----

„Ne place mai mult să vedem pe ceicărora le facem bine,

decât pe cei care ne fac bine nouă”La Rochefoucauld

În Egipt, noiembrie nu este, de regulă, o lună friguroasă.Dimpotrivă. E soare, e cald. Aşa a fost şi în acele zile de 16– 20 noiembrie 1869, zile în care s-a inaugurat una dintrecele mai renumite construcţii ale Europei secolului al XIX-lea,rămasă astfel şi pentru secolele următoare: Canalul de Suez.

„Nimeni nu este suficient de bogatpentru a-şi putea cumpăra trecutul”

Oscar WildeCrearea României Mari a reprezentat a-

tin gerea unui ideal urmărit de sute de ani.Mica Unire a principatelor, din 1859, apoiRăzboiul de Independenţă, în 1877 şi, nuîn ultimul rînd, transfor marea Ro mâniei înregat, în 1881 sub conducerea regelui Ca -rol I al României sunt doar câ teva eveni -mente care au contribuit de cisiv la forma -

re României „Dodoloaţe”.

S~PT~MÂNAL FINANCIAR - ECONOMIC

„Nu atacaţi niciodată un ompentru ideile pe care nu leare. I le veţi da”Pierre Paul Royer-Collard

c my b

c my b

DE LA EUROPA FIRMELOR LA FIRMELE EUROPENE

nr. 402 anul IX vineri, 15 noiembrie 2013 1 RON

Urm@torul num@r al revistei,nr. 403,va apare ^n data de vineri

29 noiembrie 2013

22 noiembrie 1963. Asasinarea preşedinteluiamerican J. F. Kennedy la Dallas. Autorii

asasinatului sunt încă obiect de dezbatere.

MARIA EGIPTEANCA

MARIA EGIPTEANCAeste un model de po -căinţă iar Biserica Ră -săriteană o prăznuieş -te ca model reprezen -tativ al renunţării la via-ţa desfrânată, ca modelal înlocuirii plăcerii pă-mânteşti, carnale cu iu -birea de Dumnezeu. Şi

pe seama destinului ei circulă numeroase ver-siuni, unele mai impresionante ca altele.

Una dintre versiuni o prezintă pe Maria cafiind o tânără frumoasă care, la 12 ani, a pă -răsit căminul părintesc şi a plecat la Alexan -dria, oraş în Egipt în care mişunau femei caoferte de plăceri carnale. În acest loc de pier -zanie, a trăit ea 17 ani. Într-o zi, s-a alăturatunui grup de pelerini dornici să meargă în lo -curile sfinte din Ierusalim.

continuare ^n pag. 8

continuare ^n pag. 7

Ministerul român al Afacerilor Externe reaminteşte,într-un comunicat de presă din 16 octombrie, faptulcă, acum 20 de ani, România a devenit membru cudrepturi depline în Organizaţia Internaţională a Franco-foniei (la acea vreme, Agenţia de Cooperare Culturalăşi Tehnică a Francofoniei), cu ocazia celui de-al V-leaSummit al Francofoniei, organizat în Insula Mauritius,între 16 şi 18 octombrie 1993.

M.A.E. i-a dedicat acestui jubileu, de-a lungul între -gului an, o serie de manifestări culturale şi de diploma -

ţie publică, organizate atât în ţară, cât şi în străinătate,în cadrul misiunilor sale diplomatice, se afirmă în comu-nicat. Cu acest prilej, Ministrul Afacerilor Externe, d-nul

Titus Corlăţean a subliniat încrederea pe care o are în „capacitatea Francofo -niei de a-şi consolida poziţia în cadrul guvernanţei mondiale şi economice,printr-o mai bună valorificare a propriilor instrumente, în particular prin interme -diul diplomaţiei preventive, medierii, sprijinului acordat proceselor electorale,rezolvării crizelor şi tranziţiei democratice.”

Memoria experienţei din trecut aspeciei umane, păstrată în tezaurul ar -heologic, dezvăluie istoria lumii în caretrăim şi a cărei continuitate o dorim.Învăţând din trecut, specialiştii analizea -ză evenimentele mai mult sau mai puţinrecente cu scopul de a aduce soluţiivalide problemelor contemporane. O im-portantă preocupare o reprezintă cau -zele care au condus la căderea Impe -riului Roman, imperiu considerat multtimp drept un model al stabilităţii.

Dan POPESCU

continuare ^n pag. 4-5

Maria Egipteanca

Contribu]ii la o istorie a globaliz@riiPUNCTULPE EUROPA

continuare ^n pag. 2

master. Ioana-AndreeaCINEZAN, ULBS

Emil Cioran spunea că “a fost ne -voie ca barbarii să distrugă Imperiul Ro-man pentru ca Europa să se poată naşte.”

Acum 2000 de ani, lumea era con-dusă de romani. De la haos la răz -boaie civile, Imperiul Roman a devenitşi mai puternic, îmbrăţisând şi unindsub acelasi nume zeci de culturi di -ferite. Din Anglia până-n Africa, din Si -ria până-n Spania, unul din 4 oamenide pe Pamant traiau sub legea Romană.

master. Gabriela-Mihaela CĂTANĂ,ULBS

Erotismul interesat}i reu}ita social@ (III)

- Desfr$nate poc@ite

Puncte de vedere. Tineri masteranzi cu identitate european@

continuare ^n pag. 2

144 de ani dela inaugurarea

Canalului de Suez

prof. univ. dr. Elena

MACAVEI

continuare ^n pag. 5

Bucureşti - MinisterulAfacerilor Externe

C@derea Romei }i dec@dereaactualei noastre civiliza]ii

– un proces repetitiv?

C@derea ImperiuluiRoman

asistent univ. dr.Alin OPREANA,ULBS

Friedrich August von Hayek s-a năs-cut la Viena, în 1899. Studiază dreptulla Universitatea din Viena, unde obţineun prim doctorat în 1921, apoi aldoilea în ştiinţe politice în 1925. În1927, fondează împreună cu Ludwigvon Mises Institutul de Cercetări Eco -nomice, al cărui director va fi până în1931 şi societatea Mont – Pelerin, carereuneşte intelectuali dedicaţi studiuluişi apărării liberalismului.

Friedrich August von Hayek}i monetarismul austriac (I)

continuare ^n pag. 6

Canalul de Suez

dr. Lia - AlexandraBALTADOR, ULBS

Regina Maria a României –„mai mult decât o femeie, mai

mult decât o regin@”

Zilele acestea se împlinesc 23 deani de la apariţia WWW-ului („World WideWeb”), şi iată ce dinamica impresio-nantă a avut acest sector. Data de naş-tere a Internetului este încă disputată:unii autori consideră anul 1969 şi mo men -tul când ARPANET a conectat cal cula -toarele de la Stanford Research Insti -

tute, University of Ca liforniaLos Angeles, Univer sity ofCalifornia Santa Bar bara şiUniversity of Utah.

dr. Dan-AlexandruPOPESCU, ULBS

20 de ani de la aderarea României la Organiza]iaInterna]ional@ a Francofoniei (OIF)

dr. Răzvan Sorin

ŞERBU, ULBS

Afacerile electronice}i “WWW”-ul

la moment aniversar

continuare ^n pag. 3

IDENTIT~[I EUROPENE2 VINERI 15 NOIEMBRIE 2013

C@derea Romei }i dec@derea actualei noastre civiliza]ii – un proces repetitiv?

urmare din pagina 1Timp de secole întregi, structurile

sale politice, sociale şi religioase aufost apreciate însă, departe de a fidesăvârşit, acest imperiu şi-a trăit laun moment dat decadenţa, cauzele fiindchiar politice, economice, ideologice.

Declinul Imperiului Roman este unsubiect care atrage atenţia prin opu-lenţa acestei civilizaţii care nu preziceao cădere atât de puternică. ImperiulRoman era „prea mare ca să cadă”. Înacest context, ne putem întreba: Cândpoate fi recunoscut sfârşitul? Când potfi observate momentele care conducla decăderea unei civilizaţii şi mai ales,când ne putem da seama de sfârşitulactualei noastre civilizaţii? Aceste între-bări stau în spatele unor frământăriintelectuale ale lumii care în ultimultimp a traversat evenimente îngrijoră-toare. Poate fi răsunătorul faliment dinistorie, cel al băncii americane LehmanBrothers, o cauză declanşatoare a sfâr -şitului?! Poate fi globalizarea un factor

determinant?! Pot fi cauzele căderii Im-periului Roman lecţii valide pentru vii -torul civilizaţiei?! Răspunsul este incert.Indiferent de acţiunile întreprinse pen -tru eliminarea sau înţelegerea diverse-lor cauze şi efecte, istoria şi-a urmatcursul ei propriu. Este adevărat căapariţia unor noi civilizaţii cu propri-ile lor culturi sunt teme ce merită afi studiate, însă tocmai adaptarea uneicivilizaţii la un anumit mediu într-unmod specific şi transformarea lui be -nefică constituie provocări care potaduce schimbări fundamentale şi carese reflectă în modul în care învăţămsă trăim zi de zi.

Este evident că lumea pare a sesufoca, fiind prinsă într-un sistem atâtde interconectat încât o decizie luatăpe un continent afectează fără echivocşi într-un ritm accelerat restul conti-nentelor. Este, într-adevăr, o lume a„capitalismului financiarizat şi inter-naţionalizat – cu pieţe pe măsură, cureligia sacrosanctă a profitului, cu pri-mordialitatea „speculaţiei”, cu exco-municarea unor importante producţiidin Europa şi Statele Unite în ţări mai

puţin dezvoltate ce au avut şi au uncost mai redus al forţei de muncă”.Europa, spre exemplu, traversează operioadă delicată, atât din punct de ve-dere economic, social precum şi dinpunct de vedere al sistemului de valoripromovat. Emil Cioran spunea: „A fostnevoie ca barbarii să distrugă Impe -riul Roman pentru ca Europa să sepoată naşte”. Întrebarea care se pune,pentru a urmări posibilul proces re -petitiv al sfârşitului este: Ce alţi „bar-bari” vor fi necesari pentru a distru -ge de data aceasta Europa şi a lăsaloc unei noi civilizaţii?!

Aşadar, este necesar un momentde adunare a forţelor creatoare caresă conducă la soluţii şi care să sto -peze această decădere, această sinu-cidere economică, politică şi socială.Trebuie să acţionam astăzi pentru atrăi mâine. Modelul de urmat paresimplu, însă implicaţiile acestuia suntde mare anvergură. Efectele negativedirect observabile reprezintă doar vâr-ful aisbergului, adevăratele probleme re-găsindu-se adânc înfiripate în conşti-inţa noastră, în comportamentul nos-

tru. Ignoranţa faţă de schimbările zil-nice, anuale, lunare suferite deschid„cutia Pandorei” propriei civilizaţii. Toc-mai de aceea, în acest haos al legilorabsurde, integritatea, educaţia, cerceta -rea, inovarea ar trebui să fie valorilepromovate. Respectând vechiul, clasi -cul, dar şi noul, progresul, trebuie săvalorificăm timpul limitat pe acest pă -mânt şi să dezvoltam moştenirea pecare o lăsăm urmaşilor. Desigur, aces-

te idei par idilice însă o atitudine prag -matică ar fi schimbarea în bine la ni -vel individual pentru a evita decăderea.Ar trebui să ne întrebăm simplu: „Careeste contribuţia mea la această devenire?”

Bibliografie:Dan Popescu, „Căderea Romei şi de -

căderea actualei noastre civilizaţii – unproces repetitiv?” din Euroeconomia XXI,nr 400, anul IX, 1 noiembrie 2013

master. Ioana-Andreea CINEZAN,ULBS

Roma, Colosseumul

C@derea Imperiului Romanurmare din pagina 1

Prăbuşirea Imperiului Roman se re -feră de fapt la prăbuşirea ImperiuluiRoman de Apus în 476. Declinul şicăderea Imperiului Roman de Apus afost un proces istoric complex care afost determinat de mai mulţi factori.

În părţile de apus ale imperiului oimportanţă tot mai mare încep să oaibă conducătorii armatei, aşa-zişii „ma-gister militum”. Ca şi armatele pe carele comandau, aceştia erau de obiceineromani şi prin acest aspect sepoate deja întrezări procesul tranziţieiputerii din mâna romanilor în cea agermanicilor. Această evoluţie atingedeja sub Valentinian al II-lea un oare-care apogeu, când francul Arbogast,alungat din patria sa ajunge să co -mande legiunile Romei. Mai mult decâtatât, din plângerile autorilor romani aiepocii se poate deduce că francii auînceput să domine la Roma nu nu -mai în armată. Apoi tânărul împăratHonorius este clar dominat de semi-vandalul Stilicho, care ajunge să ocu -pe poziţii importante în ierarhia po -litică romană încă în vremea tatăluiacestuia, Teodosius cel Mare. Stilichose bucura de o educaţie romană deo -sebită, iar talentul său de conducătorşi alianţa matrimonială cu dinastia i-aupermis să reuşească încă să apereeficient Roma. Aceasta a necesitatfireşte un efort militar deosebit, cenu se putea materializa în această pe -rioadă decât prin părăsirea de pro -vincii marginale greu de apărat şiconcentrarea armatei în Italia. Aceastăpolitică i-a atras însă destui duşmani,în special din rândul aristocraţiei po -sesoare de latifundii în provinciilepărăsite, iar intenţia sa de atragere aImperiului Roman de Răsărit într-unprogram defensiv comun a generatun complot împotriva sa. Pe bazazvonului lansat de duşmanii săi cumcă Stilicho ar urmări încoronarea pro -priului fiu, Honorius ordonă execu -tarea marelui strateg în anul 408, anîn care Claudian, geniul poetic al epo -cii, îl cânta în versurile sale ca sal-vator şi părinte al Romei. Cert estecă imediat după moartea lui Stilicho,goţii reuşesc să pătrundă în Italia şi

să înainteze sub comanda regelui lorAlaric până la Roma, sub privirileneputincioase ale împăratului. În pe -rioada lui Valentinian al III-lea, îm -părat-copil şi nepot al lui Honorius,se ridică un nou strateg de marcă,de data aceasta originar din Moesia,generalul Aetius, cunoscut mai alesdatorită răsunătoarei victorii repurtateasupra hunilor în Câmpiile Catalaunicede la Troyes în anul 451, prima în -frângere a acestor înspăimântători răz-boinici ai stepelor asiatice. Parcă în -tr-o voită tactică de tăiere a crăcii desub picioare, în loc de răsplată, curiaimperială îl execută pe marele gene -ral în luna decembrie a anului 454,

la doi ani după moartea lui Atila şiîn acelaşi an în care, la Nedao, huniisunt definitiv înfrânţi de coaliţia ger-manică dominată de gepizi. Probabilcă de aceste evenimente se leagă şiraţionamentul înlăturării unui strategde care se credea că nu va mai fi ne-voie şi care prin marea sa populari-tate părea periculos. Dar acest raţio -nament nu a funcţionat, căci, la nu -mai câteva luni după executarea luiAetius, cade ucis de mâna unui uzur-pator şi împăratul Valentinian şi încăîn acelaşi an vandalii jefuiesc cum plit

Roma complet lipsită de apărare.Ultimele două decenii de existenţă

ale Imperiului Roman de Apus sunttragic marcate de un declin evident.Nu mai puţin de nouă împăraţi se pe -rindă pe tronul Romei în foarte scurteşi neînsemnate domnii, existând chiarperioade în care tronul rămâne va -cant. Există însă şi unele tentative deredresare. Senatorii galo-romani în -cearcă să-l încoroneze în anul 455 laArles, cu sprijin vizigot, pe Avituscare la numai un an după instalareala Roma este însă detronat de con-ducătorul sueb al armatei pe numeRicimer, ce va conduce efectiv pânăla moartea sa, survenită în 472, des-

tinele imperiului. Acesta va reuşi chiarsă impună un succesor în persoananepotului său Gundobard, care va re -nunţa însă curând la putere întorcân-du-se în patria sa. În aceste tragicecondiţii, o ultimă încercare vine dinpartea patricianului roman Orestes, careîşi încoronează cu diadema imperialăfiul minor Romulus Augustus, dimi -nu tivat dispreţuitor în epocă „Augus -tulus”. Revolta germanicilor din arma -tă sub conducerea lui Odoacru dejoa -că însă planurile lui Orestes, micuţulîmpărat fiind trimis, după numai un

an de aşa-zisă domnie, în exil la Nea-pole. Preluarea puterii de către Odoa -cru este legiferată de Senat iar insig -nele imperiale sunt trimise la Constan-tinopol însoţite de mesajul lui Odoa -cru prin care se afirma că Apusul numai are nevoie de împărat fiinddestul cu unul la Constantinopol. Darmicul împărat, care numai cu numeleamintea de legendarul întemeietor alcetăţii eterne, nu a fost totuşi ultimulîmpărat roman. Abia în anul 480 sestinge din viaţă, în Dalmaţia, impera -torul Iulius Nepos, numit de Constan-tinopol împărat în părţile apusene aleimperiului. În Galia a mai supravieţuitun teritoriu roman sub conducerea luiSyagrius, numit chiar şi în documen -tele mai târzii „Rex Romanorum”. Separe că acest Syagrius, fiul generalu-lui roman Aegidius care s-a opus dejalui Ricimer şi curţii sale de la Ra -vena, a fost un adevărat imperator,probabil mai adevărat decât RomulusAugustus, deoarece abia Clovis, înte-meietorul puternicului regat al franci -lor va reuşi cu greu în anul 486 săcucerească Soissons, reşedinţa luiSya g rius. Dar chiar şi în Italia se maicunoaşte un aşa-zis împărat. Odoa -cru, în timpul războiului cu Teodoricîşi încoronează fiul pe nume Thela cudiadema imperială, în anul 490. Dupăcucerirea Ravenei de către ostrogoţiilui Teodoric şi uciderea lui Odoacru,Thela este exilat în Galia, de unde în -treprinde o încercare nereuşită de în -toarcere în Italia, fiind executat cauzurpator. Anul morţii sale nu estecunoscut, aşa că sfârşitul ImperiuluiRoman de Apus nici măcar nu sepoate data cu exactitate...

O problemă care a cauzat declinuleconomic al Imperiului Roman a fostdegradarea agriculturii. Din pricinamultor migratori, Imperiul a începutsă se clatine. Oraşele romane nu eraufacute pentru populaţii mari, iar insu-ficienţa mâncării a putut fi una dincauzele începerii declinului. Zone în -tre gi au fost desertificate şi multeanimale au disparut. Sclavia şi taxeleprea mari au fost un alt motiv. Aces -tea au fortat fermierii să renunţe laagricultură şi să se mute în orase.Lipsa mâncării, a apei, apariţia unorboli, au fost picaturi ce au ajutat lacăderea Imperiului Roman.

Inflaţia şi taxele prea mari au dusla închiderea minelor, slăbind şi maitare economia.

În urma unor analize a scheleţilorumani descoperiţi, s-a descoperit înoase substanţe otrăvitoare, inhalate pro-babil prin unele condimente foarte po-pulare în Imperiu.

Adrian Goldsworthy, un istoric en -glez, susţine că Imperiul Roman s-asfârşit din pricina războaielor civilefrecvente şi intenţiilor legiunilor romane,pentru controlul Imperiului. Armata fiindslă bită, şi depinzând de o societatetot mai slabită, nu avea cum să câş -tige lupta cu numărul duşmanilor careera din ce în ce mai mare.

Autoritatea centrală fiind slăbită dinpricina războaielor civile tot mai dese,pro blemele sociale şi economice audus la o incapacitate politică de a men-ţine controlul.

Dovezile din scheleţii descoperiţiarată că oamenii au fost sub-nutriţi,iar condiţiile tot mai degradante au duspână la urmă la căderea acestei societăţi.

Condiţiile foarte precare în care tră-iau oamenii au dat naştere la apariţiaunor boli şi epidemii. William McNeil,în urma unor studii, spunea că întreanii 165 şi până în secolul III popula -ţia Imperiului de Vest s-a injumătăţit.

Istoricul Vegetius spunea că de -clinul Imperiului a survenit din pricinamercenarilor germani infiltraţi la coman-da legiunilor romane. “Germanizarea”ca un rezultat al diluării culturii, loiali -tatea către comandanţii Romani şi nucătre guvernul Roman, a dus proba-bil la sfârşitul acestui Imperiu.

Vergetius susţinea că nu prăbu şireaeconomiei şi industriei a dus la prăbuşi -rea Romei, ci a declinului agriculturii şia pământului care nu mai era cultivat,deseori din pricina invaziilor barbare.

Imperiul fiind măcinat de nume -roase pericole, atacuri externe; răs-coale din peninsula şi din provinciileGalia, Egipt, Africa; nesiguranţa dru-murilor fapt ce păgubea economia;luptele pentru tron, în care adeseaerau implicate şi legiunile au dus în -tr-un final la sfârşitul unui imperiucu o istorie sângeroasă, plină de cu -ceriri şi războaie.

Sfârşitul Imperiului Roman de Apusa marcat sfârşitul unei ere, şi înce -perea uneia noi, Evul Mediu.

master. Gabriela-Mihaela CĂTANĂ,ULBS

Roma Via Appia

3VINERI 15 NOIEMBRIE 2013 ECONOMIE INFORMATIC~

Afacerile electronice }i “WWW”-ul la moment aniversar

urmare din pagina 1Alţi autori, printre care şi Tim Ber -

ners-Lee, consideră că data de naşterea Internetului anul 1974, momentul des -părţirii părtii academice de cercetărilemilitare, odată cu constituirea reţeleiTelenet de către firma Bolt, Beranek& Newman. În sfârşit, alţii, printre careşi Paul Kunz de la Stanford, sunt depărere că Internetul apare doar în 1982,când este folosit prima oară acestnume şi când Bob Kahn, Vint Cerf şialtii definesc şi implementează proto-colul TCP/IP - considerat limbajul decomunicare al Internetului. Pentru în -treaga cronologie şi evolutie a In -terne tului se pot consulta diversepagini dintre care o recomandăm pecea a Organizatiei „Internet Society”www.internetsociety.org.

În ultimii ani s-a discutat foartemult despre afacerile electronice („e-business”), care s-au transformat în -tr-un scurt interval de timp dintr-unconcept într-o realitate incontestabilă.La prima încercare, conceptul de afa -cere electronică pare simplu -"organi-zaţie care conectează direct actorii me-diului de afaceri (clienţii, salariaţii, fur-nizorii şi distribuitorii) prin intermediulintranetului, extranetului şi prin Web".Dar acest concept simplu se compli -că repede. Clienţii, salariaţii, furnizoriişi distribuitorii sunt toţi conectaţi înacest nou sistem de afaceri şi pot săprimească informaţia de care au nevoie,prin aceasta „E-business”-ul transfor-mă radical mediul de afaceri.

Firmele încep să publice diferiteinformaţii, crează o pagină Web, sauun sistem Intranet pentru salariaţi,respectiv un sistem Extranet pentrupartenerii de afaceri. Valoarea reală ae-business-ului apare în momentul încare companiile acceptă ideea comu-nicării în două sensuri, când ei inte-grează propriile pagini Web, sistemeleIntranet şi Extranet în sistemul exis-tent de afaceri, creând noi oportuni -tăţi pentru clienţi, salariaţi, furnizori şidistribuitori pentru a interacţiona cuei în orice moment şi oriunde.

Informaţiile obţinute de firme, prininteracţiunile directe cu salariaţii, clien-

ţii, distribuitorii şi furnizorii devin re -surse pentru acestea. Firmele pot folosiaceste cunoştinte şi experienţe pentrua fundamenta calea spre care trebuiecondusă afacerea. Acesta este adevă -rata forţă a afacerilor electronice.

Acest gen de afari crează oportuni -tăţi semnificative pentru creşterea ve -ni turilor şi creşterea satisfacţiei clien -ţilor. Întreprinderile au descoperit fap-tul că „e-business”-ul îi ajută să gă -sească noi clienţi, să le ofere serviciide calitate mai bună .

E-business oferă o oportunitate pen-tru a obţine un avantaj maxim, daraceastă oportunitate trebuie să fieplanificată.

Importanţa fundamentală a e-busi-ness-ului - reducerea costurilor, creşte-rea veniturilor, satisfacerea clienţilor- se dovedeşte a fi doar vârful unuiaisberg. După ce şi-au dat seama debeneficiile Web-ului se încearcă spo -rirea acestor beneficii prin integrareaaplicaţiilor şi tehnologiilor noi şi exis-tente e-business. Aceste procedee ajutăla satisfacerea clienţilor şi îmbunătăţesceficienţa. Cheia către succes, este gă -sirea unor mijloace, de a oferi clien -ţilor ceea ce-şi doresc, fără cheltuie -lile operaţiilor unei afaceri tradiţionale.

Conform unui studiu Forrester pri -vind comerţul online, peste 70% dincompaniile respondente au declaratcă în primele 5 priorităţi ale acestuian se regăseşte promovarea pe reţe -lele sociale. Facebook este de departecel mai eficient canal. Cu alte cuvinte,prin intermediul discuţiilor de pe Face -book, vin cei mai mulţi clieţi noi. Po -trivit cercetării, din 69% din cumpără-torii online, 56% sunt deja fanii uneimărci în aceste reţele de socializareprin care află despre promoţii, cautăproduse sau achiziţionează direct dinpagina companiei.

Odată cu aproprierea faţă de omarcă în mediul online sub forma„împrietenirii cu" (Facebook) sau „ur -măririi" (Twitter) acesteia, un utiliza-tor este mai dispus să cumpere sausă recomande produsele unui prieten.Având în vedere dalele acestor studii,companiile din mediul tradiţional artrebui să investească în construireaunei imagini pe Facebook, care să îiasigure un număr mai mare de clienţi.

Douazeci şi trei de procente din-tre utilizatorii de Twitter urmăresc ocompanie pentru a afla de promoţii,oferte speciale sau reduceri. Dintreaceştia 14% caută în acelaşi flux deinformaţii recenzii despre produse saupăreri ale altor utilizatori.

Timpul petrecut de consumatori îninteriorul reţelelor sociale este tot maimare. Chiar şi aşa, marii retaileri suntezitanţi în a investi bani pentru re -clame. Totuşi, având o pagină oficială,caută soluţii prin care să îşi creascăvizibilitatea şi numărul de like-uri.

Cu o astfel de creştere a cum -părătorilor online care sunt prezenţiîn fiecare zi pe Facebook, este uşorde intuit că Facebook ar trebui să fieopţiunea numărul I când vine vorbadespre canale de prezentare a majo -rităţii produselor şi serviciilor de către

marketeri. Chiar şi aşa, un studiu re -cent al ForeSee Results, arată că doar25% dintre primii 100 de comercianţionline au o prezenţă stabilă pe Face -book, iar alţii 25% au adunat sub10.000 de fani pe această reţea.

Consumatorii nu numai că se an -gajează într-o relaţie cu companiile peaceste reţele sociale, dar un efect adia -cent este afinitatea către produsele şiserviciile lor precum şi predispoziţiade a cumpăra. Printre realităţile careau fost scoase în evidenţă de cerce -tările asupra utilizatorilor din online:

- 40% s-au împrietenit cu o marcăpe Facebook sau Twitter; 77% au văzutcel puţin o reclamă comercială peYoutube.

- 73% au postat un produs sauo recenzie despre unul.

- 70% au participat în diferite con -

cursuri organizate exclusiv online.Pentru a reţine consumatorii exis-

tenţi şi a adăuga unii noi, se conside -ră că oamenii de marketing trebuiesă acorde o importaţă mai mare sprea crea campanii care să determineclienţii să cumpere şi să spună maideparte despre produsele şi serviciilefolosite către prietenii lor.

În această nouă eră, e-business-ulare capacitatea de a creşte competivi -tatea firmei creând o nouă cale decreştere a loialităţii clienţiilor, timpulde cumpărare devenind mult mai scurt.

E-business-ul a devenit o cerinţăpentru orice mărime de afacere şipentru fiecare secţiune a întreprin -derii. Creşterea potenţială a vânzărilor,satisfacerea îmbunatăţită a clienţilorşi cheltuielile reduse de marketing suntconductorii de cheie a afacerii.

dr. Răzvan Sorin ŞERBU, ULBS

GLOBALIZARE VINERI 15 NOIEMBRIE 20134

c my b

c my b

c my b

c my b

urmare din pagina 1... Între Marea Mediterană şi Marea

Roşie există o limbă de pământ des -tul de îngustă (istm) care „tăia” efec-tiv navigaţia dintre cele două mări şidintre mai multe continente. „Să cons -truim un canal pe această fâşie”, aufost, încă de la începutul secolului alXIX-lea şi chiar de mai devreme, gân-durile unor oameni importanţi ai Eu -ropei şi ai lumii, printre care s-auaflat Napoleon Bonaparte, inginerii şisfetnicii săi. De la idee la fapt, însă,drumul a fost şi este cel mai adesealung. Cel care s-a încumentat efec tivsă patroneze o astfel de dificilă con-strucţie nu a fost, totuşi, Napo leonBonaparte. Ci nepotul său de frate,fiul lui Louis Bonaparte şi al Hor -tensiei Beauharnais, împărat şi el(1852 – 1870), Napoleon al III-lea. Afost, în bună măsură, sub acest alIII-lea Napoleon, un imperiu autoritar,denumit, însă, şi „un imperiu liberal”.Un „imperiu liberal” întrucât guver na -rea respectivă, hotărâtă să aibă spri-jinul întreprinzătorilor, al muncitori -lor, al ţăranilor, al fermierilor, a reali -zat numeroase lucrări publice, încu-rajând agricultura, dezvoltând sensibilindustria Franţei, comerţul, creând in -stituţii de credit, instituţii de binefa -cere, ş.a. În exterior, Napoleon al III-lea vroia ca Franţa să aibă hegemo-nia. Era nu doar „la modă”, ci avea ar -gumente puternice astfel. Şi se gân-dea, dar, că un canal săpat pe istmulSuez, micşorând sensibil distanţeledintre Europa şi alte continente, ar pu-tea creşte puterea şi influenţa Franţei,dezvolta schimburile, încuraja comer -ţul, etc. Avea şi omul astfel, omul dis-pus şi capabil să conducă transpune -rea ideii în fapt, vicontele Ferdinandde Lesseps, nu doar diplomat ci şi in-giner, născut la Versailles în 1805. In-teligent, muncitor, consecvent. Per so-naj de viziune, de mare erudiţie, tehni-că mai ales, dar şi economică, deopo-trivă un foarte bun manager. Acestava constitui Compania Universală a

Canalului Maritim de Suez, în noiem-brie 1858. Egiptul va acorda acesteiCompanii concesiunea Canalului pen-tru 99 de ani. Apoi, prima lovitură detârnăcop a construcţiei va fi dată înaprilie 1859. Proiectul urmărea unireape calea apei a Port-Said-ului (port înEgipt la Marea Mediterană) cu Suezul(port în Egipt la Marea Roşie), Ca -nalului fiindu-i stabilită o lungime de161 km. Contactul din Europa cu Asia,de exemplu, era scurtat cu câteva zecide procente, la fel cel cu coaste aleAfricii, etc. Lucrările au fost foartebine pregătite şi au avut mereu unritm intens. În circa zece ani ele aufost finalizate, inaugurarea festivă aCanalului de Suez fiind pregătiră cufast şi pompă europeană şi mondialăpentru 16–20 noiembrie 1869. Cumstatutul marilor imperii coloniale – alImperiului Britanic, dar şi al Franţei

– părea de nezdruncinat la acea dată,viitorul se prefigura cât se poate deroz... O umbră, totuşi, au fost cuvintelerostite câţiva ani mai târziu – atuncicând a venit ca vice-rege pe tronulEgiptului, în 1863 – de Ismail Paşa:„Ni meni nu este mai <<canalist>> camine, dar eu vreau ca acest Canal săfie el al Egiptului, şi nu ca Egiptul săfie al Canalului”. Erau cuvinte spuseatunci când Egiptul era influenţat, chiarcontrolat sever, uneori şi mai diplo-matic, de trei mari puteri. Pe de oparte, suveranitatea încruntată şi tru-faşă a Sublimei Porţi. Pe de alta,influenţa şi ascendenţa Imperiului Bri-tanic. În sfârşit, veritabila „poprire” pecare o exercita Franţa. Consideraţii şifapte ce vor complica sensibil situa -ţia Canalului de Suez cu mai mulţiani mai târziu...

... Să revenim însă la frumoasele zile

ale inaugurării fastuoase a Canalului.Evident că aveam de-a-face cu orealizare formidabilă, tehnică, mana -gerială, de muncă, pentru care toţiconstructorii – francezi mai ales, darşi forţă de muncă egipteană – meri-tau cele mai înalte aprecieri. Maimulte mii de persoane – jet-setul deatunci al Franţei şi mai multe strălu-citoare şi emblematice personalităţieuropene şi mondiale – vor serba şivor petrece într-un lux de neînchipuit– printre altele, caviar, şampanie, de -licate suri, pălării somtuoase, voalurifine, fracuri şi jobenuri, mănuşi albe,papioane, jabouri, pantofi de lac, par-fumuri scumpe, ş.a. Îl omagiau peFerdinand de Lesseps şi acea uria şă„operă pacifică care simboliza uni-unea Orientului şi a Occidentului” şicare, pentru deceniile şi secolele cevor urma, va reprezenta o etapă ma -

joră în opera mondializării. Mai multdecât adevărat. Din nou o umbră,însă, cu mari reverberaţii ulterioare:sărăcia dureroasă, cruntă a oameni -lor din Egipt. Cum scria un invitatita lian, anume Roberto Morra di La -vriano, citat de revista „Histoire”: „Să -racul Kediv (titlu dat atunci vice-re -gelui Egiptului) şi, prin consecinţă,mult mai săracii felahi”...

Oricum, în 16 noiembrie ajunge laPort-Said iahtul imperial francez „L'Aigle”(Vulturul) cu împărăteasa la bordulsău, întâmpinat cu salve de tun decătre toate navele din radă. Toţi ma -rinarii europeni strigau voioşi „Ura”,erau, deasemenea, aclamaţiile din inimăale populaţiei strânsă pe ambele ma -luri. Oamenii intuiau, simţeau că eravorba de un mare eveniment... Vasulimperial era urmat de alte şi alte na -ve ale unor capete încoronate, regi şiprinţi moştenitori, fiecare dintre aceş-tia pe nava sa, după un protocol foartebine stabilit... Pe plajă, apoi (cum searată în lucrarea „Voyage de Sa Ma -jesté l'im peratrice en Corse et en Orient”,1870), fuseseră ridicate trei mari es -trade. Prima avea ca ecuson o co -roană şi două ancore încrucişate, semnal unirii tuturor marinarilor din lume.Iar celelalte două erau decorate unacu Crucea Ierusalimului, cea laltă cu în-semne ale Profetului. „Actorii” şi religiileîşi dădeau mâna... Nume roasele dele -gaţii ajungeau la Port-Said: Europa,Asia, Africa şi chiar America aveauaici reprezentanţi şi se vorbeau aproa-pe toate limbile pă mântului. Te-Deum-uri, ceremonii reli gioase, dejunuri, cine,supeuri, discursuri, spectacole mar-cau faptul că – şi era din nou foarteadevărat – istoria lumii a atins unadintre cele mai glorioase etape alesale. În toate acestea, Canalul deSuez era privit ca acel fapt esenţialcare va înscrie lumea într-un lanţprovidenţial al muncii şi prosperităţiişi care se cheamă comerţul. Comer -ţul nu era abordat doar ca o forţă,ci şi, ca o glorie, şi chiar mai multdecât atât, ca o binefacere. Ca o bi -nefacere ce nu se mulţumeşte doarcu crearea de bogăţie, de bogă ţieeconomică, ci care contribuie funda -mental la crea rea acestei mari mi -nunăţii, obiectivul pasionat spre caretind oamenii şi care este civilizaţia”...

Dan POPESCU

Contribu]ii la o istorie a globaliz@rii

144 de ani de la inaugurarea Canalului de Suez

Canalul de Suez

Canalul de Suez văzut din Ismailia (1860)

Traversarea Canalul de Suez de către primele ambarcaţiuni (El-Qantarah - 1869)

Napoleon al III-leaFerdinand de Lesseps

VINERI 15 NOIEMBRIE 2013 5

c my b

c my b

c my b

FRANCOFONIE GLOBALIZARE

c my b

Contribu]ii la o istorie a globaliz@rii

144 de ani de la inaugurarea Canalului de Suez

20 de ani de la aderarea României la Organiza]iaInterna]ional@ a Francofoniei (OIF)

urmare din pagina 1A mai subliniat, având în vedere

şi prioritatea pe care o acordă Ro -mâ nia dimensiunii regionale a Franco -foniei, şi faptul că „Guvernul româna decis să pună la dispoziţia AnteneiOIF pentru Europa Centrală şi de Estla Bucureşti, un nou sediu, oferindu-i-se astfel condiţii optime pentru oagendă regională consolidată”.

Folosind această ocazie, Ambasa -dorul Franţei în România, E.S. d-nulPhilippe Gustin, a felicitat România şipe toţi românii. „Astăzi, România facemai mult decât să menţină frumoasatradiţie lingvistică, care a început însecolul al XVII-lea, ea participă activla numeroasele iniţiative ale Franco -foniei instituţionale”, menţionează me -sajul d-nului Gustin. „Este adevăratcă nu am aşteptat această dată pen-tru a celebra aniversarea Francofonieiîn România. Întregul an a fost marcatde numeroase evenimente, mai alesîn luna martie, Luna Francofoniei:autorităţile române au inaugurat PiaţaFrancofoniei la Bucureşti, Africa afost invitată de onoare în cadrul Zile -lor Filmului Francofon, manifestare or -ganizată sub egida Institutului Francez[http://www.institutfrancais-roumanie.com/bucarest.pergame.net/cms/articleview/id_module/2/id_profil/155/id/3365],dar şi la Festivalul „Les Frankolorés”[http://www.lesfrankolores.com/] şi la

turnarea spectacolului de teatru Ca -baretul Imposibilului”. Institutul Francezdin România şi diferitele sale direcţiiregionale, Alianţele franceze, diverse-le Asociaţii au organizat nenumăratemanifestări în relaţie cu domeniile deacţiune ale Francofoniei şi cu valorilepe care aceasta le promovează, a maicontinuat distinsul diplomat francez.[Piaţa Francofoniei - prima de acestgen din Europa - a fost inaugurată pe15 aprilie anul acesta, în centrul Bu -cureştiului, în prezenţa unor înalţi re -prezentanţi ai Ministerului AfacerilorExterne şi Primăriei Capitalei, a d-nu -lui Pierre de Cocatrix, director de ca -binet al Secretarului general al Franco-foniei, precum şi a membrilor Gru -pului de Ambasadori, Delegaţii şi Insti-tuţii Francofone (GADIF) din România,http://www.francophonie.org/Roumanie-inauguration-de-la-Place.html].

„Marele scriitor român francofonEmil Cioran spunea că franceza esteo limbă ideală pentru a traduce, în moddelicat, sentimente echivoce/Le fran -çais: idiome idéal pour traduire déli-catement des sentiments équivoques(Aveux et anathèmes). Dar aş dori săo utilizez, astăzi, pentru a traduce sen -timentul de mândrie şi bucurie caremă încearcă, acela de a fi prietenulRomâniei francofone”, a conchis E.S.,Ambasadorul Franţei în România, d-nul Philippe Gustin.

Traducere şi adaptare din lb. fran -ceză, Bucarest Hebdo, du 21 au 27octobre 2013, No 501, p. 1.

dr. Dan-Alexandru POPESCU, ULBS

urmare din pagina 4... Au loc vizite între marile per-

sonalităţi prezente. În 18 noiembrie,acompaniată de de Lesseps şi decopiii săi, împărăteasa Franţei va faceo vizită Vice-regelui Egiptului. În aceeaşizi, seara, patru mii de persoane aufost invitate la un bal şi o cină degală în palatul Kedivului la Ismailia,

un spectacol, cum scriau jurnaliştiitimpului, demn de cele „O mie şiuna de nopţi”... În 19 noiembrie sepleacă, întregul grup, de la Port-Saidla Suez, unde au loc alte şi alte ma -nifestări fastuoase... Iar în 20 noiem-brie, la orele 11,30, Vasul imperial„L'Aigle” va pătrunde în apele MăriiRoşii. Venise din Mediterana, iar apoiprin Canal...

... Austro-Ungaria şi Marea Brita -nie vor reacţiona tot fastuos. O notă

de apreciat, cu deschidere spre viitor.În 13 decembrie 1869, Împăratul Franz-Josef va de clara că „Această operă,care onorea ză geniul şi perseverenţafondatorului său, promite comerţuluişi industriei noastre un teren nou”.Iar Anglia, care criticase iniţial destulde dur proiectul francez, va scrie în„Times”: „Nu vrem să admitem caacest Canal să fie judecat doar dupăfolosirea sa. Este prin el însuşi oconstrucţie fabu loasă şi care va de -

veni şi mai mare”. Deopotrivă, într-oscrisoare către Fer dinand de Lesseps,din 27 noiembrie 1869, lordul Claren -don, ministrul englez de Afaceri străine,va arăta: „Este o adevărată plăcerepentru mine să fiu cel care vă trans -mite felicitările Gu vernului MajestăţiiSale pentru această stabilire a uneinoi căi de comunicaţie între Orient şiOccident şi pentru multele avantajeeconomice şi financiare pe care leputem aştepta cu încredere, ca rezul-tat al eforturilor voastre”. Londra aveadeplină dreptate. Canalul de Suez,evitând înconjurul continentului afri -can, va reduce cu circa 40 de pro-cente călătoria, timpul ei, din Capitalabritanică la Bombay, în India, etc...18 luni de la această grandioasă, dela această apoteotică inaugurare, Na -poleon al III-lea, Franţa, în speţă, pier-deau nedemn războ iul cu Prusia. „Aldoilea imperiu” se prăbuşise. „Suezul”,de fapt, fusese ultima sa sărbătoare.Iar „Britania” va profita de situaţie. În1875, Anglia va deveni principalul ac -ţionar al Companiei Canalului de Suez,revenindu-i, deci, cea mai mare partea profiturilor...

Gloria lui Ferdinand de Lesseps îlva face pe acest mare constructor să-şi asume, ceva mai târziu, la „cerere”construcţia unui alt mare canal denavigaţie, Canalul Panama. De aceastădată, însă, nu va duce la bun sfârşitconstrucţia. Ruşinea şi furturile, corup-ţia care au însoţit consecvent realizareaCanalului Panama, până când compa-nia respectivă înfiinţată tot de deLesseps va da faliment şi va fi apoipreluată de americani care vor terminasăparea Canalului (vezi studiul, DanPopescu, „Canalul Panama – celebri-tatea nutrită din grandoare, dramă şi

realism”, în „Istoria gândirii econo -mice, de la Simonde de Sis mondi lapost-keynnesism”, Edit. Con tinent Si -biu-Bucureşti, 1997), nu vor şterge,însă, decât o mică parte din reuşita ge-nerală a unui mare specia list. A unuiprofesionist care, dirijând construcţiaCanalului de Suez, a reu şit operavieţii sale...

Ce va fi mai apoi cu Canalul deSuez? Prin el, printre altele, dar peun loc foarte important, se va trans-porta cea mai mare parte a petrolu-lui din Orientul Mijlociu. Fapt esenţial,eram deja în „era ţiţeiului”... În 1956(deci, la doar 87 de ani de la inau-gurare), preşedintele de atunci al Egip-tului, co lonelul Gamal Abdel Nasser,va naţionaliza Canalul, provocând undur conflict cu Israe lul, Franţa şi Re -gatul Unit. Acţiunea militară a aces-tor puteri împotriva Egiptului va fi,finalmente, oprită de intervenţia SUAşi a ONU. Lucrurile au intrat, însă,doar într-o relativă ordine... Conflictuldin 1967 a întrerupt, apoi, o naviga -ţie ce se va relua după aceea în altecondiţii, în alte circumstanţe. A fostşi este, încă, vorba de acele „umbre”de care am amintit. Se verifica, prac-tic, şi astfel, profeţia pe care ErnestRenan, o făcea în 1895, la AcademiaFranceză, omagiindu-l pe de Lessepsşi privitor la Canalul de Suez: „În cazde conflict, Canalul va fi punctul pen -tru care toată lumea va lupta repedeşi cu hotărâre”. Desigur că au urmatşi vor urma şi alte etape. Oricum, glo-ba lizarea era deja în desfăşurare.Oamenii o intuiau - altfel decât ceade astăzi - şi o gândesc şi acum caun proces menit să atenueze frac -turile sociale şi nu să le adân -cească...

Dan POPESCU

Bucureşti - Piaţa Francofoniei

Port-Said

Împărăteasa Eugénie, soţia lui Napoleon al III-lea

CERCETARE VINERI 15 NOIEMBRIE 20136

Friedrich August von Hayek }i monetarismul austriac (I)

urmare din pagina 1În Viena, von Hayek se încojoară de

tinere minţi sclipitoare ca F. Machlupşi O. Morgenstern, care vor fi la ori -gi nea aprofundării teoriei economice.După o serie de conferinţe la LondonSchool of Economics, el este numitaici profesor de economie până în1950, perioadă după care devine pro -fesor de ştiinţe sociale şi juridice laUniversitatea din Chicago, din 1950până în 1961. În 1962, obţine o ca -tedră de economie politică la Univer -sitatea din Fribourg, Germania, undedevine profesor emerit în 1977. Între1968 şi 1978, predă la Universitateadin Salzburg, Austria, apoi se reîn-toarce la Fribourg pentru a-şi petreceultimii ani din viaţă până în 1992. În1974 este recompensat de AcademiaRegală a Suediei. Împreună cu GunnarMyrdal, el primeşte premiul pentruştiinţe economice în memoria lui AlfredNobel „pentru lucrările lor deschiză-toare de drumuri în domeniul teorieifluctuaţiilor economice şi monetare,şi pentru analiza lor penetrantă a in -terdependenţei fenomenelor economi -ce, sociale şi instituţionale” (DamienGaumont, 2001)

Friedrich von Hayek este, de ase -me nea, persoana despre care s-a afir-mat că ar fi fost inspiratorul politiciimonetare promovate de Margareth That-cher, fiind în acelaşi timp cel pe carese bazează economiştii din „noua eco -nomie clasică”, şcoală a anticipărilorraţionale care s-a dezvoltat în S.U.A.,începand din 1970. (G.A. Frois)

Cercetările personale ale lui vonHayek încep cu o lucrare legată deaspecte monetare, pe care o publicăîn 1931. În cadrul acesteia, el exami -nează cu minuţiozitate crearea mone -tară, şi în special implicaţiile ei. Se facecunoscut pentru lucrările sale asupraciclurilor şi fluctuaţiilor (1929), pen-tru reflecţiile sale asupra producţieişi capitalului (1939). Departe de a fidoar un specialist al creaţiei mone -tare, el este considerat astăzi unul dinprecursorii teoriei creşterii economice.Pe de altă parte, odată cu „efectulRicardo”, el analizează şi îmbogăţeştecontribuţia marelui autor, propunândurmătoarea idee: „într-o economie dată,o creştere a salariilor reale trebuie săprovoace o prelungire a perioadeimedii de producţie”.

Reprezentant de seama a ŞcoliiAustriece în secolul XX, Hayek alăturide Ludwig von Mises se concentrea -ză în principal pe analiza unor proble -me de larg interes şi de aprigă dis-pută în idei contemporane: monedă,inflaţie, şomaj... Aceşti doi economiştipot fi catalogaţi drept monetarişti, darde o factură aparte. Monetarismul aus-triac se deosebeşte mult de alte ideimonetariste în ceea ce priveşte ana -liza monedei, având totuşi aceleaşi ideide bază. Mai întâi, trebuie subliniatfaptul că pentru monetariştii austriecifenomenul inflaţionist este de naturăpur monetară, Hayek explicând „...cătotdeauna, în politica monetară, şi nuîn altă parte, trebuie găsită cauza(imediată) a inflaţiei”. De asemenea,Hayek şi susţinătorii săi sunt de acordcu Friedman în privinţa faptului că încaz de a se duce o politică de re -duceere a şomajului sub nivelul săude echilibru prin mijloace monetare,aceasta va alimenta valvoarea infla -ţionistă. Ceea ce îi reproşează luiFriedman, ca şi lui Keynes de altfel,este în primul rând faptul că analizele

întreprinse sunt globale, ignorând efec-tele expansiunii monetare la nivel mi -croeconomic. Aceste efecte sunt im -portante, deoarece afluxul de monedăîn economie nu are loc în mod uni-form pe întreg teriotoriul şi în toatesectoarele de activitate şi nici în ace-laşi timp. Astfel, cererea nu este sti -mulată în mod uniform.

Un anumit număr de întreprinderisunt primele beneficiare ale unui nouaflux de resurse şi ele sunt avanta-jate, deoarece pot creşte investiţiileşi gradul de ocupare a mâinii delucru. Corespunzător cresc veniturile,producându-se influenţe asupra altorsectoare în care va creşte cererea deproduse care va antrena o urcare apreţurilor relative (care au scăzut întimpul declinului producţiei). În para-lel, se înregistrează o reducere a pre -ţurilor în sectoarele care au fost pri -mele atinse de expansiunea monetarăşi care au intrat în declin. În dorinţade a evita acest proces, autorităţilemonetare apelează la o nouă şi maiputernică doză de expansiune mone-tară pentru a încuaja investiţiile şi areduce şomajul. Preţul plătit va fi decio accelerare permanentă a inflaţiei.Analiza monetară a Şcolii Austrieceevidenţiază impactul expansiunii mo -netare asupra preţurilor şi a structuriiproducţiei.

În general, Friedman şi alţi mone -tarişti se arata favorabili ratelor deschimb flexibile, în care văd o con -diţie a posibilităţii controlului interiorasupra inflaţiei. Din contră, Hayek esteun fervent apărator al sistemului deschimburi fixe, motivând faptul căguvernele ar fi constrânse a nu mailăsa masa monetară să crească exa -gerat pentru a servi interesul lor po -li tic pe termen scurt. O altă idee, sus-ţinută de Hayek şi economiştii aus-trieci, constă în renunţarea la contro -lul statului asupra băncilor centrale,cerându-se denaţionalizarea monedei.

Hayek este mai radical decât alţimonetarişti. Spre deosebire de Fried -man, adeptul unei decelerări progresi -ve a creşterii monetare, Hayek susţinecategoric că decelerarea trebuie săfie rapidă, şi nu progresivă sau lentă.Fenomenul este următorul: o decelera -re rapidă face să scadă brusc cere -rea, investiţiile şi să crească şomajulla cote foarte mari. Ea poate aveaşansa de a controla inflaţia, iar Hayekafirma că un guvern democratic poatesupravieţui la o rata a şomajului de20% timp de 6 luni. Dar, în general,guvernele nu riscă şi atunci ele prac-tică o decelerare lentă, progresivă alecărei efecte se produc treptat, întimp şi aceasta le permite să afişezerate de şomaj de 10% timp de maimulţi ani, evitându-se astfel un şocce ar putea periclita poziţiile lor poli -tice. Hayek însă este adversarul de -cla rat al acestei politici, arătând căsingura şansă de reuşită constă înaceea ca guvernele să-şi asume răs -punderea şi riscurile pe care le im -plică practicarea unei decelerări mone -tare rapide. (Brailean, 1998).

Teoria economică a lui Hayek sebazează, în acelaşi timp, pe concepţi-ile lui Wicksell şi pe cele ale lui Bohm-Bawerk. El recunoaşte că investiţia esteo deviere a producţiei, a cărei duratădepinde de preferinţa comunităţii. Astfel,ea este cea care determină rata deeconomisire ce susţine investiţia. Pre -zenţa monedei este de aşa natură în -cât poate să rupă echilibrul dintre con-sumatori şi producători. Într-adevăr, oinfuzie de monedă bulversează struc-

tura perturilor, în special cea a rateidobânzii care scade sub rata normală,ceea ce relanseaza investiţia sub ni -velul său de echilibru, determinat deeconomisire. În numeroase articole,el ia în considerare modificările surve -nite în economiile contemporane, înspecial dezvoltarea tensiunilor inflaţio-niste. Sindicatele reprezintă oamenin ţare serioasă pentru stabili-tatea preţurilor, deoarece în opinia luiHayek, ele provoacă o alocare sub-optimală a factorilor de producţie in -staurând legi, reglementări şi salariiminimale. Această poziţie îl duce lacriticarea teoriei lui Keynes, conformcăreia muncitorii şi sindicatele suntvictime ale iluziei monetare, în timpce toţi agenţii economici anticipeazădin ce în ce mai mult consecinţeleinflaţiei şi raţionează în termeni reali.

Friedrich von Hayek consacră omare a parte a operei sale comparăriimarilor sisteme economice (1944). Else opune regimurilor totalitare şi aratăcă în ele nu poate exista convergenţaîntre marile sisteme economice, de -oarece fiecare se dezvoltă de manierăautonomă, după propria sa logică. Înceea ce îl priveşte, manifestă clar opreferinţă pentru sistemul de tip lib-eral pe care ar trebui să se fondezeatât instituţiile, cât şi dreptul pe bazaeconomiei de piaţă. Opunându-se vio -lent modelului socialist, el exprimă,de asemenea, o puternică repulsie faţăde intervenţionismul statului în politi -ca economică. Orice combinaţie de in -tervenţionism etatist şi economie depiaţă nu va conduce decât la eşec. Ceamai cunoscută carte a sa este Dru -mul către servitute. De numele său estelegat termenul de catalaxie, o rede -finire a conceptului de ordine spon-tană a pieţei. Drumul către servitutea apărut în 1944 şi a reprezentat în -ceputul unei lungi perioade în careinteresul lui Hayek pentru analiza eco -nomică s-a combinat cu studiu asu -pra istoriei, asupra vieţii sociale.

Hayek este de părere că gândi-torii francezi care au pus bazele so -cialismului modern nu nutreau nici oîndoială că ideile lor ar putea fi puseîn practică de către un guvern dicta-

torial forte. Socialismul însemna pen-tru ei o reacţie împotriva liberalismu-lui Revoluţiei franceze, constituind oreorganizare deliberată a societăţii,după criterii ierarhice, şi prin impune-rea unei „puteri spirituale” coercitive.Fondatorii socialismului considerau li -bertatea de gândire drept rădăcina rău-lui din societatea secolului al XX-lea.

Socialismul a început să se aliezecu forţele libertăţii numai sub înrâu -rirea puternicelor curente democrati -ce care au precedat Revoluţia de la1848. I-a trebuit însă noului „socialismdemocratic” multă vreme pentru aatenua bănuielile trezite de anteceden-tele lui. Tocqueville este cel care a vă-zut cel mai clar faptul că democraţia,ca instituţie esenţialmente individual-istă, se află în conflict iremediabil cusocialismul: „Democraţia extinde sferalibertăţii individuale – a spus el în1848 –, socialismul o restrânge. În de -mocraţie fiecare om ajunge la întrea-ga sa valoare posibilă; socialismulface din fiecare om un simplu factoral acţiunii sale, un instrument, un nu -măr. Democraţia şi socialismul nu auîn comun decât un simplu nume: ega-litatea. Dar remarcaţi diferenţa: în vre -me ce democraţia tinde spre egalitateîn libertate, socialismul tinde spre ega-litate în mizerie şi servitute.“ (discurssusţinut în 1848 la o adunare con-stituantă pe problema dreptului lamuncă).

De asemenea, în viziunea lui Hayek,pentru a aduce cea mai plauzibilămotivaţie politică, dorul de libertate,socialismul a început să foloseascătot mai des promisiunea unei „noi li -bertăţi”. Instaurarea socialismului urmasă devină saltul din imperiul necesi -tăţii în imperiul libertăţii. Avea săaducă „libertatea economică” fără decare libertatea politică, deja câştigată,„nu ar avea valoare”. Noua libertatefăgăduită urma să constituie elibera -rea de sub imperiul necesităţii, scoa -terea de sub constrângerea împre-jurărilor care în mod inevitabil ne li -mitează tuturor aria opţiunii. Aceastaechivala, în realitate, cu dispariţia dis-crepanţelor frapante între ariile deopţiune ale diferiţilor indivizi. Astfel,

revendicarea unei libertăţi nu era decâtreluarea sub alt nume a cererii dedistribuire egală a avuţiilor.

Ademenirea unui număr tot maimare de liberali pe calea socialismu-lui se datorează tocmai acestei pro -misiuni: a unei mari libertăţi. Majori -tatea intelectualităţii a considerat so -cialismul ca un moştenitor al tradiţieiliberale, de aceea pentru aceşti inte -lectuali ideea că socialismul duce lapolul opus libertăţii, este de neconce -put. „Este uimitor cum acelaşi socia -lism, care nu numai că a fost apre-ciat de timpuriu drept cea mai mareameninţare pentru libertate, dar carea început chiar în mod făţiş ca o reac-ţie împotriva liberalismului Revoluţieifranceze, a dobândit o acceptare una-nimă sub steagul libertăţii”, spuneHayek în Drumul către servitute refe -rindu-se la marea utopie în care com -pară Drumul Libertăţii cu Marea Calespre Servitute.

Conjuctura actuală a determinat oschimbare politică majoră în MareaBritanie, unde după o perioadă lungăde timp, Conservatorii (împreună cuLiberalii) au preluat puterea. Aceaşisituaţie a avut loc şi acum 21 de ani,când Margareth Thatcher a câştigatalegerile într-o perioadă foarte dificilăşi datorită unor programe economicedure, având o sursă importantă deinspiraţie în Friedrich von Hayek, areuşit să imprime Marii Britanii otraiectorie care să o transforme într-una dintre cele mai mari puteri eco-nomice la începutul secolului XXI. Înurma cercetărilor realizate Hayek, s-auobţinut rezultate importante în rezol -varea unor probleme de politică eco-nomică, probleme cu care în acestmoment statele lumii se confruntădin nou. În condiţiile în care reţetakeynesistă este limitată la un termenscurt şi nu se poate aplica cu ace-laşi succes ca în 1929-1933, lucrudeterminat de creşterea puternică adatoriei suverane la nivel mondial,aplicarea unor măsurii de politica mo -netară, în condiţiile funcţionării liberea pieţelor, pare a fi soluţia pentruieşirea din actuala situaţie.

(va urma)

asistent univ. dr.Alin OPREANA, ULBS

Vedere din Viena

Fr. August von Hayek

ISTORIE ECONOMICĂVINERI 15 NOIEMBRIE 2013 7

urmare din pagina 1Lunga domnie de patruzeci şi opt

de ani a lui Carol I a redus decalajelede dezvoltare a tânărului regat faţăde puternicii săi vecini: „din punct devedere economic s-au făcut progreseuriaşe... mai toate căile ferate din ve -chiul regat datează de pe vremea re -gelui Carol. S-au construit şosele, auapărut uzine, a început exploatareapetrolului; am fost a doua ţară dinlume, după SUA, în privinţa industrieiextractive a petrolului.” (Neagu Djuva-ra, O scurtă istorie a românilor po -vestită celor tineri

Mica ţară era în plin elan de mo -dernizare, cu toate că încă existauprobleme majore care încă aşteptaurezolvare. Cea mai dificilă era, pro -babil, chestiunea agrară, având în ve -dere că peste 90% din populaţie seocupa şi trăia din agricultura. Răs coa -la din 1907 a fost o răbufnire a ma -sei tărăneşti care nu mai putea su -por ta asuprirea proprietarilor şi, maicu seamă, a arendaşilor.

La nivel european se creaseră dejadouă mari blocuri, încă înainte de în -ceperea marelui război: în centrul Eu -ropei, Austro-Ungaria şi Germania, for -mând „Puterile Centrale”,cea din ur -mă manifestând tendinţe de hegemo -nie în Europa de câţiva ani, la careaderă şi Bulgaria, Turcia şi, în vest,„Înţelegerea Cordială”, Antanta, forma -tă de Franţa şi Marea Britanie, la careva adera şi Rusia, iar, după doi anide neutralitate, şi România. Atentatulasupra prinţului moştenitor al tronuluiAustro-Ungariei, Franz Ferdinand de -clan şează prima conflagraţie mondia -lă, la 29 iulie 1914, prin atacul Impe -riului „cu picioare de lut” asupra Ser-biei. Primul război mondial a avut osemnificaţie deosebită pentru poporulromân, pentru cei care împărtăşau ace-laşi sentimente, dar mai ales, aceiaşilimbă şi care doreau să fie împreunădin Banat până la Nistru. După cumafirmă istoricul Neagu Djuvara ”ceeace-i uneşte pe toţi românii este fap-tul de a vorbi aceiaşi limbă... suntempoate singura ţară din Europa, înafară de micile ţări, al cărei senti-ment naţional este exclusiv întemeiatpe faptul că vorbim aceeaşi limbă „dela Nistru până la Tisa.” (Neagu Dju -vara, Op.cit., 2010).

România, deşi condusă de Carol I,

un principe german şi, astfel, filoger-man, nu a intrat în război alături dePuterile Centrale, ci şi-a păstrat, timpde doi ani, neutralitatea. Carol I a muritîn septembrie 1914, la tron succe -dându-i regele Ferdinand, nepotul defrate al răposatului rege. Regele Fer -dinand I, având-o alături pe reginaMaria decide ca, în august 1916 Ro -mânia să intre în război alături deAntantă, şi astfel, împotriva proprieisale ţări de naştere, fiindca interese-le poporului ROMÂN impuneau aceastăalternativă. Această decizie, alături demulte altele în care a primat interesulRomâniei i-a adus regelui Ferdinand Ial României o serie de apelative pre-cum „cel Leal”, „cel Mare”, „cel No -bil”, „Regele ţăranilor” şi altele.

Alături de un asemenea rege pu -tea sta doar o regină înzestrată, dea -semenea, cu multe calităţi. Regina Ma-ria, o prezenţă fermecătoare, era ne -poa ta de fiu a reginei Victoria a An -gliei şi nepoata de fiică a ţaruluiAlexandru II. Logodită de la 16 anicu principele moştenitor Ferdinand,ea i-a fost alături şi şi-a făcut simţităprezenţa la curte. Iată cum o carac-teriza un martor al adolescenţei sale,citat de Nicolae Iorga: ,,credea în regişi în misiunile lor, dar şi în drepturilelor. Nu era trufaşă, dar nici umilă, ciregală din rădăcina părului până latălpile picioarelor, imperioasă, aprinsă,activă, fetiţa plină de bucuria vieţii şide credinţa în rasa ei”. Missy, cum îispuneau apropiaţii a avut 6 copii: Ca -rol (viitorul Carol al II-lea), Elisabeta,Marioara, Nicolae, Ileana şi Mircea.

În domeniile ce ţin de sensibiliteaşi atenţia unei femei, regina Maria s-aimplicat în reamenajarea castelelor Branşi Peleş, a construit, la Balcik, (încor -porat prin preluarea Cadrilaterului, în1913, României) minunatul „Cuib liniş -tit”, care pare să iasă în Marea Nea -gră, cu grădini nesfârşite, împânzitde plante şi flori exotice aduse dintoată lumea. În acest cadru, Grădinalui Allah se învecinează cu GrădinaGhetsimani, situată nu departe de Gră-dina Curtea englezească, lângă CapelaStella Maris. O vizită la palatul re -ginei Maria de la Balcic copleşeşte şiastăzi, dând naştere unor sentimentede umilinţă în faţa frumuseţii createde natură şi de om... Dragostea pen-tru frumos a reginei Maria, care fostmembră a Academiei de Belle Artedin Paris, reiese din pânzele sale, mo-tivele predilecte fiind florile şi peisajele

naturale, din schiţele realizate, dar şidin scrierile ei, dintre care amintim:“Ţara mea”, “Visătorul de vise”, “O le-gendă de la muntele Athos”, “Po -vestea unei domniţe neascultatoare”,“Gânduri şi icoane din vremea răz -boiului”, “Dor nestins”, “Povestea uneiinimi”, “Regine încoronate”, “Păsări fan-tastice pe albastrul cerului”, “Glasulde pe munte”, “Măşti”, “Povestea vieţiimele”. „Odată eram pentru acest po -por o străină: acum sunt una dintreei, şi, pentru că vin de atât de de -parte, am fost mai mult în stare să-ivăd cu însuşirle lor bune şi cu neajun -surile lor. Ţara lor e o ţară rodnică,o ţară de întinse şesuri, de grâu în -vălurat, de codri adânci, de stâncoşimunţi, de râuri care în primăvară vu -i esc de ape spumegate şi care varanu sunt decât leneşe şuviţi de apăpierdute între pieţe. O ţară unde ţă -ranii muncesc supt un soare carearde, o ţară neatinsă de murdăria fa -bricelor, o ţară de extreme, undeiernile sunt de ghiaţă şi verile ard caîn cuptor(...) La început era o ţarăstrăină. Drumurile ei prea prăfoase,prea fără de capăt şesurilor ei. A tre-buit să mă învăţ a-i vedea frumuse -ţile şi a-i simţi nevoile cu inima mea.”(Ţara mea, 1916)

Sensibilitatea nu s-a oprit doar laartă şi frumos, deşi aceasta dă naş -tere unui nou stil în artă, stilul regina

Maria. Vitalitatea sa creativă a fostpusă şi în slujba politicii ţării, fiind ocolaboratoare de nădejde a regelui Fer -dinand. Ea a luat parte la marile cum -păne şi provocări care au marcat des -tinul devenirii noastre: neutralitatea Ro-mâniei, alianţa cu Antanta, intrarea înrăzboi, luptele de pe câmpurile Moldo -vei, actul Marii uniri. A fost deaseme -nea un veritabil ambasador al cauzeiRomâniei peste hotare. A întreprinsnumeroase vizite la casele regale dinEuropa, ajungând chiar în Statele Uni -te ale Americii, în 1926, unde a avutparte de o primire grandioasă. CasaRegală din România o descrie: „Inte -li gentă, de o extraordinară frumuseţe,plină de curaj şi de determinare, Re -gina Maria a fost cel mai eficaceambasador al României, în timpul şidupă Primul Război Mondial. Rămânelegendară vizita Sa în Statele Unite aleAmericii, în octombrie-decembrie 1926,când a fost întâmpinată peste tot deoficialităţi şi de mulţimi entuziaste.”

Mai mult chiar, în timpul pribegieiţării în Moldova, regina Maria a fostprezentă pe câmpul de luptă, infirmie -ră dedicată să aducă puţină alinarerăniţilor. „Dintr-o foarte îndepărtată ţarăam venit eu! Dar am ştiut cum să-iiubesc şi să-i înţeleg pe ostaşi. Erammândră să călăresc în fruntea lor;parcă aveam o convingere puternicăîn inima mea că aş fi în stare să-iconduc la datorie, că le-aş puteainsufla curaj, ambiţie..” În timpul Pri -mului Război Mondial, a fost o pre -zenţă activă pe front, încurajând răni -ţii şi soldaţii, care au sfârşit prin ao numi „Mamă Regină”. ,,Mama răni -ţilor” impresiona prin energia inepui -zabilă şi cutezanţa dovedită mai alesîn spitalele moldovene, înţesate debolnavi de tifos exantematic. Va facereferire la această perioadă în Me -moriile sale: ,,multe zile am rămas înmijlocul soldaţilor mei şi Dumnezeumi-a îngăduit să pot fi de vreun aju-tor; zile de straşnică trudă, zile deintuneric, când ce vedeam erau lu -cruri pe care niciodată nu voi maiputea să le uit”.

Activitatea reginei Maria pe câm-pul de lucru are implicaţii mai adân-ci asupra modernizării societăţii. Con-form Statutului Crucii Roşii, adoptatîn 1876, femeile nu ar fi putut faceparte din conducerea Societăţii. Deaceea, în 1906, se înfiinţează o adoua formaţiune – Societatea de Cru -ce Roşie a Doamnelor Române – careva fuziona cu cea dintâi în 1915, sub

patronajul Reginei: “Crucea Roşie, nă -dejdea tuturor în timp de pace, ca şiîn război, nu trebuie să piară. Cu toţii,de la mic la mare, să o sprijinim cuevlavie, cu însufleţire, cu nesfârşitădragoste”.

O personalitate complexă, o apa -riţie carismatică, regina Maria a ajunssă întruchipeze ţara. „România are chi-pul Reginei Maria” spuneau contem-poranii săi, ca un compliment abso-lut adus unei „străine”, care a reuşisă intre în sufletul poporului adoptiv.Cu siguranţă că nu a fost perfectă,cunoscute fiind aventurile amoroaseşi ingerinţa în anumite probleme po -litice. Cu toate acestea ea a fost iu -bită de poporul român, şi pe care l-aiubit, la rându-i. Testamentul pe carel-a întocmit cu cinci ani înainte de apleca din lume, la 29 iunie 1933, stădovadă a acestui fapt: "Ţării mele şiPoporului meu, Când veţi ceti acesteslove, Poporul meu, eu voi fi trecutpragul Tăcerii veşnice, care rămânepentru noi o mare taină. Şi totuşi, dinmarea dragoste ce ţi-am purtat-o, aşdori ca vocea mea să te mai ajungăîncă o dată, chiar de dincolo de liniş -tea mormântului. Abia implinisem 17ani când am venit la tine; eram tâ -nără şi neştiutoare, însă foarte mân-dră de ţara mea de baştină, şi amîmbraţişat o noua naţionalitate, m-amstrăduit să devin o bună Româncă.La început n-a fost uşor. (...) Am de -venit a voastră prin bucurie şi prindurere. (...) Poate de mine vă veţiaminti deoarece v-am iubit cu toatăputerea inimei mele şi dragostea meaa fost puternică, plină de avânt: maitârziu a devenit răbdătoare, foarte răb-dătoare. (...)

Eu am ajuns la capătul drumuluimeu. Dar înainte de a tăcea pentruveşnicie vreau să-mi ridic, pentruultima dată, mâinile pentru o binecu-vantare. Te binecuvantez, iubită Româ-nie, ţara bucuriilor şi durerilor mele,frumoasă ţară, care ai trăit în inimamea şi ale cărei cărări le-am cunos-cut toate. Frumoasă ţară pe care amvăzut-o întregită, a cărei soarta mi-afost îngăduit să o văd împlinită. Fiitu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şiplină de cinste, să stai veşnic falnicăprintre naţiuni, să fii cinstită, iubităşi pricepută. (...) Şi acum vă zic ră -mas bun pe veci: de acum înainte nuvă voi putea trimite nici un semn: darmai presus de toate aminteste-ţi, Po -porul meu, că te-am iubit şi că tebinecuvantez cu ultima mea suflare".

dr. Lia - Alexandra BALTADOR,ULBS

Regina Maria a României – „mai mult decât ofemeie, mai mult decât o regin@..”

Regina Maria în mijlocul răniţilor.

Castelul de la Balcic

%NTRE FEMINISM {I FEMINITATE VINERI 15 NOIEMBRIE 20138

c my b

c my b

c my b

c my b

Articolele ap@rute în revist@ exprim@punctele de vedere ale autorilor, care pot fi

diferite de cele ale redac]iei.

Colegiul de redac]ie

Redactor }ef coordonator:

DAN POPESCUDAN POPESCU

EUGEN IORD~NESCUIORD~NESCU

NICOLAE E{ANUE{ANU

dr. Alin OPREANA,OPREANA,secretar general de redac]ie

editorGRUPUL DE PRES~

CONTINENT

CAMERA DE COMER[,

INDUSTRIE {I AGRICULTUR~

A JUDE[ULUI SIBIUNOBLESSE SRL

ISSN 1841-0707 Tel. 0269/21.81.33, fax. 0269/21.01.02,

e-mail rondul@rdslink.ro

Apariţii editoriale

urmare din pagina 1Dorea să se închi ne lemnului Sfin-

tei Cruci pe care a fost răs tig nit Mân -tuitorul Isus. Pe drum, conform nă -ra vului, a sedus mai mulţi bărbaţi, lafel, în Ie rusalim. În ziua de 14 septem -brie, Ziua Înălţării Sfintei Cruci, s-aalăturat grupului ce s-a îndreptat spreBiserica Sfântului Mormânt, unde eraexpusă relicva Crucii.

A vrut să intre, dar o forţă nevă -zută a oprit-o. A plâns, s-a căit, s-a ru -gat Maicii Domnului iar în dimineaţaurmătoare a putut intra, s-a rugat cusmerenie, în genunchi, în faţa SfinteiCruci. La ieşire, s-a hotărât să pără -sească lumea plină de tentaţii, şi-aluat ca merinde 3 pâini uscate, a tre-cut Iordanul şi a plecat în pustiu,unde a trăit, 47 de ani, în post şi ru -găciune. Forţa de învingere a ispi -telor datorată credinţei a făcut-o să

se înalţe de un cot deasupra pămân-tului când se ruga şi să treacă pedeasupra râului Iordan în care fusesebotezat Iisus. În pustiu a întâlnit-o mo-nahul Zosima, duhovnicul ei, care aascultat-o, a spovedit-o, a împărtăşit-o,după care a murit, în anul 431, învremea împăratului Teodosiu cel Tâ -năr, la 76 de ani. Avva Zosima a în -mormântat-o în pustiu, ajutat de un leu.

Într-o altă versiune, Maria zisă Egip-teanca ar fi fost o călugăriţă fecioarăla Biserica Sfântului Mormânt. Aici arfi păcătuit cu un monah, s-a căit, s-arugat ca un coş cu merinde să-i ajun-gă toată viaţa şi a plecat în pustiu. Aiciau întâlnit-o pustnicii, era goală, aco -pe rită de părul crescut, într-o peşteră.

Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusa-limului, relatează despre monahul Zo -sima care trăia într-o mânăstire dinPalestina, că a plecat în pustiu să sedesăvârşească în credinţă şi în în -durarea lipsurilor. Într-o zi, a zărit o

umbră de om, credea că este o fiinţădiavolească. Era o femeie goală, des -cărnată care, în starea de rugăciune,părea că stă deasupra pământului.Femeia, era Maria Egipteanca, i s-adestăinuit, i-a dezvăluit fapte din via -ţa ei lumească. I-a povestit monahu-lui cum s-a hotărât să se alăture gru-pului de pelerini ce mergea la Ieru -salim, cum a vrut să intre în BisericaSfântului Mormânt şi nu a putut, cumo voce i-a şoptit să-şi ia câteva me -rinde şi să meargă să se pocăiascăîn pustiu. După ce şi-a terminat me -rindele, s-a hrănit cu ierburile deşer-tului, s-a adăpostit în grote, s-a aco -perit cu Cuvântul Domnului, în nădej -dea mântuirii. I-a cerut monahului s-oîmpărtăşească, el a zărit-o ca plutinddeasupra apelor. A găsit-o moartă, aîngropat-o şi a plâns-o alături de leulcare-l ajutase s-o îngroape. De atunci,Zosima a pomenit-o în rugăciunile lui.

PELAGHIA

PELAGHIA este o cunoscută ac -triţă din Antiochia şi se numea Mar -gareta. Trăia în lumea colorată şi imo-rală a artiştilor ambulanţi – dansa -tori, cântăreţi, mimi, jongleuri. Era ofemeie frumoasă, seducătoare, excen-trică, se îmbrăca şi se purta provoca -

tor, atrăgea şi menţinea atenţia celorce o priveau şi o admirau. Odată, atrecut, pe lângă trupa ei, un grup deprelaţi. Toţi au întors faţa de la gru -pul de mimi şi de jongleuri în carese afla Pelaghia pe un asin, provoca -tor îmbrăcată şi acoperită cu bijuterii.Doar episcopul Nonnus a privit-o ad -mirativ, spunând: „Nu v-a desfătat fru-museţea ei? Pe mine unul m-a des-fătat”. S-a rugat mult episcopul pen-tru că nu a rezistat ispitei de a privi ofemeie desfrânată. I-a mărturisit dia co -nului Iacob că a visat o porumbiţă ces-a apropiat de altar; era murdară, s-acurăţat în cristelniţă şi s-a înălţat la cer.

Tânăra artistă, măgulită, a mers înBiserica în care a predicat episcopul,a fost impresionată de predică, s-a căitpentru că a fost o podoabă a diavo -lului, ducând o viaţă desfrânată, i-ace rut s-o boteze, luându-şi numele Pe -laghia, şi, cerându-i haine bărbăteşti,a plecat în pustiu să se purifice, să semântuiască. Înainte de a pleca, i-a lă-sat episcopului Nonnus toată averea,toate bijuteriile pentru ca banii obţinuţisă fie împărţiţi săracilor. Pelaghia atrăit în pustiu cu identitate masculină,ca pustnicul PELAGIUS. Când un sub-al tern, diaconul Iacob, a plecat înPalestina, episcopul Nonnus i-a cerutsă-l caute pe pustnicul Pelagius. Acesta

murise în austeritatea pustiului şi cei-lalţi monahi, când i-au uns trupul, auaflat că pustnicul Pelagius era fe -meie. Se întâmpla în anul 457.

THAISIA

THAISIA este o tânără prostituatăfrumoasă, bogată, vestită pentru per-formanţa de a fi avut mulţi amanţi pecare i-a ruinat. Preluase acest năravde la mama ei care a dus o viaţă des -frânată, în păcat. Revoltat şi încreză-tor în puterea lui de convingere, preo -tul Pafnutie, îmbrăcat în haine lumeşti,s-a dus la ea, cu bani ca orice client.Şi-a dat seama că ea crede în Dum -ne zeu, i-a ţinut o predică, avertizând-ode judecata lui Dumnezeu. Convinsă şiimpresionată, Thaisia şi-a ars averileşi l-a urmat pe Avva Pafnutie în pustiu,a rămas într-o mânăstire de maici, aacceptat să trăiască într-o chilie zidi -tă, fără nicio deschizătură, rugându-sepentru iertare şi pentru mântuire. Treiani mai târziu, Pafnutie a vizitat-o, ce -rându-i să renunţe la modul dur deviaţă, să părăsească chilia zidită. Ea arefuzat, plângându-şi păcatele, iar după15 zile a murit. Scriitorul francez, Ana-tole France, impresionat de destinulacesteia, a scris un microroman, „Thaisia”.

(va urma)

prof. univ. dr. Elena MACAVEI

Erotismul interesat }i reu}ita social@ (III) - Desfr$nate poc@ite

Maria Egipteanca

ThaisiaPelaghia Pelaghia

24 noiembrie 1859. Apare lucrarea “Despre origineaspeciilor” a lui Charles Darwin, lucrare ce afirmă

evoluţia biologică a omului şi relevă selecţia naturală ca un motor al acestei evoluţii...