Tema 20. Dăunătorii viţei de vie şi combaterea

integrată a lor

•20.1. Poziţia în sistematică, morfologia, bioecologia şi metodele integrate de combatere a acarienilor viţei de vie.

•20.2. Poziţia în sistematică, morfologia, bioecologia şi metodele integrate de combatere a filoxerei.

•20.3. Poziţia în sistematică, morfologia, bioecologia şi metodele integrate de combatere a coleopterelor dăunători ai viţei de vie.

•20.4. Poziţia în sistematică, morfologia, bioecologia şi metodele integrate de combatere a moliilor viţei de vie.

•20.5. Poziţia în sistematică, morfologia, bioecologia şi metodele integrate de combatere a cotarului cenuşiu.

SCHIZOTETRANYCHUS VITICOLAAcarianul galben al viţei de vie – Клещ виноградный паутинный

Acariformes, Tetranychidae

Adultul (femela) are corpul oval, uşor alungit, de 0,33-0,44 mm lungime, de culoare gălbuie cu mici pete pe partea dorsală (la forma de vară) şi galbenă-portocalie şi lipsit de pete (la forma de iarnă). Masculul este mai mic de 0,30 mm lungime, cu opistosoma îngustată posterior.

Oul este cu chorionul neted, sferic, cu aspect sticlos imediat după depunere.

Larva are corpul oval, puţin alungit, de culoare gălbuie, cu 3 perechi de picioare. Proto - şi deutonimfa au corpul mai alungit şi 4 perechi de picioare.

Biologie şi ecologie. Acarianul galben al viţei de vie are 4-5 generaţii pe an. Iernează ca femelă în colonii de câte 50-150 indivizi sub scoarţa coardelor şi la baza butucilor, prin crăpăturile aracilor, spalierei sau sub frunzele uscate. In primăvară, spre sfârşitul lunii aprilie, la pornirea în vegetaţie, femelele părăsesc locurile de iernare şi migrează la început pe muguri, apoi pe frunzele abia apărute. Apariţia femelelor are loc în zilele însorite şi călduroase şi coincide fenologic cu perioada de umflare şi desfacere a mugurilor şi de creştere a lăstarilor. La început femelele se găsesc pe partea superioară a frunzei, care este mai însorită, apoi trec pe partea inferioară, unde îşi încep activitatea de hrănire. Perioada preovipozitară este scurtă, de 1-3 zile, după care începe ponta. Longevitatea femelelor este de 30-35 zile, timp în care depune 30-50 ouă. Ouăle sunt depuse pe partea inferioară a frunzelor, de-a lungul nervurilor, într-o pânză specială (păienjeniş) ţesut de acarian. Incubaţia durează 6-12 zile la generaţiile de alături de adulţi. Stadiul larvar durează de la 10 până la 16 zile în funcţie de condiţiile climatice, apoi se transformă în adulţi, care încep a se înmulţi.

Generaţia a doua apare odată cu formarea inflorescenţelor. O generaţie se dezvoltă în curs de 15-20 zile. Toamna spre sfârşitul lunii septembrie-începutul lumi octombrie, majoritatea păianjenilor se retrag la iernat şi numai o parte neânsemnată rămân pe frunze până la căderea lor. Aceştia din urmă hibemează cel mai des pe frunzele căzute.

Plante atacate şi mod de dăunare. Adulţii şi larvele primăvara devreme, atacă mugurii foliari, provocând deformarea lăstarilor şi stagnarea lor în creştere, iar mai târziu colonizează partea inferioară a frunzelor, înţăpând şi sugând seva din ţesuturi. In urma atacului pe partea superioară a frunzei apar puncte gălbui, care treptat se unesc şi formează pete galbene-cenuşii şi roşii-cărâmizii. La început aceste pete cuprind zona nervurilor, apoi întregul limb foliar, fapt ce duce la uscarea şi căderea treptată a frunzelor. La atacuri puternice se produce defolierea timpurie a butucilor de vie, ce influenţează negativ asupra producţiei de struguri, creşterii lăstarilor, coacerii lemnului şi formării mugurilor de rod pentru anul viitor. Pe astfel de plante strugurii nu se coc, rămân acri, iar viţa nu se coace.

În anii de invazii pagubele pot ajunge până la 25-40 % din recoltă, conţinutul de zahăr din boabe se reduce de la 1-3% până la 5-6%, iar aciditatea se ridică cu 1,9-4,3%. Pagube mai mari se înregistrează îndeosebi la soiurile - Muscat alb, Cabernet Sauvignion, Riesling italian, Pinot gris, Aligote ş. a., care simt puternic atacate.

Combatere. Măsuri preventive. Pentru distrugerea stadiului hibemant, toamna sau primăvara se recomandă efectuarea îndepărtării scoarţei exfoliate şi a resturilor vegetale (frunze, bumiene etc.) şi distrugerea lor prin ardere, precum şi efectuarea arăturilor adânci de toamnă; distrugerea sistematică a buruienelor din plantaţii.

Tratamente chimice se aplică în anii de invazii la avertizare şi depăşirea PED (5-8 acarieni/frunză în faza de creştere a lăstarilor şi 15 stadii mobile/frunză în fazele de formare şi creştere a boabelor) prin rotaţie cu unul din următoarele produse: Apollo 500 SC (0,24-0,36 l/ha), Demitan 200 SC (0,075-0,125 l/ha), Karate Zeon 5 CS (0,32-0,48 l/ha), Nissorun 10 WP (0,24-0,36 kg/ha), Neoron 500 EC (1,2-1,8 l/ha), Omite 30 WP (1,6-2,4 kg/ha), Omite 57 EW (1,2-1,8 l/ha), Omite 570 EC (1,2-1,8 l/ha), Mavrik 2F 22,3 FLO (0,24-0,36 l/ha), Sulf 80 % PU (10,0 -16,0 kg/ha) etc.

Tratamentele se vor aplica mai ales pe partea inferioară a frunzelor unde se localizează acarienii, iar dacă frecvenţa acarienilor este ridicată tratamentul se repetă după 8-10 zile.

În cazul unor atacuri masive când densitatea numerică a acarienilor depăşeşte de două ori PED se recomandă de aplicat un tratament cu preparatul Nissorun 10 PU (0,3 kg/ha) care are o excelentă acţiune ovicidă, larvicidă şi nimfocidă, dar şi o acţiune în profunzime (efectul de translaminare) prin frunză, distingând ouăle, larvele şi nimfele de pe ambele părţi ale frunzei şi în acelaşi timp nu este periculos pentru albim şi este benefic pentru acarofagi.

Brevipalpus lewisiAcarianul roşu al viţei de vie –

Acari, Phytoptipalpidae (Tenuipalpidae)

Adultul (femela) are corpul oval-alungit, uşor turtit dorso-ventral, de 0,24 mm lungime. de culoare cărămizie sau roşie. Partea dorsală a corpului este rugoasă şi poartă 13 perechi de peri scurţi şi laţi. Pe gnatosomă prezintă organite adâncite în formă de crater. Rostrul ajunge până la mijlocul femurelor anterioare. Palpii sunt mai lungi decât rostrul, prezentând 2 sete şi o senzorie pe segmentul distal, 2 sete pe segmentul median şi o setă mai lingă pe al treilea segment. Partea ventrală a corpului prezintă reticulaţii mai mici decât partea dorsală.

Masculul este mai mic ca femela, cu gnastosoma puternic dezvoltată. Histerosoma este alungită posterior. Picioarele sunt mult mai groase decât la femelă.

Oul este oval-alungit, de 0,066 mm lungime, de culoare roşie.Larva asemănătoare cu adultul are corpul oval, de 0,16 mm lungime, de

culoare roşie prezentând 3 perechi de picioare. Proto şi deutonimfa se deosebesc de larve, având corpul mai alungit şi

4 perechi de picioare, dorsal cu 3 perechi de sete lungi, late şi serate, iar restul perilor dorsali sunt scurţi şi subţiri.

Biologie şi ecologie. Acarianul roşu al viţei de vie are 4-5 generaţii pe an. Iernea ză ca femelă fecundată în diferite locuri adăpostite, sub scoarţa parţial exfoliată a butucilor sau a coardelor, prin crăpăturile aracilor, spalierei etc. In primăvară, sfârşitul lunii aprilie odată cu pornirea vegetaţiei, femelele părăsesc locurile de hibernare şi încep activitatea de hrănire, locahzându-se pe diferite plante cultivate şi spontane. La început acarienii se concentrează la baza mugu rilor, iar după apariţia frunzelor migrează pe partea inferioară a lor, unde se fixează şi încep să se hrănească.

După câteva zile de la apariţie începe ponta. Ouăle sunt depuse pe partea inferioară a frunzelor, de-a lungul nervurilor. O femelă depune în medie 18-20, maximum- 35 ouă. Incubaţia durează 6-12 zile, în funcţie de condiţtile climatice. Larvele apărute migrează pe alte frunze, unde ţes un păiangenis fin sub protecţia căruia se hrănesc, sugând seva din ţesuturi. Pe măsura apariţiei noilor frunze, acarienii trec pe ele, colonizând treptat toate frunzele din tufă. Stadiul larvar durează 16-22 zile, în funcţie de condiţiile climatice, trecând prin 2 stadii (proto - şi deutonimfa), apoi se transformă în adulţi. Femelele apărute după o perioadă de hrănire pentm maturarea sexuală de 4-10 zile, dau naştere la o nouă generaţie.

Durata unei generaţii în raport de condiţiile climatice se eşalonează timp de 15-25 zile, iar în lunile favorabile înmulţirii (iulie-august) durează numai 10-12 zile. începând din lunile iunie-iulie şi până toamna târziu, diferite stadii ale dăunătorului se suprapun având o densitate mai mare a indivizilor în lunile iulie-septembrie, când media diferitor stadii active pe o frunză variază între 98 şi 226 de indivizi.

Plante atacate şi mod de dăunare. Acarianul roşu al viţei de vie este o specie polifagă, atacă viţa de vie, pomii şi arbuştii fructiferi, precum şi diferite plante ierbacee (Aster, Artiplex, Medicago, Myrtus etc). Adulţii şi larvele atacă frunzele şi lăstarii uneori şi strugurii, pe care le înţeapă şi sug conţinutul celular din ţesuturi, formându-se pete de culoare albă La infestări puternice cu acarieni, atacul se manifestă de obicei la baza frunzelor, direct pe nervuri, întrempând circuitul de sevă în frunze. Ca urmare a atacului părţile verzi ale plantei se depigmentează de clorofilă, se îngălbenesc, apoi se brunifică şi în cele din urmă se usucă. Pagubele produse de acarieni sunt deosebit de mari, pe timp uscat şi călduros, care accelerează atacul. La atacuri puternice, producţia de struguri poate fi redusă cu 25-30%.

Combatere. Se aplică aceleaşi măsuri de combatere ca şi la acarianul galben al viţei de vie (Schizotetranychus viticola Reck.).

ERIOPHYS (Colomerus) VITISAcarianul galicol sau erinoza viţei de vie – Виноградный войлочковый клещ (зудень) - Acariformes, Eriophyidae

Adultul are corpul alungit, cilindric, de 0,13-0,14 mm lungime, de culoare albă-gălbuie sau roşcată, acoperit cu perişori fini, având segmentele mediane mai late, iar opistosoma îngustată posterior. Abdomenul viermiform, inelat, format din 80 de inele. Ochii lipsesc, în partea anterioară prezintă 2 perechi de picioare la care al 4-lea articul este mai dezvoltat decât al 5-lea, iar la partea posterioară ultimul segment abdominal prezintă doi peri lungi.

Oul este eliptic, de 0,05 8 mm lungime, de culoare albicioasă, la depunere cu aspect translucid.

Larva este asemănătoare cu femela, având dimensiuni mai mici. Biologie şi ecologie. Acarianul galicol al viţei de vie are 5-9 generaţii pe an. Iernează ca femele deutogene pe sub solzii mugurilor, sub scoarţa butucilor sau pe sub frunzele căzute. In primăvară spre sfârşitul lunii aprilie-începutul lunii mai, odată cu pornirea în vegetaţie a viţei de vie, femelele hibernante părăsesc locurile de hibernare şi la început pătrund în muguri unde încep să se hrănească. Apariţia în masă a femelelor hibernante coincide fenologic cu creşterea lăstarilor până la 2-3 cm lungime şi cu apariţia primelor 2-3 frunze. Femelele hibernante se localizează pe partea inferioară a frunzelor de viţă de vie, unde se hrănesc cu seva din ţesuturi. După o perioadă de hrănire, spre sfârşitul lunii iunie începe ponta. O femelă depune eşalonat 50-70 ouă nefecundate, din care apar numai femele, iar către toamnă depun ouă fecun date, din care apar masculi şi femele. Ouăle sunt depuse pe partea inferioară a frunzelor, fiind prinse bine de perii articulari hiper trofiaţi, apăruţi sub acţiunea substanţei toxice secretate de dăunător. După câteva zile apar larvele care se hrănesc alături de adulţi.

După o perioadă de hrănire, spre sfârşitul lunii iunie începe ponta. O femelă depune eşalonat 50-70 ouă nefecundate, din care apar numai femele, iar către toamnă depun ouă fecun date, din care apar masculi şi femele. Ouăle sunt depuse pe partea inferioară a frunzelor, fiind prinse bine de perii articulari hiper trofiaţi, apăruţi sub acţiunea substanţei toxice secretate de dăunător. După câteva zile apar larvele care se hrănesc alături de adulţi. Stadiul larvar durează 10-20 zile, apoi apar adulţii care migrează către frunze din vârful lăstarilor, unde continuă să se hrănească şi dau naştere la noi generaţii. Evoluţia unei generaţii durează 10-14 zile, în funcţie de temperatură şi umiditate. In toamnă cu 4-6 săptămâni înainte de căderea frunzelor, femelele deutogene încep să se retragă pentru hibernare. Migrarea spre locurile de iernare începe în prima decadă a lunii septembrie, cu o intensificare a rnigrării în luna octombrie.

Plante atacate şi mod de dăunare. Acarianul galicol al viţei de vie este o specie monofâgă, atacănumai viţa de vie. Atacă adulţii şi larvele, to primăvară larxîmireaîn vegetaţie a viţei de vie, acarienii pătrund în muguri, unde se hrănesc, din care cauză lăstarii se atrofiază, internodurile se scurtează şi inflorescenţele avortează.

Mai târziu acarienii trec pe partea infe rioară a frunzelor, unde formează colonii, hrariindu-se înţepând şi sugând seva din ţesuturi. În timpul hrănirii acarianul secretă o substanţă toxică, care acţionează asupra ţesuturilor foliare determinând hipertrofierea acestora. Ca urmare pe partea inferioară a frunzelor are loc o hipertrofiere aperilor cuticulari, care se alungesc, formând pete pâslaose neregulate, de 0,5-2 cm lungime, dispuse mai mult între nervuri. Petele conţin peri cuticulari alungiţi şi îngroşaţi, bifurcaţi sau ramificaţi în diferite sensuri. Aceste pete deseori sunt confundate cu cele de mana viţei de vie, deosebindu-se prin aceea că perii de pe petele acarienilor, la atingerea lor cu mâna nu se şterg de pe frunze. În primăvară petele sunt albicioase gălbui, apoi devin mai mari, mai dense şi cafenii, iar spre toamnă se brunifică. Pe partea superioară a frunzei, în dreptul acestor pete apar mici umflături (băşici) caracteristice, sub forma unor gale, cu diametrul de 2-10 mm, de unde şi dentmiirea de „băşicare" sau „erinoza viţei de vie". Primele galepe frunze arw în primajumă tate alunii mai, iar mai târziuaparrnai multe gale una lângă alta şi băşicarea ia aspectul und deformaţii a limbului frunzei.

Atacurile acarianului sunt mai frecvente şi dăunătoare în primăvară cândpot cuprinde în întregime toată suprafaţa foliară, în timp ce toamna daunele nu au importanţă economică

La atacuri puternice acarianul atacă nu numai frunzele, dar şi peţiolul frunzei, mugurii, cârceii, pedunculul şi bobocii florali pe care de asemenea se formează pete pâsloase. Daune mai mari produce în prirnăverile şi în verile secetoase şi calde, în anii de invazii, plantele puternic infestate stagnează în creştere, au lăstari subţiri cu frunze mici, funcţiile fiziologice scad în intensitate, frunzele atacate se îngălbenesc treptat se usucă şi cad.

Inflorescenţele atacate nu se dezvoltă normal, se usucă şi cad, ceea ce reduce simţitor producţia de struguri. Pagube mai mari se înregistrează la soiurile Pinotgris, Pinot blanc, Pdesling italian, Cabernet Sauvignon, etc.

Combatere. Se aplică aceleaşi măsuri de combatere ca şi la specia (Schizotetranychus viticola Reck.) în perioada migrării acarienilor spre frunze şi alte organe.

Phyllocoptes (Calepitrimerus) vitis Acarianul filocoptid al viţei de vie sau acarioza viţei de vie - Клещ

виноградный листовой Acari, Eriophyoidea .

Adultul (femela) are corpul îngroşat, cu aspect fusiform de 0,14-0,16 mm lungime, de culoare albă-gălbuie sau galbenă-brună. Scutul cefalotoracic este prevăzut pe partea mediană cu 3 linii longitudinale. Setele dorsale sunt scurte, îndreptate în sus. Rostrul este bine dezvoltat şi îndreptat în jos. Partea ventrală a corpului nu este punctată, divizată în 50 de inele foarte înguste.

Larva este asemănătoare cu adultul, având dimensiuni mai mici.

Biologie şi ecologie. Acarianul filocoptid al viţei de vie are 3-4 generaţii pe an.

Iernează ca femele deutogine sub solzii mugurilor, mai ales în mugurii de la baza coardelor, pe sub scoarţa butucilor, frunzelor etc.

Primăvara devreme, odată cu pornirea în vegetaţie a viţei de vie, începe activitatea acarienilor, care invadează la început mugurii pe care se hrănesc. în faza de desfacere a mugurilor, are loc migraţia acarienilor, spre frunzele abia apărute care începe pe la mijlocul lumi aprilie şi durează până în luna mai. In timpul migraţiei, acarienii colonizează baza lăstarilor şi partea inferioară a frunzelor, unde se hrănesc înţepând şi sugând seva din ţesu turi. După câteva zile de hrănire, pentru maturarea sexuală, femelele încep să depună ouă. Se reproduce pe cale partenogenetică ovipară, masculii nu sunt cunoscuţi. Ouăle sunt depuse izolat pe partea inferioară a frunzelor. O femelă depune în medie 7-15 ouă. Incubaţia durează 6-8 zile. Larvele apărute coloni zează noi frunze, mai ales din vârful lăstarilor pe care se hrănesc. Stadiul larvar durează 6-8 zile, apoi apar adulţii ce daunaştere la o nouă generaţie care se dezvoltă în mod similar. O generaţie în primăvară se dezvoltă în curs de 22-30 zile, iar în timpul vierii 10-17 zile.

Femelele din ultimele generaţii, începând din august-septembrie se retrag eşalonat pentru iernat.

Plante atacate şi mod de dăunare. Acarianul filocoptid al viţei de vie atacă mai întâi mugurii, iar după formarea frunzelor migrează pe partea inferioară înţepând şi sugând seva. La infestări puternice are loc atrofierea lăstarilor în curs de creştere. Lăstarii atacaţi se dezvoltă anormal, lungimea, reducându-se de 3-4 ori, iar a internodurilor de 2-3 ori, rămânând foarte scurte, fenomen cunoscut sub numele de „scurtnodare parazitară". Numărul frunzelor de pe lăstarii atacaţi se reduce de 1,5 ori, iar suprafaţa lor până la 5 ori. Frunzele atacate la început se îngălbenesc, apoi se brunifică şi treptat se usucă. Cele mai mari daune produce la viţele tinere, mai ales pe timp rece şi ploios. Atacurile din perioada de vară sunt fără importanţă economică. In unii ani, în urma atacului producţia de struguri, precum şi conţinutul zahărului sunt reduse simţitor.

Combatere. Se recomandă aceleaşi măsuri de combatere ca şi la specia (Schizotetranyhus viticola Reck.).

• Вызывающие курчавость виноградные листовые клещи только, 0,15 мм длиной и поэтому без сильного увеличения неразличимы. Различают две различных формы самки Calepitrimerus vitis Nalepa, которые отличаются внешне и по времени появления: летняя форма  и зимняя форма, которые описывались раньше, как  - Epitrimerus vitis Nalepa и Phyllocoptes vitis Nalepa, соответственно. У них веретеновидное сегментированное тело с четырьмя ногами в грудной части. Самка летней формы клеща виноградного листового с микроскопически маленькими наростами, цвета слоновой кости, позже, особенно, в передней области тела - от медового до коричневатого цвета. У зимней формы отсутствуют наросты и ее цвет желто-коричневый. Редкие самцы клеща виноградного листового морфологически соответствуют самкам, но меньше размером и имеют другие половые органы

• Уже ранней весной клещи покидают свои зимние убежища, прокалывают разворачивающиеся листья винограда и высасывают из них питательные вещества. Выделяемая при сосании слюна вредителя разрушает хлорофилл вокруг мест проколов, в результате чего появляются желтоватые пятна. Клещи виноградные листовые постоянно держатся только на нижней стороне самых молодых листьев, которые они покидают, когда листья грубеют. Вследствие общей тенденции клещей двигаться вверх обычно остаются непораженными побеги, растущие весной и летом из спящих глазков, что может привести к исчезновению признаков курчавости.

• С весны до середины лета, особенно с мая до июня, затем снова в июле клещи размножаются, откладывая круглые белые яйца, размером 0,039 мм. Через 8-10 дней из них появляются личинки. В течение двух недель они превращаются, пройдя также подвижную промежуточную стадию (нимфы), в половозрелые особи. В умеренной климатологической зоне (Швейцария, Германия, Франция, Украина) клещ виноградный листовой дает обычно 4 поколения за сезон, но при благоприятных условиях и в более теплом климате возможны 7-10. С конца августа и начала сентября клещи начинают уходить в зимние укрытия. Небольшая часть их находится под виноградной корой, особенно в местах перехода от молодой древесины к старой, но преимущественно они прячутся под чешуйками почек.Клещей разносят ветер и орудия, но в основном они распространяются с материалом для прививок, что может приводить к сильным повреждениям в школках и молодых виноградниках. Жестколистные, сильноопушенные сорта винограда, например Рислинг, повреждаются меньше, чем такие мягколистные, как Сильванер.Клещи этого вида мало чувствительны к погодным влияниям. Они одинаково хорошо переносят и сильные холода, и жару, сухость шли влажность. Для них погода имеет значение лишь в том отношении, что при благоприятных условиях для роста кустов клещи не успевают достаточно быстро перемещаться к верхушкам побегов.

PHYLLOXERA VASTATRIXFiloxera viţei de vie (forma galicolă) – Филлоксера виноградная

Homoptera, Phylloxeridae

Filoxera se prezentă sub 4 forme bine distincte: galicolă sau foliară, radicicolă, sexupară şi sexuată, care se deosebesc prin caractere de ordin morfologic şi printr-o strictă localizare pe diferite părţi ale plantei.

Forma galicolă apteră este reprezen tată prin femele aptere (fundatrix) sau matca coloniei galicole şi fundatrigene. Femela-fundatrix are corpul piriform de 1,5-2,0 mm lungime, lăţit, uşor bombat dorsal şi plat ventral de culoare galbenă-brună. Capul şi toracele mai late decât abdomenul, care se îngusteazăposterior.

Femelele fundatrigene au corpul globulos de 1,6-1,8 mm lungime, de culoare galbenă-portocalie, cu nodozităţi pe partea dorsală, lipsită de tuberculi. Capul şi toracele sunt lăţite, iar abdomenul uşor îngustat posterior. Antenele sunt formate din 3 articule, ultimul fiind mai dezvoltat şi prevăzut cu o senzorie. Rostrul este lung, ajungând până la coxele posterioare.

Forma radicicolă este reprezentată prin femele virginogene aptere, care au corpul oval- alungit de 1,0-1,2 mm lungime, cu rostrul lung, care depăşeşte baza picioarelor posterioare, de culoare variabilă după anotimp, vara galbenă-deschisă, iar în toamnă brună-închisă. Pe partea dorsală a corpului prezintă aproximativ 70 de tuberculi mici de culoare brună-deschisă, dispuşi în rânduri longitudinale simetrice: 12 pe cap, 28 pe torace şi 30 pe abdomen. Antenele sunt scurte, formate din 3 articule.

Forma sexupară se prezintă prin femele aripate cu corpul alungit de 1,0-1,5 mm lungime de culoare galbenă-portocalie, cu mezotoracele brun şi rugos. Are 2 perechi de aripi transparente cu reflexe irizante, mai lungi decât corpul.

Forma sexuată este repre zentată prin femele şi masculi apteri, care au corpul alungit, larviform, de 0,45-0,50 mm lungime la femele şi 0,21-0,30 mm la masculi, de culoare galbenă, cu aparatul bucal rudimentar şi nu se hrănesc, având o viaţă scurtă de 6-8 ore.

Oul de iarnă este eliptic de 0,27-0,38 mm lungime, cu chorionul gros, reticulat, la depunere de culoare galbenă, apoi devine brun-deschis.

Oul de vară este eliptic de 0,18-0,22 mm lungime de culoare verde-gălbuie la forma galicolă şi de 0,3 mm lungime la forma radicolă de culoare galbenă-deschisă, care apoi treptat se brunifică.

Larva este asemănătoare cu femela apteră cu picioarele bine dezvoltate foarte vioaie, denumită „larva migratoare", la apariţie gal-benă-aurie, iar mai târziu galbenă branie, dorsal cu negi brunii (forma radicicolă), iar forma galicolă are rostrul mai scurt, culoare galbenă-palidă, fiind lipsită de negi pe partea dorsală.

Biologie şi ecologie. Filoxera după modul de dezvoltare, prezintă două cicluri biologice bine distincte: ciclul biologic complet pe viţele americane (Vitis riparia, V. rupestris etc.) sau pe hibrizi producători direcţi şi ciclul biologic incomplet pe viţele europene (Vitis vinifera).

Ciclul biologic complet. Pe viţele americane şi pe unii hibrizi producători direcţi, filoxera se dezvoltă atât pe rădăcini cât şi pe părţile supraterestre ale plantelor, având un ciclu biologic complet. Forma radicicolă iernează ca larvă de prima vârstă, mai rar de vârsta a doua, în sol pe rădăcinile viţei la adâncimi cuprinse între 7-40 cm. Larvele hibernante se hrănesc intens cu seva plantei, iar după a 4-a năpârlire se transformă în femele adulte, care ating maturitatea sexuală fără a fi fecundate. înmulţirea pe rădăcini are loc pe cale partenogenetică ovipară. O femelă depune în medie 40-100 ouă. Incubaţia durează 4-10 zile. Larvele eclozate până la prima năpârlire sunt foarte mobile, de unde şi numele de larve migratoare deplasându-se uşor de la un butuc la altul prin crăpăturile din sol cu o viteză de până la 2 m/oră. Filoxera radicicolă se răspândeşte mai uşor în solurile grele, argiloase, care prezintă numeroase crăpături, pe când în solurile nisipoase, care conţin peste 60% de siliciu, răspândirea larvelor este mult stânjenită sau chiar imposibilă, deoarece larvele migratoare nu se pot deplasa în căutarea hranei, fiindcă alunecă şi pier de foame.

Uneori larvele migratoare ies la suprafaţa solului şi se urcă pe butuc. în acest timp pot fi răspândite în alte plantaţii cu ajutorul curenţilor de aer, păsărilor, insectelor, animalelor şi omului. Larvele, găsind rădăcini noi se fixează, devin imobile şi se hrănesc intens. Dezvoltarea stadiului larvar la forma radicicolă durează20-30 zile în funcţie de condiţiile pedoclimatice şi trofice, apoi devin adulte, continuându-şi îrimulţirea până în toamnă. O generaţie durează în medie 18-26 zile, dezvoltând până la 5-7 generaţii pe an. Insă numărul generaţiilor filoxerei radicole depinde şi de adâncimea răspândirii dăunătorului în sol. Astfel, la o adâncime de 50 cm, filoxera se dezvoltă în 5-6 generaţii, la 1 -2 m - 3-4 generaţii, iar la o adâncime de 2 m şi mai mult, numai 2-3 generaţii pe an. In a doua jumătate a lunii iunie, începând din generaţia a treia, unele larve de vârstă a ni-a - a PV-a a formei radicicole trec printr-tm stadiu de pseudonimfâ, care iese la suprafaţa solului şi după năpârlire se transformă în femele aripate (forma sexupară) care migrează pe părţile aeriene ale viţei, unde depun 1-4 ouă partenogenetice de diferite dimensiuni:

mici, de 0,25 mm lungime din care apar masculii şi mai mari, de 0,4 mm lungime, din care apar femelele formei sexuate. După copulaţie femelele depun câte un ou prin crăpăturile sau pe scoarţa butucilor care rămân pentru hibernare (stadiul hibernant al formei galicole), rezistând la temperaturi de până la -12-14 °C. Depunerea ouălor de iarnă începe din iulie şi durează până în toamnă. însă nu toate larvele formei radicicole dau naştere formei sexupare. O parte rămân pe rădăcini până în toamnă, larvele de vârsta I-ia trec în stare de hibernare, iar toate celelalte larve pier. în primăvara anului următor, în aprilie-mai din oul hibemant apar larvele fundatrix, care dau naştere la forma galicolă a filoxerei. Larvele apărute migrează pe partea superioară a frunzelor de viţă americană sau de hibrizi, unde se fixează şi începe să se hrănească intens înţepând şi sugând seva din ţesuturi, fn locul de lirănire sub influenţa enzimei - catepsina eliminată de larve în ţesutul frunzei, care determină hipertrofierea lor, se produce o proliferare a celulelor, formându-se pe partea inferioară a frunzei o umflătură de forma unei urne neregulate, numită gală, care se deschide în partea superioară a frunzei printr-un orificiu în formă de crăpătură, prevăzută cu cili.

Galele sunt bine vizibile, de mărimea unui bob de măzăriche s-au de mazăre, de culoare la început galbenă-verzuie, iar mai târziu ruginie. La invazii mari pot fi acoperite cu gale nu numai limbul foliar, dar şi peţiolul uneori şi cerceii. Interiorul galei este acoperit cu perişori deşi şi rigizi. Larvele pătrund în interiorul galei unde se dezvoltă, năpârlesc de patru ori, iar după 10-15 zile ajung la maturitate şi se transformă în femele-fundatrix (matcă) care se înmulţeşte pe cale partenogenetică ovipară. O femelă depune în interiorul unei gale 250-500, uneori până la 1000 de ouă, apoi piere.După 4-6 zile apar larvele care părăsesc gala maternă şi se fixează pe limbul aceleiaşi frunze sau migrează pe frunzele din jur, unde se hrănesc cu sucul celular, determinând formarea unor noi gale. Larvele continuă să se hrănească timp de 10-15 zile, apoi se transformă în femele-fundatrigene, care pe cale partenogenetică, dau naştere la o nouă generaţie. Astfel, în cursul perioadei de vegetaţie forma galicolă (foliară) a filoxerei are 6-7, uneori până la 9 generaţii, dar cu o fecunditate din ce în ce mai redusă încât femelele din ultima generaţie depun de obicei înjur de 100 ouă.

Începând din generaţia a doua printre larvele cu caractere galicole, apar şi larve cu caractere radicicole, care migrează pe organele subterane ale plantelor unde se hrănesc şi continuă să se dezvolte pe rădăcini, ca formă radicicolă. Migrarea larvelor spre rădăcini se produce în mod progresiv, de aceea în următoarele generaţii numărul larvelor care migrează spre rădăcini se măreşte, iar în ultima generaţie aproape toate larvele trec pe rădăcini.

Ciclul biologic incomplet. Pe viţele europene şi asiatice, filoxera prezintă un ciclu biologic incomplet, deoarece întreaga evoluţie este redusă numai la forma radicicolă care se dezvoltă pe părţile subterane ale viţei (rădăcini, radicele), având o dezvoltare similară ca şi pe viţele americane sau pe hibrizi. Uneori pe unele soiuri (Aligote, Riesling italian etc.) apar formele galicole însă nu prezintă importanţă economică.

Răspândirea filoxerei în plantaţiile viticole se face prin mai multe căi: prin forma aripată sexupară (singura formă aripată) care cu ajutorul curenţilor de aer este transportată la distanţe de 15-30 km de la locul de apariţie; prin migraţia subterană sau aeriană a larvelor;

prin unelte de muncă, insecte, păsări etc. Insă, mai frecvent, răspândirea filoxerei se face cu butaşii de viţe americane infestate.

Plante atacate şi mod de dăunare. Filoxera este un dăunător monofag, atacă diferite specii sălbatice şi cultivate din genul Vitis. Atacă ca larvă şi adult, care înţeapă şi suge seva din ţesuturile frunzelor şi rădăcinilor, formând umflături galiforme. Daunele produse de filoxeră diferă după formele ei. Astfel, în urma atacului formei galicole, pe partea inferioară a frunzelor se formează gale de formă aproape sferică, cu suprafaţa aspră, neregulat; frunzele atacate continuă să asimileze şi numai în caz de infestări puternice, când pe o frunză se înregistrează un număr mare de gale (uneori până la 250), frunzele se răsucesc şi funcţiile fiziologice sunt stânjenite. Ca urmare viţele atacate puternic dau producţii de butaşi portaltoi scăzute în medie cu 10-22% şi de calitate inferioară (lemnul coar delor nu se coace suficient, are o cantitate insuficientă de substanţe depuse în rezervă, din care cauză scade rezistenţa la ger şi are o afinitate scăzută).

Daune deosebit de mari produce forma radicicolă, care sugând seva din ţesuturi, elimină enzime ce determină deformarea şi hipertrofierea lor, apărând umflături galiforme care pe rădăcinile subţiri (radicele) sunt mai mici, de o formă caracteristică de cioc sau nod denumite ,nodozităţi", iar pe râdăcinile groase sunt mai mari de 4-10 mm lungime şi 1-3 mm lăţime, având un aspect canceros denumite „tuberozităţi". în dreptul acestor deformaţii ţesuturile se necrozează şi se mp, formându-se porţi pentru pătrunderea unor agenţi fitopatogeni ce provoacă putrezirea lor. Ca urmare viţele atacate stagnează în creştere, se îngălbenesc, au frunze vestejite, dau producţii din an în an tot mai reduse şi în timp de 5 -10 ani de la plantare se usucă. Daunele cele mai mari se înregistrează la viţele europene cultivate pe soluri grele (argiloase), unde pagubele pot ajunge până la 70-90%, datorită faptului că în aceste terenuri, filoxera migrează uşor, de la un butuc la altul, pe când în terenurile nisipoase migraţia larvelor este stânjenită sau chiar imposibilă, din care cauză daunele filoxerei pe astfel de terenuri este redusă.

După cercetările efectuate în diferite ţări şi la noi, s-a constatat că, printre soiurile şi hibrizii de portaltoi americani mai rezistente la atacul filoxerei se numără: Vitis rupestris, V. riparia, V. berlandieri etc, iar dintre hibrizi Riparia x Rupestris, Riparia x Gloire. In prezent în Moldova sunt raionate 5 soiuri de portaltoi rezistente la filoxeră: Riparia x Rupestris 101-14, Berlandieri x Riparia Kober 5 BB, Berlandieri x Riparia K04, Berlandieri x Riparia Crăcunel 2 şi Şasla x Berlandieri 41.

Viţele americane sunt atacate de forma radicicolă, dar daunele sunt reduse deoarece prezintă rezistenţă faţă de filoxeră, datorită mai ales structurii rădăcinii acestora, la care stratul cortical este cel mai gros, iar subeml mai dens şi mai gros decât la rădăcinile viţei europene, pe care filoxera adesea nu-1 poate străbate cu rostul. Datorită acestei structuri, deformaţiunile (nodozităţile şi tuberozităţile) formate pe rădăcini sunt superficiale şi cele două straturi groase se exfoliază odată cu scoarţa prin regenerarea ţesuturilor, rănile cicatrizându-se repede.

Numeroase cercetări efectuate în diferite ţări şi la noi, au evidenţiat că rezistenţa viţei la filoxeră este strâns legată şi de prezenţa anumitor substanţe chimice, care pot anihila fermenţii salivari injectaţi în ţesuturile viţei.

S-a constatat că, la viţele rezistente (americane) protoplasma are un pH ridicat, astfel încât materiile albuminoide nu pot fi descompuse de enzime, pe când la viţele sensibile (europene) catepsina descompune materiile proteice, provocând dezintegrarea celulelor, după care urmează moartea ţesuturilor.

Cercetările din ultimul timp au demonstrat că şi unele soiuri de Vitis vinifera, mai ales plantate pe soluri uşoare, sunt rezistente la atacul filoxerei: Coarnă neagră, Rară neagră, Cabernet Sauvignon, Moldova, Negru de Ialoveni, Doina, Rcaţiteli etc.

Combatere. Pentru combaterea formei radicicole cea mai mare importanţă o prezintă măsurile profilactice universale: care este una din cele mai eficace metodă şi constă în altoirea soiurilor de viţă europeană pe portaltoi de viţă americană (Vitisriparia, V.rupestris, V. berlandierietc.) Q\Abnzi\\or (Riparia xRupestris, Riparia x Gloire etc), rezistenţi la atacul filoxerei. O altă metodă preventivă practică şi deosebit de eficientă este cultivarea soiurilor rezistente faţă de filoxeră: Moldova, Doina, Vierul-59, Viorica, Negru de Ialoveni, Luminiţa, Codreanca, Pervomaisky, Muscat de Basarabia, Ialovensky etc.

Măsurile fitosanitare: evitarea plantării butaşilor pe portaltoi american, precum şi a viţei americane sau a hibrizilor, deoarece pe acestea se dezvoltă forma galicolă a filoxerei, formând sursele principale de răspândire a insectei; plantarea în aceste regiuni numai material săditor de viţă europeană pe rădăcini proprii. înfiinţarea plantaţiilor de viţă europeană pe rădăcini proprii numai în terenuri uşoare, nisipoase (cu peste 60% bioxid de siliciu) în care filoxera nu se poate dezvolta normal. Dacă în regiunile neinfestate apar totuşi focare sporadice, atunci trebuie hchidate în cel mai scurt timp prin tratarea chimică a solului cu diferite substanţe gazoase. înainte de aplicarea tratamentului, butucii de viţă infestaţi se scot şi se distrug prin ardere, iar altă viţă nu se va planta în acelaşi loc decât după 6-8 ani. fn ultimul timp în unele ţări, în regiunile neinfestate la apariţia unor focare sporadice ale filoxerei radicicole se foloseşte preparatul Phyllodien R., pe bază de Hexaclor-butadien (HCBD) (180-200 kg/ha), pentru fiecare tratament care se aplică la sol la adâncime de 15-50 cm în doua etape: primăvara (aprilie-mai) înainte de dezmugurire şi în toamnă (septembrie-octombrie) după recoltarea strugurilor. Produsul Phyllodien R nu este fitotoxic, are o eficacitate înaltă şi o acţiune de lungă durată.

Pentru combaterea formei galicole a filoxerei în plantaţiile de portaltoi la infestări puternice se aplica tratamente chimice foliare prin rotaţie cu unul din următoarele produse: Actellic50EC(3,0l/ha),Zolone35 EC(3,0l/ha),Fastac 100EC(0,16-0,24l/ha), Confidor200 SL (0,3 l/ha), Chinmix 050 EC (0,48-0,72 l/ha) etc.

Ciclul complet de dezvoltare a filoxerei viţei devie

OTIORRHYNCHUS AUROSPARSUSGărgăriţa aurie a mugurilor şi rădăcinilor viţei de vie – Зîлîтистый

скîсарьColeoptera, Curculionidae

Adulţii au corpul îndesat, convex dorsal, de 9,0-13 mm lungime acoperit cu peri şi solzi deşi de culoare cenuşie-cafenie, cu luciu metalic auriu. Rostrul este scurt şi gros, puţin mai lung decât lat, spre vârf mai lat, lângă inserţia antenelor şi prevăzut cu o carenă longitudinală. Protoracele este de 2 ori mai lat decât lung. Pe pronot prezintă granule convexe lucioase şi puncte dispuse longitudinal, de culoare închisă. Elitrele sunt sudate între ele, iar aripile posterioare sunt atrofiate. Pe elitre solzii sunt dispuşi sub forma unor dungi longitudinale. Abdomenul este aproape atât de lung cât şi de lat.

Oul este oval de 0,6-0,7 mm lungime, de culoare gălbuie.

Larva este apodă, are corpul de 8-12 mm lungime, uşor curbat, de culoare albă, cu capul cafeniu-deschis, acoperit cu perişori rari, rigizi.

Pupa are corpul de 8-10 mm lungime, de culoare galbenă, pe tutunul segment abdominal cu doi ţepi de culoare brună.

Biologie şi ecologie. Gărgăriţele mugurilor şi rădăcinilor au o generaţie la 2 ani. Iernează ca adult şi larvă de diferite vârste în sol la adâncimi cuprinse între 20-60 cm, precum şi pe sub resturile vegetale şi în alte locuri adăpostite. In primăvară devreme, în cursul lunii aprilie, încep să apară adulţii. Activitatea adulţilor începe odată cu înserarea şi durează toată noaptea până dimineaţă. In timpul zilei se ascund sub bulgării de pământ, printre frunzele plantelor etc., unde stau nemişcaţi până seara. Adulţii hibernanţi până la dezmugurire se hrănesc cu mugurii pe care îi rod parţial sau total, apoi cu limbul foliar pe care îl rod sub formă de perforaţii neregulate. După câteva zile de hrănire intensă pentru maturarea sexuală, femelele încep să depună ouă. Masculii lipsesc sau sunt rari, de aceea reproducerea are loc în mod obişnuit şi pe cale partenogenetică. Depunerea ouălor începe în a doua jumătate a lunii aprilie, eşalonându-se până în luna august. Ouăle sunt depuse în stratul superficial al solului (2-5 cm), la baza plantelor, în grupe de câte 10-20 ouă. Pentru depunerea ouălor, femelele preferă solurile uşoare, nisipoase. Longevitatea femelelor este mare şi durează în medie până la 3 ani, depunând cel mai mare număr de ouă (până la 900 ouă) după prima hibernare.

O femelă depune în cursul vieţii până la 1000-1500 ouă. Incubaţia durează 12-17 zile. Larvele apărute migrează în sol la 10-30 cm adâncime, uneori până la 90 cm, unde la început se hrănesc cu diferite resturi vegetale în descompunere, apoi cu rădăcinile viţei de vie. Dezvoltarea stadiului larvar durează 4-12 luni. O parte din larvele apărute din ouăle depuse în iunie, ajung la maturitate prin lunile septembrie-octombrie, se transformă în pupă, iar după 3-4 săptămâni apar adulţii care rămân pentru hibernare. O altă parte de larve, apărute din ouăle depuse mai târziu nu ajung la maturitate în acest an şi rămân în sol pentru hibernare, transformându-se în pupă în sol la o adâncime de 10-25 cm în primăvara anului următor, iar adulţii apar în masă spre sfârşitul lunii mai începutul lunii iunie, şi apariţia lor durează până în octombrie, dar într-un număr mult mai mic.

Plante atacate şi mod de dăunare. Gărgăriţele mugurilor şi rădăcinilor sunt specii polifage, atacă viţa de vie, numeroase specii forestiere, de pomi şi de arbuşti fructifieri, precum şi diferite specii de plante ierboase cultivate şi spontane. Atacă ca adult şi ca larvă. Produc pagube deosebit de mari adulţii, care în primăvară atacă mugurii, apoi frunzele abia formate. S-a constatat că pe timp călduros, timp de o noapte, un adult distruge până la 5-7 muguri. In anii de invazii, pot fi distruşi peste 20-30 % din mugurii viţei de vie. După apariţia frunzelor şi lăstarilor, adulţii se hrănesc pe acestea până în toamnă, distrugând uneori aparatul foliar în întregime, nelăsând decât nervurile principale, ceea ce are repercursiuni directe asupra recoltei de struguri.

Larvele atacă rădăcinile, la început pe cele subţiri care sunt roase în întregime, iar spre maturitate, atacă rădăcinile mai groase, în special pe cea centrală în care rod galerii până la lemn, din care cauză plantele stagnează în creştere, dau recolte reduse, iar uneori se usucă. La atacuri puternice recolta poate fi compromisă.

Combatere. Măsuri preventive. Pe sectoare mici se recomandă adunarea şi distrugerea adulţilor la începutul apariţiei lor, prin scuturarea viţei dimineaţa când gândacii se află în adormire; efectuarea arăturilor adânci de toamnă, precum şi prelucrarea repetată a solului în perioada de vegetaţie ce contribuie la distrugerea în masă a ouălor, larvelor, pupelor şi adulţilor.

Tratamente chimice speciale pentru combaterea gărgăriţelor mugurilor şi rădăcinilor se aplică rar, deoarece tratamentele aplicate pentru combaterea altor specii de dăunători ai viţei de vie (molii ete.) asigură concomitent şi o diminuare a populaţiei de gărgăriţe sub pragul economic de dăunare. în cazul unor invazii puternice la apariţia adulţilor hibernanţi şi depăşirea PED (6 adulţi/plantă şi o frecvenţă a plantelor atacate de 50 %) se aplică tratamente chimice cu aceleaşi produse ca şi pentru molia verde a stogurilor (Lobesia botrana Den. et Schiff.).

OTIORRHYNCHUS AUROSPARSUSGărgăriţa aurie a mugurilor şi rădăcinilor viţei de vie – Зîлîтистый

скîсарьColeoptera, Curculionidae

Otiorrhynchus sulcatus Coleoptera, Curculionidae

OTIORRHYNCHUS LINGUSTICIGărgăriţa mare a rădăcinilor de lucernă – Бîльшîй лёцернîâый дîлăîнîсик

Coleoptera, Curculionidae

Otiorhynchus tristis Coleoptera, Curculionidae

Byctiscus betulae Ţigararul – Трубкîâерт Coleptera, Attelabidae

Adultul are corpul oviform, de 5,5-9,5 mm lungime de culoare albastră, verde sau verde-aurie cu reflexe metalice. Rostrul este puternic, lung, spre vârf mai lat. Pronotul este aproape rotund, fin punctat, la masculi cu câte un dinte lateral îndreptaţi spre partea anterioară. Elitrele sunt largi, aproape pătrate cu vârfurile rotunjite, cu linii longitudinale fin punctate, acoperite cu o pubescenţă fină albă, culcate transversal, uşor vizibilă în profil.

Oul este elipsoidal de 1,0 mm lungime, alb-gălbui.Larva este apodă, are corpul de 5,0-8,0 mm lungime, uşor curbat, de

culoare albă-gălbuie cu capul brun, acoperit cu perişori albi, rari.Pupa are 5-6 mm lungime, de culoare albă-gălbuie.Biologie şi ecologie. Ţigărarul are o generaţie pe an. Iernează ca adult

în stratul superficial al solului, în căsuţe speciale, de obicei la 1,0-1,5 cm adâncime sau în crăpăturile scoarţei butucilor, sub scoarţa exfoliată, pe sub frunzele căzute etc. Apariţia adulţilor hibernanţi are loc în primăvară, spre sfârşitul lunii aprilie-începutul lunii mai. La apariţie adulţii se hrănesc cu muguri şi mai apoi cu frunze, pe care le rod sub formă de dungi înguste, provocând daune fără importanţă economică. In perioada hrănirii, în cazul apariţiei unui pericol, trec în stare de amorţire şi cad pe pământ. După 10-12 zile de hrănire pentru maturarea sexuală, are loc copulaţia, iar încă după 3-4 zile începe ponta.

Femela face cu ajutorul rostrului o tăietură la baza peţiolului, retezându-1 numai parţial (2/3), din care cauză circulaţia sevei este oprită, frunza se lasă în jos, vestejindu-se, fiind mai uşor răsucită de insectă. După ce frunza s-a vestejit, femela depune câte un ou şi cu picioarele îndoaie marginea, răsucind limbul sub formă de „ţigară". Pe măsură ce răsuceşte frunza, femela depune alte ouă, astfel că la sfârşit, într-o ţigară se pot înregistra 5-8 ouă, uneori până la 15, iar în total o femelă depune 30-40 ouă. Marginea limbului o lipeşte cu o secreţie care se întăreşte la aer, pentru ca ţigara să nu se desfacă. O „ţigară" este confecţionată în 5-6 zile. O femelă poate răsuci 20-30 de „ţigări". Uneori pentru a forma o ţigară, femela prinde şi răsuceşte mai multe frunze, pe care în timp ce răsuceşte ţigara sunt lipite cu o mucozitate care se întăreşte în contact cu aerul, ceea ce face ca ţigara să nu se desfacă. La pomii fructiferi şi arborii forestieri, femelele formează o ţigară din mai multe frunze, deoarece sunt mai mici şi le taie peţiolul în întregime, în afară de peţiolul frunzei ce ţine ţigara atârnată. Incubaţia durează 8-10 zile. In general, spre sfârşitul lunii iunie apar larvele, care se hrănesc în interiorul ţigărilor cu ţesuturile frunzei răsucite vestejite şi în curs de putrezire. Frunzele răsucite se usucă şi cad împreună cu larvele pe pământ. Evoluţia stadiului larvar durează20-35 zile. Spre sfârşitul lunii iulie, larvele ajung la completa dezvoltare, părăsesc ţigara şi migrează în sol, până la 10 cm adâncime, unde îşi confecţionează o căsuţă specială în care se transformă în pupă. Stadiul de pupă durează 8-12 zile.

În toamnă, de regulă în august-septembrie, apar adulţii, care rămân în sol pentru hibernare, iar în toamnele calde şi lungi, ies din sol şi se hrănesc cu ţesuturile frunzelor, apoi se retrag în diferite adăposturi pentru iernat.

Plante atacate şi mod de dăunare. Ţigărarul este o specie polifagă, atacă numeroase specii de arbori forestieri, pomi fructiferi, preferând viţa de vie şi părul. Atacă adulţii şi larvele. Adulţii atacă mugurii, frunzele, uneori lăstarii tineri şi chiar florile. In primăvară devreme adulţii rod mugurii, în care sapă un canal îngust şi adânc. Mai târziu atacă frunzele, în care rod mici orificii, neregulate. Înainte de pontă, femelele îşi confecţionează din frunze nişte cornete de forma unor ţigări, în care depune ouă. Numărul de frunze din care sunt confecţionate ţigările este diferit şi variază în funcţie de specia atacată. De exemplu, la viţa de vie ţigările sunt formate din 1 -2 frunze, la pomii fructiferi din 8-10 frunze, la plop şi mesteacăn din 8-12 frunze etc.

În total o femelă confecţionează până la 20-30 de ţigări, care cu timpul se usucă şi cad. La atacuri puternice poate produce defolierea în masă a plantelor, ceea ce duce la scăderea producţiei de struguri şi fructe şi a formării mugurilor de rod pentru anul viitor. Larvele se hrănesc cu frunzele vestejite ale ţigărilor.

Combatere. Măsuri preventive. În focare izolate se recomandă adunarea frunzelor răsucite (ţigărilor) şi distrugerea prin ardere; răzuirea scoarţei exfoliate de pe butuci şi coardele mai groase şi distrugerea resturilor adunate prin ardere; în faza hrănirii şi copulaţiei scuturarea repetată a pomilor şi arborilor infestaţi, pe prelate sau peliculă sintetică, dimineaţa când sunt amorţiţi şi distrugerea insectelor adunate prin ardere; strângerea şi arderea ţigărilor (a frunzelor cu larve); efectuarea arăturilor adânci de toamnă pentru distrugerea adulţilor hibernanţi din sol.

Tratamente chimice speciale pentru combaterea ţigărarului nu se aplică, sau se aplică rar, numai în cazul unor invazii puternice, la apariţia în masă a adulţilor hibernanţi şi depăşirea PED (8 adulţi/plantă şi o frecvenţă a plantelor atacate de 50 %), deoarece tratamentele aplicate pentru combaterea altor specii de dăunători ai viţei de vie, asigură concomitent şi combaterea acestui dăunător.

POLYPHYLLA FULLO Cărăbuşul marmorat – Мрамîрный хрущ

Coleoptera, Scarabaeidae

Adultul are corpul masiv, convex de 26-36 mm lungime, dorsal de culoare neagră, brună-închisă sau brună-roşcată, acoperit cu perişori scurţi. Partea ventrală a corpului este cenuşie-roşcată cu o pubescenţă fină, cenuşie. Antenele sunt brune-roşcate, cu măciuca antenală la mascul formată din 7 lamele, iar la femelă din 5. Elitrele sunt brune, acoperite cu perişori albi sau gălbui, dispuşi sub formă de numeroase pete neregulate, care le dau un aspect marmorat. Picioarele sunt acoperite cuperi deşi, gălbui.

Oul este oval, de 4-5 mm lungime, de culoare albă.

Larva are corpul masiv, puţin încovoiat, de culoare albă-gălbuie, cu capul brun strălucitor. Seamănă mult cu larva cărăbuşului de mai (Melolontha melolontha L.), deosebindu-se prin dimensiuni mai mari ale corpului (60-75 mm) şi prin dispoziţia perişorilor de pe ultimul sternit anal, care prezintă median două rânduri longitudinale, paralele, de spini scurţi, a câte 6-9 fiecare.

Pupa are 35-45 mm lungime, la început de culoare gălbuie şi galbenă-brunie înaintea apariţiei adultului.

Biologie şi ecologie. Cărăbuşul marmorat areo generaţie la 3 ani, uneori la 4 ani. Iernează calarvă de diferite vârste în sol, la 35-60 cm adâncime.In primăvară, devreme, spre sfârşitul lunii martie-începutul lunii aprilie, larvele hibernante migrează în straturile superioare ale solului, rămân la o adâncime de 10-30 cm în tot timpul verii. În unii ani se înregistrează o migrare verticală a larvelor. La uscarea stratului superior al solului, larvele migrează în adâncime, iar după ploi abundente, irigaţie se ridică către suprafaţă. După 33-34 luni de evoluţie, larva de vârstă a III-a ajunge la maturitate în luna mai şi se transformă în pupă. Stadiul de pupă durează 20-25 zile. Apariţia adulţilor are loc în prima jumătate a lunii iunie şi durează până la sfârşitul lunii iulie-începutul lumi august. Perioada de zbor a adulţilor este de 35-59 zile. Zborul adulţilor este crepuscular, începe de regulă în jurul orei 20 când intensitatea luminii este între 2-120 lucşi, în medie 19-37 lucşi şi durează între 40 şi 90 minute. Zborul maxim se înregistrează la o intensitate a luminii de 1 -5 lucşi. In timpul zilei adulţii se ascund în sol, pe partea umbrită a coardelor viţei de vie etc. După apariţie, după 4-6 zile, are loc copulaţia, apoi femelele încep să depună ouă, care durează până în luna august.

Ouăle sunt depuse în sol la o adâncime de 20-30 cm, preferând solurile uşoare, nisipoase şi slab humifiere. În acest scop femele pătrund în sol, unde depune 10-40 de ouă, apoi pier. Prolificitatea unei femele este de 60-70 ouă. Incubaţia durează 10-14 zile. în lunile iulie-august apar larvele, care se hrănesc cu rădăcinile diferitor plante, evoluând timp de 3 ani. In fiecare an spre sfârşitul toamnei, larvele se retrag la adâncimi mai mari în sol, pentru hibernare.

Plante atacate şi mod de dăunare. Cărăbuşul marmorat este o specie polifagă, atacă diferite specii de arbori forestieri, pomi, arbuşti fructiferi, precum şi diferite specii de plante ierboase (porumb, floarea soarelui, grâu etc). Atacă atât ca adult cât şi ca larvă. Adulţii sunt filofagi, ei se hrănesc cu frunzele plantelor, atacându-le sub forma unor rosături specifice dantelate, producând daune fără importanţă economică. După urni autori adulţii nu se hrănesc. Daune deosebit de mari produc larvele, îndeosebi în şcolile de viţă, în plantaţiile tinere, mai ales în cele de pe terenurile nisipoase, pe care dăunătorul le preferă. Larvele, mai ales cele din vârsta a 3 -a, atacă rădăcinile şi lăstarii butaşilor plantaţi în şcolile de viţă, precum şi rădăcinile viţelor din plantaţiile tinere, în care sapă cavităţi sub forma unor galerii, iar uneori le retează. In anii de invazie numărul larvelor de P. fullo la un butuc pot ajunge la 6-8 şi chiar 10-12 indivizi. Plantele atacate nu mai cresc normal şi în scurt timp se usucă. Spre deosebire de alte specii de larve Scarabaeidae, larvele acestei specii pot roade şi rădăcinile mai groase de viţă, mai ales când sunt în ultimele stadii de dezvoltare. Uneori pot fi atacaţi şi butucii bătrâni, care stagnează în creştere şi treptat se usucă.

Combatere. Măsuri preventive. Pe suprafeţe mici se recomandă combaterea adulţilor la apariţie, prin scuturarea viţei sau a arborilor, apoi adunarea şi distrugerea acestora. In combaterea larvelor se recomandă efectuarea arăturilor adânci de toamnă, precum şi lucrarea repetată a solului în vii, livezi şi pepiniere, în cursul perioadei de vegetaţie, pentru distrugerea stadiilor aflate în sol (ou, larvă, pupă).

Tratamente chimice. La invazii puternice peste 5 larve/m2 se aplică tratamente la sol cu insecticide granulate, prin încorporarea în sol odată cu executarea lucrărilor solului sau cu aplicarea îngrăşămintelor chimice cu 2-3 săptămâni înaintea plantării sau la sădirea plantelor. Rezultate bune în combaterea larvelor cărăbuşului marmorat pe suprafeţele mici puternic infestate se pot obţine şi prin mocirlirea înainte de plantare a rădăcinilor butaşilor viţei de vie într-o soluţie cu consistenţa smântânii, formată din dejecţii de bovine, lut şi pământ, luate în părţi egale, la care se adaugă apă după necesitate şi 10-20 g de Zolone 35 EC la 101 de mocirlă.

ADOXUS OBSCURUSGândacul scriitor – âинîăрадная падучка

Coleoptera, Chrysomelidae

Adultul are corpul scurt şi masiv aproape patratiform, de 5-6 mm lungime, cu capul puternic, îndreptat în jos, puţin vizibil. Capul şi toracele sunt negre. Antenele sunt lungi, formate din 12 articule de culoare roşie-portocalie. Pronotul este globulos, mai îngust decât baza elitrelor, acoperit cu perişori scurţi cenuşii. Elitrele sunt brune-negricioase, fin punctate longitudinal, acoperite cu o pilozitate abundentă (villosulus) roşietică. Partea ventrală a corpului este neagră-mată uniform. Picioarele sunt bine dezvoltate, negre, în afară de tibia, care este roşie-ruginie.

Oul este elipsoidal de 1,0 mm lungime cu chorionul neted, strălucitor, la depunere galben-palid, apoi galben-închis.

Larva la completa dezvoltare are corpul uşor încovoiat de 6-10 mm lungime, de culoare albă, cu capul galben-bruniu, picioare bine dezvoltate. Corpul este acoperit dorsal mai ales pe torace cu perişori rari.

Pupa are 6-6,5 mm lungime, albă-gălbuie, acoperită cu perişori brunii.

Gândacul scriitor are o generaţie pe an. Iernează ca larvă matură sau ca pupă în sol la 10-40 cm adâncime. În primăvară, în perioada dezmuguririi, larvele hibernante se transformă în pupă stadiul care durează 8-12 zile. În a doua jumătate a lunii mai sau la începutul lunii iunie, apar adulţii, longevitatea cărora este în medie de 3 luni. Timp de 2-3 săptămâni pentru maturarea sexuală adulţii se hrănesc cu frunzele viţei de vie, apoi cu boabe verzi şi chiar cu lăstari.

In perioada hrănim, adulţii, la cel mai mic zgomot se lasă să cadă pe pământ, unde cu greu pot fi găsiţi. Este în general o specie partenogenetică, masculii nu se cunosc. Depunerea ouălor începe din luna iunie şi este mult eşalonată pe o perioadă aproape de 2 luni. Femela depune ouăle sub scoarţă sau în crăpăturile butucilor, de regulă în zona coletului. Ouăle sunt depuse în grupe de câte 5-40 (în medie 30 de ouă). O femelă depune în total 80-120 ouă. Incubaţia durează 10-12 zile. Spre sfârşitul lunii iunie apar larvele, care imediat migrează în sol pe rădăcinile viţei de vie pe care le rod liniar. Larvele continuă să se hrănească până în toamnă când migrează la40-50 cm adâncime unde îşi fac o cămăruţă specială în care iernează.

Plante atacate şi mod de dăunare. Gândacul scriitor atacă diferite specii din genul Vitis, precum şi alte plante: Epilobium, Saxifraga, Fragaria etc. Atacă atât ca adult cât şi ca larvă. Adulţii atacă frunzele, lăstarii şi boabele. Pe frunze rod perforaţii înguste liniare sau arcuite, care la atacuri puternice acoperă întreaga suprafaţă, adesea întretăindu-se unele cu altele formând astfel diferite litere I, V, X etc, dându-i aspectul unui scris. La invazii masive adulţii ataca lăstarii şi boabele verzi pe care rod dungi liniare, determinând stagnarea în creştere a acestora. Larvele atacă rădăcinile pe care le rod sub forma unor canale înguste. La început atacă rădăcinile mai subţiri, iar spre maturitate atacă rădăcinile mai groase, în care rod galerii adânci, încât larvele încap în interior, distrugând astfel nu numai ţesutul cortical, dar şi lemnul, prin care pătrund diferiţi agenţi patogeni, provocând putrezirea lor.

Combatere. Măsuri preventive. Se recomandă săparea solului din jurul plantelor, precum şi efectuarea arăturii adânci de toamnă pentru distrugerea stadiului hibernant; în cursul perioadei de vegetaţie, se recomandă lucrarea repetată a solului pentru distrugerea larvelor tinere etc.

Tratamente chimice speciale pentru combaterea gândacului scriitor nu se aplică, deoarece tratamentele aplicate pentru combaterea altor specii de dăunători ai viţei de vie ţin sub control şi populaţiile acestui dăunător.

In cazul unor invazii puternice, la semnalarea atacurilor şi apariţiei în masă a adulţilor se pot aplica tratamente chimice cu aceleaşi produse ca şi la molia verde a strugurilor (Lobesia botrana Den. et Schiff).

4.4. Lethrus apterusForfecarul – Краâчик ăîлîâач

Ordinul Coleoptera, fam. Scarabaeidae (Lethridae)

Adultul are corpul masiv, de 10-20mm lungime, convex dorsal, de culoare neagră–mată. Capul este mare, iar mandibulele puternic dezvoltate. Elitrele sînt concrescute, iar ariplile posterioare reduse.

Oul este oval de 5-6 mm lungime, de culoare albă-gălbuie.

Larva este viermifomă, oligopodă,de tic scarabid (melolontoid), de 30-40 mm lungime, culoarea albă-gălbuie, cu capul brun.

Pupa este liberă, de culoare albă-gălbuie, mai târziu neagră.

Biologie. Este o specie monovoltină, iernează în stadiul de adult, în galerii, în sol.

Primăvara adulţii încep sa sape noi galerii în pământ. Galeriile sunt oblice la suprafaţă şi verticale în adâncime. După copulaţie, cele 2 sexe locuiesc împreună în galeria femelei, pe care o pregătesc pentru pontă. Adulţii sapă cămăruţe laterale, în toate direcţiile, pînă la 12 cămăruţe ovoide de 3 cm lungime, în care femela depune câte un ou.

După pontă, oul este acoperit cu puţin pământ. Adulţii colectează bucăţi de frunze, lăstari şi muguri de viţă sau de alte plante cultivate sau spontane, pe care le mărunţesc şi le transformă în nişte cocolaşe, cu care se hrănesc larvele. După 25-3 zile larvele se transformă în pupă iar noii adulţi rămân pentru iernare.

Planta gazdă şi modul de dăunare. Forfecarul este o insectă polifagă, adulţii cărei rod frunzele, sau retează plantulele de cereale, sfecla, floarea –soarelui, porumb, cînepă, lucerna, lăstarii viţă de vie etc.

Combatere. Măsuri agrotehnice: •aratul terenurilor înţelenite;•prelucrarea solului în timpul vegetaţiei;•săparea şanţurilor capcane;•Măsuri chimice se aplică rar la o densitate înaltă a

dăunătorului, folosind unul din produsele omologate la cultura corespnzătoare.

LOBESIA BOTRANAMolia verde a strugurilor – ăрîздеâая листîâертка

Lepidoptera, Tortricidae

Adultul are corpul de 7-8 mm lungime, de culoare galbenă-cenuşie la masculi şi galbenă-verzuie la femele, cu anvergura aripilor de 11 -13 mm. Aripile anterioare sunt de culoare cenuşie-cafenie cu pete şi dungi brune-închise, care alternează cu dungi albastre sau albastre-cenuşii, dându-i un aspect pestriţ. Pe marginea apicală prezintă franjuri fini de culoare deschisă. Aripile posterioare sunt cenuşii-deschise cu zonele marginale mai închise, prevăzute cu franjuri lungi pe margini.

Oul este eliptic, uşor turtit dorso-ventral, de 0,6-0,8 mm lungime, cu chorionul neted, la depunere de culoare albă-gălbuie şi cenuşie verzuie cu reflexe opalescente lucioase la ecloziune.

Larva are corpul de 10-12 mm lungime de culoare verzuie, verde-cenuşie sau verde-brunie, acoperit cu peri, iar capul, pronotul şi picioarele sunt de culoare brună-roşcată. Coroana picioarelor abdominale este circulară formată din 40-42 croşete, amplasate în 3 rânduri, iar cele anale din 24-30 croşete.

Pupa are 5-6 mm lungime, de culoare brună-verzuie sau cărămizie.•Biologie şi ecologie. Molia verde a strugurilor are 3 generaţii pe an.

Iernează ca pupă intr-un cocon mătăsos, alb, fixat sub scoarţa exfoliată a butucilor, aracilor, în crăpăturile spalierei, în şiraguri atacaţi şi uscaţi, rămaşi pe butuci după recoltare, mai rar pe sub resturile vegetale şi în crăpăturile solului. Calendaristic apariţia adulţilor are loc în ultimele zile ale lunii aprilie sau în prima decadă a lunii mai. Apariţia fluturilor se eşalonează în tot cursul lunii mai, îndeosebi în primăverile reci şi durează până la 3 0 zile. Zborul este crepuscular, în timpul zilei adulţii stau imobili pe partea inferioară a frunzelor, iar dacă sunt deranjaţi zboară neregulat şi de scurtă durată, căutând repede un alt adăpost sub frunze. În perioada de zbor, se răspândeşte uneori la distanţe destul de mari cu ajutorai curenţilor de aer. Adulţii se hrănesc cu nectarul diferitor plante cultivate şi spontane şi cu alte sucuri dulci. După o perioadă de hrănire de 3-5 zile, pentru maturarea organelor sexuale, are loc copulaţia, apoi imediat femelele încep să depună ouă. Ponta se eşalonează pe o perioadă de 20-30 zile.

Ouăle sunt depuse izolat, mai rar în grupe mici (2-5 bucăţi) pe bobocii florali, pe ramificaţiile sau pe axul inflorescenţelor şi mai rar pe cârcei, lăstari, frunze sau pe peţioluri. Longevitatea adulţilor este de 7-12 zile, timp în care o femelă depune 60-160 ouă. Larvele eclozează eşalonat, începând de la sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie şi durează timp da 20-30 zile. Acestea se hrănesc cu bobocii florali, apoi cu boabele de-abia formate, înconjurându-le cu fire mătăsoase albe sub forma unor cuiburi tubulare dense, care le servesc la deplasare spre noi organe şi ca adăpost la condiţii climatice nefavorabile şi a duşmanilor. Larvele speciei Lobesia botrana Den. et Schiff. sunt foarte mobile, fiind deranjate sau când simt un pericol se agită efectuând mişcări fie înapoi sau înainte, apoi se lasă pe un fir de mătase, căzând pe suprafaţa solului, iar după ce pericolul a trecut se urcă din nou pe viţa de vie, pe aceleaşi ciorchine sau pe altele, formând un nou cuib, în care continuă să se hrănească. Spre sfârşitul lunii iunie larvele ajung la completa dezvoltare, îşi confecţionează coconi mătăsoşi în ciorchinii atacaţi, în frunzele răsucite, sub scoarţa exfoliată sau în crăpăturile butucilor, spalierei şi aracilor, în interiorul cărora se transformă în pupă, stadiul care durează 10-12 zile.

Adulţii generaţiei a doua apar spre sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie, pe la mijlocul lunii iulie. Femela depune ouăle izolat pe boabele verzi sau aflate în pârgă la soiurile timpurii. Larvele generaţiei a doua apar în a doua decadă a lunii iulie şi evoluţia durează până la sfârşitul lunii. La început se hrănesc liber la suprafaţa boabelor verzi, rozând cavităţi mici, iar după prima năpârlire rod în boabe un orificiu circular prin care pătrund sub tegumentul boabelor, formând la început o galerie superficială uşor vizibilă, iar mai târziu pătrund în interiorul boabelor unde se hrănesc cu pulpa acestora, formând o cavitate mai mare, oval-alungită, căptuşită cu fire mătăsoase. Spre deosebire de larvele primei generaţii, larvele generaţiei a doua şi a treia nu formează cuiburi mătăsoase dense ci numai uneori strâng cu ajutorul unor fire subţire câte 2-3 boabe atacate. Spre sfârşitul lunii iulie-începutul lunii august, larvele ajung la completa dezvoltare, se retrag sub diferite adăposturi, ca şi prima generaţie unde se transformă în pupă. Adulţii generaţiei a treia apar după 7-8 zile, de obicei în a doua jumătate a lunii august şi zborul durează până în luna septembrie. Ouăle sunt depuse izolat pe boabele în pârgă sau coapte. Spre sfârşitul lunii august-începutul lunii septembrie apar larvele, care se hrănesc consumând pulpa boabelor până în luna septembrie când ajung la completa dezvoltare, se retrag în diferite adăposturi unde îşi confecţionează coconi mătăsoşi în care se transformă în pupă, stadiul în care iernează.

Plante atacate şi mod de dăunare. Molia verde a strugurilor este o specie polifagă, atacă peste 30 de specii de plante lemnoase şi ierboase, producând daune mai mari la viţa de vie. Este considerat, după filoxeră, cel mai periculos dăunător al viţei de vie. Atacă larvele diferenţiat în funcţie de generaţie. Astfel, larvele primei generaţii atacă bobocii florali şi florile, înfăşurându-le cu fire mătăsoase albicioase sub formă de cuiburi. O larvă poate distruge 2-3 boboci pe zi, iar pe parcursul perioadei de dezvoltare până la 60-80 boboci florali care se usucă şi cad. După înflorire larvele atacă boabele în formare, iar în anii de invazii, rod galerii şi în interiorul lăstarilor tineri, care se ofilesc şi se usucă. Pagube mai mari se înregistrează în primăverile răcoroase când înflorirea întârzie. Larvele generaţiei a doua atacă boabele verzi, de mărimea unui bob de mazăre, în care pătrund în interior, unde se hrănesc cu pulpa lor. Boabele atacate puternic se brunifică şi cad, iar cele atacate mai puţin se cicatrizează şi continuă să se dezvolte, ajungând la maturitate. O singură larvă poate să distrugă până la 18-20 de boabe. Larvele generaţiei a treia atacă boabele în pârgă sau coapte, producând daune deosebit de mari. Acestea nu pătrund în boabe, dar le perforează, rozând pulpa numai la exterior. Boabele atacate pe timp secetos se usucă, zbârcindu-se ca o pungă, iar în anii ploioşi, pe rănile provocate de larve şi pe sucul scurs din boabe se instalează diferiţi agenţi fitopatogeni, ca putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea Pers.), mucegaiul albastru (Penicilliumglaucum Let.) etc., care duce la putrezirea în masă a boabelor.

Ca urmare strugurii atacaţi sunt depreciaţi, atât cantitativ cât şi calitativ, iar vinurile provenite din ciorchinii atacaţi sunt de calitate inferioară (sunt acide, cu un procent foarte mic de alcool, datorită unei cantităţi reduse de zahăr în must, fără buchet şi se îmbolnăvesc de „băloşire"). Pierderile de recoltă, în cazul unor atacuri intense pot ajunge până la 80% din recoltă de struguri, în anii cu veri şi toamne ploioase poate compromite recolta. Mai puternic sunt atacate soiurile de masă şi soiurile de vin cu ciorchinile compacte şi de formă cilindrică. Printre soiurile mai puternic atacate se citează: Aligote, Muscat Ottonel, Perla de Csaba, Rcaţitele, Riesling italian, Pinot gris, Pinot blanc, Struguraş, Doina etc, mai puţin atacate sunt Coarnă neagră, Rară neagră, Moldova.

Combatere. Măsuri agrotehnice: înfiinţarea noilor plantaţii de viţă de vie pe tulpini înalte, susţinute pe spalieri din beton şi la distanţe corespunzătoare ca plantele să fie bine aerisite şi luminate, creându-se astfel condiţii nefavorabile pentru dezvoltarea dăunătorului; în primăvară pentru distrugerea stadiului hibernant concomitent cu tăierea viţei de vie se recomandă îndepărtarea scoarţei exfoliate de pe coarde şi trunchi şi distrugerea prin ardere; după tăierea viţei de vie toate resturile de viţă vor fi strânse şi scoase din vie şi distrase prin ardere; legatul corect în uscat al braţelor şi coardelor, pentru a evita îndesirea lăstarilor, precum şi efectuarea la timp a operaţiilor în verde (plivitul, copilitul, ciupitul etc), asigurându-se astfel o aerisire mai bună a butucilor; în acelaşi scop se distrug buruienile prin efectuarea la timp a lucrărilor de întreţinere; pe suprafeţe mici, odată cu operaţiile în vedere se recomandă şi distrugerea inflorescenţelor infestate şi a ciorchinilor atacaţi.

Ca măsuri biologice se recomandă utilizarea viespei oofage Trichogramma sp., care se lansează de două ori la fiecare generaţie, la începutul pontei şi la depunerea în masă a ouălor, folosindu-se de fiecare dată câte 50-100 mii viespi/ha, iar la infestări puternice doza lansării poate fi dublată; aplicarea tratamentelor cu preparate microbiologice (1-2 tratamente pentru fiecare generaţie la intervale de 5-7 zile) pe bază de (Bacillus thuringiensis Beri. şi Bacillus cerens etc), obţinându-se o reducere semmficativă a populaţiilor acestui dăunător.

Rezultate bune în combaterea moliei verde a strugurilor se pot obţine prin utilizarea capcanelor cu feromonul specific-Grozdemon, care se instalează în plantaţii la sfârşitul lunii aprilie, la înălţimea inflorescenţelor, fie prin captarea în masă a masculilor cu 9-18 capcane/hectar, fie prin metoda dezorientării masculilor sau sterilizarea lor.

Măsuri chimice se aplică în anii de invazii, în momentele optime (apariţia în masă a larvelor -1 -2% de larve eclozate), înainte de pătrunderea acestora în inflorescenţe sau în boabe. Avertizarea tratamentelor de combatere se efectuează pe baza dinamicii zborului adulţilor, care se stabileşte cu ajutorul cuştii de avertizare, capcanelor luminoase sau capcanelor feromonale. In ultimul timp, avertizarea tratamentelor se efectuează cu ajutorul capcanelor cu feromonul specific sintetic - Grozdemon, care se instalează în plantaţii, câte 1 capcană/3-5 ha. In cazul când se înregistrează peste 20-25 capturi/capcană/zilnic se fac evidenţe suplimentare asupra pontelor şi larvelor pe inflorescenţe (la 1 generaţie) şi bobite (a 2-a şi a 3 generaţie).

Tratamentele chimice se justifică la depăşirea PED (peste 10 ouă sau larve/100 inflorescenţe ori ciorchini). Acestea se aplică în momentul eclozării larvelor (când au eclozat 1 -2% de larve din ouă), iar celelalte ouă se află în faza de „căpuşorul negru".

Numărul tratamentelor variază în funcţie de densitatea numerică a dăunătorului. La infestări slabe (1-10 ouă/100 inflorescenţe sau ciorchini) tratamentele chimice nu se aplică; la infestare medie (11-20 ouă şi larve/100 inflorescenţe sau ciorchini) se aplică câte 1 tratament pentru fiecare generaţie; la infestări înalte (21-60 ouă şi larve/100 inflorescenţe ori ciorchine) se recomandă un tratament pentru generaţia I-a şi două tratamente pentru generaţia a doua; la infestări puternice (peste 60 ouă şi larve/100 inflorescenţe sau ciorchini) se recomandă câte două tratamente pentru fiecare generaţie.

Combaterea chimică a moliei verzi a strugurilor se poate realiza prin tratamente foliare, aplicate prin rotaţie cu unul din următoarele produse: Actellic 50 EC (0,6-21/ha), Zolone 35 EC (2,0-2,5 l/ha), Arrivo 250 CE (0,26-0,38 l/ha), Alfa Cipi 10 EC (0,24 l/ha), Bulldock 025 EC (0,6 l/ha), Confidor200 SL (0,3 l/ha), Cypersan 250 EC (0,24-0,36 l/ha), Insegar 25 WP (0,6 kg/ha), Fastac 100 EC (0,16-0,24 l/ha), Karate Zeon 5 CS (0,32-0,48 l/ha), Nomolt 150 SC (0,5-0,75 l/ha), Sumi-alpha 5 EC (0,4-0,6 l/ha), Decis 2,5 EC (0,4-0,6 l/ha), Valsaciper 250 EC (0,38 l/ha), şarpei 25 ME (0,38 l/ha), Sămpai EC (0,4-0,6 l/ha), Valsamba 25 EC (0,8-1,2 l/ha) etc.

In cazul unor infestări puternice rezultate mai bune se pot obţine la utilizarea produselor inhibitoare de sinteză al chitinei (Insegar 25 WP (0,6 kg/ha), Nomolt 150 SC (0,5-0,75 1/ha etc), câte un tratament/generaţie, datorită eficacităţii înalte şi acţiunii îndelungate a preparatelor (20-30 zile).

EUPOCILIA AMBIQUELLAMolia brună a strugurilor – Листîâертка дâулётная

Lepidoptera, Tortricidae

Adultul are corpul de 7-8 mm lungime cu anvergura aripilor de 12-15 mm. Capul şi toracele sunt brune-roşcate, iar abdomenul cenuşiu-galben. Aripile anterioare sunt de culoare galbenă, strălucitoare, în partea mediană prezintă o bandă lată transversală, trapezoidală de culoare brună-albăstruie mai lăţită spre marginea anterioară. Aripile posterioare sunt brunii-cenuşii la masculi, şi albicioase la femele cu franjuri lungi şi subţiri pe margine. A 3-a pereche de picioare prezintă câte 2 pinteni fiecare.

Oul este elipsoidal, plat, de 0,8-0,9 mm lungime, strălucitor.

Larva are corpul de 12-14 mm lungime, de culoare verde cenuşie la larvele tinere, brună-roşcată sau brună-măslinie la larvele mature. Capul, primul segment toracic şi picioarele sunt de culoare brună-închisă sau neagră strălucitoare. Corpul este acoperit cu numeroase tubercule de culoare brună, cu câte 2-3 peri de culoare închisă. Primele patru perechi de picioare abdominale au câte 25-30 de croşete, dispuse în formă de coroană, iar pe ultima, pereche cu 15 croşete, îndoite sub formă de unghi.

Pupa este de culoare cafenie-roşcată, de 8-10 mm lungime.

Biologie şi ecologie. Molia brună a strugurilor are două generaţii pe an. Iernează în stadiul de pupă într-un cocon alb mătăsos, sub scoarţa trunchiurilor butucilor sau a coardelor mai groase, în crăpăturile butucilor, spalierei, aracilor etc. Adulţii apar în primăvară, de obicei, la începutul sau în a doua decadă a lunii mai.

După 3-4 zile de zbor are loc împerecherea şi ponta. Femelele depun ouăle izolat pe bobocii florali sau pe pedunculii lor, mai rar pe lăstarii tineri, pe cercei sau pe frunzele viţei de vie. Longevitatea femelelor este de 12-20 zile, timp în care o femelă depune 60-90 de ouă, uneori până la 160. Pe o inflorescenţă uneori se pot înregistra până la 10-12 ouă. Larvele apărute se hrănesc cu bobocii florali din inflorescenţă, consumându-le staminele şi pistilul, înfăşurând la început cu fire mătăsoase 2-3 boboci, apoi 1-2 ramificaţii ale inflorescenţei, formând cuiburi mătăsoase alungite. După înflorire larvele se hrănesc cu florile sau boabele abia formate. O larvă poate ataca şi distruge în întregime un ciorchine, care capătă o înfăţişare a unui cuib de omizi. Uneori larvele atacă şi frunzele sau pătrund în interiorul lăstarilor tineri. Dezvoltarea stadiului larvar durează 15-24 zile. Spre sfârşitul lunii iunie sau în iulie larvele ajung la maturitate, ţes coconi mătăsoşi în locurile de hrănire sau într-o frunză răsucită în care se transformă în pupe. După 10-14 zile apar adulţii generaţiei a doua, zborul cărora durează 3 -4 săptămâni, de la jumătatea lunii iulie până în luna august. Apariţia adulţilor generaţiei a doua, de regulă coincide cu perioada când boabele au mărimea unui bob de mazăre. La 2-3 zile după apariţia adulţilor are loc copulaţia şi începe ponta. Femelele depun ouăle direct pe boabele verzi din struguri, din care peste 8-12 zile apar larvele, care se hrănesc cu pulpa şi seminţele până la coacerea lor, migrând dintr-o bobită în alta. în cursul stadiului larvar, care durează 20-25 zile, o larvă distrage de la 9 până la 15-17 boabe. Boabele atacate sunt înfăşurate cu fire mătăsoase, formând în boabe un tub mătăsos în care trăieşte şi pe care rămân exuviile şi excrementele larvelor.

Larvele acestei specii sunt mai puţin mobile decât larvele speciei precedente, dar fiind deranjate se agită, fac nişte mişcări şerpuitoare şi coboară pe un fir de mătase, ascunzându-se în crăpăturile sau sub scoarţa exfoliată a butucilor şi coardelor mai groase sau în alte adăposturi. Larvele generaţiei a doua produc daune cu mult mai mari, deoarece atacă boabele intrate în pârgă sau coapte, consumând interiorul lor, provocând scurgerea sucului care atrage alte insecte sau bacterii şi ciuperci ce măresc pagubele. La sfârşitul luni august sau începutul lunii septembrie larvele ajung la maturitate, părăsesc ciorchinii atacaţi, migrând sub scoarţa exfoliată a butucilor, sau în alte adăposturi, unde îşi ţes un cocon mătăsos de culoare albă în care se transformă în pupă, stadiul care rămâne pentru hibernare.

Plante atacate şi mod de dăunare. Molia brună a strugurilor este o insectă polifagă, atacă peste 90 de specii de plante, producând pagube mai mari la viţa de vie. Atacă larvele care în prima generaţie distrug bobocii florali, înfăşurându-i cu fire mătăsoase albe sub formă de cuiburi. Pe o inflorescenţă se pot înregistra până la 3-4 cuiburi, provocând uscarea completă a acesteia. Ca urmare bobocii atacaţi se usucă şi cad. Uneori larva pătrunde la baza lăstarilor tineri sau în pedunculul inflorescenţei din care cauză lăstarii şi toate inflorescenţele atacate se usucă. O larvă atacă până la 30 de boboci florali. După înflorire larvele atacă florile şi boabele tinere, iar uneori spre deosebire de Eudemis larvele Cochilisului atacă şi frunzele. Pagube mari provoacă în primăverile reci şi ploioase, când se prelungeşte înfloritul viei.

Larvele generaţiei a doua atacă boabele strugurilor în pârgă sau coapte care pe timp secetos se brunifică, se zbârcesc şi se usucă, iar pe timp ploios, prin rănile provocate de dăunător, în boabele atacate pătrund diferite bacterii şi ciuperci, ca putregaiul cenuşiu (Botrytis cineria Pers.), mucegaiul albastru (Penicillium glaucum Liet.) etc., care provoacă putrezirea lor. Strugurii atacaţi sunt depreciaţi cantitativ şi calitativ, iar vinul obţinut din astfel de struguri este de calitate inferioară şi nu se poate păstra mult timp. In unii ani daunele produse de cochilisul viţei poate ajunge până la 20-30% din recoltă, iar în anii de invazii, recolta poate fi distrusă aproape în întregime.

Înmulţirea moliei brune a stogurilor este frânată de activitatea unor specii entomofage, printre care un rol mai important joacă speciile parazite cum sunt: Barichneumon deceptor Grav., Dicaetotespusillator Grav., Gambrus inferus Thoms., Habrocryptus alternator Grav., Hemiteles areator Grav., Pimpla examinator R, Scambus detrita Holmgr, Trichonotusflaveolatum Grav. etc.

Combatere. Se aplică aceleaşi măsuri ca şi la specia precedentă - molia verde a stogurilor (Lobessia botrana Den. et Schiff.).

SPARGANOTHIS PILLERIANAMolia (pirala) viţei-de-vie – âинîăрадная листîâертка

Lepidoptera, Tortricidae

Adultul are corpul de 10-15 mm lungime, de culoare galbenă-brunie,iar abdomenul cenuşiu-deschis. Anvergura aripilor este de 18-22 mm. Capul are 2 palpi bine dezvoltaţi, de 2 ori mai lungidecât diametrul capului, îndreptaţi înainte, având aspectul unui cioc. Aripile anterioare sunt dreptunghiulare de culoare gal-benă sau galbenă-verzuie cu o pată bazală brună-închis şi 3 dungi sinuoase transversale oblice de culoare brună sau roşie-deschisă, mai evidente la masculi. Aripile posterioare sunt mai mici, galbene-cenuşii cu franjuri fini, lungi, galbeni pe margini.

Oul este oval-eliptic, uşor turtit, de 1,0-1,2 mm lungime, la depunere verde-gălbui, apoi galben-închis, iar înainte de ecloziune oranj-bruniu.

Larva la completa dezvoltare are corpul de 18-23 mm lungime, de culoare variabilă: galbenă-verzuie, cenuşie-verzuie sau verde negricioasă, cu capul şi protoracele de culoare brun-închisă, lucioasă. Dorsal pe fiecare segment al corpului are câte 2 tuberculi şi perişori lungi, fini, şi moi de culoare deschisă

Pupa are 12-14 mm lungime, de culoare brună-castanie.

Biologie şi ecologie. Molia viţei de vie are o generaţie pe an. Iernează în stadiul de larvă de prima vârstă într-un cocon mătăsos alb, sub scoarţa exfoliată, în crăpăturile butucilor şi coardelor mai groase, aracilor, spalierei sau sub frunzele căzute, precum şi în stratul superficial al solului (la 4-5 cm), uneori până la 10 cm adâncime. Larvele apărute la început se hrănesc cu mugurii în desfacere, cu frunzele de-abia apărute, cu lăstarii şi bobocii florali, iar mai târziu şi cu boabele în formare. Organele atacate sunt înfăşurate cu fire mătăsoase, sub formă de cuiburi. Larvele din ultimele vârste înfăşoară cu fire mătăsoase frunze mai mari, formând cuiburi mari, în care se hrănesc, nu numai cu parenchimul frunzelor, dar şi cu ciorchinii cuprinşi în cuib. Dezvoltarea stadiului larvar durează 30-35 zile, năpârlind de 4 ori. La începutul lunii iunie, larvele ajung la completa dezvoltare. Transformarea în pupă are loc la începutul lunii iunie în cuiburile aflate printre frunze atacate, unde larvele formează coconi mătăsoşi de culoare albă-cenuşie. Stadiul pupai durează 10-14 zile. Spre sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie apar adulţii. Zborul este crepuscular şi nocturn, iar în timpul zilei stau imobili, ascunşi prin frunzişul viţei. Zborul adulţilor este eşalonat şi durează până la sfârşitul lunii iulie-începutul linii august, dar nu se hrănesc şi au o longevitate scurtă de numai 4-7 zile. Condiţiile optime ale dăunătorului sunt - temperaturile cuprinse între 18-28°C şi umiditate relativă a aerului de 40-80%.

După 2-3 zile de la apariţie începe copulaţia, care are loc seara şi noaptea, timp când sunt sensibili la atractanţii sexuali şi luminoşi. La 2-3 zile de la copulaţie femelele încep să depună ouă, proces care se produce în mod eşalonat şi durează din iulie până la începutul lunii septembrie. Femela depune ouăle pe partea superioară a frunzelor, în mod obişnuit, la baza nervurilor principale. Ouăle sunt depuse în grupe a câte 40-80 bucăţi, aşezate în pachete unul lângă altele. Prolificitatea femelelor este în medie de 150-250 ouă, maximum până la 400 bucăţi. Larvele apar de regulă în lunile august-septembrie, se hrănesc un timp scurt, fără a produce daune de importanţă economică, apoi se lasă de pe marginea frunzelor pe un fir mătăsos migrând în diferite locuri adăpostite, unde îşi construiesc coconi în care iernează.

Plante atacate şi mod de dăunare. Molia frunzelor viţei de vie este o insectă polifagă, care în afară de speciile din genul Vitis, atacă peste 116 specii de plante lemnoase şi ierboase, producând daune mai mari în plantaţiile viticole. Larvele în raport de vârstă atacă mugurii, frunzele tinere, lăstarii, florile şi boabele, înfăşurându-le cu fire de mătase în formă de cuiburi. Larvele primelor două vârste atacă frunzele, prin scheletarea lor; cele de vârsta a IlI-a şi a IV-a rod frunzele de la baza lăstarilor şi florile, iar cele de vârsta a V-a atacă boabele. Frunzele atacate se usucă şi cad. Mai puternic sunt atacate soiurile de portaltoi Riparia x Rupestris 101-14 şi 3309, iar dintre soiurile de viţă europeană - Cabemet Sauvignon, Rcaţiteli, Fetească albă, Aligote, Sauvignon, Magaraci timpuriu etc.

Atacul are loc în vetre. Daune mai mari, provoacă plantaţiilor din terenurile joase şi umede şi în deosebi a butucilor mai tineri, cu vegetaţie abundentă La atacuri masive larvele atacă foarte mult florile şi boabele, din care cauză recolta poate fi mult redusă.

Combatere. Măsuri preventive. Pentru reducerea rezervei biologice hibernante a dăunătorului, se recomandă ca primăvara, odată cu tăierea viţei de vie să se înlăture scoarţa exfoliată de pe coarde şi trunchi şi distrugerea prin ardere; efectuarea arăturilor de toamnă; strângerea şi scoaterea viţei şi coardelor tăiate din plantaţii şi distrugerea prin ardere.

Tratamente chimice se vor efectua numai în anii cu invazii mari, primăvara devreme la apariţia larvelor hibernante, când densitatea depăşeşte PED (8 larve/plantă infestată şi o frecvenţă a plantelor atacate de 50 %) înainte de umflarea mugurilor. Se vor aplica aceleaşi măsuri de combatere ca şi în cazul cotarului cenuşiu (Boarmia rhomboidaria Schiff.). în cursul perioadei de vegetaţie se combate simultan şi prin aceleaşi măsuri ca şi la molia verde a strugurilor (Lobesia botrana Den. et Schiff.).

BOARMIA RHOMBOIDARIACotarul cenuşiu – Дымчатая пîчкîâая пяденица

Lepidoptera, Geometridae Adultul are anvergura aripilor

anterioare de 35-40 mm. Aripile sunt de culoare albă-cenuşie sau cenuşie-brunie cu dungi negre transversale ondulate şi pete de culoare închisă. Corpul la femelă este scurt şi gros, cu antenele filiforme, iar la mascul este mai subţire şi mai lung, depăşind aripile, cu antenele pectinate. In poziţie de repaus fluturii stau cu aripile întinse.

Oul este oval, de 1 mm lungime, la depunere de culoare verde, iar mai târziu brun-închis, cu chorionul crestat.

Larva are corpul de până la 40 mm lungime, de culoare brună-cenuşie, cu o nuanţă roşietică. Pe partea dorsală prezintă pete romboidale întunecate, dungi galbene şi negre, iar lateral dungi întunecate ondulate. Are numai două-perechi de picioare false, din care cauză are un mers sacadat având aspectul unei măsuri cu cotul.

Pupa este brună închisă, lucitoare.Biologie şi ecologie. Cotarul cenuşiu

are 2 generaţii pe an. Iernează în stadiul de larvă de diferite vârste la suprafaţa solului, sub frunzele căzute, sub scoarţă şi în alte locuri adăpostite. Primăvara devreme în a doua jumătate a lumi aprilie, larvele părăsesc locurile de hibernare şi migrează pe coarde, atacând mugurii în momentul umflării lor. Larvele hibernante imită atât prin culoare cât şi prin poziţia corpului scoarţa exfoliată, cerceii, peţiolul frunzelor, ramificaţiile rahisului rămas pe coardă, sârma mai mult sau mai puţin ruginită a spalierului etc, din care cauză sunt greu de observat.

Larvele hibernante distrug în general mugurele principal. O larvă distruge 10-15 muguri.

După pornirea mugurilor în vegetaţie, larvele se hrănesc cu frunze, pe care le rod fără a ocoli nervurile. Dezvoltarea larvelor durează până în a doua jumătate a lunii mai trecând prin cinci vârste. Ajunse la completa dezvoltare larvele părăsesc plantele, migrează în sol, unde are loc împuparea. Transformarea în pupă are loc de la sfârşitul lunii mai şi până la jumătatea lunii iunie, în sol la o mică adâncime (1-3 cm), într-o cămăruţă special amenajată. Stadiul de pupă durează 7-10 zile. Adulţii apar eşalonat de la sfârşitul lunii mai sau în luna iunie. Zborul adulţilor are loc mai ales seara, după apusul soarelui. După împerechere are loc ponta. Ouăle sunt depuse pe frunze izolat mai rar câte două. în prima jumătate a lunii iunie apar larvele, care se hrănesc cu frunzele tinere. Apariţia larvelor este eşalonată şi durează până la mijlocul lunii august. Dezvoltarea larvelor durează până toamna târziu, apoi migrează în diferite locuri adăpostite, unde şi rămâne pentru iernat.

Plante atacate şi mod de dăunare. Cotarul cenuşiu este o specie polifagă. Larvele atacă viţa de vie, pomi şi arbuşti fructiferi, diferite specii forestiere, precum şi diferite plante spontane ierboase (loboda, susaiul, volbura etc). Cele mai mari daune le produc larvele hibernante primăvara în perioada umflării mugurilor.

O larvă poate distruge 10-15 muguri. După desfacerea mugurilor, larvele se hrănesc cu frunze, distrugându-le complet şi cu inflorescenţe. Larvele generaţiei de vară se hrănesc cu frunze tinere, pe care le rod fie de la margine, fie sub formă de perforare, provocând daune fără importanţă econo mică. Atacul acestor larve trece în general neobservat, întrucât se hrănesc şi cu diferite plante spontane (lobodă, susai, volbură etc).

Combatere. Măsuri preventive: efectuarea arăturilor adânci de toamnă pentru distrugerea larvelor hibernante; scoaterea din plantaţii a viţei şi coardelor tăiate şi distrugerea prin ardere.

In anii de invazii, la depăşirea PED (10 şi mai multe larve/100 plante infestate şi o frecvenţă a plantelor atacate de 20-30 %), în primăvară devreme în perioada de apariţie şi de hrănire a larvelor hibernante pe părţile aeriene ale butucului se aplică tratamente chimice prin rotaţie cu unul din produsele avizate pentru combaterea moliei verde a strugurilor (Lobesia botrana Den. et Schiff.).