Întemeierea legendară a oraşului Roma este realizată, la 21 aprilie 753 î.Hr., de cei doi gemeni

Remus şi Romulus.

Legenda începe cu eroul Aeneas, care după ce părăseşte Troia incendiată, după o lungă

călătorie pe Marea Mediterană ajunge în Latinium unde se căsătoreşte cu Lavinia, fiica regelui

Latinus. Aeneas înfiinţează oraşul Lavinium. Fiul lui Aeneas întemeiază oraşul Alba Longa.

Aici după domnia a 12 urmaşi ai săi pe tron urcă tatăl legendarei Rheei Silvia, regele Numitor.

Fratele acestuia, Amulius, îl înlătură de pe tron şi pune stăpânire pe putere, iar pe Rheei Silvia

o transformă într-o vestală pentru a nu mai emite pretenţii la tron. Frumuseţea fetei îl face pe

zeul Marte să se îndrăgostească de ea şi să cadă asupra ei sub forma unei ploi de aur. Drept

urmare, iau naştere doi gemeni, Romulus şi Remus, care pentru a nu fi ucişi de Amulius sunt

puşi într-un cufăr şi lăsaţi să plutească pe Tibru. Cufărul este purtat de ape până în grota

Lupercaliilor la poalele Palatinului. Gemenii crescuţi la început de o lupoaică, mai apoi de

păstorul Faustulus, devin doi tineri puternici.

În urma unor dispute cu nişte tineri din Alba Longa, sunt aduşi în faţa lui Numitor care-i

recunoaşte. Romulus şi Remus reuşesc să-l readucă pe bunicul lor pe tron, după care se întorc

pe meleagurile unde au crescut să înfiinţeze un oraş. După ce Romulus se instalează pe colina

Palatin şi Remus pe colina Aventin, între cei doi începe o dispută cu privire la cel care a fost

primul întemeietor al oraşului. Remus este ucis de fratele său în timp ce tăia brazda sfântă în

jurul Palatinului. În urma acestor evenimente ia naştere oraşul

Roma.

Legenda cunoaşte diferite variante, cele mai cunoscute fiind cele

scrise de Vergiliu şi Titus Livius.

Primul rege al Romei, Romulus, instituie prima conducere politică

la Roma – regalitatea. Este urmat la domnie de 7 regi, primii

patru au fost latini şi sabini, ultimii trei au fost etrusci:

Romulus (753-717 î.Hr.) – a domnit 37 de ani, timp în care a

purtat o serie de războaie împotriva vecinilor (mai ales împotriva

sabinilor, cărora le-au răpit fiicele pentru a-şi asigura urmaşi). A

organizat Senatul (cuprindea 100 de membrii) şi a împărţit

societatea în patres şi curii. S-a asociat la domnie cu regele

sabin Titus Tatius, care va dispare misterios în timpul unei furtuni, în mlaştina Caprei. După

moarte a fost zeificat.

Numa Pompilius (717-673 î.Hr.) – este considerat întemeietorul cultului religios, a serviciului

divin şi fondatorul diferitelor colegii de preoţi.

Tullus Hostilius (673-642 î.Hr.) - a cucerit şi a distrus oraşul Alba Longa, moment în care are

loc lupta legendară dintre Horaţi şi Curiaţi. Organizează calendarul în 10 luni, plus 2 luni pentru

acord, cu zile faste şi zile nefaste.

Ancus Marcius (642-617 î.Hr.) – extinde teritoriul oraşului până la mare, întemeiază portul

Ostia, construieşte un zid de apărare şi un şanţ în jurul Romei, a făcut primul drum Via Salaria.

Lucius Tarquinus Priscusus (cel Bătrân) (617-579 î.Hr.) – primul rege etrusc; lui i se

datorează construirea primelor hale din Forumul roman, lucrărilor de asanare a mlaştinilor, un

canal de evacuare, a pus bazele templului de la Capitoliu şi a mărit numărul membrilor din

Senat la 200.

Servius Tullius (578-535 î.Hr.) – a făcut o reformă prin care a încadrat în rândurile poporului

roman alături de patricieni şi pe plebei; a repartizat cetăţenii pe centurii în funcţie de avere, a

constituit comiţiile centuriale, aconstruit un zid de apărare în jurul celor şapte coline. Este ucis

Relief cu Remus şi Romulus, Muzeul Massimo - altarul lui

Marte, sec. I d.Hr.

într-un complot condus de fiica şi ginerele său, care-i va lua locul pe tron.

Tarquinius Superbus (535-509 î.Hr.) – un adevărat tiran, a construit templul lui Jupiter pe

Capitoliu. A nemulţumit poporul roman care s-a răsculat în urma răpirii virtuoasei Lucreţia de

către fiul său, Sextus. Revolta, condusă de reprezentanţii nobilimii romane Lucius Iunius

Brutus şi Collatinus, a avut drept rezultat alungarea regelui din Roma şi abolirea regalităţii.

Se instaurează un nou regim politic – republica, condusă de doi consuli aleşi. Primii consuli au

fost Collatinus şi Brutus.Realitatea întemeieri i

Din datele arheologice rezultă că primele aşezări din viitorul oraş Roma au fost construite pe

Palatin încă din mileniul al zecelea î.Hr., şi mai târziu s-au ridicat aşezări şi pe dealurile

Esquilino şi Quirinale. Vestigiile arheologice au demonstrat că de-a lungul Tibrului, la Ostia,

au existat încă de la sfârşitul epocii bronzului (circa 1000 î.Hr.) o serie întreagă de sate, care au

ocupat aproape fiecare deal, de-a lungul râului.

Datele tradiţiei istorice corespund în mare măsuri

cu datările arheologice care consemnează

realizarea unui cimitir comun, la mijlocul secolului

al VIII-lea î.Hr., pe colina Esquilino ce înlocuieşte

locurile de înmormântare aflate până atunci între

zonele libere dintre sate.

Oraşul s-a format prin sinoicism, contopirea şi

unificarea diferitelor sate instalate pe cele şapte

coline, şi prin impunerea dominaţiei uneia dintre

ele asupra celorlalte. Latinii de pe colina

Palatină (Roma quadrata) s-au unit cu sabinii

aflaţi pe colinele Esquilino, Viminale şi

Quirinale. Oraşul a apărut în urma unei evoluţii

lente marcată de războaie.

Cei care îşi impun autoritatea asupra acestor populaţii sunt etruscii, interesaţi de realizarea

unui drum comercial spre sud. Ei vor introduce la Roma elementele urbanizării: o organizare

politică, construcţii, asanarea mlaştinilor din câmpia Romei (care va duce la unirea satelor).

Însuşi numele oraşului este derivat din etruscul gens ruma (numele unei divinităţi a alăptării,

Ruma). Sub conducerea regilor Tarquini, Roma ia locul Albei Longa ca forţă politică

dominantă în Latium. Construirea portului Ostia şi extinderea salinelor de la gura Tibrului (Via

Salaria).

Data oficială a fost stabilită de către Varro (116-27 î.Hr.), în conformitate care conform legendei

plasează întemeierea oraşului de către Romulus şi Remus la data de 21 aprilie 753 î.Hr.,

cunoscută mai ales prin expresia latină Ab Urbe condita ce înseamnă „de la fondarea cetăţii”.

Cu toate acestea au existat şi alte date diferite propuse de scriitorii antici: Ennius, poetul latin

din secolul al III–II-lea î.Hr., în scrierea sa Annales înaintează data fondării la 875 î.Hr., istoricul

grec Timaios Tauromenium (sec. IV-III î.Hr.) o plasează în anul 814 î.Hr. (simultan, cu apariţia

Cartaginei), Fabius Pictor (III î.Hr.) dă anul 748 î.Hr. şi Lucio Tit anul 729 î.Hr..Organizarea regatului

Prima formă de conducere politică cunoscută la Roma a fost regalitatea. După tradiţia romană,

au domnit şapte regi. Primii patru au fost latini şi sabini şi au domnit alternativ, adică unul latin,

urmat de un altul sabin. În timpul acestora, Roma şi-a întins stăpânirea asupra unei părţi din

Latium şi a pus aici bazele unei vieţi economice. Ultimii trei regi, care au domnit în secolul al VI-

Reconstituirea oraşului Roma din timpul lui Tarquinus

lea î.Hr. au fost de origină etruscă, ceea ce dovedeşte că în această vreme etruscii îşi

întinseseră stăpânirea asupra Romei. Acestora li se atribuie de către

tradiţie lucrări edilitare de pe urma cărora Roma s-a transformat într-un adevărat oraş.

Regele era numit cu aprobarea zeilor şi avea puteri limitate. El era în acelaşi timp comandant

militar, judecător suprem şi preot. El era ajutat în cârmuire de un sfat format din căpeteniile

celor 300 de ginţi numiţi Senat (senatus; senes = cei bătrâni). Un rol important îl avea

Adunarea poporului, numită comitia curiata (curia = coviria = comunitatea bărbaţilor), formată

din ostaşi care se întruneau pe curii (existau 30 de curii). Comitia curiata era organul superior în

statul roman, alegând pe rege, declarând război şi luând hotărâri în problemele mari de stat.

În timpurile vechi, romanii au avut o organizare gentilică patriarhală, unitatea socială de bază

fiind ginta, denumită gens. După tradiţie, toată populaţia era alcătuită din trei sute de ginţi, care

formau poporul roman (populus romanus). Zece ginţi înrudite formau o curie, iar zece curii –

un trib. Tradiţia romană ne spune că la început au existat la Roma trei triburi: Ramnes, al

latinilor, Tities, al sabinilor şi Luceres al etruscilor. Treptat însă ginta şi-a pierdut din importanţa

ei, întărindu-se în schimb familia. Capul familiei, pater (tatăl), avea o putere nelimitată asupra

membrilor familiei.

Patricienii sunt reprezentanţii vechilor ginţi. Denumirea de patrician

vine chiar de la cuvântul pater. Aceştia au dobândit bogăţii şi

proprietăţi, formând aristocraţia, clasa privilegiată a societăţii romane.

Ei deţineau conducerea statului.

În acest timp apare la Roma şi sclavia. Sclavii proveneau dintre

prizonierii de război; ei erau socotiţi ca membrii inferiori ai familiei

romane şi folosiţi la munci casnice; de aceea sclavia avea un caracter

patriarhal.

Restul populaţiei romane, care se găsea în afara ginţilor, îl formau

plebeii. Plebeii erau persoane stabilite la Roma după întemeierea ei,

precum şi locuitorii din teritoriile cucerite ulterior şi anexate oraşului.

Majoritatea plebeilor se ocupau cu agricultura şi meseriile; o parte

dintre ei se ocupau cu comerţul, devenind bogaţi. Deşi plebeii plăteau

impozite şi serveau în armată, ei nu erau consideraţi membri ai

comunităţii romane.

În această epocă au apărut şi clienţii (clientes), persoane mai puţin

bogate, provenite din rândul plebeilor sau dintre membrii săraci ai ginţilor şi care se puneau sub

protecţia unor patricieni. Aceştia acordau clienţilor sprijin material şi moral, pentru care ei se

îndatorau să-i ajute pe patroni în alegeri, în războaie şi în diferite servicii casnice. În felul acesta

clienţii, depinzând de patricieni, intrau oarecum în componenta ginţilor.

Aşadar, regalitatea romană corespundea fazei de democraţie militară, perioadă caracteristică

descompunerii organizării gentilice.

Spre sfârşitul regalităţii, datorită rolului precumpănitor pe care încep să-l aibă plebeii în viaţa

economică, ca şi obligaţiile lor militare, a făcut ca ei să fie încadraţi în rândurile poporului roman.

Astfel, tradiţia romană, arată că regele Servius Tullius a venit cu o reformă, prin care voia să

încadreze în rândurile poporului roman, alături de patricieni, şi pe plebeii cu avere. În acest scop

cetăţenii şi suprafaţa Romei au fost împărţiţi în districte teritorial-administrative (tribus, trib): 14

urbane, 17 (mai apoi 31) rurale. Populaţia era încadrată după avere în cinci clase cenzitare

(classes), fiecare fiind grupată în centurii (100 de oameni); în total erau 193 de centurii cu

obligaţii fiscale şi militare precise. Centuriile erau convocate lunar în adunări, numite comiţii

Servius Tullius

centuriate, în care patricienii aveau însă un rol hotărâtor.

Comitia centuriata s-a constituit ca bază pentru formarea armatei. Relaţia de sânge îşi pierde

importanţa, determinantă devine proprietatea pământului şi averea posedată (timocraţie /

plutocraţie). Adunarea celor care puteau să poarte arme se realiza pe Câmpul lui Marte la

chemarea consulilor, prin arborarea steagului roşu de război pe Capitoliu. Decizia se lua după

categorii, prin vot deschis, după ce se făcea apelul după listă.

Această reformă, care reflectă trecerea la organizarea statului a contribuit la înlăturarea

principiului gentilic. Ea a provocat o puternică reacţiune din partea patricienilor; aceştia voiau să-

şi păstreze neatinse privilegiile lor şi erau nemulţumiţi că în comiţiile centuriate trebuiau să fie

alături de plebei. Tradiţia romană ne spune că ei au organizat un complot împotriva lui Servius

Tullius, pe care l-au ucis, aducând ca rege pe Tarquinius Superbus. Acesta, căutând să

conducă statul ca un adevărat tiran, a nemulţumit poporul roman, care s-a răsculat, izgonindu-l

din Roma în anul 509 î.Hr., astfel s-a pus capăt regalităţii.REGALITATEA ROMANĂ

Sculptura din bronz „Lupoaica şi cei doi gemeni ”

este unul dintre cele mai importante simboluri din istoria Romei regale