regulamentul curţii de arbitraj comercial internaţional de pe lîngă cci a rm cu privire la...

23
Regulamentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lîngă CCI a RM cu privire la procedura de arbitraj intern APROBAT prin Decizia Consiliului Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova din 19 decembrie 2008 Preşedinte _______________ Gheorghe Cucu Capitolul I DISPOZIŢII GENERALE Art.1. - Domeniul de aplicare (1) Prezentul Regulament se aplică în arbitrajul comercial şi civil intern organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, în baza prevederilor Legii nr.393-XIV din 15.05.99 cu privire la Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (publicată în Monitorul Oficial nr.73-77/343 din 15.07.1999). (2) Organizarea acestui arbitraj se face prin Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lîngă Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (denumită în continuare - Curtea de Arbitraj), în condiţiile Statutului său, precum şi a prezentului Regulament, elaborate în baza dispoziţiilor Legii nr.23-XVI din 22.02.08 cu privire la arbitraj (M.O. nr.88-89 din 20.05.08). Art.2. - Competenţa Curţii de Arbitraj (1) Curtea de Arbitraj organizează şi administrează soluţionarea, pe calea arbitrajului, a unor litigii comerciale şi civile interne, dacă părţile au încheiat în acest sens o convenţie arbitrală scrisă. (2) În sensul Regulamentului de faţă, litigiu comercial este orice litigiu derivînd dintr-un contract comercial, inclusiv referitor la încheierea, executarea sau desfiinţarea lui, precum şi din alte raporturi juridice comerciale arbitrabile. (3) Litigiu civil, în sensul Regulamentului de faţă, este orice litigiu derivînd dintr-un contract civil, inclusiv referitor la încheierea,

Upload: kimberly-lynch

Post on 15-Jan-2016

4 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

drept

TRANSCRIPT

Page 1: Regulamentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de Pe Lîngă CCI a RM Cu Privire La Procedura de Arbitraj Intern

Regulamentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lîngă CCI a RM cu privire la procedura de arbitraj intern

APROBATprin Decizia Consiliului Camerei de Comerţ şiIndustrie a Republicii Moldovadin 19 decembrie 2008Preşedinte _______________Gheorghe Cucu

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Art.1. - Domeniul de aplicare

(1) Prezentul Regulament se aplică în arbitrajul comercial şi civil intern organizat de Camera

de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, în baza prevederilor Legii nr.393-XIV din

15.05.99 cu privire la Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (publicată în

Monitorul Oficial nr.73-77/343 din 15.07.1999).

(2) Organizarea acestui arbitraj se face prin Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe

lîngă Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (denumită în continuare - Curtea

de Arbitraj), în condiţiile Statutului său, precum şi a prezentului Regulament, elaborate în

baza dispoziţiilor Legii nr.23-XVI din 22.02.08 cu privire la arbitraj (M.O. nr.88-89 din

20.05.08).

 

Art.2. - Competenţa Curţii de Arbitraj

(1) Curtea de Arbitraj organizează şi administrează soluţionarea, pe calea arbitrajului, a unor

litigii comerciale şi civile interne, dacă părţile au încheiat în acest sens o convenţie arbitrală

scrisă.

(2) În sensul Regulamentului de faţă, litigiu comercial este orice litigiu derivînd dintr-un

contract comercial, inclusiv referitor la încheierea, executarea sau desfiinţarea lui, precum şi

din alte raporturi juridice comerciale arbitrabile.

(3) Litigiu civil, în sensul Regulamentului de faţă, este orice litigiu derivînd dintr-un contract

civil, inclusiv referitor la încheierea, executarea sau desfiinţarea lui, precum şi din alte

raporturi juridice civile arbitrabile.

(4) Litigiul comercial sau civil este intern cînd decurge dintr-un contract sau din alte

raporturi juridice comerciale şi civile, care leagă persoane ce au domiciliul permanent pe

teritoriul Republicii Moldova şi care nu conţin elemente de extraneitate.

Page 2: Regulamentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de Pe Lîngă CCI a RM Cu Privire La Procedura de Arbitraj Intern

(5) Persoanele care au capacitatea civilă deplină de exerciţiu al drepturilor pot conveni să

soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de acelea care

privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie.

(6) În cazul în care s-a încredinţat Curţii de Arbitraj organizarea unui arbitraj, prin însuşi

acest fapt, părţile au acceptat prezentul Regulament, afară numai dacă, o dată cu

încredinţarea organizării arbitrajului, părţile au optat, în scris, pentru alte reguli de

procedură şi acestea au fost acceptate de tribunalul arbitral.

 

Art.3. - Principiile de bază ale arbitrajului

(1) Principiile de bază ale arbitrajului sînt:

a) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;

b) legalitatea;

c) libertatea convenţiilor în arbitraj;

d) constituirea arbitrajului în conformitate cu convenţia părţilor;

e) contradictorialitatea;

f) respectarea dreptului la apărare;

g) confidenţialitatea.

 

Art.4. - Principiile de activitate

(1) În întreaga procedură de arbitraj trebuie să se asigure părţilor egalitatea de tratament.

(2) Dosarul litigiului este confidenţial. Nici o persoană, în afara celor implicate în

desfăşurarea litigiului respectiv, nu are acces la dosar fără acordul scris al părţilor.

(3) Părţile au îndatorirea să-şi exercite drepturile procedurale cu bună-credinţă şi potrivit

scopului în vederea căruia au fost recunoscute. Ele vor coopera cu tribunalul arbitral pentru

desfăşurarea corespunzătoare a litigiului şi pentru finalizarea acestuia în termenul stabilit.

(4) Orice act de obstrucţionare sau de tergiversare a litigiului constituie o încălcare a

convenţiei arbitrale. Tribunalul arbitral va putea dispune măsurile necesare spre a preveni

ori pune capăt eventualelor obstrucţionări sau tergiversări.

(5) În orice stadiu al litigiului, tribunalul arbitral va încerca soluţionarea acestuia pe baza

înţelegerii părţilor. Tribunalul arbitral va depune diligenţe spre a facilita asemenea

Page 3: Regulamentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de Pe Lîngă CCI a RM Cu Privire La Procedura de Arbitraj Intern

înţelegeri, astfel încît litigiul supus arbitrajului să fie soluţionat cît mai repede şi mai

echitabil, permiţînd reluarea raporturilor normale între părţi.

 

Art.5. - Publicarea hotărîrilor arbitrale

(1) Hotărîrile arbitrale pot fi publicate integral numai cu acordul părţilor. Ele pot fi însă

publicate parţial, ori în rezumat sau comentate sub aspectul problemelor de drept apărute,

în reviste, lucrări sau culegeri de practică arbitrală, fără a se da numele sau denumirea

părţilor, ori date care ar putea prejudicia interesele lor.

(2) Preşedintele Curţii de Arbitraj poate autoriza, de la caz la caz, cercetarea dosarelor în

scopuri ştiinţifice sau documentare, după soluţionarea litigiilor şi numai dacă în acele dosare

s-au pronunţat hotărîri judecătoreşti irevocabile.

 

Capitolul II

CONVENŢIA DE ARBITRAJ

 Art.6. - Convenţia de arbitraj şi formele ei

(1) Convenţia de arbitraj se poate încheia fie sub forma unei clauze înscrise în contractul

principal, denumită clauză compromisorie, fie sub forma unei înţelegeri desinestătătoare

denumită compromis.

(2) Convenţia de arbitraj poate rezulta şi din introducerea de către reclamant a unei cereri

de arbitraj şi acceptarea pîrîtului ca această cerere să fie soluţionată de Curtea de Arbitraj.

(3) Încheierea convenţiei de arbitraj exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competenţa

instanţelor judecătoreşti.

(4) Preşedintele Curţii de Arbitraj poate refuza organizarea unui arbitraj dacă există îndoieli

sau contestaţii cu privire la existenţa convenţiei de arbitraj sau dacă aceasta este caducă

sau inoperantă.

(5) În cazul în care, totuşi, părţile sau una dintre ele stăruie în organizarea arbitrajului,

Curtea de Arbitraj îi va da curs, urmînd ca tribunalul arbitral să se pronunţe asupra

existenţei sau validităţii convenţiei de arbitraj.

 

Art.7. - Clauza compromisorie

(1) Prin clauza compromisorie părţile convin ca litigiile ce se vor naşte din contractul în care

ea este inserată sau în legătură cu acesta, să fie soluţionate prin arbitrajul Curţii de Arbitraj

Page 4: Regulamentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de Pe Lîngă CCI a RM Cu Privire La Procedura de Arbitraj Intern

Comercial Internaţional de pe lîngă Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova,

indicînd şi numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor. În lipsa unei asemenea

precizări, întrucît organizarea arbitrajului a fost încredinţată Camerei de Comerţ şi Industrie

a Republicii Moldova sau direct Curţii de Arbitraj, numirea arbitrilor se face conform

prezentului Regulament.

(2) Validitatea clauzei compromisorii este independentă de acea a contractului în care a fost

înscrisă.

 

Art.8. - Compromisul

(1) Prin compromis părţile convin ca un litigiu apărut între ele să fie soluţionat prin arbitrajul

Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lîngă Camera de Comerţ şi Industrie a

Republicii Moldova, indicîndu-se, sub sancţiunea nulităţii, obiectul litigiului.

(2) De asemenea, compromisul va cuprinde şi numele arbitrilor sau modalitatea de numire a

lor. În lipsa unei asemenea precizări, întrucît organizarea arbitrajului a fost încredinţată

Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova sau direct Curţii de Arbitraj, numirea

arbitrilor se face conform prezentului Regulament.

 

Art.9. - Arbitrajul ad-hoc

(1) Pentru soluţionarea unui anumit litigiu, părţile pot institui arbitraj ad-hoc, modul de

instituire al căruia se stabileşte prin acordul părţilor şi nu va fi în contradicţie cu art.12-15

ale Legii nr.23-XVI din 22.02.08 cu privire la arbitraj.

 

Capitolul III

ARBITRII. TRIBUNALUL ARBITRAL

Art.10. - Arbitrii

(1) Poate fi arbitru orice persoană fizică, cetăţean al Republicii Moldova sau străin, care are

capacitatea deplină de exerciţiu al drepturilor, se bucură de o reputaţie neştirbită şi are o

înaltă calificare şi experienţă în domeniul dreptului comercial şi civil.

(2) Nu poate fi arbitru persoana care:

a) se află sub tutelă sau curatelă;

b) are antecedente penale nestinse;

Page 5: Regulamentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de Pe Lîngă CCI a RM Cu Privire La Procedura de Arbitraj Intern

c) a pierdut statutul de judecător, avocat, notar, procuror, de ofiţer de urmărire penală sau

de lucrător al organelor de drept pentru săvîrşirea de acţiuni incompatibile cu activitatea sa

profesională;

d) nu poate fi aleasă (numită) în această calitate datorită statutului funcţiei sale, stabilit de

lege.

(3) Arbitrii sînt înscrişi, cu acordul lor scris, într-o Listă care va cuprinde: numele, ocupaţia,

specialitatea, titlurile sau prezentarea succintă a activităţii profesionale a fiecărui arbitru.

Lista arbitrilor este aprobată de Consiliul Camerei de Comerţ şi Industrie şi are un caracter

de recomandare. Dacă renunţă la exercitarea împuternicirilor sale din motive neîntemeiate,

arbitrul este radiat din Listă.

(4) Părţile sînt libere, să numească arbitri şi persoane neînscrise în Lista de arbitri a Curţii de

Arbitraj în măsura în care acestea, prin competenţă şi probitate, se bucură de încrederea lor.

Această oportunitate nu este acordată, însă, în cazul arbitrului unic şi a supraarbitrului.

(5) În cazul în care arbitrul numit nu figurează în Lista de arbitri, partea va indica numele,

adresa şi numărul de telefon sau de fax, precum şi datele ce indică la competenţa şi

profesionalismul arbitrului respectiv.

(6) Arbitrul care este şi avocat, nu poate intra în componenţa unui tribunal arbitral învestit

cu arbitrarea unui litigiu cu privire la care a desfăşurat sau urmează a desfăşura activităţi

avocaţiale; de asemenea, nu poate reprezenta sau asista vreuna dintre părţile în acel litigiu

în faţa tribunalelor constituite sub egida Curţii de Arbitraj.

(7) Activităţile prevăzute la alin.(6) nu pot fi exercitate de avocatul care este şi arbitru, nici

direct şi nici prin substituirea de către un alt avocat din cadrul formei de exercitare a

profesiei de avocat din care el face parte.

 

Art.11. - Tribunalul arbitral

(1) Părţile stabilesc dacă litigiul se judecă de un arbitru unic sau de trei arbitri.

(2) Dacă părţile n-au stabilit numărul arbitrilor, litigiul se judecă de un tribunal format din

trei arbitri, cîte unul numit de fiecare dintre părţi, iar al treilea - supraarbitrul - ales de cei

doi arbitri. Părţile sau arbitrii pot decide ca în calitate de supraarbitru să fie ales unul din

arbitrii desemnaţi de părţi.

(3) În condiţiile în care valoarea litigiului este redusă sau problemele juridice pe care le

ridică sînt evident simple, preşedintele Curţii de Arbitraj, cu acordul părţilor, poate decide ca

tribunalul arbitral să fie compus dintr-un arbitru unic.

(4) Dacă există mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pîrîţi, părţile care au interese comune vor

numi un singur arbitru.

Page 6: Regulamentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de Pe Lîngă CCI a RM Cu Privire La Procedura de Arbitraj Intern

(5) Nici una dintre părţi nu are dreptul să numească un arbitru în locul celeilalte părţi sau să

aibă mai mulţi arbitri decît cealaltă parte.

(6) Dacă părţile sau una dintre părţi nu şi-a desemnat arbitrul, la cererea lor desemnarea

arbitrului se va face de preşedintele Curţii de Arbitraj.

(7) Arbitrii sînt independenţi şi imparţiali în îndeplinirea atribuţiilor lor jurisdicţionale. Ei nu

sînt reprezentanţii părţilor.

 

Art.12. - Desemnarea arbitrilor

(1) Arbitrii sînt numiţi sau înlocuiţi potrivit convenţiei de arbitraj.

(2) În caz de vacanţă, pentru orice cauză, recuzare, abţinere, renunţare, împiedicare, deces

al arbitrului, se va proceda la înlocuirea acestuia potrivit dispoziţiilor stabilite pentru

numirea lui.

(3) În cazul în care arbitrul unic sau, după caz, arbitrii nu au fost numiţi prin convenţie de

arbitraj şi nici nu s-a prevăzut modalitatea de numire, partea care vrea să recurgă la arbitraj

trimite o notificare scrisă părţii adverse, prin care aceasta din urmă este invitată să

numească arbitrul.

(4) Notificarea prevăzută la alin.(3) trebuie să se refere la convenţia de arbitraj, să enunţe

succint pretenţiile şi temeiurile lor (obiectul litigiului), să indice numele, domiciliul şi datele

profesionale ale arbitrului unic propus sau numit.

(5) Partea notificată trebuie să trimită, la rîndul ei, în termen de 15 zile de la primirea

notificării, răspuns la propunerea de numire a arbitrului. Dacă partea opusă nu numeşte în

termen un arbitru, el este numit de preşedintele Curţii de Arbitraj. Această prevedere se

aplică şi în cazul arbitrajului ad-hoc.

(6) Partea care a notificat cealaltă parte despre numirea arbitrului nu poate revoca fără

consimţămîntul celeilalte părţi numirea astfel făcută.

(7) În termen de 10 zile de la ultima acceptare a împuternicirii de arbitru, cei doi arbitri vor

proceda la numirea supraarbitrului, care se va conforma prevederilor alin.(1) al art.13 al

prezentului Regulament. Dacă cei doi arbitri numiţi omit să desemneze un al treilea arbitru

în termenul menţionat, preşedintele Curţii de Arbitraj trebuie să numească supraarbitrul.

Această prevedere se aplică şi în cazul arbitrajului ad-hoc. Dacă există un acord scris în

acest sens, supraarbitrul poate fi ales de părţi.

(8) Procedura stabilită la alin.(5) va fi urmată şi în cazul în care părţile trebuie să numească

un arbitru unic, însă nu au căzut de acord în decursul a 15 zile de la data la care partea

opusă a primit notificarea despre desemnarea arbitrului.

Page 7: Regulamentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de Pe Lîngă CCI a RM Cu Privire La Procedura de Arbitraj Intern

(9) Dacă părţile nu se pot înţelege privitor la numirea unui arbitru unic ori dacă o parte nu

numeşte arbitrul, ori dacă cei doi arbitri nu cad de acord asupra persoanei supraarbitrului,

partea care vrea să se recurgă la arbitraj poate cere preşedintelui Curţii de Arbitraj să

procedeze la numirea arbitrului sau, după caz, a supraarbitrului.

(10) Numirea unui arbitru de către o parte nu limitează dreptul acesteia de a invoca

incompetenţa arbitrajului.

 

Art.13. - Acceptarea împuternicirilor de arbitru

(1) Acceptarea sau neacceptarea împuternicirilor de arbitru sau supraarbitru într-un anumit

litigiu se comunică în scris şi nemotivat secretariatului Curţii de Arbitraj în termen de trei zile

de la data primirii propunerii de a intra în componenţa tribunalului arbitral.

(2) Acordul arbitrului sau supraarbitrului va cuprinde şi declaraţia sa scrisă în care va arăta,

subsemnătură, dacă are sau a avut vreo relaţie cu părţile, precum şi dacă au existat sau

există conflicte de interese şi orice alte fapte sau împrejurări de natură să pună la îndoială

independenţa şi imparţialitatea sa. Dacă asemenea relaţii, conflicte de interese, fapte şi

împrejurări survin în cursul litigiului, arbitrul le va declara de îndată. Declaraţia iniţială,

precum şi declaraţiile ulterioare se depun la dosarul litigiului pentru ca părţile să ia

cunoştinţă de conţinutul lor.

(3) În cazul în care preşedintele Curţii de Arbitraj va constata existenţa unor asemenea

relaţii, conflicte de interese, fapte şi împrejurări care pot pune la îndoială imparţialitatea sau

independenţa unui arbitru va proceda la înlocuirea acestuia cu respectarea prevederilor

art.12 din prezentul Regulament.

(4) Membrii Tribunalului arbitral vor semna un angajament prin care, confirmînd că au

acceptat numirea, se obligă să îndeplinească misiunea de arbitru cu nepărtinire şi cu

respectarea strictă a prezentului Regulament.

 

Art.14. - Desemnarea arbitrului de preşedintele Curţii de Arbitraj

(1) Desemnarea se face în termen de 5 zile de la data sesizării preşedintelui Curţii de

Arbitraj, dintre arbitrii înscrişi pe Lista de arbitri, în afară de cazul în care s-a prevăzut altfel

în convenţia arbitrală.

 

Art.15. - Temeiurile şi procedura de recuzare

(1) În cazul în care cererea de recuzare priveşte pe arbitrul unic, ea se soluţionează de

preşedintele Curţii de Arbitraj.

Page 8: Regulamentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de Pe Lîngă CCI a RM Cu Privire La Procedura de Arbitraj Intern

(2) Dacă cererea de recuzare este admisă, arbitrul, supraarbitrul sau arbitrul unic va fi numit

în conformitate cu prezentul Regulament.

(3) Prevederile acestui articol se aplică în mod corespunzător şi experţilor sau traducătorilor.

În acest caz, recuzarea se soluţionează de tribunalul arbitral.

(4) În cazurile de - recuzare, revocare, abţinere, renunţare, împiedicare, deces - se va

proceda la înlocuirea arbitrului de către partea care l-a numit, în termen de 15 zile de cînd a

luat cunoştinţă de survenirea unei asemenea împrejurări. Dacă partea nu numeşte un

arbitru, preşedintele Curţii de Arbitraj desemnează în termen de 5 zile noul arbitru.

Dispoziţiile de faţă se aplică în mod corespunzător şi în ceea ce priveşte supraarbitrul.

(5) Împuternicirile arbitrului încetează în caz de autorecuzare sau de recuzare, în caz de

deces, de incapacitate de a participa la examinarea litigiului şi în alte temeiuri în care

arbitrul nu participă la examinarea litigiului în decursul unei perioade nejustificat de

îndelungate.

(6) Împuternicirile arbitrului încetează odată cu adoptarea hotărîrii în litigiul examinat.

 

Art.16. - Responsabilitatea arbitrilor

(1) Arbitrii sînt răspunzători de daune în condiţiile legii dacă:

a) după acceptare, renunţă în mod nejustificat la însărcinarea de arbitru;

b) fără motiv justificat, nu participă la judecarea litigiului sau săvîrşeşte alte fapte de natură

să întîrzie nejustificat soluţionarea litigiului ori nu pronunţă hotărîrea în termenul stabilit de

convenţia arbitrală sau de prezentul Regulament;

c) nu respectă caracterul confidenţial al arbitrajului publicînd sau divulgînd date de care iau

cunoştinţă în calitate de arbitri, fără a avea autorizaţia părţilor;

d) încalcă în mod flagrant îndatoririle ce le revin.

(2) Săvîrşirea vreuneia dintre faptele prevăzute în alineatul precedent atrage, în raport cu

gravitatea faptei, revocarea arbitrului dintr-un anumit litigiu sau radierea lui de pe lista de

arbitri. Revocarea se decide de către preşedintele Curţii.

 

Art.17. - Constituirea Tribunalului Arbitral

(1) Tribunalul arbitral se consideră constituit pe data acceptării însărcinării de supraarbitru

ori, după caz, a acceptării mandatului de către arbitrul unic.

Page 9: Regulamentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de Pe Lîngă CCI a RM Cu Privire La Procedura de Arbitraj Intern

(2) Din momentul constituirii, Tribunalul arbitral este învestit cu judecarea cererii de

arbitrare şi a celorlalte cereri privind procedura arbitrală, cu excepţia cererilor care, prin

dispoziţii imperative ale legii, sînt de competenţa instanţelor judecătoreşti.

(3) Comunicarea de cereri, acte, informaţii în legătură cu litigiul se face prin Secretariatul

Curţii de Arbitraj, arbitrii neavînd legătură directă cu părţile. Derogarea de la această regulă

se poate face prin convenţia părţilor.

 

Art.18. - Termenul pronunţării hotărîrii

(1) Dacă părţile nu au convenit altfel, Tribunalul arbitral trebuie să pronunţe hotărîrea în

termen de cel mult şase luni de la data constituirii sale.

(2) Termenul se suspendă pe timpul judecării unei cereri incidente adresate instanţei

judecătoreşti competente ori a completării tribunalului arbitral, precum şi în cazul

suspendării litigiului în baza unei dispoziţii legale.

(3) Părţile pot consimţi, oricînd în cursul litigiului, la prelungirea termenului procedurii de

arbitraj, fie în scris, fie prin declaraţie orală, dată în faţa tribunalului arbitral şi consemnată

în procesul-verbal.

(4) De asemenea, tribunalul arbitral poate dispune, prin Încheiere, pentru motive temeinice,

prelungirea termenului arbitrajului cu cel mult două luni.

(5) Trecerea termenelor prevăzute de prezentul articol nu poate să constituie un motiv de

nulitate a arbitrajului, în afară de cazul cînd una dintre părţi a notificat celeilalte părţi şi

tribunalului arbitral, pînă la prima zi de înfăţişare, că înţelege să invoce nulitatea.

 

Art.19. - Locul arbitrajului

(1) Locul arbitrajului este la sediul Curţii de Arbitraj. Părţile, de acord cu preşedintele acestei

Curţi, pot conveni însă un alt loc.

 

Capitolul IV

PROCEDURA ARBITRALĂ

Art.20. - Sesizarea Curţii de Arbitraj

(1) Partea care se consideră vătămată într-un drept al său poate să depună în scris instituţiei

arbitrale o cerere de arbitraj.

Page 10: Regulamentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de Pe Lîngă CCI a RM Cu Privire La Procedura de Arbitraj Intern

(2) Înainte de sesizarea Curţii de Arbitraj, partea interesată poate cere secretariatului

informaţiile necesare şi poate obţine prezentul Regulament, lista arbitrilor şi Normele privind

taxele şi cheltuielile arbitrale.

 

Art.21. - Cererea de arbitraj

(1) Cererea de arbitraj sau acţiunea de arbitraj, va cuprinde:

a) numele, domiciliul sau reşedinţa persoanei fizice iar, pentru persoanele juridice,

denumirea şi sediul lor. Se vor menţiona de asemenea numărul de telefon, telex, fax, cont

bancar;

b) numele şi calitatea celui care reprezintă partea în litigiu, anexîndu-se dovada calităţii;

c) menţionarea convenţiei arbitrale, anexîndu-se copia de pe contractul în care este

inserată, iar dacă s-a încheiat un compromis, copia de pe acesta;

d) obiectul şi valoarea cererii, precum şi calculul prin care s-a ajuns la determinarea acestei

valori;

e) motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, cu trimitere la

înscrisurile doveditoare corespunzătoare sau la alte probe. Cînd se solicită proba cu martori,

se vor arăta numele şi domiciliul acestora;

f) numele arbitrului numit sau al arbitrului unic propus;

g) dovada plăţii taxei de arbitrare;

h) semnătura părţii.

(2) Înscrisurile se depun în original sau în copie certificată de parte.

(3) Dacă cererea de arbitraj sau înscrisurile sînt formulate într-o limbă străină, ele urmează

să fie traduse şi prezentate în limba de stat.

 

Art.22. - Depunerea cererii

(1) Cererea se adresează Curţii de Arbitraj şi se depune împreună cu actele însoţitoare la

cancelaria Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova.

(2) Data depunerii cererii de arbitraj se consideră ziua înregistrării acesteia la cancelaria

Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova.

Page 11: Regulamentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de Pe Lîngă CCI a RM Cu Privire La Procedura de Arbitraj Intern

(3) Cererea, inclusiv celelalte acte, se depun în atîtea exemplare cîţi pîrîţi sînt precum şi cîte

un exemplar pentru fiecare membru al tribunalului arbitral şi un exemplar pentru

secretariatul Curţii de Arbitraj.

 

Art.23. - Înlăturarea deficienţelor cererii

(1) În cazul în care cererea nu cuprinde toate menţiunile şi cerinţele prevăzute la art.21,

secretariatul Curţii de Arbitraj va înştiinţa, de îndată, pe reclamant să le completeze în mod

corespunzător, într-un termen care nu va depăşi 5 zile, de la data primirii Înştiinţării.

(2) Dacă reclamantul nu a arătat în acţiune numele arbitrului, el îl va numi în termenul

prevăzut la alin.(1).

(3) Secretariatul va verifica, de asemenea, plata taxei arbitrale, iar dacă aceasta nu a fost

plătită conform Normelor privind taxele şi cheltuielile de arbitrare, va comunica

reclamantului cuantumul şi modalitatea de plată a taxei cuvenite.

(4) Dacă dovada plăţii taxei arbitrale nu se face în condiţiile comunicate de secretariat,

cererea de arbitraj se restituie reclamantului.

 

Art.24. - Înştiinţarea pîrîtului

(1) Comunicarea cererii către pîrît, împreună cu actele însoţitoare, cu prezentul Regulament

şi cu Lista de arbitri, se face de către secretariatul Curţii de Arbitraj în termen de 5 zile de la

data cînd au fost înlăturate toate deficienţele ei.

 

Art.25. - Referinţa

(1) În termen de 15 zile de la primirea cererii de arbitraj, pîrîtul va depune la Curtea de

Arbitraj Referinţa împreună cu actele însoţitoare.

(2) Referinţa va cuprinde, pe de o parte, numele arbitrului numit de el sau răspunsul la

propunerea reclamantului privind soluţionarea litigiului de un arbitru unic, precum şi la

persoana acestuia iar, pe de altă parte, excepţiile referitoare la cererea reclamantului,

răspunsul în fapt şi în drept la această cerere, probele propuse în apărare, precum şi, în mod

corespunzător, celelalte menţiuni şi cerinţe prevăzute pentru cererea de arbitraj.

(3) Necomunicarea sau nedepunerea Referinţei nu înseamnă recunoaşterea pretenţiilor

reclamantului.

 

Page 12: Regulamentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de Pe Lîngă CCI a RM Cu Privire La Procedura de Arbitraj Intern

Art.26. - Cererea reconvenţională

(1) Dacă pîrîtul are pretenţii împotriva reclamantului derivînd din acelaşi raport juridic, el

poate înainta cerere reconvenţională.

(2) Cererea reconvenţională va fi introdusă în cadrul termenului pentru depunerea Referinţei

sau cel mai tîrziu pînă la prima zi de înfăţişare şi trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca

şi cererea principală, inclusiv ceea ce ţine de achitarea taxei de arbitraj. Ea se soluţionează

o dată cu cererea principală. Cînd însă numai cererea principală este în stare de a fi

soluţionată, cererea reconvenţională poate fi soluţionată separat.

 

Art.27. - Transmiterea dosarului tribunalului arbitral

(1) După constituirea tribunalului arbitral, secretariatul Curţii de Arbitraj transmite de îndată

tribunalului arbitral dosarul, făcînd menţiune scrisă despre acest fapt, cu precizarea datei

transmiterii.

 

Art.28. - Comunicările

(1) Comunicarea, prin secretariatul Curţii de Arbitraj, a cererii de arbitraj, a citaţiilor şi a

hotărîrilor arbitrale se face prin scrisoare recomandată cu aviz de recepţie sau prin poşta

rapidă.

(2) Celelalte înscrisuri, precum şi informaţiile şi diversele înştiinţări pot fi făcute şi prin

scrisoare recomandată cu recipisă poştală de predare, prin poştă rapidă, poştă electronică,

telegramă, telex, telefax sau orice alt mijloc de comunicare ce permite stabilirea probei

comunicării şi a textului transmis. În cazul comunicărilor telefonice, secretarul tribunalului

arbitral va face menţiune în dosar, precizînd data şi ora convorbirii. Comunicarea poate fi

făcută şi prin alte metode convenite de părţi.

(3) Înscrisurile comunicate părţilor se consideră înmînate şi în cazul în care destinatarul a

refuzat primirea sau nu s-a prezentat la oficiul poştal pentru a le ridica, deşi există dovada

avizării sale.

(4) Orice înscris poate fi înmînat şi personal părţii sau reprezentantului ei, sub semnătură, cu

precizarea datei înmînării.

(5) Dovezile de comunicare se depun la dosar.

(6) Comunicările se fac, după caz, la adresa indicată de parte în cererea de arbitraj sau

Referinţă ori în contractul şi corespondenţa dintre părţi. Orice schimbare de adresă nu va fi

luată în considerare dacă nu a fost adusă la cunoştinţă, în scris, celeilalte părţi şi Curţii de

Arbitraj.

Page 13: Regulamentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de Pe Lîngă CCI a RM Cu Privire La Procedura de Arbitraj Intern

 

Art.29. - Măsurile de asigurare

(1) Înaintea sau în cursul procedurii arbitrale, oricare dintre părţi poate cere instanţei

judecătoreşti competente să încuviinţeze măsuri asigurătorii şi măsuri preliminare cu privire

la obiectul litigiului sau să constate anumite împrejurări de fapt.

(2) La această cerere se vor anexa, în copie, cererea de arbitraj şi convenţia arbitrală.

(3) Încuviinţarea acestor măsuri va fi adusă la cunoştinţa tribunalului arbitral de către partea

care le-a cerut.

(4) În cursul procedurii arbitrale, măsurile asigurătorii şi măsurile preliminare, ca şi

constatarea anumitor împrejurări de fapt pot fi încuviinţate şi de tribunalul arbitral, în

condiţiile legii. În caz de neacceptare, executarea acestor măsuri se solicită instanţei

judecătoreşti competente.

 

Capitolul V

DEZBATEREA LITIGIULUI

Art.30. - Participarea părţilor la dezbateri

(1) După expirarea termenului de depunere a Referinţei, secretariatul Curţii de Arbitraj

verifică stadiul litigiului pentru dezbatere şi, dacă consideră necesar, dispune măsurile

corespunzătoare pentru completarea dosarului.

(2) După verificarea stabilită la alin.(1), se fixează, după caz, termenul pentru dezbaterea

litigiului şi se citează părţile.

(3) Între data primirii citaţiei şi data începerii dezbaterilor trebuie să existe un interval de cel

puţin 15 zile.

(4) Părţii trebuie să i se asigure posibilitatea de a lua cunoştinţă de toate documentele şi

materialele legate de litigiu înaintate tribunalului arbitral de cealaltă parte sau de alte

persoane.

(5) Tribunalul arbitral trebuie să asigure părţilor, în măsura necesarului, posibilitatea

prezentării, în scris şi oral, a pretenţiilor, argumentelor şi probelor.

(6) Părţile pot participa la dezbaterea litigiului personal sau prin reprezentanţi şi pot fi

asistate de avocaţi, consultanţi, interpreţi sau de alte persoane.

Page 14: Regulamentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de Pe Lîngă CCI a RM Cu Privire La Procedura de Arbitraj Intern

(7) Părţile pot conveni, cu aprobarea tribunalului arbitral, ca anumite etape ale procedurii,

cu excepţia audierii martorilor şi experţilor, precum şi a formulării concluziilor asupra

fondului, să se realizeze prin corespondenţă simplă sau electronică ori prin teleconferinţe.

(8) Partea care a fost prezentă sau reprezentată la un termen nu va fi citată în tot cursul

arbitrajului, fiind presupusă că cunoaşte termenele următoare, în afară de cazul în care se

prevede altfel în prezentul Regulament.

(9) Termenul luat în cunoştinţă sau pentru care au fost trimise citaţiile nu poate fi

preschimbat, decît pentru motive temeinice şi cu citarea părţilor.

(10) Cînd procedura de citare este legal îndeplinită, tribunalul arbitral, poate continua, chiar

şi asupra fondului, în ziua următoare sau la termene scurte, succesive, date în cunoştinţa

părţilor.

 

Art.31. - Neprezentarea părţii la dezbateri

(1) Oricare dintre părţi poate cere, în scris, ca soluţionarea litigiului să se facă în lipsa sa, pe

baza actelor de la dosar.

(2) Neprezentarea părţii legal citate nu împiedică dezbaterea litigiului, afară numai dacă

partea lipsă nu va solicita, prin cerere primită de tribunalul arbitral cel mai tîrziu în preziua

dezbaterii, amînarea litigiului pentru motive temeinice, informînd în acelaşi timp şi cealaltă

parte. Amînarea se poate acorda o singură dată.

 

Art.32. - Întreruperea dezbaterilor

(1) La solicitarea oricărei părţi sau din proprie iniţiativă, tribunalul arbitral poate anunţa

întreruperea dezbaterilor pe un termen rezonabil, dacă apare necesitatea ca părţile să

prezinte probe noi sau acte suplimentare. Întreruperea dezbaterilor se face prin Încheiere

motivată, anunţată părţilor sub semnătură.

 

Art.33. - Suspendarea procedurii arbitrale

(1) La solicitarea părţilor sau uneia din părţi, tribunalul arbitral poate decide suspendarea

procedurii arbitrale pe un termen de pînă la trei luni, dacă apare necesitatea ca părţile să

întreprindă anumite acţiuni în vederea soluţionării pe cale amiabilă a conflictului sau

verificării unor poziţii care ar contribui la soluţionarea cît mai obiectivă a litigiului. În acest

caz tribunalul arbitral va emite o Încheiere motivată, anunţată părţilor sub semnătură.

 

Page 15: Regulamentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de Pe Lîngă CCI a RM Cu Privire La Procedura de Arbitraj Intern

Art.34. - Probele

(1) Fiecare dintre părţi are sarcina să dovedească faptele pe care îşi întemeiază în litigiu

pretenţia sau apărarea.

(2) În vederea soluţionării litigiului, tribunalul arbitral poate cere părţilor explicaţii scrise cu

privire la obiectul cererii şi faptele litigiului şi poate dispune administrarea oricărei probe

prevăzute de lege.

(3) Administrarea probelor se efectuează în şedinţa tribunalului arbitral.

(4) Aprecierea probelor se face de arbitri potrivit intimei lor convingeri.

(5) Orice cereri şi memorii ale părţilor şi orice înscrisuri vor fi depuse, cel mai tîrziu, pînă la

prima zi de înfăţişare şi comunicate reciproc, dacă nu s-a stabilit altfel. Probele care nu au

fost cerute în aceste condiţii nu vor mai putea fi invocate în cursul arbitrajului afară de

cazurile în care:

a) necesitatea probei ar reieşi din dezbateri;

b) administrarea probei nu pricinuieşte amînarea soluţionării litigiului.

(6) În şedinţa arbitrală toate documentele, înscrisurile de regulă se prezintă în original sau în

copii certificate de parte.

 

Art.35. - Martorii şi experţii

(1) Ascultarea martorilor şi experţilor se face fără prestare de jurămînt.

(2) Partea care intenţionează să facă proba cu martori urmează să informeze cu cel puţin 15

zile înainte de dezbateri tribunalul arbitral şi cealaltă parte - numele şi adresele martorilor,

să indice circumstanţele care pot fi confirmate de martori şi limba în care va depune

mărturiile. Pot fi prezentate declaraţiile martorilor în scris.

(3) Tribunalul arbitral nu poate să recurgă la mijloace de constrîngere şi nici să aplice

sancţiuni martorilor sau experţilor. Pentru luarea acestor măsuri, părţile se pot adresa

instanţei judecătoreşti competente.

 

Art.36. - Excepţiile

(1) Orice excepţie privind existenţa sau validitatea convenţiei de arbitraj, constituirea

tribunalului arbitral, limitele însărcinării arbitrilor precum şi orice altă excepţie trebuie

invocată, sub sancţiunea decăderii, prin referinţă sau cel mai tîrziu la prima zi de înfăţişare.

În cazul cînd procedura arbitrală are loc pe baza înscrisurilor prezentate de părţi, fără

Page 16: Regulamentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de Pe Lîngă CCI a RM Cu Privire La Procedura de Arbitraj Intern

dezbateri orale, pîrîtul trebuie să ridice excepţiile în cel mult 15 zile de la data depunerii

Referinţei.

(2) Excepţiile de ordine publică pot fi invocate oricînd în cursul litigiului arbitral.

 

Art.37. - Refuzul de a invoca abaterile de procedură

(1) Abaterile de procedură se acoperă dacă partea nu le-a invocat la prima zi de înfăţişare

ce a urmat după această abatere şi înainte de a pune concluzii în fond.

(2) Nimeni nu poate invoca abaterea pricinuită prin propriul său fapt.

 

Art.38. - Procesul-verbal al şedinţei

(1) Dezbaterile arbitrale vor fi consemnate într-un proces - verbal de şedinţă.

(2) Orice dispoziţie a tribunalului arbitral va fi consemnată în procesul-verbal şi va fi

motivată.

(3) Procesul-verbal va cuprinde, pe lîngă menţiunile prevăzute la art.42 alin.(2) lit.a) şi b)

următoarele menţiuni:

a) o scurta descriere a desfăşurării şedinţei;

b) cererile şi susţinerile părţilor;

c) motivele pe care se sprijină măsurile dispuse;

d) dispozitivul;

e) semnătura arbitrului unic sau supraarbitrului precum şi semnătura secretarului.

(4) Părţile au dreptul să ia cunoştinţă de conţinutul proceselor-verbale şi de actele dosarului.

(5) La cererea părţilor sau din oficiu, tribunalul arbitral poate îndrepta sau completa

procesul-verbal.

 

Capitolul VI

HOTĂRÎREA ARBITRALĂ

Art.39. - Competenţa tribunalului arbitral

Page 17: Regulamentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de Pe Lîngă CCI a RM Cu Privire La Procedura de Arbitraj Intern

(1) Tribunalul arbitral are dreptul să hotărască asupra competenţei sale de a decide asupra

litigiului şi, în legătură cu aceasta, asupra validităţii convenţiei de arbitraj.

(2) Constatarea nulităţii contractului nu implică de plin drept nulitatea convenţiei de arbitraj

înserate în contract.

(3) Decizia prin care tribunalul arbitral se declară competent nu poate fi atacată în instanţă

de judecată decît concomitent cu hotărîrea finală asupra fondului litigiului.

 

Art.40. - Dreptul aplicabil

(1) Tribunalul arbitral soluţionează litigiul în conformitate cu normele de drept ale Republicii

Moldova sau cu normele de drept pe care părţile le-au ales ca fiind aplicabile fondului

litigiului, stabilite în contract sau în alt acord al părţilor.

(2) Tribunalul arbitral judecă în echitate sau în calitate de mediator amiabil numai dacă

părţile l-au autorizat expres în acest sens.

(3) În toate cazurile tribunalul arbitral adoptă hotărîre în conformitate cu clauzele

contractului, ţinînd cont de uzanţele comerciale aplicabile tranzacţiei respective.

 

Art.41. - Hotărîrea tribunalului arbitral

(1) Asupra problemelor remise spre soluţionare în fond tribunalul arbitral decide prin

hotărîre. În cazul în care se încetează procedura arbitrală fără a decide asupra problemelor

remise spre soluţionare, o astfel de încetare are loc prin hotărîre. Dacă părţile au încheiat o

tranzacţie asupra litigiului, tribunalul arbitral poate, la cererea părţilor, să o confirme prin

hotărîre. Alte dispoziţii ale tribunalului arbitral care nu sînt inserate în hotărîre se emit sub

formă de Încheiere.

(2) Pronunţarea hotărîrii trebuie să fie precedată de deliberare în secret cu participarea

tuturor arbitrilor în persoană, fiecare semnînd hotărîrea.

(3) Dacă tribunalul arbitral este compus din trei arbitri, hotărîrea se ia cu majoritate de

voturi. Dacă o opinie nu întruneşte majoritatea de voturi, hotărîrea este adoptată de

supraarbitru. Arbitrul care face opinie separată asupra litigiului o anexează, invocînd

motivele de rigoare.

(4) Hotărîrea se remite părţilor în cel mult 10 zile de la pronunţare.

(5) Hotărîrea arbitrală remisă părţilor are efectele unei hotărîri judecătoreşti definitive.

 

Page 18: Regulamentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de Pe Lîngă CCI a RM Cu Privire La Procedura de Arbitraj Intern

Art.42. - Forma şi conţinutul hotărîrii

(1) Hotărîrea se emite în scris şi se semnează de toţi membrii tribunalului arbitral sau, după

caz, de arbitrul unic, indicîndu-se motivul lipsei uneia dintre semnături.

(2) Hotărîrea arbitrală trebuie să cuprindă:

a) componenţa tribunalului arbitral, data şi locul pronunţării sale;

b) numele şi domiciliul, pentru persoanele fizice, denumirea şi sediul, pentru persoanele

juridice, sau reşedinţa părţilor;

c) referirea la convenţia de arbitraj în al cărei temei s-a procedat la arbitraj;

d) obiectul litigiului;

e) motivele de fapt şi de drept ale hotărîrii, iar în cazul arbitrajului în echitate, motivele care

stau la baza soluţiei;

f) semnăturile arbitrilor;

g) alte prevederi.

 

Art.43. - Repunerea pe rol

(1) Dacă în cadrul deliberării şi mai înainte de pronunţarea hotărîrii, tribunalul arbitral

consideră că sînt necesare noi lămuriri, litigiul poate fi repus pe rol în vederea unor

dezbateri suplimentare, stabilindu-se un nou termen de arbitrare, cu citarea părţilor, sub

condiţia încadrării în termenul arbitrajului

 

Art.44. - Rectificarea, interpretarea şi completarea hotărîrii

(1) La cererea oricărei părţi, tribunalul arbitral trebuie să ia o hotărîre de interpretare a

dispoziţiilor din hotărîrea arbitrală în termen de 15 zile de la data recepţionării hotărîrii.

(2) Greşelile tipografice, de calcul sau alte greşeli similare ori omisiuni din hotărîre pot fi

rectificate, printr-o Încheiere, la cererea oricărei părţi sau din oficiu de către arbitri, în

termenul prevăzut de alin.(1).

(3) Hotărîrea de completare, hotărîrea de interpretare şi Încheierea de corectare a greşelilor

se dau cu citarea părţilor. Aceste acte fac parte integrantă a hotărîrii arbitrale. O parte poate

solicita instanţei arbitrale rectificarea hotărîrii arbitrale sau pronunţarea unei hotărîri

adiţionale doar cu notificarea celeilalte părţi.

Page 19: Regulamentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de Pe Lîngă CCI a RM Cu Privire La Procedura de Arbitraj Intern

(4) Părţile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor de completare, interpretare sau corectare a

hotărîrii arbitrale.

(5) Dacă, în hotărîrea sa, tribunalul arbitral nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere,

oricare dintre părţi sau dintre arbitri, din oficiu, poate solicita, în termen de 15 zile de la data

primirii hotărîrii, completarea acesteia.

(6) În cazul în care se pronunţă asupra unui capăt de cerere susţinut în procedura arbitrală,

dar neinclus în hotărîrea arbitrală, tribunalul arbitral adoptă o hotărîre adiţională.

(7) Dosarul se păstrează în arhiva secretariatului Curţii de Arbitraj.

 

Art.45. - Contestarea hotărîrii arbitrale în instanţă de judecată competentă

(1) Hotărîrea arbitrală poate fi contestată de orice parte printr-o cerere în anulare adresată

instanţei de judecată competente în termen de 3 luni din ziua primirii hotărîrii arbitrale de

către partea care a depus cererea de anulare.

(2) Procedura de contestare a hotărîrilor arbitrale este reglementată de Codul de procedură

civilă al Republicii Moldova.

 

Art.46. - Executarea hotărîrilor arbitrale

(1) Hotărîrea arbitrală este obligatorie, urmînd să fie executată benevol, imediat sau în

termenul indicat în ea, de partea împotriva căreia s-a pronunţat.

(2) Procedura de eliberare a titlului executoriu asupra hotărîrilor arbitrale este reglementată

în Codul de procedură civilă al Republicii Moldova.

(3) Hotărîrea arbitrală asupra căreia a fost eliberat titlu executoriu se execută silit, similar

modului de executare a unei hotărîri judecătoreşti.

 

Art.47. - Scoaterea cererii de pe rol

(1) În cazul în care desfăşurarea normală a litigiului este împiedicată din vina reclamantului,

prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de prezentul Regulament, Secretariatul î-i va face o

înştiinţare scrisă, prin care i se va indică obligaţiile ce îi revin, termenul pentru aducerea lor

la îndeplinire, precum şi consecinţele neconformării.

(2) Dacă reclamantul nu răspunde sau nu se conformează obligaţiilor ce îi revin în termenul

stabilit, litigiul se scoate de pe rol prin Decizia Preşedintelui Curţii de Arbitraj, fără a i se

restitui taxa de arbitraj.

Page 20: Regulamentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de Pe Lîngă CCI a RM Cu Privire La Procedura de Arbitraj Intern

(3) Dacă o parte renunţă la pretenţie, cererea se scoate de pe rol, cu excepţia cazului în

care partea opusă îi solicită să se pronunţe asupra pretenţiei.

 

Art.48. - Cheltuielile arbitrale

(1) Cheltuielile arbitrale pot cuprinde: taxa de înregistrare, taxa de arbitrare, cheltuielile de

administrare a probelor, de traducere a actelor şi a dezbaterilor, cheltuielile de deplasare a

părţilor, arbitrilor, martorilor, experţilor şi consilierilor şi alte cheltuieli necesare de arbitrare

a litigiului.

(2) Taxa de arbitrare remunerează serviciile prestate de Curtea de Arbitraj în organizarea şi

desfăşurarea arbitrajului.

(3) Cheltuielile arbitrale se stabilesc şi se plătesc conform Normelor privind taxele şi

cheltuielile arbitrale, aprobate de Consiliul Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii

Moldova, anexate la prezentul Regulament.

(4) Dacă taxa de arbitrare şi celelalte cheltuieli arbitrale nu se plătesc conform acestor

Norme, nu se va da curs cererii respective sau procedurii arbitrale.

(5) Cheltuielile arbitrale se suportă potrivit înţelegerii dintre părţi.

(6) În lipsa unei asemenea înţelegeri, cheltuielile arbitrale se suportă de partea care a

pierdut litigiul, integral, dacă cererea de arbitraj este admisă în totalitate. Dacă cererea de

arbitraj este admisă în parte, taxa de arbitrare va fi distribuită prin raportare la pretenţiile

admise. Tribunalul arbitral va acorda celelalte cheltuieli în măsura în care va aprecia că sînt

justificate, în funcţie de împrejurările cauzei.

(7) Tribunalul arbitral poate obliga, la cerere, partea prin a cărei culpă s-au cauzat celeilalte

părţi cheltuieli inutile, la plata acestora, cu titlu de despăgubiri.

 

Capitolul VII

DISPOZIŢII FINALE

Art.49. - Dispoziţii finale şi tranzitorii

(1) Prezentul Regulament se completează cu dispoziţiile de drept comun de procedură civilă

în măsura în care acestea sînt compatibile cu arbitrajul, precum şi cu natura comercială,

respectiv civilă, a litigiilor.

Page 21: Regulamentul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de Pe Lîngă CCI a RM Cu Privire La Procedura de Arbitraj Intern

(2) Litigiile în curs la data intrării în vigoare a prezentului Regulament se vor soluţiona

potrivit Regulamentului în vigoare la data introducerii cererii de arbitrare, în afară de cazul

în care părţile optează pentru prezentul Regulament.

(3) Regulamentul de faţă intră în vigoare pe data de 1aprilie 2009.

 

Art.50. - Anexe

(1) Anexa nr.1: Clauza compromisorie recomandată de Camera de Comerţ şi Industrie a

Republicii Moldova.

(2) Anexa nr.2: "Norme privind taxa şi cheltuielile arbitrale pentru soluţionarea litigiilor civile

şi comerciale interne". Anexa constituie parte integrantă a prezentului Regulament.

__________

Alte acte

Camera de Comerţ şi Industrie - Statut din 19.12.2008 al Curţii de Arbitraj Comercial

Internaţional de pe lîngă Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova //Monitorul

Oficial 19-21/69, 03.02.2009