sgsg1

7/25/2019 SGSG1

http://slidepdf.com/reader/full/sgsg1 1/41

1. Legea aplicabila contractului de comert international.

2. Clauzele asiguratorii.

1. Legea aplicabila contractului de comert international.

Lex contractus se desemnează cel mai frecvent,de părţile contractului,în caz contrar,această sarcină revinorganului de jurisdicţie.

a) Determinarea legii aplicabile contractului international prin acordul partilor:Desemnarea implicită sau explicită de către părţi a legii aplicabile contractului,are loc atunci când aceasta neste determinată imperativ de o convenţie internaţională. Voinţa părţilor are doar o valoare juridică derivată,iar desemnarea legii aplicabile se face printr -o clauzaccesorie contractului,denumită electio juris, clauză ce poate fi ulterior modificată dacă nu invalideazcontractul şi dacă nu aduce atingere drepturilor dobândite de terţi. Deasemeni,părţile pot opta pentru ca legealeasă să se aplice întregului,sau numai unei părţi din contract. Momentul alegerii,poate fi anterior sau ulterior încheierii contractului,până,cel mai târziu la etapa abordărfondului.

b) Determinarea legii aplicabile contractului de comert international de organul de jurisdictie:

Lex contractus este determinată de legea statului în care debitorul prestaţiei pentru care se efectuează plata, ardomiciliul,reşedinţa,fondul de comerţ sau sediul social,în momentul încheierii contractului. În situatiile în care vânzatorul livreaza marfa în tara în care cumparatorul are fondul de comert sau sediul sociase consideră ca initiativa contractului trece de la vânzator la cumparator si se aplica legea acelei tari. Pentr

motive similare, se aplica legea statului în care cumparatorul are fondul de comert sau sediul social si în situatiîn care negocierile au fost prestate si contractul a fost încheiat de catre partile prezente în acel stat. Conform Legii nr. 105/1992,atunci când contractul nu poate fi localizat în funcţie de prestaţia caracteristică uneia din părţi,se aplică "lex loci actus".

În prezent existră 3 tendinţe majoritare privind legea aplicabilă contractului internaţional: 1. aplicarea cumulativă a sistemelor de conflicte de legi,deoarece există posibilitatea ca fiecare dintre acest

sisteme să trimită la acelasi drept material 2. stabilirea dreptului aplicabil în conformitate cu principiile generale ale dreptului internaţional privat 3. arbitrii procedeaza la localizarea directa a contractului, fara a avea în vedere vreun sistem de conflict de leg

2. Clauzele asiguratorii

Clauzele asiguratorii, sunt instrumente juridice,convenite de părţi,pentru a evita sau neutraliza riscuril

comerciale valutare sau nevalutare, la care sunt expuşi pe durata executării contractului Riscul comercial este un pericol ce planează asupra oricarei relaţii contractuale sau operaţii comerciale a careexecutare se prelungeşte în timp, susceptibil să genereze fortuit anumite inconveniente privind aducerea lîndeplinire de către debitor a obligaţiilor contractuale asumate faţă de creditor şi a căror apariţie determin

inevitabil anumite pierderi materiale pentru contractantul a cărei prestaţie nu se poate executa.Riscurile comerciale pot fi clasificate după natura lor în evenimente naturale, politico-administrativeconomice (valutare sau nevalutare), etc

Riscurile valutare:determină modificarea cursului de schimb a monedei de plată faţă de moneda de referinţă

Riscurile nevalutare: pericolul apariţiei unor modificari de conjunctură economică pe o anumită piaţcomercială susceptibile să înrâureasca prestaţia asumată de una din părţi.

Clasificarea clauzelor asiguratorii:

I. Cf. riscurilor vizate:

7/25/2019 SGSG1


a) Clauze de asigurare împotriva riscurilor valutare sau clauze de variaţie a schimbului: clauza aur, clauzele dconsolidare valutară, clauza de opţiune a monedei liberatorii, clauza de opţiune a locului de plată etc.

b) Clauze de asigurare împotriva riscurilor nevalutare având prioritar natura economică: clauza de revizuire preţului sau de indexare monetară, clauze de postcalculare a preţului, clauzele ofertei concurente, clientului cel mai favorizat, de nepreviziune sau de hardship,etc

c) Clauza de for ţă majoră.

II. După finalitatea urmărită:

a)

Clauze de menţinerea valorii contractului care vizează prin excelenţă prestaţia monetară şi urmaresc cfinalitate menţinerea valorii ei în parametrii săi iniţiali (clauze pur monetare şi clauze de menţinere a pu terde cumpărare a monedei de plată)

Clauzele pur monetare: vizează evitarea riscurilor decurgând din fluctuaţia valorii de schimb a monedei d plată faţă de moneda de referinţă: clauza aur, clauzele valutare, clauzele de opţiune a monedei liberatorii sclauza de opţiune a locului de plată.

Clauzele de menţinere a puterii de cumpărare a monedei de plată: menite să prezerve valoarea corelaţieexistentă la momentul perfectării contractului între cuantumul obligaţiei pecuniare a uneia din părţi şi preţur eal al bunurilor şi serviciilor pe o anumită piaţă: clauze de revizuire a preţului şi cele de postcalculare preţului.

b) Clauze de adaptare a contractului la împrejurari noi,fiind de natură să conducă la reaşezarea ansamblulucontractual,în noi parametri: clauza ofertei concurente, clauza clientului cel mai favorizat, clauza de hardship

clauza de protectie a concurentei, clauzele de ajustare de forţă majoră.

1. Clauze asiguratorii menite să contracareze riscurile valutare Clauzele valutare (sau clauze de consolidare valutară) sunt stipulaţii contractuale care urmăresc protejare părţilor împotriva riscului aferent variaţiei parităţii monedei de plată în raport cu moneda de cont aleasă.Acestcauze presupun stabilirea de către părţi a două monede - una de plată, iar alta de cont - prin corelarea cărora sdetermină reperul principal al echilibrului contractual. Ele pot fi:

A. clauze monovalutare: presupune luarea în considerare către părţi a 2 monede diferite: una de plată şi altde cont (etalonul la care se raportează moneda de plată depreciată)

B.

clauze multivalutare bazate pe un cos valutar stabilit de părţi: cos valutar: etalon artificial de valoare,stabilit în funcţie de cursurile valutelor componente

presupune alegerea valutelor care urmează să fie cuprinse în cosul valutar,determinarea ponderii curmeaza să fie cuprinse în cosul valutar şi determinarea ponderii pentru fiecare valuta în cosul valutar

C. clauze multivalutare bazate pe un cos valutar instituţionalizat (sau unitate de cont instituţionalizată) organul internaţional specializat stabileşte atât valutele care se includ în cont cât şi metodologia d

calcul a modificărilor de curs

unitatea de cont instituţionalizată nu reprezintă în esenţa bani internationali

Ex: - DST (Drepturi Speciale de Tragere) - este un ban de cont care nu are acoperire reala.

- ECU (European Currency Unity).

- AMU (Asian Monetary Unity) care are valoarea egala cu DST.

Clauza aur- este o stipulaie contractuală în virtutea căreia preţul contractual se exprimă fie într -o valută luânduse aurul ca etalon al acelei valute,fie direct în aur urmând a fi plătit în moneda aur. Are două forme: clauza valoare-aur:exprimarea pretului convenit prin contract într -o valută, aurul fiind luat ca etalon a

valorii acelei valute;

clauza moneda-aur: preţul este exprimat direct în aur şi urmează a fi plătit în monedă de aur

Clauza de opţiune a monedei liberatorii (sau clauza de monede multiple):stipulaţia prin care părţile exprim

7/25/2019 SGSG1


preţul convenit în 2 sau mai multe monede de plată şi prin care se permite creditorului ca la scadenţă să aleagmoneda liberatorie în care debitorul va efectua plata

Clauza de optiune a locului de plată: ste o variantă a clauzei monovalutare prin care creditorul dobândeştdreptul de a încasa la scadenţă valoarea prestaţiei sale calculată pe baza unei valute de cont prestabilită pricontract în locul ales de acesta şi prin care debitorul işi asumă obligaţia de a plăti în moneda locului ales dcreditor

2.Clauze asiguratorii menite sa contracareze riscurile nevalutareEx: clauza ofertei concurente, clauza clientului cel mai favorizat, clauza de hardship (sau de impreviziune

clauza de forţă majoră, clauze preventive faţă de diverse măsuri de protecţie a concurenţei. Cel mai frecvent este riscul de preţ, determinat de modificarea raportului cererii şi ofertei pe piaţă ori dfluctuaţia monetară.

Clauze de recalculare sau de revizuire a preţului (sau clauze de indexare a preţului) este stipulatia contractual prin care partile convin ca atunci când între momentul perfectarii contractului lor si acela al executarii lui survi

modificari semnificative ale pretului materiilor prime, energiei, fortei de munca sau alte elemente avute îvedere la stabilirea pretului contractual, oricare dintre parti sa fie îndreptatita sa procedeze la recalculare

pretului.

Clauze de postcalculare a preţului: scopul menţinerii preţului mărfii la parametrii conjuncturii existente pe piaţîn momentul finalizării executării prestaţiei asumate de debitor. Ex: clauza cost(preţ de producţie)

fee(valoarea manoperei)

Clauza clientului cel mai favorizat: prin care vânzatorul/furnizorul de bunuri sau servicii se obligă să acordceluilalt contractant (cumparator, beneficiar) cele mai favorabile condiţii pe care le-ar acorda eventual alto

parteneri cu privire la contracte având acelaşi obiect.

Clauza ofertei concurente:prin care vânzatorul îşi asuma obligaţia de a acorda cumparatorului aceleaşi condiţcare i s-ar oferi pentru acea marfă,de alţi furnizori concurenţi în materie.

Clauza de har dship (sau de impreviziune): face posibilă modificarea conţinutului contractului atunci când p parcursul executării lui se produc, fără culpa contractanţilor, evenimente imprevizibile la momentul încheiercontractului, dar care, schimbând radical datele si elementele avute în vedere de părţi în momentul perfectărcontractului, creează pentru unul dintre contractanţi consecinţe mult prea oneroase pentru a fi echitabil ca acestsă le suporte singur. Clauza de forţă majora: stipulaţia ce suspendă contractul în caz de forţă majoră, urmând ca el să continue dup perioada de suspendare, în condiţii noi ce vor fi negociate între timp.

7/25/2019 SGSG1


1.Domeniul de aplicare a legii contractului.

2.Interpretarea contractului de comerţ internaţional

1.Domeniul de aplicare a legii contractului

Domeniul legii contractului cuprinde formarea contractului şi efectele contractului.

A. Formarea contractului.

a) Condiţiile de fond: - CAPACITATEA PĂRŢILOR: guvernată de legea naţionala a persoanei fizice şi de legea sediului social rea

al persoanei juridice

- CONSIMTAMÂNTUL - determinat de lex contractus care stabileste condiţiile de existenţă si validitate alconsimtamântului (art. 2.637 NCC). Valoarea juridica a tacerii variază în funcţie de legea naţională a persoanefizice sau de legea statutului organic al persoanei juridice

- OBIECTUL SI CAUZA - sunt guvernate de lex contractus (inclusiv sancţiunile nerespectării condiţiilor dfond,nulităţile şi prescripţia extinctivă

b) Condiţii de formă: forma este de regulă stabilită de lex contractus,însă dacă legea aplicabilă condiţiilor dfond impune sub sancţiunea nulităţii, o formă solemnă, nicio alta lege nu poate înlătura această condiţie

c) Aspecte procedurale:calitatea procesuală, obiectul,cauza acţiunii şi mijloacele de probă sunt supuse legcontractului

!Administrarea probelor,termenele procesuale,procedura de judecată,căile de atac şi actele de procedură se facf. prevederilor continute de lex fori.

B. Efectele contractului. Sunt guvernate de lex contractus:* persoanele faţă de care contractul de comerţ internaţional produce efecte

* cesiunea de creanţă; subrogaţia convenţională; delegaţia

* interpretarea contractului şi determinarea naturii lui juridice

* adaptarea contractului, în situaţia intervenţiei unor evenimente imprevizibile pe parcursul executării lui * rezolutiunea contractului

* aspectele vizând moneda de cont (care determină măsura obligaţiei ce trebuie îndeplinită) * executarea obligaţiilor izvorâte din contract si consecinţele neexecutarii lor * punerea în întârziere a debitorului şi forma în care aceasta trebuie făcută

* responsabilitatea contractuală

* prescripţia dreptului la acţiune vizând drepturile subiective izvorând din contract; * noţiunea de forţă majoră

* condiţiile de acordare a despăgubirilor şi criteriile

* regimul juridic al clauzei penale

* riscurile contractului

* modurile de stingere a obligatiilor izvorâte din contract * novaţia

o Dacă lex contractus nu precizează modul de evaluare a prejudiciului, se aplica lex fori. o Modul de executare a obligatiilor contractuale trebuie sa se conformeze legii locului de executare,dec

măsurile de conservare a mărfii, formalităţile de expertiză etc. sunt supuse atât lui lex contractus cât slui lex executionis.

o Compensaţia este guvernată de legea creanţei o

7/25/2019 SGSG1


2.Interpretarea contractului de comert international

Interpretarea contractului: o activitate intelectuală prin care organul de jurisdicţie, cu prilejul solutionarii unulitigiu izvorât dintr -un contract, încearcă să determine conţinutul concret al contractului, existenţa, sensul şîntinderea exactă a obligaţiilor cărora le-a dat naştere. Această operaţie este necesara când clauzele contractului sunt incomplete, neclare ori contradictorii sau cânvointa declarată nu corespunde voinţei reale a părţilor. Interpretarea contractului este o operaţiune logico- juridică contingentă cu executarea contractului,a căre

necesitate decurge din existenţa unor clauze obscure.În cazul contractelor de comerţ internaţional, survin sanumite dificultăţi generate de coliziunea dintre sistemele de drept şi de accepţiunea uneori diferită dată îcadrul acelor sisteme unor termeni utilizati în contract. O condiţie a interpretarii contractului este existenţa valabilă a acestuia dar şi calificarea juridica a acestuiadeoarece în raport cu aceasta calificare urmeaza a se stabili regimul lui juridic.

Reguli de interpretare a contractului de comerţ internaţional stabilite de dreptul comun general,deoarece legislaţia română nu le prevede)

au caracter supletiv sau de recomandare

A. Reguli în armonie cu care judecătorul poate stabili voinţa reala a părţilor;

1. Regula potrivit căreia se recunoaşte caracter prioritar voinţei reale a părţilor. „Contractele se interpreteaza după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor”. „La stabilirea voinţei concordante se va ţine seama, între altele, de scopul contractului, de negocieril

purtate de parţi, de practicile statornicite între acestea şi de comportamentul lor ulterior încheiercontractului"

În caz de neconcordanţă între voinţa reală si cea declarată, partea interesata va putea face proba contrar pentru a rasturna această prezumţie.

2. Regula conform căreia interpretarea clauzelor contractuale trebuie să se facă coordonat.

„Clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecareia înţelesul ce rezultă din ansamblul contractului.”

B. Reguli de interpretare a clauzelor confuze sau contradictorii; „Clauzele susceptibile de mai multe înţelesuri se interpreteaza în sensul ce se potriveşte cel mai bine natur

şi obiectului contractului”; „Clauzele îndoielnice se interpreteaza ţinând seama, între altele, de natura contractului, de împrejurarile î

care a fost încheiat, de interpretarea dată anterior de parţi, de sensul atribuit în general clauzelor şexpresiilor în domeniu şi de uzanţe.

„Clauzele se interpreteaza în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea producniciunul.”

„Contractul nu cuprinde decât lucrul asupra căruia parţile şi-au propus a contracta, oricât de generali ar

termenii folosiţi.”

C. Reguli de stabilire şi interpretare a clauzelor tacite, de natură a interpreta contractul. „Dacă după aplicarea regulilor de interpretare, contractul ramâne neclar, acesta se interpretează în favoare

celui care se obligă.”

„Stipulaţiile cuprinse în contractele de adeziune se interpretează împotriva celui care le-a impus."

7/25/2019 SGSG1


1. Forma si limba contractului de comerţ internaţional. 2. Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice reglementate de normele dreptului comerţuluinternaţional.

1. Forma si limba contractului de comert international.

A. Forma contractului Legea nr. 1/1971(în prezent abrogată) consacra obligativitatea formei scrise a contractelor de comerinternaţional. Utilitatea formei scrise a contractelor de comerţ internaţional este evidenţiată şi în cadrul condiţiilor generalelaborate sub egida CEE-ONU care cer utilizarea formei scrise, iar pentru cazul în care a fost realizat întrparţi în prealabil un acord verbal, confirmarea letrică neîntârziată a acestuia.

În cazul contractelor încheiate prin corespondenţă cerinţa formei scrise se consideră îndeplinită dac

elementele contractului de comerţ internaţional rezultă dintr-o comandă şi o confirmare de comandăambele scrise, sau dintr-o ofertă şi de acceptarea acesteia realizate printr-un schimb de scrisori de telegram

sau telexuri.

Deoarece cf doctrinei,formei contractului de comerţ international i se aplică regula consensualismulu(contractul se încheie prin acordul de voinţă al părţilor),în concluzie părţile au libertatea de a a lege modalitatede exteriorizare a consimţământului. Forma scrisă este ceruta ad probationem în cazul contractului de societate comerciala , de asociere î participaţiune , a contractului de consignatţe , a contractului de gaj pentru opozabilitate faţă de terţi , contractelor având drept obiect construirea, înstrainarea, închirierea si gajarea vaselor comerciale

În concluzie forma scrisă nu este o condiţie de validitate a contractelor de comerţ internaţional, ci doar cerinţă de ordin probator ,dar ea este preferată de majoritatea participanţilor la comerţul internaţiona

pentru multiplele avantaje pe care le prezintă. În condiţiile societăţii actuale, pentru schimburile comercialnaţionale şi internaţionale,părţile folosesc tot mai frecvent mijloacele moderne de comunicare: telefon, telex

fax, e.mail-ul.

B.Limba contractului Părţile au libertatea de a alege limba de redactare a contractului de comerţ internaţional. De regulă,se încheie î2-3 exemplare originale având conţinut identic, dar fiind redactate în limbi diferite, una dintre ele trebuie să fide largă circulatie internationala,precum limba engleză. În principiu limba contractului este limba corespondenţei comerciale subsecvente,dar şi cea în care se vdesf ăşura procedura de soluţionare a unui eventual litigiu. Cf. Regulilor de procedură ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional Bucureşti:

„cererea (de arbitraj) se depune în limba româna sau în limba contractului dintre părţi, ori în limba îcare acestea au purtat corespondenţa”.

„curtea de arbitraj, din oficiu sau la cerere, poate obliga partea să prezinte o traducere a cererii şi înscrisurilor în limba româna sau, când interesele examinării litigiului o cer, într -o altă limbă”.

7/25/2019 SGSG1


2. Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice reglementate de normele dreptulu

comerţului internaţional.

Contractele de comerţ internaţional sinalagmatice fiind, genereaza între părţi drepturi şi obligaţii reciproce sinterdependente. Astfel,fiecare parte contractantă este atât creditor cât şi debitor în raport de cealaltă parte,ceece determină următoarele efecte:

a) Dreptul creditorului de a refuza îndeplinirea propriei sale prestaţii dacă debitorul nu-şi execută prestaţila care s-a angajat (excepţia de neexecutare)

b) Dreptul creditorului care şi-a executat la timp şi integral prestaţia la care s -a obligat, de a cere şi obţin pe cale judiciară sau arbitrală, rezoluţiunea sau rezilierea contractului ca sancţiune pt neîndeplinireobligaţiei de catre partenerul său contractual.

c) Distribuirea între debitor si creditor a sarcinii riscului decurgând din neexecutarea fortuită a obligaţiei

Excepţia de neexecutare: mod de sancţionare a contractantului care nu şi-a executat prestaţia asumată,dar şi u

mijloc de apărare de care se poate prevala contractantul căruia i se pretinde executarea prestaţiei,într -un momencând nici partenerul care pretinde executarea,nu-şi executase propria lui prestaţie.

Condiţii cumulative ale excepţiei de neexecutare: 1. să existe o neexecutare (chiar şi parţială) 2. obligaţiile neexecutate să fie reciproce şi să-şi aiba temeiul în acelaşi contract; 3. neexecutarea obligaţiilor să nu se datoreze faptei celui care invocă excepţia de neexecutare, ci să fideterminată de o altă împrejurare (precum: forţa majoră sau culpa debitorului) care nu-i este imputabilă lui; 4. prin natura sa, raportul contractual să comporte aplicarea regulii executării simultane a obligaţiilor celodouă părţi.

Invocarea excepţiei de neexecutare are ca efect suspendarea executării contractului,până când partea car pretinde executarea obligaţiei, fără să-şi fi executat propria sa obligaţie, îşi modifică atitudinea trecând lexecutarea prestatiei ce-i incumbă.

7/25/2019 SGSG1


1. Elementele contractului de comerţ internaţional.

2. Clauzele asiguratorii menite sa contracareze riscurile valutare.

1.Elementele contractului de comerţ internaţional

Enumerare: capacitatea părţilor, consimţământul acestora, un obiect în care se concretizează prestaţiile asumatde către părţi şi cauza.

A.Capacitatea părţilor: Datorită marii diversităţi a subiecţilor de drept,ca părţi ale raporturilor juridice obligaţionale din sfercomerţului internaţional,capacitatea lor diferă în funcţie de apartenenţa lor la ordinea juridică internaţională sala ordinea juridică naţională, precum şi de legea aplicabila statutului lor juridic. Statul ca parte contractuală dobândeşte un statut juridic special datorita impactului normelor de drept naţional şinternaţional. Organizaţiile interguvernamentale au si ele un statut juridic special similar cu cel al statelor şî în multe distatutele acestor organizaţii se stipulează în mod expres condiţiile în care se pot implica în contractinternaţionale. Capacitatea de a contracta a persoanelor juridice ca subiecţi de drept internaţional este determinată de lexsocietatis, iar cea a persoanelor fizice de lex personalis .

Principiile UNIDROIT 2004 reglementează posibilitatea unui mandatar de a încheia acte juridice care produefecte asupra relaţiilor juridice dintre mandantul său şi un terţ.

B. Consimtamântul parţilor: Conform principiilor UNIDROT:

„Un contract poate fi încheiat fie prin acceptarea unei oferte, fie printr-un comportament al părţilosuficient pentru a arăta acordul de voinţă”

„Principiile nu impun forma scrisă pentru încheierea valabilă a unui contract, declaraţie sau orice aact. Contractul poate fi dovedit prin orice mijloc de probă, inclusiv martori.”

În practică, acordul de voinţă se realizează prin negocieri, propuneri, acceptări parţiale, conce sii reciprociar mijloacele moderne de comunicare permit încheierea contractelor cu celeritate sporită şi printr -u

amestec de conversaţii, faxuri, contracte pe hârtie, e-mail si comunicare web.

Consimţământul produce efecte juridice şi este considerat valabil exprimat numai dacă a nu a fosviciat în conţinutul său (eroare sau dol) sau în libertatea exerciţiului său (violenţă).

În raporturile de comerţ internaţional este consacrată o categorie specială a viciilor de consimţămân(leziunea contractuală); a) Leziunea: este paguba materială pe care o suferă unul dintre contractanţi, datorită disproporţie

evidente de valoare existentă în momentul perfectării contractului între prestaţia pe care şi -a asumat-şi prestaţia pe care urmează să o primească de la celălalt contractant în schimbul ei.” ->deci doar îcazul contractelor sinalagmatice, oneroase şi comutative Cf principiilor UNIDROIT 2004: O part poate invoca nulitatea contractului sau a unei clauze dacă, la momentul încheierii contractulucontractul sau clauza respectivă îi dadea celeilalte părţi, în mod nejustificat, un avantaj excesiv şnejustificat.

b) Eroarea: Reprezentare falsă, inexactă, denaturată a realităţii apărută cu ocazia încheiercontractului şi poate fi de fapt sau de drept . C

principiilor UNIDROIT 2004 eroare este: o reprezentare greşită a unor fapte ori a unor norme juridicexistente la momentul la momentul încheierii contractului. eroarea de fapt în principiu n poate constitui un viciu de consimţământ în contractele de comerţ internaţionaCondiţiile în care se poate invoca nulitatea contractului pentru eroare: o parte poate invocnulitatea contractului pentru eroare dacă, la momentul încheierii contractului, eroarea era de o asemeneimportanţă încât o persoana aflată în aceeaşi situaţie ar fi încheiat contractul doar în termeni comple

7/25/2019 SGSG1


diferiţi sau nu l-ar fi încheiat deloc dacă adevărata situaţie de fapt sau de drept ar fi fost cunoscută, şdacă: a) cealaltă parte a făcut aceeaeroare, ori s-a aflat la originea acelei erori, sau a cunoscut ori ar fi trebuit sa cunoască existenţa eroracţionând astfel împotriva principiilor bunei credinţe în materie comerciala prin lasarea în eroare cocontractantului; sau b) cealaltă parte nu a acţionat în bazcontractului, pâna la data invocării nulităţii contractului.

(2) Cu toate acestea, o parte nu poate invoca nulitatea contractului daca:

a) partea care o invocă a fost deosebit de neglijentă când a comis eroarea; sau b) eroarea se referă la o chestiune în legatură cu care riscul de a greşi era asumat, sau, având în vedercircumstanţele, ar fi trebuit să fie suportat de partea care s-a aflat în eroare Dupa cum se vede acest articol precizeaza conditiile în care eroarea poate reprezenta cauza de anulare contractului. Comentariile la acest articol aduc mai multe precizari lamuritoare prezentând si unele exemplconcrete.

Eroarea în exprimare sau transmitere:o eroare apărută în exprimarea sau transmiterea unei declaraţii estconsiderată o eroare a persoanei care a emis declaraţia. Sancţiuni pentru neexecutare:o parte nu este îndreptăţită sa invoce nulitatea contractului în temeiul erorii daccircumstanţele pe care partea se bazeaza permit sau ar fi putut permite o sancţiune pentru neexecutare

În dreptul comerţului internaţional,eroarea de drept este posibila dar aceasta trebuie sa fie gravă pentrua putea fi considerată viciu de consimţământ. În dreptul comerţului internaţional,nu au caracter de viciu de consimţământ:

eroarea de fapt (eroarea obstacol si eroarea viciu de consimtamânt) dolul

violenţa

C. Obiectul contractului

Obiectul contractului este prestatia (acţiunea sau inacţiunea), la care părţile se obligă prin contracPrestaţia poate fi pozitivă (o obligaţie de a da ori de a face) sau negativă (o obligaţie de a nu face).”

Poate fi:

a) obiect simplu:o singură obligaţie b) complex: obligaţii multiple diferite ca natură

Obiectul contractului trebuie sa îndeplinească urmatoarele condiţii: a) să fie determinat la data încheierii contractului sau determinabil în viitor, pe baza unor elemente ddeterminare prevăzute în contract; b) să fie posibil din punct de vedere material, fizic şi juridic

c) să fie licit.

Cf principiilor UNIDROIT 2004:

"Simplul fapt că la momentul încheierii contractului executarea obligaţiei asumate era imposibilă, n

afecteaza validitatea contractului." "Simplul fapt că în momentul încheierii contractului o parte nu era îndreptăţită să dispună de bunurile l

care contractul se referă, nu afectează validitatea contractului.” ->obiectul contractului e constituit di

bunuri viitoare

D. Cauza Cauza este scopul în vederea căruia partenerii contractuali îşi dau consimţământul şi este o condiţie dvaliditate.

Cauza trebuie să fie licită şi morală,cele 2 condiţii apreciindu-se în funcţie de legea aplicabilă fiecărui contracşi de orientarea de principiu a jurisprudenţei create în statul care a dictat acea lege.

7/25/2019 SGSG1


1

În cazul în care lex contractus este legea româna, cauza, ramâne în principiu o condiţie de valabilitate contractelor de comerţ internaţional. Actele juridice abstracte ramân valabile independent de cauza lor. Ex:titlurile de credit: cambia, biletul la ordincecul

2.Clauzele asiguratorii menite sa contracareze riscurile valutare

Clauzele valutare (sau clauze de consolidare valutară) sunt stipulaţii contractuale care urmăresc protejare

părţilor împotriva riscului aferent variaţiei parităţii monedei de plată în raport cu moneda de cont aleasă.Acestcauze presupun stabilirea de către părţi a două monede - una de plată, iar alta de cont - prin corelarea cărora sdetermină reperul principal al echilibrului contractual. Ele pot fi:

A. clauze monovalutare: presupune luarea în considerare către părţi a 2 monede diferite: una de plată şi altde cont (etalonul la care se raportează moneda de plată depreciată)

B. clauze multivalutare bazate pe un cos valutar stabilit de părţi: cos valutar: etalon artificial de valoare,stabilit în funcţie de cursurile valutelor componente

presupune alegerea valutelor care urmează să fie cuprinse în cosul valutar,determinarea ponderii curmeaza să fie cuprinse în cosul valutar şi determinarea ponderii pentru fiecare valuta în cosul valutar

C. clauze multivalutare bazate pe un cos valutar instituţionalizat (sau unitate de cont instituţionalizată)

organul internaţional specializat stabileşte atât valutele care se includ în cont cât şi metodologia dcalcul a modificărilor de curs

unitatea de cont instituţionalizată nu reprezintă în esenţa bani internationaliEx:

- DST (Drepturi Speciale de Tragere) - este un ban de cont care nu are acoperire reala.

- ECU (European Currency Unity).

- AMU (Asian Monetary Unity) care are valoarea egala cu DST.

Clauza aur - este o stipulaţie contractuală în virtutea căreia preţul contractual se exprimă fie într -o valutluându-se aurul ca etalon al acelei valute, fie direct în aur urmând a fi plătit în moneda aur. Are două forme:

clauza valoare-aur:exprimarea pretului convenit prin contract într -o valută, aur ul fiind luat ca etalon avalorii acelei valute;

clauza moneda-aur: preţul este exprimat direct în aur şi urmează a fi plătit în monedă de aur

Clauza de opţiune a monedei liberatorii (sau clauza de monede multiple):stipulaţia prin care părţile exprim pr eţul convenit în 2 sau mai multe monede de plată şi prin care se permite creditorului ca la scadenţă să aleagmoneda liberatorie în care debitorul va efectua plata

Clauza de opţiune a locului de plată: este o variantă a clauzei monovalutare prin care creditorul dobândeştdreptul de a încasa la scadenţă valoarea prestaţiei sale calculată pe baza unei valute de cont prestabilită pricontract în locul ales de acesta şi prin care debitorul işi asumă obligaţia de a plăti în moneda locului ales d

creditor

7/25/2019 SGSG1


1

1. Locul perfectării contractului de comerţ internaţional 2. Despre contractul de comerţ internaţional în general. Clasificare.

1. Locul perfectării contractului de comerţ internaţional

Locul de perfectare al contractului de comerţ international este locul în care se întâlnesc voinţele juridice al părţilor.

Este necesară distincţia între ipoteza când contractul este perfectat inter praesentes si când el se încheie pricorespondenta, adica inter absentes.

a) când contractul se încheie între persoane prezente (inter praesentes): locul perfectării lui este acelunde are loc semnarea înscrisului constatator al raportului juridic obligaţional

În cazul încheierii contractului prin telefon, deşi este un contract perfectat între persoane de faţădeterminarea locului încheierii contractului difera în funcţie de concepţia adoptată:

în sistemul emisiunii acceptării (sau al declaraţiunii) se consideră că perfectarea este realizată la locul undvorbeşte acceptantul;

în sistemul recepţiei acceptării şi al informării,perfectarea este realizaţă la locul unde vorbeşte ofertantul;

În ipoteza perfectării contractului prin telefon când convorbirea dintre partenerii contractuali se realizeaz

cel puţin de către una din părţi prin utilizarea unui telefon instalat înt r-un automobil în mişcare între doulocalităţi, din aceeaşi ţară sau din ţări diferite: cel care vorbeşte de la telefonul mobil este considerat că safla în localitatea unde a fost înregistrat postul telefonic respectiv.

b) când contractul se încheie prin corespondenţă (inter absentes):

în sistemul emisiunii acceptării: locul încheierii contractului este sediul sau reşedinţa acceptantului; în sistemul recepţiei acceptării, contractul se încheie la sediul sau reşedinţa ofertantului\ în cazul acceptarii tardive, conform teoriei eclectice, locul încheierii contractului este la sediul sa

reşedinţa acceptantului Importanta determinării locului perfectării contractului: - dacă lex contractus nu a fost determinat prin voinţa părţilor:se aplică principiul locus regi t actum conform

căruia legea competentă să guverneze contractul este lex loci contractus, adică legea în vigoare la locu

încheierii contractului în momentul perfectării sale; - pentru interpretarea contractului se vor lua în considerare uzanţele existente la locul încheierii contractului; - în absenţa unei convenţii de arbitraj prin care să se determine arbitrajul competent să soluţioneze eventualellitigii generate între părţi cu referire la executarea contractului, jurisdicţia competentă să soluţioneze acestlitigii va fi determinată în raport cu prevederile legii în vigoare la locul încheierii contractului.

2. Despre contractul de comerţ internaţional în general. Clasificare

Def: „Contractul de comerţ internaţional este acordul de voinţă realizat între doi sau mai multi participanţi lcomerţul internaţional din state diferite în scopul de a crea, modifica ori stinge raporturi juridice de comerinternaţional.”

Contractul de comerţ internaţional are rolul de instrument juridic primordial de înfaptuire a schimburilo

economice şi comerciale internaţionale. Exemple: vânzari, transporturi, distributie, mandat, închirieri Contractul de comerţ internaţional are ca particularitate elementele cumulative de internaţionalitate şi dcomercialitate,fiind un act de comert generator de obligaţii comerciale şi juridice din state diferite.

Clasificare A. Clasificare după criterii nespecifice (sau de natură civila )

I. După efecte: constitutive, translative sau declarative de drepturi a) contracte constitutive de drepturi: creeaza în general drepturi de creanţă pentru părţi sau pentru un ter

7/25/2019 SGSG1


1

drepturi care pâna la acel moment erau inexistente în patrimoniul titularului lor. Ex: contractele de comision, de mandat comercial international, contractul de depozit regulat, contractul d

transport internaţional, contractul international de prestări de servicii, contractul internaţional de antrepriză etc. Doctrina menţionează un singur contract prin care se constituie drepturi reale şi anume contractul d

antrepriză şi contractul de ipotecă

b) contracte translative de drepturi: au ca efect transmiterea unor drepturi reale,precum dreptul de proprietat

asupra unor mărfuri Există cazuri când,prin contractele de comerţ internaţional se transmite numai dreptul real d

folosinţă. Ex: contractelinternationale de leasing,contractul de licenţă a unui brevet de invenţie.

Există cazuri când,prin contractele de comerţ internaţional se realizează şi transferul unor drepturi dcreanţă Ex: contractul de factoring

c) contracte declarative de drepturi: prin care părţile recunosc şi confirmă existenţa unor drepturi. Ex: tranzacţia prin care părţile prin concesii reciproce, pun capăt unor diferende dintre ele (renunţarea la uneldrepturi pretinse sau recunoaşterea unor drepturi contestate)

II. După modul de executare: cu executare instantanee, cu executare succesivă sau cu executare continuăa) Contractele cu executare in stantanee sau imediată: au ca obiect una sau mau multe prestaţii care s

aduc la îndeplinire imediat, instantaneu şi dintr -o data (uno ictu), adica printr-un singur act de executar

(rare în dr.comerţului internaţional) b) b)Contracte cu executare succesivă: prestaţiile asumate de părţi, sau cel puţin de una dintre ele, sunaduse la îndeplinire de-a lungul unei perioade de timp prestabilite de părţi prin prestaţii de acelasi ferepetate la intervale de timp regulate sau nu .

Ex: Contractul de leasing,contractele de furnizare a energiei electrice, a energiei termice sau

gazelor naturale

III. După corelaţia existentă între ele: principale şi accesorii. a) principale: au valoare juridică de sine statatoare şi nu depind de un alt contr act

Ex: vânzarea internaţională de mărfuri, contractul de mandat comercial internaţional, contractul de transporinternaţional de mărfuri etc.

b)

accesorii: nu au o existenţă şi valoare juridică de sine stătătoare,depinzând de existenţa unui alt contrac(pr incipal) Ex: contractul de gaj comercial, fidejusiunea bancară,clauza penală

IV.După obligaţiile pe care le generează: contracte care dau naştere la obligatii de a da,contracte din carrezultă obligaţia de a face,contracte din care rezultă obligaţia de a nu face

a) contracte care dau naştere la obligaţii de a da (dare): contractele translative de drepturi reale şi celcare comportă o contraprestaţie pecuniară

b) contracte din care rezultă obligaţii de a face (facere): contractele de executari de lucrări sau cele d

prestări de servicii Ex: obligaţia de securitate din contractele de transport internaţional de persoane sau de margă

c) contracte care generează obligaţia de a nu face (non facere): de exemplu,obligaţia de a nu fac

concurenţă

Numai în contractele care au ca obiect obligaţia de a face poate fi stipulată clauza best efforts (car presupune un angajament din partea debitorului de a depune cele mai bune eforturi sau un maxim de efo

pentru a îndeplinii prestaţia la care s-a obligat faţă de creditor d) contracte care dau nastere la obligaţii de rezultat: când o parte are obligaţia de a obţine un rezulta

determinat,în caz contrar va exista neexecutarea contractului e) contracte prin care se creează obligaţii de mijloace (sau de diligenţă):de a depune toate eforturil

pentru îndeplinirea unui anumit rezultat

7/25/2019 SGSG1


1

V.După criteriul eocnomic: a) contractele de livrare de mărfuri: vânzarea cumpărarea, schimbul, etc

b) contractele de executări de lucrări: contractul de antrepriza, de proiectare, de engineering etcc) contract ele de prestări de servicii: contractele de mandat, de comision, de transport, de depozit, d

asigurare si reasigurare, consulting etc

VI.După subiecţii de drept care participă la realizarea contractului:

a)

contracte perfectate între subiecti de drept aparţinând ordinii juridice naţionale din state diferit(contracte obişnuite) b) contracte perfectate între subiecti de drept apartinând ordinii juridice internaţionale din diverse ţări

VII.După obiect: a) Contracte translative de drepturi: prin care se operează o transmitere de drepturi reale sau de creanţă într

părţi (contractele de livrare de materii prime, materiale si alte produse şi contractele prin intermediul cărorse transmite temporar dreptul de folosinţă asupra unui bun determinat)

b) Contracte pentru prestări de servicii: au ca obiect o prestare de servicii la care se obligă o parte în favoareceleilalte părţi (transportul international, mandatul comercial international, servicii bancare);

c) Contracte de executare de lucrări: au ca obiect realizarea unor lucrări de construcţii sau a unor lucrări d

montaj (ex.: contractul de antrepriză) d) Contracte de cooperare economica internaţională: stabilesc raporturi juridice de conlucrare între partenerdin ţări diferite în producţia de bunuri, comercializarea unor mar furi, executarea unor lucrari, etc, fiin

instrumente juridice pentru realizarea unor investiţii de capital străin; e) Contracte de aport valutar: prin îndeplinirea cărora se uşurează sporirea rezervelor valutare al

participanţilor la comertul internaţional (cumpărarea de mărfuri din străinătate în vederea reexportării looperaţiuni speculative înfăptuite prin arbitraj bancar etc.).

VIII.După complexitatea lor: a) Contracte unitare: comportă un singur acord de voinţă între părţi. b) Contracte complexe: subsumează o pluralitate de contracte distincte, reciproc intercondiţionate şi car

alcătuiesc împreună un ansamblu contractual (ex: contractul de leasing, contractul de engineering contractul dfactoring, contractul de turism internaţional etc.)

IX.După durata pt care se încheie: a) Contracte de scurtă durată: se încheie pentru operaţiuni ocazionale şi care de regula se execută dintr -o dat

ori a caror executare nu depăşeşte 1 an

b) Contracte de medie durată: se încheie pe o durată de pâna la 5 ani. c) Contracte de lun gă durată: se încheie pentru o perioadă mai mare de 5 ani.

7/25/2019 SGSG1


1

1. Acceptarea tardivă a ofertei. 2. Clauze care evocă aspecte strict juridice vizând contractul de comerţ internaţional.

1. Acceptarea tardivă a ofertei Este tardivă, acceptarea expresă care ajunge la ofertant după expirarea termenului prestabilit de el, sau în lipsunui asemenea termen, într -o perioada de timp rezonabilă ca durată,calculată de la data expedierii ofertei. Este considerată tardivă şi acceptarea care a fost expediată de destinatarul ofertei înauntrul termenului dacceptare dacă aceasta ajunge la cunoştinţa ofertantului ulterior expirării acelui termen, indiferent d

circumstanţa care a ocazionat întârzierea sosirii comunicării: o dereglare în funcţionarea serviciului poş tacauzată de o grevă a funcţionarilor poştali (sau alt caz de forţă majoră), o culpă a oficiului poştal de expediersau de destinaţie etc. Ajungerea la cunoştina ofertantului: momentul în care acceptarea a ajuns la sediul lui, fiind prezumat că a luacunoştinţă despre conţinutul ei în chiar ziua în care a fost recepţionată de mijloacele de comunicare instalate lacel sediu ori predată de catre agentul poştal unui prepus al ofertantului. Ofertantul care prin vointa proprie a stabilit termenul de acceptare este liber să prelungească tacit acel termen şsă considere ca valabilă chiar o acceptare tardivă. Sub aspect probator dovada tardivităţii acceptării cade în sarcina ofertantului. Acceptantul trebuie să probeze ca expediat în termen acceptarea. Acceptarea se prezumă că a sosit în termen la ofertant afară numai dacofertantul face dovada contrară.

2. Clauze care evocă aspecte strict juridice vizând contractul de comerţ internaţional. Aceste clauze urmăresc să definească sancţiunile la care se expune contractantul care nu-şi execută sau îexecută defectuos prestaţia asumată, să determine legea care guvernează contractul şi jurisdicţia competentă ssoluţioneze eventualele diferende generate de contract. Deoarece aceste clauze nu sunt indispensabile,omiterea lor nu afectează eficienţa lui. A. Clauze referitoare la răspunderea contractanţilor: conţin precizări referitoare la sancţiunile aplicabil părţilor pentru nerespectarea obligaţiilor asumate (penalităţi de neexecutare sau de întârziere). În conţinutul contractului de comerţ internaţional se pot stipula clauze exoneratorii sau limitative de răspunder pentru cazul în care ar surveni evenimente imprevizibile şi insurmontabile care să împiedice una din părţi să-

îndeplinească prestaţia asumată în condiţiile contractului sau să facă mai oneroasa îndeplinirea acelei prestatii.

Deasemeni se pot insera şi pacte comisorii, precizându-se condiţiile în care poate fi cerută rezoluţiunecontractului.

B. Clauze referitoare la legea aplicabilă contractului: decurge din principiul libertăţii convenţiei şi este clauză prin care se concretizează înţelegerea părţilor privind legea aplicabilă Când părţile omit clauza "elecţio iuris" din conţinutul contractului, lex contractus va fi determinată de catrorganul de jurisdicţie competent pe baza normei conflictuale incidentă în cazul dat. C. Clauze privind jurisdicţia competentă să soluţioneze eventualele litigii dintre părţi. clauza compromisorie (clauza de arbitraj): prin care se exprimă voinţa lor comună,ca un eventual litigiu c

s-ar ivi între ele să fie soluţionat pe calea arbitrajului ->se înlătură jurisdicţia de drept comun normacompetentă pentru un asemenea litigiu

clauze speciale prin care părţile să prevadă obligativitatea concilierii ca modalitate prealabil

nejurisdictionala de rezolvare a eventualelor neînţelegeri dintre ele. D. Alte clauze ce pot fi stipulate în contract. clauza prin care să se interzică transmiterea către terţe persoane de către una dintre părţi a bunurilor c

formează obiectul contractului, fără consimţamântul celeilalte părţi Cf doctrinei,sunt obligatorii a fi înscrise în contract următoarele menţiuni: nr. de exemplare în care s

redactează contractul (minimum doua); limba în care este redactat contractul şi exemplarul de referinţă; dat

şi locul perfectării lui; data semnării contractului; felul cum a fost perfectat

7/25/2019 SGSG1


1

1. Principiul LEX VOLUNTATIS.

2. Despre contractul de comerţ internaţional în general. Concept. Caractere juridice.

1. Principiul LEX VOLUNTATIS.

Acest principiu este un caz particular de aplicare a principiului libertăţii convenţiilor în domeniul raporturilode comerţ internaţional. Def:norma conflictuală fundamentală potrivit căreia condiţiile de fond (mai putin capacitatea părţilor) ş

efectele juridice ale contractului comercial internaţional sunt guvernate de legea desemnată în acest scop dcătre părţile contractante . Conform Codului Civil:

contractele comerciale internaţionale sunt supuse legii alese prin consens de părţi condiţiile de formă ale unui act juridic sunt stabilite de legea care-i cârmuieste fondul ->atunci când

atare lege a fost desemnata de părţi, principiul lex voluntatis îsi extinde aria de cuprindere şi asuprformei actelor juridice

Fundamentarea teoretică şi practică a principiului lex voluntatis are la bază recunoaşterea egalităţii tuturosistemelor juridice naţionale. Norma lex voluntatis este comună majorităţii sistemelor de drept internaţional privat.

Acest principiu permite părţilor să adapteze contractul lor la realităţile juridice,facilitând schimburilinternaţionale de mărfuri. Principiul lex voluntatis este construit astfel încât să permită părţilor contractante să releve conexiuneeconomică a contractului lor cu legea dintr -o anumită ţară şi să-şi exprime opţiunea pentru acea lege ca le

contractus, chiar daca între statul careia îi aparţine respectiva lege şi contractul lor nu se poate stabili conexiune teritorială. Se poate legitima alegerea de către părţi ca lex contractus a unui sistem juridic naţional, faptul că statul căruia aparţine acel sistem juridic deţine un rol preponderent în segmentul de comerţ internaţional de care se leagrespectivul contract.Părţile îsi pot motiva optiunea lor privind legea aplicabila contractului si pe diverse alte raţiuni de ordin politi

economic, comercial, juridic sau financiar.

În concluzie,principiul lex voluntatis comporta pentru parti o libera si suverana apreciere a tuturocircumstantelor concrete în care se integreaza si se deruleaza contractul lor si o nelimitata putere de decizi

privind desemnarea legii care sa guverneze raportul juridic respectiv într -un mod cât mai corespunzator c propriile lor interese.

Sistemele de drept internaţional privat din diverse ţări ale lumii recunosc nelimitat facultatea părţilor de desemna legea contractului, necondiţionând exercitarea acestei facultăţi de existenţa unei conexiuni teritorialîntre contract si ţara legii desemnate .

O situaţie aparte o constituie Codul comercial uniform al SUA,ce limitează drastic libertatea părţilor de a aleglex contractus, restrângând posibilitatea acestora de a o exercita numai cu privire la legile statelor sau naţiunilocu care contractul lor are o legatură rezonabilă. În ipoteza când, folosind acest principiu,părţile desemnează ca lex contractus o lege străină care cuprind

reglementări diferite sau contrarii faţă de cele existente în legea forului.În această situaţie, aplicarea aceste i legstrăine alese de părţi,nu trebuie înlaturata, deoarece respectivele deosebiri de reglementare nu pot legitimînlăturarea,indiferent de gravitatea lor,deoarece ordinea publciă de drept internaţional privat,are caracteexcepţional ca factor de limitare a principiului lex voluntatis.Interesul părţilor contractante de a lega contractul lor de un sistem juridic constituie o garanţie reală că acestese vor comporta corect în aplicarea principiului lex voluntatis. Pentru eventualitatea unui comportamenincorect al părţilor în alegerea legii aplicabile contractului lor urmeaza a se face aplicarea teoriei fraudei la leg(conform căreia, desemnarea legii competente făcută cu intenţia de a se evita aplicarea normelor conflictualincidente ramâne fără eficienţă juridică)

7/25/2019 SGSG1


1

2. Despre contractul de comerţ internaţional în general. Concept. Caractere juridice.

Def: „Contractul de comerţ internaţional este acordul de voinţă realizat între doi sau mai multi participanţi lcomerţul internaţional din state diferite în scopul de a crea, modifica ori stinge raporturi juridice de comerinternaţional.”

Contractul de comerţ internaţional are rolul de instrument juridic primordial de înfaptuire a schimburiloeconomice şi comerciale internaţionale. Exemple: vânzari, transporturi, distributie, mandat, închirieri

Contractul de comerţ internaţional are ca particularitate elementele cumulative de internaţionalitate şi dcomercialitate,fiind un act de comert generator de obligaţii comerciale şi juridice din state diferite.

Caractere juridice

titlu oneros, sinalagmatice perfecte, comutative, consensuale şi reprezintă fapte de comerţ

a) Sunt contracte cu titlu oneros: au ca finalitate obtinerea de profit,deci fiecare contractant se obligă în vedereobţinerii unui avantaj material prin executarea prestaţiei asumată de partenerul său contractual. Se pot insera clauze cu titlu gratuit precum: distribuirea gratuită de eşantioane, soldarea unor marfuri

licenţele de brevete de invenţii neremunerate.

b) Sunt contracte sinalagmatice perfecte: generează drepturi şi obligaţii reciproce între părţi, deci sunt bilaterale

sinalagmatice şi perfecte Singurul contract din dreptul comertului international care nu este sinalagmatic perfect,este contractul de ga

comercial,care este un contract sinalagmatic IMPERFECT.

Caracterul sinalagmatic perfect determină interdependenţa obligaţiilor. Reciprocitatea obligaţiilor creeaz posibilitatea fiecăreia dintre părţi ca în cazul în care partenerul contractual nu-şi îndeplineşte prestaţiasumată, să invoce excepţia de neexecutare, ca şi posibilitatea de a cere executarea contractului orrezoluţiunea lui.

c) Sunt contracte comutative: existenţa şi întinderea prestaţiilor la care se obligă părţile sunt certe şi determinat(sau determinabile) din chiar momentul perfectării actului juridic. Este posibilă şi prezenţa în conţinutul lor a unor elemente aleatorii, cum ar fi spre exemplu în contractele d

asigurare sau reasigurare internaţională. În aceste contracte existenţa si întinderea prestatiei, cel puţin pentruna dintre părţi (asiguratorul sau, dupa caz, reasiguratul), sunt strict dependente de producerea risculuasigurat, respectiv evenimentul viitor incert.

d) Sunt contracte consensuale: sunt perfectate în momentul realizării acordului de voinţă,fără a mai fi necesaralte formalităţi de îndeplinit. Cf principiilor UNIDROIT 2004: Toate contractele sunt consensuale

e) Sunt acte sau fapte de comerţ: fiecare parte încheie contractul în vederea obţinerii unui profit,deci aîntotdeauna caracter s peculativ.

7/25/2019 SGSG1


1

1. Principiul libertăţii convenţiilor.2. Riscurile transmiterii corespondenţei la distanţă

1.Principiul libertăţii convenţiilor Conform principiului libertăţii convenţiilor, fiecare subiect de drept se obligă prin propria voinţă numai la ceece acceptă ca fiind în interesul lui şi numai în măsura în care doreşte: orice contract se încheie prin acordul de voinţă al părţilor; fiecare participant la raporturile de comerţ internaţional este liber să-şi aleagă partenerii contractuali şi s

negocieze cu aceştia condiţiile de contractare părţile sunt libere să determine, prin acordul lor de voinţă, natura juridică, obiectul şi conţinutul contractulu

perfectat de ele;

pe parcursul executării contractului, părţile sunt libere să modifice, prin acordul lor de voinţă, contractu precum şi să decidă rezilierea lui;

contractanţii au libertatea să desemneze, de comun acord, legea (româna sau străină) care să guvernezfondul si efectele contractului de comerţ internaţional intervenit între ei;

părţile au libertatea unei opţiuni şi în ceea ce priveşte jurisdicţia (de drept comun sau arbitral) căreia înţelesă supună eventualele litigii generate de contractul lor.

dreptul părţilor de a alege între jurisdicţia din statul uneia dintre ele şi jurisdicţia existentă într -un stat terţ În contractele internaţionale, eixstă 2 concepţii privind puterea creatoare a voinţei părţilor:

a) Concepţia subiectivă: consideră că izvorul primordial al drepturilor şi obligaţiilor convenite prin contraceste acordul de voinţă al părţi,iar puterea sa creatoare de efecte juridice se manifestă independent de orice legcare să-i recunoasca şi să-i confere validitate.

În concepţia legiuitorului român, părţile au de ales între diferite legi naţionale,deoarece contractul lor n poate exista în afara legii, iar opţiunea lor nu poate fi exercitată cu privire la lege.

b) Conceptia obiectivă: susţine primatul legii asupra voinţei, iar voinţa individuală nu poate avea efect creatoîn afara legii sau peste lege. Libertatea convenţiilor este consacrată de ordinea juridică naţională, deoarece nu poate exista în afara uneasemenea ordini.

2.Riscurile transmiterii corespondenţei la distanţă Transmiterea la distanţă a înscrisurilor poate fi afectată de diverse riscuri precum pierderea a lor,întârziere,erorde redareSarcina riscurilor se distribuie astfel:

a) Scrisoarea comercială: fiind transmisă prin poştă, aceasta circulă pe riscul expeditorului datorită faptului cexpeditorul este proprietarul ei pâna la primirea ei de către destinatar -> res perit domino.b) Corespondenţa comercială transmisă prin telex şi telefax: supuse unui regim analog celui al scrisorilo

comerciale.

c) Comunicări prin telegrame: riscurile se distribuie între părţi duăa regula potrivit căreia „în caz de eroareschimbare sau întârziere în transmiterea unei telegrame, se aplică principiile generale asupra culpei”. Conform Codului Civil, „Dispoziţiile privitoare la eroare se aplică în mod corespunzător şi atunci cân

eroarea poartă asupra declaraţiei de voinţă ori când declaraţia a fost trimisă inexact prin intermediul unei alt persoane sau prin mijloace de comunicare la distanţă .

- regula vizează raporturile dintre expeditor şi destinatar, nu şi raporturile dintre părţi şi oficiul poştal - răspunderea serviciul poştal este guvernată de reguli proprii - expeditorul poate fi considerat în culpă atunci când utilizează termeni de natură să faciliteze,o transmisieronată. Atunci când se comite o eroare independent de culpa părţilor,cauzând uneia din ele un prejudiciu, sarcin

riscurilor se distribuie astfel:

- dacă transmiterea telegrafică eronată a împiedicat perfectarea contractului, riscurile incumbă expeditorului. - dacă transmiterea telegrafică l-a determinat pe destinatar să execute în cadrul unui contract un ordin care nu fost dat, riscurile cad în sarcina destinatarului.

7/25/2019 SGSG1


1

1.Comercianţii persoane fizice. 2.Condiţiile generale ale răspunderii contractuale. (Executarea indirectă).

1.Comercianţii persoane fizice.

Potrivit concepţiei subiective, calitatea de comerciant este recunoscută peroanelor fizice care îşi înscriu numelsau firma în registrul comerţului. Prin înscrierea în registrul comerţului, persoana fizică dobândeşte calitatea d

comerciant, deci înscrierea are caracter constitutiv. Potrivit concepţiei obiective, caitatea de comerciant este recunoscută persoanei fizice care exercită acte dcomerţ prin natura lor, îm nume propriu şi cu titlu professional.

Condiţiile calităţii de comerciant sunt: a) exercitarea unor acte de comer ţ; b) actele de comer ţ să fie exercitate cu titlu profesional c) exercitarea actelor de comer ţ să se facă în nume propriu; d) înscrierea în registrul comerţului. Sunt incompatibili cu calitatea de comeciant: parlamentarii, magistraţii, funcţionarii publici, militari

diplomaţii. De asemenea, nu pot fi comercianţi: avocaţii, notarii, medicii şi arhitecţii. Decăderea din dreptul de a exercita o profesie comercială intervine ca urmare a săvârşirii de către comerciant

unor fapte grave, prin hotărâre judecătorească penală. Interdicţia de a exercita activitatea comercială poate fi stabilită din raţiuni economice, sociale sau morale.

Autorizaţia administrativă prealabilă pentru exercitarea comer ţului se eliberează la solicitarea persoanefizice de către autoritatea publică. În scopul ocrotirii intereselor personale, restricţiile vizează persoanele incapabile: minorii şi interzişii.

2. Condiţiile generale ale răspunderii contractuale. (Executarea indirectă). Pentru intervenţia răspunderii contractuale în raporturile de comerţ internaţional,sunt necesare îndeplinirea a trecondiţii cumulative şi anume: culpa debitorului, prejudiciul suferit de creditor, legătura de cauzalitate dintrneexecutare şi paguba respectivă şi fapta ilicită păgubitoare (nerespectarea obligaţiei contractuale).

a) Fapta ilicită pagubitoare. Se concretizeaza într -o acţiune sau inacţiune, care constă în neexecutarea saexecutarea defectuoasă a obligaţiilor contractuale asumate de acesta. Deci creditorul suferă un prejudiciu pcare debitorul este obligat să-l repare, plătind o sumă de bani sau executând o altă prestaţie cu titlu ddespăgubire. Obligarea debitorului la plata despăgubirii se face printr -o hotărâre arbitrală sau printr -o sentinţ judecatorească. În raporturile de comerţ internaţional, debitorul este considerat de plin drept în întârziere de ldata împlinirii scadenţei, dar părţile pot conveni printr -o clauză contractuală ca totuşi punerea în întârziere debitorului să fie necesară.

b) Prejudiciul: Debitorul este obligat, dacă este cazul, la plata de daune-interese pentru neexecutarea obligaţiesau pentru întârzierea executării acesteia. Dezdăunarea va avea loc doar dacă există un prejudiciu.

c) Culpa debitorului: obligarea debitorului la daune-interese este posibilă numai în cazul în care acesta acţionat din culpă. Este o prezumţie relativă de culpă în sarcina debitorului, ce poate fi combătută prin probareexistenţei unei cauze străine, care-l va exonera de răspundere. (!caz fortuit,caz de forţă majoră, culpcreditorului, fapta unui ter ţ)

d) Raportul de cauzalitate: existent între fapta păgubitoare concretizată în neexecutarea sau executaredefectuoasă a prestaţiei de către debitor şi prejudiciul încercat de creditor.

7/25/2019 SGSG1


1

1. Conţinutul şi obiectul raportului juridic de comerţ internaţional.

2. Riscurile în contractul de comerţ internaţional şi distribuirea lor între părţi.

1. Conţinutul şi obiectul raportului juridic de comerţ internaţional.Comerţul internaţional are ca obiect ,raporturile de comerţ internaţional şi de cooperare economică, care sunraporturi patrimoniale,şi cărora le este caracteristică egalitatea juridică a părţilor şi echivalenţa prestaţiilor lcare acestea se obligă. Pentru ca un raport juridic patrimonial să formeze obiect al dreptului comerţului internaţional,trebuie să aib

caracter "comercial" şi caracter "internaţional". A COMERCIALITATEA.

Pentru a determina dacă un raport juridic are caracter comercial este necesar a se cerceta normele sistemului ddrept (intern) care este aplicabil potrivit normelor de drept internaţional privat, constituind lex causae.Deşdreptul comercial este un drept excepţional,el nu are un domeniu strict delimitat,iar elementele de distincţie pcare legislaţiile naţionale le folosesc sunt subiecţii de drept avuţi în vedere şi pe de altă parte actele şi faptel juridice pe care aceştia le săvârşesc. Există două concepţii pentru determinarea caracterului comercial al unui act sau fapt juridic: a) Concepţia SUBIECTIVĂ - are drept criteriu al comercialităţii, calitatea celor care participă la aceastactivitate (comercianţii),şi conform ei, dreptul comercial un drept al comercianţilor ( un drept profesional-un iu

mercatorum) şi se aplică tuturor persoanelor care au calitatea de comerciant. Se instituie deci, o prezumţie d

comercialitate pentru toate actele si faptele savârsite de comercianţi,care este o prezumţie juris tantum (putânduse face oricând proba contrara). b) Concepţia OBIECTIVĂ - conform careia criteriul comercialităţii îl formeaza obiectul reglementar(comerţul), indiferent de calitatea celui care le savârşeşte . Trebuie menţionat că: Faptele licite, precum gestiunea de afaceri şi plata nedatorată au caracter comercial dacă operaţia gerată sa

cea pentru care s-a făcut plata nedatorata au caracter comercial. Faptele ilicite, atât cele ex contractu, cât si cele extracontractuale, au caracter comercial, dacă se afla î

strânsă legătură cu activitatea comercială. Pentru a se stabili caracterul comercial al unui raport juridic în relaţiile internaţionale, este necesar să fi„cercetate normele sistemului de drept naţional aplicabile (lex causae), potrivit normelor de drept internaţiona

privat. Astfel pentru caracterul civil sau comercial al unui contract se va interoga lex contractus.B. INTERNAŢIONALITATEA

Operaţiile comerţului internaţional se caracterizează prin punerea lor în contact cu mai multe sistemstatale,deci fenomenul frontierei va fi esenţial şi caracteristic operaţiilor internaţionale. Raporturile juridice cu caracter internaţional se deosebesc de raporturile jur idice de drept internationa privat,deoarece acestea din urmă conţin un element de extraneitate, fie în structura lor, fie printre circumstanţelde care se leagă naşterea, modificarea sau stingerea raportului juridic respectiv. Conform conţinutului convenţiilor internaţionale, pentru definirea caracterului internaţional al raporturilo juridice,se abordează doua criterii, unul subiectiv, respectiv ca părţile persoane fizice sau juridice, sa aibdomiciliul sau sediul în state diferite, şi un criteriu obiectiv,potrivit căruia marfa, serviciile, ideile care faobiectul raportului juridic avut în vedere să se afle în tranzit internaţional, adică, în procesul derularii raportulu

juridic, să fie trecută cel putin o frontieră. Cele două criterii se au în vedere şi în dreptul român,atât în legislatiinternă cât şi în convenţiile internationale la care România este parte. Contractele încheiate prin intermediari şi contractele de transport oferă alte criterii pentru caracterizarea lor. Pde alta parte, în concepţia legii uniforme asupra vânzarii internaţionale de bunuri mobile corporale din 1 iuni1964, aplicarea ei nu depinde de cetatenia partilor (asemeni dispune şi legea uniformă asupra formăricontractului de vânzare internaţională de bunuri mobile corporale)

Pentru dreptul comerţului internaţional au o deosebită importanţă şi relaţiile comerciale fără caracteinternaţional şi care fac obiectul dreptului international privat. Spre exemplu,societăţile comerciale înfiinţate î baza Legii nr. 35/91 privind regimul investiţiilor străine si Legii nr. 31/1990. Obiectul contractului este prestaţia (acţiunea sau inacţiunea, la care părţile se obligă prin contract. Prestaţi

7/25/2019 SGSG1


2

poate fi pozitivă (o obligaţie de a da ori de a face) saunegativă (o obligaţie de a nu face).In contractelcomerciale internationale, obiectul contractului este de regulă complex. Obiectul contractului trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:a) să fie determinat la data încheierii contractului sau determinabil în viitor, pe baza unor elemente ddeterminare prevăzute în contract

b) să fie posibil din punct de vedere material, fizic şi juridic

c) să fie licit

2. Riscurile în contractul de comerţ internaţional şi distribuirea lor între părţi.

În raporturile de comerţ internţional, executarea contractului,este supusă riscurilor valutare sanevalutare,susceptibile a se produce între momentul perfectării acestuia şi momentul finalizării executarii lui. Neexecutarea contractului datorită unei împiedicări mai presus de voinţa părţilor pune problema suportărriscurilor numai în cazul obligaţiilor de rezultat, nu şi în cazul obligaţiilor de mijloc. Riscul poate determina o împiedicare totală sau parţială, definitivă sau temporară a executării obligaţiei şi poat provoca avarierea sau distrugerea totală a obiectului material al obligaţiei. În prima ipoteză pierderilocazionate se analizează ca riscuri ale contractului, iar în cea de-a doua,ca riscuri ale lucrului.

A. Riscurile contractului: sunt suportate de debitorul obligaţiei devenită imposibil de executat (res per

debitori) ->debitorul pierde dreptul de a pretinde partenerului său contractual să execute obligaţia corelativă,însrespectivul debitor nu va putea fi obligat la despăgubiri faţă de creditorul prestaţiei devenita imposibil dexecutat.

Excepţie: în cazul devalorizării valutei contractuale, pierderea ocazionată prin scaderea parităţii acesteia întrdata perfectarii contractului şi data scadenţei,ramâne în sarcina creditorului obligaţiei de plată (res percreditori). Este posibil însă ca prin stipulare în contractul de comerţ internaţional a unor clauze de meţinere valorii acestuia, sarcina suportarii riscului menţionat să fie transferată asupra debitorului obligaţiei de plată,caîn care regula res perit debitori funcţionează chiar şi în cadrul excepţiei. B. Riscurile lucrului: sunt în sarcina proprietarului şi se pot concretiza în avarierea, distrugerea sau pierderelucrului obiect material al contractului fie datorita intervenţiei unor cauze naturale, fie prin efectul unor măsuadministrative ->operează regula res perit domino,cf. căreia suportă riscul lucrului contractantul care avecalitatea de proprietar al lucrului în momentul producerii evenimentului fortuit (! valabil doar în cazucontractelor de comerţ internaţional translative de drepturi reale care au ca obiect bunuri certe)

Regula res perit domino este înlaturata şi, prin consecinţă, riscurile lucrului se plasează în sarcina debitorulu

obligaţiei de livrare devenită imposibil de executat (adica vânzatorului) dacă: obiectul material al contractului îl formeaza bunuri viitoare sau de gen, deoarece într -o atare ipotez

transferul dreptului de proprietate în beneficiul cumparatorului opereaza doar la data individualizarii marficare de regula coincide cu data pr edarii marfii, pâna atunci vânzatorul ramâne debitor al obligatiei de livrare

transmiterea dreptului de proprietate cu privire la lucru este subordonată unei condiţii suspensive, ia pendente conditione (deci înainte de realizarea condiţiei) acel lucru piere fortuit, în acest caz, debitoruobligaţiei de livrare nu mai poate executa respectiva obligaţie la data când devine exigibilă

prin contract s-a stabilit ca transmiterea dreptului de proprietate cu privire la lucru să opereze la un anumitermen, pâna la îndeplinirea acelui termen, vânzatorul ramâne debitorul obligaţiei de livrare.

De aceea, se obişnuieste să se stipuleze o clauză prin efectul căreia părţile convin ca momentul transmiteridreptului de proprietate cu privire la marfa vânduta de la vânzator la cumparator să coincida cu momentu

predării ei,cumparatorului. Se realizează astfel o distribuţie echilibrata între părţi a sarcinii risculu pierderilor fortuite. O atare soluţie se regaseste si în clauzele contractuale standardizate în regimul reguliloINCOTERMS sau RAFTD.

7/25/2019 SGSG1


2

1. Sucursala şi filiala societăţii comerciale. 2. Executarea directă a contractelor de comerţ internaţional.

1. Sucursala şi filiala societăţii comerciale.

Sucursala şi filiala sunt două entităţi distincte, care au un regim juridic diferit, fiin structuri exterioare alsocietăţilor comerciale, apărute ca o necesitate a dezvoltarii activităţilor lor comerciale în noi zone şi pe pieţdin ce în ce mai extinse.

Sucursalele: sunt sedii secundare sau „dezmembrăminte făra personalitate juridică” ale societăţii comercialestabilite în ţara de constituire a acesteia sau în alte ţări. Sucursalele nu au independenţă din punct de veder juridic faţă de societatea care le-a creat, având o autonomie limitată. Ele sunt supuse legii societăţii care a deciconstituirea lor, fiind supuse totodată şi legilor ţărilor străine în care ele funcţionează , dar numai în ce privestînfiinţarea. Sucursalele pot fi acţionate în justiţie în ţările unde funcţionează în legatură cu operaţiunile făcute îacele ţări. Filialele: sunt societăţi comerciale cu personalitate juridică şi se înfiinţează într -una dintre formele de societate

şi vor avea regimul juridic al formei de societate în care s-au constituit”. Orice filială are naţionalitatea ţării unde funcţioneaza şi este supusă legilor acelei ţări. Statutul juridic al filialei este cârmuit de legea locala,care constituie lex societatis. Legea societăţii constituentse poate aplica filialei doar dacă este acceptată şi de legea societăţii mamă.

Unele sisteme de drept, precum cel francez, fac distincţie între filială şi participaţie. Potrivit legislaţiei francezeexistenţa filialei necesită un aport de capital de minimum 50% din valoarea totală a capitalului social al ei di partea societăţii primare, pe când existenta participaţiei comportă un aport de capital din partea aceleiassocietăţi de numai 10% pâna la 50% din întregul capital social. Filialele constituite în România de către societăţile comerciale de naţionalitate străină sunt persoane juridicromâne supuse legilor României. Ele au, în raport de societatea constituentă, o largă autonomie gestionară şfuncţională

Filiala înfiinţată de o societate comercială româna este reglementată de Legea nr. 31/1990 de O.U.G. nr32/1997, prin care se reglementează statutul juridic al filialelor şi sucursalelor şi a altor sedii secundare.

2.Executarea directă (sau voluntară) a contractelor de comerţ internaţional

Executarea contractului de comerţ internaţional are la bază principiul executării în natură a obligaţiilor asumateadică realizarea obiectului aşa cum el a fost avut în vedere de părţi la momentul formării acordului lor de voinţăPrin urmare, debitorul nu poate înlocui cu o altă prestaţie obiectul contractului convenit de comun acord cucreditorul,decât cu consimţământul acestuia din urmă. Executarea în natură a obligaţiei înseamnă executarea prestaţiei însăşi la care s-a obligat debitorul, iar nu l plata unui echivalent. De regulă, executarea obligaţiei se face în mod voluntar de către debitor prin plată (ac juridic săvârşit cu intenţia de a executa o obligaţie). Plata se face de debitorul însuşi (numit solvens) dar poate fi efectuata şi de către un codebitor solidar, de cătrun fidejusor sau de către orice alt garant al debitorului, precum şi de catre orice alta persoana care este interesatîn stingerea datoriei.

În mod normal, cel care primeste plata este creditorul (accipiens) sau mandatarul special al acestuiaPlata are ca obiect prestaţia convenită de părţi pe care debitorul nu o poate modifica unilateral. Aducerea lîndeplinire a acestei prestaţii trebuie să aibă loc cum a fost prevazută în contract iar cheltuielile plăţii le suportsolvens, dacă prin contract nu s-a stipulat contrariul.

Orice obligaţie comercială trebuie să fie executată la locul arătat în contract (determinat şi precizat direct saindirect,de părţi).

Când părţile au emis să determine locul plăţii,se aplciă una din cele două soluţii:

7/25/2019 SGSG1


7/25/2019 SGSG1


2

1. Fuziunea internaţională a societăţilor comerciale. 2. Grupări de societăţi comerciale.

1. Fuziunea internaţională a societăţilor comerciale.

Fuziune este un mod de concentrare a societăţilor comerciale ce au aceeaşi naţionalitate sau naţionalităti diferit(f uziune internatională).Ea constă în reuniunea patrimoniilor a două sau mai multe societati comerciale pentru forma o nouă societate, distinctă de acelea care i-au dat naştere, sau pentru a amplifica volumul activităţii unei

dintre ele prin încorporarea celeilalte, respectiv celorlalte societăţi. Fuziunea se poate realiza prin contopire sau prin absorbţie. Fuziunea prin contopire constă în unirea patrimoniilor a două sau mai multe societăţi comerciale, care-

încetează existenţă, dând naştere unei noi societăţi, diferită de cele preexistente. Fuziunea prin absorbţie constă în încorporarea în patrimoniul unei societăţi (societatea absorbantă) patrimoniilor altor societăţi (societăţi absorbite), care astfel îşi încetează existenţa. În ambele ipoteze, se produce o contopire a subiectelor de drept.

Există şi o formă specială de fuziune indirectă şi consţă în achiziţionarea tuturor părţilor sociale/acţiunilosocietăţii străine,şi ulterior dizolvarea acesteia.Deci, patrimoniul său este transmis in totalitate asociatului unic.Pentru a se putea efectua fuziunea este necesară existenţa unei decizii în acest sens, luată de adunarea generală fiecărei societăţi comerciale implicate.

Când societăţile au naţionalităţi diferite, fuziunea lor poate fi înfăptuită numai dacă este admisă de către legefiecărei societăţi, precum şi de către legea care ar urma să guverneze societatea nou creată. În acest sens,CoduCivil dispune că „fuziunea unor persoane juridice de naţionalităţi diferite poate fi realizată daca sunt îndeplinit

cumulativ condiţiile prevăzute de cele două legi naţionale aplicabile statutului lor organic”.

2. Grupări de societăţi comerciale.

Grupările de societăţi sunt entităţi constituite din socieţăţi distincte, desemnând orice formă de activitate a une

societăţi, exercitată în mai multe ţări prin intermediul altor societăţi, supuse dominaţiei celei dintâi.De regulă,societate care doreşte să-şi internaţionalizeze activităţile,va crea o nouă societate (filială) sau va achiziţion participaţiuni într -o societate existentă.Dominaţia exercitată de către o societate mamă asupra filialelor sal

rezultă cel mai adesea din deţinerea unei părţi semnificative din capitalul social al acelora. Conform unei legi franceze, „în cazul în care o societate posedă mai mult de jumatate din capitalul alteia, cede-a doua este considerată ca filiala a celei dintâi” .Există însă şi cazuri când se întâlnesc societăţi filiale în carcapitalul social aparţine 100% unei alte societăţi,dar există şi filiale comune în care două societăţi deţin fiecar50% din capital . În cazul în care capitalul este dispersat între mai multi deţinători, deţinerea unei părţi din acescapital inferior cotei de 50%,de către o singură societate poate fi de natură să creeze o situaţie de dependenţă dtip societate mamă – societate filială. Situaţia de grup se poate crea şi prin legături de ordin contractual sau tehnologic (precum situaţia de furnio principal). Relaţiile de grup pot fi întreţinute şi prin alianţă şi cooperare,prin itnermediul unui contract cadru.

A. Naţionalitatea societăţilor care fac parte dintr-un grup Un grup internaţional de societăţi constituie o entitate economica industrială şi/sau comercială,dar care nu ar

personalitate juridică.De aceea, naţionalitatea se apreciază faţă de fiecare componentă a grupului, consideratizolat .

B. Legea aplicabilă societăţilor care fac parte dintr-un grup

Fiecare societate membră va fi guvernată de către legea în condiţiile căreia a fost constituită ,insă există şvarianta alegerii legii societăţii dominante.

C. Luarea în considerare a realităţii grupului de societăţi în detrimentul principiului autonomiepersoanelor juridice.

7/25/2019 SGSG1


2

Această situaţie este prezentă în cazul fiscalităţii,în dreptul international al muncii în scopul determinăriangajatorului,în materia arbitrajului internaţional pentru a extinde o clauză de arbitraj de la o societatsemnatară la alte societăţi ale grupului,în mateira dreptului concurenţei,etc.

D. Clasificarea grupărilor: a) Gruparea de tip trust: structură realizată prin reunirea mai multor societăţi comerciale de forţă economicrelativ redusă, în cadrul căreia integrarea acestora este totală. ->îşi pierd autonomia funcţională, fiinsubordonate unei conduceri centralizate

b) Gruparea de tip holding: societate comercială ce deţine în mod legal majoritatea acţiunilor uneia sau mamultor filiale,având controlul activităţii acestora pe linie financiară, de management şi de comercializare produselor ->totuşi,societăţilor implicate nu li se anulează integral autonomia gestionară şi functională

c) Gruparea de interes economic (GIE): este o entitate juridico-economică ce oscilează între societatcomercială şi asociaţie.Societăţile comerciale implicate într -o asemenea grupare îşi păstreaza autonomigestionară, funcţională şi identitatea de sine ca persoane juridice. Deasemeni,ele au o responsabilitate nelimitatşi solidată pentru obligaţiile asumate de grupare. Grupările de interese economic sunt specifice dreptului comercial francez.

1. Schimbarea naţionalităţii societăţilor comerciale. 2. Reprezentanţa (agenţia) societăţii comerciale.

1. Schimbarea naţionalităţii societăţilor comerciale.

Schimbarea naţionalităţii societăţilor comerciale poate fi:

A. Schimbarea voluntară a naţionalităţii (prin transferarea sediului social)

Cauze precum concurenţa internaţională, apariţia unor noi pieţe,etc, pot determina transferul sediului social aîntreprinderii într -un alt stat. Asociaţii pot deci, să dizolve gruparea şi să aducă elementele patrimoniului ei la nouă structură societară creată în altă parte. În ceea ce priveşte această situatie,o doctrină a formulat opinii ce aduceau argumentre contrarii,susţinând c persoana juridică nu se poate sustrage unici sale legi de origine,iar o altă doctrină,contrară,a admis menţineregrupului în urma transferului sediului social. Legea franceză,reglementeaă cazul transferului sediului social din Franţa în străinătate,prevăzând drepcondiţie,existenţa convenţiilor speciale în acest sens.În ceea ce priveşte transferul în Franţa a sediului social a

unei societăţi străine, legea franceză consideră că transferul dă naştere unei persoane juridice noi,care estobligată la plata unor noi taxe de înregistrare. Cu privire la caracterul licit al transferului,este necesar acordul celor două legi (a celor două state în cauză)

Regimul transferului va fi guvernat de aplicarea distributivă a legilor astfel:legea veche are vocaţie să guvernezceea ce precede schimbarii sediului, legea noua aplicându-se imediat , sub rezerva competenţei legii vechi pânla noua înmatriculare. Actele constitutive ale societatii vor fi puse în armonie cu noua lege, cu excepţia cazulureconstituirii persoanei juridice.

B. Schimbarea involuntară a naţionalităţii (mutaţia de suveranitate teritorială) Deoarece naţionalitatea unei pj este corelată de localizarea sediului social,schimbarea de suveranitate teritoriului pe care este sediul este situat,determină schimbarea naţionalităţii grupării. Dacă schimbarea rezultă dintr -un tratat international,problema este reglementată prin dispoziţii speciale.Sprexemplu,acordul Evian,care reglementa raporturile Franţei şi Algeriei,statua că schimbul de suveranitate a unu

7/25/2019 SGSG1


2

stat trebuie să atragă schimbarea nationalităţii societăţilor având sediul lor social pe acel teritoriu. Referitor la afacerea Caisse centrale de réassurance des Mutuelles agricoles, în care administratorii francezi carau fost evinşi au hotărât să procedeze la transferul sediului social al persoanei juridice din Alger la Paris, Curtede Casaţie a Franţei să ia poziţie: „Dacă, în principiu, naţionalitatea unei societăţi se determină prin situaţisediului său social, un astfel de criteriu încetează a mai avea aplicabilitate cât timp teritoriul pe care este stabilsediul social a trecut sub o suveranitate straină, persoanele care au controlul societăţii şi organele socialînvestite conform pactului social au decis transferul sediului social în scopul ca aceasta sa-şi pastreznaţionalitatea sa şi continuă să se supună legii care a guvernat-o pâna la acea data” .

C. Schimbarea naţionalităţii societăţilor comerciale (în concepţia legiuitorului român) În conceptia legiuitorului român, potrivit căreia criteriul de determinare a naţionalităţii unei societăţi comercialeste sediul social principal (sediul real) al acesteia, transferarea sediului respectiv în altă ţară, determinschimbarea naţionalităţii acelei societăţi comerciale. Decizia privind transferarea sediului, necesită un cvorumspecial în adunarea generală a asociaţilor. Prin transferul sediului,se creează un conflict de legi pe fondul schimbării de competenţa legislativăOperaţiunea de transfer în sine va fi guvernată de legile ambelor state, şi va putea fi valabil efectuată din puncde vedere juridic numai cu respectarea condiţiilor prevăzute într -un atare sens în fiecare dintre ele. Legevechiului sediu social va cârmui condiţiile de formă iar legea noului sediu social va guverna modul de rezolvara conflictului de legi (în timp şi în spaţiu), şi-şi va extinde incidenţa şi asupra actului constitutiv al societăţii î

cauză, care va trebui adaptat exigenţelor ei. De regulă,cazurile când societatea comercială îşi schimbă naţionalitatea prin efectul producerii unor mutaţii dsuveranitate,sunt reglementate prin tratate internaţionale convenite între statele interesate.Atunci când acesttratate nu există,sau conţin dispoziţii lacunare privind această problemă, primeşte aplicare regula de drepcomun, potrivit căreia schimbarea de suveranitate pe un anumit teritoriu atrage dupa sine şi schimbareautomată de naţionalitate a societăţilor comerciale ce au sediul principal pe acel teritoriu. Prin efectul schimbării naţionalităţii, societatea comercială dobândeşte o lex societatis nouă, care va aducschimbări în statutul juridic al societăţii respective. În sistemul nostru legislativ,determinarea legii societăţii se face în funcţie de sediul social,iar in cazul unuconflict negativ sau pozitiv de calificări,calificarea se va rezolva în armonie cu lex fori (cu excepţia cazului îcare există un tratat international privind acea societate comercială).

În cazul existenţei unui conflict negativ,se va accepta calificarea ce stă la baza remiterii.

2. Reprezentanţa (agenţia) societăţii comerciale.

Reprezentanţa (agenţia) este o entitate juridico-economica (o formă exogenă uzuală) ce îndeplineşte o funcţispecializată, de intermediar între societatea comercială primara (societatea care a constituit -o) şi partenerii econtractuali.Reprezentanţă se deosebeşte de sucursală şi de filială prin aceea că nu este şi nici nu poate fi organizată cîntreprindere producătoare de mărfuri, prestatoare de servicii sau executantă de lucrări pentru clientelă, ea avânrol de intermedierea unor raporturi contractuale între societatea care a înfiinţat-o şi alţi participanţi. Deoarece are funcţie de intermediere, exercită atribuţii de comisionar sau mandatar. În calitate de comisionar

aceasta acţionează în raporturile cu terţii proprio nomine (în nume propriu), dar pe seama şi în interesusocietăţii comitente. În calitate de mandatar, ea încheie acte juridice cu terţii în ţara de sediu alieno nomineadică în numele şi pe seama societăţii pe care o reprezintă. Legea româna nu îi recunoaste agenţiei personalitate juridică proprie, calitate de subiect de drept având numasocietatea comercială mandantă sau comitentă. După părerea unor reputaţi autori,ea este un subiect de drepasimilat.

În cazul în care reprezentanţa (agenţia) acţionează în calitate de comisionar sau mandatar al unei societăţcomerciale de naţionalitate străină, aceasta se organizează în armonie cu prevederile Decretului-lege n

122/1990 privind autorizarea şi funcţionarea reprezentanţelor societăţilor comerciale şi organizaţiilor economicstrăine.

7/25/2019 SGSG1


2

1. Activitatea internaţională a societăţilor comerciale. 2. Conventii referitoare la raspundere în contractul de comerţ internaţional.

1. Activitatea internaţională a societăţilor comerciale.

Pentru ca o societate comercială străină,să poată exercita o activitate comercială (juridică) într -o altă ţară,trebuisă le fie recunoscută personalitatea juridică.

Convenţia europeană a drepturilor omului şi Primul său protocol aditional impun statelor semnatare aceastrecunoaătere, dispunând că orice persoană juridică, indiferent de naţionalitatea sa, are dreptul la res pectare

bunurilor sale, iar cauza sa să fie soluţionată de către un tribunal independent şi imparţial. În Franţa însă, recunoaşterea aptitudinii de a exercita o activitate comercială de către o societate comercialstrăină, depinde de existenţa unui decret colectiv sau de un tratat pentru societăţile anonime. Întindererecunoaşterii în Franţa poate fi dublu limitată: în primul rând, pentru ca recunoaşterea să nu conduca la a i satribui mai multe drepturi decât i-au fost atribuite de legea sub imperiul căreia aceasta a fost constituită şi în adoilea rând, deoarece s-ar putea întâmpla ca o persoană juridica straină, căreia legea străină îi acordă anumitdrepturi, să constate că i se refuză exercitarea lor într -o altă ţară, daca acestea sunt refuzate în acelaşi tim persoanelor juridice naţionale corespondente. Pentru „întreprinderile străine care exercita în Franţa o activitate comerciala industrială sau artizanală sub form

unei sucursale sau a unei agenţii, directorul acesteia este obligat să posede cartea de comerciant străin".O persoana juridică al carei sediu social este în străinătate şi care deschide în Franţa un stabiliment trebuie s prezinte acolo o cerere de înmatriculare la registrul comertului în termen de două luni de la acea deschidere. Societăţile străine operând într -o alta ţără, sunt supuse acolo ansamblului legilor de poliţie cu privire lactivitatea lor, dacă lex societatis este straină, sau în absenţa sediului social în ţară. Legea româna recunoaşte de plin drept personalitatea juridica a societăţilor comerciale străine.Astfel,acestsocietăţi pot încheia acte juridice valabile pe teritoriul României, pot introduce acţiuni la organele de jurisdicţiromâne în vederea valorificarii unor drepturi sau interese legitime, fără autorizaţie prealabilă din partea vreunuorgan de stat şi fără a fi necesară o verificare prealabilă a reciprocităţii în raport cu statul unde societaterespectivă şi-a fixat sediul principal. De aceea,coform Codului Civil, persoană juridică străină recunoscută beneficiază de toate drepturile care decurg din legea statutului ei organic, în afară de cele pe care statul care fac

recunoaşterea le refuza prin dispoziţiile sale legale,desfăşurându-şi activitatea pe teritoriul statului român îcondiţiile stabilite de legea română,privind exercitarea activitatilor economice, sociale, culturale,etc. Conform legii române,statutul organic al acestora este guvernat de legea lor naţională. Filiala societăţicomerciale are personalitate juridică distinctă în raport cu societatea constituantă, iar sucursala nu dobândeşte astfel de personalitate, rămânând o simplă subunitate a societăţii care a înfiinţat-o. Aceasta teza a primit acum

consacrare legala expresa si în dreptul intern român .

Personalitatea juridica recunoscuta suportă anumite limitari (confirmate de Convenţia de la Haga): societatea străină nu poate dobândi prin efectul recunoaşterii personalităţii sale juridice mai multe dreptur

decât cele ce i-au fost încredinţate de lex societatis

societatea straină nu poate dobândi în statul de recunoaştere drepturi pe care legea acelui stat nu le acord

societăţilor comerciale făcând parte din ordinea juridică naţională a statului respectiv.

În Convenţia de la Haga 1 iunie 1956 se mai prevede că: principiul recunoaşterii de plano a personalităţii juridice a societăţilor coemrciane străine e condiţionată d

îndeplinirea formalităţilor de constituire a societăţii în tara unde se află sediul principal al acesteia. sediul real nu prezintă relevanţă

personalitatea juridică a unei societăţi comerciale străine va putea fi recunoscută într -un stat contractant cia în considerare sediul real doar atunci când legislaţia naţională a statului respectiv consideră ca acel sedise află pe teritoriul altui stat a cărui legislaţie naţională acordă şi ea importanţă sediului real.

7/25/2019 SGSG1


2

consacră principiul conform căruia lex societatis este legea care determină dacă societatea respectivă ar personalitate juridica sau nu.

Alte acorduri interstatale cu privire la recunoaşterea internaţională a personalitătii juridice a societăţilocomerciale: Convenţia europeană de stabilire a sediului societăţilor, Convenţia asupra recunoaşterii mutuale societăţilor, etc.

2. Conventii referitoare la raspundere în contractul de comerţ internaţional.

Deoarece normele privind răspunderea contractuală au caracter supletiv,părţile pot modifica priconvenţie,exinţenţele acestora.Convenţia prin care se agravează sau se micşorează întinderea răspunderdebitorului, trebuie perfectată anterior producerii prejudiciului creditorului.Este d emenţionat că acesta poatrenunţa la despăgubire şi după producerea prejudiciului. Clauzele limitative de răspundere temperează rigorile obligaţiilor şi-l degrevează parţial pe debitorul în culpă d plata daunelor-interese. Degrevarea debitorului de răspundere poate fi realizată de părţ prin modificarea pe calconvenţională a condiţiilor răspunderii sau efectelor acesteia. La rândul său, modificarea condiţiilor generale ale răspunderii se poate înfaptui acţionându -se pri

transformarea de către părţi a unei obligaţii de rezultat într -o obligaţie de diligenţă sau prudenţă; prin instituire

de către părţi a unor decăderi din dreptul creditorului de a reclama neexecutarea sau executarea defectuoasă dcătre debitor a prestaţiei asumate stabilindu-se termene foarte scurte în acest sens ,etc. Modificarea efectelor răspunderii se poate realiza prin plafonarea de către părţi a cuantumului despăgubirilor pcare este îndreptăţit să le pretindă creditorul, sau prin renunţarea de către părţi la solidaritatea pasivă specificraporturilor de drept comercial în general. Conform doctrinei, atunci când lex causae este o lege străină care supune reparării şi prejudiciile indirecte sachiar şi pe cele imprevizibile la momentul perfectării contractului, părţile ar putea limita prin convenţia loobligaţia la reparare pentru debitor numai la prejudiciul direct şi previzibil. În dreptul nostru nu sunt admise clauzele de degrevare a debitorului de răspundere pentru cazul când culpa sîmbracă forma dolului.

1.Oferta de a contracta.

2.Stingerea obligaţiilor comerciale altfel decât prin plată

1. Oferta de a contracta

Oferta de a contracta este propunerea pe care o persoană o face altei persoane sau publicului în general, învederea perfectării unui contract. Ea constituie manifestarea unilaterală de voinţă care-şi produce efectel

specifice numai în măsura aducerii sale la cunoştinţa destinatarului. Condiţiile ofertei: să fie fermă:să fie facută în maniera de angajament juridic, să ateste voinţa ofertantului de a se obliga, s

aibă caracter cert şi definitiv (să fie facută fără rezerve)

să fie precisă şi completă: să conţină suficiente precizări referitoare la toate elementele contractului să fie adresată unei sau mai multor persoane determinate: să fie adresată persoanei sau persoanelor cu car

ofertantul intenţionează să perfecteze contractul

În privinţa contractelor, sinalagmatice, există regula potrivit căreia „pâna ce contractul nu este perfec

7/25/2019 SGSG1


2

propunerea şi acceptarea sunt revocabile”.

Revocarea ofertei produce două consecinte importante: revocarea ofertei împiedică perfectarea contractului dacă revocarea ofertei ajunge la cunoştinta destinatarului acesteia după ce el a executat contractul, ofertantu

răspunde pentru daune-interese.

Doctrina juridica r omâna şi practica arbitrală din România admit două excepţii la regula revocabilităţii ofertei:

atunci când ofertantul stabileşte un termen pentru acceptare, oferta devine ireversibilă (fermă, garantată pâna la expirarea acelui termen; în cazul în care ofertantul nu stabileşte un termen pentru acceptare, oferta este irevocabila într -o perioadă d

timp apreciată ca necesară în vederea exprimării acceptării de către destinatar şi pentru ca răspunsul acestuidin urmă să poata ajunge la ofertant

Revocarea ofertei produce efecte juridice numai daca a fost făcut mai înainte de încheierea contractului.Ea n produce efecte juridice, când intervine după ce propunerea de contractare făcuta de ofertant a devenit caducăOferta devine caduca când termenul fixat de ofertant pentru acceptarea ei a expirat fără să se primeascacceptarea, sau în cazul în care nu s-a fixat un termen pentru acceptare, la împlinirea unui termen rezonabil dla emiterea ei.

Caducitatea ofertei operează de plin drept nefiind necesară retractarea ei, dar ofertantul este liber să considerca valabilă acceptarea tardivă. Refuzul de acceptare adus la cunoştinţa ofertantului produce în toate cazurile încetarea efectelor acesteia.

2. Stingerea obligaţiilor comerciale altfel decât prin plată.

Modul firesc de stingere a unei obligaţii comerciale internaţionale este plata,însă atunci când plata nu est posibilă,creditorul poate pretinde executarea prin echivalent, fiind nevoit sa se multumeasca cu despagubirildatorate de debitor pentru neexecutare ca si pentru executarea defectuoasa a acestora.

Celelalte moduri de stingere a obligaţiilor comerciale internationale sunt susceptibile de clasificare în functie dîmprejurarea că duc la realizarea creanţei creditorului sau nu.

Compensaţia face parte din modurile de stingere a obligaţiilor care au ca efect realizarea creantei creditorului şse concretizeaza în stingerea a două obligaţii reciproce, până la concurenţa celei mai mici dintre ele.Îraporturile de dr. comercial internaţional,ea se aplică atunci când aceleaşi persoane au calităţi diferite (dcreditor si debitor) în două asemenea raporturi ce coexistă în timp. Compensatia poate fi legală (dispusă de lege) , convenţională (rezultă din convenţia părţilor şi judiciar(dispusă de organul de jurisdicţie). Conform unei decizii a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional Bucureşti,compensaţia poate opera numai ccondiţia ca raporturile obligaţionale vizate să fie stabilite între aceleasi subiecte de drept iar creanţele reciprocsă fie certe, lichide,exigibile şi să aibă ca obiect bunuri fungibile. Atunci când datoriile reciproce nu sunt lichide sau nu au ca obiect bunuri fungibile, oricare dintre creditor

reciproci se pot adresa organului de jurisdicţie care, apreciind, va putea dispune stingerea acelor datorii până lconcurenţa celei mai mici dintre ele. Pe cale de consecinţă, diferenţa achitată în plus cu titlu de preţ, poate fcompensată de către tribunalul arbitral dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege în acest scop, cu sumdator ată de cumpărător vânzătorului, cu titlu de dobândă, pentru întârzierea în plata preţului. În toate cazurile, compensaţia produce stingerea obligaţiei.

Darea în plată este un mod de stingere a obligaţiilor concretizat în înţelegerea dintre debitor şi cred itor pri

efectul căreia cel dintâi urmează să execute o altă prestaţie decât aceea la care s-a obligat iniţial.Ea are ca efecrealizarea creanţei debitorului.

7/25/2019 SGSG1


2

Remiterea de datorie şi imposibilitatea fortuită de executare sunt moduri de stingere a obligaţiilor comercialinternaţionale,care nu produc realizarea creanţei creditorului. Deasemeni,practica arbitrală a recunoscut efecextinctiv de obligaţie şi novaţiei.

1. Domeniul legii societăţii.

2. Rezoluţiunea şi rezilierea contractului de comeţ internaţional.

1. Domeniul legii societăţii

Pentru buna desfăşurare a raporturilor de comerţ internaţional,statutul juridic trebuie să aib permanenţă,continuitate şi unitate,fapt posibil doar prin extinderea domeniului de aplicare a legii societăţdincolo de frontierele naţionale ale statului respectiv (extrateritorialitatea lui lex societatis ).

Având însă în vedere că unele societăţi comerciale,urmărindu-şi propriile interese,pot prejudicia interesele ţărunde activează,respectiva ţară poate restrânge caracterul extrateritorial, înlocuind legea societăţii cu legelocală.Unele sisteme de drept dau propritate faţă de lex societatis, altor legi precum lex rei sitae în materi

imobiliară (când imobilele se află într -o altă ţară), lex fori cu privire la pr obleme de procedură sau lex locdelicti cu referire la faptele ilicite păgubitoare.

Exemplu de problemă conflictuală ce poate apărea în cazul societăţilor comerciale:la S.A., când pe parcursuexistenţei lor apar mari nevoi de lichidităţi financiare,procedându-se la emisiunea de obligaţii. Soluţionare: Emisiunea de obligaţii, care crează lichidităţi financiare dublate de o creştere corespunzătoare debitelor societăţii.În această situaţie,lex societatis primeşte aplicare doar în lipsa desemnării de către părţi unei alte legi aplicabile,deoarece lex societatis are o vocaţie generală imperativă cu privire la subscrierea dacţiuni,dar are vocatie supletivă cu privire la emisiunea de obligaţii.

Conform doctrinei juridice:

a)

efectele contractului de subscripţie, sunt cârmuite de catre lex societatis b) obligaţia celui care subscrie acţiuni de a efectua vărsământul aportului subscris, este cârmuita tot de le

societatis; în cazul în care se urmareste executarea în bursaă,se cere ca operaţiunea respectivă să fie admisşi de legea societăţii şi de legea ţării unde se află bursa

c) este supusa societăţii şi prescriptia extinctiva referitoare la dreptul societăţii faţă de cei care subscriu titlurilemise de societate;

d) în cazul obligaţiei de aport în natură, se poate ivi un conflict între lex societatis, ce are competenţa de stabili dacă executarea acestei obligaţii operează un transfer de proprietate, şi lex rei sitae, ce estcompetentă să determine condiţiile în care urmează a avea loc transferul proprietăţii;

e) evaluarea bunurilor aduse ca aport social intră în competenţa legii societăţii, deoarece aceasta operatiune ssubsumeaza conditiilor de constituire a societăţii

f)

lex societatis guvernează şi funcţionarea societăţii,cu rare excepţii precum lex loci delicti, care înlaturcompetenţa legii societăţii cu privire la responsabilitatea organelor de conducere pentru faptele ilicitsăvârşite de acestea;

g) intră în domeniul de aplicare a legii societăţii şi dizolvarea acesteia ; pt. lichidarea şi împărţiresupraactivului între asociaţi se aplică alături de lex societatis şi lex fori sau lex rei sitae,după caz

2. Rezolutiunea si rezilierea contractului de comert international.

În cazul neexecutării de către una din părţi a obligaţiei asumată,cealaltă parte, care şi -a executat propriile salobligaţii, poate cere rezoluţiunea sau rezilierea contractului.

7/25/2019 SGSG1


3

A) Rezoluţiunea: constă în desfiinţarea contractului cu titlu de sancţiune, la cererea uneia din parti (cea care sia executat prestatia) pe motivul că cealaltă parte nu şi-a executat culpabil obligaţiile (caz rar în comerţuinternaţional,deoarece rezoluţiunea este specifică contractelor cu executare imediată, uno ictu)

1. În cadrul contractelor subordonate unui termen de natură esenţială, rezoluţiunea operează de plin drept dacdebitorul nu respectă scadenţa convenită ->rezoluţiunea se produce automat, în puterea contractului, fără a fnecesare demersuri procedurale prealabile (somaţii, notificare, punere în întârziere, cerere de chemare î

judecată).

2. În cazul contractelor cu termen de executare uzual:

unii autori apreciază ca rezoluţiunea contractului de comerţ internaţional se face prin simpla declaraţinotificată celeilalte părţi

alţi autori retin că rezoluţiunea contractelor de comerţ internaţional are caracter judiciar, adică trebui pronunţată de organul de jurisdicţie şi trebuie recunoscut creditorului un drept de opţiune între a cerobligarea debitorului la executarea în natură a contractului şi a cere obligarea acestuia la despăgubiri.

În cazul contractelor de comerţ internaţional, debitorul se află, prin simpla ajungere la scadenţă, de plidrept în întârziere.

Părţile au libertatea să evite soluţionarea diferendului lor pe cale jurisdicţională, convenind un paccomisoriu prin care să prevadă că în caz de neexecutare la termen a prestaţiei uneia dintre ele, rezoluţiunecontractului să opereze de plin drept, fără a fi nevoie de îndeplinirea vreunei formalităţi în acest sens.

Efectele rezoluţiunii (judiciară sau convenţională) : contractul se desfiinţează retroactiv (ex tunc) din chiar momentul perfectării lui; parţile sunt repuse în situaţia anterioară; contractantul care şi-a executat prestaţia asumată ori s-a declarat gata să o execute şi poate proba aceast

împrejurare,poate pretinde obţinerea de despagubiri de la cealaltă parte contractantă pentru acoperire prejudiciului suferit datorită neexecutării contractului de către partenerul său.

B. Rezilierea: este sancţiunea ce constă în desfiinţarea cu efecte numai pentru viitor (ex nunc) a contractelosinalagmatice cu executare succesivă, în caz de neexecutare culpabilă a obligaţiei de către una din părţiPrestaţiile executate până la acel moment nu sunt supuse restituirii, fiindpierdute. În urma rezilierii nu se maexecută prestaţii în baza contractului desfiinţat, şi dacă totusi s-ar îndeplini acte de executare de către una dintr părţi şi după acest moment, prestaţiile respective sunt supuse restituirii celui care le-a executat.

Ea poate opera:1. de plin drept: trebuie constatată şi pronunţată de organul de jurisdicţie

2. în temeiul unui pact comisoriu convenit de părţi: operează în puterea convenţiei părţilor, intervenţi

organului de jurisdicţie fiind necesară numai dacă există diferend între părţi privind modul de interpretarsau executarea convenţiei.

7/25/2019 SGSG1


3

1. Izvoarele dreptului comerţului internaţional. 2. Repararea prejudiciului. (Executarea indirectă).

1. Izvoarele dreptului comerţului internaţional.

Totalitatea normelor juridice care formează dreptul comerţului internaţional aparţin ordinii juridicinternaţionale şi ordinii juridice naţionale a statelor.

A. Izvoarele interne ale dreptului comerţului internaţional

1. Legea comercială naţională

Reglementarea comerţului internaţional face parte din prerogativele statului. Schimburile intracomunitare sunt în întregime dominate de dreptul originar şi derivat provenit din Tratatul de lRoma, cât şi din activitatea autorităţilor comunitare şi ale Curţii de Justiţie.

Legea comercială naţională desemnează ansamblul de norme juridice care formează dreptul comercial naţionasusceptibil a fi analizat sub două subansambluri, dintre care unul care cuprinde normele cu vocaţie generalaplicate în domeniul comerţului, iar altul format din normele cu vocaţie de aplicare numai în anumite zone alcomerţului.

Din primul subansamblu fac parte normele cuprinse şi normele cuprinse în unele legi ordinare, cum ar fi Legenr. 31/1990.

Din cel de-al doilea subansamblu fac parte toate normele juridice de drept comercial prin care se reglementeazfie o anumită grupă de raporturi juridice comerciale, fie anumite aspecte ce ţin de specificul raporturilocomerciale din diferite zone ale comertului.În legislaţia României, singura normă care a se aplică strict raporturilor de comerţ internaţional este Legea nr105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat . Şi legea nr. 105/1992 şi Cartea a VII-a (Titlul I şi Titlul II) cuprind dispoziţii privind comerţul internaţional. În America,există Codul comercial al S.U.A.

Pentru ca o lege naţională să fie aplicată la un raport juridic de comerţ internaţional concret stabilit,trebuie ca:

a)

subiecţii raportului juridic respectiv să nu fi desemnat ca lex contractus o altă lege naionala sau o norm juridicş de drept material uniform; b) unul dintre subiecii acelui raport juridic să fie resortisant al ţării din ordinea juridică naţională din care fac

parte legea respectivă c) aplicarea legii naţionale vizate să fie acceptată de ambii subieci ai raportului juridic de comerţ internaţional

2. Uzanţele (cutuma sau obiceiul juridic)

Uzanţele sunt acte sau fapte care se exprimă în domeniul contractual (sub forma de stipulaţii contractuale) cocazia negocierilor.

uzanţe locale: sunt determinate pe baza unui criteriu geografic, iar aplicarea lor este limitată la o anumit

piaţă comercială, localitate, port sau regiune etc.; uzanţe speciale: uzanţe generale: vizează ca domeniu de aplicare zona comerţului în totalitatea ei uzanţe normative: dobândesc o putere similară normei de drept. uzanţe convenţionale: îşi au originea în voinţă părţilor

Prevederi ale Codului Civil,privind uzanţele: „(1) Sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanţele şi principiile generale ale dreptului.

7/25/2019 SGSG1


3

(2) În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele (3) În materiile reglementate prin lege, uzanţele se aplica numai în masura în care legea trimite în mod expres lacestea.

(4) Numai uzanţele conforme ordinii publice şi bunelor moravuri sunt recunoscute ca izvoare de drept. (5) Partea interesata trebuie sa faca dovada existenţei şi a conţinutului uzanţelor. Uzanţele publicate în culegerelaborate de catre entitaţile sau organismele autorizate în domeniu se prezuma ca exista, pâna la proba contrara(6) În sensul prezentului cod, prin uzanţe se înţelege obiceiul (cutuma) şi uzurile profesionale.” Atâta timp cât legea trimite la anumite uzante pentru completarea ei,ele dobândesc aceeaşi forţă juridică a leg

pe care o completează. Uzantele normative pot constitui izvor al dreptului comertului international doar în masura în care legea pe caro completează este ea însăşi izvor al dreptului comerului internaional.

B. Izvoarele internaţionale ale dreptului comerţului internaţional Convenţia internaţionala constituie principalul izvor internaţional al dreptului comerţului internaţional. Econstă în înţelegerea convenită de două sau mai multe state sau organizaţii internaţionale pentru reglementareanumitor probleme internaţionale, determinarea drepturilor,obligaţiilor părţilor, şi a regulilor de conduită. Convenţia internaţională constituie izvor al dreptului comerţului internaţional numai când stabileşte norme creglementează raporturile de comerţ internaţional şi de cooperare economică si tehnico-ştiinţifică internaţională

Convenţiile ce sunt izvor al dr. comertului internaţional pot fi:a) convenţii bilaterale: sunt perfectate între doua state ca titulare de suveranitate şi prin care se reglementeazaspecte ale raporturilor dintre statele semnatar

b) convenţii multilaterale: se realizează cu participarea mai multor state ca titulare de suveranitate şi prin carse reglementează raporturi interesând dezvoltarea relaţiilor dintre acele state. convenţii prin care se formulează norme de drept material şi uniform; convenţii prin care se instituie norme de drept conflictual uniform.

1. Uzanţele comerciale uniforme internaţionale

Uzantele comerciale uniforme internaţionale sunt reguli create prin folosirea repetată a unor clauze contractualîn armonie cu obiceiurile practicate în diverse centre comerciale.

Exemplu: INCOTERMS (zona europeană), RAFTD (S.U.A şi Canada), Regulile si uzanţele uniformreferitoare la acreditivele documentare (Publicatia 400) si Regulile uniforme privind încasările (Publicatia 322contracte-tip,condiţiile generale de livrare, etc.

2. Lex mercatoriaLex mercatoria este dreptul propriu societăţii comercianţilor internaţionali şi este un drept contestat.

2. Repararea prejudiciului. (Executarea indirectă).

Repararea prejudiciului constă în obligarea debitorului care şi-a nesocotit obligaţiile contractuale, la plata îfavoarea creditorului a unor daune-interese echivalente valoric cu paguba încercată de acesta din culp

datornicului.Daunele-interese sunt compensatorii dacă se acorda pentru neexecutarea totală sau parţială a prestaţiei, şînlocuiesc executarea în natură.

Daunele-interese sunt moratorii atunci când se acordă pentru întârzierea debitorului în executarea obligaţiesale,sub formă de sancţiune şi pot fi cumulate cu executarea obligaţiei în natură.

Evaluarea daunelor-interese poate fi:a) Evaluarea legală (prin lege). Legea româna face evaluarea prejudiciului cauzat prin neexecutarea saexecutarea defectuoasa a obligatiilor contractuale numai pentru ipoteza când asemenea obligaţii au ca obiect prestaţie pecuniara. Despăgubirile au forma dobânzilor.

7/25/2019 SGSG1


3

Evaluar ea legală trebuie respectată de părţi numai dacă acestea nu au convenit o altă evaluare.

Dobânzile: dobânda comercială curge de plin drept de la data împlinirii scadenţei fără a fi necesară o prealabil

punere în întârziere a debitorului dobânda comercială are un nivel mai ridicat decât cel instituit pentru dobânda în contractele de drep

comun

Nivelul dobânzilor vizând prestaţiile pecuniare poate fi stabilit prin convenţii internationale iar atunci când lecontractus este o lege străină care fixează un anumit nivel al dobânzii, părţile vor fi obligate să se conformezacelui nivel.

b) Evaluarea judiciară (de către tribunalul arbitral sau de către instanţa judecătorească de drept comun). Prejudiciul încercat de creditor cuprinde pierderea efectivă şi câstigul nerealizat.

Debitorul răspunde numai pentru daunele previzibile la momentul perfectării contractului cu excepţia situaţiiloîn care prejudiciul creditorului s-a produs prin dolul său. În cazul vânzarii comerciale internaţionale Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional Bucureşti a decis c„prejudiciul previzibil pe care îl poate suferi cumpărătorul din cauza neexecutării de către vânzator a obligaţie

sale de livrare a mărfii constă în diferenţa faţă de preţul cel mai scăzut la care putea să-şi procure aceeaşi marfde înlocuire. Dacă totuşi cumpărătorul s-a aprovizionat cu produse de înlocuire la un preţ superior, deşi existaoferte mai avantajoase, nu se ţine seama în calculul despăgubirilor de acesta, ci de oferta cea mai favorabilă, pcare, din culpa sa, a refuzat-o.

Sunt supuse reparării numai prejudiciile directe. Prejudiciul suplimentar nu este supus reparaţiunii.

c) Evaluarea convenţională prin convenţia părţilor . Clauza penală. Părţile au libertatea să convină cu referire la cuantumul despăgubirii datorată de debitorul care şi -a nesocot

obligaţia contractualmente asumată. Ele pot reglementa plata daunelor-interese dupa producerea prejudiciului,sau înainte. Clauza penală în dreptul internaţional este acea stipulaţie contractuală prin debitorul presţatiei neexecutate sa

efectuate defectuos ori cu întârziere, este obligat să plătească creditorului acesteia o sumă de bani. Clauz penală are funcţie sanctionatorie,iar creditorul nu trebuie să dovedească existenţa şi mărimea prejudiciulucauzat. Creditorul trebuie doar să facă dovada că debitorul nu şi-a executat sau a executat defectos sau c

întârziere,prestaţia. Clauza penală poate fi cumulată cu executarea în natură atunci când ea instituie numadatorii moratorii.

1. Statutul juridic al societăţilor comerciale. 2. Demersurile precontractuale

1.Statutul juridic al societăţilor comerciale

Societăţile comerciale au claitatea de comerciant,deci au şi statutul juridic rezervat comercianţilor, statut cdiferă de la un sistem de drept la altul. Legile naţionale stabilesc condiţiile de înfiinţare, organizare, înregistrarsi funcţionare a societăţilor comerciale. Deoarece au şi calitatea de persoane juridice,ele sunt supuse c persoane juridice, regimului subiecţilor colectivi de drept. Fiecare stat are dreptul de a face în conformitate cu legislaţia sa, distincţia între participanţii la comerţ în funcţide nationalitatea lor (deoarece,există frecvente cazuri în care unele societăţi comerciale constituite într -anumită ţară,se implică în operaţiuni comerciale care se consumă pe teritoriul altor ţări)

7/25/2019 SGSG1


3

Asemeni comercianţilor persoane fizice,societăţile comerciale care nu fac parte dintr -un grup, participă lcomerţul internaţional prin contracte care sunt instrumentele operaţiunilor de impor t sau de export la care ele s

angajează. O societate comercială se poate stabili în străinatate fără sa stabileasca legături cu altă societate comercială diacea ţară, în masura în care ea se limiteaza să-şi deschidă o reprezentanţă sau o sucursală fără personalitat

juridică în ţara gazdă. În acest caz,ea antreneaza consecinte juridice limitate în privinţa bunurilor pe care l posedă acolo, asupra persoanelor pe care le angajează şi cu privire la competenţa posibilă a tribunalelor de llocul în care se deschide sucursala.

Cu rare excepţii, orice societate comercială este supusa legii unui stat. Unele ţări supun respecitva societatcomercială, legii locului de constituire fără nicio altă pretenţie iar altele pretind o legatură obiectivă mai solidîntre societate şi legea care va trebui să-i fie aplicabilă. Lex societatis astfel stabilită va reglementconstituirea,funcţionarea, lichidarea si dizolvarea societăţii.

Criterii utilizate pentru stabilirea apertenenţei juridice la un anumit stat a subiecţilor colectivi de drept:

a) citeriul obiectiv: formaţiunea colectivă dobândeşte, ca subiect de drept, naţionalitatea statului pe teritoriucăruia s-a înregistrat ori şi-a stabilit sediul principal.

b) criteriul subiectiv (criteriul controlului): naţionalitatea formaţiunii colective este dată de naţionalitate(cetăţenia) asociaţilor care o controlează

Legislaţia României,consacră ca regulă de identificare a naţionalităţii persoanei juridice, sediul e principal.Conform Codului Civil:

„(1) Persoana juridica are naţionalitatea statului pe al cărui teritoriu şi-a stabilit, potrivit actului constitutiv

sediul social.

(2) Dacă exista sedii în mai multe state, determinant pentru a identifica naţionalitatea persoanei juridice estsediul real.

(3) Prin sediu real se înţelege locul unde se afla centru principal de conducere şi de gestiune a activităţstatutare".

Între locul de constituire a societăţii şi sediul real al acesteia, legea româna dă prioritate celui din urmă. Societăţile comerciale străine dobândesc, ca urmare a stabilirii sediului real în România, naţionalitat

româna, iar statutul lor juridic suferă impactul legii române. Legea nr. 31/1990, republicată, prevede că societăţilor comerciale străine li se recunoaşte dreptul de

înfiinţa în România, cu respectarea legii române, filiale, sucursale, agenţii, reprezentanţe şi alte sedsecundare, cu condiţia ca acest drept să le fie recunoscut de legea statutului lor organic.

2. Demersuri precontractuale.

Perfectarea contractului de comerţ internaţional necesită următoarele demersuri precontractuale: a) Demersuri exploratorii. Orice comerciant înainte de a începe o afacere explorează piaţa în vedere

obţinerii de date orientative şi a raportului dintre cerere şi ofertă.

b) Iniţierea dialogului contractual. Cei interesaţi,iniţiază negocieri între eventualii partenecontractuali.Negocierile,deşi au caracter facultativ,sunt o condiţie prealabilă a încheierii contractului.

c) Desfasurarea dialogului contractual. Când propunerea de contractare aparţine exportatorului, aceastse materializează prin oferta ferma, iar când aparţine importatorului, prin comandă.

Comunicarea presupune o discuţie deschisă şi detaliată între partenerii de tratative prin care îsi fac cunoscutunul altuia dorinţele, preferinţele, pretenţiile, opţiunile referitoare la obiectul, conţinutul şi executarecontractului pe care-l negociază.

7/25/2019 SGSG1


3

Negocierile comportă, de regulă, concesii şi compromisuri pe care partenerii la tratative le propun şi le acceptîn funcţie de circumstanţele concrete ale situaţiei date, ţinând cont de interesele reale ale fiecaruia. Concesia este renunţarea unilaterală de catre unul dintre parteneri la una sau la unele din condiţiile formulat pentru înlesnirea realizării acordului. Compromisul este soluţia la care ajung partenerii prin acordarea de concesii reciproce în scopul deblocăritratativelor şi a facilitării perfectarii contractului. Obiecţiile formulate de partener sunt argumentele invocate de acesta pentru a combate în tot sau în partargumentatia prezentată de catre cel cu care negociază, pentru a-l determina sa-si modifice punctul de veder

privind condiţiile de contractare. Negocierile se finalizează prin adoptarea unor decizii de catre interlocutori, în care se reflecta interesul locomun de a perfecta contractul.

1. Principiul libertăţii comerţului.2. Clauzele asiguratorii menite să contracareze riscurile nevalutare.

1.Principiul libertăţii comerţului Principiul libertăţii este o condiţie pentru desfăşurarea normală a circulaţiei bunurilor, valorilor si cunoştinţeloîn toată lumea. Acest principiu constă în înlăturarea tuturor obstacolelelor care ar putea împedica comerţu pentru anumite state sau participanţi ,precum obstacolele de ordin economic, vamal, fiscal, administrativ sa politic.

Acest principiu este prevăzut şi de Constituţia României: „statul trebuie să asigure libertatea comerţulu protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie”. În România libertatea comerţului reprezintă o politică de stat,prin care statul trebuie să protejeze concurenţloială şi să asigure cadrul favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. În vederea asigurării libertăţii comerţului,este necesară înlăturarea oricăror măsuri exacerbate priv in

protecţionismul, stabilirea unor taxe vamale de natură să stimuleze importurile şi exporturile de mărfuradoptarea unor politici fiscale rezonabile.

Cu privire la acest principiu există numeroase acorduri internaţionale multilaterale precum cele ce fundeazUniunea Europeana, Zona Nord Americana de Liber Schimb, precum si Actul final al Rundei Uruguay,Tratatude la Roma, Actul unic european,Tratatul de la Maastricht, acordurile de asociere ale României la ComunitatilEuropene,Tratatul Nord-American de Liber Schimb, acordul convenit de Uniunea Europeana si A.E.L.S., etc

Aceste convenţii internaţionale cuprind dispoziţii privind: libera circulaţie a mărfurilor şi a serviciilor, libercirculaţie a capitalurilor, libera circulaţie a persoanelor şi libera concurenţă.

2. Clauzele asiguratorii menite să contracareze riscurile nevalutare. Exemplu: clauza ofertei concurente, clauza clientului cel mai favorizat, clauza de hardship (sau d

impreviziune), clauza de forţă majoră,clauze preventive faţă de diverse măsuri de protecţie a concurenţei. De regulă,riscurile nevalutare au forma riscului de preţ determinat de modificarea raportului cererii şi ofertei p piata ori fluctuaţia monetară şi pot fi evitate prin înserarea în contract a unor clauze de adaptare a acestuia lnoile împrejurari. Clauze de recalculare sau de revizuire a preţului (sau clauze de indexare a preţului): este stipulaţicontractuală prin care părţile convin ca atunci când între momentul perfectării contractului lor şi acela aexecutării lui survin modificari semnificative ale preţului materiilor prime, energiei, forţei de munca sau altelemente avute în vedere la stabilirea preţului contractual, oricare dintre părţi să fie îndreptăţită sa procedeze lrecalcularea preţului. Clauze de postcalculare a preţului: scopul menţinerii preţului mărfii la parametrii conjuncturii existente p piaţă în momentul finalizării executării prestaţiei asumate de debitor. Ex: clauza cost (preţ de producţie)

7/25/2019 SGSG1


3

fee(valoarea manoperei)

Clauza clientului cel mai favorizat: prin care vânzatorul/furnizorul de bunuri sau servicii se obligă să acordceluilalt contractant (cumparator, beneficiar) cele mai favorabile condiţii pe care le-ar acorda eventual alto

parteneri cu privire la contracte având acelaşi obiect Clauza ofertei concurente: prin care vânzatorul îşi asuma obligaţia de a acorda cumparatorului aceleacondiţii care i s-ar oferi pentru acea marfă,de alţi furnizori concurenţi în materie. Clauza de hardship (sau de impreviziune): face posibilă modificarea conţinutului contractului atunci când p parcursul executării lui se produc, fără culpa contractanţilor, evenimente imprevizibile la momentul încheier

contractului,dar care, schimbând radical datele si elementele avute în vedere de părţi în momentul perfectărcontractului, creează pentru unul dintre contractanţi consecinţe mult prea oneroase pentru a fi echitabil ca acestsă le suporte singur. Clauza de forţă majora: stipulaţia ce suspendă contractul în caz de forţă majoră, urmând ca el să continudu pă perioada de suspendare, în condiţii noi ce vor fi negociate între timp.

1. Obiectul dreptului comerţului internaţional. 2. Importanţa determinării momentului şi locului perfectării contractului

1. Obiectul dreptului comerţului internaţional. Dreptul comerţului internaţional are ca obiect furnizarea regulilor care trebuie să se aplice activităţiloeconomice internaţionale. Aceste reguli, sunt norme juridice care reglementează formarea, modificareaexecutarea,stingerea raporturilor juridice de comerţ internaţional şi toate consecinţele juridice aferente unoasemenea împrejurări. Ele sunt prevăzute în convenţii internaţionale, în legislaţiile naţionale ale statelor, ori înuzanţele comerciale internaţionale. Comerţul internaţional are o importanţă majoră în devoltarea economiei,iar regulile ce guvernează operaţiunil(acte si fapte) care se desfăşoară în cadrul comerţului internaţional sunt enunţate în cel de-al şaselea principigeneral al UNCTAD ,

Comerţul internaţional este „ansamblul de norme conflictuale, norme de drept civil, de drept comercial,norm

de drept material uniform şi norme de drept international public prin care se reglementează raporturile d

comerţ internaţional ,de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică stabilite între participanţii la circuitumondial de valori şi cunoştinţe.”

Comerţul internaţional are deci,ca obiect ,raporturile de comerţ internaţional şi de cooperare economică, carsunt raporturi patrimoniale,şi cărora le este caracteristică egalitatea juridică a părţilor şi echivalenţa prestaţiilola care acestea se obligă. Pentru ca un raport juridic patrimonial să formeze obiect al dreptului comerţului internaţional, trebuie să aibcaracter "comercial" şi caracter "internaţional".

2. Importanţa determinării momentului şi locului perfectării contractului.

Localizarea în timp a perfectării contractului prezintă interes practic sub următoarele aspecte:

a) momentul perfectării contractului marchează limita în timp pâna la care se poate exercita dreptul drevocare a ofertei şi al acceptarii ei;

b) moartea sau incapacitatea ofertantului sau a acceptantului survenite ulterior perfectării contractului n produc nici un efect cu privire la existenţa şi efectele contractului;

c) moartea sau incapacitatea ofertantului sau a acceptantului survenite la o dată anterioară perfectărcontractului împiedică formarea acelui contract;

d) valabilitatea consimţământului şi existenţa viciilor de consimţământ sunt apreciate la momentul încheiericontractului;

e) legea în vigoare la data perfectării contractului, urmează să guverneze contractul conform principiulu

7/25/2019 SGSG1


3

tempus regit actum, aplicarea sa extinzându-se pe toată durata executării obligaţiilor generate de el; f) conflictul legilor în timp se rezolvă în raport cu data încheierii contractului; g) momentul perfectării contractului marchează punctul iniţial al tuturor efectelor acestuia din urmă

h) în contractele translative de drepturi reale, transmiterea dreptului real de la vânzător la cumpărător, opereazla momentul perfectării contractului şi din acel moment, se transmit la cumpărător şi riscurile pieirii saavarierii lucrului;

i) momentul perfectării contractului marcheaza începutul curgerii diverselor termene, cum ar fi cele dexecutare a prestaţiilor asumate prin contract de către părţi, cel de prescripţie etc.;

j)

în cazul unor mărfuri pe care ofertantul le are în cantităţi limitate, dacă oferta de vânzare a fost facutsimultan mai multor persoane şi a fost acceptata succesiv de mai mulţi destinatari, numai contractul încheiacu acela dintre ei care a acceptat primul oferta urmează a fi considerat valabil din punct de vedere juridicdacă marfa oferită spre vânzare se află în cantităţi suficiente pentru a acoperi cererile formulate succesiv d pluralitatea de destinatari, toate contractele perfectate prin acceptarea ofertei ce le-a fost adresată acestorvor fi valabile;

k) preţul mărfii vândute, cu stabilirea lui la cursul pieţii, se determină ţinându-se seama de mercurialele zilei îcare s-a încheiat contractul;

l) numai creditorii ale căror creanţe sunt anterioare momentului perfectării contractului pot ataca, promovânacţiunea pauliană, un contract fraudulos convenit de debitorul lor cu un terţ;

m) în funcţie de momentul perfectării contractului se determină locul unde s-a produs această operaţiune.

Importaţa determinării locului perfectării contractului:

a) dacă lex contractus nu a fost determinat prin voinţa părţilor:se aplică principiul locus regit actum conformcăruia legea competentă să guverneze contractul este lex loci contractus, adică legea în vigoare la locuîncheierii contractului în momentul perfectării sale;

b) pentru interpretarea contractului se vor lua în considerare uzanţele existente la locul încheierii contractului;c) în absenţa unei convenţii de arbitraj prin care să se determine arbitrajul competent să soluţionez

eventualele litigii generate între părţi cu referire la executarea contractului, jurisdicţia competentă ssoluţioneze aceste litigii va fi determinată în raport cu prevederile legii în vigoare la locul încheiercontractului.

1. Societăţile Transnaţionale. 2. Acceptarea ofertei.

1. Societăţile Transnaţionale.

Societăţile transnaţionale (sau multinaţionale):sunt acele societăţi comerciale care chiar de la constituirea lor sfundează pe elemente fără caracter naţional (cum sunt capitalul care provine de la asociaţi din diferite ţări

stabilirea uneori a mai multor sedii principale în ţări diferite etc.) şi care sunt lipsite de o legătură juridică cu uanumit stat, astfel că în privinţa lor nu primeşte vocaţie niciuna din legile naţionale, iar litigiile izvorâte dininterpretarea şi aplicarea actelor constitutive sunt scoase total sau parţial de sub competenţa instanţelonaţionale, spre a fi date pentru soluţionare unor instanţe speciale În concluzie,aceste societăţi îşi extind mereu activitatea de producţie şi comercializare concomitent pe multipl pieţe, în cadrul unei reţele vaste de implantări proprii, realizate pe calea investiţiilor directe de capital îstrăinătate. Societăţile transnaţionale au structură internaţională proprie.

Forţa economică a societăţilor transnaţionale

7/25/2019 SGSG1


3

Numărul lor este de peste 4.000 la scară planetară,iar cifra globala de afaceri a fost în anii 1971-1972 de circ450 miliarde dolari SUA.

Regimul juridic al societăţilor transnaţionale Normele juridice aplicabile societăţilor transnaţionale diferă în funcţie de structura lor. În cazul unora,legea naţională a unuia dintre participanţi primeşte aplicare numai în subsidiar,pentru a completlacunele normelor din statutele lor.În cazul altora,actele lor consitutuive nu conţin nici o referire la vreun sistemnaţional de drept, în privinţa lor primind aplicare numai normele statornicite prin statutele proprii.

Există şi societăţi transnaţionale care-şi întregesc normele consfinţite prin actele lor constitutive apelând l principiile comune ale sistemelor de drept din statele participante.

Jurisdicţia aplicabilă societăţilor transnaţionale

În mod frecvent,societăţile transnaţionale convin ca litigiile ce s-ar putea ivi în legatură cu interpretarea şaplicarea actelor constitutive,să fie supuse spre soluţionare unor instanţe speciale precum tribunalelinternaţionale ad-hoc, organe internaţionale de justiţie, tribunale internaţionale de arbitrare. Instanţele speciale sunt competente să soluţioneze numai litigiile izvorâte din interpretarea şi aplicarea acteloconstitutive ale societăţiilor în cauza, litigiile de altă natură fiind lăsate în competenţa instanţelor de drepcomun.

2. Acceptarea ofertei.

Acceptarea este manifestarea unilaterală de voinţă a destinatarului ofertei prin care acesta îşi exprimă adeziunedeplină si necondiţionată la propunerea ce i-a fost adresată de ofertant şi care are,caracter tranzitoriu. Cele doua declaraţii de voinţă distincte (oferta şi acceptarea) îsi pot înceta existenţa ca acte juridice chiar ma

înaintea întâlnirii lor într -un acord contractual fie prin revocare, fie prin caducitate (în cazul ofertei) sau pritardivitate (în cazul acceptării). Când oferta este facuta sub forma de comandă, acceptarea ei semnifica confirmarea comenzii.

Acceptarea poate fi: expresă: când se concretizează în raspunsul destinatarului ofertei ce conţine acordul acestuia cu propunere

de contractare a ofertantului

tacita: când se materializează printr -un fapt juridic oarecare ce dă expresie vointei neîndoielnice acceptantului de a perfecta contractul aşa cum a fost propus prin ofertă

Pentru ca acceptarea tacită să producă efecte juridice,trebuiesc îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: ofertantul să fi cerut acceptarea imediată a contractului;

ofertantul să nu fi cerut un răspuns prealabil de acceptare

un asemenea răspuns să nu fi fost necesar nici chiar în raport cu natura contractului

o Este nulă orice clauză a ofertei care prevede tăcerea ca mod de acceptare a propunerii ofertantului.

Excepţii (cazuri când tăcerea valorează acceptare): când aceasta rezultă din lege, din acordul părţilor, din practicile statornicite între acestea, din uzanţe sau di

alte împrejurări. când părţile prin voinţa lor concret exprimată (de pildă, printr -un antecontract) au decis să-o recunoască

atare valoare juridică

ori de câte ori uzanţele statornicite între părţile contractante îi conferă această forţă juridică

Acceptarea produce efecte dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile:

7/25/2019 SGSG1


3

emană de la destinatarul ofertei sau de la reprezentantul său autorizat; este conformaăcu oferta; ajunge la cunoştinţa destinatarului în termenul de acceptare (convenţional sau legal)

o Acceptarea condiţionată sau limitată este considerat refuz al ofertei,având valoarea unei contraofer te.

1. Momentul perfectării contractului. 2. Clauzele necesare în contractul de comerţ internaţional.

1. Momentul perfectării contractului de comerţ internaţional

Perfectarea contractului: finalizarea procedurii de formare a contractului de comerţ internaţional prin realizareacordului de voinţă între partenerii care se pot afla în prezenţă sau separaţi de mari distanţe.

a) Perfectarea între prezenţi (inter praesentes) Când părţile contractante sunt prezente personal sau prin reprezentanţi,contractul se încheie în momentul şlocul realizării acordului lor de voinţă, prin semnarea concomitent sau succesiv a înscrisului constatator a

contractului.În ceea ce priveşte stabilirea momentului şi locului perfectării contractului prin telefon, sistemele de dr ep

consacră diferit regula.Spre exemplu,în sistemul de drept neo-latin locul este sediul ofertantului, iar în cel dcommon law este sediul acceptantului.

b) Perfectarea între absenţi (inter absentes) Determinarea momentului perfectării contractului prin corespondenţă este determinarea momentului din caracceptarea ofertei îşi produce efectele,si trebuie deci,analizată,voinţa celui care acceptă oferta:

dacă acesta a înţeles să se angajeze la ceea ce conţine propunerea de contractare din momentul când el semnat actul de acceptare

dacă a înţeles să se angajeze din momentul expedierii actului de acceptare

sau abia din momentul când acceptarea ramâne definitivă (pe data când ea ajunge la ofertant)

o Din momentul perfectării contractului acceptarea devine irevocabila.

Sisteme de drept naţional existente în problema determinării momentului perfectării contractului pricorespondenţă : a) Sistemul emisiunii acceptarii (numit si al declaraţiunii): contractul este perfectat din chiar momentu

acceptării ofertei (în sistemul de common law, în unele state din America Latina, în dreptul japonez si cesirian).

b) Sistemul recepţiei acceptării: contractul este perfectat în momentul în care acceptarea a ajuns la ofertanindiferent daca ofertantul a luat cunoştinţă sau nu despre conţinutul ei. Acceptarea este considerat

irevocabilă din momentul în care ea a ajuns la cunoştinţa ofertantului. (adoptat de dreptul continental) c) Sistemul informaţiunii (sau al informării): contractul este încheiat în momentul când ofertantul cunoaşt

efectiv conţinutul acceptării (Italia, Belgia, Olanda etc. )

Concepţia consacrată în dreptul român După intrarea în vigoare a Noului Cod Civil,sistemul monist a înlocuit sistemul dualist,iar pentru determinaremomentului şi locului perfectării contractului,se aplică sistemul recepţiei acceptării. Deasemeni legislaţia nostrreglementează şi încheierea contractului fără recepţia acceptării,caz în care contractul se consideră încheiat înmomentul în care destinatarul ofertei savârşeşte un act sau un fapt concludent, fara a-l înştiinţa pe ofertant, dacă

7/25/2019 SGSG1


4

în temeiul ofertei, al practicilor statornicite între părţi, al uzanţelor sau potrivit naturii afacerii, acceptarea s poate face în acest mod. Încheierea unui contract prin mijloace electronice are loc atunci când acceptarea ofertei de a contracta a ajuns lcunoştinţa ofertantului. Excepţie: ipoteza în care contractul prin natura sa ori la cererea beneficiarului, impune executare imediată a prestaţiei caracteristice,contractul se consideră încheiat în momentul în care debitoruacesteia a început executarea cu excepţia cazului în care ofertantul a cerut în prealabil sa i se comunicacceptarea.

2. Clauzele necesare în contractul de comerţ internaţional.

Clauzele necesare sunt stipulaţii contractuale care au caracter esenţial pentru calificarea raportului obligaţionaca realitate juridică, pentru definirea naturii juridice a contractului şi a conţinutului său economic.

Continutul clauzelor necesare:

A. Clauza privind părţile contractante

Este o clauză esenţială care constituie o condiţie de validitate a actului juridic respectiv,iar cuprinsucontractului trebuie să precizeze atributele de identificare ale părţilor: nume, prenume, domiciliu - pentr

persoanele fizice, sau denumire, sediul şi forma juridică - în cazul persoanelor juridice

B. Clauze referitoare la obiectul contractului. În cazul în care contractul are ca obiect o marfă, este necesar ca părţile să precizeze în conţinutul lui elementsuficiente pentru identificarea şi determinarea acelei marfi, precum denumirea exactă si completa a ei, tipuseria, caracteristici specifice de identificare.Lipsa acestor elemente determină nulitatea contractului.

C. Clauze referitoare la cantitatea mărfii. Contractul de comerţ internaţional având ca obiect bunuri în natură,părţile trebuie să stipuleze cel puţin o clauz prin care să indice cantitatea de marfă, unitatea de masură pe baza careia se face determinarea cantitativă marfii vizate, locul unde se va cântari, măsura şi documentul constatator al cantităţii.

Se poate stipula şi o clauză de toleranţă cantitativă, în funcţie de specificul mărfii şi de particularităţilmijloacelor de transport utilizate.

D. Clauze referitoare la calitate. Acestea sunt clauze ce fac referire la calitatea mărfii şi la modurile de determinare a acelei calităţi, a loculuimomentului şi modului de determinare a acesteia si la documentul care o atestă. Pentru a se proteja împotriva riscurilor unei livrari ne conforme calitativ cu prevederile contractului, părţilstipulează de regulă obligaţia exportatorului de a alătura marfii livrate documente de certificare a calităţii.

E. Clauze referitoare la reclamaţiile de cantitate şi calitate. Aceste clauze precizează conţinutul pe care trebuie să-l aibă reclamaţia, documentele care trebuie să

însoţească, obligaţia ce incumbă cumpărătorului până la soluţionarea reclamaţiei, procedura de comunicare reclamaţiei şi termenul acordat vânzatorului pentru a comunica răspunsul său cu privire la reclamaţia formulatde cumpărător.

F. Clauze ce vizează ambalarea şi marcarea.

Părţile trebuie să stipuleze o clauză din care să rezulte felul ambalajului, daca acesta trece în proprietatecumpărătorului (caz în care se va specifica preţul acestuia) sau ambalajul este proprietatea vânzatorului (caz îcare se va menţiona termenul de returnare şi în sarcina cui se află cheltuielile ocazionate cu returnarea) precumşi măsurile de protecţie a mărfii care se livrează vrac ( neambalată). În privinţa ambalajului, se va preciza conţinutul marcajului şi limba sau codul în care se face marcajul.

7/25/2019 SGSG1


G. Clauze prin care se stabilesc obligaţia de livrare a mărfii şi termenele de livrare.

În contract trebuie să se stipuleze clauze precise cu privire la executarea obligaţiei de predare a mărfimenţionându-se:

termenul de livrare

dacă livrarea urmeaza a se face în tranşe vor fi aratate termenele intermediare şi termenul final de livrar*condiţiile în care devine posibilă modificarea termenelor de livrare convenite

documentele prin care se confirmă efectuarea livrării

data la care a avut loc livrarea condiţiile în care livrarea poate fi refuzată de cumpărător răspunderea furnizorului pentru nerespectarea termenelor de livrare. o Părţile pot stipula şi o clauză rezolutorie în care să indice condiţiile în care partea îndreptăţită poate acţiune

în rezoluţiune.

H. Alte clauze prin care se reglementează diverse aspecte privind livrarea marfii (în privinţa modalităţilode livrare, locului livrării, cui revine obligaţia de a suporta cheltuielile de livrare, cine suportă riscurile livrărimomentul transmiterii dreptului de proprietate al mărfii de la vânzător la cumpărător etc.)

I. Clauze cu privire la expediţia, transportul şi asigurarea marfii în timpul transportului.

Sunt clauze ce constau în precizarea modului de distribuire a cheltuielilor privind încărcarea mărfii în mijlocude transport la locul de expediţie, descărcarea ei la locul de destinaţie,transportul acesteia la destinaţia stabilităasigurarea sa pe timpul transportului.

J. Clauze referitoare la obligaţia de preluare a mărfii şi a condiţiilor în care cumpărătorul poate refuzaceastă obligaţie.

K. Clauze referitoare la preţ. Când preţul este determinabil,trebuie să se precizeze criteriile pe baza cărora urmează a se calcula ulterio preţul, stabilindu-se o limită inferioară şi una superioară între care trebuie să se situeze preţul definitiv. Părţile pot stipula în contract orice clauze privind stabilirea şi plata preţului, a condiţiilor de executare a aceste

obligaţii precizându-se: modalitatea de plată; modul de garantare al plăţii, data şi locul plăţii; documentelnecesare efectuarii acesteia; instrumentele de plată.

sgsg1

Documents