Ministerul Educaţiei din Republica MoldovaUniversitatea de Stat

Facultatea de Relaţii Internaţionale,Ştiinte Politice şi AdministrativeCatedra de Relaţii Internaţionale

TEMA:

Islamul – religie, filosofie, ideologie și modul de viață a popoarelor musulmane.

Chişinău, 2012

1

Plan:

Introducere

I. Definirea termenului de “islam”

II. Izvoarele principale ale islamului

III Modul de viaţă a musulmanilor

IV Filosofia islamului:

V Concluzie

Bibliografie

2

Introducere

Islamul este una dintre cele trei mari religii monoteiste (alaturi de crestinism si iudaism).

In araba, 'islam' inseamna 'supunere' - supunere fata de Allah. Cuvantul 'Allah' se refera la acelasi

Dumnezeu al evreilor si crestinilor. A spune ca 'Allah' este Dumnezeul arabilor este echivalent

cu a spune ca 'God' este Dumnezeul Americanilor. Totusi, musulmanii - chiar daca nu vorbesc

araba - prefera sa foloseasca cuvantul 'Allah' (doar islamul folosind acest termen).

Islamul are ca invatatura de baza existenta unui singur Dumnezeu atotputernic care a creat

lumea, deosebindu-se de crestinism si de religia arabilor dinaintea aparitiei islamului prin

monoteismul sau strict (Allah nu poate avea fii sau fiice).

Islamul continua doctrina monoteista a iudaismului si crestinismului si considera ca

Moise, Isus si altii au fost profeti trimisi de Allah pe pamant. Coranul continua cartile anterioare:

Tora evreilor (cu cele 10 porunci) Vechiul si Noul Testament; islamul recunoaste validitatea

acestor carti, insa considera ca versiunile actuale nu sunt identice cu cele originale - nu au fost

pastrate indeajuns de bine in timp, spre deosebire de Coran, care s-a pastrat practic neschimbat

din timpul lui Mahomed. De accea, musulmani urmeaza doar Coranul. Un exemplu este

divinitatea lui Isus. Islamul invata ca Isus a fost un profet trimis de Allah, insa crestinii de mai

tarziu au distorsionat mesajul lui si l-au transformat in "fiul lui Dumnezeu". Prin urmare, islamul

are ca misiune restaurarea credintei monoteiste (distorsionata in timp) si completarea acesteia

pentru a se potrivi schimbarilor survenite in societatea umana.

3

I. Definirea termenului de “islam”

Islam (ar.:اسالم islam) și musulman (ar.: (muslim مسلم sunt două derivate, primul,

nume de acțiune, al doilea, participiu activ, de la verbul aslama "a أسلم se supune", așadar

sensul lor fiind de "supunere", respectiv de "supus", subînțelegându-se, față de Dumnezeu.

Verbul aslama este derivat de la rădăcina slm care are sensul de "integritate", "desăvârșire",

"sănătate", "pace", "tihnă" etc. Un cuvânt derivat de la aceeași rădăcină ,"salām "pace سالم

"tihnă", "mântuire" este folosit de musulmani în formula de salut عليكم السالم  as-salāmu

'alaikum (pacea/mântuirea fie asupra ta). De aici, o altă interpretare dată termenului "islam" ar fi

aceea de "aflare a păcii întru Dumnezeu".1

Islamul (Arabă:إسالم) este o religie avraamică, monoteistă, este a doua religia în lume în

ceea ce privește numărul de convertiți, dupăcreștinismul. Sensul general al cuvântului Islam este

pace și a predării pentru Allah Creatorul tuturor lucrurilor.2 fondată în secolul al VII-lea în

peninsula Arabă, pe teritoriul actual al Arabiei Saudite, de către profetul Muhammad și bazată pe

textul religios cunoscut sub numele de Coran. Pe parcursul timpului s-a răspîndit pe un un larg

teritoriu care se întinde în Europa, Asia și Africa de Nord. Centrul religios se află în orașele

sfinte Mecca și Medina.

Termenul islam are mai multe semnificatii: pace, mântuire, stapânire de sine, supunere,

adorare si ascultare. Cuvântul 'islam are urmatoarele derivate în limba

araba: salam (mântuire), sallama (a mântui), salima (a fi mântuit), istaslama (a se

preda), silm (pace), 'aslama (a venera) simuslim (adeptul pacii)3.Supunerea se refera la atitudinea

omului fata de poruncile lui Allah, iar ascultarea este punerea în practica a acestora. Supunerea si

ascultarea lui Allah aduc pacea. Legea lui Allah este pacea si armonia din univers. Pacea este

vazuta ca o parte importanta a naturii umane, dar si ca lege suprema în natura, fapt pentru care

islamul se mai numeste si „religia naturii" (Dinul Fitrah). Persoana care accepta modul de viata

islamic si se calauzeste dupa el se numeste musulman. Religia care a dat pe profetul Mahomed si

cartea sacra numita Qur'an, se fundamenteaza pe rugaciune (adhan) si pe credinta (iman): "Pe

amiaza! Omul este sortit pierzaniei! Nu si cei care cred, cei care savârsesc fapte bune, cei care se

1 Sourdel, Dominique. 1995. Islamul. Traducere: Liliana Saraiev. București: Humanitas.

2 Coranul, traducere Silvestru Octavian Isopescul, București, Cartier, 2001;

3 Soheib Bencheikh el Hocine, Prezentarea islamului, în PhilippeGaudin (coordonator), Marile religii. Iudaismul, crestinismul, islamismul,hinduismul si buddhismul, traducere de Sanda Aronescu, Bucuresti, EdituraOrizonturi, 1995, p. 124-125.

4

îndeamna întru adevar, cei care se îndeamna întru rabdare!"4. La un moment dat în istoria sa

islamul s-a divizat în doua mari confesiuni: siitii, condusi de iman si care respecta linia

descendenta de la adevaratul calif Ali si sunitii, condusi de calif si care sustin ca legea si credinta

sunt definite de Coran si Sunna (traditia sacra). Lor li se adauga kharijitii, ce cred ca doar

comunitatea este în masura sa-si aleaga conducatorul. Scindarea musulmanilor s-a produs odata

cu schisma din anii 655 - 661 d. Hr. numita si "marea discordie".

Musulmanii cred că Islamul este ultimul din mesajele dumnezeiești, de asemenea,

că Muhammad este ultimul profet și mesager al lui Allah;5 ei cred și în toți profeții și

apostolii care au fost trimiși pentru umanitate înainte de Profetul Mohamed, precum

Kalnba Avraam șiIosif și Moise și Isaia ibn Maryam și mulți alții, care sunt sau nu menționați

în Coran, cred în scrierile lor și în mesajele pe care le-a dat Allah lor pentru a le explica

oamenilor, precum Zabur, Biblia și Evanghelia. Majoritatea musulmanilor (circa 75-90%)

sunt sunniți.6 A doua sectie, Șiia, aprox. 10-20%.7 Cea mai mare țara cu populația musulmană

este  Indonezia  12.7% din musulmaii, urmată de  Pakistan  11.0%, India 10.9%

și Bangladesh 9.2%.8 comunitați mari se mai găsesc în China, Russia și parții în Europa. și cu

1.57 la 1.65 miliard de adepți sau 22 la 24% din populația globului,9 Islamul este a doua și una

din religiile cele mai rapide în creștere dupa numărul adepțiilor din lume.10

Islamul a aparut in peninsula Arabica in secolul VII si in doua secole s-a raspandit in

Africa de Nord, Spania, Siria, Persia si India. In secolele urmatoare, islamul se raspandeste in

Balcani, Arica sub-sahariana si Asia. Unul din motivele cresterii rapide a islamului il reprezinta

doctrina islamica: islamul este o religie deschisa tuturor, toti musulmanii apartin unei comunitati

care nu face distinctie de rasa, nationalitate etc. Declaratia de credinta a unei persoane este

suficienta pentru convertirea la islam, si aceasta nu trebuie confirmata de autoritati religioase.

Astazi, peste 1 miliard de oameni sunt musulmani iar tara cu cea mai mare populatie musulmana

4 Qur'an (Coranul), tradus din araba de George Grigore, Bucuresti,Editura Kriterion, 2000, Sura 103, p. 498.

5 2003. Coranul. Ediție bilingvă arabă-română; Traducere: George Grigore . Istanbul: Çağrı Yayınları.

6 Anghelescu, Nadia.1993. Introducere în islam. București: Editura Enciclopedică.

7 Az-Zahabi. 1983. Al-Kaba'ir (Marile păcate). Bagdad.

8 Delumeau, Jean. 1996. Religiile lumii. Capitolul Islamul. Traducere: Rodica Buburuzan. București: Humanitas.

9 Eliade, Mircea. 1988. Istoria credințelor și ideilor religioase. Traducere: Cezar Baltag . București: Editura Științifică și Enciclopedică.

10 Rogerson, Barnaby.2007. Moștenitorii Profetului Mahomed - Cauzele schismei dintre șiiți și suniți. trasducere: Anca Delia Comăneanu. București:Polirom.

5

este Indonezia. Este important sa realizam ca islamul este o religie dinamica si in rapida crestere,

raspandita in zone geografice si tari cat se poate de variate ca Nigeria, Filipine, Arabia Saudita,

SUA , Franta, Albania, Afghanistan etc si ca felul in care musulmanii isi exprima credinta

variaza enorm.

Islamul considera ca legea lui Moise era potrivita pentru timpul sau, Isus a completat-o,

dand importanta spiritualitatii mai mult decat ritualului, iar in cele din urma legea islamica

(sharia) a fost data de Allah pentru a servi nevoilor umanitatii in stadiile sale cele mai dezvoltate.

Islamul apare în lume ca o ideologie bazata pe etnic si confesional, asa cum subliniaza Remus

Rus11. Nadia Anghelescu scoate în evidenta fapul ca limba araba s-a aflat ca fundament, factor

catalizator si pincipiu unificator pentru promovarea unitatii etnice a lumii musulmane12.

Monoteismul si universalitatea învataturii islamice constituie temelia elementului confesional.

Religia islamica este cunoscuta, pe de-o parte, drept cea mai severa, dar, pe de alta, drept cea mai

devotionala dintre religii. În consecinta, a dat multi fanatici religiosi, dar si multi dintre cei mai

fideli fata de religie.

II. Izvoarele principale ale islamului:

Izvoarele au la baza textul din Qur'an, ce contine mesaje diversificate pe categoriile de

cititori. Astfel, enuntul este pentru masele de fideli, aluzia pentru elite, sensul ascuns pentru

sfinti si adevarul spiritual pentru profeti13. Cartea sacra islamica poate fi interpretata si ca un ghid

de viata pentru un om obisnuit. Al-Qur'an înseamna "lectura", "recitare". Coranul reprezinta

pentru musulmani cuvântul lui Allahtransmis profetului Mahomed de catre arhanghelul Gabriel.

Cartea sacra este împartita în 114 diviziuni numite Surah, acestea fiind subîmpartite în

versete. Sunna reprezinta legea sfânta a islamului, care a completat Coranul cu norme sociale,

juridice si morale. În afara textului sacru, religia islamica ia în considerare si traditia

extracoranica numita Hadith, vazuta ca îndrumar al mesajului coranic, precum si gramatica araba

si dreptul canonic numit Fiqh.

Coranul (în araba : Qur'an) este cartea sfântă a islamului. În original se numește قرآن și

înseamnă "recitare". Deși este numit "carte", când un musulman se referă la Coran, se referă la

text, la cuvinte, nu la lucrarea tiparită. Coranul a fost păstrat de-a lungul timpului prin

11 Remus Rus, Istoria filosofiei islamice, Bucuresti, EdituraEnciclopedica, 1994, p. 13.

12 Nadia Anghelescu, Limbaj si cultura în civilizatia araba, Bucuresti,Editura stiintifica si Enciclopedica, 1986, p. 3.

13 Seyyed Hossein Nasr, Islam. Perspectives et réalités, traducere deH. Crès, Paris, Éditions Buchet/Chastel, 1975, p. 72.

6

memorarea întregului text, cuvânt cu cuvânt. Coranul a fost revelat, conform tradiției

islamice, profetului Muhammad de către îngerul Gabriel (Gavriil; ar.: Ğibrīl) în numeroase

ocazii între anii 610 și moartea lui Muhammad în 632. Pe lângă faptul că îi memorau revelațiile,

unii dintre însoțitorii săi le-au notat, sporadic, pe pergamente, pietre, omoplați de cămilă.

Schematic, versiunea tradiției a faptelor, spune că după

moartea profetului Muhammad (632), Abu-Bekr, primul calif, i-a poruncitt lui Zayd bin

Thabit să strângă și să înregistreze toate versetele autentice ale Coranului, după cum erau

păstrate în forma scrisă sau orală.

Exemplarul lui Zayd, păstrat de văduva profetului Muhammad, Hafsa bint Umar, stă la

baza textului coranic întocmit în vremea celui de-al treilea calif, Usman, între anii 650 și 656,

care a poruncit alcătuirea unui exemplar model, care să înlăture toate diferențele survenite cu

timpul între versiuni, acest exemplar rămând fundamental până acum. El a trimis copii ale

acestui exemplar în toate provinciile califatului, și a ordonat ca toate celelalte variante să fie

distruse, fiind considerate de atunci ca inexacte. Istoricii Coranului vorbesc însă de un proces

mai gradual chiar decât cel prezentat de tradiție, Coranul fiind rodul unei munci redacționale ale

cărturarilor islamici aflați în slujba puterii califale contemporane lor, o muncă întinsă pe o

perioadă de mai bine de un secol.

Versiunea lui Uthman (cunoscută sub numele Mushaf 'Uthmān "Vulgata lui Osman")

organizează revelațiile în ordinea lungimii, cu cele mai lungi capitole (sura) la

începutul Coranului și cele mai scurte la sfârșit. În viziunea conservatorilor ordinea capitolelor

este stabilită de divinitate. Mai târziu specialiștii au încercat să așeze capitolele în ordine

cronologică, și printre musulmani există un consens privind impărțirea capitolelor în

cele revelate la Mecca și cele revelate la Medina. Unele sure (de exemplu Sura XVII - Al-Isrā‘)

au fost revelate în mai multe locuri, în perioade diferite. Deoarece Coranul a fost scris într-

un sistem grafic ce nota doar consoanele și care nu poseda încă un sistem de puncte diacritice

care să diferențieze literele izomorfe, și deoarece existau tradiții diferite ale recitării, pe măsură

ce persoane care nu vorbeau limba arabă se converteau la islam, exista o neînțelegere privind

lectura exactă a anumitor versete. Până la urmă s-au dezvoltat forme de scriere care folosesc

"puncte" pentru a indica vocalele. Sute de ani dupa Uthman, cărturarii musulmani au încercat să

determine aplicarea punctelor și citirea corectă în textul nevocalizat al lui Uthman. În urma

cercetărilor, au fost acceptate șapte variante canonice de citire a Coranului(acestea se referă doar

la intonare și la decuparea textului - scris fără punctuație - în propoziții), diferențele dintre

acestea fiind considerate minore, fără să afecteze textul.

Forma Coranului cea mai răspândită astăzi este textul publicat de Universitatea-moschee Al-

Azhar din Cairo, în 1923.

7

Coranul, încă de la începuturile sale, a devenit centrul devotamentului islamic și până la

urmă subiectul controverselor teologice. În secolul 8, mu'taziliții au susținut

crearea Coranului de-a lungul timpului. Oponenții lor, din diferite școli, au pretins eternitatea și

perfecțiunea Coranului, existent în ceruri înainte să fie revelat lui Muhammad. Teologia aș'arită

(care a devenit predominantă) susține eternitatea Coranului și faptul că el nu a fost creat. Totuși,

unele mișcări moderne din cadrul islamului se apropie de poziția mu'tazilită.

Cei mai multi musulmani privesc Coranul cu venerație, înfășurându-l într-o pânză curată,

păstrându-l pe un raft înalt și spălându-se ca pentru rugăciuni înainte de a citi din  Coran. Vechile

exemplare ale Coranului nu sunt distruse ca hârtia obișnuită, ci arse sau depozitate în cimitire

pentru Coran. Coranul este, pentru musulmani, o călăuză infailibilă pentru pietatea personală și

viața în comunitate, un adevăr istoric și științific.

Tipărirea în masă a Coranului în arabă și traducerea în alte limbi sunt considerate facilități

moderne.

Sunna (Cutuma )- a doua sursă a legii islamice, după Coran, este Sunna. Sunna (ar.:

sunna “conduită”, în cazul de față, conduita profetului Muhammad) se constituie din spusele سنة

și faptele profetului Muhammad , așa cum sunt ele cuprinse în hadīth-uri (termen redat prin

"tradiții") pe care se bazează jurisconsulții și teologii pentru a preciza mai bine conținutul legii

islamice, izvorâtă din Coran.Sunna cuprinde spusele profetului Muhammad și faptele acestuia și

ale unora dintre însoțitorii săi, pe care le-a aprobat.

Sensul general al cuvântului hadīth (ar.: (حديث este acela de povestire, pildă, spusă

memorabilă transmisă de-a lungul generațiilor. Culegerile de hadīth-uri se bazează pe o

moștenire eminamente orală, deoarece profetul Muhammad interzisese notarea propriilor sale

cuvinte pentru a nu fi confundate cu textul coranic revelat. Cele mai cunoscute și apreciate

culegeri de hadīth-uri sunt: Sahīh-ul (Autentic) Al-Bukhari (m. 870), Sahīh-ul lui Muslim

(m. 875), cunoscute împreună sub numele de As-Sahīhāni (Cele două autentice).

Hadīth-ul, din punct de vedere al formei, se compune din două părți.

Lanțul martorilor sau al garanților și textul propriu-zis. Lanțul (ar.: ,isnād إسناد ,sanad سند

(silsila سلسلة este o înșiruire de martori sau garanți de o înaltă probitate. Lanțul începe cu

menționarea ultimului garant, contemporan cu autorul care povestește hadīth-ul, și urcă, apoi,

din generație în generație până la un însoțitor cunoscut al profetului Muhammad care l-a văzut pe

acesta, într-o situație dată, procedând într-un anumit fel sau decretând un anume lucru. Pentru

ca hadīth-ul să fie considerat autentic (ar. ,(sahīh صحيح lanțul de garanți trebuie să fie

neîntrerupt. Dacă lanțul nu este complet, adică are puncte ce pot fi contestate, atunci hadīth-ul

respectiv este considerat slab (ar.: ,(da’īf ضعيف iar dacă lanțul nu are nici o consistență,

atunci hadīth-ul respectiv este declarat fals (ar.: مزور muzawwar).

8

Textul propriu-zis (ar.: متن matn) relatează într-un mod extrem de concis o spusă sau o atitudine

a profetului.

Principiile de baza ale credintei islamice sunt: a) Dumnezeu (Allah); b) îngerii lui Allah

(mala'ikah); c) cartile lui Allah (kutubullah); d) mesagerii lui Allah (rusulullah); e) ziua judecatii

(yawmuddin); f)suprematia puterii divine (Al-Qadar) si g) viata de dupa moarte (akhirah).

Aceste principii se grupeaza în trei categorii: 1) tawhid (unicitatea): Allah si Al-Qadar;

2) risalah (profetia): îngerii lui Allah, cartile lui Allah si mesagerii lui Allah si 3) akhirah (viata

de apoi): ziua judecatii si viata de dupa moarte. Unicitatea înseamna credinta în Allah si în toate

puterile sale. Profetia reprezinta forma de comunicare dintre Allah si omenire. Allah si-a

transmis învatatura prin alesii sai, ei fiind numiti trimisi sau mesageri. Acesti mesageri sunt fiinte

umane, dar niciodata fiii lui Allah, pentru ca acesta e singurul si nu are pereche.

Doctrina religioasa predominanta este monoteismul. Se întâlnesc, însa, si monismul,

panteismul, dualismul si politeismul (la începuturile islamului). Doctrina filiatiei este considerata

un pacat în islam, spre deosebire de crestinism. Credintele preislamice asimilate de islam aveau

predominante destinul si frica de spiritele rele. Zeii erau divinitati locale. Islamul este o religie

universalista. Idealul, însa, este înlocuit cu credinte practice, sacramentele mistice, asceza,

dogma lasa locul unui mesaj adresat omului obisnuit. Islamul poate fi interpretat ca o religie

practica, drept un mod de viata. Astfel, viata familiala se afla la baza societatii islamice. Islamul

presupune întelegerea lui ca un întreg, ca un complex de elemente aflate în relatie. El priveste

viata ca unitate si nu mizeaza pe divizarea ei. Ca si alte religii, accentul îl pune pe libertate, nu pe

îngradiri: "Nu exista nici o stricaciune (constrângere) în credinta (religie)!"14.

Pantheonul zeilor se caracterizeaza prin credinta într-un singur zeu, Allah. El este

divinitatea suprema, dar nu numai a arabilor în particular sau a musulmanilor în general, ci a

tuturor oamenilor. Allah este bun, milostiv, îndurator, atoatestapânitor, unic, atotputernic, creator

al cerului, pamântului si al omului. Se insista asupra atributelor lui Allah si apelativelor sale.

Allah este înfatisat prin prisma a 99 de nume-atribute, ca: Ar-Rahim (milostivul), Al-Malik

(stapânul), As-Salam (tamaduitorul), Al-Muhaiman (stapânitorul), Al-Haliqu (creatorul), Al-

Gaffar (iertatorul), Al-'Adl (dreptul), Al-Habir (cunoscatorul), Al-Halim (blândul), Al-'Ali

(înaltul), Al-Kabir (marele), Al-Hafiz (pazitorul), Al-Hasib (cumpatatul), Al-Karim (generosul),

Al-Hakim (înteleptul), Al-Hayi (viul), As-Samad (absolutul), Al-Qadir (puternicul), Al-'Ahad

(unul) si Al-'Ahir (ultimul) etc. El este sursa învataturii musulmane. În credintele preislamice se

întâlnise adorarea luni si a soarelui, ca zeita, precum si a numeroase divinitati locale.

Profetul religiei islamice este Mahomed. Muhammad (Mahomed), care în limba araba

înseamna "preaslavitul", este profetul propriu-zis sau nabiy, care vegheaza pastrarea credintei 14 Qur'an, Sura 2, 256, op. cit., p. 50.

9

adevarate, dar si trimisul lui Allah15 sau rasul, cel ce anunta revelatia si-i converteste pe

necredinciosi. El s-a nascut la Mecca în anul 570 d. Hr. A ramas orfan din copilarie si a fost

crescut de unchiul sau Abu Talib. S-a casatorit cu Kadija, o vaduva bogata, mult mai în vârsta,

care-l sprijina în cautarile sale spirituale. La 40 de ani, Muhammad primeste primele revelatii de

la arhanghelul Djebrail (Gabriel). Profetul propovaduieste mesajul sau, dar este silit sa

paraseasca Mecca de catre cei ce vedeau monoteismul sau o rasturnare a valorilor spirituale

traditionale preislamice. La Medina (orasul profetului), însa, ajuns în 622 d. Hr., va fi mai bine

apreciat. De asemenea, sunt numiti 25 de profeti în islam, între care: Muhammad, Adam, Noe,

Avram, Moise si Iisus. Însa, traditia vorbeste de 100000 de profeti.

Cultul se desfasoara în moschee (masjid). Moscheile nu fusesera initial edificii de cult ca

templele, sinagogile sau bisericile, ci locuri de rugaciune, ce puteau fi si în aer liber. Însa, ele au

devenit centrul vietii musulmanului, nu doar religioase, ci si sociale si intelectuale. Exista

credinta ca toti oamenii se nasc musulmani, însa unii aleg sa fie musulmani si altii - nu. Unii îi

socotesc pe acestia drept necredinciosii, tagaduitorii, dar altii înteleg existenta altor religii si

nevoia dialogului interreligios. La baza cultului sta crezul: "Spune: Unul este Allah. Allah!

Absolutul! El nu naste si nu se naste si nimeni nu-i este asemenea"16. Cultul are la baza

reglementari numite stâlpi. Exista cinci stâlpi (arkan) sacri pentru musulmani: 1) marturisirea de

credinta (shahadah); 2) rugaciunea (salat) de cinci ori pe zi cu fata spre orasul sfânt Mecca si

doar în limba araba indiferent de nationalitatea credinciosului; 3) postul (sawm) de Ramadan

tinut timp de 30 de zile, din zori pâna în amurg; 4) dania, milostenia (zakat), pomana legiuita,

care nu e doar un act de milostenie, ci subliniaza solidaritatea si apartenenta la o comunitate si 5)

pelerinajul (hajj) cel putin o data în viata la Mecca13. Centrul pelerinajului este sanctuarul

pietrei Ka'ba, al carei încojur se face de sapte ori. Piatra este numita "casa lui Allah". Pelerinajul

reprezinta legatura trainica dintre comunitatile islamice raspândite în întreaga lume, fiind,

totodata, si ocazia unei reuniuni panislamice, iar, în plan individual, o desavârsire a vietii

religioase a musulmanului. Rugaciunea, la rândul ei, se constituie într-un ansamblu de gesturi,

atitudini, cuvinte care se succed într-o ordine bine determinata. Dupa vârsta de sapte ani,

musulmanul face rugaciunea de cinci ori pe zi. Doua sunt rugaciuni de lumina (la prânz si dupa

masa) si trei de umbra. Ritualul de purificare, cu reguli stricte de îmbaiere, precede rugaciunea

si-i asigura îndeplinirea corecta, la fel ca si sacralizarea spatiului efectuarii rugaciunii. Covorul

de rugaciune are un rol aparte. Rugaciunea musulmanului poate fi individuala sau colectiva. La

moschee, rugaciunea este condusa de iman, credinciosii imitând gesturile si cuvintele sale. Dania

15 Ibidem, Sura 87, op. cit., p. 485-486.

16 Qur'an, Sura 112, op. cit., p. 502.

10

se refera la anumite bunuri ale musulmanului si ea se acorda persoanelor ce au nevoie de ajutor

material. Postul poate fi de trei feluri: benevol, ca marturie de credinta si cel de Ramadan, ce

dureaza întreaga luna a Ramadanului. Celor cinci stâlpi li se adauga razboiul sfânt (jihad), care

este cauza lui Allah si se refera la batalia dintre bine si rau, dintre credinciosi si necredinciosi, la

îndeplinirea datoriei fata de Allah. De asemenea, semnifica a lupta împreuna pentru victoria

binelui asupra raului, pentru a alunga ispitele raului, pentru ca adevarul sa triumfe. Totodata,

termenul jihad înseamna efortul omului de autoperfectionare morala si religioasa. O proasta

interpretare a conceptului de "razboi sfânt" prin prisma religiei islamice a dus la identificarea

altor religii decât islamul ca necredinte si la învinuirea de ateism a întregii civilizatii moderne.

Au rezultat atacuri teroriste si morti nevinovate în numele unei religii. Trei elemente

caracterizeaza periculoasa instruire în islamism (politica si arta militara ascunse sub umbrela

islamului si a religiei musulmanilor), în ura fata de reprezentantii altor religii (evrei si crestini) a

copiilor si tinerilor în unele tari arabe: aruncatul cu pietre, martirajul si pretuirea sângelui, nu a

vietii.17 Lupta spirituala si simbolica a credintei împotriva necredintei trece întrun plan concret si

este ilustrata de razboiul contra celor ce nu sunt musulmani, acesta adesea îmbracând forma

terorismului. Islamul nu este o religie terorista si nici intoleranta fata de alte religii. Fanatici

musulmani au interpretat într-un sens gresit si dramatic mesajul islamului si al cartii lor sfinte.

Terorismul si fanatismul sunt prezente pretutindeni în lume si nu sunt caracteristicile specifice

ale islamului si niciunei religii, ci doar scuzele unor criminali pentru a-si duce la îndeplinire

faptele abominabile. Pe de-o parte, lumea moderna continua sa ignore religia, sa exacerbeze rolul

materialismului si sa se complaca, în mare parte, dar nu în totalitate, într-un ateism iluzoriu, pe

de alta, teroristi ajung sa-si ponegreasca propria religie, printr-o interpretare fortata si intoleranta.

Hermeneutica religiei trebuie sa tina cont de spiritul, nu de litera textelor sacre. Acestea nu sunt

texte de legi.

Hermeneutica religiei are o mare importanta în islam. Pe de-o parte se situeaza doctrina

inimitabilitatii (i'jhaz), potrivit careia interpretarea, dar si traducerea Coranului este o blasfemie.

Pe de alta parte, s-a format o stiinta numita hermeneutica coranica (ilm al-tafsir) în relatie cu

gramatica si lexicografia, existând ulterior, pe lânga tafsir (comentariu,

explicare), tawil (interpretare) si mai ales tafhim (întelegere), ca variante ale hermeneuticii cartii

sacre Qur'an. Georges Anawati citeaza urmatorii hermeneuti islamici: al-Baidawi, Fakr al-Din

al-Razi, al-Tabari si al-Zamakhshari18. Expresia insha'Allah (cu voia lui Dumnezeu) nu trebuie

înteleasa ca o scuza pentru fapte criminale, ci ca o atestare sublima a atotputerniciei lui

17 Frithjof Schuon, Sa întelegem Islamul. Introducere în spiritualitatea lumii musulmane, traducere de Anca Manolescu, Bucuresti, Editura Humanitas, 1994, p. 43.

18 Georges Anawati, Études de philosophie musulmane, Librarie philosophique J. Vrin, Paris, 1974, p. 256-257.

11

Dumnezeu în univers. Omul, înca de la nastere, este supus vointei lui Allah. Aceasta înseamna ca

este musulman. Dar omul are libertatea de a alege sa fie musulman sau nemusulman, adica

necredincios în conceptie islamica. Cele doua formule esentiale în doctrina islamica sunt:

Shahadah, a afirmarii si Bismilah, a consacrarii. Prima este o coborâre ontologica, a doua o

urcare soteriologica pentru om si umanitate. Formula Shahadah, numita si marturisirea de

credinta, contine o negatie în prima parte, care se refera la lume si o afirmatie în a doua, ce

trimite la Dumnezeu. În hermeneutica acestei formule sacre nu trebuie sa urmam litera, ci spiritul

textului, nu un prim nivel care ar situa lumea aici si pe Allah dincolo, ar rupe unitatea si ar cladi

o ruptura artificiala si daunatoare între om si Dumnezeu, ci sa ajungem la sensul profund al

omniprezentei lui Dumnezeu, al teofanismului: La ilaha ill'Allah (Nu exista divinitate în afara

divinitatii). Ea a fost tradusa prin: "Nu exista alt Dumnezeu decât Allah", de altfel o traducere

care a deschis puntea interpretarilor intolerante din perspectiva periculoasa a opozitiei între

religii si a superioritatii islamului în fata celorlalte. Astfel, s-a creat islamismul, politica

religioasa a islamului. Formula Bismilah este o binecuvântare si revarsa lumina asupra omului si

vietii sale: Bismi'llahi rrahmani rrahim (În numele Domnului, cel nesfârsit de bun si de-a

pururea milostiv). Frithjof Schuon o numeste formula revelatiei si o vede ca un complement al

primei formule, amintind de sinteza dintre Αtman si Brahman în hinduism19. De asemenea, el

scrie si de formula Fatihah (cea care deschide) Coranul si arata ca este compusa din sapte

versete: "1. Lauda lui Allah, Stapânul lumilor; 2. Cel nesfârsit de bun, cel de-a pururea milostiv;

3. Împaratul Judecatii de Apoi; 4. Pe tine te marim si la tine cautam scapare; 5. Calauzeste-ne pe

calea cea dreapta; 6. Calea celor peste care este harul tau; 7. Nu a celor peste care e mânia ta, nici

a celor ce ratacesc". Aceasta formula se regaseste în practica rugaciunii musulmanilor.

III Modul de viaţă a musulmanilor

Obligațiile musulmanului se constituie, în primul rând, din "Cei Cinci Stâlpi" (ar.: al-

arkan al-khamsa). Pentru ducerea la îndeplinire a acestor obligații, musulmanul trebuie să fie

major și cu mintea întreagă. De asemenea, înainte de a începe îndeplinirea uneia dintre obligații,

el trebuie să-și exprime (în sinea lui) intenția (ar.: niyya) a ceea ce vrea să facă, adică să

conștientizeze pe deplin actul respectiv. Din această cauză, îndeplinirea unei obligații este

precedată de o serie de pregătiri (cum ar fi spălările rituale, de exemplu) care au exact această

menire.

Mărturisirea de credință (ar.: šahāda), prin care o persoană își exprimă apartenența la islam, și

care constă în afirmarea unicității lui Dumnezeu, al cărui trimis este Muhammad: lā ilāha illā

19 Frithjof Schuon, op. cit., p. 74.

12

allāh wa muhammad rasūlu-llāh "Nu existâ [dumne]zeu în afară de Dumnezeu, iar Muhammad

este trimisul lui Dumnezeu".

Rugăciunea (ar.: salāt),ce constă într-un ansamblu de gesturi - prosternări, îngenuncheri,

înclinări - însoțite de rostirea unor formule rituale, se desfășoară de cinci ori pe zi, în momente

bine precizate, anunțate de muezin (fie direct prin vocea sa , fie printr-o înregistrare): rugăciunea

din zori (subh), de la prânz (zuhr); de după-amiază ('isr), de dinainte de apusul soarelui (maġrib),

de după lăsarea serii (išā). Vinerea, la prânz, are loc rugăciunea comunitară la moschee,

rugăciune însoțită de predica (khutba) imamului.

Postul (ar.: sawm), ce constă în abținerea de la mâncare, băutură, relații sexuale pe timpul zilei

(începând cu puțin înainte de răsăritul soarelui până după asfințitul acestuia)pe tot parcursul lunii

Ramadan, a IX-a lună a calendarului islamic. Dania (ar.: zakāt), care reprezintă a 40-a parte

(2,5%) din economiile ținute mai mult de un an, cu puține excepții, pentru fiecare musulman a

cărui avere depășește media, și 10% sau 20% din producția agricolă. Acești bani sau produse vor

fi distribuite săracilor.

Pelerinajul (ar.: hağğ), realizat în primele două săptămâni ale lunii dhū-l-hiğğa, la Mecca și în

împrejurimile sale, care este obligatoriu o dată în viață pentru cei care au posibilitatea

materialăReligia islamica interzice: carnea de porc, carnea animalelor care au murit natural,

bauturile alcoolice, drogurile (in cazul in care nu sunt folosite ca medicament), vanatoarea ca

sport, cultivarea drogurilor si a tutunului, adulterul, prostitutia, divortul fara motiv sau

amenintarea cu divortul, maltratarea sotiei, neascultarea parintilor, dispretul, aroganta, minciuna,

superstitiile, vrajitoria, inselaciunea, blestemele, invidia, specula, imprumutul cu dobanda,

jocurile de noroc, sinuciderea, mita, risipa, barfa si indiferenta in relatiile umane. Cele 10

porunci au o importanta la fel de mare in islam ca in iudaism sau crestinism - desi nu au aceeasi

forma.

Lucrurile interzise sunt numite haraam si cele permise halaal. Acest sistem al alucrurilor

permise si interzise este mai complicat si include si lucruri rele dar nu total interzise (Makruh) si

lucruri recomandate dar nu obligatorii (Mustahab). Multe lucruri nu sunt interzise in mod

absolut; cand musulmanul se afla intr-o situatie dificila si nu are de ales, unele lucruri devin

permise. Spre exemplu, musulmanul are voie sa manance carne de porc daca nu gaseste altceva

si moare de foame. Sau, desi imprumutul cu dobanda este interzis, musulmanul poate depozita

sau chiar imprumuta bani de la banca pentru ca acest lucru este necasar in societatea occidentala

si nu exista alternative care sa nu foloseasca dobanda (aceasta presupune ca musulmanul

depoziteaza banii la banca din necesitate, si nu cu scopul de se imbagati din dobanda).

Dreptul islamic vizeaza comportament social, viata comunitara, ritual religios si chiar

igiena corporala. Conceptul de drept islamic se numeste shari'a si nu semnifica un sistem de legi

13

si practici juridice laice. Este mai degraba un cod de comportament social, un model etic si de

respectare a ritualurilor religioase. De altfel, dreptul este fundamental în religia islamica si nu

doctrina sau liturghia. Pe de alta parte, etica si nu sentimentul religios se gaseste la baza religiei

islamice. Casatoria este bazata pe devotamentul religios, nu pe frumusete sau avere. Ea nu este

vazuta nici ca relatie sexuala, nici ca un contract, ci ca o institutie religioasa si sociala. Totodata,

ea nu trebuie sa împiedice împlinirea scopului soteriologic al vietii. Barbatul si femeia pentru ca

au trasaturi fizice si biologice diferite, nu sunt egali în islam. Este recunoscuta conducerea femeii

de catre barbat, numai ca aceasta nu înseamna dominatie dictatoriala. O femeie islamica are

îndatoriri, însa si drepturi.

Etica musulmană îmbină în acelaşi spirit, pentru individ şi colectivitate, un ansamblu de

practici în care se regăseşte o dublă preocupare de asceză spirituală şi de eforturi spre fericirea

tuturor. Din prima categorie decurg interdicţiile, alimentare în special, de exemplu carnea de

porc sau de animale nesângerate. În materie economică, Coranul, născut într-un oraş

negustoresc, nu condamnă comerţul, chiria, proprietatea sau munca salariată.

Islamul este un sistem de viata cinstit si echilibrat. Alaturi de drepturile femeii, se mentioneaza si

Indatoririle sale.

O femeie musulmana trebuie sa aiba In considerare urmatoarele Indatoriri:

1. Credinta In Tawhid si practica Islamului In primul rand. O femeie musulmana trebuie sa-si

practice Salah-ul, sa plateasca Zakah pe propria avere (daca acesta este aplicabil), sa mearga la

Hajj ori de cate ori Isi poate permite acest lucru. Ea este scutita de Salah si poate amana Sawm In

timpul ciclului sau menstrual, dar trebuie sa faca dupa aceea zilele pierdute. Rugaciunea de

vineri (Jum'ah) este optionala pentru femei.

2. Ei i se cere sa-si mentina tot timpul castitatea. Nu trebuie sa aiba relatii extra-maritale. Acelasi

lucru este valabil si pentru barbati.

3. Este datoria ei sa creasca copiii conform nevoilor Islamului. Ea trebuie sa-si Ingrijeasca

familia si are un control aproape absolut asupra treburilor casnice, desi familia e condusa de

consultatie si cooperare reciproca. Ea este regina familiei si vegheaza asupra vietii domestice.

4. Ea ar trebui sa se Imbrace modest si sa poarte Hijab (basma de acoperire) cand iese undeva,

sau cand va Intalni barbati adulti printre rudele ei apropiate. (33:59, 24:30-31) Ea nu trebuie sa

poarte haine barbatesti.

5. Ea este ajutorul sotului ei. O sotie credincioasa este asemeni unui acoperamant, izvor de pace,

fericire si multumire pentru sotul ei. (30.21, 2:187)

6. Daca i se cere sa mearga Impotriva poruncilor lui Allah, ea trebuie sa-l Infrunte chiar si pe

sotul, tatal sau fratele ei.

14

7. Se presupune ca ea va proteja proprietatea sotului si tot ceea ce-i apartine, In absenta acestuia.

Islamul considera ca sotul si sotia se completeaza reciproc. Nici unul nu-l domina pe celalalt.

Fiecare are drepturile si Indatoririle sale individuale, Impreuna ei formeaza o familie linistita si

fericita care constituie baza unei societati unite si prospere.

Barbatul si femeia nu sunt egali In Islam. Ei au trasaturi fizice si biologice diferite.

Islamul recunoaste conducerea femeii de catre barbat (4:34, 2:228), dar nu Intelege prin aceasta

dominatie. Un barbat obisnuit este mai puternic, mai greu, mai Inalt si are muschii mai tari decat

o femeie obisnuita. Femeile pot ramane gravide si da nastere la copii, dar barbatii nu pot.

Femeile tind sa fie sensibile, emotive si tandre, In timp ce, comparativ, barbatii sunt putin

emotivi si mai practici. De-a lungul istoriei, barbatii si femeile nu au fost niciodata tratati identic.

Islamul le-a dat femeilor o dreapta pozitie, si nu au Incercat sa atenteze la legile divine. Alte

religii si filozofii nu au fost capabile de a exprima rolul exact si drept al femeilor pana astazi. in

vest, femeile au fost aproape reduse la statutul unui obiect de placere si capriciu. Si femeile au

fost tentate sa se autodegradeze, fara a-si da seama, In timpurile moderne devenind, In numele

egalitatii, obiecte exploatate de catre barbati, iar sloganele despre libertate si egalitate le-au redus

la obiecte de joc. Ele nu au castigat nici libertatea, nici egalitatea, ci mai degraba si-au pierdut

locul natural In casa.

IV Filosofia islamului:

Filosofia islamica are un rol important în cunoasterea acestei religii. Remus Rus arata ca

ar trebui luate în considerare neîndoilenic filosofia si teologia islamica (kalam)20. În acest sens, el

scrie despre gândirea prefilosofica islamica, scolastica islamica, filosofia islamica helenizanta,

sufismul, mistica islamica, mostenirea greaca, alexandrina si orientala în islam, curentele

reformatoare traditionaliste si curentele moderne, contemporane în islamul filosofic. Dintre cei

mai importanti filosofi islamici ar trebui citati: 1) Abu Yusuf ibn Ishaq al-Kindi, filosoful

arabilor; 2) Abu Nasr Muhammad ibn Uzalagh al-Farabi, fondator al unui sistem metafizic; 3)

neoplatonicul Ali ibn Sina (Avicenna); 4) aristotelicianul si rationalistul Abu al-Walid

Muhammad ibn Rushd (Averroes), nascut la Cordoba; 5) Al Barakat al-Baghdadi, evreu

convertit la islam, a carui filosofie a izvorât din trairea realitatii; 6) Abu Hamid Muhammad al

Ghazali, mistic care a insistat asupra filosofiei ca rezultat al trairii spirituale a omului si nu al

exercitiilor de gândire rationale si logice; 7) Abu ibn Mansur al-Hallaj, sufist ce a afirmat ca scop

suprem unirea cu Dumnezeu prin dragoste a tuturor fapturilor create si 8) monistul si panteistul

Muhyi al-Din ibn al-Arabi, nascut la Murcia, devenit zenitul sufismului s.a.m.d. Mistica islamica

20 Remus Rus, op. cit., p. 32.

15

a aparut în secolul al VIII-lea în Siria si Persia. Misticii musulmani au primit numele de sufi, de

la haina de lâna aspra ce o purtau. Esenta misticii musulmane este cufundarea în realitatea

absoluta. Cei mai straluciti reprezentanti au fost Al-Ghazali, Al-Hallaj si Ibn'Arabi. Unul dintre

cele mai frumoase si sugestive dansuri sacre din istoria omenirii este acela al beatitudinii mistice

din sufism. Rotirea credinciosului si a robei sale albe simbolizeaza mersul lumii si miscarea

pamântului. O mâna este ridicata spre ceruri, iar cealalta este orientata spre pamânt, în vreme ce

capul sugereaza o pozitie a contemplarii universului, fiind sprijinit de mâna înaltata spre ceruri si

privind spre mâna pogorâta catre pamânt.

V Concluzie

Islamul astazi reprezinta o religie care cistiga tot mai mult teren in tarile cu o religie

crestina. Asftfel influenta islamului este relevanta.

În cadrul doctrinei islamice, scopul creării unei familii este formarea unui individ virtuos şi a

unei societăţi capabile de strădanii şi contribuţie; asta pentru că familia este principalul mediu

social care îl cuprinde pe individ încă de la naştere. Familia e martoră progresului de la o etapă la

alta şi contribuie la formarea vieţii fiecărui individ cu propria sa persoană. Familia pune la

dispoziţie mediul care cizelează perspectiva mentală, socială şi morală a individului, fiind deci

cea mai puternică forţă condiţionala eficace.

Modul de viata si activitatea oamenilor care impartasesc o alta religie este un lucru si un

fenomen extreme de atractiv pentru persoanele ce nu impartasesc aceleasi idei sau principii. Un

alt factor care de asemenea influenteaza si adduce un aport considerabil in raspindirea religiei

musulmane este casatoria cu barbatii care inpastasesc aceasta religie.

16

Bibliografie

1) Georges Anawati, Études de philosophie musulmane, Librarie philosophique J. Vrin,

Paris, 1974, 320 p.

2) Frithjof Schuon, Sa întelegem Islamul. Introducere în spiritualitatea lumii musulmane,

traducere de Anca Manolescu, Bucuresti, Editura Humanitas, 1994, 158 p.

3) Remus Rus, Istoria filosofiei islamice, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1994, 256 p.

4) Nadia Anghelescu, Limbaj si cultura în civilizatia araba, Bucuresti, Editura stiintifica si

Enciclopedica, 1986,

5) Seyyed Hossein Nasr, Islam. Perspectives et réalités, traducere de H. Crès, Paris,

Éditions Buchet/Chastel, 1975,

6) Qur'an (Coranul), tradus din araba de George Grigore, Bucuresti, Editura Kriterion,

2000, Sura 103,

7) 2003. Coranul. Ediție bilingvă arabă-română; Traducere: George Grigore . Istanbul:

Çağrı Yayınları.

8) Anghelescu, Nadia.1993. Introducere în islam. București: Editura Enciclopedică.

9) Az-Zahabi. 1983. Al-Kaba'ir (Marile păcate). Bagdad.

10) Delumeau, Jean. 1996. Religiile lumii. Capitolul Islamul. Traducere: Rodica Buburuzan.

București: Humanitas.

11) Eliade, Mircea. 1988. Istoria credințelor și ideilor religioase. Traducere: Cezar Baltag .

București: Editura Științifică și Enciclopedică.

12) Rogerson, Barnaby.2007. Moștenitorii Profetului Mahomed - Cauzele schismei dintre

șiiți și suniți. trasducere: Anca Delia Comăneanu. București:Polirom.

13) Sourdel, Dominique. 1995. Islamul. Traducere: Liliana Saraiev. București: Humanitas.

14) Coranul, traducere Silvestru Octavian Isopescul, București, Cartier, 2001;

15) Soheib Bencheikh el Hocine, Prezentarea islamului, în Philippe Gaudin

(coordonator), Marile religii. Iudaismul, crestinismul, islamismul,hinduismul si

buddhismul, traducere de Sanda Aronescu, Bucuresti, Editura Orizonturi 1995, 356 p.

16) http://femeiamusulmana.blogspot.com/p/familia-in-islam.html (accesat la data de

31.10.2012)

17

18