st 1 tr 4 2015

sâmbătă, 26 septembrie 2015

Studiu Majori

Chemarea lui Ieremia la slujba de profet

„Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai

înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem

proroc al neamurilor.”

Ieremia 1:5

Despre viaţa lui Ieremia dispunem de mai multe informaţii decât despre viaţa oricărui alt profet. Datele biografice din cartea sa ne ajută să-i înţelegem mai bine lucrarea. Impactul său asupra istoriei a fost atât de mare, încât şi în timpul lui Isus Ieremia era un profet apreciat.

În acelaşi timp, dacă judecăm omeneşte, lucrarea lui pare că a avut crea puţin succes. După mai multe decenii de avertizări şi rugăminţi stăruitoare, poporul a refuzat, în proporţie covârşitoare, să asculte înştiinţările din partea Domnului.

Totuşi în ciuda opoziţiei, Ieremia nu era un om care putea fi cumpărat sau vândut; el a rămas „o cetate întărită, un stâlp de fier şi un zid de aramă” (Ieremia 1:18), prin puterea Domnului.

Ieremia nu a avut o viaţă prea fericită. Chemarea divină i-a adus suferinţă, respingere, chiar întemniţare. Mai mult, numeroase probleme au fost provocate tocmai de aceia pe care căuta să-i ajute, pe care dorea să-i îndrepte în direcţia cea bună. In acest punct, suferinţele lui le-au prefigurat pe cele pe care urma să le îndure Domnul Isus însuşi.

http://studiu-biblic.ro/2015/09/26

http://studiu-biblic.ro/studiu-majori

duminică, 27 septembrie 2015

Profeții

Potrivit chemării lor, profeţii erau apărătorii Legii lui Dumnezeu. Ei aveau ca temelie legământul şi Cele Zece Porunci (Ieremia 11:2-6). Mica 3:8 ne prezintă un rezumat al misiunii profetului: „Să fac cunoscut lui Iacov nelegiuirea lui şi lui Israel, păcatul lui.” Iar noţiunea de păcat capătă sens doar în relaţie cu Legea (vezi Romani 7:7).

Ieremia 11:2-6

2. „Ascultaţi cuvintele acestui legământ şi spuneţi-le oamenilor lui Iuda şi

locuitorilor Ierusalimului!

3. Zi-le: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Blestemat să fie omul care

n-ascultă cuvintele legământului acestuia

4. pe care l-am poruncit părinţilor voştri în ziua când i-am scos din ţara Egiptului,

din cuptorul de fier, zicând: „Ascultaţi glasul Meu şi faceţi tot ce vă voi porunci; şi

veţi fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul vostru;

5. atunci voi împlini jurământul pe care l-am făcut părinţilor voştri că le voi da o

ţară în care curge lapte şi miere, cum vedeţi astăzi.” – Şi eu am răspuns: „Amin,

Doamne!”

6. Domnul mi-a zis iarăşi: „Vesteşte toate cuvintele acestea în cetăţile lui Iuda şi

pe uliţele Ierusalimului şi zi: „Ascultaţi cuvintele legământului acestuia şi împliniţi-

le!


Mica 3:8

Dar eu sunt plin de putere, plin de Duhul Domnului, sunt plin de cunoştinţa

dreptăţii şi de vlagă, ca să fac cunoscut lui Iacov nelegiuirea lui, şi lui Israel,

păcatul lui.

Romani 7:7

Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu

l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu

mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!”

Care au fost mesajele transmise de profeţi poporului? Ce relevanţă au aceste mesaje astăzi?

Isaia 1:19

De veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării;

Ieremia 7:5-7

5. Căci numai dacă vă veţi îndrepta căile şi faptele, dacă veţi înfăptui dreptatea

unii faţă de alţii,

6. dacă nu veţi asupri pe străin, pe orfan şi pe văduvă, dacă nu veţi vărsa sânge

nevinovat în locul acesta şi dacă nu veţi merge după alţi dumnezei, spre

nenorocirea voastră,

7. numai aşa vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta, în ţara pe care am dat-o

părinţilor voştri, din veşnicie în veşnicie.

Ezechiel 18:23

Doresc Eu moartea păcătosului – zice Domnul Dumnezeu. Nu doresc Eu mai

degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască?

Matei 3:7-11

7. Dar când a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că vin să primească

botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?

8. Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră.

9. Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” Căci vă

spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.

10. Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom, care nu

face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc.

11. Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după

mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea.

El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.

Judecata lui Dumnezeu nu era inevitabilă, ci urma să se abată asupra poporului dacă nu renunţa la căile lui rele. Dar schimbarea nu este uşoară, mai ales când poporul şi-a făcut un obicei din a face răul. Cine nu a remarcat că oamenii se obişnuiesc destul de repede cu un lucru rău, pe care altădată îl priveau cu oroare? Mesajul profeţilor pentru popor era un apel la conştientizarea răutăţii faptelor comise şi a consecinţelor refuzului de a le abandona. Iar mesajul acesta venea de la Domnul, nu de la ei.

Profeţii nu precizează întotdeauna în ce mod le-a fost revelat Cuvântul lui Dumnezeu sau cum l-au auzit. Uneori Dumnezeu le vorbea direct, alteori Duhul Sfânt îi mişca prin vise, viziuni ori printr-un susur blând şi subţire” (1 Împăraţi 19:12). Odată ce primeau mesajul despre voinţa divină, ei aveau misiunea de a-1 transmite oamenilor obişnuiţi sau, dacă era nevoie, regilor, împăraţilor şi generalilor.

1 Împărați 19:12

Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc: Domnul nu era în focul acela. Şi

după foc, a venit un susur blând şi subţire.

Lucrarea aceasta presupunea o mare responsabilitate: dacă rosteau adevărul, puteau fi ucişi de aceşti oameni puternici, dar, dacă nu spuneau adevărul, riscau să cadă sub pedeapsa divină. Este greu să fii profet, dar Biblia ne arată că aceia care au acceptat această misiune au .nat-o în serios. Şi putem fi recunoscători că au luat-o în serios, pentru că mesajul lor a fost păstrat în Scriptură până astăzi. În acest sens, ei ne vorbesc şi nouă! întrebarea rămâne aceeaşi, la fel ca în vremea lui Ieremia: Vom asculta noi?

Ce ne spun nouă astăzi, după atâta timp, scrierile profeţilor?

luni, 28 septembrie 2015

Originile lui Ieremia

Citeşte 1 Împăraţi 1 şi 2:26. De ce a fost exilat Abiatar la moşiile lui din Anatot?

1 Împărați 1

1. Împăratul David era bătrân, înaintat în vârstă; îl acopereau cu haine şi nu se

putea încălzi.

2. Slujitorii lui i-au zis: „Să se caute pentru domnul, împăratul, o fată fecioară; ea

să stea înaintea împăratului, să-l îngrijească şi să se culce la sânul tău; şi

domnul meu, împăratul, se va încălzi.”

3. Au căutat în tot ţinutul lui Israel o fată tânără şi frumoasă şi au găsit pe

Abişag, sunamita, pe care au adus-o la împărat.

4. Această fată era foarte frumoasă. Ea a îngrijit pe împărat şi i-a slujit; dar

împăratul nu s-a împreunat cu ea.

5. Adonia, fiul Haghitei, s-a sumeţit până acolo încât a zis: „Eu voi fi împărat!” Şi

şi-a pregătit care şi călăreţi şi cincizeci de oameni care alergau înaintea lui.

6. Tatăl său nu-l mustrase niciodată în viaţa lui, zicând: „Pentru ce faci aşa?”

Adonia, de altfel, era foarte frumos la chip şi se născuse după Absalom.

7. El a vorbit cu Ioab, fiul Ţeruiei, şi cu preotul Abiatar: şi aceştia au trecut de

partea lui.


8. Dar preotul Ţadoc, Benaia, fiul lui Iehoiada, prorocul Natan, Şimei, Rei şi vitejii

lui David n-au fost cu Adonia.

9. Adonia a tăiat oi, boi şi viţei graşi, lângă piatra lui Zohelet, care este lângă En-

Roguel; şi a poftit pe toţi fraţii lui, fiii împăratului, şi pe toţi bărbaţii lui Iuda din

slujba împăratului.

10. Dar n-a poftit pe prorocul Natan, nici pe Benaia, nici pe viteji, nici pe fratele

său Solomon.

11. Atunci Natan a zis Bat-Şebei, mama lui Solomon: „N-ai auzit că Adonia, fiul

Haghitei, s-a făcut împărat, fără să ştie domnul nostru David?

12. Vino, dar, acum, şi-ţi voi da un sfat, ca să-ţi scapi viaţa ta şi viaţa fiului tău

Solomon.

13. Du-te, intră la împăratul David şi spune-i: „Împărate, domnul meu, n-ai jurat

tu roabei tale, zicând: „Fiul tău Solomon va împărăţi după mine şi va şedea pe

scaunul meu de domnie?” Pentru ce, dar, împărăţeşte Adonia?”

14. Şi în timp ce tu vei vorbi cu împăratul, eu însumi voi intra după tine şi-ţi voi

întări cuvintele.”

15. Bat-Şeba s-a dus în odaia împăratului. El era foarte bătrân; şi Abişag,

sunamita, îi slujea.

16. Bat-Şeba s-a plecat şi s-a închinat înaintea împăratului. Şi împăratul a zis:

„Ce vrei?”

17. Ea i-a răspuns: „Domnul meu, tu ai jurat roabei tale pe Domnul Dumnezeul

tău, zicând: „Solomon, fiul tău, va împărăţi după mine şi va şedea pe scaunul

meu de domnie.”

18. Şi acum iată că Adonia împărăţeşte! Şi tu nu ştii, împărate, domnul meu!

19. El a înjunghiat boi, viţei graşi şi oi, în mare număr; şi a poftit pe toţi fiii

împăratului, pe preotul Abiatar şi pe Ioab, căpetenia oştirii, dar pe robul tău

Solomon nu l-a poftit.

20. Împărate, domnul meu, tot Israelul are ochii îndreptaţi spre tine, ca să-i faci

cunoscut cine va şedea pe scaunul de domnie al împăratului, domnului meu,

după el.

21. Şi când împăratul, domnul meu, va fi culcat împreună cu părinţii săi, se va

întâmpla că eu şi fiul meu Solomon vom fi priviţi ca nişte vinovaţi.”

22. Pe când încă vorbea ea cu împăratul, iată că a sosit prorocul Natan.

23. Au dat de ştire împăratului şi au zis: „Iată că a venit prorocul Natan!” El a

intrat înaintea împăratului şi s-a închinat înaintea împăratului cu faţa până la

pământ.

24. Şi Natan a zis: „Împărate, domnul meu, oare tu ai zis: „Adonia va împărăţi

după mine şi va şedea pe scaunul meu de domnie”?

25. Căci el s-a coborât astăzi, a tăiat boi, viţei graşi şi oi, în mare număr; şi a

poftit pe toţi fiii împăratului, pe căpeteniile oştirii şi pe preotul Abiatar. Şi ei

mănâncă şi beau înaintea lui şi zic: „Trăiască împăratul Adonia!”

26. Dar nu m-a poftit nici pe mine, care sunt robul tău, nici pe preotul Ţadoc, nici

pe Benaia, fiul lui Iehoiada, nici pe robul tău Solomon.

27. Oare din porunca domnului meu, împăratul, are loc lucrul acesta şi fără să fi

făcut cunoscut robului tău cine are să se suie pe scaunul de domnie al

împăratului, domnului meu, după el?”

28. Împăratul David a răspuns: „Chemaţi-mi pe Bat-Şeba.” Ea a intrat şi s-a

înfăţişat înaintea împăratului.

29. Şi împăratul a jurat şi a zis: „Viu este Domnul, care m-a izbăvit din toate

necazurile,

30. că – aşa cum am jurat pe Domnul Dumnezeul lui Israel, zicând: „Fiul tău

Solomon va împărăţi după mine şi va şedea pe scaunul meu de domnie în locul

meu” – aşa voi face azi.”

31. Bat-Şeba s-a plecat cu faţa la pământ şi s-a închinat înaintea împăratului. Şi

a zis: „Trăiască pe vecie domnul meu, împăratul David!”

32. Împăratul David a zis: „Chemaţi-mi pe preotul Ţadoc, pe prorocul Natan şi pe

Benaia, fiul lui Iehoiada.” Ei au intrat şi s-au înfăţişat înaintea împăratului.

33. Şi împăratul le-a zis: „Luaţi cu voi pe slujitorii stăpânului vostru, puneţi pe fiul

meu Solomon călare pe catârul meu şi coborâţi-l la Ghihon.

34. Acolo, preotul Ţadoc şi prorocul Natan să-l ungă împărat peste Israel. Să

sunaţi din trâmbiţă şi să ziceţi: „Trăiască împăratul Solomon!”

35. Să vă suiţi apoi după el ca să vină să se aşeze pe scaunul meu de domnie şi

să împărăţească în locul meu. Căci porunca mea este ca el să fie căpetenia lui

Israel şi Iuda.”

36. Benaia, fiul lui Iehoiada, a răspuns împăratului: „Amin! Aşa să vrea Domnul

Dumnezeul domnului meu, împăratul:

37. Domnul să fie cu Solomon cum a fost cu domnul meu, împăratul, ca să-şi

înalţe scaunul de domnie mai presus de scaunul de domnie al domnului meu,

împăratul David!”

38. Atunci preotul Ţadoc s-a coborât împreună cu prorocul Natan, cu Benaia, fiul

lui Iehoiada, cu cheretiţii şi peletiţii; au pus pe Solomon călare pe catârul

împăratului David şi l-au dus la Ghihon.

39. Preotul Ţadoc a luat cornul cu untdelemn din Cort şi a uns pe Solomon. Au

sunat din trâmbiţă, şi tot poporul a zis: „Trăiască împăratul Solomon!”

40. Tot poporul s-a suit după el, şi poporul cânta din fluier şi se desfăta cu mare

bucurie; se clătina pământul de strigătele lor.

41. Zvonul acesta a ajuns până la Adonia şi la toţi cei poftiţi care erau cu el,

tocmai în clipa când sfârşeau de mâncat. Ioab, auzind sunetul trâmbiţei, a zis:

„Ce este cu vuietul acesta de care răsună cetatea?”

42. Pe când vorbea el încă, a venit Ionatan, fiul preotului Abiatar. Şi Adonia a zis:

„Apropie-te, că eşti un om viteaz şi aduci veşti bune.”

43. „Da”, a răspuns Ionatan lui Adonia, „domnul nostru, împăratul David, a făcut

împărat pe Solomon.

44. A trimis cu el pe preotul Ţadoc, pe prorocul Natan, pe Benaia, fiul lui

Iehoiada, pe cheretiţi şi peletiţi, şi l-au pus călare pe catârul împăratului.

45. Preotul Ţadoc şi prorocul Natan l-au uns împărat la Ghihon. De acolo s-au

suit înveselindu-se, şi cetatea a fost pusă în mişcare: acesta este vuietul pe care

l-aţi auzit.

46. Solomon s-a şi aşezat pe scaunul de domnie al împăratului.

47. Şi slujitorii împăratului au venit să binecuvânteze pe domnul nostru,

împăratul David, zicând: „Dumnezeul tău să facă numele lui Solomon mai vestit

decât numele tău, şi el să-şi înalţe scaunul de domnie mai presus de scaunul tău

de domnie!” Şi împăratul s-a închinat pe patul său.

48. Iată ce a zis şi împăratul: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel

care mi-a dat astăzi un urmaş pe scaunul meu de domnie şi mi-a îngăduit să-l

văd!”

49. Toţi cei poftiţi de Adonia s-au umplut de spaimă; s-au sculat şi au plecat care

încotro.

50. Adonia s-a temut de Solomon; s-a sculat şi el, a plecat şi s-a apucat de

coarnele altarului.

51. Au venit şi au spus lui Solomon: „Iată că Adonia se teme de împăratul

Solomon şi s-a apucat de coarnele altarului, zicând: „Să-mi jure împăratul

Solomon azi că nu va omorî pe robul său cu sabia!”

52. Solomon a zis: „Dacă va fi om cinstit, un păr din cap nu-i va cădea la

pământ; dar dacă se va găsi răutate în el, va muri.”

53. Şi împăratul Solomon a trimis nişte oameni, care l-au coborât de pe altar. El

a venit şi s-a închinat înaintea împăratului Solomon, şi Solomon i-a zis: „Du-te

acasă.”

1 Împărați 2:26

Împăratul a zis apoi preotului Abiatar: „Du-te la Anatot, la moşiile tale, căci eşti

vrednic de moarte; dar nu te voi omorî azi, pentru că ai purtat chivotul Domnului

Dumnezeu înaintea tatălui meu, David, şi pentru că ai luat parte la toate

suferinţele tatălui meu.”

După încheierea conflictului cu Adonia pentru succesiunea la tron şi după întărirea domniei, Solomon l-a îndepărtat pe Abiatar din slujba de preot şi l-a exilat în cetatea lui de baştină, Anatot, care se crede că era situată la circa cinci kilometri nord-est de Ierusalim. Hilchia, tatăl lui Ieremia era membru al familiei preoţeşti care locuia în Anatot. Unii au speculat că părinţii lui Ieremia ar fi fost descendenţii lui Abiatar. Oricum, ştim din Ieremia 1:1 că acest tânăr era de neam ales. Observăm aşadar că, de-a lungul istoriei, Domnul a chemat la slujba de profet tot felul de oameni – păstori, rabini, pescari, preoţi.

Ieremia 1:1

Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, unul din preoţii din Anatot, din ţara lui

Beniamin.

Ellen G. White spune despre Ieremia următoarele: „Fiind membru al preoţiei levitice, Ieremia fusese instruit încă de copil pentru slujba sfântă. În acei ani fericiţi de pregătire, era prea puţin conştient că fusese rânduit de la naştere ca «proroc al neamurilor»; iar când a venit chemarea divină, a fost copleşit de simţământul nevredniciei sale. «Ah, Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sunt un copil» (Ieremia 1:5,6).” – Profeţi şi regi, p. 407

Ieremia 1:5,6

5. „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai



6. Eu am răspuns: „Ah! Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci

sunt un copil.”

Preoţii trebuiau să fie conducătorii morali şi spirituali ai naţiunii; lor le-a fost încredinţat un rol important, cu impact în aproape orice domeniu al vieţii spirituale a poporului. Unii au fost credincioşi misiunii primite, alţii au abuzat de ea şi au nesocotit-o în moduri greu de

imaginat. După cum vom vedea în continuare, Ieremia a avut cuvinte foarte aspre pentru aceşti preoţi necredincioşi care se dovediseră nedemni de răspunderile şi de chemarea primite.

Care sunt responsabilităţile tale spirituale, fie acasă, fie în biserică

fie în ambele locuri? Dacă ar fi să-ţi vorbească astăzi un profet

despre aceste responsabilităţi, ce crezi că ţi-ar spune?

marți, 29 septembrie 2015

Chemarea lui Ieremia la slujba de profet

Citeşte Ieremia 1:1-5. Ce ni se spune aici despre chemarea primită de Ieremia?

Ieremia 1:1-5

1. Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, unul din preoţii din Anatot, din ţara lui

Beniamin.

2. Cuvântul Domnului i-a vorbit pe vremea lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui

Iuda, în al treisprezecelea an al domniei lui,

3. şi pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, până la sfârşitul

anului al unsprezecelea al lui Zedechia, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, până pe


vremea când a fost dus Ierusalimul în robie, în luna a cincea.

4. „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:




La fel ca alţi profeţi din Vechiul Testament (şi ca Pavel în Noul Testament – vezi Galateni 1:1; Romani 1:1), Ieremia nu a ezitat să spună cine l-a chemat. El arată foarte clar în aceste versete, şi practic în întreaga sa carte, că rostea „Cuvântul Domnului” care îi vorbise. Convingerea aceasta fermă i-a dat fără îndoială putere să meargă înainte în ciuda împotrivirii înverşunate şi în ciuda trudei, durerii şi încercărilor.

Galateni 1:1

Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos şi prin

Dumnezeu Tatăl care L-a înviat din morţi,

Romani 1:1

Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să

vestească Evanghelia lui Dumnezeu,

Chemarea lui Ieremia a avut loc în al treisprezecelea an al domniei lui Iosia, ceea ce ca dată aproximativă înseamnă anii 627-626 î.Hr. Nu se cunoaşte cu exactitate anul naşterii profetului şi nici vârsta la care el şi-a început lucrarea. In opinia lui însă, la data aceea, era doar un copil, era prea tânăr pentru această răspundere.

Ce asigurare și ce mângâiere a primit Ieremia?

Ieremia 1:4,5

4. „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:




Chemarea lui Ieremia ca profet a avut loc înainte de naşterea sa. Dumnezeu l-a pus deoparte pentru această lucrare încă din momentul conceperii lui. Cuvintele traduse cu „te pusesem deoparte” (vers. 5) provin dintr-un verb care înseamnă printre altele „a fi sfinţit” „a fi sfânt” şi „a consacra”. El are în mod clar o conotaţie sacră şi religioasă, legată şi de serviciul de la sanctuar. Şi cuvântul„sanctuar” provine din aceeaşi rădăcină. Ideea pe care o conţine este aceea de „punere deoparte pentru un scop sfânt”. Iată care era deci planul lui Dumnezeu cu Ieremia încă înainte de naşterea lui. Textele acestea nu susţin preexistenţa profetului sau predestinaţia, ci preştiinţa lui Dumnezeu.

Dumnezeu ştie sfârşitul de la început. Ce încurajare desprinsă de

aici ne poate fi utilă în încercările cu care ne confruntăm în mod

inevitabil?

miercuri, 30 septembrie 2015

Motive de șovăire

În ciuda asigurării că Domnul îl alesese în mod special, Ieremia era speriat şi nu se simţea în stare să aducă la îndeplinire chemarea. Cunoscând situaţia de atunci şi ştiind câte erau de făcut, nu şi-a dorit această slujbă.

Compară Ieremia 1:6 cu Isaia 6:5 şi Exodul 4:10-15. Ce lucruri au în comun aceste relatări?

Ieremia 1:6

Eu am răspuns: „Ah! Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci

sunt un copil.”

Isaia 6:5

Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate,

locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe

Împăratul, Domnul oştirilor!”

Exodul 4:10-15

10. Moise a zis Domnului: „Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară; şi

cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbeşti Tu


robului Tău; căci vorba şi limba-mi este încurcată.”

11. Domnul i-a zis: „Cine a făcut gura omului? Şi cine face pe om mut sau surd,

cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul?

12. Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus.”

13. Moise a zis: „Ah! Doamne, trimite pe cine vei vrea să trimiţi.”

14. Atunci Domnul S-a mâniat pe Moise şi a zis: „Nu-i oare acolo fratele tău,

Aaron, levitul? Ştiu că el vorbeşte uşor. Iată că el însuşi vine înaintea ta; şi, când

te va vedea, se va bucura în inima lui.

15. Tu îi vei vorbi şi vei pune cuvintele în gura lui; şi Eu voi fi cu gura ta şi cu

gura lui; şi vă voi învăţa ce veţi avea de făcut.

Niciunul dintre aceşti bărbaţi nu a simţit că se ridica la înălţimea aşteptărilor (chiar dacă motivele erau diferite). Însă probabil că aceasta era o condiţie esenţială pentru slujba de profet: conştienţa propriei nevrednicii şi neputinţe pentru o misiune atât de importantă. Să fiu purtător de cuvânt pentru Creator? Nu e de mirare că toţi au dat înapoi, cel puţin la început.

În primul răspuns pe care l-a dat după ce a fost chemat, Ieremia a menţionat imediat neputinţa lui de a vorbi bine, la fel ca Moise. Şi Isaia a făcut referire în răspunsul său la gura sa, la buzele sale. Cu toţii au înţeles că această chemare presupunea printre altele vorbirea şi comunicarea. Ei urmau să primească de la Dumnezeu mesaje pe care erau apoi datori să le transmită altora. Astăzi, un mesaj poate fi făcut public pe o pagină de internet sau prin intermediul unui telefon mobil, dar atunci comunicarea trebuia să fie faţă către faţă. Să ne imaginăm cum era să stai înaintea conducătorilor ostili sau a oamenilor turbulenţi şi să le spui cuvinte de mustrare şi de avertizare! Este de înţeles de ce au ezitat.

Dumnezeu ştie sfârşitul de la început. Ce încurajare desprinsă de

aici ne poate fi utilă în încercările cu care ne confruntăm în mod

inevitabil?

joi, 1 octombrie 2015

Veghetorul

Profetul este trimisul lui Dumnezeu; rolul lui este să vorbească din partea lui Dumnezeu. Ieremia nu a fost chemat să găsească soluţii la problemele naţiunii şi nici să devină o mare personalitate ori un lider charismatic pe care oamenii să-l urmeze. Ieremia a avut misiunea unică de a transmite poporului şi conducătorilor lui cuvintele lui Dumnezeu. Accentul nu cade pe om sau pe potenţialul uman, ci pe suveranitatea şi puterea lui Dumnezeu. Profetul trebuia să îndrepte privirile oamenilor către Domnul, singurul la care se afla soluţia pentru problemele lor. Desigur că lucrurile stau la fel şi astăzi.

Despre ce a fost prima viziune a profetului?

Ieremia 1:11-19

11. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Ce vezi, Ieremio?” Eu am răspuns:

„Văd un veghetor.”

12. Şi Domnul mi-a zis: „Bine ai văzut; căci Eu veghez asupra cuvântului Meu ca

să-l împlinesc.”

13. Cuvântul Domnului mi-a vorbit a doua oară astfel: „Ce vezi?” Eu am răspuns:

„Văd un cazan clocotind dinspre miazănoapte.”

14. Şi Domnul mi-a zis: „De la miazănoapte va izbucni nenorocirea peste toţi

locuitorii ţării.

15. Căci iată, voi chema toate popoarele împărăţiilor de la miazănoapte, zice

Domnul; ele vor veni şi îşi vor aşeza fiecare scaunul de domnie la intrarea

porţilor Ierusalimului, împotriva tuturor zidurilor lui de jur împrejur şi împotriva

tuturor cetăţilor lui Iuda.


16. Îmi voi rosti judecăţile împotriva lor, din pricina întregii lor răutăţi, pentru că

M-au părăsit şi au adus tămâie altor dumnezei şi s-au închinat înaintea lucrării

mâinilor lor.

17. Dar tu încinge-ţi coapsele, scoală-te şi spune-le tot ce-ţi voi porunci. Nu

tremura înaintea lor, ca nu cumva să te fac să tremuri înaintea lor.

18. Iată că în ziua aceasta te fac o cetate întărită, un stâlp de fier şi un zid de

aramă împotriva întregii ţări, împotriva împăraţilor lui Iuda, împotriva căpeteniilor

lui, împotriva preoţilor lui şi împotriva poporului ţării.

19. Ei vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui; căci Eu sunt cu tine ca să te

scap, zice Domnul.”

Unele versiuni ale Bibliei redau expresia ebraică din versetul 11 prin „ramură de migdal” sau „migdal veghetor”, pierzând din vedere jocul de cuvinte de aici. Cuvântul „a veghea” şi cuvântul „migdal” provin din aceeaşi rădăcină. Domnul spune aici că veghează la împlinirea Cuvântului Său.

S-ar putea argumenta că mesajul principal al cărţii Ieremia se găseşte în versetele 11 şi 12, Dumnezeu este plin de har şi de iertare. Dacă poporul Său renunţă la păcat, El este credincios ca să-l ierte şi să-l refacă, dar, dacă nu renunţă, El este tot atât de credincios ca să-Şi împlinească judecata rostită împotriva lui şi să aplice pedeapsa. Observăm că Dumnezeu nu S-a adresat aici poporului în general, ci lui Ieremia în mod direct, atrăgându-i atenţia să se pregătească pentru opoziţia pe care urma să o înfrunte. Indiferent ce avea să se întâmple, Dumnezeu îi dăduse asigurarea că va veghea asupra lui. După cum vom vedea, el urma să aibă mare nevoie de această asigurare, Şi oare nu avem toţi nevoie de ea?

„Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu

voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin” Ce asigurare

găsim aici pentru noi, cei care trăim în acest timp?

vineri, 2 octombrie 2015

Studiu suplimentar

În introducerea la comentariul despre cartea lui Ieremia, Martin Luther spunea că Ieremia a fost un profet trist, care a trăit într-o perioadă deplorabilă şi lucrarea sa a fost extrem de dificilă, pentru că poporul era ţâfnos şi încăpăţânat. Aparent, nu a avut mare succes. Duşmanii lui au făcut mari presiuni asupra lui, au încercat de câteva ori să-l ucidă. Cu

toate acestea, el avea să ajungă să vadă cu ochii lui cum țara este devastată și poporul dus în exil.

Ellen G. White scrie: „Timp de patruzeci de ani, Ieremia avea să stea înaintea naţiunii ca martor pentru adevăr şi neprihănire. Într-un timp de apostazie nemaiîntâlnită, el trebuia să exemplifice, prin viaţa şi caracterul său, închinarea la singurul Dumnezeu adevărat. Pe parcursul asediilor grele ale Ierusalimului, trebuia să fie portavocea lui Iehova. El trebuia să prevestească prăbuşirea casei lui David şi distrugerea frumosului templu construit de Solomon. Iar când avea să fie întemniţat din cauza prezicerilor sale neînfricate, trebuia să continue să vorbească lămurit împotriva păcatului din locurile înalte. Dispreţuit, urât, respins de oameni, în final avea să fie martor la împlinirea literală a propriilor profeţii despre condamnarea iminentă şi să ia parte la tristeţea şi la necazul de după distrugerea cetăţii sortite pieirii.” – Profeţi şi regi, p. 408

Întrebări pentru dezbatere

Explicație

1. Care era responsabilitatea primordială a profeților din vechime și la ce consecințe

se puteau aștepta?

2. Care erau originile lui Ieremia și de ce este important să știm din ce categorie socială provenea?

3. Ce convingere avea Ieremia cu privire la chemarea sa ca profet și cum l-a ajutat

această convingere să treacă prin încercările vieții?


4. De ce a șovăit Ieremia să accepte chemarea de a fi profet și ce anume i-a dat curaj?

5. Despre ce a fost prima viziune a lui Ieremia?

Aplicație

1. Care este mesajul scrierilor profeților pentru noi, cei de astăzi? Care este reacția

noastră față de acest mesaj?

2. Cum ne raportăm astăzi la lucrarea slujitorilor lui Dumnezeu – pastori, prezbiteri

etc.? Cum tratăm soliile și apelurile lor?

3. Ce încurajare personală găsim în experiența chemării lui Ieremia la slujba de profet?

4. Ce speranță găsim și noi în cuvintele spuse de Dumnezeu lui Ieremia?

5. Ce asigurare prețioasă ne oferă nouă, astăzi, mesajul primei viziuni a lui Ieremia?

DEVOŢIONAL


Voință pentru a împlini voința Sa

Dacă vrea cineva

să facă voia Lui,

va ajunge să

cunoască

dacăînvăţătura

este de la

Dumnezeu.

(Ioan 7:17)

Întotdeauna am recunoscut importanţa voinţei omului. întotdeauna am respectat oamenii care au reuşit în bună măsură să ducă o viaţă ordonată prin autodisciplină. Dar se pare că mulţi nu reuşesc niciodată să rupă lanţurile obiceiului şi să îşi respecte deciziile tot timpul.

Pe parcursul slujirii mele, am îndemnat foarte mulţi oameni să ia hotărârea cea bună pentru Dumnezeu şi pentru caracterul Său. însă când sunt presaţi, mulţi pur şi simplu nu vor să fie aşa cum ştiu că trebuie să fie. Da, este bine să nu fim imprudenţi sau neatenţi atunci când luăm decizii în viaţă. Şi da, uneori este bine să ne luăm un timp de gândire până la luarea anumitor decizii. Dar când vine vorba despre Domnul Isus Hristos şi despre adevărul Său, indecizia nu ne ajută cu nimic.

Orice decizie implică un anumit risc. Dar dacă dorim ca viaţa creştină să fie o realitate, atunci trebuie să păşim înainte cu curaj la fel cum au păşit israeliţii în Marea Roşie. Cine-L urmează pe Hristos cu fermitate ştie puterea Lui de a mântui.

Suntem noi sinceri cu noi înşine atunci când insistăm asupra amânării deciziei? Când spunem că avem nevoie de mai mult timp, luăm noi adevărul în serios? Ezitarea de a lua o decizie cu privire la adevărurile lui Isus Hristos este o dovadă că nu suntem dispuşi să renunţăm la obiceiurile noastre. Cu cât suntem mai sinceri şi mai consecvenţi în consacrarea noastră faţă de adevăr, cu atât viaţa noastră va urmări mai mult neprihănirea. Decizia de a-L urma pe Hristos poate scoate la iveală nevoia de a face unele schimbări; să fim dispuşi să le facem! Ea poate presupune acomodarea la noi realităţi; să ne acomodăm! Cu cât şovăim mai mult şi amânăm mai mult momentul consacrării, cu atât tensiunea sufletească va creşte.


Momentul în care îl alegem pe Hristos rămâne unul dintre cele mai frumoase din viaţă. în schimb, când alegem să trăim despărţiţi de El, trecem prin stările sufleteşti cele mai rele. Dumnezeu ne poate împlini toate nevoile. Odată, o tânără care se îndepărtase de Dumnezeu a venit să stea de vorbă cu mine în timpul unei Săptămâni de Rugăciune. Modul în care vorbea şi se purta vădea o nouă convingere. „M-am hotărât să îi spun «da» Domnului Hristos!” mi-a spus ea. „Sunt gata să renunţ la tot ce stă între mine şi Domnul. Le-am dat deja vestea şi prietenilor mei!” Hotărârea aceasta i-a schimbat viaţa complet. Ea L-a câştigat pe Hristos şi de atunci înainte El a trecut la cârma vieţii ei.


Creștin sau lumesc? Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu… Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut.

(Evrei 12:15,16)

A fost odată un om care se numea Isaac. La vârsta de 60 de ani, lui Isaac i s-au născut doi băieţi gemeni, Esau şi lacov. Esau a devenit un vânător iscusit, un bărbat vânjos, lacov, în schimb, avea preocupări mai paşnice. într-o zi, Esau a venit acasă obosit şi teribil de înfometat. Când l-a văzut pe fratele său amestecând într-o ciorbă făcută probabil din linte, orez, ceapă şi carne, i-a spus:„lacov, dă-mi şi mie din ciorba ta. Sunt lihnit!”

Iacov şi-a dat seama că putea profita de pe urma slăbiciunii lui şi i-a spus: „Vinde-mi dreptul tău de întâi născut!” Ceea ce cerea el era mult. Primul născut avea dreptul la succesiune, deţinea principala autoritate în familie şi în comunitate, moştenea toate poziţiile deţinute de tatăl său, ca să nu mai spunem că primea cea mai mare parte din averea familiei.

Esau şi-a spus în sinea lui că nevoia de hrană era mai importantă în clipa aceea decât moştenirea şi a acceptat târgul. Biblia îl numeşte „lumesc”, ceea ce înseamnă că era în mod exclusiv interesat de lucrurile trecătoare din lumea aceasta. Raportul vieţii sale ne arată că era un om neînţelept şi nechibzuit: s-a căsătorit cu femei canaanite; a trăit de azi pe mâine; urmaşii lui au devenit un trib de nomazi, în schimb, urmaşii lui lacov au format poporul făgăduinţei.


Dumnezeu nu îi condamnă pe oamenii care îşi fac o casă şi o grădină frumoasă, care îşi cumpără mobilă frumoasă şi maşină nouă. Lui îi place ceea ce este frumos, dar dacă ei sunt preocupaţi peste măsură de mult de lucrurile trecătoare, dacă nu se interesează decât de cum arată şi de ceea ce au, viaţa lor este ca pleava. Dacă intri într-un lan de grâu copt şi dacă smulgi un spic şi îl freci în palme, vei constata că pleava este de două ori mai multă decât boabele. Ba mai mult, dacă a fost secetă, s-ar putea să nu găseşti decât pleavă!

Oamenii care nu au ridicat în inimile lor un altar Domnului nu au în viaţă decât pleavă. Fericirea înseamnă libertatea de a-i iubi pe oameni, eliberarea din robia păcatului, libertatea de a avea cea mai bună viaţă posibil, de a-ţi împlini potenţialul prin puterea lui Dumnezeu.


Frica Domnului

Frica Domnului

este începutul

înţelepciunii.

(Psalmii 111:10)

Frica Domnului reprezintă trăsătura distinctivă a vieţii creştine. Dar despre ce fel de frică este vorba aici? Nu este vorba despre frica de ceea ce ni s-ar putea întâmpla, întrucât ea este semnul lipsei de credinţă în Dumnezeu şi în providenţa Sa. Avem toate motivele să ne încredem în Domnul:„Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Şi voi n-aţi primit un duh de robie ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: «Ava!» adică: «Tată!»”(Romani 8:14,15).

Frica de Domnul este atitudinea de respect şi de teamă amestecată cu admiraţie faţă de Dumnezeul sfânt, este preţuirea caracterului Său, în toate aspectele lui. Respectul faţă de Domnul, ca şi iubirea faţă de El, este ceva nobil. Concepţia noastră despre El, despre dragostea şi sfinţenia Sa, este una înaltă, care ne inspiră devotament.

Ar fi bine să folosim mai des prilejul de a avea comuniune cu Domnul în linişte şi cu o atitudine de respect. Când suntem stăpâniţi de Duhul Sfânt, manifestările noastre denotă echilibru şi demnitate interioară. În prezenţa lui Dumnezeu nu putem fi frivoli. Frica de Domnul este diametral opusă dezmăţului specific sărbătorilor păgâne. Dorinţa de a trăi emoţii intense în cadrul închinării religioase intră în contrast cu închinarea cu respect şi


teamă din credinţa creştină. Unele religii false caută evadarea din cotidian prin dansuri sălbatice şi delir demonic.

Când vine înaintea lui Dumnezeu, creştinul nu este frivol, ci este plin de veneraţie şi consideraţie, conştient de măreţia Sa, atent să nu-L mâhnească pe Acela care îl iubeşte atât de mult.

Cei care vor sta pe marea de sticlă înaintea lui Dumnezeu vor cânta astfel: „Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti sfânt şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta…!” (Apocalipsa 15:4). Cât de inadecvată şi de greşită este religia în care respectul, dacă există, nu ocupă decât un loc neînsemnat, în care smerenia şi decenţa în prezenţa Domnului sfânt lipsesc! Fără respect, nu putem deveni profund spirituali. Sfinţii stau înaintea Domnului cu teamă sfântă, se apropie de El cu încredere, dar cu pioşenie şi în tăcere.


Păstrează învățăturile sănătoase

Dreptarul învăţăturilor sânâtoase,.. ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus. Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat, pâzeşte-l prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi.

(2 Timotei 1:13,14)

Oamenii sunt de părere că, în materie de religie, nu contează ce convingeri au, că nu este o problemă chiar atât de mare dacă nu ştiu exact care este adevărul, dacă nu ştiu ce spune Cuvântul lui Dumnezeu. Ei merg la biserică fără să cerceteze convingerile bisericii respective. Trăiesc an după an fără să strângă măcar un minim de cunoştinţe biblice, clădindu-şi speranţele de a primi viaţa veşnică pe o temelie de nisip.

În zilele finale, este extrem de necesar să studiem adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu. Vrăjmaşul sufletelor îşi modifică mereu modul de atac şi vine cu tot mai multe contrafaceri. De aceea se impune cu atât mai mult să stăm fermi pe adevărul cel de neclintit. Avem nevoie să obţinem o cunoaştere mai clară a Cuvântului tui Dumnezeu.

Oamenii care se adună în biserica creştină sunt foarte diferiţi ca vârstă, educaţie şi capacităţi. Se strâng laolaltă cei învăţaţi şi cei neînvăţaţi, părinţii şi copiii, toţi oameni


păcătoşi aflaţi în căutarea mântuirii prin har. Unii doresc să primească „laptele duhovnicesc şi curat”, alţii, dimpotrivă, doresc să primească hrană tare. Lucrul cel mai important este însă ca toţi să căutăm să înţelegem Cuvântul lui Dumnezeu. Să nu se spună despre noi că suntem un popor care „piere din lipsă de cunoştinţă”!

Biblia a fost adusă la existenţă cu scopul de a ne dezvălui planul de mântuire. De fa Geneza şi până la Apocalipsa, scriitorii biblici urmăresc să ne trezească simţământul nevoii după Dumnezeu şi după mântuirea Sa. Scriptura poate fi înţeleasă de toţi oamenii. Cei simpli se pot bucura de adevărurile ei, iar cei cu o minte pătrunzătoare pot găsi în ea teme inepuizabile de studiu.

Cuvântul lui Dumnezeu este pâinea vieţii. Prin el putem avea zilnic comuniune cu Dumnezeul viu şi putem auzi glasul Său. „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului” (2 Timotei 2:15). Să nu ne mulţumim cu lapte, ci să căutăm hrana tare din Cuvânt! Ea este esenţială pentru maturitatea şi pentru stabilitatea noastră spirituală.


Cuvântul Domnului a vorbit

Duhul este acela

care dă viaţă,

carnea nu

foloseşte la nimic;

cuvintele pe care

vi le-am spus Eu

sunt duh şi viaţă.

(Ioan 6:63)

Scriptura nu reprezintă o colecţie de idei exprimate şi adunate de un grup de cercetători. Ea conţine ceea ce Dumnezeu i-a comunicat omului. Este un mesaj divin. Ea nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu.

Prin urmare, ea este glasul lui Dumnezeu pentru noi. Expresia „Dumnezeu a zis” – sau celelalte expresii asemănătoare – apare de mii de ori în Biblie. Când Dumnezeu a vorbit, cuvântul Său a dat fiinţă lumii. Când a vorbit, cerurile au venit la existenţă. Când a vorbit, S-a descoperit omului şi i-a arătat care e voinţa Sa. Acesta este singurul cuvânt care mântuieşte, vindecă, transformă. Prin el, Domnul însuşi ne vorbeşte. Când El spune că ne iubeşte, ştim că lucrul acesta este adevărat.


Este vital să credem în Cuvântul Său, întrucât ceea ce credem ne determină atitudinile şi modul de a trăi. Iar dacă dăm crezare Cuvântului Său, atunci trebuie să-l şi împlinim. Cuvântul Său nu trebuie privit separat de Persoana Sa. Ele merg întotdeauna împreună. Duhul Sfânt ne ajută să ne însuşim mesajele şi promisiunile lui Dumnezeu. Şi dacă ştim că tot ceea ce ne spune El este important, atunci să ascultăm şi să trecem la fapte.

Există o parabolă despre un om de ştiinţă care îi ţine o prelegere unui om chinuit de sete în deşert. El îşi începe discursul cam aşa:„Să luăm în considerare proprietăţile apei. Apa este un lichid incolor care, dacă este încălzit până la temperatura de o sută de grade Celsius, se transformă în vapori. Pe de altă parte, dacă este răcit până la temperatura de zero grade Celsius, se transformă în gheaţă. Apa este compusă din doi atomi de hidrogen şi unul de oxigen şi se notează cu formula chimică H20.”Cu buzele şi cu gâtul uscat, muribundul îl întrerupe exasperat: „Domnule, fie-ţi milă şi dă-mi să beau puţină apă!”

Dumnezeu nu ne-a oferit un tratat despre religie. Când ne-a dat Cuvântul Său şi făgăduinţele Sale, El ni S-a dăruit de fapt pe Sine. Ne-a oferit Apa vieţii. Nu ni S-a dăruit pe Sine ca să avem subiecte de discuţii, ci ca să avem viaţă.


Ce înseamnă să fii creștin?

S-au mirat, şi au priceput

ca fuseseră cu Isus.

(Faptele apostolilor 4:13)

Ce înseamnă să fii creştin? După ce ne putem da seama că un om este creştin? Dintre toate întrebările pe care ni le pun oamenii, la aceasta trebuie să dăm un răspuns clar, precis şi simplu.

Când citim în Biblie despre transformarea lui Petru, e limpede un lucru, şi anume că puterea de a fi creştin cu adevărat vine odată cu primirea In viaţa a Domnului Hristos. Omul care nu îl are pe Hristos nu este creştin. Cu câteva săptămâni înainte de evenimentul descris în Faptele apostolilor 4, Petru îl făgăduise în mod ruşinos pe Domnul. Dar Dumnezeu Pa găsit, Pa iertat şt Pa schimbat. În textul de astăzi, îl descoperim pe noul Petru, care dă o mărturie puternică despre Hristos şi care trăieşte pentru El.

Înainte de tăgăduire, Domnul Hristos l-a îndemnat:„După ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi” (Luca 22:32). Prima condiţie esenţială pentru a fi creştini este


întoarcerea la Dumnezeu. Din punct de vedere intelectual, aceasta înseamnă că avem convingerea că Isus este Fiul lui Dumnezeu, că El a murit pentru păcatele noastre şi că lucrează în noi pentru a ne reface după chipul de la început. Din punct de vedere moral şi spiritual, aceasta înseamnă că suntem conştienţi de nevoia noastră după Hristos ca Mântuitor şi Domn, Singurul care are răspunsul ia problema păcatului din viaţa noastră. De asemenea, înseamnă că ne supunem conducerii Sale; acum suntem ai Lui; El a devenit Persoana cea mai importantă din viaţa noastră.

Numele de creştin nu poate fi cumpărat cu bani şi nici nu poate fi primit pe baza unor merite. El poate fi obţinut numai prin acceptarea Domnului Hristos prin credinţă. A crede în Hristos înseamnă a fi câştigat complet de El, a fi trup şi suflet de partea Sa. Înseamnă a începe o viaţă nouă cu El.

Unii trec de partea unui adevăr sau a unui organizaţii religioase fâră să se identifice total cu acel adevăr sau acea organizaţie. Ei slujesc biserica fără să fie creştini cu adevărat. Dar însuşirea principală a celui convertit la Hristos este loialitatea permanentă ca urmaş al Său, dispoziţia de a ne pune mereu viaţa în acord cu El, prin ascultarea de Cuvântul Său. Este dragostea statornică faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni.


Redescoperirea lui Isus Hristos

Şi, dacă de acolo vei căuta pe Domnul, Dumnezeul tău, Îl vei găsi, dacă Îl vei căuta din toată inima ta si din tot sufletul tău.

(Deuteronomul 4:29)

Jurnalistul britanic Malcolm Muggeridge a scris o carte cu titlul Jesus Rediscovered „Isus redescoperit.” În cea mai mare parte a vieţii, el a fost un necredincios şi un sceptic. Cu ocazia unui interviu pentru o emisiune televizată, un pastor american renumit l-a întrebat: „De ce vorbiţi despre redescoperirea lui Isus, când El nu v-a fost deloc străin? El este mai cunoscut decât oricare om care a trăit vreodată.” Muggeridge a dat următorul răspuns. „Nu vreau să spun că nu mai auzisem despre Isus sau că nu mai citisem despre El. Dar


ani la rând Isus Hristos a rămas străin de cunoaşterea şi de experienţa mea. Abia acum am cunoscut că El este răspunsul la toate nevoile mele.”

Numai Isus Hristos are puterea de a-i transforma pe oameni. Numai prin întălnirea cu El putem deveni ceea ce El intenţionează să fim. Dar nu Îl putem găsi până când nu conştientizăm şi nu luăm în serios faptul că Îi aparţinem cu totul. Este extrem de ciudat că, atunci când sunt bolnavi sau au necazuri, oamenii simt dintr-odată o mare nevoie să se încreadă în Dumnezeu şi să cunoască puterea Lui vindecătoare şi eliberatoare. Dar cât de minunat este să fii conştient că El este cu tine tot timpul!

Cel care merge la biserică numai când se îmbolnăveşte şi are nevoie de ajutor spune de fapt: „Doamne, Tu eşti important pentru mine, dar nu chiar atât de important.” Cel care nu merge niciodată la biserică spre a se închina şi a se întâlni cu Dumnezeu spune:”Doamne, Tu nu însemni nimic pentru mine. Nu am nevoie de Tine.” Cel care nu se roagă niciodată spune acelaşi lucru. Dar când studiem Biblia şi ne rugăm, spunem: „Doamne, am nevoie de Tine. Am încredere în Tine. Depind de Tine. Te iubesc din toată inima.” Numai relaţia neîntreruptă cu Domnul ne poate oferi această experienţă. Fără relaţia cu El, nevoile noastre rămân neîmplinite şi problemele noastre rămân nerezolvate.

Rodul cunoaşterii Sale este slujirea. Dumnezeu vrea să ne împărtăşească dragostea Sa ca să credem şi să o acceptăm. Atunci vom dori ca El să fie centrul vieţii noastre. Atunci viaţa noastră nu va mai gravita în jurul propriei persoane, ci în jurul Persoanei Sale.

BIBLIA ÎN FIECARE ZII


Exodul 19

1. În luna a treia după ieşirea lor din ţara Egiptului, copiii lui Israel au ajuns în ziua aceea în pustiul Sinai. 2. După ce au plecat de la Refidim, au ajuns în pustiul Sinai şi au tăbărât în pustiu. Israel


a tăbărât acolo, în faţa muntelui. 3. Moise s-a suit la Dumnezeu. Şi Domnul l-a chemat de pe munte, zicând: „Aşa să vorbeşti casei lui Iacov şi să spui copiilor lui Israel: 4. „Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. 5. Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; 6. Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.” 7. Moise a venit de a chemat pe bătrânii poporului şi le-a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi poruncise Domnul. 8. Tot poporul a răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul!” Moise a spus Domnului cuvintele poporului. 9. Şi Domnul a zis lui Moise: „Iată, voi veni la tine într-un nor gros, pentru ca să audă poporul când îţi voi vorbi şi să aibă întotdeauna încredere în tine.” Moise a spus Domnului cuvintele poporului. 10. Şi Domnul a zis lui Moise: „Du-te la popor, sfinţeşte-i, azi şi mâine, şi pune-i să-şi spele hainele. 11. Să fie gata pentru a treia zi; căci a treia zi Domnul Se va coborî, în faţa întregului popor, pe muntele Sinai. 12. Să hotărăşti poporului anumite margini de jur împrejur şi să spui: „Să nu cumva să vă suiţi pe munte sau să vă atingeţi de poalele lui. Oricine se va atinge de munte va fi pedepsit cu moartea. 13. Nicio mână să nu se atingă de el; ci pe oricine se va atinge să-l omoare cu pietre sau să-l străpungă cu săgeţi: dobitoc sau om, nu va trăi.” Când va suna trâmbiţa, ei vor înainta spre munte.” 14. Moise s-a coborât de pe munte la popor: a sfinţit poporul, şi ei şi-au spălat hainele. 15. Şi a zis poporului: „Fiţi gata în trei zile; să nu vă apropiaţi de vreo femeie.” 16. A treia zi dimineaţa, au fost tunete, fulgere şi un nor gros pe munte; trâmbiţa răsuna cu putere, şi tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă. 17. Moise a scos poporul din tabără, spre întâmpinarea lui Dumnezeu, şi s-au aşezat la poalele muntelui. 18. Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se coborâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere. 19. Trâmbiţa răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, şi Dumnezeu îi răspundea cu glas tare. 20. Domnul S-a coborât pe muntele Sinai, şi anume pe vârful muntelui. Domnul a chemat pe Moise pe vârful muntelui. Şi Moise s-a suit sus. 21. Domnul a zis lui Moise: „Coboară-te şi porunceşte poporului cu tot dinadinsul să nu dea buzna spre Domnul, ca să se uite, pentru ca nu cumva să piară un mare număr dintre ei. 22. Preoţii, care se apropie de Domnul, să se sfinţească şi ei, ca nu cumva să-i lovească Domnul cu moartea.” 23. Moise a zis Domnului: „Poporul nu va putea să se suie pe muntele Sinai, căci ne-ai oprit cu tot dinadinsul, zicând: „Hotărăşte anumite margini în jurul muntelui şi sfinţeşte-l.” 24. Domnul i-a zis: „Du-te, coboară-te şi suie-te apoi iarăşi cu Aaron; dar preoţii şi poporul să nu dea buzna să se suie la Domnul, ca nu cumva să-i lovească cu moartea.” 25. Moise s-a coborât la popor şi i-a spus aceste lucruri.


Exodul 20

1. Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte si a zis: 2. „Eu sunt Domnul Dumnezeul tau care te-a scos din tara Egiptului, din casa robiei. 3. Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine. 4. Sa nu-ti faci chip cioplit, nici vreo infatisare a lucrurilor care sunt sus in ceruri, sau jos pe pamant, sau in apele mai de jos decat pamantul. 5. Sa nu te inchini inaintea lor si sa nu le slujesti; caci Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea parintilor in copii, pana la al treilea si la al patrulea neam al celor ce Ma urasc, 6. si Ma indur pana la al miilea neam de cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele. 7. Sa nu iei in desert Numele Domnului Dumnezeului tau; caci Domnul nu va lasa nepedepsit pe cel ce va lua in desert Numele Lui. 8. Adu-ti aminte de ziua de odihna, ca s-o sfintesti. 9. Sa lucrezi sase zile si sa-ti faci lucrul tau. 10. Dar ziua a saptea este ziua de odihna inchinata Domnului Dumnezeului tau: sa nu faci nicio lucrare in ea, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici vita ta, nici strainul care este in casa ta. 11. Caci in sase zile a facut Domnul cerurile, pamantul si marea, si tot ce este in ele, iar in ziua a saptea S-a odihnit: de aceea a binecuvantat Domnul ziua de odihna si a sfintit-o. 12. Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, pentru ca sa ti se lungeasca zilele in tara pe care ti-o da Domnul Dumnezeul tau. 13. Sa nu ucizi. 14. Sa nu preacurvesti. 15. Sa nu furi. 16. Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau. 17. Sa nu poftesti casa aproapelui tau; sa nu poftesti nevasta aproapelui tau, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici magarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tau. 18. Tot poporul auzea tunetele si sunetul trambitei si vedea flacarile muntelui care


fumega. La privelistea aceasta, poporul tremura si statea in departare. 19. Ei au zis lui Moise: „Vorbeste-ne tu insuti si te vom asculta: dar sa nu ne mai vorbeasca Dumnezeu, ca sa nu murim.” 20. Moise a zis poporului: „Nu va inspaimantati; caci Dumnezeu a venit tocmai ca sa va puna la incercare si ca sa aveti frica Lui inaintea ochilor vostri, pentru ca sa nu pacatuiti.” 21. Poporul statea in departare; iar Moise s-a apropiat de norul in care era Dumnezeu. 22. Domnul a zis lui Moise: „Asa sa vorbesti copiilor lui Israel: „Ati vazut ca v-am vorbit din ceruri. 23. Sa nu faceti dumnezei de argint si dumnezei de aur, ca sa-i puneti alaturi de Mine; sa nu va faceti alti dumnezei. 24. Sa-Mi ridici un altar de pamant, pe care sa-ti aduci arderile de tot si jertfele de multumire, oile si boii. In orice loc in care Imi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine si te voi binecuvanta. 25. Daca-Mi vei ridica un altar de piatra, sa nu-l zidesti din pietre cioplite; caci cum iti vei pune dalta in piatra, o vei pangari. 26. Sa nu te sui la altarul Meu pe trepte, ca sa nu ti se descopere goliciunea inaintea lui.”


Exodul 21

1. „Iată legile pe care le vei pune înaintea lor. 2. Dacă vei cumpăra un rob evreu, să slujească şase ani ca rob; dar în al şaptelea să iasă slobod, fără să plătească nimic ca despăgubire. 3. Dacă a intrat singur, să iasă singur; dacă era însurat, să iasă şi nevasta sa împreună cu el. 4. Dacă stăpânul lui i-a dat o nevastă, şi a avut fii şi fiice cu ea, nevasta şi copiii să fie ai stăpânului lui, iar el să iasă singur. 5. Dacă robul va zice: „Eu iubesc pe stăpânul meu, pe nevasta mea şi copiii mei, şi nu vreau să ies slobod”,


6. atunci stăpânul lui să-l ducă înaintea lui Dumnezeu, să-l apropie de uşă sau de stâlpul uşii, şi stăpânul lui să-i găurească urechea cu o sulă, şi robul să rămână pentru totdeauna în slujba lui. 7. Dacă un om îşi va vinde fata ca roabă, ea să nu iasă cum ies robii. 8. Dacă nu va plăcea stăpânului ei, care o luase de nevastă, el să-i înlesnească răscumpărarea; dar nu va avea dreptul s-o vândă unor străini, dacă nu-şi va ţine cuvântul. 9. Dacă o dă de nevastă fiului său, să se poarte cu ea după dreptul fiicelor. 10. Dacă-i va lua o altă nevastă, nu va scădea nimic pentru cea dintâi din hrană, din îmbrăcăminte şi din dreptul ei de soţie. 11. Dacă nu-i face aceste trei lucruri, ea va putea ieşi, fără nicio despăgubire, fără să dea bani. 12. Cine va lovi pe altul cu o lovitură de moarte să fie pedepsit cu moartea. 13. Dacă nu i-a întins laţuri şi dacă Dumnezeu l-a făcut să-i cadă în mână, îţi voi hotărî un loc unde va putea să fugă. 14. Dar dacă lucrează cineva cu răutate împotriva aproapelui său, folosindu-se de viclenie ca să-l omoare, chiar şi de la altarul Meu să-l smulgi, ca să fie omorât. 15. Cine va lovi pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea. 16. Cine va fura un om şi-l va vinde sau îl va ţine în mâinile lui să fie pedepsit cu moartea. 17. Cine va blestema pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea. 18. Dacă se vor certa doi oameni, şi unul din ei va lovi pe celălalt cu o piatră sau cu pumnul, fără să-i pricinuiască moartea, dar silindu-l să stea în pat, 19. cel ce l-a lovit să nu fie pedepsit, dacă celălalt se va scula şi se va plimba afară, sprijinit pe un toiag. Numai să-l despăgubească pentru încetarea lucrului lui şi să-l îngrijească până la vindecare. 20. Dacă un om va lovi cu băţul pe robul său, fie bărbat, fie femeie, şi robul moare sub mâna lui, stăpânul să fie pedepsit. 21. Dar dacă mai trăieşte o zi sau două, stăpânul să nu fie pedepsit; căci este argintul lui. 22. Dacă se ceartă doi oameni şi lovesc pe o femeie însărcinată şi o fac doar să nască înainte de vreme, fără altă nenorocire, să fie pedepsiţi cu o gloabă, pusă de bărbatul femeii, şi pe care o vor plăti după hotărârea judecătorilor. 23. Dar dacă se întâmplă o nenorocire, vei da viaţă pentru viaţă, 24. ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, 25. arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie. 26. Dacă un om loveşte ochiul robului său, fie bărbat, fie femeie, şi-l face să-şi piardă ochiul, să-i dea drumul, ca despăgubire pentru ochiul lui. 27. Şi dacă face să cadă un dinte robului său, fie bărbat, fie femeie, ca despăgubire pentru dintele lui, să-i dea drumul. 28. Dacă un bou va împunge şi va omorî pe un bărbat sau pe o femeie, boul să fie ucis cu pietre, carnea să nu i se mănânce, iar stăpânul boului să nu fie pedepsit. 29. Dar dacă boul avea obicei mai înainte să împungă, şi stăpânul fusese înştiinţat de lucrul acesta, şi nu l-a închis, boul să fie ucis cu pietre, dacă va ucide un bărbat sau o femeie, şi stăpânul lui să fie pedepsit cu moartea. 30. Dacă i se pune stăpânului un preţ pentru răscumpărarea vieţii lui, va plăti tot ce i se va cere. 31. Când boul va împunge pe un băiat sau pe o fată, i se va face după legea aceasta; 32. dar dacă boul împunge pe un rob, fie bărbat, fie femeie, să se dea trei sicli de argint stăpânului robului, şi boul să fie ucis cu pietre. 33. Dacă un om descoperă o groapă, sau dacă un om sapă o groapă şi n-o acoperă, şi cade în ea un bou sau un măgar, 34. stăpânul gropii să plătească stăpânului lor preţul vitei în argint, iar vita moartă să fie a

lui. 35. Dacă boul unui om împunge boul unui alt om, şi boul acesta moare, vor vinde boul cel viu şi preţul lui îl vor împărţi; vor împărţi şi boul mort. 36. Dar dacă se ştia că boul avea obicei mai înainte să împungă, şi stăpânul lui nu l-a închis, stăpânul acesta să dea bou pentru bou, iar boul cel mort să-l ia el.


Exodul 22

1. Dacă un om fură un bou sau o oaie, şi-l taie sau îl vinde, să dea cinci boi pentru boul furat şi patru oi pentru oaia furată. 2. Dacă hoţul este prins spărgând şi e lovit, şi moare, cel ce l-a lovit nu va fi vinovat de omor faţă de el; 3. dar dacă a răsărit soarele, va fi vinovat de omor faţă de el. Hoţul trebuie să dea înapoi ce este dator să dea; dacă n-are nimic, să fie vândut rob, ca despăgubire pentru furtul lui; 4. dacă ceea ce a furat, fie bou, fie măgar, sau oaie, se găseşte încă viu în mâinile lui, să dea îndoit înapoi. 5. Dacă cineva face stricăciune într-un ogor sau într-o vie şi îşi lasă vita să pască pe ogorul altuia, să dea ca despăgubire cel mai bun rod din ogorul şi via lui. 6. Dacă izbucneşte un foc şi întâlneşte mărăcini în cale şi arde grâul în snopi sau în picioare, sau câmpul, cel ce a pus foc să fie silit să dea o despăgubire deplină. 7. Dacă un om dă altuia bani sau unelte spre păstrare şi le fură cineva din casa acestuia din urmă, hoţul trebuie să întoarcă îndoit, dacă va fi găsit. 8. Dacă hoţul nu se găseşte, stăpânul casei să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu, ca să spună că n-a pus mâna pe avutul aproapelui său. 9. În orice pricină de înşelăciune cu privire la un bou, un măgar, o oaie, o haină, sau un


lucru pierdut, despre care se va zice: „Uite-l!” – pricina amânduror părţilor să meargă până la Dumnezeu; acela, pe care-l va osândi Dumnezeu, trebuie să întoarcă îndoit aproapelui său. 10. Dacă un om dă altuia un măgar, un bou, o oaie, sau un dobitoc oarecare, să i-l păstreze, şi dobitocul moare, îşi strică un mădular, sau e luat cu sila de la el, fără să fi văzut cineva, 11. să se facă un jurământ în Numele Domnului între cele două părţi; şi cel ce a păstrat dobitocul va mărturisi că n-a pus mâna pe avutul aproapelui său; stăpânul dobitocului va primi jurământul acesta, şi celălalt nu va fi dator să i-l înlocuiască. 12. Dar dacă dobitocul a fost furat de la el, va fi dator faţă de stăpânul lui să i-l înlocuiască. 13. Dacă dobitocul a fost sfâşiat de fiare sălbatice, îl va aduce ca dovadă şi nu va fi dator să-i înlocuiască dobitocul sfâşiat. 14. Dacă un om împrumută altuia o vită, şi vita îşi strică un mădular sau moare în lipsa stăpânului ei, va trebui s-o plătească. 15. Dacă stăpânul e de faţă, nu i-o va plăti. Dacă vita a fost dată cu chirie, preţul chiriei va fi de ajuns. 16. Dacă un om înşală pe o fată nelogodită şi se culcă cu ea, îi va plăti zestrea şi o va lua de nevastă. 17. Dacă tatăl nu vrea să i-o dea, el va plăti în argint preţul zestrei cuvenite fetelor. 18. Pe vrăjitoare să n-o laşi să trăiască. 19. Oricine se culcă cu un dobitoc să fie pedepsit cu moartea. 20. Cine aduce jertfe altor dumnezei decât Domnului singur să fie nimicit cu desăvârşire. 21. Să nu chinuieşti pe străin şi să nu-l asupreşti, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. 22. Să nu asupreşti pe văduvă, nici pe orfan. 23. Dacă-i asupreşti, şi ei strigă la Mine după ajutor, Eu le voi auzi strigătele; 24. mânia Mea se va aprinde şi vă voi nimici cu sabia; nevestele voastre vor rămâne văduve, şi copiii voştri vor rămâne orfani. 25. Dacă împrumuţi bani vreunuia din poporul Meu, săracului care este cu tine, să nu fii faţă de el ca un cămătar şi să nu ceri camătă de la el. 26. Dacă iei zălog haina aproapelui tău, să i-o dai înapoi înainte de apusul soarelui; 27. căci este singura lui învelitoare, este haina cu care îşi înveleşte trupul: cu ce are să se culce? Dacă strigă spre Mine după ajutor, Eu îl voi auzi, căci Eu sunt milostiv. 28. Să nu huleşti pe Dumnezeu şi să nu blestemi pe mai marele poporului tău. 29. Să nu pregeţi să-Mi aduci pârga secerişului tău şi a culesului viei tale. Să-Mi dai pe întâiul născut din fiii tăi. 30. Să-Mi dai şi întâiul născut al vacii tale şi al oii tale; să rămână şapte zile cu mama sa, iar în ziua a opta să Mi-l aduci. 31. Să-Mi fiţi nişte oameni sfinţi. Să nu mâncaţi carne sfâşiată de fiare pe câmp, ci s-o aruncaţi la câini.


Exodul 23

1. Să nu răspândeşti zvonuri neadevărate. Să nu te uneşti cu cel rău, ca să faci o mărturisire mincinoasă pentru el. 2. Să nu te iei după mulţime ca să faci rău; şi la judecată să nu mărturiseşti trecând de partea celor mulţi, ca să abaţi dreptatea. 3. Să nu părtineşti pe sărac la judecată. 4. Dacă întâlneşti boul vrăjmaşului tău sau măgarul lui rătăcit, să i-l aduci acasă. 5. Dacă vezi măgarul vrăjmaşului tău căzut sub povara lui, să nu treci pe lângă el, ci să-i ajuţi să ia povara de pe măgar. 6. La judecată, să nu te atingi de dreptul săracului. 7. Fereşte-te de o învinuire nedreaptă şi să nu omori pe cel nevinovat şi pe cel drept; căci nu voi ierta pe cel vinovat. 8. Să nu primeşti daruri; căci darurile orbesc pe cei ce au ochii deschişi şi sucesc hotărârile celor drepţi. 9. Să nu asupreşti pe străin; ştiţi ce simte străinul, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. 10. Timp de şase ani să semeni pământul şi să-i strângi rodul. 11. Dar în al şaptelea, să-i dai răgaz şi să-l laşi să se odihnească; din rodul lui să mănânce săracii poporului tău, iar ce va mai rămâne, să mănânce fiarele de pe câmp. Tot aşa să faci cu via şi măslinii tăi. 12. Timp de şase zile, să-ţi faci lucrul. Dar în ziua a şaptea să te odihneşti, pentru ca boul şi măgarul tău să aibă odihnă, pentru ca fiul roabei tale şi străinul să aibă răgaz şi să răsufle. 13. Să păziţi tot ce v-am spus şi să nu rostiţi numele altor dumnezei: numele lor să nu se audă ieşind din gura voastră. 14. De trei ori pe an, să prăznuieşti sărbători în cinstea Mea.


15. Să ţii sărbătoarea Azimelor; timp de şapte zile, la vremea hotărâtă, în luna spicelor, să mănânci azime, cum ţi-am poruncit; căci în luna aceasta ai ieşit din Egipt; şi să nu vii cu mâinile goale înaintea Mea. 16. Să ţii sărbătoarea secerişului, a celor dintâi roade din munca ta, din ceea ce vei semăna pe câmp; şi să ţii sărbătoarea strângerii roadelor, la sfârşitul anului, când vei strânge de pe câmp rodul muncii tale. 17. De trei ori pe an toată partea bărbătească să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeu. 18. Să n-aduci cu pâine dospită sângele jertfei Mele; şi grăsimea praznicului Meu să nu rămână toată noaptea până dimineaţa. 19. Să aduci în Casa Domnului Dumnezeului tău pârga celor dintâi roade ale pământului. Să nu fierbi un ied în laptele mamei lui. 20. Iată, Eu trimit un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum şi să te ducă în locul pe care l-am pregătit. 21. Fii cu ochii în patru înaintea Lui şi ascultă glasul Lui; să nu te împotriveşti Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El. 22. Dar dacă vei asculta glasul Lui şi dacă vei face tot ce-ţi voi spune, Eu voi fi vrăjmaşul vrăjmaşilor tăi şi potrivnicul potrivnicilor tăi. 23. Îngerul Meu va merge înaintea ta şi te va duce la amoriţi, hetiţi, fereziţi, canaaniţi, heviţi şi iebusiţi, şi-i voi nimici. 24. Să nu te închini înaintea dumnezeilor lor şi să nu le slujeşti; să nu te iei după popoarele acestea, în purtarea lor, ci să le nimiceşti cu desăvârşire şi să le dărâmi capiştile. 25. Voi să slujiţi Domnului Dumnezeului vostru, şi El vă va binecuvânta pâinea şi apele, şi voi îndepărta boala din mijlocul tău. 26. Nu va fi în ţara ta nici femeie care să-şi lepede copilul, nici femeie stearpă. Numărul zilelor tale îl voi face să fie deplin. 27. Voi trimite groaza Mea înaintea ta, voi pune pe fugă pe toate popoarele la care vei ajunge şi voi face ca toţi vrăjmaşii tăi să dea dosul înaintea ta. 28. Voi trimite viespii bondăreşti înaintea ta şi vor izgoni dinaintea ta pe heviţi, canaaniţi şi hetiţi. 29. Nu-i voi izgoni într-un singur an dinaintea ta, pentru ca ţara să n-ajungă un pustiu şi să nu se înmulţească împotriva ta fiarele de pe câmp. 30. Ci le voi izgoni încetul cu încetul dinaintea ta, până vei creşte la număr şi vei putea să intri în stăpânirea ţării. 31. Îţi voi întinde hotarele de la Marea Roşie până la marea filistenilor, şi de la pustiu până la Râu. Căci voi da în mâinile voastre pe locuitorii ţării şi-i vei izgoni dinaintea ta. 32. Să nu faci legământ cu ei, nici cu dumnezeii lor. 33. Ei să nu locuiască în ţara ta, ca să nu te facă să păcătuieşti împotriva Mea; căci atunci ai sluji dumnezeilor lor, şi aceasta ar fi o cursă pentru tine.”


Exodul 24

1. Dumnezeu a zis lui Moise: „Suie-te la Domnul, tu şi Aaron, Nadab şi Abihu, şi şaptezeci de bătrâni ai lui Israel, şi să vă închinaţi de departe, aruncându-vă cu faţa la pământ. 2. Numai Moise să se apropie de Domnul; ceilalţi să nu se apropie şi poporul să nu se suie cu el.” 3. Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns într-un glas: „Vom face tot ce a zis Domnul.” 4. Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis-de-dimineaţă, a zidit un altar la poalele muntelui şi a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. 5. A trimis pe nişte tineri dintre copiii lui Israel să aducă Domnului arderi de tot şi să înjunghie tauri ca jertfe de mulţumire. 6. Moise a luat jumătate din sânge şi l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe altar. 7. A luat cartea legământului şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis: „Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul.” 8. Moise a luat sângele şi a stropit poporul, zicând: „Iată sângele legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.” 9. Moise s-a suit împreună cu Aaron, Nadab şi Abihu, şi cu şaptezeci de bătrâni ai lui Israel. 10. Ei au văzut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir străveziu, întocmai ca cerul în curăţia lui. 11. El nu Şi-a întins mâna împotriva aleşilor copiilor lui Israel. Ei au văzut pe Dumnezeu, şi totuşi au mâncat şi au băut. 12. Domnul a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte şi rămâi acolo. Eu îţi voi da nişte table de piatră cu Legea şi poruncile pe care le-am scris pentru învăţătura lor.” 13. Moise s-a sculat, împreună cu Iosua, care-i slujea: şi Moise s-a suit pe muntele lui


Dumnezeu. 14. El a zis bătrânilor: „Aşteptaţi-ne aici, până ne vom întoarce la voi. Iată, Aaron şi Hur vor rămâne cu voi; dacă va avea cineva vreo neînţelegere, să meargă la ei.” 15. Moise s-a suit pe munte, şi norul a acoperit muntele. 16. Slava Domnului s-a aşezat pe muntele Sinai, şi norul l-a acoperit timp de şase zile. În ziua a şaptea, Domnul a chemat pe Moise din mijlocul norului. 17. Înfăţişarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, înaintea copiilor lui Israel. 18. Moise a intrat în mijlocul norului şi s-a suit pe munte. Moise a rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.


Exodul 25

1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2. „Vorbeşte copiilor lui Israel să-Mi aducă un dar; să-l primiţi pentru Mine de la orice om care-l va da cu tragere de inimă. 3. Iată ce veţi primi de la ei ca dar: aur, argint şi aramă; 4. materii vopsite în albastru, purpuriu, cârmâziu, pânză de in subţire şi păr de capră; 5. piei de berbeci vopsite în roşu şi piei de viţel de mare; lemn de salcâm; 6. untdelemn pentru sfeşnic, mirodenii pentru untdelemnul ungerii şi pentru tămâia mirositoare; 7. pietre de onix şi alte pietre pentru efod (umerar) şi pieptar. 8. Să-Mi facă un Locaş Sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor. 9. Să faceţi Cortul şi toate vasele lui după chipul pe care ţi-l voi arăta.” 10. Să facă un chivot de lemn de salcâm; lungimea lui să fie de doi coţi şi jumătate, lăţimea de un cot şi jumătate, şi înălţimea de un cot şi jumătate. 11. Să-l poleieşti cu aur curat, să-l poleieşti pe dinăuntru şi pe din afară, şi să-i faci un chenar de aur de jur împrejur.


12. Să torni pentru el patru verigi de aur şi să le pui la cele patru colţuri ale lui: două verigi de o parte şi două verigi de cealaltă parte. 13. Să faci nişte drugi de lemn de salcâm şi să-i poleieşti cu aur. 14. Să vâri drugii în verigile de pe laturile chivotului, ca să slujească la ducerea chivotului; 15. drugii vor rămâne în verigile chivotului şi nu vor fi scoşi din ele. 16. Să pui în chivot mărturia pe care ţi-o voi da. 17. Să faci un capac al ispăşirii de aur curat; lungimea lui să fie de doi coţi şi jumătate, şi lăţimea lui de un cot şi jumătate. 18. Să faci doi heruvimi de aur, să-i faci de aur bătut, la cele două capete ale capacului ispăşirii; 19. să faci un heruvim la un capăt şi un heruvim la celălalt capăt; să faceţi heruvimii aceştia ieşind din capacul ispăşirii la cele două capete ale lui. 20. Heruvimii să fie cu aripile întinse pe deasupra, acoperind cu aripile lor capacul ispăşirii, şi cu feţele întoarse una spre alta; heruvimii să aibă faţa întoarsă spre capacul ispăşirii. 21. Să pui capacul ispăşirii pe chivot, şi în chivot să pui mărturia pe care ţi-o voi da. 22. Acolo Mă voi întâlni cu tine; şi de la înălţimea capacului ispăşirii, dintre cei doi heruvimi aşezaţi pe chivotul mărturiei, îţi voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui Israel. 23. Să faci o masă de lemn de salcâm; lungimea ei să fie de doi coţi, lăţimea de un cot, şi înălţimea de un cot şi jumătate. 24. S-o poleieşti cu aur curat şi să-i faci un chenar de aur de jur împrejur. 25. Să-i faci împrejur un pervaz de un lat de mână; peste el să pui un chenar de aur de jur împrejur. 26. Să faci pentru masă patru verigi de aur şi să pui verigile în cele patru colţuri, care vor fi la cele patru picioare ale ei. 27. Verigile să fie lângă pervaz, şi în ele se vor vârî drugii, ca să ducă masa. 28. Drugii să-i faci din lemn de salcâm şi să-i acoperi cu aur; şi ei vor sluji la ducerea mesei. 29. Să-i faci farfurii, căţui, potire şi ceşti, ca să slujească la jertfele de băutură: să le faci de aur curat. 30. Să pui pe masă pâinile pentru punerea înainte, ca să fie necurmat înaintea Mea. 31. Să faci un sfeşnic de aur curat: sfeşnicul acesta să fie făcut de aur bătut: piciorul, fusul, potiraşele, gămălioarele şi florile lui să fie dintr-o bucată. 32. Din laturile lui să iasă şase braţe; trei braţe ale sfeşnicului dintr-o parte, şi trei braţe ale sfeşnicului din cealaltă parte. 33. Pe un braţ să fie trei potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor, şi pe celălalt braţ trei potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor; tot aşa să fie şi cele şase braţe care ies din sfeşnic. 34. Pe fusul sfeşnicului să fie patru potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor. 35. Să fie o gămălioară sub cele două braţe care ies din fusul sfeşnicului, o gămălioară sub alte două braţe, şi o gămălioară sub alte două braţe; tot aşa să fie şi sub cele şase braţe care ies din sfeşnic. 36. Gămălioarele şi braţele sfeşnicului să fie dintr-o singură bucată; totul să fie de aur bătut, de aur curat. 37. Să faci cele şapte candele, care vor fi puse deasupra, aşa ca să lumineze în faţă. 38. Mucările şi cenuşarele lui să fie de aur curat. 39. Se va întrebuinţa un talant de aur curat pentru facerea sfeşnicului cu toate uneltele lui. 40. Vezi să faci după chipul care ţi s-a arătat pe munte.

st 1 tr 4 2015

Documents