search plen csj (2)

4
1 dosarul nr.4ac-16/15 Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie Î N C H E I E R E 19 octombrie 2015 mun. Chişinău Plenul Curţii Supreme de Justiţie, prezidat de Vicepreşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Petru Ursache, examinînd cererea declarată în temeiul art. 12 2 CPC de către Judecătoria Centru, mun. Chişinău, privind emiterea unui aviz consultativ cu privire la modul de punere în aplicare a legii, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă Asociaţia Obştească „Asociaţia Naţională pentru Protecţia Creanţei Intelectuale” împotriva SA „Moldtelecom” privind încasarea remuneraţiei de autor şi conexe şi a prejudiciului moral , c o n s t a t ă: La 05.03.2014, Asociaţia Obştească „Asociaţia Naţională pentru Protecţia Creaţiei Intelectuale” a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva SA „Moldtelecom”, prin care a solicitat încasarea sumei de 500 000 lei cu titlu de remuneraţie de autor şi conexe în perioada 20.01.2012-01.03.2014 şi încasarea sumei de 500 000 lei cu titlu de prejudiciu moral. În susţinerea acţiunii, reclamanta a invocat că la 21.10.2011, Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a avizat Asociaţia Obştească „Asociaţia Naţională pentru Protecţia Creaţiei Intelectuale” cu drept de a activa în calitate de organizaţie de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor şi conexe ale autorilor, interpreţilor, producătorilor de fonograme şi organizaţiilor de difuziune. Totodată, a indicat că la 12.01.2012, a emis decizia nr.1/57 privind avizarea Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Creaţiei Intelectuale (ANPCI) în calitate de organizaţie de gestiune colectivă pentru următoarele categorii de drepturi - de autor şi conexe şi pentru următoarele categorii de titulari - autori, interpreţi, producători, organizaţii de difuziune, care a fost publicată în Monitorul Oficial al RM din 20.01.2012. De asemenea, a mentionat că AGEPI a avizat ANCPI în calitate de organizaţie de gestiune colectivă pentru toate categoriile de drepturi de autor şi conexe existente şi pentru toate genurile de activitate care presupun utilizarea lor. La fel, a specificat că organizaţia de gestiune colectivă îşi desfăşoară legal activitatea doar dacă este înregistrată ca organizaţie în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi este avizată în calitate de organizaţie de gestiune colectivă de către AGEPI, conform art. 48 alin. (5) al Legii nr.139 din 02.07.2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Reclamantul mai susţine că pornind de la faptul că activitatea în calitat e de organizaţie de gestiune colectivă presupune eliberarea de licenţe din numele titularilor de drepturi de autor şi conexe şi încasarea remuneraţiei de a utor,

Upload: sergiu-gladun

Post on 18-Feb-2016

213 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

hotarate csj

TRANSCRIPT

Page 1: Search Plen Csj (2)

1

dosarul nr.4ac-16/15

Republica Moldova

Curtea Supremă de Justiţie

Î N C H E I E R E

19 octombrie 2015 mun. Chişinău

Plenul Curţii Supreme de Justiţie, prezidat de Vicepreşedintele Curţii

Supreme de Justiţie, Petru Ursache,

examinînd cererea declarată în temeiul art. 122 CPC de către Judecătoria

Centru, mun. Chişinău, privind emiterea unui aviz consultativ cu privire la modul

de punere în aplicare a legii, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în

judecată depusă Asociaţia Obştească „Asociaţia Naţională pentru Protecţia

Creanţei Intelectuale” împotriva SA „Moldtelecom” privind încasarea remuneraţiei

de autor şi conexe şi a prejudiciului moral,

c o n s t a t ă:

La 05.03.2014, Asociaţia Obştească „Asociaţia Naţională pentru Protecţia

Creaţiei Intelectuale” a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva SA

„Moldtelecom”, prin care a solicitat încasarea sumei de 500 000 lei cu titlu de

remuneraţie de autor şi conexe în perioada 20.01.2012-01.03.2014 şi încasarea

sumei de 500 000 lei cu titlu de prejudiciu moral.

În susţinerea acţiunii, reclamanta a invocat că la 21.10.2011, Agenţia de Stat

pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a avizat Asociaţia Obştească „Asociaţia

Naţională pentru Protecţia Creaţiei Intelectuale” cu drept de a activa în calitate de

organizaţie de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor şi conexe ale

autorilor, interpreţilor, producătorilor de fonograme şi organizaţiilor de difuziune.

Totodată, a indicat că la 12.01.2012, a emis decizia nr.1/57 privind avizarea

Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Creaţiei Intelectuale (ANPCI) în calitate de

organizaţie de gestiune colectivă pentru următoarele categorii de drepturi - de autor

şi conexe şi pentru următoarele categorii de titulari - autori, interpreţi, producători,

organizaţii de difuziune, care a fost publicată în Monitorul Oficial al RM din

20.01.2012.

De asemenea, a mentionat că AGEPI a avizat ANCPI în calitate de

organizaţie de gestiune colectivă pentru toate categoriile de drepturi de autor şi

conexe existente şi pentru toate genurile de activitate care presupun utilizarea lor.

La fel, a specificat că organizaţia de gestiune colectivă îşi desfăşoară legal

activitatea doar dacă este înregistrată ca organizaţie în conformitate cu prevederile

legislaţiei în vigoare şi este avizată în calitate de organizaţie de gestiune colectivă

de către AGEPI, conform art. 48 alin. (5) al Legii nr.139 din 02.07.2010 privind

dreptul de autor şi drepturile conexe.

Reclamantul mai susţine că pornind de la faptul că activitatea în calitate de

organizaţie de gestiune colectivă presupune eliberarea de licenţe din numele

titularilor de drepturi de autor şi conexe şi încasarea remuneraţiei de autor,

Page 2: Search Plen Csj (2)

2

reclamantul a notificat pîrîtul despre necesitatea primirii licenţei din numele

titularilor de drepturi, prejudiciind astfel drepturile şi interesele legale ale acestora

(ale autorilor, interpreţilor şi producătorilor de fonograme/videograme), în caz

contrar, pîrîtul cauzează prejudicii şi creează impedimente în activitatea legală a

Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Creaţiei Intelectuale (ANPCI). În consecinţă,

consideră că drepturile şi interesele legale ale titularilor de drepturi au fost grav

prejudiciate, s-a încălcat legislaţia în vigoare şi s-a adus şi prejudicii statului.

La fel, a indicat că Consiliul Coordonator al Audiovizualului din RM prin

Decizia nr. 6 din 26.01.2010 cu privire la eliberarea autorizaţiei de retransmisie

pentru SA „Moldtelecom”, a decis de a elibera Autorizaţia de retransmisie

întreprinderii SA „Moldtelecom” pentru studioul de televiziune prin cablu „MAX

TV” în 955 localităţi. Consiliul Coordonator al Audiovizualului din RM prin

Decizia nr. 172 din 07.12.2012 cu privire la reperfectarea condiţiilor la autorizaţia

de retransmisie, a reperfectat condiţiile la Autorizaţia de retransmisie seria AB,

nr.000091 din 26.01.2010, eliberată SA „Moldtelecom”, prin aprobarea ofertei

serviciilor de programe retransmise pentru studioul TV prin cablu „MAX TV”. Pe parcursul judecării cauzei în instanţa de fond, la 15.07.2015, avocatul

reclamantei Asociaţia Obştească „Asociaţia Naţională pentru Protecţia Creaţiei

Intelectuale”, Munteanu Veaceslav, a înaintat un demers privind expedierea

dosarului în adresa Curţii Supreme de Justiţie pentru emiterea unui aviz

consultativ.

Prin încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 21 iulie 2015, a fost

admis demersul avocatului Munteanu Veaceslav şi a fost solicitat Plenului Curţii

Supreme de Justiţie, în temeiul art. 122 CPC, emiterea unui aviz consultativ cu

privire la aplicarea corectă a normelor de drept material prevăzute în Legea privind

drepturile de autor şi drepturile conexe nr. 139 din 02.07.2010, asupra

următoarelor:

1. Care sunt categoriile de drepturi reglementate de prevederile Legii privind

drepturile de autor şi drepturile conexe nr. 139 din 02.07.2010.

2. Dacă drepturile de autor şi drepturile conexe sunt categoriile de drepturi

reglementate de art. l alin. (1), art. 48 alin. (6) şi art. 48 alin. (8) al Legii privind

drepturile de autor şi drepturile conexe nr. 139 din 02.07.2010.

3. Dacă dreptul patrimonial exclusiv al autorului prevăzut la art. 11 alin. (1) lit.

h) al Legii privind drepturile de autor şi drepturile conexe nr. 139 din 02.07.2010,

retransmiterea simultană şi fară modificări, prin eter sau prin cablu, a operei

transmise prin eter sau prin cablu, prin prisma art. 3 al Legii privind drepturile de

autor şi drepturile conexe, nr. 139 din 02.07.2010, noţiunea de „valorificare”, art. 5

alin. (3) al Legii privind drepturile de autor şi drepturile conexe nr. 139 din

02.07.2010 şi art. 11 alin. (2) al Legii privind drepturile de autor şi drepturile

conexe nr. 139 din 02.07.2010, constituie o acţiune, caz şi mod de valorificare a

operei protejate sau constituie o categorie de drept.

4. Dacă utilizatorii care valorifică operele drepturilor de autor şi drepturilor

conexe prin retransmiterea simultană şi fară modificări prin cablu a operei

transmise prin eter sau prin cablu vor achita remuneraţia echitabilă unei organizaţii

de gestiune colectivă care este avizată în categoria drepturilor de autor şi categoria

titularilor drepturilor de autor sau aceşti utilizatori vor achita remuneraţia

echitabilă tuturor organizaţiilor de gestiune colectivă care solicită această

Page 3: Search Plen Csj (2)

3

remuneraţie, reieşind din dispoziţia art. 11 alin. (5) al Legii privind drepturile de

autor si conexe nr. 139 din 02.07.2010.

5. Dacă utilizatorul ce valorifică drepturile patrimoniale stabilite la art. 11 alin.

(1) lit.h) al Legii privind drepturile de autor şi drepturile conexe nr. 139 din

02.07.2010, urmează să deţină un contract cu o organizaţie de gestiune colectivă

sau cu toate organizaţiile existente în Republica Moldova? Fiind emisă decizia

AGEPI din 21 octombrie 2011 şi decizia nr.1/57 din 12.01.2012 în conformitate cu

prevederile art. 48 al Legii privind drepturile de autor şi drepturile conexe nr. 139

din 02.07.2010 prin care s-a decis de a aviza Asociaţia Obştească „Asociaţia

Naţională pentru Protecţia Creaţiei Intelectuale” cu drept de a activa în calitate de

organizaţie de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor şi conexe ale

autorilor, interpreţilor, producătorilor de fonograme şi organizaţiilor de difuziune

decizia de avizare, a avut dreptul AGEPI de a emite decizia nr. 2/2146 din

05.12.2012 în lipsa procedurii stabilite de Guvern aşa cum o cere dispoziţia art. 48

alin.(6) al Legii nr.139 din 02.07.2010.

6. Cîte decizii de avizare poate emite AGEPI în categoria drepturilor de autor şi

drepturilor conexe, reieşind din dispoziţia art. 48 alin. (6) al Legii privind

drepturile de autor şi drepturile conexe nr. 139 din 02.07.2010, care statuează că

AGEPI avizează o organizaţie de gestiune colectivă în modul stabilit de Guvern

dacă aceasta întruneşte următoarele condiţii.

7. „Dreptul la retransmitere prin eter şi cablu” în sensul prevederilor art. 11, 48

ale Legii privind drepturile de autor şi drepturile conexe nr. 139 din 02.07.2010,

constituie acţiune, caz, mod de valorificare a operelor protejate sau constituie

categorie de drept. În motivarea încheierii, s-a indicat că, în sensul aplicării corecte a normelor de

drept material enunţate, precum şi modul de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 139 din 02 iulie 2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, instanţa ajunge la concluzia de a solicita Plenul Curţii Supreme de Justiţie să emită un aviz consultativ în acest sens.

Plenul Curţii Supreme de Justiţie consideră că cererea înaintată de Judecătoria

Centru, mun. Chişinău, urmează a fi respinsă, din următoarele considerente.

Conform art. 122 alin. (1) CPC, dacă în procesul judecării pricinii într-o

instanţă de judecată se atestă dificultăţi la aplicarea corectă a normelor de drept

material sau procedural, instanţa de judecată solicită Plenului Curţii Supreme de

Justiţie, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să emită un aviz

consultativ cu privire la modul de punere în aplicare a legii. Avizul consultativ se

publică pe pagina web a Curţii Supreme de Justiţie.

Alineatul (3) stipulează că, în cazul în care decide respingerea solicitării,

Plenul Curţii Supreme de Justiţie emite o încheiere motivată irevocabilă, care se

publică pe pagina web a Curţii Supreme de Justiţie.

Pornind de la prevederile normei de drept evocate supra, Plenul Curţii

Supreme de Justiţie atestă că emiterea avizului consultativ cu privire la modul de

punere în aplicare a legii se emite doar în cazul dificultăţilor de aplicare corectă a

normelor de drept material.

În situaţia din speţă, însă, instanţa de judecată solicită comentarii la un şir de

norme din Legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe nr. 139 din

02.07.2010, fără a specifica expres care dificultăţi au apărut în aplicarea acestora.

Page 4: Search Plen Csj (2)

4

În acest sens, Plenul Curţii Supreme de Justiţie menţionează că solicitarea

instanţei de fond privind expunerea asupra celor şapte întrebări formulate, nu poate

fi apreciată ca dificultate la aplicarea corectă a normelor de drept material.

În acelaşi timp, analizînd întrebările expuse Plenului, se deduce că răspunsul

la acestea se conţine expres în normele Legii privind drepturile de autor şi

drepturile conexe nr. 139 din 02.07.2010, invocate a fi dificile la aplicare.

Astfel, răspunsul la întrebarea întîi şi doi se conţine expres în prevederile art.

1 şi 48 al legii enunţate.

La fel, răspunsul la întrebarea a treia şi a şaptea rezultă explicit din

prevederile art. 11 alin. (1) al legii, care se referă la modul de valorificare a

drepturilor de autor de către autor sau alt titular al acestui drept.

Răspunsul la întrebarea a patra şi a cincea de asemenea rezultă expres din

prevederile art. 11 alin. (5), care stipulează că dreptul de retransmisie prin cablu

prevăzut la alin.(1) lit.h) se exercită exclusiv prin intermediul unei organizaţii de

gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale. Suma remuneraţiei de autor pentru

dreptul de retransmisie prin cablu se stabileşte luînd ca bază orice tip de plăţi pe

care operatorii reţelei prin cablu le încasează de la membrii publicului pentru

serviciile corespunzătoare, inclusiv pentru accesul tehnic, precum şi pentru

menţinerea şi deservirea tehnică a echipamentului utilizat pentru realizarea

retransmisiei. Suma se stabileşte pentru achitarea atît a remuneraţiei cuvenite

autorilor sau altor titulari ai dreptului de autor pentru drepturile lor exclusive

prevăzute la alin.(1) lit.h) din prezentul articol, cît şi a remuneraţiei echitabile

cuvenite interpreţilor şi producătorilor de fonograme, prevăzută la art.37 alin.(1)

lit.c).

Întrebarea a şasea la fel este stipulată expres de prevederile art. 48 al Legii

privind drepturile de autor şi drepturile conexe nr. 139 din 02.07.2010.

În asemenea circumstanţe, Plenul Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar

de a respinge cererea declarată în temeiul art. 122 CPC de către Judecătoria Centru,

mun. Chişinău, privind emiterea unui aviz consultativ cu privire la modul de

punere în aplicare a legii.

În conformitate cu art. 122 CPC, Plenul Curţii Supreme de Justiţie,

d i s p u n e:

Respinge solicitarea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău, privind emiterea

unui aviz consultativ cu privire la aplicarea corectă a normelor de drept material.

Încheierea este irevocabilă.

Vicepreşedintele

Curţii Supreme de Justiţie Petru Ursache