Mihai Eminescu - Sonet I

Afar-i toamn, frunz-mprtiat, Iar vntul zvrle-n geamuri grele picuri;i tu citeti scrisori din roase plicurii ntr-un ceas gndeti la viaa toat.

Pierzndu-i timpul tu cu dulci nimicuri, N-ai vrea ca nime-n ua ta s bat;Dar i mai bine-i, cnd afar-i zloat, S stai visnd la foc, de somn s picuri.

i eu astfel m uit din je pe gnduri, Visez la basmul vechi al znei Dochii;n juru-mi ceaa crete rnduri-rnduri;

Deodat-aud fonirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scnduri...Iar mini subiri i reci mi-acopr ochii.

SONET G. Bacovia

E-o noapte ud, grea, te-neci afar.Prin cea obosite, roii, fr zare Ard, afumate, triste felinareCa ntr-o crm umed, murdar.

Prin mhlli mai neagr noaptea pare,ivoaie-n case triste inundar,-auzi tuind o tus-n sec, amar Prin ziduri vechi ce stau n drmare.

Ca Edgar Poe m rentorc spre casOri ca Verlaine topit de butur i-n noaptea asta de nimic nu-mi pas.

Apoi, cu pai de-o nostim msur,Prin ntuneric bjbiesc prin cas,i cad, recad, i nu mai tac din gur.