Relativismul cultural

Motto: „A ne vedea pe noi înşine aşa cum ne văd alţii poate fi revelator. A-i vedea pe alţii ca având aceeaşi natură cu a noastră este o minimă decenţă. Este, însă, o realizare mult mai dificilă să ne vedem pe noi înşine printre alţii,

ca un exemplu local al formelor pe care le-a luat acolo viaţa omenească, un caz între alte cazuri, o lume între alte lumi, astfel încât să ne apară

deschiderea aceea a minţii fără de care obiectivitatea e doar auto-gratulare, iar toleranţa e o amăgire. Dacă antropologia are o anumită menire în

această lume, atunci aceea e de a ne învăţa mereu acest adevăr fugar.” (Clifford Geertz, Local Knowledge)

Relativismul este un concept cu multe semnificații. Din perspectiva filozofică relativismul este acea atitudine intelectivă care declară că nicio percepție, nicio reprezentare, nicio descriere lingvistică de realitate, nicio interpretare de descriere, nicio măsurătoare, de stare, nicio modelare fenomenală, nicio evaluare de caracteristică structurală sau procesuală a realității, nu este unică și absolută, că există o infinitate de sisteme referențiale care pot prelua și caracteriza într-un fel determinat realitatea sau individul.

Relativismul în concepție științifică afirmă că putem introduce nenumărate sisteme referențiale în care putem măsura coordonatele, vitezele și alți parametrii de stare ai obiectelor și proceselor naturale, iar măsurătorile dau valori diferite funcție de particularitatea sistemului referențial în care se fac măsurătorile.

Relativismul fizic mai afirmă că se pot stabili anume corelații între parametrii de stare măsurabili în diferite sisteme, corelații funcționale care explicitează cantitativ felul în care se schimbă valorile parametrilor, când se trece de la un sistem referențial la altul.

Relativismul raportat la persoana umană extinde relativismul fizic, introducând sisteme referențiale individualizante, distinct primitoare și interpretante de mesaj, adică subiecți. Există atâtea perspective constructive, descriptive și evaluante de realitate câți indivizi sunt, acționează și atribuie valori. Fiecare individ este un sistem referențial activ, intelectiv și afectiv cu propriile coordonate ale implicării, realizării și valorizării faptelor.

Pentru referențialii umani, pentru subiecți, nu există o unică caracterizare modală, o unică descriere sau unică interpretare de descriere la indiferent ce observație, acțiune sau situație, nu există o unică valoare atribuită la ceva. Fiecare subiect, fiecare om tratat ca sistem operant și evaluant distinct, își construiește propria perspectivă fenomenalizantă, explicantă cauzal, valorizantă și utilizantă a realității sau societății, necesar diferită de lumea și valorile atribuite lumii, obiectelor și evenimentelor, ale restului subiecților.

Relativismul referențialului uman poate fi descris ca relativism cultural, ca multitudine de puncte de vedere asupra realității și societății. De-a-lungul timpului oamenii au realizat și dezvoltat sisteme religioase, științifice, tehnologice, politice și artistice diferite, fiecare cuprinzând având o anume caracteristică constructivă, utilizantă și valorică distinctă.În orice interval istoric de timp societatea posedă o diversitate de nevoi și moduri de satisfacere, de credințe, de teorii științifice sau filozofice, de sisteme morale, curente artistice și de metode creative în artă.Fiecare ansamblu închegat și individualizant de acțiuni creative, de teorii asupra realității sau societății și moduri de viață distincte, definește o macrocultură, un ansamblu unitar de criterii observante, interactive, intelective, metafizice, etice și valorizante.Indivizii din interiorul fiecărei culturi au tendința să își considere propria cultură ca prioritară creativ, etic și valoric, ca superioară celorlalte, ca o cultură exemplară, capabilă să dea lecții și să încerce să schimbe alte culturi.

Relativismul neagă legitimitatea acestui punct de vedere, anume că propria cultură este mai bună ca altele, iar de aici convingerea că persoana ta este superioară altor persoane pentru că participă la o cultură ipotetic superioară.Din diferențierea valorică absolută a culturilor decurge că membrii acelei culturi care a realizat mai multe descoperiri științifice, tehnologice sau artistice, sunt posesorii unor adevăruri superioare, unor cunoștințe fenomenale și tehnice mai evoluate, unor credințe mai complicate sau mai coerente, unor strategii culturale și opere de artă mai rafinate.Consecințele diferențierii valorice absolute între culturi, din care rezultă și ipotetice diferențe valorice absolute între subiecți, pot duce la conflicte majore și îndelungate între mari grupuri de indivizi, fiind bine cunoscute numeroasele războaie sau confruntări locale permanente, care marchează traseul istoric al umanității și care se

prelungesc și în prezent, mai ales determinate de diferite credințe religioase și sisteme valorizante, uneori antagonice.Apartenenții culturii științifice și tehnologice își supraevaluează propriile moduri de viață, obiceiuri, posibilități de satisfacere a nevoilor, informații disponibile, credințe și valori, depreciindu-le pe ale semenilor de altă credință sau altă caracteristică socio-culturală.

Apartenenții unor culturi mai puțin tehnologizate, dar cu o îndelungată istorie culturală disprețuiesc și ei pe indivizii numitei 'societăți de consum', afirmând că modul de viață și valorile vechi, tradiționale sunt cele mai bune și trebuiesc păstrate.

Relativismul referențialului uman și alternativelor personalității, încearcă să înlăture convingerile considerate false, că ar exista valori absolute, realizări culturale superioare și inferioare, că ar exista variante de individ de calitate bună sau rea, din care rezultă atitudini rasiste, conflictuale, depreciante ale creațiilor și valorilor celorlalți.

Relativismul cultural nu implică standarde nici pentru un individ şi nici pentru societatea căreia îi aparţine. El cere ignorarea prejudecăţilor atunci când se abordează grupuri sau societăţi diferite de cea proprie. Trebuie să se gândească serios înainte de a se aplica normele unei persoane, ale unui grup sau ale unei societăţi unui alt grup sau unei alte persoane. Informarea asupra naturii diferenţelor culturale dintre societăţi, cauzele lor şi consecinţele lor trebuie să preceadă raţionamentul şi acţiunea.Chiar după o informare amănunţită, este destul de posibil ca observatorul străin să nu accepte unele aspecte ale altei societăţi. Dacă el este implicat profesional în altă societate, el poate să dorească să introducă modificări. În perioada colonială, adesea, străinii au exercitat o putere absolută în alte societăţi în care puteau impune regulile lor. În perioada postcolonială, străinii care doresc să schimbe ceva în altă societate vor trebui să-şi negocieze intervenţiile. Din nou negocierea are mai multe şanse de reuşită atunci când părţile implicate înţeleg motivele privind diferenţele între punctele lor de vedere (G. Hofstede, 1996, p.32).

In ultimele decenii, promovarea diversităţii culturale a luat forma unei tendinţe aproape ideologice, cu toate că ar trebui să aibă o natură mai mult axiologică, şi anume multiculturalismul: demersul de a descoperi, observa, descrie, preţui, conserva şi respecta diversitatea culturală. În zilele noastre, antropologia pare să fi jucat un rol de avangardă în dezbaterile privind relativismul (cultural) încă din 2000, aşa cum preciza C. Geertz în cartea sa, Available Light. El stabilea o listă de câteva contribuţii generale ale antropologiei în istoria noastră culturală, toate acestea sub forma unor concluzii cu caracter empiric. În acelaşi timp, el oferă astfel nişte replici ironice susţinerilor euro-centrice pe care el le reperează sub eticheta de raţionalism sau neo-raţionalism. Lista cuprinde următoarele:· ordinea politică este posibilă şi fără o putere centralizată; · justiţia bazată pe principii este posibilă şi în absenţa regulilor înscrise în coduri; · lumea nu se împarte doar în evlavioşi superstiţioşi; · există sculpturi în jungle şi picturi în deşerturi; · normele raţiunii nu au fost instituite în Grecia antică; · evoluţia moralităţii nu s-a definitivat în Anglia.

Bibliografie:

CUCOŞ, C. (2000), EducaŃia – dimensiuni culturale şi interculturale, Editura Polirom, Iaşi