Sfântul Ioan Gură de Aur – o via ă în slujba Evanghelieiț

Prelegere susținută în cadrul Cercului Pastoral al Protoieriei Sector V, Capitală,

Pr. Tica Șerban, Parohia Progresul II

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în Antiohia în jurul anului 349 într-o familie de rang înalt avându-i ca părinți pe Secundus, ofițer în armata imperială și pe Anthusa. Tatăl moare imediat după nașterea sa iar mama rămasă văduvă la vârsta de douăzeci de ani avea să nu se mai recăsătorească, pentru a se dedica creșterii și educației tânărului Ioan. La fel ca și mama episcopului Augustin, Sfânta Monica, Anthusa este cea care iși călăuzește fiul pe calea credinței creștine.

Este botezat în anul 370 și hirotesit citeț. Își începe educația alături de învățătorul păgân Libaniu, apoi studiază teologia cu Diodor din Tars întemeietorul Școlii din Antiohia.

Iubitor de asceză, în jurul anului 375 d. Hr. se retrage în pustie în munții Silpios din apropiere și ucenicește 4 ani sub ascultarea unui bătrân siriac și apoi trăiește 2 ani ca pustnic, într-o peșteră. Se dăruiește unei vieți de liniște, tăcere și rugăciune, priveghere și post aspru în așa măsură încât după o vreme, datorită sănătății șubrede, e nevoit să se întoarcă în Antiohia.

Își reia slujba de citeț vreme de trei ani și este hirotonit diacon în anul 381 de către Sfântul Meletie al Antiohiei, iar în anul 386 preot de către episcopul Flavian I al Antiohiei.

Acum începe lucrarea sa de predicator, timp de 12 ani ține cuvântări în fiecare duminică și sărbătoare, iar în timpul postului mare în fiecare zi. Se duce vestea despre frumusețea și profunzimea cuvântărilor sale încât faima lui ajunge până în capitala imperiului, la Constantinopol.

Sunt vestite Omiliile sale la multe din cărțile Sfântei Scripturi, mai ales la epistolele Sfântului Apostol Pavel. Dacă sfântul Vasile cel Mare a rămas in memoria Bisericii ca cel ce a alcătuit Rânduielile vieții monahale, sfântul Ioan rămâne în conștiința credincioșilor, dar mai ales a clericilor și predicatorilor, ca cel ce a învățat, prin întreaga sa operă, rânduielile vieții familiale și sociale. El arată prin exemplul vieții sale personale, conformitatea creștinismului cu însăși firea umană, cu necesitatea aplicării principiilor creștine în viața personală, familială și socială.

Sfântul Ioan insistă mult asupra milosteniei, a iubirii de vrăjmași, a prieteniei, a dragostei și ajutorului dintre soți, a grijii față de creșterea și educația copiilor. De asemenea, se îngrijește atât de nevoile duhovnicești cât și de cele materiale ale săracilor. Predică împotriva abuzurilor celor bogați și a celor ce dețineau puterea față de cei săraci și neajutorați. El dă o

1

interpretare directă (literală) Scripturilor (diferită de interpretarea alegorică alexandrină) majoritatea temelor abordate în cuvântările lui fiind prin excelență sociale, explicând cum trebuie să trăiască creștinii conform învățăturii Evangheliei.

Sfântul Ioan scrie și vorbește pe înțelesul tuturor, îi însuflețește pe toți, de aceea, credincioșii îl numesc „gură de aur / hrisostomos", iar Biserica îl laudă până astăzi: „din gura ta ca o lumină de foc strălucind harul, toată lumea a luminat1.

O întâmplare din vremea slujirii sale în Antiohia ne arată cel mai bine puterea și roadele predicilor sale. În urma unei revolte populare în care statuile împăratului și ale familiei sale fuseseră profanate, episcopul e nevoit să intervină pe lângă împăratul Teodosie I. În Postul Mare din anul 397, Sfântul Ioan rostește cele 21 de cuvântări în care arată greșelile poporului. Cuvintele sale au o asemenea înrâurire asupra celor mulți încât mulți se căiesc, mulți păgâni se convertesc la creștinism și însuși împăratul Teodosie renunță la pedeapsa hotărâtă inițial și se mulțumește doar cu retrogradarea statutului cetății.

În același an, după moartea arhiepiscopul Nectarie al Constantinopolului este adus (oarecum împotriva voinței sale) la Constantinopol unde este hirotonit arhiepiscop în data de 15 decembrie 397 de către Teofil, arhiepiscopul Alexandriei.

Ca arhiepiscop refuză viața rafinată a capitalei, deși statutul său în vremea aceea era supeior în rang multor oameni influenți ai imperiului. Refuză să ia parte la petrecerile luxoase, ceea ce îl apropie de poporul sărac dar nu și de cercurile bogaților și clerului. Reorganizarea bisericească pe care o inițiază deranjează pe cei comozi și învățați cu luxul capitalei.

Continuă să predice, să scrie comentarii biblice și să organizeze misiuni, trimițând misionari la goții de la Marea Neagră și Dunăre. Totodată, încearcă să rezolve tensiunile prezente în diverse dioceze, ca cele din Tracia și Asia Mica și convoacă un sinod la Efes în 401, pentru a clarifica neregulile de aici.

Predică în continuare cu mai mare însuflețire, temele sale fiind cu precădere sociale, împotriva bogăției, a nedreptăților sociale, a abuzurilor imperiale, dar și despre virtuți, despre calea Împărăției, despre Hristos și lucrarea Sa mântuitoare.

În curând cuvintele sale ating orgoliul bogaților și chiar al împărătesei Eudoxia căreia îi reproșa extravaganța și luxul pe care îl afișa, ceea ce îi atrage dușmănia acestora și în final exilul. De asemenea Teofil, arhiepiscopul Alexandriei dornic să își întindă influența și asupra Constantinopolului îl învinuiește pe Sfântul Ioan de complicitate la erezie, pentru că a găzduit câțiva călugări acuzați de origenism.

În scurt timp Teofil, Eudoxia și ceilalți dușmani ai săi se aliază împotriva lui și convoacă un sinod în anul 403 pentru a-l condamna pe Sfântul Ioan de origenism. Ca urmare a acestui sinod, este depus din treaptă și exilat. Împăratul Arcadie îl recheamă însă aproape imediat,

1 Tropar, 13 noiembrie, ziua pomenirii sale.

2

din cauza nemulțumirii poporului și a „cutremurului“ interpretat ca un semn al mâniei lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan își reia predicile, din care nu lipsesc cuvintele usturătoare la adresa stăpânitorilor. O statuie de argint a împărătesei Eudoxia a fost ridicată în apropierea catedralei. Sfântul Ioan critică atunci ceremoniile de consacrare a acesteia. Vorbește împotriva împărătesei pe un ton dur: „Iarăși Irodiada se îndrăcește, iarăși de tulbură, iarăși joacă și saltă, iarăși caută capul lui Ioan“. Este din nou exilat, de data aceasta în Caucaz, în Georgia.

Papa Romei, Inochentie I, protestează împotriva surghiunirii Sfântului Ioan, dar fără folos. Sfântul Ioan scrie o serie de scrisori care au un mare răsunet în Constantinopol, așa încât este exilat și mai departe, la Pityus (pe malul răsăritean al Mării Negre).

Dacă din primul exil a revenit triumfal, în timp ce episcopii acuzatori care îl caterisiseră la Sinodul de la Stejar fugeau în grabă din capitală de teama populației, din cel de-al doilea nu a mai revenit decât pe 27 ianuarie 438 când sfintele sale moaște au fost aduse triumfal la Constantinopol.

După trei ani de obositoare călătorii, aprige ierni și neîndurătoare chinuri suferite, avea să treacă la cele veșnice, la 14 septembrie 407, in biserica sfântului Vasilisc din Comane, rostind memorabilele cuvinte: ”Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Sfântul Ioan își datorează popularitatea și importanța sa în istoria Bisericii și a gândirii creștine, nu numai calităților sale administrative sau politice, cât mai ales operei sale literare.

Moștenirea literară a Sfântului Ioan Gură de Aur este deosebit de bogată, nici unul dintre Părinții greci nu a lăsat o operă atât de vastă, cuprinzând omilii, tratate și scrisori. Sfântul Ioan Gură de Aur este și cel mai citit autor în țara noastră2.

Partea cea mai consistentă a operei sale o constituie Omiliile. După conținut ele se împart în: omilii exegetice, omilii dogmatice și polemice, omilii morale, omilii la marile sărbători, panegirice și omilii sau predici ocazionale.3

Prezența Sfântului Ioan în spiritualitatea românească rezultă și din săvârșirea cu regularitate a Sfintei Liturghii alcătuită de el, stabilirea hramului a numeroase biserici care îi poartă, numele, chipul care apare în mai toate lăcașurile de rugăciune4.

Merită să arătăm și lunga tradiție a legăturilor Sfântului loan Gură de Aur cu teritoriul României de astăzi5. Ele au început pe vremea când, patriarh al Constantinopolului fiind, s-a

2 D. Russo, Studii istorice greco-române, vol. III, București, 1939, p. 592.3 Remus Rus, Dicționar enciclopedic de literatură creștină din primul mileniu, Editura Lidia, 2003.4 Pr. prof. Gheorghe I. Moisescu, Sfinții Trei Ierarhi în Biserica românească, în Rev. „Ortodoxia", an XII, nr. 1, ianuarie-martie, 1960, pp. 3-335 Î. P. S. Nicolae Corneanu, Predoslovie la Puțul, Ed. Anastasia, București, 2001.

3

interesat de strămoșii noștri, trimițându-le scrisori și cuvânt de îmbărbătare, de asemenea luându-și ucenici, printre care Sf. Ioan Casian. La rândul lor, reprezentanți ai Sciției Minor s-au ridicat în apărarea lui Ioan Hrisostom în cele două șinoade (403 și 404). Singurul care l-a apărat atunci a fost episcopul Teotim al Tomisului. Un ecou al acestor legături îl găsim în predoslovia Bibliei lui Șerban Cantacuzino din 1688, unde citim: „Creștinat-au sfântul Zlatoust pre rumâni, pre carii și tălpuitorii Nistrului îi numesc letopisețele cele bisericești, învățând pre unii dintr-ânșii carte și limbă elinească..."6.

Pe parcursul activității sale pastorale, Sfântul Ioan a fost preocupat de teme cum ar fi: cunoașterea lui Dumnezeu, Sfintele Taine. Botezul, Pocăința, Căsătoria, Sfânta Euharistie și Preoția, apoi Biserica, iubirea creștină. Legat de cunoașterea lui Dumnezeu, Sfântul Ioan îi combate pe anomei, susținând că ființa lui Dumnezeu este incognoscibilă și incomprehensibilă.

În scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, Biserica este Trupul lui Hristos, credincioșii sunt mădularele acestui trup, iar Hristos este Capul Trupului: „I-a pus totul sub picioare, și L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plinește totul în toți.“ (Ef. 1, 22-23).

În dobândirea mântuirii, la Sfântul Ioan Gură de Aur iubirea este esențială, ea fiind virtutea care îl face pe om asemenea lui Dumnezeu, Care este iubire. Iubirea față de Dumnezeu trebuie completată și cu iubire față de aproape, iubire ce se caracterizează prin milostenie. Sfântul Ioan susține că atunci când ajutăm un sărac, nu trebuie să-l judecăm pentru că este sărac, ci trebuie să fim conștienți că îl ajutăm de fapt pe Hristos, care la Judecata de Apoi ne va răsplăti.

„Din cer ai primit dumnezeiescul har și cu buzele tale pe toți îi înveți să se închine unui Dumnezeu în Treime, Ioane Gura de Aur, preafericite cuvioase. După vrednicie, te lăudăm pe tine, că ești învățător, ca cel ce arăți cele dumnezeiești.

Din gura ta, ca o lumină de foc, strălucind harul, toată lumea a luminat, vistieriile neiubirii de argint lumii a câștigat, înălțimea gândului smerit nouă ne-a arătat. Ci, cu cuvintele tale, învățându-ne, Părinte Ioane Gură de Aur, roagă pe Cuvântul Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!“7

6 Pr. prof. Mihail Bulacu, Omilia hrisostomică în ortodoxia românească, în rev. „Glasul Bisericii", an XXXIV, nr. 5, mai-iunie 1975, pp. 523-540; pr. prof. Gheorghe Moisescu, art. cit., pp. 11-13.7 Liturghier, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxe, București, 2012.

4

Din cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur

”Dacă iubești pe cel care te iubește, ti-ai primit răsplata ; dar dacă iubești pe cel care nu te iubește, îți este dator Dumnezeu în locul aceluia. Dar în afara de aceasta : Când te iubește cineva nu trebue să-ti dai multă silință să-l iubești și tu ; când însă nu te iubește, ai nevoie de ajutor.”

”Căci este o boală răcirea dragostei. Ci tu încălzește ceea ce s-a răcit. Daca vrei să fii iubit mult, iubește și tu mult! Când nu iubim puternic pe cineva să nu cerem nici de la acela, chiar dacă ar fi mare, chiar dacă ar fi celebru, să ne iubească puternic ; dar când iubim pe cineva cu caldura si sinceritate chiar dacă cel iubit este mic si neînsemnat, atunci dragostea aceluia față de noi ne inconjoara cu cea mai mare slavă.”

”Dacă nu știi să te porți bine cu fratele tău, cum vei putea să te porți bine cu un străin? Dacă nu știi să-ți cârmuiești bine mădularul tău propriu, cum vei putea să atragi spre tine pe unul din afara ta și să te unești cu el ? Vrei ca sa nu auzi vorbindu-se de rău de tine ? Nu vorbi nici tu de rău pe alții ! Dorești sa fii lăudat ? Laudă și tu! Vrei să fii miluit? Miluește și tu ! Vrei să fii iertat ? Iartă și tu ! Vrei să nu ți se ia bunurile tale? Nu răpi nici tu pe ale altora ! Așa să ne purtam cu cei din jurul nostru, cum dorim să se poarte și ei cu noi !”

”Eu sunt nesățios: nu vreau să se mântuiască doar câțiva, ci toți; căci numai unul dacă se va pierde, eu mă pierd.”

”Sfințenia vine din dragoste. Toți cei ce cred și iubesc cu adevărat sunt sfinți.”

”Îi cinstim pe sfinți imitându-i.”

”Nimeni să nu fie trist pentru că este sărac, pentru că împărăția lui Dumnezeu ne-a fost dezvăluită! Să nu fie nimeni abătut din cauza păcatelor sale; pentru că iertarea ne-a venit din mormântul Domnului. Să nu fie nimeni înfricoșat de moarte, pentru că moartea Mântuitorului ne-a eliberat pe noi! El a călcat pe moarte și a învins-o.” (din Cuvântul la Sfintele Paști )

”Prima datorie este iubirea, care este întotdeauna ancorată în iubirea față de Dumnezeu”

”Nici un sportiv adevărat, atunci când se află pe stadion, nu cere odihnă, liniște, mâncăruri sau băuturi. Altfel, ar fi nu numai un sportiv prost, dar și nebun. Atunci când concurează, își adună forțele, îndură praful, căldura, transpirația, chinul și, câteodată, chiar și durerea...Va veni și vremea odihnei. Acum este, însă, vremea încercărilor, a ispitelor, a supărărilor, ca prin ele să dobândim nădejdea mântuirii...”

”Dragostea este bucuria de a face altora bucurie.”

”Hristos, dumnezeiescul Doctor, nu ne vindecă fără voia noastră”

”Pe adevăratul prieten nici locul, nici timpul nu-l pot împiedica să iubească și să fie iubit.”

5

”Nu este deajuns să te naști creștin, ci trebuie să te faci creștin.”

”Suntem uniți unii cu alții mai mult pentru pricini lumești decât pentru dragostea de Hristos; de aceea și dragostea dintre noi se spulberă repede, pe când dragostea care are temei pe Hristos rămâne veșnică.”

”Dumnezeu a dat fiecăruia minte, ca astfel, uitându-se la tot ce-l înconjoară, să înțeleagă ceea ce trebuie”

”Nădejdea este lanț puternic agățat de ceruri. Dacă ne ținem strâns de el ne trage încetul cu încetul spre înălțimea aceea și ne ridică deasupra tuturor răutăților din această viață.”

”Dragostea schimbă însăși natura lucrurilor. În mâna dragostei, toate devin bune.”

”Cine se poate ruga cu toată puterea, fie el cel mai sărac om, el totuși va fi cel mai bogat dintre toți; aceluia însă, căruia îi lipsește rugăciunea, de ar ședea chiar pe scaun împărătesc, tot este cel mai sărac dintre toți.” (din predica la Duminica a Cincea a Marelui Post).

„Mare lucru este adunarea la un loc a celor credincioși, căci ea lucrează aprinderea dragostei și din ea se nasc toate bunurile. Căci nu este nici un bun care să nu vină de la dragostea din Hristos“. (din Omilia 19 către Evrei).

„Căci precum fier pe fier se ascute și lemn pe lemn se aprinde, tot așa, adunându-ne la un loc, noi sporim între noi dragostea de Dumnezeu și de oameni.“

„Dacă cu adevărat suntem frați și dacă cu adevărat ne ajutăm unii pe alții, atunci desigur că la aceasta ne vom aduna totdeauna cu toții. Adunarea ne va aduce la apropierea și prietenia folositoare și prin aceasta vom împiedica pe acelea care ne duc la Gheenă.“ (din Omilia la Epistola a II-a către Tesaloniceni)

„Biserica este mai înaltă decât cerurile și mai desfătată decât pământul. Ea niciodată nu îmbătrânește, ci totdeauna va înflori în Hristos.“

„Biserica este acel lăcaș sfânt ridicat de sufletele noastre.“

„Biserica este Trupul organic al lui Hristos... ai cărei membri, care sunt credincioșii, trebuie să stea într-o armonie perfectă.“

„Biserica lui Hristos este vie și puternică în măsura în care ea se hrănește cu Trupul și Sângele dumnezeiescului ei Întemeietor, căci fără comunicare între Hristos și creștini nu poate fi vorba de o Biserică vie.“

„Noi devenim cu adevărat fiii lui Dumnezeu numai prin unirea cu Hristos în Biserica Sa.“

„Nimic nu ne poate apropia mai mult de Dumnezeu și nimic nu ne poate face mai asemănători cu El, decât dragostea inimii noastre pentru Hristos și împlinirea de bunăvoia noastră, cu bucurie, a voii Lui.“

6

„Hristos n-a dat ca semn de recunoaștere, pentru ucenicii Săi, în lume, minunile – ci dragostea. Dragostea statornică, fierbinte și de bunăvoie.“

,,Rugăciunile fratelui sunt și ale mele, și nevoia mea este și a lui, darul lui este și al meu, și talantul meu este și al lui. Bucuria și suferința ne sunt comune, într-un cuvânt, și prietenia nu este decât o reflectare a tainei Bisericii, după cum și o celulă conține în sine întreaga informație genetică a unui organism, fără nici o lipsă.“

„Nimic nu înalță pe cineva mai sus spre slavă ca o conștiință totdeauna curată și veghetoare.“ „Cel care își păstrează conștiința curată, chiar și în zdrențe dacă ar fi îmbrăcat și dacă de foame ar fi chinuit, acela totdeauna va fi liniștit și fericit.“

„După cum sufletul fără trup și trupul fără suflet nu formează omul, tot astfel nu se poate vorbi de dragoste față de Dumnezeu dacă nu este însoțită de dragostea față de aproapele.“

„Vrei să ajuți pe cineva? Nu te împiedec! Fă-o însă fără să păgubești sau să superi pe altul! Ne-au fost dați învățători nu ca sa ne războim unii cu alții, ci ca să ne unim unii cu alții.“8

BIBLIOGRAFIE:

Sfântul Ioan Gură de Aur:

- Omilii la facere I (1-33) (PSB 21, Scrieri I) traducere, introducere, indice si note de Pr. Prof. D. Fecioru. Ed. I.B.M.B.O.R., București, 1987.

- Omilii la facere II (34-67) (PSB 22, Scrieri II) Ed. I.B.M.B.O.R., București, 1989.- Omilii la Matei (1-90), (PSB 23, Scrieri III) Ed. I.B.M.B.O.R., București 1994. - Despre Preoţie, Ed. I.B.M.B.O.R., București 1998.- Omilii la Lazăr, Despre soartă şi providenţă, Despre rugăciune, Traducere din limba

greacă veche și note de Pr. Prof. D. Fecioru, Ed. I.B.M.B.O.R., București, 2005. - Scrisorile, Către persoane oficiale, Către diaconiţa Olimpiada, Ed. I.B.M.B.O.R.,

București, 2001. - Problemele vieţii, Traducere din limba greacă de Spătărelu Cristian și Filioreanu

Daniela, Ed. Egumenița, 2007.- Despre feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor, Ed.

I.B.M.B.O.R., București, 2001.

8 Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Traducere din limba greacă de Spătărelu Cristian și Filioreanu Daniela, Ed. Egumenița, 2007.

7