FACEREA - ÎNTÂIA CARTE A LUI MOISE CAPITOLUL 1 Facerea lumii.

1. La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. 2. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor. 3. Şi a zis Dumnezeu: "Să fie lumină! Şi a fost lumină. 4. Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric. 5. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi. 6. Şi a zis Dumnezeu: "Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!" Şi a fost aşa. 7. A făcut Dumnezeu tăria şi a despărţit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei. 8. Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a doua. 9. Şi a zis Dumnezeu: "Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul!" Şi a fost aşa. şi s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor şi s-a arătat uscatul. 10. Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor a numit-o mări. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. 11. Apoi a zis Dumnezeu: "Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ!" Şi a fost aşa. 12. Pământul a dat din sine verdeaţă: iarbă, care face sămânţă, după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă, după fel, pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. 13. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a treia. 14. Şi a zis Dumnezeu: "Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii, 15. Şi să slujească drept luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pământul. Şi a fost aşa. 16. A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei şi luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii, şi stelele. 17. Şi le-a pus Dumnezeu pe tăria cerului, ca să lumineze pământul, 18. Să cârmuiască ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. 19. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a patra. 20. Apoi a zis Dumnezeu: "Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!" Şi a fost aşa. 21. A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. 22. Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi a zis: "Prăsiţi-vă şi vă înmulţiţi şi umpleţi apele mărilor şi păsările să se înmulţească pe pământ! 23. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea. 24. Apoi a zis Dumnezeu: "Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor". Şi a fost aşa. 25. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. 26. Şi a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!" 27. Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. 28. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniri peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!" 29. Apoi a zis Dumnezeu: "Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră. 30. Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viată, le dau toată iarba verde spre hrană. Şi a fost aşa. 31. Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.

CAPITOLUL 2 Sfinţirea zilei a şaptea. Aşezarea omului în rai. Prima familie.

1. Aşa s-au făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lor. 2. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut. 3. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială. 4. Iată obârşia cerului şi a pământului de la facerea lor, din ziua când Domnul Dumnezeu a făcut cerul şi pământul. 5. Pe câmp nu se afla nici un copăcel, iar iarba de pe el nu începuse a odrăsli, pentru că Domnul Dumnezeu nu

trimisese încă ploaie pe pământ şi nu era nimeni ca să lucreze pământul. 6. Ci numai abur ieşea din pământ şi umezea toată faţa pământului. 7. Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie. 8. Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise. 9. Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; ier în mijlocul raiului era pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. 10. Şi din Eden ieşea un râu, care uda raiul, iar de acolo se împărţea în patru braţe. 11. Numele unuia era Fison. Acesta înconjură toată ţara Havila, în care se află aur. 12. Aurul din tara aceea este bun; tot acolo se găseşte bdeliu şi piatra de onix. 13. Numele râului al doilea este Gihon. Acesta înconjură toată ţara Cuş. 14. Numele râului al treilea este Tigru. Acesta curge prin fata Asiriei; iar râul al patrulea este Eufratul. 15. Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească. 16. A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi î zis: "Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, 17. Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit! 18. Şi a zis Domnul Dumnezeu: "Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el". 19. Şi Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa ca toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam. 20. Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor sălbatice; dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor de potriva lui. 21. Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. 22. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam. 23. Şi a zis Adam: "Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său. 24. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup. 25. Adam şi femeia lui erau amândoi goi şi nu se ruşinau.

CAPITOLUL 3 Căderea strămoşilor în păcat. Pedeapsa. Făgăduinţa lui Mesia.

1. Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: "Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?" 2. Iar femeia a zis către şarpe: "Roade din pomii raiului putem să mâncăm; 3. Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: "Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!" 4. Atunci şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri! 5. Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul". 6. De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el. 7. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte. 8. Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului. 9. Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: "Adame, unde eşti?" 10. Răspuns-a acesta: "Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns". 11. Şi i-a zis Dumnezeu: "Cine ti-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ti-am poruncit să nu mănânci?" 12. Zis-a Adam: QFemeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat". 13. Şi a zis Domnul Dumnezeu către femeie: "Pentru ce ai făcut aceasta?" Iar femeia a zis: QŞarpele m-a amăgit şi eu am mâncat". 14. Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: "Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale! 15. Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul". 16. Iar femeii i-a zis: "Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte copii; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni". 17. Iar lui Adam i-a zis: "Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: "Să nu mănânci", blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! 18. Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! 19. În sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce". 20. Şi a pus Adam femeii sale numele Eva, adică viaţă, pentru că ea era să fie mama tuturor celor vii.

21. Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii lui îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat. 22. Şi a zis Domnul Dumnezeu: "Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!..." 23. De aceea l-a scos Domnul Dumnezeu din grădina cea din Eden, ca să lucreze pământul, din care fusese luat. 24. Şi izgonind pe Adam, l-a aşezat în preajma grădinii celei din Eden şi a pus heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare, să păzească drumul către pomul vieţii.

CAPITOLUL 4 Cain şi Abel. Urmaşii lor.

1. După aceea a cunoscut Adam pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut pe Cain şi a zis: "Am dobândit om de la Dumnezeu". 2. Apoi a mai născut pe Abel, fratele lui Cain. Abel a fost păstor de oi, iar Cain lucrător de pământ. 3. Dar după un timp, Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului. 4. Şi a adus şi Abel din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor. Şi a căutat Domnul spre Abel şi spre darurile lui, 5. Iar spre Cain şi spre darurile lui n-a căutat. Şi s-a întristat Cain tare şi faţa lui era posomorâtă. 6. Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: "Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorât fata ta? 7. Când faci bine, oare nu-n este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!" 8. După aceea Cain a zis către Abel, fratele său: "Să ieşim la câmp!" Iar când erau ei în câmpie, Cain s-a aruncat asupra lui Abel, fratele său, şi l-a omorât. 9. Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: "Unde este Abel, fratele tău?" Iar el a răspuns: "Nu ştiu! Au doară eu sunt păzitorul fratelui meu?" 10. şi a zis Domnul: "Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ. 11. Şi acum eşti blestemat de pământul care şi-a deschis gura sa, ca să primească sângele fratelui tău din mâna ta. 12. Când vei lucra pământul, acesta nu-şi va mai da roadele sale ţie; zbuciumat şi fugar vei fi tu pe pământ". 13. Şi a zis Cain către Domnul Dumnezeu: "Pedeapsa mea este maz mare decât aş putea-o purta. 14. De mă izgoneşti acum din pământul acesta, mă voi ascunde de la faţa Ta şi voi fi zbuciumat şi fugar pe pământ, şi oricine mă va întâlni, mă va ucide". 15. Şi i-a zis Domnul Dumnezeu: "Nu aşa, ci tot cel ce va ucide pe Cain înşeptit se va pedepsi". Şi a pus Domnul Dumnezeu semn lui Cain, ca tot cel care îl va întâlni să nu-l omoare. 16. Şi s-a dus Cain de la faţa lui Dumnezeu şi a locuit în ţinutul Nod, la răsărit de Eden. 17. După aceea a cunoscut Cain pe femeia sa şi ea, zămislind, a născut pe Enoh. Apoi a zidit Cain o cetate şi a numit-o, după numele fiului său, Enoh. 18. Iar lui Enoh i s-a născut Irad; lui Irad i s-a născut Maleleil; lui Maleleil i s-a născut Matusal, iar lui Matusal i s-a născut Lameh. 19. Lameh şi-a luat două femei: numele uneia era Ada şi numele celeilalte era Sela. 20. Ada a născut pe Iabal; acesta a fost tatăl celor ce trăiesc în corturi, la turme. 21. Fratele lui se numea Iubal; acesta este tatăl tuturor celor ce cântă din chitară şi din cimpoi. 22. Sela a născut şi ea pe Tubalcain, care a fost făurar de unelte de aramă şi de fier. Şi sora lui se chema Noema. 23. Şi a zis Lameh către femeile sale: "Ada şi Sela, ascultaţi glasul meu! Femeile lui Lameh, luaţi aminte la cuvintele mele: Am ucis un om pentru rana mea şi un tânăr pentru vânătaia mea. 24. Dacă pentru Cain va fi răzbunarea de şapte ori, apoi pentru Lameh de şaptezeci de ori câte şapte!" 25. Adam a cunoscut iarăşi pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut un fiu şi i-a pus numele Set, pentru că şi-a zis: "Mi-a dat Dumnezeu alt fiu în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain. 26. Lui Set de asemenea i s-a născut un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii a chema numele Domnului Dumnezeu.

CAPITOLUL 5 Neamurile patriarhilor de la Adam până la Noe.

l. Iată acum cartea neamului lui Adam. Când a făcut Dumnezeu pe Adam, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu. 2. Bărbat şi femeie a făcut şi i-a. binecuvântat şi le-a pus numele: Om, în ziua în care i-a făcut. 3. Adam a trăit două sute treizeci de ani şi atunci i s-a născut un fiu după asemănarea sa şi, după chipul său şi i-a pus numele Set. 4. Zilele pe care le-a trăit Adam după naşterea lui Set au fost şapte sute de ani şi i s-au născut fii şi fiice. 5. Iar de toate, zilele vieţii lui Adam au fost nouă sute treizeci de ani şi apoi a murit. 6. Set a trăit două sute cinci ani şi i s-a născut Enos. 7. După naşterea lui Enos, Set a mai trăit şapte sute şapte ani, şi i s-au născut fii şi fiice. 8. Iar de toate, zilele lui Set au fost nouă sute doisprezece ani şi apoi a murit. 9. Enos a trăit o sută nouăzeci de ani şi atunci i s-a născut Cainan. 10. După naşterea lui Cainan, Enos a mai trăit şapte sute cincisprezece ani şi i s-au născut fii şi fiice.

11. Iar de toate, zilele lui Enos au fost nouă sute cinci ani şi apoi a murit. 12. Cainan a trăit o sută şaptezeci de ani şi atunci i s-a născut Maleleil. 13. După naşterea lui Maleleil, Cainan a mai trăit şapte sute patruzeci de ani şi i s-au născut fii şi fiice. 14. Iar de toate, zilele lui Cainan au fost nouă sute zece ani şi apoi a murit. 15. Maleleil a trăit o sută şaizeci şi cinci de ani şi atunci i s-a născut Iared. 16. După naşterea lui Iared, Maleleil a mai trăit şapte sute treizeci de ani şi i s-au născut fii şi fiice. 17. Iar de toate, zilele lui Maleleil au fost opt sute nouăzeci şi cinci de ani şi apoi a murit. 18. Iared a trăit o sută şaizeci şi doi de ani şi atunci i s-a născut Enoh. 19. După naşterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani şi i s-au născut fii şi fiice. 20. Iar de toate, zilele lui Iared au fost nouă sute şaizeci şi doi de ani şi apoi a murit. 21. Enoh a trăit o sută şaizeci şi cinci de ani, şi atunci i s-a născut Matusalem. 22. Şi a umblat Enoh înaintea lui Dumnezeu, după naşterea lui Matusalem, două sute de ani şi i s-au născut fii şi fiice. 23. Iar de toate, zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani. 24. Şi a plăcut Enoh lui Dumnezeu şi apoi nu s-a mai aflat, pentru că l-a mutat Dumnezeu. 25. Matusalem a trăit o sută optzeci Şi şapte de ani şi atunci i s-a născut Lameh. 26. După naşterea lui Lameh, Matusalem a mai trăit şapte sute optzeci şi doi de ani şi i s-au născut fii şi fiice. 27. Iar de toate, zilele lui Matusalem, pe care le-a trăit, au fost nouă sute şaizeci şi nouă de ani şi apoi a murit. 28. Lameh a trăit o sută optzeci şi opt de ani şi atunci i s-a născut un fiu. 29. Şi i-a pus numele Noe, zicând: "Acesta ne va mângâia în lucrul nostru şi în munca mâinilor noastre, la lucrarea pământului, pe care l-a blestemat Domnul Dumnezeu!" 30. Şi a mai trăit Lameh, după naşterea lui Noe, cinci sute şaizeci şi cinci de ani şi i s-au născut fii şi fiice. 31. Iar de toate, zilele lui Lameh au fost şapte sute cincizeci şi trei de ani şi apoi a murit. 32. Noe era de cinci sute de ani, când i s-au născut trei feciori: Sem, Ham şi Iafet.

CAPITOLUL 6 Vestirea potopului. Facerea corăbiei.

l. Iar după ce au început a se înmulţi oamenii pe pământ şi li s-au născut fiice, 2. Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit. 3. Dar Domnul Dumnezeu a zis: "Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani! 4. În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime. 5. Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele, 6. I-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ. 7. Şi a zis Domnul: "Pierde-voi de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci Îmi pare rău că le-am făcut". 8. Noe însă a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu. 9. Iată viaţa lui Noe: Noe era om drept şi neprihănit între oamenii timpului său şi mergea pe calea Domnului. 10. Şi i s-au născut lui Noe trei fii: Sem, Ham şi Iafet. 11. Pământul însă se stricase înaintea feţei lui Dumnezeu şi se umpluse pământul de silnicii. 12. Şi a căutat Domnul Dumnezeu spre pământ şi iată era stricat, căci tot trupul se abătuse de la calea sa pe pământ. 13. Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Noe: "Sosit-a înaintea feţei Mele sfârşitul a tot omul, căci s-a umplut pământul de nedreptăţile lor, şi iată Eu îi voi pierde de pe pământ. 14. Tu însă fă-ti o corabie de lemn de salcâm. În corabie să faci despărţituri şi smoleşte-o cu smoală pe dinăuntru şi pe din afară. 15. Corabia însă să o faci aşa: lungimea corăbiei să fie de trei sute de coţi, lăţimea ei de cincizeci de coţi, iar înălţimea de treizeci de coţi. 16. Să faci corăbiei o fereastră la un cot de la acoperiş, iar uşa corăbiei să o faci într-o parte a ei. De asemenea să faci într-însa trei rânduri de cămări: jos, la mijloc şi sus. 17. Şi iată Eu voi aduce asupra pământului potop de apă, ca să pierd tot trupul de sub cer, în care este suflu de viaţă, şi tot ce este pe pământ va pieri. 18. Iar cu tine voi face legământul Meu; şi vei intra în corabie tu şi împreună cu tine vor intra fiii tăi, femeia ta şi femeile fiilor tăi. 19. Să intre în corabie din toate animalele, din toate târâtoarele, din toate fiarele şi din tot trupul, câte două, parte bărbătească şi parte femeiască, ca să rămână cu tine în viaţă. 20. Din toate soiurile de păsări înaripate după fel, din toate soiurile de animale după fel şi din toate soiurile de târâtoare după fel, din toate să intre la tine câte două, parte bărbătească şi parte femeiască, ca să rămână în viată împreună cu tine. 21. Iar tu ia cu tine din tot felul de mâncare, cu care vă hrăniţi; îngrijeşte-te ca să fie aceasta de mâncare pentru tine şi pentru acelea". 22. Şi a început Noe lucrul şi precum îi poruncise Domnul Dumnezeu aşa a făcut.

CAPITOLUL 7 Potopul.

1. După aceea a zis Domnul Dumnezeu lui Noe: "Intră în corabie, tu şi toată casa ta, căci în neamul acesta numai pe tine te-am văzut drept înaintea Mea. 2. Să iei cu tine din toate animalele curate câte şapte perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, iar din animalele necurate câte o pereche, parte bărbătească şi parte femeiască. 3. De asemenea şi din păsările cerului să iei: din cele curate câte şapte perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, iar din toate păsările necurate câte o pereche, parte bărbătească şi parte femeiască, ca să le păstrezi soiul pentru tot pământul. 4. Căci peste şapte zile Eu voi vărsa ploaie pe pământ, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi am să pierd de pe faţa pământului toate făpturile câte am făcut". 5. Şi a făcut Noe toate câte i-a poruncit Domnul Dumnezeu. 6. Noe însă, când a venit asupra pământului potopul de apă, era de şase sute de ani. 7. Şi a intrat Noe în corabie şi împreună cu el au intrat fiii lui, femeia lui şi femeile fiilor lui, ca să scape de apele potopului. 8. Din păsările curate şi din păsările necurate, din animalele curate şi din animalele necurate, din fiare şi din toate cele ce se mişcă pe pământ 9. Au intrat la Noe în corabie perechi, perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, cum poruncise Dumnezeu lui Noe. 10. Iar după şapte zile au venit asupra pământului apele potopului. 11. În anul şase sute al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a douăzeci şi şaptea a lunii acesteia, chiar în acea zi, s-au desfăcut toate izvoarele adâncului celui mare şi s-au deschis jgheaburile cerului; 12. Şi a plouat pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. 13. În ziua aceasta a intrat Noe în corabie şi împreună cu dânsul au intrat Sem, Ham şi Iafet, fiii lui Noe, femeia lui Noe şi cele trei femei ale fiilor lui. 14. Din toate soiurile de fiare de pe pământ, din toate soiurile de animale, din toate soiurile de vietăţi ce mişunau pe pământ, din toate soiurile de zburătoare, din toate păsările, din toate înaripatele 15. Şi din tot trupul, în care se afla duh de viaţă, au intrat cu Noe în corabie, perechi, perechi, parte bărbătească şi parte femeiască. 16. Şi cele ce au intrat cu Noe în corabie din tot trupul au intrat parte bărbătească şi parte femeiască, precum poruncise Dumnezeu lui Noe. $i a închis Domnul Dumnezeu corabia pe din afară. 17. Potopul a ţinut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi s-a înmulţit apa şi a ridicat corabia şi aceasta s-a înălţat deasupra pământului. 18. Şi a crescut apa mereu şi s-a înmulţit foarte tare pe pământ şi corabia se purta pe deasupra apei. 19. Şi a sporit apa pe pământ atât de mult, încât a acoperit toţi munţii cei înalţi, care erau sub cer. 20. Şi a acoperit apa toţi munţii cei înalţi, ridicându-se cu cincisprezece coţi mai sus de ei. 21. Şi a murit tot trupul ce se mişca pe pământ: păsările, animalele, fiarele, toate vietăţile ce mişunau pe pământ şi toţi oamenii. 22. Toate cele de pe uscat, câte aveau suflare de viată în nările lor, au murit. 23. Şi aşa s-a stins toată fiinţa care se afla pe faţa a tot pământul, de la om până la dobitoc şi până la târâtoare şi până la păsările cerului, toate s-au stins de pe pământ, şi a rămas numai Noe şi ce era cu el în corabie. 24. Iar apa a crescut mereu pe pământ, o sută cincizeci de zile.

CAPITOLUL 8 Încetarea potopului

l. Dar şi-a adus aminte Dumnezeu de Noe, de toate fiarele, de toate animalele, de toate păsările şi de toate vietăţile ce se mişcă, câte erau cu dânsul în corabie; şi a adus Dumnezeu vânt pe pământ şi a încetat apa de a mai creşte. 2. Atunci s-au încuiat izvoarele adâncului şi jgheaburile cerului şi a încetat ploaia din cer. 3. După o sută cincizeci de zile, a început a se scurge apa de pe pământ şi a se împuţina. 4. Iar în luna a şaptea, în ziua a douăzeci şi şaptea a lunii acesteia, s-a oprit corabia pe Munţii Ararat. 5. Apa a scăzut mereu până în luna a zecea; iar în ziua întâi a lunii a zecea s-au arătat vârfurile munţilor. 6. După patruzeci de zile, a deschis Noe fereastra, pe care o făcuse la corabie, 7. Şi a dat drumul corbului, ca să vadă de a scăzut apa pe pământ. Acesta, zburând, nu s-a mai întors până ce a secat apa de pe pământ. 8. Apoi, după el a trimis porumbelul, ca să vadă de s-a scurs apa de pe pământ. 9. Porumbelul însă, negăsind loc de odihnă pentru picioarele sale, s-a întors la el, în corabie; căci era încă apă pe toată faţa pământului. Şi a întins Noe mâna şi l-a apucat şi l-a băgat la sine, în corabie. 10. Şi aşteptând încă alte şapte zile, a dat iarăşi drumul porumbelului din corabie, 11. Şi porumbelul s-a întors la el, spre seară, şi iată avea în ciocul său o ramură verde de măslin. Atunci a cunoscut Noe că s-a scurs apa de pe faţa pământului. 12. Mai zăbovind încă alte şapte zile, iarăşi a dat drumul porumbelului şi el nu s-a mai întors. 13. Iar în anul şase sute unu al vieţii lui Noe, în ziua întâi a lunii întâi, secând apa de pe pământ, a ridicat Noe acoperişul corăbiei şi a privit, şi iată se zbicise faţa pământului.

14. Iar în luna a doua, la douăzeci şi şapte ale lunii acesteia, pământul era uscat. 15. Atunci a grăit Domnul Dumnezeu lui Noe şi a zis: 16. "Ieşi din corabie tu şi împreună cu tine femeia ta, fiii tăi şi femeile fiilor tăi. 17. Scoate de asemenea împreună cu tine toate vietăţile, care sunt cu tine, şi tot trupul, de la păsări şi până la animale, şi toate vietăţile ce se mişcă pe pământ, ca să se împrăştie pe pământ, să se prăsească şi să se înmulţească pe pământ". 18. Atunci a ieşit Noe din corabie; şi împreună cu el au ieşit fiii lui, femeia lui şi femeile fiilor lui; 19. Toate fiarele, toate animalele, toate păsările şi toate câte se mişcă pe pământ, după felul lor, au ieşit din corabie. 20. Apoi a făcut Noe un jertfelnic Domnului; şi a luat din animalele cele curate şi din toate păsările cele curate şi le-a adus ardere de tot pe jertfelnic. 21. Iar Domnul Dumnezeu a mirosit mireasmă bună şi a zis Domnul Dumnezeu în inima Sa: "Am socotit să nu mai blestem pământul pentru faptele omului, pentru că cugetul inimii omului se pleacă la rău din tinereţile lui şi nu voi mai pierde toate vietăţile, cum am făcut. 22. De acum, cât va trăi pământul, semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea nu vor mai înceta!"

CAPITOLUL 9 Legământul cu Noe. Curcubeul, semnul legământului.

1. Şi a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi pe fiii lui şi le-a zis: "Naşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi! 2. Groază şi frică de voi să aibă toate fiarele pământului; toate păsările cerului, tot ce se mişcă pe pământ şi toţi peştii mării; căci toate acestea vi le-am dat la îndemână. 3. Tot ce se mişcă şi ce trăieşte să vă fie de mâncare; toate vi le-am dat, ca şi iarba verde. 4. Numai carne cu sângele ei, în care e viaţa ei, să nu mâncaţi. 5. Căci Eu şi sângele vostru, în care e viaţa voastră, îl voi cere de la orice fiară; şi voi cere viaţa omului şi din mâna omului, din mâna fratelui său. 6. De va vărsa cineva sânge omenesc, sângele aceluia de mână de om se va vărsa, căci Dumnezeu a făcut omul după chipul Său. 7. Voi însă naşteţi şi vă înmulţiţi şi vă răspândiţi pe pământ şi-l stăpâniţi! " 8. Şi a mai grăit Dumnezeu cu Noe şi cu fiii lui, care erau cu el, şi a zis: 9. "Iată Eu închei legământul Meu cu voi, cu urmaşii voştri. 10. Şi cu tot sufletul viu, care este cu voi: cu păsările, cu animalele şi cu toate fiarele pământului, care sunt cu voi, cu toate vietăţile pământului câte au ieşit din corabie; 11. Şi închei acest legământ cu voi, că nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului şi nu va mai fi potop, ca să pustiiască pământul". 12. Apoi a mai zis iarăşi Domnul Dumnezeu către Noe: "Iată, ca semn al legământului, pe care-l închei cu voi şi eu tot sufletul viu ce este cu voi din neam în neam şi de-a pururi, 13. Pun curcubeul Meu în nori, ca să fie semn al legământului dintre Mine şi pământ. 14. Când voi aduce nori deasupra pământului, se va arăta curcubeul Meu în nori, 15. Şi-Mi voi aduce aminte de legământul Meu, pe care l-am încheiat cu voi şi cu tot sufletul viu şi cu tot trupul, şi nu va mai fi apa potop, spre pierzarea a toată făptura. 16. Va fi deci curcubeul Meu în nori şi-l voi vedea, şi-Mi voi aduce aminte de legământul veşnic dintre Mine şi pământ şi tot sufletul viu din tot trupul ce este pe pământ!" 17. Şi iarăşi a zis Dumnezeu către Noe: "Acesta este semnul legământului, pe care Eu l-am încheiat între Mine şi tot trupul care este pe pământ". 18. Iar fiii lui Noe; care au ieşit din corabie, erau: Sem, Ham şi Iafet. Iar Ham era tatăl lui Canaan. 19. Aceştia sunt cei trei fii ai lui Noe şi din aceştia s-au înmulţit oamenii pe pământ. 20. Atunci a început Noe să fie lucrător de pământ şi a sădit vie. 21. A băut vin şi, îmbătându-se, s-a dezvelit în cortul său. 22. Iar Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său şi, ieşind afară, a spus celor doi fraţi ai săi. 23. Dar Sem şi Iafet au luat o haină şi, punând-o pe amândoi umerii lor, au intrat cu spatele înainte şi au acoperit goliciunea tatălui lor; şi feţele lor fiind întoarse înapoi, n-au văzut goliciunea tatălui lor. 24. Trezindu-se Noe din ameţeala de vin şi aflând ce i-a făcut feciorul său cel mai tânăr, 25. A zis: "Blestemat să fie Canaan! Robul robilor să fie la fraţii săi!" 26. Apoi a zis: "Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Sem; iar Canaan să-i fie rob! 27. Să înmulţească Dumnezeu pe Iafet şi să se sălăşluiască acesta în corturile lui Sem, iar Canaan să-i fie slugă". 28. Şi a mai trăit Noe după potop trei sute cincizeci de ani. 29. Iar de toate, zilele lui Noe au fost nouă sute cincizeci de ani şi apoi a murit.

CAPITOLUL 10 Seminţia şi urmaşii lui Noe.

1. Iată spiţa neamului fiilor lui Noe: Sem, Ham şi Iafet, cărora li s-au născut fii după potop. 2. Fiii lui Iafet au fost: Gomer, Magog, Madai, Iavan, Tubal, Meşeh şi Tiras. 3. Fiii lui Gomer au fost: Aşchenaz, Rifat şi Togarma. 4. Fiii lui Iavan au fost: Elişa, Tarşiş, Chitim şi Dodanim. 5. Din aceştia s-au format mulţime de popoare, care s-au aşezat în diferite ţări, fiecare după limba sa, după neamul său şi după naţia sa. 6. Iar fiii lui Ham au fost: Cuş, Miţraim, Put şi Canaan. 7. Fiii lui Cuş au fost: Şeba, Havila, Savta, Rama şi Sabteca. Fiii lui Rama au fost: Şeba şi Dedan. 8. Cuş a mai născut de asemenea pe Nimrod; acesta a fost cel dintâi viteaz pe pământ. 9. El a fost vânător vestit înaintea Domnului Dumnezeu; de aceea se şi zice: "Vânător vestit ca Nimrod înaintea Domnului Dumnezeu". 10. Împărăţia lui, la început, o alcătuia: Babilonul, apoi Ereh, Acad şi Calne din ţinutul Senaar. 11. Din pământul acela, el trecu în Asur, unde a zidit Ninive, cetatea Rehobot, Calah 12. Şi Resen, între Ninive şi Calah. Aceasta e cetate mare. 13. Din Miţraim s-au născut: Ludim, Anamim, Lehabim, Naftuhim, 14. Patrusim, Casluhim - de unde au ieşit Filistenii - şi Caftorim. 15. Din Canaan s-au născut: Sidon, întâiul-născut al său, apoi Het, 16. Iebuseu, Amoreu, Ghergheseu, 17, Heveu, Archeu, Sineu, 18. Arvadeu, Ţemareu şi Hamateu. Mai pe urmă neamurile canaaneiene s-au răspândit. 19. Şi ţinuturile lor se întindeau de la Sidon, spre Gherara până la Gaza, iar de aici spre Sodoma, Gomora, Adma şi Ţeboim până spre Lasa. 20. Aceştia sunt fiii lui Ham, după familii, limbă, ţări şi după naţii. 21. De asemenea i s-au născut fii şi lui Sem, tatăl tuturor fiilor lui Eber şi fratele mai mare al lui Iafet. 22. Fiii lui Sem au fost: Elam, Asur, Arfaxad, Lud şi Aram. 23. Iar fiii lui Aram au fost: Uţ, Hul, Gheter şi Maş. 24. Lui Arfaxad i s-a născut Cainan; lui Cainan i s-a născut Şelah; lui Şelah i s-a născut Eber; 25. Iar lui Eber i s-au născut doi fii: numele unuia era Peleg, pentru că în zilele lui s-a împărţit pământul, şi numele fratelui său era Ioctan. 26. Lui Ioctan i s-au născut Almodad, Şalef, Haţarmavet şi Ierah; 27. Hadoram, Uzal şi Dicla; 28. Obal, Abimael şi Şeba; 29. Ofir, Havila şi Iobab. Toţi aceştia au fost fiii lui Ioctan. 30. Sălaşurile lor se întindeau de la Meşa spre Sefar, până la Muntele Răsăritului. 31. Aceştia sunt fiii lui Sem după familii, după limbă, după ţări şi după naţii. 32. Acestea sunt neamurile, care se trag din fiii lui Noe, după familii şi după naţii, şi dintr-înşii s-au răspândit popoarele pe pământ după potop.

CAPITOLUL 11 Turnul Babel. Amestecarea limbilor. Seminţia lui Sem.

1. În vremea aceea era în tot pământul o singură limbă şi un singur grai la toţi. 2. Purcezând de la răsărit, oamenii au găsit în ţara Senaar un şes şi au descălecat acolo. 3. Apoi au zis unul către altul: "Haidem să facem cărămizi şi să le ardem cu foc!" Şi au folosit cărămida în loc de piatră, iar smoala în loc de var. 4. Şi au zis iarăşi: "Haidem să ne facem un oraş şi un turn al cărui vârf să ajungă la cer şi să ne facem faimă înainte de a ne împrăştia pe faţa a tot pământul!" 5. Atunci S-a pogorât Domnul să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor. 6. Şi a zis Domnul: "Iată, toţi sunt de un neam şi o limbă au şi iată ce s-au apucat să facă şi nu se vor opri de la ceea ce şi-au pus în gând să facă. 7. Haidem, dar, să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor, ca să nu se mai înţeleagă unul cu altul". 8. Şi i-a împrăştiat Domnul de acolo în tot pământul şi au încetat de a mai zidi cetatea şi turnul. 9. De aceea s-a numit cetatea aceea Babilon, pentru că acolo a amestecat Domnul limbile a tot pământul şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului. 10. Iată acum istoria vieţii neamului lui Sem: Sem era de o sută de ani, când i s-a născut Arfaxad, la doi ani după potop. 11. După naşterea lui Arfaxad, Sem a mai trăit cinci sute de ani şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit. 12. Arfaxad a trăit o sută treizeci şi cinci de ani şi atunci i s-a născut Cainan. După naşterea lui Cainan, Arfaxad a mai trăit trei sute treizeci de ani şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit. 13. Cainan a trăit o sută treizeci de ani şi atunci i s-a născut Şelah. După naşterea lui Şelah, Cainan a mai trăit trei sute treizeci de ani şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit. 14. Şelah a trăit o sută treizeci de ani şi atunci i s-a născut Eber. 15. Iar după naşterea lui Eber, Şelah a mai trăit trei sute treizeci de ani, şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit. 16. Eber a trăit o sută treizeci şi patru de ani şi atunci i s-a născut Peleg. 17. Iar după naşterea lui Peleg, Eber a mai trăit trei sute şaptezeci de ani şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit. 18. Peleg a trăit o sută treizeci de ani şi atunci i s-a născut Ragav.

19. Iar după naşterea lui Ragav, Peleg a mai trăit două sute nouă ani, şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit. 20. Ragav a trăit o sută treizeci şi doi de ani şi atunci i s-a născut Serug. 21. Iar după naşterea lui Serug, Ragav a mai trăit două sute şapte ani şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit. 22. Serug a trăit o sută treizeci de ani şi atunci i s-a născut Nahor. 23. Iar după naşterea lui Nahor, Serug a mai trăit două sute de ani şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit. 24. Nahor a trăit şaptezeci şi nouă de ani şi atunci i s-a născut Terah. 25. Iar după naşterea lui Terah, Nahor a mai trăit o sută două zeci şi cinci de ani şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit. 26. Terah a trăit şaptezeci de ani şi atunci i s-au născut Avram, Nahor şi Haran. 27. Iar spiţa neamului lui Terah este aceasta: lui Terah i s-au născut Avram, Nahor şi Haran; lui Haran i s-a născut Lot. 28. Şi a murit Haran înainte de Terah, tatăl său, în pământul de naştere, în Urul Caldeii. 29. Iar Avram şi Nahor şi-au luat femei; numele femeii lui Avram era Sarai, iar numele femeii lui Nahor era Milca, fata lui Haran, tatăl Milcăi şi al Iscăi. 30. Sarai însă era stearpă şi nu năştea copii. 31. Şi a luat Terah pe Avram, fiul său, şi pe Lot, fiul lui Haran şi nepotul său, şi pe Sarai, nora sa, şi femeia lui Avram, fiul său, şi a plecat cu ei din Urul Caldeii, ca să meargă până în ţara Canaanului; dar au mers până la Haran şi s-au aşezat acolo. 32. De toate, zilele vieţii lui Terah în pământul Haran au fost două sute cinci ani. Şi a murit Terah în Haran.

CAPITOLUL 12 Chemarea lui Avram.

1. După aceea a zis Domnul către Avram: "Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu. 2. Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare. 3. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului". 4. Deci a plecat Avram, cum îi zisese Domnul, şi s-a dus şi Lot cu el. Avram însă era de şaptezeci şi cinci de ani, când a ieşit din Haran. S. Şi a luat Avram pe Sarai, femeia sa, pe Lot, fiul fratelui său, şi toate averile ce agonisiseră ei şi toii oamenii, pe care-i aveau în Haran, şi au ieşit, ca să meargă în ţara Canaanului şi au ajuns în Canaan. 6. Apoi a străbătut Avram ţara aceasta de-a lungul până la locul numit Sichem, până la stejarul Mamvri. Pe atunci trăiau în tara aceasta Canaaneii. 7. Acolo S-a arătat Domnul lui Avram şi i-a zis: "ţara aceasta o voi da urmaşilor tăi". Şi a zidit Avram acolo un jertfelnic Domnului, Celui ce Se arătase. 8. De acolo a pornit el spre muntele care e la răsărit de Betel, şi şi-a întins acolo cortul aşa, încât Betelul era la apus, iar Hai, la răsărit. A zidit acolo un jertfelnic Domnului şi s-a închinat Domnului, Celui ce i Se arătase. 9. Apoi s-a ridicat Avram şi de acolo şi s-a îndreptat spre miazăzi. 10. Pe atunci s-a făcut foamete în ţinutul acela şi s-a coborât Avram în Egipt, ca să locuiască acolo, pentru că se înteţise foametea în ţinutul acela. 11. Când însă s-a apropiat Avram să intre în Egipt, a zis către Sarai, femeia sa: "Ştiu că eşti femeie frumoasă la chip. 12. De aceea, când te vor vedea Egiptenii, vor zice: "Aceasta-i femeia lui! Şi mă vor ucide pe mine, iar pe tine te vor lăsa cu viaţă. 13. Zi deci că-mi eşti soră, ca să-mi fie şi mie bine pentru trecerea ta şi pentru trecerea ta să trăiesc şi eu!" 14. Iar după ce a sosit Avram în Egipt, au văzut Egiptenii că femeia lui e foarte frumoasă. 15. Şi au văzut-o şi dregătorii lui Faraon şi au lăudat-o înaintea lui Faraon şi au dus-o în casa lui Faraon; 16. Şi pentru ea i-au făcut bine lui Avram şi avea el oi, vite mari şi asini, slugi şi slujnice, catâri şi cămile. 17. Domnul însă a lovit cu bătăi mari şi grele pe Faraon şi casa lui, pentru Sarai, femeia lui Avram. 18. Şi chemând Faraon pe Avram, i-a zis: "Ce mi-ai făcut? De ce nu mi-ai spus că aceasta e soţia ta? 19. Pentru ce ai zis: Mi-e soră? Şi eu am luat-o de femeie: Acum dar iată-ţi femeia! Ia-ţi-o şi te du!" 20. Şi a dat Faraon poruncă oamenilor săi pentru Avram, ca să-l petreacă pe el şi pe femeia lui şi toate câte avea şi pe Lot, care îl însoţea.

CAPITOLUL 13 Avram se desparte de Lot.

l. Din Egipt, Avram cu femeia sa, cu Lot şi cu toate câte avea, a pornit în părţile de miazăzi ale Canaanului. 2. Avram insă era foarte bogat în vite, în argint şi în aur. 3. Şi a, înaintat Avram pe unde venise, de la miazăzi spre Betel, până la locul unde fusese mai înainte cortul său, între Betel şi Hai, 4. Adică până la locul unde era jertfelnicul pe care-l ridicase el mai înainte, şi acolo a chemat Avram numele Domnului. S. Şi Lot, care umbla cu Avram, încă avea oi şi vite mari şi corturi. 6. Însă pământul acela nu-i încăpea să stea împreună, căci averile lor erau multe şi nu-i încăpea locul să trăiască

împreună. 7. De aceea se întâmplau certuri între păzitorii vitelor lui Avram şi păzitorii vitelor lui Lot. Pe atunci locuiau în pământul acela Canaaneii şi Ferezeii. 8. Atunci a zis Avram către Lot: "Să nu fie sfadă între mine şi tine, între păstorii mei şi păstorii tăi, căci suntem fraţi. 9. Iată, nu e oare tot pământul înaintea ta? Desparte-te dar de mine! Şi de vei apuca tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; iar de vei apuca tu la dreapta, eu voi apuca la stânga". 10. Şi ridicându-şi Lot ochii, a privit toată câmpia Iordanului, care, înainte de a strica Domnul Sodoma şi Gomora, toată până la Ţoar era udată de apă, ca raiul Domnului, ca pământul Egiptului. 11. Deci şi-a ales Lot tot ţinutul din preajma Iordanului şi a apucat Lot spre răsărit; şi aşa s-au despărţit ei unul de altul. 12. Avram a rămas să locuiască în pământul Canaan, iar Lot s-a sălăşluit în cetăţile din ţinutul Iordanului şi şi-a întins corturile până la Sodoma. 13. Iar oamenii Sodomei erau răi şi tare păcătoşi înaintea Domnului. 14. Deci a zis Domnul către Avram, după ce s-a despărţit Lot de dânsul: "Ridică-ti ochii şi, din locul în care eşti acum, caută spre miazănoapte, spre miazăzi şi răsărit şi spre mare, 15. Că tot pământul, cât îl vezi, ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi pentru vecie. 16. Voi face pe urmaşii tăi mulţi ca pulberea pământului; de va putea cineva număra pulberea pământului, va număra şi pe urmaşii tăi. 17. Scoală şi cutreieră pământul acesta în lung şi în lat, că ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi pentru vecie". 18. Şi ridicându-şi Avram corturile, a venit şi s-a aşezat la stejarul Mamvri, care este în Hebron; şi a zidit acolo un jertfelnic Domnului.

CAPITOLUL 14 Robirea lui Lot. Avram îl scapă pe Lot şi este binecuvântat de Melhisedec.

l. Iar în zilele lui Amrafel, regele Senaarului, ale lui Arioc, regele Elasarului, ale lui Kedarlaomer, regele Elamului şi ale lui Tidal, regele din Gutim, 2. S-a întâmplat să facă aceştia război cu Bera, regele Sodomei, cu Birşa, regele Gomorei, cu Şinab, regele Admei, cu Şemeber, regele Ţeboimului, şi cu regele din Bela sau Ţoar. 3. Toţi aceştia din urmă s-au adunat în valea Sidim, unde e acum Marea cea Sărată. 4. Doisprezece ani stătuseră ei în robia lui Kedarlaomer, iar în anul al treisprezecelea s-au răzvrătit. 5. Şi în al patrusprezecelea an au venit Kedarlaomer şi regii, care ţineau cu el, şi au bătut pe Refaimi la Aşterot-Carnaim, pe Zuzimi la Ham, şi pe Emimi la Şave-Chiriataim; 6. Iar pe Horei i-a bătut la muntele lor Seir şi până la El-Faran, care e lângă pustiu. 7. Apoi, întorcându-se de acolo, au venit la Ain-Mişpat sau Cadeş şi au bătut toată ţara Amaleciţilor şi pe toţi Amoreii, care locuiau în Haţaţon-Tamar. 8. Atunci au ieşit regele Sodomei, regele Gomorei, regele Admei, regele Ţeboimului şi regele Belei sau Ţoarului şi s-au bătut în valea Sidim 9. Cu Kedarlaomer, regele Elamului, cu Tidal, regele din Gutim, cu Amrafel, regele Senaarului şi cu Arioc, regele Elasarului: patru regi împotriva a cinci. 10. Valea Sidimului însă era plină de fântâni de smoală; şi, fugind, regele Sodomei şi regele Gomorei au căzut în ele, iar ceilalţi au fugit în munţi. 11. Atunci biruitorii au luat toate averile Sodomei şi Gomorei şi toate bucatele lor şi s-au dus. 12. Când s-au dus, au luat de asemenea şi pe Lot, nepotul lui Avram, care trăia în Sodoma, şi toată averea lui. 13. Dar venind unii din cei scăpaţi, au vestit pe Avram Evreul, care trăia pe atunci la stejarul lui Mamvri, pe Amoreul, fratele lui Eşcol şi pe fratele lui Aner, care erau uniţi cu Avram. 14. Auzind Avram că Lot, rudenia sa, a fost luat în robie, a adunat oamenii săi de casă, trei sute optsprezece, şi a urmărit pe vrăjmaşi până la Dan. 15. Şi năvălind asupra lor noaptea, el şi oamenii săi i-au bătut şi i-au alungat până la Hoba, care este în stânga Damascului. 16. Şi au întors toată prada luată din Sodoma, au întors şi pe Lot, rudenia sa, averea lui, femeile şi oamenii. 17. Şi când se întorcea Avram, după înfrângerea lui Kedarlaomer şi a regilor uniţi cu acela, i-a ieşit înainte regele Sodomei în valea Şave, care astăzi se cheamă Valea Regilor. 18. Iar Melhisedec, regele Salemului, i-a adus pâine şi vin. Melhisedec acesta era preotul Dumnezeului celui Preaînalt. 19. Şi a binecuvântat Melhisedec pe Avram şi a zis: "Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeu cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului. 20. Şi binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, Care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!" Şi Avram i-a dat lui Melhisedec zeciuială din toate. 21. Iar regele Sodomei a zis către Avram: "Dă-mi oamenii, iar averile ia-le pentru tine!" 22. Avram însă a răspuns regelui Sodomei: "Iată, îmi ridic mâna spre Domnul Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului, 23. Că nici o aţă sau curea de încălţăminte nu voi lua din toate câte sunt ale tale, ca să nu zici: "Eu am îmbogăţit pe Avram",

24. Fără numai cele ce au mâncat tinerii şi ceea ce se cuvine a se împărţi aliaţilor mei, care au mers cu mine: Aner, Eşcol şi Mamvri. Aceia să-Şi ia partea lor!"

CAPITOLUL 15 Credinţa şi dreptatea lui Avram

1. După acestea, fost-a cuvântul Domnului către Avram, noaptea, în vis, şi a zis: "Nu te teme, Avrame, că Eu sunt scutul tău şi răsplata ta va fi foarte mare!" 2. Iar Avram a răspuns: "Stăpâne Doamne, ce ai să-mi dai? Că iată eu am să mor fără copii şi cârmuitor în casa mea este Eliezer din Damasc". 3. Apoi Avram a adăugat: "De vreme ce nu mi-ai dat fii, iată sluga mea va fi moştenitor după mine!" 4. Şi îndată s-a făcut cuvântul Domnului către el şi a zis: "Nu te va moşteni acela, ci cel ce va răsări din coapsele tale, acela te va moşteni!" 5. Apoi l-a scos afară şi i-a zis: "Priveşte la cer şi numără stelele, de le poţi număra!" Şi a adăugat: "Atât de mulţi vor fi urmaşii tăi!" 6. Şi a crezut Avram pe Domnul şi i s-a socotit aceasta ca dreptate. 7. Şi i-a zis iarăşi: "Eu sunt Domnul, Care te-a scos din Urul Caldeii, ca să-ţi dau pământul acesta de moştenire". 8. Şi a zis Avram: "Stăpâne Doamne pe ce voi cunoaşte că-l voi moşteni?" 9. Iar Domnul i-a zis: "Găteşte-Mi o junincă de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturică şi un pui de porumbel!" 10. Şi a luat Avram toate aceste animale, le-a tăiat în două şi a pus bucăţile una în faţa alteia; iar păsările nu le-a tăiat. 11. Şi năvăleau păsările răpitoare asupra trupurilor, iar Avram le alunga. 12. La asfinţitul soarelui, a căzut peste Avram somn greu şi iată l-a cuprins întuneric şi frică mare. 13. Atunci a zis Domnul către Avram: "Să ştii bine că urmaşii tăi vor pribegi în pământ străin, unde vor fi robiţi şi apăsaţi patru sute de ani; 14. Dar pe neamul acela, căruia ei vor fi robi, îl voi judeca Eu şi după aceea ei vor ieşi să vină aici, cu avere multă. 15. Iar tu vei trece la părinţii tăi în pace şi vei fi îngropat la bătrâneţi fericite. 16. Ei însă se vor întoarce aici, în al patrulea veac de oameni, căci nu s-a umplut încă măsura nelegiuirilor Amoreilor". 17. Iar după ce a asfinţit soarele şi s-a făcut întuneric, iată un fum ca dintr-un cuptor şi pară de foc au trecut printre bucăţile acelea. 18. În ziua aceea a încheiat Domnul legământ cu Avram, zicând: "Urmaşilor tăi voi da pământul acesta de la râul Egiptului până la râul cel mare al Eufratului; 19. Voi da pe Chenei, pe Chenezei, pe Chedmonei, 20. Pe Hetei, pe Ferezei, pe Refaimi, 21. Pe Amorei, pe Canaanei, pe Hevei, pe Gherghesei şi pe Iebusei".

CAPITOLUL 16 Ismael.

1. Sarai însă, femeia lui Avram, nu-i năştea. Dar avea ea o slujnică egipteancă, al cărei nume era Agar. 2. Atunci a zis Sarai către Avram: "Iată m-a închis Domnul, ca să nu nasc. Intră dar la slujnica mea; poate vei dobândi copii de la ea!" Şi a ascultat Avram vorba Saraii. 3. A luat deci Sarai, femeia lui Avram, pe Agar egipteanca, slujnica sa, la zece ani după venirea lui Avram în pământul Canaan, şi a dat-o de femeie lui Avram, bărbatul său. 4. Şi a intrat acesta la Agar şi ea a zămislit; şi văzând că a zămislit, ea a început a dispreţui pe stăpâna sa. 5. Atunci a zis Sarai către Avram: "Nedreptate mi se face de către tine. Eu ti-am dat pe slujnica mea la sân, iar ea, văzând că a zămislit, a început să mă dispreţuiască. Dumnezeu să judece între mine şi între tine!" 6. Iar Avram a zis către Sarai: "Iată, slujnica ta e în mâinile tale, fă cu ea ce-ti place!" şi Sarai a necăjit-o şi ea a fugit de la faţa ei. 7. Şi a găsit-o îngerul Domnului la un izvor de apă în pustiu, la izvorul de lângă calea ce duce spre Sur. 8. şi i-a zis îngerul Domnului: "Agar, slujnica Saraii, de unde vii şi unde te duci?" Iar ea a răspuns: "Fug de la faţa Saraii, stăpâna mea". 9. Şi îngerul Domnului i-a zis iarăşi: "Întoarce-te la stăpâna ta şi te supune sub mâna ei!" 10. Apoi i-a mai zis îngerul Domnului: "Voi înmulţi pe urmaşii tăi foarte tare, încât nu se vor putea număra din pricina mulţimii. 11. Iată, tu ai rămas grea - îi zise îngerul Domnului - şi vei naşte un fiu şi-i vei pune numele Ismael, pentru că a auzit Domnul suferinţa ta. 12. Acela va fi ca un asin sălbatic între oameni; mâinile lui vor fi asupra tuturor şi mâinile tuturor asupra lui, dar el va sta dârz în faţa tuturor fraţilor lui". 13. Şi a numit Agar pe Domnul, Cel ce-i grăise, cu numele acesta: Ata-El-Roi (care se tâlcuieşte: Tu eşti Dumnezeu atotvăzător), căci zicea ea: "N-am văzut eu, oare, în faţă pe Cel ce m-a văzut?" 14. De aceea se numeşte fântâna aceasta: Beer-Lahai-Roi (care se tâlcuieşte: Izvorul Celui viu, Care m-a văzut), şi se află între Cadeş şi Bared.

15. După aceea a născut Agar lui Avram un fiu şi Avram a pus fiului său, pe care i-l născuse Agar, numele Ismael. 16. Avram însă era de optzeci şi şase de ani când i-a născut Agar pe Ismael.

CAPITOLUL 17 Tăierea împrejur.

l. Iar când era Avram de nouăzeci şi nouă de ani, i S-a arătat Domnul şi i-a zis: "Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic; fă ce-i plăcut înaintea Mea şi fii fără prihană; 2. Şi voi încheia legământ cu tine şi te voi înmulţi foarte, foarte tare". 3. Atunci a căzut Avram cu faţa la pământ, iar Dumnezeu a mai grăit şi a zis: 4. "Eu sunt şi iată care-i legământul Meu cu tine: vei fi tată a mulţime de popoare, 5. Şi nu te vei mai numi Avram, ci Avraam va fi numele tău, căci am să te fac tată a mulţime de popoare. 6. Am să te înmulţesc foarte, foarte tare, şi am să ridic din tine popoare, şi regi se vor ridica din tine. 7. Voi pune legământul Meu între Mine şi între tine şi urmaşii tăi, din neam în neam, să fie legământ veşnic, aşa că Eu voi fi Dumnezeul tău şi al urmaşilor tăi de după tine. 8. Şi-ţi voi da ţie şi urmaşilor tăi pământul în carte pribegeşti acum ca străin, tot pământul Canaanului, ca moştenire veşnică, şi vă voi fi Dumnezeu". 9. Apoi a mai zis Dumnezeu lui Avraam: "Iar tu şi urmaşii tăi din neam în neam să păziţi legământul Meu. 10. Iar legământul dintre Mine şi tine şi urmaşii tăi din neam în neam, pe care trebuie să-l păziţi, este acesta: toţi cei de parte bărbătească ai voştri să se taie împrejur. 11. Să vă tăiaţi împrejur şi acesta va fi semnul legământului dintre Mine şi voi. 12. În neamul vostru, tot pruncul de parte bărbătească, născut la voi în casă sau cumpărat cu bani de la alt neam, care nu-i din seminţia voastră, să se taie împrejur în ziua a opta. 13. Numaidecât să fie tăiat împrejur cel născut în casa ta sau cel cumpărat cu argintul tău şi legământul Meu va fi însemnat pe trupul vostru, ca legământ veşnic. 14. Iar cel de parte bărbătească netăiat împrejur, care nu se va tăia împrejur, în ziua a opta, sufletul acela se va stârpi din poporul său, căci a călcat legământul Meu". 15. După aceea a zis iarăşi Dumnezeu către Avraam: "Pe Sarai, femeia ta, să nu o mai numeşti Sarai, ci Sarra să-i fie numele. 16. Şi o voi binecuvânta şi-ţi voi da din ea un fiu; o voi binecuvânta şi va fi mamă de popoare şi regi peste popoare se vor ridica dintr-însa". 17. Avraam a căzut atunci cu faţa la pământ şi a râs, zicând în sine: "E cu putinţă oare să mai aibă fiu cel de o sută de ani? Şi Sarra cea de nouăzeci de ani e cu putinţă oare să mai nască?" 18. Apoi a mai zis Avraam către Domnul: "O, Doamne, măcar Ismael să trăiască înaintea Ta!" 19. Iar Dumnezeu a răspuns lui Avraam: "Adevărat, însăşi Sarra, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isaac şi Eu voi încheia cu el legământul Meu, legământ veşnic: să-i fiu Dumnezeu lui şi urmaşilor lui. 20. Iată, te-am ascultat şi pentru Ismael, şi iată îl voi binecuvânta, îl voi creşte şi-l voi înmulţi foarte, foarte tare; doisprezece voievozi se vor naşte din el şi voi face din el popor mare. 21. Dar legământul Meu îl voi încheia cu Isaac, pe care-l va naşte Sarra la anul pe vremea aceasta!" 22. Încetând apoi Dumnezeu de a mai vorbi cu Avraam, S-a înălţat de la el. 23. Atunci a luat Avraam pe Ismael, fiul său, pe toii cei născuţi în casa sa, pe toţi cei cumpăraţi cu argintul său şi pe toţi oamenii de parte bărbătească din casa lui Avraam şi i-a tăiat împrejur, chiar în ziua aceea, cum îi poruncise Dumnezeu. 24. Şi era Avraam de nouăzeci şi nouă de ani, când s-a tăiat împrejur. 25. Iar Ismael, fiul său, era de treisprezece ani, când s-a tăiat împrejur. 26. Avraam şi Ismael, fiul său, au fost tăiaţi împrejur în aceeaşi zi. 27. Şi cu ei au fost tăiaţi împrejur toţi cei de parte bărbătească din casa lui Avraam, născuţi în casa lui sau cumpăraţi cu argint de la cei de alt neam.

CAPITOLUL 18 Avraam primeşte pe Sfânta Treime la stejarul Mamvri:

1. Apoi Domnul S-a arătat iarăşi lui Avraam la stejarul Mamvri, într-o zi pe la amiază, când şedea el în uşa cortului său. 2. Atunci ridicându-şi ochii săi, a privit şi iată trei Oameni stăteau înaintea lui; şi cum l-a văzut, a alergat din pragul cortului său în întâmpinarea Lor şi s-a închinat până la pământ. 3. Apoi a zis: "Doamne, de am aflat har înaintea Ta, nu ocoli pe robul Tău! 4. Se va aduce apă să Vă spălaţi picioarele şi să Vă odihniţi sub acest copac. 5. Şi voi aduce pâine şi veţi mânca, apoi Vă veţi duce în drumul Vostru, întrucât treceţi pe la robul Vostru!" Zis-au Aceia: "Fă, precum ai zis!" 6. După aceea a alergat Avraam în cort la Sarra şi i-a zis: "Frământă degrabă trei măsuri de făină bună şi fă azime!" 7. Apoi Avraam a dat fuga la cireadă, a luat un viţel tânăr şi gras şi l-a dat slugii, care l-a gătit degrabă. 8. Şi a luat Avraam unt, lapte şi viţelul cel gătit şi le-a pus înaintea Lor şi pe când Ei mâncau a stat şi el alături de Ei sub copac.

9. Şi l-au întrebat Oamenii aceia: -Unde este Sarra, femeia ta?" Iar el, răspunzând, a zis: "Iată, în cort!" 10. Zis-a Unul: "Iată, la anul pe vremea asta am să vin iar pe la tine şi Sarra, femeia ta, va avea un fiu". Iar Sarra a auzit din uşa cortului, de la spatele lui. 11. Avraam şi Sarra însă erau bătrâni, înaintaţi în vârstă, şi Sarra nu mai era în stare să zămislească. 12. Şi a râs Sarra în sine şi şi-a zis: "Să mai am eu oare această mângâiere acum, când am îmbătrânit şi când e bătrân şi stăpânul meu?" 13. Atunci a zis Domnul către Avraam: "Pentru ce a râs Sarra în sine şi a zis: "Oare cu adevărat voi naşte, bătrână cum sunt?" 14. Este oare ceva cu neputinţă la Dumnezeu? La anul pe vremea aceasta am să vin pe la tine şi Sarra va avea un fiu!" 15. Iar Sarra a tăgăduit, zicând: "N-am râs", căci se înspăimântase. Acela însă i-a zis: "Ba, ai râs!" 16. Apoi S-au sculat Oamenii aceia de acolo şi S-au îndreptat spre Sodoma şi Gomora şi s-a dus şi Avraam cu Ei, ca să-I petreacă. 17. Domnul însă a zis: "Tăinui-voi Eu oare de Avraam, sluga Mea, ceea ce voiesc să fac? 18. Din Avraam cu adevărat se va ridica un popor mare şi tare şi printr-însul se vor binecuvânta toate neamurile pământului, 19. Că l-am ales, ca să înveţe pe fiii şi casa sa după sine să umble în calea Domnului şi să facă judecată şi dreptate; pentru ca să aducă Domnul asupra lui Avraam toate câte i-a făgăduit". 20. Zis-a deci Domnul: "Strigarea Sodomei şi a Gomorei e mare şi păcatul lor cumplit de greu. 21. Pogorî-Mă-voi deci să văd dacă faptele lor sunt cu adevărat aşa cum s-a suit până la Mine strigarea împotriva lor, iar de nu, să ştiu". 22. De acolo doi din Oamenii aceia, plecând, S-au îndreptat spre Sodoma, în vreme ce Avraam stătea încă înaintea Domnului. 23. Şi apropiindu-se Avraam, a zis: "Pierde-vei, oare, pe cel drept ca şi pe cel păcătos, încât să se întâmple celui drept ce se întâmplă celui nelegiuit? 24. Poate în cetatea aceea să fie cincizeci de drepţi: pierde-i-vei, oare, şi nu vei cruţa tot locul acela pentru cei cincizeci de drepţi, de se vor afla în cetate? 25. Nu se poate ca Tu să faci una ca asta şi să pierzi pe cel drept ca şi pe cel fără de lege şi să se întâmple celui drept ce se întâmplă celui necredincios! Departe de Tine una ca asta! Judecătorul a tot pământul va face, oare, nedreptate?" 26. Zis-a Domnul: "De se vor găsi în cetatea Sodomei cincizeci de drepţi, voi cruţa pentru ei toată cetatea şi tot locul acela". 27. Şi răspunzând Avraam, a zis: "Iată, cutez să vorbesc Stăpânului meu, eu, care sunt pulbere şi cenuşă! 28. Poate că lipsesc cinci din cincizeci de drepţi; poate să fie numai patruzeci şi cinci; pentru lipsa a cinci pierde-vei, oare, toată cetatea?" Zis-a Domnul: "Nu o voi pierde de voi găsi acolo patruzeci şi cinci de drepţi". 29. Şi a adăugat Avraam să grăiască Domnului şi a zis: "Dar de se vor găsi acolo numai patruzeci de drepţi?" Şi Domnul a zis: "Nu o voi pierde pentru cei patruzeci!" 30. Şi a zis iarăşi Avraam: "Să nu Se mânie Stăpânul meu de voi mai grăi: Dar de se vor găsi acolo numai treizeci de drepţi?" Zis-a Domnul: "Nu o voi pierde de voi găsi acolo treizeci". 31. Şi a zis Avraam: "Iată, mai cutez să vorbesc Stăpânului meu! Poate că se vor găsi acolo numai douăzeci de drepţi". Răspuns-a Domnul: "Nu o voi pierde pentru cei douăzeci". 32. Şi a mai zis Avraam: "Să nu se mânie Stăpânul meu de voi mai grăi încă o dată: Dar de se vor găsi acolo numai zece drepţi?" Iar Domnul i-a zis: "Pentru cei zece nu o voi pierde". 33. Şi terminând Domnul de a mai grăi cu Avraam; S-a dus, iar Avraam s-a întors la locul său.

CAPITOLUL 19 Pieirea Sodomei.

l. Cei doi Îngeri au ajuns la Sodoma seara, iar Lot şedea la poarta Sodomei. Şi văzându-I, Lot s-a sculat înaintea Lor şi s-a plecat cu faţa până la pământ 2. Şi a zis: "Stăpânii mei, abateţi-vă pe la casa slugii Voastre, ca să rămâneţi acolo; spălaţi-Vă picioarele, iar dimineaţă, sculându-Vă, Vă veţi duce în drumul Vostru". Ei însă au zis: "Nu, ci vom rămâne în uliţă". 3. Iar el I-a rugat stăruitor şi S-au abătut la el şi au intrat în casa lui. Atunci el Le-a gătit mâncare, Le-a copt azime şi au mâncat. 4. Dar mai înainte de a Se culca Ei, sodomenii, locuitorii cetăţii Sodoma, tot poporul din toate marginile; de la tânăr până la bătrân, au înconjurat casa, 5. Şi au chemat afară pe Lot şi au zis către el: "Unde sunt Oamenii, Care au intrat să mâie la tine? Scoate-I ca să-I cunoaştem!" 6. Şi a ieşit Lot la ei dinaintea uşii şi, închizând uşa după dânsul, 7. A zis către ei: "Nu, fraţii mei, să nu faceţi nici un rău. 8. Am eu două fete, care n-au cunoscut încă bărbat; mai degrabă vi le scot pe acelea, să faceţi cu ele ce veţi vrea, numai Oamenilor acelora să nu le faceţi nimic, de vreme ce au intrat Ei sub acoperişul casei mele!" 9. Iar ei au zis către el: "Pleacă de aici! Eşti un venetic şi acum faci pe judecătorul? Mai rău decât Acelora iţi vom face!" Şi repezindu-se spre Lot, se apropiară să spargă uşa. 10. Atunci Oamenii aceia, care găzduiau în casa lui Lot, întinzându-Şi mâinile, au tras pe Lot în casă la Ei şi au încuiat uşa;

11. Iar pe oamenii, care erau la uşa casei, i-au lovit cu orbire de la mic până la mare, încât în zadar se chinuiau să găsească uşa. 12. Apoi au zis cei doi Oameni către Lot: "Ai tu pe cineva din ai tăi aici? De ai fii, sau fiice, sau gineri, sau pe oricine altul în cetate, scoate-i din locul acesta, 13. Că Noi avem să pierdem locul acesta, pentru că strigarea împotriva lor s-a suit înaintea Domnului şi Domnul Ne-a trimis să-l pierdem". 14. Atunci a ieşit Lot şi a grăit cu ginerii săi, care luaseră pe fetele lui, şi le-a zis: "Sculaţi-vă şi ieşiţi din locul acesta, că va să piardă Domnul cetatea". Ginerilor însă li s-a părut că el glumeşte. 15. Iar în revărsatul zorilor grăbeau îngerii pe Lot, zicând: "Scoală, ia-ţi femeia şi pe cele două fete ale tale, pe care le ai, şi ieşi, ca să nu pieri şi tu pentru nedreptăţile cetăţii!" 16. Dar fiindcă el zăbovea, îngerii, din mila Domnului către el, l-au apucat de mână pe el şi pe femeia lui şi pe cele două fete ale lui 17. Şi, scoţându-l afară, unul din Ei a zis: "Mântuieşte-ţi sufletul tău! Să nu te uiţi înapoi, nici să te opreşti în câmp, ci fugi în munte, ca să nu pieri cu ei! 18. Iar Lot a zis către Dânşii: "Nu, Stăpâne! 19. Iată sluga Ta a aflat bunăvoinţă înaintea Ta şi Tu ai făcut milă mare cu mine, mântuindu-mi viaţa; dar nu voi putea să fug până în munte, ca să nu mă ajungă primejdia şi să nu mor. 20. Iată cetatea aceasta este mai aproape; să fug acolo şi să mă izbăvesc. Ea e mică şi-mi voi scăpa acolo viaţa prin Tine!" 21. Şi i-a zis îngerul: "Iată, îţi cinstesc faţa şi-ţi împlinesc acest cuvânt, să nu pierd cetatea despre care grăieşti. 22. Grăbeşte dar şi fugi acolo; că nu pot să fac nimic până nu vei ajunge tu acolo!" De aceea s-a şi numit cetatea aceea Ţoar. 23. Când s-a ridicat soarele deasupra pământului, a intrat Lot în Ţoar. 24. Atunci Domnul a slobozit peste Sodoma şi Gomora ploaie de pucioasă şi foc din cer de la Domnul 25. Şi a stricat cetăţile acestea, toate împrejurimile lor, pe toţi locuitorii cetăţilor şi toate plantele ţinutului aceluia. 26. Femeia lui Lot însă s-a uitat înapoi şi s-a prefăcut în stâlp de sare. 27. Iar Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă şi s-a dus la locul unde stătuse înaintea Domnului 28. Şi, căutând spre Sodoma şi Gomora şi spre toate împrejurimile lor, a văzut ridicându-se de la pământ fumegare, ca fumul dintr-un cuptor. 29. Dar, când a stricat Dumnezeu toate cetăţile din părţile acelea, şi-a adus aminte Dumnezeu de Avraam şi a scos pe Lot afară din prăpădul cu care a stricat Dumnezeu cetăţile, unde trăia Lot. 30. Apoi a ieşit Lot din Ţoar şi sa aşezat în munte, împreună cu cele două fete ale sale, căci se temea să locuiască în Ţoar, şi a locuit într-o peşteră, împreună cu cele două fete ale sale. 31. Atunci a zis fata cea mai mare către cea mai mică: "Tatăl nostru e bătrân şi nu-i nimeni în ţinutul acesta, care să intre la noi, cum e obiceiul pământului. 32. Haidem dar să îmbătăm pe tatăl nostru cu vin şi să ne culcăm cu el şi să ne ridicăm urmaşi dintr-însul!" 33. Şi au îmbătat pe tatăl lor cu vin în noaptea aceea; şi în noaptea aceea, intrând fata cea mai în vârstă, a dormit cu tatăl ei şi acesta n-a simţit când s-a culcat şi când s-a sculat ea. 34. Iar a doua zi a zis cea mai în vârstă către cea mai tânără: "Iată, eu am dormit astă-noapte cu tatăl meu; să-l îmbătăm cu vin şi în noaptea aceasta şi să intri şi tu să dormi cu el ca să ne ridicăm urmaşi din tatăl nostru!" 35. Şi l-au îmbătat cu vin şi în noaptea aceasta şi a intrat şi cea mai mică şi a dormit cu el; şi el n-a ştiut când s-a culcat ea, nici când s-a sculat ea. 36. Şi au rămas amândouă fetele lui Lot grele de la tatăl lor. 37. Şi a născut cea mai mare un fiu, şi i-a pus numele Moab, zicând: "Este din tatăl meu". Acesta e tatăl Moabiţilor, care sunt şi astăzi. 38. Şi a născut şi cea mai mică un fiu şi i-a pus numele Ben-Ammi, zicând: "Acesta-i fiul neamului meu". Acesta e tatăl Amoniţilor, care sunt şi astăzi.

CAPITOLUL 20 Avraam în Gherara.

l. Apoi a plecat Avraam de acolo spre miazăzi şi s-a aşezat între Cadeş şi Sur şi a trăit o vreme în Gherara. 2. Şi a zis Avraam despre Sarra, femeia sa: "Mi-e soră", căci se temea să spună: "E femeia mea", ca nu cumva să-l ucidă locuitorii cetăţii aceleia din pricina ei. Iar Abimelec, regele Gherarei, a trimis şi a luat pe Sarra. 3. Dar noaptea în vis a venit Dumnezeu la Abimelec şi i-a zis: "Iată, tu ai să mori pentru femeia, pe care ai luat-o, căci ea are bărbat". 4. Abimelec însă nu se atinsese de ea şi a zis: "Doamne, ucide-vei oare chiar şi un om drept? 5. Oare n-a zis el singur: "Mi-e soră?" Ba şi ea mia zis: "Mi-e frate!" Eu cu inimă nevinovată şi cu mâini curate am făcut aceasta". 6. Iar Dumnezeu i-a zis în vis: "Şi Eu ştiu că cu inimă nevinovată ai făcut aceasta şi te-am ferit de a păcătui împotriva Mea; de aceea nu ţi-am îngăduit să te atingi de ea. 7. Acum însă dă înapoi femeia omului aceluia, că e prooroc, şi se va ruga pentru tine şi vei fi viu; iar de nu o vei da înapoi, să ştii bine că ai să mori şi tu şi toţi ai tăi!" 8. Şi, sculându-se Abimelec, a doua zi de dimineaţă, a chemat pe toţi slujitorii săi şi le-a povestit toate acestea în auz, şi s-au spăimântat toţi oamenii aceia foarte tare. 9. Apoi a chemat Abimelec pe Avraam şi i-a zis: "Ce mi-ai făcut tu? Cu ce ţi-am greşit eu, de ai adus asupra mea

şi asupra ţării mele aşa păcat mare? Tu mi-ai făcut un lucru, care nu se cuvine a-l face!" 10. Şi a mai zis Abimelec către Avraam: "Ce ai socotit tu, de ai făcut una ca asta?" 11. Răspuns-a Avraam: "Am socotit că prin ţinutul acesta lipseşte frica de Dumnezeu şi voi fi omorât din pricina femeii mele. 12. Cu adevărat ea mi-e soră după tată, dar nu ştiu după mamă, iar acum mi-e soţie. 13. Iar când m-a scos Dumnezeu din casa tatălui meu, ca să pribegesc, am zis către ea: "Să-mi faci acest bine, şi, în orice loc vom merge, să zici de mine: "Mi-e frate!" 14. Atunci a luat Abimelec o mie de sicli de argint, vite mari şi mici, robi şi roabe şi a dat lui Avraam; şi i-a dat înapoi şi pe Sarra, femeia sa. 15. Şi a zis Abimelec către Avraam: "Iată, ţinutul meu îţi este la îndemână: locuieşte unde îţi place!" 16. Iar către Sarra a zis: "Iată, dau fratelui tău o mie de sicli de argint, care vor fi ca un văl pe ochi pentru cei ce sunt împrejurul tău şi pentru lumea toată. Şi iată că acum eşti socotită dreaptă!" 17. Şi s-a rugat Avraam lui Dumnezeu şi Dumnezeu a vindecat pe Abimelec, pe femeia lui şi pe roabele lui, şi acestea au început a naşte. 18. Căci Domnul lovise cu stârpiciune toată casa lui Abimelec, pentru Sarra, femeia lui Avraam.

CAPITOLUL 21 Naşterea lui Isaac. Izgonirea lui Ismael.

1. Apoi a căutai Domnul spre Sarra, cum îi spusese, şi i-a făcut Domnul Sarrei, cum îi făgăduise. 2. Şi a zămislit Sarra şi a născut lui Avraam un fiu la bătrâneţe, la vremea arătată de Dumnezeu. 3. Şi a pus Avraam fiului său, pe care i-l născuse Sarra, numele Isaac. 4. Şi Avraam a tăiat împrejur pe Isaac, fiul său, în ziua a opta, cum îi poruncise Dumnezeu. 5. Avraam însă era de o sută de ani, când i s-a născut Isaac, fiul său, 6. Iar Sarra a zis: "Râs mi-a pricinuit mie Dumnezeu; că oricine va auzi aceasta, va râde!" 7. Şi apoi a adăugat: "Cine ar fi putut spune lui Avraam că Sarra va hrăni prunci la sânul său? Şi totuşi i-am născut fiu la bătrâneţile sale!" 8. Şi crescând copilul, a fost înţărcat. Iar Avraam a făcut ospăţ mare în ziua în care a fost înţărcat Isaac, fiul său. 9. Văzând însă Sarra că fiul egiptencii Agar, pe care aceasta îl născuse lui Avraam, râde de Isaac, fiul ei, 10. A zis către Avraam: "Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei, căci fiul roabei acesteia nu va fi moştenitor cu fiul meu, Isaac!" 11. Şi s-au părut cuvintele acestea lui Avraam foarte grele pentru fiul său Ismael. 12. Dumnezeu însă a zis către Avraam: "Să nu ţi se pară grele cuvintele cele pentru prunc şi pentru roabă; toate câte-ţi va zice Sarra, ascultă glasul ei; pentru că numai cei din Isaac se vor chema urmaşii tăi. 13. Dar şi pe fiul roabei acesteia îl voi face neam mare, pentru că şi el este din sămânţa ta". 14. Atunci s-a sculat Avraam dis-de-dimineaţă; a luat pâine şi un burduf cu apă şi le-a dat Agarei; apoi, punându-i pe umeri copilul, a slobozit-o; şi, plecând ea, a rătăcit prin pustiul Beer-Şeba. 15. Când însă s-a sfârşit apa din burduf, a lepădat ea copilul sub un mărăcine. 16. Şi ducându-se, a şezut în preajma lui, ca la o bătaie de arc, căci îşi zicea: "Nu voiesc să văd moartea copilului meu!" Şi, şezând ea acolo de o parte, şi-a ridicat glasul şi a plâns. 17. Şi a auzit Dumnezeu glasul copilului din locul unde era şi îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer către Agar şi a zis: "Ce e, Agar? Nu te teme, că a auzit Dumnezeu glasul copilului din locul unde este! 18. Scoală, ridică copilul şi-l ţine de mână, căci am să fac din el un popor mare!" 19. Atunci i-a deschis Dumnezeu ochii şi a văzut o fântână cu apă şi, mergând, şi-a umplut burduful cu apă şi a dat copilului să bea. 20. Şi era Dumnezeu cu copilul şi a crescut acesta, a locuit în pustiu, şi s-a făcut vânător. 21. A locuit deci Ismael în pustiul Faran şi mama sa i-a luat femeie din ţara Egiptului. 22. În vremea aceea, Abimelec şi Ahuzat, care luase pe nora lui, şi Ficol, căpetenia oştirii lui, au zis către Avraam: "Dumnezeu e cu tine în toate câte faci. 23. Jură-mi, deci, aici pe Dumnezeu că nu-mi vei face strâmbătate nici mie, nici fiului meu, nici neamului meu; ci, cum ţi-am făcut eu bine ţie, aşa să-mi faci şi tu mie şi ţării în care eşti oaspete!" 24. Răspuns-a Avraam: "Jur!" 25. Dar a mustrat Avraam pe Abimelec pentru fântânile de apă, pe care i le răpiseră slugile lui Abimelec. 26. Iar Abimelec i-a zis: "Nu ştiu cine ţi-a făcut lucrul acesta; nici tu nu mi-ai spus nimic, nici eu n-am auzit decât astăzi". 27. Şi a luat Avraam oi şi vite şi a dat lui Abimelec şi au încheiat amândoi legământ. 28. Apoi Avraam a pus de o parte şapte mieluşele. 29. Iar Abimelec a zis către Avraam: "Ce sunt aceste şapte mieluşele, pe care le-ai osebit?" 30. Răspuns-a Avraam: "Aceste şapte mieluşele să le iei de la mine, ca să-mi fie mărturie, că eu am săpat fântâna aceasta!" 31. De aceea s-a şi numit locul acela Beer-Şeba, pentru că acolo au jurat ei amândoi. 32. Şi după ce au făcut ei legământ la Beer-Şeba, s-a sculat Abimelec şi Ahuzat, care luase pe nora lui, şi Ficol, căpetenia oştirii lui, şi s-au întors în ţara Filistenilor. 33. Iar Avraam a sădit o dumbravă la Beer-Şeba şi a chemat acolo numele Domnului Dumnezeului celui veşnic. 34. Şi a mai trăit Avraam în ţara Filistenilor zile multe, ca străin.

CAPITOLUL 22 Isaac adus spre jertfă.

l. După acestea, Dumnezeu a încercat pe Avraam şi i-a zis: "Avraame, Avraame!" Iar el a răspuns: "Iată-mă!" 2. Şi Dumnezeu i-a zis: "Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, şi du-te în pământul Moria şi adu-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care ţi-l voi arăta Eu!" 3. Sculându-se deci Avraam dis-de-dimineaţă, a pus samarul pe asinul său şi a luat cu sine două slugi şi pe Isaac, fiul său; şi tăind lemne pentru jertfă, s-a ridicat şi a plecat la locul despre care-i grăise Dumnezeu. 4. Iar a treia zi, ridicându-şi Avraam ochii, a văzut în depărtare locul acela. 5. Atunci a zis Avraam slugilor sale: "Rămâneţi aici cu asinul, iar eu şi copilul ne ducem până acolo şi, închinându-ne, ne vom întoarce la voi". 6. Luând deci Avraam lemnele cele pentru jertfă, le-a pus pe umerii lui Isaac, fiul său; iar el a luat în mâini focul şi cuţitul şi s-au dus amândoi împreună. 7. Atunci a grăit Isaac lui Avraam, tatăl său, şi a zis: "Tată!" Iar acesta a răspuns: "Ce este, fiul meu?" Zis-a Isaac: "Iată, foc şi lemne avem; dar unde este oaia pentru jertfă?" 8. Avraam însă a răspuns: "Fiul meu, va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale!" Şi s-au dus mai departe amândoi împreună. 9. Iar dacă au ajuns la locul, de care-i grăise Dumnezeu, a ridicat Avraam acolo jertfelnic, a aşezat lemnele pe el şi, legând pe Isaac, fiul său, l-a pus pe jertfelnic, deasupra lemnelor. 10. Apoi şi-a întins Avraam mâna şi a luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său. 11. Atunci îngerul Domnului a strigat către el din cer şi a zis: "Avraame, Avraame!" Răspuns-a acesta: "Iată-mă!" 12. Iar îngerul a zis: "Să nu-ţi ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, căci acum cunosc că te temi de Dumnezeu şi pentru mine n-ai cruţat nici pe singurul fiu al tău". 13. Şi ridicându-şi Avraam ochii, a privit, şi iată la spate un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş. Şi ducându-se, Avraam a luat berbecul şi l-a adus jertfă în locul lui Isaac, fiul său. 14. Avraam a numit locul acela Iahve-ire, adică, Dumnezeu poartă de grijă şi de aceea se zice astăzi: "În munte Domnul Se arată". 15. Şi a strigat a doua oară îngerul Domnului din cer către Avraam şi a zis: 16. "Juratu-M-am pe Mine însumi, zice Domnul, că de vreme ce ai făcut aceasta şi n-ai cruţat nici pe singurul tău fiu, pentru Mine, 17. De aceea te voi binecuvânta cu binecuvântarea Mea şi voi înmulţi foarte neamul tău, ca să fie ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării şi va stăpâni neamul tău cetăţile duşmanilor săi; 18. Şi se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului, pentru că ai ascultat glasul Meu". 19. Întorcându-se apoi Avraam la slugile sale, s-au sculat împreună şi s-au dus la Beer-Şeba şi a locuit Avraam acolo în Beer-Şeba. 20. Iar după ce s-au petrecut acestea, i s-a vestit lui Avraam, spunându-i-se: "Iată Milca a născut şi ea fii lui Nahor, fratele tău: 21. Pe Uţ, întâiul său născut, pe Buz, fratele acestuia şi pe Chemuel, tatăl lui Aram; 22. Pe Chesed, pe Hazo, pe Pildaş, pe Idlaf şi pe Batuel. 23. Iar lui Batuel i s-a născut Rebeca". Pe aceşti opt fii i-a născut Milca lui Nahor, fratele lui Avraam. 24. Iar o ţiitoare a lui, anume Reuma, i-a născut şi ea pe Tebah, pe Gaham, pe Tahaş şi pe Maaca.

CAPITOLUL 23 Moartea şi mormântul Sarrei.

l. Sarra a trăit o sută douăzeci şi şapte de ani. Aceştia sunt anii vieţii Sarrei. 2. Sarra a murit la Chiriat-Arba care e în vale, adică în Hebronul de astăzi, în ţara Canaanului. Şi a venit Avraam să plângă şi să jelească pe Sarra. 3. Apoi s-a dus Avraam de la moarta sa, a grăit cu fiii lui Het şi a zis: 4. "Eu sunt intre voi străin şi pribeag; daţi-mi dar în stăpânire un loc de mormânt la voi, ca să îngrop pe moarta mea". S. Iar fiii lui Het au răspuns şi au zis către Avraam: 6. "Nu, domnul meu, ci ascultă-ne: Tu aici la noi eşti u: voievod al lui Dumnezeu. Deci, îngroapă-ţi moarta în cel mai bun dintre locurile noastre de îngropare, că nici unul dintre noi nu te va opri să-ţi îngropi moarta acolo". 7. Atunci s-a sculat Avraam şi s-a închinat poporului jării aceleia, adică fiilor lui Het. 8. Şi a grăit către dânşii Avraam şi a zis: "Dacă voiţi din suflet să-mi îngrop pe moarta mea de la ochii mei, atunci ascultaţi-mă şi rugaţi pentru mine pe Efron, fiul lui Ţohar, 9. Ca să-mi dea peştera Macpela pe care o are în capătul ţarinei lui, dar să mi-o dea pe bani gata, ca să o am aici la voi în stăpânire de veci pentru îngropare. 10. Efron însă şedea atunci în mijlocul fiilor lui Het. Şi a răspuns Efron Heteeanul lui Avraam, în auzul fiilor lui Het şi al tuturor celor ce veniseră la porţile cetăţii lui, şi a zis: 11. "Nu, domnul meu, ascultă-mă pe mine: Eu îţi dau ţarina şi peştera cea dintr-însa şi ţi-o dau în fala fiilor poporului; ţi-o dau însă în dar. Îngroapă-ţi pe moarta ta". 12. Avraam însă s-a închinat înaintea poporului ţării 13. Şi a grăit către Efron în auzul a tot poporul ţinutului aceluia şi a zis: "De binevoieşti, ascultă-mă şi ia de la mine preţul ţarinei şi voi îngropa acolo pe moarta mea".

14. Răspuns-a Efron lui Avraam şi i-a zis: 15. "Ascultă, domnul meu, ţarina preţuieşte patru sute sicli de argint. Ce este aceasta pentru mine şi pentru tine? Îngroapă-ţi dar pe moarta ta!" 16. Atunci, ascultând pe Efron, Avraam a cântărit lui Efron atâta argint, cât a spus el în auzul fiilor lui Het: patru sute sicli de argint, după preţul negustoresc. 17. Şi aşa ţarina lui Efron, care e lângă Macpela, în faţa stejarului Mamvri, ţarina şi peştera din ea şi toţi pomii din ţarină şi tot ce era în hotarele ei de jur împrejur 18. S-au dat lui Avraam moşie de veci, înaintea fiilor lui Het şi a tuturor celor ce se strânseseră la poarta cetăţii lui. 19. După aceasta Avraam a îngropat pe Sarra, femeia sa, în peştera din ţarina Macpela, care e în faţa lui Mamvri sau a Hebronului, în Canaan. 20. Astfel a trecut de la fiii lui Het la Avraam ţarina şi peştera cea din ea, ca loc de îngropare.

CAPITOLUL 24 Căsătoria lui Isaac

l. Avraam era acum bătrân şi vechi de zile şi Domnul binecuvântase pe Avraam cu de toate. 2. Atunci a zis Avraam către sluga cea mai bătrână din casa sa, care cârmuia toate câte avea: "Pune mâna ta sub coapsa mea 3. Şi jură-mi pe Domnul Dumnezeul cerului şi pe Dumnezeul pământului că fiului meu Isaac nu-i vei lua femeie din fetele Canaaneilor, în mijlocul cărora locuiesc eu, 4. Ci vei merge în ţara mea, unde m-am născut eu, la rudele mele, şi vei lua de acolo femeie lui Isaac, fiul meu". 5. Iar sluga a zis către el: "Dar poate nu va vrea femeia să vină cu mine în pământul acesta; întoarce-voi, oare, pe fiul tău în pământul de unde ai ieşit?" 6. Avraam însă a zis către el: "Ia seama să nu întorci pe fiul meu acolo! 7. Domnul Dumnezeul cerului şi Dumnezeul pământului, Cel ce m-a luat din casa tatălui meu şi din pământul în care m-am născut, Care mi-a grăit şi Care mi S-a jurat, zicând: ţie-ţi voi da pământul acesta şi urmaşilor tăi, Acela va trimite pe îngerul Său înaintea ta şi vei lua femeie feciorului meu de acolo. 8. Iar de nu va voi femeia aceea să vină cu tine în pământul acesta, vei fi slobod de jurământul meu, dar pe fiul meu să nu-l întorci acolo!" 9. Şi punându-şi sluga mâna sub coapsa lui Avraam, stăpânul său, i s-a jurat pentru toate acestea. 10. Apoi a luat sluga cu sine zece cămile din cămilele stăpânului său şi tot felul de lucruri scumpe de ale stăpânului său şi, sculându-se, s-a dus în Mesopotamia, în cetatea lui Nahor. 11. Şi, într-o zi, spre seară, când ies femeile să scoată apă, a poposit cu cămilele la o fântână, afară din cetate. 12. Şi a zis: "Doamne Dumnezeul stăpânului meu Avraam, scoate-mi-o în cale astăzi şi fă milă cu stăpânul meu Avraam! 13. Iată, eu stau la fântâna aceasta şi fetele locuitorilor cetăţii au să iasă să scoată apă. 14. Deci fata căreia îi voi zice: Pleacă urciorul tău să beau şi care-mi va răspunde: "Bea! Ba şi cămilele toate le voi adăpa până se vor sătura", aceea să fie pe care Tu ai rânduit-o robului Tău Isaac şi prin aceasta voi cunoaşte că faci milă cu stăpânul meu Avraam. 15. Dar nu sfârşise el încă a cugeta acestea în mintea sa, când iată că ieşi cu urciorul pe umăr Rebeca, fecioara care se născuse lui Batuel, fiul Milcăi, femeia lui Nahor, fratele lui Avraam. 16. Aceasta era foarte frumoasă la chip, fecioară, pe care nu o cunoscuse încă un bărbat. Şi venind ea la fântână, şi-a umplut urciorul şi a pornit înapoi. 17. Atunci sluga lui Avraam a alergat înaintea ei şi i-a zis: "Dă-mi să beau puţină apă din urciorul tău!" 18. Iar ea a zis: "Bea, domnul meu!" Şi îndată şi-a lăsat urciorul pe braţe şi i-a dat să bea apă până a încetat de a mai bea. 19. Apoi a zis: "Şi cămilelor tale am să le scot apă până vor bea toate". 20. Şi îndată şi-a deşertat urciorul în adăpătoare şi a alergat iar la fântână să scoată apă şi a adăpat toate cămilele. 21. Iar omul acela se uita la ea cu mirare şi tăcea, dorind să ştie de i-a binecuvântat Domnul călătoria sau nu. 22. Şi dacă au încetat toate cămilele de a mai bea, a luat omul acela şi i-a dat un inel de aur, în greutate de o jumătate siclu, şi două brăţări la mâinile ei, în greutate de zece sicli de aur. 23. Apoi a întrebat-o şi a zis: "A cui fată eşti tu? Spune-mi, te rog, dacă se află în casa tatălui tău loc, ca să rămânem?" 24. Iar ea i-a zis: "Sunt fata lui Batuel al Milcăi, pe care ea l-a născut lui Nahor". 25. Apoi i-a mai zis: "Avem şi paie şi fân mult şi la noi este şi loc, ca să rămâneţi". 26. Atunci s-a plecat omul acela şi s-a închinat Domnului şi a zis: 27. "Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul stăpânului meu Avraam, Care n-a părăsit pe stăpânul meu cu mila şi bunăvoinţa Sa, de vreme ce m-a adus Domnul drept la casa fratelui stăpânului meu". 28. Iar fata a alergat acasă la mama sa şi a povestit toate acestea. 29. Rebeca însă avea un frate, anume Laban. Şi a alergat Laban afară, la fântână, la omul acela, 30. Căci el văzuse inelul de aur şi brăţările la mâinile surorii sale Rebeca, şi auzise vorbele Rebecăi, sora sa, care spusese: "Aşa şi aşa mi-a vorbit omul acela!" Şi ajungând la el, l-a găsit stând cu cămilele la fântână. 31. Şi i-a zis: "Intră, binecuvântatul Domnului! Pentru ce stai afară? Eu ţi-am gătit casă şi sălaş pentru cămilele tale!"

32. Şi a intrat omul acela în casă. Iar Laban a luat povara de pe cămile şi le-a dat paie şi fân, iar lui şi oamenilor, care erau cu el, le-a dat apă, ca să-şi spele picioarele. 33. Apoi le-a adus de mâncare. Eliezer însă a zis: "Nu voi mânca până nu voi spune la ce am venit". Zis-a Laban: "Spune!" 34. Atunci Eliezer a zis: "Eu sunt sluga lui Avraam. 35. Domnul a binecuvântat foarte pe stăpânul meu şi l-a mărit şi i-a dat oi şi boi, argint şi aur, robi şi roabe, cămile şi asini. 36. Iar Sarra, femeia stăpânului meu, fiind acum bătrână, a născut stăpânului meu un fiu, căruia el i-a dat toate câte are. 37. Şi m-a jurat stăpânul meu, zicând: "Să nu iei femeie feciorului meu din fetele Canaaneilor, în pământul cărora trăiesc, 38. Ci să mergi la casa tatălui meu, la rudele mele şi să iei de acolo femeie pentru feciorul meu!" 39. Iar eu am zis către stăpânul meu: "Dar de nu va vrea femeia să vină cu mine?" 40. El însă mi-a răspuns: "Domnul Dumnezeu, înaintea Căruia umblu, va trimite cu tine pe îngerul Său, va binecuvânta calea ta şi vei lua femeie pentru feciorul meu din rudele mele şi din casa tatălui meu. 41. Atunci vei fi slobod de jurământul meu, când te vei duce la rudele mele şi de nu ţi-o vor da, vei fi dezlegat de jurământul meu. 42. Deci, ajungând eu astăzi la fântână, am zis: "Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, de este să mă faci să izbutesc în calea ce fac, 43. Iată, eu stau la fântână; şi fata căreia eu îi voi zice când va veni să scoată apă: "Dă-mi să beau puţină apă din urciorul tău!" 44. Iar ea îmi va zice: "Bea şi tu, şi cămilele tale le voi adăpa", aceea să fie femeia, pe care Domnul a rânduit-o pentru Isaac, robul Său şi fiul stăpânului meu, şi prin aceasta voi cunoaşte că Te milostiveşti spre stăpânul meu Avraam. 45. Dar nu isprăvisem eu încă a grăi acestea în mintea mea, când iată a ieşit Rebeca, cu urciorul pe umăr; se pogorî la fântână şi scoase apă, şi eu i-am zis: "Dă-mi să beau!" 46. Şi ea şi-a lăsat îndată urciorul de pe umăr, zicând: "Bea tu şi cămilele tale le voi adăpa". Şi am băut şi mi-a adăpat şi cămilele. 47. Apoi am întrebat-o şi am zis: "A cui fată eşti tu? Spune-mi te rog!" Şi ea a zis: "Sunt fata lui Batuel, fiul lui Nahor, pe care i l-a născut Milca". Atunci i-am dat un inel şi brăţări la mâini. 48. După aceea m-am plecat şi m-am închinat Domnului şi am binecuvântat pe Domnul Dumnezeul stăpânului meu Avraam, Care m-a povăţuit de-a dreptul, ca să iau pe fata fratelui stăpânului meu pentru fiul lui. 49. Acum deci spuneţi-mi de vreţi să arătaţi milă şi bunăvoinţă stăpânului meu; iar de nu, să caut alta în dreapta şi în stânga". 50. Şi răspunzând Laban şi Batuel au zis: "De la Domnul vine lucrul acesta şi noi nu-ţi putem spune nimic nici de bine, nici de rău. 51. Iată, Rebeca este înaintea ta, ia-o şi du-te şi să fie soţia fiului stăpânului tău, cum a grăit Domnul!" 52. Şi auzind cuvintele lor, sluga lui Avraam s-a închinat Domnului până la pământ. 53. Apoi a scos sluga lucruri de argint şi lucruri de aur şi haine şi le-a dat Rebecăi. Dat-a de asemenea daruri şi fratelui şi mamei ei. 54. După aceea au mâncat şi au băut, el şi oamenii cei ce erau cu dânsul şi au rămas acolo. Iar dacă s-a sculat dimineaţa, a zis: "Lăsaţi-mă să mă duc la stăpânul meu!" 55. Iar fratele şi mama Rebecăi au zis: "Să mai rămână fata cu noi măcar vreo zece zile şi apoi te vei duce!" 56. El însă le-a zis: "Nu mă zăboviţi! Căci Domnul m-a făcut să izbutesc în calea mea; lăsaţi-mă să mă duc la stăpânul meu!" 57. Răspuns-au ei: "Să chemăm copila şi s-o întrebăm ce gânduri are ea". 58. Şi au chemat pe Rebeca şi i-au zis: "Vrei să te duci oare cu omul acesta?" Şi ea a zis: "Mă duc!" 59. Atunci a lăsat Laban să plece Rebeca, sora sa, şi doica ei, şi sluga lui Avraam şi cei ce erau cu el. 60. Şi au binecuvântat pe Rebeca şi i-au zis: "Sora noastră, să se nască din tine mii şi zeci de mii şi să stăpânească urmaşii tăi porţile vrăjmaşilor lor!" 61. Atunci, sculându-se Rebeca şi slujnicele ei şi suindu-se pe cămile, s-au dus cu omul acela, şi sluga lui Avraam, luând pe Rebeca, a plecat. 62. Isaac însă venise din Beer-Lahai-Roi, căci el locuia în părţile de miazăzi. 63. Iar spre seară a ieşit Isaac la câmp să se plimbe şi, ridicându-şi ochii, a văzut cămilele venind. 64. Rebeca însă, căutând, a văzut pe Isaac şi s-a dat jos de pe cămilă 65. Şi a zis către slugă: "Cine este omul acela care vine pe câmp în întâmpinarea noastră?" Iar sluga i-a zis: "Acesta-i stăpânul meu!" Atunci ea şi-a luat vălul şi s-a acoperit. 66. Şi sluga povesti lui Isaac toate câte făcuse. 67. Şi a dus-o Isaac în cortul mamei sale Sarra şi a luat pe Rebeca şi aceasta s-a făcut femeia lui şi a iubit-o. Şi s-a mângâiat Isaac de pierderea mamei sale, Sarra.

CAPITOLUL 25 Căsătoria a doua a lui Avraam. Moartea lui Avraam.

1. Avraam însă şi-a mai luat o femeie cu numele Chetura. 2. Ea i-a născut pe Zimran, Iocşan, Madan, Madian, Işbac şi pe Şuah.

3. Lui Iocşan i s-au născut Şeba, Teman şi Dedan. Iar fiii lui Dedan au fost: Raguil, Navdeel, Aşurim, Letuşim şi Leumim. 4. Iar fiii lui Madian au fost: Efa, Efer, Enoh, Abida şi Eldaa. Aceştia toţi au fost fiii Cheturei. 5. Însă Avraam a dat toate averile sale fiului său Isaac. 6. Iar fiilor ţiitoarelor sale, Avraam le-a făcut daruri şi, încă fiind el în viaţă, i-a trimis departe de la Isaac, fiul său, spre răsărit, în pământul Răsăritului. 7. Zilele vieţii lui Avraam, câte le-a trăit, au fost o sută şaptezeci şi cinci de ani. 8. Apoi, slăbind, Avraam a murit la bătrâneţi adânci, sătul de zile şi s-a adăugat la poporul său. 9. Şi l-au îngropat feciorii lui, Isaac şi Ismael, în peştera Macpela, din ţarina lui Efron, fiul lui Ţohar Heteeanul, în faţa stejarului Mamvri; 10. Deci în ţarina şi în peştera pe care Avraam a cumpărat-o de la fiii lui Het, acolo sunt îngropaţi Avraam şi Sarra, femeia lui. 11. Iar după moartea lui Avraam, a binecuvântat Dumnezeu pe Isaac, fiul lui. Şi locuia Isaac la Beer-Lahai-Roi. 12. Iată acum şi viaţa lui Ismael, fiul lui Avraam, pe care l-a născut lui Avraam egipteanca Agar, slujnica Sarrei; 13. Şi iată numele fiilor lui Ismael, după şirul naşterii lor: întâiul născut al lui Ismael a fost Nebaiot; după el urmează Chedar, Adbeel şi Mibsam, 14. Mişma, Duma şi Masa, 15. Hadad, Tema, Etur, Nafiş şi Chedma. 16. Aceştia sunt fiii lui Ismael şi acestea sunt numele lor, după aşezările lor şi după taberele lor. Aceştia sunt cei doisprezece voievozi ai seminţiilor lor. 17. Iar anii vieţii lui Ismael au fost o sută treizeci şi şapte şi, îmbătrânind, a murit şi a trecut la părinţii săi; 18. Iar urmaşii săi s-au întins de la Havila până la Sur, care este în faţa Egiptului, pe drumul ce duce spre Asiria; şi s-au sălăşluit ei înaintea tuturor fraţilor lor. 19. Iar spiţa neamului lui Isaac, fiul lui Avraam, este aceasta: lui Avraam i s-a născut Isaac. 20. Isaac însă era de patruzeci de ani, când şi-a luat de femeie pe Rebeca, fata lui Batuel Arameul din Mesopotamia şi sora lui Laban Arameul. 21. Şi s-a rugat Isaac Domnului pentru Rebeca, femeia sa, că era stearpă; şi l-a auzit Domnul şi femeia lui Rebeca a zămislit. 22. Dar copiii au început a se zbate în pântecele ei şi ea a zis: "Dacă aşa au să fie, atunci la ce mai am această sarcină?" Şi s-a dus să întrebe pe Domnul. 23. Domnul însă i-a zis: "În pântecele tău sunt două neamuri şi două popoare se vor ridica din pântecele tău; un popor va ajunge mai puternic decât celălalt şi cel mai mare va sluji celui mai mic!" 24. Şi i-a venit Rebecăi vremea să nască şi iată erau în pântecele ei doi gemeni. 25. Şi cel dintâi care a ieşit era roşu şi peste tot păros, ca o pielicică, şi i-a pus numele Isav. 26. După aceea a ieşit fratele acestuia, ţinându-se cu mâna de călcâiul lui Isav; şi i s-a pus numele Iacov. Isaac însă era de şaizeci de ani, când i s-au născut aceştia din Rebeca. 27. Copiii aceştia au crescut şi a ajuns Isav om iscusit la vânătoare, trăind pe câmpii; iar Iacov era om liniştit, trăind în corturi. 28. Isaac iubea pe Isav, pentru că îi plăcea vânatul acestuia; iar Rebeca iubea pe Iacov. 29. O dată însă a fiert Iacov linte, iar Isav a venit ostenit de la câmp. 30. Şi a zis Isav către Iacov: "Dă-mi să mănânc din această fiertură roşie, că sunt flămând!" De aceea Isav s-a mai numit şi Edom. 31. Iacov însă i-a răspuns lui Isav: "Vinde-mi mai întâi dreptul tău de întâi-născut!" 32. Şi Isav a răspuns: "Iată eu mor. La ce mi-e bun dreptul de întâi-născut?" 33. Zisu-i-a Iacov: "Jură-mi-te acum!" Şi i s-a jurat Isav şi a vândut lui Iacov dreptul său de întâi-născut. 34. Atunci Iacov a dat lui Isav pâine şi fiertură de linte şi acesta a mâncat şi a băut, apoi s-a sculat şi s-a dus. Şi astfel a nesocotit Isav dreptul său de întâi-născut.

CAPITOLUL 26 Isaac în ţara Filistenilor. Legământul cu Abimelec.

1. Şi a fost o foamete în ţară, afară de foametea cea dintâi, care se întâmplase în zilele lui Avraam. Atunci s-a dus Isaac în Gherara, la Abimelec, regele Filistenilor. 2. Atunci Domnul i S-a arătat şi i-a zis: "Să nu te duci în Egipt, ci să locuieşti în ţară, unde-ţi voi zice Eu. 3. Locuieşte în ţara aceasta şi Eu voi fi cu tine şi te voi binecuvânta, că ţie şi urmaşilor tăi voi da toate ţinuturile acestea şi-Mi voi împlini jurământul cu care M-am jurat lui Avraam, tatăl tău. 4. Voi înmulţi pe urmaşii tăi ca stelele cerului şi voi da urmaşilor tăi toate ţinuturile acestea; şi se vor binecuvânta întru urmaşii tăi toate popoarele pământului, 5. Pentru că Avraam, tatăl tău, a ascultat cuvântul Meu şi a păzit poruncile Mele, poveţele Mele, îndreptările Mele şi legile Mele!" ` 6. De aceea s-a aşezat Isaac în Gherara. 7. Iar locuitorii ţinutului aceluia l-au întrebat despre Rebeca, femeia sa, cine e şi el a zis: "Aceasta este sora mea!", căci s-a temut să zică: "E femeia mea!", ca nu cumva să-l omoare oamenii locului aceluia din pricina Rebecăi, pentru că era frumoasă la chip. 8. Dar după ce a trăit el acolo multă vreme, s-a întâmplat că Abimelec, regele Filistenilor, să se uite pe fereastră şi să vadă pe Isaac jucându-se cu Rebeca, femeia sa.

9. Atunci a chemat Abimelec pe Isaac şi i-a zis: "Adevărat e că-i femeia ta? De ce dar ai zis: "Aceasta-i sora mea?" Şi Isaac a răspuns: "Pentru că mă temeam să nu fiu omorât din pricina ei". 10. Zisu-i-a Abimelec: "Pentru ce ne-ai făcut aceasta? Puţin a lipsit ca cineva din neamul meu să se fi culcat cu femeia ta şi ne-ai fi făcut să săvârşim păcat". 11. Apoi a dat Abimelec poruncă la tot poporul său, zicând: "Tot cel ce se va atinge de omul acesta şi de femeia lui va fi vinovat morţii". 12. Şi a semănat Isaac în pământul acela şi a cules anul acela rod însutit. Domnul l-a binecuvântat, 13. Şi omul acela a ajuns bogat şi a sporit tot mai mult, până ce a ajuns bogat foarte. 14. Avea turme de oi, cirezi de vite şi ogoare multe, încât îl pizmuiau Filistenii. 15. Toate fântânile, pe care le săpaseră robii tatălui său, în zilele lui Avraam, tatăl său, Filistenii le-au stricat şi le-au umplut cu pământ. 16. Atunci a zis Abimelec către Isaac: "Du-te de la noi, că te-ai făcut mult mai tare decât noi!" 17. Şi s-a dus Isaac de acolo şi, tăbărând în valea Gherara, a locuit acolo. 18. Apoi a săpat Isaac din nou fântânile de apă, pe care le săpaseră robii lui Avraam, tatăl său, şi pe care le astupaseră Filistenii după moartea lui Avraam, tatăl său, şi le-a numit cu aceleaşi nume, cu care le numise Avraam, tatăl său. 19. După aceea au mai săpat slugile lui Isaac şi în valea Gherara şi au aflat acolo izvor de apă bună de băut. 20. Dar se certau ciobanii din Gherara cu ciobanii lui Isaac, zicând: "Apa este a noastră!" De aceea Isaac a pus fântânii aceleia numele Esec, din pricină că se sfădiseră pentru ea. 21. Ducându-se apoi de acolo, Isaac a săpat altă fântână şi se certau şi de la aceasta. De aceea Isaac i-a pus numele Sitna. 22. Apoi s-a mutat şi de aici şi a săpat altă fântână, pentru care nu s-au mai certat, şi i-a pus numele Rehobot, căci îşi zicea: "Datu-ne-a astăzi Domnul loc larg şi vom spori pe pământ". 23. De aici Isaac s-a urcat către Beer-Şeba. 24. În noaptea aceea i S-a arătat Domnul şi i-a zis: "Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău! Nu te teme, că Eu sunt cu tine şi te voi binecuvânta şi voi înmulţi pe urmaşii tăi, pentru Avraam, sluga Mea". 25. Acolo a făcut Isaac jertfelnic şi a chemat numele Domnului şi îşi întinse acolo cortul său. Şi au săpat acolo slugile lui Isaac o fântână, în valea Gherarei. 26. Atunci au venit din Gherara la el: Abimelec şi Ahuzat, care luase pe nora lui, şi Ficol, căpetenia oştirii lui. 27. Iar Isaac le-a zis: "La ce aţi venit la mine, voi care mă urâţi şi n-aţi alungat de la voi?" 28. Iar ei au zis: "Am văzut bine că Domnul este cu tine şi am zis să facem cu tine jurământ şi să încheiem legământ cu tine, 29. Ca tu să nu ne faci nici un rău, cum nici noi nu ne-am atins de tine, ci ti-am făcut bine şi te-am scos de la noi cu pace; şi acum eşti binecuvântat de Domnul". 30. Atunci Isaac le-a făcut ospăţ şi ei au mâncat şi au băut. 31. Sculându-se apoi a doua zi de dimineaţă, au jurat unul altuia. Şi le-a dat drumul Isaac şi ei s-au dus de la dânsul cu pace. 32. Tot în ziua aceea venind slugile lui Isaac, l-au vestit de fântâna ce o săpaseră şi au zis: "Am găsit apă!" 33. Şi a numit Isaac fântâna aceea Şibea, adică jurământ. De aceea se şi numeşte cetatea aceea Beer-Şeba, adică fântâna jurământului, până în ziua de astăzi. 34. Iar Isav, fiind acum de patruzeci de ani, şi-a luat două femei: pe Iudit, fata lui Beeri Heteul, şi pe Basemata, fata lui Elon Heteul. 35. Dar ele amărau pe Isaac şi pe Rebeca.

CAPITOLUL 27 Isaac binecuvintează pe Iacov.

l. Iar după ce a îmbătrânit Isaac şi au slăbit vederile ochilor săi, a chemat pe Isav, pe fiul său cel mai mare, şi i-a zis: "Fiul meu!" Zis-a acela: "Iată-mă!" 2. Şi Isaac a zis: "Iată, eu am îmbătrânit şi nu ştiu ziua morţii mele. 3. Ia-ţi dară uneltele tale, tolba şi arcul, şi ieşi la câmp şi adu-mi ceva vânat; 4. Să-mi faci mâncare, cum îmi place mie, şi adu-mi să mănânc, ca să te binecuvânteze sufletul meu până nu mor!" 5. Rebeca însă a auzit ce a zis Isaac către fiul său Isav. S-a dus deci Isav la câmp să vâneze ceva pentru tatăl său; 6. Iar Rebeca a zis către Iacov, fiul cel mai mic: "Iată, eu am auzit pe tatăl tău grăind cu Isav, fratele tău, şi zicând: 7. "Adu vânat şi fă-mi o mâncare să mănânc şi să te binecuvântez înaintea Domnului, până a nu muri". 8. Acum dar, fiul meu, ascultă ce am să-ţi poruncesc: 9. Du-te la turmă, adu-mi de acolo doi iezi tineri şi buni şi voi face din ei mâncare, cum îi place tatălui tău; 10. Iar tu o vei duce tatălui tău să mănânce, ca să te binecuvânteze tatăl tău înainte de a muri". 11. Iacov însă a zis către Rebeca, mama sa: "Isav, fratele meu, e om păros, iar eu n-am păr. 12. Nu cumva tatăl meu să mă pipăie şi voi fi în ochii lui ca un înşelător şi în loc de binecuvântare, voi atrage asupră-mi blestem". 13. Zis-a mama sa: "Fiul meu, asupra mea să fie blestemul acela; ascultă numai povaţa mea şi du-te şi adu-mi iezii!"

14. Atunci, ducându-se Iacov, a luat şi a adus mamei sale iezii, iar mama sa a gătit mâncare, cum îi plăcea tatălui lui. 15. Apoi a luat Rebeca haina cea mai frumoasă a lui Isav, fiul ei cel mai mare, care era la ea în casă, şi a îmbrăcat pe Iacov, fiul ei cel mai mic; 16. Iar cu pieile iezilor a înfăşurat braţele şi părţile goale ale gâtului lui. 17. Şi a dat mâncarea şi pâinea ce gătise în mâinile lui Iacov, fiul său, 18. Şi acesta a intrat la tatăl său şi a zis: "Tată!" Iar acela a răspuns: "Iată-mă! Cine eşti tu, copilul meu?" 19. Zis-a Iacov către tatăl său: "Eu sunt Isav, întâiul tău născut. Am făcut precum mi-ai poruncit; scoală şi şezi de mănâncă din vânatul meu, ca să mă binecuvânteze sufletul tău!" 20. Zis-a Isaac către fiul său: "Cum l-ai găsit aşa curând, fiul meu?" Şi acesta a zis: "Domnul Dumnezeul tău mi l-a scos înainte". 21. Zis-a Isaac iarăşi către Iacov: "Apropie-te să te pipăi, fiul meu, de eşti tu fiul meu Isav sau nu". 22. Şi s-a apropiat Iacov de Isaac, tatăl său, iar acesta l-a pipăit şi a zis: "Glasul este glasul lui Iacov, iar mâinile sunt mâinile lui Isav". 23. Dar nu l-a cunoscut, pentru că mâinile lui erau păroase, ca mâinile fratelui său Isav; şi l-a binecuvântat. 24. Şi a mai zis: "Tu oare eşti fiul meu Isav?" Şi Iacov a răspuns: "Eu". 25. Zis-a Isaac: "Adu-mi şi voi mânca din vânatul fiului meu, ca să te binecuvânteze sufletul meu!" Şi i-a adus şi a mâncat; apoi i-a adus şi vin şi a băut. 26. După aceea Isaac, tatăl său, i-a zis: "Apropie-te, fiule, şi mă sărută!" â 27. Atunci s-a apropiat Iacov şi l-a sărutat. Şi a simţit Isaac mirosul hainei lui şi l-a binecuvântat şi a zis: "Iată, mirosul fiului meu e ca mirosul unui câmp bogat, pe care l-a binecuvântat Domnul. 28. Să-ţi dea ţie Dumnezeu din roua cerului şi din belşugul pământului, pâine multă şi vin. 29. Să-ţi slujească popoarele şi căpeteniile să se închine înaintea ta; să fii stăpân peste fraţii tăi şi feciorii mamei tale să ţi se închine ţie; cel ce te va blestema să fie blestemat şi binecuvântat să fie cel ce te va binecuvânta!" 30. Îndată ce a isprăvit Isaac de binecuvântat pe Iacov, fiul său, şi cum a ieşit Iacov de la faţa tatălui său Isaac, a venit şi Isav cu vânatul lui. 31. A făcut şi el bucate şi le-a adus tatălui său şi a zis către tatăl său: "Scoală, tată, şi mănâncă din vânatul fiului tău, ca să mă binecuvânteze sufletul tău!" 32. Iar Isaac, tatăl său, i-a zis: "Cine eşti tu?" Iar el a zis: "Eu sunt Isav, fiul tău cel întâi-născut!" 33. Atunci s-a cutremurat Isaac cu cutremur mare foarte şi a zis: "Dar cine-i acela, care a căutat şi mi-a adus vânat şi am mâncat de la el înainte de a veni tu şi l-am binecuvântat şi binecuvântat va fi?" 34. Iar Isav, auzind cuvintele tatălui său Isaac, a strigat cu glas mare şi foarte dureros şi a zis către tatăl său: "Binecuvântează-mă şi pe mine, tată!" 35. Zis-a Isaac către el: "A venit fratele tău cu înşelăciune şi a luat binecuvântarea ta". 36. Iar Isav a zis: "Din pricină oare că-l cheamă Iacov, de aceea m-a înşelat de două ori? Deunăzi mi-a răpit dreptul de întâi-născut, iar acum mi-a răpit binecuvântarea mea". Apoi a zis Isav către tatăl său: "Nu mi-ai păstrat şi mie binecuvântare, tată?" 37. Răspuns-a Isaac şi a zis lui Isav: "Iată, stăpân l-am făcut peste tine şi pe toţi fraţii lui i-am făcut lui robi; cu pâine şi cu vin l-am dăruit. Dar cu tine ce să fac, fiul meu?" 38. Şi a zis Isav către tatăl său: "Tată, oare numai o binecuvântare ai tu? Binecuvântează-mă şi pe mine, tată:" Şi cum Isaac tăcea, Isav şi-a ridicat glasul şi a început a plânge. 39. Atunci, răspunzând Isaac, tatăl lui, a zis către el: "Iată, locuinţa ta va fi un pământ mănos şi cerul îţi va trimite roua sa; 40. Cu sabia ta vei trăi şi vei fi supus fratelui tău; va veni însă vremea când te vei ridica şi vei sfărâma jugul lui de pe grumazul tău". 41. De aceea ura Isav pe Iacov pentru binecuvântarea cu care-l binecuvântase tatăl său. Şi a zis Isav în cugetul său: "Se apropie zilele de jelire pentru tatăl meu; atunci am să ucid pe Iacov, fratele meu!" 42. Dar i s-a spus Rebecăi cuvintele lui Isav, fiul cel mai mare, şi ea a trimis de a chemat pe Iacov, fiul ei cel mai mic, şi i-a zis: "Iată Isav, fratele tău, vrea să se răzbune pe tine, omorându-te. 43. Acum dar, fiul meu, ascultă povaţa mea şi, sculându-te, fugi la Haran, în Mesopotamia, la fratele meu Laban, 44. Şi stai la el câtva timp, până se va potoli mânia fratelui tău 45. Şi până va mai uita el ce i-ai făcut. Atunci voi trimite şi te voi lua de acolo. Pentru ce să rămân eu într-o singură zi fără de voi amândoi?" 46. Apoi Rebeca a zis către Isaac: "Sunt scârbită de viaţa mea, din pricina fetelor Heteilor. Dacă-şi ia şi Iacov femeie ca acestea, din fetele pământului acestuia, atunci la ce-mi mai e bună viaţa?"

CAPITOLUL 28 Iacov în Mesopotamia.

l. Atunci a chemat Isaac pe Iacov şi l-a binecuvântat şi i-a poruncit, zicând: "Să nu-ţi iei femeie din fetele Canaaneilor; 2. Ci scoală şi mergi în Mesopotamia în casa lui Batuel, tatăl mamei tale, şi-ţi ia femeie de acolo, din fetele lui Laban, fratele mamei tale, 3. Şi Dumnezeul cel Atotputernic să te binecuvânteze, să te crească şi să te înmulţească şi să lăsară din tine popoare multe; 4. Să-ţi dea binecuvântarea lui Avraam, tatăl meu, ţie şi urmaşilor tăi ca să stăpâneşti pământul ce-l locuieşti

acum şi pe care l-a dat Dumnezeu lui Avraam, 5. Şi aşa Isaac i-a dat drumul lui Iacov, iar acesta s-a dus în Mesopotamia, la Laban, fiul lui Batuel Arameul şi fratele Rebecăi, mama lui Iacov şi a lui Isav. 6. Văzând însă Isav că Isaac a binecuvântat pe Iacov şi l-a trimis în Mesopotamia, să-şi ia femeie de acolo, pentru care l-a binecuvântat şi i-a poruncit, zicând: "Să nu-ţi iei femeie din fetele Canaaneilor", 7. Şi că Iacov a ascultat pe tatăl său şi pe mama sa şi s-a dus în Mesopotamia, 8. Şi înţelegând Isav că lui Isaac, tatăl său; nu-i plac fetele Canaaneilor, 9. S-a dus la Ismael şi, pe lângă cele două femei ale sale, şi-a mai luat şi pe Mahalat, fata lui Ismael, fiul lui Avraam, şi sora lui Nebaiot. 10. Iar Iacov ieşind din Beer-Şeba, s-a dus în Haran. 11. Ajungând însă la un loc, a rămas să doarmă acolo, căci asfinţise soarele. Şi luând una din pietrele locului aceluia şi punându-şi-o căpătâi, s-a culcat în locul acela. 12. Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea. 13. Apoi S-a arătat Domnul în capul scării şi i-a zis: "Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, şi Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pământul pe care dormi ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi. 14. Urmaşii tăi vor fi mulţi ca pulberea pământului şi tu te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi, şi se vor binecuvânta întru tine şi întru urmaşii tăi toate neamurile pământului. 15. Iată, Eu sunt cu tine şi te voi păzi în orice cale vei merge; te voi întoarce în pământul acesta şi nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ţi-am spus". 16. Iar când s-a deşteptat din somnul său, Iacov a zis: "Domnul este cu adevărat în locul acesta şi eu n-am ştiut!" 17. Şi, spăimântându-se Iacov, a zis: "Cât de înfricoşător este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!" 18. Apoi s-a sculat Iacov dis-de-dimineaţă, a luat piatra ce şi-o pusese căpătâi, a pus-o stâlp şi a turnat pe vârful ei untdelemn. 19. Iacov a pus locului aceluia numele Betel (casa lui Dumnezeu), căci mai înainte cetatea aceea se numea Luz. 20. Şi a făcut Iacov făgăduinţă, zicând: "De va fi Domnul Dumnezeu cu mine şi mă va povăţui în calea aceasta, în care merg eu astăzi, de-mi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac; 21. Şi de mă voi întoarce sănătos la casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu. 22. Iar piatra aceasta, pe care am pus-o stâlp, va fi pentru mine casa lui Dumnezeu şi din toate câte-mi vei da Tu mie, a zecea parte o voi da Ţie".

CAPITOLUL 29 Iacov la Laban.

1. Sculându-se apoi, Iacov s-a dus în pământul fiilor Răsăritului, la Laban, fiul lui Batuel Arameul şi fratele Rebecăi, mama lui Iacov şi a lui Isav. 2. Şi căutând el o dată, iată în câmp o fântână, iar lângă ea trei turme de oi culcate; căci din fântâna aceea se adăpau turmele şi pe gura fântânii era o piatră mare. 3. Când se adunau acolo toate turmele, ciobanii prăvăleau piatra de pe gura fântânii şi adăpau oile, apoi iar puneau piatra la locul ei pe gura fântânii. 4. Deci a zis Iacov către păstori: "Fraţilor, de unde sunteţi voi?" Iar ei au zis: "Noi suntem din Haran". 5. Şi el le-a zis: "Cunoaşteţi voi pe Laban, feciorul lui Nahor?" Răspuns-au aceia: "Îl cunoaştem". 6. Zis-a iarăşi Iacov: "E sănătos?" Şi ei au zis: "Sănătos. Iată Rahila, fata lui, vine cu oile". 7. Zis-a Iacov către ei: "Mai e încă mult din zi şi nu e încă vremea să se adune turmele; adăpaţi oile şi duceţi-vă de le paşteţi". 8. Iar ei au zis: "Până nu se adună toţi păstorii, nu putem să prăvălim piatra de pe gura fântânii, ca să adăpăm oile!" 9. Încă grăind el cu ei, iată a venit Rahila, fiica lui Laban, cu oile tatălui său, căci ea păştea oile tatălui său. 10. Văzând Iacov pe Rahila, fiica lui Laban, fratele mamei sale, şi oile lui Laban, fratele mamei sale, s-a apropiat Iacov şi a prăvălit piatra de pe gura fântânii şi a adăpat oile lui Laban, fratele mamei sale. 11. Şi a sărutat Iacov pe Rahila şi şi-a ridicat glasul şi a plâns. 12. Apoi a spus Rahilei că-i rudă cu tatăl ei şi că-i fiul Rebecăi. Iar ea a alergat şi a spus tatălui său toate acestea. 13. Auzind Laban de sosirea lui Iacov, fiul surorii sale, a alergat în întâmpinarea lui şi, îmbrăţişându-l, l-a sărutat şi l-a adus în casa sa şi el a povestit lui Laban toate. 14. Iar Laban i-a zis: "Tu eşti din oasele mele şi din carnea mea". Şi a stat Iacov la el o lună de zile. 15. Atunci Laban a zis către Iacov: "Au doară îmi vei sluji în dar, pentru că îmi eşti rudă? Spune-mi, care-ţi va fi simbria?" 16. Laban însă avea două fete: pe cea mai mare o chema Lia şi pe cea mai mică o chema Rahila. 17. Lia era bolnavă de ochi, iar Rahila era chipeşă la statură şi tare frumoasă la fată. 18. Lui Iacov însă îi era dragă Rahila şi a zis: "Îţi voi sluji şapte ani pentru Rahila, fata ta cea mai mică". 19. Zisu-i-a Laban: "Mai bine s-o dau după tine decât s-o dau după alt bărbat. Rămâi la mine!" 20. Şi a slujit Iacov pentru Rahila şapte ani şi i s-a părut numai câteva zile, pentru că o iubea. 21. Apoi a zis Iacov către Laban: "Dă-mi femeia, că mi s-au împlinit zilele să intru la ea".

22. Atunci a chemat Laban pe toţi oamenii locului aceluia şi a făcut ospăţ. 23. Iar seara a luat Laban pe fiica sa Lia şi a băgat-o înăuntru şi a intrat Iacov la ea. 24. Şi Laban a dat pe roaba sa Zilpa, roabă fiicei sale Lia. 25. Dar când s-a făcut ziuă, iată era Lia. Şi a zis Iacov către Laban: "Pentru ce mi-ai făcut aceasta? Nu Îi-am slujit eu oare pentru Rahila? Pentru ce m-ai înşelat?" 26. Răspuns-a Laban: "Aici la noi nu se pomeneşte să se mărite fata cea mai mică înaintea celei mai mari. 27. Împlineşte această săptămână de nuntă şi-ţi voi da-o şi pe aceea, pentru slujba ce-mi vei mai face alţi şapte ani!" 28. Şi a făcut Iacov aşa: a împlinit săptămâna de nuntă şi i-a dat Laban şi pe Rahila, fiica sa, de femeie. 29. Atunci a dat Laban pe roaba sa Bilha, roabă fiicei sale Rahila. 30. A intrat deci Iacov şi la Rahila şi iubea el pe Rahila mai mult decât pe Lia. Apoi a mai slujit Iacov lui Laban alţi şapte ani. 31. Văzând însă Domnul Dumnezeu că Lia era dispreţuită, a deschis pântecele ei, iar Rahila fu stearpă. 32. A zămislit deci Lia şi a născut lui Iacov un fiu, căruia i-a pus numele Ruben, zicând: "A căutat Domnul la smerenia mea şi mi-a dat fiu; de acum mă va iubi bărbatul meu". 33. Apoi a zămislit Lia iarăşi şi a născut lui Iacov al doilea fiu şi a zis: "Auzit-a Domnul că nu sunt iubită şi mi-a dat şi pe acesta". Şi i-a pus numele Simeon. 34. Şi iarăşi a zămislit ea şi a mai născut un fiu şi a zis: "De acum se va lipi de mine bărbatul meu, căci i-am născut trei fii". De aceea i-a pus acestuia numele Levi. 35. Şi iarăşi a zămislit şi a mai născut un fiu şi a zis: "Acum voi lăuda pe Domnul!" De aceea i-a pus numele Iuda. Apoi a încetat Lia de a mai naşte.

CAPITOLUL 30 Fiii lui Iacov

1. Iar Rahila, văzând că ea n-a născut lui Iacov nici un fiu, a prins pizmă pe sora sa şi a zis lui Iacov: "Dă-mi copii, iar de nu, voi muri". 2. Mâniindu-se însă Iacov pe Rahila, i-a zis: "Au doară eu sunt Dumnezeu, Care a stârpit rodul pântecelui tău?" 3. Atunci Rahila a zis către Iacov: "Iată roaba mea Bilha; intră la ea şi ea va naşte pe genunchii mei şi voi avea şi eu copii printr-însa". 4. Şi i-a dat pe Bilha, roaba sa, de femeie şi a intrat Iacov la ea; 5. Iar Bilha, roaba Rahilei, a zămislit şi a născut lui Iacov un fiu. 6. Atunci Rahila a zis: "Dumnezeu mi-a făcut dreptate, a auzit glasul meu şi mi-a dat fiu". De aceea i-a pus numele Dan. 7. Şi a zămislit iarăşi Bilha, roaba Rahilei, şi a mai născut un fiu lui Iacov; 8. Iar Rahila a zis: "Luptă dumnezeiască m-am luptat cu sora mea, am biruit şi am ajuns deopotrivă cu sora mea!" De aceea i-a pus numele Neftali. 9. Lia însă, văzând că a încetat de a mai naşte, a luat pe roaba sa Zilpa şi a dat-o lui Iacov de femeie şi el a intrat la ea; 10. Zilpa, roaba Liei, a născut lui Iacov un fiu. 11. Atunci a zis Lia: "Noroc" Şi i-a pus numele Gad. 12. Apoi iarăşi a zămislit Zilpa, roaba Liei, şi a născut lui Iacov alt fiu. 13. Şi a zis Lia: "Spre fericirea mea s-a născut, că mă vor ferici femeile!" Şi i-a pus numele Aşer. 14. Iar pe vremea seceratului grâului s-a dus Ruben şi, găsind în ţarină mandragore, le-a adus la mama sa Lia. Rahila insă a zis către Lia, sora sa: "Dă-mi şi mie din mandragorele fiului tău!" 15. Iar Lia a zis: "Nu-ţi ajunge că mi-ai luat bărbatul? Vrei să iei şi mandragorele fiului meu?" Şi Rahila a zis: "Nu aşa, ci pentru mandragorele fiului tău, să se culce Iacov noaptea aceasta cu tine!" 16. Venind Iacov seara de la câmp, i-a ieşit Lia înainte şi i-a zis: "Să intri la mine astăzi, că te-am cumpărat cu mandragorele fiului meu!" Şi în noaptea aceea s-a culcat Iacov cu ea. 17. Şi a auzit Dumnezeu pe Lia şi ea a zămislit şi a născut lui Iacov al cincilea fiu. 18. Atunci a zis Lia: "Mi-a dat răsplată Dumnezeu pentru că am dat bărbatului meu pe roaba mea". Şi a pus copilului numele Isahar, adică răsplată. 19. Apoi a mai zămislit Lia încă o dată şi a născut lui Iacov al şaselea fiu. 20. Şi a zis Lia: "Dar minunat mi-a dăruit Dumnezeu în timpul de acum! De acum bărbatul meu va şedea la mine, că i-am născut şase feciori". Şi a pus copilului numele Zabulon. 21. După aceea Lia a mai născut o fată şi i-a pus numele Dina. 22. Dar şi-a adus aminte Dumnezeu şi de Rahila şi a auzit-o Dumnezeu şi i-a deschis pântecele. 23. Şi zămislind, ea a născut lui Iacov un fiu; şi a zis Rahila: "Ridicat-a Dumnezeu ocara de la mine!" 24. Şi a pus copilului numele Iosif, zicând: "Domnul îmi va mai da şi alt fiu!" 25. Iar după ce a născut Rahila pe Iosif, Iacov a zis către Laban: "Lasă-mă să plec, să mă duc la mine, în pământul meu. 26. Dă-mi femeile mele şi copiii mei, pentru care ţi-am slujit, ca să mă duc, căci tu ştii ce slujbă ţi-am făcut". 27. Laban însă i-a zis: "De am aflat har înaintea ta, mai rămâi la mine! Căci văd bine că Dumnezeu m-a binecuvântat prin venirea ta". 28. Apoi a adăugat: "Spune simbria ce voieşti şi-ti voi da-o!" 29. Iacov însă i-a răspuns: "Tu ştii cum ţi-am slujit şi cum sunt vitele tale, de când am venit eu la tine;

30. Căci erau puţine când am venit eu, iar de atunci s-au înmulţit şi te-a binecuvântat Dumnezeu prin venirea mea. Când însă am să lucrez eu şi pentru casa mea?" 31. Răspunsu-i-a Laban: "Ce să-ţi dau?" Şi Iacov a zis: "Să nu-mi dai nimic. Dar de faci ce-ţi voi spune eu, voi mai paşte şi voi mai păzi oile tale. 32. Să treacă astăzi toate oile tale pe dinaintea noastră şi să despărţim din ele orice oaie pestriţă sau tărcată sau neagră, iar dintre capre cele pestriţe sau tărcate: aceea să fie simbria mea. 33. Credincioşia mea va răspunde pentru mine înaintea ta mâine, când vei veni să-mi statorniceşti simbria: tot ce nu va fi bălţat sau tărcat între caprele mele şi tot ce nu va fi tărcat sau negru între oile mele se va socoti ca furat de mine". 34. Zis-a Laban către el: "Bine, să fie cum zici tu!" 35. Şi a ales Iacov în ziua aceea ţapii cei vărgaţi sau pestriţi şi toate caprele bălţate sau tărcate, toate câte erau cu cit de puţin alb, şi toate oile tărcate sau negre şi le-a dat în seama fiilor săi. 36. Iar Laban a hotărât ca depărtarea între dânsul şi oile lui Iacov să fie cale de trei zile. Şi a rămas Iacov să pască celelalte oi ale lui Laban. 37. După aceea şi-a luat Iacov nuiele verzi de plop, de migdal şi de paltin, şi a crestat pe ele dungi albe, luând de pe nuiele fâşii de coajă până la albeaţa nuielelor. 38. Apoi punea nuielele crestate în jgheaburile de adăpat, ca, venind să bea, oile să zămislească înaintea nuielelor din adăpători. 39. Şi zămisleau oile cum erau nuielele şi fătau oile miei pestriţi, tărcaţi şi negri. 40. Iar mieii aceştia îi alegea Iacov şi punea înaintea oilor lui Laban numai tot ce era pestriţ şi tot ce era negru; dar turmele sale le ţinea despărţite şi nu le amesteca cu oile lui Laban. 41. Afară de aceasta Iacov, când zămisleau oile cele bune, punea nuiele pestriţe în adăpători înaintea lor, ca să zămislească ele cum erau nuielele; 42. Iar când zămisleau cele rele, nu le punea nuielele şi aşa cele ce se cuveneau lui Laban erau slabe, iar cele ce se cuveneau lui Iacov erau voinice. 43. De aceea s-a îmbogăţit omul acesta foarte, foarte tare, şi avea mulţime de vite mărunte şi vite mari, roabe şi robi, cămile şi asini.

CAPITOLUL 31 Iacov pleacă în Canaan.

1. A auzit însă Iacov vorbele feciorilor lui Laban, care ziceau: "Iacov a luat toate câte avea tatăl nostru şi din ale tatălui nostru şi-a făcut toată bogăţia aceasta". 2. Şi căutând Iacov la faţa lui Laban, iată nu mai era faţă de el ca mai înainte. 3. Atunci Domnul a zis către Iacov: "Întoarce-te în ţara părinţilor tăi, în patria ta, şi Eu voi fi cu tine!" 4. Trimiţând, deci, Iacov a chemat pe Rahila şi pe Lia la câmp, unde erau turmele, 5. Şi le-a zis: "Văd eu că faţa tatălui vostru nu mai e faţă de mine, ca mai înainte; dar Dumnezeul tatălui meu este cu mine. 6. Voi înşivă ştiţi că am slujit pe tatăl vostru cu toată inima; 7. Iar tatăl vostru m-a înşelat şi de zeci de ori mi-a schimbat simbria, Dumnezeu însă nu i-a îngăduit să-mi facă rău. 8. Când zicea el: Cele pestriţe să fie simbria ta, toate oile fătau miei pestriţi; iar când zicea el: Cele negre să-ţi fie de simbrie, atunci toate oile fătau miei negri. 9. Şi aşa a luat Dumnezeu toate vitele de la tatăl vostru şi mi le-a dat mie. 10. Iată o dată, pe vremea când intrau în călduri oile, mi-am ridicat ochii şi am văzut în vis; şi iată că ţapii şi berbecii, care săreau pe capre şi pe oi, erau albi, vărgaţi şi bălţaţi. 11. Iar îngerul Domnului mi-a zis în vis: "Iacove!" Şi eu am răspuns: "Ce este?" 12. Zis-a el: "Ridică-ţi ochii şi priveşte: toţi ţapii şi berbecii, care sar pe capre şi pe oi, sunt vărgaţi, pestriţi şi bălţaţi, căci am văzut toate câte ţi-a făcut Laban. 13. Eu sunt Dumnezeul, Cel ce ţi S-a arătat în Betel, unde Mi-ai turnat untdelemn pe stâlp şi unde Mi-ai făcut făgăduinţă. Scoală deci acum, ieşi din pământul acesta şi mergi în pământul tău de naştere şi Eu voi fi cu tine". 14. Atunci Lia şi Rahila i-au răspuns şi au zis: "Mai avem noi oare parte şi moştenire în casa tatălui nostru? 15. Oare n-am fost noi socotite de el ca nişte străine, fiindcă el ne-a vândut şi a mâncat banii noştri? 16. De aceea, toată averea pe care Dumnezeu a luat-o de la tatăl nostru este a noastră şi a copiilor noştri. Fă dar acum toate câte ţi-a zis Domnul!" 17. Atunci s-a sculat Iacov şi a urcat copiii şi femeile sale pe cămile, 18. A strâns toate turmele sale şi toată bogăţia sa, pe care o agonisise în Mesopotamia, şi toate ale sale, ca să meargă la Isaac, tatăl său, în ţara Canaanului. 19. Iar Laban, ducându-se să-şi tundă oile, Rahila a furat idolii tatălui său. 20. Deci Iacov a înşelat pe Laban Arameul, căci nu l-a vestit că pleacă, 21. Ci a fugit cu toate câte avea şi, trecând Eufratul, s-a îndreptat spre Muntele Galaadului. 22. Iar a treia zi i s-a dat de ştire lui Laban Arameul, că Iacov a fugit. 23. Atunci, luând Laban cu sine pe feciorii şi pe rudele sale, a alergat după el cale de şapte zile şi l-a ajuns la Muntele Galaadului. 24. Dar Dumnezeu a venit la Laban Arameul noaptea în vis şi i-a zis: "Fereşte-te, nu cumva să vorbeşti lui Iacov nici de bine, nici de rău".

25. Şi a ajuns Laban pe Iacov. Iacov însă îşi aşezase cortul său pe munte; şi tot pe Muntele Galaad şi l-a aşezat şi Laban cu rudele sale. 26. Atunci a zis Laban către Iacov: "Ce ai făcut? Pentru ce mi-ai furat inima şi mi-ai luat fetele, ca şi cum le-ai fi robit cu sabia? 27. Pentru ce ai fugit pe ascuns şi m-ai înşelat, în loc să mă înştiinţezi pe mine, care ţi-aş fi dat drumul cu veselie şi cu cântări din timpane şi din harfă? 28. Ba nu mi-ai îngăduit nici măcar să-mi sărut nepoţii şi fetele mele. Te-ai purtat, aşadar, ca un om fără de minte. 29. Şi acum mâna mea cea puternică ar putea să-ţi facă rău. Dar Dumnezeul tatălui tău mi-a vorbit ieri şi mi-a zis: "Fereşte-te, nu cumva să vorbeşti lui Iacov nici de bine, nici de rău!" 30. Să zicem că ai plecat, pentru că cu mare aprindere doreai casa tatălui tău. Dar atunci de ce mi-ai furat dumnezeii mei?" 31. Atunci răspunzând Iacov, a zis către Laban: "M-am temut, căci ziceam: Nu cumva să-ţi iei fetele de la mine şi toate ale mele. 32. Dar la cine vei găsi idolii tăi, acela nu va mai trăi. Caută de faţă cu rudele noastre şi ia tot ce vei găsi al tău la mine!" Iacov însă nu ştia că Rahila, femeia sa, îi furase. 33. A intrat atunci Laban în cortul lui Iacov, şi în cortul Liei, şi în cortul celor două roabe, şi a căutat şi n-a găsit nimic; apoi, ieşind din cortul Liei, a intrat şi în cortul Rahilei. 34. Rahila însă luase idolii şi-i pusese sub samarul cămilei şi şedea deasupra lor; şi a scotocit Laban prin tot cortul Rahilei şi n-a găsit nimic. 35. Iar ea a zis către tatăl său: "Să nu se mânie domnul meu că nu mă pot scula înaintea ta, pentru că tocmai acum am necazul obişnuit al femeilor". Şi mai scotocind Laban prin tot cortul, n-a găsit idolii. 36. Atunci s-a mâniat Iacov şi s-a plâns împotriva lui Laban. Şi începând a grăi, Iacov a zis lui Laban: "Care-i vina mea şi care-i păcatul meu, de te înverşunezi împotriva mea? 37. Dacă ai răscolit toate lucrurile din casa mea, găsit-ai, oare, ceva din ale casei tale? Arată aici înaintea rudeniilor tale şi înaintea rudeniilor mele, ca să ne judece ele pe amândoi! 38. Iată, douăzeci de ani am stat la tine: oile tale şi caprele tale n-au lepădat; berbecii oilor tale nu ţi i-am mâncat, 39. Vite sfâşiate de fiare nu ţi-am adus: acestea au fost paguba mea. Din mâna mea ai cerut ceea ce se furase în timpul zilei şi în vremea nopţii. 40. Ziua eram mistuit de căldură, iar noaptea de frig şi somnul nu se lipea de ochii mei. 41. Aşa mi-au fost cei douăzeci de ani în casa ta. ţi-am slujit paisprezece ani pentru cele două fete ale tale şi şase ani pentru vitele tale, iar tu de zeci de ori mi-ai schimbat simbria. 42. De n-ar fi fost cu mine Dumnezeul tatălui meu, Dumnezeul lui Avraam şi frica de Isaac, tu acum m-ai fi alungat cu nimic. Necazul meu şi munca mâinilor mele le-a văzut Dumnezeu şi de aceea a mijlocit ieri pentru mine". 43. Răspuns-a Laban şi a zis către Iacov: "Aceste fete sunt fetele mele, aceşti copii sunt copiii mei, aceste vite sunt vitele mele, şi toate câte le vezi sunt ale mele şi ale fetelor mele. Cum dar aş fi putut eu să fac astăzi ceva împotriva lor, sau împotriva copiilor, pe care i-au născut ele? 44. Haidem dar acum să facem amândoi, eu şi tu, legământ, care să fie mărturie între mine şi tine!" Iar Iacov i-a zis: "Iată, nu e nimeni cu noi; dar să ştii că Dumnezeu este martor între mine şi tine". 45. Şi a luat Iacov o piatră şi a pus-o stâlp. 46. Apoi a zis Iacov către fraţii săi: "Adunaţi pietre!" Şi au adunat pietre şi au făcut o movilă; şi au mâncat şi au băut acolo pe movilă. Apoi a zis Laban către dânsul: "Movila aceasta este astăzi mărturie între mine şi între tine". 47. Şi Laban a numit-o în limba sa: Iegar-Sahaduta, adică movila mărturiei, iar Iacov i-a dat acelaşi nume, însă pe limba sa şi i-a zis: Galaad. 48. Apoi Laban a zis iarăşi către Iacov: "Iată, movila aceasta şi semnul ce am pus astăzi sunt mărturia legământului dintre mine şi tine". De aceea i s-a pus şi numele Galaad, adică movila mărturiei. 49. Ba s-a mai numit ea şi Miţpa, adică veghere, pentru că Laban a zis: "Să vegheze Domnul asupra mea şi asupra ta, după ce ne vom despărţi unul de altul. 50. De te vei purta rău cu fetele mele, sau de-ţi vei mai lua şi alte femei, afară de fetele mele, nu mai e vorba de un om, care să vadă, ci ia aminte că între mine şi între tine e martor Dumnezeu!" 51. Şi iarăşi a zis Laban către Iacov: "Iată movila aceasta şi stâlpul, pe care l-am pus între amândoi, este mărturie între mine şi tine. 52. Că nici eu nu voi trece spre tine şi nici tu nu vei trece spre mine, de la această movilă, cu gând rău. 53. Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Nahor, Dumnezeul părinţilor lor să fie judecător între noi!" Iar Iacov a jurat pe Acela, de Care se temea Isaac, tatăl său. 54. Apoi a junghiat Iacov ardere de tot pe munte şi a chemat pe rudele sale să mănânce pâine. Şi au mâncat pâine şi s-au veselit în munte. 55. Iar a doua zi s-a sculat Laban dis-de-dimineaţă şi a sărutat pe nepoţii săi şi pe fetele sale şi i-a binecuvântat. Apoi Laban a pornit să se întoarcă la locul său.

CAPITOLUL 32 Rugăciunea lui Iacov.

l. După aceea Iacov s-a dus în calea sa. Şi căutând, el a văzut oştirea lui Dumnezeu tăbărâtă, căci l-au întâmpinat îngerii lui Dumnezeu. 2. Iacov însă, când i-a văzut, a zis: "Aceasta este tabăra lui Dumnezeu!" Şi a pus locului aceluia numele Mahanaim, adică două tabere. 3. Apoi a trimis Iacov soli înaintea sa, la fratele său Isav, în ţinutul Seir din ţara Edomului, 4. Şi le-a poruncit, zicând: "Aşa să ziceţi către domnul meu Isav: Aşa grăieşte robul tău Iacov: Am stat la Laban şi am trăit la el până acum. 5. Am boi şi asini, oi, slugi şi slujnice, şi am trimis să vestească pe domnul meu Isav, ca să afle robul tău bunăvoinţă înaintea ta". 6. Şi întorcându-se la Iacov, i-au spus solii: "Am fost la fratele tău Isav şi iată el vine în întâmpinarea ta cu patru sute de oameni". 7. Iacov însă s-a spăimântat foarte şi nu ştia ce să facă. Şi a împărţit oamenii, care erau cu el, boii, oile şi cămilele în două tabere. 8. Şi a zis Iacov: "De va năvăli Isav asupra unei tabere şi o va bate, va scăpa cealaltă tabără". 9. Apoi Iacov a zis: "Dumnezeul tatălui meu Avraam şi Dumnezeul tatălui meu Isaac, Doamne, Tu, Cel ce mi-ai zis: Întoarce-te în ţara ta de naştere, şi Eu îţi voi face bine, 10. Nu sunt vrednic de toate îndurările Tale şi de toate binefacerile ce mi-ai arătat mie, robului Tău, că numai cu toiagul am trecut deunăzi Iordanul acesta, iar acum am două tabere; 11. Izbăveşte-mă dar din mâna fratelui meu, din mâna lui Isav, căci mă tem de el, ca nu cumva să vină şi să mă omoare pe mine şi pe aceste mame cu copii. 12. Căci Tu ai zis: îţi voi face bine şi voi înmulţi neamul tău ca nisipul mării, cât nu se va putea număra din pricina mulţimii". 13. Şi a rămas acolo în noaptea aceea. Apoi a luat din cele ce avea şi a trimis dar fratelui său Isav: 14. Două sute de capre şi douăzeci de ţapi, două sute de oi şi douăzeci de berbeci, 15. Treizeci de cămile mulgătoare cu mânjii lor, patruzeci de vaci şi zece tauri, douăzeci de asine şi zece asini. 16. Şi a dat fiecare din aceste turme deosebi în seama slugilor sale şi a zis slugilor sale: "Treceţi înaintea mea şi să fie depărtate turmele una de alta". 17. Celui dintâi i-a poruncit, zicând: "Când te va întâlni fratele meu Isav şi te va întreba: Al cui eşti tu şi unde te duci, şi ale cui sunt acestea, ce merg înaintea ta, 18. Să zici: Ale robului tău Iacov; e dar trimis lui Isav, stăpânul meu. Iată vine şi el după noi!" 19. Aşa a poruncit Iacov şi slugii celei de a doua şi celei de a treia şi tuturor celor ce mergeau cu turmele, zicând: "Aşa să spuneţi lui Isav, când îl veţi întâlni. 20. Şi să-i mai spuneţi: Iată şi el, robul tău Iacov, vine după noi". Căci îşi zicea: Voi îmblânzi faţa lui cu darurile ce-mi merg înainte şi numai după aceea voi vedea faţa lui, şi aşa poate mă va primi. 21. Şi au pornit darurile înaintea lui, iar el a rămas noaptea aceea în tabără. 22. Dar s-a sculat noaptea şi luând pe cele două femei ale sale şi pe cele două roabe şi pe cei unsprezece copii ai săi, a trecut Iabocul prin vad. 23. Iar după ce i-a luat şi i-a trecut râul, a trecut şi toate ale sale. 24. Rămânând Iacov singur, s-a luptat Cineva cu dânsul până la revărsatul zorilor. 25. Văzând însă că nu-l poate răpune Acela, S-a atins de încheietura coapsei lui şi i-a vătămat lui Iacov încheietura coapsei, pe când se lupta cu el. 26. Şi i-a zis: "Lasă-Mă să plec, că s-au ivit zorile!" Iacov I-a răspuns: "Nu Te las până nu mă vei binecuvânta". 27. Şi l-a întrebat Acela: "Care îţi este numele?" Şi el a zis: "Iacov!" 28. Zisu-i-a Acela: "De acum nu-ţi va mai fi numele Iacov, ci Israel te vei numi, că te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai ieşit biruitor!" 29. Şi a întrebat şi Iacov, zicând: "Spune-mi şi Tu numele Tău!" Iar Acela a zis: "Pentru ce întrebi de numele Meu? El e minunat!" Şi l-a binecuvântat acolo. 30. Şi a pus Iacov locului aceluia numele Peniel, adică faţa lui Dumnezeu, căci şi-a zis: "Am văzut pe Dumnezeu în faţă şi mântuit a fost sufletul meu! " 31. Iar când răsărea soarele, trecuse de Peniel, dar el şchiopăta din pricina şoldului. 32. De aceea fiii lui Israel până astăzi nu mănâncă muşchiul de pe şold, pentru că Cel ce S-a luptat a atins încheietura şoldului lui Iacov, în dreptul acestui muşchi.

CAPITOLUL 33 Împăcarea lui Iacov cu Isav.

1. Atunci, ridicându-şi ochii, Iacov a văzut pe Isav, fratele său, venind cu cei patru sute de oameni. Şi a împărţit Iacov copiii Liei şi ai Rahilei şi ai celor două roabe. 2. Şi a pus pe cele două roabe cu copiii lor înainte; apoi după ei a pus pe Lia cu copiii ei şi la urmă a pus pe Rahila şi pe Iosif; 3. Iar el mergea în fruntea lor şi, apropiindu-se de fratele său, i s-a închinat de şapte ori până la pământ. 4. Isav însă a alergat în întâmpinarea lui şi l-a îmbrăţişat şi, cuprinzându-i grumazul, l-a sărutat şi au plâns amândoi. 5. Apoi, ridicându-şi ochii şi văzând femeile şi copiii, Isav a zis: "Cine sunt aceştia?" Zis-a Iacov: "Copiii cu care a miluit Dumnezeu pe robul tău!" 6. Deci, s-au apropiat întâi roabele cu copiii lor şi s-au închinat.

7. Apoi a venit Lia cu copiii ei şi s-au închinat, iar la urmă au venit şi s-au închinat şi Rahila cu Iosif. 8. Zis-a Isav: "Ce sunt acele turme, pe care le-am întâlnit?" Iar Iacov a răspuns: "Ca să afle robul tău bunăvoinţă înaintea domnului meu". 9. Atunci Isav a zis: "Am şi eu multe, frate; ţine-ţi ale tale pentru tine!" 10. Iacov însă a zis: "De am aflat bunăvoinţă înaintea ta, primeşte darurile din mâinile mele, căci, când am văzut faţa ta, parcă aş fi văzut faţa lui Dumnezeu, aşa de binevoitor mi-ai fost. 11. Primeşte de la mine binecuvântările mele, pe care ţi le aduc, că m-a miluit Dumnezeu şi am de toate". Şi a stăruit şi le-a luat. 12. Apoi a zis Isav: "Să ne sculăm şi să mergem împreună; eu însă îmi voi potrivi pasul cu tine". 13. Iacov însă a răspuns: "Domnul meu ştie că îmi sunt gingaşi copiii şi că am oi şi vite de curând fătate; de le vom mâna tare numai o zi, ar pieri toată turma. 14. Să se ducă dar domnul meu, înaintea robului său, iar eu voi urma încet, în pas cu vitele cele dinaintea mea şi în pas cu copiii, până voi ajunge la domnul meu în Seir". 15. Atunci Isav a zis: "Să-ţi las măcar o parte din oamenii cei ce sunt cu mine". Iar Iacov i-a răspuns: "La ce aceasta? Mi-ajunge mie bunăvoinţa ce-am aflat înaintea domnului meu". 16. Şi s-a întors Isav în aceeaşi zi pe calea sa la Seir. 17. Iar Iacov s-a îndreptat spre Sucot şi şi-a făcut acolo locuinţă pentru sine, iar pentru vitele sale a făcut şuri; de aceea a pus el numele locului aceluia Sucot. 18. Întorcându-se Iacov din Mesopotamia şi ajungând cu bine la Salem, o cetate în ţinutul Sichem, din pământul Canaan, s-a aşezat în faţa cetăţii. 19. Apoi şi-a cumpărat partea de câmp, pe care era cortul său, cu o sută de kesite, de la fiii lui Hemor, tatăl lui Sichem. 20. A înălţat acolo un jertfelnic şi i-a pus numele El-Elohe-Israel.

CAPITOLUL 34 Dina şi Sichem.

l. Într-o zi, Dina, fata Liei, pe care aceasta o născuse lui Iacov, a ieşit să vadă fetele ţării aceleia. 2. Şi văzând-o Sichem, feciorul lui Hemor Heveul, stăpânitorul pământului aceluia, a luat-o şi, culcându-se cu ea, a necinstit-o. 3. Apoi s-a lipit sufletul lui de Dina, fata lui Iacov, şi i-a căzut dragă fata şi a vorbit pe placul fetei. 4. Şi a zis Sichem către tatăl său Hemor: "Ia-mi pe fata aceasta de femeie!" 5. Deşi Iacov a auzit că fiul lui Hemor a necinstit pe Dina, fata sa, dar, fiindcă feciorii lui erau cu vitele la câmp, a tăcut până s-au întors ei. 6. Iar Hemor, tatăl lui Sichem, a ieşit la Iacov, ca să vorbească cu el. 7. Feciorii lui Iacov însă, venind de la câmp şi aflând despre aceasta, se amărâră şi se mâniară foarte tare, pentru că Sichem săvârşise o faptă de ocară în Israel, culcându-se cu fata lui Iacov, ceea ce nu trebuia să se întâmple. 8. Şi grăind cu ei, Hemor a zis: "Sichem, feciorul mea, s-a lipit cu sufletul de fata voastră; daţi-o dar lui de femeie şi vă încuscriţi cu noi: 9. Măritaţi-vă fetele voastre cu noi şi fetele noastre luaţi-le pentru feciorii voştri; 10. Şedeţi la un loc cu noi: acest pământ larg vă e la îndemână, ca să vă aşezaţi într-însul, să faceţi negoţ şi să vă agonisiţi din el moşie". 11. Iar Sichem a zis către tatăl fetei şi către fraţii ei: "Orice veţi zice, voi da, numai să aflu bunăvoinţă la voi. 12. Cereţi de la mine un mare preţ de cumpărare şi darurile cele mai mari şi vă voi da cât veţi zice, numai daţi-mi fata mie de femeie!" 13. Feciorii lui Iacov însă au răspuns cu vicleşug lui Sichem şi lui Hemor, tatăl lui; şi le-au răspuns aşa, pentru că acela necinstise pe Dina, sora lor. 14. Şi au zis către dânşii Simeon şi Levi, fraţii Dinei şi feciorii Liei: "Nu putem să facem aceasta: să dăm pe sora noastră după un om netăiat împrejur, că aceasta ar fi o ruşine pentru noi. 15. Numai aşa ne învoim cu voi şi ne aşezăm la voi, dacă veţi face şi voi ca noi, tăindu-vă împrejur toţi cei de parte bărbătească. 16. Atunci vom da după voi fetele noastre, iar noi vom lua fetele voastre şi vom locui la un loc cu voi şi vom alcătui un popor. 17. Iar de nu vreţi să ne ascultaţi, ca să vă tăiaţi împrejur, noi vom lua înapoi fata şi ne vom duce". 18. Vorbele acestea au plăcut lui Hemor şi lui Sichem, feciorul lui Hemor. 19. De aceea, n-a zăbovit tânărul să facă aceasta, căci era îndrăgostit de fata lui Iacov şi era şi cel mai cu trecere în casa tatălui său. 20. Şi au venit Hemor şi Sichem, feciorul lui, la poarta cetăţii lor, şi au început a grăi locuitorilor cetăţii, zicând: 21. "Oamenii aceştia sunt paşnici; să se aşeze dar în ţara noastră şi să facă negoţ în ea. Iată că loc este din destul şi într-o parte şi într-alta; fetele lor să ni le luăm de femei şi fetele noastre să le dăm după ei. 22. Dar oamenii aceştia numai aşa se învoiesc să trăiască cu noi şi să fie un popor cu noi, dacă şi la noi se vor tăia împrejur toţi cei de parte bărbătească, cum sunt ei tăiaţi împrejur. 23. Turmele lor, vitele lor şi toate averile lor nu sunt, oare, ale noastre? Să le plinim voia lor, iar ei să se aşeze printre noi!" 24. Şi au ascultat pe Hemor şi pe Sichem, feciorul lui, toţi cei ce ieşeau pe poarta cetăţii lor şi au fost tăiaţi

împrejur toţi cei de parte bărbătească, câţi ieşeau pe poarta cetăţii lor. 25. Iar a treia zi, când erau ei încă în dureri, cei doi fiii ai lui Iacov, Simeon şi Levi, fraţii Dinei, şi-au luat fiecare sabia şi au intrat fără teamă în cetate şi au ucis pe toţi cei de parte bărbătească. 26. Au trecut prin ascuţişul sabiei şi pe Hemor şi pe fiul său Sichem şi au luat pe Dina din casa lui Sichem şi au plecat. 27. Apoi fiii lui Iacov se năpustiră asupra celor morţi şi jefuiră cetatea în care fusese necinstită Dina, sora lor. 28. Au luat toate oile lor, toţi boii lor, toţi asinii lor, tot ce era în cetate şi tot ce era pe câmp; 29. Toate bogăţiile lor, toţi copiii şi femeile le-au dus în robie; şi au jefuit tot ce era în cetate şi tot ce era prin case. 30. Atunci Iacov a zis către Simeon şi către Levi: "Mare tulburare mi-aţi adus, făcându-mă urât înaintea tuturor locuitorilor ţării acesteia, înaintea Canaaneilor şi a Ferezeilor. Eu am oameni puţini la număr; se vor ridica asupra mea şi mă vor ucide şi voi pieri şi eu şi casa mea". 31. Iar ei au zis: "Dar se putea, oare, ca ei să se poarte cu sora noastră ca şi cu o femeie pierdută?"

CAPITOLUL 35 Iacov la Betel. Moartea Rahilei.

1. Atunci a zis Dumnezeu lui Iacov: "Scoală şi du-te la Betel şi locuieşte acolo; fă acolo jertfelnic Dumnezeului Celui ce ţi S-a arătat, când fugeai tu de la faţa lui Isav, fratele tău!" 2. Iar Iacov a zis casei sale şi tuturor celor ce erau cu dânsul: "Lepădaţi dumnezeii cei străini, care se află la voi, curăţiţi-vă şi vă primeniţi hainele voastre. 3. Să ne sculăm şi să mergem la Betel, că acolo am să fac jertfelnic lui Dumnezeu, Celui ce m-a auzit în ziua necazului meu şi Care a fost cu mine şi m-a păzit în călătoria în care am umblat!" 4. Iar ei au dat lui Iacov toţi dumnezeii cei străini, care erau în mâinile lor, şi cerceii ce-i aveau în urechile lor; şi Iacov i-a îngropat sub stejarul de lângă Sichem şi i-a lăsat necunoscuţi până în ziua de astăzi. 5. Astfel au plecat ei de la Sichem; şi frica lui Dumnezeu era peste oraşele dimprejur şi n-au urmărit pe fiii lui Iacov. 6. Sosind Iacov cu toţi oamenii cei ce erau cu el la Luz, adică la Betel, în ţara Canaanului, 7. A zidit acolo un jertfelnic şi a numit locul acela El-Bet-El, pentru că acolo i Se arătase Dumnezeu, când fugea el de Isav, fratele său. 8. Atunci a murit Debora, doica Rebecăi, şi a fost îngropată mai jos de Betel, sub un stejar, pe care Iacov l-a numit "Stejarul Plângerii". 9. Aici, în Luz, Se mai arătă Dumnezeu lui Iacov, după întoarcerea lui din Mesopotamia, şi îl binecuvântă Dumnezeu, 10. Şi-i zise: "De acum nu te vei mai chema Iacov, ci Israel va fi numele tău". Şi-i puse numele Israel. 11. Apoi Dumnezeu îi mai zise: "Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic! Sporeşte şi te înmulţeşte! Popoare şi mulţime de neamuri se vor naşte din tine şi regi vor răsări din coapsele tale. 12. Ţara, pe care am dat-o lui Avraam şi lui Isaac, o voi da ţie; iar după tine, voi da pământul acesta urmaşilor tăi". 13. Apoi S-a înălţat Dumnezeu de la el, din locul în care îi grăise. 14. Şi a aşezat Iacov un stâlp pe locul unde-i grăise Dumnezeu, un stâlp de piatră, şi a săvârşit turnare peste el şi a turnat peste el untdelemn. 15. Şi a pus Iacov locului unde-i grăise Dumnezeu, numele Betel. 16. După aceea au plecat din Betel. Şi şi-a întins cortul său dincolo de turnul Gader. Dar când se apropiase de Havrata, înainte de a intra în Efrata, Rahila a născut şi naşterea aceasta a fost iar tare grea. 17. Şi pe când se chinuia Rahila în durerile naşterii, moaşa i-a zis: "Nu te teme, că şi acesta va fi băiat!" 18. Iar când Rahila îşi dădea sufletul, căci a murit, a pus copilului numele Ben-Oni, adică fiul durerii mele, iar tatăl lui l-a numit Veniamin. 19. Iar dacă a murit, Rahila a fost îngropată lângă calea ce duce la Efrata, adică la Betleem; 20. Iacov a ridicat un stâlp de piatră pe mormântul ei şi acest stâlp, de pe mormântul Rahilei, este până în ziua de astăzi. 21. Apoi plecând Iacov de aici şi-a întins cortul dincolo de turnul Migdal-Eder. Iar pe vremea când locuia Israel în ţara aceasta, a intrat Ruben şi a dormit cu Bilha, ţiitoarea tatălui său Iacov, şi a auzit Israel şi i s-a părut aceasta un rău. 22. Fiii lui Iacov au fost doisprezece şi anume: 23. Fiii Liei: Ruben, întâi-născutul lui Iacov; după el veneau: Simeon, Levi, Iuda, Isahar şi Zabulon. 24. Fiii Rahilei: Iosif şi Veniamin. 25. Fiii slujnicei Rahilei, Bilha: Dan şi Neftali. 26. Şi fiii Zilpei, roaba Liei: Gad şi Aşer. Aceştia sunt fiii lui Iacov, care i s-au născut în Mesopotamia. 27. Apoi a sosit Iacov la Isaac, tatăl său, căci acesta trăia încă la Mamvri, în Chiriat-Arba, adică la Hebron în pământul Canaanului, unde locuiseră vremelnic Avraam şi Isaac. 28. Iar zilele, pe care le-a trăit Isaac, au fost o sută optzeci de ani. 29. Slăbind apoi, Isaac a murit şi a trecut la părinţii săi, fiind bătrân şi încărcat de zile, şi l-au îngropat feciorii lui, Isav şi Iacov.

CAPITOLUL 36 Neamul lui Isav.

l. Iar spiţa neamului lui Isav, care se mai numeşte şi Edom, este aceasta: 2. Isav şi-a luat femei din fetele Canaaneilor: pe Ada, fata lui Elon Heteul, şi pe Olibama, fata lui Ana, fiul lui Ţibon Heveul, 3. Şi pe Basemata, fata lui Ismael şi sora lui Nebaiot. 4. Ada a născut lui Isav pe Elifaz; Basemata i-a născut pe Raguel; 5. Iar Olibama i-a născut pe Ieuş, pe Ialam şi pe Core. Aceştia sunt fiii lui Isav, care i s-au născut în ţara Canaanului. 6. După aceea şi-a luat Isav femeile sale, fiii săi, fetele sale, toţi oamenii casei sale, toate averile sale, toate vitele sale şi toate câte avea şi toate câte agonisise în ţara Canaanului, şi a plecat Isav din Canaan din pricina lui Iacov, fratele său, 7. Pentru că averile lor erau multe şi nu mai puteau să locuiască la un loc, şi pământul unde erau nu-i mai putea încăpea din pricina mulţimii turmelor lor. 8. Astfel Isav, care se mai numeşte şi Edom, s-a mutat în muntele Seir. 9. Iată acum şi urmaşii ce i s-au născut lui Isav, părintele Edomiţilor, după mutarea sa în muntele Seir. 10. Numele fiilor lui Isav sunt acestea: Elifaz, fiul Adei, solia lui Isav şi Raguel, fiul Basematei, soţia lui Isav. 11. Elifaz, a avut cinci feciori: Teman, Omar, Ţefo, Gatam şi Chenaz; 12. Iar Timna, o ţiitoare a lui Elifaz, fiul lui Isav, i-a născut lui Elifaz pe Amalec. Aceştia sunt urmaşii din Ada, femeia lui Isav. 13. Iar feciorii lui Raguel sunt aceştia: Nahat şi Zerah, Şama şi Miza. Aceştia sunt urmaşii din Basemata, femeia lui Isav. 14. Iar feciorii Olibamei, femeia lui Isav şi fiica lui Ana a lui Ţibon, sunt aceştia: ea a născut lui Isav pe Ieuş, pe Ialam şi pe Core. 15. Iată şi căpeteniile fiilor lui Isav: feciorii lui Elifaz, întâi-născutul lui Isav, sunt: căpetenia Teman, căpetenia Omar, căpetenia Ţefo, căpetenia Chenaz, 16. Căpetenia Core, căpetenia Gatam şi căpetenia Amalec. Acestea sunt căpeteniile din Elifaz în ţara Edomului; aceştia sunt urmaşii din Ada. 17. Iar fiii lui Raguel, fiul lui Isav, sunt: căpetenia Nahat, căpetenia Zerah, căpetenia Şama şi căpetenia Miza. Acestea sunt căpeteniile din Raguel în ţara Edomului; aceştia sunt urmaşii din Basemata, femeia lui Isav. 18. Iată şi fiii Olibamei, femeia lui Isav: căpetenia Ieuş, căpetenia Ialam şi căpetenia Core. Acestea sunt căpeteniile din Olibama, fata lui Ana şi femeia lui Isav. 19. Aceştia sunt fiii lui Isav şi acestea sunt căpeteniile lor. Acesta este Edom. 20. Iar feciorii lui Seir Horeeanul, care locuiau înainte pământul acela, sunt: Lotan, Şobal, Ţibon şi Ana; 21. Dişon, Eţer şi Dişan. Acestea sunt căpeteniile Horeilor, feciorii lui Seir, în pământul Edomului. 22. Fiii lui Lotan sunt: Hori şi Heman, iar sora lui Lotan a fost Timna. 23. Fiii lui Şobal sunt: Alvan, Manahat, Ebal, Şefo şi Onam. 24. Fiii lui Ţibon sunt: Aia şi Ana. Acesta este acel Ana, care a găsit izvoarele de apă caldă în pustie, când păştea asinii tatălui său Ţibon. 25. Copiii lui Ana sunt: Dişon şi Olibama, fata lui Ana. 26. Copiii lui Dişon sunt: Hemdan, Eşban, Itran şi Cheran. 27. Fiii lui Eţer sunt: Bilhan, Zaavan şi Acan. 28. Fiii lui Dişan sunt: Uţ şi Aran. 29. Deci căpeteniile Horeilor sunt acestea: căpetenia Lotan, căpetenia Şobal, căpetenia Ţibon, căpetenia Ana, 30. Căpetenia Dişon, căpetenia Eţer, căpetenia Dişan. Acestea sunt căpeteniile Horeilor din ţara lui Seir, după familiile lor. 31. Iată şi regii, care au domnit în pământul Edomului înainte de a domni vreun rege peste fiii lui Israel: 32. În Edom a domnit mai întâi Bela, fiul lui Beor şi cetatea lui se numea Dinhaba. 33. După ce a murit Bela, s-a făcut rege Iobab, fiul lui Zerah din Boţra. 34. După ce a murit Iobab, s-a făcut rege Huşam, din ţara Temaniţilor. 35. După ce a murit Huşam, s-a făcut rege Hadad, feciorul lui Bedad; care a bătut pe Madianiţi în câmpul Moab; numele cetăţii lui era Avit. 36. Iar după ce a murit Hadad, s-a făcut rege Samla, din Masreca. 37. Iar după ce a murit Samla, s-a făcut rege, în locul lui, Şaul, din Rehobotul de pe râu. 38. Iar după ce a murit Şaul, s-a făcut rege Baal-Hanan, fiul lui Acbor. 39. Iar după ce a murit Baal-Hanan, feciorul lui Acbor, s-a făcut rege Hadar, fiul lui Varad, şi numele cetăţii lui era Pau şi al femeii lui Mehetabel, fiica lui Matred, feciorul lui Mezahab. 40. Iar numele căpeteniilor din Isav, după triburile lor, după ţările lor, după numirile şi naţiile lor sunt: căpetenia Timna, căpetenia Alvan, căpetenia Ietet, 41. Căpetenia Olibama, căpetenia Ela, căpetenia Pinon, 42. Căpetenia Chenaz, căpetenia Teman, căpetenia Mibţar, 43. Căpetenia Magdiel, căpetenia Iram. Acestea sunt căpeteniile lui Edom, după aşezările lor în ţara stăpânită de ei. Acesta-i Isav, părintele Edomiţilor.

CAPITOLUL 37 Iosif vândut de fraţii săi

1. Iacov a locuit în ţara Canaan, unde locuise şi Isaac, tatăl său. 2. Iată acum şi istoria urmaşilor lui Iacov: Iosif, fiind de şaptesprezece ani, păştea oile tatălui său împreună cu fraţii săi. Petrecându-şi copilăria cu feciorii Bilhăi şi cu feciorii Zilpei, femeile tatălui său, Iosif aducea lui Israel, tatăl său, veşti despre purtările lor rele. 3. Şi iubea Israel pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că el era copilul bătrâneţilor lui, şi-i făcuse haină lungă şi aleasă. 4. Fraţii lui, văzând că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe toţi fiii săi, îl urau şi nu puteau vorbi cu el prietenos. 5. Visând însă Iosif un vis, l-a spus fraţilor săi, 6. Zicându-le: "Ascultaţi visul ce am visat: 7. Parcă legam snopi în ţarină şi snopul meu parcă s-a sculat şi stătea drept, iar snopii voştri s-au strâns roată şi s-au închinat snopului meu". 8. Iar fraţii lui au zis către el: "Nu cumva ai să domneşti peste noi? Sau poate ai să ne stăpâneşti?" Şi l-au urât încă şi mai mult pentru visul lui şi pentru spusele lui. 9. Şi a mai visat el alt vis şi l-a spus tatălui său şi fraţilor săi, zicând: "Iată am mai visat alt vis: soarele şi luna şi unsprezece stele mi se închinau mie". 10. Şi-l povesti tatălui său şi fraţilor săi, iar tatăl său l-a certat şi i-a zis: "Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Au doară eu şi mama ta şi fraţii tăi vom veni şi ne vom închina ţie până la pământ?" 11. De aceea îl pizmuiau fraţii lui, iar tatăl său păstra cuvintele acestea în inima lui. 12. S-au dus după aceea fraţii lui să pască oile tatălui lor la Sichem. 13. Şi Israel a zis către Iosif: "Fraţii tăi pasc oile la Sichem. Vino, dar, să te trimit la ei". Iar el a zis: "Mă duc, tată!" 14. Apoi Israel a zis către Iosif: "Du-te şi vezi de sunt sănătoşi fraţii tăi şi oile şi să-mi aduci răspuns!" L-a trimis astfel din valea Hebronului şi Iosif s-a dus la Sichem. 15. După aceea l-a găsit un om rătăcind pe câmp şi l-a întrebat omul acela şi i-a zis: "Ce cauţi?" 16. Iar el a zis: "Caut pe fraţii mei. Spune-mi, unde pasc ei oile?" 17. Zisu-i-a omul acela: "S-au dus de aici, căci i-am auzit zicând: Haidem la Dotain!" Şi s-a dus Iosif după fraţii săi şi i-a găsit la Dotain. 18. Iar ei, văzându-l de departe, până a nu se apropia de ei, au început a unelti asupra lui să-l omoare; 19. Şi au zis unii către alţii: "Iată visătorul acela de vise vine! 20. Haidem să-l omorâm, să-l aruncăm într-un puţ şi să zicem că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se va alege de visele lui!" 21. Auzind însă aceasta, Ruben a voit să-l scape din mâinile lor, zicând: "Să nu-i ridicăm viaţa!" 22. Apoi Ruben a adăugat: "Să nu vărsaţi sânge! Aruncaţi-l în puţul acela din pustie, dar mâinile să nu vi le puneţi pe el!" Iar aceasta o zicea el cu gândul de a-l scăpa din mâinile lor şi a-l trimite acasă la tatăl său. 23. Când însă a sosit Iosif la fraţii săi, ei au dezbrăcat pe Iosif de haina cea lungă şi aleasă, cu care era îmbrăcat, 24. Şi l-au luat şi l-au aruncat în puţ; dar puţul era gol şi nu avea apă. 25. După aceea şezând să mănânce pâine şi căutând cu ochii lor, ei au văzut venind dinspre Galaad o caravană de Ismaeliţi, ale căror cămile erau încărcate cu tămâie, eu balsam şi cu smirnă, pe care le duceau în Egipt. 26. Atunci a zis Iuda către fraţii săi: "Ce vom folosi de vom ucide pe fratele nostru şi vom ascunde sângele lui? 27. Haidem să-l vindem Ismaeliţilor acestora, neridicându-ne mâinile asupra lui, pentru că e fratele nostru şi trupul nostru". Şi au ascultat fraţii lui. 28. Iar când au trecut negustorii Madianiţi pe acolo, fraţii au tras şi au scos pe Iosif din puţ şi l-au vândut pe el Ismaeliţilor cu douăzeci de arginţi. Şi aceştia au dus pe Iosif în Egipt. 29. Când însă s-a întors Ruben la puţ şi n-a văzut pe Iosif în puţ, el şi-a rupt hainele, 30. Şi întorcându-se la fraţii săi, a zis: "Băiatul nu este! Încotro să apuc eu acum?" 31. Atunci ei au luat haina lui Iosif şi, junghiind un ied, au muiat haina în sânge; 32. Apoi au trimis după haina cea lungă şi aleasă şi au adus-o la tatăl lor, spunând. "Am găsit aceasta; vezi de este haina fiului tău sau nu!" 33. Şi a cunoscut-o Iacov şi a zis: "Este haina fiului meu! L-a mâncat o fiară sălbatică; o fiară l-a sfâşiat pe Iosif!" 34. Atunci şi-a rupt Iacov hainele sale şi-a acoperit cu sac coapsele şi a plâns pe fiul său zile multe. 35. După aceea s-au adunat toţi feciorii lui şi toate fetele lui şi au venit să-l mângâie; dar el nu voia să se mângâie, ci zicea: "Plângând, mă voi pogorî în locuinţa morţilor la fiul meu!" Şi-l plângea astfel tatăl său. 36. Iar Madianiţii au vândut pe Iosif în Egipt lui Putifar, dregător şi comandant al gărzii la curtea lui Faraon.

CAPITOLUL 38 Iuda şi Tamara.

1. În vremea aceea s-a întâmplat că Iuda s-a pogorât de la fraţii săi şi s-a aşezat lângă un adulamitean, cu numele Hira. 2. Văzând Iuda acolo pe fata unui canaaneu, care se numea Şua, el a luat-o de soţie şi a intrat la ea. 3. Şi ea, zămislind, a născut un băiat, şi Iuda i-a pus numele Ir. 4. Zămislind iarăşi, a născut alt băiat şi i-a pus numele Onan.

5. Şi a mai născut un băiat şi i-a pus numele Şela. Şi când a născut ea acest fiu, Iuda era la Kezib. 6. Apoi Iuda a luat pentru Ir, întâiul născut al său, o femeie, cu numele Tamara. 7. Dar Ir, întâiul născut al lui Iuda, a fost rău înaintea Domnului şi de aceea l-a omorât Domnul. 8. Atunci a zis Iuda către Onan: "Intră la femeia fratelui tău, însoară-te cu ea, în puterea leviratului, şi ridică urmaşi fratelui tău!" 9. Ştiind însă Onan că nu vor fi urmaşii ai lui, de aceea, când intra la femeia fratelui său, el vărsa sămânţa jos, ca să nu ridice urmaşi fratelui său. 10. Ceea ce făcea el era rău înaintea lui Dumnezeu şi l-a omorât şi pe acesta. 11. Atunci a zis Iuda către Tamara, nora sa, după moartea celor doi fii ai săi: "Stai văduvă în casa tatălui tău, până se va face mare Şela, fiul meu!" Căci îşi zicea: "Nu cumva să moară şi acesta, ca şi fraţii lui!" Şi s-a dus Tamara şi a trăit în casa tatălui ei. 12. Trecând însă vreme multă, a murit fata lui Şua, soţia lui Iuda. Iar Iuda, după ce au trecut zilele de jelire, s-a dus în Timna, la cei ce tundeau oile lui, împreună cu prietenul său Hira adulamiteanul. 13. Atunci i s-a vestit Tamarei, nora sa, zicându-i-se: "Iată socrul tău merge la Timna să-şi tundă oile". 14. Iar ea, dezbrăcând de pe sine hainele sale de văduvie, s-a înfăşurat cu un văl şi, gătindu-se, a ieşit şi a şezut la poarta Enaim, care este în drumul spre Timna, căci vedea că Şela crescuse mare şi ea nu-i fusese dată lui de soţie. 15. Şi, văzând-o Iuda, a socotit că este o femeie nărăvită, căci n-a cunoscut-o, pentru că îşi avea faţa acoperită. 16. Şi abătându-se din cale pe la ea, i-a zis: "Lasă-mă să intru la tine!" Căci nu ştia că este nora sa. Iar ea a zis: "Ce ai să-mi dai, dacă vei intra la mine?" 17. Iar el i-a răspuns: "Îţi voi trimite un ied din turma mea". Şi ea a zis: "Bine, dar să-mi dai ceva zălog până mi-l vei trimite". 18. Răspuns-a Iuda: "Ce zălog să-ţi dau?" Şi ea a zis: "Inelul tău, cingătoarea ta şi toiagul ce-l ai în mână". Şi el i le-a dat şi a intrat la ea şi ea a rămas grea. 19. Apoi, sculându-se, ea s-a dus şi-a scos vălul său şi s-a îmbrăcat iar cu hainele sale de văduvie. 20. Iar Iuda a trimis iedul pe adulamitean, prietenul său, ca să ia zălogul din mâinile femeii. Dar n-a mai găsit-o. 21. Şi a întrebat pe oamenii locului aceluia: "Unde este femeia cea nărăvită, care şedea la Enaim, la drum?" Iar aceia i-au răspuns: "N-a fost aici nici o femeie nărăvită!" 22. S-a întors deci acela la Iuda şi a zis: "N-am găsit-o şi oamenii de acolo mi-au spus că n-a fost acolo nici o femeie nărăvită!" 23. Atunci Iuda a zis: "Să şi le ţie! Numai de nu ne-ar face de batjocură. Iată, eu i-am trimis iedul, dar tu n-ai găsit-o". 24. Dar, cam după vreo trei luni, i s-a spus lui Iuda: "Tamara, nora ta, a căzut în desfrânare şi iată a rămas însărcinată din desfrânare". Iar Iuda a zis: "Scoateţi-o şi să fie arsă". 25. Dar când o duceau, ea a trimis la socrul său, zicând: "Eu sunt îngreunată de acela ale căruia sunt lucrurile acestea". Apoi a adăugat: "Află al cui e inelul acesta, cingătoarea aceasta şi toiagul acesta!" 26. Şi le-a cunoscut Iuda şi a zis: "Tamara e mai dreaptă decât mine, pentru că nu am dat-o lui Şela, fiul meu". Şi n-a mai cunoscut-o pe ea. 27. Iar când era să nască, s-a aflat că are în pântece doi gemeni. 28. În vremea naşterii s-a ivit mâna unuia, iar moaşa a luat şi i-a legat la mână un fir de aţă roşie, zicând: "Acesta a ieşit întâi". 29. Dar acesta şi-a tras mâna înapoi şi îndată a ieşit fratele lui. Şi ea a zis: "Cum ai rupt tu piedica? Ruptura să fie asupra ta!" Şi i-a pus numele Fares. 30. După aceea a ieşit şi fratele lui, cu firul de aţă roşie la mână, şi i s-a pus numele Zara.

CAPITOLUL 39 Iosif în Egipt.

l. Deci Iosif a fost dus în Egipt şi din mâna Ismaeliţilor, care l-au dus acolo, l-a cumpărat egipteanul Putifar, o căpetenie de la curtea lui Faraon şi comandantul gărzii lui. 2. Domnul însă era cu Iosif şi el era om îndemânatic şi trăia în casa egipteanului, stăpânul său. 3. Stăpânul său vedea că Domnul era cu dânsul şi că toate câte făcea el, Domnul le sporea în mâna lui. 4. De aceea a aflat Iosif trecere înaintea stăpânului său şi i-a plăcut şi l-a pus peste casa sa şi toate câte avea le-a dat pe mâna lui Iosif. 5. Iar după ce l-a pus peste casa sa şi peste toate câte avea, a binecuvântat Domnul casa egipteanului pentru Iosif şi era binecuvântarea Domnului peste tot ce avea el în casa şi în ţarina sa. 6. Şi a lăsat Putifar pe mâna lui Iosif tot ce avea şi, de când îl avea pe el, nu purta grijă de nimic din câte avea, fără numai de pâinea ce mânca. Iosif însă era chipeş la statură şi foarte frumos la fată. 7. Aşa fiind, femeia stăpânului său şi-a pus ochii pe Iosif şi i-a zis: "Culcă-te cu mine!" 8. Iar el n-a voit, ci a zis către femeia stăpânului său: "De când sunt aici, stăpânul meu nu poartă grijă de nim ic în casa sa, ci toate câte are le-a dat pe mâna mea. 9. În casa aceasta nu-i nimeni mai mare decât mine şi de la nimic nu sunt oprit decât numai de la tine, pentru că tu eşti femeia lui. Cum dar să fac eu acest mare rău şi să păcătuiesc înaintea lui Dumnezeu?" 10. Dar, deşi ea zicea aşa lui Iosif în toate zilele, el n-o asculta să se culce cu ea, nici să fie cu ea. 11. Se întâmplă într-o zi să intre Iosif în casă după treburile sale şi, nefiind în casă vreunul din casnici, 12. Ea l-a apucat de haină şi i-a zis: "Culcă-te cu mine!" El însă, lăsând haina în mâinile ei, a fugit şi a ieşit afară.

13. Iar ea, când a văzut că el, lăsându-şi haina în mâinile ei, a fugit şi a ieşit afară, 14. A strigat pe casnicii săi şi le-a zis aşa: "Priviţi, ne-a adus aici slugă un evreu, ca să-şi bată joc de noi. Căci a intrat la mine şi mi-a zis: "Culcă-te cu mine!" Eu însă am strigat tare. 15. Auzind el că am ridicat glasul şi am strigat, lăsându-şi haina la mine, a fugit şi a ieşit afară". 16. Şi a ţinut ea haina la sine până a venit stăpânul lui acasă. 17. Atunci i-a spus şi lui aceleaşi vorbe, zicând: "Acel rob evreu, pe care l-ai adus la noi, a venit la mine să mă batjocorească şi mi-a zis: "Culcă-te cu mine!" 18. Dar când a auzit că am ridicat glasul şi am început să strig, s-a temut şi, lăsându-şi haina la mine, a fugit şi a ieşit afară". 19. Auzind stăpânul lui cuvintele femeii sale, câte îi spusese despre el, zicând: "Aşa şi aşa s-a purtat cu mine sluga ta!" s-a aprins de mânie 20. Şi luând stăpânul pe Iosif, l-a băgat în temniţă, unde erau închişi cei ce greşeau regelui. Şi a rămas el acolo în temniţă. 21. Dar Domnul era cu Iosif, a revărsat milă asupra lui şi i-a dăruit trecere înaintea mai-marelui temniţei, 22. Încât mai-marele temniţei a dat pe mâna lui Iosif temniţa şi pe toţi osândiţii, care erau în temniţă, şi orice era de făcut acolo, el făcea. 23. Iar mai-marele temniţei nu avea nici o frică de nimic, că toate erau pe mâna lui Iosif, pentru că Domnul era cu el şi toate câte făcea, Domnul le sporea în mâinile lui.

CAPITOLUL 40 Iosif tâlcuieşte visele în temniţă.

1. S-a întâmplat insă după aceasta ca marele paharnic al regelui Egiptului şi marele pitar să greşească înaintea regelui Egiptului, stăpânul lor. 2. Atunci s-a mâniat Faraon pe cei doi dregători ai săi: pe mai-marele paharnic şi pe mai-marele pitar 3. Şi i-a pus sub pază în temniţă, în casa căpeteniei gărzii, unde era închis Iosif. 4. Iar căpetenia temniţei a rânduit la ei pe Iosif să le slujească; şi au rămas ei câteva zile în temniţă. 5. Într-o noapte însă mai-marele pitar şi mai-marele paharnic ai regelui Egiptului, care erau închişi în temniţă, au visat amândoi vise; dar fiecare visul său şi fiecare vis cu înţelesul lui. 6. Iar dimineaţa, când a intrat Iosif la ei, iată erau tulburaţi. 7. Şi a întrebat Iosif pe dregătorii lui Faraon, care erau cu el la stăpânul său sub pază, şi le-a zis: "De ce sunt astăzi triste feţele voastre?" 8. Iar ei au răspuns: "Am visat nişte vise şi nu are cine ni le tâlcui". Zis-a lor Iosif: "Oare tâlcuirile nu sunt ele de la Dumnezeu? Spuneţi-mi dar visele voastre!" 9. Atunci a spus marele paharnic visul său lui Iosif şi a zis: "Eu am văzut în vis că era înaintea mea o coardă de vie; 10. Şi coarda aceea avea trei viţe; apoi a înfrunzit, a înflorit şi au crescut struguri şi s-au copt. 11. Şi paharul lui Faraon era în mâna mea; şi părea că am luat un strugure şi l-am stors în paharul lui Faraon şi am dat paharul în mâna lui Faraon". 12. Acestuia Iosif i-a zis: "Iată tâlcuirea visului tău: cele trei viţe înseamnă trei zile. 13. După trei zile îşi va aduce aminte Faraon de dregătoria ta şi te va pune iarăşi în slujba ta; şi vei da lui Faraon paharul în mână, cum făceai mai înainte, când erai paharnic la el. 14. Deci, când vei fi la bine, adu-ţi aminte şi de mine şi fă-mi bine de pune pentru mine cuvânt la Faraon şi mă scoate din închisoarea aceasta; 15. Căci eu sunt furat din pământul Evreilor; şi nici aici n-am făcut nimic, ca să fiu aruncat în temniţa aceasta". 16. Văzând mai-marele pitar că a tâlcuit bine, a zis către Iosif: "Şi eu am visat un vis: şi iată că aveam pe cap trei panere cu pâine. 17. Iar în panerul cel mai de deasupra se aflau toate felurile de aluaturi coapte, din care mănâncă Faraon, şi păsările cerului le ciuguleau din panerul cel de pe capul meu". 18. Răspunzând acestuia, Iosif i-a zis: "Iată şi tâlcuirea visului tău: cele trei panere înseamnă trei zile. 19. După trei zile Faraon îţi va lua capul şi te va spânzura pe un lemn şi păsările cerului îţi vor ciuguli carnea". 20. Iar a treia zi, fiind ziua naşterii lui Faraon, a făcut acesta ospăţ pentru toţi dregătorii săi şi în mijlocul dregătorilor săi şi-a adus aminte de paharnic şi de mai-marele pitar; 21. Şi a pus iarăşi pe mai-marele paharnic în dregătoria lui, şi dădea el paharul lui Faraon în mână; 22. Iar pe mai-marele pitar l-a spânzurat, după tâlcuirea pe care o făcuse Iosif. 23. Dar mai-marele paharnic nu şi-a mai adus aminte de Iosif, ci l-a uitat.

CAPITOLUL 41 Iosif tâlcuieşte visele lui Faraon

l. La doi ani după aceea, a visat şi Faraon un vis. Se făcea că stătea lângă râu; 2. Şi iată că au ieşit din râu şapte vaci, frumoase la înfăţişare şi grase la trup, şi păşteau pe mal. 3. Iar după ele au ieşit alte şapte vaci, urâte la chip şi slabe la trup, şi au stat pe malul râului lingă celelalte vaci; 4. Şi vacile cele urâte şi slabe la trup au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la chip şi grase la trup; şi s-a trezit Faraon. 5. Apoi iar a adormit şi a mai visat un vis: iată se ridicau dintr-o tulpină de grâu şapte spice frumoase şi pline;

6. Şi după ele au ieşit alte şapte spice subţiri, seci şi pălite de vântul de răsărit; 7. Şi cele şapte spice seci şi pălite au mâncat pe cele şapte spice grase şi pline. Şi s-a trezit Faraon şi a înţeles că era vis. 8. Iar dimineaţa s-a tulburat duhul lui Faraon şi a trimis să cheme pe toţi magii Egiptului şi pe toţi înţelepţii lui; şi le-a povestit Faraon visul său, dar nu s-a găsit cine să-l tâlcuiască lui Faraon. 9. Atunci a început mai-marele paharnic să grăiască lui Faraon şi a zis: "Îmi aduc aminte astăzi de păcatele mele: 10. S-a mâniat odată Faraon pe dregătorii săi şi ne-a pus, pe mine şi pe mai-marele pitar, sub pază în casa căpeteniei gărzii. 11. Atunci amândoi, şi eu şi el, am visat într-o noapte câte un vis, dar fiecare am visat vis deosebit şi cu însemnare deosebită. 12. Acolo cu noi era şi un tânăr evreu, un rob al căpeteniei gărzii, şi spunându-i noi visele noastre, ni le-a tâlcuit, fiecăruia cu înţelesul lui. 13. Şi cum ne-a tâlcuit el, aşa s-a şi întâmplat: eu să fiu pus iar în dregătoria mea, iar acela să fie spânzurat". 14. Atunci a trimis Faraon să cheme pe Iosif. Şi scoţându-l îndată din temniţă, l-au tuns, i-au primenit hainele şi a venit la Faraon. 15. Iar Faraon a zis către Iosif: "Am visat un vis şi n-are cine mi-l tâlcui. Am auzit însă zicându-se despre tine că, de auzi un vis, îl tâlcuieşti". 16. Iosif însă răspunzând, a zis către Faraon: "Nu eu, ci Dumnezeu va da răspuns pentru liniştirea lui Faraon". 17. A grăit apoi Faraon lui Iosif şi a zis: "Am visat că parcă stăteam pe malul râului 18. Şi iată au ieşit din râu şapte vaci grase la trup şi frumoase la chip şi păşteau pe mal. 19. Şi după ele au ieşit alte şapte vaci rele şi urâte la chip şi slabe la trup, cum eu n-am văzut asemenea în toată ţara Egiptului; 20. Şi vacile urâte şi slabe au mâncat pe cele şapte vaci grase şi frumoase. 21. Şi au intrat cele grase în pântecele lor şi nu se cunoştea că au intrat ele în pântecele acestora, căc i acestea erau tot urâte la chip, ca şi mai înainte. Apoi, deşteptându-mă, am adormit iar. 22. Şi am visat iar un vis că dintr-o tulpină au ieşit şapte spice pline şi frumoase. 23. Şi după ele au ieşit alte şapte spice slabe, seci şi pălite de vântul de răsărit; 24. Şi cele şapte spice seci şi pălite au mâncat pe cele şapte spice frumoase şi pline. Am povestit acestea magilor, dar nimeni nu mi le-a tâlcuit". 25. Atunci a zis Iosif către Faraon: "Visul lui Faraon este unul: Dumnezeu a vestit lui Faraon cele ce voieşte să facă. 26. Cele şapte vaci frumoase înseamnă şapte ani; cele şapte spice frumoase înseamnă şapte ani; visul lui Faraon este unul. 27. Cele şapte vaci urâte şi slabe, care au ieşit după ele, înseamnă şapte ani; de asemenea şi cele şapte spice, seci şi pălite de vântul de răsărit, înseamnă şapte ani. Vor fi şapte ani de foamete. 28. Iată pentru ce am spus eu lui Faraon că Dumnezeu a arătat lui cele ce voieşte să facă. 29. Iată, vin şapte ani de belşug mare în tot pământul Egiptului. 30. După ei vor veni şapte ani de foamete şi se va uita tot belşugul acela în pământul Egiptului şi foametea va secătui toată tara. 31. Şi belşugul de altădată nu se va mai simţi în ţară, după foametea care va urma, că va fi foarte grea. 32. Iar că visul s-a arătat de două ori lui Faraon, aceasta înseamnă că lucrul este hotărât de Dumnezeu şi că El se grăbeşte să-l plinească. 33. Şi acum să aleagă Faraon un bărbat priceput şi înţelept şi să-l pună peste pământul Egiptului. 34. Să poruncească dar Faraon să se pună supraveghetori peste ţară, ca să adune în cei şapte ani de belşug a cincea parte din toate roadele pământului Egiptului. 35. Să strângă aceia toată pâinea de prisos în aceşti ani buni ce vin şi s-o adune în cetăţile pâinii, sub mâna lui Faraon, şi să o păstreze spre hrană; 36. Hrana aceasta va fi de rezervă în ţară pentru cei şapte ani de foamete, care vor urma în ţara Egiptului, ca să nu piară ţara de foame". 37. Aceasta a plăcut lui Faraon şi tuturor dregătorilor lui. 38. Şi a zis Faraon către toţi dregătorii săi: "Am mai putea găsi, oare, un om, ca el, în care să fie duhul lui Dumnezeu?" 39. Apoi a zis Faraon către Iosif: "De vreme ce Dumnezeu ţi-a descoperit toate acestea, nu se află om mai înţelept şi mai priceput decât tine. 40. Să fii dar tu peste casa mea. De cuvântul tău se va povăţui tot poporul meu şi numai prin tronul meu voi fi mai mare decât tine!" 41. Apoi Faraon a zis lui Iosif: "Iată, eu te pun astăzi peste tot pământul Egiptului!" 42. Şi şi-a scos Faraon inelul din degetul său şi l-a pus în degetul lui Iosif, l-a îmbrăcat cu haină de vison şi i-a pus lanţ de aur împrejurul gâtului lui. 43. Apoi a poruncit să fie purtat în a doua trăsură a sa şi să strige înaintea lui: "Cădeţi în genunchi!" Şi aşa a fost Iosif pus peste tot pământul Egiptului. 44. Şi a zis iarăşi Faraon către Iosif: "Eu sunt Faraon! Dar fără ştirea ta, nimeni nu are să-şi mişte nici mâna sa, nici piciorul său, în tot pământul Egiptului!" 45. Şi a pus Faraon lui Iosif numele Ţafnat-Paneah şi i-a dat de soţie pe Asineta, fiica lui Poti-Fera, marele preot din Iliopolis. 46. Iosif era de treizeci de ani când s-a înfăţişat înaintea lui Faraon, regele Egiptului. Ieşind după aceea de la faţa

lui Faraon, Iosif s-a dus să vadă toată ţara Egiptului. 47. Şi a rodit pământul în cei şapte ani de belşug câte un pumn dintr-un grăunte. 48. Şi a adunat Iosif în cei şapte ani, care au fost cu belşug în ţara Egiptului, toată pâinea de prisos şi a pus pâinea prin cetăţi; în fiecare cetate a strâns pâinea din ţinuturile dimprejurul ei. 49. Astfel a strâns Iosif grâu mult foarte, ca nisipul mării, încât nici seamă nu se mai ţinea, căci nu se mai putea socoti. 50. Dar înainte de a sosi anii de foamete, lui Iosif i s-au născut doi fii, pe care i-a născut Asineta, fata lui Poti-Fera, preotul din Iliopolis. 51. Celui întâi-născut, Iosif i-a pus numele Manase, pentru că şi-a zis: "M-a învrednicit Dumnezeu să uit toate necazurile mele şi toate ale casei tatălui meu"; 52. Iar celuilalt i-a pus numele Efraim, pentru că şi-a zis: "Dumnezeu m-a făcut roditor în pământul suferinţei mele". 53. Iar după ce au trecut cei şapte ani de belşug, care au fost în ţara Egiptului, 54. Au venit cei şapte ani de foamete, după cum spusese Iosif. Atunci s-a făcut foamete în tot pământul, dar în toată ţara Egiptului era pâine. 55. Când însă a început să sufere de foame şi toată ţara Egiptului, atunci poporul a început a cere pâine la Faraon, iar Faraon a zis către toţi Egiptenii: "Duceţi-vă la Iosif şi faceţi cum vă va zice el!" 56. Aşadar, fiind foamete pe toată faţa pământului, a deschis Iosif toate jitniţele şi a început a vinde pâine tuturor Egiptenilor. 57. Şi veneau din toate ţările în Egipt, să cumpere pâine de la Iosif, căci foametea se întinsese peste tot pământul.

CAPITOLUL 42 Fraţii lui Iosif în Egipt.

1. Aflând Iacov că este grâu în Egipt, a zis către fiii săi: "Ce vă uitaţi unul la altul? 2. Iată, am auzit că este grâu în Egipt. Duceţi-vă acolo şi cumpăraţi puţine bucate, ca să trăim şi să nu murim!" 3. Atunci cei zece din fraţii lui Iosif s-au dus să cumpere grâu din Egipt, 4. Iar pe Veniamin, fratele lui Iosif, nu l-a trimis Iacov cu fraţii lui, căci zicea: "Nu cumva să i se întâmple vreun rău!" 5. Au venit deci fiii lui Israel împreună cu alţii, care se pogorau să cumpere grâu, căci era foamete şi în pământul Canaanului. 6. Iar Iosif era căpetenie peste ţara Egiptului şi tot el vindea la tot poporul ţării. Şi sosind fraţii lui Iosif, i s-au închinat lui până la pământ. 7. Când a văzut Iosif pe fraţii săi, i-a cunoscut, dar s-a prefăcut că este străin de ei, le-a grăit aspru şi le-a zis: "De unde aţi venit?" Iar ei au zis: "Din pământul Canaanului, să cumpărăm bucate!" 8. Iosif însă a cunoscut pe fraţii săi, iar ei nu l-au cunoscut. 9. Atunci şi-a adus aminte Iosif de visele sale, pe care le visase despre ei, şi le-a zis: "Spioni sunteţi şi aţi venit să iscodiţi locurile slabe ale tării!" 10. Zis-au ei: "Ba nu, domnul nostru! Robii tăi au venit să cumpere bucate. 11. Toţi suntem feciorii unui om şi suntem oameni cinstiţi. Robii tăi nu sunt spioni!" 12. Iar el le-a zis: "Ba nu! Ci aţi venit să spionaţi părţile slabe ale ţării". 13. Ei însă au răspuns: "Noi, robii tăi, suntem doisprezece fraţi din pământul Canaan: cel mai mic e astăzi cu tatăl nostru, iar unul nu mai trăieşte". 14. Iosif însă le-a zis: "E tocmai cum v-am spus eu, când am zis că sunteţi spioni. 15. Iată cu ce veţi dovedi: pe viaţa lui Faraon, nu veţi ieşi de aici, până nu va veni aci fratele vostru cel mai mic. 16. Trimiteţi dar pe unul din voi să aducă pe fratele vostru; iar ceilalţi veţi fi închişi până se vor dovedi spusele voastre de sunt adevărate sau nu; iar de nu, pe viaţa lui Faraon, sunteţi cu adevărat spioni". 17. Şi i-a pus sub pază vreme de trei zile. 18. Iar a treia zi a zis Iosif către ei: "Faceţi aceasta ca să fiţi vii! Eu sunt om cu frica lui Dumnezeu. 19. De sunteţi oameni cinstiţi, să rămână închis un frate al vostru; iar ceilalţi duceţi-vă şi duceţi grâul ce aţi cumpărat, ca să nu sufere de foame familiile voastre. 20. Dar să aduceţi la mine pe fratele vostru cel mai mic, ca să se adeverească cuvintele voastre, şi nu veţi muri". Şi ei au făcut aşa. 21. Ziceau însă unii către alţii: "Cu adevărat suntem pedepsiţi pentru păcatul ce am săvârşit împotriva fratelui nostru, căci am văzut zbuciumul sufletului lui când se ruga, şi nu ne-a fost milă de el şi nu l-am ascultat, şi de aceea a venit peste noi urgia aceasta!" 22. Atunci răspunzând Ruben, le-a zis: "Nu v-am spus eu să nu faceţi nedreptate băiatului? Voi însă nu m-aţi ascultat şi iată acum sângele lui cere răzbunare". 23. Aşa grăiau ei între ei şi nu ştiau că Iosif înţelege, pentru că el grăise cu ei prin tălmaci. 24. Iar Iosif s-a depărtat de la ei şi a plâns. Apoi întorcându-se iarăşi şi vorbind cu dânşii, a luat dintre ei pe Simeon şi l-a legat înaintea ochilor lor. 25. După aceea a poruncit Iosif să le umple sacii cu grâu şi argintul lor să-l pună fiecăruia în sacul lui şi să le dea şi de ale mâncării pe cale. Şi li s-a făcut aşa. 26. Şi punându-şi ei grâul pe asini, s-au dus de acolo. 27. Dar când au poposit noaptea la gazdă, dezlegându-şi unul sacul, ca să dea de mâncare asinului său, a văzut

argintul său în gura sacului 28. Şi a zis către fraţii săi: "Argintul meu mi s-a dat înapoi şi iată-l în sacul meu". Atunci s-a tulburat inima lor şi cu spaimă zicea unul către altul: "Ce a făcut, oare, Dumnezeu cu noi?" 29. Iar dacă au venit la Iacov, tatăl lor, în ţara Canaan, i-au povestit toate câte li se întâmplase, zicând: 30. "Stăpânul ţării aceleia a grăit cu noi aspru şi ne-a pus sub pază, ca pe nişte spioni ai ţării aceleia. 31. Noi însă i-am spus că suntem oameni cinstiţi; că nu suntem spioni; 32. Că suntem doisprezece fraţi, fii ai aceluiaşi tată; că unul din noi nu mai trăieşte, iar cel mai mic e cu tatăl nostru în pământul Canaan. 33. Însă omul, stăpânul ţării aceleia, ne-a zis: "Iată cum am să aflu eu de sunteţi oameni cinstiţi: lăsaţi aici la mine pe un frate, iar grâul ce ari cumpărat luaţi-l şi vă duceţi la casele voastre; 34. Să aduceri însă la mine pe fratele vostru cel mai mic şi atunci voi şti că nu sunteţi spioni, ci oameni de pace, şi vă voi da pe fratele vostru şi veţi putea face cumpărături în ţara aceasta". 35. Dar deşertând ei sacii lor, iată, legătura cu argintul fiecăruia era în sacul său; şi văzându-şi ei legăturile cu argintul lor, s-au spăimântat şi ei şi tatăl lor. 36. Atunci, Iacov, tatăl lor, a zis către ei: "M-aţi lăsat fără copii! Iosif nu mai este! Simeon nu mai este! Şi acum să-mi luaţi şi pe Veniamin? Toate au venit pe capul meu!" 37. Răspunzând însă Ruben a zis către tatăl său: "Dă-l în seama mea şi ţi-l voi aduce; răspund eu de el; iar de nu ţi-l voi aduce, să omori pe cei doi feciori ai mei!" 38. Dar el a zis: "Fiul meu nu se va pogorî cu voi în Egipt, pentru că fratele lui a murit şi numai el mi-a mai rămas. Şi de i s-ar întâmpla vreun rău în calea în care aveţi a merge, aţi pogorî cărunteţile mele cu întristare în locuinţa morţilor!"

CAPITOLUL 43 A doua călătorie a fraţilor lui Iosif în Egipt.

1. Dar întărindu-se foametea pe pământ, 2. Şi isprăvind de mâncat grâul ce-l aduseseră din Egipt, a zis tatăl lor către ei: "Duceţi-vă iar de mai cumpăraţi bucate!" 3. Răspunsu-i-a Iuda şi a zis: "Omul acela, stăpânul ţării, ne-a grăit cu jurământ şi ne-a zis: De nu va veni cu voi fratele vostru cel mai mic, nu veţi mai vedea faţa mea. 4. Deci, dacă trimiţi pe fratele nostru cu noi, ne ducem să-ţi cumpărăm bucate; 5. Iar de nu trimiţi pe fratele nostru cu noi, nu ne ducem, căci omul acela a zis: Nu veţi mai vedea faţa mea, de nu va veni cu voi fratele vostru!" 6. Zis-a Israel: "De ce mi-aţi făcut răul acesta, spunând omului aceluia că mai aveţi un frate?" 7. Iar ei au răspuns: "Omul acela a întrebat despre noi şi despre neamul nostru, zicând: Mai trăieşte oare tatăl vostru şi mai aveţi voi vreun frate? Şi noi i-am răspuns la aceste întrebări. N-am ştiut că ne va zice: Aduceţi pe fratele vostru!" 8. Iuda însă a zis către Israel, tatăl său: "Trimite băiatul cu mine şi să ne sculăm să mergem, ca să trăim şi să nu murim nici noi, nici tu, nici copiii noştri. 9. Răspund eu de el. Din mâna mea să-l ceri. De nu ţi-l voi aduce şi de nu ţi-l voi înfăţişa, să rămân vinovat faţă de tine în toate zilele vieţii mele. 10. De n-am fi zăbovit atât, ne-am fi întors acum a doua oară". 11. Zis-a Israel, tatăl lor, către ei: "Dacă este aşa, iată ce să faceţi: luaţi în sacii voştri din roadele pământului acestuia şi duceţi ca dar omului aceluia: puţin balsam şi puţină miere, tămâie şi smirnă, migdale şi fistic. 12. Luaţi şi alt argint cu voi, iar argintul care v-a fost pus înapoi în sacii voştri întoarceţi-l cu mâinile voastre; poate că a fost pus din greşeală. 13. Luaţi şi pe fratele vostru şi, sculându-vă, mergeţi iar la omul acela. 14. Iar Dumnezeul cel Atotputernic să vă dea trecere la omul acela, ca să vă dea şi pe celălalt frate al vostru, şi pe Veniamin. Cât despre mine, apoi de-mi va fi dat să rămân fără copii, atunci să rămân!" 15. Şi au luat ei darurile acestea; luat-au şi argint, de două ori mai mult, şi pe Veniamin şi, sculându-se, au plecat în Egipt şi s-au înfăţişat înaintea lui Iosif. 16. Iar Iosif, văzând printre ei şi pe Veniamin, fratele său cel de o mamă cu el, a zis către ispravnicul casei sale: "Bagă pe oamenii aceia în casă şi junghie din vite şi găteşte, pentru că la amiază oamenii aceia au să mănânce la masă cu mine!" 17. A făcut deci omul acela cum îi poruncise Iosif: a băgat pe oamenii aceia în casa lui Iosif. 18. Iar oamenii aceia, văzând că i-au băgat în casa lui Iosif, au zis: "Pentru argintul, care ni s-a înapoiat deunăzi în sacii noştri, ne bagă înăuntru, ca să se lege de noi şi să ne năpăstuiască şi să ne ia robi pe noi şi asinii noştri". 19. Atunci apropiindu-se ei de ispravnicul casei lui Iosif, au grăit cu dânsul, la uşa casei, şi au zis: 20. "0, domnul nostru! Noi am mai venit o dată să cumpărăm bucate, 21. Dar s-a întâmplat că, ajungând la popasul de noapte şi dezlegând sacii noştri, iată argintul fiecăruia era în sacul lui; şi acum tot argintul nostru, după greutatea lui, îl înapoiem cu mâinile noastre; 22. Iar pentru cumpărat bucate, acum am adus alt argint, şi nu ştim cine a pus argintul în sacii noştri". 23. Iar acela le-a zis: "Fiţi liniştiţi şi nu vă temeţi; Dumnezeul vostru ş i Dumnezeul tatălui vostru v-a dat comoara în sacii voştri, căci eu am primit tot argintul cuvenit de la voi". Şi le-a adus pe Simeon. 24. Apoi omul acela a băgat pe oamenii aceia în casa lui Iosif şi le-a dat apă de şi-au spălat picioarele; şi a dat şi

nutreţ pentru asinii lor. 25. Iar ei şi-au pregătit darurile până la amiază, când avea să vină Iosif, căci auziseră că vor prânzi acolo. 26. După ce a venit Iosif acasă, i-au adus în casă darurile ce aveau cu ei şi i s-au închinat cu feţele până la pământ. 27. El însă i-a întrebat: "Cum vă aflaţi?" Apoi a zis: "E sănătos bătrânul vostru tată, de care mi-aţi vorbit deunăzi? Mai trăieşte el oare?" 28. Iar ei au zis: "Tatăl nostru, robul tău, e sănătos şi trăieşte!" Şi Iosif a zis: "Binecuvântat de Dumnezeu este omul acela!" Iar ei s-au plecat şi i s-au închinat. 29. Şi ridicându-şi Iosif ochii şi văzând pe Veniamin, fratele său de o mamă cu el, a zis: "Acesta-i fratele vostru cel mai mic, pe care mi-aii spus că-l veţi aduce la mine?" Iar ei au răspuns: "Acesta!" Şi a zis Iosif către el: "Dumnezeu să Se milostivească spre tine, fiule!" 30. Dar s-a depărtat Iosif repede, pentru că inima sa ardea pentru fratele său şi căuta să plângă. Şi intrând în camera sa, ţa plâns acolo. 31. Apoi, spălându-şi faţa, a ieşit şi stăpânindu-se a zis: "Daţi mâncarea!" 32. Şi i s-a dat lui deosebi şi lor iarăşi deosebi, şi Egiptenilor celor ce mâncau cu dânşii tot deosebi, căci Egiptenii nu puteau să mănânce la un loc cu Evreii, pentru că aceştia sunt spurcaţi pentru Egipteni. 33. Şi s-au aşezat ei înaintea lui, cel întâi-născut după vârsta lui şi cel mai tânăr după vârsta lui, şi se mirau între ei oamenii aceştia. 34. Apoi el a dat fiecăruia porţii de dinaintea lui, iar partea lui Veniamin era de cinci ori mai mare decât a celorlalţi. Şi au băut şi s-au veselit cu el.

CAPITOLUL 44 Spaima fraţilor lui Iosif

1. După aceea a poruncit Iosif ispravnicului casei sale şi i-a zis: "Umple sacii oamenilor acestora cu bucate, cât vor putea duce, şi argintul fiecăruia să-l pui în gura sacului lui. 2. Iar cupa mea cea de argint să o pui în sacul celui mai mic, cu preţul grâului lui". Şi a făcut acela după cuvântul lui Iosif, cum poruncise el. 3. Iar dimineaţa, în revărsatul zorilor, le-au dat drumul oamenilor acelora şi asinilor lor. 4. Dar ieşind din cetate, ei nu s-au dus departe şi iată că Iosif zise ispravnicului casei sale: "Scoală şi aleargă după oamenii aceia şi, dacă-i vei ajunge, să le zici: "De ce mi-aţi răsplătit cu rău pentru bine? 5. De ce mi-aţi furat cupa cea de argint? Au nu este aceasta cupa din care bea stăpânul meu şi în care ghiceşte? Ceea ce aţi făcut aţi făcut rău!" 6. Şi ajungându-i, le-a zis cuvintele acestea. 7. Iar ei au răspuns: "De ce grăieşte domnul vorbele acestea? Noi, robii tăi, n-am făcut aşa faptă. 8. Dacă noi şi argintul ce l-am găsit în sacii noştri ţi l-am adus înapoi din ţara Canaan, cum dar să furăm din casa stăpânului tău argint sau aur? 9. Acela dintre robii tăi, la care se va găsi cupa, să moară, iar noi să fim robii domnului nostru!" 10. Zis-a lor acela: "Bine: cum aţi zis, aşa să fie! Acela, la care se va găsi cupa, să-mi fie rob, iar voi veţi fi nevinovaţi!" 11. Atunci fiecare a dat repede jos sacul său şi şi-a dezlegat fiecare sacul, 12. Iar acela a căutat, începând de la cel mai mare şi isprăvind cu cel mai mic; şi a găsit cupa în sacul lui Veniamin. 13. Atunci ei şi-au rupt hainele şi, punându-şi fiecare sacul său pe asinul său, s-au întors în cetate. 14. Şi a intrat Iuda şi fraţii săi la Iosif, că era încă acolo, şi au căzut la pământ înaintea lui; 15. Iar Iosif le-a zis: "Pentru ce aţi făcut o faptă ca aceasta? Au n-aţi ştiut voi că un om ca mine va ghici tăinuirea?" 16. Zis-a Iuda: "Ce să răspundem domnului nostru, sau ce să zicem, sau cu ce să ne dezvinovăţim? Dumnezeu a descoperit nedreptatea robilor tăi. Iată acum suntem robii domnului nostru şi noi şi acela la care s-a găsit cupa! " 17. Iosif însă le-a zis: "Ba nu! Eu aceasta nu voi face-o. Ci rob îmi va fi acela la care s-a găsit cupa, iar voi duceţi-vă cu pace la tatăl vostru". 18. Atunci, apropiindu-se de el, Iuda a zis: "Stăpânul meu, îngăduie robului tău să spună o vorbă înaintea ta şi să nu te mânii pe robul tău, căci tu eşti ca şi Faraon. 19. Domnul meu a întrebat pe robii tăi şi a zis: "Aveţi voi tată sau frate?" 20. Şi noi am spus domnului nostru: Avem tată bătrân şi un fiu mai mic, copilul bătrâneţilor sale, al cărui frate a murit şi a rămas numai el singur de la mama lui şi tatăl său îl iubeşte. 21. Iar tu ai zis către robii tăi: Aduceţi-l pe acela la mine, ca să-l văd. 22. Atunci noi am spus domnului nostru: Băiatul nu poate părăsi pe tatăl lui, căci, de ar părăsi el pe tatăl lui, acesta ar muri. 23. Tu însă ai zis către robii tăi: De nu va veni cu voi fratele vostru cel mai mic, să nu vă mai arătaţi înaintea mea. 24. Şi dacă ne-am întors noi la tatăl nostru şi al tău rob, i-am povestit lui vorbele domnului nostru; 25. Iar când tatăl nostru ne-a zis: "Duceţi-vă iar, de mai cumpăraţi puţine bucate", 26. Noi atunci, i-am răspuns: "Nu ne mai putem duce; iar de va fi cu noi fratele nostru cel mai mic, ne ducem, pentru că nu putem să mai vedem faţa omului aceluia, de nu va veni cu noi şi fratele nostru cel mai mic".

27. Atunci tatăl nostru şi al tău rob ne-a zis: "Voi ştiţi că femeia mea mi-a născut doi fii: 28. Unul s-a dus de la mine şi eu am zis: De bună seamă a fost sfâşiat şi până acum nu l-am mai văzut. 29. De-mi veţi lua şi pe acesta de la ochii mei şi i se va întâmpla pe cale vreun rău, veţi pogorî cărunteţile mele amărâte în mormânt". 30. Deci, de mă voi întoarce acum la tatăl nostru şi al tău rob, şi nu va fi cu noi băiatul, de al cărui suflet este legat sufletul său, şi de va vedea el că nu este băiatul, va muri; 31. Şi aşa robii tăi vor pogorî cărunteţile tatălui lor şi ale robului tău cu amărăciune în mormânt. 32. Şi apoi eu, robul tău, m-am prins chezaş la tatăl meu pentru băiat şi am zis: De nu ţi-l voi aduce şi nu ţi-l voi înfăţişa, să rămân eu vinovat înaintea tatălui meu în toate zilele vieţii mele. 33. Deci, să rămân eu, robul tău, rob la domnul meu în locul băiatului, iar băiatul să se întoarcă cu fraţii săi. 34. Căci cum mă voi duce eu la tatăl meu, de nu va fi băiatul cu mine? Nu vreau să văd durerea ce ar ajunge pe tatăl meu!"

CAPITOLUL 45 Iosif se face cunoscut fraţilor săi.

1. Atunci Iosif, nemaiputându-se stăpâni înaintea tuturor celor ce erau de faţă, a strigat: "Daţi afară de aici pe toţi!" Şi nemairămânând nimeni cu el, Iosif s-a descoperit fraţilor săi, 2. Plângând tare, şi au auzit toţi Egiptenii şi s-a auzit şi în casa lui Faraon. 3. Şi a zis Iosif către fraţii săi: "Eu sunt Iosif. Mai trăieşte oare tatăl meu?" Fraţii lui însă nu i-au putut răspunde, că erau cuprinşi de frică. 4. Apoi Iosif a zis către fraţii săi: "Apropiaţi-vă de mine!" Şi ei s-au apropiat. Iar el a zis: "Eu sunt Iosif, fratele vostru, pe care voi l-aţi vândut în Egipt. 5. Acum însă să nu vă întristaţi, nici să vă pară rău că m-aţi vândut aici, că Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru păstrarea vieţii voastre. 6. Că iată, doi ani sunt de când foametea bântuie în această ţară şi mai sunt încă cinci ani, în care nu va fi nici arătură, nici seceriş. 7. Căci Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră, ca să păstrez o rămăşiţă în ţara voastră şi să vă gătesc mijloc de trai în ţara aceasta şi să cruţe viaţa voastră printr-o slăvită izbăvire. 8. Deci nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu, Care m-a făcut ca un tată lui Faraon, domn peste toată casa lui şi stăpân peste tot pământul Egiptului. 9. Grăbiţi-vă de vă duceţi la tatăl meu şi-i spuneţi: "Aşa zice fiul tău Iosif: Dumnezeu m-a făcut stăpân peste tot Egiptul; vino dar la mine şi nu zăbovi; 10. Vei locui în pământul Goşen şi vei fi aproape de mine, tu, feciorii tăi şi feciorii feciorilor tăi, oile tale, vitele tale şi toate câte sunt ale tale; 11. Şi te voi hrăni acolo, că foametea va mai ţine încă cinci ani, ca să nu pieri tu, nici feciorii tăi, nici toate ale tale. 12. Iată, ochii voştri şi ochii fratelui meu Veniamin văd că gura mea grăieşte cu voi. 13. Spuneţi dar tatălui meu toată slava mea cea din Egipt şi câte aţi văzut şi vă grăbiţi să aduceţi pe tatăl meu aici!" 14. Apoi, căzând el pe grumajii lui Veniamin, fratele său, a plâns, şi Veniamin a plâns şi el pe grumazul lui. 15. După aceea a sărutat pe toţi fraţii săi şi a plâns cu ei. După aceasta i-au grăit şi fraţii lui. 16. A mers deci vestea la casa lui Faraon, spunându-se: "Au venit fraţii lui Iosif". Şi s-a bucurat Faraon şi slujitorii lui. 17. Şi a zis Faraon către Iosif: "Spune fraţilor tăi: Iată ce să faceţi: Încărcaţi dobitoacele voastre cu pâine şi vă duceţi în pământul Canaan; 18. Şi luând pe tatăl vostru şi familiile voastre, veniţi la mine şi vă voi da cel mai bun loc din ţara Egiptului şi veţi mânca din belşugul pământului". 19. Şi-ţi mai poruncesc să le zici: "Iată ce să mai faceţi: luaţi-vă căruţe din ţara Egiptului pentru copiii voştri şi pentru femeile voastre şi, luând pe tatăl vostru, veniţi. 20. Să nu vă pară rău după locurile voastre, că vă voi da cel mai bun pământ din toată ţara Egiptului". 21. Şi fiii lui Israel au făcut aşa. Iar Iosif le-a dat căruţe după porunca lui Faraon; datu-le-a şi merinde de drum. 22. Apoi fiecăruia din ei i-a mai dat schimburi de haine, iar lui Veniamin i-a dat şi trei sute de arginţi, precum şi cinci rânduri de haine. 23. De asemenea a trimis şi tatălui său, afară de acestea, zece asini încărcaţi cu cele mai bune lucruri din Egipt şi zece asine încărcate cu grâu, cu pâine şi cu merinde, ca să aibă pe cale. 24. Aşa a dat drumul fraţilor săi şi ei au plecat; iar la plecare le-a zis: "Să nu vă sfădiţi pe cale!" 25. Şi plecând din Egipt, ei au venit în ţara Canaan, la Iacov, tatăl lor, 26. Şi l-au vestit, zicând: "Iosif, fiul tău, trăieşte şi el domneşte astăzi peste toată ţara Egiptului". Inima lui Iacov însă rămase rece şi nu-i credea pe ei. 27. Iar dacă i-au spus ei toate cuvintele lui Iosif, pe care acesta le zisese lor, şi dacă a văzut căruţele, pe care le trimisese Iosif, ca să-l aducă, atunci s-a înviorat duhul lui Iacov, tatăl lor, 28. Şi a zis Israel: "Destul! Iosif fiul meu, trăieşte încă! Voi merge să-l văd înainte de a muri!"

CAPITOLUL 46 Strămutarea lui Iacov şi a fiilor săi în Egipt.

1. Sculându-se deci Israel cu toate câte avea, a mers la Beer-Şeba şi a adus jertfă Dumnezeului tatălui său Isaac. 2. Atunci a zis Dumnezeu către Israel noaptea în vis: "Iacove, Iacove!" Iar el a răspuns: "Iată-mă!" 3. Şi Dumnezeu a zis: "Eu sunt Domnul Dumnezeul tatălui tău, nu te teme a te duce în Egipt, căci acolo am să te fac neam mare. 4. Am să merg cu tine în Egipt Eu Însumi şi tot Eu am să te scot de acolo, iar Iosif îţi va închide ochii cu mâna sa!" 5. După aceasta s-a ridicat Iacov de la Beer-Şeba, iar fiii lui Israel au luat pe Iacov, tatăl lor, şi pe copiii lor şi pe femeile lor în căruţele pe care le trimisese Iosif, ca să-l aducă. 6. Luând deci Iacov averile sale şi toate vitele ce agonisise în pământul Canaan, el a mers în Egipt împreună cu tot neamul lui. 7. Şi a adus el împreună cu sine în Egipt pe fiii şi nepoţii săi, pe fiicele, nepoatele sale şi tot neamul său. 8. Iar numele fiilor lui Israel, care au intrat în Egipt, sunt acestea: Iacov şi fiii lui: Ruben, întâiul-născut al lui Iacov. 9. Fiii lui Ruben: Enoh, Falu, Heţron şi Carmi. 10. Fiii lui Simeon: Iemuel şi Iamin, Ohad şi Iachin, Ţohar şi Saul, fiii canaaneencii. 11. Fiii lui Levi: Gherşon, Cahat şi Merari. 12. Fiii lui Iuda: Ir, Onan, Şela, Fares şi Zara. Însă Ir şi Onan au murit în ţara Canaanului. Iar fiii lui Fares erau Hesron şi Hamul. 13. Fiii lui Isahar erau Tola şi Fua, Iaşub şi Şimron. 14. Fiii lui Zabulon erau: Sered, Elon şi Iahleel. 15. Aceştia sunt feciorii şi nepoţii Liei, pe care i-a născut ea lui Iacov în Mesopotamia, ca şi pe Dina, fata lui: de toţi treizeci şi trei de suflete, băieţi şi fete. 16. Fiii lui Gad erau: Ţifion, Haghi, Şuni, Eţbon, Eri, Arodi şi Areli. 17. Fiii lui Aşer erau: Imna şi Işva, Işvi, Bria şi Serah, sora lor. Iar Bria a avut pe Heber şi Malkiel. 18. Aceştia sunt feciorii şi nepoţii Zilpei, pe care Laban a dat-o Liei, fiica sa. Ea a născut lui Iacov şaisprezece suflete. 19. Fiii Rahilei, soţia lui Iacov, erau: Iosif şi Veniamin. 20. Lui Iosif i s-au născut în ţara Egiptului Manase şi Efraim, pe care i-a născut Asineta, fiica lui Poti-Fera, preotul cel mare din Iliopolis. Fiul lui Manase, pe care i l-a născut ţiitoarea sa Sira este Machir; iar lui Machir i s-a născut Galaad; iar fiii lui Efraim, fratele lui Manase, au fost: Sutalaam şi Taam; Sutalaam a avut de fiu pe Edom. 21. Fiii lui Veniamin au fost: Bela, Becher şi Aşbel; fiii lui Bela au fost: Ghera şi Naaman, Ehi, Roş, Mupim, Hupim şi Ard. 22. Aceştia sunt fiii şi nepoţii Rahilei, care i s-au născut lui Iacov: de toţi paisprezece suflete. 23. Fiul lui Dan a fost: Huşim. 24. Fiii lui Neftali au fost: Iahţeel, Guni, Ieţer şi Şilem. 25. Aceştia sunt feciorii şi nepoţii Bilhăi, pe care Laban a dat-o roabă fiicei sale Rahila. Ea a născut lui Iacov de toate şapte suflete. 26. Iar sufletele, care au intrat cu Iacov în Egipt şi care au ieşit din coapsele lui, au fost de toate şaizeci şi şase afară de femeile fiilor lui Iacov. 27. Fiii lui Iosif, născuţi în Egipt, erau de toţi nouă suflete. Deci, de toate, sufletele casei lui Iacov, care au venit în Egipt cu el, au fost şaptezeci şi cinci. 28. Atunci a trimis Iacov pe Iuda înaintea sa, la Iosif, ca să-l întâmpine la Ieroonpolis, în ţinutul Goşen. 29. Iar Iosif, înhămându-şi caii la căruţa sa, a ieşit în întâmpinarea lui Israel, tatăl său, la Ieroonpolis şi, văzându-l, a căzut pe grumazul lui şi a plâns mult pe grumazul lui. 30. Israel însă a zis către Iosif: "De acum pot să mor, că am văzut faţa ta şi că trăieşti încă". 31. Iar Iosif a zis către fraţii săi şi către casa tatălui său: "Mă duc să vestesc pe Faraon şi să-i zic: Fraţii mei şi casa tatălui meu, care erau în pământul Canaan, au venit la mine. 32. Aceşti oameni sunt păstori de oi, căci trăiesc din creşterea vitelor, şi au adus cu ei oile şi vitele lor şi toate câte au. 33. Şi dacă vă va chema Faraon şi vă va zice: "Cu ce vă îndeletniciţi?" 34. Să-i răspundeţi: "Robii tăi am fost crescători de vite din tinereţile noastre până acum, şi noi şi părinţii noştri", ca astfel să vă aşeze în pământul Goşen. Căci pentru Egipteni este spurcat tot păstorul de oi.

CAPITOLUL 47 Iacov înaintea lui Faraon.

l. Mergând deci Iosif a vestit pe Faraon, zicând: "Tatăl meu şi fraţii mei, cu vitele lor mărunte şi mari şi cu toate câte au, au venit din pământul Canaan şi iată sunt în ţinutul Goşen!" 2. Luând apoi pe cinci dintre fraţii săi, i-a înfăţişat lui Faraon. 3. Iar Faraon a zis către fraţii lui Iosif: "Cu ce vă îndeletniciţi voi?" Şi ei au răspuns lui Faraon: "Robii tăi sunt un neam de păstori de oi, din tată în fiu". 4. Apoi au zis iarăşi către Faraon: "Am venit să locuim în pământul acesta, căci nu se găseşte păşune pentru vitele robilor tăi, pentru că în ţara Canaan e foamete mare. îngăduie dar robilor tăi să se aşeze în ţinutul Goşen!" 5. Iar Faraon a zis către Iosif: "Tatăl tău şi fraţii tăi au venit la tine. 6, Iată, pământul Egiptului îţi stă înainte; aşază pe tatăl tău şi pe fraţii tăi în cel mai bun loc din ţară. Să locuiască

ei în pământul Goşen, şi de cunoşti printre ei oameni pricepuţi, pune-i supraveghetori peste vitele mele!" 7. Apoi a adus Iosif înăuntru pe Iacov, tatăl său, şi l-a înfăţişat înaintea lui Faraon şi a binecuvântat Iacov pe Faraon; 8. Iar Faraon a zis către Iacov: "Câţi sunt anii vieţii tale?" 9. Răspuns-a Iacov lui Faraon: "Zilele pribegiei mele sunt o sută treizeci de ani. Puţine şi grele au fost zilele vieţii mele şi n-am ajuns zilele anilor vieţii părinţilor mei, cât au pribegit ei în zilele lor". 10. Şi iarăşi a binecuvântat Iacov pe Faraon şi a ieşit de la Faraon. 11. Deci a aşezat Iosif pe tatăl său şi pe fraţii săi şi le-a dat moşie în ţara Egiptului, în cea mai bună parte a ţării, în pământul Ramses (Goşen), cum îi poruncise Faraon. 12. Şi dădea Iosif tatălui său şi fraţilor săi şi la toată casa tatălui său pâine după trebuinţa familiei fiecăruia. 13. În vremea aceea nu era pâine în tot pământul, pentru că se înteţise foametea foarte tare, încât ţara Egiptului şi pământul Canaan se istoviseră de foamete. 14. Şi a adunat Iosif tot argintul, ce era în ţara Egiptului şi în ţara Canaanului, pe grâul ce se cumpăra; de la el. Şi a adus Iosif argintul tot în casa lui Faraon. 15. Când s-a sfârşit tot argintul în ţara Egiptului şi în ţara Canaanului, au venit atunci toţi Egiptenii la Iosif şi au zis: "Dă-ne pâine! De ce să murim sub ochii tăi? Că s-a sfârşit argintul". 16. Iar Iosif le-a zis: "Aduceţi vitele voastre şi vă voi da pâine pe vitele voastre, dacă vi s-a terminat argintul". 17. Şi au adus ei la Iosif vitele lor şi le-a dat Iosif pâine pe cai şi pe oi, pe boi şi pe asini; şi anul acela i-a hrănit cu pâine pentru toate vitele lor. 18. Iar dacă a trecut anul acela, au venit în anul următor şi i-au zis: "Nu vom ascunde de domnul nostru, că argintul nostru s-a sfârşit şi vitele noastre sunt la domnul nostru şi nimic nu ne-a mai rămas să-i dăm decât trupurile şi pământurile noastre. 19. De ce să pierim sub ochii tăi şi noi şi pământurile noastre? Cumpără-ne pe pâine, pe noi cu pământurile noastre, şi vom fi robi lui Faraon, noi şi pământurile noastre, iar tu să ne dai sămânţă ca să trăim şi să nu murim şi ca ogoarele să nu rămână paragină". 20. Şi a cumpărat Iosif pentru Faraon tot pământul Egiptului, pentru că Egiptenii şi-au vândut fiecare pământul său lui Faraon, că-i istovise foametea; şi a ajuns tot pământul al lui Faraon. 21. De asemenea şi pe popor l-a făcut rob lui, de la un capăt al Egiptului până la celălalt. 22. Numai pământurile preoţilor nu le-a cumpărat Iosif, căci preoţilor le era rânduită de la Faraon porţie şi se hrăneau din porţia lor, pe care le-o da Faraon; de aceea nu şi-au vândut ei pământul. 23. Atunci a zis Iosif către popor: "Iată, eu v-am cumpărat astăzi pentru Faraon şi pe voi şi pământul vostru. Luaţi-vă sămânţă şi semănaţi pământul. 24. Şi la seceriş să daţi a cincea parte lui Faraon, iar patru părţi să vă rămână vouă pentru semănatul ogoarelor, pentru hrana voastră şi a celor ce sunt în casele voastre şi pentru hrana copiilor voştri". 25. Iar ei au zis: "Tu ne-ai salvat viaţa! Să aflăm milă în ochii domnului nostru şi să fim robi lui Faraon!" 26. Şi le-a pus Iosif lege, care-i până astăzi în ţara Egiptului, ca a cincea parte să se dea lui Faraon, scutit fiind numai pământul preoţilor, care nu era al lui Faraon. 27. Astfel s-a aşezat Israel în ţara Egiptului, în ţinutul Goşen, şi l-a moştenit şi a crescut şi s-a înmulţit foarte tare. 28. Iacov a mai trăit în ţara Egiptului şaptesprezece ani. Zilele vieţii lui Iacov au fost deci o sută patruzeci şi şapte de ani. 29. Apoi venindu-i lui vremea să moară, Israel a chemat pe fiul său Iosif, şi i-a zis: "De am aflat har în ochii tăi, pune-ţi mâna pe coapsa mea şi jură că vei face milă şi dreptate cu mine, să nu mă îngropi în Egipt! 30. Când voi adormi ca părinţii mei, mă vei scoate din Egipt şi mă vei îngropa în mormântul lor". Iar Iosif a zis: "Voi face după cuvântul tău!" 31. Iacov însă a zis: "Jură-mi!" Şi i s-a jurat Iosif. Atunci Israel s-a închinat la vârful toiagului său.

CAPITOLUL 48 Iacov binecuvântează pe fiii lui Iosif.

l. După aceea i s-a spus lui Iosif: "Tatăl tău e bolnav". Atunci a luat el cu sine pe cei doi fii ai săi, pe Manase şi pe Efraim, şi a venit la Iacov. 2. Şi i s-a dat de veste lui Iacov, spunându-i-se: "Iată Iosif, fiul tău, vine să te vadă". Şi Israel, adunându-şi puterile sale, s-a ridicat în pat. 3. Şi a zis Iacov către Iosif: "Dumnezeu Atotputernicul mi S-a arătat în Luz, în pământul Canaan şi m-a binecuvântat. 4. Şi mi-a zis: "Iată, te voi creşte şi te voi înmulţi, şi voi ridica din tine mulţime de popoare, şi pământul acesta îl voi da urmaşilor tăi, ca moştenire veşnică". 5. Acum deci cei doi fii ai tăi, care ţi s-au născut în pământul Egiptului, înainte de a veni eu la tine în Egipt, să fie ai mei; Efraim şi Manase să fie ai mei, ca Ruben şi Simeon. 6. Iar copiii, ce se vor naşte de acum din tine, să fie ai tăi şi se vor numi ei cu numele fraţilor lor, în triburile acelora. 7. Când veneam eu din Mesopotamia, mi-a murit Rahila, mama ta, pe drum, în pământul Canaan, puţin înainte de a ajunge la Efrata, şi am îngropat-o acolo, lângă drumul spre Efrata sau Betleem". 8. Văzând apoi pe fiii lui Iosif, Israel a zis: "Cine sunt aceştia?" 9. Răspuns-a Iosif tatălui său: "Aceştia sunt fiii mei, pe care mi i-a dat Dumnezeu aici!" Iar Iacov a zis: "Apropie-i

de mine ca să-i binecuvântez!" 10. Ochii lui Israel însă erau întunecaţi de bătrâneţe şi nu mai puteau să vadă. Şi a apropiat Iosif pe fiii săi de el, iar el i-a îmbrăţişat şi i-a sărutat. 11. Apoi a zis iarăşi Israel către Iosif: "Nu nădăjduiam să mai văd faţa ta şi iată Dumnezeu mi-a arătat şi pe urmaşii tăi". 12. Şi depărtându-i de genunchii tatălui său, Iosif i s-a închinat lui Israel până la pământ. 13. După aceea luând Iosif pe cei doi fii ai săi, pe Efraim cu dreapta sa în faţa stângei lui Israel, iar pe Manase cu stânga sa în fala dreptei lui Israel, i-a apropiat de el. 14. Israel insă şi-a întins mâna sa cea dreaptă şi a pus-o pe capul lui Efraim, deşi acesta era mai mic, iar stânga şi-a pus-o pe capul lui Manase. Înadins şi-a încrucişat mâinile, deşi Manase era întâiul născut. 15. Şi i-a binecuvântat, zicând: "Dumnezeul, înaintea Căruia au umblat părinţii mei: Avraam şi Isaac, Dumnezeul Cel ce m-a călăuzit de când sunt şi până în ziua aceasta; 16. Îngerul ce m-a izbăvit pe mine de tot răul să binecuvânteze pruncii aceştia, să poarte ei numele meu şi numele părinţilor mei: Avraam şi Isaac, şi să crească din ei mulţime mare pe pământ!" 17. Şi Iosif, văzând că tatăl său şi-a pus mâna sa cea dreaptă pe capul lui Efraim, i-a părut rău şi, luând mâna tatălui său ca să o mute de pe capul lui Efraim pe capul lui Manase, 18. A zis către tatăl său: "Nu aşa, tată, că cestălalt este întâiul născut. Pune dar pe capul lui mâna ta cea dreaptă!" 19. Tatăl său însă n-a voit, ci a zis: "Ştiu, fiul meu, ştiu! Şi din el va ieşi un popor şi el va fi mare; dar fratele lui cel mai mic va fi mai mare decât el şi din sămânţa lui vor ieşi popoare nenumărate". 20. Şi i-a binecuvântat pe ei în ziua aceea, zicând: "Cu voi se va binecuvânta în Israel şi se va zice: Dumnezeu să te facă aşa ca pe Efraim şi ca pe Manase!" Şi aşa a pus mâna pe Efraim înaintea lui Manase. 21. Apoi a zis Israel către Iosif: "Iată, eu mor; dar Dumnezeu va fi cu voi şi vă va întoarce în ţara părinţilor voştri. 22. Deci eu îţi dau ţie, peste ceea ce au fraţii tăi, Sichemul, pe care l-am luat eu cu sabia mea şi cu arcul meu din mâinile Amoreilor".

CAPITOLUL 49 Proorocia şi moartea lui Iacov.

1. Apoi a chemat Iacov pe fiii săi şi le-a zis: "Adunaţi-vă, ca să vă spun ce are să fie cu voi în zilele cele de apoi. 2. Adunaţi-vă şi ascultaţi-mă, fiii lui Iacov, ascultaţi pe Israel, ascultaţi pe tatăl vostru! 3. Ruben, întâi-născutul meu, tăria mea şi începătura puterii mele, culmea vredniciei şi culmea destoiniciei; 4. Tu ai clocotit ca apa şi nu vei avea întâietatea, pentru că te-ai suit în patul tatălui tău şi mi-ai pângărit aşternutul pe care te-ai suit. 5. Fraţii Simeon şi Levi... Unelte ale cruzimii sunt săbiile lor. 6. În sfatul lor să nu intre sufletul meu şi în adunarea lor să nu fie părtaşă slava mea, căci ei, în mânia lor, au ucis oameni şi, la supărarea lor, au ologit tauri! 7. Blestemată să fie mânia lor, căci ea a fost silnică, şi aprinderea lor, căci a fost crudă; îi voi împărţi pe ei în Iacov şi îi voi risipi în Israel. 8. Iudo, pe tine te vor lăuda fraţii tăi. Mâinile tale să fie în ceafa vrăjmaşilor tăi. Închina-se-vor ţie feciorii tatălui tău. 9. Pui de leu eşti, Iudo, fiul meu! De la jaf te-ai întors... El a îndoit genunchii şi s-a culcat ca un leu, ca o leoaică... Cine-l va deştepta? 10. Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele. 11. Acela îşi va lega de viţă asinul Său, de coardă mânzul asinei Sale. Spăla-va în vin haina Sa şi în sânge de strugure veşmântul Său! 12. Ochii Lui vor scânteia ca vinul şi dinţii Săi vor fi albi ca laptele. 13. Zabulon va locui lângă mare, va da liman corăbiilor şi marginea hotarului lui va fi până la Sidon. 14. Isahar este ca asinul voinic, care odihneşte între staule. 15. Văzând că odihna e bună şi ţinutul său gras, îşi pleacă umerii sub povară şi se face bărbat plătitor de bir. 16. Dan va judeca pe poporul său, ca pe una din seminţiile lui Israel. 17. Dan va fi şarpe la drum, viperă la potecă, înveninând piciorul calului, ca să cadă călăreţul. 18. În ajutorul Tău nădăjduiesc, o, Doamne! 19. Gad, strâmtorat va fi de cete înarmate, dar le va strâmtora şi el pas cu pas. 20. Din Aşer va veni pâinea cea grasă şi regilor le va da mâncăruri alese. 21. Neftali, cerboaică slobodă: el rosteşte graiuri minunate. 22. Iosif, ramură de pom roditor, ramură de pom roditor lângă izvor, ramurile lui se revarsă peste ziduri. 23. Îl vor amărî şi îl vor duşmăni; înspre el arunca-vor săgeţi şi îl vor sili la luptă. 24. Dar arcul lui va rămâne tare şi muşchii braţului lui întăriţi, mulţumită Dumnezeului celui puternic al lui Iacov, Cel ce este păstorul şi tăria lui Israel. 25. De la Dumnezeul tatălui tău, şi El te va ajuta; şi de la cel Atotputernic - El te va binecuvânta; de la El să vină binecuvântările, de sus din ceruri, şi binecuvântările adâncului de jos, binecuvântările sânilor şi ale pântecelui. 26. Binecuvântările tatălui tău întrec binecuvântările munţilor celor din veac şi frumuseţea dealurilor celor veşnice. Aceste binecuvântări să fie pe capul lui Iosif, pe creştetul celui mai ales între fraţii lui. 27. Veniamin, lup răpitor, dimineaţa va mânca vânat şi pradă va împărţi seara".

28. Iată toate cele douăsprezece seminţii ale lui Israel şi iată ce le-a spus tatăl lor, când le-a binecuvântat şi a dat fiecăreia binecuvântarea cuvenită. 29. Apoi le-a poruncit: "Eu am să trec la poporul meu. Să mă îngropaţi lângă părinţii mei, în peştera din ţarina lui Efron Heteul. 30. În peştera din ţarina Macpela, în faţa lui Mamvri, în pământul Canaan, pe care a cumpărat-o Avraam de la Efron Heteul, împreună cu ţarina, ca moşie de înmormântare. 31. Acolo au fost îngropaţi Avraam şi Sarra, femeia sa, acolo au fost îngropaţi Isaac şi Rebeca, femeia lui, şi tot acolo am îngropat şi eu pe Lia. 32. Această ţarină şi peştera din ea au fost cumpărate de la feciorii Heteilor". 33. Sfârşind Iacov poruncile sale, pe care le-a dat feciorilor săi, şi întinzându-şi picioarele sale în pat, şi-a dat sfârşitul şi s-a adăugat la poporul său.

CAPITOLUL 50 Înmormântarea lui Iacov. Moartea lui Iosif.

1. Atunci Iosif, căzând pe faţa tatălui său, l-a plâns şi l-a sărutat. 2. Apoi a poruncit Iosif doctorilor, slujitori ai săi, să îmbălsămeze pe tatăl său şi doctorii au îmbălsămat pe Israel. 3. După ce s-au împlinit patruzeci de zile, că atitea zile trebuie pentru îmbălsămare, l-au plâns Egiptenii şaptezeci de zile. 4. Iar dacă au trecut zilele plângerii lui, a zis Iosif curtenilor lui Faraon: "De am aflat bunăvoinţă in ochii voştri, ziceţi lui Faraon aşa : 5. Tatăl meu m-a jurat şi a zis: Iată, eu am să mor; tu însă să mă îngropi în mormântul meu, pe care mi l-am săpat eu în pământul Canaan. Şi acum aş vrea să mă duc ca să îngrop pe tatăl meu şi să mă întorc". Şi i s-au spus lui Faraon cuvintele lui Iosif, 6. Iar Faraon a răspuns : "Du-te şi îngroapă pe tatăl tău, cum te-a jurat el!" 7. Deci, s-a dus Iosif să îngroape pe tatăl său şi au mers împreună cu el toţi slujitorii lui Faraon, bătrinii casei lui şi toţi bătrinii din ţara Egiptului 8. Şi toată casa lui Iosif şi fraţii lui şi toată casa tatălui său şi neamul lui. Numai copiii lor şi oile şi vitele lor le-au lăsat în ţara Goşen. 9. Au plecat de asemenea cu el căruţe şi călăreţi şi s-a făcut tabăra mare foarte. 10. Şi ajungând ei la aria lui Atad de lângă Iordan, au plâns acolo plângere mare şi tare foarte şi a jelit Iosif pe tatăl său şapte zile. 11. Văzind Canaaneii, locuitorii ţinutului aceluia, plângerea de la aria Atad, au zis : "Mare e plângerea aceasta la Egipteni". De aceea s-a dat locului aceluia numele Abel-Miţraim, adică plângerea Egiptenilor, care loc e dincolo de Iordan. 12. Aşa au făcut fiii lui Iacov cu Iacov, cum le poruncise el : 13. L-au dus fiii lui în pământul Canaan şi l-au îngropat în peştera din ţarina Macpela, cea de lângă Mamvri, pe care o cumpărase Avraam cu ţarină cu tot de la Efron Heteul, ca moşie de îngropare. 14. Apoi Iosif, după îngroparea tatălui său, s-a întors în Egipt, şi el, şi fraţii lui, şi toţi cei ce merseseră cu el la îngroparea tatălui său. 15. Văzând însă fraţii lui Iosif că a murit tatăl lor, au zis ei : "Ce vom face, dacă Iosif ne va urî şi va vrea să se răzbune pentru răul ce i-am făcut?" 16. Atunci au trimis ei la Iosif să i se spună : "Tatăl tău înainte de moarte te-a jurat şi a zis: 17. "Aşa să spuneţi lui Iosif: Iartă fraţilor tăi greşeala şi păcatul lor şi răul ce ţi-au făcut. Iartă deci vina robilor Dumnezeului tatălui tău!" Şi a plâns Iosif când i s-au spus acestea. 18. Apoi au venit şi fraţii lui şi, căzând înaintea lui, au zis: "Iată, noi suntem robii tăi". 19. Iar Iosif le-a zis : "Nu vă temeţi! Sânt eu, oare, în locul lui Dumnezeu? 20. Iată, voi aţi uneltit asupra mea rele, dar Dumnezeu le-a intors în bine, ca să facă cele ce sint acum şi să păstreze viaţa unui popor numeros. 21. Deci nu vă mai temeţi! Eu vă voi hrăni pe voi şi pe copiii voştri". Şi i-a mângiiat şi le-a vorbit de la inimă. 22. Apoi a locuit Iosif în Egipt, el şi fraţii lui şi toată casa tatălui său. Şi a trăit Iosif o sută zece ani. 23. Şi a văzut Iosif pe urmaşii lui Efraim pină la al treilea neam. De asemenea şi copiii lui Machir, fiul lui Manase, s-au născut pe genunchii lui Iosif. 24. In cele din urmă a zis Iosif către fraţii săi: "Iată, am să mor. Dar Dumnezeu vă va cerceta, vă va scoate din pământul acesta şi vă va duce în pământul pentru care Dumnezeul părinţilor noştri S-a jurat lui Avraam şi lui Isaac şi lui Iacov". 25. La urmă a jurat Iosif pe fiii lui Israel, zicând: "Dumnezeu are să vă cerceteze, dar voi să scoateţi oasele mele de aici!" 26. Şi a murit Iosif de o sută zece ani. L-au îmbălsămat şi l-au pus într-un sicriu, în pămîntul Egiptului.

IEŞIREA - A DOUA CARTE A LUI MOISE

CAPITOLUL 1 Asuprirea fiilor lui Israel în Egipt.

l. Numele fiilor lui Israel, care au intrat în Egipt împreună cu Iacov, tatăl lor, aducând fiecare toată casa sa, sunt acestea: 2. Ruben, Simeon, Levi şi Iuda; 3. Isahar, Zabulon şi Veniamin; 4. Dan, Neftali, Gad şi Aşer. 5. Sufletele însă ieşite din Iacov erau de toate şaptezeci şi cinci, iar Iosif era de mai înainte în Egipt. 6. Dar au murit şi Iosif şi toţi fraţii lui şi toţi cei de pe vremea lor. 7. Iar fiii lui Israel s-au născut în număr mare şi s-au înmulţit, au crescut şi s-au întărit foarte, foarte tare, şi s-a umplut ţara de ei. 8. Dar s-a ridicat alt rege peste Egipt, care nu cunoscuse pe Iosif. 9. Acesta a zis către poporul său: "Iată, neamul fiilor lui Israel e mulţime mare şi e mai tare decât noi. 10. Veniţi dar să-i împilăm, ca să nu se mai înmulţească şi ca nu cumva la vreme de război să se unească cu vrăjmaşii noştri şi, bătându-ne, să iasă din ţara noastră!" 11. De aceea au pus peste ei supraveghetori de lucrări, ca să-i împileze cu munci grele. Atunci a zidit Israel cetăţi tari lui Faraon: Pitom şi Ramses, care serveau lui Faraon ca hambare, şi cetatea On sau Iliopolis. 12. Însă cu cât îi împilau mai mult, cu atât mai mult se înmulţeau şi se întăreau foarte, foarte tare, aşa că Egiptenii se îngrozeau de fiii lui Israel. 13. De aceea Egiptenii sileau încă şi mai straşnic la muncă pe fiii lui Israel 14. Şi le făceau viaţa amară prin munci grele, la lut, la cărămidă şi la tot felul de lucru de câmp şi prin alte felurite munci, la care-i sileau cu străşnicie. 15. Ba, regele Egiptului a poruncit moaşelor evreieşti, care se numeau: una Şifra şi alta Pua, 16. Şi le-a zis: "Când moşiţi la evreice, să luaţi seama când nasc: de va fi băiat, să-l omorâţi, iar de va fi fată, să o cruţaţi!" 17. Moaşele însă s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut cum le poruncise regele Egiptului, ci au lăsat şi pe băieţi să trăiască. 18. Atunci a chemat regele Egiptului pe moaşe şi le-a zis: "pentru ce aţi făcut aşa şi aţi lăsat să trăiască şi copiii de parte bărbătească?" 19. Iar moaşele au răspuns lui Faraon: "Femeile evreice nu sunt ca egiptencele, ci ele sunt voinice şi nasc până nu vin moaşele la ele". 20. De aceea Dumnezeu a făcut bine moaşelor, iar poporul lui Israel se înmulţea şi se întărea mereu. 21. Şi fiindcă moaşele se temeau de Dumnezeu, de aceea El le-a întărit neamul. 22. Atunci Faraon a poruncit la tot poporul său şi a zis: "Tot copilul de parte bărbătească, ce se va naşte Evreilor, să-l aruncaţi în Nil, iar fetele să le lăsaţi să trăiască toate!"

CAPITOLUL 2 Moise.

l. Un om oarecare, din seminţia lui Levi, şi-a luat femeie din fetele lui Levi. 2. Femeia aceea a luat în pântece şi a născut un băiat şi, văzând că e frumos, l-a ascuns vreme de trei luni. 3. Dar, fiindcă nu putea să-l mai dosească, a luat mama lui un coş de papură şi l-a uns cu catran şi cu smoală şi punând copilul în el l-a aşezat în păpuriş, la marginea râului. 4. Iar sora copilului pândea de departe ca să vadă ce are să i se întâmple. 5. Atunci s-a pogorât fata lui Faraon la râu să se scalde, şi roabele ei o însoriră pe malul râului. Şi văzând coşul în păpuriş, ea a trimis pe una din roabele sale să-l aducă. 6. Şi, deschizându-l, a văzut copilul: era un băiat care plângea. Atunci i s-a făcut milă de el fetei lui Faraon şi a zis: "Acesta este dintre copiii Evreilor". 7. Iar sora copilului a zis către fata lui Faraon: "Voieşti să mă duc să-ţi chem o doică dintre evreice, ca să alăpteze copilul?" 8. Fata lui Faraon i-a zis: "Du-te!" Şi s-a dus copila şi a chemat pe mama pruncului. 9. Atunci fata lui Faraon i-a zis: "Ia-mi copilul acesta şi mi-l alăptează, că eu am să-ti plătesc! " şi a luat femeia copilul şi l-a alăptat. 10. După ce a crescut copilul, doica l-a dus la fata lui Faraon şi i-a fost ca fiu şi i-a pus numele Moise, pentru că îşi zicea: "Din apă l-am scos!" 11. Iar după multă vreme, când se făcuse mare, Moise a ieşit la fiii lui Israel, fraţii săi, şi a văzut muncile lor cele grele. Cu prilejul acesta a văzut el pe un egiptean că bătea pe un evreu dintre fiii lui Israel, fraţii săi; 12. Şi căutând încoace şi încolo şi nevăzând pe nimeni, el a ucis pe egiptean şi l-a ascuns în nisip. 13. Apoi ieşind iarăşi a doua zi, a văzut doi evrei certându-se şi a zis asupritorului: "pentru ce baţi pe aproapele tău?" 14. Acela însă i-a răspuns: "Cine te-a pus căpetenie şi judecător peste noi? Nu cumva vrei să mă omori şi pe mine, cum ai omorât ieri pe egipteanul acela?" Şi s-a spăimântat Moise şi a zis: "Cu adevărat s-a vădit fapta aceasta!" 15. Iar dacă a aflat Faraon de fapta aceasta, el a voit să ucidă pe Moise. Moise însă a fugit de la faţa

lui Faraon şi s-a dus în ţara Madian; şi sosind în tara Madian, s-a oprit la o fântână. 16. Preotul din Madian însă avea şapte fete, care păşteau oile tatălui lor. Şi venind acestea au scos apă şi au umplut adăpătorile, ca să adape oile tatălui lor. 17. Dar păstorii venind, le-au alungat. Atunci s-a sculat Moise şi le-a apărat, le-a scos apă şi le-a adăpat oile. 18. Mergând ele la tatăl lor Raguel, acesta le-a zis: "Cum de aţi venit astăzi aşa de curând?" 19. Iar ele au zis: "Un egiptean oarecare ne-a apărat de păstori, ne-a scos apă şi ne-a adăpat oile noastre!" 20. Zis-a acela către fiicele sale: "Dar unde este acela? De ce l-aţi lăsat? Chemaţi-l şi daţi-i să mănânce pâine!" 21. Şi a rămas Moise la omul acela şi i-a dat pe fiica sa Sefora de soţie. 22. Aceasta, luând în pântece, a născut un fiu şi i-a pus Moise numele Gherşon, zicând: "Am ajuns pribeag în ţară străină". Şi luând iarăşi în pântece, femeia a născut alt fiu şi i-a pus numele Eliezer, pentru că şi-a zis: "Dumnezeul tatălui meu mi-a fost ajutor şi m-a scăpat din mâna lui Faraon". 23. Apoi, după trecere de vreme multă, a murit regele Egiptului, de care fugise Moise. Fiii lui Israel însă gemeau sub povara muncilor şi strigau şi strigarea lor din muncă s-a suit până la Dumnezeu. 24. Auzind suspinele lor, Dumnezeu Şi-a adus aminte de legământul Său pe care îl făcuse cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov. 25. De aceea a căutat Dumnezeu spre fiii lui Israel şi S-a gândit la ei.

CAPITOLUL 3 Chemarea lui Moise.

1. În vremea aceea, Moise păştea oile lui Ietro, preotul din Madian, socrul său. Şi depărtându-se odată cu turma în pustie, a ajuns până la muntele lui Dumnezeu, la Horeb; 2. Iar acolo i S-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieşea dintr-un rug; şi a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia. 3. Atunci Moise şi-a zis: "Mă duc să văd această arătare minunată: că rugul nu se mistuieşte". 4. Iar dacă a văzut Domnul că se apropie să privească, a strigat la el Domnul din rug şi a zis: "Moise! Moise!". Şi el a răspuns: "Iată-mă, Doamne!" 5. Şi Domnul a zis: "Nu te apropia aici! Ci scoate-ţi încălţămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfânt!" 6. Apoi i-a zis iarăşi: "Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov!" Şi şi-a acoperit Moise faţa sa, că se temea să privească pe Dumnezeu. 7. Zis-a Domnul către Moise: "Am văzut necazul poporului Meu în Egipt şi strigarea lui de sub apăsători am auzit şi durerea lui o ştiu. 8. M-am pogorât dar să-l izbăvesc din mâna Egiptenilor, să-l scot din tara aceasta şi să-l duc într-un pământ roditor şi larg, în ţara unde curge miere şi lapte, în ţinutul Canaaneilor, al Heteilor, al Amoreilor, al Ferezeilor, al Ghergheseilor, al Heveilor şi al Iebuseilor. 9. Iată dar că strigarea fiilor lui Israel a ajuns acum până la Mine şi am văzut chinurile lor, cu care-i pedepsesc Egiptenii. 10. Vino dar să te trimit la Faraon, regele Egiptului, ca să scoţi pe fiii lui Israel, poporul Meu, din ţara Egiptului!" 11. Atunci a zis Moise către Dumnezeu: "Cine sunt eu, ca să mă duc la Faraon, regele Egiptului, şi să scot pe fiii lui Israel din ţara Egiptului?" 12. Iar Dumnezeu i-a zis: "Eu voi fi cu tine şi acesta îţi va fi semnul că te trimit Eu: când vei scoate pe poporul Meu din tara Egiptului, vă veţi închina lui Dumnezeu în muntele acesta!" 13. Zis-a iarăşi Moise către Dumnezeu: "Iată, eu mă voi duce la fiii lui Israel şi le voi zice: Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi... Dar de-mi vor zice: Cum Îl cheamă, ce să le spun?" 14. Atunci Dumnezeu a răspuns lui Moise: "Eu sunt Cel ce sunt". Apoi i-a zis: "Aşa să spui fiilor lui Israel: Cel ce este m-a trimis la voi!" 15. Apoi a zis Dumnezeu iarăşi către Moise: "Aşa să spui fiilor lui Israel: "Domnul Dumnezeul părinţilor noştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov m-a trimis la voi. Acesta este numele Meu pe veci; aceasta este pomenirea Mea din neam în neam!" 16. Mergând dar, adună pe bătrânii fiilor lui Israel şi le spune: "Domnul Dumnezeul părinţilor noştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov mi S-a arătat şi a zis: V-am cercetat de aproape şi am văzut câte vi se întâmplă în Egipt!" 17. Şi mi-a mai zis: "Vă voi scoate din împilarea Egiptului şi vă voi duce în pământul Canaaneilor, al Heteilor, al Amoreilor, al Ferezeilor, al Ghergheseilor, al Heveilor şi al Iebuseilor, în pământul unde curge miere şi lapte". 18. Iar ei vor asculta glasul tău. Atunci vei intra tu şi bătrânii lui Israel la Faraon, regele Egiptului, şi-i veţi zice: "Domnul Dumnezeul Evreilor ne-a chemat. Lasă-ne dar să mergem în pustie, cale de trei zile, ca să aducem jertfă Dumnezeului nostru". 19. Eu însă ştiu că Faraon, regele Egiptului, nu are să vă lase să plecaţi, până nu îl voi sili Eu cu mână tare. 20. Voi întinde deci mâna Mea şi voi lovi Egiptul cu toate minunile, pe care le voi face în mijlocul lui, şi

după aceea vă va lăsa. 21. Voi da poporului acestuia trecere înaintea Egiptenilor şi când veţi ieşi, nu veţi ieşi cu mâinile goale, 22. Ci fiecare femeie va cere la vecina sa şi de la cea care stă cu ea în casă vase de argint, lucruri de aur şi haine şi veţi împodobi cu ele pe fiii voştri şi pe fetele voastre şi veţi prăda pe Egipteni".

CAPITOLUL 4 Minunile lui Moise

1. Şi răspunzând, Moise a zis: "Dar de nu mă vor crede şi nu vor asculta de glasul meu, ci vor zice: "Nu ţi S-a arătat Domnul!", ce să le spun?" 2. Zis-a Domnul către el: "Ce ai în mână?" Şi el a răspuns: "Un toiag!" 3. "Aruncă-l jos!" îi zise Domnul. Şi a aruncat Moise toiagul jos şi s-a făcut toiagul şarpe şi a fugit Moise de el. 4. Şi a zis Domnul către Moise: "Întinde mâna şi-l apucă de coadă!" Şi şi-a întins Moise mâna şi l-a apucat de coadă şi s-a făcut toiag în mâna lui. 5. Apoi a zis Domnul: "Aşa să faci înaintea lor, ca să te creadă că ţi S-a arătat Dumnezeul părinţilor lor, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov!" 6. Zis-a Domnul iarăşi: "Bagă-ţi mâna în sân!" Şi când a scos-o din sân, iată mâna lui era albă ca zăpada de lepră. 7. Şi i-a zis din nou Domnul: "Bagă-ţi iarăşi mina în sân!" Şi şi-a băgat Moise mâna în sân; şi când a scos-o din sân, iată, era iar curată, ca tot trupul său. 8. "Dacă nu te vor crede şi nu vor asculta glasul semnului întâi, te vor crede la săvârşirea semnului al doilea. 9. Iar de nu te vor crede nici după amândouă semnele şi nu vor asculta glasul tău, atunci să iei apă din fluviu şi s-o verşi pe uscat; apa luată din râu se va face pe usca: sânge". 10. Atunci Moise a zis către Domnul: "O, Doamne, eu nu sunt om îndemânatic la vorbă, ci grăiesc cu anevoie şi sunt gângav; şi aceasta nu de ieri de alaltăieri, nici de când ai început Tu a grăi cu robul Tău; gura mea şi limba mea sunt anevoioase". 11. Dumnezeu însă a zis către Moise: "Cine a dat omului gură şi cine face pe om mut, sau surd, sau cu vedere, sau orb? Oare nu Eu, Domnul Dumnezeu? 12. Mergi dar: Eu voi deschide gura ta şi te voi învăţa ce să grăieşti". 13. Zis-a Moise: "Rogu-mă, Doamne, trimite pe altul, pe care vei vrea să-l trimiţi!" 14. Atunci, aprinzându-se mânia Domnului asupra lui Moise, a zis: "Nu ai tu, oare, pe fratele tău Aaron levitul? Ştiu că el poate să vorbească în locul tău. Iată el te va întâmpina şi, când te va vedea, se va bucura în inima sa. 15. Tu-i vei grăi lui şi îi vei pune în gură cuvintele Mele, iar Eu voi deschide gura ta şi gura lui şi vă voi învăţa ce să faceţi. 16. Va grăi el poporului, în locul tău, vorbind pentru tine, iar tu îi vei fi grăitor din partea lui Dumnezeu. 17. Toiagul acesta, care a fost prefăcut în şarpe, ia-l în mâna ta, căci cu el ai să faci minuni". 18. Deci, a plecat Moise de acolo şi s-a întors la Ietro, socrul său, şi a zis către el: "Mă duc înapoi la fraţii mei, care sunt în Egipt, ca să văd de mai trăiesc". Iar Ietro i-a zis: "Mergi în pace!" 19. După atât de multe zile a murit regele Egiptului care prigonise pe Moise, şi Domnul a grăit aceasta lui Moise în pământul Madian: "Scoală şi întoarce-te în Egipt, că au murit toţi cei ce căutau sufletul tău!" 20. Luând atunci femeia şi copiii, Moise i-a pus pe asini şi s-a întors în Egipt. Şi a luat Moise în mâna sa şi toiagul cel de la Dumnezeu. 21. Şi a zis Domnul către Moise: "Când vei merge şi vei ajunge în ţara Egiptului, caută să faci înaintea lui Faraon toate minunile ce ţi-am poruncit. Eu însă voi învârtoşa inima lui şi nu va da drumul poporului. 22. Dar tu să zici lui Faraon: Aşa zice Domnul Dumnezeul Evreilor: Israel este fiul Meu, întâi-născutul Meu. 23. Îţi zic dar: Lasă pe fiul Meu să Mi se închine; iar de nu-l vei lăsa, iată, îţi voi ucide pe fiul tău cel întâi-născut". 24. Însă, la un popas de noapte, pe cale, l-a întâmpinat îngerul Domnului şi a încercat să-l omoare. 25. Dar Sefora, luând un cuţit de piatră, a tăiat împrejur pe fiul său şi atingând picioarele lui Moise a zis; "Tu-mi eşti un soţ crud!" 26. Şi S-a dus Domnul de la el; iar ea, din pricina acestei tăieri împrejur, i-a zis lui Moise: "Soţ crud!" 27. Atunci a zis Domnul către Aaron: "Mergi în întâmpinarea lui Moise în pustie!" Şi s-a dus acesta şi s-a întâlnit cu el în muntele lui Dumnezeu şi s-au sărutat amândoi. 28. Atunci a spus Moise lui Aaron toate cuvintele Domnului, pe care i le poruncise, şi toate semnele ce-i încredinţase să facă. 29. După aceea s-au dus Moise şi Aaron şi au adunat pe toţi bătrânii fiilor lui Israel 30. Şi le-a spus Aaron toate cuvintele pe care le grăise Domnul lui Moise, şi a făcut Moise semne înaintea poporului;

31. Şi poporul a crezut şi s-a bucurat că a cercetat Domnul pe fiii lui Israel şi a văzut necazurile lor şi, plecându-se, s-au închinat.

CAPITOLUL 5 Moise la Faraon.

1. După aceea Moise şi Aaron au intrat la Faraon şi au zis către dânsul: "Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul lui Israel: Lasă pe poporul Meu, ca să-Mi facă sărbătoare în pustie!" 2. Faraon însă a zis: "Cine este acela Domnul, ca să-I ascult glasul şi să dau drumul fiilor lui Israel? Nu-L cunosc pe Domnul şi nu voi da drumul lui Israel!" 3. Zis-au ei către dânsul: "Dumnezeul Evreilor ne-a chemat; lasă-ne să mergem în pustie cale de trei zile, ca să aducem jertfă Domnului Dumnezeului nostru, ca să nu pierim de ciumă sau de sabie!" 4. Iar regele Egiptului le-a zis: "Moise şi Aaron, pentru ce-mi stingheriţi poporul de la lucru? Duceţi-vă fiecare din voi la treburile voastre!" 5. Apoi Faraon a zis iar: "Iată acum s-a înmulţit poporul acesta în ţară şi voi îl întrerupeţi de la lucru". 6. Şi chiar în ziua aceea a poruncit Faraon căpeteniilor şi slujbaşilor poporului şi le-a zis: 7. "De acum înainte să nu mai daţi poporului paie pentru facerea cărămizii, ca ieri şi ca alaltăieri, ci să se ducă ei să-şi adune paie. 8. Dar cărămizi să facă tot atâtea câte făceau în fiecare zi; să-i siliţi şi să nu le împuţinaţi munca; fiindcă sunt fără treabă şi de aceea strigă şi zic: Haidem să aducem jertfă Dumnezeului nostru! 9. Să fie dar împovăraţi de lucru oamenii aceştia şi să se îndeletnicească cu acestea, iar nu să se îndeletnicească cu vorbe mincinoase!" 10. Şi au ieşit căpeteniile lor şi slujbaşii poporului şi au zis către popor: "Aşa zice Faraon: Nu vă mai dau paie. 11. Mergeţi voi înşivă şi vă adunaţi paie de unde veţi găsi, dar din lucrul vostru nu vi se va scădea nimic!" 12. Atunci s-a risipit poporul în tot Egiptul, ca să strângă trestie în loc de paie. 13. Iar slujbaşii îi sileau, zicând: "Împliniţi-vă lucrul dat pentru fiecare zi, ca atunci când vi se dădea paie". 14. Iar pe slujbaşii puşi peste ei de căpeteniile lui Faraon îi băteau, zicând: "Pentru ce n-aţi făcut şi astăzi numărul vostru de cărămizi, ca ieri şi ca alaltăieri?" 15. Atunci s-au dus slujbaşii fiilor lui Israel şi au strigat către Faraon, zicând: "Pentru ce faci aşa cu robii tăi? 16. Paie nu se dau robilor tăi, dar ne zic: Faceţi cărămidă. Şi robii tăi sunt bătuţi şi poporul tău e mereu vinovat". 17. Iar el le-a zis: "Sunteţi leneşi şi de aceea ziceţi: Haidem să aducem jertfă Dumnezeului nostru. 18. Acum duceţi-vă dar şi munciţi! Paie nu vi se vor da, dar numărul de cărămizi rânduit să-l faceţi!" 19. Deci au văzut slujbaşii fiilor lui Israel pacostea căzută peste ei, când le spunea: "Numărul de cărămizi lucrate pentru fiecare zi nu vi se va împuţina". 20. Şi, ieşind de la Faraon, s-au întâlnit ei cu Moise şi cu Aaron, care veneau înaintea lor 21. Şi au zis către ei: "Să vă vadă şi să vă judece Dumnezeu, că ne-aţi făcut urâţi înaintea lui Faraon şi a slujitorilor lui şi le-aţi dat sabie la mână, ca să ne omoare". 22. Atunci Moise s-a întors la Domnul şi a zis: "Doamne, pentru ce ai adus necazul acesta asupra acestui popor şi la ce m-ai trimis pe mine? 23. Căci de când am mers eu la Faraon şi i-am grăit în numele Tău, el a început să necăjească şi mai rău pe poporul acesta, iar de izbăvit Tu nu l-ai izbăvit pe poporul Tău".

CAPITOLUL 6 Moise trimis din nou la Faraon. Neamul său.

l. Atunci a zis Domnul către Moise: "Acum ai să vezi ce am să fac lui Faraon, că sub lucrarea mâinii Mele celei tari el îi va lăsa şi sub lucrarea braţului Meu celui puternic el îi va alunga din pământul său". 2. Apoi a grăit Domnul cu Moise şi a zis către el: "Eu sunt Domnul 3. Şi M-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov ca Dumnezeu Atotputernic, iar cu numele Meu de Domnul nu M-am făcut cunoscut lor. 4. Mai mult: am făcut legământ cu ei, ca să le dau pământul Canaan, pământul pribegiei lor, în care rătăceau ei. 5. Şi, în sfârşit, am auzit suspinul fiilor lui Israel, pe care îi ţin Egiptenii în robie, şi Mi-am adus aminte de legământul Meu cu voi. 6. Mergi dar de vorbeşte fiilor lui Israel şi le spune: Eu sunt Domnul şi am să vă scot de la munca cea grea a Egiptenilor şi am să vă izbăvesc din robia lor; am să vă izbăvesc cu braţ înalt şi cu pedepse mari; 7. Am să vă primesc să-Mi fiţi popor, iar Eu să vă fiu Dumnezeu şi voi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, Care v-a scos din pământul Egiptului şi de sub munca apăsătoare a Egiptenilor.

8. Apoi am să vă duc în pământul acela pentru care Mi-am ridicat mâna să-l dau lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, şi pe care am să-l dau vouă în stăpânire, căci Eu sunt Domnul!" 9. Şi a grăit Moise aşa fiilor lui Israel; dar ei n-au ascultat pe Moise din pricina deznădejdii şi a greutăţii muncilor lor. 10. Şi iarăşi a grăit Domnul cu Moise şi i-a zis: 11. "Intră şi spune lui Faraon, regele Egiptului, ca să lase pe fiii lui Israel să iasă din ţara lui!" 12. Dar Moise a grăit înaintea Domnului şi a zis: "Iată, fiii lui Israel nu mă ascultă. Cum, dar, mă va asculta Faraon? Şi apoi eu sunt şi gângav". 13. Domnul însă a grăit lui Moise şi Aaron şi le-a poruncit să spună lui Faraon, regele Egiptului, să dea drumul fiilor lui Israel din ţara Egiptului. 14. Iată acum începătorii familiilor strămoşeşti: Fiii lui Ruben, întâi-născutul lui Israel: Enoh şi Falu, Heţron şi Carmi. Acestea sunt familiile lui Ruben. 15. Fiii lui Simeon: Iemuel şi Iamin, Ohad şi Iachin, Ţohar şi Saul, fiii canaaneencii. Acestea sunt familiile lui Simeon. 16. Iar numele fiilor lui Levi, înşiraţi cum s-au născut, sunt acestea: Gherşon, Cahat şi Merari. Iar anii vieţii lui Levi au fost o sută treizeci şi şapte. 17. Fiii lui Gherşon: Libni şi Şimei, cu familiile lor. 18. Fiii lui Cahat: Amram, Iţhar, Hebron şi Uziel. Iar anii vieţii lui Cahat au fost o sută treizeci şi trei de ani. 19. Fiii lui Merari: Mahli şi Muşi. Acesta este neamul lui Levi, după familiile lui. 20. Amram însă a luat de femeie pe Iochebed, fata unchiului său, şi aceasta i-a născut pe Aaron şi pe Moise, precum şi pe Mariam, sora lor. Iar anii vieţii lui Amram au fost o sută treizeci şi şapte de ani. 21. Fiii lui Iţhar: Core, Nefeg şi Zicri. 22. Fiii lui Uziel: Misael, Elţafan şi Sitri. 23. Iar Aaron şi-a luat de soţie pe Elisaveta, fata lui Aminadab şi sora lui Naason; aceasta i-a născut pe Nadab şi pe Abiud, pe Eleazar şi pe Itamar. 24. Fiii lui Core: Asir, Elcana şi Abiasaf. Acestea sunt familiile lui Core. 25. Eleazar, fiul lui Aaron, şi-a luat de femeie pe una din fiicele lui Putiel şi aceasta i-a născut pe Finees. Aceştia sunt începătorii familiilor strămoşeşti ale leviţilor. 26. Acesta este acel Aaron şi acel Moise, cărora Dumnezeu le-a zis: "Scoateţi pe fiii lui Israel din pământul Egiptului cu oştirea lor!" 27. Şi aceştia au spus lui Faraon, regele Egiptului, să dea drumul fiilor lui Israel din pământul Egiptului. Acesta este acel Aaron şi acesta este acel Moise 28. Din timpul când a grăit Domnul cu Moise în ţara Egiptului 29. Şi i-a zis lui: "Eu sunt Domnul!" Spune lui Faraon, regele Egiptului, câte-ii vorbesc Eu 30. Iar Moise a răspuns Domnului: "Iată eu sunt greoi la vorbă. Cum dar mă va asculta Faraon?"

CAPITOLUL 7 Plăgile Egiptului.

1. Răspuns-a Domnul lui Moise şi i-a zis: "Iată, Eu fac din tine un dumnezeu pentru Faraon, iar Aaron, fratele tău, îţi va fi prooroc. 2. Tu dar vei grăi lui Aaron toate câte îţi voi porunci, iar Aaron, fratele tău, va spune lui Faraon, ca să lase pe fiii lui Israel să iasă din pământul lui. 3. Eu însă voi învârtoşa inima lui Faraon şi voi arăta mulţimea semnelor Mele şi a minunilor Mele în pământul Egiptului. 4. Faraon nu vă va asculta, dar Eu îmi voi pune mâna asupra Egiptului şi voi scoate oştirile Mele, pe poporul Meu, pe fiii lui Israel din pământul Egiptului, cu mare izbândă. 5. Când voi întinde mâna Mea asupra Egiptului şi voi scoate pe fiii lui Israel din mijlocul lui, atunci vor cunoaşte toţi Egiptenii că Eu sunt Domnul". 6. Moise şi Aaron s-au supus; cum le-a poruncit Domnul, aşa au făcut. 7. Când au început a grăi lui Faraon, Moise era de optzeci de ani, iar Aaron, fratele lui, de optzeci şi trei de ani. 8. Şi a grăit Domnul cu Moise şi cu Aaron şi a zis: 9. "Dacă Faraon vă va zice: Dă-ne vreun semn sau vreo minune, atunci tu să zici fratelui tău Aaron: Ia toiagul şi-l aruncă jos înaintea lui Faraon şi înaintea slujitorilor lui, şi se va face şarpe". 10. S-au dus deci Moise şi Aaron la Faraon şi la slujitorii lui şi au făcut cum le poruncise Domnul: a aruncat Aaron toiagul său înaintea lui Faraon şi înaintea slujitorilor lui şi s-a făcut şarpe. 11. Atunci a chemat şi Faraon pe înţelepţii Egiptului şi pe vrăjitori şi au făcut şi vrăjitorii Egiptenilor asemenea lucru cu vrăjile lor: 12. Fiecare din ei şi-a aruncat toiagul şi s-a făcut şarpe. Dar toiagul lui Aaron a înghiţit toiegele lor. 13. De aceea s-a învârtoşat inima lui Faraon şi nu i-a ascultat, după cum spusese Domnul. 14. Zis-a Domnul către Moise: "Inima lui Faraon se îndărătniceşte şi nu lasă poporul. 15. Du-te dar la Faraon dimineaţă; iată el are să iasă la apă, iar tu să stai în calea lui, pe malul râului, şi toiagul acesta, care s-a prefăcut în şarpe, să-l iei în mâna ta; 16. Şi să zici lui Faraon: Domnul, Dumnezeul Evreilor m-a trimis la tine să-ii spun: Lasă pe poporul

Meu să-Mi facă slujbă în pustie; şi iată până acum nu M-ai ascultat. 17. Aşa zice Domnul: Din aceasta vei cunoaşte că Eu sunt Domnul: iată, cu acest toiag, care e în mâna mea, voi lovi apa din râu şi se va preface în sânge; 18. Peştele din râu va muri, râul se va împuţi şi Egiptenii nu vor putea bea apă din râu". 19. Şi a mai zis Domnul către Moise: "Să zici lui Aaron, fratele tău: Ia toiagul în mână şi întinde-ţi mâna asupra apelor Egiptului: asupra râurilor lui, asupra lacurilor lui şi asupra oricărei adunări de apă; şi se vor preface în sânge şi va fi sânge în toată ţara Egiptului, în vasele de lemn şi în cele de piatră!" 20. Şi au făcut Moise şi Aaron cum le-a poruncit Domnul: a ridicat Aaron toiagul său şi a lovit apa râului, înaintea ochilor lui Faraon şi înaintea ochilor slujitorilor lui, şi toată apa din râu s-a prefăcut în sânge. 21. Atunci peştele din râu a murit, râul s-a împuţit şi Egiptenii nu puteau să bea apă din râu; şi era sânge în toată ţara Egiptului. 22. Şi au făcut aşa şi magii Egipteni cu vrăjile lor. De aceea s-a învârtoşat inima lui Faraon şi nu i-a ascultat, precum le spusese Domnul. 23. Întorcându-se, Faraon a intrat în casa sa şi nu a pus la inimă aceasta. 24. Atunci au săpat toţi Egiptenii în preajma râului, ca să găsească să bea apă, căci din râu nu puteau să bea apă. 25. Se împliniseră şapte zile de când lovise Domnul apa.

CAPITOLUL 8 Alte trei plăgi asupra Egiptului: broaşte, ţânţari şi tăuni.

l. Atunci a zis Domnul către Moise: "Intră la Faraon şi-i zi: Aşa grăieşte Domnul: Lasă pe poporul Meu, ca să-Mi slujească. 2. Iar de nu vei vrea să-l laşi, iată Eu voi lovi toate ţinuturile tale cu broaşte. 3. Râul va mişuna de broaşte şi, ieşind, acestea se vor sui în casele tale, în dormitoarele tale, pe paturile tale, în casele slujitorilor tăi şi ale poporului tău, în cuptoarele tale şi în aluaturile tale; 4. Pe tine, pe poporul tău şi pe toate slugile tale se vor sui broaşte". 5. Şi a mai zis Domnul către Moise: "Spune lui Aaron, fratele tău: întinde toiagul cu mâna ta spre râuri, spre lacuri şi spre bălţi şi fă să iasă broaşte în pământul Egiptului!" 6. Şi şi-a întins Aaron mâna sa asupra apelor Egiptului şi ele au scos broaşte; şi au ieşit broaşte şi au acoperit pământul Egiptului. 7. Dar au făcut asemenea şi vrăjitorii Egiptenilor cu vrăjile lor şi au scos broaşte în pământul Egiptului. 8. Atunci a chemat Faraon pe Moise şi pe Aaron şi a zis: "Rugaţi-vă pentru mine Domnului să depărteze broaştele de la mine şi de la poporul meu şi voi lăsa poporul lui Israel să jertfească Domnului!" 9. Moise însă a zis către Faraon: "Soroceşte-mi însuţi când să mă rog pentru tine, pentru slugile tale şi pentru poporul tău, ca să piară broaştele de la tine, de la poporul tău şi din casele voastre şi să rămână numai în râu", 10. Iar el a zis: "Mâine". Zis-a Moise: "Va fi cum ai zis, ca să ştii că nu este altul ca Domnul Dumnezeul nostru. 11. Se vor depărta broaştele de la tine, din casele tale, din ţarine, de la slugile tale şi de la poporul tău şi numai în râu vor rămâne". 12. Ieşind deci Moise şi Aaron de la Faraon, a strigat Moise către Domnul ca să piară broaştele pe care le trimisese împotriva lui Faraon. 13. Şi a făcut Domnul după cuvântul lui Moise şi au murit broaştele de prin case, de prin curţi şi ds prin ţarini; 14. Şi le-au adunat grămezi, grămezi, şi s-a împuţit pământul. 15. Văzând însă că s-a făcut uşurare, Faraon şi-a învârtoşat inima şi nu i-a ascultat, după cum spusese Domnul. 16. Atunci a zis Domnul către Moise: "Spune lui Aaron: Întinde-ţi toiagul tău cu mâna şi loveşte ţărâna pământului şi vor fi ţânţari pe oameni, pe vite, pe Faraon şi în casa lui şi pe slugile lui; toată ţărâna pământului se va face ţânţari în tot pământul Egiptului". 17. Şi au făcut ei aşa: Aaron şi-a întins toiagul cu mâna sa şi a lovit ţărâna pământului şi s-au ivit ţânţari pe oameni şi pe vite. Toată ţărâna pământului s-a făcut ţânţari în tot pământul Egiptului. 18. Au încercat atunci şi magii cu vrăjile lor să facă ţânţari, dar n-au putut. Şi au rămas ţânţari pe oameni şi pe vite. 19. Şi au zis magii către Faraon: "Acesta e degetul lui Dumnezeu!" Dar inima lui Faraon s-a învârtoşat şi nu i-a ascultat, după cum spusese Domnul. 20. Zis-a Domnul către Moise: "Scoală mâine de dimineaţă şi ieşi înaintea lui Faraon în vremea când el are să iasă la apă, iar tu să-i zici: Aşa grăieşte Domnul: Lasă pe poporul Meu ca să-Mi slujească în pustie! 21. Dacă însă nu vei lăsa pe poporul Meu, iată Eu voi trimite asupra ta, asupra slujitorilor tăi, asupra poporului tău şi asupra caselor voastre tăuni şi se vor umple casele Egiptenilor de tăuni şi pământul pe care trăiesc ei.

22. Şi voi osebi în ziua aceea pământul Goşen în care locuieşte poporul Meu, că acolo nu vor fi tăuni ca să ştii că Eu sunt Domnul, în mijlocul acestei ţări. 23. Voi face deosebire între poporul Meu şi poporul tău şi chiar mâine va fi semnul acesta pe pământ". 24. Şi a făcut Domnul aşa şi a venit mulţime de tăuni în casa lui Faraon, în casele slujitorilor lui şi în tot pământul Egiptului, încât s-a pustiit ţara de tăuni. 25. Atunci a chemat Faraon pe Moise şi pe Aaron şi a zis: "Mergeţi şi aduceţi jertfă Domnului Dumnezeului vostru în ţară!" 26. Moise însă a zis: "Nu este cu putinţă să se facă aşa, pentru că cele ce aducem noi jertfă Domnului Dumnezeului nostru sunt urâciune înaintea Egiptenilor. Şi de vom jertfi noi înaintea Egiptenilor cele ce sunt urâciune pentru ei, nu ne vor ucide, oare, cu pietre? 27. De aceea ne vom duce în pustie cale de trei zile şi vom aduce acolo jertfă Domnului Dumnezeului nostru, după cum ne va zice Domnul". 28. Zis-a Faraon: "Eu vă voi lăsa să aduceţi jertfă Domnului Dumnezeului vostru, în pustie, dar să nu vă duceţi departe. Rugaţi-vă dar Domnului pentru mine!" 29. Iar Moise a zis: "Iată, cum voi ieşi de la tine, mă voi ruga Domnului Dumnezeu şi mâine se vor îndepărta tăunii de la Faraon, de la slujitorii lui şi de la poporul lui, dar Faraon să înceteze a mai înşela, nedând drumul poporului să aducă jertfă Domnului!" 30. Şi ieşind Moise de la Faraon, s-a rugat lui Dumnezeu. 31. Şi a făcut Domnul după cum zisese Moise: a îndepărtat tăunii de la Faraon, de la slujitorii lui şi de la poporul lui şi n-a mai rămas nici unul. 32. Dar Faraon şi-a învârtoşat inima şi de data aceasta şi n-a lăsat poporul să se ducă.

CAPITOLUL 9 Alte trei plăgi asupra Egiptului: moarte mare în vite, bube pe Egipteni şi grindină.

1. Atunci a zis Domnul către Moise: "Intră la Faraon şi-i spune: Acestea zice Domnul Dumnezeul Evreilor: Lasă pe poporul Meu să-Mi slujească! 2. Iar de nu vei vrea să laşi pe poporul Meu, ci-l vei mai ţine, 3. Iată, mâna Domnului va fi peste vitele tale cele de la câmp: peste cai, peste asini, peste cămile, peste boi şi oi şi va fi moarte foarte mare. 4. Dar va face Domnul osebire în ziua aceea între vitele Israeliţilor şi vitele Egiptenilor: din toate vitele fiilor lui Israel nu va muri nici una". 5. Şi a pus Domnul soroc şi a zis: "Mâine va face Domnul aceasta în ţara aceasta!" 6. Şi a doua zi a făcut Domnul aceasta şi au murit toate vitele Egiptenilor, iar din vitele fiilor lui Israel n-a murit nici una. 7. Atunci a trimis Faraon să afle şi iată din toate vitele fiilor lui Israel nu murise nici una. Dar inima lui Faraon s-a învârtoşat şi nu a lăsat poporul să se ducă. 8. Iarăşi a grăit Domnul cu Moise şi cu Aaron şi a zis: "Luaţi-vă câte o mână plină de cenuşă din cuptor şi s-o arunce Moise spre cer înaintea lui Faraon şi a slujitorilor lui. 9. Şi se va stârni pulbere în tot pământul Egiptului şi vor fi pe oameni şi pe vite răni şi băşici usturătoare în toată ţara Egiptului". 10. Deci, au luat ei cenuşă din cuptor, au mers înaintea lui Faraon, a aruncat-o Moise spre cer şi s-au făcut bube cu puroi pe oameni şi pe vite; 11. Şi magii n-au putut sta împotriva lui Moise din pricina rănilor, pentru că erau bube pe ei şi în tot Egiptul. 12. Dar Domnul a învârtoşat inima lui Faraon şi nu i-a ascultat, cum zisese Domnul lui Moise. 13. Zis-a Domnul către Moise: "Să te scoli mâine de dimineaţă, să te înfăţişezi lui Faraon şi să-i zici: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul Evreilor: Lasă pe poporul Meu ca să-Mi slujească, 14. Fiindcă de data aceasta voi trimite toate pedepsele Mele împotriva ta, a slugilor tale şi a poporului tău, ca să vezi că nu este altul asemenea Mie în tot pământul. 15. De Mi-aş fi întins mâna şi te-aş fi lovit pe tine şi pe poporul tău cu ciumă, tu ai fi fost şters de pe faţa pământului; 16. Dar te-am cruţat, ca să-Mi arăt puterea Mea şi ca să se vestească numele Meu în tot pământul, 17. Şi tu tot te mai împotriveşti poporului Meu şi nu-l laşi. 18. Iată, Eu voi ploua mâine, pe vremea asta, grindină foarte multă, cum n-a mai fost în Egipt de la întemeierea lui şi până în ziua aceasta. 19. Trimite dar acum să adune turmele tale şi toate câte ai la câmp, că asupra tuturor oamenilor şi vitelor, care vor fi în ţarină şi nu vor intra în casă, va cădea grindină şi vor muri". 20. Acei dintre robii lui Faraon, care s-au temut de Domnul, au adunat în grabă pe oamenii şi turmele lor acasă, 21. Iar cei ce n-au luat aminte la cuvântul Domnului, aceia şi-au lăsat slugile şi vitele lor în câmp. 22. Şi a zis Domnul către Moise: "Întinde mâna ta spre cer şi va cădea grindină peste tot pământul Egiptului: peste oameni, peste turme şi peste toată iarba câmpului din pământul Egiptului!" 23. Atunci şi-a întins Moise mâna spre cer şi a slobozit Domnul tunete, grindină şi foc pe pământ; şi a plouat Domnul grindină în pământul Egiptului.

24. Aceasta a fost o grindină foarte mare şi printre grindină ardea foc, cum nu mai fusese în tot pământul Egiptului, de când se aşezaseră oamenii pe el. 25. Grindina aceasta a bătut în tot pământul Egiptului, tot ce era pe câmp, oameni şi dobitoace; toată iarba câmpului a bătut-o grindina şi toţi pomii de pe câmp i-a rupt grindina. 26. Numai în ţinutul Goşen, unde trăiau fiii lui Israel, n-a fost grindină. 27. Atunci trimiţând, Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi a zis către ei: "Acum văd că am păcătuit! Domnul este drept, iar eu şi poporul meu suntem vinovaţi. 28. Rugaţi-vă Domnului pentru mine, să înceteze tunetele, grindina şi focul pe pământ şi vă voi lăsa şi, mai mult, nu vă voi împiedica!" 29. Iar Moise i-a zis: "Îndată ce voi ieşi din oraş, voi întinde mâna mea spre cer, către Domnul, şi vor înceta tunetele; nu va mai fi nici grindină, nici ploaie, ca să cunoşti că al Domnului este pământul. 30. Dar ştiu că tu şi slujitorii tăi nu vă temeţi încă de Domnul Dumnezeu". 31. Atunci inul şi orzul s-au stricat, pentru că orzul era înspicat şi inul în floare. 32. Iar grâul şi ovăzul nu s-au stricat, pentru că acestea erau mai târzii. 33. Ieşind deci Moise de la Faraon şi din cetate şi întinzându-şi mâinile către Domnul, au încetat tunetele şi grindina şi s-a oprit ploaia. 34. Văzând însă că au încetat ploaia, grindina şi tunetele, păcătuit-a Faraon înainte şi şi-a învârtoşat inima şi el şi slugile sale. 35. Şi învârtoşată fiind inima lui Faraon şi a slugilor lui, el n-a lăsat pe fiii lui Israel să plece cum poruncise Dumnezeu prin mâna lui Moise.

CAPITOLUL 10 Lăcuste şi întuneric în pământul Egiptului.

1. Atunci a grăit iarăşi Domnul cu Moise şi a zis: "Intră la Faraon, că i-am învârtoşat inima lui şi a slugilor lui, ca să arăt între ei pe rând aceste semne ale Mele; 2. Ca să istorisiţi în auzul fiilor voştri şi al fiilor fiilor voştri câte am făcut în Egipt şi semnele Mele, pe care le-am arătat într-însul, şi ca să cunoaşteţi că Eu sunt Domnul!" 3. Şi a intrat Moise şi Aaron la Faraon şi i-au zis: "Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul Evreilor: Până când nu vei vrea să te smereşti înaintea Mea? Lasă pe poporul Meu, ca să-Mi slujească! 4. Iar de nu vei lăsa pe poporul Meu, iată mâine, pe vremea asta, voi aduce lăcuste multe în toate hotarele tale; 5. Şi vor acoperi ele faţa pământului, încât pământul nu se va putea vedea, şi vor mânca tot ce a mai rămas la voi, pe pământ, nestricat de grindină; toţi pomii ce cresc prin câmpiile voastre; 6. Vor umplea casele tale, casele tuturor slugilor tale şi toate casele în tot pământul Egiptenilor, cum n-au văzut părinţii tăi, nici părinţii părinţilor tăi de când trăiesc ei pe pământ şi până în ziua de astăzi". Apoi s-a întors Moise şi a ieşit de la Faraon. 7. Atunci dregătorii lui Faraon au zis către acesta: "Oare mult are să ne chinuiască omul acesta? Dă drumul oamenilor acestora, ca să facă slujbă Dumnezeului lor! Sau vrei să vezi Egiptul pierind?" 8. Şi ei au întors pe Moise şi pe Aaron la Faraon; iar Faraon a zis către ei: "Duceţi-vă şi faceţi slujbă Domnului Dumnezeului vostru! Dar cine sunt cei care trebuie să meargă?" 9. Răspuns-a Moise: "Vom merge cu cei tineri şi cu cei bătrâni ai noştri, cu fiii noştri, cu fiicele noastre, cu oile noastre şi cu boii noştri, căci e sărbătoarea Domnului Dumnezeului nostru". 10. Faraon însă le-a zis: "Fie aşa! Dumnezeu cu voi! Eu sunt gata să vă dau drumul. Dar la ce să vă duceţi cu copiii? Se vede că aveţi gând rău. 11. Nu! Duceţi-vă numai bărbaţii şi faceţi slujbă Domnului, cum aţi cerut!" Şi au fost daţi afară de la Faraon. 12. Atunci a zis Domnul către Moise: "Întinde-ţi mâna ta asupra pământului Egiptului şi vor năvăli lăcustele asupra pământului Egiptului şi vor mânca toată iarba pământului, toate roadele pomilor şi tot ce a rămas nestricat de grindină". 13. Deci şi-a ridicat Moise toiagul său asupra pământului Egiptului şi a adus Domnul asupra pământului acestuia vânt de la răsărit toată ziua aceea şi toată noaptea şi, când s-a făcut ziuă, vântul de la răsărit a adus lăcuste. 14. Şi au năvălit ele în tot pământul Egiptului, s-au aşezat în toate ţinuturile Egiptului mulţime multă; asemenea lăcuste n-au mai fost şi nu vor mai fi. 15. Şi au acoperit ele toată ţara, cât nu se mai vedea pământul; şi au mâncat toată iarba pământului şi toate roadele pomilor, care nu fuseseră stricate de grindină; şi n-a rămas nici un fir de verdeaţă, nici în arbori, nici în iarba câmpului în tot pământul Egiptului. 16. Atunci Faraon a chemat în grabă pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: "Greşit-am înaintea Domnului Dumnezeului vostru şi înaintea voastră! 17. Iertaţi-mi acum încă o dată greşeala mea şi vă rugaţi Domnului Dumnezeului vostru să abată în orice chip de la mine prăpădul acesta!" 18. Şi ieşind de la Faraon, Moise s-a rugat lui Dumnezeu, 19. Şi Domnul a stârnit vânt puternic de la apus şi acesta a dus lăcustele şi le-a aruncat în Marea Roşie şi n-a rămas nici o lăcustă în tot pământul Egiptului. 20. Dar Domnul a învârtoşat inima lui Faraon şi acesta n-a dat drumul fiilor lui Israel.

21. Atunci a zis Domnul către Moise: "Întinde mâna ta spre cer şi se va face întuneric în pământul Egiptului, încât să-l pipăi cu mâna". 22. Şi şi-a întins Moise mâna sa spre cer şi s-a făcut întuneric beznă trei zile în tot pământul Egiptului, 23. De nu se vedea om cu om, şi nimeni nu s-a urnit de la locul său trei zile. Iar la fiii lui Israel a fost lumină peste tot în locuinţele lor. 24. Atunci a chemat Faraon pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: "Duceţi-vă şi faceţi slujbă Domnului Dumnezeului vostru, dar să rămână aici vitele voastre mărunte şi mari, iar copiii să meargă cu voi". 25. Moise însă a zis: "Ba nu, ci dă-ne vite pentru jertfele şi arderile de tot ce avem să aducem Domnului Dumnezeului nostru. 26. Deci, să meargă cu noi şi turmele noastre şi să nu rămână nici un picior, căci din ele avem să luăm ca să aducem jertfă Domnului Dumnezeului nostru; dar, până nu vom ajunge acolo, nu ştim ce avem să aducem jertfă Domnului Dumnezeului nostru". 27. Domnul a învârtoşat inima lui Faraon şi el n-a vrut să le dea drumul, 28. Ci a zis Faraon către Moise: "Du-te de aici! Dar bagă de seamă să nu te mai arăţi în faţa mea, căci în ziua când vei vedea faţa mea, vei muri". 29. Răspuns-a Moise: "Cum ai zis, aşa va fi. Mai mult nu voi mai vedea faţa ta!"

CAPITOLUL 11 Vestirea plăgii a zecea.

1. După aceea a zis Domnul către Moise: "Încă o plagă voi mai aduce asupra lui Faraon şi asupra Egiptului şi după aceea vă vor da drumul de aici. Dar când vă vor da drumul, cu grăbire vă vor alunga de aici. 2. Spune dar poporului în taină, ca fiecare bărbat de la vecinul său şi fiecare femeie de la vecina ei să ceară împrumut vase de argint şi vase de aur şi haine". 3. Şi a dat Domnul poporului Său trecere înaintea Egiptenilor şi aceştia le-au împrumutat cele cerute. Dar şi Moise ajunsese mare foarte în pământul Egiptului, înaintea lui Faraon şi a slujitorilor lui Faraon şi a tot poporul. 4. Şi a zis Moise: "Aşa grăieşte Domnul: La miezul nopţii voi trece prin Egipt 5. Şi va muri tot întâiul născut în pământul Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraon, care urmează să şadă pe tronul său, până la întâiul născut al roabei de la râşniţă şi până la întâiul născut al dobitoacelor. 6. Şi va fi plângere mare în tot pământul Egiptului, cum n-a mai fost şi cum nu va mai fi. 7. Iar la toţi fiii lui Israel nici câine nu va lătra, nici la om, nici la dobitoc, ca să cunoaşteţi ce deosebire face Domnul între Egipteni şi Israeliţi. 8. Şi se vor pogorî toţi aceşti slujitori ai tăi la mine şi, închinându-se mie, vor zice: Ieşi împreună cu tot poporul tău, pe care-l povăţuieşti tu. Şi după aceea voi şi ieşi". Şi a ieşit Moise de la Faraon înfierbântat de mânie. 9. Apoi a zis Domnul către Moise: "Nu vă va asculta nici acum Faraon, ca să se înmulţească semnele Mele şi minunile Mele în pământul Egiptului!" 10. A făcut deci Moise şi Aaron toate semnele şi minunile acestea înaintea lui Faraon. Dar Domnul a învârtoşat inima lui Faraon şi el n-a ascultat să lase pe Israel să iasă din pământul său.

CAPITOLUL 12 Mielul pascal şi moartea întâilor născuţi ai Egiptenilor.

l. Apoi a grăit Domnul cu Moise şi Aaron în pământul Egiptului şi le-a zis: 2. "Luna aceasta să vă fie începutul lunilor, să vă fie întâia între lunile anului. 3. Vorbeşte deci la toată obştea fiilor lui Israel şi le spune: În ziua a zecea a lunii acesteia să-şi ia fiecare din capii de familie un miel; câte un miel de familie să luaţi fiecare. 4. Iar dacă vor fi puţini în familie, încât să nu fie deajuns ca să poată mânca mielul, să ia cu sine de la vecinul cel mai aproape de dânsul un număr de suflete: număraţi-vă la un miel atâţia cât pot să-l mănânce. 5. Mielul să vă fie de un an, parte bărbătească şi fără meteahnă, şi să luaţi sau un miel, sau un ied, 6. Să-l ţineţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia şi atunci toată adunarea obştii fiilor lui Israel să-l junghie către seară. 7. Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi uşorii şi pragul cel de sus al uşii casei unde au să-l mănânce. 8. Şi să mănânce în noaptea aceea carnea lui friptă la foc; dar s-o mănânce cu azimă şi cu ierburi amare. 9. Dar să nu-l mâncaţi nefript deajuns sau fiert în apă, ci să mâncaţi totul fript bine pe foc, şi capul cu picioarele şi măruntaiele. 10. Să nu lăsaţi din el pe a doua zi şi oasele lui să nu le zdrobiţi. Ceea ce va rămâne pe a doua zi să ardeţi în foc. 11. Să-l mâncaţi însă aşa: să aveţi coapsele încinse, încălţămintea în picioare şi toiegele în mâinile

voastre; şi să-l mâncaţi cu grabă, căci este Paştile Domnului. 12. În noaptea aceea voi trece peste pământul Egiptului şi voi lovi pe tot întâiul născut în pământul Egiptului, al oamenilor şi al dobitoacelor, şi voi face judecată asupra tuturor dumnezeilor în pământul Egiptului, căci Eu sunt Domnul. 13. Iar la voi sângele va fi semn pe casele în care vă veţi afla: voi vedea sângele şi vă voi ocoli şi nu va fi între voi rană omorâtoare, când voi lovi pământul Egiptului. 14. Ziua aceea să fie spre pomenire şi să prăznuiţi într-însa sărbătoarea Domnului, din neam în neam; ca aşezare veşnică s-o prăznuiţi. 15. Şapte zile să mâncaţi azime; din ziua întâi să depărtaţi din casele voastre dospitura, căci cine va mânca dospit din ziua întâi până în ziua a şaptea, sufletul aceluia se va stârpi din Israel. 16. În ziua întâi să aveţi adunare sfântă, în ziua a şaptea iar adunare sfântă; şi în acele zile să nu faceţi nici un fel de lucru decât numai cele ce trebuie fiecăruia de mâncat, numai acelea să vi le faceţi. 17. Păziţi sărbătoarea azimilor, că în ziua aceea am scos taberele voastre din pământul Egiptului; păziţi ziua aceasta în neamul vostru ca aşezământ veşnic. 18. Începând din seara zilei a paisprezecea a lunii întâi şi până în seara zilei a douăzeci şi una a aceleiaşi luni, să mâncaţi pâine nedospită. 19. Şapte zile să nu se afle dospitură în casele voastre; tot cel care va mânca dospit, sufletul acela se va stârpi din obştea lui Israel, fie străin sau băştinaş al pământului aceluia. 20. Tot ce e dospit să nu mâncaţi, ci în toate aşezările voastre să mâncaţi azimă". 21. Apoi a chemat Moise pe toţi bătrânii fiilor lui Israel şi le-a zis: "Mergeri şi vă luaţi miei după familiile voastre şi junghiaţi Paştile. 22. După aceea să luaţi un mănunchi de isop şi, muindu-l în sângele strâns de la miel într-un vas, să ungeţi pragul de sus şi amândoi uşorii uşii cu sângele cel din vas, iar voi să nu ieşiţi nici unul din casă până dimineaţa; 23. Căci are să treacă Domnul să lovească Egiptul; şi văzând sângele de pe pragul de sus şi de pe cei doi uşori, Domnul va trece pe lângă uşă şi nu va îngădui pierzătorului să intre în casele voastre, ca să vă lovească. 24. Păziţi acestea ca un aşezământ veşnic pentru voi şi pentru copiii voştri. 25. Iar după ce veţi intra în pământul pe care Domnul îl va da vouă, cum a zis, să păziţi rânduiala aceasta. 26. Şi când vă vor zice copiii voştri: Ce înseamnă rânduiala aceasta? 27. Să le spuneţi: Aceasta este jertfa ce o aducem de Paşti Domnului, Care în Egipt a trecut pe lângă casele fiilor lui Israel, când a lovit Egiptul, iar casele noastre le-a izbăvit". Şi s-a plecat poporul şi s-a închinat. 28. Au mers deci fiii lui Israel şi au făcut toate cum poruncise Domnul lui Moise şi Aaron; aşa au făcut. 29. Iar la miezul nopţii a lovit Domnul pe toţi întâi-născuţii în pământul Egiptului, de la întâi-născutul lui Faraon, care şedea pe tron, până la întâi-născutul robului, care sta în închisoare, şi pe toţi întâi-născuţii dobitoacelor. 30. Şi s-a sculat noaptea Faraon însuşi, toate slugile lui şi toţi Egiptenii, şi s-a făcut bocet mare în toată ţara Egiptului, căci nu era casă unde să nu fie mort. 31. În aceeaşi noapte a chemat Faraon pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: "Sculaţi-vă şi ieşiţi din pământul poporului meu! Şi voi şi fiii lui Israel! Şi duceţi-vă de faceţi slujbă Domnului Dumnezeului vostru, precum aţi zis. 32. Luaţi cu voi şi oile şi boii voştri, cum aţi cerut, şi vă duceţi şi mă binecuvântaţi şi pe mine!" 33. Şi sileau Egiptenii pe poporul evreu să iasă degrabă din ţara aceea, căci ziceau: "Pierim cu toţii!" 34. Atunci poporul a luat pe umeri aluatul său până a nu se dospi, cu coveţile învelite în hainele lor. 35. Şi făcând fiii lui Israel cum le poruncise Moise, ei au cerut de la Egipteni vase de argint şi de aur şi haine; 36. Iar Domnul a dat poporului Său trecere înaintea Egiptenilor, ca să-i dea tot ce a cerut. Şi astfel au fost prădaţi Egiptenii. 37. Fiii lui Israel au plecat din Ramses spre Sucot, ca fa şase sute de mii de bărbaţi pedeştri, afară de copii. 38. Şi a mai ieşit împreună cu ei mulţime de oameni de felurite neamuri, şi oi, şi boi, şi turme foarte mari. 39. Iar din aluatul ce l-au scos din Egipt au copt azime, că nu se dospise încă, pentru că i-au scos Egiptenii şi nu putuseră zăbovi nici măcar să-şi facă de mâncare pentru drum. 40. Timpul însă, cât fiii lui Israel şi părinţii lor au trăit în Egipt şi în ţara Canaan, a fost de patru sute treizeci de ani. 41. Iar după trecerea celor patru sute treizeci de ani a ieşit toată oştirea Domnului din pământul Egiptului, noaptea. 42. Aceasta a fost noaptea de priveghere a Domnului pentru scoaterea lor din ţara Egiptului şi pe această noapte de priveghere pentru Domnul o vor păzi toţi fiii lui Israel din neam în neam. 43. După aceea a zis Domnul către Moise şi Aaron: "Rânduiala Paştelui este aceasta: Nimeni din cei de alt neam să nu mănânce din el. 44. Dar tot robul cumpărat cu bani şi tăiat împrejur să mănânce din el.

45. Străinul şi simbriaşul aşijderea să nu mănânce din el. 46. Să se mănânce în aceeaşi casă; să nu lăsaţi pe a doua zi; carnea să nu o scoateţi afară din casă şi oasele să nu le zdrobiţi. 47. Să-l prăznuiască toată obştea fiilor lui Israel. 48. Iar de va veni la voi vreun străin să facă Paştile Domnului, să tai împrejur pe toţi cei de parte bărbătească ai lui şi numai atunci să-l săvârşească şi va fi ca şi locuitorul de baştină al ţării; dar tot cel netăiat împrejur să nu mănânce din el. 49. O lege să fie şi pentru băştinaş şi pentru străinul ce se va aşeza la voi!" 50. Şi au făcut fiii lui Israel cum poruncise Domnul lui Moise şi Aaron; aşa au făcut. 51. Deci, în ziua aceea a scos Domnul pe fiii lui Israel din ţara Egiptului, cu oştirea lor.

CAPITOLUL 13 Sfinţirea celor întâi-născuţi.

1. În vremea aceea a vorbit Domnul cu Moise şi i-a zis: 2. "Să-Mi sfinţeşti pe tot întâiul născut, pe tot cel ce se naşte întâi la fiii lui Israel, de la om până la dobitoc, că este al Meu!" 3. Iar Moise a zis către popor: "Să vă aduceţi aminte de ziua aceasta, în care aţi ieşit din pământul Egiptului, din casa robiei, căci cu mână tare v-a scos Domnul de acolo şi să nu mâncaţi dospit; 4. Că astăzi ieşiţi voi, în luna Aviv. 5. Iar când te va duce Domnul Dumnezeul tău în ţara Canaaneilor, a Heteilor, a Amoreilor, a Heveilor, a Iebuseilor, a Ghergheseilor şi a Ferezeilor, pentru care S-a jurat El părinţilor tăi să-ţi dea ţara unde curge miere şi lapte, să faci slujba aceasta în această lună. 6. Şapte zile să mănânci azime, iar în ziua a şaptea este sărbătoarea Domnului: 7. Azime să mâncaţi şapte zile şi să nu se găsească la tine pâine dospită, nici aluat dospit în toate hotarele tale. 8. În ziua aceea să spui fiului tău şi să zici: Acestea sunt pentru cele ce a făcut Domnul cu mine, când am ieşit din Egipt. 9. Să fie acestea ca un semn pe mâna ta şi aducere aminte înaintea ochilor tăi, pentru ca legea Domnului să fie în gura ta, căci cu mână tare te-a scos Domnul Dumnezeu din Egipt. 10. Să păziţi dar legea aceasta din an în an, la vremea hotărâtă. 11. Şi când te va duce Domnul Dumnezeul tău în ţara Canaanului, cum S-a jurat ţie şi părinţilor tăi, şi ti-o va da ţie, 12. Atunci să osebeşti Domnului pe tot cel de parte bărbătească de la oameni, care se naşte întâi; şi pe tot cel de parte bărbătească, care se va naşte întâi din turmele sau de la vitele ce vei avea, să-l închini Domnului. 13. Pe tot întâi-născutul de la asină să-l răscumperi cu un miel; iar de nu-l vei răscumpăra, îi vei frânge gâtul; să răscumperi şi pe tot întâi-născutul din oameni în neamul tău. 14. Când însă te va întreba după aceea fiul tău şi va zice: Ce înseamnă aceasta?, să-i spui: Cu mână puternică ne-a scos Domnul din pământul Egiptului, din casa robiei. 15. Că atunci când se îndărătnicea Faraon să ne dea drumul, Domnul a omorât pe toţi întâi-născuţii în pământul Egiptului, de la întâi-născutul oamenilor până la întâi-născutul dobitoacelor. De aceea jertfesc eu Domnului pe tot întâi-născutul de parte bărbătească şi pe tot întâi-născutul din fiii mei îl răscumpăr. 16. Să fie dar aceasta ca un semn la mâna ta şi ca o tăbliţă deasupra ochilor tăi, căci cu mână tare ne-a scos Domnul din Egipt!" 17. Iar după ce Faraon a dat drumul poporului, Dumnezeu nu l-a dus pe calea cea către pământul Filistenilor, care era mai scurtă; căci a zis Dumnezeu: "Nu cumva poporul, văzând război, să-i pară rău şi să se întoarcă în Egipt". 18. Ci a dus Dumnezeu poporul împrejur, pe calea pustiului, către Marea Roşie. Şi fiii lui Israel au ieşit în bună rânduială din pământul Egiptului. 19. Atunci a luat Moise cu sine oasele lui Iosif; căci Iosif legase pe fiii lui Israel cu jurământ, zicând: "Are să vă cerceteze Dumnezeu şi atunci să luaţi cu voi şi oasele mele de aici!" 20. Fiii lui Israel au pornit apoi din Sucot şi şi-au aşezat tabăra la Etam, la capătul pustiului. 21. Iar Domnul mergea înaintea lor: ziua în stâlp de nor, arătându-le calea, iar noaptea în stâlp de foc, luminându-le, ca să poată merge şi ziua şi noaptea. 22. Şi n-a lipsit stâlpul de nor ziua, nici stâlpul de foc noaptea dinaintea poporului.

CAPITOLUL 14 Trecerea prin Marea Roşie.

l. Atunci a grăit Domnul cu Moise şi a zis: 2. "Spune fiilor lui Israel să se întoarcă şi să-şi aşeze tabăra în faţa Pi-Hahirotului, între Migdal şi mare, în preajma lui Baal-Ţefon. Acolo, în preajma lui, lângă mare, să tăbărâţi. 3. Că Faraon va zice către poporul său: Fiii aceştia ai lui Israel s-au rătăcit în pământul acesta şi i-a închis pustiul.

4. Iar Eu voi învârtoşa inima lui Faraon şi va alerga după ei. Şi-Mi voi arăta slava Mea asupra lui Faraon şi asupra a toată oştirea lui; şi vor cunoaşte toţi Egiptenii că Eu sunt Domnul!" Şi au făcut aşa. 5. Atunci s-a dat de ştire regelui Egiptului că poporul evreu a fugit. şi s-a întors inima lui Faraon şi a slujitorilor lui asupra poporului acestuia şi ei au zis: "Ce am făcut noi? Cum de am lăsat pe fiii lui Israel să se ducă şi să nu ne mai robească nouă?" 6. A înhămat deci Faraon carele sale de război şi a luat poporul său cu sine: 7. A luat cu sine şase sute de căruţe alese şi toată călărimea Egiptului şi căpeteniile lor. 8. Iar Domnul a învârtoşat inima lui Faraon, regele Egiptului, şi a slujitorilor lui, şi a alergat acesta după fiii lui Israel; dar fiii lui Israel ieşiseră sub mână înaltă. 9. Şi au alergat după ei Egiptenii cu toii caii şi carele lui Faraon, cu călăreţii şi cu toată oştirea lui şi i-au ajuns când poposiseră ei la mare, lângă Pi-Hahirot, în faţa lui Baal-Ţefon. 10. Dar când s-a apropiat Faraon şi când s-au uitat fiii lui Israel înapoi şi au văzut că Egiptenii vin după ei, s-au spăimântat foarte tare fiii lui Israel şi au strigat către Domnul; 11. Şi au zis către Moise: "Oare nu erau morminte în ţara Egiptului, de ce ne-ai adus să murim în pustie? Ce ai făcut tu cu noi, scoţându-ne din Egipt? 12. Nu ţi-am spus noi, oare, de aceasta în Egipt, când ţi-am zis: Lasă-ne să robim Egiptenilor, că e mai bine să fim robi Egiptenilor decât să murim în pustia aceasta?" 13. Moise însă a zis către popor: "Nu vă temeţi! Staţi şi veţi vedea minunea cea de la Domnul, pe care vă va face-o El astăzi, căci pe Egiptenii pe care îi vedeţi astăzi nu-i veţi mai vedea niciodată. 14. Domnul are să Se lupte pentru voi, iar voi fiţi liniştiţi!" 15. Atunci a zis Domnul către Moise: "Ce strigi către Mine? Spune fiilor lui Israel să pornească, 16. Iar tu ridică-n toiagul şi-ţi întinde mâna asupra mării şi o desparte şi vor trece fiii lui Israel prin mijlocul mării, ca pe uscat. 17. Iată, Eu voi învârtoşa inima lui Faraon şi a tuturor Egiptenilor, ca să meargă pe urmele lor. Şi-Mi voi arăta slava Mea asupra lui Faraon şi asupra a toată oştirea lui, asupra carelor lui şi asupra călăreţilor lui. 18. Şi vor cunoaşte toţi Egiptenii că Eu sunt Domnul, când Îmi voi arăta slava Mea asupra lui Faraon, asupra carelor lui şi asupra călăreţilor lui". 19. Atunci s-a ridicat îngerul Domnului, care mergea înaintea taberei fiilor lui Israel, şi s-a mutat în urma lor; şi s-a ridicat stâlpul cel de nor dinaintea lor şi a stat în urma lor. 20. Astfel a trecut el şi a stat între tabăra Egiptenilor şi tabăra fiilor lui Israel; şi era negură şi întuneric pentru unii, iar pentru ceilalţi lumină, noaptea, şi toată noaptea nu s-au apropiat unii de alţii. 21. Iar Moise şi-a întins mâna sa asupra mării şi a alungat Domnul marea toată noaptea cu vânt puternic de la răsărit şi s-a făcut marea uscat, că s-au despărţit apele. 22. Şi au intrat fiii lui Israel prin mijlocul mării, mergând ca pe uscat, iar apele le erau perete, la dreapta şi la stânga lor. 23. Iar Egiptenii urmărindu-i, au intrat după ei în mijlocul mării toii caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui. 24. Dar în straja dimineţii a căutat Domnul din stâlpul cel de foc şi din nor spre tabăra Egiptenilor şi a umplut tabăra Egiptenilor de spaimă. 25. Şi a făcut să sară roţile de la carele lor, încât cu anevoie mergeau carele. Atunci au zis Egiptenii: "Să fugim de la faţa lui Israel, că Domnul se luptă pentru ei cu Egiptenii!" 26. Iar Domnul a zis către Moise: "Întindeţi mâna asupra mării, ca să se întoarcă apele asupra Egiptenilor, asupra carelor lor şi asupra călăreţilor lor". 27. Şi şi-a întins Moise mâna asupra mării şi spre ziuă s-a întors apa la locul ei, iar Egiptenii fugeau împotriva apei. Şi aşa a înecat Dumnezeu pe Egipteni în mijlocul mării. 28. Iar apele s-au tras la loc şi au acoperit carele şi călăreţii întregii oştiri a lui Faraon, care intrase după Israeliţi în mare, şi nu a rămas nici unul dintre ei. 29. Fiii lui Israel însă au trecut prin mare ca pe uscat şi apa le-a fost perete la dreapta şi stânga lor. 30. Aşa a izbăvit Domnul în ziua aceea pe Israeliţi din mâinile Egiptenilor; şi au văzut fiii lui Israel pe Egipteni morţi pe malurile mării. 31. Văzut-a Israel mâna cea tare pe care a întins-o Domnul asupra Egiptenilor, şi s-a temut poporul de Domnul şi a crezut în Domnul şi în Moise, sluga Lui.

CAPITOLUL 15 Cântarea lui Moise.

l. Atunci Moise şi fiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta şi au zis: "Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preaslăvit! Pe cal şi pe călăreţ în mare i-a aruncat! 2. Tăria mea şi mărirea mea este Domnul, căci El m-a izbăvit. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi preaslăvi, Dumnezeul părintelui meu şi-L voi preaînălţa! 3. Domnul este viteaz în luptă; Domnul este numele Lui. 4. Carele lui Faraon şi oştirea lui în mare le-a aruncat; Pe căpeteniile cele de seamă ale lui, Marea Roşie le-a înghiţit, 5. Adâncul le-a acoperit, În fundul mării ca o piatră s-au pogorât. 6. Dreapta Ta, Doamne, şi-a arătat tăria. Mâna Ta cea dreaptă, Doamne, pe vrăjmaşi i-a sfărâmat.

7. Cu mulţimea slavei Tale ai surpat pe cei potrivnici. Trimis-ai mânia Ta Şi i-a mistuit ca pe nişte paie. 8. La suflarea nărilor Tale s-a despărţit apa, Strânsu-s-au la un loc apele ca un perete Şi s-au închegat valurile în inima mării. 9. Vrăjmaşul zicea: "Alerga-voi după ei şi-i voi ajunge; Pradă voi împărţi şi-mi voi sătura sufletul de răzbunare; Voi scoate sabia şi mâna mea îi va stârpi". 10. Dar ai trimis Tu duhul Tău Şi marea i-a înghiţit; Afundatu-s-au ca plumbul În apele cele mari. 11. Doamne, cine este asemenea ţie între dumnezei? Cine este asemenea ţie preaslăvit în sfinţenie, Minunat întru slavă Şi făcător de minuni? 12. Întins-ai dreapta Ta Şi i-a înghiţit pământul! 13. Călăuzit-ai cu mila Ta acest popor şi l-ai izbăvit; Tu îl povăţuieşti cu puterea Ta, Spre locaşul sfinţeniei Tale. 14. Auzit-au neamurile şi s-au cutremurat, Frică a cuprins pe cei din Filisteia. 15. Atunci s-au spăimântat căpeteniile Edomului, Pe conducătorii Moabului cutremur i-a cuprins; Şi toţi câţi trăiesc în Canaan şi-au pierdut cumpătul. 16. Frică şi groază va cădea peste ei. Şi de măreţia braţului Tău, Ca pietrele vor încremeni, Până va trece poporul Tău, Doamne, Până va trece poporul Tău acesta, pe care l-ai câştigat Tu. 17. Tu îl vei duce şi-l vei sădi în muntele moştenirii Tale, În locul ce ţi l-ai făcut sălăşluire, Doamne, În locaşul sfânt cel zidit de mâinile Tale, Doamne! 18. Împărăţi-va Domnul în veac şi în veacul veacului. 19. Căci caii lui Faraon cu carele şi călăreţii lui au intrat în mare. Întors-a Domnul asupra lor apele mării, Iar fiii lui Israel au trecut prin mare, ca pe uscat!" 20. Atunci a luat Mariam proorociţa, sora lui Aaron, timpanul în mâna sa, şi au ieşit după dânsa toate femeile cu timpane şi dănţuind. 21. Şi răspundea Mariam înaintea lor: "Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preaslăvit! Pe cal şi pe călăreţ în mare i-a aruncat!" 22. Apoi a ridicat Moise pe fiii lui Israel de la Marea Roşie şi i-a dus în pustia Şur şi au mers trei zile prin pustie şi n-au găsit apă. 23. Au ajuns apoi la Mara, dar n-au putut să bea apă nici din Mara, că era amară, pentru care s-a şi numit locul acela Mara. 24. De aceea cârtea poporul împotriva lui Moise şi zicea: "Ce să bem?" 25. Atunci Moise a strigat către Domnul şi Domnul i-a arătat un lemn; şi l-a aruncat în apă şi s-a îndulcit apa. Acolo a pus Domnul poporului Său rânduieli şi porunci şi acolo l-a încercat şi i-a zis: 26. "De vei asculta cu luare-aminte glasul Domnului Dumnezeului tău şi vei face lucruri drepte înaintea Lui şi de vei lua aminte la poruncile Lui şi vei păzi legile Lui, nu voi aduce asupra ta nici una din bolile pe care le-am adus asupra Egiptenilor, că Eu sunt Domnul Dumnezeul tău Care te vindecă". 27. Apoi au venit în Elim. Şi erau acolo douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de pomi de finic. Şi au tăbărât acolo lângă apă.

CAPITOLUL 16 Mana.

1. Plecând apoi din Elim, a venit toată obştea fiilor lui Israel în pustia Sin, câre este între Elim şi între Sinai, în ziua a cincisprezecea a lunii a doua, după ieşirea din Egipt. 2. În pustia aceasta toată obştea fiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise şi Aaron. 3. Şi au zis către ei fiii lui Israel: "Mai bine muream bătuţi de Domnul în pământul Egiptului, când şedeam împrejurul căldărilor cu carne şi mâncam pâine de ne săturam! Dar voi ne-aţi adus în pustia aceasta, ca toată obştea aceasta să moară de foame". 4. Domnul însă a zis către Moise: "Iată Eu le voi ploua pâine din cer. Să iasă dar poporul şi să adune în fiecare zi cât trebuie pentru o zi, ca să-l încerc dacă va umbla sau nu după legea Mea. 5. Iar în ziua a şasea să adune de două ori mai mult decât adunau în celelalte zile, pentru o zi". 6. Atunci au zis Moise şi Aaron către toată adunarea fiilor lui Israel: "Diseară veţi cunoaşte că Domnul v-a scos din pământul Egiptului. 7. Şi dimineaţă veţi vedea slava Domnului, că El a auzit cârtirea voastră împotriva lui Dumnezeu; iar noi ce suntem de cârtiţi împotriva noastră?" 8. Şi a mai zis Moise: "Când Domnul vă va da diseară carne să mâncaţi şi dimineaţă pâine să vă săturaţi, din aceea veri afla că a auzit Domnul cârtirea ce aţi ridicat asupra Lui. Căci noi ce suntem? Cârtirea voastră nu este împotriva noastră, ci împotriva lui Dumnezeu". 9. Apoi a zis Moise către Aaron: "Spune la toată adunarea fiilor lui Israel: Apropiaţi-vă înaintea lui Dumnezeu, că a auzit cârtirea voastră!" 10. Iar când vorbea Aaron către toată adunarea fiilor lui Israel, au căutat ei spre pustie şi iată slava Domnului s-a arătat în nor. 11. Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: 12. "Am auzit cârtirea fiilor lui Israel. Spune-le dar: Diseară carne veţi mânca, iar dimineaţă vă veţi sătura de pâine şi veţi cunoaşte că Eu, Domnul, sunt Dumnezeul vostru". 13. Iar, dacă s-a făcut seară, au venit prepeliţe şi au acoperit tabăra, iar dimineaţa, după ce s-a luat

roua dimprejurul taberei, 14. Iată, se afla pe faţa pustiei ceva mărunt, ca nişte grăunţe, şi albicios, ca grindina pe pământ. 15. Şi văzând fiii lui Israel, au zis unii către alţii: "Ce e asta?" Că nu ştiau ce e. Iar Moise le-a zis: "Aceasta e pâinea pe care v-o dă Dumnezeu să o mâncaţi. 16. Iată ce a poruncit Domnul: Adunaţi fiecare cât să vă ajungă de mâncat; câte un omer de om, după numărul sufletelor voastre; fiecare câţi are în cort, atâtea omere să adune!" 17. Şi au făcut aşa fiii lui Israel; au adunat unii mai mult, alţii mai puţin; 18. Dar măsurând cu omerul, nici celui ce adunase mult n-a prisosit, nici celui ce adunase puţin n-a lipsit, ci fiecare, cât era deajuns la cei ce erau cu sine, atât a adunat. 19. Zis-a iarăşi Moise către ei: "Nimeni să nu lase din aceasta pe a doua zi". 20. Dar ei n-au ascultat pe Moise, ci unii au lăsat din aceasta pe a doua zi; dar a făcut viermi şi s-a stricat. Şi s-a mâniat pe ei Moise. 21. Fiecare aduna mană dimineaţa cât îi trebuia pentru mâncat în ziua aceea, căci, dacă se înfierbânta soarele, ceea ce rămânea se topea. 22. Iar în ziua a şasea adunară de două ori mai multă: câte două omere de fiecare. Şi au venit toate căpeteniile adunării să-l înştiinţeze pe Moise. 23. Iar Moise le-a zis: "Iată ce a zis Domnul: Mâine e odihnă, odihna cea sfântă în cinstea Domnului; ce trebuie copt coaceţi, ce trebuie fiert, fierbeţi astăzi, şi ce va rămâne, păstraţi pe a doua zi!" 24. Şi au lăsat din acestea până dimineaţa, după cum le poruncise Moise, şi nu s-au stricat nici n-au făcut viermi. 25. Apoi a zis Moise: "Mâncaţi aceasta astăzi, că astăzi este odihna în cinstea Domnului şi nu veţi găsi de aceasta astăzi pe câmp. 26. Şase zile să adunaţi, iar ziua a şaptea este zi de odihnă şi nu veţi afla din ea în această zi". 27. Dar unii din popor au ieşit să adune şi în ziua a şaptea şi n-au găsit. 28. Atunci Domnul a zis către Moise: "Până când nu veţi voi să ascultaţi de poruncile Mele şi de învăţăturile Mele? 29. Vedeţi că Domnul v-a dat ziua aceasta de odihnă şi de aceea vă dă El în ziua a şasea şi pâine pentru două zile; rămâneţi fiecare în casele voastre şi nimeni să nu iasă de la locul său în ziua a şaptea". 30. Şi s-a odihnit poporul în ziua a şaptea. 31. Casa lui Israel i-a pus numele mană şi aceasta era albă, ca sămânţa de coriandru, iar la gust ca turta cu miere. 32. După aceea Moise a zis: "Iată ce porunceşte Domnul: Umpleţi cu mană un omer, ca să se păstreze în viitor urmaşilor voştri, ca să vadă pâinea cu care v-am hrănit Eu în pustie, după ce v-am scos din ţara Egiptului". 33. Iar către Aaron a zis Moise: "Ia un vas de aur şi toarnă în el un omer plin cu mană şi pune-l înaintea Domnului, ca să se păstreze în viitor pentru urmaşii voştri!" 34. Şi l-a pus Aaron înaintea chivotului mărturiei, ca să se păstreze, cum poruncise Domnul lui Moise. 35. Iar fiii lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani, până ce au ajuns în tară locuită; până ce au ajuns în hotarele pământului Canaan au mâncat mană. 36. Iar omerul este a zecea parte dintr-o efă.

CAPITOLUL 17 Apă din piatră.

1. După aceea a plecat la drum toată obştea fiilor lui Israel din pustia Sin, după porunca Domnului, şi a tăbărât la Rafidim, unde poporul nu avea apă de băut. 2. Şi poporul căuta ceartă lui Moise, zicând: "Dă-ne apă să bem!" Iar Moise le-a zis: "De ce mă bănuiţi şi de ce ispitiţi pe Domnul?" 3. Atunci poporul, apăsat de sete, cârtea împotriva lui Moise şi zicea: "Ce este aceasta? Ne-ai scos din Egipt ca să ne omori cu sete pe noi, pe copiii noştri şi turmele noastre?" 4. Iar Moise a strigat către Domnul şi a zis: "Ce să fac cu poporul acesta? Căci puţin lipseşte ca să mă ucidă cu pietre". 5. Zis-a Domnul către Moise: "Treci pe dinaintea poporului acestuia, dar ia cu tine câţiva din bătrânii lui Israel; ia în mână şi toiagul cu care ai lovit Nilul şi du-te. 6. Iată Eu voi sta înaintea ta acolo la stânca din Horeb, iar tu vei lovi în stâncă şi va curge din ea apă şi va bea poporul". Şi a făcut Moise aşa înaintea bătrânilor lui Israel. 7. De aceea s-a pus locului aceluia numele: Masa şi Meriba, pentru că acolo cârtiseră fiii lui Israel şi pentru că ispitiseră pe Domnul, zicând: "Este, oare, Domnul în mijlocul nostru sau nu?" 8. Atunci au venit Amaleciţii să se bată cu Israeliţii la Rafidim. 9. Iar Moise a zis către Iosua: "Alege-fi bărbaţi voinici şi du-te de te luptă cu Amaleciţii! Iar eu mă voi sui mâine în vârful muntelui şi toiagul lui Dumnezeu va fi în mâna mea". 10. A făcut deci Iosua cum îi zisese Moise şi s-a dus să bată pe Amaleciţi; iar Moise cu Aaron şi Or s-au suit în vârful muntelui. 11. Când îşi ridica Moise mâinile, biruia Israel; iar când îşi lăsa el mâinile, biruiau Amaleciţii.

12. Dar obosind mâinile lui Moise, au luat o piatră şi au pus-o lângă el şi a şezut Moise pe piatră; iar Aaron şi Or îi sprijineau mâinile, unul de o parte şi altul de altă parte. Şi au stat mâinile lui ridicate până la asfinţitul soarelui. 13. Şi a zdrobit Iosua pe Amalec şi tot poporul lui cu ascuţişul sabiei. 14. Atunci a zis Domnul către Moise: "Scrie acestea în carte spre pomenire şi spune lui Iosua că voi şterge cu totul pomenirea lui Amalec de sub cer!" 15. Atunci a făcut Moise un jertfelnic Domnului şi i-a pus numele: "Domnul este scăparea mea!" 16. Căci zicea: "Pentru că mi-au fost mâinile ridicate spre scaunul Domnului, de aceea va bate Domnul pe Amalec din neam în neam!"

CAPITOLUL 18 Ietro la Moise.

1. Auzind însă Ietro, preotul din Madian, socrul lui Moise, de toate câte făcuse Dumnezeu pentru Moise şi pentru Israel, poporul Său, când a scos Domnul pe Israel din Egipt, 2. A luat Ietro, socrul lui Moise, pe Sefora, femeia lui Moise, care fusese trimisă înainte de acesta acasă, 3. Şi pe cei doi fii ai ei, din care unul se chema Gherşom, pentru că Moise îşi zisese: "Rătăcit sunt eu în pământ străin", 4. Iar pe altul îl chema Eliezer, pentru că-şi zisese el: "Dumnezeul părinţilor mei mi-a fost ajutor şi m-a scăpat de sabia lui Faraon!" 5. Şi a venit Ietro, socrul lui Moise, cu fiii acestuia şi cu femeia lui, la Moise în pustie, unde-şi aşezase el tabăra, la muntele lui Dumnezeu. 6. Atunci el a trimis vorbă lui Moise, zicând: "Iată, eu, Ietro, socrul tău, şi femeia ta şi cei doi fii ai ei împreună cu ea venim la tine". 7. Deci a ieşit Moise în întâmpinarea socrului său, s-a plecat înaintea lui şi l-a sărutat. Iar după ce s-au binecuvântat unul pe altul, au intrat în cort. 8. Apoi a povestit Moise socrului său toate câte a făcut Domnul cu Faraon şi cu toţi Egiptenii pentru Israel, toate suferinţele ce le-au întâlnit ei în cale şi cum i-a izbăvit Domnul din mâinile lui Faraon şi din mâinile Egiptenilor. 9. Iar Ietro s-a bucurat de toate binefacerile ce a arătat Domnul lui Israel, când l-a izbăvit din mâna Egiptenilor şi din mâna lui Faraon. 10. şi a zis Ietro: "Binecuvântat este Domnul, Care v-a izbăvit din mâinile Egiptenilor şi din mâna tui Faraon, Cel ce a izbăvit pe poporul acesta din stăpânirea Egiptenilor. 11. Acum am cunoscut şi eu că Domnul este mare peste toţi dumnezeii, pentru că a smerit pe aceştia". 12. Apoi Ietro, socrul lui Moise, a adus lui Dumnezeu ardere de tot şi jertfă. şi au venit Aaron şi toţi bătrânii lui Israel să mănânce pâine cu socrul lui Moise înaintea lui Dumnezeu. 13. Iar a doua zi a şezut Moise să judece poporul şi a stat poporul înaintea lui Moise de dimineaţă până seara. 14. Văzând Ietro, socrul lui Moise, tot ceea ce făcea el cu poporul, i-a zis: "Ce faci tu cu poporul? De ce stai tu singur şi tot poporul tău stă înaintea ta de dimineaţă până seara?" 15. Iar Moise a zis către socrul său: "Poporul vine la mine să ceară judecată de la Dumnezeu. 16. Când se ivesc între ei neînţelegeri, vin la mine şi judec pe fiecare şi-i învăţ poruncile lui Dumnezeu şi legile Lui". 17. Iar socrul lui Moise a zis către acesta: "Ceea ce faci, nu faci bine. 18. Căci te vei prăpădi şi tu, şi poporul acesta, care este cu tine. E grea pentru tine sarcina aceasta şi nu o vei putea împlini singur. 19. Acum dar ascultă-mă pe mine: Am să-ţi dau un sfat şi Dumnezeu să fie cu tine! Fii tu pentru popor mijlocitor înaintea lui Dumnezeu şi înfăţişează la Dumnezeu nevoile lui. 20. Învaţă-i poruncile şi legile Lui; arată-le calea Lui, pe care trebuie să meargă, şi faptele ce trebuie să facă. 21. Iar mai departe alege-ţi din tot poporul oameni drepţi şi cu frica lui Dumnezeu; oameni drepţi, care urăsc lăcomia, şi-i pune căpetenii peste mii, căpetenii peste sute, căpetenii peste cincizeci, căpetenii peste zeci. 22. Aceştia să judece poporul în toată vremea: pricinile grele să le aducă la tine, iar pe cele mici să le judece ei toate. Uşurează-ţi povara şi ei să o poarte împreună cu tine! 23. De vei face lucrul acesta şi te va întări şi Dumnezeu cu porunci, vei putea să faci faţă, şi tot poporul acesta va ajunge cu pace la locul său". 24. Şi a ascultat Moise glasul socrului său şi a făcut toate câte i-a zis. 25. A ales deci Moise din tot Israelul oameni destoinici şi i-a pus căpetenii în popor: peste mii, peste sute, peste cincizeci, peste zeci. 26. Şi judecau aceştia poporul în toată vremea; toate pricinile grele le aduceau la Moise, iar pe cele mai uşoare le judecau ei toate. 27. După aceea a petrecut Moise pe socrul său şi acesta s-a dus în ţara lui.

CAPITOLUL 19 Pregătirea pentru primirea legii.

1. Iar în luna a treia de la ieşirea fiilor lui Israel din pământul Egiptului, chiar în ziua de lună plină, au ajuns în pustia Sinai. 2. Plecase deci Israel de la Rafidim şi ajungând în pustia Sinai, au tăbărât acolo în pustie, în faţa muntelui. 3. Apoi s-a suit Moise în munte, la Dumnezeu; şi l-a strigat Domnul din vârful muntelui şi i-a zis: "Grăieşte casei lui Iacov şi vesteşte fiilor lui Israel aşa: 4. "Aţi văzut ce am făcut Egiptenilor şi cum v-am luat pe aripi de vultur şi v-am adus la Mine. 5. Deci, de veţi asculta glasul Meu şi de veţi păzi legământul Meu, dintre toate neamurile Îmi veţi fi popor ales că al Meu este tot pământul; 6. Îmi veţi fi împărăţie preoţească şi neam sfânt!" Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune fiilor lui Israel". 7. Şi venind, Moise a chemat pe bătrânii poporului şi le-a spus toate cuvintele acestea pe care le poruncise Domnul. 8. Atunci tot poporul, răspunzând într-un glas, a zis: "Toate câte a zis Domnul vom face şi vom fi ascultători!" Şi a dus Moise cuvintele poporului la Domnul. 9. Iar Domnul a zis către Moise: "Iată voi veni la tine în stâlp de nor des, ca să audă poporul că Eu grăiesc cu tine, şi să te creadă pururea". Iar Moise a spus Domnului cuvintele poporului. 10. Zis-a Domnul către Moise: "Pogoară-te de grăieşte poporului să se ţină curat astăzi şi mâine, şi să-şi spele hainele, 11. Ca să fie gata pentru poimâine, căci poimâine Se va pogorî Domnul înaintea ochilor a tot poporul pe Muntele Sinai. 12. Să-i tragi poporului hotar împrejurul muntelui şi să-i spui: Păziţi-vă de a vă sui în munte şi de a vă atinge de ceva din el, că tot cel ce se va atinge de munte va muri. 13. Nici cu mâna să nu se atingă de el, că va fi ucis cu pietre sau se va săgeta cu săgeata; nu va rămâne în viaţă, fie om, fie dobitoc. Iar dacă se vor îndepărta tunetele şi trâmbiţele şi norul de pe munte, se vor putea sui în munte". 14. Pogorându-se deci Moise din munte la popor, el a sfinţit poporul şi, spălându-şi ei hainele, 15. Le-a zis Moise: "Să fiţi gata pentru poimâine şi de femei să nu vă atingeţi!" 16. Iar a treia zi, când s-a făcut ziuă, erau tunete şi fulgere şi nor des pe Muntele Sinai şi sunet de trâmbiţe foarte puternic. Şi s-a cutremurat tot poporul în tabără. 17. Atunci a scos Moise poporul din tabără în întâmpinarea lui Dumnezeu şi au stat la poalele muntelui. 18. Iar Muntele Sinai fumega tot, că Se pogorâse Dumnezeu pe el în foc; şi se ridica de pe el fum, ca fumul dintr-un cuptor, şi tot muntele se cutremura puternic. 19. De asemenea şi sunetul trâmbiţei se auzea din ce în ce mai tare; şi Moise grăia, iar Dumnezeu îi răspundea cu glas. 20. Deci, fiind pogorât Domnul pe Muntele Sinai, pe vârful muntelui, a chemat Domnul pe Moise în vârful muntelui şi s-a suit Moise acolo. 21. Atunci a zis Domnul către Moise: "Pogoară-te şi opreşte poporul, ca să nu năvălească spre Domnul, să vadă slava Lui, că vor cădea mulţi dintre ei. 22. Iar preoţii, care se apropie de Domnul Dumnezeu, să se sfinţească, ca nu cumva să-i lovească Domnul". 23. Zis-a Moise către Domnul: "Nu se poate ca poporul să se suie pe Muntele Sinai, pentru că Tu ne-ai oprit din vreme, şi ai zis: Trage hotar împrejurul muntelui şi-l sfinţeşte!" 24. Iar Domnul i-a răspuns: "Du-te şi te pogoară şi apoi te vei sui împreună cu Aaron; iar preoţii şi poporul să nu îndrăznească a se sui la Domnul, ca să nu-i lovească Domnul". 25. Şi s-a pogorât Moise la popor şi i-a spus toate.

CAPITOLUL 20 Cele zece porunci.

1. Atunci a rostit Domnul înaintea lui Moise toate cuvintele acestea şi a zis: 2. "Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei. 3. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine! 4. Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ! 5. Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam, 6. Şi Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele. 7. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui. 8. Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti.

9. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale, 10. Iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: să nu faci în acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care rămâne la tine, 21. Că în şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt într-însele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua a şaptea şi a sfinţit-o. 12. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie. 13. Să nu ucizi! 14. Să nu fii desfrânat! 15. Să nu furi! 16. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău! 17. Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui tău, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi nici unul din dobitoacele lui şi nimic din câte are aproapele tău!" 18. Şi tot poporul a auzit fulgerele şi tunetele şi sunetul trâmbiţelor, şi a văzut muntele fumegând; şi văzând, tot poporul s-a dat înapoi şi a stat departe, temându-se. 19. Apoi a zis către Moise: "Vorbeşte tu cu noi şi vom asculta, dar Dumnezeu să nu grăiască cu noi, ca să nu murim". 20. Zis-a Moise către popor: "Cutezaţi, că Dumnezeu a venit la voi, să vă pună la încercare pentru ca frica Lui să fie în voi, ca să nu greşiţi". 21. Şi a stat tot poporul departe, iar Moise s-a apropiat de întunericul unde era Dumnezeu. 22. Atunci Domnul a zis către Moise: "Aşa să vorbeşti casei lui Iacov şi aşa să vesteşti fiilor lui Israel: Aţi văzut că am grăit cu voi din cer! 23. Să nu vă faceţi dumnezei de argint şi nici dumnezei de aur să nu vă faceţi. 24. Să-Mi faci jertfelnic de pământ şi să aduci pe el arderile de tot ale tale, jertfele de izbăvire, oile şi boii tăi. În tot locul unde voi pune pomenirea numelui Meu, acolo voi veni la tine, ca să te binecuvântez. 25. Iar de-Mi vei face jertfelnic de piatră, să nu-l faci de piatră cioplită; că de vei pune dalta ta pe ea, o vei spurca. 26. Şi să nu te sui pe trepte la jertfelnicul Meu, ca să nu se descopere acolo goliciunea ta!"

CAPITOLUL 21 Rânduieli pentru casnici şi pentru ucideri.

1. "Iată acum legiuirile pe care tu le vei pune în vedere lor: 2. De vei cumpăra rob evreu, el să-ti lucreze şase ani, iar în anul al şaptelea să iasă slobod, în dar. 3. Dacă acela a venit în casa ta singur, singur să iasă; iar de a venit cu femeie, să iasă cu el şi femeia lui. 4. Dacă însă îi va fi dat stăpânul femeie şi aceasta va fi născut fii sau fiice, atunci femeia şi copiii ei vor fi ai stăpânului lui, iar el va ieşi singur. 5. Iar dacă robul va zice: Îmi iubesc stăpânul, femeia şi copiii şi nu voi să mă liberez, 6. Atunci să-l aducă stăpânul lui la judecători şi, după ce l-a apropiat de uşă sau la uşori, să-i găurească stăpânul urechea cu o sulă, şi-l va robi în veci. 7. Dacă cineva îşi va vinde fiica roabă, ea nu va ieşi cum ies roabele. 8. Dacă ea nu va plăcea stăpânului său, care şi-a ales-o, să-i îngăduie a se răscumpăra, dar el nu va avea voie s-o vândă la familie străină, după ce i-a fost necredincios. 9. Dacă a logodit-o cu fiul său, atunci să se poarte cu ea după dreptul fiicelor. 10. Iar dacă va mai lua şi pe alta, atunci ea să nu fie lipsită de hrană, de îmbrăcăminte şi de traiul cu bărbatul său. 11. Iar dacă el nu-i va face aceste trei lucruri, să iasă de la dânsul în dar, fără răscumpărare. 12. De va lovi cineva pe un om şi acela va muri, să fie dat morţii. 13. Iar de nu-l va fi lovit cu voinţă şi i-a căzut sub mână din îngăduirea lui Dumnezeu, îţi voi hotărî un loc, unde să fugă ucigaşul. 14. Dacă însă va ucide cineva pe aproapele său cu bună ştiinţă şi cu vicleşug şi va fugi la altarul Meu, şi de la altarul Meu să-l iei şi să-l omori. 15. Cel ce va bate pe tată sau pe mamă să fie omorât. 16. Cel ce va fura un om din fiii lui Israel şi, făcându-l rob, îl va vinde, sau se va găsi în mâinile lui, acela să fie omorât. 17. Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, acela să fie omorât. 18. De se vor sfădi doi oameni şi unul va lovi pe celălalt cu o piatră, sau cu pumnul, şi acela nu va muri, ci va cădea la pat, 19. De se va scula şi va ieşi din casă cu ajutorul cârjei, cel ce l-a lovit nu va fi vinovat de moarte, ci va plăti numai împiedicarea aceluia de la muncă şi vindecarea lui. 20. Iar de va lovi cineva pe robul său sau pe slujnica sa cu toiagul, şi ei vor muri sub mâna lui, aceia trebuie să fie răzbunaţi;

21. Iar de vor mai trăi o zi sau două, ei nu trebuie răzbunaţi, că sunt plătiţi cu argintul stăpânului lor. 22. De se vor bate doi oameni şi vor lovi o femeie însărcinată şi aceasta va lepăda copilul său fără altă vătămare, să se supună cel vinovat la despăgubirea ce o va cere bărbatul acelei femei şi el va trebui să plătească potrivit cu hotărârea judecătorilor. 23. Iar de va fi şi altă vătămare, atunci să plătească suflet pentru suflet, 24. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, 25. Arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie. 26. Iar de va lovi cineva pe robul său în ochi iar pe slujnica sa o va lovi în ochi şi ea îl va pierde, să-l lase liber ca despăgubire pentru ochi. 27. Şi de va pricinui căderea unui dinte al robului său sau al roabei sale, să le dea drumul pentru acel dinte. 28. Dacă un bou va împunge de moarte bărbat sau femeie, boul să fie ucis cu pietre şi carnea lui să nu se mănânce, iar stăpânul boului să fie nevinovat. 29. Iar dacă boul a fost împungător cu o zi sau cu două sau cu trei înainte, şi stăpânul lui, fiind vestit despre aceasta, nu l-a închis şi boul a ucis bărbat sau femeie, boul să fie ucis cu pietre şi stăpânul lui să fie dat morţii. 30. Dacă însă i se va pune stăpânului preţ de răscumpărare, pentru sufletul său, ce va fi pus asupra lui aceea va şi plăti. 31. Tot după această lege să se urmeze, de va împunge boul băiat sau fată. 32. Iar de va împunge boul rob sau roabă, să se plătească stăpânului acestora treizeci de sicli de argint, iar boul să fie ucis cu pietre. 33. De va săpa cineva o fântână sau va descoperi o fântână şi nu o va acoperi şi va cădea în ea un bou sau un asin, 34. Stăpânul fântânii trebuie să plătească argint stăpânului lor, iar boul sau asinul să fie al lui. 35. Iar dacă boul cuiva va împunge boul altuia şi va muri, să se vândă boul cel viu şi preţul să-l împartă pe din două; de asemenea şi pe cel ucis să-l împartă pe din două. 36. Iar de s-a ştiut că boul a fost împungător de multă vreme, dar stăpânul lui, fiind înştiinţat despre aceasta, nu l-a păzit, atunci acesta trebuie să plătească bou pentru bou, iar cel ucis să fie al lui".

CAPITOLUL 22 Pedeapsa pentru furt şi alte păcate.

1. "De va fura cineva un bou sau o oaie şi le va junghia, sau le va vinde, să plătească cinci boi pentru un bou şi patru oi pentru oaie! 2. Dacă furul va fi prins spărgând şi va fi lovit încât să moară, cel ce l-a lovit nu va fi vinovat de moartea lui. 3. Iar de se va face aceasta după ce a răsărit soarele, va fi vinovat şi pentru ucidere va fi ucis. Cel ce a furat va trebui să plătească tot şi de nu are cu ce, să fie vândut el pentru plata celor furate. 4. Iar de se va prinde furul şi cele furate se vor găsi la el vii, fie bou, oaie sau asin, să plătească îndoit. 5. De va pricinui cineva pagubă într-o ţarină sau vie, lăsând vitele să pască, stricând ţarina altuia, să plătească din ţarina sa potrivit cu stricăciunea; iar de a păscut toată ţarina, să plătească despăgubire cu ce are mai bun în ţarina sa şi cu ce are mai bun în via sa. 6. De va izbucni foc şi va cuprinde spini şi, întinzându-se, va arde clăi, sau snopi, sau holdă, să plătească despăgubire îndoit cel ce a aprins focul. 7. De va da cineva vecinului său argint sau lucruri să le păstreze şi acelea vor fi furate din casa acestui om, de se va găsi furul, să le plătească îndoit; 8. Iar de nu se va găsi furul, să vină stăpânul casei înaintea judecătorilor şi să jure că nu şi-a întins mâna asupra lucrului aproapelui său. 9. Pentru tot lucrul care s-ar putea fura: bou sau asin, oaie sau haină, sau orice lucru pierdut, despre care va zice cineva: "Acesta este al meu!" pricina amândurora trebuie să fie adusă înaintea judecătorilor, şi cel ce va fi osândit de judecători să plătească aproapelui său îndoit. 10. De va da cineva spre pază aproapelui său asin sau bou, sau oaie, sau alt dobitoc şi va muri, sau va fi vătămat, sau luat fără să ştie cineva, 11. Să facă amândoi jurământ înaintea Domnului, că cel ce a luat pe seama sa nu şi-a întins mâna asupra lucrului aproapelui său, şi aşa stăpânul trebuie să primească jurământul, iar celălalt nu va avea să-l despăgubească; 12. Iar de se va fura de la el, să plătească stăpânului despăgubire. 13. Dacă însă va fi sfâşiat de fiară, să-i aducă ceea ce a rămas ca mărturie şi nu va plăti despăgubire pentru vita sfâşiată. 14. De va împrumuta cineva de la aproapele său vită şi aceea se va vătăma sau va pieri, şi stăpânul ei nu va fi cu ea, să o plătească; 15. Iar dacă stăpânul ei a fost cu ea, să nu o plătească. Iar dacă a fost închiriată cu bani, se va socoti pentru chiria aceea. 16. De va amăgi cineva o fată nelogodită şi se va culca cu ea, să o înzestreze şi să o ia de soţie; 17. Iar dacă tatăl ei se va feri şi nu va voi să o dea lui de femeie, atunci el să plătească tatălui fetei

bani câţi se cer pentru înzestrarea fetelor. 18. Pe vrăjitori să nu-i lăsaţi să trăiască! 19. Tot cel ce se împreună cu dobitoc să fie omorât. 20. Cel ce jertfeşte la alţi dumnezei, afară de Domnul, să se piardă. 21. Pe străin să nu-l strâmtorezi, nici să-l apeşi, căci şi voi aţi fost străini în pământul Egiptului. 22. La nici o văduvă şi la nici un orfan să nu le faceţi rău! 23. Iar de le veţi face rău şi vor striga către Mine, voi auzi plângerea lor, 24. Şi se va aprinde mânia Mea şi vă voi ucide cu sabia şi vor fi femeile voastre văduve şi copiii voştri orfani. 25. De vei împrumuta bani fratelui sărac din poporul Meu, să nu-l strâmtorezi şi să nu-i pui camătă. 26. De vei lua zălog haina aproapelui tău, să i-l întorci până la asfinţitul soarelui, 27. Căci aceasta este învelitoarea lui, aceasta este singura îmbrăcăminte pentru goliciunea sa. fn ce va dormi el? Deci de va striga către Mine, îl voi auzi, pentru că sunt milostiv. 28. Pe judecători să nu-i grăieşti de rău şi pe căpetenia poporului tău să nu o huleşti! 29. Nu întârzia a-Mi aduce pârga ariei tale şi a teascului tău; pe cel întâi-născut din fiii tăi să Mi-l dai Mic! 30. Asemenea să faci cu boul tău, cu oaia ta şi cu asinul tău: şapte zile să fie ei la mama lor, iar în ziua a opta să Mi le dai Mie! 31. Să-Mi fiţi popor sfânt; să nu mâncaţi carnea dobitocului sfâşiat de fiară în câmp, ci s-o aruncaţi la câini!"

CAPITOLUL 23 Despre sărbători.

l. "Să nu iei aminte la zvon deşert; să nu te uneşti cu cel nedrept, ca să fii martor mincinos! 2. Să nu te iei după cei mai mulţi, ca să faci rău; şi la judecată să nu urmezi celor mai mulţi, ca să te abaţi de la dreptate; 3. Nici săracului să nu-i fii părtinitor la judecată! 4. De vei întâlni boul duşmanului tău sau asinul lui rătăcit, să-l întorci şi să I-l duci! 5. De vei vedea asinul vrăjmaşului tău căzut sub povară, să nu-l treci cu vederea, ci să-l ridici împreună cu el. 6. Să nu judeci strâmb pricina săracului tău! 7. De orice cuvânt mincinos să te fereşti; să nu ucizi pe cel nevinovat şi drept, căci Eu nu voi ierta pe nelegiuit. 8. Daruri să nu primeşti, căci darurile orbesc ochii celor ce văd şi strâmbă pricinile cele drepte. 9. Pe străin să nu-l obijduieşti, nici să nu-l strâmtorezi, căci voi ştiţi cum e sufletul pribeagului, că şi voi aţi fost pribegi în ţara Egiptului. 10. Şase ani să semeni ţarina ta şi să aduni roadele ei, 11. Iar în al şaptelea, las-o să se odihnească; şi se vor hrăni săracii poporului tău, iar rămăşiţele le vor mânca fiarele câmpului. Aşa să faci şi cu via ta şi cu măslinii tăi. 12. În şase zile să-ţi faci treburile tale, iar în ziua a şaptea să te odihneşti, ca să se odihnească şi boul tău şi asinul tău şi ca să răsufle fiul roabei tale şi străinul care e cu tine. 13. Păziţi toate câte v-am spus şi numele altor dumnezei să nu le pomeniţi, nici să se audă ele din gura voastră. 14. De trei ori în an să-Mi prăznuieşti: 15. Să ţii sărbătoarea azimelor. şapte zile să mănânci azime în timpul lunii lui Aviv cum ţi-am poruncit, "ci în acea lună ai ieşit din Egipt; să nu te înfăţişezi înaintea Mea cu mâna goală. 16. Să ţii apoi sărbătoarea secerişului şi a strângerii celor dintâi roade ale tale, pe care le-ai semănat în ţarina ta, şi sărbătoarea strângerii roadelor toamna, când aduni de pe câmp munca ta. 17. De trei ori pe an să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeului tău toţi cei de parte bărbătească ai tăi. 18. Când voi alunga neamurile de la faţa ta şi voi lărgi hotarele tale, să nu torni sângele jertfei tale pe dospit, nici grăsimea de la jertfa Mea cea de la sărbători să nu rămână pe a doua zi. 19. Pârga. din roadele ţarinii tale să o aduci în casa Domnului Dumnezeului tău! Să nu fierbi iedul în laptele mamei lui! 20. Iată Eu trimit înaintea ta pe îngerul Meu, ca să te păzească în cale şi să te ducă la pământul acela pe care l-am pregătit pentru tine. 21. Ia aminte la tine însuţi; să-l asculţi şi să nu-i fi necredincios, că nu te va ierta, pentru că numele Meu este în el. 22. De vei asculta cu luare aminte glasul său şi vei face toate câte îţi poruncesc şi de vei păzi legământul Meu, Îmi veţi fi popor ales dintre toate neamurile, că al Meu este tot pământul, iar voi Înli veţi fi preoţie împărătească şi neam sfânt. Spune cuvintele acestea fiilor lui Israel: De veţi asculta cu luare aminte glasul îngerului Meu şi veţi împlini toate câte vă voi spune, voi fi vrăjmaş vrăjmaşilor tăi şi potrivnicilor tăi le voi fi potrivnic. 23. Când va merge înaintea ta îngerul Meu, povăţuitorul tău, şi te va duce la Amorei, la Hetei, la Ferezei, ia Canaanei, la Gherghesei, la Hevei şi la Iebusei, şi-i voi stârpi pe aceştia de la faţa

voastră, 24. Atunci să nu te închini la dumnezeii lor, nici să le slujeşti, nici să faci după faptele acelora, ci să-i zdrobeşti de tot şi să strici stâlpii lor. 25. Să slujeşti numai Domnului Dumnezeului tău şi El va binecuvânta pâinea ta, vinul tău, apa ta şi voi abate bolile de la voi. 26. În faţa ta nu va fi femeie care să nască înainte de vreme sau stearpă; şi voi umple numărul zilelor tale. 27. Groază voi trimite înaintea ta şi voi îngrozi de tot pe poporul asupra căruia veţi merge şi voi pune pe fugă pe toţi vrăjmaşii tăi. 28. Trimite-voi înaintea ta viespi şi vor alunga de la faţa voastră pe Amorei, pe Hevei, pe Iebusei, pe Canaanei şi pe Hetei. 29. Dar nu-i voi alunga de la faţa voastră într-un an, ca să nu se pustiiască pământul şi ca să nu se înmulţească asupra ta fiarele sălbatice; 30. Ci-i voi alunga încetul cu încetul, până ce vă veţi înmulţi şi veţi lua în stăpânire pământul acela. 31. Întinde-voi hotarele tale de la Marea Roşie până la Marea Filistenilor şi de la pustie până la râul cel mare al Eufratului, căci voi da în mâinile voastre pe locuitorii pământului acestuia şi-i voi alunga de la faţa ta. 32. Să nu vă amestecaţi şi să nu faceţi legământ cu ei, nici cu dumnezeii lor. 33. Să nu locuiască ei în ţara voastră, ca să nu vă facă să păcătuiţi împotriva Mea; că de veţi sluji dumnezeilor lor, aceştia vor fi cursă pentru voi".

CAPITOLUL 24 Moise se suie a doua oară pe Muntele Sinai.

l. Apoi a zis Dumnezeu iarăşi către Moise: "Suie-te la Domnul, tu şi Aaron, Nadab, Abiud şi şaptezeci dintre bătrânii lui Israel şi vă închinaţi Domnului de departe. 2. Numai Moise singur să se apropie de Domnul, iar ceilalţi să nu se apropie; poporul de asemenea să nu se suie cu el!" 3. A venit deci Moise şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi legile. Atunci a răspuns tot poporul într-un glas şi a zis: "Toate cuvintele pe care le-a grăit Domnul le vom face şi le vom asculta!" 4. Iar Moise a scris toate cuvintele Domnului. Şi el, sculându-se dis-de-dimineaţă, a zidit jertfelnic sub munte şi a pus doisprezece stâlpi, după cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. 5. A trimis apoi tineri dintre fiii lui Israel, de au adus aceştia arderi de tot şi au jertfit vitei, ca jertfă de izbăvire Domnului Dumnezeu. 6. Atunci Moise, luând jumătate din sânge, l-a turnat într-un vas, iar cu cealaltă jumătate de sânge a stropit jertfelnicul. 7. După aceea, luând cartea legământului, a citit în auzul poporului; iar ei au zis: "Toate câte a grăit Domnul le vom face şi le vom asculta!" 8. După aceea, luând Moise sângele, a stropit poporul, zicând: "Acesta este sângele legământului, pe care l-a încheiat Domnul cu voi, după toate cuvintele acestea". 9. Apoi s-a suit Moise şi Aaron, Nadab, Abiud şi şaptezeci dintre bătrânii lui Israel 10. Şi au văzut locul unde stătea Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era ceva, ce semăna cu un lucru de safir, curat şi limpede ca seninul cerului. 11. Dar El n-a întins mâna Sa împotriva aleşilor lui Israel, iar ei au văzut pe Dumnezeu, apoi au mâncat şi au băut. 12. Şi a zis Domnul către Moise: "Suie-te la Mine în munte şi fii acolo, că am să-ţi dau table de piatră, legea şi poruncile, pe care le-am scris Eu pentru învăţătura lor!" 13. Atunci, sculându-se Moise împreună cu Iosua, slujitorul său, s-a suit în muntele Domnului; 14. Iar bătrânilor le-a zis: "Rămâneţi aici până ne vom întoarce la voi. Iată Aaron şi Or sunt cu voi; de va avea cineva pricină, să vină la ei". 15. S-a suit deci Moise şi Iosua în munte şi un nor a acoperit muntele. 16. Slava Domnului s-a pogorât pe Muntele Sinai şi l-a acoperit norul şase zile, iar în ziua a şaptea a strigat Domnul pe Moise din mijlocul norului. 17. Chipul slavei Domnului de pe vârful muntelui era în ochii fiilor lui Israel, ca un foc mistuitor. 18. Şi s-a suit Moise pe munte şi a intrat în mijlocul norului; şi a stat Moise pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.

CAPITOLUL 25 Rânduieli pentru cortul adunării.

1. Atunci a grăit Dumnezeu cu Moise şi a zis: 2. "Spune fiilor lui Israel să-Mi aducă prinoase: de la tot omul, pe care-l lasă inima să dea, să primeşti prinoase pentru Mine. 3. Iar prinoasele ce vei primi de la ei sunt acestea: aur, argint şi aramă; 4. Mătase violetă, purpurie şi stacojie, în şi păr de capră. 5. Piei de berbec vopsite roşu, piei de viţel de mare şi lemn de salcâm;

6. Untdelemn pentru candele, aromate pentru mirul de uns şi pentru miresmele de tămâiere; 7. Piatră de sardiu şi pietre de pus la efod şi la hoşen. 8. Din acestea să-Mi faci locaş sfânt şi voi locui în mijlocul lor. 9. Cortul şi toate vasele şi obiectele lui să le faci după modelul ce-ţi voi arăta Eu; aşa să le faci! 10. Chivotul legii să-l faci din lemn de salcâm: lung de doi coţi şi jumătate, larg de un cot şi jumătate şi înalt de un cot şi jumătate. 11. Să-l fereci cu aur curat, şi pe dinăuntru şi pe din afară. Sus, împrejurul lui, să-i faci cunună împletită de aur. 12. Apoi să torni pentru el patru inele de aur şi să le prinzi în cele patru colţuri de jos ale lui: două inele pe o latură şi două inele pe cealaltă latură. 13. Să faci pârghii din lemn de salcâm şi să le îmbraci cu aur. 14. Şi să vâri pârghiile prin inelele de pe laturile chivotului, încât cu ajutorul lor să se poarte chivotul. 15. Pârghiile să fie necontenit în inelele chivotului. 16. Iar în chivot să pui legea, pe care ji-o voi da. 17. Să faci şi capac la chivot, de aur curat, lung de doi coţi şi jumătate, şi lat de un cot şi jumătate. 18. Apoi să faci doi heruvimi de aur; şi să-i faci ca dintr-o bucată, ca şi cum ar răsări din cele două capete ale capacului; 19. Să pui un heruvim la un capăt şi un heruvim la celălalt capăt al capacului. 20. şi heruvimii să-i faci ca şi cum ar ieşi din capac. Heruvimii aceştia să fie cu aripile întinse pe deasupra capacului, acoperind cu aripile lor capacul, iar feţele să şi le aibă unul spre altul; spre capac să fie feţele heruvimilor. 21. Apoi să pui acest capac deasupra la chivot, iar în chivot să pui legea ce îţi voi da. 22. Acolo, între cei doi heruvimi de deasupra chivotului legii, Mă voi descoperi ţie şi îţi voi grăi de toate, câte am a porunci prin tine fiilor lui Israel. 23. Să faci apoi masă din lemn de salcâm: lungă de doi coţi, lată de un cot, înaltă de un cot şi jumătate. 24. S-o îmbraci cu aur curat şi să-i faci împrejur cunună de aur, împletită. 25. Să mai faci împrejurul ei pervaz înalt de o palmă şi împrejurul pervazului să faci cunună de aur. 26. Să mai faci patru inele de aur şi să prinzi cele patru inele sub cunună, în cele patru colţuri de la picioarele mesei. 27. Inelele să fie în pervaz ca nişte torţi pentru pârghii, ca să se poarte cu ele masa. 28. Iar pârghiile să le faci din lemn de salcâm, să le fereci cu aur curat şi cu ele se va purta masa. 29. Apoi să faci pentru ea talere, cădelniţe, pahare şi cupe, ca să torni cu ele; acestea să le faci din aur curat. 30. Iar pe masă să pui pâinile punerii înainte, care se vor afla pururea înaintea Mea. 31. Să faci sfeşnic din aur curat. Sfeşnicul să-l faci bătut din ciocan: fusul, braţele, cupele, nodurile şi florile lui să fie dintr-o bucată. 32. Şase braţe să iasă pe cele două laturi ale lui: trei braţe ale sfeşnicului să fie pe o latură a lui şi trei braţe ale sfeşnicului să fie pe cealaltă latură. 33. El va avea la un braţ trei cupe în forma florii de migdal, cu nodurile şi florile lor, şi la alt braţ va avea trei cupe în forma florii de migdal, cu nodurile şi florile lor. Aşa vor avea toate cele şase braţe, ce ies din fusul sfeşnicului. 34. Iar pe fusul sfeşnicului să fie patru cupe în forma florii de migdal, cu nodurile şi florile lor: 35. Un nod sub două braţe, un alt nod sub alte două braţe şi un al treilea nod sub cele din urmă două braţe, iar în vârful fusului sfeşnicului să fie încă o cupă în forma florii de migdal cu nodul şi floarea ei. 36. Nodurile şi ramurile acestea să fie dintr-o bucată cu sfeşnicul. El trebuie să fie lucrat tot cu ciocanul, dintr-o singură bucată de aur curat. 37. Să-i faci şapte candele şi să pui în el candelele acestea, ca să lumineze latura din faţa lui. 38. Să-i faci mucări şi tăviţe de aur curat. 39. Dintr-un talant de aur curat să se facă toate obiectele acestea. 40. Vezi să faci acestea toate după modelul ce ţi s-a arătat în munte".

CAPITOLUL 26 Facerea cortului

1. "Cortul însă să-l faci din zece covoare de în răsucit şi de mătase violetă, stacojie şi vişinie; în ţesătura lor să faci chipuri de heruvimi alese cu iscusinţă. 2. Lungimea fiecărui covor să fie de douăzeci şi opt de coţi, şi lăţimea fiecărui covor să fie de patru coţi: toate covoarele să aibă aceeaşi măsură. 3. Cinci covoare se vor uni la un loc şi celelalte cinci iar se vor uni la un loc. 4. Apoi să faci cheotori de mătase violetă, pe marginea covorului din capătul jumătăţii întâi de acoperiş, şi tot asemenea cheotori să faci pe marginea covorului din urmă de la cealaltă jumătate de acoperiş. 5. Cincizeci de cheotori să faci la un covor şi pe marginea covorului ce are a se uni cu el să faci tot cincizeci de cheotori. Cheotorile acestea să răspundă unele cu altele. 6. Să faci cincizeci de copci din aur şi cu copcile acestea să uneşti cele două jumătăţi de acoperiş, şi

aşa va fi acoperişul cortului o singură bucată. 7. Apoi să faci covoare din păr de capră, ca să acoperi cortul. Unsprezece covoare de acestea să faci. 8. Lungimea unui covor să fie de treizeci de coţi, şi lăţimea unui covor să fie de patru coţi; cele unsprezece covoare să aibă toate aceeaşi măsură. 9. Să uneşti între ele cinci covoare şi celelalte şase covoare iar să le uneşti între ele. Jumătatea din al şaselea covor să o îndoi în partea de dinainte a cortului. 10. Să faci cincizeci de cheotori pe marginea covorului din capătul unei jumătăţi, ca să se poată uni cu cealaltă jumătate; şi alte cincizeci de cheotori să faci la marginea celeilalte jumătăţi de acoperiş, care trebuie unită cu cea dintâi. 11. Să faci apoi cincizeci de copci din aramă şi să vâri copcile acestea în cheotori şi să uneşti cele două jumătăţi de acoperiş, ca să fie unul singur. 12. Iar prisosul de acoperiş, o jumătate de covor, care prisoseşte de la acoperişul cortului, să atârne în partea dindărăt a cortului. 13. Partea însă din lungimea acoperişului, care prisoseşte de o parte şi de alta a cortului, să atârne peste pereţii cortului, de o parte un cot şi de alta un cot, ca să-i apere. 14. După aceea să faci cortului un acoperiş de piei roşii de berbec şi încă un acoperiş de piei de viţel de mare pe deasupra. 15. Să faci apoi pentru cort scânduri din lemn de salcâm, ca să stea în picioare. 16. Fiecare scândură să o faci lungă de zece coţi şi lată de un cot şi jumătate să fie fiecare scândură. 17. O scândură să aibă două cepuri la capăt, unul în dreptul altuia. Aşa să faci la toate scândurile cortului. 18. Şi scânduri de acestea pentru cort să faci douăzeci, pentru latura dinspre miazăzi. 19. Sub aceste douăzeci de scânduri să faci patruzeci de postamente de argint: câte două postamente sub o scândură, pentru cele două cepuri ale ei şi două postamente pentru altă scândură, pentru cele două cepuri ale ei. 20. Douăzeci de scânduri să faci pentru cealaltă latură, dinspre miazănoapte. 21. Şi pentru acestea să faci patruzeci de postamente de argint, câte două postamente sub o scândură şi două postamente pentru altă scândură; 22. Iar pentru partea dindărăt a cortului, care vine spre asfinţit, să faci şase scânduri. 23. Şi două scânduri să faci pentru unghiurile cortului din partea dindărăt a lui. 24. Acestea să fie de două ori mai groase şi sus unite prin câte un inel. Aşa trebuie să fie amândouă la fel pentru amândouă unghiurile. 25. Şi aşa vor fi opt scânduri în partea dindărăt a cortului şi pentru cele şaisprezece postamente de argint, câte două postamente sub fiecare scândură, pentru cele două cepuri ale ei. 26. Să faci apoi pârghii din lemn de salcâm: cinci pârghii pentru scândurile de pe o latură a cortului, 27. Cinci pârghii pentru scândurile de pe cealaltă latură a cortului şi cinci pârghii pentru scândurile din partea de la fundul cortului, care vine spre asfinţit. 28. Iar pârghia din mijloc va trece prin scânduri de la un capăt la celălalt al cortului. 29. Scândurile să le îmbraci cu aur; inelele, prin care se vâră pârghiile, să le faci de aur şi să îmbraci cu aur şi pârghiile. 30. Şi aşa să înjghebezi cortul după modelul care ti s-a arătat în acest munte. 31. Să faci o perdea de în răsucit şi de mătase violetă, stacojie şi vişinie, răsucită, iar în ţesătura ei să aibă chipuri de heruvimi alese cu iscusinţă; 32. Şi s-o atârni cu verigi de aur pe patru stâlpi din lemn de salcâm, îmbrăcaţi cu aur şi aşezaţi pe patru postamente de argint. 33. După ce vei prinde perdeaua în copci, să aduci acolo după perdea chivotul legii şi perdeaua vă va despărţi astfel sfânta de sfânta sfintelor. 34. La chivotul legii din sfânta sfintelor să pui capacul. 35. Iar dincoace, în afară de perdea, să pui masa şi în faţa mesei să pui sfeşnicul; în partea de miazăzi a cortului să-l pui. Masa însă s-o pui în partea de miazănoapte a cortului. 36. Apoi să faci o perdea la uşa cortului, de mătase violetă, stacojie şi vişinie, răsucită şi de în răsucit, cu flori alese în ţesătura ei. 37. Pentru perdeaua aceasta să faci cinci stâlpi din lemn de salcâm şi să-i îmbraci cu aur. La ei să faci verigi de aur şi să torni pentru ei cinci postamente de aramă".

CAPITOLUL 27 Altarul jertfelor şi împrejmuirea cortului.

l. "Să faci un jertfelnic din lemn de salcâm, lung de cinci coţi, lat de cinci coţi. Jertfelnicul să fie în patru colţuri şi înălţimea lui de trei coţi. 2. În cele patru colţuri ale lui să faci coarne. Coarnele să fie ca răsărite din el şi să-l îmbraci cu aramă. 3. Apoi să-i faci căldări pentru pus cenuşa, lopăţele, lighene, furculiţe şi cleşte. Toate uneltele acestea să le faci de aramă. 4. Să faci jertfelnicului o împletitură, un fel de cămaşă din sârmă de aramă, şi la împletitura aceasta

să faci, în cele patru colţuri ale ei, patru inele de aramă. 5. Să îmbraci cu cămaşa aceasta partea de jos a jertfelnicului, ca să fie împletitura până la jumătatea jertfelnicului. 6. Să faci pentru jertfelnic pârghii, din lemn de salcâm, şi să le îmbraci cu aramă. 7. Drugii aceştia să-i vâri prin inele, pe o parte şi pe alta a jertfelnicului, ca să poată fi purtat. 8. Iar jertfelnicul să-l faci de scânduri, gol înăuntru. După cum ţi s-a arătat în munte, aşa să-l faci. 9. Cortului să-i faci curte. Pe partea dinspre miazăzi, perdelele să fie de în răsucit, lungi de o sută de coti numai pe partea aceasta. 10. Pentru ele să faci douăzeci de stâlpi şi pentru ei douăzeci de postamente de aramă; cârligele la stâlpi şi verigile lor să fie de argint. 11. Tot aşa şi pe latura dinspre miazănoapte să fie perdele de o sută de coţi în lungime şi la ele douăzeci de stâlpi, iar sub ei douăzeci de postamente de aramă; cârligele şi verigile stâlpilor să fie de argint. 12. În latul curţii, pe partea dinspre asfinţit, să fie perdelele lungi de cincizeci de coţi şi la ele zece stâlpi şi la stâlpi zece postamente. 13. Tot de cincizeci de coţi să fie perdelele din latul curţii în partea dinainte, cea dinspre răsărit; şi la ele zece stâlpi şi sub ei zece postamente. 14. Din aceştia, cincisprezece coţi la un capăt al laturii să fie perdelele, cu trei stâlpi ai lor şi cu trei postamente, 15. Şi la celălalt capăt cincisprezece coţi să fie perdele la fel, cu trei stâlpi ai lor şi cu trei postamente. 16. Iar la mijloc, poarta curţii, largă da douăzeci de coţi, să aibă perdele de lână violetă, stacojie şi vişinie, răsucită şi de în răsucit, cu patru stâlpi şi patru postamente. 17. Toţi stâlpii curţii împrejur să fie ferecaţi cu argint şi uniţi cu legături de argint, iar postamentele lor să fie de aramă. 18. Aşadar lungimea curţii să fie de o sută de coţi, lăţimea peste tot de cincizeci de coţi, înălţimea de cinci coţi, perdelele să fie de în răsucit, iar postamentele stâlpilor de aramă. 19. Toate lucrurile, toate uneltele şi toţi ţăruşii curţii să fie de aramă. 20. Să porunceşti fiilor lui Israel să-ţi aducă untdelemn curat pentru luminat, stors din măsline, ca să ardă sfeşnicul în toată vremea, în cortul adunării, în faţa perdelei celei de dinaintea chivotului legii. 21. Sfeşnicul îl va aprinde Aaron şi fiii lui, de seara până dimineaţa, înaintea Domnului. Aceasta e lege veşnică pentru fiii lui Israel din neam în neam".

CAPITOLUL 28 Veşmintele sfinţite.

1. "Să iei la tine pe Aaron, fratele tău, şi pe fiii lui, ca dintre fiii lui Israel să-Mi fie preoţi Aaron şi fiii lui Aaron: Nadab, Abiud, Eleazar şi Itamar. 2. Să faci lui Aaron, fratele tău, veşminte sfinţite, spre cinste şi podoabă. 3. Să spui dar, la toţi cei iscusiţi, pe care i-am umplut de duhul înţelepciunii şi al priceperii, să facă lui Aaron veşminte sfinţite pentru ziua sfinţirii lui, cu care să-Mi slujească. 4. Iată dar veşmintele ce trebuie să facă: hoşen, efod, meil, hiton, chidar şi cingătoare. Acestea sunt veşmintele sfinţite, ce trebuie să facă ei lui Aaron, fratele tău, şi fiilor lui, ca să-Mi slujească ei ca preoţi. S. Pentru acestea vor lua aur curat şi mătăsuri violete, purpurii şi stacojii şi în subţire 6. Şi vor face efod lucrat cu iscusinţă din fire de aur, de mătase violetă, stacojie şi vişinie, răsucită şi de în răsucit. 7. Acesta va fi din două bucăţi: una pe piept şi alta pe spate, unite pe umeri cu două încheietori. 8. Cingătoarea efodului, care vine peste el, să fie lucrată la fel cu el, din fire de aur curat, de mătase violetă, stacojie şi vişinie, răsucită şi de în răsucit 9. Apoi să iei două pietre, amândouă pietrele să fie de smarald, şi să sapi pe ele numele fiilor lui Israel: 10. Şase nume pe o piatră şi celelalte şase nume pe cealaltă piatră, după rânduiala în care s-au născut ei. 11. Cum fac săpătorii în piatră, care sapă peceţi, aşa să fie săpătura pe cele două pietre cu numele fiilor lui Israel şi să aşezi pietrele în cuibuleţe de aur curat. 12. Aceste două pietre să le pui încheietori la efod. Pietrele acestea vor fi spre pomenirea fiilor lui Israel şi Aaron va purta numele fiilor lui Israel, spre pomenire înaintea Domnului, pe amândoi umerii săi. 13. Să faci cuibuleţe de aur curat. 14. Apoi să faci două lănţişoare tot de aur curat; acestea să le faci, răsucite ca sfoara; şi să prinzi lănţişoarele cele răsucite de cuibuleţele de la încheietorile efodului, în partea de dinainte. 15. Să faci hoşenul judecăţii, lucrat cu iscusinţă, la fel cu efodul: din fire de aur, de mătase violetă, stacojie, vişinie şi de în răsucit. 16. Acesta să fie îndoit, în patru colţuri, lung de o palmă şi lat de o palmă. 17. Pe el să aşezi o înfloritură de pietre scumpe, înşirate în patru rânduri. Un rând de pietre să fie: un sardeon, un topaz şi un smarald; acesta e rândul întâi.

18. În rândul al doilea: un rubin, un safir şi un diamant; 19. În rândul al treilea: un opal, o agată şi un ametist; 20. Şi în rândul al patrulea: un hrisolit, un onix şi un iaspis. Acestea trebuie să fie aşezate după rânduiala lor în cuibuleţe de aur. 21. Pietrele acestea trebuie să fie în număr de douăsprezece, după numărul numelor celor doisprezece fii ai lui Israel, înşirate pe cele două pietre de pe umeri, după numele lor şi după rânduiala în care s au născut ei. Pe fiecare trebuie să sapi, ca pe pecete, câte un nume din numărul celor douăsprezece seminţii. 22. Apoi să faci pentru hoşen lănţişoare de aur curat, lucrat răsucit, ca sfoara. 23. Să mai faci pentru hoşen două verigi de aur şi aceste două verigi de aur să le prinzi de cele două colţuri de sus ale hoşenului; 24. Să introduci cele două lănţişoare împletite de aur în cele două verigi din cele două colţuri ale hoşenului 25. Şi să prinzi celelalte două capete ale lănţişoarelor de cuibuleţele efodului de pe umeri, în partea de dinainte. 26. Şi să mai faci două verigi de aur şi să le prinzi de colţurile de jos ale hoşenului, care cad pe cingătoarea efodului. 27. Apoi să mai faci încă două verigi de aur şi să le prinzi de cele două margini de jos ale efodului, pe partea de dinainte, deasupra cingătorii efodului 28. Şi să prinzi verigile hoşenului de verigile efodului cu un şnur de mătase albastră, ca să stea peste cingătoarea efodului şi ca hoşenul să nu se mişte de pe efod. 29. Şi va purta Aaron, când va intra în cortul adunării, numele fiilor lui Israel pe hoşenul judecăţii, la inima sa, spre veşnică pomenire înaintea Domnului. 30. În hoşenul judecăţii să pui Urim şi Tumim; şi vor fi acestea la inima lui Aaron, când va intra el în cortul adunării să se înfăţişeze înaintea Domnului. Astfel va purta Aaron pururea la inima sa judecata fiilor lui Israel, înaintea Domnului. 31. Să faci apoi meilul de sub efod tot de mătase vişinie. 32. Acesta va avea la mijloc, sus, o deschizătură pentru cap şi deschizătura să aibă împrejur un guler ţesut ca platoşa, ca să nu se rupă. 33. Iar pe la poale îi vei face de jur împrejur ciucuri tot de mătase violetă, stacojie, vişinie şi de în răsucit; 34. Şi printre ciucuri vei pune clopoţei de aur de jur împrejur aşa: un ciucure şi un clopoţel de aur, un ciucure şi un clopoţel de aur. 35. Şi acesta va fi pe Aaron în timpul slujbei, când va intra în cortul sfânt, înaintea Domnului, şi când va ieşi, ca să se audă sunetul clopoţeilor şi să nu moară. 36. Să faci după aceea o tăbliţă şlefuită, de aur curat, şi să sapi pe ea, cum se sapă pe pecete, cuvintele: "Sfinţenia Domnului", 37. Şi s-o prinzi cu şnur de mătase violetă de chidar, aşa ca să vină în partea de dinainte a chidarului. 38. Aceasta va fi pe fruntea lui Aaron şi Aaron va purta pe fruntea sa neajunsurile prinoaselor afierosite de fiii lui Israel şi ale tuturor darurilor aduse de ei; ea va fi pururea pe fruntea lui, pentru a atrage bunăvoinţa Domnului spre ei. 39. Hitonul să-l faci de în şi tot de în să faci şi mitra, iar cingătoarea să o faci brodată cu mătase de felurite culori. 40. Să faci de asemenea şi fiilor lui Aaron hitoane şi cingători; şi să le faci şi turbane pentru cinste şi podoabă. 41. Să îmbraci cu acestea pe fratele tău Aaron şi împreună cu el şi pe fiii lui, să-i ungi, să-i întăreşti în slujbele lor şi să-i sfinţeşti, ca să-Mi fie preoţi. 42. Să le faci pantaloni de în, de la brâu până sub genunchi, ca să-şi acopere goliciunea trupului lor; 43. Aaron şi fiii lui să se îmbrace când vor intra în cortul adunării sau când se vor apropia de jertfelnic, în sfânta, ca să slujească, pentru a nu-şi atrage păcat asupra lor şi să moară. Aceasta să fie lege veşnică pentru el şi pentru urmaşii lui e

CAPITOLUL 29 Sfinţirea preoţilor.

l. "Iată ce trebuie să săvârşeşti asupra lor, când îi vei sfinţi să-Mi fie preoţi: să iei un viţel din cireadă, doi berbeci fără meteahnă, 2. Pâini nedospite, azime frământate cu untdelemn şi turte nedospite, unse cu untdelemn. Acestea să le faci din făină de grâu aleasă. 3. Să le pui într-un paner şi să le aduci în paner la cortul adunării o dată cu viţelul şi cu berbecii. 4. Apoi să aduci pe Aaron şi pe fiii lui la intrarea cortului adunării şi să-i speli cu apă. 5. Şi, luând veşmintele sfinte, să îmbraci pe Aaron, fratele tău, cu hitonul şi cu meilul, cu efodul şi cu hoşenul, şi să-l încingi peste efod; 6. Să-i pui pe cap mitra, iar la mitră să prinzi diadema sfinţeniei. 7. Apoi să iei untdelemn de ungere şi să-i torni pe cap şi să-l ungi.

8. După aceea să aduci şi pe fiii lui şi să-i îmbraci cu hitoane; 9. Să-i încingi cu brâie şi să le pui turbanele; şi-Mi vor fi preoţi în veac. Aşa vei sfinţi tu pe Aaron şi pe fiii lui. 10. Să aduci apoi viţelul înaintea cortului adunării şi să-şi pună Aaron şi fiii lui mâinile pe capul viţelului, înaintea Domnului, la uşa cortului adunării. 11. Să junghii viţelul înaintea Domnului, la uşa cortului adunării. 12. Să iei din sângele viţelului şi să pui cu degetul tău pe coarnele jertfelnicului, iar celălalt sânge să-l torni tot la temelia jertfelnicului. 13. Apoi să iei toată grăsimea cea de pe măruntaie, seul de pe ficat, amândoi rărunchii şi grăsimea de pe ei şi să le arzi pe jertfelnic. 14. Iar carnea viţelului, pielea lui şi necurăţeniile lui să le arzi cu foc afară din tabără. Căci e jertfă pentru păcat. 15. După aceea să iei un berbec şi să-şi pună Aaron şi fiii lui mâinile pe capul berbecului; 16. Să junghii berbecul şi, luând sângele lui, să stropeşti jertfelnicul de jur împrejur. 17. Să tai apoi berbecul în bucăţi, să speli cu apă măruntaiele şi picioarele şi să le pui pe bucăţi lângă căpăţâna lui. 18. Şi să arzi berbecul tot pe jertfelnic. Aceasta este ardere de tot Domnului, jertfă Domnului, mireasmă plăcută înaintea Lui. 19. Să iei şi celălalt berbec, să-şi pună Aaron şi fiii lui mâinile pe capul berbecului şi să-l junghii; 20. Să iei din sângele lui şi să pui pe vârful urechii drepte a lui Aaron, pe vârful degetului mare al mâinii drepte, pe vârful degetului mare al piciorului drept şi pe vârful urechilor drepte ale fiilor lui şi pe vârful degetelor mari ale mâinilor drepte ale lor şi pe vârful degetelor mari ale picioarelor drepte ale lor. Şi să stropeşti cu sânge jertfelnicul pe toate părţile. 21. Să iei din sângele de pe jertfelnic şi din untdelemnul de ungere şi să stropeşti asupra lui Aaron şi asupra veşmintelor lui, asupra fiilor lui şi asupra veşmintelor fiilor lui, şi se va sfinţi el şi veşmintele lui, fiii lui şi veşmintele fiilor lui. Iar celălalt sânge al berbecului să-l torni lângă altar împrejur. 22. Apoi să iei din berbec grăsimea şi coada lui, grăsimea ce acoperă măruntaiele, seul de pe ficat, amândoi rărunchii şi grăsimea de pe ei şi şoldul drept; pentru că acesta este berbecul pentru sfinţirea în preot; 23. Să mai iei o pâine, din cele cu untdelemn, o turtă cu untdelemn şi o azimă din panerul ce este pus înaintea Domnului; 24. Să le pui toate pe braţele lui Aaron şi pe braţele fiilor lui, ca să le aducă, legănându-le, înaintea Domnului. 25. Apoi să iei acestea din mâinile lor şi să le arzi pe jertfelnic, ardere de tot, spre bună mireasmă înaintea Domnului; aceasta este jertfă Domnului. 26. Să iei pieptul berbecului, care este pentru sfinţirea lui Aaron, şi să-l duci înaintea Domnului legănându-l; aceasta va fi partea ta. 27. Să sfinţeşti pieptul legănat şi spata legănată, care au fost ridicate înaintea Domnului, din berbecul cel pentru sfinţirea lui Aaron şi a fiilor lui. 28. Şi acestea să fie prin lege veşnică pentru Aaron şi fiii lui din cele ce aduc fiii lui Israel, căci acesta e dar ridicat din cele ce vor aduce fiii lui Israel ca jertfă de pace, darul ridicat Domnului. 29. Veşmintele sfinte cele pentru Aaron să fie, după el, ale fiilor săi, şi să fie unşi şi sfinţiţi, îmbrăcaţi cu ele. 30. Marele preot dintre fiii lui, care-i va urma şi care va intra în cortul adunării, ca să slujească în locul cel sfânt, se va îmbrăca cu ele şapte zile. 31. Să iei apoi berbecul cel pentru sfinţire şi să fierbi carnea lui în locul cel sfânt; 32. Şi să mănânce Aaron şi fiii lui carnea berbecului acestuia şi pâinile cele din paner, la uşa cortului adunării, 33. Că prin aceasta s-a făcut curăţirea lor pentru a fi sfinţiţi şi pentru a li se încredinţa preoţia; nimeni altul să nu mănânce, că sunt sfinţite. 34. Iar de va rămâne din această carne de sfinţire şi din pâini pe a doua zi, să arzi rămăşiţele cu foc şi să nu se mănânce, că este lucru sfinţit. 35. Deci aşa să faci cu Aaron şi cu fiii lui, după cum ti-am poruncit: şapte zile să tină sfinţirea lor. 36. Viţelul cel de jertfă pentru păcat să-l aduci în fiecare zi pentru curăţire; jertfa pentru păcat s-o săvârşeşti pe jertfelnic pentru curăţirea lui şi să-l ungi pentru sfinţirea lui. 37. Şapte zile să cureţi astfel jertfelnicul şi să-l sfinţeşti şi va fi jertfelnicul sfinţenie mare; tot ce se va atinge de el se va sfinţi. 38. Iată ce vei aduce tu pe jertfelnic: doi miei de un an fără meteahnă vei aduce în fiecare zi, jertfă necontenită: 39. Un miel să-l aduci dimineaţa şi celălalt miel să-l aduci seara. 40. A zecea parte dintr-o efă de făină de grâu, frământată cu a patra parte dintr-un hin de untdelemn curat, iar pentru turnare, a patra parte de hin de vin, pentru un miel. 41. Al doilea miel să-l aduci seara cu dar de făină, ca şi pe cel de dimineaţă, şi cu aceeaşi turnare de vin; să-l aduci jertfă Domnului întru miros cu bună mireasmă. 42. Aceasta va fi jertfă necontenită în neamul vostru, la uşile cortului mărturiei, unde Mă voi arăta pe Mine Însumi vouă ca să grăiesc cu tine. 43. Acolo Mă voi pogorî Eu Însumi la fiii lui Israel şi se va sfinţi locul acesta de slava Mea.

44. Voi sfinţi cortul adunării şi jertfelnicul; pe Aaron şi pe fiii lui de asemenea îi voi sfinţi, ca să-Mi fie preoţi. 45. Şi voi locui în mijlocul fiilor lui Israel şi le voi fi Dumnezeu; 46. Şi vor cunoaşte că Eu, Domnul, sunt Dumnezeul lor, Cel ce i-am scos din pământul Egiptului, ca să locuiesc în mijlocul lor şi să le fiu Dumnezeu!"

CAPITOLUL 30 Altarul tămâierii.

1. "Să faci de asemenea un jertfelnic de tămâiere, din lemn de salcâm. 2. Dar să-l faci pătrat, lung de un cot şi lat de un cot şi înalt de doi coli; coarnele lui să fie din el. 3. Să îmbraci cu aur curat partea lui de sus, pereţii împrejur şi coarnele lui; şi să-i faci împrejur o cunună de aur împletită. 4. Sub cununa lui împletită să-i faci două inele de aur curat şi să le pui la două colţuri pe două laturi ale lui. Acestea să fie de băgat pârghiile pentru a-l purta cu ele. 5. Pârghiile să i le faci din lemn de salcâm şi să le îmbraci cu aur. 6. Jertfelnicul să-l aşezi în faţa perdelei, care este dinaintea chivotului legii, unde am să Mă arăt Eu ţie. 7. Pe el Aaron va arde tămâie mirositoare în fiecare dimineaţă, când pregăteşte candelele. 8. Când va aprinde Aaron seara candelele, iar va arde miresme. Această tămâiere neîntreruptă se va face pururea înaintea Domnului din neam în neam. 9. Să nu aduceţi pe el nici o ardere de tămâie străină, nici ardere de tot, nici dar de pâine, nici turnare să nu turnaţi pe el. 10. Aaron va săvârşi jertfa de curăţire peste coarnele lui o dată pe an; cu sânge din jertfa de curăţire cea pentru păcat îl va curăţi el o dată pe an; în neamul vostru aceasta este mare sfinţenie înaintea Domnului". 11. Apoi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: 12. "Când vei face numărătoarea fiilor lui Israel, la cercetarea lor, să dea fiecare Domnului răscumpărare ca să nu vină nici o nenorocire asupra lor în timpul număratului. 13. Cel ce intră la numărătoare să dea jumătate de siclu, după siclul sfânt, care are douăzeci de ghere; deci darul Domnului va fi o jumătate de siclu. 14. Tot cel ce intră la numărătoare, de la douăzeci de ani în sus, să aducă această dare Domnului. 15. Să nu dea bogatul mai mult, nici săracul mai puţin de jumătate de siclu dar Domnului, pentru răscumpărarea sufletului. 16. Să iei argintul de răscumpărare de la fiii lui Israel şi să-l dai la trebuinţele cortului adunării şi va fi pentru fiii lui Israel spre pomenire înaintea Domnului, ca să cruţe sufletele voastre". 17. Şi iarăşi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: 18. "Să faci o baie de aramă, cu postament de aramă, pentru spălat; s-o pui între cortul adunării şi jertfelnic şi să torni într-însa apă. 19. Aaron şi fiii lui îşi vor spăla în ea mâinile şi picioarele lor cu apă. 20. Când trebuie să intre ei în cortul mărturiei, să se spele cu apă de aceasta, ca să nu moară; şi când trebuie să se apropie de jertfelnic, ca să slujească şi ca să aducă ardere de tot Domnului, să-şi spele mâinile lor şi picioarele lor cu apă, ca să nu moară. 21. Şi va fi aceasta rânduială veşnică pentru el şi pentru urmaşii lui, din neam în neam". 22. Apoi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: 23. "Să iei din cele mai bune mirodenii: cinci sute sicli de smirnă aleasă; jumătate din aceasta, adică două sute cincizeci sicli de scorţişoară mirositoare; două sute cincizeci sicli trestie mirositoare; 24. Cinci sute sicli casie, după siclul sfânt, şi untdelemn de măsline un hin, 25. Şi să faci din acestea mir pentru ungerea sfântă, mir alcătuit după meşteşugul făcătorilor de aromate; acesta va fi mirul pentru sfânta ungere. 26. Să ungi cu el cortul adunării, chivotul legii şi toate lucrurile din cort, 27. Masa şi toate cele de pe ea, sfeşnicul şi toate lucrurile lui, jertfelnicul tămâierii, 28. Jertfelnicul arderii de tot şi toate lucrurile lui şi baia şi postamentul ei. 29. Şi să le sfinţeşti pe acestea şi va fi sfinţenie mare; tot ce se va atinge de ele se va sfinţi. 30. Să ungi de asemenea şi pe Aaron şi pe fiii lui şi să-i sfinţeşti, ca să-Mi fie preoţi. 31. Iar fiilor lui Israel să le spui: Acesta va fi pentru voi mirul sfintei ungeri, în numele Meu, în neamul vostru. 32. Trupurile celorlalţi oameni să nu le ungi cu el şi după chipul alcătuirii lui să nu vă faceţi pentru voi mir la fel. Acesta este lucru sfânt şi sfânt trebuie să fie şi pentru voi. 33. Cine îşi va face ceva asemănător lui, sau cine se va unge cu el din cei ce nu trebuie să se ungă, acela se va stârpi din poporul său". 34. Apoi a zis Domnul către Moise: "Ia-ţi mirodenii: stacte, oniha, halvan mirositor şi tămâie curată, din toate aceeaşi măsură, 35. Şi fă din ele, cu ajutorul meşteşugului făcătorilor de aromate, un amestec de tămâiat, cu adaos de sare, curat şi sfânt; 36. Pisează-l mărunt şi-l pune înaintea chivotului legii, în cortul adunării, unde am să Mă arăt ţie.

Aceasta va fi pentru voi sfinţenie mare. 37. Tămâie, alcătuită în felul acesta, să nu vă faceţi pentru voi: sfinţenie să vă fie ea pentru Domnul. 38. Cine îşi va face asemenea amestec, ca să afume cu el, sufletul acela se va stârpi din poporul său".

CAPITOLUL 31 Meşterii cortului. Serbarea zilei de odihnă şi tablele legii.

1. După aceea a grăit Domnul cu Moise şi a zis: 2. "Iată, Eu am rânduit anume pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Or, din seminţia lui Iuda, 3. Şi l-am umplut de duh dumnezeiesc, de înţelepciune, de pricepere, de ştiinţă şi de iscusinţă la tot lucrul, 4. Ca să facă lucruri de aur, de argint şi de aramă, de mătase violetă, stacojie şi vişinie, şi de în răsucit, 5. Să şlefuiască pietre scumpe pentru podoabe şi să sape în lemn tot felul de lucruri. 6. Şi iată, i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan, şi am pus înţelepciune în mintea oricărui om iscusit, ca să facă toate câte ţi-am poruncit: 7. Cortul adunării, chivotul legii, capacul cel de deasupra lui şi toate lucrurile cortului; 8. Masa şi toate vasele ei; sfeşnicul cel de aur curat cu toate obiectele lui şi jertfelnicul tămâierii; 9. Jertfelnicul pentru arderile de tot cu toate obiectele lui; baia şi postamentul ei; 10. ţesăturile pentru înveliş, veşmintele sfinţite pentru Aaron preotul şi veşmintele de slujbă pentru fiii lui; 11. Mirul pentru ungere şi aromatele mirositoare pentru locaşul cel sfânt; toate le vor face ei aşa, cum ti-am poruncit Eu ţie". 12. Şi a mai vorbit Domnul cu Moise şi a zis: 13. "Spune fiilor lui Israel aşa: Băgaţi de seamă să păziţi zilele Mele de odihnă, căci acestea sunt semn între Mine şi voi din neam în neam, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţeşte. 14. Păziţi deci ziua de odihnă, căci ea este sfântă pentru voi. Cel ce o va întina, acela va fi omorât; tot cel ce va face într-însa vreo lucrare, sufletul acela va fi stârpit din poporul Meu; 15. Şase zile să lucreze, iar ziua a şaptea este zi de odihnă, închinată Domnului; tot cel ce va munci în ziua odihnei va fi omorât. 16. Să păzească deci fiii lui Israel ziua odihnei, prăznuind ziua odihnei din neam în neam, ca un legământ veşnic. 17. Acesta este semn veşnic între Mine şi fiii lui Israel, pentru că în şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, iar în ziua a şaptea a încetat şi S-a odihnit". 18. După ce a încetat Dumnezeu de a grăi cu Moise, pe Muntele Sinai, i-a dat cele două table ale legii, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu.

CAPITOLUL 32 Viţelul de aur.

1. Văzând însă poporul că Moise întârzie a se pogorî din munte, s-a adunat la Aaron şi i-a zis: "Scoală şi ne fă dumnezei, care să meargă înaintea noastră, căci cu omul acesta, cu Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a întâmplat". 2. Iar Aaron le-a zis: "Scoateţi cerceii de aur din urechile femeilor voastre, ale feciorilor voştri şi ale fetelor voastre şi-i aduceţi la mine". 3. Atunci tot poporul a scos cerceii cei de aur din urechile alor săi şi i-a adus la Aaron. 4. Luându-i din mâinile lor, i-a turnat în tipar şi a făcut din ei un viţel turnat şi l-a cioplit cu dalta. Iar ei au zis: "Iată, Israele, dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului! 5. Văzând aceasta, Aaron a zidit înaintea lui un jertfelnic; şi a strigat Aaron şi a zis: "Mâine este sărbătoarea Domnului!" 6. A doua zi s-au sculat ei de dimineaţă şi au adus arderi de tot şi jertfe de pace; apoi a şezut poporul de a mâncat şi a băut şi pe urmă s-a sculat şi a jucat. 7. Atunci a zis Domnul către Moise: "Grăbeşte de te pogoară de aici, căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a răzvrătit. 8. Curând s-au abătut de la calea pe care le-am poruncit-o, şi-au făcut un viţel turnat şi s-au închinat la el, aducându-i jertfe şi zicând: "Iată, Israele, dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului!" 9. Şi a mai zis Domnul către Moise: "Eu Mă uit la poporul acesta şi văd că este popor tare de cerbice; 10. Lasă-Mă dar acum să se aprindă mânia Mea asupra lor, să-i pierd şi să fac din tine un popor mare!" 11. Moise însă a rugat pe Domnul Dumnezeul său şi a zis: "Să nu se aprindă, Doamne, mânia Ta asupra poporului Tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu putere mare şi cu braţul Tău cel înalt, 12. Ca nu cumva să zică Egiptenii: I-a dus la pieire, ca să-i ucidă în munţi şi să-i şteargă de pe fala pământului. Întoarce-Ţi iuţimea mâniei Tale, milostiveşte-Te şi nu căuta la răutatea poporului Tău. 13. Adu-ţi aminte de Avraam, de Isaac şi de Iacov, robii Tăi, cărora Te-ai jurat Tu pe Tine Însuţi, zicând: Voi înmulţi foarte tare neamul vostru, ca stelele cerului; şi tot pământul acesta, de care v-am

vorbit, îl voi da urmaşilor voştri şi-l vor stăpâni în veci!" 14. Atunci a abătut Domnul pieirea ce zisese s-o aducă asupra poporului Său. 15. După aceea Moise, întorcându-se; s-a pogorât din munte, cu cele două table ale legii în mână, scrise pe amândouă părţile lor - pe o parte şi pe alta erau scrise. 16. Tablele acestea erau lucrul lui Dumnezeu şi scrierea era scrierea lui Dumnezeu, săpată pe table. 17. Atunci, auzind Iosua glasul poporului răsunând, a zis către Moise: "În tabără se aud strigăte de război". 18. Iar Moise a zis: "Acesta nu este glas de biruitori, nici glas de biruiţi; ci eu aud glas de oameni beli". 19. Iar după ce s-a apropiat de tabără, el a văzut viţelul şi jocurile şi, aprinzându-se de mânie, a aruncat din mâinile sale cele două table şi le-a sfărâmat sub munte. 20. Apoi luând viţelul, pe care-l făcuseră ei, l-a ars în foc, l-a făcut pulbere şi, presărându-l în apă, a dat-o să o bea fiii lui Israel. 21. După aceea a zis către Aaron: "Ce ti-a făcut poporul acesta, de l-ai vârât într-un păcat aşa de mare?" 22. Iar Aaron a răspuns lui Moise: "Să nu se aprindă mânia domnului meu! Tu ştii pe poporul acesta că e răzvrătitor. 23. Căci ei mi-au zis: Fă-ne dumnezei, care să meargă înaintea noastră, căci cu omul acesta, cu Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a întâmplat. 24. Atunci eu le-am zis: Cine are aur să-l scoată. Şi ei l-au scos şi mi l-au dat mie şi eu l-am aruncat în foc şi a ieşit acest viţel". 25. Moise, văzând că poporul acesta e neînfrânat, căci Aaron îngăduise să ajungă neînfrânat şi de râs înaintea duşmanilor lui, 26. A stat la intrarea taberei şi a zis: "Cine este pentru Domnul să vină la mine!" Şi s-au adunat la el toţi fiii lui Levi. 27. Iar Moise le-a zis: "Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Să-şi încingă fiecare din voi sabia sa la şold şi străbătând tabăra de la o intrare până la cealaltă, înainte şi înapoi, să ucidă fiecare pe fratele său, pe prietenul său şi pe aproapele său". 28. Şi au făcut fiii lui Levi după cuvântul lui Moise. În ziua aceea au căzut din popor ca la trei mii de oameni. 29. Căci Moise le zisese fiilor lui Levi: "Afierosiţi-vă astăzi mâinile voastre Domnului, fiecare prin fiul său sau prin fratele său, ca să vă trimită El astăzi binecuvântare!" 30. Iar a doua zi a zis Moise către popor: "Aţi făcut păcat mare; mă voi sui acum la Domnul să văd nu cumva voi şterge păcatul vostru". 31. Şi s-a întors Moise la Domnul şi a zis: "O, Doamne, poporul acesta a săvârşit păcat mare, făcându-şi dumnezeu de aur. 32. Rogu-mă acum, de vrei să le ierţi păcatul acesta, iartă-i; iar de nu, şterge-mă şi pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris!" 33. Zis-a Domnul către Moise: "Pe acela care a greşit înaintea Mea îl voi şterge din cartea Mea. 34. Iar acum mergi şi du poporul acesta la locul unde ţi-am zis. Iată îngerul Meu va merge înaintea ta şi în ziua cercetării Mele voi pedepsi păcatul lor". 35. Astfel a lovit Domnul poporul, pentru viţelul ce îşi făcuse, pe care-l turnase Aaron.

CAPITOLUL 33 Moise se roagă pentru popor. Doreşte să vadă slava Domnului.

1. Apoi a zis Domnul către Moise: "Du-te de aici tu şi poporul tău, pe care l-ai scos din pământul Egiptului, şi suiţi-vă în pământul, pentru care M-am jurat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, zicând: Urmaşilor voştri îl voi da. 2. Eu voi trimite înaintea ta pe îngerul Meu şi va izgoni pe Canaanei, pe Amorei, pe Hetei, pe Ferezei, pe Gherghesei, pe Hevei şi pe Iebusei, 3. Şi te voi duce în ţara unde curge lapte şi miere. Dar Eu nu voi merge în mijlocul vostru, ca să nu vă pierd pe cale, pentru că sunteţi popor îndărătnic! 4. Auzind însă acest cuvânt grozav, poporul a plâns cu jale şi nimeni n-a mai pus pe sine podoabele sale. 5. Căci Domnul zisese lui Moise: "Spune fiilor lui Israel: Voi sunteţi popor îndărătnic. De voi merge Eu în mijlocul vostru, într-o clipeală vă voi pierde. Dezbrăcaţi acum de pe voi hainele voastre cele frumoase şi podoabele voastre şi voi vedea ce voi face cu voi". 6. Atunci fiii lui Israel au dezbrăcat de pe ei podoabele lor şi hainele cele frumoase când au plecat de la Muntele Horeb. 7. Iar Moise, luându-şi cortul, l-a întins afară din tabără, departe de ea, şi-l numi cortul adunării; şi tot cel ce căuta pe Domnul venea la cortul adunării, care se afla afară din tabără. 8. Şi când se îndrepta Moise spre cort, tot poporul se scula şi sta fiecare la uşa cortului său şi se uita după Moise, până ce intra el în cort. 9. Iar după ce intra Moise în cort, se pogora un stâlp de nor şi se oprea la intrarea cortului şi Domnul grăia cu Moise.

10. Şi vedea tot poporul stâlpul cel de nor, care stătea la uşa cortului, şi se scula tot poporul şi se închina fiecare din uşa cortului său. 11. Domnul însă grăia cu Moise faţă către faţă, cum ar grăi cineva cu prietenul său. După aceea Moise se întorcea în tabără; iar tânărul său slujitor Iosua, fiul lui Navi, nu părăsea cortul. 12. Atunci a zis Moise către Domnul: "Iată, Tu îmi spui: Du pe poporul acesta, dar nu mi-ai descoperit pe cine ai să trimiţi cu mine, deşi mi-ai spus: Te cunosc pe nume şi ai aflat bunăvoinţă înaintea ochilor Mei. 13. Deci, de am aflat bunăvoinţă în ochii Tăi, arată-Te să Te văd, ca să cunosc şi să aflu bunăvoinţă în ochii Tăi şi că acest neam e poporul Tău". 14. Şi a zis Domnul către el: "Eu Însumi voi merge înaintea Ta şi Te voi duce la odihnă!" 15. Zis-a Moise către Domnul: "Dacă nu mergi Tu Însuţi cu noi, atunci să nu ne scoţi de aici; 16. Căci prin ce se va cunoaşte cu adevărat că eu şi poporul Tău am aflat bunăvoinţă înaintea Ta? Au nu prin aceea ca Tu să fii însoţitorul nostru? Atunci eu şi poporul Tău vom fi cei mai slăviţi dintre toate popoarele de pe pământ". 17. Şi a zis Domnul către Moise: "Voi face şi ceea ce zici tu, pentru că tu ai aflat bunăvoinţă înaintea Mea şi te cunosc pe tine mai mult decât pe toţi". 18. Şi Moise a zis: "Arată-mi slava Ta! " 19. Zis-a Domnul către Moise: "Eu voi trece pe dinaintea ta toată slava Mea, voi rosti numele lui Iahve înaintea ta şi pe cel ce va fi de miluit îl voi milui şi cine va fi vrednic de îndurare, de acela Mă voi îndura". 20. Apoi a adăugat: "Faţa Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate vedea omul faţa Mea şi să trăiască". 21. Şi iarăşi a zis Domnul: "Iată aici la Mine un loc: şezi pe stânca aceasta; 22. Când va trece slava Mea, te voi ascunde în scobitura stâncii şi voi pune mâna Mea peste tine până voi trece; 23. Iar când voi ridica mâna Mea, tu vei vedea spatele Meu, iar faţa Mea nu o vei vedea!"

CAPITOLUL 34 Alte table ale legii

1. Zis-a Domnul către Moise: "Ciopleşte două table de piatră, ca cele dintâi, şi suie-te la Mine în munte şi voi scrie pe aceste table cuvintele care au fost scrise pe tablele cele dintâi, pe care le-ai sfărâmat. 2. Să fii gata dis-de-dimineaţă şi dimineaţă să te sui în Muntele Sinai şi să stai înaintea Mea acolo pe vârful muntelui. 3. Dar nimeni să nu se suie cu tine, nici să se arate în tot muntele: nici oi, nici vite mari să nu pască împrejurul acestui munte". 4. Deci a cioplit Moise două table de piatră, asemenea cu cele dintâi, şi, sculându-se dis-de-dimineaţă, a luat Moise în mâini cele două table de piatră şi s-a suit în Muntele Sinai, cum îi poruncise Domnul. 5. Atunci S-a pogorât Domnul în nor, a stat acolo şi a rostit numele lui Iahve. 6. Şi Domnul, trecând pe dinaintea lui, a zis: "Iahve, Iahve, Dumnezeu, iubitor da oameni, milostiv, îndelung-răbdător, plin de îndurare şi de dreptate, 7. Care păzeşte adevărul şi arată milă la mii de neamuri; Care iartă vina şi răzvrătirea şi păcatul, dar nu lasă nepedepsit pe cel ce păcătuieşte; Care pentru păcatele părinţilor pedepseşte pe copii şi pe copiii copiilor până la al treilea şi al patrulea neam!" 8. Atunci a căzut Moise îndată la pământ şi s-a închinat lui Dumnezeu, 9. Zicând: "De am aflat bunăvoinţă în ochii Tăi, Stăpâne, să meargă Stăpânul în mijlocul nostru, căci poporul acesta e îndărătnic; dar, iartă nelegiuirile noastre şi păcatele şi ne fă moştenirea Ta!" 10. Domnul însă a zis către Moise: "Iată, Eu închei legământ înaintea a tot poporul tău: Voi face lucruri slăvite, cum n-au fost în tot pământul şi la toate popoarele; şi tot poporul în mijlocul căruia te vei afla tu, va vedea lucrurile Domnului, căci înfricoşător va fi ceea ce voi face pentru tine. 11. Păstrează ceea ce îţi poruncesc Eu acum: Iată Eu voi izgoni de la faţa ta pe Amorei, pe Canaanei, pe Hetei, pe Ferezei, pe Hevei, pe Gherghesei şi pe Iebusei. 12. Fereşte-te să intri în legătură cu locuitorii ţării aceleia, în care ai să intri, ca să nu fie ei o cursă între voi. 13. Jertfelnicele lor să le stricaţi, stâlpii lor să-i sfărâmaţi; să tăiaţi dumbrăvile lor cele sfinţite şi dumnezeii lor cei ciopliţi să-i ardeţi în foc, 14. Căci tu nu trebuie să te închini la alt dumnezeu, fără numai Domnului Dumnezeu, pentru că numele Lui este "Zelosul"; Dumnezeu este zelos. 15. Nu cumva să intri în legătură cu locuitorii ţării aceleia, pentru că ei, urmând după dumnezeii lor şi aducând jertfe dumnezeilor lor, te vor pofti şi pe tine să guşti din jertfa lor. 16. Şi vei lua fetele lor soţii pentru fiii tăi şi fetele tale le vei mărita după feciorii lor; şi vor merge fetele tale după dumnezeii lor şi fiii tăi vor merge după dumnezeii lor. 17. Să nu-ţi faci dumnezei turnaţi. 18. Sărbătoarea azimelor să o păzeşti: şapte zile, cum ţi-am poruncit Eu, să mănânci azime, la

vremea rânduită în luna Aviv, căci în luna Aviv ai ieşit tu din Egipt. 19. Tot întâiul născut de parte bărbătească este al Meu; asemenea şi tot întâiul născut al vacii şi tot întâiul născut al oii. 20. Iar întâiul născut al asinei să-l răscumperi cu un miel, iar de nu-l vei răscumpăra, să-i frângi gâtul. Toţi întâii născuţi din fiii tăi să-i răscumperi şi nimeni să nu se înfăţişeze înaintea Mea cu mâna goală. 21. Şase zile lucrează, iar în ziua a şaptea să te odihneşti; chiar în vremea semănatului şi a secerişului să te odihneşti. 22. Să ţii şi sărbătoarea săptămânilor, sărbătoarea pârgei, la secerişul grâului, şi sărbătoarea strângerii roadelor, la sfârşitul toamnei. 23. De trei ori pe an să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel toţi cei de parte bărbătească ai tăi, 24. Căci când voi goni popoarele de la faţa ta şi voi lărgi hotarele tale, nimeni nu va pofti ogorul tău, de te vei sui să te înfăţişezi înaintea Domnului Dumnezeului tău de trei ori pe an. 25. Să nu torni sângele jertfei Mele pe pâine dospită şi jertfa de la sărbătoarea Paştilor să nu rămână până a doua zi. 26. Cele dintâi roade ale ţarinii tale să le aduci în casa Domnului Dumnezeului tău. Să nu fierbi iedul în laptele mamei sale". 27. Şi a mai zis Domnul către Moise: "Scrie-ţi cuvintele acestea, căci pe cuvintele acestea închei Eu legământ cu tine şi cu Israel!" 28. Moise a stat acolo la Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi nici pâine n-a mâncat, nici apă n-a băut. Şi a scris Moise pe table cuvintele legământului: cele zece porunci. 29. Iar când se pogora Moise din Muntele Sinai, având în mâini cele două table ale legii, el nu ştia că faţa sa strălucea, pentru că grăise Dumnezeu cu el. 30. Deci Aaron şi toţi fiii lui Israel, văzând pe Moise că are faţa strălucitoare, s-au temut să se apropie de el. 31. Atunci i-a chemat Moise şi au venit la el Aaron şi toate căpeteniile obştei şi Moise a grăit cu ei. 32. După aceasta s-au apropiat de el toţi fiii lui Israel şi el le-a poruncit tot ce-i grăise Domnul în Muntele Sinai. 33. Iar după ce a încetat de a grăi cu ei, Moise şi-a acoperit faţa cu un văl. 34. Când însă intra el înaintea Domnului, ca să vorbească cu El, atunci îşi ridica vălul până când ieşea; iar la ieşire spunea fiilor lui Israel cele ce i se porunciseră de către Domnul. 35. Şi vedeau fiii lui Israel că fata lui Moise strălucea şi Moise îşi punea iar vălul peste faţa sa, până când intra din nou să vorbească cu Domnul.

CAPITOLUL 35 Păzirea zilei de odihnă. Darea de bună voie. Chemarea meşterilor.

1. Atunci a adunat Moise toată obştea fiilor lui Israel şi le-a zis: "Iată ce a poruncit Domnul să faceţi: 2. şase zile să lucraţi, iar ziua a şaptea să fie sfântă pentru voi, zi de odihnă, odihna Domnului; tot cel ce va lucra în ziua aceea va fi omorât. 3. În ziua odihnei să nu faceţi foc în toate locaşurile voastre. Eu sunt Domnul!" 4. Apoi a grăit Moise la toată obştea fiilor lui Israel şi a zis: "Iată ce a mai poruncit Domnul să vă spun: 5. Aduceţi din ale voastre, daruri Domnului; fiecare să aducă Domnului daruri cât îl lasă inima: aur, argint şi aramă; 6. Mătase violetă, stacojie şi vişinie, vison răsucit şi păr de capră; 7. Piei de berbec vopsite roşu, piei de viţel de mare şi lemn de salcâm; 8. Untdelemn pentru sfeşnic şi aromate pentru mirul de uns şi pentru făcut miresme de tămâie, 9. Piatră de sardiu, pietre pentru prins la efod şi la hoşen. 10. Tot cel cu minte înţeleaptă dintre voi să vină şi să facă toate câte a poruncit Domnul: 11. Cortul şi acoperămintele lui, acoperişul lui cel de deasupra, verigile şi scândurile lui, pârghiile, stâlpii şi postamentele lor; 12. Chivotul legii şi pârghiile lui, capacul lui şi perdeaua despărţitoare, pietre de smarald, tămâie şi mir de ungere; 13. Masa cu pârghiile şi toate uneltele ei şi pâinile pentru punerea înainte, 14. Sfeşnicul pentru luminat cu toate obiectele lui, candelele lui şi untdelemnul de ars; 15. Jertfelnicul tămâierii şi pârghiile lui şi miresme pentru tămâiere, 16. Jertfelnicul pentru arderile de tot, împletitura de sârmă pentru el, pârghiile lui şi toate cele de trebuinţă pentru el; baia şi postamentul ei, 17. Perdelele curţii, stâlpul ei cu postamentele lor şi perdeaua de la intrarea în curte, 18. Ţăruşii cortului; ţăruşii curţii şi frânghiile lor, 19. Veşmintele sfinte pentru făcut slujba în locaşul sfânt; veşminte sfinte pentru Aaron preotul şi veşminte pentru fiii lui, pentru slujba preoţiei". 20. După aceea, plecând toată obştea fiilor lui Israel de la Moise, 21. A adus fiecare cât l-a lăsat inima sa şi cât l-a îndemnat cugetul să aducă dar Domnului, pentru facerea cortului adunării şi a tuturor lucrurilor lui şi pentru toate veşmintele sfinte.

22. Şi veneau bărbaţii cu femeile şi fiecare, după cum îl lăsa inima, aducea verigi, cercei, inele, brăţări şi tot felul de lucruri de aur; cum voia fiecare să aducă Domnului daruri de aur. 23. Fiecare din cei ce aveau mătase violetă, stacojie şi vişinie, în şi păr de capră, piei de berbec vopsite roşu şi vânăt, le aducea. 24. Fiecare din cei ce puteau să aducă în dar argint sau aramă, aducea din acestea Domnului; şi fiecare din cei ce aveau lemn de salcâm, aducea pentru toate cele de trebuinţă; 25. Toate femeile cu minte iscusită torceau cu mâinile lor şi aduceau tort, mătase violetă, stacojie şi vişinie şi în. 26. Toate femeile, pe care le trăgea inima şi ştiau să toarcă, torceau păr de capră; 27. Iar căpeteniile aduceau pietre de smarald şi pietre scumpe de pus la efod şi la hoşen, 28. Precum şi miresme, untdelemn pentru candelabru, mir de ungere şi miresme de tămâiere. 29. Deci tot bărbatul şi femeia din fiii lui Israel, pe care i-a tras inima să aducă pentru toate lucrurile ce poruncise Domnul prin Moise să se facă, au adus dar de bună voie Domnului. 30. Apoi a zis Moise către fiii lui Israel: "Iată Domnul a chemat anume pe Beţaleel, fiul lui Uri al lui Or, din seminţia lui Iuda, 31. Şi l-a umplut de duhul dumnezeiesc al înţelepciunii, al priceperii, al ştiinţei şi a toată iscusinţa, 32. Ca să lucreze ţesături iscusite, să facă lucruri de aur, de argint şi de aramă; 33. Să cioplească pietrele scumpe pentru încrustat, să sape în lemn şi să facă tot felul de lucruri iscusite. 34. Şi priceperea de a învăţa pe alţii a pus-o în inima lui, în a lui şi a lui Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan. 35. A umplut inima acestora de înţelepciune, ca să facă pentru locaşul sfânt orice lucru de săpător şi de ţesător iscusit, de cusător pe pânză de mătase violetă, stacojie şi vişinie şi de în, şi de ţesător în stare de a face orice lucru şi a născoci ţesături iscusite".

CAPITOLUL 36 Alcătuirea cortului sfânt.

l. Şi Beţaleel, Oholiab şi toţi cei cu minte iscusită, cărora Domnul le dăduse înţelepciune şi pricepere, ca să ştie să facă tot felul de lucruri trebuitoare la locaşul cel sfânt, vor trebui să facă după cum poruncise Domnul. 2. Iar Moise a chemat pe Beţaleel, pe Oholiab şi pe toţi cei cu minte iscusită, cărora le dăduse Domnul iscusinţă şi pe toţi cei ce-i trăgea inima să vină la lucru de bună voie, ca să ajute la acestea. 3. Şi au luat ei de la Moise toate prinoasele, pe care le aduseseră fiii lui Israel pentru toate cele trebuincioase locaşului sfânt, ca să le lucreze. Atunci tot se mai aduceau încă la el daruri de bună voie în fiecare dimineaţă. 4. Deci toţi cei cu minte iscusită, care împlineau tot felul de lucrări la locaşul sfânt, au venit fiecare, de la lucru cu care se îndeletnicea, 5. Şi ei au spus lui Moise, zicând: "Poporul aduce mult mai mult decât trebuie pentru lucrurile ce a poruncit Domnul să se facă". 6. Atunci a poruncit Moise şi s-a strigat în tabără, că nici bărbat, nici femeie să nu mai facă nimic pentru dăruit la locaşul sfânt. Şi a încetat poporul de a mai aduce. 7. Căci material adunat era destul pentru toate lucrurile ce trebuiau făcute, ba mai şi prisosea. 8. Atunci toţi cei cu minte iscusită, care se îndeletniceau cu facerea locaşului sfânt, au făcut pentru cort zece covoare de în răsucit şi de mătase violetă, stacojie şi vişinie; şi în ţesătura lor au făcut chipuri de heruvimi, alese cu iscusinţă. 9. Lungimea unui covor era de douăzeci şi opt de coţi şi lăţimea unui covor era de patru coţi. Toate covoarele aveau aceeaşi măsură. 10. Cinci covoare au fost prinse unul de altul şi celelalte cinci iar au fost prinse unul de altul; şi aşa s-au făcut două jumătăţi de acoperiş. 11. Apoi au făcut cheotori de mătase violetă pe marginea covorului din marginea jumătăţii întâi de acoperiş, unde trebuia unită cu jumătatea a doua; de asemenea au făcut şi pe marginea jumătăţii a doua, unde aceasta trebuia unită cu cea dintâi; 12. Cincizeci de cheotori au făcut la o jumătate de acoperământ şi cincizeci de cheotori au făcut la cealaltă şi cheotorile acestea erau unele în dreptul altora. 13. După aceea au făcut cincizeci de copci de aur şi cu copcile acestea au unit cele două jumătăţi de acoperiş una cu alta şi s-a făcut un acoperiş întreg al cortului. 14. Apoi au făcut covoare de păr de capră pentru acoperit cortul peste cele de mai sus. Unsprezece covoare de acestea au făcut. 15. Lungimea unui covor era de treizeci de coti, iar lăţimea de patru coti; şi cele unsprezece covoare aveau toate aceeaşi măsură. 16. Şi au unit cinci covoare la un loc şi pe celelalte şase covoare iar le-au unit la un loc. 17. Apoi au făcut cincizeci de cheotori pe marginea covorului celui din marginea unei jumătăţi, unde aceasta trebuia să se unească cu cealaltă jumătate, iar cincizeci de cheotori le-au făcut pe marginea covorului din marginea celeilalte jumătăţi, care trebuia să se unească cu cea dintâi. 18. Şi au făcut cincizeci de copci de aramă ca să unească covoarele spre a se face un singur

acoperiş de cort. 19. Apoi au mai făcut pentru cort un acoperiş de piei de berbec vopsite în roşu şi un acoperiş, pe deasupra, de piei vinete. 20. După aceea au făcut pentru cort scânduri din lemn de salcâm de pus în picioare. 21. Fiecare scândură era lungă de zece coţi şi lată de un cot şi jumătate. 22. Fiecare scândură avea două cepuri, aşezate unul în dreptul celuilalt. 23. Aşa au făcut toate scândurile cortului şi anume: douăzeci de scânduri pentru latura de miazăzi; 24. Şi sub aceste douăzeci de scânduri au făcut patruzeci de postamente de argint, câte două postamente la fiecare scândură, pentru cele două cepuri ale ei. 25. Pentru latura a doua, dinspre miazănoapte, au făcut alte douăzeci de scânduri 26. Şi patruzeci de postamente de argint, câte două postamente de fiecare scândură, pentru cele două cepuri ale ei; 27. Iar pentru partea dindărăt a cortului, dinspre asfinţit, au făcut şase scânduri. 28. Au mai făcut două scânduri pentru unghiurile de la fundul cortului. 29. Acestea erau prinse jos şi sus prin câte un inel. 30. şi aşa, cu cele două scânduri de la cele două colţuri erau la partea dindărăt a cortului opt scânduri, iar postamente de argint şaisprezece, câte două postamente sub fiecare scândură. 31. Apoi au făcut cinci pârghii din lemn de salcâm pentru scândurile de pe o latură a cortului, 32. Şi cinci pârghii pentru scândurile de pe cealaltă latură; 33. Iar pârghia din mijloc au făcut-o aşa, ca să treacă prin scânduri, de la un capăt la celălalt al peretelui. 34. Scândurile le-au îmbrăcat cu aur; inelele, prin care se vârau pârghiile, le-au făcut de aur şi tot cu aur au îmbrăcat şi pârghiile. 35. După aceea au făcut o perdea de mătase violetă, stacojie şi vişinie şi de în răsucit şi pe ea au făcut chipuri de heruvimi cu iscusinţă alese, ca să o pună între sfânta şi sfânta sfintelor. 36. Pentru ea au făcut patru stâlpi, din lemn de salcâm, i-au îmbrăcat cu aur, le-au făcut cârlige de aur şi sub ei au turnat patru postamente de argint. 37. Apoi la uşa cortului au făcut o perdea de mătase violetă, stacojie şi vişinie şi de în răsucit, cu alesături. 38. Pentru ea au făcut cinci stâlpi cu cârligele lor şi i-au îmbrăcat cu aur, turnând pentru ei cinci postamente de aramă.

CAPITOLUL 37 Odoarele sfinte din cort.

l. După aceea Beţaleel a făcut chivotul din lemn de salcâm, lung de doi coţi şi jumătate, larg de un cot şi jumătate şi înalt tot de un cot şi jumătate; 2. L-a îmbrăcat cu aur curat pe dinăuntru şi pe din afară, iar împrejur i-a făcut o cunună de aur. 3. A turnat pentru el patru inele de aur, pentru cele patru colţuri de jos ale lui: două inele pe o latură şi două inele pe cealaltă latură. 4. A făcut două pârghii de lemn de salcâm, le-a îmbrăcat cu aur, 5. Şi le-a vârât prin inelele de pe laturile chivotului, ca să poarte chivotul cu ele. 6. A făcut apoi capacul chivotului de aur curat: lung de doi coţi şi jumătate şi lat de un cot şi jumătate. 7. A făcut de asemenea doi heruvimi de aur, lucraţi din ciocan, pentru cele două capete ale capacului, 8. Şi i-a aşezat unul la un capăt şi altul la celălalt capăt al capacului. Heruvimii aceştia erau făcuţi ca ieşind din capac la cele două capete ale lui. 9. Cei doi heruvimi îşi întindeau aripile unul spre altul, umbrind capacul, iar feţele lor erau îndreptate una către alta, privind spre capac. 10. A făcut apoi masa din lemn de salcâm, lungă de doi coţi, lată de un cot şi înaltă de un cot şi jumătate. 11. A îmbrăcat-o cu aur curat şi împrejur i-a făcut o cunună de aur. 12. I-a făcut de asemenea un pervaz împrejur înalt de o palmă, iar împrejurul pervazului a făcut cunună împletită de aur. 13. A turnat pentru ea patru inele de aur şi a prins aceste inele în cele patru colţuri de la cele patru picioare ale ei. 14. Inelele erau prinse de pervaz şi prin ele se petreceau două pârghii pentru purtat masa. 15. Pârghiile de purtat masa le-a făcut din lemn de salcâm şi le-a îmbrăcat cu aur. 16. A făcut vase trebuitoare pentru masă: talere, cădelniţe, linguri şi cupe pentru turnat, toate de aur curat. 17. După aceea a făcut un sfeşnic de aur curat şi sfeşnicul acesta l-a lucrat din ciocan. Fusul lui, braţele lui, cupele lui, nodurile lui şi florile lui erau toate dintr-o bucată. 18. Din laturile lui ieşeau şase braţe: trei braţe ale sfeşnicului ieşeau dintr-o latură a lui şi trei braţe ale sfeşnicului ieşeau din cealaltă latură a lui; 19. Un braţ avea trei cupe în forma florii de migdal, cu nodurile şi florile lor; alt braţ avea trei cupe tot în forma florii de migdal, cu nodurile şi florile lor; aşa aveau toate cele şase braţe, care ieşeau din

laturile sfeşnicului. 20. Iar pe fusul sfeşnicului erau patru cupe în forma florii de migdal, cu nodurile şi florile lor. 21. Cele şase braţe, care ieşeau din el, aveau: un nod sub primele două braţe, un nod sub alte două braţe şi un nod sub ultimele două braţe. 22. Nodurile şi ramurile de pe ele erau una cu fusul. Sfeşnicul întreg era lucrat din ciocan, dintr-o singură bucată de aur curat. 23. Apoi i-a făcut şapte candele, mucări şi tăviţe de aur curat. 24. Dintr-un talant de aur curat au făcut sfeşnicul cu toate cele necesare lui. 25. A făcut apoi jertfelnicul tămâierii, din lemn de salcâm, lung de un cot, lat de un cot, adică pătrat şi înalt de doi coţi; coarnele lui erau din el; 26. Şi l-a îmbrăcat cu aur curat pe deasupra, pe laturile lui de jur împrejur şi pe coarnele lui, iar împrejur i-a făcut cunună de aur. 27. Sub pervazul lui, la două din colţurile lui, a prins două inele de aur, şi le-a prins de o parte şi de alta a lui, ca să se petreacă prin ele pârghiile de purtat. 28. Pârghiile le-au făcut din lemn de salcâm şi le-au îmbrăcat cu aur. 29. A făcut de asemenea mir pentru sfânta ungere şi tămâie mirositoare, curate şi cu iscusinţă alcătuite de pregătitorii de aromate.

CAPITOLUL 38 Curtea cortului şi lucrurile din ea.

1. După aceea a făcut jertfelnicul pentru arderile de tot, din lemn de salcâm, lung de cinci coţi, lat de cinci coţi, adică cu faţa pătrată şi înalt de trei coţi. 2. I-a făcut patru coarne, ce ieşeau din el, în cele patru colţuri ale lui, şi l-a îmbrăcat cu aramă. 3. A făcut apoi toate lucrurile trebuitoare jertfelnicului: oale, lopăţele, cupe, furculiţe şi vase pentru cărbuni; toate obiectele acestea le-a făcut din aramă. 4. A mai făcut pentru jertfelnic o cămaşă, un fel de împletitură de aramă, care îmbrăca partea lui de jos până la jumătatea lui. 5. A turnat apoi patru verigi de aramă pentru cele patru colţuri ale împletiturii celei de aramă, pentru petrecut prin ele pârghiile de purtat; 6. Iar pârghiile le-au făcut din lemn de salcâm şi le-a îmbrăcat cu aramă. 7. Pârghiile se petreceau prin inelele din laturile jertfelnicului, ca să poată fi purtat cu ajutorul lor. Jertfelnicul l-a făcut din scânduri, gol înăuntru. 8. A făcut apoi baia de aramă şi postamentul ei tot de aramă, cu chipuri iscusit lucrate care împodobeau intrarea cortului adunării. 9. După aceea a făcut curtea. Spre miazăzi curtea avea perdele de în răsucit, lungi de o sută de coti, 10. Şi la ele douăzeci de stâlpi cu douăzeci de postamente de aramă sub ei şi cu cârligele şi legătorile lor de argint; 11. Pe latura de miazănoapte a făcut perdele lungi de o sută de coţi şi la ele douăzeci de stâlpi, cu douăzeci de postamente de aramă sub ei, cu cârligele şi legătorile lor de argint. 12. În partea dinspre asfinţit a făcut perdele lungi de cincizeci de coţi şi pentru ele zece stâlpi, cu zece postamente de aramă şi cu cârligele şi legăturile lor de argint; 13. Iar în partea de dinainte, dinspre răsărit, a făcut perdele lungi de cincizeci de coţi, 14. Şi anume: de o parte a porţii curţii cincisprezece coţi de perdele şi la ele trei stâlpi cu trei postamente de aramă; 15. De cealaltă parte a porţii curţii cincisprezece coţi de perdele şi la ele trei stâlpi cu trei postamente de aramă. 16. Toate perdelele pe toate laturile curţii erau de în răsucit. 17. Iar stâlpii aveau postamentele de aramă, cârligele şi legătorile lor de argint, vârfurile îmbrăcate în argint şi toţi erau uniţi între ei prin legători de argint. 18. Iar perdeaua pentru poarta curţii a făcut-o din lână violetă, stacojie şi vişinie şi din în răsucit, cu alesături, lungă de douăzeci de coţi şi înaltă de cinci coţi, pe toată întinderea, ca şi perdelele curţii. 19. Pentru ea a făcut patru stâlpi cu patru postamente de aramă sub ei, cu cârligele şi legătorile de argint ş cu vârfurile îmbrăcate în argint. 20. Toţi ţăruşii împrejurul cortului şi curţii erau de aramă. 21. Iată acum şi socoteala lucrurilor ce s-au întrebuinţat la cortul adunării, care s-a făcut după porunca lui Moise, prin leviţi, sub supravegherea lui Itamar, fiul preotului Aaron. 22. Toate însă, câte a poruncit Domnul lui Moise, s-au lucrat de Beţaleel, fiul lui Uri al lui Or, din seminţia lui Iuda, 23. Ajutat de Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan, săpător în piatră şi ţesător iscusit şi cusător pe pânze de în şi de mătase violetă, stacojie şi vişinie. 24. Tot aurul întrebuinţat la cort şi la toate lucrurile lui a fost douăzeci şi nouă de talanţi şi şapte sute treizeci sicli de aur, ce s-au adus în dar, socotit după siclul sfânt. 25. Iar argintul, ce s-a adus dar de la cei număraţi ai obştei, a fost o sută de talanţi şi o mie şapte sute şaptezeci şi cinci de sicli, socotit după siclul sfânt. 26. Argintul acesta s-a luat de la şase sute trei mii cinci sute cincizeci de oameni, în vârstă de la

douăzeci de ani în sus, trecuţi prin numărătoare, câte o jumătate de siclu de cap, socotit după siclul sfânt. 27. O sută de talanţi de argint s-au întrebuinţat la turnarea postamentelor scândurilor cortului şi a postamentelor stâlpilor perdelelor lui: o sută de postamente din o sută de talanţi, câte un talant la postament; 28. Iar din o mie şapte sute şaptezeci şi cinci de sicli au făcut cârligele de la stâlpii curţii, au îmbrăcat vârfurile lor şi au făcut pentru ei legători. 29. Aramă, adusă în dar, a fost: trei sute şaptezeci de talanţi şi două mii patru sute de sicli. 30. Din ea au făcut postamente pentru stâlpii de la intrarea cortului adunării, jertfelnicul cel de aramă, cămaşa de aramă a lui şi toate uneltele jertfelnicului; 31. Postamentele pentru toţi stâlpii curţii, postamentele pentru stâlpii de la intrarea curţii, toţi ţăruşii cortului şi toţi ţăruşii dimprejurul curţii.

CAPITOLUL 39 Veşmintele preoţeşti.

l. Iar din mătase violetă, stacojie şi vişinie au făcut veşminte de slujbă, pentru slujit în locaşul sfânt, şi au mai făcut veşminte sfinte pentru Aaron, cum poruncise Domnul lui Moise. 2. Au făcut efodul din fire de aur, din mătase violetă, stacojie şi vişinie şi din în răsucit. 3. Şi anume: au desfăcut aurul în foi şi au tăiat fire, pe care le-au ţesut cu iscusinţă printre firele de mătase violetă, stacojie şi vişinie şi de in răsucit, lucru iscusit. 4. I-au făcut încheietori de încheiat pe umeri şi au unit amândouă părţile lui. 5. Brâul efodului, care vine peste el, la fel cu el, l-au făcut din fire de aur, din mătase violetă, stacojie şi vişinie şi din în răsucit, cum poruncise Domnul lui Moise. 6. Au lucrat apoi două pietre de smarald, aşezându-le în cuibuleţe de aur şi săpând pe ele numele fiilor lui Israel, cum se sapă pe pecete, 7. Şi le-au pus la încheieturile efodului, pe umeri, întru pomenirea fiilor lui Israel, cum poruncise Domnul lui Moise. 8. Au făcut apoi hoşenul, lucrare iscusită, la fel cu efodul, din fire de aur şi din mătase violetă, stacojie şi vişinie şi din în răsucit. 9. Hoşenul l-au făcut dublu, în patru colţuri, lung de o palmă şi lat de o palmă. 10. Şi au pus pe el pietre scumpe, aşezate în patru rânduri: într-un rând un sardeon, un topaz şi un smarald - rândul întâi; 11. În rândul al doilea: un rubin, un safir şi un diamant; 12. În rândul al treilea: un opal, o agată şi un ametist; 13. Şi în rândul al patrulea: un hrisolit, un onix şi un iaspis. Ele erau aşezate în cuibuleţe de aur. 14. Pietrele acestea erau în număr de douăsprezece, după numărul fiilor lui Israel, şi pe fiecare din ele era săpat, ca pe pecete, câte un nume, din cele ale celor douăsprezece seminţii. 15. La hoşen au făcut apoi lănţişoare groase de aur curat şi lucrate răsucit, ca sfoara; 16. Au mai făcut două rozete şi două verigi de aur şi au prins cele două verigi de cele două colţuri de sus ale hoşenului; 17. Şi au agăţat două capete ale lănţişoarelor de cele două verigi din colturile hoşenului, 18. Iar celelalte două capete ale celor două lănţişoare le-au agăţat de cele două rozete şi le-au prins pe acestea de încheieturile efodului, pe faţa acestuia. 19. După aceea au mai făcut încă două verigi de aur şi le-au prins de celelalte două colţuri ale hoşenului pe cealaltă parte dinspre efod; 20. Şi au mai făcut şi alte două verigi de aur şi le-au prins de cele două încheieturi ale efodului, dedesubt, pe faţa lui, unde se unesc, mai sus de încingătoarea efodului. 21. Şi au legat hoşenul cu verigile lui de verigile efodului cu un şnur de mătase violetă, ca să stea deasupra încingătorii efodului şi ca să nu cadă hoşenul de pe efod, cum poruncise Domnul lui Moise. 22. Iar meilul care vine sub efod, l-au făcut din purpură ţesută violet. 23. Acesta avea în partea de sus o deschizătură şi împrejurul acestei deschizături avea un guler, ţesut ca o platoşă, ca să nu se rupă. 24. Meilului i-au făcut pe la poale ciucuri de mătase violetă, stacojie şi vişinie şi de în răsucit; 25. I-au mai făcut şi clopoţei de aur curat şi au pus clopoţei printre ciucurii de la poalele meilului de jur împrejur; 26. Şi i-au aşezat pe la poalele meilului de slujbă aşa: un clopoţel şi un ciucure, un clopoţel şi un ciucure, cum poruncise Domnul lui Moise. 27. Au făcut apoi pentru Aaron şi pentru fiii lui hitoane ţesute din în, 28. Chidare de în, turbane tot de în şi pantaloni de în răsucit; 29. Şi cingătoare din în răsucit şi de mătase violetă, stacojie şi vişinie, ţesută cu alesături, cum poruncise Domnul lui Moise. 30. După aceea au făcut o tăbliţă de aur curat, diadema sfinţeniei, şi au săpat pe ea, ca pe pecete, cuvintele: "Sfinţenia Domnului". 31. Şi au prins de ea un şnur de mătase violetă, ca s-o lege peste chidar, cum poruncise Domnul lui Moise.

32. Aşa s-au sfârşit toate lucrările de la cortul adunării. Şi au făcut fiii lui Israel toate; cum poruncise Domnul lui Moise aşa au făcut. 33. Apoi au adus la Moise: cortul, acoperămintele şi toate cele de trebuinţă ale lui, cârligele lui, scândurile lui, pârghiile lui, stâlpii lui şi postamentele lui; 34. Acoperişurile cele cu piei roşii de berbec şi acoperişurile cele de piei vinete şi perdeaua din mijloc; 35. Chivotul legii, capacul lui şi pârghiile; 36. Masa cu toate cele de trebuinţă pentru ea şi pâinile de pus înainte; 37. Sfeşnicul cel de aur curat, candelele lui, candele puse în el la locul lor, şi toate cele trebuincioase pentru el şi untdelemn de ars; 38. Jertfelnicul cel de aur, mirul pentru ungere, miresme pentru tămâiere şi perdeaua de la intrarea cortului; 39. Jertfelnicul cel de aramă, cămaşa lui cea de aramă, pârghiile lui şi toate cele trebuitoare pentru el, baia şi postamentul ei; 40. Perdelele curţii, stâlpii ei şi postamentele lor, perdelele de la intrarea curţii, frânghiile, ţăruşii şi toate lucrurile trebuitoare la slujbă în cortul adunării; 41. Veşmintele de slujit în cort, veşmintele sfinte ale preotului Aaron şi veşmintele de slujbă pentru fiii lui. 42. Toate aceste lucruri le făcuseră fiii lui Israel aşa cum poruncise Domnul lui Moise. 43. Şi privi Moise toată lucrarea şi iată ei o făcuseră aşa cum poruncise Domnul şi Moise i-a binecuvântat.

CAPITOLUL 40 Sfinţirea cortului.

1. Apoi iarăşi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: 2. "În ziua întâi a lunii întâi, să aşezi cortul adunării. 3. Şi să pui într-însul chivotul legii şi dinaintea chivotului să atârni perdeaua; 4. Apoi să aduci înăuntru masa şi să aşezi pe ea toate lucrurile ei; şi sfeşnicul să-l duci înăuntru şi să aprinzi într-însul candelele lui. 5. Să aşezi jertfelnicul cel de aur pentru tămâiere înaintea chivotului legii şi să atârni perdeaua la intrare în cortul adunării. 6. Apoi să aşezi jertfelnicul arderilor de tot înaintea intrării în cortul adunării. 7. Iar între cortul adunării şi jertfelnic să aşezi baia şi să torni în ea apă; 8. Şi împrejurul cortului să aşezi împrejmuirea curţii şi la intrarea curţii să atârni perdeaua. 9. După aceea să iei mir de ungere şi să ungi cortul şi toate cele din el şi să-l sfinţeşti pe el şi toate lucrurile lui şi va fi sfânt; 10. Să ungi jertfelnicul arderilor de tot şi toate lucrurile lui şi să sfinţeşti jertfelnicul şi va fi sfinţenie mare; 11. Să ungi apoi baia şi postamentul ei şi să o sfinţeşti. 12. Apoi să aduci pe Aaron şi pe fiii lui la uşa cortului adunării şi să-i speli cu apă; 13. Să îmbraci pe Aaron în sfintele veşminte şi să-l ungi şi să-l sfinţeşti, ca să-mi fie preot. 14. Să aduci şi pe fiii lui, să-i îmbraci cu hitoane, 15. Şi să-i ungi, cum ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi fie preoţi, şi această ungere îi va sfinţi preoţi pentru totdeauna în neamul lor!" 16. şi a făcut Moise tot; cum i-a poruncit Domnul aşa a făcut: 17. În luna întâi a anului al doilea de la ieşirea lor din Egipt, în ziua întâi a lunii a fost aşezat cortul. 18. Şi a aşezat Moise cortul, a pus postamentele lui, scândurile lui, pârghiile lui şi stâlpii lui; 19. A întins deasupra cortului acoperămintele şi peste aceste acoperăminte a pus acoperişul, cum poruncise Domnul lui Moise. 20. Apoi a luat şi a pus legea în chivot, a petrecut pârghiile prin inelele chivotului şi a pus deasupra, la chivot, capacul; 21. A dus apoi chivotul în cort, a atârnat perdeaua şi a închis chivotul legii, precum poruncise Domnul lui Moise. 22. După aceea a pus masa în cortul adunării, în partea de miazănoapte a cortului, în afară de perdea, 23. Şi a aşezat pe ea pâinile punerii înaintea Domnului, cum poruncise Dumnezeu lui Moise. 24. Sfeşnicul l-a aşezat în cortul adunării, în fata mesei, în partea de miazăzi a cortului, 25. Şi a aprins candelele lui înaintea Domnului, precum poruncise Domnul lui Moise. 26. A aşezat jertfelnicul cel de aur în cortul adunării, înaintea perdelei, 27. Şi a aprins pe el tămâie mirositoare, cum poruncise Domnul lui Moise; 28. A atârnat perdeaua la uşa cortului; 29. Iar jertfelnicul arderilor de tot 1-a aşezat la intrarea în cortul adunării şi a pus pe el arderi de tot şi prinoase de pâine, cum poruncise Domnul lui Moise. 30. Apoi a aşezat baia între cortul adunării şi jertfelnic şi a turnat în ea apă pentru spălat; 31. Moise, Aaron şi fiii lui trebuia să-şi spele din ea mâinile şi picioarele;

32. Când intrau ei în cortul adunării sau când se apropiau de jertfelnic ca să slujească, se spălau din ea cum poruncise Domnul lui Moise. 33. După aceea au pus împrejmuirea curţii împrejurul cortului şi a jertfelnicului şi a atârnat perdeaua la intrarea curţii. Şi aşa a isprăvit Moise lucrările. 34. Atunci un nor a acoperit cortul adunării şi locaşul s-a umplut de slava Domnului; 35. Şi Moise n-a putut să intre în cortul adunării, pentru că-l cuprinsese pe acesta norul şi slava Domnului umpluse locaşul. 36. În tot timpul călătoriei fiilor lui Israel, când se ridica norul de pe cort, atunci plecau la drum, 37. Iar de nu se ridica norul, nici ei nu plecau la drum până nu se ridica; 38. Pentru că în tot timpul călătoriei, ziua stătea peste cort norul Domnului, iar noaptea se afla peste el foc, înaintea ochilor întregii case a lui Israel.

SFÂNTA EVANGHELIE DUPĂ MATEI

CAPITOLUL 1 Cartea neamului lui Iisus Hristos, zămislirea, numele şi naşterea.

1. Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. 2. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui; 3. Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; 4. Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon; 5. Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut; Iobed a născut pe Iesei; 6. Iesei a născut pe David regele; David a născut pe Solomon din femeia lui Urie; 7. Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; 8. Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; 9. Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia; 10. Iezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia; 11. Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon; 12. După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel; 13. Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; 14. Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; 15. Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; 16. Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care se cheamă Hristos. 17. Aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri. 18. Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. 19. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. 20. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. 21. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. 22. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: 23. "Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu". 24. Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. 25. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

CAPITOLUL 2 Magii de la Răsărit. Fuga în Egipt. Irod ucide pruncii. Întoarcerea din Egipt şi aşezarea în Nazaret.

1. Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: 2. Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. 3. Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. 4. Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? 5. Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: 6. "Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din

tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel". 7. Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. 8. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui. 9. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. 10. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. 11. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. 12. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor. 13. După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. 14. Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt. 15. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: "Din Egipt am chemat pe Fiul Meu". 16. Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. 17. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: 18. "Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt". 19. După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif în Egipt, 20. Şi i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului. 21. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel. 22. Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii. 23. Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema.

CAPITOLUL 3 Ioan Botezătorul. Botezul lui Iisus.

1. În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustia Iudeii, 2. Spunând: Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor. 3. El este acela despre care a zis proorocul Isaia: "Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui". 4. Iar Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, şi cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana era lăcuste şi miere sălbatică. 5. Atunci a ieşit la el Ierusalimul şi toată Iudeea şi toată împrejurimea Iordanului. 6. Şi erau botezaţi de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. 7. Dar văzând Ioan pe mulţi din farisei şi saduchei venind la botez, le-a zis: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? 8. Faceţi deci roadă, vrednică de pocăinţă, 9. Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. 10. Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. 11. Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. 12. El are lopata în mână şi va curăţa aria Sa şi va aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins. 13. În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el. 14. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? 15. Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat. 16. Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. 17. Şi iată glas din ceruri zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit".

CAPITOLUL 4 Iisus este ispitit de diavolul. Începutul propovăduirii Lui. El cheamă pe cei dintâi ucenici la apostolat şi vindecă tot felul de bolnavi.

1. Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul.

2. Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit. 3. Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini. 4. Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: "Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu". 5. Atunci diavolul L-a dus pe aripa în sfânta cetate, L-a pus pe aripa templului, 6. Şi I-a zis: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: "Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău". 7. Iisus i-a răspuns: Iarăşi este scris: "Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău". 8. Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. 9. Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie. 10. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: "Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti". 11. Atunci L-a lăsat diavolul şi iată îngerii, venind la El, Îi slujeau. 12. Şi Iisus, auzind că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea. 13. Şi părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftali, 14. Ca să se împlinească ce s-a zis prin Isaia proorocul care zice: 15. "Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; 16. Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit". 17. De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor. 18. Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. 19. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. 20. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. 21. Şi de acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i-a chemat. 22. Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El. 23. Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor. 24. Şi s-a dus vestea despre El în toată Siria, şi aduceau la El pe toţi cei ce se aflau în suferinţe, fiind cuprinşi de multe feluri de boli şi de chinuri, pe demonizaţi, pe lunatici, pe slăbănogi, şi El îi vindeca. 25. Şi mulţimi multe mergeau după El, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan.

CAPITOLUL 5 Predica de pe munte. Fericirile. Adevărata împlinire a Legii.

1. Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El. 2. Şi deschizându-şi gura, îi învăţa zicând: 3. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. 4. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. 5. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. 6. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. 7. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. 8. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. 9. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. 10. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. 11. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. 12. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi. 13. Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. 14. Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. 15. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. 16. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. 17. Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. 18. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate. 19. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor.

20. Căci zic vouă: Că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. 21. Aţi auzit că s-a zis celor de demult: "Să nu ucizi"; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă. 22. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului. 23. Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, 24. Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău. 25. Împacă-te cu pârâşul tău degrabă, până eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea judecătorului, şi judecătorul slujitorului şi să fii aruncat în temniţă. 26. Adevărat grăiesc ţie: Nu vei ieşi de acolo, până ce nu vei fi dat cel din urmă ban. 27. Aţi auzit că s-a zis celor de demult: "Să nu săvârşeşti adulter". 28. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui. 29. Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul să fie aruncat în gheenă. 30. Şi dacă mâna ta cea dreaptă te sminteşte pe tine, taie-o şi o aruncă de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă. 31. S-a zis iarăşi: "Cine va lăsa pe femeia sa, să-i dea carte de despărţire". 32. Eu însă vă spun vouă: Că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârşească adulter, şi cine va lua pe cea lăsată săvârşeşte adulter. 33. Aţi auzit ce s-a zis celor de demult: "Să nu juri strâmb, ci să ţii înaintea Domnului jurămintele tale". 34. Eu însă vă spun vouă: Să nu vă juraţi nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, 35. Nici pe pământ, fiindcă este aşternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat, 36. Nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru, 37. Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este. 38. Aţi auzit că s-a zis: "Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte". 39. Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. 40. Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. 41. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două. 42. Celui care cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta. 43. Aţi auzit că s-a zis: "Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău". 44. Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, 45. Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. 46. Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru? 47. Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi neamurile acelaşi lucru? 48. Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.

CAPITOLUL 6 Despre milostenie, rugăciune şi post. Să nu ne străduim numai după cele pământeşti.

1. Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. 2. Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. 3. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, 4. Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. 5. Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. 6. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care este în ascuns, îţi va răsplăti ţie. 7. Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate. 8. Deci nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El. 9. Deci voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; 10. Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. 11. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi;

12. Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; 13. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin! 14. Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; 15. Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre. 16. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. 17. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, 18. Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. 19. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. 20. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. 21. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta. 22. Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. 23. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! 24. Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona. 25. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? 26. Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? 27. Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot? 28. Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. 29. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. 30. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? 31. Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? 32. Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. 33. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. 34. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.

CAPITOLUL 7 Sfârşitul predicii de pe munte. Judecata semenilor. Puterea rugăciunii. Calea mântuirii şi a pierzării. Ferirea de prooroci mincinoşi.

1. Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. 2. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. 3. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? 4. Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău şi iată bârna este în ochiul tău? 5. Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. 6. Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi. 7. Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. 8. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide. 9. Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră? 10. Sau de-i va cere peşte, oare el îi va da şarpe? 11. Deci, dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El? 12. Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii. 13. Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. 14. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află. 15. Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. 16. După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? 17. Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. 18. Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune. 19. Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. 20. De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte. 21. Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui

Meu Celui din ceruri. 22. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut? 23. Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea. 24. De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi la îndeplineşte asemăna-se-va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă. 25. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă. 26. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip. 27. Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit casa aceea, şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare. 28. Iar când Iisus a sfârşit cuvintele acestea, mulţimile erau uimite de învăţătura Lui. 29. Că îi învăţa pe ei ca unul care are putere, iar nu cum îi învăţau cărturarii lor.

CAPITOLUL 8 Iisus vindecă un lepros, pe sluga unui sutaş, pe soacra lui Petru şi pe alţi bolnavi. Linişteşte furtuna de pe mare şi vindecă doi demonizaţi.

1. Şi coborându-Se El din munte, mulţimi multe au mers după El. 2. Şi iată un lepros, apropiindu-se, I se închina, zicând: Doamne, dacă voieşti, poţi să mă curăţeşti. 3. Şi Iisus, întinzând mâna, S-a atins de el, zicând: Voiesc, curăţeşte-te. Şi îndată s-a curăţit lepra lui. 4. Şi i-a zis Iisus: Vezi, nu spune nimănui, ci mergi, arată-te preotului şi adu darul pe care l-a rânduit Moise, spre mărturie lor. 5. Pe când intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L, 6. Şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. 7. Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. 8. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. 9. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. 10. Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă. 11. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor. 12. Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. 13. Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela. 14. Şi venind Iisus în casa lui Petru, a văzut pe soacra acestuia zăcând, prinsă de friguri. 15. Şi S-a atins de mâna ei, şi au lăsat-o frigurile şi s-a sculat şi Îi slujea Lui. 16. Şi făcându-se seară, au adus la El mulţi demonizaţi şi a scos duhurile cu cuvântul şi pe toţi cei bolnavi i-a vindecat, 17. Ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin Isaia proorocul, care zice: "Acesta neputinţele noastre a luat şi bolile noastre le-a purtat". 18. Şi văzând Iisus mulţime împrejurul Lui, a poruncit ucenicilor să treacă de cealaltă parte a mării. 19. Şi apropiindu-se un cărturar, i-a zis: Învăţătorule, Te voi urma oriunde vei merge. 20. Dar Iisus i-a răspuns: Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; Fiul Omului însă nu are unde să-Şi plece capul. 21. Un altul dintre ucenici I-a zis: Doamne, dă-mi voie întâi să mă duc şi să îngrop pe tatăl meu. 22. Iar Iisus i-a zis: Vino după Mine şi lasă morţii să-şi îngroape morţii lor. 23. Intrând El în corabie, ucenicii Lui L-au urmat. 24. Şi, iată, furtună mare s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea. 25. Şi venind ucenicii la El, L-au deşteptat zicând: Doamne, mântuieşte-ne, că pierim. 26. Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puţin credincioşilor? S-a sculat atunci, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut linişte deplină. 27. Iar oamenii s-au mirat, zicând: Cine este Acesta că şi vânturile şi marea ascultă de El? 28. Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. 29. Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? 30. Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. 31. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci. 32. Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă.

33. Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii. 34. Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor.

CAPITOLUL 9 Vindecarea slăbănogului din Capernaum. Matei. Ucenicii lui Ioan Botezătorul. Fiica lui Iair şi femeia bolnavă. Doi orbi şi un mut. Secerişul şi secerătorii.

1. Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa. 2. Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! 3. Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. 4. Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? 5. Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? 6. Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. 7. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. 8. Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere. 9. Şi plecând Iisus de acolo, a văzut un om care şedea la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis acestuia: Vino după Mine. Şi sculându-se, a mers după El. 10. Şi pe când şedea El la masă, în casă, iată mulţi vameşi şi păcătoşi au venit şi au şezut la masă împreună cu Iisus şi cu ucenicii Lui. 11. Şi văzând fariseii, au zis ucenicilor: Pentru ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii? 12. Şi auzind El, a zis: Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. 13. Dar mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă. 14. Atunci au venit la El ucenicii lui Ioan, zicând: Pentru ce noi şi fariseii postim mult, iar ucenicii Tăi nu postesc? 15. Şi Iisus le-a zis: Pot oare, fiii nunţii să fie trişti câtă vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti. 16. Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. 17. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; alminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună. 18. Pe când le spunea acestea, iată un dregător, venind, I s-a închinat, zicând: Fiica mea a murit de curând dar, venind, pune mâna Ta peste ea şi va fi vie. 19. Atunci Iisus, sculându-Se, a mers după el împreună cu ucenicii. 20. Şi iată o femeie cu scurgere de sânge de doisprezece ani, apropiindu-se de El pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui. 21. Căci zicea în gândul ei: Numai să mă ating de haina Lui şi mă voi face sănătoasă; 22. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzând-o, i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Şi s-a tămăduit femeia din ceasul acela. 23. Iisus, venind la casa dregătorului şi văzând pe cântăreţii din flaut şi mulţimea tulburată, a zis: 24. Depărtaţi-vă, căci copila n-a murit, ci doarme. Dar ei râdeau de El. 25. Iar după ce mulţimea a fost scoasă afară, intrând, a luat-o de mână, şi copila s-a sculat. 26. Şi a ieşit vestea aceasta în tot ţinutul acela. 27. Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David. 28. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! 29. Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! 30. Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie. 31. Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela. 32. Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. 33. Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel. 34. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. 35. Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor. 36. Şi văzând mulţimile, I s-a făcut milă de ele că erau necăjite şi rătăcite ca nişte oi care n-au păstor. 37. Atunci a zis ucenicilor Lui: Secerişul e mult, dar lucrătorii sunt puţini. 38. Rugaţi, deci, pe Domnul secerişului, ca să scoată lurcători la secerişul Său.

CAPITOLUL 10 Chemarea apostolilor şi trimiterea lor la propovăduire.

1. Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă. 2. Numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: Întâi Simon, cel numit Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov al lui Zevedeu şi Ioan fratele lui; 3. Filip şi Vartolomeu, Toma şi Matei vameşul, Iacov al lui Alfeu şi Levi ce se zice Tadeu; 4. Simon Cananeul şi Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut. 5. Pe aceşti doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le lor şi zicând: În calea păgânilor să nu mergeţi, şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi; 6. Ci mai degrabă mergeţi către oile cele pierdute ale casei lui Israel. 7. Şi mergând, propovăduiţi, zicând: S-a apropiat împărăţia cerurilor. 8. Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi. 9. Să nu aveţi nici aur, nici arginţi, nici bani în cingătorile voastre; 10. Nici traistă pe drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag; că vrednic este lucrătorul de hrana sa. 11. În orice cetate sau sat veţi intra, cercetaţi cine este în el vrednic şi acolo rămâneţi până ce veţi ieşi. 12. Şi intrând în casă, uraţi-i, zicând: "Pace casei acesteia". 13. Şi dacă este casa aceea vrednică, vină pacea voastră peste ea. Iar de nu este vrednică, pacea voastră întoarcă-se la voi. 14. Cine nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieşind din casa sau din cetatea aceea, scuturaţi praful de pe picioarele voastre. 15. Adevărat grăiesc vouă, mai uşor va fi pământului Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia. 16. Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii. 17. Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriştilor şi în sinagogile lor vă vor bate cu biciul. 18. La dregători şi la regi veţi fi duşi pentru Mine, spre mărturie lor şi păgânilor. 19. Iar când vă vor da pe voi în mâna lor, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi; 20. Fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi. 21. Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide. 22. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui. 23. Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă; adevărat grăiesc vouă: nu veţi sfârşi cetăţile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului. 24. Nu este ucenic mai presus de învăţătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său. 25. Destul este ucenicului să fie ca învăţătorul şi slugii ca stăpânul. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu cât mai mult pe casnicii lui? 26. Deci nu vă temeţi de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut. 27. Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe case. 28. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena. 29. Au nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi nici una din ele nu va cădea pe pământ fără ştirea Tatălui vostru. 30. La voi însă şi perii capului, toţi sunt număraţi. 31. Aşadar nu vă temeţi; voi sunteţi cu mult mai de preţ decât păsările. 32. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. 33. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. 34. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. 35. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. 36. Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui. 37. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. 38. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. 39. Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi. 40. Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. 41. Cine primeşte prooroc în nume de prooroc plată de prooroc va lua, şi cine primeşte pe un drept în nume de drept răsplata dreptului va lua. 42. Şi cel ce va da de băut unuia dintre aceştia mici numai un pahar cu apă rece, în nume de ucenic,

adevărat grăiesc vouă: nu va pierde plata sa.

CAPITOLUL 11 Trimişii lui Ioan Botezătorul şi mărturia lui Iisus despre Ioan. Cetăţile nepocăite. Lauda Tatălui. Chemarea către cei împovăraţi.

1. Sfârşind Iisus de dat aceste învăţături celor doisprezece ucenici ai Săi, a trecut de acolo ca să înveţe şi să propovăduiască mai departe prin cetăţile lor. 2. Şi auzind Ioan, în închisoare, despre faptele lui Hristos, şi trimiţând pe doi dintre ucenicii săi, au zis Lui: 3. Tu eşti Cel ce vine, sau să aşteptăm pe altul? 4. Şi Iisus, răspunzând, le-a zis: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce auziţi şi vedeţi: 5. Orbii îşi capătă vederea şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte. 6. Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine. 7. După plecarea acestora, Iisus a început să vorbească mulţimilor despre Ioan: Ce-aţi ieşit să vedeţi în pustie? Au trestie clătinată de vânt? 8. Dar de ce aţi ieşit? Să vedeţi un om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine moi sunt în casele regilor. 9. Atunci de ce-aţi ieşit? Să vedeţi un prooroc? Da, zic vouă, şi mai mult decât un prooroc. 10. Că el este acela despre care s-a scris: "Iată Eu trimit, înaintea feţei Tale, pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta, înaintea Ta". 11. Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuşi cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el. 12. Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea. 13. Toţi proorocii şi Legea au proorocit până la Ioan. 14. Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină. 15. Cine are urechi de auzit să audă. 16. Dar cu cine voi asemăna neamul acesta? Este asemenea copiilor care şed în pieţe şi strigă către alţii, 17. Zicând: V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi nu v-aţi tânguit. 18. Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, şi spun: Are demon. 19. A venit Fiul Omului, mâncând şi bând şi spun: Iată om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor. Dar înţelepciunea s-a dovedit dreaptă din faptele ei. 20. Atunci a început Iisus să mustre cetăţile în care se făcuseră cele mai multe minuni ale Sale, căci nu s-au pocăit. 21. Vai ţie, Horazine, vai ţie, Betsaida, că dacă în Tir şi în Sidon s-ar fi făcut minunile ce s-au făcut în voi, de mult, în sac şi în cenuşă, s-ar fi pocăit. 22. Dar zic vouă: Tirului şi Sidonului le va fi mai uşor în ziua judecăţii, decât vouă. 23. Şi tu, Capernaume: N-ai fost înălţat până la cer? Până la iad te vei coborî. Căci de s-ar fi făcut în Sodoma minunile ce s-au făcut în tine, ar fi rămas până astăzi. 24. Dar zic vouă că pământului Sodomei îi va fi mai uşor în ziua judecăţii decât ţie. 25. În vremea aceea, răspunzând, Iisus a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, căci ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. 26. Da, Părinte, căci aşa a fost bunăvoirea înaintea Ta. 27. Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi cel căruia va voi Fiul să-i descopere. 28. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. 29. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. 30. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.

CAPITOLUL 12 Spicele de grâu smulse sâmbăta. Tămăduirea făcută sâmbăta. Hula împotriva Sfântului Duh. Cine este adevărata rudă.

1. În vremea aceea, mergea Iisus, într-o zi de sâmbătă, printre semănături, iar ucenicii Lui au flămânzit şi au început să smulgă spice şi să mănânce. 2. Văzând aceasta, fariseii au zis Lui: Iată, ucenicii Tăi fac ceea ce nu se cuvine să facă sâmbăta. 3. Iar El le-a zis: Au n-aţi citit ce-a făcut David când a flămânzit, el şi cei ce erau cu el? 4. Cum a intrat în casa Domnului şi a mâncat pâinile punerii înainte, care nu se cuveneau lui să le mănânce, nici celor ce erau cu el, ci numai preoţilor? 5. Sau n-aţi citit în Lege că preoţii, sâmbăta, în templu, calcă sâmbăta şi sunt fără de vină? 6. Ci grăiesc vouă că mai mare decât templul este aici. 7. Dacă ştiaţi ce înseamnă: Milă voiesc iar nu jertfă, n-aţi fi osândit pe cei nevinovaţi.

8. Că Domn este şi al sâmbetei Fiul Omului. 9. Şi trecând de acolo, a venit în sinagoga lor. 10. Şi iată un om având mâna uscată. Şi L-au întrebat, zicând: Cade-se, oare, a vindeca sâmbăta? Ca să-L învinuiască. 11. El le-a zis: Cine va fi între voi omul care va avea o oaie şi, de va cădea ea sâmbăta în groapă, nu o va apuca şi o va scoate? 12. Cu cât se deosebeşte omul de oaie! De aceea se cade a face bine sâmbăta. 13. Atunci i-a zis omului: Întinde mâna ta. El a întins-o şi s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă. 14. Şi ieşind, fariseii s-au sfătuit împotriva Lui cum să-L piardă. 15. Iisus însă, cunoscându-i, S-a dus de acolo. Şi mulţi au venit după El şi i-a vindecat pe toţi. 16. Dar le-a poruncit ca să nu-L dea în vileag, 17. Ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin Isaia proorocul, care zice: 18. "Iată Fiul Meu pe Care L-am ales, iubitul Meu întru Care a binevoit sufletul Meu; pune-voi Duhul Meu peste El şi judecată neamurilor va vesti. 19. Nu se va certa, nici nu va striga, nu va auzi nimeni, pe uliţe, glasul Lui. 20. Trestie strivită nu va frânge şi feştilă fumegândă nu va stinge, până ce nu va scoate, spre biruinţă, judecata. 21. Şi în numele Lui vor nădăjdui neamurile." 22. Atunci au adus la El pe un demonizat, orb şi mut, şi l-a vindecat, încât cel orb şi mut vorbea şi vedea. 23. Mulţimile toate se mirau zicând: Nu este, oare, Acesta, Fiul lui David? 24. Fariseii însă, auzind, ziceau: Acesta nu scoate pe demoni decât cu Beelzebul, căpetenia demonilor. 25. Cunoscând gândurile lor, Iisus le-a zis: Orice împărăţie care se dezbină în sine se pustieşte, orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui. 26. Dacă satana scoate pe satana, s-a dezbinat în sine; dar atunci cum va dăinui împărăţia lui? 27. Şi dacă Eu scot pe demoni cu Beelzebul, feciorii voştri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători. 28. Iar dacă Eu cu Duhul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată a ajuns la voi împărăţia lui Dumnezeu. 29. Cum poate cineva să intre în casa celui tare şi să-i jefuiască lucrurile, dacă nu va lega întâi pe cel tare şi pe urmă să-i prade casa? 30. Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte. 31. De aceea vă zic: Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta. 32. Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie. 33. Ori spuneţi că pomul este bun şi rodul lui e bun, ori spuneţi că pomul e rău şi rodul lui e rău, căci după roadă se cunoaşte pomul. 34. Pui de vipere, cum puteţi să grăiţi cele bune, odată ce sunteţi răi? Căci din prisosul inimii grăieşte gura. 35. Omul cel bun din comoara lui cea bună scoate afară cele bune, pe când omul cel rău, din comoara lui cea rea scoate afară cele rele. 36. Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. 37. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit. 38. Atunci I-au răspuns unii dintre cărturari şi farisei, zicând: Învăţătorule, voim să vedem de la Tine un semn. 39. Iar El, răspunzând, le-a zis: Neam viclean şi desfrânat cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul lui Iona proorocul. 40. Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi. 41. Bărbaţii din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta şi-l vor osândi, că s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; iată aici este mai mult decât Iona. 42. Regina de la miazăzi se va scula la judecată cu neamul acesta şi-l va osândi, căci a venit de la marginile pământului ca să asculte înţelepciunea lui Solomon, şi iată aici este mai mult decât Solomon. 43. Şi când duhul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu găseşte. 44. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit; şi venind, o află golită, măturată şi împodobită. 45. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, sălăşluiesc aici şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. Aşa va fi şi cu acest neam viclean. 46. Şi încă vorbind El mulţimilor, iată mama şi fraţii Lui stăteau afară, căutând să vorbească cu El. 47. Cineva I-a zis: Iată mama Ta şi fraţii Tăi stau afară, căutând să-Ţi vorbească. 48. Iar El i-a zis: Cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei? 49. Şi, întinzând mâna către ucenicii Săi, a zis: Iată mama Mea şi fraţii Mei. 50. Că oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate şi soră şi mamă.

CAPITOLUL 13 Şapte pilde despre Împărăţia cerurilor. Iisus neluat în seamă în cetatea Sa.

1. În ziua aceea, ieşind Iisus din casă, şedea lângă mare. 2. Şi s-au adunat la El mulţimi multe, încât intrând în corabie şedea în ea şi toată mulţimea sta pe ţărm. 3. Şi le-a grăit lor multe, în pilde, zicând: Iată a ieşit semănătorul să semene. 4. Şi pe când semăna, unele seminţe au căzut lângă drum şi au venit păsările şi le-au mâncat. 5. Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult şi îndată au răsărit, că n-aveau pământ adânc; 6. Iar când s-a ivit soarele, s-au pălit de arşiţă şi, neavând rădăcină, s-au uscat. 7. Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut şi le-au înăbuşit. 8. Altele au căzut pe pământ bun şi au dat rod: una o sută, alta şaizeci, alta treizeci. 9. Cine are urechi de auzit să audă. 10. Şi ucenicii, apropiindu-se de El, I-au zis: De ce le vorbeşti lor în pilde? 11. Iar El, răspunzând, le-a zis: Pentru că vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerurilor, pe când acestora nu li s-a dat. 12. Căci celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua. 13. De aceea le vorbesc în pilde, că, văzând, nu văd şi, auzind, nu aud, nici nu înţeleg. 14. Şi se împlineşte cu ei proorocia lui Isaia, care zice: "Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu ochii vă veţi uita, dar nu veţi vedea". 15. Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile aude greu şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, şi Eu să-i tămăduiesc pe ei. 16. Dar fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud. 17. Căci adevărat grăiesc vouă că mulţi prooroci şi drepţi au dorit să vadă cele ce priviţi voi, şi n-au văzut, şi să audă cele ce auziţi voi, şi n-au auzit. 18. Voi, deci, ascultaţi pilda semănătorului: 19. De la oricine aude cuvântul împărăţiei şi nu-l înţelege, vine cel viclean şi răpeşte ce s-a semănat în inima lui; aceasta este sămânţa semănată lângă drum. 20. Cea semănată pe loc pietros este cel care aude cuvântul şi îndată îl primeşte cu bucurie, 21. Dar nu are rădăcină în sine, ci ţine până la o vreme şi, întâmplându-se strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se sminteşte. 22. Cea semănată în spini este cel care aude cuvântul, dar grija acestei lumi şi înşelăciunea avuţiei înăbuşă cuvântul şi îl face neroditor. 23. Iar sămânţa semănată în pământ bun este cel care aude cuvântul şi-l înţelege, deci care aduce rod şi face: unul o sută, altul şaizeci, altul treizeci. 24. Altă pildă le-a pus lor înainte, zicând: Asemenea este împărăţia cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa. 25. Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină printre grâu şi s-a dus. 26. Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina. 27. Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta? De unde dar are neghină? 28. Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaş a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voieşti deci să ne ducem şi s-o plivim? 29. El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeţi odată cu ea şi grâul. 30. Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina, până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa mea. 31. O altă pildă le-a pus înainte, zicând: Împărăţia cerurilor este asemenea grăuntelui de muştar, pe care, luându-l, omul l-a semănat în ţarina sa, 32. Şi care este mai mic decât toate seminţele, dar când a crescut este mai mare decât toate legumele şi se face pom, încât vin păsările cerului şi se sălăşluiesc în ramurile lui. 33. Altă pildă le-a spus lor: Asemenea este împărăţia cerurilor aluatului pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată. 34. Toate acestea le-a vorbit Iisus mulţimilor în pilde, şi fără pildă nu le grăia nimic, 35. Ca să se împlinească ce s-a spus prin proorocul care zice: "Deschide-voi în pilde gura Mea, spune-voi cele ascunse de la întemeierea lumii". 36. După aceea, lăsând mulţimile, a venit în casă, iar ucenicii Lui s-au apropiat de El, zicând: Lămureşte-ne nouă pilda cu neghina din ţarină. 37. El, răspunzând, le-a zis: Cel ce seamănă sămânţa cea bună este Fiul Omului. 38. Ţarina este lumea; sămânţa cea bună sunt fiii împărăţiei; iar neghina sunt fiii celui rău. 39. Duşmanul care a semănat-o este diavolul; secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii. 40. Şi, după cum se alege neghina şi se arde în foc, aşa va fi la sfârşitul veacului. 41. Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, vor culege din împărăţia Lui toate smintelile şi pe cei ce fac fărădelegea, 42. Şi-i vor arunca pe ei în cuptorul cu foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. 43. Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit să

audă. 44. Asemenea este împărăţia cerurilor cu o comoară ascunsă în ţarină, pe care, găsind-o un om, a ascuns-o, şi de bucuria ei se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea. 45. Iarăşi asemenea este împărăţia cerurilor cu un neguţător care caută mărgăritare bune. 46. Şi aflând un mărgăritar de mult preţ, s-a dus, a vândut toate câte avea şi l-a cumpărat. 47. Asemenea este iarăşi împărăţia cerurilor cu un năvod aruncat în mare şi care adună tot felul de peşti. 48. Iar când s-a umplut, l-au tras pescarii la mal şi, şezând, au ales în vase pe cei buni, iar pe cei răi i-au aruncat afară. 49. Aşa va fi la sfârşitul veacului: vor ieşi îngerii şi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi. 50. Şi îi vor arunca în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. 51. Înţeles-aţi toate acestea? Zis-au Lui: Da, Doamne. 52. Iar El le-a zis: De aceea, orice cărturar cu învăţătură despre împărăţia cerurilor este asemenea unui om gospodar, care scoate din vistieria sa noi şi vechi. 53. Iar după ce Iisus a sfârşit aceste pilde, a trecut de acolo. 54. Şi venind în patria Sa, îi învăţa pe ei în sinagoga lor, încât ei erau uimiţi şi ziceau: De unde are El înţelepciunea aceasta şi puterile? 55. Au nu este Acesta fiul teslarului? Au nu se numeşte mama Lui Maria şi fraţii (verii) Lui: Iacov şi Iosif şi Simon şi Iuda? 56. Şi surorile (verişoarele) Lui au nu sunt toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea? 57. Şi se sminteau întru El. Iar Iisus le-a zis: Nu este prooroc dispreţuit decât în patria lui şi în casa lui. 58. Şi n-a făcut acolo multe minuni, din pricina necredinţei lor.

CAPITOLUL 14 Tăierea capului lui Ioan Botezătorul. Iisus satură cinci mii de oameni, umblă pe mare, vindecă pe cei bolnavi care se ating de El.

1. În vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod de vestea ce se dusese despre Iisus. 2. Şi a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul; el s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el. 3. Căci Irod, prinzând pe Ioan, l-a legat şi l-a pus în temniţă, pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său. 4. Căci Ioan îi zicea lui: Nu ţi se cuvine s-o ai de soţie. 5. Şi voind să-l ucidă, s-a temut de mulţime, că-l socotea pe el ca prooroc. 6. Iar prăznuind Irod ziua lui de naştere, fiica Irodiadei a jucat în mijloc şi i-a plăcut lui Irod. 7. De aceea, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice va cere. 8. Iar ea, îndemnată fiind de mama sa, a zis: Dă-mi, aici pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul. 9. Şi regele s-a întristat, dar, pentru jurământ şi pentru cei care şedeau cu el la masă, a poruncit să i se dea. 10. Şi a trimis şi a tăiat capul lui Ioan, în temniţă. 11. Şi capul lui a fost adus pe tipsie şi a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale. 12. Şi, venind ucenicii lui, au luat trupul lui şi l-au înmormântat şi s-au dus să dea de ştire lui Iisus. 13. Iar Iisus, auzind, S-a dus de acolo singur, cu corabia, în loc pustiu dar, aflând, mulţimile au venit după El, pe jos, din cetăţi. 14. Şi ieşind, a văzut mulţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. 15. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare. 16. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce. 17. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. 18. Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. 19. Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor. 20. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. 21. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. 22. Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. 23. Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo. 24. Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. 25. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. 26. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat. 27. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! 28. Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. 29. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus.

30. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! 31. Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? 32. Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. 33. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. 34. Şi, trecând dincolo, au venit în pământul Ghenizaretului. 35. Şi, cunoscându-L, oamenii locului aceluia au trimis în tot acel ţinut şi au adus la El pe toţi bolnavii. 36. Şi-L rugau ca numai să se atingă de poala hainei Lui; şi câţi se atingeau se vindecau.

CAPITOLUL 15 Spălarea mâinilor. Femeia cananeiancă. Săturarea celor patru mii de oameni.

1. Atunci au venit din Ierusalim, la Iisus, fariseii şi cărturarii, zicând: 2. Pentru ce ucenicii Tăi calcă datina bătrânilor? Căci nu-şi spală mâinile când mănâncă pâine. 3. Iar El, răspunzând, le-a zis: De ce şi voi călcaţi porunca lui Dumnezeu pentru datina voastră? 4. Căci Dumnezeu a zis: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, iar cine va blestema pe tată sau pe mamă, cu moarte să se sfârşească. 5. Voi însă spuneţi: Cel care va zice tatălui său sau mamei sale: Cu ce te-aş fi putut ajuta este dăruit lui Dumnezeu, 6. Acela nu va cinsti pe tatăl său sau pe mama sa; şi aţi desfiinţat cuvântul lui Dumnezeu pentru datina voastră. 7. Făţarnicilor, bine a proorocit despre voi Isaia, când a zis: 8. "Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lor este departe de Mine. 9. Şi zadarnic Mă cinstesc ei, învăţând învăţături ce sunt porunci ale oamenilor". 10. Şi chemând la Sine mulţimile, le-a zis: Ascultaţi şi înţelegeţi: 11. Nu ceea ce intră pe gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om. 12. Atunci, apropiindu-se, ucenicii I-au zis: Ştii că fariseii, auzind cuvântul, s-au scandalizat? 13. Iar El, răspunzând, a zis: Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină. 14. Lăsaţii pe ei; sunt călăuze oarbe, orbilor; şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă. 15. Şi Petru, răspunzând, I-a zis: Lămureşte-ne nouă pilda aceasta. 16. El a zis: Acum şi voi sunteţi nepricepuţi? 17. Nu înţelegeţi că tot ce intră în gură se duce în pântece şi se aruncă afară? 18. Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă şi acelea spurcă pe om. 19. Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. 20. Acestea sunt care spurcă pe om, dar a mânca cu mâini nespălate nu spurcă pe om. 21. Şi ieşind de acolo, a plecat Iisus în părţile Tirului şi ale Sidonului. 22. Şi iată o femeie cananeiancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon. 23. El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; şi apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră. 24. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. 25. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă. 26. El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. 27. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. 28. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela. 29. Şi trecând Iisus de acolo, a venit lângă Marea Galileii şi, suindu-Se în munte, a şezut acolo. 30. Şi mulţimi multe au venit la El, având cu ei şchiopi, orbi, muţi, ciungi, şi mulţi alţii şi i-au pus la picioarele Lui, iar El i-a vindecat. 31. Încât mulţimea se minuna văzând pe muţi vorbind, pe ciungi sănătoşi, pe şchiopi umblând şi pe orbi văzând, şi slăveau pe Dumnezeul lui Israel. 32. Iar Iisus, chemând la Sine pe ucenicii Săi, a zis: Milă îmi este de mulţime, că iată sunt trei zile de când aşteaptă lângă Mine şi n-au ce să mănânce; şi să-i slobozesc flămânzi nu voiesc, ca să nu se istovească pe drum. 33. Şi ucenicii I-au zis: De unde să avem noi, în pustie, atâtea pâini, cât să săturăm atâta mulţime? 34. Şi Iisus i-a întrebat: Câte pâini aveţi? Ei au răspuns: Şapte şi puţini peştişori. 35. Şi poruncind mulţimii să şadă jos pe pământ, 36. A luat cele şapte pâini şi peşti şi, mulţumind, a frânt şi a dat ucenicilor, iar ucenicii mulţimilor. 37. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au luat şapte coşuri pline, cu rămăşiţe de fărâmituri. 38. Iar cei ce au mâncat erau ca la patru mii de bărbaţi, afară de copii şi de femei. 39. După aceea a dat drumul mulţimilor, S-a suit în corabie şi S-a dus în ţinutul Magdala.

CAPITOLUL 16 Semnele timpului. Aluatul fariseilor. Mărturisirea lui Petru. Cea dintâi vestire a Patimilor. Urmarea lui Hristos.

1. Şi apropiindu-se fariseii şi saducheii şi ispitindu-L, I-au cerut să le arate semn din cer. 2. Iar El, răspunzând, le-a zis: Când se face seară, ziceţi: Mâine va fi timp frumos, pentru că e cerul roşu. 3. Iar dimineaţa ziceţi: Astăzi va fi furtună, pentru că cerul este roşu-posomorât. Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o judecaţi, dar semnele vremilor nu puteţi! 4. Neam viclean şi adulter cere semn şi semn nu se va da lui, decât numai semnul lui Iona. Şi lăsându-i, a plecat. 5. Şi venind ucenicii pe celălalt ţărm, au uitat să ia pâini. 6. Iar Iisus le-a zis: Luaţi aminte şi feriţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor. 7. Iar ei cugetau în sinea lor, zicând: Aceasta, pentru că n-am luat pâine. 8. Dar Iisus, cunoscându-le gândul, a zis: Ce cugetaţi în voi înşivă, puţin credincioşilor, că n-aţi luat pâine? 9. Tot nu înţelegeţi, nici nu vă aduceţi aminte de cele cinci pâini, la cei cinci mii de oameni, şi câte coşuri aţi luat? 10. Nici de cele şapte pâini, la cei patru mii de oameni, şi câte coşuri aţi luat? 11. Cum nu înţelegeţi că nu despre pâini v-am zis? Ci feriţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor. 12. Atunci au înţeles că nu le-a spus să se ferească de aluatul pâinii, ci de învăţătura fariseilor şi a saducheilor. 13. Şi venind Iisus în părţile Cezareii lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi, zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? 14. Iar ei au răspuns: Unii, Ioan Botezătorul, alţii Ilie, alţii Ieremia sau unul dintre prooroci. 15. Şi le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt? 16. Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. 17. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. 18. Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. 19. Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri. 20. Atunci a poruncit ucenicilor Lui să nu spună nimănui că El este Hristosul. 21. De atunci a început Iisus să le arate ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni şi de la arhierei şi de la cărturari şi să fie ucis, şi a treia zi să învieze. 22. Şi Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta. 23. Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. 24. Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. 25. Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla. 26. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? 27. Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale. 28. Adevărat grăiesc vouă: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăţia Sa.

CAPITOLUL 17 Schimbarea la faţă. Vindecarea lunaticului. A doua vestire a Patimilor. Darea pentru Templu.

1. Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. 2. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. 3. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. 4. Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una. 5. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L". 6. Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte. 7. Şi Iisus S-a apropiat de ei, şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi. 8. Şi, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. 9. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi

văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi. 10. Şi ucenicii L-au întrebat, zicând: Pentru ce dar zic cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? 11. Iar El, răspunzând, a zis: Ilie într-adevăr va veni şi va aşeza la loc toate. 12. Eu însă vă spun vouă că Ilie a şi venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit; aşa şi Fiul Omului va pătimi de la ei. 13. Atunci au înţeles ucenicii că Iisus le-a vorbit despre Ioan Botezătorul. 14. Şi mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi, 15. Şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. 16. Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece. 17. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. 18. Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela. 19. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? 20. Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. 21. Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. 22. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. 23. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte! 24. Venind ei în Capernaum, s-au apropiat de Petru cei ce strâng darea (pentru Templu) şi i-au zis: Învăţătorul vostru nu plăteşte darea? 25. Ba, da! - a zis el. Dar intrând în casă, Iisus i-a luat înainte, zicând: Ce ţi se pare, Simone? Regii pământului de la cine iau dări sau bir? De la fiii lor sau de la străini? 26. El I-a zis: De la străini. Iisus i-a zis: Aşadar, fiii sunt scutiţi. 27. Ci ca să nu-i smintim pe ei, mergând la mare, aruncă undiţa şi peştele care va ieşi întâi, ia-l, şi, deschizându-i gura, vei găsi un statir (un ban de argint). Ia-l şi dă-l lor pentru Mine şi pentru tine.

CAPITOLUL 18 Cine este mai mare în împărăţia cerurilor. Puterea cheilor. De câte ori vom ierta pe aproapele. Pilda celui ce datora zece mii de talanţi.

1. În ceasul acela, s-au apropiat ucenicii de Iisus şi I-au zis: Cine, oare, este mai mare în împărăţia cerurilor? 2. Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor, 3. Şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. 4. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor. 5. Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte. 6. Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării. 7. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala. 8. Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te sminteşte, taie-l şi aruncă-l de la tine, că este bine pentru tine să intri în viaţă ciung sau şchiop, decât, având amândouă mâinile sau amândouă picioarele, să fii aruncat în focul cel veşnic. 9. Şi dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l de la tine, că mai bine este pentru tine să intri în viaţă cu un singur ochi, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului. 10. Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri. 11. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut. 12. Ce vi se pare? Dacă un om ar avea o sută de oi şi una din ele s-ar rătăci, nu va lăsa, oare, în munţi pe cele nouăzeci şi nouă şi ducându-se va căuta pe cea rătăcită? 13. Şi dacă s-ar întâmpla s-o găsească, adevăr grăiesc vouă că se bucură de ea mai mult decât de cele nouăzeci şi nouă, care nu s-au rătăcit. 14. Astfel nu este vrere înaintea Tatălui vostru, Cel din ceruri, ca să piară vreunul dintr-aceştia mici. 15. De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. 16. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul. 17. Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş. 18. Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer. 19. Iarăşi grăiesc vouă că, dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri.

20. Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. 21. Atunci Petru, apropiindu-se de El, I-a zis: Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori? 22. Zis-a lui Iisus: Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte. 23. De aceea, asemănatu-s-a împărăţia cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale. 24. Şi, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi. 25. Dar neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copii şi pe toate câte le are, ca să se plătească. 26. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot. 27. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. 28. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el, îl sugruma zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator. 29. Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga zicând: Îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti. 30. Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria. 31. Iar celelalte slugi, văzând deci cele petrecute, s-au întristat foarte şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. 32. Atunci, chemându-l stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. 33. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? 34. Şi mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria. 35. Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta - fiecare fratelui său - din inimile voastre.

CAPITOLUL 19 Despre desfacerea căsătoriei. Iisus binecuvintează pe copii. Tânărul cel bogat.

1. Iar după ce Iisus a sfârşit cuvintele acestea, a plecat din Galileea şi a venit în hotarele Iudeii, dincolo de Iordan. 2. Şi au mers după El mulţimi multe şi i-a vindecat pe ei acolo. 3. Şi s-au apropiat de El fariseii, ispitindu-L şi zicând: Se cuvine, oare, omului să-şi lase femeia sa, pentru orice pricină? 4. Răspunzând, El a zis: N-aţi citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat şi femeie? 5. Şi a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. 6. Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă. 7. Ei I-au zis Lui: Pentru ce, dar, Moise a poruncit să-i dea carte de despărţire şi să o lase? 8. El le-a zis: Pentru învârtoşarea inimii voastre, v-a dat voie Moise să lăsaţi pe femeile voastre, dar din început nu a fost aşa. 9. Iar Eu zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, şi se va însura cu alta, săvârşeşte adulter; şi cine s-a însurat cu cea lăsată săvârşeşte adulter. 10. Ucenicii I-au zis: Dacă astfel este pricina omului cu femeia, nu este de folos să se însoare. 11. Iar El le-a zis: Nu toţi pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat. 12. Că sunt fameni care s-au născut aşa din pântecele mamei lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni, şi sunt fameni care s-au făcut fameni pe ei înşişi, pentru împărăţia cerurilor. Cine poate înţelege să înţeleagă. 13. Atunci I s-au adus copii, ca să-şi pună mâinile peste ei şi să Se roage; dar ucenicii îi certau. 14. Iar Iisus a zis: Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor. 15. Şi punându-Şi mâinile peste ei, S-a dus de acolo. 16. Şi, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică? 17. Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile. 18. El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; 19. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. 20. Zis-a lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte? 21. Iisus i-a zis: Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi. 22. Ci, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii. 23. Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăţia cerurilor. 24. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu. 25. Auzind, ucenicii s-au uimit foarte, zicând: Dar cine poate să se mântuiască?

26. Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă. 27. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi? 28. Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. 29. Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică. 30. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi.

CAPITOLUL 20 Pilda despre lucrătorii tocmiţi la vie. A treia vestire a Patimilor. Cererea fiilor lui Zevedeu. Cearta pentru întâietate. Vindecarea celor doi orbi.

1. Căci împărăţia cerurilor este asemenea unui om stăpân de casă, care a ieşit dis-de-dimineaţă să tocmească lucrători pentru via sa. 2. Şi învoindu-se cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via sa. 3. Şi ieşind pe la ceasul al treilea, a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru. 4. Şi le-a zis acelora: Mergeţi şi voi în vie, şi ce va fi cu dreptul, vă voi da. 5. Iar ei s-au dus. Ieşind iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea, a făcut tot aşa. 6. Ieşind pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii, stând fără lucru, şi le-a zis: De ce aţi stat aici toată ziua fără lucru? 7. Zis-au lui: Fiindcă nimeni nu ne-a tocmit. Zis-a lor: Duceţi-vă şi voi în vie şi ce va fi cu dreptul veţi lua. 8. Făcându-se seară, stăpânul viei a zis către îngrijitorul său: Cheamă pe lucrători şi dă-le plata, începând de cei din urmă până la cei dintâi. 9. Venind cei din ceasul al unsprezecelea, au luat câte un dinar. 10. Şi venind cei dintâi, au socotit că vor lua mai mult, dar au luat şi ei tot câte un dinar. 11. Şi după ce au luat, cârteau împotriva stăpânului casei, 12. Zicând: Aceştia de pe urmă au făcut un ceas şi i-ai pus deopotrivă cu noi, care am dus greutatea zilei şi arşiţa. 13. Iar el, răspunzând, a zis unuia dintre ei: Prietene, nu-ţi fac nedreptate. Oare nu te-ai învoit cu mine un dinar? 14. Ia ce este al tău şi pleacă. Voiesc să dau acestuia de pe urmă ca şi ţie. 15. Au nu mi se cuvine mie să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tău este rău, pentru că eu sunt bun? 16. Astfel vor fi cei de pe urmă întâi şi cei dintâi pe urmă, că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi. 17. Şi suindu-Se la Ierusalim, Iisus a luat de o parte pe cei doisprezece ucenici şi le-a spus lor, pe cale: 18. Iată ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor şi a cărturarilor, şi-L vor osândi la moarte; 19. Şi Îl vor da pe mâna păgânilor, ca să-L batjocorească şi să-L răstignească, dar a treia zi va învia. 20. Atunci a venit la El mama fiilor lui Zevedeu, împreună cu fiii ei, închinându-se şi cerând ceva de la El. 21. Iar El a zis ei: Ce voieşti? Ea a zis Lui: Zi ca să şadă aceşti doi fii ai mei, unul de-a dreapta 1i altul de-a stânga Ta, întru împărăţia Ta. 22. Dar Iisus, răspunzând, a zis: Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi, oare, să beţi paharul pe care-l voi bea Eu şi cu botezul cu care Eu Mă botez să vă botezaţi? Ei I-au zis: Putem. 23. Şi El a zis lor: Paharul Meu veţi bea şi cu botezul cu care Eu Mă botez vă veţi boteza, dar a şedea de-a dreapta şi de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci se va da celor pentru care s-a pregătit de către Tatăl Meu. 24. Şi auzind cei zece s-au mâniat pe cei doi fraţi. 25. Dar Iisus, chemându-i la Sine, a zis: Ştiţi că ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele şi cei mari le stăpânesc. 26. Nu tot aşa va fi între voi, ci care între voi va vrea să fie mare să fie slujitorul vostru. 27. Şi care între voi va vrea să fie întâiul să vă fie vouă slugă, 28. După cum şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi. 29. Şi plecând ei din Ierihon, mulţime mare venea în urma Lui. 30. Şi iată doi orbi, care şedeau lângă drum, auzind că trece Iisus, au strigat, zicând: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David! 31. Dar mulţimea îi certa ca să tacă; ei însă şi mai tare strigau, zicând: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David. 32. Şi Iisus, stând, i-a chemat şi le-a zis: Ce voiţi să vă fac? 33. Zis-au Lui: Doamne, să se deschidă ochii noştri.

34. Şi făcându-I-se milă, Iisus S-a atins de ochii lor, şi îndată au văzut şi I-au urmat Lui.

CAPITOLUL 21 Intrarea în Ierusalim. Alungarea vânzătorilor din templu. Smochinul neroditor. Pilda lucrătorilor celor răi.

1. Iar când s-au apropiat de Ierusalim şi au venit la Betfaghe la Muntele Măslinilor, atunci Iisus a trimis pe doi ucenici, 2. Zicându-le: Mergeţi în satul care este înaintea voastră şi îndată veţi găsi o asină legată şi un mânz cu ea; dezlegaţi-o şi aduceţi-o la Mine. 3. Şi dacă vă va zice cineva ceva, veţi spune că-I trebuie Domnului; şi le va trimite îndată. 4. Iar acestea toate s-au făcut, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proorocul, care zice: 5. "Spuneţi fiicei Sionului: Iată Împăratul tău vine la tine blând şi şezând pe asină, pe mânz, fiul celei de sub jug". 6. Mergând deci ucenicii şi făcând după cum le-a poruncit Iisus, 7. Au adus asina şi mânzul şi deasupra lor şi-au pus veşmintele, iar El a şezut peste ele. 8. Şi cei mai mulţi din mulţime îşi aşterneau hainele pe cale, iar alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe cale, 9. Iar mulţimile care mergeau înaintea Lui şi care veneau după El strigau zicând: Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus! 10. Şi intrând El în Ierusalim, toată cetatea s-a cutremurat, zicând: Cine este Acesta? 11. Iar mulţimile răspundeau: Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii. 12. Şi a intrat Iisus în templu şi a alungat pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor care vindeau porumbei. 13. Şi a zis lor: Scris este: "Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari!" 14. Şi au venit la El, în templu, orbi şi şchiopi şi i-a făcut sănătoşi. 15. Şi văzând arhiereii şi cărturarii minunile pe care le făcuse şi pe copiii care strigau în templu şi ziceau: Osana Fiului lui David, s-au mâniat, 16. Şi I-au zis: Auzi ce zic aceştia? Iar Iisus le-a zis: Da. Au niciodată n-aţi citit că din gura copiilor şi a celor ce sug Ţi-ai pregătit laudă? 17. Şi lăsându-i, a ieşit afară din cetate la Betania, şi noaptea a rămas acolo. 18. Dimineaţa, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flămânzit; 19. Şi văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, şi a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată. 20. Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum s-a uscat smochinul îndată? 21. Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci şi muntelui acestuia de veţi zice: Ridică-te şi aruncă-te în mare, va fi aşa. 22. Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi. 23. Iar după ce a intrat în templu, s-au apropiat de El, pe când învăţa, arhiereii şi bătrânii poporului şi au zis: Cu ce putere faci acestea? Şi cine Ţi-a dat puterea aceasta? 24. Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt, pe care, de Mi-l veţi spune, şi Eu vă voi spune vouă cu ce putere fac acestea: 25. Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: De vom zice: Din cer, ne va spune: De ce, dar, n-aţi crezut lui? 26. Iar de vom zice: De la oameni, ne temem de popor, fiindcă toţi îl socotesc pe Ioan de prooroc. 27. Şi răspunzând ei lui Iisus, au zis: Nu ştim. Zis-a lor şi El: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea. 28. Dar ce vi se pare? Un om avea doi fii. Şi, ducându-se la cel dintâi, i-a zis: Fiule, du-te astăzi şi lucrează în via mea. 29. Iar el, răspunzând, a zis: Mă duc, Doamne, şi nu s-a dus. 30. Mergând la al doilea, i-a zis tot aşa; acesta, răspunzând, a zis: Nu vreau, apoi căindu-se, s-a dus. 31. Care dintr-aceştia doi a făcut voia Tatălui? Zis-au Lui: Cel de-al doilea. Zis-a lor Iisus: Adevărat grăiesc vouă că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu. 32. Căci a venit Ioan la voi în calea dreptăţii şi n-aţi crezut în el, ci vameşii şi desfrânatele au crezut, iar voi aţi văzut şi nu v-aţi căit nici după aceea, ca să credeţi în el. 33. Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. 34. Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele. 35. Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre. 36. Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa. 37. La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu. 38. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui.

39. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis. 40. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători? 41. I-au răspuns: Pe aceşti răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor. 42. Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: "Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri"? 43. De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei. 44. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi. 45. Iar arhiereii şi fariseii, ascultând pildele Lui, au înţeles că despre ei vorbeşte. 46. Şi căutând să-L prindă, s-au temut de popor pentru că Îl socotea prooroc.

CAPITOLUL 22 Parabola nunţii fiului de împărat. Dinarul Cezarului. Cea mai mare poruncă din Lege. Mesia: Fiul şi Domnul lui David.

1. Şi, răspunzând, Iisus a vorbit iarăşi în pilde, zicându-le: 2. Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. 3. Şi a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au voit să vină. 4. Iarăşi a trimis alte slugi, zicând: Spuneţi celor chemaţi: Iată, am pregătit ospăţul meu; juncii mei şi cele îngrăşate s-au junghiat şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă. 5. Dar ei, fără să ţină seama, s-au dus: unul la ţarina sa, altul la neguţătoria lui; 6. Iar ceilalţi, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit şi le-au ucis. 7. Şi auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie, şi trimiţând oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi cetăţii lor i-au dat foc. 8. Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici. 9. Mergeţi deci la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă. 10. Şi ieşind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toţi câţi i-au găsit, şi răi şi buni, şi s-a umplut casa nunţii cu oaspeţi. 11. Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă, 12. Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. 13. Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. 14. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi. 15. Atunci s-au dus fariseii şi au ţinut sfat ca să-L prindă pe El în cuvânt. 16. Şi au trimis la El pe ucenicii lor, împreună cu irodianii, zicând: Învăţătorule, ştim că eşti omul adevărului şi întru adevăr înveţi calea lui Dumnezeu şi nu-Ţi pasă de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor. 17. Spune-ne deci nouă: Ce Ţi se pare? Se cuvine să dăm dajdie Cezarului sau nu? 18. Iar Iisus, cunoscând viclenia lor, le-a răspuns: Ce Mă ispitiţi, făţarnicilor? 19. Arătaţi-Mi banul de dajdie. Iar ei I-au adus un dinar. 20. Iisus le-a zis: Al cui e chipul acesta şi inscripţia de pe el? 21. Răspuns-au ei: Ale Cezarului. Atunci a zis lor: Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu. 22. Auzind aceasta, s-au minunat şi, lăsându-L, s-au dus. 23. În ziua aceea, s-au apropiat de El saducheii, cei ce zic că nu este înviere, şi L-au întrebat, 24. Zicând: Învăţătorule, Moise a zis: Dacă cineva moare neavând copii, fratele lui să ia de soţie pe cea văduvă şi să ridice urmaşi fratelui său. 25. Deci erau, la noi, şapte fraţi; şi cel dintâi s-a însurat şi a murit şi, neavând urmaş, a lăsat pe femeia sa fratelui său. 26. Asemenea şi al doilea şi al treilea, până la al şaptelea. 27. În urma tuturor a murit şi femeia. 28. La înviere, deci, a cărui dintre cei şapte va fi femeia? Căci toţi au avut-o de soţie. 29. Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. 30. Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer. 31. Iar despre învierea morţilor, au n-aţi citit ce vi s-a spus vouă de Dumnezeu, zicând: 32. "Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov"? Nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor. 33. Iar mulţimile, ascultându-L, erau uimite de învăţătura Lui. 34. Şi auzind fariseii că a închis gura saducheilor, s-au adunat laolaltă. 35. Unul dintre ei, învăţător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat: 36. Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege? 37. El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. 38. Aceasta este marea şi întâia poruncă.

39. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. 40. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii. 41. Şi fiind adunaţi fariseii, i-a întrebat Iisus, 42. Zicând: Ce vi se pare despre Hristos? Al cui Fiu este? Zis-au Lui: Al lui David. 43. Zis-a lor: Cum deci David, în duh, Îl numeşte pe El Domn? - zicând: 44. "Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale". 45. Deci dacă David Îl numeşte pe El domn, cum este fiu al lui? 46. Şi nimeni nu putea să-I răspundă cuvânt şi nici n-a mai îndrăznit cineva, din ziua aceea, să-L mai întrebe.

CAPITOLUL 23 Iisus mustră pe farisei şi pe cărturari. Mustră Ierusalimul, cel ce ucide pe prooroci, şi prezice dărâmarea lui.

1. Atunci a vorbit Iisus mulţimilor şi ucenicilor Săi, 2. Zicând: Cărturarii şi fariseii au şezut în scaunul lui Moise; 3. Deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac. 4. Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc să le mişte. 5. Toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni; căci îşi lăţesc filacteriile şi îşi măresc ciucurii de pe poale. 6. Şi le place să stea în capul mesei la ospeţe şi în băncile dintâi, în sinagogi, 7. Şi să li se plece lumea în pieţe şi să fie numiţi de oameni: Rabi. 8. Voi însă să nu vă numiţi rabi, că unul este Învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi. 9. Şi tată al vostru să nu numiţi pe pământ, că Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri. 10. Nici învăţători să nu vă numiţi, că Învăţătorul vostru este unul: Hristos. 11. Şi care este mai mare între voi să fie slujitorul vostru. 12. Cine se va înălţa pe sine se va smeri, şi cine se va smeri pe sine se va înălţa. 13. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi. 14. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veţi lua. 15. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi. 16. Vai vouă, călăuze oarbe, care ziceţi: Cel ce se va jura pe templu nu este cu nimic legat, dar cel ce se va jura pe aurul templului este legat. 17. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, aurul sau templul care sfinţeşte aurul? 18. Ziceţi iar: Cel ce se va jura pe altar cu nimic nu este legat, dar cel ce se va jura pe darul ce este deasupra altarului este legat. 19. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, darul sau altarul care sfinţeşte darul? 20. Deci, cel ce se jură pe altar se jură pe el şi pe toate câte sunt deasupra lui. 21. Deci cel ce se jură pe templu se jură pe el şi pe Cel care locuieşte în el. 22. Cel ce se jură pe cer se jură pe tronul lui Dumnezeu şi pe Cel ce şade pe el. 23. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi 24. Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila! 25. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie. 26. Fariseule orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea din afară. 27. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia. 28. Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege. 29. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că zidiţi mormintele proorocilor şi împodobiţi pe ale drepţilor, 30. Şi ziceţi: De am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui proorocilor. 31. Astfel, dar, mărturisiţi voi înşivă că sunteţi fii ai celor ce au ucis pe prooroci. 32. Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri! 33. Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei? 34. De aceea, iată Eu trimit la voi prooroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni; dintre ei veţi biciui în sinagogi şi-i veţi urmări din cetate în cetate,

35. Ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar. 36. Adevărat grăiesc vouă, vor veni acestea toate asupra acestui neam. 37. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit. 38. Iată, casa voastră vi se lasă pustie; 39. Căci vă zic vouă: De acum nu Mă veţi mai vedea, până când nu veţi zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului.

CAPITOLUL 24 Dărâmarea Ierusalimului. A doua venire a lui Hristos şi sfârşitul lumii. Când va veni ceasul acela?

1. Şi ieşind Iisus din templu, S-a dus şi s-au apropiat de el ucenicii Lui, ca să-I arate clădirile templului. 2. Iar El, răspunzând, le-a zis: Vedeţi toate acestea? Adevărat grăiesc vouă: Nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu se risipească. 3. Şi şezând El pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicând: Spune nouă când vor fi acestea şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului? 4. Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeţi să nu vă amăgească cineva. 5. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi. 6. Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul. 7. Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri. 8. Dar toate acestea sunt începutul durerilor. 9. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu. 10. Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii. 11. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi. 12. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. 13. Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui. 14. Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul. 15. Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt - cine citeşte să înţeleagă - 16. Atunci cei din Iudeea să fugă în munţi. 17. Cel ce va fi pe casă să nu se coboare, ca să-şi ia lucrurile din casă. 18. Iar cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă înapoi, ca să-şi ia haina. 19. Vai de cele însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! 20. Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta. 21. Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. 22. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile. 23. Atunci, de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi. 24. Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. 25. Iată, v-am spus de mai înainte. 26. Deci, de vă vor zice vouă: Iată este în pustie, să nu ieşiţi; iată este în cămări, să nu credeţi. 27. Căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. 28. Căci unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. 29. Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui. 30. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. 31. Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă, şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini. 32. Învăţaţi de la smochin pilda: Când mlădiţa lui se face fragedă şi odrăsleşte frunze, cunoaşteţi că vara e aproape. 33. Asemenea şi voi, când veţi vedea toate acestea, să ştiţi că este aproape, la uşi. 34. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta, până ce nu vor fi toate acestea. 35. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. 36. Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. 37. Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi venirea Fiului Omului. 38. Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie,

39. Şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului. 40. Atunci, din doi care vor fi în ţarină, unul se va lua şi altul se va lăsa. 41. Din două care vor măcina la moară, una se va lua şi alta se va lăsa. 42. Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru. 43. Aceea cunoaşteţi, că de-ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea şi n-ar lăsa să i se spargă casa. 44. De aceea şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni. 45. Cine, oare, este sluga credincioasă şi înţeleaptă pe care a pus-o stăpânul peste slugile sale, ca să le dea hrană la timp? 46. Fericită este sluga aceea, pe care venind stăpânul său, o va afla făcând aşa. 47. Adevărat zic vouă că peste toate avuţiile sale o va pune. 48. Iar dacă acea slugă, rea fiind, va zice în inima sa: Stăpânul meu întârzie, 49. Şi va începe să bată pe cei ce slujesc împreună cu el, să mănânce şi să bea cu beţivii, 50. Veni-va stăpânul slugii aceleia în ziua când nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l cunoaşte, 51. Şi o va tăia din dregătorie şi partea ei o va pune cu făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.

CAPITOLUL 25 Pildele celor zece fecioare şi a talanţilor. Judecata viitoare.

1. Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui. 2. Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte. 3. Căci cele fără de minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn. 4. Iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor. 5. Dar mirele întârziind, au aţipit toate şi au adormit. 6. Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui! 7. Atunci s-au deşteptat toate acele fecioare şi au împodobit candelele lor. 8. Şi cele fără de minte au zis către cele înţelepte: Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre. 9. Dar cele înţelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi. 10. Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis. 11. Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă. 12. Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi. 13. Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului. 14. Şi mai este ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa. 15. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui şi a plecat. 16. Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. 17. De asemenea şi cel cu doi a câştigat alţi doi. 18. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. 19. După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele. 20. Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. 21. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. 22. Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. 23. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. 24. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat. 25. Şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău. 26. Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer de unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? 27. Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. 28. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. 29. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. 30. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. 31. Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. 32. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre.

33. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. 34. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. 35. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; 36. Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. 37. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? 38. Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? 39. Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? 40. Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. 41. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. 42. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; 43. Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. 44. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? 45. El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. 46. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.

CAPITOLUL 26 Vestirea cea din urmă a Patimilor lui Iisus. Ungerea din Betania. Cina cea de Taină. Suferinţele din Ghetsimani. Trădarea lui Iuda. Prinderea lui Iisus. Înfăţişarea înaintea arhiereilor. Lepădarea lui Petru.

1. Iar după ce a sfârşit toate aceste cuvinte, a zis Iisus către ucenicii Săi: 2. Ştiţi că peste două zile va fi Paştile şi Fiul Omului va fi dat să fie răstignit. 3. Atunci arhiereii şi bătrânii poporului s-au adunat în curtea arhiereului, care se numea Caiafa. 4. Şi împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleşug, şi să-L ucidă. 5. Dar ziceau: Nu în ziua praznicului, ca să nu se facă tulburare în popor. 6. Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, 7. S-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui, pe când şedea la masă. 8. Şi văzând ucenicii, s-au mâniat şi au zis: De ce risipa aceasta? 9. Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor. 10. Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine. 11. Căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna; 12. Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. 13. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut ea, spre pomenirea ei. 14. Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, 15. A zis: Ce voiţi să-mi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginţi. 16. Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor. 17. În cea dintâi zi a Azimelor, au venit ucenicii la Iisus şi L-au întrebat: Unde voieşti să-Ţi pregătim să mănânci Paştile? 18. Iar El a zis: Mergeţi în cetate, la cutare şi spuneţi-i: Învăţătorul zice: Timpul Meu este aproape; la tine vreau să fac Paştile cu ucenicii Mei. 19. Şi ucenicii au făcut precum le-a poruncit Iisus şi au pregătit Paştile. 20. Iar când s-a făcut seară, a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici. 21. Şi pe când mâncau, Iisus a zis: Adevărat grăiesc vouă, că unul dintre voi Mă va vinde. 22. Şi ei, întristându-se foarte, au început să-I zică fiecare: Nu cumva eu sunt, Doamne? 23. Iar El, răspunzând, a zis: Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde. 24. Fiul Omului merge precum este scris despre El. Vai, însă, acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela dacă nu se năştea. 25. Şi Iuda, cel ce L-a vândut, răspunzând a zis: Nu cumva sunt eu, Învăţătorule? Răspuns-a lui: Tu ai zis. 26. Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. 27. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, 28. Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor. 29. Şi vă spun vouă că nu voi mai bea de acum din acest rod al viţei până în ziua aceea când îl voi

bea cu voi, nou, întru împărăţia Tatălui Meu. 30. Şi după ce au cântat laude, au ieşit la Muntele Măslinilor. 31. Atunci Iisus le-a zis: Voi toţi vă veţi sminti întru Mine în noaptea aceasta căci scris este: "Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei". 32. Dar după învierea Mea voi merge mai înainte de voi în Galileea. 33. Iar Petru, răspunzând, I-a zis: Dacă toţi se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti. 34. Zis-a Iisus lui: Adevărat zic ţie că în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. 35. Petru i-a zis: Şi de ar fi să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda de Tine. Şi toţi ucenicii au zis la fel. 36. Atunci Iisus a mers împreună cu ei la un loc ce se cheamă Ghetsimani şi a zis ucenicilor: Şedeţi aici, până ce Mă voi duce acolo şi Mă voi ruga. 37. Şi luând cu Sine pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zevedeu, a început a Se întrista şi a Se mâhni. 38. Atunci le-a zis: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine. 39. Şi mergând puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, rugându-Se şi zicând: Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti. 40. Şi a venit la ucenici şi i-a găsit dormind şi i-a zis lui Petru: Aşa, n-aţi putut un ceas să privegheaţi cu Mine! 41. Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul este neputincios. 42. Iarăşi ducându-se, a doua oară, s-a rugat, zicând: Părintele Meu, dacă nu este cu putinţă să treacă acest pahar, ca să nu-l beau, facă-se voia Ta. 43. Şi venind iarăşi, i-a aflat dormind, căci ochii lor erau îngreuiaţi. 44. Şi lăsându-i, S-a dus iarăşi şi a treia oară S-a rugat, acelaşi cuvânt zicând. 45. Atunci a venit la ucenici şi le-a zis: Dormiţi de acum şi vă odihniţi! Iată s-a apropiat ceasul şi Fiul Omului va fi dat în mâinile păcătoşilor. 46. Sculaţi-vă să mergem, iată s-a apropiat cel ce M-a vândut. 47. Şi pe când vorbea încă, iată a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, şi împreună cu el mulţime multă, cu săbii şi cu ciomege, de la arhierei şi de la bătrânii poporului. 48. Iar vânzătorul le-a dat semn, zicând: Pe care-L voi săruta, Acela este: puneţi mâna pe El. 49. Şi îndată, apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucură-Te, Învăţătorule! Şi L-a sărutat. 50. Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus şi L-au prins. 51. Şi iată, unul dintre cei ce erau cu Iisus, întinzând mâna, a tras sabia şi, lovind pe sluga arhiereului, i-a tăiat urechea. 52. Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. 53. Sau ţi se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? 54. Dar cum se vor împlini Scripturile, că aşa trebuie să fie? 55. În ceasul acela, a zis Iisus mulţimilor: Ca la un tâlhar aţi ieşit cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi. În fiecare zi şedeam în templu şi învăţam şi n-aţi pus mâna pe Mine. 56. Dar toate acestea s-au făcut ca să se împlinească Scripturile proorocilor. Atunci toţi ucenicii, lăsându-L, au fugit. 57. Iar cei care au prins pe Iisus L-au dus la Caiafa arhiereul, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrânii. 58. Iar Petru Îl urma de departe până a ajuns la curtea arhiereului şi, intrând înăuntru, şedea cu slugile, ca să vadă sfârşitul. 59. Iar arhiereii, bătrânii şi tot sinedriul căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. 60. Şi n-au găsit, deşi veniseră mulţi martori mincinoşi. Mai pe urmă însă au venit doi şi au spus: 61. Acesta a zis: Pot să dărâm templul lui Dumnezeu şi în trei zile să-l clădesc. 62. Şi, sculându-se, arhiereul I-a zis: Nu răspunzi nimic la ceea ce mărturisesc aceştia împotriva Ta? 63. Dar Iisus tăcea. Şi arhiereul I-a zis: Te jur pe Dumnezeul cel viu, să ne spui nouă de eşti Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. 64. Iisus i-a răspuns: Tu ai zis. Şi vă spun încă: De acum veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului. 65. Atunci arhiereul şi-a sfâşiat hainele, zicând: A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iată acum aţi auzit hula Lui. 66. Ce vi se pare? Iar ei, răspunzând, au zis: Este vinovat de moarte. 67. Şi au scuipat în obrazul Lui, bătându-L cu pumnii, iar unii Îi dădeau palme, 68. Zicând: Prooroceşte-ne, Hristoase, cine este cel ce Te-a lovit. 69. Iar Petru şedea afară, în curte. Şi o slujnică s-a apropiat de el, zicând: Şi tu erai cu Iisus Galileianul. 70. Dar el s-a lepădat înaintea tuturor, zicând: Nu ştiu ce zici. 71. Şi ieşind el la poartă, l-a văzut alta şi a zis celor de acolo: Şi acesta era cu Iisus Nazarineanul. 72. Şi iarăşi s-a lepădat cu jurământ: Nu cunosc pe omul acesta. 73. Iar după puţin, apropiindu-se cei ce stăteau acolo au zis lui Petru: Cu adevărat şi tu eşti dintre ei,

căci şi graiul te vădeşte. 74. Atunci el a început a se blestema şi a se jura: Nu cunosc pe omul acesta. Şi îndată a cântat cocoşul. 75. Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, care zisese: Mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi ieşind afară, a plâns cu amar.

CAPITOLUL 27 Iisus înaintea lui Pilat. Iuda se spânzură. Iisus şi Baraba. Iisus dat spre moarte. Biciuirea, batjocorirea, răstignirea, moartea, înmormântarea şi paza mormântului.

1. Iar făcându-se dimineaţă, toţi arhiereii şi bătrânii poporului au ţinut sfat împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. 2. Şi, legându-L, L-au dus şi L-au predat dregătorului Ponţiu Pilat. 3. Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit şi a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cei treizeci de arginţi, 4. Zicând: Am greşit vânzând sânge nevinovat. Ei i-au zis: Ce ne priveşte pe noi? Tu vei vedea. 5. Şi el, aruncând arginţii în templu, a plecat şi, ducându-se, s-a spânzurat. 6. Iar arhiereii, luând banii, au zis: Nu se cuvine să-i punem în vistieria templului, deoarece sunt preţ de sânge. 7. Şi ţinând ei sfat, au cumpărat cu ei Ţarina Olarului, pentru îngroparea străinilor. 8. Pentru aceea s-a numit ţarina aceea Ţarina Sângelui, până în ziua de astăzi. 9. Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul, care zice: "Şi au luat cei treizeci de arginţi, preţul celui preţuit, pe care l-au preţuit fiii lui Israel, 10. Şi i-au dat pe Ţarina Olarului după cum mi-a spus mie Domnul". 11. Iar Iisus stătea înaintea dregătorului. Şi L-a întrebat dregătorul, zicând: Tu eşti regele iudeilor? Iar Iisus i-a răspuns: Tu zici. 12. Şi la învinuirile aduse Lui de către arhierei şi bătrâni, nu răspundea nimic. 13. Atunci I-a zis Pilat: Nu auzi câte mărturisesc ei împotriva Ta? 14. Şi nu i-a răspuns lui nici un cuvânt, încât dregătorul se mira foarte. 15. La sărbătoarea Paştilor, dregătorul avea obiceiul să elibereze mulţimii un întemniţat pe care-l voiau. 16. Şi aveau atunci un vinovat vestit, care se numea Baraba. 17. Deci adunaţi fiind ei, Pilat le-a zis: Pe cine voiţi să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care se zice Hristos? 18. Că ştia că din invidie L-au dat în mâna lui. 19. Şi pe când stătea Pilat în scaunul de judecată, femeia lui i-a trimis acest cuvânt: Nimic să nu-I faci Dreptului acestuia, că mult am suferit azi, în vis, pentru El. 20. Însă arhiereii şi bătrânii au aţâţat mulţimile ca să ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă. 21. Iar dregătorul, răspunzând, le-a zis: Pe cine din cei doi voiţi să vă eliberez? Iar ei au răspuns: Pe Baraba. 22. Şi Pilat le-a zis: Dar ce voi face cu Iisus, ce se cheamă Hristos? Toţi au răspuns: Să fie răstignit! 23. A zis iarăşi Pilat: Dar ce rău a făcut? Ei însă mai tare strigau şi ziceau: Să fie răstignit! 24. Şi văzând Pilat că nimic nu foloseşte, ci mai mare tulburare se face, luând apă şi-a spălat mâinile înaintea mulţimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veţi vedea. 25. Iar tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri! 26. Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit şi L-a dat să fie răstignit. 27. Atunci ostaşii dregătorului, ducând ei pe Iisus în pretoriu, au adunat în jurul Lui toată cohorta, 28. Şi dezbrăcându-L de toate hainele Lui, I-au pus o hlamidă roşie. 29. Şi împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi în mâna Lui cea dreaptă trestie; şi, îngenunchind înaintea lui îşi băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, regele iudeilor! 30. Şi scuipând asupra Lui, au luat trestia şi-L băteau peste CAPITOLUL 31. Iar după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de hlamidă, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească. 32. Şi ieşind, au găsit pe un om din Cirene, cu numele Simon; pe acesta l-au silit să ducă crucea Lui. 33. Şi venind la locul numit Golgota, care înseamnă: Locul Căpăţânii, 34. I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; şi, gustând, nu a voit să bea. 35. Iar după ce L-au răstignit, au împărţit hainele Lui, aruncând sorţi, ca să se împlinească ceea ce s-a zis de proorocul: "Împărţit-au hainele Mele între ei, iar pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi". 36. Şi ostaşii, şezând, Îl păzeau acolo. 37. Şi deasupra capului au pus vina Lui scrisă: Acesta este Iisus, regele iudeilor. 38. Atunci au fost răstigniţi împreună cu El doi tâlhari, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga. 39. Iar trecătorii Îl huleau, clătinându-şi capetele, 40. Şi zicând: Tu, Cel ce dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce! 41. Asemenea şi arhiereii, bătându-şi joc de El, cu cărturarii şi cu bătrânii, ziceau: 42. Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu poate să Se mântuiască! Dacă este regele lui Israel, să Se

coboare acum de pe cruce, şi vom crede în El. 43. S-a încrezut în Dumnezeu: Să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu. 44. În acelaşi chip Îl ocărau şi tâlharii cei împreună-răstigniţi cu El. 45. Iar de la ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea. 46. Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? 47. Iar unii dintre cei ce stăteau acolo, auzind ziceau: Pe Ilie îl strigă Acesta. 48. Şi unul dintre ei, alergând îndată şi luând un burete, şi umplându-l de oţet şi punându-l într-o trestie, Îi da să bea. 49. Iar ceilalţi ziceau: Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-L mântuiască. 50. Iar Iisus, strigând iarăşi cu glas mare, Şi-a dat duhul. 51. Şi iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat; 52. Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat. 53. Şi ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă şi s-au arătat multora. 54. Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta! 55. Şi erau acolo multe femei, privind de departe, care urmaseră din Galileea pe Iisus, slujindu-I, 56. Între care era Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosi, şi mama fiilor lui Zevedeu. 57. Iar făcându-se seară, a venit un om bogat din Arimateea, cu numele Iosif, care şi el era un ucenic al lui Iisus. 58. Acesta, ducându-se la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Atunci Pilat a poruncit să i se dea. 59. Şi Iosif, luând trupul, l-a înfăşurat în giulgiu curat de in, 60. Şi l-a pus în mormântul nou al său, pe care-l săpase în stâncă, şi, prăvălind o piatră mare la uşa mormântului, s-a dus. 61. Iar acolo era Maria Magdalena şi cealaltă Marie, şezând în faţa mormântului. 62. Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii şi fariseii la Pilat, 63. Zicând: Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viaţă: După trei zile Mă voi scula. 64. Deci, porunceşte ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină şi să-L fure şi să spună poporului: S-a sculat din morţi. Şi va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi. 65. Pilat le-a zis: Aveţi strajă; mergeţi şi întăriţi cum ştiţi. 66. Iar ei, ducându-se, au întărit mormântul cu strajă, pecetluind piatra.

CAPITOLUL 28 Învierea lui Hristos. Arătările Mântuitorului. Porunca botezului.

1. După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul. 2. Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. 3. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. 4. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi. 5. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. 6. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut. 7. Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată v-am spus vouă. 8. Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui. 9. Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat. 10. Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei, ca să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea. 11. Şi plecând ele, iată unii din strajă, venind în cetate, au vestit arhiereilor toate cele întâmplate. 12. Şi, adunându-se ei împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi ostaşilor, 13. Zicând: Spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam; 14. Şi de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca şi pe voi fără grijă vă vom face. 15. Iar ei, luând arginţii, au făcut precum au fost învăţaţi. Şi s-a răspândit cuvântul acesta între Iudei, până în ziua de azi. 16. Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus. 17. Şi văzându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră. 18. Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. 19. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,

20. Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. SFÂNTA EVANGHELIE DUPĂ MARCU CAPITOLUL 1 Ioan Botezătorul. Botezul lui Iisus Hristos. Ispitirea. Predica. Primii ucenici. Primele vindecări. 1. Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, 2. Precum este scris în proorocie (la Maleahi) şi Isaia: "Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta. 3. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui". 4. Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei întru iertarea păcatelor. 5. Şi ieşeau la el tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. 6. Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică. 7. Şi propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor. 8. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt. 9. Şi în zilele acelea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii şi s-a botezat în Iordan, de către Ioan. 10. Şi îndată, ieşind din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El. 11. Şi glas s-a făcut din ceruri: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit. 12. Şi îndată Duhul L-a mânat în pustie. 13. Şi a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. Şi era împreună cu fiarele şi îngerii Îi slujeau. 14. După ce Ioan a fost prins, Iisus a venit în Galileea, propovăduind Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu. 15. Şi zicând: S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie. 16. Şi umblând pe lângă Marea Galileii, a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând mrejele în mare, căci ei erau pescari. 17. Şi le-a zis Iisus: Veniţi după Mine şi vă voi face să fiţi pescari de oameni. 18. Şi îndată, lăsând mrejele, au mers după El. 19. Şi mergând puţin mai înainte, a văzut pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui. Şi ei erau în corabie, dregându-şi mrejele. 20. Şi i-a chemat pe ei îndată. Iar ei, lăsând pe tatăl lor Zevedeu în corabie, cu lucrătorii, s-au dus după El. 21. Şi venind în Capernaum şi îndată intrând sâmbăta în sinagogă, îi învăţa. 22. Şi erau uimiţi de învăţătura Lui, căci El îi învăţa pe ei ca Cel ce are putere, iar nu în felul cărturarilor. 23. Şi era în sinagoga lor un om cu duh necurat, care striga tare, 24. Zicând: Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu. 25. Şi Iisus l-a certat, zicând: Taci şi ieşi din el. 26. Şi scuturându-l duhul cel necurat şi strigând cu glas mare, a ieşit din el. 27. Şi s-au spăimântat toţi, încât se întrebau între ei, zicând: Ce este aceasta? O învăţătură nouă şi cu putere; că şi duhurilor necurate le porunceşte, şi I se supun. 28. Şi a ieşit vestea despre El îndată pretutindeni în toată împrejurimea Galileii. 29. Şi îndată ieşind ei din sinagogă, au venit în casa lui Simon şi a lui Andrei, cu Iacov şi cu Ioan. 30. Iar soacra lui Simon zăcea, prinsă de friguri, şi îndată I-au vorbit despre ea. 31. Şi apropiindu-Se a ridicat-o, apucând-o de mână. Şi au lăsat-o frigurile şi ea le slujea. 32. Iar când s-a făcut seară şi soarele apusese, au adus la El pe toţi bolnavii şi demonizaţii. 33. Şi toată cetatea era adunată la uşă. 34. Şi a tămăduit pe mulţi care pătimeau de felurite boli şi demoni mulţi a alungat. Iar pe demoni nu-i lăsa să vorbească, pentru că-L ştiau că El e Hristos. 35. Şi a doua zi, foarte de dimineaţă, sculându-Se, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu şi Se ruga acolo. 36. Şi a mers după El Simon şi cei ce erau cu el. 37. Şi aflându-L, I-au zis: Toţi Te caută pe Tine. 38. Şi El a zis lor: Să mergem în altă parte, prin cetăţile şi satele învecinate, ca să propovăduiesc şi acolo, căci pentru aceasta am venit. 39. Şi venind propovăduia în sinagogile lor, în toată Galileea, alungând pe demoni. 40. Şi un lepros a venit la El, rugându-L şi îngenunchind şi zicând: De voieşti, poţi să mă curăţeşti. 41. Şi făcându-I-se milă, a întins mâna şi S-a atins de el şi i-a zis: Voiesc, curăţeşte-te. 42. Şi îndată s-a îndepărtat lepra de la el şi s-a curăţit. 43. Şi poruncindu-i cu asprime, îndată l-a alungat, 44. Şi i-a zis: Vezi, nimănui să nu spui nimic, ci mergi de te arată preotului şi adu, pentru curăţirea ta,

cele ce a rânduit Moise, spre mărturie lor. 45. Iar el, ieşind, a început să propovăduiască multe şi să răspândească cuvântul, încât Iisus nu mai putea să intre pe faţă în cetate, ci stătea afară, în locuri pustii, şi veneau la El de pretutindeni. CAPITOLUL 2 Vindecarea slăbănogului. Chemarea lui Matei. Postul. Smulgerea spicelor în zi de sâmbătă. 1. Şi intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. 2. Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul. 3. Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inşi. 4. Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul. 5. Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! 6. Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: 7. Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu? 8. Şi îndată cunoscând Iisus, cu duhul Lui, că aşa cugetau ei în sine, le-a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? 9. Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? 10. Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: 11. Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. 12. Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată. 13. Şi iarăşi a ieşit la mare şi toată mulţimea venea la El şi îi învăţa. 14. Şi trecând, a văzut pe Levi al lui Alfeu, şezând la vamă, şi i-a zis: Urmează-Mi! Iar el, sculându-se, I-a urmat. 15. Şi când şedea El în casa lui Levi, mulţi vameşi şi păcătoşi şedeau la masă cu Iisus şi cu ucenicii Lui. Că erau mulţi şi-I urmau. 16. Iar cărturarii şi fariseii, văzându-L că mănâncă împreună cu vameşii şi păcătoşii, ziceau către ucenicii Lui: De ce mănâncă şi bea Învăţătorul vostru cu vameşii şi păcătoşii? 17. Dar, auzind, Iisus le-a zis: Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe cei drepţi ci pe păcătoşi la pocăinţă. 18. Ucenicii lui Ioan şi ai fariseilor posteau şi au venit şi I-au zis Lui: De ce ucenicii lui Ioan şi ucenicii fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc? 19. Şi Iisus le-a zis: Pot, oare, prietenii mirelui să postească cât timp este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot să postească. 20. Dar vor veni zile, când se va lua mirele de la ei şi atunci vor posti în acele zile. 21. Nimeni nu coase la haină veche petic dintr-o bucată de stofă nouă, iar de nu, peticul nou va trage din haina veche şi se va face o ruptură şi mai rea. 22. Nimeni, iarăşi, nu pune vin nou în burdufuri vechi, iar de nu, vinul nou sparge burdufurile şi vinul se vară şi burdufurile se strică; încât vinul nou trebuie să fie în burdufuri noi. 23. Şi pe când mergea El într-o sâmbătă prin semănături, ucenicii Lui, în drumul lor, au început să smulgă spice. 24. Şi fariseii Îi ziceau: Vezi, de ce fac sâmbăta ce nu se cuvine? 25. Şi Iisus le-a răspuns: Au niciodată n-aţi citit ce a făcut David, când a avut nevoie şi a flămânzit, el şi cei ce erau cu el? 26. Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, în zilele lui Abiatar arhiereul, şi a mâncat pâinile punerii înainte, pe care nu se cuvenea să le mănânce decât numai preoţii, şi a dat şi celor ce erau cu el? 27. Şi le zicea lor: Sâmbăta a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă. 28. Astfel că Fiul Omului este domn şi al sâmbetei. CAPITOLUL 3 Vindecarea celui cu mâna uscată şi alte vindecări. Alegerea celor 12 Apostoli. Păcatul împotriva Sfântului Duh. Mama şi fraţii lui Iisus. 1. Şi iarăşi a intrat în sinagogă. Şi era acolo un om având mâna uscată. 2. Şi Îl pândeau pe Iisus să vadă dacă îl va vindeca sâmbăta, ca să-L învinuiască. 3. Şi a zis omului care avea mâna uscată: Ridică-te în mijloc! 4. Şi a zis lor: Se cuvine, sâmbăta, a face bine sau a face rău, a mântui un suflet sau a-l pierde? Dar ei tăceau; 5. Şi privindu-i pe ei cu mânie şi întristându-Se de învârtoşarea inimii lor, a zis omului: Întinde mâna ta! Şi a întins-o, şi mâna lui s-a făcut sănătoasă. 6. Şi ieşind, fariseii au făcut îndată sfat cu irodianii împotriva Lui, ca să-L piardă. 7. Iisus, împreună cu ucenicii Lui, a plecat înspre mare şi mulţime multă din Galileea şi din Iudeea L-a urmat. 8. Din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan, dimprejurul Tirului şi Sidonului, mulţime mare, care, auzind câte făcea, a venit la El. 9. Şi a zis ucenicilor Săi să-I fie pusă la îndemână o corăbioară, ca să nu-L îmbulzească mulţimea; 10. Fiindcă vindecase pe mulţi, de aceea năvăleau asupra Lui, ca să se atingă de El toţi câţi erau bolnavi.

11. Iar duhurile cele necurate, când Îl vedeau, cădeau înaintea Lui şi strigau, zicând: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. 12. Şi El le certa mult ca să nu-L dea pe faţă. 13. Şi S-a suit pe munte şi a chemat la Sine pe câţi a voit, şi au venit la El. 14. Şi a rânduit pe cei doisprezece, pe care i-a numit apostoli, ca să fie cu El şi să-i trimită să propovăduiască, 15. Şi să aibă putere să vindece bolile şi să alunge demonii. 16. Deci a rânduit pe cei doisprezece: pe Simon, căruia i-a pus numele Petru; 17. Pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui Iacov, şi le-a pus lor numele Boanerghes, adică fii tunetului. 18. Şi pe Andrei, şi pe Filip, şi pe Bartolomeu, pe Matei, şi pe Toma, şi pe Iacov al lui Alfeu, şi pe Tadeu, şi pe Simon Cananeul, 19. Şi pe Iuda Iscarioteanul, cel care L-a şi vândut. 20. Şi a venit în casă, şi iarăşi mulţimea s-a adunat, încât ei nu puteau nici să mănânce. 21. Şi auzind ai Săi, au ieşit ca să-L prindă, că ziceau: Şi-a ieşit din fire. 22. Iar cărturarii, care veneau din Ierusalim, ziceau că are pe Beelzebul şi că, cu domnul demonilor, alungă demonii. 23. Şi chemându-i la Sine, le-a vorbit în pilde: Cum poate satana să alunge pe satana? 24. Dacă o împărăţie se va dezbina în sine, acea împărăţie nu mai poate dăinui. 25. Şi dacă o casă se va dezbina în sine, casa aceea nu va mai putea să se ţină. 26. Şi dacă satana s-a sculat împotriva sa însuşi şi s-a dezbinat, nu poate să dăinuiască, ci are sfârşit. 27. Dar nimeni nu poate, intrând în casa celui tare, să-i răpească lucrurile, de nu va lega întâi pe cel tare, şi atunci va jefui casa lui. 28. Adevărat grăiesc vouă că toate vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele şi hulele câte vor fi hulit; 29. Dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda veşnică. 30. Pentru că ziceau: Are duh necurat. 31. Şi au venit mama Lui şi fraţii Lui şi, stând afară, au trimis la El ca sn-L cheme. 32. Iar mulţimea şedea împrejurul Lui. Şi I-au zis unii: Iată mama Ta şi fraţii Tăi şi surorile Tale sunt afară. Te caută. 33. Şi, răspunzând lor, le-a zis: Cine este mama Mea şi fraţii Mei? 34. Şi privind pe cei ce şedeau în jurul Lui, a zis: Iată mama Mea şi fraţii Mei. 35. Că oricine va face voia lui Dumnezeu, acesta este fratele Meu şi sora Mea şi mama Mea. CAPITOLUL 4 Felurite pilde despre împărăţia cerurilor. Potolirea furtunii pe mare. 1. Şi iarăşi a început Iisus să înveţe, lângă mare, şi s-a adunat la El mulţime foarte multă, încât El a intrat în corabie şi şedea pe mare, iar toată mulţimea era lângă mare, pe uscat. 2. Şi-i învăţa multe în pilde, şi în învăţătura Sa le zicea: 3. Ascultaţi: Iată, ieşit-a semănătorul să semene. 4. Şi pe când semăna el, o sămânţă a căzut lângă cale şi păsările cerului au venit şi au mâncat-o. 5. Şi alta a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ mult. 6. Şi când s-a ridicat soarele, s-a veştejit şi, neavând rădăcină, s-a uscat. 7. Altă sămânţă a căzut în spini, a crescut, dar spinii au înăbuşit-o şi rod n-a dat. 8. Şi altele au căzut pe pământul cel bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat roade şi au adus: una treizeci, alta şaizeci, alta o sută. 9. Şi zicea: Cine are urechi de auzit să audă. 10. Iar când a fost singur, cei ce erau lângă El, împreună cu cei doisprezece, Îl întrebau despre pilde. 11. Şi le-a răspuns: Vouă vă e dat să cunoaşteţi taina împărăţiei lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară totul se face în pilde, 12. Ca uitându-se, să privească şi să nu vadă, şi, auzind, să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă şi să fie iertaţi. 13. Şi le-a zis: Nu pricepeţi pilda aceasta? Dar cum veţi înţelege toate pildele? 14. Semănătorul seamănă cuvântul. 15. Cele de lângă cale sunt aceia în care se seamănă cuvântul, şi, când îl aud, îndată vine satana şi ia cuvântul cel semănat în inimile lor. 16. Cele semănate pe loc pietros sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, 17. Dar n-au rădăcină în ei, ci ţin până la un timp; apoi când se întâmplă strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc. 18. Şi cele semănate între spini sunt cei ce ascultă cuvântul, 19. Dar grijile veacului şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, pătrunzând în ei, înăbuşă cuvântul şi îl fac neroditor. 20. Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei ce aud cuvântul şi-l primesc şi aduc roade: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută. 21. Şi le zicea: Se aduce oare făclia ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeşnic? 22. Căci nu e nimic ascuns ca să nu se dea pe faţă; nici n-a fost ceva tăinuit, decât ca să vină la

arătare. 23. Cine are urechi de auzit să audă. 24. Şi le zicea: Luaţi seama la ce auziţi: Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura; iar vouă celor ce ascultaţi, vi se va da şi vă va prisosi. 25. Căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua. 26. Şi zicea: Aşa este împărăţia lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânţa în pământ, 27. Şi doarme şi se scoală, noaptea şi ziua, şi sămânţa răsare şi creşte, cum nu ştie el. 28. Pământul rodeşte de la sine: mai întâi pai, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic. 29. Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerişul. 30. Şi zicea: Cum vom asemăna împărăţia lui Dumnezeu, sau în ce pildă o vom închipui? 31. Cu grăuntele de muştar care, când se seamănă în pământ, este mai mic decât toate seminţele de pe pământ; 32. Dar, după ce s-a semănat, creşte şi se face mai mare decât toate legumele şi face ramuri mari, încât sub umbra lui pot să sălăşluiască păsările cerului. 33. Şi cu multe pilde ca acestea le grăia cuvântul după cum puteau să înţeleagă. 34. Iar fără pildă nu le grăia; şi ucenicilor Săi le lămurea toate, deosebi. 35. Şi în ziua aceea, când s-a înserat, a zis către ei: Să trecem pe ţărmul celălalt. 36. Şi lăsând ei mulţimea, L-au luat cu ei în corabie, aşa cum era, căci erau cu El şi alte corăbii. 37. Şi s-a pornit o furtună mare de vânt şi valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple. 38. Iar Iisus era la partea dindărăt a corăbiei, dormind pe căpătâi. L-au deşteptat şi I-au zis: Învăţătorule, nu-Ţi este grijă că pierim? 39. Şi El, sculându-Se, a certat vântul şi a poruncit mării: Taci! Încetează! Şi vântul s-a potolit şi s-a făcut linişte mare. 40. Şi le-a zis lor: Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă? 41. Şi s-au înfricoşat cu frică mare şi ziceau unul către altul: Cine este oare, Acesta, că şi vântul şi marea I se supun? CAPITOLUL 5 Vindecarea unui demonizat din ţinutul Gadarenilor. Învierea fiicei lui Iair şi vindecarea femeii bolnave de doisprezece ani. 1. Şi a venit de cealaltă parte a mării în ţinutul Gadarenilor. 2. Iar după ce a ieşit din corabie, îndată L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necurat, 3. Care îşi avea locuinţa în morminte, şi nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanţuri, 4. Pentru că de multe ori fiind legat în obezi şi lanţuri, el rupea lanţurile, şi obezile le sfărâma, şi nimeni nu putea să-l potolească; 5. Şi neîncetat noaptea şi ziua era prin morminte şi prin munţi, strigând şi tăindu-se cu pietre. 6. Iar văzându-L de departe pe Iisus, a alergat şi s-a închinat Lui. 7. Şi strigând cu glas puternic, a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuieşti. 8. Căci îi zicea: Ieşi duh necurat din omul acesta. 9. Şi l-a întrebat: Care îţi este numele? Şi I-a răspuns: Legiune este numele meu, căci suntem mulţi. 10. Şi Îl rugau mult să nu-i trimită afară din acel ţinut. 11. Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci, care păştea. 12. Şi L-au rugat, zicând: Trimite-ne pe noi în porci, ca să intrăm în ei. 13. Şi El le-a dat voie. Atunci, ieşind, duhurile necurate au intrat în porci şi turma s-a aruncat de pe ţărmul înalt, în mare. Şi erau ca la două mii şi s-au înecat în mare. 14. Iar cei care-i păşteau au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au venit oamenii să vadă ce s-a întâmplat. 15. Şi s-au dus la Iisus şi au văzut pe cel demonizat şezând jos, îmbrăcat şi întreg la minte, el care avusese legiune de demoni, şi s-au înfricoşat. 16. Iar cei ce au văzut le-au povestit cum a fost cu demonizatul şi despre porci. 17. Şi ei au început să-L roage să se ducă din hotarele lor. 18. Iar intrând El în corabie, cel ce fusese demonizat Îl ruga ca să-l ia cu El. 19. Iisus însă nu l-a lăsat, ci i-a zis: Mergi în casa ta, la ai tăi, şi spune-le câte ţi-a făcut ţie Domnul şi cum te-a miluit. 20. Iar el s-a dus şi a început să vestească în Decapole câte i-a făcut Iisus lui; şi toţi se minunau. 21. Şi trecând Iisus cu corabia iarăşi de partea cealaltă, s-a adunat la El mulţime multă şi era lângă mare. 22. Şi a venit unul din mai-marii sinagogilor, anume Iair, şi văzându-L pe Iisus, a căzut la picioarele Lui, 23. Şi L-a rugat mult, zicând: Fiica mea este pe moarte, ci, venind, pune mâinile tale peste ea, ca să scape şi să trăiască. 24. Şi a mers cu el. Şi mulţime multă îl urma pe Iisus Şi Îl îmbulzea. 25. Şi era o femeie care avea, de doisprezece ani, curgere de sânge. 26. Şi multe îndurase de la mulţi doctori, cheltuindu-şi toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai mult mergând înspre mai rău. 27. Auzind ea cele despre Iisus, a venit în mulţime şi pe la spate s-a atins de haina Lui.

28. Căci îşi zicea: De mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vindeca! 29. Şi îndată izvorul sângelui ei a încetat şi ea a simţit în trup că s-a vindecat de boală. 30. Şi îndată, cunoscând Iisus în Sine puterea ieşită din El, întorcându-Se către mulţime, a întrebat: Cine s-a atins de Mine? 31. Şi I-au zis ucenicii Lui: Vezi mulţimea îmbulzindu-Te şi zici: Cine s-a atins de Mine? 32. Şi Se uita împrejur să vadă pe aceea care făcuse aceasta. 33. Iar femeia, înfricoşându-se şi tremurând, ştiind ce i se făcuse, a venit şi a căzut înaintea Lui şi I-a mărturisit tot adevărul; 34. Iar El i-a zis: Fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace şi fii sănătoasă de boala ta! 35. Încă vorbind El, au venit unii de la mai-marele sinagogii, zicând: Fiica ta a murit. De ce mai superi pe Învăţătorul? 36. Dar Iisus, auzind cuvântul ce s-a grăit, a zis mai-marelui sinagogii: Nu te teme. Crede numai. 37. Şi n-a lăsat pe nimeni să meargă cu El, decât numai pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui Iacov. 38. Şi au venit la casa mai-marelui sinagogii şi a văzut tulburare şi pe cei ce plângeau şi se tânguiau mult. 39. Şi intrând, le-a zis: De vă tulburaţi şi plângeţi? Copila n-a murit, ci doarme. 40. Şi-L luau în râs. Iar El, scoţându-i pe toţi afară, a luat cu Sine pe tatăl copilei, pe mama ei şi pe cei ce îl însoţeau şi a intrat unde era copila. 41. Şi apucând pe copilă de mână, i-a grăit: Talita kumi, care se tâlcuieşte: Fiică, ţie zic, scoală-te! 42. Şi îndată s-a sculat copila şi umbla, căci era de doisprezece ani. Şi s-au mirat îndată cu uimire mare. 43. Dar El le-a poruncit, cu stăruinţă, ca nimeni să nu afle de aceasta. Şi le-a zis să-i dea copilei să mănânce. CAPITOLUL 6 Proorocul dispreţuit în patria lui. Trimiterea celor doisprezece. Uciderea lui Ioan Botezătorul. Săturarea celor cinci mii. Iisus umblă pe mare. 1. Şi a ieşit de acolo şi a venit în patria Sa, iar ucenicii Lui au mers după El. 2. Şi, fiind sâmbătă, a început să înveţe în sinagogă. Şi mulţi, auzindu-L, erau uimiţi şi ziceau: De unde are El acestea? Şi ce este înţelepciunea care I s-a dat Lui? Şi cum se fac minuni ca acestea prin mâinile Lui? 3. Au nu este Acesta teslarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov şi al lui Iosi şi al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt, oare, surorile Lui aici la noi? Şi se sminteau întru El. 4. Şi le zicea Iisus: Nu este prooroc dispreţuit, decât în patria sa şi între rudele sale şi în casa sa. 5. Şi n-a putut acolo să facă nici o minune, decât că, punându-Şi mâinile peste puţini bolnavi, i-a vindecat. 6. Şi se mira de necredinţa lor. Şi străbătea satele dimprejur învăţând. 7. Şi a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate. 8. Şi le-a poruncit să nu ia nimic cu ei, pe cale, ci numai toiag. Nici pâine, nici traistă, nici bani la cingătoare; 9. Ci să fie încălţaţi cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine. 10. Şi le zicea: În orice casă veţi intra, acolo să rămâneţi până ce veţi ieşi de acolo. 11. Şi dacă într-un loc nu vă vor primi pe voi, nici nu vă vor asculta, ieşind de acolo, scuturaţi praful de sub picioarele voastre, spre mărturie lor. Adevărat grăiesc vouă: Mai uşor va fi Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia. 12. Şi ieşind, ei propovăduiau să se pocăiască. 13. Şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau. 14. Şi a auzit regele Irod, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el. 15. Alţii însă ziceau că este Ilie şi alţii că este prooroc, ca unul din prooroci. 16. Iar Irod, auzind zicea: Este Ioan căruia eu am pus să-i taie capul; el s-a sculat din morţi. 17. Căci Irod, trimiţând, l-a prins pe Ioan şi l-a legat, în temniţă, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie. 18. Căci Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău. 19. Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea, 20. Căci Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt, şi-l ocrotea. Şi ascultându-l, multe făcea şi cu drag îl asculta. 21. Şi fiind o zi cu bun prilej, când Irod, de ziua sa de naştere, a făcut ospăţ dregătorilor lui şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea, 22. Şi fiica Irodiadei, intrând şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor ce şedeau cu el la masă. Iar regele a zis fetei: Cere de la mine orice vei voi şi îţi voi da. 23. Şi s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu. 24. Şi ea, ieşind, a zis mamei sale: Ce să cer? Iar Irodiada i-a zis: Capul lui Ioan Botezătorul. 25. Şi intrând îndată, cu grabă, la rege, i-a cerut, zicând: Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul. 26. Şi regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurământ şi pentru cei ce şedeau cu el la masă, n-a voit s-o

întristeze. 27. Şi îndată trimiţând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul. 28. Şi acela, mergând, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. 29. Şi auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt. 30. Şi s-au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus Lui toate câte au făcut şi au învăţat. 31. Şi El le-a zis: Veniţi voi înşivă de o parte, în loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin. Căci mulţi erau care veneau şi mulţi erau care se duceau şi nu mai aveau timp nici să mănânce. 32. Şi au plecat cu corabia spre un loc pustiu, de o parte. 33. Şi i-au văzut plecând şi mulţi au înţeles şi au alergat acolo pe jos de prin toate cetăţile şi au sosit înaintea lor. 34. Şi ieşind din corabie, Iisus a văzut mulţime mare şi I s-a făcut milă de ei, căci erau ca nişte oi fără păstor, şi a început să-i înveţe multe. 35. Dar făcându-se târziu, ucenicii Lui, apropiindu-se, I-au zis: Locul e pustiu şi ceasul e târziu; 36. Slobozeşte-i, ca mergând prin cetăţile şi prin satele dimprejur, să-şi cumpere să mănânce. 37. Răspunzând, El le-a zis: Daţi-le voi să mănânce. Şi ei I-au zis: Să mergem noi să cumpărăm pâini de două sute de dinari şi să le dăm să mănânce? 38. Iar El le-a zis: Câte pâini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi. Şi după ce au văzut, I-au spus: Cinci pâini şi doi peşti. 39. Şi El le-a poruncit să-i aşeze pe toţi cete, cete, pe iarbă verde. 40. Şi au şezut cete, cete, câte o sută şi câte cincizeci. 41. Şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, privind la cer, a binecuvântat şi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca să le pună înainte, asemenea şi cei doi peşti i-a împărţit tuturor. 42. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat. 43. Şi au luat douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri şi cu ce-a rămas din peşti. 44. Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbaţi. 45. Şi îndată a silit pe ucenicii Lui să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va slobozi mulţimea. 46. Iar după ce i-a slobozit, S-a dus în munte ca să Se roage. 47. Şi făcându-se seară, era corabia în mijlocul mării, iar El singur pe ţărm. 48. Şi i-a văzut cum se chinuiau vâslind, căci vântul le era împotrivă. Şi către a patra strajă a nopţii a venit la ei umblând pe mare şi voia să treacă pe lângă ei. 49. Iar lor, văzându-L umblând pe mare, li s-a părut că este nălucă şi au strigat. 50. Căci toţi L-au văzut şi s-au tulburat. Dar îndată El a vorbit cu ei şi le-a zis: Îndrăzniţi! Eu sunt; nu vă temeţi! 51. Şi s-a suit la ei în corabie şi s-a potolit vântul. Şi erau peste măsură de uimiţi în sinea lor; 52. Căci nu pricepuseră nimic de la minunea pâinilor, deoarece inima lor era învârtoşată. 53. Şi trecând marea, au venit în ţinutul Ghenizaretului şi au tras la ţărm. 54. Şi ieşind ei din corabie, îndată L-au cunoscut. 55. Şi străbăteau tot ţinutul acela şi au început să-I aducă pe bolnavi pe paturi, acolo unde auzeau că este El. 56. Şi oriunde intra în sate sau în cetăţi sau în sătuleţe, puneau la răspântii pe cei bolnavi, şi-L rugau să le îngăduie să se atingă măcar de poala hainei Sale. Şi câţi se atingeau de El se vindecau. CAPITOLUL 7 Iisus osândeşte poruncile născocite de farisei. Femeia cananeiancă şi fiica ei. Vindecarea celui surd şi mut. 1. Şi s-au adunat la El fariseii şi unii dintre cărturari, care veniseră din Ierusalim. 2. Şi văzând pe unii din ucenicii Lui că mănâncă cu mâinile necurate, adică nespălate, cârteau; 3. Căci fariseii şi toţi iudeii, dacă nu-şi spală mâinile până la cot, nu mănâncă, ţinând datina bătrânilor. 4. Şi când vin din piaţă, dacă nu se spală, nu mănâncă; şi alte multe sunt pe care au primit să le ţină: spălarea paharelor şi a urcioarelor şi a vaselor de aramă şi a paturilor. 5. Şi L-au întrebat pe El fariseii şi cărturarii: Pentru ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă cu mâinile nespălate? 6. Iar El le-a zis: Bine a proorocit Isaia despre voi, făţarnicilor, precum este scris: "Acest popor Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine". 7. Dar în zadar Mă cinstesc, învăţând învăţături care sunt porunci omeneşti. 8. Căci lăsând porunca lui Dumnezeu, ţineţi datina oamenilor: spălarea urcioarelor şi a paharelor şi altele ca acestea multe, pe care le faceţi. 9. Şi le zicea lor: Bine, aţi lepădat porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră! 10. Căci Moise a zis: "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta", şi "cel ce va grăi de rău pe tatăl său, sau pe mama sa, cu moarte să se sfârşească". 11. Voi însă ziceţi: Dacă un om va spune tatălui sau mamei: Corban! adică: Cu ce te-aş fi putut ajuta este dăruit lui Dumnezeu, 12. Nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl său sau pentru mama sa. 13. Şi astfel desfiinţaţi cuvântul lui Dumnezeu cu datina voastră pe care singuri aţi dat-o. Şi faceţi multe asemănătoare cu acestea.

14. Şi chemând iarăşi mulţimea la El, le zicea: Ascultaţi-Mă toţi şi înţelegeţi: 15. Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă. 16. De are cineva urechi de auzit să audă. 17. Şi când a intrat în casă de la mulţime, L-au întrebat ucenicii despre această pildă. 18. Şi El le-a zis: Aşadar şi voi sunteţi nepricepuţi? Nu înţelegeţi, oare, că tot ce intră în om, din afară, nu poate să-l spurce? 19. Că nu intră în inima lui, ci în pântece, şi iese afară, pe calea sa, bucatele fiind toate curate. 20. Dar zicea că ceea ce iese din om, aceea spurcă pe om. 21. Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile, 22. Adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea. 23. Toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om. 24. Şi ridicându-Se de acolo, S-a dus în hotarele Tirului şi ale Sidonului şi, intrând într-o casă, voia ca nimeni să nu ştie, dar n-a putut să rămână tăinuit. 25. Căci îndată auzind despre El o femeie, a cărei fiică avea duh necurat, a venit şi a căzut la picioarele Lui. 26. Şi femeia era păgână, de neam din Fenicia Siriei. Şi Îl ruga să alunge demonii din fiica ei. 27. Dar Iisus i-a vorbit: Lasă întâi să se sature copiii. Căci nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. 28. Ea însă a răspuns şi I-a zis: Da, Doamne, dar şi câinii, sub masă, mănâncă din fărâmiturile copiilor. 29. Şi Iisus i-a zis: Pentru acest cuvânt, mergi. A ieşit demonul din fiica ta. 30. Iar ea, ducându-se acasă, a găsit pe copilă culcată în pat, iar demonul ieşise. 31. Şi, ieşind din părţile Tirului, a venit, prin Sidon, la Marea Galileii, prin mijlocul hotarelor Decapolei. 32. Şi I-au adus un surd, care era şi gângav, şi L-au rugat ca să-Şi pună mâna peste el. 33. Şi luându-l din mulţime, la o parte, Şi-a pus degetele în urechile lui, şi scuipând, S-a atins de limba lui. 34. Şi privind la cer, a suspinat şi a zis lui: Effatta! ceea ce înseamnă: Deschide-te! 35. Şi urechile lui s-au deschis, iar legătura limbii lui îndată s-a dezlegat, şi vorbea bine. 36. Şi le poruncea să nu spună nimănui. Dar, cu cât le poruncea, cu atât mai mult ei Îl vesteau. 37. Şi erau uimiţi peste măsură, zicând: Toate le-a făcut bine: pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească. CAPITOLUL 8 Săturarea celor patru mii. Acest neam cere semn. Păziţi-vă de farisei şi de Irod. Vindecarea unui orb. Mărturisirea lui Petru. Întâia vestire a Patimilor. 1. În zilele acelea, fiind iarăşi mulţime multă şi neavând ce să mănânce, Iisus, chemând la Sine pe ucenici, le-a zis: 2. Milă Îmi este de mulţime, că sunt trei zile de când aşteaptă lângă Mine şi n-au ce să mănânce. 3. Şi de-i voi slobozi flămânzi la casa lor, se vor istovi pe drum, că unii dintre ei au venit de departe. 4. Şi ucenicii Lui I-au răspuns: De unde va putea cineva să-i sature pe aceştia cu pâine, aici în pustie. 5. El însă i-a întrebat: Câte pâini aveţi? Răspuns-au Lui: şapte. 6. Şi a poruncit mulţimii să şeadă jos pe pământ. Şi, luând cele şapte pâini, a mulţumit, a frânt şi a dat ucenicilor Săi, ca să le pună înainte. Şi ei le-au pus mulţimii înainte. 7. Şi aveau şi puţini peştişori. Şi binecuvântându-i, a zis să-i pună şi pe aceştia înaintea lor. 8. Şi au mâncat şi s-au săturat şi au luat şapte coşuri cu rămăşiţe de fărâmituri. 9. Şi ei erau ca la patru mii. Şi i-a slobozit. 10. Şi îndată intrând în corabie cu ucenicii Săi, a venit în părţile Dalmanutei. 11. Şi au ieşit fariseii şi se sfădeau cu El, cerând de la El semn din cer, ispitindu-L. 12. Şi Iisus, suspinând cu duhul Său, a zis: Pentru ce neamul acesta cere semn? Adevărat grăiesc vouă că nu se va da semn acestui neam. 13. Şi lăsându-i, a intrat iarăşi în corabie şi a trecut de cealaltă parte. 14. Dar ucenicii au uitat să ia pâine şi numai o pâine aveau cu ei în corabie. 15. Şi El le-a poruncit, zicând: Vedeţi, păziţi-vă de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod. 16. Şi vorbeau între ei, zicând: Aceasta o zice, fiindcă n-avem pâine. 17. Şi Iisus, înţelegând, le-a zis: De ce gândiţi că n-aveţi pâine? Tot nu înţelegeţi, nici nu pricepeţi? Atât de învârtoşată este inima voastră? 18. Ochi aveţi şi nu vedeţi, urechi aveţi şi nu auziţi şi nu vă aduceţi aminte. 19. Când am frânt cele cinci pâini, la cei cinci mii de oameni, atunci câte coşuri pline de fărâmituri aţi luat? Zis-au Lui: Douăsprezece. 20. Şi când cu cele şapte pâini, la cei patru mii de oameni, câte coşuri pline de fărâmituri aţi luat? Iar ei au zis: Şapte. 21. Şi le zicea: Tot nu pricepeţi? 22. Şi au venit la Betsaida. Şi au adus la El un orb şi L-au rugat să se atingă de el. 23. Şi luând pe orb de mână, l-a scos afară din sat şi, scuipând în ochii lui şi punându-Şi mâinile peste el, l-a întrebat dacă vede ceva. 24. Şi el, ridicându-şi ochii, a zis: zăresc oamenii; îi văd ca pe nişte copaci umblând.

25. După aceea a pus iarăşi mâinile pe ochii lui, şi el a văzut bine şi s-a îndreptat, căci vedea toate, lămurit. 26. Şi l-a trimis la casa sa, zicându-i: Să nu intri în sat, nici să spui cuiva din sat. 27. Şi a ieşit Iisus şi ucenicii Lui prin satele din preajma Cezareii lui Filip. Şi pe drum întreba pe ucenicii Săi, zicându-le: Cine zic oamenii că sunt? 28. Ei au răspuns Lui, zicând: Unii spun că eşti Ioan Botezătorul, alţii că eşti Ilie, iar alţii că eşti unul din prooroci. 29. Şi El i-a întrebat: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Răspunzând, Petru a zis Lui: Tu eşti Hristosul. 30. Şi El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El. 31. Şi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze. 32. Şi spunea acest cuvânt pe faţă. Şi luându-L Petru de o parte, a început să-L dojenească. 33. Dar El, întorcându-Se şi uitându-Se la ucenicii Săi, a certat pe Petru şi i-a zis: Mergi, înapoia mea, satano! Căci tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. 34. Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. 35. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. 36. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? 37. Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? 38. Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri. CAPITOLUL 9 Schimbarea la faţă. Vindecarea lunaticului. A doua vestire a Patimilor. Cearta pentru locul întâi. Prilejul de păcat. 1. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere. 2. Şi după şase zile a luat Iisus cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte, pe ei singuri, şi S-a schimbat la faţă înaintea lor. 3. Şi veşmintele Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada, cum nu poate înălbi aşa pe pământ înălbitorul. 4. Şi li s-a arătat Ilie împreună cu Moise şi vorbeau cu Iisus. 5. Şi răspunzând Petru, a zis lui Iisus: Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici; şi să facem trei colibe: Ţie una şi lui Moise una şi lui Ilie una. 6. Căci nu ştia ce să spună, fiindcă erau înspăimântaţi. 7. Şi s-a făcut un nor care îi umbrea, iar un glas din nor a venit zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta să-L ascultaţi. 8. Dar, deodată, privind ei împrejur, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Iisus, singur cu ei. 9. Şi coborându-se ei din munte, le-a poruncit ca nimănui să nu spună cele ce văzuseră, decât numai când Fiul Omului va învia din morţi. 10. Iar ei au ţinut cuvântul, întrebându-se între ei: Ce înseamnă a învia din morţi? 11. Şi L-au întrebat pe El, zicând: Pentru ce zic fariseii şi cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? 12. Iar El le-a răspuns: Ilie, venind întâi, va aşeza iarăşi toate. Şi cum este scris despre Fiul Omului că va să pătimească multe şi să fie defăimat? 13. Dar vă zic vouă că Ilie a şi venit şi i-au făcut toate câte au voit, precum s-a scris despre el. 14. Şi venind la ucenici, a văzut mulţime mare împrejurul lor şi pe cărturari sfădindu-se între ei. 15. Şi îndată toată mulţimea, văzându-L, s-a spăimântat şi, alergând, I se închina. 16. Şi Iisus a întrebat pe cărturari: Ce vă sfădiţi între voi? 17. Şi I-a răspuns Lui unul din mulţime: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. 18. Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. 19. Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. 20. Şi l-au adus la El. Şi văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, şi, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. 21. Şi l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie. 22. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. 23. Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. 24. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele. 25. Iar Iisus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el! 26. Şi răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. 27. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, şi el s-a sculat în picioare. 28. Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l

izgonim? 29. El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post. 30. Şi, ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să ştie cineva. 31. Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor şi-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia. 32. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe. 33. Şi au venit în Capernaum. Şi fiind în casă, i-a întrebat: Ce vorbeaţi între voi pe drum? 34. Iar ei tăceau, fiindcă pe cale se întrebaseră unii pe alţii cine dintre ei este mai mare. 35. Şi şezând jos, a chemat pe cei doisprezece şi le-a zis: Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor al tuturor. 36. Şi luând un copil, l-a pus în mijlocul lor şi, luându-l în braţe, le-a zis: 37. Oricine va primi, în numele Meu, pe unul din aceşti copii pe Mine Mă primeşte; şi oricine Mă primeşte, nu pe Mine Mă primeşte, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine. 38. Şi I-a zis Ioan: Învăţătorule, am văzut pe cineva scoţând demoni în numele Tău, care nu merge după noi, şi l-am oprit, pentru că nu merge după noi. 39. Iar Iisus a zis: Nu-l opriţi, căci nu e nimeni care, făcând vreo minune în numele Meu, să poată, degrabă, să Mă vorbească de rău. 40. Căci cine nu este împotriva noastră este pentru noi. 41. Iar oricine vă va da să beţi un pahar de apă, în numele Meu, fiindcă sunteţi ai lui Hristos, adevărat zic vouă că nu-şi va pierde plata sa. 42. Şi cine va sminti pe unul din aceştia mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui dacă şi-ar lega de gât o piatră de moară şi să fie aruncat în mare. 43. Şi de te sminteşte mâna ta, tai-o că mai bine îţi este să intri ciung în viaţă, decât, amândouă mâinile având, să te duci în gheena, în focul cel nestins. 44. Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. 45. Şi de te sminteşte piciorul tău, taie-l, că mai bine îţi este ţie să intri fără un picior în viaţă, decât având amândouă picioarele să fii azvârlit în gheena, în focul cel nestins, 46. Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. 47. Şi de te sminteşte ochiul tău, scoate-l, că mai bine îţi este ţie cu un singur ochi în împărăţia lui Dumnezeu, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului. 48. Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. 49. Căci fiecare (om) va fi sărat cu foc, după cum orice jertfă va fi sărată cu sare. 50. Bună este sarea; dacă însă sarea îşi pierde puterea, cu ce o veţi drege? Aveţi sare întru voi şi trăiţi în pace unii cu alţii. CAPITOLUL 10 Despre despărţirea soţilor. Iisus binecuvintează pe copii. Tânărul cel bogat. A treia vestire a Patimilor. Fiii lui Zevedeu. Bartimeu. 1. Şi sculându-Se de acolo, a venit în hotarele Iudeii, de cealaltă parte a Iordanului, şi mulţimile s-au adunat iarăşi la El şi iarăşi le învăţa, după cum obişnuia. 2. Şi apropiindu-se fariseii, Îl întrebau, ispitindu-L, dacă este îngăduit unui bărbat să-şi lase femeia. 3. Iar El, răspunzând, le-a zis: Ce v-a poruncit vouă Moise? 4. Iar ei au zis: Moise a dat voie să-i scrie carte de despărţire şi să o lase. 5. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Pentru învârtoşarea inimii voastre, v-a scris porunca aceasta; 6. Dar de la începutul făpturii, bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu. 7. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa. 8. Şi vor fi amândoi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un trup. 9. Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă. 10. Dar în casă ucenicii L-au întrebat iarăşi despre aceasta. 11. Şi El le-a zis: Oricine va lăsa pe femeia sa şi va lua alta, săvârşeşte adulter cu ea. 12. Iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul ei şi se va mărita cu altul, săvârşeşte adulter. 13. Şi aduceau la El copii, ca să-Şi pună mâinile peste ei, dar ucenicii certau pe cei ce-i aduceau. 14. Iar Iisus, văzând, S-a mâhnit şi le-a zis: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu. 15. Adevărat zic vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea. 16. Şi, luându-i în braţe, i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei. 17. Şi când ieşea El în drum, alergând la El unul şi îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba: Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? 18. Iar Iisus i-a răspuns: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât unul Dumnezeu. 19. Ştii poruncile: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să nu înşeli pe nimeni, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. 20. Iar el I-a zis: Învăţătorule, acestea toate le-am păzit din tinereţile mele. 21. Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îţi mai lipseşte: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi urmează Mie. 22. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogăţii. 23. Şi Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu! 24. Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: Fiilor, cât de greu

este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! 25. Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu. 26. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: Şi cine poate să se mântuiască? 27. Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă. 28. Şi a început Petru a-I zice: Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat. 29. Iisus i-a răspuns: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie, 30. Şi să nu ia însutit - acum, în vremea aceasta, de prigoniri - case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine, iar în veacul ce va să vină: viaţă veşnică. 31. Şi mulţi dintre cei dintâi vor fi pe urmă, şi din cei de pe urmă întâi. 32. Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi şi cei ce mergeau după El se temeau. Şi luând la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece, a început să le spună ce aveau să I se întâmple: 33. Că, iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor. 34. Şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia. 35. Şi au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. 36. Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac? 37. Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta, şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta. 38. Dar Iisus le-a răspuns: Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? 39. Iar ei I-au zis: Putem. Şi Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea, şi cu botezul cu care Eu mă botez vă veţi boteza. 40. Dar a şedea de-a dreapta Mea, sau de-a stânga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit. 41. Şi auzind cei zece, au început a se mânia pe Iacov şi pe Ioan. 42. Şi Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc. 43. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. 44. Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă. 45. Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi. 46. Şi au venit în Ierihon. Şi ieşind din Ierihon El, ucenicii Lui şi mulţime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, şedea jos, pe marginea drumului. 47. Şi, auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige şi să zică: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! 48. Şi mulţi îl certau ca să tacă, el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluieşte-mă! 49. Şi Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemaţi-l! Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăzneşte, scoală-te! Te cheamă. 50. Iar orbul, lepădând haina de pe el, a sărit în picioare şi a venit la Iisus. 51. Şi l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voieşti să-ţi fac? Iar orbul I-a răspuns: Învăţătorule, să văd iarăşi. 52. Iar Iisus i-a zis: Mergi, credinţa ta te-a mântuit. Şi îndată a văzut şi urma lui Iisus pe cale. CAPITOLUL 11 Intrarea în Ierusalim. Smochinul neroditor. Curăţirea templului. Puterea credinţei. Botezul lui Ioan. 1. Şi când s-au apropiat de Ierusalim, la Betfaghe şi la Betania, lângă Muntele Măslinilor, a trimis pe doi dintre ucenicii Săi, 2. Şi le-a zis: Mergeţi în satul care este înaintea voastră şi, intrând în el, îndată veţi afla un mânz legat, pe care n-a şezut până acum nici un om. Dezlegaţi-l şi aduceţi-l. 3. Iar de vă va zice cineva: De ce faceţi aceasta? Spuneţi că Domnul are trebuinţă de el şi îndată îl va trimite aici. 4. Deci au mers şi au găsit mânzul legat la o poartă, afară la răspântie, şi l-au dezlegat. 5. Şi unii din cei ce stăteau acolo, le-au zis: De ce dezlegaţi mânzul? 6. Iar ei le-au spus precum le zisese Iisus, şi i-au lăsat. 7. Şi au adus mânzul la Iisus şi şi-au pus hainele pe el şi Iisus a şezut pe el. 8. Şi mulţi îşi aşterneau hainele pe cale, iar alţii aşterneau ramuri, pe care le tăiau de prin grădini. 9. Iar cei ce mergeau înainte şi cei ce veneau pe urmă strigau, zicând: Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului! 10. Binecuvântată este împărăţia ce vine a părintelui nostru David! Osana întru cei de sus! 11. Şi a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu şi, privind toate în jur şi vremea fiind spre seară, a ieşit spre Betania cu cei doisprezece. 12. Şi a doua zi, ieşind ei din Betania, El a flămânzit. 13. Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el; şi, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor.

14. Şi, vorbind, i-a zis: De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce. Şi ucenicii Lui ascultau. 15. Şi au venit în Ierusalim. Şi, intrând în templu, a început să dea afară pe cei ce vindeau şi pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat. 16. Şi nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. 17. Şi-i învăţa şi le spunea: Nu este, oare, scris: "Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile"? Voi însă aţi făcut din ea peşteră de tâlhari. 18. Şi au auzit arhiereii şi cărturarii. Şi căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulţimea era uimită de învăţătura Lui. 19. Iar când s-a făcut seară, au ieşit afară din cetate. 20. Dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. 21. Şi Petru, aducându-şi aminte, I-a zis: Învăţătorule, iată smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat. 22. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu. 23. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. 24. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea. 25. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre. 26. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre. 27. Şi au intrat iarăşi în Ierusalim. Şi pe când se plimba Iisus prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii şi bătrânii. 28. Şi I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ţi-a dat Ţie puterea aceasta, ca să le faci? 29. Iar Iisus le-a zis: Vă voi întreba şi Eu un cuvânt: răspundeţi-Mi şi vă voi spune şi Eu cu ce putere fac acestea: 30. Botezul lui Ioan din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeţi-Mi! 31. Şi ei vorbeau între ei, zicând: De vom zice: Din cer, va zice: Pentru ce, dar, n-aţi crezut în el? 32. Iar de vom zice: De la oameni - se temeau de mulţime, căci toţi îl socoteau că Ioan era într-adevăr prooroc. 33. Şi răspunzând, au zis lui Iisus: Nu ştim. Şi Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea. CAPITOLUL 12 Pilda lucrătorilor viei. Plata dajdiei. Învierea morţilor. Cea mai mare poruncă din Lege. Domnul şi Fiul lui David. Banul văduvei. 1. Şi a început să le vorbească în pilde: Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. 2. Şi la vreme, a trimis la lucrători o slugă, ca să ia de la ei din roadele viei. 3. Dar ei, punând mâna pe ea, au bătut-o şi i-au dat drumul fără nimic. 4. Şi a trimis la ei, iarăşi, altă slugă, dar şi pe aceea, lovind-o cu pietre, i-au spart capul şi au ocărât-o. 5. Şi a trimis alta. Dar şi pe aceea au ucis-o; şi pe multe altele: pe unele bătându-le, iar pe altele ucigându-le. 6. Mai avea şi un fiu iubit al său şi în cele din urmă l-a trimis la lucrători, zicând: Se vor ruşina de fiul meu. 7. Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi moştenirea va fi a noastră. 8. Şi prinzându-l l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie. 9. Ce va face acum stăpânul viei? Va veni şi va pierde pe lucrători, iar via o va da altora. 10. Oare nici Scriptura aceasta n-aţi citit-o: "Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului? 11. De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri". 12. Şi căutau să-L prindă, dar se temeau de popor. Căci înţeleseseră că împotriva lor zisese pilda aceasta. Şi lăsându-L, s-au dus. 13. Şi au trimis la El pe unii din farisei şi din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt. 14. Iar ei, venind, I-au zis: Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni, fiindcă nu cauţi la faţa oamenilor, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie Cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm? 15. El însă, cunoscând făţărnicia lor, le-a zis: Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un dinar ca să-l văd. 16. Şi I-au adus. Şi i-a întrebat Iisus: Al cui e chipul acesta în inscripţia de pe el? Iar ei I-au zis: Ale Cezarului. 17. Iar Iisus a zis: Daţi Cezarului cele ale Cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Şi se mirau de El. 18. Şi au venit la El saducheii care zic că nu este înviere şi-L întrebau zicând: 19. Învăţătorule, Moise ne-a lăsat scris, că de va muri fratele cuiva şi va lăsa femeia fără copil, să ia fratele său pe femeia lui şi să ridice urmaş fratelui. 20. Şi erau şapte fraţi. Şi cel dintâi şi-a luat femeie, dar, murind, n-a lăsat urmaş.

21. Şi a luat-o pe ea al doilea, şi a murit, nelăsând urmaş. Tot aşa şi al treilea. 22. Şi au luat-o toţi şapte şi n-au lăsat urmaş. În urma tuturor a murit şi femeia. 23. La înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toţi şapte au avut-o de soţie. 24. Şi le-a zis Iisus: Oare nu pentru aceasta rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? 25. Căci, când vor învia din morţi, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii din ceruri. 26. Iar despre morţi că vor învia, n-aţi citit, oare, în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: "Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov"? 27. Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morţi, ci a celor vii. Mult rătăciţi. 28. Şi apropiindu-se unul din cărturari, care îi auzise vorbind între ei şi, văzând că bine le-a răspuns, L-a întrebat: Care poruncă este întâia dintre toate? 29. Iisus i-a răspuns că întâia este: "Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn". 30. Şi: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta". Aceasta este cea dintâi poruncă. 31. Iar a doua e aceasta: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi". Mai mare decât acestea nu este altă poruncă. 32. Şi I-a zis cărturarul: Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că unul este Dumnezeu şi nu este altul afară de El. 33. Şi a-L iubi pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul şi din toată puterea şi a iubi pe aproapele tău ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele. 34. Iar Iisus, văzându-l că a răspuns cu înţelepciune, i-a zis: Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu. Şi nimeni nu mai îndrăznea să-L mai întrebe. 35. Şi învăţând Iisus în templu, grăia zicând: Cum zic cărturarii că Hristos este Fiul lui David? 36. Însuşi David a zis întru Duhul Sfânt: "Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor Tale". 37. Deci însuşi David Îl numeşte pe El Domn; de unde dar este fiul lui? Şi mulţimea cea multă Îl asculta cu bucurie. 38. Şi le zicea în învăţătura Sa: Luaţi seama la cărturari cărora le place să se plimbe în haine lungi şi să li se plece lumea în pieţe, 39. Şi să stea în băncile dintâi în sinagogi şi să stea în capul mesei la ospeţe, 40. Ei, care secătuiesc casele văduvelor şi de ochii lumii se roagă îndelung, îşi vor lua mai multă osândă. 41. Şi şezând în preajma cutiei darurilor, Iisus privea cum mulţimea aruncă bani în cutie. Şi mulţi bogaţi aruncau mult. 42. Şi venind o văduvă săracă, a aruncat doi bani, adică un codrant. 43. Şi chemând la Sine pe ucenicii Săi le-a zis: Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toţi ceilalţi. 44. Pentru că toţi au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuţia sa. CAPITOLUL 13 Iisus vorbeşte despre dărâmarea Ierusalimului şi despre a doua venire a Fiului Omului. Îndemnuri la priveghere. 1. Şi ieşind din templu, unul dintre ucenicii Săi I-a zis: Învăţătorule, priveşte ce fel de pietre şi ce clădiri! 2. Dar Iisus a zis: Vezi aceste mari clădiri? Nu va rămâne piatră peste piatră să nu se risipească. 3. Şi şezând pe Muntele Măslinilor, în faţa templului, Îl întrebau, de o parte, Petru, Iacov, Ioan şi cu Andrei: 4. Spune-ne nouă când vor fi acestea? Şi care va fi semnul când va fi să se împlinească toate acestea? 5. Iar Iisus a început să le spună: Vedeţi să nu vă înşele cineva. 6. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând că sunt Eu, şi vor amăgi pe mulţi. 7. Iar când veţi auzi de războaie, şi de zvonuri de războaie, să nu vă tulburaţi, căci trebuie să fie, dar încă nu va fi sfârşitul. 8. Şi se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie, vor fi cutremure pe alocuri şi foamete şi tulburări vor fi. Iar acestea sunt începutul durerilor. 9. Luaţi seama la voi înşivă. Că vă vor da în adunări şi veţi fi bătuţi în sinagogi şi veţi sta înaintea conducătorilor şi a regilor, pentru Mine, spre mărturie lor. 10. Ci mai întâi Evanghelia trebuie să se propovăduiască la toate neamurile. 11. Iar când vă vor duce ca să vă predea, nu vă îngrijiţi dinainte ce veţi vorbi, ci să vorbiţi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt. 12. Şi va da frate pe frate la moarte şi tată pe copil şi copiii se vor răzvrăti împotriva părinţilor şi îi vor ucide. 13. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la urmă, acela se va mântui. 14. Iar când veţi vedea urâciunea pustiirii, stând unde nu se cuvine - cine citeşte să înţeleagă - atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă în munţi, 15. Şi cel de pe acoperiş să nu se coboare în casă, nici să intre ca să-şi ia ceva din casa sa, 16. Şi cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă îndărăt, ca să-şi ia haina.

17. Dar vai celor ce vor avea în pântece şi celor ce vor alăpta în zilele acelea! 18. Rugaţi-vă, dar, ca să nu fie fuga voastră iarna. 19. Căci în zilele acelea va fi necaz cum nu a mai fost până acum, de la începutul făpturii, pe care a zidit-o Dumnezeu, şi nici nu va mai fi. 20. Şi de nu ar fi scurtat Domnul zilele acelea, n-ar scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi, pe care i-a ales, a scurtat acele zile. 21. Şi atunci dacă vă va zice cineva: Iată, aci este Hristos, sau iată acolo, să nu credeţi. 22. Se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor face semne şi minuni, ca să ducă în rătăcire, de se poate, pe cei aleşi. 23. Dar voi luaţi seama. Iată dinainte v-am spus vouă toate. 24. Ci în acele zile, după necazul acela, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina ei. 25. Şi stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri se vor clătina. 26. Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere multă şi cu slavă. 27. Şi atunci El va trimite pe îngeri şi va aduna pe aleşii Săi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. 28. Învăţaţi de la smochin pilda: Când mlădiţa lui se face fragedă şi înfrunzeşte, cunoaşteţi că vara este aproape. 29. Tot aşa şi voi, când veţi vedea împlinindu-se aceste lucruri, să ştiţi că El este aproape, lângă uşi. 30. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. 31. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. 32. Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. 33. Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme. 34. Este ca un om care a plecat în altă ţară şi, lăsându-şi casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. 35. Vegheaţi, dar, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor, sau dimineaţa. 36. Ca nu cumva venind fără veste, să vă afle pe voi dormind. 37. Iar ceea ce zic vouă, zic tuturor: Privegheaţi! CAPITOLUL 14 Ungerea din Betania. Cina cea de Taină. Ghetsimani. Prinderea. Înfăţişarea la Caiafa. Lepădarea lui Petru. 1. Şi după două zile erau Paştile şi Azimile. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-l prindă cu vicleşug, ca să-L omoare. 2. Dar ziceau: Nu la sărbătoare, ca să nu fie tulburare în popor. 3. Şi fiind El în Betania, în casa lui Simon Leprosul, şi şezând la masă, a venit o femeie având un alabastru, cu mir de nard curat, de mare preţ, şi, spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul lui Iisus. 4. Dar erau unii mâhniţi între ei, zicând: Pentru ce s-a făcut această risipă de mir? 5. Căci putea să se vândă acest mir cu peste trei sute de dinari, şi să se dea săracilor. Şi cârteau împotriva ei. 6. Dar Iisus a zis: Lăsaţi-o. De ce îi faceţi supărare? Lucru bun a făcut ea cu Mine. 7. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi şi, oricând voiţi, puteţi să le faceţi bine, dar pe mine nu Mă aveţi totdeauna. 8. Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu, spre înmormântare. 9. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut aceasta, spre pomenirea ei. 10. Iar Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la arhierei ca să li-L dea pe Iisus. 11. Şi, auzind ei, s-au bucurat şi au făgăduit să-i dea bani. Şi el căuta cum să-L dea lor, la timp potrivit. 12. Iar în ziua cea dintâi a Azimilor, când jertfeau Paştile, ucenicii Lui L-au întrebat: Unde voieşti să gătim, ca să mănânci Paştile? 13. Şi a trimis doi din ucenicii Lui, zicându-le: Mergeţi în cetate şi vă va întâmpina un om, ducând un urcior cu apă; mergeţi după el. 14. Şi unde va intra, spuneţi stăpânului casei că Învăţătorul zice: Unde este odaia în care să mănânc Paştile împreună cu ucenicii Mei? 15. Iar el vă va arăta un foişor mare aşternut gata. Acolo să pregătiţi pentru noi. 16. Şi au ieşit ucenicii şi au venit în cetate şi au găsit aşa precum le-a spus şi au pregătit Paştile. 17. Iar făcându-se seară, a venit cu cei doisprezece. 18. Pe când şedeau la masă şi mâncau, Iisus a zis: Adevărat grăiesc vouă că unul dintre voi, care mănâncă împreună cu Mine, Mă va vinde. 19. Ei au început să se întristeze şi să-I zică, unul câte unul: Nu cumva sunt eu? 20. Iar El le-a zis: Unul dintre cei doisprezece, care întinge cu Mine în blid. 21. Că Fiul Omului merge precum este scris despre El; dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul Omului. Bine era de omul acela dacă nu s-ar fi născut. 22. Şi, mâncând ei, a luat Iisus pâine şi binecuvântând, a frânt şi le-a dat lor şi a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. 23. Şi luând paharul, mulţumind, le-a dat şi au băut din el toţi.

24. Şi a zis lor: Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă. 25. Adevărat grăiesc vouă că de acum nu voi mai bea din rodul viţei până în ziua aceea când îl voi bea nou în împărăţia lui Dumnezeu. 26. Şi după ce au cântat cântări de laudă, au ieşit la Muntele Măslinilor. 27. Şi le-a zis Iisus: Toţi vă veţi sminti, că scris este: "Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile". 28. Dar după învierea Mea, voi merge mai înainte de voi în Galileea. 29. Iar Petru I-a zis: Chiar dacă toţi se vor sminti întru Tine, totuşi eu nu. 30. Şi i-a zis Iisus: Adevărat grăiesc ţie: Că tu astăzi, în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta de două ori cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. 31. El însă spunea mai stăruitor: Şi de-ar fi să mor cu Tine, nu Te voi tăgădui. Şi tot aşa ziceau toţi. 32. Şi au venit la un loc al cărui nume este Ghetsimani, şi acolo a zis către ucenicii Săi: Şedeţi aici până ce Mă voi ruga. 33. Şi a luat cu El pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan şi a început a Se tulbura şi a Se mâhni. 34. Şi le-a zis lor: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneţi aici şi privegeheaţi. 35. Şi mergând puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi Se ruga, ca, de este cu putinţă, să treacă de la El ceasul (acesta). 36. Şi zicea: Avva Părinte, toate sunt Ţie cu putinţă. Depărtează paharul acesta de la Mine. Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce voieşti Tu. 37. Şi a venit şi i-a găsit dormind şi a zis lui Petru: Simone, dormi? N-ai avut tărie ca să veghezi un ceas? 38. Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios. 39. Şi iarăşi mergând, s-a rugat, acelaşi cuvânt zicând. 40. Şi iarăşi venind, i-a găsit dormind, căci ochii lor erau îngreuiaţi şi nu ştiau ce să-I răspundă. 41. Şi a venit a treia oară şi le-a zis: Dormiţi de acum şi vă odihniţi! E gata! A sosit ceasul. Iată Fiul Omului este dat în mâinile păcătoşilor. 42. Sculaţi-vă să mergem. Iată, cel ce M-a vândut s-a apropiat. 43. Şi îndată, încă vorbind El, a venit Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, şi cu el mulţime cu săbii şi cu ciomege, de la arhierei, de la cărturari şi de la bătrâni. 44. Iar vânzătorul le dăduse semn, zicând: Pe care-L voi săruta, Acela este. Prindeţi-L şi duceţi-L cu pază. 45. Şi venind îndată şi apropiindu-se de El, a zis Lui: Învăţătorule! Şi L-a sărutat. 46. Iar ei au pus mâna pe El şi L-au prins. 47. Unul din cei ce stăteau pe lângă El, scoţând sabia, a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea. 48. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Ca la un tâlhar aţi ieşit cu săbii şi cu toiege, ca să Mă prindeţi. 49. În fiecare zi eram la voi în templu, învăţând, şi nu M-aţi prins. Dar acestea sunt ca să se împlinească Scripturile. 50. Şi, lăsându-L, au fugit toţi. 51. Iar un tânăr mergea după El, înfăşurat într-o pânzătură, pe trupul gol, şi au pus mâna pe el. 52. El însă, smulgându-se din pânzătură, a fugit gol. 53. Şi au dus pe Iisus la arhiereu şi s-au adunat acolo toţi arhiereii şi bătrânii şi cărturarii. 54. Iar Petru, de departe, a mers după El, până a intrat înăuntru în curtea arhiereului şi şedea împreună cu slugile, încălzindu-se la foc. 55. Arhiereii şi tot sinedriul căutau împotriva lui Iisus mărturie ca să-L dea la moarte, dar nu găseau. 56. Că mulţi mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau. 57. Şi ridicându-se unii, au dat mărturie mincinoasă împotriva Lui, zicând: 58. Noi L-am auzit zicând: Voi dărâma acest templu făcut de mână, şi în trei zile altul, nefăcut de mână, voi clădi. 59. Dar nici aşa mărturia lor nu era la fel. 60. Şi, sculându-se în mijlocul lor, arhiereul L-a întrebat pe Iisus, zicând: Nu răspunzi nimic la tot ce mărturisesc împotriva Ta aceştia? 61. Iar El tăcea şi nu răspundea nimic. Iarăşi L-a întrebat arhiereul şi I-a zis: Eşti tu Hristosul, Fiul Celui binecuvântat? 62. Iar Iisus a zis: Eu sunt şi veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Celui Atotputernic şi venind pe norii cerului. 63. Iar arhiereul, sfâşiindu-şi hainele, a zis: Ce trebuinţă mai avem de martori? 64. Aţi auzit hula. Ce vi se pare vouă? Iar ei toţi au judecat că El este vinovat de moarte. 65. Şi unii au început să-L scuipe şi să-I acopere faţa şi să-L bată cu pumnii şi să-I zică: Prooroceşte! Şi slugile Îl băteau cu palmele. 66. Şi Petru fiind jos în curte, a venit una din slujnicele arhiereului, 67. Şi văzându-l pe Petru, încălzindu-se, s-a uitat la el şi a zis: Şi tu erai cu Iisus Nazarineanul. 68. El însă a tăgăduit, zicând: Nici nu ştiu, nici nu înţeleg ce zici. Şi a ieşit afară înaintea curţii; şi a cântat cocoşul. 69. Iar slujnica, văzându-l, a început iarăşi să spună celor de faţă că acesta este dintre ei. 70. Iar el a tăgăduit iarăşi. Şi după puţin timp, cei de faţă ziceau iarăşi lui Petru: Cu adevărat eşti dintre ei, căci eşti şi galileian şi vorbirea ta se aseamănă. 71. Iar el a început să se blesteme şi să se jure: Nu ştiu pe omul acesta despre care ziceţi.

72. Şi îndată cocoşul a cântat a doua oară. Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul pe care i-l spusese Iisus: Înainte de a cânta de două ori cocoşul , de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi a început să plângă. CAPITOLUL 15 Iisus înaintea lui Pilat. Judecata şi osânda. Cununa de spini. Răstignirea şi înmormântarea. 1. Şi îndată dimineaţa, arhiereii, ţinând sfat cu bătrânii, cu cărturarii şi cu tot sinedriul şi legând pe Iisus, L-au dus şi L-au predat lui Pilat. 2. Şi L-a întrebat Pilat: Tu eşti regele iudeilor? Iar El, răspunzând, i-a zis: Tu zici. 3. Iar arhiereii Îl învinuiau de multe. 4. Iar Pilat L-a întrebat: Nu răspunzi nimic? Iată câte spun împotriva Ta. 5. Dar Iisus nimic n-a mai răspuns, încât Pilat se mira. 6. Iar la sărbătoarea Paştilor, le elibera un întemniţat pe care-l cereau ei. 7. Şi era unul cu numele Baraba închis împreună cu nişte răzvrătiţi, care în răscoală săvârşiseră ucidere. 8. Şi mulţimea, venind sus, a început să ceară lui Pilat să le facă precum obişnuia pentru ei. 9. Iar Pilat le-a răspuns, zicând: Voiţi să vă eliberez pe regele iudeilor? 10. Fiindcă ştia că arhiereii Îl dăduseră în mâna lui din invidie. 11. Dar arhiereii au aţâţat mulţimea ca să le elibereze mai degrabă pe Baraba. 12. Iar Pilat, răspunzând iarăşi, le-a zis: Ce voi face deci cu cel despre care ziceţi că este regele iudeilor? 13. Ei iarăşi au strigat: Răstigneşte-L! 14. Iar Pilat le-a zis: Dar ce rău a făcut? Iar ei mai mult strigau: Răstigneşte-L! 15. Şi Pilat, vrând să facă pe voia mulţimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus, biciuindu-L, L-a dat ca să fie răstignit. 16. Iar ostaşii L-au dus înăuntrul curţii, adică în pretoriu, şi au adunat toată cohorta. 17. Şi L-au îmbrăcat în purpură şi, împletindu-I o cunună de spini, I-au pus-o pe CAPITOLUL 18. Şi au început să se plece în faţa Lui, zicând: Bucură-Te regele iudeilor! 19. Şi-L băteau peste cap cu o trestie şi-L scuipau şi, căzând în genunchi, I se închinau. 20. Şi după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de purpură şi L-au îmbrăcat cu hainele Lui. Şi L-au dus afară ca să-L răstignească. 21. Şi au silit pe un trecător, care venea din ţarină, pe Simon Cirineul, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf, ca să ducă crucea Lui. 22. Şi L-au dus la locul zis Golgota, care se tălmăceşte "locul Căpăţânii". 23. Şi I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El n-a luat. 24. Şi L-au răstignit şi au împărţit între ei hainele Lui, aruncând sorţi pentru ele, care ce să ia. 25. Iar când L-au răstignit, era ceasul al treilea. 26. Şi vina Lui era scrisă deasupra: Regele iudeilor. 27. Şi împreună cu El au răstignit doi tâlhari: unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Lui. 28. Şi s-a împlinit Scriptura care zice: Cu cei fără de lege a fost socotit. 29. Iar cei ce treceau pe acolo Îl huleau, clătinându-şi capetele şi zicând: Huu! Cel care dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti. 30. Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi, coborându-Te de pe cruce! 31. De asemenea şi arhiereii, batjocorindu-L între ei, împreună cu cărturarii, ziceau: Pe alţii a mântuit, dar pe Sine nu poate să Se mântuiască! 32. Hristos, regele lui Israel, să Se coboare de pe cruce, ca să vedem şi să credem. Şi cei împreună răstigniţi cu El Îl ocărau. 33. Iar când a fost ceasul al şaselea, întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea. 34. Şi la al nouălea ceas, a strigat Iisus cu glas mare: Eloi, Eloi, lama sabahtani?, care se tălmăceşte: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit? 35. Iar unii din cei ce stăteau acolo, auzind, ziceau: Iată, îl strigă pe Ilie. 36. Şi, alergând, unul a înmuiat un burete în oţet, l-a pus într-o trestie şi I-a dat să bea, zicând: Lăsaţi să vedem dacă vine Ilie ca să-L coboare. 37. Iar Iisus, scoţând un strigăt mare, Şi-a dat duhul. 38. Şi catapeteasma templului s-a rupt în două, de sus până jos. 39. Iar sutaşul care stătea în faţa Lui, văzând că astfel Şi-a dat duhul, a zis: Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu! 40. Şi erau şi femei care priveau de departe; între ele: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic şi a lui Iosi, şi Salomeea, 41. Care, pe când era El în Galileea, mergeau după El şi Îi slujeau, şi multe altele care se suiseră cu El la Ierusalim. 42. Şi făcându-se seară, fiindcă era vineri, care este înaintea sâmbetei, 43. Şi venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. 44. Iar Pilat s-a mirat că a şi murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult. 45. Şi aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul. 46. Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un

mormânt care era săpat în stâncă, şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. 47. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus. CAPITOLUL 16 Învierea Domnului. Trei arătări. Porunca botezului. Înălţarea la cer. 1. Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. 2. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. 3. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? 4. Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. 5. Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. 6. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. 7. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo îl veţi vedea, după cum v-a spus. 8. Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau. 9. Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică) El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni. 10. Aceea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau. 11. Şi ei, auzind că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut. 12. După aceea, S-a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină. 13. Şi aceia, mergând, au vestit celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut. 14. La urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, li S-a arătat şi I-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat. 15. Şi le-a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. 16. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi. 17. Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi, 18. Şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi. 19. Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu. 20. Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni şi Domnul lucra cu ei şi întărea cuvântul, prin semnele care urmau. Amin.

SFÂNTA EVANGHELIE DUPĂ LUCA

CAPITOLUL 1 Gavriil binevesteşte lui Zaharia şi Mariei. Cântarea Mariei. Naşterea lui Ioan Botezătorul. Cântarea lui Zaharia.

1. Deoarece mulţi s-au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele deplin adeverite între noi, 2. Aşa cum ni le-au lăsat cei ce le-au văzut de la început şi au fost slujitori ai Cuvântului, 3. Am găsit şi eu cu cale, preaputernice Teofile, după ce am urmărit toate cu de-amănuntul de la început, să ţi le scriu pe rând, 4. Ca să te încredinţezi despre temenicia învăţăturii pe care ai primit-o. 5. Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia din ceata preoţească a lui Abia, iar femeia lui era din fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta. 6. Şi erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului. 7. Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în zilele lor. 8. Şi pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii sale, 9. A ieşit la sorţi, după obiceiul preoţiei, să tămâieze intrând în templul Domnului. 10. Iar toată mulţimea poporului, în ceasul tămâierii, era afară şi se ruga. 11. Şi i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii. 12. Şi văzându-l, Zaharia s-a tulburat şi frică a căzut peste el. 13. Iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan. 14. Şi bucurie şi veselie vei avea şi, de naşterea lui, mulţi se vor bucura. 15. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. 16. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. 17. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe

cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să gătească Domnului un popor pregătit. 18. Şi a zis Zaharia către înger: După ce voi cunoaşte aceasta? Căci eu sunt bătrân şi femeia mea înaintată în zilele ei. 19. Şi îngerul, răspunzând, i-a zis: Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu. Şi am fost trimis să grăiesc către tine şi să-ţi binevestesc acestea. 20. Şi iată vei fi mut şi nu vei putea să vorbeşti până în ziua când vor fi acestea, pentru că n-ai crezut în cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor. 21. Şi poporul aştepta pe Zaharia şi se mira că întârzie în templu. 22. Şi ieşind, nu putea să vorbească. Şi ei au înţeles că a văzut vedenie în templu; şi el le făcea semne şi a rămas mut. 23. Şi când s-au împlinit zilele slujirii lui la templu, s-a dus la casa sa. 24. Iar după aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zămislit şi cinci luni s-a tăinuit pe sine, zicând: 25. Că aşa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea. 26. Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, 27. Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. 28. Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. 29. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? 30. Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. 31. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. 32. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. 33. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit. 34. Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? 35. Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. 36. Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. 37. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. 38. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea. 39. Şi în acele zile, sculându-se Maria, s-a dus în grabă în ţinutul muntos, într-o cetate a seminţiei lui Iuda. 40. Şi a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat pe Elisabeta. 41. Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt, 42. Şi cu glas mare a strigat şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. 43. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? 44. Că iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu. 45. Şi fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul. 46. Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul. 47. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, 48. Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. 49. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui. 50. Şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El. 51. Făcut-a tărie cu braţul Său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor. 52. Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi, 53. Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi. 54. A sprijinit pe Israel, slujitorul Său, ca să-Şi aducă aminte de mila Sa, 55. Precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui, în veac. 56. Şi a rămas Maria împreună cu ea ca la trei luni; şi s-a înapoiat la casa sa. 57. Şi după ce s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu. 58. Şi au auzit vecinii şi rudele ei că Domnul a mărit mila Sa faţă de ea şi se bucurau împreună cu ea. 59. Iar când a fost în ziua a opta, au venit să taie împrejur pruncul şi-l numeau Zaharia, după numele tatălui său. 60. Şi răspunzând, mama lui a zis: Nu! Ci se va chema Ioan. 61. Şi au zis către ea: Nimeni din rudenia ta nu se cheamă cu numele acesta. 62. Şi au făcut semn tatălui său cum ar vrea el să fie numit. 63. Şi cerând o tăbliţă, el a scris, zicând: Ioan este numele lui. Şi toţi s-au mirat. 64. Şi îndată i s-a deschis gura şi limba şi vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu. 65. Şi frica i-a cuprins pe toţi care locuiau împrejurul lor; şi în tot ţinutul muntos al Iudeii s-au vestit toate aceste cuvinte.

66. Şi toţi care le auzeau le puneau la inimă, zicând: Ce va fi, oare, acest copil? Căci mâna Domnului era cu el. 67. Şi Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duh Sfânt şi a proorocit, zicând: 68. Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a făcut răscumpărare poporului Său; 69. Şi ne-a ridicat putere de mântuire în casa lui David, slujitorul Său, 70. Precum a grăit prin gura sfinţilor Săi prooroci din veac; 71. Mântuire de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc pe noi. 72. Şi să facă milă cu părinţii noştri, ca ei să-şi aducă aminte de legământul Său cel sfânt; 73. De jurământul cu care S-a jurat către Avraam, părintele nostru, 74. Ca, fiind izbăviţi din mâna vrăjmaşilor, să ne dea nouă fără frică, 75. Să-I slujim în sfinţenie şi în dreptate, înaintea feţei Sale, în toate zilele vieţii noastre. 76. Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui, 77. Să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor, 78. Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, 79. Ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii. 80. Iar copilul creştea şi se întărea cu duhul. Şi a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel.

CAPITOLUL 2 Naşterea lui Hristos. Tăierea împrejur şi aducerea în templu. Simeon şi Ana. Iisus, la doisprezece ani, vine la Ierusalim.

1. În zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. 2. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria. 3. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa. 4. Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David. 5. Ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. 6. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, 7. Şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. 8. Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. 9. Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. 10. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. 11. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. 12. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle. 13. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: 14. Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! 15. Iar după ce îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut. 16. Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle. 17. Şi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. 18. Şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. 19. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa. 20. Şi s-au întors păstorii, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră precum li se spusese. 21. Şi când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în pântece. 22. Şi când s-au împlinit zilele curăţirii lor, după legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului. 23. Precum este scris în Legea Domnului, că orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului. 24. Şi să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. 25. Şi iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui. 26. Şi lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. 27. Şi din îndemnul Duhului a venit la templu; şi când părinţii au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii, 28. El L-a primit în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis:

29. Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, 30. Că ochii mei văzură mântuirea Ta, 31. Pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, 32. Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel. 33. Iar Iosif şi mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. 34. Şi i-a binecuvântat Simeon şi a zis către Maria, mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. 35. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi. 36. Şi era şi Ana proorociţa, fiica lui Fanuel, din seminţia lui Aşer, ajunsă la adânci bătrâneţe şi care trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria sa. 37. Şi ea era văduvă, în vârstă de optzeci şi patru de ani, şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni. 38. Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim. 39. După ce au săvârşit toate, s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret. 40. Iar Copilul creştea şi Se întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui. 41. Şi părinţii Lui, în fiecare an, se duceau de sărbătoarea Paştilor, la Ierusalim. 42. Iar când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii. 43. Şi sfârşindu-se zilele, pe când se întorceau ei, Copilul Iisus a rămas în Ierusalim şi părinţii Lui nu ştiau. 44. Şi socotind că este în ceata călătorilor de drum, au venit cale de o zi, căutându-L printre rude şi printre cunoscuţi. 45. Şi, negăsindu-L, s-au întors la Ierusalim, căutându-L. 46. Iar după trei zile L-au aflat în templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i. 47. Şi toţi care Îl auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui. 48. Şi văzându-L, rămaseră uimiţi, iar mama Lui a zis către El: Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa? Iată, tatăl Tău şi eu Te-am căutat îngrijoraţi. 49. Şi El a zis către ei: De ce era să Mă căutaţi? Oare, nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu? 50. Dar ei n-au înţeles cuvântul pe care l-a spus lor. 51. Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus. Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte. 52. Şi Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni.

CAPITOLUL 3 Predica lui Ioan Botezătorul. Mărturia lui despre Hristos. Botezul şi spiţa neamului lui Iisus.

1. În al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Ponţiu Pilat era procuratorul Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, Filip, fratele său, tetrarh al Itureii şi al ţinutului Trahonitidei, iar Lisanias, tetrarh al Abilenei, 2. În zilele arhiereilor Anna şi Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. 3. Şi a venit el în toată împrejurimea Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, spre iertarea păcatelor. 4. Precum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia proorocul: "Este glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui. 5. Orice vale se va umple şi orice munte şi orice deal se va pleca; căile cele strâmbe se vor face drepte şi cele colţuroase, drumuri netede. 6. Şi toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu". 7. Deci zicea Ioan mulţimilor care veneau să se boteze de el: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? 8. Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţă şi nu începeţi a zice în voi înşivă: Avem tată pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. 9. Acum securea stă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. 10. Şi mulţimile îl întrebau, zicând: Ce să facem deci? 11. Răspunzând, Ioan le zicea: Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are bucate să facă asemenea. 12. Şi au venit şi vameşii să se boteze şi i-au spus: Învăţătorule, noi ce să facem? 13. El le-a răspuns: Nu faceţi nimic mai mult peste ce vă este rânduit. 14. Şi îl întrebau şi ostaşii, zicând: Dar noi ce să facem? Şi le-a zis: Să nu asupriţi pe nimeni, nici să învinuiţi pe nedrept, şi să fiţi mulţumiţi cu solda voastră. 15. Iar poporul fiind în aşteptare şi întrebându-se toţi despre Ioan în cugetele lor: Nu cumva el este Hristosul? 16. A răspuns Ioan tuturor, zicând: Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine,

Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc, 17. A Cărui lopată este în mâna Lui, ca să cureţe aria şi să adune grâul în jitniţa Sa, iar pleava o va arde cu foc nestins. 18. Încă şi alte multe îndemnând, propovăduia poporului vestea cea bună. 19. Iar Irod tetrarhul, mustrat fiind de el pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său, şi pentru toate relele pe care le-a făcut Irod, 20. A adăugat la toate şi aceasta, încât a închis pe Ioan în temniţă. 21. Şi după ce s-a botezat tot poporul, botezându-Se şi Iisus şi rugându-Se, s-a deschis cerul, 22. Şi S-a coborât Duhul Sfânt peste El, în chip trupesc, ca un porumbel, şi s-a făcut glas din cer: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit. 23. Şi Iisus Însuşi era ca de treizeci de ani când a început (să propovăduiască), fiind, precum se socotea, fiu al lui Iosif, care era fiul lui Eli, 24. Fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui Ianai, fiul lui Iosif, 25. Fiul lui Matatia, fiul lui Amos, fiul lui Naum, fiul lui Esli, fiul lui Nagai, 26. Fiul lui Iosua, fiul lui Matatia, fiul lui Semein, fiul lui Ioseh, fiul lui Ioda, 27. Fiul lui Ioanan, fiul lui Resa, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, fiul lui Neri, 28. Fiul lui Melhi, fiul lui Adi, fiul lui Cosam, fiul lui Elmadam, fiul lui Er, 29. Fiul lui Iosua, fiul lui Eliezer, fiul lui Lorim, fiul lui Matat, fiul lui Levi, 30. Fiul lui Simeon, fiul lui Iuda, fiul lui Iosif, fiul lui Ionam, fiul lui Eliachim, 31. Fiul lui Melea, fiul lui Mena, fiul lui Matata, fiul lui Natan, fiul lui David, 32. Fiul lui Iesei, fiul lui Iobed, fiul lui Booz, fiul lui Sala, fiul lui Naason, 33. Fiul Aminadav, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda. 34. Fiul lui Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul lui Tara, fiul lui Nahor, 35. Fiul lui Serug, fiul lui Ragav, fiul lui Falec, fiul lui Eber, fiul lui Sala, 36. Fiul lui Cainam, fiul lui Arfaxad, fiul lui Sim, fiul lui Noe, fiul lui Lameh, 37. Fiul lui Matusala, fiul lui Enoh, fiul Iaret, fiul lui Maleleil, fiul lui Cainam, 38. Fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu.

CAPITOLUL 4 Ispita de pe muntele Carantaniei. Iisus începe să predice în Capernaum şi în Nazaret, vindecă pe soacra lui Petru şi pe alţii.

1. Iar Iisus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie, 2. Timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavolul. Şi în aceste zile nu a mâncat nimic; şi, sfârşindu-se ele, a flămânzit. 3. Şi I-a spus diavolul: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre să se facă pâine. 4. Şi a răspuns Iisus către el: Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu. 5. Şi suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii. 6. Şi I-a zis diavolul: Ţie îţi voi da toată stăpânirea aceasta şi strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie şi eu o dau cui voiesc; 7. Deci dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta. 8. Şi răspunzând, Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, satano, căci scris este: "Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui Unuia să-I slujeşti". 9. Şi L-a dus în Ierusalim şi L-a aşezat pe aripa templului şi I-a zis: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos; 10. Căci scris este: "Că îngerilor Săi va porunci pentru Tine, ca să Te păzească"; 11. Şi te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să loveşti de piatră piciorul Tău. 12. Şi răspunzând, Iisus i-a zis: S-a spus: "Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău". 13. Şi diavolul, sfârşind toată ispita, s-a îndepărtat de la El, până la o vreme. 14. Şi S-a întors Iisus în puterea Duhului în Galileea şi a ieşit vestea despre El în toată împrejurimea. 15. Şi învăţa în sinagogile lor, slăvit fiind de toţi. 16. Şi a venit în Nazaret, unde fusese crescut, şi, după obiceiul Său, a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă şi S-a sculat să citească. 17. Şi I s-a dat cartea proorocului Isaia. Şi, deschizând El cartea, a găsit locul unde era scris: 18. "Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi, 19. Şi să vestesc anul plăcut Domnului". 20. Şi închizând cartea şi dând-o slujitorului, a şezut, iar ochii tuturor erau aţintiţi asupra Lui. 21. Şi El a început a zice către ei: Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre. 22. Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? 23. Şi El le-a zis: Cu adevărat Îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în patria Ta. 24. Şi le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa.

25. Şi adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul. 26. Şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. 27. Şi mulţi leproşi erau în Israel în zilele proorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curăţat, decât Neeman Sirianul. 28. Şi toţi, în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. 29. Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; 30. Iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus. 31. Şi S-a coborât la Capernaum, cetate a Galileii, şi îi învăţa sâmbăta. 32. Şi erau uimiţi de învăţătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere. 33. Iar în sinagogă era un om, având duh de demon necurat, şi a strigat cu glas tare: 34. Lasă! Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu. 35. Şi l-a certat Iisus, zicând: Taci şi ieşi din el. Iar demonul, aruncându-l în mijlocul sinagogii, a ieşit din el, cu nimic vătămându-l. 36. Şi frică li s-a făcut tuturor şi spuneau unii către alţii, zicând: Ce este acest cuvânt? Că porunceşte duhurilor necurate, cu stăpânire şi cu putere, şi ele ies. 37. Şi a ieşit vestea despre El în tot locul din împrejurimi. 38. Şi sculându-Se din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Iar soacra lui Simon era prinsă de friguri rele şi L-au rugat pentru ea. 39. Şi El, plecându-Se asupra ei, a certat frigurile şi frigurile au lăsat-o. Iar ea, îndată sculându-se, le slujea; 40. Dar apunând soarele, toţi câţi aveau bolnavi de felurite boli îi aduceau la El; iar El, punându-Şi mâinile pe fiecare dintre ei, îi făcea sănătoşi. 41. Din mulţi ieşeau şi demoni, care strigau şi ziceau: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Dar El, certându-i, nu-i lăsa să vorbească acestea, că ştiau că El este Hristosul. 42. Iar făcându-se ziuă, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu; şi mulţimile Îl căutau şi au venit până la El, şi-L ţineau ca să nu plece de la ei. 43. Şi El a zis către ei: Trebuie să binevestesc împărăţia lui Dumnezeu şi altor cetăţi, fiindcă pentru aceasta am fost trimis. 44. Şi propovăduia în sinagogile Galileii.

CAPITOLUL 5 Pescuirea minunată. Vindecarea unui lepros şi a unui slăbănog. Chemarea lui Levi. Despre post.

1. Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, 2. A văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. 3. Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. 4. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. 5. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. 6. Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. 7. Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde, 8. Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. 9. Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. 10. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. 11. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El. 12. Şi pe când erau într-una din cetăţi, iată un om plin de lepră; văzând pe Iisus, a căzut cu faţa la pământ şi I s-a rugat zicând: Doamne, dacă voieşti, poţi să mă curăţeşti. 13. Şi întinzând El mâna, S-a atins de lepros, zicând: Voiesc, fii curăţat! Şi îndată s-a dus lepra de pe el. 14. Iar Iisus i-a poruncit să nu spună nimănui, ci, mergând, arată-te preotului şi, pentru curăţirea ta, du jertfa, precum a orânduit Moise, spre mărturie lor. 15. Dar şi mai mult străbătea vorba despre El şi mulţimi multe se adunau, ca să asculte şi să se vindece de bolile lor. 16. Iar El Se retrăgea în locuri pustii şi Se ruga. 17. Şi într-una din zile Iisus învăţa şi de faţă şedeau farisei şi învăţători ai Legii, veniţi din toate satele Galileii, din Iudeea şi din Ierusalim. Şi puterea Domnului se arăta în tămăduiri.

18. Şi iată nişte bărbaţi aduceau pe pat un om care era slăbănog şi căutau să-l ducă înăuntru şi să-l pună înaintea Lui; 19. Dar negăsind pe unde să-l ducă, din pricina mulţimii, s-au suit pe acoperiş şi, printre cărămizi, l-au lăsat cu patul în mijloc, înaintea lui Iisus. 20. Şi văzând credinţa lor, El le-a zis: Omule, iertate îţi sunt păcatele tale. 21. Iar fariseii şi cărturarii au început să cârtească, zicând: Cine este Acesta care grăieşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât unul Dumnezeu? 22. Iar Iisus, cunoscând gândurile lor, răspunzând a zis către ei: Ce cugetaţi în inimile voastre? 23. Ce este mai uşor? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală şi umblă? 24. Iar ca să ştiţi că Fiul Omului are pe pământ putere să ierte păcatele, a zis slăbănogului: Ţie îţi zic: Scoală-te, ia patul tău şi mergi la casa ta. 25. Şi îndată, ridicându-se înaintea lor, luând patul pe care zăcuse, s-a dus la casa sa, slăvind pe Dumnezeu. 26. Şi uimire i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu şi, plini de frică, ziceau: Am văzut astăzi lucruri minunate. 27. Şi după aceasta a ieşit şi a văzut un vameş, cu numele Levi, care şedea la vamă, şi i-a zis: Vino după Mine. 28. Şi, lăsând toate, el s-a sculat şi a mers după El. 29. Şi I-a făcut Levi un ospăţ mare în casa sa. Şi era mulţime multă de vameşi şi de alţii care şedeau cu ei la masă. 30. Dar fariseii şi cărturarii lor murmurau către ucenicii Lui, zicând: De ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi cu păcătoşii? 31. Şi Iisus, răspunzând, a zis către ei: N-au trebuinţă de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi. 32. N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă. 33. Iar ei au zis către El: Ucenicii lui Ioan postesc adesea şi fac rugăciuni, de asemenea şi ai fariseilor, iar ai Tăi mănâncă şi beau. 34. Iar Iisus a zis către ei: Puteţi, oare, să faceţi pe fiii nunţii să postească, cât timp Mirele este cu ei? 35. Dar vor veni zile când Mirele se va lua de la ei; atunci vor posti în acele zile. 36. Le-a spus lor şi o pildă: Nimeni, rupând petic de la haină nouă, nu-l pune la haină veche, altfel rupe haina cea nouă, iar peticul luat din ea nu se potriveşte la cea veche. 37. Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi, altfel vinul nou va sparge burdufurile; şi se varsă şi vinul şi se strică şi burdufurile. 38. Ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi şi împreună se vor păstra. 39. Şi nimeni, bând vin vechi, nu voieşte de cel nou, căci zice: E mai bun cel vechi.

CAPITOLUL 6 Ucenicii smulg spice sâmbăta. Vindecarea unui om cu mâna uscată, sâmbăta. Alegerea celor doisprezece apostoli. Predica de pe munte.

1. Într-o sâmbătă, a doua după Paşti, Iisus mergea prin semănături şi ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile şi mâncau. 2. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceţi ce nu se cade a face sâmbăta? 3. Şi Iisus, răspunzând, a zis către ei: Oare n-aţi citit ce a făcut David, când a flămânzit el şi cei ce erau cu el? 4. Cum a intrat în casa lui Dumnezeu şi a luat pâinile punerii înainte şi a mâncat şi a dat şi însoţitorilor săi, din ele, pe care nu se cuvine să le mănânce decât numai preoţii? 5. Şi le zicea: Fiul Omului este Domn şi al sâmbetei. 6. Iar în altă sâmbătă, a intrat El în sinagogă şi învăţa. Şi era acolo un om a cărui mână dreaptă era uscată. 7. Dar cărturarii şi fariseii Îl pândeau de-l va vindeca sâmbăta, ca să-I găsească vină. 8. Însă El ştia gândurile lor şi a zis omului care avea mâna uscată: Scoală-te şi stai la mijloc. El s-a sculat şi a stat. 9. Atunci Iisus a zis către ei: Vă întreb pe voi, ce se cade sâmbăta: a face bine sau a face rău? A scăpa un suflet sau a-l pierde? 10. Şi privind împrejur pe toţi aceştia, i-a zis: Întinde mâna ta. Iar el a făcut aşa şi mâna lui s-a făcut sănătoasă, ca şi cealaltă. 11. Ei însă s-au umplut de mânie şi vorbeau unii cu alţii ce să facă cu Iisus. 12. Şi în zilele acelea, Iisus a ieşit la munte ca să Se roage şi a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu. 13. Şi când s-a făcut ziuă, a chemat la Sine pe ucenicii Săi şi a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli. 14. Pe Simon, căruia i-a zis Petru, şi pe Andrei, fratele lui, şi pe Iacov, şi pe Ioan, şi pe Filip, şi pe Vartolomeu, 15. Şi pe Matei, şi pe Toma, şi pe Iacov al lui Alfeu şi pe Simon numit Zilotul, 16. Şi pe Iuda al lui Iacov şi pe Iuda Iscarioteanul, care s-a făcut trădător. 17. Şi coborând împreună cu ei, a stat în loc şes, El şi mulţime multă de ucenici ai Săi şi mulţime

mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe ţărmul Tirului şi al Sidonului, care veniseră ca să-L asculte şi să se vindece de bolile lor. 18. Şi cei chinuiţi de duhuri necurate se vindecau. 19. Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi. 20. Şi El, ridicându-Şi ochii spre ucenicii Săi, zicea: Fericiţi voi cei săraci, că a voastră este împărăţia lui Dumnezeu. 21. Fericiţi voi care flămânziţi acum, că vă veţi sătura. Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde. 22. Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului. 23. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în cer; pentru că tot aşa făceau proorocilor părinţii lor. 24. Dar vai vouă bogaţilor, că vă luaţi pe pământ mângâierea voastră. 25. Vai vouă celor ce sunteţi sătui acum, că veţi flămânzi. Vai vouă celor ce astăzi râdeţi, că veţi plânge şi vă veţi tângui. 26. Vai vouă când toţi oamenii vă vor vorbi de bine. Căci tot aşa făceau proorocilor mincinoşi părinţii lor. 27. Iar vouă celor ce ascultaţi vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi; 28. Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri. 29. Celui ce te loveşte peste obraz, întoarce-i şi pe celălalt; pe cel ce-ţi ia haina, nu-l împiedica să-ţi ia şi cămaşa; 30. Oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi. 31. Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; 32. Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. 33. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. 34. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. 35. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. 36. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv. 37. Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi. 38. Daţi şi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf, căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura. 39. Şi le-a spus şi pildă: Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? 40. Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său. 41. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? 42. Sau cum poţi să zici fratelui tău: Frate, lasă să scot paiul din ochiul tău, nevăzând bârna care este în ochiul tău? Făţarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. 43. Căci nu este pom bun care să facă roade rele şi, iarăşi, nici pom rău care să facă roade bune. 44. Căci fiecare pom se cunoaşte după roadele lui. Că nu se adună smochine din mărăcini şi nici nu se culeg struguri din spini. 45. Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui. 46. Şi pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne, şi nu faceţi ce vă spun? 47. Oricine vine la Mine şi aude cuvintele Mele şi le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă: 48. Asemenea este unui om care, zidindu-şi casă, a săpat, a adâncit şi i-a pus temelia pe piatră, şi venind apele mari şi puhoiul izbind în casa aceea, n-a putut s-o clintească, fiindcă era bine clădită pe piatră. 49. Iar cel ce aude, dar nu face, este asemenea omului care şi-a zidit casa pe pământ fără temelie, şi izbind în ea puhoiul de ape, îndată a căzut şi prăbuşirea acelei case a fost mare.

CAPITOLUL 7 Vindecarea slugii unui sutaş. Vindecarea tânărului din Nain. Trimişii lui Ioan Botezătorul. Ungerea lui Iisus de către femeia păcătoasă.

1. Şi după ce a sfârşit toate aceste cuvinte ale Sale în auzul poporului, a intrat în Capernaum. 2. Iar sluga unui sutaş, care era la el în cinste, fiind bolnavă era să moară. 3. Şi auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să vină şi să vindece pe sluga lui. 4. Iar ei, venind la Iisus, L-au rugat stăruitor, zicând: Vrednic este să-i faci lui aceasta, 5. Căci iubeşte neamul nostru şi el ne-a zidit sinagoga. 6. Iar Iisus mergea cu ei. Şi nefiind El acum departe de casă, a trimis la El prieteni, zicându-I: Doamne, nu Te osteni, că nu sunt vrednic ca să intri sub acoperământul meu.

7. De aceea nici pe mine nu m-am socotit vrednic să vin la Tine. Ci spune cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. 8. Căci şi eu sunt om pus sub stăpânire, având sub mine ostaşi, şi zic acestuia: Du-te, şi se duce, şi altuia: Vino, şi vine, şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. 9. Iar Iisus, auzind acestea, S-a minunat de el şi, întorcându-Se, a zis mulţimii care venea după El: Zic vouă că nici în Israel n-am aflat atâta credinţă; 10. Şi întorcându-se cei trimişi acasă, au găsit sluga sănătoasă. 11. Şi după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime. 12. Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate era cu ea. 13. Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! 14. Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te. 15. Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească, şi l-a dat mamei lui. 16. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său. 17. Şi a ieşit cuvântul acesta despre El în toată Iudeea şi în toată împrejurimea. 18. Şi au vestit lui Ioan ucenicii lui de toate acestea. 19. Şi chemând la sine pe doi dintre ucenicii săi, Ioan i-a trimis către Domnul, zicând: Tu eşti Cel ce va să vină sau să aşteptăm pe altul? 20. Şi ajungând la El, bărbaţii au zis: Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine, zicând: Tu eşti Cel ce va să vină sau să aşteptăm pe altul? 21. Şi în acel ceas El a vindecat pe mulţi de boli şi de răni şi de duhuri rele şi multor orbi le-a dăruit vederea. 22. Şi răspunzând, le-a zis: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce aţi văzut şi cele ce aţi auzit: Orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţesc, surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte. 23. Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine. 24. Iar, după ce trimişii lui Ioan au plecat, El a început să vorbească mulţimilor despre Ioan: Ce aţi ieşit să priviţi, în pustie? Oare trestie clătinată de vânt? 25. Dar ce aţi ieşit să vedeţi? Oare om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine scumpe şi petrec în desfătare sunt în casele regilor. 26. Dar ce-aţi ieşit să vedeţi? Oare prooroc? Da! Zic vouă: şi mai mult decât un prooroc. 27. Acesta este cel despre care s-a scris: "Iată trimit înaintea feţei Tale pe îngerul Meu care va găti calea Ta, înaintea Ta". 28. Zic vouă: Între cei născuţi din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan; dar cel mai mic în împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el. 29. Şi tot poporul auzind, şi vameşii s-au încredinţat de dreptatea lui Dumnezeu, botezându-se cu botezul lui Ioan. 30. Iar fariseii şi învăţătorii de lege au călcat voia lui Dumnezeu în ei înşişi, nebotezându-se de el. 31. Cu cine voi asemăna pe oamenii acestui neam? Şi cu cine sunt ei asemenea? 32. Sunt asemenea copiilor care şed în piaţă şi strigă unii către alţii, zicând: V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi n-aţi plâns. 33. Căci a venit Ioan Botezătorul, nemâncând pâine şi negustând vin, şi ziceţi: Are demon! 34. A venit şi Fiul Omului, mâncând şi bând, şi ziceţi: Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor! 35. Dar Înţelepciunea a fost găsită dreaptă de către toţi fiii ei. 36. Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi intrând în casa fariseului, a şezut la masă. 37. Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir. 38. Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir. 39. Şi văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă. 40. Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ţi spun ceva. Învăţătorule, spune, zise el. 41. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. 42. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult? 43. Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat. 44. Şi întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei. 45. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. 46. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. 47. De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte. 48. Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele. 49. Şi au început cei ce şedeau împreună la masă să zică în sine: Cine este Acesta care iartă şi

păcatele? 50. Iar către femeie a zis: Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace.

CAPITOLUL 8 Pilda semănătorului. Mama şi fraţii lui Iisus. Potolirea furtunii. Demonizatul din ţinutul Gherghesenilor. Învierea fiicei lui Iair. Vindecarea femeii bolnave de doisprezece ani.

1. Şi după aceea Iisus umbla prin cetăţi şi prin sate, propovăduind şi binevestind împărăţia lui Dumnezeu, şi cei doisprezece erau cu El; 2. Şi unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni, 3. Şi Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod, şi Suzana şi multe altele care le slujeau din avutul lor. 4. Şi adunându-se mulţime multă şi venind de prin cetăţi la El, a zis în pildă: 5. Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. 6. Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. 7. Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. 8. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă. 9. Şi ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? 10. El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă. 11. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. 12. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. 13. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. 14. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. 15. Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare. 16. Nimeni, aprinzând făclia, n-o ascunde sub un vas, sau n-o pune sub pat, ci o aşează în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina. 17. Căci nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare. 18. Luaţi seama deci cum auziţi: Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el. 19. Şi au venit la El mama Lui şi fraţii; dar nu puteau să se apropie de El din pricina mulţimii. 20. Şi I s-a vestit: Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi voiesc să Te vadă. 21. Iar El, răspunzând, a zis către ei: Mama mea şi fraţii Mei sunt aceştia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l îndeplinesc. 22. Şi într-una din zile a intrat în corabie cu ucenicii Săi şi a zis către ei: Să trecem de cealaltă parte a lacului. Şi au plecat. 23. Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Şi s-a lăsat pe lac o furtună de vânt, şi corabia se umplea de apă şi erau în primejdie. 24. Şi, apropiindu-se, L-au deşteptat, zicând: Învăţătorule, Învăţătorule, pierim. Iar El, sculându-Se, a certat vântul şi valul apei şi ele au încetat şi s-a făcut linişte. 25. Şi le-a zis: Unde este credinţa voastră? Iar ei, temându-se, s-au mirat, zicând unii către alţii: Oare cine este Acesta, că porunceşte şi vânturilor şi apei, şi-L ascultă? 26. Şi au ajuns cu corabia în ţinutul Gerghesenilor, care este în faţa Galileii. 27. Şi ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. 28. Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui. 29. Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie. 30. Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el. 31. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. 32. Şi era acolo o turmă mare de porci, care păşteau pe munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; şi le-a îngăduit. 33. Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat. 34. Iar păzitorii văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. 35. Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus şi s-au înfricoşat.

36. Şi cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. 37. Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul Gerghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Iar El, intrând în corabie, S-a înapoiat. 38. Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul zicând: 39. Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus. 40. Şi când s-a întors Iisus, L-a primit mulţimea, căci toţi Îl aşteptau. 41. Şi iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa Lui, 42. Căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau. 43. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată, 44. Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. 45. Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine? 46. Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. 47. Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. 48. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace. 49. Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. 50. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. 51. Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. 52. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. 53. Şi râdeau de El, ştiind că a murit. 54. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! 55. Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce. 56. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.

CAPITOLUL 9 Trimiterea apostolilor. Săturarea celor cinci mii de oameni. Mărturisirea lui Petru. Întâia şi a doua vestire a Patimilor. Schimbarea la faţă. Vindecarea copilului demonizat. Care este întâiul între apostoli? Urmarea lui Iisus.

1. Şi chemând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpânire peste toţi demonii şi să vindece bolile. 2. Şi i-a trimis să propovăduiască împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece pe cei bolnavi. 3. Şi a zis către ei: Să nu luaţi nimic pe drum, nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani şi nici să nu aveţi câte două haine. 4. Şi în orice casă veţi intra, acolo să rămâneţi şi de acolo să plecaţi. 5. Şi câţi nu vă vor primi, ieşind din acea cetate scuturaţi praful de pe picioarele voastre, spre mărturie împotriva lor. 6. Iar ei, plecând, mergeau prin sate binevestind şi vindecând pretutindeni. 7. Şi a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute şi era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morţi; 8. Iar de unii că Ilie s-a arătat, iar de alţii, că un prooroc dintre cei vechi a înviat. 9. Iar Irod a zis: Lui Ioan eu i-am tăiat capul. Cine este dar Acesta despre care aud asemenea lucruri? Şi căuta să-l vadă. 10. Şi, întorcându-se apostolii, I-au spus toate câte au făcut. Şi, luându-i cu Sine, S-a dus de o parte într-un loc pustiu, aproape de cetatea numită Betsaida. 11. Iar mulţimile, aflând, au mers după El şi El, primindu-le, le vorbea despre împărăţia lui Dumnezeu, iar pe cei care aveau trebuinţă de vindecare îi făcea sănătoşi. 12. Dar ziua a început să se plece spre seară. Şi, venind la El, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulţimii să se ducă prin satele şi prin sătuleţele dimprejur, ca să poposească şi să-şi găsească mâncare, că aici suntem în loc pustiu. 13. Iar El a zis către ei: Daţi-le voi să mănânce. Iar ei au zis: Nu avem mai mult de cinci pâini şi doi peşti, afară numai dacă, ducându-ne noi, vom cumpăra merinde pentru tot poporul acesta. 14. Căci erau ca la cinci mii de bărbaţi. Dar El a zis către ucenicii Săi: Aşezaţi-i jos, în cete de câte cincizeci de inşi. 15. Şi au făcut aşa şi i-au aşezat pe toţi. 16. Iar Iisus, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, le-a binecuvântat, a frânt şi a dat ucenicilor, ca să pună mulţimii înainte. 17. Şi au mâncat şi s-au săturat toţi şi au luat ceea ce le-a rămas, douăsprezece coşuri de fărâmituri.

18. Şi când Se ruga El singur, erau cu El ucenicii, şi i-a întrebat, zicând: Cine zic mulţimile că sunt Eu? 19. Iar ei, răspunzând, au zis: Ioan Botezătorul, iar alţii Ilie, iar alţii că a înviat un prooroc din cei vechi. 20. Şi El le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Iar Petru, răspunzând, a zis: Hristosul lui Dumnezeu. 21. Iar El, certându-i, le-a poruncit să nu spună nimănui aceasta, 22. Zicând că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de către bătrâni şi de către arhierei şi de către cărturari şi să fie omorât, iar a treia zi să învieze. 23. Şi zicea către toţi: Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie; 24. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul pentru Mine, acela îl va mântui. 25. Că ce foloseşte omului dacă va câştiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi? 26. Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri. 27. Cu adevărat însă spun vouă: Sunt unii, dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu. 28. Iar după cuvintele acestea, ca la opt zile, luând cu Sine pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov, S-a suit pe munte ca să Se roage. 29. Şi pe când se ruga El, chipul feţei Sale s-a făcut altul şi îmbrăcămintea Lui albă strălucind. 30. Şi iată doi bărbaţi vorbeau cu El, care erau Moise şi Ilie, 31. Şi care, arătându-se întru slavă, vorbeau despre sfârşitul Lui, pe care avea să-l împlinească în Ierusalim. 32. Iar Petru şi cei ce erau cu el erau îngreuiaţi de somn; şi deşteptându-se, au văzut slava Lui şi pe cei doi bărbaţi stând cu El. 33. Şi când s-au despărţit ei de El, Petru a zis către Iisus: Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici şi să facem trei colibe: una Ţie, una lui Moise şi una lui Ilie, neştiind ce spune. 34. Şi, pe când vorbea el acestea, s-a făcut un nor şi i-a umbrit; şi ei s-au spăimântat când au intrat în nor. 35. Şi glas s-a făcut din nor, zicând: Acesta este Fiul Meu cel ales, de acesta să ascultaţi! 36. Şi când a trecut glasul, S-a aflat Iisus singur. Şi ei au tăcut şi nimănui n-au spus nimic, în zilele acelea, din cele ce văzuseră. 37. În ziua următoare, când s-au coborât din munte, L-a întâmpinat mulţime multă. 38. Şi iată un bărbat din mulţime a strigat, zicând: Învăţătorule, rogu-mă Ţie, caută spre fiul meu, că îl am numai pe el; 39. Şi iată un duh îl apucă şi îndată strigă şi-l zguduie cu spume şi abia pleacă de la el, după ce l-a zdrobit. 40. Şi m-am rugat de ucenicii Tăi ca să-l alunge, şi n-au putut. 41. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic! Până când voi fi cu voi şi vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău. 42. Şi, apropiindu-se el, demonul l-a aruncat la pământ şi l-a zguduit. Iar Iisus a certat pe duhul cel necurat şi a vindecat pe copil şi l-a dat tatălui lui. 43. Iar toţi au rămas uimiţi de mărirea lui Dumnezeu. Şi mirându-se toţi de toate câte făcea, a zis către ucenicii Săi: 44. Puneţi în urechile voastre cuvintele acestea: Căci Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. 45. Iar ei nu înţelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei ca să nu-l priceapă şi se temeau să-L întrebe despre acest cuvânt. 46. Şi a intrat gând în inima lor: Cine dintre ei ar fi mai mare? 47. Iar Iisus, cunoscând cugetul inimii lor, a luat un copil, l-a pus lângă Sine, 48. Şi le-a zis: Oricine va primi pruncul acesta, în numele Meu, pe Mine Mă primeşte; iar oricine Mă va primi pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Căci cel ce este mai mic între voi toţi, acesta este mare. 49. Iar Ioan, răspunzând, a zis: Învăţătorule, am văzut pe unul care, în numele Tău, scoate demoni şi l-am oprit, pentru că nu-Ţi urmează împreună cu noi. 50. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriţi; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi. 51. Şi când s-au împlinit zilele înălţării Sale, El S-a hotărât să meargă la Ierusalim. 52. Şi a trimis vestitori înaintea Lui. Şi ei, mergând, au intrat într-un sat de samarineni, ca să facă pregătiri pentru El. 53. Dar ei nu L-au primit, pentru că El se îndrepta spre Ierusalim. 54. Şi văzând aceasta, ucenicii Iacov şi Ioan I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie? 55. Iar El, întorcându-Se, i-a certat şi le-a zis: Nu ştiţi, oare, fiii cărui duh sunteţi? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască. 56. Şi s-au dus în alt sat. 57. Şi pe când mergeau ei pe cale, zis-a unul către El: Te voi însoţi, oriunde Te vei duce. 58. Şi i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului n-are unde să-Şi plece capul.

59. Şi a zis către altul: urmează-Mi. Iar el a zis: Doamne, dă-mi voie întâi să merg să îngrop pe tatăl meu. 60. Iar El i-a zis: Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor, iar tu mergi de vesteşte împărăţia lui Dumnezeu. 61. Dar altul a zis: Îţi voi urma, Doamne, dar întâi îngăduie-mi ca să rânduiesc cele din casa mea. 62. Iar Iisus a zis către el: Nimeni care pune mâna pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu.

CAPITOLUL 10 Trimiterea şi înapoierea celor şaptezeci (şi doi) de ucenici. Vai de cetăţile rele. Iisus se bucură cu duhul. Pilda samarineanului milostiv. Marta şi Maria.

1. Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea să vină. 2. Şi zicea către ei: Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini; rugaţi deci pe Domnul secerişului, ca să scoată lucrători la secerişul Său. 3. Mergeţi; iată, Eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor. 4. Nu purtaţi pungă, nici traistă, nici încălţăminte; şi pe nimeni să nu salutaţi pe cale. 5. Iar în orice casă veţi intra, întâi ziceţi: Pace casei acesteia. 6. Şi de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el, iar de nu, se va întoarce la voi. 7. Şi în această casă rămâneţi, mâncând şi bând cele ce vă vor da, căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Nu vă mutaţi din casă în casă. 8. Şi în orice cetate veţi intra şi vă vor primi, mâncaţi cele ce vă vor pune înainte. 9. Şi vindecaţi pe bolnavii din ea şi ziceţi-le: S-a apropiat de voi împărăţia lui Dumnezeu. 10. Şi în orice cetate veţi intra şi nu vă vor primi, ieşind în pieţele ei, ziceţi: 11. Şi praful care s-a lipit de picioarele noastre din cetatea noastră vi-l scuturăm vouă. Dar aceasta să ştiţi, că s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. 12. Zic vouă: Că mai uşor va fi Sodomei în ziua aceea, decât cetăţii aceleia. 13. Vai ţie, Horazine! Vai ţie, Betsaido! Căci dacă în Tir şi în Sidon s-ar fi făcut minunile care s-au făcut la voi, de mult s-ar fi pocăit, stând în sac şi în cenuşă. 14. Dar Tirului şi Sidonului mai uşor le va fi la judecată, decât vouă. 15. Şi tu, Capernaume, nu ai fost înălţat, oare, până la cer? Până la iad vei fi coborât! 16. Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine. 17. Şi s-au întors cei şaptezeci (şi doi) cu bucurie, zicând: Doamne, şi demonii ni se supun în numele Tău. 18. Şi le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer. 19. Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma. 20. Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri. 21. În acesta ceas, El S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Aşa, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta. 22. Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte cine este Fiul, decât numai Tatăl, şi cine este Tatăl, decât numai Fiul şi căruia voieşte Fiul să-i descopere. 23. Şi întorcându-Se către ucenici, de o parte a zis: Fericiţi sunt ochii care văd cele ce vedeţi voi! 24. Căci zic vouă: Mulţi prooroci şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi, dar n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi, dar n-au auzit. 25. Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? 26. Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? 27. Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. 28. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi. 29. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? 30. Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. 31. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. 32. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. 33. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, 34. Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. 35. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. 36. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?

37. Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea. 38. Şi pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. 39. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. 40. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute. 41. Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; 42. Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea.

CAPITOLUL 11 Rugăciunea domnească. Semnul lui Iona. Cuvântarea împotriva fariseilor şi a cărturarilor.

1. Şi pe când Se ruga Iisus într-un loc, când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui. 2. Şi le-a zis: Când vă rugaţi, ziceţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău. Vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. 3. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă în fiecare zi. 4. Şi ne iartă nouă păcatele noastre, căci şi noi înşine iertăm tuturor celor ce ne greşesc nouă. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. 5. Şi a zis către ei: Cine dintre voi, având un prieten şi se va duce la el în miez de noapte şi-i va zice: Prietene, împrumută-mi trei pâini, 6. Că a venit, din cale, un prieten la mine şi n-am ce să-i pun înainte, 7. Iar acela, răspunzând dinăuntru, să-i zică: Nu mă da de osteneală. Acum uşa e încuiată şi copiii mei sunt în pat cu mine. Nu pot să mă scol să-ţi dau. 8. Zic vouă: Chiar dacă, sculându-se, nu i-ar da pentru că-i este prieten, dar, pentru îndrăzneala lui, sculându-se, îi va da cât îi trebuie. 9. Şi Eu zic vouă: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. 10. Că oricine cere ia; şi cel ce caută găseşte, şi celui ce bate i se va deschide. 11. Şi care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da piatră? Sau dacă îi va cere peşte, oare îi va da, în loc de peşte, şarpe? 12. Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie? 13. Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care îl cer de la El! 14. Şi a scos un demon, şi acela era mut. Şi când a ieşit demonul, mutul a vorbit, iar mulţimile s-au minunat. 15. Iar unii dintre ei au zis: Cu Beelzebul, căpetenia demonilor, scoate pe demoni. 16. Iar alţii, ispitindu-L, cereau de la El semn din cer. 17. Dar El, cunoscând gândurile lor, le-a zis: Orice împărăţie, dezbinându-se în sine, se pustieşte şi casă peste casă cade. 18. Şi dacă satana s-a dezbinat în sine, cum va mai sta împărăţia lui? Fiindcă ziceţi că Eu scot pe demoni cu Beelzebul. 19. Iar dacă Eu scot demonii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători. 20. Iar dacă Eu, cu degetul lui Dumnezeu, scot pe demoni iată a ajuns la voi împărăţia lui Dumnezeu. 21. Când cel tare şi înarmat fiind îşi păzeşte curtea, avuţiile lui sunt în pace. 22. Dar când unul mai tare decât el vine asupra lui şi-l înfrânge, îi ia toate armele pe care se bizuia, iar prăzile de la el le împarte. 23. Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte. 24. Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi, negăsind, zice: Mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieşit. 25. Şi, venind, o află măturată şi împodobită. 26. Atunci merge şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, locuieşte acolo; şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. 27. Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! 28. Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc. 29. Iar îngrămădindu-se mulţimile, El a început a zice: Neamul acesta este un neam viclean; cere semn dar semn nu i se va da decât semnul proorocului Iona. 30. Căci precum a fost Iona un semn pentru Niniviteni aşa va fi şi Fiul Omului semn pentru acest neam. 31. Regina de la miazăzi se va ridica la judecată cu bărbaţii neamului acestuia şi-i va osândi, pentru că a venit de la marginile pământului, ca să asculte înţelepciunea lui Solomon; şi, iată, mai mult decât Solomon este aici. 32. Bărbaţii din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta şi-l vor osândi, pentru că s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi, iată, mai mult decât Iona este aici. 33. Nimeni, aprinzând făclie, nu o pune în loc ascuns, nici sub obroc, ci în sfeşnic, ca aceia care intră să vadă lumina.

34. Luminătorul trupului este ochiul tău. Când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău e luminat; dar când ochiul tău e rău, atunci şi trupul tău e întunecat. 35. Ia seama deci ca lumina din tine să nu fie întuneric. 36. Aşadar, dacă tot trupul tău e luminat, neavând nici o parte întunecată, luminat va fi în întregime, ca şi când te luminează făclia cu strălucirea ei. 37. Şi pe când Iisus vorbea, un fariseu Îl ruga să prânzească la el; şi, intrând, a şezut la masă. 38. Iar fariseul s-a mirat văzând că El nu S-a spălat înainte de masă. 39. Şi Domnul a zis către el: Acum, voi fariseilor, curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de răpire şi de viclenie. 40. Nebunilor! Oare, cel ce a făcut partea din afară n-a făcut şi partea dinăuntru? 41. Daţi mai întâi milostenie cele ce sunt înlăuntrul vostru şi, iată, toate vă vor fi curate. 42. Dar vai vouă, fariseilor! Că daţi zeciuială din izmă şi din untariţă şi din toate legumele şi lăsaţi la o parte dreptatea şi iubirea de Dumnezeu; pe acestea se cuvenea să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi. 43. Vai vouă, fariseilor! Că iubiţi scaunele din faţă în sinagogi şi în închinăciunile din pieţe. 44. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că sunteţi ca mormintele ce nu se văd, şi oamenii, care umblă peste ele, nu le ştiu. 45. Şi răspunzând, unul dintre învăţătorii de Lege I-a zis: Învăţătorule, acestea zicând, ne mustri şi pe noi! 46. Iar El a zis: Vai şi vouă, învăţătorilor de Lege! Că împovăraţi pe oameni cu sarcini anevoie de purtat, iar voi nu atingeţi sarcinile nici cel puţin cu un deget. 47. Vai vouă! Că zidiţi mormintele proorocilor pe care părinţii voştri i-au ucis. 48. Aşadar, mărturisiţi şi încuviinţaţi faptele părinţilor voştri, pentru că ei i-au ucis, iar voi le clădiţi mormintele. 49. De aceea şi înţelepciunea lui Dumnezeu a zis: "Voi trimite la ei prooroci şi apostoli şi dintre ei vor ucide şi vor prigoni"; 50. Ca să se ceară de la neamul acesta sângele tuturor proorocilor, care s-a vărsat de la facerea lumii, 51. De la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, care a pierit între altar şi templu. Adevărat vă spun: Se va cere de la neamul acesta. 52. Vai vouă, învăţătorilor de Lege! Că aţi luat cheia cunoştinţei; voi înşivă n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedecat. 53. Iar ieşind El de acolo, cărturarii şi fariseii au început să-L urască groaznic şi să-L silească să vorbească despre multe, 54. Pândindu-L şi căutând să prindă ceva din gura Lui, ca să-I găsească vină.

CAPITOLUL 12 Să ne ferim de făţărnicie, de şovăială şi de lăcomie. Îndemnuri la veghere şi la îngăduinţă. Semnele vremii.

1. Şi în acelaşi timp, adunându-se mulţime mii şi mii de oameni, încât se călcau unii pe alţii, Iisus a început să vorbească întâi către ucenicii Săi: Feriţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia. 2. Că nimic nu este acoperit care să nu se descopere şi nimic ascuns care să nu se cunoască. 3. De aceea, câte aţi spus la întuneric se vor auzi la lumină; şi ceea ce aţi vorbit la ureche, în odăi, se va vesti de pe acoperişuri. 4. Dar vă spun vouă, prietenii Mei: Nu vă temeţi de cei care ucid trupul şi după aceasta n-au ce să mai facă. 5. Vă voi arăta însă de cine să vă temeţi: Temeţi-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheena; da, vă zic vouă, de acela să vă temeţi. 6. Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Şi nici una dintre ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. 7. Ci şi perii capului vostru, toţi sunt număraţi. Nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii. 8. Şi zic vouă: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. 9. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu. 10. Oricui va spune vreun cuvânt împotriva Fiului Omului, i se va ierta; dar celui ce va huli împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta. 11. Iar când vă vor duce în sinagogi şi la dregători şi la stăpâniri nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi răspunde, sau ce veţi zice, 12. Că Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela, ce trebuie să spuneţi. 13. Zis-a Lui cineva din mulţime: Învăţătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moştenirea. 14. Iar El i-a zis: Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi? 15. Şi a zis către ei: Vedeţi şi păziţi-vă de toată lăcomia, căci viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale. 16. Şi le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. 17. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele?

18. Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; 19. Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. 20. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? 21. Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu. 22. Şi a zis către ucenicii Săi: De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca. 23. Viaţa este mai mult decât hrana şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea. 24. Priviţi la corbi, că nici nu seamănă, nici nu seceră; ei n-au cămară, nici jitniţă, şi Dumnezeu îi hrăneşte. Cu cât mai de preţ sunteţi voi decât păsările! 25. Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? 26. Deci dacă nu puteţi să faceţi nici cel mai mic lucru, de ce vă îngrijiţi de celelalte? 27. Priviţi la crini cum cresc: Nu torc, nici nu ţes. Şi zic vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. 28. Iar dacă iarba care este azi pe câmp, iar mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu aşa o îmbracă, cu cât mai mult pe voi, puţin credincioşilor! 29. Şi voi să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi nu fiţi îngrijoraţi. 30. Căci toate acestea păgânii lumii le caută; dar Tatăl vostru ştie că aveţi nevoie de acestea; 31. Căutaţi mai întâi împărăţia Lui. Şi toate acestea se vor adăuga vouă. 32. Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia. 33. Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, comoară neîmpuţinată în ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie nu o strică. 34. Căci unde este comoara voastră, acolo este inima voastră. 35. Să fie mijloacele voastre încinse şi făcliile voastre aprinse. 36. Şi voi fiţi asemenea oamenilor care aşteaptă pe stăpânul lor când se întoarce de la nuntă, ca, venind, şi bătând, îndată să-i deschidă. 37. Fericite sunt slugile acelea pe care, venind, stăpânul le va afla priveghind. Adevărat zic vouă că se va încinge şi le va pune la masă şi, apropiindu-se le va sluji. 38. Fie că va veni la straja a doua, fie că va veni la straja a treia, şi le va găsi aşa, fericite sunt acelea. 39. Iar aceasta să ştiţi că, de ar şti stăpânul casei în care ceas vine furul, ar veghea şi n-ar lăsa să i se spargă casa. 40. Deci şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni. 41. Şi a zis Petru: Doamne, către noi spui pilda aceasta sau şi către toţi? 42. Şi a zis Domnul: Cine este iconomul credincios şi înţelept pe care stăpânul îl va pune peste slugile sale, ca să le dea, la vreme, partea lor de grâu? 43. Fericită este sluga aceea pe care, venind stăpânul, o va găsi făcând aşa. 44. Adevărat vă spun că o va pune peste toate avuţiile sale. 45. Iar de va zice sluga aceea în inima sa: Stăpânul meu zăboveşte să vină, şi va începe să bată pe slugi şi pe slujnice, şi să mănânce, şi să bea şi să se îmbete, 46. Veni-va stăpânul slugii aceleia în ziua în care ea nu se aşteaptă şi în ceasul în care ea nu ştie şi o va tăia în două, iar partea ei va pune-o cu cei necredincioşi. 47. Iar sluga aceea care a ştiut voia stăpânului şi nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult. 48. Şi cea care n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puţin. Şi oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere. 49. Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins! 50. Şi cu botez am a Mă boteza, şi câtă nerăbdare am până ce se va îndeplini! 51. Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci dezbinare. 52. Căci de acum înainte cinci dintr-o casă vor fi dezbinaţi: trei împotriva a doi şi doi împotriva a trei. 53. Dezbinaţi vor fi: tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui, mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii sale şi nora împotriva soacrei. 54. Şi zicea mulţimilor: Când vedeţi un nor ridicându-se dinspre apus, îndată ziceţi că vine ploaie mare; şi aşa este. 55. Iar când suflă vântul de la miazăzi, ziceţi că va fi arşiţă, şi aşa este. 56. Făţarnicilor! Faţa pământului şi a cerului ştiţi să o deosebiţi, dar vremea aceasta cum de nu o deosebiţi? 57. De ce, dar, de la voi înşivă nu judecaţi ce este drept? 58. Şi când mergi cu pârâşul tău la dregător, dă-ţi silinţa să te scapi de el pe cale, ca nu cumva să te târască la judecător, şi judecătorul să te dea în mâna temnicerului, iar temnicerul să te arunce în temniţă. 59. Zic ţie: Nu vei ieşi de acolo, până ce nu vei plăti şi cel din urmă ban.

CAPITOLUL 13 Pilda galileienilor. O femeie vindecată în ziua sâmbetei. Pilde şi cuvinte despre împărăţia lui

Dumnezeu. Ierusalimul şi jalea-i viitoare.

1. Şi erau de faţă în acel timp unii care-I vesteau despre galileienii al căror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor. 2. Şi El, răspunzând, le-a zis: Credeţi, oare, că aceşti galileieni au fost ei mai păcătoşi decât toţi galileienii, fiindcă au suferit aceasta? 3. Nu! zic vouă; dar dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel. 4. Sau acei optsprezece inşi, peste care s-a surpat turnul în Siloam şi i-a ucis, gândiţi, oare, că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim? 5. Nu! zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel. 6. Şi le-a spus pilda aceasta: Cineva avea un smochin, sădit în via sa şi a venit să caute rod în el, dar n-a găsit. 7. Şi a zis către vier: Iată trei ani sunt de când vin şi caut rod în smochinul acesta şi nu găsesc. Taie-l; de ce să ocupe locul în zadar? 8. Iar el, răspunzând, a zis: Doamne, lasă-l şi anul acesta, până ce îl voi săpa împrejur şi voi pune gunoi. 9. Poate va face rod în viitor; iar de nu, îl vei tăia. 10. Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. 11. Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; 12. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. 13. Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. 14. Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei! 15. Iar Domnul i-a răspuns şi a zis: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape? 16. Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei? 17. Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi care erau împotriva Lui, şi toată mulţimea se bucura de faptele strălucite săvârşite de El. 18. Deci zicea: Cu ce este asemenea împărăţia lui Dumnezeu şi cu ce o voi asemăna? 19. Asemenea este grăuntelui de muştar pe care, luându-l, un om l-a aruncat în grădina sa, şi a crescut şi s-a făcut copac, iar păsările cerului s-au sălăşluit în ramurile lui. 20. Şi iarăşi a zis: Cu ce voi asemăna împărăţia lui Dumnezeu? 21. Asemenea este aluatului pe care, luându-l, femeia l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit totul. 22. Şi mergea El prin cetăţi şi prin sate, învăţând şi călătorind spre Ierusalim. 23. Şi I-a zis cineva: Doamne, puţini sunt, oare, cei ce se mântuiesc? Iar El le-a zis: 24. Siliţi-vă să intraţi prin poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea. 25. După ce se va scula stăpânul casei şi va încuia uşa şi veţi începe să staţi afară şi să bateţi la uşă, zicând: Doamne, deschide-ne! - şi el, răspunzând, vă va zice: Nu vă ştiu de unde sunteţi, 26. Atunci voi veţi începe să ziceţi: Am mâncat înaintea ta şi am băut şi în pieţele noastre ai învăţat. 27. Şi el vă va zice: Vă spun: Nu ştiu de unde sunteţi. Depărtaţi-vă de la mine toţi lucrătorii nedreptăţii. 28. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor, când veţi vedea pe Avraam şi pe Isaac şi pe Iacov şi pe toţi proorocii în Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi aruncaţi afară. 29. Şi vor veni alţii de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor şedea la masă în împărăţia lui Dumnezeu. 30. Şi iată, sunt unii de pe urmă care vor fi întâi, şi sunt alţii întâi care vor fi pe urmă. 31. În ceasul acela au venit la El unii din farisei, zicându-I: Ieşi şi du-Te de aici, că Irod vrea să Te ucidă. 32. Şi El le-a zis: Mergând, spuneţi vulpii acesteia: Iată, alung demoni şi fac vindecări, astăzi şi mâine, iar a treia zi voi sfârşi. 33. Însă şi astăzi şi mâine şi în ziua următoare merg, fiindcă nu este cu putinţă să piară prooroc afară din Ierusalim. 34. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine, de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar n-aţi voit. 35. Iată vi se lasă casa voastră pustie, că adevărat grăiesc vouă. Nu Mă veţi mai vedea până ce va veni vremea când veţi zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!

CAPITOLUL 14 Bolnavul de idropică vindecat sâmbăta. Îndemn la smerenie şi la milostenie. Pilda despre cina cea mare. Lepădarea de sine.

1. Şi când a intrat El în casa unuia dintre căpeteniile fariseilor sâmbăta, ca să mănânce, şi ei Îl

pândeau, 2. Iată un om bolnav de idropică era înaintea Lui. 3. Şi, răspunzând, Iisus a zis către învăţătorii de lege şi către farisei, spunând: Cuvine-se a vindeca sâmbăta ori nu? 4. Ei însă au tăcut. Şi luându-l, l-a vindecat şi i-a dat drumul. 5. Şi către ei a zis: Care dintre voi, de-i cădea fiul sau boul în fântână nu-l va scoate îndată în ziua sâmbetei? 6. Şi n-au putut să-i răspundă la acestea. 7. Şi luând seama cum îşi alegeau la masă cele dintâi locuri, a spus celor chemaţi o pildă, zicând între ei: 8. Când vei fi chemat de cineva la nuntă, nu te aşeza în locul cel dintâi, ca nu cumva să fie chemat de el altul mai de cinste decât tine. 9. Şi venind cel care te-a chemat pe tine şi pe el, îţi va zice: Dă acestuia locul. Şi atunci, cu ruşine, te vei duce să te aşezi pe locul cel mai de pe urmă. 10. Ci, când vei fi chemat, mergând aşează-te în cel din urmă loc, ca atunci când va veni cel ce te-a chemat, el să-ţi zică: Prietene, mută-te mai sus. Atunci vei avea cinstea în faţa tuturor celor care vor şedea împreună cu tine. 11. Căci, oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa. 12. Zis-a şi celui ce-L chemase: Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine, şi să-ţi fie ca răsplată. 13. Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi, 14. Şi fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor. 15. Şi auzind acestea, unul dintre cei ce şedeau cu El la masă I-a zis: Fericit este cel ce va prânzi în împărăţia lui Dumnezeu! 16. Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi; 17. Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata. 18. Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă. 19. Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă. 20. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni. 21. Şi întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici. 22. Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc. 23. Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa, 24. Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea. 25. Şi mergeau cu El mulţimi multe; şi întorcându-Se, a zis către ele: 26. Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu. 27. Şi cel ce nu-şi poartă crucea sa şi nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu. 28. Că cine dintre voi vrând să zidească un turn nu stă mai întâi şi-şi face socoteala cheltuielii, dacă are cu ce să-l isprăvească? 29. Ca nu cumva, punându-i temelia şi neputând să-l termine, toţi cei care vor vedea să înceapă a-l lua în râs, 30. Zicând: Acest om a început să zidească, dar n-a putut isprăvi. 31. Sau care rege, plecând să se bată în război cu alt rege, nu va sta întâi să se sfătuiască, dacă va putea să întâmpine cu zece mii pe cel care vine împotriva lui cu douăzeci de mii? 32. Iar de nu, încă fiind el departe, îi trimite solie şi se roagă de pace. 33. Aşadar oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate să fie ucenicul Meu. 34. Bună este sarea, dar dacă şi sarea se va strica, cu ce va fi dreasă? 35. Nici în pământ, nici în gunoi, nu este de folos, ci o aruncă afară. Cine are urechi de auzit să audă.

CAPITOLUL 15 Pildele: Oaia cea pierdută, despre drahma cea pierdută şi despre fiul risipitor.

1. Şi se apropiau de El toţi vameşii şi păcătoşii, ca să-L asculte. 2. Şi fariseii şi cărturarii cârteau, zicând: Acesta primeşte la Sine pe păcătoşi şi mănâncă cu ei. 3. Şi a zis către ei pilda aceasta, spunând: 4. Care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând din ele una, nu lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustie şi se duce după cea pierdută, până ce o găseşte? 5. Şi găsind-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se; 6. Şi sosind acasă, cheamă prietenii şi vecinii, zicându-le: Bucuraţi-vă cu mine, că am găsit oaia cea pierdută. 7. Zic vouă: Că aşa şi în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă.

8. Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde lumina şi nu mătură casa şi nu caută cu grijă până ce o găseşte? 9. Şi găsind-o, cheamă prietenele şi vecinele sale, spunându-le: Bucuraţi-vă cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem. 10. Zic vouă, aşa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte. 11. Şi a zis: Un om avea doi fii. 12. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea. 13. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări. 14. Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. 15. Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii. 16. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. 17. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! 18. Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; 19. Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. 20. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. 21. Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. 22. Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; 23. Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim; 24. Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. 25. Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. 26. Şi, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. 27. Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. 28. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. 29. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. 30. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. 31. Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. 32. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.

CAPITOLUL 16 Parabola despre iconomul necredincios. Parabola despre bogatul nemilostiv şi despre săracul Lazăr.

1. Şi zicea şi către ucenicii Săi: Era un om bogat care avea un iconom şi acesta a fost pârât lui că-i risipeşte avuţiile. 2. Şi chemându-l, i-a zis: Ce este aceasta ce aud despre tine? Dă-mi socoteala de iconomia ta, căci nu mai poţi să fii iconom. 3. Iar iconomul a zis în sine: Ce voi face că stăpânul meu ia iconomia de la mine? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine. 4. Ştiu ce voi face, ca să mă primească în casele lor, când voi fi scos din iconomie. 5. Şi chemând la sine, unul câte unul, pe datornicii stăpânului său, a zis celui dintâi: Cât eşti dator stăpânului meu? 6. Iar el a zis: O sută de măsuri de untdelemn. Iconomul i-a zis: Ia-ţi zapisul şi, şezând, scrie degrabă cincizeci. 7. După aceea a zis altuia: Dar tu, cât eşti dator? El i-a spus: O sută de măsuri de grâu. Zis-a iconomul: Ia-ţi zapisul şi scrie optzeci. 8. Şi a lăudat stăpânul pe iconomul cel nedrept, căci a lucrat înţelepţeşte. Căci fiii veacului acestuia sunt mai înţelepţi în neamul lor decât fiii luminii. 9. Şi Eu zic vouă: Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci, când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice. 10. Cel ce este credincios în foarte puţin şi în mult este credincios; şi cel ce e nedrept în foarte puţin şi în mult este nedrept. 11. Deci dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţia nedreaptă, cine vă va încredinţa pe cea adevărată? 12. Şi dacă în ceea ce este străin nu aţi fost credincioşi, cine vă va da ce este al vostru? 13. Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona. 14. Toate acestea le auzeau şi fariseii, care erau iubitori de argint şi-L luau în bătaie de joc.

15. Şi El le-a zis: Voi sunteţi cei ce vă faceţi pe voi drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu. 16. Legea şi proorocii au fost până la Ioan; de atunci împărăţia lui Dumnezeu se binevesteşte şi fiecare se sileşte spre ea. 17. Dar mai lesne e să treacă cerul şi pământul, decât să cadă din Lege un corn de literă. 18. Oricine-şi lasă femeia sa şi ia pe alta săvârşeşte adulter; şi cel ce ia pe cea lăsată de bărbat săvârşeşte adulter. 19. Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. 20. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, 21. Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. 22. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. 23. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. 24. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. 25. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. 26. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. 27. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, 28. Căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. 29. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. 30. Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. 31. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi.

CAPITOLUL 17 Despre sminteli, iertare şi credinţă. Vindecarea celor zece leproşi. Când va veni împărăţia lui Dumnezeu.

1. Şi a zis către ucenicii Săi: Cu neputinţă este să nu vină smintelile, dar vai aceluia prin care ele vin! 2. Mai de folos i-ar fi dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară şi ar fi aruncat în mare, decât să smintească pe unul din aceştia mici. 3. Luaţi aminte la voi înşivă. De-ţi va greşi fratele tău, dojeneşte-l şi dacă se va pocăi, iartă-l. 4. Şi chiar dacă îţi va greşi de şapte ori într-o zi şi de şapte ori se va întoarce către tine, zicând: Mă căiesc, iartă-l. 5. Şi au zis apostolii către Domnul: Sporeşte-ne credinţa. 6. Iar Domnul a zis: De aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice acestui sicomor: Dezrădăcinează-te şi te sădeşte în mare, şi vă va asculta. 7. Cine dintre voi, având o slugă la arat sau la păscut turme, îi va zice când se întoarce din ţarină: Vino îndată şi şezi la masă? 8. Oare, nu-i va zice: Pregăteşte-mi ca să cinez şi, încingându-te, slujeşte-mi, până ce voi mânca şi voi bea şi după aceea vei mânca şi vei bea şi tu? 9. Va mulţumi, oare, slugii că a făcut cele poruncite? Cred că nu. 10. Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem. 11. Iar pe când Iisus mergea spre Ierusalim şi trecea prin mijlocul Samariei şi al Galileii, 12. Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe, 13. Şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! 14. Şi văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. 15. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. 16. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. 17. Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? 18. Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? 19. Şi i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit. 20. Şi fiind întrebat de farisei când va veni împărăţia lui Dumnezeu, le-a răspuns şi a zis: Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. 21. Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru. 22. Zis-a către ucenici: Veni-vor zile când veţi dori să vedeţi una din zilele Fiului Omului, şi nu veţi vedea. 23. Şi vor zice vouă: Iată este acolo; iată, aici; nu vă duceţi şi nu vă luaţi după ei. 24. Căci după cum fulgerul, fulgerând dintr-o parte de sub cer, luminează până la cealaltă parte de

sub cer, aşa va fi şi Fiul Omului în ziua Sa. 25. Dar mai întâi El trebuie să sufere multe şi să fie lepădat de neamul acesta. 26. Şi precum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi în zilele Fiului Omului: 27. Mâncau, beau, se însurau, se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie şi a venit potopul şi i-a nimicit pe toţi. 28. Tot aşa precum a fost în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, şi zideau, 29. Iar în ziua în care a ieşit Lot din Sodoma a plouat din cer foc şi pucioasă şi i-a nimicit pe toţi, 30. La fel va fi în ziua în care se va arăta Fiul Omului. 31. În ziua aceea, cel care va fi pe acoperişul casei, şi lucrurile lui în casă, să nu se coboare ca să le ia; de asemenea, cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă înapoi. 32. Aduceţi-vă aminte de femeia lui Lot. 33. Cine va căuta să-şi scape sufletul, îl va pierde; iar cine îl va pierde, acela îl va dobândi. 34. Zic vouă: În noaptea aceea vor fi doi într-un pat; unul va fi luat, iar celălalt va fi lăsat. 35. Două vor măcina împreună; una va fi luată şi alta va fi lăsată. 36. Doi vor fi în ogor; unul se va lua altul se va lăsa. 37. Şi răspunzând, ucenicii I-au zis: Unde, Doamne? Iar El le-a zis: Unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.

CAPITOLUL 18 Pildele: văduva stăruitoare, vameşul şi fariseul. Iisus cheamă pe copii la Sine. Primejdiile bogăţiei. A treia vestire a Patimilor. Vindecarea orbului din Ierihon.

1. Şi le spunea o pildă cum trebuie să se roage totdeauna şi să nu-şi piardă nădejdea, 2. Zicând: Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi de om nu se ruşina. 3. Şi era, în cetatea aceea, o văduvă, care venea la el, zicând: Fă-mi dreptate faţă de potrivnicul meu. 4. Şi un timp n-a voit, dar după acestea a zis întru sine: Deşi de Dumnezeu nu mă tem şi de om nu mă ruşinez, 5. Totuşi, fiindcă văduva aceasta îmi face supărare, îi voi face dreptate, ca să nu vină mereu să mă supere. 6. Şi a zis Domnul: Auziţi ce spune judecătorul cel nedrept? 7. Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleşilor Săi care strigă către El ziua şi noaptea şi pentru care El rabdă îndelung? 8. Zic vouă că le va face dreptate în curând. Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ? 9. Către unii care se credeau că sunt drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi, a zis pilda aceasta: 10. Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. 11. Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. 12. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. 13. Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. 14. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa. 15. Şi aduceau la El şi pruncii, ca să Se atingă de ei. Iar ucenicii, văzând, îi certau. 16. Iar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: Lăsaţi copii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia. 17. Adevărat grăiesc vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea. 18. Şi L-a întrebat un dregător, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? 19. Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu. 20. Ştii poruncile: Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. 21. Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. 22. Auzind Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie. 23. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. 24. Şi văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăţia lui Dumnezeu! 25. Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu. 26. Zis-au cei ce ascultau: Şi cine poate să se mântuiască? 27. Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu. 28. Iar Petru a zis: Iată, noi, lăsând toate ale noastre, am urmat Ţie. 29. Şi El le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nici unul care a lăsat casă, sau femeie, sau fraţi, sau părinţi, sau copii, pentru împărăţia lui Dumnezeu, 30. Şi să nu ia cu mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul ce va să vină, viaţă veşnică. 31. Şi luând la Sine pe cei doisprezece, a zis către ei: Iată ne suim la Ierusalim şi se vor împlini toate

cele scrise prin prooroci despre Fiul Omului. 32. Căci va fi dat păgânilor şi va fi batjocorit şi va fi ocărât şi scuipat. 33. Şi, după ce Îl vor biciui, Îl vor ucide; iar a treia zi va învia. 34. Şi ei n-au înţeles nimic din acestea, căci cuvântul acesta era ascuns pentru ei şi nu înţelegeau cele spuse. 35. Şi când S-a apropiat Iisus de Ierihon, un orb şedea lângă drum, cerşind. 36. Şi, auzind el mulţimea care trecea, întreba ce e aceasta. 37. Şi i-au spus că trece Iisus Nazarineanul. 38. Şi el a strigat, zicând: Iisuse, Fiul lui David, fie-Ţi milă de mine! 39. Şi cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ţi milă de mine! 40. Şi oprindu-Se, Iisus a poruncit să-l aducă la El; şi apropiindu-se, l-a întrebat: 41. Ce voieşti să-ţi fac? Iar el a zis: Doamne, să văd! 42. Şi Iisus i-a zis: Vezi! Credinţa ta te-a mântuit. 43. Şi îndată a văzut şi mergea după El, slăvind pe Dumnezeu. Şi tot poporul, care văzuse, a dat laudă lui Dumnezeu.

CAPITOLUL 19 Zaheu. Pilda minelor. Intrarea în Ierusalim. Iisus deplânge Ierusalimul şi alungă pe vânzătorii de la templu.

1. Şi intrând, trecea prin Ierihon. 2. Şi iată un bărbat, cu numele Zaheu, şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat. 3. Şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. 4. Şi alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. 5. Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân. 6. Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se. 7. Şi văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. 8. Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. 9. Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. 10. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut. 11. Şi ascultând ei acestea, Iisus, adăugând, le-a spus o pildă, fiindcă El era aproape de Ierusalim, iar ei credeau că împărăţia lui Dumnezeu se va arăta îndată. 12. Deci a zis: Un om de neam mare s-a dus într-o ţară îndepărtată, ca să-şi ia domnie şi să se întoarcă. 13. Şi chemând zece slugi ale sale, le-a dat zece mine şi a zis către ele: Neguţătoriţi cu ele până ce voi veni! 14. Dar cetăţenii lui îl urau şi au trimis solie în urma lui, zicând: Nu voim ca acesta să domnească peste noi. 15. Şi când s-a întors el, după ce luase domnia, a zis să fie chemate slugile acelea, cărora le dăduse banii, ca să ştie cine ce a neguţătorit. 16. Şi a venit cea dintâi, zicând: Doamne, mina ta a adus câştig zece mine. 17. Şi i-a zis stăpânul: Bine slugă bună, fiindcă întru puţin ai fost credincioasă, să ai stăpânire peste zece cetăţi. 18. Şi a venit a doua, zicând: Mina ta, stăpâne, a mai adus cinci mine. 19. Iar el a zis şi acesteia: Să ai şi tu stăpânire peste cinci cetăţi. 20. A venit şi cealaltă, zicând: Doamne, iată mina ta, pe care am păstrat-o într-un ştergar, 21. Că mă temeam de tine, pentru că eşti om aspru: iei ce nu ai pus şi seceri ce n-ai semănat. 22. Zis-a lui stăpânul: Din cuvintele tale te voi judeca, slugă vicleană. Ai ştiut că sunt om aspru: iau ce nu am pus şi secer ce nu am semănat; 23. Pentru ce deci n-ai dat banul meu schimbătorilor de bani? Şi eu, venind, l-aş fi luat cu dobândă. 24. Şi a zis celor ce stăteau de faţă: Luaţi de la el mina şi daţi-o celui ce are zece mine. 25. Şi ei au zis lui: Doamne, acela are zece mine. 26. Zic vouă: Că oricui are i se va da, iar de la cel ce nu are şi ceea ce are i se va lua. 27. Iar pe acei vrăjmaşi ai mei, care n-au voit să domnesc peste ei, aduceţi-i aici şi tăiaţi-i în faţa mea. 28. Şi zicând acestea, mergea înainte, suindu-Se la Ierusalim. 29. Iar când S-a apropiat de Betfaghe şi de Betania, către muntele care se zice Muntele Măslinilor, a trimis pe doi dintre ucenici, 30. Zicând: Mergeţi în satul dinaintea voastră şi, intrând în el, veţi găsi un mânz legat pe care nimeni dintre oameni n-a şezut vreodată. Şi, dezlegându-l, aduceţi-l. 31. Şi dacă vă va întreba cineva: Pentru ce-l dezlegaţi?, veţi zice aşa: Pentru că Domnul are trebuinţă de el. 32. Şi, plecând, cei trimişi au găsit precum le-a spus.

33. Pe când aceştia dezlegau mânzul, au zis stăpânii lui către ei: De ce dezlegaţi mânzul? 34. Iar ei au răspuns: Pentru că are trebuinţă de el Domnul. 35. Şi i-au adus la Iisus şi, aruncându-şi hainele lor pe mânz, l-au ajutat pe Iisus să urce pe el. 36. Iar pe când mergea El, aşterneau hainele lor pe cale. 37. Şi apropiindu-se de poalele Muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu, cu glas tare, pentru toate minunile pe care le văzuse, 38. Zicând: Binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului! Pace în cer şi slavă întru cei de sus. 39. Dar unii farisei din mulţime au zis către El: Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii. 40. Şi El, răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga. 41. Şi când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, zicând: 42. Dacă ai fi cunoscut şi tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi. 43. Căci vor veni zile peste tine, când duşmanii tăi vor săpa şanţ în jurul tău şi te vor împresura şi te vor strâmtora din toate părţile. 44. Şi te vor face una cu pământul, şi pe fiii tăi care sunt în tine, şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale. 45. Şi intrând în templu, a început să scoată pe cei ce vindeau şi cumpărau în el. 46. Zicându-le: Scris este: "Şi va fi casa Mea casă de rugăciune"; dar voi aţi făcut din ea peşteră de tâlhari. 47. Şi era în fiecare zi în templu şi învăţa. Dar arhiereii şi cărturarii şi fruntaşii poporului căutau să-L piardă. 48. Şi nu găseau ce să-I facă, căci tot poporul se ţinea după El, ascultându-L.

CAPITOLUL 20 De unde a fost botezul lui Ioan? Pilda viei celei date lucrătorilor răi. Dinarul Cezarului. Învierea morţilor. Al cui fiu este Hristos?

1. Şi într-una din zile, pe când Iisus învăţa poporul în templu şi binevestea, au venit arhiereii şi cărturarii, împreună cu bătrânii, 2. Şi, vorbind, au zis către El: Spune nouă, cu ce putere faci acestea, sau cine este Cel ce Ţi-a dat această putere? 3. Iar El, răspunzând, a zis către ei: Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt, şi spuneţi-Mi: 4. Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni? 5. Şi ei cugetau în sinea lor, zicând: Dacă vom spune: Din cer, va zice: Pentru ce n-aţi crezut în el? 6. Iar dacă vom zice: De la oameni, tot poporul ne va ucide cu pietre, căci este încredinţat că Ioan a fost prooroc. 7. Şi au răspuns că nu ştiu de unde. 8. Şi Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea. 9. Şi a început să spună către popor pilda aceasta: Un om a sădit vie şi a dat-o lucrătorilor şi a plecat departe pentru multă vreme. 10. Şi la timpul potrivit, a trimis la lucrători o slugă ca să-i dea din rodul viei. Lucrătorii însă, bătând-o, au trimis-o fără nimic. 11. Şi a trimis apoi altă slugă, dar ei, bătând-o şi pe aceea şi batjocorind-o, au trimis-o fără nimic. 12. Şi a trimis apoi pe a treia; iar ei, rănind-o şi pe aceea, au alungat-o. 13. Şi stăpânul viei a zis: Ce voi face? Voi trimite pe fiul meu cel iubit; poate se vor ruşina de el. 14. Iar lucrătorii, văzându-l, s-au vorbit între ei, zicând: Acesta este moştenitorul; să-l omorâm ca moştenirea să fie a noastră. 15. Şi scoţându-l afară din vie, l-au ucis. Ce va face, deci, acestora, stăpânul viei? 16. Va veni şi va pierde pe lucrătorii aceia, iar via o va da altora. Iar ei auzind, au zis: Să nu se întâmple! 17. El însă, privind la ei, a zis: Ce înseamnă, deci, scriptura aceasta: "Piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului"? 18. Oricine va cădea pe această piatră va fi sfărâmat, iar pe cine va cădea ea îl va zdrobi. 19. Iar cărturarii şi arhiereii căutau să pună mâna pe El, în ceasul acela, dar s-au temut de popor. Căci ei au înţeles că Iisus spusese pilda aceasta pentru ei. 20. Şi pândindu-L, I-au trimis iscoade, care se prefăceau că sunt drepţi, ca să-L prindă în cuvânt şi să-L dea stăpânirii şi puterii dregătorului. 21. Şi L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi drept şi nu cauţi la faţa omului, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu: 22. Se cuvine ca noi să dăm dajdie Cezarului sau nu? 23. Dar Iisus, cunoscând vicleşugul lor, a zis către ei: De ce Mă ispitiţi? 24. Arătaţi-mi un dinar. Al cui chip şi scriere are pe el? Iar ei au zis: Ale Cezarului. 25. Şi El a zis către ei: Aşadar, daţi cele ce sunt ale Cezarului, Cezarului şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu. 26. Şi nu L-au putut prinde în cuvânt înaintea poporului şi, mirându-se de cuvântul Lui, au tăcut.

27. Şi apropiindu-se unii dintre saducheii care zic că nu este înviere, L-au întrebat: 28. Zicând: Învăţătorule, Moise a scris pentru noi: Dacă moare fratele cuiva, având femeie, şi el n-a avut copii, să ia fratele lui pe femeie şi să ridice urmaş fratelui său. 29. Erau deci şapte fraţi. Şi cel dintâi, luându-şi femeie, a murit fără de copii. 30. Şi a luat-o al doilea, şi a murit şi el fără copii. 31. A luat-o şi al treilea; şi tot aşa toţi şapte n-au lăsat copii şi au murit. 32. La urmă a murit şi femeia. 33. Deci femeia, la înviere, a căruia dintre ei va fi soţie, căci toţi şapte au avut-o de soţie? 34. Şi le-a zis lor Iisus: Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită; 35. Iar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela şi învierea cea din morţi, nici nu se însoară, nici nu se mărită. 36. Căci nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. 37. Iar că morţii înviază a arătat chiar Moise la rug, când numeşte Domn pe Dumnezeul lui Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov. 38. Dumnezeu deci nu este Dumnezeu al morţilor, ci al viilor, căci toţi trăiesc în El. 39. Iar unii dintre cărturari, răspunzând, au zis: Învăţătorule, bine ai zis. 40. Şi nu mai cutezau să-L întrebe nimic. 41. Iar El i-a întrebat: Cum se zice, dar, că Hristos este Fiul lui David? 42. Căci însuşi David spune în Cartea Psalmilor: "Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea, 43. Până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale". 44. Deci David Îl numeşte Domn; şi cum este fiu al lui? 45. Şi ascultând tot poporul, a zis ucenicilor: 46. Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să se plimbe în haine lungi, care iubesc plecăciunile în pieţe şi scaunele cele dintâi în sinagogi şi locurile cele dintâi la ospeţe, 47. Mâncând casele văduvelor şi de ochii lumii rugându-se îndelung; aceştia vor lua mai mare osândă.

CAPITOLUL 21 Banul văduvei. Cuvântarea lui Iisus despre dărâmarea Ierusalimului şi a doua Sa venire.

1. Şi privind, a văzut pe cei bogaţi, aruncând darurile lor în vistieria templului. 2. Şi a văzut şi pe o văduvă săracă, aruncând acolo doi bani. 3. Şi a zis: Adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toţi. 4. Căci toţi aceştia din prisosul lor au aruncat la daruri, aceasta însă din sărăcia ei a aruncat tot ce avea pentru viaţă. 5. Iar unii vorbind despre templu că este împodobit cu pietre frumoase şi cu podoabe, El a zis: 6. Vor veni zile când, din cele ce vedeţi, nu va rămâne piatră peste piatră care să nu se risipească. 7. Şi ei L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, când oare, vor fi acestea? Şi care este semnul când au să fie acestea? 8. Iar El a zis: Vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei. 9. Iar când veţi auzi de războaie şi de răzmeriţe, să nu vă înspăimântaţi; căci acestea trebuie să fie întâi, dar sfârşitul nu va fi curând. 10. Atunci le-a zis: Se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie. 11. Şi vor fi cutremure mari şi, pe alocurea, foamete şi ciumă şi spaime şi semne mari din cer vor fi. 12. Dar, mai înainte de toate acestea, îşi vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi şi în temniţe, ducându-vă la împăraţi şi la dregători, pentru numele Meu. 13. Şi va fi vouă spre mărturie. 14. Puneţi deci în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde; 15. Căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri. 16. Şi veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi. 17. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu. 18. Şi păr din capul vostru nu va pieri. 19. Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre. 20. Iar când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, atunci să ştiţi că s-a apropiat pustiirea lui. 21. Atunci cei din Iudeea să fugă la munţi şi cei din mijlocul lui să iasă din el şi cei de prin ţarină să nu intre în el. 22. Căci acestea sunt zilele răzbunării, ca să se împlinească toate cele scrise. 23. Dar vai celor care vor avea în pântece şi celor care vor alăpta în acele zile. Căci va fi în ţară mare strâmtorare şi mânie împotriva acestui popor. 24. Şi vor cădea de ascuţişul săbiei şi vor fi duşi robi la toate neamurile, şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până ce se vor împlini vremurile neamurilor. 25. Şi vor fi semne în soare, în lună şi în stele, iar pe pământ spaimă întru neamuri şi nedumerire din

pricina vuietului mării şi al valurilor. 26. Iar oamenii vor muri de frică şi de aşteptarea celor ce au să vină peste lume, căci puterile cerurilor se vor clătina. 27. Şi atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere şi cu slavă multă. 28. Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie. 29. Şi le-a spus o pildă: Vedeţi smochinul şi toţi copacii: 30. Când înfrunzesc aceştia, văzându-i, de la voi înşivă ştiţi că vara este aproape. 31. Aşa şi voi, când veţi vedea făcându-se acestea, să ştiţi că aproape este împărăţia lui Dumnezeu. 32. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. 33. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. 34. Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vine peste voi fără de veste, 35. Ca o cursă; căci va veni peste toţi cei ce locuiesc pe faţa întregului pământ. 36. Privegheaţi dar în toată vremea rugându-vă, ca să vă întăriţi să scăpaţi de toate acestea care au să vină şi să staţi înaintea Fiului Omului. 37. Şi ziua era în templu şi învăţa, iar noaptea, ieşind, o petrecea pe muntele ce se cheamă al Măslinilor. 38. Şi tot poporul venea dis-de-dimineaţă la El în templu, ca să-L asculte.

CAPITOLUL 22 Iisus vândut de Iuda. Cina cea de taină. Despre întâietate. Suferinţele din grădina Ghetsimani. Prinderea şi aducerea la Caiafa. Lepădarea lui Petru.

1. Şi se apropia sărbătoarea Azimelor, care se chema Paşti. 2. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-L omoare; căci se temeau de popor. 3. Şi a intrat satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. 4. Şi, ducându-se, el a vorbit cu arhiereii şi cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor. 5. Şi ei s-au bucurat şi s-au învoit să-i dea bani. 6. Şi el a primit şi căuta prilej să-L dea lor, fără ştirea mulţimii. 7. Şi a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paştile. 8. Şi a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicând: Mergeţi şi ne pregătiţi Paştile, ca să mâncăm. 9. Iar ei I-au zis: Unde voieşti să pregătim? 10. Iar El le-a zis: Iată, când veţi intra în cetate, vă va întâmpina un om ducând un urcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra. 11. Şi spuneţi stăpânului casei: Învăţătorul îţi zice: Unde este încăperea în care să mănânc Paştile cu ucenicii mei? 12. Şi acela vă va arăta un foişor mare, aşternut; acolo să pregătiţi. 13. Iar, ei, ducându-se, au aflat precum le spusese şi au pregătit Paştile. 14. Şi când a fost ceasul, S-a aşezat la masă, şi apostolii împreună cu El. 15. Şi a zis către ei: Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paşti, mai înainte de patima Mea, 16. Căci zic vouă că de acum nu-l voi mai mânca, până când nu va fi desăvârşit în împărăţia lui Dumnezeu. 17. Şi luând paharul, mulţumind, a zis: Luaţi acesta şi împărţiţi-l între voi; 18. Că zic vouă: Nu voi mai bea de acum din rodul viţei, până ce nu va veni împărăţia lui Dumnezeu. 19. Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. 20. Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi. 21. Dar iată, mâna celui ce Mă vinde este cu Mine la masă. 22. Şi Fiul Omului merge precum a fost orânduit, dar vai omului aceluia prin care este vândut! 23. Iar ei au început să se întrebe, unul pe altul, cine dintre ei ar fi acela, care avea să facă aceasta? 24. Şi s-a iscat între ei şi neînţelegere: cine dintre ei se pare că e mai mare? 25. Iar El le-a zis: Regii neamurilor domnesc peste ele şi se numesc binefăcători. 26. Dar între voi să nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai tânăr, şi căpetenia ca acela care slujeşte. 27. Căci cine este mai mare: cel care stă la masă, sau cel care slujeşte? Oare, nu cel ce stă la masă? Iar Eu, în mijlocul vostru, sunt ca unul ce slujeşte. 28. Şi voi sunteţi aceia care aţi rămas cu Mine în încercările Mele. 29. Şi Eu vă rânduiesc vouă împărăţie, precum Mi-a rânduit Mie Tatăl Meu, 30. Ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea, în împărăţia Mea şi să şedeţi pe tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. 31. Şi a zis Domnul: Simone, Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu; 32. Iar Eu M-am rugat pentru tine să nu piară credinţa ta. Şi tu, oarecând, întorcându-te, întăreşte pe fraţii tăi. 33. Iar el I-a zis: Doamne, cu Tine sunt gata să merg şi în temniţă şi la moarte.

34. Iar Iisus i-a zis: Zic ţie, Petre, nu va cânta astăzi cocoşul, până ce de trei ori te vei lepăda de Mine, că nu Mă cunoşti. 35. Şi le-a zis: Când v-am trimis pe voi fără pungă, fără traistă şi fără încălţăminte, aţi avut lipsă de ceva? Iar ei au zis: De nimic. 36. Şi El le-a zis: Acum însă cel ce are pungă să o ia, tot aşa şi traista, şi cel ce nu are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere. 37. Căci vă spun că trebuie să se împlinească întru Mine Scriptura aceasta: "Şi cu cei fără de lege s-a socotit", căci cele despre Mine au ajuns la sfârşit. 38. Iar ei au zis: Doamne, iată aici două săbii. Zis-a lor: Sunt de ajuns. 39. Şi, ieşind, s-a dus după obicei în Muntele Măslinilor, şi ucenicii l-au urmat. 40. Şi când a sosit în acest loc, le-a zis: Rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită. 41. Şi El S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, şi îngenunchind, Se ruga. 42. Zicând: Părinte, de voieşti, treacă de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă. 43. Iar un înger din cer s-a arătat Lui şi-L întărea. 44. Iar El, fiind în chin de moarte, mai stăruitor Se ruga. Şi sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe pământ. 45. Şi, ridicându-Se din rugăciune, a venit la ucenicii Lui şi i-a aflat adormiţi de întristare. 46. Şi le-a zis: De ce dormiţi? Sculaţi-vă şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. 47. Şi vorbind El, iată o mulţime şi cel ce se numea Iuda, unul dintre cei doisprezece, venea în fruntea lor. Şi s-a apropiat de Iisus, ca să-L sărute. 48. Iar Iisus i-a zis: Iuda, cu sărutare vinzi pe Fiul Omului? 49. Iar cei din preajma Lui, văzând ce avea să se întâmple, au zis: Doamne, dacă vom lovi cu sabia? 50. Şi unul dintre ei a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă. 51. Dar Iisus, răspunzând, a zis: Lăsaţi, până aici. Şi atingându-Se de urechea lui l-a vindecat 52. Şi către arhiereii, către căpeteniile templului şi către bătrânii care veniseră asupra Lui, Iisus a zis: Ca la un tâlhar aţi ieşit, cu săbii şi cu toiege. 53. În toate zilele fiind cu voi în templu, n-aţi întins mâinile asupra Mea. Dar acesta este ceasul vostru şi stăpânirea întunericului. 54. Şi, prinzându-L, L-au dus şi L-au băgat în casa arhiereului. Iar Petru Îl urma de departe. 55. Şi, aprinzând ei foc în mijlocul curţii şi şezând împreună, a şezut şi Petru în mijlocul lor. 56. Şi o slujnică, văzându-l şezând la foc, şi uitându-se bine la el, a zis: Şi acesta era cu El. 57. Iar el s-a lepădat, zicând: Femeie, nu-L cunosc. 58. Şi după puţin timp, văzându-l un altul, i-a zis: Şi tu eşti dintre ei. Petru însă a zis: Omule, nu sunt. 59. Iar când a trecut ca un ceas, un altul susţinea zicând: Cu adevărat şi acesta era cu El, căci este galileian. 60. Şi Petru a zis: Omule, nu ştiu ce spui. Şi îndată, încă vorbind el, a cântat cocoşul. 61. Şi întorcându-Se, Domnul a privit spre Petru; şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul Domnului, cum îi zisese că, mai înainte de a cânta cocoşul astăzi, tu te vei lepăda de Mine de trei ori. 62. Şi ieşind afară, Petru a plâns cu amar. 63. Iar bărbaţii care Îl păzeau pe Iisus, Îl batjocoreau, bătându-L. 64. Şi acoperindu-I faţa, Îl întrebau, zicând: Prooroceşte cine este cel ce Te-a lovit? 65. Şi hulindu-L, multe altele spuneau împotriva Lui. 66. Şi când s-a făcut ziuă, s-au adunat bătrânii poporului, arhiereii şi cărturarii şi L-au dus pe El în sinedriul lor. 67. Zicând: Spune nouă dacă eşti Tu Hristosul. Şi El le-a zis: Dacă vă voi spune, nu veţi crede; 68. Iar dacă vă voi întreba, nu-Mi veţi răspunde. 69. De acum însă Fiul Omului va şedea de-a dreapta puterii lui Dumnezeu. 70. Iar ei au zis toţi: Aşadar, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu? Şi El a zis către ei: Voi ziceţi că Eu sunt. 71. Şi ei au zis: Ce ne mai trebuie mărturii, căci noi înşine am auzit din gura Lui?

CAPITOLUL 23 Iisus înaintea lui Irod. Judecata, răstignirea, moartea şi îngroparea.

1. Şi sculându-se toată mulţimea acestora, L-au dus înaintea lui Pilat. 2. Şi au început să-L pârască, zicând: Pe Acesta L-am găsit răzvrătind neamul nostru şi împiedicând să dăm dajdie Cezarului şi zicând că El este Hristos rege. 3. Iar Pilat L-a întrebat, zicând: Tu eşti regele iudeilor? Iar El, răspunzând, a zis: Tu zici. 4. Şi Pilat a zis către arhierei şi către mulţimi: Nu găsesc nici o vină în Omul acesta. 5. Dar ei stăruiau, zicând că întărâtă poporul, învăţând prin toată Iudeea, începând din Galileea până aici. 6. Şi Pilat auzind, a întrebat dacă omul este galileian. 7. Şi aflând că este sub stăpânirea lui Irod, l-a trimis la Irod, care era şi el în Ierusalim în acele zile. 8. Iar Irod, văzând pe Iisus, s-a bucurat foarte, că de multă vreme dorea să-L cunoască pentru că auzise despre El, şi nădăjduia să vadă vreo minune săvârşită de El. 9. Şi L-a întrebat Irod multe lucruri, dar El nu i-a răspuns nimic. 10. Şi arhiereii şi cărturarii erau de faţă, învinuindu-L foarte tare.

11. Iar Irod, împreună cu ostaşii săi, batjocorindu-L şi luându-L în râs, L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare şi L-a trimis iarăşi la Pilat. 12. Şi în ziua aceea, Irod şi Pilat s-au făcut prieteni unul cu altul, căci mai înainte erau în duşmănie între ei. 13. Iar Pilat, chemând arhiereii şi căpeteniile şi poporul, 14. A zis către ei: Aţi adus la mine pe Omul acesta, ca pe un răzvrătitor al poporului; dar iată eu, cercetându-L în faţa voastră, nici o vină n-am găsit în acest Om, din cele ce aduceţi împotriva Lui. 15. Şi nici Irod n-a găsit, căci L-a trimis iarăşi la noi. Şi iată, El n-a săvârşit nimic vrednic de moarte. 16. Deci, pedepsindu-L, Îl voi elibera. 17. Şi trebuia, la praznic, să le elibereze un vinovat. 18. Dar ei, cu toţii, au strigat, zicând: Ia-L pe Acesta şi eliberează-ne pe Baraba, 19. Care era aruncat în temniţă pentru o răscoală făcută în cetate şi pentru omor. 20. Şi iarăşi le-a vorbit Pilat, voind să le elibereze pe Iisus. 21. Dar ei strigau, zicând: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! 22. Iar el a zis a treia oară către ei: Ce rău a săvârşit Acesta? Nici o vină de moarte nu am aflat întru El. Deci, pedepsindu-L, Îl voi elibera. 23. Dar ei stăruiau, cerând cu strigăte mari ca El să fie răstignit, şi strigătele lor au biruit. 24. Deci Pilat a hotărât să se împlinească cererea lor. 25. Şi le-a eliberat pe cel aruncat în temniţă pentru răscoală şi ucidere, pe care îl cereau ei, iar pe Iisus L-a dat în voia lor. 26. Şi pe când Îl duceau, oprind pe un oarecare Simon Cirineul, care venea din ţarină, i-au pus crucea, ca s-o ducă în urma lui Iisus. 27. Iar după El venea mulţime multă de popor şi de femei, care se băteau în piept şi Îl plângeau. 28. Şi întorcându-Se către ele, Iisus le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-vă şi pe copiii voştri. 29. Căci iată, vin zile în care vor zice: Fericite sunt cele sterpe şi pântecele care n-au născut şi sânii care n-au alăptat! 30. Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi; şi dealurilor: Acoperiţi-ne. 31. Căci dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi? 32. Şi erau duşi şi alţii, doi făcători de rele, ca să-i omoare împreună cu El. 33. Şi când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţânii, L-au răstignit acolo pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi unul de-a stânga. 34. Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac. Şi împărţind hainele Lui, au aruncat sorţi. 35. Şi sta poporul privind, iar căpeteniile îşi băteau joc de El, zicând: Pe alţii i-a mântuit; să Se mântuiască şi pe Sine Însuşi, dacă El este Hristosul, alesul lui Dumnezeu. 36. Şi Îl luau în râs şi ostaşii care se apropiau, aducându-I oţet. 37. Şi zicând: Dacă Tu eşti regele iudeilor, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! 38. Şi deasupra Lui era scris cu litere greceşti, latineşti şi evreieşti: Acesta este regele iudeilor. 39. Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniţi, Îl hulea zicând: Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi pe noi. 40. Şi celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă? 41. Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău. 42. Şi zicea lui Iisus: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta. 43. Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai. 44. Şi era acum ca la ceasul al şaselea şi întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea. 45. Când soarele s-a întunecat; iar catapeteasma templului s-a sfâşiat pe la mijloc. 46. Şi Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând, Şi-a dat duhul. 47. Iar sutaşul, văzând cele ce s-au făcut, a slăvit pe Dumnezeu, zicând: Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost. 48. Şi toate mulţimile care veniseră la această privelişte, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-şi pieptul. 49. Şi toţi cunoscuţii Lui, şi femeile care Îl însoţiseră din Galileea, stăteau departe, privind acestea. 50. Şi iată un bărbat cu numele Iosif, sfetnic fiind, bărbat bun şi drept, 51. - Acesta nu se învoise cu sfatul şi cu fapta lor. El era din Arimateea, cetate a iudeilor, aşteptând împărăţia lui Dumnezeu. 52. Acesta, venind la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. 53. Şi coborându-L, L-a înfăşurat în giulgiu de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în piatră, în care nimeni, niciodată, nu mai fusese pus. 54. Şi ziua aceea era vineri, şi se lumina spre sâmbătă. 55. Şi urmându-I femeile, care veniseră cu El din Galileea, au privit mormântul şi cum a fost pus trupul Lui. 56. Şi, întorcându-se, au pregătit miresme şi miruri; iar sâmbătă s-au odihnit, după Lege.

CAPITOLUL 24

Învierea Domnului. El Se arată ucenicilor care mergeau spre Emaus şi apoi apostolilor. Înălţarea la cer.

1. Iar în prima zi după sâmbătă, foarte de dimineaţă, au venit ele la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră. 2. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt. 3. Şi intrând, nu au găsit trupul Domnului Iisus. 4. Şi fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbaţi au stat înaintea lor, în veşminte strălucitoare. 5. Şi, înfricoşându-se ele şi plecându-şi feţele la pământ, au zis aceia către ele: De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi? 6. Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceţi-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea, 7. Zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, iar a treia zi să învieze. 8. Şi ele şi-au adus aminte de cuvântul Lui. 9. Şi întorcându-se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. 10. Iar ele erau: Maria Magdalena, şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea. 11. Şi cuvintele acestea au părut înaintea lor ca o aiurare şi nu le-au crezut. 12. Şi Petru, sculându-se, a alergat la mormânt şi, plecându-se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Şi a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se întâmplase. 13. Şi iată, doi dintre ei mergeau în aceeaşi zi la un sat care era departe de Ierusalim, ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus. 14. Şi aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea. 15. Şi pe când vorbeau şi se întrebau între ei. şi Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei. 16. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască. 17. Şi El a zis către ei: Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi unul cu altul în drumul vostru? Iar ei s-au oprit, cuprinşi de întristare. 18. Răspunzând, unul cu numele Cleopa a zis către El: Tu singur eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele ce s-au întâmplat în el în zilele acestea? 19. El le-a zis: Care? Iar ei I-au răspuns: Cele despre Iisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic în faptă şi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor. 20. Cum L-au osândit la moarte şi L-au răstignit arhiereii şi mai-marii noştri; 21. Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi, cu toate acestea, astăzi este a treia zi de când s-au petrecut acestea. 22. Dar şi nişte femei de ale noastre ne-au spăimântat ducându-se dis-de-dimineaţă la mormânt, 23. Şi, negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că El este viu. 24. Iar unii dintre noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa precum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut. 25. Şi El a zis către ei: O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima ca să credeţi toate câte au spus proorocii! 26. Nu trebuia oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa? 27. Şi începând de la Moise şi de la toţi proorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile cele despre El. 28. Şi s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El se făcea că merge mai departe. 29. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: Rămâi cu noi că este spre seară şi s-a plecat ziua. Şi a intrat să rămână cu ei. 30. Şi, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor. 31. Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; şi El s-a făcut nevăzut de ei. 32. Şi au zis unul către altul: Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile? 33. Şi, în ceasul acela sculându-se, s-au întors la Ierusalim şi au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei, 34. Care ziceau că a înviat cu adevărat Domnul şi S-a arătat lui Simon. 35. Şi ei au istorisit cele petrecute pe cale şi cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii. 36. Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă. 37. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh. 38. Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? 39. Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. 40. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. 41. Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? 42. Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. 43. Şi luând, a mâncat înaintea lor. 44. Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. 45. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile.

46. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi. 47. Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. 48. Voi sunteţi martorii acestora. 49. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. 50. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. 51. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. 52. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. 53. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.

SFÂNTA EVANGHELIE DUPĂ IOAN

CAPITOLUL 1 Dumnezeu-Cuvântul S-a făcut trup. Mărturia lui Ioan Botezătorul despre Mielul lui Dumnezeu. Cei dintâi ucenici ai lui Iisus.

1. La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. 2. Acesta era întru început la Dumnezeu. 3. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. 4. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. 5. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o. 6. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. 7. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. 8. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină. 9. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. 10. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. 11. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. 12. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, 13. Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. 14. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. 15. Ioan mărturisea despre El şi striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. 16. Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har. 17. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos. 18. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut. 19. Şi aceasta este mărturia lui Ioan, când au trimis la El iudeii din Ierusalim, preoţi şi leviţi, ca să-l întrebe: Cine eşti tu? 20. Şi el a mărturisit şi n-a tăgăduit; şi a mărturisit: Nu sunt eu Hristosul. 21. Şi ei l-au întrebat: Dar cine eşti? Eşti Ilie? Zis-a el: Nu sunt. Eşti tu Proorocul? Şi a răspuns: Nu. 22. Deci i-au zis: Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu despre tine însuţi? 23. El a zis: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: "Îndreptaţi calea Domnului", precum a zis Isaia proorocul. 24. Şi trimişii erau dintre farisei. 25. Şi l-au întrebat şi i-au zis: De ce botezi deci, dacă tu nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici Proorocul? 26. Ioan le-a răspuns, zicând: Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi, 27. Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei. 28. Acestea se petreceau în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan. 29. A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. 30. Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era, 31. Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă. 32. Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El. 33. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt.

34. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu. 35. A doua zi iarăşi stătea Ioan şi doi dintre ucenicii lui. 36. Şi privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu! 37. Şi cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta şi au mers după Iisus. 38. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuieşte: Învăţătorule), unde locuieşti? 39. El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea. 40. Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. 41. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos). 42. Şi l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa (ce se tâlcuieşte: Petru). 43. A doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi. 44. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. 45. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. 46. Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi. 47. Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug. 48. Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin. 49. Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel. 50. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. 51. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.

CAPITOLUL 2 Nunta din Cana. Izgonirea vânzătorilor din templu.

1. Şi a treia zi s-a făcut nuntă în Cana Galileii şi era şi mama lui Iisus acolo. 2. Şi a fost chemat şi Iisus şi ucenicii Săi la nuntă. 3. Şi sfârşindu-se vinul, a zis mama lui Iisus către El: Nu mai au vin. 4. A zis ei Iisus: Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie? Încă n-a venit ceasul Meu. 5. Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceţi orice vă va spune. 6. Şi erau acolo şase vase de piatră, puse pentru curăţirea iudeilor, care luau câte două sau trei vedre. 7. Zis-a lor Iisus: Umpleţi vasele cu apă. Şi le-au umplut până sus. 8. Şi le-a zis: Scoateţi acum şi aduceţi nunului. Iar ei i-au dus. 9. Şi când nunul a gustat apa care se făcuse vin şi nu ştia de unde este, ci numai slujitorii care scoseseră apa ştiau, a chemat nunul pe mire, 10. Şi i-a zis: Orice om pune întâi vinul cel bun şi, când se ameţesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum. 11. Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileii şi Şi-a arătat slava Sa; şi ucenicii Săi au crezut în El. 12. După aceasta S-a coborât în Capernaum, El şi mama Sa şi fraţii şi ucenicii Săi, şi acolo n-a rămas decât puţine zile. 13. Şi erau aproape Paştile iudeilor, şi Iisus S-a urcat la Ierusalim. 14. Şi a găsit şezând în templu pe cei ce vindeau boi şi oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani. 15. Şi, făcându-Şi un bici din ştreanguri, i-a scos pe toţi afară din templu, şi oile şi boii, şi schimbătorilor le-a vărsat banii şi le-a răsturnat mesele. 16. Şi celor ce vindeau porumbei le-a zis: Luaţi acestea de aici. Nu faceţi casa Tatălui Meu casă de negustorie. 17. Şi şi-au adus aminte ucenicii Lui că este scris: "Râvna casei Tale mă mistuie". 18. Au răspuns deci iudeii şi I-au zis: Ce semn ne arăţi că faci acestea? 19. Iisus a răspuns şi le-a zis: Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica. 20. Şi au zis deci iudeii: În patruzeci şi şase de ani s-a zidit templul acesta! Şi Tu îl vei ridica în trei zile? 21. Iar El vorbea despre templul trupului Său. 22. Deci, când S-a sculat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că aceasta o spusese şi au crezut Scripturii şi cuvântului pe care Îl spusese Iisus. 23. Şi când era în Ierusalim, la sărbătoarea Paştilor, mulţi au crezut în numele Lui, văzând minunile pe care le făcea. 24. Iar Iisus însuşi nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi.

25. Şi pentru că nu avea nevoie să-I mărturisească cineva despre om, căci El însuşi cunoştea ce era în om.

CAPITOLUL 3 Convorbirea lui Iisus cu Nicodim. Ioan mărturiseşte despre Hristos.

1. Şi era un om dintre farisei, care se numea Nicodim şi care era fruntaş al iudeilor. 2. Acesta a venit noaptea la Iisus şi I-a zis: Rabi, ştim că de la Dumnezeu ai venit învăţător; că nimeni nu poate face aceste minuni, pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el. 3. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu. 4. Iar Nicodim a zis către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască? 5. Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. 6. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este. 7. Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus. 8. Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul. 9. A răspuns Nicodim şi i-a zis: Cum pot să fie acestea? 10. Iisus a răspuns şi i-a zis: Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu cunoşti acestea? 11. Adevărat, adevărat zic ţie, că noi ceea ce ştim vorbim şi ce am văzut mărturisim, dar mărturia noastră nu o primiţi. 12. Dacă v-am spus cele pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede cele cereşti? 13. Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. 14. Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, 15. Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. 16. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. 17. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea. 18. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. 19. Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele. 20. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. 21. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite. 22. După acestea a venit Iisus şi ucenicii Lui în pământul Iudeii şi stătea acolo şi boteza. 23. Şi boteza şi Ioan în Enom, aproape de Salim, că erau acolo ape multe şi veneau şi se botezau. 24. Căci Ioan nu fusese încă aruncat în închisoare. 25. Şi s-a iscat o neînţelegere între ucenicii lui Ioan şi un iudeu, asupra curăţirii. 26. Şi au venit la Ioan şi i-au zis: Rabi, Acela care era cu tine, dincolo de Iordan, şi despre Care tu ai mărturisit, iată El botează şi toţi se duc la El. 27. Ioan a răspuns şi a zis: Nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din cer. 28. Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. 29. Cel ce are mireasă este mire, iar prietenul mirelui, care stă şi ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul lui. Deci această bucurie a mea s-a împlinit. 30. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez. 31. Cel ce vine de sus este deasupra tuturor; cel ce este de pe pământ pământesc este şi de pe pământ grăieşte. Cel ce vine din cer este deasupra tuturor. 32. Şi ce a văzut şi a auzit, aceea mărturiseşte, dar mărturia Lui nu o primeşte nimeni. 33. Cel ce a primit mărturia Lui a pecetluit că Dumnezeu este adevărat. 34. Căci cel pe care l-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură. 35. Tatăl iubeşte pe Fiul şi toate le-a dat în mâna Lui. 36. Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.

CAPITOLUL 4 Convorbirea lui Iisus cu femeia samarineancă. Iisus tămăduieşte pe fiul unui slujitor regesc.

1. Deci când a cunoscut Iisus că fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici ca Ioan, 2. Deşi Iisus nu boteza El, ci ucenicii Lui, 3. A lăsat Iudeea şi S-a dus iarăşi în Galileea. 4. Şi trebuia să treacă prin Samaria.

5. Deci a venit la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său; 6. Şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. 7. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau. 8. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate, ca să cumpere merinde. 9. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. 10. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie. 11. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai, şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? 12. Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi el însuşi a băut din ea şi fiii lui şi turmele lui? 13. Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi; 14. Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică. 15. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. 16. Iisus i-a zis: Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. 17. Femeia a răspuns şi a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat. 18. Căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. 19. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu eşti prooroc. 20. Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. 21. Şi Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. 22. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este. 23. Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte. 24. Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr. 25. I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia care se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. 26. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. 27. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi, sau: Ce vorbeşti cu ea? 28. Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: 29. Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Hristosul? 30. Şi au ieşit din cetate şi veneau către El. 31. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învăţătorule, mănâncă. 32. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi. 33. Ziceau deci ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? 34. Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. 35. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele că sunt albe pentru seceriş. 36. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţa veşnică, ca să se bucure împreună şi cel ce seamănă şi cel ce seceră. 37. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi altul secerătorul. 38. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor. 39. Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut. 40. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. 41. Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui, 42. Iar femeii i-au zis: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii. 43. Şi după cele două zile, a plecat de acolo în Galileea. 44. Căci Iisus însuşi a mărturisit că un prooroc nu e cinstit în ţara lui. 45. Deci, când a venit în Galileea, L-au primit galileenii, cei ce văzuseră toate câte făcuse El în Ierusalim, la sărbătoare, căci şi ei veniseră la sărbătoare. 46. Deci iarăşi a mers în Cana Galileii, unde prefăcuse apa în vin. Şi era un slujitor regesc, al cărui fiu era bolnav în Capernaum. 47. Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea în Galileea, s-a dus la El şi Îl ruga să Se coboare şi să vindece pe fiul lui, că era gata să moară. 48. Deci Iisus i-a zis: Dacă nu veţi vedea semne şi minuni, nu veţi crede. 49. Slujitorul regesc a zis către El: Doamne, coboară-Te înainte de a muri copilul meu. 50. Iisus i-a zis: Mergi, copilul tău trăieşte. Şi omul a crezut cuvântului pe care i l-a spus Iisus şi a plecat.

51. Iar pe când cobora, slugile lui, l-au întâmpinat spunându-i că fiul lui trăieşte. 52. Şi cerea, deci, să afle de la ele ceasul în care i-a fost mai bine. Deci i-au spus că ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile. 53. Aşadar tatăl a cunoscut că în ceasul acela a fost în care Iisus i-a zis: Fiul tău trăieşte. Şi a crezut el şi toată casa lui. 54. Aceasta este a doua minune pe care a făcut-o iarăşi Iisus, venind din Iudeea în Galileea.

CAPITOLUL 5 Vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda. Iisus vorbeşte despre puterea Sa dumnezeiască.

1. După acestea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. 2. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care pe evreieşte se numeşte Vitezda, având cinci pridvoare. 3. În acestea zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. 4. Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut. 5. Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani. 6. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? 7. Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. 8. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. 9. Şi îndată omul s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. 10. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul. 11. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă. 12. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă? 13. Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. 14. După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău. 15. Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos. 16. Pentru aceasta iudeii prigoneau pe Iisus şi căutau să-L omoare, că făcea aceasta sâmbăta. 17. Dar Iisus le-a răspuns: Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez. 18. Deci pentru aceasta căutau mai mult iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu. 19. A răspuns Iisus şi le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce face Acela, acestea le face şi Fiul întocmai. 20. Că Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată toate câte face El şi lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui, ca voi să vă miraţi. 21. Căci, după cum Tatăl scoală pe cei morţi şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte. 22. Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului. 23. Ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl care L-a trimis. 24. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă. 25. Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia. 26. Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine; 27. Şi I-a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului. 28. Nu vă miraţi de aceasta; căci vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, 29. Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii. 30. Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut la voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis. 31. Dacă mărturisesc Eu despre mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată. 32. Altul mărturiseşte despre Mine; şi ştiu că adevărată este mărturia pe care o mărturiseşte despre Mine. 33. Voi aţi trimis la Ioan, şi el a mărturisit adevărul. 34. Dar Eu nu de la om iau mărturia, ci spun aceasta ca să vă mântuiţi. 35. Acela (Ioan) era făclia care arde şi luminează, şi voi aţi voit să vă veseliţi o clipă în lumina lui. 36. Iar Eu am mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl ca să le săvârşesc, lucrurile acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis. 37. Şi Tatăl care M-a trimis, Acela a mărturisit despre Mine. Nici glasul Lui nu l-aţi văzut vreodată, nici faţa Lui nu aţi văzut-o; 38. Şi cuvântul Lui nu sălăşluieşte în voi, pentru că voi nu credeţi în Cel pe care l-a trimis Acela.

39. Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine. 40. Şi nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă! 41. Slavă de la oameni nu primesc; 42. Dar v-am cunoscut că n-aveţi în voi dragostea lui Dumnezeu. 43. Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi. 44. Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi? 45. Să nu socotiţi că Eu vă voi învinui la Tatăl; cel ce vă învinuieşte este Moise, în care voi aţi nădăjduit. 46. Că dacă aţi fi crezut lui Moise, aţi fi crezut şi Mie, căci despre Mine a scris acela. 47. Iar dacă celor scrise de el nu credeţi, cum veţi crede în cuvintele Mele?

CAPITOLUL 6 Săturarea celor cinci mii de oameni. Iisus umblă pe mare. Pâinea care se pogoară din cer. Mărturisirea lui Petru.

1. După acestea, Iisus S-a dus dincolo de marea Galileii, în părţile Tiberiadei. 2. Şi a mers după El mulţime multă, pentru că vedeau minunile pe care le făcea cu cei bolnavi. 3. Şi S-a suit Iisus în munte şi a şezut acolo cu ucenicii Săi. 4. Şi era aproape Paştile, sărbătoarea iudeilor. 5. Deci ridicându-Şi Iisus ochii şi văzând că mulţime multă vine către El, a zis către Filip: De unde vom cumpăra pâine, ca să mănânce aceştia? 6. Iar aceasta o zicea ca să-l încerce, că El ştia ce avea să facă. 7. Şi Filip i-a răspuns: Pâini de două sute de dinari nu le vor ajunge, ca să ia fiecare câte puţin. 8. Şi a zis Lui unul din ucenici, Andrei, fratele lui Simon Petru: 9. Este aici un băiat care are cinci pâini de orz şi doi peşti. Dar ce sunt acestea la atâţia? 10. Şi a zis Iisus: Faceţi pe oameni să se aşeze. Şi era iarbă multă în acel loc. Deci au şezut bărbaţii în număr ca la cinci mii. 11. Şi Iisus a luat pâinile şi, mulţumind, a dat ucenicilor, iar ucenicii celor ce şedeau; asemenea şi din peşti, cât au voit. 12. Iar după ce s-au săturat, a zis ucenicilor Săi: adunaţi fărâmiturile ce au rămas, ca să nu se piardă ceva. 13. Deci au adunat şi au umplut douăsprezece coşuri de fărâmituri, care au rămas de la cei ce au mâncat din cele cinci pâini de orz. 14. Iar oamenii văzând minunea pe care a făcut-o, ziceau: Acesta este într-adevăr Proorocul, Care va să vină în lume. 15. Cunoscând deci Iisus că au să vină şi să-L ia cu sila, ca să-L facă rege, S-a dus iarăşi în munte, El singur. 16. Şi când s-a făcut seră, ucenicii Lui s-au coborât la mare. 17. Şi intrând în corabie, mergeau spre Capernaum, dincolo de mare. Şi s-a făcut întuneric şi Iisus încă nu venise la ei, 18. Şi suflând vânt mare, marea se întărâta. 19. După ce au vâslit deci ca la douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, au văzut pe Iisus umblând pe apă şi apropiindu-Se de corabie, ei s-au înfricoşat. 20. Iar El le-a zis: Eu sunt; nu vă temeţi! 21. Deci voiau să-L ia în corabie, şi îndată corabia a sosit la ţărmul la care mergeau. 22. A doua zi, mulţimea, care sta de cealaltă parte a mării, a văzut că nu era acolo decât numai o corabie mai mică şi că Iisus nu intrase în corabie împreună cu ucenicii Săi, ci plecaseră numai ucenicii Lui. 23. Şi alte corăbii mai mic au venit din Tiberiada în apropiere de locul unde ei mâncaseră pâinea, după ce Domnul mulţumise. 24. Deci, când a văzut mulţimea că Iisus nu este acolo, nici ucenicii Lui, au intrat şi ei în corăbiile cele mici şi au venit în Capernaum, căutându-L pe Iisus. 25. Şi găsindu-L dincolo de mare, I-au zis: Învăţătorule, când ai venit aici? 26. Iisus le-a răspuns şi a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat. 27. Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl. 28. Deci au zis către El: Ce să facem, ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu? 29. Iisus a răspuns şi le-a zis: Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeţi în Acela pe Care El L-a trimis. 30. Deci I-au zis: Dar ce minune faci Tu, ca să vedem şi să credem în Tine? Ce lucrezi? 31. Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, precum este scris: "Pâine din cer le-a dat lor să mănânce".

32. Deci Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Nu Moise v-a dat pâinea cea din cer; ci Tatăl Meu vă dă din cer pâinea cea adevărată. 33. Căci pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer şi care dă viaţă lumii. 34. Deci au zis către El: Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta. 35. Şi Iisus le-a zis: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată. 36. Dar am spus vouă că M-aţi şi văzut şi nu credeţi. 37. Tot ce-Mi dă Tatăl, va veni la Mine; şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară; 38. Pentru că M-am coborât din cer, nu ca să fac voia mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine. 39. Şi aceasta este voia Celui ce M-a trimis, ca din toţi pe care Mi i-a dat Mie să nu pierd nici unul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea de apoi. 40. Că aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. 41. Deci iudeii murmurau împotriva Lui, fiindcă zisese: Eu sunt pâinea ce s-a coborât din cer. 42. Şi ziceau: Au nu este Acesta Iisus, fiul lui Iosif, şi nu ştim noi pe tatăl Său şi pe mama Sa? Cum spune El acum: M-am coborât din cer? 43. Iisus a răspuns şi le-a zis: Nu murmuraţi între voi. 44. Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l va trage Tatăl, Care M-a trimis, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. 45. Scris este în prooroci: "Şi vor fi toţi învăţaţi de Dumnezeu". Deci oricine a auzit şi a învăţat de la Tatăl la Mine vine. 46. Nu doar că pe Tatăl l-a văzut cineva, decât numai Cel ce este la Dumnezeu; Acesta L-a văzut pe Tatăl. 47. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în Mine are viaţă veşnică. 48. Eu sunt pâinea vieţii. 49. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. 50. Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare. 51. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu. 52. Deci iudeii se certau între ei, zicând: Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm? 53. Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. 54. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. 55. Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură. 56. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el. 57. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine. 58. Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinţii voştri mana şi au murit. Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac. 59. Acestea le-a zis pe când învăţa în sinagoga din Capernaum. 60. Deci mulţi din ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? 61. Iar Iisus, ştiind în Sine că ucenicii Lui murmură împotriva Lui, le-a zis: Vă sminteşte aceasta? 62. Dacă veţi vedea pe Fiul Omului, suindu-Se acolo unde era mai înainte? 63. Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă. 64. Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Iisus ştia de la început cine sunt cei ce nu cred şi cine este cel care Îl va vinde. 65. Şi zicea: De aceea am spus vouă că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl. 66. Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El. 67. Deci a zis Iisus celor doisprezece: Nu vreţi şi voi să vă duceţi? 68. Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice. 69. Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu. 70. Le-a răspuns Iisus: Oare, nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Şi unul dintre voi este diavol! 71. Iar El zicea de Iuda al lui Simon Iscarioteanul, căci acesta, unul din cei doisprezece fiind, avea să-L vândă.

CAPITOLUL 7 Iisus învăţă în templu, la sărbătoarea corturilor.

1. Şi după aceea mergea Iisus prin Galileea, căci nu voia să meargă prin Iudeea, deoarece iudeii căutau să-L ucidă. 2. Şi era aproape sărbătoarea iudaică a corturilor. 3. Au zis deci către El fraţii Lui: Pleacă de aici şi du-Te în Iudeea, pentru ca şi ucenicii Tăi să vadă lucrurile pe care Tu le faci.

4. Căci nimeni nu lucrează ceva în ascuns, ci caută să se facă cunoscut. Dacă faci acestea, arată-Te pe Tine lumii. 5. Pentru că nici fraţii Lui nu credeau în El. 6. Deci le-a zis Iisus: Vremea Mea încă n-a sosit; dar vremea voastră totdeauna este gata. 7. Pe voi lumea nu poate să vă urască, dar pe Mine Mă urăşte, pentru că Eu mărturisesc despre ea că lucrurile ei sunt rele. 8. Voi duceţi-vă la sărbătoare; Eu nu merg la sărbătoarea aceasta, căci vremea Mea nu s-a împlinit încă. 9. Acestea spunându-le, a rămas în Galileea. 10. Dar după ce fraţii Săi s-au dus la sărbătoare, atunci S-a suit şi El, dar nu pe faţă, ci pe ascuns. 11. În timpul sărbătorii iudeii Îl căutau şi ziceau: Unde este Acela? 12. Şi cârtire multă era despre El în mulţime; unii ziceau: Este bun; iar alţii ziceau: Nu, ci amăgeşte mulţimea. 13. Totuşi, de frica iudeilor, nimeni nu vorbea despre El pe faţă. 14. Iar la jumătatea praznicului Iisus S-a suit în templu şi învăţa. 15. Şi iudeii se mirau zicând: Cum ştie Acesta carte fără să fi învăţat? 16. Deci le-a răspuns Iisus şi a zis: Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis. 17. De vrea cineva să facă voia Lui, va cunoaşte despre învăţătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi. 18. Cel care vorbeşte de la sine îşi caută slava sa; iar cel care caută slava celui ce l-a trimis pe el, acela este adevărat şi nedreptate nu este în el. 19. Oare nu Moise v-a dat Legea? Şi nimeni dintre voi nu ţine Legea. De ce căutaţi să Mă ucideţi? 20. Şi mulţimea a răspuns: Ai demon. Cine caută să te ucidă? 21. Iisus a răspuns şi le-a zis: Un lucru am făcut şi toţi vă miraţi. 22. De aceea Moise v-a dat tăierea împrejur, nu că este de la Moise, ci de la părinţi, şi sâmbăta tăiaţi împrejur pe om. 23. Dacă omul primeşte tăierea împrejur sâmbăta, ca să nu se strice Legea lui Moise, vă mâniaţi pe Mine că am făcut sâmbăta un om întreg sănătos? 24. Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi judecată dreaptă. 25. Deci ziceau unii dintre ierusalimiteni: Nu este, oare, Acesta pe care-L căutau să-L ucidă? 26. Şi iată că vorbeşte pe faţă şi ei nu-I zic nimic. Nu cumva căpeteniile au cunoscut cu adevărat că Acesta e Hristos? 27. Dar pe Acesta Îl ştim de unde este. Însă Hristosul, când va veni, nimeni nu ştie de unde este. 28. Deci a strigat Iisus în templu, învăţând şi zicând: Şi pe Mine Mă ştiţi şi ştiţi de unde sunt; şi Eu n-am venit de la Mine, dar adevărat este Cel ce M-a trimis pe Mine şi pe Care voi nu-L ştiţi. 29. Eu Îl ştiu pe El, căci de la El sunt şi El M-a trimis pe Mine. 30. Deci căutau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâna pe El, pentru că nu venise încă ceasul Lui. 31. Dar mulţi din mulţime au crezut în El şi ziceau: Hristosul când va veni va face El minuni mai multe decât a făcut Acesta? 32. Au auzit fariseii mulţimea murmurând acestea despre El şi au trimis arhiereii şi fariseii slujitori ca să-L prindă. 33. Dar Iisus le-a zis: Puţin timp mai sunt cu voi şi Mă duc la Cel ce M-a trimis. 34. Mă veţi căuta şi nu Mă veţi găsi; şi unde sunt Eu, voi nu puteţi să veniţi. 35. Deci au zis iudeii, între ei: Unde are să Se ducă Acesta, ca noi să nu-L găsim? Nu cumva va merge la cei împrăştiaţi printre elini şi va învăţa pe elini? 36. Ce înseamnă acest cuvânt pe care l-a spus: Mă veţi căuta şi nu Mă veţi găsi şi unde sunt Eu, voi nu puteţi să veniţi? 37. Iar în ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii - Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. 38. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. 39. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. 40. Deci din mulţime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul. 41. Iar alţii ziceau: Acesta este Hristosul. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? 42. N-a zis, oare, Scriptura că Hristos va să vină din sămânţa lui David şi din Betleem, cetatea lui David? 43. Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El. 44. Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. 45. Deci slugile au venit la arhierei şi farisei, şi le-au zis aceia: De ce nu L-aţi adus? 46. Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om. 47. Şi le-au răspuns deci fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi? 48. Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? 49. Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată! 50. A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei: 51. Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut? 52. Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc.

53. Şi s-a dus fiecare la casa sa.

CAPITOLUL 8 Femeia păcătoasă. Iisus este Lumina lumii. Cuvânt împotriva necredinţei iudeilor.

1. Iar Iisus S-a dus la Muntele Măslinilor. 2. Dar dimineaţa iarăşi a venit în templu, şi tot poporul venea la El; şi El, şezând, îi învăţa. 3. Şi au adus la El fariseii şi cărturarii pe o femeie, prinsă în adulter şi, aşezând-o în mijloc, 4. Au zis Lui: Învăţătorule, această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter; 5. Iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici? 6. Şi aceasta ziceau, ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Iar Iisus, plecându-Se în jos, scria cu degetul pe pământ. 7. Şi stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. 8. Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ. 9. Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cel din urmă, şi a rămas Iisus singur şi femeia, stând în mijloc. 10. Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul? 11. Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti. 12. Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii. 13. De aceea fariseii I-au zis: Tu mărturiseşti despre Tine Însuţi; mărturia Ta nu este adevărată. 14. A răspuns Iisus şi le-a zis: Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, mărturia Mea este adevărată, fiindcă ştiu de unde am venit şi unde Mă duc. Voi nu ştiţi de unde vin, nici unde Mă duc. 15. Voi judecaţi după trup; Eu nu judec pe nimeni. 16. Şi chiar dacă Eu judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Eu şi Cel ce M-a trimis pe Mine. 17. Şi în Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată. 18. Eu sunt Cel ce mărturisesc despre Mine Însumi şi mărturiseşte despre Mine Tatăl, Cel ce M-a trimis. 19. Îi ziceau deci: Unde este Tatăl Tău? Răspuns-a Iisus: Nu mă ştiţi nici pe Mine nici pe Tatăl Meu; dacă M-aţi şti pe Mine, aţi şti şi pe Tatăl Meu. 20. Cuvintele acestea le-a grăit Iisus în vistierie, pe când învăţa în templu; şi nimeni nu L-a prins, că încă nu venise ceasul Lui. 21. Şi iarăşi le-a zis: Eu Mă duc şi Mă veţi căuta şi veţi muri în păcatul vostru. Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni. 22. Deci ziceau iudeii: Nu cumva Îşi va ridica singur viaţa? Că zice: Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni. 23. Şi El le zicea: Voi sunteţi din cele de jos; Eu sunt din cele de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta. 24. V-am spus deci vouă că veţi muri în păcatele voastre. Căci dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre. 25. Deci Îi ziceau ei: Cine eşti Tu? Şi a zis lor Iisus: Ceea ce v-am spus de la început. 26. Multe am de spus despre voi şi de judecat. Dar Cel ce M-a trimis pe Mine adevărat este, şi cele ce am auzit de la El, Eu acestea le grăiesc în lume. 27. Şi ei n-au înţeles că le vorbea despre Tatăl. 28. Deci le-a zis Iisus: Când veţi înălţa pe Fiul Omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt şi că de la Mine însumi nu fac nimic, ci precum M-a învăţat Tatăl, aşa vorbesc. 29. Şi Cel ce M-a trimis este cu Mine; nu M-a lăsat singur, fiindcă Eu fac pururea cele plăcute Lui. 30. Spunând El acestea, mulţi au crezut în El. 31. Deci zicea Iisus către iudeii care crezuseră în El: Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei; 32. Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi. 33. Ei însă I-au răspuns: Noi suntem sămânţa lui Avraam şi nimănui niciodată n-am fost robi. Cum zici Tu că: Veţi fi liberi? 34. Iisus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun: Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului. 35. Iar robul nu rămâne în casă în veac; Fiul însă rămâne în veac. 36. Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr. 37. Ştiu vă sunteţi sămânţa lui Avraam, dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că cuvâtul Meu nu încape în voi. 38. Eu vorbesc ceea ce am văzut la Tatăl Meu, iar voi faceţi ceea ce aţi auzit de la tatăl vostru. 39. Ei au răspuns şi I-au zis: Tatăl nostru este Avraam. Iisus le-a zis: Dacă aţi fi fiii lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam. 40. Dar voi acum căutaţi să Mă ucideţi pe Mine, Omul care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de

la Dumnezeu. Avraam n-a făcut aceasta. 41. Voi faceţi faptele tatălui vostru. Zis-au Lui: Noi nu ne-am născut din desfrânare. Un tată avem: pe Dumnezeu. 42. Le-a zis Iisus: Dacă Dumnezeu are fi Tatăl vostru, M-aţi iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieşit şi am venit. Pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis. 43. De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Fiindcă nu puteţi să daţi ascultare cuvântului Meu. 44. Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii. 45. Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă credeţi. 46. Cine dintre voi Mă vădeşte de păcat? Dacă spun adevărul, de ce voi nu Mă credeţi? 47. Cel care este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultaţi pentru că nu sunteţi de la Dumnezeu. 48. Au răspuns iudeii şi I-au zis: Oare, nu zicem noi bine că Tu eşti samarinean şi ai demon? 49. A răspuns Iisus: Eu nu am demon, ci cinstesc pe Tatăl Meu, şi voi nu Mă cinstiţi pe Mine. 50. Dar Eu nu caut slava Mea. Este cine să o caute şi să judece. 51. Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac. 52. Iudeii I-au zis: Acum am cunoscut că ai demon. Avraam a murit, de asemenea şi proorocii; şi Tu zici: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va gusta moartea în veac. 53. Nu cumva eşti Tu mai mare decât tatăl nostru Avraam, care a murit? Şi au murit şi proorocii. Cine te faci Tu a fi? 54. Iisus a răspuns: Dacă Mă slăvesc Eu pe Mine Însumi, slava Mea nimic nu este. Tatăl Meu este Cel care Mă slăveşte, despre Care ziceţi voi că este Dumnezeul vostru. 55. Şi nu L-aţi cunoscut, dar Eu Îl ştiu; şi dacă aş zice că nu-L ştiu, aş fi mincinos asemenea vouă. Ci Îl ştiu şi păzesc cuvântul Lui. 56. Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea şi a văzut-o şi s-a bucurat. 57. Deci au zis iudeii către El: Încă nu ai cincizeci de ani şi l-ai văzut pe Avraam? 58. Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam. 59. Deci au luat pietre ca să arunce asupra Lui. Dar Iisus S-a ferit şi a ieşit din templu şi, trecând prin mijlocul lor, S-a dus.

CAPITOLUL 9 Vindecarea orbului din naştere, în zi de sâmbătă.

1. Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. 2. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? 3. Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. 4. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. 5. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt. 6. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului. 7. Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. 8. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? 9. Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. 10. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? 11. Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. 12. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. 13. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. 14. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii. 15. Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat şi văd. 16. Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. 17. Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este. 18. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. 19. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? 20. Au răspuns deci părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. 21. Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine.

22. Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. 23. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. 24. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta e păcătos. 25. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd. 26. Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? 27. Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? 28. Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. 29. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este. 30. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii. 31. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. 32. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. 33. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic. 34. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. 35. Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? 36. El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? 37. Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este. 38. Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui. 39. Şi a zis: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. 40. Şi au auzit acestea unii dintre fariseii, care erau cu El, şi I-au zis: Oare şi noi suntem orbi? 41. Iisus le-a zis: Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră.

CAPITOLUL 10 Iisus, Păstorul cel bun şi oile Sale.

1. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar. 2. Iar cel ce intră prin uşă este păstorul oilor. 3. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui, şi oile sale le cheamă pe nume şi le mână afară. 4. Şi când le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor, şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui. 5. Iar după un străin, ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul lui. 6. Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n-au înţeles ce înseamnă cuvintele Lui. 7. A zis deci iarăşi Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt uşa oilor. 8. Toţi câţi au venit mai înainte de Mine sunt furi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. 9. Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla. 10. Furul nu vine decât ca să fure şi să junghie şi să piardă. Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă. 11. Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale. 12. Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte. 13. Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi. 14. Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine. 15. Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul Îmi pun pentru oi. 16. Am şi alte oi, care sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor. 17. Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăşi să-l iau. 18. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun şi putere am iarăşi ca să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu. 19. Iarăşi s-a făcut dezbinare între iudei, pentru cuvintele acestea. 20. Şi mulţi dintre ei ziceau: Are demon şi este nebun. De ce să-L ascultaţi? 21. Alţii ziceau: Cuvintele acestea nu sunt ale unui demonizat. Cum poate un demon să deschidă ochii orbilor? 22. Şi era atunci la Ierusalim sărbătoarea înnoirii templului şi era iarnă. 23. Iar Iisus umbla prin templu, în pridvorul lui Solomon. 24. Deci L-au împresurat iudeii şi Îi ziceau: Până când ne scoţi sufletul? Dacă Tu eşti Hristosul, spune-o nouă pe faţă. 25. Iisus le-a răspuns: V-am spus şi nu credeţi. Lucrările pe care le fac în numele Tatălui Meu, acestea mărturisesc despre Mine.

26. Dar voi nu credeţi, pentru că nu sunteţi dintre oile Mele. 27. Oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele, şi ele vin după Mine. 28. Şi Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac, şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi. 29. Tatăl Meu, Care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi, şi nimeni nu poate să le răpească din mâna Tatălui Meu. 30. Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem. 31. Iarăşi au luat pietre iudeii ca să arunce asupra Lui. 32. Iisus le-a răspuns: Multe lucruri bune v-am arătat vouă de la Tatăl Meu. Pentru care din ele, aruncaţi cu pietre asupra Mea? 33. I-au răspuns iudeii: Nu pentru lucru bun aruncăm cu pietre asupra Ta, ci pentru hulă şi pentru că Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu. 34. Iisus le-a răspuns: Nu e scris în Legea voastră că "Eu am zis: dumnezei sunteţi?" 35. Dacă i-a numit dumnezei pe aceia către care a fost cuvântul lui Dumnezeu - şi Scriptura nu poate să fie desfiinţată - 36. Despre Cel pe care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în lume, voi ziceţi: Tu huleşti, căci am spus: Fiul lui Dumnezeu sunt? 37. Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu credeţi în Mine. 38. Iar dacă le fac, chiar dacă nu credeţi în Mine, credeţi în aceste lucrări, ca să ştiţi şi să cunoaşteţi că Tatăl este în Mine şi Eu în Tatăl. 39. Căutau deci iarăşi să-L prindă şi Iisus a scăpat din mâna lor. 40. Şi a plecat iarăşi dincolo de Iordan, în locul unde Ioan boteza la început, şi a rămas acolo. 41. Şi mulţi au venit la El şi ziceau: Ioan n-a făcut nici o minune, dar toate câte Ioan a zis despre Acesta erau adevărate. 42. Şi mulţi au crezut în El acolo.

CAPITOLUL 11 Învierea lui Lazăr. Arhiereii şi fariseii uneltesc împotriva lui Iisus.

1. Şi era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei. 2. Iar Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul şi I-a şters picioarele cu părul capului ei, al cărei frate Lazăr era bolnav. 3. Deci au trimis surorile la El, zicând: Doamne, iată, cel pe care îl iubeşti este bolnav. 4. Iar Iisus, auzind, a zis: Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul lui Dumnezeu să Se slăvească. 5. Şi iubea Iisus pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr. 6. Când a auzit, deci, că este bolnav, atunci a rămas două zile în locul în care era. 7. Apoi, după aceea, a zis ucenicilor: Să mergem iarăşi în Iudeea. 8. Ucenicii I-au zis: Învăţătorule, acum căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, şi iarăşi Te duci acolo? 9. A răspuns Iisus: Nu sunt oare douăsprezece ceasuri într-o zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că el vede lumina acestei lumi; 10. Iar dacă umblă cineva noaptea se împiedică, pentru că lumina nu este în el. 11. A zis acestea, şi după aceea le-a spus: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc. 12. Deci I-au zis ucenicii: Doamne, dacă a adormit, se va face bine. 13. Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau că vorbeşte despre somn ca odihnă. 14. Deci atunci Iisus le-a spus lor pe faţă: Lazăr a murit. 15. Şi Mă bucur pentru voi, ca să credeţi că n-am fost acolo. Dar să mergem la el. 16. Deci a zis Toma, care se numeşte Geamănul, celorlalţi ucenici: Să mergem şi noi şi să murim cu El. 17. Deci, venind, Iisus l-a găsit pus de patru zile în mormânt. 18. Iar Betania era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii. 19. Şi mulţi dintre iudei veniseră la Marta şi Maria ca să le mângâie pentru fratele lor. 20. Deci Marta, când a auzit că vine Iisus, a ieşit în întâmpinarea Lui, iar Maria şedea în casă. 21. Şi a zis către Iisus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. 22. Dar şi acum ştiu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da. 23. Iisus i-a zis: Fratele tău va învia. 24. Marta i-a zis: Ştiu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi. 25. Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. 26. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta? 27. Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume. 28. Şi zicând aceasta, s-a dus şi a chemat pe Maria, sora ei, zicându-i în taină: Învăţătorul este aici şi te cheamă. 29. Când a auzit aceea, s-a sculat degrabă şi a venit la El. 30. Şi Iisus nu venise încă în sat, ci era în locul unde Îl întâmpinase Marta. 31. Iar iudeii care erau cu ea în casă şi o mângâiau, văzând pe Maria că s-a sculat degrabă şi a ieşit afară, au mers după ea socotind că a plecat la mormânt, ca să plângă acolo.

32. Deci Maria, când a venit unde era Iisus, văzându-L, a căzut la picioarele Lui, zicându-I: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. 33. Deci Iisus, când a văzut-o plângând şi pe iudeii care veniseră cu ea plângând şi ei, a suspinat cu duhul şi S-a tulburat întru Sine. 34. Şi a zis: Unde l-aţi pus? Zis-au Lui: Doamne, vino şi vezi. 35. Şi a lăcrimat Iisus. 36. Deci ziceau iudeii: Iată cât de mult îl iubea. 37. Iar unii dintre ei ziceau: Nu putea, oare, Acesta care a deschis ochii orbului să facă aşa ca şi acesta să nu moară? 38. Deci suspinând iarăşi Iisus întru Sine, a mers la mormânt. Şi era o peşteră şi o piatră era aşezată pe ea. 39. Iisus a zis: Ridicaţi piatra. Marta, sora celui răposat, I-a zis: Doamne, deja miroase, că este a patra zi. 40. Iisus i-a zis: Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu? 41. Au ridicat deci piatra, iar Iisus Şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. 42. Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis. 43. Şi zicând acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară! 44. Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă. 45. Deci mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră ce a făcut Iisus au crezut în El. 46. Iar unii dintre ei s-au dus la farisei şi le-au spus cele ce făcuse Iisus. 47. Deci arhiereii şi fariseii au adunat sinedriul şi ziceau: Ce facem, pentru că Omul Acesta face multe minuni? 48. Dacă-L lăsăm aşa toţi vor crede în El, şi vor veni romanii şi ne vor lua ţara şi neamul. 49. Iar Caiafa, unul dintre ei, care în anul acela era arhiereu le-a zis: Voi nu ştiţi nimic; 50. Nici nu gândiţi că ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul. 51. Dar aceasta n-a zis-o de la sine, ci, fiind arhiereu al anului aceluia, a proorocit că Iisus avea să moară pentru neam, 52. Şi nu numai pentru neam, ci şi ca să adune laolaltă pe fiii lui Dumnezeu cei împrăştiaţi. 53. Deci, din ziua aceea, s-au hotărât ca să-L ucidă. 54. De aceea Iisus nu mai umbla pe faţă printre iudei, ci a plecat de acolo într-un ţinut aproape de pustie, într-o cetate numită Efraim, şi acolo a rămas cu ucenicii Săi. 55. Şi era aproape Paştile iudeilor şi mulţi din ţară s-au suit la Ierusalim, mai înainte de Paşti, ca să se curăţească. 56. Deci căutau pe Iisus şi, pe când stăteau în templu, ziceau între ei: Ce vi se pare? Oare nu va veni la sărbătoare? 57. Iar arhiereii şi fariseii dăduseră porunci, că dacă va şti cineva unde este, să dea de veste, ca să-L prindă.

CAPITOLUL 12 Ungerea lui Iisus în Betania. Intrarea în Ierusalim. Elinii vor să vadă pe Iisus. Glasul din cer. Necredinţa iudeilor.

1. Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. 2. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. 3. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. 4. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: 5. Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? 6. Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea. 7. A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. 8. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. 9. Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi. 10. Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare. 11. Căci, din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus. 12. A doua zi, mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, 13. Au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel! 14. Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: 15. "Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei". 16. Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus

aminte că acestea I le-au făcut Lui. 17. Deci da mărturie mulţimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. 18. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta. 19. Deci fariseii ziceau între ei: Vedeţi că nimic nu folosiţi! Iată, lumea s-a dus după El. 20. Şi erau nişte elini din cei ce se suiseră să se închine la sărbătoare. 21. Deci aceştia au venit la Filip, cel ce era din Betsaida Galileii, şi l-au rugat zicând: Doamne, voim să vedem pe Iisus. 22. Filip a venit şi i-a spus la Andrei, şi Andrei şi Filip au venit şi I-au spus lui Iisus. 23. Iar Iisus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Omului. 24. Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă. 25. Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică. 26. Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti. 27. Acum sufletul Meu e tulburat, şi ce voi zice? Părinte, izbăveşte-Mă, de ceasul acesta. Dar pentru aceasta am venit în ceasul acesta. 28. Părinte, preaslăveşte-Ţi numele! Atunci a venit glas din cer: Şi L-am preaslăvit şi iarăşi Îl voi preaslăvi. 29. Iar mulţimea care sta şi auzea zicea: A fost tunet! Alţii ziceau: Înger I-a vorbit! 30. Iisus a răspuns şi a zis: Nu pentru Mine s-a făcut glasul acesta, ci pentru voi. 31. Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. 32. Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine. 33. Iar aceasta zicea, arătând cu ce moarte avea să moară. 34. I-a răspuns deci mulţimea: Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac; şi cum zici Tu că Fiul Omului trebuie să fie înălţat? Cine este acesta, Fiul Omului? 35. Deci le-a zis Iisus: Încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge. 36. Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit iisus şi, plecând, S-a ascuns de ei. 37. Şi, deşi a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El, 38. Ca să se împlinească cuvântul proorocului Isaia, pe care l-a zis: "Doamne, cine a crezut în ceea ce a auzit de la noi? Şi braţul Domnului cui s-a descoperit?" 39. De aceea nu puteau să creadă, că iarăşi a zis Isaia: 40. "Au orbit ochii lor şi a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu cumva să se întoarcă şi Eu să-i vindec" 41. Acestea a zis Isaia, când a văzut slava Lui şi a grăit despre El. 42. Totuşi şi dintre căpetenii mulţi au crezut în El, dar nu mărturiseau din pricina fariseilor, ca să nu fie izgoniţi din sinagogă; 43. Căci au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu. 44. Iar Iisus a strigat şi a zis: Cel ce crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine. 45. Şi cel ce Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. 46. Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână întuneric. 47. Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea. 48. Cine Mă nesocoteşte pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-am spus acela îl va judeca în ziua cea de apoi. 49. Pentru că Eu n-am vorbit de la Mine, ci Tatăl care M-a trimis, Acesta Mi-a dat poruncă ce să spun şi ce să vorbesc. 50. Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. Deci cele ce vorbesc Eu, precum Mi-a spus Mie Tatăl, aşa vorbesc.

CAPITOLUL 13 Iisus spală picioarele ucenicilor Săi la Cina cea de Taină. Arată cine este vânzătorul. Porunca iubirii. Petru Îl va tăgădui.

1. Iar înainte de sărbătoarea Paştilor, ştiind Iisus că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârşit i-a iubit. 2. Şi făcându-se Cină, şi diavolul punând în inima lui Iuda fiul lui Simon Iscarioteanul, ca să-l vândă, 3. Iisus, ştiind că Tatăl I-a dat Lui toate în mâini şi că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu merge, 4. S-a sculat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S-a încins cu el. 5. După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. 6. A venit deci la Simon Petru. Acesta I-a zis: Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele? 7. A răspuns Iisus şi i-a zis: Ceea ce fac Eu, tu nu ştii acum, dar vei înţelege după aceasta.

8. Petru I-a zis: Nu-mi vei spăla picioarele în veac. Iisus i-a răspuns: Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine. 9. Zis-a Simon Petru Lui: Doamne, spală-mi nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi capul. 10. Iisus i-a zis: Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate decât picioarele, căci este curat tot. Şi voi sunteţi curaţi, însă nu toţi. 11. Că ştia pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: Nu toţi sunteţi curaţi. 12. După ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hainele, S-a aşezat iar la masă şi le-a zis: Înţelegeţi ce v-am făcut Eu? 13. Voi Mă numiţi pe Mine: Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt. 14. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori să ca să spălaţi picioarele unii altora; 15. Că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi. 16. Adevărat, zic vouă: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său, nici solul mai mare decât cel ce l-a trimis pe el. 17. Când ştiţi acestea, fericiţi sunteţi dacă le veţi face. 18. Nu zic despre voi toţi; căci Eu ştiu pe cei pe care i-am ales. Ci ca să se împlinească Scriptura: "Cel ce mănâncă pâinea cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea". 19. De acum vă spun vouă, înainte de a fi aceasta, ca să credeţi, când se va îndeplini, că Eu sunt. 20. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel care primeşte pe cel pe care-l voi trimite Eu, pe Mine Mă primeşte; iar cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. 21. Iisus, zicând acestea, S-a tulburat cu duhul şi a mărturisit şi a zis: Adevărat, adevărat zic vouă că unul dintre voi Mă va vinde. 22. Deci ucenicii se uitau unii la alţii, nedumerindu-se despre cine vorbeşte. 23. Iar la masă era rezemat la pieptul lui Iisus unul dintre ucenicii Lui, pe care-l iubea Iisus. 24. Deci Simon Petru i-a făcut semn acestuia şi i-a zis: Întreabă cine este despre care vorbeşte. 25. Şi căzând acela astfel la pieptul lui Iisus, I-a zis: Doamne, cine este? 26. Iisus i-a răspuns: Acela este, căruia Eu, întingând bucăţica de pâine, i-o voi da. Şi întingând bucăţica, a luat-o şi a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. 27. Şi după îmbucătură a intrat satana în el. Iar Iisus i-a zis: Ceea ce faci, fă mai curând. 28. Dar nimeni din cei care şedeau la masă n-a înţeles pentru ce i-a zis aceasta. 29. Căci unii socoteau, deoarece Iuda avea punga, că lui îi zice Iisus: Cumpără cele de care avem de trebuinţă la sărbătoare, sau să dea ceva săracilor. 30. Deci după ce a luat acela bucăţica de pâine, a ieşit numaidecât. Şi era noapte. 31. Şi când a ieşit el, Iisus a zis: Acum a fost preaslăvit Fiul Omului şi Dumnezeu a fost preaslăvit întru El. 32. Iar dacă Dumnezeu a fost preaslăvit întru El, şi Dumnezeu Îl va preaslăvi întru El şi îndată Îl va preaslăvi. 33. Fiilor, încă puţin timp sunt cu voi. Voi Mă veţi căuta, dar, după cum am spus iudeilor - că unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni - vă spun vouă acum. 34. Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. 35. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii. 36. Doamne, L-a întrebat Simon-Petru, unde Te duci? Răspuns-a Iisus: Unde Mă duc Eu, tu nu poţi să urmezi Mie acum, dar mai târziu Îmi vei urma. 37. Zis-a Petru Lui: Doamne, de ce nu pot să urmez Ţie acum? Sufletul meu îl voi da pentru Tine. 38. Iisus i-a răspuns: Vei pune sufletul tău pentru Mine? Adevărat, adevărat zic ţie că nu va cânta cocoşul, până ce nu te vei lepăda de Mine de trei ori!

CAPITOLUL 14 Cuvântarea de despărţire. Făgăduinţa Duhului Sfânt.

1. Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine. 2. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc. 3. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu. 4. Şi unde Mă duc Eu, voi ştiţi şi ştiţi şi calea. 5. Toma i-a zis: Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea? 6. Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. 7. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut; dar de acum Îl cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut. 8. Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns. 9. Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl? 10. Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl - Care rămâne întru Mine - face lucrările Lui. 11. Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările

acestea. 12. Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. 13. Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul. 14. Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face. 15. De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele. 16. Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, 17. Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi! 18. Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi. 19. Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii. 20. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi. 21. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui. 22. I-a zis Iuda, nu Iscarioteanul: Doamne, ce este că ai să Te arăţi nouă, şi nu lumii? 23. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el. 24. Cel ce nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Dar cuvântul pe care îl auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis. 25. Acestea vi le-am spus, fiind cu voi; 26. Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu. 27. Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze. 28. Aţi auzit că v-am spus: Mă duc şi voi veni la voi. De M-aţi iubi v-aţi bucura că Mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare decât Mine. 29. Şi acum v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeţi când se vor întâmpla. 30. Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine; 31. Dar ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi precum Tatăl Mi-a poruncit aşa fac. Sculaţi-vă, să mergem de aici.

CAPITOLUL 15 Viţa cea adevărată. Porunca lui Hristos şi iubirea cea mai mare. Ura şi vina lumii. Mângâietorul, Duhul Adevărului.

1. Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. 2. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă. 3. Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus. 4. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. 5. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. 6. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard. 7. Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă. 8. Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să aduceţi roadă multă şi să vă faceţi ucenici ai Mei. 9. Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea. 10. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui. 11. Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină. 12. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. 13. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. 14. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. 15. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute. 16. Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu. 17. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul. 18. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. 19. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. 20. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.

21. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis. 22. De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor. 23. Cel ce Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu. 24. De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut păcat nu ar avea; dar acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu. 25. Dar (aceasta), ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: "M-au urât pe nedrept". 26. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. 27. Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sunteţi cu Mine.

CAPITOLUL 16 Prigonirile viitoare. Ajutorul Mângâietorului. Întristarea schimbată în bucurie. Rugăciunile făcute în numele lui Hristos. Fuga ucenicilor.

1. Acestea vi le-am spus, ca să nu vă smintiţi. 2. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu. 3. Şi acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. 4. Iar acestea vi le-am spus, ca să vă aduceţi aminte de ele, când va veni ceasul lor, că Eu vi le-am spus. Şi acestea nu vi le-am spus de la început, fiindcă eram cu voi. 5. Dar acum Mă duc la Cel ce M-a trimis şi nimeni dintre voi nu întreabă: Unde Te duci? 6. Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră. 7. Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi. 8. Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată. 9. De păcat, pentru că ei nu cred în Mine; 10. De dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea; 11. Şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat. 12. Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi. 13. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti. 14. Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti. 15. Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă. 16. Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. 17. Deci unii dintre ucenicii Lui ziceau între ei: Ce este aceasta ce ne spune: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, şi că Mă duc la Tatăl? 18. Deci ziceau: Ce este aceasta ce zice: Puţin? Nu ştim ce zice. 19. Şi a cunoscut Iisus că voiau să-L întrebe şi le-a zis: Despre aceasta vă întrebaţi între voi, că am zis: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea? 20. Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. 21. Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume. 22. Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi. 23. Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da. 24. Până acum n-aţi cerut nimic în numele Meu; cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină. 25. Acestea vi le-am spus în pilde, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci pe faţă vă voi vesti despre Tatăl. 26. În ziua aceea veţi cere în numele Meu; şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi, 27. Căci Însuşi Tatăl vă iubeşte pe voi, fiindcă voi M-aţi iubit pe Mine şi aţi crezut că de la Dumnezeu am ieşit. 28. Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las lumea şi Mă duc la Tatăl. 29. Au zis ucenicii Săi: Iată acum vorbeşti pe faţă şi nu spui nici o pildă. 30. Acum ştim că Tu ştii toate şi nu ai nevoie ca să Te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu. 31. Iisus le-a răspuns: Acum credeţi? 32. Iată vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine. 33. Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.

CAPITOLUL 17

Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii.

1. Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească. 2. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. 3. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. 4. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. 5. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea. 6. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. 7. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; 8. Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. 9. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. 10. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. 11. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. 12. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. 13. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. 14. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. 15. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. 16. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. 17. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. 18. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. 19. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. 20. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, 21. Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. 22. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: 23. Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. 24. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pr care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. 25. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. 26. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

CAPITOLUL 18 Prinderea lui Iisus şi aducerea Lui la arhiereii Anna şi Caiafa. Lepădarea lui Petru. Iisus înaintea lui Pilat. Baraba.

1. Zicând acestea, Iisus a ieşit cu ucenicii Lui dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, în care a intrat El şi ucenicii Săi. 2. Iar Iuda vânzătorul cunoştea acest loc, pentru că adesea Iisus şi ucenicii Săi se adunau acolo. 3. Deci Iuda, luând oaste şi slujitori, de la arhierei şi farisei, a venit acolo cu felinare şi cu făclii şi cu arme. 4. Iar Iisus, ştiind toate cele ce erau să vină asupra Lui, a ieşit şi le-a zis: Pe cine căutaţi? 5. Răspuns-au Lui: Pe Iisus Nazarineanul. El le-a zis: Eu sunt. Iar Iuda vânzătorul era şi el cu ei. 6. Atunci când le-a spus: Eu sunt, ei s-au dat înapoi şi au căzut la pământ. 7. Şi iarăşi i-a întrebat: Pe cine căutaţi? Iar ei au zis: Pe Iisus Nazarineanul. 8. Răspuns-a Iisus: V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă; 9. Ca să se împlinească cuvântul pe care l-a spus: Dintre cei pe care Mi i-ai dat, n-am pierdut pe nici unul. 10. Dar Simon-Petru, având sabie, a scos-o şi a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă; iar numele slugii era Malhus. 11. Deci a zis Iisus lui Petru: Pune sabia în teacă. Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl? 12. Deci ostaşii şi comandantul şi slujitorii iudeilor au prins pe Iisus şi L-au legat. 13. Şi L-au dus întâi la Anna, căci era socrul lui Caiafa, care era arhiereu al anului aceluia. 14. Şi Caiafa era cel ce sfătuise pe iudei că este de folos să moară un om pentru popor.

15. Şi Simon-Petru şi un alt ucenic mergeau după Iisus. Iar ucenicul acela era cunoscut arhiereului şi a intrat împreună cu Iisus în curtea arhiereului; 16. Iar Petru a stat la poartă, afară. Deci a ieşit celălalt ucenic, care era cunoscut arhiereului, şi a vorbit cu portăreasa şi a băgat pe Petru înăuntru. 17. Deci slujnica portăreasă i-a zis lui Petru: Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Omului acestuia? Acela a zis: Nu sunt. 18. Iar slugile şi slujitorii făcuseră foc, şi stăteau şi se încălzeau, că era frig, şi era cu ei şi Petru, stând şi încălzindu-se. 19. Deci arhiereul L-a întrebat pe Iisus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui. 20. Iisus i-a răspuns: Eu am vorbit pe faţă lumii; Eu am învăţat întotdeauna în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii şi nimic nu am vorbit în ascuns. 21. De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce au auzit ce le-am vorbit. Iată aceştia ştiu ce am spus Eu. 22. Şi zicând El acestea, unul din slujitorii, care era de faţă, I-a dat lui Iisus o palmă, zicând: Aşa răspunzi Tu arhiereului? 23. Iisus i-a răspuns: Dacă am vorbit rău, dovedeşte ce este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi? 24. Deci Anna L-a trimis legat la Caiafa arhiereul. 25. Iar Simon-Petru stătea şi se încălzea. Deci i-au zis: Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Lui? El s-a lepădat şi a zis: Nu sunt. 26. Una din slugile arhiereului, care era rudă cu cel căruia Petru îi tăiase urechea, a zis: Nu te-am văzut eu pe tine, în grădină, cu El? 27. Şi iarăşi s-a lepădat Petru şi îndată a cântat cocoşul. 28. Deci L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; şi era dimineaţă. Şi ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănânce Paştile. 29. Deci Pilat a ieşit la ei, afară, şi le-a zis: Ce învinuire aduceţi Omului Acestuia? 30. Ei au răspuns şi i-au zis: Dacă Acesta n-ar fi răufăcător, nu ţi L-am fi dat ţie. 31. Deci le-a zis Pilat: Luaţi-L voi şi judecaţi-L după legea voastră. Iudeii însă i-au răspuns: Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni; 32. Ca să se împlinească cuvântul lui Iisus, pe care îl spusese, însemnând cu ce moarte avea să moară. 33. Deci Pilat a intrat iarăşi în pretoriu şi a chemat pe Iisus şi I-a zis: Tu eşti regele iudeilor? 34. Răspuns-a Iisus: De la tine însuţi zici aceasta, sau alţii ţi-au spus-o despre Mine? 35. Pilat a răspuns: Nu cumva sunt iudeu eu? Poporul Tău şi arhiereii Te-au predat mie. Ce ai făcut? 36. Iisus a răspuns: Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici. 37. Deci i-a zis Pilat: Aşadar eşti Tu împărat? Răspuns-a Iisus: Tu zici că Eu sunt împărat. Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu. 38. Pilat I-a zis: Ce este adevărul? Şi zicând aceasta, a ieşit iarăşi la iudei şi le-a zis: Eu nu găsesc în El nici o vină; 39. Dar este la voi obiceiul ca la Paşti să vă eliberez pe unul. Voiţi deci să vă eliberez pe regele iudeilor? 40. Deci au strigat iarăşi, zicând: Nu pe Acesta, ci pe Baraba. Iar Baraba era tâlhar.

CAPITOLUL 19 Patimile Domnului. Mama lui Iisus lângă cruce. Cuvintele rostite pe cruce. Moartea şi îngroparea Lui.

1. Deci atunci Pilat a luat pe Iisus şi L-a biciuit. 2. Şi ostaşii, împletind cunună din spini, I-au pus-o pe cap şi L-au îmbrăcat cu o mantie purpurie. 3. Şi veneau către El şi ziceau: Bucură-te, regele iudeilor! Şi-I dădeau palme. 4. Şi Pilat a ieşit iarăşi afară şi le-a zis: Iată vi-L aduc pe El afară, ca să ştiţi că nu găsesc în El nici o vină. 5. Deci a ieşit Iisus afară, purtând cununa de spini şi mantia purpurie. Şi le-a zis Pilat: Iată Omul! 6. Când L-au văzut deci arhiereii şi slujitorii au strigat, zicând: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor Pilat: Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină. 7. Iudeii i-au răspuns: Noi avem lege şi după legea noastră El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu. 8. Deci, când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s-a temut. 9. Şi a intrat iarăşi în pretoriu şi I-a zis lui Iisus: De unde eşti Tu? Iar Iisus nu i-a dat nici un răspuns. 10. Deci Pilat i-a zis: Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te eliberez şi putere am să Te răstignesc? 11. Iisus a răspuns: N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus. De aceea cel ce M-a predat ţie mai mare păcat are. 12. Pentru aceasta, Pilat căuta să-L elibereze; iar iudeii strigau zicând: Dacă Îl eliberezi pe Acesta, nu

eşti prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului. 13. Deci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus afară pe Iisus şi a şezut pe scaunul de judecată, în locul numit pardosit cu pietre, iar evreieşte Gabbata. 14. Şi era Vinerea Paştilor, cam la al şaselea ceas, şi a zis Pilat iudeilor: Iată Împăratul vostru. 15. Deci au strigat aceia: Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe Împăratul vostru? Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat decât pe Cezarul. 16. Atunci L-a predat lor ca să fie răstignit. Şi ei au luat pe Iisus şi L-au dus ca să fie răstignit. 17. Şi ducându-Şi crucea, a ieşit la locul ce se cheamă al Căpăţânii, care evreieşte se zice Golgota, 18. Unde L-au răstignit, şi împreună cu El pe alţi doi, de o parte şi de alta, iar în mijloc pe Iisus. 19. Iar Pilat a scris şi titlu şi l-a pus deasupra Crucii. Şi era scris: Iisus Nazarineanul, Împăratul iudeilor! 20. Deci mulţi dintre iudei au citit acest titlu, căci locul unde a fost răstignit Iisus era aproape de cetate. Şi era scris: evreieşte, latineşte şi greceşte. 21. Deci arhiereii iudeilor au zis lui Pilat: Nu scrie: Împăratul iudeilor, ci că Acela a zis: Eu sunt Împăratul iudeilor. 22. Pilat a răspuns: Ce am scris, am scris. 23. După ce au răstignit pe Iisus, ostaşii au luat hainele Lui şi le-au făcut patru părţi, fiecărui ostaş câte o parte, şi cămaşa. Dar cămaşa era fără cusătură, de sus ţesută în întregime. 24. Deci au zis unii către alţii: Să n-o sfâşiem, ci să aruncăm sorţii pentru ea, a cui să fie; ca să se împlinească Scriptura care zice: "Împărţit-au hainele Mele loruşi, şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţii". Aşadar ostaşii acestea au făcut. 25. Şi stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena. 26. Deci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care Îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău! 27. Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine. 28. După aceea, ştiind Iisus că toate s-au săvârşit acum, ca să se împlinească Scriptura, a zis: Mi-e sete. 29. Şi era acolo un vas plin cu oţet; iar cei care Îl loviseră, punând în vârful unei trestii de isop un burete înmuiat în oţet, l-au dus la gura Lui. 30. Deci după ce a luat oţetul, Iisus a zis: Săvârşitu-s-a. Şi plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul. 31. Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ridice. 32. Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui dintâi şi ale celuilalt, care era răstignit împreună cu el. 33. Dar venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele. 34. Ci unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă. 35. Şi cel ce a văzut a mărturisit şi mărturia lui e adevărată; şi acela ştie că spune adevărul, ca şi voi să credeţi. 36. Căci s-au făcut acestea, ca să se împlinească Scriptura: "Nu I se va zdrobi nici un os". 37. Şi iarăşi altă Scriptură zice: "Vor privi la Acela pe care L-au împuns". 38. După acestea Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice trupul lui Iisus. Şi Pilat i-a dat voie. Deci a venit şi a ridicat trupul Lui. 39. Şi a venit şi Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe. 40. Au luat deci trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei. 41. Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, şi în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat. 42. Deci, din pricina vinerii iudeilor, acolo L-au pus pe Iisus, pentru că mormântul era aproape.

CAPITOLUL 20 Învierea Domnului. El Se arată Mariei Magdalena, apoi ucenicilor şi la opt zile, după aceea, lui Toma.

1. Iar în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt. 2. Deci a alergat şi a venit la Simon-Petru şi la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus, şi le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt şi noi nu ştim unde L-au pus. 3. Deci a ieşit Petru şi celălalt ucenic şi veneau la mormânt. 4. Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt. 5. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat. 6. A sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos, 7. Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc. 8. Atunci a intrat şi celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.

9. Căci încă nu ştiau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morţi. 10. Şi s-au dus ucenicii iarăşi la ai lor. 11. Iar Maria stătea afară lângă mormânt plângând. Şi pe când plângea, s-a aplecat spre mormânt. 12. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus. 13. Şi aceia i-au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea le-a zis: Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus. 14. Zicând acestea, ea s-a întors cu faţa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus. 15. Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica. 16. Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte: Rabuni! (adică, Învăţătorule) 17. Iisus i-a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru. 18. Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi acestea i-a zis ei. 19. Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă! 20. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul. 21. Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. 22. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; 23. Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute. 24. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. 25. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. 26. Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă! 27. Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios. 28. A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! 29. Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! 30. Deci şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. 31. Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui.

CAPITOLUL 21 Domnul Se arată ucenicilor la Marea Tiberiadei. Iertarea lui Petru şi repunerea lui între apostoli.

1. După acestea, Iisus S-a arătat iarăşi ucenicilor la Marea Tiberiadei, şi S-a arătat aşa: 2. Erau împreună Simon-Petru şi Toma, cel numit Geamănul, şi Natanael, cel din Cana Galileii, şi fiii lui Zevedeu şi alţi doi din ucenicii Lui. 3. Simon-Petru le-a zis: Mă duc să pescuiesc. Şi i-au zis ei: Mergem şi noi cu tine. Şi au ieşit şi s-au suit în corabie, şi în noaptea aceea n-au prins nimic. 4. Iar făcându-se dimineaţă, Iisus a stat la ţărm; dar ucenicii n-au ştiut că este Iisus. 5. Deci le-a zis Iisus: Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare? Ei I-au răspuns: Nu. 6. Iar El le-a zis: Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla. Deci au aruncat-o şi nu mai puteau s-o tragă de mulţimea peştilor. 7. Şi a zis lui Petru ucenicul acela pe care-l iubea Iisus: Domnul este! Deci Simon-Petru, auzind că este Domnul, şi-a încins haina, căci era dezbrăcat, şi s-a aruncat în apă. 8. Şi ceilalţi ucenici au venit cu corabia, căci nu erau departe de ţărm, ci la două sute de coţi, trăgând mreaja cu peşti. 9. Deci, când au ieşit la ţărm, au văzut jar pus jos şi peşte pus deasupra, şi pâine. 10. Iisus le-a zis: Aduceţi din peştele pe care l-aţi prins acum. 11. Simon-Petru s-a suit în corabie şi a tras mreaja la ţărm, plină de peşti mari: o sută cincizeci şi trei, şi, deşi erau atâţia, nu s-a rupt mreaja. 12. Iisus le-a zis: Veniţi de prânziţi. Şi nici unul din ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: Cine eşti Tu?, ştiind că este Domnul. 13. Deci a venit Iisus şi a luat pâinea şi le-a dat lor, şi de asemenea şi peştele. 14. Aceasta este, acum, a treia oară când Iisus S-a arătat ucenicilor, după ce S-a sculat din morţi. 15. Deci după ce au prânzit, a zis Iisus lui Simon-Petru: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia? El I-a răspuns: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a lui: Paşte mieluşeii Mei. 16. Iisus i-a zis iarăşi, a doua oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? El I-a zis: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a Iisus lui: Păstoreşte oile Mele. 17. Iisus i-a zis a treia oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? Petru s-a întristat, că i-a zis a treia oară: Mă iubeşti? şi I-a zis: Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc. Iisus i-a zis: Paşte oile Mele.

18. Adevărat, adevărat zic ţie: Dacă erai mai tânăr, te încingeai singur şi umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, vei întinde mâinile tale şi altul te va încinge şi te va duce unde nu voieşti. 19. Iar aceasta a zis-o, însemnând cu ce fel de moarte va preaslăvi pe Dumnezeu. Şi spunând aceasta, i-a zis: Urmează Mie. 20. Dar întorcându-se, Petru a văzut venind după el pe ucenicul pe care-l iubea Iisus, acela care la Cină s-a rezemat de pieptul Lui şi I-a zis: Doamne, cine este cel ce Te va vinde? 21. Pe acesta deci, văzându-l, Petru a zis lui Iisus: Doamne, dar cu acesta ce se va întâmpla? 22. Zis-a Iisus lui: Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Tu urmează Mie. 23. De aceea a ieşit cuvântul acesta între fraţi, că ucenicul acela nu va muri; dar Iisus nu i-a spus că nu va muri ci: dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? 24. Acesta este ucenicul care mărturiseşte despre acestea şi care a scris acestea, şi ştim că mărturia lui e adevărată. 25. Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris. Amin.