solutii de netrimitere in judecata

CUPRINS

Consideraţii preliminare……………………………………………………………1

1. Încetarea urmăririi penale.................................................................................2

2. Scoaterea de sub urmărire penală.....................................................................5

3. Clasarea...............................................................................................................7

4. Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală.......................9

4.1.Plângere împotriva actelor şi măsurilor de urmărire penală ale procurorului.......9

4.2.Plângere în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor de netrimitere

în judecată sau împotriva dispoziţiilor de netrimitere în judecata din rechizitoriu..........…10

5. Bibliografie........................................................................................................12

SOLUTII DE NETRIMITERE IN JUDECATA

SOLUŢII DE NETRIMITERE ÎN JUDECATĂ

Consideraţii preliminare

Pe parcursul urmăririi penale, constatându-se existenţa vreunuia dintre cazurile

prevăzute în art. 10 C.pr.pen., se poate dispune:

· scoaterea de sub urmărire penală;

· încetarea urmăririi penale;

· clasarea.

Aceste ipoteze procesuale se caracterizează prin următoarele:

· reprezintă atributul exclusiv al procurorului;

· au drept finalitate stingerea urmăririi penale, împiedicând, practic, trecerea

cauzei în faza de judecată;

· nu determină o soluţionare a cauzei decât în sens negativ;

· au un caracter relativ, principiul autorităţii lucrului judecat având aplicabilitate

numai în cazul hotărârilor judecătoreşti, nu şi în cazul actelor procurorului.

Trebuie precizat că soluţiile de mai sus pot fi date atât pe parcursul urmăririi penale,

cât şi la terminarea acesteia. În acest sens, în literatura de specialitate se arăta ca soluţia

încetării urmăririi penale poate fi dată în mod frecvent pe parcursul urmăririi penale, pe când

soluţia scoaterii de sub urmărire penală poate fi dată la terminarea urmăririi penale, după ce

au fost administrate probele de către organele de cercetare penală.

Soluţia privind încetarea urmăririi penale poate fi dată în timpul urmăririi penale,

deoarece cauzele care împiedica exercitarea acţiunii penale prevăzute în art.10 lit. f–j

C.pr.pen, care duc la încetarea urmăririi penale (cu excepţia lit. i când procurorul nu mai poate

dispune încetarea urmăririi penale), pot fi constatate în orice moment al desfăşurării acesteia

(de exemplu, în orice moment al urmăririi penale poate interveni amnistia, decesul

făptuitorului, retragerea plângerii prealabile, împăcarea parţilor, etc.).

De asemenea, se apreciază că pentru a se da soluţia scoaterii de sub urmărire penală se

impune ca organele de urmărire penală să administreze probe suficiente care să conducă la

1


concluzia că exista una din cauzele prevăzute în art. 10 lit. a–e C. pr. pen. În aceste situaţii în

mod practic se utilizează probaţiunea.

Întreruperea poate avea un caracter temporar sau permanent. Astfel, suspendarea

urmăririi penale duce la întreruperea pe o anumită perioadă de timp a urmăririi penale,

caracterul temporar fiind de esenţa oricărei suspendări. Orice activitate se suspendă în vederea

unei reluări ulterioare şi deci este temporară însa, prin definiţie.

1. ÎNCETAREA URMĂRIRII PENALE

Încetarea urmăririi penale reprezintă o soluţie de netrimitere în

judecată, care are loc când se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în

art. 10 lit. f)-h), i) şi j) C.pr.pen şi există învinuit sau inculpat în cauză.

Încetarea urmăririi penale este consecinţa existenţei vreunuia din cazurile care

împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale prevăzute în art. 10 lit. f-h, i1 şi j

C.pr.pen şi există învinuit sau inculpat în cauză.

Dacă învinuitul sau inculpatul nu mai poate fi supus răspunderii penale, nici

activitatea procesuală desfăşurată în acest scop nu mai poate fi confirmată, întrucât este lipsită

de obiect, excepţie făcând situaţiile prevăzute de art. 13 C.pr.pen.

Pentru a se dispune încetarea urmăriri penale pe parcursul desfăşurării urmăririi

penale, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiţii:

· să fie începută urmărirea penală;

· să existe învinuit sau inculpat în cauză;

· să fie dovedită existenţa vreuneia dintre cazurile prevăzute de art. 10 lit. f-h, i1,

şi j C.pr.pen.

Cazurile care duc la încetarea urmăririi penale sunt cele prevăzute de art. 10 lit. f-h, i1

şi j C.pr.pen, şi anume:

f) lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea

organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a

acţiunii penale;

g) a intervenit amnistia, prescripţia ori decesul făptuitorului sau, după caz,

radierea persoanei juridice atunci când au calitatea de făptuitor;

2


h) a fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s-au împăcat, în cazul

infracţiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea

penală;

i1) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;

j) există autoritate de lucru judecat.

Împiedicarea produce efecte chiar dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o altă

încadrare juridică.

Sunt situaţii când aceeaşi cauză penală priveşte mai mulţi învinuiţi sau inculpaţi ori

mai multe fapte penale.

Pe parcursul desfăşurării urmăririi penale se poate ivi necesitatea de a se dispune

încetarea urmăririi penale, numai pentru anumiţi învinuiţi sau inculpaţi, ori numai pentru

anumite fapte. În conformitate cu dispoziţiile art. 242 al.2 C.pr.pen, în asemenea situaţii,

încetarea urmăririi penale se dispune numai cu privire la învinuiţii sau inculpaţii, ori la faptele

pentru care există cazul de încetare a urmăririi penale.

Atunci când, pe parcursul desfăşurării urmăririi penale, organul de cercetare penală

constată existenţa vreuneia dintre cauzele prevăzute în art. 10 lit. f-h, i1 şi j C.pr.pen, acesta

înaintează procurorului dosarul cu propuneri de încetare a urmăririi penale.

După ce primeşte dosarul cauzei, procurorul analizează materialul întocmit şi, dacă

ajunge la concluzia că sunt întrunite toate condiţiile legale, dispune încetarea urmăririi penale

pe bază de ordonanţă, potrivit art. 11 pct. 1 lit. c C.pr.pen, în cazul când a fost pusă în mişcare

acţiunea penală, şi pe bază de rezoluţie motivată, când nu a fost pusă în mişcare acţiunea

penală.

Ordonanţa de încetare a urmăririi penale, emisă de procuror, va trebui să fie motivată

şi să cuprindă, în afară de menţiunile generale indicate prin art. 203 C.pr.pen., şi următoarele

date:

· date privind persoana învinuitului sau inculpatului;

· fapta la care se referă încetarea urmăririi penale;

· temeiurile de fapt şi de drept pe baza cărora se dispune încetarea urmăririi

penale.

Dispoziţiile Codului de procedură penală, care reglementează instituţia procesuală a

încetării urmăririi penale, nu prevăd un termen înăuntrul căruia sau până la care procurorul

trebuie să se pronunţe asupra propunerii făcute de organul de cercetare penală privind

încetarea urmăririi penale. Aceasta înseamnă că legea lasă la aprecierea procurorului termenul

3


de rezolvare, însă acesta va trebui să aibă permanent în vedere principiul celerităţii şi

legalităţii procesului penal în această situaţie.

Atunci când cazul de încetare a urmăririi penale priveşte un învinuit sau inculpat

arestat, procurorul trebuie să se pronunţe asupra încetării urmăririi penale în aceeaşi zi în care

a primit propunerea de încetare de la organul de cercetare penală. Dacă a dispus încetarea

urmăririi penale, procurorul trebuie să ceară de îndată instanţei revocarea măsurii arestării

preventive.

În termen de 24 ore de la primirea de la procuror a dosarului, împreună cu un referat

în care se menţionează cazul său cazurile de încetare a urmăririi penale constatate, instanţa

dispune, prin încheiere, revocarea măsurii şi punerea de îndată în libertate a învinuitului sau

inculpatului şi restituie dosarul procurorului în acelaşi termen, împreună cu o copie a

încheierii.

Trebuie precizat faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 245 C.pr.pen., prin

rezoluţia sau ordonanţa de încetare a urmăririi penale, trebuie să se rezolve de către procuror

şi următoarele probleme:

· revocarea măsurilor asiguratorii luate în vederea executării pedepsei amenzii;

· confiscarea lucrurilor care, potrivit art. 118 din Codul penal sunt supuse

confiscării speciale şi restituirea celorlalte. Dacă proprietatea corpurilor delicte şi a celorlalte

obiecte care au servit ca mijloace materiale de probă este constatată, ele sunt păstrate de

organul de cercetare penală până la hotărârea instanţei civile;

· măsurile asiguratorii privind reparaţiile civile şi restabilirea situaţiei anterioare

săvârşirii infracţiunii, în cazul în care s-a dispus menţinerea măsurilor asiguratorii privind

reparaţiile civile; aceste măsuri se vor considera desfiinţate, dacă persoana vătămată nu

introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la comunicarea încetării

urmăririi penale;

· sesizarea instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau

parţială a unui înscris;

· cheltuielile judiciare, stabilind cuantumul acestora, persoana care trebuie să le

suporte şi ordonând încasarea lor;

· restituirea cauţiunii în cazurile prevăzute de lege.

În conformitate cu dispoziţiile art. 245 alin. 2 C.pr.pen, în situaţia când pe parcursul

urmăririi penale s-a luat vreuna din măsurile de siguranţă arătate de art.162 C.pr.pen, se va

face menţiunea despre acestea.

4


În cazul în care încetarea urmăririi penale priveşte un învinuit sau inculpat arestat, în

ordonanţă se va face menţiunea şi cu privire la revocarea arestării preventive dispusă de

instanţă, potrivit art. 243 al. 3 C.pr.pen.

După ce procurorul a dispus încetarea urmăririi penale, este obligat de lege să

comunice o copie de pe ordonanţă sau rezoluţie persoanei care a făcut sesizarea, învinuitului

sau inculpatului şi, după caz, altor persoane interesate. Această comunicare este necesară, pe

de o parte, pentru că aceia care nu sunt de acord cu măsura dispusă să poată introduce

plângere în condiţiile art. 275-278 C.pr.pen., iar pe de altă parte, ca aceia interesaţi de latura

civilă a cauzei să ştie că despăgubirile nu mai sunt realizabile pe calea procesului penal,

rămânând deschisă posibilitatea acţionării în faţa instanţei civile.

Art. 246 al. 2 C.pr.pen obligă instanţa, în cazul în care învinuitul sau inculpatul este

arestat preventiv, să înştiinţeze prin adresă administraţia locului de deţinere, cu dispoziţia de a

pune, de îndată, în libertate pe învinuit sau inculpat, potrivit art. 243 al. 3 C.pr.pen.

În cazul când urmărirea penală se efectuează de către organele de cercetare penală şi

acestea înaintează procurorului propuneri de încetare a urmăririi penale împreună cu dosarul

cauzei, dacă procurorul, în urma studierii dosarului, constată că nu este cazul să dispună

încetarea urmăririi penale, în conformitate cu art. 248 C.pr.pen., el va restitui dosarul

organului de cercetare penală, cu dispoziţia de a continua cercetarea. În acelaşi fel va proceda

procurorul şi în situaţia când a dispus încetarea parţială a urmăririi penale, adică numai cu

privire la anumiţi învinuiţi sau inculpaţi, sau numai cu privire la anumite fapte care fac

obiectul aceleiaşi cauze.

2. SCOATEREA DE SUB URMĂRIRE PENALĂ

Scoaterea de sub urmărire penală reprezintă o soluţie de netrimitere în judecată,

care are loc când se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit.

a)-e) C.pr.pen. şi există învinuit sau inculpat în cauză.

Pentru a se putea dispune scoaterea de sub urmărire penală pe parcursul desfăşurării

urmăririi penale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:


· să existe învinuit sau inculpat în cauză;

· să se constate existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 10, lit.a-e,

din Codul de procedură penală, şi anume:

§ fapta nu există;

5


§ fapta nu este prevăzută de legea penală;

§ fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni;

§ fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau inculpat;

§ faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii;

§ există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.

Scoaterea de sub urmărire penală poate fi:

· totală (când stingerea cauzei penale are loc în întregime);

· parţială (dacă în aceeaşi cauză sunt mai mulţi învinuiţi sau inculpaţi, ori

dacă mai multe fapte fac obiectul aceleiaşi cauze, iar cazul de împiedicare a exercitării

acţiunii penale se aplică numai pentru anumiţi învinuiţi sau inculpaţi, ori numai la anumite

fapte).

Dacă organul de cercetare penală constată existenţa vreunuia dintre cazurile de

scoatere de sub urmărire penală, va înainta procurorului dosarul, împreună cu un referat cu

propunerea de scoatere de sub urmărire penală;

Procurorul poate dispune:

· restituirea dosarului la organul de cercetare penală, cu dispoziţia de a continua

cercetarea, în cazul în care constată că nu este cazul să dispună scoaterea de sub urmărire sau

când a dispus scoaterea de sub urmărire parţial;

· scoaterea de sub urmărire penală:

§ prin ordonanţă (în cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penală);

§ prin rezoluţie motivată (în cazul în care nu s-a pus în mişcare acţiunea

penală);

§ numai prin ordonanţă, în cazul prevăzut de art. 10 lit. b1 C.pr.pen (fapta

nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni), indiferent dacă

acţiunea penală a fost sau nu pusă în mişcare.

Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală va cuprinde aceleaşi menţiuni ca şi

ordonanţa de încetare a urmăririi penale;

Termenul înlăuntrul căruia procurorul trebuie să se pronunţe asupra scoaterii de sub

urmărire penală din momentul înregistrării dosarului cu propunerea organului de cercetare

penală la secretariatul parchetului nu este precizat;

Excepţie: procurorul se va pronunţa asupra scoaterii de sub urmărire penală în

aceeaşi zi în care a primit propunerea de încetare de la organul de cercetare penală, când

învinuitul sau inculpatul este arestat.

Alte obligaţii ale procurorului în ipoteza dispunerii scoaterii de sub urmărire penală:

6


· înştiinţarea persoanelor interesate;

· solicitarea revocării arestării preventive a învinuitului ori inculpatului (se

înaintează instanţei dosarul cauzei împreună cu referatul de propunere a revocării arestării

preventive);

În cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pe considerentul lipsei

gradului de pericol social se vor pune în executare sancţiunile cu caracter administrativ, după

cum urmează:

· executarea mustrării şi a mustrării cu avertisment aplicate de către procuror se

face de îndată, după dispunerea scoaterii de sub urmărire penală, sau se fixează un termen la

care se dispune aducerea învinuitului sau inculpatului, în situaţia în care mustrarea nu poate fi

executată cu ocazia dispunerii scoaterii de sub urmărire;

· executarea amenzii se face după expirarea termenului în care se poate face

plângere contra ordonanţei prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, iar dacă s-a

făcut plângere, după respingerea acesteia.

3. CLASAREA

Clasarea reprezintă o soluţie de netrimitere în judecată, care are loc când se

constată existenţa anumitor cazuri prevăzute în art. 10 C.pr.pen. şi nu există învinuit în

cauză.

Clasarea presupune îndeplinirea următoarele condiţii:

· să nu existe învinuit în cauză (fie organul de urmărire penală nu are nici un fel

de date cu privire la persoana care a săvârşit fapta, fie urmarea produsă nu provine dintr-o

acţiune umană, ci dintr-o împrejurare neavând legătură cu activităţile umane, cum ar fi, de

exemplu, o moarte naturală);

· să existe anumite cazuri prevăzute la art. 10 C.pr.pen.; clasarea nu se poate

dispune cu ocazia incidenţei oricăruia dintre cazurile prevăzute la art. 10 C.pr.pen.; nu se pot

reţine că temeiuri ale clasării cauzei aspectele din art. 10 C.pr.pen., care sunt aplicabile intuitu

personae, cum ar fi înlocuirea răspunderii penale, împăcarea părţilor etc.

Clasarea se dispune de către procuror, din oficiu sau la propunerea organului de

cercetare penală, prin ordonanţă.

Clasarea este o instituţie proprie numai urmăririi penale neavând corespondent în

faza judecăţii. Acest lucru se explică prin faptul că procesul penal nu poate ajunge în faza

7


judecăţii decât în măsura punerii în mişcare a acţiunii penale şi a trimiterii în judecată a

persoanei.

Clasarea are loc atunci când sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:


· să se constate existenţa vreuneia din cazurile prevăzute de art. 10 din Codul de

procedură penală;

· să nu existe învinuit în cauză.

Deşi legea nu face distincţie, admiţând, în principiu, că orice cauză de împiedicare a

exercitării acţiunii penale prevăzută în art. 10 din Codul de procedură penală constituie o

condiţie a clasării, în fapt, unele aspecte cuprinse în textul respectiv nu pot veni în contradicţie

cu condiţia inexistenţei învinuitului sau inculpatului în cauză.

Există anumite cauze, în art. 10 C.pr.pen., care pot fi avute în vedere numai în

măsura în care se raportează la o persoană certă, lit.e (fapta nu a fost săvârşită de către

învinuit sau inculpat), lit. f (lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau

sesizarea organului competent), lit. g (a intervenit decesul făptuitorului), lit. h (a fost retrasă

plângerea prealabilă sau părţile s-au împăcat), lit. i (s-a dispus înlocuirea răspunderii penale),

lit. i1 (există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege), lit. j (există autoritate de lucru

judecat), situaţii când nu vom avea de-a face cu clasarea. Anterior modificărilor aduse codului

penal prin Legea 202/2010, în această categorie de cauze intrau şi cele prevăzute la lit. b 1

(fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni), însă prin aceste modificări (art.

230 C. pen.), în prezent se poate dispune clasarea şi în situaţia faptelor cu autor necunoscut,

care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Când va constata că sunt îndeplinite condiţiile clasării, organul de cercetare penală va

face propuneri la procuror, iar dacă procurorul este de acord cu propunerea organului de

cercetare penală, va dispune pe bază de rezoluţie motivată clasarea cauzei penale.

4. PLÂNGEREA ÎMPOTRIVA MĂSURILOR ŞI ACTELOR DE

URMĂRIRE PENALĂ

Codul de procedura penală al României prevede dreptul părţilor şi a oricărei

persoane interesate ale cărei interese legitime au fost vătămate prin vreun act sau vreo măsură

luată în cursul urmăririi penale de a face plângere imptriva acestor acte/măsuri care în fond

reprezintă manifestarea de voinţă a organelor de urmărire penală.

8


Sunt trei ipoteze în care se poate face plângere :

· plângere imptriva actelor şi măsurilor de urmărire penală ale organelor de

cercetare penală

· plângere împotriva actelor şi măsurilor de urmărire penală ale procurorului

· plângere în faţa instanţei împotriva rezoluţiei/ordonanţei de netrimitere în

judecată sau împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecata din cuprinsul rechizitoriului.

Când se poate face o astfel de plângere ?

Atunci când părţile (ex : partea vătămată, proprietarul unui bun asupra căruia s-a dispus

măsura confiscării) considera că au fost nedreptăţite de actul sau măsura luată de organul de

urmărire penală.

Orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală,

dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.

Obiectul plângerii poate fi:

· un act de urmărire penală (ex:ordonanţa de scoatere / încetare a urmăririi

penale );

· o măsură de urmărire penală (ex:măsura confiscării speciale);

· act / măsura dispusă înainte de efectuarea urmăririi penale (ex: rezoluţia de

neînceperea urmăririi penale).

Legea precizează că plângerea se depune fie la procurorul care supraveghează

urmărirea penală, fie la organul de cercetare penală (art.275 C.pr.pen.). În acest ultim caz,

organul de cercetare penală este obligat să înainteze plângerea procurorului în termen de 48

ore, împreună cu explicaţiile necesare.

4.1. PLÂNGERE ÎMPOTRIVA ACTELOR ŞI MĂSURILOR DE URMĂRIRE PENALĂ

ALE PROCURORULUI

Titularii : părţile şi orice persoană interesată ale cărei interese legitime au fost

vătămate de actul sau măsura luată de organul de cercetare penală.

Soluţionarea plângerii revine în această ipoteză procurorului ierarhic superior.

Raţiunea consta în însuşi principiul subordonării ierarhice, principiul guvernator al

Ministerului Public.Trebuie amintit ca procurorul ierarhic superior verifică sub aspectul

legalităţii şi temeiniciei şi rechizitoriul.

Procedura de soluţionare :

9


· Se atacă atât actele date de procuror, deci efectuate de procuror cât şi actele

date în baza dispoziţiilor procurorului, deoarece amebele reprezintă manifestarea de voinţă a

procurorului.

· Procurorul ierarhic superior primind plângerea împreună cu dosarul cauzei este

obligat să o soluţioneze în termen de 20 zile – termen de recomandare.

· În cazul : rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, ordonanţei de

scoatere/încetare a urmăririi penale, ordonanţa de clasare – plângerea se face în termen de 20

zile de la data comunicării copiei de pe act.

· În cazul unei soluţionări nefavorabile pentru partea care a făcut plângere,

aceasta se poate adresa instanţei. Plângerea directă îndreptată instanţei va fi respinsă ca

inadmisibila.

4.2. PLÂNGERE ÎN FAŢA INSTANŢEI ÎMPOTRIVA REZOLUŢIILOR SAU

ORDONANŢELOR DE NETRIMITERE ÎN JUDECATĂ SAU ÎMPOTRIVA

DISPOZIŢIILOR DE NETRIMITERE ÎN JUDECATA DIN RECHIZITORIU

Se poate uza de această cale în cazul în care se respinge de către procuror plângerea

împotriva actelor şi măsurilor de urmărire penală. Este o cale “extrema ratio” a cărui folosire

presupune un control prealabil asupra actului atacat de către procuror sau de către procurorul

ierarhic superior , control ce vizează în primul rând legalitatea şi temeinicia actului ce emană

de la organele de urmărire penală.

Actele ce pot fi atacate :

· rezoluţia de neînceperea urmăririi penale;

· ordonanţa/rezoluţia de încetare a urmăririi penale /scoatere de sub urmărirea

penală;

· ordonanaţa/rezoluţia de clasare;

· dispoziţia din rechizitoriu de scoatere de sub urmărirea penală /încetare a

urmăririi penale.

Procedura:

· Judecătorul solicita dosarul;

· Parchetul va trimite dosarul în maxim 5 zile de la data înregistrării adresei

parchetului;

· Participarea procurorului este obligatorie;

10


· Persoana care a făcut plângere este citata. Neprezentarea ei nu împiedica

judecarea plângerii, însă dacă instanţa considera că este absolut necesară poate dispune

aducerea ei;

· Persoana care a făcut plângerea şi reprezentantul parchetului sunt audiate;

· Termenul de soluţionare este de cel mult 20 zile, de la data primirii plângerii;

· Judecătorul este obligat să rezolve plângerea în cel mult 30 zile.

Recurs în interesul legii : ”Judecătorul care admite plângerea devine incompatibil să

judece cauza în fond”, deoarece se considera ca prin admiterea plângerii deja şi-a format o

opinie cu privire la cauza. Per a contrario, judecătorul care respinge plângerea nu devine

incompatibil să judece cauza în fond, deoarece se poate argumenta că prin respingerea

plângerii judecătorul nu şi-a format o opinie persoanala ci doar a “consolidat” voinţa

organelor de urmărire penală şi în special a procurorului.

Judecătorul pronunţă una dintre următoarele soluţii:

a) respinge plângerea, prin sentinţă, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca

nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată;

b) admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi

trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz.

Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând

totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de

probă;

c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată

şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal

constituit, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod

corespunzător.

În cazul prevăzut în art. 2781 alin. 8 lit. c, C.pr.pen, actul de sesizare a instanţei îl

constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1.

Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit art. 2781 alin. 8 C.pr.pen este definitivă.

În situaţia prevăzută în art.2781 alin. 8 lit. a C.pr.pen, persoana în privinţa căreia

judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă

urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul când s-au

descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi

nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10 C.pr.pen.

Judecătorul este obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 30 de zile de la

primirea acesteia.

11


Plângerea greşit îndreptată se trimite, pe cale administrativă, organului judiciar

competent.

Recursul. Pentru lit a) şi b) se poate ataca cu recurs care în ipoteza în care este

ADMIS – casează sentinţa primei instante – desfiinţează rezoluţia /ordonanţa atacata – trimite

cauza la procuror în vederea începerii urmăririi penale, care nu mai poate dispune din nou

neinceperea urmăririi penale.

5. BIBLIOGRAFIE

· I. Poiana, I. Păcurariu, Drept procesual penal-note de curs, Universul Juridic,

Bucureşti, 2011

· Anastasiu Crişu, Drept procesual penal, ediţie revizuită şi actualizată conform Legii

nr. 202/2010, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011

· Grigore Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Editura Hamangiu, 2007

· Codul de procedură penală cu modificările aduse prin Legea nr. 202/2010

· Tratat de drept procesual penal – parte specială , Editura Lumina Lex , Ion Neagu

· www.cdep.ro

· www.csm1909.ro

· http://www.avocatnet.ro

· www.mpublic.ro/jurisprudenta/publicatii/ cai _de_ atac .pdf

· www.inm-lex.ro : Explicaţii preliminare ale Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri

pentru accelerarea soluţionării proceselor în domeniul penal

12

solutii de netrimitere in judecata

Documents