MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI TINERETULUI

AL REPUBLICII MOLDOVA

Academia de Studii Economice din Moldova

Facultatea „Finanţe”

PROIECT DE SPECIALITATE

ÎMBUNĂTĂŢIREA POZIŢIEI

FINANCIARE A BĂNCILOR

COMERCIALE DIN REPUBLICA

MOLDOVA

Chişinău, 2011

CUPRINS

INTRODUCERE............................................................................................................3

Capitolul 1. DETERMINĂRI TEORETICE ŞI METODOLOGICE ALE

CONCEPTULUI DE STABILITATE FINANCIARĂ A BĂNCII............5

1.1 Aspecte teoretice şi metodologice privind poziţia financiară a băncii

comerciale................................................................................................5

1.2. Metode moderne de analiză şi supraveghere a poziţiei financiare.......15

Capitolul 2. ANALIZA POZIŢIEI FINANCIARE A BĂNCII COMERCIALE

„VICTORIABANK”................................................................................31

2.1. Analiza financiara a sistemului bancar in Republica Moldova..............31

2.2 Analiza pozitiei financiare a băncii comerciale „Victoriabank”.............36

2.3. Recomandări de îmbunătăţire a poziţiei financiare................................44

CONCLUZII................................................................................................................47

BIBLIOGRAFIE..........................................................................................................50

2

INTRODUCERE

Actualitatea temei de cercetare. Datorită rolului crucial pe care băncile îl deţin în

cadrul sectorului financiar, această teză se concentrează în mod specific asupra

sectorului bancar, ca segment indispensabil al ansamblului economic, fără de care

economia modernă nu-şi poate exercita rolul şi funcţiile, fiecare ţară, şi implicit şi

Republica Moldova, fiind interesată în crearea unui sistem bancar solid, care să permită

asigurarea unui cadru organizatoric corespunzător extinderii relaţiilor băneşti din

economie. Sistemele bancare stabile sunt acelea capabile să-şi menţină eficienţa în

situaţii neprevăzute şi să genereze stimulente şi informaţii credibile tuturor

participanţilor financiari.

Economia de piaţă nu poate funcţiona fără bănci profitabile, bine consolidate,

astfel că odată cu relansarea economiei şi îmbunătăţirea mediului de afaceri din

Moldova, sistemul bancar a cunoscut o dezvoltare accelerată - mult mai accentuată decît

a celorlalte sectoare economice - atît din punct de vedere cantitativ, cît mai ales din

punct de vedere calitativ. În contextul provocărilor induse de globalizare,

internaţionalizarea activităţii bancare, ca o consecinţă a diminuării barierelor comerciale

dintre ţări şi a deschiderii pieţelor financiare pentru investitorii străini, nu poate fi

realizată fără existenţa unui sistem bancar performant, care să facă faţă concurenţei

acerbe dintre ţările lumii.

Deaceea, analiza eficienţei gestiunii profitului băncilor comerciale din Republica

Moldova echivalează cu studierea viabilităţii întregului sistem bancar moldovenesc şi

prin urmare, cunoaşterea aportului pe care sistemul bancar autohton îl are în dezvoltarea

economiei naţionale.

3

Scopul lucrării constă în analiza stabilităţii sistemului bancar al Republicii

Moldova, în fundamentarea direcţiilor de bază privind stabilizarea sistemului bancar

autohton şi menţinerea siguranţei acestuia în condiţiile aderării la UE.

Scopul propus este concretizat în următoarele sarcini ale cercetării:

- aprofundarea conceptelor fundamentale referitoare la capitalul bancar, stabilitatea

şi siguranţa bancară;

- aprofundarea problematicii privind supravegherea capitalului bancar şi influenţa

acestuia aspra stabilităţii băncii.

Obiectul cercetării cuprinde sistemul bancar al Republicii Moldova, inclusiv

Banca Naţională a Moldovei şi băncile comerciale din republică; băncile centrale şi

autorităţile de supraveghere financiară din statele UE.

Scopul şi sarcinile investigate au condiţionat structura proiectului, după cum

urmează: introducerea, două capitole, concluzii, bibliografia.

În Introducere este specificată actualitatea temei, sunt determinate scopul şi

sarcinile, este menţionat suportul teoretico-metodologic al tezei, importanţa practică a

lucrării.

În capitolul 1 sunt reflectate esenţa şi abordarile teoretice ale sistemului, studiu

privind rolul financiar al băncilor comerciale şi analiza sistemului bancar al Republicii

Moldova.

Capitolul 2 este centrat asupra cercetării esenţei stabilităţii bancare şi a

metodelor contemporane de evaluare a acesteia, o analiză a băncii comerciale

Victoiabank SA, atenţie se acordă abordării rolului ce îi revine supravegherii şi

reglementării sistemului bancar pentru asigurarea stabilităţii acestuia.

Compartimentul concluzii cuprinde rezultatele de bază ale studiilor efectuate şi

inserează concluziile, efectuate drept rezultat al cercetărilor şi recomandările, care, în

opinia autorului, reprezintă măsuri şi direcţii de consolidare şi stabilizare a sistemului

bancar autohton în condiţiile contemporane.

4

Capitolul 1. DETERMINĂRI TEORETICE ŞI METODOLOGICE ALE

CONCEPTULUI DE STABILITATE FINANCIARĂ A BĂNCII.

1.1 Aspecte teoretice şi metodologice privind poziţia financiară a bancii

comerciale.

Poziţia finaciară refelectă structura bilanţului ce punce în evidenţă elementele de

activ şi de pasiv ale bancii la încheiere exerciţiului financiar precum şi relaţia care există

între acestea.

Pentru evaluarea activităţii ,inclusiv performanţelor băncii ,este utilizat un sistem

de indicatori financiari. Utilizarea indicatorilor comportă diverse nunanţe :

-exprimarea cifrică a nivelului anumitor indicatori ce oferă o imagine sintetică şi în

acelaşi timp cuprinzătoare ,dar în nici un caz o imagine completă a rezultatelor activităţii

băncii;

-calculul în dinamică al indicatorilor performanţei bancare oferă posibilitatea de a

compara nivelurile acestora ,raportându-le anumite perioade de referinţă şi de a stabili

tendinţa de evoluţie a activităţii bancare.Ei pot cuprinde analize pertinente şi relevante în

legătură cu factorii ce au influenţat evoluţia ,în sensul pozitiv sau negativ al indicatorilor

în cauza .

Sistemul de indicatori financiari cuprinde un set de indicatori ,fiind grupaţi în :

-indicatori de profitabilitate

-indicatori de adecvare a capitalului

-indicatori de lichiditate

-indicatori de calitate a activelor

5

-alţi indicatori (rate de gestiune etc.)

1. Sistemul de indicatori de profitabilitate bancară include ,în

principal:rata veniturilor din dobînzi ,rata profitului net ,rata utilizării activelor ,rata

rentabilităţii financiare ,efectul de pîrghie etc.

1.1 Rata veniturilor din dobînzi exprima raportul dintre venitul net din dobînzi şi

activele valorificate .Activele valorificate reprezintă activele băncii care aduc venit.O

valoare mare a acestui indicator ,deci un venit net cît mai mare la acelaşi nivel al

activelor ,exprimaă o activitate profitabilă ,adica un bun management al activelor şi

pasivelor . Dar o marjă de dobînzi ridicatî poate fi obţinută pe seama angajării în

activităţi riscante .Un nivel redus al marjei poate reflecta cheltuielile mari ale

dobînzilor,dar şi o atitudine mai prudentă a bancii ,care conduce la venituri din dobînzi

mai mici.

unde:Rvd-rata veniturilor din dobînzi; Db-dobînzi bonificate ; Dp-dobînzi plătite ; Av-activele valorificate; 1.2 Rata profitului net se calculează în domeniul bancar ca expresie a raportului dintre

profitul net şi veniturile totale. Mărimea acestui indicator depinde întîi de toate ,de

raportul dintre veniturile şi cheltuielile bancare. Dar mai depinde şi de structura şi

costurile bancare.

unde:Rpn-rata profitului net

Pn-profit net

Vt-venioturi totale

1.3 Rata utilizării activelor este un indicator al performanţei bancare asociate cu rata

profitului.Mărimea acestui indicator depinde de mărimea dobînzilor pe piaţă şi de

structura activelor bancare. Maximizarea indicatorilor se realizează pentru un animit

nivel al ratei dobînzii, prin ponderea creşterii activelor care aduc cele mai mari venituri.

6

Dar aceste active sunt şi cele mai riscante,deci creşterea ponderii lor determină şi

creşterea riscului bancar. Rata utilizării activelor redă ponderea veniturilor din activitatea

bancară în totalul activelor bilanţului.

unde: Rua-rata utilizării activelor ;

Vt-veniturile totale ;

At –activele totale ;

1.4 Rata rentabilităţii economice (ROA) este un indicator ce reflectă capacitatea

managerialaă de a utiliza resursele băncii pentru a obţine profit. Este cel mai relevant

indicator al eficienţei bancare, deoarece exprima rezultatul profitului net în funcţie de

modul specific al procesului intermedierii bancare de optimizarea a operaţiunulor active,

în condiţiile unui volum dat al resurselor.

unde:Re-rata rentabilităţii economice;

Pn-profit net;

At-activele totale;

1.5 Rata renatbilităţii financiare (ROE)este un indicator sintetic care exprima raportul

dintre profitul net şi capital. Este cea mai semnificativă expresie a profitului , care

măsoară rezultatele managemuntului bancar în ansamblu şi indicaă prentru acţionari

eficienţa investiţiei. Este de dorit ca rata renatbilităţii financiare sî fie mai mare decît rata

medie a dobînzii pe piatţî pentru a face atractive acţiunile bîncii şi a creşte cursul lor

bursier.

unde:Rf-rata rentabilităţii

PN-profit net

C-capital acţionar

7

1.6 Efectul de pîrghie exprimă raportul dintre activele totale şi capital. Efectele de

pîrghie indică în ce masură utilizarea unor resurse suplimentare generează profit la nivel

de bancă sau, altfel spus, cu cît dobînda plătită este mai mică decît dobînda încasată la

plasarea aceloraşi resurse pe piaţă. Este un indicator de structură care exprimă în unităţi

de măsură absolute şi are în general valori mai mari de 10.

Efectul de pîrghie reflectă gradul în care utilizarea unor resursesuplimentare

serveşte creşterii rentabilităţii capitalului propriu. Acest indicator variază invers

proporţional cu ponderea capitalului în totalul pasivelor bancare. Cu cît ponderea

capitalului este mai mare, cu atît riscul bancar şi efectul de pîrghie sunt mai mici, de

asemenea, o pondere mică a capitalului semnifică un risc bancar şi un efect de pîrghie

mai mare

unde:Ep-efectul de pîrghie

At-active totale

Cp-capital propriu

2. Sistemul indicatorilor de adecvare a capitalului includ, în principal:coeficientul

sufucienţei ponderat la risc, rata capitalului social, rata capitalului de bază,

ratainvestiţiilor străine în capitalul băncii.

2.1. Coeficientul suficienţei capitalului ponderat la risc exprimă raportul dintre

capitalul normativ total al băncii şi suma activelor ponderate la risc. Valoarea minimă

stabilită de BMN este de 12%. O valoare mai mare a acestui coeficient determină

suficienţa resurselor proprii deţinute de bancă pentru acoperierea riscurilor aferente

operaţiunilor active,şi invers ,în condiţii în care banca nu deţine suficiente resurse propri,

dar are în portofoliul său active ce implică riscuri considerabile, banca se va confrunta cu

riscul de solvabilitate, ce va cauza falimentbancar.

Coeficientul minim al suficienţei capitalului se calculează în felul următor:

8

unde:CSC-coeficientul suficienţeicapitalului ponderat la risc

CNT-capitalul normativ total al bancii

APR-suma activelor ponderate la risc

2.2. Rata capitalului social se determină ca raportul dintre soldul capitalului social şi

soldul capitalului normativ total al băncii.Capitalul social este sursa principală a

resurselor proprii fără de care banca nu-şi poate efectua activitatea operaţională.

unde:RCS-rata capitalului social

CS-soldul capitalului social

CNT-capitalul normativ total

2.3. Rata capitalului de bază exprimăraportul dintre soldul capitalului de gradul I, care

serveşte drept capital de bază, şi soldul capitalului normativ total.Micşorarea acestui

indicator în dinamică reflectă o majorare a capitalului secundar al băncii care se

constituie, în principal, din valoarea datoriilor subordonate ale băncii şi valoarea

acţiunilor preferenţiale cu dividend cumulativ şi parţial cumulativ.

unde:RCB-rata capitalului de bază

Cgr.I-capitalul de gradul I

CNT-capitalul normativ total al băncii

2.4. Rata investiţiilor străine în capitalul băncii se calculează ca raportul dintre

valoarea capitalului în proprietatea investiţiilor străine şi capitalul social total al

băncii.Acest indicator reflectă cota deţinută de investitorii străini şi autohtoni în capitalul

băncii, ca urmare a căreia este influenţată decizia şi conducerea supreamă a băncii.

unde:RCI-rata investiţiilor străine în capitalul băncii

9

IS-soldul investiţiilor străine în capitalul băncii

CS-soldul capitalului social al băncii

Acest indicator se analizează mai frecvent în cazul formării sau majorării

capitalului băncii, precum şi pentru a efectua dări de seamă către banca centrală, ca

ulterior aceasta din urmă să facă nişte analize ale capitalului la nivel de sistem bancar.

3. Indicatorii de lichiditate reflectă posibilitatea băncii de a-şi onora plăţile faţă de

clienţi, ca urmare a devierii proporţiei dintre activele pe termen scurt şi lung cu structura

pasivelor băncii. În categoria indicatorilor de lichiditate pot fi incluse:rata lichidităţii pe

termen lung şi rata lichidităţii curente.

3.1. Rata lichidităţii pe termen lung (principiul 1)se determină ca suma activelor pe

termen de rambursare de peste 2 ani şi mai mult,care nu trebuie să depăşească suma

resurselor financiare,adică P1<1 .

unde:P1-principiul 1 al lichidităţii

A-activele băncii

Rf-resursele financiare

Activele băncii se constituie din :

-credite acordate băncilor pe 2 ani şi mai mult, rămaşi pînă la rambursare;

-credite şi plăţi în avans acordate clienţilor al caror termen de rambursare

reprezintă 2 ani şi mai mult;

-leasingul financiar cu termen de rambursare de 2 ani şi mai mult;

-cote de participare în capitalul agenţilor economici ;

-valorile mobiliare ,cu termen pîna la scadenţă de 2 ani şi mai mult;

-mijloace fixe: mijloace rezervate fondului de risc,amortizarea mijloacelor fixe,

rezerve pentru reevaluarea mijloacelor fixe.

Resurse financiare se constituie din:

-valoarea capitalului normativ total al băncii,conform autorizaţiei deţinute;

10

-pasivele obţinute de la bănci şi pasivele obţinute de la clienţi(exluzînd depozitele

persoanelor fizice )cu termenul de rambursare de 2 ani şi mai mult;

-50%din pasivele obţinute de la bănci şi pasivele obţinute de la clienţi(exluzînd

depozitele persoanelor fizice ) cu termenul de rambursare de la 1 pînă la 2 ani;

-10%din depozitele la vedere obţinute de la clienţi(exluzînd depozitele persoanelor

fizice)

- depozitele persoanelor fizice cu termen de rambursare de 2 ani şi mai mult;

-60% depozitele persoanelor fizice cu termenul de rambursare de la 1 pînă la 2 ani;

-30%depozitele persoanelor fizice la vedere cu termenul de rambursare de pînă la

1an;

-obligaţiunile în circulaţie şi alte valori mobiliare emise de bancă cu scandeţa de 2

ani şi mai mult;

-50%din obligaţiunile în circulaţie şi alte valori mobiliare emise de bancă cu

scandeţa de pînă la 2 ani;

-60%din rezervele pentru pensii funcţionarilor bancii;

3.2 Rata lichidităţii curente (principiul 2)se determină prin raportul activelor cu

lichiditate înaltă şi soldul activelor totale. Activele cu lichiditate înaltă sunt reprezentate

de numerar şi metale preţioase, depozitele la BNM, valorile mobiliare de stat,credite şi

împrumuturi interbancare nete cu termen de rambursare de pînă la o luna.

unde:P2-principiul 2 al lichidităţii;

Al-active lichide;

At-active totale;

Rata minimă acestui coeficient trebuie să fie de cel puţin 20% conform

reglementărilor prudenţiale stipulate de BNM. Valoarea înaltă a indicatorului reflecta

suficienţa activelor cu lichiditate înaltă şi banca în orice moment va avea posibilitatea să-

şi onoreze datoriile faţă de depunători.Dar, în cazul care banca deţine un coeficient al

11

lichidităţii curente destul de înalt, aceasta se va confrunta ce problema profitabilităţii,

deoarece activele cu lichiditate înaltă nu aduc venituri şi banca nu va putea să-şi acopere

toate cheltuielile operaţionale (inclusiv achitarea dobînzilor la depozite).

4. Indicatorul de calitate a activelor includ, în principal ,rata de corelare a

depozitelor cu activele, rata activelor generatoare de dobîndă, rata creditelor din active,

calitatea portofoliului de credite,rata creditelor nefavorabile etc.

4.1. Rata de corelare a depozitelor cu activele va determina proporţia de utilizare a

depozitelor în total active şi se va determina ca raport dintre valoarea depozitelor

persoanelor fizice şi juridice raportată la soldul activelor totale .

unde:RDC-rata de corelare a depozitelor cu activele

Dpf-depozite persoane fizice

Dpj-depozite persoane juridice

At-total active

Dacă banca va utiliza doar depozite ca resurse de investire,valoarea acestui

indicator va fi maximă.

4.2. Rata activelor generatoare de dobîndă exprimă cota activelor în urma cărora

banca acumulează venituri aferente dobînzilor din total active. În cazul cînd băncile

plasează resursele în principal în credite, rata acestui indicator va fi mare, iar în cazul

cînd bancile promovează o politică de efectuare a serviciilor bancare bazate pe

comisioane, rata indicatorului va fi minimă.

unde:Ragd-rata activelor generatoare de dobîndă;

Agd-activele generatoare de dobîndă

At-total active

12

4.3. Rata creditelor din active exprimă soldul creditelor acordate din totalul de active.

Valoarea înaltă a acestui indicator reflectă formarea portofoliului de active al băncii în

special din credite, din care banca îşi acumulează majoritatea venitului.

unde:RCA-rata creditelor din active;

Ct-total credite;

At-total active;

4.4. Rata calităţii portofoliului de credite estedeterminată de raportul creditelor

acordate şi soldul reyervelor pentru acoperirea pierderilor la credite(fond re risc). Cu cît

este mai evidentă înrăutăţirea situaţiei portofoliului decredite cu atît banca este nevoită

să-şi formeze provizioane intr-o valoare mai mare, respectiv să suporte cheltuieli

suplimentare pentru pierderilor la credite . Astfel, majorarea cotei acestui indicator redă

înrăutăţirea calităţii portofoliului de credite.

unde:RCPC-rata creditelor din active;

Ct-total credite;

At-total active;

4.5. Rata creditelor nefavorabile se exprimă ca raportul creditelor clasifiacte în

categoria substandard, dubioase şi compormis şi total credite.

unde:RCN-rata creditelor nefavorabile;

Cs-credite substandard

Cd-credite dubioase

Cc-credite compromise

Acest indicator, de asemenea, redă calitatea portofoliului de credite.

5. Grupul altor indicatori de performanţă bancară se axează pe ratele de

expoatare,de structură şi de gestiune.

13

5.1. Ratele de exploatare au ca obiect evaluarea resurselor bancare şi a randamentului

utilizării lor. Comisia Bancară Franceză face un şir de reconadări referitoare la calculul

ratelor de exploatare,utilizînd diverşi indici:

-costul mediu al depozitelor ce se exprimă ca raport dintre cheltuieli aferente

dobînzior şi volumul mediu al depozitelor.O rată înaltă a costului mediu al depozitelor

reflectă schimbări în structura pasivelor sau poate sugra probleme de lichiditate, în cazul

cînd băncile procuraă lichiditîţi la preţuri mari.

unde:CmD-costul mediu al depozitelor;

ChD-cheltuieli aferente dobînzilor;

VmD-volumul mediu al depozitelor;

-randamentul mediu al creditelor se explică ca raportul între dobînda încasată şi

volumul mediu al creditelor. Dacă această rată este destul de înaltă, înseamnă că bancii îi

este specific un risc înalt al portofoliului de credite.

unde:RmC-randamentul mediu al creditelor;

Dî-dobînzi încasate

Vmc-volumul mediu al creditelor

-marja credite/depozite se exprimă ca diferenţa dintre randamentul mediu al

creditelor şi costul mediu al depozitelor.

Aceste rate pot fi calculate în mod similar şi pentru operaţiunile interbancare şi

anume pentru fondurile împrumutate.

5.2. Ratele de structură se referă la veniturile provenite din prestarea de servicii în

produl net bancar:

unde:Vn-venit net bancar

14

Tot în cadrul ratelor de structură avem şi raportul alte cheltuieli decît cele din

dobînzi şi alte venituri decît cele din dobînzi:

5.3. Ratele de gestiune apreciază calitatea gestiunii unei bănci privind aspectele ce ţin

de productivitatea activităţii băncii.Cele mai generale rate sunt ratele de productivitate

pe agent şi ratele de productivitate pe agenţie.

-rata de productivitate pe agent utilizează ca element de bază personalul efectiv al

băncii.Există mai multe modalităţi de expresie a aceste rate:

-ratele de productivitate pe agenţie utilizează ca element de bază volumul

operaţiunilor în conformitate cu numarul reprezenaţilor băncii(agenţii,filiale ect.) .

În ansamblu acest sistem de indicatori financiari redau poziţia financiara a unei

banci.

1.2. Metode moderne de analiză şi supraveghere a poziţiei financiare.

Situaţia în sistemul bancar este evaluată reieşind din criteriul siguranţei băncilor,

profitabilitatea reală a acestora, din gradul lor de pregătire în prestarea serviciilor

comunităţii.

Asigurarea stabilităţii financiare este posibilă prin analiza, gestionarea şi controlul

tuturor surselor generatoare de instabilitate enumerate mai sus. Acest lucru necesită o

monitorizare sistematică a părţilor individuale ale sistemului financiar şi a economiei

reale (casa de susţinere, firme, sectorul public). Suplimentar, factorii de decizie politică

trebuie să ia în considerare domeniul iniţial de extindere al vulnerabilităţilor şi

potenţialul impactul a acestora asupra sistemului financiar în ansamblu.

15

Stresul financiar poate apărea la nivelul micro, de exemplu, un eşec bancar sau

faliment a unei mari societăţi nefinanciare şi, ulterior, poate fi răspândit prin intermediul

sistemului financiar, probabil, prin expunerile interbancare, la nivel macroeconomic.

Pentru a preveni situaţii de acest gen e necesar ca gestiunea, monitorizarea stabilităţii să

fie asigurată atît la nivel de bancă comercială atît şi la nivel de sistem bancar.

Analiza poziţiei financiare se bazează pe indicatori standard, cum ar fi datele

furnizate de bilanţul bancar, cu ajutorul cărora poate fi stabilit:

- raportul între datoria netă şi a veniturile obţinute de bancă;

- mărimea riscului de contrapartidă, de lichiditate şi de calitate a activelor (cum

ar fi creditele neperformante);

- poziţiile valutare deschise;

- mărimea expunerilor pe sector, o atenţie specială acordându-se aici gradului de

diversificare a riscului de credit după diferite criterii;

Aceşti indicatori formează o imagine generală privind stabilitatea bancară, însă

pentru o apreciere fundamentată a stabilităţii bancare este necesară utilizarea unui set de

indicatori care să redea, în mod clar, nivelul lichidităţii bancare, a incertitudinii şi

riscului de piaţă, şi riscului aferent, precum şi alte aspecte ale activităţii băncilor care

permit analiza mai aprofundată a stabilităţii bancare. În acest sens, Fondul Monetar

Internaţional (FMI) a elaborat un set Indicatori de Stabilitate Financiară.

Indicatorii de Stabilitate Financiară propuşi de FMI pot fi grupaţi în şase categorii,

după cum urmează:

- indicatori ce redau suficienţa capitalului bancar;

- indicatori ce redau compoziţia activelor;

- indicatori ce redau calitatea creditelor;

- indicatori ce redau performanţele bancare;

- indicatori ce redau lichiditatea băncii;

- indicatori ce redau sensibilitatea la riscul de piaţă.

16

Din categoria indicatorilor ce redau gradul de suficienţă a capitalului bancar pot fi

enumeraţi aşa indicatori cum sunt:

- norma Cook;

- CNT de gradul I raportat la active ponderate la risc (1.2.1), acest raport redă

ponderea pe care o deţine capitalul reglementat de gradul I în volumul total al activelor

ponderate la risc, relaţia de calcul a acestuia este:

(1.2.1.)

- raportul capital net şi active bancare (1.2.2.) acest indicator redă ponderea pe

care o deţine capitalul net în activele bancare, respectiv cîţi lei capital net se utilizează

pentru crearea unei unităţi de activ bancar, relaţia de calcul este:

(1.2.2.)

Pentru evaluarea stabilităţii financiare prin prisma compoziţiei activelor bancare

se utilizează indicatorul distribuţia pe sector a creditelor (ca procentaj din totalul

creditelor). Acest indicator redă structura portofoliului de credite al băncii comerciale

după ramurile economiei creditate, respectiv ramura sau ramurile economiei cele mai

profitabile şi mai sigure din punct de vedere al plasării resurselor băncii în aceste

direcţii, a cărui relaţia de calcul este:

(1.2.3.)

Aprecierea calităţii creditelor poate fi efectuată prin intermediul următorilor

indicatori:

- CNT ca procentaj din portofoliul de credite brut (1.2.4.), acest indicator redă

gradul de protecţie al băncii la eventualele pierderi la credite. El indică în ce mărime

capitalul reglementat acoperă portofoliul de credite format, relaţia de calcul este:

(1.2.4.)

17

- raportul dintre creditele neperformante la total credite brute (1.2.5.) ce redă

ponderea creditelor cu o probabilitate mai mare de a genera pierderi băncii în volumul

brut al creditelor acordate. Relaţia de calcul al acestui indicator este:

(1.2.5.)

Indicatori ce redau performanţele bancare şi pot utilizaţi pentru aprecierea

stabilităţii financiare sunt:

- rentabilitatea activelor (1.2.6.), care redă efectul capacităţii manageriale în

utilizarea eficientă a resurselor băncii şi exprimă venitul net generat de fiecare leu

plasat. Este cel mai relevant indicator al eficienţei bancare, deoarece exprimă profitul net

în funcţie de modul specific al procesului intermedierii bancare de optimizare a

operaţiunilor active, în condiţiile unui volum dat al resurselor. Relaţia de calcul este:

(1.2.6.)

- rentabilitatea capitalului propriu (1.2.7.), măsoară profitabilitatea din perspectiva

acţionarilor (prin rata de recuperare a investiţiei acţionarilor în bancă) şi se determină

prin raportul procentual dintre profitul net şi capital (propriu). Arată acţionarilor

eficienţa cu care echipa managerială le utilizează capitalul investit în bancă. Este de dorit

ca rata rentabilităţii financiare să fie mai mare decât rata medie a dobânzii pe piaţă şi a

inflaţiei pentru a face atractive acţiunile băncii şi a creşte cursul lor bursier. Relaţia de

calcul este:

(1.2.7.)

- marja netă din dobânzi (1.2.8.) - exprimă raportul dintre venitul net din dobînzi

(diferenţa dintre dobînzi încasate şi dobînzi plătite) pe de o parte şi activele valorificate

(profitabile), pe de altă parte. Ea reflectă capacitatea băncii de a controla structura

activelor purtătoare de dobînzi şi de a urmări asigurarea finanţării cu resurse purtătoare

de dobînzi cît mai mici. Relaţia de calcul a acestui indicator este:

18

(1.2.8.)

- cheltuieli de personal ca procentaj din cheltuieli neaferente dobînzii (1.2.9.),

acest indicator redă cota pe care o deţin cheltuielile legate de remunerarea personalului

băncii în volumul total al cheltuielilor aferente dobînzii, relaţia de calcul este:

(1.2.9.)

Fiecare indicator din indicatorii de performanţă enumeraţi mai sus, parţial,

surprinde diferite aspecte ale eficienţei astfel:

- rentabilitatea activelor reflectă eficienţa cheltuielilor făcute de managementul

băncii, aferente gestionării resurselor şi plasamentelor, a riscurilor şi asigurării

funcţionării băncii;

- marja netă din dobînzi reflectă capacitatea managementului de a investi în

active care aduc cîştig;

- rentabilitatea capitalului propriu redă eficienţa utilizării resurselor proprii

băncii.

Indicatorii Stabilitate Financiară propuşi de FMI ce redau nivelul de lichiditate a

băncii comerciale sunt:

- raportul dintre activele lichide la total active, redă cota activelor bancare ce pot fi

imediat sau într-un timp scurt transformate în lichidităţi, este un indicator a cărui relaţie

de calcul este:

(1.2.10.)

În cadrul activelor lichide se includ:

- numerarul, care reprezintă monedele metalice şi bancnotele, aflate în posesia

băncii în casierie şi în tezaur. Necesarul este estimat şi planificat în funcţie de

volumul plăţilor şi încasărilor zilnice de numerar;

19

- disponibilul în contul curent la alte bănci, care reprezintă depozitele la vedere la

băncile comerciale;

- sume de încasat de la alte bănci, care reprezintă sumele în tranzit în sistemul

bancar, respectiv, valoarea instrumentelor de plată;

- disponibilul în contul de rezervă la banca centrală-rezerva minimă obligatorie,

care reprezintă disponibilităţile în lei, în valută, păstrate în conturile deschise la BNM.

- raportul dintre activele lichide şi pasivele pe termen scurt (1.2.11.)- evaluează

lichiditatea curentă a băncii şi anume capacitatea băncii de a-şi onora obligaţiile curente.

Relaţia de calcul este:

(1.2.11.)

Pasivele curente sunt valoare sumară a depozitelor fără dobîndă, depozitelor la

termen, cu scadenţă mai mică de o lună, hîrtiilor de valoare vîndute cu răscumpărare

ulterioară şi a împrumuturilor overnight. Pozitiv se apreciază valoare mai mare sau egală

cu unu, în acest caz banca nu se confruntă cu insuficienţa de lichidităţi.

Indicatorii ce redau sensibilitatea băncii la riscul de piaţă încurajaţi de către FMI

sunt:

- raportul poziţiei nete deschise în valută străină la capital;

- raportul de capital la active;

- raportul expunerilor mari la capital;

- raportul poziţiei de activ brut în instrumente financiare derivate la capital;

- raportul poziţiei de pasiv brut în instrumente financiare derivate la capital;

- raportul dintre venituri tranzacţionate la venitul total;

- raportul de pasive în valută străină la totalul pasivelor;

- raportul de poziţie deschisă netă în acţiuni la capitalul.

În condiţiile crizei financiare mondiale examinarea stabilităţii

bancare este oportună, îndeosebi prin aplicarea instrumentelor cum

sunt: Indicatori de Stabilitate Financiară utilizaţi de Fondul Monetar

20

Internaţional şi Banca Mondială pentru evaluarea stabilităţii financiare

în cadrul Programului de Evaluare a Sistemului Financiar. Aceşti

indicatori constituie diverse abordări, dar care se completează

reciproc în procesul de evaluare a stabilităţii financiare şi care reflectă

stabilitatea curentă a instituţiilor financiare din ţară.

Sectorul bancar este unul dintre cele mai reglementate sectoare din întreaga

societate, iar regulile privind capitalul bancar reprezintă ponderea cea mai semnificativă

din aceste reglementări. Importanţa acordată capitalului bancar se datorează faptului că

băncile sunt intermediarii financiari ce nu-şi folosesc decât într-o măsură foarte mică

propriile resurse.

Pentru asigurarea stabilităţii sectorului bancar, este necesară, în primul rînd,

analiza situaţiei fiecărei bănci în parte din cadrul acestui sector. Această analiză urmează

să includă evaluarea punctelor forte şi a instabilităţilor, cum ar fi: expunerea băncii la

eventuale riscuri, determinarea condiţiilor care cauzează riscuri, veniturile băncii, gradul

de pregătire al băncii în confruntarea cu pierderile posibile etc.

În practica financiară internaţională sînt utilizate diverse metode de analiză a

stabilităţii sistemului bancar. În acest capitol vom estima metodele utilizate de Fondul

Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Mondială (BM) în cadrul Programului comun de

Evaluare a Sectorului Financiar (FSAP - Financial Sector Assestment Program).

Metodele de analiză abordate în prezentul capitol au fost elaborate de organizaţiile

financiare internaţionale nominalizate cu scopul estimării cît mai eficiente a stabilităţii

sectorului financiar-bancar şi au la bază experienţa internaţională în domeniul stabilităţii

financiare. Mai întîi de toate menţionăm că, începînd cu a.1944 FMI şi BM au înfiinţat

sistemul Bretton Woods cu scopul dirijării sistemului economic european după cel de-al

doilea război mondial şi protejării ţărilor în promovarea stabilităţii ratelor mondiale de

schimb, precum şi pentru asigurarea controlului asupra mişcării capitalului. Sistemul în

cauză urma să îndeplinească trei funcţii de bază: regulatorie - de administrare a

21

regulamentelor ce guvernează valorile valutare şi convertibilitatea; financiară – de

asigurare a ofertei de lichidităţi suplimentare membrilor ce se confruntă cu deficit al

balanţei de plăţi; consultativă - exprimată prin asigurarea forumului pentru cooperare

dintre guverne. Scopul major actual al FMI şi BM nu diferă de cel de pe timpurile

Bretton Woods.

În prezent organizaţiile nominalizate îşi îndreaptă eforturile spre asigurarea

stabilităţii sistemelor financiare internaţionale şi spre integrarea comercială şi financiară

crescîndă, prin lansarea diverselor iniţiative în scopul diminuării frecvenţei apariţiei şi

costurilor crizelor financiare şi întreprinderea măsurilor pentru majorarea transparenţei

sistemelor financiare ale ţărilor membre, optimizării politicilor economice şi asigurării

unei discipline oportune pe piaţă. O iniţiativă importantă în domeniul asigurării

stabilităţii financiare internaţionale şi prevenirii crizelor a FMI şi BM este Programul de

Evaluare a Sectorului Financiar (FSAP), lansat în luna mai 1999. Acest program, realizat

nu doar în ţările industrial-dezvoltate, ci şi in cele în curs de dezvoltare are ca scop

determinarea punctelor forte şi a vulnerabilităţilor în sectoarele financiare ale diferitor

ţări, precum şi evaluarea surselor de apariţie a riscurilor. Instrumentele „diagnostice” de

bază ale FSAP, destinate pentru analiza riscurilor macroprudenţiale ale sistemelor

financiare sînt: analiza tendinţelor Indicatorilor de Stabilitate Financiară şi efectuarea

testărilor stres care demonstrează în ce mod vor „reacţiona” indicatorii ce reflectă

stabilitatea financiară (de ex. suficienţa capitalului şi profitabilitatea) la diverse şocuri.

Indicatorii de Stabilitate Financiară (Financial Soundness Indicators - FSI)

reprezintă parametrii ce reflectă stabilitatea curentă a instituţiilor financiare din ţara

examinată. Aceşti indicatori includ date agregate ale instituţiilor individuale şi indicatorii

caracteristici pentru piaţă în care funcţionează instituţiile financiare şi sînt destinate

estimării şi supravegherii punctelor forte şi vulnerabilităţilor sistemului financiar.

Indicatorii de Stabilitate Financiară reflectă starea “sănătăţii” financiare curente şi

22

siguranţa instituţiilor financiare dintr-o ţară, fapt prin care şi se explică rolul major al

acestora în estimarea stabilităţii pieţei financiare dintr-o ţară.

O analiză mult mai complexă asupra nivelului de performanţă al instituţiilor

bancare, corelat cu riscul pe care acestea şi-l asumă în desfăşurarea operaţiunilor

specifice şi în contextul investiţiilor financiare pe care le realizează îl oferă sistemul de

rating.

Rolul major al autorităţii de supraveghere este acela dea preveni riscul sistemic

prim promovarea unei supravegheri bancare eficiente, care să asigure realizarea

stabilităţii şi valabilităţii întregului sistem bancar. În acest sens autorităţile bancare ale

fiecărei ţări dezvoltă un sistem de monitorizare a activităţii şi aprecierii rezultatelor

băncilor. Federal Depozit Insurance Corporation din SUA evaluează băncile cu ajutorul

unor categorii de performanţă înglobate în sistemul numit CAMEL. Sistemul se bazează

pe evaluarea a cinci componente, care reflectă în manieră uniformă şi cuprinzătoare

condiţia financiară a unei bănci, în conformitate cu reglementările bancare în vigoare.

CAMEL este un acronim format pe baza principalelor elemente componente ale

procesului de examinare şi evaluare a activităţii băncilor din sistem:

C : adecvarea capitalului băncii (Capital adequancy);

A : calitatea activelor (Asset quality);

M : calitatea managementului băncii (Management quality);

E : nivelul veniturilor (Earning);

L : lichiditatea băncii (Liquidity).

Fiecare dintre cele 5 componente ale sistemului este evaluat pe scară cuprinsă

între „1” şi „5”, unde”1” reprezintă nivelul cel mai performant, iar „5” cel mai scăzut. În

funcţie de evaluările obţinute, se determină un rating compozit pentru activitatea

generală a băncii, ale cărui valori sunt, de asemenea, cuprinse între „1” şi „5”. În final,

fiecare bancă se clasifică la unul din cele cinci nivele de rating, în funcţie de punctajul

total acordat de către indicatorii ce definesc componentele CAMEL.

23

Prin utilizarea lui se urmăreşte identificarea, într-o fază incipientă, a acelor bănci

care prezintă insuficienţe sub aspect financiar şi operaţional sau care manifestă trenduri

adverse. Pe fundamente similare au fost construite sisteme de rating precum ORAP

(Franţa), BAKIS (Germania), PATROL (Italia), RATE (Marea Britanie),

CAMPL(România), CAMELS (Moldova) (cadrul CAMELS: Suficienţa Capitalului,

Calitatea Activelor, Siguranţa Managementului, Venituri şi Profitabilitatea (Earnings),

Lichiditatea, Sensibilitatea la riscul de piaţă).

Calificările CAMEL sunt secrete, deoarece autoritatea bancară nu le publică.

Chiar şi membrii consiliilor de administraţie ale băncilor sunt încurajaţi să nu le publice

sau să le comenteze. Se consideră că avantajele evidente pentru informarea pieţelor nu

sunt suficiente pentru a justifica creşterea riscului concurenţial şi chiar panica bancară.

Ţinînd cont de faptul că riscul de solvabilitate al instituţiilor financiare deseori

reiese din calitatea insuficientă a activelor, cea de-a doua categorie a Indicatorilor de

Stabilitate Financiară este calitatea activelor. Indicatorii din această categorie

monitorizează calitatea creditelor şi concentrărilor expunerilor din portofoliul activelor

băncilor. Indicatorii de apreciere ai eficienţei activităţii băncilor sînt utilizaţi în primul

rînd pentru evaluarea importanţei managementului băncilor şi în scopul asigurării

stabilităţii şi siguranţei acestora. Datele cu privire la venituri şi cheltuieli se utilizează

pentru evaluarea veniturilor şi profitabilităţii băncilor, deoarece acestea indică abilitatea

lor de a absoarbe pierderile fără a apela la capital. Totodată, creşterea rapidă a veniturilor

în acelaşi timp poate expune banca unor riscuri excesive, astfel, evaluarea lichidităţii

demonstrează abilitatea sistemului bancar de a absorbi şocurile fluxurilor de numerar.

Aprecierea lichidităţii permite determinarea activelor lichide disponibile ale unei

bănci în cazul unor pierderi generate de riscul de piaţă şi de retragerea depozitelor. De

menţionat că, în evaluarea stabilităţii sistemului bancar al RM (punctul 2.1 al tezei), pe

lîngă altele, vom recurge şi la analiza FSI de bază, datorită cărui fapt considerăm

24

Atît metodele moderne de analiză a stabilităţii financiare, cît şi căile general

acceptate de asigurare a stabilităţii sectorului bancar merită o deosebită atenţie în

contextul temelor abordate în prezenta lucrare. Obiectivul principal al asigurării

stabilităţii bancare constă în limitarea riscului sistemic prin protejarea sectorului bancar

de faliment şi vulnerabilităţi, asigurarea alocării optime a resurselor, determinarea

normelor prudenţiale (controlul asupra solvabilităţii, lichidităţii şi impunerii cerinţelor

minime faţă de capital, limitarea expunerilor unui singur debitor, formarea

provizioanelor pentru pierderi la credite etc.). Asigurarea stabilităţii financiare este un

scop multiopţional, care implică un număr de autorităţi cu diferite perspective şi

responsabilităţi. Băncile centrale, precum şi agenţiile specializate promovează politici

active în domeniul reglementării şi supravegherii bancare bazate pe standardele general

acceptate. Ca rezultat, scopul primordial al fiecărei bănci centrale şi ale autorităţilor de

supraveghere din diferite ţări constă în asigurarea stabilităţii sistemului bancar prin

implementarea standardelor internaţionale elaborate de Comitetul Basel pentru

Supraveghere Bancară (CBSB) - Principiile de Bază pentru Supraveghere Bancară

Efectivă şi Acordul cu privire la Capital Basel II. Conformitatea cu documentele

nominalizate constituie obiectivul de bază al autorităţilor respective, avînd ca scop

asigurarea stabilităţii sistemului bancar, astfel, în contextul problematicii abordate este

necesară estimarea prevederilor acestora. Mai mult ca atît, în cadrul Programului FSAP,

stabilitatea sistemului bancar este evaluată reieşind din corespunderea cu Principiile de

Bază pentru Supraveghere Bancară Efectivă ale CBSB. Concomitent, în exercitarea

funcţiilor sale, supraveghetorii din toată lumea se conformează Principiilor de bază ale

Comitetului Basel (25 de principii, elaborate în a. 1998 şi modificate printr-un nou

document al Comitetului Basel în 2006). Aceste principii au ca scop limitarea influenţei

negative a vulnerabilităţilor macroeconomice asupra stabilităţii sectorului financiar, prin

determinarea unor exigenţe faţă de suficienţa capitalului, formarea provizioanelor pentru

25

pierderi la credite, concentrarea activelor, lichiditatea, managementul riscului, sistemele

de control intern etc.

În vederea asigurării siguranţei sistemului bancar, pe parcursul ultimelor decenii

pe plan internaţional a fost elaborat un număr considerabil de norme în domeniul

sistemelor de plăţi, contabilităţii şi auditului, insolvabilităţii, transparenţei, combaterii

spălării banilor etc. Ca exemplu, putem menţiona Directivele bancare ale UE, care conţin

principii de bază, condiţii şi proceduri în domeniu şi creează premisele necesare pentru

funcţionarea efectivă a unei pieţe bancare unice. Descrierea principalelor directive ale

UE aferente pieţei bancare şi evaluarea corespunderii legislaţiei bancare autohtone cu

prevederile acesteia sînt prezentate în Anexa 1. Reglementarea şi supravegherea

sistemului bancar reprezintă singura modalitate de a transpune în viaţă politici monetare

şi valutare ale băncii centrale. Reglementarea bancară este reprezentată de mai multe legi

şi acte normative care urmează a fi respectate de către bănci pentru ca politica monetară

şi valutară a băncii centrale să fie efectiv aplicată, iar autoritatea de supraveghere este

responsabilă pentru verificarea gradului de corespundere a activităţii băncilor normelor

stabilite. Astfel, formarea resurselor bancare este reglementată atît de actele normative

interne, precum şi de convenţii şi legislaţia internaţională - Acordurile Basel.

Acordurile Basel au fost elaborate de Comitetul Basel, înfiinţat de băncile centrale

ale ţărilor din G10, comitet care îşi are sediul la Banca Internaţională de Decontare

(Bank for International Settlements) din Basel, Elveţia. Acordurile au drept scop

protecţia băncilor şi a altor instituţii financiare ce desfaşoară activităţi de depozitare, prin

introducerea unor reguli cu caracter normativ în vederea măsurării adecvării la nivel de

capital. Basel I, publicat în 1988 de Comitetul de la Basel, prevede calcularea

indicatorilor de solvabilitate ai băncilor şi ratele de adecvare ale capitalului, pe baza

activelor ponderate cu patru mari categorii de riscuri: 0%, 20%, 50%, 100%.

Neajunsurile acordului au creat necesitatea unui nou acord, Basel II, care a apărut la

sfîrşitul anului 2003. Acesta are ca obiectiv principal asigurarea unui cadru mai flexibil

26

pentru stabilirea cerinţelor de capital, adecvat profilului de risc al instituţiilor de credit şi

crearea premiselor pentru stabilitatea sistemului financiar, printr-o mai strânsă cooperare

între băncile comerciale şi private, pe de o parte şi între bănci şi supraveghetori, pe de altă

parte.

Potrivit guvernatorului Băncii Naţionale a Spaniei, Basel II reprezintă o adevărată

revoluţie în reglementarea financiară, care întăreşte strategiile de solvabilitate, impunând

băncilor să-şi programeze capitalul pe termen lung, pentru a reuşi să opereze într-o

perioadă de dificultate. De asemenea, întăreşte perspectivele macroeconomice în

supraveghere şi, cel mai important aspect, dezvoltă un sistem de management al riscului.

Basel II întăreşte şi sistemul de guvernanţă corporativă şi transparenţa.

Scopul reglementării bancare şi recomandărilor Comitetului de Supraveghere

Bancară de la Basel pe lângă Banca Internaţională a Reglementărilor (Comitetul Basel)

privind principiile reglementării este apropierea maximală posibilă a sumei capitalului

bancar de suma riscurilor asumate de bancă. Anume, urmând acest scop, au fost propuse

metode detaliate de evaluare şi management al riscului în băncile comerciale. Chiar dacă

managerii băncilor sunt interesaţi de elaborarea unor tehnici alternative de management

al riscului, ei sunt obligaţi să respecte actele normative elaborate de organele de

supraveghere şi reglementare.

Ultimul document consultativ, care reprezintă rezultatul conlucrării Comitetului

Basel cu mai mult de 350 de bănci din 40 de ţări ale lumii, propune două direcţii de

îmbunătăţire a estimării suficienţei capitalului ponderat la risc:

- dezvoltarea cadrului de reglementare a capitalului, care presupune nu

numai cerinţele faţă de capitalul minim, dar şi controlul organelor de

supraveghere, şi disciplina de piaţă;

- sporirea substanţială a sensibilităţii cerinţelor minimale faţă de capital, în funcţie de

gradul de risc.

27

Aceste modificări sunt îndreptate spre stimularea dezvoltării practicilor de

administrare a riscurilor şi perfecţionarea continuă a capacităţilor băncilor de a estima

riscurile asumate.

Noul Acord asupra Capitalului acord se bazează pe trei piloni (Anexa 2):

Cerinţele faţă de capitalul minim. Noul Acord propune calcularea

suficienţei capitalului minim total pentru acoperirea a trei grupuri de risc:

riscul de creditare, riscul de piaţă şi riscul operaţional. Cerinţele faţă de

capitalul minim total conţin trei elemente de bază: capitalul normativ total;

activele ponderate la risc; raportul minim dintre capitalul normativ total şi

activele ponderate la risc. Metoda de calcul al activelor totale ponderate la

risc este menită să asigure calitatea estimării riscurilor asumate de bănci şi,

ca urmare, să ridice însemnătatea indicatorului de suficienţă a capitalului. Exigenţele

minime faţă de capitalul băncilor stabilit de legislaţia băncilor statelor membre ce au

aderat la UE începînd cu 2004, a statelor candidate pantru aderare, şi ţările CSI sunt

prezentate în Anexa 3.

Inovaţia cea mai semnificativă a noului acord constă în propunerea a trei metode

alternative pentru calcularea riscului de creditare şi trei metode pentru riscul operaţional

(Anexa 4). Comitetul Basel nu insistă asupra vreunei metode concrete. Din contra,

abordările propuse de Basel II diferă prin gradul de sensibilitate faţă de risc, ceea ce

permite băncilor şi organelor de supraveghere bancară locale să selecteze metodele

care, după părerea lor, corespund, în cea mai mare măsură, nivelului de dezvoltare a

băncii şi infrastructurii financiare locale.

Supravegherea asupra suficienţei capitalului. Al doilea pilon al

noului Acord reprezintă un set de principii, care accentuează necesitatea

aprecierii, din partea băncilor, a suficienţei capitalului şi supravegherii

acestui proces din partea organelor respective.

28

Disciplina de piaţă. Comitetul propune ridicarea nivelului de discip-

lină de piaţă prin stabilirea unui set de cerinţe privind dezvăluirea informa-

ţiei în scopul de a asigura accesul partenerilor băncii la informaţia-cheie cu

privire la structura riscurilor asumate de banca şi nivelul de capitalizare al

ei. Comitetul Basel este convins că această dezvăluire este extrem de

importantă în condiţiile noului Acord, care prevede utilizarea metodelor

interne pentru aprecierea cerinţelor faţă de capital. Ca urmare, se va

îmbunătăţi managementul riscului şi stabilitatea financiară a băncilor.

Este dificil de a determina cu exactitate mărimea capitalului propriu gestionat de

sistemul bancar. De altfel, stabilind volumul capitalului necesar, banca are două

alternative, fie să-şi majoreze capitalul în funcţie de creşterea riscului, fie să investească

acest capital în active neriscante, în acest caz suficienţa capitalului depinde de calitatea

activelor, administrării acestora precum şi riscului aferent lor.

Metoda de determinare a suficienţei capitalului, propusă de Comitetul de la Basel,

implică următoarele trăsături:

- caracterizează capitalul „real” al băncii;

- permite analiza strategiilor bancare şi refuzul sporirii creditelor în condiţii de

capital minim, preferînd calitatea şi nu volumul acestora;

- contribuie la majorarea activităţii neriscante a băncii;

- limitează reglementării de stat a activităţii bancare, majorîndu-se elementelor

de autoreglementare;

- permite evaluarea riscurilor aferente obligaţiilor băncilor;

- permite compararea băncilor din diferite ţări.

Pe lîngă Acordul Basel ce reglementează suficienţa capitalului, formarea resurselor

bancare este reglementată şi de un cadru legislativ intern:

Regulamentul cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc:

29

- impune anumite cerinţe băncilor privind mărimea minimă a capitalului normativ total

pe care trebuie să menţină pentru a desfăşura activitatea financiară;

- stipulează determinarea coeficientului suficienţei capitalului ponderat la risc, care

urmează să fie menţinut de bancă.

Investirea băncilor cu capital influenţează direct stabilitatea şi siguranţa acestora.

Menţinerea coeficientului suficienţei capitalului ponderat la risc permite băncii

activitatea continuă în cazurile unor vulnerabilităţi financiare şi survenirii unor pierderi

neaşteptate.

Funcţionarea unui sistem bancar stabil, capabil să presteze servicii moderne şi

competitive, este unul din factorii de importanţă majoră pentru dezvoltarea economiei

naţionale. BNM a întreprins măsuri orientate cu prioritate spre creşterea gradului de

siguranţă în activitatea băncilor, sporirea capacităţii acestora de a satisface necesităţile

economiei naţionale. Promovînd continuu consolidarea sistemului bancar prin

perfecţionarea mecanismului de supraveghere şi ţinînd cont de practica internaţională

generală acceptată, de principiile Comitetului de la Basel (Anexa 5) pentru o

supraveghere bancară eficientă, de starea actuală a sectorului bancar, precum şi de alţi

factori cu impact direct asupra situaţiei financiare a băncilor.

30

Capitolul 2 ANALIZA POZIŢIEI FINANCIARE A BĂNCII COMERCIALE

VICTORIABANK

2.1 Analiza financiară a sistemului bancar al RM

Sistemul bancar al RM este constituit din două nivele: Banca

Naţională a Moldovei (nivelul I) şi băncile autorizate de BNM (nivelul

II). La rîndul său, din băncile autorizate de BNM fac parte băncile în

care statul are participaţiuni, bănci cu proprietate privată, băncile

aflate în proprietate străină, sucursalele băncilor străine.

Sectorul bancar este unul dintre cele mai fragile elemente ale

economiilor în tranziţie.

Totodată, după cum se poate de observat din evaluările

efectuate în prezentul subcapitol, în cazul sistemului bancar al RM s-a

creat o situaţie favorabilă, fapt demonstrat de rezultate pozitive şi o

consolidare continuă. Astfel, indicatorii de capitalizare şi de expunere

la risc se încadrează în cerinţele minime stabilite de BNM, contribuind

la sporirea încrederii deponenţilor în sectorul bancar, fapt ce poate fi

demonstrat prin creşterea considerabilă a volumului depozitelor pe

parcursul perioadei analizate. La fel, activitatea de creditare este în

expansiune, iar calitatea creditelor manifestă o tendinţă de

îmbunătăţire, ceea ce, la rîndul său, atestă un management

31

îmbunătăţit al riscurilor etc. Totodată, pe parcursul anilor s-a

înregistrat o descreştere în astfel de indicatori, cum sînt rentabilitatea

activelor, rentabilitatea capitalului şi marja netă a dobînzilor, care

denotă abilitatea mai scăzută a băncilor de a genera profituri. În

acelaşi timp, ratele dobînzilor la credite stabilite de către băncile

autohtone înregistrează nivele înalte depăşind media europeană, fapt

ce poate constitui un eventual obstacol în procesele de integrare.

Îmbunătăţirea performanţelor sectorului bancar este posibilă

doar în condiţiile unei

reglementări şi supravegheri continue prin care este urmărit scopul

evitării survenirii unor

instabilităţi ce ar putea submina siguranţa băncilor. Astfel, în

continuare este abordată necesitatea reglementării şi supravegherii

bancare pentru promovarea unui sistem bancar stabil şi sigur.

Pe parcursul anului 2009 sistemul bancar din Republica Moldova a înregistrat

tendinţe generale involutive, condiţionate, în mare parte, de criza financiară globală şi, în

acelaşi context, de incertitudinea prognozării de catre agenţii economici a activităţii lor

pe termen mediu.

Astfel, capitalul de gradul I pe sistem s-a micşorat cu 2.4 la suta pâna la 6453.1

mil. lei. Conform cerinţei BNM, capitalul de gradul I trebuie să fie de cel putin 100 de

milioane MDL. La toate băncile, indicatorul în cauza depaşeste valoarea minimă

reglementată şi reflectă în continuare capacitatea de rezistenţă a acestora la riscurile

asumate (riscul creditelor neperformante, al altor active s.a.). Descreşterea capitalului de

gradul I a fost determinată de retragerea licenţei BC "Investprivatbank" S.A., de

asemenea, de inregistrarea la unele bănci a pierderilor legate preponderent de

completarea rezervelor pentru acoperirea riscurilor de credit. În conditiile dificile de

32

criză, unii acţionari au acordat băncilor o susţinere financiară, prin emisiuni suplimentare

de acţiuni în sumă de 290.3 mil. lei.

Cota investiţiilor străine în capitalul băncilor a constituit 77.6 la sută sau cu 3.5

p.p. mai mult comparativ cu începutul anului şi exprimă majorarea capitalului social din

contul investiţiilor acţionarilor nerezidenţi.

Media suficienţei capitalului ponderat la risc pe sistem a fost la sfârsitul anului de

32.3 la suta, nivelul minim necesar fiind de 12 la suta. Menţinerea la nivel înalt a acestui

indicator conferă activităţii băncilor siguranţa, în condiţiile de existenţă a unui potenţial

sporit de creditare.

Un alt indicator financiar important, activele totale, au crescut pe parcursul anului trecut

cu 2.2 la sută pâna la 39915 mil. lei. Aceasta creştere a fost determinată, în special, de

cresterea obligaţiunilor cu 3.4 la sută.

În structura activelor s-au majorat: valorile mobiliare nete - cu 145.8 la sută pîna

la 6052.5 mil. lei, mijloacele datorate de bănci şi mijloacele overnight net - cu 99.9 la

sută pîna la 5465.1 mil. lei, numerarul - cu 16.4 la sută pâna la 2179.3 mil. lei.

Concomitent, s-au micşorat mijloacele datorate de BNM - cu 66.8 la sută pâna la 1943.9

mil. lei, iar creditele şi leasingul financiar net - cu 13.9 la sută pîna la 20264.2 mil. lei.

Astfel, pe parcursul perioadei 2009 băncile au fost mai prudente şi mai rezervate în

asumarea riscurilor de creditare, în condiţiile activităţii restrânse a agenţilor economici.

Ponderea creditelor neperformante în totalul creditelor s-a majorat cu 10.4 p.p.

faţă de începutul anului, constituind la sfârsitul acestuia 16.3 la sută. Totuşi, comparativ

cu luna noiembrie 2009 s-a profilat o dinamică pozitivă neinsemnată, acest indicator

micşorându-se cu 0.3 p.p.

Necesitatea de a acoperi eventualele pierderi cauzate de creditele sus- menţionate

a condus la majorarea ponderii reducerilor pentru pierderi la credite în portofoliul total

cu 4.7 p.p. până la 9.7 la sută la sfirşitul anului. Tot la capitolul credite vom menţiona şi

administrarea riscurilor, în contextul destinaţiei creditării, care reflectă prioritatăţile

33

economiei naţionale. Astfel, ponderea cea mai mare în totalul portofoliului de credite la

au deţinut-o creditele acordate industriei şi comerţului - 51.6 la sută, urmate de cele

acordate agriculturii şi industriei alimentare - 15.9 la sută creditele acordate pentru

imobil, construcţii şi dezvoltare - 12.5 la sută şi creditele de consum - 8.7 la sută.

În situaţia economică dificilă, caracterizată prin reduceri de salarii, bancile şi-au

revizuit într-o anumită măsură politicile, pentru a-şi minimiza riscurile de creditare cu

destinaţie de consum. Astfel, soldul creditelor de consum, acordate în marime de pînă la

700 mii lei s-a micşorat fata de începutul anului cu 35.3 la sută pînă la 1656.9 mil. lei.

Soldul creditelor acordate întreprinderilor mici şi mijlocii la sfârşitul anului a însumat

7540.9 mil. lei, în descrestere cu 16.8 la sută faţă de începutul acestuia.

Ţinând cont că în perioada 2009 sistemul bancar a înregistrat pierderi în suma de

145.5 mil. lei, rentabilitatea activelor şi cea a capitalului acţionar au avut valori negative

la sfârşitul anului : (-0.4) la sută şi respectiv (-2.1) la sută.

Un aspect pozitiv prezintă în continuare indicatorii lichidităţii pe sistemul bancar,

care, pe parcursul perioadei 2009, au exprimat o capacitate satisfăcătoare a băncilor de a-

şi onora atât obligaţiunile curente, cât şi cele pe termen lung. Gradul de lichiditate

conform principiului I (activele cu termenul de rambursare mai mare de doi ani nu

trebuie să depasească resursele financiare cu termenul potenţial de retragere mai mare de

doi ani) a constituit 0.6. Gradul de lichiditate conform principiului II (active lichide/total

active nu trebuie sa fie mai mic de 20.0 la sută) a consemnat 38.3 la sută.

Cît priveste situaţia depozitelor, acestea s-au micşorat cu 2.9 la sută până la

26416.5 mil. lei, inclusiv depozitele persoanelor fizice - cu 3.7 la sută pină la 16465.8

mil. lei. Depozitele persoanelor juridice au crescut cu 4.9 la sută până la 8011.8 mil. lei.

În anul 2010 sistemul bancar din Republica Moldova a înregistrat tendinţe de

dezvoltare pozitive. Capitalul de gradul I, indicatorul financiar determinant al

solvabilităţii băncilor şi al nivelului de consolidare a acestora, la situaţia din 31.12.2010

a crescut cu 5.2 la sută până la 6758.0 mil. lei. Evoluţia în cauza, în raport cu

34

descreşterea consemnată în anul 2009 cu 2.8 la suta, indică performanţa sistemului în

depaşirea crizei.

Cota investitiilor străine în capitalul băncilor a constituit 77.0 la sută, fiind cu 0.6

p.p. mai mica în comparaţie cu sfârsitul anului 2009, ca urmare a majorării capitalului

social din contul investiţiilor acţionarilor rezidenţi. Media suficienţei capitalului

ponderat la risc pe sistem e situată în continuare la un nivel înalt, alcătuind 30.1 la sută

(nivelul minim necesar fiind de 12 la sută).

Reducerea acestuia cu 2.0 p.p. faţă de sfârşitul anului 2009 vădeste o avansare a

băncilor în valorificarea potenţialului lor de efectuare a operaţiunilor de credit, fără a-şi

periclita siguranţa financiară. Activele totale, un indicator ce vizează dezvoltarea

extensivă a sistemului bancar, la situatia din 31.12.2010 au totalizat 42302.9 mil. lei, în

creştere faţă de sfârsitul anului 2009 cu 5.9 la sută. În structura activelor, pe parcursul

anului 2010, au crescut: creditele şi leasingul financiar net cu 15.3 la sută pâna la

23350.5 mil. lei, valorile mobiliare net - cu 9.9 la sută până la 6651.1 mil. lei, mijloacele

datorate de BNM – cu 22.7 la sută până la 2384.6 mil. lei.

Concomitent, s-au micsorat mijloacele datorate de bănci şi mijloacele overnight

net cu 24.0 la sută pâna la 4155.2 mil. lei, alte active net – cu 7.0 la sută pâna la 3767.2

mil. lei şi numerarul – cu 8.5 la sută până la 1994.3 mil. lei. Ponderea cea mai mare a

creditelor şi leasingului financiar net - 55.2 la sută sau cu 4.5 p.p. mai mult comparative

cu finele anului 2009 - indică o redistribuire a activelor în favoarea componentei

menţionate şi deci o înviorare a acestei direcţii de activitate. Pe parcursul anului 2010 s-a

îmbunatăţit, de asemenea, calitatea portofoliului de credite.

Astfel, în perioada analizată, ponderea creditelor nefavorabile (substandard,

dubioase si compromise) în totalul creditelor s-a redus cu 3.1 p.p. fata de finele anului

2009, constituind 13.3 la sută la 31.12.2010. Totodata, ponderea creditelor nefavorabile

în capitalul normativ total s-a micşorat respectiv cu 6.6 p.p., constituind 49.5 la sută la

31.12.2010. În contextul administrării riscurilor, la 31.12.2010, ponderea cea mai mare

35

în totalul portofoliului de credite au deţinut-o creditele acordate industriei şi comerţului

– 51.4 la sută, urmate de cele acordate agriculturii şi industriei alimentare – 14.9 la sută,

creditele pentru imobil, construcţii şi dezvoltare – 12.3 la sută şi creditele de consum –

8.4 la sută. Pentru anul 2010 venitul net pe sistemul bancar a însumat 219.1 mil. lei faţă

de pierderile de 172.5 mil. lei înregistrate în anul 2009.

Rentabilitatea activelor şi rentabilitatea capitalului acţionar la 31.12.2010 au

constituit respective 0.5 la sută si 3.0 la sută faţă de valorile negative (-0.5) la sută şi (-

2.5) la sută consemnate în anul 2009. Lichiditatea pe termen lung pe sistemul bancar

(active cu termen mai mare de doi ani/ resurse financiare cu termen potential de retragere

mai mare de doi ani) a înregistrat un coeficient de 0.7. Lichiditatea curentă pe sistem

(active lichide, exprimate prin numerar, depozite la BNM, hârtii de valoare de stat,

credite interbancare nete cu termenul de pâna la o lună / total active × 100% _ 20 la sută)

a alcatuit 34.2 la sută.

Valorile indicatorilor lichidităţii relevă existenţa surselor adecvate pentru

susţinerea plăţilor aferente obligaţiunilor şi determină nivelul redus de vulnerabilitate al

băncilor. Obligaţiunile totale, la situaţia din 31.12.2010, au înregistrat 35013.0 mil. lei

sau cu 6.1 la sută mai mult faţă de sfârşitul anului 2009. În structura acestora, depozitele

s-au majorat cu 8.7 la sută până la 28718.5 mil. lei, inclusiv depozitele persoanelor fizice

- cu 10.4 la sută până la 18174.3 mil. lei, drept reflectare a credibilităţii în crestere a

sistemului bancar după depaşirea crizei financiare.

2.2. Analiza poziţiei finaciare a BC „Victoriabank”.

Determinarea stabilităţii băncii comerciale se efectuează prin intermediul analizei

unui şir de indicatori ce reflectă activitatea instituţiei financiare respective, cum ar fi:

suficienţa capitalului, calitatea activelor, lichiditatea şi profitabilitatea băncii.

36

Pe parcursul anului 2009-2010 sistemul bancar din Republica Moldova a

înregistrat tendinţe generale involutive,condiţionate, în mare parte, de criza financiară

globală şi de incertitudinea prognozării de către agenţii economici a activităţii lor pe

termen mediu. Respectarea de către bănci a indicatorilor lichidităţii relevă existenţa

surselor adecvate de finanţare pentru acoperirea necesităţilor potenţiale atât pe termen

scurt, cât şi pe termen lung.

Tabelul 2.3.1.

EVOLUŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI DE ACTIVITATE AI B.C. “VICTORIABANK”S.A. a.a.

2005 - 2009

INDICATORI 2006 2007 2008 2009 2010

Coeficientul lichidităţii pe termen lung (PI) 0,52 0,63 0,74 0,55 0,82

Coeficientul lichidităţii curente (PII) 40,29 35,69 28,01 31,65 38.59

Rentabilitatea activelor (%) 3,32 4,72 5,39 4,71 1.19

Rentabilitatea capitalului acţionar (%) 25,36 34,16 38,24 33,42 7,91

Marja neta a dobânzii (%) 5,38 6,22 6,86 5,32 3,76

Indicele eficienţei (%) 179,70 222,87 249,87 256,42 199.72

Credite nefavorabile/total credite (%) 11,11 6,00 3,79 4,51 12,41

Sursa:Raportul privind activitatea financiară a B.C. “VICTORIABANK” S.A. a.a. 2005-2009 //www.victoriabank.md.

Astfel, lichiditatea pe termen lung (activele cu termenul de rambursare mai mare

de 2 ani/resursele financiare cu termenul potenţial de retragere care depăşeşte 2 ani

trebuie să fie mai mic ca 1) la situaţia din 31 decembrie 2010 a constituit 0.6.

37

Sursa:Raportul privind activitatea financiară a B.C. “VICTORIABANK” S.A. a.a. 2005-2009

//www.victoriabank.md.

Fig. 2.3.1. Diagrama evoluţiei coeficientului lichidităţii pe termen lung a B.C. “VICTORIABANK” S.A.

Lichiditatea curentă (activele lichide exprimate prin numerar, depozitele la BNM,

valorile mobiliare de stat, creditele interbancare nete cu termenul de până la

o lună/total active X100% să fie mai mare de 20.0 la sută) la finele anului 2010

a consemnat 38.3 la sută.

Din datele tabelului 2.3.1. este evident , că BC „Victoriabank” S.A. a respectat

indicatorii lichidităţii pe parcursul perioadei analizate cu toate că

38

Sursa:Raportul privind activitatea financiară a B.C. “VICTORIABANK” S.A. a.a. 2005-2009

//www.victoriabank.md.

Fig. 2.3.2. Diagrama evoluţiei coeficientului lichidităţii curente a B.C. “VICTORIABANK” S.A.

mărimea lor a fost diferită de la un an la altul. Astfel, coeficientul lichidităţii pe termen

lung a BC „Victoriabank” S.A la sfârşitul anului 2009 a înregistrat cel mai înalt nivel

0,82, cu toate că se află în limita normativului(vezi figura 2.3.1.).

Coeficientul lichidităţii curente a înregistrat cel mai apropiat nivel de normativ la

sfârşitul anului 2007 – 22,01 la sută, iar la sfârşitul anului 2009 a atins nivelul de 38,59

la sută, ce constituie o valoare aproximativ de două ori mai mare comparativ cu

normativul stabilit de banca centrală (vezi figura 2.3.2.). Acest lucru ne vorbeşte despre

faptul, că la BC „Victoriabank” S.A. a crescut ponderea activelor lichide în totalul

activelor băncii. Situaţia creată este favorabilă băncii prin faptul că are lichidităţi

suficiente pentru a face faţă cererii, chiar în valoare mult mai mare decât cerinţele Băncii

Naţionale a Moldovei în acest sens, totodată, apare dezavantajul neutilizării în cel mai

avantajos mod a resurselor de care dispune BC „Victoriabank” S.A. Considerăm că acest

lucru se datorează faptului că banca nu vrea să investească resursele pe perioade mai

mari de un an pentru a se proteja de riscul de credit şi, respectiv , cel de lichiditate care

ar putea să apară în condiţiile de incertitudine contemporane în care activează.

Sursa:Raportul privind activitatea financiară a B.C. “VICTORIABANK” S.A. a.a. 2005-2009

39

//www.victoriabank.md.

Fig. 2.3.3. Diagrama evoluţiei rentabilităţii activelor şi rentabilităţii capitalului acţionar a B.C. “VICTORIABANK”

S.A.

Referindu-ne la evoluţia principalilor indicatori de rentabilitate, şi anume,

rentabilitatea activelor şi rentabilitatea capitalului acţionar ai BC „Victoriabank” S.A.

este evident că în ultimii doi ai au înregistrat o tendinţă negativă, şi în special, la sfârşitul

anului precedent. Astfel, dacă la sfârşitul anului 2008 rentabilitatea activelor constituia

5,39%, apoi la 31.12,2010 a atins nivelul de 1,19%. Deci, avem legătura directă dintre

nivelul de lichiditate şi cel de rentabilitate al activelor băncii analizate.

Rentabilitatea capitalului acţionar a BC „Victoriabank” S.A. a înregistrat o

evoluţie foarte diferiră de la un an la altul. Aşa dar, dacă la sfârşitul anului 2006

rentabilitatea capitalului acţionar ai BC „Victoriabank” S.A. constituia 25,36%, apoi pe

parcursul următorilor doi ani a crescut, atingând nivelul de 38,24% la 31.12.2008, ca mai

apoi să înregistreze o scădere drastică, ajungând la 31.12.2010 la nivelul de 7,91%.

Acest lucru ne vorbeşte despre gradul scăzut al eficienţei de utilizare a investiţiilor

acţionarilor băncii şi nu este altceva decât evitarea investiţiilor cu un nivel mai înalt de

rentabilitate, dar şi cu un grad sporit de risc.

Tabelul 2.3.2.

EVOLUŢIA VOLUMULUI ŞI STRUCTURII CAPITALULUI ACŢIONAR AL B.C. “VICTORIABANK”

S.A. ÎN A.A. 2005 –2009 (MII LEI)

.INDICATORI 2006 2007 2008 2009 2010

Acţiuni ordinare plasate 32 000 32 000 32 000 32 000 32 000

Acţiuni preferenţiale plasate 0 0 0 0 0

Total acţiuni in circulaţie 32 000 32 000 32 000 32 000 32 000

Surplus de capital 10 250 10 250 10 250 10 250 10 250

Capital de rezervă 4 800 4 800 4 800 4 800 4 800

Rezerve privind

reevaluarea activelor

0 0 0 0 0

Profit nedistribuit 222 975 330 148 510 292 560 578 801 645

40

Total capital acţionar 270 025 377 198 557 342 607 628 848 695

Sursa:Bilanţul contabil al B.C. “VICTORIABANK” S.A. a.a. 2005-2009 //www.victoriabank.md.

Analizând evoluţia volumului şi structurii capitalului a BC „Victoriabank” S.A.

putem afirma, că majoritatea componentelor capitalului acţionar al băncii au înregistrat o

valoare constantă pe parcursul anilor analizaţi 2005-2009.

Sursa:Bilanţul contabil al B.C. “VICTORIABANK” S.A. anul 2010 //www.victoriabank.md.

Fig. 2.3.4. Diagrama structurii capitalului acţionar al B.C. “VICTORIABANK” S.A.

După cum e şi firesc să fie, elementul cu ponderea principală în capitalul acţionar al

BC „Victoriabank” S.A. reprezintă profitul nedistribuit, care constituie la 31.12.2009

aproximativ 94,4%, iar la 31.13.2006 cota profitului nedistribuit în capitalul acţionar

constituia aproximativ 98%.

Sursa:Bilanţul contabil al B.C. “VICTORIABANK” S.A. a.a. 2006-2010//www.victoriabank.md.

Fig. 2.3.5. Diagrama evoluţiei profitului nedistribuit şi capitalului acţionar al B.C. “VICTORIABANK” S.A.

Majorarea capitalului acţionar al băncii din contul profitului nedistribuit reprezintă

cea mai avantajoasă şi optimă sursă pentru BC „Victoriabank” S.A., lucru care semnifică

41

că profitul încasat de bancă ca rezultat a exerciţiului financiar este suficient pentru

acoperirea cheltuielilor necesare şi o parte a lui este capitalizat.

Tabelul 2.3.3.

EVOLUŢIA CAPITALULUI B.C. “VICTORIABANK”S.A. A.A. 2006 - 2010 (MII LEI)

INDICATORI 2006 2007 2008 2009 2010

Capital normativ total (CNT) 266,714 372,765 552,150 774,210 841,259

Capitalul de gradul I 266,714 372,765 552,150 774,210 841,259

Capitalul de gradul II 0 0 0 0 0

Suficienţa capitalului ponderat la risc (%)19,83 22,00 24,23 28,57 28,02

Sursa:Raportul privind activitatea financiară a B.C. “VICTORIABANK” S.A. //www.victoriabank.md.

Capitalul normativ total al BC „Victoriabank” S.A. este constituit integral din capitalul

de gradul unu şi a înregistrat o creştere constantă pe parcursul ultimilor cinci ani. Dacă

la 31.12.2006 valoarea capitalului normativ total al BC

Sursa:Raportul privind activitatea financiară a B.C. “VICTORIABANK” S.A. a.a. 2006-2010 //www.victoriabank.md.

Fig. 2.3.6. Diagrama evoluţiei capitalului normativ total al B.C. “VICTORIABANK” S.A. în a.a. 2006 –2010 (mil.lei)

42

Sursa:Raportul privind activitatea financiară a B.C. “VICTORIABANK” S.A. a.a. 2006-2010 //www.victoriabank.md.

Fig. 2.3.7. Diagrama evoluţiei suficienţei capitalului ponderat la risc la B.C. “VICTORIABANK” S.A. în a.a. 2006 –

2010. (%)

„Victoriabank” S.A. constituia 226,7 mil.lei, atunci la 31.12.2010 a atins marimea

de 841,3mil.lei, ce a constituit o creştere de aproximativ 3,2 ori. Chiar şi în condiţiile

creşterii cerinţelor privind capitalizarea BC „Victoriabank” S.A. corespunde cerinţelor

pentru desfăşurarea activităţilor financiare.

Nivelul suficienţei capitalului ponderat la risc este mult mai mare decât

normativul stabilit de Banca Naţională a Moldovei a crescut continuu pe parcursul

perioadei analizate, înregistrând totuşi o micşorare la 31.12.2010 la 28,08% faţă de

31.12.2009 când a atins mărimea 28,57%.

43

Sursa:Raportul privind activitatea financiară a B.C. “VICTORIABANK” S.A. a.a. 2006-2010 //www.victoriabank.md.

Fig. 2.3.8. Diagrama evoluţiei indicatorului calităţii creditelor la B.C. “VICTORIABANK” S.A. în a.a. 2006 – 2010.

(%)

Analizând datele tabelului 2.3.1 şi fig. 2.3.8. observăm că indicatorul calităţii

creditelor BC „Victoriabank” S.A. a avut o evoluţie diferită de la un an la altul.Dacă la

sfîrşitul anului 2008 cota creditelor nefavorabile în totalul creditelor constituia doar

3,79% atunci în 2009 a ajuns la 4,51% iar la sfîrşitul lui 2010 constituia 12,41%. Acest

indicator denotă faptul că în 2010 s-a înrăutăţit calitatea portofoliului de credit al BC

„Victoriabank” S.A, factor determinat al nivelului riscului de credit.

În baza datelor prezentate şi a analizei efectuate este evident că BC

„Victoriabank” S.A. dispune de un volum mare de active lichide, pe care ar putea să le

folosească pentru investiţii mai rentabile, lucru ce ar influenţa pozitiv evoluţia

indicatorilor de rentabilitate. Considerăm, că banca a adoptat această strategie de

activitate în scopul protejării sale împotriva riscului de credit, pentru a nu-şi pune în

pericol stabilitatea financiară în condiţiile economice contemporane. Totodată, BC

44

„Victoriabank” S.A. îşi menţine o poziţie stabilă pe piaţă, lucru demonstrat şi de

indicatorii prezentaţi în lucrare.

2.3. Recomandări de îmbunătăţire a poziţiei financiare.

BC „Victoriabank” S.A deţine un loc de virf in clasamentul bancilor comerciale

din RM fiind cu un pas înainte încă de la înfiinţare(22 decembrie 1989) implementînd

noi tehnologii precum operarea cu carduri bancare, bancomate şi alte servicii inovative.

În pofida faptului că BC „Victoriabank” S.A este o bancă de succes, are totuşi

nevoie de unele îmbunătăţiri care vin odata cu dezvoltarea tehnologiilor informaţionale,

dezvoltarea economiei ect.

O imbunătăţire ce ar fi benefică nu doar pentru BC „Victoriabank” S.A dar şi pentru

toate bancile din RM ar fi dezvoltarea şi perfecţionarea tehnologiilor informaţionare ce

ar face ca transferurile de informaţii sa fie mult mai rapide fără erori elementare.

O altă imbunătăţire ar fi pregătirea personalului la un nivel înalt ce ar duce la o

îmagine mai bună, un prestigiu mai înalt al bancii şi o pozişie financiară mai bună.

Din punct de vedere financiar BC „Victoriabank” S.A îţi menţine o poziţie stabilă

pe piaţa cu unele devieri cum ar fi calitatea portofoliului de credite care a a avut o

evoluţie diferită de la un an la altul, astefel la sfîrşitul anului 2008 cota creditelor

nefavorabile în totalul creditelor constituia doar 3.79%,atunci în 2009 a ajuns la 4.51%,

iar la sfîrşitul lui 2010 constituia 12.41%. Aceste data denotă faptul că în 2010 s-a

înrăutăţit calitatea portfoliului de credite.La această situaţie sunt bine venite unele

propuneri pentru îmbunătăţirea portofoliului de credite:

- Ridicarea profitabilităţii prin acordarea creditelor mai performante, pentru ca

acestea să nu ajungă în categoria celor dubioase. Găsirea modalităţilor de conlucrare cu

clientul ce i-ar permite clientului băncii de a rambursa creditul restant fără a recurge la

utilizarea fondului de risc.

45

- Perfecţionarea gradului de specializare a lucrătorilor bancari pentru a exclude

riscurile în procesul de acordare a creditelor;

- Strategii mai eficiente pentru obţinerea profitului mai mare din creditul acordat;

- Lucrul intensiv cu clientul care a solicitat un credit mare spre a exclude

expunerea la un risc major;

-Realizarea controalelor permanente la sediul clientului şi o monitorizare mai

eficientă a creditelor ;

- Supravegherea continuă până la finele rambursării creditului;

- Verificarea garanţiilor şi monitorizarea calităţii şi valorii acestora;

- Găsirea punctului optim dintre profitabilitate şi riscul acceptat de

bancă la acordarea creditelor;

- Atingerea unui portofoliu performant prin intermediul aplicării unor noi

tehnologii informaţionale în domeniul bancar prin selectarea celor mai buni

debitori;

- Colaborarea cu birourile de credit în alegerea clienţilor fără istorii de creditare

dubioase;

- Promovarea unei politici de creditare eficiente.

Comform datelor prezentate în analiză este evident că BC „Victoriabank” S.A

dispune de un volum mare de active lichide.În cazul în care banca deţine un coeficient al

lichidităţii curente destul de înalt , aceasta se va confrunta cu problema profitabilităţii,

deoarece activele cu lichiditate înaltă nu aduc venituri şi banca nu va putea să-şi acopere

toate cheltuielile operaţionalte (inclusiv achitarea dobînzilior la depozite),de aceea vin cu

propunerea ca banca să folosească o parte din activele lichide pentru investiţii mai

rentabile, lucru ce ar influenţa pozitiv evoluţia indicatorilor de renatbilitate.

Printr-o colaborare strînsă cu clienţii băncii comerciale vom ajunge la nivelul

dorit al lichidităţii şi profitabilităţii şi prin respectarea strictă a cerinţelor ce sunt

46

înaintate de autoritatea monetară în Republica Moldova vom putem avea o bancă

de cel mai perfrmant nivel.

CONCLUZII

În baza investigaţiilor efectuate referitor la aspectul sistemului băncilor, pentru

asigurarea stabilizării şi sporirii siguranţei activităţii bancare în Republica Moldova,

putem formula următoarele concluzii:

- Băncile sunt instituţii „specifice”, deoarece funcţionează din contul mijloacelor

atrase şi prestează servicii financiare de intermediere a fluxurilor mijloacelor băneşti din

economia unei ţări. Astfel, asigurarea stabilităţii sistemului bancar şi siguranţei fiecărei

47

bănci în parte, în primul rînd, în scopul protejării intereselor deponenţilor, constituie

obiectivul de bază al oricărei bănci centrale;

-Un sistem bancar stabil presupune, la rîndul său, asigurarea exercitării

neîntrerupte a tranzacţiilor de intermediere financiară, menţinerea unui nivel înalt de

credibilitate a participanţilor în sistem, lipsa vulnerabilităţilor şi efectelor adverse în

activitatea desfăşurată de instituţiile financiare etc;

-Formarea bazei de resurse a băncii este influienţată de situaţia economică a ţării

şi a regiunii în care activează banca, situaţia pieţei financiare, nivelul de dezvoltare a

sistemului bancar precum şi politica Băncii Centrale;

-În practica bancară, de regulă sub capital se subînţelege resursele, depuse de

beneficiari şi care constă, în principiu din capitalul statutar, venitul din plasamente,

rezerve pentru cheltuieli neprevăzute şi soldul profitului nedistribuiţi în cea mai mare

parte din resursele atrase de bănci sub diferite plasamente şi împrumuturi.

-Formele esenţiale ale capitalului bancar, utilizate în prezent, sunt: acţiunile

comune şi preferenţiale, venitul din plasamente, rezerve, obligaţiuni sau împrumuturi

subordonate, valori mobiliare, depozite, credite interbancare;

-Pentru sporirea nivelului de competitivitate a băncilor autohtone, este oportună

majorarea, în continuare, a cerinţei faţă de capitalul minim necesar, astfel încît acesta să

fie comparabil cu exigenţele stabilite de directivele europene. Băncile, la rîndul lor,

trebuie să compenseze instabilitatea mediului economic şi a sistemului bancar prin

asigurarea nivelului de capital, fiind chiar mai înalt decît nivelul cerinţei stabilite de

către banca centrală;

-Mărimea capitalului băncilor comerciale şi structura acestuia este gestionată de

Banca Naţională, scopul principal al căreia este asigurarea stabilităţii sistemului bancar;

-Protejarea intereselor deponenţilor prin aplicarea schemelor de garantare a

depozitelor în sistemul bancar reprezintă o importanţă majoră pentru asigurarea

stabilităţii sectorului bancar, deoarece însuşi funcţionarea acestora contribuie la:

48

menţinerea credibilităţii sistemului bancar, stimularea atragerii mijloacelor băneşti pe

termen lung, promovarea mecanismului de evitare a crizelor de lichiditate, reducerea

cheltuielilor băncilor şi a statului pentru „reanimarea” sistemului bancar în perioada de

criză;

-Obiectivul principal al asigurării stabilităţii bancare constă în

limitarea riscului sistemic, protejarea sectorului bancar de faliment şi

de vulnerabilităţi, asigurarea alocării optime a resurselor,

determinarea regulilor prudenţiale, ceea ce poate fi realizat prin

implementarea în practica autohtonă a ghidărilor de asigurare a

stabilităţii sectorului bancar, general acceptate, elaborate de

Comitetul Basel;

-Evaluarea indicatorilor principali care reflectă stabilitatea

sistemului bancar autohton (capitalul, activele, lichiditatea etc.)

demonstrează, în general, tendinţe de consolidare pe parcursul

ultimilor ani;

-Asigurarea şi menţinerea stabilităţii şi siguranţei sistemului

bancar, presupune, în condiţiile unui mediu macroeconomic stabil, o

reglementare şi supraveghere prudenţială corespunzătoare, un

management eficient al riscurilor caracteristice activităţii instituţiilor

financiare, un nivel înalt de transparenţă, promovarea principiilor de

guvernare corporativă, precum şi neimplicarea statului în activitatea

băncilor etc.

Rezumând, principala problemă actuală cu care se confruntă Băncile esta

instabilitatea şi incoerenţa legislativului; faptul că un agent economic, care a investit în

bancă o sumă considerabilă de mijloace baneşti, după foarte puţin timp de la realizarea

investiţiei, poate fi pus în situaţia de a fi privat de toate facilităţile oferite de regimul de

49

bancă iniţial, prin adoptarea unor noi legi care va schimba clauzele condiţionate iniţial,

aceasta este prima problemă care trebuie soluţionată.

În concluzie, condiţiile de succes ale băncilor sunt:

- O legislaţie fermă în domeniu;

- Un sprijin eficient din partea Organelor statale;

- Planificarea şi conducerea bună;

- Plasarea bună în raport cu facilităţile de plasament necesar;

- Menţinerea/ înbunătăţirea facilităţilor la depunerile populaţiei.

BIBLIOGRAFIE

50

I. Acte normative şi reglementorii

1 Legea instituţiilor financiare. Nr. 550-XIII din 21 iulie 1995 // Monitorul

oficial – 1996. – Nr. 1/2.

2. Legea Republicii Moldova privind societăţile pe acţiuni. Nr. 1134-XIII din

02 aprilie 1997 // Monitorul oficial – 1997. – Nr. 38-39/332.

3. Regulament cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc. Nr. 269 din

17 octombrie 2001 // Monitorul oficial – 2003. – Nr. 130 (cu modificarea şi

completarea din 13.11.03).

II. Lucrări ştiinţifice

4. Basno, C.; Dardac N. Operaţiuni bancare. Instrumente şi tehnici de plată. –

Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., 2001. – 251p.

5. Caraganciu, A.; Iliadi G. Monedă şi credit. – Chişinău: Editura ASEM, 2004.

– 249p.

6. Cociug, V.; Mistrean L. Operaţiuni bancare: Concepte, scheme, aplicaţii. –

Chişinău: Editura ASEM, 2006. – 268p.

7. Cucu, M. Aspectul stabilizării şi sporirii funcţionării sistemului bancar al

Republicii Moldova în contextul integrării în Uniunea Europeană. Teză de

doctor. –Chişinău: ASEM, 2007. – 192p.

8. Gillian, G. Deposit Insurance: A Survey of Actual and Best Practices. – IMF

Working Paper, WP/99/54, 1999. – 149p.

9. Grigoriţă, C. Activitate bancară. –Chişinău: ediţia a III-a, Cartier, 2005. –

418p.

10. Hartulari, C.; Păun, M.; Păun, R.–M. Analiza, diagnoza şi modelarea

sistemelor financiar- bancare. – Bucureşti: Editura ASE, 2005. – 224p.

11. Tudorache, D.; Pîrjol, T. Monedă, credit, bănci. – Bucureşti: Editura

Universitară, 2005. – 512p.

51

IV. Resurse Internet

1. www.bnm.org

2. www.statistica.md

3. www.moldova.md

4. www.europa.eu

5. www.worldbank.org

17. www.victoriabank.md

52