referat_gestiunea de portofoliu

8/19/2019 Referat_Gestiunea de Portofoliu

1/12

CUPRINS

CAPITOLUL I – NOȚIUNI DE BAZĂ ALE MANAGEMENTULUI DE PORTOFOLIU ..........1

1.1 DEFINIȚIA MANAGEMENTULUI.................................................................................................1

1.2. NOȚIUNEA DE PORTOFOLIU ŞI TIPURILE DE POR TOFOLII .......................................................1

CAPITOLUL II – TEORII ALE MANAGEMENTULUI DE PORTOFOLIU ..............................3

2.1. TEORIA MODERNA A PORTOFOLIULUI ȘI FACTORII DE INFLUENȚĂ ÎN APLICAREA PRACTICĂ .3

2.2. ASPECTE ALE MANAGEMENTULUI DE PORTOFOLIU ..............................................................4

2.3. FORME DE MANAGEMENT DE PORTOFOLIU ..........................................................................6

CAPITOLUL III - MANAGEMENUL ACTIV ȘI MANAGEMENTUL PASIV ...........................7

3.1. MANAGEMENUL ACTIV .......................................................................................................7

3.2. MANAGEMENTUL PASIV .....................................................................................................8

CAPITOLUL IV - CONCLUZII .....................................................................................................10

CAPITOLUL V - BIBLIOGRAFIE ................................................................................................11


2/12

1

CAPITOLUL I – Noțiuni de bază ale managementului de portofoliu

1.1

Definiția managementului

Noțiunea de management se trage din limba latină, de la cuvântul „manum agere”,

ceea ce înseamna „a conduce cu mâna”, managementul reprezentând ansamblul de tehnici deorganizare și de gestionare a întreprinderilor.Obiectul managementului o constituie activitatea umană, acesta fiind un proces de

dirijare și orientare a activităţii resurselor umane, printr-un ansamblu de tehnici de organizareși administrare, de modernizare a structurilor organizaționale, supraveghere a competitivitățiiși reglementărilor, în scopul realizării unor obiective.

Procesele managementului cele mai importante au fost înregistrate începând cu adoua jumătate a sec. XVIII-lea, preocupările pivind managementul fiind în atenția a numeroșioameni de știință. Tranziția de la economia planificată, centralizată la economia bazată perelații de piață, impune abandonarea metodelor și tehnicilor de conducere tributare, prinimplementarea altora noi, care să corespundă cu noile condiții economice și sociale care secr eează.

Altfel spus, este cunoscut faptul că știința managementului trebuie să ofere soluțiiteoretice și practice, strategii de dezvoltare prin care să se utilizeze cu maximum de eficință acapacitățiilor de producție, creșterii productivității muncii, reducerii substanțiale aconsumului de materii prime, materiale și energie, creșterii gradului de valorificare,recuperarea și utilizarea resurselor materiale și energetice, a factorilor și a resurselor de producție în general.

1.2. Noțiunea de portofoliu şi tipurile de portofolii

Portofoliul este un grup de proiecte, programe și/sau alte lucrări care sunt grupate pentru a facilita un management eficient în vederea îndeplinirii obiectivelor strategice.

Grupul de proiecte trebuie conduse organizat pentru a obține anumite beneficii și trebuieefectuat un control care nu ar fi disponibil prin managementul individual, de aceea acesta presupune un efort temporar realizat cu scopul de a crea un produs sau serviciu unic.

Proiectele și programele sunt numite și componente cuantificabile ale portofoliului,însă nu este necesar să fie interdependente sau să aibă o relație directă. Portofoliul reprezintăo imagine a componentelor sale care reflectă și influențează obiectivele strategice aleorganizației, astfel creându-se relații între acestea.

Portofoliul este astfel o combinaţie de active financiare, deţinută de un investitorindividual sau instituţional cu scopul reducerii riscului prin diversificare. În sens restrâns,noţiunea de portofoliu se utilizează numai pentru combinaţiile de valori mobiliare, precumtitluri financiare sau active de capital. Deasemenea se poate spune că un portofoliu reprezintăinvestiții realizate și planificate de organizație care sunt aliniate la obiectivele strategice,

pentru a se putea identifica prioritățile în scopul luării deciziilor de investiție și a alocăriiresurselor.Portofoliile sunt de variate tipuri, în funcție de unele criterii cum ar fi:

1. natura pieţei care oferă active pentru portofoliu sunt:• portofolii pe piaţa financiară care includ active financiare diverse, de la depozite în monedanaţională, certificate de trezorerie, valute, până la opţiuni şi indici bursieri;• portofolii pe piaţa monetară care se constituie din titluri de credit pe termen scurt, deexemplu certificate de trezorerie, înscrisuri cambiale, depozite la termen;• portofolii pe piaţa valutară formate din depozite în diferite valute;


3/12

2

• portofolii pe piaţa de capital care conţin active de capital primare (acţiuni, obligaţiuni),derivate (opţiuni Futures) şi sintetice (indici bursieri).2. Natura activului financiar determină existenţa următoarelor tipuri de portofolii:• portofolii de devize constituite numai din depozite în valute;• portofolii de acţiuni care includ acţiuni ordinare emise de societăţi pe acţiuni;• portofolii de obligaţiuni formate din obligaţiuni emise pe termen lung de către stat şi

municipalităţi;• portofolii de opţiuni formate din opţiuni call şi put, având ca suport diverse active financiare(valute, acţiuni, obligaţiuni, indici bursieri);• portofolii de indici bursieri constituit din indici aparţinând burselor de valori dintr -oanumită ţară;• portofolii mixte care conţin în anumite proporţii două sau mai multe categorii de titlurifinanciare (acţiuni şi obligaţiuni etc.).3. Deţinerea într -un portofoliu de active financiare naţionale sau internaţionale determinătipurile:• portofolii naţionale formate din active financiare emise şi tranzacţionate în monedanaţională pe pieţe financiare naţionale;• portofolii inter naţionale compuse din active financiare internaţionale, de exemplu euro -

obligaţiuni, obligaţiuni străine.4. În funcţie de modelul adoptat pentru gestiunea unui portofoliu se disting:• portofolii individuale administrate de investitorii individuali care alocă o parte din timp pentru a lua decizii de cumpărare sau vânzare a unor categorii sau clase de active financiare;• portofolii colective numite fonduri mutuale sau fonduri deschise de investiţii cumpărate subforma unităţilor de fond de către investitori şi administrate de companii de management;• portofolii de mandat administrate de către specialişti în schimbul unui comision suportat deinvestitori.5. Etapele pri ncipale respectate în gestionarea portofoliului determină tipurile:• portofolii posibile formate în etapa de constituire şi aflate într -un număr foarte mare înfuncţie de ponderea fiecărui activ;• portofolii eficiente selectate din cele posibile în etapa de selectare în funcţie de teorema

setului eficient;• portofoliul model care fr ecvent coincide cu portofoliul de piaţă dat de indicele reprezentatival pieţei financiare şi stă la baza cumpărării portofoliilor posibile, eficiente şi optim;• portofoliul optim selectat din cele eficiente în funcţie de obiectivul investitorilor, măsur at prin rentabilitate şi risc.6. Obiectivul principal al investitoru lu i în gestionarea portofol iul ui determină diferitetipuri:• portofolii cu securitate maximă care vizează protejarea capitalului investit prin asigurareaunei rentabilităţi sigure;• portofolii cu rentabilitate regulată constituite din obligaţiuni cu dobândă fixă, certificate detrezorerie;• portofolii prudente care asigură valorificarea capitalului investit printr -o rentabilitate sigură

într-un anumit interval de timp, scurt sau lung;• portofolii de creştere aparţinând investitorilor care îşi fixează ca obiectiv câştig mare,acceptând şi un grad de risc mare pe termen mediu;• portofolii clasice care pe termen mediu valorifică capitalul investit peste nivelul pieţei (să bată piaţa) în condiţiile unui risc cunoscut;• portofolii ofensive care vizează obţinerea de câştiguri mari în condiţiile unui risc ridicat petermen mediu;• portofolii speculative care aduc investitorilor pe termen scurt sau mediu câştiguri rapide cuun risc destul de important.


4/12

3

CAPITOLUL II – Teorii ale managementului de portofoliu

2.1. Teoria Moderna a Portofoliului și factorii de influență în aplicarea practică

În anii '50 profesorul Harry Markovitz de la Universitatea din New York a g ăsit oabordare ingenioasă asupra investițiilor, care a devenit mai târziu Teoria Modern ă aPortofoliului . Spre deosebire de abordarea tradițională, bazată pe analiza tehnică șifundamentală, accentul cade pe analiza performanței întregului portofoliu, adică pe bazaraportului randament/risc al componentelor sale.

Teoria modernă a portofoliului este opusă ca filozofie de metoda tradițională dealegere a investițiilor, fiind creația economiștilor, care încearcă să înțeleagă piața ca întreg,spre deosebire de analiștii financiari, care cercectează fiecare investiție în mod individual.Investițiile sunt modelate statistic, în termeni de profit așteptat și volatilitate. Volatilitateaeste echivalentă cu riscul. Scopul este ca fiecare investitor să-și identifice nivelul de riscacceptat și apoi să găsească portofoliul cu cel mai mare randament pentru acel nivel de risc.

Elementele de bază ale teoriei portofoliului sunt principalele concluzii ale teoriei luiMarkowitz, precum că investitorii îşi bazează decizia de investiţie pe dorinţa maximizării

propriei utilităţi, că strategiile de alocare se bazează pe aşteptările privind riscul şi câştigul şică reducerea riscului este posibilă prin construirea unui portofoliu diversificat de active carenu sunt perfect şi pozitiv corelate.

Modelul Markowitz analizează funcţiile de utilitate ca funcţie de averea de lasfârşitul perioadei, sens în care o avere (patrimoniu) mai mare, este preferabilă uneiamaimici.1

În interiorul unei clase de active, este posibilă diversificarea riscului specific, adicăa riscului asociat unui activ individual. Deoarece o clasă de active tinde să prezinte ocovarianţă pozitivă, va rămâne un element de risc sistematic sau risc de piaţă, care nu poate fieliminat prin diversificare.

Există, totuşi, o serie de pro bleme legate de aplicarea tehnicilor bazate pe teoriamodernă a portofoliului în cadrul analizei pieţei imobiliare. Enumerăm, astfel:

- eterogenitatea: proprietăţile imobiliare, datorită locaţiei fixe, au caracteristici unice: piaţa imobiliară are un coeficient de corelaţie scăzut, ceea ce implică necesitatea formăriiunui portofoliu mai larg în încercarea de a reduce riscul specific.

- mărimea investiţiei: spre deosebire de acţiuni sau obligaţiuni, cumpărarea directă de proprietăţi imobiliare este costisitoare; numai investitorii mari pot fi capabili să-şiconstruiască un portofoliu larg diversificat. Mai mult decât atât, se poate întâmpla ca peransamblu, câşigul portofoliului să fie determinat doar de una sau două proprietăţiimobiliare.

- indivizibilitatea: problema valorii mari a investiţiei este dublată de imposibilitateainvestitorilor de a achiziţiona doar cote- părţi din proprietatea imobiliară. Acest lucru areimplicaţii de natură tehnică asupra contrucţiei frontierei de eficienţă, şi poate crea p roblemeşi în cadrul strategiei de investiţii.

- lichiditatea: timpul necesar pentru a achiziţiona şi a dispune de proprietateaimobiliară este mult mai îndelungat decât cel pentru achiziţia altor active financiare; înconsecinţă, este foarte dificilă aplicarea unei strategii active de management a portofoliului, bazată pe principiile clasice. De asemenea, proprietatea este purtătoare a unor costuri detranzacţionare ridicate.

1 Adrian Nițu – „Optimizarea portofoliilor de titluri financiare”, suport curs, 2008, pag. 18


5/12

4

- informarea: proprietăţile imobiliare nu sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată, iardetaliile privind unele tranzacţii nu sunt făcute publice. Nu în ultimul rând, utilizarea teoriei portofoliului determină un cadru general pentru luarea deciziei şi forţează investitorii să-şi justifice în mod riguros strategiile utilizate. Gener alizarea utilizării tehnicilor de portofoliu decătre instituţiile financiare (pentru alocarea fondurilor şi măsurarea performanţelor) precum şiexistenţa unui cadru de reglementări în domeniu ar trebui să asigure o dezvoltare a modelelor

analitice în domeniul real.Combinaţia între diferite clase de active poate determina o reducere şi mai

accentuată a riscului portofoliului, precum corelaţia slabă existentă între proprietăţileimobiliare şi acţiuni sau obligaţiuni, determinând o creştere a ponderii activelor reale dincadrul modelelor de alocare a activelor.Pentru realizarea unei corecte aplicări a noilor metode și instrumente de conducere estenecesară o abordare riguroasă a principiilor teoriei științifice a managementului de portofoliu.

„În cazul utilizării principiului rentabilitate-risc ca model pozitiv Markowitz recomandă să seia în calcul efectele schimbărilor în părerile cu referire la firmele emitente, sau schimbările în preferinţele cu referire la rentabilităţile estimate faţă de varianţele acestora, sau în oferta detitluri de pe piaţă.”

Raportul Sharpe este o masur ă a rentabilității raportată la risc, care explică modul

în care este util în alegera portofoliului, să se ia în considerare frontiera eficienței la care seadaugă și active cu risc zero.Teoria modernă a portofoliilor s-a dezvoltat pornind de la ideea că variațiile

cursurilor acțiunilor sunt în totalitate imprevizibile. Această idee s-a formalizat în teoria piețelor eficiente, care stipulează că la un moment dat cursul unei acțiuni reflectă toateinformațiile posibile, care au dus la formarea sa. Aceste informații, fiind prin definiție noi,sunt imposibil a se prevedea. Rezultă că variațiile de curs, provocate de evenimenteimprevizibile, nu pot fi anticipate, cursul urmând o piață la întâmplare (engl: random walk).

2.2. Aspecte ale managementului de portofoliu

Managementul de portofoliu este o sintagmă ce exprimă gestiunea profesională atitlurilor de valoare aparținând investitorilor , îndeplinită de către o societate financiară careacționează, contra unei taxe, în vederea sporirii profitabilității activelor respective.

Markowitz afirma faptul că investitorii „au o aversiune mai mare la riscul de subperformanţă decât la cel de supraperformanţă şi de aceea semideviaţia standard ar puteafi o măsură mai bună a acestuia decât varianţa. Datorită acestui fapt, teoria post modernă a portofoliului utilizează modelul riscului de subperformanţă, măsurat prin semivarianţă şidistribuţia lognormală a ratelor de rentabilitate.

Această teorie este utilizată în prezent frecvent pe pieţele de capital mondiale pentrumăsurarea performanţelor instituţiilor financiare dar şi al firmelor precum şi pentruoptimizarea portofoliilor şi alocarea activelor în managementul de portofoliu.2

Managementul Portofoliului este conceput pentru a ajuta o organizație să vizualizeze informații grupate despre toate proiectele sale. Această tehnică ar putea ajuta la prioritizarea și clasificarea fiecărui proiect astfel încât să îndeplinească condiții stabilite laînceput, cum ar fi cost, valori strategice, etc.

În vederea realizării obiectivelor strategice stabilite, organizaţiile realizează programe şi proiecte. „În acest context, managementului de portofoliu asigură

2 Adrian Nițu – „Optimizarea portofoliilor de titluri financiare”, suport curs, 2008


6/12

5

interconectarea celor două paliere prin evaluarea, selecţia şi prioritizarea proiectelor,împărţirea obiectivelor şi alocarea resurselor.”

Proiectele, programele şi portofoliile sunt mijloace de realizare a obiectivelorstrategice în contextul planului strategic. Deşi un grup de proiecte are rezultate specifice, elcontribuie, de asemenea, la rezultatele programului, ale portofoliului şi la realizarea planuluistrategic al organizaţiei.

Domeniul managementului executiv, managementului de portofoliu,managementului de program, managementului proiectelor şi managementul operaţiilor, toatesunt foarte importante, fiind intercorelate. În organizaţiile mai mici, rolurile dinmanagementul executiv şi managementul portofoliului pot fi în aceeaşi zonă deresponsabilităţi.

Stabilireaobiectivului

Evaluareainformațiilor

Formulareastrategiilor

portofoliului șirestructurarea portofoliului

Tranzacții de piață

Controlulrezultatelor

Figura 1 – Prezentarea etapelor procesului de plasament 3

Principalele obiective ale managementului portofoliului de proiecte sunt:-

buna gestionare a pozițiilor individuale din portofoliu;-

dezvoltarea unei baze de informații care să permită într -un mod rapid și ușorînțelegerea portofoliului ca un întreg;

-

crearea unui sistem care să permită sortarea, adăugarea și eliminarea unui ellementdin portofoliu.

Crearea unui portofoliu se poate efectua prin următorii pași: -

alegerea managerului de portofoliu;-

elaborarea unui inventar al proiectelor;-

prioritizarea proiectelor în funcție de conducătorul de departament -

reevaluarea managementului de portofoliu de proiecte în mod regulat (lunar,trimestrial,etc).

Așadar, conform teoriei lui Markowitz, prin managementul de portofoliuinvestitorii trebuie să selecteze un număr de titluri financiare suficient de mare care să reducăriscul diversificabil la o valoare cât mai apropiată de zero, sau trebuie să selecteze un portofoliu care să aibă o varianţă mai mare decât riscul nediversificabil sau de piaţă, dar cu otoleranţă foarte mică.

Prima și unul dintre elementul cel mai scump, consumatoare de tim p de managementeste monitorizarea, care presupune o analiză continuă în profunzime a bursei și tendințelorsale, a sectoarelor pieței de valori, a indicatorilor economico-financiari ale firmei - emitentulvalorilor mobiliare și a investițiilor în titluri financiare. Astfel, scopul final de monitorizare

3 Adrian Nițu – „Piața de capital”, suport de curs, 2008, pag. 200

Funcțiile de bază


7/12

6

este de a selecta valori mobiliare, care au proprietăți de investiții corespunzătoare acestui tipde portofoliu.

De exemplu, în România, firma Alpiq deținătoare a unei varietăți de drepturi deachiziţie şi de contracte de vânzare-cumpărare pentru energie elctrica, cărbune, gaze şi alteenergii, efectuează analize privind consumul viitor de energie electrica pentru a putea planifica o furnizare sigură și economică raportată la toate riscurile posibile. Echipa din

domeniul managementului de portofoliu asistă consumatorii în vederea optimizării procesuluide achiziție a energiei electrice, oferind valoare și minimizând expunerea la risc.

Figura 2 – Procesul de management de portofoliu al firmei Alpiq4

2.3. Forme de management de portofoliu

Când ne referim la formele de management de portofoliu, ne referim automat latipuri de valori mobiliare deținute în portofoliu și care nu oferă o reducere semnificativă ariscului de portofoliu. Reducerea maximă a riscului este realizabil dacă un portofoliu selectateste diversificat, deoarece investitorii sunt preocupaţi atât de rata de rentabilitate, dar înacelași timp şi de risc.

Creșterea în continuare a portofoliului este imposibilă pentru că există un efectrevers de diversificare excesivă, care poate duce la următorul rezultat negativ:

• incapacitate de administrare a portofoliului calitativ;

• achiziționarea de titluri de valoare suficient de fiabile, profitabile, și lichide; • costurile de căutare mare de valori mobiliare (costurile analizei preliminare, etc.);• costuri ridicate pentru achiziționarea de partide mici de titluri de valoare, etc.

Costurile de administrare a portofoliului prea diversificat nu va da rezultatul dorit, așa cumeste puțin probabil să crească într -un ritm mai rapid decât cele cu diversificare excesivă,astfel putându-se evalua randamentul portofoliului. De atunci au fost introduse două criterii

4 http://www.alpiq.ro/what-we-offer/our-know-how/portfolio-management/portfolio-management.jsp


8/12

7

în analiza investiţională, riscul şi rata de rentabilitate şi a devenit natural ca investitorii pieţeide capital să selecteze din setul Pareto combinaţii optime risc-rentabilitate .5

Formarea unui management de portofoliu este făcută de profesioniști de activitate prin crearea unui portofoliu, cu o marfă care poate fi vândută în părți, acțiuni pentru fiecareinvestitor, fie singur când managerul gestionează un portofoliu de titluri de valoare aleclientului. Ca orice marfă, un portofoliu de proprietăți de investiții identificate poate utiliza

sau nu o cerere pentru bursa de valori.Acești profesionaliști se numesc în termeni de specialitate investitori de portofoliu.

I nvestitori i de portofoliu sunt acele persoane care au ca ocupație primară achiziționarea de pachete de acțiuni pe termen mediu, de obicei mai mici decât pachetul majoritar, se implicăactiv în managementul societății, iar profitul dobândit provine din dividendele obținute și dinrevânzarea ulterioară a pachetului deținut la un preț mai bun.

„Recomandarea personală dată unui client, fie la solicitarea acestuia, fie dininiţiativa consultantului de investiţii, în legătură cu una sau mai multe tranzacţii cuinstrumente financiare,constă în servicii de analiză a instrumentelor financiare, de selectare a portofoliului, precum şi de furnizare de opinii în legătură cu vânzarea şi cumpărarea deinstrumente financiare. Recomandarea personală este o recomandare făcută către o persoanăîn calitatea acesteia de investitor sau potenţial investitor, sau în calitatea sa de reprezentant al

unui investitor sau potenţial investitor.”6

În sensul Legii pieţei de capital 297/200410, tangenţa dintre activitatea deadministrare a portofoliului colectiv de instrumente financiare realizată de o societate deadministrare a investiţiilor (SAI) şi evaluarea instrumentelor financiare se referă laoperaţiunile de administrare a investiţiilor şi la activităţile privind cercetarea de piaţă şievaluarea portofoliului şi, dacă e cazul, determinarea valorii titlurilor de participare.

Managerii de portofoliu reprezintă totuşi cea mai importantă categorie deutilizatori ai rezultatelor cercetării de piaţă pentru evaluarea instrumentelor financiare în procesul investiţional, în special cei care practică stilul investiţional de management activ(Manaţe, 2007). În acest stil, managerul se concentrează pe tranzacţionarea instrumentelorcotate şi lichide pentru care a identificat diferenţe semnificative dintre preţ şi valoareaintrinsecă.

Există însă și portofolii anecdotice, atunci când rezultatul activităților non- profesioniști (de exemplu investitor irațional), care nu au obiective strategice clare deinvestiții.

CAPITOLUL III - Managemenul activ și Managementul pasiv

3.1. Managemenul activ

Modelu l de management activ implică o monitorizare atentă și achiziționarea

imediată de instrumente care îndeplinesc obiectivele de investiții ale portofoliului, precum șio schimbare rapidă de instrumente de capitaluri proprii incluse în ea. Piața de capital internăeste caracterizată de o schimbare bruscă a cotațiilor, un proces dinamic cu un nivel ridicat derisc. Toate acestea sugerează faptul că statutul pieței de valori active este adecvat unui modelde monitorizare, ceea ce face ca gestionarea portofoliului să fie eficientă. Monitorizarea este baza pentru estimarea valorii de venituri. Piața valorilor mobiliare este volatilă, iar la

5 http://www.nobel.se/economics /laureates/1990/markowitz-autobio.html6 Colectiv de editare – „Evaluarea instrumentelor financiare”, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2013


9/12

8

compoziția și structura portofoliului în concordanță cu tipul său, trebuie să aibe loc oadministrare a portofoliului.

În practica managementului de portofoliu, managementul activ reprezintăfundamentul deciziilor de investiție, cu scopul de a atinge o performanță care să depășească performanța trendului pieței (al benchmark -ului). Acest criteriu presupune o evaluare arentabilității portofoliului, ajustată în funcție de risc. Indicatorii pentru măsurarea

performanțelor sunt în general egali cu raportul dintre diferenţa de rentabilitate realizată demanagementul de portofoliu faţă de un benchmark şi riscul măsurat de varianţă, deviaţiestandard, beta sau alte măsuri. Astfel, în centrul preocupărilor managementului activ de portofoliu se află rata Sharpe sau rata Treynor

Modelul CAPM se utilizează pentru estimarea costului capitalului propriu pe bazarentabilităţii unui portofoliu echilibrat de acţiuni pe piaţa bursieră .

În acest model, costulcapitalului propriu exprimă rata medie anuală sperată a unei investiţii pe piaţa bursieră pentruachiziţionarea acţiunilor într -un anumit domeniu de activitate. Acesta urmăreşte să determinecostul capitalului propriu într-o manier ă metodică, realizând o comparaţie faţă de alternativele investiţionale, cu performanţele pieţei de capital în general.

Cu alte cuvinte, conducerea își propune să păstreze calitatea portofoliului deinvestiții principal și proprietățile care sunt în concordanță cu interesele titularului său. Prin

urmare, o ajustare curentă a structurii portofoliului pe baza monitorizării de factori care potdetermina o schimbare în părțile sale componente. Un set de tehnici aplicate pentru portofoliul și tehnicile capacităților reprezintă o metodă de control care poate fi caracterizatădrept" activ" și" pasiv".

„Cheia managementului activ se află în elaborarea de prognoze care să conducă la o primă cât mai mare datorată diferenţei dintre rentabilitatea portofoliului şi cea a pieţei înansamblu, ajustate cu riscul. Cu alte cuvinte o maximizare a veniturilor faţă de indicele pieţeiluat ca etalon al măsurii performanţei.”7

Datorită faptului că managementul activ se bazează pe prezumţia că nu existăeficienţă de piaţă, trebuie elaborată metodologia care să evalueze presupusele ineficienţe de piaţă, bazată pe două concepte distincte de analiză şi prognoză: − calea fundamental- calitativă, care se bazează în principal pe estimarea fluxurilor

financiare viitoare, respectiv a rentabilităţilor viitoare şi − calea tehnic- cantitativă, care pe baza prognozelor de ineficienţă a pieţelor şi implicit a unorevaluări eronate încearcă să estimeze cursuri viitoare pe baza datelor istorice.

Metodologia de prognozare a rentabilităților viitoare denotă o diferențiere întremanagerii de portofoliu.Procesul de investiție în stil de management activ presupune urmarea tuturor etapelor prezentate în „ Figura 1- Prezentarea etapelor procesului de plasament ”

3.2. Managementul pasiv

Managementul pasiv are la bază cumpărarea unui portofoliu sau constituirea

acestuia, în mare parte din obligaţiuni și care se vând numai la scadenţa (maturitatea)activelor de capital sau la dorinţa investitorilor. Decizia de a practica un stil de management pasiv se bazează în principal pe convingerea că pieţele de capital sunt eficiente. Tehnicile demanagement pasiv de portofoliu sunt exclusiv tehnici cantitative, dtorită lipsei de resurse decercetare sau financiare pentru a se practica un management activ.

Managementul pasiv poate fi considerat un management de aşteptare, cu riscuri șicheltuieli relativ mici și „care înregistrează rezultate bune doar în măsura în care majoritatea

7 Adrian Nițu – „Piața de capital”, suport de curs, 2008, pag. 202


10/12

9

actorilor de pe piaţă practică o filozofie activă de intervenţie”8. Dacă această stare de fapt seschimbă, rezultă că rezultatele înregistrate în urma practicării unui management pasiv vor fi puternic erodate.

Rentabilitatea fără risc reprezintă rentabilitatea la cel mai mic risc. Această ratăeste aleasă pe baza obligaţiunilor obişnuite pe termen lung, deoarece au o disponibilitateridicată pe piaţă și preiau riscuri pe termen lung, similar cu estimările din abordarea pe

termen lung. Susţinătorii managementului pasiv sunt numeroşi şi se bazează pe teoria pieţelor

eficiente elaborată de Eugene Fama. Potrivit acestei teorii preţurile acţiunilor în evoluţieacumulează influenţa tuturor factorilor economici, financiari, monetari şi psihologici. Alțieconomiști, precum Rex Linguefield explică faptul că nici un investitor nu poate deţine toateinformaţiile privind piaţa, deoarece informaţia se modifică permanent.

Variaţiile preţurilor nu pot fi anticipate, așadar nu există investitori care să batăsubstanţial piaţa cum se întâmplă în cazul managementului activ. Din acest motiv există maimulţi manageri (gestionari) pasivi decât activi.

Dacă se optează pentru un management pasiv, etapele procesului de investiție estemai simplu, în sensul că etapa de evaluare a informațiilor și prognozarea, precum și formularea strategiilor, selecția și optimizarea de portofoliu sunt eliminate.

8 Adrian Nițu – „Optimizarea portofoliilor de titluri financiare”, suport curs, 2008, pag. 147


11/12

10

CAPITOLUL IV - CONCLUZII

Monitorizarea este baza ambelor metode active și pasive de control. Costul de producţie este un criteriu de optimizare a portofoliului de produse al

întreprinderii, prin menţinerea în fabricaţie a produselor care aduc marje semnificativeşiimplică consumuri scăzute de resurse. Veniturile generate de activele redundante

(dividendele obţinute de acţiunile deţinute în portofoliu, dobânzile aferente certificatelor dedepozit, chirii sau redevenţe încasate) nu sunt incluse în cifra de afaceri.

În concluzie, managementul activ se bazează pe o previziune corectă a preţuriloracţiunilor, în timp ce managementul pasivă pe datele curente oferite de piaţă. Dilemagestiunii active sau a gestiunii pasive poate f i rezolvată prin apelarea la strategii de investiţiiîn funcţie de riscul asumat de fiecare investitor.

Diferitele tipuri de portofolii reclamă gestionări diferite pentru atingereaobiectivului propus de investitor. De exemplu portofoliul de obligaţiuni g uvernamentale este gestionat pasiv, iar cel de acţiuni, activ.

Managementul activ nu se referă la fecvența de tranzacționare în cadrul unui portofoliu, ci face exclusiv referință la obiectivul de a obține o diferență conștientă derentabilitate ajustată de risc. Maximizarea veniturilor față de indicele pieței reprezintă

etalonul de măsurare al performanței. Gestiunea portofoliului reprezintă totalitatea principiilor, metodelor,

operaţiunilor care stau la baza constituirii, selectării portofoliului optim şi evaluării performanţei acestuia. Principiile gestiunii portofoliilor sunt de a nu cumpăra prea scumpși de a diversifica portofoliul. Principiul nu cumpăra prea scump constă în cumpărareaunui număr de valori mobiliare de clase sau tipuri diferite, care să satisfacă obiectivul sauobiectivele investitorului. În acest stadiu, investitorul trebuie să cunoască rapid preţulunei valori mobiliare şi tendinţa acestuia. El se informează direct din rapoarteleemitenţilor, din analizele publicate în presa financiară sau indirect, apelând la

profesionişti (analiştii de valori mobiliare). Datorită faptului că piaţa poate strânge informaţiile necesare managerilor de

portofoliu, sunt reflectate în preţurile acţiunilor , astfel că nici un investitor nu poate deţinetoate informaţiile privind piaţa, deoarece acestea se modifică permanent.Imobilizările financiare, denumite investiţii financiare sau de portofoliu, cuprind valorilefinanciare investite pe o perioadă mai mare de un an în vederea sporirii patrimoniului său prinobţinerea unor venituri suplimentare de natura dividendelor, dobânzilor, redevenţelor etc., prin creşterea valorii capitalizate sau prin obţinerea unor profituri de genul celor rezultate dinvânzarea acestor investiţii. Imobilizările financiare cuprind titlurile de participare,obligaţiunideţinute, împrumuturi acordate pe termen lung etc.


12/12

11

CAPITOLUL V - BIBLIOGRAFIE

Adrian Nițu. „Optimizarea portofoliilor de titluri financiare”, suport curs, 2008

Adrian Nițu. „Piața de capital”, suport de curs, 2008

Colectiv de editare. „Evaluarea instrumentelor financiare”, Editura Risoprint, Cluj-Napoca,2013

http://www.nobel.se/economics /laureates/1990/markowitz-autobio.html

http://www.alpiq.ro/what-we-offer/our-know-how/portfolio-management/portfolio-management.jsp

referat_gestiunea de portofoliu

Documents