Constantin Brancusi

Sculptor

Cel mai mare sculptor al secolului XX, Constantin Brancusi, figura centrala in miscarea artistica moderna si un pionier al abstractizarii este considerat parintele sculpturii moderne. Sculpturile sale se remarca prin eleganta formei si utilizarea sensibila a materialelor, combinand simplitatea artei populare romanesti cu rafinamentul avant-gardei pariziene.  Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cat si importanta acordata luminii si spatiului sunt trasaturile caracteristice ale creatiei lui Brancusi. Opera sa a influentat profund conceptul modern de forma in sculptura, pictura si desen.

Brancusi s-a nascut in 1876 in satul Hobita din Judetul Gorj. In copilarie a invatat sa sculpteze lemnul pentru a confectiona diferite unelte si obiecte casnice. In Romania, obiectele casnice, stalpii si fatadele caselor erau adesea decorate cu sculpturi in lemn. Stilul acestor ornamente va influenta opera lui Brancusi. In memoriile sale artistul spunea ca tinuta si modul sau de viata au fost influentate de tara sa de origine, respectiv de: simplitatea, bunul simt, dragostea de natura.  La varsta de 9 ani a plecat de acasa si s-a intretinut singur, lucrand timp de 6 ani ca baiat de pravalie in Craiova. In tot acest timp a continuat sa sculpteze in lemn; si-a confectionat singur o vioara, care a atras atentia unui client al cafenelei in care lucra   - acest client l-a ajutat pe Brancusi sa intre la scoala de Arte si Meserii din Craiova.

In 1889, dupa ce a absolvit   scoala de Arte si Meserii din Craiova, Brancusi a intrat la scoala de Arte

Frumoase din Bucuresti. Desi S-a simtit mai atras de opera Independentilor, decat de academicienii din scoala, artistul a studiat temeinic modelajul si anatomia. Dintre sculpturile din aceasta perioada, Ecorseul realizat in 1902, a fost cumparat de scoala si a servit drept model de anatomie pentru mult timp. Aceasta lucrare denota o excelenta cunoastere a anatomiei. In 1903 a primit prima comanda, bustul Generalului Carol Davila, fondatorul scolii Medicale din Romania. In perioada scolii a obtinut mai multe premii dintre care o mentiune pentru bustul Vitellius, si o medalie de bronz

pentru bustul Laocoon.

In aceasta perioada Brancusi este captivat de opera lui Auguste Rodin (ale carui concepte ii entuziasmau pe avant-gardisti si ii indignau pe academicieni) si de miscarea artistica din afara granitelor Romaniei, ceea ce il determina sa plece la Paris. Pleaca pe jos cu sacul in spate, ajunge la Munchen in 1903 unde ramane pana in primavara anului 1904, cand isi reia drumul spre Paris, unde ajunge in jurul datei de 14 iulie.Primele sale lucrari, in stil clasic, emanand o energie puternica, stau sub semnul influentei lui Rodin. Brancusi a lucrat un timp ca practician in atelierul lui Rodin, apoi l-a parasit pentru a-si gasi propria identitate, spunand: nimic nu poate creste la umbra arborilor mari

(la umbra unui stejar nu poate creste nici un alt copac). 

O alta tema care ocupa un loc privilegiat in opera sa este cea a pasarii. Prima lucrare din acest ciclu este Maiastra (1912), o lucrare in bronz al carui nume este dat de o pasare miraculoasa din legendele populare romanesti. Maiastra in marmura a fost urmata de alte 28 de versiuni, pana in 1940.  In 1919, Brancusi creeaza Pasarea in spatiu, o lucrare in bronz slefuit, in forma de elipsa, care reda esenta zborului. Prin concentrarea asupra formei pure, Brancusi pregateste drumul pentru sculptura abstracta a secolului XX. 

Brancusi isi descopera si facinatia penru arta fotografiei. De la Man Ray invata sa fotografieze si sa developeze. S-au pastrat numeroase poze: artistul isi fotografia operele fara a separa soclul de sculptura propriu-zisa. Acorda o mare importanta soclului pe care il realiza singur, uneori din cinci sau sase piese suprapuse. Fidel inca de la inceput esteticii si filozofiei pe care le-a ales, care inglobeaza traditia bizantina, Socrate si Milapera, Brancusi a dominat epoca sa prin introducerea in arta moderna a unei vointe noi de universalitate, legata de dorinta de pace si de refuzul catastrofei. In atelierul sau au lucrat ca asistenti Isamu Noguchi, Modigliani, pe care Brancusi i-a invatat sa sculpteze piatra si lemnul, Archipenko si Epsein ii datoreaza mult.

In urma refuzului Academiei Republicii Populare Romane de a accepta dispozitia testamentara prin care Brancusi ii lasa mostenire operele din atelierul sau din Impasse Ronsin, in 1.08.1951, sculptorul depune pasaportul romanesc si cere cetatenia franceza pe care o obtine in 1952. El lasa atelierul si tot patrimoniul sau artistic tarii sale de adoptie. La moarea sa, Brancusi a lasat operele din atelierul sau Muzeului de Arta din Paris, cu conditia ca atelierul sa fie refacut in intregime in cadrul muzeului. Opera sa poate fi admirata in colectii particulare de arta si in Muzee din toata lumea.

Romanii la Paris-legaturi cu compatriotii

A-ti parasi tara , oricare ar fi motivul- politic,economic,profesional, sau , pur si simplu , din interes pentru o cultura diferita-, este intotdeauna o incercare. Bogatia unei astfel de experiente este formata dintr-un amestec de suferinte si bucurii ,de ambitii si de renuntari ,de succese si de esecuri. Cazul lui Brancusi este o ilustrare perfecta a unei implantari reusite , gratie fidelitatii sale fata de mostenirea romaneasca , pe care a stiut sa o puna in valoare cu discretie si intelepciune si pe care a alimnetat-o favorizand relatiile cu compatriotii sai.

Comunicand cu mare usurinta in ciuda francezei sale aproximative ,artistul si-a gasit repede locul in mediu artistic parizian.Limba materna o pastreaza ca pe un refugiu in momentale privilegiate de intimitate. Ramane roman pana in anul 1956, data la care, dorind sa lase continutul atelierului sau tarii care l-a primit este nevoit sa ceara nationalitate franceza. Sculptorul nu a rupt niciodata legaturacu tara lui, in ciuda schimbarilor politice,deoarece ceea ce il lega de Romania era mai mult decat un regim politic trecator. Acest lucru, care a fost interpretat gresit uneori, este dovedit de corespondenta importanta pastrata il atelierul sau , facuta publica in doua volume aparute recent.

Brancusi este un indulgent fata de artistii tineri care ramane atasat, ca si cum acestia ar face parte de propria sa familie, chiar si atunci cand il inseala asteptarile. In acesti ani, artistul , care traieste singuratic in atelierul sau, gaseste in compania acestor compatrioti legaturi cu Romania, pe care a pastrat-o cu cincizeci de ani in urma , dar pe care nu a abandonat-o niciodata si nici nu a renegat-o. Ea a fost povestea sa de dragoste cea mai trainica si cea mai profunda.

Opere Supliciu - 1906

Este o aprofundare a temei "copilului", sculptorul incercand sa redea starea sufleteasca a modelului.Suferinta nu este redata prin trasaturile fetei, ci prin pozitia capului si prin usoara contorsiune a bustului. Apare tendinta de simplificare si sinteza. Opera a fost realizata in ultimul an petrecut la Scoala Nationala de Arte Frumoase din Paris, si este lucrarea care i-a placut cel mai mult lui Rodin.

 

Sarut – 1907 Este lucrarea prin care Brancusi isi afirma autonomia artistica.Ideea principala din Sarut este simpla: iubirea ca fuziune intre doua entitati separate reface unitatea originala a vietii. Sarutul lui Brancusi poate fi considerat o replica la Sarutul lui Rodin. Opera aduce o noua dimensiune conceptului de sculptura. Aceasta opera sculptata intr-o maniera aparent primitiva, este a doua lucrare

la care Brancusi foloseste tehnica taierii directe.  

Masa tacerii

Prima varianta a Mesei avea un diametru de 200 cm; dar Brancusi comanda o a doua, cu un diametru de 215 cm, pe care o aseza peste cea dintai, renuntand

la socluri circulare ce formau baza.Masa sugereaza aparenta aspra a doua pietre de

moara suprapuse.Cioplita la alte proportii sau din alte materiale,

folosita ca postament, sau in alte scopuri utilitare, acest tip de masa rotunda facea parte din chiar

decorul familiar al atelierului lui Brancusi.Masa evoca masuta rotunda din casa parinteasca.

Broasca testoasa - 1940

Aceasta lucrare este realizata in lemn de par. Desi mult se descifreaza inca carapacea rotunda, labele, capul. Apare simbolizata aceeasi miscare greoaie din Foca.

Rugaciune – 1910

Aceasta lucrare marcheaza o cotitura in arta lui Brancusi, inceputul drumului care va duce la arta pe

care o cunoastem. Rugaciune este o sculptura in spiritul traditiei

bizantine, in care formele sunt alungite si stilizate, chipul subtiat, arcada ochilor este puternic

subliniata, iar privirea voalata, intoarsa parca inauntru. Sculptura inspira prin numai cateva trasaturi sentimentul de smerenie si evlavie al

femeii ingenuncheate

Nou nascut – 1915

Brancusi reia tema din Primul tipat, dar duce simplificarea si mai departe.

Sculptura are doua variante un in marmura si alta in bronz. La varianta in marmura de la

Philadelphia inca se pot observa linia sprancenelor si a nasului. La varianta in bronz

care se afla la New York, gura este mai larg deschisa, dar liniile sprancenelor si nasului

sunt imperceptibile, sculptura sugerand forma oului din Sculptura pentru orbi.

Maiastra – 1912

Opera este realizata tot in bronz polizat, dar fata de versiunea anterioara picioarele sunt alungite cu cativa cm. In partea dreapta a ciocului deschizatura se largeste si ochiul

drept este mai mare decat stangul.Athena Spear afirma ca aceste asimetrii au

rolul de a anima formele perfecte ale pasarii. Si aceasta sculptura are doua versiuni se afla la Fundatia Peggy Guggenheim din Venetia si

la Centrul de Arta Moines din Iowa.

Pinguini – 1912 Lucrarea în marmura alba este înca o sculptura din tema ovoidului.Pinguinii lui Brancusi exprima un sentiment de duiosie, ei pastreaza un sens omenesc în miscarile lor tandre, par niste oameni într-o miscare de apropiere, de cautare a unui sprijin reciproc. Sculptura degaja un sentiment de incredere, de comuniune, de solidaritate. Una din sursele de inspiratie se pare ca este cartea lui Anatole France Insula Pinguinilor, carte care s-a bucurat de o mare popularitate în vremea aceea.Brancusi spunea ...Nu trebuie respectate sculpturile mele. Trebuie sa le iubesti si sa ai dorinta sa te joci cu ele. Eu vreau sa sculptez forme care pot da bucurie oamenilor....Lucrarea poate fi admirata la Muzeul de Arta din Philadelphia.

 

Domnisoara Pogany – 1913 Este socotita de critici drept unul dintre cele mai celebre si cutezatoare portrete ale celui de-al XX-lea veac. Reprezinta o noua conceptie a portretului.Aceasta figura de o delicatete extraordinara, cu ochi enormi ca de libelula, este in acelasi timp un portret si efigia unei frumuseti incarcata de mister. Asemanarea cu fotografia pictoritei Margit Pogany este frapanta. Aceasta a vizitat atelierul lui Brancusi în 1910 sau 1911, iar dupa razboi s-a stabilit în Australia. Aceasta prima varianta a Domnisoarei Pogany, dupa cum o descria Brancusi în 1938 ...are bratele precis modelate, cu multa precizie, parul era strans intr-un coc pe ceafa; dar obrazul si-a pierdut trasaturile particulare în afara de ochi si de curba în arc a sprancenelor.

Poarta sarutului Poarta sărutului, care se află amplasată pe aleea de la intrarea din parcul oraşului, este dăltuită din piatră poroasă, extrasă din carierele aflate în împrejurimi, fiind alcătuită din coloane groase, paralelipipedice, ce sprijină o arhitravă cu dimensiuni mai mari decât ale coloanelor. Pe feţele fiecărei coloane se regăseşte simbolul sărutului, două jumătăţi ale unui cerc, atât de caracteristic operei lui Brâncuşi. Arhitrava are de asemenea încrustat acest simbol, ca un fel filigran.

Mircea Eliade spunea: "Sunt unele teme din literatura noastră populară extraordinar de bogate din punct de vedere dramatic. De pildă Poarta, care împlineşte în viaţa poporului român rolul unei făpturi magice, care veghează la toate actele capitale din viaţa insului. Prima trecere pe sub poartă înseamnă aproape o intrare în viaţă, în viaţa reală de-afară. Poarta veghează la căsătorie, şi pe sub poartă mortul e dus, solemn, spre lăcaşul de veci. Este, atunci, o reîntoarcere în lumea dintâi: ciclul e închis, şi poarta rămâne mai departe, cu un om mai puţin, să vegheze alte naşteri,

alte nunţi, alte morţi".

Barbu Brezianu nota: "Printr-o serie de decantări ale temei Sărutului, Brâncuşi a ajuns la realizarea unei compoziţii de o extremă precizie şi amploare; un şir de 40 de perechi de îndrăgostiţi aşezaţi faţă în faţă, cu genunchii strînşi şi a căror curbură — nu mult depărtată de versiunea în piatră a monumentului funerar din cimitirul Montparnasse din 1910 — evocă ritmul unor arcade geminate. O linie mediană, întreruptă de brîul infinit al braţelor ce se petrec unul cu altul, formînd un dublu chenar, desparte trupurile alipite; din chipurile lor se văd doar ochii, gura (redusă la o minusculă trăsătură de unire) şi părul, sugerat prin cîteva incizii graţios

serpuite ce încadrează feţele îmbrăţişaţilor".

Constantin Brâncuşi despre opera sa:

"Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract

este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor."

Doina Lemny sustine ca:”Opera lui Brancusi a suscitat foarte repede curiozitate si interes in lumea artei prin puritatea formelor,prin modernitate si,in acelasi timp, printr-un fel de arhaism greu de situat.

Arhivele, recent aduse la cunostinta publicului in integritatea lor,permit aprofundarea intelegerii acestui artist unic a carui personalitate complexa rezulta din intalnirea fericita a <<taranului>>din Carpati cu artistul modern din Montparnasse.

Autorul traseaza parcursul sculptorului , examinand momentele cheie ale creatiei sale , metoda sa de lucru si materialele pe care le-a privilegiat. Mediul artistic in care a eveluat Brancusi , relatiile ,prieteniile si legaturile sale cu compatriotii vin sa completeze aceasta imagine.”

Bibliografie

C. Brancusi - Barbu Brezianu - Editura All 1998Constantin Brancusi - Ionel Jianu - Editura

stiintifica si enciclopedica 1983Constantin Brancusi - Carola Giedion Welcker -

Editura Meridiane 1981ConstantinBrancusi-Doina Lemny-Editura

Junimea 2005