C1Studiul fenomenelor si mecanismelor economice poate avea loc : - la nivel de individ microeconomie si - la nivel de comunitate (sau ramura economica ) macroeconomie Conceptul de economie agroalimentară a apărut după cel de-al doilea război mondial, în ţările dezvoltate din Europa şi America. Economia agroalimentară cuprinde ansamblul activităţilor care concură la realizarea funcţiei alimentare a unei ţări.Economia agroalimentara - studiază fenomene si mecanisme economice care se desfăşoară in sistemul agroalimentar.Fenomenele economice sunt : Mecanismele economice sunt :

- producţia - legea cererii - consumul - legea ofertei - schimbul - legea concurentei.

Termenul de agroalimentar include 7 activităţi economice, respectiv: 1. Agricultura 2. Industriile agricole şi alimentare precum şi serviciile aferente (care furnizează filierelor agroalimentare consumurile intermediare şi echipamentele necesare funcţionării lor) 3. Piaţa şi distribuţia agricolă şi alimentară 4. Restaurantele (alimentaţia publică) 5. Comerţul internaţional 6. Unităţile socio-economice de consum 7. Cercetarea şi dezvoltarea din domeniul agroalimentar Politicile agroalimentare cuprind trei componente: - politicile agricole şi de dezvoltare rurală – ocupă primul loc în preocupările statelor lumii; - politicile alimentare; - politicile nutriţionale. Politicile alimentare - cuprind un set de măsuri cu caracter restrictiv şi orientativ cu privire la calitatea produselor destinate consumului uman, minimizarea costului social al alimentaţiei, eliminarea sărăciei şi a subconsumului populaţiei.Politicile alimentare - sunt orientate spre satisfacerea nevoilor calitative, asigurarea igienei în toate sectoarele filierei agroalimentare, în vederea satisfacerii necesităţilor biologice complexe ale consumatorilor.Principalele funcţii ale agriculturii în economia naţională1) Funcţia alimentară - tinde să satisfacă trebuinţele umane esenţiale şi să asigure autosatisfacţia şi securitatea alimentară.2) Funcţia socio-economică - funcţie de participare la procesul de creştere şi dezvoltare. Este caracterizată prin 6 indicatori structurali de măsurare:a) ponderea agriculturii în PIB şi în valoarea adăugată brută;b) ponderea populaţiei agricole ocupată din totalul populaţiei ocupate;c) ponderea agriculturii în stocul de capital fix;d) ponderea agriculturii în investiţiile totale;e) ponderea exportului agricol în total export;f) ponderea cheltuielilor cu alimente în totalul cheltuielilor de consum.3) Functia de protectie a mediului si de dezvoltare durabila (mentinerea echilibrului ecologic).Importanţa sectorului agroalimentar în U.ECerinţele de siguranţă şi de calitate ale consumatorilor reprezintă o responsabilitate importantă pentru Uniunea Europeană. În ultimii 40 de ani, Uniunea Europeană a elaborat o serie de reglementări, standarde şi metode de monitorizare pentru a garanta siguranţa alimentelor. U.E. este implicată în măsurarea calităţii produselor de-a lungul întregii filiere – de la fermă, la industria prelucrătoare şi până la consumator.

Dintre instituţiile Uniunii Europene, Comisia Europeană este cea care are largi competenţe şi responsabilităţi în domeniul politicii privind calitatea produselor agroalimentare. Necesitatea elaborării unei politici comune în domeniul calităţii produselor agroalimentare este determinată atât de crizele şi pericolele privind sănătatea alimentelor, cât şi de faptul că Uniunea Europeană a creat o singură piaţă pentru aceste produse, barierele interne fiind ridicate.Având o singură frontieră la importul şi exportul acestor produse, Uniunea Europeană este responsabilă pentru siguranţa produselor exportate şi importate din şi în spaţiul unit european. Politica europeană de promovare a calităţii produselor agroalimentare reprezintă o componentă a politicii agricole comunitare (PAC). Ea se adresează simultan întreprinderilor, autorităţilor publice şi consumatorilor şi vizează stabilirea unui cadru de referinţă necesar pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agroalimentare, a competitivităţii întreprinderilor europene şi a vieţii cetăţenilor. Direcţia de acţiune a politicii europene de promovare a calităţii produselor agroalimentare• Pentru întreprinderile agricole şi alimentare europene, această politică înseamnă orientarea lor spre calitate şi presupune implementarea Managementului Calităţii Totale (TQM). • Pentru autorităţile publice naţionale şi europene, această politică înseamnă a orienta diferitele iniţiative şi reglementări într-o singură direcţie – calitate superioară. • Pentru consumatorii europeni, această politică înseamnă acţiuni şi mijloace adecvate pentru o mai bună informare şi educare a tuturor cetăţenilor Politicile nutriţionale au ca scop ameliorarea calităţii raţiilor alimentare, în vederea satisfacerii nevoilor nutriţionale ale populaţiei, protecţia consumatorului şi reducerea riscurilor privind sănătatea. Ele au la bază norme privind nutrienţii (conţinutul alimentelor în calorii, proteine, glucide, lipide, minerale, vitamine) necesari pentru menţinerea sănătăţii omului.Interesul pentru alimentaţia ecologică a crescut puternic în ultimele decenii şi e bazată pe materii prime provenite din exploataţiile agricole care produc în sisteme de agricultură ecologică (biologică). Au crescut preocupările pentru folosirea tehnologiilor de prelucrare ecologică, pentru depozitarea, transportul şi distribuţia alimentelor cu respectarea regulilor de nutriţie sănătoasă.Viitorul omenirii este legat de asigurarea securităţii alimentare.F.A.O. (Organizaţia pentru Agricultură şi Alimentaţie) defineşte securitatea alimentară prin: „accesul nemijlocit al tuturor oamenilor la hrana de care au nevoie”.Industria alimentară reprezintă una din cele mai importante ramuri ale industriei producătoare de bunuri de consum. Importanţa acestei industrii în cadrul economiei naţionale este deosebită, ţara noastră fiind bogată în materii prime naturale, necesare obţinerii produselor folosite în alimentaţie.

Industria agroalimentară este împărţită pe mai multe ramuri: - industria morăritului şi a panificaţiei, - industria zahărului, - industria amidonului, - industria glucozei, - industria produselor zaharoase, - industria uleiurilor, - industria grăsimilor vegetale şi animale, - industria băuturilor, - industria conservelor, - industria laptelui, - industria cărnii, etc. În perioada de tranziţie pot fi delimitate caracteristici ale consumului alimentar al populaţiei din România între care se pot aminti: - nivelul ridicat şi de creştere al consumului de cereale şi produse de cereale, pâinea şi mălaiul devenind alimente de bază în dieta tuturor tipurilor de consum ale populaţiei; - consumul redus de carne şi produse din carne al căror consum este mai puţin de jumătate din nivelul european; - declinul consumului de legume, fructe şi produse derivate, datorită scăderii ofertei interne; - creşterea consumului de cartofi care, împreună cu cerealele, dă nota de structură calitativă deficitară a consumului alimentar în România, comparativ cu UE. Sistemul agroalimentar Sistemele agricole transformă materiile prime pe care le oferă mediul ambiant (energie solară, rezerve nutritive

ale solului etc.), precum şi cele adăugate de om îngrăşăminte, apa, energia mijloacelor mecanice etc.) în produse agricole. Sistemul agroalimentar poate fi definit pe de o parte ca un ansamblu al fluxurilor bunurilor şi seviciilor ce contribuie la satisfacerea nevoilor consumatorilor în limitele unui spaţiu geografic regiune ţară, entitate supranaţională, iar pe de altă parte ca o reţea interdependentă de agentul economic .Simplificat, acest sistem cuprinde următoarele verigi: aprovizionarea agriculturii şi industriei alimentare, agricultura, industriile agricole şi alimentare, distribuţia en-gros şi en-detail, consumurile casnice şi colective. Sistemul agroalimentar (SA) prezintă următoarele caracteristici: - SA satisface funcţia de consum alimentar; - în SA produsele agroalimentare sunt de natură biologică; - în acest SA există şi acţionează o diversitate de agenţi economici; - SA este supus variaţiilor aleatorii ale mediului agro-climatic, ale pieţelor produselor şi a celor financiare; - în cadrul sistemului se manifestă acţiunea unor centre de comenzi multiple ( întreprinderi, instituţii guvernamentale ); - în SA există o reglare mixtă (piaţă, stat, acorduri internaţionale) De aici se poate deduce că sistemul agroalimentar este constituit dintr-un ansamblu de agenţi economici care contribuie la satisfacerea cererii de bunuri şi servicii alimentare din cadrul teritoriului naţional şi pieţei internaţionale. În ultima perioadă, în ţara noastră s-au manifestat tendinţe de dezagregare a relaţiilor intersectoriale dintre agricultură şi industrie alimentară, între care se pot enumera: - neclarificarea la timp a raporturilor juridice privitoare la statutul proprietăţii asupra pământului şi mijloacelor de producţie din agricultură, ceea ce a generat o instabilitate în producţia agricolă; - achiziţia şi utilizarea în măsură tot mai redusă de input-uri intermediare, ca urmare a scumpirii acestora; - instabilitatea cantitativă a producţiei agricole s-a transmis în ramurile din avalul agriculturii, îndeosebi în industria alimentară, unde capacităţile de prelucrare dimensionate pentru furnizorii mari de materii prime agricole au rămas în mare parte neutilizate. În ultima perioadă, în ţara noastră s-au manifestat tendinţe de dezagregare a relaţiilor intersectoriale dintre agricultură şi industrie alimentară, între care se pot enumera: - neclarificarea la timp a raporturilor juridice privitoare la statutul proprietăţii asupra pământului şi mijloacelor de producţie din agricultură, ceea ce a generat o instabilitate în producţia agricolă; - achiziţia şi utilizarea în măsură tot mai redusă de input-uri intermediare, ca urmare a scumpirii acestora; - instabilitatea cantitativă a producţiei agricole s-a transmis în ramurile din avalul agriculturii, îndeosebi în industria alimentară, unde capacităţile de prelucrare dimensionate pentru furnizorii mari de materii prime agricole au rămas în mare parte neutilizate. Caracteristicile produsului alimentarReferitor la produsul alimentar , se apreciază că acesta trebuie să îndeplinească următoarele trei condiţii esenţiale:

- să conţină elemente nutritive (lipide, proteine, glucide), - să satisfacă un apetit,

- să fie acceptat ca aliment într-o comunitate sau areal teritorial. Valoarea de întrebuinţare, ca expresie a utilitaţii produsului, este dată de o serie de insuşiri tehnice, estetice şi psihosenzoriale ale mărfurilor printr-o estimare care este făcută la un anumit moment dat, într-un context social, bine precizat. Valoarea de întrebuinţare este o evaluare subiectivă a satisfacţiei pe care o procură direct sau indirect, deţinerea unui bun şi utilizarea sa. Ca atare, în timp ce valoarea de întrebuinţare individualizează produsele între ele, în funcţie de diversele necesităţi pe care le satisface, calitatea diferenţiază produsele de acelaşi tip, în funcţie de numărul de caracteristici utile pe care le are şi după măsura în care corespund domeniului de utilizare pentru care au fost destinate. In prezent, în cadrul pieţei ridicarea competitivitaţii produselor agricole presupune trecerea de la o calitate de conformitate la o calitate de concepţie, întelegându-se prin acest tip de calitate producerea şi existenţa unor produse la nivelul cerinţelor consumatorilor. Un rol important revine în acest caz interacţiunii între preţ şi calitatea produselor agricole.

Calitatea produsului, are o largă implicare socială, şi determină masa de cumpărători să se orienteze spre consumul produselor de acest tip. Calitatea produsuluiPentru aceste motive calitatea şi analiza senzorială a alimentelor în evoluţia vieţii socio-economice din România este impusă prin următoarele aspecte: - ritmul actual intens al activităţii zilnice al consumatorilor; - volumul ridicat de produse alimentare importate de o multitudine de firme mai mult sau mai puţin avizate pentru produse alimentare; - apariţia explozivă şi necontrolată de noi societăţi comerciale de producţie alimentare ; - cererea de produse alimentare pentru unele tipuri de produse, este mai mare decât oferta; - puterea scăzută de cumpărare a populaţiei; - gradul de incultură tehnică a multora dintre noii producători şi comercianţi de produse alimentare. - o slabă informare a consumatoruluiFactorii care influenţează calitatea produselorFactorii tehnici - ce acţionează în procesul tehnologic de producţie : specia vegetală sau animală din care provine produsul; solul, umiditatea, temperatura, lumina, conţinutul atmosferei în bioxid de carbon (CO2), prezenţa oxigenului, praful; bolile criptogamice şi insectele, alimentaţia animalelor - prin structura raţiei furajere; măsurile tehnice în cultura plantelor şi creşterea animalelor.Factorii ce acţionează în sfera circulaţiei pot fi consideraţi următorii: - materia primă necesară în fluxurile de valorificare - materiile auxiliare şi procesul tehnologic - ambalarea ; -agenţii fizici (lumina, variaţiile de temperatură, de umiditate), mecanici (şocurile, vibraţiile), chimici (gazele, vaporii), biologici (microorganismele, insectele, rozătoarele.Calitatea produselorÎn cunoaşterea detaliată a acţiunii ansamblului acestor factori asupra calităţii produselor agroalimentare este necesară clarificarea şi delimitarea noţiunilor privind: Fiabilitatea – reprezintă probabilitatea ca un produs să dea satisfacţie consumatorului la un anumit moment în cazul în care este utilizat în condiţiile prescrise. Fiabilitatea produselor alimentare cuprinde aspectele privind probabilitatea ca respectând prescripţiile referitoare la depozitare, manipulare, transport şi eventual pregătire pentru consum, acestea să aibă într-un anumit moment însuşirile calitative prevăzute. Mentenanţa - reprezintă activitatea de menţinere a caracteristicilor calitative ale unui produs. În funcţie de momentul în care se produce mentenanţa poate fi: preventivă, corectivă. Mentenabilitatea - constituie posibilitatea ca un produs să fie adus în stare de bună utilizare într-o perioadă de timp dată. Mentenabilitatea are în vedere posibilitatea de a interveni prin acţiuni de mentenanţă şi distribuţia timpilor necesari pentru realizarea lor. Semnele de calitateSemnele oficiale de calitate reprezintă o garanţie a respectării procesului de fabricaţie şi a calităţii produsului. Pot exista şi semne de calitate specifice producătorilor sau zonei de producţie. Un semn colectiv de calitate reprezintă în domeniul său de utilizare, consemnarea necesară în sfera producţiei, distribuţiei şi consumului, care poate fi considerată un activ economic a cărei proprietate este împărţită. Dintre aceste semne colective de calitate, o parte sunt încadrate în sectorul privat (aparţin exclusiv organizaţiilor de producători care sunt titulari de semn), iar o altă parte sunt publice deci oficiale întrucât aparţin statului (acestea au caracter public dar sunt puse şi la dispoziţia agenţilor economici privaţi). Instituirea şi codificarea originii comune a semnului de calitate are implicaţii de ordin economico-organizatoric cum sunt: - dreptul de proprietate şi exploatare a denumirii (geografice sau numelui asociat); - obligaţia folosirii comune a semnului de calitate (în special pentru grupele de producători); - interderpendenţa agenţilor economici de reputaţia semnului de calitate (necesitatea protejării acesteia); - apropierea, corelarea dintre valoarea economică, potenţială a produsului asociată cu reputaţia acesteia. Tipologia acestor semne poate fi structurată astfel: - semne (marca) colectivă de certificare, la care titularul mărcii este un organism terţ independent şi din sfera exterioară tranzacţiei

- marca colectivă simplă tip 1, la care titularul mărcii de calitate este o întreprindere privată şi utilizatorii acestei mărci nu au nici o legătură cu acest titular. - marca colectivă tip 2, la care titularul mărcii este o întreprindere privată, iar utilizatorii au o legătură juridică cu acest titular. În problema semnelor de calitate trebuie menţionat faptul că în cadrul actualului sistem economic şi social în mod frecvent există produse proprii unor zone cu vocaţie aferente producţiei agroalimentare. Aprecierea produselor agroalimentareUn rol important în cererea alimentară revine aprecierii noilor produse agroalimentare de către consumatori, fenomen care este considerat o acumulare a unui număr de factori, ce conturează imaginea de utilitate, de satisfacere a trebuinţelor obţinute prin: - eficienţa socială (gradul de satisfacere a cerinţelor de principii nutritive, gradul de degrevare a consumatorului de operaţii legate de procurare şi prelucrare în vederea utilizarii, starea de salubritate a produselor şi serviciilor etc.); - eficienţa tehnică pentru consumatori (conservabilitate, nivelul de informare pe care-1 asigură produsul sau ambalajul etc.); - eficienţa economică (costul total şi specific al produsului, posibilitatea de valorificare a ambalajelor etc.); - eficienţa ecologică, cu referire la gardul de poluare al alimentelor. Crizele alimentareCrizele alimentare sunt caracterizate prin necorelările ce apar între consumator şi cererea alimentară. Sunt frecvent întâlnite şi se manifestă diferit pentru anumite categorii ale populaţiei, zone geografice, etc. Se pot enumera: - Crizele alimentare cantitative, care se manifestă prin lipsa de corelaţie între volumul de alimente necesar pentru satisfacerea populaţiei ce urmează a fi hrănită şi disponibilităţile de materii şi produse alimentare, ceea ce duce la subnutriţie. - Crizele alimentare calitative decurg din lipsa de concordanţă între structura calitativă a cererii alimentare şi consumul alimentar efectiv. A Crizele alimentare calitative de natură culturală constituie rezultatul nivelului scăzut de cultură alimentară a populaţiei consumatoare, care din acest motiv nu ştie să-şi determine nevoile, să-şi conceapă stiluri alimentare adecvate, să achiziţioneze, să pregătească şi să consume alimente. Efectele acestor crize alimentare sunt malnutriţia (alimentaţie constituită deficitar din punct de vedere compoziţional şi greşit administrată), supraalimentaţia (consumul excesiv de alimente, mult peste nevoile reale) şi, uneori, subalimentaţia (mai ales când interesele estetice precumpănesc pe cele ale unei alimentaţii raţionale). B Crizele alimentare calitative de origine economică, concretizate prin carenţe calitative ale alimentaţiei care duc la malnutriţie. Ele se datoresc: insuficienţei producţiei, aşa cum este criza mondială de alimente proteice, care la nivel regional este diversificată şi pentru alte componente utile ale hranei; veniturilor scăzute, care pune populaţia în inposibilitatea de a-şi procura cele necesare (cantitativ şi în structura calitativă cerută) etc. C Crizele alimentare calitative de origine ecologică, rezultate ale dezechilibrelor ivite la nivelul ecosistemelor naturale şi, cu preponderenţă, în ecosistemele organizate de om (sistemele agricole cu exploatare intensivă).

C2Tendinţe şi caracteristici ale sistemului agroalimentarCadrul general al sectorului agroalimentar După 1990 lumea a fost caracterizată de o rapidă globalizare, proces însoţit de liberalizarea crescută a comerţului internaţional. Globalizarea a readus în atenţie aspecte de cultură locală şi regională: alimente etnice, tendinţe specifice (slow food) etc. Integrarea internaţională a pieţelor face ca produsele alimentare şi cele din agricultură să fie din ce în ce mai comercializate peste graniţele naţionale. Caracteristicile perioadei: schimbări rapide şi risc crescut de incertitudine Provocări ale setorului agroalimentar: durabilitate şi capacitatea sa, pe termen lung, de a satisface obiectivele propuse.

Tendinţe actuale: populaţie în creştere, schimbări climatice, degradarea solului, pierderea biodiversităţii, evoluţia tehnologiilor de producţie, posibilităţi de creştere a productivităţii, dezvoltarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) etc. Preocupări actuale:

- securitatea alimentară, igienă şi de alimentaţie- relocalizarea sistemelor agroalimentare

Ca urmare a acestui context general există 4 factori majori de evoluţie, cu impact asupra performanţei şi capacităţii de inovare a sistemului agroalimentar: - schimbările demografice (creşterea nr de consumatori); - schimbările sociale (preferinţele consumator.) - schimbările tehnologice; - schimbările organizatorice (ale lanţului alimentar) A. Schimbările demograficeCererea de alimente este corelată liniar cu numărul de consumatori, aşa încât creşterea populaţiei va determina o creştere a cererii de alimente, mai exact o creştere a producţiei de alimente.

Surse Eurostat preconizează o creştere a populaţiei din Uniunea Europeană în perioada 2020-2035 (în 2011: 502,489 mil. locuitori şi în 2035: 520,654 mil. locuitori).B. Schimbările socialePreferinţele de consum au un impact tot mai mare asupra industriei alimentare.

Factori ce pot influenţa tipurile de produse cerute: Scăderea ratei natalităţii Îmbătrânirea populaţiei Scăderea nr de căsătorii şi creşterea nr de divorţuri Diminuarea dimensiunii familiei Tendinţa către gospodării mici (creşte ponderea persoanelor care trăiesc singure sau a familiilor cu un singur părinte)

Pentru gospodăriile în care membrii familiei sunt foarte activi pe piaţa muncii, timpul este limitat iar timpul necesar pregătirii mesei devine tot mai redus lucru ce va determina modificări ale dietei:- îndepărtarea de regimul alimentar clasic (mâncare gătită) - o cerere pentru alimente şi servicii de comoditate (hrană semipreparată, gustări, alimente conservate,alimente ambalate, fast – food, restaurante)- o tendinţă de individualizare a modelelor de consum- o creştere a nr de momente de consum pe zi (snack-uri)Consecinţe: creşterea cererii pentru alimente ambalate şi procesate !!!De exemplu, în SUA, 15 % din totalul de hrană consumată zilnic este mâncată în maşină (fenomen cunoscut ca ,,dashboard dining,,) În timp, acest comportament alimentar va conduce la dezechilibre şi apariţia unor boli specifice (obezitatea).Rezultate: creşterea cererii pentru alimente ambalate şi procesate !!!Amploarea afecţiunilor legate de obezitate, alergeni sau scandalurile alimentare din anii 90 (pesta porcină, gripa aviară, dioxina, ESB), au determinat creşterea gradului de conştientizare în ceea ce priveşte relaţia dintre alimente şi sănătate, aşa încât sănătatea devine o preocupare majoră a consumatorilor din zilele noastre.Rezultate: O cererere mai mare de informaţii de către consumatori Implementarea unor sisteme de gestionare a riscurilor Implementarea sistemelor de urmărire a produselor (trasabilitate) Creşterea cererii pentru produse speciale (produse ecologice, produse bio) C. Schimbările tehnologiceExistă schimbări majore în domeniul tehnologiilor cu influenţă asupra sectorului agroalimentar: 1. Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (TIC): joacă un rol important pentru agricultura de precizie: localizarea, urmărirea şi logistica.

Exemple: - tehnica GPS (identificare şi dimensionare parcelelor agricole)- tehnologia de identificare prin frecvenţă radio - RFID (,,etichetarea inteligentă,,ce permite citirea etichetelor)

2. Tehnologia de prelucrare şi ambalare a produselor:Există o tendinţă a industriei alimentare de păstrare a ingredientelor bioactive în alimente şi nu o

distrugere a lor. Tipuri de acţiuni:- înlocuirea, în cadrul procesului de prelucare a alimentelor (separare, conservare) a proceselor termice

cu metode non –termice (prelucrarea la presiune ultra-înaltă).- concentrarea în substanţe active a unor alimente (prin eliminarea apei)- folosirea unor ambalaje alimentare cu mai multe funcţii: furnizarea de informaţii asupra produsului

dar şi un rol activ în conservarea calităţii produselor.3. Dezvoltarea tehnologiei de obţinere a alimentelor funcţionale

Conceptul de „produse functionale” a fost lansat pe la mijlocul anilor ’80 in Japonia de către autorităţile din domeniul sănătăţii (şi în ţările ocidentale prin anii 90) şi se referă la acele produse care, în plus faţă de principiile nutritive de bază, conţin substanţe active cu efecte benefice asupra menţinerii si recuperării sănătăţii (acţiune fiziologică pozitivă)

Ideea conceperii acestor produse s-a născut din dorinţa de a îmbunătăţi calitatea vieţii, de a adopta un stil de viaţă sănătos si de a putea preveni sau reduce riscul de îmbolnavire. Comisia Europeană a Ştiinţei Alimentelor Funcţionale precizează că ,,alimentele funcţionale trebuie să-şi păstreze “forma” de aliment, să nu aibă formă de pilule, capsule, siropuri etc., dar mai ales să-si justifice efectele in cantităţile în care se consumă in mod normal in dieta. Alimentele funcţionale includ alimente ce conţin anumite minerale , vitamine , anumiţi acizi graşi sau fibre, la care se adaugă substanţe active biologice, precum antioxidanţii şi probioticele.Exemple de alimente funcţionale:

- ovăzul şi derivatele din ovăz (b-glucani); - soia şi derivatele din soia (izoflavone şi proteine vegetale) - seminţele de in şi derivatele (acid alfa-linoleic) - tomatele (licopen) - usturoi (alicina)- legumele crucifere şi broccoli (glicozinolaţi) - citricele (vit.C, limonen, folaţi)- vinul şi strugurii (resveratrol) - ceaiul verde (polifenoli) etc.

4. Dezvoltarea tehnologiei de obţinere a suplimentelor alimentare ( Nutraceutice)Un ,,nutraceutic” este orice substanţă care este un aliment sau parte a unui produs alimentar şi care

oferă beneficii medicale sau de sănătate, inclusiv prevenirea şi tratamentul bolii. Pot fi produse pe bază de plante sau alimente procesate (cereale -, supe, băuturi energizante, vitamine). Reglementarea privind suplimentele alimentare este diferită în statele membre iar procesul de inovare

al lor depinde de dezvoltarea de biomarkeri pentru a demonstra beneficiile pentru sănătate. 5. Utilizarea biotehnologiilor

Convenţia privind diversitatea biologică (CBD) defineşte biotehnologia ca: orice aplicaţie tehnologică care foloseşte sisteme biologice, organisme vii sau derivate ale acestora, pentru a realiza sau a modifica produse sau procese pentru utilizare specificăAplicaţii:

- biotehnologiile agroalimentare (produse lactate, produse din carne, vinul, berea, pâinea şi produsele de panificaţie)

- ingineria genetică, tehnici noi ADN (manipularea şi transfer de gene, clonare de plante şi animale) cu rezultate: obţinere de plante rezistente la buruieni, boli şi dăunători; obţinere de alimente cu textură, aromă şi valoare nutriţională mai bune ; organismele modificate genetic (OMG-uri) În ceea ce priveşte organismele modificate genetic (OMG-uri) există o serie de controverse:

- în SUA mai mult de 70% din produsele alimentare vândute în supermarket au ingrediente derivate de inginerie genetică

- în Europa acceptarea OMG-urilor alimentare (imaginate ca şi alimente Frankenstein) este mai problematică

Exemple: porumb, soia, orez (ce conţine pro-vitamina A si Fe), seminţe de bumbac, rapiţa.Se impune etichetarea produselor pentru specificarea conţinutului de OMG-uri, alegerea aparţinând

astfel consumatorului.

C3- Tendinţe şi caracteristici ale sistemului agroalimentar

- Sectorul agroalimentar la nivel de UE- Principalele tendinţe ale sistemului agroalimentar- Schimbări în organizarea lanţului alimentar/ managementul lanţului alimentar După cel de-al 2-lea război mondial sistemul agro - alimentar a fost caracterizat de:- caracterul industrial al producţiei- utilizarea pesticidelor şi îngrăşămntelor chimice- soiuri hibride sau seminţe dependente chimic- mecanizare- programe de reproducţie cu finanţare publică- intensificarea capitalului- control excercitat de către marile corporaţii globale agro-alimentare- filiere lungi de comercializare la nivelul mondial al pieţelor

În aproximativ ultimii 10 ani sistemul agroalimentar este caracterizat de tendinţe distincte de organizare:1. Corporatizarea

Preocuparea majoră astăzi priveşte controlul exercitat de un nr. redus de companii asupra deciziilor din întregul sistemul agroalimentar.

În trecut expunerea producătorilor agricoli la riscul forţelor de piaţă era mai mică, deoarece riscurile erau reduse de multe ori de către stat prin intermediul consiliilor de produs /organizaţiilor de piaţă, prin care se aigura o anumită structură a preţurilor pe piaţa de input-uri şi de desfacere, accesul la tehnologii moderne şi la formarea profesională.

În prezent, sectorul agroalimentar este mult mai concentrat şi integrat.Există o tendinţă spre grupurile de tip oligopson (termen care desemnează o formă a pieţei cu

concurenţă imperfectă, în cadrul căreia un număr mic de firme mari cumpără cea mai mare parte a unei anumite mărfi, marfă care este furnizată de mai mulţi producători sau ofertanţi. Într-un oligopson preţurile tind să fie mai mici decât într-o piaţă liber concurenţială).

Sistemul alimentar prezent începe să semene tot mai mult cu o clepsidră: - în partea de jos: milioane de agricultori, producători de alimente- în partea de sus: miliarde de consumatori

- în punctul de mijloc: nr restrâns de corporaţii multinaţionale furnizori de input-uri, procesatorii şi, din ce în ce mai mult, comercianţii cu amănuntul (care câştigă un profit însemnat de la fiecare tranzacţie2. Scăderea sprijinului sectorului public pentru agricultură

- Începând cu anul 1990 a existat o scădere a sprijinului sectorului public pentru agricultură, ceea ce a determinat o diminuare a input-urilor cheie pentru producători.

- În prezent, legăturile între producători devin din ce în ce mai fragile şi mai complicate deoarece micii producători trebuie să concureze pe pieţe mondiale care sunt mult mai exigente din punct de vedere al standardelor (calitate, trasabilitate şi siguranţa alimentelor), mult mai concentrate şi integrate pe verticală. 3. Dezvoltarea agriculturii contractuale

De regulă, bunurile sunt schimbate prin intermediul contractelor. Datorită unei oferte excedentare, există riscul ca preţurile să fie cu mult sub costul de producţie. În această situaţie, costul micşorării preţurilor cade pe producători care de fapt poartă cea mai mare parte a riscurilor şi care încasează puţin sau deloc din recompense.

Un nr mic de companii furnizează acum inputuri agricole şi /sau achiziţionează produse agricole, exercitând un control puternic asupra fermierilor prin contracte, brevete şi aranjamente de leasing. În consecinţă, agricultura contractuală înlocuieşte schimbul deschis din cadrul pieţei de bunuri, fermierii sunt plătiţi în avans pentru produsele lor dar suportă riscurile şi pot fi conduşi să urmeze practici agricole specifice şi să utilizeze inputuri specificeSECTORUL AGROALIMENTAR LA NIVELUL UE

Sectorul agroalimentar, prin comparaţie cu alte sectoare de activitate, este mai puţin afectat de criza economică.

- el reprezintă o industrie de bază a economiei UE atât prin locurile oferite cât şi prin producţia stabilă.

La nivelul UE , deşi nu putem vorbi de preocupări cu privire la asigurarea hranei, există unele atenţionări în legătură cu probleme de sănătate, dietă, industrializare a sistemului alimentar Sectorul agroalimentar, conectează 3 sectoare importante:

- sectorul agricol- industria alimentară şi a băuturilor- sectorul de distribuţie

Acestea, împreună, reprezintă mai mult de 5 % din valoarea adăugată şi aproximativ 11 % din forţa de muncă ocupată în UE (aprox. 27 mil de locuri de muncă directe).

Industria alimentară şi a băuturilor generează mai mult de1/3 din cifra de afaceri.Sectorul agroalimentar este deosebit de complex:

- furnizează o varietate largă de produse (de la materiile de bază, vitale supravieţuirii până la produse de lux, destinate celor mai rafinate gusturi).

- mare parte a produselor este furnizată de un nr. extrem de redus de companii multinaţionale care colaborează cu o multitudine de mici companii locale (IMM-uri).Industria de procesare a alimentelor şi a băuturilor acoperă următoarele sub-sectoare specifice:

- produse cerealiere (pâine şi produse de patiserie, biscuiţi, cereale pentru micul dejun etc.)- lapte şi produse din lapte - uleiuri, grăsimi şi margarine- carne şi produse din carne - băuturi (inclusiv ceai,cafea etc.)- peşte şi produse din peşte- fructe şi legume (gemuri şi conserve, ierburi aromatice, sosuri şi condimente)- produse alimentare diverse (produse de panificaţie, patiserie, ciocolată şi produse de cofetărie, paste

făinoase şi alimente pentru copii) CARACTERISTICI ALE SECTORULUI AGROALIMENTAR ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ(Conf . datelor: Eurostat (Food drink Europe annual Report 2013)) Cifra de afaceri

- cel mai mare sector de producţie în UE d.p.d.v. al cifrei de afaceri: aprox. 14,6 % (la niv. anului 2013) (urmată de ind. auto şi ind. chimică). Forţa de muncă

- primul angajator din UE: aprox. 4,2 mil persoane, respectiv 15,5 % (la niv. anului 2013) (urmată de industria prelucrare metale şi industria de maşini şi echipamente) Nr. de companii

Afacerile din sectorul industriei alimente şi băuturi sunt întreprinse de un nr de aprox. 286.000 companii (la niv. anului 2013) , de la IMM-uri (definite ca având mai puţin de 250 de angajaţi şi care reprezintă 99,1% din nr total al structurilor de afaceri) la companii mari (0,9 % din totalul întreprinderilor alimente şi băuturi).

IMM –urile generează 51,6 % din cifra de afaceri a sectorului alimente şi băuturi şi angajează 64,3 % din forţa de muncă din sector.Categoria Produse alimentare diverse (produse de panificaţie, patiserie, ciocolată şi produse de cofetărie, paste făinoase şi alimente pentru copii) este cel mai mare sub-sector al industriei de alimente şi băuturi a UE, reprezentând:

- aprox. 26 % din cifra de afaceri totală- aprox. 43 % din forţa de muncă

Comerţul exterior UE este un exportator net de produse alimentare şi băuturi :

- balanţa comercială este de 23 bilioane Eu (exporturile fiind de 86,2 bilioane Eu iar importurile de 63,2 bilioane Eu).

SUA reprezintă cea mai importantă destinaţie a produselor alimentare. Cheltuielile de consum

În sec 19, Ernst Engel a stabilit I-a dată legitatea economică dintre venituri şi cheltuielile alocate cumpărăturilor alimentare: Legea lui Engel arată că familiile cu venituri mai mici cheltuie o mai mare parte din venit pe alimente decât familiile cu venituri mai ridicate.

S-a estimat că, în perioada 1961-2000, preţul real al alimentelor a scăzut cu aprox. 40 %.

Cheltuielile de consum ale populaţiei pentru alimente şi băuturi non-alcoolice reprezintă: 14,6 % (la nivelul anului 2013), după chletuielile pentru locuinţă, apă şi energie. Cercetare-dezvoltare şi procesul de inovare

Acestui subiect i se acordă, pe segmentul sectorul industriei alimente şi băuturi , aprox.0,3 %. La nivelul agroalimentului european dominante sunt tendinţele privind rafinamentul şi varietatea cât şi

cele care vizează preocupările pentru sănătate ale consumatorilor.Categoria de produse lactate (deşi în scădere) rămâne cea mai inovatoare.

Funcţionarea lanţului alimentar În ce priveşte organizarea de piaţă, sectorul agroalimentar al UE se caracterizează prin: - concentrare a comerţului cu amănuntul - puterea de negociere inegală dintre producători şi comercianţiLa nivelul lanţului alimentar al UE avem o structură complexă ce cuprinde o piaţă foarte fragmentată la

nivelul producţiei (cu aprox 14,5 mil. fermieri şi 310.000 companii de procesare alimente şi băuturi). Funcţionarea lanţului alimentar

Conform raportului CIAA (Confederaţia europeană a industriei alimentare şi a băuturilor) cei mai mari 3 retaileri au mai mult de 50 % din cota de piaţă în majoritatea statelor membre UE şi de până la 80 % din cota de piaţă în unele ţări (Finlanda, Olanda, Danemarca).

Au apărut şi practici comerciale neloiale, ca de exemplu apariţia şi dezvoltarea produselor înregistrate cu marca proprie a retaileri-lor, care în această situaţie joacă un rol dublu, atât de client cât şi de concurent al companiilor agroalimentare.

C4FILIERELE PRODUSELOR AGROALIMENTARE

Conceptul de Filieră agroalimentareSistemul agroalimentar este constituit din totalitatea filierelor agricole la nivelul unei ţări. În cadrul lui

se disting 4 subsisteme : artizanal, capitalist, cooperatist şi public.a. Subsistemul artizanal: producerea prelucrarea şi distribuţia produselor agricole se desfăşoară prin

asociaţiile familiale. Acest subsistem, bazat pe produse tradiţionale ţărăneşti, este nefuncţional în România şi pentru că producătorii nu sunt constituiţi în grupuri de produs.

b. Subsistemul cooperatist: este bazat pe grupuri de producători, asociaţii profesionale, cooperative de aprovizionare, de prelucrare şi de marketing. Este şi el nefuncţional (în prezent fiind doar 5 forme asociative din România care au solicitat fonduri de la U. E).

c. Subsistemul capitalist: bazat pe ferme comerciale, societăţi agroindustriale, marile magazine şi canale de distribuţie moderne funcţionează greoi în România deoarece structura şi funcţionarea pieţelor agroalimentare nu este pusă la punct.

d. Subsistemul public românesc : este bazat pe instituţii publice, cantine pentru săraci, distribuţie alimente pentru elevi etc.

Funcţionează de asemenea foarte greoi.Principalele forme de integrare agroalimentară

Există 3 forme importante de integrare:- integrare verticală: urmăreşte gestionarea unui produs de la materia primă agricolă spre

produsul final, determinând filiere de produs; un centru de produs controlează fluxul unei filiere. - integrare orizontală: urmăreşte organizarea producătorilor preponderent în sisteme cooperatiste în aval sau amonte de producţia agricolă; un centru decizional controlează un stadiu, o secvenţă a filierei.

- integrare combinată sau circulară: antrenează simultan sau succesiv activităţi din acelaşi stadiu orizontal şi pe flux vertical. Necesitatea înfiinţării filierelor agroalimentare:

Studierea sistemului agroalimentar prezintă un interes deosebit, datorită  preocupărilor oamenilor de a cunoaşte ce se întâmplă cu produsele de la fermier la consumator, cine sunt intermediarii şi ce rol au, ce transformări suferă produsele etc

De la agricultură la consumator (de la furcă la furculiţă) produsele agroalimentare trec prin numeroase etape. Fiecare dintre acestea are ca obiectiv obţinerea unor alimente conforme cu dorinţele consumatorilor.

Această funcţie se realizează de-a lungul filierei agroalimentare. Sectorul agroalimentar al unei ţări se formează în procesul de organizare a filierelor de produs, în strânsă legătură cu toate schimbările ce vizează cerinţele consumatorilor şi evoluţia pieţei.Definirea conceptului de filieră agroalimentară

Agricultorul este în general furnizorul de materii prime pentru industria agroalimentară. El este nevoit să producă tot mai mult, motiv pentru care nu-şi mai prelucrează singur produsele, livrându-le astfel în stare brută, în timp ce:

Consumatorul solicită alimente din ce în ce mai elaborate, care conţin în preţ mai multe transformări şi condiţionări.

Industria alimentară constituie un adevărat motor în dezvoltarea agriculturii oferind produsului alimentar inovaţie, publicitate, valoare adăugată.

Pentru a ajunge la consumatorul final, produsul agroalimentar parcurge mai multe verigi distincte care , reunite, poartă numele de ‘’filieră agroalimentară’’Pionierii studierii filierei sunt economistul american Ray Goldberg (a studiat filierele grâului, soiei şi portocalelor în Florida) şi economistul francez Louis Malassis. Filiera este definită astfel:

- în 1968, Goldberg: totalitatea agenilor economici implicaţi în producerea, transformarea şi comercializarea unui produs.

-1986, Malassis: itinerariul parcurs de un produs (sau un grup de produse) în interiorul sistemului agroalimentar.

Filiera presupune ansamblul agenţilor (întreprinderi şi administraţii) şi operaţiilor care concură la formarea şi la transferul produselor până în stadiul final de utilizare precum şi mecanismele de ajustare a fluxurilor factorilor şi produselor de-a lungul filierei şi în stadiul final. Filiera este definită astfel:

- Laurent: o succesiune de etape ce urmează a fi parcurse în vederea atingerii unui obiectiv. - Van der Vorst: o serie de activităţi fizice şi de procese de luare a deciziilor conectate prin fluxuri

materiale, informaţionale şi financiare, care trec de limitele afacerilor individuale ale operatorilor unui lanţ alimentar.

În această abordare, filiera nu cuprinde doar producătorul agricol şi furnizorul acestuia, ci şi procesatorii, transportatorii, angrosiştii, detailiştii ştii, unităţile de prestare a serviciilor şi consumatorii.După diversele definiţii, Filiera agroalimentară poate fi percepută astfel:

- ca o înlănţuire de activităţi care ajung să pună la dispoziţia consumatorului final un bun (aflat la extremitatea procesului).

- ca un sistem economic constituit dintr-un ansamblu de canale de aprovizionare şi de distribuţie utilizate de mai mulţi producători, care vor vinde o familie de bunuri pe o piaţă de consum.Organizarea filierelor agroalimentare

În statele membre ale Uniunii Europene organizarea filierelor pe produs sau grupe de produse respectă reglementările comunitare privind Organizarea Comună de Piaţă dar şi reglementările naţionale.

Mai exact, la nivel comunitar s-au elaborat politici menite să îmbunătăţească funcţionarea pieţelor, adaptate periodic la noile situaţii economice. Politicile naţionale au fost înlocuite pentru majoritatea produselor agricole de Reglementările comune (acquis-ul comunitar privind pieţele produselor agricole). Pe baza cadrului comun de funcţionare a pieţelor, statele membre armonizează legislaţia şi creează sistemul instituţional la nivel naţional pentru aplicarea PAC (Politicii Agricole Comune). În vederea organizării unor filiere funcţionale şi performante este necesară parcurgerea a două etape:

1. Identificarea produselor, a intinerariilor pe care le parcurg şi a operatorilor de pe filieră, cât şi a relaţiilor care se stabilesc între ei.

2. Analiza indicatorilor economici şi financiari care exprimă performanţa şi competitivitatea şi a mecanismelor care asigură reglarea raporturilor cerere – ofertă, în fiecare etapă a filierei: randamente, consumuri specifice, costuri, preţuri, intervenţii publice, credite, fiscalitate, politici comerciale etc.Principalele obiective ale filierelor agroalimentareFilierele agroalimentare vizează următoarele obiective: - utilizarea raţională a resurselor agricole - asigurarea securităţii alimentelor - creşterea productivităţii muncii - creşterea valorii adăugate - reducerea costurilor pe unitatea de produs şi a altor costuri la nivel de fermă

- creşterea profitului şi a rentabilităţii - creşterea calităţii producţiei şi a produselor - promovarea realizărilor ştiinţei şi tehnologiilor moderne Etapele filierei complexe ale unor produse alimentare finale sau grupe de produse

- producerea materiilor prime agricole în diferite forme şi tipuri de unităţi agricole, familiale sau de tip asociativ

- achiziţiile de materii prime, transportul, depozitarea, sistemul de formare a stocurilor- procesarea produselor - comerţul intern: en gross şi en detail - comerţul exterior

Dimensiunea filierelor agroalimentareLungimea unei filiere diferă în funcţie de:- natura produsului analizat- punctul central de analiză adoptat pentru filieră - starea proceselor de integrare verticală

Anumite produse agricole, cum sunt legumele şi fructele, sunt consumate în cea mai mare parte in stare naturală, caz în care analiza filierei se va opri la comercializarea acestora în stare proaspătă.

Cerealele, care nu pot fi consumate în starea lor naturală, necesită una sau mai multe transformări succesive motiv pentru care analiza filierei se poate opri la prima sau la a doua operaţie de vânzare – cumpărareAgenţii filierelor agroalimentareSchematic, agenţii care acţionează pe filieră pot fi grupaţi în următoarele categorii:

- furnizorii agriculturii: cei care produc material agricol, seminţe sau hrană pentru animale- producătorii agricoli- industriile agroalimentare (asigură transformarea materiilor prime agricole)- transportatorii şi comercianţii (pun la dispoziţia consumatorilor produsele)- restaurantele şi cantinele - consumatorii

Analiza unei filiere agroalimentareAnaliza unei filiere trebuie să urmărească itinerariul unui produs agroalimentar (grup de produse) de la

producerea materiilor prime agricole, care servesc la fabricarea lui, până la utilizarea finală a acestui produs, mai exact de la exploataţia agricolă până la farfuria consumatorului.

Pentru identificarea unei filiere este necesar să se analizeze:1. Produsul (produsul care va da numele filierei, produsele alimentare şi nealimentare care aparţin

acestei filiere). 2. Itineralele (tipuri de circuite, lungimea circuitelor, costul transportului).3. Agenţii (intermediari, agricultori, prelucrători, consumatori şi trăsături ale lor: nr., localizare,

mărime, profit).4. Funcţiile agenţilor (producţie, prelucrare, distribuţie)5. Fluxurile (cant. de mărfuri schimbate, la ce preţuri)

O filieră agroalimentară se compune din următoarele elemente:a. Sectorul agroindustrial – care furnizează materii prime.

Cuprinde: industria din amonte, agricultura, industriile agroalimentare de primă transformare.b. Sectorul agroalimentar – în care se obţin produsele alimentare.

Cuprinde: industriile agroalimentare de a 2 –a sau a 3-a transformare, distribuţia, alimentaţia publică şi consumul.

De exemplu, pe filiera cărnii de porc avem: - I-a prelucrare: abator- a II-a prelucrare: dezosare şi tranşare- a III-a prelucrare: prepararea specialităţilor de carne, fabricarea conservelor de carne.

Produse obţinute în cadrul unei filiere agroalimentare1. Produse agricole brute: sunt produse agricole neprelucrate, aflate în general în vrac, care au rol de

materii prime. Sub această formă agricultorii valorifică cereale, fructe şi legume, lapte, sau animale vii. Aceste

produse sunt vândute de diverşi operatori pe piaţă şi la export.

2. Produse alimentare intermediare: pe parcursul unei filiere agroalimentare produsele agricole brute se pot transforma în produse alimentare intermediare: făină, carcase de animal, dar şi caseină, lactoză, vitamine, arome.

3. Produse agroalimentare: sunt produse agricole brute condiţionate (sau transformate şi condiţionate) achiziţionate de consumatorii finali şi de alimentaţia publică (restaurante, cantine).Organizaţiilor interprofesionale pentru produsele agroalimentare Organizaţiilor interprofesionale pentru produsele agroalimentare

În cadrul filierelor de produs (grupe de produse) un rol important îl au Organizaţiile interprofesionale pentru produsele agroalimentare, denumite OIPA.

OIPA este persoană juridică română de drept privat, de interes public, cu caracter profesional, fără scop patrimonial, formată din toate organizaţiile profesionale de pe filiera produsului agroalimentar sau o parte din acestea, recunoscută de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

OIPA trebuie să reprezinte o parte semnificativă a producţiei primare asociată cu procesarea, sau comercializarea, inclusiv transportul, depozitarea şi distribuţia produselor agroalimentare la nivel naţional.

Organizaţiile profesionale membre ale OIPA încheie Acorduri Interprofesionale în scopul creării unui mediu de afaceri stabil şi predictibil, prin dezvoltarea unui sector agroalimentar competitiv, pentru a obţine condiţii de concurenţă echitabile şi evitarea denaturării pieţelor.

OIPA au ca misiune promovarea intereselor comune şi complementare ale organizaţiilor profesionale de pe filiera unui produs agroalimentar.

OIPA pot fi consultate de către autorităţile competente în privinţa definirii, orientării şi reglementării politicilor de filieră.

OIPA contribuie, la implementarea politicilor agroalimentare naţionale şi europene şi poate prelua la cerere unele atribuţii, prin delegarea de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

C5FILIERELE PRODUSELOR AGROALIMENTARE

Filierele agroalimentareStudiul filierei presupune:- o analiză de detaliu a canalelor de comercializare, a performanţei în fiecare etapă şi găsirea soluţiilor

de creştere a competitivităţii produselor pe piaţă. - identificarea şi observarea diferiţilor actori implicaţi în sistemul agroalimentar şi a relaţiilor care se

formează între aceştia şi care concură la realizarea produselor alimentare, şi pe de altă parte, mecanismele de reglare a filierei: contracte, cooperare, integrare, mecanisme de politică agricolă, norme de calitate etc. - în analiza filierei se porneşte de la un produs final şi se reproiectează toate etapele prin care acesta a trecut până la materia primă din care este alcătuit Reglarea filierelor agroalimentareReglarea filierelor agroalimentare se realizează cu ajutorul unui sistem de stimulatori şi stabilizatori ai acestora, concretizaţi în politica de preţuri, susţinerea producătorilor agricoli şi a consumatorilor (subvenţii), impozitarea agricolă, taxele vamale etc. Prin reglarea filierelor se urmăreşte: reducerea decalajelor dintre cerere şi ofertă, stabilizarea producţiei, realizarea unei tendinţe de stabilitate a preţurilor, eliminarea caracterului de dualitate pe care îl prezintă pieţele agricole din România (caracter dat de faptul că pământul şi producţia agricolă sunt în proprietate majoritar privată şi fărămiţată, iar amontele şi avalul agriculturii, inclusiv serviciile, sunt dominate de structuri monopoliste)Particularităţi specifice filierei cerealelor

Cei mai importanţi agenţi economici existenţi în filiera produselor cerealiere sunt reprezentaţi prin societăţi comerciale şi regii autonome specializate.

Societatea comercială COMCEREAL SA are ca obiect de activitate contractarea, achiziţionarea, conservarea şi valorificarea cerealelor, leguminoaselor, boabe şi seminţelor oleaginoase.

Aceste unităţi au personalitate juridică şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, având un statut propriu.

Îşi desfăşoară activitatea la nivel teritorial, iar ca structură organizatorică cuprinde silozuri-baze şi depozite necesare pentru preluarea produselor, alături de alte compartimente specifice (contractări, exploatare-întreţinere utilaje, livrări, transporturi, financiar-contabilitate etc.)Cerealele constituie baza alimentaţiei umane, acoperind 40-50% din necesarul energetic zilnic, iar amidonul, principalul lor component chimic, circa 80% din necesarul de glucide.Producţia mondială de cereale se ridică la peste 2000 mil. tone anual, cei mai mari producători fiind: China, SUA, India, CE, Canada.Distribuţia consumului global de cereale pe locuitor este foarte inegală, atât în privinţa speciilor, cât şi din punct de vedere cantitativ. Pe plan mondial preponderenţa în consum în emisfera sudică o au porumbul, meiul şi orezul faţă de emisfera nordică unde predomină grâul. În România, cerealele se cultivă pe 65% din suprafaţa arabilă a ţării. Cerealele sunt produse agricole sezoniere, dar care se pot stoca şi conserva pe perioade mai lungi, fiind produse agricole care fac obiectul comerţului internaţional. Din acestă cauză, dar şi datorită calităţilor alimentare, grâul este un produs strategic, care face obiectul rezervelor de stat Cerealele se obţin în sisteme de monocultură, cu rotaţii, de regulă, între porumb şi grâu. Producerea cerealelor se realizează pe suprafeţe mici de teren, specifice exploataţiilor agricole familiale, ceea ce îngreunează procesul de mecanizare a agriculturii şi, deci, de obţinere a unor randamente ridicate. Producţia anuală de cereale este instabilă, datorită condiţiilor climaterice oscilante. Modelul de consum de produse agroalimentare, în România, se bazează pe produse de panificaţie, de aceea consumul de grâu pe locuitor este dublu faţă de ţările Uniunii Europene. Grâul ocupă primul loc în cadrul cerealelor. Producţia mondială se ridică la aproximativ 575 mil.tone, fiind în scădere în ultimii ani. Cele mai mari ţări producătoare sunt: China şi CE (cu peste 90 mil.tone fiecare), India, SUA, urmate apoi de Federaţia Rusă, Australia, Canada şi Argentina.

Daca la un moment dat ţările industrializate, mai ales cele din Europa de Vest, au dominat piaţa mondială a grâului, acum partea lor în comerţul mondial e numai de 15%. Exporturile mondiale sunt dominate de SUA, Canada şi Australia. În ceea ce priveşte importurile mondiale, ţările în curs de dezvoltare, incluzând Japonia şi China, au devenit pieţe mari în anii ’60 şi acum deţin cea mai mare parte a acestora. Ex-URSS a intrat în scenă în anii ’70 ca major şi neprognozat importator, cauzând o mare dereglare pe piaţa mondială, situaţia fiind ulterior echilibrată prin încheierea acordurilor de livrare de cereale. Grâul este cea mai valoroasă dintre cereale, nu numai prin compoziţia chimică, ci şi prin capacitatea făinii sale de a forma - în prezenţa apei - glutenul (datorită a două componente proteice - gliadina şi glutenina), care conferă structură specifică produselor de panificaţie şi altor produse, obţinute prin prelucrarea făinii. Se disting două tipuri: grâul comun, utilizat în panificaţie şi grâul dur, utilizat la fabricarea pastelor făinoase (5% din recoltele mondiale).

Sunt apreciate mai ales soiurile cu o cantitate mai mare de substanţe proteice şi mai ales sticloase. Dintre speciile comune cele mai răspândite sunt: Hard Red Winter, Soft Red Winter, Hard Red Spring, Spring Wheat. Perioadele de recoltare în lume, în emisfera nordică sunt în lunile iunie, iulie, august, iar în emisfera sudică în ianuarie. În România grâul se produce în zonele de cămpie şi de podiş, dar se consumă în toată ţara, fiind necesat transportul acestuia din zonele de producţie în cele de consum. Principalii negociatori pe plan internaţional sunt: Cargill (UE), Toepfer, Louis Dreyfus (Franţa), Andre-Garnac (Elveţia), Continental Grain (UE), Bunge & Born (Argentina), Glencore (Elveţia).

Preţul cerealelor este stabilit la nivelul unor condiţii de calitate standard (umiditate, corpuri străine - impurităţi, masa hectolitrică), în raport cu care preţul efectiv este determinat de calitatea reală a lotului de cereale, pe baza unor nomograme. Particularităţi specifice filierei cerealelor

Forme de sprijin - schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS);- plata naţională directă complementară (CNDP);- subvenţia primelor de asigurare

Date privind preţul mediu pe piaţa internă la grâu - in 2007 : 0,61 lei/kg; - in 2008: 0,66 lei/kg; - in 2009: 0,47 lei/kg; - în 2010: 0,59 lei/kg;

- în 2011: 0,88 lei/kg; - în 2012: 0,91 lei/kg.Date privind organizaţiile profesionale pe filiera produsului: - Organizaţia Interprofesională „Cereale şi Produse Derivate din România”-O.I.C.P.D.R. componenţa:- Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN)- Asociaţia Naţionala a Industriilor de Morarit şi Panificatie din România (ANAMOB)- Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România ( LAPAR),- Uniunea Naţionala a Producătorilor Agricoli din România (UNPAR),- Asociaţia Fermierilor din România (AFAR).Legislaţie comunitară:

- Reg. CE nr. 73/2009 privind stabilirea normelor comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori;- Reg.(CE) nr.1234/2007 de instituire a unei organizări comune a pieţelor agricole şi privind dispozitii specifice referitoare la anumite produse agricole (“ Regulamentul unic OCP”) ;- Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007-2013;- Reg. (CE) nr. 1.857/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din tratat ajutoarelor de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul agricolLegislaţie naţională:

- Ordonanţa nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată prin Legea nr.74/2010;- Hotărârea nr.756/2010 privind normele metodologice referitoare la modul de acordare a ajutorului de stat în agricultură pentru plata primelor de asigurare;- OUG nr.125/2006 pentru aprobarea schemelor de plati directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societaţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările şi completările ulterioare;- Ordin nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specific şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate cu modificările şi completările ulterioare;- OUG nr.12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale, cu modificările şi completările ulterioare.Particularităţi specifice filierei zahărului

- sfecla de zahăr se cultivă în ţara noastră pe o suprafaţă redusă, de aprox. 41.000 ha (reprezentând 0,45% din suprafaţa arabilă);

- materia primă folosită – sfecla de zahăr, se produce în micile gospodării ţărăneşti şi în unele exploataţii familiale şi de tip asociativ, din zonele unde sunt amplasate fabricile de zahăr;

- de la sfecla de zahăr se obţine producţie secundară în diferite faze ale filierei: de la recoltare se obţin frunzele şi coletele folosite ca furaje, iar din procesarea sfeclei rezultă borhot, melasă şi tăiţei, care constituie un furaj valoros pentru animale;

- producerea zăhărului are loc în fabrici specializate; - fabricile de zahăr încheie contracte pentru producătorii de sfeclă, asigurând sămânţa de calitate la înfiinţarea culturii şi transportul sfeclei la fabrică, toamna, la recoltare;

- pe această filieră acţionează Organizaţia Interprofesională Zahărul, care apără interesele producătorilor de sfeclă şi ale procesatorilor;

- Importurile completează oferta internă de zahăr şi menţin în funcţionare o perioadă cât mai îndelungată fabricile de procesare;

- datorită importanţei alimentare, se costituie rezerve naţionale de zahăr, de aproximativ 30.000 tone;- zahărul este pretabil la depozitare, spre deosebire de materia primă, sfecla, care este perisabilă.

Zahărul destinat fondului pieţei este depozitat la fabrici până la livrarea către alti beneficiari, pe baza unor contracte încheiate anterior procesului de prelucrare. Din depozitele fabricilor, zahărul este preluat, ambalat şi comercializat;- din subprodusele obţinute la prelucrarea sfeclei de zahăr, melasa este livrată fabricilor de alcool rafinat (70-80% din producţia totală de melasă obţinută). Alte destinaţii ale melasei sunt legate de prepararea drojdiei de

panificaţie, a acidului citric, a amidonului şi glucozei, precum şi livrarea către cultivatorii agricoli, pentru îmbunătăţirea calităţii raţiilor furajere destinate zootehniei;

- filiera zahărului este exemplu tipic de concentrare a puterii comerciale şi de negociere în punctul nodal reprezentat de fabrica de zahăr, care acţionează ca un coordonator al filierei;Soiuri de sămânţa de sfeclă de zahăr folosite: Flores, Rosita, Clementina, Leila, Heracles, Canaria, Remus, Evelina, Diamant Imperial, Puma, Belinda, Corsica, Bianca.

Forme de sprijin - schema de plată unică pe suprafaţă şi plată separată pentru zahăr;- plata naţională directă complementară (CNDP);- subvenţia primelor de asigurare.

Taxele din sectorul zahăr- taxa pentru producţie: 12 euro/tonă /cota zahăr din sfeclă Operatorii economici din sectorul zahăr S.C. Fabrica de zahăr Bod S.A. – proceseaza zahăr din sfeclă şi zahăr brut;S.C. Zahărul Luduş S.A. procesează zahăr din sfeclă;S.C. Lemarco Cristal SRL Urziceni – procesează zahăr brut din trestie;S.C. Zahărul Corabia S.A. – procesează zahăr brut din trestie;S.C. Zahărul Călăraşi S.A. – procesează zahăr brut din trestie;S.C. Agrana Buzău SRL – procesează zahăr brut din trestie;S.C. Agrana Ţăndărei SRL – procesează zahăr brut din trestie;S.C. Zahărul Oradea S.A. – procesează zahăr brut din trestie şi zahăr din sfeclăLegislaţie în domeniu:-Reg. (CE) nr. 952/2006 de stabilire a normelor de aplicare în ceea ce priveşte gestionarea pieţei interne a zahărului şi regimul cotelor a Reg. CE nr. 318/2006 al Consiliului;-Reg. (CE) nr. 967/2006 de stabilire a normelor de aplicare privind producţia peste cotă a Regulamentului 318/2006;-Reg. (CE) nr. 1832/2006 referitor la măsurile tranzitorii în sectorul zahăr, odată cu aderarea României şi Bulgariei la U.E.-Reg.(CE) nr. 73/2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a -Reg. (CE) nr.1234/2007 de instituire a unei organizări comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare la anumite produse agricoleLegislaţie naţională:- Ordonanţa nr.14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată prin Legea nr.74/2010;- Ordin nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordonanţa nr. 124/2006 privind stocurile excedentare de zahăr, produse zaharoase şi alte produse agroalimentare agroalimentare;Legislaţie naţională:- Ordin nr. 815/2007 privind acreditarea agenţilor economici care desfaţoară activităţi de fabricarea zahărului din sfeclă şi/sau din rafinarea zahărului brut din trestie sau fabricarea izoglucozei, precum şi a celor care utilizează zahăr şi/sau izoglucoză ca materie primă;- Ordin nr. 60/2012 privind recunoaşterea Acordului interprofesional pentru sfecla de zahăr – recolta anului de comercializare 2012/2013;- Ordin nr. 182/2011 privind aprobarea repartizării cotelor de producţie de zahăr din sfeclă de zahăr începând cu anul de comercializare 2011 – 2012 pentru societăţile comerciale acreditate producătoare de zahăr;- Ordin nr. 707/2013 privind aprobarea repartizării cotei de producţie de zahăr din sfeclă de zahăr începând cu anul de comercializare 2013-2014 pentru societăţile comerciale acreditate producătoare de zahăr