Socializarea si familia

Omul este o fiinta bio-psiho-sociala-culturala care nu poate fi numita "om" decat in cadrul unei societati, adica doar atunci cand aceasta interactioneaza cu alte astfel de fiinte numite "oameni". Insa pentru a face parte din societate, aceasta fiina trebuie sa fie in concordanta cu mediul social in care se vrea intrata, iar ca acest lucru sa se intample ea trebuie sa fie in conformitate cu anumite norme, sa dispuna de anumite atitudini, aptitudini si comportamente necesare. Deci cum se intampla lucrul acesta, sau mai exact care este factorul cel mai im portant care influenteaza acest lucru ? Cum se intampla ca o noua iinta, un nou-nascut sa devina o adevarata fiinta sociala ?Procesul acesta prin care nou-nascutul devine o persoana constienta, un membru al societatii, poarta numele de socializare, prin intermediul ei copilul asimiland norme,valori,roluri sociale, comportamente, facandu-se clara distinctia intre doua mamri faze : socializarea primara si socializarea secundara. In cazul copilului, tipul de socializare realizata este cea primara, iar cel mai important agent al acesteia este bineinteles familia. Din primele secunde de viata copilul este dependent de familia sa, ea este unica lume de care este constient si practic " mica societate" a copilului, familiei revenindu-i remarcabila functie de socializare.Individul este nascut doar cu potentialitati pentru viata sociala, are un anumit bagaj genetic, aici intervenind familia care trebuie sa-i adauge acestuia obiceiuri, valori si norme sociale relevante devenirii unui membru al vietii sociale. Copilul se identifica cu parintii lui, internalizeaza si subiectivizeaza realitate care este intermediata de parinti si totodata intermediata este si personalitatea copilului care depinde de profilul axiologic al parintilor. Tot in aceasta perioada copilul isi formeaza si imaginea de sine care reprezinta atitudinile familiei asupra acestuia dar care nu este o simpla imitatie a celorlalti , intrucat copilul a invatat deja anumite comportamente si roluri care il ajuta in reprezentarea unei identitati proprii. Deci, copilul va asimila o " lume sociala de baza", iar aceasta lume variaza de la o familie la alta.Este foarte interesant faptul ca cele trei modalitati principale de incurajare a socializarii la copil in cadrul familiei, anume procesul de imitare prin care copilul observa si imita persoanele din jur, procesul de identificare in care copilul invata un stil mai general de comportament prin asumare de rol sau isi modeleaza comportamentul dupa o alta persoana( este vorba de imitare la inceput dar invatarea se interiorizeaza rapid) si educatia directa care implica pedepsele si recompensele, se identifica aproape total cu mecanismul fundamental al socializarii, adica invatarea sociala, facandu-se referire doar la doua intre cele 3 tipuri: invatarea directa prin care totul se invata prin legea incercare-eroare si a sanctionarii pozitive sau negative si invatarea indirecta care presupune observarea comportamentelor celorlalti.Prin urmare, aceasta analogie evidentiaza faptul ca familia inseamna socializare. Familia are cea mai mare influenta asupra copilului, amprenta lasata de aceasta mentinandu-se toata vata. Bineinteles ca socializarea individului nu se opreste numai la cea realizata in cadrul familiei, socilizarea fiind un proces continuu pe toata durata vietii omului, insa ea este cea care pune baza omului social care odata ajuns la maturitate se va comporta in societate, intr-o masura foarte mare, in functie de ceea ce a invatat de la familia sa in cadrul socializarii primare.