REFERAT

Specializarea: DREPT

Materia: SOCIOLOGIE JURIDICATema: FAMILIA-GRUP SOCIAL

0

Prin natura sa, societatea umană are o organizare grupală. Un individ aparţine unuia sau

mai multor grupuri sociale. Există mai multe criterii de clasificare a grupurilor sociale.

După mărimea grupului există:

-grupuri mici până la 30-40 persoane, familia, grupe de studenţi;

-grupe medii de ordinul zecilor sau sutelor;

-grupuri mari cum ar fi etniile şi naţiunile.

După funcţia lor normativ-axiologică în raport cu individul concret, grupurile se împart în:

-grupuri de apartenenţă, cele din care face parte individul în mod nemijlocit;

-grupuri de referinţă, care constituie reperele lui normative, atitudinale, valorice,

comportamentale şi spre care tinde să devină membru.

Din punctul de vedere al statutului acordat oficial grupului se disting: grupuri formale,

unde există o organigramă, reguli de funcţionare, precise, scrise şi grupuri informale, unde

legile sunt nescrise (normele de grup).

Cel mai relevant criteriu de clasificare a grupurilor este cel al naturii relaţiilor dintre

membrii grupului şi în acest caz sunt:

-grupuri primare, caracterizate prin relaţii de tip „faţă în faţă";

-grupuri secundare, unde indivizii nu se cunosc nemijlocit.

Grupurile primare sunt grupuri mici, în care, nu numai că oamenii au relaţii faţă în faţă, se

cunosc deci nemijlocit, dar aceste relaţii sunt emoţional-afective, de intimitate, căldură şi

solidaritate. Cele mai cunoscute grupuri sociale sunt:

-familia;

-colectivităţile de copii cunoscute sub numele de grupuri de joacă;

-grupurile de vecini (mai ales în comunităţile rurale);

-grupurile de bătrâni în diferitele lor forme de manifestare.

Familia este o formă de comunitate umană, un grup primar cu toate caracteristicile lui,

dar se deosebeşte de celelalte grupuri primare prin câteva criterii:

-uneşte membrii prin relaţii de căsătorie, consanguinitate sau adopţie;

-membrii unei familii trăiesc împreună, alcătuiesc un singur menaj;

-desfăşoară o activitate economică comună;

-membrii sunt legaţi prin anumite relaţii de ordin biologoc, spiritual şi ideologic;

-îşi acordă sprijin emoţional-afectiv, interacţionând în cadrul rolurilor de soţ-soţie, mamă-

fiu.

Din punct de vedere sociologic, familia poate fi definită ca un grup social constituit pe

baza relaţiilor de căsătorie, consanguinitate şi rudenie, membrii grupului împărtăşind

sentimente, aspiraţii şi valori comune. Din această perspectivă, familia este un grup primar în 1

care predomină relaţiile directe, informale, nemediate. Calitatea de grup primar nu semnifică

absenţa normelor şi a reglementărilor. Dimpotrivă, familia este unul din grupurile primare cu cea

mai mare responsabilitate normativă.

Din punct de vedere juridic, familia desemnează grupuri de persoane între care s-au

stabilit un set de drepturi şi obligaţii, care izvorăsc din căsătorie, rudenie (inclusiv adopţia),

precum şi din alte raporturi asimilate relaţiilor de familie. Astfel, familia este o realitate juridică

prin reglementarea ei de către lege.

Familia reprezintă un ansamblu de relaţii sociale, reglementat prin norme juridice sau

prin norme sociale difuze. Relaţiile din cadrul familiei pot fi reduse la câteva categorii

principale:

-relaţiile dintre soţi (parteneri), reglementate prin căsătorie sau prin consens;

-relaţii între părinţi şi copii (între ascendenţi şi descendenţi);

-relaţii între descendenţi (între copiii aceluiaşi cuplu);

-relaţii de rudenie între membrii cuplului familial şi alte persoane (părinţii din familia de

origine, socri, cumnaţi).

După numărul de membri, familia face parte din categoria grupurilor mici.

Din punctul de vedere al funcţiei normativ-axiologică, familia face parte din grupurile

de apartenenţă. Apartenenţa lor la grup se dobândeşte prin naştere (familie). Membrii grupului

participă la realizarea sarcinilor acestuia, aspiraţiilor şi idealurilor comune.

Fiecare societate are un anumit sistem familial, adică un sistem de reglementare a relaţiilor

dintre bărbaţi şi femei de vârstă matură, şi dintre aceştia şi copii. Sistemele familiale pot fi

foarte diferite de la o societate la alta, ele există peste tot. Acestea se diferenţiază între ele după

gradul de cuprindere a grupului familial, forma de transmitere a moştenirii, modul de stabilire a

rezidenţei noilor cupluri, modul de exercitare a autorităţii în cadrul familiei. In raport cu gradul

de cuprindere, familia se poate limita la soţ, soţie şi copiii lor minori (familia nucleară) sau

poate cuprinde un număr mare de rude de sânge (familia extinsă).

In prezent, în majoritatea societăţilor din lume, forma cea mai răspândită de familie este

cea nucleară. Fiecare individ face parte din două familii nucleare:

- familia părinţilor săi sau familia de origine, în care el deţine rolul de copil;

- familia pe care şi-o constituie prin propria căsătorie sau familia de procreaţie, în care el

are rolul de soţ sau soţie.

Familiile nucleare compuse din doi membrii se numesc diade: soţ-soţie, tată-copil, mamă

copil, iar triada este familia formată din mamă, tată şi copii.

Familia extinsă, lărgită este tipul de familie ce cuprinde pe lângă nucleul familial şi alte

rude şi generaţii, constituite din cuplul conjugal şi copiii lor la care se pot adăuga: părinţii soţului

şi/sau soţiei, bunicii acestora, fraţii şi surorile soţului şi/sau soţiei, copiii lor, unchi, mătuşi ai 2

cuplului. De regulă, în familia lărgită trăiesc trei generaţii. Există familia extinsă propriu-zisă,

familia liniară şi familia tulpină.

Familia, aşa cum este înţeleasă în mod obişnuit, nu cuprinde întreaga populaţie a unei

societăţi. Începând cu anii 1970 au început să se extindă modelele alternative de viaţă. Ca

structură, există o mare varietate de forme mai mult sau mai puţin familiale: există menaje de o

singură persoană (celibatari definitiv sau temporar), uniuni de coabitare (consensuale) fără

copii sau cu copii, menaje formate din persoane între care nu se stabilesc relaţii sexuale, menaje

homosexuale şi, desigur, formele familiale cunoscute, familia nucleară şi familia cu 3-4

generaţii. În România există şi menaje nefamiliale, însă cea mai mare pondere o au menajele

familiale ce pot fi: neparentale (fără copii), parentale sau grandparentale (copiii crescuţi de

bunici).

Familia permite realizarea a patru funcţii fundamentale pentru viaţa socială umană:

-funcţia sexuală;

-funcţia educaţională;

-funcţia reproductivă;

-funcţia economică.

Funcţia sexuală şi reproductivă se referă la înlocuirea membrilor societăţii sau mai

bine-spus perpetuarea speciei umane, familia fiind grupul unde sunt reglementate relaţiile sexuale

umane în cadrul căsătoriei. În acelaşi timp familia este grupul social unde este impus tabuul

incestului. Funcţia reproductivă, de naştere a copiilor în cadrul familial înseamnă, de fapt,

finalitatea de a continua existenţa unei spiţe de neam, de a-i asigura supravieţuirea fizică. Sub

acest aspect, ea este simbolizată prin căsătorie.

Funcţia educativă este a doua funcţie a familiei. Această funcţie este tot atât de

importantă ca şi cea de reproducere biologică a oamenilor. Prin ea se reproduce societatea,

perpetuându-se moştenirea socială şi culturală. Mai sunt şi alţi factori care determină socializarea

omului, dar nici unul nu-i mai puternic şi cu mai mare influenţă ca familia.

Familia a avut în toate timpurile un rol important în educaţia copiilor. În familie se

dobândesc primele noţiuni despre morală, se imprimă copilului reguli şi deprinderi, principii ce

constituie fundamentul pe care se formează personalitatea omului matur. Educaţia în familie are ca

scop formarea unui om cu o dezvoltare multilaterală şi armonioasă. Părinţii sunt datori să crească

copilul, să se îngrijească de sănătatea, educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia.

Această funcţie are ca finalitate integrarea eficientă a individului în societate, acest lucru

realizându-se prin formarea după un anumit ideal de personalitate. Ea nu se mărgineşte să tindă la

asigurarea unui sistem de tehnici în relaţiile dintre individ şi societate care să dea acesteia din urmă

minimul de stabilitate necesar pentru conservarea ei, ci urmăreşte crearea de individualităţi bine

pregătite, care să aducă o contribuţie maximă la transformarea progresului societăţii. 3

Funcţia economică . În societăţile preindustriale sistemul economic social depinde în mod

esenţial de funcţia productivă a familiei (gospodăriile ţărăneşti, atelierele meşteşugăreşti). În

societăţile industriale funcţia principală economică a familiei este cea de consum. Prin trecerea

de la familia extinsă la cea nucleara sau la alte forme atipice ale ei, s-au modificat

componentele funcţiei economice. Aceasta are loc atât în ceea ce priveşte producerea de

bunuri, cât şi în administrarea bugetului de venituri şi cheltuieli. Familia nu mai este o unitate

productivă autosuficientă, membrii ei fiind dependenţi de venituri câştigate in afara

gospodăriei. Apoi, s-a redimensionat si componenţa privind pregătirea profesională a

descendenţilor. Transmiterea ocupaţiilor de la părinţi la copii se întalneşte din ce in ce mai rar.

Aceasta se întamplă datorită deplasării locului de muncă al individului din interiorul familiei în

exterior, în întreprinderi şi servicii sociale. Nu în ultimul rând, latura financiară a cunoscut şi ea

importante modificări. Astfel, familia contemporană este caracterizată print-un buget

dezechilibrat, datorat surselor sporadice de venit şi/sau cheltuielilor exagerate într-o anumită

direcţie, de obicei, cheluieli pentru subzistenţă.

Fără realizarea primei şi celei de a treia funcţii societatea s-ar stinge, fără a doua cultura

s-ar sfârşi, iar fără de a patra viaţa ar înceta.

În această lume plină de greutăţi, familia este cea care prin înţelegere, încredere, respect

şi iubire reciprocă reuşeşte să le depăşească, ea fiind totodată unul dintre lucrurile de pe această

lume pentru care viaţa capătă sens; un lucru pentru care merită să mori şi să trăieşti în acelaşi

timp; un lucru minunat ce nu poate fi definit prin cuvinte; ceva plin de mister, ceva ce

întruchipează binele, şi de asemenea modul şi locul în care copiii îşi regăsesc atât stăpânirea de

sine cât şi încrederea şi respectul în propria persoană.

BIBLIOGRAFIE:

Călina Jugastru, Sociologie Juridică, cursM. Voinea, Sociologie generala si juridica, Editura Sylvi, Bucuresti, 2000Manuel Gutan, Istoria dreptului românesc, cursCodul familiei

4

5