CONSTANTIN BRANCUSI

Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876, Hobița, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris) a fost

un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura

contemporană. Constantin Brâncuși a fost ales membru postum al Academiei Române. Francezii și

americanii îl desemnează, cel mai adesea, doar prin numele de familie, pe care îl scriu fără semne

diacritice, Brancusi, pronunțându-l după regulile de pronunțare alelimbii franceze.

Cuprins

  [ascunde] 

1 Anii de început

2 Opera 3 Despre opera lui Brâncuși

o 3.1 Anii 1897 - 1906 4 Referințe critice despre Brâncuși 5 Locul lui Brâncuși în sculptură 6 Decesul 7 Constantin Brâncuși despre opera sa 8 Notafilie 9 Numismatică 10 Distincții 11 Bibliografie 12 Galerie de imagini 13 Note 14 Lectură suplimentară 15 Legături externe 16 Vezi și

Anii de început[modificare | modificare sursă]

Născut la 19 februarie 1876, la Hobița, Gorj, Constantin era al șaselea copil al lui Radu Nicolae

Brâncuși (1833-1885) și Maria Brâncuși (1851-1919). Prima clasă primară a făcut-o la Peștișani,

apoi a continuat școala laBrădiceni. Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă și de ani

lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi.

În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic, își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin

construirea unei vioridin materiale găsite în prăvălie. Găsindu-se că ar fi de cuviință să dezvolte

aceste abilități, el este înscris cu bursă la Școala de Arte și Meserii din Craiova.

După ce a urmat Școala de Arte și Meserii în Craiova (1894 - 1898) vine la București unde absolvă

Școala de bellearte în 1902. În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui

Vitellius obține „mențiune onorabilă”, Cap al lui Laocoon din 1900 obține medalia de bronz,

iar Studiu din 1901 câștigă medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul

doctorului Dimitrie Gerota, realizează Ecorșeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc,

lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări face ca Ecorșeul să

fie folosit în școlile românești de medicină, după ce s-au făcut câteva copii; Marcel Duchamp a

inclus fotografia Ecorșeului în expoziția organizată la sfârșitul anului 1933 la Galeria Brummer

din New York City.

Carol Davila - Sculptură de Constantin Brâncuși din 1903, expusă din 1912 în curtea Spitalului Militar

Central din București

În 1903 primește prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila,

care a fost instalat la Spitalul Militar din București și reprezintă singurul monument public al lui

Brâncuși dinBucurești. Acest bust a fost comandat de un consiliu format de fostul său profesor

Dimitrie Gerota, pentru a îl ajuta pe Brâncuși să plătească drumul până la Paris. Plata pentru

monument a fost împărțită în două tranșe, prima jumătate fiind plătită înainte ca să înceapă lucrul,

iar a doua tranșă după ce Brâncuși a terminat bustul. Când a terminat lucrarea, aceasta a fost

prezentată în fața consiliului, dar recepția a fost nesatisfăcătoare, diferite persoane din consiliu

având opinii contrarii despre caracteristicile fizice ale generalului, spre exemplu cerând micșorarea

nasului, și de asemenea păreri diferite în legătură cu poziționarea epoleților. Înfuriat de inabilitatea

consiliului de a înțelege sculptura, Brâncuși pleacă din sala de ședințe în mirarea tuturor, fără a primi

a doua jumătate a banilor necesari plecării sale spre Franța, decizând sa parcurgă drumul către

Paris pe jos.[4]

Mai târziu Brâncuși a comentat acest incident astfel:

Ar fi fost o muncă ușoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câțiva bani cât îmi

trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse

în mine și pe care simțeam că crește, an de an și de câțiva în rând, a izbucnit năvalnic și nu

am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar spre marea panică și

spaimă a doctorului Gerota, de față... și dus am fost, pomenind de mama lor.[4]

Drumul din București spre Paris l-a dus mai întâi prin Hobița, unde și-a luat rămas bun de la

mama sa. Și-a continuat drumul, oprindu-se în Viena pentru o perioadă, timp în care a lucrat la

un atelier ca decorator de mobilier. În Viena a început să viziteze muzee cu opere de artă

inaccesibile în România. Aici a făcut cunoștință cu sculpturile egiptene care i-au influențat opera

mai târziu în viață.[4]

Din Viena a plecat în 1904 spre München, dar după șase luni o pornește pe jos

prin Bavaria și Elveția și până la Langres, în Franța. În apropriere de Lunéville, după o ploaie

torențială în care este prins, Brâncuși capătă o pneumonie infecțioasă și, în stare critică, este

primit la un spital de maici. După o perioadă de recuperare gândește că nu mai are puterile și

nici timpul necesar pentru a parcurge drumul spre Paris pe jos, astfel că ultima bucată a

drumului o parcurge cu trenul.

În 1905 reușește la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des

Beaux-Arts, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906, când, atingând limita de

vârstă, părăsește școala. Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind

cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor

copaci nu crește nimic).

Opera[modificare | modificare sursă]

Coloana fără sfârșit pe o marcă poștală din Republica Moldova

Constantin Brâncuși a expus pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts și la Salon

d'Automne din Paris în 1906. Creează în 1907 prima versiune a Sărutului, temă pe care o va

relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului parte a Ansamblului

Monumental din Târgu-Jiu. În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse și intră în

contact cu avangarda artistică pariziană, împrietenindu-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand

Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp. A început lucrul la Rugăciunea, o comandă pentru

un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău. În 1909 revine pentru

scurt timp în România și participă la „Expoziția oficială de pictură, sculptură și arhitectură”. Juriul

Expoziției, prezidat de Spiru Haret acordă premiul II ex aequo lui Brâncuși, Paciurea, Steriadi,

Petrașcu, Theodorescu-Sion. Colecționarul de artă Anastase Simu îi cumpără

sculptura Somnul iar bustul în ghips al pictorului Nicolae Dărăscu este achiziționat de Ministerul

Instrucțiunii Publice.

Până în 1914, participă cu regularitate la expoziții colective din Paris și București, inaugurând

ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnișoara Pogany.

În 1914, Brâncuși deschide prima expoziție în Statele Unite ale Americii la Photo Secession

Gallery din New York City, care provoacă o enormă senzație. Colecționarul american John

Quin îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existență materială prielnică creației

artistice. În același an, ministrul de interne al României respinge proiectul monumentului

lui Spiru Haret comandat cu un an înainte. Brâncuși va păstra lucrarea în atelier și o va

intitula Fântâna lui Narcis. În 1915, începe să execute primele lucrări în lemn, printre care 2

Cariatide și Fiul risipitor. La Paris, în 1919, apare volumul „La Roumanie en images” cu cinci

reproduceri după lucrări ale lui Brâncuși. Un an mai târziu, participă la expoziția grupării „La

Section d'Or” în Franța, la expoziția grupării „Arta română” la invitația lui Camil Ressu în

România, la „Festivalul Dada”, unde semnează manifestul intitulat Contre Cubisme, contre

Dadaiseme. În revista Little Review din New York, apare, în 1921, primul studiu de amploare cu

24 de reproduceri din opera lui Brâncuși, semnat de poetul american Ezra Pound. De altfel,

sculptorul avea să realizeze ulterior un celebru portret al acestuia.

Participă la o mișcare de protest contra lui André Breton și în apărarea lui Tristan Tzara. La 30

noiembrie 1924, expune la Prima expoziție internațională a grupării „Contemporanul” din

București. Doi ani mai târziu, la Wildenstein Galleries, din New York, se deschide cea de-a doua

expoziție personală a sa.

Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuși se desfășoară în toată amploarea ei. Operele

sale de seamă din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului precum și sculpturile în lemn

datează din această perioadă. În același timp, Brâncuși participă la cele mai importante expoziții

colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franța, Elveția, Olanda și Anglia.

În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuși și-a creat o lume a lui, cu un

cadru și o atmosferă românească. Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre

Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși, lăsate prin testament moștenire

României, dar acceptate cu bucurie de Franța, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după

refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuși după

moartea sculptorului.

În România, în epoca realismului socialist, Brâncuși a fost contestat ca unul din

reprezentanții formalismului burghez cosmopolit. Totuși, în decembrie 1956, laMuzeul de Artă al

Republicii din București s-a deschis prima expoziție personală Brâncuși din Europa. Abia

în 1964 Brâncuși a fost „redescoperit” în România ca un geniu național și, în

consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoștinței) fără sfârșit, Masa

tăcerii și Poarta sărutului a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert

de veac și fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat.

La moartea sa, în 1957, statul român a refuzat să primească moștenirea lăsată de Brâncuși –

atelierul său parizian –, considerându-l pe sculptor un reprezentant alburgheziei decadente.[5] Atelierul lui Brâncuși a revenit statului francez.[5]

Despre opera lui Brâncuși[modificare | modificare sursă]

Anii 1897 - 1906[modificare | modificare sursă]

La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuși au constat mai ales din reprezentări clasice ale

formei umane. Perioada dintre 1897 și 1907 este caracterizată de o acumulare sensibilă de

cunoștințe și îndemânare, dar și de căutarea a diferite soluții de modelare a materialelor.

După 1905, viziunea artistului a devenit mai clară și mai puternică. Ca o consecință imediată,

transformarea structurii operei sale a suferit o evoluție rapidă, astfel încât, începând încă din

1907, reprezentările antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe

artistul Brâncuși de mai târziu, acela care va urma să intre în conștiința universală.

Din această perioadă datează operele:

1897 - Craiova - Bustul lui Gheorghe Chițu

1898 - București - Bustul Vitellius

1900 - București - Capul lui Laocoon

1902 - București - Ecorșeul

1902, probabil ianuarie - București - statuetă simbolizând muzica corală românească

1902, octombrie - Craiova - bustul lui Ion Georgescu-Gorjan

1903 - București - Bustul generalului Carol Davila

1905 - Paris - Orgoliu

1906 - Paris - Copil - ghips

1906 - Paris - Supliciu - piatră

1906 - Paris - Cap de copil - bronz

1906 - Paris - bustul Victoriei Vaschide

1906 - Paris - bustul doctorului Zaharia Samfirescu

1906 - Paris - portretul pictorului Nicolae Dărăscu

Referințe critice despre Brâncuși[modificare | modificare sursă]

Din 1963 până azi au apărut în toate părțile lumii peste 50 de cărți și monografii și mii de studii și

articole despre Brâncuși, stabilind în mod definitiv locul lui ca artist genial și chiar ca „unul din

cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor” (Jean Cassou). În 1937 cunoscutul sculptor Henry

Moore scria: „Brâncuși a fost acela care a dat epocii noastre conștiința formei pure”. Mai

aproape de noi, Frank Gehry indică cu precizie influența pe care marele sculptor român a avut-o

asupra sa.

Volumului lui Radu Varia intitulat Brâncuși, unanim considerat drept lucrarea fundamentală

consacrată marelui sculptor, a fost publicat mai întâi la New York în 1986 și a fost ales cartea

anului de bibliotecarii americani și de principalele ziare și publicații din Statele Unite. Volumul a

fost ulterior publicat la Paris în 1989, și ulterior laTokio în 1993.

Locul lui Brâncuși în sculptură[modificare | modificare sursă]

Brâncuși a eliberat sculptura de preponderența imitației mecanice a naturii, a refuzat

reprezentarea figurativă a realității, a preconizat exprimarea esenței lucrurilor, a vitalității formei,

a creat unitatea dintre sensibil și spiritual. În opera sa el a oglindit felul de a gândi lumea

al țăranului român. Prin obârșia sa țărănească și-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în

tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești. Brâncuși a relevat lumii

occidentale dimensiunea sacră a realității.

Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari

sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea

sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul

avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât și importanța

acordată luminii și spațiului sunt trăsăturile caracteristice ale creației lui Brâncuși. Opera sa a

influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.

Decesul[modificare | modificare sursă]

În anul 1957 Brâncuși îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, se

spovedește și se împărtășește, apoi îi mărturisește că moare „cu inima tristă pentru că nu mă

pot întoarce în țara mea”.[necesită citare]

La 16 martie 1957 Constantin Brâncuși se stinge din viață la ora 2 dimineața, iar la 19 martie

este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.

Constantin Brâncuși despre opera sa[modificare | modificare sursă]

„Il y a des imbéciles qui définissent mon

œuvre comme abstraite, pourtant ce qu'ils

qualifient d'abstrait est ce qu'il y a de plus

réaliste, ce qui est réel n'est pas l'apparence

mais l'idée, l'essence des choses.”

„Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele

că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este

cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este

reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din

spatele ei, de esența lucrurilor.”„Am șlefuit materia pentru a afla linia continuă. Și când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini. - Constantin Brâncuși”

[necesită citare]

Notafilie[modificare | modificare sursă]

Portretul lui Constantin Brâncuşi pe o bancnotă cu valoarea nominală de 500 de lei (ROL), emisă în

aprilie 1991

În aprilie 1991, Banca Națională a României a emis o bancnotă cu valoarea nominală de 500

de lei (ROL), pe aversul căreia era reprezentat Constantin Brâncuși, din față. Pe reversul

aceleiași bancnote artistul era reprezentat împreună cu câteva din operele sale. În zona

părții albe a bancnotei, privind în zare, privitorul poate vede imaginea din față, a lui

Constantin Brâncuși, în filigran.

Portretul lui Constantin Brâncuşi pe o bancnotă cu valoarea nominală de 500 de lei (ROL), emisă în

decembrie 1992

În decembrie 1992, Banca Națională a României a pus în circulație o nouă bancnotă cu

valoarea nominală de 500 de lei (ROL), care îl reprezintă pe Constantin Brâncuși privind

spre stânga noastră, împreună cu două dintre operele sale. Pe revers, sunt reprezentate

alte lucrări ale artistului. În zona părții albe a bancnotei, privind în zare, privitorul poate vede

imaginea din față, a lui Constantin Brâncuși, în filigran. Alte tiraje îl prezintă pe artist, în

filigran, privind spre dreapta noastră.

Numismatică[modificare | modificare sursă]

La 15 martie 2001, la sărbătorirea a 125 de ani de la nașterea lui Constantin

Brâncuși, Banca Națională a României a pus în circulație, în atenția colecționarilor, o

monedă comemorativă de aur cu titlul de 999‰, având valoarea nominală de 5.000 de lei

(ROL). Moneda are diametrul de 35 mm și greutatea de 31,103 grame. Marginea monedei

este netedă și a fost emisă de calitate proof,[6] într-un tiraj de 500 de exemplare.

Pe avers, este reprezentată Coloana infinită. În stânga coloanei, central este

reprezentată stema României sub care este gravat milesimul emisiunii: 2001. Denumirea țării

emitente, ROMANIA este gravată urmând circular. În dreapta coloanei, pe vertical, sunt așezate

valoarea nominală a monedei 5000 și denumirea LEI. Pe revers, este reprezentat bustul

sculptorului Constantin Brâncuși. Circular, au fost gravate inscripția CONSTANTIN BRANCUSI și

datele care marchează evenimentul emisiunii 1876-2001. În stânga portretului, este

reprezentată, în facsmil, semnătura sculptorului.[7]

Revers al unei monede comemorative de argint, cu valoarea nominală de 50 lei, emise de Banca

Națională a Moldovei în 2001, cu efigia lui Constantin Brâncuși, alături dePoarta sărutului și Masa

tăcerii, comemorând 125 de ani de la nașterea acestuia.[8]

La data de 5 noiembrie 2001, cu prilejul sărbătoririi a 125 de ani de la nașterea lui

Constantin Brâncuși, Banca Națională a Moldovei a pus în circulație, în atenția

colecționarilor, o monedă comemorativă de argint cu titlul de 925‰, având valoarea

nominală de 50 de lei moldovenești. Pe reversul monedei a fost gravată efigia lui

Constantin Brâncuși, anii 1876 - 1957, alături de două dintre sculpturile sale din

ansamblul monumental de la Târgu Jiu, Poarta sărutului și Masa tăcerii. Moneda este

rotundă, are diametrul de 30 mm, greutatea de 16,5 grame, fiind emisă într-un tiraj de

1.000 de exemplare, întregul tiraj fiind de calitate proof.[6]

Distincții[modificare | modificare sursă]

În 1921, Direcția generală a Artelor din Ministerul Cultelor și Artelor, a înaintat tabele cu

funcționari ai săi, propuși spre decorare cu ocazia încoronării proiectate pentru acel an. La

poziția 31 era înscris sculptorul Constantin Brâncuși cu propunerea „ofițer al Coroanei”.[9]