ROMANIA,IN PERIOADA COMUNISTA

.

După încheierea celui de-al doilea război mondial, Uniunea Sovietică a făcut presiuni pentru includerea în guvernele postbelice a unor reprezentanți ai Partidului Comunist, recent reintrat în legalitate, (partidul fusese interzis în 1924 ca urmare a acceptării tezei cominterniste „a dreptului popoarelor oprimate din România imperialistă la autodeterminare până la despărțirea de stat”)[2], în vreme ce liderii necomuniști erau eliminați în mod constant din viața politică. Regele Mihai I a abdicat datorită presiunilor sovietice pe 30 decembrie 1947 și a plecat in exil, în același timp fiind proclamată RepubLa începutul carierei sale ca șef al statului, Ceaușescu s-a bucurat de o oarecare popularitate, adoptând un curs politic independent față de Uniunea Sovietică. În anii ’60, Ceaușescu pune capăt participării active a României în Pactul de la Varșovia, deși formal țara va continua să facă parte din această organizație până la dizolvarea acesteia. Prin refuzul său de a permite armatei române să ia parte la invazia Cehoslovaciei alături de trupe ale țărilor membre ale Tratatului de la Varșovia și o atitudine de condamnare publică activă a acestui act, Ceaușescu reușește pentru o vreme să atragă atât simpatia compatrioților săi, cât și pe cea a lumii occidentale.

În 1974, Ceaușescu își asumă titlul de Președinte al Republicii Socialiste România. Prin politica sa externă, condusă cu abilitate, dădea impresia că încearcă să se elibereze de dominația sovietică, atrăgând simpatia și aprecierile unor mari lideri politici ca Charles de Gaulle și Richard Nixon. Cu prilejul vizitelor efectuate în 1971 în China și Coreea de Nord, Ceaușescu e fascinat de ideea transformării naționale totale, așa cum era ea prefigurată în programul Partidului Muncitoresc Coreean și deja pusă în aplicare sub egida Revoluției Culturale din China. La scurtă vreme după întoarcerea sa în țară, Ceaușescu începe transformarea sistemului autohton după modelul nord-coreean, influențat fiind de filozofia președintelui Kim Il Sung. Începând cu 1972, Ceaușescu trece la punerea în aplicare a unui proiect de „sistematizare” a localităților urbane și rurale.

programul debutează la sate prin demolări în masă ale gospodăriilor țărănești și strămutarea familiilor afectate în apartamente de. Demolarea satelor este de fapt o încununare a politicii de industrializare forțată, care a dus la destructurarea societății rurale românești. Apogeul acestui program a fost însă reprezentat de demolarea a numeroase monumente istorice, inclusiv biserici și remodelarea Bucureștiului în stil ceaușist (peste o cincime din centrul capitalei a fost afectată). Casa Poporului (sediul Parlamentului) se numără printre cele mai mari construcții din lume, ocupând in aceasta privință locul doi, după Pentagon. Proteste venite din partea unor organizații neguvernamentale internaționale au jucat un rol important în stăvilirea acestor planuri megalomane și probabil în salvarea a ceea ce a mai rămas din monumentele istorice aflate pe lista neagră a dictatorului.

STATURA POLITICĂ A LUI CEAUȘESCU

Pe parcursul „Epocii Ceaușescu”, România devine al patrulea mare exportator european de armament. Mai mult, în anul 1986, el a organizat un referendum pentru aprobarea reducerii cheltuielilor și personalului Armatei Române cu 5%. Acestea nu îl împiedică să oblige liceenii la pregătire militară, sub forma Detașamentelor P.T.A.P., să oblige studentele să facă armata, o zi pe săptămână, în primii 3 ani de facultate și să organizeze pregătirea militară a tuturor oamenilor muncii, sub forma Gărzilor Patriotice. În aceeași perioadă, la inițiativa dictatorului, sunt convocate frecvent mari „adunări populare” pentru susținerea păcii mondiale, la care oamenii sunt obligați să se prezinte.

Principiul „neamestecului în treburile interne” este intens promovat de către dictatorul care dorea ca nimeni din exterior să nu-l acuze pentru dezastrul în care se afundă țara. Ceaușescu patronează un sistem politic de tip comunist, cu partid unic și alegeri falsificate : P.C.R. câștigă cu 99,7%. Oamenii se prezintă la alegeri în procent de 99,9% pentru a nu intra în vizorul Securității.

In ciuda regimului său dictatorial, relativa sa independență față de Moscova are drept rezultat o atitudine binevoitoare (deși departe de a fi dezinteresată sau neprofitabilă) din partea statelor occidentale. Regimul Ceaușescu beneficiază de unele împrumuturi pentru finanțarea programelor sale economice. În anii „Epocii Ceaușescu” se construiesc Metroul din București, Canalul Dunăre-Marea Neagră, zeci de mii de noi blocuri de locuințe. În ultimă instanță, datoria creată a devenit o povară pentru economia românească, între 1971-1982, datoria externă crescând de la 1,2 miliarde $ la aproape 13 miliarde $. În 1982, veniturile comerțului exterior al României au scăzut cu 17% față de anul precedent. Ceaușescu s-a văzut pus în situația de a nu-și putea plăti creditorii occidentali, țara fiind declarată în incapacitate de plată.

Ceaușescu a dispus achitarea rapidă a datoriilor externe, fără a mai lua noi credite. În acest scop, o mare parte a producției agricole și industriale a țării ia calea exportului, privând astfel populația până și de cele mai elementare alimente și bunuri de consum. Începând cu anii 1986-1987 se instituie raționalizarea produselor de bază, iar benzina și alimente ca pâinea, uleiul, zahărul, făina, orezul au început să fie distribuite pe bonuri sau cartele.[23] Bunurile destinate exportului au standarde de calitate ridicată și sunt vândute de obicei în pierdere, la prețuri de dumping. Bunurile destinate consumului intern sunt de calitate inferioară, așa că oamenii de rând sunt bucuroși atunci când pot cumpăra bunuri refuzate la export din motive calitative. Stimularea forțată a sporului natural al populației a reprezentat una din prioritățile regimului Ceaușescu. Un element important al acestei politici este reprezentat de abrogarea, în 1966, a decretului din 1957 care permitea avorturile la cerere (la acea dată, avortul nu era permis decât în unele țări comuniste). Prin decretul 770/1966 se permitea avortul terapeutic efectuat în primele trei luni de sarcină numai pe baza unor stricte indicații medicale și în cazuri excepționale.

Legea educației din 1978 a introdus principiul drag președintelui al îmbinării învățământului cu producția, alungând practic din școli multe discipline și punând liceele și facultățile sub tutela unor uzine și dându-le planuri de producție. Din punct de vedere practic rezultatele acestei legături dintre învățământ și producție sunt neglijabile, greutățile uzinelor tutelare făcând de cele mai multe ori activitatea productivă a școlilor și facultăților irelevantă pentru economia națională. Învățământul a ajuns o instituție de pe băncile căreia elevii și studenții ies cu o formație intelectuală redusă în multe domenii de activitate. Numărul studenților era în continuă scădere.

După modelul altor dictatori comuniști, ca Mao Zedong sau Kim Ir Sen, în Capitală încep adevărate lucrări faraonice, prin care se risipesc enorme fonduri financiare. Aceste construcții, numite ulterior megalomanice, culminează cu Casa Poporului, devenită acum Palatul Parlamentului. Ridicată alături de un bulevard luxos, mai lung și mai larg decât Champs-Élysées (ce se dorea a fi "Bulevardul Victoria Socialismului"), Casa Poporului a ajuns să fie a doua din lume ca mărime, între clădiri administrative, fiind întrecută doar de Pentagon. De-a lungul anului 1989, Ceaușescu devine tot mai izolat în lagărul comunist. În august 1989, el propune o întâlnire la vârf pentru a discuta problemele comunismului est-european și a „apărării socialismului” în aceste țări. Această propunere este însă respinsă atât de către statele Pactului de la Varșovia, cât și de către China.

În perioada 1981-1989 în magazine nu se găseau în mod curent carne, ouă, lapte. „Lipsurile de tot felul, mai ales cele alimentare au devenit acute și cronice din toamna lui 1981”.[33] Atunci sunt reintroduse cartelele desființate în 1954, fiind raționalizate pâinea, laptele, uleiul, zahărul și carnea . La ouă, lapte și produse din lapte (unt, smântână și telemea, aproape singurul tip de brânză care se găsea) se stătea la cozi interminabile. În loc de lapte se folosea laptele praf. Cașcavalul[34], urda și cașul erau mărfuri rare și scumpe, iar celelalte lipseau cu desăvârșire. Iaurtul se putea găsi relativ frecvent.

Fructele care se găseau erau numai cele locale (mere, pere, prune, struguri, cireșe, vișine, pepeni, gutui, caise, piersici). Bananele, portocalele, mandarinele, lămâile, ananasul (în compot la cutie) erau rare și oamenii stăteau la cozi uriașe pentru a le cumpăra măcar pentru cei mici de sărbători. La salate oamenii foloseau suc de lămâie concentrat sau oțet.

Multe din dulciurile existente (ciocolată, gume, bomboane) erau numai cele autohtone care erau de proastă calitate, mulți români preferând să le ocolească pe cele mai multe dintre ele. Ciocolata, guma, bomboanele de calitate erau rare și se obțineau ori stând la cozi imense, ori printr-o pilă, ori de la cineva care mai venea din străinătate. Spre sfârșitul perioadei comuniste, 1987-1989 au început să pătrundă unele produse (gumă, etc) din Iugoslavia și Polonia

. Românii se mulțumeau în mod obișnuit cu gemuri și dulcețuri care erau făcute din fructe autohtone, compoturi, rahat și tradiționala eugenie. Mierea era scumpă. Prăjiturile și fursecurile, pe care le puteai cumpăra de la cofetării, erau însă răspândite și de bună calitate, fiind pregătite natural. Mai puteau fi găsiți uneori pufuleți sărați sau dulci (rar), pufarine și stafide.

Revoluția din decembrie 1989 Evenimentele sângeroase de la Timișoara și București din decembrie 1989 au culminat cu căderea lui Ceaușescu și a regimului comunist.

Spre exasperarea majorității covârșitoare a românilor, Ceaușescu este confirmat în fruntea PCR pentru un nou termen de cinci ani, la Congresul al XIV-lea al PCR din noiembrie 1989. La acest congres Ceaușescu denunță Pactul Molotov-Ribbentrop și cere anularea consecințelor acestuia.

Prima tentativă de organizare a unor proteste ar fi trebuit să se.

materializeze la Iași, în 14 decembrie 1989, dar manifestația, ce ar fi urmat să se desfășoare în Piața Unirii, este dejucată de autoritățile comuniste O tentativă a regimului de a-l evacua pe pastorul reformat maghiar László Tőkés din locuința parohială pe care o ocupa de drept la Timișoara, pe motiv că acesta ar fi fost mutat la o altă parohie, întâmpină rezistență din partea enoriașilor, care înconjoară casa parohială într-o demonstrație de sprijin. Acestora li se alătură și români, iar demonstrația capătă în scurtă vreme un caracter mai larg, de protest împotriva regimului comunist. Trupe ale armatei, miliției și Securității apar la fața locului la 17 decembrie 1989 și deschid focul asupra manifestanților.

La 18 decembrie 1989, Ceaușescu pleacă într-o vizită oficială în Iran, lăsându-i soției sale, Elena, și altor colaboratori apropiați, misiunea de a înăbuși revolta de la Timișoara. Revolta continuă să ia amploare. După revenirea sa în țară, la 20 decembrie 1989, Ceaușescu ține o cuvântare televizată dintr-un studio de televiziune amenajat în incinta clădirii CC al PCR, în care califică evenimentele de la Timișoara drept o încercare din afară de imixtiune în afacerile interne și de subminare a suveranității României. Până la cuvântarea lui Ceaușescu, mediile oficiale de informare evită cu strictețe orice referință la evenimentele care se derulau în Timișoara, singurele surse de informare fiind posturile de radio din afara granițelor țării, precum Radio Europa Liberă și Vocea Americii. O "adunare populară" în sprijinul regimului este organizată pentru ziua următoare, 21 decembrie, în fața sediului CC al PCR, într-un loc care, în urma evenimentelor acelei zile, poartă azi numele de Piața Revoluției.

Demonstrația degenerează în mișcare de răsturnare a regimului. Soții Ceaușescu, surprinși de această turnură a lucrurilor, se dovedesc incapabili de a păstra controlul asupra maselor. Populația capitalei se adună în Piața Revoluției, unde se confruntă cu unități ale miliției și armatei. Din păcate, raportul de forțe înclină în favoarea forțelor de represiune, bine reprezentate numeric și bine înarmate, care până la miezul nopții reușesc să degajeze piața, omorând zeci și arestând sute de protestatari.

Cu toată întreruperea transmisiunii televizate a demonstrației din 21 decembrie, reacția ineptă și neajutorată a lui Ceaușescu nu scapă neobservată de telespectatorii din întreaga țară. Până în dimineața zilei de 22 decembrie 1989, protestele se răspândiseră deja în toate marile orașe ale României. Moartea în condiții suspecte a ministrului apărării, generalul Vasile Milea,

în 22 decembrie de către posturile naționale de radio și televiziune. Imediat după acest anunț, o ședință extraordinară a comitetului politic executiv al PCR are loc, sub conducerea lui Ceaușescu, care cu acest prilej anunță că preia comanda armatei. Ceaușescu mai face o încercare disperată de a se adresa mulțimii adunate în fața sediului CC, dar fără succes. Protestatarii forțează ușile și pătrund în sediul CC, iar cuplului Ceaușescu nu îi rămâne decât opțiunea de a fugi cu un elicopter care îi aștepta pe acoperișul clădirii CC.

Demolarea (în locul restaurării) Bisericii Ienei (sec. XVIII) în urma avariilor cauzate de cutremurul din 1977

Defilare de 23 August

Ştefan Voitec înmânându-i lui Nicolae Ceaușescu sceptrul prezidențial în 1974