Ce sunt biostromele? Biohermele ?

În formatiuni geologice produsele coloniilor coralgale se regãsesc sub forma unoracumulãri masive de formã columnarã sau conicã, asa-numitele bioherme, sau subforme lenticulare concordante cu formatiunile care le delimiteazã, asa-numitelebiostrome.

Bioconstructii coralgale cu morfologie recifalã sunt cunoscute în aproape toateperioadele geologice. Evidentiate încã din Cambrian (Australia), apar sporadic înSilurian (prov. Gothland, Suedia), Devonian (prov. Alberta, Canada), Carbonifer (nordulAngliei), Permian (complexul Captain, New Mexico) si se dezvoltã exploziv în Mezozoicsi Tertiar. În Carpatii românesti activitatea coralgalã poate fi reconstituitã în platformelecarbonatice mezozoice din muntii Bihor, Mures, Mehedinti, Hãsmas si zona PiatraCraiului - Strunga (M. Bucegi), Postãvaru (Carpatii Meridionali).

Ce reprezinta structurile carbonatice tip bafflestone, bindstone, framestone ?Ce sunt stromatolitele? Tipuri de Stromatolite.

Din punct de vedere mineralogic stromatolitele sunt depozite carbonatice si, mult mai rar, silicioase. Acestea din urmã - pseudostromatolite - sunt construite de alge si bacterii silicioase din vecinãtatea izvoarelor fierbinti. Morfologia si structurile strcu laminatie paralelã, în care se dezvoltã succesiv domuri sau protuberante si "biscuitialgali" (structuri elipsoidale aplatizate, cu diametrul de 3 - 4 mm). Organismele vagilegenereazã oncolite si rodolite.

Morfologia si structurile stromatolitelor sunt foarte variate si reflectã relatiile dintrealge si substrat. Produsele generate de acretia algalã apar fixate si libere. Organismelesesile construiesc stromatolite tipice, legate de substrat printr-un pat algal ("algal-mats") cu laminatie paralelã, în care se dezvoltã succesiv domuri sau protuberante si "biscuitialgali" (structuri elipsoidale aplatizate, cu diametrul de 3 - 4 mm). Organismele vagilegenereazã oncolite si rodolite.

Ce reprezinta un complex recifal? Care sunt principalele componente si structuri – (faciesuri carbonatice) intr-un complex recifal?

În geneza formatiunilor recifale intereseazã douã aspecte distincte: bioconstructiascheletului rigid si acumularea sedimentelor derivate (mobile). Organismele prinse în procesul de bioconstructie trãiesc fixate de substrat si sunt reprezentate prin colonii de corali hermatipici, care trãiesc în simbiozã cu alge verzi zooxante cãrora li se asociazã alge rosii ce contribuie la fixarea (cimentarea sau încrustarea) sedimentelor derivate.

În arhitectura unui complex recifal astfel înãltat se disting douã sectoare: armãtura cen-tralã si flancurile (fig. 1.41).

Armãtura centralã corespunde platformei si crestei recifale si este clãditã deorganisme sedentare; ele se conservã în pozitie de crestere, nefragmentate si reflectãadesea o zonare arealã si verticalã.

Flancurile recifului - extern si intern - sau zonele în care se înfruntã tendinta deexpansiune a coralilor cu forta distructivã a mãrii gãzduiesc sedimente mobile derivate:un detritus bogat în fragmente scheletice, mai grosier spre armãturã si mai fin spre largulbazinului si, respectiv, spre laguna pe care acesta o închide spre continent.

Ce sunt urmele fosile?

Un alt aspect al interactiunii dintre organism si mediul lor de viatã îl constituie transfor-mãrile calitative pe care acestea le produc la suprafatã si în masa sedimentelor folosite ca sub-strat. Procesele prin care organismele prelucreazã si modificã substratul lor natural, generând noi structuri sedimentare, sunt cunoscute prin termenul general bioturbatie (tabelul 1.9). Astfel de modificãri sunt rezultatul activitãtii desfãsurate de organisme pentru a se deplasa de la un loc la altul, pentru a-si procura hrana, pentru a se odihni sau pentru a-si construi un adãpost si, adesea, se regãsesc prin forme specifice comunitãtilor biotice respective: ele pot avea caracter diagnostic pentru precizarea pozitiei filogenetice a acestora si servesc la reconstituirea conditiilor de sedi-mentare.

Clasificarea ecologica (dupa functiile comportamentale) a urmelor fosile.

Organismele implicate în formarea de structuri biotice, postdepozitionale în raport cu sed-imentarea terigenã, apartin, dupã Schefer, grupelor de epibionti sesili (care trãiesc fixati pe suprafata sedimentului), epibionti vagili (care se deplaseazã liber) si endobionti (care trãiesc în masa sedimentului). La suprafata sedimentelor moi, mâloase si nisipoase, acumulate în lacuri sau zone litorale, tidale si neritice (mai rar în cele batiale), prezenta epibiontilor vagili (viermi, mo-luste, ostracode) este remarcabilã si are drept consecintã nasterea structurilor sedimentare cunos-cute sub denumirea bioglife.

Ihnofaciesuri arhetipice. Exemple.

Trãsãturile morfologice ale ihnofaciesurilor sunt foarte variate si reflecta adaptarea la mediu a diverselor genuri de organisme care se deplaseazã pe substrat, se hrãnesc cu mâl sau se asazã, pentru a se odihni, pe suprafata sedimentului. Astfel se vor putea forma (fig. 1.44); urme de târâre sau piste de reptatie (tip repichnia) cu aspect liniar, sinusoidal sau neregulat, lãsate în special de anelizi, artropode etc.; urme de hrãnire (tip pasciehnia) cu aspect spiralat, ramificat, sau meandriform (ex. Nereis si Paraonis); urme de odihnã-îngropare (tip cubichnia) sub formã de impresiuni discrete izolate ale morfologiei ventrale a organismului, lãsate de acesta pe suprafata unor mâluri situate imediat sub un nivel subtire de nisipuri (ex. impresiunile stelelor de mare); urme ale organelor de locomotie lãsate de vertebrate (mamifere, pãsãri, reptile) sau nevertebrate (artropode).

Prin ce se caracterizeaza structurile specifice ihnofaciesului Skolithos.

În sedimentele moi, în special în mâluri din zone situate la adâncimi foarte diferite, unii endobionti vagili - viermi (g. Skolitos), bivalve (g. Nucula, g. Mya), gastropode (g. Natica), crus-tacei (g. Calianassa) sapã excavatii cilindrice, canale vertical sau înclinate, deschise Ia un capãt sau la ambele capete, pe care le cimenteazã si le colmateazã cu alte sedimente. Dupã functionali-tatea lor, bioturbatiile canaliforme sunt structuri figurative de tip fodinichnia - realizate în drumul organismelor dupã hranã – si de tip domichnia - structuri locuintã (fig. 1.45).

Prin ce se caracterizeaza structurile specifice ihnofaciesului Nereites.

Nereites reprezinta urme de hrãnire (tip pasciehnia) cu aspect spiralat, ramificat, sau meandri-form (ex. Nereis si Paraonis);

Curs 9 si 10. Sisteme depozitionale siliciclastice.

Definiti notiunile de facies, asociatie si model de facies.

Facies - trasatura texturala, structurala si compozitionala a unei entitati petrografice (lito-logice; corp de sedimente) care s-a format într-o anumita ambianta depozitionala.

Facies descriptiv - o entitate petrografica (un volum de roca) care poate fi caracterizat printr-un set de proprietati (parametrii texturali, structurali, compozitionali, chimici, biotici) care-l deosebesc de alte entitati, de exemplu facies arenitic, facies imbricat, facies carbonatic etc.

Asociatii de facies - un grup de faciesuri care apar împreuna, generate de aceleasicauze si într-un acelasi sistem (sub-) depozitional.

Modelul de facies constituie expresia reconstituirii relatiilor intercauzale a fenomenelor naturale si a integrarii proceselor (cauzelor) – pe baza cunoasterii riguroase a produselor (efectelor - respectiv, faciesurilor sedimentare). Nivelul de analiza în elaborarea modelului de fa-cies are în vedere scara la care se poate si este necesar de a fi emis.

Definiti notiunile de mediu si sistem depozitional.

Unde si când s-au format sedimentele si rocile sedimentare? Iata doua întrebaricarora li se circumscriu mediile de sedimentare si timpul în care apar aceste edificii petrografice. Procesele exogene genereaza simultan produse foarte variate, ca o expresie a diversitatii facto-rilor care actioneaza la un moment dat într-o arie de sedimentare.

Mediul de sedimentare, adica aria în care se formeaza si se acumuleazadepozitele sedimentare, poate fi privit din puncte de vedere diferite. Raportat la principaliiagenti exogeni care interactioneaza cu litosfera - apa, aerul si gheata - se distingdomeniile subacvatic, subaerian si subnival.

Asociaţiile naturale de roci sunt constituite din secvenţe litologice, adică din termenipetrografici care se suprapun în continuitate de sedimentare. Ele cuprind simultan atât micro-secvenţe sesizabile prin alternanţa unor lamine de constituţie diferită (de ex. varvele), cât şi mega- sau magnasecvenţe - succesiuni de strate cu grosimi mari sesizabile la scara unui aflori-ment sau a unui areal larg din cadrul zonelor cu ocurenţe sedimentare. Toate acestea poarta am-

prenta mediilor de sedimentare in care s-au acumulat si, in consecinta, parametrii secventelor pot fi utilizati in reconstituirea evenimentelor geologice care au contribuit la initierea si evolutia acestor medii (sisteme depozitionale).

Care sunt principalii factori care controleaza sedimentarea intr-un sistem fluviatil?

Sistemul fluviatil este controlat si definit de distributia retelei hidrografice în ariile conti-nental. Un organism fluvial, având o scurgere continua a apei, se manifesta în cursulmijlociu (zona submontana) si în cel inferior (zona de câmpie) ca un agent de transport si ca mediu de acumulare. Sedimentarea in acest sistem este controlata de variatia climatica locala si globala – mai exact de cantitatea de precipitatii primita de sistemul hidrografic precum si de re-lieful pe care se intinde bazinul hidrografic.

Aparitia formelor de acumulare cat si de eroziune este controlata de:- natura rocilor din aria sursa si gradul lor de consolidare;- volumul de apa si dinamica acesteia în profilul râului (viteza, regim de

curgere, turbulenta, competenta etc.);- pozitia organismului fluvial fata de regimul climatic (ploios sau arid);- ponderea mecanismelor de transport (tractiune, suspensie, curgere în masa);

- adâncimea de sedimentare redusa (1-5 m, de regula, rar mai mult).

Principalele faciesuri ale sistemului fluviatil.

Dupa morfologia vaii se disting urmatoarele categorii de faciesuri:

a. forme de eroziune:* canalul de etiaj (talvegul) – cu scurgere permanenta

si nedelimitat lateral;* albia minora (canalul = channel) - corespunde profilului de scurgere per-manenta a râului delimitat de mâluri;

* albia majora (lunca = flood plain, overbank) - corespunde profilului ocu-pat de râu la viituri (inundatii)

b. forme de acumulare:* în albia minora: aluviuni bazale (channel floor, lag deposit), bare axiale,

transversale (bars), renii sau bancuri arcuite (point bar), bare de inundatie(chute bar), canale colmatate si parasite (fill channel);

* în albia majora: câmpii aluviale (pânze aluviale = flood plain), grinduri de viitura (natural levee), conuri de crevasa (crevase splay), meandre parasite (oxbow).

* conuri de dejectie (alluvial fan).

Principalele asociatii de facies/arhitecturi de corpuri sedimentare ale sistemului fluviatil.Care sunt principalele stiluri fluviatile?

Dupa gradul de sinuozitate al traiectului râului în special în cursul inferior, se disting ur-matoarele subsisteme:

** Râuri împletite (Braided Rivers)Caracteristici: debit tractat (load bed); viteza mare; sinuozitate scazuta =

1,1-1,2; canale dominant nisipoase. Exemplu: Brahmaputra: 20 km latime; 40 mgrosime; raport latime/adâncime: 50:1 - 500:1

** Râuri meandrate (Meandering Rivers)Caracteristici: transport în suspensie; viteza medie; sinuozitate > 1,5; dominant mâloase;

Exemplu: Maiandros, Mississippi** Râuri anastomozate (Anastomosed Rivers

Caracteristici: apar în cursurile inferioare afectate de cresterea nivelului de baza; domi-nant mâloase; energie redusa. Exemplu: în centrul Australiei si vestul Canadei.

Care sunt principalele asociatii de facies din zona albiei minore?

Faciesuri depozitionale în albia minora:

- Aluviuni bazale (Channel lag deposits) pietrisuri si bolovanisuri în depresiuni ale canalului sau pe fundul sau; regim superior de curg-

ere.- Bancuri arcuite (Point-bar deposits): repauzeaza peste aluviunile bazale; grosimea lor

este proportionala cu adâncimea canalului. - Bare longitudinale si transversale (Channel bar deposits): sunt macroforme de acretie

generate de curgeri rapide (dupa precipitatii abundente). - Canal colmatat (channel fill deposits): canal abandonat, uneori curbat, dominat de o

energie mica si format din sedimente fine: silt-uri, mâluri laminate sau cu structuri tip cross-lamination.

- "Chute cannels" - acumulari alungite sau lobate, la capatul unor microcanale ce tra-verseaza o bara sau un point bar. Apar ca efect al cresterii energiei curentului, la

viituri.

Ce sunt barele longitudinale? Barele de acretie laterala?

Bare longitudinale si transversale (Channel bar deposits): sunt macroforme de acretie generate de curgeri rapide (dupa precipitatii abundente). Granofacies ruditic fin si arenitic grosier cu structuri oblic laminare sau stratificate, tabulare sau concoide. Barele situate în mijlocul canalului sunt acretionari în capatul din amonte al barei (din aval sau lateral); ating înaltimi de 1-15 m si lungimi de 10-1000 m. Reprezinta "downstream-acrretion deposits".

Care sunt principalele asociatii de facies din zona albiei majore ?

Faciesuri depozitionale în ALBIA MAJORA (Overbank):

- Grinduri (Levee deposits): forme ale albiei majore cu sectiune triunghiulara si în-clinare mica spre câmpia aluviala;

- Microdelte (Crevasse-splay deposits): acumulari lobate sau linguoide uneori sinuoase si înguste, de material grosier, moderat sau bine sortat, acoperit de

vegetatie; - Câmpii aluviale - Lunci (Flood plain deposits): acumulari tabulare sau elongate, de

material fin (silt, mâl) cu laminatii paralele (uneori ritmice); - Lacuri - bazinete curbate (Oxbow lake): = meandre parasite, colmatate cu

sedimente fine.

Prin ce se caracterizeaza un sistem fluviatil meandrat ?

** Râuri meandrate (Meandering Rivers)Caracteristici: transport în suspensie; viteza medie; sinuozitate > 1,5; dominant mâloase;

Exemplu: Maiandros, MississippiMeandrele apar deobicei in cursul superior al raurilor, in zone unde panta sau inclinarea

bazinului hidrografic are valori foarte mici , si drept urmare directia locala de curgere a apei pare a fi aproape aleatoare, existand insa, de fiecare data, o directie de curgere generala a bazinului hidrografic din acea zona (existand deci o usoara inclinare a regiunii per total, fiind practic inexistenta situatia in care un teren are inclinare perfect 0)

Ce sunt conurile aluviale?

CONUL ALUVIAL (Alluvial Fan) = Con de dejectie

Corp sedimentar subaerian, de forma conica, acumulat din cursuri intermitente,torentiale, la baza pantelor; apexul conului este situat proximal în punctul în carecurentul paraseste canalul situat pe versant; baza conului este situata distal, pepatul plan pe care a avut loc acumularea (fig. 12.13).

Care sunt principalii factori care controleaza sedimentarea intr-un con aluvial?

Factorii sedimentarii.

- calitatea si pozitia ariei sursa; zonele alterabile si friabile (argile) genereazaconuri mai largi decât cele masive, cu roci dure (gresii);

- energia de relief, înclinarea pantelor si suprafata bazinului de drenaj; suprafataconului este conditionata de cea a bazinului; panta conului descreste cu marimea suprafetei aces-tuia;

- clima (regimul precipitatiilor); în zonele umede conurile sunt mai plate decât încele aride;

- lipsa vegetatiei;

- spatiul accesibil pentru depozitare determina suprafata conului; în spatii largiconurile au tendinta de dezvoltare pe laterala;

- tectonica; conurile din zone subsidente sunt mai groase si de doua ori mai largidecât conurile acumulate în arii stabile;

Care sunt principalele procese depozitionale intr-un con aluvial ?

Sedimentarea conurilor aluviale este controlata, în special, de scaderea vitezei,puterii si adâncimii curentilor de apa pe masura refularii acestora pe suprafetelenou formate si a infiltrarii apei în depozitele anterior acumulate.

Transportul aluviunilor se face prin curgere gravitationala (debris flow) si princurgere individuala, turbulenta. Depunerea materialului grosier este urmata deinfiltrarea apei si antrenarea mecanica, în spatiul intergranular generat anterior,a fractiei fine, argiloase. Modelul radial al paleocurentilor unidirectionali este tipic.

Rata de sedimentare, pentru conurile din regiuni umede: 15 m/2-3 ani (laprecipitatii de 1500-2500 mm/an)

Care sunt principalele faciesuri depozitionale in conurile aluviale ?

Principalele faciesuri depozitionale, pentru CONUL ALUVIAL sunt:

1. debrite: - blocuri angulare amestecate cu pietrisuri, prinse într-o matrice argiloasa încorpuri lobate, levee sau corpuri linguoide (spre apexul conului);- contacte nete cu unitatile subiacente;- flancurile interne ale canalelor au sortare mai buna decât flancurile externe;- o posibila sortare granulometrica a blocurilor si bolovanisurilor în josulcurentului; aceasta sortare lipseste la nivelul fractiei fine;- grosime variabila de la 30 cm la câtiva metri

2. pietrisuri lobate (sieve deposits);- formeaza brâuri sau centuri lobate, de material grosier, bine sortat, prin carese infiltreaza apele,aval de punctul de intersectie al profilului de echilibruerozional cu cel depozitional;- contactele lor sunt gradate, iar panta "sieve deposits" este mai mica decâtpanta conului;

3. pânze de nisipuri sortate (sheet flood deposits = water-laid sediments);- au marginile difuze, si acopera faciesuri de canal;- se subtiaza spre margini;

4. pietrisuri imbricate, aluviuni în canal (stream channel deposits = water-laidsediments) au granulometrie variabila; sortare slaba.

Care sunt principalii factori care controleaza morfologia tarmului sau a sistemelor depozitionale de tranzitie ?

Care sunt sistemele depozitionale costiere transgresive ?Care sunt sistemele depozitionale costiere regresive ?

Corelând evolutia miscarilor eustatice cu rata de sedimentare si dinamicasedimentelor acumulate la un moment dat în zona tarmului si a selfului (respectiv, eroziunealor) ajungem sa apreciem efectele finale prin termenii:

- regresiune depozitionala si erozionala si

- transgresiune depozitionala si erozionala

În timpul unui ciclu complet "regresiune - transgresiune", evolutia procesului de sedi-mentare într-un bazin marin si în aria continentala limitrofa, deci de o parte si de alta aliniei tarmului, contribuie la nasterea unor modele distincte de sedimentare, cu geometriespecifica: secventele stratigrafice genetice (echivalentul "episodului depozitional" alui Frazier, 1984).

Domeniul de sedimentare al marilor adanci. Limite. Caracteristici.

Domeniul de sedimentare cu ape adânci cuprinde ”bazinele” suprapuse peste marginea continentală şi bazinele oceanice în care adâncimea apelor este mai mare de – 200 m. El este, astfel, mărginit; spre ariile continentale de sistemul de şelf şi are un substrat alcătuit atât din litosferă continentală cât şi din litosferă oceanica. Ocupă cea mai mare suprafaţă de sedimentare de pe glob.

Ce reprezinta sistemul turbiditic?

Turbiditele sau produsele curenţilor de turbiditate, îmbracă faciesuri proximale, grosiere, în apropierea taluzului, şi faciesuri distale, fine spre Iargul oceanului; se întâlnesc în toate bazinele oceanice în apropierea marginilor continentale; uneori ajung şi în fose. Din punct de vedere litologic se identifică turbiditate siliciclastice şi turbidite carbonatice, cu foarte multe car-actere comune: formează depozite cu grosime mai mare în apropierea sursei şi mairedusă în sensul de transport al materialului; se extind pe suprafeţe largi.

Care sunt principalii factori de control si procesele sedimentare caracteristice sistemelor turbiditice?

Procesele de sedimentare: transportul si apoi depozitarea particulelor in structuri specifice fiecarui facies turbiditic in parte.

Factorii de control : Mecanismele de transport si acumulare a clastelor sunt determinate de gradul de înclinare a pantelor, de energia paleoreliefului, de modul de alimentare a sistemului turbiditic si de granulometria clastelor. Astfel, curgerile gravitationaleîn toate formele lor si curentii turbiditici, în sens restrictiv, se afla la originea tuturor faciesurilor ce formeaza astfel de sisteme.

Care sunt principalele faciesuri depozitionale caracteristice sistemelor turbiditice?

Clasificarea Mutti (Mutti, 1991; Mutti et al., 1992) (fig. 2.191) fixeaza 12faciesuri turbiditice împartite în trei mari categorii (Bouma, 2000):

– faciesuri foarte grosiere (very coarse grained) – F1, F2, F3 - generate princurgeri coezive de tip debris flow (F1), de curgeri fluide hiperconcentrate (F2) si,mai rar, prin înghetarea curgerii atunci când aceasta trece dintr-una plastica întrunafluida (F3);

– faciesuri grosiere (coarse grained facies) – WF, F4, F5, F6 – produse decurenti turbiditici de densitate mare, purtatori de rudite medii. Faciesurile F4 si F5sunt comune si sunt definite de covoare de tractiune, structuri de fluidizare si structurierozionale de amalgamare;

– faciesuri fine (fine grained facies) – F7, F8, F9 – produse de curentiturbiditici de densitate mare, dominati de fractiuni arenitice grosiere (F7 si F8),precum si faciesuri generate de curenti turbiditici de densitate scazuta (F9 a), încare ponderea lutitelor creste foarte mult; aceste faciesuri (F9 a) exprima secventaBouma fara diviziunea bazala si se caracterizeaza prin absenta structurilorerozionale.

Care sunt principalele subdomenii (sisteme sau elemente) depozitionale ale sistemelor turbiditice?

In cadrul sistemului se pot separa trei subsisteme majore, pornind din zona proximala (pe taluz si la baza lui) catre cea distala, distinctia fiind cuta atat dupa procesele care opereaza cat si dupa produsele rezultate. Aceste subsisteme sunt: de canal, de lob si de campie abisala.

Un eveniment depozitional colmateaza canalele prin care „curg” sedimentele si lasa (împrastie) încarcatura de sedimente sub forma leveelor (depozite de overbank), de o parte sialta a marginilor canalului sau spre extremitatea bazinala a lor, sub forma lobilor. Fiecare din aceste corpuri se va recunoaste prin trasaturi faciesale specifice, de natura granulometrica, structurala si microstructurala, petrografica si, uneori, printr-o amprenta biotica specifica marcata prin frecvente structuri de bioturbatie (în ciuda faptului ca în astfel de ambiante „energetice” diversele forme de vietuitoare nu-si gasesc un cadru prielnic)

Subdomeniul canionului. Faciesuri si asociatii caracteristice.?Subdomeniul canalelor si leveelor. Faciesuri si asociatii caracteristice.

Canalele din aria corpurilor turbiditice sunt albii (vai) erozionale prin caresunt transportate sedimentele, colmatate ulterior (fill channel) si devenite corpurialungite si/sau sinuoase cu baza neregulata. Ele ating grosimi de ordinul zecilor sisutelor de metri si constau, prin cumulare, din succesiuni gradate de tip FUS(fining-up) si TnS (thinner-up).

Structofaciesul este reprezentat prin structuri erozionale si constructionale: erozionale: de amalgamare, urme erozionale concave adânci (concave deep

scours), galeti moi (mud clasts, rip-up clasts) antrenati din substrat; constructionale: stratificatie gradata cu granoclasare normala, covoare de

tractiune, stratificatie paralela; cu o frecventa foarte redusa pot apare ondulatii de curent si laminatii oblice; structuri masive de tip matrix-supported.

Subdomeniul lobilor turbiditici. Faciesuri si asociatii caracteristice.

Lobii ocupa pozitii distale în cadrul corpurilor turbiditice si au tendinta de ase dezvolta mai mult lateral (pe zeci de km2) decât vertical. Geometria corpurilor este lentiliforma, cu baza plana si topul convex, în zonele de maxima grosime (10–50 m), si tabulara în cele cu grosime mica (fig. 2.197).

Trasaturile lor sedimentologice sunt variate si se caracterizeaza prin dominanta fractiei arenitice fine, prin stratificatia evidenta a unitatilor depozitionale si prin predominarea secventelor gradate, tip Bouma.

Structofaciesul este reprezentat prin structuri erozionale, constructionale sideformationale:

– erozionale: caneluri de eroziune, riduri de dragaj;– constructionale: granoclasare normala, stratificatie gradata, stratificatie si

laminatie paralele si foarte frecvent ondulatii de curent, în special unimodale siascendente;

– deformationale: laminatii convolute.

Campii abisale. Limite si caracteristici.

Domeniul abisal, în sensul sau cel mai larg, ocupa zonele delimitate demarginile continentale, la adâncimi mai mari de cca 2 000 m. Fundamentul sau îlconstituie crusta oceanica, iar morfologia fundului este departe de a fi uniforma. Încadrul domeniului, suprafetele cele mai mari sunt ocupate de „câmpiile” abisale,zone aplatizate, slab valurite, fata de care se înalta platouri abisale si dorsalecreionate în lungul zonelor de rift. De asemenea, în zona câmpiilor abisale se poateindividualiza un relief negativ marcat de bazinete oceanice si/sau, spre marginealor, de fose (zona hadala).

Situat dincolo de marginile continentale, în largul bazinelor marine sioceanice, domeniul abisal se identifica cu domeniul pelagic, distal (sau de larg,bazinal) în raport cu zonele costiere si platformele continentale. Procesele desedimentare în domeniul abisal îmbraca aspecte foarte variate si sunt controlate defactori diversi (Anastasiu, 1998).

Procese depozitionale si factori de control in domeniul campiilor abisale.

Natura factorilor care determina tipurile de sedimente din domeniul abisaleste fizica, chimica si biotica. Astfel, procesele de sedimentare vor fi influentate de:calitatea sursei de material, relieful fundului, regimul hidrodinamic, temperatura apelorsi fluxul termic, salinitatea, continutul de gaze, potentialul redox si alcalinitatea,

activitatile biotice.Asemenea sedimente si, respectiv, structuri, sunt rezultatul combinarii sau alternarii a trei

categorii de mecanisme (procese):a) ciclul de disolutie a carbonatilor controlat de pozitia CCD-ului în bazin si,

respectiv, a lysoclinei;b) ciclul de productivitate a substantei organice, controlat de variatiile

potentialului redox si de activitatea biogena (de generare a substantei organice si debiosecretie minerala silicioasa sau carbonatica);

c) ciclul mixt, de dilutie, prin contaminarea coloanei cu suspensii terigene saubiogene, cu particule de origine eoliana, cosmica sau vulcanica.

Produsele acumulate în ape de mare adâncime pot fi grupate în asociatiispecifice câmpiilor abisale, foselor si domurilor (mounds) asociate hotspoturilor sidorsalelor legate de rifturi submarine, intercontinentale (sau interplaci).

Ce reprezinta lisoclina?

Sub limita CCD, plasata în jur de 4 000–4 500 m, germenii de calcit încep sa se dizolve. Limita la care rata de dizolvare a carbonatilor creste brusc este marcata de „suprafata” lysoclinei, adesea situata deasupra CCD-ului (fig. 2.201).

Ce reprezinta limita de compensare a carbonatilor (CCD) ?

Precipitarea CaCO3 poate avea loc pe un interval batimetric larg, pâna învecinatatea limitei de compensatie a carbonatilor (CCD – de la carbonatecompensation depth din limba engleza), adica pâna la nivelul la care ritmulaportului de carbonat din zona de suprafata (apreciat la 18.1014 g/an) este echilibratde ritmul dizolvarii lui(efect datorat presiunii extreme care accelereaza reactia de dizolvare a carbonatilor).

Tipuri de sedimente pe campiile abisale

Pentru câmpiile abisale, rezultatele expeditiilor oceanografice – Challenger,Glomar Explorer (Warme, Douglas, Winterer, 1981) etc. au stabilit mai multecategorii genetice de sedimente )fig. 2.202): sedimente pelagice, hemipelagice, autigene sisapropelitele.

O clasificare care ia în considerare – într-o diagrama ternara (fig. 2.203)(Hay, Sibuet 1984) – raportul dintre constituentii biogeni, siliciosi (radiolari,spiculi)/carbonatici (foraminifere, coccolite) si constituentii non-biogeni (siltici,lutitici, argilosi) stabileste principalele petrotipuri care participa la formareasedimentelor pelagice si hemipelagice ce acopera câmpiile abisale.

Ce sunt pelagitele ?

Sedimentele pelagice, avand < 25% fractiune terigena, vulcanogena sau neriticade dimensiuni > 5 μm si Md < 5 μm, sunt reprezentate prin:

– argile (mâluri) pelagice (mâluri rosii, definite si „argile”) < 30%, bioclastecarbonatice sau silicioase;

– mâluri organogene („ooze”) cu > 30% bioclaste, reprezentând mâluri carbonatice (marne, crete) si mâluri silicioase cu radiolari, mâluri cu diatomee.

Ce sunt hemipelagitele ?

Raspândite în extremitatea marginilor continentale, în zonele de tranzitie dintre taluz si câmpiile abisale, faciesurile hemipelagice au caracter hibrid; ele suntalcatuite din fractiuni biogene (carbonatice si silicioase) si fractiuni terigene(silturi, minerale argiloase). Prezinta stratificatii paralele evidente, au un continutridicat de carbon organic si înregistreaza urme de bioturbatie (Zoophycos,Planoites, Chondrites). Rata lor de sedimentare variaza în limitele a 5–15 cm/1 000 ani(Coniglio, James, 1990).

Curs 11 Dinamica spatiului disponibil al sedimentarii – notiuni de stratigrafie serventiala.

Ce reprezinta stratigrafia secventiala ?

Prin analiza secventiala, adica prin examenul complet (granulometric,morfometric, structural, petrografic, paleontologic) al fiecarui „strat” (al fiecareiunitati depozitionale) din cadrul unei suite sedimentare (secventa, în sens general),se obtin toate informatiile necesare identificarii mediului de sedimentare si, deci,este îndeplinita premisa reconstituirii sistemelor depozitionale respective.

Prin prisma noului concept privind stratigrafia secventiala, descifrareaistoriei acumularii secventelor sedimentare pleaca de la identificarea, fara echivoc,a suprafetelor (discontinuitatilor) care separa – ierarhic – diversele unitatidepozitionale. În aceasta nota au fost definite corpuri sedimentare separate prinsuprafete de timp si numite parasecvente, cortegii sedimentare (systems tracts) sisecvente depozitionale (fig. 1.74).