SECRETELE

VIŢEI DE VIE Să ajungi la belşug

B R U C E

W I L K I N S O N

1

SECRETELE

VIŢEI DE VIE

Să ajungi la belşug

B R U C E

W I L K I N S O N Pentru ucenicii care s-au întrebat vreodată dacă o viaţă de extraordinar belşug ar putea fi în adevăr dreptul naşterii lor din nou.

2

CUPRINS

Prefaţă 5

1. Istorisiri din vie 7

2. Ce doreşte Dumnezeu 17

3. Cea mai bună veste (pe care n-aţi dorit s-o auziţi) 29

4. Fazele iubirii 43

5. O trezire la ţară 55

6. Înflorind sub lucrarea foarfecii 71

7. Mai mult de la Dumnezeu, Mai mult cu Dumnezeu 89

8. Trăind în prezenţa Sa 101

9. Abundenţă fericită 117

3

P R E F A Ţ Ă Dragă cititorule,

Belşugul, acea umplere a vieţii cu lucruri în adevăr preţioase, este exact scopul pentru care am fost născuţi din nou. Deci nu este de mirare că îl dorim atât de mult! Totuşi, milioane de creştini se mulţumesc cu puţin, pentru că înţeleg greşit căile prin care Dumnezeu aduce belşugul şi se opun acestor căi.

Cum lucrează Dumnezeu în viaţa dumneavoastră? Veţi fi surprinşi să vedeţi cât de mult doreşte Dumnezeu să aveţi belşug. Şi veţi fi uşuraţi să aflaţi că niciodată nu veţi mai fi în situaţia de a interpreta greşit căile Lui în viaţa dumneavoastră.

De aceea vă invit să citiţi această carte cu o inimă deschisă şi multă speranţă. Cu sinceritate,

Bruce Wilkinson

4

1

ISTORISIRI DIN VIE

ţi fost vreodată alături de cineva foarte apropiat care era pe cale să moară şi dorea să vă transmită ultimele lui cuvinte?

– Vino mai aproape... Şi v-aţi apropiat, aplecându-vă şi încordându-vă auzul.

A– Am să-ţi spun ceva. Am aşteptat până acum ... dar nu pot să mai aştept. Atunci sigur că vă veţi aminti acele cuvinte tot restul vieţii. Acum, închipuiţi-vă că acea persoană care doreşte să vă vorbească este chiar Domnul Isus.

Cât de atent Îl ascultaţi? Cât de mult şi de adânc veţi cugeta asupra ultimelor cuvinte ale Domnului care vă sunt adresate?

Vă invit ca, în cele ce urmează, să vă întâlniţi, poate pentru prima dată, cu cuvintele Domnului Isus din Ioan 15 – miezul mesajului Său către ucenici în noaptea când a fost vândut. În zorii zilei care a urmat, Domnul Isus a fost întins pe cruce şi trupul Său dezbrăcat a fost străpuns, iar viaţa I se scurgea.

Domnul Isus ştia că acele cuvinte pe care le spunea în acea noapte aveau să răsune de-a lungul anilor în amintirea ucenicilor Săi. În timp, adevărul comunicat de El atunci avea să ducă la un nou mod de a gândi. Aceste cuvinte finale sunt atât de puţin înţelese astăzi, încât am ajuns să le numesc „secrete“, dar sunt sigur că Domnul Isus a dorit ca ele să fie foarte clare ca sens, pentru că trecuse vremea parabolelor şi a înţelesurilor ascunse. El dorea ca, peste generaţii, fiecare credincios care-L urmează să ştie exact cum să trăiască o viaţă îmbelşugată şi să înţeleagă voia lui Dumnezeu şi să ajute la împlinirea ei.

Priviţi cum alege Mântuitorul nostru cu grijă şi dragoste momentul potrivit pentru a vorbi.

Joi noaptea, în camera de sus Dacă sunteţi creştin de câtva timp, probabil că aţi auzit vorbindu-se mult despre camera de

sus, scena unde lucrurile au culminat cu masa Domnului Isus cu ucenicii. Vă puteţi imagina

5

oamenii care şedeau atunci rezemându-se de perne şi privind spre Învăţătorul lor. Puteţi auzi dialogul tăcut.

Este noaptea dinainte de Paşti, sărbătoarea iudeilor, care le aminteşte de ieşirea lor din robia Egiptului. Sute de mii de oameni veniseră la Ierusalim pentru a sărbători şi, în acel an, mai mult decât în oricare altul, oraşul fremăta de zvonuri despre Mesia. Mai mulţi profeţi preziseseră că, tocmai într-o asemenea zi, Mesia avea să vină pentru a-l elibera pe Israel pentru totdeauna de asupritori.

Dar oamenii aceia de la masă ştiau ceva ce mulţimile nu ştiau, anume că Mesia era prezent acolo. El era cu ei în acea cameră.

Ucenicii petrecuseră trei ani cu El şi, unul după altul, ajunseseră fiecare la aceeaşi concluzie: Isus din Nazaret este Mesia – Cel pentru care merită să-ţi asumi orice risc pentru a-L urma. De fapt, ucenicii erau atât de siguri de evenimentele din săptămâna Paştelui, încât mult timp pe parcursul călătoriei lor din Galileea l-au petrecut disputându-şi poziţiile de frunte în noua Împărăţie.

Cina începuse. Ucenicii se aşteptau ca acele ore petrecute între prieteni în camera de sus să se continue, emoţionant dar liniştit, vorbind despre anii buni care vor veni. Dar lucrurile au început să se lămurească.

Dezvăluirea Apostolul Ioan consemnează cu exactitate momentul în care atmosfera s-a schimbat: „În timpul cinei, ... Isus ... S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un

ştergar şi S-a încins cu el. Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins“ (Ioan 13.2-5).

Ucenicii nu au putut face altceva decât să-L privească ruşinaţi pe Mesia spălându-le murdăria de pe picioare. Priveau şi nu puteau vorbi. De ce oare Cel care mâine avea să fie împărat Se purta ca o umilă slugă din casă?

Şi lucrurile care au urmat au fost şi mai grele, pentru că Domnul Isus le-a spus: „Adevărat, adevărat, vă spun, că unul din voi Mă va vinde“ (v. 21). Oamenii priveau uimiţi unul la celălalt. Apoi a urmat afirmaţia dureroasă că Petru avea să-L tăgăduiască pe Domnul de trei ori chiar înainte de răsăritul soarelui. Începeau să înţeleagă cu groază că misiunea lor eşua.

Cu câtva timp înainte, Domnul Isus a căutat să le spună că, la Ierusalim, El era rânduit să fie pe cruce, nu pe tron, dar atunci avertismentele Lui erau însoţite de profetizarea că Mesia urma să revină cu putere şi în glorie, iar ucenicii au auzit numai ceea ce doreau ei să audă.

În acea seară însă Domnul Isus le-a spulberat ultimele speranţe. „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea“, le-a spus El (14.19) şi, prin aceasta, a exclus orice triumf public.

„Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpânitorul lumii acesteia“ (v.30). Aceste cuvinte nu puteau să aibă alt sens decât că Domnul Isus nu este acum conducătorul, că El nu le va fi acum Împărat.

Ucenicii se simţeau mici şi slabi. Ei Îl priveau cu îndoială, cu neîncredere şi cu teamă. Erau neliniştiţi, chiar îngroziţi, se simţeau atunci fără nici un fel de resurse, ca nişte copii orfani, fără apărare într-o lume ostilă. De aceea Domnul Isus le spune: „Copilaşilor ...“, „V-am iubit ...“, „Să nu vi se tulbure inima ...“, „Nu vă voi lăsa orfani ...“

S-a încheiat seara în camera de sus. S-au încheiat întrebările. În tăcerea care s-a lăsat, Domnul Isus le-a spus: „Sculaţi-vă, haidem să plecăm de aici!“ (14.31).

6

Lumină în vie Unsprezece oameni descumpăniţi L-au urmat pe Domnul Isus jos, afară, în noaptea

răcoroasă. Unii dintre ucenici purtau lămpi sau torţe ca să lumineze calea. Probabil că Domnul Isus le spusese unde Se ducea, în grădina de pe Muntele Măslinilor, unde fuseseră deseori. Probabil că ştiau deja. Şi cred că, în timp ce paşii le răsunau pe uliţe, nu au scos un cuvânt.

Ucenicii L-au urmat pe Domnul Isus coborând pe străzile Ierusalimului. Poate că Domnul Isus i-a condus afară din cetate, evitând muntele templului cu mulţimile zgomotoase care petreceau acolo şi urmând Valea Chedronului.

Probabil că au mers de-a lungul teraselor care urmau curba văii, trecând prin vii, în şir, printre rândurile de viţă pe araci, viţă care rodea de generaţii. La stânga lor era zidul cetăţii cu turnurile şi întăriturile lui de lângă templu. În faţa lor şi la dreapta lor era Muntele Măslinilor, unde-L aştepta Ghetsimani şi apoi trădarea.

Domnul Isus S-a oprit şi, fiind printre rândurile de viţă, i-a strâns pe ucenici în jurul Lui. Lămpile şi torţele pâlpâiau în aerul nopţii şi le străluceau pe feţe.

Domnul Isus a apucat o coardă de viţă care avea lăstari proaspăt crescuţi. Atunci a început: „Eu sunt adevărata viţă, şi Tatăl Meu este vierul“ (15.1).

În minutele care au urmat, Domnul Isus le-a vorbit liniştit despre mlădiţe şi despre struguri şi cum se îngrijeşte viticultorul de via lui. Sigur că nu era ceea ce se aşteptau ucenicii să audă. Dar acela a fost momentul pe care l-a ales Domnul Isus pentru a le descoperi destinul lor surprinzător.

Perdelele din cer Prea mulţi creştini stau în umbra viei şi, întocmai ucenicilor, descoperă că a-L urma pe

Domnul Isus este cu totul altceva decât se aşteptau ei să fie. Şi se simt încurcaţi şi deziluzionaţi, poate chiar trădaţi de Dumnezeu.

Nu cumva aşa sunteţi şi dumneavoastră? Dacă aşa este situaţia, atunci ascultaţi cu atenţie, pentru că un motiv serios al crizei spirituale este că nu aţi înţeles cuvintele spuse de Domnul Isus despre vie. Timp îndelungat din viaţa lor de creştini, mulţi nu le-au înţeles. Şi, neînţelegându-le, au căzut din părtăşie şi s-au luptat împotriva lui Dumnezeu. S-au mulţumit cu o experienţă spirituală deseori caracterizată prin dezamăgire, îndoială şi chiar mânie.

Doriţi să puneţi la inimă ce a spus Domnul Isus în acele momente cruciale? Fiecare cuvânt este important. Domnul Isus doreşte să tragă perdelele din cer pentru dumneavoastră, întocmai cum a făcut pentru ucenicii Săi. Pentru că Domnul Isus Se gândea şi la dumneavoastră în acea noapte. Sunt sigur de aceasta. În precautul Toma, în nesăbuitul Petru, în sinceritatea lui Natanael şi în planurile lui Iacov, El v-a văzut şi pe dumneavoastră şi v-a iubit. Şi cred că din dragoste v-a îndrumat să citiţi această carte, întocmai cum i-a condus atunci pe ucenicii Lui în vie.

Secretele viei sunt planurile Tatălui nostru pentru a-i păstra pe copiii Săi într-o stare înfloritoare din punct de vedere fizic, emoţional şi spiritual. De fapt, am putea spune că acestea sunt secrete de familie. din vreme ce ele au sens numai pentru ucenici ca dumneavoastră, care L-au urmat pe Domnul lor până aici, trecând de sărbători, în afara cetăţii, în noapte.

7

2

CE DOREŞTE DUMNEZEU

ândiţi-vă la câteva lucruri pe care Domnul Isus nu le-a folosit în acea noapte pentru a le arăta ce urmează.

Nu a vorbit despre bani. Nu a folosit nici o hartă pentru o invazie militară (sau angelică) în Ierusalim.

GNici nu a scris vreo scrisoare care să le explice soţiilor rămase acasă ce semnificaţie au

ultimii trei ani. Domnul Isus Se gândea la struguri şi, luând în mână o coardă de viţă matură, le-a spus: „Eu sunt adevărata viţă, şi Tatăl Meu este vierul. Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi n-

aduce rod, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţeşte, ca să aducă şi mai mult rod. ... Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce mult rod; ... Dacă aduceţi mult rod, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit“ (Ioan 15.1-2, 5, 8).

Nu vă vin în minte imagini? Nu simţiţi scoarţa aspră, inelul unui lăstar şi suprafaţa fină a frunzelor tinere?

Domnul Isus avea plăcere să transmită cele mai profunde adevăruri prin exemple simple, pământeşti. În mesajul Său dinainte de moarte a dorit să înţelegem deplin că El ne-a lăsat pe această planetă cu un motiv bine întemeiat: să purtăm rod.

O vie veche şi o perspectivă nouă În parabola viei, Domnul Isus a folosit o imagine care ne ajută să înţelegem rolul nostru de a

aduce rod pentru Dumnezeu. 1. Domnul Isus este viţa. Dacă nu aţi fost într-o ţară cu vii, probabil că vă închipuiţi că viţa

este un fel de fir lung care se întinde pe araci şi sârme. În realitate, planta are un trunchi care creşte din pământ, iar viticultorii, în mod tradiţional, îl lasă să crească până la înălţimea brâului – între 90 şi 110 cm. Din acest trunchi, mlădiţele cresc în toate direcţiile, întinzându-se pe sârme.

2. Tatăl este vierul. Vierul este cel care întreţine via, proprietarul sau cineva angajat pentru aceasta. Misiunea lui este simplă: din acele plante să obţină o cât mai mare cantitate de struguri. O vie sănătoasă şi îngrijită aduce mai mult rod.

3. Voi sunteţi mlădiţele. Mlădiţele sunt cele mai importante pentru viticultor, pentru că ele produc fructele. Mlădiţele sunt susţinute pe sârme sau pe beţe, pentru a permite circulaţia aerului printre ele şi ca ele să aibă cât mai multă lumină şi să poată fi îngrijite. Viticultorul se îngrijeşte cu atenţie de fiecare mlădiţă pentru ca ea să aducă cât mai mult rod.

Aceste imagini ale viei pot fi interesante din punctul de vedere al cultivatorului, dar de ce oare le-a vorbit Domnul Isus atât de mult despre struguri, când mai avea numai câteva ore până la moartea Lui, iar speranţele celor mai buni prieteni ai Săi fuseseră spulberate?

8

Cu siguranţă, Domnul ştia că atunci era momentul potrivit pentru a le arăta ucenicilor un nou mod de a privi lucrurile. El dorea ca ucenicii să privească din perspectiva cerului, nu să-i lase fără rost pe pământ. Ce doreşte Dumnezeu în viaţa mea? Roade!

Ce este rodul? Nu avem nici un motiv să ne limităm numai la ideea că rod înseamnă a câştiga suflete.

Urmărind în Biblie unde se întâlnesc cuvintele rod şi fapte bune, putem vedea că, aşa cum sunt folosite, ele sunt apropiate ca înţeles. Să luăm, de pildă, un verset din Tit:

„Trebuie ca şi ai noştri să se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune, pentru nevoile grabnice, şi să nu stea neroditori“ (Tit 3.14).

Ca oameni care trăiau aproape de natură, ucenicii au înţeles că rodul simbolizează cel mai bun rezultat sau cel mai scump premiu în viaţă. Ei nu ar fi interpretat cuvintele Domnului Isus ca vorbind numai despre evanghelizare.

Probabil că şi-au amintit de cuvintele familiare: „[Cel drept] este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi

ale cărui frunze nu se veştejesc; tot ce începe, duce la bun sfârşit“ (Psalmul 1.3). Sub aspect practic, rodul reprezintă lucrări bune – un gând, o atitudine sau o faptă pe care

Dumnezeu le apreciază pentru că Îl glorifică pe El. Rodul în viaţa dumneavoastră este în măsura în care Dumnezeu primeşte pe pământ gloria care I se cuvine. De aceea Domnul Isus le-a spus: „Dacă aduceţi mult rod, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit“ (Ioan 15.8).

Rod lăuntric aduceţi atunci când Îl lăsaţi pe Dumnezeu să lucreze în dumneavoastră o calitate nouă, creştină, şi anume: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor“ (Galateni 5.22).

Purtaţi rod în afară atunci când Îi lăsaţi lui Dumnezeu libertatea de a lucra prin dumneavoastră pentru gloria Lui. Şi aceasta, cu siguranţă, include şi predicarea Evangheliei. Apostolii vedeau în orice domeniu al vieţii o ocazie de a aduce rod. Pavel scria: „Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având întotdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună“ (2 Corinteni 9.8). Fie că tăiaţi lemne pentru o văduvă, fie îngrijiţi de cineva bolnav sau vă petreceţi toată viaţa ca misionar în junglă, aceasta este rod când motivul dumneavoastră este acela de a-L glorifica pe Dumnezeu.

Cât de important este să porţi rod? Domnul Isus spune: „Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi rodul vostru să rămână“ (Ioan 15.16). Rodul este unicul depozit permanent în cer. Adevăratele roade rămân pentru totdeauna şi principalul motiv pentru care am fost mântuiţi este acela de a aduce rod. Pavel le-a spus creştinilor că sunt „zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune“ (Ef. 2.10).

Domnul Isus nu ne-a adus în cercul luminat de făclii pentru a împlini visele noastre, pentru că visele noastre, ca şi cele ale ucenicilor de atunci, sunt prea mici, ci noi trebuie să împlinim planul lui Dumnezeu, glorificându-L pe El printr-o viaţă deosebit de abundentă. În felul acesta vom avea cea mai mare împlinire personală acum, dar şi pentru eternitate.

S-ar putea să gândiţi că un lucru atât de important în planul lui Dumnezeu va veni automat în viaţa dumneavoastră şi în a mea, dar nimic nu este mai departe de adevăr. Deoarece, pentru ca via să rodească, ea trebuie să răspundă atenţiei viticultorului. Dar, după cum vom vedea, nu toate mlădiţele răspund la fel. De fapt, fiecare mlădiţă din vie este unică şi, la vremea culesului, fiecare va fi produs o cantitate de rod diferită de celelalte.

9

Să mergem şi noi în vie ca să vedem niveluri diferite de rodnicie pentru eternitate. Atunci veţi avea o imagine clară cu privire la contribuţia vieţii dumneavoastră pentru Dumnezeu în prezent.

Coşuri de glorie Este dimineaţa devreme în regiunea cu vii. Vă bucuraţi de aerul proaspăt mergând pe o

cărare de pe coasta dealului cu vie. Printre rânduri vedeţi coşuri pe pământ sub fiecare ramură. Vă gândiţi că viticultorul a sosit deja acolo, de cum s-a crăpat de ziuă. După cum sunt aşezate coşurile, vă daţi seama că el vrea să vadă care vor fi roadele. El doreşte să ştie ce cules va avea, înainte să vină în oraş cu căruţele de struguri.

Luaţi primul coş şi vă uitaţi în el. Nu este nici un rod. Deloc încurajator: unele mlădiţe nu au dat nici un strugure. La acest gen de mlădiţe Se gândea Domnul Isus când a spus: „orice mlădiţă, care este în Mine şi n-aduce rod“ (Ioan 15.2).

Treceţi pe rândul următor şi vă uitaţi în al doilea coş. Ce uşurare! Pe fundul lui vedeţi câţiva ciorchini de struguri sănătoşi. Deci unele ramuri nu sunt chiar sterpe, ci se pot găsi câţiva struguri pe ele, dacă-i cauţi. Domnul Isus le-a descris pe acestea ca fiind cele care „aduc rod“ (versetul 2). Totuşi nu este atât de mult încât să bucure. Atunci începem să ne întrebăm de priceperea viticultorului şi de potenţialul viei.

Însă următorul rând ne linişteşte: acolo este un coş mai mult de jumătate plin cu struguri copţi. Aţi fi mândru să ieşiţi din vie cu acest coş! El reprezintă o ilustraţie a ceea ce Domnul Isus a numit „şi mai mult rod“. Poate culesul să fie şi mai bogat? Da!

Priviţi coşul de pe ultimul rând! Aici veţi remarca imediat că atât mărimea cât şi cantitatea de struguri sunt extraordinare. Cel de-al patrulea coş dă pe dinafară cu cei mai mari şi mai frumoşi struguri pe care i-aţi văzut vreodată. Nu v-aţi fi imaginat că o singură mlădiţă poate aduce atât de mult rod. Domnul Isus a descris aceasta prin cuvintele „aduce mult rod“ (versetul 5).

Ajungând acasă, veţi avea o imagine mai clară despre ceea ce dorea Domnul Isus să spună în vie:

Fiecare dintre noi este o mlădiţă care aduce mai mult sau mai puţin rod (după cum am văzut la coşuri):

• primul coş – „nu aduce rod“ • al doilea coş – „aduce rod“ • al treilea coş – „şi mai mult rod“ • al patrulea coş – „mult rod“

Tatăl doreşte mult rod de la noi, astfel că El Se îngrijeşte de noi în mod activ, ca să înaintăm de la o mlădiţă stearpă la una productivă, de la un coş gol la unul care dă pe dinafară.

Şi întotdeauna se poate mai mult. De ce? Pentru că am fost creaţi pentru a aduce rod, mai mult rod, şi încă şi mai mult rod.

Permiteţi-mi să vă întreb, cât de mult rod vedeţi azi în viaţa dumneavoastră?

Creaţi pentru abundenţă Dacă întrebaţi oameni din toată lumea cum ar aprecia ei nivelul de rodnicie al creştinilor de

azi, veţi vedea că răspunsurile lor sunt aproximativ de acord că: mai mult de jumătate dintre creştini nu aduc rod sau aduc foarte puţin, cam o treime aduc ceva rod, iar aproximativ cinci la sută aduc mult rod.

10

Privind la creştinii din biserica la care mergeţi, sunteţi surprins de aceste cifre statistice? Unde vă încadraţi? Dacă această imagine a poporului lui Dumnezeu este cât de cât reală, atunci puteţi să vedeţi imediat cât de importantă este învăţătura din vie. Rodirea nu este un lucru rar, rezervat numai pentru anumite tipuri de creştini, ci este menirea fiecărui credincios.

Dacă Domnul Isus ne-a ales ca să aducem mult rod, El aşteaptă mult rod şi El ne-a creat astfel încât şi noi să dorim să fim roditori. Am putea noi să ne simţim împliniţi printr-un coş aproape gol?

Răspunsul este simplu: Nu! Nu putem să ne simţim împliniţi şi nici nu trebuie. În următoarele şase capitole vom vedea trei secrete din vie pentru schimbarea vieţii, fiecare

dintre acestea fiind un principiu puţin cunoscut sau deseori greşit înţeles, prin însuşirea căruia viaţa dumneavoastră va fi deschisă pentru o rodnicie deplină pentru Dumnezeu. Dacă le numesc secrete, aceasta nu este pentru că mi-ar fi cunoscute numai mie, ci, mai curând, pentru că ele sunt cheia pentru rezolvarea unei probleme. Pot totuşi să afirm cu certitudine că dacă nu cunoaşteţi şi nu aplicaţi învăţătura dată de Domnul Isus despre vie, nu veţi putea experimenta viaţa abundentă pe care o doriţi, pentru că pur şi simplu nu există altă cale.

Dacă mlădiţa dumneavoastră aduce puţin rod sau nu aduce deloc rod, atunci următoarele două capitole sunt tocmai pentru dumneavoastră. Întâi vom vedea cum este cu primul coş, cel gol, şi cu mlădiţa care nu aduce rod. Şi veţi vedea de ce anumiţi creştini inimoşi ajung să rămână pe loc şi să fie chinuiţi şi în lipsuri timp de mulţi ani, deşi nu trebuie să fie aşa. Vă garantez că după ce veţi înţelege ce face mâna nevăzută a lui Dumnezeu în viaţa dumneavoastră şi veţi răspunde pozitiv acţiunii Lui, veţi înflori imediat şi vă veţi mira cum de v-aţi mulţumit cu atât de puţin pentru atât de mult timp.

11

3

CEA MAI BUNĂ VESTE (PE CARE N-AŢI DORIT

S-O AUZIŢI)

u demult am întâlnit o femeie care părea prinsă într-o plasă invizibilă. Catherine a recunoscut că niciodată n-a răzbit până la o viaţă creştină plină de răsplătiri. „Simt că nu pot realiza nimic prin credinţa mea, cu excepţia vinovăţiei mele.

Întotdeauna simt că Dumnezeu nu este mulţumit de mine, pentru că nu fac nimic important pentru El în lume“. Şi, în mai multe rânduri, Catherine s-a întrebat de ce credinţa ei nu realiza nimic. „Cred că este ceva anume care vă ţine blocată din punct de vedere spiritual“, am spus eu.

N„Ce anume?“ a întrebat ea. După ce am eliminat câteva posibilităţi, i-am sugerat: „Nu cumva sunteţi neiertătoare?“ „Ce v-a făcut să gândiţi aceasta?“ a întrebat ea, părând uimită. „Poate că mă înşel“, i-am răspuns, dar m-am oferit să mai vorbesc cu ea, dacă dorea. A doua zi dimineaţă, mă aştepta. A recunoscut că nu dormise toată noaptea şi nu după mult

timp a început să-şi verse amărăciunea în legătură cu mama ei. I-am cerut să scrie pe hârtie o listă cu toate acuzaţiile pe care i le aducea mamei sale. A doua zi Catherine a venit tremurând şi cu câteva hârtii în mână. Plânsese.

„Asta este“, a spus ea liniştit. „Asta îmi stăpâneşte viaţa“. Mi-a dat cinci foi, fiecare dintre ele scrisă pe ambele părţi cu un scris mărunt. Fiecare

paragraf cuprindea o acuzaţie adusă împotriva mamei sale. Acestea încadrau o lungă viaţă personală marcată de neîmpliniri. Dar ea s-a pocăit de duhul ei neiertător şi şi-a iertat mama. Faţa i-a devenit mai blândă, ca şi cum s-ar fi întors înapoi în timp cu douăzeci de ani.

„Acum eşti gata să primeşti ceva nou de la Dumnezeu“, i-am spus. Şi ea a fost de acord. La şase luni după aceea am primit un bilet de la ea. Îmi scria că se împăcase cu mama ei, dar

aceasta era doar începutul. „Vorbesc cu Dumnezeu“, îmi scria ea, „şi simt că sufletul meu respiră din nou. Chiar şi prietenii mei care nu sunt creştini au observat schimbarea. Şi am început să mă bucur să-I slujesc“.

Ca şi Catherine, milioane de creştini sinceri sunt prinşi într-o plasă invizibilă, suferă şi se simt rataţi. Ei nu fac nimic sau aproape nimic care să aibă valoare pentru eternitate şi nu-şi dau seama de ce.

Sunteţi şi dumneavoastră aşa? Dacă da, atunci sunteţi şi dumneavoastră un credincios la care Se gândea Domnul Isus în vie în acea seară. În acest capitol vom vedea cum tratează Dumnezeu o

12

mlădiţă cum era Catherine, care nu a adus nici un rod mult timp. Şi veţi ajunge să înţelegeţi secretul preţios care transformă din neroditor în roditor.

Mlădiţa neroditoare Domnul Isus a spus: „Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi n-aduce rod, El o taie“ (Ioan

15.2). Ce gând tulburător! Unii învăţători au interpretat acest verset ca având semnificaţia că acela

care nu aduce rod nu poate fi creştin. Alţii au spus că „o taie“ înseamnă că, dacă cineva persistă în a fi neroditor, îşi pierde mântuirea, pentru că roadele sunt dovada că este mântuit. Dar expresia „orice mlădiţă care este în Mine“ arată că nu este cazul acesta. Noul Testament îl descrie în mai multe rânduri pe cel credincios ca fiind „în Hristos“ (de exemplu 1 Corinteni 1.30, 2 Corinteni 5.17, Efeseni 2.10 şi Filipeni 3.9), drept care ajungem la concluzia că putem fi „în Hristos“, dar să fim asemenea unei mlădiţe care nu aduce rod; şi experienţa confirmă aceasta. În primul rând ştim că mântuirea nu a fost niciodată o lucrare la care noi să fi contribuit cu ceva: „căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni“ (Ef. 2.8-9). Şi apoi este remarca ce pare să încurce din Ioan 13.10: „voi sunteţi curaţi“. Atunci cum se împacă „o taie“ cu a fi curat? Şi cum, fiind curat, nu aduce rod?

Răspunsul este constituit din două părţi. În primul rând, o traducere mai clară a cuvântului airo din greacă, redat în Ioan 15 ca „o

taie“ ar fi „o ridică“. Cuvântul airo mai apare de exemplu în Matei 14.20, când „s-au ridicat douăsprezece coşuri …de firimituri“, după ce au fost hrăniţi cei cinci mii, sau când Ioan Botezătorul L-a numit pe Domnul Isus „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii“ (Ioan 1.29).

A doua parte a răspunsului am primit-o cu câţiva ani în urmă la conferinţa unui pastor, pe Coasta de Vest. Un om bronzat a venit la mine şi m-a întrebat: „Înţelegeţi Ioan 15?“ „Nu în totul“, i-am răspuns. „Dar de ce?“ „Am o vie mare în nordul Californiei“, mi-a spus, „şi cred că am înţeles“. Atunci m-am hotărât imediat să-i ofer o cafea.

Ridicarea El a început să-mi vorbească: „Mlădiţele noi au o tendinţă naturală să se lase în jos şi să

crească pe pământ“, mi-a explicat el, „dar, pe pământ, ele nu aduc rod. Când mlădiţele cresc pe pământ, frunzele sunt acoperite de praf, iar când plouă, ajung pline de noroi şi de mană. Atunci mlădiţa ajunge bolnavă şi nefolositoare“. „Şi ce faci?“ l-am întrebat eu. „O tai şi o arunci?“ „O, nu!“ a exclamat el. „Mlădiţa este mult prea preţioasă ca să fac aceasta. Trec prin vie având o găleată cu apă şi caut asemenea mlădiţe şi le ridic şi le spăl“. Şi mi-a arătat mâinile lui negre şi bătătorite. „Apoi le înfăşor pe sârmă sau le leg şi, nu peste mult timp, aduc rod“. Tatăl Se îngrijeşte ca recolta Lui să fie îmbelşugată şi dulce. Când mlădiţele cad în noroi, Dumnezeu nu le aruncă, nici nu le abandonează, ci le ridică, le curăţă şi le ajută să înflorească din nou.

Pentru creştin, păcatul este ca praful şi noroiul care acoperă frunza viţei şi o împiedică să aibă aer şi lumină. Atunci mlădiţa zace şi nu rodeşte. Cum ne ridică Viticultorul nostru din noroi şi din mizerie? Cum ne face din neroditori să devenim frumoşi şi să ajungem să umplem coşul?

Răspunsul este în primul secret al viţei.

PRIMUL SECRET AL VIŢEI:

13

Dacă viaţa dumneavoastră tot nu aduce rod, Dumnezeu va interveni cu disciplină. Dacă este nevoie, Dumnezeu recurge la măsuri dureroase pentru a ne aduce la pocăinţă.

Scopul Lui este să ne elibereze şi să ne cureţe de păcat pentru ca să putem trăi o viaţă mai roditoare, spre gloria Lui.

Biblia numeşte acest proces „disciplină“ sau „pedeapsă“, iar eu îl numesc „cea mai bună veste pe care n-aţi dorit s-o auziţi“.

Durerea cea bună Disciplina este atunci când Tatăl nostru iubitor intervine pentru a ne ridica din umblarea

noastră neroditoare şi care ne distruge. „Domnul Dumnezeul tău te mustră cum mustră un om pe copilul lui“ (Deuteronom 8.5).

Sigur că toţi suntem făpturi căzute şi păcătuim din când în când, dar, în mod normal, disciplina lui Dumnezeu intervine atunci când este un păcat care constituie o problemă majoră, un comportament sau o atitudine care se manifestă constant în viaţă. Şi disciplina se încheie când a ajuns să fie rezolvată acea problemă.

Consideră copilul că disciplina este bună? Nu! Şi poate de aceea încercăm atât de mult timp să o evităm sau ne străduim să credem că nu este vorba de disciplină. Consideră tatăl că disciplina este bună? Nu! Cine este părinte ştie cât îi este de greu să-i provoace suferinţă propriului copil. Şi aşa simte şi Dumnezeu.

Un text cheie pentru ca să înţelegem cum caută Dumnezeu să ne cureţe este în Evrei: „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului, şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El. Căci

Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte“ (Ev. 12.5-6).

Din aceste versete învăţăm principii importante: • Dumnezeu este Cel care disciplinează; • El îi disciplinează pe toţi credincioşii; • El întotdeauna lucrează cu dragoste.

Modul în care intervine viticultorul în Ioan 15 este legat de cuvântul „disciplină“, aşa cum

este folosit în Evrei şi în alte locuri. Pentru a realiza legătura pun o întrebare mai cuprinzătoare: Ce face Dumnezeu cu credincioşii abătuţi de la cale? Răspunsul este: El ia măsurile necesare pentru a-i corecta, întocmai cum viticultorul ia măsuri pentru a îndrepta o mlădiţă care a pornit într-o direcţie nepotrivită.

De ce ar dori un Dumnezeu plin de iubire să ne facă să suferim cât de puţin? Pentru a ne capta atenţia şi a obţine rezultate mai bune în viaţa noastră. Aşa cum ne explică Evrei 12.11: „Orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor care au trecut prin şcoala ei, rodul dătător de pace al neprihănirii“.

Un părinte ştie cum este aceasta. I-aţi spus în mod repetat fiului dumneavoastră de cinci ani că nu are voie să traverseze strada şi aţi făcut aceasta cu grijă şi din dragoste. Dar, atunci când mingea lui sare pe stradă, el uită regula. Atunci interveniţi şi, probabil, îl puneţi să stea în colţ şi să repete de cincizeci de ori „Nu am voie să traversez strada“. Sau poate îl închideţi în cameră, sau îi luaţi mingea. Atunci el se opune şi ţipă, dar nu se poate să nu interveniţi. Chiar dacă nu

14

poate realiza pericolul pe care-l prezintă maşinile în mişcare, el va învăţa că greşeala lui are consecinţe negative.

Mulţi înţeleg greşit disciplina lui Dumnezeu, poate din cauza experienţelor personale negative din copilărie. Şi s-ar putea ca şi dumneavoastră să fiţi unul dintre aceştia. Vă încurajez să vă lăsaţi schimbat în modul de a gândi prin însuşirea adevărului despre Tatăl ceresc. Acest Tată niciodată nu disciplinează din mânie sau din dorinţă egoistă şi niciodată nu-Şi pierde stăpânirea de Sine. „Părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit … pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui“ (Evrei 12.9-10).

Dumnezeu acţionează pentru a ne avertiza din dragoste, cu înţelepciune şi în mod insistent, pentru a ne modela viaţa şi caracterul, dar este necesar să recurgă la anumite mijloace.

Totul depinde de dumneavoastră Odată ce credinciosul a înţeles motivele pentru care Dumnezeu intervine cu disciplinarea, el

are o revelaţie uimitoare: Nu este nevoie ca disciplinarea să continue! Totul depinde de mine. Voi avea aceste suferinţe numai atât timp cât persist în păcat.

În fond, viticultorul intenţionează să aducă numai bucurie din belşug, nicidecum suferinţă, atunci când curăţă o mlădiţă murdară. Şi, imediat ce o mlădiţă este curăţită şi este gata să rodească, el nu mai este nevoit să intervină. De aceea, evitaţi perioadele îndelungi de disciplinare! Dumnezeu nu Se aşteaptă să căutaţi corecţiile Lui, nici să vă bucuraţi de ele, ci, dacă vă disciplinează, El doreşte chiar mai mult decât doriţi dumneavoastră să încheiaţi repede perioada de disciplinare.

Şi trebuie să vă amintiţi că disciplina este numai unul dintre aspectele relaţiei Lui cu dumneavoastră. Satan ar dori să vă convingă că, dacă Tatăl este ferm cu dumneavoastră, este pentru că sunteţi un ratat, dar realitatea este tocmai opusul: numai dacă niciodată nu aţi fost disciplinat trebuie să vă îndoiţi de favoarea lui Dumnezeu, pentru că Biblia spune: „Dar dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii“ (Evrei 12.8).

Realităţi dure Sunteţi o mlădiţă bolnavă? Cei mai mulţi creştini, când se recunosc pe ei înşişi în învăţătura

Domnului Isus despre disciplină, sunt speriaţi şi întristaţi. Speriaţi pentru că atât de mult timp nu au putut vedea legătura dintre necazurile prin care treceau şi intervenţia lui Dumnezeu faţă de păcatul în care erau; şi întristaţi, pentru că au suferit şi s-au chinuit fără rost uneori timp de mulţi ani.

Catherine, femeia inteligentă despre care v-am vorbit, era prinsă într-o lume cenuşie, plină de dezamăgiri şi de durere, dar ea nu înţelegea că acestea erau simptomele pentru problema ei de fond, care era că nu ierta şi era plină de amărăciune, de ură şi de dorinţă de răzbunare. Dumnezeu o disciplina din cauza păcatului ei. El dorea ca inima şi sufletul ei să fie sănătoase şi roditoare, iar, pe de altă parte, El ştia că şi coşul ei gol o făcea să se simtă şi mai nenorocită.

Creştinii pot să sufere de oboseală, de boală sau chiar să ajungă la moarte din cauză că nu au luat aminte la disciplină.

A ajuns disciplina lui Dumnezeu în cazul dumneavoastră să fie atât de aspră? Răspunsul s-ar putea să vă surprindă şi vă va motiva să nu mai staţi nici un minut în plus în noroi.

15

V-am prezentat o parte din primul secret: Dumnezeu îi disciplinează întotdeauna pe cei care nu aduc rod. Dar, pentru a înţelege cum face El aceasta şi cum trebuie să răspundeţi pentru ca El să pună capăt măsurilor corective, este parte din secretul care vă poate aduce la nivelul următor de rodire şi veţi ajunge să vă umpleţi coşul gol cu struguri plăcuţi.

16

4

FAZELE IUBIRII

ândiţi-vă la puterea sprâncenelor unei mame. Când eram copil, mama mea mă putea face să fiu atent, să-mi retrag mâna încă goală din borcanul cu prăjituri şi să-mi închid deodată gura, totul cu o simplă încruntare. G

Am crescut într-o familie cu şase copii. Dacă unul dintre noi nu se purta cuviincios la cină, încruntarea sprâncenelor mamei era primul semn că erau probleme. Acel gest însemna: Bruce, ce crezi tu despre ceea ce faci?

Câtă putere avea acel mic avertisment pentru a pune capăt la tot felul de nebunii! Adevărul este că sprâncenele mamei mele aveau mare influenţă, pentru că ştiam din experienţă ce urma dacă nu eram atent la acel semn.

Şi doresc să vă arăt că şi Viticultorul nostru Îşi îndrumă şi Îşi corectează copiii într-un mod asemănător. Când păcatul ne împiedică să fim roditori, atunci intervine Dumnezeu: la început cu un gest blând. Dar ce se întâmplă dacă îl ignorăm? Plin de iubire, El pedepseşte mai tare.

Disciplina este răspunsul activ al lui Dumnezeu pentru a ne scoate din starea de neroditori şi a ne face să aducem roade. Păcatul este cauza pentru care avem în viaţă foarte puţin sau nu avem nimic cu valoare pentru eternitate. Disciplina este mijlocul la care recurge Viticultorul ca să ne facă să producem roade cu care să umplem coşul.

Dacă tot vă mai întrebaţi dacă sunteţi sub disciplină, atunci puneţi-vă următoarea întrebare: Pot oare privi în urmă la umblarea mea cu Dumnezeu şi să văd foarte clar că un comportament păcătos pe care-l aveam a încetat? Există oare gânduri, obiceiuri sau atitudini care-mi dominau viaţa, dar acum nu mai sunt în viaţa mea?

Dacă răspunsul este da, atunci mergeţi înainte împreună cu Dumnezeu. Dacă nu puteţi răspunde afirmativ, atunci probabil că şi sunteţi sub disciplină. Acum vă recomand să încercaţi să înţelegeţi ce grad de disciplină va folosi Dumnezeu pentru a vă capta atenţia.

Trei faze ale intervenţiei În Evrei 12 vedem trei faze ale intervenţiei lui Dumnezeu în viaţa noastră pentru a ne readuce

în starea de roditori.

17

Prima fază a disciplinării poate fi numai un gând care acuză, care ne atrage atenţia, ca şi cum ne-ar striga cineva pe nume.

Este vorba de mustrare: „Fiule ... nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El“ (Evrei 12.5). O mustrare este o atenţionare verbală. Dacă sunt destul de inteligent ca să răspund în mod

potrivit la încruntarea sprâncenelor mamei la cină, atunci voi avea pace, iar masa familiei va fi plăcută pentru toţi. Dacă însă persist în comportamentul meu nepotrivit, atunci părinţii vor lua măsuri mai severe. Tatăl va tuşi, ca pentru a spune: Bruce, chiar nu ai băgat de seamă sprâncenele mamei? Şi, dacă tot nu încetez, tata mă va atenţiona calm şi tăios: „Bruce!“

El nu se lua de mine pe nedrept. Ca primă fază a disciplinării, aceste mustrări au fost atrase de comportarea mea nechibzuită şi au venit pentru a mă cruţa de suferinţe mai mari.

Auzim mustrarea lui Dumnezeu chiar dacă nu întotdeauna răspundem. Simţim uneori cum ne mustră conştiinţa, auzim câte un cuvânt de la cineva la un moment potrivit, un pasaj din Scriptură, o predică din Cuvântul lui Dumnezeu sau o convingere prin Duhul Sfânt. Nu vedeţi cât de bun este Dumnezeu când foloseşte atâtea mijloace pentru a ne avertiza şi a ne face să ne depărtăm de pericol?

Atenţionările verbale, de felul celor pe care le foloseşte o mamă faţă de copiii ei, sunt, de departe, cea mai blândă formă de disciplină pe care o primim în familia lui Dumnezeu şi se cuvine ca întotdeauna să fim dispuşi să le primim. Dacă totuşi ne împietrim inimile şi facem urechea surdă, Îl obligăm pe Tatăl nostru să recurgă la măsuri mai severe de corectare.

Faza a doua: pedeapsa – „Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte“ (Evrei 12.6). În unele locuri din Biblie cuvântul disciplinare este folosit şi pentru pedepsire, dar în textul

nostru avem un sens mai deosebit, care indică un grad mai sever de disciplinare. Pedeapsa este ceva resimţit ca nelinişte, frustrare şi necaz. Ceea ce ne aducea bucurie acum

nu ne mai bucură. Este o presiune din ce în ce mai mare la lucru, acasă, în problemele de sănătate şi în chestiuni financiare.

Mulţi creştini întâlnesc deseori asemenea semne de disciplinare, dar nu le înţeleg sensul. Ei se simt neîmpliniţi la biserică şi îi critică pe prietenii lor creştini. Atunci când iau Biblia, ei o simt ca pe o greutate de plumb, nu ca pe o uşurare binevenită. Relaţia lor cu Domnul pare să fie marcată de tristeţe sau de o letargie pentru care nu pot găsi cauza.

Dacă asemenea simptome vă sunt familiare, problema nu este că trebuie să vă străduiţi să mergeţi mai des la biserică sau să citiţi Biblia cu o altă atitudine, ci trebuie să vă cercetaţi viaţa pentru a găsi păcatul, acea murdărie care vă acoperă frunzele şi vă împiedică să primiţi ceea ce are Dumnezeu mai bun. Dacă nu răspundeţi, atunci Tatăl, din iubire, va fi nevoit să recurgă la măsuri şi mai drastice.

Faza a treia: biciuirea. „şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte“ (Evrei 12.6). Biciuirea este o formă de pedeapsă. Şi aici este folosit acelaşi cuvânt cu cel prin care este descrisă biciuirea Domnului Isus de către romani înainte de a-L crucifica. Nu este deloc plăcută imaginea! De fapt expresia bate cu nuiaua poate fi înlocuită cu expresia chinuieşte rău.

Ce procentaj dintre creştini credeţi că a trecut prin biciuire? Poate că sunteţi şocat să citiţi „orice fiu“: aceasta înseamnă că, foarte probabil, aţi fost deja biciuit până acum şi dumneavoastră.

Disciplina ajunge la un asemenea nivel atunci când trăiţi în păcat în mod clar, nesocotind în mod flagrant ceea ce ştiţi că este drept. Nu aţi luat aminte la încercările lui Dumnezeu de a vă întoarce de la răzvrătire şi de a vă face să fiţi roditor. De aceea El trebuie să vă provoace mari dureri pentru a vă face să vă reveniţi.

18

Gândiţi-vă la tânărul Bruce. Dacă nimic nu reuşea să mă facă să mă port aşa cum trebuie, tatăl meu mă pedepsea trimiţându-mă în cameră să-l aştept să vină să-mi dea o bătaie. Atunci îmi tremurau genunchii şi faţa îmi era albă ca varul: ştiam că urma o bătaie pe care n-aveam s-o uit niciodată.

Evident că nimănui nu-i place durerea, dar durerea ne face să fim atenţi. Uneori Tatăl nostru trebuie să strige. „Dumnezeu are plăcere să vorbească în şoaptă, iar când strigă, provoacă durere“ (C.S. Lewis).

El tratează foarte serios păcatul care persistă şi nu-l poate trece cu vederea. Consecinţele sunt mai drastice decât şi-ar închipui mulţi creştini. Pavel a spus că păcatul nemărturisit şi de care nu s-au pocăit cei din biserica din Corint a adus biserica într-o stare tristă. Membrii bisericii trăiau pe faţă în păcat şi totuşi participau la Masa Domnului ca şi când nu ar fi fost nimic în neregulă. Pavel le-a spus că faptele lor atrăseseră judecata asupra lor şi a altora. „De pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm“ (1 Corinteni 11.30).

Din cauza păcatului prezent continuu între cei credincioşi, mulţi erau slabi, şi mai mulţi erau bolnavi, iar unii chiar muriseră. Aceasta nu este ceva din Vechiul Testament, ci se întâmpla în perioada Noului Testament, într-o biserică poate asemănătoare cu cea pe care o frecventăm.

Din vreme ce atât de mulţi creştini recunosc faptul că nu aduc nici un rod pentru Dumnezeu, lucru care este rezultatul persistenţei în păcat, oare nu mulţi dintre noi suferă consecinţele păcatului?

Ce aţi spune de câteva dovezi în acest sens? Sunt foarte conştient că acesta este un teren foarte dificil, pe care trebuie să intrăm cu multă

precauţie: • Dumnezeu nu ar răni niciodată pe cineva nevinovat, pentru a disciplina în mod indirect pe

cineva care este vinovat. Cu alte cuvinte, mama dumneavoastră nu va face un cancer pentru că dumneavoastră aveţi o legătură extraconjugală. L-aţi închide în cameră pe fiul dumneavoastră, pentru că fiica dumneavoastră nu v-a ascultat?

• Când Dumnezeu ne disciplinează, în nici un caz nu o face din mânie, nici din nerăbdare, nici cu răutate.

• Dumnezeu acordă fiecăruia dintre noi o şansă de a-I răspunde, chiar până în clipa când părăsim pământul.

Având în vedere aceste lucruri, trebuie să luăm foarte în serios avertismentele divine. „Începutul înţelepciunii este frica de Domnul“ (Proverbe 9.10). Dacă urmările persistenţei în păcat sunt atât de grave, atunci poate că vă întrebaţi: Ce-i împiedică pe atâţia creştini să rezolve problema păcatului lor şi să ajungă roditori?

Cred că motivul principal este că ei au ajuns să fie prizonieri ai unor concepţii greşite, extrem de dăunătoare.

Ce-i împiedică pe oamenii buni să-şi rezolve problema umblării lor? Credinţele sunt dificil de depistat. Aceasta deoarece, pentru a hotărî ce credem, suntem

înclinaţi să ascultăm ceea ce spunem, nu să privim la ceea ce facem. Apoi, credinţele noastre greşite ne permit atât de multe, încât suntem convinşi că avem dreptate. Mii de creştini sunt prizonieri ai unor convingeri dăunătoare timp de mulţi ani.

Vă puteţi oare recunoaşte în vreuna dintre aceste persoane rătăcite care spun: • „Suferinţele şi împrejurările rele din viaţa mea sunt consecinţele naturale ale destinului.

Acestea nu au nimic a face cu deciziile mele“.

19

• „Dacă Dumnezeu mă disciplinează totuşi cumva, aceasta trebuie să fie o singură dată. El este mult prea iertător pentru a impune pedepse din ce în ce mai grele sau pentru a mă face să sufăr în mod voit numai pentru ca să mă oprească de la păcat“.

• „Ei, hai să fim cinstiţi, plăcerea pe care o capăt din acest aşa-numit păcat al meu este mai mare decât orice folos spiritual aş avea încetând. Şi, oricum, păcatul meu nu-i face rău nimănui“.

• „Pur şi simplu nu mă pot opri. Această chestiune a început din copilărie. Deci, de ce nu arată Dumnezeu har, în loc să impună disciplina?“

• „Numai faptul că păcătuiesc nu înseamnă că nu pot face ceva pentru Dumnezeu. Dumnezeu foloseşte măsuri ciudate. Doar nu o să fim toţi ca Billy Graham!“

• „Nu este un păcat, ci numai o slăbiciune, ceva ce ţine de personalitatea mea, ceva cu care mă lupt“.

Vă puteţi recunoaşte având vreuna dintre aceste concepţii greşite? Înţelegeţi voi de fapt care

este sensul a ceea ce spuneţi? Păcatul meu nu are consecinţe. Dumnezeu nu va urmări aşa ceva. Îmi place prea mult acest păcat ca să renunţ la el. M-am convins că nu pot renunţa. Păcatul meu nu mă va face ineficient. Problema mea nu este de fapt un păcat.

Dacă vă vedeţi având asemenea gânduri, atunci vă îndemn să primiţi adevărul şi să lăsaţi minciunile care nu au făcut altceva decât să vă prelungească suferinţa. Cu cât căutaţi mai mult să vă împotriviţi disciplinei, cu atât cereţi ca Dumnezeu să recurgă la mijloace corective mai severe. Întoarceţi-vă din toată inima de la păcatul care v-a împiedicat să rodiţi şi v-a făcut să aveţi coşul gol.

Întoarcerea cu bucurie Termenul din Biblie pentru această schimbare de direcţie este pocăinţa. Pocăinţă înseamnă

să te întorci de la răul care te împiedică să te bucuri de promisiunile bogate ale lui Dumnezeu. Într-o zi veţi privi în urmă la hotărârea pe care aţi luat-o odată de a rămâne în mocirlă şi vă veţi întreba cum de v-aţi împotrivit bunătăţii Tatălui atât de mult timp şi cu un aşa de mare preţ.

Răspunsul pozitiv la disciplina lui Dumnezeu dă imediat rezultate. Când ne lăsăm formaţi în urma disciplinei, nu numai că scăpăm de păcat, ci ne şi maturizăm. Epistola către Evrei spune că „orice pedeapsă ... aduce celor care au trecut prin şcoala ei, rodul dătător de pace al neprihănirii“ (Evrei 12.11). Pocăinţa nu este un act prin care suntem aduşi la zero, ci Dumnezeu ne aduce de la minus la plus.

Pocăinţa nu este un act care să fie o singură dată, ci este un stil de viaţă, un angajament continuu de a renunţa la orice răzvrătire şi de a primi iertarea lui Dumnezeu. Unele păcate ne aduc într-o asemenea robie, încât avem nevoie continuu de ajutor. Nimeni nu cunoaşte mai bine acest adevăr decât aceia care au învins vicii grave.

Fiecare dintre noi este invitat să-I permită lui Dumnezeu în fiecare zi să-i modeleze şi să-i direcţioneze viaţa. Cu fiecare schimbare pe care o aduce El ajungem să experimentăm mai mult ce înseamnă a-I fi plăcut lui Dumnezeu.

În capitolul următor veţi descoperi secretul prin care de la „rod“ se ajunge la „mai mult rod“. Orice viticultor ştie că, odată ce o mlădiţă care fusese neroditoare începe să rodească, ea este o mare promisiune pentru un cules bogat.

20

5

O TREZIRE LA ŢARĂ

ntr-o primăvară, eu şi Darlene ne-am mutat la ţară cu familia. Mergeam şi ne gândeam cât de mult ne vom bucura de frumuseţea noului loc.

La câteva zile după ce am despachetat, l-am văzut pe vecinul meu tăind un rând de viţă de vie care era agăţată pe gardul ce delimita proprietăţile noastre. Presupuneam că noi împărţeam proprietatea asupra acelei viţe. Deja ne închipuiam că, la toamnă, ne vom ospăta din coşuri pline cu struguri.

ÎM-am îndreptat spre el pentru a-l saluta. Vecinul meu, un om solid, cu părul alb, îmbrăcat în salopetă, mânuia cea mai mare foarfecă

pe care o văzusem până atunci, şi peste tot în jurul lui erau grămezi de ramuri de viţă. „Nu cumva nu vă plac strugurii?“ i-am spus, încercând totuşi să-mi ascund supărarea. „Ba îmi plac foarte mult“, mi-a spus el. „Bine, atunci sper că vom putea împărţi culesul viei şi ... “, am ezitat. Poate că era prea târziu

pentru a face ceva bun. Mi-a privit pantofii lustruiţi şi a spus: „Eşti băiat de la oraş, nu-i aşa?“ „Nu chiar, dar ...“ „Nu ştii cum este cu strugurii, nu-i aşa?“ a spus el şi a continuat cu tăiatul ramurilor. I-am spus că îmi plăcea gustul strugurilor şi că în mod deosebit mi-a plăcut cum arăta acel

rând de viţă când am cumpărat locul. „Deci, îţi plac strugurii mari şi zemoşi?“ a întrebat el peste umăr. „Sigur că da! Şi familiei mele îi plac“, am spus eu. „Ei bine, fiule“, a spus el, „putem să facem multe frunze cu care să umplem gardul sau putem

să avem cei mai mari şi mai zemoşi struguri pe care i-ai văzut vreodată, dar pur şi simplu nu le putem avea pe amândouă în acelaşi timp“, mi-a spus privindu-mă.

Este aceasta iubire sau curată nebunie? Am văzut cum intervine Dumnezeu în viaţa noastră atunci când mlădiţa este neroditoare din

cauza păcatului. Dar ce face El atunci când mlădiţa vieţii noastre arată bine, cum arăta acea viţă frumoasă de-a lungul gardului meu, dar coşul nostru mai are mult loc gol în el?

În acest capitol şi în următorul vă voi ajuta să înţelegeţi cel de-al doilea secret al viţei. După ce Domnul Isus le-a spus ucenicilor cum se îngrijeşte viticultorul de o mlădiţă care nu aduce rod, El a luat poate o mlădiţă care crescuse mult, dar care produsese numai câţiva struguri. Şi ascultaţi ce a spus El:

„Pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţeşte, ca să aducă şi mai mult rod“ (Ioan 15.2).

21

Strategia lui Dumnezeu pentru a avea rod bogat de la mlădiţele Lui nu este cea pe care am prefera-o noi, ci El curăţă, adică reduce, taie.

Oricât ar părea de nepotrivit, secretul viticultorului pentru a obţine mai mult este să crească mai puţin.

Sunteţi gata să acceptaţi acest adevăr tulburător care vă va face să vedeţi într-o nouă lumină încercările prin care treceţi? Sunteţi gata să vă schimbaţi modul de a gândi despre încercări şi să aduceţi mai mult rod pentru Dumnezeu? Atunci sunteţi pregătit pentru cel de-al doilea secret al viţei.

AL DOILEA SECRET AL VIŢEI Dacă viaţa dumneavoastră aduce rod, Dumnezeu va interveni ca să vă cureţe. Dacă este nevoie, El va risca să nu-I fie înţelese metodele şi motivele, dar scopul Lui este să

reteze angajamentele imature şi lucrurile de mică importanţă, pentru a face loc unui belşug spre gloria Lui.

Imagini de belşug Ucenicii ştiau exact ce înseamnă „o curăţeşte“, din vreme ce viile fuseseră un simbol al

generozităţii lui Dumnezeu faţă de Israel de aproape două mii de ani. Pe atunci ucenicii cunoşteau bine despre struguri aşa cum cunoaşte azi un englez despre ceai. Ei înţelegeau că, pentru a obţine mai mult rod de la o viţă de vie, trebuie să acţionezi împotriva tendinţei naturale a plantei. Şi, nu de mult, într-o revistă pentru grădinari, am citit de ce: din cauza tendinţei viţei de a creşte atât de mult, în fiecare an trebuie tăiat mult lemn, pentru că viţa tinde să se îndesească într-atât încât soarele nu mai poate ajunge până la strugurii care se formează. Lăsată în voia ei, planta preferă să crească, în loc să facă struguri.

Rezultatul? De departe se vede o creştere impresionantă şi pare o mare realizare, dar de aproape se vede o recoltă foarte săracă.

De aceea viticultorul înlătură lăstarii care nu sunt necesari, oricât ar fi ei de viguroşi, pentru că singurul scop pentru cultivarea viţei este de a avea struguri. De fapt, această curăţare este cea mai importantă tehnică pe care o foloseşte viticultorul pentru a avea un cules bogat.

Pentru creştin, această creştere deosebită reprezintă toate acele preocupări şi priorităţi din viaţa noastră care, fără a fi rele, ne împiedică să-I slujim mai mult lui Dumnezeu. Fără curăţare, creştinii care cresc nu vor putea oferi decât o mică parte din adevăratul lor potenţial.

Principiul curăţării face să apară o întrebare legată de viaţa spirituală: vă rugaţi pentru viaţa din belşug de la Dumnezeu şi ca să vă facă să vă asemănaţi mai mult cu Fiul Său? Dacă răspunsul este afirmativ, atunci înseamnă că cereţi intervenţia foarfecelor, pentru că această „curăţare“ este răspunsul pe care-l dă Dumnezeu la rugăciunile prin care cereţi să-I fiţi mai plăcuţi şi să faceţi mai mult rod care să aibă valoare pentru eternitate.

Tipuri de curăţare Într-o vie, un viticultor expert îşi aplică tehnica în patru feluri deosebite: 1) pentru a

îndepărta ceea ce este mort sau pe moarte; 2) pentru a face ca lumina soarelui să ajungă la toate

22

ramurile care au struguri; 3) pentru a face să aibă struguri mai mari şi cât mai mulţi; şi 4) pentru a încuraja apariţia de noi roade.

Şi Tatăl nostru, ca viticultor, aplică aceleaşi principii. Pentru a face loc belşugului pentru care ne-a creat, El trebuie să înlăture anumite aspecte din viaţa noastră care ne iau mult timp şi multă energie, necesare pentru ceea ce este cu adevărat important. Planul Lui de curăţare nu este nicidecum ceva la întâmplare, ci, în fiecare viaţă, El lucrează într-un mod unic, iar ceea ce consideră risipă inutilă la unul poate fi necesar la altul.

De-a lungul anilor, când am prezentat acest pasaj, am întrebat multe mlădiţe cum a decurs curăţarea în viaţa lor. Şi iată câteva răspunsuri pe care le-am auzit:

a) Kyle, un lucrător la o companie aeriană: „După ce am devenit creştin, am observat că petrecerea mea lunară cu vechea gaşcă din liceu a ajuns să mă facă să mă simt gol şi fără rost. Aşa că am renunţat la acel obicei. Şi interesant este că, după câteva luni, am adus la Domnul pe cineva din acel grup“.

Prin insatisfacţia pe care o resimţea Kyle, Dumnezeu îi arăta că ceva era mort sau pe moarte, că acel ceva îi consuma timpul şi energia, dar nu-i aducea mai nimic în schimb. Când Kyle a renunţat la acel obicei, imediat au apărut rezultatele.

b) LaShauna, o mamă a patru copii: „Dumnezeu m-a tot îndemnat să renunţ la anumite obiceiuri egoiste care îmi creau probleme în familie de mult timp. Acceptarea schimbării a fost ca o curăţare pentru mine, dar, de când mă întâlnesc săptămânal cu o femeie mai în vârstă din biserică, mă simt mai liberă şi sunt mulţumită; şi soţul meu de asemenea este mulţumit“.

Atitudinea ei egoistă o împiedica să aducă rod în căsătoria ei. Dumnezeu dorea ca relaţia ei mai importantă să primească mai multă lumină de la soare.

c) Jared, un student în ultimul an: „A trebuit să hotărăsc ce era mai important – să fac exerciţii fizice timp de două ore sau să mă ocup de vestirea Cuvântului în universitate“.

Dumnezeu l-a invitat să pună deoparte mai mult timp pentru creşterea dimensiunii şi calităţii rodului în viaţa lui spirituală.

d) Howard, un programator pensionat: „Gândeam că după pensionare voi juca golf şi voi călători, dar Dumnezeu mi-a arătat nişte posibilităţi deosebite într-o lucrare misionară pe termen scurt. Cred că este timpul să fac ceva nou pentru Dumnezeu, ceva care nu este spre confortul meu personal“.

Dumnezeu dorea roade noi de la Howard. Dacă disciplinarea tratează problema păcatului, curăţarea tratează eul. Prin curăţare,

Dumnezeu vă cere să lăsaţi lucrurile care vă împiedică să slujiţi Împărăţiei Sale şi care vă opresc de la ceea ce este cel mai bun. Prin curăţare, Dumnezeu vă schimbă imaginea de la un coş aproape gol la un coş care începe să fie plin.

Neînţelegerea metodelor lui Dumnezeu Să fim sinceri, a curăţa înseamnă a tăia şi aceasta doare. Şi aceasta seamănă destul de mult cu

disciplina, nu-i aşa? De aceea nu este de mirare că mulţi creştini nu pot face deosebirea între disciplinare şi curăţare în ceea ce se întâmplă în viaţa lor. Pare a fi la fel, dar nu este.

Şi Domnul Isus a dorit ca ucenicii Săi să înţeleagă bine diferenţa. De ce? Pentru că scopul disciplinării este cu totul altul decât cel al curăţării şi pentru că o confuzie între acestea poate fi dezastruoasă. Domnul Isus ştia că cei care-L urmau puteau trage concluzii greşite despre scopul şi planul viticultorului.

Şi eu ştiu, pentru că timp de mulţi ani am fost în luptă, încurcat şi supărat, pentru că gândeam că procesul de curăţare este disciplinare. Când veneau perioade de mare necaz în slujba mea sau

23

în familia mea, întorceam lucrurile pe toate părţile pentru a găsi păcatul serios care justifica dificultăţile prin care treceam. Am cerut ajutor soţiei şi m-am rugat: „Ce altceva doreşti de la mine, Doamne?“ Am mărturisit orice păcat de care aveam cunoştinţă şi am aşteptat eliberarea. Şi, când vedeam că nu se schimba nimic, ajungeam la supărare pe Dumnezeu, la amărăciune şi la neîncredere în El. Rezultatul era o întrerupere a relaţiei mele cu El.

Şi iată o ironie: cu timpul, acele reacţii nepotrivite la curăţare au ajuns să mă aducă sub disciplinare.

Ce cerc vicios! Acum realizez că dacă nu aş fi înţeles în cele din urmă care este diferenţa, aş fi putut fi contra lui Dumnezeu tot restul vieţii mele. Mulţi creştini cu care am vorbit aveau aceeaşi problemă. De fapt, cred că înţelegerea greşită a motivelor şi acţiunilor lui Dumnezeu când procedează la curăţare este unul dintre principalele motive pentru care creştinii maturi ajung sub disciplină.

Nu cumva acest scenariu descrie viaţa dumneavoastră? Nu este o explicaţie pentru anumite probleme spirituale din trecutul dumneavoastră? Din fericire, secretele viţei de vie vă pot ajuta să încheiaţi aceste probleme în mod potrivit şi definitiv. Nu veţi mai fi în situaţia de a vă mai lupta împotriva lui Dumnezeu şi a pierde, când puteţi lucra împreună cu El şi câştiga.

Curăţare sau disciplină? Dumnezeu doreşte să puteţi deosebi curăţarea de disciplinare pentru ca timpul de necaz să nu

fie degeaba. Cercetaţi cu atenţie lista care urmează. 1) Recunoaşteţi că Dumnezeu doreşte să vă capteze atenţia. 2) Aveţi încredere că, dacă un părinte iubitor îi spune copilului de ce îl pedepseşte, Tatăl

ceresc nu va face altfel. Aveţi încredere că El doreşte să cunoaşteţi dacă este disciplină sau curăţare.

3) Cereţi-I Domnului să vă ajute să răspundeţi la următoarea întrebare: Trăiesc eu în vreun păcat care să Te facă să mă disciplinezi?

4) Rugaţi-vă: Doamne, vreau să ştiu. Dacă nu-mi arăţi până într-o săptămână că este disciplină, atunci, prin credinţă, voi primi aceasta ca fiind curăţare. Din propria mea experienţă vă asigur că Dumnezeu are multe mijloace pentru a vă arăta dacă problema o constituie un păcat: veţi descoperi adevărul printr-un text din Scriptură, printr-o conversaţie, printr-o învăţătură sau chiar printr-un telefon de la un prieten.

5) Dacă ajungeţi la concluzia că sunteţi sub disciplină, pocăiţi-vă şi întoarceţi-vă şi nu veţi regreta.

6) Dacă ajungeţi la concluzia că este curăţare, răspunsul dumneavoastră este la fel de important şi răsplata va fi chiar mai mare. Cereţi-I lui Dumnezeu să vă arate la ce doreşte El să renunţaţi şi încredeţi-vă în El şi încredinţaţi-I Lui problema în întregime.

24

Aspectul problemei

Disciplină Curăţare

Cum cunoaşteţi că se întâmplă ceva?

Durere Durere

De ce se întâmplă aşa?

Faceţi ceva greşit

Faceţi ceea ce este bine

Cât de roditor sunteţi?

Neroditor (primul coş)

Rod (al doilea coş)

Care este dorinţa viticultorului?

Rod (al doilea coş)

Mai mult rod (al treilea coş)

Ce trebuie să se încheie?

Păcatul Eul

Cum ar trebui să vă simţiţi?

Vinovat, trist Uşurat, încrezător

Care este răspun-sul potrivit?

Pocăinţă (să nu mai păcătuiţi)

Abandon (lăsaţi-L pe Dumnezeu să lucreze)

Când încetează? Când încetaţi cu păcatul

Când Dumnezeu Şi-a încheiat lucrarea

Trebuie să-I spuneţi ceva lui Dumnezeu? Imaginaţi-vă un tânăr de 25 de ani care nu mai vorbise de mult cu tatăl său, venind şi

spunându-i: „Tată, ani de zile nu te-am înţeles. N-am înţeles de ce puneai atâtea restricţii pentru mine când eram în liceu şi era vorba de petreceri, de televizor, de plimbări şi de bani. Şi nu-mi plăcea ce doreai de la mine. Consideram că erai rău şi prost. Şi am spus multe lucruri rele despre tine şi, trebuie să recunosc, te-am urât uneori, dar acum înţeleg că încercai să fii un tată bun. Doreai ceea ce este cel mai bine pentru mine şi niciodată n-ai renunţat şi nu te-ai dat bătut. Am venit să-mi cer scuze pentru ceea ce am gândit şi ceea ce am spus despre tine. Am greşit. Şi acum ştiu că te-am rănit profund şi îmi pare rău“.

Majoritatea credincioşilor au nevoie de o asemenea conversaţie cu Tatăl. Îmi amintesc de acea zi când, în sfârşit, m-am corectat în atitudinea mea faţă de Dumnezeu. Aceasta a fost cu mulţi ani în urmă şi vă pot spune că relaţia mea cu Dumnezeu s-a îmbunătăţit mult după aceea.

Nu este ceva uimitor că Dumnezeu îngăduie să fie rănit de noi? Ştim că aceasta este posibil din Efeseni 4.30: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt“. Este greu de înţeles iubirea tandră a lui Dumnezeu în faţa neînţelegerii noastre şi a faptului că Îl respingem în mod repetat. Totuşi, iubirea Lui rămâne aceeaşi.

Dacă relaţia dumneavoastră cu Tatăl s-a deteriorat, vă încurajez să vă cereţi scuze astăzi pentru atitudinile şi gândurile dumneavoastră. Spuneţi-I exact cum aţi simţit şi de ce, şi cereţi-I iertare.

A-I da lui Dumnezeu permisiunea

25

Eu şi Darlene nu mai locuim în acea casă cu gard de viţă, dar, de atunci, m-am gândit de multe ori la acea trezire de la ţară. Parcă mai văd acel rând de viţă în septembrie, cu mlădiţele pline de struguri negri. Parcă mai văd masa din bucătărie gemând de coşuri şi cutii pline cu struguri şi parcă mai simt gustul dulce şi mirosul gemurilor şi jeleurilor de pe maşina de gătit. Parcă o mai văd pe fiica mea mestecând în oală şi pe fiul meu cu sucul şiroindu-i pe bărbie.

Abundenţa este ceva atât de minunat! Poate priviţi chiar acum la gardul cu viţă al vieţii dumneavoastră şi vedeţi cum sunt tăiate

mlădiţe din ea şi vă simţiţi lovit de împrejurări – poate chiar de Însuşi Dumnezeu – şi poate vă întrebaţi ce va mai face Dumnezeu. Atunci trebuie să vă spun că Tatăl ceresc vă iubeşte atât de mult că nu va înceta să se îngrijească de viaţa dumneavoastră. După cum veţi vedea în capitolul care urmează, acceptarea curăţării nu înseamnă o scădere în viaţă, nici mai puţină bucurie. Cei mai roditori şi cei mai plini de bucurie creştini sunt cei curăţaţi.

26

6

ÎNFLORIND SUB LUCRAREA FOARFECII

tiaţi că viticultorii taie viţa cu atât mai mult cu cât îmbătrâneşte? Un buletin de horticultură pe care l-am citit explică de ce:

l scade. Capacitatea viţei de a creşte este din an în an mai mare; fără o tăiere intensivă,

rodu Crengile mature trebuie tăiate pentru a obţine maximum de rod.

ŞDacă privim la viitor din punctul de vedere al unei plante care se maturizează, vedem că mai

urmează multe tăieri, dar, din punctul de vedere al viticultorului, viitorul va aduce ceva minunat: struguri şi iar struguri şi mai mulţi struguri.

În acest al doilea capitol despre curăţare, vă voi arăta ce face Dumnezeu pentru a vă aduce în situaţia de a avea coşul cel mai plin cu rod. Dacă la început curăţarea se ocupa de activităţile şi priorităţile voastre exterioare, la maturitate, curăţarea se ocupă de valorile şi de identitatea dumneavoastră. Dumnezeu trece la o tăiere mai intensivă, pentru că acum aţi ajuns într-adevăr gata să aduceţi rod.

Ceea ce vă cere Dumnezeu acum poate să vă pară dificil, dar, dacă acceptaţi lucrarea viticultorului, rezultatele vor depăşi cu mult ceea ce aţi sperat.

Mulţi creştini nu ajung niciodată atât de departe. De fapt, dacă nu sunteţi dispus să ajungeţi la nivelul superior de rodire, „şi mai mult rod“, nu este de folos să citiţi acest capitol. Când Domnul Isus le-a spus prietenilor Săi care era preţul pentru cei care aveau să-L urmeze, mulţi L-au părăsit, dar impactul lucrării celor care nu L-au părăsit se simte din plin şi azi în lume. Dacă ştiţi că Dumnezeu are pentru dumneavoastră un plan unic şi important şi îl doriţi din toată inima, acest capitol vă va face să treceţi de următorul prag.

Încercarea credinţei Consider că este util să privim la curăţarea de la maturitate în termenii folosiţi în Biblie:

„încercarea credinţei voastre“. Până să ajungă să scrie epistolele, ucenicii învăţaseră că orice încercare este o ocazie ca ei să se încreadă mai mult în Domnul şi să fie mai eficienţi pentru El. „Încercarea credinţei voastre ... trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic“ (Iacov 1.3-4).

La maturitate, curăţarea se va intensifica pe măsură ce Dumnezeu taie mai adânc în fiinţa dumneavoastră. Dumnezeu nu urmăreşte numai să ia şi să înlăture, ci lucrează cu credincioşie pentru a face loc şi pentru a da putere spre o mai mare productivitate spirituală în viaţa dumneavoastră. Scopul Lui este să vă apropie cât mai mult de imaginea perfectă a Domnului Hristos.

Încercarea credinţei nu are nimic de a face cu starea de om mântuit, mântuirea fiind deja asigurată. Nici nu este o încercare de genul: „De ce nu mă ajută Dumnezeu să-mi găsesc cheile de la maşină?“ Încercările credinţei sunt diferite dificultăţi care vă invită să-I predaţi lui Dumnezeu ceva de mare valoare, chiar atunci când aţi avea tot dreptul la acel ceva. Vă veţi simţi lovit sau

27

deosebit de solicitat de împrejurări, dar nu departe de Dumnezeu; încercat de El, dar nu judecat, nici vinovat. Un psalmist descria experienţa de curăţare şi rezultatul ei deosebit de scump astfel:

„Căci Tu ne-ai încercat, Dumnezeule, ne-ai trecut prin cuptorul cu foc, ca argintul. ...

şi ne-ai dat belşug“ (Psalmul 66.10-12).

O încercare a credinţei nu realizează nimic dacă nu depăşeşte limitele ultimei încercări. De aceea curăţarea durează mai mult şi merge mai departe decât ni s-ar părea nouă potrivit. Şi tot de aceea, dacă daţi înapoi atunci când lucrurile ajung la limita la care v-aţi gândit dumneavoastră, nu veţi creşte, nici nu veţi şti să vă încredeţi cu adevărat în Dumnezeu.

Atunci când credinţa dumneavoastră este la limită, amintiţi-vă de un adevăr important despre curăţare:

Dumnezeu nu recurge la măsuri dureroase, dacă o metodă mai plăcută ar da rezultate la fel de bune.

Curăţarea este unicul mijloc de a răspunde dorinţelor noastre celor mai profunde; este darul tandru al unui Tată atotînţelept şi atotiubitor. „Durerea a fost cea mai legitimă şi mai plină de iubire violenţă care mi-a adus libertatea“ scria Blaise Pascal.

Dar nu orice experienţă dureroasă înseamnă curăţare. Aveţi inima zdrobită pentru că fiul dumneavoastră adolescent încearcă drogurile şi sexul?

Dumnezeu nu a făcut aceste lucruri pentru a vă curăţa. Sau descoperiţi dintr-odată că aveţi diabet sau cancer? Dumnezeu nu-Şi propune să vă chinuie numai pentru a vedea cum veţi reacţiona. Orice încercare a credinţei este o ocazie ca El să vă facă să rodiţi din plin. Dacă-L invitaţi în situaţiile în care sunteţi, El va face ca totul să lucreze spre binele dumneavoastră (Romani 8.28).

Acum curăţarea aduce durere, dar mai târziu vine rodul. În viaţa noastră, ca şi în cazul viţei, este o vreme pentru curăţare, iar cantitatea şi calitatea

recoltei noastre depinde de măsura în care ne supunem acum viticultorului. Chiar dacă durata lucrării de curăţare şi profunzimea ei pot varia, nici o astfel de etapă nu

se prelungeşte la infinit. Va veni o vreme când veţi şti că nu mai sunteţi sub foarfecele lui Dumnezeu, ci oriunde veţi

privi veţi vedea uimitoare dovezi despre transformarea vieţii personale şi extinderea lucrării pentru Dumnezeu.

Să ne gândim la numeroasele încercări suferite de apostolul Pavel, apoi la dimensiunile deosebite ale recoltei sale. Sunt chiar imposibil de măsurat. Mlădiţa lui Pavel mai rodeşte şi astăzi.

Cu aceasta ajungem la o mare întrebare: Dacă doriţi o recoltă supranaturală, cum puteţi şti unde anume intervine Dumnezeu prin curăţare pentru ca să puteţi coopera cu El?

„Spune-mi unde te doare“ Ceea ce a spus Domnul Isus în vie arată că Dumnezeu nu a dorit niciodată să facă din

curăţare ceva misterios sau care să ne încurce. Când eraţi copil şi vă loveaţi, prima întrebare a mamei era: „Unde te doare?“ Atunci când

Dumnezeu face curăţarea, doare într-un anumit loc: acolo unde foarfecele Lui taie ceva. Deci, dacă vă întrebaţi unde intervine lucrarea de curăţare a lui Dumnezeu, puneţi întrebarea: „Unde doare?“ Prin durere, Dumnezeu vă face să luaţi aminte la ceea ce are El de spus. Durerea spune: „Fii atent la aceasta!“

28

În 1 Samuel 25 vedem cum Dumnezeu a folosit durerea pentru a testa viaţa lui David şi a-l pregăti pentru un viitor remarcabil. El fusese uns ca următorul împărat al lui Israel, dar, de ani de zile, Dumnezeu părea să-l fi abandonat. Cel care ucisese uriaşi şi fusese erou naţional era silit să se ascundă în peşteri pentru a scăpa de ura lui Saul, care dorea să-l ucidă. Puteţi citi trăirile lui în Psalmii 54, 57 şi 63.

Într-o zi, în prag de disperare şi aproape să moară de foame, David şi-a instruit oamenii să meargă politicos şi să ceară ceva hrană de la Nabal, proprietarul pământului din vecinătate. Atunci Nabal a strigat: „Cine este David?“ Acea respingere umilitoare lovea în punctul cel mai dureros al lui David: în mândria lui, ca să nu mai vorbim de încrederea lui, de simţul lui de dreptate şi de personalitatea lui. Înfuriat, David şi-a pregătit oamenii să ucidă toată casa lui Nabal. Dar Abigail, soţia lui Nabal, a auzit ce se întâmplase şi a ieşit degrabă în întâmpinarea lui David cu o caravană cu provizii. Totuşi, cel mai important dar al ei a fost că i-a amintit lui David cine era de fapt şi că viitorul lui era asigurat, fiind în mâinile lui Dumnezeu. De fapt, Abigail l-a rugat pe David să privească dincolo de durerea lui şi să treacă prin acea încercare a credinţei, iar David i-a recunoscut înţelepciunea şi s-a întors de la hotărârea lui.

Acea criză şi timpul petrecut în pustiu fac parte din perioada necesară pentru pregătirea lui David ca să fie cel mai mare împărat al lui Israel. El a învăţat să se supună autorităţii, să conducă oamenii, să îndure şi să se încreadă în Dumnezeu în încercări.

Unde vă doare azi pe dumneavoastră? Priviţi cum lucrează foarfecele Viticultorului, modelând, îndrumând şi întărindu-vă pentru un timp de belşug, pe care probabil că nu-l puteţi vedea acum, dar care va veni.

Aspecte importante ale curăţării Curăţarea la maturitate este modul în care Dumnezeu vă ajută să puneţi în practică porunca

Lui: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu“ (Matei 6.33). De aceea Dumnezeu va tăia întotdeauna acele lucruri pe care noi le căutăm în primul rând, pe care le iubim mai mult, de care ne lăsăm robiţi şi pe care nu vrem să le lăsăm. Încă o dată, El nu urmăreşte să ne prade, nici să ne facă rău, ci să ne elibereze pentru ca să putem urmări scopurile Împărăţiei Sale.

Acest gen de curăţare merge dincolo de o rearanjare a priorităţilor, ajungând la inima noastră, la aspectele care ne definesc: cei pe care-i iubim, lucrurile de care suntem legaţi şi simţul nostru adânc înrădăcinat că avem anumite drepturi. În aceste domenii trebuie să guverneze Dumnezeu pentru ca să putem aduce roade.

Să vă spun câteva istorii despre curăţare din propriul meu drum de ucenic. Fiecare istorie arată un domeniu important, unde, mai devreme sau mai târziu, va lucra foarfecele lui Dumnezeu.

1. Oamenii pe care-i iubeşti cel mai mult. N-o să uit niciodată războiul care s-a purtat odată pe un mic covoraş roz din dormitorul unei

fetiţe din Iowa. Eram în Des Moines, pentru un seminar, găzduit de nişte prieteni în dormitorul fetiţei lor. Totul era mic şi roz, iar picioarele îmi atârnau peste capătul patului, dar, întins în acel pat mic, m-am rugat pentru o viaţă mai largă. „Doamne“, m-am rugat cu voce tare, „am ajuns până aici. Ce mai urmează?“

„Copiii tăi“, mi-a spus El. Atunci I-am spus că îmi iubeam copiii. Şi El mi-a spus: „Dă-Mi copiii tăi“.

Nu am stat pe gânduri, ci am răspuns: „Nu, nu-I vei avea“. Nu vi s-a întâmplat să ajungeţi deodată într-o asemenea fază a curăţării, când predarea nu

pare a fi o opţiune de luat în considerare? Orele treceau şi eu ajunsesem să stau în genunchi pe acel câmp de bătălie roz, luptându-mă cu Dumnezeu şi, până la ora 3 dimineaţa, nu am fost dispus

29

să-I încredinţez Lui soţia mea şi pe copiii mei. După încheierea acelei tranzacţii, cele mai dragi fiinţe din viaţa mea nu-mi mai aparţineau mie. Am în continuare privilegiul de a-i iubi şi de a le purta de grijă, dar sunt ai lui Dumnezeu.

Dumnezeu poate să vă ceară să renunţaţi la „dreptul“ de a vă căsători, de a avea copii sau de a avea anumite succese. Dumnezeu s-ar putea să vă invite să-L urmaţi pe Domnul Hristos fără a-i avea alături pe cei mai apropiaţi membri ai familiei, poate chiar suferind ura lor şi fiind respins de ei pentru credinţa dumneavoastră în Domnul Hristos. Dacă aşa stau lucrurile, atunci El taie ceea ce contează mult pentru dumneavoastră, nu pentru a vă lua ceva bun, ci pentru a deveni Domnul oricărei dorinţe pe care o aveţi.

2. Dreptul dumneavoastră de a şti de ce Dumnezeu face ceea ce face. Ne naştem cu convingerea că trebuie să avem sub control mersul vieţii noastre, dar aceasta

este în contradicţie cu viaţa de credinţă. De aceea, odată ajuns la maturitate, Dumnezeu vă va cere să renunţaţi la „dreptul“ de a şti de ce vi se întâmplă anumite lucruri.

Când David era mic, l-am dus la spital pentru a-i face o injecţie. David a dat să fugă când a văzut cum doctorul se apropia cu acul în mână. Când în cele din urmă l-am luat în braţe, am văzut groaza pe faţa lui. Cum să-i explici unui copilaş bolnav că are nevoie de penicilină? Totuşi, David a rămas în braţele mele cât timp doctorul a pregătit injecţia şi, când a venit momentul, el nu m-a respins, ci s-a ţinut şi mai strâns de mine şi a strigat: „Tata!“

Sunt perioade lungi în viaţa noastră de credinţă când nu putem răspunde la întrebări ca: „De ce?“ sau „Cât timp?“ Atunci ştim numai cine este Cel în care să ne încredem: Tatăl nostru cel plin de iubire. El ne cere să lăsăm raţionamentele noastre, drepturile noastre şi temerile şi pur şi simplu să ne ţinem de El. În acele perioade ne putem ruga: „Tată, mă ţin strâns de Tine. Poţi face ce doreşti, numai poartă-mă Tu prin toate acestea“.

3. Iubirea de bani şi de avere. Pentru mulţi dintre noi, căutarea de adăpost în avere şi confort material este ceva care

domină întreaga noastră viaţă. Şi am văzut că „iubirea de bani“ se întinde ca o buruiană nocivă. Slujirea pentru bani şi avere absoarbe mult din energia şi din timpul nostru şi chiar din

credincioşia noastră. De aceea, iarăşi şi iarăşi, Viticultorul ne cere să abandonăm acele lucruri de care ne agăţăm prea tare. Vă cere Dumnezeu să-I încredinţaţi Lui ceva, fie literal, fie în inima dumneavoastră? Pentru a şti unde vă aflaţi în acest proces, întrebaţi-vă: „Câte lucruri de-ale mele a cerut Dumnezeu până acum? Şi cât I-am dat eu?“

Dacă permitem să se desfăşoare această curăţare, atunci va veni o minunată libertate de a-i binecuvânta pe alţii. Acest rezultat este ilustrat în epistola lui Pavel către Corinteni: „Fraţilor, voim să vă aducem la cunoştinţă harul, pe care l-a dat Dumnezeu în bisericile Macedoniei. În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie, au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor“ (2 Cor. 8.1-2).

4. Ceea ce este important în viaţa dumneavoastră Dumnezeu doreşte să fie Cel care dă sens vieţii dumneavoastră. Pentru Avraam, Isaac, fiul

primit în mod miraculos, era cel care dădea sens vieţii lui. Pentru Ghedeon era importantă dimensiunea armatei. Ce este important pentru dumneavoastră?

Pentru unii este slujirea cu Cuvântul lui Dumnezeu. Ani de zile m-am luptat pentru a-I oferi lui Dumnezeu ceea ce înţelegeam eu a fi lucrarea vieţii mele. Încercarea finală a venit pentru mine când am ajuns să fiu convins că Dumnezeu dorea să pun capăt acelei slujiri.

Simţeam că Dumnezeu îmi cerea să renunţ la visul vieţii mele şi am şovăit şi am amânat. În final, a venit ziua când am pus pe altar viitorul acelei lucrări şi am informat echipa că nu vom mai susţine lucrarea ca până atunci. Când am ajuns acasă i-am spus soţiei că acel capitol din viaţa

30

noastră s-a încheiat. Forţat să aleg între Dumnezeu şi slujire, L-am ales pe Dumnezeu. Dar slujirea nu şi-a închis porţile, ci, după ce L-am ales pe Dumnezeu, El a binecuvântat acea lucrare mai mult decât mi-am imaginat. Am înţeles apoi că, prin această perioadă de curăţare, Dumnezeu m-a adus la o răscruce în viaţa mea când, pentru a trece la nivelul superior de rodire, a trebuit să-I las Lui tocmai lucrarea pe care El Însuşi mi-o încredinţase, având încredere în El pentru ce va urma.

Speranţe legate de struguri Apostolul Pavel nu a fost cu Domnul Isus în acea seară în vie, dar a ajuns un veteran în

lucrarea de curăţare. El spunea despre sine că era „din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, evreu din evrei; în ce priveşte Legea, fariseu; ... cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană“ (Filipeni 3.5-6). Dar la sfârşitul vieţii lui vedem ceva rar: un om care a fost curăţat într-atât, încât nu mai rămăsese nimic din viaţa lui personală. Tot ceea ce-l definea pe Pavel: slujba lui, poziţia lui, moştenirea lui, mândria lui, religia lui, totul fusese tăiat. Dar, în ultima lui epistolă din închisoare, el spunea: „Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să-L câştig pe Hristos“ (Filipeni 3.7-8).

Atunci Pavel nu mai trebuia să-şi stabilească priorităţi, pentru că avea una singură, după cum mărturisea: „uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus“ (Filipeni 3.13-14).

Poate gândiţi: sigur, un gigant spiritual ca apostolul Pavel poate trăi o viaţă în care curăţarea este radicală, dar oare Dumnezeu aşteaptă şi de la mine aşa ceva?

Pentru a găsi răspunsul, priviţi îndemnurile lui Pavel: „Gândul acesta dar să ne însufleţească pe toţi, care suntem desăvârşiţi“ (Filipeni 3.15).

Iată o mărturie despre scopul curăţării la maturitate: ca să fiţi deplin predat lui Dumnezeu, ca tot ce iubiţi acum mult, chiar şi cele mai nobile scopuri şi activităţi, să fie încredinţate autorităţii suverane a lui Dumnezeu. Ceea ce vă rămâne este o singură pasiune, un singur scop şi o singură ocazie: aceea de a aduce şi mai mult rod.

Adevărul este că acei creştini care au trecut printr-o curăţare profundă nu se mai preocupă cu ceea ce au abandonat, ci se dăruiesc în rugăciuni curajoase şi pline de speranţă, de felul acesteia, al cărei autor este John Piper: „Doamne, fă-mă să fiu pentru Tine cu totul altceva decât ceea ce sunt“.

Răspunsul dumneavoastră este totul În ultimele două capitole am prezentat modul în care Dumnezeu lucrează pentru a ne face să

trecem de la „rod“ la „mai mult rod“, de la un coş cu ceva fructe, la unul cu mult rod. Scopul meu este să vă ajut să recunoaşteţi ceea ce se petrece în viaţa dumneavoastră, pentru ca să puteţi coopera cu Dumnezeu şi să treceţi astfel la următorul nivel, la cel de belşug.

Nu vă invit să cereţi să fiţi curăţat, pentru că oricum vor veni încercări, ci să permiteţi ca Dumnezeu să lucreze în dumneavoastră pentru a vă curăţa şi să nu irosiţi ocaziile. În cazul curăţării, răspunsul dumneavoastră este important. Puteţi să vă plângeţi, să vă răzvrătiţi, să faceţi un compromis sau să daţi înapoi, sau puteţi să aveţi experienţa mângâierii, a bucuriei şi odihnei, a ucenicilor care îşi aţintesc ochii spre premiu şi care nu se ocupă cu durerea.

31

Să vedem ce spune Petru despre felul în care unii creştini triumfau trecând prin încercări grele: „În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, fără să-L vedeţi, şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită“ (1 Petru 1.6-8).

Ajunşi aici, în această situaţie de a crede cu bucurie, vă este prezentat ultimul secret al viţei. Sunteţi gata să experimentaţi cel mai plăcut belşug: misterul pe care Domnul Isus îl numeşte „a rămâne în El“.

32

7

MAI MULT DE LA DUMNEZEU, MAI MULT CU DUMNEZEU

ntr-o dimineaţă strălucitoare mergeam cu maşina spre lucru, când un Corvette negru a trecut pe lângă mine, cu vopseaua strălucind în soare. Şoferul arăta bine şi plin de încredere în sine, cu ochelarii lui de soare la modă. În câteva secunde, maşina a dispărut

după un deal. Atunci am observat că lipsea ceva. Sigur, aveam portofelul şi hainele, aveam o slujbă şi o listă plină de lucruri pe care trebuia să le fac. Aveam în continuare o soţie şi copii acasă, dar inima mea se dusese în altă parte: fusese furată de acel Corvette în plină viteză. Când am ajuns la serviciu eram în criză, gândindu-mă deja să-mi dau demisia şi să mă angajez să lucrez la un garaj. Slujba care ieri îmi părea atât de importantă mi se părea azi de nimic. Seara, acasă, am discutat acele lucruri cu Darlene şi am hotărât că problema era o uzură inutilă. Timp de mai multe luni am lucrat mai intens şi mai mult timp, dar lucrul nu părea să mă mai atragă. La culcare am ajuns la concluzia tulburătoare că pasiunea pe care o aveam de a-I sluji lui Dumnezeu era în scădere de câtăva vreme. De fapt, acel Corvette negru nu avea o prea mare contribuţie la problema mea, decât să-mi tulbure iluzia că totul era bine. În loc să demisionez, am început să mă rog. Şi zile în şir L-am rugat pe Dumnezeu să-mi arate ce să fac. Şi El m-a îndemnat să-l caut pe George, un învăţat respectabil, pe care-l întâlnisem cu zece ani în urmă pe Coasta de Vest. La telefon m-am străduit să-mi exprim problema în cuvinte. În final, el m-a invitat să vin să-l vizitez în California.

Î

„Ştiu de ce eşti aici“ Peste câteva zile stăteam împreună cu George pe scaune mari de piele roşie, în timp ce afară

eucalipţii foşneau la briza mării. „Spune-mi povestea vieţii tale“, mi-a zis el, „şi nu te grăbi“. Am vorbit cel puţin o oră. Când am ajuns cu doi ani înainte de timpul de atunci, George m-a

oprit, spunându-mi: „Îngăduie-mi să închei eu povestea vieţii tale“. „Dar, cum ai putea, când nu ştii ce s-a întâmplat?“ l-am întrebat eu. „Dar ştiu de ce eşti aici“, mi-a spus el. S-a ridicat şi mi-a turnat o ceaşcă de cafea, după care

a continuat. „Am studiat vieţile a peste cinci sute de conducători creştini, atât exemple biblice şi figuri istorice cât şi contemporani, chiar oameni pe care-i cunoşti. Şi, Bruce, eşti tocmai la timp“.

„La timp pentru ce?“ l-am întrebat eu. Şi George chiar îmi captase toată atenţia. Stând în picioare în faţa mea, şi-a ridicat mâinile, cu palmele îndreptate spre mine. „Acestea

sunt cele două surse ale împlinirii tale. Mâna mea dreaptă reprezintă relaţia ta cu Dumnezeu, iar mâna mea stângă reprezintă competenţa ta în lucrare“, a spus el. „La început, când ai pornit în lucrarea pentru Dumnezeu, relaţia ta era proaspătă şi puternică, şi aşa trebuia să fie, pentru că nu aveai mare competenţă“. El şi-a ridicat mâna dreaptă mai sus decât cea stângă, după care a continuat. „Dar, cu timpul, competenţa ta a crescut“. Apoi şi-a aşezat mâinile una alături de

33

cealaltă. „În stadiul actual, împlinirile prin competenţa ta aproape că au ajuns la nivelul celor pe care le ai în relaţia cu Dumnezeu“. Apoi mâna stângă a lui George s-a ridicat deasupra mâinii lui drepte. „Curând, competenţa ta a ajuns să fie evidentă pentru toţi. Niciodată nu ai fost mai productiv pentru Dumnezeu, dar umblarea ta cu El a început să sufere şi ai ajuns să nu mai fii satisfăcut“. A făcut o pauză. „Bruce, iată unde eşti acum“.

Eram în stadiul când cei mai mulţi se consumă şi mai mult pentru lucrarea lor, în speranţa că vor ajunge să recapete acel sentiment de împlinire pe care l-au pierdut. Dar aceasta nu poate ţine mult timp. Unii ajung să părăsească slujirea pentru Dumnezeu şi-şi retrag angajamentele făcute pentru toată viaţa lor. „Bruce“, mi-a spus el, „Domnul îţi spune: «Pune relaţia cu Mine pe primul plan», deci iată că este timpul să schimbăm din nou poziţia mâinilor. Dacă vei face aceasta, vei găsi bucuria care-ţi lipseşte şi nu numai atât“.

În mai puţin de două ore, George ajunsese la miezul problemei mele: relaţia mea cu Dumnezeu. A fost o deschidere a ochilor, dar, în acelaşi timp, un moment dificil pentru mine.

Nu vă sună familiar ceva din istoria mea? Privind în urmă, pot prezenta problema în termenii din vie. Aţi ajuns să fiţi destul de roditor. Nu sunteţi sub disciplină, nici sub lucrarea foarfecelui şi totuşi vă simţiţi prins în anumite tensiuni şi aveţi dorinţa de a produce ceva şi mai bun şi sentimentul neîmplinirii. Atunci sunteţi gata pentru cel de-al patrulea coş, cel care este plin de struguri mari şi zemoşi de dă pe deasupra. Vă simţiţi frustrat, înfrânt şi în pericolul de a pierde toată recolta de o viaţă şi chiar nu aveţi nici o idee despre ce este de făcut. Când m-am ridicat, înţelesesem un adevăr simplu, dar grozav: Dumnezeu dorea nu să fac mai mult pentru El, ci să fiu mai mult cu El.

Locul unde să rămâi După ce L-aţi văzut pe Dumnezeu lucrând în viaţa dumneavoastră prin disciplinare şi

curăţare, probabil că vă consideraţi un bun candidat a înmulţi rodul în dumneavoastră şi în alţii, pentru că, dacă „rod“ înseamnă fapte bune, „mult rod“ trebuie să însemne mult mai multe fapte bune. Dar, în final, în vie, Domnul Isus le-a îndreptat atenţia spre altceva decât spre activitate. Îmi imaginez cum Domnul Isus S-a aplecat în cercul acela de lumină şi a urmărit curba sinuoasă a unei viţe de vie, degetele Lui oprindu-se asupra locului unde din trunchi pornea o mlădiţă şi a spus:

„Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi“ (Ioan 15.4). Apoi le-a dirijat privirile ucenicilor de-a lungul mlădiţei deja pline de promisiunea recoltei

viitoare: „După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi

nu puteţi aduce rod, dacă nu rămâneţi în Mine“. Înţelegeau ucenicii Lui ce spunea El? Sau erau măcar atenţi la ce le spunea? El a privit în jur. „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce mult

rod; căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic“. În acel moment, Domnul Isus le-a spus ce avea să se întâmple după aceea, adică după

disciplinare (pentru desfiinţarea păcatului) şi după curăţare (pentru a schimba priorităţile în viaţă): „Rămâneţi în Mine ...“ Imaginaţi-vă locul de unde, din trunchiul cel vechi, porneşte o ramură viguroasă: acesta este

locul de contact, unde se produce rămânerea, legătura prin care seva plină de substanţe nutritive este transmisă către locul unde se formează rodul. Singura limitare pentru cantitatea de sevă care se scurge spre fruct este dată de circumferinţa locului de unde ramura porneşte din trunchi.

34

Aceasta înseamnă că ramura cu cea mai largă legătură cu butucul are cel mai mare potenţial de a rodi.

Această imagine ne conduce la cel mai înalt nivel de rodire, la cel de-al treilea secret al viţei: AL TREILEA SECRET AL VIŢEI: Dacă viaţa dumneavoastră rodeşte mult, Dumnezeu vă va invita să rămâneţi mai mult cu El, să aveţi o relaţie mai profundă cu El. Scopul Lui nu este ca să faceţi mai mult cu El, ci să alegeţi să fiţi mai mult cu El, pentru că

numai rămânând în El vă puteţi bucura de cea mai frumoasă prietenie cu Dumnezeu şi puteţi experimenta cel mai mare belşug, spre gloria Lui.

„A rămâne“ înseamnă a avea o legătură strânsă mult timp. Prin aceasta Domnul Isus le arăta ucenicilor Săi cum o legătură vitală cu El determină în mod direct fluxul de putere spre viaţa lor.

În numai şase versete din Ioan 15, Domnul Isus foloseşte de zece ori cuvântul „a rămâne“. Deci, putem simţi cât de stringentă este această necesitate. Domnul Isus ştia că urma să-Şi părăsească ucenicii şi totuşi le spunea: „Trebuie să fim împreună“. El ştia că, în anii următori, acei oameni descurajaţi care stăteau atunci cu El în vie aveau să fie chemaţi să producă o cantitate nemaiîntâlnită de rod, atât de mare, încât avea să răstoarne lumea. Şi El ştia că ei nu puteau să ajungă să aibă acel impact cu efecte în eternitate dacă uitau că le trebuie mai mult de la El.

Misterul pentru a rămâne Domnul Isus a spus: „Rămâneţi ..“. Nu pierdeţi din vedere această poruncă, pentru că este un

imperativ şi nu o sugestie sau o simplă cerere. Şi, în general, o poruncă se dă numai atunci când nu se face un lucru în mod natural. În perioadele de disciplinare sau de curăţare, Viticultorul vine în întâmpinarea problemelor, iniţiază şi urmăreşte procesul, iar nouă nu ne revine decât să răspundem în mod potrivit, pe când, în cazul „rămânerii“, trebuie să acţionăm noi, este o mişcare a noastră. Deci chiar dacă „a rămâne“ nu înseamnă „a face mai mult“, trebuie totuşi să facem ceva, şi acest efort nu este ceva spre care avem înclinaţii naturale.

De remarcat că noi nu putem nicidecum să aducem rod singuri. „Mlădiţa nu poate aduce rod de la sine ... căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic“ (v. 4-5). Imaginaţi-vă cum este o ramură tăiată din butuc şi zăcând pe pământ: este imposibil ca acea ramură să mai producă o frunză nouă sau o floare sau un strugure.

Domnul Isus continuă: „Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc, şi ard“ (v. 6).

Aceste cuvinte vorbesc despre o catastrofă, dar Domnul Isus nu ameninţă cu iadul pe vreo mlădiţă fără rod. Spre deosebire de măslin, pentru al cărui lemn s-au găsit multe întrebuinţări încă din vechime, lemnul viţei este slab şi mic. Ezechiel scria: „Ia oare cineva din lemnul acesta, ca să facă vreo lucrare? ... Iată că este pus pe foc“ (Ezechiel 15.3-4). Domnul Isus prezintă un aspect dramatic: dacă nu rămânem în El, ne uscăm şi murim şi nu mai putem aduce nici un folos spiritual.

În final, remarcaţi promisiunea pentru ramura care rămâne: dacă rămâneţi legat de El, dacă vă hrăniţi spiritual din El, dacă permiteţi ca puterea Lui să circule prin dumneavoastră, nimic nu vă va putea împiedica să aduceţi cel mai bogat rod cu putinţă.

35

Necesitatea momentului „Urmează mutarea ta“, mi-a spus George în acea zi, pe când mă pregăteam să merg acasă, şi

m-a avertizat: dacă relaţia mea personală cu Dumnezeu nu devine prima mea prioritate, atunci niciodată nu-mi voi împlini adevăratul meu destin de creştin, nici de conducător. „Criza ta de nefericire este foarte importantă: dacă nu vei ieşi din ea acum, s-ar putea să nu ieşi niciodată“.

Vestea era ceva care să mă trezească: simţeam că lucrarea vieţii mele nu-mi mai dădea satisfacţie, dar nu trebuia să schimb ceva în acel domeniu, ci, mai degrabă, trebuia să pun totul deoparte şi să mă concentrez pe altceva, pe ceva mai dificil, care părea chiar mai greu de abordat.

S-ar putea să vă întrebaţi de ce un învăţător al Bibliei ar ajunge să lase pe locul al doilea relaţia lui cu Dumnezeu. Şi eu mi-am pus aceeaşi întrebare. Să acord maximă prioritate relaţiei cu Dumnezeu? Eu mă rugam şi citeam Biblia în mod regulat. Deci, ce nu mergea?

Când am ajuns acasă, după vizita mea la George, eram hotărât să găsesc răspunsul.

36

8

TRĂIND ÎN PREZENŢA SA

mediat ce am ajuns acasă, mi-am luat trei angajamente simple înaintea Domnului pentru anul care urma: –

– săsă mă scol la ora 5 dimineaţa pentru a citi din Biblie; scriu în fiecare zi o pagină în jurnalul meu de meditaţii spirituale;

– să învăţ cu adevărat să mă rog şi să caut faţa Domnului.

IÎmi mai amintesc de prima zi când am notat în jurnalul meu: „Doamne, nu ştiu ce să-Ţi spun“. În fiecare zi revedeam ceea ce am scris şi pe fiecare pagină vedeam de ce viaţa mea creştină

ocupată îmi lăsa un gust atât de neplăcut: devenisem un expert în a-I sluji lui Dumnezeu, dar eram un neexperimentat în relaţia de comuniune cu El. Totuşi am persistat şi, spre sfârşitul celei de-a doua luni, lucrurile au început să se schimbe. Era ca şi cum în acele ore ale dimineţii o Prezenţă măreaţă intra în camera mea şi stătea alături de mine. Notele mele din jurnal au început, treptat, să devină confesiuni făcute Ascultătorului. Pasiunea sau iubirea Lui pentru mine, scopul pe care-L avea pentru viaţa mea – nu doar ideea generală despre viaţa mea, ci concret, ziua, ora şi minutul – au început să prindă viaţă din paginile Bibliei.

Acestea se petreceau cu mai bine de cincisprezece ani în urmă, dar plăcerea de a rămâne în prezenţa lui Dumnezeu şi beneficiile extraordinare din aceasta au redefinit domeniul şi impactul lucrării lui Dumnezeu prin mine. Am ajuns să văd rod în orice parte mă întorc, dar nici un singur strugure nu este rezultatul unor eforturi mai mari prin munca mea.

Vă asigur că nu am nici un fel de cunoştinţe deosebite în acest domeniu şi că multe generaţii de ucenici au mers înaintea mea pe această cale. Totuşi, din câte văd, marea majoritate a celor credincioşi trăiesc astăzi fără a cunoaşte promisiunea şi practica de a rămâne în El şi, ca urmare, nu ajung să aducă „mult rod“, reprezentat de cel de-al patrulea coş.

Poate că sunteţi ca majoritatea şi nu ştiţi cum vine marea abundenţă spirituală. Poate că vă întrebaţi: „Cum este posibil ca numai „rămânând“ să ajung la un asemenea nivel de rodire?“

Mă rog ca să puteţi găsi răspunsul în paginile care urmează.

Persoana cu care să rămâi Trebuie să rămâi în cea mai importantă relaţie de comuniune din viaţă! Aceasta nu ţine de

credinţă, nici de cunoaşterea Bibliei, ci, rămânând, cauţi, aştepţi, auzi, vezi şi iubeşti o Persoană. Cu cât rămâi mai mult, cu atât este mai mult de la Dumnezeu în viaţa ta, mai mult de la El în gândurile tale, în activităţile tale şi în dorinţele tale.

În goana noastră de a lucra pentru Dumnezeu, pur şi simplu uităm să ne bucurăm de compania Sa! Totuşi am fost creaţi pentru a ne simţi neîmpliniţi fără această apropiere. Aşa cum spune psalmistul: „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!“ (Psalmul 42.1).

37

Dacă mereu avem atât de mare nevoie de această relaţie, de ce facem atât de puţin pentru a căuta să o întreţinem? Unul din motivele principale este că nu prea credem că suntem plăcuţi lui Dumnezeu. Bineînţeles, credem că Dumnezeu ne iubeşte într-un sens teologic, doar Dumnezeu îi iubeşte pe toţi, nu-i aşa? Dar nu simţim că I-ar plăcea de noi, ci suntem convinşi că El Îşi aminteşte toate lucrurile rele pe care le-am făcut în trecut şi că judecă prompt tot ce facem acum. Ni-L închipuim nerăbdător, ocupat cu lucruri mai importante şi nu prea dornic să-Şi piardă timpul cu noi.

Atunci de ce ai dori să-ţi petreci timpul cu Cineva care gândeşte astfel despre tine? Dacă ar fi să enumeri calităţile celui mai bun prieten, ai spune: mă acceptă, îşi face întotdeauna timp pentru mine şi întotdeauna mă încurajează. Şi Dumnezeu vă oferă exact ceea ce aţi aprecia la cel mai bun prieten: este de încredere şi răbdător şi, când vă priveşte, nu-Şi aminteşte de păcatele pe care L-aţi rugat să le ierte, ci vede numai copilul iubit şi moştenitorul demn. Şi acest Dumnezeu prieten doreşte să fie cu dumneavoastră chiar mai mult decât doriţi dumneavoastră să fiţi cu El. Domnul Isus a spus: „Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi“ (Ioan 15.9). Aţi înţeles? Staţi puţin şi meditaţi la acea iubire. Dacă am rămâne într-adevăr în iubirea Lui, atunci ne-am simţi atât de hrăniţi şi îngrijiţi spiritual şi atât de plăcuţi, încât n-am pierde nici o ocazie de a alerga la El.

38

Principiile rămânerii Când aţi început cu El şi aţi realizat cât de mult vă iubeşte şi doreşte să vă împărtăşească

viaţa Lui, aţi făcut cel mai important pas în relaţia de a rămâne în El. Să ne gândim din nou la locul de unde porneşte mlădiţa din viţă. De ce ne-a oferit Domnul

Isus această imagine, a ceva viu, dar pentru care seva, cea care dă viaţa, nu poate fi văzută? Unul din motive este că, în această relaţie de a rămâne în El, nu contează ce se întâmplă la suprafaţă, ci ceea ce este în interior. Această relaţie începe cu ceva vizibil, cum este citirea Bibliei şi rugăciunea, dar veţi fi surprins să aflaţi că puteţi face acestea timp de ani de zile fără a rămâne în El. De fapt, a citi o carte despre o persoană nu este totuna cu a cunoaşte persoana care a scris cartea. Pentru a rămâne în El, trebuie să ne rupem de activităţi şi să trăim comuniunea cu Dumnezeu.

Annie, o mamă a patru copii, mi-a scris despre ultima ei experienţă: „Acum nu mă mărginesc numai la a citi Biblia şi a face cereri, ci Îl ascult şi meditez la

Cuvântul Lui şi notez ceea ce îmi spune. Încerc ca în acel timp să fiu cât se poate de cinstită, de profundă şi de apropiată. Când am început să am acest timp de închinare este ca şi cum aş fi pontat în cer. «Da, a fost aici chiar zece minute». În ultima vreme a trebuit să fac efort pentru a mă desprinde.

Eu văd două principii pentru a putea ajunge la experienţa descrisă de Annie: Principiul 1. Pentru a ajunge să rămân în El, trebuie ca timpul închinat lui Dumnezeu să

aibă o calitate superioară. Trebuie să notaţi că nu am spus „timpul de rugăciune“, pentru că atunci ar însemna că timpul

închinat lui Dumnezeu este pentru rugăciune. Folosesc cuvântul „închinat“ în sensul biblic de ceva pus deoparte pentru Dumnezeu. În Psalmul 27, David îşi exprimă dorinţa de a avea acest timp cu Dumnezeu:

„Un lucru cer de la Domnul, şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului, şi să mă minunez de Templul Lui“. (v. 4). Toate lucrurile care urmează au scopul de a vă ajuta să puneţi deoparte timp, pe care să-l

petreceţi în prezenţa lui Dumnezeu. Puneţi deoparte un timp care să ajute la dezvoltarea relaţiei. Unii creştini pe care îi cunosc caută să aibă acel timp în prezenţa lui Dumnezeu înainte de

culcare, dar încă nu am auzit de vreun lider spiritual respectabil care să fi avut acel timp închinat lui Dumnezeu noaptea. Dacă nu vă sculaţi devreme, este puţin probabil să ajungeţi să aveţi o relaţie profundă cu Dumnezeu. Să fie un timp semnificativ, petrecut într-un loc privat, unde să puteţi citi şi scrie confortabil, unde să puteţi medita, studia şi vorbi cu Dumnezeu cu voce tare, şi chiar să puteţi plânge, dacă este nevoie.

Gustaţi cuvintele lui Dumnezeu.

39

Când citiţi Biblia, savuraţi cuvintele, aşa cum faceţi cu hrana aleasă, ca pe o comoară, ca pe o scrisoare de la Dumnezeu pentru dumneavoastră. Amintiţi-vă că citiţi pentru a vă întâlni cu Cineva. Meditaţi la ceea ce aţi citit şi căutaţi să aplicaţi acel text la împrejurările în care vă aflaţi, lăsându-l să vă pătrundă până în străfundul fiinţei. Şi, în timp ce citiţi, aşteptaţi ca El să fie cu dumneavoastră. Pavel spunea: „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi“ (Coloseni 3.16).

Vorbiţi cu o Persoană şi ascultaţi! Deseori când ne rugăm Îl tratăm pe Dumnezeu ca şi când ar fi un fel de forţă mistică acolo,

dar Dumnezeu doreşte să vorbiţi cu El cum aţi vorbi cu un prieten. El doreşte să vă audă cererile şi îngrijorările, dar şi laudele şi mulţumirile. Riscaţi să fiţi cinstit şi aşteptaţi să vă descopere voia Lui. Staţi un timp în linişte înaintea Lui. Fiţi hotărât să-L căutaţi până când Îl veţi găsi.

Ţineţi un jurnal cu tot ce face Dumnezeu în viaţa dumneavoastră. Vă recomand să ţineţi un jurnal spiritual, nu un jurnal literar, ci o consemnare vie a călătoriei

personale cu Dumnezeu. Spuneţi-I dezamăgirile, reuşitele şi încurcăturile. Cereţi-I înţelepciune şi faceţi această cerere până când primiţi călăuzire. Cred că mai ales bărbaţii au nevoie de un instrument ca un jurnal, pentru a-i face să simtă în mod mai real relaţia cu Dumnezeul invizibil.

Aceste practici simple sunt numite discipline, pentru că cer un efort, dar merită! Principiul 2. Pentru a ajunge să rămân în El, trebuie să închin mai mult timp, începând de la

o oră dimineaţa şi mergând până la o zi de atenţie faţă de prezenţa Lui. Mult prea mulţi dintre noi Îl lasă pe Dumnezeu în birou sau lângă fotoliul preferat şi se duc

să-şi vadă de ale lor, dar lecţia despre vie ne arată că se poate mult mai mult. Într-o zi, într-o bibliotecă, am dat peste o litografie reprezentând o vie pe coasta unui deal de

pe Valea Rinului, din Germania. Ilustraţia arăta vii care produseseră recolte bogate timp de mai multe generaţii. Un butuc prezentat acolo era gros ca un picior de elefant, iar de-a lungul rândului atârnau ciorchini enormi de struguri.

Ani de zile oamenii s-au mirat cum putea acea vie să rodească aşa de mult pe un pământ atât de neprielnic. O notă de sub poză explica: „Rădăcinile plantelor ajung până la râu“.

Acea viţă veche arată că întotdeauna putem fi în prezenţa lui Dumnezeu, indiferent ce furtuni sunt în jurul nostru. Dumnezeu ne invită pe fiecare să fim conectaţi tot timpul la scopurile Lui şi la sursa Lui de energie.

Un creştin din secolul al XVII-lea scria despre practica lui de a rămâne în Dumnezeu: „Nu fac altceva decât să rămân în prezenţa Lui şi aceasta doar fiind atent şi hrănindu-mi obiceiul de a-mi îndrepta privirile către El“.

Dar cum este posibil aşa ceva în viaţa unei persoane ocupate? Annie ne-a spus despre experienţa ei:

„Las deoparte cumpărăturile, iar copiii fac gălăgie, zbierând cu pungile pe cap. Sunt puţin deranjată, dar spun: «Doamne Isuse, Tu eşti aici cu mine, în mine şi în jurul meu. Îţi mulţumesc pentru hrana pe care mi-o dai şi pentru copiii aceştia gălăgioşi». Nu întotdeauna reuşesc, dar încerc să-L am pe Domnul Isus alături de mine oriunde merg şi suntem mereu împreună“.

Depăşind obstacolele pentru a rămâne

40

Dacă a rămâne este cheia pentru un belşug nelimitat, atunci de ce sunt atât de puţine persoane care îl au? Cred că răspunsul este altceva decât lenea sau indiferenţa. Multora nu li s-a spus niciodată ce înseamnă a rămâne, iar alţii sunt împiedicaţi de concepţii greşite, cum ar fi:

Concepţia greşită 1: A rămâne în El are la bază sentimente. Comuniunea cu Dumnezeu este o relaţie, nu o senzaţie. Aceasta trebuie să fie o mare uşurare

pentru dumneavoastră dacă consideraţi că trebuie să aveţi anumite emoţii sau sentimente deosebite atunci când petreceţi ceva timp în prezenţa lui Dumnezeu. Nu întotdeauna sunt emoţii deosebite şi nici nu este necesar să fie. Înţelegem aceasta când este vorba, de pildă, de căsătorie. Iubirea mea pentru Darlene este constantă, dar sentimentele mele faţă de ea variază mult de la o ceartă la o cină la lumina lumânărilor. Noi nu măsurăm profunzimea unei relaţii prin sentimentele pe care le avem în anumite momente.

A rămâne este un act de credinţă, o expresie a faptului că preţuiţi prezenţa lui Dumnezeu în viaţa dumneavoastră mai mult decât orice sentiment pe care l-aţi avea. Dacă gândiţi că trebuie întotdeauna să aveţi sentimente puternice pentru a şti că aţi fost cu Dumnezeu, atunci veţi încheia dezamăgit timpul închinat pentru Dumnezeu şi curând veţi spune: „Aceasta nu merge la mine“.

Concepţia greşită 2: Putem rămâne în Domnul Isus fără a-L asculta. Domnul Isus le-a spus în vie prietenilor Săi: „Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea“ (Ioan 15.10). Am putea parafraza această frază în felul următor: „Dacă doreşti să rămâi cu Mine, atunci

trebuie să mergi unde merg Eu, pentru că, atunci când mergi pe calea ta, o faci pe cont propriu“. Neascultarea întotdeauna creează o ruptură în relaţia cu Dumnezeu. Puteţi să vă bucuraţi

duminica de o experienţă emoţionantă în închinare, dar, dacă pe parcursul săptămânii trăiţi într-un mod păcătos, nu veţi reuşi să rămâneţi cu El.

Să primeşti mai mult pentru mai puţin Poate că vă întrebaţi cum se poate ca, lucrând mai puţin pentru Domnul, dar petrecând mai

mult timp în prezenţa Sa, să aduceţi „mult rod“ în viaţă. Un motiv pentru care este astfel este că Dumnezeu ne răsplăteşte multiplicând în mod

supranatural eforturile. Eu am avut această experienţă în nenumărate rânduri. Şi mai sunt şi alte motive pentru care cel de-al treilea secret al viţei – a rămâne mai mult cu El şi a lucra mai puţin – conduce la rezultate mai mari pentru Dumnezeu. Acestea ţin de beneficiile rămânerii, de ceea ce se petrece cu noi şi prin noi atunci când avem această practică în mod conştient.

Rămânând în El simţim în mod conştient cum ne conduce Domnul. În felul acesta învăţăm să recunoaştem „susurul blând“ al glasului lui Dumnezeu (1 Împăraţi 19.12) şi ajungem să ne obişnuim cu căile Lui. Rămânând în El – aceasta ne ajută să facem mai mult pentru El, fiind mai bine în acord cu ceea ce doreşte El.

Rămânând în El suntem mai bine conectaţi la sursa de bogăţie spirituală, care este Dumnezeu. Ca acea viţă din Germania, a cărei imagine am văzut-o, putem să sorbim din resursele lui Dumnezeu. Ucenicii au învăţat acest principiu, fapt care a devenit evident când ei făceau vindecări şi când predicau.

41

În Fapte 4.13 citim: „Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au priceput că fuseseră cu Isus“. Când rămânem cu El suntem umpluţi de puterea spirituală a Domnului Isus.

Rămânând în El găsim odihna necesară pentru a putea rodi mai mult. Domnul Isus a spus: „Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da. Dacă aduceţi mult rod, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei“ (Ioan 15.7-8). În versetul 16, Domnul Isus repetă promisiunea şi din nou aceasta este legată de misiunea ucenicilor de a da rod. Nimic nu-I face mai mare plăcere lui Dumnezeu decât atunci când cerem ceea ce doreşte El să dea. Când petrecem mai mult timp cu El şi ne lăsăm motivaţi de priorităţile, dorinţele şi scopurile Lui, atunci vom cere acele lucruri care sunt după inima Lui.

Ceva pentru cartea recordurilor Prin miracolul vieţii lui Dumnezeu în dumneavoastră şi cu dumneavoastră veţi vedea în viaţa

dumneavoastră rod în cantitate atât de mare şi de asemenea dimensiuni, încât veţi fi uimit şi veţi şti că nu aveţi nici un merit în aceasta.

Fără îndoială, cel mai mare simbol al abundenţei în Vechiul Testament este imaginea a ceea ce au adus iscoadele din Canaan: „Au ajuns până la valea Eşcol; acolo au tăiat o ramură de viţă cu un strugur, şi l-au dus câte doi cu ajutorul unei prăjini“ (Numeri 13.23). Aţi mai auzit vreodată de un cules atât de bogat?

Prietene, păstrează în minte acea imagine a belşugului supranatural, pentru că aceasta a pregătit Dumnezeu pentru noi.

42

9

ABUNDENŢĂ FERICITĂ

e la acea noapte în vie, să trecem acum în Galileea, câteva săptămâni după aceea, în zorii unei dimineţi. Valurile murmurau pe ţărmul stâncos, iar pe faţa lacului plutea ceaţa. Nu departe de ţărm, Petru şi ceilalţi ucenici se munceau cu năvoadele

lor când au auzit un glas: „Copii, aveţi ceva de mâncare?“ (Ioan 21.5)

DPescarii au răspuns: „Nu!“ Toată noaptea nu prinseseră nici măcar un peşte. Cunoaşteţi această întâmplare din Ioan 21, nu-i aşa? Şi ştiţi că, aparent fără nici o ezitare,

oamenii din barcă au tras năvodul şi l-au aruncat în cealaltă parte, după care au scos atât de mulţi peşti, că se umplea năvodul şi au recunoscut dincolo de orice îndoială cine era Omul din ceaţă.

„Este Domnul“, i-a spus Ioan lui Petru. Ştiţi ce a făcut atunci Petru? Privind spre ţărm, lăsând năvodul, punând piciorul pe prova corăbiei, a sărit în apele harului.

Fiecare cuvânt din această carte are rostul de a vă determina să faceţi acest salt. Când a sărit, Petru a lăsat pentru totdeauna visurile lui mărunte de succes, a lepădat orice îndoieli legate de planul lui Dumnezeu pentru el şi insistenţa cu care se încăpăţâna să facă lucrurile ca să meargă după cum gândea el şi, de asemenea, a lăsat orice gând că păcatele lui nu pot fi iertate de Dumnezeu.

Acel salt spontan marca momentul în care Petru a pornit spre o viaţă de belşug. Putem vedea aceasta în cartea Faptele Apostolilor, unde Dumnezeu l-a făcut să fie primul conducător al bisericii, să predice la mii de oameni şi să aducă vindecări. Şi vedem aceasta şi în epistolele lui, atât de pline de o pasiune pe care o numeşte „bucurie negrăită şi strălucită“ (1 Petru 1.8).

Nu cumva vă aflaţi în îndoială într-un punct din care trebuie să vă lansaţi în viaţă? Nu auziţi un glas care vă cheamă? Este Domnul!

Sper că veţi sări.

43

Om mărunt, dar recoltă imensă Prima carte din această serie vorbeşte de o persoană care a făcut acest salt extraordinar –

numele lui este Iaebeţ. În loc să sară din barcă, Iaebeţ (al cărui nume înseamnă „durere“) a îngenuncheat în ţărâna unei vieţi obişnuite şi a adresat o minunată rugăciune în care a cerut abundenţă. În 1 Cronici 4.10, citim:

„Iaebeţ a chemat pe Dumnezeul lui Israel, şi a zis: «Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine, şi dacă mă vei feri de nenorocire, aşa încât să nu fiu în suferinţă! ... » Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse“.

Din peste cinci sute de nume înşiruite aici, numai cu privire la Iaebeţ este făcută această apreciere. De ce? Cred că mica lui rugăciune arată în câteva cuvinte ce înseamnă să faci din toată inima acel salt în viaţa roditoare pe care Dumnezeu o doreşte pentru copiii Săi.

Probabil că epitaful lui Iaebeţ ar fi: „Aici odihneşte Iaebeţ,

născut în durere, dar care a murit onorabil, pentru că a avut curajul să-I ceară lui Dumnezeu

ceea ce El dorea cel mai mult să-i dea“. Şi pot să vă spun că, după mai bine de trei mii de ani, Dumnezeu răspunde la rugăciunea lui

Iaebeţ în moduri din cele mai remarcabile. Milioane de creştini din toată lumea se roagă astăzi cu rugăciunea lui Iaebeţ, pentru că doresc să fie mai roditori în viaţă, spre gloria lui Dumnezeu. Ca şi Iaebeţ, aceşti credincioşi cer în fiecare zi binecuvântarea lui Dumnezeu, ca să aibă mai multă influenţă pentru El, ca mâna Lui cea puternică să fie cu ei şi ca El să-i apere de rău.

Nu neglijaţi legătura dintre rugăciunea lui Iaebeţ şi secretele viţei de vie: prin rugăciunea lui Iaebeţ Îl invitaţi pe Dumnezeu să vă facă să rodiţi, iar secretele viţei arată cum vă schimbă Dumnezeu pentru ca să rodiţi, spre gloria Lui.

Mesajul din Secretele viţei de vie, ca şi cel din Rugăciunea lui Iaebeţ, se bazează pe simpla afirmaţie că noi declanşăm schimbarea în viaţa noastră şi în lume atunci când alegem să facem voia lui Dumnezeu umblând pe căile Lui. Şi totul începe prin rugăciune şi cerere.

Faţa tatălui În romanul clasic american al lui John Steinback, Fructele mâniei1, o familie de fermieri din

Oklahoma stătea să vadă venirea furtunii de praf. Bărbaţii familiei priveau spre orizont gândind ce şanse aveau să scape de dezastru, iar copiii, agăţaţi de genunchii părinţilor, priveau şi ei spre orizont. Dar femeile priveau numai la faţa bărbaţilor. Tot ce conta pentru femei se putea vedea acolo.

Aţi privit faţa Tatălui în ultima vreme? Nu cred că poate exista altceva care să vă spună mai mult despre starea actuală sau despre perspectivele dumneavoastră decât faţa Tatălui. Îngăduiţi-mi să vă zugrăvesc ceea ce văd:

Dacă sunteţi într-o perioadă de disciplinare, Viticultorul îngenunchează alături de dumneavoastră în răcoarea dimineţii şi intervine pentru a vă ridica şi a vă face din nou roditor. Pe faţa Lui se vede grijă şi tristeţe, nu dezgust, nici mânie, nici supărare. Nu vă priveşte ca pe un

1 În limba română, traducerea poartă acest titlu, dar, propriu-zis, ar fi „Strugurii mâniei“

44

ratat total, ci ca pe o mlădiţă aleasă, îngrijită cu atenţie, dar care, alegând o direcţie greşită, nu a reuşit să aibă o existenţă mai bună.

Dacă sunteţi într-o perioadă de curăţare, Viticultorul stă lângă dumneavoastră în dogoarea soarelui de amiază şi mânuieşte nişte foarfeci mari, dar nu este nefericit, ci pe faţa Lui se poate vedea încântarea şi speranţa. Tăind lăstarii nepotriviţi, El este impresionat de energia dumneavoastră şi de ceea ce promiteţi. El deja vede timpul când veţi răspunde prin credinţă la încercarea la care vă supune astăzi.

Dacă sunteţi într-o perioadă când rămâneţi în El, Îl văd pe Viticultor rezemându-Se de o coardă din apropiere, la apusul soarelui, privind ramura dumneavoastră cu plăcere, cu satisfacţie şi cu bucurie. Momentul cel mai plăcut al zilei este acela în care este lângă dumneavoastră şi Se bucură de frumuseţea pe care o vede. Ciorchinii mari de struguri de care este plină ramura dumneavoastră sunt exact ce dorea El de la început.

Acum când ştiţi că Dumnezeu lucrează mereu în viaţa dumneavoastră şi Îi puteţi vedea faţa plină de iubire îndreptată spre dumneavoastră, nu veţi mai înţelege greşit căile Lui.

Atenţie la hoţul de struguri Sigur că vrăjmaşul doreşte să înţelegeţi greşit şi să fiţi suspicios şi, cultivând îndoială,

neîncredere, descurajare şi practicând înşelătoria, încearcă tot timpul să vă împiedice să rodiţi ori să vă fure rodul.

Pentru a păzi bine recolta de lucrări bune pentru Dumnezeu, ţineţi cont de următoarele aspecte:

Dumnezeu poate să Se folosească de dumneavoastră oricând. Vrăjmaşul doreşte să vă încurce şi să vă descurajeze şi vă va spune că, dacă nu aţi trecut la nivelul următor, Dumnezeu nu vă poate folosi. Dar Dumnezeu poate să vă folosească şi o va face, indiferent în ce perioadă sunteţi. Domnul Isus i-a folosit pe ucenici pentru a vesti Împărăţia şi a făcut minuni prin ei chiar când nu erau maturi în credinţă.

Planurile lui Dumnezeu sunt unice şi adaptate special pentru ca să reuşiţi. Fiecare mlădiţă cere atenţie în mod individual, iar Viticultorul cunoaşte nevoile fiecăruia dintre noi, precum şi modul în care răspundem noi. Nu comparaţi progresul dumneavoastră cu nimic şi cu nimeni, ci gândiţi-vă la voia lui Dumnezeu cea plină de har pentru dumneavoastră.

Niciodată nu este prea târziu pentru a începe să rodeşti. Hoţul de struguri caută să-i convingă pe creştini că şi-au ratat şansa de a răspunde Viticultorului. Totuşi, deşi Dumnezeu doreşte să aducem rod acum, El ne va urmări întreaga viaţă.

Vă puteţi încrede că Dumnezeul Suveran are timpul hotărât. Dacă în prezent sunteţi în principal în curs de curăţare sau sub disciplină, vrăjmaşul va căuta să vă descurajeze cu faptul că nu aţi adus mult rod. Rămâneţi ferm, cunoscând că Dumnezeu a pregătit deja o viaţă binecuvântată pentru dumneavoastră şi că El o va împlini (Filipeni 1.6).

Amintiţi-vă de darul bucuriei. Vrăjmaşul va căuta să vă atragă atenţia mai ales asupra durerii disciplinei, asupra pierderilor prin curăţare şi asupra frustrărilor în efortul de a rămâne în El şi va încerca să vă convingă că planul lui Dumnezeu pentru dumneavoastră prevede numai necazuri, dar amintiţi-vă de promisiunea minunată pe care le-a făcut-o Domnul Isus ucenicilor în acea seară:

„V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină“ (Ioan 15.11).

După cum s-a dovedit la ucenici, în anii ce au urmat, acea promisiune a bucuriei depline este o realitate pe care vă puteţi sprijini viaţa.

45

Cea mai profundă dorinţă a unui ucenic Întotdeauna m-am bucurat că Petru a înotat spre Domnul, spre Cel pe care nu demult Îl

tăgăduise. Acea siluetă a pescarului care a sărit din barcă este o imagine a dorinţei dintotdeauna a fiecărui ucenic, de a fi cu Domnul.

În timpul cât Petru a înotat spre ţărm, dacă nu cumva înainte de aceasta, cred că şi-a amintit de prima lui întâlnire cu Domnul Isus (Luca 5). Şi atunci Domnul Isus îi spusese lui Petru şi tovarăşilor lui unde să arunce năvodul pentru pescuire. Şi atunci prinseseră atâţia peşti încât aproape că li se scufundau corăbiile. După ce au scos peştele la mal, Domnul Isus i-a spus: „De acum încolo vei fi pescar de oameni“ (Luca 5.10). Probabil că atunci când Petru a ajuns destul de aproape de mal, a putut vedea faţa Domnului şi a pus cap la cap lucrurile: Pescar de oameni. Să aducă rod.

Vedeţi, la multe zile după „ultimele Lui cuvinte“ din vie, Domnul Isus continua acea conversaţie şi tot mai dorea să le arate celor care-L urmau acea imagine a abundenţei, de astă dată folosind peştele:

Aveţi abundenţă? Aţi fost creat având ca misiune o viaţă de belşug pentru Dumnezeu, dar nu puteţi face pe cont propriu lucrarea pentru Împărăţia Tatălui.

Vreţi abundenţă? Întotdeauna se poate mai mult, dar va trebui să faceţi altceva decât sunteţi înclinat să faceţi acum. Va trebui să cooperaţi cu Dumnezeu pe căile Lui şi să răspundeţi prin ascultare şi încredere în El.

Indiferent în ce fază a rodirii sunteţi, când priviţi la faţa Tatălui, sper să vedeţi ceea ce a văzut Petru când a ieşit din apă în acea dimineaţă, ud, dar plin de speranţă. El a văzut că-l aştepta masa de îndurare şi un viitor a cărui măreţie este pe măsura iubirii lui Dumnezeu.

46