sintezadreptul-proprietatii-intelectuale
TRANSCRIPT
Dreptul Proprietatii Intelectuale
Subiecte examen 1. Notiunea de inventie brevetabila;
2. Noutatea, Conditie de fond pt brevetarea unei inventii;
3. Inventiile de serviciu. Inventia realizata de salariat si brevetata pe numele unitatii;
4. Inventiile de serviciu. Inventia realizata de salariat si brevetata pe numele salariatului;
5. Transmiterea drepturilor nascute in legatura cu inventia prin contract de cesiune;
6. transmiterea drepturilor nascute in legatura cu inventia prin contract de licenta;
7. Notiunea de know-how;
8. Notiunea de marca;
9. Functiile marcii;
10. Sisteme de dobandire a dreptului la marca;
11. Contractul de franciza.
12. Notiunile de indicatie geografica si denumirea de provenienta;
13. Notiunile de desen si modul industrial;
14. Sisteme de productie a desenuliui si modulului industrial;
15. Notiunea de drept de autor;
16. Conditii pentru protectia operelor prin legea dreptului de autor;
17. Opera comuna;
18. Opera colectiva;
19. Drepturile morale de autor;
20. Drepturile patrimoniale de autor;
SUBIECTUL NR 1 Notiunea de inventie brevetabila
-Este reglementata de L 64/1991, republicata si de Regulamentul de aplicare a Legii din
2003. Nu avem o definitie a inventiei brevetabile, dar consideram ca aceasta este o creatie
intelectuala ce reprezinta solutia concreta a unei probleme tehnice aplicabile in
industrie.Notiunea de industrie este interpretata in sens larg si se refera atat la industria
propriu-zisa, cat si la comert, servicii sau agricultura.
Categorii de inventii
Clasificare:
I Dupa obiectul creatiei avem:
- Inventii de produs
- Inventii de procedeu
Prin “produs nou” intelegem un corp determinat cu compozitie sau structura particulara, ce il
diferentiaza de alte corpuri.
Prin “procedeu” intelegem mijocul, modalitatea ce conduce la realizarea unui produs sau
obtinerea unui rezultat.
I Dupa stadiul tehnicii:
- Inventie simpla (obisnuita)
- Inventie pionier
Inventiile pionier sunt acele inventii care revolutioneaza domeniul in care apar.
II Dupa gradul de complexitate:
- Simple – un singur obiect
- Complexe – presupun utilizarea conjugata mai multor elemente/mijloace
III Dupa subiectul protectiei:
- Libere – realizate de inventatori independenti
- De serviciu – create de salariati
SUBIECTUL NR 2 Noutatea – conditie de fond pozitiva pentru brevetarea unei inventii
Pentru ca o inventie sa fie brevetabila, trebuie sa indeplineasca cumulativ 3
conditii:
1 Sa fie noua
2 Sa implice o activitate inventiva
3 Sa fie susceptibila de aplicare industriala
Noutatea
In materie de inventie, ca si conditie de fond, noutatea trebuie sa fie absoluta in timp si
spatiu, in raport cu stadiul tehnicii mondiale.
O inventie este considerata noua daca nu este cuprinsa in stadiul tehnicii mondiale.
Stadiul tehnicii este definit de Lege ca fiind totalitatea cunostintelor accesibile publicului,
prin orice mijloc, pana la data depunerii cererilor de brevet.
Notiunea de “public” include toate persoanele, mai putin pe cele care, legal sau contractual,
sunt obligate sa pastreze secretul informatiilor pe care le detin in legatura cu inventia
(personalul de la OSIM).
Criteriul cu ajutorul caruia se apreciaza noutatea este efectul tehnic nou, ce nu putea fi
prevazut dinainte si care este determinat pentru stabilirea noutatii.
Faptele prin care inventia este adusa la cunostinta publicului se numesc anterioritati. Daca
realizatorul inventiei o aduce personal la cunostinta publicului, anterioritatea se numeste
divulgare.
Pentru a fi distructiva de noutate, anterioritatea trebuie sa fie certa, atat in privinta
existentei, cat si in privinta datei si trebuie sa fie suficient de ampla pentru a putea
permite unei persoane de specialitatea sa reproduca obiectul inventiei. OSIM, pentru a
constata existenta conditiei noutatii trebuie sa cerceteze existenta anterioritatilor,
nelimitat in timp si spatiu.
Notiunea de “prioritate”
Prin prioritate se intelege situatia in care conditia noutatii este apreciata la o alta data
decat cea la care se depune cererea de brevet.
1 Notiunea de Depozit National Reglementar – cererea de brevet de inventie ce
contine datele de indentificare ale solicitantului, insotite de descrierea inventiei, schite si
desene explicative, toate redactate in limba romana se depun la OSIM si constituie
Depozitul National Reglementar.
Cererea de brevet de inventie, dupa depunerea la OSIM, se inscrie in Registrul National al
Cererilor de Brevet depuse, datele din aceasta fiind secrete pana la momentul publicarii in
Buletinul Oficial de Proprietate Industriala.
2 Prioritatea unionista – persoana care depune o cerere de brevet de inventie intr-un
stat membru al Conventiei de la Paris sau al Organizatiei Mondiale a Comertului, pentru
aceeasi inventie, beneficiaza de un drept de proprietate pe o perioada de 12 luni, calculata
de la data de depozit a primei cereri. Termenul de 12 luni este un termen de decadere.
3 Prioritatea de expozitie – realizatorul unei inventii care o expune intr-o expozitie
internationala oficiala, in oricare din statele membre ale Conventiei de la Paris sau ale
Organizatiei Mondiale a Comertului, poate formula brevet de inventie in oricare din aceste
state, in termen de 6 luni de la data expozitiei. Termenul de 6 luni este un termen de
decadere. Si in aceasta situatie, conditiile noutatii se apreciaza la momentul expunerii
inventiei, si nu la data formularii cererii de brevet.
Prioritatea unionista si cea de expozitie se invoca odata cu depunerea cererii de
brevet sau, cel mai tarziu, in 2 luni de la aceasta data.
Activitatea inventiva
O inventie implica o activitate inventiva daca solutia tehnica pe care o ofera nu este evidenta
pentru o persoana de specialitate. In doctrina franceza, se considera ca activitatea inventiva
exista atunci cand tehnica curenta este depasita in principiile, mijloacele de realizare sau
rezultatele obisnuite.
Aplicarea industriala
O inventie este susceptibila de aplicarea industriala daca obiectul sau poate fi utilizat in
mod repetat in industrie (in sens larg).
Aplicarea industriala trebuie sa fie posibila in prezent sau viitor (in cazul inventiilor de
perspectiva).
Conditiile de fond negative pentru brevetarea inventiilor
O inventie nu este brevetabila daca este contrara ordinii publice sau bunurilor moravuri, sau
cand creatia tehnica pe care o contine este protejata printr-o alta lege speciala.
Subiectele dreptului de proprietate intelectuala asupra inventiei.Autor al unei inventii
poate fi doar persoana fizica intrucat doar ea poate avea activitate creatoare. Subiect
primar al dreptului de proprietate intelectuala asupra unei inventii sunt persoanele carora li
se elibereaza in mod direct brevetul de inventie de catre OSIM. Subiecte primare pot
fi inventatorul, mostenitorii acestuia sau persoana caruia inventatorul i-a transmis acest
drept. Subiecte derivate ale dreptului de proprietate asupra inventiei sunt persoane care
dobandesc brevetul prin transmitere de la un titular anterior, care la randul lui poate fi
subiect primar sau subiect derivat. Daca inventia este realizata in comun de mai multi autori,
fiecare dintre acestia va avea calitatea de coautor.
Inventiile de serviciu. Inventia realizata de salariat pe numele salariatului. Inventia
realizata de salariat pe numele unitatii
In functie de titularul profesiei, inventiile pot fi libere (realizate de inventatori
independenti) sau de serviciu (realizate de salariati). Peste 80% din inventiile brevetate la
nivel mondial sunt inventii de serviciu. Inventiile de serviciu sunt reglementate de :
- Norme de dreptul muncii carora se supune contractul individual de munca al
inventatorului
- Legii speciale nr. 64/1991 republicata ca lege speciala
Raportul dintre cele doua legi este generalia specialia deroga.
SUBIECTUL NR 3 Inventiile realizate de salariat si brevetate pe numele unitatii
1 Inventia realizata de un salariat in executarea unui contract individual de munca,
prin care ar incredinta in mod explicit o misiune inventiva, care corespunde cu functiile sale
va fi brevetata pe numele unitatii angajatoare (art 5 alin 1 lit a legea 64/91 republicata).
Toate normele ce reglementeaza inventiile de serviciu sunt supletive (suplineste vointa
neexprimata a partilor) ;
2 Inventiile rezultate in urma unui contract de cercetare vor putea fi brevetate de
unitatea care a comandat cercetarea (art 5 alin 2 din L 64/91).
In ambele situatii, inventatorul si unitatea au in principal doua obligatii, si anume :
- Inventatorul trebuie sa informeze unitatea in mod periodic despre stadiul crearii si
aplicarii inventiei
- Ambele parti au obligatia reciproca, legala, de a se abtine de la orice divulgare a
datelor privind inventia
In momentul realizarii inventiei, inventatorul trebuie sa informeze in scris unitatea
angajatoare despre acest lucru. De asemenea, inventatorul trebuie sa puna la dispozitia
unitatii explicatii, schite si desene, astfel incat inventia sa poata fi reprodusa de o persoana
de specialitate.
Unitatea angajatoare are obligatia ca in termen de 60 zile de la primirea informarii in scris
sa formuleze cerere de brevet de inventie la OSIM. Termenul de 60 de zile este un termen
de decadere. In cazul nerespectarii (depasirii) termenului de 60 zile, dreptul la brevetul de
inventie revine salariatului inventator.
Unitatea angajatoare are obligatia de a informa pe inventatorul-salariat despre stadiul
examinarii cererii de brevet la OSIM, precum si despre rezultatele economice ale aplicarii
inventiei.
Inventatorul are obligatia (prevazuta de art 44 din L 64/91) sa acorde titularului de brevet
asistenta tehnica pe baza de contract pentru punerea in apllicare si exploatarea inventiei.
Inventatorul are dreptul la o remuneratie suplimentara, stabilita pe baza de contract, iar
daca inventia este rezultatul unei activitati de cercetare, remuneratia va fi stabilita pe baza
de act aditional la contractul de cercetare.
Cuantumul drepturilor patrimoniale cuvenite inventatorului-salariat se stabileste in functie
de efectele economice si sociale ale exploatarii inventiei. Remuneratia suplimentara pentru
realizarea inventiei, precum si remuneratia cuvenita pentru asistenta tehnica pentru punerea
in aplicare si exploatarea inventiei isi au izvorul in L 64/91, art 37, 44. Salariul este primit
de inventator in baza contractului individual de munca/ a contractului de cercetare si isi au
temeiul in Codul Muncii, prin intermediul CIM sau contractului de cercetare.
SUBIECTUL NR 4 Inventiile de serviciu. Inventia realizata de salariat si brevetata pe
numele salariatului
Inventia realizata de un salariat in exercitarea functiei sale, in domeniul de
activitate al unitatii, cu folosirea mijloacelor materiale si a informatiilor detinute de unitate,
va fi brevetata pe numele salariatului daca acesta nu are in contractul individual de munca o
misiune inventiva incredintata in mod explicit.
Inventia realizata de un salariat in cazurile prevazute de art 5 alin 1 lit a si art 5 alin 2 din L
64/91 (daca unitatea, desi era indreptatita, nu a depus cerere de brevet la OSIM in termen
de 60 zile), dreptul la brevet va apartine salariatului.
In ambele situatii, unitatea are un drept de preferinta la incheierea unui contract de cesiune
sau licenta a drepturilor ce izvorasc din realizarea inventiei, drept ce trebuie exercitat in
termen de 3 luni de la oferta salariatului.
Oferta salariatului trebuie sa fie reala (sa nu fie fictiva), serioasa, neviciata si completa.
Daca unitatea nu accepta oferta salariatului in termen de 3 luni, inventia devine libera.
SUBIECTUL NR 5 Dreptul la brevet, dreptul de la acordarea brevetului de inventie, precum
si drepturile ce decurg din brevetul de inventie pot fi transmise, in tot sau in parte, prin
contract de cesiune sau succesiune legala sau testamentara.
Obiectele transmiterii: sunt transmisibile prin cesiune sau licenta
– Dreptul la acordarea brevetului de inventie (atunci cand transmiterea are loc
inainte de depunerea cererii de brevet, fie in timpul depunerii cererii de brevet, dar inainte
de pronuntarea cererii motivate de acordare a brevetului).
– Dreptul asupra brevetului (poate avea loc dupa eliberarea brevetului de inventie,
oricand pe perioada de valabilitate a brevetului, numai prin contract de cesiune)
– Drepturile nascute din brevet de inventie, respectiv dreptul a folosi inventia - se
poate realiza doar prin contract de licenta
Transmiterea drepturilor nascute in legatura cu inventia poate fi clasificata astfel:
a Dupa momentul in care intervine, transmisiunea poate fi:
1 Prin acte intre vii
2 Prin acte mortis causa (succesiune)
b Dupa temeiul transmisiunii:
1 Transmisiune voluntara (prin acord de vointa)
2 Transmisiune legala (in temeiul legii)
c Dupa modul de transmitere (scop):
1 Prin acte cu titlu oneros
2 Prin acte cu titlu gratuit
Contractul de cesiune
Notiune: este contractul prin care o parte, numita cedent, transmite in tot sau in
parte celeilalte parti, numita cesionar, drepturi ce izvorasc din intentia de a folosi exclusiv
inventia. Daca acesta este cu titlu oneros, ii sunt aplicabile regulile de la contractul de
vanzare-cumparare, iar daca este cu titlu cu gratuit, i se se aplica regulile de la contractul
de donatie, mai putin cele privind forma. Din punct de vedere al intinderii drepturilor
transmise, cesiunea poate fi:
- Totala – cand are ca obiect toate drepturile ce izvorasc din brevet si pe intreg
teritoriul pe care inventia este protejata
- Partiala – cand se transmit anumite laturi ale folosintei – dreptul de a fabrica
produsul, dreptul de a-l pune in circulatie, de a-l comercializa. Aceasta naste coproprietate
intre cedent si cesionar. Cesiunea poate fi partiala si din punct de vedere teritorial, atunci
cand este limitata la o parte din teritoriul pe care inventia este protejata.
Prin contractul de cesiune se transmit drepturile de proprietate asupra brevetului, dreptul
la actiunea in contrafacere pentru actele ulterioare incheierii contractului de cesiune, dar nu
se transmit drepturile personal-nepatrimoniale strans legate de persoana inventatorului.
Caracterele juridice
Este un contract:
- Nenumit
- De regula, sinalagmatic, bilateral (cand este cu titlu oneros), dar poate fi si
unilateral (atunci cand este cu titlu gratuit)
- Comutativ (daca este cu titlu oneros) sau liberalitate (daca este cu titlu gratuit)
- Consensual, dar art.47, alin.3 din L 64/1991 republicata prevede obligativitatea
formei scrise pentru proba si pentru opozabilitate fata de terti. Produce efecte intre parti
din momentul incheierii lui si fata de terti din momentul publicarii in Buletinul Oficial de
Proprietate Industriala.
- Translativ de drepturi (proprietate)
- Cu executare dintr-o data
Conditii de fond:
1 Partile trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu, intrucat contractul de
cesiune este un act de dispozitie.
2 Obiectul trebuie sa fie un brevet in vigoare. Cesiunea nu poate avea ca obiect un
brevet expirat sau cu titlu decazut din drepturi.
3 Obligatia de predare a obiectului contractului se traduce prin obligatia de a tolera
actele de exploatare ale cesionarului. Cedentul are si obligatia accesorie de predare a know
how-ului necesar exploatarii inventiei. Cedentul este obligat sa garanteze linistita si utila
folosinta a inventiei. Obligatia de garantie nu are ca obiect randamentul economic sau
valoarea comerciala a obiectului inventiei. Cedentul trebuie sa garanteze pentru viciile
ascunse ale obiectului contractului. Cesionarul are o singura obligatie principala : sa plateasca
pretul daca contractul este cu titlu oneros. Cesionarul are obligatia de a exploata obiectul
inventiei care este propter rem.
SUBIECTUL NR 6 Contractul de licenta
Este contractul prin care o parte, numita licentiator, transmite in tot sau in parte dreptul de
folosinta asupra unei inventii brevetate celeilalte parti, numita licentiata.
Prin contractul de licenta, titlularul unui brevet de inventie transmite dreptul sau exclusiv de
exploatare, in mod gratuit sau in schimbul platii unei redevente. In functie de intinderea
drepturilor transmise, licentele pot fi:
- Simpla – cand licentiatul dobandeste dreptul de a folosi inventia, dar titlularul isi
rezerva dreptul de a folosi personal inventia si dreptul de a incheia alte contracte de licenta.
- Exclusiva – se transmite licentiatului folosinta exclusiva a unei forme de realizare a
inventiei sau folosinta exclusiva a inventiei pe o perioada limitata de timp sau teritoriu
limitat. Titularul de brevet poate folosi personal inventia si poate incheia alte contracte de
licenta a acesteia, insa pentru alte forme de realizare, alta perioada de timp si alt teritoriu
decat cel la care se refera exclusivitatea.
- Absoluta – cand titularul de brevet nu mai poate folosi inventia si nici nu mai poate
incheia contract de licenta pentru teritoriul sau perioada la care se refera exclusivitatea
Licentiatorul este titular de brevet, iar licentiatul se mai numeste beneficiar de brevet.
Caractere juridice
este un contract:
- Nenumit
- Sinalagmatic (cand este cu titlu oneros) sau unilateral (cand este cu titlu gratuit).
De regula, este cu titlu oneros.
- Comutativ (cand este cu titlu oneros) si liberalitate (cand este cu titlu gratuit)
- Translativ de folosinta a obiectului inventiei
- Intuitu personae, in ce priveste calitatile licentiatului
- Cu executare succesiva
- Consensual
Efectele contractului de licenta
Obligatiile licentiatorului:
- Obligatia de a preda licentiatului dreptul de folosinta a inventiei
- Obligatia de a acorda asistenta tehnica – licentiatorul trebuie sa furnizeze schite,
desene, know-how si tot ceea ce ii este necesar licentiatului pentru a folosi si exploata
inventia
- Licentiatorul trebuie sa asigure linistita si utila folosinta a inventiei – daca
obiectul inventiei nu este etic, realizabil, contractul de licenta va fi nul, in principal, pentru
absenta cauzei sau pentru vicii ascunse
- Licentiatorul este obligat sa garanteze pentru viciile ascunse ale obiectului
contractului. Nu garanteaza pentru valoarea comerciala si nici pentru rentabilitatea
exploatarii inventiei
- La incetarea contractului de licenta, licentiatul trebuie sa inceteze ( sa sisteze)
exploatarea obiectului inventiei, iar licentiatorul trebuie sa preia stocul de produse
fabricate pe baza de licenta si nevandute pana la acel moment.
- Plata anuitatilor (taxele anuale ce trebuie platite pentru mentinerea in vigoare a
brevetului) revine licentiatorului ca titular de brevet.
Obligatiile licentiatului:
- Principala obligatie este plata redeventei (pretul platit periodic pentru permisiunea
de a folosi inventia)
- Licentiatul are o obligatie reala, legala de a exploata obiectul inventiei.
Exploatarea trebuie sa fie reala, serioasa, efectiva si loiala.
- Licentiatul trebuie sa-l apere pe titularul de brevet impotriva uzurparilor
- Licentiatul trebuie sa sisteze exploatarea inventiei la incetarea contractului de
licenta.
Contractul de licenta, fiind un contract nenumit, i se aplica reglementarile generale privind
contractele si, in mod deosebit, cele de la locatiune (comodat, daca este cu titlu gratuit).
SUBIECTUL NR 7 Know how-ul este un obiect de proprietate industriala care face parte
din categoria realizarilor tehnice cu caracter de noutate relativa (alaturi de inovatie). Know
how-ul nu are o reglementare proprie, dar exista referiri la know how atat in legi interne,
cat si internationale.
Definitie. Know how-ul este un ansamblu de cunostinte tehnice (informatii, experienta,
abilitati) nebrevetabile sau brevetabile, dar nebrevetate, necesare fabricarii functionarii
sau comecializarii unor produse, tehnologii sau procedee. Este considerat ca un element
incorporal ce apartine patrimoniului intreprinderii. Know how inseamna a sti in ce fel, a sti
cum. Pentru know how se mai utilizeaza si expresia « savoir faire » .
Know how-ul este un obiect de proprietate industriala ce confera un caracter competitiv
intreprinderii care il detine, fiind format din cunostinte tehnice cu caracter de noutate si
originalitate.
L 79/1997 privind regimul juridic al francizei defineste know how-ul ca fiind ansamblul
formulelor, definitiilor tehnice, documentelor, desenelor, modelelor, retetelor si
procedeelor care servesc la fabricarea si comercializarea unui produs.
Elementele componente ale know how-ului – 3 elemente:
1 Abilitatea sau dexteritatea tehnica a unei persoane, care cuprinde atat
aptitudinile sale native, cat si cele dobandite prin experienta. Abilitatea si dexteritatea
tehnica sunt calitati atasate persoanei si nu pot face obiectul apropierii de catre
intreprindere. In consecinta, abilitatea si dexteritatea tehnica, neputand fi fixate printr-o
descriere precisa intr-un document, nu pot fi transmise decat odata cu persoana care le
detine.
2 Experienta tehnica- rezultat al unei practici industriale indelungate. Aceasta nu
este o simpla modalitate de executare a muncii de catre un om experimentat. Acest element
este suscceptibil de fixare pe suport material prin descrierea intr-un document. Experienta
tehnica este transmisibila fie pe calea asistentei tehnice, realizate de furnizor, fie prin
pregatirea specialistilor beneficiari ??
3 Cunostinte tehnice- rezultate ale cunoasterii de catre un om de specialitate a
tehnicii industriale asociate unei informatii noi si originale. Si acest element poate fi fixat
prin descriere intr-un document si, in consecinta, este transmisibil.
Caracterele know how-ului :
1 Caracter tehnic, practic. Exista si know how comercial, constituit intr-un ansamblu
de cunostinte, fara caracter tehnic, esential in materie de franciza.
2 Caracter transmisibil. Sunt transmisibile doua din elementele componente ale know
how-ului, respectiv cunostintele tehnice si experienta tehnica. Abilitatea si dexteritatea
tehnica, fiind indisolubil legate de persoana detinatorului, nu pot fi transmise decat
impreuna cu persoana care le detine.
3 Caracter secret. Neavand o reglementare proprie si neexistand un titlu de
protectie, know how-ul este protejat prin interzicerea riguroasa a accesului tertilor la
cunostintele, abilitatile si experienta tehnica ce formeaza know how-ul. In consecinta, know
how-ul poate fi protejat doar prin nedivulgare. Neexistand un titlu de protectie, titularul de
know how beneficiaza doar de un monopol de fapt. Protectia know how-ului fiind asigurata
prin pastrarea secretului detinatorului.
In materie de know how, noutatea are un caracter relativ si nu se apreciaza in raport cu
stadiul tehnicii mondiale, ci in raport cu stadiul cunostintelor beneficiarului. Know how-ul se
deosebeste de secretul de fabricatie sau secretul comercial, acesta din urma avand o
definitie legala in L 11/1991, privind combaterea concurentei neloiale. Astfel, constituie
secret comercial informatia care nu este in general cunoscuta si nu este usor accesibila
persoanelor care se ocupa in mod obisnuit cu acest gen de informatii.
Secretul comercial dobandeste valoare prin faptul ca este o informatie necunoscuta de
public, iar detinatorul isi ia toate masurile pentru a mentine informatia secreta. Secretul de
fabricatie sau secretul commercial este o tehnica, o formula de fabricatie izolata. Know
how-ul este un ansamblu de elemente care, fara a avea caracter de noutate absoluta, este
original si necunoscut in ramura respectiva. Secretul de fabricatie are un caracter static, in
timp ce know how-ul are un caracter dinamic, fiind permanent supus ameliorarii prin
activitatea de cercetare. Secretul de fabricatie constituie, de regula, exclusivitatea unei
singure intreprinderi, pe cand know how-ul poate fi valorificat prin transmitere si, in
consecinta, dezvoltat, ameliorat.
Mijloace de aparare a depturilor rezultate din know how
Impotriva concurentilor sai comerciali, detinatorul de know how se poata apara
prin actiunea de concurenta neloiala. Impotriva persoanelor non-concurente, detinatorul
de know-how se poate apara prin actiunea de raspundere civila delictuala.
In planul dreptului penal, practicile comerciale neoneste pot intruni elementele constitutive
ale infractiunilor de furt, divulgarea secretului profesional sau divulgarea secretului
economic.
Transmiterea know how-ului se poate face alaturi de alte obiecte de proprietate industriala
cum ar fi inventii, marci, desene sau modele industriale, prin contract de franciza sau singur,
prin contract de comunicare de know how. Contractul de comunicare de know how este un
contract nenumit, dar trebuie sa imbrace forma scrisa (ad probationem). Nu exista conditii
pentru publicitate sau pentru opozabilitate fata de terti. In ceea ce priveste elementele
abstracte intelectuale (cunostinte tehnice) contractului de comunicare de know how i se pot
aplica regulile de la antrepriza.
Marca si indicatiile geografice (notiunea de « marca » )
SUBIECTUL NR 8 Ca obiect de proprietate industriala, marca face parte din categoria
semnelor distinctive. Este un element important (incorporat) in patrimoniul unei
intreprinderi. Marca permite consumatorilor sa-si orietenteze preferintele catre un anumit
produs sau servicii - reglementare legala L 84/1998.
Ca natura juridica, marca este un bun mobil incorporal, fiind singurul obiect de proprietate
industriala cu vocatie la protectie infinita, prin reinnoirea succesiva a depozitului. (marca se
inregistreaza pentru 10 ani si se face un certificat de depozit. Inainte de indeplinirea
termenului, acesta poate fi reinnoit).
Marca este un element incorporal al fondului de comert, destinat sa atraga clientela catre un
anumit produs sau serviciu, motiv pentru care se considera ca ar apartine dreptului de
clientela.
Definitie. Marca este un semn distinctiv, susceptibil de reprezentare grafica, ce serveste la
deosebirea produselor sau serviciilor unui comerciant de cele asemanatoare ale celorlalti
comercianti.
Caracterele marcii :
1 Marca este facultativa. Titularul, fiind comerciantul, are dreptul, iar nu obligatia,
de a-si marca produsele ori serviciile. Titularul unei marci poate comercializa liber atat
produse marcate, cat si alte produse nemarcate. Exceptie de la caracterul facultativ :
bijuteriile din metale pretioase sau cu pietre pretioase se marcheaza in mod obligatoriu de
Banca Nationala.
2 Caracterul individual al marcii. Dreptul la marca apartine unei singure persoane,
fizice sau juridice si anume comerciantului care produce sau comercializeaza produsul sau
serviciul ce se doreste a fi marcat. Caracterul individual al marcii nu exclude detinerea ei in
coproprietate.
3 Marca are un caracter independent fata de produsul sau serviciul marcat .
Natura produsului pe care urmeaza sa fie aplicata marca de fabrica, comert sau servicii nu
poate, in niciun caz, sa constituie un obstacol la inregistrarea marcii. In consecinta, daca
dupa inregistrarea marcii, produsele marcate vor deveni interzise la fabricare ori
comercializare, la un anumit moment si intr-o anumita tara, acest lucru nu afecteaza cu nimic
valabilitatea marcii.
Deosebirea intre marca si alte semne distictive
Sunt susceptibile de a fi inregistrate ca marca semne distinctive cum ar fi :
- Cuvinte
- Nume
- Desene
- Cifre
- Elemente fugurative
- Forme tridimensionale, cum ar fi forma produsului
- Combinatii de culori
- Orice combinatie a acestora.
Enumerarea este exemplificativa. Poate exista marca sonora si marca olfactiva.
Deosebirea marcii de nume comercial, firma, denumire sociala si emblema . Numele
comercial, sinonim cu firma sau denumire sociala, este un atribut de indentificare a
persoanei juridice. Numele comercial indentifica comerciantul si reprezinta denumirea sub
care un comerciant isi exercita activitatea si sub care semneaza.
Emblema este un semn distinctiv care, de asemenea, identifica comerciantul sau, altfel spus,
ajuta la deosebirea comerciantului de alti comercianti din acelasi domeniu.
Atat firma, cat si emblema au aceeasi functie si anume identificarea comerciantului, pe cand
marca ajuta la deosebirea produselor ori serviciilor unui comerciant de cele asemanatoare
ale altor comercianti.
Firma, emblema si marca au aceleasi conditii de validitate si anume :
- sa fie distinctive
- sa fie disponibile
- sa fie licite
Firma este obligatorie, insa marca si emblema sunt facultative. Firma nu poate fi instrainata
separat de fondul de comert, insa marca si emblema pot fi instrainate separat.
Un comerciant poate avea o singura firma si o singura emblema, insa poate avea una, mai
multe sau nicio marca. Firma este aparata impotriva folosirii nelegitime de catre un alt
comerciant, prin actiunea in concurenta neloiala. Marca este protejata in principal de
actiunea in contrafacere, dar de actiunea in concurenta neloiala
SUBIECTUL NR 9 Functiile marcii
Fara a fi expres reglementate de lege, functiile marcii au fost amplu analizate in doctrina.
Functiile sunt:
- Functia de diferentiere a produselor si serviciilor unui comerciant de cele
asemanatoare ale celorlalti comercianti – este prima din functiile marcii. Din punct de
vedere istoric si in timp, accentul s-a mutat de pe indicarea originii produselor marcate pe
diferentierea produselor comerciantilor
- Functia de concurenta – individualizand produsele unui anumit producator, marca
este un important mijloc de atragere a clientelei; cosumatorul isi orieteaza preferintele
catre produsele care, in timp, au capatat o reputatie. Aceasta functie este corelata cu
functia de reclama si cea de organizare a pietei.
- Functia de garantare a calitatii - marca devine pentru consumator o garantie a
calitatii care recomanda produsul; acest fapt stabileste o legatura morala intre producator
si consumator. Daca se constata ca, in timp, nu-si respecta obligatia morala de a mentine
calitatea produselor sale, cumparatorul il sanctioneaza orientandu-si preferintele catre
produsele altui comerciant.
- Functia de reclama – releva cel mai bine caracterul marcii fata de produs. O reclama
bine condusa transforma marca intr-un simbol al produsului astfel incat cumparatorul va fi
atras de marca, fara a mai cerceta asupra originii si calitatii produsului. Aceasta functie
este sintetizata in adagiul: “marca se vinde singura”.
- Functia de organizare a pietei – marca ajuta la reglarea raportului pe piata dintre
cerere si oferta a unui anumit produs. In acest fel, marca devine un instrument de
marketing, contribuind la prognozarea de bunuri si servicii pentru anumite categorii de
consumatori.
Conditiile de fond pentru protectia marcilor
Un semn distinctiv, pentru a fi protejat ca marca, trebuie sa indeplineasca cumulative trei
conditii:
1 Sa fie distinctiv
2 Sa fie disponibil
3 Sa fie licit
Distinctivitatea a fost, initial, unica conditie pentru aproprierea unui semn ca marca. Este
diferita ca noutate, ca si conditie de fond pentru protectia inventiilor. Este o notiune
relativa, care trebuie apreciata in raport cu obiectul identificat prin semnul distinctiv.
Semnul distinctiv trebuie sa poata individualiza produsul astfel incat sa constituie un reper
ce permite consumatorului sa deosebeasca cu usurinta produsele marcate de alte categorii
de produse din acelasi domeniu.
Puterea distinctiva variaza in timp si este diferita chiar si de la o marca la alta. Astfel, un
semn distinctiv poate fi inregistrat ca marca, insa, ulterior, isi pierde caracterul distinctiv
de momentul ce este denumit de generarea sau diluarea marcii. In acest fel, marca ajunge sa
fie uzuala, putand sa desemneze chiar produsul (celofan, termos, xerox).
Nu pot fi inregistrate ca marca semnele care sunt lipsite de caracter distinctiv, denumiri
generice, denumiri de localitati sau zone geografice.
Disponibilitatea - pentru a fi inregistrat ca marca, un semn distinctiv trebuie sa fie
disponibil (sa nu fi fost apropriat anterior de o alta persoana). Daca un semn distinctiv este
deja inregistrat ca marca, el nu mai este disponibil. Nu sunt disponibile semnele apropriate
deja de alte persoane ca nume comercial.
Un semn este distinctiv si disponibil daca nu genereaza riscul aparitiei confuziei cu alte
marci sau nume comerciale. Disponibilitatea se apreciaza la momentul inregistrarii cererii de
protectie a unei marci si se raporteaza la intreg teritoriul tarii.
Licitatea - nu poate fi inregistrat ca marca un semn distinctiv care poate sa induca publicul
in eroare, cu privire la originea geografica, natura produsului ori calitatea acestuia. Astfel,
sunt excluse de la inregistrare reproduceri sau imitatii de steme, drapele, insemne, sigilii de
control ori garantie, apartinand unor tari membre ale Conventiei de la Paris. De asemenea, nu
pot fi inregistrate ca marca nume ori portrete de conducatori de stat, denumiri de
organizatii sau unitati administrative teritoriale.
SUBIECTUL NR 10.Sisteme de dobandire a dreptului la marca
Aparitia si evolutia notiunii de “marca” a determinat in timp adoptarea mai multor sisteme de
dobandire a dreptului la marca:
1 Sistemul depozitului declarativ – potrivit acestui sistem, dreptul la marca se
dobandeste prin prioritate de folosire. Acest sistem a fost comparat cu dobandirea
proprietatii bunurilor mobile, prin ocupatiune. Acest sistem are dezavantajul ca nu identifica
exact momentul dobandirii dreptului la marca. Potrivit acestui sistem, inregistrarea marcii
are un efect constatator al existentei drepturilor. Pentru ca actul de folosire sa duca la
aproprierea marcii, trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:
- Folosirea trebuie sa aiba caracter public
- Trebuie sa fie exercitat cu intentia de a dobandi marca, comportamentul fiind cel
al unui proprietar
- Actul de folosire trebuie sa fie continuu, neintrerupt
- Folosirea trebuie sa aiba caracter calificat – folosirea sa aiba o anumita
notorietate
2 Sistemul atributiv – dreptul la marca se dobandeste, potrivit acestui sistem, de
persoana care gestioneaza prima o anumita marca. In acest sistem, folosirea marcii nu duce
la aproprierea ei. Acest sistem asigura o buna publicitate, stabilieste exact momentul
dobandirii dreptului la marca si garanteaza securitatea circuitului civil. Potrivit acestui
sistem, dreptul la marca se dobandeste prin constituirea unui depozit al marcii si inscrierea
ei intr-un registru public. Inregistrarea marcii confera titularului un monopol exclusiv de
exploatare.
Pe langa aceste doua sisteme, legislatiile nationale au consacrat si sisteme mixte – o
combinatie intre cele doua:
3 Sistemul depozitului atributiv amanat – potrivit acestui sistem, marca se
inregistreaza provizoriu, iar dupa o perioada de timp, in care solicitantul face dovada
aproprierii marcii prin folosire, inregistrarea devine definitiva.
4 Sistemul provocator – potrivit acestui sistem, dupa inregistrarea cererii, se publica
si se permite tertilor sa faca opozitie. Dupa solutionarea eventualelor opozitii are loc
inregistrarea definitiva.
5 Sistemul avizului prealabil – potrivit acestui sistem, cererea se inregistreaza la
organul administrativ competent si descoperirea eventualelor anterioritati duce la
desfiintarea dreptului. In cazul inexistentei anterioritatilor, inregistrarea devine definitiv.
Caracterele dreptului la marca
1 Marca are un caracter absolut, titularul unei marcii exercitand singur, fara
concursul altei persoane, dreptul sau exclusiv de exploatare.
2 Caracter temporar – dreptul la marca este recunoscut pentru 10 ani, cu posibilitatea
de reinnoire a depozitului pentru alte perioade de cate 10 ani.
3 Marca are un caracter accesoriu fondului de comert, legatura sa cu intreprinderea
care o detine (pe marca) fiind mult mai stransa decat in cazul brevetelor de inventive.
4 Marca are un caracter teritorial, fiind recunoscuta protectia pe intreg teritoriul
tarii unde a fost inregistrata
SUBIECTUL NR 11
Franciza este opera iunea care îmbracă forma unui contract prin care o persoană numită ț f
rancizor îi acordă unei alte persoane, numită beneficiar sau francizat, dreptul de exploata
re a unui ansamblu de drepturi de proprietate industrială sau intelectuală, în scopul de pro
duc ie sau de comercializare a anumitor tipuri de produse i/sau de servici. Ob inerea uneiț ș ț
francize implică plata unei taxe de intrare în sistem precum i a unor redeven e anuale, deș ț
regulă sub forma unui procent din cifra de afaceri. Beneficiarul unei francize are avantaju
l de a exploata o marcă de prestigiu, i de a intra pe o pia ă concuren ială folosind tehniciș ț ț
de produc ie, comercializare i marketing perfec ionate în timp, i cu un grad înalt de rentț ș ț ș
abilitate. Probabil cel mai important avantaj pentru francizat este achizi ionarea sau utilizț
area unui produs sau serviciu consacrat. Francizatul lucrează sub protec ia unui brand ceț
este deja cunoscut i prezent în con tin a publicului. Astfel este mult mai u or să atragi cliș ș ț ș
en i. De asemenea, ei beneficiază de renumele, mărcile comerciale, dreptul de autor, secreț
tele de produc ie comercială sau alte proceduri secrete i de succes de inute sistemul de frț ș ț
anciză. De obicei, în faza de demarare a afaceri, resursele de capital ale unui întreprinzăto
r sunt destul de limitate. Capacită ile de împrumut de fonduri ale întreprinzătorului sunt,ț
de obicei, foarte reduse. Formarea unei rela i cu o afacere în franciză îi permite francizatuț
lui aspirant să î i îmbunătă ească abilitatea de a ob ine asisten ăș ț ț ț financiară.
Principalul dezavantaj este dat de costurile francizei. Pe lângă taxa de acordare a francizei i redeven ele anuale, care diminuează profitul beneficiarului, acesta trebuie să men ină ș ț țpermanent un anumit standard de calitate. Contractul de franciză Franciza este una dintre opera iunele folosite pe scară largă în comer ul interna ional. În ț ț țcontractul de franciză participă două persoane: pe de o parte, francizorul sau concedentul i, pe de altă parte, ș beneficiarul sau concesionarul. Obiectul contractului este format din c
oncesiunea unei mărci de fabrică sau de serviciu, împreună cu asisten a tehnică i toate cuț șno tin ele necesare pentru exploatarea acesteia. Cuno tin ele transmise pot avea atât naturș ț ș ță industrială cât i comercialăîntrucât în desfă urarea activită i sale, beneficiarul francizeiș ș țpoate fi atât producător cât i distribuitor. Pentru desfă urș ș area contractului, francizorul trebuie să îi furnizeze partenerului său elemente de engineering i know-how privind amenajșarea i organizarea întreprinderi, elemente de marketing cuprinzând metodele, mijloacele și tehnicile de comercializare a produsului sau serviciului, i mijloacele pentru pregătirea ș ș
profesională a personalului. Francizorul este inut să acorde asisten ă tehnică pe toată durț țata de desfă urare a contractului de franciză. ș Cadrul juridic Prin Ordonan a nr.52 din 28 august 1997, privind regimul juridic al francizei în Românița, se definesc următori termeni: „Franciza este un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită francizor, îi acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu.” Francizorul este un comerciant care:este titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrate, cu condi ia ca drepturile să fie exercitate pe o durată cel pu in egală cu durata contractț țului de franciză; conferă dreptul de a exploata ori de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu; asigură beneficiarului o pregătire ini ială pentru exploatarea mățrci înregistrate; utilizează personal i mijloace financiare pentru promovarea mărci sale, cercetări i inovaș șiei, asigurând dezvoltarea i viabilitatea produsului. ț ș Beneficiar este un comerciant, perso
ană fizică sau juridică, selec ionat de francizor, care aderă la principiul omogenită i re eleiț ț țde franciză, a a cum este ea definită de către francizor. În limbajul uzual, beneficiarul uneși francize se mai nume te i ș ș francizat sau francizer. Contractul de franciza trebuie să reflecte interesele membrilor re elei de franciză, protejând drepturile de proprietate industrialățsau intelectuală ale francizorului, prin men inerea identită i comune i a reputa iei re elei ț ț ș ț țde franciză. Etimologic, termenul "contract" provine din latinescul contrahere (a trage împreună). Juridic, contractul reprezintă, conform prevederilor Codului civil, acordul de voin ă dintre două sau mai multe persoane prin care se nasc, se modifică sau se sting drepturț
i i obliga i. În dreptul roman, termenul de contract este echivalent cu cel de conven ie, " ș ț țÎn dreptul francez, termenul de contract a fost folosit ini ial pentru a desemna acordul de țvoin ă creator de obliga i numai în cazurile expres arătate de legiuitor într-una din următoț țarele forme: verbală, scrisă sau remiterea obiectului contractului. Dreptul englez tratează contractul drept o afacere i rareori ca acord de voin ă care să se bazeze pe încredere. În dș țreptul american contemporan, contractul este privit ca un instrument de schimburi economice, distingându-se douăvarietă i: - contractul clasic, care presupune negocieri prealabilțe, efectele sale find instantanee (de exemplu, cumpărarea unui produs de consum); - contractul rela ional, care are o mare importan ă economică i socială, încheierea sa find preceț ț șdată de lungi tratative i negocieri vizând un număr considerabil de persoane, find renegoșciabil. Franciza în România La inceputul anului 2006 a luat finta in Romania, Asociatia Romana de Franciza o organizatie non- guvernamentala, apolitica si non-lucrativa, la initiativa unor oameni de afaceri americani si romani care activeaza in domeniul francizei din Romania si SUA, ca francizor, francizat sau consultant. Ideea creari unui organism oficial care sa raspunda nevoi de informare a mediului de afaceri in sistem de franciza si care sa promoveze si sa dezvolte franciza ca metoda comerciala, pe piata romaneasca, s-a concretizat prin aparitia AsociatieiRomane de Singura asociatie profesionala care are un cod de etica in domeniul francizei si o comisie de mediere in vederea rezolvari conflictelor dintre francizor si francizat.
SUBIECTUL NR 12Notiunea de indicatie geograficaAtat conditiile naturale, specifice unui teritoriu geografic determinat, cat si anumite
metode de prelucrare traditionale pot conferi calitati specifice, inconfundabile unor
produse, care reusesc in acest fel sa fie preferate de anumite categorii de consumatori.
Notiunile de « indicatie geografica », « indicatie de provenienta » si « denumire de
origine » sunt sinonime din punct de vedere juridic. Indicatia de provenienta este
mentiunea directa sau indirecta privind originea georgrafica a unui produs.
Indicatia geografica nu poate fi apropriata, ea avand caracter colectiv si imprescriptibil.
Indicatia geografica indeplineste functia de identificare a produselor dupa originea lor.
Produsele sunt caracterizate de insusiri proprii, datorate atat mediului din care provin, cat
si unor metode de fabricatie speciale.
SUBIECTUL NR 13. Notiunile de « desen » si « model industrial »
Desenele si modelele sunt obiecte de proprietate industriala, situate la rascrucea dintre
arta si industrie. Astfel, dupa destinatie si mod de reproducere, ele apartin proprietatii
industriale, iar prin natura efortului creator apartin drepturilor de autor - art. 2 din L
129/92 republicata.
Desenul industrial este aspectul exterior al unui produs sau al unei parti a acestuia, redat in
doua dimensiuni (2D), rezultat din combinatia principalelor caracteristici (linii, contururi,
culori, forma, textura etc.).
Modelul industrial este aspectul exterior al unui produs sau al unei parti a acestuia, redat in
trei dimensiuni (3D), rezultat din combinatia principalelor caracteristici (linii, contururi,
culori, forma, textura).
Desenele si modelele industriale sunt destinate sa atenueze monotonia unei productii de
serie, facand mai atractive produsele.
SUBIECTUL NR 14Sisteme de protectie a desenelor si modelelor industrial
Datorita naturii hibride, desenele si modelele industriale au fost protejate atat prin Legea
Dreptului de Autor, cat si prin legi speciale. Cele doua sisteme de protectie sunt
fundamental diferite, intrucat in proprietatea industriala conditia esentiala este noutatea,
iar in Legea Dreptului de Autor, originalitatea este conditia principala.
1 Sistemul cumulului de protectie (adoptat de legea franceza) - acest sistem este
fundamentat pe teoria unitatii artei, conform careia este imposibil de stabilit un criteriu
care sa separe arta propriu-zisa de arta industriala sau aplicata. Potrivit acestui sistem,
autorul unui desen sau model industrial poate solicita atat protectia prin lege speciala (ca
obiect de proprietate industriala), cat si sa beneficieze de Legea Dreptului de autor. Este
permis cumulul de protectie, singura limitare fiind aceea a eventualei existente de
incompatibilitati intre Legea speciala si Legea Dreptului de Autor. Si legea romana (L
129/92), la art 8, recunoaste posibilitatea protectiei concomitente prin legea speciala si
legea dreptului de autor.
2 Sistemul cumulului restrictiv sau partial (adoptat de legea germana)
Potrivit acestui sistem, un desen sau model poate fi protejat prin metoda dreptului de autor,
numai daca are un nivel artistic ridicat. Acest sistem este fundamentat pe distinctia intre
desenele si modelele industriale si oprele de arta aplicate.
3 Sistemul protectiei specifice – exclude orice cumul de protectie. Potrivit acestui
sistem, desenele si modelele industriale pot fi protejate numai prin lege speciala.
SUBIECTUL NR 15.Notiunea de « drept de autor »
Dreptul de autor este un ansamblu de norme juridice, destinate sa protejeze creatiile de
forma. Astfel, operele artistice, literare sau stiintifice ORIGINALE sunt protejate,
indiferent de modalitatea de creatie, modul sau forma concreta de exprimare, valoarea si
destinatia lor.
Ca instituitie de drept civil, dreptul de autor este ansamblul de norme juridice ce
reglementeaza relatiile sociale nascute din crearea, publicarea si valorificarea operelor
literare, artistice sau stiintifice.
Ca drept subiectiv civil, dreptul de autor este posibilitatea asigurata de stat autorului de a
utiliza opera potrivit dorintei sale, in scopul de a beneficia de toate prerogativele de ordin
moral si patrimonial, regl L 8/96.
Ca natura juridica, dreptul de autor a fost, pe rand, calificat ca drept de proprietate, drept
de clientela si drept al personalitatii. Exista doua teorii cu privire la natura dreptului de
autor :
1 Teoria monista, potrivit careia nu poate fi disociata personalitatea autorului de
opera sa
2 Teoria dualista - conform acestei teorii, dreptul de autor cuprinde atat drepturi
morale, cat si drepturi patrimoniale, ponderea fiind in favoarea drepturilor morale
SUBIECTUL NR 16.Conditiile pentru protectia drepturilor de autor
Pentru a avea vocatie la protectie, prin Legea dreptului de autor, trebuie indeplinite
cumulativ 3 conditii :
1 Opera sa fie rezultatul unei activitati creatoare a autorului. Astfel, obiect al
dreptului de autor il constituie doar oprele originale de creatie intelectuala. Aceasta
conditie mai este denumita si « individualitatea operei ». Elementul esential il constituie
forma de exprimare a autorului, impreuna cu alegerea si prelucrarea materialului.
Originalitatea este o notiune subiectiva cu caracter relativ. Originalitatea este, pentru
dreptul de autor, echivalentul noutatii din proprietatea industriala. Originalitatea se
manifesta diferit, in functie de categoria de opere la care se refera. Legea romana prevede,
in mod expres, ca operele originale sunt protejate indiferent de valoarea lor.
2 Opera trebuie sa imbrace o forma concreta de exprimare, adica sa fie perceptibila
simturilor. Ea poate sa imbrace atat forma morala, cat si forma scrisa, poate sa fie sau nu
fixata de un suport material, chiar daca unele opere sunt indisolubil legate de suportul lor
material.
3 Opera sa fie susceptibila de a fi adusa la cunostinta publicului :
- Reproducere
- Executare
- Expunere
- Reprezentare
- Orice alt mijloc
O opera este recunoscuta si protejata, chiar si atunci cand nu este adusa la cunostinta
publicului, prin simplul fapt al realizarii ei. Nu sunt protejate prin Legea dreptului de Autor
ideile, teoriile, conceptele, descoperirile si inventiile. De asemenea, sunt excluse de la
protectie, in mod expres, textele politice, legislative, administrative sau judiciare, simboluri
oficiale ale statului, stirile si informatiile de presa (enumerarea este limitativa – nu sunt
date cu titlu de exemplu).
SUBIECTUL NR 17.Opera comuna
Titular al dreptului de autor poate fi atat o persoana fizica, cat si o persoana juridica. Autor
al unei opere literare sau stiintice poate fi doar o persoana fizica, intrucat doar aceasta pot
desfasura o activitate de creatie. In mod frecvent, o opera poate fi rezultatul activitatii
creatoare a mai multor persoane, caz in care suntem in prezenta unei pluralitati de autori si
de subiecte ale dreptului de autor.
Opera comuna este o opera creata de mai multi coautori in colaborare. Opera comuna este,
prn excelenta, o opera unitara, ce se caracterizeaza printr-o pluralitate de subiecte ale
dreptului de autor, ce poarta asupra unui obiect unitar. Obiectul unitar al operei poate fi
divizibil, atunci cand contributia fiecarui autor poate fi determinata sau indivizibil, atunci
cand contributiile autorilor nu pot fi indentificate. In privinta modului de repartizare a
remuneratiei cuvenite autorilor - aceasta se imparte in mod proportional intre autori, in
cazul operei cu obiect divizibil si in mod egal intre autori, in cazul operei cu obiect indivizibil.
Titularii dreptului de autor sunt impreuna realizatorii operei. Opera comuna cu obiect
indivizibil poate fi exploatata prin acordul comun al coautorilor. Opera comuna cu obiect
divizibil poate fi exploatata si separat de fiecare coautor, cu conditia ca exploatarea sa nu
incalce drepturile celorlalti coautori.
SUBIECTUL NR 18 Opera colectiva
- Este opera creata la initiativa si sub responsabilitatea unei persoane fizice sau
juridice, contributiile personale ale coautorilor formand un tot si nu este posibil, din cauza
naturii operei, sa se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori.
- Este o opera complexa din punct de vedere al obiectului, intrucat reuneste elemente
de naturi diferite
- Poate sa aiba obiectul divizibil sau indivizibil
- Este caracterizata printr-o pluralitate de obiecte, carora le corespunde un singur
subiect al dreptului de autor.
Elementul esential de diferentiere intre opera comuna si cea colectiva este acela ca opera
colectiva este creata la initiativa, controlul si responsabilitatea unei persoane care imprima o
conceptie de ansamblu asupra operei. Fiecare coautor executa o parte distincta din opera,
potrivit comenzii si indicatiilor titularului. Titularul dreptului de autor asupra unei opere
colective este persoana din initiativa si sub responsabilitatea careia opera a fost creata.
Drepturile patrimoniale asupra operei apartin titularului.
Autorii contributiilor la opera colectiva au dreptul de a exploata separat fiecare contributia
sa, cu conditia sa nu prejudicieze opera colectiva.
Drepturile morale de autor revin tot persoanei din initiativa careia opera a fost creata.
Autorii contributiilor au si ei o parte din exercitiul drepturilor morale de autor.
SUBIECTUL NR 19 Drepturile morale de autor
- Sunt drepturi strans legate de persoana autorului. Acestea sunt preponderente si
din ele se nasc drepturile patrimoniale de autor.
Drepturile morale isi continua existenta si dupa publicarea operei, si dupa decesul autorului,
inclusiv dupa ce opera cade in domeniul public.
La art 10 din L 8/96 sunt enuntate explicit urmatoarele drepturi morale:
a Dreptul de divulgare - este dreptul de a decide daca, in ce mod si momentul in care
opera va adusa la cunostinta publica. Este un drept discretionar si absolut, fiind unul dintre
cele mai personale drepturi si dreptul din care se nasc drepturile patrimoniale de autor.
b Dreptul la paternitatea operei - dreptul de a pretinde recunoasterea calitatii de
autor al operei. Acesta exprima legea fireasca, intima dintre autor si opera sa; are doua
aspecte: unul pozitiv - ce consta in dreptul autorului sau al mostenitorilor acestuia de a
remedia calitatea sa de autor. Al doilea aspect este negativ si consta in dreptul autorului de
a se opune oricarui act de uzurpare.
c Dreptul la nume - este dreptul de a decide sub ce nume opera va fi adusa la
cunostinta publicului.
d Dreptul la inviolabilitatea operei – este dreptul autorului de a pretinde respectarea
integritaii operei si de a se opune oricarei modificari sau oricarei atingeri aduse operei.
Dreptul la inviolabilitatea operei este o consecinta a dreptului la divulgare, autorul fiind
singura persoana care poate hotari sub ce forma va aduce opera la cunostinta publicului. De
altfel, L 8/96 prevede, in mod expres, ca sunt protejate creatiile de forma.
e Dreptul de retractare – este dreptul autorului de a retrage opera sa de pe piata, in
orice moment, despagubind, daca este cazul, pe titularii dreptului de exploatare. Dreptul de
retractare este o consecinta a caracterului absolut si discretionar al dreptului de divulgare.
Caracterele drepturilor morale de autor
- Nu sunt expres reglementate de L 8/96, dar in doctrina se considera ca drepturile
morale de autor au urmatoarele caractere :
1. Sunt drepturi strans atasate persoanei autorului. Caracterul strict personal al drepturilor
morale au drept consecinta faptul ca numai autorul, personal, poate exercita componentele
pozitive ale drepturilor de divulgare la paternitatea operei, la nume si inviolabilitatea operei.
Totusi, exercitarea componentei negative a drepturilor morale de autor (dreptul de a se
opune oricarei uzurpari, dreptul de a revendica oricand calitatea de autor si dreptul la
inviolabilitatea operei) se pot detasa de persoana autorului. Dupa moartea autorului,
exercitiul acestor drepturi morale se transmite mostenitorilor pe durata nelimitata.
2. Drepturile morale au caracter inalienabil. Datorita faptului ca drepturile morale sunt
strict personale, ele au un caracter inalienabil, adica nu pot face obiectul unei instrainari sau
al unei renuntari.
3. Drepturille morale au caracter insesizabil (nu pot face obiectul unei executari silite).
Caracterul insesizabil rezulta din caracterul inalienabil al drepturilor morale de autor.
Creditorii autorului pot urmari silit numai foloasele patrimoniale rezultate din exploatarea
operei. In cazul unei opere nedivulgate, creditorii autorului nu-i pot impune acestuia
divulgarea si exploatarea operei si nici nu se pot substitui autorului, divulgand ei opera si
exploatand-o in vederea satisfacerii creantelor lor. 4. Drepturile morale au un caracter
perpetuu. Drepturile morale de autor se nasc in momentul crearii operei, se transmit prin
mostenire la data decesului autorului (doar componentele negative) si continua sa existe
perpetuu.
5. Drepturile morale sunt imprescriptibile. Caracterul imprescriptibil al drepturilor de autor
rezulta, in primul rand, din faptul ca sunt drepturi ale personalitatii si din faptul ca au un
caracter perpetuu. Dreptul la actiune, in sens material, pentru apararea drepturilor morale
de autor nu se stinge oricat ar trece de la incalcarea lor. De altfel, prescriptia extinctiva se
refera exclusiv la drepturile patrimoniale.
SUBIECTUL NR 20.Drepturile patrimoniale de autor
Alaturi de atributele de ordin moral, dreptul de autor contine si drepturi patrimoniale.
Dreptul autorului de a trage, de a obtine foloase materiale de pe urma exploatarii operei
sale a fost primul din drepturile recunoscute in favoarea autorilor. Cu toate acestea, in
doctrina s-a aratat ca drepturile patrimoniale de autor nu se nasc drepturi de sine
statatoare, ci sunt o consecinta a exercitarii prerogativelor personal-nepatrimoniale, cum ar
fi, spre exemplu, dreptul de divulgare.
Dreptul de autor are urmatoarele drepturi patrimoniale :
1 Dreptul de utiliza si exploata personal opera – este dreptul autorului de a
reproduce, difuza, importa, exporta copii ale operei, de a reprezenta in scena, de a o expune
public (in functie de natura operei), de a o transmite prin radio sau TV, de a o reprezenta
intr-un loc public sau de a permite accesul la opera. Autorul este singura persoana ce poate
traduce, publica, adapta sau transforma opera sa.
2 Dreptul de a consimti la utilizarea operei de catre terti – autorul este singura
persoana care, pe baza de contract, cu titlu oneros sau cu tiltu gratuit, poate consimti la
utilizarea sau exploatarea operei sale de catre terti, in oricare din modalitatile expuse mai
sus.
3 Dreptul de suita – este dreptul autorului unei opere de arta plastica de a incasa 5%
din pretul fiecarei noi revanzari si de a fi informat in orice moment cu privire la locul in care
se afla opera sa. Precizare : obiectul dreptului de suita este format numai dintr-o opera de
arta plastica. Dreptul de suita, desi este un drept patrimonial, nu poate fi instrainat, fiind un
drept strict personal.
Caracterele drepturilor patrimoniale de autor :
1 sunt strans legate de persoana autorului - autorul unei opere are drept patrimonial
exclusiv de a decide daca, in ce mod si cand va utiliza sau exploata opera sa
2 sunt transmisibile atat prin acte intre vii, cat si prin succesiune
3 sunt excusive – autorul este sigura persoana care decide exploatarea operei sale,
precum si in ce mod se va realiza aceasta. Autorul are monopol exclusiv de exploatare a
operei si este singura persoana care poate decide daca permite utilizarea si exploatarea
operei de catre terti
4 sunt limitate in timp. Autorului i se recunoaste pe toata durata vietii un monopol
exclusiv de exploatare a operei, drept care se transmite si mostenitorilor pentru o perioada
de 70 ani. Dupa implinirea acestui termen, opera cade in domeniul public.