religie

1
29 Să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu Nu te frământa prea mult pentru soarta ta. Să ai numai dorinţa fermă de mântuire şi, punând-o înaintea lui Dumnezeu, să aştepţi ajutor de la El până când îţi va veni. Dacă ne vom lăsa în întregime în voia lui Dumnezeu, atunci totul va merge bine şi cele neplăcute le vom primi ca pe ceva cuvenit. Orice se săvârşeşte duce la mântuirea sufletelor noastre şi, în acelaşi timp, ni se descoperă adâncul înţelepciunii. Şi ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui (Rom. 8: 28). În lumea aceasta nimic nu este permanent. Uită-te pe stradă: de dimineaţă a plouat, la amiază cerul a fost senin, iar seara a fost iarăşi frig. Ba vânt, ba linişte, ba furtună, ba arşiţă. Aşa este şi în viaţa noastră - întotdeauna să fii gata să urmezi voia lui Dumnezeu, fie că îţi place ori nu. Înainte de a face ceva, roagă-te şi cercetează să vezi dacă lucrul acela este înţelept şi plăcut lui Dumnezeu. Unde este urmată voia lui Dumnezeu, acolo niciun obstacol puternic nu poate ieşi biruitor.

Upload: busaga

Post on 07-Nov-2015

215 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu

TRANSCRIPT

29 S ne lsm n voia lui DumnezeuNu te frmnta prea mult pentru soarta ta. S ai numai dorina ferm de mntuire i, punnd-o naintea lui Dumnezeu, s atepi ajutor de la El pn cnd i va veni.Dac ne vom lsa n ntregime n voia lui Dumnezeu, atunci totul va merge bine i cele neplcute le vom primi ca pe ceva cuvenit. Orice se svrete duce la mntuirea sufletelor noastre i, n acelai timp, ni se descoper adncul nelepciunii. i tim c Dumnezeu toate le lucreaz spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemai dup voia Lui (Rom. 8: 28).n lumea aceasta nimic nu este permanent. Uit-te pe strad: de diminea a plouat, la amiaz cerul a fost senin, iar seara a fost iari frig. Ba vnt, ba linite, ba furtun, ba ari. Aa este i n viaa noastr - ntotdeauna s fii gata s urmezi voia lui Dumnezeu, fie c i place ori nu.nainte de a face ceva, roag-te i cerceteaz s vezi dac lucrul acela este nelept i plcut lui Dumnezeu.Unde este urmat voia lui Dumnezeu, acolo niciun obstacol puternic nu poate iei biruitor.