relevanta si credibilitatea evaluarii la valoare justa
DESCRIPTION
contabilitateTRANSCRIPT
Relevanta si credibilitatea evaluarii la valoare justaScris de Valentin Alungulese in categoria Utile in data de 21 February 2012
Tags: cost istoric, imobilizari corporale, imobilizari necorporale, investitii imobiliare, STOCURI, valoare justa
Evaluare la valoare justa
Folosirea valorii juste nu este problematica, atata timp cat managerul actioneaza in interesul investitorilor,
ca intreprinzator ordonat si onorabil – corespunzator sarcinii sale. Dar nu se poate porni in orice caz de la
un astfel de comportament al managerului, ci trebuie luata in calcul si posibilitatea ca managerul isi
maximizeaza beneficiul personal, netinand cont de insarcinarea sa.
Managementul si investitori au unghiuri diferite de privire asupra informatiilor privind situatia societatilor.
Astfel, managementul are un cu mult mai multe informatii cu privire la evenimentele din societate, pe de-o
parte, dar si cu privire la propriile actiuni, pe de alta parte, ceea ce ii permite sa efectueze actiuni pe care
investitorii nu le pot observa.
Investitorul trebuie sa ia in considerare posibilitatea ca managementul isi maximizeaza beneficiul
personal, nerespectand insarcinarea si ca actioneaza in propriul folos. Pericolul actiunii ascunse prin
politica bilantiera a managementului este destul de mare cand activele si datoriile trebuie evaluate la
valoarea justa (fair value) si nu sunt disponibile valori ale pietei obiective, ci trebuie sa se lucreze cu valori
actualizate de excedente de plata, valori stabilite subiectiv.
“Valoarea justa este o valoare tot mai des utilizata in limbajul contabil si o speranta, daca nu un panaceu,
pentru a depasi limitele celorlalte baze de evaluare folosite pentru intocmirea situatiilor financiare”[1].
Totusi, aceasta nu este in principiu o problema specifica IAS/IFRS.
Obiectivul unor situatii financiare de tip IAS/IFRS consta doar in a transmite informatii utile luarii deciziilor.
Mentinerea capitalului nu reprezinta conform IFRS un obiectiv al situatiilor financiare.
Pentru a reflecta in situatiile financiare de tip IFRS o imagine fidela a realitatii de la data bilantului asupra
situatiei economice a intreprinderii, IFRS permit in anumite cazuri evaluarea integrala la valoarea justa,
de exemplu la contabilizarea instrumentelor financiare conform IAS 39”Instrumente financiare” sau la
contabilizarea de imobile tinute ca investitii financiare conform IAS 40”Investitii imobiliare”.
Pentru aceasta, activele si datoriile nu sunt evaluate la valoarea justa doar atunci cand aceasta este mai
scazuta decat costurile de achizitie sau productie amortizate, ci si cand valoarea justa depaseste costurile
de achizitie sau productie amortizate.
Conform IFRS sunt reprezentate in situatiile financiare atat corecturi pozitive, cat si negative ale activelor.
Ideea fundamentala a evaluarii complete la valoarea justa consta in faptul ca activele si datoriile
intreprinderii raportoare trebuie sa fie reprezentat in bilant apropiat de piata. Evaluand activele si datoriile
la valoarea actuala se urmareste ca – spre deosebire de evaluarea la costurile de achizitie sau productie
amortizate – sa se impiedice formarea de rezerve ascunse si care ulterior sa fie din nou lichidate, arbitrar,
situatie in care s-ar distorsiona prezentarea situatiei economice. In plus, valoarea justa trebuie sa reflecte
nemijlocit capacitatea unui activ de a obtine fluxuri de plata viitoare si astfel urmareste sa-i ajute pe
investitori in a aprecia daca managementul a efectuat decizii de investitii bune sau rele. Asadar, valoarea
justa este investita in principiu cu o relevanta informationala mai mare decat evaluarea la costurile de
achizitie sau productie amortizate.
Totusi trebuie avut in vedere faptul ca informatiile transmise prin evaluarea la valoarea justa nu trebuie sa
fie doar relevante pentru deciziile economice ale investitorilor, ci sunt in acelasi timp credibile, adica
obiective si nearbitrare.
Investitorii trebuie sa poata sa aiba incredere in evaluarea credibila a activelor si a datoriilor. Pe de-o
parte, evaluarea la valoarea justa creste relevanta informatiilor transmise, pe de alta parte, diminueaza in
multe cazuri credibilitatea lor. Informatiile putin credibile detin o importanta limitata pentru deciziile ce sunt
luate de investitori.
In raportarea de tip IFRS, valoarea justa este stabilita intr-un plan de evaluare in trei trepte:
1. In prima etapa se calculeaza valoarea justa, apelandu-se, la data evaluarii sau aproape de data
evaluarii, la valorile originare de pe piata ale activelor si datoriilor identice(mark to market);
2. Daca nu exista preturi de piata ale unor active, respectiv datorii identice, atunci in pasul al doilea,
valoarea justa se calculeaza cu ajutorul valorilor de piata pentru active si datorii similare, la data
evaluarii sau aproape de data evaluarii. Activele sau datoriile similare se disting printr-un profil
asemanator al fluxului de plati, care reactioneaza similar la modificarile pietei;
3. Daca la data evaluarii sau aproape de data evaluarii, nu sunt disponibile preturi ale pietei nici
pentru active si datorii identice, nici pentru active si datorii similare, in treapta a treia a planului de
evaluare, valoarea justa se calculeaza cu ajutorul modelelor de evaluare (mark to model).
Pretul de piata ipotetic rezultat din modelul pentru evaluare reprezinta o estimare mai mult sau mai putin
plauzibila pentru respectivele valori juste ale activelor sau datoriilor de evaluat. Dar in acest plan,
credibilitatea valorilor juste calculate scade de la treapta la treapta. In timp ce la prima treapta,
intreprinderea nu prea are spatii de manevra in cazul unei valori a pietei existente pentru un activ sau o
datorie, pentru ca pretul este un „dat” si este verificabil pentru un extern, inca de la stabilirea unei piete
pentru un activ „similar” (al doilea pas) rezulta spatii de manevra semnificative. Mai precis, intreprinderea
trebuie sa decida daca exista un activ pe post de criteriu de comparatie, care sa fie „similar” activului de
evaluat. In a treia treapta, evaluarea pe baza unui model pentru evaluare duce la spatii de manevra inca
si mai mari, deoarece la un model pentru evaluare foarte multi parametri se fixeaza subiectiv, cum ar fi
fluxurile de numerar preconizate in perioadele viitoare, precum si procentul de actualizare ce trebuie
stabilit. Aceste spatii de manevra sunt limitate prin auditarea situatiilor financiare anuale, dar nu sunt
excluse complet.
Parametrii de evaluare pot fi fixati aproape intamplator in cadrul unui interval, de catre intreprindere, fara
ca auditorul sa poata respinge selectia si fara ca utilizatorul situatiilor financiare sa aiba vreo sansa pentru
a verifica justificarea recunoasterii. Deseori, aici ramane doar posibilitatea unei plauzibilizari grosolane.
Pe acest fundal este mai mult decat problematic in ce masura se mai poate vorbi despre o masura „justa”
in cazul unei valori juste care este determinata prin intermediul unui model pentru evaluarea, pe baza
unor numeroase presupuneri subiective. Datorita credibilitatii nerealizabile in aceste cazuri, pentru
investitor nu exista nici relevanta in luarea deciziilor.
Ne putem imagina ca intreprinderile pot abuza, in scopuri de politica bilantiera, de spatiile de manevra
semnificative care exista atunci cand valoarea justa se stabileste printr-un model pentru evaluare.
Aceasta se va intampla mai ales cand modificarile valorice sunt inregistrate cu influenta asupra
rezultatelor si succesul managementului este masurat dupa succesul prezentat. In functie de strategia
bilantiera urmata, intreprinderea raportoare va determina valoarea justa sau progresiv, sau restrictiv si
deci va putea configura nemijlocit situatiile financiare anuale. O politica bilantiera progresiva poate fi
folosita pentru infrumusetarea semnificativa a situatiei, prin intermediul valorilor juste estimate foarte
pozitiv.
Din contra, managementul poate prezenta intentionat situatia intreprinderii foarte prost si astfel
distorsionat, pentru a crea pentru viitoarea sarcina a managementului o situatie initiala favorabila. Prin
evaluarea consecutiva a fondului comercial, precum si prin evaluarea consecutiva a imobilelor tinute ca
investitii financiare am schitat in cele ce urmeaza doua exemple care deschid managementului
intreprinderii un spatiu de manevra deosebit de larg in privinta politicii bilantiere in propriul interes.
Posibilitatea de a recunoaste la valoarea justa investitiile imobiliare conform IAS 40 ”Investitii imobiliare”
si de a inregistra diferenta intre valoarea contabila si valoarea justa influentand rezultatele poate fi folosita
eronat de management pentru a influenta intentionat situatia activelor si nivelul castigurilor din
intreprindere. Deseori, a prelua valoarea de piata a unui imobil detinut ca investitie imobiliara drept
valoarea justa a acestuia este doar o dorinta, pentru ca de regula, imobilele sunt unicate. Singura
posibilitate de a determina aproximativ valoarea justa a unui astfel de imobil consta in a lua in calcul
pentru evaluare procedee pentru evaluarea imobilelor, precum metoda valorii comparate sau metoda
fluxului de numerar actualizat.
Din cauza problemelor descrise la estimarea valorii juste cu ajutorul calculelor pentru evaluare si din
cauza spatiilor de manevra semnificative rezultate astfel, valoarea justa reprezinta un criteriu valoric
acceptabil, dupa multi, numai daca este determinata credibil, adica auditabila obiectiv, pe baza datelor de
piata. De aceea, credibilitatea informatiilor situatiilor financiare ar trebui sa aiba mai multa importanta
pentru a doua si a treia treapta a calcului valorii juste. Pentru ca daca o informatie din situatiile financiare
nu este credibila, astfel incat sa nu acorde intreprinderii posibilitatea pentru moral hazard, ea nu poate fi
utila investitorilor pentru luarea deciziilor.
Valoare justa sau cost istoric?!
IASB se indeparteaza din ce in ce mai mult de o raportare orientata pe obiectivele raportarii si se
indreapta spre scopul relevantei in procesul decizional, iar din acest motiv cu atat pare mai putin logica
respectarea costurilor istorice. In cel mai bun caz, suma costurilor istorice actualizate ale activelor unei
unitati generatoare de numerar corespunde, in mod intamplator, potentialului lor de beneficiu. Aici se
prezinta o alta recunoastere, care calculeaza la modul ideal potentialul de beneficiu al activului prin cel
mai bun procedeu de care dispune economia: piata functionala.
Astfel se observa ca in ultimii ani, IASB si-a indreptat standardele proprii in directia unei asa-numite
„contabilizari complete la valoarea justa”[2]. Daca pana pe la mijlocul anilor nouazeci, numai anumite
hartii de valoare puteau fi evaluate la valoarea justa –inca prin drept de optiune la acea data – in anii care
au urmat, aceasta situatie s-a schimbat in mod evident. Prin standardele privitoare la imobilizari corporale
(IAS 16), deprecierea activelor (IAS 36), imobilizari necorporale (IAS 38), instrumente financiare (IAS 39),
investitii imobiliare (IAS 40), agricultura (IAS 41), Plata pe baza de actiuni (IFRS 2) sau chiar combinari
de intreprinderi (IFRS 3), IASB a pasit clar in directia evaluarii la valoarea justa.
Desi dezvoltarea unui sistem complex de raportare cum este IFRS-ul nu poate fi schitata doar prin
chestiuni de evaluare, totusi acestea reprezinta un indicator orientativ pentru multe standarde viitoare.
Reprezinta un fel de model de referinta, care pornind de la diversele nevoi ale solicitantilor caracterizeaza
cu aproximatie o imagine ideala teoretica, de care se apropie in decursul timpului un sistem de raportare.
In cele din urma, conceptia membrilor consiliului IASB sprijina faptul ca o valoare justa detine cea mai
buna capacitate de prognoza pentru utilizatori, daca este vorba de anticiparea potentialelor de beneficiu
viitor (in cazul activelor) sau a iesirilor de resurse (in cazul datoriilor). Din perspectiva teoriei economice,
aceasta conceptie normativa este, in principiu, adecvata. In fine, pietele si preturile leaga toate
asteptarilor participantilor de pe piata cu privire la evenimentul viitor. Problematic din perspectiva
economica este de fiecare data cand nu exista piete (functionale). Deoarece ideea valorii juste nu se
bazeaza doar pe valorile pietei (marking to market), ci si pe metode alternative de evaluare (marking to
model), exista pericolul evaluarii indepartate de piata. Aceasta este caracterizata prin faptul ca numai
unul sau putin manageri sau raportori din cadrul intreprinderii anticipeaza evenimentul viitor. Aici
recunoasterea bilantiera a activelor si datoriilor separate, respectiv corelate este indreptata catre intrarile,
respectiv iesirile viitoare de lichiditati si evaluarea bilantiera este orientata catre valoarea in numerar a
acestor intrari sau iesiri. Activul net ramas s-ar interpreta ca valoare in numerar a excedentelor viitoare de
incasari si ar corespunde in aceasta privinta valorii de piata calculatorii a capitalului propriu. Desi
conducerea intreprinderii ar trebui sa detina un nivel inalt de cunoastere, mecanismul preturilor pe o piata
in functiune reflecta mereu o cantitate inegala de stiinta. Pe deasupra, valoarea posibila a castigului ca
”pret de piata post-preparat”[3] poate duce la pericolul manipularii. In fine, managementului responsabil i
se poate atribui un interes privitor la structurarea datelor raportarii care sa fie orientat spre propriul
beneficiu – de exemplu din cauza propriilor contracte de angajare, remunerare sau anumitor contracte de
creditare.
Astfel se iveste dilema contabilizarii pe baza valorii juste: valorile juste par intr-adevar obiective numai
atunci cand sunt calculate pe piete functionale. Insa valorile juste sunt relevante numai atunci cand sunt
calculate pentru active agregate in sensul unitatii generatoare de numerar, pentru ca in caz contrar,
diferenta dintre evaluarea separata si globala relativizeaza puternic relevanta valorilor juste ale activelor
individuale. Totusi, pentru unitatile generatoare de numerar exista extrem de rar o piata functionala. In
acest context, valoarea justa a unitatilor generatoare de numerar se bazeaza preponderent pe estimarile
managementului si prin aceasta pe mari spatii de manevra subiective. Daca utilizatorul raportarii vrea sa
evalueze cat de stiintific si exact poate managementul sa estimeze, el are nevoie de date istorice (reale)
despre proiectele de afaceri incheiate. Aceste date orientate pe raportare, cum am afirmat la inceput, se
bazeaza pe costuri istorice si cu aceasta pe platile si incasarile intreprinderii. In aceasta privinta, la
intrebarea valoare justa sau costuri istorice ? se raspunde cu valoare justa si costuri istorice.
Acest context are si efecte asupra verificarii situatiilor financiare si a asteptarilor privitoare la situatiile
financiare auditate. Daca pe viitor inregistrarile nu se mai determina prin costuri istorice clar verificabile, ci
in loc de acestea se folosesc valori juste greu de verificat in mod obiectiv, rezulta consecinte pentru
actiunile de evaluare ale auditorilor financiari. Probabil ca pe viitor, acestia verifica mai mult metodele de
prognoza si modelele de evaluare decat datele care rezulta „in mod necesar” de aici. Ipoteza este legata
de faptul ca pe viitor, datele raportarii se vor dovedi mai des neadecvate – din cauza schimbarilor
asteptarilor si ca vor fi necesare ajustari corespunzatoare fata de anul anterior. Aceasta pierdere din
obiectivitate este probabil pretul pentru relevanta mai mare pe care se spera sa o aiba datele raportarii
pentru procesul decizional. Detinatorii de capital ar trebuie sa ia aceasta in considerare si sa anticipeze
relevanta limitata a unei opinii de audit.
Analiza comparativa privind evaluarea IAS / IFRS – OMFP 3055/2009
Valoarea justa, asa cum este definita in Standardele Internationale de Raportare Financiara, comparativ
cu modelul costului istoric, permite o evaluare a pozitiei financiare ca mai aproape de realitate. Totusi,
Reglementarile contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor
publice nr. 3.055/2009, accepta modelul de evaluare la valoare justa doar in anumite situatii si anume:
optional, in scopul reevaluarii imobilizarilor corporale, cu reflectarea rezultatelor operatiunii de
reevaluare in situatiile financiare individuale, iar pentru instrumentele financiare, evaluarea la valoarea
justa este permisa numai in situatiile financiare consolidate.
Directivele europene nu impun folosirea unui astfel de model, ci il prezinta ca fiind o regula alternativa de
evaluare pentru o gama relativ restransa de elemente, lasand utilizarea lui la latitudinea statelor membre.
Astfel, in procesul de asigurare a conformitatii reglementarilor contabile nationale cu directivele
europene, contabilitatea romaneasca a acceptat, ca sistem de baza, evaluarea la costul istoric, iar, ca
regula alternativa de evaluare, valoarea justa pentru elementele mentionate mai sus, in conditiile
prezentate.
La nivel national, potrivit reglementarilor contabile nationale aplicabile operatorilor economici, in cazul
prezentarii in situatiile financiare consolidate a instrumentelor financiare la valoarea justa, aceasta se
determina astfel:
a) prin referire la valoarea de piata, pentru acele instrumente financiare pentru care se poate identifica cu
usurinta o piata credibila. In cazul in care valoarea de piata nu se poate identifica cu usurinta pentru un
instrument, dar poate fi identificata pentru componentele sale sau pentru un instrument similar, valoarea
de piata poate fi derivata din cea a componentelor sale sau a instrumentului similar;
sau
b) prin referire la o valoare determinata cu ajutorul unor modele si tehnici de evaluare general acceptate,
pentru instrumentele pentru care nu se poate identifica cu usurinta o piata credibila.
In practica, entitatile din Romania utilizeaza valoarea justa si pentru reflectarea bunurilor obtinute cu titlu
gratuit sau pentru cele constate plus la inventar. De asemenea, reglementarile contabile nationale
permit entitatilor sa efectueze reevaluarea imobilizarilor corporale existente la sfarsitul exercitiului
financiar, astfel incat acestea sa fie prezentate in contabilitate la valoarea justa, cu reflectarea
rezultatelor acestei reevaluari in situatiile financiare intocmite pentru acel exercitiu.
In practica romaneasca, pentru foarte multi notiunea de valoare justa nu cunoaste decat o singura
realitate: valoarea de piata. Aceasta nu reprezinta insa decat una dintre modalitatile de estimare a valorii
juste, cea care asigura si cea mai mare obiectivitate deoarece este bazata pe informatii exterioare
intreprinderii, pe care aceasta nu le poate influenta in vreun fel. Observam totusi ca, in conditiile
economice actuale, pietele isi pierd lichiditatea sau inceteaza sa mai existe, ceea ce face ca evaluarile
la valoarea justa bazate pe informatiile furnizate de piata sa devina irelevante si sa fie afectate de
incertitudine.
Imobilizarile corporale si necorporale
La data inchiderii exercitiului financiar, imobilizarile corporale trebuie evaluate la costul lor minus
amortizarea cumulata aferenta si orice pierderi cumulate ca urmare a deprecierii. Acesta este modelul
costului prezentat in IAS 16”Imobilizari corporale”.
Modelul reevaluarii prevede ca, ulterior recunoasterii initiale ca activ, o imobilizare corporala trebuie
prezentata la valoarea reevaluata (in masura in care se aplica acest model). Aceasta este valoarea justa
in momentul reevaluarii, mai putin amortizarea cumulata si pierderile din depreciere cumulate. De
asemenea, in conditii de hiperinflatie, se poate proceda la ajustarea la inflatie a valorii imobilizarilor, caz
in care se determina costul curent sau valoarea actualizata.
IAS 38 ”Imobilizari necorporale” precizeaza ca la data raportarii financiare, o entitate trebuie sa aleaga
intre modelul costului si modelul reevaluarii (in viziunea IAS/IFRS pot fi reevaluate si imobilizarile
necorporale), iar odata modelul ales, trebuie sa se aplice aceasta politica unei clase intregi de active
necorporale.
Modelul costului presupune ca activele necorporale sa fie evaluate la valoarea neta contabila egala cu
costul lor (valoarea de intrare) mai putin amortizarea cumulata si orice pierderi din depreciere inregistrate
aferente acelor active. Atunci cand activele de aceasta natura sunt clasificate ca fiind detinute in scopul
vanzarii, orice amortizare inceteaza, iar acestea trebuie evaluate la valoarea cea mai mica dintre valoarea
justa minus costurile de vanzare si valoarea neta contabila.
Modelul reevaluarii presupune ca valoarea activelor necorporale sa fie modificata in functie de
modificarea valorii juste aferenta activelor supuse reevaluarii. Valoarea justa a unui activ necorporal
poate fi determinata doar facand referire la o piata activa[4] pentru acel tip de imobilizare necorporala.
Acest aspect va fi tratat mai detaliat in cazul imobilizarilor corporale. In alta ordine de idei, costurile
ulterioare angajate pentru un activ necorporal ar trebui recunoscute ca fiind cheltuieli, cu exceptia
cazurilor in care aceste costuri conduc la o crestere a beneficiilor economice asociate activului si pot fi
evaluate corect.
Evaluarea imobilizarilor corporale si necorporale se face, conform reglementarilor nationale la valoarea
de inventar, stabilita in functie de utilitatea bunului, starea acestuia si pretul pietei. Fac obiectul evaluarii si
imobilizarile in curs de executie.
Corectarea valorii imobilizarilor necorporale si corporale si aducerea lor la nivelul valorii de inventar se
efectueaza, in functie de tipul de depreciere existenta, fie prin inregistrarea unei amortizari suplimentare,
in cazul in care se constata o depreciere ireversibila, fie prin constituirea sau suplimentarea ajustarilor
pentru depreciere, in cazul in care se constata o depreciere reversibila a acestora.
In cazul imobilizarilor corporale si necorporale, la determinarea pierderilor din depreciere pot fi avute in
vedere, de catre evaluatori independenti sau personalul entitatii, si alte metode de evaluare (de exemplu:
metode bazate pe fluxuri de numerar).
Pentru a stabili daca exista deprecieri ale imobilizarilor corporale si necorporale, in afara constatarii
faptice cu ocazia inventarierii, pot fi luate in considerare surse externe si interne de informatii.La sursele
externe de informatii se incadreaza aspecte precum:
pe parcursul perioadei, valoarea de piata a activului a scazut semnificativ mai mult decat ar fi fost
de asteptat ca rezultat al trecerii timpului sau utilizarii;
pe parcursul perioadei au avut loc modificari semnificative, cu efect negativ asupra entitatii, sau
astfel de modificari se vor produce in viitorul apropiat asupra mediului tehnologic, comercial,
economic sau juridic in care entitatea isi desfasoara activitatea sau pe piata careia ii este dedicat
activul etc.
Din sursele interne de informatii se exemplifica urmatoarele elemente:
exista indicii de uzura fizica sau morala a imobilizarii;
pe parcursul perioadei au avut loc modificari semnificative, cu efect negativ asupra entitatii, sau
astfel de modificari se vor produce in viitorul apropiat, in ceea ce priveste gradul sau modul in care
imobilizarea este utilizata sau se asteapta sa fie utilizata. Astfel de modificari includ: situatiile in
care imobilizarea devine neproductiva, planurile de restructurare sau de intrerupere a activitatii
careia ii este dedicata imobilizarea, precum si planificarea cedarii imobilizarii inainte de data
estimata anterior;
raportarile interne pun la dispozitie indicii cu privire la faptul ca rezultatele economice ale unei
imobilizari sunt sau vor fi mai slabe decat cele scontate.
Indiciile de depreciere a imobilizarilor, puse la dispozitie de raportarile interne, includ:
fluxul de numerar necesar pentru achizitionarea unei imobilizari similare, pentru exploatarea sau
intretinerea imobilizarii este semnificativ mai mare decat cel prevazut initial in buget;
rezultatul din exploatare generat de imobilizare este vizibil inferior celui prevazut in buget;
o scadere semnificativa a profitului din exploatare prevazut in buget, respectiv o crestere
semnificativa a pierderilor prevazute in buget, generate de imobilizare etc.
Deciziile privind reluarea unor deprecieri inregistrate in conturile de ajustari au la baza constatarile
comisiei de inventariere.
Pot exista si unele indicii ca o pierdere din depreciere recunoscuta in perioadele anterioare pentru o
imobilizare necorporala sau corporala nu mai exista sau s-a redus. La aceasta evaluare se tine cont de
surse externe si interne de informatii.
In categoria surselor externe de informatii se pot incadra urmatoarele:
valoarea de piata a imobilizarii a crescut semnificativ in cursul perioadei;
in cursul perioadei au avut loc modificari semnificative cu efect favorabil asupra entitatii sau se
estimeaza ca astfel de modificari se vor produce in viitorul apropiat, in mediul tehnologic,
comercial, economic sau juridic in care entitatea isi desfasoara activitatea sau pe piata careia ii
este dedicat activul etc.
Dintre sursele interne de informatii se exemplifica urmatoarele:
pe parcursul perioadei au avut loc modificari semnificative, cu efect favorabil asupra entitatii, sau
astfel de modificari se vor produce in viitorul apropiat in ceea ce priveste gradul sau modul in care
imobilizarea este utilizata sau se asteapta sa fie utilizata. Aceste modificari includ costurile
efectuate in timpul perioadei pentru a imbunatati si a creste performanta imobilizarii sau pentru a
restructura activitatea careia ii apartine imobilizarea;
raportarile interne dovedesc faptul ca performanta economica a unei imobilizari este sau va fi mai
buna decat s-a prevazut initial etc.
Evaluarea imobilizarilor corporale la data bilantului se efectueaza la cost, mai putin amortizarea si
ajustarile cumulate din depreciere, sau la valoarea reevaluata, aceasta fiind valoarea justa la data
reevaluarii, mai putin orice amortizare ulterioara cumulata si orice pierderi din depreciere ulterioare
cumulate, ambele metode fiind prezente si in standardele internationale.
Investitiile imobiliare
Evaluarea pentru raportarea financiara a investitiilor imobiliare se realizeaza fie la valoarea justa, fie la
cost.
O entitate va aplica modelul de evaluare ales tuturor investitiilor imobiliare, cu urmatoarea exceptie: cand
se poate alege: fie modelul valorii juste, fie modelul costului istoric pentru ansamblul investitiilor imobiliare
legate de datorii, al caror randament depinde direct fie de valoarea justa a activelor identificate care
cuprind investitii imobiliare, fie chiar de investitiile respective (de exemplu, contractele de unitati de cont
ale companiilor de asigurare).
Modelul bazat pe valoarea justa
Valoarea justa a unei investitii imobiliare trebuie sa reflecte conditiile de piata la inchiderea exercitiului.
Aceasta nu va include cheltuielile estimate de vanzare, pentru a reflecta faptul ca investitiile imobiliare nu
sunt detinute in scopul vanzarii. Cea mai evidenta forma a valorii juste este pretul curent pe o piata activa
pentru imobile similare, in aceeasi zona, in aceleasi conditii si care fac obiectul unui contract similar. In
absenta unui pret curent pe o piata activa, intreprinderea tine cont de informatii din diverse surse:
preturile curente pe o piata activa pentru imobile diferite din punct de vedere al naturii, locatiei sau
conditiilor, ajustate pentru a tine cont de aceste diferente; preturile recente ale unor imobile similare, pe
piete mai putin active, ajustate; si valoarea actualizata a fluxurilor de trezorerie viitoare ce se asteapta de
la activul respectiv.
Standardul cere tuturor entitatilor sa determine valoarea justa a investitiilor imobiliare fie in scopul
evaluarii (daca entitatea foloseste modelul bazat pe valoarea justa), fie in scopul prezentarii informatiilor
(daca foloseste modelul bazat pe cost). Atunci cand o investitie imobiliara nou construita este, pentru
prima data, evaluata la valoarea justa, diferenta dintre aceasta si valoarea contabila a activului din
momentul evaluarii anterioare constituie o cheltuiala sau un venit.
Dupa recunoasterea initiala, o entitate care alege modelul bazat pe valoarea justa, va evalua toate
investitiile sale imobiliare la valoare justa. Daca pentru evaluarea unei investitii imobiliare s-a ales modelul
bazat pe valoare justa, el trebuie utilizat pana cand activul respectiv iese din intreprindere sau inceteaza
sa mai fie clasificat in structura investitiilor imobiliare. Altfel spus, valoarea justa trebuie determinata la
inchiderea fiecarui exercitiu.
Investitiile imobiliare care sunt evaluate la valoare justa nu mai necesita inregistrarea amortizarii, iar un
castig sau o pierdere aparut(a) in urma unei modificari a valorii juste a investitiei imobiliare va fi
recunoscut(a) in profitul sau pierderea perioadei in care apare.
Modelul bazat pe cost
Dupa recunoasterea initiala, o entitate care opteaza pentru modelul bazat pe cost va evalua toate
investitiile imobiliare in conformitate cu cerintele din IAS 16”Imobilizari corporale” pentru acest model,
altele decat cele care indeplinesc criteriul de a fi clasificate ca fiind detinute pentru vanzare in
conformitate cu IFRS 5. Costul reprezinta costul initial diminuat cu amortizarile si pierderile de valoare
cumulate.
Cheltuielile ulterioare relative la investitiile imobiliare trebuie sa fie capitalizate daca si numai daca
indeplinesc criteriile generale de recunoastere ca activ.
In OMFP 3055/2009 nu se specifica nimic legat de investitiile imobiliare si despre recunoasterea acestora
in situatiile financiare. Singura precizare care poate fi legata
Active necurente (grupurilor destinate cedarii) detinute in vederea vanzarii
Evaluarea pentru raportarea financiara, evaluare dupa momentul clasificarii activelor imobilizate sau a
grupurilor de active ca active necurente detinute in vederea vanzarii, se realizeaza la minimul dintre
valoarea contabila de la clasificare si valoarea justa diminuata cu costurile de vanzare din acel moment.
O entitate va recunoaste o pierdere din depreciere pentru orice scadere initiala sau ulterioara a valorii
contabile a unui activ (sau grup destinat cedarii) pana cand aceasta valoare contabila este egala cu
valoarea justa minus costurile de vanzare.
O entitate va recunoaste un castig din orice crestere ulterioara a valorii juste minus costurile de vanzare a
unui activ, dar fara a depasi pierderea cumulata din depreciere care a fost recunoscuta fie in conformitate
cu acest IFRS, fie anterior, in conformitate cu IAS 36”Deprecierea activelor”.
In reglementarile nationale nu se specifica nimic legat de activele necurente detinute in vederea vanzarii.
Stocurile
Stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mica dintre cost si valoarea realizabila neta. De obicei,
valoarea contabila a stocurilor este redusa pana la valoarea realizabila neta, element cu element. Uneori
insa poate fi mai adecvat sa se grupeze elementele similare sau conexe. Acesta poate fi cazul unor
elemente de stoc care apartin aceleiasi linii de produse, care au scopuri sau utilizari finale similare, care
sunt produse si comercializate in aceeasi zona geografica si care nu pot, practic, sa fie evaluate separat
de alte elemente din acea linie de produse. Estimarile valorii realizabile nete se bazeaza pe cele mai
credibile dovezi disponibile in momentul in care se realizeaza estimarile valorii stocurilor care se asteapta
a fi realizate. Estimarile valorii realizabile nete iau in considerare, de asemenea, scopul pentru care
stocurile sunt detinute. De exemplu, valoarea realizabila neta a cantitatii stocurilor detinute pentru
onorarea unor contracte ferme de vanzare de bunuri sau de prestare de servicii se bazeaza pe pretul
contractului. In situatia in care cantitatea specificata in contractele de vanzari este mai mica decat
cantitatea de stocuri detinuta, valoarea realizabila neta a surplusului se determina pornind de la preturile
generale de vanzare.
Valoarea contabila a materialelor si a consumabilelor detinute pentru a fi folosite in productie nu este
redusa sub cost daca se estimeaza ca produsele finite in care urmeaza sa se incorporeze vor fi vandute
pentru un pret mai mare sau egal cu costul lor. Totusi, atunci cand o scadere a pretului materialelor indica
faptul ca acel cost al produselor finite depaseste valoarea realizabila neta, valoarea contabila a
materialelor aferente se reduce pana la valoarea realizabila neta. In astfel de cazuri, costul de inlocuire a
materialelor poate fi cea mai adecvata masura disponibila a valorii lor realizabile nete.
Pentru fiecare perioada ulterioara se efectueaza o noua evaluare a valorii realizabile nete. Atunci cand
acele conditii care au determinat in trecut reducerea valorii contabile a stocurilor pana la valoarea
realizabila neta au incetat sa mai existe sau atunci cand exista dovezi clare ale unei cresteri a valorii
realizabile nete din cauza schimbarii unor circumstante economice, suma care reprezinta reducerea
valorii contabile este reluata (adica reluarea este limitata la valoarea reducerii initiale), astfel incat noua
valoare contabila a stocului sa fie egala cu cea mai mica valoare dintre cost si valoarea realizabila neta
revizuita. Aceasta se intampla, de exemplu, atunci cand un element al stocurilor, care este contabilizat la
valoarea realizabila neta, din cauza scaderii pretului sau de vanzare, este inca in stoc intr-o perioada
ulterioara, iar pretul sau de vanzare a crescut. Atunci cand stocurile sunt vandute, valoarea contabila a
acestor stocuri trebuie sa fie recunoscuta drept cheltuiala in perioada in care este recunoscut venitul
corespunzator. Valoarea oricarei reduceri a valorii contabile a stocurilor pana la valoarea realizabila neta
si toate pierderile de stocuri trebuie sa fie recunoscute drept cheltuiala in perioada in care are loc
reducerea valorii contabile sau pierderea. Valoarea oricarei reluari a oricarei reduceri a valorii contabile a
stocurilor ca urmare a unei cresteri a valorii realizabile nete trebuie recunoscuta drept o reducere a
cheltuielii cu ajustarea valorii stocurilor in perioada in care are loc reluarea.
Conform OMFP 3055/2009 activele de natura stocurilor nu trebuie reflectate in bilant la o valoare mai
mare decat valoarea care se poate obtine prin utilizarea sau vanzarea lor. In acest scop, valoarea
stocurilor se diminueaza pana la valoarea realizabila neta, prin reflectarea unei ajustari pentru depreciere.
Prin valoare realizabila neta se intelege pretul de vanzare estimat care ar putea fi obtinut pe parcursul
desfasurarii normale a activitatii, minus costurile estimate pentru finalizarea bunului, atunci cand este
cazul, si costurile estimate necesare vanzarii.
Evaluarea in bilant a stocurilor este similara in cele doua referentiale, singura mica diferenta este ca IAS
2”Stocuri” contine mai multe prevederi privind estimarea valorii realizabile nete.
Imobilizarile financiare
Standardele Internationale de Contabilitate si mai precis IAS 39 „Instrumente financiare” precizeaza ca
evaluarea pentru raportarea financiara a imobilizarilor financiare depinde de categoria din care acestea
fac parte. Dupa recunoasterea initiala, activele financiare se evalueaza la valoarea justa cu urmatoarele
exceptii:
activele financiare detinute pana la scadenta;
imprumuturile acordate si creantele care nu sunt detinute in scopul tranzactionarii si
instrumentele de capitaluri proprii (si derivatele corespondente) care nu sunt cotate pe o piata
activa si a caror valoare justa nu poate sa fie determinata cu fiabilitate
Pentru aceste categorii, evaluarea se face la cost amortizat.
Toate activele financiare, indiferent care este metoda lor de evaluare, trebuie sa fie supuse unui test de
depreciere.
In ceea ce priveste variatiile valorii juste, tratamentul acestora difera in functie de activ:
daca acesta apartine categoriei de active financiare evaluate la valoarea justa cu variatiile de
valoare inregistrate in contul de profit si pierdere, variatiile de valoare sunt inregistrate sub forma
de cheltuiala sau venit;
daca activul este considerat disponibil pentru vanzare, variatiile de valoare justa sunt
contabilizate direct in capitalurile proprii. Atunci cand activul financiar este derecunoscut pierderea
sau castigul cumulat(a) in capitalurile proprii este virat(a) in contul de profit si pierdere.
Pentru datoriile financiare evaluate la valoare justa diferenta afecteaza rezultatul exercitiului curent.
Costul amortizat se determina astfel:
1. Valoarea initiala a imprumutului
2.(-) rambursarile efectuate
3.(+/-) amortizarea oricarei diferente intre valoarea initiala a instrumentului si valoarea sa de rambursare
4.(-) deprecierea eventuala.
Pentru calculul costului amortizat se utilizeaza rata efectiva a dobanzii. Aceasta este rata la care
actualizand fluxurile de trezorerie viitoare generate de instrumentul financiar se obtine o suma egala cu
valoarea recunoscuta initial in bilant. In vederea stabilirii ratei efective se va tine seama de costurile de
tranzactionare, prime, discounturi si orice alte sume platite sau incasate intre parti. Prima de emisiune
sau de rambursare este etalata pe baza ratei efective a dobanzii imprumutului.
Pentru instrumentele cotate pe o piata activa, cursul reprezinta valoarea justa. Daca activul nu este cotat,
valoarea justa trebuie sa fie determinata pe baza unei metode recunoscute. De asemenea, in functie de
natura activului, se poate utiliza ca baza:
pretul folosit in tranzactii cu active asemanatoare;
valoarea obtinuta din actualizarea fluxurilor de trezorerie asteptate de la activul respectiv;
un model de evaluare a optiunilor.
In reglementarile romanesti, conform OMFP 3055/2009, valoarea la care se recunosc in bilant la 31
decembrie imobilizarile financiare este valoarea de intrare bazata pe costul istoric, sau orice valoare
substituibila (de exemplu valoarea de cotare la 31.12) mai putin ajustarile cumulate pentru pierdere de
valoare, dupa cum urmeaza:
Titlurile (titlurile de participare, titlurile imobilizate ale activitatii de portofoliu, titlurile de plasament,
alte titluri) se evalueaza, in cazul celor cotate la bursa, la valoarea lor de cotare din 31 decembrie,
iar a celor necotate, la valoarea lor probabila de vanzare. In cazul in care valoarea lor de inventar
estimata potrivit regulilor de mai sus este mai mica decat valoarea cu care acestea figureaza in
contabilitate, se va proceda la constituirea de ajustari pentru deprecierea acestor titluri. In situatia
in care se apreciaza ca valoarea de vanzare este superioara valorii contabile, in listele de
inventariere se va inscrie valoarea contabila.
Creantele imobilizate sunt evaluate la inventar la valoarea lor probabila de incasare.
Perspectivele evaluarii
Notiunea de “valoarea justa”, notiune care nici macar nu mai este o noutate, este un pas inainte in istoria
contabilitatii si poate aduce beneficii insemnate pentru raportarea financiara si implicit pentru utilizatorii
situatiilor financiare. Notiunea nu este gresita chiar daca in acest moment nu este perfecta si poate fi
imbunatatita. Problema este legata de procesul de masurare a valorii juste, de elementele care pot fi
evaluate la valoarea justa, de modul de recunoastere sau nu a diferentelor datorate variatiei valorii juste
si, probabil doi factori extrem de importanti, de cine face evaluarea si de cine o confirma (entitatea
raportoare si auditorul).
Lipsa valorii juste din peisajul contabilitatii este de neconceput. Exista nevoia unei baze de evaluare care
sa poata fi utilizata in evaluarea (pentru a putea recunoaste un element al situatiilor financiare)
elementelor situatiilor financiare care sunt fie moderne (instrumente financiare sau capital uman, spre
exemplu) fie au variatii importante in timp ca si valoare.
Scopul situatiilor financiare, chiar daca mai exista nostalgici, nu mai este de a arata ca si o poza trecutul,
ci de a oferi informatii credibile pe baza carora utilizatorii sa ia decizii financiare. Atat pozitia financiara a
entitatii cat si performantele ei depind de valorile si chiar de scara de valori utilizate pentru a le cuantifica.
Costul istoric, cu toate avantajele sale, are limitari inerente. Asta nu inseamna ca va fi abandonat, ci doar
ca trebuie suplinit acolo unde nu face fata cu o alta valoare.
Evaluarea unei afaceri prin expunerea pe piata nu este o idee rea, ci din contra, in conditiile existentei
unei piete lichide si in conditiile existentei unui proces de masurare a valorii juste credibil si echitabil, da
garantii suplimnetare utiliztorilor privind valoarea reala a afacerii.
Dar pana la urma ce este valoarea reala? Multi s-au plans ca preturile de piata ( fie ca vorbim de
instrumente financiare, fie ca vorbim de imobile) nu este una reala, ci este datorata unor circumstante
(criza financiara) si sunt doar preturi de moment. Daca este sa stam sa analizam, valoarea de astazi (cea
mai certa, alaturi de cea trecuta, practic costul istoric) este mult mai credibila si pertinenta decat cea de
maine care se bazeaza pe ipoteze. Faptul ca se evalueaza un activ la valoarea lui de azi, nu inseamna ca
entitatea trebuie sa il vanda azi in pierdere. Recunoasterea pierderii ca urmare a variatiei valorii juste nu
afecteaza (direct cel putin) capacitatea entitatii de a-si achita datoriile si deci nu ii provoaca falimentul. Cel
mult, putem vorbi de o decizie de management proasta, si anume, aceea de a cumpara un activ valoros
ieri care s-a devalorizat azi. Practic, entitatea a schimbat bani pe un activ care ulterior s-a depreciat.
Aceasta decizie poate duce la insolvabilitate, dar nu utilizarea valorii juste. In opinia unui numar
semnificativ de autori, contabilitatea bazata pe valoarea justa a dus la declansarea crizei. Cum? Prin
faptul ca a permis utilizarea unor valori extrem de volatile, supuse rationamentului profesional subiectiv,
de cele mai multe ori neconfirmate de piata, si recunoasterea variatiilor in contul de profit si pierdere si in
bilant. Dar, efectul a fost nu doar asupra bilantului ci si asupra profitului perioadei, ceea ce a dus la taxe
mai mari si la dividende distribuite mai mari. Aceasta distribuire de dividende in absenta unui profit real
(sustinut cu numerar sau alte active) a dus la decapitalizarea societatilor.
Majoritatea celor ca invinovatesc valoarea justa pentru actuala criza ii reproseaza ca a dus la
supraevaluarea valorilor prezentate in situatiile financiare (supraevaluare care s-a transmis de la banca la
banca). De asemenea, ii reproseaza ca nu tine cont de principiul continuitatii acitivitatii atata timp cat cere
stabilirea valorii la momentul actual ( si nu in cursul normal de activitate). Aparatorii valorii juste aduc
drept argument, capacitatea acesteia de a asigura o anumita conectare la realitate, asociat cu un alt
aspect al realitatii, si anume propriile neajunsuri ale alternativelor pentru valorile de piata. Ne referim aici
la faptul ca, nici reflectarea valorii unor elemente doar in baza costului lor, sub principiul costului istoric,
nu ar oferi investitorilor o imagine mai buna asupra problemelor cu care se confrunta, in prezent, situatiile
financiare.
Principala diferenta intre reflectarea unui activ la valoare justa sau la cost amortizat, o reprezinta
raportarea (recunoasterea) unor pierderi sau castiguri nerealizate in varianta valorii juste. Dar aceste
pierderi sau castiguri reprezinta in fapt schimbari in valoarea viitoarelor venituri generate de catre activul
in cauza. Drept urmare, revenind la actuala criza financiara, pierderile pe care bancile sunt acum nevoite
sa le recunoasca sub optiunea valorii juste, captureaza de fapt adevaratul impact (asupra castigurilor
prezente si viitoare) al considerarii unui grad mai ridicat al nerambursarii creditelor ipotecare care au fost
deja acordate.
In opinia mea, bazata pe numeroase articole de specialitate ale unor nume cunoscute pe plan national si
international, ceea ce adus la declansarea crizei financiare nu a fost valoarea justa, ci ea a fost doar
subiect al manipularii de catre entitatile economice care au profitat de lipsa regulilor precise pentru a-si
atinge scopurile.
Ceea ce s-a confirmat prin actuala criza financiara vis-à-vis de valoarea justa, este ca cea mai
periculoasa situatie se creeaza atunci cand intregul proces al evaluarii se bazeaza pe entitatea care
tranzactioneaza titlurile, fara a exista vreo confirmare independenta a valorilor furnizate, din partea unui
auditor sau a unei entitati responsabile cu managementul riscului.
Sustinerea care i se acorda conceptului de valoare justa nu este nici de departe izvorata din ideea ca
acesta este unul perfect. Cu toate acestea, scopul atribuit contabilitatii valorii juste si evaluarilor bazate
pe piata, nu pare totusi exagerat daca il integram in tabloul ce prezinta caracteristicile pietelor financiare
intr-o lume in plina dezvoltare.
Pentru tara noasta, valoarea justa, ca de altfel toate modificarile sistemului contabil incepand cu anul
2001 reprezinta o noutate. Ne este greu inca sa o clarificam la nivel conceptual si cu atat mai greu este
sa o aplicam in practica. Prima data, valoarea justa a fost mentionata in cadrul reglementarilor contabile
armonizate cu standardele internationale in anul 2001, apoi in anul 2002, cand s-a optat pentru
racordarea contabilitatii romanesti la normele contabile internationale si, in subsidiar la cele europene
(care nu suferisera actualizare in contextul convergentei la nivel international). Actualmente, prin
renuntarea la normele amintite si adoptarea unor conforme cu Directivele Europene ramanem in spiritul
normelor contabile internationale si deci la acceptarea valorii juste. Trebuie mentionat insa faptul ca
prezentele reglementari contabile evaluarea la valoarea justa se face doar in cazul reevaluarii activelor
imobilizate, pentru schimburile de active si pentru bunurile primite cu titlu gratuit. Reglementarile
contabile conforme cu directivele europene prevad folosirea valorii juste si pentru instrumentele financiare
din situatiile financiare consolidate. Astfel, s-a optat pentru un sistem mixt, bazat pe costul istoric si
valoarea justa, care presupune utilizarea costului istoric si, in unele cazuri, a valorii juste, elementele
situatiilor financiare fiind exprimate, in mare parte, in costuri istorice.
Dupa cum am aratat, sistemul bazat pe valoarea justa serveste in principal interesele actionarilor. Daca s-
ar urmari interesul actionarului minoritar, ar trebui sa se adopte un sistem valoare justa independent, care
in esenta sa conduca la contabilizarea la rezultate a tuturor plus valorilor potentiale. Dar, daca s-ar dori
protejarea creditorului traditional ar fi optim sa se gaseasca o varianta a contabilitatii valoarea justa care
sa se combine cu cea de bazata pe costul istoric. Cu alte cuvinte, sa se aleaga pentru evaluarea
elementelor reflectate in situatii financiare cea mai mica dintre costul istoric si valoarea justa. Astfel, in
alegerea sistemului contabil ar trebui sa se tina cont de toate categoriile de utilizatori, carora le sunt
destinate situatiile financiare. Aceasta deoarece referentialul contabil emis de IASB incepe sa fie privit din
ce in ce mai critic de unele categorii de investitori, considerandu-se ca normele contabile internationale
servesc inainte de toate investitorilor fara sa se tina cont de nevoile celorlalti utilizatori si nici de realitatile
entitatii, avand vocatia de a permite o comparabilitate optima a performantelor capitalurilor investite,
independent de sectorul entitatilor comparate.
Desi dorinta normalizatorilor internationali este de a extinde practica evaluarii la valoarea justa a tuturor
elementelor bilantului, indiferent de domeniul de activitate al entitatii, evaluarea la valoarea justa este in
prezent un subiect destul de controversat. Astfel, se considera ca evaluarea activelor bilantului la
valoarea justa reprezinta un risc de manipulare al rezultatului, deoarece valoarea justa nu este decat o
estimare contabila care conduce la comportamente de tipul contabilitatii creative. Dintre criticile aduse
valorii juste cele mai consistente vin din partea specialistilor in asigurari si banci, care se tem ca
inregistrarea pierderilor de valoare ale activelor in raport cu valoarea lor de piata ar creste volatilitatea
rezultatului, situatie care ar crea panica in randul clientilor, si deci un factor de risc pentru aceste institutii.
In aceste conditii ne punem intrebarea care va fi viitorul valorii juste in Romania? Consideram ca, atat pe
plan international cat si in Romania pe viitorul apropiat vom folosi un sistem mixt de evaluare, caracterizat
prin coabitarea costului istoric cu valoarea justa. Valoarea justa va fi folosita, cu preponderenta la
intocmirea conturilor consolidate, deoarece acestea servesc aproape exclusiv actionarilor si managerilor.
Printre impedimentele adoptarii valorii juste consider ca se numara:
O reflectie teoretica privind metodele alternative de evaluare in contabilitate si conceptul de valoare justa
care este insuficient dezvoltata;
Existenta inca in Romania a unor reglementari care privilegiaza aspecte juridice si fiscale in
detrimentul celor economice. Astfel, costul istoric este si va fi cerut in continuare pentru stabilirea
bazei impozabile prin reglementari fiscale, iar intocmirea a doua serii de situatii financiare, atat in
cost istoric cat si in valoarea justa, nu este totdeauna justificabila in privinta raportului cost –
beneficii;
Mentalitatea contabilului care refuza preluarea noului concept, nu accepta usor schimbarea unui
sistem de evaluare cunoscut, cu care lucreaza usor;
Conditiile economice imperfecte pentru obtinerea unor informatii de piata;
Capacitatea redusa a contabilitatii si a profesionistilor contabili de a aplica evaluarea la valoarea
justa. Astfel, racordarea la valori de piata a tuturor sau a unei parti din elementele situatiilor
financiare, este o operatie anuala sau o succesiune de operatii periodice care reclama cunostiinte
de specialitate (de evaluare a activelor sau a afacerii) fie la nivelul entitatii, printr-o persoana sau
un compartiment specializat, fie a consultantilor sai, timp si bani.
Dar dupa cum remarcau si unii autori nu suntem bine pregatiti pentru nici una dintre aceste conditii.Prin
cunostinte de specialitate intelegem cele detinute de o persona care a urmat cursuri de specialitate in
diveste forme de pregatire sau de un expert evaluator.
In privinta peroanelor care ar trebui sa efectueze evaluarile elementelor situatiilor financiare parerile sunt
impartite. Astfel, unii apreciaza ca un profesionist contabil, posedand cunostinte de specialitate ar putea
aplica cu succes valoarea justa. Altii sunt insa de parere ca estimarea valorilor juste este apanajul unui
evaluator extern entitatii, in cel mai rau caz unui evaluator intern, persoana distincta de profesionistul
contabil. Se afirma ca ar trebui separate preocuparile contabile de cele de evaluare. Desigur, se mai pune
problema daca rezultatul generat de includerea unor castiguri latente, rezultate in urma folosirii valorii
juste ca modalitate de evaluare, poate fi distribuit, avand in vedere ca acest rezultat este doar o
potentialitate. O solutie ar fi “ utilizarea costului istoric si prudenta pentru calculul rezultatului distribuibil si
valoarea justa pentru calculul rezultatului global, care sa reflecte crearea bogatiei pentru actionari “[5].O
alta solutie este data de Jose Maria Roldan, director general al departamentului de reglementari contabile
din cadrul Bancii Centrale a Spaniei,care sustine inregistrarea castigurilor latente intr-un fond de
rezerva[6].
Discutiile pe marginea subiectului controversat al utilizarii valorii juste sunt departe de a fi incheiate si vor
mai continua mult timp deoarece conceptul de valoare justa este strans legat de cel de imagine fidela,
ambele concepte fiind in continua miscare, influentandu-se reciproc.
Apreciez ca perspectivele viitoare pentru cresterea calitatii informatiilor contabile vor consta in indreptarea
si mai mult spre gasirea de solutii pentru imbunatatirea sistemului de evaluare in contabilitate, atat pe
plan international, cat si la nivel national, cu atat mai mult cu cat este evident ca discutiile pe marginea
subiectului controversat al utilizarii diferitelor baze de evaluare sunt departe de a fi incheiate.
Bibliografie
Mihai Ristea, Baza si alternativ in contabilitatea intreprinderii, Ed. Tribuna Economica, Bucuresti 2003
Ristea Mihai, Dumitru Corina Graziella, Ioanas Corina, Irimescu Alina, Contabilitatea societatilor
comerciale, vol 1, Ed.Universitara, Bucuresti, 2009
Ristea Mihai,Dumitru Corina Graziella, Ioanas Corina, Irimescu Alina, Contabilitatea societatilor
comerciale, vol 2, Ed.Universitara, Bucuresti, 2009
Feleaga Niculae, Malciu Liliana ,Politici si optiuni contabile : fair accounting versus bad accounting, Ed.
Economica, Bucuresti, 2002
Feleaga Liliana, Feleaga Niculae, Politici si optiuni contabile, Ed. InfoMega, Bucuresti, 2008
Feleaga Liliana, Feleaga Niculae, Contabilitate financiara, o abordare europeana si internationala, vol 1
Contabilitate financiara fundamentala, Ed. Economica, Bucuresti, 2007
Feleaga Liliana, Feleaga Niculae Contabilitate financiara, o abordare europeana si internationala, vol 2
Contabilitate financiara aprofundata, Ed. Economica, Bucuresti, 2007
Girbina Maria Madalina, Bunea Stefan, Sinteze, studii de caz si teste grila privind aplicarea IAS – IFRS
vol. 1, Ed. C.E.C.C.A.R, Bucuresti, 2008
Girbina Maria Madalina, Bunea Stefan, Sinteze, studii de caz si teste grila privind aplicarea IAS – IFRS
vol. 2, Ed. C.E.C.C.A.R, Bucuresti, 2010
Girbina Maria Madalina, Bunea Stefan, Sinteze, studii de caz si teste grila privind aplicarea IAS – IFRS
vol. 3, Ed. C.E.C.C.A.R, Bucuresti, 2009
Lungu Ionut-Cosmin, Bojian Octavian(cond.st).- Politici si tratamente contabile privind evaluarea
performantei financiare a intreprinderii, Editura A.S.E., Bucuresti, 2006
Deaconu Adela, Valoarea justa. Concept contabil , Ed. Economica, Bucuresti, 2009
Ordinul Ministrului Finantelor Publice 3055/2009 pentru aplicarea Reglementarilor contabile conforme cu
directivele europene
Ghid privind aplicarea OMFP 3055/2009, cu modificarile si completarile ulterioare
Feleaga Liliana, Feleaga Niculae, “Insuficientele, inconvenientele si pericolele presupuse de apelul la
modelul de evaluare in valoare justa”,2006, disponibil on-line la :
http://steconomice.uoradea.ro/anale/volume/2006/finante-contabilitate-si-banci/3.pdf
Feleaga Liliana, Feleaga Niculae, ” Modele si reguli de evaluare in contabilitatea internationala”,2007,
disponibil on-line la :
http://store.ectap.ro/articole/69.pdf
Corina Ionas, Cristina Lidia Manea, “Valoarea justa”, disponibil on-line la :
http://www.tribunaeconomica.ro/index.php?
id_tip_categorie=1&&id_categ=9&id_revista=864&id_nr_revista=31&mod=arhiva
Michel Magnan, “Fair value Accounting and the Financial Crisis : Messenger or contribuitor?”,2009,
disponibil on-line la :
http://www.cirano.qc.ca/pdf/publication/2009s-27.pdf
“Analysis of the Current Financial Crisis from an Accounting Point of View” disponibil on-line la :
http://www.ccsenet.org/journal/index.php/ijbm/article/view/3959
„Fair value accounting intensifies the crisis – study warns of need for quick reform” disponibil on-line la :
http://www.oppenheim.de/internet/presseportal/10_pressemitteilungen/2008/2008-09-23_studie-fair-
value-accounting/2008-09-23_pr_study-fair-value-accounting.pdf
Peter J. Wallison, “Analysis of the Current Financial Crisis from an Accounting Point of View – Fixing Fair
Value Accounting” ,OECD Journal on Volume 2009/2, disponibil on-line la :
www.oecd.org/dataoecd/58/41/45362933.pdf
Guillaume Plantin,Haresh Sapra,Hyun Shin “Fair value accounting and financial stability”, 2010, disponibil
on-line la : http://www.princeton.edu/~hsshin/www/BdFFSRmtm.pdf
Sylvie Matherat,”Fair value accounting and fi nancial stability: challenges and dynamics”,2010, disponibil
on-line la :
http://www.banque-france.fr/gb/publications/telechar/rsf/2008/etud6_1008.pdf
Lisa Koonce , “How Do Investors Assess the Relevance of Fair Value for Financial Instruments?“ , 2009,
disponibil on-line la:
http://www.mccombs.utexas.edu/dept/accounting/facultypages/Koonce/Koonce%20Nelson
%20Shakespeare%20July%202009.pdf
Christian Laux, “Did Fair-Value Accounting Contribute to the Financial Crisis?” disponibil on-line la:
http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=1487905
Christian Leuz, “Fair Value Accounting and Procyclicality: Regulatory Challenges”, disponibil on-line la:
http://www.cepr.org/2432/LauxFinal.pdf
*** - http://ec.europa.eu/internal_market/accounting/conference_052009_en.htm
*** - http://www.ifac.org/financial-crisis/index.php
*** - http://www.articlesbase.com/accounting-articles/accountants-in-high-demand- despite-the-financial-
crisis-664923.html
*** - http://www.articlesbase.com/accounting-articles/accountants-should-have-less-to-fear-809062.html
*** - http://www.resumebear.com/blog/index.php/2009/04/22/accountants-say- recession-has-changed-
their-job-responsibilities/
*** - http://businesscareday.com/auditors-in-demand-despite-the-financial-crisis.html
*** - www.iasplus.com
*** - http://www.ifrs.org
*** - www.deloitte.com/global
[1] Prof.univ.dr.Mihai Ristea – Baza si alternativ in contabilitatea intreprinderii, Editura Tribuna Economica,
Bucuresti 2003, pg.80
[2] Guillaume Plantin,Haresh Sapra,Hyun Shin “Fair value accounting and financial stability”, 2010,
disponibil on-line la : http://www.princeton.edu/~hsshin/www/BdFFSRmtm.pdf
[3] Christian Leuz, “Fair Value Accounting and Procyclicality: Regulatory Challenges”, disponibil on-line la:
http://www.cepr.org/2432/LauxFinal.pdf
[4] *** piaţa activa este piaţa pe care sunt tranzacţionate asemenea active.
[5]“De la creation de valeur aux IFRS”, disponibil online la:
http://hp.gredeg.cnrs.fr/Samira_Demaria/recherche/Demaria%20Marty%20EVA%20et%20IFRS.pdf
[6] “Accounting rule setters see progress on fair value” , disponibil online la:
http://uk.reuters.com/article/2011/05/12/global-accounting-fairvalue-idUKLDE74B2AL20110512
Citeste mai mult: http://www.faracontabilitate.ro/utile/relevanta-si-credibilitatea-evaluarii-la-valoare-justa/#ixzz2lDhTIoRE