Denumirea de Stil brâncovenesc sau de artă brâncovenească caracterizează in istoriografia română de artă arhitectura şi artele plastice în Ţara Românească din timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Deoarece această epocă a influenţat în mod hotărâtor evoluţiile de mai târziu, termenul se foloseşte prin extensie şi pentru a descrie operele de artă din vremea primilor Mavrocordaţi, până către 1730.

Istoricii de artă caracterizează uneori stilul prin analogie cu renaşterea apuseană, datorită structurilor sale clare, raţionaliste, dar exhuberanţa lui decorativă permite şi folosirea termenului de Baroc brâncovenesc.

Arhitectura

Stilui brâncovenesc se distinge prin expresivitatea conferită de volumele arhitectonice ale scărilor exterioare, ale foişoarelor sau loggiilor, care variază în mod pitoresc aspectul faţadelor. Sistemul tradiţional al decorării cu arcaturi de ciubuce mai este încă aplicat, dar ornamentica bogată a ancadramentelor, a coloanelor şi a balustradelor trădează prin motivele vegetale compuse în vrejuri influenţa barocă. Proporţiile devin mai zvelte şi mai armonioase, ele dovedesc o mai grijulie elaborare a planurilor. Atât decorul cât şi spaţiile libere, structurate de coloane, neagă masivitatea formelor arhitectonice; pridvorul deschis ajunge de exemplu a fi un element reprezentativ al clădirilor. Boltirea se face de obicei în semcilindru sau cu cupole semisferice. Decorul poate fi sculptat din piatră sau aplicat sub forma unor reliefuri din stuc. În decoraţia din piatră predomină motivele florale, în stuc sunt des întâlnite ornamente de tip oriental.

Palate

Palatul Mogoşoaia

Palatele au fost ridicate în epoca brâncovenească mai ales în apropierea unor pânze de apă, în cadrul unor incinte rectangulare. Poarta şi anexele gospodăreşti sunt îndeobşte situate pe latura opusă reşedinţei, care este

organizată pe două niveluri, deasupra unor pivniţe înalte. Soclul clădirilor include de obicei şi parterul. Palatele au pe latura dinspre curte un foişor cu scară, pe latura dinspre lac o loggie. Dotate cu aducţii de apă, cu băi şi grupuri sanitare, reşedinţele domneşti ofereau un comfort nemaiîntâlnit până atunci.

Reşedinţa de vară a domnitorului Constantin Brâncoveanu în Potlogi (1698) Palatul Mogoşoaia (1702) în Bucureşti Vechiul Palat Mitropolitan (1654-1708), în Bucureşti

Biserici

Biserica Stavropoleos

Exteriorul lăcaşelor de cult corespunde prin decorul bogat iconostaselor din interior, împodobite dens cu reliefuri.

Catedrala Patriarhiei în Bucureşti (1655-1685) reprezintă faza premergătoare stilului brâncovenesc

din timpul domniei lui Şerban Cantacuzino. Biserica fostei mănăstiri Adormirea Maicii Domnului (1691-1697) în Râmnicu

Sărat Biserica Adormirea Maicii Domnului în Bordeşti, jud. Vrancea (1698-1699) Biserica Sf. Gheorghe Nou (1698-1707) în Bucureşti Biserica Fundenii Doamnei (1699) în Bucureşti Biserica fostei mănăstiri în Baia de Aramă (1699) Biserca Vădeni (1700) în Târgu Jiu Biserica Colţea (1702) în Bucureşti Biserica Mănăstirii Antim (1713-1715) în Bucureşti Biserica Stavropoleos (1724-1730) în Bucureşti

Mănăstiri

Mănăstirile Horezu şi Văcăreşti, tipice pentru ansamblurile brâncoveneşti, sunt orientate pe axa est-vest.

Mănăstirea Cotroceni (1679), Bucureşti, demolată în 1985. Mănăstirea Sinaia (1690-1695) Mănăstirea Horezu (1690-1702), unul din cele mai ambiţioase proiecte ale

epocii brâncoveneşti. Prin dimensiunile impozante şi mai ales prin concepţia unitară acest proiect este revoluţionar pentru artele vechi româneşti. Întregul complex este subordonat principiilor de simetrie tipice renaşterii italiene, denotate atât de organizarea volumelor arhitectonice pe axa principală est-vest cât şi de proporţiile echilibrate până în detaliu ale arhitecturii. Chiar în centrul incintei se înalţă silueta zveltă a bisericii, care se bazează planimetric şi spaţial pe modelul dat de Biserica episcopală a Curţii de Argeş. Meşterii care au contribuit la decorul bisericii sunt imortalizaţi într-un tablou votiv din pridvorul lăcaşului de cult, ei ies din anonimatul medieval.

Mănăstirea Berca (1694) Mănăstirea Mamu (1696) Mănăstirea Govora (1701-1702) Mănăstirea Surpatele (1706) Mănăstirea Antim (1713-1715), Bucureşti Mănăstirea Văcăreşti (1716-1722), Bucureşti, demolată între 1984 şi 1986.