Ministerul Educaţiei şi TineretuluiUniversitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării

Raport

Teoria „ Spirala Tăcerii”

Chişinău 2009

Introducere

Spirala tăcerii. Această paradigmă este foarte cunoscută şi aplicată în acelaşi timp.

Poate că nici nu realizăm când, cum, în ce mod este pusă în practică această

spirală. De ce? Pentru că trăim într-un mediu în care discuţiile contradictorii dintre

doi sau mai mulţi comunicatori, opiniile dominante ce au loc în urma acestor

discuţii sunt la o cotă maximă. Spirala tăcerii este un subiect pe care poţi să-l

abordezi din mai multe perspective şi de ce nu este o temă interesantă pentru a face

o analiză mai profundă, descoperind lucruri utile şi în acelaşi timp interesante.

Motivul ar fi că tema dată este una actuală şi care se adaptează foarte bine

timpurilor noastre.

Această teorie are ca punct de plecare faptul opiniile, fie ele dominate sau fie ele

mai puţin dominate. Atunci când o persoană se află în minoritate din cauza opiniei

pe care o reprezintă şi care nu este susţinută de media, apare momentul în care el se

simte neînţeles, neimportant din acest motiv va renunţa la expunerea gândurilor

sale din cauza consecinţelor ce vor urma. Mass-media are totuşi o influenţă aparte

asupra opinie publice. Din acest motiv spirala tăcerii se pronunţă tot mai bine.

Izolarea este una din mulţimile de consecinţe, în urma realizării spiralei tăcerii.

Spirala tăcerii se aplică foarte bine şi în mediul on-line. Spre exemplu:

Grupul de indivizi care adoptă o idee sau o opinie identică cu cei care susţin

contrariul, atunci ei se convertesc automat la majoritatea. Următoare întrebare este

de ce? Răspunsul nu întârzie să apară, pentru că teama de a nu ţine pasul cu

majoritatea, înseamnă izolare socială. Chiar dacă această izolare se aplică şi în

mediul on-line.

2

Teorii, definiţii despre „spirala tăcerii”

Cea care apus baza acestei teorii şi care a fost iniţiatoare ei a fost sociologul

german Elisabeth Noelle-Neuman. Cercetătoarea este directorul Institutului de

Demoscopie din Allensbach, autoarea unui studiu în care formulează şi „despică”

teoria în mai multe idee, ca până la urmă sa fie clar cum se manifestă spirala

tăcerii. Este vorba de „Spiral of Silence; a theory of Public Opinion” ( 1974)

Dacă ar fi să dau o definiţie proprie a ce înseamnă spirala tăcerii aş spune doar atît.

Spirala tăcerii reprezintă mediul în care se accentuează diferenţierea dintre opinii

ce sunt susţinute de către media care se mai numesc opinii dominante şi opinii care

nu sunt susţinute de media, astfel aceste opinii rămîn „închise” şi izolate.

Paradigma spirala tăcerii explică cum se manifestă ea, în ce mod şi ce factori

implică nemijlocit în realizarea ei. Ca o ipoteză ce a stat la formarea paradigmei

este că opinia publică este concepută pe baza observării şi evaluării de către

indivizi a mediului lor social, respectiv asupra modului în care se încearcă gruparea

opiniilor în opinie majoritară şi opinie minoritară. Conform ipotezei date putem şi

chiar avem dreptul să concluzionăm că cea mai mare parte a oamenilor se tem de

izolare, atunci când îşi exprimă opinia. Şi poate anume din acest motiv atunci când

o fac, o fac cu un moment de ezitare sau de reţinere în ceea ce priveşte siguranţa

opiniei date. Aceşti indivizi se identifică cu opiniile altora sau încearcă să se alieze

altor opinii, mai exact cu cele ale majorităţii. De aici reiese şi o concluzie destul de

importantă pentru individ. Faptul că atunci când oamenii îşi dau seama de riscul

care apare în momentul când ideile lor sunt total opuse celor cu ideile dominante,

vor fi mai puţin înclinaţi să-şi afirme ideile, astfel apare mecanismul „spirala

tăcerii”. Teama de a fi izolat, respins este o traumă mai mult sau mai puţin

psihologică pentru orice individ. Când se vorbeşte de izolare imediat acest cuvânt

se asociază cu îndoiala oamenilor în ceea ce priveşte capacitatea lor de a percepe

unele evenimente cu care se confruntă zi de zi, în acest fel se conturează mai mult

ca până acum mecanismul izolării, tăcerii şi mai nou a declinului. Cu toţii am

întâlnit nu o dată oameni care constatând că opinia lor nu este susţinută de

comunicatori, se refugiază în spaţiul privat, izolându-se în tăcere.

3

Un astfel de exemplu ar fi seminarul la care am participat week-endul trecut. A

fost un seminar la care s-a discutat teme generale de interes politic şi nu numai. La

acest seminar au participat tineri interesanţi de la diferite instituţii publice sau

private din Republica Moldova şi bineînţeles tinerii erau cu ideii, concepţii, viziuni

diferite. Discuţiile contradictorii, teme interesante, viziuni, toate au fost abordate

diferit de către tineri iar interesul lor bineînţeles a fost unul sporit. Totuşi apariţia

fenomenului „spirala tăcerii” nu s-a lăsat întârziat. Pentru că oricât de straniu nu ar

părea trening-urile, conferinţele, cercurile sunt doar cîteva locuri unde se formează

spirala tăcerii. Pentru că este imposibil să se evite diferenţierea dintre opinii

dominante şi opinii mai puţin dominante. Am fost martoră la accentuarea opiniilor

dominante şi celor care rămâneau în umbră din cauza respingerii lor. Chiar dacă

discuţia de la seminar era una nevinovată, mai mult bazindu-se pe acumularea unor

cunoştinţe, totuşi cei care susţineau o idee dominantă şi mai ales dacă era susţinută

de media se simţeau mult mai siguri pe sine şi aveau la bază mult mai multe

argumente justificate privind dominanţa opiniei decât ceilalţi. Cei care nu erau de

acord cu opinia dată (dominantă) erau nevoiţi să se retragă din discuţie, păstrând

tăcerea şi astfel dând dovadă de nesiguranţă şi de teamă de a fi respinşi de colegii

săi, pe motiv că opinia pe care o susţineau nu era suficientă credibilă în faţa

celorlalţi. Această atmosferă se continuase chiar şi după finisarea acestei dezbateri.

Era nevoie de timp pentru a se adapta şi a accepta ideea că fiecare individ are

dreptul de a se expune aşa cum crede că e bine să o facă. Exemplu pe care l-am dat

este unul dintre mulţimile de exemple ce le putem trăi noi sau a le întâlni la colegii

noştri. După acest exemplu este necesar să menţionez că cercetătoarea E.N.

Neuman, afirmă că spirala tăcerii susţine procesul în care oamenii niciodată nu îşi

va schimba opiniile, ideile proprii sub influenţa definiţiei date de spaţiul public de

către media, ei doar îşi vor masca opiniile în tăcere.1 Influenţa ce are loc asupra

opiniilor oamenilor nu se exercită de obicei, pentru că el nu-şi va schimba opinia

niciodată. Mai mult sau mai puţin influenţa îşi pune amprenta pe conştiinţa de a fi

reprezentat sau nu în opinia publică.

1 Neuman, Elisabeth-Noelle, The Spiral of Silance. Public Opinion, Our Social Skin. The University of Chicago Press. Chicago. 1984

4

Spirala tăcerii abordează interacţiunea dintre opinia publică şi mass-media, fără a

se interesa de ce conţine cu adevarat mesajele propriu-zis.

Interacţiunea dintre spirala tăcerii şi mass-media

Neuman priveşte această interacţiunea ca pe un punct forte în formarea opiniei

publice. Spiritul observaţiei este de o manieră aparte, mai ales atunci cînd trebuie

să percepem mediul pe care ni-l prezintă mass-media aşa cum este el, sau cel puţin

aşa cum ne este prezentat. La începutul lucrării menţionasem că mass-media are

forţă de neconceput atunci când este vorba despre influenţa ei asupra opiniei

publice. Mass-media este centrul punctului de unde indivizii, oamenii dobândesc

informaţii despre anturajul, mediul în care fac parte. Astăzi, tot mai mulţi oamenii

sunt dependenţi de mass-media. Şi este greu să nu fie aşa, deoarece puterea pe care

o are mass-media asupra societăţii este destul de pronunţată. Mass-media este

mijlocul de informare pentru intreaga societate, indiferent de ce mesaje

promovează. Fie el un mesaj pe care îl susţinem sau fie un mesaj pe care îl

ignorăm, mass-media va continua să deţină o influenţa hotărîtoare pentru indivizi.

Din acestă cauză individul va manifesta o reacţie la cum este presată opinia publică

din momentul în care opinia sau ideea este făcută public, mai ales prin intermediul

comunicatorilor. Cea mai folosită cale de a face o opinie dominantă este nimeni

alta decât mass-media.2 Tot mass-media este aceea care acreditează opiniile în

opinii majoritare şi în opinii minoritare. Acele opinii care sunt susţinute de mass-

media, care sunt dominante şi majoritare devin din ce în ce tot mai puternice. Pe

când cele care sunt mai puţin dominante, care sunt catalogate ca minoritate vor

vorbi tot mai puţin până ce opinia îşi va accentua declinul. Oamenii deasemenea

fac o evaluare a mediului social din care fac parte, ei analizează distribuţia în

favoarea unor puncte de vedere sau împotriva acestora. După divizarea acestor

puncte de vedere, un astfel de comportament devine unul obişnuit cel puţin dacă

2 Drăgan, Ioan, Paradigme ale comunicării de masă. Casa de Editură şi presă „SANSA”. S.R.L.

Bucureşti 1996

5

vorbim de situaţia de instabilitate şi de unele schimbări rapide care au loc in viaţa

publică. Unele cercetări arată că premiza unui mesaj este că informaţia ce o

prezintă mass-media duce la schimbarea opiniei publice sau cel puţin la

consolidarea acesteia. Cu toate acestea efectele mass-media asupra opiniei publice

reprezintă o realitate mai complexă care poate fi studiată din mai multe aspecte.

Cercetătorul Toqueville afirma că „oamenii se tem mai mult de izolare decât de

eroare” ceea ce echivalează cu spirala tăcerii. Oamenilor nu le este atît de frică să

facă unele erori cât să fie izolaţi de restul societăţii. Într-un studiu de al său,

Toqueville studiază declinul bisericii franceze la jumătatea secolului al XVIII-lea

şi modul în care dispreţul pentru care învăţăturile bisericii devenise o adevărată

modă printre francezi. El vorbeşte despre faptul că oamenii care mai aveau încă

respectul faţă de învăţăturile date de biserică, începuse a prinde o teamă din faptul

că sunt singurii care mai trăiesc cu această atitudine şi că frica de izolare era mai

mare decât eroarea, astfel ei declarau că susţin majoritatea. Anume în acest fel ceea

ce era opinia unei minorităţi a naţiunii franceze începuse să fie considerată voinţa

tuturor, astfel opinia dată părea irezistibilă. Astăzi trăim într-o lume în care media

este un fel de „dictator” al opiniei publice. Teama de izolare creşte odată cu

dimensiunea sferei publice şi televiziunea reprezintă această sferă. Televiziunea

mereu a avut un impact mai mare asupra publicului, asta datorită mesajului şi a

imaginei. Ameninţarea şi teama de izolare decid asupra disponibilităţii de a vorbi

şi de a tăcea. Oamenii au încetat să fie consideraţi că pot combina propria lor

percepţie cu cea oferită de mass-media. Din acest motiv ei ajung să adopte de cele

mai multe ori la nivel de subconştient viziunea unei opinii promovate de media şi

în virtutea căruia acţionează. De regulă mass-media acţionează asupra oamenilor

fără a fi conştientă de acest fapt, iar efectele ei sunt cumulative şi pot fi descoperite

doar pe termen lung. Cum s-ar produce influenţa mass-media la nivel de

inconştient asupra oamenilor? Răspunsul este simplu. Imediat oamenii după ce

asimilează mesajul oferit de media, trec la procesul de filtrare a informaţiei, de

prelucrare a ei chiar şi de interpretare pentru că până la urmă fiecare individ în

parte primeşte informaţia aşa cum o percepe. Astfel mesajul capătă forma pe care

6

o dă individul. Cercetătoarea E.N. Neuman sesizează faptul că influenţa mass-

media nu este una directă sau de scurtă durată ci mai degrabă una perfidă, indirectă

care formează intr-un mod anume cu privire la ce este important şi legitim şi

acceptabil într-o societate. Această cercetătoare acordă un rol important

mijloacelor de comunicare în masă pentru procesul de formare a spiralei tăcerii. Ea

menţionează că încă nu a descoperit o spirală a tăcerii care să acţioneze într-o altă

direcţie decât în a cea în care mediul de informare este dominant. Dacă e să mă

pronunţ la afirmaţiile cercetătoarei E.N. Neuman, atunci aş putea să zic că spirala

tăcerii predomină mai mult atunci când este vorba de informarea societăţii, sau de

felul în care mass-media influenţează opinia publică. Pentru că presa în general

este elementul hotărâtor în relaţia cu opinia publică, cu societatea, de aceea spirala

tăcerii este întâlnită anume în acest domeniu.

Walter Lipaman este unul din cercetătorii care reuşea să atragă atenţia asupra

evenimentelor, asupra faptelor ce aveau loc în spaţiul social. El afirmă că

„stereotipurile în centrul codurilor noastre determină ce fapte putem vedea şi

respectiv în ce lumină le vom vedea.” Din acest motiv politica de ştiri a unui ziar

va tinde mereu să sprijine politica editorială a ziarului respectiv. Spre exemplu de

ce un capitalist vede în propriu toate fenomenele, sau evenimentele ale naturii

umane şi un socialist le vede cu totul în alte aspecte. În paralel considerându-se

unul pe celălalt demn de dispreţ. Acest lucru nu este decât o diferenţă de percepţie

care este impusă de stereotipurile capitaliste şi cele socialiste. Stereotipurile sunt

intensificate de către procesul de creare şi răspândire a opiniei publice care sunt

utilizate în conversaţii curente. Stereotipul indiferent cum e el fie pozitiv sau

negativ este atât de concis şi lipsit de ambiguitate încât îi permite oricui să-şi dea

seama când poate să vorbească şi când trebuie să păstreze tăcerea. De aceea,

stereotipurile sunt indispensabile pentru a pune în mişcare procesele de conformare

la ceea ce este acceptat. Există o mulţime de tipuri de alternative care implică

nemijlocit fenomenul spirala tăcerii. Insă voi enumăra doar câteva din ele, care

după părerea sunt cele mai relevante.

7

Ca primă alternativa care este şi cea mai frecventă în mecanismul psio-sociologic

constă în a fi de acord sau în a susţine punctul de vedere dominant. Această

atitudine susţine încrederea în sine a individului şi totodată îi permite să se exprime

fără riscul de a fi izolat în faţa celor care expun puncte de vedere diferite. Care de

altfel este cea mai importantă. Să laşi complexele, inhibiţiile şi nesiguranţa într-o

parte şi să te exprimi liber, să susţii ideea ce o ai, este de altfel cel mai important.

Cea de-a doua alternativă este cea în care indivizii consideră că opiniile lor pierd

teren. În acest caz individul devine mai inhibat, mai puţin sigur pe sine afectând

expunerea opiniei în public. Bineînţeles va fi mai rezervat şi nu-şi va da frâu liber

unei expuneri diferite de ceilalţi. Cea de a treia alternativă şi totodată ultima

grupează proporţiile restrânse de indivizi care rămân hotărâţi în convingerile lor,

indiferent de situaţia minoritară în care se află înfruntând riscul izolării. Efectele

proceselor simbolice capătă diverse forme de manifestare, printre acestea se

numără şi două efecte care sunt cele mai importante:

Opinia care este susţinută frecvent, se va afirma întotdeauna mai riguros

şi mai cu multă siguranţă.

Opinia care este mai slabă decât cea dominată se va restrânge tot mai

mult.

Efectele acestor procese formează de fapt spirala tăcerii. Revenind din nou la

faptul că implementarea acestei teorii nu ţine seama de percepţia oamenilor faţă de

consecinţe sau ce consecinţe lasă această spirala din moment ce s-a realizat. Ea are

loc, indiferent pe cine afectează şi pe cine nu afectează teoria dată. O analiză

propriu-zisă vizavi de mass-media şi spirala tăcerii propune cercetătoarea de

origine germană E.N. Neuman. Ea propune două aspecte şi anume:

Este vorba de privilegiul jurnaliştilor sau a unor instituţii media care aduc o temă,

un subiect, o idee interesantă sau chiar o persoană cu credibilitate în centrul

atenţiei publice. Acesta este un motiv pentru care captarea atenţiei publicului

devine din ce în ce mai uşor de realizat. Mass-media influenţează percepţia

individului cu privire la ceea ce poate fi spus sau făcut fără ca individul să fie

8

expus pericolului de izolare este cel de-al doilea aspect.3 Ea îndeplineşte şi funcţia

de articulare, în urma căreia punctele de vedere a indivizilor care nu sunt

reprezentate drept opinii dominante sunt de fapt opinii mute. În momentul în care

mass-media îndeplineşte funcţia de articulare, ea formează şi impresiile cu privire

la opiniile dominante, la opiniile care câştigă teren şi nu în ultimul rând formează

impresiile cu privire şi la opiniile care pot fi exprimate în public. Un cercetător cu

renume care şi-a adus aportul în capacitatea sa de a atrage atenţia asupra

evenimentelor este Niklas Luhman. Potrivit acestuia media creează pseudo-crize,

pseudo-evenimente pentru a scoate la suprafaţă o temă sau alta. Temele de regulă

se creează aşa cum se creează şi un model nou de îmbrăcăminte. După ce modelul

respectiv este cunoscut, purtat de toată lumea este considerat deja învechit, iar cei

care îl poartă sunt consideraţi demodaţi. Formulele potrivite pe care le utilizează

Luhman nu sunt utilizate pentru a arăta în mod clar ce este bun sau ce este rău ci

pentru a arăta ceea ce merită de discutat, de negociat.

Opinia publică pentru Luhman îşi îndeplineşte funcţiile în momentul în care o

anumită problemă îşi face apariţia în câmpul atenţiei publice4. Procesul de formare

a opinie publice legiferează în ce direcţie să se îndrepte opinia publică şi pentru cât

timp. Pentru perioadele scurte de timp, atenţia publică se îndreaptă către

problemele ce par presante, în această perioadă de timp trebuie de găsit soluţii

pentru aceste probleme, deoarece există riscul de a se instala fenomenul de

diminuare a atenţiei. În plus autorul atrage atenţia asupra faptului că mass-media

preia din ce în ce mai multe prerogative în ceea ce priveşte selectarea temelor de

interes public. Spre exemplu în cazul în care se vorbeşte despre o problemă

presantă şi media nu prezintă decât o singură opinie se ajunge la moralitate

publică. Ea este datoare, este obligată să prezinte ambele opinii fie ele pro sau

contra. În felul acesta opinia publică asimilează ambele opinii ca la final să-şi

aleagă opinia ce îi reprezintă. De fapt opinia publică are dreptul să interpreteze, să

concluzioneze ideile prezentate de media. O concluzie finală este că nu contează

din ce grup fac parte indivizii, sau ce iedei promovează, sau ce tip de presă

3 Stanton, Nicki – Comunicarea. Ed Societatea de Ştiinţă şi Tehnică, 19954 Panişoara Ion-Ovidiu Comunicare eficientă. ed a 3-a. Iaşi. Polirom 2008

9

răsfoieşte, sau ce televiziune vizionează indiferent de situaţie trebuie să depăşească

inhibiţiile şi să poată să se elibereze şi să-şi expună propria opinie fără rezerve.

Mai puţin contează dacă ideea ce o afirmi e una pozitivă sau negativă, contează

mai mult ce argumente aduci în susţinerea ei, cât de hotărât eşti să prezinţi o idee

sau alta în faţa publicului, a opiniei publice.

Bibliografie:

10

1. Dobrescu, Paul, Mass-media şi societatea. Editura SNSPA, Bucureşti 2001.

2. Drăgan, Ioan, Paradigme ale comunicării de masă. Casa de Editură şi presă

„SANSA”. S.R.L. Bucureşti 1996

3. Craia, Sultana. Introducere în teoria comunicării, Editura, Fundaţia

România de mâine, Bucureşti 2005

4. Neuman, Elisabeth-Noelle, The Spiral of Silance. Public Opinion, Our

Social Skin. The University of Chicago Press. Chicago. 1984.

5. McQuail, Denis Comunicarea- Iaşi: Institutul European 1999.

6. Panişoara Ion-Ovidiu Comunicare eficientă. ed a 3-a. Iaşi. Polirom 2008.

7. Stanton, Nicki – Comunicarea. Ed Societatea de Ştiinţă şi Tehnică, 1995.

11