institutul european din românia – studii de impact (pais...

Institutul European din România – Studii de impact (PAIS II)

1

Institutul European din România

Studiul nr. 11

Ierarhizarea priorităţilor de dezvoltare agricolă şi rurală în

România. Influenţele noii reforme a Politicii Agricole Comunitare

Autori: Prof. univ. dr. Dan Gabriel Manoleli -coordonator Daniela Giurcă Luminiţa Chivu Dr. Virginia Câmpeanu

Institutul European din România, Bucureşti, 2004


2

SUMAR

Partea I. Dinamica politicii agricole comune ...................................................... 7

1. AGRICULTURA ŞI DEZVOLTAREA RURALĂ LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE. PRIORITĂŢI ŞI MECANISME DE FINANŢARE.................................................................... 7

1.1. Priorităţile strategiilor agricole şi rurale comunitare ........................................................ 7 1.2 Reforma PAC din anul 2003 şi implicaţii asupra ţărilor candidate ................................. 12

1.2.1. Obiective. Principii .................................................................................................. 12 1.2.2. Propunerile CE de adaptare a reformei PAC şi a Tratatului de aderare în cadrul procesului de extindere a UE............................................................................................. 18

1.3. Principii de bază ale viitoarelor politici în domeniul dezvoltării rurale ......................... 21 1.4. Mecanismele de finanţare a agriculturii şi dezvoltării rurale din UE ............................. 22 1.5. Mecanismele de finanţare a agriculturii şi dezvoltării rurale din noile state membre în 2004-2006 .............................................................................................................................. 26 1.6. Diversitatea zonelor rurale şi a modului de combinare a măsurilor de finanţare specifice în statele membre ale Uniunii Europene................................................................................ 29

Partea II. Identificarea problemelor PRIORITARE ALE AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE ÎN ROMÂNIA ...................................................... 32

2. Poziţia României în agricultura şi Mediul Rural european. Abordări comparative .............. 32 2.1 Sectorul agro-alimentar şi rural în România.................................................................... 32 2.2. Comertul exterior cu produse agricole al României ....................................................... 40 2.3. Structura exploatării terenurilor agricole ........................................................................ 44 2.4. Ponderea agriculturii organice ........................................................................................ 47 2.5. Structuri socio-economice ale populaţiei rurale şi agricole............................................ 48 2.6. Veniturile şi cheltuielile populaţiei în mediul rural ........................................................ 52 2.7. Infrastructura si serviciile în mediul rural....................................................................... 54

3. EFECTE ALE ADERĂRII ASUPRA AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE..... 58 3.1. Impactul asupra pieţelor agricole şi veniturilor în ţările ECE ....................................... 58 3.2. Rezultate ale negocierilor celor 10 noi membri.............................................................. 60

4. IDENTIFICAREA PROBLEMELOR PRIORITARE ALE AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE........................................................................................................ 61

4.1. Analize SWOT................................................................................................................ 61 4.2. Tabel sinoptic.................................................................................................................. 63

Polaritate a dimensiunii exploataţiilor .............................................................. 65

II. DEZVOLTARE RURALĂ ........................................................................... 68


3

PARTEA III. IERAHIZAREA MĂSURILOR PRIORITARE DE DEZVOLTARE RURALĂ ŞI AGRICOLĂ ..................................................... 74

5. Ierarhizarea priorităţilor de dezvoltare rurală ŞI AGRICOLĂ .............................................. 74 5.1. Principii generale – Abordări diferenţiate, în funcţie de specificul teritorial ................ 74 5.2. Ierarhizarea priorităţilor de dezvoltare agricolă şi rurală................................................ 79

Bibliografie ......................................................................................................... 92

Glosar de termeni şi concepte cheie................................................................... 94


4

REZUMAT

Studiul de faţă, credem că încheie o suită de alte studii dedicate acestui extrem de dificil Capitol de negociere care este Agricultura. Spunem că încheie, pentru că pare să fie chiar ultimul, de o anumită consistenţă, înainte de finalizarea, în perspectivă apropiată, a .negocierilor

Echipa de lucru, formată din specialişti ai domeniului, a căutat să desprindă din noianul de documente şi lucrări româneşti şi străine, cerinţele cele mai stringente ale Politicii Agricole Comune şi starea de fapt căreia aceasta i se adresează la această oră.

În general, situaţia este destul de bine cunoscută, datele statistice stau mărturie pentru decalajul existent între agricultura şi dezvoltarea rurală din România şi cele din Statele Membre; pe alocuri, el este descurajator pentru cel care caută să avanseze soluţii pe termen scurt.

Ca metodologie de lucru s-a folosit cercetarea atentă a datelor statistice, confruntarea lor cu date existente la nivel teritorial, prelucrarea acestora şi avansarea câtorva ipoteze şi aserţiuni în grupuri de lucru şi în medii informale, ca şi în unele întâlniri cu caracter academic sau cu caracter consultativ; cele mai multe dintre dezbateri au avut loc la Ministrul Integrării Europene, la Institutul European din România, la Ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale ca şi la Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor.

Cu privire la datele statistice, trebuie să menţionăm că echipa de cercetare a făcut un efort suplimentar de prelucrare statistică, consemnate în tabele şi grafice originale, prin aducerea la acelaşi numitor a recensămintelor din 1992 şi 2002, din care s-au putut desprinde foarte uşor tendinţele la nivel naţional, dar, mai ales în context regional. Acestea vor fi ca atare dezvoltate şi monitorizate prin Fondurile structurale; de aceea studiul a punctat situaţiile anuale, în decada amintită, pe Regiuni de dezvoltare, tocmai pentru ca ele să rămână sisteme de referinţă pentru studiile de progres în etapa de preaderare şi după.

La Anexe poate fi găsit (Anexa 22) un model interesant de contract de asociere intercomunală, care conduce la facilitarea cofinanţării de către stat a proiectelor de accesare a unor servicii colective de interes pentru toate comunităţile dintr-un spaţiu geografic sau bazin de muncă.

Studiul a fost conceput în 3 paşi.

Înainte de toate, am reluat istoricul PAC şi al evoluţiei politicilor comerciale internaţionale într-o formulă prescurtată, fără a omite, însă, să scoatem în evidenţă filosofia care a stat în spatele fiecăreia din etapele parcurse de aceste politici. Schimbările de optică în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale au fost generate de studii serioase ex-post. Efectele unor politici au fost puse sub lupă, cu atât mai mult cu cât sectorialitatea abordărilor începuse să devină din ce în ce mai nepotrivită faţă de gândirea holistă sau sistemică orientată spre dezvoltarea durabilă.

Rezultatele acestor studii au fost clare. A continua considerarea agriculturii ca având doar o funcţie economică şi a ignora multifuncţionalitatea acesteia înseamnă a miza mult prea riscant pe o resursă care dă semne vizibile de oboseală. Dezvoltarea cu „două viteze” a zonelor urbane şi a celor rurale ne-a reamintit că funcţiile agriculturii sunt, în principal trei – funcţia economică, de producţie de bunuri, funcţia ecologică, de conservare a capitalului natural şi de păstrare nealterată a mecanismelor care suportă viaţa în ecosisteme şi, nu în ultimul rând, funcţia socială, de ofertă ocupaţională şi de dezvoltare rurală, cu faţete de bunăstare. Aceste lucruri am vrut să le


5

comunicăm în prima parte a studiului şi cât mai prietenos cu putinţă; pentru că nu este uşor să comunici teze care sunt încă departe de a fi atins un prag critic ca să ocupe canalele mass-mediei. Adică, am dori să ştie toată lumea că noua Politică Agricolă Comună se orientează spre descurajarea intensivităţii exploataţiilor agricole, spre asigurarea siguranţei alimentare, spre diversificarea / extensificarea activităţilor şi spre dezvoltarea rurală cu elementele de respectare a capitalului natural care generează şi susţin viaţa. Ca orice orientare, o politică nouă introduce şi standarde, adică ţinte de atins şi de menţinut. Standardele se referă la calitatea produselor, la eficienţa şi eficacitatea exploataţiilor, la calitatea activităţilor şi la criteriile de respectare a mediului. Standardele implicite sunt indicatorii de locuire, ocupare şi bunăstare la care au ajuns unele dintre Statele membre şi pe care, de regulă, tindem să-i luăm în calcule atunci când elaborăm strategii sau facem planuri de acţiune. Cifrele referitoare la aceste standarde însoţesc tabelele şi textele care descriu în termeni seci poziţionarea României în contextul european.

In partea a doua lucrării am insistat pe identificarea problemelor reale pe care le întâmpină România în condiţiile în care ea va trebui să negocieze termenele cele mai potrivite cu starea de fapt, pentru conformarea la cerinţele acquis-ului comunitar agricol şi rural. Pentru o mai rapidă orientare a cititorilor studiului am întocmit un tabel sinoptic (cap.4.2. la pag 59) al problemelor de soluţionat, care expune extrem de concis diagnostice fundamentate de cifre. Precedând tabelul, se pot întâlni în text mai multe date legate şi de modul în care unele din ţările care urmează să adere în luna mai la Uniunea Europeană şi-au negociat până acum şansele şi de capacitatea lor (şi implicit, a noastră) de a răspunde la efectele implementării politicii agricole comune la data accederii în Uniune.

În partea a treia a lucrării se fac comentarii legate de ierarhizarea priorităţilor sau mai bine spus de prioritizarea măsurilor pe termen scurt şi mediu pentru conformare.

Arătând de la început că natura geomorfologică foarte variată a teritoriului României impune abordări diferenţiate, autorii avansează câteva comparaţii privind alternativele de ocupare în judeţe diferite. Tot aici este comemntată, ceva mai în detaliu, şi piaţa funciară la ora actuală şi evoluţia ei în perspectiva liberalizării mai timpurii a preţurilor terenurilor, inclusiv accesul cetăţenilor europeni pe această piaţă.

Obiectivele care trebuie să rămână în atenţia guvernului pentru ca România să poată fi un beneficiar net al Pac şi nu un contributor net constau în :

��reducerea dimensiunii populaţiei ocupate în agricultură şi asigurarea de alternative de ocupare şi venit, în contextul mai larg al abordării problematicii din perspectiva dezvoltării rurale, corelată cu crearea de exploataţii economice viabile, prin eforturi de reducere a gradul de fragmentare a exploatării fondului funciar;

��dezvoltarea unei infrastructuri şi a unor servicii specifice zonelor rurale, care să susţină dezvoltarea acestor regiuni, atât din perspectiva creşterii caracterului comercial al agriculturii, dar şi din cea a oferirii de alternative de ocupare şi venit pentru populaţia rurală. Şi ne referim aici atât la reţelele de drumuri, de comunicaţii etc., cât şi la servicii de sănătate, educaţie, consultanţă;

��creşterea capacităţii administrativ-instituţionale de atragere a resurselor financiare de potenţare şi valorificare a resurselor locale.

Rezolvarea acestor probleme implică acţiuni simultane, pe mai multe fronturi, interdependente între ele, subordonate şi în strânsă corelaţie cu obiectivelor strategice la nivelul economiei naţionale. Cuvântul de ordine este abordarea holistă / sistemică, altfel spus, intersectorialitatea.


6

Pentru fiecare din aceste obiective există propuneri de măsuri, fie ele economice, financiare, administrative, reglementare sau voluntare.

Sunt abordate soluţiile care să ducă la diminuarea numărului de persoane ocupate în agricultură, la comasarea şi viabilizarea exploataţiilor în format comercial (cadru stmulativ pentru asocieri pe echipamente, asocieri pe filiere, asocieri pe capitalul pământ etc., stimulente pentru abandonarea de către bătrâni a terenurilor în favoarea tinerilor, stimulente de instalare pentru aceştia din urmă, plăţi directe pentru servicii).

Sunt abordate, apoi, soluţiile pentru dezvoltarea infrastructurilor rutiere şi a celorlalte tipuri de infrastructuri, din care cele mai necesare par a fi cele legate de informare, comunicare, consultanţă, dar şi de sănătate şi de educaţie.

În fine, meteahna care ni se reproşează anual, aceea de a nu avea capacitatea instituţional-administrativă de a recupera întârzierile istorice şi de a implementa politicile de conformare la exigenţele PAC, poate avea leac dacă există voinţa politică de a recurge la patru mecanisme majore de implementare:

Nevoia de feed-back; până acum, nu s-a făcut nici o evaluare ex-post a politicilor agricole (nici a reglementărilor şi nici a altor măsuri economice sau financiare), ca să se identifice cele mai bune tactici -ex-ante- de urmat);

Transparenţa (absolut obligatorie pentru achiziţiile publice şi pentru criteriile de eligibilitate şi rezultatele evaluării proiectelor/planurilor de afaceri);

Clarificarea fără echivoc a regimului de proprietate, cu stabilitate reglementară, inclusiv pentru enunţurile legate de instituţia cooperaţiei;

Redundanţa (sporirea capacităţii instituţionale de comunicare, informare, certificare, supraveghere şi control, chiar dacă pentru acest scop organizaţiile configurate capătă o alură mai birocratică.


7

PARTEA I. DINAMICA POLITICII AGRICOLE COMUNE 1. AGRICULTURA ŞI DEZVOLTAREA RURALĂ LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE. PRIORITĂŢI ŞI MECANISME DE FINANŢARE 1.1. PRIORITĂŢILE STRATEGIILOR AGRICOLE ŞI RURALE COMUNITARE

Ultimii 45 de ani au fost marcaţi de ample procese de restructurare a mediului rural vest european, rezultate din interacţiunea unui complex de fenomene sociale şi economice, de transferuri intersectoriale şi zonale.

Importanţa agriculturii şi dezvoltării rurale în Uniunea Europeană este dată de faptul că zonele rurale ocupă astăzi aproximativ 80 % din teritoriul Uniunii Europene, în acest spaţiu locuind în medie 20 % din populaţia celor 15 ţări (cu valori maxime de circa 40% în Irlanda, Grecia, Portugalia şi minime, de circa 3% în Belgia). Suprafaţa agricolă la nivelul UE este în medie de aproape 40% din suprafaţa totală (cu maxime de 50-65% în Franţa şi Olanda Danemarca, Irlanda, Regatul Unit), iar populaţia ocupată în agricultură este în medie de 8,6% din populaţia rurală (cu maxime de peste 19% în Belgia şi 14-15,5% în Olanda, Grecia, Portugalia)

O trăsătură marcantă a zonelor rurale ale Europei o constituie marea lor diversitate, atât în ce priveşte caracteristicile geografice, ale peisajului şi patrimoniului, cât şi din perspectiva provocărilor la care acestea trebuie să facă faţă. Problemele ruralului se întind pe o plajă largă, de la necesităţile de restructurare ale sectorului agricol, la cele generate de depărtare, izolare, depopulare, de gradul diferit de asigurare cu servicii, de presiunile exercitate de populaţie asupra mediului, în special în zonele rurale din apropierea centrelor urbane1.

Numărul şi caracteristicile populaţiei şi dimensiunea semnificativă a zonelor rurale şi-au pus amprenta permanent asupra strategiilor de regândire şi modelare a structurilor economice şi administrativ-teritoriale ale fiecărei ţări. Alături de implementarea progresului tehnic şi tehnologic, condiţionată de existenţa unor importante resurse financiare, suprafeţele de teren şi raportul dintre acestea şi o populaţie tot mai exigentă faţă de calitatea produselor alimentare au fost şi sunt în continuare de importanţă şi actualitate.

Problematica ruralului, cu agricultura ca una din componente, constituie unul dintre subiectele aflate în centrul dezbaterilor la nivel european, accentul punându-se pe dezvoltarea durabilă, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale populaţiei, siguranţa alimentară, protejarea şi conservarea mediului.

Strategiile din ultimii 10 ani au fost marcate de cele două Conferinţe europene ale dezvoltării rurale (Cork, noiembrie 1996 şi Salzburg, noiembrie 2003 ).

Conferinţa de la Cork, a constituit un nou pas în recunoaşterea rolului şi importanţei valorificării resurselor spaţiului rural european.

În urma dezbaterilor, Declaraţia finală a Conferinţei a lansat 10 puncte prioritare ale programelor de dezvoltare rurală în Uniunea Europeană:

1. preferinţa rurală - dezvoltarea durabilă trebuie să fie situată în topul priorităţilor agendei UE şi să devină principiul fundamental care să contureze politica rurală în viitorul apropiat, cât şi după extindere. Aceasta înseamnă stabilizarea populaţiei rurale (prevenirea 1 Rural Development in the European Union, Fact Sheets 2003, European Commission, Agriculture and Rural Development, Luxemburg, 2003.


8

migraţiei din rural), combaterea sărăciei, stimularea ocupării şi promovarea egalităţii de şanse, creşterea capacităţii de a răspunde la cerinţele sporite pentru o calitate mai bună a vieţii, pentru sănătate, siguranţă, realizare personală, odihnă şi un nivel general mai ridicat al bunăstării. Conservarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului trebuie să fie integrate în toate politicile de dezvoltare rurală. Este necesar să se menţină o balanţă echilibrată şi corectă între zonele rurale şi cel urbane în materie de cheltuieli publice, investiţii în infrastructură, educaţie, sănătate şi servicii de comunicaţii.

2. o abordare integrată - politica de dezvoltare rurală este necesar să fie definită printr-un concept multidisciplinar şi cu aplicaţie intersectorială, cu o clară dimensiune teritorială. Trebuie să fie aplicată în toate zonele rurale ale Uniunii, respectând principiul concentrării, cu o diferenţiere privind cofinanţarea pentru acele zone care au nevoie mai mare de aceasta. Abordarea integrată se cuvine a fi acompaniată de un cadru legal şi politic corespunzător: dezvoltare şi restructurare ale agriculturii, diversificare economică - în special prin servicii rurale şi firme industriale mici şi mijlocii – managementul resurselor naturale, includerea funcţiilor de mediu şi promovarea culturii, turismului şi a activităţilor recreative.

3. diversificare - sprijinirea diversificării activităţilor economice şi sociale trebuie să se axeze pe asigurarea unui cadru favorabil pentru autosusţinerea iniţiativelor private precum şi a celor care beneficiază de suportul comunităţii: investiţii, asistenţă tehnică, servicii pentru afaceri, infrastructură adecvată, educaţie, formare, integrarea tehnicilor şi tehnologiilor avansate, întărirea rolului micilor oraşe ca părţi integrante ale zonelor rurale şi factori cheie de dezvoltare, promovarea dezvoltării unor comunităţi rurale viabile şi reînnoirea satelor.

4. durabilitate - politicile trebuie să promoveze o dezvoltare rurală care să susţină calitatea şi atractivitatea patrimoniului rural european (resurse naturale, biodiversitate şi identitate culturală) astfel încât utilizarea lor de către generaţiile prezente să nu restrângă opţiunile generaţiilor viitoare.

5. subsidiaritate - dată fiind diversitatea zonelor rurale din Uniune, este necesar ca politicile de dezvoltare rurală să respecte principiul subsidiarităţii. Ele trebuie să fie cât mai descentralizate posibil şi să se bazeze pe parteneriat şi cooperare între diferite niveluri (locale, regionale, naţionale şi europene). În mod necesar rezultatul îl constituie o participare largă şi o abordare punctuală, care să întărească creativitatea şi solidaritatea comunităţilor rurale.

6. simplificare - politica de dezvoltare rurală, în special componenta sa agricolă, necesită o simplificare radicală a legislaţiei specifice. Aceasta nu va conduce la o renaţionalizare a politicilor agricole comunitare, ci va însemna o mai mare coerenţă a ceea ce astăzi este realizat prin prea multe canale, o limitare a regulilor şi procedurilor de bază din legislaţia UE, o subsidiaritate mai mare a deciziilor, descentralizare mai mare în implementarea politicilor şi un mediu mult mai flexibil.

7. programare - aplicarea programelor de dezvoltare rurală trebuie să se bazeze pe proceduri coerente şi transparente, integrate într-un singur program de dezvoltare rurală pentru fiecare regiune şi un singur mecanism de dezvoltare durabilă şi rurală.

8. finanţare - utilizarea resurselor locale trebuie să fie încurajată prin promovarea de proiecte de dezvoltare rurală la nivel local. Prin recurgerea la tehnicile creditului rural, destinate reducerii constrângerilor financiare pentru întreprinderile mici şi mijlocii, promovarea investiţiilor productive şi diversificarea economiilor rurale se doreşte un sprijin suplimentar pentru a mobiliza mai bine sinergiile dintre fondurile publice şi private. În acest sens se impune să fie încurajată o mai activă implicare a sectorului bancar (public şi privat) şi a altor intermediari financiari.


9

9. management activ - este necesar să fie încurajate întărirea capacităţii administrative şi creşterea eficienţei administraţiilor locale, regionale şi a grupurilor la nivel de comunitate; asigurarea de asistenţă tehnică, formare, o mai bună comunicare, parteneriat, schimburi de experienţă şi informaţii prin sisteme în reţea între regiuni şi între diferite comunităţi rurale din Europa, ţin de asemenea tot de un management activ.

10. evaluare şi cercetare – monitorizarea şi evaluarea beneficiarilor de finanţare trebuie să fie realizată astfel încât să asigure transparenţa procedurilor, garantarea bunei utilizări a banului public, stimularea cercetării şi inovării, precum şi reale dezbateri publice. Partenerii trebuie să fie consultaţi în contextul conturării şi implementării proiectelor, şi implicaţi direct în ceea ce priveşte monitorizarea şi evaluarea acestora.

Asemenea noi maniere de abordare, şi-au pus o amprentă puternică asupra evoluţiei PAC. Cu toate că în majoritatea zonelor rurale sectorul primar a devenit mai puţin important din punct de vedere al ponderii în economie şi în ocupare, agricultura şi pădurile sunt principalii utilizatori de teren, având un rol cheie în managementul resurselor naturale din zonele rurale, în menţinerea şi conservarea patrimoniului rural şi cultural.

Se afirmă tot mai des că viabilitatea zonelor rurale nu poate să depindă numai de agricultură, ci trebuie totodată să consolideze rolul acesteia în protejarea mediului rural, în producerea de hrană sigură şi de calitate, să contribuie la menţinerea atractivităţii zonelor rurale pentru tineri şi cei ce se vor naşte în viitor; politica de dezvoltare rurală trebuie să includă agricultura într-un context socio-economic şi ecologic mai larg.

Până a ajunge la aceste obiective generale, strategiile comunităţii europene în domeniul dezvoltării agriculturii şi zonelor rurale au înregistrat schimbări periodice în cei 45 de ani de la trasarea arhitecturii Politicii Agricole Comune, cea mai importantă fiind trecerea de la prioritizarea agriculturii (ca prim pilon al PAC) la dezvoltare rurală (Tabel 1).

Tabelul 1. Modificări majore ale Politicii Agricole Comune şi ale efectelor sale în decurs de 45 de ani (1958- 2003) Perioada Caracteristici Preliminarii Obiective Mecanisme Efecte Comentarii

1958 Conferinţa de la Stresa

Structura agricolă: - număr mare de ferme mici -pondere mare a populaţiei ocupate în agricultură Proleme sociale: - sărăcie în mediul rural şi şomaj în mediul urban

Trasarea arhitecturii PAC

Se prelimină restructurarea fermelor încât să contribuie la eficientizarea producţiei agricole prin utilizarea progresului tehnic în agricultură

1962-1972 Implementare PAC Pilon unic: Agricultura

CEE- net importatoare de produse agricole

Creşterea productivităţii în agricultură Stabilizarea pieţei Venituri echitabile pentru. agricultori Securitate alimentară Preţuri rezonabile pentru consumatori

Sistemul preţurilor interne garantate de sprijinire a pieţei Protecţia importului Subvenţii la export

Creşterea producţiei agricole cu 30% în cei 10 ani Autoaprovizionarea cu principalele produse agricole Sporirea veniturilor fermierilor

Pentru creşterea producţiei agricole mai sunt necesare: -mijloace de transport pentru surplusul de producţie -inputuri agricole suficiente -bunuri de consum în


10

mediul rural

1973-1982 Perioada “politicii prudente a preţurilor”

Primele două extinderi ale CEE Creşte importanţa CEE-9 pe piaţa internaţională a produselor agricole, deţinând o treime din comerţul internaţional

Obiective neschimbate în cea mai mare parte 1979: limitarea producţiei de zahăr, vin, lapte;

-Taxa de coresponsabilitate la lapte (1977); -Înlocuirea acestor taxe la zahăr şi lapte cu cote de producţie. -1979-81 preţuri garantate sub nivelul inflaţiei şi scăderea preţurilor reale ale produselor agricole -1981-82 majorarea preţurile de sprijin peste rata inflaţiei -Raport stabil preţ produse agricole/preţ inputuri

Excedentele s-au majorat an de an Grad mare de autoaprovizionare la o gamă mai largă de produse agricole Dublarea cheltuielilor bugetare ptr agricultură faţă de 1975 CEE devine net exportatoare de produse agricole

Scăderea anuală cu 3% a nr. de ferme. In 1979 erau 4,8 mil ferme (10,4 mil. în 1960) Fermele de subzistenţă au fost modernizate şi reorganizate pe criterii de productivitate

1983-1991 Anii de criză ai PAC

Creşterea excedentelor Creşterea rapidă a costurilor bugetare

Limitarea producţiei Limitarea creşterii excedentelor şi a costurilor bugetare Creşteri tot mai lente ale preţurilor nominale de susţinere

-Cote de producţie la zahăr, lapte, cereale şi oleaginoase (1988) -Program de scoaterea din cultură a terenurilor (20%) timp de 5 ani) în schimbul unor prime sustanţiale. -Garantarea preţurilor limită şi stabilirea nivelurilor maximale de producţie -Stimularea consumului intern prin subvenţii la consumator

-Problemele fundamentale ale PAC nu au fost rezolvate -Excedentele de producţie au atins niveluri extrem de ridicate, în special la cereale şi lactate. -Cheltuielile PAC au sporit cu 30% în 1989-1991 la nivelul de 36 mild. ECU (peste 60% din bugetul CEE) -Scăderea veniturilor reale ale fermierilor şi reducerea semnificativă a numărului de fermieri

PAC este criticată şi se solicită reforma, atât din interior câr şi la negocierile multilaterale din cadrul Rundei Uruguay

1992- 1999

Reforma PAC (Mac Sharry)- Noua abordare

-Mecanismele de control al disponibilităţilor nu au putut preveni creşterea excedentelor -Costuri mari de stocare a excedentelor -Tendinţa de scădere a veniturilor reale ale fermierilor nu a fost stopată -Metodele intensive de producţie au afectat mediul -Competitivitate scăzută a CEE pe piaţa agricolă internaţională

Orientarea în mai mare măsură a politicii agricole spre piaţa liberă Reducerea presiunilor asupra bugetului

-Reducerea preţurilor garantate şi --acordarea de plăţi directe compensatorii

-Succes, în echilibrarea cererii şi ofertei pe piaţa comună agricolă -stabilizarea veniturilor fermierilor.

Plăţile compensatorii directe se determină în funcţie de tipul de cultură, de randamentul mediu regional (nu individual) dintr-o perioadă trecută şi de suprafaţa actuală efectivă


11

1999- 2001

PAC pe termen lung pentru o agricultură durabilă Agenda 2000

Factori interni: conştientizarea privind securitatea alimentară, mediul, amenajarea teritoriului Factori externi: Presiuni în negocierile OMC Extinderea UE

-Creşterea orientării spre piaţă şi a competitivităţii sectorului agricol -Siguranţa şi calitatea alimentelor; -Integrarea problemelor de mediu în politica agricolă; -Dezvoltarea economiei şi a vitalităţii zonelor rurale; -Simplificarea şi întărirea descentralizării

-Reducerea preţurilor garantate, compensate prin preţuri directe la fermieri -Accentuarea calităţii produselor agricole; -Încurajarea practicilor agricole prietenoase faţă de mediu; -Promovarea unei abordări integrate a dezvoltării rurale în toate zonele rurale

-a îmbunătăţit echilibrul cerere/ofertă pe piaţa comună a produselor agricole şi veniturile obţinute în agricultură s-au dezvoltat favorabil. -s-a stabilit o bază solidă pentru extinderea UE şi a negocierilor în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

In unele domenii au rămas diferenţe între obiectivele PAC şi rezultate, ceea ce a impus o nouă reformă.

Prioritizarea pilonului 2 al PAC- dezvoltare rurală

Incurajarea agricultorilor ptr utilizarea metodelor de producţie mai puţin intensive, ptr a reduce impactul asupra mediuliui

Multifuncţionalitatea agriculturii -Politica de dezvoltare integrată şi durabilă a zonelor rurale focalizată pe indivizi şi grupuri, alţii decât fermieri -Diversificarea producţiei de alimente -Transparenţă în elaborarea şi gestionarea programelor

Identificarea şi încurajarea gamei de servicii pentru agricultori Ajutoare flexibile ptr dezvoltare rurală, bazate pe subsidiaritate şi descentralizare Legislaţie simplificată şi accesibilă

Tranziţia de la sprijinirea producţiei agricole la susţinerea directă a veniturilor producătorilor.

Pilonul 2, ca parte a modelului agricol european, devine prioritar la Consiliul de la Goteborg (2001)

2003 sept. Noua PAC -Problemele legate de siguranţa alimentelor -Problemele mediului -Negocierile comerciale multilaterale OMC -Acordul asupra formulei de extindere a UE (2002)

PAC- direcţionată spre interesele consumatorilor şi ale contribuabililor Susţinerea şi întărirea mediului rural Revizuirea unor elemente ale organizaţiilor comune de piaţă şi schimbarea acestora potrivit realităţilor de pe piaţă Centrarea într-o mai mare măsură pe calitate decât pe cantitate. -Orientarea în mai mare măsură spre piaţă

-Subvenţii decuplate2- -Sistem degresiv (de reducere treptată) a plăţilor garantate fermierilor (2006-2012 ) -Introducerea sistemului de modulare3 -“Cerinţa încrucişată” 4(cross conformarea) -Pachet pentru dezvoltare rurală adaptat cerinţelor noilor state membre

Schimbarea completă a modului de subvenţionare a agriculturii Transferare a fondurilor din Pilonul 1 în Pilonul 2 al PAC Reorientarea sprijinului spre practici agricole mai extensive Sprijin intern mai puţin distorsionant pentru comerţ

Se prelimină reducerea disponibilităţilor de export Preţuri mai mari pe piaţa internaţională a produselor agricole

Sursa: Original

În ultimii ani, prin intermediul obiectivelor dezvoltării durabile, Uniunea Europeană a realizat tranziţia de la sprijinirea producţiei la susţinerea directă a veniturilor producătorilor. Un 2 Cea mai mare parte a subvenţiilor va fi plătită independent de volumul producţiei 3 Mecanism prin care se reduc plăţile directe (“modulare”) pentru fermele mai mari, iar sumele se transferă pentru finanţarea măsurilor din noua politică de dezvoltare rurală. 4 Mecanism în baza căruia plata agricolă unică este condiţionată de protecţia mediului, siguranţa alimentelor, sănătatea animalelor şi plantelor şi standardele de bunăstare a animalelor, ca şi de cerinţa de a menţine toate terenurile agricole în bune condiţii agricole şi de mediu .


12

câştig important al procesului de reformă este acela că fermierii acceptă, prin intermediul măsurilor de dezvoltare rurală, să-şi adapteze afacerile, metodele de management al terenurilor şi practicile agricole la nevoile reale ale societăţii. Politica de dezvoltare este din ce în ce mai focalizată pe indivizi şi grupuri, alţii decât fermieri, care sunt activi în aceste zone, în scopul promovării unei dezvoltări integrate şi durabile a zonelor rurale

1.2 REFORMA PAC DIN ANUL 2003 ŞI IMPLICAŢII ASUPRA ŢĂRILOR CANDIDATE În iunie 2003 Consiliul de Miniştri a ajuns la un acord în domeniul reformării PAC,

concretizat în adoptarea unui nou cadru legal în septembrie 2003. Obiectivul general al acestei reforme este asigurarea unui mai bun echilibru în susţinerea şi întărirea mediului rural prin transferarea unor fonduri din pilonul 1 al PAC -Agricultura în pilonul 2 – Dezvoltare rurală, prin introducerea unui sistem de modulare pe ansamblul UE şi prin extinderea sferei de acţiune a instrumentelor actuale de dezvoltare rurală. Această reformă va schimba complet modul în care Uniunea Europeană sprijină sectorul agricol Politica Agricolă Comună va fi direcţionată spre interesele consumatorilor şi a contribuabililor, astfel încât fermierii vor avea libertatea de a produce ceea ce se cere pe piaţă.

1.2.1. Obiective. Principii Obiectivul general al acestei schimbări este orientarea în mai mare măsură spre cerinţele

pieţei, sprijin mai puţin distorsionant pentru comerţul agricol şi centrarea într-o mai mare măsură pe calitate decât pe cantitate.

Principalele obiective specifice ale noii politici agricole sunt: - susţinerea pe de o parte a intereselor consumatorilor şi contribuabililor, dar şi o

continuare a susţinerii producătorilor agricoli; - protejarea economiei rurale şi a mediului; - menţinerea disciplinei financiare (încardrarea în baremurile de cheltuieli propuse la

Berlin) ; - facilitarea negocierilor în cadrul OMC ; - stimularea competitivităţii fermierilor pe piaţa internă şi externă şi, în acelaşi timp,

asigurarea unor venituri rezonabile pentru aceştia; - stimularea şi recompensarea aplicării tehologiilor “prietenoase faţă de mediu”; - orientarea producţiilor spre calitate şi spre specificul regional ; - păstrarea specificităţii zonelor rurale.

Principala schimbare pe care o aduce actuala reformă a PAC se referă la modul de acordare a subvenţiilor agricole, care vor fi decuplate, adică cea mai mare parte a subvenţiilor va fi plătită independent de volumul producţiei5. Totuşi, pentru a preîntâmpina abandonarea producţiei agricole, statele membre ar putea alege să menţină o legătură limitată între subvenţii şi producţie, în baza unor condiţii şi limite bine definite.

Conform aprecierii lui Franz Fischler6, Comisarul European pentru Agricultură, la momentul implementării integrale a noilor principii ale PAC, Uniunea Europeană va reduce cu

5 Câmpeanu, Virginia, Reforma politicilor comunitare în perspectiva lărgirii UE, IEM, noiembrie 2003 6F. Fischler, The CAP, the WTO, the Convention and the Constitutions , Participation in the 7th Churchill Conference,Zurich, 25 September 2003


13

70% sprijinul cel mai distorsionant pentru comerţul agricol şi cu 75% subvenţiile la export faţă de anul 1993 când a intrat în vigoare prima revizuire a Politicii Agricole Comune. Noile “Plăţi agricole unice” vor fi condiţionate de respectarea protecţiei mediului, a siguranţei alimentelor şi a standardelor de sănătate a animalelor.

Reforma PAC se referă la revizuirea unor elemente ale organizaţiilor comune de piaţă şi schimbarea acestora potrivit realităţilor de pe piaţă. Prin aceste schimbări se aşteaptă orientarea spre piaţă a sectorului agricol şi o mai mare predictibilitate pentru viitorul fermierilor în acele sectoare în care dezechilibrul balanţei producţie/ consum a generat mari incertitudini în trecut. Prin reforma PAC din iunie 2003 s-a decis revizuirea următoarelor sectoare ale agriculturii (organizaţii comune de piaţă): lapte, orez, cereale, grâu dur, furaje uscate şi nuci. Propunerile Comisiei Europene în acest sens se referă şi la o a doua parte a reformei, ce va acoperi sectoarele: ulei de măsline, bumbac, tutun şi zahăr. Pentru a se respecta plafonul de buget prevăzut pentru UE-25 până în anul 2013, miniştrii agriculturii din ţările membre au decis introducerea mecanismului de disciplină financiară.

Reforma PAC are ca obiectiv întărirea politicii de dezvoltare rurală. Se prevede în acest sens schimbarea începând din anul 2005 a destinaţiei unei sume suplimentare de 1,2 miliarde euro de la sprijin al pieţei agricole la dezvoltare rurală, astfel încât Uniunea Europeană să aibă posibilitatea de a ajuta fermierii pentru a îndeplini standardele noi, de a le acorda sprijin pentru noua calitate şi pentru măsuri de protecţie a mediului şi de a îmbunătăţi ajutorul acordat tinerilor agricultori pentru investiţii. Ca efect al acestor măsuri se aşteaptă simplificarea birocraţiei PAC pentru fermieri, o politică mai transparentă şi uşor de înţeles pentru consumatori şi contribuabili şi o politică cu obiective pe termen lung mai compatibilă cu sistemul comercial internaţional.

Prin Acordul de la Luxemburg (iunie 2003) s-a stabilit ca noua Politică Agricolă Comună să se bazeze pe următoarele principii:

•µo mai mare orientare către cerinţele pieţei •µo susţinere simplificată şi mai puţin distorsionantă •µamplificarea măsurilor de politică de dezvoltare rurală •µschimbarea unor instrumente de politică de piaţă comună

Principalele elemente ale noii Politici Agricole Comune

Diferitele elemente ale reformei PAC vor intra în vigoare în anii 2004 şi 2005. “Plata

agricolă unică” va intra în vigoare în 2005. Dacă un stat membru are nevoie de o perioadă de tranziţie ca urmare a unor condiţii agricole specifice, acesta poate să aplice plata agricolă unică din 2007 cel târziu.

Reforma Politici Agricole Comune se referă în principal la următoarele elemente: •µ O plată agricolă unică pentru fermierii din UE, independent de nivelul producţiei; pot

fi menţinute unele elemente limitate de cuplare a plăţilor cu producţia pentru a evita abandonul producţiei;

•µ Plata agricolă unică va fi condiţionată de protecţia mediului, siguranţa alimentelor, sănătatea animalelor şi plantelor şi standardele de bunăstare a animalelor, ca şi de cerinţa de a menţine toate terenurile agricole în bune condiţii agricole şi de mediu (“cerinţa încrucişată” sau „cross-conformitate”).

•µ O politică de dezvoltare rurală întărită de fonduri mai mari de la Uniunea Europeană, de noi măsuri de promovare a protecţiei mediului, a calităţii şi bunăstării animalelor, care să ajute fermierii să îndeplinească standardele de producţie ale UE începând din 2005.


14

•µ Reducerea plăţilor directe (“modulare”) pentru fermele mai mari, astfel încât să se finanţeze noua politică de dezvoltare rurală.

•µ Un mecanism de disciplină financiară care să asigure nedepăşirea bugetului agricol stabilit până în anul 2013 Revizuirea politicilor de piaţă ale PAC:

•µDiminuarea asimetrică a sprijinului în sectorul lapte: preţul de intervenţie la unt va fi redus cu 25% în 4 ani, ceea ce reprezintă o reducere suplimentară de 10% faţă de Agenda 2000; pentru lapte praf degresat se menţine reducerea de 15% în 3 ani, convenită în Agenda 2000;

•µReducerea cu 50% a creşterii lunare a preţurilor de intervenţie în sectorul cerealelor; •µReforme în sectoarele producătoare de orez, grâu dur, nuci, cartofi pentru amidon şi

furaje uscate. Condiţii de finanţare a agricultorilor

Una dintre problemele împortante dezbătute cu ocazia reformei Politicii Agricole Comune, care nu a fost încă lămurită pe deplin este modul practic de aplicare a “cerinţei încrucişate”. In regulamentele publicate până în prezent, definiţia Comisiei Europene pentru “cerinţe încrucişate” este foarte generală, dar există posibilitatea ca statele membre să-şi stabilească standarde specifice.

In baza reglementărilor Comisiei Europene, vor primi plăţi decuplate de producţie numai acei fermieri care îndeplinesc nivelul minim de „bună practică agricolă” ce se referă la bunăstarea animalelor şi la protecţia mediului. In opinia lui R. Wright (octombrie 2003), acesta este capitolul cel mai evident pentru fermieri dar, deocamdată, este controversat, dat fiind faptul că pare imposibil pentru Comisia Europeană să stabilească standarde care să fie valabile pentru toate ţările membre, ceea ce înseamnă că statele membre vor fi implicate în realizarea şi implementarea politicilor de “cerinţe încrucişate”. Dacă fermierii nu le îndeplinesc, li se vor anula unele sau toate drepturile de plăţi decuplate pentru acel an, iar fondurile respective vor fi vărsate la rezerva naţională. Se apreciază că în anul 2004 statele membre şi Comisia Europeană vor finaliza detaliile privind cerinţa încrucişată, astfel încât standardele stabilite să nu afecteze competitivitatea fermierilor din unele ţări faţă de partenerii comunitari. Statele membre ale UE-15 în faţa deciziilor

La sfârşitul lunii septembrie 2003, miniştrii agriculturii din cele 15 state membre ale Uniunii Europene au aprobat formal reglementările de implementare a noii PAC.7

După acest moment, se consideră că este la latitudinea statelor membre de a decide care opţiune să o adopte în domeniile pentru care este prevăzută flexibilitatea. Se aşteaptă ca până la începutul anului 2004 majoritatea ţărilor membre să ia deciziile finale.

Pe de altă parte, anul 2004 este un an istoric, când Uniunea Europeană va înregistra cea mai mare lărgire a sa, trecând de la 15 la 25 de membri; în acelaşi timp Comisia Europeană va fi aproape complet schimbată, noua Comisie preluând prerogativele. In aceste condiţii există, pe de o parte, temerea că fermierii europeni se vor confrunta cu “necunoscutul” dar, pe de altă parte există speranţa că înaintea acestui moment se vor finaliza negocierile agricole din cadrul 7 Richard Wright, FarmingLife, online, 4 octombrie 2003, Trinity Mirror Plc 2003


15

Organizaţiei Mondiale a Comerţului. In aceste condiţii se apreciază că întreaga responsabilitate a implementării reformei PAC revine guvernelor naţionale, dar şi organizaţiilor agricole din întreaga Uniune Europeană care au de făcut opţiuni dificile.

Orientarea spre cerinţele pieţei şi susţinerea simplificată Pentru atingerea acestui obiectiv se prevede aplicarea unei scheme simplificate de plată

decuplată de producţie (SSP). Suma aferentă va fi stabilită pe baza plăţlior directe primite în perioada de referinţă 2000-2002. Ea va fi operaţională de la 1 ianuarie 2005, dar poate fi amânată până în 2007 când acest sistem va fi adoptat obligatoriu de către toate statele membre. Există unele derogări referitoare la o decuplare parţială, în cazul în care statul membru consideră că ar putea apărea dezechilibre pe pieţe sau abandonarea terenurilor. Ele se referă la acordarea plăţilor directe în următoarele variante:

- 25% din SSP pentru culturi arabile sau 40% din ajutorul pentru grâu dur - 50% din prima pentru ovine si caprine - 100% din prima pentru vacile care alăptează şi 40% din prima de abatorizare sau 100%

din prima de abatorizare şi 75% din prima specială pentru masculi - pentru lapte şi produse lactate plata decuplată se va introduce gradual din 2005-2007 - pot fi introduse plăţi adiţionale cuplate în cazul unor activităţi importante pentru

protecţia mediului sau pentru calitatea şi comercializarea produselor -10% din fondurile destinate unui anumit sector

O altă măsură specifică se referă la condiţionarea plăţilor directe funcţie de: conservarea

mediului, de sănătatea plantelor şi animalelor, de respectarea normelor privind bunăstarea animalelor, securitatea alimentelor, etc („cerinţa încrucişată”) Astfel :

- se vor aplica penalităţi în cazul nerespectării celor 18 standarde europene prioritare; - controlul se va efectua prin intermediul Sistemului Integrat de Administrare şi Control

(SIAC); - statul membru poate reţine 25% din sumele neacordate prin nerespectarea standardelor,

sumele astfel economisite putand fi utilizate în alt mod.

Amplificarea măsurilor de politică de dezvoltare rurală Pentru susţinerea acestui obiectiv Uniunea Europenă vizează creşterea fondurilor alocate

iniţial dezvoltării rurale precum şi o redistribuire a acestora funcţie de măsuri noi de politică în direcţia:

- prezervării mediului înconjurător, - a calităţii şi bunăstării animalelor - sprijinirea fermierilor spre atingerea noilor standarde privind calitatea

Reducerea plăţilor directe destinate fermelor mari şi redirecţionarea fondurilor spre dezvoltarea rurală (modularea) după cum urmează:

- treptat cu 3% în 2005, 4% în 2006, 5% în 2007, iar o sumă minimă în limita a 5000 € nu va fi supusă reducerilor

- 20% din sumele obţinute prin modulare de către un stat membru pot rămâne la dispoziţia acestuia, iar restul de 80% va fi redistribuit celorlate state membre funcţie de terenul agricol, populaţia ocupată în agricultură, PIB/capita sau puterea de cumpărare.

Schimbarea unor instrumente de politică de piaţă comună


16

Schimbări semnificative în mecanismele de intervenţie (Organizarea Comună de Piaţă) se vor opera în sectoarele cu dezechilibre structurale majore (unt, orez). De asemenea se vor ajusta mecanismele de susţinere la grâu dur, furaje uscate, cartofi pentru amidon, nuci şi modul de subvenţionare a uscării la unele cereale. Aceste schimbari vor viza: - la cereale: preţul de intervenţie şi plăţile directe de 63 €/tonă se vor menţine dar creşterile

lunare se vor reduce cu 50%. Secara va fi exclusă din sistemul de intervenţie, dar există derogări pentru statele membre în care acest produs are o pondere semnificativă, care constă într-o creştere cu 10% a a sumelor alocate „modulării” în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală destinate zonelor în care se produce secară.

- la culturi proteice plata suplimentară curentă de 9,5 €/tonă se va menţine dar se va transforma în plată pe suprafaţă cu o valoare de 55,57 €/hectar, aplicabilă la o suprafaţă maxim garantată de 1,4 milioane hectare.

- la grâu dur plata suplimentară din zonele tradiţionale de producţie se va decupla. Există şi în acest sens unele derogări astfel ca Statul Membru va putea să decidă păstrarea a 40% din sumă, cuplată de producţie. Plata decuplată va fi de 313 €/ha în 2004, 291 €/ha în 2005 şi 285 €/ha din 2006 cănd va fi inclusă în “schema simplificată de plată”. Ajutorul specific acordat pentru alte zone de producţie a grâului dur, pentru care se acordă la ora actuală un sprijin de 139,5 €/ha, se va diminua treptat (93 €/ha în 2004, 46 €/an în 2005) după care se vor elimina.Începând cu anul de piaţă 2004/2005 se va introduce un o primă specială de 40 €/tonă funcţie de anumite criterii

- sprijniul pentru uscare va creşte de la 19 la 24 €/ha. - 40% din sprijinul curent (110,54 € /tonă) acordat pentru cartofii destinati prelucrării

industriale (amidon), va fi inclus în schema simplificată de plată” (SSP) pe baza cantităţilor livrate în ultima perioada. Restul sumei se va menţine ca şi plată specifică destinată acestui produs.

- sprijinul pentru furaje uscate va fi redistribuit între cultivatori şi procesatori. Sprijinul direct pentru producători va fi integrat în „schema simplificată de plată”, pe baza livrărilor din perioada anterioară. Plafoanele naţionale se vor aplica funcţie cantităţile naţionale garantate actuale. Ajutorul pentru procesare va fi de 33 €/tonă în anul 2004/2005.

- un sprijin de 45 €/tonă pentru cultivarea plantelor energetice se va oferi fermierilor care se vor orienta spre astfel de culturi. Acest sprijin se va aloca pentru o suprafaţă maximă garantată estimată la 1,5 milioane hectare repartizată în toate statele membre. Fermierii îndreptăţiţi să primească acest sprijin îl vor primi dacă fac dovada unui contract între ei şi industria procesatoare.

- La lapte şi produse lactate se va opera o reducere asimetrică. Preţul de intervenţie la unt se va reduce cu 25 % (-7% in 2004, 2005,2006 şi -4% în 2007). Această decizie va reduce cu 10% mai mult preţul de intervenţie la unt comparativ cu prevederile din Agenda 2000. Pentru lapte praf degresat preţurile se vor reduce cu 15% (în trei etape din 2004, până în 2006) aşa cum prevede Agenda 2000. Achiziţiile pentru intervenţie vor fi suspendate peste o limită anuală de 70 000 tone în 2004, iar apoi cu 10000 tone anual până la 30000 tone din anul 2007.Peste acestă limită achiziţiile se pot realiza doar pe bază de licitaţie. Preţul de intevenţie (de referinţă) pentru lapte se va elimina.Compensaţiile vor veni pe de o parte prin schema simplificată de plată” (SSP) după cum urmează: 11,81 €/tonă în 2004, 23,65 €/tonă în 2005 şi 35,5 €/tonă din 2007. Sistemul de cote la lapte prevazut în Agenda 2000 se va menţine până în anul de piaţă 2014/2015.Creşterea cotelor la lapte prevazută în Agenda 2000, se va opera începând cu anul 2006.


17

Introducerea unei discipline financiare a fost susţinută de liderii UE ca să se asigure nedepăşirea bugetului destinat fermelor până în 2013, stipulat în Octombrie 2002 .


18

1.2.2. Propunerile CE de adaptare a reformei PAC şi a Tratatului de aderare în cadrul procesului de extindere a UE

In septembrie 2003 Consiliul pentru Agricultură a adoptat reforma fundamentală a Politicii Agricole Comune. Pachetul de reforme face schimbări semnificative la acquis-ul comunitar pe care s-au bazat negocierile de extindere spre est a Uniunii Europene. In forma actuală, reforma CAP nu ia în considerare rezultatele acestor negocieri sau chiar procesul de extindere.

Ca urmare, Comisia Europeană (CE) a propus adaptarea atât a Tratatului de Extindere cât şi a textelor privind reforma PAC, astfel încât să se asigure funcţionarea acestora într-o Uniune Europeană lărgită.

Comisia Europeană a avansat în acest sens două propuneri: - adaptarea anexelor referitoare la PAC la Tratatul de aderare astfel încât rezultatele

negocierilor cu ţările candidate să corespundă noului acquis (această cerinţă este necesară când referinţele din Tratatul de Aderare vor deveni perimate sau când rezultatele negocierilor nu sunt compatibile imediat cu noua Politică Agricolă Comună) şi

- modificarea textelor juridice ale PAC astfel încât să poată fi aplicate noilor state membre, iar acestea să incorporeze toate rezultatele negocierilor care, în caz contrar, ar fi pierdute.

În opinia Parlamentului European, este necesar ca prima propunere să fie adoptată în unanimitate de către Consiliu. Cea de a doua propunere necesită adoptarea cu majoritate calificată în Consiliu, fără o opinie din partea Parlamentului European. In cazul ambelor propuneri se vor consulta ţările candidate, datorită drepturilor acordate acestora în baza procedurii de informare şi consultare.

Propunerea de adaptare a Tratatului de Aderare de către noile state membre

Pentru a se menţine abordarea generală a plăţilor directe adoptată la Consiliul de la Copenhaga, propunerea Comisiei Europene este ca noile plăţi directe introduse de reforma PAC (pentru culturile energetice, nuci şi lapte), ca şi toate celelalte plăţi directe să facă obiectul aceluiaşi program de defazare pentru noile ţări membre (25%, 30%, 35%, etc).

Prin decizia reformei PAC, în cele 15 ţări membre ale UE se va introduce din 2005 Schema Unică de Plăţi Decuplate (SUPD). Propunerea Comisiei menţine opţiunea pentru statele noi membre de a aplica Schema Unică de Plăţi pe Suprafaţă (SUPS) şi face demersurile tehnice necesare pentru aplicarea acesteia în forma negociată. Propunerea Comisiei prevede ca noile state membre ce aplică SUPS să treacă direct de la aceasta la SUPD şi nu să se întoarcă la schema clasică de plăţi directe.

Comisia Europeană propune deasemenea (caseta 1) menţinerea principiului plăţilor directe “clasice” în noile ţări membre. Acest tip de plăţi se va putea administra în baza schemei clasice până la sfârşitul anului 2006, în baza SUPS până la sfârşitul anului 2008 şi în baza noii scheme unice de plăţi decuplate (SUPD) din 2005.

Pentru sectorul lapte propunerea Comisiei Europene include elemente suplimentare şi modificări având în vedere că reforma PAC înlocuieşte regulamentul de stabilire a taxei de prelevare în sectorul lapte cu un nou regulament şi amendează regulamentul privind organizaţia de piaţă comună pentru lapte şi produse lactate.

In domeniul dezvoltării rurale, reforma PAC introduce o măsură generală de “îndeplinire a standardelor “, pentru a ajuta fermierii să se adapteze la costurile operaţionale rezultate din noile standarde UE introduse. Ca urmare, propunerea Comisiei Europene anulează măsura separată creată pentru noile state membre “Conformitatea cu standardele UE” şi stipulată în


19

Tratatul de Aderare şi, prin aceasta, fermierii din noile state membre vor putea beneficia acum de aceleaşi posibilităţi ca şi fermierii din UE-15, în baza noilor măsuri de conformitate şi investiţii.

Propunerea de adaptare a regulamentelor pachetului de reformă PAC de către noile state membre

Noua Schemă Unică de Plăţi Decuplate (SUPD) pune o problemă noilor state membre, dat fiind că nu este posibil să se calculeze dreptul la plăţi al fermierilor din aceste ţări pe baza aceleiaşi perioade istorice de referinţă utilizate de UE-15 (2000-2002). Ca urmare, propunerea Comisiei Europene este ca noile state membre să aplice “opţiunea de implementare regională” decisă în reforma PAC pentru cele 15 ţări membre ale UE. Aceasta înseamnă că dreptul de plată uniform per-hectar se va asigura în oricare regiune din pachetul financiar regional. Nivelul plăţii per hectar se va calcula împărţind pachetul financiar regional la suprafaţa agricolă regională utilizată, minus suprafeţele în cultură permanentă şi pădurile.

Nivelul pachetului financiar regional se va calcula împărţind pachetul financiar naţional pe regiuni. Rezerva naţională a noilor ţări membre, din care pot fi acordate drepturi suplimentare pentru sectoare specifice, se va situa la 3% din plafonul naţional, ca şi în cele 15 ţări membre. Totodată, pot fi canalizate resurse suplimentare pentru fermierii din sectoare specifice, precum agricultura organică.

In ce priveşte cerinţa încrucişată, fermierii din noile ţări membre ale UE vor deveni din 2005 subiecţi ai reglementărilor noii Politicii Agricole Comune. Propunerea Comisiei Europene prevede două exceptări pentru noile state membre: - perioadele de tranziţie negociate de unele ţări ca, de exemplu, cea privind implementarea

directivei “Habitate”, vor rămâne intacte; - pentru acele ţări care optează pentru aplicarea Schemei Unice de Plăţi pe Suprafaţă (SUPS),

aranjamentele existente de cerinţă încrucişată ale “vechii” PAC rămân ca bază, iar noile reglementări ale PAC sunt obligatorii. In schimb, sunt opţionale în baza SUPS din 2005.

In ce priveşte mecanismele de disciplină financiară şi modulare, Comisia Europeană opinează că acestea nu vor fi aplicabile noilor state membre până când eşalonarea în timp a plăţilor directe din aceste ţări nu va atinge nivelul din UE-15 (în anul 2013).

Slovenia şi Polonia au obţinut o perioadă de tranziţie de 1 an pentru alocarea cotelor individuale pentru lapte. Pentru Slovenia, care probabil va opta pentru sistemul “clasic” de plăţi directe, Comisia Europeană a propus ca aceasta să aibă garantate pentru anul 2004 noile plăţi directe cuplate cu producţia, pe baza cotelor alocate provizoriu sau pe baza livrărilor de lapte. Pentru Polonia, care a anunţat intenţia sa de a aplica Schema Unică de Plăţi pe Suprafaţă (SUPS), plăţile pentru sectorul lactate vor fi incluse automat în pachetul naţional SUPS.

Reforma PAC include propuneri privind un număr de plafoane, cote şi cantităţi maxim garantate la nivelul UE. In unele cazuri, propunerile includ ajustări care iau în consideraţie ţările candidate. Un exemplu în acest sens îl constituie creşterea cu 200 000 hectare a suprafeţei maxim garantate a UE pentru culturile proteice.

Caseta 1 Decizii luate la Copenhaga (2002) pentru agricultura noilor state membre

a. O creştere progresivă a plăţilor directe acordate agricultorilor Având în vedere faptul ca introducerea imediată a unor plăţi directe de 100% ar conduce la îngheţarea în

stadiul actual a structurilor existente şi la încetinirea procesului de modernizare, liderii Uniunii Europene au convenit să acorde prioritate măsurilor de dezvoltare rurală şi introducerii treptate a plăţilor directe pe parcursul unei perioade de tranziţie de zece ani. Nivelul de pornire pentru anul 2004 este stabilit la 25% din plăţile efectuate în actualul sistem al Uniunii Europene, urmând să crească ulterior la 30% în 2005 şi la 35% în 2006. Intr-o a doua fază, după 2006, plăţile directe vor creşte procentual astfel încât, în 2013, noile state membre să atingă nivelul aplicat la acea data în


20

cadrul Politicii Agricole Comune. Aceste fonduri vor putea fi suplimentate prin credite destinate dezvoltării rurale sau prin fonduri naţionale (vezi mai jos).

b.Posibilitatea de suplimentare a plăţilor directe prin alte tipuri de ajutoare Noile state membre vor avea posibilitatea de a completa plăţile directe pentru agricultori în cadrul

oricărei scheme care ţine de Politica Agricola Comună, dar numai cu aprobarea Comisiei: 1. Cu 30%, ca finanţare prin credite pentru dezvoltare rurală şi din fonduri naţionale, până la limita

maximă de 55% în 2004, 60% în 2005 şi 65% în 2006. Din 2007, noile state membre pot continua să suplimenteze plăţile directe cu până la 30% peste nivelul aplicabil pentru anul respectiv, dar finanţarea se va face integral din fonduri naţionale; sau

2. Pâna la nivelul total al plăţilor directe pe care ar fi trebuit să le primească un agricultor, în funcţie de produs, în ţara candidată respectivă înainte de aderare (2003) în cadrul unei scheme naţionale asemănătoare, la care se adaugă 10%; dispoziţii speciale urmează să se aplice pentru Cipru si Slovenia. Cu toate acestea, sprijinul direct total pe care îl poate primi un agricultor după aderare, în cadrul schemei corespunzătoare, incluzând toate plăţile directe suplimentare naţionale, nu trebuie să depăşească nivelul sprijinului direct pe care acesta l-ar putea primi în cadrul schemei respective în actuala Uniune.

c.Punerea în aplicare într-un mod simplificat a plăţilor directe In cadrul sistemului simplificat, noile state membre ar trebui să beneficieze de opţiunea de acordare, pe o

durată limitată, a unor ajutoare directe fără legatură cu suprafaţa exploatată, aplicate întregii suprafeţe agricole. Pentru fiecare ţară, pe baza volumului total de plăţi directe şi a suprafeţei agricole utilizate, va rezulta o plată medie pe unitatea de suprafaţă. Toate tipurile de terenuri agricole sunt eligibile pentru plată.

Această abordare este opţională şi permite o perioadă de tranziţie. Schema simplificată este disponibilă pentru trei ani, putând fi reînnoită de două ori pentru o durata de un an. Verificarea plăţilor va fi efectuată printr-un simplu control fizic al suprafeţelor agricole, realizat, în principiu, prin intermediul Sistemului Integrat de Administrare şi Control (SIAC). La sfârşitul perioadei de tranziţie, noile state membre vor intra în sistemul de plăţi directe, în forma în care acesta va fi aplicabil la acel moment.

d.Cotele de producţie bazate pe perioadele de referinţă recente Consiliul a stabilit cotele de producţie pe baza celor mai recente perioade de referinţă pentru care există

date disponibile. In plus, au fost luate în considerare şi aspecte specifice, precum criza din Rusia sau viitoarea trecere de la autoconsumul de lapte în gospodarie la comercializarea acestuia pe piaţă.

e.Aplicarea imediată a restituirilor la export şi a intervenţiilor pe produs Agricultorii din noile state membre vor avea acces complet şi imediat la măsurile comerciale stabilite

prin Politica Agricolă Comună, printre care se numără restituirile la export şi intervenţia în cazul unor produse precum cereale, lapte praf degresat şi unt, ceea ce va contribui la stabilizarea preţurilor şi a veniturilor agricultorilor.

f.O politică de dezvoltare rurală care să genereze schimbare Pentru a se putea aborda problemele structurale specifice zonelor rurale din noile state membre, cu ocazia

Summit-ului a fost adoptată o strategie de dezvoltare rurală îmbunătăţită, dotată cu un buget de 5,1 miliarde EURO pentru perioada 2004-06, de o mai mare anvergură şi consistenţă financiară, comparativ cu fondurile puse la dispoziţia actualelor state membre. Din prima zi după aderare, un set extins de măsuri de dezvoltare rurală vor fi cofinanţate până la un nivel maxim de 80% de către Uniunea Europeană.

g. Măsura specială în favoarea exploataţiilor care practică agricultura de semi-subzistenţă Această măsură specială se va aplica în favoarea exploataţiilor care practică agricultura de semi-

subzistenţă. In ţările candidate există încă multe "exploataţii care practică agricultura de semi-subzistenţă", respectiv care produc pentru consumul propriu, dar şi comercializează o parte din producţie. Această măsură specifică are ca scop tocmai transformarea acestora în unităţi viabile din punct de vedere comercial, prin ajutoare de susţinere a veniturilor suplimentare pe perioada de adaptare a exploataţiilor.

h.Măsuri de dezvoltare rurală (finanţate de Uniunea Europeană în proporţie maximă de 80%) care vor fi eligibile:

- pensionarea anticipată a agricultorilor; - sprijin pentru zonele defavorizate sau cele cu restricţii legate de protecţia mediului; - programe de agro-mediu; - împădurirea terenurilor agricole; - măsuri speciale pentru exploataţiile agricole care practică o agricultură de semi-subzistentă; - înfiinţarea grupurilor (comerciale) de producători; - asistenţa tehnică; - ajutor special in vederea respectului normelor comunitare.

Măsurile suplimentare de dezvoltare rurală vor fi finanţate din Fondurile Structurale pentru Agricultură (secţiunea Orientare a Fondului European de Orientare şi Garantare Agricolă- FEOGA).


21

Sursa: Prelucare după documentele Comisiei Europene şi a Acordului de la Copenhaga 2002

Principalele efecte ale Politicii Comune revizuite asupra României se vor repercuta direct asupra negocierilor la unele produse afectate de reformă. Astfel „câştigurile” obţinute pe perioada negocierilor ar putea să nu mai fie valabile [n momentul aderării.

În condiţiile noii politici agricole comune, politicile naţionale de dezvoltare rurală şi protecţia mediului ar trebui să devină prioritare, deoarece după data aderării susţinerea financiară ar putea fi periclitată de neîndeplinirea standardelor impuse.

Politica Agricolă Comună revizuită nu ar trebui să afecteze major priorităţile deja semnalate în diversele rapoarte de ţară (2003) care se referă la:

- implemetarea urgentă a SIAC, - înfiinţarea Agenţiei de Plăţi - dezvoltarea sistemului de contabilitate a fermelor - construcţia instituţională necesară funcţionării pieţelor, - îndeplinirea standardelor de siguranţă a alimentelor, săanatatea plantelor şi animalelor - protecţia mediului etc.

1.3. PRINCIPII DE BAZĂ ALE VIITOARELOR POLITICI ÎN DOMENIUL DEZVOLTĂRII RURALE Desfăşurate sub aceste noi auspicii, dezbaterile Conferinţei europene privind dezvoltarea

rurală de la Salzburg din noiembrie 2003 - care îşi propuneau evaluarea rezultatelor politicilor de dezvoltare rurală din perioada după Agenda 2000 - au condus la conturarea următoarelor principii de bază ale viitoarelor politici în domeniu8.

- conservarea un mediu rural viabil este nu numai interesul lumii rurale ci şi al societăţii în ansamblul său. Investiţiile în relansarea economiei rurale şi comunităţilor rurale sunt vitale pentru creşterea atractivităţii acestor zone rurale, prin promovarea dezvoltării durabile şi generarea de noi oportunităţi de ocupare, în special pentru tineri şi populaţia feminină. Este necesar ca acestea să fie fundamentate pe baza necesităţilor specifice fiecărei regiuni şi conturate astfel încât să asigure valorificarea cât mai bună a potenţialului local al zonelor şi comunităţilor rurale;

- protejarea diversităţii mediului rural european şi încurajarea serviciilor oferite de agricultura multifuncţională capătă o importanţă din ce în ce mai mare. Managementul corespunzător al fermelor şi pădurilor va servi conservării diversităţii patrimoniului natural şi cultural european, în special în zonele cu situri cu valori naturale deosebite;

- creşterea competitivităţii fermelor agricole trebuie să reprezinte un obiectiv cheie, dată fiind diversitatea potenţialului agricol al diferitelor zone rurale. Aceasta va avea o importanţă particulară pentru noile state membre, datorită procesului de restructurare pe care îl parcurge în prezent sectorului agricol din respectivele ţări. În Statele membre creşterea economică durabilă a sectorului agricol este necesar să fie realizată în principal prin diversificare, inovare şi realizarea unor produse cu valoare adăugată mare, solicitate de consumatori;

- politicile de dezvoltare rurală trebuie să se aplice în toate zonele rurale din UE extinsă, astfel încât fermierii şi ceilalţi actorii rurali să fie capabili să facă faţă restructurărilor prezente ale agriculturii, efectelor reformei PAC şi cerinţelor în schimbare ale pieţelor agricole;

8 Conclusions of Second European Conference on Rural Development, Planting seeds for rural future – building a policy that can deliver our ambitions? Salzburg, November 2003.


22

- politicile de dezvoltare rurală sunt destinate să vină în întâmpinarea nevoilor întregii societăţi din zona rurală şi să contribuie la coeziune în cadrul acesteia. Coeziunea comunităţilor rurale va sprijini promovarea noii concepţii privind dezvoltarea durabilă a zonelor în rândul tuturor partenerilor implicaţi;

- politica de dezvoltare rurală trebuie promovată prin parteneriatul dintre organizaţiile publice, private şi societatea civilă, în conformitate cu principiile de subsidiaritate. Este necesar răspunsul efectiv la nevoile locale şi regionale, dialogul continuu între parteneri la nivel rural şi o consecvenţă în implementarea, monitorizarea şi evaluarea programelor. Viitoarele politici trebuie să direcţioneze sprijinul UE pentru zonele rurale prin intermediul parteneriatului local, având drept suport lecţiile învăţate prin programul LEADER;

- o mai mare responsabilitate pentru programele de parteneriat în definirea şi furnizarea de strategii cuprinzătoare, bazate pe fundamentarea atât a obiectivelor cât şi a rezultatelor. Aceasta va presupune o creştere a gradului de transparenţă prin monitorizare şi evaluare. Mai mult, parteneriatele sunt chemate să ofere posibilităţi reciproce mai mari de a învăţa, prin reţele şi schimburi de bune practici;

- o simplificare semnificativă a politicii de dezvoltare rurală a UE este nu numai necesară ci şi urgentă. Aceasta se va realiza prin programare, finanţare şi sistemul de control, adaptate necesităţilor dezvoltării rurale.

Pentru atingerea unor asemenea obiective sunt mobilizate resurse financiare importante atât la nivel comunitar cât şi la nivelul fiecărui stat membru.

1.4. MECANISMELE DE FINANŢARE A AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE DIN UE Politica de finanţare a agriculturii şi dezvoltării rurale propusă de Agenda 2000 a oferit un

″meniu″ alcătuit din 22 de măsuri. Dintre acestea, statele membre îşi puteau selecta acele măsuri care corespundeau cel mai bine nevoilor regiunilor lor rurale.

Contribuţia UE la finanţarea unor măsuri oscilează în funcţie de tipul de măsură şi de regiunea vizată (Obiectivul 1 – regiunile cele mai puţin dezvoltate).

Aceste măsuri au fost grupate pe 7 mari categorii:

- investiţii în ferme: următoarele obiective pot beneficia de finanţare : reducerea costurilor de producţie, îmbunătăţirea calităţii produselor, conservarea şi îmbunătăţirea mediului, îmbunătăţirea condiţiilor de igienă, bunăstarea animalelor, încurajarea diversificării activităţilor agricole;

- resursele umane: susţinerea tinerilor fermieri, stimularea pensionării anticipate şi a formării profesionale. Prin intermediul acestor măsuri este asigurat sprijin pentru transferul fermei de la o generaţie la alta, prin oferirea de venituri de instalare pentru tineri (sub 40 de ani) şi încurajarea pensionării anticipate; finanţarea iniţiativelor în domeniul formării profesionale este destinată atât agricultorilor cât şi celor ocupaţi în domeniul exploatării forestiere;

- zonele rurale mai puţin favorizate, subiect al constrângerilor de mediu: fermierii din aceste zone sunt eligibili pentru plăţi compensatorii. Criteriile de acordare a acestor plăţi sunt adaptate astfel încât să reflecte cât mai bine măsura în care fermierul contribuie la un management corespunzător al patrimoniului natural; plăţile nu sunt calculate pe hectar sau pe cap de animal, fiind decuplate de producţie şi condiţionate de modul în care fermierul utilizează bunele practici agricole.


23

Tot în spiritul Agendei 2000, pot beneficia de măsuri de susţinere directă fermierii din zonele supuse restricţiilor privind utilizarea agricolă a terenurilor, pentru a li se compensa costurile suplimentare şi pierderile de venit legate de aceste constrângeri (este cazul zonelor din reţeaua Natura 2000);

- măsuri de agro-mediu; acestea sprijină rolul esenţial pe care îl are fermierul în conservarea mediului natural prin respectarea bunelor practici agricole şi a standardelor legale. Ajutoarele pot fi plătite fermierilor care semnează voluntar acorduri de mediu pe o perioadă de minimum 5 ani;

- procesarea şi marketingul produselor agricole: Ajutoarele sunt destinate pentru investiţiile în domeniul îmbunătăţirii producţiei şi marketingul produselor agricole, dat fiind faptul că adaptarea producţiei la cerinţele pieţei, căutarea de noi breşe comerciale şi produse cu valoare adăugată mare sunt fundamentale pentru creşterea competitivităţii sectorului. Pentru a beneficia de finanţare, investiţiile trebuie să aibă drept scop atingerea unuia din următoarele obiective: aplicarea de noi tehnologii, îmbunătăţirea şi monitorizarea calităţii, încurajarea dezvoltării de noi pieţe de desfacere a produselor agricole şi sprijinirea protecţiei mediului;

- păduri; ajutoarele pot fi utilizate pentru 7 tipuri de măsuri, din care amintim: investiţii în păduri, pentru creşterea valorii lor economice, ecologice sau sociale; investiţii destinate eficientizării şi raţionalizării producţiei, procesării şi marketingului produselor forestiere, investiţii care au drept scop utilizarea lemnului ca materie primă brută (în procese industriale), etc.;

- măsuri de promovare a adaptării şi dezvoltării zonelor rurale; sunt incluse aici un număr de 33 de măsuri destinate atât sectorului agricol, dar şi dezvoltării economice de ansamblu a zonelor rurale din întreaga UE.

Suportul ce poate fi oferit prin aceste măsuri este destinat: împăduririii suprafeţelor agricole; reparcelării agricole; serviciilor pentru fermieri; calităţii marketingului produselor agricole; serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală; renovării şi dezvoltării satelor şi protecţia şi conservarea patrimoniului rural; diversificării activităţilor agricole şi a celor legate de agricultură, care conduc la obţinerea de venituri alternative; dezvoltării şi îmbunătăţirii infrastructurii rurale; încurajării turismului şi a artizanatului; protejării mediului în conexiune cu agricultura, pădurile şi conservarea peisajului, cât şi creşterii bunăstării animalelor; refacerii potenţialului de producţie agricolă afectat de dezastre naturale şi introducerea unor măsuri de prevenire a acestora.

Sprijinul UE pentru dezvoltarea rurală este cofinanţat de Fondul European de Orientări şi Garanţii Agricole (FEOGA) şi de statele membre. În perioada anterioară Agendei 2000, dezvoltarea rurală era finanţată prin intermediul fondurilor structurale ale UE (în special FEOGA – secţiunea Orientări). Reforma PAC din anul 1992 a introdus 3 măsuri de acompaniere (agro-mediu, ajutoare pentru preretragere şi împădurirea terenurilor agricole) cofinanţate de FEOGA – Secţiunea Garanţii, iar proiectele LEADER+ sunt finanţate de UE prin FEOGA – Orientări.

Agenda 2000 a reunit toate măsurile de finanţare a dezvoltării rurale (inclusiv cele de acompaniere menţionate anterior) sub o singură formă de reglementare, ca un al doilea pilon al PAC, primul constituindu-l măsurile în domeniul pieţelor şi ajutoarele directe pentru fermieri.

Pentru celelalte tipuri de măsuri de dezvoltare rurală sursa de finanţare este diferită în funcţie de tipul regiunii care constituie obiectul finanţării: pentru regiunile din Obiectivul 1 (regiunile cel mai puţin dezvoltate) sursa de finanţare este FEOGA – Orientări, iar pentru


24

regiunile din afara Obiectivului 1 finanţarea este realizată prin intermediul FEOGA Garanţii (Figura 1)

Creşterea sprijinului acordat dezvoltării rurale, convenită în iunie 2003, continuă să fie realizată prin intermediul priorităţilor financiare stabilite de Agenda 2000, dar şi prin introducerea de noi elemente suplimentare de susţinere.

Figura 1.Modul de finanţare a dezvoltării rurale la nivel comunitar

Principalele modificări sunt legate în special de noi măsuri de susţinere a fermierilor pentru a face faţă la noua reformă PAC, la cerinţele în schimbare ale comerţului mondial şi la presiunile extinderii. În sinteză, măsurile suplimentare introduse pot fi grupate pe următoarele categorii: măsuri în domeniul calităţii produselor, măsuri pentru respectarea standardelor, măsuri pentru susţinerea bunăstării animalelor, sprijinirea tinerilor fermieri, suport pentru implementarea programului Natura 2000, pentru vegetaţia forestieră, creşterea ratei de cofinanţare a Comunităţii în domeniul agro-mediu şi bunăstării animalelor, suport pentru zonele mai puţin favorizate.(Caseta 2)

Noul sistem de modulare obligatoriu introdus prin reforma PAC iunie 2003 este destinat finanţării de noi măsuri, care completează şi conduc la creşterea eficienţei măsurilor promovate anterior. Funcţionarea acestui sistem se bazează pe o realocare a resurselor financiare ale UE astfel: fermele care primesc plăţi mai mari de 5.000 euro/an vor cunoaşte o diminuare a acestora cu 3% în 2005, 4% în 2006 şi 5% în 2007.

F E O G A - G a ran ţii FE O G A - O rien tări

P en tru în treag a U E În a fara o b iectivu lu i 1 O b iectiv u l 1

I. P en tru m ăsu ri d e aco m p a n iere: - retrag ere an tic ip a tă ; - zo nele ce le m ai s lab fav o rizate ; - agri-m ediu ş i b unăstarea an im alelo r; - îm pădu rirea te ren ulu i ru ra l. II . M ăsu ri d e reform ă PA C - ating erea stand ardelor – su po rt tem p orar; - ating erea stan da rdelo r – sp rijin irea serv ic iilo r; - ca lita tea h ranei – schem e de stim ulare; - ca lita tea h ranei – p rom o vare III . S p rijin irea ferm elo r d e sem i-su b zisten ţă IV . S u m e co m p lem en ta re p lă ţilor d irecte V . 2 M ăsu ri sp ecifice S A P A R D - stim ularea form ă rii g ru pu rilo r d e pro du că to ri; - as isten ţă teh n ică .

- in vestiţii în firm ele agrico le; - tinerii fe rm ieri; - fo rm are pro fesion ală ; - pădu ri; - procesare ş i m ark etin g ; - ad ap tarea ş i dezv oltarea m ed iu lu i ru ra l

În in ter ioru l/în afara reg iu n ilo r d in O b iectiv u l 1 L E A D E R + (p ro gra m e/m ă su ri)


25

Caseta 2

Noi măsuri de suport agreate prin reforma PAC din iunie 20039

1. măsuri în domeniul calităţii produselor: în acest domeniu au fost introduse două categorii de măsuri noi:

- plăţile stimulative – destinate fermierilor care participă în mod voluntar la schemele naţionale sau la nivelul UE pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole şi proceselor de producţie şi asigură garanţii suplimentare în acest sens.

Pentru finanţarea prin intermediul acestor scheme sunt eligibile următoarele activităţi: stimularea fermierilor pentru a preciza coordonatele geografice ale originii produselor agricole şi alimentare; introducerea de certificate specifice pentru produsele agricole şi alimentare; stimularea producţiei agricole organice şi a formelor de mediatizare a acesteia; suportul pentru vinul de calitate realizat în anumite regiuni.

În plus, statele membre pot utiliza şi alte scheme naţionale de finanţare în domeniul calităţii produselor, în condiţiile respectării criteriilor stabilite la nivelul UE. Fermierii care participă la aceste scheme de finanţare pot beneficia de plăţi anuale pe perioade de maxim 5 ani, în valoare maximă de 3.000 euro/gospodărie/an (tabelul nr. 4);

- susţinerea grupurilor de producători pentru realizarea de activităţi de informare a consumatorilor şi promovarea produselor realizate cu suportul schemelor de sprijin al calităţii din măsura anterioară; valoarea susţinerii poate să fie de maxim 70% din costurile eligibile ale proiectului;

2. respectarea standardelor: în acest domeniu au fost introduse două noi măsuri:

- susţinerea temporară şi degresivă a fermierilor pentru a se adapta la noile standarde ale UE privind mediul, sănătatea publică, a plantelor şi bunăstarea animalelor, siguranţa ocupaţională, standarde neicluse încă cu titlu de obligativitate în legislaţia naţională a statelor membre. Ajutoarele vor fi plătite ca rată flotantă şi degresivă, pe o perioadă de maxim 5 ani. Ajutoarele sunt plafonate la o valoare maximă de 10.000 euro/an/gospodărie.

- sprijinirea fermierilor prin fondurile aferente celui de al doilea pilon- dezvoltare rurală-, pentru utilizarea serviciilor de consultanţă în scopul menţinerii şi creşterii performanţei fermelor în noile condiţii stabilite prin standardele de cross-conformare. Fermierii pot beneficia în acest sens de suport public de maxim 80% din costul acestor servicii, suma totală neputând să depăşească 1.500 euro.

3. bunăstarea animalelor: aria măsurilor de agro-mediu va fi extinsă pentru introducerea posibilităţilor susţinerii fermierilor pentru menţinerea unor standarde înalte în domeniul bunăstării animalelor. Conformarea cu standardele existente în domeniul bunăstării animalelor se va realiza din fondurile fermierilor, UE oferind sprijin fermierilor care încheie acorduri voluntare pe o durată de cel puţin 5 ani în acest domeniu pentru asigurarea de standarde superioare peste practicile prezente. Aceste fonduri de sprijin vor fi plătite anual, plata se va face în corelaţie cu costurile adiţionale implicate şi pierderile de venit aferente, până la o limită de 500 euro/unitate de creştere a animalelor/an.

4. sprijin pentru fermieri: măsurile de susţinere a tinerilor fermieri sunt readuse în centrul atenţiei, prin acordarea unor ajutoare de instalare de maxim 30.000 euro (în creştere faţă de 25.000 euro) atunci când aceştia apelează la firme de consultanţă, cât şi ajutoare pentru investiţii realizate de tineri în zonele mai defavorizate, până la 50-60% din valoarea acestora;

5. susţinere pentru implementarea măsurilor din programul Natura 2000: ajutoarele din zonele cu restricţii de mediu vor fi direcţionate în funcţie de cerinţele Directivei Habitate (Natura 2000); se asigură astfel condiţii pentru a oferi, în cazuri justificate, ajutoare mai mari. Acestea pot fi, la început, în valoare de maxim 500 euro/ha, reducându-se în următorii 5 ani până la 200 euro/ha, modul de acordare fiind justificat de costurile iniţiale mai ridicate generate de adoptarea practicilor în funcţie de destinaţia


26

terenurilor specificate în Natura 2000.

În cazuri justificate, durata de acordare a acestor ajutoare de 200 euro/ha poate fi prelungită pe perioade mai mari de timp. Zonele eligibile sunt restrânse la maxim 10% din suprafaţa statelor membre;

6. ajutoare în domeniul pădurilor: aria de acoperire a măsurilor de sprijin pentru păduri este extinsă prin includerea investiţiilor cu efecte sociale şi economice pozitive în pădurile aflate în proprietatea statului;

7. creşterea nivelului ratei de cofinanţare aferente Comunităţii în agro-mediu şi bunăstarea animalelor: în vederea îmbunătăţirii eficienţei acţiunilor agri-mediu şi pentru creşterea bunăstării animalelor s-a stabilit o creştere a contribuţiei relative a UE până la un maxim de 85% în regiunile aferente Obiectivului 1 şi până la 60% în celelalte zone (faţă de 75% şi 50% cât erau anterior);

8. zonele cel mai puţin favorizate: sunt incluse noi prevederi privind plata unor sume compensatorii la nu nivel de 250 euro/ha (media la nivelul statelor membre), faţă de 200 euro, nivelul anterior. Acestea sunt utilizate numai în cazuri justificate de circumstanţe obiective; 1 Sinteză pe baza Rural Development in the European Union, Fact Sheets 2003, European Commission, Agriculture and Rural Development, Luxemburg, 2003.

Sumele astfel obţinute sunt destinate suplimentării fondurilor aferente pilonului 2 şi vor fi disponibile începând cu anul 2006. Când rata de modulare va ajunge la 5%, se estimează că fondurile suplimentare acumulate pentru dezvoltarea rurală în UE vor ajunge la 1,2 miliarde euro/an.

Ca şi în perioada anterioară, cu excepţia măsurilor de agro-mediu, care sunt obligatorii, în toate celelalte cazuri statele membre sunt libere să opteze pentru obiectivele considerate a fi cele mai adecvate pentru specificul zonelor lor rurale.

Pentru perioada 2000-2006, fondurile destinate dezvoltării rurale atât din secţiunea Orientări cât şi Garanţii a FEOGA, au fost evaluate la 49,1 miliarde euro. Sumele aferente zonelor cel mai puţin favorizate şi cu restricţii de mediu, cumulate cu cele destinate împăduririi terenurilor agricole, reprezintă mai mult de jumătate din total. (tabelul 2).

Tabelul 2 Structura cheltuielilor FEOGA destinate dezvoltării rurale, pe principalele categorii de măsuri, în perioada 2000-2006

Măsuri de dezvoltare rurală Milioane euro Pondere (%) Investiţii în ferme 4.682,0 9,5 Tineri fermieri 1.824,0 3,7 Formare profesională 344,0 0,7 Retragere anticipată a persoanelor vârstnice 1.423,0 2,9 Zonele cele mai puţin favorizate şi cele cu restricţii de mediu 6.128,0 12,5 Agri-mediu 13.480,0 27,5 Investiţii în domeniul prelucrării - marketingului 3.760,0 7,7 Împădurirea terenurilor agricole şi alte măsuri în domeniul forestier 4.807,0 9,8 Adaptarea şi dezvoltarea structurilor rurale 12.649,0 25,8 Total măsuri de dezvoltare rurală 49.097,0 100,0

Sursa: Rural Development in the European Union, Fact Sheets 2003, European Commission, Agriculture and Rural Development, Luxemburg, 2003.

1.5. MECANISMELE DE FINANŢARE A AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE DIN NOILE STATE MEMBRE ÎN 2004-2006

Actul de Aderare (la Anexa II, Capitolul 6), defineşte pentru perioada 2004-2006 un regim special de dezvoltare rurală pentru noile state membre. Regimul are la bază Instrumentul Temporar de Dezvoltare Rurală (ITDR) finanţat de FEOGA, secţiunea Garanţii, dar operând prin diverse canale (cum sunt SAPARD şi fondurile structurale). ITDR va finanţa cele 4 măsuri


27

de acompaniere (agri-mediu, preretragere, împădurire şi plăţile compensatorii în cazul zonelor mai puţin favorizate şi a celor supuse constrângerilor de mediu), şi, în plus, măsuri suplimentare introduse special pentru a contracara efectele negative ale schimbărilor importante ce vor avea loc în noile state membre (stimularea formării unor grupuri de producători, susţinerea fermelor de semi-subzistenţă care se restructurează, sume complementare plăţilor directe, sprijinirea asistenţei tehnice). De asemenea ţările care aderă vor beneficia de măsurile incluse în Programul LEADER prin finanţarea FEOGA – secţiunea Garanţii.

În regiunile ce se înscriu în Obiectivul 1 (care acoperă cea mai mare parte a teritoriului ţărilor viitoare membre) vor coexista 2 tipuri de programe:

- programe de dezvoltare rurală, finanţate de ITDR (FEOGA – secţiunea Garanţii);

- măsuri de dezvoltare rurală integrate în Obiectivul 1, finanţat prin secţiunea Orientări a FEOGA.

Ca şi în cazul Statelor membre, acestea sunt libere să decidă care sunt măsurile de dezvoltare cele mai adecvate nevoilor proprii.

În viitoarele state membre, pentru perioada 2004-2006 vor funcţiona 10 programe de dezvoltare rurală (finanţate de FEOGA - secţiunea Garanţii) şi nouă programe în cadrul Obiectivului 1, incluzând măsuri de dezvoltare rurală (excepţia este Cipru, care nu face parte din regiunile obiectivului 1).

Pentru finanţarea ITDR sunt destinaţi aproximativ 5,8 milioane euro.

Sumele totale alocate în perioada 2000 -2006 prin FEOGA - secţiunea Garanţii, pentru dezvoltarea rurală, sunt estimate la aproximativ 39,7 mild. euro, din care: 32,9 mild. euro pentru cele 15 state membre şi 5,8 mild. euro pentru cele 10 noi state membre.(Tabelul 3).

Tabelul 3 Dimensiunea fondurilor FEOGA – secţiunea Garanţii, destinate dezvoltării rurale în statele membre UE şi noi membre, în perioada 2000-2006

UE 15

2000-2006 Viitoarele 10 state membre UE

Ţara milioane euro % Ţara milioane euro % Austria 3.207,9 9,7 Cipru 74,9 1,3 Belgia 379,2 1,2 Rep. Cehă 542,9 9,4 Danemarca 348,9 1,1 Estonia 150,5 2,6 Finlanda 2.199,3 6,7 Ungaria 602,5 10,5 Franţa 5.763,6 17,5 Letonia 328,1 5,7 Germania 5.308,6 16,1 Lituania 489,5 8,5 Grecia 993,5 3,0 Malta 26,8 0,5 Irlanda 2.388,9 7,3 Polonia 2.867,0 49,8 Italia 4.512,3 13,7 Slovacia 397,2 6,9 Luxemburg 91,0 0,3 Slovenia 281,6 4,9 Olanda 417,1 1,3 Portugalia 1.516,7 4,6 Spania 3.480,9 10,6 Suedia 1.130,0 3,4 Regatul Unit 1.167,9 3,5

Sursa: Rural Development in the European Union, Fact Sheets 2003, European Commission, Agriculture and Rural Development, Luxemburg, 2003.

Noile limite maxime ale sumelor destinate diferitelor măsuri de dezvoltare rurală în urma ultimei reforme a politicilor agricole comunitare din anul 2003, precum şi cele aferente sumelor destinate măsurilor specifice pentru noile state membre sunt prezentate în tabelele 4 şi 5.


28

Tabelul 4. Sumele maxime pentru diferite măsuri de dezvoltare rurală

Articolul din Reglementare

Măsura Plata (euro) Baza de referinţă

8 (2) Ajutor de instalare pentru tineri 25.000* 12 (1) Retragerea anticipată a persoanelor vârstnice 15.000**

150.000 3.500 35.000

Pentru cel care se retrage Total sumă pentru cel care se

retrage Pe lucrător pe an

Total sumă pe lucrător 15 (3) Zone defavorizate

Sume compensatorii minime Sume compensatorii maxime Maximul mediei sumelor compensatorii

25* 200 250

Pe hectar de tren agricol Pe hectar de tren agricol Pe hectar de tren agricol

16 Areale cu restricţii de mediu Plăţi maxime Plăţi maxime iniţiale

200 500

Pe hectar Pe hectar

21c Respectarea standardelor Plăţi maxime

10.000

Pe fermă

21d Servicii de administrare a fermelor 1.500 Pentru servicii de administrare 24 (2)

Culturi anuale Culturi perene specializate Alte utilizări ale terenurilor Crescătorii locale în pericol de a fi înlocuite de ferme Bunăstarea animalelor

600 900 450

200****

500

Pe hectar Pe hectar Pe hectar

Pe unitate Pe unitate

24c Îmbunătăţirea calităţii produselor Plăţi maxime

3.000

Pe fermă

31 (4) Primă maximă anuală destinată compensării pierderilor in cauza împăduririlor: - pentru fermierii din asociaţii; - pentru orice altă persoană juridică.

725

185

Pe hectar

Pe hectar 32 (2) Plăţi minime

Plăţi maxime 40 120

Pe hectar Pe hectar

Sursa: Rural Development in the European Union, Fact Sheets 2003, European Commission, Agriculture and Rural Development, Luxemburg, 2003. Notă: * - această sumă poate să crească la 30.000 euro în cazul tinerilor care folosesc servicii de administrare a fermelor legate de instalarea lor în activitate, pe o perioadă de trei ani de la instalare; ** - în cazul sumei maxime pentru cel care transferă, suma anuală se poate dubla în funcţie de structurile economice ale gospodăriilor din respectivul teritoriu şi obiectivitate creşterii vitezei de ajustare a structurilor rurale; *** - această sumă poate fi redusă în funcţie de situaţiile particulare geografice şi structurile economice ale gospodăriilor cu scopul evitării supracompensării, în conformitate cu prevederile aliniatul 2 al art. 5 (1) **** - aceste sume pot să crească în cazuri excepţionale, luând în considerare specificitatea l nivelul regiunii rurale. Tabelul nr. 5 Sumele maxime destinate măsurilor specifice de dezvoltare rurală, din noile state membre

Artivcolul din Reglementarea nr. 1257/1999

Măsura Plata (euro) Baza de referinţă

Art. 33b Susţinerea fermelor de semi-subzistenţă aflate în proces de restructurare

1.000* Pe fermă/an

Art.33d Grupuri de producători (suma maximă eligibilă)

100.000 100.000 80.000 60.000 50.000

În primul an În cel de al doilea an În cel de al treilea an

În cel de al patrulea an În cel de al cincilea an

Sursa: Rural Development in the European Union, Fact Sheets 2003, European Commission, Agriculture and Rural Development, Luxemburg, 2003. Notă: * - pentru Polonia suma maximă eligibilă nu trebuie să depăşească 1.250 euro


29

1.6. DIVERSITATEA ZONELOR RURALE ŞI A MODULUI DE COMBINARE A MĂSURILOR DE FINANŢARE SPECIFICE ÎN STATELE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE

Dimensiunea şi caracteristicile zonelor rurale şi agricole cunosc o plajă largă de variaţie în rândul statelor membre ale UE. În anul 2001 ponderea populaţiei rurale în populaţia totală cunoştea dimensiuni cuprinse între 2,8% în Belgia şi aproximativ 40% în Grecia, Irlanda şi Portugalia (Tabelul 6).

Tabelul 6 Ponderea populaţiei rurale în populaţia totală, în UE şi ţările membre 2001 Populaţia totală Populaţia rurală Populaţia ocupată

în agricultură Nr Ţara

mii locuitori % în populaţia totală % în populaţia rurală 1 Austria 8001 34,5 7,8 2 Belgia 10310 2,8 19,4 3 Danemarca 5339 14,5 12,4 4 Finlanda 5180 35,7 7,6 5 Franţa 58017 24,8 6,7 6 Germania 81574 12,9 9,1 7 Grecia 10373 40,3 15,0 8 Irlanda 3909 41,9 7,3 9 Italia 57382 33,2 5,9 10 Luxemburg 436 9,7 7,1 11 Olanda 15964 10,8 13,8 12 Portugalia 10371 40,0 15,5 13 Regatul Unit 59030 10,6 6,2 14 Spania 40292 22,9 11,1 15 Suedia 8930 16,8 7,6 Total UE 375108 20,9 8,6 Sursa: Calcule proprii pe baza datelor din Employment in Europe 2003 şi Rapport sur la situation de l'agriculture dans l'Union Europeenne, Bruxelles, 2003

Din totalul populaţiei rurale erau ocupaţi în agricultură numai 5,9% în Italia, 6,2% în Regatul Unit, aproximativ 15% în Portugalia şi Grecia şi 19,4% în Belgia , în timp ce suprafaţa agricolă ocupa din suprafaţa totală ponderi cuprinse între minime de 6,6% în Finlanda, 6,8% Suedia şi 64,7% în Regatul Unit (Tabelul 7)

Tabelul 7 Ponderea suprafeţei agricole în suprafaţa totală, în Uniunea Europeană şi ţările membre, 2001 Ţara Suprafaţa totală

(mii ha) Suprafaţa agricolă (mii ha) % suprafeţei agricole

în supraf. totală 1 Austria 8385 3375 40,3 2 Belgia 3053 1390 45,5 3 Danemarca 4309 2694 62,5 4 Finlanda 33815 2216 6,6 5 Franţa 54909 27856 50,7 6 Germania 35702 17038 47,7 7 Grecia 13196 3575 27,1 8 Irlanda 7030 4458 63,4 9 Italia 30132 15355 51,0

10 Luxemburg 259 128 49,4 11 Olanda 3552 1933 54,4 12 Portugalia 9191 3838 41,8 13 Regatul Unit 24410 15799 64,7 14 Spania 50599 25596 50,6 15 Suedia 44998 3054 6,8

Total UE 323540 128305 39,7 Sursa: Calcule proprii pe baza datelor din Rapport sur la situation de l'agriculture dans l'Union Europeenne, Bruxelles, 2003


30

Reflectând atât o diversitate a dimensiunii resurselor financiare disponibile, dar şi în ceea ce priveşte nivelul existent al dezvoltării rurale şi prioritatea acordată acesteia, valoarea medie pe un locuitor din mediul rural a fondurilor publice alocate dezvoltării rurale pentru perioada 2000-2006 cunoaşte valori foarte diferite pe ţări .

Faţă de nivelul mediu la nivelul UE de 1.456 euro/locuitor din mediu rural acestea cunosc valori cuprinse în intervalul 700-1.000 euro în cazul a 3 ţări comunitare, între 1.000 şi 1.500 euro în alte 4 dintre acestea, 2.000-4.000 euro în cazul a 4 ţări şi 9.042 euro în Luxemburg (Tabelul 8).

Tabelul 8. Fondurile publice totale şi medii pe locuitor din rural destinate dezvoltării rurale în ţările UE, în perioada 2000-2006 Total cheltuieli publice pentru dezvoltare

rurală Valoarea medie a cheltuielilor publice pentru dezvoltare rurală ce revin la un locuitor din

mediu rural mil. Euro Euro/locuitor Austria 6777 2455 Belgia 943 3268 Danemarca 864 1116 Finlanda 5997 3243 Franţa 27541 1914 Germania 15014 1427 Grecia 6078 1455 Irlanda 4406 2690 Italia 14324 753 Luxemburg 383 9042 Olanda 1146 664 Portugalia 7746 1867 Regatul Unit 5811 927 Spania 14213 1543 Suedia 2816 1879 Total UE 114060 1456 Calculaţii proprii pe baza datelor din Country Rural Development Report, EC,. Agriculture and Rural Development, Luxemburg, 2003.

Contribuţia Uniunii Europene la eforturile publice în domeniul dezvoltării rurale, în intervalul analizat, cunoaşte de asemenea valori cuprinse pe o plajă relativ extinsă în rândul ţărilor membre: un minim de aproximativ 24,4% în Franţa şi Luxemburg şi maxime de peste 60% în Germania şi Spania (tabelul 9)

Tabelul 9 Fondurile publice totale destinate dezvoltării rurale, în perioada 2000-2006, în ţările membre UE milioane euro

Ţara Secţiunea FEOGA Total cheltuieli publice pentru dezvoltarea rurală

- din care contribuţia UE

Garanţie 6.618,7 3.208,1 Orientare 158,6 116,8

Austria

Total 6.777,3 3.324,9 (49,1%)

Garanţie 843,1 360,5 Orientare 130,3 57,5

Belgia

Total 973,4 418,0 (49,2%)


Danemarca

Total 863,6 365,8 (42,4%)


Finlanda

Total 5.997,3 2.451,8 (40,9%)


31

Garanţie 25.437,8 5.763,0 Orientare 2.103,7 944,0

Franţa

Total 27.541,5 6.707,0 (24,4%)

Garanţie 9.547,8 530,6 Orientare 5.466,5 3705,0

Germania

Total 15.014,3 9.103,6 (60,6%)

Garanţie 2.686,4 993,4 Orientare 3.392,0 2.443,2

Grecia

Total 6.078,4 3.436,6 (56,5%)


Irlanda

Total 4.406,2 2.556,2 (58,1%)

Garanţie 8.815,2 4.512,3 Orientare 5.508,6 3.266,7

Italia

Total 14.323,8 7.779,0 (54,3 %)


Luxemburg

Total 382,8 93,1 (24,3%)


Olanda

Total 1146,5 509,9 (44,5%)


Portugalia

Total 7.745,6 3.795,8 (49,0%)

Garanţie 4.432,3 1.755,1 Orientare 1.378,5 464,4

Regatul Unit

Total 5.810,8 2.219,5 (38,2%)


Spania

Total 14.213,1 8.991,0 (63,3%)


Suedia

Total 2.815,5 1.282,4 (45,5%)

Sursa: Calcule proprii pe baza datelor din Country Rural Development Report, EC, 2003 pentru fiecare din ţările membre.

În funcţie de priorităţile de dezvoltare rurală din fiecare stat membru se înregistrează diferenţe importante privind oportunităţile de finanţare utilizate, repartizarea acestora pe surse, respectiv secţiuni ale FEOGA: Garanţii şi Orientare, respectiv programul LEADER+, precum şi în ceea ce priveşte modul de repartizare a acestora pe regiuni ale fiecărei ţări.

Modul de adaptare şi capacitatea de valorificare a posibilităţilor oferite de flexibilitatea noilor politici de dezvoltare rurală comunitară, dar şi capacitatea de negociere a fiecărui stat membru au avut şi au în continuare un rol decisiv în atragerea fondurilor disponibile în direcţia obiectivele prioritare ale fiecărui stat. O analiză detaliată şi obiectivă a experienţei acestora de-a lungul anilor poate constitui un punct de pornire important în conturarea strategiilor rurale ale viitoarelor state membre.


32

PARTEA II. IDENTIFICAREA PROBLEMELOR PRIORITARE ALE AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE ÎN ROMÂNIA

Dezvoltarea rurală şi problemele specifice sectorului agricol au constituit şi constituie în

continuare subiecte dificile şi costisitoare în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pentru majoritatea ţărilor Europei Centrale şi de Est (ECE).

În noul context al aderării, strategiile agroalimentare si rurale ale celor 10 ţări ECE au drept obiectiv depăşirea unui dublu decalaj: în primul rând este vorba de decalajul între nivelul general de dezvoltare al ţărilor din această zonă şi cel al ţărilor membre ale UE şi, în al doilea rând, de un decalaj mult mai mare existent între mediul urban şi cel rural în ţările candidate, comparativ cu cel specific ţărilor membre.

Un alt demers esenţial în acest context este strâns legat de decalajele privind nivelul de dezvoltare a agriculturii, în contextul echilibrelor dintre sectoarele economice.

2. POZIŢIA ROMÂNIEI ÎN AGRICULTURA ŞI MEDIUL RURAL EUROPEAN. ABORDĂRI COMPARATIVE 2.1 SECTORUL AGRO-ALIMENTAR ŞI RURAL ÎN ROMÂNIA

România ocupă un rol important în rândul ţărilor ECE atât din perspectiva potenţialului natural, cât şi a celui uman de dezvoltare rurală.Suprafaţa agricolă a României reprezintă 25,4% din totalul celor 10 ţări central şi est europene, iar populaţia ocupată în agricultură aproape jumătate (45,8%)

Conform estimărilor recente10, la nivelul celor 10 ţări candidate, comunităţile rurale – definite în conformitate cu criteriul OCDE11 - totalizau 89% din numărul total de comunităţi, 86% din suprafaţa totală şi 43% din populaţia.(tabelul 10)

Totodată cele 10 ţări ale ECE însumează o suprafaţă agricolă ce se situează la 45,6% din cea a UE 15 şi o populaţie ocupată în agricultură cu 13,4 % mai mare decât cea comunitară (Tabelul 11).

România are un potenţial agricol semnificativ 12 neexploatat însă la nivel optim. Cu 14.8 millioane hectare teren agricol (62.2% din total), Romania este pe locul al doilea după Polonia în cadrul ţărilor Central şi Est Europene, iar după aderare în anul 2007, ar putea ocupa locul al 7-lea în UE-27 după Franţa, Spania, Polonia, Germania, Italia şi Anglia, cu o pondere de 8% în totalul suprafeţei agricole utilizate. (figura 2)

10 The Future of Rural Areas in the CEE New Member States, Network of Independent Agricultural Experts in the CEE Candidate Countries, coordonată de Institute of Agricultural Development in Central and Eastern Europe, Halle, Germany , sub egida CE, Directorate General for Agriculture, ianuarie 2004. 11 zone cu o populaţie a cărei densitate este mai mică de 150 locuitori /kmp. 12 Atât solul cât şi condiţiile climatice sunt favorabile agriculturii. Solul este bogat în cernoziom astfel că majoritatea terenurilor terenurilor din câmpie se pretează pentru cultura cerealelor şi a altor culturi tipice zonei temperate. Aceste terenuri sunt cultivate în general cu grâu, porumb, orz, secară şi floarea soarelui. In zona colinară pe lângă porumb şi cartofi, există suprafeţe semnificative cu vii şi livezi iar în luncile râurilor în general se cultivă legume.


33

Figura 2. Posibila configuraţie a suprafeţei agricole în viitoarea UE (27)

Ungaria3%

Cehia2%

Estonia0%

Letonia1%

Lituania2%

Polonia9%

Cipru, Malta0%

Regatul Unit al Marii Britanii

9%Suedia

2%Finlanda

1%Portugalia

2%

Austria2%

Italia8%

Irlanda2%

Franta15%

Spania14%

Grecia2%

Germania9%

Danemarca1%

Slovenia0%

Slovacia1%

Bulgaria3%

BENELUX1%Romania

8%

*BENELUX-Belgia, Olanda, Luxemburg Sursa:după date statistice din „Agriculture in the Economic Union – Statistical and Economic Information” 2002, European Union, Directorate General for Agriculture, Brussels, February 2003-anul 2001

Importanţa agriculturii în economia românescă a fost semnificativă în ultimii 12 ani. Aportul agriculturii în PIB a oscilat în perioada 1990-1996 între 18%-21% şi s-a diminuat treptat, ajungând la valori cuprinse între 10,7-13% în 1999-2002, urmând în ritm mai lent însă, trendul normal al economiilor de piaţă moderne13.

47% din populaţia ţării locuieşte în mediul rural, iar populaţia ocupată în agricultură a avut un nivel ridicat şi în acelaşi timp un trend crescător14 până în anul 2001 (de la 28% în 1990 la 40.1%) diminuându-se uşor în anul 200215 (37,7 %– vezi Figura 3).

Figura 3. Dinamica sectorului agricol in economie

0.0

5.0

10.0

15.0

20.0

25.0

30.0

35.0

40.0

45.0

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002

%

Agriculture in GDP Labor force in agriculture (share in total employment) Sursa: după Anuarul statistic al României

13 În Uniunea Europeană în anul 2001 ponderea agriculturii în PIB a fost de 1,7% iar populaţia ocupată în agricultură de 4,2%. Ţările UE cu suprafeţe agricole mari au valori mai ridicate ale acestor indicatori. De exemplu în Franţa 4,1% din populaţia ocupată lucrează în agricultură iar ponderea agriculturii în PIB a fost de 2,2%, comparativ cu Spania unde populaţia ocupată în agricultură era de 16% şi PIB agricol de 6,7%. 14 Populaţia ocupată în agricultură în România reprezintă peste 70% din totalul populaţiei ocupate în agricultură în UE-15.( 4.8 millioane comparativ cu 6,7 milioane în UE-15) 15 datorită oportunităţilor reduse oferite de alte sectoare ale economiei, agricultura a devenit “un mod de viaţă şi o sursă de supravieţure” pentru forţa de muncă eliberată din alte sectoare cat şi pentru majoritatea populaţiei rurale


34

Această evoluţie a particularizat România în grupul ţărilor central şi est europene, fiind ţara în care dinamica PIB-ului agricol şi a populaţiei ocupate în agricultură au avut un trend divergent. Din grupul viitoarelor ţări membre, Romania are cel mai redus PIB/locuitor comparativ cu media UE, cea mai ridicată inflaţie şi ponderea cea mai ridicată în PIB a consumului în gospodării (Figura 4).

Figura 4. Decalajele României faţă de noile ţări membre UE

0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

RepCeha

Estonia Ungaria Lituania Letonia Polonia Slovenia Slovacia Malta Cipru Bulgaria Romania

%

PIB/locuitor ca % din PIB mediu /loc in UE Agricultura in VAB %Populatia ocupata in agricultura % Consumul in gospodarii ca % din PIBIPC

Noile state membre 2004

" Valul al doilea"posibila aderare

in 2007

Sursa: După date statistice din „Agriculture in the Economic Union – Statistical and Economic Information” 2002, European Union, Directorate General for Agriculture, Brussels, February 2003-anul 2001

Decalajul faţă de Uniunea Europeană în ceea ce priveşte productivitatea exprimată prin valoarea producţiei agricole/ha este de 68% (248 Euro/ha in 200216 comparativ cu 2000 Euro/ha în 2001 în UE), iar în ceea ce priveşte productivitatea muncii este de 94% (circa 2200 Euro/persoana ocupată în 2001, 6% din valoarea înregistrată în UE în acelaşi an de referinţă)17. Dinamica şi valoarea acestor indicatori reflectă practic productivitatea scăzută a sectorului agroalimentar.

Faţă de anul 1990, dinamica valorii adaugate brute (VAB) în agricultură a urmat trendul general din economie şi industrie, dar amplitudinea fluctuaţiilor anuale relevă gradul de vulnerabilitae al sectorului, nu numai faţă de mediul economic ci şi faţă de alţi factori (condiţiile meteorologice18, dinamica preţurilor, structurile de producţie şi proprietate). Valoarea adăugată brută din industria alimentară a avut aceeaşi dinamică cu celelalte sectoare până în 1995, dar comparativ cu acestea, în perioada următoare, valoarea VAB a înregistrat o creştere care s-a menţinut şi în următorii ani, peste nivelul general şi cel din industrie şi agricultură, demonstrând că este un sector într-o stare incipientă de dezvoltare şi cu un anumit potenţial de atractivitate.(Figura 5).

16 estimation based on INS, BNR data for Romania and Agriculture in the Economic Union – Statistical and Economic Information 2002, European Union, Directorate General for Agriculture, Brussels, February 2003 17 estimation based on Agriculture in the Economic Union – Statistical and Economic Information 2002, European Union, Directorate General for Agriculture, Brussels, February 2003 18 Seceta din 1992, 1998 şi 2000.


35

Figura 5 Dinamica valorii adăugate brute

70

80

90

100

110

120

130

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001

%

Agriculture Agrofood industry Industry Total Sursa:Prelucrare pe baza datelor Institutului Naţional de Statistică, estimări pentru perioada 2000-2001

Valoarea producţiei agricole s-a menţinut la valori relativ constante în perioada 1990-1998 (cu excepţia anului secetos 1992) şi a înregistrat un declin semnificativ începând cu 1999. (Figura 6).

Figura 6 Dinamica şi structura valorii producţiei agricole

53

6658

63 61 60 60 6354

64 61 6358

47

3442

37 39 40 40 3744

35 37 3642

0

2000

4000

6000

8000

10000

12000

14000

16000

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002

Mill

ion

Eur

os

0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

%

crops Livestock Crops %in GAO Livestock % in GAO

Sursa: Prelucrare pe baza datelor Institutului Naţional de Statistică-„Valoarea producţiei agricole” colecţie, * anul 1990 exprimate in Millioane USD

Structura producţiei agricole s-a schimbat semnificativ în ultimii 12 ani. Astfel, de la o

structură forţat echilibrată în 1990 (53% produse vegetale şi 47% produse animale), datorată efectului remanent al politicilor de până în 1990, spre o structură în care, ponderea produselor vegetale a crescut în medie cu 10% (media perioadei 1991-1998 fiind 60% produse vegetale şi 40% produse animale).

Decalajele între cele două sectoare s-au adâncit în perioada 1999-2001, astfel că în medie, ponderea sectorului animal a oscilat între 35-37%. Această dinamică a stat printre altele, la baza deciziiilor de politică agricolă din 2002, 2003 şi 2004 prin care sectorul animal s-a bucurat de o atenţie sporită din partea decidenţilor, prin programe de susţinere speciale, iar rezultatul a început


36

să se concretizeze în anul 2002 când sectorul animal a câşigat 6% faţă de anul precedent (Figura 6) .

În anul 2002 cerealele au reprezentat 18% din valoarea producţiei agricole (10% porumb şi 5% grâu), laptele 13%, legumele şi ciupercile 11%, plantele de nutreţ 10%, carnea de porc 10%, cartofii 9%, carnea de pasare, 7%, carnea de vită 4% şi de oaie 2%. În figurile 7 şi 8 se prezintă structura producţiei vegetale şi animale

Figura 7. Structura producţiei vegetale în anul 2002

Fructe8%

Struguri, vin5%

Flori0%

Cereale29%

Leguminoase boabe

1%

Cartofi plante tehnice

21%

Plante nutret17%

Legume bostanoase

ciuperci19%

Sursa: Prelucrare după “Valoarea producţiei agricole”. Institutul National de Statistica, 2003

Figura 8. Structura producţiei animale in anul 2002

Lapte oaie3%

Oua10%

Alte1%

Miere1%

Lana1% Carne pasare

16%

Carne bovine10%

Carne porcine23%

Carne ovine4%

Lapte vaca31%

Sursa Prelucrare după “Valoarea producţiei agricole”. Institutul National de Statistica, 2003

În anul 2002 culturile arabile au ocupat 82% din totalul terenului agricol iar în perioada

1995-2002, acestea au fluctuat în jurul unei valori medii de 7 milioane de hectare19 (figura 7). 19 16% din totalul supafeţelor cu culturi arabile din UE-15 şi 44% din totalul suprafeţelor cultivate cu culturi arabile din viitoarele tari membre UE


37

Ponderea suprafeţelor cultivate cu cereale în totalul culturilor arabile în perioada 1995-2002 a reprezentat în medie 85%, culturile oleaginoase au reprezentat 14% iar leguminoasele şi plantele textile 1%.

Ponderea culturilor arabile în valoarea producţiei agricole a fost de 20% în anul 2002 (figura 9), iar sprijinul acordat prin programe destinate sectorului a fost de sub 5% 20din valoarea bugetului MAAP. În UE ponderea acestor culturi în output-ul agricol este de 14 % (2001). Sprijinul prin organizarea comună de piaţă acordat acestui sector a fost de 41,5% din FEOGA, fiind deci cel mai susţinut sector.

Figura 9. Dinamica suprafeţelor cu culturi arabile

788 999 851 1137 1226 1062 928 1053

5834 6316 5919 5369 5654 6294 60386439

0

1000

2000

3000

4000

5000

6000

7000

8000

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002

Supr

afet

e to

tale

- mii

ha

Oleaginoase Cereale Leguminoase+plante textile

72996913 7232 7106

6645 67597259 7139

Sursa :Prelucrare pe baza datelor din Anuarul Statistic al Romaniei

Suprafaţa cultivată cu sfeclă de zahăr s-a diminuat drastic (70%) în ultimii 7 ani iar producţia medie în această perioadă a fost de 20 t/ha, la jumătatea valorii obţinute în noile state membre (40 t/ha in Polonia Ungaria şi Republica Cehă). Valoarea producţiei de sfeclă de zahăr a fost în 2002 de doar 0,2% în totalul output-ului agricol. Producţia de zahăr din sfeclă a scăzut cu 60% iar randamentul exprimat în zahăr/ha a fost de 2,8 t/ha, doar 34% din media obţinută în UE .

O analiză comparativă a producţiilor medii din Romania (obţinute în perioada 2000-2002) şi UE-15 (2001) relevă un decalaj de 60-70% faţă de nivelul productivităţii din UE-15 (figura 10), cu excepţia grâului dur (+15%) şi a florii soarelui (40%). Decalajul este mai substanţial în comparaţie cu ţările cu potenţial agricol mare din UE-15 (Franţa, Germania, Italia, Spania) dar şi faţă de Polonia şi Ungaria (figura 11).

Suprafaţa cultivată cu furaje (trifoi şi lucernă) a fost în medie de 470 mii ha iar ponderea acestora în output-ul agricol a fost de 9%.

În ultimii 12 ani efectivele de animale s-au diminuat semnificativ: bovinele cu 54%, porcinele cu 57%, ovinele şi caprinele cu 53%, iar păsările cu 32%, iar densitatea exprimată în unităţi vită mare /100 ha s-a redus după acelaşi trend. (figura 12).

Acestă dinamică s-a datorat, la începutul perioadei de tranziţie, dezintegrării fostelor CAP-uri, apoi lichidării şi privatizării complexelor de creştere industrială a păsărilor şi porcilor (care acumulaseră datorii uriaşe la bugetul de stat). Ajustarea efectivelor de animale în sectorul

20 estimări pe baza datelor MAAP


38

privat, s-a realizat în timp, după nevoile producătorilor mai ales a micilor producători, care cresc animale pentru consumul propriu.

Figura 10. Decalaje faţă de productivitatea din UE-15

0102030405060

708090

100110120

Grau

Grau du

r

Secar

a

Orz si o

rzoaic

aOvaz

Porumb

Mazare

boabe

Fasole b

oabe

Floare

a soar

elui

Rapita So

ia

Sfecla

de zah

ar

% fa

ta d

e U

E-15

UE - 15 = 100 %

Sursa:Prelucrari pentru Romania pe baza datelor INS şi pentru UE din Agriculture in the Economic Union – Statistical and Economic Information 2002, European Union, Directorate General for Agriculture, Brussels, February 2003

Figura 11. Productivitatea culturilor arabile în unele ţări din UE şi CEE – 2001

Porum

bGrau

Grau du

rSe

cara

Orz si

orzoa

icaOva

zMaz

are bo

abe

Faso

le bo

abe

Floare

a soa

relu i

Rapit

aSo

ia Bulgaria

Romania

Ungaria

Polonia

Spania

ItaliaFranta

Germania

0

1000

2000

3000

4000

5000

6000

7000

8000

9000

10000

Kg/ha

Sursa: Prelucrari pe baza datelor Agriculture in the Economic Union – Statistical and Economic Information 2002, European Union, Directorate General for Agriculture, Brussels, February 2003


39

Figura 12 Efectivele de animale şi densitatea pe suprafaţă

*numarul de bovine, ovine si caprine sunt raportate la arabil+pasuni si fanete +pajisti iar numarul de porcinele la arabil Soursa: Prelucrări pe baza datelor din Anuarul Statistic

Producţia animală s-a diminuat semnificativ în perioada de tranziţie: cu 49% carnea de bovine, cu 31% carnea de pasăre, cu 28% carnea de porc şi ouăle cu 20%. Singurul produs la care s-a înregistrat un trend pozitiv a fost laptele -13% comparativ cu anul 1990. (figura 13)

Figura 13 Dinamica producţiei animale

262 253 248.5297.5

194 180 189152 153 162 145 161

544562 546 504 486

409431

444

277 293255 260

6279 6157 59505455 5639 5414 5613

6254

0

100

200

300

400

500

600

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 20020

1000

2000

3000

4000

5000

6000

7000

Carne de vita si vitel (mii tone carcasa) Carne de porc (mii tone carcasa)arne de pasare (mii tone carcasa) Lapte (millioane litri)Oua (millioane bucati)

carnea pentru toate speciile (exprimată în carcasă) pentru ultimii doi ani este estimată pe baza coeficientului de ajustare aplicat la Kg -viu

Sursa Prelucrări pe baza datelor INS şi MAAP

Consumul la principalele produse agro-alimentare a scăzut continuu ca efect al detriorării veniturilor populaţiei şi diminuării producţiilor, amplificate de rata ridicată a inflaţiei şi şomajului

0

20

40

60

80

100

120

140

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002

head

s

Cattle Pigs Sheep and goats Total LLU


40

Nivelul general al consumului la produsele agro-alimentare din România21 a fost mai scăzut decât în majoritatea ţărilor central şi est europene22 şi se caracterizează printr-o structură de alimentaţie de calitate inferioară (doar 25% din caloriile consumate sunt de origine animală) :

- Consum ridicat de pâine şi produse din cereale care reprezintă practic baza alimentară în majoritatea gospodăriilor În anul 2002 cerealele au furnizat 45.5% din caloriile consumate (50.6% in zona rurală),

- consum scăzut de carne şi produse din carne comparativ cu media europeană (80 kg./capita). Carnea de porc şi pasăre reprezintă 75-80% din consumul de carne proaspătă23.

- Creşterea consumului de lapte şi produse lactate datorită cresteri producţiei şi a autoconsumului

- pondere ridicată a autoconsumului mai ales la ouă şi la lapte

2.2. COMERTUL EXTERIOR CU PRODUSE AGRICOLE AL ROMÂNIEI În ultimii 12 ani s-au produs schimbări majore şi în comerţul exterior cu produse

agroalimentare. Până în 1990 România a fost exportator net de produse agricole dar începând cu anul 1990 reformele impuse de procesul tranziţiei spre economia de piaţă au avut un impact puternic asupra sectorului agroalimentar, inducând scăderea producţiilor agricole şi implicit distorsionarea balanţei comerciale agroalimentare care a devenit negativă (figura 14). Valoarea maximă a deficitul comercial agroalimentar (1083 milioane USD) s-a înregistrat în 1990 (figura 15). În perioada următoare balanţa agroalimentară negativă s-a diminuat treptat, atingând un minim în perioada 1996-1997, când valoarea medie a deficitului a fost de 130 miloane USD. În 1998 deficitul agroalimentar s-a accentuat, atingând valori semnificative de 570 milioane USD, procesul de deteriorarea a continuat ajungand la peste 700 milioane USD în anul 2001 şi 2002.

Ponderea exporturilor agricole în totalul exporturilor României a fost de 6-8% în perioada 1991-1999 şi a scăzut la 3,1-3,8 % în perioada 2000 -2002. Ponderea importurilor agroalimentare în totalul importurilor a fost de 9-16% în perioada 1990-1994 şi a fluctuat între 6-8% în perioada următoare.

Principalii parteneri comerciali în comerţul agroalimentar în ultimii 12 ani au fost UE şi CEFTA, cu care s-au derulat mai mult de jumătate din schimburile comerciale. Spre Uniunea Europeană şi CEFTA s-au îndreptat peste 60% din exporturile agroalimentare româneşti.(în anul 2002 acestea au reprezentat 63% din totalul exporturilor).

21 după „Macro-economic framework for the agricultural policy” working paper for „Strategy for Agriculture and Rural Development in Romania” elaborată sub egida FAO şi a MAPDR, 2003autori C. Serbanescu (co-ordinator), C. Alexandri, I. Davidovici, D. Gavrilescu L.Luca 22 conform datelor din Ancheta Integrata in Gospodării consumul alimentar exprimat în calorii a fost de 2476 Kcal/persoană/zi în anul 2002 23 Diferentele sunt semnificative si intre tipurile de gospodarii: salariatii si somerii consumă mai mult carene de porc iar pensionarii si ţăranii mai mult carne de pasăre ;


41

Figura 14. Evolutia comertului exterior agroalimentar

Comerţul exterior agroalimentar

1214

1615

9

65 6

3 3

7878

99

87

9

1

76

776

4

-1200

-1000

-800

-600

-400

-200

0

200

400

600

800

1000

1200

1400

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002Mili

oane

USD

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

%

Export (FOB) Import (CIF) Balanţa%in total importuri % in total exporturi

% in total importuri

% in total exporturi

Sursa: Prelucrare după Anuarul Statistic al României (1995-2000) si Buletiul statistic de comert exterior, 2003

Export Dinamica exporturilor agroalimentare şi structura pe principalii parteneri comerciali este

prezentată în figura 15.

Primele 10 produse agroalimentare exportate în anul 2002 (aproximativ 60% din total) şi principalele destinaţii sunt prezentate în tabelul 10. Analiza structurii exportului agricol relevă gradul scăzut de competitivitate al produselor prelucrate. Exportul românesc este dominat de materii prime agricole şi produse cu grad scăzut de prelucrare (animale vii, cereale, oleaginoase, vin unele legume –ciuperci de padure trufe şi unele fructe nuci).

Figura 15. Dinamica exporturilor agroalimentare

0

100

200

300

400

500

600

700

800

Mili

oane

US

$

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

Exportul agroalimentar

Alte ţări UE CEFTA

Sursa: Prelucrare după Anuarul de comert exterior INSE şi baza de date de comerţ exterior 2002


42

Tabelul 10 Clasamentul principalelor produse agricole exportate în 2002 (58,5% din total exporturi)

Cod Denumire Total exporturi

USD

% în

total

Total exporturi UE

USD

% în total

exporturi UE

Total exporturi CEFTA

USD

% în total

exporturi CEFTA

104 animale vii din specia ovina sau caprina

56975215.9 13.1 33864707.68 59.4 5795277.67 10.2

102 animale vii din specia bovina 34959489.4 8.0 13370401.5 75.0 67899.49 0.4 1003 orz 30081009.5 6.9 2710446.92 9.0 0.0 0 1206 seminte de floarea soarelui 30004372.2 6.9 22435201.41 74.8 141733.05 0.5 1001 grau si meslin 24618467.4 5.7 209.8 0.0 114 0.0 2204 vin si must de struguri 23045052.4 5.3 11088897.94 48.1 1434381.49 6.2 1005 porumb 21103721.4 4.9 1202689.51 5.7 886378.86 4.2 709 alte legume in stare proaspata sau

refrigerate (majoritar ciupeci si trufe) 17067718.2 3.9 16976194.32 99.5 28785.9 0.2

101 cai, magari, catari, asini vii 16315456.7 3.8 15287783.43 93.7 896850.7 5.5 802 alte fructe cu coaja, proaspete sau

uscate (majoritar nuci) 16196652.7 3.7 5575542.54 34.4 4506128.6 27.8

Sursa: Prelucrare după baza de date de comerţ exterior 2002,

Import

Ponderea importurilor de produse agroalimentare în totalul importurilor a avut un trend descendent în ultimii zece ani, cu o diminuare accentuată în perioada 1992-1997 urmată de o creştere substanţială (de la 6,2% în 1997 la 7,2% în 1998 - când s-a înregistat şi cea mai mare valoare a importurilor după 1990 - şi 7,6% în 1999, respectiv 7,1% în anul 2000. In anul 2001 importul agricol a reprezentat 7,7% din valoarea totală a importului românesc, iar în 2002 a fost de 8%. Principalii parteneri comerciali sunt şi în acest caz UE şi CEFTA) peste 60% din valoarea importurilor agroalimentare). – figura 16.

Figura 16. Ponderea importurilor de produse agroalimentare

0

200

400

600

800

1000

1200

1400

Milio

ane U

S $

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

Importul agroalimentar

Alte ţări UE CEFTA Sursa: Prelucrare după Anuarul de comert exterior INSE şi baza de date de comerţ exterior 2002


43

Importul de produse agricole cu grad ridicat de prelucrare, precum alimente, băuturi, tutun a deţinut 2/3 din totalul importului agricol al României în perioada 1994-1998, după care ponderea acestora a marcat o tendinţă de scădere la 50% în 2000 şi 46% în 2001. O asemenea structură a importului agricol relevă o eficienţă redusă a industriei alimentare româneşti, care afectează posibilitatea de îmbunătăţire a balanţei comerţului agricol. Primele 10 produse agroalimentare importate în anul 2002 (aproximativ 68 % din totalul importurilor agroalimentare) sunt prezentate în tabelul 11. Acest clasament se referă, practic, la principalele produse necompetitive din sectorul agroalimentar24.

Tabelul 11. Clasamentul principalelor produse agricole importate în 2002 (66.7% din total importuri) -necompetitive

Cod Denumire Val US$

% in total importuri agroalimentare

203 carne de porcine proaspata, refrigerata sau congelata 101081921.5 8.6 1701 zahar 91490495.0 7.8 2402 tigari de foi, trabucuri si tigarete 70708536.0 6.0 2401 tutunuri brute sau neprelucrate 62605145.0 5.3 207 carne si organe comestibile de pasare, proaspete, refrigerate sau congelate 56704381.2 4.8 2106 alte preparate alimentare 50376939.6 4.3 901 cafea si inlocuitori de cafea 41691994.9 3.6 2309 preparate pentru hrana animalelor 34647448.8 3.0 805 citrice, proaspete sau uscate 31769009.8 2.7 1201 boabe de soia 31343925.0 2.7 103 animale vii din specia porcina 29256396.2 2.5 1905 produse de brutarie, patiserie, buiscuiti, hostii 24844111.1 2.1 803 banane, proaspete sau uscate 24679247.0 2.1 2304 turte de soia 23903353.5 2.0 303 peste congelat (fara file si carne) 19895264.0 1.7 2301 fainuri de carne, peste, crustacee, improprii pentru consumul uman 17623299.1 1.5 2208 alcool etilic nedenaturat < 80 grade, rachiuri, lichioruri si alte bauturi spirtoase 17023051.0 1.5 2101 extracte, esente si concentrate de cafea, ceai sau mate 14216536.8 1.2 1511 ulei de palmier 14090886.5 1.2 1101 faina de grau sau meslin 12251329.3 1.0 1806 ciocolata si alte preparate alimentare cu cacao 12178022.5 1.0

Sursa: Prelucrare după baza de date de comerţ exterior 2002,

Balanţa comerţului agricol Valoarea maximă a deficitul comercial agroalimentar (1083 milioane USD) s-a înregistrat

în 1990. În perioada următoare balanţa agroalimentară negativă s-a diminuat treptat, atingând un minim în perioada 1996-1997, când valoarea medie a deficitului a fost de 130 miloane USD. În 1998 deficitul agroalimentar s-a accentuat, atingând valori semnificative de 570 milioane USD, procesul de deteriorarea a continuat ajungand la peste 700 milioane USD în anul 2001 şi 2002.(figura 17)

24 conform unor studii anteriore referitoare la competitivitaea produselor agroalimentare romanesti pe pieţele CEFTA relevă competivitatea scăzută a aproximativ aceloraşi produse (D Giurca, C Şerbănescu, Competitivitatea produselor agroalimentare romaneşti în cadrul CEFTA, în volumul Competitiveness of national economies and the efficient integration into the European Union, , Editura Fundaţiei pentru Studii Europene, Cluj Napoca, 2003)


44

Figura 17. Evolutia balantei comerciale agroalimentare

Balanţa comercială agroalimentară

-800

-700

-600

-500

-400

-300

-200

-100

0

100

200

19901991

19921993

19941995

19961997

19981999

20002001

2002

Milio

ane U

S $

UE CEFTA Alte tari Sursa: Prelucrare după Anuarul de comert exterior INSE şi baza de date de comerţ exterior 2002

Principalele produse agroalimentare care au înregistrat o balanţă pozitivă în anul 2002 sunt prezentate în tabelul 12. Studii anterioare relevă ca în ultimii 5 ani principalele produse competitive pe piaţa CEFTA au fost oarecum similare cu acest clasament25

Tabelul 12. Balanţa comercială pozitivă pe produse în anul 2002 (produse competitive) US $ Cod Denumire Total UE CEFTA 104 animale vii din specia ovina sau caprina 56912003 33823247 5780362 102 animale vii din specia bovina 32263389 13352565 -2610364

1003 orz 26967388 2238329 -2320495 1206 seminte de floarea soarelui 23417035 22073078 -791781 1001 grau si meslin 12962288 -547992 -6450815 2204 vin si must de struguri 21282814 9614565 1189444 1005 porumb 16266956 500375 -1712735 709 alte legume in stare proaspata sau refrigerate 15727206 16778467 -579103 101 cai, magari, catari, asini vii 16303761 15278921 894720.1 802 alte fructe cu coaja, proaspete sau uscate 14362411 5422003 4328362

Sursa: Prelucrare după baza de date de comerţ exterior 2002.

2.3. STRUCTURA EXPLOATĂRII TERENURILOR AGRICOLE În perioada de tranziţe structura exploataţiilor a suferit modificări radicale, ca urmare a

procesului de privatizare şi de restituire a terenurilor. Acest proces a determinat, apariţia unor structuri duale în exploatarea terenurilor agricole : ferme private şi ferme de stat.

Conform datelor provizorii ale recensământului agricol din România în anul 2003 existau 4759229 de exploatatii agricole cu o suprafaţă medie de 2,9 ha, din care exploataţiile agricole 25 produse neprelucrate grau, orz, porumb, floarea soarelui, animale vii, oi si carne de oaie iar dintre produsele prelucrate vinul şi uleiul floarea soarelui. (D Giurca, C Şerbănescu, Competitivitatea produselor agroalimentare romaneşti în cadrul CEFTA, în volumul Competitiveness of national economies and the efficient integration into the European Union, , Editura Fundaţiei pentru Studii Europene, Cluj Napoca, 2003)


45

individuale reprezintă peste 4,7 milioane iar exploataţiile cu personalitate juridică circa 23 mii. În anul 2003, 48 % din suprafaţa agricolă utilizată era exploatată în 4,7 milioane de

exploatatii cu o suprafaţă de până în 10 ha, restul fiind exploatată în unităţi de peste 10 ha. Distribuţia pe clase de mărime a acestor exploataţii este prezentată în figura 18.

Figura 18. Distribuţia pe clase de mărime a exploataţiilor agricole Sursa; Estimări după date provizorii ale MAAP Sursa: Estimări după date provizorii ale MAAP

Un tablou general al exploatării terenurilor agricole din România după clasa de mărime a

suprafeţei agricole utilizate este prezentat în figura 19. Se poate observa polaritatea exploatării terenurilor în ferme foarte mici -1-5 ha şi ferme mari de peste 100 ha.

Figura 19. Distribuţia suprafeţei exploataţiilor agricole după clasa de mărime

Sursa: Estimări după date provizorii ale MAAP

Conform datelor MADR după 12 de tranziţie (2002) agricultura românească se carcteriza prin 4 forme organizaţionale:

- ferme individuale (4,2 millioane cu o medie de circa 2,5 hectare) care exploateaeză circa 70% din teren reprezentînd practic principala componentă a agriculturii private din România

Distributia supra fe te i a gricole utiliza ta dupa clasa de m arim e a ex ploa ta tie i

0

1000000

2000000

3000000

4000000

5000000

6000000

7000000

<0.5 0.5-1.0 1.0-3.0 3.0-5.0 5.0-10.0 10.0-20.0 20.0-30.0 30.0-50.0 50.0-100.0 >100.0

clasa de marime ha -SAU-

ha

Distributia pe clase de marime a exploatatilor agricole de pana in 10 ha (48% din totalul suprafatei agricole utilizate)

0.21 mil0.43 mil

1,3 mil

0.70 mil

1,9 mil

2.4 mii

2.7 mii

2.3 mii

1.1 mii

3.6 mii

0

500000

1000000

1500000

2000000

2500000

<0.5 0.5-1.0 1.0-3.0 3.0-5.0 5.0-10.0

SAU-ha

num

ar

0

500

1000

1500

2000

2500

3000

3500

4000

exploatatii individuale exploatatii cu personalitate juridica

Total exploatatii <10 ha SAU =4,7 milioane (98.7% din total numar)

Distributia exploatatilor agricole pe clase de marime peste 10 ha( 52% din suprafata agricola utilizata)

33.2 mii

2.4 mii

4.9 mii3.6 mii

2229

7.9

509439

9631.0 mii

0

5000

10000

15000

20000

25000

30000

35000

10.0-20.0 20.0-30.0 30.0-50.0 50.0-100.0 >100.0

SAU hanu

mar

0

1000

2000

3000

4000

5000

6000

7000

8000

9000

exploatatii individuale exploatatii cu personalitate juridica

Total exploatatii agricole >10 ha =57,5 mii (1.3% din total)


46

- ferme private cu personalitate juridică care includ asa nunitele asociaţii create după 1991 prin diverse mecanisme care controleză aproape 10% din suprafaţă numărul lor fiind de aproximativ 4.500 cu o medie /exploataţie de circa 400 ha

- asociaţiile familiale sau asociaţiile informale (neînregistrate legal) Există aproximativ 6.500 de astfel de structuri iar suprafaţa medie a acestora este de circa 120 ha şi exploatează circa 5% din terenul agricol.

- fermele de stat, provenite din fostele IAS-care în proces de privatizare (care exploatau la acea dată 15% din suprafaţa agricolă).

Comparativ, în Uniunea Europeană media suprafeţei agricole utilizate/exploataţie a fost în anul 2000 de 18,7 ha. În Franţa dimensiunea medie a exploataţiei agricole este de 42 ha. În Germania de 37 ha şi în Regatul Unit este de 68 ha. O situaţie oarecum similară cu ţările central şi est europene se întâlneşte în Spania care are exploataţii cu o suprafaţă medie de 4,4 ha şi Italia cu 6,6 ha.

Fragmentarea excesivă a exploatării fondului funciar, este specifică şi celorlalte ţări central şi est europene. Numărul total al exploataţiilor agricole din ţările ECE îl depăşeşte cu 30% pe cel aferent spaţiului agricol comunitar. Pe de altă parte terenul cultivat de acestea acoperă 50 de milioane de hectare, respectiv cu 40 % mai mic decât cel din 7UE.

Aproximativ 97% din numărul total de 9,183 mil. exploataţii agricole din cele 10 ţări Central şi Est Europene au o suprafaţă medie sub 20 hectare, 82% fiind mai mici de 5 ha (tabelul 13).

Tabelul 13 Structura exploataţiilor agricole din cele 10 ţări ale ECE în funcţie de dimensiunea medie şi suprafaţa cultivată, 2001

Suprafaţa medie (ha) UM < 5 ha 5-19 ha 20-49 ha > 50 ha

Total

Numărul de exploataţii 1.000 7.520 1.384 216 63 9.183 % în total % 82 15 2 1 100 Suprafaţa cultivată ha 13.139 13.035 4.557 18.672 49.584 % în total % 27 26 9 38 100 Suprafaţa medie pe fermă ha 1 9 32 280 5 Sursa: The Future of Rural Areas in the CEE New Member States, Network of Independent Agricultural Experts in the CEE Candidate Countries, coordonată de Institute of Agricultural Development in Central and Eastern Europe, Halle, Germany , sub egida European Commission, Directorate General for Agriculture, ianuarie 2004.

Dimensiunea medie a fermelor variază între un maxim de 100 de hectare în Rep. Cehă şi numai 2 hectare în România (Tabelul 14), reflectând o structură foarte variată a acestora pe forme de proprietate.

În majoritatea ţărilor procesul de privatizare şi restituirile de terenuri către proprietarii agricoli au condus la eliminarea aproape completă a statului din acest sector (anexa nr.1).

Cu excepţia Rep. Cehe, Slovaciei, Bulgariei şi într-o mai mică măsură a Ungariei aceeaşi soartă a avut-o şi forma de proprietate cooperatistă. Pentru celelalte 6 ţări preponderenţa în numărul de ferme şi suprafaţa cultivată este disputată de societăţile comerciale, fermele individuale şi gospodăriile familiale.


47

Tabelul 14 Dimensiunea medie a fermelor agricole în cele 10 ţări ale ECE, 2001

Ţara Dimensiunea medie a fermelor agricole (ha)

Estonia 12 Letonia 12 Lituania 4 Polonia 8 Rep. Cehă 100 Slovacia 31 Ungaria 4 Slovenia 6 România 2 Bulgaria 4 Total 5

Sursa: The Future of Rural Areas in the CEE New Member States, Network of Independent Agricultural Experts in the CEE Candidate Countries, coordonată de Institute of Agricultural Development in Central and Eastern Europe, Halle Germany , sub egida European Commission, Directorate General for Agriculture, ianuarie 2004. 2.4. PONDEREA AGRICULTURII ORGANICE

Agricultura organică este un sistem de management holistic al producţiei agricole care promovează şi consolidează sănătatea agrosistemului, luând în considerare biodiversitatea, ciclurile biologice şi activitatea biologică a solului.

În Europa, agricultura organică se presupune că a apărut la începutul secolului XX când în Germania utilizarea resurselor naturale în procesul de producţie agricolă a fost abordată într-o nouă manieră. La nivel mondial 17,2 milioane de ha se află sub management organic în 120 de ţări iar suprafaţa continuă să crească. Europa contribuie cu 4,4 milioane de ha în mai mult de 140 000 de ferme ceea ce reprezintă 3% din totalul fermelor (anexa 2).

Ţările cu suprafeţele cele mai întinse de terenuri sub management organic sunt: Italia, Marea Britanie, Germania, Spania şi Franţa. În schimb, ţările cu procentajul cel mai ridicat cu suprafeţe de teren gospodărite organic sunt: Liechtenstein, Austria, Elveţia, Ţările nordice (Finlanda, Danemarca şi Suedia), Republica Cehă şi Marea Britanie.

Studiul constată o creştere a suprafeţelor de teren organic faţă de anii trecuţi, ceea ce denotă o sporire a interesului în fermierea organică. Un fapt îmbucurător este şi acela că au sporit considerabil informaţiile despre fermele organice.

De obicei, în cazul agriculturii organice producţia se reduce cu 10-20% iar preţul produselor poate creşte cu 25 %. În medie, costul unui ha de cultură organică se poate ridica la 20,07 Euro26.

În România agricultura organică este puţin dezvoltată. Se înregistrează totuşi o tendinţă pozitivă, în 2002 raportându-se o suprafaţă aflată sub management organic de 43.000 ha (Berca M., Aldescu T., Tănase Gh., 2003). De asemenea, Comisia pentru Agricultură a stabilit în mai 2003 ca obiectiv creştrea acestei suprafeţe la 140.000 ha până în 2007.

Există cadrul legislativ necesar mai puţin cel legat de stimulentele economice ştiut fiind că pentru înfiinţarea culturilor şi creşterea animalelor în regim organic costurile sunt mai mari decât în cazul agriculturii convenţionale. Beneficiile investiţiilor în agricultura organică se reflectă în calitatea mediului, în siguranţa alimentară şi sănătatea umană.

26 Barreiri J., Soler F, Perez y Perez L., Garcia S. - 2003, How much does it to include a marginal rural areas as a Natura 200 site? Social cost and expenditure for compensation scheme, XII EAERE ANNUAL CONFERENCE 2003 BILBAO.


48

Dificultăţile mai mari apar în ceea ce priveşte organizarea instituţională de aplicare a legilor existente .

Toţi operatorii care vor lucra în sistemul de producţie organică vor trebui să se supună controlului organismelor de inspecţie şi certificare. Produsul ecologic este un produs recent, diferit de de produsele şi alimentele clasice. El poate fi controlat de instituţiile abilitate numai dacă acestea au pregătirea profesională şi tehnică necesară să facă acest lucru.

2.5. STRUCTURI SOCIO-ECONOMICE ALE POPULAŢIEI RURALE ŞI AGRICOLE

Conform datelor din recensământ, în anul 2002, în agricultura României îşi desfăşurau activitatea 2.156 persoane ocupate, din care 2.017 mii în mediul rural. Agricultura reprezenta 27,6% din populaţia ocupată totală şi 57,1% din populaţia ocupată în mediul rural, în creştere faţă de 23,3% şi respectiv 48,7% în anul 1992.

În medie, în anul 2001, la 100 ha suprafaţă agricolă reveneau 23 persoane ocupate în agricultură, silvicultură şi exploatare forestieră (nivel maxim în rândul ţărilor ECE), comparativ cu 19 în Polonia şi numai 4 în Ungaria, 5 în alte 4 ţări ale ECE şi în medie , la nivelul UE.

Preponderenţa muncii manuale şi caracterul predominant sezonier al activităţilor agricole, generate în principal de lipsa resurselor financiare, fac ca acest sector să se caracterizeze printr-o subutilizare cronică a forţei de muncă.

În acest context, mai mult de jumătate din populaţia ocupată (50,5%) se încadrează în categorie celor cu durata medie a săptămânii de lucru sub 40 ore, 22,7% sub 20 ore şi 46,8% sub 30 ore (anexa 3). Cea mai mare parte din populaţia ocupată în agricultură o reprezintă lucrătorii familiali în gospodăriile proprii, statut socio-profesional caracterizat printr-un grad ridicat de fragilitate a veniturilor şi o dimensiune derizorie a acestora.

Ponderea acestora în populaţia ocupată în mediul rural a crescut de la 4,3% în anul 1992 la 32,4% în anul 2002, în timp ce ponderea membrilor societăţilor agricole /cooperativelor s-a redus de la 5,2% la 0,3% (anexa 4).

Ca rezultat al acestor fluxuri migratorii, conform recensământului din anul 2002 populaţia rurală a României totaliza 10,2 milioane persoane şi reprezenta 47,3% din populaţia totală, faţă de 10,4 mil. persoane şi respectiv 45,7% în anul 1992 (Tabelul 15 ).

Tabelul 15. Populaţia pe medii şi regiuni la recensămintele din anii 1948, 1956, 1966, 1977, 1992 şi 2002

A. REGIUNI 25-Ian-48 21-Feb-56 15-Mar-66

Total Rural Total (loc.) Rural Total (loc.) Rural

NORD -EST 2373834 81.5 2781871 79.0 3144296 74.7 SUD-EST 1836746 75.4 2079434 73.8 2348937 66.7 SUD 2749671 85.4 2975304 78.3 3149107 71.7 SUD-VEST 1984645 86.7 2060488 84.9 2144811 77.0 VEST 1674352 79.9 1754190 59.1 1922172 51.2 NORD-VEST 2186585 80.9 2387075 70.3 2536301 62.3 CENTRU 1874078 80.7 2077162 64.8 2261082 55.4 BUCUREŞTI 1192713 12.7 1373926 10.5 1596457 9.6 TOTAL 15872624 76.6 17489450 68.7 19103163 61.8


49

B.

REGIUNI 5-Ian-77 7-Ian-92 18-Mar-02 Total (loc.) Rural Total (loc.) Rural Total (loc.) Rural

NORD -EST 3451497 68.2 3751783 56.0 3674367 59.4 SUD-EST 2692027 56.7 2963177 43.1 2848219 45.4 SUD 3457915 70.6 3559737 59.0 3379406 60.3 SUD-VEST 2354265 69.0 2457515 56.2 2330792 56.2 VEST 2108917 46.8 2111947 38.4 1958648 39.1 NORD-VEST 2786498 59.2 2909669 48.2 2740064 48.9 CENTRU 2604814 50.1 2701697 40.1 2523021 41.6 BUCUREŞTI 2094977 13.0 2354510 11.4 2226457 12.1 TOTAL 21550910 56.4 22810035 45.7 21680974 47.3

Sursa: Prelucrare pe baza datelor din Recensământul populaţiei şi locuinţelor, Vol I şi II, INS, Bucureşti, diverse ediţii

Aproximativ jumătate din populaţia rurală (53,2% ) locuia în comune relativ mici, cu populaţie cuprinsă între 2.000 şi 4.999 locuitori şi 36,1% în comune cu o populaţie cuprinsă între 5.000 şi 9.999 locuitori (anexa 5). Cele cu dimensiuni mai mari de 10.000 locuitori reprezintă numai 4,2% din totalul comunelor rurale.

Populaţia rurală se caracterizează printr-un grad ridicat de îmbătrânire demografică. Persoanele în vârstă de 64 ani şi peste reprezentau în anul 2002 18,1% din populaţia totală, în creştere faţă de 15,0% în anul 1992 (anexa 6).

În medie la 1.000 de persoane în vârstă de muncă (15-64 ani), în anul 2002, reveneau 602 persoane în afara vârstei de muncă (din care 313 tineri sub 15 ani şi 290 persoane vârstnice cu vârstă mai mare de 65 ani), faţă de 561 în anul 1992 (Tabelul 16). Tabelul 16 Raportul de dependenţă demografică*

1992 2002 REGIUNI Total România Rural Total România Rural

NORD -EST 553 598 522 655 SUD-EST 499 551 455 605 SUD 508 540 494 597 SUD-VEST 515 553 493 627 VEST 479 559 441 565 NORD-VEST 510 558 453 572 CENTRU 514 582 445 575 BUCUREŞTI 470 486 370 464 TOTAL 509 561 464 602

Sursa: Prelucrare pe baza datelor din Recensământul populaţiei şi locuinţelor, Vol I şi II, INS, Bucureşti, div ed. Notă: * - Numărul de persoane din grupele de vârstă de sub 15 ani şi 64 ani şi peste ce revin la o persoană din grupa de vârstă 15-64 ani.

Aceste structuri conduc la o anumită arhitectură şi la presiuni asupra sistemului de asigurări sociale şi de sănătate ale ruralului.

Asemenea efecte se cumulează şi cu efectul negativ al reducerii ratei de activitate specifice ruralului: de la 44,3% în anul 1992, la 38,5% în anul 2002, cu diferenţieri pe zone, între numai 33,9% în cazul Centrului şi 42,7% în Nord-Est (anexa 7).


50

Ca urmare a acestor tendinţe rata de dependenţă economică, respectiv numărul de persoane inactive ce revin la 1.000 persoane active a crescut de la 1.255 în anul 1992 la 1.599 în anul 2002 (Tabelul 17). Tabelul 17 Rata de dependenţă economică (%)*

1992 2002 REGIUNI Total România Rural

Total România Rural

NORD -EST 1096 1089 1330 1340 SUD-EST 1167 1204 1501 1749 SUD 1248 1375 1505 1670 SUD-VEST 1095 1102 1531 1640 VEST 1236 1331 1448 1473 NORD-VEST 1219 1343 1440 1569 CENTRU 1238 1513 1498 1954 BUCUREŞTI 1163 1251 1388 1849 TOTAL 1180 1255 1449 1599

Sursa: Prelucrare Recensământul populaţiei şi locuinţelor, Vol I şi II, INS, Bucureşti, div ed. Notă:*- Numărul de persoane inactive ce revin la 1.000 de persoane active

În anul 2002 numai aproximativ jumătate din populaţia în vârstă de muncă (55,2%) din rural mai avea statut de populaţie ocupată, faţă de 62,8% în anul 1992. Aceste evoluţii s-au înregistrat pe fondul unor reduceri importante ale ratei de ocupare a forţei de muncă la nivel naţional: de la 63,5% în anul 1992, la 52,7% în anul 2002 (anexa 8).

Nu în ultimul rând acestea sunt şi rezultatul unor creşteri, în intervalul analizat, cu aproximastiv un punct procentual a ratei şomajului specifice ruralului şi cu aproximativ 1,5 puncte procentuale celei la nivel naţional (anexa 9).

Gradul redus de dezvoltare a economiei rurale neagricole şi lipsa unor surse alternative de ocupare şi venituri pentru populaţia acestor zone se reflectă şi în structura populaţiei ocupate pe activităţi ale economiei naţionale.

Ponderea predominantă în economia rurală şi cu tendinţă de creştere o deţin în continuare activităţile agricole; acestea acoperă 57,1% din totalul populaţiei ocupate în anul 2002, comparativ cu 48,7% în anul 1992.

Aproximativ 13,6% din populaţia ocupată a ruralului activa în industria prelucrătoare, 5,1% în comerţ, 4,6% în construcţii şi 3,5% în administraţia publică (Tabelul 18)

Ca tendinţe pozitive remarcăm o uşoară creştere a ponderii persoanelor ocupate în învăţământ şi în domeniul sănătăţii şi asistenţei sociale.

Numărul mediu de persoane ocupate în alte ramuri, ce revin la 1.000 persoane ocupate în agricultură în înregistra în anul 2002, valori mult inferioare mediei naţionale, reflectând decalaje importante comparativ cu mediul urban., valori mult inferioare mediei naţionale, reflectând decalaje importante comparativ cu mediul urban


51

Tabelul 18 Structura populaţiei ocupate pe ramuri/activităţi ale economiei naţionale şi medii (%)

Structura populaţiei ocupate pe ramuri, 1992 Structura populaţiei ocupate pe activităţi ale economiei naţionale, 2002

Total Rural Total Rural Agricultura 23.3 48.7 Agricultura 27.6 57.1 Silvicultura, exploatare forestieră şi piscicultură

0.9 1.5 Silvicultura, exploatare forestiera şi economia vânatului

0.6 1.0

Industria extractivă 3.0 3.6 Pescuit şi piscicultură 0.1 0.1 Industria prelucrătoare 36.0 22.9 Industria extractivă 1.8 2.0 Producţia şi distribuţia energiei electrice, gazelor şi apei

1.9 1.3 Industria prelucrătoare 22.8 13.6

Construcţii 5.8 4.5 Energie electrică, termică, gaze şi apă 2.4 1.3 Comerţ 5.0 2.9 Construcţii 5.7 4.6 Activitate hotelieră şi de administraţie publică

1.9 0.9 Comerţ cu ridicata şi cu am., rep. şi întreţinere diverse

10.3 5.1

Transporturi şi telecomunicaţii 6.3 5.2 Hoteluri şi restaurante 1.6 0.7 Finanţe, bănci, asigurări 0.6 0.2 Transport si depozitare 4.1 2.4 Tranzacţii imobiliare şi închirieri de bunuri

0.1 0.0 Poştă şi telecomunicaţii 1.2 0.7

Cercetare - dezvoltare, informatică, activ. şi serv. economice

2.4 0.5 Activităţi financiare, bancare şi asigurări

1.0 0.2

Administraţie publică şi asigurări sociale

3.2 2.5 Tranzacţii imobiliare 2.7 0.7

Învăţământ 3.8 2.5 Administraţie publică 6.1 3.5

Sănătate şi asistenţă socială 3.2 1.5 Învăţământ 5.1 3.1 Cultură, sport, turism, activ. asoc. şi alte serv.

2.2 1.1 Sănătate şi asistenţă socială 4.4 2.1

Alte activităţi, ramură neidentificată 0.3 0.2 Alte activ. de serv col, sociale şi pers. 2.3 1.1 Total 100.0 100.0 Activ ale pers. angajat în gospodăriile

personale 0.3 0.4

Activ. ale org. şi organismelor extrateritoriale

0.0 0.0

Activ nedeclarate 0.0 0.0 Total 100.0 100.0

Sursa: Recensământul populaţiei şi locuinţelor, Vol. I şi II, INS, Bucureşti, div ed.

În medie la 1.000 persoane ocupate în agricultură reveneau 239 persoane ocupate în industria prelucrătoare, 89 persoane ocupate în domeniul comerţului cu ridicate şi amănuntul, reparaţii şi întreţinere autovehicule, motociclete şi alte bunuri personale şi casnice, 81 din domeniul energiei electrice şi termice, 43 din transport şi depozitare, 62 din administraţia publică, 54 din învăţământ şi 37 din sănătate şi asistenţă socială (anexa 10).

Slaba dezvoltare a economiei neagricole rurale se reflectă şi în structura populaţiei ocupate în funcţie de statutul socio-profesional.

În anul 2002 numai 43,2% din persoanele ocupate în mediul rural beneficiau de siguranţa unui venit constant, având statut de salariaţi, 21,6% erau lucrători pe cont propriu, cu diferenţieri pe regiuni ajungând până la un maxim de aproximativ 30% în zona Nord-Est şi 32,4% erau lucrători familiali în gospodării proprii (anexa 11).

Problemele cu care se confruntă economia ruralului şi impactul acestora asupra evoluţiilor sale viitoare sunt accentuate şi de tendinţele perioadei 1992-2002. Ne referim aici, în principal , la tendinţele de reducere a ponderii salariaţilor, de la 55,6% la 43,2%, creşterea ponderii lucrătorilor familiali în gospodăriilor proprii de la 4,3% la 32,4%, în perioada analizată (anexa 12).


52

Reflectând modificările înregistrate în regimul de proprietate al terenurilor agricole, dar şi tendinţele generale la nivelul economiei naţionale, de transfer al proprietăţii spre sectorul privat, structura populaţiei ocupate pe sectoare social-economice a cunoscut la rândul ei mutaţii cu efecte negative în planul eficienţei structurilor economice ale ruralului.

Pe fondul reducerii , în intervalul 1992-2002 a ponderii sectorului public în totalul ocupării, de la 50,8% la 18,0% şi menţinerii relativ constante a ponderii sectorului privat neagricol (aproximativ 39%), populaţia ocupată în gospodăriile proprii deţinea la finele intervalului 41,9% din total (anexa 13).

Sectorul cooperatist practic dispare, în timp ce ponderea celor ocupaţi în sectorul mixt s-a redus de la 6,1% la 1,2%.

Durata efectivă a săptămânii de lucru la un nivel mult inferior celui aferent celorlalte sectoare se concretizează într-o pondere importantă a forţei de muncă subutilizate.

Mai mult de jumătate din numărul total al gospodăriilor din mediul rural fie nu au în componenţa lor nici o persoană activă, fie au o singură persoană activă (anexa 14).

Numai 30,1% din gospodăriile din mediul rural au în componenţa lor 2 persoane active.

Aceste structuri şi-au pus amprenta asupra distribuţiei gospodăriilor din mediul rural şi a persoanelor din componenţa acestora pe decile de venit mediu lunar pe o persoană.

2.6. VENITURILE ŞI CHELTUIELILE POPULAŢIEI ÎN MEDIUL RURAL

Caracterul fragil al veniturilor din rural, generat de preponderenţa ocupării agricole, este reflectat de mărimea şi structura veniturilor totale ale gospodăriilor de agricultori.

Astfel, la nivelul anului 2001, venitul mediu lunar al unei gospodării de agricultori era de 4.330 mii lei, aproximativ 165 euro (Tabelul 19). Acesta reprezenta numai 59,4% din veniturile medii lunare ale unei gospodării de salariaţi, sau depăşeşte cu numai 3,4% venitul unei gospodării de pensionari şi cu 12,5% pe cel al unei gospodării de şomeri.

Tabelul 19 Veniturile totale ale principalelor categorii de gospodării, 2001 lei, lunar /gospodărie

din care, gospodării de :

Total gospodării

Salariaţi Agricultori Şomeri Pensionari

Venituri totale 5.217.948 7.292.616 4.330.845 3.850.430 4.187.008

I. Venituri băneşti, din care: 74,4 86,3 42,3 69,8 67,2

* salarii, premii, beneficii 44,9 77,9 6,5 30,3 17,6

*venituri din activităţi pe cont propriu (inclusiv din prestarea de munci agricole)

3,2 0,7 9,1 5,2 1,6

*venituri din vânzarea de bunuri, construcţii, terenuri

4 1,5 16,7 5,6 4,2

*venituri din prestaţii de protecţie socială 19,5 4,6 7,6 20,3 41

II. Contravaloarea prestaţiilor gratuite sau cu reducere de preţ primite de la agenţi economici

0,9 1 0,2 0,7 0,8

III. Contravaloarea consumului de produse agricole din resurse proprii

24,7 12,7 57,5 29,5 32,0

Sursa: Anuarul statistic al României, INS, Bucureşti, 2003


53

Mai mult de jumătate, respectiv 57,5% din aceste venituri îl reprezintă contravaloarea consumului de produse agricole din resurse proprii, respectiv venituri care nu intră sub formă lichidă în bugetul familiei.

Veniturile băneşti efective medii lunare ale gospodăriilor de agricultori erau de numai 70 euro.Acestea reprezentau numai 29,1% din veniturile băneşti ale unei gospodării de salariaţi, 68,2% din cele ale unei gospodării de şomeri şi 65,1% din veniturile unei gospodării de pensionari.

Caracterul limitat al veniturilor îşi pune amprenta asupra nivelului, dar şi structurii cheltuielilor efectuate de gospodăriilor de agricultori. Astfel, în anul 2001, din totalul cheltuielilor, numai 12,8% erau destinate cumpărării de mărfuri nealimentare, 5,4% pentru plata serviciilor şi 1,6% pentru cumpărarea de animale, păsări, furaje, imobile terenuri (Tabelul 20). Tabelul 20 Structura cheltuielilor totale ale gospodăriilor, pe categorii de gospodării

lei, lunar /gospodărie din care, gospodării de :

Total

gospodării Salariaţi Agricultori Şomeri Pensionari

Cheltuieli totale 5.165.214 7.057.635 4.321.478 4.078.647 4.183.900

I. Cheltuieli băneşti, din care: 75,0 86,9 42,4 72,2 68,0

* cumpărarea de alimente şi băuturi 23,5 24,3 15,2 28,6 23,4

*cumpărarea de mărfuri nealimentare 17,1 19,1 12,8 15,6 15,3

*plata serviciilor 15,1 17,1 5,4 15,9 14,3

*cumpărarea de animale, păsări, furaje, imobile, terenuri

1,1 0,6 1,6 0,7 1,7

*impozite, taxe, contribuţii, cotizaţii 13,3 21,5 1,9 7,6 7,6

II. Contravaloarea consumului de produse agricole din resurse proprii

25,0 13,1 57,6 27,8 32,0

Sursa: Anuarul statistic al României, INS, Bucureşti, 2003

Reflectând un caracter de subzistenţă al activităţilor agricole, contravaloarea consumului de produse agricole din surse proprii reprezenta 57,6% din cheltuielile totale ale gospodăriilor de agricultori.

Tot în anul 2001, conform anchetei privind condiţiile de viaţă ale populaţiei, 59,3% din gospodăriile de agricultori prezentau o situaţie economică identică cu cea din anul anterior, numai 7,6% o situaţie economică îmbunătăţită şi 39,1% o situaţie înrăutăţită (anexa 15).

Printre principalele cauze ale declinului situaţiei economice a gospodăriilor de agricultori se numărau: scăderea veniturilor din muncă (pentru 49% din gospodării), pierderea unor surse de venit (pentru 13,8% din gospodării) şi motive independente de membrii gospodăriei (11,4%).

Dimensiunile reduse ale exploataţiilor agricole, caracterul comercial restrâns al producţiei agricole în cazul celei mai mari părţi a gospodăriilor agricole individuale, preţurile relativ mici ale produselor agricole comparativ cu preţurile input-urilor agricole, dar şi cu cele ale celorlalte produse neagricole în general, îşi pun amprenta asupra veniturilor agricultorilor, a puterii de cumpărare şi a capacităţii de a investi a acestora şi implicit asupra eficienţei şi competitivităţii agriculturii.

În anul 2001, 44,4% din totalul gospodăriilor de agricultori şi 51,8% din populaţia din aceste gospodării se încadrau în decila 1, caracterizată printr-un venit mediu/persoană mai mic de


54

340.440 lei, respectiv aproximativ 10% din salariul mediu net lunar pe economie din anul respectiv (anexa 16).

Intervievaţi în contextul anchetei privind condiţiile de viaţă, în anul 2001, în legătură cu modul de acoperire a cheltuielilor gospodăriei în ultimele 12 luni, 57,4% din reprezentanţii gospodăriilor din mediul rural susţineau că au reuşit să se încadreze în limita veniturilor disponibile, 9,5% au fost nevoiţi să apeleze la economiile familiei pentru a le acoperi şi 24,2% să contracteze împrumuturi (anexa 17).

Aproximativ 21,9% din numărul total de gospodării, cuprinzând 21,8% din numărul de persoane se încadrau în decila 2, cu un venit cuprins între 340.454 şi 544.038 lei.

Mai mult de 75% din numărul total de gospodării de agricultori şi 80% din persoanele din componenţe acestora se încadrau în primele 3 decile, nivelul mediu al venitului aferent reprezentând maxim 25% din salariul mediu net la nivel naţional.

Intervievaţi în contextul anchetei privind condiţiile de viaţă, în anul 2001, în legătură cu modul de acoperire a cheltuielilor gospodăriei în ultimele 12 luni, 57,4% din reprezentanţii gospodăriilor din mediul rural susţineau că au reuşit să se încadreze în limita veniturilor disponibile, 9,5% au fost nevoiţi să apeleze la economiile familiei pentru a le acoperi şi 24,2% să contracteze împrumuturi .

2.7. INFRASTRUCTURA SI SERVICIILE ÎN MEDIUL RURAL

Nivelul de dezvoltare al infrastructurii publice reprezintă un factor cheie al dezvoltării economice în zonele rurale şi ne referim aici deopotrivă la elementele de infrastructură fizică, socială, financiară şi la cea specifică pieţelor.

Importanţa diferitelor categorii de elemente de infrastructură este foarte variată. Lipsa unei infrastructuri fizice adecvate, cum este cazul reţelelor de drumuri, şi de transport în general, îngrădeşte atât accesul rapid la pieţe şi cât şi mobilitatea forţei de muncă.

La nivelul anului 2001, în România, numai 10,1 % din drumurile judeţene şi comunale din România erau modernizate şi 29,2% erau realizate cu îmbrăcăminte uşoară rutieră (anexa 18). Deşi în ultimii ani s-a înregistrat o tendinţă de creştere a lungimii drumurilor publice, densitatea celor cu infrastructură modernizată sau cu îmbrăcăminte uşoară rutieră pe unitate de teritoriu se menţine încă la un nivel foarte scăzut.

Aceste constrângeri îşi pun amprenta asupra evoluţiei infrastructurii de colectare, transport – esenţială în cazul produselor agricole perisabile – şi implicit asupra accesului pe piaţă al producătorilor agricoli.

Cumulate, în perioada de după 90 cu desfiinţarea majorităţii vechilor firme de procesare şi prelucrare a produselor la nivel local şi slaba dezvoltare a unor noi astfel de unităţi, aceste fenomene conduc la un grad foarte scăzut de comercializare a produselor agricole. În lipsa unor posibilităţi de valorificare comercială a produselor, lucrătorii agricoli nu sunt stimulaţi să-şi crească producţia, cea mai mare parte din aceasta fiind destinată strict autoconsumului în gospodăria proprie.

La acestea se adaugă şi o structură încă deficitară a reţelelor de comunicaţii ale mediului rural. Un sistem de comunicaţii ineficient reduce oportunităţile de afaceri în zona respectivă (turism rural, activităţi artizanale, etc.) şi diminuează posibilităţile de rapidă informare privind evoluţiile pieţelor.


55

În anul 2001, o unitate de poştă şi telefonie deservea în medie două localităţi rurale, pe o suprafaţă de 100 kmp fiind amplasate, în medie, 4 astfel de unităţi (anexa 19).

Caracteristic mediului rural este şi gradul redus de dezvoltare al infrastructurii pentru gospodăriile populaţiei, comparativ cu cel specific mediului urban.

Conform datelor recensământului populaţiei şi locuinţelor, din totalul de 3,85 milioane locuinţe din mediul rural, în anul 2002, numai 42,8% erau dotate cu instalaţii cu alimentare cu apă rece (14,0% din reţeaua publică şi 28,8% din sistem propriu), 0,6% cu instalaţii de alimentare cu apă caldă din reţeaua publică şi 14,3% cu instalaţii de canalizare (2,8% din reţeaua publică). (Tabelul 21). Tabelul 21 Gradul de dotare a localităţilor cu instalaţii de alimentare cu apă şi sisteme de canalizare, pe medii, 2002

Nr.

locuinţe *din care: Nr.

locuinţe *din care:

milioane proprietate privată

proprietate de stat

alte % proprietate privată

proprietate de stat

alte

România Total 8,11 7,88 0,21 0,02 100,0 100,0 100,0 100,0 a) cu instalaţii de alimentare cu apă

5,72 5,52 0,19 0,02 70,6 70,1 90,0 71,4

*din reţeaua publică 4,41 4,23 0,17 0,01 54,4 53,7 81,4 52,4 *din sistem propriu 1,31 1,29 0,02 0,00 16,2 16,4 8,6 19,0 b) cu instalaţii de apă caldă din reţeaua publică

2,60 2,53 0,07 0,00 32,1 32,1 33,8 14,3

c) cu instalaţii de canalizare

4,30 4,13 0,16 0,01 53,0 52,4 76,2 57,1

*din reţeaua publică 3,62 3,47 0,15 0,01 44,6 44,0 69,0 42,9 Municipii şi oraşe

Total 4,26 4,09 0,17 0,01 100,0 100,0 100,0 100,0 a) cu instalaţii de alimentare cu apă

4,08 3,91 0,16 0,01 95,7 95,8 94,5 100,0


2,58 2,51 0,07 0,00 60,6 61,4 40,6 30,0


3,75 3,60 0,14 0,01 87,9 88,1 83,6 90,0

*din reţeaua publică 3,51 3,37 0,13 0,01 82,5 82,6 79,4 80,0 Comune

Total 3,85 3,79 0,05 2,19 100,0 100,0 100,0 100,0 a) cu instalaţii de alimentare cu apă

1,65 1,61 0,03 1,10 42,8 42,4 68,1 50,1


0,02 0,02 0,00 0,00 0,6 0,5 8,5 0,0


0,55 0,53 0,02 0,00 14,3 13,9 48,9 0,1

*din reţeaua publică 0,11 0,09 0,01 0,00 2,8 2,4 29,8 0,0

Sursa: Recensământul populaţiei şi locuinţelor, INS, Bucureşti, 2002


56

În prezent, în România, beneficiază de alimentare cu apă din reţeaua publică 68% din populaţia ţării, respectiv 92% din populaţia urbană şi 33% din populaţia cu domiciliul în mediul rural; numai 11,2% din populaţia rurală beneficiază de servicii de canalizare publică, faţă de 86% din populaţia urbană.

În ceea ce privesc sistemele de încălzire folosite de locuinţe, în mediul rural, rămâne în continuare predominantă utilizarea sobelor (97,98% din total), numai 1,03% din locuinţe dispunând de centrale termice proprii şi 0,66% fiind racordate la instalaţii de termoficare (Tabelul 22). Tabelul 22 Structura locuinţelor în funcţie de sistemul de încălzire utilizat, pe medii, 2002

Mediu urban Mediu rural Nr. locuinţe % Nr. locuinţe %

Total

Termoficare 2330012 57,63 23949 0,66 2353506 Centrale termice 580654 14,34 36597 1,03 617251 Sobe 1130125 27,91 3500085 97,98 4630210 Altele 8322 0,12 12020 0,33 20342 Total 4049113 100,0 3572196 100,0 7621309 Sursa: Stadiul investiţiilor în infrastructura serviciilor de gospodărie comunale, MAP, Bucureşti, 2003.

Gradul de dezvoltare al infrastructurii sociale, în principal serviciile de sănătate şi învăţământ, influenţează la rândul lor decizia populaţiei de a rămâne sau a emigra din mediul rural. Totodată gradul de accesibilitate la frecventarea unei forme de învăţământ de bună calitate influenţează nivelului de pregătire al viitoarei forţe de muncă a ruralului.

Numărul mediu scăzut de unităţi şcolare din mediul rural şi poziţionarea uneori la distanţe mari faţă de localitatea de domiciliul a copiilor, cumulată cu resursele financiare limitate ale familiei pentru susţinerea acestora pentru a-şi continua studiile a condus la o creştere a decalajelor dintre mediul rural şi cel urban în ceea ce priveşte accesul la o formă de instruire a tinerilor.

Dacă pentru grupele de vârstă 6-9 ani şi 10-14 ani valorile înregistrare de ponderea populaţiei care urmează o instituţie de învăţământ în populaţia totală sunt aproximativ egale în cele două medii, decalajele între medii cresc odată cu creşterea vârstei copiilor.

Astfel, numai 48,4% din populaţia în vârstă de 15-19 ani şi 7,7 % din populaţia în vârstă de 20-24 ani din mediul rural mai frecventa o formă de învăţământ, comparativ cu 67,6% şi respectiv 24,6% în mediul urban (Tabelul 23).

Problemele de educaţie ale ruralului sunt legate şi de conţinutul învăţământului. De asemenea ele nu se restrâng numai la educaţia prin şcoală ci şi la componenta formării profesionale a adulţilor, a educaţiei permanente.

Deşi nu au efecte directe şi imediate acestea reprezintă investiţii importante în viitorul calităţii producţiei agricole şi în modernizarea proceselor de producţie din această ramura. O agricultură modernă şi competitivă nu se va putea realiza fără aportul unui corp de specialişti agricoli de elită, bine motivaţi şi utilizaţi. Este vorba de agronomi, de horticultori, zootehnişti, medici veterinari, dar şi de chimişti şi biologi.

Spre deosebire de perioadele anterioare, specifice agriculturii tradiţionale, când metodele de lucru şi cunoştinţele treceau automat de la părinţi la copii, în prezent agricultorii sunt nevoiţi să lucreze cu hibrizi, fertilizatori, echipamente complicate, etc.


57

Tabelul 23 Ponderea populaţiei care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ în populaţia totală, pe medii, 2002 (%)

Nivelul şcolii absolvite Superior Secundar

Superior

Populaţia totală

(locuitori)

Populaţia care urmează o instituţie de învăţământ

Total De lunga durata

De scurta durata

Postliceal şi de maiştri

Total Liceal Profesional şi

de ucenici

Inferior (gimnazial)

Primar

Ambele medii

6-9 ani 969474 73,8 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 73,8 10-14 ani 1574326 96,1 0,0 0,0 0,0 0,0 78,7 1,1 0,4 77,2 17,4 15-19 ani 1636337 67,6 5,1 4,8 0,3 0,6 61,8 40,6 12,7 8,4 0,1 20-24 ani 1739882 24,6 22,1 21,0 1,1 2,0 1,9 1,6 0,3 0,1 0,1 25-29 ani 1689597 4,6 4,6 3,6 0,2 0,4 0,4 0,3 0,1 0,0 0,0 30-34 ani 1927939 2,1 2,4 1,7 0,1 0,3 0,2 0,1 0,0 0,0 0,0

Mediul rural 6-9 ani 507584 76,9 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 109,6 76,9 10-14 ani 743638 94,7 0,0 0,0 0,0 0,0 75,9 0,6 0,5 8,5 18,8 15-19 ani 675634 48,4 1,6 1,4 0,2 0,5 46,2 24,1 12,8 0,1 0,1 20-24 ani 717155 7,7 5,4 4,8 0,6 1,1 1,0 0,8 0,2 0,0 0,1 25-29 ani 767155 1,5 1,1 0,9 0,2 0,2 0,2 0,2 0,0 0,0 0,0 30-34 ani 830852 0,8 0,5 0,4 0,1 0,1 0,1 0,1 0,0 0,0 0,0

Sursa: Recensământul populaţiei şi locuinţelor, INS, Bucureşti, 2002

Educaţia permanentă, pe tot parcursul vieţii, accesul la servicii de consultanţă agricolă, dar şi financiară accesibile, capătă o importanţă tot mai mare.

Slaba adaptare a serviciilor de consultanţă agricolă publice, aflate într-o fază incipientă a organizării lor, la specificul mediului rural şi lipsa de resurse financiare a agricultorilor pentru apelarea la servicii de consultanţă privată conduc în practică la neaccesarea acestor tipuri de servicii, cu impact asupra calităţii şi competitivităţii producţiei agricole.

În acelaşi context, vom mai aminti şi slaba dezvoltare a infrastructurii financiare a ruralului. Promovarea de noii tehnologii în agricultură necesită investiţii mari pentru construirea infrastructurii (clădiri, echipamente, etc.), pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare (sisteme de irigaţii, desecări, drenări etc.).

Spre deosebire de alte ramuri ale economiei, în agricultură funcţiile creditului au o importanţă aparte. Îndeosebi sectorul vegetal, are un specific aparte, prin faptul că ciclul economic de producţie este concomitent cu unul natural, intervenţia factorului uman pentru modificarea duratei ciclului este destul de limitată; producătorii agricoli avansează permanent eforturi financiare, concretizate în input-uri de muncă şi capital şi obţin rezultate, de cele mai multe ori o singură dată. Fără credit, care evident este însoţit de doze mari de risc şi incertitudine naturală, este greu de realizat o producţie agricolă îndestulătoare şi de calitate.

Sistemul bancar din mediul rural românesc este foarte slab dezvoltat şi în general neadaptat condiţiilor specifice acestuia. Majoritatea agricultorilor nu dispun de posibilităţi de garantare sau de sume în avans specifice instrumentelor de creditare uzuale, cei mai mulţi dintre aceştia neîndeplinind criteriile de eligibilitate promovate în prezent de bănci.


58

3. EFECTE ALE ADERĂRII ASUPRA AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE 3.1. IMPACTUL ASUPRA PIEŢELOR AGRICOLE ŞI VENITURILOR ÎN ŢĂRILE ECE

Principalele concluzii la care a ajuns Direcţia Generală pentru Agricultură a Comisiei Europene în anul 2002 privind impactul asupra pieţelor agricole şi veniturilor în ţările ECE sunt următoarele:

Producţia de carne de porc va scădea ca urmare a procesului de aderare (cu 0,9 până la 1 milioane de tone) faţă de scenariul de bază care presupune că aderarea nu va avea loc şi politicile nu se vor schimba. Acest fenomen va avea două cauze principale: (1) preţurile pentru carcasele de porc de calitate sunt mult mai mari în CEE decât în UE-15 şi (2) ineficienţa privind modul de hrănire a animalelor care va duce la creşterea preţurilor şi la o ajustare suplimentară care va apăsa în procesul de extindere.

Producţia de carne de pui ar putea creşte ca urmare a creşterii preţului în procesul de aderare.

Sub politicile naţionale, fără aderare în 2007, producţia de cereale va creşte cu 83.4 milioane tone în CEE şi cu 221 milioane tone în UE-15. În scenariul în care are loc aderarea, CEE ar contribui în plus cu aproximativ 92 până la 97 milioane tone cereale, adică cu 10 – 14 milioane de tone mai mult decât în cazul în care aderarea nu ar avea loc.

Introducerea plăţilor directe ar putea duce la un şoc iniţial care ar genera o redistribuire a terenurilor destinate culturilor de cereale şi al oleaginoase, ca urmare a perioadei de tranziţie. Introducerea deplină a plăţilor directe va stimula în mod diferit producţia în ţările ECE faţă de UE-15. Aderarea va determina, în general, creşterea preţurilor cerealelor şi în special pe cel al grâului dur ceea ce va avea un impact pozitiv asupra profitabilităţii producţiei de cereale. Plăţile directe vor avea, de asemenea, un efect pozitiv asupra profitabilităţii producţiei de cereale.

Declinul efectivelor de animale prognozat de scenariul de referinţă va avea o tendinţă contrară odată cu aderarea. Factorul principal care va influenţa producţia de carne de vită după aderare este stabilirea cotei la producţia de lapte, deoarece majoritatea viţeilor se nasc în cirezi de vite, iar producţia specializată de carne de vită are o importanţă minoră. Această strânsă legătură dintre producţia de lapte şi cea de carne de vită poate determina scăderea producţiei de lapte dacă ţările ECE cer cote luând ca referinţă producţiile de la începutul anilor ′90 (cazul Poloniei).

Impactul aderării asupra pieţei vitelor depinde de nivelul cotelor fixate şi de structura cirezilor din ţările ECE dar şi a celor din UE-15. Analizele disting între producţia orientată spre piaţă care combină distribuţia cu vânzările directe şi cea de subzistenţă şi de semi-subzistenţă a fermelor mici. Cotele vor afecta, în principal, producţia orientată spre piaţă, în timp ce sectorul de subzistenţă (al autoconsumului) va rămâne în mare parte neafectat.

Dacă se păstrează cotele mari negociate, producţia orientată spre piaţă nu va putea atinge nivelurile stabilite în Polonia, România şi Letonia.

În unele ţări din ECE vânzările directe şi producţia de subzistenţă reprezintă un procent important din consumul domestic. Odată cu declinul producţiei de subzistenţă în cursul dezvoltării economice şi ca urmare a schimbării obiceiurilor de consum, o mare parte din consum va trebui satisfăcută de pieţe şi de producţia industrială.

Problema critică a introducerii cotelor este legată de felul în care ele vor determina restructurarea sectorului. Scenariile utilizate au presupus că transferul de cote între producători se va face fără costuri suplimentare ceea ce nu este adevărat. În realitate, fermierii care produc


59

pentru piaţă vor trebui să cumpere drepturile de producţie de la sectorul de semi-subzistenţă. Ca urmare, această parte de investiţii nu va mai fi disponibilă pentru creşterea profitabilităţii şi pentru generarea de venituri ale producătorilor orientaţi spre piaţă. Având în vedere efectele asupra restructurării, implementarea cotelor la lapte trebuie tratată cu seriozitate de către ţările ECE.

Aderarea, chiar şi fără implementarea plăţilor directe va conduce, în general, la creşterea veniturilor agricultorilor în cele mai multe dintre ţări. În unele ţări, procesul de lărgire va echilibra declinul veniturilor în perioada 2002 – 2007. Doar România, în care sectorul animalier este necompetitiv şi Slovenia unde se va înregistra o scădere a preţurilor, vor suferi o reducere a veniturilor agricultorilor dacă nu se implementează plăţile directe.

Implementarea pe deplin a plăţilor directe va duce la o creştere şi mai mare a veniturilor cu atât mai mult cu cât veniturile agricultorilor, în cele mai multe ţări, provin din activităţi în afara agriculturii. Cele mai mari creşteri ale veniturilor se vor înregistra în Bulgaria şi România unde nivelul acestora este mic.

În funcţie de specificul structurilor agrare din diferite ţări impactul aderării va cunoaşte forme foarte variate. O estimare realizată pentru cazul Poloniei este prezentată în caseta nr. 3.

Caseta 3

Conform declaraţiilor preşedintelui Union of Farmers, Circles and Agricultural Organizations27, după aderarea la UE, ca rezultat al implementării PAC, bugetul Poloniei va primi pentru agricultură şi zonele rurale, pentru perioada 2004-2006, fonduri în valoare de 7,408 mld. euro (aproximativ 2,469 mld. euro/an). Aceste fonduri sunt destinate pentru :

- plăţi directe/ plăţi pe hectar agricol, pentru perioada 2004-2006 în valoare de 2,864 mld. euro. Se negociază de asemenea posibilitatea creşterii acestora la nivelul a 55%, 60% şi respectiv 65% din nivelul celor din UE, pentru anii 2004, 2005 şi respectiv 2006. Fondurile necesare pentru a atinge aceste obiective nu pot depăşi 6,289 mld. sloţi din bugetul Poloniei;

- intervenţii în domeniul pieţei şi subvenţii pentru export – 840 mld. euro, în conformitate cu contabilitatea UE;

- dezvoltare rurală – 2,302 mld. euro; - fonduri structurale pentru agricultură: program sectorial – 1,399 mld. euro, pentru perioada

2004-2006. În contextul negocierilor s-a ajuns la un compromis privind menţinerea unor mecanisme tradiţionale pentru a preveni posibilele efecte negative ale unei competiţii acerbe pe piaţa agricolă a UE extinse. S-a stabilit de asemenea că Polonia va implementa un Sistem de Plăţi Directe Simplificat, care să asigure o cât mai eficientă utilizare a fondurilor, în special primele pentru animale. Rezultatele obţinute prin negociere permit asigurarea de suport financiar din bugetul naţional pentru acele subramuri agricole care primesc cele mai puţine fonduri din partea UE şi ca urmare acestea vor juca un rol esenţial din perspectiva competitivităţii. De asemenea au fost stabilite limite privind producţia. Cele mai importante probleme ce pot să apară sunt legate de:

- lipsa fondurilor pentru investiţii; - lipsa instrumentelor de implementare a politicilor regionale în zonele rurale; - lipsa de adaptare a cadrului legal la situaţia reală din regiunea Malopolska; - competitivitatea ridicată a produselor importate din UE; - lipsa de sprijin pentru activităţile de pregătire a aderării la UE; - progresul slab înregistrat în domeniul modului de gândire al fermierilor polonezi şi locuitorilor

din zonele rurale; - importanta diminuare a numărului de tineri din mediul rural care urmează cursurile unei

27 Speech Andrzej Harezlak – The impact of the Poland`s accession to the EU on the farmers – how to make the best use of it – opportunities and threats for Polish farmers, cu ocazia Conferinţei UE accession and agriculture – Making CAP work for People and the Environment, 6-8 noiembrie 2003, Polonia.


60

instituţii de învăţământ superior; - lipsa de perspective.

Chiar dacă nivelul negociat al ajutoarelor financiare nu este încă unanim acceptabil (în special nivelul plăţilor directe), acesta creează şanse pentru dezvoltarea agriculturii şi a zonelor rurale ale Poloniei. Sumele negociate în acest sens sunt cu 100% mai mari decât bugetul alocat în acest sens în anul 2002. În vederea atingerii principalelor obiective de politică regională este necesar însă să fie îndeplinite două premise importante:

- creşterea ocupării neagricole; - descreşterea şomajului şi reconstrucţia cadrului necesar ocupării forţei de muncă.

Aceste probleme sunt mult mai accentuate în zona Malopolska, unde dimensiunea medie a fermei este de 3,6 ha şi în medie la 100 hectare revin 54,5 persoane. Pentru a atinge şi în această regiune nivelul mediu al ocupării agricole la 100 ha înregistrat la nivel naţional este necesar ca 230.000 de persoane să părăsească activităţile agricole. Actuala rată a şomajului în Malopolska este de 13,4%, respectiv un număr de 200.000 de persoane cu statut de şomeri. Schimbările structurale şi implementarea programelor prezentate anterior se estimează că vor conduce la o creştere a PIB cu 5% pe an asigurând un suport pentru noi locuri de muncă şi alternative de ocupare. În opinia domnului Andrzej Harezlak, preşedintele Union of Farmers, Circles and Agricultural Organizations din Polonia , guvernul polonez trebuie să apere interesele propriei ţări aşa cum şi UE are grijă de proprii fermieri. Din punctul de vedere al asociaţiilor patronale poloneze din agricultură acestea şi-au sprijinit fermierii şi îi sprijină în continuare, în mod similar cu cele din UE.

3.2. REZULTATE ALE NEGOCIERILOR CELOR 10 NOI MEMBRI

Negocierile de aderare ale celor 10 ţări candidate ce vor adera la Uniunea Europeană în mai 2004 au fost încheiate la sfârşitul anului 2002. Negocierile au constat în determinarea unui cadru de transpunere a reglementărilor comunitare (acquis) în legislaţiile naţionale ale noilor ţări membre.

Obiectivul a fost intrarea în vigoare a celei mai mari părţi posibile din legislaţia comunitară la data aderării, 1 mai 2004.

Totuşi, au fost negociate perioade de tranziţie în cazurile unde “părea necesar”, fie pentru a da noilor ţări membre timp de adaptare, fie pentru a evita şocurile sectoriale excesive în statele membre actuale. Aceste perioade tranzitorii, care sunt derogări limitate în timp de la dreptul comunitar, au fost fie acordate (ca de exemplu, în cazul limitării achiziţiilor de terenuri agricole), fie impuse (ca de exemplu, menţinerea restricţiilor la libera circulaţie a muncitorilor) ţărilor aderente.

Perioadele de tranziţie negociate sunt însoţite de condiţiile de aplicare, care interzic noilor ţări membre de a le utiliza pentru a obţine avantaj competitiv indus de neaplicarea temporară a acquis-ului comunitar (de exemplu, instaurarea cotelor de producţie pentru sectoarele autorizate să menţină tranzitoriu regimul ajutoarelor de stat).

Perioadele tranzitorii au fost negociate colectiv (de exemplu libera circulaţie a persoanelor) sau individual (concurenţa). In toate cazurile, derogările care determină perioade tranzitorii sunt încadrate strict: inscrise în Tratatul de Aderare, ele pot fi prelungite şi sunt supuse controlului Comisiei Europene, care efectuează o monitorizare minuţioasă până la încheierea perioadei tranzitorii (Caseta 4).


61

Caseta 4

Legislaţia agricolă

- Autorizarea menţinerii anumitor regimuri de ajutor de stat (Slovacia-2006; Cipru, Slovenia-2009; Malta-2015) - Derogare de la exigenţele comunitare referitoare la conţinutul minim în grăsime al laptelui integral (Cipru,

Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia-2009) - Autorizarea derogării la anumite dispoziţii privind organizarea pieţei interne a cărnii de vită (Cipru-2009) - Derogare la anumite exigenţe comunitare privind diferite produse viti-vinicole (Slovenia-2007; Malta-2008;

Ungaria-2014) - Derogare de la aplicarea diverselor dispoziţii privind alimentaţia albinelor (Letonia, Lituania-2005) - Autorizarea derogării la dispoziţiile comunitare cu privire la selecţia raselor eligibile pentru prime la vacile de

lapte (Letonia, Lituania, Polonia-2006) - Derogare de la unele reguli de recunoaştere a grupurilor de producători (Polonia-2007/2009 (tutun)) - Legislaţie veterinară şi fitosanitară - Derogare de la diferite dispoziţii comunitare de organizare a comercializării mai multor tipuri de seminţe (Cipru,

Letonia, Malta, Slovenia- 2009) - Autorizarea neaplicării exigenţelor structurale referitoare la condiţiile sanitare de producţie şi de comercializare

a cărnii proaspete (Ungaria, Lituania, Republica Cehă, Slovacia-2006; Polonia- 2007) - Derogare de la legislaţia comunitară privind protecţia găinilor grele (Malta-2006; Ungaria, Polonia, Republica

Cehă, Slovenia- 2009) - Derogare de la dispoziţiile comunitare în domeniul luptei contra bolilor cartofului (Lituania-2005; Polonia-

2014) - Amânarea aplicării unor reguli cu privire la producţia şi comercializarea produselor lactate (Polonia-2006;

Malta-2009) - Neaplicarea regulilor sanitare privitoare la producţia şi comercializarea piersicilor (Polonia, Slovacia- 2006) - Autorizarea amânării aplicării exigenţelor la comercializarea produselor fito-farmaceutice (Polonia-2006) - Derogare de la aplicarea exigenţelor regulilor sanitare aplicabile la sub-produsele animale, nedestinate

consumului uman (Letonia-2004) 4. IDENTIFICAREA PROBLEMELOR PRIORITARE ALE AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

4.1. ANALIZE SWOT

Analiza dinamicii sectorului agroalimentar şi a sectorului rural din Romănia în comparaţie cu Uniunea Europeană a permis identificarea principalelor „zone vulnerabile” ale acestora. Principalele puncte sensibile ale sectorului agroalimentar şi rural sunt:

- ponderea încă dominantă a agriculturii în economia rurală, contrar tendinţelor din vest, dar şi din estul european;

- gradul redus de dezvoltare al economiei rurale neagricole şi implicit lipsa de surse alternative de ocupare şi venit pentru populaţia rurală;

- nivelul scăzut de dezvoltare al infrastructurii şi al serviciilor pentru aceste zone;

- insuficienta implicare a instrumentelor de valorificare a potenţialului rural agro-mediu;

- dificultăţi în domeniul operaţionalităţii capacităţii administrativ –instituţionale de valorificare a potenţialului ruralului, generate în principal de insuficienţa resurselor financiare de antrenare.


62

O analiză SWOT a agriculturii în cele 10 ţări ale ECE, candidate la aderare, propunea, în anul 2001, o gamă largă de criterii de evaluare.28. Rezultatul sintetic al acestei analize realizate de experţi independenţi din ECE, sub egida CE, Directoratul General pentru Agricultură, este prezentat în tabelul de mai jos. Precizăm că, în cazul României, analiza SWOT nu a fost preluată din respectivul material, ci a fost realizată pornind de la criteriile propuse de experţi, dar având la bază judecăţi proprii (Tabelul 24).

Tabelul 24 Sinteza analizei SWOT a agriculturii celor 10 ţări din ECE, candidate la UE

Puncte tari (+) Puncte slabe (-)

- soluri fertile /condiţii naturale favorabile (EST; SLK; ROM; BUL); - tradiţii în practicarea fermieritului, combinate cu diversitatea fermelor (LIT; BUL; POL;LIT; ROM); - nivelul relativ redus al ocupării în sectorul agricol (EST; CEH; SLK); - costurile reduse ale input-urilor (UNG, LIT, POL); - dezvoltarea fermelor ecologice (LIT; POL; UNG; ROM); - cunoştinţe profesionale şi potenţial de dezvoltare (EST; CEH; SLK; ROM); - economii de scară datorită dimensiunilor mari ale fermelor (UNG; CEH; SLK).

- caracterul foarte fragmentat al proprietăţii agricole/slaba dezvoltare a pieţei funciare (LIT;LET;POL;SLO;UNG;SLK;BUL;ROM);- nivelul redus al mecanizării fermelor (EST; LIT; LET; SLK; BUL; ROM); - nivelul redus al productivităţii muncii şi terenului (LET; POL; SLO); - lipsa de investiţii în agricultură (EST; LIT; UNG: ROM);

- nivelul redus de educaţie prin şcoală al fermierilor (EST; SLO; SLK; ROM); - condiţii naturale nefavorabile (POL; CEH; SLO).

Oportunităţi Constrângeri - extinderea pieţei/acces la pieţele UE (LIT; LET; SLK; UNG; BUL); - extinderea fermelor organice (EST; LIT; POL; CEH; UNG; SLO; ROM); - diversificarea activităţilor (turism, produse specifice, etc. ) (EST; LIT; LET; CEH; SLO; ROM); - dezvoltarea de organizaţii comune privind oferta şi marketingul (EST; SLO); - stabilitatea mai mare a politicilor / pieţelor agricole (POL; UNG); - creşterea gradului de tehnologizare a agriculturii (EST; POL);

- creşterea competiţiei pe pieţele interne (LIT; LET; UNG; SLO; BUL; ROM); - pierderile de forţă de muncă calificată rurală prin plecarea în mediul urban (EST; LIT; SLO; ROM); - nivelul redus al investiţiilor în agricultură (EST; LIT; ROM); - standardele de calitate ale UE (acquis communautaire), (POL; UNG);

În acelaşi context, analiza punctelor slabe, a celor forte, a oportunităţilor şi constrângerilor specifice economiei rurale neagricole şi pieţei muncii din aceste zone a condus la rezultatele prezentate în tabelul 25.

28 The Future of Rural Areas in the CEE New Member States, Network of Independent Agricultural Experts in the CEE Candidate Countries, coordonată de Institute of Agricultural Development in Central and Eastern Europe, Halle, Germany , sub egida CE, Directorate General for Agriculture, ianuarie 2004.


63

Tabelul 25 Sinteza analizei SWOT a economiei rurale neagricole şi a pieţei muncii specifice acesteia, 2001

Oportunităţi (+) Constrângeri (-)

- resursele naturale existente cu potenţial recreaţional (EST; LET; POL; CEH; SLO; BUL; ROM); - infrastructura relativ bine dezvoltată (EST; LIT; POL; CEH; SLO; BUL); - experienţe/activităţi din domenii neagricole (LIT; POL; UNG; SLO); - forţă de muncă calificată (EST; LIT; POL; UNG); - o abundenţă a forţei de muncă (EST; SLO; ROM; BUL); - buna reputaţie a produselor agricole locale, calitate, specializare (EST; LIT).

- slaba calificare şi cunoştinţe de management (EST; LIT; POL; SLO; SLK); - infrastructura slab dezvoltată (LIT; POL; CEH; UNG; BUL; ROM); - o pondere ridicată a agriculturii în gospodării proprii, caracterizată prin eficienţă şi producţie de subzistenţă (LIT; POL; ROM); - pieţele financiare slab dezvoltate (EST; LIT; BUL; ROM); - plecarea tinerilor şi a persoanelor calificate (EST; SLO; ROM); - slaba dezvoltare şi coordonare la nivel local/regional (EST; CEH; UNG);

Oportunităţi Constrângeri - capacitate de valorificare a fondurilor structurale ale UE şi a programelor de dezvoltare (LIT; POL; SLO; BUL); - un acces mai larg la pieţele UE (LIT; SLO; BUL) şi o creştere a fluxurilor de investiţii străine directe după aderare (POL; CEH); - îmbunătăţirea nivelului de educaţie şi al formării profesionale (LIT; UNG; SLO; ROM); - îmbunătăţirea infrastructurii rurale, inclusiv reţele de (tele)comunicaţii (LIT; SLO; UNG; ROM); - crearea de surse alternative de ocupare (LIT; SLO; BUL; ROM); - stimularea demarării de noi afaceri şi afacerilor pe cont propriu (EST; SLO; BUL); în special turism rural (EST; LIT; CEH; ROM); ferme ecologice (CEH; ROM), artizanat (LIT) şi ramuri de înaltă tehnologie;

- îmbătrânirea demografică şi migraţia tinerilor spre urban (LIT; SLO; ROM; BUL); - capacitatea redusă de absorbţie a fondurilor structurale, datorită problemelor legate de utilizarea propriilor resurse (LIT; POL; SLO); - nerealizarea reformelor necesare (POL; BUL); - declinul agriculturii tradiţionale şi industriei (CEH; BUL); - gradul ridicat de izolare pentru localităţile rurale din anumite zone şi disparităţile regionale (SLO; ROM); - evoluţii nefavorabile la nivel macroeconomic (POL; SLO; BUL);

Deşi analizele realizate relevă o mare diversitate a elementelor specifice agriculturii si zonelor rurale ale diferitelor ţări, se evidenţiază totuşi multe puncte comune, care caracterizează ţările ECE şi impun strategii comune coerente în acest domeniu.

4.2. TABEL SINOPTIC


64

IDENTIFICAREA TENDINŢELOR POZITIVE PENTRU ASIGURAREA DEZVOLTĂRII ZONELOR RURALE ŞI AGRICULTURII ÎN ROMÂNIA, ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII ÎN

STRUCTURILE EUROPENE

TENDINŢE POZITIVE

1. Rol important în rândul ţărilor ECE atât din perspectiva potenţialului natural, cât şi a celui uman de dezvoltare rurală

2. România are un potenţial agricol semnificativ, neexploatat însă la nivel optim.

��Atât solul cât şi condiţiile climatice sunt favorabile agriculturii. ��După suprafaţa terenurilor agricole România este pe locul al doilea după

Polonia în cadrul ţărilor Central şi Est Europene şi locul 7 în configuraţia UE-27.

3. Importanţa agriculturii în economia românească a fost semnificativă în ultimii 12 ani ��Aportul agriculturii în PIB (10,7-13% în 1999-2002)

4.Majorarea ponderii sectorului animal în structura producţiei agricole (2002-2004)

5. Productivitatea la cultura grâului dur (producţie medie/ha) depăşeşte nivelul mediu din UE

6. Trend pozitiv la producţia de lapte (în ultimii ani)

7. Integrarea comerţului agricol în comerţul european (peste 60% din exporturi pe relaţia UE şi CEFTA)

8. Ecoturismul. Spaţiul rural al României prezintă câteva oportunităţi legate de eco-turism ca parte a turismului care se adresează naturii. Conform unui studiu olandez, România este a patra ca preferinţă pentru turiştii din UE. Dintre eco-atracţii autenticitatea tradiţiilor se situează pe locul doi, iar spaţiul rural are ca atracţii unice viaţa de zi-cu-zi (căruţele, agricultura tradiţională, etc) şi oieritul. Activităţile ecoturistice care ar putea fi dezvoltate sunt: observarea păsărilor (birdwatching) mai ales unde sunt zone umede, călărie, plimbări cu bicicleta sau cu căruţa.

9.Existenţa zonelor montane care nu mai sunt privite ca zone cu handicap, ci regiuni care asigură servicii importante la nivel naţional (resurse de apă, biodiversitate, facilităţi de recreere) şi stau la baza unor producţii de calitate.

10. Tendinţa favorabilă în ce priveşte agricultura organică Creşterea suprafeţei de la 18 690 la 43 000 ha cu obiectivul de a se ajunge la 140 000 de ha.


65

IDENTIFICAREA PROBLEMELOR DE SOLUŢIONAT PENTRU ASIGURAREA DEZVOLTĂRII ZONELOR RURALE ŞI AGRICULTURII ÎN ROMÂNIA, ÎN CONTEXTUL

INTEGRĂRII ÎN STRUCTURILE EUROPENE

I. AGRICULTURA

1. Dinamica PIB-ului agricol şi a populaţiei ocupate în agricultură au avut un trend divergent până în 2001

In România PIB-ul agricol a avut o tendinţă de scădere, la circa 11% , iar populaţia ocupată în agricultură s-a majorat, de la 28% în 1990 la 40% în 2001, ceea ce reprezintă peste 70% din totalul populaţiei ocupate în agricultură în UE-15.

În Uniunea Europeană în anul 2001 ponderea agriculturii în PIB a fost de 1,7% iar populaţia ocupată în agricultură de 4,2%. 2. Terenurile agricole sunt excesiv fragmentate, ceea ce determină productivitatea scăzută a sectorului, în lipsa aplicării progresului tehnic în agricultură.

POLARITATE A DIMENSIUNII EXPLOATAŢIILOR Noile ţări membre ale UE au ferme şi asociaţii mari de producători, capabile să reziste presiunii pieţei europene În România există 4 759 229 de exploataţii agricole cu o suprafaţă medie de 2,9 ha (în anul 2003). În Uniunea Europeană media suprafeţei agricole utilizate/exploataţie este de 18,7 ha (în anul 2000).

Preponderenţa în numărul de ferme şi suprafaţa cultivată este disputată de fermele individuale (4.2 milioane cu o medie de circa 2.5 hectare, care exploatează circa 70% din teren), gospodăriile familiale şi societăţile comerciale.

Din 4,7 milioane de exploataţii agricole (cu o suprafaţă medie de 2,9 ha), 98% exploatează 48% din suprafaţa agricolă utilizată deci este extrem de fragmentată – şi 52 % din suprafaţa agricolă utilizată este exploatată de peste 57 mii de exploataţii. Conform datelor MAPDR prezentate în „Strategia de dezvoltare durabilă”(mai 2004) conform legii 166/2002 a exploataţiilor agricole în anul 2004 există peste 169 mii exploataţii agricole care exploatează 44,6% din suprafaţa agricolă din care 47,7 mii exploataţii în sectorul vegetal, 30,3 mii în sectorul animalier, 90 în sectorul piscicol şi 91.022 exploataţii mixte. Dimensiunea medie a acestor exploataţii este: la culturile vegetale 270 ha, în zootehnie 134 capete de bovine, 1.260 capete de porcine şi 230 capete de ovine. Dintre acestea 1733 sunt exploataţii de dimensiuni mari , din care: 592 în sectorul vegetal, 972 în sectorul zootehnic, 8 în sectorul piscicol 141 exploataţii mixte. În sectorul vegetal 42 exploataţii au dimensiuni de peste 5000 ha, 75 între 2500 şi 5000 ha şi 526 între 1000 şi 2500 ha. Aceste exploataţii au fost practic principalele beneficiare ale politicii agricole de sprijin. această lege un este în concordanţă cu criteriile uniunii europene referitoare la exploataţia agricolă unde principalul mod de comensurare a unei exploataţii agricole şi de încadrare a acestora într-o anumită categorie se face după dimensiunea economică şi un cea fizică.

În ţările noi membre ale UE, cu sector agricol dezvoltat, forma de proprietate cooperatistă, organizată pe alte baze după anul 1990, constituie baza organizării fermelor agricole: în


66

Ungaria, Bulgaria, Slovacia (circa 50% din suprafaţa agricolă totală) şi într-o mai mică măsură în Rep. Cehă (28 %).

3. Accesul limitat la input-uri şi servicii datorat în mare măsură lipsei de resurse financiare şi decapitalizării sectorului dar şi conjuncturii macroeconomice. Conform datelor MAPDR în anul 2004 încărcătura pe tractor se situează la 53,8 ha iar pe combină la 86,7/ha. Parcul de tractoare şi combine a crescut dar o mare parte din parcul de maşini este caracterizat de un grad avansat de uzură fizică şi morală. La finele anului 2003 conform datelor MAPDR, din totalul de 169.147 tractoare un număr de 121.170 tractoare şi-au îndeplinit durata normală de serviciu; în alţi termeni 71,7% din parcul de tractoare a depăşit durata normală de funcţionare ceea ce induce exploatarea cu o productivitate redusă şi costuri ridicate impuse de volumul mare de cheltuieli cu reparaţiile şi consumuri specifice mari de carburanţi şi lubrifianţi. Consumul de îngrăşăminte chimice - NPK substanţă activă/ha a fost de 23,9 kg s.a./ha in anul agricol 1999/2000 în timp ce nivelul acestui indicator era mai mare de 21,0 ori în Olanda, 14,4 ori în Marea Britanie, 10,1-10,6 ori în Franţa şi Germania, 5,1 ori în Grecia, 6,8 ori în Italia , 2,4 ori în Slovacia şi 4,4 ori în Polonia29.

4. Activităţile din agricultură au un caracter preponderent de subzistenţă şi semi-subzistenţă Ponderea lucrătorilor familiali în gospodăriilor proprii a sporit de la 4,3% la 32,4% în perioada 1992-2002.

Contravaloarea consumului de produse agricole din surse proprii reprezintă 57,6% din totalul cheltuielilor gospodăriilor de agricultori ; numai 12,8% din cheltuielile totale sunt destinate cumpărării de mărfuri nealimentare, 5,4% pentru plata serviciilor şi 1,6% pentru cumpărarea de animale, păsări, furaje, imobile terenuri ale gospodăriilor de agricultori (2001) .

Conform estimărilor pe baza datelor furnizate de institutul naţional de statistică în balanţele la producător, ponderea autoconsumului în utilizarea producţiei (anul 2001) este încă ridicată (la cereale grâu porumb şi orz ponderea autoconsumului variază între 48%-55%, la lapte de circa 60%, carne de porc şi ouă 70%, carne de pasăre, peste 80% şi carne de vită peste 30%). această structură nu este în favoarea eforturilor depuse în vederea integrării, deoarece în procesul negocierii, cotele negociate se bazează în principal pe statisticile referitoare la producţiile comercializate pe piaţă, şi în aceste condiţii există produse care nu vor putea absorbi eficient sprijinul potenţial oferit prin pac la diferite produse. principalele produse afectate sunt laptele şi vinul.

La nivelul anului 2001, venitul mediu lunar al unei gospodării de agricultori era de 4.330 mii lei, aproximativ 165 euro. Acesta reprezenta numai 59,4% din veniturile medii lunare ale unei gospodării de salariaţi, sau depăşeşte cu numai 3,4% venitul unei gospodării de pensionari şi cu 12,5% pe cel al unei gospodării de şomeri; mai mult de jumătate, respectiv 57,5% din aceste venituri în reprezintă contravaloarea consumului de produse agricole din resurse proprii, respectiv venituri care nu intră sub formă lichidă în bugetul familiei;

29 Sursa: I Davidovici „Competitivitatea – o prioritate a politicii agricole românesti” comunicare prezentata la simpozionul „Creşterea economică şi armonizarea cadrului legislativ în perspectiva aderării Romaniei la Uniunea Europeană” Bioterra, mai 2004


67

veniturile băneşti efective medii lunare ale unei gospodării de agricultori erau de numai 70 euro.

5. Productivitatea scăzută a sectorului agricol determină decalaje semnificative faţă de UE Productivitatea muncii a fost de 2.200 euro/persoană ocupată în 2001, reprezentând doar 6% din valoarea înregistrată în UE în acelaşi an de referinţă. Valoarea producţiei agricole/ha a fost de 248 euro/ha în 2002, comparativ cu 2.000 euro/ha în 2001 în UE.

Producţiile medii din România din sectorul vegetal (obţinute în perioada 2000-2002) şi UE-15 (2001) relevă un decalaj de 60-70% faţă de nivelul productivităţii din UE-15 cu excepţia grâului dur (+15%) şi a florii soarelui (40%). Productivitatea la lapte este de 3,000 l/cap vacă comparativ cu circa 5,800 l media înregistrată în UE-15.

6. Raportul între valoarea culturilor arabile şi sprijinul agricol din România înregistrează diferenţe semnificative faţă de UE, cu efecte asupra competitivităţii produselor româneşti pe piaţa internă şi externă Ponderea culturilor arabile în valoarea producţiei agricole a fost de 20% în anul 2002, iar sprijinul acordat prin programe destinate sectorului a fost de sub 5% din valoarea bugetului MAAP.

În UE ponderea acestor culturi în producţia agricolă este de 14 %, iar sprijinul a fost de 41,5% (prin organizarea comună de piaţă acordat acestui sector din FEOGA), fiind deci cel mai susţinut sector.

7. Gradul scăzut de competitivitate al produselor agricole prelucrate a transformat piaţa României într-o importantă piaţă de desfacere pentru produsele agroalimentare din import. In pofida potenţialului natural şi uman al agriculturii, România este net-importatoare de produse agroalimentare. In schimb, exportul românesc este dominat de materii prime agricole şi produse cu grad scăzut de prelucrare: animale vii, cereale (exceptând anul 2003), oleaginoase, vin, unele legume –ciuperci de padure, trufe şi unele fructe- nuci.

Dimensiunile reduse ale exploataţiilor agricole, caracterul comercial restrâns al producţiei agricole în cazul celei mai mari părţi a gospodăriilor agricole individuale, preţurile relativ mici ale produselor agricole comparativ cu preţurile input-urilor agricole, dar şi cu cele ale celorlalte produse neagricole în general, îşi pun amprenta asupra veniturilor agricultorilor, a puterii de cumpărare şi a capacităţii de a investi a acestora şi implicit asupra eficienţei şi competitivităţii agriculturii.

8. inconsecvenţa reformelor structurale şi a măsurilor de politică agricolă din perioada de tranziţie au influenţat de asemenea competitivitatea sectorului. În primii ani ai tranziţiei – până în 1997- s-au iniţiat reforme structurale importante dar implementarea acestora a fost lentă. restituirea terenurilor agricole în 1991 a fost o reparaţie morală a regimului anterior şi schimbat major structurile de producţie iar politicile agricole din acea perioadă s-au axat pe diminuarea efectelor datorate acestui


68

proces, sprijinul agricol fiind direcţionat cu preponderenţă spre unităţile mari de regulă cele din proprietatea statului. micii producători nu aveau acces direct la sprijin ci doar prin intermediul “integratorilor” de regulă a întreprinderilor procesatoare de stat, care le cumpărau produsele la preţuri fixe garantate de stat, preţuri în general neatractive şi care au distorsionat puternic piaţa.

După 1997 s-a iniţiat un set de reforme radicale care au vizat liberalizarea preţurilor (inclusiv la produsele agricole), liberalizarea regimului ratei de schimb, reducerea tarifelor de import, rliminarea sprijinului destinat unităţilor mari de stat şi direcţionarea acestuia direct spre mici producători prin sistemul de vouchere, eliminarea creditelor direcţionate pentru agricultură, promovarea investiţiilor străine, restructurarea, privatizarea sau lichidarea întreprinderilor de stat generatoare de pierderi financiare.

Rezultatele însă nu au fost cele dorite, sistemul de sprijin prin vouchere s- a dovedit a fi mai mult unul de ajutor social şi nu a avut efectele scontate de creştere a producţiei, deasemenea ritmul reformelor a încetinit. începând cu anul 2000 s-a schimbat din nou politica de sprijin în scopul revigorării exploataţilor comerciale redirecţionând sprijinul doar spre marii producători. noua politică a afectat puternic micii producători care au rămas fără sprijin.

Măsurile de sprijin curente vizează subvenţii pentru utilizarea seminţelor certificate, pentru producţia marfă, despăgubiri în cazul calamităţilor naturale, pentru prime de asigurare, pentru achiziţionarea de utilaje agricole şi pentru instalaţii de irigat. începând cu anul agricol 2003-2004 s-au prevăzut forme noi de sprijin privind: plata directa pe hectarul cultivat, prin acordarea unui sprijin de 2 milioane lei/ha destinat exploataţiilor mici de până la 5 ha, de care vor beneficia circa 4,4 milioane producători agricoli, iar pentru exploataţiile comerciale s-a introdus nou instrument financiar creditul agricol de producţie.

9. România este net importatoare de produse agroalimentare. Structura exporturilor şi importurilor relevă gradul scăzut de competitivitate al produselor agroalimentare româneşti (exportul este dominat de materii prime agricole, animale vii şi produse cu grad scăzut de prelucrare iar importul de produse cu grad înalt de prelucrare. 10. Nu sunt încă înfiinţate instituţii puternice la nivel central şi local, care să fie capabile să administreze, după aderare, fondurile primite de la Uniunea Europeană în domeniul agriculturii şi să ajute fermierii români să aibă acces la fondurile comunitare

- implementarea IACS - înfiinţarea Agenţiei de Plăţi - dezvoltarea sistemului de contabilitate a fermelor FADN - construcţia instituţională necesară funcţionării pieţelor - dezvoltarea creditelor bancare pentru domeniul agricol

II. DEZVOLTARE RURALĂ

1. Slaba dezvoltare a economiei rurale neagricole şi lipsa unor alternative de ocupare şi venit pentru populaţia agricolă, cu impact asupra fragilizării structurilor demo-economice actuale şi viitoare ale ruralului, reflectate de :

1.1. migraţia tinerilor din mediul rural (atât spre mediul urban, cât şi în alte ţări) în


69

căutarea unor surse alternative de venit şi de ocupare. În timp, aceste mişcări migratorii au avut drept efect creşterea ratei de dependenţă demografică şi a gradului de îmbătrânire a populaţiei ruralului.

În medie la 1.000 de persoane în vârstă de muncă (15-64 ani), în anul 2002, reveneau 602 persoane în afara vârstei de muncă (din care 313 tineri sub 15 ani şi 290 persoane vârstnice cu vârstă mai mare de 65 ani), faţă de 561 în anul 1992.

Persoanele în vârstă de 64 ani şi peste reprezentau în anul 2002 18,1% din populaţia rurală, în creştere faţă de 15,0% în anul 1992;

1.2. nivelul scăzut şi cu tendinţă de reducere al ratei de activitate specifice populaţiei din mediul rural de la 44,3% în anul 1992, la 38,5% în anul 2002, cu diferenţieri pe zone, între numai 33,9% în cazul Centrului şi 42,7% în Nord-Est;

1.3. nivelul ridicat şi cu tendinţă de creştere al ratei de dependenţă economică specifică ruralului: numărul de persoane inactive ce revin la 1.000 persoane active a crescut de la 1.255 în anul 1992 la 1.599 în anul 2002;

1.4. nivelul scăzut şi cu tendinţă de declin al ratei de ocupare a populaţiei rurale: în anul 2002 numai aproximativ jumătate din populaţia în vârstă de muncă (55,2%) din rural mai avea statut de populaţie ocupată, faţă de 62,8% în anul 1992;

1.5. refugierea unei părţi însemnate din populaţia ocupată a ruralului spre activităţi agricole: 57,1% din totalul populaţiei ocupate în anul 2002, comparativ cu 48,7% în anul 1992;

1.6. numărul redus de persoane ocupate în sectoarele neagricole ce revin la 1000 persoane ocupate în agricultură: în medie, în anul 2002, la 1.000 persoane ocupate în agricultură reveneau 239 persoane ocupate în industria prelucrătoare, 89 persoane ocupate în domeniul comerţului cu ridicate şi amănuntul, reparaţii şi întreţinere autovehicule, motociclete şi alte bunuri personale şi casnice, 81 din domeniul energiei electrice şi termice, 43 din transport şi depozitare, 62 din administraţia publică, 54 din învăţământ şi 37 din sănătate şi asistenţă socială;

1.7. ponderea scăzută a persoanelor care au garanţia obţinerii unui venit sigur lunar: în anul 2002, numai 43,2% din persoanele ocupate în mediul rural beneficiau de siguranţa unui venit constant, având statut de salariaţi, 21,6% erau lucrători pe cont propriu, cu diferenţieri pe regiuni ajungând până la un maxim de aproximativ 30% în zona Nord-Est, şi 32,4% erau lucrători familiali în gospodării proprii;

1.8. ponderea ridicată a populaţiei ocupate în gospodăriile proprii: pe fondul reducerii, în intervalul 1992-2002 a ponderii sectorului public în totalul ocupării, de la 50,8% la 18,0% şi menţinerii relativ constante a ponderii sectorului privat neagricol (aproximativ 39%), populaţia ocupată în gospodăriile proprii deţinea la finele intervalului 41,9% din total;

1.9. tendinţa de menţinere la un nivel nefavorabil sau chiar de degradare a situaţiei economice a gospodăriilor: mai mult de jumătate din numărul total al gospodăriilor din mediul rural fie nu au în componenţa lor nici o persoană activă, fie au o singură persoană activă; în anul 2001, 44,4% din totalul gospodăriilor de agricultori şi 51,8% din populaţia din aceste gospodării se încadrau în decila 1 de venit, caracterizată printr-un venit mediu/persoană mai mic de 340.440 lei, respectiv aproximativ 10% din salariul mediu net lunar pe economie din anul respectiv; aproximativ 21,9% din numărul total de gospodării,


70

cuprinzând 21,8% din numărul de persoane se încadrau în decila 2, cu un venit cuprins între 340.454 şi 544.038 lei; în sinteză, mai mult de 75% din numărul total de gospodării de agricultori şi 80% din persoanele din componenţe acestora se încadrau în primele 3 decile, nivelul mediu al venitului aferent reprezentând maxim 25% din salariul mediu net la nivel naţional; tot în anul 2001, conform anchetei privind condiţiile de viaţă ale populaţiei, 59,3% din gospodăriile de agricultori prezentau o situaţie economică identică cu cea din anul anterior, numai 7,6% o situaţie economică îmbunătăţită şi 39,1% o situaţie înrăutăţită;

2. Nivelul redus al dezvoltării infrastructurii rurale şi al serviciilor din aceste zone:

2.1. infrastructura fizică: -reţele de drumuri: la nivelul anului 2001, în România, numai 10,1 % din drumurile judeţene şi comunale din România erau modernizate şi 29,2% erau realizate cu îmbrăcăminte uşoară rutieră. Deşi în ultimii ani s-a înregistrat o tendinţă de creştere a lungimii drumurilor publice, densitatea celor cu infrastructură modernizată sau cu îmbrăcăminte uşoară rutieră pe unitate de teritoriu se menţine încă la un nivel foarte scăzut.

Aceste constrângeri îşi pun amprenta asupra evoluţiei infrastructurii de colectare, transport – esenţială în cazul produselor agricole perisabile – şi implicit asupra accesului pe piaţă al producătorilor agricoli. Cumulate, în perioada anilor 90, cu desfiinţarea majorităţii vechilor firme de procesare şi prelucrare a produselor la nivel local şi slaba dezvoltare a unor noi astfel de unităţi, aceste fenomene conduc la un grad foarte scăzut de comercializare a produselor agricole. În lipsa unor posibilităţi de valorificare comercială a produselor, lucrătorii agricoli nu sunt stimulaţi să-şi crească producţia, cea mai mare parte din aceasta fiind destinată strict autoconsumului în gospodăria proprie;

-reţele de comunicaţii: în anul 2001, o unitate de poştă şi telefonie servea în medie două localităţi rurale, pe o suprafaţă de 100 kmp fiind amplasate, în medie, 4 astfel de unităţi; un sistem de comunicaţii ineficient reduce oportunităţile de afaceri în zona respectivă (turism rural, activităţi artizanale, etc.) şi diminuează posibilităţile de rapidă informare privind evoluţiile pieţelor;

-infrastructura specifică gospodăriilor populaţiei: conform datelor recensământului populaţiei şi locuinţelor, din totalul de 3,85 milioane locuinţe din mediul rural, în anul 2002, numai 42,8% erau dotate cu instalaţii cu alimentare cu apă rece (14,0% din reţeaua publică şi 28,8% din sistem propriu), 0,6% cu instalaţii de alimentare cu apă caldă din reţeaua publică şi 14,3% cu instalaţii de canalizare (2,8% din reţeaua publică); în prezent, în România, beneficiază de alimentare cu apă din reţeaua publică 68% din populaţia ţării, respectiv 92% din populaţia urbană şi 33% din populaţia cu domiciliul în mediul rural; numai 11,2% din populaţia rurală beneficiază de servicii de canalizare publică, faţă de 86% din populaţia urbană.

În ceea ce priveşte sistemele de încălzire folosite de locuinţe, în mediul rural, rămâne în continuare predominantă utilizarea sobelor (97,98% din total), numai 1,03% din locuinţe dispunând de centrale termice proprii şi 0,66% fiind racordate la instalaţii de termoficare;

2.2. infrastructura socială:


71

Numărul mediu scăzut de unităţi şcolare din mediul rural şi poziţionarea uneori la distanţe mari faţă de localitatea de domiciliul a copiilor, cumulată cu resursele financiare limitate ale familiei pentru susţinerea acestora pentru a-şi continua studiile a condus la o creştere a decalajelor dintre mediul rural şi cel urban în ceea ce priveşte accesul la o formă de instruire a tinerilor.

Dacă pentru grupele de vârstă 6-9 ani şi 10-14 ani valorile înregistrare de ponderea populaţiei care urmează o instituţie de învăţământ în populaţia totală sunt aproximativ egale în cele două medii, decalajele între medii cresc odată cu creşterea vârstei copiilor. Astfel, numai 48,4% din populaţia în vârstă de 15-19 ani şi 7,7 % din populaţia în vârstă de 20-24 ani din mediul rural mai frecventa o formă de învăţământ, comparativ cu 67,6% şi respectiv 24,6% în mediul urban.

Problemele de educaţie ale ruralului sunt legate şi de conţinutul învăţământului. De asemenea ele nu se restrâng numai la educaţia prin şcoală ci şi la componenta formării profesionale a adulţilor, a educaţiei permanente;

2.3. serviciile de consultanţă agricolă şi financiară

Slaba adaptare a serviciilor de consultanţă agricolă publice, aflate într-o fază incipientă a organizării lor, la specificul mediului rural şi lipsa de resurse financiare a agricultorilor pentru apelarea la servicii de consultanţă privată conduc în practică la neaccesarea acestor tipuri de servicii, cu impact asupra calităţii şi competitivităţii producţiei agricole.

În acelaşi context, vom mai aminti şi slaba dezvoltare a infrastructurii financiare a ruralului. Promovarea de noii tehnologii în agricultură necesită investiţii mari pentru construirea infrastructurii (clădiri, echipamente, etc.), pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare (sisteme de irigaţii, desecări, drenări etc.).

Reţeaua unităţilor bancare din mediul rural românesc este foarte slab dezvoltată şi în general neadaptată condiţiilor specifice acestuia. Majoritatea agricultorilor nu dispun de posibilităţi de garantare sau de sume în avans specifice instrumentelor de creditare uzuale, cei mai mulţi dintre aceştia neîndeplinind criteriile de eligibilitate promovate în prezent de bănci. 3. Insuficienta implicare a instrumentelor de valorificare a potenţialului rural agro-mediu

Axate până în prezent, în cea mai mare parte, pe abordări sectoriale strategiile de dezvoltare a zonelor rurale nu au vizat o abordare integrată , care să permită o maximă valorificare a noilor instrumente specifice protecţiei mediului.

Aceasta şi-a pus amprenta şi asupra capacităţii de concertare a acţiunilor, atât din perspectiva administrativ – instituţională, cât şi din perspectivă financiară.

4. Dificultăţi în domeniul operaţionalizării capacităţii administrativ –instituţionale de valorificare a potenţialului ruralului, generate în principal de insuficienţa resurselor financiare de antrenare.

Nivelul redus al valorii investiţiilor realizate în zonele rurale, în ultimii ani se datorează unui complex de constrângeri cu care se confruntă autorităţile locale, atât de ordin financiar, legislativ, instituţional, cât şi legate de schemele de implementare a programelor


72

naţionale şi internaţionale.

4.1.constrângerile de ordin financiar constau în principal în: caracterul limitat al resurselor financiare ale autorităţilor locale, în raport cu necesarul de investiţii; Gradul redus de predictibilitate al veniturilor pe termen lung; credibilitatea financiară redusă atribuită autorităţilor locale de către instituţiile financiare internaţionale; dificultăţi în atragerea de credite bancare datorită lipsei de garanţii materiale, etc.;

4.2.contradicţiile şi ambiguitatea din legislaţia referitoare la investiţii , precum şi limitarea datoriei externe – prin prevederile Legii finanţelor publice locale – la 20% din valoarea veniturilor proprii ale comunităţilor locale;

4.3. din domeniul constrângerilor de ordin instituţional amintim sintetic: inexistenţa în cadrul administraţiei locale a unor compartimente specializate pentru pregătirea şi implementarea unor proiecte de anvergură; lipsa unei bănci de investiţii specializată pentru autorităţile locale, care să grupeze proiectele mici ale acestora în vederea atingerii pragului de eligibilitate bancară şi să intermedieze finanţările de la instituţiile financiar-bancare.

De asemenea, o parte din criteriile de eligibilitate şi de selecţie pentru programele comunitare plasează proiectele localităţilor mici în afara sferei de interes a acestora, prin stabilirea unor niveluri minimale pentru: numărul de locuitori, potenţialul de dezvoltare, capacitate de absorbţie, sensibilitatea zonei din punct de vedere al mediului etc.)

În plus, instituţiile financiare internaţionale (BERD; BEI; BM) au limite minimale pentru valoarea proiectelor pe care le finanţează, mult peste capacitatea de a se împrumuta a autorităţilor publice locale;

4.4 dificultăţi în cadrul schemelor de implementare a programelor naţionale destinate infrastructurii locale. Cu titlu de exemplu, vom aminti aici dificultăţile întâmpinate în cadrul: -implementării Programului de Dezvoltare Rurală (co-finanţat de Banca Mondială), respectiv, extinderea exagerată a perioadei de pregătire prevăzute de BM în graficul de implementare 2002-2003; lipsa de flexibilitate a reprezentanţilor BM în privinţa aprobării realizării în paralel a unor faze ale proiectului; -derulării programelor comunitare (ISPA; SAMTID; SAPARD), şi anume, greutăţi în asigurarea cofinanţării obligatorii în cazul împrumuturilor rambursabile şi costurile suplimentare pe care acestea le adaugă la facturile pentru utilităţi; predilecţia către proiectele orientate spre problemele de mediu în raport cu cele care au drept obiectiv rezolvarea de probleme sociale;

-realizării proiectelor în parteneriat public-privat: lipsa de experienţă în realizarea unor astfel de proiecte la nivelul autorităţilor locale; dimensiunile reduse ale operatorilor de servicii existenţi şi segmentul mic de piaţă pe care îl acoperă; costurile ridicate ale pregătirii fundamentării unor astfel de proiecte, în special în ceea ce priveşte asigurarea asistenţei juridice şi financiare.


73

III. MEDIU

1.Degradarea solului este o problemă care afectează calitatea a circa 12 milioane de ha de teren agricol (din care 7,5 milioane ha sunt teren arabil). Dintre mecanismele de degradare cele mai importante sunt eroziunea solului şi degradarea chimică

1.1. Eroziunea solului produsă de apă afectează 6,3 milioane ha din care 2,3 milioane sunt obiect al unor măsuri antierozionale. Acest tip de eroziune, împreună cu alunecările de teren (aproape 0,7 milioane ha) duc la o pierdere de sol de 41,5 t/ha anual (Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, 2001).

1.2. Eroziunea solului produsă de vânt este caracteristică pentru 0,4 milioane ha cu riscul ca suprafaţa să crească (Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, 2001) din cauza dispariţiei perdelelor de protecţie.

1.3.Umiditatea crescută afectează 3,9 milioane de ha chiar dacă o mare parte din terenuri sunt prevăzute cu sisteme de drenaj (3,2 milioane de ha).

1.4.Salinizarea solului afectează 0,6 milioane de ha predominant pe terenurile irigate sau drenate (Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, 2001).

1.5.Deteriorarea şi compactarea solului se manifestă pe 6,5 milioane de ha de teren arabil. Compactarea primară este prezentă pe aproape 2 milioane de ha, în timp ce tendinţa de formare a crustei poate fi observată pe o suprafaţă de aproximativ 2,3 milioane de ha (Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, 2001).

1.6.Deteriorarea chimică. Utilizarea fertilizatorilor chimici nu este comună în România, consumul total de fertilizatori (N, P2O5; K2O) scăzând cotinuu din 1990 până în prezent. Cantitatea de fertilizatori utilizată în 1998 a fost estimată la 384.000 tone ( din care 83% au fost fertilizatori pe bază de azot, 15% pe bază de fosfat iar 2% pe bază de potasiu) (Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, 2001, INS, 2000) ceea ce înseamnă 36 kg/ha, adică de 4 ori mai puţin ca în anul 1989.

Ca o consecinţă a diminuării cantităţilor de fertilizatori, 66% din terenul agricol a fost identificat cu deficit de fosfor (6,3 milioane ha), de potasiu (0,8 milioane ha) şi de azot (5,1 milioane ha) (Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, 2001).

2.Activităţile agricole sunt încă o cauză majoră de poluare a apelor, din cauza managementului inadecvat al deşeurilor şi al utilizării intrărilor chimice (fertilizatori şi pesticide). Cele mai afectate sunt apele subterane. Totuşi, trendul a fost de reducere a poluării datorită diminuării cantităţilor de fertilizatori şi pesticide utilizate.

Contaminarea cu nitraţi a apelor subterane este recunoscută ca o problemă majoră de mediu în România. Pe o suprafaţă semnificativă de teren agricol, concentraţia de nitraţi atinge 100 mg/l, ajungând până la o concentraţie maximă de 300 mg/l (Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, 2001). Nu se poate stabili precis, din cauza inexistenţei datelor, care este proporţia ce poate fi atribuită utilizării fertilizatorilor.

3.Degradarea habitatelor naturale care a avut loc în ultimii 50 de ani a dus la o pierdere permanentă a 250.000 ha de pădure şi pajişti la care se adaugă alte 280.000


74

de ha pierdute temporar sau parţial. Fenomenul s-a manifestat mai ales în zonele cu fertilizare excesivă şi unde păşunatul s-a practicat în regim intensiv. Aproape 400.000 ha de zone umede (cele mai multe de-a lungul Dunării) au fost afectate permanent sau parţial(Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, 2003) de transformarea în terenuri arabile prin construirea de sisteme de drenaj şi baraje. România este apreciată în Europa pentru tradiţia ei în ceea ce priveşte albinăritul. Totuşi, din cauza utilizării intrărilor chimice din agricultură care intoxică albinele, apicultura se confruntă cu o problemă critică. 4. Abandonarea terenurilor a devenit o prioritate pentru România începând cu anul 1990. Condiţiile socio-economice cu care se confruntă fermierii şi fragmentarea terenurilor sunt principalele cauze ale abandonului. Acest fenomen a dus la deteriorarea biodiversităţii şi a habitatelor semi-naturale. Se estimează că terenurile abandonate reprezintă între 5% şi 10% din terenul agricol în fiecare an. Chiar şi terenurile cele mai fertile sunt afectate, mai ales acolo unde parcelele sunt mici dar, şi din cauza fenomenului de îmbătrânire a populaţiei, lipsei de echipamente agricole şi a veniturilor mici. Abandonul afectează ecosistemele locale şi peisajele şi contribuie la degradarea a 123.000 de ha de teren arabil.

5.Terenurile agricole s-au deteriorat ca urmare a tehnicilor şi proceselor agricole inadecvate, a schemelor de irigaţii nefuncţionale, a sistemelor de drenaj, a fragmentării terenurilor şi a lucrărilor de consolidare care s-au făcut în perioada vechiului regim. Gradul mare de fragmentare a terenurilor limitează impactul unor posibile măsuri orizontale care s-ar putea realiza în România în cadrul programelor agro-mediu. Totuşi, lucrările de consolidare a terenurilor din ce-a de-a doua jumătate a secolului XX au dus la degradarea a 2,4 – 2,5 milioane de hectare (INS, 2000).

Seceta afectează 7,1 milioane de ha, inclusiv cele 3,2 milioane de ha care au fost irigate anterior (INS, 2000).

Desecarea a 3,2 milioane de ha a dus la pierderea unor habitate valoroase şi la degradarea ecosistemelor existente.

PARTEA III. IERAHIZAREA MĂSURILOR PRIORITARE DE

DEZVOLTARE RURALĂ ŞI AGRICOLĂ 5. IERARHIZAREA PRIORITĂŢILOR DE DEZVOLTARE RURALĂ ŞI AGRICOLĂ 5.1. PRINCIPII GENERALE – ABORDĂRI DIFERENŢIATE, ÎN FUNCŢIE DE SPECIFICUL TERITORIAL

Conturarea strategiilor de dezvoltare a zonelor rurale ale României, şi implicit ierarhizarea priorităţilor acestor strategii, sunt profund influenţate de diversitatea caracteristicilor teritoriale, respectiv de cele ale potenţialului pedoclimatic, ale resurselor umane, mediului şi peisajului rural etc. din fiecare zonă / regiune.

Un anumit tip de strategie şi anumite priorităţi sunt potrivite pentru judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Botoşani, unde suprafaţa agricolă deţinea 84,2%, 84,0%, 81,6% şi respectiv 78,8% din suprafaţa totală a fondului funciar (bineînţeles şi aici sunt diferenţe importante în


75

funcţie de fertilitatea solului, suprafeţele amenajate pentru irigaţii etc.), în anul 2002, şi unde agricultura este ramura predominantă a ruralului şi cu totul altele pentru judeţele Vâlcea, Gorj, Maramureş sau Caraş Severin, unde ponderea suprafeţei ocupate cu păduri şi vegetaţie forestieră deţine 50,5%, 48,9%, 45,9% şi, respectiv, 44,9% din totalul fondului funciar (tabelul 26). Tabel 26 Structura fondului funciar după modul de folosinţă, în anul 2002 (%)

Suprafaţa totală (ha) Suprafaţa agricolă Păduri, terenuri cu vegetaţie forestieră

Ape, bălţi

Total 23839071 62,3 23,7 3,6 1. Nord Est 3684983 57,8 33,4 2,0 Bacău 662052 48,9 42,1 2,2 Botoşani 498569 78,8 11,5 2,8 Iaşi 547558 69,6 18,1 2,3 Neamţ 589614 48,1 44,3 1,8 Suceava 855350 40,8 53,4 1,6 Vaslui 531840 75,3 14,8 1,5 2. Sud Est 3576170 65,4 15,4 13,0 Brăila 476576 81,6 5,5 6,4 Buzău 610255 65,9 26,8 1,9 Constanţa 707129 80,4 5,0 6,5 Galaţi 446632 80,3 8,1 2,9 Tulcea 849875 42,7 11,2 41,4 Vrancea 485703 52,6 39,8 2,9 3. Sud 3445299 71,1 19,7 3,2 Argeş 682631 50,5 42,5 1,4 Călăraşi 508785 84,2 4,4 5,9 Dâmboviţa 405427 61,6 29,8 2,7 Giurgiu 352602 78,6 10,8 4,3 Ialomiţa 445289 84,0 5,8 4,1 Prahova 471587 59,2 32,3 2,0 Teleorman 578978 85,9 5,0 3,2 4. Sud Vest 2921169 62,3 29,3 2,5 Dolj 741401 79,4 11,0 3,0 Gorj 560174 44,7 48,9 0,8 Mehedinţi 493289 59,7 30,3 3,4 Olt 549828 79,8 10,6 3,3 Vâlcea 576477 42,7 50,5 2,1 5. Vest 3203317 61,2 31,6 1,6 Arad 775409 66,0 27,4 1,8 Caraş Severin 851976 46,9 44,9 2,0 Hunedoara 706267 49,2 43,7 0,8 Timiş 869665 80,8 12,5 1,8 6. Nord Vest 3416046 61,3 30,2 1,5 Bihor 754427 66,2 25,8 1,8 Bistriţa Năsăud 535520 56,3 35,5 1,4 Cluj 667440 63,6 25,5 1,3 Maramureş 630436 49,4 45,9 0,9 Satu Mare 441785 71,9 18,3 2,2 Sălaj 386438 62,3 27,6 1,5 7. Centru 3409972 56,9 35,8 1,0 Alba 624157 52,7 36,5 1,0


76

Braşov 536309 55,4 37,2 1,2 Covasna 370980 50,2 44,8 0,9 Harghita 663890 61,2 35,0 0,6 Mureş 671388 61,8 31,0 0,9 Sibiu 543248 56,5 34,3 1,2 8. Bucureşti 182115 65,0 14,2 3,5 Ilfov 158328 71,4 16,0 3,5 Municipiul Bucureşti 23787 22,6 2,6 3,8

Sursa: Calcule proprii pe baza datelor din Anuarul Statistic al României, INS, Bucureşti, 2002.

În cazul primei categorii de judeţe, de exemplu, se pot aplica mult mai uşor strategii de comasare, comparativ cu cea de a doua categorie, unde suprafeţele agricole, în cea mai mare parte, se află la distanţe mari unele de celelalte, pe terenuri mai accidentate, intercalate cu suprafeţe acoperite cu vegetaţie forestieră.

Aceste din urmă judeţe se caracterizează, de asemenea, printr-un potenţial agro-turistic ridicat, existenţa de alternative de ocupare a populaţiei agricole etc.

În strânsă legătură cu acestea putem menţiona şi caracteristicile foarte variate ale pieţei funciare (Caseta 5), dar şi regimul de exploatare a terenurilor în perioada anterioară anului 1990 (în regim cooperatist, întreprinderi agricole de stat etc.), cu impact major, la rândul lor, asupra structurilor viitoarelor strategii ale dezvoltării rurale şi agricole ale diferitelor zone.

De asemenea, cu totul altele sunt priorităţile de dezvoltare rurală în cazul judeţului Tulcea, unde 41,4% din suprafaţa totală a fondului funciar o deţin apele şi bălţile, dar şi în celelalte judeţe riverane Dunării sau Mării Negre, unde atât pescuitul şi piscicultura, dar şi posibilităţile de amenajare de baze de agrement sunt alternative viabile. Tot aici posibilităţile de amenajare a unor infrastructuri pentru irigaţii sunt mult mai puţin costisitoare.

În strânsă relaţie cu aceste caracteristici şi coroborate şi cu cele demo-economice, se înregistrează şi niveluri foarte variate ale presiunii exercitate de populaţia rurală şi agricolă asupra suprafeţelor de terenuri agricole, la rândul lor cu un impact major asupra dimensionării componentelor sectoriale ale dezvoltării rurale ale diferitelor regiuni.

Într-un fel vor fi abordate a problemele în cazul judeţelor Dâmboviţa, Prahova, Suceava, unde în medie la 10 ha revin 15,3, 14,7 şi respectiv 13,2 persoane cu domiciliul în rural şi în cu totul altfel în cazul Judeţelor Brăila, şi Hunedoara unde densitatea persoanelor din mediu rural la 10 hectare suprafaţă agricolă era, în anul 2002, de doar 3,4 persoane (tabelul 27).

De asemenea, într-o anumită manieră vor fi schiţate strategiile rurale în judeţe precum Bacău, Dâmboviţa sau Botoşani cu o densitate a populaţiei ocupate în agricultură la 10 hectare suprafaţă agricolă de 4,0 şi respectiv 3,1 persoane şi în cu totul alta cele specifice judeţelor Braşov, Tulcea sau Prahova unde în medie la 30 şi respectiv 20 hectare revine o singură persoană ocupată în agricultură din rural.

Caseta 5

Evaluări ale situaţiei pieţei funciare în România

Conform evaluărilor specialiştilor în domeniu, în România, în anul 2003, pe piaţa funciară tranzacţiile se fac la doar 10 % din valoarea reală. Investiţiile în terenuri de câmpie pot fi recuperate în cel mult 3-4 ani. Cei care investesc acum în pământ îşi pot tripla câştigurile în cel mult doi ani după aderarea la UE. Analiştii susţin că, pe termen lung, preţul terenurilor agricole va creşte de 10 – 15 ori.


77

Cele mai profitabile afaceri cu pământul se fac în perimetrele construibile, cu deosebire la periferiile oraşelor.

În Bucureşti, preţul acestor terenuri a crescut de la 2-3 USD/mp în 1991, la 15-20 USD în 1997, până la 30 – 70 USD în 2003, în funcţie de zonă. Intervenţia pe piaţa funciară a Agenţiei Naţionale de Locuinţe a dus la dublarea preţului în mai puţin de şase luni, de la 12 la 25 USD/mp. La Timişoara, primul cartier rezidenţial a majorat preţul de aproape 10 ori.

În aşezările satelit ale principalelor municipii, cele mai scumpe terenuri intravilane se vând în Judeţul Ilfov, unde preţul mediu a urcat în 2002 până la 8-12 USD/mp.

În cei 10 ani de când au început tranzacţiile cu pământ au fost vândute 250 000 de hectare, adică mai puţin de 2% din terenurile aflate în proprietatea privată. De atunci şi până acum, preţul mediu de tranzacţionare al terenurilor din zonele de la şes a crescut de 4-5 ori. Acestei variaţii a preţului mediu nu i se poate găsi încă o explicaţie logică.

Piaţa funciară din România este dominată de tranzacţiile cu terenuri arabile situate în extravilan. Deşi preţul mediu de vânzare a acestor terenuri a crescut de la 1-2 milioane/ ha, în 1992, la 7-8 milioane / ha, în 2002, oferta a început să scadă.

Cele mai puţine şi mai proaste tranzacţii cu pământ s-au realizat, până acum, tocmai în judeţele cu terenurile cele mai fertile: Teleorman, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Olt, Dolj. Ţăranii preferă să-şi lase pământul în pârloagă, decât să-l vândă pe mai nimic.

Unii analişti sunt tentaţi să pună acest preţ scăzut pe oferta impresionantă de terenuri abandonate de proprietari. Explicaţia nu pare a fi convingătoare, dacă analizăm mersul pieţei funciare în unele judeţe din Transilvania care au cea mai mică încărcătură de teren pe gospodărie şi cea mai mică ofertă pe piaţă. Cele mai ieftine terenuri agricole din România sunt în Bistriţa-Năsăud, unde este greu de crezut că pot fi găsite terenuri abandonate. Aceleaşi distorsiuni se manifestă şi pe piaţa funciară din judeţele Cluj, Botoşani, Mureş sau Caraş-Severin, unde nu se poate vorbi de o supraofertă.

Previziunile privind relansarea pieţei funciare sunt influenţate de numărul foarte mic al vânzărilor din primele cinci luni ale anului 2003, ţăranii preferând să lase pământul pârloagă decât să-l vândă la preţul mic de până acum. Speranţele lor se leagă de apropiata liberalizare a pieţei pământului.

Pentru a determina ţăranii să vândă, preţul ar trebui să crească în mod substanţial, iar pentru a stimula cumpărarea ar trebui puse în funcţiune acele mecanisme economice care să garanteze noilor fermieri că în România pământul aduce bunăstare nu sărăcie. Blocarea tranzacţiilor cu pământ nu o reprezintă atât lipsa banilor de pe piaţa funciară, cât dificultăţile în care se zbate majoritatea proprietarilor de pământ, obligaţi să-şi desfăşoare activitatea într-un mediu economic şi financiar nefavorabil.

În România, cea mai profitabilă afacere pentru investitori o reprezintă arendarea terenurilor agricole. Redevenţa plătită pentru arendarea unui teren nu depăşeşte echivalentul a 600 kg de grâu/ha, dar sunt destule cazuri în care principalul arendator la nivel naţional - ASD- coboară nivelul redevenţei la 200 – 300 kg de grâu/ha.

Extrase din Iosif P.,2003-Adevărul economic, nr. 22, 4-10 iunie 2003, p.20 şi nr.39, 1-7 octombrie 2003, p. 29


78

Tabelul 27 Presiunea exercitată de populaţia rurală şi agricolă asupra suprafeţei agricole, în anul 2002

Suprafaţa agricolă

Populaţia rurală

Populaţia ocupată în agricultură în

mediul rural

Densitatea populaţiei rurale la

10 hectare suprafaţă agricolă

Densitatea populaţiei ocupate în agricultură din mediul rural la 10

hectare suprafaţă agricolă

hectare nr. locuitori nr. locuitori locuitori/10 ha suprafaţă agricolă

populaţia ocupată în agricultură/10 ha suprafaţa agricolă

Total 14852341 10242894 2017530 6,9 1,4 1. Nord Est 2130720 2183085 604477 10,2 2,8 Bacău 323478 380306 129610 11,8 4,0 Botoşani 392860 286850 111713 7,3 2,8 Iaşi 380910 429124 116831 11,3 3,1 Neamţ 283803 351410 68090 12,4 2,4 Suceava 349131 459347 94802 13,2 2,7 Vaslui 400538 276048 83431 6,9 2,1 2. Sud Est 2337075 1288976 251280 5,5 1,1 Brăila 388808 134066 37011 3,4 1,0 Buzău 402347 300733 34397 7,5 0,9 Constanţa 568358 213170 26840 3,8 0,5 Galaţi 358745 267514 75284 7,5 2,1 Tulcea 363249 133980 15943 3,7 0,4 Vrancea 255568 239513 61805 9,4 2,4 3. Sud 2450537 2038803 342532 8,3 1,4 Argeş 344954 356184 56477 10,3 1,6 Călăraşi 428159 204410 40213 4,8 0,9 Dâmboviţa 249819 382160 99092 15,3 4,0 Giurgiu 277135 209322 37938 7,6 1,4 Ialomiţa 373837 181012 21583 4,8 0,6 Prahova 279053 409783 15308 14,7 0,5 Teleorman 497580 295932 71921 5,9 1,4 4. Sud Vest 1818878 1309305 295936 7,2 1,6 Dolj 588950 365821 120209 6,2 2,0 Gorj 250268 224565 23892 9,0 1,0 Mehedinţi 294565 164776 34390 5,6 1,2 Olt 438821 302732 85384 6,9 1,9 Vâlcea 246274 251411 32061 10,2 1,3 5. Vest 1960656 765176 149502 3,9 0,8 Arad 511520 227799 23409 4,5 0,5 Caraş Severin 399694 150271 24545 3,8 0,6 Hunedoara 347180 116934 17853 3,4 0,5 Timiş 702262 270172 83695 3,8 1,2 6. Nord Vest 2094928 1338611 258733 6,4 1,2 Bihor 499452 312642 44023 6,3 0,9 Bistriţa Năsăud 301455 198738 68610 6,6 2,3 Cluj 424543 230133 28867 5,4 0,7 Maramureş 311190 241832 54389 7,8 1,7 Satu Mare 317500 205558 41094 6,5 1,3 Sălaj 240788 149708 21750 6,2 0,9 7. Centru 1941106 1049380 105972 5,4 0,5 Alba 328929 162624 26038 4,9 0,8 Braşov 297367 152922 9161 5,1 0,3


79

Covasna 186416 110453 9115 5,9 0,5 Harghita 406436 182139 21853 4,5 0,5 Mureş 414809 297092 25208 7,2 0,6 Sibiu 307149 144150 14597 4,7 0,5 8. Bucureşti 118441 269558 9098 22,8 0,8 Ilfov 113054 269558 9098 23,8 0,8 Municipiul Bucureşti

5387 0 0 0,0 0,0

Sursa: Calcule proprii pe baza datelor din Anuarul Statistic al României şi Recensământul populaţiei şi locuinţelor, INS, Bucureşti, 2002. 5.2. IERARHIZAREA PRIORITĂŢILOR DE DEZVOLTARE AGRICOLĂ ŞI RURALĂ

Dincolo de aceste caracteristici locale, de care nu putem face abstracţie, în conturarea oricărui tip de strategie de dezvoltare rurală şi agricolă, se va ţine seama de probleme cu caracter general, a căror rezolvare are valenţe la nivel naţional.

Noile măsuri ce urmează a fi implementate în etapa de preaderare este necesar să realizeze o utilizare cu maximă eficienţă a resursele financiare naţionale limitate alocate acestor domenii, dar şi a fondurilor de preaderare în scopul potenţării resurselor funciare, umane şi peisagistice ale ruralului şi ale agriculturii româneşti.

Strategia de pregătire a zonelor rurale şi agriculturii româneşti pentru aderarea la Uniunea Europeană şi pentru o maximă valorificare a oportunităţilor oferite de noua Politică Agricolă Comună nu poate să omită, în opinia noastră, următoarele obiective prioritare:

a.reducerea dimensiunii populaţiei ocupate în agricultură şi asigurarea de alternative de ocupare şi venit, în contextul mai larg al abordării problematicii din perspectiva dezvoltării rurale, corelată cu crearea de exploataţii economice viabile, prin eforturi de reducere a gradul de fragmentare a exploatării fondului funciar;

b.dezvoltarea unei infrastructuri şi a unor servicii specifice zonelor rurale, care să susţină dezvoltarea acestor regiuni, atât din perspectiva creşterii caracterului comercial al agriculturii, dar şi din cea a oferirii de alternative de ocupare şi venit pentru populaţia rurală. Şi ne referim aici atât la reţelele de drumuri, de comunicaţii etc., cât şi la servicii de sănătate, educaţie, consultanţă;

c.creşterea capacităţii administrativ-instituţionale de atragere a resurselor financiare de potenţare şi valorificare a resurselor locale.

Rezolvarea acestor probleme implică acţiuni simultane, pe mai multe fronturi, interdependente între ele, subordonate şi în strânsă corelaţie cu obiectivelor strategice la nivelul economiei naţionale. Cuvântul de ordine este abordarea holistă / sistemică, altfel spus, intersectorialitatea.

Este evident că exploataţia agricolă individuală specifică unei părţi importante a agriculturii private româneşti (conform estimărilor recente în număr de aproximativ 4,2 milioane, cu o suprafaţă medie de 2,5 ha şi exploatând aproximativ 70% din teren) va rămâne în următorii ani o sursă de ocupare şi venit pentru o parte importantă din populaţia rurală.

Dimensiunea exploataţiei şi numărul populaţiei agricole sunt doi indicatori care se determină reciproc; indiferent pentru ce forme de asociere sau cooperare s-ar opta (în domeniul exploatării fondului funciar, al mijloacelor mecanizate, al utilităţilor, al serviciilor, al


80

instrumentelor financiare etc.) nu se poate mări, practic, dimensiunea exploataţiei prin menţinerea actualului număr de proprietari de teren, care nu au altă sursă de venit şi alt loc de muncă în afara agriculturii.

Reducerea populaţiei ocupate în agricultură la aproximativ 1 milion de persoane, ceea ce în opinia noastră, încă ar fi foarte mult, ar conduce inevitabil la o comasare, prin vânzare sau arendare, a terenurilor.

Creşterea dimensiunii medii a exploataţiei agricole la niveluri care să asigure o folosire eficientă a mijloacelor mecanice şi maşinilor agricole şi implicit a populaţiei ocupate va necesita însă eforturi financiare şi materiale importante.

Dimensiunea populaţiei ocupate în agricultura românească va constitui, cel puţin pentru câţiva ani, una din problemele importante, atât datorită caracteristicilor acesteia (îmbătrânire, feminizare, mobilitate redusă), cât şi datorită capacităţii modeste de absorbţie a celorlalte sectoare.

Dat fiind specificul forţei de muncă din această ramură, abordarea problemei ocupării în agricultură este necesar să se realizeze în contextul mai larg al dezvoltării rurale.

Mediul rural se află în situaţia unor mutaţii profunde, iar tensiunile noi apărute pun în discuţie un echilibru deja extrem de fragil.

În rezolvarea acestor probleme este necesară valorizarea şi potenţarea tuturor atu-urilor şi luarea în considerare a ansamblului componentelor mediului economic şi social; altfel spus alături de problemele agriculturii se cuvine să fie analizate şi toate celelalte aspecte ale vieţii rurale, la fel de importante, pentru crearea unui mediu economic integrat, viabil şi indispensabil din punct de vedere al calităţii vieţii.

În acest context, în funcţie de strategia adoptată, se poate opta pentru aplicarea simultană a unora din măsurile următoare:

•••• ameliorarea şi modernizarea structurilor agrare şi de producţie; preluarea terenurilor agricole aflate în proprietatea persoanelor vârstnice, a persoanelor de la oraş care practică "agricultură de weekend" sau a celor aflaţi în incapacitate de muncă, fie în schimbul plăţii integrale, prin răscumpărarea de către stat a acestora, fie prin garantarea unor venituri lunare în raport cu valoarea terenurilor cedate şi acordarea lor tinerilor stabiliţi în mediul rural, preferabil persoanelor cu terenuri învecinate.

La acest proces poate contribui şi asigurarea cadrului pentru aplicarea efectivă a actualei legislaţii în sprijinul dezvoltării pieţei funciare (legea cadastrului, legea privind sprijinul acordat de stat tinerilor pentru stabilirea în mediul rural, etc.), care îşi propune concentrarea terenurilor şi creşterea dimensiunii exploataţiilor agricole, în scopul asigurării condiţiilor necesare utilizării eficiente a mijloacelor moderne de producţie, cât şi noi acte legislative complementare acestora pentru stimularea retragerii anticipate a agricultorilor vârstnici sau pentru stimularea persoanelor proprietari de teren, care nu locuiesc la sate să cedeze dreptul de proprietate sau de exploatare a terenurile în schimbul unor avantaje materiale.

Aşa cum precizam şi în subpunctul anterior, aplicarea unor astfel de măsuri este necesar să

se realizeze diferenţiat, în funcţie de specificul fiecărei regiuni, judeţ sau zone agricole interjudeţene.


81

Datele furnizate de ultimul recensământ al populaţiei relevă faptul că populaţia ocupată în

agricultură în mediul rural totaliza, în anul 2002, 2.017.530 persoane30. Din acestea segmentul de populaţie în vârstă de 55 ani şi peste a fost estimat pe baza aceleiaşi surse la 604.016 persoane (Tabelul nr. 28).

Tabelul 28 Potenţialii beneficiari de măsuri de pensionare anticipată, 2002

locuitori Populaţia ocupată în

agricultură în mediul rural Populaţia ocupată în agricultură în mediul rural în vârstă de 55

ani şi peste Total 2017530 604016 1. Nord Est 604477 169447 Bacău 129610 35026 Botoşani 111713 36717 Iaşi 116831 28636 Neamţ 68090 19383 Suceava 94802 24568 Vaslui 83431 25116 2. Sud Est 251280 74771 Brăila 37011 12250 Buzău 34397 12121 Constanţa 26840 5714 Galaţi 75284 20360 Tulcea 15943 4440 Vrancea 61805 19886 3. Sud 342532 111126 Argeş 56477 17364 Călăraşi 40213 12941 Dâmboviţa 99092 27183 Giurgiu 37938 13209 Ialomiţa 21583 7059 Prahova 15308 4279 Teleorman 71921 29090 4. Sud Vest 295936 103639 Dolj 120209 44135 Gorj 23892 6785 Mehedinţi 34390 12262 Olt 85384 29782 Vâlcea 32061 10674 5. Vest 149502 42507 Arad 23409 6655 Caraş Severin 24545 7696 Hunedoara 17853 6265

30 Metodologia utilizată cu ocazia recensământului pentru evaluarea populaţiei ocupate diferă de cea utilizată anual, în acelaşi scop de Balanţa forţei de muncă, şi corespunzător apar diferenţe însemnate de rezultate. În opinia noastră este mult mai relevantă cifra obţinută prin Balanţă, care estima pentru anul 2002 o populaţie ocupată în agricultură în mediul rural ce depăşea 3 milioane persoane. În contextul analizelor noastre am utilizat drept sursă Recensământul pentru motivul că acesta oferă structuri mult mai detaliate ale populaţiei şi populaţiei ocupate,, care ne permit o prezentare mai în detaliu a diferitelor aspecte. Am considerat mai importantă prezentarea mai în detaliu a schemei de gândire a modului de rezolvare a problemei, ulterior calculele putând fi efectuate şi pe baza datelor provenind din alte surse.


82

Timiş 83695 21891 6. Nord Vest 258733 70943 Bihor 44023 12880 Bistriţa Năsăud 68610 18268 Cluj 28867 9864 Maramureş 54389 14032 Satu Mare 41094 9811 Sălaj 21750 6087 7. Centru 105972 29388 Alba 26038 8118 Braşov 9161 2217 Covasna 9115 2400 Harghita 21853 5997 Mureş 25208 7229 Sibiu 14597 3427 8. Bucureşti 9098 2195 Ilfov 9098 2195 Municipiul Bucureşti 0 0

Sursa: Calcule proprii pe baza datelor din Recensământul populaţiei şi locuinţelor, INS, Bucureşti, 2002.

Aceştia, împreună cu pensionarii din mediul rural, ar reprezenta, din punctul nostru de vedere, potenţialii beneficiari ai măsurilor de pensionare anticipată, ai măsurilor de răscumpărare de către stat a terenurilor agricole sau al unor măsuri de stimulare pentru cedarea dreptului de proprietate sau de exploatare către persoane tinere.

Nu putem omite aici importanta problemă a mentalităţii oamenilor de la sate, pentru care pământul - chiar dacă nu este foarte fertil, chiar dacă nu mai au puterea să îl cultive (aici însă pot acţiona eficient prevederile unui alt act legislativ, în prezent în vigoare, prin care se sancţionează drastic lăsarea pământului nelucrat) – constituie principala avere şi un simbol al independenţei şi libertăţii. De aceea, reuşita aplicării oricăreia din măsurile menţionate anterior depinde esenţial de o strategie adecvată de informare şi comunicare la sate a avantajelor pe care le-ar putea avea cedarea terenurilor.

Sunt însă zone importante din ţară în care singura reţinere a ţăranilor de a-şi vinde terenul este lipsa de informare dar şi de resurse financiare, înregistrându-se cazuri în care preţul cadastrului pentru respectivul teren reprezintă un procent important din valoarea acestuia, uneori depăşind jumătatea.

În scenariul elaborat de noi, pe varianta maximală - pornind de la premisa că toate aceste persoane ar accepta să fie beneficiarii unor măsuri de retragere anticipată din activitate - am realizat evaluări ale costurilor unei astfel de măsuri pentru următorii 5 ani. Astfel, în condiţiile în care, în cazul cedării drepturilor de proprietate a terenurilor aflate în folosinţă, în medie de aproximativ 2 hectare aceştia ar primi o sumă medie lunară de 50 euro/hectar/lună, respectiv 100 euro pe lună, fondurile totale necesare anual pentru o persoană din această categorie ar fi de aproximativ 1.200 euro/an şi un total pentru cele 604.016 persoane de 724,8 milioane euro (Tabelul nr. 29). Fondurile necesare aplicării unei astfel de măsuri cunosc diferenţieri importante de la o regiune la alta, de la un judeţ la altul.

Institutul European din România – Studii de im

pact (PAIS II)

83

Tabelul 29 Posibil scenariu financiar pentru stimularea retragerii anticipate a agricultorilor vârstnici şi m

enţinerea /atragerea tinerilor în m

ediul rural

Fonduri necesare pentru condiţiile : - ieşiri 120000 pers vârstnice

- intrări 24000 tineri

Populaţia agricolă din rural

Potenţiali beneficiari de m

ăsuri de retragere anticipată

(pop agr din rural peste

55 ani)

Total fonduri

necesare in total (în

condiţiile acordării a 1200 euro

/an/ persoană)

Fonduri medii

anuale necesare în condiţiile eşalonării celor cca. 600.000

persoane pe o perioada 5 ani;

retragerea a aproxim

ativ 120.000persoane/an

Num

ărul total de hectare

cedate (2 ha /persoană x nr. total de persoane care se retrag)

Num

ărul de tineri

beneficiari a 10

hectare în m

edie conform

legislaţiei în vigoare

Sume

destinate tinerilor

beneficiari (în condiţiile unei prim

e de instalare

de 1000 euro)

Total sum

e tineri +

vârstnici

primul

an al doilea

an al treilea

an al patrulea

an al cincilea

an

Regiune/

Judeţ

persoane persoane

mii euro

mii euro/an

hectare persoane

mii euro

mii euro

mii euro

mii euro

mii euro

mii euro

mii euro

Total 2017530

604016 724819

144964 1208032

120803 120803

845622 169124

410731 555695

700658 845622

1. Nord Est

604477 169447

203336 40667

338893 33889

33889 237225

47445 115224

155891 196558

237225 B

acău 129610

35026 42031

8406 70051

7005 7005

49036 9807

23817 32223

40630 49036

Botoşani

111713 36717

44061 8812

73435 7343

7343 51404

10281 24968

33780 42592

51404 Iaşi

116831 28636

34364 6873

57273 5727

5727 40091

8018 19473

26345 33218

40091 N

eamţ

68090 19383

23260 4652

38767 3877

3877 27137

5427 13181

17833 22485

27137 Suceava

94802 24568

29482 5896

49136 4914

4914 34395

6879 16706

22603 28499

34395 V

aslui 83431

25116 30139

6028 50232

5023 5023

35162 7032

17079 23107

29134 35162

2. Sud Est 251280

74771 89725

17945 149542

14954 14954

104679 20936

50844 68789

86734 104679

Brăila

37011 12250

14699 2940

24499 2450

2450 17149

3430 8330

11270 14210

17149 B

uzău 34397

12121 14545

2909 24242

2424 2424

16969 3394

8242 11151

14060 16969

Constanţa

26840 5714

6857 1371

11428 1143

1143 8000

1600 3886

5257 6629

8000 G

alaţi 75284

20360 24432

4886 40720

4072 4072

28504 5701

13845 18731

23618 28504

Tulcea 15943

4440 5328

1066 8881

888 888

6216 1243

3019 4085

5151 6216

Vrancea

61805 19886

23863 4773

39771 3977

3977 27840

5568 13522

18295 23067

27840 3. Sud

342532 111126

133351 26670

222252 22225

22225 155577

31115 75566

102236 128906

155577 A

rgeş 56477

17364 20837

4167 34729

3473 3473

24310 4862

11808 15975

20143 24310

Călăraşi

40213 12941

15529 3106

25882 2588

2588 18117

3623 8800

11906 15011

18117 D

âmboviţa

99092 27183

32620 6524

54366 5437

5437 38056

7611 18485

25008 31532

38056 G

iurgiu 37938

13209 15851

3170 26418

2642 2642

18492 3698

8982 12152

15322 18492

Ialomiţa

21583 7059

8471 1694

14119 1412

1412 9883

1977 4800

6495 8189

9883 Prahova

15308 4279

5135 1027

8558 856

856 5991

1198 2910

3937 4964

5991 Teleorm

an 71921

29090 34909

6982 58181

5818 5818

40727 8145

19782 26763

33745 40727

4. Sud Vest

295936 103639

124367 24873

207278 20728

20728 145095

29019 70475

95348 120221

145095 D

olj 120209

44135 52962

10592 88271

8827 8827

61789 12358

30012 40605

51197 61789

Gorj

23892 6785

8143 1629

13571 1357

1357 9500

1900 4614

6243 7871

9500 M

ehedinţi 34390

12262 14715

2943 24525

2452 2452

17167 3433

8338 11281

14224 17167

Institutul European din România – Studii de im

pact (PAIS II)

84

Olt

85384 29782

35738 7148

59563 5956

5956 41694

8339 20252

27399 34547

41694 V

âlcea 32061

10674 12809

2562 21348

2135 2135

14944 2989

7258 9820

12382 14944

5. Vest

149502 42507

51009 10202

85015 8501

8501 59510

11902 28905

39107 49309

59510 A

rad 23409

6655 7986

1597 13310

1331 1331

9317 1863

4525 6123

7720 9317

Caraş

Severin 24545

7696 9236

1847 15393

1539 1539

10775 2155

5234 7081

8928 10775

Hunedoara

17853 6265

7518 1504

12529 1253

1253 8771

1754 4260

5764 7267

8771 Tim

iş 83695

21891 26269

5254 43782

4378 4378

30648 6130

14886 20140

25394 30648

6. Nord

Vest

258733 70943

85131 17026

141885 14189

14189 99320

19864 48241

65267 82293

99320

Bihor

44023 12880

15456 3091

25760 2576

2576 18032

3606 8758

11849 14941

18032 B

istriţa Năsăud

68610 18268

21922 4384

36537 3654

3654 25576

5115 12423

16807 21191

25576

Cluj

28867 9864

11837 2367

19728 1973

1973 13810

2762 6708

9075 11442

13810 M

aramureş

54389 14032

16839 3368

28064 2806

2806 19645

3929 9542

12910 16277

19645 Satu M

are 41094

9811 11773

2355 19622

1962 1962

13736 2747

6672 9026

11381 13736

Sălaj 21750

6087 7304

1461 12173

1217 1217

8521 1704

4139 5600

7060 8521

7. Centru

105972 29388

35266 7053

58776 5878

5878 41144

8229 19984

27037 34090

41144 A

lba 26038

8118 9741

1948 16235

1624 1624

11365 2273

5520 7468

9416 11365

Braşov

9161 2217

2661 532

4435 443

443 3104

621 1508

2040 2572

3104 C

ovasna 9115

2400 2881

576 4801

480 480

3361 672

1632 2208

2785 3361

Harghita

21853 5997

7196 1439

11993 1199

1199 8395

1679 4078

5517 6956

8395 M

ureş 25208

7229 8674

1735 14457

1446 1446

10120 2024

4916 6650

8385 10120

Sibiu 14597

3427 4113

823 6855

685 685

4798 960

2331 3153

3976 4798

8. Bucureşti

9098 2195

2634 527

4390 439

439 3073

615 1493

2019 2546

3073 Ilfov

9098 2195

2634 527

4390 439

439 3073

615 1493

2019 2546

3073 M

unicipiul B

ucureşti 0

0 0

0 0

0 0

0 0

0 0

0 0

Sursa: Calcule proprii pe baza datelor din R

ecensământul populaţiei şi locuinţelor, IN

S, Bucureşti, 2002

85

85

Dacă cele aproximativ 600.000 persoane în vârstă de peste 55 ani ar ceda în medie 2 ha, în total vor fi cedate 1.208.032 ha. Conform legii privind sprijinirea de către stat a tinerilor pentru stabilirea la sate, în medie, fiecărui tânăr, în funcţie de posibilităţile existente, i s-ar acorda cu titlu gratuit câte 10 hectare. În concluzie, de prevederile acestei legi ar putea beneficia, grosso modo, 120.803 tineri, pentru a se stabili în mediul rural.

Dacă acestor tineri li se vor acorda, în completare şi prime de instalare de 1.000 euro, efortul financiar pentru toţi cei 120.803 tineri ar fi de aproximativ 120,8 milioane euro.

Bineînţeles că aici se ridică probleme legate de distanţa la care se află parcelele cedate de persoanelor vârstnice, de zonele în care sunt cedate terenurile şi zonele din care sunt tinerii care doresc să se stabilească în mediul rural pentru a practica activităţi agricole. În scenariul nostru am pornit de la varianta optimistă în care toate persoanele vârstnice ar fi dispuse să cedeze terenurile aflate în proprietate şi că sunt tineri dispuşi să preia aceste terenuri.

De asemenea este importantă o pregătire prealabilă a tinerilor, selectarea lor astfel încât din rândul lor să se poată forma viitorii manageri de ferme moderne, de dimensiuni mari. Se poate crea cu ajutorul acestora o adevărată pepinieră de viitori specialişti agricoli.

În condiţiile în care s-ar eşalona retragerea celor 600.000 de persoane vârstnice pe o perioadă de 5 ani, respectiv anual 120.000 persoane şi preluarea terenurilor de aproximativ 24.000 tineri anual, costurile aferente ar fi de: aproximativ 169,1 mil. euro în primul an, 400 mil. euro în al doilea an (numărul vârstnicilor care beneficiază de venituri 240.000), 555,6 mil. euro în al treilea an, 700 mil. euro în al patrulea an, 845,6 mil. euro în al cincilea an.

Am presupus, în scenariul nostru, că fluxurile de intrări şi ieşiri de persoane beneficiare se anulează reciproc, respectiv numărul celor care vor dispărea pe cale naturală, odată cu înaintarea în vârstă, este egal cu numărul intrărilor de noi beneficiari, odată cu împlinirea vârstei de 55 ani.

Care ar fi avantajele punerii în practică a unui asemenea scenariu : - în 5 ani 600.000 de persoane ocupate în agricultură, în vârstă de 55 ani şi peste se

retrag din activităţile agricole;

- dimensiunea medie a exploataţiei pentru un total de 1.208.032 ha creşte de la aproximativ 2 ha la 10 hectare;

- sunt atraşi în activităţile agricole, în decursul a 5 ani, aproximativ 120.803 tineri;

- costurile incrementale eşalonate ale aplicării acestor măsuri: aproximativ 169,1 mil. euro în primul an, 400 mil. euro în al doilea an, 555,6 mil. euro în al treilea an, 700 mil. euro în al patrulea an, 845,6 mil. euro în al cincilea an.

Bineînţeles că sunt multe rezerve în ceea ce priveşte condiţiile practice concrete de aplicare exactă a unei astfel de strategii, dar aceasta poate fi combinată cu asigurarea, de exemplu, de venituri suplimentare pentru pensionarii proprietari de teren până la nivelul de 100 euro în schimbul cedării dreptului de proprietate a terenurilor.

Chiar dacă numai ¼ din numărul de persoane incluse în scenariu ar participa la o astfel de schemă, avantajele ar fi benefice atât din perspectiva întineririi populaţiei agricole, dimensiunii exploataţiei, posibilităţilor de asociere pentru accesarea de fonduri de preaderare, de credite, pentru utilizarea în comun de mijloace mecanizate, de servicii de consultanţă, de facilităţi de colectare, transport, depozitare şi prelucrare etc.

•••• dezvoltarea serviciilor pentru agricultură şi preluarea unei părţi din populaţia ocupată în agricultură în acest domeniu. Ne referim în primul rând la serviciile colective de prestare mecanizată a lucrărilor agricole şi întreţinere a utilajelor agricole, ţinând cont de

86

86

faptul că lipsa resurselor financiare şi dimensiunile mici ale exploataţiilor au determinat ca cea mai mare parte a proprietarilor de exploataţii agricole să nu dispună de mijloace de producţie moderne.

Extinderea şi creşterea eficienţei reţelei de credit rural poate fi un suport real şi indispensabil în acest sens. Deja în acest domeniu s-au realizat progrese importante prin cooptarea băncilor în sistemul de finanţare prin intermediul Programului SAPARD. Acordarea de credite pentru obţinerea de utilaje agricole, îngrăşăminte sau material săditor, ar putea avea drept condiţie garantarea prin produse agricole în contextul unui sistem de asigurare a producţiei corespunzător. Odată cu sporirea valorii pământului, s-ar putea purcede, cu succes, şi la implementarea instituţiei creditului agricol ipotecar.

Tot aici putem include şi serviciile de colectare şi transport ale produselor agricole, atât în vederea prelucrării, cât şi pentru comercializare. În prezent, implicarea unui număr mare de intermediari neprofesionişti pe acest segment, generează uneori chiar o dublare a preţului produselor agricole, de la producător la consumator, fără ca surplusul creat să susţină creşterea producţiei agricole.

O parte din populaţia agricolă poate fi reorientată şi spre lucrări de infrastructură fizică a satelor, reţele de drumuri, alimentare cu apă, canalizare. Este vorba de implicarea acestora în valorificarea fondurilor destinate măsurii 2.1 a Programului SAPARD-Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale. Condiţionarea efectuării unor astfel de lucrări cu forţă de muncă din mediul rural ar putea contribui la obţinerea de efecte benefice în acest sens.

•••• stimularea dezvoltării de activităţi alternative, complementare (mica industrie, inclusiv pentru prelucrarea produselor agricole la nivelul exploataţiilor, turism, artizanat), care să contribuie atât la valorificarea resurselor specifice mediului rural, dar să asigure şi o folosire cât mai completă şi mai eficientă a capacităţii de muncă şi a timpului forţei de muncă agricole, cunoscut fiind caracterul sezonier al unei părţi importante a activităţilor desfăşurate în aceasta ramură (în special în sectorul vegetal).

Stimularea producătorilor agricoli în sensul dezvoltării, în paralel cu activităţile agricole, şi a unor activităţi de prelucrare, cel puţin primară, a acestora ar avea efecte benefice, atât din perspectiva utilizării timpului de lucru al forţei de muncă agricole, dar şi din perspectiva creşterii valorii adăugate realizate la nivelul exploataţiilor.

În acest sens este necesară crearea şi funcţionarea unui sistem informaţional adecvat, în special în domeniul timpului de muncă al populaţiei ocupate în acest sector.

•••• regândirea unei strategii pentru creşterea nivelului de pregătire şi a competenţelor forţei de muncă din agricultură.

O agricultură modernă şi competitivă nu se va putea realiza fără aportul unui corp de specialişti agricoli de elită, bine utilizaţi şi motivaţi. Este vorba de agronomi, de horticultori, zootehnişti, medici veterinari, dar şi de chimişti şi biologi.

Dintre aceştia se pot forma viitori manageri strategici, atât pentru producţia propriu-zisă, cât şi pentru distribuţia internă şi externă a producţiei agricole, în condiţiile unor pieţe tot mai tensionate şi mai globalizate. La aceasta se adaugă importanţa unui învăţământ agricol specializat, pe tot parcursul vieţii, şi servicii de consultanţă accesibile şi adaptate necesităţilor lucrătorilor agricoli. Legea plantelor cultivate şi a pesticidelor ar trebui să includă obligaţia obţinerii unui permis pentru aplicarea de tratamente pe baza unor cursuri şi a unor examene pentru toate companiile şi persoanele private care utilizează cantităţi mari de pesticide, cum ar fi fermele mari şi cele care oferă servicii privind utilajele („Agromec”). Toate aceste companii ar trebui să devină conştiente de faptul că practicile adoptate sunt poluante.

87

87

O pondere mai mare ar trebui acordată de Guvern parteneriatului cu organizaţiile neguvernamentale cu definire ecologică şi rurală, în sensul atribuirii acestora a statutului de utilitate publică, pe deplin justificat, atâta timp cât ele se vor dedica învingerii imobilismului în gândire şi a neîncrederii în soluţiile cele mai avantajoase pentru locuitorii satelor; acordarea acestui statut trebuie gândită şi pentru acele organizaţii care vor lua în custodie sau gestiune peisajele, micile arii protejate şi coridoarele “verzi” din spaţiul rural.

•••• de o importanţă fundamentală sunt şi informarea continuă a populaţiei ocupate în agricultură, dar şi a populaţiei rurale în general, atât în ceea ce priveşte noile experienţe în domeniu-cerinţele existente pentru accesarea fondurilor de preaderare sau a altor facilităţi financiare care li se adresează-, dar şi în ceea ce priveşte costurile şi beneficiile pe care viitoarea aderare le va avea asupra lor.

Se simte lipsa unei comunicări adecvate cu locuitorii de la sate, a unor metode de transmitere a informaţiilor într-o formă cât mai accesibilă acestora.

Informaţiile care trebuie să ajungă până la cel mai scăzut nivel de agregare trebuie să cuprindă, pe de-o parte informaţii legate de sursele de finanţare şi modalităţile de accesare, de procedurile bancare (împrumuturi, garanţii etc) şi, pe de altă parte, date concrete legate de tehnici, metodologii, proceduri administrative de certificare, analize şi, nu în ultimul rând, informaţii legate de bursa pământului şi a produselor agricole.

Unul din sistemele de comunicare care pare a fi cel mai recomandabil pentru ţinuturile fără acces minimal la informare elementară privind toate aspectele menţionate mai sus, incluzînd aici şi problemele neîncrederii funciare în cooperaţie cu păstrarea nealterată a dreptului de proprietate, este cel de Non-line off site (antene cu raze de 20-25 km în triangulaţie) şi receptoare de cameră cu posibilitatea conectării la internet fără cablu – wireless - a mii de terminale în şcoli, primării, sedii de organizaţii, aşezăminte culturale şi persoane fizice.

Sistemul poate permite predarea/comunicarea la distanţă, livrarea gratuită a consultanţei pe medii şi specific, funcţionarea unei burse agricole, transparenţa şi multe altele care decurg de aici. Costurile unui asemenea sistem sunt legate de preţul antenei, al stâlpului susţinător, al achiziţionării terenului pentru împrejmuirea aferentă antenei, costurile receptoarelor, bateriilor solare, acumulatorilor pentru funcţionarea pe timp de noapte şi, evident al terminalelor.

Un calcul aproximativ pentru acoperirea cu acest sistem al sudului ţării din Mehedinţi şi până în Dobrogea, incluzând o parte din zonele colinare subcarpatice arată că sumele necesare se ridică la aproximativ 30 de milioane Euro. În acest sistem, prima antenă din şirul de antene care se „zăresc reciproc” este legată prin cablu optic la un server.

Schema cu antene one-way şi two-ways, cu antene conectate direct la satelit este de două ori mai costisitoare şi manifestă slăbiciuni la schimbarea vremii, în afară de faptul că este foarte costisitor deoarece terminalele se conectează prin telefon.

În paralel, un sistem de Internet mobil trebuie să preceadă investiţiile în schemele de mai sus. Acesta se realizează prin caravane mobile prin care sunt instruiţi oamenii locului în măsură să înţeleagă şi să explice mai departe funcţionarea utilizatorilor.

În acest sens se pot valorifica într-o formă mai accesibilă şi materialele informative şi experienţa personalului ANCA.

Serviciile de consultanţă agricolă ar trebui să promoveze pe scară largă practicile corecte de agricultură organică la nivelul fermelor de subzistenţă care nu-şi pot permite utilizarea intrărilor ceea ce le-ar permite creşterea profitabilităţii acestor ferme şi o vânzare

88

88

mai bună a produselor lor. Acest ultim tip de fermieri trebuie încurajaţi să nu utilizeze produce agrochimice costisitoare.

Serviciile de consultanţă ar trebui să prezinte mai multe variante tehnice (cu sau fără irigaţii, calitatea seminţelor, utilizarea de intrări şi a tehnicilor de arătură), efectele lor asupra mediului (poluarea apei, conservarea solului) ca şi nivelul productivităţii şi al profitabilităţii, astfel încât să se poată acorda sfaturi pentru fermierii din diferitele regiuni ale ţării.

•••• competitivitatea implică şi corelaţii corespunzătoare, dinamice, între calitate şi preţ.

Utilizarea de material săditor şi în general de material biologic(soiuri, rase), de calitate îndoielnică şi neadaptat condiţiilor pedoclimatice zonale, neaplicarea măsurilor ameliorative şi folosirea redusă a îngrăşămintelor şi erbicidelor, a sistemelor de irigaţii, lipsa unor strategii privind conservarea şi îmbunătăţirea calităţii raselor de animale şi a folosirii valorii nutritive a furajelor pentru acestea, sunt numai câteva din cauzele unor importante reduceri ale cantităţii şi calităţii produselor agricole româneşti.

În acest sens un rol important trebuie să revină măsurilor de relansare a cercetării ştiinţifice în domeniul agriculturii ecologice, inclusiv prin staţiuni teritoriale, pornind de la tradiţia şi rezultatele cercetării agricole româneşti, cât şi de la asigurarea condiţiilor pentru valorificarea durabilă, în condiţii de piaţă, a rezultatelor.

Dincolo de o politică care să asigure prevenirea riscurilor naturale, este necesară dezvoltarea de programe de cercetare pentru mai buna cunoaştere a dinamicii ecosistemelor montane şi o sporire a eforturilor în favoarea numeroaselor servicii colective pe care aceste zone le pun la dispoziţia ţării.

Toate măsurile se cer corelate în contextul general al unei strategii agricole bine articulate, atât la nivel naţional, cât şi la nivel regional, de sector şi de produs (anexa 20).

Putem include aici şi o mai bună valorificare a instrumentelor de mediu şi a finanţărilor pentru măsurile de agro-mediu. Acestea includ conservarea şi sporirea atractivităţii peisajelor rurale pentru ecoturism şi turismul rural şi instalarea tinerilor agricultori, agrosilvicultura pe terenuri degradate şi eliminarea deşeurilor rurale, promovarea dezvoltării vegetaţiei extraforestiere în perdele sau tufărişuri de răzoare, promovarea tratamentelor organice etc. Se poate asigura în acest context şi stimularea pentru accesarea fondurilor incluse în Măsura 3.3 din cadrul Programului SAPARD - Metode agricole de producţie proiectate să protejeze mediul şi să menţină peisajul rural.

Competitivitatea agriculturii nu trebuie judecată strict, în sensul general al profitabilităţii imediate şi substanţiale. Nu întotdeauna costul de producţie şi raportul cost - preţ, sunt cele hotărâtoare. Nu trebuie omis faptul că, de nivelul de dezvoltare al acestei ramuri depinde securitatea alimentară a întregii populaţii.

•••• nu în ultimul rând, este necesară revizuirea şi structurarea sistemului de indicatori de statistică agricolă.

Unul din domeniile de maximă importanţă pentru Comisie, este statistica agricolă. Comisia subliniază că, statistica agricolă este domeniul cu cea mai scăzută compatibilitate cu nivelul solicitat de reglementările UE.

Totodată, aceasta reprezintă, aşa cum am arătat şi anterior, una din cauzele principale ale existenţei dificultăţilor de informare privind piaţa produselor agricole şi piaţa funciară.

Corelată cu acestea, fragmentarea excesivă a producţiei agricole continuă să genereze probleme importante în domeniul agroalimentar, dată fiind dificultatea de a cerceta şi trata produsele provenind de la un număr foarte mare de fermieri (de pildă, laptele).

89

89

Pentru îndeplinirea priorităţilor pe termen scurt sunt necesare eforturi şi resurse suplimentare, întărirea cadrului instituţional în următoarele domenii: definitivarea procesului de modernizare a laboratoarelor, punctelor de inspecţie în vamă, dezvoltarea sistemelor informatice şi de control sanitar – veterinar şi fitosanitar, instruirea specialiştilor din aceste domenii (anexa 21).

•••• în acest context este foarte urgentă elaborarea de strategii pentru dezvoltarea infrastructurilor şi pentru asigurarea transparenţei pieţelor, atât pentru crearea unor sisteme de informare privind preţul produselor agricole (burse agricole), cât şi privind preţul pământului; acesta poate reprezenta punctul de pornire pentru facilitarea formării marilor exploataţii private, care implică măsuri energice în actuala etapă, odată cu demararea operaţiunilor de arendare şi vânzare a terenurilor.

Pentru implementarea cu succes a unor astfel de măsuri este nevoie de acţiunea concertată a tuturor actorilor mediului rural. Şi ne referim aici atât la instituţiile administraţiei locale, cele de învăţământ, agenţiile de consultanţă etc. dar şi la organizaţiile neguvernamentale, agenţii economici publici şi privaţi.

•••• una din marile provocări în perspectiva accesării Fondurilor Structurale şi de Coeziune gândite în spirit regional este aceea a realizării de asocieri formale, intercomunale pe baza unor Carte de obiective şi a hotărârii asociaţiilor de a pariticipa la obţinerea serviciilor colective31. Pentru a înţelege acest demers progresist am anexat un model de contract posibil între aceste comunităţi constituite pe bază de teritoriu comun sau de bazin de muncă cu statul sau regiunea în vederea cofinanţării obiectivelor copartajate.

•••• păstrarea tradiţiilor, de exemplu moştenirea culinară

Timpul scurt rămas până la data aderării la uniunea europeană şi schimbările aduse de noua politică agricolă comună, au devenit factori de presiune puternici pentru dinamizarea proceselor de restructurare radicale ale sectorului agroalimentar şi sectorului rural românesc. acest lucru reprezintă o provocare fără precedent pentru decidenţii din următorii 3 ani.

„Planurile de acţiune” urgente ar trebui să vizeze pe de-o parte dezvoltarea rapidă a capacităţilor înstituţionale pentru implementarea PAC şi pe de altă parte să se concentreze spre diminuarea declalajelor faţă de „modelul european de agricultură” bazat pe competitivitate şi orientat spre cerinţele pieţei, dar tot mai mult influenţat de noua filosofie a politicii agricole comune (de sprijin din ce în mai substanţial spre „pilonul al II-lea” în special măsurile de protejare a mediului şi de conservare a naturii pentru dezvoltarea integrată a economiei rurale).

Absorbţia fondurilor comunitare promise României în februarie 2004 vor depinde atât de “abilităţile” negociatorilor dar, mai ales, de voinţa politică de restructurare şi de modelul potrivit de politică agricolă pentru următoarea perioadă.

31 Serviciile colective sunt acele servicii furnizate de spaţiile naturale şi rurale pentru colectivităţile aparţinând unei regiuni sau ţări. Deşi adesea nereflectate de mecanismele de piaţă ele pot juca un rol determinant în dezvoltarea durabilă regiunilor respective. Există cinci categorii de servicii colective furnizate de spaţiile naturale şi rurale: -servicii colective legate de resursele naturale (apă, aer, sol etc) esenţiale pentru calitatea vieţii şi dezvoltare economică; -servicii colective furnizate de biodiversitate, speciile care ocupă un anumit teritoriu dându-i acestuia o anumită valoare; -servicii colective legate de starea de bine (peisaj, relief, forma clădirilor, elemente naturale etc), furnizând cadrul pentru odihna şi recreerea locuitorilor sau a altor utilizatori şi sprijinindu-se pe reprezentări simbolice, culturale sau sociale; -servicii colective legate de prevenirea riscurilor naturale; -servicii colective legate de producţiile agricolă şi forestieră cu funcţiile lor economice, de mediu şi sociale contribuind la realizarea unui echilibru în regiune şi la ocuparea forţei de muncă.

90

90

Implementarea PAC pe actuala structură a sectorului agroalimentar şi rural ar putea schimba poziţia României de potenţial beneficiar net al PAC în cea de contribuabil net la fondurile comunitare.

O problemă majoră o reprezintă alegera tipului potrivit de politică agricolă pentru următorii trei ani; alternativele alocării resurselor bugetare limitate sunt extrem de restrânse:

- după modelul actual, preponderent spre stimularea producţiei într-o piaţă încă nefuncţională şi netransparentă, unde riscul ca acest stimul să fie perceput greşit şi să nu-şi atingă scopul peste trei ani când regulile se vor schimba, sau

- spre programe menite să stimuleze competiţia şi să-i pregătească pe producători în timpul scurt care a mai rămas în ceea ce priveşte cerinţele de pe Piaţa Comună

- adoptarea măsurilor de Politică Agricolă Comună

Argumente pro şi contra pot fi identificate în cazul oricărei alternative prezentate. Utilizarea eficientă a resurselor bugetare din agricultură, prin reorientarea acestora spre programe care să stimuleze eficienţa şi, mai puţin sau deloc, spre sprijinirea preţurilor sau subvenţionarea exporturilor, ar trebui să primeze. Adoptarea măsurilor de politică agricolă după modelul curent al PAC nu este oportună în actuala structură. Producătorii trebuie mai mult familarizaţi cu Organizarea Comună de Piaţă si cu măsurile de politică de dezvoltare rurală dar mai ales cu cerinţele privind noile standarde referitoare la calitatea şi siguranţa alimentelor la bunăstarea animalelor şi “codul de bune practici agricole”. În acest sens sprijinul prin consultanţă agricolă focusată în următorii trei ani la învaţarea “ABC” –ului Noii Politici Agricole Comnune şi implicaţiile implementării acesteia, ar avea un efect benefic asupra conştientizării necesităţii de schimbare a mentalităţlilor şi ar putea stimula reacţii pozitive în direcţia: stimulării asocierilor, creerii cooperativelor de desfacere a producţiei, aderarea la asociaţiile interprofesionale sau la reţeaua de contabilitate agricolă etc. - Plăţile directe în actuala structură de sprijin (sprijinul de 2 milioane lei/ha destinat

fermelor mici de pânã la 5 ha de care vor beneficia 4,4 milioane producãtori agricoli), trebuie să se adapteze la noile coordonate ale PAC revizuite. (sprijinul pentru irigaţii, pentru seminţe si utilizarea materialului genetic de calitate superioară şi creditul agricol pentru producţie nu sunt compatibile cu noua PAC). Deoarece peste 3 ani PAC se va ghida după alte principii şi anume prezervarea mediului înconjurător , ar trebui introduse treptat şi astfel de programe. Schema generalizată de introducere a Plăţii Unice pe Suprafaţă condiţionată de exploatarea terenului în condiţii prietenoase faţă de mediu înconjurător ar trebui deasemenea mediatizată la nivelul producătorilor agricoli.

- Facilitarea creării unui sector competitiv, prin stimularea antreprenoriatului în zona rurală ar putea conduce la o “selecţie naturală” printre fermele de semi-subzistenţă cu potenţial de dezvoltare spre ferme comerciale şi spre oportunităţi de activităţi non agricole, mai ales pentru exploataţile de subzistenţă şi cele semi-subzistenţă care nu au şanse să devină comerciale. Conform unui studiu realizat de experţi de la Banca Mondială în colaborare cu experţi români (Romanian Food and Agriculture in a European Perspective, octombrie 2003), separarea clară a măsurilor de tip rural si social de măsurile şi instrumentele de politică agricolă ar crea un cadru propice pentru stimularea eficienţei şi competitivităţii în sectorul agroalimentar.

In acest context, in domeniul agricol, priorităţile din etapa până la aderare pot fi structurate astfel: a.Pe termen scurt:

- Încheirea negocierilor

91

91

- Continuarea armonizării legislative (conform datelor furnizate de MAPDR gradul de transpunere şi armonizare legislativa cu acquisul comunitar este de 89% - 484 acte normative, din care: 25 Legi, 9 Ordonante ale Guvernului, 25 Hotãrâri de Guvern;, 425 Ordine ale ministrului) şi intensificarea procesului de implementării acesteia

- Continuarea construcţiei instituţionale necesare funcţionării PAC în acord cu reglementările Uniunii Europene prin

- Înfiinţarea şi funcţionarea Autorităţii de Management a Programelor Operaţionale Sectoriale pentru Agricultură şi Dezvoltarea Rurală, responsabilă cu coordonarea şi implementarea asistenţei financiare.

- Agenţia de Plăţi şi Intervenţie care va trebui să fie capabilă să administreze şi să deruleze fondurile FEOGA (de 4.037 milioane Euro pentru anii 2007-2009 din care 881 milioane plăţi directe, 732 milioane Euro măsuri de piaţă şi 2.424 milioane pentru măsuri de dezvoltare rurală, de 4 ori mai mari faţă de fondurile derulate de MAPDR în 2001-2003 -1.1 milioane Euro)

- Sistemul Integrat de Administrare şi Control care trebuie să asigure baza de date şi control pentru plăţile acordate de Agenţia de Plăţi

- Extinderea Reţelei de Contabilitatea Agricolă (la ora actuală în reţea sunt prinse doar 600 de exploataţii care nu sunt reprezentative la nivel naţional)

- Consolidarea Agenţiei Veterinară şi de Siguranţă a Alimentelor cu rol în implementarea sistemelor de control pe piaţa internă în sectoarele veterinar şi fitosanitar şi a conceptului de siguranţã a alimentelor

- Reorganizarea activităţilor de consilierie, training şi consultanţă pentru fermieri b. pe termen scurt şi mediu:

Creşterea competitivităţii sectorului: - alegerea tipului potrivit de politică agricolă

- stimularea procesului de consolidare a fermelor printr-o piaţă funciară funcţională, stimularea fermelor de semi-subzistenţă cu potenţial real de producţie destinat pieţei pentru intra în categoria de ferme comerciale

- îmbunătăţirea procesării de produse agroalimentare

- îmbunătăţirea calităţii procesării, controlului, calităţii produselor alimentare prin respectarea regulilor minime de siguranţă a alimentelor impuse de cerinţele PAC

- îmbunătăţirea si controlul condiţiilor sanitare

- îmbunătăţirea marketingului produselor agroalimentare şi asigurarea transparenţei pe piaţă

- reducerea forţei de muncă din agricultură şi stimularea dezvoltării de activităţi alternative care să aducă la rândul lor surse alternative de venit

- separarea clară a măsurilor de tip rural si social de măsurile şi instrumentele de politică agricolă menite să eficientizeze sectorul agroalimentar. Noua plată directă intodusă ca măsură de politică agricolă ar putea să aibă aceiaşi soartă cu sistemul de vouchere şi să devină doar o pârghie de ajutor social care va continua să menţină structura actuală a fermelor agricole.

- îmbunătăţirea infrastructurii este esenţială atăt pentru cresterea competitivităţii sectorului dar şi pentru crearea de oportunităţi pentru crearea de activităţi alternative.Programele cu finanţare externă destinate acestui scop vin să completeze

92

92

decapitalizarea din sectorul agroalimentar astfel că pregătirea unor proiecte competitive prin care se pot câştiga sumele destinate acestor scopuri trebuie să constituie o prioritate.

După părerea noastră, pentru a putea recupera întârzierile istorice în procesul de conformare la exigenţele PAC, trebuie să funcţioneze patru mecanisme majore de implementare:

Nevoia de feed-back; până acum, nu s-a făcut nici o evaluare ex-post a politicilor agricole (nici a reglementărilor şi nici a altor măsuri economice sau financiare), ca să se identifice cele mai bune tactici -ex-ante- de urmat);

Transparenţa (absolut obligatorie pentru achiziţiile publice şi pentru criteriile de eligibilitate şi rezultatele evaluării proiectelor/planurilor de afaceri);

Clarificarea fără echivoc a regimului de proprietate, cu stabilitate reglementară, inclusiv pentru enunţurile legate de instituţia cooperaţiei;

Redundanţa (sporirea capacităţii instituţionale de comunicare, informare, certificare, supraveghere şi control, chiar dacă pentru acest scop organizaţiile configurate capătă o alură mai birocratică.

BIBLIOGRAFIE 1.Bara Simona, Moldovan Minodora, 1998 - Rolul instituţiilor în dezvoltarea agriculturii şi a spaţiului rural, IEA, CIDE, Probleme economice, nr. 33 2.Barreiri J., Soler F, Perez y Perez L., Garcia S., 2003- How much does it to include a marginal rural areas as a Natura 2000 sites ? Social cost and expenditure for compensation scheme, XII EAERE ANNUAL CONFERENCE 2003 BILBAO 3.Câmpeanu Virginia, 2003-Reforma politicilor comunitare în perspectiva lărgirii UE, IEM, noiembrie 2003 4.Câmpeanu Virginia,1999-The prospects of Romanian agricultural integration into EU, IEM, 1999 5.Câmpeanu Virginia, 1999-Decrease of protection in Romanian agriculture, part of the pre-accession strategy, Scient Consult, Bucureşti 6.Chivu Luminiţa, Ciutacu C.; Franc V.I., Constantin M., 2002-Competitivitatea agriculturii şi integrarea în UE, ESEN 2, Caiet CIDE nr. 24, Bucureşti 7.Chivu Luminiţa, 2002, Competitivitatea în agricultură, analize şi comparaţii europene, Editura Expert, Bucureşti 8.Ciutacu C., Chivu Luminiţa,2002- România şi modelul european de agricultură şi dezvoltare a spaţiului rural, CIDE, Probleme economice, nr. 31 9.Davidovici I.,2004 Competitivitatea – o prioritate a politicii agricole românesti comunicare prezentată la simpozionul Creşterea economică şi armonizarea cadrului legislativ în perspectiva aderării Romaniei la Uniunea Europeană, Bioterra, mai 2004 10.Davidovici I., Gavrilescu D., 2002-Economia creşterii agroalimentare, Editura Expert, Bucureşti 11.Gail L., Jensen W.C., Southgate D., 2000-Agricultural Economics and Agribusiness, 8-th edition, John Wiley & Sons, Inc. New York 12.Fischler, F., 2003-The CAP, the WTO, the Convention and the Constitutions , The 7th Churchill Conference, Zurich, 25 September 2003 13.Gavrilescu D., Florian Violeta, Giurcă Daniela, Rusali Mirela, Serbanescu Camelia (coord.), 2002-Restructuring and transition of agrifood sector and rural areas in Romania, Editura Expert, Bucureşti 14.Gavrilescu D., Davidovici I., Giurca Daniela (coord.), 2001-Lecţiile tranziţiei. Spaţiul rural românesc, Editura Expert, Bucureşti

93

93

15.Giurcă Daniela, Leonte Jaqueline, Câmpeanu Virginia Politica agricolă comună – consecinţe asupra României, Proiect PHARE RO 9907-02-01 16.Giurcă, Daniela, Gavrilescu, Dinu; (coord.),2000-Economia agroalimentară, Editura Expert, Bucureşti 17.Harezlak, A., 2003-The impact of the Poland`s accession to the EU on the farmers – how to make the best use of it – opportunities and threats for Polish farmers, UE accession and agriculture Conference “Making CAP work for People and the Environment”, 6-8 noiembrie 2003, Polonia 18.Hera C., Oancea I.(coord.), 2003-Probleme actuale ale agriculturii, în contextul integrării europene şi al globalizării, Editura AGRIS, Bucureşti 19.Liciu G., Alexoiu A., 2003-Creşterea şi ameliorarea taurinelor în România, Raport de sinteză pe anul 2002, Editura Ceres, Bucureşti 20.Manoleli D. G., Andrăşanu A., Găldean N., Rusti D., Gheorghe Iuliana, 2002-Dezvoltarea prevederilor pentru conservarea naturii în România, Proiect PHARE RRO 9907-02-01 21.Mihăilescu Adina, 2001-Social costs of transition in the rural areas, CIDE, Romanian Economic Research Observer, nr. 4 22.Monti Mario, 2003-The relationship between CAP and Competition Policy, Does EU competition law apply to agriculture ?, Conferinţa COCEGA, Helsinki, 13 noiembrie 2003 23.Neal L., Berzebat D., 1998-The Economics of the European Union and the Economies of Europe, Oxford University Press, New York 24.Otiman Păun I., 2000-Restructurarea agriculturii şi dezvoltarea rurală a României în perspectiva aderării la UE. Un punct de vedere, ESEN 2000, Bucureşti. 25.Popescu, Marin, 2001-Lecţiile tranziţiei. Agricultura 1990-2000, Editura Expert, Bucureşti 26.Râmniceanu, Irina, 2004-Probleme structurale ale agriculturii româneşti în perspectiva aderării la Uniunea Europeană, Studii ale Institutului European din România, nr.6, Bucureşti 27.Serbanescu Camelia (coord.), Alexandri Cecilia, Davidovici I., Gavrilescu D., Luca L., 2003- Macro-economic framework for the agricultural policy working paper for „Strategy for Agriculture and Rural Development in Romania” FAO şi MAPDR, Bucureşti 28.Sima Elena, 2002-Agricultura ecologică şi percepţia schimbării de la cantitate la calitate, CIDE, Probleme economice, nr. 6, Bucureşti 29.Toderoiu F., 2002-Agricultura - resurse şi eficienţă, Editura Expert, Bucureşti 30.Vincze Maria, 2001-Romanian Agriculture in Transition from Central Planing to the Common Agricultural Policy, CIDE, Romanian Economic Research Observer, nr. 6, Bucureşti 31.Wright R., 2003-FarmingLife, online, 4 octombrie 2003, Trinity Mirror Plc 32.Wallance H.,Wallance W., 2000- Policy Making in the EU, Oxford University Press,

London 33.xxx -Programul economic de preaderare, Guvernul României, Bucureşti, diverse ediţii 34.xxx-Politica agricolă comună şi perspectivele probabile de evoluţie. Caracterizarea politicilor agricole româneşti în perioada asocierii la UE, CIDE, Probleme economice, nr. 42/2002 35.xxx-Impactul adoptării PAC asupra pieţei principalelor produse agroalimentare din România, IEA, ESEN-2, Caiet nr. 5/2001 36.xxx-Valoarea producţiei agricole, Institutului Naţional de Statistică, colecţie 37.xxx-Anuarul Statistic al României, INS, diverse ediţii 38.xxx-Buletinul statistic de comerţ exterior, INS, 2003 39.xxx-Recensământul populaţiei şi locuinţelor, Vol I şi II, INS, Bucureşti, diverse ediţii 40.xxx-Condiţiile de viaţă ale populaţiei din România, INS, Bucureşti, 2002 41.xxx-Mid-Term Review: Towards Sustainable Farming, EC, July 2002, COM (2002), 394 final 42.xxx-Commission of the European Communities, COM (2003), final Brussels, 21.01.2003

94

94

43.xxx-Acordul de la Copenhaga, 2002 44.xxx-EUROLEX NR. 4/2003, Centrul de Studii Europene al Institutului de Economie Mondială, decembrie 2003 45.xxx-Rapport Regulierde la Commission sur les progres réalisés par la Roumanie sur la voie de l’adhésion, Bruxelles, diverse ediţii 46.xxx-Rural Development in the European Union, Fact Sheets 2003, European Commission, Agriculture and Rural Development, Luxemburg, 2003 47.xxx-Conclusions of Second European Conference on Rural Development, Planting seeds for rural future – building a policy that can deliver our ambitions? Salzburg, November 2003 48.xxx-The Future of Rural Areas in the CEE New Member States, Network of Independent Agricultural Experts in the CEE Candidate Countries, coordonată de Institute of Agricultural Development in Central and Eastern Europe, Halle, Germany , sub egida CE, Directorate General for Agriculture, ianuarie 2004 49.xxx-Rapport sur la situation de l'agriculture dans l'Union Europeenne, Bruxelles, 2003 Employment in Europe 2003 50.xxx-Country Rural Development Report, EC,. Agriculture and Rural Development, Luxemburg, 2003 51.xxx-Agriculture in the Economic Union – Statistical and Economic Information” 2002, European Union, Directorate General for Agriculture, Brussels, February 2003 52.xxx-SOEL – Survey, februarie 2003, Organic agriculture, Environment and Food Security, Environment and Natural Resources, FAO, Roma, 2002 53.xxx-Ameliorer les performances environnementales de l’agriculture: choix de mesures et approches par le marche, OECD, 2001

GLOSAR DE TERMENI ŞI CONCEPTE CHEIE

Agricultură biologică: mediu-intensivă şi astfel mai puţin agresivă faţă factorii ecologici, cu produse agricole mai puţin competitive din punct de vedere economic pe termen scurt, dar care sunt considerate superioare din punct de vedere calitativ; în raport cu mediul, acest sistem este mai bine armonizat, tratamentele aplicate pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor sunt de preferinţă biologice, totuşi sunt acceptate şi doze reduse de îngrăşăminte minerale şi pesticide. Pentru controlul calităţii produselor este necesară certificarea tehnologiilor utilizate, validată printr-o etichetare specială.

Agricultură convenţională: intensiv mecanizată, cu produse competitive, dar care se bazează în mod deosebit pe concentrarea şi specializarea producţiei. Afânarea solului se efectuează doar prin arătură cu întoarcerea brazdei; se practică fertilizarea minerală cu doze mari şi foarte mari, monocultura sau cel mult rotaţii scurte de doi, trei ani, tratamente chimice intensive pentru combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor. Efecte negative semnificative asupra mediului.

Agricultură durabilă: producţie intensivă de produse competitive, în condiţii respectuoase faţă de mediu. Semnifică utilizarea ştiinţifică, armonioasă a tuturor componentelor tehnologice: de la lucrările solului, rotaţia culturilor, fertilizare, irigare, combaterea bolilor şi dăunătorilor inclusiv prin metode biologice, la creşterea animalelor, stocarea, prelucrarea şi utilizarea reziduurilor rezultate din activităţile agricole etc., pentru realizarea unor producţii ridicate şi stabile în unităţi multisectoriale (vegetale şi zootehnice).

Agricultura extensivă cu inputuri reduse: este o agricultură de subzistenţă, cu o producţie slab competitivă. Îngrăşămintele minerale şi alte substanţe agrochimice (erbicide, insecto-fungicide, amendamente minerale) etc., nu sunt practic utilizate, sau se aplică doar în cantităţi foarte mici (cu excepţia sectorului legumicol). Acest sistem este practicat şi în România în gospodăriile familiale.

Agricultură organică: se deosebeşte de cea biologică prin utilizarea exclusivă a îngrăşămintelor organice în doze relativ ridicate, aplicate în funcţie de specificul local, cu predilecţie în scopul fertilizării culturilor şi refacerii pe termen lung a stării structurale a solurilor, degradată prin activităţi antropice intensive şi/sau datorită unor procese naturale.

Bunuri publice: sunt produsele sau serviciile al căror consum sau furnizare nu poate fi limitată la un individ sau un grup de indivizi. Bunurile publice se diferenţiază de bunurile private de piaţă prin două caracteristici: lipsa rivalităţii în consum, adică consumul unui bun public nu poate fi diminuat de către alţi indivizi; lipsa dreptului exclusiv de utilizare, adică furnizorul nu poate interzice unor utilizatori sau consumatori potenţiali să profite de

95

95

pe urma bunului respectiv. În acelaşi timp, este imposibil să ceri unui individ să plătească bunul în funcţie de beneficiile pe care le are.

Drepturile de proprietate privind utilizarea şi dispoziţia unui bun. Ele se stabilesc şi se pun în aplicare prin lege sau, implicit, prin tradiţie. („drepturi de proprietate putative”). În principiu, renunţarea la aceste drepturi nu se poate face fără consimţământul celui interesat, ceea ce înseamnă că un individ oferă un bun în schimbul altuia. Aceste drepturi au întâietate în toate schimburile voluntare de pe o piaţă. Existenţa externalităţilor se corelează, adesea, cu faptul că drepturile de proprietate nu sunt clar definite, atribuite şi aplicate.

Durabilitatea agriculturii desemnează procesul prin care practicile agricole eficiente economic, prietenoase faţă de mediu şi acceptabile din punct de vedere social permit răspunsul la cererea de produse – alimente, fibre şi alte produse.

Externalităţi: sunt acele efecte provocate de producerea sau consumul de bunuri şi servicii care antrenează câştiguri sau pierderi ale bunăstării altor indivizi. Externalităţile nu duc, prin ele însele, la relaţii de piaţă legate de pierderile sau câştigurile generate. Deşi ele nu apar în veniturile şi costurile producătorilor sau ale întreprinderilor industriale care cauzează externalităţile, ele modifică bunăstarea (în termeni de costuri şi beneficii) celor afectaţi.

Niveluri de referinţă agro-mediu: niveluri măsurabile de calitate a mediului care ar trebui să intre în sarcina agriculturilor. Nivelurile de referinţă pot conduce la realizarea obiectivelor de mediu, a practicilor agricole sau a nivelurilor de emisii. Noţiunea de nivel de referinţă face o distincţie între cazurile în care se aplică principiul „poluatorul plăteşte”, agricultorii trebuind să suporte costul de prevenire al pagubelor de mediu, şi cazurile în care, prin utilizarea resurselor sau a factorilor de producţie privaţi, se furnizează servicii de mediu şi sunt necesare măsuri stimulative.

Norme agro-mediu: nivelurile actuale ale calităţii mediului reglementate prin lege şi măsurabile care, printre altele, pot fi definite prin niveluri de încărcare a mediului (de exemplu, concentraţii maximale de nitraţi în apă), prin practici agricole (adoptarea de asolamente particulare sau de metode de combatere integrată a dăunătorilor) sau întreţinerea unor habitate (suprafeţe minimale de păşunat semi-naturale sau o anumită densitate de specii vegetale).

Obiective de performanţă agro-mediu: niveluri de calitate a mediului măsurabile, care se consideră că vor fi atinse în viitor şi definite, de exemplu, prin niveluri de încărcare (reducerea cu x procente a concentraţiei de nitraţi în apă în raport cu nivelurile actuale), de practici agricole (creşterea cu x procente a numărului de agricultori care practică anumite asolamente sau controlul integrat al dăunătorilor), sau întreţinerea unor habitate (creşterea cu x procente a suprafeţei de pajişti în regim semi-natural sau a densităţii unor specii vegetale prestabilite).

Principiul poluatorul plăteşte: stipulează că poluatorul ar trebui să devină responsabil pentru pagubele de mediu pe care le produce, şi că ar trebui să i se impute costurile aferente aplicării măsurilor de prevenire sau că ar trebui să plătească pagubele cauzate mediului atunci când activităţile de producţie sau de consum care cauzează pagubele nu constituie obiect al dreptului de proprietate. Recurgând la acest principiu, prin imputarea costurilor măsurilor de prevenire sau de combatere a poluării, se urmăreşte garantarea utilizării raţionale a resurselor rare şi împiedicarea efectelor de distorsiune în cazul investiţiilor şi a schimburilor internaţionale (anexa 3).

Transferuri totale asociate cu politicile agricole (TTAPA) se grupează în trei categorii principale: transferuri către producătorii individuali (TPI), transferuri către consumatorii individuali (TCI) şi transferuri către serviciile generale ale agriculturii colective (TSGAC) (caseta 1)

I. Transferul total pentru producătorii individuali (TPI): este un indicator al valorii monetare anuale totale transferată de la consumatori şi plătitori de taxe către producătorii agricoli în cadrul măsurilor politicii de susţinere a agriculturii, măsurată la poarta fermei.

Cu toate că TPI măsoară transferul net pentru fiecare producător (de exemplu printr-un impozit pe producţie) conceptul se referă la transferul brut deoarece nu sunt deduse costurile producătorului asociate politicii de susţinere. El reprezintă, de asemenea, o măsură a asistenţei nominale neluând în calcul creşterea costurilor asociată taxelor vamale de import ale intrărilor. TPI include atât plăţile implicite cât şi pe cele explicite ca diferenţele de preţuri dintre produse sau intrări, exceptările de la plata taxelor şi plăţile bugetare, inclusiv cele pentru remunerarea bunurilor şi serviciilor fără valoare de piaţă. Aşadar, indicatorul măsoară mai mult decât numai partea de „subvenţie”. Cu toate că veniturile fermei cresc odată cu nivelul ajutorului acordat, suma totală a TPI nu este în sine o evaluare a impactului asupra producţiei sau venitului fermei.

Principalele componente ale TPI:

96

96

A.Susţinerea preţului pe piaţă (SPP): se adresează diferenţei dintre preţul de pe piaţa internă şi preţul la graniţă al mărfurilor agricole, măsurată la poarta fermei.

SPP reprezintă o contribuţie financiară netă dirijată către producătorii individuali sub forma unei taxe pentru comercializarea unui anumit produs sau a unei penalităţi aplicată pentru nerespectarea reglementărilor privind cotele de producţie; iar în cazul producţiei animaliere este ajutorul net pentru preţul hranei animalului, produsă la nivel intern.

B.Plăţi bazate pe producţie: se adresează producţiei curente a unui produs agricol specific sau a unui grup de produse agricole. Acest tip de plăţi pot lua forma plăţilor per tonă, per hectar sau per animal.

C.Plăţi în funcţie de suprafaţa cultivată/numărul de animale: se adresează culturilor curente, sau numărului de animale pentru obţinerea unui produs agricol specific sau a unui grup de produse specifice.

D.Plăţi pentru drepturi istorice: se adresează sprijinului istoric acordat pentru o anumită suprafaţă, număr de animale sau pentru producţia unui produs agricol specific sau grup specific de produse fără obligaţia de a continua plantarea sau producerea respectivului produs. E.Plăţi pentru utilizarea anumitor intrări: pentru utilizarea unei intrări specifice fixă sau variabilă sau a unui grup specific de intrări sau factori de producţie.

F.Plăţi pentru constrângerile privind intrările: pentru constrângerile care pot apărea în utilizarea unor intrări specifice fixe sau variabile sau a unui grup specific de intrări, determinată de optarea pentru unele tehnici de producţie.

G. Plăţi bazate pe venitul total al fermei: priveşte venitul total al fermelor, fără constrângeri sau condiţii în producerea unui produs specific sau în utilizarea unor intrări specifice fixe sau variabile.

H.Plăţi mixte: pentru susţinerea producătorilor agricoli care nu pot fi dezagregate sau alocate altor categorii de transferuri către producători.

II. Transferurile pentru servicii generale ale agriculturii în ansamblul ei (TSGA): cu luarea în considerare a naturii lor, a obiectivelor şi impactelor asupra producţiei, venitului sau consumului produselor unei ferme. Plăţile se pot acorda atât pentru serviciile private cât şi pentru cele publice şi se adresează sectorului agricol în ansamblu, nu fermierilor individuali (ca în cazul TPI şi TCI). În acest tip de plăţi intră plăţile pentru acţiuni de tip agro-mediu, pentru îmbunătăţirea producţiei agricole, educaţie şi instruire în domeniul agriculturii, controlul calităţii şi siguranţei alimentare, îmbunătăţirea infrastructurii inclusiv industria din aval şi din amonte; asistarea marketing-ului şi a procesării produselor, acoperirea costurilor deprecierii şi depozitării produselor agricole pentru rezervele publice; alte servicii generale care nu pot fi separate sau alocate categoriilor anterioare din cauza, de pildă, a lipsei de informaţii. Ele nu afectează nivelul veniturilor fermei sau al cheltuielilor pentru consum, dar pot afecta producţia sau consumul produselor agricole.

III.Transferuri către consumatorii individuali (TCI):

TCI include transferurile implicite şi explicite de la consumatori către producătorii de produse agricole, măsurate la poarta fermei (la primul nivel de consumatori) şi asociate cu: sprijinirea preţului pe piaţă pentru consumul produselor interne; transferuri către buget şi/sau ale importatorilor în funcţie de nivelul consumului produselor importate. Este de fapt, compensaţia netă primită de consumator pentru contribuţia în susţinerea preţului pieţei a unui anumit produs şi contribuţia producătorului (văzut ca şi consumator al producţiei domestice) la suportul preţului pieţei pentru recolta utilizată ca hrană pentru animale.

Când acest indicator este negativ transferul de la consumator măsoară taxa implicită pe consum asociată unei politici pentru sectorul agricol. Dacă cheltuielile de consum cresc, se reduce nivelul taxei implicite/plăţilor. Acest indicator nu este în sine un estimator al impactelor asupra cheltuielilor de consum.

IV.Valoarea totală a transferurilor (VTT): rezultate din încasările nete la buget ţinând cont de obiectivele şi impactele asupra producţiei şi venitului fermei, sau asupra consumului produselor fermei.

VTT este suma TPI, TSGA şi a transferurilor către consumatori (TCI). El măsoară costurile totale finanţate de consumator şi plătitorii de taxe pentru susţinerea agriculturii şi încasările provenite din import.

institutul european din românia – studii de impact (pais...

Documents