sofia vicoveanca - prima pagină si... · costumul popular şi ţusti în scenă. cu timpul, mi-am...

2
Sofia Vicoveanca Interpretă de muzica populară „Munca aduce foarte multă bucurie, nimic nu-ţi pică din cer, nimeni nu-ţi dă. Dacă nu munceşti, nu ai! Nu m-am gândit niciodată să fiu solistă, dar la examenul pentru început de stagiune eu am cântat un cântec popular. Juriul a decis că-i musai să cânt de-atunci încolo muzică populară. Am continuat să cant şi în cor o vreme, în pauzele din spectacol; schimbam repede-repede rochia lungă de coristă cu costumul popular şi ţusti în scenă. Cu timpul, mi-am învins emoţiile, mi-am făcut un repertoriu propriu (eu nu am cântat niciodată cântecele altor interpreţi), a fost norocul meu că am şi venit dintr-o zonă foarte bogată în folclor şi am avut ce culege de la bătrânii şi de la lăutarii din sat” - Sofia Vicoveanca Sofia Vicoveanca s-a născut la data de 23 septembrie 1941 în comuna Toporăuţi (Toporuica de astăzi), localitate aflată în apropiere de oraşul Cernăuţi (astăzi în Ucraina), primind la naştere numele de Sofia Fusa. A fost unul din cei patru copii ai familiei de negustori Gheorghe şi Veronica Fusa. Copilăria i-a fost întunecată de greutăți, tatăl sau fiind luat prizonier de către ruşi, după anexarea Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică. Împreună cu mama sa s -a refugiat în comuna Vicovu de Jos, unde si-a petrecut copilăria. "Părinţii mei au fost înstăriţi acolo, la Cernăuţi, au avut prăvălie, case, vite, cai, dar aici nu mai aveam nimic", a mărturisit ea mai rziu. Din copilărie, constrânsă de greutăţile materiale prin care treceau refugiaţii, micuţa Sofia a învățat să coasă, să ţeasă covoare, să împletească, să croiască etc. Educaţie A absolvit Şcoala Populară de Artă din Suceava. Carieră muzicală 1959 Solistă de muzică populară la Ansamblul de Cântece şi Dansuri “Ciprian Porumbescu” din Suceava. Din dragoste pentru satul copilăriei, i-a împrumutat numele, alegându-şi numele de scenă Sofia Vicoveanca. Numele de scenă a fost ales deoarece directorul ansamblului artistic unde era angajată a considerat că numele Sofia Fusa nu avea rezonanţă artistică şi astfel a numit-o Vicoveanca (de la zona de provenienţă). 1965 Apare primul disc. 1998 Devine solistă de muzică populară la Ansamblul “Rapsozii Botoşanilor”. Repertoriu Repertoriul Sofiei Vicoveanca cuprinde cântece de leagăn, de nuntă sau cumetri e, doine de dragoste şi dor, colinde, bocete sau balade, dar cele mai multe sunt cântece de voie bună, unele uşor dojenitoare sau pline de umor specifice lumii satului. Solista Sofia Vicoveanca a făcut cunoscută zona Bucovinei prin cântecele sale încărcate de emoţii şi stări ale ţăranului moldovean. A interpretat cântece de joc, balade şi doine, cântece de leagăn din zona Bucovinei. Cântece ca „Lume, lume trecătoare; M-am sfădit rău cu bădiţa; Am avut un pui pe lume; Bătrâneţea când te bate; Săracă vecina mea; Bucovină, mândră floare; Ăsta-i joc din Bucovina” etc. stau martore dedicării sale folclorului românesc. Discografie Sofia Vicoveanca s-a remarcat şi prin culegerea de folclor muzical din zona Bucovinei.

Upload: trandan

Post on 06-Feb-2018

217 views

Category:

Documents


2 download

TRANSCRIPT

Page 1: Sofia Vicoveanca - Prima Pagină si... · costumul popular şi ţusti în scenă. Cu timpul, mi-am învins emo

Sofia Vicoveanca

Interpretă de muzica populară „Munca aduce foarte multă bucurie, nimic nu-ţi pică din cer, nimeni nu-ţi dă. Dacă nu munceşti, nu ai! Nu m-am gândit niciodată să fiu solistă, dar la examenul pentru început de stagiune eu am cântat un cântec popular. Juriul a decis că-i musai să cânt de-atunci încolo muzică populară. Am continuat să cant şi în cor o vreme, în pauzele din spectacol; schimbam repede-repede rochia lungă de coristă cu costumul popular şi ţusti în scenă. Cu timpul, mi-am învins emoţiile, mi-am făcut un repertoriu propriu (eu nu am cântat niciodată cântecele altor interpreţi), a fost norocul meu că am şi venit dintr-o zonă foarte bogată în folclor şi am avut ce

culege de la bătrânii şi de la lăutarii din sat” - Sofia Vicoveanca Sofia Vicoveanca s-a născut la data de 23 septembrie 1941 în comuna Toporăuţi (Toporuica de astăzi), localitate aflată în apropiere de oraşul Cernăuţi (astăzi în Ucraina), primind la naştere numele de Sofia Fusa. A fost unul din cei patru copii ai familiei de negustori Gheorghe şi Veronica Fusa. Copilăria i-a fost întunecată de greutăți, tatăl sau fiind luat prizonier de către ruşi, după anexarea Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică. Împreună cu mama sa s-a refugiat în comuna Vicovu de Jos, unde si-a petrecut copilăria. "Părinţii mei au fost înstăriţi acolo, la Cernăuţi, au avut prăvălie, case, vite, cai, dar aici nu mai aveam nimic", a mărturisit ea mai târziu. Din copilărie, constrânsă de greutăţile materiale prin care treceau refugiaţii, micuţa Sofia a învățat să coasă, să ţeasă covoare, să împletească, să croiască etc. Educaţie A absolvit Şcoala Populară de Artă din Suceava. Carieră muzicală 1959 – Solistă de muzică populară la Ansamblul de Cântece şi Dansuri “Ciprian Porumbescu” din Suceava. Din dragoste pentru satul copilăriei, i-a împrumutat numele, alegându-şi numele de scenă Sofia Vicoveanca. Numele de scenă a fost ales deoarece directorul ansamblului artistic unde era angajată a considerat că numele Sofia Fusa nu avea rezonanţă artistică şi astfel a numit-o Vicoveanca (de la zona de provenienţă). 1965 – Apare primul disc. 1998 – Devine solistă de muzică populară la Ansamblul “Rapsozii Botoşanilor”. Repertoriu Repertoriul Sofiei Vicoveanca cuprinde cântece de leagăn, de nuntă sau cumetrie, doine de dragoste şi dor, colinde, bocete sau balade, dar cele mai multe sunt cântece de voie bună, unele uşor dojenitoare sau pline de umor specifice lumii satului. Solista Sofia Vicoveanca a făcut cunoscută zona Bucovinei prin cântecele sale încărcate de emoţii şi stări ale ţăranului moldovean. A interpretat cântece de joc, balade şi doine, cântece de leagăn din zona Bucovinei. Cântece ca „Lume, lume trecătoare; M-am sfădit rău cu bădiţa; Am avut un pui pe lume; Bătrâneţea când te bate; Săracă vecina mea; Bucovină, mândră floare; Ăsta-i joc din Bucovina” etc. stau martore dedicării sale folclorului românesc. Discografie Sofia Vicoveanca s-a remarcat şi prin culegerea de folclor muzical din zona Bucovinei.

Page 2: Sofia Vicoveanca - Prima Pagină si... · costumul popular şi ţusti în scenă. Cu timpul, mi-am învins emo

A efectuat imprimări la Radio Bucureşti şi Iaşi, pentru televiziune şi la Casa de discuri Electrecord. În întreaga sa carieră a scos 10 discuri personale şi 6 în colaborare; casete audio şi video, CD-uri. A susţinut spectacole cu diferite formaţii artistice în ţară şi în străinătate, făcând turnee în Israel, Portugalia, SUA, Franţa, Danemarca, Germania, Iugoslavia. Filmografie A jucat şi în câteva filme româneşti, dovedind un real talent actoricesc. 1972 – Ciprian Porumbescu 1973 – Dimitrie Cantemir 1975 – Oraşul văzut de sus 1977 – Urgia 1980 – Vânătoarea de vulpi 1982 – Ochi de urs 2001 – Sarea în bucate, precum şi Cântarea României şi Baltagul. De asemenea, a avut roluri şi în filmele de scurt metraj: Premii obţinute, merite recunoscute Ca o recunoaştere a activităţii sale de aproape 50 ani în slujba muzicii populare româneşti, Sofiei Vicoveanca i-au fost decernate mai multe distincţii: 1973 - "Meritul Cultural" clasa a IV-a; 1975 - Medalia "Tudor Vladimirescu" cl. I ; 1976 - Medalia "Meritul Cultural" cl. I ; 2002 - Crucea Naţională "Serviciul Credincios" clasa a III-a ; 2004 - Ordinul Naţional "Meritul Cultural" în grad de Mare Ofiţer. A primit titlul de Cetăţean de Onoare al localităţilor Suceava, Rădăuţi, Siret, Pojorâta, Ciocăneşti şi Vicov (jud. Suceava), precum şi al comunelor Ion Creangă din judeţul Neamţ şi Ciocârlău, din judeţul Maramureş. A mai publicat două volume de versuri: Dureri ascunse (1996) şi Cu inima-n palme (2004). A fost căsătorită cu ziaristul sucevean Victor Micu, care a decedat în aprilie 2001, la vârsta de 70 de ani. El a lucrat timp de peste 40 de ani la ziarul Zori noi din Suceava, devenit după decembrie 1989 Crai Nou. Împreună, cei doi au un fiu. Sofia Vicoveanca este de părere ca tinerii interpreți de muzica populara pot duce mai departe cântul românesc, motiv pentru care nu trebuie să se gândească cineva că acesta va dispărea. ”Se pare ca nici vorbă să dispară folclorul nostru, nu piere, dimpotrivă, apar tineri frumoşi, tămadă pentru noi!”, a declarat interpreta de muzica populară Sofia Vicoveanca.