sf. ioan gură de aur despre adevăratul înţeles al căsătoriei

7/29/2019 Sf. Ioan Gură de Aur despre adevăratul înţeles al căsătoriei

http://slidepdf.com/reader/full/sf-ioan-gura-de-aur-despre-adevaratul-inteles-al-casatoriei 1/9

Sfântul Ioan Gură de Aur - Mărgăritare duhovniceşti despre

adevăratul înţeles al căsătoriei

Două fiinţe nu se cunosc, poate nu s-au văzut niciodată, însă Dumnezeu le

rânduieşte pe unul altuia; intervine adesea o împrejurare care le apropie şi la o

primă privire reciprocă se aprinde flacăra tainică a iubirii.



Dacă două fiinţe nemuritoare se unesc pentru moment pe pământ, o fac pentru a seîntări reciproc în drumul lor spre destinul nemuritor. Se săvârşeşte o taină mare.

Nunta este o taină mare. Cum este taină? Se adună şi se fac cei doi unu. Mirii vinsă devină un singur trup. Iată, iarăşi, taina iubirii [mysterion agapes]! Dacă cei doinu devin una, nu produc [odrăslesc] mulţi până rămân doi. Dar când vin la unitate[enotes], atunci vor produce.

- Ce învăţăm din aceasta? Că multă e puterea unirii [enosis]. Buna mesteşugire a

lui Dumnezeu a împărţit la început pe cel unul în doi; şi vrând să arate că şi

după ce l -a împărţit rămâne unu, nu a lăsat să fie îndeajuns unul [singur]

pentru a da naştere. Că [fiecare din cei doi] nu este nicidecum unul ci jumătatealui unu. Şi e limpede că [doar unul singur din ei] nu poate face copii, după cum afost şi mai înainte [de nuntă].

Ai văzut taina nunţii? A făcut din unul pe unul şi, iarăşi, pe aceştia doi făcându-i unu, în acest mod îi face unu, încât şi acum din unul se naşte omul. Căci

femeia şi bărbatul nu sunt doi oameni ci un singur om.

Dacă unul e capul iar altul trupul, cum sunt doi? De aceea ea [femeia] ţine locul[tachis] ucenicului, iar el al învăţătorului. El al conducătorului, iar ea a celeiconduse. Şi din însăşi plăsmuirea trupului va putea vedea cineva că una sunt ceidoi, căci din coastă s-a făcut [femeia] şi cei doi sunt ca două jumătăţi tăiate. Deaceea şi „ajutor” o numeşte, ca să arate că una sunt [cei doi].

Şi cum devin un singur trup? După cum desparţi partea cea mai curată a aurului şio amesteci cu alt, aşa şi aici: primind femeia ceea ce este mai bun din plăcerea cu

care se amestecă, îl hrăneşte şi îl încălzeşte şi, punând şi ea cele din partea ei, dă

înapoi bărbatului [pe copil]. Un oarecare pod [între cei doi] este copilul, încât cei

trei sunt un singur trup, copilul unindu-i din amândouă părţile pe fiecare [dintre

cei doi].Ba şi mai mult [în cazul de faţă], căci însuşi podul este din fiinţa

fiecăruia din cei doi.

Dar ce, când nu este copil, nu vor fi cei doi şi atunci [un singur trup]? E limpede

[că sunt]. Căci împreunarea produce acest lucru, revărsând [unul spre altul] şiamestecând trupurile amândurora.

Dar să spun cum şi taină a Bisericii este [nunta]. Hristos a venit către Biserică şi S -

a născut din Ea şi a intrat laolaltă cu Ea într -o împreună vieţuire duhovnicească[sinusia pneumatike]. „Căci v-am logodit”, zice, „unui singur bărbat fecioară

curată” (II Corinteni 11,2).



Să considerăm deci că bărbatul este capul şi femeia trupul, după cum o arată şiacest pasaj apostolic: „Bărbatul este cap femeii (adică cârmuitor), aşa cum şi

Hristos îi este cap Bisericii, El Mântuitorul trupului. Dar aşa cum Biserica I se

supune lui Hri stos, tot astfel şi femeile să le fie întru toate bărbaţilor lor” (Efeseni 5, 23-24).

Iubirea dintre bărbat şi femeie constituie, mai mult decât orice altceva, cea mai puternică legătură din viaţa noastră. Aşadar nu întâmplător şi zadarnic a vorbitPavel despre această chestiune, spunând: „Femeile să li se supună bărbaţilor lor

precum Domnului” (Efeseni 5, 22). De ce oare? Pentru că dacă soţii convieţuiesc

în bună înţelegere, atunci şi copiii lor vor creşte bine şi vecinii se vor desfăta de

mireasma vieţii lor creştine şi prietenii lor se vor bucura şi rudele lor se vor

mândri.

Să nu căutăm să avem bunuri, ci să ne bucurăm de pace şi de dragoste. Pentruaceasta este nunta, nu ca să umplem casele de război şi lupte, nu ca să ne ţinem înîntărâtări şi certuri, nici să ne răzvrătim unii împotirva altora şi să ne facem traiulde netrăit, ci ca să ne bucurăm de într -ajutorare şi să avem un liman şi loc descăpare şi mângâiere de relele ce sunt asupră-ne, ca să convorbim cu soţia cu

plăcere. Acolo unde stăpâneşte iubirea între soţ şi soţie totul va fi progresist în

acest interior fericit. Căci iubirea reciprocă va asigura educaţia bună a

copilului; iubirea va face să stăpânească în această împărăţie familială ordinea,armonia, puterea şi rodirea în fapte.

Tu, bărbatul, îl auzi pe Pavel, care o povăţuieşte pe femeie să ţi se supună ţie, şi -l

lauzi şi-l admiri. Auzi însă ce spune mai jos: „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre

aşa cum şi Hristos a iubit Biserica şi pe Sine S-a dat pentru ea” (Efeseni 5, 25).

Vrei ca femeia să ţi se supună aşa cum Biserica i se supune lui Hristos? Poartă-işi tu ei de grijă, aşa cum Hristos îi poartă de grijă Bisericii. Şi dacă trebuie să-ţi

jertfeşti viaţa pentru ea, să fii făcut bucăţi de o mie de ori, să le suferi şi să le rabzi pe toate, nu refuza s-o faci. Căci nici măcar aşa nu vei face ceva egal cu ceea ce afăcut Hristos pentru Biserică, de vreme ce tu vei suferi acestea pentru cea cu careeşti unit, iar Domnul a suferit pentru cea care s-a întors împotriva Lui şi L-a

nesocotit. Aşadar pe când Hristos, nu cu ameninţări, nu cu huliri, nu cu spaime, cicu multă iubire şi blândeţe, cu grijă şi jertfă a reuşit să inspire încredere celei careatât de mult L-a necăjit, aşa să faci şi tu, aşa să te porţi cu femeia ta.

Dacă nu-ţi acordă atenţie, dacă te înfruntă cu mândrie, dacă te nesocoteşte, vei putea s-o îndreptezi prin marea ta purtare de grijă, prin dragostea şi bunătatea ta,nu prin mânie şi înfricoşare. Pe tovarăşa ta de viaţă, pe mama copiilor tăi, pe



temelia oricărei bucurii din familie, nu trebuie s-o îndreptezi cu sălbăticie şiameninţări, ci cu iubire şi bune maniere. Ce căsnicie mai e asta, când femeiatremură în faţa bărbatului său? Şi de ce afecţiune familială se va bucura bărbatul,când trăieşte cu o femeie pe care o exploatează ca pe o roabă? Şi dacă păţeşti cevadatorită ei, să nu i-o reproşezi. Nici Hristos n-a făcut aşa ceva. „Şi pe Sine S -a dat

pentru ea”, zice, „ca s-o sfinţească, curăţind -o…” (Efeseni 5, 25-26).

„Aşa sunt datori bărbaţii să-şi iubească femeile”, continuă Apostolul, „ca pe

propri ile lor trupuri. Cel ce-şi iubeşte femeia, pe sine se iubeşte. Că nimeni

vreodată nu şi -a urât trupul; dimpotrivă, fiecare îl hrăneşte şi -l îngrijeşte,

precum şi Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Său, dincarnea Lui şi din oasele Lui” (Efeseni 5, 28-30). Şi cum este femeia trup al tău? Citim în cartea „Facerii” că, atunci când Adam s-a trezit şi a văzut-o pe femeia pe

care Dumnezeu a plăsmuit-o din coasta lui, a spus: „De data aceasta iată os din

oasele mele şi carne din carnea mea!” (Facere 2, 23). Aşadar aşa cum Domnulîngrijeşte cu blândeţe de Biserică, adică de noi toţi, pentru că suntem mădulare aleLui, trup al Lui şi oase ale Lui – şi asta o cunoaştem bine noi, cei ce participăm laSfintele Taine –, la fel şi bărbatul este dator să se îngrijească cu blândeţe de soţialui, pentru că din el s-a zidit, este bucată din trupul lui.

„De aceea”, spune Scriptura, „va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se valipi de femeia sa şi cei doi (prin căsătorie) vor fi un trup”, un singur om (Facerea2, 24; Efeseni 5, 31). Aici se arată că bărbatul, după ce-i părăseşte pe cei care l-au

născut, se lipeşte de femeie. De aici înainte trupul, tatăl şi mama, nasc copil care se plăsmuieşte din unirea seminţelor lor. Încât toţi trei sunt un singur trup, aşa cum şinoi la fel suntem un trup cu Hristos. Aşadar câtă iubire ai pentru tine, atâta iubire

vrea Dumnezeu să ai şi pentru femeia ta. Aşadar iubeşte-o pe femeia ta tot aşacum te iubeşti şi pe tine. De aceea şi adaugă: „Taina aceasta” – adică cea carespune că bărbatul şi femeia vor deveni un trup – „mare este; iar eu zic, în Hristos

şi în Biserică” (Efeseni 5, 32).

Se referă la legătura dintre Hristos şi Biserică, pentru că şi Acela L-a lăsat pe TatălSău, s-a arătat ca om pe pământ, s-a unit cu mireasa (Biserica), adică cu noi, şi s-a

făcut un duh cu ea – cu noi, căci „cel ce se lipeşte de Domnul este un duh cu El” (I Corinteni 6, 17). Şi este taină mare, pentru că omul pe tatăl lui, care l-a născut şil-a crescut, pe mama lui, care în dureri înfricoşătoare l-a adus pe lume, pe părinţiilui, care i-au făcut atât bine şi l-au ocrotit atâţia ani, pe aceştia îi părăseşte. Şi ceface? Se lipeşte de o femeie care cu puţin înainte îi era necunoscută, cu care nuavea nimic în comun. Cu adevărat, mare taină! Iar părinţii nu numai că nu regretăcă se întâmplă acest lucru, ci se şi bucură şi cheltuiesc cu bunăvoinţă bani pentru



nuntă. Negrăită taină! Necercetată taină! A profeţit-o şi Moise în cartea „Facerii”(2, 23-25). A propovăduit-o acum cu glas tare Pavel, zicând că se referă la legăturadintre Hristos şi Biserică.

„Dar şi în ceea ce vă priveşte, fiecare din voi să-şi iubească femeia ca pe sine

însuşi, iar femeia spre bărbat să se-nfioare” (Efeseni 5, 33). Nu se arată aici doardragoste, ci şi respect. Nefiind stăpân al familiei, femeia nu trebuie să ceară aceeaşicinstire cu a stăpânului, bărbatul, de vreme ce este mai jos ca el. Dar nici bărbatulnu trebuie să-şi nesocotească femeia pentru că aceasta i se supune, căci ea estetrupul; şi dacă capul nesocoteşte trupul, va pieri şi el împreună cu acela. De aceea

bărbatul trebuie să-i ofere femeii iubirea lui ca o răsplată a supunerii ei. Şi capuleste necesar, şi trupul. Trupul pune în slujba capului mâinile, picioarele, şi toatecelelalte mădulare ale sale, iar capul se îngrijeşte de trup şi-l ocroteşte. Nu existălucru mai bun precum căsnicia şi conlucrarea de acest fel: respect din partea

femeii, iubire din partea bărbatului. Desigur, femeia care-l respectă pe bărbat îl şiiubeşte. Îl respectă ca pe capul ei şi-l iubeşte ca pe un mădular, de vreme ce şicapul este tot un mădular al trupului. F ii cu luare-aminte însă, la faptul că

Apostolul stăruie mai mult pe iubire decât pe respect. E firesc. Căci atunci cândexistă iubire între soţi, pentru toate problemele se găsesc soluţii. Bărbatul care-şiiubeşte femeia sa, chiar dacă ea ar fi neîmblânzită, o va răbda. În căsnicie,înţelegerea fără iubire nu se poate realiza.

Ce trebuie să se întâmple, însă, dacă femeia nu-l respectă pe bărbat? Şi într -oasemenea împrejurare, acesta are datoria s-o iubească. Dacă ceilalţi nu-şi facîndatoririle lor, noi trebuie să le facem. Zice, de pildă, „să vă supuneţi unul altuia

întru frica lui Hristos” (Efeseni 5, 21). Porunca se referă la amândoi. Ceînsemnătate are, aşadar, dacă unul nu se supune? Tu să asculţi de legea luiDumnezeu. Femeia, chiar dacă soţul său n-o iubeşte, este datoare să-l respecte, ca

să nu încalce îndatorirea ei. Şi când fiecare îşi duce la îndeplinire îndatorirea,atunci căsnicia lor este creştină, este duhovnicească, nu trupească.

Dar să ţii seama de un lucru, bărbate, că, atunci când Apostolul a poruncit soţiei

tale să- ţ i arate respect, a vorbit despre respectul care se cuvine unei femei libere,

nu unei sclave. Am spus-o, femeia este trupul tău. Dacă vrei să aibă respect deroabă, atunci îţi necinsteşti trupul şi te insulţi pe tine însuţi. Care este conţinutulrespectului acestuia? Să nu-ţi vorbească împotrivă, să nu se răzvrătească, să nuvrea să fie stăpână în casă. E de ajuns ca respectul ei să se limiteze la acestea. Dacătu o iubeşti, cum ţi-a poruncit Dumnezeu, vei izbuti mai multe. Căci fireafemeiască este oarecum mai slabă şi are nevoie de ajutor, ocrotire, blândeţe,



purtare de grijă. Pe toate să i le oferi, pe toate să le faci de dragul ei, chiar şi lachinuri să te supui.

I ubirea este necesară pentru armonia şi dreapta repartizare a foloaselor şi a

darurilor. Soţii se completează unul pe altul; nici bărbatul nu este complet fără

femeie, nici femeia fără bărbat. Defectele unuia sunt compensate de calităţile

celuilalt; darurile reciproce se fac echilibru reciproc.

Dacă Dumnezeu l-ar fi făcut pe bărbat îndemânatic în toate aspectele vieţii, femeiaar fi fost marginalizată. Dimpotrivă, dacă ar fi dat îndemânare femeilor la treburilecele mai însemnate şi mai folositoare, le-ar fi făcut să se trufească. Cugetând aîntemeia pacea şi păstrând fiecăruia locul cuvenit, el a făcut din viaţa noastră oarmonie, dând fiecăruia ce-i este de folos.

Femeia, care împarte cu bărbatul ei şi masa şi patul, care-i mama copiilor lor, careştie treburile cele văzute şi cele tainice ale lui şi toate celelalte, care-i este alăturiîntru toate, care ţine de el ca trupul de cap, dacă-i înţeleaptă şi ştie cum să se

poarte, va veghea mult mai bine şi mai folositor decât oricine ar fi, asupratovarăşului vieţii ei.

Când apostolul îi zice soţului: “Bărbatul este dator cu bunăvoinţă faţă

de soţia sa” el nu înţelege nici o altă “bunăvoinţă” decât pe cea a fidelităţiiconjugale. Fidelitatea singură este salvatoarea iubirii.

Ştim că mulţi socotesc că este adulter numai când cineva strică o femeie măritată.Dar eu spun că este adulter şi dacă cel ce are femeie se poartă netrebnic şineînfrânat fie cu o desfrânată de obşte, fie cu o slujnică, fie cu orice altă femeiecare nu are bărbat. Căci vina adulterului nu este doar a celor cu care se păcătuieşte,ci şi a celor care păcătuiesc. Eu îţi voi citi legea lui Dumnezeu, care se împotriveşteatât bărbatului, cât şi femeii şi spune că acest lucru este adulter. Căci zicând: „şi

fiecare femeie să aibă bărbatul ei” , adaugă: „bărbatul să-i dea femeii bunăvoirea

datorată” (I Cor 7, 3). Oare ce a vrut să arate când a zis aceasta? Să-i dea mulţimede bani, să-i facă daruri multe şi haine scumpe, ori masă îmbelşugată, ori ieşiri

strălucite, ori multă slujire a robilor? De ce fel de bunăvoire vorbeşte, căci şiacestea toate, [acum înşiruite], se cheamă tot bunăvoire! De nimic de acest fel nuvorbesc, zice, ci de întreaga înţelepciune şi de respect. Trupul bărbatului nu maieste al bărbatului, ci al femeii. Să păzească, aşadar, ce-i al ei întreg şi să nu-1

împuţineze nici să-1 prăpădească. Deci, fiindcă trupul bărbatului este avuţia femeii, binevoitor să se arate bărbatul faţă de cea care i-a fost dată să-i stea alături. Căciaceasta a zis, când a spus: „să-i dea bunăvoirea”.



Şi apoi adaugă: „Femeia nu are stăpânie peste trupul său, ci bărbatul. Asemenea

şi bărbatul nu are stăpânie peste trupul său, ci femeia”. Când vezi vreodesfrânată amăgind, uneltind împotrivă, cătând la trupul tău, spune-i: „Nu este al

meu trupul, ci al femeii mele. Nu îndrăznesc să-1 folosesc rău, nici să-1 dau altei

femei”. La fel să facă şi femeia. Mare este aici egalitatea cinstei, deşi în alte celePavel dă mai multă întâietate bărbatului, zicând: „şi voi să fiţi ca unul singur, ca

fiecare aşa să-şi iubească femeia, ca pe sine însuşi, iar femeia să se teamă debărbat” (Ef 5, 33); şi: „bărbatul este capul femeii” (Ef 5, 23), şi: „datoare este

femeia să se supună bărbatului” (Ef 5, 22), iar în legământul cel vechi: „către

bărbatul tău te vei întoarce şi el va fi domnul tău” (Facere 3, 16).

Cum de aici a pus egalitate între robie şi stăpânie? Căci zicând: „Femeia nu are

stăpânie peste trupul ei, ci bărbatul. Asemenea şi bărbatul nu are stăpânieasupra trupului său, ci femeia” (I Cor 7, 4), a pus adevărata egalitate între ei. Şi

după cum acela este stăpânul trupului ei, aşa şi ea este stăpâna trupului aceluia.Pentru ce le-a dat aceeaşi cinste? Oare nu era şi aici trebuincioasă întâietatea?Când e vorba de întreaga înţelepciune şi de respect, nimic nu are bărbatul mai

mult decât femeia, ci se ceartă asemenea femeii de către legile despre stricarea

nunţii. Şi e firesc. Căci nu de aceea a venit femeia la tine, şi a lăsat tată şi mamă

şi toată casa ei, ca să fie umilită, ca să treci peste ea pentru o slujnică de doi

bani, ca să-i faci mii de necazuri. Ai luat-o ca însoţitoare la drum, ca părtaşă

vieţuirii tale, liberă şi de aceeaşi cinste cu tine.

Vrei să vezi în amănunt cât este de înfricoşător? Gândeşte-te ce fel de viaţă ducaceia care îşi bănuiesc femeile: fără gust le este hrana, fără saţ apa. Masa le pare

plină de otrăvuri vătămătoare şi, ca de pierzanie, aşa fug de casă, [părându-li-se]

plină de mii de răutăţi. Nu mai au somn, nici noapte îmbucurată, nici părtăşie cu prietenii, nici măcar cu razele soarelui. Ci socotesc că sunt împovăraţi până şi delumina acestuia. Şi acestea se întâmplă nu numai când o văd în adulter, ci şi cânddoar o bănuiesc.

Gândeşte-te că acestea le pătimeşte şi femeia când aude de la altul sau când bănuieşte că te-ai dat unei desfrânate. Cugetând acestea, fugi nu numai de adulter,

ci şi de a-i da bănuieli soţiei. Iar dacă te bănuieşte pe nedrept, tămăduieşte-o şi dă-iiarăşi încrederea în tine. Căci nu din duşmănie ori nebunie, din grijă face eaaceasta, şi din teama multă pentru propria avere. Căci avere a ei este, după cum amşi spus, trupul tău, şi încă avere mai de preţ decât toate. Nu o nedreptăţi în cele maimari lucruri, nici nu-i da prilej de rănire. Dacă pe ea o dispreţuieşti, măcar teme-te

de Dumnezeu, răzbunătorul unor asemenea fapte, Cel ce pierde cu pedepse denesuferit astfel de păcate. Căci celor ce îndrăznesc unele ca acestea, le zice:



„viermele nu încetează şi focul nu se stinge” (Mc 9, 48). Dacă nu te muşcă cu putere cele din veacul viitor, să te înfricoşeze cele de aici.

De ce, omule, rătăceşti de colo-colo toată ziua şi te aduni acasă abia seara, fără să-i

dai explicaţii mulţumitoare soţiei tale? Dacă-ţi va reproşa asta, să nu-ţi pară rău.Reproşurile ei dovedesc iubire, nu îndrăzneală şi răceală. Şi iubirea ei pentru tine oface să-i fie teamă. Îi e teamă ca nu cumva vreo alta să i te răpească, ca nu cumvasă-i ia tot ce are mai de preţ, ca nu cumva să-i rupă legătura căsniciei. Eşti datordeci să faci tot ce poţi pentru a n-o amărî pe femeia ta.

Toate cele care sunt necesare în viaţă, Dumnezeu ni le-a dat la toţi. Nu poţi spune„lumina mea”, „soarele meu”, „apa mea”. Toate sunt obşteşti, să nu fie aşa şi cu

banii? Of, iubirea asta de arginţi! Să piară de o mie de ori banii; sau poate că nu banii, ci mentalitatea acelora care nu ştiu să mânuiască cum trebuie banii şi-i

preţuiesc mai presus decât toate lucrurile. Ce spui, doamnă? Ale tale? Care aletale? Există vreun cuvânt mai necuviincios decât acesta? Acum, că te-ai măritat, numai ai un trup al tău, dar ai banii tăi? Prin căsătorie tu şi soţul tău aţi devenit untrup, un singur om, şi spui încă „ale mele”? Cuvântul acesta blestemat şi mizerabila fost adus de diavol în lume. Şi despre acestea s-o înveţi pe femeia ta, însă cu multdrag. Această povaţă de virtute în sine este grea şi neplăcută, şi de aceea trebuie săfie dată în chip plăcut. Mai presus de toate acest lucru să-l dezrădăcinezi dinsufletul ei, pe „al meu” şi „al tău”. Şi dacă-ţi va spune vreodată „ale mele”, să-irăspunzi: „Care sunt ale tale? Căci eu nu le ştiu. Eu n-am nimic al meu. Aşadarcum spui „ale mele”, de vreme ce toate sunt ale tale?”. Dăruieşte-i-le pe toate. Ţi-aspus „ale mele”? Spune-i: „Toate ale tale sunt, şi eu sunt al tău”. Nu sunt cuvinte

linguşitoare, ci cuvinte înţelepte. În felul acesta vei putea să-i potoleşti mânia şi săstingi ţinerea de minte a răului. Spune-i deci: „Şi eu al tău sunt!”.

De altfel aceasta este şi porunca pe care a lăsat-o apostolul Pavel: „Bărbatul nu

este stăpân pe trupul său, ci femeia” (I Corinteni 7, 4). Dacă eu nu sunt stăpân petrupul meu, ci tu, cu mult mai mult nu sunt stăpân pe bani. Şi niciodată să nu-i

vorbeşti urâcios şi cu răceală, ci în chip dulce, cu cinstire şi cu multă dragoste.Dacă o cinsteşti tu, nu va avea nevoie de cinstirea altora. S-o pui mai presus de toţi,

s-o iei cu binişorul, s-o lauzi. Astfel nu va fi atentă decât la tine. Pune-i în inimăfrica de Dumnezeu, şi toate celelalte vor curge cu îmbelşugare ca din izvor. Casase va um ple de bunătăţi nenumărate. Când le cereţi pe cele nestricăcioase, vă vorveni şi cele stricăcioase. „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea

Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga” (Matei 6, 33).



Când soţii sunt atât de strâns legaţi unul d e altul, nimic nu-i va putea mâhni înviaţa aceasta, nimic nu le va putea surpa fericirea. Acolo unde stăpânesc

înţelegerea, pacea, dragostea, acolo curg toate bunătăţile, soţii sunt la adăpostul

oricăror vrăjmăşii. Ei stau ca înconjuraţi de un zid puternic şi de netrecut şi vor

avea pacea cea după voia lui Dumnezeu.

Dacă trăiţi în felul acesta, şi copii mulţi veţi dobândi, şi plăcuţi lui Dumnezeu văveţi face, şi bunătăţile veşnice le veţi moşteni, cu harul şi iubirea de oameni aleDomnului nostru.

sf. ioan gură de aur despre adevăratul înţeles al căsătoriei

Documents