scrisoare pastorala adresata elevilor la inceput de an scolar

2
SCRISOARE PASTORALĂ A învăţa pentru a cunoaşte şi a iubi Dragi elevi, Luna septembrie este luna în care începe şcoala, drum al pregătirii pentru viaţă. În această atmosferă efervescentă, gândul nostru se îndreaptă spre toţi cei care, după ce au parcurs şcoala vieţii în familie, încep un timp de muncă pentru a pătrunde mai adânc în misterele vieţii şi ale ştiinţelor, încep drumul căutării adevărurilor, care trebuie să lumineze paşii omului pe tot parcursul vieţii. Aşadar, gândul nostru ne poartă spre voi, dragi elevi şi eleve, dornici să măriţi tot mai mult bogăţia cunoaşterii. Fiecare a auzit deja că omul este capodopera creaţiunii şi că a fost înzestrat cu facultăţi divine, ce îl situează pe locul cel dintâi dintre fiinţele întregului univers, cu puţin mai mic decât îngerii, aşa cum notează Psalmul 8,4-6: "Când privesc cerurile, lucrările mâinilor tale, luna şi stelele pe care le-ai creat, mă întreb, ce este omul, că te gândeşti la el sau fiul omului că îl iei în seamă. L-ai făcut cu puţin mai mic decât pe îngeri, l- ai încununat cu cinste şi măreţie". Acesta este omul, opera cea mai perfectă a mâinilor sale, şi lui i-a încredinţat toate, aşezându-le sub stăpânirea lui. Pentru aceasta trebuie să ne minunăm şi să proclamăm lucrarea Domnului, spunând: "Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat e numele tău peste tot pământul!" Când se naşte un copil, trebuie cu adevărat să ne minunăm şi să ne bucurăm, preamărindu-l pe Creator. Când un copil creşte la umbra părinţilor în casa părintească, simte iubirea lor, el descoperă ce minunată este lucrarea Domnului, care i-a dat viaţă şi l-a înzestrat cu atâtea daruri, mai ales cu darul cunoaşterii şi al iubirii. Când se deschid porţile şcolii, mica minune a vieţii începe să intre în tainele cărţilor şi ale ştiinţei. Când copilul, elevul întâlneşte minunăţiile vieţii şi ale naturii, glasul lui se uneşte cu cel al părinţilor, al educatorilor şi învăţătorilor şi exclamă cu mare bucurie: "Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat e numele tău peste tot pământul!" M-ai înzestrat cu atâtea daruri, cu viaţă, cu minte şi voinţă, şi mai ales cu iubire. Dragi copii, dragi elevi, Când eram copil şi am început să învăţ catehismul, una dintre întrebări era aceasta: "Pentru ce l-a făcut Dumnezeu pe om?" Nu pot uita răspunsul simplu, pe care l-am învăţat pe de rost: "Dumnezeu l-a făcut pe om, ca omul să-l cunoască, să-l iubească, să-i slujească şi astfel să dobândească viaţa veşnică". După toate studiile şi cercetările, în inima mea au rămas întipărite aceste cuvinte: "ca să-l cunoască şi să-l iubească". Acesta este rolul primei şcoli, familia; acesta este rolul şcolii pe care o începeţi sau o reîncepeţi în aceste zile de septembrie: a învăţa pentru a cunoaşte şi pentru a iubi, a iubi pentru a cunoaşte. Fiecare literă, cifră, fiecare cuvânt, fiecare propoziţie ori lecţie înseamnă un pas, mai întâi mic, apoi tot mai mare, pentru a aduna cunoştinţe şi date despre viaţa omului şi destinul său. Cu această mare bucurie a cunoaşterii, a studiului şi a şcolii, voi, în aceste zile, vă îndreptaţi din nou spre băncile din şcoli, spre cărţile voastre din ghiozdane ori biblioteci, spre educatorii şi învăţătorii voştri, spre a aduna cât mai multe şi folositoare informaţii, ca să cunoaşteţi viaţa, scopul vostru, locul vostru între oameni şi, mai ales, să-l cunoaşteţi pe Dumnezeu care v-a creat şi v-a înzestrat cu atâtea haruri şi care vă cheamă să-l iubiţi pe el, marele Creator şi Părinte, şi pe oamenii ce vă înconjoară, făpturile sale. Timpul şcolii este o perioadă binecuvântată pentru cel care înţelege că omul are o misiune în această lume şi are un destin veşnic. Şcoala îl face pe om capabil să-şi cultive virtuţile, să crească în cunoştinţe şi să-şi descopere locul adevărat în universul în care

Upload: liceulteologiconesti

Post on 09-Aug-2015

71 views

Category:

Documents


2 download

DESCRIPTION

Mesajul PS Petru Gherghel adresat elevilor la începutul anului şcolar 2012-2013

TRANSCRIPT

Page 1: Scrisoare Pastorala Adresata Elevilor La Inceput de an Scolar

SCRISOARE PASTORALĂA învăţa pentru a cunoaşte şi a iubi Dragi elevi,

Luna septembrie este luna în care începe şcoala, drum al pregătirii pentru viaţă. În această atmosferă efervescentă, gândul nostru se îndreaptă spre toţi cei care, după ce au parcurs şcoala vieţii în familie, încep un timp de muncă pentru a pătrunde mai adânc în misterele vieţii şi ale ştiinţelor, încep drumul căutării adevărurilor, care trebuie să lumineze paşii omului pe tot parcursul vieţii.

Aşadar, gândul nostru ne poartă spre voi, dragi elevi şi eleve, dornici să măriţi tot mai mult bogăţia cunoaşterii. Fiecare a auzit deja că omul este capodopera creaţiunii şi că a fost înzestrat cu facultăţi divine, ce îl situează pe locul cel dintâi dintre fiinţele întregului univers, cu puţin mai mic decât îngerii, aşa cum notează Psalmul 8,4-6: "Când privesc cerurile, lucrările mâinilor tale, luna şi stelele pe care le-ai creat, mă întreb, ce este omul, că te gândeşti la el sau fiul omului că îl iei în seamă. L-ai făcut cu puţin mai mic decât pe îngeri, l-ai încununat cu cinste şi măreţie". Acesta este omul, opera cea mai perfectă a mâinilor sale, şi lui i-a încredinţat toate, aşezându-le sub stăpânirea lui. Pentru aceasta trebuie să ne minunăm şi să proclamăm lucrarea Domnului, spunând: "Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat e numele tău peste tot pământul!"

Când se naşte un copil, trebuie cu adevărat să ne minunăm şi să ne bucurăm, preamărindu-l pe Creator. Când un copil creşte la umbra părinţilor în casa părintească, simte iubirea lor, el descoperă ce minunată este lucrarea Domnului, care i-a dat viaţă şi l-a înzestrat cu atâtea daruri, mai ales cu darul cunoaşterii şi al iubirii. Când se deschid porţile şcolii, mica minune a vieţii începe să intre în tainele cărţilor şi ale ştiinţei. Când copilul, elevul întâlneşte minunăţiile vieţii şi ale naturii, glasul lui se uneşte cu cel al părinţilor, al educatorilor şi învăţătorilor şi exclamă cu mare bucurie: "Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat e numele tău peste tot pământul!" M-ai înzestrat cu atâtea daruri, cu viaţă, cu minte şi voinţă, şi mai ales cu iubire. Dragi copii, dragi elevi,

Când eram copil şi am început să învăţ catehismul, una dintre întrebări era aceasta: "Pentru ce l-a făcut Dumnezeu pe om?" Nu pot uita răspunsul simplu, pe care l-am învăţat pe de rost: "Dumnezeu l-a făcut pe om, ca omul să-l cunoască, să-l iubească, să-i slujească şi astfel să dobândească viaţa veşnică". După toate studiile şi cercetările, în inima mea au rămas întipărite aceste cuvinte: "ca să-l cunoască şi să-l iubească".

Acesta este rolul primei şcoli, familia; acesta este rolul şcolii pe care o începeţi sau o reîncepeţi în aceste zile de septembrie: a învăţa pentru a cunoaşte şi pentru a iubi, a iubi pentru a cunoaşte. Fiecare literă, cifră, fiecare cuvânt, fiecare propoziţie ori lecţie înseamnă un pas, mai întâi mic, apoi tot mai mare, pentru a aduna cunoştinţe şi date despre viaţa omului şi destinul său.

Cu această mare bucurie a cunoaşterii, a studiului şi a şcolii, voi, în aceste zile, vă îndreptaţi din nou spre băncile din şcoli, spre cărţile voastre din ghiozdane ori biblioteci, spre educatorii şi învăţătorii voştri, spre a aduna cât mai multe şi folositoare informaţii, ca să cunoaşteţi viaţa, scopul vostru, locul vostru între oameni şi, mai ales, să-l cunoaşteţi pe Dumnezeu care v-a creat şi v-a înzestrat cu atâtea haruri şi care vă cheamă să-l iubiţi pe el, marele Creator şi Părinte, şi pe oamenii ce vă înconjoară, făpturile sale.

Timpul şcolii este o perioadă binecuvântată pentru cel care înţelege că omul are o misiune în această lume şi are un destin veşnic. Şcoala îl face pe om capabil să-şi cultive virtuţile, să crească în cunoştinţe şi să-şi descopere locul adevărat în universul în care

Page 2: Scrisoare Pastorala Adresata Elevilor La Inceput de an Scolar

Dumnezeu l-a aşezat. Acum poate descoperi cu adevărat că viaţa are un sens, că timpul este o monedă preţioasă, că numai atunci când îţi descoperi valoarea, numai atunci când descoperi adevărul şi pe cel care te-a creat, numai atunci porţi în tine chipul şi imaginea creatorului şi transmiţi celor din jur farmecul iubirii şi al fericirii.

Cu ocazia Întâlnirii Naţionale a Tinerilor de anul acesta (25-29 iulie), a fost publicat un catehism special adresat tinerilor dornici să crească în cunoaştere şi să-şi descopere idealul pentru care au venit în lume. Catehismul este adaptat pentru cei tineri, dar nu numai pentru ei, ci şi pentru cei care vor ajunge la vârsta tinereţii şi a maturităţii, adică pentru voi. El este rodul muncii multor specialişti în diferite domenii ale teologiei şi ale vieţii, dar mai ales acest catehism-ghid este rodul întrebărilor multor tineri şi produsul contribuţiei lor. Titlul este Youcat, iniţialele în limba engleză de la Catehismul tinerilor. Prima întrebare este deosebit de cuprinzătoare şi primul răspuns este fundamental: De ce suntem pe pământ, adică de ce ne-a creat Dumnezeu? Redau răspunsul pe care îl prezintă acest minunat catehism: "A fi om înseamnă a proveni de la Dumnezeu şi a merge spre Dumnezeu. Originea noastră este mai îndepărtată decât cea constituită din părinţii noştri şi trebuie căutată în Dumnezeu, în care se află orice fericire din cer şi de pe pământ; el ne aşteaptă în fericirea sa veşnică şi infinită". Dragi elevi,

Şcoala ne deschide spre orice lucru frumos şi spre tot ce a făcut Dumnezeu, dar mai ales ne ajută să cunoaştem inima noastră pe care a creat-o Dumnezeu şi care are o dorinţă profundă. Iată ce notează Catehismul tinerilor despre acest adevăr: "Dumnezeu a pus în inima noastră dorinţa de a-l căuta şi de a-l găsi; sfântul Augustin spune: "Tu ne-ai făcut pentru tine şi inima noastră nu are pace până când nu se odihneşte în tine"".

Acum când porţile grădiniţelor, ale şcolilor se deschid, vă îndemn, dragi copii şi tineri, să păşiţi cu mult curaj în universul cunoaşterii şi vă asigur că dacă veţi munci, veţi studia şi veţi iubi, îl veţi cunoaşte pe Dumnezeu, tot ce a făcut el în lume şi veţi şti să preţuiţi ceea ce el ne-a dăruit: viaţa, inteligenţa şi voinţa, care sunt cele mai frumoase calităţi ale omului, ale voastre.

Spor la carte, la cunoaştere şi la iubirea lui Dumnezeu şi a semenilor!

Iaşi, 1 septembrie 2012 Al vostru episcop, + Petru Gherghel

(Sursa: ercis.ro)