Modern i postmodernClement GreenbergConferin William Dobell Memorial, Sydney, Australia, 31 octombrie, 1979, Arts 54, nr. 6 (februarie 1980).Lmurire

Clement Greenberg (19091994) a fost poate cel mai proeminent critic de art american din secolul XX i, cu siguran, o voce foarte important pe plan internaional n discuia despre arta modern i contemporan. Urmrind evoluia artei n secolele al XIX-lea i al XX-lea, Greenberg i-a dezvoltat o privire teoretic asupra modernului conceput de el ca modernism , aceasta fiindu-i nu doar un veritabil post de observaie, situat realmente n linia-nti, asupra desfurrilor din arta american (i nu numai) de dup Cel de al Doilea Rzboi Mondial, dar ajungnd i s devin o piatr de hotar (dup unii de temelie chiar) n cmpul teoriilor despre modernitatea artistic i avangard.

Acuma, post din postmodern poate fi luat ntr-un sens temporal cronologic. Orice vine dup altceva este post n raport cu acel altceva. Dar modul n care e folosit postmodernul nu-i chiar acesta. Mai degrab s-ar vrea ca el s nsemne sau s sugereze o art care detroneaz [supersedes], nlocuiete i urmeaz modernului n termeni de evoluie stilistic, n felul n care barocul a venit dup manierism, iar rococoul i-a urmat barocului.

Orice poate fi numit, n vremea sa, modern. n orice caz, ceea ce nelegem n mod obinuit prin modern e ceva considerat ca fiind la zi, cu un pas naintea vremurilor [abreast of times], i depind trecutul ntr-un sens mai larg dect cel temporal sau cronologic propriu-zis.

Cum s decidem atunci ce anume este i ce nu este modern n arta de astzi, ntr-un sens care s mearg dincolo de cel literal? Nu exist nici regul, nici principiu, nici metod. Se ajunge la o chestiune de gusturi sau, altfel zis, la gselnie terminologice pentru a scpa din ncurctur [terminological quibble]. Au fost propuse diverse definiri stilistice ale modernului, cu fiecare generaie care a aprut de cnd cuvntul a nceput s circule aplicndu-se la pictur i sculptur ntr-un sens mai larg dect unul doar temporal, i nici una din ele n-a inut. Aa cum n-a inut nici vreuna din cele oferite de propuntorii postmodernului, fie c erau formulate n termeni stilistici ori nu. Ceea ce poate fi n mod sigur numit modernism s-a ivit la mijlocul secolului trecut. i mai curnd la un nivel local, n Frana, cu Baudelaire n literatur i cu Manet n pictur, i poate i cu Flaubert, n proza de ficiune. (Ceva mai trziu, i nu att de localizat, modernismul i-a fcut apariia n muzic i n arhitectur, dar tot n Frana a aprut pentru ntia oar n sculptur. i mai trziu nc, n afara Franei, el a ptruns n domeniul dansului.) Numele modernismului a fost la-nceput avangard, dar de-acum termenul acesta a ajuns n bun msur unul compromis, tot att pe ct rmne el de neltor [misleading]. n ciuda noiunii sale ncetenite, modernismul, ori avangarda, nu i-a fcut intrarea n scen prin ruptur cu trecutul. Departe de asta. Nu a fost legat de vreun program i nici n-a avut vreodat cu adevrat aa ceva din nou, n pofida nelegerii curente. i nici n-a fost o chestiune de idei, de teorii sau de ideologie. A fost, mai degrab, ceva de natura unei atitudini i a unei orientri: o atitudine i o orientare ctre criterii i niveluri de exigen. Modernismul a aprut ca rspuns la o criz. Aspectul de suprafa al acestei crize era o anume confuzie n privina criteriilor, confuzie provocat de romantism. Romanticii au privit ntotdeauna napoi, nspre trecut, acela anterior secolului al XVIII-lea, dar pn la urm ei fcuser greeala de-a ncerca s-l reinstituie. Reacia modernismului mpotriva romantismului a constat n parte ntr-o nou investigare i chestionare a mijloacelor de expresie n poezie i n pictur i ntr-o punere a accentului pe precizie, pe concret. Dar mai presus de orice, modernismul s-a afirmat pe sine prin insistena pe o rennoire a etaloanelor i a efectuat asta printr-o abordare mai critic i mai puin pioas a trecutului pentru a-l face semnificativ ntr-un fel mai autentic, mai modern. El a reafirmat trecutul ntr-un mod nou i ntr-o varietate de feluri noi. i tot de aceast reafirmare a inut faptul c echilibrul a nclinat ctre emulare i mpotriva imitaiei, ntr-o modalitate mai radical ca niciodat dar numai dintr-o necesitate anume, aceea impus de criteriile renovate i reafirmate.

Inovarea, noutatea au ajuns s fie luate ca atare drept semnul de marc al modernismului, noutatea ca fiind ceva dorit i cutat anume. i cu toate astea, toi marii creatori moderniti care au rezistat timpului au fost de fapt nite inovatori reticeni, inovnd doar fiindc n-au avut ncotro de dragul calitii i de dragul, dac vrei, al exprimrii de sine. Nu e doar aceea c un oarecare coeficient de inovaie a fost ntotdeauna esenial, peste un anumit nivel, pentru calitatea estetic; mai e, de asemenea, i faptul c inovaia modernist a fost una constrns s fie, sau s par, aa ceva, ntr-un fel mai radical i mai abrupt dect se obinuise pn la ei ca inovaia s fie ori s par: constrns de nsi criza n desfurare ct privete criteriile. Ajung astfel, n cele din urm, la ceea ce propun eu ca definiie cuprinztoare i trainic [embracing and perdurable] a modernismului: i anume c el const n strdania continu de a stvili declinul standardelor estetice ameninate de relativa democratizare a culturii n epoca industrializrii; c logica prevalent i cea mai luntric a modernismului este aceea de menine etaloanele trecutului n faa unei opoziii care nu fusese prezent n trecut. Astfel, ntreaga ntreprindere a modernismului, ct privete toate concretizrile sale expresive [its outward aspects], poate fi vzut ca fiind una orientat ndrt. Asta pare paradoxal, dar realitatea e infuzat de paradox, e practic constituit din acesta.

De aceeai definire a modernismului pe care-o propun ine i aspectul c efortul continuu de a menine exigene i niveluri de excelen a produs i recunoaterea tot mai larg c arta, c experiena estetic nu mai are nevoie s fie justificat n ali termeni dect cei proprii, c arta este un el n sine i c esteticul este o valoare autonomEseu:Paradigme n culturile literare postmodernism, postcomunism, postcolonialitate i translingvism de Marcel Cornis-Pope

Transformrile prin care au trecut culturile literare est-europene au fost descrise alternativ ca o form de eliberare politic (decolonizare n cazul rilor Baltice), emancipare cultural i redescoperire/ recuperare a tradiiilor naionale.

Anumite trsturi ale culturilor literare de dup 1989 au fost anticipate n opera unor scriitori experimentali i opozani din deceniile apte i opt. Aceti scriitori au facilitat apariia unor stiluri literare alternative, de la poezia insurgent care a interogat nu doar clieele societii totalitare, dar i aparenta normalizare de dup 1989 (Ewa Lipska, Jana Bodnrov, Miln Buzssy, Michal Habaj, Endre Kukorelly, Mircea Dinescu, Ruxandra Cesereanu, Bisera Alikadi, Ani Ilkov, Kiril Merdzhanski, Georgi Gospodinov, Plamen Doinov) la proza ironic care a deconstruit marile naraiuni ale epocii comuniste i perioadei de tranziie (Bohumil Hrabal, Vldimir Paral, Jchym Topol, Peter Pianek, Jn Litvk, Peter Esterhzy, Imre Kertsz, Lajos Grendel, Norman Manea, Mircea Crtrescu, dm Bodor, Saulius Tomas Kondrotas, Alek Popov, Ismail Kadare), i la literatura feminin inovatoare preocupat de gsirea unor modaliti alternative de reprezentare a experienelor comuniste i postcomuniste (Andra Nieburga, Gabriela Adameteanu, Dubravka Ugrei, Jana Jurov, Miglena Nikolchina, Emilia Dvoryanova, etc.). Ultimele dou decenii au repus n circulaie i formele literaturii populare i de consum (att occidentale ct i esteuropene) neglijate sau cenzurate sub comunism. Aceste schimbri semnificative au avut loc adesea n culturi care nc mai resimt absena unei sfere publice funcionale i a unei societi civile. Ca o consecin a acestor schimbri, scena literar esteuropean a prut adesea confuz, un amalgam de tendine contradictorii.

O parte a criticii a vorbit cu o anume justificare de un sindrom post-revoluionar ce a inclus noi tensiuni etnice i naionale, resentimente socioculturale i o regresiune a contiinei civice2 a fostei clase culturale, care dup 1989 a trebuit s se preocupe mai mult de propria ei supravieuire ntr-o lume global dominat de fore economice puin nelese.

n consecin, dezbaterea privitoare la viabilitatea literaturii contemporane est-europene, mai ales acea parte a literaturii care interogheaz demarcaiile tradiionale, amalgamnd interese locale i globale, rmne n continuare util.

Una din ntrebrile formulate de critic vizeaz msura n care poate exista un postmodernism est-european n absena unei postmoderniti specifice societilor occidentale? Putem vorbi de o postmodernitate sui generis, atipic n aceast zon. Rspunsul este afirmativ. Cum argumenteaz i Dan Lungu, postmodernismul s-a putut dezvolta n contexte (pre)moderne/totalitare datorit faptului c instituiile culturale comuniste au fost percepute ca fiind artificiale i epuizate din punct de vedere rhetoric, necesitnd o revoluie n sensibilitate, gust i atitudine. Din aceast pricin postmodernismul est-european a fost de la nceput un postmodernism al contestaiei dar i al anticiprii, apropiind culturile regiunii de valorile i atitudinile occidentale4. Trebuie ns s reinem faptul c, n msura n care paradigma postmodernismului internaional este articulat n jurul experienelor occidentale, teoreticienii occidentali ignor experiena istoric a fostelor ri comuniste sau manifest o nelegere simplist a destinului unei culturi sub totalitarismul comunist, aa cum face Terry Eagleton cnd declar c Mao a fost tot att de strin de socialism ca i Newt Gingrich5, trasnd o paralel dubios ntre maoism i noul conservatorism al lui Gingrich. Condiiile socioculturale n Europa Rsritean, att nainte ct i dup 1989, au fost substanial diferite de cele din Lumea ntia. O serie de ri est-europene nu au cunoscut o faz modernist clar articulat npotriva creia s mobilizeze un program postmodernist i nici o societate de consum i o industrie informaional dezvoltat care s permit o continuare postmodern. Chiar dac limitm analiza noastr la acele ri esteuropene care pot revendica o important tradiie avangardist i o economie de pia bine dezvoltat, diferenele n privina experienelor literare sunt semnificative de la ar la ar.

i totui, conceptele teoretice ale postmodernismului occidental sunt relevante atunci cnd sunt aplicate prudent schimbrilor culturale de dup 1989. Multe din trsturile pe care le asociem cu societile postcomuniste pot fi rezumate sub paradigma postmodernit ii aa cum a fost ea definit, spre exemplu, de Fredric Jameson.

n Romnia, relevana lui Baudrillard se rsfrnge asupra jocurilor politice televizate ce au nsoit preluarea puterii de ctre guvernul Iliescu, confirmnd faptul c n termenii propui de Svetlana Boym condiia simulrii domin multe aspecte ale vieii postcomuniste, fcnd aproape imposibil s-i imaginezi o transformare istoric real, un dezastru sau o catastrof11.

A argumenta, ns, c aceast confuzie ideologic ce marcheaz un moment est-european al postmodernitii necesit o reevaluare critic, pe care o ofer postmodernismul teoretic. Teoria i literatura postmoderne pot pune n discuie fragmentarea sferei sociale n poveti locale de interes restrns, dar i necesitatea unei naraiuni singulare, atotcuprinztoare cu caracter naional, religios, istoric, politic sau estetic [un] conflict cu ngeri i demoni, lebede albe i negre, cli i victime14

O serie de reviste din Europa Rsritean au numere speciale dedicate analizei esenialismului naional i etnic, dar i prezentrii unor modele alternative de multiculturalism est-european, de la coexistena regional a unor culturi paralele n secolele XVIII i XIX, la schimburi interculturale directe. n vreme ce aceast analiz ne-a oferit o mai bun nelegere a cauzelor fundamentalismului etnic n Europa Rsritean pre- i post-comunist, e necesar n continuare s ajungem la o definiie mai flexibil a identitii naionale, fcnd distincia ntre definiii naionale deschise sau inclusive i definiii nchise sau exclusive.

Chiar fr a-i aduga o faet postcolonial, condiia postmodern/ postcomunist rmne contradictorie i tensionat.

Cadrul postcolonial poate fi util n analiza mai multor culturi est-europene, aezate la intersecia a trei sisteme imperiale (Otoman, Habsburgic i arist/Sovietic): acest cadru ne ajut s percepem faza postcomunist ca o decolonizare, o ncercare de a elibera genealogia i tradiiile acestor culturi nu doar de dominaia paradigmei sovietice, dar i de vestigii coloniale mai vechi (otomane i austro-ungare).

Postmodernismul ca o hidra

de Mircea Iorgulescu

Imblanzirea monstrului

Cu un titlu neindoios atragator, insa restrictiv pana la inexactitate, cartea publicata de Carmen Musat* este mult altceva decat se anunta pe coperta: este o temeinica si foarte personala "contributie" la dezbaterea despre postmodernism, in general, si despre postmodernismul literar romanesc, in special. Un solid eseu, de factura superior universitara, comparatist si interdisciplinar, ce-si ia insa si riscurile intrarii in controversele literare si nu numai ale momentului, iata ce este de fapt aceasta carte.

Rezultatul este mascarea neasteptata a realei anverguri a cartii, chiar diminuarea ei involuntara. Fiindca ar fi, dupa titlu, o cercetare limitata, despre doua procedee literare, descrierea si naratiunea, facuta in spatiul prozei postmoderne romanesti si urmarind evidentierea strategiilor subversiunii. Acestea fiind, se subintelege, de natura deopotriva politica si estetica, ar fi vorba, prin urmare, de proza romaneasca de pana in decembrie 1989. Dupa aceasta data, subversiunea n-a mai avut rost, realitatea insasi a devenit... postmodernista. In acelasi sens in care, de pilda, Umberto Eco a calificat razboiul din Kosovo (de fapt, al NATO contra Iugoslaviei) drept "primul razboi postmodernist". Si poate ca si ceea ce s-a petrecut in Romania in decembrie 1989 merita numele de "prima revolutie postmodernista", de ce nu!

Extensia pana la vid a unui concept initial limitat la arhitectura, preluat apoi cu mare entuziasm de artisti, de filosofi si de sociologi, devenit astazi un termen de larg consum mediatic, nu are cum lasa indiferenti pe cercetatorii postmodernismului, oricare ar fi specialitatea, domeniul si obiectivele lor.

Stim ce s-a incheiat, stim ca suntem dupa, dar nu si in ce si unde anume. Asa se va fi si explicand de ce, pentru a-si denumi primul capitol al cartii, Carmen Musat a recurs la o intrebare: Postmodernismul - doar o fictiune teoretica? Aproape concomitent aparuta, Poezia postmoderna de Mircea A. Diaconu (Editura "Aula", 2002), critic si istoric literar din aceeasi generatie cu autoarea Strategiilor subversiunii, incepe tot prin a constata "precaritatea (sau chiar inconsistenta)" postmodernismului.

Nu sunt indoieli retorice, de recuzita, iar prezenta lor fixeaza un moment important in discutiile romanesti despre postmodernism. Ambii autori sunt formati si afirmati intr-o ambianta literara in care postmodernismul a reprezentat deopotriva o deschidere de orizonturi teoretice si artistice, o posibilitate de construire a unei identitati prin delimitare polemica si, la urma, dar nu in ultimul rand, carul de asalt al unei "generatii", uneori doar al unor grupuri si grupari, pentru a se impune in prim-planul scenei si al vietii literare.

Posibilitatea ca postmodernismul "sa-si fi epuizat resursele de noutate" este din capul locului admisa de Carmen Musat. Nu am nici o certitudine, scrie ea despre aceasta eventualitate, inca din primele randuri ale "argumentului" cartii sale. O atitudine ce ar putea fi trecuta chiar in contul postmodernismului, cu conditia unei bune situari a termenului care defineste concomitent un stil artistic si o forma de explicare a lumii si societatii actuale. Postmodernism pentru artisti, esteticieni, istorici literari si de arta, postmodernitate pentru filosofi si sociologi: transformarea conceptului intr-o hidra cu aceasta bifurcare a inceput. Inclusa, cum observa Carmen Musat, "nu doar in titulatura, ci si in structura sa de adancime", notiunea de modernism, ea insasi eterogena, avea sa confere postmodernismului, ca un fel de zestre genetica, o fluiditate ce se va accentua pe masura ce termenul se va extinde tot mai triumfal. Insasi initiala raportare polemica la modernism va fi coplesita, submerge, de acest expansionism. Cu finete, Carmen Musat constata astfel existenta unei relatii "extrem de sinuoase" intre postmodernism si modernism, punctul sau de vedere fiind ca nu se poate vorbi de "o situare exclusiv polemica a postmodernitatii fata de modernitate" si ca "elementele de continuitate", numeroase mai ales in plan artistic, dau "celor doua paradigme" un aer de familie.

Capetele hidrei teoretice sunt supuse, nu retezate. Compozitia insasi a cartii reflecta aceasta strategie de investigatie si analiza, gen mana de otel in manusa de catifea. Prima sectiune este consacrata unor delimitari conceptuale (modernitate si postmodernitate, modernism si postmodernism), a doua stabileste elementele esentiale ale unei "poetici a postmodernismului" (regimul naratiunii si al descrierii, statutul autorului, obsesia corporalitatii), a treia coborand chiar in Mato Grosso-ul care este literatura romana postbelica.

Erudit fara ostentatie si sistematic fara pedanterie in primele doua sectiuni, demersul analitic este permanent consolidat prin alternarea frecventa si experta a planurilor si perspectivelor.

. Un excelent subcapitol, ce s-ar fi cuvenit, poate, extins la dimensiunile unei sectiuni autonome, se ocupa spre exemplu de relatiile dintre postmodernism si cultura de masa, nefiind ignorata nici eventualitatea ca postmodernismul sa devina un pseudonim, fie si partial, al kitsch-ului

Avand suportul teoretic al refuzului de a situa postmodernismul prin raportare polemica la modernism (raportarea polemica s-a facut, in stadiile initiale ale stilului postmodernist, mai ales fata de avangarda si experiment), Carmen Musat recupereaza critic un bun numar de autori din anii 70 si 80 aflati pana acum la marginea sau chiar in afara listelor canonice intocmite de diversele grupari, cum ar fi Norman Manea, Gabriela Adamesteanu, Adriana Bittel, Stefan Agopian, Stelian Tanase, Bedros Horasangian s.a. si din acest punct de vedere cartea ei este foarte importanta.

Poezia si postmodernismul romanesc: Generatia poetica `80 si Mircea Crtrescu de Paul Gorban

S-a pus de foarte multe ori intrebarea daca in Romania putem vorbi despre postmodernism sau postmodernitate. Aici nu ne propunem sa facem o incursiune exhaustiva cu privire la problema postmodernismului in spatiul romanesc, dar in schimb ne propunem sa trasam cateva momente importante care au marcat ultimele cinci decenii, momente care potrivit unor analisti au dus la ceea ce poate fi numit postmodernismul romanesc. Trebuie spus inca de la inceput ca in timp ce in spatiul european si cel american curentul se bucura de oarecare imbratisare in cadrul unor cercuri artistice la inceputul anilor `50-`60, in spatiul romanesc ipotezele curentului se fac simtite abia in deceniile sapte-opt ale secolului trecut. Cei mai multi analisti si istorici literari pun aceasta imbratisare intarziata pe seama conditiilor politice din timpurile respective. Nu cred ca mai este necesar sa subliniez faptul ca puterea comunista socotea ideile postmodernismului european si cel american drept niste acte de barbarie sau, mai mult, o amenintare la principiile statalitatii, motiv pentru care regimul a intemeiat diferite structuri de control ale actelor culturale, servicii care aveau rolul de a cenzura sau de a promova anumite valori.

De altfel s-a si spus ca in Romania se poate vorbi mai mult despre un postmodernism literar decat despre unul filosofic. In prima faza suntem tentati sa fim cu totul de acord cu aceasta afirmatie deoarece la noi postmodernismul intra intai pe usa literaturii. Abia incepand cu decada a noua a secolului trecut apar primele lucrari filosofice sau antropologice cu privire la un posibil postmodernism filosofic romanesc, semnate de H. R. Patapievici, G. Liiceanu, A. Plesu etc., in vreme ce in spatiul literaturii curentul se bucura de mai multa atentie teoretica: M. Cartarescu, Al. Musina, L. Petrescu, C. Musat, D. Corbu, M. Calinescu, P. Cornea, I. Em. Petrescu, N. Manolescu etc., etc.Intr-un studiu publicat recent Delia Pop vorbeste, pe buna dreptate, despre rezistenta prin cultura de care au dat dovada tinerii studenti ai anilor comunisti. Potrivit cercetatoarei aceasta rezistenta a amplificat delirul de biblioteca, in defavorizarea participarii la evenimente ce trebuiau sa legitimeze unitatea de nezdruncinat a poporului in jurul partidului si al conducatorului iubit, a inlesnit infiintarea de cenacluri literare, indeosebi in mediile studentesti, a generat provocatoare si riscante intalniri spirituale in catacombe (undergroind), a convertit umorul si ironia in modalitati de intampinare a unor subiecte sensibile, nepermise, dar care starneau curiozitatea, a creat () o mitologie subterana / conspirationista`.Chiar daca cele mai multe studii atunci cand vorbesc despre un posibil inceput al postmodernismului romanesc au in atentie in mod deosebit Generatia `80, trebuie sa recunoastem ca momente ale postmodernismului romanesc pot fi intalnite mult mai adanc in istoria literaturii. Bunaoara, ne putem duce pana la generatiile `60 sau `70 ale secolului trecut, unde intalnim fie o serie de precursori ai postmodernismului romanesc, fie chiar practicanti fara lege ai curentului. Este cunoscuta deja situarea polemica a lui Nichita Stanescu in cadrul unui curent (modernist vs postmodernist). In timp ce criticul Ioan B. Lefter il considera pe poet simbol emblematic al modernismului anilor `60, Nicolae Manolescu vede in poezia lui incheiata socoteala cu modernitatea, motiv pentru care in Caiete critice scrie: nu pot accepta ideea care circula mai ales in articolele criticilor tineri de astazi, ca linia de demarcatie intre modernitate si postmodernitate desparte, in poezia romaneasca, generatia `80 de generatia `60. Chiar daca generatia `60 n-a folosit niciodata termenul, ceea ce ar putea indica faptul ca ea n-a avut constiinta ca apartine epocii postmoderne, spre deosebire de generatia `80, care o are, si inca in mod acut, contributia celei dintai la postmodernitate este considerabila. Nichita Stanescu nu seamana cu niciunul din poetii interbelici. Poezia lui a incheiat, practic, conturile cu aceea moderna`.

De asemenea, nu se poate face abstractie, intre promotorii ideii de postmodernism in proza, inainte de a vorbi de textualistii noii generatii Mircea Nedelciu, Georghe Ene sau Gheorighe Iova, de Scoala de la Targoviste () care se remarca printr-o noua atitudine fata de eul creator, prin parodie, autoreferentialitate si intertextualitate`, (prin impunerea unei pluralitati a limbajelor).Dincolo de aceste polemici privind asezarea postmodernismului in cultura romana suntem de acord ca astazi traim, cu voia sau fara voia noastra postmodernismul si postmodernitatea, cu toate mastile sau chipurile lui / ei. Ideea noastra este accentuata cu atat mai mult cu cat postmodernismul este astazi asezat in laboratoarele savantilor si literatilor pentru a fi redefinit si resuscitat. Curentul de la inceput a primit sustinerea nu doar din partea cercurilor literare (in Bucuresti functionau Cenaclul de Luni condus de N. Manolescu, Cenaclul Junimea condus de Ovid S. Crohmalniceanu, Cenaclul Universitas condus de Mircea Martin ) ci si din partea teoreticienilor, care trebuie sa recunoastem au experimentat ei insisi postmodernismul in poezie, proza sau critica. Maria-Ana Tupan acredita ca postmodernismul romanesc a urmat, prin scriitorii importanti ai anilor saizeci () o traiectorie similara celui occidental, chiar daca pe cont propriu mai curand decat in virtutea unui program literar constient`.Criticul sucevean Mircea A. Diaconu schiteaza ca dominantele postmodernismului ar fi: pluralismul, relativizarea valorilor, ecumenismul ideologic, caracterul proteic si impur al formelor literare, inlocuirea ideii de istorie cu aceea de simultaneitate, de sincronism. Acelasi critic subliniaza ca in postmodernism metafizica e inlocuita de fizica, iar educarea si initierea cititorului tin seama de seducerea lui.Postmodernismul este, in fond, un curent al seductiei. Fiecare seduce pe fiecare. Realitatea poate fi si ea sedusa, astfel incat aceasta sa se scrie pe ea insasi, nu sa se descrie. De altfel, Liviu Petrescu ne invita sa vedem postmodernismul literar (romanesc optzecist) nu ca pe un fenomen de mimetism cultural, ci mai curand un fenomen organic, altfel spus postmodernismul nu este o moda, ci o epistema: postmodernismul literar romanesc nu trebuie vazut ca un fenomen de mimetism cultural; fiindca, ceea ce este cu deosebire evident, mai cu seama in cazul scriitorilor optzecisti, este efortul lor de a oferi nu un model cosmopolit al postmodernismului, ci unul organic, ce sa se afle, adica, in concordanta cu anumite traditii literare si linii de evolutie in literatura romana`.

Totusi, o perspectiva integratoare de a defini si argumenta un posibil postmodernism romanesc o realizeaza Mircea Cartarescu. In acest sens, relevanta este lucrarea lui Postmodernismul romanesc in care explica in amanunt impactul literaturii romane cu postmodernismul, momentul de import al acestuia din cultura occidentala si cea americana, dar si momentul privind o impamantenire a curentului. Daca multi critici il considera pe Cartarescu teoreticianul postmodernismului romanesc, eu il vad ca pe un copil (rasfatat) al acestui curent, care ia din camera curentului orice concept si se joaca unde si cum vrea el. In acest sens lirica lui este relevanta. Insa, cu privire la problema postmodernismului romanesc Cartarescu, semnaleaza ca acesta isi are inceputul in Generatia `80, care in fond, descopera estetica noului concept poetic. Marea valoare teoretica a poeziei optzeciste, spune Cartarescu, consta in descoperirea postmodernismului ca lume artistica relevanta si centrala, ceea ce a echivalat cu deschiderea unui continent estetic, explorat doar sporadic pana atunci si fara constiinta gasirii unei lumi noi`. Daca Manolescu vorbeste despre un posibil postmodernism la poeti ai generatiei `60, dar nu unul constient, Cartarescu socoteste ca postmodernismul generatiei `80 este unui constient, pe deplin asumat si exploatat: poezia optzecista a fost vedeta incontestabila a artei anilor `80 in Romania, fiind miscarea cea mai constienta de sine si cea mai coerenta estetic a momentului`, generatia `80 este cea care va declansa, constient, dezbaterea in jurul postmodernismului si se va angaja intr-o practica literara programatic postmoderna`. Iar in alta parte Cartarescu privind catre generatia sa observa ca aceasta nu poate fi inteleasa decat in legatura cu ideea de postmodernism. Caci optzecistii nu numai ca au scris (cu sau fara voia lor) o poezie in multe privinte postmoderna, nu numai ca sunt primii care au teoretizat postmodernismul si au militat pentru impunerea lui,

dar mai ales, prin aparitia momentului optzecist, literatura romana si-a descoperit o noua fata, o noua traditie, o noua scara de valori, noi mijloace de legitimare`.Eugen Negrici comporta o atitudine sceptica fata de practicantii postmodernismului romanesc din decada a opta a secolului trecut. Potrivit acestuia, gruparea optzecista, formata aproape integral din absolventi ai filologiei bucurestene, sustinuti de tinerii critici ai vremii, a inlocuit valorile literaturii moderne romanesti fara a se gandi o clipa la adevarata valoare (istorica si estetica) a acesteia.

Suntem de acord si cu analista Carmen Musat care ne spune ca generatia `80 apare pe fondul unei acute crize de realitate, motiv pentru care scriitorul este tot mai mult preocupat sa exprime fundamentele existentei cotidiene. Pe aceleasi directii inaugurate de L. Hutcheon sau Brian McHale, C. Musat subliniaza ca in postmodernismului literar scriitorii sunt saturati de cultura, simt nevoia sa iasa din biblioteca in strada, sa-si manifeste in baza unui cod al libertatii noile fictiuni, credinte estetice, care fie accentueaza realitatea, fie o pune intr-o situatie de conflict cu irealitatea. Analizand in mod deosebit proza generatiei `80 C. Musat nu ocoleste zodia poetica a aceleiasi generatii. In fond poetii si prozatorii s-au influentat unii pe altii. Pentru prozatori parabola si simbolul, limbajul aluziv si scrierea pe dedesubt caracteristici ale celui de-al doilea modernism, postbelic nu li se mai par viabile. In locul lor, ei prefera limbajul direct si alert al reportajului de ziar, fragmentarismul si discontinuitatea existentei zilnice se substituie caracterului unitar si coerentei epice specifice prozei din acel moment. Inca si mai spectaculoasa este schimbarea paradigmei poetice: ludicul, prozaicul, biografismul, psiheismul si parodicul devin trasaturile definitorii ale poeziei anilor `80, atat de diferita de cea a generatiei `60. Literalitatea poeziei postmoderniste nu este una logocentrica, ci mai curand psihocentrica, determinata de preferinta explicita a poetilor postmodernisti pentru tranzitivitate si transparenta`.

Pe langa cele spuse de mentorul poetului, noi putem spune ca poezia lui Cartarescu se desfasoara ca intr-un laborator foto, din care de sub lumina rosie poetul scoate fotograme ale citadinului, ale orasului postmodern, tehnicizat, ale unui univers in care elementele naturii sunt violentate de masinariile metropolelor. In acest sens modelul poetic intalnit la Cartarescu se apropie de cel practicat de poetul american, Frank O`Hara, pentru care efectul poetic este unul de montare sau de colaj, pentru care poezia se confectioneaza pe sine insasi din realitatea citadina, isi da in vileag refuzul fata de dogmatizare si sacralizare.

Am aratat deja, pe parcursul acestor pagini, ca Mircea Cartarescu in comparatie cu multi congeneri de-ai lui nu doar ca s-a jucat cu principiile postmodernismului, ci mai curand a cautat sa le cunoasca, astfel incat putem spune ca el nu doar ca practica postmodernismul, dar stie ce si cum sa practice din acest curent.

Programul lui Cartarescu este nu de a depasi modernitatea (considerata oricum obosita), ci mai curand de a o nega, de a o inlocui cu noi valori.

O cu totul alta viziune, metaforica, ofera criticul si analistul literar Matei Calinescu pentru care postmodernismul este o fata a modernitatii prin aceea ca, pe de o parte, are, asa cum o arata si componenta numelui, modernitatea ca atare de care nu s-a debarasat total iar, pe de alta parte, ca postmodernismul poate parea uneori fratele geaman al avangardei: Dupa parerea mea, postmodernismul nu este un nume nou dat unei noi realitati sau structuri mentale sau viziuni asupra lumii, ci o perspectiva din care se pot pune anumite intrebari despre modernitate in cele cateva intreruperi ale ei. () altfel spus, intre fetele modernitatii, postmodernismul este poate inzestrat cu cel mai mult spirit critic: autosceptic si totusi curios, neincrezator si totusi cautator, binevoitor si totusi ironic`.

Istorie Literar:Acreditarea postmodernismului romnesc de Ion Simu

Critica noastr de ntmpinare are o reacie bizar fa de Ion Bogdan Lefter: cu foarte puine excepii, ignor pur i simplu avalana editorial declanat de criticul optzecist.

Motivele acestei ignorri rzbuntoare sunt mai multe i nu le voi cataloga aici pe toate. Aproape toat lumea e suprat, dintr-un motiv sau altul, pe Ion Bogdan Lefter. Nu neleg cum un intelectual de o urbanitate desvrit a putut acumula attea adversiti. Are i prieteni declarai, dintre care cei mai importani sunt Mircea Crtrescu i Clin Vlasie, directorul Editurii Paralela 45, care i-a publicat toate cele 15 cri de critic. Dar foarte muli protagoniti ai vieii literare au s-i reproeze cte ceva lui Ion Bogdan Lefter, explicit sau mocnit. Unii, c este un susintor necondiionat al postmodernismului - postmodernism care, n opinia adversarilor, ar fi, n principiu, detestabil sau deplorabil. Alii, c mizeaz fr spirit critic pe corectitudinea politic, ntr-un moment n care acesteia i se vd viciile de concepie i de procedur. i ,pcatele" se in lan cnd e vorba de propria situare n literatura romn: contestarea aizecitilor i n special a lui Nichita Stnescu; respingerea clinescianismului, considerat depit i nociv; susinerea lui Crtrescu mpotriva lui Patapievici etc. i n-am spus nici pe departe totul.

E un optzecist combatant, cum au mai fost doar Mircea Nedelciu i Gheorghe Crciun, un veteran al rzboiului literar dintre generaii i curente. Joac cu garda deschis, cu franchee i transparen. Nu e, de aceea, de mirare c are adversari, destui contra-opineni care nu sunt dispui s-i recunoasc vreun merit sau vreo calitate. i e - o spun rspicat - o profund nedreptate. Explicabil i previzibil, dar nu justificat.

Una din mizele cele mai importante ale criticului a fost i continu s fie susinerea postmodernismului n general, ca schimbare de paradigm, i a postmodernismului romnesc n special.

Dar asta rezult din faptul c Ion Bogdan Lefter nu ne d un studiu nchegat i impecabil articulat despre postmodernism, ci preparativele lui. Are fa de sine un exagerat respect documentar.

n sfrit, s mai remarc depirea unei discuii stricte despre un postmodernism literar spre o dezbatere mai ampl despre postmodernitate ca epoc istoric i societate post-industrial. Globalizarea nbu naionalismele i consacr cosmopolitismul. Un democratism euforic decreteaz o iluzorie (dup prerea mea) egalitate ntre culturile mari i culturile mici. Privilegiul unui centru dispare, nlocuit de un pluralism creator. Puritatea i gratuitatea valorilor sunt nlocuite de interferena i utilitarismul lor. Cultura de divertisment devine, inevitabil, o alternativ la cultura elitelor. Relativismul se instaleaz ca principiu decisiv. Valorizarea marginalitii i a minoritilor implic discriminarea pozitiv, corectitudinea politic, feminismul i multiculturalismul. Acesta e, sumar, peisajul postmodernitii care va s vie i la noi. E bine, e acceptabil? Ion Bogdan Lefter crede fr nici o ezitare c da. Implicat n susinerea necondiionat a postmodernismului romnesc (parte din autobiografia sa), nu a avut timp s se gndeasc la ce se pierde cnd ceva se ctig. A fost mai mare bucuria de a-i vedea o profeie mplinit: ,postmodernismul romnesc exist!" Chiar dac lipsete suportul occidental al postmodernitii, dup cum a constatat Mircea Martin. Romnia nu duce lips de paradoxuri.

Adrian Marino e retrospectiv, apelnd la raionalismul iluminist i activismul paoptist (deci la o modernitate revolut), Ion Bogdan Lefter e prospectiv, invocnd necesitatea asumrii postmodernitii de ctre societatea romneasc. Discuia angajeaz mai multe paliere i probleme, pe care ncerc s le sistematizez i s le enun doar: 1. Raportul dintre postmodernism (aflat n ofensiv creatoare, multiplicnd deschiderile) i modernism (considerat epuizat, nchis, aflat n defensiv i declin) evideniaz inevitabilitatea unei evoluii i ,imposibila ntoarcere" (p. 55-64); 2. Raportul dintre postmodernismul romnesc i cel occidental nu trebuie s obtureze specificul celui dinti, nici s supraliciteze importul i sincronizarea mimetic, ci s priveasc din interior succesiunea fireasc a unor vrste culturale (p. 58); 3. Rolul dinamizator al conflictului dintre cele dou epoci (modernitate i postmodernitate) l deine ,btlia canonic" (p. 73-76; 88-93); 4. De aceea, Ion Bogdan Lefter insist pe renunarea la criteriul biologic al generaiilor (trei ntr-un secol), pentru o tensiune generalizatoare ntre doi poli ideologici, reductibili n fond la conservatorism i liberalism (p. 117-119).

Postmodernismul Dumitru TIUTIUCA

Nici o micare literar nu a atras att de mult interesul n ultimii ani precum postmodernismul sfritului de secol XX, ceea ce face orice ncercare de definire a acestuia aproape imposibil. Ov.S.Crohmlniceanu l compara cu un fel de monstru de la Loch Ness al criticii contemporane, pe care tot mai muli ini declar c l-au vzut cu ochii lor, dar dau fabuloasei lui nfiri descripii absolut diferite. Complic lucrurile i bibliografia uria ce a fost publicat ntr-un interval de timp foarte scurt, apoifaptul c nu exist o singur teorie a postmodernismului, atitudinile celor care au scris trecnd de la negare total la adoraie, genernd polemici aprinse. Se adaug aici i lipsa de perspectiv asupra fenomenului, care este prea aproape de cei ce vor s-i fac teoria n mod obiectiv.

n al doilea rnd, s-au confruntat dou atitudini potrivnice. Pe de-o parte a creatorilor ce i-au nsuit formula postmodernismului i au promovat-o activ i suficient de persuasiv, pentru c opera le-a fost dublat i de o art poetic, fapt mai rar ntlnit n istoria artei de pn acum. Pe de alta teoreticienii care se dovedesc, de regul, mai reticeni la o astfel de manier din mai multe motive: unul e c nii adepii postmodernismului s-au manifestat, cum spuneam, destul de vehement, ceea ce a provocat reacii adverse similare, iar al doilea teoria i critica sunt, prin definiie, reticente la nou, mpovrate de prejudeci.

Evident c postmodernismul i-a avut (i i are) teoreticienii si (Heidegger, Derrida, Rorty, Lyotard i alii). Dou observaii se pot face aici: atunci cnd vorbim despre postmodernism, definim de fapt postmodernitatea, dintr-un motiv care ine de morfologia paradoxal a fenomenului n discuie. Spre deosebire de orice alt curent sau micare literar care, ntr-o prim faz, se manifest invariabil la nivel doctrinar-estetic, evolund ulterior spre tipologia cultural i spiritul vremii, postmodernismul este o stare i o art n acelai timp. Prin urmare, doar spiritualitatea postmodern (postmodernitatea) pare a fi reperabil n decorul cultural al ultimului secol i nu ideologia/ factualitatea estetic postmodern (postmodernismul), care, alturi de celelalte ipostaze complementare ale fenomenalitii (istoria, politica, economia, etc.), deriv auxiliar din cea dinti.

Dei termenul, filologic vorbind, ajut de multe ori la nelegerea fenomenului pe care-l exprim, cel de postmodernism este suficient de confuz, bonne tout faire, cum spunea Umberto Eco. El face parte din seria modern / modernitate / modernism, postmodern / postmodernitate / postmodernism. Nici modernismul ns nu este un concept bine definit. n sensul lui constructiv, fcndu-se excepie de peiorativul implicit pus pe seama sufixului -ism, n istoria artelor au existat mai multe modernisme, nct el a depit definiia de curent, devenind un mod de a gndi fenomenul artistic. Primul modernism s-a afirmat n Frana la nceputul secolului al XVIII-lea i a constat n desprirea polemic de estetica clasicist.

De atunci ncoace mai toate noile curente i-au afirmat modernitatea, culminnd cu avangarda secolului al XX-lea, cnd modernismul a luat forma mai multor micri literare cu denumiri ce aveau sufixul -ism.

Avnd n vedere faptul c, n fenomenologia curentelor literare, acestea apar preponderent ca replic la cel (cele) care (l-a) le-au premers, prefixul post- arat continuitatea fa de curentul precedent.

. Se pare c, din ce n ce mai mult, sunt tot mai vizibile semnele c postmodernismul i-ar fi ncheiat i el rolul istoric.

n al treilea rnd, se consider c termenul ar numi o realitate literar nou, original, total deosebit de modernism, cu alte cuvinte un curent de sine stttor al unei societi post-industriale, cu computerul, multi-media, societatea spectacolelor etc.

Dei cei mai muli contest continuitatea ntre modernism i postmodernism, unul dintre teoreticienii renumii ai curentului, Ihab Hassan, susine c nu exist o ruptur total ntre cele dou i suntem convini c aa stau lucrurile. Postmodernismul se afl n modernism i invers. Chestiunea este, de fapt, mai mult una de pondere.

Ne ajut s nelegem aceasta i corecta distincie dintre termenii modern i postmodern, raportai la modernism i postmodernism. Primii numesc anumite perioade istorice i culturale; ultimii se refer la fenomenul artistic corespunztor lor.

n cuprinsul ei se manifest mai multe direcii (metarealismul, conceptualismul, prezentismul), tot aa cum i n avangard au coexistat mai multe curente (dadaism, futurism, constructivism etc.), iar altele convieuiesc cu el (inclusiv vechiul istorism i impresionism).

Istoric privind lucrurile, cuvntul postmodern, cu ncrctur estetic, este ntrebuinat n 1870 de ctre pictorul englez John Watkins Chapman, care utilizeaz sintagma pictur postmodern pentru a evalua impresionismul francez.

Apariia postmodernismului a fost posibil, n primul rnd, datorit unor fenomene generate de societatea informaional (Al treilea val, dup Toffler), iar locul de plecare l constituie America i Anglia. S-a i spus c postmodernismul reprezint logica cultural a capitalismului trziu. Curentul se manifest la toate segmentele culturale. Ca termen, concept i concepie structural s-a nscut narhitectur, prin contribuia remarcabil a lui Richard Mayer; ulterior s-a extins i n alte arte, apoi la o anumit epoc istoric.

Oricum, postmodernismul este i expresia unor mutaii mai generale, existeniale, sociale etc., dar i ontologice, e un fapt mai mult dect evident.

Nu vom insista, de aceea, asupra simptomelor culturale ale postmodernitii. Ne mulumim doar s afirmm c ceea ce se petrece astzi, omenirea a mai cunoscut n preajma primului rzboi mondial i dup aceea, n perioada interbelic, cnd s-a i constituit tiina care va i analiza acest fenomen, filozofia culturii. Astfel, postmodernismul a produs un impact serios, ceea ce a condus la o schimbare de paradigm ale crei dimensiuni nc nu le tim n totalitate.

Oricum, dac majoritatea conceptelor au fost definite, ntr-un fel, pn n pragul postmodernitii, acum se schimb atitudinea fa de ele, n mod fundamental

). Dezexistenializnd i dezontologiznd limbajul, postmodernul l aaz sub semnul nominalismului i formalismului, promoveaz artificii poetice sau narative marginale.

Rspunznd unor astfel de acuzaii, Umberto Eco aprecia c reacia postmodern trebuie s fie mai temperat i s se supun unei realiti evidente: recunoscnd c trecutul nu poate fi distrus, c distrugerea lui ar duce la tcere, reacia contestatar trebuie s se fac cu ironie, cu candoare. Mai mult: postmodernismul nu neag importana tradiiei, dimpotriv, chiar reproduce idei i teme ale Antichitii, ca i clasicitii, spernd astfel s creeze ceva nou.

Canonul postmodernismului pune n discuie nsui constructul socio-cultural numit canon. Noiunea de canon a nsemnat, iniial, acea list de texte sfinte admise de Biseric; etimologic, nseamn lege, norm. El a ptruns i n exegeza artistic, denumind cele mai reprezentative opere pentru o perioad istoric, pentru un curent artistic, o coal etc., consolidnd astfel tradiia i modelele. De aceea, canonul este restrictiv, ngrditor, selectiv, ceea ce face ca o parte din literatura unei perioade s fie pus ntre paranteze, el numete ceea ce nelegem prin literatur oficial, recunoscut etc., adic nite opere sau un corpus de texte crora o epoc, un curent le atribuie, n urma unor selecii riguroase, o anumit valoare.

Globalizarea. Postmodernismul se sincronizeaz cu tendina globalizrii, fr a fi o aspiraie specific acesteia. Tendine deacest fel au mai fost n istorie. O anumit teorie chiar afirm c negaia ar fi specific globalizrii, ca n cazul tuturor curentelor moderniste. Globalizarea este un concept a crui semnificaie e mai ales politic, economic, financiar, militar etc. i foarte puin cultural. Oricum, odat cu postmodernitatea, s-au nmulit fenomenele ce tind a se globaliza, inclusiv crizele economice, poluarea, fundamentalismele religioase etc., dar i turismul i mai ales informaia, un rol decisiv, n acest proces, avndu-l Internetul i Televiziunea.

Evident, o component a globalizrii trebuie s fie acelai interes pentru local, naional, inter- i multi-culturalitate etc. O deviz a postmodernismului politic ar putea fi: Gndete global, comport-te teritorial.

Globalizrii i se asociaz consumul; inclusiv consumul cultural, ceea ce a impus i redefinirea sintagmei literatur de consum, care desfiineazgraniele dintre elitism i populism. Mimesis i diegesis. O chestiune fundamental a artei i teoriei estetice postmoderniste privete raportul dintre mimesis (ceea ce s-a ntmplat) i diegesis (spunerea ntmplrii).

Astfel, mimesis i poiesis devin identice din perspectiva creaiei artistice. Postmodernismul schimb ns aici sensurile, punnd n prim plan nu mimesis-ul (chestiune de epistemologie), ci diegesis-ul (chestiune de ontologie), pe motivul c realitatea este deosebit de divers, plural, anarhic. n aceast situaie ficiunea ia locul realului, metafizicul fizicului.

Fa de alte spaii, frecventate i pn acum de literatur (fantastic, SF etc.), postmodernismul inventeaz cyberspaiul. Acesta reprezint un spaiu creat cibernetic de imaginaia calculatorului. Cyberspaiul este mai extins dect Web-ul, care este doar un subspaiu al celui dinti, avnd, desigur, toate ingredientele vechii utopii. Imaginaia devine astfel creatoare de opere literare considerate artefacte generatoare de metanaraiuni. Aceast nou cultur a fost numit cybercultur. Virtuile ei ar fi c este foarte accesibil i c reprezint o form inedit a socializrii (sau re-socializrii) realizat prin coresponden electronic, prin mesaje instantanee (chat) i construind n acest mod comuniti virtuale.

Din aceste motive, n locul literaturii se vorbete mai mult despre metaficiune, metaliteratur. Metaliteratura (prefixoidul meta nsemnnd lng, dincolo) numete astzi un corpustot mai cuprinztor i mai nuanat de texte. Iniial se referea la discursul despre literatur, adic la procedeele prin care literatura i dovedete specificul ei ca art. Astzi ea numete ficiunea despre ficiune. Apoi, cultiv, cu destul obstinaie, eseistica pentru implicita sa literaritate. Aadar, postmodernismul reformuleaz i vechea distan dintre text i metatext, dintre literatur i critica literar, textul devenind tot mai autoreflexiv; cu alte cuvinte, literatura face pai ctre critic, apropierea aceasta fiind de alt sens dect cea ncercat pn acum, n care critica mergea ctre literatur i creaie.

Poate cel mai interesant fenomen postmodernist l constituie apropierea literaritii de tiin. O dihotomie clasic, cea dintre tiin i art, este suprasolicitat pentru definirea literaturii n raport cu un domeniu mult mai clar de referin, cel al tiinificului. Cele dou domenii, care erau definite pn de curnd prin opoziie (se i spunea c literatura este ceea ce nu este tiinific), ncep s devin convergente n ambele sensuri: literarul tinde ctre tiinific, iar tiinificul ctre literar.

Efectul artistic n-a ntrziat s apar n postmodernism. Ceea ce s-au numit romane algebrice se sprijin pe teoria algebric fuzzy. Matematic, termenul numete o mulime vag. n cazul ei, adevrul nu mai este descoperit prin observaia obiectiv, ci prin percepie subiectiv. Istoria fuzzy ar echivala, dup scenariul descris de Ioana Petrescu, cu ceva asemntor relaiei dintre Revoluia francez i Restauraie, adic dintre radicalismul modernilor i postmodernitate. Or, fr a abdica n faa etichetei unice, civa au oferit o variant mai adecvat la obiect tocmai prin tolerana ei fa de celelalte: fuzzy .

Povestea fuzzy se caracterizeaz printr-o naraiune vag, difuz, cu multiple faete ce depind de narator; aceeai existen n mai multe secvene, multiplicate la infinit. Diaristicul i inseria intertextual ficional, epicul i poematicul etc. se conjug n aceeai scriitur. Personajele, destructurate, fragmentate, difuze etc. in, n diferite grade, att de real, ct i de imaginar, att de istoric, ct i de mitic sau oniric.

Postmodernismul anun moartea autorului, (R.Barthes) denunnd incapacitatea lui de a ine sub control evoluia personajelor i vocea auctorial. El devine astfel, n termenii lui Giani Vattimo, unul slab, care reintr n scen n for, dar i n ipostaze de multe ori neobinuite, el poate fi, de exemplu, autor al unor opere scrise la dou (sau mai multe) mini.

Dar moartea autorului nseamn naterea unui nou cititor. n ceea ce privete relaia cu cititorul, creatorul mai vechi se adresa unui public vag, inteligent i binevoitor. Cititorul era luat uneori ca martor, de unde i folosirea unor formule de adresare direct, inclusiv la un autor ca Dostoievski. Postmodernismul provoac o impresionant resurecie a teoriilor lecturii. Redescoperirea lectorului ca instan a determinrii semnificaiei sensului, ca performeur, judector i complice al actului de comunicare scriptic, echivaleaz, cum spunea Jauss, cu o schimbare de paradigm n studiile literare. Receptorul devine, conform unei formule, stpnul autorului (i regizorului). De fapt, cel mai bine este vizibil acest fenomen n teatru, mai ales prin ineditele i variatele formule regizorale, spectacolul jucndu-se n spaii inimaginabile pn acum: n strad; n mansarde; practic, peste tot.

Cititorul textului postmodernist trebuie s fie, de aceea, unul avizat, atent, pregtit, familiarizat cu experimentele inovatorii. Un astfel de text nu mai are finalitate ca ntlnirea cu esteticul, cu frumosul, ci i cu un fel de katharsis eliberator de tensiuni. Literatura, filmele, spectacolele de teatru se adreseaz, tot mai mult, unor persoane cu nervii tari, iar vechiul katharsis revine n actualitate i acioneaz pe alte coordonate dect n Antichitate.

Nu toi i recunosc postmodernismului o formul estetic independent, de sine stttoare. Mircea Crtrescu l concepe mai mult ca o atitudine cultural (politic, filozofic i moral) i mai puin una estetic, dei promoveaz, original, sincretismul artelor. n viziunea scriitorului, el reprezint mai mult o atitudine democratic, cu tot ceea ce presupune aceasta: toleran, drepturi ale omului, pluralism cultural, civism etc. De aceea, orice reacie potrivnic acestor valori, cum ar fi: naionalismul, tribalismul, ovinismul, discriminrile naionale etc., este combtut de susintorii postmodernismului.

i totui, postmodernismul apare acolo unde se regsesc cel puin urmtoarele condiii definitorii:

n tradiia textualist, nceteaz interesul pentru oper, ntregi se afirm fragmentul. Odat cu moartea operei, apare i conceptul de intertextualitate. Dac intertextul numete spaiul n care o multitudine de texte se suprapun, intertextualitatea se refer la transpoziia unui sistem de semne n interiorul altui sistem sau ntr-un cmp de sisteme significante. Astfel devine posibil corelaia serie literar alte limbaje. De asemenea, promovarea hypertextului, construct mintal al cititorului, pare a fi legat de cibernetic. Hypertextul, o invenie a postmodernismului, este definit ca o reea textual, n care selectarea unui cuvnt, link, fraz sau imagine trimite cititorul ntr-un alt loc al reelei;

se manifest interesul pentru cotidian; accentul cade pe cum se vede n dauna lui ce se simte; de asemenea, pe secundar, banal, obinuit;

literatura devine accentuat autoreferenial, marcat puternic de experiene autobiografice, ca ntr-un jurnal uor literaturizat; obiectivitatea aparent, asigurat de naratorii omniscieni (la persoana a treia), dispare, lsnd locul punctului de vedere subiectivist;

ludicul nu este specific postmodernismului, dar e cultivat de el.Dac urmrete ironizarea unor fenomene care apar n societate i nu derizoriul, e benefic, contribuind la eliminarea rului. Numai c acest ironic e, uneori, hilar, pentru c a pierdut gravitatea comicului. Aproape totul devine n postmodernitate talk show, circ, spectacol. Acest fapt are un aspect pozitiv, pentru c operele produc bucurie, promoveaz stri luminoase i chiar valori umaniste.O form a ludicului este carnavalescul;

compoziia operei devine una aproape aleatorie, de- i re-structurat, fragmentat i recompus ntr-o alt configuraie dect cea originar, fragmentul fiind i aici noul zeu, de unde i preferina pentru tehnici adecvate: a colajului, a mozaicului, compoziiei n abis, puzzle-ului i a altor formule similare;

sepromoveaz transtextualitatea i sincretismul, se accept att realitatea tehnologic, ct i cea metafizic, potenat de miracolizarea indeterminrilor, care nseamn inclusiv estomparea granielor dintre genuri, interdisciplinaritate etc., dar i nclcarea hotarului dintre literatur i via, dintre ficiune i realitate. Scriitura inteligent i intertextual, parodic, produce mutaii n toate componentele operei. Lectura unui astfel de text trebuie s fie una cultural;

se acord prioritate cititorului irolului lui activ n receptarea lecturii plurale.Exist un Postmodernism romnesc? Adevrul e c toate curentele literare s-au manifestat n cultura romn ntr-un mod aparte, cu importante elemente de specificitate. Aa s-a ntmplat cu clasicismul, care n-a avut o configuraie autonom ca n Frana, patria acestuia, cu luminismul, cruia coala Ardelean i-a formulat importante particulariti romneti, cu romantismul i aa mai departe. n acest context, nu trebuie s contrarieze nici modul n care se afirm, la noi, postmodernismul.

i astzi se dezbate polemic, n presa literar, dac exist sau nu un postmodernism romnesc?. La noi, se vorbete despre postmodernism ncepnd cu generaia anilor 80 (Mircea Crtrescu), format n atmosfera bucuretean a Cenaclului de luni (condus de N.Manolescu) i al Junimii (condus de Ov.S.Crohmlniceanu). Unii neag numai termenul, alii contest nsi realitatea cultural i estetic pe care o reprezint. Argumentele, att cele pro, ct i cele contra sunt mai multe. n primul rnd, se contest existena acestuia, pentru simplu motiv c, n Romnia, n-a existat o postmodernitate care s-l susin, ca n Occident. Romnia ar mai avea mult timp pn va ajunge o societate postindustrial, informatizat. Mircea Martin i N.Manolescu se ntrebau i ei, la un moment dat, dac ar putea exista un postmodernism (literar) fr postmodernitate? Mai mult, se zice c regimul comunisto-ceauist ne-a inut departe de ce se ntmpla n lume, ne-a situat la marginea postmodernitii. Dac postmodernismul romnesc exist (ct o fi existnd!), afirm Alex. tefnescu i Cristian Tudor Popescu, el este o imitaie, neinteresant, fr ansa de a iei profitabil n lume

Dar n comparaie cu spaiul cultural euro-american, nu numai cel romnesc, dar i cel central i est-european a fost retardant i artificial. Pentru cineva care vine dintr-un regim comunist, chestiunea modernitii se pune altfel dect pentru o persoan care vine dintr-o societate liber, n care exist o tradiie a modernitii, crede i H.-R.Patapievici.

Cderea cenzurii comuniste ns a potenat cu siguran afirmarea noului n art, nct am putut recupera foarte rapid un handicap. C exist un postmodernism i n Romnia, dovada cea mai gritoare o avem n chiar opera unor scriitori care au intrat demult n contiina critic i public: I.Bogdan Lefter, C.Dobrescu, Al.Muina, Gh.Crciun i muli alii. Excesele nu lipsesc ns nici aici, atunci cnd nceputurile postmodernismului n Romnia sunt puse, protocronic, chiar n seama lui Mihai Eminescu (Maria-Ana Tupan), prin prisma a ceea ce autoarea numete deconstrucia metafizicii, cunoaterea n epistem i paradigm, practica reinscripiei i intertextualitii etc., ce s-ar regsi n opera poetului.

Realitatea este c, dup cderea dictaturii, aceti tineri scriitori au nfiinat Asociaia Scriitorilor Profesioniti din Romnia (ASPRO), ca alternativ la Uniunea Scriitorilor pe care o considerau o relicv a trecutului comunist i au nceput s promoveze o vehement lupt pentru afirmarea i impunerea formulei lor literare, dublai fiind de sprijinul benefic al universitarilor.

n fine, chiar acceptnd ideea existenei curentului la noi, sintagma postmodernism romnesc este considerat, de ctre unii oponeni, hilar prin atributul romnesc, or, postmodernismul se vrea un curent transnaional att n teorie, ct i prin creaie. Pentru c realitile din Romnia n-ar putea susine un postmodernism real, s-au propus mai multe denumiri. Dup unii, preferabil ar fi ca fenomenul s se numeasc transmodernism (Cristian Livescu), transmodernism textualist (I.Bogdan Lefter), neomodernism, modernitate recent (H.-R.Patapievici) ori chiar post-postmodernism. Corin Braga inventeaz denumirea anarhetip, aceasta vrnd s sugereze c, dup deconstrucie, dezagregare etc., trebuie s urmeze formele autonome ale unei noi paradigme artistice.

Foarte interesant este atitudinea unor recunoscui scriitori romni (din categoria postmodernitilor!) referitor la soarta unui posibil postmodernism romnesc. Amintim doar cunoscutul caz al lui Mircea Crtrescu: acesta declara n nite interviuri c, n calitate de universitar, accept ideea existenei unui astfel de curent la noi, dar, ca scriitor, adaug: Dac scrierile mele ar fi tipic postmoderne, a fi foarte nefericit. Mie mi se pare c ele nu sunt tipice pentru nimic, dect pentru propria lor substan.

De fapt exist i opinia conform creia postmodernismul nu se confund cu literatura generaiei 80 i nu este invenia acesteia, dup cum nici procesul literar contemporan nu este reductibil la postmodernism (exist o serie de alte tendine, care ar merita reliefate), i nici optzecismul nsui nu e reductibil la postmodernism.

Dei evoluia postmodernismului este fracionat, la noi, n generaii (concept discutabil i inoperant optzeciti, nouzeciti, doumiiti), elementele de continuitate sunt mai importante, mai relevante dect diferenele clamate de preopineni.

n ceea ce privete literatura de peste Prut, aceasta s-a sincronizat cu literatura din Romnia odat cu generaia optzecist. Contactul cu micarea romneasc a fost direct. Mai muli tineri scriitori basarabeni au venit n ar, publicndu-i aici mai multe cri i devenind cunoscui. Din aceast promoie fac parte: Emilian Galaicu-Pun, Aura Christi, Irina Nechit, Dumitru Crudu, Vasile Grne, Mihai i Alexandru Vakulovski, Grigore Chiper, Iulian Fruntau i alii.

Le-a fost alturi i i-a susinut n demersul lor o revist angajat puternic n modernitate, Contrafort.