Atașamentul

Copilul trebuie făcut pentru el însuși și nu pentru mama sau pentru tata, și în niciun caz pentru bunica sau bunicul.

Un copil fericit este un copil care se simte în siguranță , adică care are un atașament sigur. Atașamentul sigur se formează atunci când copilul simte că primește îngrijire, iubire și siguranță.Astfel se va adapta cu ușurință la mediul înconjurător și va trece cu bine provocările vieții. Un copil cu atașament sigur va deveni un adult cu cu o viață de cuplu și o viață profesională satisfăcătoare .

Atașamentul nesigur (anxios evitant, anxios rezistent, ambivalent ) poate fi generat de: schimbări dese survenite în viața copilului , separare de părinți imediat după naștere, încadrarea rapidă în muncă a mamei înainte de vârsta de 2 ani, o mamă adolescentă, accidentele, divorțul părinților, e.t.c.Existenta cel puțin a unei personae care să ne facă să ne simțim în siguranță , determină apariția unui atașament sigur la vârsta maturității. Se poate trece de la un atașament nesecurizant sau dezorganizat la un stil de atașament organizat prin conștientizarea lipsei de atașament sigur și apoi pe conștientizarea nevoilor personale.

Părintele trebuie să fie fizic și emotional lângă copil.Un părinte nedisponibil emotional (care are alte probleme importante care îl preocupă)va determina un atașament nesigur .

Copilul are diverse nevoi de care adultul trebuie să țină seama : de a fi admirat (are valoare),de a fi lăudat, de a comunica, de a relaționa, de a fi înțeles , de placer, de intimidate, de bucurie, de iubire, de afecțiune, de grijă .

A.P.(activitate practică)-Părinții pot fi rugați să scrie pe bilețele post-it ce nevoi cred că au copii lor.

Dezideratul suprem în creșteea unui copil este autonomia, independența acestuia, care se obține odată cu trecerea copilului prin mai multe stadii (stadiul simbolic fuzional-copilul și mama sunt un tot, stadiul de dependență –până la un an, stadiul contra-dependenței,stadiul independenței, stadiul autonomiei-maturizării).

Timpul liber și joaca

Copilul are nevoie să petreacă timp cu părinții iar dorința lui cea mai mare este ca mama și tata să se iubească și să fie împreună. Este mult mai important să petrecem timp cu copilul jucându-ne decât să îi cumpăram multe jucării. Bucuria lui cea mai mare este când îi dai atenție. Prin joc, copilul își poate exprima temerile, angoasele sau bucuriile, starea de spirit. Este important să îl întrebi ce ar vrea să faceți împreună.

Ex: Stând în pat ne putem imagina că suntem pe un munte și jos, covorul este lava fierbinte care curge. Astfel vom constata ca uneori copilul vrea să ne împingă în lavă, ca să se răzbune iar altadata vrea să ne salveze. Ambele atitudini sunt normale.

Ex: Prin joc își poate exprima sentimentele de gelozie față de un frate mai mic. Dacă luăm o păpușică în brațe și spunem că uite am un bebeluș mai mic și ca am nevoie de ajutorul lui , pentru că trebuie să merg să cumpăr pâine, și îi dau păpușica(ambii participanți știind că este un joc) copilul va scăpa la un moment dat păpușica din brațe sau o va lovi, exprimând sentimentele de gelozie și invidie pe care altfel nu și le poate exprima.

Ex: Prin joc, copilul poate fi pregătit să meargă la doctor/stomatolog. Părintele povestindu-i cum arată cabinetul și ce se va întâmpla acolo. Copilul poate exersa și funcția puterii –medicul.

Uneori, copiii fac câte o poznă pentru a atrage atenția părinților asupra lor, deoarece pentru copiii atenția=iubire. Astfel de situații apar când copilul simte că părintele nu își mai face timp pentru el .

A educa

Atunci când nu înțelegem purtarea copilului este util să îl întrebăm pe el ce nu îi place la noi , ce ar vrea să schimbe la noi. Deseori răspunsurile lui duc la o discuție care relevă multe adevăruri. De asemenea atunci când sunt întrebați ce pedeapsă ar merita pentru anumite pozne, copiii sunt deseori mai severi decât părinții.

Este util ca părintele să stabilească limitele .Copilul trebuie să știe ce are voie , ce este interzis (explică-i de ce și ce urmări vor exista) și ține-te de cuvânt. Când părintele nu se ține de cuvânt, copilul experimentează nedreptatea și devine frustrat. Când interzici fără a oferi vreo explicație se încăpățânează să facă pe dos. Un copil , indiferent de vârstă are nevoie ca părintele să îi impună limite deoarece

Când greșește, întreabă-l ce ai înțeles?

Când nu ești consecvent , copilul devine confuz , nesigur pe el și recalcitrant. Când ești calm și ferm îi demonstrezi că știi ce vrei și că nu ar putea să nu te asculte .

Limite și libertăți

Copilul trebuie să învețe să nu își facă rău lui sau altora și să nu facă rău lucrurilor.

Când nu fixăm limite și nu stabilim libertățile copilul crește răsfățat și indisciplinat. Atunci când tu nu îl sancționezi , când nu îi impui nici o limită, când îl lași de capul lui , nu numai că nu-l disciplinezi dar îngreunezi sarcina celorlalte persoane care încearcă acest lucru. Deseori copiii își provoacă părinții care nu știu să fixeze limite sau sunt lipsiți de perseverență în stabilirea pedepselor. Frica cea mare a părinților este să nu fie niște părinți răi și odată ce copilul începe să plângă și să promită că nu mai face, părintele a și uitat pedeapsa până când a doua zi se produce din nou un eveniment similar .Rezultatul este că părintele ajunge să fie epuizat nervos pentru că se simte depășit. Odată cu vârsta se produce și agravarea sau cronicizarea comportamentului. Copilul are nevoie de părinți care să fixeze limitele, deoarece așa se simt în sigranță. În ceea ce privește situațiile care sunt pe cale să

devină explozive este bine ca în prima fază să avertizăm copilul că va fi pedepsit dacă continuă astfel.

Dacă copilul continuă să se comporte în mod nedorit, este bine ca părintele pe un ton calm să nu ezite să pronunțe pedeapsa care nu trebuie să fie fizică(bătaie) deoarece altfel copilul va învăța ca atunci când este furios(văzându-și astfel părintele) să își exprime furia astfel.

Întotdeauna cei doi părinți trebuie să cadă de acord asupra necesității pedepsei. Mai mult , când copilul este crescut și de bunici , este necesar ca bunicii să nu treacă peste decizia părinților. Autoritatea se naște din respect iar frica se naște din tiranie. Respectul nu este egal cu frica, și se construiește cu mare finețe. Este necesar să fim corecți, să fim perseverenți, să fim fermi, atunci când aplicăm o pedeapsă.

Când nu ești consecvent copilul devine confuz, recalcitrant de aceea este bine să fii calm, blând și ferm. Când simte că ești slab , nu te ascultă.

Tipurile de pedepse sunt determinate de interdicția de a se juca pe calculator, la televizor, să iasă la joacă.Chiar dacă copilul începe să plângă , odată pronunțată pedeapsa, trebuie să ne ținem de cuvânt, altfel copilul va ști că el este șeful și că este necesar numai să plângă. Când începe să plângă nervos, stropiți-l cu apă pe față sau faceți un zgomot neașteptat, deoarece el se va opri.

Copiii ne observă cu deosebită atenție și ne imită. Ce va crede și ce va face un copil care își vede părintele enervându-se din orice? Cum își va exprima furia sau frica?

O situație gravă este reprezentată de situațiile în care cei doi parteneri se ceartă, se înjură sau se bat în preajma copilului. Sunt situații care zdruncină lumea copilului în cel mai rău mod. O altă situație dificilă apare când unul din cei doi face parteneriat cu copilul , bârfindu-l pe celălalt părinte. Deseori se întâlnește această situație în cazul adulților care sunt imaturi emoționali, a părinților care doresc să aibă o relație de prietenie cu copilul, deoarece nu se simt confortabil în rolul de părinte. Copilul nu are nevoie de un părinte-prieten de un părinte-copil ci de un adult care să îl facă să se simtă în siguranță. A fi prietenul unui copil nu este același lucru cu a fi părintele lui. Părintele trebuie să înțeleagă că relația de prietenie este incompatibilă cu cea de copil-părinte. Deseori se întâmplă să apară această situație în cazul mamelor divorțate, separate, văduve. Este o situație care necesită mare atenție deoarece deseori copilul își însușește rolul de partener al mamei când vorbim de un băiat .

De la un copil răsfățat, nu se cere nimic, dar i se permite orice. Răsfățatul nu are responsabilități , nu are limite, face orice vrea, dă ordine, nu se supune, primește nu dă, nu respectă, se gândește doar la el, e nepoliticos și nerecunoscător, nemulțumit și neascultător. O lecție importantă este cum să relaționeze. Deseori se întâmplă acest lucru pentru că părintele își răsfață copilul dintr-un sentiment de vină. Este cazul copiilor care primesc tot ceea ce își doresc și nu pot aprecia corect valoarea lucrurilor.

Nu cereți copilului să facă ceea ce dvs. nu puteți. Examinează-te pe tine mai întâi , înainte de a-l îndrepta pe el. Copiii observă orice neconcordanță între ceea ce faci și ceea ce spui.

Dacă nu e grav, lasă-l să suporte consecințele.

După fiecare pățanie , ajutăță-l să tragă învățămintele, altfel e o lecție pierdută.

Nu îi face morală când e în stare de șoc ci numai când s-a liniștit.

Atenție la reacție. Dacă exagerezi, fie îl sperii , fie îi dai idei cum să te manipuleze.

Dacă nu mă lași la joacă o să plâng până vomit.

Cocoloșirea duce la crearea sentimentului de neputință.

Condamnă fapta nu copilul. Copilul nu este identic cu compoprtamentul lui.El poate aveamai multe comportamente.

Nu îi spune ce nu poate face ci evidențiază ceea ce poate face.

Are nevoie să exploreze, și dacă nu îi dai voie o va face pe la spatele tău.

Excesele noastre devin excesele lui.

TEHNICI DE DISCIPLINARE

Recompensa- scopul ei este de a încuraja copilul să peseverze.

Aprecierea/admirația

Încurajarea

Apropierea fizică

Gesturi tandre

Aprecierea preponderenta a aspectelor pozitive nu acelor negative

Reproșurile&critica îl fac să se simtă prost. Gandiți-vă cum vă simțiți când sunteți criticați. Gândiți-vă cum reacționați când soțul sau soția vă critică. Seamănă comportamentul copilului cu al dvs. în acele momente?

Când îl mustri , trebuie să o faci cu calm.

Arată-te supărat nu furios.

Camera/Colțul aducerii aminte-să se plictiseasc și să gândească la ce a făcut.

Retragerea privilegiilor.(calculator , desene animate, joaca ...)

Autonomia copilului se obține prin crearea unui program pe care să îl respecte.

Ce se întâmplă când nu responsabilizăm copilul? Devine leneș , dezordonat și răsfățat. Nevoia lui de identitate nu mai este împlinită. Copiii care au responsabilități în casă se simt importanți.

Mămici care spun când copiii ajung la adolescență: dar nu știu de ce se poartă așa , nu îl pun nici să ducă gunoiul....