scrisoare către un creştin luptător.pdf

1
Scrisoare către un creștin luptător 4 Iunie 2013 Împacă-te cu persoana aceea care te necăjește și-ți creează ispite. Împacă-te cu el cu bucurie. Roagă-te pentru el zilnic. Încearcă mereu să-i faci bine, să-i acorzi întâietate, să-i vorbești cu dragoste, iar Dumnezeu Își va face lucrarea Sa și va îndrepta lucrurile. Atunci Hristosul nostru va fi slăvit, iar diavolul, care înalță toate piedicile, va fi alungat. Nevoiește-te, mai ales, să nu mai critici și să nu mai minți. Canonul tău este de a face un șirag de metanii zilnic, rugându-te pentru această persoană care te urăște, așa încât Dumnezeu sa-l lumineze spre căința și mai fă zece metanii în plus zilnic timp de o lună. Dacă această persoană face ceva împotriva ta, treci cu vederea orice și rabdă. Lasă-te nedreptațit, dar nu nedreptăți; lasă-te pălmuit, dar nu răspunde provocării: lasă-te criticat, dar nu critica. Atunci când vei face toate acestea, atunci Fiul lui Dumnezeu, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, Își vor face locaș în sufletul tau. "Luptă-te lupta cea buna a credinței" (I Tim. 6, 12), treci cu vederea faptele acestei persoane, așa precum Hristos ți-a trecut cu vederea păcatele. (Comori duhovnicești din Sfântul Munte Athos, culese din scrisorile și omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, p. 226) Au mai contribuit la acest articol: Află cum poți prelua titlurile din Doxologia în saitul sau blogul personal! Găsești acest articol la http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/scrisoare-catre-un-crestin-luptator Scrisoare către un creştin luptător http://www.doxologia.ro/print/37878?width=700&height=570&iframe=TRUE 1 of 1 05-Jun-13 10:12

Upload: diana-maria-amirei

Post on 26-Oct-2015

26 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

sursa Doxologia,ro

TRANSCRIPT

Page 1: Scrisoare către un creştin luptător.pdf

Scrisoare către un creștin luptător4 Iunie 2013

Împacă-te cu persoana aceea care te necăjește și-ți creează ispite. Împacă-te cu el cubucurie. Roagă-te pentru el zilnic. Încearcă mereu să-i faci bine, să-i acorzi întâietate, să-ivorbești cu dragoste, iar Dumnezeu Își va face lucrarea Sa și va îndrepta lucrurile. AtunciHristosul nostru va fi slăvit, iar diavolul, care înalță toate piedicile, va fi alungat.Nevoiește-te, mai ales, să nu mai critici și să nu mai minți. Canonul tău este de a face unșirag de metanii zilnic, rugându-te pentru această persoană care te urăște, așa încâtDumnezeu sa-l lumineze spre căința și mai fă zece metanii în plus zilnic timp de o lună.Dacă această persoană face ceva împotriva ta, treci cu vederea orice și rabdă. Lasă-tenedreptațit, dar nu nedreptăți; lasă-te pălmuit, dar nu răspunde provocării: lasă-te criticat,dar nu critica. Atunci când vei face toate acestea, atunci Fiul lui Dumnezeu, împreună cuTatăl și cu Duhul Sfânt, Își vor face locaș în sufletul tau. "Luptă-te lupta cea buna acredinței" (I Tim. 6, 12), treci cu vederea faptele acestei persoane, așa precum Hristos ți-atrecut cu vederea păcatele.

(Comori duhovnicești din Sfântul Munte Athos, culese din scrisorile și omiliile Avvei Efrem,Editura Bunavestire, p. 226)

Au mai contribuit la acest articol:Află cum poți prelua titlurile din Doxologiaîn saitul sau blogul personal!

Găsești acest articol la http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/scrisoare-catre-un-crestin-luptator

Scrisoare către un creştin luptător http://www.doxologia.ro/print/37878?width=700&height=570&iframe=TRUE

1 of 1 05-Jun-13 10:12