rolul băncilor centrale În gestionarea crizelor financiare
TRANSCRIPT
Page | 1
ROLUL BĂNCILOR CENTRALE ÎN GESTIONAREA CRIZELOR FINANCIARE
Dumitrița Rodica Ciucanu
Rezumat
În contextul crizei economico-financiare, rolul băncilor centrale readuce plusul de
încredere pentru participanții de pe piețele financiare și ajută la reducerea efectelor negative ale
crizelor. În lucrarea de față băncile centrale au un rol proeminent pentru a gestiona crizele, atât
cu privire la modul cum au făcut-o în trecut, dar și cu ceea ce se confruntă în prezent.
Introducere
Odată cu apariția crizei financiare, numită și criza ”subprime”, care are ca și punct de
plecare relaxarea condițiilor de acordare a creditelor imobiliare din SUA începând cu anul 2001,
a apărut și principala problemă prin care băncile și-au asumat un risc ridicat acordând credite
persoanelor cu posibilități reduse de rambursare. Pe scurt, creșterea ratelor dobânzilor la creditele
imobiliare, a declanșat imposibilitatea de a onora la timp debitele, astel persoanele au avut ca și
prim gand de a-și vinde imobilul. La fel ca într-un lanț trofic, prețurile imobilelor au scăzut
drastic, iar propagarea riscului ca valoarea imobilului să scadă sb valoarea ipotecii era din ce în
ce mai ridicat, iar instituțiile de credit s-au ivit in imposibilitatea de a recupera aceste creanțe,
ducând astfel la declanșarea crizei. Cu toate acestea, apetitul pentru titlurile financiare derivate,
care aveau la bază creditele imobiliare, a scăzut, iar deținatorii doreau să le vândă, crescând
astfel cererea de lichidități pe termen scurt, asupra cărora băncile nu reușeau să le facă față.
Confruntându-se cu mari dificultăși, menționate anterior, băncile au luat decizia de a păstra
aceste lichidități în interes propriu, fapt care a dus la creșterea ratelor dobânzilor interbancare și o
reducere a numărului de credite acordate.
Punctul culminant al apariției crizei financiare a fost atins în anul 2008, când Lehman
Brothers, una dintre cele mai mari bănci de investiții americane și-a anunțat falimentul. Ca
urmare a faptului ca economia se desfășoară la nivel internațional, criza a afectat întreaga
economie mondială.
Page | 2
Această criză a generat o serie de efecte negative,care s-au răsfrânt la toate nivelurile
posibile, generând acele titluri ”toxice” care au invadat piețele financiare și s-au propata ulterior
asupra economiilor naționale. Efectul de domino nu a ezitat să apară, astfel s-au intensificat
fenomenele negative, cum ar fi creșterea șomajului, ca urmare a companilor care nu mai puteau
supraviețui pe piață, scăderile salariale, implicit scăderea consului gospodăriilor, adâncirea
nivelului de trai și implicit mărirea discrepanțelor din categoriile de clase sociale, creșterea
tensiunilor sociale și în plus față de toate acestea imposibilitatea debitorilor de a-și acoperi
datoriile și pierderea garanțiilor depuse în favoarea băncilor.
Această lucrare își propune să analizeze modul în care Băncile Centrale au reacționat,
aducând în prim plan reacția Băncii Central Europene (BCE) în contextul crizei, în vederea
contracarării efectelor din plan economic, social etc. și pentru a facilita revigorarea economiilor.
Scurta incursiune a crizelor apărute de-a lungul timpului
Putem afirma faptul că ne aflăm încă în una dintre cele mai grave crize financiare din anii
1930 și până în prezent, cu toate ca aceasta se aseamănă cu alte crize apărute, se diferențiază net
cu privire la caracteristicile acesteia. Crizele anterioare făceau parte dintr-un amplu proces de
avânt – declin, pe când criza actuală face parte dintr-un avânt uriaș ce a durat timp de 25 de ani,
iar acum apare punctul culminant.
Totul a început cu speculațiile persoanelor și cu dorința de a se îmbogăți într-un mod
ușor, cu acces cât mai facil la credite cu dobânzi mici. Într-un top realizat de către publicistul
american Ross Bonander, acesta a prezentat 10 din cele mai puternice crize de-a lungul timpului,
prezentate în tabelul numarul 1.
Tabelul numărul 1. Topul celor 10 crize economice
1. Criza petrolului 1973
2. Marea depresiune interbelică 1929 – 19333. Criza asiatică 1977- 19994. Criza financiară din Rusia 19985. Lunea neagră 19 octombrie 19876. Souk Al-Manakh Kuwait 19827. Hiperinflația din Germania postbelică 1918- 19248. Criza economică din Argentina 1999 – 20009. Criza din Mexic 199410. Panica din S.U.A 1907
Page | 3
Sursa: Prelucrare proprie dupa articolul prezentat în revista HotNews, disponibil la:
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-5465018-top-10-crize-economice.htm
Stabilind implicarea băncilor centrale în contextul declanşării crizei financiare, perioada
2007 – 2008, autoritățile publice, alături de cele monetare au trebui să aibă în vedere stabilirea și
implementarea de noi măsuri care să contribuie la restabilirea sistemului financiar, a economiei
în ansamblul său, să prevină și chiar să reducă efectele crizei concretizate prin creșterea
neîncrederii în rândul participanților și a perturbațiilor în cadrul sectoarelor economiei reale.
În cazul condițiilor economico-financiare normale, activitatea centrală a băncilor se
axează în principal pe menținerea stabilității prețurilor1, iar în alte cazuri excepționale, are alte
atribuții cu privire la intervențiile pe piața monetară și valutară în vederea diminuării volatilității
excesive. În cel de-al doilea caz, în care economia este amenințătă de turbulențe financiare,
aceste impulsuri de politică monetară nu se transmit eficient, iar instrumenle operaționale
specifice se dovedesc a fi insuficiente, iar băncile centrale se văd nevoite să intervină. În
momentul declanșării crizei financiare, autoritățile monetare au urmărit implementarea de măsuri
constând în reducerea ratelor dobânzilor, modificarea cadrului operațional sau chiar introducerea
de măsuri inovative, denumite măsuri neconvenționale, care să asigure funcționalitatea pieței
monetare2. De remarcat este faptul că pe fundalul deteriorării semnificative a situației sistemelor
financiare și implicit a cadrelor economice, autoritățile au fost nevoite să recurgă la acele măsuri
neconvenționale menționate anterior, edresând astfel situația financiară și funcționalitatea
mecanismelor ce implicau lichiditatea necesară pentru piețele financiare.
Într-un articol prezentat de către Lorenzo Bini Smaghi, membru al Comitetului executiv
al Băncii Centrale Europene din iunie 2005 până în noiembrie 2011, acesta prezenta faptul că în
condițiile ratei dobânzii de politică monetară cu nivelul aproape de valoarea zero, impulsurile
monetare nu își mai pot exercita efectul decât prin trei modalități, în acest caz fiind
complementare3:
1 Obiectivul principal al SEBC (Sistemul European al Băncilor Centrale) este menținerea stabilității prețurilor.
2 Mircea, Mureșan, Dan, Chirleșan, Angela, Roman, ”Băncile, politica monetară și stabilitatea financiară sub impactul crizei globale actuale”, Editura Junimea, Iași, 2011, p. 72.3 Conventional and unconventional monetary policy Keynote lecture by Mr Lorenzo Bini Smaghi, Member of the Executive Board of the European Central Bank, at the International Center for Monetary and Banking Studies (ICMB), Geneva, 28 April 2009.
Page | 4
1. Prin ghidarea pe termen lung a așteptărilor privind ratele dobânzilor pe termen mediu. Ca
și exemplu în acest caz este angajamentul FED de a menține un nivel redus al ratei
dobânzii pentru a putea stimula cererea.
2. Prin schimbarea compoziției bilanțurilor băncilor centrale – măsură denumită în
continuare ”credit easing”, implementată în acest caz cu scopul de a facilita derularea
fluxurilor de credit către economie, atât direct, cât și indirect. Un exemplu în acest caz
este deținerea de obligațiuni garantate de către Banca Centrală Europeană.
3. Prin extinderea dimensiunii bilanțurilor comerciale – denumită ”quantitative easing”,
orientată mai mult spre partea de pasive ale bilanțurilor.
Astfel, băncile centrale și-au extins bilanțurile prin furnizarea de lichiditate instituțiilor
financiare care se confruntau cu grave probleme de lichiditate. La nivelul Uniunii Europene, s-a
lansat în anul 2008 un plan pentru redresarea economică, care avea în prim plan acționarea
rapidă, dar și decisivă pentru a putea opri aceasta spirală descendentă care afecta din ce în ce mai
mult statele europene. Printre punctele forte găsite la nivelul Uniunii, se poate menționa Pactul
de Stabilitate și Creștere, dar și Strategia de la Lisabona, precum și beneficiile oferite de moneda
euro, dar și de cea mai mare piață unică din lume. Moneda euro s-a dovedit a fi un element
esențial pentru asigurarea stabilității, iar sprijinită de către Banca Centrală Europeană care
protejează euro împotriva miscărilor destabilizatoare ale cursului de schimb, poate fi răspunsul la
contracararea crizei.
În momentul începerii primului trimestru din 2008, criza a atins deja proporții uriașe, atât în
cazul tărilor dezvoltate, dar și asupra celor în curs de dezvoltare, ajungând în toate sectoarele
economiei să își facă simțită prezența. În cadrul acestui context, reacțiile băncilor centrale s-au
concretizat într-o serie de reacții și acțiuni concertate. Astfel, marile bănci centrale, printre care
enumerăm: FED, Banca Angliei, Banca Canadei, Banca Centrală Europeană, Banca Elveției, dar
și Banca Suediei au redus ratele dobânzilor de politică monetară la 0.5%. De aici rezultă
angajamentul ferm pe care și l-au asumat autoritățile monetare de a lupta împotriva șocurilor
economice induse de către turbulențele de pe piețele financiare.
În ciuda faptului ca pentru unele monede, cum este și cazul euro, valoarea actuală este la
nivelul minim record considerat de altfel și pragul ”capcanei pentru lichidități”, deoarece rata
dobânzii de politică monetară constituie barometrul creditelor acordate de instituțiile financiar-
Page | 5
bancare clienților, prin menținerea caracterului relaxat al politicii monetare, atfel băncile centrale
urmărec stimularea activității de creditare, care duce la o creștere economică4.
În cazul principalelor bănci ale lumii, - FED, BCE, Banca Angliei și Banca Japoniei -
acestea au intervenit cu principalul scop de a debloca piețele interbancare, care se confruntau cu
deficite mari de lichiditate. În cadrul deteriorării substanțiale a sectorului economico-financiar,
au fost necesare o serie de măsuri extreme în unele cazuri luate de către statele implicate. Puse în
fața faptului împlinit, prezenta colapsurilor financiare și imposibilitatea de a face fața pe piață,
băncile centrale au reacționat prin luarea de decizii menite a furniza piețelor financiare
lichiditățile necesare funcționării în condiții optimale. Prin urmare, BCE se numără printre
principalele bănci care au injectat cantități importante de lichidități, iar FED au aplicat principiul
”To big to fall”, ajutând astfel marile companii să supraviețuiască. Prin urmare, de menționat ar
fi faptul că sistemul financiar este în strânsă legătură cu măsurile întreprinse de băncile centrale.
BCE a a vizat în principal ajutarea instituțiilor bancare în procesul de injectare de lichidități,
numărându-se printre prima bancă centrală care a utilizat măsuri neconvenționale, numite
”Enchanced credit support” și ”Securities Markets Programme”. Se pot enumera aici o serie de
măsuri neconvenționale, cum ar fi: extinderea gamei de contrapartide și de garanții acceptate,
operațiuni de alocare integrală la rată fixă, creat astfel cu principalul scop de a asigura accesul
companiilor și a populației la credite cu rată în măsura posibilităților.
Provocările actuale ale băncilor centrale sunt multiple. Măsurile neconvenționale aplicate și-
au dovedit eficiența prin îmbunătățirea funcționalității piețelor financiare și asupra economiei
reale, generând efecte pozitive. De menționat ar fi faptul este că aceste măsuri neconvenționale
sunt mici ”artificii” care au fost create cu scopul de a fi utilizate pe termen scurt, în condițiile în
care economia ar trebui să urmeze cursul firesc, să conțină un flux de ajustare de la sine,
eliminând astfel percepția personelor că băncile centrale vor interveni ori de câte ori vor exista
turbulențe pe piețele financiar-monetare ca amenință apariția unui nou colaps financiar, dar și
limite cu privire la dimensionarea activității unei autorități monetare, care nu poate fi asociată cu
asumarea de riscuri excesive, indiferent de cadrul acestora, fiind necesare strategii noi de ieșire
din măsurile neconvenționale judicios fundamentate.
4 Bogdan Enache, ”BCE trece de la o politică agresivă de stimulare monetară”, articol prezentat în cadrul Săptămâna Financiară, 8 martie 2009.
Page | 6
Păstrarea măsurilor neconvenționale adoptate pe termen mediu sau chiar lung în timpul
crizei, deși acestea nu mai sunt necesare, ar avea efecte dăunătoare și pot duce la apariția
anumitor riscuri. Un exemplu ar fi în cazul BCE, care ca urmare a îmbunătățirii situației de pe
piețele financiare din cadrul zonei euro pe parcursul anului 2009, banca centrală a manifestat
intenția de a renunța la măsurile neconvenționale și de a reintroduce cadrul normal de politică
monetară. Ca urmare a intensificării agitației de pe piața acțiunilor, s-a luat decizia de a suspenda
în luna mai adoptarea cadrului normal de politică monetară.
Pentru a putea contracara efectele crizei, autoritățile implicate în gestionarea acesteia au
adoptat măsuri complementare. Crearea unui cadru adecvat de cooperare cu principalul scop de a
elabora decizii și acțiuni comune pentru a putea gestiona în ansamblu efectele potențiale ale
crizei, facilitarea schimbului de informații relevante, coordonarea comunicării publice și
stabilirea planurilor de urgență sunt toate decizii complementare, care aduc un plus deciziilor
adoptate anterior.
O altă provocare la adresa bancilor centrale este reprezentată de către găsirea instrumentelor
care să asigure atât menținerea stabilității prețurilor, dar și cea financiară. Astfel, politica
monetară trebuie să acţioneze într-o manieră anticipativă şi poate menţine stabilitatea preţurilor
numai pe perioade mai îndelungate. Acesta este raţionamentul care stă la baza orientării pe
termen mediu a BCE. De concluzionat, beneficiile stabilității economice sunt de necontestat.
Existența ratelor volatile și ridicateale inflației acționează împotriva productivității și creșterii.
Incertitudinea cu privire la viitorul prețurilor duce la realizarea unor investiții ineficiente sau
chiar luarea unor decizii eronate în privința cheltuielilor de consum. Prin menţinerea stabilităţii
preţurilor, băncile centrale contribuie la realizarea obiectivelor economice generale. Toate aceste
argumente sugerează că o bancă centrală care menţine stabilitatea preţurilor contribuie
substanţial la realizarea obiectivelor economice generale, cum ar fi un nivel de trai mai înalt,
expansiunea mai stabilă a activităţii economice şi un grad mai ridicat de ocupare a forţei de
muncă. Această concluzie este susţinută de datele economice care demonstrează, pentru o mare
varietate de ţări, metodologii şi perioade, că, pe termen lung, economiile cu o rată mai scăzută a
inflaţiei par să înregistreze, în medie, un ritm de creştere mai rapid în termeni reali5.
5 Banca Centrală Europeană – Eurosistem, ”Stabilitatea prețurilor: de ce este importantă?”, disponibil la adresa http://www.ecb.int/pub/pdf/other/price_stability_web_2011ro.pdf?d69f9fa8f8d9d19f5076e931b19c5601
Page | 7
Concluzii
Analiza mai sus menționată aduce în prim plan rolul băncilor centrale, în principal a BCE
pentru zone euro, indicând astfel rolul în dezvoltarea procesului de gestionare a crizelor
sistemice de-a lungul timpului.
Turbulențele apărute pe pietele internaționale, implicarea principalelor bănci centrale în
vederea contracarării crizei au avut ca și prim plan contracararea efectelor negative, reducerea
tensiunilor de pe piețele financiare, restabilirea funcționării în condiții normale a mecanismului
de transmisie monetară și implicit impulsionarea relațiilor cu privire la creșterea economiei.
Adoptarea măsurilor neconvenționale au ajutat la trecerea peste perturbațiile economico-
financiare majore, care prezintă o serie de limite de ordin cantitativ, dar și temporal.
Concluzionând, putem adăuga faptul că în viitorul apropiat băncile se vor reorienta spre
strategii de eliminare a măsurilor neconvenționale, în vederea descurajării asumării unor riscuri
majore de către participanții de pe piețele financiare și astfel aducerea concurenței la nivel optim
de prezență.
Bibliografie
1. Bogdan Enache, ”BCE trece de la o politică agresivă de stimulare monetară”, articol
prezentat în cadrul Săptămâna Financiară, 8 martie 2009.
Page | 8
2. Conventional and unconventional monetary policy Keynote lecture by Mr Lorenzo Bini
Smaghi, Member of the Executive Board of the European Central Bank, at the
International Center for Monetary and Banking Studies (ICMB), Geneva, 28 April 2009.
3. Mircea, Mureșan, Dan, Chirleșan, Angela, Roman, ”Băncile, politica monetară și stabilitatea financiară sub impactul crizei globale actuale”, Editura Junimea, Iași, 2011, p. 72.
4. Willem H. Buiter, ”Central Banks and financial crises”, European Institute, London School of Economics and Political Science, NBER and CEPR.
5. International Monetary Fund, ”Exiting from Monetary Crises Intervention Measures”.
6. European Central Bank, http://www.ecb.int
7. Revista Hotnews, http://revistapresei.hotnews.ro
8. http://www.ziare.com
9. http://www.wall-street.ro