, grădini. Interior - cum sunt amenajate încăperile? Ce s-a urmărit la amenajare? - impresia generală asupra spaţiului de locuit; - domeniul alimentaţiei; - sala de mese, spaţiile pentru petrecerea timpului liber în unitatea de primire; - camerele de oaspeţi şi grupurile sanitare. Oferta “Hotel rural, pensiune rurală”. În acest caz, se oferă servicii de tip hotelier, însă în unităţi cu caracter familial, nu în hoteluri mari sau în unităţi care fac parte din reţele hoteliere. În continuare, se prezintă oferte pentru anumite segmente de populaţie vizate. Oferta “Echitaţie”. În cazul acestei oferte, principala activitate se referă la echitaţie şi la lecţii de călărie, cu condiţia să existe spaţii optime de cazare, asistenţă profesionistă şi cai buni. Oferta “Vacanţă pentru copii”. Activităţile trebuie gândite de aşa natură, încât să ofere condiţii optime pentru copii, atât în ceea ce priveşte cazarea, cât şi existenţa asistenţilor de specialitate pentru cei mici. Oferta “Satul de vacanţă”. Unităţile de primire oferă facilităţile necesare pentru familii, iar activităţile sunt gândite în aşa fel încât să vină în întâmpinarea familiilor care îşi petrec vacanţa în acest cadru. De regulă, satele de vacanţă sunt administrate de organizaţiile bisericeşti şi de structurile instituţionale. Oferta “Camping”. Se referă la locuri de campare în gospodăria ţărănească şi în spaţiul rural, în general. Campingurile mari, profesioniste, îşi desfăşoară activitatea conform ordinii interioare proprii, precum şi corespunzător normelor, emise de autorităţi şi de Asociaţia Administratorilor de Campinguri. Pictogramele. Pentru a putea oferi şi comercializa produsele turistice din mediul rural pe piaţa turistică, ofertele trebuie prezentate conform uzanţelor de pe piaţă şi corespunzător cererii. Deci, ele trebuie definite clar prin sistemul unitar de pictograme din Europa, care reprezintă un instrument eficient pentru codificarea relevantă a ofertelor şi produselor noastre în Europa şi în lume. Pictogramele trebuie să fie reprezentate printr-un limbaj unic prin care se elimină necesitatea plătirii taxelor pentru traducere şi tipărire. Dificultăţi ar putea apărea atunci când unele state folosesc propriile lor pictograme, obţinute de la instanţe şi susţinute financiar de ministere. Printr-o bună colaborare şi dacă cei implicaţi vor accepta propunerile cu privire la codificare, se va reuşi un sistem unitar de pictograme în Europa.



TEMA 4. POLITICA PROMOVATĂ ÎN CREAREA OFERTELOR DE TURISM ÎN DIFERITE ŢĂRI EUROPENE

Prin structura ofertei agroturistice se urmăreşte un scop comun: să se atragă clientela. Anumite activităţi în lanţ anexează acestui prim obiectiv alte axe de dezvoltare, dar care sunt în majoritatea cazurilor, etape în ajungerea la scopul final: rentabilizarea imobilului, prin aducerea clientului. Acest obiectiv se poate realiza prin oferta de servicii dorite de clienţi, făcută prin intermediul publicării imaginii lanţului respectiv. Mijloacele de realizare a acestei publicităţi variază de la o organizaţie la alta. Totuşi, mijlocul de bază comun întregului sistem de lanţuri independente franceze este întotdeauna, ghidul turistic, tirajul şi prezentarea acestuia sunt diferite, dar există un vector de referinţă. Implicaţiile sezonalităţii şi posibilităţile de diminuare a efectelor lor economice. Sezonalitatea în turism prezintă o serie de particularităţi faţă de alte sectoare ale economiei, datorită dependenţei mari a circulaţiei turistice faţă de condiţiile naturale , caracterul nestocabil al serviciilor turistice şi rigidităţii ofertei . Oscilaţiile sezoniere ale activităţii turistice sunt mai accentuate, au implicaţii mai profunde şi de anvergură, posibilităţile de atenuare a lor sunt relativ limitate şi solicită eforturi mari din partea organizatorilor . Se pune deci, cu tot mai multă acuitate problema atenuării sezonalităţii, găsirea unor mijloace care să stimuleze practicarea turismului pe durata întregului an , realizându-se astfel reducerea concentrării în anumite perioade şi prelungirea sezonului turistic. Amploarea variaţiilor sezoniere şi frecvenţa lor de manifestare are consecinţe atât asupra dezvoltării turistice şi eficienţei acesteia cât şi asupra celorlalte ramuri ale economiei, ramuri cu care turismul se dezvoltă în interdependenţă. În activitatea turistică, sezonalitatea se referă pe de o parte, în utilizarea incompletă a bazei tehnico-materiale şi a forţei de muncă , influenţând negativ costurile serviciilor turistice şi calitatea acestora, termenul de recuperare a investiţiilor , rentabilitatea, iar pe de altă parte, în nivelul scăzut al satisfacerii nevoilor consumatorilor , afectând în felul acesta şi dezvoltarea circulaţiei turistice. În ceea ce-l priveşte pe turist, concentrarea are implicaţii de ordin psihologic, fiziologic şi economic. Aglomeraţia din mijloacele de transport sau de pe căile rutiere, mai ales în cazul călătoriei cu mijloace proprii , riscul negăsirii unui spaţiu de cazare corespunzător dorinţelor, aşteptărilor pentru obţinerea unor servicii provoacă oboseală fizică şi psihică a turistului, diminuează efectele recreative ale vacanţei . De asemenea, influenţe negative asupra stării de spirit a turistului şi indirecte asupra dimensiunilor circulaţiei turistice are şi nivelul costurilor serviciilor oferite şi anume situarea lor peste posibilităţile financiare ale consumatorului, concordanţa între nivelul acestora şi calitatea prestaţiilor . Cunoaşterea prin intermediul curbelor de variaţie, a indicilor de sezonalitate şi coeficienţilor de concentrare a distribuţiei în timp a cererii turistice în zonă, este importantă pentru orientarea eforturilor în vederea satisfacerii corespunzătoare a nevoilor consumatorilor şi pentru găsirea soluţiilor de diminuare a efectelor negative ale concentrării , prelungirea perioadelor de re şi post sezon, reducerea parţială sau totală a extrasezonului. Cele mai eficiente soluţii pot fi considerate următoarele: Prelungirea sezonului de vârf şi etalarea vacanţelor prin oferirea unor facilităţi de tarife şi preţuri atractive pentru serviciile turistice în perioadele pentru care se preconizează sporirea intensităţii circulaţiei turistice . Acest lucru se va putea realiza prin diferenţierea corespunzătoare a tarifelor;



Intensificarea preocupărilor pentru sporirea gradului de atractivitate a obiectivelor turistice din zonă (diversificarea serviciilor de agrement, realizarea unor programe complexe) în perioadele de extrasezon; Intensificarea colaborării cu organismele naţionale şi internaţional de turism; Lansarea respectiv continuarea acţiunilor de propagandă şi publicitate turistică pentru promovarea turismului în extrasezon. Alături de aceste elemente, dezvoltarea economico-socială contribuie la intensificarea circulaţiei turistice şi atenuarea sezonalităţii. Sporirea veniturilor şi modificarea structurii consumului, urbanizarea şi creşterea disponibilităţilor de timp liber, programarea vacanţelor şi posibilitatea scindării concediului în mai multe etape, intensificarea deplasărilor la sfârşit de săptămână, au acţiune mai profundă şi de durată asupra repartizării în timp a activităţilor turistice. În paralel cu aceste eforturi, trebuie să existe o preocupare permanentă pentru folosirea eficientă a personalului şi mai ales calificarea forţei de muncă, astfel încât aprecierile turiştilor să fie la niveluri calitative favorabile . Politica ţărilor europene în crearea ofertelor de turism rural. În Franţa, toate lanţurile naţionale îşi îndreaptă atenţia în acest domeniu printr-un efort maxim. De notat că, în iunie 1991, ghidul naţional editat de Logis de France a fost al treilea best-seller în Franţa. Logis de France reprezintă de departe cea mai mare parte din Hotelăria rurală franceză. Este organizat, din punct de vedere geografic, prin asociaţii departamentale, care editează un pliant departamental. Altă particularitate constă în clasamentul intern, folosind în locul stelelor semilune: grila de clasament, care cuprinde circa 200 de criterii, care fac obiectul unei actualizări periodice. Fiecare hotel din lanţ suferă un control complet la fiecare 5 ani, ce poate antrena coborârea sau urcarea acestuia în clasamentul intern. (Forma de control care constituie o referinţă de bază pentru elaborarea unei informări la nivel european, în domeniul hotelărie rurale). Intervenţiile la nivel de organisme publice naţionale, regionale, departamentale, pentru finanţarea sau promovare hotelărie rurale, fac obiectul unei convenţii tripartite, care relevă: - puterile publice, reprezentate de Ministerul Turismului; - organisme bancare; - Federaţia Naţională “Logis de France”. Această convenţie angajează partenerii la dezvoltarea de acţiuni concrete, în care iniţiativele sunt repartizate în funcţie de nivelul de competenţă al fiecăreia. Printre aceste acţiuni remarcăm: - punerea la punct a procedurilor specifice de finanţare a programelor de modernizare a Logis de France; - realizarea de analize a diverselor aspecte ale gestionării hotelurilor Logis şi a grupului; - organizarea campaniilor de promovare pe pieţele interne şi externe etc. În Marea Britanie, singurul exemplu de lanţ voluntar în Hotelăria rurală este “Logis of Great Britain”. De notat organizarea turismului în Marea Britanie, care divide ţara, geografic, în 12 regiuni, Soţia şi Ţara Galilor având propria lor organizare regională. În Irlanda există un ghid al conacelor, hanurilor şi hotelurilor rurale, care comportă trei clasamente diferite, în funcţie de tipul hotelului, amplasamentul geografic şi natura imobilului. Reglementările în vigoare, destul de simple şi concise, difuzate prin Oficiul de Turism Irlandez şi editate de Ministerul Turismului, determină un clasament oficial, pe cinci categorii. În Irlanda se poate



observa o reuşită a hotelărie rurale, bine integrate, bine exploatate. În Portugalia, reglementările hoteliere emise de Direcţia Generală pentru Turism, ataşată Ministerului Comerţului şi Turismului, marchează acordul acestora pentru adoptarea unei mărci de calitate şi a unei reţele de comercializare a produselor la nivel comunitar. La nivelul Uniunii Europene există organizarea sub formă de EUROLOGIS, care reprezintă primul exemplu de organizare a unui lanţ de hoteluri independente în spaţiul rural comunitar. Logis de France, cu ajutorul partenerilor britanici, a lansat, pentru prima dată în Marea Britanie, un grup pe sistemul dezvoltat şi etichetat în Franţa de mai mult de 40 de ani, denumit “Logis of Great Britain”. După lansarea lanţului britanic în Hotelăria rurală, Logis de France şi Logis of Great Britain sunt în curs de a crea o structură confederativă europeană, care se va numi EUROLOGIS. Contacte au fost stabilite şi în Sania, Italia, Belgia, Germania. Hotelăria rurală europeană se concretizează azi într-o multitudine de clasa-mente şi reglementări, din care putem concluziona că reglementările belgiene par suficient de explicite, mai ales, dacă se îmbină cu un control al mărcii de calitate, control folosit în realiza-rea clasamentului hotelier la “Logis de France”. Căutarea unei mărci comune europene apare ca un lucru esenţial, deoarece astfel se pot realiza acţiuni de promovare şi comercializare comune. Soluţiile sunt multiple: dacă membrii Uniunii Europene reuşesc să ajungă la un acord în ceea ce priveşte marca comună europeană, acţiunile de promovare şi comercializare nu vor mai cunoaşte nici un obstacol. Campingul în mediul rural. Deşi campingul rural se dezvoltă azi în mai multe ţări ale Uniunii Europene, pentru o mai bună înţelegere a acestei situaţii este necesar a se ţine seama de: - activităţile turistice adiacente acestuia, informaţiile colectate pentru fiecare ţară din Uniunea Europeană, privind globalizarea campingului şi singularizarea taxelor reglementare şi a echipamentului de camping rural, care depăşeşte cadrul strict al fermei; - importanţa structurilor organizaţionale pentru asociaţiile de consumatori; sunt grupaţi în federaţii naţionale, ce vor să amenajeze terenuri speciale, destinate campingului şi să contribuie la adaptarea prestaţiilor, în funcţie de nevoile lor; - relevăm rolul jucat de Federaţia de Camping şi de Touring - Cluburi, pentru promovarea echipamentelor de camping, prin publicarea de broşuri specializate; - reliefarea acţiunilor Federaţiei Internaţionale de Camping şi Caravaning, ce grupează federaţiile naţionale de campeuri şi federaţiile europene de hotelărie în aer liber (care grupează profesioniştii din campinguri); în fiecare din aceste două organizaţii este avut în vedere campingul. Printr-o analiză comparativă, se poate deduce că, campingul rural se modelează realităţilor diferite existente în statele membre ale Uniunii Europene; fie se limitează la existenţa în cadrul fermelor din cadrul agroturismului, fie înglobează campingurile rurale şi private şi campingurile rurale şi municipale. Campingul din cadrul fermei este mult mai puţin dezvoltat, în funcţie de ţara respectivă: mai puţin prezent în Irlanda (unde este preferată cazarea în locuinţe ce aparţin fermei sau mica hotelărie); în Grecia (campingul este mai puţin încurajat din motive ce ţin de protecţia mediului, a zonelor turistice); în Italia şi Portugalia. Cunoaşte o dezvoltare extraordinară Olanda (este principala formă de primire a turiştilor la ferme), în Germania (5% din exploatările agricole), în Franţa (aici există cele două forme de camping), în Marea Britanie. Este de asemenea, prezent în Belgia şi Spania. Campingurile rurale private şi municipale sunt cel mai adesea, ocolite de statisticile globale ce privesc activitatea de campare; de aceea este practic, imposibil să fie determinate cu precizie.



Din punct de vedere al ofertei turistice în zonele rurale, se remarcă următoarele tendinţe : La nivelul hotelurilor se observă o tendinţă de creştere lentă şi dificultăţi în adaptarea la noile standarde de confort cerute de noua clientelă. De altfel, hotelurile neclasificate din zonele rurale manifestă un declin major. Apartamentele, pensiunile şi satele de vacanţă axate pe selfcatering înregistrează o tendinţă ascendentă , fiind preferate de familii. Cazarea la localnici (în special la fermieri) înregistrează, de asemenea, o creştere rapidă în ceea ce priveşte numărul şi calitatea serviciilor oferite. De exemplu, în Austria, circa 25% dintre ferme primesc oaspeţi de 100 de ani, această formă asigurând un trai sigur şi decent pentru aproximativ 10% din totalul fermierilor austrieci. Ca atare, activităţile turistice în spaţiul rural au apărut în fermele şi pensiunile rurale cu activităţi agricole variate, de mici dimensiuni, care dispun şi de un cadru natural atractiv şi de implicarea mai activă a administraţiei publice locale în asigurarea infrastructurii, a unor minime servicii comerciale, de agrement, sănătate.



TEMA 5. PROBLEME DE MARKETING ÎN TURISMUL RURAL Marketingul turistic este parte integrantă a marketingului serviciilor. Acesta din urmă se remarcă prin acceptul deosebit care se pune pe rela]ia dintre client şi personalul de servire, pe ambianţă şi deci pe calitatea serviciului. Deci în ecuaţia marketingului serviciilor intră firma, angajaţii şi cumpărătorii. Din relaţiile care se stabilesc între cele trei componente se disting trei tipuri de marketing: - extern - intern al firmei - interactiv. Marketingul extern plaseasă întreaga acţiune în afara firmei. Datorită cererii firma de servicii proiectează şi aduce pe piaţă un serviciu potenţial axat pe un produs oferit corelat corespunzător cu promovarea sa (publicitate şi personal de contact) şi preţul său care poate fi orientativ sau ferm. Marketingul intern se bazează pe ideea că anajaţii firmei sunt potenţiali clienţi. Principala componentă a acestui tip este promovarea internă a unui serviciu, corelat cu produsul conform cerinţelor firmei, cu slariul sau alte bonusuri oferite (preţ) şi cu distribuţia aferentă. Marketingul interactiv se concentrează pe contactul direct dintre client şi prestator. Componenta centrală este produsul creat şi livrat, constituit din ambianţă, personal de contact, echipamente, participarea clientului. Acţiunile promoţionale se bazează pe publicitatea la locul vânzării, iar distribuţia are în vedere preluarea comenzii, organizarea plăţii. Preţul este preţul efectiv al prestării serviciului. Cr. Lovelock în lucrarea sa Marketing of Services (1999) introduce noţiunea de management integrat al serviciilor. Sunt puse în evidenţă 8 elemente variabile care trebuiesc luate în considerare în luarea deciziilor de către organizaţiile prestatoare de servicii şi anumeî - produsul - locul şi timpul - procesul - productivitatea şi calitatea - personalul - aspecte fizice - preţul - promovarea Elementele produsului sunt toate componentele unui serviciu de performanţă care creează valoare pentru consumatori. Trebuie selectate atât caracteristicile produsului de bază (bun sau serviciu), dar şi servciile suplimentare care trebuie să fie în concordanţă cu aşteptările clienţilor şi să fie competitive în plan concurenţial. Locul şi timpul se referă la deciziile care stabilesc locul, timpul, data şi modul în care se livrează serviciile consumatorului. Procesul descrie modul şi ordinea în care sistemele de operare a serviciilor funcţionează. Dacă procesele sunt proiectate defectuos ele pot provoca iritarea consumatorilor. Productivitate şi calitate se referă la căt de eficient sunt transformate intrările în procesul serviciilor în ieşiri care adaugă valoare pentru consumator.



Calitatea se referă la gradul în care un serviciu îi satisface pe consumatori prin modul în care vine în întâmpinarea cerinţelor şi aşteptărilor acestora. Calitatea serviciilor este deosebit de importantă în stimularea loialităţii consumatorilor, iar îmbunătăţirea productivităţii este menită a ţine sub control preţurile, fără a afecta calitatea serviciilor. Elementul uman este important deoarece consumatorii judecă, extrem de des, calitatea serviciilor în funcţie de percepţia lor cu privire la personalul care prestează astfel de servcii. Promovarea şi educarea se referă la toate activităţile de comunicare şi stimulentele menite să faciliteze un serviciu sau furnizor anume.Un element esenţial este acela al educării consumatorilor, în special când este vorba de clienţi noi. Modalităţile de realizare sunt diverseî agenţi de vânzare, mass-media, broşuri, pliante, afişe, Web site-uri. Aspectele fizice sunt elemente de materialitateî clădiri îngrijit mobilate, peisajele din jurul lor, echipamentele, amabilitatea personalului, broşuri, imprimate etc. Preţul este un element ce trebuie abordat distinct în marketingul serviciilor. El se referă atât la cheltuirea banilor, cât şi a timpului şi efortului de către consumatorii de servicii. El trebuie să ţină seama şi de elasticitatea cererii pentru servicii turistice în raport cu venitul. Serviciile turistice sunt bunuri superioare. Consumul lor creşte relativ mai mult decât venitul, dar este condiţionat de atingerea unui prag al venitului care să asigure satisfacerea necesităţilor. Elasticitatea cererii faţă de venit este indicatorul care comensurează influenţa veniturilor asupra cererii turistice şi se calculează cu ajutorul formulei Ev = [∆ C / C ]> [∆ V / V ] unde: C - cererea sau consumul turistic V - veniturile ∆ - variaţia Veniturile turiştilor influenţează cantitativ circulaţia turistică prin m,ăodificarea numărului turiştilor, dar şi calitativ, determinând durata deplasărilor, distanţa călătoriei, intensitatea plecărilor în vacanţă, opţiunea pentru un anumit mijloc de transport. Aplicarea marketingului de către firmele mici În practică marketingul firmelor mici este diferit de cel al firmelor mari. Activităţile promoţionale tind să reacţioneze doar la activitatea competitorilor sau a evenimentelor de piaţă. Metodele cele mai uzitate suntî contact direct, reclame de presă, reclame în magazine sau în cataloage (gen Pagini galbene). Mai puţin uzitate sunt: reclamele prin poştă, participarea la expoziţii, agenţi de vânzare. O altă caracteristică se referă la tendinţa de subevaluare a propriei activităţi. Există o paletă mai săracă în privinţa activităţilor inovatoare. Firmele mici au tendinţa de a-şi limita zona de afaceri. Din analiza evoluţiei marketingului într-o firmă mică se constată existenţa a 4 etape: - Activitatea iniţială de marketing este susţinută în etapa de înfiinţare a firmei şi este bazată pe preţ, produs şi livrare. - Pe măsura creşterii cererii activităţile se conformează cerinţelor clienţilor. - O abordare pozitivă a marketingului pe măsură ce firma se dezvoltă. Proprietarii firmelor mici au tendinţa de a se baza pe capacităţile proprii pentru implementarea campaniilor de marketing, dar acestea sunt sporadice şi inegale.



- Marketingul proactiv se referă la stabilirea unor strategii pe termen mai lung şi presupune colaborarea cu un specialist în marketing. Satul românesc ca produs turistic. Satul românesc, în special cel cu vocaţie turistică, reprezintă un produs inedit pe piaţa naţională, dar mai ales pe piaţa internaţională. El reuneşte concomitent: locuri pitoreşti, valoroase moşteniri culturale, ape mineral şi termale, o floră şi o faună inedită, artă şi meşteşuguri şi o gamă variată de atracţii şi facilităţi. Lumea produselor turistice este extrem de diversificată şi ceea ce denumim produs turistic rural sau satul turistic reprezintă o reducere forţată la o singură unitate. Satul, ferma, pesniunea sau camera din casa ţărănească nu este singurul produs turistic sau singura componentă a acestuia. Satul poate fi - în acelaşi timp - componentă a mai multor tipuri de produse turistice: - destinaţie pentru vacanţe la ţară; - gazda unui seminar de câteva zile pentru un număr limitat de participanţi; - popas de o noapte pentru un circuit turistic; - atelirul deprinderii unor meşteşuguri populare; - scena iniţierii în arta dansului sau a cântecului popular. Satul are şi oferă diverse produse turistice care folosesc simultan sau alternativ, aceeaşi bază tehnico-materială şi aceleaşi atracţii turistice. Un produs turistic rural are două componente. - componente de bazăî cazare, alimentaţie, transport; - componente auxiliare: balneoterapie, agrement, activităţi sportive. Factorii care determină alegerea unei destinaţii turistice sunt (în viziunea Planul strategic de dezvoltare a turismului în România): - factori naturali; - factori generali ai existenţei şi activităţii umane trecute şi prezente: limba, mentalitatea, ospitalitatea, obiceiurile, folclorul, cultura (religie, artă, ştiinţă), politica şi economia; - elementul uman: atitudinea populaţiei locale faţă de turişti, a prestatorilor, administraţiei; - infrastructura generală: transporturi, comunicaţii, structura şi imaginea aşezărilor, aprovizionarea cu apă şi energie, canalizarea etc. - echipamente turistice: transporturi trusitice, mijloacele de cazare, a alimentaţie, activităţi sportive, distractive, informaţii etc. În alegerea unui produs turistic există însă şi factori care ţin de natura umană a consumatorilor şi anumeî necesităţile şi motivaţiile personale, ţeluri, experienţe precedente, caracteristici psihologice, comportament, mediul social şi cultural de provenienţă. Din analiza produsului turistic rural românesc se constată că el poate răspunde pe două căi necesităţilor turiştilor: - conţine soluţii la diversele probleme ale consumatorilor (nevoia de relaxare, izolare de viaţa trepidantă, afecţiune, documentare, statisfacerea unor hobby-uri etc.) - rezolvă anumite stări de disonanţă cognitivă (de cunoaştere), completând informaţiile primite prin mass-media, şcoală.



Turiştii care provin din ţări puternic dezvoltate, unde condiţiile de viaţă din mediul rural sunt asemănătoare cu cele din mediul urban, vor avea senzaţia că au pătruns, pe perioada sejurului, într-o altă lume. Vizitele în ateliere meşteşugăreşti sau în spaţii de producţie a unor produse alimentare oferă posibilitatea de asista la procesul de realizare a unor obiecte sau produse, care ulterior sunt suprapuse produsului turistic iniţial. Studiile întreprinse, mai ales de economişti, relevă o ierarhizare relativă a motivaţiilor în alegerea unei destinaţii turistice în mediul ruralî 1. atracţia peisajului; 2. calitatea mesei; 3. atmosfera generală (populaţia locală, renumele regiunii, curăţenia) 4. curiozităţile regiunii; 5. calitatea climatului în legătură cu sănătatea; 6. odihnă şi destindere; 7. itinerar (dus şi întors); 8. condiţii de cazare; 9. preţ avantajos; 10. probleme de limbă; 11. contacte de simpatie cu populaţia locală; 12. atracţii culturale; 13. starea drumurilor; 14. distracţii de zi şi de noapte; 15. sosire şi recepţie; 16. folclor local; 17. posibilităţi de practicare a unor activităţi sportive; 18. pregătirea călătoriei şi formalităţi; 19. posibilităţi de a efectua diverse cumpărături; 20. alte pasiuni şi distracţii. Prin prisma acestor motivaţii, dintr-o serie de anchete realizate pe eşantioane de turişti străini rezultă următoarele pentru turismul rural românesc: - lipsa de profesionalism şi numărul mic al celor specializaţi în conducerea şi organizarea activităţilor turistice în mediul rural reliefate de prezenţa la sfârşitul ierarhiei motivaţiilor a problemelor de limbă, distracţii de zi şi de noapte, modul de realizare a sosirii şi a primirii şi diverse alte modalităţi de distracţie; - nivelul scăzut al infrastructurii generale şi particulare. Strategii de marketing în turismul rural. O strategie presupune: promovarea turismului rural, comercializarea produsului turistic rural atât pe plan intern cât şi pe plan extern, cooperare internă şi internaţională şi realizarea unor programe de cooperare. Mijloacele tradiţionale de promovare sunt comune tuturor ţărilor: - suporturi de vânzare (ghiduri, broşuri, pliante, cataloage); - diverse obiecte publicitare; - prezenţa la saloane şi târguri de turism; - utilizarea mijloacelor mass-media; - utilizarea paginilor Web în reţeaua Internet. Comercializarea produsului turistic rural pe piaţa internă a ţărilor membre ale UE se prezintă astfel:



- centrale de rezervare internaţională (Franţa); - centrale de rezervare la nivel naţional în Spania, Franţa, Irlanda, Portugalia; - centrale de rezervare la nivel regional funcţionează în anumite landuri ale Germaniei, apoi în Belgia, Franţa, Spania, Italia. - centrale de rezervare departamentale / locale funcţionează în Franţa şi Grecia. - vânzare directă care funcţionează în toate ţările UE. Pe piaţa externă produsul turistic rural se comercializează prin: - tour operatori de voiaj (Germania, Belgia, Danemarca, Franţa, Marea Britanie); - structuri turistice teritoriale (Germania, Blegia, Danemarca, Franţa, Marea Britanie); - primării (Franţa şi Italia). Cooperarea europeană în domeniul turismului rural este legată de grupul EURAGRITOUR care reprezintă un grup al Organizaţiei profesioniştilor din agricultura ţărilor membre UE care reuneşte periodic reţelele de sindicate naţionale ale agricultorilor şi ale asociaţiilor camerelor agricole pentru a trata probleme specifice, sociale şi fiscale puse de dezvoltarea activităţilor turistice în cadrul exploataţiilor agricole, cu scopul diversificării activităţilor din domeniul turismului rural. A doua iniţiativă este legată de crearea Federaţiei europene de primire a turiştilor la ferme, pe scurt EUROGITES, cu scopul de a informa publicul despre reţeaua europeană de turism rural, de a acorda asistenţă ţărilor din Europa Centrală şi Est, de a asigura o comercializare colectivă a produselor truistice rurale şi de a armoniza normativele existente în ţările europene. Cele două iniţiative au la bază cooperarea activă pentru o bună poziţionare a produselor turistice rurale pe piaţa europeană. ANTREC, ca membru EUROGITES are în planul său strategic următoarele: - marcarea turismului rural prin imaginea acestuia îmbunătăţită ce începe să se identifice cu o formă alternativă atractivă; - identificarea corectă a caselor, proprietăţilor, drept cea mai convingătoare formă de promovare în turismul rural; - promovarea directă către public folosind publicitatea uzuală, postere şi broşuri cu imagini / destinaţie; - catalog succint care listează toate casele participante, cu detalii de localizare, servicii şi tarife; - un service informaţional central care să răspundă întrebărilor care apar; - servicii de rezervare locală şi centrală care să faciliteze realizarea rezervărilor; - cercetarea pieţei pentru a determina ce îmbunătăţiri trebuie făcute în produs şi în marketing; - un program educaţional pentru operatori; - târguri reprezentative comerciale şi pentru consumatori; - promovarea turismului rural în aeroporturi şi la punctele de trecere a frontierei prin broşuri şi postere; - participare la târguri internaţionale de la Londra, Berlin şi Bucureşti; - cooperare cu EUROGITES; - imbunătăţirea prezentării ANTREC pe Internet. O mare parte din aceste obiective au fost realizate sau sunt în curs de realizare. Pe plan european există o serie de programe de cooperare în domeniul turismului rural dintre care amintim: - Turismul verde în Creta şi Saxonia, care a avut ca efect o revitalizare a activităţilor turistice în Ins. Creta.



- Programul de formare profesională în domeniul turismului rural a fost destinat formării profesionale a operatorilor olandezi. - Satul pe care-l iubesc este numele unei publicaţii lansată de EUROTER şi care cuprinde 51 de modele de dezvoltare a turismului rural din 14 ţări europene. - Baze de date ale servicilor din turismul rural a fost un program testat în partea nordică a Italiei. - Programul Expert - program european pentru turismul rural a fost iniţiat de organizaţia Interface Association (Belgia, Danemarca, Ungaria, Luxemburg şi Marea Britanie) şi a avut parteneri din Cipru, Cehia, Slovacia, Franţa, Rusia, Polonia şi Suedi. Programul a avut drept scop încurajarea extinderii turismului rural prin parti-ciparea regiunilor şi a ţărilor ce au stabilit modele şi au realizat studii. Ulterior a fost creată şi Asociaţia pentru dezvoltarea turismului rural şi cultural (ARTAC) - Reţeaua europeană de turism rural - proiect ce are ca parteneri EURO-GITES şi EUROTER (Turism Rural în Europa), cu scopul principal de a menţine viaţa rurală în Europa şi de a acorda asistenţă ţărilor din Europa Centrală şi de Est în eforturile lor de dezvoltare rurală. - Dezvoltare integrală a turismului rural este un proiect local aplicat în Ţara Galilor ca beneficiar al programului grupului LEADER.



anul iii id şi ifr -...

Documents