www.punkt.md

43nr.

CHIȘINĂU, CEL MAI URÂT ORAȘ DIN LUME?

o p i n i i p l ă c e r i c a r a c t e r e

CINDY WANDA

DORIN CHIRTOACĂ

ANA BLANDIANA

ANDREI GHEORGHE

GHENADIE POPESCU

SORIN ANDREI

MEHMET SELIM KARTAL

LILIA BOLOCAN

NICU ŢĂRNĂ

ION ȘTEFĂNIŢĂ

KEVIN STILLMOCK

PE ARIPILE A-VÂNTULUI

CHEIA LUI

CHEIANU

GABRIEL GARCIA

MARQUEZ

COLINEBĂRBAȚI

IDEI PENTRU

CHIȘINĂU

ÎNGERI CARE CAD

www.cartier.md

Librăria din Centru, bd. Ștefan cel Mare, nr.126, Chișinău. Tel.: 21 42 03. E-mail: librariadincentru@cartier.mdProgram: 9-18. Sâmbătă: 9-16. Duminică

Casa Cărții, bd. Mircea cel Bătrân, nr. 9, Chișinău. Tel./fax: 34 64 61. E-mail: casacartii@cartier.md program: 10-18Sâmbătă Duminică

Librăria din Hol,str. București, nr. 68, Chișinău. Tel.: 24 10 00. E-mail: librariadinhol@cartier.mdprogram: 9-18 13-14Sâmbătă Duminică

Librăria9, str. Pușkin, nr. 9, Chișinău. Tel.: 22 37 83. E-mail: libraria9@cartier.mdprogram: 10-18 Sâmbătă Duminică

nr. 43 / mai 2012

Viorica MijaMoni Stănilă

Lucian MîndruţăVirgil PâslariucSorin HadârcăVitalie CondraţchiSorina ŞtefârţăAlexandru VakulovskiAna PopencoPaula ErizanuValentin Guţu

Artemie PaliiMihai Roman

Roman RybaleovAnshulesikFlorin TăbârţăAnna GodzinaNata Moraru

Valeria NichitaIna VorosciucVeronica AdamRoman RomanBons Offices

redactor-şef adjunct

redactor-şef punkt.md

autori

redactor/corector

art director

web design

fotografi

director publicitate

pr & evenimente

difuzare

contabil-șef

tipar

Angela BraşoveanuDIRECTOR

I Victor Chironda I Emilian Galaicu-Păun I Andrei Vatamaniuc I Maia MetaxaI Vlaicu Bunduchi I Arcadie Cotruţă I Nata Jalbă I Gheorghe Erizanu I Mitoş Micleuşanu I Vasile Ernu I Boris Cremene I

AU CONTRIBUIT:

PUBLICAȚIE PERIODICĂ INDEPENDENTĂ DESPRE OPINII, PLĂCERI și CARACTERE.Chişinău, strada Bucureşti 68, biroul 535. Telefon: +(373) 22 98 25, +(373) 22 98 16. Ne puteți vizita on-line pe www.punkt.md

Facebookfacebook.com/Revista PUNKT

Twittertwitter.com/Revista PUNKT

Indice Poşta Moldovei - 31841,Indice Moldpres - 31841

COPERTA NOASTRĂ:Cindy Wandaimagine: Roman Rybaleov

CONTENT:014. Pu nkt Ex cele nțe

MEHMET SELIM KARTAL MOLDOVA ESTE CA O PIATRĂ RARĂ CE ŞI-A PIERDUT DIN STRĂLUCIRE

d e S o r i n a Ş t e f â r ţ ă

022. Pu nkt f inanc iar SORIN ANDREI FILOSOFIA CELOR 5 C

d e V i t a l i e C o n d r a ţ c h i

028. Pu nkt profi LILIA BOLOCAN ARMISTIŢIU PE TIMP DE PACE

d e V i o r i c a M i j a

038. TEMA NUMĂRULUI: CHIŞINĂU, CEL MAI URÂT ORAŞ DIN LUME?

040. ION ŞTEFĂNIŢĂ DON QUIJOTE DE CHIȘINĂUd e S o r i n a Ș t e f â r ţ ă

046. ORAŞUL S(T)AT d e V i r g i l P â s l a r i u c

048. KITSCHINĂUd e S o r i n H a d â r c ă

052. CAPITALA MONDIALĂ A FRUSTRĂRILOR NOASTRE

d e L u c i a n M î n d r u ț ă

056. MUNCI ŞI ZILE LA CASA ZEMSTVEI d e P e t r e G u r a n

060. CHIŞINĂUL ORAȘ BIPOLAR ȘI BEZMETICd e M a i a M e t a x a

062. KEVIN STILLMOCK JUST LIKE PARADISE d e M o n i S t ă n i l ă

066. ARHITECTURA SOVIETICĂ A CIĂINĂULUI CUM S-A DEZVOLTAT ȘI UNDE TREBUIE SĂ SE OPREASCĂ?

d e A n d r e i V a t a m a n i u c

070. UN LAT DE PALMĂ PESTE DOSUL CENUŞĂRESEI

d e M o n i S t ă n i l ă

nr. 43/mai 2012

7

CONTENT:

164. Pu nkt în grădină RODODENDRONI, STEJARI ŞI RAŢE GRĂDINA DRINKWATER

d e A n g e l a B r a ș o v e a n u

172. Pu nkt interior CELE 10 PIESE ALE LUI NAPOLEON

d e A n a M a r i a V a s i l a c h e

072. 7 COLINE, 7 BĂRBAŢI, 7 IDEI PENTRU CHIŞINĂU

088. DORIN CHIRTOACĂ NU POȚI SĂ TE RELAXEZI NICĂIERI ÎN ORAȘUL ÎN CARE EȘTI PRIMAR

d e A n g e l a B r a ș o v e a n u

100. V iața u nu i art i s t . Prima probă CHEIA LUI CHEIANU

d e A n g e l a B r a ș o v e a n u

110. Pinkt în profi l ANA BLANDIANA DATORIILE OMULUI SAU CUM AJUNG UNII NEFERICIȚI PENTRU CĂ DEVIN VICTIME, IAR ALȚII, PENTRU CĂ SUNT ÎNVINGĂTORI

d e P a u l a E r i z a n u

122. Pu nkt Nobel GABRIEL GARCIA MARQUEZ ÎNGERI CARE CAD

d e G h e o r g h e E r i z a n u

128. Meme nto Mo ni GHENADIE POPESCU ÎNTÂLNIRE DE G(A)RDUL 0

d e M o n i S t ă n i l ă

134. Pu nkttare GHEORGHE, ANDREI GHEORGHE

d e A l e x a n d r u V a k u l o v s k i

138. Pu nktograf NICU ŢĂRNĂ: ”FEMEILE NU MAI VOR BĂRBAȚI…”

d e A n a P o p e n c o

148. Pu nkt în balo n CINDY WANDA PE ARIPILE A-VÂNTULUI

d e N a t a J a l b ă

156. Clubul H edo niș t i lor BRIGITTE LELOUP & SIMONE AMAT ÎNCETAȚI SĂ VĂ PLÂNGEȚI DE MILĂ ȘI CONTINUAȚI SĂ FACEȚI LUCRURI BUNE!

d e A n g e l a B r a ș o v e a n u

162. Bursu cul gastr ic INIMĂ DE BUFFALO

110.

100.

072.

122.

040.

10

nr. 43/mai 2012

11

12

Nu e uşor să faci faţă situaţiei, atunci

când stai îngropat până sub ochi. După

ce şi-a scos, în repetate şi nenumărate

rânduri, pensionarii în piaţă, după ce

adjutanţii săi din Parlament au rămas

fără lefuri şi maşini, Voronin şi-a pierdut

şi lecuţica de autocontrol pe care o

mai avea. Aflat în zenitul disperării şi

la apusul carierei politice, acesta s-a

apucat de blestemat, la stânga şi la

dreapta, de pe sarcofagul partidului său.

Cel mai mult au încasat-o politicienii cu

veleităţi unioniste. Liderul comuniştilor

a invocat zeităţile şi le-a implorat să

le fure liniştea celor patru la sută de

români care, cităm, vor să facă de râs

Moldova lui Ştefan cel Mare. Pentru

siguranţă, Voronhamon i-a blestemat la

rându-i: “Să le stea bucăţica de pâine

în gât, dacă voi fi nevoit să îmi schimb

naţionalitatea”. Dar oare trebuie,

domnule, pardon, tovarăşe Voronin?

“Ambuteiajul” intelectual în lanţ, provocat de maşinile de 500 mii de euro pentru staff-ul ţării, nu ne-a impresionat. Ne pare anormal ca fruntea ţării să circule în maşini lipite cu bandă adezivă, ca în cazul preşedintelui Timofti. Dar, totuşi, subiectul maşinilor luxoase merită pus pe roate şi asta datorită sclipirilor de creativitate pe care le-a generat. Geniul popular a demonstrat că stă la intersecţie, cu radarul în mâini, gata să-i amendeze pe mai marii ţării pentru virajuri neregulamentare. Şi iată rezultatul – un nou banc despre noul preşedinte. Cică, liderii Alianţei l-au chemat pe preşedintele Timofti să-i demonstreze noua achiziţie. I-au explicat îndelung de ce trebuie s-o accepte (mă rog, chestii de siguranţă şi de statut) şi, într-un sfârşit, l-au convins să se aşeze ca să admire interiorul confortabil al bolidului. S-a minunat şi s-a crucit preşedintele de “navaroatele” maşinii, dar a observat că aceasta nu are volan. “Măi, băieţi, lipseşte volanul!”. “Ei, da nici n-aveţi nevoie, că noi conducem!”- i-au răspuns într-un glas cei trei. No comment.

MERITUL CINIC

0201

MAŞINILE DE LUX ŞI GENIUL POPULAR

BLESTEMUL LUI VORONHAMON

Vladimir Voronin, preşedinte PCRM

Nicolae Timofti, preşedinte RM

nr. 43/mai 2012

13

Deşi a fost declarat oaspete

nedorit, solul Rusiei a fost primit

cu onoruri şi plocoane la Chişinău.

Autorităţile de rang şi de culori

diferite şi-au dat coate ca să-i strângă

prieteneşte&amical mâna. Asta, în

ciuda faptului că Rusia-matuşca a

sfidat bunul simţ diplomatic şi l-a

“uns” în funcţie pe cel mai şovin dintre

velicoruşi fără ştirea Moldovei. Asta,

în ciuda altui fapt că, înainte de a

poposi pe plaiuri moldave, Rogozin a

comparat Moldova cu un coteţ, unde

s-ar fi făcut mare zarvă, înainte ca el

să reuşească să spună cu-cu-ri-gu. Noi

doar una ne-am permis – să-i punem

coarne! În glumă, desigur, c-apu ne

închide gazu!

Mass-media din Moldova se clatină. Nu

de la presiunea politicului, nu din cauza

crizei financiare, cum se obişnuieşte,

ci pentru că liberalul Mihai Ghimpu le

fură jurnaliştilor bucăţica de la gură.

În timp ce în legislativ se discuta

un proiect de lege, Mihai Ghimpu a

“confiscat” aparatul de fotografiat de la

un fotoreporter, ca să-şi “tragă” colegii.

După ce i-a intors aparatul fotografului,

Ghimpu, mulţumit de prestaţia sa, l-a

asigurat că-i poate vinde imaginile cu

cel puţin 100 de lei per bucată. Munca

benevolă în folosul presei libere i-a

sugerat democratului Marian Lupu o

idee şi mai năstruşnică. Acesta a propus

tuturor deputaţilor să-şi ia, în Săptămâna

Voluntariatului, camerele video,

aparatele de fotografiat, ca să-i ajute

pe jurnalişti. Ce, oameni buni, scăpăm şi

puterea a patra în mâinile lor?

Monumentul lui Ilici din Donduşeni a fost

vandalizat. S-a întâmplat de două ori. La

început, oameni fără conştiinţă proletară

i-au rupt capul şi mâinile. Materia cenuşie

a bolşevicului numărul 1 a fost aruncată

în stradă, iar membrele superioare– în

faţa Consiliului Raional. Când au văzut

pe postament numai ostenitele picoare(şi

încă ceva de piatră, probabil), care

au făcut revoluţia roşie, administraţia

raionului şi locuitorii oraşului-erou au

luat cea mai corectă decizie. Cu lacrimi

în ochi, aceştia au chemat specialiştii

în reanimarea de monumente. Dar nu a

reuşit Ilici să se bucure prea mult de viaţă

după operaţie. Barbarii au recidivat. Mai

nou, statuia lui Lenin a fost stropită, din

cap până în picioare, cu vopsea neagră.

Administraţia raionului şi locuitorii

oraşului-erou au luat, iarăşi, atitudine şi...

petica în mâini. To be continued?

03 04 05

VOLUNTARIAT LA PALAT

ZARVA ÎN COTEŢ SAU COARNELE MOSCOVEI

LENIN, DE DOUĂ ORI BATJOCORIT

TOP CINCI!

Dmitri Rogozin, sol pentru Transnistria

Mihai Ghimpu, președinte PL

Vladimir Ulianov-Lenin, monument

14

autorii noștri:

Un parcurs profesional care intră în coliziune cu talentul și carisma. Cum le e firea amân-durora, nu ocolesc semnele de interdicţie, ci deraiază conştient de pe carosabilul neted în proiecte neaşteptate, pline de controverse. Cum era şi de aşteptat, fotografii-artişti nu puteau trece neobservați de Punkt. Vezi cum l-au dezbrăcat de haine pe Cheianu și l-au despuiat de complexe pe Nicu Țărnă. (pag. 100, 138)

ANSHULESIK

Înainte de a se reprofila în domeniul politi-cilor publice, a pus umărul la dezvoltarea Băncii Naționale. Apoi, tot acest umăr a fost de tare mare ajutor la Rethink Moldova. Cititor înfocat și izvor nesecat de spirite pe care le presară pe blogul său, în așteptarea culegătorilor. În Punkt-ul de faţă întoarce pe dos Chișinăul, într-un articol cu titlu sugestiv - Kitschinău. (pag. 48)

SORIN HADÂRCĂ

ROMAN RYBALEOV

Pictor de profesie şi fotograf de vocaţie. Sau invers. Sau, mai degrabă, şi una, şi alta. Pe care le îmbină şi le pune să se ostenească pentru un scop comun. E „vocea raţiunii”, de care avea nevoie Punkt pentru a-şi „cuminţi” ideile trăsnite. Nu înghite sur realismul, dar are gust pentru tot ce e monumental şi gos-podăreşte făcut. În Punktul acesta surprinde bucuria prieteniei moldo-turce în ochii lui Mehmet Selim Kartal, ambasadorul Turciei la Chișinău. (pag. 40)

FLORIN TĂBÂRŢĂ

VIRGIL PÂSLARIUC

S-a întors din China. Și cu fața spre Punkt.După ce a încercat să citească gânduri și rânduri în ochii înguști ai asiaticilor, descope-ră oameni și fapte din această parte a lumii. Unul dintre eroii ei e get-beget, altul - ajuns pe plaiuri mioritice în misiune diplomatică. Așadar, în numărul larg deschis citiţi ce a scris despre Ion Ștefăniță și Mehmet Selim Kartal. (pag. 14, 40)

SORINA ȘTEFÂRȚĂ

Este fotograful cu care ne leagă o prietenie mai veche şi împreună cu care am trecut prin ciur şi prin dârmoi. Tocmai de aceea, reuşim să ne sincronizăm ideile, fără multă vorbăra-ie. De astă dată, Rybaleov ilustrează tema numărului, cu ipostaze neobișnuite surprinse în zilele obișnuite ale Chișinăului . (pag. 148)

Doctor în istorie și prodecan al facultății de Istorie și Filosofie a USM. Ne-a făcut dependenți de rubrica sa, pentru că în afară de fapte, pilde uitate, dar şi childuri băgate de la sine înţeles, aduce o nouă viziune asupra istoriei. Una mai puțin didactică, dar mai ancorată în realitățile în care ne ducem leatul, vorba premergătorilor. În Punkt-ul de acum...despre Chișinăul de atunci. (pag. 46)

Moni (poeta Moni Stănilă) spune că viaţa ei e un tren în viteză, dar a reușit (nu ştim cum)să-l tragă în vagon pe Sandu (scriitorul Ale-xandru Vakulovski). Ca după o călătorie de scurtă durată în acelaşi cupeu (cam de vreo 7 zile) să zică Moni: Postoi, parovoz. S-au căsătorit. S-au stabilit la Chişinău, dar trenul încă tuc-tuc-tuc. Scriu. Fiecare în colţul lui. Acum au şi un loc comun. Punkt. În numărul prezent - Andrei Gheorghe, Petre Guran, Ghenadie Popescu și Cenușăreasa. (pag. 70, 98, 128, 134)

MONI & SANDU

Jurnalist notoriu și PR-ist de succes, Lucian Mîndruță pune, în acest număr, un cuvânt de grand merci pentru țara napoleonilor (Vive la France, carevasăzică). Câteodată, adevărat, prea perfectă și lustruită pentru un fost, din fostul lagăr. Ce argumente scoate în frunte, vedeți în Punkt. (pag. 52)

LUCIAN MÎNDRUȚĂ

nr. 43/mai 2012

15

1616

DORIȚI SĂ DISCUTAȚI CU AUTORII ȘI CITITORII REVISTEI "PUNKT"? ACCESAȚI SITE-UL www.punkt.md

T E X T d e S O R I N A Ş T E F Â R Ţ Ă / F O T O d e N A T A M O R A R U

nr. 43/mai 2012

17

nr.nr.nr 43/mai 2012

17

ŞI-A ÎNMÂNAT SCRISORILE DE ACREDITARE LA 3

FEBRUARIE 2012, ZIUA ÎN CARE SE ÎMPLINEAU 20 DE ANI DE

LA STABILIREA RELAŢIILOR DIPLOMATICE DINTRE REPUBLICA

MOLDOVA ŞI TURCIA. A FOST O ÎNTÂMPLARE FERICITĂ,

PLINĂ DE CONOTAŢII SIMBOLICE, E CONVINS EXCELENŢA

SA MEHMET SELIM KARTAL, AMBASADORUL TURCIEI ÎN ŢARA

NOASTRĂ. O ÎNTÂMPLARE CARE I-A AJUTAT, PE EL ŞI PE

FAMILIA SA, VENIŢI ÎN PREMIERĂ LA CHIŞINĂU, SĂ SUPORTE

MAI UŞOR GERURILE APRIGE DE FEBRUARIE, CARE N-AU FOST

SIMPLE NICI PENTRU LOCALNICI, CU ATÂT MAI MULT PENTRU

CINEVA VENIT DIN ŢARA CARE SE ASOCIAZĂ, PRIORITAR, CU

MAREA ŞI SOARELE… „NE SIMŢIM FOARTE BINE AICI. SOŢIA

SE GÂNDEŞTE LA ACTIVITĂŢI CULTURALE, FIUL NOSTRU DE

ŞAPTE ANI MERGE LA ŞCOALĂ, FACE PICTURĂ ŞI TENIS,

IAR EU, ZI DE ZI, MUNCESC CA SĂ DESCOPĂR ŢARA DVS. ŞI,

ASTFEL, SĂ APROPII ŢĂRILE NOASTRE”, NE SPUNE MÂNDRU DL

AMBASADOR…

EXCELENŢA SA MEHMET SELIM KARTAL, AMBASADORUL TURCIEI LA CHIȘINĂU:

MOLDOVAESTE CA O PIATRĂ RARĂCE ȘI-A PIERDUTDIN STRĂLUCIRE

18

Domnule Ambasador, deoarece mai sun-teţi în proces de „învăţare” a Moldovei, o sa încep prin a vă întreba: ce reprezintă Turcia secolului 21?Turcia de azi este total diferită de Turcia de acum 100 de ani. În debutul secolului 20, ceea ce se chema pe atunci Imperiul Otoman era aceeaşi ţară mare situată la porţile Orientului, fiind însă ocupată de puteri străine, fără industrie şi putere eco-nomică - se afla la un fel de „punct zero”. Republica Turcia, în înţelesul modern al cuvântului, a fost fondată în 1923, astăzi fiind o putere dinamică, cu capacitate in-dustrială şi economie în ascensiune - poa-te, mult mai sănătoasă decât multe dintre economiile europene din acest moment. În politica sa externă, Turcia se conduce după principiul stabilit încă de Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul statului turc modern - „Pace acasă şi pace în lume”. Este o politică externă care să genereze securitate şi stabilitate în regiune, în con-cordanţă cu calitatea noastră de membră a NATO, bazată pe un sistem secular şi democratic, pe o economie vibrantă şi pe tradiţia de a „reconcilia” modernitatea cu identitatea culturală. Totodată, Turcia este orientată spre integrarea europeană şi, nu în ultimul rând, ajută ţările lumii a treia să-şi soluţioneze problemele bilaterale şi să devină actori mai influenţi ai politicii inter-naţionale. Într-o lume globalizată în care evoluţiile devin tot mai complexe şi mai dificil de coordonat, Turcia îşi propune să dezvolte o politică externă responsabilă şi constructivă, inspirând încredere în regiune, prin mobilizarea experienţei sale politice, economice şi culturale - toate în serviciul unor idealuri comune ale umani-tăţii şi al intereselor sale naţionale.

Dacă spuneţi că economia Turciei e mult mai sănătoasă decât cea a multor ţări eu-ropene, înseamnă că ţara dvs. nu resimte prelungita criză economică?Ba da - sau, dacă o şi resimte, atunci într-o măsură foarte mică. Vorba e că, spre deosebire de ţările care, având nevoie de

Pu nkt Ex cele nțeMEHMET SELIM KARTAL MOLDOVA ESTE CA O PIATRĂ RARĂ CE ŞI-A PIERDUT DIN STRĂLUCIRE

nr. 43/mai 2012

19

20

mult de reforme, abia acum le im-plementează, noi am făcut reforme-le mai devreme, acum vreo zece ani. Respectiv, am fost pregătiţi pentru criză. Poate că doar rata şomajului e ceva mai mare decât ne-am fi do-rit… În rest, ţării mele îi merge bine: exporturile şi investiţiile - două dintre elementele-cheie ce vorbesc despre sănătatea unei economii - cresc rapid, şi asta ne permite să privim cu optimism spre viitor.

Sunteţi la fel de optimist şi în ceea ce privește viitorul european al ţării Dvs.?Dacă vă referiţi la această dez-batere extrem de lungă deja - îşi are sau nu Turcia locul în Uniunea Europeană? - vreau să spun un lucru de principiu: reformele pe care le realizăm în ţara noastră sunt făcute, înainte de toate, pentru poporul turc, pentru a le asigura concetăţenilor mei standarde mai înalte de viaţă, abia apoi pentru a deveni membru cu drepturi depline al familiei europene. Calea noastră este reforma societăţii turce, a economiei şi a vieţii publice. Facem acest lucru zilnic, în toate domeniile vieţii. Economia şi industria noastră trebuie să fie competitive nu doar cu cele europene, ci şi cu cele asi-atice, la o adică. Altminteri, noi am fost şi vom fi parte a Europei, iar o eventuală aderare la UE doar va instituţionaliza această realitate.

Relaţiile dintre ţările noastre nu au nevoie de diagnostic…

Cum aţi găsit Moldova în acest sens? Suntem o ţară mult mai mică decât Turcia, dar, de asemenea, vrem să ne reformăm societatea şi economia, să devenim prosperi şi, de ce nu?, să aderăm la familia

Uniunii Europene…Sunt diplomat, dar sunt un diplomat foarte franc. De aceea, voi spune aşa cum simt şi cum gândesc - Moldova este, astăzi, ca o piatră rară care şi-a pierdut strălucirea. Se întâmplă, cred eu, din cauza mai multor probleme - în ultimii ani nu aţi avut suficiente puteri şi resurse ca să vă renovaţi drumurile, clădirile istorice, satele… Sunt însă convins că, dacă se va munci în direcţia ne-cesară, în toate domeniile, această piatră rară îşi va recăpăta străluci-rea. Spun asta inclusiv pentru că - şi am reuşit să mă conving de acest lucru - oamenii de aici sunt capabili să facă saltul şi reformele necesare. Inclusiv, datorită şi cu ajutorul celor care astăzi sunt plecaţi la muncă peste hotare. Nu este vorba doar de banii trimişi de ei acasă, ci şi de experienţa obţinută acolo.

Ce diagnostic aţi pune relaţiilor bilaterale moldo-turce, fie în do-meniul politic sau cel economic, fie în cel social, comercial, cultural sau educaţional?Păi, nu este nevoie de diagnos-tic - relaţiile dintre ţările noastre sunt perfect sănătoase! Moldova e un partener important pentru noi în regiune şi scopul nostru e să fortificăm aceste relaţii, să le dăm continuitate şi să le ridicăm la noi înălţimi. Voi menţiona, înainte de toate, legăturile economice, despre care am vorbit şi în cadrul întrevederii pe care am avut-o cu premierul Vlad Filat. Am salutat faptul că în 2011 volumul comerţului exterior al Moldovei cu Turcia a fost de 440,3 mln. USD, dintre care exportul - 73,4 mln. USD, în creştere cu 8% faţă de anul 2010, iar impor-tul - 366,9 mln. USD, mai mult cu 78% faţă de aceeaşi perioadă. Mai mult, dovezile prezenţei economiei

turce în R. Moldova sunt printre cele mai vizibile. Compania „Suma” a construit unul dintre cele mai remarcabile hoteluri din Chişinău, „Leogrand”; MallDova e construit de turci, cel mai mare spital privat din ţară e construit şi administrat de turci. „Moldcell” e şi ea, indirect, o companie turcă; berea „Efes”, inclusiv celebra „Chişinău”, este savurată de hedoniştii din întrea-ga republică, la fel cum dulciurile produse de Compania „Nefis” sunt dorite de toţi micuţii. În ceea ce mă priveşte, pe parcursul activităţii mele aici mă voi strădui să conving cât mai mulţi oameni de afaceri turci să investească în R. Moldova. Un prim pas făcut în acest sens ar fi vizita unei mari delegaţii de inves-titori turci la Chişinău, pentru a se familiariza cu piaţa de aici. Nu vrem doar să vindem produse turceşti aici, am vrea să stabilim partene-riate cu cât mai multe companii moldoveneşti. Să facem afaceri adevărate împreună.

Şi dacă ieşim din zona economică, acolo ce se întâmplă?..Poate că nu atât de cunoscute, dar la fel de reuşite sunt proiectele noastre comune în alte domenii - cultură, învăţământ, transport, sport… Astfel, an de an, Turcia majorează numărul de burse alo-cate tinerilor moldoveni ce doresc să-şi facă studiile la cele mai cotate universităţi din ţara mea, iar tinerii turci vin să studieze la universităţile din Moldova şi sper că numărul lor va creşte. Vom încerca să diversi-ficăm şi relaţiile culturale. În acest scop, am şi iniţiat un şir de acţiuni la ambasadă, dintre care prima a fost master-classul de EBRU, artă tradiţională turcă, oferit în ajun de 8 martie de soţia mea, dna P. Banu Cankan Kartal. A urmat recitalul

Pu nkt Ex cele nțeMEHMET SELIM KARTAL MOLDOVA ESTE CA O PIATRĂ RARĂ CE ŞI-A PIERDUT DIN STRĂLUCIRE

nr. 43/mai 2012

21

oferit, cu ocazia marcării oficiale a celor două decenii de relaţii diplomatice, prietenie și cooperare reciprocă dintre ţările noastre, de către soprana Filarmonicii de Stat din Istanbul, Deniz Şafak Yaprak. Am organizat acest eveniment în martie, când moldovenii celebrea-ză Mărţişorul, iar turcii Nevruzul, tocmai pentru a scoate în evidenţă ceea ce ne uneşte. Şi acestea sunt doar primele, nu ultimele, rându-nele…

Ştiţi deja care anume vor fi aceste „rândunele”?În ultimii nu am reuşit să avem vizite bilaterale la nivel înalt. Sunt sigur că acestea se vor întâmpla în 2012. Vom începe, cred eu, cu vizita ministrului de Externe al Turciei, dl Ahmet Davutoğlu. Apropo, vreau să menţionez aici că interacţiunea la nivel de lideri este importantă, dar şi mai importantă este interacţiu-nea la nivel de oameni. De aceea, sunt foarte fericit că între ţările noastre nu există un regim de vize şi oamenii pot călători oricând şi oricât doresc. Aceasta nu face de-cât să fortifice relaţiile de prietenie moldo-turce.

În ce mod găgăuzii din Moldova contribuie la apropierea ţărilor noastre?Sunt convins că, prin intermediul poporului găgăuz, între ţările noas-tre există o legătură specială şi, totodată, sunt convins că păstrarea autonomiei găgăuze este esenţi-ală pentru stabilitatea politică şi socială din Moldova. În acelaşi timp, în discuţiile cu administraţia de la Comrat, de fiecare dată accentuăm necesitatea unei cooperări con-structive cu administraţia centrală de la Chişinău. Fiind un pod între Moldova şi Turcia, autonomia gă-găuză reprezintă şi o oportunitate

pentru investiţii. Tocmai de ace-ea, ne bucurăm că Agenţia Turcă pentru Cooperare şi Dezvoltare Internaţională (TICA) a contribuit substanţial la dezvoltarea unor proiecte sociale în Moldova, suma ajutorului financiar oferit depăşind în aceşti ani 25 mln USD. De curând, a fost ales și noul președinte al Mol-dovei și sper din tot sufletul ca veți avea parte de o perioadă lungă de stabilitate, care să fie benefică atât țării, cât și relațiilor dintre Turcia și Moldova. Cert e că ne dorim stabi-litate în toate ţările din vecinătate, asta însemnând mai multă stabilita-te şi în ţara noastră.

Am vizitat Turcia de două ori. Am fost impresionată de drumuri, de instituţiile medicale de stat şi private pe care le-am vizitat - era cu ocazia primului Congres Inter-naţional de Turism în Sănătate -, de blocurile de locuit, echipate cu baterii solare. Cine a decis asupra acestor tehnologii? Este vorba de o politică de stat în acest sens ori de un interes pur economic?Ambele. Statul a dorit ca oamenii să aibă standarde mai înalte de viaţă, să aibă acces la tehnologii care să le facă viaţa mai uşoară. Totoda-tă, şi-a spus cuvântul şi faptul că businessul a început să gândească mai mult la mediu, nu doar la profit. Este o schimbare calitativă în men-talitatea societăţii turce.

Aţi putea identifica două-trei ase-mănări între ţările noastre?Prima v-o dau fără să mă gândesc prea mult - oamenii. Sunt deschişi, prietenoşi, ne tratează cu multă căl-dură, chiar dacă nu vorbim nici ro-mână, nici rusă. Dar ne putem înţe-lege uşor prin ochi, prin expresie… Politeţea, căldura şi ospitalitatea ţin de un specific cultural comun. Nici nu putea fi altfel, probabil, de

vreme ce istoria noastră comună datează de secole - m-am convins de asta şi atunci când am vizitat Muzeul Naţional de Istorie şi Arhe-ologie şi Muzeul Naţional de Etno-grafie şi Istorie Naturală, unde am văzut vestigii ale acestei culturi şi istorii comune. Astăzi, sunt stabilite noi şi noi poduri, prin contactele umane. Cât priveşte alte asemănări, le găsim în bucătăriile noastre şi în vocabular - basturma, de exem-plu, este deopotrivă un cuvânt şi o specialitate culinară turcească, ce se regăseşte în ambele ţări.

Ce ar trebui să ştie moldovenii des-pre Turcia, cu excepţia mării?..Pe noi ne bucură faptul că numărul moldovenilor care vizitează Turcia creşte an de an, ţara noastră fiind destinaţia de vacanţă nr. 1 pentru ei. Sigur că marea şi soarele sunt importante, dar Turcia, într-adevăr, e mai mult decât atât. Turcia este o mare cultură şi îi invit pe toţi să o descopere. Îi invit pe toţi să viziteze, măcar o dată, Istanbulul, să meargă la muzee, care găzdu-iesc opere de artă unice. Turcia este o ţară deschisă pentru orice experienţă, mai ales că numai aici poţi combina Estul cu Vestul… Aţi pomenit mai devreme de turis-mul în sănătate. Astăzi în Turcia vin oameni din toată lumea ca să combine vacanţa cu tratamentul. Şi asta, de asemenea, ar fi o sugestie pentru moldoveni. Turcia poate fi vizitată pe durata întregului an, nu doar vara. Mai ales că avem regiuni, mai spre sud, unde poţi deopotrivă schia în munţi şi înota în mare. Şi nu uitaţi că Turcia e un prieten apropi-at şi fidel al Moldovei.

Vă mulţumim pentru interviu şi vă dorim mult succes!

22

nr. 43/mai 2012

23

24Pu nkt f inanc iar

nr. 43/mai 2012

25

AŞTEPT CU NERĂBDARE SĂ VĂ DESCHID UŞA - AȘA ÎȘI ÎNCHEIE MESAJUL ADRESAT CLIENȚILOR

PREȘEDINTELE EXECUTIV AL BCR CHIȘINĂU, SORIN ANDREI. PARE O FIGURĂ DE STIL DE VREME CE

NU E ROSTITĂ DE UN PORTAR, ÎNSĂ NUMAI PÂNĂ ÎN MOMENTUL ÎN CARE CHIAR TE POMENEȘTI ÎN

INTERIORUL BĂNCII ȘI SIMȚI ATMOSFERA “CAPTATOARE”. PENTRU BOTOȘĂNEANUL SORIN ANDREI,

BANCHER DE TOP ÎN ROMÂNIA, PRELUAREA CU TREI ANI ÎN URMĂ A CONDUCERII BCR CHIȘINĂU A

FOST MAI DEGRABĂ O PROVOCARE. POATE DE ACEEA, SCHIMBAREA LA FAŢĂ A BĂNCII NU S-A LĂSAT

AŞTEPTATĂ. SPUNE CĂ DACĂ TE BAZEZI PE FILOSOFIA “CELOR 5C” -, COLEGII, CLIENŢII, COMPANIA,

COMUNITATEA ŞI CONTROLUL - NU POŢI DA GREŞ.

DORIȚI SĂ DISCUTAȚI CU AUTORII ȘI CITITORII REVISTEI "PUNKT"? ACCESAȚI SITE-UL www.punkt.md

T E X T d e V I T A L I E C O N D R A Ţ C H I / F O T O d e R O M A N C A N Ț E R

5CFILOSOFIA

CELOR

SORIN ANDREI

26

Cum aţi găsit Republica Moldova acum trei ani, când aţi preluat BCR Chişinău, cercurile de afaceri, oamenii simpli şi cum s-au schimbat lucrurile de atunci?De fapt sunt născut în judeţul Botoşani, pe malul Prutului, aşa că am găsit o atmosferă destul de apropiată de cea din zona din care provin, cu oameni călduroşi, oameni deschişi, gospodari, aş putea spune. Cât ţine de evoluţie, cred că s-a în-registrat o evoluţie în bine. Mediul de afaceri a devenit mai dinamic, iar lumea parcă are mai multă speran-ţă, mai multă combativitate decât în momentul în care am venit.

Dar banca? Aţi lansat un proiect ambiţios de restructurare a BCR Chişinău, care sunt rezultatele după trei ani?Da, da, da! S-a schimbat şi vizibil, dacă vom compara vechea ban-că, situată în Strada Tricolorului, cu noua bancă, putem să ne dăm seama de modernismul abordării. Practic, proiectul pe care acum trei ani l-am lansat şi pe care, cu ajutorul echipei de la Chişinău, l-am implementat a vizat splitarea liniilor de business – retail şi corporate, întărirea funcţiilor de suport, crea-rea unei noi echipe manageriale şi a unei platforme informatice noi, care ne-a permis să punem ulterior la dispoziţia clienţilor noi servicii, noi produse, ca să operăm realmente ca o bancă europeană – să fie mai vizibilă şi să participe la creşterea economică a ţării.

Cum se poziţionează acum BCR, mai mult o bancă pentru clienţi corporate sau una pentru popula-ţie?După definiţie şi din punctul de vedere al gamei de produse şi servicii, suntem o bancă universală.

Pe corporate deservim IMM-uri, dar şi companii mai mari, corporaţii internaţionale care vin să investeas-că în Moldova, care reprezintă două linii distincte în cadrul corporate. În cazul retailului, oferim persoanelor fizice produse şi servicii specifice, carduri, depozite, credite, credite pentru locuinţe, de asemenea avem şi segmentul de microfinanţări pentru patente, întreprinzători individuali etc. Am putea spune că deservim întreaga gamă de clienţi, însă avem o strategie proprie, care presupune că prima abordare este cea a clienţilor corporate, mari, internaţionali, şi a salariaţilor care-şi desfăşoară activitatea în aceste companii.

Anul trecut volumul creditului în economie a crescut cu 16 la sută, până la aproape 30 de miliarde de lei. Care e bucata BCR din acest tort? Se pare că noul val al crizei globale nu afectează creditarea, deci şi consumul populaţiei, creşte-rea economică... Anul trecut, am văzut primele roade ale transformării băncii, în noua strategie şi noul mod de abordare. Banca a înregistrat, pe lângă o creş-tere calitativă, atât a portofoliului de credite, cât şi a gamei de produ-se şi servicii, şi ca rezultat al aces-tor creşteri, o dublare a numărului de clienţi deserviţi. De asemenea, am avut o creştere semnificativă a portofoliului de credite de 19 la sută, uşor mai mare decât pe sis-tem, care a înregistrat o creştere de 16 la sută. În cifre absolute, ponde-rile sunt mici raportat la sistem, însă toate acestea se întâmplă cu men-ţinerea creditelor neperformante la nivelul de cca 5%, ceea ce e un lucru bun pentru perioada aceasta. E o perioadă încă destul de dificilă. Iarăși se preconizează un nou val

de criză şi toate estimările sunt legate de ritmul lent de recuperare a zonei euro şi a Europei. Moldova, având o pondere mare a exportu-rilor către UE, ar putea înregistra o serie de influenţe, însă dacă ne uităm de cealaltă parte, gama produselor exportate este legată de produse alimentare, textile şi alte produse de strictă necesitate, astfel că impactul nu poate fi atât de important. La fel, o echilibrare bună a exporturilor către Uniunea Europeană şi către statele membre ale CSI permite o resorbire mai uşoară a exporturilor pe această a doua piaţă, fiind cunoscut faptul că, datorită preţurilor petrolului destul de ridicate, în special Federaţia Rusă va avea o creştere economică de peste 3% şi în anii următori. E o perioadă dificilă, dar nu fără soluţii, contează abilitatea exportatorilor de a se orienta pe pieţe

În ce măsură liniile de credit de la Uniunea Europeană, băncile străine şi instituţiile de dezvoltare, ce se deschid, pot contribui la creşterea economică?Le consider deosebit de benefice şi un motor destul de serios pentru menţinerea creşterii economice. Numai dacă ne gândim la proiectele de infrastructură, vedem ce forţă de muncă antrenează acestea și cum stimulează o întreagă indus-trie orizontală. Orice proiect de modernizare a unor capacităţi de producţie are un rol important. Şi cunoaştem încă din teoria keyno-sistă că mai ales în perioade de criză statul, inclusiv prin finanţări internaţionale, tinde să investească în diverse utilităţi care să susţină un nivel economic corespunzător. BCR a fost implicată pe parcursul a doi ani în linia de finanţare a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi

SORIN ANDREI FILOSOFIA CELOR 5 C

Pu nkt f inanc iar

nr. 43/mai 2012

27

Dezvoltare pentru eficienţa energe-tică, un proiect deosebit de intere-sant, împreună cu alte două bănci, care are exact rolul de upgradare a infrastructurilor publice şi private, în cazul BERD. Suntem în ultima etapă cu această linie MoSEFF, cu câteva proiecte foarte interesante. Ceea ce e important de spus e că am avut surpriza plăcută ca unul din proiectele noastre să fie cel mai bine cotat la capitolul investiţii în agricultură. E vorba de un proiect din industria zahărului ce a cumpă-rat utilaje moderne de recoltare a sfeclei, ceea ce a dus la o reducere semnificativă a costurilor clientului. Credem că acest gen de proiecte au un viitor în Republica Moldova şi este o pârghie eficientă de redu-cere a costurilor întreprinderilor locale, ceea ce e foarte important pentru competitivitatea la export a produselor. Proiectele noastre nu se opresc aici, suntem în negociere pentru un al doilea proiect pentru persoanele fizice şi tot ce înseam-nă modernizarea infrastructurii cu scopul de economisire a energiei în condiţii casnice. Suntem în etapă finală şi sperăm ca în cel mai apro-piat timp să oferim clienţilor noştri şi un asemenea produs, care va include şi o componentă de grant şi va avea termeni de amortizare şi, de ce nu, costuri competitive.

Apropo de competitivitate, odată cu venirea marilor bănci străine, inclusiv Erste prin BCR, la Chişi-nău, se aştepta o infuzie de bani ieftini de la companiile-mamă, know-how, produse noi, care vor genera concurenţă şi vor reduce dobânzile. E clar că trebuie să luăm în calcul prima de risc şi alţi factori care fac ca banii să rămână scumpi în Moldova. Cum au schimbat piaţa locală băncile occidentale?

Fără discuţie că preţul banilor e dictat de cererea şi oferta de pe piaţă. Dacă ne uităm chiar la aceşti trei ani, în care eu am activat la Chi-şinău, putem spune că nu doar prin aportul băncilor străine, ci printr-o competiţie extrem de puternică pe piaţă dobânzile s-au redus semnifi-cativ. În primele contacte la Chişi-nău, eram cu dobânzile în zona 20-25%, or acum, la leul moldovenesc suntem între 10 şi 12%. Deci, iată o înjumătăţire a dobânzilor. În valută atunci aveam dobânzi de 10-12%, iar acum în jurul a 8,5%. Evident, sunt nişte diferenţe cu Uniunea Euro-peană, dar ele se reduc sistematic, odată cu oferta de bani, afluxul ve-nit prin liniile de finanţare internaţi-onale. Se păstrează o primă de risc faţă de piaţa comunitară, dar există proiecte la care discutăm la zeci de bipşi diferenţă faţă de UE, de exem-plu Euribor cu o marjă de 5-6%. Dar, asta înseamnă proiecte competitive, pe care orice finanţator şi le-ar dori în portofoliu.

Câte dintre proiectele depuse la bancă sunt „ bune”, competitive, fezabile, şi ce proporţie nu este competitivă? Altfel spus, este busi-nessul moldovenesc mai matur?Ştiţi, la orice comerciant, preţul este dependent de cost, care este format, printre altele, şi de costul riscului. Dacă acesta este mare şi trebuie să creezi provizioane, atunci trebuie să creditezi cu dobândă înaltă, ca să-ţi acoperi costurile. Deci, în general, în gestiunea ban-cară, un portofoliu de credite bun îţi permite să creditezi la dobânzi reduse. Iarăşi, e de menţionat că o bancă dint-un grup internaţio-nal vine pe o piaţă locală şi cu un know-how. Cred că, din punctul de vedere al structurii, modului de abordare, al guvernanţei corpora-

tive, al evaluării riscurilor, avem o experienţă de grup care ne permite să spunem că rolul băncilor străi-ne este de a implementa noul şi a ţine piaţa într-un nivel de progres continuu.

Dar prin ce se deosebeşte BCR Chişinău de alte bănci străine pre-zente în Moldova?În ultima perioadă am introdus pro-iectul carduri cu cip VISA. Suntem în etapa finală de implementare a unui serviciu de internet banking, contractat atât pentru persoane fizice, cât şi juridice, un produs modern care va face foarte acce-sibile serviciile, inclusiv schimbul valutar prin intermediul conturilor, etc. Nu demult am fost admişi ca membri ai Factoring chain interna-tional şi intenţionăm în scurt timp să introducem pe piaţa Moldovei produsele de factoring, deci o fi-nanţare a livrărilor de produse atât la intern, cât şi la export, scrisorile de garanţie pentru investitori. Căci, spre exemplu, ei au active într-o ţară, şi când vin într-o altă ţară, au un pic de cash, cu cardul, dar nu vine cu capitalurile şi are nevoie să aducă utilaje. Or, noi putem garanta la vamă plata impozitelor, pune garanţii pentru participarea la lici-taţii etc. Mai sunt şi produsele de cross-border – clientul fiind undeva într-o altă ţară, noi îl ajutăm să-şi înregistreze afacerea, să obţină autorizaţiile necesare. Avem un in-ternational desk în cadrul grupului, care face „frontingul”, fără a trebui să se deplaseze aici la notar sau la primar. Deci, o serie întreagă de îmbunătăţiri faţă de metoda clasică de a face banking.

În acest context, care sunt planuri-le BCR Chişinău pe termen scurt, pe termen mediu și lung?

28

Ne preocupăm acum de servicii care să ofere clienţilor accesibilita-te de oriunde s-ar afla, astfel banca va fi cât mai aproape de client, fie el la Soroca, la Cahul. Desigur că ne gândim la soluţii alternative, auto-matizate în dezvoltarea businessului şi în acest sens suntem în câteva proiecte de dezvoltare a soluţiilor moderne de banking. Pe de altă parte, pentru clienţii strategici, mari, este valabilă strategia noas-tră de parteneriat şi de atragere a investiţiilor – să fim banca lor de acasă în deplasare.

Dacă tot vorbim de nou, cum pot contribui băncile la schimbarea mentalităţii, a comportamentului de consum al populaţiei, care, iată, continuă, în mare parte, să utilizeze cardurile bancare ca să-şi scoată salariile din bancomat?Am constatat şi noi că cca 94% din deţinătorii de carduri preferă să recurgă la cash în interior. Ceea ce e interesant de remarcat e că, în exterior, peste 70% sunt tranzacţii cu card. Aş putea spune că moldo-venii preferă comoditatea oferită de banii în numerar în Moldova şi si-guranţa pe care ţi-o oferă cardul în exterior. Este un proces destul de lung acesta de schimbare a obiceiu-rilor. Noi avem o serie de iniţiative, de lucru cu tinerii, de popularizare a serviciilor moderne de banking, intenţionăm chiar să deschidem un soi de şcoală de educaţie financia-ră, care să explice avantajele oferite de serviciile moderne. Mergem spre tinerii ce pleacă la studii în România, colaborăm cu ASEM-ul, care creează noi specialişti, cetă-ţeni... un alt mod e acela de a pune soluţii alternative, pentru că altfel omul îţi va spune mereu că nu are unde să plătească cu cardul. Deci, cât mai multe puncte de acces cu

cardul, internet banking etc. Un alt proiect interesant care ar închide circuitul în cadrul băncilor este serviciul de direct debit. Suntem în toate iniţiativele de pe piaţă – m-wallet, proiectul direct debit iniţiat cu sprijinul Băncii Mondiale etc. În România, a început mai greu acum cca 10 ani, dar beneficiile sunt incomensurabile, adică aproape un milion de oameni care fac tranzacţii mobile. Gândiţi-vă la mine, care, de exemplu, locuiesc la Constanţa şi am de plătit telefon fix, mobil, energie, gaz, mai am de plătit cam aceleaşi facturi pentru mama la Bo-toşani, nişte poliţe de asigurare la Bucureşti, şi dacă iei aceste 20 de plăţi pe lună. Sumele sunt alimen-tate într-un cont special, din care furnizorii sunt înştiinţaţi că îşi pot trage lunar banii facturaţi. În felul acesta eu nu-mi mai permit să scot cashul, căci factura va rămâne ne-plătită. Ori, o ruşine mai mare decât „fonduri insuficiente” ... ştiţi cu câtă mândrie vânzătoarea îţi spune „Fon-duri insuficiente!”, şi stau patru-cinci oameni la coadă şi aud (râde...) practic, fiecare cetăţean va trebui să-şi ia o casă, maşină şi va trebui să plătească ratele, utilităţile...

Apropo de rate... aţi acordat vreo sută de credite în programul Prima casă, în parteneriat cu Primăria Chişinău. E mult, e puţin pentru o piaţă ca cea a Moldovei? Sunt 160 deja, dintre care 104 în cadrul programului Prima casă. Di-ferenţa dintre acesta şi programul propriu este că primul are o com-ponentă socială, e destinat tinerilor care nu au avut o casă, care au avut o suprafaţă redusă pe membru de familie... În programul nostru nu există aceste restricţii – poţi să-ţi iei o vilă, o casă de vacanţă... Eu zic că şi-a dovedit viabilitatea economică,

dar şi utilitatea socială. Nu sunt două, trei ca să poată fi ignorate, sunt peste o sută. Şi suntem bucu-roşi că am fost în nucleul acestei iniţiative şi, de altfel, este o linie strategică a grupului de a intra în zona rezidenţială, astfel că şi în Ro-mânia BCR deţine în jur de 40% din toate cele patru etape ale proiec-tului Prima casă, fiind vorba de cca 300 de milioane de euro. Deci pro-iectul e în faza copilaşului care face singur primii paşi, dacă îl comparăm cu matura piaţă a României. Eu cred că se va dezvolta şi susţine com-paniile de construcţii în finalizarea eforturilor de a construi rentabil, transparent şi de a finaliza cu suc-ces proiectele imobiliare. Pentru că unul din „deliciile” acestei perioade este riscul nefinalizării proiectelor imobiliare care au dus la situaţii sociale deosebite. Ochiul autori-tăţii, prin girul Primăriei, are rolul de a reda încrederea şi speranţa în repornirea pieţei imobiliare.

Primăria a reclamat mereu lipsa de mijloace bugetare. Va fi în stare să susţină ea dezvoltarea pieţei imobiliare?Nicio autoritate din lume nu poate finanţa toţi banii necesari. În schimb, poate dirija în sensul bun şi a obţine un efect de multiplicare în sectorul privat. Or, creând un cadru clar, de exemplu finanţând locuinţe cu un spaţiu limitat, cu un preţ de până la 40 de mii, piaţa se va ajusta. În România locuinţele de până la 40 de mii erau singurele căutate, şi atunci toată lumea a căutat resurse interne pentru a construi apartamente de 40 de mii. Deci companiile de construcţii care s-au reorientat spre apartamente de 1-2 camere au cerere, iar cei cu apartamente de lux şi-au asumat riscul acestei nişe.

SORIN ANDREI FILOSOFIA CELOR 5 C

Pu nkt f inanc iar

nr. 43/mai 2012

29

30Pu nkt profi

nr. 43/mai 2012

31

DE LA (CONTRA)FACEREA LUMII ŞI PÂNĂ ÎN PREZENT, MOLDOVEANUL SE SIMTE

CONFORTABIL ŞI CHIAR MULŢUMIT DE VIAŢĂ ÎN ROLUL DE COPIRA(I)T. ÎMBRACĂ HAINE CU

ETICHETE STRĂINE, MĂNÂNCĂ TOT REGISTRUL DE UNCLEBENSURI ŞI NICI NU SE ÎNTREABĂ DE

CE TEHNOLOGIILE ŞI MĂRFURILE MADE IN MOLDOVA LIPSESC DE PE TEJGHELE… CÂT DE DES

SPUN MOLDOVENII: „EVRICA” ŞI CUM SĂ FACEM CA PROPRIETATEA INTELECTUALĂ SĂ PĂŞEASCĂ

DIN CREIERUL LUMINAT AL ARHIMEZILOR NEAOŞI ÎN VIAŢA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE?

AM ÎNTREBAT-O PE LILIA BOLOCAN, DIRECTORUL AGENŢIEI DE STAT PENTRU PROPRIETATEA

INTELECTUALĂ.

DORIȚI SĂ DISCUTAȚI CU AUTORII ȘI CITITORII REVISTEI "PUNKT"? ACCESAȚI SITE-UL www.punkt.md

T E X T d e V I O R I C A M I J A / F O T O d e N A T A M O R A R U

PE

LILIA BOLOCAN

ARMISTIŢIUTIMP DE PACE

RUBRICĂ SUSȚINUTĂ DEPu nkt profi

32

Lipsa de proroci, furăciunea de dimineaţă şi ciorditul la moldoveni

Ziua Mondială Proprietăţii Intelec-tuale este marcată anul acesta şi la noi - cu o săptămână înainte şi una după eveniment. Moldova se poate socoti parte, nu neapărat cerebelul, din creierul umanităţii?Îmi pare nemeritată această îndoială, exprimată oarecum şi de dvs., care, din păcate, a devenit una tradiţio-nală. Nota de scepticism este chiar nemotivată, iar impresia că Moldova nu are cu ce şi nu este ”pasibilă” de a avea un patrimoniu de proprietate intelectuală este chiar exagerată şi nu corespunde realităţii.

Vă supără această atitudine, aţi încercat să daţi de rădăcina nihilis-mului moldovenesc?Încerc să-mi explic acest fenomen de subapreciere. Poate lumea nu prea ştie ce „mâncărică” este proprietatea intelectuală şi cum se serveşte, poate că nu există sufici-enţi proroci în ţara noastră pentru a promova domeniul. Fără patetism, declar că Moldova are oameni care dau dovadă de un grad mare de creativitate. Noi nu suntem o excep-

ţie, ci o regulă fericită… Ţara noastră a urcat 77 de poziţii, comparativ cu anul 2009, iar sistemul implementat de noi a fost declarat de experţi ca unul dintre cele mai dinamice din lume. Din acest punct de vedere,

stăm cu capul sus, alături de alte zece ţări, unele dintre ele într-o condiţie social-economică mult mai bună.

Eu am mers şi merg raţional, metodic, calculat pe calea armistiţiului…

Proprietatea intelectuală din Mol-dova este protejată de legi înnoite. Cum am face ca ele să şi funcţio-neze? Cadrul legal este unul bătut în cuie şi ajustat la legislaţia internaţio-nală. Avem legi foarte bune, care favorizează dezvoltarea şi protecţia proprietăţii intelectuale. Dar AGEPI este doar o verigă în acest sistem - noi înregistrăm soluţiile inovatoa-re, după care alte instituţii trebuie să se implice în proces, fiecare pe segmentul său de competenţă. Asta, deoarece avem în faţă o altă pro-vocare, şi anume aplicarea legilor, etapa cea mai complicată şi respon-sabilă. Şi aici nu ne descurcăm fără să ne dăm unul altuia mâna. Alături de noi, se implică Procuratura, Servi-ciul Vamal, Ministerul de Interne, dar şi Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Justiţiei. În plus, recent, lucru extraordinar, au

fost introduse modificări în Codul Penal. Poliţia are dreptul, ca în multe alte ţări, să lupte cu producţia con-trafăcută fără participarea reprezen-tantului titularului de drepturi. Acum poliţistul poate intra în orice maga-zin şi solicita certificatul de origine

a mărfii. Anterior, se intervenea doar după ce reprezentantul brandului respectiv adresa o cerere.

Oricât de tare am striga „halva”, nu ni se face mai dulce pe limbă…Piaţa este subdezvoltată, iar consumato-rul spune bogdaproste pentru un Abibas…Aveţi perfectă dreptate, fiindcă nici piaţa, nici bunăstarea unei ţări nu poate fi altfel decât aşa cum vrea consumatorul. Atâta timp cât cultura noastră de consum ne permite să alegem ceea ce alegem, nu se pot schimba prea multe lucruri. Solu-ţia este în mentalitatea noastră. O marcă asigură un anumit nivel de calitate şi, respectiv, oferă un nivel şi o calitate a vieţii mai bună. Consu-matorul spune bogdaproste pentru un Abibas și din cauza puterii de cumpărare. Este una când vorbim de Abibas şi e mult mai serios atunci când contrafacerea atinge produse importante pentru sănătate – me-dicamentele, alimentele, jucăriile şi hăinuţele pentru copii, - care pot afecta integritatea şi starea noastră de bine. O fac şi ai noştri, o fac şi cei de peste hotare…Un fapt paradoxal: granzii economici nici nu au interes pentru piaţa noas-tră, ea fiind una prea mică şi restrân-să pentru aceștia. Sunt cazuri când Serviciul Vamal descoperă marfă contrafăcută şi îi invită pe posesorii mărcii. Aceştia nici nu se ridică de pe scaun şi spun: „Faceţi ce vreţi, domnilor, nu ne interesează!” Avem, deci, o constelație de factori. Dar atunci când e vorba de contrafacere, întotdeauna este la mijloc un furt intelectual. Producătorii unor astfel de mărfuri pot produce cu succes ceva de aceeaşi calitate, dar sub marca lor… Însă nu o fac, pentru că e mai uşor să te alipeşti la succesul cuiva, e mai uşor să furi decât să creezi. E un fenomen vechi de când

LILIA BOLOCAN ARMISTIŢIU PE TIMP DE PACE

Pu nkt profi

//Dacă am ridica tot contrafactul de la nord la sudul ţării, am rămâne fără piaţă./

nr. 43/mai 2012

33

34

lumea, cu care se luptă şi ţări mult mai dezvoltate din punct de vedere socio-economic. De exemplu, în Elveţia, conform unor date, peste 20 la sută din produse sunt contra-făcute. Asta nu înseamnă că noi ne putem permite 100 de procente.

În Europa, la tarabă, se comerci-alizează genţi Louis Vuitton cu 10 euro. Făcute, e adevărat, foarte bine. Puţini europeni, însă, ar cum-păra aşa ceva, pentru că pedepsele sunt foarte mari…Dacă am ridica toată producţia contrafăcută de la nord la sudul ţării, am rămânea fără piaţă. În Italia, într-adevăr, falsul costă 10 euro şi atunci cumpărătorul nu este dus în eroare. La noi, mărfurile contrafăcute se vând, de multe ori, la preţul origina-lului. Am avut în vizită experţi itali-eni, care au vrut să meargă la Piaţa Centrală pentru documentare. Unul dintre ei a văzut o geacă Armani de 300 de euro. Sigur că era contrafă-cută, dar în Italia aşa ceva nu costă mai mult de 15-30 de euro. A rămas „profund impresionat” de preţ, dar şi de psihologia cumpărătorului, care ar putea adăuga 50 de euro şi să-şi cumpere o scurtă originală. De ce nu o face - e unul din paradoxurile şi misterele societăţii noastre.

Oricum, toate aceste produse trec vama…Serviciul Vamal s-a responsabilizat foarte tare în ultima vreme. În 2012, s-a mărit de două ori numărul de solicitări. E vorba de agenţi eco-nomici care vor protecţie la vamă. Multe entităţi economice de la noi se confruntă mai ales cu fenomenul concurenţei neloiale. Fabrica „Bucu-ria”, de exemplu. Aici se duce lupta pentru denumirile de bomboane, pentru care fabrica are protecţie pe

teritoriul ţării noastre. De multe ori, vin ucrainenii cu aceleaşi denumiri... Şi atunci, normal, intervin vameşii, care opresc loturile cu pricina. Carul se mişcă din loc, chiar dacă nu cu o viteză prea mare, cum ne-am dori-o.

E mult mai uşor, comod şi fără „vânătăi” să te plasezi pe poziţia pasivă şi să arăţi cu degetul…

Noua conjunctură înseamnă şi pentru AGEPI că nu puteţi face un ierbar de invenţii şi să-l admiraţi, autosuficienţi, dintr-o parte…. Aveţi gândul să le şi protejaţi, să le şi promovaţi?Sigur, deja facem acest lucru, îm-preună cu alte instituţii ale statului. Gheaţa s-a spart şi noi reuşim să comunicăm foarte eficient, ceea ce nu s-a putut în aşa măsură până acum. E mult mai uşor, comod şi fără „vânătăi” să te plasezi pe poziţia pasivă şi să arăţi cu degetul: „Doamne, ăsta chiar nu înţelege ce e proprietatea intelectuală!” şi să-l laşi baltă. E o poziţie foarte sigură, dar care nu e şi eficientă. Eu am mers şi merg raţional, metodic, calculat pe calea armistiţiului, dialogului şi comunicării. Le-am spus şi colegilor: „Din moment ce ne trece prin cap că cineva nu înţelege, atunci trebuie să venim cu argumente în plus, să explicăm, să exemplificăm. Dacă undeva nu a mers treaba, atunci ceva nu am făcut aşa cum trebuie. Şi mergem să-i convingem!”. Cu doi ani în urmă, atunci când mergeam în diferite instituţii ale statului pentru a promova strategiile noi şi a pune baza unor relaţii de colaborare, de multe ori rămâneam dezamăgită. Cu preşedintele CCA, Gheorghe Go-rincioi, în genere am avut probleme. Eu îi explicam: „Dvs. aveţi în Codul Audiovizualului articolul 18, care

stipulează că vă asumaţi responsabi-litatea pentru protecţia proprietăţii intelectuale…” După ce i-am expus ideile, mi-a tăiat-o: „D-apu, fată hăi, dacă ştiam că vin la dopros, nu mai apăream”. Era reticent şi atitudinea aceasta glaciară, distantă era mai în toate instituţiile cu care, vrem sau nu vrem, dar trebuie să găsim limbă comună. Cu domnul Gorincioi ne-am luat rămas bun pe note pozitive, dar colaborarea noastră nu a mers. Aceeaşi poveste a fost şi la Serviciul Vamal, şi la Ministerul Afacerilor Interne… Mergeam ca Susanin peste tot. Acum avem parteneri, suntem părţi ale unui mecanism care deja funcţionează: elaborăm strategii, facem planuri „barbarosa”, nimeni nu mai spune: „Dar ce am eu cu propri-etatea intelectuală?”.

Cât de des vă bat pragul inventa-torii?Noi avem o creştere cu 6 procente faţă de 2010, chiar dacă suntem în perioadă de criză. Recesiunea se re-flectă în activitatea oricărui oficiu de proprietate intelectuală, din orice ţară. Obiectele proprietăţii inte-lectuale sunt oglinda pieţei. AGEPI sprijină inventatorii tineri, deoarece vrem şi un aflux de sânge nou. Chiar dacă nu este funcţia noastră directă, organizăm în colaborare cu alte instituţii diferite expoziţii, oferim premii băneşti. În plus, Agenţia pen-tru Inovare şi Transfer Tehnologic a Academiei de Ştiinţe a Moldovei se ocupă de implementarea inovaţiilor, ajutându-i şi financiar pe inventatori.

Avem un sistem de stimulare foarte dulce… Am auzit de sapă cu motor… cu ce mai vin la AGEPI arhimezii autoh-toni?De exemplu, elevul Sergiu Ţurcan din Floreşti a prezentat la concursul

LILIA BOLOCAN ARMISTIŢIU PE TIMP DE PACE

Pu nkt profi

nr. 43/mai 2012

35

36

republican „Cel mai bun elev inovator”, ediţia anului 2011, o sapă cu motor pentru care a obţinut premiul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare. Ulterior, am văzut sapa ceea într-un magazin din oraş. Din păcate, el nu s-a mai adresat la AGEPI pentru a-şi breveta invenţia.

Urmăriţi ce se întâmplă cu invenţiile după procedura de înregistrare?Noi doar înregistrăm invenţia. Ceea ce se întâmplă ulterior, ţine de la discreţia proprietarului bunului in-telectual: poate să pună brevetul în ramă pe perete sau să producă ceva în baza lui şi astfel să-şi aducă apor-tul la dezvoltarea propriei bunăstări, dar și a pieţei în general.

Atunci, în ce măsuraţi succesul instituţiei, dacă nu în numărul de invenţii şi în implementarea lor cu succes? E în interesul dvs. să împin-geţi lumea spre invenţii…Oricât de multă reclamă în favoarea înregistrării obiectelor de PI ar face AGEPI, aceasta va avea un efect minim sau chiar nul în lipsa unei pieţe gata să aplice noua soluţie. Şi invers, creşterea numărului de cereri este generată de dezvoltarea pieţei. Facem eforturi considerabile să susţinem inventatorii, Noi suntem interesaţi să promovăm solicitanţii autohtoni. Avem şi un sistem de stimulare foarte dulce. La depune-rea cererii, solicitanţii din domeniul cercetare – dezvoltare și persoanele fizice plătesc doar 5 la sută din costul examinării şi eliberării bre-vetului. Mai mult, , aceasta se refera și la primii cinci ani de menţinere în vigoare a protecţiei. Din păcate, 90 la sută din aceste brevete nu sunt prelungite după 5 ani, ceea ce în-seamnă că mediul nostru de afaceri nu este gata să abordeze altfel pia-ţa. Puţini riscă să investească într-o afacere nouă, într-o tehnologie... Cei

mai mulţi se focusează pe schema “cupi-prodai”….Altă parte a monedei este și calitatea brevetului…

Nu am venit cu mătura, dar am schimbat unele lucruri care nu permiteau mersul înainte…”

Cum îi verificaţi pe solicitanţi dacă nu cumva sunt şi ei cleptomani?Legislaţia noastră tratează orice solicitant ca pe un cetățean de bună-credință, noi avem încredere în bunele lui intenţii. Dar, totuşi, avem acces la mai multe baze de date internaţionale şi atunci când vine cineva cu o solicitare, noi verificăm dacă această descriere există sau nu în altă parte. Sigur, ne implicăm chiar şi pe segmentul de control, funcţie pe care am avut-o până în 2009. Colegii de la MAI apelează adesea la noi pentru consultanţă. Şi e normal, pentru că specialiştii AGEPI au o experienţă colosală în acest sens.

Aţi venit la AGEPI şi cu o mătură nouă?Nici chiar aşa, nu cred că am venit cu mătura, dar am schimbat unele lu-cruri care nu permiteau mersul înain-te, evoluţia agenţiei. Am început să ieşim mai mult din oficiu, să punem accent pe comunicarea cu alte insti-tuţii. Chiar am fost odată întrebată de colegii de la Organizaţia Mondi-ală a Proprietăţii Intelectuale: „Lilia, tu ai o abordare foarte deschisă. Cei dinaintea ta erau mai ermetici. Nu ţi se pare o atitudine prea riscantă? “ Răspunsul meu atunci a fost: „Cum poţi altfel? Cum poți promova un domeniu dacă îl ascunzi?”. În politică, psihologia, sunt sigură, v-a prins bine. Aici?

Şi aici, la fel de mult. Pentru că

funcţia mea este una managerială,

aşa că a trebuit să construiesc punţi,

să stabilesc legături cu oamenii din

interior şi din afară. Eu sunt conşti-

entă de faptul că există nişte riscuri

în situaţia în care vrei să faci ceva

nou, mai ales că mi-am propus şi un

proiect aventuros - să promovăm

Legea despre sistemul național de

proprietate intelectuală. Bineînţeles,

această abordare nu place multora.

Nu o să dau nume, pentru că astfel

aş hrăni şi mai mult spiritele nega-

tive. Dar eu mi-am asumat aceste

inconveniente şi voi merge mai de-

parte, alături de colegii mei, cu care

trebuie să facem faţă unei alte pro-

vocări, şi anume organizarea vizitei

Directorului general al Organizaţiei

Mondiale a Proprietăţii Intelectuale,

Francis Gurry, pe care îl aşteptăm

în Moldova la toamnă. Sperăm să

decurgă totul la cel mai înalt nivel,

pentru că ei, într-un fel, sunt curato-

rii şi susţinătorii noştri. În fine, totul

va fi bine, ca de fiecare dată.

Aţi devenit deputată în 2010 – un

vârf de aisberg în cariera oricui.

Dvs. însă aţi renunţat la politică şi

aţi acceptat un domeniu care nici

nu vă era prea familiar…

Un domeniu pe care nu-l cunoş-

team foarte bine, dar în care eram

implicată de un an de zile. Aveam

pornite şi nişte proiecte importante,

pe care nu le puteam abandona şi

trebuia să le duc la bun sfârşit. Dar

şi acuma învăţ, pentru că domeniul

Proprietăţii Intelectuale e în perma-

nentă schimbare, iar provocările te

aşteaptă la fiecare pas.

LILIA BOLOCAN ARMISTIŢIU PE TIMP DE PACE

Pu nkt profi

nr. 43/mai 2012

37

nr.nr.nr 43/mai 2012

37

RITMUL RAPID AL VIEŢII ÎI LASĂ PUŢIN TIMP LUI CHIRIL GABURICI PENTRU LECTURĂ. TOTUŞI, EXISTĂ UN LOC

UNDE DIRECTORUL GENERAL AL COMPANIEI MOLDCELL POATE „COMUNICA” CU CARTEA – AVIONUL. ZBORURILE

FRECVENTE REPREZINTĂ UN ATRIBUT INDISPENSABIL AL VIEŢII ANTREPRENORULUI MODERN. „DESEORI CITESC,

AFLÂNDU-MĂ ANUME ÎN ZBOR” -, ZÂMBEŞTE CHIRIL GABURICI.

CHIRIL GABURICI:

BAZĂCARIERA

LECTURAARE LA

Este important să menţionăm că Moldcell este o companie care susţine activ proiectele educaţionale şi pe cele orientate spre popularizarea lecturii în Republica Moldova. Deja al doilea an consecutiv, Moldcell realizează proiectul naţional de lecturi publice, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din Moldova şi Ministerul Educaţiei. Datorită acestei iniţiative, scriitorii noştri emeriţi călătoresc prin toată ţara, se întâlnesc cu elevii de la sate, descoperind noi talente în ale scrisului, discută cu cadrele didactice, oferindu-le mai multe instrumente pentru predare şi, desigur, cărţi semnate de autori. Doar în anul 2011 au avut loc 45 întâlniri în 15 raioane, în cadrul cărora Moldcell a donat cărţi şcolilor. În 2012 s-a luat decizia de a continua şi dezvolta proiectul, realizându-l şi în alte raioane, cu alţi copii. Astfel de proiecte sunt o prioritare pentru compania Moldcell, întrucât acestea trebuie să-i motiveze pe tineri şi să imple-menteze metode alternative de învăţare, precum şi din motivul că a venit timpul valorificării importanţei pe care o au pentru societate.

Chiril Gaburici: „Multe idei dintre cele care m-au ajutat în dezvoltarea carierei şi stabilirea relaţiilor cu oamenii au fost preluate din literatură”.

Chiril Gaburici conduce una dintre cele mai mari şi dinamice companii din Moldova – Moldcell. Cariera sa poate servi drept o întruchipare a visului multor tineri contemporani. Însuşi antreprenorul este convins de faptul că succesul poate deveni și trebuie să devină un scop. Nu e voie să te opreşti niciodată: „Este imposibil să cunoşti totul, însă atâta timp cât omul trăieş-te, el trebuie să înveţe”. Despre faptul cum şi de la cine învaţă, Chiril Gaburici ne-a povestit în cadrul proiectului „Vedetele şi cărţile”, organizat cu sprijinul reţelei de librării „Librarius” a companiei „Moldpresa”.

Care sunt cărţile copilăriei dvs. şi cine v-a făcut cunoştinţă cu ele - părinţii, şcoala? Am fost un copil fericit. Deseori mama îmi citea înainte de cul-care. De obicei, erau poveştile lui Ion Creangă sau peripeţiile lui Guguţă şi Ciuboţel.

Pu nkt pub

Când deja crescusem un pic şi îmi plăcea să examinez imagi-nile, cea mai bună carte îmi părea a fi „Albinuţa”. Puteam să-i răsfoiesc paginile de nenumărate ori. La o vârstă mai mare, şcoala devenise ghidul meu în lumea cărţilor. Mai exact, acest ghid a fost mătuşa mea, care era pro-fesoară de limba şi literatura română. Datorită dânsei, am citit „Coiful magic” de Constantin Dragomir, precum şi „Mituri şi legende ale popoarelor lumii”. Îmi erau interesante şi „Peripe-ţiile lui Taro în ţara munţilor”, „Piatra fermecată”, „Bim-Bom” de Emilian Bucov... Aceste cărţi mi-au oferit multe lucruri. Unele din ele până în prezent sunt păstrate în familia noastră şi acum îşi trăiesc o viaţă nouă, deja prin copiii mei.

Vă amintiţi de timpurile când nu în orice familie exista un telefon şi ca să suni, trebuia să găseşti în stradă un automat, iar în buzunar – două copeici. Pe atunci, comunicarea mobilă părea o fantezie. În prezent, această fantezie a devenit o realitate, mai ales pentru Dum-neavoastră. În copilărie vă gândeaţi cum va fi în viitor? Erau anumite cărţi care vă provocau aceste gânduri? Să gândeşti la timpul viitor este foarte firesc. Este adevărat că în orice perioadă a vieţii, la diferite vârste, acest viitor este privit diferit. La moment, pentru mine viitorul reprezintă câţiva ani apropiaţi. Însă pe când eram copil, viitorul se măsura în câteva zile, săptămâni…

Cărţile care mă chemau la meditări despre viitor erau romanele lui Jules Verne. Însă aces-te cugetări se refereau nu atât la faptul cum va fi lumea atunci când voi fi matur, cât, mai degrabă, cum voi fi eu şi ce voi face în această lume. Visam la o viaţă plină de aventuri, miste-re, evenimente, îmi doream să devin un erou (zâmbeşte).

Sigur că „lecţiile vieţii” pe propriile greşeli sunt cele mai memorabile. Mulţi însă preferă să înveţe pe seama greşelilor personajelor literare. Ce părere aveţi Dvs. despre aceasta? Aţi avut anumite cărţi care să vă ajute să evitaţi ceva sau să vă şoptească soluţia? Orice carte te impune să analizezi, să reflectezi asupra unor subiecte, situaţii sau evenimente. Aşa sau altfel, în mod involuntar, aceasta îţi lasă o amprentă în conştiinţa ta, respec-tiv, şi în viaţa ta. Nu ştiu în ce măsură aş putea spune că o anumită carte sau un anumit personaj m-au ajutat să rezolv o

situaţie, dar sunt sigur că multe dintre acestea m-au ajutat în dezvoltarea carierei, în stabilirea relaţiilor interpersonale, în perfecţionarea tehnicilor de vânzare ş.a.m.d. . Cărţile ne permit să cunoaştem viaţa profesională a oamenilor, specialiştilor de succes, experienţa cărora este păcat să nu o folosim.

În mediul de afaceri sunt solicitate cărţile despre avansarea în carieră. Le citiţi şi Dvs.? Ce părere aveţi despre ele? Desigur. Ele conţin multe lucruri care trebuie să fie învăţate. Depinde foarte mult şi în ce măsură noi aplicăm în practică ceea ce aflăm din literatură. Cartea despre cum trebuie să faci afaceri, nu este una doar despre cum se fac afacerile. Cartea

de management nu este o carte doar despre management... Cunoştinţele, concentrate în acestea, pot fi aplicate în diverse domenii: în stabilirea relaţiilor cu alte persoane, în viaţa cotidiană, în educarea copiilor... Trebuie doar să gândeşti şi să priveşti lucrurile puţin mai larg. Un exemplu poate servi cartea citită recent de mine „Subconştientul poate totul” (John Kehoe).

V-aţi întâlnit în viaţa Dvs. cu cărţi care să vă schimbe radical viziunea despre lume sau să vă lase urme profunde în suflet? Cărţi care să-şi lase amprentele au fost destul de multe în viaţa mea. Însă, desigur, nu toate din acestea m-au convins să schimb ceva. Am citit cartea Iuliei Ghippenreiter „Comunicarea cu copilul. Cum?” – aceasta nu e doar intere-santă, cartea te determină să devii mai activ, îţi dă „teme pentru casă”, îţi pune multe întrebări. De fapt, multe subiecte atinse în această carte pot fi utilizate şi în activitatea profesională.

Care este cartea, în opinia Dvs., pe care fieca-re ar trebui s-o citească?

Cartea vieţii… Fiecare are o carte a sa, pe care o scrie zi de zi şi care se recomandă să fie recitită din când în când, pentru a verifica care din visele, dorinţele, gândurile şi planurile sale încă nu au fost realizate.

Proiectul „Vedetele şi cărţile” este pregătit cu sprijinul reţelei de librării „Librarius”. În prezent reţeaua cuprinde municipiile Chişinău şi Bălţi şi constă din nouă librării. LIBRARIUS a importat pe piaţă o abordare nouă şi modernă a lucrului. “LIBRARIUS” – un asortiment imens de carţi şi preţuri accesibile.

— un asortiment imens de carte şi preţuri accesibile. Librăriile reţelei “LIBRARIUS”: mun. Chișinău — str. L.Tolstoi 24/1, str. Puşkin 15, str. Puşkin 22,

str. Zelinski 11/1, str. I. Creangă 72, str. Eminescu 50, bd. Mircea cel Bătrân 10. mun. Bălţi — str. Ştefan cel Mare 29.

4040

CEL

MAI

URÂT

ORAȘ

DIN

LUME

CCHHIISSIINNAAUU

nr. 43/mai 2012

41

nr.nr.nr 43/mai 2012

41

?? ÎN LUNA MARTIE, ÎNCĂ UN SONDAJ

INTERNAŢIONAL NE-A LĂSAT FĂRĂ SOMN

ȘI FĂRĂ O PĂRTICICĂ DIN IDENTITATEA

NOASTRĂ. PROTAGONISTA ACESTUIA

- MOLDOVA ŞI, ÎN SPEŢĂ, CAPITALA EI,

ORAȘUL-EROU CHIȘINĂU. CERCETĂTORII

AUSTRALIENI AR FI STABILIT CĂ CHIŞINĂU

(DE DATA ACEASTA, CACOFONIA E UN FEL

DE ILUSTRAȚIE) AR FI UNUL DINTRE CELE

MAI DIZGRAȚIOASE ȘI HIDOASE ORAŞE

DIN LUME. CHESTIUNEA, RECUNOAȘTEM,

NE-A PUS PE JĂRATIC, DAR CONSIDERĂM

CĂ ESTE UNA DISCUTABILĂ. TOCMAI DE

ACEEA, ÎNCERCĂM SĂ O DEZBATEM ÎN

ACEST NUMĂR. DAR DISCUŢIILE NU COSTĂ

O CEAPĂ DIGERATĂ FĂRĂ... SOLUŢII. ȘTIE

DODON DE CE. ASTA NE PROPUNEM, ASTA

VĂ PROPUNEM, FĂRĂ SĂ POLITIZĂM ÎNSĂ

SUBIECTUL.

4242

DONQUIJOTE

IATĂ OMUL CARE VA SALVA CHIŞINĂUL!”, MI L-A PREZENTAT O VECHE PRIETENĂ PE NOUL,

PE ATUNCI, DIRECTOR AL AGENŢIEI PENTRU INSPECTAREA ŞI RESTAURAREA MONUMENTELOR

DIN CADRUL MINISTERULUI CULTURII. I-AM URAT, DIPLOMATIC, SUCCES, GÂNDINDU-MĂ ÎN

SINEA MEA CĂ ARMATA FUNCŢIONARILOR MOLDOVENI S-A MAI COMPLETAT CU UNUL… SE

VEDE ÎNSĂ CĂ INTUIŢIA MEA ERA PLECATĂ ÎN VACANŢA DE CRĂCIUN, CĂCI NU M-AM GÂNDIT

NICI PENTRU O CLIPĂ ÎN ACEL MOMENT CĂ TÂNĂRUL DIN FAŢA MEA VA DEVENI, ÎNTR-UN TIMP

FOARTE SCURT, MAREA BĂTAIE DE CAP A ZECILOR DE MICI SLUJBAŞI, DAR ŞI A BAROSANILOR

BUSINESSMENI MOLDOVENI. PENTRU CĂ EL, ÎNTR-ADEVĂR, SE ÎNCĂPĂŢÂNEAZĂ SĂ SALVEZE

CHIŞINĂUL, TOT MAI AMENINŢAT DE OAMENII-BULDOZER, CARE, ÎN NUMELE BANULUI,

RENUNŢĂ LA TRECUT FĂRĂ A ÎNŢELEGE CĂ, ASTFEL, RENUNŢĂ ŞI LA VIITOR. DIN PĂCATE, DE

MULTE ORI, LUPTA LUI SE ASEAMĂNĂ CU CEA A LUI DON QUIJOTE CU MORILE DE VÂNT. DAR,

CE AR FI FOST ISTORIA OMENIRII DACĂ NU AR FI EXISTAT ŞI CÂTE UN DON QUIJOTE?..

DORIȚI SĂ DISCUTAȚI CU AUTORII ȘI CITITORII REVISTEI "PUNKT"? ACCESAȚI SITE-UL www.punkt.md

T E X T d e S O R I N A Ş T E F Â R Ţ Ă / F O T O d e F L O R I N T Ă B Â R Ț Ă

ION ȘTEFĂNIŢĂ

DONQUIJOTEQUIJOTE

DE CHIȘINĂU

nr. 43/mai 2012

43

nr.nr.nr 43/mai 2012

43

44

Chişinăul are nevoie de un arhitect care să nu se lase corupt...

Cum e să fii Don Quijote la doar 32 de ani? Ion Ştefăniţă spune că n-a făcut nimic special în acest sens. Decât că şi-a luat traista în băţ şi a pornit prin sate, să vadă câte dintre monumentele trecute în Registrul naţional mai există în re-alitate. Apoi a făcut acelaşi lucru în capitală, publicând „Cartea neagră a patrimoniului cultural al Chişină-ului”. În pofida ameninţărilor, nu se dă bătut, iar dacă îl trezeşti la miez de noapte, îţi poate spune pe de rost ce clădire şi ce problemă are, ce dosar e pe rol la Procuratură (dacă e) şi cât de simplu ar fi să ne protejăm patrimoniul. Dacă am vrea.

Din 2009 încoace, numele tău a devenit echivalentul unei zbateri permanente pentru Chişinăul istoric. Nu şi-a exprimat nimeni regretul că a avut „neinspiraţia” de a te numi în fruntea Agenţiei pentru Inspectarea şi Restaurarea Monumentelor?Cred că există asemenea regrete, pentru că am devenit o structură incomodă pentru mulţi. Deşi nu am făcut decât ceea ce mi-a spus, la în-ceput, ministrul Boris Focşa - „Pune Agenţia pe picioare!” -, acum tot el îşi manifestă nemulţumirea. Dar eu nu pot avea o altă poziţie sau, şi mai rău, una fluctuantă, în funcţie de caz şi… interese - am fost cercetă-tor ştiinţific la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, am făcut un masterat în patrimoniu în Franţa, câteva stagii în străinăta-te… Agenţia a fost creată încă în septembrie 2006, scopul ei fiind protejarea patrimoniului cultural-

istoric al RM, dar abia din 2010 pu-tem spune că lucrează cu adevărat. Iar activitatea noastră dovedeşte că o instituţie, fie şi bună pe hârtie, e moartă dacă nu există oameni care să-i dea viaţă.

Nu am vrut să mă transform în lup…

Poate că pe atunci şi dl ministru era un romantic ce voia să salveze monumentele Chişinăului?Posibil… Am auzit că oricine, odată devenit funcţionar, se transformă în lup. Eu nu am vrut să trec prin această metamorfoză.

Şi ai preferat să fii un Don Quijote…Nu prea sunt încântat de această ti-tulatură, căci ea presupune o luptă mai mult în van cu morile de vânt. Eu însă vreau să cred că noi putem avea o ţară frumoasă şi prosperă, e nevoie doar ca fiecare să-şi facă meseria. În ceea ce ne priveşte, mai avem încă foarte multe de realizat, chiar dacă în ultimul timp nu avem nicio situaţie excepţională, iar agen-ţii economici au înţeles că demolări-le monstruoase şi ilegale nu vor mai fi atât de uşor de făcut. Mai mult, am obligat toţi agenţii economici ce au un monument istoric în gestiune să consulte Consiliul naţional de ex-perţi pentru o eventuală restaurare sau orice altă intervenţie asupra unui edificiu.

Să înţelegem că cel mai mare „duşman” al patrimoniului este businessul? Am greşi dacă am învinui doar businessul. Ceea ce este necesar să înţeleagă însă oamenii de afaceri e că dezvoltarea businessului înseam-nă nu doar profit, ci şi armonie cu cultura. Cel puţin, aşa se întâmplă în Occident. Acolo, toţi agenţii

economici se pătrund de valoa-rea autenticităţii unui monument. Respectiv, ei ştiu ce pot şi ce nu pot face cu el, înţeleg că imobilul lor ar putea fi mai atractiv dacă va fi restaurat, decât dacă va fi demolat. Un restaurant „retro” e mai plăcut decât orice „evroremont” fără de gust, fiţi de acord…

„Evroremontul” ne-a mutilat bisericile…

Apropo de „evroremont”, nu de-mult, având în vizită o prietenă din Germania, am mers la câteva mă-năstiri. Şi am rămas, fiecare în felul său, stupefiate de multitudinea de geamuri termopan şi de grandoa-rea şantierelor de construcţie de la acele mănăstiri… Din păcate, în procesul de restaura-re, majoritatea mănăstirilor noastre s-au abătut de la norme - unele mai puţin, altele neiertat de mult. Le-am explicat nu o dată preoţilor că orice intervenţie trebuie coor-donată cu Ministerul Culturii. Mi s-a răspuns, direct sau nu prea, că nici un Ştefăniţă nu e în drept să-i dea indicaţii preotului sau ctito-rului locaşului. Drept care ne-am pomenit cu faianţă, termopane şi alte minuni... Slujitorii cultului nu ar trebui să uite însă că responsabil pentru mănăstirile şi bisericile din RM este Ministerul Culturii. Anume ministerul, în baza unui acord cu Mi-tropolia Moldovei, i-a transmis aces-teia în gestiune cele 724 de biserici şi 24 de mănăstiri. Mai mult, să nu uităm că bisericile şi mănăstirile au fost ridicate pe banii enoriaşilor, respectiv, sunt bunuri ale comunită-ţii. Iar comunitatea este în drept să ştie că acest bun e protejat nu doar din punct de vedere material, ci şi

Tema nu mărulu iCHIŞINĂU CEL MAI URÂT ORAŞ DIN LUME?

nr. 43/mai 2012

45

cultural, patrimonial. Altminteri, la ce bun mai suntem parte la zeci de tratate internaţionale privind pro-tecţia monumentelor, tratate prin care ne-am angajat să păstrăm şi să valorificăm patrimoniul?!.

De ce, ori de câte ori se vorbeşte despre demolarea vreunui monu-ment istoric, apare cuvântul „co-rupţie”? Recent, ai acuzat Primăria şi Ministerul Culturii de corupţie şi fals de acte, ceea ce a permis demolarea unor clădiri istorice din str. Şciusev…Dar cum altfel să explici deciziile ilegale ale unor funcţionari care, deşi cunosc foarte bine legea, o încalcă flagrant?! Nu poate sem-nătura unui viceprimar sau a unui arhitect să fie mai presus decât un Consiliu Municipal Chişinău sau un Parlament. Registrul naţional al monumentelor a trecut prin votul Legislativului, a fost publicat în „Monitorul oficial” - deci, siturile trecute în el sunt intangibile. De ce, în acest caz, un arhitect îşi permi-te să autorizeze demolarea unui monument, pentru ca în locul lui să fie ridicat un bloc locativ (Şciusev, nr. 67) sau un hotel (Şciusev, nr. 52)? Răspunsul ar fi: banii. Odată pronunţat acest cuvânt, „misterul” dispare, iar faptul că nişte pretinşi profesionişti sunt gata să şteargă de pe faţa pământului casa în care a locuit cel mai mare arhitect pe care l-a avut vreodată Chişinăul, Alexandru Bernardazzi, nu mai pare nici paradoxal, nici imposibil. Astfel de exemple - când monumentele existente în Registru dispar, peste noapte, din avizele emise de diverşi funcţionari - sunt cu duiumul. Am o groază de acte doveditoare privind acest subiect - actele sunt şi spada, şi lancea mea.

Care e schema de radiere a unui monument „incomod”?Nu-i chiar atât de complicată. Funcţionează un fel de „triunghi vicios”, dacă vreţi - Primăria, Minis-terul Culturii, justiţia. Şi pentru că aceasta nu e întotdeauna de ajuns, se recurge la unele şmecherii. Bunăoară, în bine cunoscutul caz al clădirii de pe strada Varlaam, nr. 77 - fosta Poştă - actele de demo-lare au fost eliberate pentru anexa monumentului, care nu are statut de clădire protejată, dar de facto demolarea a cuprins şi monumen-tul. O altă şmecherie este trecerea intenţionată a unor monumente pe o altă adresă - se întâmplă, mai ales, pentru că Registrul de stat al monu-mentelor a fost redactat în 1993, iar baza de date a Cadastrului a fost alcătuită prin ’97-’98 - sau fracţiona-rea unor monumente. Fracţionarea a determinat soarta vechii Şcoli de Pomicultură şi Vinificaţie, de pe str. Sarmisegetuza, nr. 48/12, demolată la 3 noiembrie 2011. La Cadastru figura o singură adresă - Sarmi-segetuza, nr. 48 -, ei au profitat şi au nimicit-o toată… Şi Vila urbană Inglezi, de pe Eminescu, nr. 52, e împărţită deja în două…

Businessul corupe şi nu eu am inventat asta

Cum arată astăzi „peisajul monu-mental” al republicii?Anul trecut, pentru prima dată de la declararea Independenţei, a fost făcută o evaluare complexă a situaţiei. Am mers din sat în sat, am vizitat conace, biserici, obiecte de arhitectură industrială sau civilă. Concluzia ar fi următoarea: din cele 360 de biserici, vreo sută şi ceva sunt bine; la Ţipova s-a denaturat monumentul, se vede cu ochiul liber cât de grav s-a intervenit şi-mi

pare rău că acest lucru s-a făcut cu suportul Ambasadei Americii - nu e vina lor, dar ar trebui să monito-rizeze mai atent ceea ce sponsori-zează. Bisericile de lemn există în Registru, dar în realitate ele nu mai sunt. Au rămas doar în imaginile de arhivă… Din conacele boiereşti, 80 la sută sunt într-o situaţie critică, dar cert e că pot fi salvate. E nevoie doar de atitudine, să ne „molipsim” de voinţă.

De ce nu apare voinţa?Am încercat nu o dată să sensibi-lizăm toţi factorii de decizie, am mobilizat societatea civilă. Parcă există efect, parcă s-a implicat şi Guvernul, şi Comisia parlamenta-ră de profil, şi organele de drept. Apoi, se trimit nişte scrisori de la o instituţie la alta şi totul rămâne pe vechi. De exemplu, fiind preşe-dinte interimar, dl Marian Lupu a vizitat Colina Puşkin, nr. 3, unde era scandal în jurul Muzeului Puşkin. Şi? Au făcut o pauză de două săptă-mâni, ca să se liniştească apele, apoi şantierul şi-a reluat activita-tea, lucrările fiind în toi. Şi pentru locul unde a fost vechea Poştă deja există certificat de urbanism, din câte ştiu… Businessul corupe şi nu eu am inventat asta. Uitaţi-vă la clădirea de pe Bucureşti, nr. 62, de lângă Liceul „Gh. Asachi”. Iniţial a fost dată în locaţiune. Acum e ruină, dar nimeni nici nu are de gând să o restaureze, pentru că scopul e altul - s-o lase să se ruineze de tot, ca apoi sa construiască vreun „biznis-centru” acolo.

La începutul primăverii, nu mai ştiu ce savanţi australieni au făcut o cercetare şi au stabilit că oraşul Chişinău e printre cele mai triste şi mai urâte urbe din lume. Eşti de acord cu această constatare?

46

Eu aş răspunde printr-o altă între-bare: dacă te teleportezi în Chişi-năul de altădată şi te uiţi de acolo la acel de azi, ce vezi? Oare chiar nu deranjează pe nimeni această diferenţă care se vede cu ochiul liber? Chiar vrem ca oraşul nostru să fie o piaţă enormă? Care e pei-sajul nostru urban? De ce puterea locală şi cea centrală să nu facă, odată şi odată, un regulament, în care să stipuleze clar CE E VOIE şi CE NU E VOIE? Iar noi, cu toţii, să-l respectăm?

Păi, se tot lucrează - ba la un Plan urbanistic general, ba la un Plan urbanistic zonal…Cât timp se „lucrează”, noi nu reuşim să facem ordine măcar în cele 188 de cartiere din centrul istoric. Şi mai că suntem gata să acceptăm aceste megaplanuri în care un singur bulevard va înghiţi 26 de monumente, dintre care zece de categorie naţională. În 2004, Guvernul a stabilit un moratoriu asupra centrului istoric al capitalei şi a decis crearea unui fond pentru restaurarea monumentelor. Păi, iată, acest fond există bine mersi doar pe… hârtie. În republică, lucrările de restaurare au loc, cu resurse minime, doar pe trei-patru şantie-re. Secţiile de cultură din teritoriu preferă să aloce puţinii bani pentru întreţinerea monumentelor gloriei ostăşeşti… Până la urmă, autenticul ţine de atitudine, de mentalitate. La Stuttgart, când au vrut să demoleze vechea Gară, în cadrul unui proiect de reformare a Căilor Ferate, a ieşit în stradă un oraş întreg. La noi ies câteva zeci de oameni… Ca să se schimbe lucrurile, trebuie ca măcar generaţiile care vin să conştienti-zeze valoarea. Să se discute despre patrimoniu şi la şcoală, prin curricu-lum, de ce nu?

Arhitecţii noştri au împărţit autorizaţii de construcţii… Ne-ar putea salva un arhitect adus din afară, care să refacă faţa Chişi-năului? Aşa cum un rege venea să salveze România…Interesantă idee - ciudat că nu m-am gândit la ea! Noi, după Şciusev, nu am mai avut un arhitect veritabil. Am avut arhitecţi care au împărţit autorizaţii de construcţii şi care nu se jenau să spună că „o cocioabă cu două ferestre nu poate fi transformată în monument”. Ei nici nu voiau să ştie că, odată, acea cocioabă chiar a fost monument şi că a ajuns într-o stare deplorabilă doar ca urmare a ignoranţei oame-nilor. Dacă s-ar investi şi s-ar aplica normele de protejare preventivă, Chişinăul ar arăta cu totul altfel astăzi… De aceea, mai important ar fi un arhitect - fie de aici, fie din altă parte - care să nu se corupă şi să îmbine armonios prezentul şi trecutul.

Cum să găsim armonia?Înarmându-ne cu multă motivaţie. Sunt convins că într-o bună zi toţi colegii mei, toţi concetăţenii vor înţelege că spiritul locului trebuie conservat, restaurat şi pus în valoa-re. De ce georgienii sau ucrainenii pot să o facă, iar noi - nu?.. Nu ştiu cine este arhitect-şef la Tbilisi, dar am rămas impresionat de multitudi-nea de proiecte realizate sau aflate în derulare în capitala georgiană. Şi Tbilisi nu e Occidentul, au fost şi ei până nu demult în ţarc… Dar au proiecte de milioane în restaurări. La noi însă, toate proiectele şi mili-oanele au fost înghiţite de „evrore-montul” de la Curchi şi Căpriana.

Recent, Parlamentul a acceptat cedarea, prin concesiune, a Casei Zemstvei din Chişinău către Insti-

tutul Cultural Român. Este aceasta o soluţie pentru monumentele aflate în paragină?Eu salut această decizie şi sper ca proiectul să fie realizat anume în maniera în care s-a stabilit - resta-urând Casa Zemstvei, înainte de toate. Cartierul în care se află acest edificiu, cuprins între străzile Sfatul Ţării - Maria Cebotari - Alexei Şciu-sev şi Mihail Kogălniceanu - este, poate, singurul intact din capitală, doar că e delăsat şi, prin inacţiu-ne, se ruinează… De aceea, când vorbim de un proiect de reabilitare a centrului istoric al oraşului, înce-putul îl văd anume în acest cartier. Deseori, mă gândesc la felul în care a fost reconstruit Berlinul, care fusese distrus din temelie după război. Noi am reuşit prea puţin în acest sens - reconstrucţia Clopot-niţei Catedralei Mitropolitane, care a existat până în 1961, şi a Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei.

Dacă tu eşti Don Quijote, cine e Sancho Panza al tău?La agenţie muncesc încă şase bravi tineri. Cu ei am cutreierat 483 de localităţi, am inspectat 1800 de monumente, am îngheţat în cen-trul istoric al Chişinăului, unde am constatat 77 de demolări, 155 de intervenţii degradante, starea de ruină a peste 25 la sută din case… Cu ei am făcut „Cartea neagră a pa-trimoniului cultural al Chişinăului”, cu ei ţinem piept tuturor atacurilor, inclusiv din partea celui care ar tre-bui să ne fie primul aliat - ministrul Boris Focşa. Din fericire, ne susţine viceministrul Gheorghe Postică. Iar eu îmi fac misiunea onest, în virtu-tea funcţiei, dar mai ales a crezului meu: dacă un colecţionar e cu atât mai bogat, cu cât sunt mai vechi obiectele din colecţia lui, un oraş e cu atât mai valoros, mai modern şi mai atractiv, cu cât îşi poate păstra şi valorifica patrimoniul.

Tema nu mărulu iCHIŞINĂU CEL MAI URÂT ORAŞ DIN LUME?

48

DUPĂ REACŢIILE „APOCALIPTICE” CARE AU URMAT LA ŞTIREA CUM CĂ ORAŞUL NOSTRU AR FI FOST,

CONFORM UNOR „SONDAJE INTERNAŢIONALE”, CONSIDERAT UNUL DINTRE CELE MAI URÂTE DIN LUME,

SE PARE CĂ VIAŢA CHIŞINĂUIENILOR S-A FĂCUT INSUPORTABILĂ, DEOARECE S-AU APUCAT, CARE MAI DE

CARE, A SE LAMENTA DE CONDIŢIILE MIZERE ÎN CARE SUNT NEVOIŢI SĂ TRĂIASCĂ… DE SECOLE! CITIND

MATERIALUL CĂLĂTORULUI (LA ACEST SOI DE OAMENI VOM MAI REVENI) AUSTRALIAN (LA ACESTA

NU) STAI ŞI TE ÎNTREBI LA CE, DE FAPT, LI S-AU DESCHIS OCHII? CĂ DACĂ CINEVA DOREŞTE SĂ VADĂ UN

LOC „DESFIGURAT DE ARHITECTURA SOVIETICĂ”, ATUNCI CHIŞINĂUL ESTE ACELA? CĂ DIN ACEASTĂ

CAUZĂ TOTUL PARE CENUŞIU, GREOI ŞI TOTALMENTE LIPSIT DE STIL? CĂ ÎN PLIN CENTRU AVE(A)M UN

LAC SECĂTUIT, PLIN DE GUNOAIE? CE LUCRURI NEAUZITE, NEVĂZUTE ŞI NEMIROSITE DE LOCALNICI

AU PUTUT STÂRNI ATÂTA NEMULŢUMIRE? DE CE S-AU SCANDALIZAT CEI CARE TREC ZI DE ZI PE LÂNGĂ

ACELE CUTII DEZGUSTĂTOARE DE LOCUIT (CĂLĂTORUL NOSTRU LE ASEMUIEŞTE CU NIŞTE CAPCANE

ÎN CARE SUNT PRINŞI NENOROCIŢII LOCATARI) ŞI DESFIGURATE DE NUMEROASELE „PRISTROICI”

(TERMENUL „ANEXĂ” PARE PREA ORDONAT PENTRU ACELE HIDOŞENII ARHITECTURALE)? MAI ADAUGI

AICI PROASTA ILUMINARE A STRĂZILOR (UN INDICIU MODERN AL CIVILITĂŢII), MAI ADAUGI GROPILE,

CARE AU FUNCŢIA DE TESTE DE INTELIGENŢĂ, FĂCUTE PENTRU A-I DETECTA PE PROŞTII CARE DAU ÎN

ELE, SAU STRĂZILE MEREU INUNDATE DE CANALIZĂRILE ÎNFUNDATE ŞI... AI PEISAJUL PERFECT AL UNUI

SAT, CARE A DEVENIT STAT, OCOLIND FAZA URBANĂ…

at...T( )De

V i r g i l P Â S L A R I U C

SOraSul

Tema nu mărulu iCHIȘINĂU CEL MAI URÂT ORAȘ DIN LUME

ORAŞ DE CÂMPIE, PLEOȘTIT CA O BALIGĂ-N DRUM…Emilian Galaicu-Păun

,

nr. 43/mai 2012

49

De fapt, citind impresiile călătorilor străini şi pe cele ale localnicilor înstrăinaţi, ai impresia de un deja vu. Epitetul de sat urmăreşte Chişinăul multă vreme, deoa-rece nu au fost înlăturate atributele sale

exterioare. Noroiul face parte şi el din peisajul urban. Mai bine zis, cele două derivate – colbul (vara) şi glodul (în restul anului). În timpul Războiului Ruso-Turc (1876-1877) Chişinăul a fost un fel de capitală mediatică a Eu-ropei, deoarece aici se afla statul major al armatei ruse, însuşi ţarul venind în persoană să citească Manifestul de război. Au năvălit atunci tot soiul de corespondenţi să descrie acele evenimente. Unui reporter de la „Daily News” nu-i venea să creadă că Chişinăul este „capitală” (de trei ani era(m) capitală gubernială!), deoarece în glo-dul din preajma Catedralei s-a înecat un … bou! Evident, ne bucurăm că Dumnezeu a blagoslovit Basarabia cu un sol bun, cu cernoziom, dar putea să-l blagosloveas-că şi cu asfalt. De fapt, (şi) pentru aceasta l-a făcut pe Adam. De altfel, pavajul era una din problemele oraşului, scandalul cu negustorul Pronin, care a câştigat licitaţia, promiţând pavarea oraşului mai nu cu marmură, evident, prejudiciind bugetul, a ţinut capul de afiş nu numai în presă (a patra putere în stat), dar şi pre gura târgului (prima putere în sat). Asfaltul spart şi gropile de azi, probabil, trebuie să ne amintească de caldarâmul de odinioară.

Chişinăul a început să înghită repede moşiile satelor dimprejur, transformându-le în mahalale (Buiucani, Visterniceni, Râşcani, Munceşti etc.) Populaţia creşte vertiginos. De la 2-3 mii în 1812, la 52.196 în 1844, 93.359 în 1861 şi 131.300 în 1903, când ajunge unul dintre cele mai mari oraşe ale Imperiului Rus în sud-estul Europei. În perioada interbelică, populaţia s-a menţinut cam la acest plafon, fiind ca mărime al doilea oraş românesc (acest statut îl revendică şi azi). Dar, în general, suprafa-ţa sa este mult mai întinsă decât ar cere-o necesităţile populaţiei, fapt care i-a determinat specificul. Casele, în majoritatea lor cu un singur nivel sau cu un etaj - rar găseai clădiri mai înalte de 2 etaje (3 nivele) din cauza zonei seismice - dădeau oraşului un aspect "aerisit", cu multe spaţii libere, fără îngrămădirile kitschioase pe care la avem acum, dar şi o tentă cumva rustică. Liniş-tea (tramvaiul cu toată gălăgia sa, mergea doar pe 2-3 străzi principale ale oraşului) şi calmul dădeau impresia unui oraş somnolent, în care nimic nu se întâmplă şi „nu (mai) dau turcii”. De altfel, în epocă i se spunea „micul

Constantinopol” („oraş somnoros şi apatic”), mai ales graţie abundenţei câinilor vagabonzi, mari amatori de a muşca din tot ce mişcă. Pentru lupta cu „prietenii oamenilor” primarii de atunci (Schmidt, Sinadino, (Ion) Costin) apelau la serviciile specializate de hăituitori, fără frica de a stârni protestele vreunei Sarah Bernhardt sau Greta Garbo!

Paradoxul constă în faptul că, cu cât Chişinăul se extin-dea mai mult, cu atât mai acut se simţea criza… spaţiu-lui! Cu toate eforturile de planificare ale unui Sturdza, Bahmetiev, Fiodorov, lupta autorităţilor cu populaţia, care tindea să şteargă mereu diferenţa dintre spaţiul privat şi cel public, evident, în detrimentul ultimului, construind „pristroici” la nimereală, era din ce în ce mai dificilă. În acest sens avem mărturia unui călător străin, Kohl: „Dacă cuiva din autorităţile superioare i se părea că într-un loc sau altul se găsesc clădiri proaste sau urâ-te, şi dacă el vrea ca pe aici să meargă o stradă dreaptă, sau dacă el observa că această clădire a ieşit din limitele planului vechi, el ordonă unui poliţienist să ia o găleată cu vopsea şi să scrie pe acele case: „spre dărâmare”!” Astfel, oraşul era împistrit cu clădiri pe care era scris cu vopsea neagră: „să se dărâme până la 1 octombrie”, „să se dărâme până la anul 1840”, „să se dărâme balco-nul” ori „să se dărâme până la fereastra a doua”. Astăzi asemenea inscripţii nu au dispărut, ci doar s-au mutat în tihnă în deciziile primăriei şi ale instanţelor de judecată, tăinuite cu grijă de ochii lumii. Pe clădiri stă scris doar atât: „Monument ocrotit de stat”.

Cu toate eforturile noastre, mai avem încă un oraş fru-mos. Doar că frumuseţea lui este împinsă în nişte locuri sigure, în care spiritul nostru distructiv nu-l poate atinge – amintirile noastre şi memoria colectivă. În fond, este un act de laşitate să arunci toate neplăcerile prin care trecem sau frustrările pe care le trăim pe locul în care (poate) ne-am născut, (poate) am trăit, (poate) am iubit, (poate) am visat.

Un mare gânditor medieval, Isidor din Sevilla, spunea că oraşul (civitas) nu-l constituie pietrele, ci locuitorii. Chişinăul suntem noi şi nu clădirile (pe care le demolăm sau „pristroicile” pe care le ridicăm în loc). Aşa că, atunci când spunem că oraşul nostru este urât, haideţi să ne privim în oglindă şi poate vom vedea care este proble-ma. Un lucru este sigur: de la aglomeraţie urbană până la oraş este un mare pas de făcut, fiindcă nouă nu ne lipseşte oraşul, ne lipsesc orăşenii…

50

KITSCHINĂU

COLŢIŞORUL MEU DE RAI ESTE CONTAMINAT DE COJI DE RĂSĂRITĂ, GHERETE DIN TERMOPAN

ŞI PARCĂRI AUTORIZATE AIUREA. URÂT ŞI ENERVANT. TOATĂ LUMEA BUNĂ SE PLÂNGE. CEI CARE NU

SE PLÂNG ÎI SUSPECTEAZĂ PE CEI CARE SE PLÂNG DE INSUFICIENŢĂ DE PATRIOTISM. CEI CARE SE

PLÂNG ÎI SUSPECTEAZĂ PE CEI CARE NU SE PLÂNG DE NEGLIJENŢĂ ÎN ÎNDEPLINIREA ATRIBUŢIILOR

DE SERVICIU. ULTIMII ÎS SUPĂRAŢI. PRIMII BAGĂ PATRIOTISMUL ÎNTR-O VALIZĂ ŞI ÎŞI MUTĂ TRAIUL ÎN

ORAŞELE FRUMOASE. DEOCAMDATĂ...

Urâţenia Chişinăului are două mame: kitsch-ul şi mizeria. Cu cea din urmă te împaci cumva. Este

clar pentru toată lumea că sără-cia duce la o degradare fizică. Se ramolesc clădirile care fac parte din patrimoniul naţional, intră în paragi-nă grădinile publice, se învolburea-ză trotuarele. Bani nu-s. Cartierele vechi se transformă în ruine. Nu ne pasă: cartierele noi se transformă în „cartiere vechi” în ritm accelerat. Impresia este dezolantă dar, cu o fărâmă de fantezie, îţi poţi imagina latura romantică a acestei degra-dări. Stradelele din vechiul cartier sunt pătrunse de o tristeţe melan-colică, reuşind performanţa de a fi în acelaşi timp sărace şi frumoase.

Numai de-ar fi un pic mai curat...

Pentru cei care nu apreciază melancolia vechilor cartiere există o alternativă mai proastă: ouţe de paşti luminate cu becuri multicolore de neon, reclame pseudo-ero(t)ice a sălilor de cazino şi edificii glamu-roase din termopan cu pretenţii de evroremont. Se zice că de gustibus non disputandum dar totuşi lipsa gustului elementar dă o senzaţie de agresiune vizuală greu de suportat. Dacă arhitectura este muzica sculp-tată în piatră, atunci arhitectura Chişinăului sunt manelele sculptate în piatră.

Lipsa gustului nu poate fi trecută pe seama lipsei mijloacelor financi-are: un spaţiu de joc amenajat din donaţii europene sau americane

va arăta întotdeauna mai decent decât unul similar făcut pe aceeaiși cantitate de bani moldoveneşti. Aici intuiesc o legătură direct propor-ţională între lustrele, covoarele zis-persane şi vazele de cristal din „casa mare” şi kitsch-ul din stradă. Praf în ochi, fard cu sclipici şi esteti-că naftalinizată care spulberă orice ambiţie euro-atlantică a Chişinăului. Din păcate la mai mult nu ne duce mintea, căci nouveau riche din ziua de azi sunt preşedinţii de colhozuri din ziua de ieri, formaţi d.p.d.v. este-tic de şcoala deficitului sovietic.

Aceiaşi şcoală sovietică ne-a inspi-rat să credem că ambalajul repre-zintă un lux inutil atâta vreme cât conţinutul este cel pe măsură să ne satisfacă nevoile fiziologice. Şi dacă

1

Tema nu mărulu i

T E X T d e S O R I N H A D Â R C ĂF O T O d e R O M A N R Y B A L E O V

CHIŞINĂU CEL MAI URÂT ORAŞ DIN LUME?

nr. 43/mai 2012

51

52

ar fi să ne reformăm gândirea ajun-gând să înţelegem că forma nu este o cheltuială în plus, ci o investiţie profitabilă?

Chiar aşa – are frumuseţea un preţ? Şi dacă da, atunci care e randamen-tul unui bănuţ investit în frumuseţe? Cu aceste frământări mă adresez la Expertul Financiar.

Un grup de specialişti în urbanis-tică, arhitectură şi design au fost invitaţi de publicaţia Forbes să facă un clasament al celor mai frumoase oraşe din lume2. Gusturile sunt, bineînţeles, o chestiune subiectivă, dar dacă ar fi să mergem pe mâna specialiştilor am face valiza ca să plecăm la Paris, Vancouver, Syd-ney, Florenţa, Veneţia, Cape Town, San Francisco, Chicago, New York, Londra, Cambridge sau Tokio. Mulţi oameni asta şi fac – în 2011 cele mai mari din lista oraşelor nominalizate au găzduit circa 60 de milioane de vizitatori internaţionali sau 6% din numărul total de călători3. Bineîn-ţeles, oraşele mai mici nu au fost puse la socoteală, dar şi în acest fel putem să ne facem o idee despre forţa de atracţie a frumuseţii. Există o varietate de cauze pentru a vizita un oraş – shopping, afaceri, turism – însă cert este faptul că există o legătură directă dintre frumuseţea urbei (subiectivă sau cum o fi) şi numărul de bănuţi care părăsesc buzunarele vizitatorilor acestor oraşe. Vizitatorii internaţionali au lăsat Parisului 20,3 miliarde dolari, iar vizitatorii Londrei s-au despărţit de 25,6 miliarde dolari. În raport cu dimensiunea urbei, lider al clasa-mentului este Vancouver, a cărui

frumuseţe aduce vancuverienilor un bonus de 8,3 dolari per capita de populație băștinașă. Un oraș relativ mic, dar simpatic.

Vorbind în termeni monetari, frumu-seţea contează. Un vizitator inter-naţional cheltuieşte în medie 1000 dolari SUA pe an în oraşele vizitate. La un TVA de 20% cum este cel moldovenesc, acest lucru înseamnă 200 dolari SUA în vistieria statului. Bani din aer? Nicidecum: investiții în frumusețe.

Numărul anual al vizitatorilor internaționali în Republica Moldova oscilează în jurul lamentabilei cifre de 9 mii. Mi-l aduc aminte imediat pe Tony Hawks care se credea uni-cul călător care, în dreptul întrebă-rii „Motivul vizitei” din declarația de intrare în țară completa sfidător: pentru plăcere. Adevărul este că la starea umilă a Chișinăului e mai ușor să ne imaginăm călători „de nevoie” decât călători „de plăcere”.

Și totuși dacă e să mergem pe asu-marea că un make-up al Chișinăului ar putea conduce pe termen mediu la o înzecire a numărului de vizita-tori internaționali, atunci veniturile în caznaua statului ar crește până la 200 milioane de lei cel puțin. Suficient cât să achite pensia pe un an pentru 18 mii de pensionari. Ce ziceți de așa o statistică virtuală.

Teoretic, e posibil să transformăm statistica virtuală în realitate. Nu neapărat de dragul vizitatorilor internaționali. Mă gândesc la coci-tadinii care stau cu gândul la valize. Mă gândesc la arhitecții educați în spiritul deficitului sovietic. Mă gândesc la foștii președinți de colhozuri. Mă gândesc la lustre, covoare persane și vaze de cristal. Mă gândesc la toate astea și ajung la concluzia că, în termeni, practici, e cel mai probabil să rămânem la statistica virtuală.

1 Termenul l-am întâlnit pe „World Word War” – un grup de pe facebook care-și bate joc de cuvinte.2 World's Most Beautiful Cities, Forbes, ianuarie 2010.3 Indicatorii statistici se referă la 2010 și sunt preluați din publicația „MasterCard Index of Global Destination Cities”, 20114 Fiodor Mihailovici Dostoievschi a zis că frumusețea va salva omenirea. Am făcut acest grafic utilizând date statistice din diferite surse. Splendoarea estetică derivă din clasamentul publicației Forbes citată mai sus. Conținutul buzunarelor este măsurat în dolari SUA numărați de MasterCard. După demumirea orașelor sunt indica-te valorile absolute, pe axă sunt înșirate valorile relative.

Figura 1 - Frumusețea va salva Chișinăul4

Tema nu mărulu iCHIŞINĂU CEL MAI URÂT ORAŞ DIN LUME?

nr. 43/mai 2012

53

nr.nr.nr 43/mai 2012

53

54

CAPITALA MONDIALĂ A FRUSTRĂRILOR NOASTRE

T E X T d e L U C I A N M Î N D R U Ț ĂF O T O d e R O M A N R Y B A L E O V

nr. 43/mai 2012

55

Paris. Aici, doamnele oftează. Domnii îşi duc mâna la portofel. Poeţii tremură fără să le fie frig. Agenţii de turism adaugă o margine de 25%...

Paris. Oraşul luminilor. Capitala iubirii romantice. Muzeul în aer liber al tuturor clişee-lor pe care le folosim când n-avem nimic interesant de spus.

Paris. Singurul loc de pe planetă unde dimineaţa, la 5, municipalitatea dă drumul la apă pe străzi, ca să ducă la vale deşeurile nopţii: chiştoace, trăiri sentimentale şi scenarii de filme de artă schiţate pe un colţ de şerveţel murdar de sos. Scenarii fără intrigă, la fel ca şi dimineţile Parisului, fără energie. Pentru că energie au doar oraşele barbare, cum ar fi New York-ul. Şi intrigă au doar filmele proaste, cu happy-end. Şi sens.

Alea bune, pariziene, au doar regizor, peliculă şi întreaga noastră consideraţie snoabă.

Şi scoate pop-cornul din gură când te uiţi, da?

Paris! Capitala singurei ţări din lume care crede că ciclismul e un sport. Locul în care îţi duci iubita ca să te creadă brusc serios, prin comparaţie. Oraşul în care m-am plictisit îngrozitor pâna când am început să învăţ franceza, după care m-am înspăimântat.

Paris. De bon ton în Ţarile Romane, începând cu secolul 18. De bun gust, imediat după ultimul razboi. De nemeritat profit, imediat după ultimele noastre privatizări.

Paris. Ţi-am zis că nu-mi place?

Să-ţi spun de ce: pentru că nu e niciun ziar franţuzesc fără o recenzie la o carte. Chiar şi tabloidele, dacă ar exista, ar avea aşa ceva. Dar ele nu există, pentru că viaţa fiecărui francez e un tabloid: "Ce-ţi mai place Sartre, Jean-Philippe!" Mă rog, gluma e ieftină. Dar bună, la fel ca maşinile franţuzeşti.

Nu-mi mai place Parisul şi pentru că e departe de oraşele primitive în care eu mă simt bine. Vedeţi dumneavoastră, când ai citit o carte în Carpaţi, e ca şi cum ai fi citit o bibliotecă pe Sena. Cultura e o chestie de perspectivă. Mecanicul de avion care trece pe deasupra triburilor din Amazon ar fi un echivalent zburător al bibliotecii din Alexandria, dacă s-ar paraşuta printre ei. Înapoi pe aeroportul lui, e doar un băiat cu nişte chei.

Am zis un băiat cu chei? Ca mine în Paris. Cheile sunt de la maşină. Pe care

56

n-am unde s-o parchez. Am închiriat-o să nu creadă ăştia că nu-mi permit. Doar ca să des-copăr că ei nu cred nimic până nu cercetează. Aşa i-a învăţat diavolul ăla, Voltaire. Enciclo-pediştii. Laplace. Arogantul care nu i-a mai găsit loc în Univers lui Dumnezeu. Sau Peu-geot. Cel care nu i-a mai găsit un sens lui BMW. Mă rog, aici părerile sunt încă împărţite.

Am încercat acum doi ani să emigrez în Franta. Mi-am luat, în mod repetat, bilet de avion încolo. Şi tot în mod repetat m-am întors între ai mei, bucuros să pot detesta din nou. Oameni, fapte, întâmplări. Inclusiv pe mine. Chestie imposibilă în Franţa, unde e interzis să nu te respecţi.

Şi nici să deteşti n-ai voie. Nu că ai avea ce. Franţa e o ţară construită prin consens. Mate-ria primă? După-amieze plicticoase de duminică. Arhitectul? Un ceas de turn, oprit în 1892. Beneficiarul? Întregul Cosmos. Brusc încremenit în loc şi suspendat în uimire deasupra unei pagini de Verlaine. L-am citit? Ba bine că nu! Dar sună bine, numele ăsta, Verlaine. Franţa e minunată să acopere lacune cu fardul superficial al culturii de larg consum. Ştie să vândă sofisticarea în porţii mici. Cât să le înghită tot mitocanul. Cât să le ţină minte tot prostul.

Bun. Ce nu-mi mai place?

Mâncarea. E puţină. E frumos aranjată, de parcă cumva aici s-ar fi descoperit metoda prin care te poţi hrăni cu fotoni.

Apa la sticlă. Perrier e o apă cu bule bolnavă de megalomanie. Dacă o măreşti la micro-scopul electronic, observi că fiecare moleculă e formată din doi atomi de hidrogen, unul de oxigen precum şi o minusculă coroană regală. Revoluţia Franceză n-a ajuns până aici.

Nu-mi mai plac, în ordine aleatoare, râurile şi podurile peste ele. Sunt o tentaţie prea mare, oamenii se sinucid, alţi oameni scriu romane despre asta şi, uite-aşa, dintr-o fantezie arhitecturală apare o mare cultură pe care trebuie s-o tocim în şcoală. Până ni se urăşte cu viaţă. Cumva, e un cerc vicios.

Nu-mi plac nici emigranţii lor. Sunt prea integraţi. Vorbesc mai bine ca mine. Stai şi te in-trebi de ce naţiunile astea au avut atâta noroc să le invadeze Franţa. Noi, care am fost de vreo două ori ocupaţi de Rusia şi de vreo sută de Turcia, n-avem niciun chef să emigrăm la Moscova sau Istanbul. Magrebienii însă, au avut noroc să fie chinuiţi de oameni de treabă. I-au gonit, după care s-au dus după ei, să se mai bucure un pic de colonialism.

Ce nu-mi mai place la Franţa?

E ceva bizar. Să nu mai spuneţi la nimeni. Nu-mi place că nu e patria mea. Pentru că sunt atâtea lucruri acolo pe care aş fi vrut să le facă strămoşii mei, că mi se face rău de ciudă. Fabulele. Airbusul. Saint-Tropez şi Jandarmul lui. Şi, dincolo de toate, îndoiala.

Franţa e cel mai mare producător de îndoială din istoria umanităţii. S-a îndoit de rege, de o mie de zeităţi, de morală şi de credinţă. S-a îndoit de ea însăşi. Şi, de fiecare dată, a făcut din chestia asta o virtute. Nu că ar fi un model în privinţa asta: Franţa a înşelat casti-tatea medievală cu pasiunea Renaşterii, a cochetat cu toate sentimentele epocii romanti-ce şi a sfârşit într-o căsătorie de lungă durată cu raţiunea. Din când în când se mai vede cu ironia şi râde de tot ce i s-a întâmplat.

Chestie pentru care o detest. Pentru că nu mi s-a întâmplat să fiu francez.

Şi pentru că nici nu pot să nu fiu.

Tema nu mărulu iCHIŞINĂU CEL MAI URÂT ORAŞ DIN LUME?

nr. 43/mai 2012

57

58

MUNCI SI ZILE LA CASA ZEM-STVEI

PETRE GURAN,

DIRECTOR AL ICR „MIHAI EMINESCU”

DESPRE CASA ZEMSTVEI: VIITORUL SEDIU AL

ICR ŞI AL ALTOR INSTITUŢII

Domnule Guran, Parlamentul Republicii Moldova a votat o lege de concesionare a unui monument isto-ric Institutului Cultural Român. Numai că acest imobil este într-o stare avansată de degradare. Cum aveți de gând să procedați?Imobilul de care vorbiți este un ansamblu de clădiri monument istoric cuprinse între străzile Șciusev, M. Cebotari și Sfatul Țării, cunoscute sub denumirea de Casa Zemstvei. Institutul Cultural Român propune un demers bazat pe trei principii: conservarea, reabi-

FO

TO

de

NIC

OL

AE

RĂ

ILE

AN

U

nr. 43/mai 2012

59

litarea și refuncționalizarea, având ca obiectiv de a reconstitui în acest ansamblu monumental un tip de locuire inspirat din felul în care l-au folosit membrii Zemstvei în secolul al XIX-lea. Miza este de a reda Chișinăului și publicului cultural nu numai zidurile reparate ale unei clădiri sau aspectul acesteia, ci și un fragment din stilul de viață care a creat-o. Pen-tru a atinge acest scop a fost nevoie să imaginăm conviețuirea mai multor instituții în același spațiu, care să mobilizeze și să reunească acele energii din cadrul societății, capabile să redea viață ansamblului monumental. Refuncționalizarea prezentă se inspiră din cele trei funcțiuni pe care le-au avut aceste clădiri de-a lungul timpului: o instituție educativă (Orfelinatul școlar construit în anii 1853-56), sediul administrativ al conducerii Zemstvei (completat cu câteva corpuri de clădiri în anii 1880-1898), expozițiile agricole periodice (începând din 1889, de la care a supraviețuit pavilionul lui Bernardazzi), Muzeul Zemstvei (compus din colecții etnografice și zoologice, intitulat într-o fază ulterioară Muzeu zoologic, agricol și de industrie casnică), o gră-dină botanică (inaugurată în 1905). Pentru a răspunde acestei provocări a trecutului propunem ca proiectul actual de reabilitare să se constituie din instituțiile pe care le vom enumera și descrie mai jos.

Ce se va întâmpla însă în acest spațiu cât timp va dura restaurarea?Trebuie menționat că, procesul de conservare, rea-bilitare și refuncționalizare a clădirilor se va realiza în cadrul unui șantier-școală. Acesta are ca scop formarea competențelor în meseriile necesare re-staurării monumentelor istorice, stabilirea bunelor practici definite de instituții internaționale ca etalon, îmbogățirea cunoștințelor în domeniul arhitecturii

și constucțiilor premoderne. Șantierul-școală va fi constituit prin parteneriate cu centrele europene de formare a meșterilor, cu școlile de conservare și rea-bilitare a patrimoniului arhitectural, iar din Republica Moldova - parteneriate cu Ministerul Culturii, Muzeul de Etnografie, Agenția pentru Inspectare și Restaurare a Monumentelor din Republica Moldova, Facultatea de Arhitectură, Școala profesională din Chișinău.Conceptul final va fi supus unui mecanism de adaptare de-a lungul perioadei de funcționare a Șantierului-școală, astfel încât funcțiile definite să beneficieze deja de spațiile conservate pe măsură ce avansează șantierul. Obiectivul subsidiar al acestui demers de regăsire pe etape a complexului monumental este ace-la ca instituțiile cărora le este destinat spațiul să aibă timpul de a se forma și de a intra în conștiința publică în ritm cu realizarea obiectivelor șantierului-școală.După cum ați remarcat, vorbesc despre conservare, reabilitare, refuncționalizare, ceea ce înseamnă că intervenția trebuie să fie cât mai puțin invazivă, să con-serve cât mai mult din materialitatea monumentului, să respecte logică materialului din care a fost construită clădirea și să prelungească viața în condițiile specifice ale momentului înființării cu un orizont de timp care depășește efemerul unei generații umane, dar nu are ambiția nocivă a eternității.

Ce instituţii şi programe va găzdui ansamblul Casa Zemstvei?Ansamblul Casei Zemstvei va găzdui în primul rând Institutul Cultural Român, cu spațiile sale administra-tive și publice, ceea ce înseamnă un spațiu de primire de tip librărie-ceainărie (model Cărturești) adaptat și pentru expoziții temporare; o sală polivalentă pentru 200 persoane (conferințe, concerte, teatru, dans) şi

Tema nu mărulu iCHIŞINĂU CEL MAI URÂT ORAŞ DIN LUME?

60

foaier, iar apoi un număr de patru birouri pentru personalul Institutu-lui; în al doilea rând, Programul de Studii Avansate „Alexandru Sturd-za”, o instituție academică dedi-cată cercetării și învățământului pentru nivelul masterat, doctorat și perfecționare post-doctora-lă. Programul de studii aveasat se compune dintr-un comitet științific, universitari chișinăuieni și

internaționali, împreună cu cei șase câștigători anuali ai burselor Ale-xandru Sturdza. În cadrul Progra-mului își va desfășura activitatea Masterul „Civilizație europeană”, o Școală doctorală în științe umane și o bibliotecă. În al treilea rând Casa Zemstvei va găzdui proiectul muze-al Munci şi Zile, o expunere despre percepția timpului în universul rural (pe care îl desemnăm și prin

sinonimele sătesc sau țărănesc), constând dintr-o descriere a activi-tăţilor agricole, meşteşugăreşti şi festive. În curtea ansamblului vom sădi o grădină decorativ-educativă, în care vor crește toate plantele domesticite ale microclimatului tradițional dintre Prut și Nistru. Timpul sacru sau festiv al univer-sului țărănesc va fi reprezentat printr-o biserică de lemn (ale cărei componente se află deja depozita-te în curtea Muzeului), în care se va fi adăpostit un mic muzeu al icoa-nei. Biserica va fi înconjurată de o pergolă/prispă pentru meditație și contemplație, evocatoare a incintei ceremoniale a bisericii (înconjurul care se face de sărbatori, pomeni-rea morților și agapele sau „ridi-cările”). Altă temă a muzeului va fi Grădina ca simbol al Cosmosului. Grădina este spațiul ideal al locuirii umane, creată printr-o acțiune benefică a omului asupra naturii. Ea evocă în mod esențial Cosmo-sul, creația ordonată a divinității. Toate spațiile publice ale Casei Zemstvei vor fi concepute ca o expoziție a colecției de covoare basarabene a Muzeului de Etno-grafie, ilustrând tema mitologică a grădinii Raiului și a Pomului vieții. Covoarele vor fi expuse în toate încăperile publice ale ansamblu-lui. Cea din urmă funcție a Casei Zemstvei va fi cea de găzduire a unui spațiu de întâlnire pentru elita intelectuală, politică și economică a Chișinăului, o instituție cu rol de mediere, de favorizare a dialogului și reconcilierii, care va împrumuta formele culturale ale clubului din lumea anglo-saxonă. Acest club va avea și menirea de susținător al activităților culturale și artistice.S C H I Ț Ă d e A N A - M A R I A G O I L AV

Tema nu mărulu iCHIŞINĂU CEL MAI URÂT ORAŞ DIN LUME?

nr. 43/mai 2012

61

62

CHIȘINĂUL

T E X T d e M A I A M E T A X AF O T O d e R O M A N R Y B A L E O V

ORAȘ BIPOLAR ȘI BEZMETIC

Tema nu mărulu iCHIŞINĂU CEL MAI URÂT ORAŞ DIN LUME?

nr. 43/mai 2012

63

Un prieten american mi-a zis pe la începutul anilor 2000

(când a venit pentru un an în Chişinău să facă voluntari-

at, după ce şi-a vândut inclusiv bicicleta – obiect extrem

de preţios inimii lui) că oraşul meu este bipolar. Că e

capitala paradoxurilor şi contrastelor. Acelaşi lucru mi

l-au spus de-a lungul anilor mulţi jurnalişti şi fotografi

străini cu care am lucrat. Piaţa Centrală parcă ar fi un

butoi cu miere pentru ei. Pentru mine e cel mai oribil

loc din oraşul meu. Am învăţat să cunosc şi să descopăr

Chişinăul şi prin prisma acestor străini. Dar cel mai mult

observ contrastele şi lucrurile care mă deranjează când

revin din străinătate. E prea gri oraşul meu... cu drumuri,

străzi, clădiri şi oameni gri. Şi apasă, dacă stai mai mult

de jumătate de an fără să fi evadat din el măcar pentru

patru zile. Cărţile bune spun însă că acest „apasă” îl cari

după tine oriunde te-ai duce şi că, mai devreme sau mai

târziu, până şi New Yorkul, Londra sau Parisul vor apăsa

cu aceeaşi putere, dar fiecare în felul său. Nu ştiu. Poate.

Oricum, orice oraş are energia lui. Unele te primesc şi

te acceptă aşa cum eşti şi deodată, ca şi New Yorkul, de

exemplu. Altele, ca Londra, îţi iau câte o săptămână să le

înţelegi stările, iar după două săptămâni nu te mai lasă

să pleci. Parisul te pune pe gânduri şi te face să vrei să-l

iei la paşi mărunţi.

Pentru orice oraş din lumea asta poate fi găsit un cu-

vânt. New York-ul meu înseamnă „Drive”, Barcelona mea

e „Biutiful”, Sevilla e „Cochetă”. Parisul pentru mine

este „Interesant”, iar Londra „Reticentă”...şi Chişină-

ul... Chişinăul meu a devenit în ultima vreme „Hidos”

şi „Bezmetic”. Avea personalitate cu vreo zece ani în

urmă (poate), dar acum e străin nu ştiu cum... Nu se mai

îngrijeşte. E în depresie. Dimineaţa nu mai contează ce-şi

pune pe el, şi asta se vede cel mai bine toamna, după ce

cad toate frunzele... Însă de sărbători chiar arată bine,

dacă vrea. În special de Paşte.

Oraşul meu este în criză... nu contează de care, de

vârstă, de identitate... pentru că oamenii lui încă nu

s-au regăsit, încă nu s-au aşezat la casele lor. Acelea din

capul lor.

64

DORIȚI SĂ DISCUTAȚI CU AUTORII ȘI CITITORII REVISTEI "PUNKT"? ACCESAȚI SITE-UL www.punkt.md

T E X T d e M O N I S T Ă N I L Ă / F O T O d e R O M A N R Y B A L E O V

KEVIN STILLMOCK

JUST LIKE PARADISE

Tema nu mărulu iCHIŞINĂU CEL MAI URÂT ORAŞ DIN LUME?

nr. 43/mai 2012

65

CUM L-AM DESCOPERIT PE KEVIN? CAM TOT AŞA CUM EL A DESCOPERIT MOLDOVA. DIN INTERES

DE SERVICIU. DUPĂ CE CHIŞINĂUL A FOST CLASAT DE UN SITE AUSTRALIAN DREPT AL PATRULEA CEL

MAI URÂT ORAŞ DIN LUME, EU FIIND ORIGINARĂ DIN JUDEŢUL TIMIŞ (ROMÂNIA) ŞI AVÂND O PĂRERE

MAI BUNĂ DESPRE CHIŞINĂU, AM DESCHIS GOOGLE-UL ŞI AM ÎNCEPUT SĂ CAUT CU DIFERITE FORMULE

ÎN ENGLEZĂ OPINII DESPRE CAPITALA MOLDOVEI. VĂ SPUN SINCER CĂ NU AM FOLOSIT CUVINTE CA

URÂT SAU FRUMOS, MAI DEGRABĂ FORMULE DE GENUL „CHIŞINĂUL ESTE”, „AM VIZITAT CHIŞINĂUL” Ş.A.

MI-A ATRAS ATENŢIA ARTICOLUL LUI KEVIN, FIINDCĂ ERA UN AMERICAN CARE A AJUNS AICI ÎN

CIUDA ZVONURILOR CARE SE ÎNMULŢEAU ÎN JURUL LUI. CEL MAI AMUZANT MI S-A PĂRUT CĂ AGENŢIA

DE TURISM DE LA CARE ÎŞI CUMPĂRASE BILETUL I-A ÎMPĂRTĂŞIT VIITORULUI VIZITATOR AL MOLDOVEI

SCEPTICISMELE SALE PRIVITOARE LA DESTINAŢIE; IATĂ CE MĂRTURISEŞTE KEVIN ÎN ACEL ARTICOL:

„THE TRAVEL AGENT WHO SOLD ME THE TICKET, STRANGELY ADVISED ME SEVERAL TIMES TO ABANDON

MY PLANS AND GO SOMEWHERE ELSE. (AGENTUL DE TURISM CARE MI-A VÂNDUT BILETUL, M-A

AVERTIZAT ÎNTR-UN MOD BIZAR, DE MAI MULTE ORI, SĂ-MI ABANDONEZ PLANURILE ŞI SĂ MERG ÎN ALTĂ

PARTE.)” ARTICOLUL PĂREA SĂ ARATE NEAJUNSURILE CAPITALEI NOASTRE, CA BRUSC SĂ SCHIMBE

REGISTRUL ŞI SĂ ÎMPĂRTĂŞEASCĂ – RÂND DUPĂ RÂND – CE TE POATE FASCINA ÎN CHIŞINĂU.

KEVIN STILLMOCK VINE, GUSTĂ VINUL, ÎŞI FACE PRIETENI, IESE ÎN ORAŞ, CUNOAŞTE O MULŢIME

DE MOLDOVENI, DAR ŞI DE AMERICANI, IAR APOI SE ÎNTOARCE, SE REÎNTOARCE, IAR ÎN CURÂND VA

VENI IAR CA SĂ LUCREZE CU ELEVII ŞI STUDENŢII NOŞTRI ÎN CADRUL ŞCOLII AMERICANE DIN CHIŞINĂU

– PROIECT PREGĂTIT CU AJUTORUL LUI KEVIN PENTRU ACEASTĂ VARĂ.

Kevin Stillmock, născut în 1977, este codirector la Visionaries

Media Group, a avut o creştere rapidă în domeniul televiziunii prin

cablu. Datorită proiectelor pe care le conduce, a ajuns în foarte multe

ţări, printre care se numără şi România sau Republica Moldova. Pe

site-ul Artist Escape şi-a publicat opiniile de călătorie recomandând cu

căldură locurile noastre.

66

Cum ai aflat de existenţa Republi-cii Moldova?Ca să fiu dureros de sincer, habar nu aveam de existenţa Moldovei. Am aflat de ea cu două săptămâni înainte de a o vizita. Când eram la liceu, profesorul de studii sociale m-a invitat împreună cu alţi colegi să vizitez cu el Uniunea Sovietică. Era vorba de o excursie educa-ţională, dar în realitate el făcea negoţ, schimbând blugi pe diferite produse ruseşti. Nu am reuşit să merg cu el, am regretat, iar de-a lungul anilor fascinaţia mea pentru acea parte de lume a crescut. Apoi o companie la care lucram a sem-nat un contract cu o companie din Moldova şi am avut posibilitatea să o descopăr. Şi, bineînţeles, odată ce s-a întâmplat, am folosit această oportunitate oferită de serviciu pentru a veni şi a vizita Moldova.

Dacă cineva şi-ar propune să vizi-teze Chişinăul, ce i-ai spune?Le-aş spune tuturor că au luat o decizie bună. Le-aş spune că o astfel de călătorie îi va schimba şi i-aş avertiza că, dacă merg o dată în Moldova, se vor întoarce cu siguranţă acolo. Mi-am luat veri-şorul în Moldova şi i-am spus şi lui acelaşi lucru. Mi-a spus că îmi va

demonstra că asigurarea mea e în van. Că va merge o singură dată, şi ca această dată îi va fi de ajuns. Ei bine, s-a reîntors. De fapt, a sfârşit prin a se însura cu o moldoveancă.

Am întâlnit oameni care au vizitat Moldova şi s-au reîntors din tot felul de motive: un profesor care a fost atât de încântat de per-spectiva studenţilor săi încât şi-a plătit singur călătoriile pentru a se întoarce în vacanţele sale de la Universitate, un diplomat american care atunci când i-a expirat man-datul, şi-a dat demisia din post ca să rămână în Chişinău şi a început acolo o afacere cu prietenii pe care şi i-a făcut între timp. Sunt o mulţime de motive pentru care cineva care a vizitat Moldova se va întoarce, dar nu aş intra în detalii, i-aş lăsa să descopere singuri.

Ce e frumos şi ce e urât în Chişi-nău?Aproape că aş refuza să răspund la această întrebare, deoarece am întâlnit moldoveni care au vizitat ţara mea şi au vorbit doar pozitiv despre lucrurile pe care le-au văzut. E o altă atitudine decât cea a altor popoare cărora le place să lovească în America. De vreme ce ai pus o întrebare pe care nu aş fi vrut-o, sunt urâte acele clădiri la care face aluzie articolul australian. Există în Chişinău clădiri frumoase şi mai puţin frumoase, dar abor-darea articolului amintit este de-a

dreptul superficială. Am auzit că unele clădiri nu au electricitate pe casa scării deoarece un vecin nu îşi permite să plătească extra şi, din pricina lui, toţi ceilalţi stau în

întuneric. Asta mi s-a părut foarte diferit în raport cu spiritul colegial pe care l-am observat la moldoveni în alte situaţii. Pădurile şi tere-nurile agricole, eleganţa simplă a Chişinăului, toate sunt frumoase, însă ţine şi de oameni să facă un loc mai frumos.

Am citit într-un interviu că în Mol-dova cel mai mult te-au impresio-nat moldovenii. Această întrebare vine perfect după cea precedentă. Moldova îmi aminteşte dintr-un punct de vedere de America. Ţara mea de baştină, Maryland, e abreviată exact ca Moldova şi aş glumi spunând că MD se poate confunda. Ceea ce vreau să spun e că oamenii sunt foarte prietenoşi şi deschişi, lucru care te face să te simţi ca acasă. Moldova are de asemenea o soci-etate cosmopolită ca în America, prin locuitorii de diferite etnii: români, ruşi, ucraineni, găgăuzi, iar aceasta într-o societate e semn de putere, nu de slăbiciune. Desigur, Republica Moldova este diferită de America şi are o identitate proprie unică şi de neuitat. Pentru mine, e un loc cu totul special. Apreciez cu sinceritate valorile poporului moldovenesc vizibile în educaţie, tradiţie şi colegialitate. Acestea sunt valorile care m-au impresionat cel mai mult la moldoveni.

Dacă ţi s-ar propune să trăieşti în Chişinău pentru un an, ai răspunde da/nu?Nu doar că aş trăi un an în Chişi-nău, am şi făcut-o deja. Când am venit pentru două săptămâni în Moldova, mi-am prelungit viza pe două luni şi am stat doi ani. Am fost implicat într-un program coordo-

//Am venit pentru două săptămâni în Moldova, mi-am prelungit viza pe două luni şi am stat doi ani./

Tema nu mărulu iCHIŞINĂU CEL MAI URÂT ORAŞ DIN LUME?

nr. 43/mai 2012

67

nat de Fundaţia Soros şi Centrul de Dezvoltare pentru Tineret cu un coleg american care a stat şi el peste un an în Chişinău. Şi am cunoscut mulţi americani care au locuit la voi mai mult de un an. Un american, care trecuse de 60 de ani, mi-a spus că pentru el la Chişinău e ca în paradis („just like paradise”). Cineva de vârsta lui ar considera că e ca în paradis pe o insulă tropicală, dar el, după toţi anii petrecuţi în diferite locuri, a preferat Chişinăul. El a simţit asta bucurându-se atât de zona rurală, unde şi-a deschis o fermă, cât şi de oraş, asigurându-şi accesul în zona vibrantă a centrului. Sincer, sunt puţine oraşe în care poţi, ca în Chişinău, să mergi la cumpărături, la restaurant, la teatru, la concerte sau galerii de artă, având şansa ca pe drum să îţi faci o mulţime de prieteni. Am aflat de la o familie din California care şi-a cumpărat o fermă în zona rurală a Moldovei. Deci mulţi oameni care nu s-au născut acolo consideră că Moldova e un loc frumos şi special. Îţi pot spune din prima că e un loc bun să-ţi petreci un an sau o viaţă la Chişinău.

Un site australian aşază Chişinăul printre cele mai urâte oraşe din lume, publicând o fotografie cu un bloc foarte urât. Mă gândeam atunci dacă e posibil să faci o fo-tografie cu locurile urâte din Paris şi să convingi pe cineva care nu a fost acolo că Parisul e urât? Şi aş mai întreba dacă eşti de acord, fie şi parţial, cu topul australian.Fără niciun dubiu! Am fost în Paris. Bineînţeles că e un oraş minunat, dar există zone mari de periferie în Paris care sunt absolut îngrozitoare

şi care, comparate cu zonele rele ale Chişinăului, ar câştiga din mers banii pentru nevoi speciale. Ade-vărul e că îţi pot arăta şi în oraşe americane locuri care ar face să pă-lească poza din Chişinău publicată de site-ul australian. Şi sunt convins că aş putea găsi astfel de locuri şi în Australia. De asemenea, pot spune că sunt multe locuri în Chişinău unde poţi

face poze ca să susţii o campanie de genul „cel mai frumos oraş de pe planetă”.Aş mai adăuga că există multe locuri superbe în lume, dar unde devine dificil să trăieşti. Oamenii sunt cei care fac o mare diferenţă în a simţi un oraş special şi a trăi bine acolo. Şi aici e marea putere a Chişinăului.Iar pentru a doua parte a întrebării tale: articolul australian nu are nicio susţinere reală în evaluarea Chişinăului. Răspunsul meu nu e doar un „da” teoretic, ci un „da” pus în practică pentru mai bine de un an.Am vizitat cinci continente şi aproximativ patruzeci de ţări, iar dacă aş face acum o listă a locurilor urâte, Chişinăul, Moldova, nu ar intra pe această listă. Dar dacă aş face o listă a locurilor frumoase, ar intra cu siguranţă.

Când vei veni din nou la Chişinău? Nu de alta, dar te aşteptăm la redacţia Punkt să ciocnim un pahar de vin.Mulţumesc pentru invitaţie! Mol-dova are unul dintre cele mai bune vinuri din lume, aşa că ar trebui să fiu prost să refuz o astfel de invitaţie. Am vizitat de multe ori Moldova de-a lungul timpului şi voi reveni curând pentru lansarea unei

Şcoli Americane la Chişinău, un program de activităţi extraşcolare şi extracurriculare pentru liceeni şi studenţi, program dezvoltat de profesori moldoveni şi americani spre a oferi o experienţă de şcoală internaţională, similară cu cele disponibile în aproape toate capi-talele lumii. În timp ce majoritatea şcolilor americane din lume sunt şcoli private, cu normă întreagă, această şcoală va fi unică, pentru că va permite elevilor şi studenţilor să-şi continue educaţia începută în liceele şi facultăţile din Moldova şi să le completeze cu un curriculum american, predat în limba engleză, care să le ofere mai târziu avantaje suplimentare în viaţă. Sunt încântat că voi avea posibilitatea de a fi din nou cu studenţii moldoveni în unul dintre cele mai frumoase oraşe ale lumii!

//Voi reveni curând pentru lansarea unei Şcoli Americane la Chişinău, un program pentru activităţi extraşcolare şi extracurriculare pentru liceeni şi studenţi./

6868

T E X T d e A N D R E I VA T A M A N I U C

АРХИТЕКТУРАСОВЕТИКЭ

КИШИНЭУЛУЙCUM S-A DEZVOLTAT SI UNDE TREBUIESA SE

OPREASCA?

А

nr. 43/mai 2012

69

O INCURSIUNE ÎN CHIȘINĂUL DE ACUM CÂTEVA DECENII. NU E VORBA DESPRE ANII RĂMAȘI

PE FILELE CĂRȚILOR DE ISTORIE, SUNT ANII DE CARE ÎȘI AMINTESC CU NOSTALGIE BUNICUȚELE ȘI

BUNICII CARE URCĂ GREU SCARA ÎNTRE ETAJUL 3 ȘI 4 AL BLOCULUI ÎN CARE LOCUIESC DE ZECI

DE ANI. O INCURSIUNE ÎN PERIOADA MARILOR TRANSFORMĂRI ȘI A EXPANSIUNII ORAȘULUI „EROU"

CHIȘINĂU, PERIOADA URBANISMULUI PROGRESIST. PĂSTRĂM SAU RENUNȚĂM LA URBANISMUL ȘI

ARHITECTURA SOVIETICĂ? SĂ ÎNCEPEM DE LA CE A ÎNSEMNAT UN ORAȘ SOVIETIC.

1945.

Situația Chișinăului în primii ani de după război era foarte gravă. Con-form statisticilor de atunci, orașul a pierdut în jur de 70% din fondul construit. Majoritatea clădirilor strategice ale orașului erau distru-se. Industria lipsea. Fondul locativ era avariat, dispărut sau de calitate proastă (se spune că în câțiva ani după război a crescut brusc cererea de ochelari și totul din cauză că mulți oameni continuau să locu-iască în subsoluri slab iluminate). În realitate, situația era mult-mult mai complicată, hotarele articolului fiind prea mici pentru a îngloba toate detaliile.

Cataclismele războiului prin care a trecut Chișinăul și locuitorii săi au reprezentat, de fapt, forța care a provocat renașterea și dezvoltarea. La fel cum a renăscut din cenușă după seria de incendii de la sfarșitul secolului 18, cauzate de războiul ruso-turc, la fel a trebuit orașul să o facă și acum. Chișinăul a căpătat în 1945 din nou titlul de capitală, ceea ce înseamnă, pentru cei care au preluat administrația, că totul trebuie să fie la “nivel”. Lipsa sau

insuficiența elementelor de forma-re urbană (administrare, servicii, producere, locuință, cultură) nu a fost unicul motiv al boom-ului în construcție. Era perioada instau-rării totalitarianismului, formării (educării și implantării) conștiinței sovietice, amestecării popoarelor, deznaționalizării, dar și necesita-tea de umplere a golului lăsat de război, foamete, deportări. Era perioada când oamenii cerșeau pur și simplu liniște și stabilitate.

Șciusev.

La sfârșitul anilor 40, este deja formată concepția de dezvoltare urbană a orașului. Autor este arhi-tectul-academician A. Șciusev. Ea presupunea creșterea Chișinăului în toate direcțiile, luând ca început zona istorică a orașului. Ideea era simplă.

Centrul Chișinăului trebuia să devi-nă centrul “lumii” pentru locuitorii lui și ai întregii RSS Moldovenești proaspăt formată. Strada principală rămânea în continuare пр. Ленин, azi str. Ștefan cel Mare, de la care au și început lucrările de renova-

re. Aici a fost planificată apariția principalelor clădiri de stat, comerț, cultură, cele mai bune locuințe, pro-babil pentru cei mai buni oameni. Chișinăul a devenit astfel exemplu de oraș în care “centrul-centrului” este strada și nu o piață, astfel încât mișcarea și deplasarea erau stimulate în detrimentul comu-nicării și al contemplării. Acestă tendință a persistat în cartierele sau orașele care au urmat să apară. Aceasta a fost perioada realismului sovietic, revenirii la valorile clasi-ce, valori testate și apreciate de școlile de arhitectură ale timpului și locului (pentru spațiul sovietic). Chiar primul plan general de după război a fost executat având niște elemente de urbanism culturalist-nostalgice. Se păstrau străzile, se dorea apariția bulevardelor, scuaru-rilor, curdonierelor, toate cu un aer „clasic”.

Tăierea.

Totul însă, se vede, a căzut în momentul când prin inima orașului vechi, format ca structură urbană timp de secole, cu biserici, piețe, școli, fântâni, străzi pitorești, a www.ospoon.eu

АРХИТЕКТУРАСОВЕТИКЭ

КИШИНЭУЛУЙ

А

70

început să-și croiescă loc mașinăria de construcție sovietică, despicân-du-l exact în două jumătăți prin in-termediul bulevardului Tineretului (inițial cu denumirea Центральный Луч) și azi bulevardul Grigore Vieru. Câte monumente au dispă-rut, nu se știe. Și nu se va ști, azi ne interesează mai mult denumirea istoriei decât istoria în sine. Dar cu siguranță se poate spune că au fost demolați pilonii identității naționale, istoriei și culturii Chișinăului. Nu mai există Soborul Sf. Gheorghe, Sf. Ilie, piețele urbane, fântânile ce aprovizionau orașul cu apă timp de secole și care constituie locul de origine al Chișinăului și multe altele. Acesta este un exemplu de urbanism barbar, politic, când totul se hotărăște cu buldozerul, numit frumos „preurbanism progresist”. Și acesta a fost punctul de demarare a reacției în lanț. Din aceeași operă fac parte și str. Vasile Alecsandri, str. Mitropolit Bănulescu-Bodoni, și propusul și mult visatul bd. Dimi-trie Cantemir. Astfel am putea să concluzionăm că prioritate pentru urbaniștii progresiști din toate tim-purile sunt mijloacele de transport, dar nu și patrimoniul cultural. Dar percepția problemelor dezvoltării orașului pentru fiecare etapă istori-că este specifică.

Prin anii 50-60, Chișinăul este deja zonificat așa cum îl știm azi. Este delimitată zona industrială, se conturează viitoarele ansambluri rezidențiale, zonele de protecție sanitară (viitoarele parcuri) și zo-nele de dezvoltare de perspectivă. Centrul istoric devine un spațiu de tranzit. Atenția mașinăriei este ori-entată spre ansamblurile de locuit, cartierele rezidențiale, care au venit să materializeze visele și idealurile sovietice.

Urbanismul sovietic care și-a luat avânt s-a dezvoltat după un model progresist. Modelul progresist presupune un spațiu geometri-zat, generos, egal împărțit, care conține elementele urbane de care omul are strictă nevoie, care utilizeză progresul tehnic ca instru-ment de modelare (și mutilare) a stilului de viață, a imaginii orașului, a modului de lucru, a speranțelor, a așteptărilor. Modelul progresist a fost un răspuns adus exploziei in-dustriale din Europa de la sfârșitul secolului 19, pentru a îmbunătăți condițiile de trai, de muncă, de odihnă și de educație, adică tot ce însemna și înseamnă viața unui om într-o localitate. Nimic rău deocam-dată, dimpotrivă modelul pare unul foarte bun sau chiar ideal, care să-i dea omului ceea de ce are nevoie, progres adevărat. Istoria a arătat însă o dezvoltare un pic deviată de la cea planificată frumos pe hârtii cu rigla, creionul și compasul. Problema s-a adeverit a fi chiar omul pentru care a fost creat acest mediu urban.

Homo sovieticus, polis sovieticus Urbanismul progresist are sens într-o societate în care predo-mină omul-tip, unde cerințele și necesitățile sunt acealeași pen-tru fiecare, indiferent de statut, studii, salariu, rude și proveniență, o societate imposibil de format. Acest urbanism presupune a fi unul depolitizat. În același timp, se nea-gă spiritul locului, specificul climei, tradițiile poporului, religia, cultura mâncării, conceptul și percepția familiei. Indiferent de punctul de pe

glob pe care pui degetul, toți sunt la fel și deci pot trăi și face aceleași lucruri. E urbanismul tehnogen-indi-ferent care nivelează munții, seacă râurile și umple văile. Utopie pură. Oamenii sunt diferiți și au diferite necesități. Locurile sunt diferite. Orașele trebuie să fie diferite.

Mediul sovietic era un câmp perfect pentru experimente, inclusiv în arhitectură și în urbanism. Politicul susținea pe deplin ideea formării omului-tip. Politicul se credea în drept să foloseasă propaganda pentru a-și impune doctrinele. Politicul era cel ce formula norme-le de proiectare, astfel își asigură dezvoltarea și propagarea ideii modelului progresist. Politicul era cel ce își permitea să influențeze soarta orașului, patrimoniului, sau chiar soarta unui om, prin a-l folosi și a-l tine într-o cămăruță de cămin timp de zeci de ani pentru ca mai apoi să-i facă cadou un apartament, astfel făcându-l dependent de siste-mul mașinist. Mai întâi îți sugerează ce să visezi, apoi îți împlinește visul (așa cum o prevede normativul). Evident sistemul a funcționat. Evident orașele, inclusiv Chișinăul, au funcționat, iar oamenii simțeau o slabă adiere de optimism. Însă cât a durat această euforie a binelui?

Ansamblurile locative proaspăt formate erau diferite ca desen, însă absolut identice ca mod de formare. Cartierele erau separa-te de zone de protecție sanitară, care au devenit mai apoi parcuri, suprafața cărora se calcula în raport de 7ha de spații verzi pentru 1000 de locuitori. Zonele industriale erau amplasate în direcția inversă vântu-rilor predominante.

Tema nu mărulu iCHIŞINĂU CEL MAI URÂT ORAŞ DIN LUME?

nr. 43/mai 2012

71

Orientarea clădirilor față de puncte cardinale se făcea dupa un grafic folosit de toți. Erau folosite serii de blocuri tip (construcție in-dustrializată în masă), din aceleași materiale, cu aceleași elemente de amenajare, cu aceleași specii de copaci. Fiecare cartier avea o stradă principală unde erau am-plasate magazinele, farmaciile, prețurile, oficiile poștale și frize-riile. Grădinițele erau amplasate la maximum 300m de casă, școlile la 750m, iar până la alte obiective de deservire maximum 1500m. Spațiu verde în interiorul cartie-rului nu mai mult de 5mp/locuitor, teren de joacă pentru copii 0.7mp/ locuitor, spații de odihnă pentru bătrâni 0.1mp/locuitor, spații pentru sport 2mp/locuitor, parcări 0.8mp/locuitor (apoximativ pentru 10% din populație). Densitate maximă pemisă 450 oameni/ha. Astea sunt doar o parte din cerințele normelor de construcție și reconstruție a orașelor care au fost implementate și care rămân până azi în vigoare. Toate elementele și variațiunile vieții sunt prevăzute în aceste regulamente, toată viața omului a fost înscrisă într-un tabel cu cifre. Locuința, serviciul, școala, grădinița, transportul public, spațiile de odihnă, nu mai pot fi spații indivi-duale, speciale, în care omul s-ar fi simțit în siguranță, într-o ambianță intimă, personală. Totul era împărțit, dezbinat și unificat în același timp, controlat și supravegheat. Spațiul public nu are menirea să unească societatea în una prietenească și mulțumită. Spațiul public domină omul, îl separă și îl impune să se ascundă în celula sa. Orașul nu stimulează creșterea și dezvoltarea individuală și colectivă decât în

direcțiile strict stabilite de doc-trină. La fel și identitatea devine una colectivă, lipsită de suport spiritual. Simplul fapt că terenul de joacă pentru copii trebuie să fie la o distanță de minimum 20m de la terenul de odihnă a persoanelor în vârstă generează întrebarea: cine oare trebuie să ne crească copiii?

Blocurile sovietice – cauză a criminalității mărite

Statisticile noastre, dar și statisti-cile străine descriu aceste modele urbanistice, perfecte din punct de vedere al condițiilor sanitaro-igienice ca niște “incubatoare” de degradare, izolare, irosire a resur-selor, de distrugere a destinelor, familiilor și în general a sănătății mentale. Aceste cartiere sunt zone unde criminalitatea niciodată nu scade, ci crește. Primele studii în domeniu au fost efectuate de “Crime prevention through environ-mental design” (CPTED) de crimi-nologistul American C. Ray Jeffery în anii ’70 ai sec XX, anticipat de studiul lui Jane Jacobs în lucrarea “The Death and Life of Great Ame-rican Cities ” (1961), în care se spune că noile principii de proiectare urbană au distrus tiparele tradiţi-onale de control al criminalităţii, cum ar fi de exemplu posibilitatea localnicilor de a vedea strada, spaţiul public şi oamenii care se află acolo atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte. După Jane Jacobs, criminalitatea apare acolo unde oamenii nu sunt stimulaţi să interacţioneze cu vecinii lor, unde comunicarea socială se stopează la faza superficială. Jacobs specifică

trei criterii pentru un oraș sigur: o delimitare strictă și clară între pu-blic şi privat, diversitatea utilizării spaţiului şi un nivel cât mai înalt al circulaţiei pietonale pe străzi. Tot în cadrul aceluiaşi curent, James Q. Wilson şi George L. Kelling în 1982, dezvolta teoria “broken windows”, sau efectul distrugerilor vizibile şi a neglijenței asupra comportamentu-lui uman, care stimulează vandalis-mul şi generează noi distrugeri. La fel ca factorul social sau economic, factorul urbanistic joacă un rol enorm în dezvoltarea societății. Acest fapt este incontestabil.

De ce țările dezvoltate ale Europei s-au dezis de aceste sisteme ana-cronice de urbanism încă începând cu anii 60? Ţările Scandinave au dezvoltat şi stimulat apariţia străzi-lor pietonale, atunci când se credea că (,) clima Nordică este inopor-tună pentru circulaţie pietonală şi ciclism, Ţările Baltice, Germania, Franţa adoptând noi programe de arhitectură şi urbanism, o abordare individuală pentru spaţiul constru-it şi public conform necesităţilor locuitorilor, dezvoltând traficul pietonal şi ciclist. Noi și acum ne mândrim cu aceste cartiere și ofe-rim prioritate elementului tehnic, neglijând elemental uman. Oare soluția pentru boom-ul demografic este o astfel de experiență? Care ar fi modul de tratare a orașului sovietic? Cum transformăm spațiul public în unul de calitate? Cum să tratăm mințile noastre de celulele astea reci de beton? Cum vom explica generațiilor viitoare că bd. Dacia sau Mircea cel Bătrân consti-tuie apogeul măiestriei, speranțelor și împlinirilor unui popor care se pricepe în ale construcției?

72

UN LAT DE PALMĂ PESTE

DOSUL CENUȘĂRESEI

Tema nu mărulu iCHIŞINĂU CEL MAI URÂT ORAŞ DIN LUME?

T E X T d e M O N I S T Ă N I L Ă

nr. 43/mai 2012

73

O căciulă ţurcănească se potriveşte oricui, mai mic, mai mare, dacă te strădui poţi face o poză numai bună pentru profilul de facebook. Aşa sunt şi poveştile, cu mici ajustări se mulează ca o mă-nuşă. Intră, se lipesc, se potrivesc, se însuşesc.

Cenuşăreasa: o fată frumoasă, dar orfană. Orfan e cel care a rămas fără părinţi; i-au murit sau l-au abandonat. Stop cadru! Cenuşăreasa aplecată cu o cârpă în mâini. Surorile vitrege – bogate şi urâ-te. Cenuşăreasa – cenuşie: fără culoare, fără viitor.

Stop cadru! Zâna bună o aduce în top. Haine, caleaşcă. Iluzorice, evident. Valabile până la mie-zul nopţii. Cenuşăreasa cu pantofii ei de cristal demonstrează contrariul proverbului „nu haina îl face pe om”. Din zoluşcă, în VIP. Frumuseţea ei: la soare te poţi uita, dar la Cenuşăreasă nu prea.

Prinţului – înţelegem că el e cel mai râvnit burlac – i se pune pata. La miezul nopţii fata fuge, dar îşi pierde pantoful. Ca în orice poveşti, apare şi o greşeală „tehnică”, dacă trăsura se transformă din nou în dovleac, şi rochia în zdrenţe, pantoful din mâna prinţului rămâne pantof, nu devine ciubotă găurită.

Urmează măsurarea tălpilor tuturor fetelor din regat. Una îşi taie călcâiul, alta degetul, dar rănile spun clar: nu e aleasa, nu e pantoful ei! Evident la un moment dat se găseşte fata de la bucătărie: „şi-au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”.

Nişte australieni invidioşi au spus că oraşul nostru e gri, cei mai mulţi spun că e verde, până nu de-mult cu adevărat a fost roşu, acum mai aşteptăm să-l vedem mireasă. Cine să fie zâna bună? O fi Chirtoacă, o fi Timofti? Cert este că nu aşteptăm zâne din alte continente.

Aşteptăm doar marele bal şi zâna cea bună. Mai tragem un strat de culoare. Iar australienii cu to-pul să-şi mai taie câte un călcâi, fie el şi al elinului Ahile. Noi, încrezători, plini de zoluşte, la propriu şi la figurat, aşteptăm bagheta magică. Bagheta care, cu steluţă (desigur, nu cu cinci colturi!) în vârf, care să ne schimbe zdrenţele în rochii de bal. Stop cadru!

Minunata rochie a Chişinăului trebuie updatată la standardele europene, nu cum bine ne-am obiş-nuit până acum. Începând de la fustele oraşului, de la bluzele blocurilor cenuşii. Dar dacă ne uităm

bine prin curţile europene, capitalele lor nu sunt doldora de fuste mai scurte decât lenjeria, iar zâna Chişinăului trebuie să se arate darnică şi să ne lungească, fie şi cu un lat de palmă, fustele. Să ne lungească, fie şi cu un lat de palmă, salariile. Să ne lungească, fie şi cu un lat de palmă, spaţiile de parcare, şoselele, apele din lacuri.

Acum că în Australia sunt canguri, iar în Moldova sunt câini vagabonzi – ţine şi de faună.

Dar să nu uităm morala: 1. Chişinăul – dacă e orfan, sigur nu i-au murit părinţii.

2. Prinţul nu se va îndrăgosti şi nu-şi va lua Chi-şinăul regină, până nu apare zâna bună (poate Dorin Chirtoacă) să ne transforme zdrenţele în rochii de bal.

3. Pantofii de cristal presupun nişte şosele fără gropi şi bolovani, ca nu cumva prinţul să se alea-gă cu un pumn de cioburi, care nu îi va permite să îşi identifice aleasa.

4. Australianul e cu siguranţă sora vitregă, urâtă şi bine îmbrăcată, care îşi bate joc de fata săracă, dar aşteptăm cu nerăbdare să-l vedem cu călcâiul în mână!

5. Australianul e cu siguranţă sora vitregă, urâtă şi bine îmbrăcată, care îşi bate joc de fata săracă, dar aşteptăm cu nerăbdare să-l vedem chinuindu-se să-şi îndese laba piciorului în papu-cii noştri.

6. Fusta lungă şi împodobită frumos ne va aduce aprecierea prinţului, fustele scurte şi sărace – aprecierea prinţilor.

7. Până la bal mai este cale lungă să ne-ajungă. (Cine? Ce? Unde? Când?)

8. Până la nuntă mai e cale lungă să ne ajungă (fustele).

9. Până la adânci bătrâneţi vom aştepta bagheta minunată a zânei bune.

10. Daltonistul confundă culorile, dar australia-nul?

re: Poves t ir i

74

PENTRU

COLINEBĂRBAȚI

IDEI

CHIȘINĂUNE-AM GÂNDIT CĂ NU VA FI O SARCINĂ PREA GREA PENTRU EI, DUPĂ CARE AM ÎMPĂRȚIT

FRĂȚEȘTE CELE 7 COLINE ALE CHIȘINĂULUI ÎNTRE CEI 7 PROTAGONIȘTI AI SESIUNII FOTO,

OAMENI CARE FAC POLITICĂ MARE ȘI CARE TREBUIE SĂ PROPUNĂ IDEI CONSTRUCTIVE PENTRU

CAPITALĂ. CE TREBUIE SĂ FACEM CA SĂ AVEM UN CHIŞINĂU FRUMOS ŞI MODERN, ÎN CARE NE-

AR FI PLĂCUT SĂ LOCUIM ȘI NOUĂ, ȘI CELOR CARE NE VIN ÎN OSPEȚIE?

PROIECT SUSȚINUT DE

nr. 43/mai 2012

75

76

M I N I S T R U A L J U S T I Ț I E I

COLINEBĂRBAȚI

IDEI

nr. 43/mai 2012

77

Scurt. Iubesc Chişinăul. Şi chiar îmi pare rău când trebuie să-i ghicesc farmecele printre mi-

zerii. Trecând de-o pildă, în fiecare zi în iarna asta, pe lângă mormane de omăt în două cu nisip, ridicate la

nivelul unui om, chiar pe lângă Ministerul în care lucrez. Sau acum, primăvara, când toată lumea înghite colbul adunat în grămăjoare frumoase, din 10 în 10 metri, tot acolo.

Şi de asta aş vrea să mă trezesc ca acum (+/-) douăzeci de ani (pe vremurile dezmăţului încă gorbaciovisto/elţinisto/

snegurist), atunci când în loc de deşteptător îmi serveau strigătele măturătorilor din curte. Şi când, în-

târziind de la vreun(o) prieten(ă), în loc de taxi, puteam ajunge acasă fără niciun ban, oprind în drum la patru

dimineaţa o autospecială, care spăla carosabilul. Sau cu un şofer de camion, care căra în afara

oraşului gunoaiele lăsate de pe urma acestor autospeciale. Încă mai sper să am un deja vu!

De-acolo, din vremuri nu demult apuse, la prezent. Am auzit deunăzi că în ultimii ani ai URSS ar fi existat un Minister

al Ameliorării şi Gospodăriei Apelor. Şi, zice-se, acest Minister ar fi elaborat un plan de amenajare a albiei

râului Bâc. Cu tot cu betoane, zone de agrement şi alte chichiţe. Cu bani de la Moscova şi al naibii de scump, adică. Habar n-am dacă cei care au întocmit aşa-zisul Plan de Urbani-

zare a Capitalei ştiu de toate astea. Mă întreb, însă, cum de unora le trec prin cap idei

la fel de grandioase, ca să distrugă cu un bulevard de două parale (Cantemir) tot ce-a mai rămas din

centrul istoric al târgului nostru de altădată, fără să-şi dea seama că pot, punându-şi creierii în mişcare, să ob-ţină bani pentru un proiect euroconform de salvare a Bâcului. Reducând fireşte din

intenţiile grandomane ale autorităţilor sovietice, pentru a transforma gârla postindustrială de astăzi într-o alee de

promenadă, drept exemplu.

Sper să ajung, într-o seară, să-mi iau familia într-o bărcuţă la vâslă pe Bâc ca, ajungând undeva mai la deal de

biserica Mazarachi, să oprim într-o cârciumă pe faleză. Visez?

Costum, cămașă, cravată -

78

C O N S I L I E R U L P R I M - M I N I S T R U L U I P E D O M E N I U L R E F O R M E I A D M I N I S T R A Ț I E I P U B L I C E

COLINEBĂRBAȚI

IDEI

nr. 43/mai 2012

79

E dificil să spui din prima ce ai vrea să schimbi în Chişinău. Dificil să alegi, când ai vrea să schimbi mai

orice, începând cu imaginea din faţa ferestrei. Mai nou, în faţa ferestrei mele apare o construcţie nouă

şi urâtă. Şi nu e vorba doar de blocul în care locuiesc, orice colţ de stradă îţi trezeşte mai degrabă compa-

siune decât idei de dezvoltare urbană. Dar încerc să generalizez şi să găsesc ceva frumos, care ar putea să

schimbe cu adevărat oraşul în care trăim.

În primul rând, mă preocupă mult capacitatea urbei de a-şi planifica propria dezvoltare, creştere sau conservare. O

agenţie sau subdiviziune municipală de dezvoltare urbană ar fi cel mai necesar lucru, după

mine. Un grup de oameni tineri, preocupaţi de ceea ce se întâmplă cu oraşul, care să colecte-

ze şi să analizeze cu grijă toate problemele urbei: să calculeze minuţios fluxurile de transport,

modalităţile de funcţionare a transportului public, modul în care apar şi cum ar trebui să dispară "pristroicile", cum ar trebui sa arate colţurile de stradă încât să

bucure ochii. Gândindu-mă la activităţile acestei agenţii, aş zice că aceasta trebuie să fie în primul rând

un grup al integrităţii urbane contemporane. Fiindcă

astăzi ar trebui cenzurate mai toate "realizările" individuale urbane.

Costum, cămașă, cravată -

80

V I C E M I N I S T R U A L A G R I C U L T U R I I

COLINEBĂRBAȚI

IDEI

nr. 43/mai 2012

81

Deși în cântece orașul nostru se vede cu umeri albi de piatră, mai ales în perioada rece a anului umerii lui sunt gri

și triști. Eu i-aș fi dat Chişinăului culoare. El merită acest lucru. Aș propune să fie co-lorate toate clădirile din Chişinău, experiența Tiranei ar trebui să ne

inspire. În special, ar merita mai multă grijă cromatică blocurile din cartierele rezidenţiale, care ar putea fi vopsite

în nişte culori vii, optimiste, care să le facă plăcere oamenilor să locuiască acolo. Aș invita tinerii

artiști să individualizeze casele, să le picteze cu figuri geometrice, flori, animale, fluturi,

etc. Astfel s-ar contura un portret mai memorabil al orașului, mai cald, mai plin de emoție. Vedem aceste lucruri

aproape în orice oraș din lume, le fotografiem, le arătăm prietenilor. De ce n-ar face-o și acei care ne vizitează

orașul?

Avem suficiente spații verzi, dar ar trebui să trecem la altă etapă - să ne ocupăm de

design-ul și eleganța lor, de confortul pe care îl oferim copiilor și fami-

liilor care se plimbă sau se joacă. Aceste elemente sunt obligatorii într-un oraş care își respectă

cetăţenii şi oaspeţii.

Și, la desert, aș zice: “Drumuri, Drumuri, Drumuri, Trotuare, și nu direcţii! “

Costum, cravată, cămașă, butoane -

82

S E C R E T A R G E N E R A L A L G U V E R N U L U I

COLINEBĂRBAȚI

IDEI

nr. 43/mai 2012

83Dacă ar fi să parafrazăm denumirea unei emisiuni de la un post de Radio din Moldova, Punct şi de la capăt, am înţelege

exact de ce are nevoie oraşul nostru: de o nouă viziune. Chişinăul are nevoie de 3 soluţii urbane: transport, estetică şi eficienţă. Sunt

cele 3 elemente esenţiale ale atractivităţii unui oraş. Primul ţine de atractivitatea economică, al doilea - de cea vizuală

şi al treilea - de cea umană. Doar combinând aceste 3 elemente vom fi prezenţi şi în alte topuri, nu doar în topurile

celor mai urâte oraşe.

Transportul este călcâiul lui Ahile al Chişinăului în ultimii 100 de ani. Nicio soluţie nu a dat rezulta-

te. Dacă ne întoarcem în timp, de exemplu cu 30 de ani în urmă, doar unităţile de transport s-au schimbat, nimic mai

mult. Aici am câteva soluţii: centura de ocolire a oraşului, interzicerea accesului maşinilor

de mare tonaj în oraş, sistem eficient de parcări, un  sistem rapid de tranzit pentru

călători. Îmi amintesc de experienţa mea vieneză, din orice punct al oraşului ajungi în centru cu transportul public în

maxim 15 minute.

 Dacă ne raportăm la estetică, e suficient să observăm cum haosul urbanistic din ultimii 20 de ani a distrus

practic oraşul. Mai în glumă, mai în serios, fiecare moldovean se pricepe

la politică şi, desigur, la construcţii. Autorităţile s-au transformat în simpli spectatori ai acestui show.

Distrugerea patrimoniului arhitectural este cea mai mare

crimă împotriva oraşului. Pe lângă monumentele de arhitectură distruse, se face tot posibilul ca şi altele să dispară,

prin lipsa de intervenţie a autorităţilor şi a proprietarilor. Punerea în valoare a patrimoniului este un pas esen-

ţial, dar nu suficient pentru dezvoltarea oraşului.

Evacuarea tuturor chioşcurilor şi panourilor publicitare din centrul oraşului,  revitalizarea centru-

lui istoric şi  crearea unei veritabile străzi pietonale va aduce un pic de soare şi

în cartierul nostru.

Referitor la spaţiile de agrement, iarăşi, avem un potenţial imens. Reabilitarea tuturor zonelor de agrement, cum

ar fi Parcul la Izvor  (cu o suprafaţă a bazinelor acvatice de 30 de hectare), sau Zona adiacentă

Parcului Valea Morilor cu scările în cascadă, până nu demult una din cărţile de vizită ale

oraşului. Implicarea investitorilor privaţi în dezvoltarea zonelor de agrement este o

condiţie de bază, cum ar spune englezii ”it’s a must”. Mai devreme sau mai târziu vom înţelege acest lucru,

esenţial era să nu apară chioşcuri şi prin parcuri, dar văd că acest lucru a început deja…

Revitalizarea spaţiilor publice trebuie făcută respectând următoarele criterii: pietonul trebuie să aibă prioritate. Spaţiul trebuie clar definit prin limite fizice, dar și prin funcţiuni şi servi-

cii; să fie atractiv, dar mai ales activ, prin programe și evenimente; să aibă un design adecvat şi durabil şi, bineînţeles,

să ofere siguranţă. 

Factorul uman este cea mai importantă resursă, de care – din păcate – iarăşi nu prea s-a ţinut cont în ultimii ani.

Administraţia trebuie să devină eficientă prin simplificări. Simplificarea înseamnă tehnologie.

Trebuie să fim eficienţi în tot ceea ce facem şi, nu în ultimul rând, să utilizăm eficient toate resursele de  care

dispune oraşul.

Cămașă, cravată

84

P R E Ș E D I N T E L E C O M I S I E I PA R L A M E N TA R E P E N T R U C U LT U R Ă , Î N VĂŢĂ M Â N T, Ş T I I N ŢĂ , S P O R T Ş I M A S S - M E D I A

COLINEBĂRBAȚI

IDEI

nr. 43/mai 2012

85

Odinioară, în Chişinău au lucrat nişte arhitecţi extraordinari şi de o mare cultură, care au dat acea notă de

inconfundabil și etern anumitor zone ale orașului. Din păcate, ulterior am intrat într-o zonă de ano-

nimat arhitectural, care, în ultimii ani, a eșuat într-o exuberantă și pestriță formă de kitsch. Consider că

acum este un moment de cotitură, când trebuie să ne dăm seama foarte clar încotro mergem cu construcția

sau distrugerea orașului. Ar fi un mare păcat să nu păstrăm și să nu valorificăm ceea ce a mai rămas bun. Și,

dacă nu putem să conservăm prin forţe proprii patrimoniul cultural arhitectural, ar trebui să avem nişte proiecte

cu ajutorul cărora să atragem arhitecţi renumiţi şi să găsim o cale de a îmbina modernul cu

clasicul. Mai mult ca atât, un arhitect cu renume mondial ar atrage, prin simpla lui prezență, alte nume și

alte investiții. Practica aceasta o au toate orașele în dezvoltare și ar fi

un pas mult mai înțelept și mai puțin costisitor decât crearea unui obscur și ermetic brand de țară.

Evident că ceea ce am zis mai sus nu vizează doar clădirile, ci și infrastructura, parcurile, etc.. Având în vedere că

avem parteneriate publice-private, urmează să găsim modalităţi de reabilitare a zonelor verzi ale orașului.

Căci, deocamdată, ele sunt doar verzi. Dar ar trebui să fie și civilizate, și plăcute, și bine gândite. Cu zone

publice, restaurante, parcuri de distracţie... Avem foarte mulți artiști talentați care, din păcate, nu-și fac vizibilă prezența în oraș. De aceea, niște proiecte în urma cărora fi-

ecare zonă a orașului ar fi înfrumusețată cu sculpturi ambientale sunt mai mult decât

binevenite. Și realizabile, îndrăznesc să spun. Și, dacă am reuşi să materializăm măcar atât cât am

notat aici, cred că deja ar fi mult mai frumos și mai plăcut de trăit în Chişinău.

86

D I R E C T O R G E N E R A L A L C E N T R U L U I D E D I A G N O S T I C G E R M A N

COLINEBĂRBAȚI

IDEI

nr. 43/mai 2012

87

Primul lucru pe care l-aş schimba, şi asta cred că şi-o doreşte şi primarul, ar fi drumurile. Şi nu mă refer

doar la eliminarea gropilor. Am călătorit mult, am locuit în afara țării și atunci când m-am întors,

m-am ciocnit de lipsa unor lucruri simple, pe care altădată nici nu le observasem: de exemplu, nu ai cum trece strada

cu un cărucior pentru copii! Adaptarea străzilor la necesităţile oamenilor cu copii mici, la cele ale bătrânilor

sau ale invalizilor mi se pare foarte importantă. Cred că una dintre soluții, pentru a evita corupția în construcția și

reconstrucția drumurilor, ar fi invitarea unui superviser străin. Un specialist german, chiar și de vârstă

pensionară, ne-ar costa mult mai ieftin și ar da randament mult mai mare decât o sută de

brigadieri corupți.

Atunci când vorbim de spații verzi, la noi se subînțeleg doar parcurile. Dar avem foarte multe terenuri care nu sunt

nici private, nici publice, de exemplu pământul dintre benzile şoselelor. Dacă iarba

neîngrijită ar fi măcar tunsă sau înlocuită cu flori, vă închipuiți câtor mii de trecători le-ar spori buna

dispoziţie? Sau dacă am vopsi stâlpii de pe anumite străzi, le-am adăuga un element de fier forjat de care

am atârna vase cu flori? Cred că nici nu costă atât de mult, în oraș sunt cheltuieli mult mai mari, care nu dau rezul-

tate vizibile. Trăim şi fără flori, dar e mai frumos cu ele. Dar, dacă oamenii ar vedea lucruri frumoase în oraş,

confortul psihologic ar creşte. Iar confortul psihologic îmbunătățește relațiile și crește eficiența. Așa că

nu e de neglijat. Obiectele frumoase le plac oamenilor. Noi am pus o bicicletă albastră în pragul casei. Incredibil câţi

oameni se fotografiază la ea.

Ar trebui să fie legi mai permisive în cazul în care locatarii sau proprietarii vor să facă lucrări de îmbunătăţire.

De exemplu, în unele orașe primăriile le cer cetăţenilor să-şi reînnoiască faţada, achitând aproximativ 80 la sută din cheltuieli. Procentul diferă de la ţară la ţară. La noi, însă, când intri în Chişinău, porţile

oraşului îţi sporesc pesimismul.

Nu există un control asupra arhitecturii, şi nu spun asta doar ca să critic, fiindcă nu e vorba doar de regimul actual.

Nu putem deveni Paris sau Barcelona. Chişinăul nu a fost metropolă. Noi nu am avut bani din colonii, dar trebuie să avem grijă de monumentele pe care le avem fiindcă, din păcate, auzim de ele doar atunci când

se demolează. Ce să mai spun? Chişinăul are nevoie nu doar de arhitect-şef, ci şi de un designer profesionist. Cred

că am putea găsi soluții ca acești profesioniști să aibă un salariu echivalent cu cele din Occident, benefi-

ciile orașului, însă, ar fi imense. Și, un lucru extrem de important, ar trebui să avem mai multe festivaluri care schimbă atmosfera în oraș, ne permit să ne conectăm la lucrurile frumoase care se întâmplă în lume. E frumos

ce face Trigonul, ar fi frumos să avem și un Fête des lumières ca la Lyon sau un festival de tea-tru de stradă ca la Ljubljana, Londra sau București...

Costum, cravată, cămașă, butoane, pantofi -

88

D I R E C T O R C O M E R C I A L A U T O S P A C E

COLINEBĂRBAȚI

IDEI

nr. 43/mai 2012

89

Primul lucru cu care cred că ar trebui să începem ar fi responsabilitatea socială. Noțiune care

se descifrează simplu: fie că eşti factor de decizie, fie că eşti om simplu, nu trebuie să laşi lucruri urâte și

mizerie în urma ta. Bunul simț trebuie educat atât prin exemple demne de urmat, cât și prin amenzi foarte dure.

Amendă pentru parcări neregulamentare, amendă pentru gunoiul aruncat în stradă sau chiar alături de coș, amen-

dă pentru murdărirea sau distrugerea spațiului public. Pedepsele aspre fac lumea mai atentă. În Italia, de exemplu, dacă nu pui gunoiul în containerul care trebuie, acesta este verificat și, Doamne

fereşte, să găsească în el un cec plătit cu cardul – te identifică imediat şi te amendează. În Japonia sau

Elveția înșiși locatarii sunt foarte vigilenți și sesizează autoritățile în cazul unor vecini mai neconștiincioși. La noi le-

gile sunt emise, se face gălăgie în fața camerelor o săptămână și apoi se uită de ele. Iar acest

lucru e și mai rău decât să nu se facă nimic. De câți ani discutăm despre uzina de reciclare a deşeurilor? Și

dacă o să discutăm la nesfârşit, aşa o să şi rămânem: în gunoi!

Conform planului de dezvoltare urbană elaborat în anii 80, Chișinăul trebuia să ajungă până la Vadul lui Vodă. Tre-

buia să se facă plain city, nu gheretă lângă casă şi casă lângă gheretă. Mergem, cu pași mari, spre ghere-tizarea totală a oraşului. Priviţi construcţiile hidoase ce apar peste noapte, oare chiar atât de dulci sunt

banii pe care îi primesc unii funcţionari pentru a autoriza nişte construcţii care nu au nici stil, nici bun simţ?

Am putea face o raționalizare și o modernizare a transportului urban. Rutierele au fost o soluţie de moment şi e

o greşeală că au rămas. În schimb, troleibuzele nu sunt exploatate la maxim. Trebuie redată demnitatea transpor-

tului public. Deși au milioane de turiști, orașe ca Roma sau Berlin sunt confortabil și onorabil de traversat cu

autobuzul. Dezvoltarea orașului n-ar trebui să țină de politic, dar tocmai asta se întâmplă. Lipsa de iniţi-

ativă a autorităţilor (din cauza lipsei de perspectivă în legătură cu alegerile) este absolut dezolantă. În loc să aibă

proiecte și iniţiative, ei aşteaptă până noi strângem un milion de semnături prin care să îi sensibilizăm. De fapt, tot

ce ar trebui să facă e să iasă în fața noastră și să spună: „Noi vrem să facem cutare și cutare, avem suma X de bani cu care reușim să facem Y% de lucru în termenii Z. Nu vă speriaţi, nu e un proiect de un an-doi, ci de

10, poate 15 ani. O să fie greu, o să mărim puţin impozitele ca să colectăm întreaga sumă, dar în urma

acestui proiect veți beneficia cu toții de etc., etc...”. Atunci noi am înțelege cu toții ce e de făcut și ne-am solidariza

cu autoritățile. Din păcate, beneficiem în continuare doar de promisiuni abstracte. Pot să dau exemplul Lisabonei

– pentru degajarea orașului au creat orășele-satelit: au făcut autostradă, au trasat loturile, au făcut drumuri între

loturi, au făcut la fiecare lot câte o fântâniţă unde era conectată toată infrastructura, şi uite aşa, îţi propuneau un

lot cu 10-15 mii de euro. Chiar şi proiectul de casă ţi-l ofereau gratis şi îţi sugerau echipe de lucru. Îţi

dădeau indicaţii legate de arhitectură ca să se armonizeze casa ta cu celelalte clădiri din vecinătate. Trebuie să ne

impunem şi noi nişte standarde, nu putem să călcăm pe aceeaşi greblă la nesfârşit. Şi asta

trebuie să înceapă de sus.

Costum, cravată, cămașă, pantofi -

90

NE-AM ÎNTÂLNIT EXACT ÎN ZIUA SCANDALULUI CATACOMBELOR – DEMOLAREA UNEI CASE DE

PE STRADA PIAȚA VECHE, NR 8, ȘI DISTRUGEREA VESTIGIILOR ISTORICE DE SUB ACEASTA. EVIDENT,

PE MONITOR ERA GOOGLE MAPS CU STEGULEȚUL ÎNFIPT ÎN RESPECTIVA ADRESĂ. „STUDIEZ CAZUL.

DEOCAMDATĂ ȘTIU CĂ AVEAU PERMISIUNE DOAR PENTRU DEMOLARE, DAR NU ȘI PERMISIUNE PENTRU

CONSTRUCȚIE”. PÂNĂ ÎN SEARĂ, PROPRIETARUL A PROMIS CĂ VA FACE UN PERETE DE STICLĂ, CARE

VA PERMITE VIZIONAREA VESTIGIILOR DISTRUSE. PROMISIUNE CARE VA ȚINE PROBABIL EXACT PÂNĂ

ÎN MOMENTUL CÂND SE VOR LUA OCHII DE PE EL. DUPĂ CARE ÎȘI VA CĂUTA DE TREABĂ, ADICĂ DE

DISTRUS.

CE MOTIV MAI FRUMOS DE A-ȚI PETRECE SEARA DE SÂMBĂTĂ LA PRIMĂRIE, DECÂT SĂ RĂSPUNZI LA

NIȘTE ÎNTREBĂRI LEGATE DE UN TOP, UNDE ORAȘUL ÎN CARE EȘTI PRIMAR A FOST DECLARAT UNUL

DINTRE CELE MAI URÂTE DIN LUME?..

AM LUAT-O CĂTINEL, ÎNCERCÂND SĂ PUNEM DEGETUL PE FIECARE BUBĂ ÎN PARTE, LA MODUL PAȘNIC,

FĂRĂ IZBITURI PATETICE ȘI USTURIMI RETORICE, LĂSÂNDU-I-LE PE ASTEA FEBLEȚEI PRIMARULUI,

FERMECĂTOAREI ȘI BINEINTENȚIONATEI LAGUTA.

DORIȚI SĂ DISCUTAȚI CU AUTORII ȘI CITITORII REVISTEI "PUNKT"? ACCESAȚI SITE-UL www.punkt.md

T E X T d e A N G E L A B R A Ș O V E A N U / F O T O d e N A T A M O R A R U

NU POȚI SĂ TE RELAXEZI NICĂIERI ÎN ORAȘUL ÎN CARE EȘTI PRIMAR

CHIRTOACĂDORIN

Tema nu mărulu iCHIŞINĂU CEL MAI URÂT ORAŞ DIN LUME?

nr. 43/mai 2012

91

92

Suntem cei mai urâți din lume. Și ce dacă?

Ce avem de spus în apărarea noastră? Sau mai bine să nu zicem nimic, căci "orice vom spune, va fi interpretat împotriva noastră"?Cu siguranță acest top nu este relevant, m-am uitat și pe argumen-tare - pentru că în centrul orașului este un lac uscat, o mlaștină plină de buruieni. Ar trebui să-i invităm acum, când am lichidat mlaștina, poate mai coborâm câteva poziții în top.Andreea Marin. cu care am discutat zilele astea, spunea că ea îl percepe ca fiind un oraș frumos. Nici eu nu-l percep ca pe un oraș urât. Da, s-au acumulat o serie de probleme. Nu este gestionat cum trebuie, căci competențele sunt concentrate la nivel de stat și primăria este nevo-ită să umble cu hârtiile în traistă prin instanțe ca un simplu cetățean. Oalele se sparg de obicei în capul nostru, dar noi, în realitate, nu avem dreptul să punem nici măcar amenzi.

Gri și punctum

Orașul nostru cu umerii albi de piatră apare, de fapt, în topul respectiv și în realitate, cam gri și coșcovit...Am făcut o serie de fotografii zilele astea și țin să comunic că albul și nuanțele deschise predomină în continuare. Din păcate, nu au mai fost reînnoite fațadele clădirilor încă din perioada sovietică și de aici vine senzația de gri. Da, în blocurile noi, pentru a încerca să imite mo-dernitatea, unii au mers pe pestriț, pe culori papagalicești, trecute mult peste bunul gust. Eu mi-aș dori să păstrăm totuși culoarea albă și

culorile derivate din aceasta - bej, gri deschis pentru construcțiile noi. Deși în oraș predomină, până la urmă, verdele. Maestrul Tudor Ghe-orghe mi-a dat o idee care mi se pare valabilă: să facem o evaluare a tuturor spațiilor verzi din oraș și să vedem dacă nu putem intra într-o competiție pentru titlul de cel mai verde oraș din Europa. Noi nu pu-tem pretinde la arhitectura Romei sau a Parisului, căci ei construiau catedrale și universități pe timpul când noi nici nu existam ca locali-tate. Dar putem să ne poziționăm altfel. Să găsim acel ceva care ne face unici.

Deocamdată ne face unici nonșalanța cu care distrugem ceea ce au construit alții înaintea noastră. În schimb, proiectele de restaurare pot fi numărate pe degetele unei mâini peste care a trecut un ciocan...Da, toți observă demolările și nimeni nu observă ceea ce facem. Am restaurat, de exemplu, primul spital pentru copii nr. 1 de pe strada București, aproape am terminat restaurarea Muzeului Orașului, care seara este iluminat foarte frumos... Avem ambiția să restaurăm Liceul Asachi, primul liceu din Basarabia, care va avea degrabă 150 de ani. Este deja realizat planul de reconstruție, pe care ni l-a oferit gratuit o întreprindere din Alba Iulia, acum suntem în căutarea celor circa 2 mln euro necesare pentru

această lucrare.

Strada pietonală. La vară

Deocamdată am propus să transfor-măm în pietonale străzile Varlaam și Veronica Micle, unul dintre motive

fiind faptul că sunt mai puțin impli-cate în trafic. Printre „candidate” mai sunt Dosoftei, Nicolae Iorga și Tricolorului. Personal, aș considera mai aplicabil modelul Stockholm și Bruxelles, care în zona de patri-moniu au limitat la maxim accesul transportului, dar în același timp sunt conectate la transportul fero-viar și de la acesta - la cel aerian. Și astfel, un turist, chiar dacă are puțin timp la dispoziție, are acces în mod facil la aceste străzi și la diferite obiective de ordin cultural și istoric care sunt pe respectiva axă. Astfel, Varlaam se dovedește a fi cea mai potrivită. Faza de testare ne-am propus-o chiar la începutul verii, cel puțin pentru weekend.

Ce se poate vedea pe această stradă?Se poate vedea stilul orașului vechi, cum a fost construit acum 100 de ani.

Păi, deocamdată putem vorbi doar despre promenade, că altceva acolo nu prea este de văzut și de făcut...Restul va veni din urmă: se vor schimba destinațiile imobilelor, vor veni comercianții... Și la Stockholm acest lucru s-a întâmplat treptat, la început cartierul respectiv era cu case de locuit. La fel și la București, în Lipscani. Am locuit și eu acolo atunci când eram student. Acum sunt doar terase și magazine.

De ce nu strada „31 august 1989”? Care are și infrastructură, are Muzeul de Arte, Muzeul de Istorie, terase, e apropiată de Grădina Publică...A fost luată în considerație și aceas-tă opțiune, dacă vorbim de peri-metrul Maria Cebotari-Pușkin. Dar pe respectiva stradă se află o serie de instituții ale statului și respectiv

DORIN CHIRTOACĂ NU POȚI SĂ TE RELAXEZI NICĂIERI ÎN ORAȘUL ÎN CARE EȘTI PRIMAR

Tema nu mărulu i

nr. 43/mai 2012

93

acesta a fost unul dintre contraar-gumente. De aia și vrem să facem faza de testare. La un moment dat, dacă vom avea o arteră care să înlocuiască Ștefan cel Mare, atunci chiar am putea vorbi despre o zonă întreagă și nu doar despre o stradă.

Parcări și evacuări

Am planificat parcări atât suprae-tajate, cât și subterane, inclusiv sub Piața Marii Adunări Naționale. Una - în preajma Gării centrale Auto, pe care o vom strămuta la margi-nea orașului. Străzile care intră în reconstrucție acum sau în următorii doi ani, au deja planificate parcări și tot tacâmul. Atunci vom trece deja la parcări cu plată, mai ales în cen-tru, ca să descurajăm aglomerația de transport privat în zonă. Se va recurge, respectiv, și la evacuarea mașinilor parcate neregulamentar.

Plăcuțele verzi

Care a fost sensul schimbării semaforului cu verde intermitent cu plăcuțele verzi cu negru, pe care multă lume nici nu le observă? A fost o luptă pentru influență, o luptă între două comenzi?Noi am început încă din 2009 procesul de instalare a secțiilor de semafor cu verde intermitent pen-tru a fluidiza traficul, am debutat cu intersecția Ciuflea-București. A fost acceptat cu titlul experimen-tal, deși era încă de pe vremea comuniștilor, când se sabota orice inițiativă. Al doilea semafor a fost instalat în capătul Viaducului, la strada Trandafirilor. Și atunci au existat reticențe din partea Poliției Rutiere, deși nu au fost semnalate accidente. Pe urmă au mai fost amplasate vreo 20-30...

Cât au costat aceste semafoare?400-600 lei per secție. Fiecare dintre ele, înainte de a fi montat, a primit o așa zisă Coordonare de la Poliția Rutieră. Ulterior ni s-a reproșat însă că acest lucru nu este trecut prin Regulamentul Circulației Rutiere. Apoi ni s-a zis că trebuie să treacă prin hotărâre de guvern. De fapt, eu am insistat ca, pentru operativitate, să se mer-gă în paralel – instalarea acestora cu schimbarea legii. Am pregătit toate demersurile necesare dar, la guvern, în loc de legea semafoare-lor intermitente, a fost prezentată legea plăcuțelor. Oricât am insistat să nu se meargă pe plăcuțe, fiind o metodă greoaie, greu vizibilă noap-tea, ni s-a reproșat cu argumente de genul: dacă vine cineva din Federația Rusă, va vedea acest ver-de intermitent și va crede că poate vira la dreapta fără să se asigure. Apoi ni s-a reproșat că se cheltuie energie electrică. 600 de becuri în plus, în raport cu 33.000 pe care le avem pe străzi, vi se par multe?

Becuri și opaițe

Apropo de iluminare. Avem un oraș chior. Îți dai cu degetul în ochi chiar și pe bulevarde ca Dacia, de exemplu. Nu mai vorbim de străzi mai înguste sau curți.Da, sunt de acord. În mod normal pe bulevarde sunt 4 linii de ilu-minat, acum avem, în cel mai bun caz, două din patru. Avem și cu o singură linie. Trebuie să triplăm numărul becurilor ca să ajungem la un coeficient de iluminare normal. Suntem un oraș subfinanțat. Iașul are un buget de 5 ori mai mare, deși e de două ori mai mic, Bucureștiul are un buget de 15 ori mai mare, deși este doar de 3 ori mai mare

decât Chișinăul. Am reușit oarecum să îmbunătățim iluminarea, am adă-ugat becuri continuu, iar la fiecare sfârșit de sezon am depășit factura. S-au întâmplat, însă, și lucuri bune - am iluminat un cartier întreg în comuna Cruzești, în orașul Cricova, dar în oraș mai avem multe lacune. Pe strada Calea Basarabiei, de exemplu, în general au rămas doar stâlpii. Problema e în investiții. Acum cheltuim cam 60 milioane lei pentru factură, întreținere și reparații curente.

De cât este nevoie pentru o ilumi-nare normală? Dacă e să mergem pe sistemul de iluminare de până acum – dublu, dacă vrem să-l modernizăm – ne va costa mai ieftin. Vrem, cu ocazia reconstrucției de pe bulevardul Alecu Russo să mergem pe leduri, care au un consum de 8-9 ori mai mic decât la un bec obișnuit. Pe urmă vom extinde aria de montare a acestora.

Bâcul și Lacul

La sfârșitul anilor 90 a fost reali-zat un plan de reabilitare a râului Bâc și amintea de proiectul râului Dâmbovița: îmbrăcat în beton, cu terase, cascade. Era obiectul de mândrie al primarului Urecheanu. Dar deocamdată n-am realizat de-cât faptul că îl scoatem de două ori pe an din gunoaie. Care apar, peste noapte, la loc. Problema este că nu putem aplica nicio pedeapsă pentru nesimțiți. Pentru că autoritatea publică locală nu poate pune în mu-nicipiul Chișinău nicio amendă. De asta se ocupă polițistul de sector care, de fapt, ar trebui să se ocupe de infracționalitate. Preconizăm o

94

expediție de-a lungul albiei ca să facem un studiu, o să încercăm să creștem nivelul râului și să recon-struim canalizarea pluvială. În mod normal, în următorii 10 ani ar trebui să avem o claritate asupra proiec-tului. Examinăm și o altă propunere venită de la Ministerul Mediului: consolidarea malurilor pe interi-or cu ajutorul unor PAL-planșe și lăsarea vegetației să meargă până la apă, pentru un cadru cât mai natural. E o metodă pe larg aplicată în America, Europa... Mai nou, chiar și Ucraina are amenajate bazine acvatice prin această metodă.

Ați putea face o campanie pentru toți chișinăuienii ca să-i inspirați să se implice în reabilitarea Bâcului...Din păcate, avem o experiență ne-plăcută cu Lacul Valea Morilor – am propus concepții, parteneriate pu-blic-privat, dar nimeni nu a dorit să se implice. Nici chiar cei care locu-iesc în preajmă n-au venit măcar cu un leu ca să ajute la reconstrucție. Acum l-am readus la viață și parcă văd că vor fi foarte mulți doritori să se înghesuie ca să facă comerț. Am descoperit cu stupoare că o parte din lac și o parte din plajă este dată în arendă, încă de prin anii 2002. O să prezint o informație publică des-pre tot ce ține de acest parc: cine și din ce terenuri a mușcat etc..

Vor fi reabilitate și treptele, și foișoarele, care altă dată erau prin-tre simbolurile capitalei?Prima alee este deja reconstru-ită. Urmează să proiectăm și să reconstruim celelalte alei, scările, foișoarele etc. Cu finanțarea actu-ală cred că durează 3-5 ani. Dacă vom avea un aflux de bani noi, vom

putea grăbi lucrurile.

Curățenia din curți.Comedie curată

Vorbeam câțiva ani în urmă despre experiența Țărilor Baltice care, pentru a stimula cetățenii să-și facă locul de trai cât mai plăcut, aveau tot felul de concursuri: pentru cea mai bine amenajată curte, cel mai exemplar bloc, etc. Făceau sărbători întregi, câștigătorii primeau medalii pe care le instalau pe case... Cei care erau în coada topului (cam așa cum am pățit-o și noi cu australienii) erau ridiculizați de întreaga comunitate...Am început niște campanii de responsabilizare, prin care să-i facem pe oameni să înțeleagă că trebuie să aibă grijă nu doar de propriul apartament, ci și de scară, de subsol, de curtea blocu-lui. Deocamdată merge cu mare scârț. Orășenii noștri acceptă cu greu că responsabilitatea pentru propria curte și propriul bloc intră în grija lor. Nu e treaba Primăriei, nici a Președinției. Un președinte de asociație e practic un primar al curții respective, care trebuie să se ocupe de întreținere, termoizolare, modernizare. Dar asta e, oamenii nu vor să se constituie în asociații, pentru că e mai ușor să te superi pe alții că nu-ți fac ordine sub nas de-cât să scoți bani din buzunar pentru un bec la scară.

Rutierele și veșnicia

În fiecare lună vedem microbuze implicate în accidente rutiere, oameni răniți, mașini distruse. Pasagerii se plâng de discon-

fort, înghesuială și bădărănismul șoferilor... Au fost o soluție de moment, dar cât va mai dura?Am încercat deja să creăm o alternativă microbuzelor și trans-portului privat - am cumpărat cele 102 troleibuze noi. Din anul acesta vom asambla troleibuze la Chișinău, începem chiar în vară. Este vorba de o întreprindere mixtă, Chișinău-Minsk. Acum, că vom începe în iulie, vom asambla circa 10 troleibuze, dar sperăm ca în 3 ani să reușim să reînnoim în totalitate parcul de tro-leibuze. Ciudat că, deși se plâng de microbuze, e greu să-i deprindem pe oameni să ia troleibuzul. Primele vin mai des, se opresc unde vrei, deși înăuntru nu e comod deloc, iar vara este inuman și degradant chiar din cauza temperaturilor și a mirosurilor. Cred că în doi-trei ani o să ne lipsim de această sursă de probleme și nesiguranță în trafic.

De ce ați ales troleibuze bieloruse? Nu era mai bine să alegeți cehe sau germane?Cele cehe costă 300.000 euro, în comparație cu cele bieloruse, care sunt 135.000 euro. Troleibuzele sunt cu piese germane, sunt calita-tive, dotate cu pod dublu, ceea ce împiedică încălzirea acestuia vara și, dacă au fost critici la început, asta s-a datorat de fapt perioadei de rodaj, când mulți dintre șoferi nu se descurcau cu toate instalațiile electronice, cu senzorii. De exem-plu, dacă nu este închisă bine ușa, troleibuzul nu pornește, dacă nu este trasă bine rampa pentru persoanele cu dizabilități – iarăși nu pornește, iar ei se speriau că s-a stricat... A durat câteva luni și acum e liniște. Funcționează toate.

DORIN CHIRTOACĂ NU POȚI SĂ TE RELAXEZI NICĂIERI ÎN ORAȘUL ÎN CARE EȘTI PRIMAR

Tema nu mărulu i

nr. 43/mai 2012

95

96

Panotajul stradal Klava, te iubesc!

Orașul nostru s-a transformat de fapt într-o pădure de panouri. Unii zic că, dacă nu avem arhitectură, măcar să le acoperim cu niște femei frumoase, alții consideră că din cauza lor se urâțește și mai tare. Culmea ridicolului rămâne totuși noul serviciu oferit de către agențiile în proprietatea cărora sunt panourile: felicitarea neveste-lor, șefilor, amantelor și prietenilor prin intermediul bilboardurilor, mai nou și pe leduri. - Am semnat dispoziții ca o serie de bilboarduri să fie evacuate. Nu vor. Argumentează că au comenzi, clientul a achitat în avans. Dar vom merge mai departe: vom anula autorizațiile, vom evacua forțat. Am început cu tronsonul aeroport – porțile orașului. O luăm pe etape. Nici nu vrem să fim considerați demolatorii a tot ce s-a făcut până acum, înțelegem că a fost o for-mulă de supraviețuire în perioada asta ușor sălbatică, dar trebuie să trecem la alte standarde. În cazul străzilor care intră în reconstrucție panourile se vor demonta în mod automat. De asemenea vor fi demontate cele care merg peste carosabil, dintr-un capăt în altul, pentru că ele contravin chiar și regulamentului actual.

Gheretizarea orașului

Nu știu dacă s-a observat, dar anul acesta am recurs la reducerea con-siderabilă a numărului de frigidere și tarabe de pe bulevardul Ștefan cel Mare. Am anulat autorizațiile vechi, apoi au fost semnate autorizații noi, dar pe jumătate față de anul trecut. Nu dăm autorizație

gheretelor care depășesc 12 m.p. sau care au fost amplasate ilegal. Acum sunt evacuate cele care nu funcționează și sunt în paragină. Dar, deși am demolat personal și câteva din alea portocalii, ulterior au fost legalizate prin instanța de judecată. E aceeași problemă ca și în cazul construcțiilor. Instanța de judecată înlocuiește practic orice fel de autoritate. Și se iau uneori hotărâri și în baza unei copii xerox. Sunt două metode de rezolvare a problemei – prima este treptată, prin implementarea unor proiecte noi, a doua - taxarea. M-am luptat o jumătate de an ca să obținem în parlament posibilitatea de a taxa gheretele, am obținut o taxă lunară și o vom crește de la an la an pen-tru a descuraja acest tip de comerț. Tot așa vom crește și taxa pentru panouri publicitare și astfel să des-curajăm întreținerea unor panouri care nu sunt folosite.

Unii zic că ar fi fost bine dacă ghe-retele ar fi fost, cel puțin, unificate ca stil.Păi, ele sunt deja 5000, unde să le mai unifici?! Vom introduce taxă lunară pentru utilizarea spațiului public și pentru tonete, tarabe, mese.Da, pe de o parte, sunt niște locuri de muncă, dar pe de altă parte nu putem admite degradarea lucrurilor până dincolo de orice limită. 3-5 ani, acesta este termenul pe care mi-l dau pentru rezolvarea gheretizării și buticizării.

Benzile pentru bicicliști

A fost făcută una la Buiucani și una la Botanica. Dar, dacă nu sunt proiectate inițial, e cam greu să le găsim loc pe carosabil.

Acum, pe străzile care vor intra în reconstrucție, vor fi planificate din start și piste pentru bicicliști. În alte zone o să încercăm să mergem și pe suprapunerea lor pe străzile existente. Mi-aș dori să facem așa cum am văzut și la Brașov și la Paris – proiecte „I velo”. Vom aduce acest proiect și vom încerca să mărim numărul de benzi, chiar dacă asta va însemna suprapunerea pietoni-bicicliști.

Praful. Sau Glodul

Ce facem cu praful? Dacă e să facem un calcul simplu, o dată-de două ori pe lună fiecare șofer trebuie să scoată din buzunar o sută de lei ca să-și spele mașina din cauza că străzile sunt pline de praf sau glod, în funcție de sezon. Dacă înmulțim cu aproximativ 300.000 de mașini, deși în capitală sunt mai multe, sunt 30.000.000 lei aruncați lunar în vânt... Sau transformați în praf...Credeam că problema este înțeleasă. Trebuie să punem mâna pe hârlețe. Când s-au constru-it străzile, nu s-a ținut cont de diferența de nivel dintre partea naturală și trotuare sau partea carosabilă. Dacă mergem pe strada Mateevici, de exemplu, observăm că nivelul pământului este cu un metru mai înalt decât carosabilul. Când plouă, pământul curge la vale pe stradă. Aceeași problemă e pe strada Dimo. Și pe multe altele.

Ce soluție putem avea? Înverzirea? Pavarea? Scoaterea stratului de sol? Înălțarea bordurilor?De asta vorbeam de responsabi-lizarea în cartier. Dacă fiecare ar scoate nivelul de pământ care este de-asupra părții amenajate, se va rezolva problema.

DORIN CHIRTOACĂ NU POȚI SĂ TE RELAXEZI NICĂIERI ÎN ORAȘUL ÎN CARE EȘTI PRIMAR

Tema nu mărulu i

nr. 43/mai 2012

97

Nu prea îmi închipui cum s-ar întâmpla asta. Cel puțin, în cazul străzii Mateevici, că pe acolo trec în fiecare zi, e vorba de un unghi de aproape 45 grade, e vorba de terenul care trece de-a lungul stației de pompieri, a cimitirului, mai puțin a unor case de locuit. Ar trebuie să fie, totuși, o directivă, nu? Ca să se implice susnumitele instituții. Mai puțin morții, bien sur. Directiva costă. Și evacuarea pă-mântului – tot. 10-20 cm de pământ de pe suprafața întregului oraș implică niște cheltuieli. Plus, mai adăugăm și noi nisip cu sare iarna. Sarea se topește, iar nisipul rămâne. Vrem să trecem în totalitate la sare, ca în Suedia sau Germania, dar pentru asta trebuie să schimbăm tot utilajul de dezăpezire.

Spații verzi. Spații uscate

Dacă cei de la spații verzi se plâng că nu au suficiente mijloace pentru amenajarea tuturor susnumitelor spații, poate e timpul să permitem companiilor sau ONG-urilor să-și facă propriile răzoare? Ca și în cazul terenurilor de joacă pentru copii – își pun o plăcuță la vedere și toată lumea e fericită...Dacă sunt doritori – cu mare plă-cere. Deocamdată nu am am avut asemenea propuneri. Un loc de joacă pentru copii costă 50.000-100.000 lei, respectiv o companie trebuie să-și permită investirea unei asemenea sume. Dar au fost niște parteneriate foarte reușite, ca și în cazul wi-fi-ului din parcuri. Dacă va merge și în cazul spațiilor verzi, vom fi foarte fericiți. În cazul terenurilor de joacă acum dezvoltăm proiec-tul, vom merge în complex, vom amenaja și parcările în curți, așa

cum am făcut la Alba-Iulia, la Traian 23, la Petru Zadnipru... Anul acesta ne propunem să facem 50 – câte 10 în fiecare sector. Avem un buget de 20 milioane lei pentru asta. Dar în acest an vrem să implicăm și locatarii. Unde locatarii vor fi mai conștiincioși, vor schimba, de exem-plu, becurile obișnuite pe cele cu senzori, acolo vom amenaja și noi curtea blocului. Căci nu e corect ca noi să lucrăm și ei să stea și să se uite la noi.

Monument personal

Ar putea, în cazul în care primăria nu se descurcă financiar, ca unele monumente să fie date în custodie particularilor?..Păi, cred că ar fi o inițiativă bine-venită, dar ar trebui să facem niște reguli foarte clare. Vă dați seama că nu vor putea pune reclame pe Arcul de Triumf, de exemplu...

Dar sculptură stradală? Vorbesc de asta pentru că la noi ori sunt mo-numente politice, ori patetice, ori "răstigniri". Și nimic care s-ar apro-pia de oameni, chestii calde, făcute cu umor, care ar atrage atât turiștii, cât și localnicii să se plimbe și să se fotografieze prin acele locuri...La Ciocana au fost instalate deja câteva sculpturi abstracte. Acum lucrăm la Monumentul pentru Victi-mele Deportărilor. În cel mult un an îl vom instala, deși discuția este de 20 de ani.

Da, dar eu vorbeam de cu totul altceva. Evident că e bine că se instalează sculpturi abstracte, ele construiesc spațiul și îi dau o anumită spiritualitate. Dar e vorba de altfel de sculpturi. Cât se poate de concrete. Oricât ar părea de

trivial un băiețel care face pipi, el e totuși simbolul Bruxelles-ului, sau fetele de sub umbrelă de la Buda-pesta, sau taxatorul de tramvai de la Lisabona, sau oamenii care ies din asfaltul din Kracoviei... La noi e prea multă seriozitate în ceea ce ține de monumente. Suntem niște oameni fără umor. Ni se pare că veșnicia trebuie să fie foarte gravă. Ne gândim și noi să implicăm co-munitatea sculptorilor din Moldova. Nu știu ce va ieși. La noi e multă iresponsabilitate. Nu există simțul comunității.

Nu există pentru că nimeni nu-l cul-tivă. Iată o idee care ar putea să-i unească pe toți – tineri, bătrâni, moldoveni, ruși, evrei, pistruiați...Toți facem parte din acest oraș, toți ne dorim ca el să fie mai frumos și mai plăcut. Această dorință ar trebui valorificată, nu? Primăria ar trebui să dea dovadă de inspirație și să vină cu această inițiativă. Păi, noi venim, dar deocamdată ne lovim de gardul neînțelegerii. La propriu și la figurat. Noi nu inves-tim acolo unde trebuie. Avem bani pentru garduri de 3 metri, uneori băgăm mai multă piatră în gard decât în casă... Dacă am transfera gardurile pe orizontală – am putea face kilometri de drum...

Arhitect din import

Se vorbește tot mai mult despre ideea de a invita un arhitect din afară. Școala noastră de arhi-tectură din păcate naște numai chichinețe. Un arhitect cu viziune, cu nume, ar costa mai ieftin decât urâțeniile supraetajate cu pretenții de stil.Personal, am discutat nu o dată

98

despre acest lucru cu colegii mei de la primărie – să ne amintim de Bernardazzi, de Șciusev, arhitecți cu viziune care au reușit să constru-iască fața orașului. După asta au venit un șir de "complicații" locale și anonime. Într-adevăr, ar fi bine să avem un arhitect cu viziune și fără interese personale, care ar putea ține în frâu stilistica orașului și n-ar permite funcționarilor corupți să-l urâțească. M-am adresat și la facul-tatea de arhitectură din București, poate avem acolo studenți buni de origine basarabeană care ar dori să vină să participe la un concurs...

Vorbim despre altceva, despre nume care atrag alte nume. Un arhitect care atrage, prin simpla lui prezență, investiții și capital. Sunt deschis spre examinarea tuturor posibilităților, dar pentru mine este important ca să fie un om corect, cinstit, principial și capabil.

Apropo, arhitectul-șef de acum este absolut invizibil ca formator de opinie. Mă tem că nici purtător de opinie nu prea e.Arhitectul-șef interimar Radu Blaj a crescut practic între pereții pri-măriei. Are și proiecte proprii. A participat nu demult la elaborarea proiectului de soclu pentru mo-numentul Doinei și a lui Ion Aldea-Teodorovici. Dar Direcția Arhitec-tură este mai degrabă ocupată cu certificate de urbanism, permisiuni de privatizare a terenului aferent, autorizații de construcții... Noi dorim să separăm aceste lucruri – contracte de arendă, licitații etc., de planificarea urbană. Pentru că rezolvarea problemelor curente nu favorizează gândirea strategică.

Marcajul stradal

E un hobby? Un fel de desen pe as-falt, care e spălat de prima ploaie?Nicăieri în lume marcajul nu ține mai mult de jumătate de an. Nu suntem cu nimic mai originali. Dar pe străzile care vor fi acum în reconstrucție vreau să punem ter-moplast, așa cum e în multe țări din lume. Să vedem cum va funcționa.

Gropi și străzi

E un mormânt comun, de fapt o groapă comună această temă. Mașini stricate, tocuri rupte, oa-meni nervoși. Parcă nici nu ne vine să deschidem gura ca să mai discu-tăm o dată despre asta. Deși anul trecut s-au întâmplat câteva lucruri bune pe drum. Cel puțin bulevardul Grigore Vieru a devenit un loc mult mai plăcut de parcurs. Da, în 2011, prin reformele pe care le-am făcut, la licitație au putut să participe și firmele private, în rând cu cele de stat. Astfel a fost încheiat primul contract public-privat în vederea reparației drumurilor. Din păcate, nu au reușit să repare toate străzile stipulate în contract, pentru că din 2010 s-au schimbat prețurile materialelor (conform afirmațiilor, cu 30-40%) și firmele respective doresc actualizarea lor. Noi nu putem să actualizăm cu mai mult de 10%. Avem agenda plină în ceea ce privește reconstrucția drumurilor pe încă 2-3 ani. Genesis, despre care vorbeam mai sus, va continua fie prin licitație nouă, fie cu prețurile vechi, BERD va reconstrui 6 artere principale ale orașului – Vasile Alecsandri, 31 august,

Tighina, Varlaam sau Alexandru cel bun cu rețele subterane, iluminare, locuri de parcare, trotoare, mobilier urban – tot nou. Din banii municipali ne propunem să facem proiecte anuale de la 10 mln dolari până la 10 mln euro – acum avem pe ordinea zilei Alecu Russo, Columna, încă vreo 300 care-și așteaptă rândul.

Ambuteiaje și Probci

Chișinăul s-a dezvoltat rapid. În 50 de ani a crescut de la 50.000 la un milion de locuitori. E un avantaj pe care care putem să-l utilizăm. Orașele care cresc încet sunt mai aglomerate din cauza infrastructurii scumpe, or noi avem aglomerație doar în centru. Oricât ar dori să evite, de exemplu, Bucureștiul pre-siunea ivită din cauza aglomerației, n-o să poată. Noi avem nevoie de 5-10 ani pentru a rezolva problema aglomerării – fluidizarea traficului, crearea unui număr suficient de locuri de parcare, subterane sau supraetajate, mutarea autogării din centru, a anumitor piețe, cum e vor-ba de piețele Cantemir și Tighina. În mod normal o primărie lucrează foarte puțin pentru ziua de azi și foarte mult pentru ziua de mâine, noi însă am fost nevoiți să lucrăm cel mai mult pentru ziua de ieri.

Care e locul tău preferat din oraș? Unde îți place să te relaxezi?Locul preferat, încă din copilărie, rămâne lângă monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Și îmi pla-ce să mă relaxez în pădure. Nu poți să te relaxezi în orașul în care ești primar. Oriunde ți-ai arunca privirea - vezi o problemă. Dacă n-o vezi tu - ți-o arată alții...

DORIN CHIRTOACĂ NU POȚI SĂ TE RELAXEZI NICĂIERI ÎN ORAȘUL ÎN CARE EȘTI PRIMAR

Tema nu mărulu i

nr. 43/mai 2012

99

100

TEXT de ALEXANDRU VAKULOVSKI

SĂRUTULLimba rusă şi limba română sunt la un metru distanţă în Chișinău. De cele mai multe ori nici nu observi diferen-ţa, pentru că majoritatea mesajelor de pe ziduri sunt paşnice sau haioase. Sunt două limbi diferite, dar, de cele mai multe ori, nu se simte totuşi contrastul.

Mă bucur când mă plimb pe stradă şi văd stenciluri sau graffitiuri cu mesaje politice şi sociale, pentru că astfel de mesaje sunt elemente esenţiale ale street art-ului. Street art-ul are un caracter social clar, chiar dacă majoritatea îl văd ca antisocial, iar statul îl interzice în domeniul public. Dar asta e altă discuţie, poate prea lungă.

Întotdeauna m-am întrebat care e graniţa sau, mai bine zis, limita unui street artist. Când e vorba de artă şi când de mizerie? Falusul desenat pe un pod din Sankt Petersburg, în faţa FSB-ului, e artă. Toate falusurile de pe toate gardurile sunt artă sau doar unele? Sau: contează dacă un stencil sau un graffiti e artă? Contea-ză mesajul?

În afară de Kishinev – russkii gorod şi de Cemodan – vokzal – Rossia, până nu de mult nu am văzut în Chi-şinău inscripţii agresive. Repet, inscripţii, pentru că, totuşi, să le spun graffiti ar fi prea mult. Stencilurile politice se limitau cam la sigla partidului şi sunt mai degrabă publicitate electorală, decât altceva.

Cam de un an însă Chişinăul s-a umplut de stenciluri cu mesaje anti-gay. Mesaje agresive. Care promovează discriminarea. Mi s-au părut din aceeaşi categorie cu zvasticile sau secera şi ciocanul (ultimul simbol e încă în legalitate, deşi e extemist).

Înainte de a veni primăvara, am văzut de departe un stencil ce-i arăta pe doi bărbaţi sărutându-se. Apropi-indu-mă, mi-am dat seama că e vorba de doi politicieni moldoveni. Recunosc, mi s-a părut haios, am râs. Mi-a amintit de celebra poză cu Leonid Ilici Brejnev sărutân-du-se cu Honecker. Apoi am văzut şi mesajul anti-gay. Nu contează ce părere am despre homosexuali. Dar nu poate să-mi placă un mesaj plin de ură.

Graniţa stencilului cu sărutul e foarte-foarte fină. Putea fi un stencil reuşit, chiar cu umor. Dacă nu pro-mova ura. Ca în viaţă – sărutul te poate apropia, poate însemna iubire, dar, paradoxal, te poate duce şi la ură. Pentru agresivitate – nota 1.

Iar la întrebarea mea despre graniţa între artă şi mizerie în street art, a răspuns zilele astea unul dintre cei mai apreciaţi artişti contemporani – Dan Perjovschi, la CenaKlub-ul Tiuk din Braşov. "De la cel ce face o inscripţie, un graffiti, un stencil pe stradă, pretind cel puţin o cunoaştere culturală la fel ca a mea."

Faceţi oraşul mai frumos, faceţi-l loc de joacă, nu de pete.

nr. 43/mai 2012

101

Chișinăul e un oraș destul de sărac în arta stradală. Majoritatea graffitiurilor sunt destul de primitive, ma-joritatea stencilurilor sunt cu o singură culoare, după un singur șablon. Dar și primitivismul are farmecul lui.

Orașul pare o paletă imensă, unde se amestecă toate culorile pentru un tablou în continuă mișcare. Sunt trase contururile, doar atât. Sute de artiști își îndeasă spray-urile în rucsacuri, își trag gluga pe cap și își acopera fața cu fulare.

Un mare roman e început, dar deja putem vedea pe ziduri fragmente din el. Uite: “Atâta timp cât vor exista abatoare vor fi războaie”; semnat: Lev Tolstoi. Și din tânărul Goethe: “Cel mai bun sistem de con-ducere ne învață să ne cârmuim pe noi înșine. Sunt succese care te înjosesc și înfrângeri care te înalță”; semnat: Nicolae Iorga. Romanul este scris de mai mulți autori, poezia se amestecă și în plină lectură a zidurilor văd o iscripție pe strada București: „Poemul picioarelor”. Așa se numește un poem de-al meu din volumul Oedip regele mamei lui Freud. Probabil e o coincidență, dar oricum mă bucur.

Chipurile lui Franz Kafka și Mihai Eminescu ne ve-ghează de pe ziduri.

În ultima vreme nu-mi mai place să scriu poezie cu pixul. Îngân versurile și le las în capul meu până când locul lor este luat de altele. Și tastatura laptopului parcă și-a pierdut farmecul. Lipsește țăcănitul ritmic al mașinii de scris. Mașina de scris era ceva.

Mirosul spay-ului mă trezește. Am capul plin de spray. Probabil la noapte o să scriu o poezie.

PoeziaPE STRADĂ

102

nr. 43/mai 2012

103

AU TRECUT APROAPE DOI ANI DE LA ULTIMUL NOSTRU INTERVIU (DACĂ GĂSESC ARHIVELE, O

SĂ-L PUTEȚI VEDEA PE WWW.PUNKT.MD) ÎN CARE CHEIANU, CU CIUDATA LUI DEZINVOLTURĂ CARE NU

EXCLUDE TIMIDITATEA, POVESTEA, CU NUME CONCRETE, CUM E SĂ FACI SEX PE MASA LUI VASILE TARLEV

ȘI A DOUA ZI SĂ-L VEZI PE RESPECTIVUL VORBIND CU DESTOINICIE ȘI ÎNȚELEPCIUNE LA CONFERINȚA

DE PRESĂ DE LA ACEEAȘI MASĂ, SAU CĂ ÎNVĂȚĂTORII DIN ȘCOALA LUI AȘA ȘI NU L-AU IERTAT PENTRU

SINCERITĂȚILE DIN ”TOTUL DESPRE MINE” (CE ÎNVĂȚĂTOARE AR VREA SĂ AFLE DE LA FOSTUL ELEV

CĂ E PROASTĂ ȘI CĂ ÎI PUTE DIN GURĂ?) SAU DE MARELE ORGASM PE CARE L-A SIMȚIT ÎN ÎNCĂPEREA

REZERVATĂ DE OBICEI PENTRU APARATURA DE ÎNREGISTRARE A CONVERSAȚIILOR

DIN CASA GUVERNULUI - ERA MAREA LUI RĂZBUNARE ÎN LEGĂTURĂ CU SECURITATEA...

- ȘTII, EROTISMUL ACELA PE CARE L-AM EXACERBAT ÎN ACEL INTERVIU – TU, CU O LEJERITATE

APROAPE INOCENTĂ, MĂ ÎNTREBAI ÎN CEL MAI DIRECT MOD DESPRE TOATE, EU, CU ACEEAȘI LEJERITATE

DUBLATĂ DE PLĂCEREA ÎMPĂRTĂȘIRII, M-AM LĂSAT PROVOCAT ȘI ȚI-AM RĂSPUNS – N-A PRINS. AM ÎNȚELES

UN LUCRU, DEȘI CAM TÂRZIU – ÎN TELEVIZIUNE NU MERG SINCERITĂȚILE. CEEA CE MI-AM DORIT SĂ OBȚIN

CA SCRIITOR – SINCERITATE MAXIMĂ – NU PRINDE ÎN TELEVIZIUNE. TELESPECTATORII TĂI VOR SA AIBĂ O

IMAGINE UȘOR LUSTRUITĂ DESPRE TINE. ACEL CHEIANU PE CARE-L CUNOAȘTE LUMEA DE DOI ANI DE LA

TELEVIZIUNE ESTE TOTAL DIFERIT DE CEL DIN CĂRȚILE MELE. ȘI NUMĂRUL ACESTORA ESTE CU MULT MAI

MARE DECÂT NUMĂRUL ACELORA CARE MĂ CUNOȘTEAU ATUNCI.

DORIȚI SĂ DISCUTAȚI CU AUTORII ȘI CITITORII REVISTEI "PUNKT"? ACCESAȚI SITE-UL www.punkt.md

CHEIACHEIA

T E X T d e A N G E L A B R A Ș O V E A N U / F O T O d e A N D R E I Ș U Ș VA L I U K

CHEIA LUI

RUBRICĂ SUSȚINUTĂ DE

Viața unui artist. Prima probă

NU

104

Dar se ajută imaginile acestea unele pe altele sau se încurcă?Se bat cap în cap, sunt doi oameni diferiți. Cel din literatură caută, se justifică, are îndoieli, e cu multe straturi, pe cel din televiziune oamenii îl presupun ca pe un tip justițiar, integru, fără fisuri, curajos, ironic, satiric, dur, etc..

Tu cum te simți?Oarecum frustrat. Am observat că am început să devin un pic de-pendent de reacția lor. Poate un piculeț mă trădez pe mine însumi, știind că ei așteaptă altceva. Dacă atunci când eram doar scriitor sau dramaturg nu-mi păsa ce o să se creadă despre mine, îmi închipuiam că plac oricum, acum înțeleg că asta nu mai place. Și nu mai sunt eu însumi, ci ăla pe care îl vor ei.

Dar ție îți place acel Cheianu pe care îl vor ei?Mie îmi place să joc și acest rol. Îmi zic: hai s-o testăm și pe asta, știu că am un timp limitat, după care eu o să revin la viața dinainte.

Zi-mi, te rog, cum îți reușește să fii atât de prolific? Să scrii piese peste piese, articole peste arti-cole, să ai emisiune în fiecare zi, să mai scoți și câte un roman care intră dintr-o dată în topuri... Cum îți organizezi timpul?De doi ani nu mai scriu piese, nu scriu literatură și în mod sigur nu am să scriu atâta timp cât o să fac televiziune. Pentru că, dacă aș încerca să împac și capra și varza, aș ajunge să fiu mâncat de lup.Ți-i dor de timpurile alea?Nu. Îmi place foarte tare nebunia în care am intrat acum. Înainte, idee n-aveam cine-i publicul care îmi citea cărțile sau venea la spectacole... A fost o perioadă

când scriam doar pentru mine. Era esențial să-mi placă mie, dar aș fi malițios dacă aș zice că nu speram să placă și altora. Nu era deloc cazul. Strada era un spațiu mort pentru mine. Acum mă recunoaște fiecare al treilea om. Am ajuns la un soi de tic nervos, fiindcă din teamă că o să par arogant, îi salut pe toți cei care se uită mai lung la mine.

Cum treci pe lângă mutra ta de trei etaje, cu ce viteză și de câte ori? Ții minte cum stătea Ricki Ardezianu sub propiul lui afiș de pe un citylight din regiunea străzii Armenească și își lega îndelung șireturile, sperând că poate cineva o să-l observe că e vedetă?..Știi care este problema? Drumul spre locul meu de muncă trece pe acolo, pe sub panoul de vizavi de Gemenii. Încerc uneori să ocolesc zona, pentru că, atunci când traver-sez, panoul e în spatele meu și tot văd mutre care se uită ba la mine, ba la bilboard, mă simt prost pen-tru că în zâmbetul unora văd scris: a, tipul se plimbă special pe aici... Pe de o parte, sigur, e un mare kaif să te vezi acolo. Mi-am dorit să am parte de glorie ca scriitor, să am lucrări magistrale și să fiu celebru aici și acolo, dar n-a fost să fie. Acum am...

...ai schimbat instrumentul de căpătare a gloriei.Da, și eu continui imaginar să scriu literatură, dar în realitate fac altce-va. Uite dedublare!

Acum trebuie să-ți raportezi orice gest la reacții?Se întâmplă, dar îndrăznesc să cred că nu atinge deloc esența mea. Trebuie doar în anumite

situații să mă adaptez, cum e de exemplu în stradă, când trebuie să dau autografe sau să strâng mâna, inclusiv a unora pe care nu aș vrea să-i mai văd niciodată. Știi, simți o mare satisfacție și totodată un soi de nedumerire... Când am făcut spectacolul de la Filarmoni-că, am fost uimit de ceea ce era în sală: spectatorii parcă ar fi fost împărțiți în proporții absolut egale de toate vârstele - de la copii de zece ani, până la bătrâni. Apropo de copii, nu-mi pot explica faptul că sunt printre cei mai activi tele-spectatori ai Orei de Ras...

La vârsta asta, probabil, ei des-coperă atitudinea civică... Știu o fetiță de zece ani care te urmărește cu mare fidelitate, e interesată de politică, are o părere despre toate și tu, într-un fel, îi alimentezi această părere...Eu aș vrea să discut cu ei, pentru că pe de o parte îi înțeleg, dar pe de alta - nu, nu știu ce pot vedea și ce pot înțelege... Îmi spunea un taximetrist că băieții lui - de 12 și 14 ani, privesc doar două emisiuni: Românii au talent și Ora de ras. Le place tare felul cum îi radem pe politicieni. Eu bănuiesc că este vârsta când ei se formează ca personalitate și în raport cu autoritatea tatălui. Și ăștia, politici-enii, sunt autorități, inclusiv pentru tații lor. Și faptul că noi ne batem joc de ei, le place tare mult pentru că, într-un fel, se răzbuna ei înșiși pe autoritatea tatălui. Mai sunt și copii foarte mici, de la 2 la 6 ani, care se uită la noi și asta chiar nu o mai înțeleg deloc. Poate îi intrigă diferența de statură între mine și Durbală?

Dar celelalte vârste ce zic?

nr. 43/mai 2012

105

106

După adolescenții de 10-14 ani, vine un strat de tineri care nouă ne cam scapă, pentru că sunt interesați mai mult de dragoste de-cât de politică. După care vin cei de la 25, căsătoriți, așezați, care iau în serios viața și tot ce li se întâm-plă. Urmează oamenii conștienți și lucizi, cărora le place umorul, dar și chestiile serioase. Încă o categorie de oameni care pe mine mă nedumerește sunt oamenii de categoria lui Valera și Seoma...

Se regăsesc acolo?Nu numai, le place emisiunea în ansamblu. Noi avem pretenția să facem un umor mai subtil, dar uite că prinde și la cei fără lecturi din Kant și Hegel. Pentru că-i radem pe politicieni. Au nevoie de o descărcare emoțională și în sensul acesta eu am vrut să zic că...

...voi faceți un serviciu politicului...Categoric!

Te aștepți să-ți dea un Merit Civic pentru servicii de paratrăsnet?Nu, fii serioasă. Pur și simplu îi văd cât sunt de încrâncenați și supărați.

Cum a evoluat reacția lor pe par-cursul secolelor, adică a celor pes-te o sută de emisiuni ale voastre?Noi ne-am născut odată cu Aliansu. Și ei, probabil, și-au zis: alde Cheia-nu o să-i radă bine pe comuniști! Ne tratau de parcă am fi fost oa-recum produsul lor. Erau amabili, binevoitori, ne salutau... În timp, au văzut că dăm mai tare în ei decât în comuniști și, încetul cu încetul, le-a pierit zâmbetul de pe buze. S-au încruntat, s-au încrâncenat. Totoda-tă, probabil ei înțeleg că suntem un produs care place lumii și ar fi idioți dacă ne-ar face ceva...

Ar putea și să nu vă bage în seamă, aceasta ar fi o reacție mai dureroasă pentru voi...Noi avem informații că ne privesc foarte atent, atât democrații, cât și comuniștii.

Aveți agenți secreți ai Rasului?.. Zi-mi, te rog, ai avut vreun mo-ment de frică, atunci când te gândeai că ești prea îndrăzneț, că sari prea tare peste băț sau peste cal, la discreție?A fost o perioadă când am avut senzația, nu prea accentuată, ce-i drept, de câmp minat. Călcam și îmi ziceam: ia să vedem, sărim în aer? N-am sărit. Am mai făcut un pas. Și încă unul. Ne-am împins libertatea până unde am putut. Pe de o parte, apare și un fel de duh al ștrengarului – până unde o să ne meargă? Și în sensul acesta ar trebui să le fac și un compliment, pentru că puteau să fie nebuni și răi, să facă ceva urât cu noi.

Când a fost acest moment X?De fiecare dată când trebuie să vorbesc despre Plahotniuc și ispră-vile lui, despre Filat, pe care la în-ceput îl simpatizam, după care am început să batem în el. Sau când l-am ridiculizat pe patriotul Ghim-pu etc.. Vedeam că lumii îi place, la cap nu primim și ne ziceam că se poate înainta și mai departe.

Cum a reacționat prietenul, iubitul și muza voastră Marian Lupu, că-ruia i-ați dedicat o rubrică perma-nentă? A început să vorbească mai coerent, să fie mai atent?Nico mișcare, niciun progres. A continuat să comită aceleași că-caturi. Până acum ne scrie lumea, că le-a plăcut tare rubrica și de ce am scos-o? Dar de ce să bați apa în

piuă de pomană, dacă omul e abso-lut de neschimbat! Beton armat!

Acum, ca să nu le fie prea bine celor de mai sus, mai faci și emisi-unea „Mai pe scurt”... Da, aici nu mai există anestezia umorului, căci atunci când bagi și umor, trece și critica mai ușor pe gât, or aici sunt direct și răutăcios.

De ce ți-ai ales formatul acesta? Ai vrut să intri în armata păreriștilor?Formatul l-a propus Corneliu Dur-nescu, directorul Departamentului Știri. N-am bănuit că o să mă pot descurca în acest ritm nebun, n-am făcut niciodată editoriale zilnice, pentru mine un timp era stresant să scriu și articole săptămânale. Dar aici, la TV, parcă ești băgat în priză, dimineața te trezești cu gândul: despre ce, despre ce? Și, la un moment dat îmi atrage atenție un chițibuș, încalec pe el și încep să torc firul... Încă mă mai fascinea-ză felul cum sunt percepute aceste pastile: dacă fac un text care să-mi placă și mie – emisiunea are puține vizualizări. Dacă fac ceva la care nu particip prea tare, cum am scris despre cele două coșuri de gunoi de lux ale Primăriei, am cele mai multe vizualizări. Îți spun, rămân trăsnit. Am scris despre legumele turcești de la piață, iarăși am acu-mulat o grămadă de vizualizări.

Știi, noi la Punkt am făcut un test de laborator cu fructe și legume cumpărate de la supermarket și de la piață și nivelul de nitrați nu depășea norma. Tu însă, în acea emisiune, ai folosit niște termeni apocaliptici...Exagerezi. Eu am spus cam tot ce au spus experții din Germania și anume că legumele turcești sunt

nr. 43/mai 2012

107

108

cele mai toxice, numai că eu am spus-o nu ca expert, ci ca jurnalist. Mai dur, din această cauză pare exagerat. Sigur, e pe muchie. Une-ori interesul publicului te mână și te poți da pe mâna lui.

Dar nu mergi deja spre senzațional cu orice preț?Sunt conștient că uneori, pe alocuri, lunec spre asta, dar îmi dau seama, că dacă m-aș lăsa furat doar de senzațional, aș pierde spectatorul.

Ce-i mai interesant pentru tine, adevărul sau interesul?Pentru mine este adevărul și mai ales să-l spun așa de tare, ca el să pară uriaș, să-l strig, să-l țip. Aici e un pic de speculare, e adevărat. Am observat foarte clar că atunci când încerc să trișez, să umblu cu jumătăți de măsură, publicul n-a acceptat.

Nu ai putea să fii tu propriul tău killer, din momentul în care te bagi în două proiecte televizate?Probabil că am fost un pic nesă-buit atunci când am acceptat să mă aventurez în două emisiuni. Mă temeam că s-ar putea să ies urât, să fiu neinteresant, să mă fur de la Ora de Ras. Or, se pare că teme-rile mele au fost gratuite. Nu știu cât am să rezist, dar deocamdată chestia asta de competiție mă pasionează. Nu există un fel de rivalitate între voi, între tine și Durbală? Trageți plapuma gloriei dintr-o parte în alta?Da, ar fi fost minunat dacă noi în-cepeam proiectul acesta de tineri, ca și Cârcotașii, care abia începeau să se afirme...

...și atunci ambii cresc odată...În cazul nostru - am venit gata formați, fiecare cu bucățica lui de glorie. Și fiecare cu dorința de a-și proteja bucățica de glorie. Acești doi ani au fost și o perioadă de rodaj. Trebuie să recunosc că au existat fricțiuni. La începuturi a trebuit să ne mai certăm, să ne mai scriem email-uri supărate și lungi... Eu aproape niciodată n-am lucrat în echipă. Am fost întotdeau-na eu și calculatorul, eu și gloria mea... Or aici trebuie să împarți și responsabilitățile, dar și succesul și gloria. Aici au apărut draci care nu i-am mai știut în mine.

Și-ți place de tine, acesta nou?Sunt un pic trist că nu am lucrat în echipă atâția ani, că nu mi-am domolit un pic orgoliul care uite cum explodează. Cu această oca-zie mi-am dat seama că sunt un tip isteric și impulsiv, cum zici tu, îmi sare repede țandăra, aș spune, un caracter parșivior. Durbală e parșiv într-un fel, eu - în altul, Ruslan, fos-tul nostru regizor, era în al treilea fel, fiecăruia îi plăcea parșivenia lui.

Apropo, de ce stai la țară?Păi, nu am apartament în oraș, am lăsat totul...

...Diferitelor neveste pe parcursul vieții...Da, exact.

Ai fost un ex-soț generos, te minu-nezi și singur de propria genero-zitate?Acum sper, de când lucrez la tele-viziune, să mă fac gospodar. Am un salariu decent și sper să mă mut la oraș...

Asta-i informație pentru viitoarele mirese. Dar cum e să trăiești cu părinții la țară? Acum la vârsta asta?Eu locuiesc la soră-mea, care are o casă extrem de spațioasă și ne simțim foarte bine, ne facem planuri cu cumnatu-meu ce vie o să avem la bătrânețe, ce beci plin cu jin...

S-a schimbat atitudinea celor din sat, a foștilor profesori după ce ai devenit mega-celebru? Adică, cel din „Totul despre tine” a fost iertat?Mă tem că nu. Deși profesorii pe care i-am ridiculizat nu mai predau, legenda se transmite din gură în gură...

...Tu ești dușmanul transmisibil.Continui să-i irit, să-i supăr. Dar există și o altă parte care mă acceptă, care mă agrează. Am fost invitat, straniu, cu ocazia împlinirii a 50 de ani a clădirii școlii. M-am dus. Au fost și vreo câteva priviri încrucișate, dar au fost și destule ocheade foarte simpatice, chiar am fost aplaudat. Cumva se schimbă generațiile, probabil cumva și ima-ginea mea se va drege. Însă sunt puțin surprins să văd, că găsesc mult mai mult interes pentru per-soana mea pe străzile Chișinăului, decât în propriul meu sat.

Satul nu iartă celebritatea unui consătean?Bănuiesc că da. Consătenii mei își închipuie, probabil, că de când am devenit mai faimos, sunt mai mândru și n-o să vreau să-i salut. Așa că preferă ei să fie primii care nu mă salută.

Iar tu aștepți ca ei să se salute cu tine?

nr. 43/mai 2012

109

1. Albert Camus „STRĂINUL”

2. Întreg Nietzsche

3. Nicolai Berdeaiev „AUTOBIOGRAFIE”

4. Louis-Ferdinand Celine „CĂLĂTORIE LA CAPĂTUL NOPŢII”

5. Kafka „JURNAL”

6. Kafka „PROCESUL”

7. Jean-Paul Sartre „GREAŢA”

8. Albert Camus „MITUL LUI SISIF”

9. Samuel Beckett „AŞTEPTÂNDU-L PE GODOT”

10. Kierkegaard „IOV”

LISTA LUI CHEIANU

care te formeaza10carti

Proiect realizat împreună cu Librăriile Cartier şi ospoon.eu

110

Eu aș vrea să-i salut, dar ei întorc capul în altă parte atunci când ajung în dreptul meu! Bine, sunt și unii mai timizi, și alții care îți zmulg mâna din umăr...E fascinantă starea asta - să știi că ești iubit. Uneori chiar ironizez pe seama mea, îmi zic că nu mă mai satur, vreau cât mai mult...

Devii dependent... Femei?Întotdeauna când începeam să lucrez la un nou loc de muncă, trimiteam semnale sexului opus, să văd cine răspunde la avansuri. Și, de obicei, întotdeauna apărea un semnal de răspuns. Am încercat și la Jurnal, dar nu a mai funcționat. Săgețile mele s-au rătăcit. S-a schimbat ceva. Eu sunt prea bă-trân, colegele mele - prea tinere. Sau poate că felul meu de a aborda este unul pueril-romantic: dacă văd că nu mi se răspunde, mă închid și mă retrag. Așa că în această nouă situație, m-am întors la vechile relații.

Par igzămplu?Inclusiv la Marcela Bezviconi, din romanul meu Sex&Perestroika...

Tu ești omul care trăiești prin ochii celorlalți?Din nefericire, mereu.

Deci, te-ai întors la vechile tale iubiri, în vechea albie în care se zice că nu intri de două ori. Cum a fost?Bine, acolo totul e verificat, totu-i previzibil. Știi pe de rost frazele care ți se vor spune. Ce reacții va avea. Siguranța asta dă un farmec vechilor relații. Nu mai ești încor-dat mereu, ca în adolescență.

Cum s-a schimbat relația ta cu fiica, cum îți construiești relația cu nepoțica? Doar nu ascunzi că ești bunel? Foarte mulți ani, vreo zece, n-am putut comunica cu fiica, aveam interdicție de la nevastă-mea să o văd. Ne-am reîntâlnit când ea era deja la facultate. Am început să vorbim. Despre foarte multe lucruri. I-am dat să-mi citească car-tea. I-a plăcut grozav. Acum, că au mai trecut ceva ani, îmi zice: ai fost, totuși, cam dur în carte, nu mi-ar fi plăcut să fiu printre eroine... Ne înțelegem extraordinar de bine, e acea fază în care nu s-a produs o apropiere profundă (am lipsit din viața ei totuși exact în momentele când aceasta s-ar fi putut crea), dar suntem foarte buni prieteni. Îmi spune lucuri pe care nu le mai spune nimănui. Nici eu nu cred că am putut să fiu atât de deschis și sincer cum sunt cu ea. Nu sunt, nici chiar dacă aș vrea, un tată aspru. Mai ales că știe totul despre mine după ce a citit Totul despre mine...

Și nepoata?Ne vedem mai rar decât mi-aș dori. Ne vorbim, ne alintăm, dar simt că relația adevărată este abia pe cale să se nască.

Nu prea te-ai format ca bunic, o tot faci pe tinerelul...Probabil. Ce nu-ți ajunge pentru fericirea deplină?Am ajuns la 50 de ani ca să zic că nu m-am simțit așa de bine în viața mea!

Nu te temi că o să se termine?Da, se poate termina într-o gră-

madă de feluri, se poate închide un robinet în tine și să nu mai poți face treabă, se poate întâmpla ceva cu televiziunea, cu țara... Eu le zic astăzi celor de 30 de ani: nu vă grăbiți să aveți crize de nerealizare, uitați-vă la noi, cei de 50. La 30 de ani scriam talmuduri de 600 pagini și așteptam să fiu declarat clasic în viață. Am avut noroc de Valentina Tăzlăuanu, care "m-a distrus la timp", zicându-mi cu duioșie maternă: dragă, nu ți-e rușine?

De ce?Era prost romanul, cu adevărat prost. Dar trebuie să vină un impuls din afară, ca să-ți dai seama. Așa au trecut niște ani, când în mine au ars toate așteptările. Ce succes se mai poate întâmpla spre 50 de ani? Și iată se întâmplă! S-a început în 2009 cu Sex&Perestroika. Înainte de a o scrie, îmi ziceam că s-a cam terminat biografia de creație a ăs-tuia, adică a mea! Am să mai scriu câte o piesuță și la pensie! După asta am mai scris câteva piese, care au fost montate și aici, și în România, a venit Jurnal TV.... Ha-bar n-am cu ce se va termina toată povestea asta. Mă mai consolez că am puse la păstrare niște idei, niște proiecte, dar dacă aș rămâne față în față cu perspectiva că totul s-ar opri, mă gândesc că m-aș bloca un pic. Apoi, după ce mi-aș veni în fire, probabil am putea să facem cu Anatol alt proiect. Doar ne-am demonstrat nouă înșine, că nea-vând nici o treabă cu televiziunea până la 50 de ani, ne-am descurcat. Deci, costăm ceva!

nr. 43/mai 2012

111

112

B L A N D I A N AA N A

DORIȚI SĂ DISCUTAȚI CU AUTORII ȘI CITITORII REVISTEI "PUNKT"? ACCESAȚI SITE-UL www.punkt.md

T E X T d e P A U L A E R I Z A N U / F O T O d e A N A G O D Z I N A

DATORIILEOMULUI

ÎNVINGĂTORIPENTRU CĂ SUNTVICTIME, IAR ALȚII,PENTRU CĂ DEVINUNII NEFERICIȚISAU CUM AJUNG

114Pinkt în profi l

PE 25 MARTIE CURENT, ANA BLADIANA A ÎMPLINIT 70 DE ANI. PE 25 MARTIE, ANA BLANDIANA A FĂCUT O CĂLĂTORIE LA

CAHUL DUPĂ UN ZBOR DE LA BUCUREȘTI ȘI A DAT 3 INTERVIURI DE O ORĂ-DOUĂ FIECARE. ȘI LA 8 SEARA, NECINATĂ, ÎNCĂ MAI

ARE ENERGIE. MOARE DE RÂS CÂND SE GÂNDEȘTE LA VÂRSTA PE CARE A ÎMPLINIT-O; A AVUT MEREU O RELAȚIE MAI ABSTRACTĂ

CU TIMPUL. ÎN 70 DE ANI, ANA BLANDIANA, CARE NU SE MAI IDENTIFICĂ CU NUMELE SĂU DIN ADEVERINȚA DE NAȘTERE,

OTILIA COMAN, A REUȘIT SĂ DEVINĂ UNUL DINTRE CEI MAI IUBIȚI POEȚI ȘI UNUL DINTRE CEI MAI ACTIVI

ACTIVIȘTI DIN ROMÂNIA. ACTIVIȘTI PENTRU PREZENT, PRIN ALIANȚA CIVICĂ, O PLATFORMĂ A INTELECTUALILOR ȘI SOCIETĂȚII

CIVILE FORMATE LA ÎNCEPUTUL ANILOR 90, AL CĂREI PREȘEDINTE A FOST TIMP DE ZECE ANI. ASTĂZI SE CONCENTREAZĂ ASUPRA

TRECUTULUI, PRIN MEMORIALUL DE LA SIGHET ȘI PRIN EXPOZIȚIA „MEMORIA CA FORMĂ DE JUSTIȚIE” („ATÂTA TIMP CÂT JUSTIŢIA

NU VA FI ÎN STARE SĂ FIE O FORMĂ DE MEMORIE, MEMORIA SINGURĂ POATE DEVENI O FORMĂ DE JUSTIŢIE” , A SPUS

EA ÎNTR-UN ARTICOL). NĂSCUTĂ ÎN 1942, A TRĂIT COMUNISMUL COMPLET, DE LA A LA Z ȘI LA PUNCT ȘI VIRGULĂ ȘI CREDE CĂ

NU E ACTUALĂ IDEEA CĂ EST-EUROPENII SUNT MAI PASIONAȚI DE TRECUTUL DECÂT DE PREZENTUL LOR, PENTRU CĂ

PREZENTUL NOSTRU E ȘI TRECUTUL NOSTRU; ÎNȚELEGÂND COMUNISMUL, NE PUTEM ÎNȚELEGE PE NOI.

TRADIȚIONALISTĂ (FIICĂ DE PREOT) ȘI MODERNĂ ÎN ACELAȘI TIMP, A ÎNTÂMPINAT PREA MULTE GREUTĂȚI DE-A LUNGUL VIEȚII,

PENTRU A SE MAI GÂNDI LA FAPTUL CĂ E FEMEIE. FĂRĂ SĂ FACĂ ÎNGERII MURDARI DE FUNINGINE PATETICI

ȘI FĂRĂ CA POEZIA EI PENTRU COPII SĂ FIE INOFENSIVĂ ȘI DECONECTATĂ DE LA REALITATE (BLANDIANA A DEVENIT DUȘMAN AL

POPORULUI PRIN CARTEA SA DE POEZII PENTRU COPII „ÎNTÂMPLĂRI DE PE STRADA MEA” - O STRADĂ CU CLĂDIRI GRI ȘI URÂTE,

FĂCUTE ÎMPOTRIVA ȘI ÎN POFIDA OAMENILOR). UN INTERVIU CU CEA MAI ACTIVĂ DINTRE INTELECTUALI, CU CEA MAI IUBITĂ

DINTRE POEȚI, UN INTERVIU CU UN OM CARE CREDE ȘI ÎN DATORIILE OMULUI, NU DOAR ÎN DREPTURILE ACESTUIA.

ANA BLANDIANA

nr. 43/mai 2012

115

116

Ce înseamnă memoria pentru un individ și pentru o societate?În cazul nostru, înseamnă desco-perirea propriei individualități, identități și, într-un fel, un mijloc de a înțelege prezentul. România de azi e o societate care nu poate să funcționeze corect și normal din cauza reziduurilor fostei societăți, care trebuie înțeleasă. Dar, ca s-o înțelegi, trebuie să o descoperi. Pentru că noi nu cunoșteam decât nenumărate miciuni. Este un afiș pe care îl citez mereu al Memorialulu-lui de la Sighet: doi copii uitându-se printr-o vizetă de ușă a memo-rialului, a fostei închisori, deasupra căreia scrie: vreți să înțelegeți România de azi, vizitați memorialul victimelor comunismului. Trebuie să îi descoperim adevăruril: de ce a fost cum a fost, cine am fost noi, de unde venim, unde vrem să ajungem? Sunt tot felul de între-bări la care se răspunde apelând la memorie. În mod paradoxal totuși, ăsta e un drum spre viitor, nu spre trecut.

Ați simțit efectele muzeului de la Sighet? În mod simbolic, pare foarte potrivit că expoziția ”Me-moria ca formă de justiție” vine la Chișinău și aduce un pic de cer-cetare istorică între discursurile politizate și diletante din domeniu. Dar ce efecte ar putea avea ea?Muzeul e de nivel european, are 60 de săli, ceea ce înseamnă foarte mult. Mă uit uneori și nu-mi vine să cred că noi l-am făcut, că am reușit să îl facem. Expoziția care a fost făcută pentru a răspunde invitației Președintelui Parlamentului Euro-pean, Buzek, un polonez - apropo invitația a fost făcută cu prilejul majoratului muzeului (este primul și cel mai mare și mai prestigios me-morial închinat victimelor comunis-mului din lume; următorul s-a făcut după 11 ani la Budapesta; cel de la Budapesta e făcut într-o clădire în care a fost sediul și al Gestapoului, și al Securității lor). Fiind la Bruxel-les și expoziția bucurându-se de mare succes, m-am gândit: dacă era președintele Parlamentului European un italian, ne-ar mai fi invitat? Răspunsul este că nu.

Ceea ce e tulburător e că Uniunea Europeană, acest mecanism care face să funcționeze Europa, este un mecanism neocratic. În fiecare an, la Președinție ajung prin rotație toți. Când la conducere sunt mem-bri din Est, crește interesul pentru problemele Estului. Nu întâmplă-tor invitația a fost făcută de un președinte polonez, care venea din Solidarnost', organizație cu care suntem în legătură de zeci de ani. În acest sens, m-am și speriat auzindu-mă spunând că sunt foarte bucuroasă că această expoziție a ajuns la Bruxelles, dar sunt mai bu-curoasă pentru ei decât pentru noi. Ei au ieșit din indiferența lor.

Au încetat să vadă Europa de Est ca pe celălalt.Exact, este o problemă de cunoaștere. La fel de evident este că suntem două părți care nu ne cunoaștem: noi nu îi cunoaștem, pentru că ne-au fost interziși atâția ani și am ajuns să îi idealizăm în mod fatal (abia acum începem să îi cunoaștem cu adevărat și să avem deziluzii); ei nu ne cunosc,

//Soțul său, scriitorul și istoricul Romulus Rusan, cu care a înființat și Alianța Civică, și Memorialul și Muzeul de la Sighet, a rugat-o la recitalul din cadrul Serilor Poetice de la Librăria din Centru să citească din poezia Cuplu. A fost pentru prima dată când a rugat-o așa ceva, zice că a fost mai berbec în acel moment, a copiat-o. În Cuplu, ei sunt exact ca în poezie - unul vede doar soarele, altul vede doar luna. Dar se completează perfect și Romulus Rusan se identifică total cu poezia ei. Cu Blandiana./

Pu nkt în profi lANA BLANDIANA

nr. 43/mai 2012

117

pentru că au fost prea confundați în egoismul propriului consum. În același timp însă, unificarea trebuie înțeleasă ca o mărire a patrimoniului european prin adu-cerea suferinței estului; pentru că suferința este un patrimoniu. Mi se pare corect și impresionant că e așa, trebuie să ne cunoaștem unii pe alții, cunoscându-ne obsesiile.

Școala de vară are 15 ani anul aces-ta, este cu 4 ani mai mică decât memorialul. În primii ani, aveam simpozioane mai mari, cu câte 200-300 de oameni, toți având experiența comunismului despre care povesteau. La un moment dat am avut revelația că în timp ce noi ne spunem unii altora niște lucruri pe care noi le știm, chiar dacă aflăm mai multe amănunte, viața trece pe lângă noi, tinerii trec și nu au habar de ce s-a întâmplat. Problema nu e doar analiza trecu-tului, ci și trecerea la generațiile următoare.

De câte ori se întâmplă să am păreri proaste despre tineri, îmi amintesc de tinerii de la Sighet și dau înapoi. Sunt extraordinari și m-am tot gândit cum se explică, asta în timp ce pe stradă sau în autobuz sunt nesimțiți, cei care vin acolo sunt, dimpotrivă, extrem de permeabili la idei. Răspunsurile sunt mai multe. Unul dintre ele este că tânăra generație nu mai are modele. Cum se explică că, deși la Sighet vin într-un loc al suferinței, tinerii pleacă mai luminoși? Pro-babil că au găsit modele în acești oameni morți demult, înfrânți de comunism. Au fost creatori de morală, oameni pentru care a face ceva pentru ceilalți, pentru țară și pentru semeni, nu erau niște vorbe. Toți acei oameni care au realizat

momentul miraculos pentru Româ-nia din 1918, generația Unirii, care au dăruit totul au sfârșit în închi-soare, pentru că nu au vrut să se dezică de nimic; patria le-a răspuns efortului lor omorându-i. Marele is-toric Gheorghe Brătianu a murit de parcă s-ar fi sinucis, pentru că nu a acceptat niciun post din multele care îi fuseseră oferite în schimbul renunțării la tezele despre originea comună a românilor și a Basarabi-ei. Sunt niște oameni care nu au renunțat să fie ei înșiși. Că de asta au până la urmă nevoie tinerii: de argumente și metode ca să fie ei înșiși. Să înceapă să știe cine sunt.

Care au fost modelele dvs.?Când eram elevă, aveam pe masa pe care îmi făceam temele 2 por-trete: unul era al lui Nicolae Bălces-cu și celălalt al lui Camil Petrescu. În mod paradoxal oarecum, pentru că eu, ca scriitor, nu semăn deloc cu Camil Petrescu. Și unul, și altul, cum zice Camil Petrescu, au fost oameni care au văzut idei. Oameni care au fost în stare să gândească niște lucruri care în realitate nu existau și să modeleze realitatea pe ideile lor și să nu renunțe la ele, Camil Petrescu fiind unul dintre cei mai intelectuali scriitori ai limbii române. Probabil că au existat mai multe modele, nu-mi dau seama dacă astea au fost definitorii. A fost o perioadă în care eram destul de săraci; tata îi spunea mamei mereu că ”tu nu înțelegi că nu pot să iau bani pentru slujbe”. Mă uit câteodată la preoții de azi și îmi amintesc de tata, în capul căruia nu încăpea cum poate pentru o înmormântare, un botez sau o cununie să ia bani. A fost un model și în sensul rezistenței. A stat la închisoare și nu s-a schimbat deloc. Era foarte talentat, cred că de la

el am moștenit și talentul literar, atunci când predica, se strângea lume și afară. Am găsit o sentință de-a tatei. Era între comic și tragic: credința nu îi permite să creadă în materialismul dialectic. Păi, da, era preot, cum să creadă în materia-lismul dialectic? Era ceva absolut aberant! Pentru asta a intrat la închisoare, iar când a ieșit, s-a purtat exact la fel, nu s-a cumințit. Așa cum am știut mereu că datoria scriitorului este să scrie ce crede și să publice ce a scris - asta e datoria lui; de la asta nu are voie să facă rabat. În rest, este răspunderea celorlalți dacă îl persecută. Dacă pierdeam dreptul de publicare, nu puteam renunța la axiomă.

Simțiți că ați avut mereu aceleași valori sau ele vi s-au schimbat de-a lungul timpului? Cum vi s-au schimbat valorile pe parcursul vieții?Da, asta chiar că-i o întrebare bună și grea. Sunt lucruri care s-au schimbat prin cunoaștere. De exemplu, am avut de-a lungul tinereții o enormă admirație pentru generația interbelică, care a dat mari scriitori. Tot ce era acolo mi se părea extraordinar: și ca oameni politici, Brătienii, fără să știu prea multe amănunte. Abia citind mai mult (pentru că asta nu se preda la școală), am descoperit cât de dramatică a fost și acea perioadă și cu cât de multe probleme. Extrem de multe probleme! De exemplu, au existat și atunci scriitori care au scris despre Carol al II-lea cum au scris alții mai târziu despre Stalin, ceea ce niciodată nu mi-aș fi închipuit. Sau chiar ceea ce spu-neam despre lumea occidentală, care, fiind interzisă, se vedea într-o aureolă. Azi, cunoscând-o, revin la vorba lui Churchill: democrația e

118V iața u nu i art i s t . Prima probă

NOROCOȘII vs NENOROCIȚI I

Pu nkt în profi lANA BLANDIANA

nr. 43/mai 2012

119

imperfectă, dar un sistem politic mai bun nu se cunoaște. În același timp, este foarte departe de a fi perfectă. Sau faptul că m-am implicat foarte tare în viața publică, dar niciodată nu am vrut să accept funcții, am refuzat să candidez la Președinție. Mi se părea normal să dăruiesc tot prestigiul pe care îl am altora, iar eu să mă întorc la scris, pentru că de aia m-a făcut Dumne-zeu; iar ei să fie oameni politici, dar pe baza ideilor noastre comune. Abia după ce au ajuns la putere cei pe care i-am sprijinit (Alianța Civică, platformă a intelectualilor din România formată în 1990, și al cărei Președinte a fost Ana Blan-diana timp de zece ani, a susținut public guvernul Ciorbea, n.r.), cei care erau colegi, cei care erau ca noi, am descoperit că numai ce faci cu mâna ta e bine făcut, că ideile s-au pierdut pe parcurs, că ei au devenit niște oameni politici pur și simplu. Mi-e frică să duc mai de-parte gândul, pentru că concluzia ar fi că nu poți să girezi; că girarea este degradare de fapt. Asta duce la ideea că nici votul nu e ceva prea sigur. Pentru că prin vot tu girezi, îi dai partea ta de putere celui pen-tru care votezi; însă nu ai niciodată siguranța că el va face cu puterea dată de tine exact ceea ce ai vrea tu ca el să facă cu ea. De aici și toa-te contradicțiile democrației. Deci e clar că evoluăm în măsura în care descoperim toate lucrurile.

În prezent cum vi se pare implica-rea intelectualului în viața publică? Ar trebui să se limiteze la luarea unei atitudini față de ceea ce se întâmplă, și asta doar în momente critice și nu în permanență, cum sugerează Julien Benda în Trăda-rea cărturarilor?Cred că trebuie să fie implicat, dar nu actor. În primul rând, există mo-

mente de tranziție, cum a fost 1848, când Lamartine a devenit prim-mi-nistru în Franța. Asta pentru că, tot așa ca în 1989, s-a schimbat brusc orânduirea în mai multe țări odată…Cum s-a întâmplat și în țările lumii arabe acum, în 2011.Da, exact. Sigur, lăsând la o parte că această schimbare la unison pre-supune o organizare puțin ocultă. Rămâne faptul că s-a simțit nevoia unui alt tip de societate și că nu exista o clasă politică pregătită. Atunci, s-au folosit oameni care nu erau profesioniști (pașoptiștii erau cam toți oameni de cultură), dar oa-meni care au ținut locul până au ve-nit profesioniștii. Sigur, nu că erau profesioniștii mai buni, dar erau mai capabili de compromisuri. În acest sens, nu cunosc multe cazuri, deși ar fi Churchill sau de Gaulle, care sunt și niște mari intelectuali (dovadă e Premiul Nobel pentru literatură, nu?), dar totuși acestea sunt excepții. Cred că rolul inte-lectualului e să judece actorul, nu sî fie actor. Adică să fie o continuă interfață între societatea în fața căreia el are un mai mare prestigiu decât oamenii politici, pentru că el este mai curat în primul rând, și între clasa politică, pe care el e în stare să o înțeleagă și să o judece, și pe care ar trebui să fie în stare și să o influențeze, dacă clasa politică ar avea puțină rușine și morală. În orice caz, chiar și fără rușine și morală, intelectualii sunt ascultați, pentru că există frica de prestigiul lor. Un mare intelectual care con-damnă un om politic ar trebui să fie periculos.

Credeți că un intelectual ar trebui să fie mai angajat politic și social decât un alt cetățean sau fiecare poartă o responsabilitate egală, ca parte componentă a societății?Înainte de 89 am scris o poezie care avea două versuri, care mă ob-

sedau și îmi umblau prin cap: pen-tru că sunt în stare să-nțeleg, de tot ce înțeleg sunt vinovată. Asta e problema: intelectualul e respon-sabil de ce înțelege, și pentru că el e în stare să înțeleagă mai mult, el este vinovat mai mult. Nu își poate permite să nu-i pese, decât dacă toate lucrurile merg perfect în societate, și el poate pleca fericit în turnul de fildeș să își scrie poezia. Dar, de exemplu, în 89, când am demisionat din guvernul provizoriu, au vrut să mă pună vicepreședinte al țării, și eu am renunțat când mi-am dat seama că e tot o manipu-lare. Toată lumea a venit spre mine, și venea în general spre lumea cu mare prestigiu și înainte, adică scri-itori, actori, mari medici etc., iar eu nu am avut curajul și mi s-a părut monstruos să spun: știți, eu n-am timp, eu trebuie să scriu versuri. Și am intrat așa într-o apă destul de tulbure, deși nu știam cum să înot. Așa am înființat și Alianța Civică ș.a.m.d.

Cât considerați că trebuie să dea un om și cât să trăiască totuși egoist, pentru el? Ați spus la un moment dat că cele două mari păcate ale românilor sunt lipsa de solidaritate și egoismul. Dvs. parcă ați trăit mai mult pentru societate și mai puțin pentru dvs. în ultimii ani. Nu cred că se pot da rețete; e clar și simt că e un păcat la fel de mare că Dumnezeu m-a făcut să scriu cărți și am scris mult mai puțin decât scriam înainte. Dar, în același timp, m-a ajutat și m-am întors la scris complet. Mă rog, la scris complet e destul de mult spus, pentru că și Memorialul consumă mult timp și sunt destul de implica-tă în relații internaționale; expoziția de aici mai întâi va merge prin mai

120

multe orașe ale Moldovei, după aceea pleacă în Germania, în Spa-nia. Toate astea sunt complicații, iar eu nu mai visez decât să mă închid în camera mea și să nu răspund la telefon.

Deci nu ați găsit o rețetă, sunteți încă în conflict?Nu cred că există o rețetă. (răspun-de Ana Blandiana, râzând împăcată cu ideea de conflict permanent).

Tot la capitolul păcate ale omului, spuneați despre Carta drepturilor omului că trebuie să aibă și un supliment, Carta datoriilor omului. Ce ar include o Cartă a datoriilor omului?O, nu știu să vă fac o listă, dar cu siguranță că ar fi foarte multe. Este clar că o parte ar trebui să vină din regulile creștine. Nu poți să primești totul, să ai drepturi, dar să fii complet indiferent față de

ceilalți, să nu-ți pese de nimic. Vă dau un exemplu minor: e o întreagă discuție despre drepturile copilului. Sunt condamnați părinți care bat copiii. Da, dar în același timp, există dreptul copilului de a nu fi forțat, dar nimeni nu spune cum trebuie făcut copilul să își respecte părinții; cum să se continue acea relație care exista în familia creștină. Este absolut clar că drepturile omului nu

rezolvă toate problemele. Că prin-cipalele drepturi nu au voie să fie încălcate (spun principalele când mă refer la libertatea de expresie, pentru că mai există și drepturi ce țin de libertăți sexuale, care perso-nal chiar nu mă interesează și cred că e chiar o degradare a noțiunii de drept să discuți dacă pot sau nu să se căsătorească doi oameni de același sex; cred că se ajunge la un derizoriu, care face să se scufunde în neant adevăratele probleme ale moralității). Până la urmă, datoriile țin de morală; drepturile țin de justiție. Dacă datoriile nu există și dacă morala nu există, drepturile devin goale de sens.

Cum se poate promova această morală într-o societate în mod eficient?Părerea mea e că e nevoie de mai mult tradiționalism, să ne întoar-cem la tipul de familie bazat pe

iubirea între generații, între soți.

În același timp, un model de fami-lie patriarhală?Patriarhală nu mai are cum să fie, că lucrează și femeia. La Sighet, la școala de vară, se intră prin concurs. Într-un an, am pus între-barea cum aș vrea să fie familia mea?, nedându-ne seama că am pus întrebarea cam ambiguu și că

mulți vor răspunde gândindu-se la familiile pe care abia urmează să le înființeze ei, noi gândindu-ne la familia părinților lor. Au răspuns foarte mulți că eu, când o să am copii, voi vorbi cu ei, eu n-o să-i las singuri, așa cum ne lasă pe noi mama și tata. Deci această nevoie de a nu mai fi singur e cea care contează. Până la urmă toți acuză computerul, care e o formă de sin-gurătate monstruoasă; dar copilul stă cu nasul în computer cu orele, pentru că nu există altceva în afară.

Vorbeați într-un interviu despre cum nu se mai simte azi diferența între virtual și real, între bine și rău, între frumos și urât. Credeți că binele, răul sunt niște valori ab-solute sau fiecare le gândește pen-tru sine? Pentru că insistați destul de mult și pe ideea de libertate interioară și independență (Ro-binson Crusoe v-a fascinat pentru că el a avut independența să își creeze o lume așa cum a vrut el, fără constrângeri exterioare; tot datorită independenței lor, nutriți și admirația pentru maidanezi în ”Întâmplări de pe strada mea”, cartea pentru copii, care v-a făcut dușman al poporului în România ceaușistă).Sfântul Augustin are o vorbă care poate fi considerată printre cele mai frumoase versuri scrise vreodată: iubește și fă ce vrei. Deci libertate, da. Dar libertate pe fondul unei trăiri autentice. Una dintre datorii ar fi să dai mai mult decât primești. Să înțelegi că a da este ceva mult mai important decât a primi. Societatea funcționează pe invers. Totul este acceptabil, cu condiția să existe acel sâmbure de adevăr, care tocmai pentru că este autentic este moral. Nu și dacă există doar o uscăciune de

/Poate că pur și simplu Vestul și-a consumat deja religiozitatea, în timp ce la noi, ea fiind reprimată, nu a putut rezista? Eram amândouă prea obosite ca să îmi mai dea în cap întrebarea asta, acum am rămas cu ea în aer.//

Pu nkt în profi lANA BLANDIANA

nr. 43/mai 2012

121

122

indiferență, de a lua cât mai mult, de a fi deasupra celorlalți. Unii ajung nefericiți pentru că devin victime, alții ajung nefericiți, pentru că sunt învingători.

Într-un interviu vorbeați despre vecinii din Comana, pe care îi vedeți ca pe niște oameni care au rămas autentici și într-un univers psihologic și social pe care istoria nu a putut să îl pervertească.Da, ei nu erau niște oameni puri, dar rămăseseră niște țărani adevărați, pentru care esențial, indiferent de ce făcea războiul mondial, era că pune bobul în

pământ și că trebuie să plouă ca să crească. Deci exista ceva absolut adevărat în viața lor. De altfel, ne-am și mutat din Comana, pentru că n-am mai suportat după ce a murit generația vecinilor mai bătrâni decât noi, care erau țărani, și au rămas copiii lor, care nu mai sunt nimic. Adică nici țărani, nici orășeni, fac naveta, nu știu cine sunt și că, în

afară de faptul că vor să facă bani, nu știu ce vor.

În sensul acesta, eu sunt foarte modernă și foarte tradiționalistă. Cred că e necesară o întoarcere la noțiunile clare și autentice, în jurul cărora poți să brodezi după aceea cu oricâtă libertate. De exemplu, la noi încă nu există fenomenul, consumul este încă ceva nou, pentru că atâta timp am răbdat de foame, încât ne înghesuim acum în supermarketuri, dar în Apus s-a format deja o oboseală de consum și crește numărul recitalurilor de poezie într-un mod incredibil. Vin

oameni de la sute de kilometri, plătesc zeci de euro, ca să asculte niște poeți, pe care nu-i știu nea-părat, veniți din diverse țări despre care nu știu mare lucru, dar fac asta pentru că simt nevoia să se în-drepte spre ceva spiritual. Malraux zicea că secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc. Chiar dacă nu e vorba de religiozitate, e vorba de

spiritualitate. Paradoxal, în țările în care religia a fost persecutată, a rezistat mai bine decât în țările în care aceasta a fost liberă. Parado-xal, consumul a înfrânt mai mult decât comunismul.

La Padova, am avut un recital; Padova fiind un centru de pelerinaj catolic, niște călugări români ne-au auzit și ne-au invitat la ei și am descoperit că în principalul centru de pelerinaj al Italiei nu era niciun singur călugăr italian: toți erau sau polonezi, sau slovaci, sau baltici, sau români. Persecutații, ale căror biserici au fost închise, rezistaseră, în timp ce ăia, în indiferența și con-sumul lor, au renunțat la religie.

Sunteți destul de critică față de globalizare ca fenomen, vi se pare o uniformizare?Nu neapărat. Cred că globalizarea poate să însemne ceva minunat, cu condiția ca ea să nu îi treacă pe toți printr-o mașină și să ne transforme într-o pastă uniformă, ci, dimpotrivă, punerea la un loc, în care fiecare să își aducă propriile definiții și tradiții și să își respecte diferențele. Trebuie să știm cine suntem și să intrăm în Europa ca niște egali, nu ca niște neo-iobagi, cum a zis Iuliu Maniu. Polonezii sunt un model în sensul ăsta; după ce au luptat cu comunismul, luptă la fel de tare cu capitalismul; nu se lasă împinși și nu uită care e definiția și istoria lor și din ce suferință vin. Și încearcă să intre într-o lume mai bună la care să contribuie și ei, nu care să li se impună. Noi trebuie să știm cine suntem și să rămânem noi înșine pentru a fi respectați.

Pu nkt în profi lANA BLANDIANA

/De altfel, ne-am și mutat din Comana, pentru că n-am mai suportat după ce a murit generația vecinilor mai bătrâni decât noi, care erau țărani, și au rămas copiii lor, care nu mai sunt nimic. Adică nici țărani, nici orășeni, fac naveta, nu știu cine sunt și în afară de faptul că vor să facă bani, nu știu ce vor.//

nr. 43/mai 2012

123

124

nr. 43/mai 2012

125

GABRIEL ESTE PRIMUL COPIL DIN CEI 17

AI TELEGRAFISTULUI GARCIA ŞI AI FRUMOASEI

LUISA, FATA COLONELULUI MARQUEZ. PÂNĂ

LA VÂRSTA DE OPT ANI A TRĂIT ÎN CASA

BUNELULUI. ASTA A FOST ÎNŢELEGEREA PRIN

CARE COLONELUL LIBERAL MARQUEZ A

ACCEPTAT SĂ-ŞI DEA FATA UNUI GARCIA, CARE

VENEA DINTR-O FAMILIE CONSERVATOARE.

BĂTRÂNUL COLONEL OBIŞNUIA SĂ-I

POVESTEASCĂ NEPOTULUI DIN MOMENTELE

SALE DE LUPTĂ. TOT COLONELUL A FOST CEL

CARE L-A OBIŞNUIT PE VIITORUL LAUREAT AL

PREMIULUI NOBEL CĂ ATUNCI CÂND NU ŞTII

CEVA „TREBUIE SĂ MERGEM SĂ VEDEM CE ZICE

DICŢIONARUL”.

DORIȚI SĂ DISCUTAȚI CU AUTORII ȘI CITITORII REVISTEI "PUNKT"? ACCESAȚI SITE-UL www.punkt.md

T E X T d e G H E O R G H E E R I Z A N U

GABRIEL GARCIA MARQUEZ

ÎNGERIC

AD

CARE

126

ATUNCI CÂND L–A CITIT PE KAFKA, la 17 ani, şi a înţeles că scriitorul poate modifica realitatea, Marquez a hotărât că va fi scriitor. Autorii pe care îi reciteşte cel mai des sunt Conrad şi Saint-Exupery. Dar continuă să creadă că cel mai bun roman care s-a scris este Război şi pace de Tolstoi. Criticii au văzut în opera lui influenţe din Faulkner. Dar Marquez recunoaşte că mai sunt Virginia Woolf, Joyce, Sofocle, Rimbaud, Kafka, Green, Hemingway, poezia spaniolă din Secolul de Aur, muzica de cameră de la Schumann la Bartok.

Scrisul, după Marquez, „este unica forţă capabilă să se ia la întrecere cu dragostea. Şi în-deosebi, vocaţia artistică, cea mai misterioasă dintre toate, căreia i se consacră viaţa toată fără să se aştepte nimic de la ea”.

VIJELIA DE USCĂTURI, primul său roman, scris la 22 de ani, a fost respins de toate editurile spaniole din America Latină. L-a publicat peste cinci ani, pe propriii bani, într-un tiraj de 1000 de exemplare la o modestă tipografie din Bogota.

A abandonat facultatea de drept. A avut rubrica zilnică „Girafa” la cotidianul El Heraldo din Barranquilla, fiind plătit cu trei pesos coloana. Noaptea târziu, după ce toată lumea pleca din redacţie, lucra până în zori la romanul „Vijelia de uscături”. Locuia într-un hotel/bordel de peste drum de redacţie, de fiecare dată în altă cameră, plătind un peso şi ju-mătate. Iar atunci când nu avea cu ce plăti camera lăsa în custodie portarului manuscrisul romanului. Portarul ştia că aceste hârtii sunt foarte importante pentru client. Fuma zilnic, fără nici un presentiment, 60 de ţigări de tutun tare.

COLONELULUI NU ARE CINE SĂ-I SCRIE. În iarna lui 1955 Marquez a fost trimis corespondent la Paris al ziarului El Espectador. S-a stabilit la hotelul Flandre, la etajul şap-te. Noaptea scria romanul „Ceasul rău”. Dar a trebuit să-l întrerupă. A apărut un personaj, un colonel bătrân, care în fiecare vineri îşi aştepta în zadar pensia de veteran al războiului civil. Marquez era în aceeaşi situaţie. Nu ştia niciodată dacă mâine va veni scrisoarea cu cec. Rojas Pinnila, dictatorul care guverna pe atunci Columbia, a desfiinţat El Espectator. Şi atunci Marquez a ajuns să cerşească şi să doarmă pe băncile din parcurile Parisului.

În ziua în care a murit, în roman, colonelul, Marquez (se întorsese deja acasă) a plâns în hohote cu fața la perete. Mercedes a înțeles ce s-a întâmplat fără să pună nicio întrebare.

UN VEAC DE SINGURĂTATE. A fost trimis corespondent al agenţiei Prensa Latina la New York. Ziua lucra ca reporter. Noaptea îşi scria cărţile. A demisionat când a căzut de la direcţia agenţiei Jorje Ricardo Masetti. A rămas în New York fără serviciu şi fără bilet de întoarcere.

A decis să plece în Mexic cu soţia şi copilul. Cu autobuzul şi cu un capital de 100 de dolari. Primul serviciu în Mexic l-a obţinut ca redactor la o revistă pentru femei.A abandonat ser-viciul. Şi-a amanetat maşina. I-a dat banii soţiei Mercedes ca să aibă grijă de nevoile casei. Şi a lucrat la „Un veac de singurătate”. Credea că îl va scrie în şase luni. Dar a durat doi ani. Nici până azi nu știe cu ce argumente i-a convins Mercedes pe băcan și pe măcelar să le dea produse pe împrumut, în contul onorariului pentru viitoarea carte. Dar nu i-a făcut nici un reproș, nici o aluzie că s-au terminat banii. „Sau dau o lovitură cu cartea asta, sau îmi rup gâtul”, le spunea Marquez prietenilor. Credea că va vinde 5000 de exemplare. Celelalte patru cărţi apărute până atunci s-au vândut în câte o mie de exemplare. Editura Sudamericana a estimat 8000 de exemplare. În 15 zile doar în Buenos Aires s-au vândut 10.000 de exemplare. Până azi s-au vândut peste 30 milioane de exemplare în întreaga lume.

Pu nkt NobelGABRIEL GARCIA MARQUEZ ÎNGERI CARE CAD

nr. 43/mai 2012

127

128

Întrebat de unde provine singurătatea celor din familia Buendia, Marquez răspunde: „Pen-tru mine, din faptul că nu iubesc. Din care se observă că Aureliano cel cu coada de porc era singurul Buendia care într-un secol fusese conceput cu dragoste. Nici un Buendia nu era în stare să iubească şi în asta constă secretul singurătăţii lor, al frustrării lor.”

Romanul a fost scris în 18 luni. În fiecare zi, de la nouă dimineaţa până la trei după-amiază. Cu obligatoriul trandafir galben în vaza de pe masă. O singură dată a uitat Mercedes să-i pună trandafirul și n-a putut scrie un rând. În ultima zi, „ştiam că va fi ultima zi,” l-a terminat pe neaşteptate la unsprezece. „Nu ştiam ce să fac cu timpul care îmi prisosea şi am încercat să inventez ceva ca să pot trăi până la trei după-amiază”.

Marquez nu e sigur dacă istoria celor din Buendia durează exact o sută de ani. Dar după apariţia volumului nu mai conta nimic.

Este cartea pe care nu o suportă cel mai mult. Totul s-a schimbat după apariţia ei.

ESTE AUTORUL UNEI SINGURE CĂRŢI. De altfel, ca toţi scriitorii. Dar aici lucru-rile sunt împărțite. În timp ce întreaga lume consideră Marea lui Carte "Un veac de singu-rătate", el însuși crede că e „Toamna patriarhului”, la care lucrat 17 ani, studiind biografiile tuturor dictatorilor latino-americani. A fost întreruptă de scrierea nesuferitului „Veac de singurătate”.

„Intenţia mea a fost totdeauna aceea de a face o sinteză a tuturor dictatorilor latinoame-ricani, dar în special a celor din Caraibe. Fără îndoială, personalitatea lui Juan Vincente Gomez era atât de impunătoare, şi pe lângă asta exercita asupra mea o fascinaţie atât de intensă, încât patriarhul are mai mult din el decât din oricare altul.”

MACONDO, satul imaginar din romanele lui Marquez, era numele unei plantaţii de bana-nieri. „Cuvântul acesta îmi atrăsese atenţia din primele călătorii cu bunicul, dar numai când am ajuns om în toată firea am descoperit că îmi plăcea rezonanţa lui poetică. Niciodată nu l-am auzit la nimeni şi nici măcar nu m-am întrebat ce înseamnă.” După ce l-a utilizat în trei cărţi a aflat dintr-o enciclopedie că e un arbore tropical cu lemn alb şi moale, care nu are nici flori, nici fructe, folosit pentru făcut luntre şi cioplit vase de bucătărie. Iar în Tanganyika există seminţia nomadă Makondo.

Dar Macondo, „mai mult decât un loc în lume, este o stare de spirit.”

REALISMUL MAGIC sau mitic este o invenţie a criticilor literari. Din lene. Sau din „limitările pe care raţionaliştii sau staliniştii din toate timpurile au încercat să le impună pentru ca să le fie mai uşor s-o înţeleagă”. Atunci când au trebuit să găsească o explicaţie a textelor lui Gabriel Garcia Marquez.

„Realitatea noastră este lipsită de măsură şi adeseori pune scriitorului probleme foarte seri-oase, cum este aceea a insuficienţei cuvintelor. Când vorbim despre un râu, cel mai mare pe care şi-l poate imagina un cititor european este Dunărea, care are 2790 de kilometri ca lungime. Cum şi-ar putea imagina Amazonul, care în unele locuri e atât de lat încât de pe un ţărm nu se zăreşte celălalt? Cuvântul „furtună” sugerează ceva cititorului european şi altceva nouă, şi la fel se întâmplă cu cuvântul „ploaie”, care n-are nimic de a face cu diluviile torenţiale de la tropice”, spune Marquez.

Îngerii, se întâmplă uneori, cad pe pământ. Iar îngerii bicisnici cad în coteţul găinilor. Este o realitate. La Gabriel Garcia Marquez.

Pu nkt NobelGABRIEL GARCIA MARQUEZ ÎNGERI CARE CAD

nr. 43/mai 2012

129

130

GHENADIE POPESCU ESTE ARTISTUL CARE NU VA DA NICIODATĂ ROABA PE BMW, MĂMĂLIGA PE

CAVIAR SAU TORBA PE LOUIS VUITTON. A FOST CU BICICLETA PÂNĂ ÎN FRANŢA, CU ROABA ÎN UCRAINA,

CU BARCA PE BÂC, DAR NU ÎN ULTIMUL RÂND CU O MĂMĂLIGĂ DE CÂŢIVA METRI PÂNĂ LA IAŞI-CUCUTENI.

TABLOURI, SCULPTURI, FILME, ANIMAŢIE, PERFORMANCE-URI. PREZENT ÎN POLONIA, ROMÂNIA, FRANŢA,

ITALIA (BIENALA DIN VENEŢIA), GERMANIA, UNGARIA, UCRAINA, REPUBLICA MOLDOVA, LUCRĂRILE SALE

– CONCEPTUALE – DE O FINĂ IRONIE RIDICULIZEAZĂ CONSUMISMUL, COMUNISMUL, LĂCOMIA UMANĂ,

SITUAŢIILE POLITICE..

Meme nto Mo ni

GHENADIE

DE G(A)RDULÎNTÂLNIRE

POPESCU

nr. 43/mai 2012

131

DORIȚI SĂ DISCUTAȚI CU AUTORII ȘI CITITORII REVISTEI "PUNKT"? ACCESAȚI SITE-UL www.punkt.md

T E X T d e M O N I S T Ă N I L Ă / F O T O d e A . B . S .

132

Ştiu că ai fost invitat la Bucureşti...Când m-am pornit, nu îmi era foarte clar ce trebuie să fac la Bucureşti, dar ştiam că voi merge cu o insta-laţie, un gard din cravate. Eu nu cunosc Bucureştiul, nu ştiu contex-tul local, nu poţi să vii cu ceva la întâmplare şi să pui acolo, trebuie cumva să te integrezi, să găseşti o creangă de care să te agăţi. Şi atunci m-am folosit de barierele de care te loveşti ca să mergi în ospeţie în România. Cu acte justificative, cu dovadă financiară – o chestie chiar cinică cumva.

Păi da, e o sumă foarte mare...Nu e vorba de sumă. Poate să fie vorba de 10 lei, nu contează. De ce să mă caute în buzunare dacă eu merg încolo? Adică tu din start mă pui pe mine în postura de posibil hoţ sau, eu ştiu, un posibil cerşetor. Cam aşa iese în cazul în care mă verifici. S-ar putea face asta un pic mai elegant, nu ştiu. Eu aşteptam să îmi ceară extrasul bancar, să am de ce mă lega, dar nu mi-au cerut fiindcă în invitaţia Muzeului de Artă Con-temporană din Bucureşti se menţi-ona că ei îmi asigură totul – inclusiv apa caldă. Până la urmă, au fost foarte cumsecade cei de la Consu-lat. Totul a mers repede şi bine.

Ce ai făcut la Bucureşti?Mi-am instalat gardul pe trei metri pătraţi, cu portiţă, lângă Teatrul Odeon. Am avut o autorizaţie pe vreo cinci ore şi mi-am declarat independent şi suveran spaţiul respectiv, şi stăteam acolo. Aveam o măsuţă, o cutie de bomboane „Mol-dova” şi o sticlă de vin „Buchetul Moldovei” – era punctat geografic, să se ştie clar de unde şi ce. Acolo invitam lumea, dar nu aşa cum ai invita-o la un produs comercial pe care vrei să îl promovezi. Stăteam

Meme nto Mo niGHENADIE POPESCU ÎNTÂLNIRE DE G(A)RDUL 0

nr. 43/mai 2012

133

134

la gard ca bătrânii, mă uitam, mai salutam. Cei care erau interesaţi se apropiau şi atunci îi invitam înăun-tru şi le spuneam: „Intraţi, vă rog, uite eu vă ofer posibilitatea de a dovedi că aveţi cu ce vă întreţine, că aveţi mijloacele necesare”, şi le dădeam într-un plic transparent cinci boabe de fasole, echivalentul la 500 de euro, numerotate: 1, 2, 3, 4, 5. Normal că oamenii se mirau şi mă întrebau ce să facă cu ele. „Fă ce vrei, poţi să le pui în pământ să crească.” Apoi le explicam în mare despre ce e vorba. Deşi, oricum, dintotdeauna oamenii au făcut coa-dă, cerc, pătrat în jurul mâncării.

Dacă am înţeles bine, acesta a fost un proiect în stradă; ce ai făcut în cadrul galeriei?Acolo am proiectat o filmare cu ce a fost în stradă, dar în deschidere am făcut un happening intitulat „4+2”. Eu stăteam aşezat confortabil pe un scaun, apoi vine Ștefan Tiron, mă împinge şi taie un picior de la scaun – eu îl inlocuiesc cu piciorul meu, apoi la fel cu al doilea picior, la al treilea mă aplec şi îl înlocuiesc cu mâna. Când scaunul a rămas fără picioare, Ştefan a luat şezutul scaunului şi mi l-a aşezat pe piept. Eu eram, bineînţeles, îmbrăcat în hainele mele din torbe. Ca fundal sonor am folosit secvenţe din diferi-te discursuri despre „5+2”.

Oare în 2010 ai făcut o mămăligă mare în centrul Chişinăului?Nu mare! Atunci am făcut o mămă-ligă mică, ordinară, într-un ceaun normal. Dar problema a fost că s-a adunat multă lume să o mănânce. Dar, până la urmă, a ajuns la toţi. Mămăliga respectivă nu a fost un proiect. La Chişinău, ultimul proiect a fost cel cu Arcul de Triumf. De fapt şi cei de la Bucureşti voiau să

merg cu Arcul de Triumf, dar era mai complicat. Mai ales că el ţine strict de contextul din Chişinău. Nu se încadrează în Bucureşti nicicum.

Dar este şi la Bucureşti un Arc de Triumf...Da, dar arcul de aici e făcut să marcheze biruinţa ruşilor asupra turcilor. Care-i treaba cu Moldova aici? Care-i triumful nostru?

Probabil aveau în vedere triumful creştinilor asupra păgânilor...Prea multe i se atribuie creştinismu-lui, care, până la urmă, nu are nimic cu războaiele. Că-i sfânt războiul, că nu-i sfânt; războiul e război!

Eu nu am văzut lucrarea asta. Des-pre ce e vorba?E Arcul, în forma lui, dintr-o armă-tură uşoară şi acoprit cu pungi de plastic, din alea negre cu calendarul şi cu Arcul de Triumf pe ele. Cu doi ani în urmă, de Ziua Independenţei, am fost în centru şi l-am agăţat de o creangă, aproximativ la un metru deasupra de pământ. Sub fieca-re din cele patru picioare era un scaun, iar în spate un om care se vedea doar de la brâu în jos. La un scaun cineva vindea porumb fiert, altul – răsărită, fleacuri, altul avea un cântar de felul celor la care te cântăreşti pe stradă contra cost, iar ultimul avea hârtii, pix, ştampile – funcţionarul. La un moment dat, cineva începe să legene Arcul. Cei patru dinăuntru se mişcă după el, ca să rămână în dreptul picioare-lor Arcului. Ideea e că – uite aşa – cui nu-i lene mişcă stabilitatea / statalitatea. Cineva, cu o anumită intenţie şi un soi de ironie, a oprit Arcul într-o poziţie mai dificilă şi a adăugat: „Instabilitatea e declanşa-tă din interior!”.

Expui mai des în străinătate decât în Republica Moldova?În Republica Moldova nu am mai expus în cadrul unei expoziţii de mai bine de doi ani. Aici am mai participat cu lucrări doar la invitaţia şi la evenimentele prietenilor mei din zona literară, în cazul ăsta, de cele mai multe ori, ca elemente decorative. Dar în afară, da.

Invitaţiile din afară pe ce cale vin?.. Nu eşti foarte prezent pe internet. Nu ai blog, nu ai profil activ pe facebook...Mă găsesc ei, eu nu îi caut. Cred că prin curatorii expoziţiilor la care am mai participat. În Polonia m-au găsit prin Teo Ajder.

Şi ce ai prezentat acolo?În Polonia a fost alt proiect: arta culinară sau spaţiul public. Eu le-am combinat şi am venit cu o formulă culinară elaborată în anii ’30 de aparatul stalinist: felul I, felul II şi felul III; borş, caşă cu cotlet şi compot. Am făcut un podium ca pentru sportivi, cu locurile I, II şi III, şi l-am aşezat în interiorul pătratu-lui meu, iar pe podium, în ordine, felurile respective de mâncare. Eu nu am spus clar asta, dar formatul ăsta de trei metri pătraţi e apropiat de locul de veci de la cimitir şi aşa că am vrut să îngrop formula asta în Polonia, fiindcă Polonia a fost şi ea în experimentul sovietic.

Unde ţi-a plăcut cel mai mult?Peste tot mi-a plăcut, însă anul trecut în Ungaria m-am simţit foarte bine, mai ales că momentul a coin-cis cu un concurs de roabe acolo.

Da, tu eşti fascinat de roabe. Ştiu că ai făcut turul Parisului. La Timi-şoara am căutat împreună o roabă şi nu am găsit. Asta ai făcut şi în Ungaria?

Meme nto Mo niGHENADIE POPESCU ÎNTÂLNIRE DE G(A)RDUL 0

nr. 43/mai 2012

135

Acolo am făcut roabe, nu m-am plimbat cu roaba. Le-am făcut localnicilor, care aveau concursul, o sculptură mare. O familie de oameni-roabe. Tata, mama şi trei co-pii. Toţi cu mâinile împreunate – aşa ca la rugăciune, cu degetele mici lipite de o roată. Dar am făcut şi o intervenţie într-un mall. Am plimbat un boschetar în roabă.

Spre final aş menţiona că toate lucrările tale au o conotaţie socio-politică...Da, e o luare de atitudine.

De protest?Nu aş spune protest. Cine protes-tează ştie ce vrea, ce cere. Eu nu cer. Ce mi-e necesar îmi iau singur. Sau protestez în măsura în care pot fi alături de cei care pot cere ceva sau lua. Eu îmi închipui că mă pot mulţumi cu mult mai puţin decât îmi imaginez. Nu cer. Nu spun că asta e bine sau rău. Încă nu am o grilă pentru bine şi rău; nu pot spune ce e bine sau rău. Ce fac e mai degra-bă o formă a răbdării.

Bun, şi atunci când ai făcut Bâcul navigabil, nu a fost o ciudă pentru cum arată el astăzi?Da, dar tot nu i-aş spune protest.

136

PE ANDREI GHEORGHE L-AM CUNOSCUT PRIN 2005. ÎL ŞTIAM DUPĂ EMISIUNEA

13/14 CU ANDREI, ÎN CARE, LA UN MOMENT DAT, A VORBIT DESPRE PRIMUL MEU

ROMAN – PIZDEŢ, CEEA CE A STÂRNIT MULTE ÎNJURĂTURI LA ADRESA LUI. ÎN 2005 NE-

AM DAT ÎNTÂLNIRE ÎN BUCUREŞTI. MĂ CHEMA SĂ LUCREZ LA O EMISIUNE PE CARE O

PREGĂTEA. VENEAM DIN CLUJ, UNDE, ÎN ACEL MOMENT, NU-MI GĂSEAM SERVICIU NICI LA

CHIOŞCURILE DE ŢIGĂRI. M-A AŞTEPTAT APROAPE DE IEŞIREA DIN BUCUREŞTI, DUPĂ CUM

I-AM EXPLICAT, DEŞI EU ERAM APROAPE DE CENTRU. CÂND, ÎN SFÂRŞIT, NE-AM ÎNTÂLNIT,

MI-A DAT UN CAP ÎN GURĂ ŞI CÂTEVA PICIOARE. MI-A ZIS SĂ NU CUMVA SĂ-I IES VREODATĂ

ÎN CALE. AŞA AR FI TREBUIT SĂ SE ÎNTÂMPLE, DE FAPT, DACĂ NE LUĂM DUPĂ IMAGINEA

CARE I S-A CREAT. DA, ANDREI GHEORGHE E TURBAT. E ENERVANT. E AROGANT. PENTRU CĂ

MERITĂM. ANDREI GHEORGHE – ACUM ŞI ÎN MOLDOVA.

Pu nkttare

nr. 43/mai 2012

137

DORIȚI SĂ DISCUTAȚI CU AUTORII ȘI CITITORII REVISTEI "PUNKT"? ACCESAȚI SITE-UL www.punkt.md

T E X T d e A L E X A N D R U VA K U L O V S K I /

ANDREI ANDREI GHEORGHE

Ghegheor

138Pu nkttare

ANDREI GHEORGHE

N-am nicio grijă, n-am nicio greaţă, n-am nicio spaimă... Eşti unul dintre oamenii din showbizul românesc care au susţinut mult basa-rabenii...Nu. I-am susţinut pe ăia care erau buni.

Printre ăştia buni s-au nimerit mulţi basarabeni: Stratan, Planeta Moldova, Zdob şi Zdub, pe mine – ca scriitor...Nu pe toţi, pe unii – nu. Ai avut o voce, aveţi o voce foarte clară, trendy dife-rită. Şcoala pe care aţi făcut-o a fost mai riguroasă. Admiraţia societăţii din jurul vostru se îndrepta mai aditiv către cultură, cultură înaltă, când aţi venit şi cu bogăţia moldavului upgradat cu spi-ritualitatea rusă, şi nu numai rusă, aici e o păcăleală, pentru că vorbesc, de fapt, de Imperiul Sovietic. În Chişinău găseşti pe stradă restaurante azere, ucrainene... Republicile au venit şi ele cu o încărcătură. Voi practic aţi fost expuşi la o viaţă imperială care v-a lăsat anumite atitudini, anumite libertăţi pe care un român nu şi le permite în minte. Un român, dacă va scrie „f*t în gură”, el asta va dori să zică: „f*t în gură – act sexual bucal”. La moldoveni e altfel, nu pot să-ţi spun cum, dar dacă o aud, îţi spun, în secunda aia, care e diferenţa. Aşa că n-am promovat moldoveni. Am promovat tipi şi tipe bune, dar care cântau altfel decât corul, care ieşeau în faţă.

Când ai venit în Chişinău, percepţia ta asupra basarabenilor s-a schimbat?Eu sunt rus şi tot timpul aveam bancuri cu moldoveni. Ciukcea i maldavane. Aveam o sumedenie de prejudecăţi. Dar, venind ca român, aveam alt com-plex imperial, ai impresia că eşti mult mai alb. După o lună, prejudecăţile dispar, te acomodezi şi chiar îţi face plăcere ritmul. Îţi place că te surprinde într-un fel în care nu te aştepţi. La ce mă refer? Vin doi băieţi la mine şi îmi

spun: „Tu voiai să te plimbi aşa prin Chişinău, ziceai că vrei ceva undergro-und, da? Hai în seara asta la squat.” Îmi iau producătorul şi mă duc. Când am ajuns acolo: bum! Hai să fugim că vin gaborii şi ne arestează pe toţi! Mi-am adus aminte ce ar fi însemnat în Bucureşti o invitaţie la Underground. O cămaşă albă, un Red Bull în mână... Pe când aici era underground, pe bune, „pe sub pământ”. Cumva zona asta este mai sinceră. La un moment dat, dacă te iei la ceartă cu cineva, o să-i spui: o să-ţi sparg capul. Şi multă vreme o să vorbeşti despre asta în timp ce el o să-ţi spună invers. Basarabeanul, şi revin la afirmaţia anterioară, o să-ţi spargă capul pe bune. La fel ca şi undergroun-dul, e underground. Marea mea admi-raţie pentru Chişinău e scoasă dintr-o conversaţie cu un cetăţean căruia i-am spus că trebuie să faceţi tabloide. S-a uitat la mine şi mi-a zis: „a zdesi u liudei orujie”, oamenii au arme. Societatea este protejată tocmai datorită acestui comportament.

Cum ţi se pare showbizul din Moldova?E foarte tributar showbizului rus. În Ro-mânia e modelul american. Foarte puţin românii mai iau ceva de la francezi şi italieni. De la francezi iei luminile, sau încerci să le iei, mai bine zis, iar de la italieni iei glamourul. Esenţa e însă de la saxoni. În timp ce alt model, cel rusesc, performant, de când e lumea şi pământul, face multă cinematografie, mult vizual, multă televiziune, multă naraţiune. Se dezvoltă după niţel altfel de paradigmă şi are nenumărate de arătat. Cel mai bun show din lume pe care l-am văzut eu în ultimii 10 ani e un show rusesc - Comedy Woman. Mi s-a părut Broadway, ce vrei... genial făcut. Şi alte, nenumărate show-uri. Românilor li-e greu să le înghită pentru că nu ştiu limba şi pentru că au o de înţeles atitu-dine arţăgos-culturală la adresa infuziei de sovietism. Şi aici pierd. Iar eu pot să iau ideile astea şi să le duc dincolo şi să spun: ia ce deştept sunt! Să-ţi mai dau

nr. 43/mai 2012

139

un exemplu. Acum mă aflu întru-un fel de deal în care partenerii mei m-au sunat şi mi-au zis: „Vii încoace să faci un show?” Normal, toată discuţia asta după aia se poartă: cât, când, unde, ce fel de... Şi aşa şi fac întot-deauna cu orice partener, că n-ai chef să te împriete-neşti. Ei, de data asta m-au sunat moldovenii, am venit fără niciun contract, nu ştiu ce o să fac, dar pentru că am lucrat cu ei înainte şi tot timpul s-au ţinut de cuvânt, super fair, n-am nicio grijă, n-am nicio greaţă, n-am nicio spaimă. La români, acum nemaiavând contract şi neavând semnătură, deja eram balistic. Începeam să urlu: vreau cash, dă-mi acuma, că altfel eu plec. De ce? Pentru că aşa te protejezi, după foarte multe ţepe, începi să nu mai dansezi cu indivizi necunoscuţi de pe stradă, dacă nu-ţi dau banii înainte. Ca la politicieni. Aşa că un element interesant al Moldovei este când un moldovean m-a sunat şi mi-a zis: hai, mă, pe cuvântul meu! Eu l-am crezut. Sincer, în România nu prea mai am cetăţeni în care să cred.

Majoritatea artiştilor mai cunoscuţi din Moldova s-au afirmat în Rusia sau România...În România s-au dus ăia care n-au avut succes. E abso-lut normal la început să vrei să mergi la piaţa aia mare, rusească: ştii limba, ştii cultura, te integrezi, eşti talen-tat – e ok... Nu merge pe piaţa rusească – nu-i nimic, încerci piaţa românească, poate se deschide Europa. Iată fenomenul O-Zone, de exemplu. Zdob şi Zdub, de asemenea – dar ăştia s-au aşezat mai rotund, că s-au aşezat şi pe piaţa rusească niţel.

Ar putea un artist să se menţină doar pe piaţa moldo-venească?Doar Baştovoi. Sunt mulţi artişti care stau doar în piaţa moldovenească. Le oferă ceea de ce ei au nevoie. Am făcut „Salutare, Naţiune!” şi cred că am avut vreo sută, ba mai mulţi, invitaţi. Dintre care majoritatea, hai să fim serioşi, erau entertaineri. În România mi-e foarte greu să organizez o emisiune de şase luni cu trei artişti invitaţi. În timp ce în Moldova nu se mai terminau. La un moment dat mă irita: ce faci? Sunt cântăreaţă. Şi cum ai ajuns cântăreaţă? Păi am terminat ASE-ul. Poţi să stai pe piaţa moldovenească, poţi să stai şi pe piaţa din Samoa, nu? Sunt oameni care se simt bine şi confor-tabil sau sunt oameni care doresc mai mult. Personal, eu vreau să fiu la CNN, vreau să fiu la Pervâi Kanal, eu vreau să cuceresc lumea. Alţii, poate înţelepţi, sunt ok, stau în Antoneşti, mă refer la tatăl tău, şi ating o linişte şi o înţelegere.

140

”FEMEILENICU ȚĂRNĂ:

NUMAI VORBARBATI…”

nr. 43/mai 2012

141

NE-AM ÎNTÂLNIT ÎN ZIUA ÎN CARE A FOST

ALES PREŞEDINTELE ȚĂRII. PĂREA AFECTAT ÎN

SENSUL POZITIV ŞI DIRECT DE PERFORMANCE-

UL DEPUTAŢILOR, FIIND, TOTODATĂ, ATENT LA

REACŢIA CELOR DIN JUR. LE CĂUTA PARCĂ ÎN MOD

SPECIAL PRIVIREA, DUPĂ CARE ÎI FELICITA CU

OCAZIA RARISIMEI BUCURII, OFERITĂ PE NEPRINS

DE VESTE DE ALEȘII POPORULUI. SPUNE CĂ A

STAT CU OCHII PE LIVE-URILE DE LA PARLAMENT,

DUPĂ CARE, ÎN MOMENTUL CULMINANT AL

JURĂMÂNTULUI PREZIDENȚIAL, RECUNOAȘTE CĂ

A PLÂNS. DE BUCURIE PENTRU MOLDOVENII CARE

AU MERITAT MĂCAR ILUZIA DE LINIŞTE, EXPLICĂ.

ANUME ÎN ACEASTA DISPOZIȚIE LIRICO-PATRIOTICĂ

L-AM GĂSIT PE NICU ȚĂRNA. A FUMAT PUŢIN ŞI A

VORBIT DOAR 2 MINUTE LA TELEFON, ÎN TIMP CE ÎL

ÎNTREBAM DESPRE FEMEI, ÎNCERCÂND SĂ DEZLEG

GÂNDUL MÂȚEI.

Pu nktograf

DORIȚI SĂ DISCUTAȚI CU AUTORII ȘI CITITORII REVISTEI "PUNKT"? ACCESAȚI SITE-UL www.punkt.md

T E X T d e A N A P O P E N C O / F O T O d e A N D R E I Ș U Ș VA L I U K

cu ANA POPENCO

142

Sunt tânăr, doamnă! ˝

Ești la vârsta când, dacă e să-i cre-dem pe psihologi, bărbații renunță să mai lupte cu morile de vânt, se cumințesc, se așează la casa și la masa lor… Mai bine sună așa - sunt tânăr si cu o experienţă de viață demnă de atenția micilor librării. Serios, nu mai am complexele de înainte, care mă dădeau peste cap și din cauza cărora mă pomeneam în situații jenante. Dar nici nu pot să pretind că mă simt succesorul lui Casanova și că aș ști totul despre seducție. Acum sunt, poate, un pic mai înțelept și mai prudent. Dacă îmi place femeia, îi zic: „Ştii că te plac şi aş vrea să comunic cu tine. E posibil acest lucru?” Orice răspuns aș primi, îmi amintesc de vorbele mamei…

Nu pari tipul pasibil de „lecțiile” mamei…Aici chiar e binevenită filosofia mamei. Întotdeauna mi-a băgat în cap că femeia este cea care alege. Şi nu invers. Poţi avea toţi banii lu-mii și fața lui Alain Delon, dar dacă femeia nu te vrea, nu ai nicio şansă. Ocazii de a fi cu ea se mai admit, dar ca s-o ții de mână toată viaţa, nu cred.

Deci... sfaturile mamei ți-au prins bine, mai ales în faţa primelor iubiri? Nu era vorba de întrebări și răspun-suri directe, ci de o comunicare cu… înţelesuri. Nu puteam să le discut pe toate cu părinţii la masa rotun-dă - prima dragoste, prima derută, prima partidă de sex. Probabil, la fete e altceva. Eu roșeam doar la gândul că aș putea întreba ceva din zona tabu. Doar atunci când au

înţeles că le cunosc pe toate, au discutat cu mine. Renumita frază cu… vei avea şi tu copii şi vei vedea cum e… mi-a fost adresată destul de frecvent pe la 20 de ani. Eram și eu buuuună poamă, puteam să nu vin acasă cu săptămânile chiar. A fost o perioadă nebună, când încercam să mă autoidentific, să-mi aleg calea, uneori orientarea fiind îngreunată de chefurile amicilor… Când eşti tânăr, îți dorești împrejurări liber-tine şi de neuitat, dorință urmată de primele sentimente de atracţie, primul miros de tutun aşezat pe haine, primele înjurături. În astfel de momente, grija părinților era una motivată, așa că eram „convocat” uneori la masa rotundă a familiei pentru a-mi lua doza necesară de „bumbac”.

Politica iluzorie, credința în pigmei şi Dostoievski

Îţi permiţi certuri de faţă cu părin-ţii? Cineva dintre prietenii mei îmi reproşase faptul că mă mai cert cu maică-mea. Da. Îmi permit, fiindcă mama e prezentă în viaţa mea. Pentru că eu nu o las undeva la ţară, ca să-mi amintesc de ea doar de Paşti, de Crăciun sau de ziua ei de naştere, venind cu un buchet de flori la băbuţă. Părinţii mei ştiu ce fac eu, iată de ce avem o relaţie sănătoasă. Noi ne vedem în fiecare zi, iar în acest format de generaţii diferite pot apărea și neînţelegeri.Eu nu fredonez cântece de genul „măiculiţa mea, măicuţă” de depar-te, ca să-mi dau seama mai târziu că ea nu mai este. Noi ne vedem în fiecare zi, suntem o familie, un tot întreg, de aia şi ne certăm. După, ne pupăm şi ne împăcăm.

Pu nktografcu ANA POPENCO

nr. 43/mai 2012

143

//Dacă ai văzut vreodată un bărbat care a plâns, crede-mă, s-a întâmplat ceva serios/

144

nr. 43/mai 2012

145

Văd că ești entuziasmat de alege-rea președintelui, crezi că ar schim-ba asta imaginea cam șifonată a Moldovei și încrederea cetățenilor?Totul e în mâinile noastre, rezultatul se descoperă prin comunicare. Dar noi preferăm să ne închidem în co-chilia noastră. Azi, nu se mai vine în vizită, aşa cum se făcea pe timpuri. Devenim comozi, preferăm să ne întâlnim la o cafea în oraş, ca să nu spălăm vasele după aia. Lumea nu se mai întâlneşte atât de des, cum se obişnuia pe vremea părinţilor noştri. Nici măcar nu ne dăm seama că am devenit o societate mai mult burgheză decât capitalistă. Ruşii nu vor să înţeleagă cine sunt românii basarabeni, basarabenii nu vor să înţeleagă cine sunt ruşii. Fiindcă, niciun rus nu a ieşit din casă să spună: „Hai să înţelegem care este povara acestui mic popor.” Nu vreau să vorbesc despre politică şi societate divizată. Se vor rezolva. Sunt convins.

Important e sa mai fim în viață când vor avea loc schimbările… Le vom prinde. Sunt sigur. Proble-ma Republicii Moldova este că am uitat să muncim. Noi niciodată nu am ştiut să muncim corect. Cum intri în vreo gospodărie de la ţară, vezi imediat că și casa nu-i tencuită până la capăt, că și veceul e con-struit în curte. Moldoveanul, de fapt, nu trăieşte în casă, dar în vre-meancă. La asta mă refer. Valorile noastre sunt atât de amestecate, atât de ambigue, încât nu mai înţe-legem ce e primordial si ce nu e.

Păi, moldovenii muncesc mult...peste hotare…Si exodul ăsta de moldoveni…Fără războaie, fără motive bine argu-mentate pleacă să muncească în alte ţări, să spele cai, să îngrijeas-

că de bătrâni, să extragă petrol la minus 30 de grade. Pleacă în căutarea unui trai mai bun? Nu cred. Nouă ne-a scăpat ceva şi eu încă nu înţeleg ce anume, de ne simțim atât de nefericiți pe un pământ al făgăduințelor. Trebuie să conștientizăm faptul că suntem fericiții Planetei, cu 4 anotimpuri în forma lor absolută. Astăzi se vor-beşte că există multă credinţă. Nu e multă. Faptul că lumea iese de Paşti la biserică, faptul că s-au deschis mai multe biserici, nu înseamnă mai multă credinţă. Eu cunosc tineri pentru care e funny să meargă pe la 7 biserici în noaptea de Paşti. Împărtăşitul de azi e tare ciudat. Sunt oameni care nu mai ies din chefuri şi înjurături, dar când intră în cantină se întreabă dacă plăcin-tele sunt cu ou. Ei cred că pentru a ține post cu adevărat, trebuie să te izolezi de societate. Fiindcă ceea ce se întâmplă în jur te tentează să înjuri de cruce. Lumea pare și este imperfectă, dar contează ce faci bun pentru ea și cum o laşi când pleci. Prefăcătoriile nu merg aici. Noi realizăm toate astea pe la 40, 50, 60 de ani. Uneori, cam târziu.

La ce te referi?Sunt lucruri pe care nu le poţi face la 20 și nici la 25 de ani. Pe Dostoe-vski nu poţi să-l citeşti la 19 ani sau la 20. Poate, doar de dragul cititului sau ca să te lauzi... Dar să-l înţelegi, e cu neputință.

Poţi să-l citeşti şi la 19, dar să revii la el....Poţi, dar oricum revii după 30. Când ai mai mușcat din viaţă. Sunt nişte etape pe care omul trebuie să le înţeleagă. O variantă de standby e potrivită. Revii atunci când consi-deri că trebuie si că poți.

146

Reevaluări, femei sau ce vor bărbații

Ai supărat femei?Nu regret nicio relaţie pe care am avut-o. Fiecare dintre ele m-au format și fac parte din ceea ce sunt eu acum. Dar recunosc că am învă-ţat să-mi calculez sentimentele și depresiile, fiindcă fiecare om trebuie să evalueze dacă ceea ce a făcut a fost bine sau nu. Nu întotdeauna calculele ies bine, dar trebuie să știi să recunoști și să înfrunți rateurile.

Acum iubeşti?Sunt într-o relaţie. Nu pot spune că e o relaţie calculată, dar iubesc altfel. Şi, deja pot controla iubirea. Asta nu însemnă că azi aprind şi mâine sting. Atunci când îţi place persoana care te face să vrei să stai alături de ea, dar să nu cauţi motive ca să pleci de la ea, eşti un om fericit. Un român de origine armeană spunea aşa: „Ce e fericirea? Atunci când te trezeşti dimineaţa şi alături de tine este per-soana iubită: doarme goală, tu o în-veleşti ca să nu-i fie frig, îţi iei halatul şi ieşi la balcon cu o ţigară şi o cafea. Întorci capul şi o vezi pe ea dormind. În acel moment poţi spune că te simţi bine şi eşti cel mai fericit.” Peste 10 minute vine rutina, telefonul, mesa-jele și emailurile. Clipele astea de linişte sunt cele pe care le căutăm toată viaţa. Cu toţii ne zbatem ca să ajungem undeva. Dar unde? La casa de nebuni? Unde e linişte şi cântă păsărelele?

Şi femeile, ce cred ele despre tine? Deseori aud şi deseori mă fac că nu aud. Sau omit unele pasaje.

Femeia trebuie…Femeia trebuie... să fie frumoasă. Eu nu cred că femeile care nu au grijă de ele sunt mai bune la suflet. După

nr. 43/mai 2012

147

148

mine, femeia frumoasă este şi bună la suflet,

doar că mai e alintată ca bonus. Proble-

ma numărul unu este emanciparea femeii.

Femeia vrea să demonstreze că le poate

reuşi pe toate. Din acest motiv există foarte

multe divorţuri. Femeia în toate timpurile

a dorit să fie protejată de bărbat. Acum e al-

tfel. Sexul slab nu mai vrea bărbaţi. Se culcă

cu unul pentru a-și face un copil şi atât . Nu

o mai interesează bărbaţii. Poate, din când

în când, mai solicită iubire de la unul sau de

la altul. Ea decide cu cine. Se mai îmbată

într-un club şi-l alege acolo. Cunosc multe

femei care nu au nevoie de bărbaţi în casă.

Şi, totuşi, ce-şi doresc bărbaţii?Atenţie. Dacă femeia ar acorda măcar un

procent de atenţie bărbatului, acesta i-ar

întoarce de zece ori mai mult și în flori, și

în cadouri, și în seri romantice. Îți spun un

secret, să știi, dacă ai văzut vreodată un

bărbat care a plâns, crede-mă, s-a întâmplat

ceva serios.

Moldovencele au complexe? Din cauza complexelor, unele nu sunt „agă-

ţabile”. Recunosc, mulţi bărbaţi din Moldova

sunt neciopliţi, dar am remarcat că femeilor

le place tipajul.

Și femeia ta ideală, cum arată?Nimeni și nimic nu poate atinge

perfecțiunea. Poate, femeia de la 30 până

la 40 de ani e varianta ideală pentru mine. E

tânără...încă. Dar deja nu se mai întreabă de

ce a mai apărut un rid, de ce s-a îngrăşat, de

ce i s-a ițit un fir de păr alb…

Cum ne-am putea proteja relațiile, cum o faci tu? Comunic, comunic foarte mult. Câteodată

iese cu scandal, dar după ce se liniștesc

apele, e foarte bine. Și senin.

nr. 43/mai 2012

149

150

CINDY WANDA  ȘI-A LUAT ZBORUL. CU UN LOOK NOU, ÎN ROCHII VAPOROASE ȘI CU GENE

DE SCARLETT O’HARA, INTERPRETA S-A LĂSAT PURTATĂ DE VÂNTUL SCHIMBĂRILOR, FENOMEN

METEOROLOGICO-CREATIV STÂRNIT DE ECHIPA PUNKT. CURIOȘI DIN FIRE ȘI DIN AȚE, CUM NE E

NĂRAVUL, AM VRUT S-O VEDEM ÎNTR-O NOUĂ IPOSTAZĂ. AȘA CĂ, DINTR-O FATĂ-VULCAN, CARE ERUPE

ȘI RUPE CU MEGADOZE DE ENERGIE, DINTR-O STUDENTĂ APROAPE TOCILARĂ, CARE IA DOAR NOTE DE

10 PE LINIE, AM TRANSFORMAT-O ÎNTR-UN VIS AL ANILOR 60, O FEMEIE GATA SĂ ACCEPTE IDEEA CĂ

IUBIREA POATE FI CONFORTABILĂ, DULCE, DAR ȘI MATURĂ. DESPRE ASTA CÂNTĂ ACUM, ÎNTR-UN NOU

SINGLE MARCA STUDIOZ. PIESA DE REZISTENȚĂ A SESIUNII FOTO, UN BALON IMENS, N-A FĂCUT DECÂT

SĂ ACCENTUEZE IDEEA UNEI NOI ÎNĂLȚIMI, PE CARE CINDY A TRECUT-O FĂRĂ SĂ-ȘI FACĂ EMOȚII.

POATE DOAR BĂRBAȚII DIN STAFF-UL TEHNIC AU OFTAT CU OCHII ÎN SUS, DE TEAMĂ CĂ INTERPRETA AR

PUTEA DISPĂREA PRINTRE NORI.

DORIȚI SĂ DISCUTAȚI CU AUTORII ȘI CITITORII REVISTEI "PUNKT"? ACCESAȚI SITE-UL www.punkt.md

T E X T d e N A T A J A L B Ă / F O T O d e R O M A N R Y B A L E O V

PE ARIPILE A-VÂNTULUICINDY WANDA

Pu nkt profiPu nkt în balo n

nr. 43/mai 2012

151

Salon: Belaza (str.A.Mateevici 36. tel: 28 19 73). Make up: Olga Verdes-Gulichina, Coafură: Oleg Popan

Vestimentație: mag. NADINE (str. Pușkin 22)

Aerostat oferit de AEROLUX

Roch

ie: m

ag. N

AD

INE

, 127

9 le

i

152

Rochie: mag. NADINE, 1499 lei

nr. 43/mai 2012

153

Rochie: mag. NADINE, 1459 leiEșarfă: mag. NADINE, 439 lei

154

Gândește pozitiv orice-ar fi și orice obstacol ar apărea în calea ta. Este confortul pe care şi-l poate permite oricine și spre care trebuie să tindem, chiar dacă, uneori, grijile apasă peste centrii din creier responsabili de bucurie.

Îmi plac oamenii perfecți sau, cel puțin, cei care învață să fie astfel, accep-tându-şi părțile negative. Oamenii extraordinari nu sunt cei care fac lucruri neobişnuite, ci cei care transformă rutina prin lucruri extraordinare.

A fi la înălțime pentru mine înseamnă să ai un zbor frumos pe traseul numit viaţă, cu aterizări pe cele mai alese ţărmuri ale acestui pământ. Dacă ești pus pe fapte mari, ai toate șansele să cucereşti Everest-uri. Dacă nu, riști să rămâi rățușca urâtă care niciodată nu va deveni lebădă.

Riscul trebuie să fie unul asumat , iar tu - pregătit să înfrunţi imprevizibilul.

Primele evoluții pe scenă au fost un adevărat haos, despre care îmi amintesc prea puține lucruri. Senzațiile însă, sunt greu de uitat. Îmi amintesc de mulțimea care se afla în fața mea și de faptul că mie-mi bătea inima la turații maxime. A trebuit să treacă ceva timp ca să învăț să-mi controlez emoțiile, să mă detașez și să fiu stăpână pe situație.

Fanii mei își arată simpatia, vibrând în acelaşi ritm cu mine. Când îi văd cu mâini-le în sus sau fredonând refrenurile pieselor, atunci știu că le-am captat atenția, că au simțit sinceritatea mea, de aceea îmi răspund cu aceeași monedă.

În rarele momente de singurătate, visez să zbor undeva departe. Nu pentru că aș detesta realitatea în care trăiesc, dar pentru simplu motiv că prețuiesc momentele în care poți să te detașezi pentru a-ți face ordine în gânduri. Ca s-o poți lua de la capăt. Poate, de aceea mă atrag ca un magnet introvertiții. Îi tratez ca pe un tezaur fără de preț, ascuns de ochii lumii, dar foarte valoros.

Sunt un om cu mare dragoste și frică de Dumnezeu. Deși pentru mulți dintre tineri, credința e undeva la coada intereselor și preocupărilor, eu am fost dintotdeauna o fire mai religioasă. Credința este sursa mea de bucurie, putere şi o călăuză sigură.

Cred că omul trebuie să se dedice, orice lucru ar face, fiindcă doar atunci când te dăruieşti, primeşti satisfacţie şi lucrul parcă sporeşte.

Sunt o fată pentru care prietenii sunt o binecuvântare.

Dacă aș putea schimba ceva la mine ar fi încăpăţânarea.

Sunt o rebelă, atunci când lumea îmi dictează ce trebuie să fac.

Primele succese și primele declarații ale fanilor m-au bucurat, mi-au dat forţe, dar m-au făcut și mai responsabilă.

Imaginea mea scenică mă reprezintă în proporție de 50 la sută.

Bărbații te pot subjuga dacă îi laşi să pătrundă ”încălțați” în lumea ta emoţională.

Dragostea poate fi, pe bune, dulce dacă este sinceră şi niciunul dintre parteneri nu pune condiții imposibile.

Îmi reîncarc bateriile alături de familia mea, cu care împart nu numai același acoperiș, dar și aceleași visuri, aspirații.

nr. 43/mai 2012

155

Rochie: mag. NADINE, 1499 lei

156

str. Calea Iesilor 14/2 Tel/fax: (+373 22) 74-56-47 GSM: (+373) 69 33 13 29 www.aerolux.md

MULȚUMIM CLUBULUI SPORTIV NAȚIONAL DE AERONAUTICĂ "AEROLUX" PENTRU SUPORT

nr. 43/mai 2012

157

ÎN DIMENSIUNEA BINARĂ A CUVINTELOR

ELENA

Am ales jurnalismul, fiindcă acest domeniu lâncezește după minți proaspete. Și chiar ar fi banal să mă înscriu la economie sau drept, deși a doua specialitate o fac în business și administrare. Nu regret că am decis să îmi fac studiile în Moldova, peste hotare nimeni nu te așteaptă cu bani de-a gata. Aici avem o piață largă de posibilități ce trebuie valorificate.

Lucrul în calitate de redactor-șef mă face să fiu într-o permanentă căutare. De oameni, idei, proiecte, istorii. Așa simt cum pulsează viața în fiecare celulă din mine.

Cu Pavel Zingan avem o relație strânsă, bazată pe încredere. Aceasta și este cheia unei colaborări fructuoase. Pot liber să-mi exprim acordul cu o decizie sau să spun că aici a dat-o în bară, la fel procedează și el. Părerea lui este cel mai bun indicator al direcției în care trebuie să mă dezvolt, deoarece el mă lasă să fac orice aș dori, dar în limitele raționalului.

Întotdeauna ai ce învăța de la oamenii cu care lucrezi. Sunt în relații de prietenie cu fetele mele, nu este nevoie de aere de redactor ca să mă fac înțeleasă. M-am învățat să țin cont de părerea jurnalistelor, fiindcă ele sunt o mare parte din ceea ce înseamnă Allfun.md.

Consider că Allfun.md are puterea de a crea tendințe. Nu susțin că este cel mai cool portal online, însă este capabil să pună în vizor personalități și să provoace dezbateri tematice. Și sunt foarte bucuroasă că mă pot implica în procesul formării opiniei publice.

Allfun.md este un loc democratic. Aici nu există discriminare de niciun fel, devii personajul nostru dacă faci ceva și o faci bine. Noi punem în valoare oamenii în care vedem potențial, astfel încât ne putem numi adevărați promotori ai tinerelor talente. Da, deseori ni se obiectează calitatea materialelor sau a temelor puse în discuție, însă avem mai multă nevoie de concurență decât de critică.

Mă îndrăgostesc de oamenii frumoși. De când sunt la Allfun.md am întâlnit o mulțime de personalități fasci-nante și am scris cu pasiune despre ele, fiindcă mi se părea că toți trebuie să afle cât de uimitori sunt. O spun cu fermitate: Moldovenii au talent!

GANCIUCOVA

REDACTOR-ȘEF allfun.md

T E X T d e N A T A L I A S E R G H E E V

158

nr. 43/mai 2012

159

ATÂT CÂT ÎȘI SORBEȘTE RISTRETTO-UL, ÎȘI UMPLU

LULEAUA COLORATĂ CU TUTUN. NE-AM ÎNGHESUIT

CU INTERVIUL ÎNTRE O PREZENTARE DE TEATRU

GASTRONOMIC ȘI O DEGUSTARE. LUCRU GREU, AR

IRONIZA UNII NECUNOSCĂTORI. CUNOSCĂTORII

AR OFTA DIN GREU. ÎNTRE TIMP, VENI ȘI ETERNA

ASISTENTĂ, SIMONE AMAT. ÎȘI APRINSE O ȚIGARĂ.

DORIȚI SĂ DISCUTAȚI CU AUTORII ȘI CITITORII REVISTEI "PUNKT"? ACCESAȚI SITE-UL www.punkt.md

T E X T d e A N G E L A B R A Ș O V E A N U / F O T O d e N A T A M O R A R U

BRIGITTE LELOUP & SIMONE AMAT

ÎNCETAȚI SĂ VĂ PLÂNGEȚI DE MILĂ

ȘI CONTINUAȚI SĂ FACEȚI

LUCRURI BUNE!

160

Brigitte LELOUP este o sommelieră extrem de cunoscută în Franța, a girat din 1977 până în 2002 beciul familial (considerat unul dintre cele mai frumoase din țară), cel al restaurantului Le Gourmet Lorrain de la Nice, împreună cu soțul său, Alain, bucătar șef. Este președintă a Asociației de Sommelieri a Coastei de Azur și a Corsicii pe parcursul a mai multor ani, a fondat în 2004 Asociația Sommelierilor Europeni cu sediul în Marele Ducat de Luxemburg, a cărei vicepreședinte este, pe lângă faptul că este și Ambasadoare a vinului pentru Franța. Maître Sommelier, decorată cu Ordinul Meritului Agricol, membră a Comisiei de Viticultură și Calitate a Parlamentului European.Își consacră timpul formării școlilor de sommelieri din Georgia, Româ-nia și Moldova.

Punkt: Cum ați găsit de data aceasta vinurile Moldovei, în comparație cu toamna trecută?Brigitte Leloup: S-a întâmplat un lucru mare: moldovenii (ca și fran-cezii, de altfel) au înțeles că trebuie să fie tot mai buni - concurența este dură și e ușor să pierzi azi pozițiile ocupate ieri. Micii producători au fost cei mai isteți, sunt cei mai dina-mici și fac niște lucruri foarte-foarte particulare.

Punkt: Privind cu ochiul dvs. de uliu galic, care sunt problemele cele mai mari ale producători-lor noștri: calitatea, menținerea calității, prețurile?Brigitte Leloup: Calitatea a crescut cu siguranță. Criza mosco-vită, pe termen lung, a jucat un rol pozitiv, oricât de neplăcut ar suna. Cred că mai trebuie să-și moderni-zeze un pic metodele de vinificare,

etichetele. De exemplu, Mileștii Mici este extraordinar prin beciurile sale, dar trebuie să-și schimbe etiche-tele, acestea nu mai spun nimic consumatorului. Trebuie să devină mai sobre, să emane calitate. Și aici micii producători au fost cu un pas înaintea celor mari. Equinox, Etce-tera, Fautor au niște etichete foarte elegante, memorabile, bine făcute.

Punkt: O întrebare retorică: au șanse vinurile noastre în Euro-pa? Fiecare expert care vine are tehnicile sale de speriat – ba că nu veți putea fără milioane investite în marketing, ba că nu veți putea dacă veți cere mai mult de 1,70 euro per sticlă, ba că.... În același timp, producătorii, târâș-grăpiș, își fac singuri drum spre cele Europe: în Anglia, Bulgaria, Polonia. Și chiar spre Rusia, care e ca o mireasă nehotărâtă, o dată zice da, iar altă dată - ba. Brigitte Leloup: Problema expor-turilor nu este problema calității. Să reformulez. Calitatea vinurilor moldovenești nu este o problemă.

Punkt: E problema prețurilor, atunci?Brigitte Leloup: Nu, vinurile voastre sunt puțin mai ieftine decât ale noastre. Și nouă, francezilor, de exemplu, ne este la fel de greu să pătrundem în Spania. Și viticultorii noștri suferă. Și viticultorii italieni suferă... Simone Amat: Cumpărătorii europeni trebuie să cunoască pur și simplu Moldova și, în afară de produs, trebuie să le oferiți un vis, să le creați dorințe. Vorbeam mai devreme că aveți foarte multe avantaje...

Punkt: ...și noi, care credeam că avem numai dezavantaje...

Brigitte Leloup: Trebuie să mizați pe oamenii care au gustat deja vinurile, care vă cunosc și care pot să vă fie ambasadori. Vinuri-le moldovenești au pătruns deja în supermarketurile franțuzești. Trebuie să ajungeți să nu aveți ce concura cu vinuri incolore ca cele de Chile sau Noua Zeelandă. Voi aveți cele mai bune beciuri în lume. Voi aveți Mileștii Mici, aveți Vartely, Lion Gri, nu mai vorbesc de Purcari care e, de fapt, Bordeaux-ul vostru... Ele sunt, ele există... Doar trebuie valorificate.Simone Amat: Alt avantaj de care probabil vă vorbesc toți ar fi gentilețea oamenilor, ospitalitatea... Eu și cu Brigitte am călătorit în foar-te multe țări din lume. Și n-am văzut decât în puține locuri o asemenea deschidere și o asemenea gentilețe. N-am mai întâlnit locuri unde fieca-re este bucuros să te vadă. Poate doar în sudul Australiei.

Punkt: Avem, în schimb, drumuri proaste...Simone Amat: Vă rog... Credeți că e un lucru atât de important? Este o țară în devenire. O mulțime de francezi călătoresc în Thailanda. Și credeți că acolo, dacă ieși din raza marilor orașe, drumurile sunt mai bune? Oamenii, de fapt, caută alte lucruri. Aveți o gastronomie foarte bună, foarte variată, legume extrem de bune și carne foarte gustoasă, restaurantele sunt agreabile... Noi am făcut deja un grup de francezi, italieni și germani cu care vom veni toamna viitoare. Vom mânca, vom bea, vom vedea locuri, vom cumpăra vinuri... Va fi frumos!Brigitte Leloup: Și cum s-a întâmplat? Am cumpărat vinuri moldovenești, le-am servit seara la cină prietenilor mei, le-am arătat fotografii, le-am povestit... Și iată!

Clubul H edo niș t i lorBRIGITTE LELOUP & SIMONE AMAT ÎNCETAȚI SĂ VĂ PLÂNGEȚI DE MILĂ ȘI CONTINUAȚI SĂ FACEȚI LUCRURI BUNE!

nr. 43/mai 2012

161

Agențiile voastre de turism trebuie să se mobilizeze și să lucreze în sens invers, să aducă oameni în țară, nu să-i scoată. Și dacă europenii vă vor cunoaște, vor cere vinurile voas-tre și vânzările vor crește în mod automat.

Punkt: Ne mai mănâncă și acel complex de inferioritate, care ne încurcă să creștem...Simone Amat: Francezii au un complex de superioritate, ei și? Am fost nu demult în Georgia, mulți dintre noi nici n-au visat s-o facă vreodată, dar am fost încântați să răspundem acestei provocări. Inițial ni s-a părut o catastrofă, o mare sărăcie, Moldova e de o sută de ori mai avansată. Dar am gustat vinuri bune, am mâncat bine și am rămas cu impresii și amintiri foarte frumoase. Voi mai aveți și avantajul geografic. Dimineața ești acasă, în Provence, la amiază ești la Chișinău. Nu e dificilă nici obținerea vizei. Poți să vii prin Viena, prin Frankfurt etc., la Tbilisi e mult mai greu să faci conexiuni. Și, uitați-vă ce hoteluri bune aveți: Leogrand e superb, Co-dru e ultracentral, Jazz e superbun, poți negocia prețurile, la urma ur-mei... Voi puteți să vă comparați cu Croația, Slovenia - sunt destinații nu prea scumpe și, în același timp, ușor de ajuns. Căci ce caută oamenii?

Punkt: Mare, soare...Simone Amat: Și gastronomie, nu? Atunci când răsfoim pliantele cu locuri noi, ne uităm la peisaje și la hrană... Da, uneori ne par lucruri simple, pentru că în Franța ne place să complicăm lucrurile. Ni se pare că dacă sunt complicate, e mai bine. Dar oamenii nu caută lucruri complicate. Ce caută ei în cele zece zile de vacanță? O temă. Bucătă-ria și vinurile sunt niște teme care

atrag. Le aveți. Poți să faci rezervări la beciuri, care sunt extraordinare. Când le povestim oamenilor, nu le vine să creadă.Brigitte Leloup: Recunosc, pentru prima dată în viață am făcut poze unei toalete. La Cricova. Părea că e un apartament. Și felul în care s-a desfășurat degustarea, inclusiv chestiile alea mici, simple, dar bine asortate, cu care am fost serviți... Nu avem așa ceva în Franța. Pentru că, dacă sunteți într-un beci franțuzesc, rămâi lângă comptoir, țăranul îți toarnă, guști vinul și voila! Dar mese așa frumoase ca la voi nu se întind. Am avut o surpriză extraordinară la Migdal, acolo se vorbește fluent în franceză, engleză, etc. Am gustat acolo un divin care era într-adevăr divin... Trebuie să vă mobilizați turismul și oamenii singuri vor povesti unii altora...Simone Amat: Noi avem un club al amatorilor de vin și Brigitte ne-a tot povestit despre Moldova, ne-a desenat, ne-a arătat pe hartă. La în-ceput toți confundau țara cu Patria lui Dracula sau Basarabia ni se părea că este la coasta Etiopiei.Brigitte Leloup: Da, și deși majoritatea membrilor clubului nostru sunt foarte ocupați, plănuim în toamna anului 2013 descinderea în Moldova a unui desant de 50 de sommelieri europeni. Pentru că le-au plăcut vinurile pe care le-am dus.

Punkt: Ce vinuri ați dus?Simone Amat: Vartely, Purcari. Au fost uimiți să descopere chestii noi. De exemplu, noi avem vinuri de asamblaj, voi aveți sepaje. Am văzut aici lucruri pe care nu le-am văzut în Franța – de exemplu, un Pinot vinificat rose. Cagorul vostru este extraordinar, ice-wine-urile, care sunt de fapt niște vinuri din struguri culeși târziu, nu ice-wine-uri clasice,

dar asta nu le știrbește din savoare. Aveți divinuri foarte bune. Apropo, ați găsit o denumire foarte bună pentru coniacuri, dar n-ați găsit un echivalent potrivit pentru șampanie. Dacă le-ați fi spus bulle, de exem-plu, ar fi fost mult mai bine și mai memorabil. Spumant amintește mai degrabă de un detergent și nu de un vin de o calitate extraordinară.Brigitte Leloup: Cred că Moldova trebuie să-și ia puțin timp, să nu exporte n'importe quoi. Sigur, e mai facil să exporți vinuri ieftine, dar și oamenii care caută vinuri bune trebuie să le găsească.

Punkt: Văd că sunteți niște adevă-rate ambasadoare ale Moldovei!Simone Amat: Îmi permit să zic: da! Brigitte Leloup: Noi vrem să educăm aici o generație de somme-lieri... Pentru că moldovenii trebuie să-și cunoască, să-și îndrăgească și să bea propriul vin...

Punkt: Producătorii noștri s-au orientat spre export, lăsând piața internă pe seama votcii sau be-rii, care au prins momentul și au investit bugete de promovare de milioane. Ce trebuie să facă acum?Brigitte Leloup: Trebuie să se unească. De exemplu, eu sunt din Provence, vinificatorii noștri s-au reunit în comitetul producătorilor provensali. La Bordeaux e comitetul producătorilor de Bordeaux. Avem Comitetul vinului din Champagne. Și aici ar trebui să aveți comitetul de vinuri moldovenești. Micii producă-tori au făcut deja câte ceva în aceas-tă direcție, se reunesc la expoziții etc. Și cred că e ceva foarte și foarte bun.

Punkt: Care e opinia dvs. în legă-tură cu brandul moldovenesc?Brigitte Leloup: Mihai Druță,

162

președintele Asociației Sommelieri-lor, ne-a povestit despre cocorul cu strugure în cioc, care va fi simbolul vinurilor moldovenești. E un semn recognoscibil și e ok, dar fiecare dintre ele ar trebui să-și păstreze

identitatea și fața: Vartely e Vartely, iar Purcari e Purcari. Altfel nu e logic și nu e corect. Ca și cum am zice în loc de Bordeaux, Bourgogne – vins de France.

Punkt: Unii guvernanți cred că e un lucru bun, consideră ca astfel au făcut revoluție chilienii, australie-nii - s-au reunit sub același brand de țară și au putut cuceri piața mondială. Simone Amat: Da, înțeleg, găsim peste tot aceste vinuri chiliene, ale Africii de Sud. Și nu sunt vinuri bune. Cum pot să vândă vinuri bune când le vând la galon!? Brigitte Leloup: Voi aveți vinuri din nord, din centru, din sud, nu sunt aceleași terroir-uri, nu sunt aceleași sepaje...Simone Amat: Putem vorbi de vinul lui Vasile, al lui Mark sau al lui Luc, atunci când e vorba de produ-cători micro-mici, iar atunci când e vorba de mărci, de companii, trebu-ie să vorbim de lucruri concrete.

Punkt: Care e opinia dvs. privind vinurile de casă? Pentru că am auzit opinii prin culoarele ministerului de resort că începe o luptă cu ei. Brigitte Leloup: Dacă le bea cel care le face, care e problema? Noi

doar facem dulcețuri și murături, nu? Și în Franța avem les petites paysans care își beau propriul vin. Nu văd o crimă în asta. E o istorie seculară, e același lucru cum ai crește găini și cartofi. Să interzici așa ceva? Doar ei nu fac tone, ei fac 200-300 de litri de vin. La urma urmei, nu toată lumea are vii. Iar cel care are vie niciodată nu se va duce la magazin să-l cumpere. I se pare rușinos. Simone Amat: De ce ar trebui să-i preocupe consumul de vin de casă și n-ar trebui să-i preocupe consu-mul de magiun sau cel de fasole ver-de? Un țăran căruia i-ați interzis să bea propriul vin va cumpăra Purcari sau Equinox? Mă îndoiesc. Brigitte Leloup: Ceea ce ar trebui de fapt să facă ministerul e să popularizeze cultura consumului. Evoluați destul de rapid. Aveți deja două baruri de vin în oraș, spre deo-sebire de vizita noastră din toamnă. Care sunt foarte plăcute, am văzut mulți tineri care, probabil, ieșiseră de la serviciu și beau un păhăruț

cu prietenii. Fiți de acord că e un tablou mai frumos decât dacă ar fi băut bere sau gin tonic.

Punkt: Care e cantitatea de vin pe care o considerați normală pentru un om sănătos într-o țară sănătoasă?Brigitte Leloup: Medicii vor zice un pahar de vin roșu la prânz și un pahar de vin roșu seara. Legumele, uleiul de măsline și vinul roșu e sfân-ta treime a sănătății. Putem bea și o sticlă dacă ne permite sănătatea, dar cred că e normal să ne limităm la două-trei pahare de vin la cină (în cazul în care nu mai conducem după asta). Dacă e vorba de un vin de calitate, nu vom putea bea mult.Simone Amat: În Franța se bea mai puțin vin, dar mai bun. Decât să bea o sticlă de 20 de lei în fiecare zi, un francez va bea de două ori pe săptămână o sticlă de 40 de lei.

Punkt: Sunteți dușmani ai vinului alb? Brigitte Leloup: Vinul alb e mai pretențios, are mai multă aciditate, poate crea probleme la stomac, pentru unii e enervant să bea vin alb. Sigur, putem începe masa cu un pahar de vin alb sau rose, la noi în Provence e obișnuit să începi după-amiaza cu o sticlă de rose ca aperitiv. E agreabil, e proaspăt, te răcorește.

Punkt: Puteți să faceți o listă de cinci cele mai bune vinuri moldovenești, după gusturile dvs.? Brigitte Leloup: E dificil și riscant să facem astfel de topuri. Ieri am gustat un rose de Mezalimpe pe care l-am găsit excepțional. Azi am gustat un roșu de Etcetera pe care l-am găsit extraordinar. Am băut zilele astea un Merlot de la Kvint, care e cel mai bun din cele pe care l-am gustat aici. Cabernet

Clubul H edo niș t i lorBRIGITTE LELOUP & SIMONE AMAT ÎNCETAȚI SĂ VĂ PLÂNGEȚI DE MILĂ ȘI CONTINUAȚI SĂ FACEȚI LUCRURI BUNE!

/Trebuie să ajungeți să nu aveți ce concura cu vinuri incolore ca cele de Chile sau Noua Zeelandă. Voi aveți cele mai bune beciuri în lume. Voi aveți Mileștii Mici, aveți Vartely, Lion Gri, nu mai vorbesc de Purcari care e, de fapt, Bordeaux-ul vostru... //

nr. 43/mai 2012

163

Sauvignon 2007 de Fautor e superb. Dar, cum ziceam, e dificil să faci topuri, pentru că depinde de meniu, de moment, de anturaj, de multe lucruri. Ceea ce ți-a plăcut foarte mult aseară poate azi să-ți placă mai puțin. Poți să fii obosit, poți să te cerți cu soțul... Mi se întâmplă și mie să mă trezesc dimineața și să n-am niciun chef să fac degustări, deși aceasta e obligația mea directă...Simone Amat: Vreau să remarc un lucru. Trebuie să-i învățăm pe oameni că, atunci când gustă un vin, să nu spună că e „un vin prost”, trebuie să spună „mie nu-mi place”. Nu pot să zic: „acest vin seamănă cu un pipi de cal”, din simplul motiv că niciodată n-am gustat pipi de cal și nu am surse de comparație. Un vin nu se face doar pentru un singur om, cu angoasele, cu furiile, cu ficatul, cu bolile lui, care îi pot afecta percepția unui vin. Evident, vinul poate avea defecte. De dop, de oxidare etc. Putem zice că un vin nu este băubil, dar nicidecum prost. Brigitte Leloup: Pot să vă po-vestesc o istorie de la o degustare profesionistă. Venise un mare som-melier la Nice și, după ce a degustat mai multe vinuri, îi zise unei proprie-tare: doamnă, vinul dvs, să v-o spun franc, e o rușine. Câteva săptămâni mai târziu, făceam o altă degustare. Am testat un alb, un rose, un roșu, apoi iarăși un alb, și acest Patrique roti vinul, îl privi, îl gustă și îl găsi aproape de Chablis, un mare vin franțuzesc. Păi, ai zis „merge” data trecută, despre același vin! Evident, marele sommelier nu dori să recu-noască nici în ruptul capului că l-ar fi gustat vreodată. Simone Amat: Trebuie să de-gustăm întotdeauna fără a arăta sticlele, pentru că, atunci când vedem etichetele, avem deja un întreg lanț asociativ în cap. Pentru

că, atunci când veți vedea o eti-chetă de Petrus, o să ziceți: o da, e foarte bun! Sau Purcari, sau Vartely. Iar când veți gusta un vin necunos-cut, veți avea rezerve. Dar metoda închisă, așa cum faceți și dvs. la Clubul Hedoniștilor, oferă surprize mari. Dacă vom pune șampania moldovenească între paharele de șampanie franțuzească, le va plăcea cu siguranță, inclusiv francezilor, dacă însă le vom spune că e mol-dovenească, vor zice: ce, asta-i șampanie? Moldovenii nu pot face șampanie prin definiție! Brigitte Leloup: Puteți face un mic experiment cu oaspeții dvs. acasă. Serviți același vin în sticlă și în carafă și rugați-i să compare și să comenteze. Sigur că vor găsi o grămadă de deosebiri, iar la urmă le

divulgați secretul. Unii se vor simți destul de rușinați.Simone Amat: Brigitte a remarcat că voi aveți în supermarketuri vinu-rile pe care le aveți la restaurant. Pe când în Franța găsești în restauran-te vinuri pe care nu le ai în super-markete, iar dacă vrei să le cumperi, le cauți în magazine specializate, la wine-bar sau direct la beciuri. Mi se pare logic: de ce să dai 200 de lei la restaurant pe o sticlă pe care o găsești la magazin cu 80, doar traversând drumul?

Punkt: Într-un fel, la noi această situație au exploatat-o micii produ-

cători, fiindcă ei, neavând posibi-

litatea de a intra în magazine, au

intrat cu succes în restaurante.

Brigitte Leloup: Da, evident. Dar

și cei mari, de exemplu Purcari, ar

trebui să facă vinuri pentru resta-

urante și vinuri pentru magazine.

Cum este Fautor și Fabula. Și som-

melierii din restaurante ar trebui

să fie mai creativi atunci când fac

selecția vinurilor pe care le cumpără

pentru restaurant. Ar trebui să cu-

noască povestea fiecărui vin pe care

îl achiziționează și chelnerul trebuie

să știe aceste povești ca pe Tatăl

nostru. Și eu mă prind că, atunci

când beau un vin, mă gândesc la cel

care l-a făcut... Îmi închipui cum ară-

ta acel om, cum îi erau pantalonii,

cămașa, avea sau nu mustață...

Punkt: Ce rută aveți acum, că

plecați de la Chișinău?

Simone Amat: Acum mergem în

Liban, am fost solicitate să-i ajutăm

să facă și acolo o școală de somme-

lieri. În prezent, în asociația noastră

intră deja 21 de țări. În octombrie

vom reveni în Moldova. Am multe

de făcut aici. Trebuie să știți un

lucru: aveți o țară mică, dar cu vinuri

mari!

/În Franța se bea mai puțin vin, dar mai bun. Decât să bea o sticlă de 20 de lei în fiecare zi, un francez va bea de două ori pe săptămână o sticlă de 40 de lei.//

164

Bursucul gastric

BuffaloInimă de

nr. 43/mai 2012

165

Niciodată n-o să înțeleg secretul succesului unui restau-rant sau al unul local, zise, învârtindu-și pastele bolog-neze în direcția acelor ceasornicului, interlocutorul meu, avocat, fost proprietar al unui club de legendă din Chișinău, pe care fiecare al doilea concitadin alfabeti-zat cu vârsta cuprinsă între 30 și 45 de ani (într-un grad sau altul de euforie bahică) visează să-l reîncarneze într-o formă sau alta. Locul, bucătăria, atmosfera, ser-viciile, legenda, clientela aducătoare de altă clientelă? Care e secretul, dom-le? La clubul cu pricina era un mobilier extrem de incomod din fier forjat, pe alocuri aducător de vânătăi, wc-urile erau execrabile (trebuia să treci strada la patiseria franceză pentru nevoi urgen-te și exigențe sanitare), sandvishurile – mediocre, dar toți continuă să-și dea ochii peste cap și să plesnească din buze când vine vorba de acesta. Da, da, ce vremuri, ce vremuri, poate... Urmează idei utopice care se îneacă în următoarea dușcă. Poate... De fapt, firul narativ se înșiră ca susnumitele spaghete, chiar din cauza localului în care stăm. Parcă nici nu e prea comod plasat – strada Alecsandri e mereu aglomerată și riști, dacă ai o mașină cu posteriorul mai proeminent, să-i strici feng-shui-ul, acumulând mărunte dătături din buze ale șoferilor care merg spre Telecentru; parcarea din spate e mai mult sau mai puțin spațioasă, dar geamurile imense dau exact în respectiva, flancată de o multpreapuțin esteti-că construcție neterminată. Parcă... Parcă două străzi

mai încolo agonizează alt restaurant pentru carni-vori... Și, cu toți acești parcă, parcați în sistemul nostru de argumente, respectivele parcări seamănă

cu o expoziție internațională luxury cars și, dacă ai un Lexus din anul trecut, zicea o colegă, ai obraz și oprește ceva mai departe.

Deși e prânz și e zi de lucru, majoritatea mese-lor sunt ocupate. Dacă facem privirea roată, vedem un director de liceu cu soția, o luxu-riantă directoare de revistă cu directoarea ei de marketing, doi angajați Soros, un tip singuratic citind Financial Times și trăgând cu urechea la conversația noastră, două fete din alea cu buze de pește exotic, ves-te de blană și genți pe încheietura mânii, un viceministru, trei deputați în separeu... Clientela obișnuită a altui restaurant ce se află ceva mai la vale. Migrarea ține de magnetismul locului nou? De bucătărie? De fițe?

Să vedem. Medalionul meu de vită este

întruchiparea modelului de medalion de vită. L-am cerut fără garnitură (regim!), chelnerul a făcut o pauză să-și ascundă nedumerirea, și-a îndreptat spatele, a făcut în-cercări să propună alternative – de la frunze verzi până la fructe galbene dar, din a treia probă, s-a înclinat cu respect pentru ciudățeniile clientului. Carnea e extrem de suculentă, medium rare, perfect condimentată. Deși are doar sare și piper. Nimic de adăugat, nimic de scă-zut. Nota zece.

Dar orice notă de zece merită să fie verificată. Dubla doi. Frigăruile de vițel (porție gargantuelică, cu legume la grătar), au repetat performanța medalionului. Moa-le, suculent, miros de fum atât cât să dea bine. Dubla trei. Mușchiulețul a fost la fel. Adică, acest la fel, în fond extrem de apreciabil (cum zice uneori o gurmandă mai exuberantă - să-ți faci cruce la el), aduce și o mică umbră de nedumerire: de ce ar fi la fel? O iarbă ceva n-ar strica, pentru diferență, vorba unui înțelept persan pre nume Alaiba. Tragem de limbă chelnerul, care ne comunică cu statut de secret, că viitoarele steak-uri pasc iarbă verde în sudul republicii, apoi sunt ținute ceva vreme în vacuum până ajung la farmecul discret al frăgezimii bunueliene.

Atât despre carne. Deserturile. Ceesecake-ul e ca la bunica acasă, de parcă ar fi fost făcut de un suflet blând ca al onorabilei vecine a lui Denis, "pericol public". Gust natural de brânză bună și aluat ușor la gânduri. Nimic supranatural și în asta îi este farmecul. Desertul de ciocolată, dimpotrivă, e un fel de Monica Belucci într-un acces de melancolie smeadă – dacă atingi cu lingura checul, se revarsă din el o ciocolată densă, amăruie ca toate reproșurile nespuse lui Vincent Cassel. Sau lui Clive Owen. Faci o pauză. Te răcorești cu o gură de sorbet de înghețată, mai mesteci, cu gândul la buzele Monicăi, o frunză de mintă. Revii la ciocolată. Rămâi.

ATMOSFERĂ, DECOR - BUCĂTĂRIE -

SERVICII - WC - (ingenios, ingenios)

STEJARI ș i

RAȚE

DORIȚI SĂ DISCUTAȚI CU AUTORII ȘI CITITORII REVISTEI "PUNKT"? ACCESAȚI SITE-UL www.punkt.md

TEXT de ANGELA BRAȘOVEANU

Rododendroni

GrădinaDrinkwater

nr. 43/mai 2012

167

DACĂ VREI SĂ

FII FERICIT O ORĂ,

MĂNÂNCĂ CEVA

BUN, DACĂ VREI SĂ

FII FERICIT UN AN –

ÎNDRĂGOSTEȘTE-TE,

IAR DACĂ VREI SĂ FII

FERICIT O VIAȚĂ – FĂ-ȚI

O GRĂDINĂ.

(proverb japonez)

168

Aceasta nu e grădină, e parc! Am exclamat noi (deprinși cu dictatura celor 6 ari inextensibili) când, trecând o poartă misterioasă, umbrită de brazi și stejari imenși, tivită cu fe-rigi și hosta, după care, luând-o pe o alee destul de lungă, am ajuns la prundișul scârțâitor din fața unei case mari, gri. Scenă ruptă din filmele englezești, mai ales din alea cu crime abominabile, săvârșite de intelectuali sau cele cu acțiunea aproape inexistentă, dar cu drame întunecate în spatele obloanelor. Ușa imensă albă se deschise vraiște și

Pu nkt în grădinăRODODENDRONI, STEJARI ȘI RAȚE GRĂDINA DRINKWATER

nr. 43/mai 2012

169

alergară spre noi, hămăind din toată inima, trei câini, apoi mama lui Eleanor, cu aceași viteză, ca o fetiță cu brațele deschise, de parcă eram vechi prie-teni. Nu rămase nici urmă de aluzii cinematografice sumbre. Câinii țopăiau în jurul nostru, Eleanor și mama sa încercau să ne apere de afecțiunea lor zgomotoasă. Intrarăm în casă. Știam că e o casă cu istorie, ceea ce înțelegem noi printr-o adevărată casă de familie. Primul ei stăpân a fost unul din străstrăbunicii lui Eleanor, care a avut o funcție pe lângă Napoleon, despre asta se povestește cu mândrie și chiar avem voie să punem mâna pe comoda lui Napoleon din dormitorul de oaspeți și să verificăm ștampila personală pe farfuriile de porțelan din sufrageria oficială. Trecem printr-o întreagă galerie de camere, unele festive, grele, cu mese imense pentru 24 de persoane, cu sfeșnice imense și oglinzi aurite, altele colorate și luminoa-se, cu șemineu trosnind vesel și ferestre imense dând spre grădină, ajungem în bucătăria veche (rece, imensă, la subsol, cu șiruri de vase de cositor și

170

alamă, cu pâlnia prin care comunicau majordomii de sus și slugile de jos de la bucătărie, cu lift pentru mâncare și clopoțel. Bucătăria nouă, în care se gătește acum însă, seamănă cu mama lui Eleanor – colorată, veselă, cu un pervaz imens cu tot felul de ierburi, cu coșurile câinilor și străchinile lor cu inițiale. Mergem să bem ceai în ve-randa albă – cum poate fi altfel – ora cinci, time of tea earl grey cu lapte, verandă albă, mobilier de rotang, masă rotundă, perne albe cu flori roz sau cu aplicații în culori pastelate – tabloul clasic. Aflăm alte pagini din istoria casei Drinkwatter – ulterior unul dintre bunici a fost primarul orașului Liverpool, casa se află sub protecție și, respectiv, nu au voie să facă niciun fel de schimbări, ba chiar nu au voie să facă nici poze în casă. Grădina, în schimb, e la dispoziția obiectivului nostru. Ieșim. Câinii – cu noi. Fiecare membru al familiei are câte un câine, doar Eleanor și tata împart un câine la doi. Deci, patru câini, două rațe și un șarpe. Chiar lângă verandă este răzorul mamei, uneori, zice ea, iese chiar în pijama și ia săpăliga în mână. Tot acolo e o măsuță pentru păsări, așa că are în fiecare dimineață un concert asigurat. Ca și în cazul câinilor, fiecare membru al familiei are un răzor al său și sunt în mare competiție unii cu alții. Fiica mai mică (cea care la moment e pierdută pe undeva pe insulă, dar, cum zice mama, acesta e farmecul insulei, nu se pierde nimeni, mai devreme sau mai târziu, o va livra cineva acasă) are me-todele ei de înfrumusețare – sapă pe ascuns florile cele mai frumoase de pe răzoarele celorlalți și le sădește la ea. Dar le potrivește bine la culoare. Tot aici trăiesc și cele două rațe, pe care altă soră le-a crescut din ou (așa cum a învățat la lecția de biologie) și, cât a fost rece afară, au trăit cu ea în cameră. Pe ambele părți ale grădinii sunt desișuri de rododendroni cărora le place enorm clima englezească, cresc oriunde și înfloresc cu plăcere,

Pu nkt în grădinăRODODENDRONI, STEJARI ȘI RAȚE GRĂDINA DRINKWATER

nr. 43/mai 2012

171

spre deosebire de chinurile masochiste ale grădinarilor noștri, în încercarea de a-i adapta la solurile și clima noastră. Sub ste-jarii enormi înfloresc ghiocei, care cedează poiana crocușilor, apoi oferă locul în scenă lăcrimioarelor. În josul grădinii, în partea mai sălbatică, este chiar și un mic iaz în care se zice că este pește, dar familia n-a verificat niciodată, doar a observat că niște cocori au început să le facă vizite de curtoazie din ce în ce mai dese. Între timp, sosi flămând copilul pierdut, însoțit de o prietenă. Pur și simplu au fost la centrul de sport și i s-a descărcat bateria la telefon. Precum zicea madame Drinkwat-ter, pe Insula Omului e bine să crești copii, se plictisesc de moarte, în schimb e aer curat și sunt în siguranță.

172

TEDXCHISINAUCHANGE 2012Pe 5 aprilie a avut loc TEDxChisinauChange 2012, un eveniment TEDx co-organi-zat de Bill Gates & MelindaFoundation şi TED. Fiind găzduit de Chris Anderson, TEDxChange s-a focusat pe sănătatea globală şi pe dezvoltare în general. TEDx a inclus atât transmisiunea directă de la Berlin, cât şi discursurile speakerilor lo-cali: Viorel Mardare (Repulica Moldova), Sergiu Lângă (De ce .DE? Sau de la cine AM PUTEA învața schimbarea!), Tudor Darie (Țara cu fundul în sus), Natan Gâr-ştea (Ajută-ți țara, dă-o-n judecată!), Lucia Aprodu (Negociază, mituiește, minte). Evenimentul TEDxChisinauChange este unul dintre multitudinea de evenimente independente TEDx ce se desfăşoară în jurul lumii pe 5 aprilie şi care păstrează spiritul TEDx "Ideas Worth Spreading", de a promova idei care merită răspândite.

nr. 43/mai 2012

173

174

DORIȚI SĂ DISCUTAȚI CU AUTORII ȘI CITITORII REVISTEI "PUNKT"? ACCESAȚI SITE-UL www.punkt.md

T E X T d e A N A M A R I A VA S I L A C H E / F O T O d e N A T A M O R A R U

A FOST ODATĂ...ŞI BINE CĂ MAI EXISTĂ ASTFEL DE LOCURI. AVEM O GAURĂ CHIAR ÎN CENTRUL

CAPITALEI. E VIZUINA IEPURELUI DIN „ALICE ÎN ŢARA MINUNILOR”. PĂŞEŞTI ŞI CAZI ÎN NEANT, IAR ÎN

JURUL TĂU ÎNCEP SĂ DANSEZE DIVERSE LUCRURI. ÎNGERI, PEŞTI, PISICI, IEPURI, PRINŢI ŞI PRINŢESE, IAR

DINTR-UN COLŢ TE URMĂREŞTE UN DOMN CU OCHELARI. ALEXANDRU NECEAINECU ESTE ARHITECT

ŞI DIRECTOR AL GALERIEI DE ARTĂ ALEXANDER. „FIECARE LUCRU ARE O ISTORIE, O POVESTE, NU

PĂSTRĂM OBIECTE ÎNTÂMPLĂTOARE.” SOŢIA SA, PICTORIŢA NATALIA OBADA, REALIZEAZĂ O BUNĂ

PARTE DIN LUCRĂRILE EXPUSE: PICTURI, OBIECTE DIN CERAMICĂ ŞI PAPIER-MÂCHÉ. „UNII CUMPĂRĂ,

ALŢII VIN DOAR CA SĂ SE ÎNCARCE CU ENERGIE POZITIVĂ.” UNEORI LE PARE RĂU SĂ SE DESPARTĂ DE

UNELE PERSONAJE. VISEAZĂ, INVENTEAZĂ ŞI CREEAZĂ ALTELE NOI. DIN MULTITUDINEA DE OBIECTE,

„NAPOLEON” A ALES CELE 10 PIESE DE REZISTENŢĂ, PIESE CU ISTORIE.. .

Pu nkt interior

Napoleonpieseale lui10 Alexandru Neceainecu

nr. 43/mai 2012

175

Pomul cu inimi. Pe străzile din Praga sunt ateliere în care se con-fecţionează obiecte din sticlă colorată, mici vitralii. Atunci când am creat „inimile” din papier-mâché le-am adăugat strălucire cu ajutorul bucăţilor de sticlă, asemenea celor din Praga. Când nimereşte pe suprafaţa lor o rază de soare, parcă învie. În pofida noilor tehnologii, mă bucură faptul că mai există persoane care îşi împodobesc pomul de Crăciun cu jucării handmade.

Veioza-casă. Soţia mea, Natalia, a fost în Amsterdam. S-a întors de acolo entuziasmată şi foarte impresionată. A aprins imediat imaginaţia fiicei noastre, care se vede deja în acest oraş deosebit. Obiectul este materializarea unui vis. Mai are unul. Ca oraşul Chişi-nău să devină tot atât de colorat şi de luminos.

Casele cu pomi. Nostalgie după Chişinăul de odinoară. Îmi lipseşte autenticitatea clădirilor din copilăria mea. Pictorii reproduc străzile mai mult din memorie. Tot mai puţini utilizează secţiu-nea de aur. De fapt, ea este armonia.

176

Prinţesa. Perso-najele de poveste au magia lor. Nu contează de când ai un astfel de obiect acasă. De un an, doi sau mai mulţi. Dar atunci când privirea se opreşte asupra lui, neapărat vei zâm-bi. Deci scopul nostru a fost atins.

Pu nkt interiorCELE 10 PIESE ALE LUI NAPOLEON

Cutia. Dintot-deauna am avut tentaţia de a îmbina stilul nou cu cel vechi. Puţini îşi permit obiecte de anticariat, pentru că sunt foarte scumpe, însă există o soluţie. Ne jucăm cu suprafe-ţele şi creăm un nou aspect, nou, dar învechit. Este o cutiuţă „veche”, perfectă pentru păstrarea secre-telor.

Casele–sfeşnice. Sunt creaţia soţiei mele, Natalia. Îi place foarte mult ceramica şi le-a inventat acum 30 de ani. Au devenit între timp cartea de vizită a galeriei noastre. Avem un adevărat „iconostas” acasă, mai mult de 20 de sveşnice aranjate pe rafturi. De sărbători obişnuim să aprindem simultan lumânările din ele. E un spectacol nemaipomenit al luminii.

Îngerul. Oamenii cred cu adevărat în îngeri. Am cercetat în profunzime această temă şi am des-coperit că aceştia există în toate religiile, doar că sub diferite forme. E curioasă reacţia oamenilor maturi, aparent serioşi. Ei dau nume îngerilor.

nr. 43/mai 2012

177

Peştii. Am descoperit Egiptul cu mulţi ani în urmă. A fost un adevărat şoc pen-tru noi atunci când am nimerit în lumea subacvatică. Eram înconjuraţi de o mu-ţime de peşti de care nici nu bănuiam că există. Una este să arăţi fotografii şi alta e să exprimi artistic senzaţiile trăite. Intenţia a fost simplă – să creăm impre-sia unor exemplare rare, descoperite în timpul expediţiilor de către oamenii de ştiinţă. Cu puţină ironie, am obţinut efectul pe care l-am dorit Aparent, e un cap de peşte pictat meticulos, însă în loc de coadă are o pereche de picioare. Se numeşte Napoleon, iar colecţia are şi ea un nume – „Visul peştelui”.

Napoleon. S-ar putea să fie chiar portretul meu. Soţia îmi spune că în sufletul fiecărui bărbat trăieş-te un băieţel răsfăţat şi, orice profesie ar avea, se visează Napoleon. Cu cât mai multă ironie descope-rim în păpuşi şi obiecte, cu atât mai mult ne plac şi ne veselesc.

Ursuleţul. În toată lumea ursuleţii Tedy au devenit extrem de populari. Noi îi confecţionăm şi din catifea veche. Avem o tehnologie specială. Ursuleţii sunt creaţi la o temperatură anumi-tă, cu ”umplutură” de ceai, cafea sau vanilie. Au un miros frumos şi ne amintesc de copilărie.

178

nr. 43/mai 2012

179

180

VENDETA

NATURA NE DĂ. APROAPE ÎNTOTDEAUNA. NOI

LUĂM. UNEORI MAI MULT DECÂT PUTEM DUCE. DAR

AȘA CUM TOT CE E BUN E ILEGAL ORI ÎNGRAȘĂ, ȘI

STATUL ÎN BĂTAIA.. .SOARELUI POATE DĂUNA GRAV

SĂNĂTĂŢII. REGULA POLEITĂ CU AUR, ŞLEFUITĂ

PÂNĂ LA LUCIU DE ESCULAPI, Ş-APOI ATINSĂ DE

RAZA IRONIEI POPULARE, SUNĂ OARECUM FAMILIAR:

MĂSURA ASTUPĂ GURA! ÎN ACEST CONTEXT, EXPUNEM

LA FACTORII DE MEDIU ŞI TEMA FIERBINTE A

NUMĂRULUI CARE, MEDICAL VORBIND,

TRATEAZĂ PROBLEMELE OMBILICAL

LEGATE DE EXPUNEREA LA SOARE.

DECI, SĂ FIE LUMINĂ! CUM DINTR-

UN SMILE-IK SOARELE SE POATE

TRANSFORMA ÎN MISTREȚUL CU

COLȚI NE EXPLICĂ PE DEGETE

VASILE MORCOV, VICEDIRECTOR

AL DISPENSARULUI DERMATO-

VENEROLOGIC MUNICIPAL.

PIAZA

ȘI

BUNĂ

Pu nkt medical

SOARELUIREA

PAZA

CU REȚEAUA DE FARMACII

nr. 43/mai 2012

181

La început a fost fizica, apoi bolile...

Domnule doctor, noi ne cam încâlcim în raze... E atât de important să ţinem cont de lungimea şi lăţimea lor şi de „mesajele” care ne sunt trimise de sus? Didactic vorbind, lumina solară este energie electro-magnetică, ce se propagă prin unde electromagne-tice, unde care nu sunt altceva decât radiații ultravi-olete.

Aţi reuşit să ne faceţi atenţi, radiaţia sună deja mai alarmant...Această asociere ar putea fi de mare ajutor, pentru că radiația infraroșie, pe lângă faptul că este princi-pala noastră sursă de căldură, poate avea și efecte negative asupra pielii. Dar, cum e bine ştiut, pentru a te proteja, trebuie să-ți cunoști foarte bine inamicul. În cazul protecției contra radiației solare, lupta se duce cu trei tipuri de raze UV: UVA, UVB și UVC. Pri-mele sunt cele mai lungi și reușesc să atingă cel mai bine suprafața Pamântului. În consecinţă, sunt şi cele mai periculoase. Nu pentru că dețin un Kalașnikov, ci pentru că pot duce la îmbătrânirea prematură, apariția ridurilor și pierderea elasticității. Mai grav de atât, acești dușmani ai pielii pot determina o formă mortală de cancer de piele și afecta imunitatea printr-un proces ireversibil de distrugere a structurii celulare numit englezește „photoageing”. O imagine „unfriendly” au și razele solare UVB, cărora la fel le este dragă pielea pamântenilor. Pot produce arsuri superioare ale epidermei și sunt responsabile și de o formă malignă sau benignă a cancerului de piele.

Cum ne dăm seama că suntem atacaţi de aceşti, cum i-aţi numit, duşmani nevăzuţi? Pielea nu are nevoie de autorizație semnată pentru a se împotrivi acțiunilor nefaste ale radiației solare. Simplu, se revoltă prin apariția unor modificări la ni-vel vizual, care pot deveni cronice. Aceste schimbări pe termen lung pot duce la diferite tipuri de cancer de piele, cea mai gravă formă fiind melanomul. Dacă aveți un număr mare de alunițe pe suprafața corpului, expunerea la soare devine și mai periculoasă, deoa-rece acestea sunt niște anomalii benigne și maligne ale melanocitelor. Expunerea excesivă la soare poate

cauza leziuni la nivelul țesutului fibros, ceea ce duce la îmbătrânirea determinată de bronzare. Pielea își pierde elasticitatea și devine ridată. Moldova, suprabotezată şi plaiul cel însorit, e „afec-tată” mai des decât alte ţări?În ultimele decenii, în structura globală, incidenţa de tumori maligne ale pielii ocupă locul al doilea. Numai în ultimii cinci ani, conform statisticelor, prezenţa cancerului de piele a crescut cu 30 la sută, iar morta-litatea din cauza tuturor tumorilor maligne de piele a crescut cu peste 62 la sută. La nivel global, în fiecare oră o persoană moare din cauza melanomului. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în 2012, dermatologii prezic un milion de cazuri noi de cancer de piele. În Moldova, acest indicator constituie 1200 de persoane pe an la 100 de mii de locuitori. Me-lanomul este una dintre cele mai agresive tumori cutanate şi reprezintă 1-3 la sută din totalul tumo-rilor maligne, ocupând locul al doilea în structura generală a morbiditaţii oncologice la femei și locul al patrulea la bărbaţi.

Piaza rea şi paza bună De ce mecanismele de apărare a organismului nu mai sunt declanşate?Studiile specializate în domeniu indică faptul că expunerea la ultraviolete suprimă răspunsurile imu-ne. Tocmai de aceea, acțiunea razelor crește riscul infecțiilor și descrește eficiența vaccinurilor.

Vasile MORCOV, vice-director la Dispensarul Dermato-venerologic Municipal

182

Ce măsuri de prevedere urmează să luăm şi ce învățăminte de tras?Trei lucruri nu trebuie uitate pentru a ne proteja pielea de radiația solară: îmbracămintea adecvată, o pălărie și folosirea corectă a cremelor cu factor de protecție UV. Ochii trebuie acoperiți cu ochelari de soare cu filtru pentru UV, iar soluţia perfectă ar fi evitarea, pe cât e posibil, a soarelui în cele patru ore ale amiezii, atunci când nivelul de radiații ultraviolete este cel mai mare. Cremele cu filtre solare au un spectru larg de calităţi. Produsele de protecție vin în ajutorul pielii și împiedică razele UV să pătrundă în straturile dermi-ce. Dar cremele urmează să fie alese în cunoştinţă de cauză, nu aleatoriu, deoarece unele sunt ineficiente, altele pot conține compuși care devin mutageni în contact cu lumina solară. Persoanele care folosesc creme de protecție trebuie să se orienteze spre cre-mele cu protecție mare și să fie conștiente că aceste creme protejează pielea, nu o bronzează. Să ştiţi că proprietățile reflexive ale solului influențează modul de acțiune al radiațiilor UV. Suprafețele naturale, ca iarba, pamântul și apa, reflectă mai puțin de 10 la sută din radiații. Paradoxal, dar iarna zăpada reflectă aproa-pe 80 la sută din radiații, așa că ochelarii și cremele de protecție nu sunt doar mofturi de dame. La fel, și nisipul respinge 10-25 la sută din razele ultraviolete. În aceste cazuri, schiorii și înotătorii sunt cei mai vizați.

Aşadar, atunci când cumpărăm o cremă, alegem una cu factor de protecţie maxim?Ca să stabilim de ce factor de protecție avem nevoie și ce tip de piele avem, trebuie să descifrăm niște coduri, simple, de altfel. Factorul SPF arată cât putem să ne expunem la soare, fără ca pielea să se înroșească. De exemplu, fără protecție solară pielea se înroșește după zece minute, o cremă cu protecție SPF 15 va mări acest timp la 150 de minute (10x15). În consecință, cu cât fac-torul de protecție este mai mare, cu atât mai mult timp pielea noastră este protejată. Crema trebuie să ne pro-tejeze atât de razele ultraviolete de tip A (UVA), cât și de cele de tip B (UVB). Ultravioletele de tip A afectea-ză cel mai mult pielea – ele distrug fibrele de colagen și elastină, fiind responsabile de accelerarea îmbătrânirii. Razele UVB provoacă arsuri solare, iar UVC, deși au capacitatea de a distruge pielea, nu ne ating, pentru că

sunt absorbite de stratul de ozon. Crema de protecție ar trebui să mai posede și efect hidratant, deoarece pielea, sub influența razelor solare, se deshidratează și devine uscată, fragilă și sensibilă la factorii externi.

UVEBLOCK: knockout împotriva radiaţiilor

Ce trebuie să mai ştim, atunci când ne pomenim în faţa unui raft supraîncărcat cu produse de protecţie solară?Adevărat, deseori suntem puși în fața misiunii com-plicate de a alege un produs dintr-o sută, toate am-balate frumos şi ademenitor. Dar contează foarte mult conţinutul. Astfel, din multitudinea de produse expuse trebuie să le alegem pe cele de calitate. Din acest punct de vedere, numele şi reputaţia companiei producătoare reprezintă un punct important de reper. Practica dermatologică dovedește o eficiență înaltă a gamei de produse Uveblock, care poartă semnătura companiei franceze cu renume mondial ISIS Pharma. Pe lângă protecție solară, cremele Uveblock au și un efect hidratant. În plus, există posibilitatea selecției individu-ale, în conformitate cu tipul de ten. Totodată, un aspect foarte important este că aceste produse sunt rezisten-te la apă. Un avantaj considerabil în timpul vacanţelor şi nu numai. Garanţia siguranţei şi eficienţei e repre-zentată şi de gama largă de protecţie, dar şi de faptul că produsele ISIS Pharma sunt elaborate de o echipă formată din farmacişti şi medici care au pus accentul preponderent pe calităţile medicale finale.

Pu nkt medicalCU REȚEAUA DE FARMACII

R U B R I C Ă S U S Ț I N U T Ă D E R E Ț E A U A D E F A R M A C I I

UVEBLOCK

UVERBLOCK SPF 50+ invisible fluid

UVERBLOCK SPF 50+ light tint fluid

UVERBLOCK SPF 80 invisible cream

UVERBLOCK SPF 80 tinted cream

protecţie solară înaltă

efect de hidratare

stabilizator al structurii elementare a biopolimerilor datorită

Rona Care ECTOIN – extract din bacteria Halophilic Ecthothiorhodospira

pentru pielea sensibilă

creme rezistente la apă

textură fluidă

nu conţine parabeni

nu conţine parfum

non-comedogenic

NOU

UVERBLOCK 50+ day secure

UVERBLOCK SPF 30 clean derm

184

FIȘĂ DE LIVRAREpentru revista

Cod fiscal1002600023242

F.S.P. - 1

(denumirea publicației)

(indexul publicației)

(cod poștal) (adresa)

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Prețulabonamentului

fără TVA TVA total numărul de complete

readresări

pe anul 201__, lunile

(numele, prenumele)

Localitatea

Destinatar

V.P. loc cifru

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Cod fiscal1002600023242

F.S.P. - 1Întreprinderea de Stat "Poșta Moldovei"

ABONAMENT la revista(indexul publicației)

(cod poștal) (adresa)

(numele, prenumele)

Localitatea

Destinatar

pe anul 201__, lunile

(denumirea publicației) Numărul de complete

De ce să citești orice atunci când există PUNKT?

Lecturile bune te fac sa gândești. Și să te răzgândești, uneori. Astfel, în fiecare lună, Punkt invită cei mai buni jurnaliști, cronicari, critici, foto-grafi și pictori-ilustratori pentru a scoate un produs unic, pe măsura exigențelor dumneavoastră.

Rezultatul este o revistă deosebită, neînfricată, scandaloasă, distractivă și debordant de sinceră.

Le puteți avea la pachet fără să faceți coadă la chioșcuri și fără să alergați de la un punct de distribuție la altul. Soluția este simplă : abonarea.

AȘADAR, BENEFICIILE ABONĂRII:

1. Aveți revista livrată chiar pe masa dumneavoas-tră de cafea

2. Economisiți timp și 70 de lei la un abonament anual

3. Deveniți un cititor progresist

MODALITĂȚI DE ABONARE:

1. La toate punctele de distribuție a presei Moldpresa sau Poșta Moldovei (Indice Moldpresa 31841, Indice Poșta Moldovei 31841).

2. Direct la birourile Moldpresa prin telefon (+373 22) 22 22 21 / fax (+373 22) 22 22 60 sau e-mail: abonare@moldpresa.md

3. Prin intermediul serviciului e-abonare, accesând site-ul www.posta.md

MODALITĂȚI DE ACHITARE:

1. Achitarea în numerar la oficiile Moldpresa sau Poșta Moldovei

2. Prin transfer în conturile bancare Moldpresa sau Poșta Moldovei (Indice 31841)

3. La terminalele electronice de la chioșcurile Moldpresa

PREȚ ȘI DURATĂ:

PENTRU 3 LUNI – 120 MDL — economisiți 21 lei

PENTRU 6 LUNI – 240 MDL — economisiți 42 lei

PENTRU 12 LUNI – 400 MDL — economisiți 70 lei

Nu ratați niciun număr Punkt.

Redacția Punkt are plăcerea de a vă oferi oportuni-tatea de a încerca revista Punkt pentru o perioada de 12 luni cu o reducere de 14.5%, pentru că Punkt își respectă cititorii pe care îi consideră cei mai progresiști cititori din lume – exigenți, deschiși la minte, cu un sistem de valori bine definit și greu de păcălit cu surogate.

Abo nare

31841

31841

TREI IPAD-URI ÎȘI AȘTEAPTĂ NOII STĂPÂNI!

nr. 43/mai 2012

185