Pr. Claudiu Dumea

IIIISTORIA UNUI CANONSTORIA UNUI CANONSTORIA UNUI CANONSTORIA UNUI CANON SAUSAUSAUSAU

CCCCUM AU AJUNS ROMÂNII UM AU AJUNS ROMÂNII UM AU AJUNS ROMÂNII UM AU AJUNS ROMÂNII ORTODOCORTODOCORTODOCORTODOC����IIII

Bucure�ti 1998

2

Imprimatur:

† Arhiepiscop loan Robu

Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucure�ti Tehnoredactare computerizat�: Bernard NOGHIU Tiparul executat la: Tipografia Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucure�ti

BUZ�U-1998

Este vorba de canonul 28 al Conciliului din Calcedon (451) care constituie miezul separ�rii Bisericii R�s�ritene de Biserica Apusean� �i f�r� de care aceast� dureroas� ruptur� nu poate fi în�eleas�. Acest canon 28 nu a ap�rut pe nea�teptate, din bun senin. El a fost preg�tit în mod constant �i progresiv timp de secole �i, odat� ap�rut, a fost ca o s�mân�� care a rodit culminând cu marea schism� din 1054.

26

însemnat un atentat grav [a structura Bisericii a�a cum a voit-o dumnezeiescul ei întemeietor.

Cât prive�te a treia parte a textului canonului 28, iar��i se poate discuta. Hot�rârile luate de Conciliul din Niceea cu privire la ordinea ierarhic� a Bisericilor Alexandriei �i Antiohiei precum �i la cele trei exarhate erau de natur� disciplinar-administrativ�, deci supuse schimb�rilor. Unii istorici consider� c� dac� Papa Leon cel Mare ar fi fost mai maleabil �i mai diplomat, dac� ar fi negociat asupra textului canonului �i ar fi validat o stare care de fapt exista, cea cuprins� în partea a treia a canonului, poate lucrurile ar fi avut o alt� evolu�ie �i unitatea Bisericii ar fi fost salvat�. E greu de presupus acest lucru. Odat� pus principiul fals �i neevanghelic: unde e �eful statului, acolo e �eful Bisericii, lucrurile tot într-acolo ar fi evoluat.

Patriarhii Bizan�ului au inten�ionat separarea �i ar fi g�sit pretexte pentru a se rupe de Roma, cum de fapt au �i g�sit, spre a de�ine suprema�ia bisericeasc�. Dup� cucerirea Constantinopolului de c�tre turci �i mai ales odat� cu mi�c�rile na�ionale din secolul trecut, na�iunile care au dobândit autonomie au aplicat acela�i principiu pe care l-a aplicat biserica Bizan�ului: unde e capitala politic�, acolo e capul Bisericii. S-au constituit diferite biserici na�ionale, autonome, cu patriarhi proprii, fiecare cu primatul s�u. Toate acestea sunt roadele purtate în germen de canonul 28 al Conciliului din Calcedon.

3

CUPRINS

Organizarea metropolitan� a Bisericii...................................................4

Primatul de onoare ..................................................................................8

Expansiunea continu� ...........................................................................12

Canonul 28 al Conciliului din Calcedon ..............................................17

Urm�rile canonului 28 al Conciliului din Cacedon ............................23

4

Organizarea metropolitan� a Bisericii

La sfâr�itul secolului al II-lea, pe tot parcursul secolului al III-lea �i la începutul secolului al IV-lea, odat� cu clarificarea progresiv� a pozi�iei privilegiate a episcopului Romei, urma�ul apostolului Petru, piatra de temelie pe care Cristos �i-a zidit Biserica, deja în epoca preconstantinean�, Biserica, din motive practice, a luat ca model al propriei sale organiz�ri exterioare, organizarea politico-administrativ� a Imperiului Roman. Cum Imperiul, sub aspect administrativ, era împ�r�it în provincii având drept capital� metropola unde î�i avea re�edin�a guvernatorul, aceste provincii civile au devenit totodat� provincii biserice�ti. Episcopul care î�i avea re�edin�a în metropola civil� se numea mitropolit. Acesta se bucura de o anumit� superioritate �i de o anumit� autoritate asupra episcopilor din provincie. Era normal. Credin�a cre�tin� se r�spândise din aceste centre metropolitane �i bisericile din provincii r�mâneau legate de biserica mam�. Aceast� organizare social� a Bisericii nu deriva din orânduire divin�, deci nu era vorba de un principiu absolut, ve�nic �i neschimb�tor, dar avea mari avantaje practice. De pild�, �oselele romane care legau metropolele între ele �i diferitele cet��i ale provinciei cu metropola ofereau episcopilor posibilitatea de a se întruni periodic între ei.

Odat� cu reforma administrativ� a lui Diocle�ian, Imperiul a fost împ�r�it în dou�sprezece circumscrip�ii administrative, numite dieceze, având drept capital� metropola cea mai important� a unei provincii. Erau trei provincii importante: Italia, Egiptul �i Orientul, cu capitalele respective: Roma, Alexandria �i Antiohia. Biserica a urmat aceea�i împ�r�ire administrativ�, mitropoli�ii celor trei provincii, care aveau s� se numeasc� patriarhi, având jurisdic�ie asupra episcopilor din propria provincie.

Primul Conciliu ecumenic din Niceea (325), în canoanele 4 �i 6, valideaz� aceast� organizare stabilind prerogativele de care se bucurau cele trei scaune metropolitane (patriarhale): Roma, Alexandria �i Antiohia. La alegerea �i sfin�irea unui nou episcop trebuia s� ia parte to�i episcopii provinciei. în caz de imposibilitate, trebuiau s� ia parte cel pu�in trei episcopi care s� aib� isc�litura celorlal�i episcopi �i confirmarea mitropolitului.

Canonul 6 al Conciliului din Niceea prevede ca, pe lâng� drepturile celor trei scaune metropolitane, s� fie respectate �i drepturile celorlalte provincii. E vorba de trei provincii care c�p�taser� o importan�� oarecare în urma reformei administrative a lui Diocle�ian: Tracia cu capitala la

25

inclusiv asupra Antiohiei �i Alexandriei. Când aceste dou� patriarhate, ca reac�ie la tendin�a de domina�ie a Constantinopolului au creat biserici autonome, na�ionale, îmbr��i�ând erezia monofizit� spre a marca ruptura, Constantinopolul a creat structuri biserice�ti paralele, iar aceste biserici s-au numit melchite, adic� imperiale întrucât credin�a definit� la Calcedon, pe care ei o respingeau, era ap�rat� de împ�rat.

în anul 545, prin Novella 131, dat� de împ�ratul Iustinian, canonul 28 al Conciliului din Calcedon a fost recunoscut juridic în imperiu.

Din anul 588 patriarhii din Constantinopol �i-au luat titlul pompos de "patriarh ecumenic" pe care îl poart� �i ast�zi, voind prin aceasta s�-�i manifeste suprema�ia asupra micii lumi bizantine.

Patriarhii Constantinopolului s-au str�duit s� pun� în practic� amintitul canon pân� la ultimele sale consecin�e. La sfâr�itul secolului al Vll-lea, un sinod �inut la Constantinopol a confirmat canonul în în�elesul s�u textual, decretând c� scaunul din Constantinopol are acelea�i privilegii ca �i scaunul Romei. în aceea�i perioad� un comentator bizantin, interpretând prima parte a canonului, a tras concluzia logic�: întrucât unica re�edin�� a împ�ratului era Constantinopolul, patriarhul Constantinopolului de�ine primatul asupra întregii Biserici.

Aceast� pozi�ie a luat-o în secolul al IX-lea patriarhul Fo�ie care a atacat virulent prin cuvânt �i prin scrieri primatul episcopului Romei, atribuindu-�i-l sie �i episcopilor Constantinopolilor. Fo�ie a reu�it s� transforme sentimentul de team� reveren�ial� care mai exista, în sufletele bizantinilor fa�� de Papa în ur� �i dispre�. Ura �i dispre�ul au fost r�spândite mai apoi în toat� sfera de influen�� a Bizan�ului, inclusiv în teritoriile sustrase jurisdic�iei episcopului Romei. Rela�iile dintre Orient �i scaunul apostolic al Romei au devenit din ce în ce mai slabe pân� când s-a consumat marea schism� din anul 1054. Tot ce i se mai recunoa�te Papei de acum înainte de c�tre orientali e un simplu titlu care nu spune nimic: "primus inter pares" (primul între egali). Expresia echivaleaz� cu celebrul principiu din romanul lui G. Orwell: la ferma animalelor toate animalele sunt egale, numai c� unele sunt mai egale decât altele.

Cu privire la prima parte a canonului 28 s-ar mai fi putut discuta în sensul c�, men�inându-se primatul de drept divin al episcopului Romei, .s-ar fi putut acorda un primat de drept bisericesc episcopului Constantinopolului.

Asupra p�r�ii a doua a canonului nu era nimic de discutat. A accepta c� primatul real în Biseric� este de origine politic� �i nu divin�, ar fi

24

„Îi dorim Constantinopolului s�-�i p�streze gloria sa; s� se bucure mult� vreme de conducerea pe care i-a încredin�at-o îndurarea voastr�. Totu�i una este natura lucrurilor lume�ti, alta aceea a lucrurilor dumnezeie�ti; nici un edificiu nu va avea tr�inicie, dac� nu se va sprijini pe acea piatr� pe care Domnul a pus-o ca temelie. Pierde ce este al s�u cel care dore�te lucrul altuia. S�-i fie de ajuns numitului (Anatolie) c� a dobândit cu ajutorul milostivirii voastre �i cu favoarea mea episcopatul unei cet��i atât de ilustre. S� nu considere de mic� importan�� o cetate care este re�edin�� imperial�, pentru faptul c� nu poate face din ea un scaun apostolic, �i nici s� nu spere c� î�i va putea spori prestigiul cu nedrept��i cauzate altora. Privilegiile bisericilor stabilite de canoanele Sfin�ilor P�rin�i �i statornicite de canoanele sinodului din Niceea nu pot fi modificate din mândrie, nici schimbate din spirit de inova�ie. Asupra acestui lucru, cu ajutorul lui Cristos, eu trebuie s� veghez mereu în virtutea slujbei mele; �i fiindc� mie mi s-a încredin�at grija legilor date prin insuflarea lui Dumnezeu la sinodul din Niceea spre a veghea la cârmuirea întregii Biserici, m-a� face vinovat de un delict, dac� ele ar fi înc�lcate cu complicitatea mea sau dac� voin�a unui singur frate ar avea în ochii mei mai mult� greutate decât interesele generale ale întregii case a Domnului.”

Împ�ratul este rugat c�lduros s� fac� uz de autoritatea sa spre a reprima ambi�ia lui Anatolie, altminteri acesta se poate trezi exclus de la comuniunea Bisericii Universale.

Papa Leon cel Mare nu numai c� reafirm� originea divin� a primatului Roman, dar ap�r� preceden�a ierarhic� a scaunelor episcopale din Alexandria �i Antiohia �i drepturile legitime ale exarhatelor, a�a cum stabilise Conciliul din Niceea, pentru pacea �i armonia Bisericii Universale.

Episcopul Anatolie i-a scris Papei c� nu are nici un amestec �i nici o vin� în toat� treaba asta, c� el din copil�rie a iubit smerenia �i a fugit de gloria de�art� �i de orice ambi�ie �i c� totul vine de la clerul din Constantinopol �i de la episcopii veni�i la Conciliu.

Un timp canonul 28 nu a fost inclus în colec�iile canonice ale Bisericii Orientale. P�rea c� lucrurile se potolesc �i c� Anatolie cedeaz�. Dar numai aparent a cedat. în continuare el, �i succesorii lui �i-au impus autoritatea nu numai asupra exarhatelor, dar asupra întregului Orient,

5

Eracleea, Asia cu capitala la Efes �i Pont cu capitala la Cezareea Capadociei. Episcopii acestor provincii au primit titlul de exarhi.

Evident, Conciliul din Niceea nu aminte�te nimic de episcopul de Bizan�, întrucât Bizan�ul va fi inaugurat abia peste cinci ani, în 330. Iar episcopul de Bizan�, ora� care avea s� poarte ulterior numele de Constantinopol, era subordonat (sufragan) exarhului de Eracleea (Tracia). Când Constantinopolul a devenit capitala Imperiului Roman de R�s�rit, evident c� episcopul acestei cet��i imperiale a început s� creasc� în prestigiu �i statutul de episcopie subordonat� mitropoliei de Eracleea însemna o umilire. Constantinopolul a devenit un scaun episcopal râvnit de foarte mul�i pretenden�i. Chiar dac� nu era un scaun episcopal apostolic, adic� nu era întemeiat de vreun apostol, faptul c� aici se afla împ�ratul �i curtea sa imperial�, oferea nu numai prestigiu, dar �i avantaje deloc neglijabile. Astfel mul�i episcopi titulari ai scaunelor metropolitane, printre ei un mitropolit al Antiohiei, scaun apostolic, au preferat transferul la Constantinopol. Titularii scaunului episcopal de Constantinopol, de�i nu aveau recunoa�terea juridic� de mitropoli�i, ocazional î�i arogau drepturi de mitropoli�i. Vreo cincizeci de ani episcopia de Constantinopol a r�mas în continuare subordonat� episcopiei Eracleii, f�r� a primi titlul de mitropolie. De ce a întârziat atâta vreme recunoa�terea juridic� a acestui titlu? Doi factori au f�cut s� întârzie avansarea. Primul: timp de circa 40 de ani în aceast� perioad� episcopii de Constantinopol au fost eretici ariani sau semi-ariani. Al doilea: împ�ra�ii, chiar dac� î�i fixaser� capitala la Constantinopol, adesea î�i stabileau re�edin�a în alte ora�e, în special la Antiohia.

Prima încercare de a acorda drepturi de mitropolit episcopului de Constantinopol o g�sim în canonul 9 al Sinodului din Antiohia (341) în care episcopii orientali stabilesc:

"Episcopii din orice provincie trebuie s� �tie c� episcopul care î�i are re�edin�a în metropol� are în grija sa întreaga provincie fiindc� în metropol� vin din toate p�r�ile cei care au interese de rezolvat. Prin urmare, hot�râm ca el s� fie ridicat în demnitate mai presus de to�i ceilal�i episcopi �i ca ace�tia, în conformitate cu vechiul canon l�sat de p�rin�ii no�tri, s� nu întreprind� nimic f�r� a-l consulta pe el în afar� de lucrurile care privesc dieceza lor �i teritoriile care îi sunt supuse. De fapt, orice episcop trebuie s� aib� putere asupra diecezei sale ca s� o cârmuiasc� cu pruden�a ce se cere de la oricine �i ca

6

s� se îngrijeasc� de tot teritoriul care îi este supus, hirotonind pentru el preo�i �i diaconi �i ca s� cuprind� toate cu judecata sa. El îns� nu trebuie s� întreprind� nimic f�r� �tirea episcopului metropolei �i nici acesta din urm� s� nu întreprind� ceva f�r� s� asculte p�rerea celorlal�i episcopi.”

Acest canon reflect� criteriul adoptat de Biseric� anterior, anume, de a proceda la organizarea sa exterioar� urmând organizarea teritorial-administrativ� a Imperiului: dac� Constantinopolul a devenit metropol� imperial�, nu se putea ca episcopul din metropol� s� nu devin� mitropolit. Capitala provinciei este centrul întregii vie�i politice, economice �i sociale. Dar faptul c� episcopii de la sinodul amintit aduc drept argument c� episcopul de Constantinopol trebuie s� fie mitropolit fiindc� aici, în capital� vin to�i din toate p�r�ile ca s�-�i rezolve interesele, denot� o mentalitate care nu trece dincolo de viziunea politic�, p�mânteasc�, ceea ce avea s� duc� la subordonarea �i încorporarea Bisericii R�s�ritene în orânduirea politic�. Biserica Apusean�, chiar dac�, din motive practice, a �inut cont în organizarea sa teritorial� de organizarea administrativ� civil�, n-a confundat niciodat� ordinea bisericeasc� cu cea politic�.

Deja în perioada conflictelor provocate de ariani, au ap�rut foarte clar la episcopii occidentali �i la cei orientali dou� concep�ii �i dou� atitudini diametral opuse în ceea ce prive�te raporturile Biseric�-stat.

în Occident, Papii Iuliu I �i Liberiu, episcopii Osio de Cordova, Ilarie de Poitiers, Luciferde Cagliari, Ambrozie de Milan �i ceilal�i s-au împotrivit energic tuturor ingerin�elor împ�ra�ilor în treburile Bisericii, f�când distinc�ie net� între ordinea spiritual�, în care r�spunz�tori �i judec�tori sunt episcopii, �i ordinea temporal� în care r�spunz�tor �i judec�tor este împ�ratul.

în schimb, în Orient, episcopatul nu s-a împotrivit nenum�ratelor amestecuri ale împ�ra�ilor în treburile biserice�ti. Nu s-a ridicat nici un glas, nici m�car atunci când împ�ratul Constan�iu a impus ca ceea ce hot�r��te el s� aib� valoare de canon (lege bisericeasc�), subordonându-�i astfel Biserica �i v�zând în ea un organ al statului.

S-a ridicat �i în Orient câte o voce izolat�. De pild�, Sfântul Vasile cel Mare ia atitudine împotriva împ�ratului arian Valens care impune erezia. Dar atitudinea lui contrasta atât de puternic cu cea a episcopatului oriental, încât Modestus, prefectul Orientului, trimis de împ�rat la Vasile spre a-l obliga s� semneze formula de credin�� arian�, în fa�a refuzului nu a

23

Urm�rile canonului 28 al Conciliului din Cacedon

Putem presupune c� P�rin�ii Conciliului din Calcedon (451) afirmând în canonul 28 c� episcopii la Conciliu! din Constantinopol (381) au acordat privilegii episcopului Romei întrucât Roma era cetate imperial� iar ei acord� acelea�i privilegii episcopului Constantinopolului pentru acela�i motiv, adic� pentru faptul c� în aceast� cetate î�i au re�edin�a împ�ratul �i senatul, devenind astfel a doua Rom�, nu au inten�ionat s�-i nege episcopului Romei autoritatea sa suprem� în Biseric�, ci au voit, pur �i simplu, s� exalte scaunul episcopal al Constantinopolului, acordându-i privilegii. Textul formulat în acest scop îns� sun� eretic �i, în continuare, Orientul l-a interpretat �i în�eles în litera sa, f�r� s� mai �in� cont de inten�ia celor care l-au compus �i l-au semnat.

Logica bizantin� este prea complicat� ca s� o în�eleag� toat� lumea. Insisten�ele cu care episcopii Conciliului în frunte cu Anatolie îi cer Papei Leon cel Mare s� aprobe canonul 28 spre a-i conferi validitate, implicit e o recunoa�tere a autorit��ii supreme în Biseric� a episcopului Romei. În cursul conciliului episcopii au recunoscut clar autoritatea Papei. Dup� ce Pascasinus, delegatul papal, a citit condamnarea ereticului Dioscor, P�rin�ii au exclamat: "Leon prin voi �i prin acest sfânt Conciliu, în unire cu fericitul Apostol Petru, care este piatra unghiular� a Bisericii Catolice �i temelia credin�ei ortodoxe, i-a luat episcopatul �i orice demnitate preo�easc�".

P�rin�ii Conciliului i-au trimis Papei o scrisoare mai mult decât respectuoas�, cerându-i s� aprobe canonul 28. îl numeau pe episcopul Romei interpretul, "glasul lui Petru, cel care a primit de la Mântuitorul paza viei sale", adic� a întregii Biserici; "Capul ale c�rui m�dulare sunt ei, P�rintele ai c�rui fii ei se consider�". însu�i episcopul Anatolie al Constantinopolului i-a declarat Papei: "Scaunul Constantinopolului are ca tat� scaunul t�u apostolic".

Protestul delega�ilor la Conciliul din Calcedon împotriva canonului 28 echivala cu anularea lui. De aceea, atât P�rin�ii Conciliului, cât �i episcopul Constantinopolului, cât �i împ�ratul au trimis Papei Leon scrisori în care respectul este împins pân� la adulatie, cerând aprobarea canonului cu pricina.

în numeroasele sale scrisori de r�spuns, Sfântul Leon cel Mare a respins hot�rât canonul în totalitatea sa, avertizând s� nu se amestece lucrurile umane cu cele divine �i s� se repecte canoanele Conciliului din Niceea. împ�ratului Marcian i-a scris:

22

Grav este ceea ce se afirm� în a doua parte a canonului. Primatul jurisdic�ional al episcopului Romei fusese întotdeauna recunoscut atât în Orient cât �i în Occident. Acest primat nu era considerat ca fiind de origine uman� sau bisericeasc�, ci era expresia clar� a voin�ei lui Cristos, întemeietorul Bisericii. Toat� cre�tin�tatea recuno�tea în episcopii Romei pe urma�ii apostolului Petru pe care Cristos �i-a întemeiat unica Biseric�: "Eu î�i spun: tu e�ti Petru �i pe aceast� piatr� voi zidi Biserica mea �i por�ile iadului nu o vor birui. �ie î�i voi da cheile împ�r��iei cerurilor �i orice vei lega pe p�mânt va fi legat �i în ceruri �i orice vei dezlega pe p�mânt va fi dezlegat �i în ceruri" (Mt 16,18-20). Nici nu s-a pus vreodat� problema c� misiunea încredin�at� lui Petru ar fi fost un privilegiu personal care a disp�rut odat� cu moartea lui; Biserica, d�inuind pân� la sfâr�itul veacurilor, pân� la sfâr�itul veacurilor trebuie s� aib� �i o temelie. Nici nu s-a pus problema c� Petru �i-ar fi pierdut prerogativele primite odat� cu tripla lep�dare de Cristos în timpul patimii, dat fiind faptul c� dup� înviere Cristos îl reconfirm� în misiunea primit� spunându-i: "Pa�te mielu�eii mei... pa�te oile mele" (Cf In 21,15-19).

În canonul 28 nu se mai aminte�te nimic despre originea divin� a primatului episcopului Romei, ci se afirm� simplu c� cei 150 de P�rin�i (episcopi) aduna�i la Conciliul din Constantinopol (381) i-au acordat episcopului Romei privilegiile de care se bucur�. Motivul? Unul de natur� pur uman�, politic�: pentru faptul c� Roma era capital� imperial�. Acum c� �i Constantinopolul devenise capital� imperial�, P�rin�ii Conciliului din Calcedon au decis s� acorde acelea�i privilegii episcopului noii Rome. împin�i de acela�i motiv, specific� textul canonului. Evident, nu un motiv religios - divin, ci unul uman - politic; pentru faptul c� la Constantinopol î�i aveau re�edin�a împ�ratul �i senatul. Faptul c� textul scrie c� a doua Rom� trebuie s� fie a doua "dup�" prima Rom�, nu indic� o grada�ie, ci o succesiune cronologic�: dup� prima Rom� urmeaz� în timp a doua, Constantinopolul, ca de�inând acela�i primat ca �i prima Rom�. Delega�ii Papei la Conciliu au v�zut în acest canon nu numai o violare a canoanelor, dar �i o umilire, o insult� �i o negare a primatului universal de drept divin al episcopului Romei.

7

putut s�-�i st�pâneasc� uimirea spunând: "Nimeni pân� acum nu mi-a vorbit în felul acesta” (Sfântul Grigore Nazianzenul, Oratio XLIII).

Dar s� ne întoarcem la sinodul din Antiohia. Constantinopolul, devenind capitala Imperiului de R�s�rit, era nu numai metropola unei provincii ci o super-metropol�. Era de prev�zut ca episcopul Constantinopolului s� accead� la o autoritate �i la o pozi�ie privilegiat� asupra tuturor metropolelor �i provinciilor Orientului. Canonul 9 al sinodului din Antiohia care tocmai în aceast� direc�ie mergea, a provocat unele conflicte, litigii �i chiar o anumit� rezisten�� din partea câtorva episcopi din diferite provincii. Dar în cele din urm� s-a impus.

Un pas decisiv în ascensiunea episcopului Constantinopolului s-a f�cut în anul 380 când împ�ratul Teodosie �i-a fixat definitiv re�edin�a la Constantinopol. Acest lucru automat a avantajat pozi�ia episcopului capitalei.

Dou� sinoade din Antiohia (330 �i 341) �i cel din Sardica interziceau ca episcopii s� mearg� la curtea imperial�. Canoanele acestor sinoade nu prea fuseser� respectate nici înainte. Dar odat� stabilit� definitiv re�edin�a împ�ratului la Constantinopol, episcopii orientali au început s� curg� la curtea imperial� pentru a trata tot felul de probleme, spre a prezenta reclama�ii �i peti�ii. Intermediarul prin care aveau acces la curte era episcopul Constantinopolului. Uneori împ�ratul rezolva personal problemele episcopilor, de cele mai multe ori îns� le d�dea episcopului intermediar, adic� episcopului capitalei, spre rezolvare.

�i cum în capital� se aflau simultan mai mul�i episcopi, s-a înfiripat un fel de sinod (sobor) permanent prezidat de episcopul de Constantinopol care examina problemele privind diferitele Biserici orientale. în felul acesta, pe nesim�ite, episcopul de Constantinopol a ob�inut asupra celorlalte Biserici din R�s�rit o autoritate care juridic nu fusese validat� decât foarte vag la sinodul din Antiohia, dar pe care în practic� o exercita.

Episcopii orientali, în general, nu-�i d�deau seama cum vor evolua lucrurile. î�i d�dea în schimb foarte bine seama episcopul de Alexandria. Scaunul de Alexandria se bucura de o reputa�ie deosebit� în Orient. De origine apostolic�, fusese numit pe locul al doilea, imediat dup� Roma de c�tre Conciliul din Niceea. Se acoperise de glorie întrucât titularul acestui scaun, Sfântul Atanasie, în strâns� unire cu episcopul Romei, fusese campionul ortodoxiei, adic� al dreptei credin�e, �i vajnicul lupt�tor �i înving�tor al ereziei ariane. Scaunul episcopal al Alexandriei se bucura de un fel de primat asupra celorlalte Biserici orientale.

8

Episcopul Alexandriei a v�zut imediat �i foarte clar c� autoritatea �i prestigiul mereu crescând al episcopului capitalei va duce la sc�derea propriei autorit��i �i a propriului prestigiu. De aceea lupta pentru suprema�ie în Orient se d�dea între Alexandria �i Constantinopol. Victoria avea s� revin� în cele din urm� Constantinopolului.

O prim� tentativ� din partea Alexandriei de a opri drumul ascensional al scaunului constantinopolitan a avut loc în anul 380. Episcopul Alexandriei, Petru, fratele �i succesorul Sfântului Atanasie, a trimis în ascuns câ�iva episcopi egipteni la Constantinopol ca s�-l hirotoneasc� pe Maxim Cinicul ca episcop al capitalei în locul Sfântului Grigore Nazianzenul care fusese însc�unat deja de un an �i care fusese recunoscut chiar de el, episcopul Petru. Tentativa a e�uat.

Primatul de onoare

Expresia "primat de onoare" a ap�rut pentru prima dat� în Orient. Primatul de onoare e un favor, un privilegiu pe care orientalii, genero�i, îl acord� episcopului Romei, Papei, dar cel dintâi care �i l-a revendicat a fost episcopul de Constantinopol. Episcopul Romei nu a reclamat niciodat� un primat de onoare, titlul s�u oficial fiind acela de "servus servorum Dei” (slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu). Expresia în sine e contrar� spiritului evanghelic. Isus le spune ucenicilor care se certau pentru primele locuri: "Cine vrea s� fie cel mai mare între voi, s� fie cel mai mic �i cine vrea s� fie cel dintâi s� fie slujitorul tuturor". La Cina de Tain�, iscându-se din nou cearta pe aceea�i tem�, Isus le d� ucenicilor o lec�ie practic� de felul cum pot ob�ine primul loc: le spal� picioarele. Primatul de onoare îl ob�ine cel care spal� picioarele celorlal�i.

în anul 381 s-a �inut la Constantinopol un mare conciliu al episcopilor orientali, recunoscut apoi ca fiind al doilea Conciliu ecumenic. E bine de �tiut c� un conciliu devine ecumenic în momentul în care este recunoscut ca atare de episcopul Romei. Orientalii au r�mas numai cu �apte concilii ecumenice întrucât atâtea au avut loc pân� la separarea de la comuniunea cu Roma din 1054.

Conciliul mai sus amintit trebuia prezidat de episcopul de Alexandria care avusese întotdeauna preeminen�� în Orient. Fiindc� acesta lipsea, Conciliul a fost condus de Mele�ie de Antiohia, întrucât, a�a cum prevedea �i Conciliul din Niceea, scaunului episcopal de Antiohia îi revenea urm�torul loc dup� cel de Alexandria.

21

"Scaunul apostolic nu trebuie umilit în prezen�a noastr�. Prin urmare, tot ce a fost înf�ptuit ieri în absen�a noastr� împotriva canoanelor �i a legilor, cerem s� fie anulat. în caz c� acest lucru nu se face, cerem ca protestul nostru s� fie consemnat în acte pentru a �ti ce trebuie s� r�spundem episcopului apostolic (Papei) care are autoritate asupra întregii Biserici, ca el s� poat� rosti judecata sa cu privire la atentatul comis împotriva scaunului s�u, dispre�uite fiind canoanele".

Canonul 28 cuprinde trei p�r�i. în prima parte se reafirm� privilegiile acordate de cei o sut� cincizeci de episcopi la Conciliul I din Constantinopol (381) episcopului capitalei imperiale. De�i canonul 3 al Conciliului amintit nu a fost validat de Roma, dac� la Calcedon canonul 28 s-ar fi limitat la privilegiile onorifice acordate la Conciliul din 381, lucrurile nu ar fi fost atât de grave.

în a doua parte a canonului 28, con�inutul canonului 3 al Conciliului din Constantinopol din 381 este substan�ial modificat. Privilegiile acordate scaunului episcopal din Constantinopol sunt scoase din sfera onorific� �i i se acord� acestui scaun prerogativele reale �i efective pe care le posedase pân� atunci numai scaunul apostolic al Romei. F�r� s� se mai aminteasc� de vreun primat de onoare, scaunul noii Rome este pus pe plan de egalitate cu scaunul vechii Rome.

în sfâr�it, în a treia parte este întemeiat patriarhatul de Constantinopol, hot�rându-se ca arie de jurisdic�ie a noului patriarh bisericile celor trei exarhate ale Pontului, Asiei �i Traciei, plus episcopiile din �inuturile barbarilor care fuseser� anterior subordonate celor trei exarhate.

Prima parte a canonului e clar� �i nu are nevoie de comentarii. Nici a treia parte nu prezint� dificult��i de interpretare. Se fondeaz� legal patriarhatul de Constantinopol chiar dac�, deocamdat�, nu este numit cu aceast� titulatur�. La drept vorbind, nu e o mare noutate. E încheierea unui proces care începuse cu câteva decenii înainte, e o recunoa�tere oficial� a ingerin�elor Constantinopolului în treburile celor trei exarhate �i a uzurp�rii drepturilor pe care acestea le aveau. Constantinopolul î�i anexeaz� dou�zeci �i opt de provincii biserice�ti. Faptul c� trei mitropoli�i deposeda�i de prerogativele lor pot s�-�i hirotoneasc� episcopii apare ca o concesie �i un gest de generozitate din partea întâi-st�t�torului de la Constantinopol. Dar curând acest favor va fi retras.

20

Canonul a fost semnat de mai pu�in de dou� sute de episcopi,

personal sau prin reprezentan�ii lor, ceea ce însemna mai pu�in de jum�tatea P�rin�ilor Conciliului. în total au participat cinci sute de episcopi. Nu se �tie dac� cei care nu l-au semnat au lipsit de la sesiunea aceea sau, pur �i simplu, au refuzat s�-l semneze.

Anatolie nu putea g�si un moment mai potrivit pentru a acorda privilegii scaunului s�u episcopal. Nu s-au înregistrat opozi�ii. Lipsea principala adversar�, Alexandria; titularul Alexandriei, Dioscor tocmai fusese depus la acest Conciliu, iar noul patriarh înc� nu fusese ales. Maxim, patriarhul Antiohiei, .era creatura lui Anatolie care îl hirotonise �i, ca atare, având obliga�ii fa�� de acesta, nu putea fi vorba de vreo împotrivire din partea lui.

Iuvenal, episcopul Ierusalimului iar��i avea obliga�ii de recuno�tin��, întrucât Ierusalimul a ie�it tocmai la acest Conciliu, cu sprijinul lui Anatolie, de sub atârnarea Cezareei Maritime �i a primit jurisdic�ia asupra celor trei provincii ale Palestinei, devenind astfel patriarhat. Talasie, exarhul Pontului, care fusese �i el hirotonit la Constantinopol, a lipsit de la sesiunea cu pricina. Exarhul Traciei a fost �i el absent, fiind reprezentat de episcopul de Bisia, prietenul lui Anatolie. Scaunul episcopal al Asiei era vacant, întrucât Conciliul îi depusese pe amândoi pretenden�ii. To�i episcopii depindeau întrucâtva de Anatolie deoarece sperau s� câ�tige prin el favoarea cur�ii imperiale. în plus, to�i episcopii au fost în�tiin�a�i, prin emisarii imperiali prezen�i la Conciliu, c� acest canon 28 exprima dorin�a împ�ratului, iar la episcopii orientali dorin�ele împ�ratului erau sfinte.

Astfel încât, în loc de împotrivire s-au înregistrat adeziuni unanime �i sentimente de devo�iune fa�� de scaunul Constantinopolului. Unii dintre episcopi au declarat c� sunt onora�i de faptul c� au fost hirotoni�i de episcopul Constantinopolului, al�ii c� v�d în episcopul capitalei pe mult stimatul lor p�rinte �i ocrotitor, al�ii c� v�d în gloria scaunului constantinopolitan propria lor glorie �.a.m.d.

La sesiunea urm�toare, delega�ii Romei au protestat energic, cerând ca acel canon 28 s� fie anulat, întrucât contravenea hot�rârilor Conciliului Ecumenic din Niceea �i se baza pe canonul 3 al Conciliului din Constantinopol care nu fusese recunoscut de Papa. Unul dintre delega�i, Lucen�iu, a declarat:

9

Dup� moartea lui Mele�ie, conducerea Conciliului a preluat-o Timotei, fratele lui Atanasie �i Petru, episcopul Alexandriei. Primul lucru pe care acesta l-a f�cut a fost s� protesteze energic împotriva alegerii lui Grigore de Nazianz ca episcop al Constantinopolului. A f�cut-o în baza canonului 15 al Conciliului din Niceea care interzicea transferul de la un scaun episcopal la altul. Grigore a demisionat. Era o victorie a Alexandriei asupra Constantinopolului. Timotei, în calitate de prim episcop al Orientului, împreun� cu Sfântul Ciril, episcopul Ierusalimului, l-a uns pe Nectarie, noul episcop al capitalei.

Foarte probabil c� Timotei p�r�sise Constantinopolul când P�rin�ii Conciliului au compus canoanele 2 �i 3 care lezau, cel pu�in indirect, interesele Alexandriei.

În prima parte, canonul 2 hot�r��te ca episcopul unei biserici s� nu se amestece în treburile altor biserici. E ceea ce hot�râse �i Conciliul din Niceea. Cu alte cuvinte: episcopul de Alexandria s� se ocupe de problemele Bisericii din Egipt, episcopii orientali de problemele Bisericii din Orient, respectându-se prerogativele acordate de canonul 6 de la Niceea episcopului de Antiohia, exarhii Traciei, Asiei �i Pontului, s� se ocupe de problemele privind teritoriile lor.

În continuare, canonul hot�r��te ca episcopii s� nu ias� din teritoriile lor pentru hirotoniri sau alte func�iuni, afar� de cazul c� sunt invita�i. Hot�rârea nu-l afecta pe episcopul Romei. Acesta se limita s� examineze chestiunile referitoare la credin�� �i s� decid� atunci când episcopii f�ceau recurs la el. în schimb, îl afecta pe episcopul de Alexandria care era re�inut între hotarele teritoriului s�u. Era clauza: în afar� de faptul c� sunt invita�i. Iar de aceast� clauz� beneficia episcopul de Constantinopol. El î�i putea procura u�or astfel de invita�ii, recurgând, când era cazul, la interven�ia împ�ratului. în felul acesta sfera lui de ac�iune se l�rgea.

Dar mult mai important este canonul 3 al Conciliului din Constantinopol. El acord� episcopului Constantinopolului un "primat de onoare" dup� acela al Romei. Motivul: Constantinopolul este o nou� Rom�.

Prerogativa a fost dorit� de împ�ratul Teodosie, în inten�ia de a spori prestigiul episcopului capitalei �i de a-l avea colaborator mai apropiat în politica sa de unificare religioas� a Imperiului; unitatea religioas� e foarte important� pentru unitatea politic�.

Expresia "primat de onoare" pare inofensiv�. O asemenea prerogativ� fusese acordat� de Conciliul din Niceea �i episcopului de Ierusalim, dup� Alexandria �i Antiohia. Dar se stabilea c� nu este vorba de o jurisdic�ie efectiv�: prerogativele episcopului de Cezareea c�ruia îi era

10

subordonat episcopul de Ierusalim r�mâneau neatinse. Fiindc� Cezareea era capitala politic� a provinciei palestiniene, aici era �i mitropolitul. Primatul de onoare acordat episcopului Constantinopolului nu-i d�dea, teoretic, acestuia dreptul de a se sustrage exarhului de Eracleea al c�rui sufragan era, dar era un pas important pe calea emancip�rii. Canonul 3, de�i �tirbea prestigiul celor dou� scaune episcopale de origine apostolic�: Alexandria �i Antiohia, nu a provocat nici o reac�ie din partea acestora. Episcopul de Alexandria, cum am mai amintit, nu se mai afla la Constantinopol, iar scaunul episcopal de Antiohia era vacant.

Fiind vorba de un primat de onoare, la prima vedere, canonul acesta nu constituia un atentat nici la adresa primatului Papei de la Roma care nu a fost niciodat� un primat de onoare, ci unul real, efectiv, de jurisdic�ie. �i totu�i era, datorit� motivului pentru care se cerea acest primat. Din cuvintele canonului rezult� c� primatul de onoare care era acordat episcopului Constantinopolului �i primatul real pe care îl de�inea episcopul Romei avea aceea�i motiva�ie de ordin pur uman �i politic, �i anume, faptul de a fi episcopul unei capitale imperiale. Roma a fost capitala împ�ratului de aceea episcopul Romei a avut primatul; devenind capital� imperial�, Constantinopolul se bucura acum de acelea�i prerogative. în momentul în care Roma va înceta s� fie capital� imperial�, episcopul Romei va pierde primatul de care s-a bucurat iar episcopul Constantinopolului, devenit a doua Rom�, va de�ine singur primatul.

Papa Damasus, episcopul Romei, nu a aprobat cele dou� canoane ale Conciliului din Constantinopol �i nu Ie-a introdus niciodat� în colec�ia sa de legi. De altfel, episcopii orientali nu numai c� nu au cerut recunoa�terea acestor canoane, dar nici nu le-au trimis m�car la Roma. Ceea ce nu înseamn� c� Roma le ignora. Ca reac�ie, în sinodul �inut la Roma un an mai târziu, în 382, Papa Damasus reafirm� preeminen�a celor trei scaune episcopale: Roma, Alexandria �i Antiohia, punând aceast� preeminen�� în leg�tur� cu apostolul Petru: Petru a întemeiat Biserica Romei, mai înainte de aceasta a cârmuit Biserica Antiohiei, Marcu, ucenicul lui Petru a întemeiat Biserica Alexandriei. Este a�a-numita triarhie. Cât prive�te Roma, se afirm� clar c� episcopul ei î�i datoreaz� primatul asupra celorlalte Biserici nu fiindc� a�a a hot�rât un conciliu sau pentru faptul c� este capital� imperial�, ci fiindc� a�a a hot�rât dumnezeiescul întemeietor al Bisericii când a spus: "Tu e�ti Petru �i pe aceast� piatr� voi zidi Biserica mea".

Dup� cum era de prev�zut, episcopul de Constantinopol �i-a transformat primatul de onoare într-un primat de jurisdic�ie efectiv�.

19

Episcopul Anatolie al Constantinopolului, înainte de a propune spre votare canonul 28, a mai propus dou� canoane, 9 �i 17, prin care se hot�ra c� episcopii �i clericii din cele trei exarhate: Eracleea, Asia �i Pont în caz de litigiu pot s� fac� apel fie la propriul mitropolit, fie la episcopul Constantinopolului, iar dac� nu erau mul�umi�i cu hot�rârea exarhului, trebuiau s� fac� apel la Constantinopol.

Având în vedere influen�a pe care o avea la curtea imperial�, evident c� toate cauzele în litigiu din cele trei exarhate aveau s� ajung� la episcopul Constantinopolului. Cele dou� canoane nu negau dreptul suprem de apel la episcopul Romei, despre care tratase sinodul din Sardica în Iliric (Sofia de azi, în Bulgaria).

În sfâr�it, vine canonul 28 care, pentru importan�a lui, trebuie reprodus în întregime:

"Urmând întru totul hot�rârile Sfin�ilor P�rin�i �i recunoscând canonul citit acum al celor o sut� cincizeci de episcopi preaiubi�i de Dumnezeu, decret�m �i noi �i hot�râm acela�i lucru cu privire la privilegiile preasfintei biserici a Constantinopolului, noua Rom�. P�rin�ii, de fapt, pe bun� dreptate au acordat scaunului vechii Rome privilegiile sale, întrucât ea era cetate imperial�. împin�i de acela�i motiv, cei o sut� cincizeci de episcopi preaiubi�i de Dumnezeu au acordat privilegii egale scaunului noii Rome, judecând în mod just c� cetatea care este onorat� de re�edin�a împ�ratului �i a senatului �i se bucur� de acelea�i privilegii ale vechii cet��i imperiale, trebuie s� aib� acelea�i prerogative pe care Ie-a avut aceea �i în câmpul bisericesc �i s� fie a doua dup� ea. Astfel (hot�râm c�) numai mitropoli�ii diecezelor Pontului, Asiei �i Traciei, ca �i episcopii teritoriilor numitelor dieceze care se afl� printre barbari, vor fi hirotoni�i de c�tre numitul preasfânt scaun al preasfintei biserici, a Constantinopolului, în timp ce în numitele dieceze fiecare mitropolit va conferi episcopilor hirotonirea împreun� cu episcopii provinciei, a�a cum e prescris de sfintele canoane. Dar mitropoli�ii numitelor dieceze trebuie s� fie hirotoni�i, dup� cum s-a spus, de c�tre arhiepiscopul Constantinopolului, dup� ce va fi fost f�cut� alegerea întru în�elegere, potrivit doctrinei, �i dup� ce va fi fost comunicat� aceluia" (arhiepiscopului Constantinopolului).

18

primatului de drept divin al episcopului Romei �i, în cele din urm�, la ruperea Orientului în secolul al XI-lea de la unitatea Bisericii.

Acest canon 28 a fost preg�tit cu grij� la Conciliu, prin numeroase recunoa�teri ale pozi�iei privilegiate a episcopului Constantinopolului, f�cându-se referire la canonul 3 al Conciliului I din Constantinopol din 381 care îi acorda numitului episcop primatul de onoare, dup� Roma, canon pe care Papa nu l-a aprobat niciodat�.

Delega�ii Papei la Conciliul din Calcedon, având în vedere locul unde se �inea Conciliul, de la bun început au acordat locul urm�tor episcopului Constantinopolului �i au dispus ca acesta s� rosteasc� sentin�a de condamnare a lui Dioscor imediat dup� reprezentan�ii Papei, înaintea Patriarhului de Antiohia, ceea ce pentru ambi�ia scaunului Bizan�ului însemna un câ�tig enorm. O alt� cucerire important� a fost legalizarea de c�tre un conciliu ecumenic a sinodului permanent de la Constantinopol. Propunerea a fost f�cut� chiar de episcopul cet��ii imperiale:

"Deja de mult� vreme s-a introdus obiceiul ca preasfin�ii episcopi, prezen�i temporar în aceast� mare cetate, s� se întruneasc� pentru a rezolva acele cauze biserice�ti care se pot ivi ocazional �i pentru a r�spunde celor care au adresat întreb�ri. Cu toate acestea, nici eu, nici sfin�ii episcopi care s-au adunat împreun� cu mine dup� obicei, n-am introdus nici o noutate".

în felul acesta o întrunire de episcopi veni�i cu diferite afaceri la curtea imperial�, nesocotind dispozi�iile Conciliului din Niceea, devine un organism de control �i un tribunal de apel condus de episcopul Constantinopolului. Aici î�i are originea expresia "Biseric� soborniceasc�" (sinodal�) din Crezul ortodox.

în continuare, clerul din Constantinopol nu a l�sat s� scape nici o ocazie în timpul dezbaterilor conciliare, pentru a revendica drepturi �i privilegii, reale sau imaginare, pentru episcopul scaunului constantinopolitan.

Canonul 28 a fost propus pentru aprobare la sesiunea a cincisprezecea, penultima, care s-a �inut pe data de 31 octombrie a anului 451. Fiind la curent despre ceea ce se pune la cale, delega�ii Papei nu au luat parte la aceast� sesiune. Prin absen�a lor voiau s�-i determine pe ceilal�i episcopi s� nu aprobe canonul 28 sau, dac� îl vor vota, s� li se deschid� calea protestului.

11

Aceasta s-a petrecut în special în vremea episcopului Nectarie. Acesta nu a pierdut nici o ocazie de a-�i l�rgi sfera de influen�� intervenind în problemele altor episcopi �i impunându-�i autoritatea, când era cazul, prin demonstra�ii de for��. La realizarea ambi�iei �i a dorin�ei de hegemonie a episcopului Bizan�ului au pus um�rul uneori, f�r� s�-�i dea seama, �i unii episcopi din afara Orientului.

A�a s-a întâmplat când s-a iscat un scandal în episcopia de Bostra, ce �inea de mitropolia Antiohiei. Mitropolitul Antiohiei a recurs la episcopul Romei pentru aplanarea conflictului. Acesta l-a delegat pe Teofil, episcopul Alexandriei cu rezolvarea cazului. Teofil l-a rezolvat dar într-un sinod �inut la Constantinopol �i prezidat de Nectarie.

Un alt caz. Un diacon din Milan, Geron�iu, a fost pedepsit de episcopul s�u, Sfântul Ambrozie. Diaconul, în loc s� se supun�, a mers la Constantinopol, �i-a f�cut prieteni la curtea imperial� �i a fost numit mitropolit de Nicomedia, în Bitinia. L-a hirotonit episcopul de Cezareea Capadociei. Ambrozie, în loc s�-i repro�eze acest lucru exarhului Pontului care l-a sfin�it, i-a cerut lui Nectarie al Constantinopolului s�-l depun� pe Geron�iu.

Pe vremea episcopatului lui Nectarie, având în vedere c� era tot mai mare num�rul episcopilor veni�i în capital� cu tot felul de afaceri �i cu ob�inerea de favoruri de la împ�rat, s-a consolidat �i a devenit permanent sinodul prezidat de episcopul Constantinopolului. Tot în aceast� vreme primatul de onoare se transform� în primat efectiv de jurisdic�ie f�r� a mai fi nevoie de vreun act sau de vreo recunoa�tere juridic� a titlului �i gradului de mitropolit pentru episcopul de Constantinopol. Cre�terea prestigiului scaunul episcopal în aceast� perioad� nu s-a datorat activit��ii pastoral-biserice�ti a lui Nectarie ci altor considerente: trecutul s�u de înalt func�ionar imperial, rela�iile cu curtea �i cu p�tura dominant�, banchetele somptuoase la care invita înalta societate a Constantinopolului, spiritul s�u împ�ciuitor care îi câ�tiga simpatia, prieteniile cu înal�ii func�ionari imperiali, experien�a sa de jurist cu care îi ajuta pe episcopi s�-�i rezolve problemele.

Teofil, episcopul Alexandriei, con�tient c� prestigiul scaunului s�u scade tot mai mult în. favoarea Constantinopolului, a mai f�cut o încercare de a salva ceea ce nu se mai putea salva. A încercat s�-l promoveze la scaunul Constantinopolului pe un egiptean, un om al s�u, cu numele de Isidor. Nu a reu�it.

Interven�iile episcopului Constantinopolului în teritoriile supuse altor mitropolii s-au înmul�it în vremea episcopatului Sfântului loan Gur�

12

de Aur. Evident, Sfântul Ioan Gur� de Aur nu era împins de ambi�ie, ci de zel. Dar un anumit fel de zel produce acelea�i efecte ca �i ambi�ia. Astfel intervine �i face ordine în toate cele trei exarhate în Pont îl depune pe Geron�iu, mitropolitul Nicomediei, �i unge pe altcineva în locul lui. La Eracleea, în Tracia, îl hirotone�te ca episcop pe un diacon al s�u, Serapion. Ceea ce înseamn� c� în acest moment nu mai depindea Constantinopolul de Eracleea, ci Eracleea de Constantinopol. Intervine �i în exarhatul Asiei, face ordine �i îl hirotone�te episcop pe Eraclide, un alt diacon al s�u. Trecerea de la primatul de onoare la primatul efectiv de jurisdic�ie nu s-a f�cut în conformitate cu canoanele Bisericii, ci în afara canoanelor.

în prima jum�tate a secolului al IV-lea, Alexandria a mai avut dou� ocazii de a umili scaunul episcopal al Constantinopolului în încercarea de a-i stopa ascensiunea. Astfel al treilea Conciliu ecumenic din Efes (431) este prezidat de Sfântul Ciril, episcopul Alexandriei. Lui îi revine misiunea de a arunca excomunicarea împotriva lui Nectarie, episcopul eretic al Constantinopolului.

La Conciliul al II-lea din Efes, tot episcopul Alexandriei, Dioscor îl excomunic�, de data aceasta pe nedrept, pe Flavian, episcopul Constantinopolului, punându-l în loc pe Anatolie, emisarul s�u la Constantinopol. Dar, ironia istoriei, tocmai omul s�u, dup� dou� zeci de ani, la Conciliul ecumenic din Calcedon (451), va transforma oficial primatul de onoare al episcopului Constantinopolului în primat efectiv. La acela�i Conciliu, episcopii orientali, nemul�umi�i de comportarea lui Dioscor, vor acorda episcopului de Constantinopol jurisdic�ia efectiv� asupra celor trei exarhate, fondând astfel patriarhatul de Constantinopol.

Pân� în prezent lupta pentru hegemonie în Orient se duce între Alexandria �i Constantinopol. Victoria va reveni Constantinopolului. Era o prim� etap� înainte de a se emancipa de sub autoritatea episcopului Romei.

Expansiunea continu�

Dup� ce �i-au consolidat hegemonia în Orient, în special în cele trei exarhate: Tracia, Asia �i Pont, dup� ce au transformat primatul de onoare acordat scaunului constantinopolitan în primat efectiv de jurisdic�ie, episcopii capitalei orientale au încercat s�-�i extind� autoritatea în Iliricul Oriental, teritoriu supus ca �i Iliricul Occidental, jurisdic�iei patriarhale a episcopului Romei, întrucât Iliricul �inea de Imperiul Roman de Apus.

17

(Mitropolitul Marcu din Efes a fost unul din cei care au dat peste cap unirea bisericilor orientale cu Roma la Floren�a), pentru a dezr�d�cina mai mult din Moldova s�mân�a catolicismului �i pentru a lua definitiv celor tineri posibilitatea de a citi scrierile latinilor, I-a determinat pe Alexandru cel Bun, nu numai s� surghiuneasc� din �ar� pe oamenii de alt� credin��, ci s� scoat� �i literele latine din toate scrierile �i c�r�ile �i s� le înlocuiasc� cu cele slavone.

Biserica bizantin� cu toate teritoriile asupra c�rora î�i extinsese jurisdic�ia s-a separat în anul 1054 de comuniunea cu Biserica Romei. în anul 1453 Constantinopolul (azi Istanbul) a c�zut sub ocupa�ie turceasc�. Ulterior, bisericile din sfera bisericeasc� a Constantinopolului s-au proclamat biserici na�ionale autonome (autocefale). în 1590 Rusia a devenit �i ea patriarhat autocefal, proclamându-se "a treia Rom�". Era logic. Se punea în practic� principiul neevanghelic de care se prevalaser� episcopii Constantinopolului: la cine puteau trece primatul �i prerogativele primei Rome dac� nu la Moscova, capital� cre�tin� imperial�, dup� ce Constantinopolul a ajuns capital� p�gân�? Pe acest principiu s-a sprijinit ideologic, imperialismul �arist continuat de cel comunist. Imperialismul sovietic s-a l�comit prea mult subjugând ��ri care n-au �inut niciodat� de jurisdic�ia patriarhului Bizan�ului: Cehia, Ungaria, Polonia care au r�mas întotdeauna sub jurisdic�ia Patriarhului Occidentului. Nu putea s� dureze mult aceast� subjugare. Aceste ��ri î�i reiau acum locul lor firesc în familia ��rilor occidentale. Ce se va întâmpla cu România? Va r�mâne ve�nic cu "a treia Rom�"? "A�a ne-a fost fatalul destin al istoriei,” scrie D. Onciul în Istoria României. Totul a pornit de la dorin�a "întâi-st�t�torului Constantinopolului de a-�i extinde hegemonia bisericeasc� asupra Iliricului ce apar�inea Patriarhului Romei, adic� al Occidentului. A pierdut Roma, dar mai mult a pierdut România. Constantinopolul, smulgându-ne Romei, ne-a sacrificat Moscovei.

Canonul 28 al Conciliului din Calcedon

Când episcopii orientali semnau canonul 28 la Conciliul din Calcedon (451), în imediata vecin�tate a Constantinopolului, nu-�i d�deau seama de urm�rile catastrofale ale faptei lor. Credeau c� acord� doar ni�te privilegii episcopului Constantinopolului. în realitate, consfin�eau un principiu care, cu timpul, avea s�-i conduc� pe orientali la negarea

16

liturgia roman� cu unele particularit��i locale �i chiar cu unele elemente preluate din liturgia bizantin�.

Când Iliricul a fost pus de Papa Damasus sub jurisdic�ia mitropolitului de Tesalonic, automat Dacia Traian� a intra sub jurisdic�ia acestuia.

împ�ratul Iustinian, întemeind o cetate nou�, Prima Iustiniana, în satul s�u natal Vederiana (Taurescium), cu aprobarea Papei Vigilius a înfiin�at în anul 535 �i mitropolia cu acela�i nume, sco�ând-o de sub jurisdic�ia Tesalonicului dar nu de sub jurisdic�ia Papei de la Roma. în documentul prin care se delimiteaz� teritoriile noii mitropolii, este vorba de Novella a IX-a a lui Iustinian, sunt me�ionate �i localit��ile de dincolo de Dun�re precum: Sederata, pe ��rmul stâng al Dun�rii, în Banat, Recidava (Varadia, lâng� Lugoj). în anul 640 n�v�litorii slavi distrug Prima Iustiniana �i teritoriile acesteia revin, pân� în anul 733, sub jurisdic�ia vicarului Papei de la Tesalonic.

În secolul al IX-lea, bulgarii au ocupat Iliricul, deci �i teritoriile, exceptând Moldova, de la nordul Dun�rii, înglobându-le în regatul lor. Din motive politice �i sub influen�� bizantin�, în anul 864, în urma unui r�zboi cu bizantinii, Boris, conduc�torul bulgarilor, s-a botezat �i i-a obligat pe to�i bulgarii s� fac� acela�i lucru. El a îmbr��i�at ritul bizantin �i a a�ezat tot regatul s�u sub jurisdic�ia episcopului de Constantinopol. Cu aceast� ocazie a desfiin�at cu for�a liturgia latin�, roman�, de pe teritoriul ��rii noastre, înlocuind-o cu liturgia bizantin�. Totodat�, a înlocuit limba latin� cu limba bulgar� ca limb� de stat �i bisericeasc�. Pân� la organizarea ierarhiei biserice�ti în România, biserica român� avea s� depind� de episcopia Ohrida, din Bulgaria. A�a s-au întrerupt, dup� nou� veacuri, leg�turile românilor cu cetatea-mam�, Roma.

În Transilvania, domina�ia religioas� bulgaro-bizantin� a fost frânat� de apari�ia ungurilor.

Moldova a fost �i ea acaparat� încetul cu încetul, dar o anumit� afinitate cu Roma s-a p�strat înc� mult� vreme. Dovad�, faptul c� în anul 1439 mitropolitul Damian al Moldovei a semnat la Conciliul de la Floren�a actul de unire cu Biserica Romei �i faptul c� Moldova �i-a men�inut mult� vreme alfabetul latin, neacceptându-l pe cel slav. Dimitrie Cantemir în Descriptio Modaviae (pg. 152) consemneaz� o tradi�ie la români care spune c� înainte de sinodul de la Floren�a, moldovenii, dup� exemplul celorlalte na�iuni care î�i trag limbile lor din graiul roman, întrebuin�au literele latine. Dar fiindc� la acel sinod Mitropolitul Moldovei trecuse de partea latin�, urma�ul s�u Teoctist, de neam bulgar, fost diacon al lui Marcu din Efes

13

Iliricul cuprindea ini�ial teritoriul de pe coasta r�s�ritean� a Adriaticii, adic� Dalma�ia �i Albania, extinzându-se apoi pân� la Marea Egee �i Dun�re. A fost evanghelizat de apostolul Pavel (Rom 15,19; Tit 3,12). S-au ridicat numeroase scaune episcopale, legate între ele, dintre care se remarc� în secolul al Ill-lea cele dou� re�edin�e imperiale: Tesalonic, în r�s�ritul provinciei, �i Sirmium în apus.

În secolul al V-lea, ierarhia era complet�, provinciile biserice�ti corespunzând provinciilor civile. Iliricul Oriental cuprindea: Moesia, Dacia, Dardania, Pravalitana, Macedonia (metropola Tesalonic), Epir, Tesalia, Ahaia (metropola Corint) �i Creta. Toate aceste provincii pân� în anul 378 au f�cut parte din Imperiul Occidental. Dup� înfrângerea de la Adrianopole, împ�ratul Gra�ian a împ�r�it Iliricul în dou�: Oriental �i Occidental, cedând Iliricul Oriental, provizoriu, din motive militare, puternicului împ�rat al Orientului, Teodosie. Din acest moment, apare dorin�a episcopilor Constantinopolului de a-�i impune hegemonia �i asupra acestui teritoriu, de�i trecuse numai temporar în administra�ia Imperiului de R�s�rit. Dup� trei ani, Iliricul Oriental se reunific� cu cel Occidental, �i revine în administra�ia Occidentului. Dup� anul 395, mai exact dup� moartea lui Teodosie, Iliricul este din nou divizat, de data aceasta definitiv. Iliricul R�s�ritean a revenit lui Onoriu, împ�ratul Orientului, cel Occidental lui Arcadie, împ�ratul Apusului.

Papa Damasus, cunoscând criteriul orientalilor de a-�i adapta organizarea bisericeasc� celei politice, pentru a-�i salva drepturile patriarhale asupra acestui teritoriu �i a-l împiedica s� cad� sub influen�a episcopului Constantinopolului, deja la prima separare, c�tre anul 381, a înfiin�at Vicariatul Apostolic pentru Iliric, cu re�edin�a la Tesalonic. Aceasta a fost, s-ar putea spune, prima Nun�iatur� Apostolic�. Papa administra prin vicarul s�u, mitropolitul de Tesalonic, acest teritoriu care începuse s� fie râvnit de întâi-st�t�torul "Noii Rome".

M�sura luat� de Papa Damasus s-a dovedit a fi binevenit� �i eficace. Vreo patruzeci de ani, episcopii Constantinopolului nu s-au încumetat s� se amestece în problemele Iliricului Oriental sau s� fac� pa�i în vederea sustragerii lui de sub autoritatea Romei. Prima încercare a f�cut-o episcopul Attic, în 419, ocazia, din p�cate, oferind-o chiar clericii ilirici. Noul episcop de Patras, Perigan, nefiind acceptat de popor s-a transferat la Corint. Nu era conform canoanelor. Clerul din Corint s-a adresat Papei Bonifaciu cerând aprobarea transferului. Pân� s� se intereseze Papa la Vicarul s�u din Tesalonic cum stau lucrurile, clerul din Corint s-a adresat episcopului din Constantinopol, Attic, ca s� rezolve problema. Bucuros de

14

solicitare, acesta s-a �i gr�bit s� convoace un sinod la Corint în care s� fie dezb�tut cazul. Informat de Vicarul s�u despre aceast� înc�lcare a drepturilor sale, Papa a reac�ionat imediat, declarând nul� convocarea sinodului. între timp episcopul Attic a avut grij� s� ob�in� de la împ�ratul Teodosie al II-lea promulgarea unei legi în virtutea c�reia toate divergen�ele ivite între episcopii din provinciile ilirice trebuie supuse pentru rezolvare episcopului Constantinopolului.

Legea promulgat� pe 14 iulie 421 prevede, în prima parte, s� se înl�ture orice inova�ie �i s� se respecte toate canoanele �inute în trecut referitoare la toate provinciile Iliricului. în a doua parte a legii g�sim o contradic�ie flagrant�: se introduce o noutate care contravine tuturor canoanelor anterioare. Se prevede ca divergen�ele s� fie supuse judec��ii "reverendissimului întâi-st�t�tor al ora�ului Constantinopol, întrucât acesta se bucur� de prerogativa vechii Rome".

Mai interesant� decât contradic�ia este motivarea legii: fiindc� Constantinopolul posed� prerogativa vechii Rome. Progresul realizat dup� anul 381 era uria�. Atunci, la Conciliul I din Constantinopol, se acorda episcopului de Constantinopol primatul de onoare, dup� cel care se cuvenea episcopului Romei, datorit� faptului c� ora�ul Constantinopol a devenit o nou� Rom�, adic� o nou� capital� imperial�. Acum nu se mai pomenea de vreun primat de onoare, ci, simplu: episcopul Noii Rome se bucur� de prerogativele vechii Rome. Politicul, umanul, elimina complet divinul, supranaturalul. Era rodul firesc al concep�iei dominante în Orient: fiindc� Biserica se identifica cu statul, importan�a �i prerogativele unui scaun episcopal erau dictate de importan�a ora�ului în care se afla respectivul scaun episcopal.

Atentatul la jurisdic�ia patriarhal� a Papei era prea f��i� �i prea grav pentru ca Papa s�-l treac� cu vederea. A ac�ionat prompt pe dou� planuri: bisericesc �i politic. Pe plan bisericesc, a trimis o scrisoare sever� episcopilor din Iliric interzicându-le s� se mai sustrag� de la comuniunea �i supunerea fa�� de scaunul apostolic al Romei �i s� mai cear� ajutorul "celor care nu recunosc nici o autoritate superioar�". Pe plan politic, a intervenit la împ�ratul Occidentului, Onoriu, ca acesta s� cear� de la împ�ratul Orientului, Teodosie II, nepotul lui Onoriu, anularea edictului. Ceea ce s-a reu�it. Teodosie a retractat edictul, dar a dat toat� vina pe episcopii ilirici care ceruser� ajutor, f�când apella episcopul Constantinopolului, f�r� a-l aminti pe acesta din urm� care, de fapt, ceruse promulgarea edictului. Mai mult, legea dat� a fost inclus� în Codul lui Iustinian. în schimb, retractarea acestei legi nu a mai fost inclus�.

15

Au mai fost câteva încerc�ri mai oculte ale episcopilor Constantinopolului de a interveni în problemele biserice�ti ale Iliricului, dar au fost stopate prompt de episcopii Romei.

Sub împ�ratul Iustinian, mitropolia de Salonic a pierdut calitatea de Vicariat papal, întrucât a participat la schisma lui Accaciu, episcopul Constantinopolului, la sfâr�itul secolului al V-lea, începutul secolului al VI-lea. Func�iile sale au fost preluate de episcopia Prima Iustiniana �i alte scaune episcopale care primeau diferite îns�rcin�ri de la patriarhul Romei.

în continuare, invaziile barbare au f�cut s� dispar� cele mai multe dintre vechile episcopii ale Iliricului, iar cele care au supravie�uit cu greu mai puteau men�ine leg�turile cu episcopul Romei. De aceast� situa�ie a profitat împ�ratul iconoclast al Orientului Leon al III-lea Isaurul care în anul 733 a smuls Iliricul din jurisdic�ia episcopului Romei �i l-a trecut în jurisdic�ia episcopului de Constantinopol. în plus a trecut în jurisdic�ia Constantinopolului Creta, Calabria �i Sicilia. în total opt provincii biserice�ti, cuprinzând �apte zeci �i una de dieceze. Aceasta pentru a-l penaliza pe Papa care condamnase iconoclasmul. Papii au protestat în repetate rânduri împotriva acestui abuz, dar în zadar. O bun� parte din Iliricul Occidental, mai ales pe coasta Adriaticii, a continuat s� r�mân� fidel� Romei. Restul Iliricului a urmat soarta Constantinopolului.

Roma nu a renun�at niciodat� la jurisdic�ia asupra Iliricului. în anul 860, Papa Nicolae I îl orânduie�te pe mitropolitul de Tesalonic "more vetere" (a�a cum a fost în vechime) ca vicar al scaunului din Roma în provinciile Iliricului: Epir, Macedonia, Tesalia, Ahaia, Dacia ripensis, Dacia Mediteranea, Moesia, Dardania �i Praevalitana.

Credin�a cre�tin� a venit în Dacia lui Traian adic� pe actualul teritoriu al României de la Roma, în form� �i limb� latin�. Dovad� e vocabularul cre�tin aproape în întregime de origine latin�. Presupunând c� apostolul Andrei a evanghelizat teritoriile ��rii noastre, el a r�mas în comuniune cu fratele s�u Petru, episcopul Romei �i i-a recunoscut primatul jurisdic�ional. în felul acesta se poate vorbi de o lege sau de o credin�� str�mo�easc�: o lege, o credin�� catolic�, Roman�.

Din punct de vedere bisericesc, teritoriile de la stânga Dun�rii, adic� din Dacia lui Traian depindeau de episcopii de la sudul Dun�rii, adic� din fosta Dacie aurelian�, mai târziu Iliric, �i prin ei de patriarhul Romei. Pân� la ocuparea de c�tre bulgari, în Dacia Traian� se celebra liturgia în limba latin�. Era una din liturgiile numite minore, pe care o celebra �i Sfântul Nichita Remesianul (340-424) dincolo de Dun�re, în Iliric, adic�