CUPRINS

Introducere...................................................................................................................3

Capitolul I....................................................................................................................6

Familia monoparentală în actualitate.......................................................................6

1. Familia monparentală delimitări conceptuale...................................................6

2. Tipuri de familii monoparentale........................................................................8

3. Dificultăţile specifice familiei monoparentale..................................................9

4. Factorii care-i diferenţiază pe copiii din familiile monoparentale de copiii din

familiile biparentale..............................................................................................................12

5. Consecinţe asupra părinţilor şi copiilor singuri...............................................15

6. Prin ce se deosebeşte familia vitrega de familia monoparentală?...................17

Capitolul II.................................................................................................................19

Rolurile educative parentale....................................................................................19

1. Dificultăţi de exercitare a rolurilor educative în familiile monoparentale.....19

2. Părinţi divorţaţi - părinţi vitregi.......................................................................22

3. Iubirea maternă................................................................................................24

4. Reţelele de sociabilitate pentru copiii care provin din familii monoparentale26

5. Soluţii pentru prevenirea eşecului unui părinte unic.......................................29

6. Măsuri pentru prevenirea monoparentalităţii..................................................31

Capitolul III..............................................................................................................33

Protecţia socială pentru familiile monoparentale...................................................33

1

1. Protecţia socială romanească..........................................................................33

2. Protecţia maternităţii......................................................................................34

3. Protecţia Socială acordata familiilor monoparentale.......................................35

4. Politici publice pentru familiile monoparentale ............................................38

5. Alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală.......................................40

Capitolul IV................................................................................................................42

Cercetare....................................................................................................................42

Concluzii.....................................................................................................................61

Bibliografie.................................................................................................................63

Anexe..........................................................................................................................64

2

INTRODUCERE

În lucrarea de faţă am urmărit să evidenţiez numeroasele aspecte şi dificultăţi cu care

se confruntă familia monoparentală. Structura lucrării cuprinde patru capitole , fiecare

încercând sa ofere o viziune cat mai clară a problematicii psiho – sociologice, a acestui tip

de familie care, după cum se ştie, este văzută ca o abatere de la familia clasică, biparentală

care este considerata idealul de dezvoltare şi socializare al unui copil.

Totuşi in societatea modernă, tot mai mulţi adulţi îşi cresc copiii singuri, fără a avea

alături un partener (soţ/soţie), pe al cărui ajutor sa se poată bizui. Cele mai multe familii

monoparentale au ca unic părinte femeia. Uneori părintele este obligat sa-şi crească singur

copilul datorita decesului soţului/soţiei, dar cele mai frecvente cazuri se datorează

divorţului sau separării. Se întâmplă şi ca părintele sa fie singur pentru ca aşa a ales, aşa a

dorit.

Unii părinţi, în urma separării, reuşesc sa menţină o legătură cât mai strânsă

centrându -şi atenţia in mod constant pe copil. Când acest lucru se întâmplă, beneficiul

este, categoric, al copilului în primul rând.

Capacitatea copiilor de vârsta de mica de a diferenţia între ce este real şi ce este

imaginar nu este foarte bine delimitata sau demna de a fi luata în seama, astfel încât, în

închipuirea lor, copiii se pot simţi răspunzători pentru evenimentele la care asistă. Este

chiar posibil ca ei sa capete convingerea că sunt răspunzători pentru plecarea

tatălui/mamei. Dacă însă părinţii rămân prieteni şi continuă să împartă responsabilităţile

creşterii şi educării copilului, oferindu-i amândoi dragoste, acesta va ajunge sa înţeleagă şi

să creadă ca nu el este vinovat de despărţirea părinţilor. Din păcate, însă, sunt foarte multe

cazuri, când cel mai adesea părinţilor ce divorţează li se diminuează capacitatea de a se

comporta ca nişte adulţi responsabili şi cărora le pasă de ceea ce se întâmpla cu copilul lor,

acesta ajungând, nu de puţine ori, un simplu pion în lupta dintre cei doi. Copiii sunt foarte

vulnerabili şi trebuie sa fie feriţi de certuri, pe care nu le înţeleg, dar al căror impact

emoţional îl resimt cu siguranţă.

În cazul unui divorţ, de obicei unul dintre părinţi se mută şi traiste altundeva.

3

În mod inevitabil se vor forma familiile monoparentale care se vor confrunta cu

numeroase dificultăţi. Astfel unii copii vor petrece o parte din timp cu un părinte şi alta

parte cu celălalt părinte. Alţii vor petrece majoritatea timpului cu un singur părinte,

văzându-şi celalalt părinte numai în vizite În cazul în care un copil trăieşte majoritatea

timpului cu un singur părinte, celălalt părinte poate locui aproape sau foarte departe.

Astfel, numărul vizitelor pe care le face copilul celuilalt părinte poate depinde şi de

distanta, mai mare sau mai mica, pana la locuinţa acestuia. În funcţie de aceasta vizitele se

pot diminua. Câteodată copiii ai căror părinţi au divorţat trebuie sa se mute într-o noua

locuinţă sau într-o noua zonă, ceea ce poate fi destul de greu. Sunt şi cazuri în care

majoritatea celorlalte lucruri precum şcoala, prietenii, vecinii vor rămâne neschimbate.

Probleme pot apărea atunci când copilul îşi vizitează un părinte şi apoi merge acasă la

celalalt părinte. Se pot genera numeroase tensiuni: De exemplu, un părinte ar putea pune o

grămada de întrebări despre ceea ce face celalalt părinte. Uneori unul dintre părinţi vede în

persoana copilului un mesager între el şi celalalt părinte. Copiii nu se simt bine când se

întâmplă astfel de lucruri. Ei ar dori ca părinţii lor sa discute în mod direct, nu prin

intermediul lui.

Pentru copilul unei familii divorţate, viitorul poate însemna părinţi vitregi. Nu totul

merge perfect tot timpul. Este foarte greu de trecut printr-un divorţ, dar sunt mulţi copii în

aceasta situaţie şi pot spune pe baza celor discutate în respectiva lucrare , ca nu este un

capăt de lume şi dacă sunt luate măsurile şi precauţiile necesare , totul se termina cu bine.

De fapt, cu toate ca totul pare negru în acel moment, majoritatea problemelor se vor

rezolva mai devreme sau mai târziu.

Primul capitol al lucrării mele punctează anumite aspecte referitoare la: delimitările

conceptuale ale noţiunii de familie monoparentală, dificultăţile cu care se confruntă

permanent aceste tipuri de familii, consecinţele asupra părinţilor dar şi asupra copiilor ,

precum şi o mica viziune asupra familiei vitrege. M-a interesat în primul rând , prin ce se

deosebeşte aceasta familie de familia cu părinte unic.

În ceea ce priveşte al doilea capitol pot spune ca am urmărit dificultăţile de

exercitare a rolurilor educative în familiile monoparentale , dar m-au interesat în acelaşi

timp şi rolurile educative în familiile compuse. Cum se exercita aceste roluri în cele doua

tipuri de familii? Am mai urmărit şi iubirea materna. Este oare aceasta un instinct sau se

poate dezvolta, cultiva cu timpul? Am mai încercat sa evidenţiez şi care sunt reţelele de

4

sociabilitate pentru aceşti copii care au un singur părinte. De asemenea am mai încercat sa

redau , pe baza materialelor studiate câteva soluţii pentru a putea evita eşecul unui părinte

unic în educaţia copilului

Capitolul al treilea al lucrării mele vizează numai aspecte de ordin sociologic: Am

urmărit protecţia sociala românească, protecţia maternităţii, protecţia socială acordată

familiilor monoparentale, politicile publice pentru familiile cu părinte unic , alocaţia de

susţinere pentru acest tip de familie.

Ultimul capitol cuprinde partea metodologica. Am ales ca metodă de cercetare

studiul de caz si am folosit drept instrument ghidul de interviu .De asemenea am folosit şi

observaţia participativa .Am formulat ipotezele necesare cercetării , am aplicat ghidul de

interviu şi pe baza acestora am făcut câteva studii de caz. Studiile de caz au demonstrat ca

ipotezele formulate de mine sunt valide.

5

Capitolul I

Familia monoparentală în actualitate

1.Familia monoparentală - delimitări conceptuale

Noţiunea de familie implică doua accepţiuni: una sociologica şi cealaltă juridică. În

sens sociologic familia desemnează un grup de persoane unite prin căsătorie, filiaţie sau

rudenie, ce se caracterizează prin comunitate de viaţă, de sentimente, interese şi aspiraţii.

În sens juridic , familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi şi

obligaţii, care-şi are originea în acte juridice, precum căsătoria, înfierea, rudenia sau în

raporturi asimilate relaţiilor de familie.”(Maria Voinea, Sociologia Familiei, Ed.

Universităţii ,Bucureşti, 1993, pag. 5,6)

Când o familie a trecut printr-un divorţ sau moartea unuia dintre parteneri, lăsând un

singur părinte responsabil pentru creşterea copiilor, ea a devenit familie monoparentală.

Exista mai multe tipuri de familii cu un singur părinte deşi cea mai întâlnita este cea

în care mama este reprezentant unic.

“Aproape două treimi sunt formate în urma divorţului, a separării sau a văduviei, şi

nu neapărat prin prezenţa unui singur părinte necăsătorit. Multe sunt familii cu un singur

părinte doar în sens legal, pentru că părintele oficial trăieşte în concubinaj cu altcineva.”

(Adina Băran Pescaru, Familia azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis,

Bucureşti, 2004, pag 27)

Deci, putem spune pe baza celor afirmate mai sus ca familia monoparentală este un

tip de familie format dintr-un părinte şi copilul sau copiii săi; “grup de persoane aflate în

relaţie de rudenie, rezultata prin filiaţie directa sau adopţie. Familia monoparentală

desemnează grupul copil (copii) - părinte (şi nu părinţi) şi este privit ca o alternativa la (şi

nu ca o deviaţie de la) familia clasica”. (Adina Băran Pescaru, Familia azi. O perspectiva

socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004, pag 27-28)

6

“Căsătoria nu mai reprezintă modalitatea de constituire legala a familiei, ci doar un

prim element dintr-un conglomerat cauzal: căsătoria urmată de divorţ, separare sau deces.

Familia monoparentală poate rezulta şi din asumarea copiilor în afara căsătoriei. ”

( Cristina Ştefan ,Familia Monoparentală. Aspecte privind protecţia socială, 2001, pag 6)

Cea mai sugestivă definiţie este ce oferită tot de Cristina Ştefan (Familia

Monoparentală. Aspecte privând protecţia socială, 2001, pag 7 ). Astfel din punct de

vedere sociologic, “familia monoparentală poate fi definită ca un grup social

constituit pe baza relaţiilor de rudenie, între unul dintre părinte (părintele singur) şi

copilul sau copiii săi, grup caracterizat prin stări afective, aspiraţii şi valori comune“.

În abordarea sociologică, familia monoparentală este un grup primar, iar membrii săi întră

în relaţii directe, informale. (idem Cristina Ştefan)

Există mai multe cazuri în care pot apărea familii cu părinte unic: De exemplu , în

cazul unei naşteri nedorite sau în cazul unei femei trecute de obicei de o anumita vârsta (35

ani).Divorţul de asemenea este un caz relevant. Când doi oameni ce au fost căsătoriţi

hotărăsc sa se despartă copilul rămâne în grija unuia dintre părinţi. Şi în cazul decesului pot

rezulta familii monoparentale. Mai sunt situaţii în care indivizii au decis să nu se

căsătorească şi atunci unul dintre părinţi are grijă de copii.

În cazul divorţului de obicei , copiii sunt încredinţaţi mamei şi de aceea pot spune că

femeia apare ca reprezentant unic al familiei monoparentale.

“Dintr-o perspectivă juridica, familia monoparentală apare ca un grup de

persoane între care s-au stabilit drepturi şi obligaţii, reglementate prin norme legale”.

(Codul familiei, Art. 97, Ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţa de copiii lor

minori).

“ În comparaţie cu familia tradiţională, care îndeplinea mai multe funcţii cu impact

pozitiv asupra societăţii (funcţia de reproducere, de socializare a copiilor, de îngrijire,

protecţie, mediu securizant şi climat afectiv, suportiv, conferire de status, reglementare a

comportamentelor sexuale)” ( Mihailescu loan, Dicţionar de sociologie, Zamfir Cătălin,

Vlăsceanu Lazăr, (Coord), Ed. Babel, Bucureşti, 1993, p. 242, ), familia monoparentală

“este un efect al funcţiei reproductive, se regăseşte privind socializarea copiilor, oferă

îngrijire şi protecţie membrilor ei, un climat de strânsă afectivitate, dar este deficitară sub

aspectul realizării mediului securizant şi în modul de conferire a statusului. Nu îndeplineşte

funcţia de reglementare a comportamentelor sexuale. Părintele singur (fără partener în

7

cadrul familiei) caută relaţii afective şi sexuale în afara familiei”. (Cristina Ştefan, Familia

Monoparentală. Aspecte privând protecţia socială, 2001, pag 7 )

2.Tipuri de familii monoparentale

După numărul de membrii care alcătuiesc o familie cu părinte unic putem considera

ca exista familii monoparentale , binare , terţiare etc.

După calitatea şi permanenţa membrilor pot fi: “familii monoparentale cumulate

în cadrul legal al familiei nucleare când unul dintre părinţi, deşi prezent în cadrul familiei,

nu interacţionează sub aspect psihologic decât în mică măsură cu ceilalţi membrii; familii

monoparentale în care legaturile sunt păstrate numai cu copiii, părinţii evitând relaţiile

dintre ei (cum este cazul cuplurilor care s-au despărţit, au divorţat, dar îşi manifestă grija

faţă de copiii comuni); familii monoparentale prin absenţa fizică a unuia dintre părinţi, care

este pentru o perioadă lungă de timp plecat din localitate, spitalizat, deţinut etc.; familia

monoparentală datorată decesului unuia dintre părinţi; familia monoparentală propriu-zisă,

rezultată în urma divorţului.” (Gongla P., Thompson E., 1985 Single Parent Families: În

The Mainstream Of America Society, în E. Macklein. R Rubin (Eds) Contemporany

Families And Alternative Lifestyles, Bevery Hills, California, Sage Publications, op.cit.

Cristina Ştefan Familia Monoparentală. Aspecte privând protecţia sociala, 2001, pag 9 -10)

În cazul în care părinţii nu au o relaţie legalizată, apare familia monoparentală,

formată din copil şi părintele său necăsătorit. O persoană care decide să adopte un copil,

necăsătorită fiind, întemeiază tot o familie monoparentală.

“În general, structura familiei are doua semnificaţii: o componentă numerică

(structura pe generaţii, precum şi setul de statusuri şi roluri aferente) şi o componentă ce

tine de diviziunea rolurilor în interiorul familiei şi exercitarea autorităţii. La o primă

evaluare, familia monoparentală (formată din mamă şi copil, sau tată şi copil) este

calificată drept o structură familială atipică”. (Voinea Maria, Sociologia Familiei, Ed.

Universităţii Bucureşti, 1993, p. 32-33)

În ceea ce priveşte familia extinsă, pot spune ca aceasta poate apărea, atunci când sub

aspect cantitativ, familia monoparentală este compusa din părinte şi mai mulţi copii ai săi

ce care locuiesc împreună cu bunici , verişori sau alte rude. Sub aspect calitativ, copilul

8

depinde foarte mult de părinte. Poate exista o relaţie de prietenie între cei doi, părintele

conferindu-i copilului puterea de decizie şi posibilitatea implicării în activităţi importante.

Aceasta se întâmplă mai ales în cazul copiilor mari care sunt deja maturi şi conştientizează

ce este bine şi ce este rău.

3.Dificultăţile specifice familiilor monoparentale

Familiile monoparentale, în societate noastră sunt considerate abateri de la familia

clasică, biparentală. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că familia cu mamă şi tată

reprezintă idealul.

Percepţiile negative sunt alimentate de prejudecata conform căreia copiii se dezvoltă

mai bine într-o familie de tip nuclear, decât în cadrul uneia cu un singur părinte. Dar se ştie

că “familia monoparentală întâmpină dificultăţi de ordin material (fiind una din familiile cu

un risc mare la sărăcie, existând un singur venit şi necesităţi de consum sporite prin

prezenţa mai multor persoane, dintre care şi a copiilor în creştere); disfuncţionalităţi de

factură biologică (probleme legate de sexualitate şi restrângerea descendenţei); deficienţe

afective (implicate de absenţa partenerului adult, a dragostei conjugale şi a apariţiei unor

frustrări legate de rolurile extinse în neconcordanţă cu resursele, inclusiv cele sufleteşti).”

(Voinea Maria, Psihosociologia familiei, Ed. Universităţii Bucureşti, 1996, p.79).

“Cercetările efectuate de Richards & Schmiege, în 1993, referitoare la consecinţele

suportate de copiii crescuţi în familii monoparentale au demonstrat că există aspecte

negative. De pildă, ei pot suferi depresii puternice şi pot fi stresaţi în plan emoţional, pot

afişa un comportament nepotrivit la şcoală, pot avea dificultăţi de adaptare şi pot fi forţaţi

să preia responsabilităţi de adult, de timpuriu.” (Adina Băran Pescaru, Familia azi. O

perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004). Ajunşi la maturitate aceşti

copii vor avea tendinţa sa-şi formeze şi ei la rândul lor astfel de familii, vor avea realizări

materiale şi profesionale scăzute şi pot avea dificultăţi de formare a unor relaţii de durată

cu partenerii . În esenţă, „ copiii care cresc într-o familie cu un singur părinte biologic

trăiesc mai rău, în general, decât cei crescuţi de ambii părinţi, care locuiesc împreună,

indiferent de rasă şi mediul educaţional al acestora, indiferent de faptul ca părinţii sunt sau

nu căsătoriţi atunci când se naşte copilul şi indiferent de faptul că părintele care locuieşte

9

cu el se recăsătoreşte sau nu" (Mc Lanahan & Sandefur, 1994, op cit Adina Băran Pescaru,

Familia azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004, pag 79).

Un număr considerabil de cercetători a subliniat faptul ca implicaţiile sociale diferă

în familiile în care părinţii nu sunt căsătoriţi faţa de cele în care exista doar un adult.

Scriind despre ,,declinul apărut în urma lipsei tatălui", “sociologul David Popenoe prezintă

consecinţe, pe care Ie consideră legate direct - în cele mai multe cazuri de absenţa tatălui

de acasă: Criminalitatea violenţa de tip juvenil a crescut de 6 ori, de la 16000 de arestaţi în

1960 la 96000 în 1992, o perioadă în care numărul total al tinerilor a rămas relativ stabil.

Rapoartele ce înregistrează neglijenţa faţă de copii şi abuzul asupra lor s-au înmulţit

considerabil din 1976, când au fost colectate pentru prima oara aceste date. Tulburările de

hrana şi rata depresiei au înregistrat creşteri masive printre tinerele adolescente. Suicidul în

cazul tinerilor s-a triplat. Abuzul de droguri şi consumul de alcool, deşi s-a mai diminuat

în ultimii ani, continuă sa aibă o rată ridicată. Rezultatele la testele de aptitudini şcolare au

înregistrat o scădere de aproape 80 de puncte, majoritatea nefiind determinata de

diversificarea tipurilor de elevi care dau testul. Sărăcia s-a «mutat» de la cei în vârsta la cei

tineri, din numărul celor săraci 38% fiind copiii." Adina Băran Pescaru, Familia azi. O

perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004 , pag . 80).

Lipsa tatălui poate avea grave urmări: Astfel copiii sunt predispuşi într-o măsura mai

mare spre delicvenţă. Numărul mare de adolescente care rămân însărcinate precum şi

abuzul asupra copiilor sunt consecinţe ale faptului menţionat. “Femeile sunt mai

predispuse fi victimele crimelor violente, dacă sunt necăsătorite sau divorţate, iar tinerii

bărbaţi neataşaţi unui cămin au tendinţa de a fi mai agresivi, violenţi, înclinaţi spre abuzul

de substanţe interzise; ei sunt, de asemenea, predispuşi la o moarte prematura din cauza

bolilor, accidentelor sau a neglijării de sine. Ei constituie majoritatea delincvenţilor,

criminalilor, consumatorilor de droguri de toate felurile." (Adina Băran Pescaru, Familia

azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004, pag 80).

“ Mitchell Pearlstein afirma ca: ,,70% dintre copiii aflaţi în instituţiile statului

provin din familii fără părinţi sau cu părinte unic", că ,,60% dintre violatorii americani au

crescut în cămine, fără tata", ca ,,80% dintre adolescenţii din spitalele de psihiatrie provin

din familii destrămate", ca “trei din patru sinucideri ale tinerilor apar în casele din care

lipseşte un părinte" şi ca ,,72% dintre criminalii adolescenţi au crescut fără tată" (p. 63,

10

op.cit. Adina Băran Pescaru, Familia azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis,

Bucureşti, 2004).

“Barbara Defoe Whitehead adaugă o altă dimensiune imaginii, afirmând că ,,229

dintre copiii din familiile cu un singur părinte vor trece în timpul copilăriei, vreme de 7 ani

sau mai mult, printr-o perioadă de sărăcie în comparaţie cu doar 2% dintre copii cu doi

părinţi." Ea notează faptul ca: ,,doi din trei copii din familiile cu părinte unic sunt mai

dispuşi la probleme emoţionale şi de comportament decât cei din familiile cu doi părinţi"

( p. 87).”(op.cit Adina Băran Pescaru, Familia azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed.

Aramis, Bucureşti, 2004, pag.32 )

Atunci când familiile se destramă, taţii continuă sa-şi vadă copiii, chiar dacă mamele

au custodia acestora. “Un studiu arata însă ca doar un copil din şase îşi vede tatăl o data pe

săptămână. Cercetătorii au găsit o mulţime de motive de îngrijorare pentru faptul ca celor

crescuţi în familiile fără tata le lipsesc efectele socializării pozitive, disponibile copiilor din

familiile biparentale. Sociologul Popenoe acorda o releva importanta tatălui în ceea ce

priveşte rolul sau de model atât pentru fiica, dar şi pentru fiul sau; comportamentul special

al tatălui, precum şi alte aspecte ale implicării sale în familie, asociate cu achiziţionarea de

către copii a unor calităţi variate, de la empatie pana la abilitaţi de tip matematic. “Scriind

despre modul în care taţii au tendinţa de a se juca cu copiii lor, scriitorul Popenoe

sugerează că: modul în care se joacă taţii are efecte în tot, de la dirijarea emoţiilor pană la

inteligenta şi realizări şcolare" . (Adina Băran Pescaru, Familia azi. O perspectivă socio-

pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004, pag. 80)

11

4.Factorii care-i diferenţiază pe copiii din familiile monoparentale de ceilalţi

copii, din alte familii

Scriitoarea Adina Băran Pescaru citându-l pe Mc Lanahan & Sandefur (1994)

punctează următorii factori: În primul rând venitul scăzut. Consider ca acesta are o

importanţa crucială pentru că respectivii copii sunt predispuşi într-o măsură mai mare spre

discriminare şi excluziune sociala, datorita sărăciei. Alt factor ar mai fi îndrumarea

inadecvata. De asemenea schimbarea frecventa a domiciliului care implica lipsa

legaturilor cu comunitatea.

“Cercetătorii privesc lipsa relaţiilor cu comunitatea şi a celor parentale ca pe o

pierdere a capitalului social un bun creat şi menţinut de relaţiile de implicare şi încredere.

Când părinţii decid sa se despartă distrug capitalul social pe care l-ar fi putut avea copilul,

dacă ei ar fi rămas împreună. Acesta este distrus mai ales de slăbirea legăturii tata-copil.

Când tatăl este cel care părăseşte căminul, el devine mai puţin devotat copilului sau, mai

puţin dornic să investească timp şi bani în creşterea copilului.” (Adina Băran Pescaru,

Familia azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004, pag.28)

Lipsa tatălui sau relaţie deficitară sub acest aspect poate avea ca urmări lipsa

încrederii a copilului în propriile forţe. Astfel el va face faţa mai greu dificultăţilor vieţii.

“Poate fi redus şi accesul la capitalul social în afara familiei atunci când legătura

dintre copil şi cercul de apropiaţi ai tatălui se rupe sau când mama se mută, întrerupând

toate legaturile cu profesorii, cu prietenii şi vecinii copilului” Adina Băran Pescaru,

Familia azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004, pag.28)

“Provocările unei vieţi într-o astfel de familie au fost identificate şi din perspectivă

ale părinţilor înşişi. De pilda, Richards şi Schmiege (1993) au intervievat 60 de mame

singure şi 11 taţi aflaţi în aceeaşi situaţie, pentru a descoperi problemele de familie, precum

şi punctele tari existente. Majoritatea aparţinea clasei de mijloc a populatei. Au fost

determinate patru zone mari de dificultăţi: banii, sarcnile prea încărcate, viata sociala şi

problema foştilor parteneri. Mai multe mame decât taţi au raportat toate aceste probleme,

cu excepţia ultimei enumerate. Diferenţele între cele doua categorii de persoane au fost mai

evident pronunţate în discuţia despre bani (mamele: 78%; taţii: 18%). Mamele au raportat

în mod frecvent banii ca fiind o problema şi au continuat cu prezentarea unei alte

12

dificultăţi, cea referitoare la rolurile supradimensionate (peste 50%), apoi viaţa socială

(30%) şi problemele cu foştii soţi. O singura mamă, comentând situaţia sa financiara

înainte de a se recăsători, a afirmat ca situaţia financiara a devenit din ce în ce mai proasta

pana la sfârşit şi ca şi-a vândut multe lucruri, cum ar fi congelatorul, precum şi altele, doar

pentru a putea continua." (Richards & Schmiege, 1993, op.cit Adina Băran Pescaru,

Familia azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004, pag. 28)

“Problemele cu fostele soţii constituie un impediment semnificativ pentru taţii

singuri (taţii: 37%, mamele: 10%). Aproximativ 37% dintre taţii singuri consideră sarcnile

supradimensionate drept dificile şi 18% considera banii şi viata sociala ca fiind o

problemă. Un singur tată a comentat problema rolurilor şi a descris gătitul ca pe ,,o sarcina

dureroasa", adăugând: ,,As putea spune ca aveam tendinţa de a fi mai îngăduitor decât de

obicei, doar pentru ca nu mai aveam energie după ce munceam toată ziua" ( Idem Adina

Băran Pescaru) Mulţi dintre copiii crescuţi în astfel de familii s-au descurcat bine.

“Multe cercetări au considerat util sa se centreze pe acele caracteristici care sunt

puternic relevante. Olson şi Haynes (1993) au intervievat 26 de părinţi singuri, 17 femei şi

9 bărbaţi, care au fost identificaţi ca fiind părinţi de succes. Autorii au identificat 7 acţiuni

ale acestora, care le permiteau sa fie nişte părinţi foarte buni; astfel ei au acceptat

responsabilităţile şi provocările prezente în familia lor, au transformat calitatea de a fi

părinte într-o prioritate, au aplicat o disciplină nonpunitivă, au comunicat deschis cu

ceilalţi membrii, au respectat individualitatea fiecăruia, şi-au recunoscut nevoia de

autodezvoltare şi au menţinut ritualurile şi tradiţiile” (Idem Adina Băran Pescaru)

“Mamele şi taţii singuri din studiul lui Richards şi Schmiege (1993) au demonstrate o

similaritate remarcabilă în identificarea următoarelor puncte tari:

- calitatea de a fi părinte: acordarea de sprijin copiilor, răbdare;

- capacitate de a conduce familia: bine organizat, capabil să coordoneze programul

- comunicare: înocularea unui simt al onestităţii şi dreptăţii, transmiterea clară a

ideilor către familie şi prieten;

- dezvoltarea propriei personalităţi: existenta sentimentului de reuşita în ciuda

multor îndoieli, păstrarea unei atitudini pozitive.

În ziua de azi întâlnim tot felul de familii cu un singur părinte: conduse de mame, de

taţi, de un bunic care-şi creste nepoţii” (Idem Adina Băran Pescaru)

13

“ Viata într-o astfel de familie poate fi destul de stresantă atât pentru adult, cât şi

pentru copii. Membrii săi pot sa se aştepte în mod realist ca familia sa funcţioneze ca una

de tip nuclear şi uneori li se poate părea ca ceva nu funcţionează cum trebuie, deşi nu e

adevărat.” (Adina Băran Pescaru, Familia azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed.

Aramis, Bucureşti, 2004, pag.29).

Divorţul are implicaţii negative serioase asupra individului. Astfel părintele căruia îi

rămân în grija copiii se va simţi copleşit de multe sarcini şi îndatoriri cum ar fi îngrijirea

adecvata copiilor şi menţinerea serviciului( întrucât resursele băneşti se reduc foarte mult

în urma separării de soţ / soţie)

Familiile monoparentale se confrunta cu multe alte presiuni şi probleme:

Probleme legate de vizitarea copiilor şi custodie. Părinţii petrec mai puţin timp cu

copiii lor.

Dificultăţi în ceea ce priveşte implicarea părinţilor în noi relaţii. Copiii au o atitudine

defensivă cu privire la acest aspect.

Separarea părinţilor are implicaţii serioase asupra copiilor. Aceştia sunt trişti, se

considera responsabili pentru ceea ce s-a întâmplat. Aceasta se reflectă în performanţele

şcolare scăzute. Copiii devin vulnerabili şi le este foarte greu să interacţioneze cu ceilalţi

copii de aceiaşi vârsta sau sa îşi facă prieteni. Când vor deveni adulţi le va fi greu sa se

implice într-o relaţie , într-o căsnicie şi sa întemeieze o familie. Probabilităţile de eşec sunt

mari în ceea ce priveşte acest aspect.

14

5.Consecinţe şi efecte asupra copiilor şi asupra părinţilor singuri

“Experienţa de a fi părinte singur este un tip de experienţă aparte. Femeile şi

bărbaţii, părinţi singuri, se confruntă cu o serie de probleme rezultate din conjugarea

rolurilor profesionale şi parentale. Găsirea soluţiilor funcţionale şi păstrarea echilibrului

psiho-afectiv personal şi al familiei sunt direct proporţionale cu nivelul de pregătire.

Persoanele cu studii superioare fac mai bine fată solicitărilor. Ca tendinţe generale, părinţii

singuri permit mai multă independenta copiilor lor”. (Mitrofan lolanda, Ciuperca Cristian

Psihologia relaţiilor dintre sexe, Cap. Familia încotro? Structuri şi metamorfoze

contemporane. Translaţii şi alternative; Familia monoparentală; Ed. Alternative, 1997, p.

41).

Femeile părinţi unici se confrunta cu dificultăţi financiare iar bărbaţii părinţi unici cu

dificultăţi domestice. Copiii din familiile monoparentale care au ca reprezentant mama , se

maturizează mult mai devreme .Aceştia împart în mod egal cu mama treburile casnice. De

asemenea copilul joaca rolul de ascultător şi sfătuitor asemenea tatălui. “Copilul

îndeplineşte şi rolul de suport emoţional, de substitut al soţului absent. Mamele singure

sunt frecvent nemulţumite de viata pe care o duc, se declară suprasolicitate, ( stresate de

grijile pe care le au, devin mai autoritare)”. (Mitrofan lolanda, Ciuperca Cristian,

Psihologia relaţiilor dintre sexe, Cap. Familia încotro? Structuri fi metamorfoze

contemporane. Translaţii şi alternative; Familia monoparentală; Ed. Alternative, 1997 p.

44).

Familiile monoparentale care au ca reprezentant tatăl au o situaţie diferită. Taţii

implica mai puţin copiii în treburile casnice dar prefera să facă apel la rude, prieteni. Taţii

nu controlează copiii îndeaproape în sensul ca devin mai puţin autoritari. Aceasta nu

înseamnă ca nu sunt protectori şi grijulii. De asemenea copiii îi considera ca fiind calzi şi

afectoşi în comparaţie cu copiii din familiile biparentale care ii percep mai indiferenţi.

Taţii singuri pun familia pe primul plan, interesul pentru performanta profesionala

devine mai scăzut în comparaţie cu interesul familial.

“După cum se ştie, grija este o dispoziţie spre empatie cu cineva aflat într-o stare de

nevoie, un comportament conotat valoric pozitiv, denotând o anticipare a unui posibil

pericol; disponibilitate de a manifesta atenţie fată de cineva sau ceva. Un om îngrijorat

(aflat în grijă), este atât prudent cât şi prevăzător. Încă din perioadă de socializare primară,

15

copilul este obişnuit cu faptul că anumite persoane îi poarta de grijă, iar el, la rându-i, se

deprinde treptat cu anumite griji, la început legate de activitatea şcolară. Grija este una din

modalităţile de relaţionare la nivelul grupului. Modul specific femeilor şi cel al bărbaţilor,

de manifestare a grijii este, dintr-un punct de vedere, rezultat al socializării.”( Cristina

Ştefan , Familia monoparentală – Aspecte privând protecţia sociala, Ed. Arefeana,

Bucureşti , 2001, pag. 13) “Se observa, că atunci când o persoana are copii, să manifeste

fata de ei o stare de grijă, sa-i îngrijească, sa le poarte de grijă. Pentru familia

monoparentală, concentrarea de griji se articulează în jurul părintelui singur. Pare ca

aceasta este povara cea mai grea de dus pentru singurul părinte. Principala calitate a

părintelui singur ajunge sa fie faptul ca el poarta de grijă, el are zi de zi în minte toate

acele amănunte care trebuie sa aibă loc pentru ca viata sa continue în parametrii normali”. (

Cristina Ştefan , Familia monoparentală – Aspecte privând protecţia sociala, Ed. Arefeana,

Bucureşti , 2001, pag. 13)

“Din acest punct de vedere, părintele singur poate fi apreciat ca o persoană care-şi

asuma responsabilităţi multiple, iar culpabilizarea pentru singurătate ar trebui sa nu se mai

extindă stigmatizant asupra familiei sale. Familiile monoparentale sunt adesea stigmatizate

ca familii în care ,,ceva nu este în regula", fata de familiile biparentale în care aparenta de

normalitate este menţinuta cu mai multa uşurinţă”. (Cristina Ştefan , Familia

monoparentală – Aspecte privând protecţia sociala, Ed. Arefeana, Bucureşti , 2001, pag

14)

În ceea ce priveşte analizele referitoare la familia monoparentală un accent deosebit

este pus pe evoluţia şi starea copilului , părintele trecând pe plan secund.

16

6.Familia vitrega se deosebeşte de familia monoparentală

Atunci când doua persoane divorţează , fiecare poate dori sa întemeieze o noua

familie (sa se implice într-o alta relaţie şi implicit să intre într-o noua căsnicie). Prin

recăsătorirea indivizilor se formează familiile vitrege. Al doilea soţ devine părintele vitreg

al copilului din căsătoria anterioara. În familia nou formata, copiii fiecărui partener din

mariajul anterior devin fraţi vitregi. Copiii născuţi sau adoptaţi de către acest nou cuplu

sunt, la rândul lor, fraţii vitregi ai copiilor din prima căsătorie, de vreme ce au un părinte

comun. În situaţiile în care părintele unic locuieşte cu cineva în concubinaj, acea

persoana devine ,,co-părinte". Familia vitregă este creată astfel printr-un nou mariaj al

părintelui unic. E bine de precizat ca ea poate fi compusă şi din: un părinte cu copiii săi şi

un alt părinte fără copii, un părinte cu copiii săi şi un alt părinte ai cărui copii locuiesc în

alta parte. În familiile de acest tip, problemele dintre părinţii nenaturali şi copii pot genera

tensiuni; dificultăţile pot fi mari, mai ales în cazul căsătoriilor dintre doi părinţi unici,

atunci când copiii acestora locuiesc cu ei, devenind fraţi vitregi.

Dificultăţile specifice :Familiile vitrege se formau de obicei datorita morţii unuia

dintre părinte dar azi se formează în special în urma divorţului sau a recăsătoririi. Pentru că

mamele de cele mai multe ori - primesc custodia copilului în urma divorţului, părintele

vitreg ce locuieşte cu copiii este tatăl vitreg. Dar rolul acestuia este limitat de prezenţa

continuă a tatălui biologic în viata copiilor, deşi contactul cu el şi sprijinul sau sunt adesea

nu foarte substanţiale.

Relaţiile dintre părinţii vitregi şi copiii vitregi variază, dar cu o mai mare posibilitate

de conflict sau neimplicare, în comparaţie cu relaţiile naturale. Astfel, copiii adolescenţi au

mai multe probleme decât cei mici în a-l accepta pe părintele vitreg. De asemenea, un

bărbat fără copii şi care are o relaţie durabila cu mama copiilor are mai multe şanse sa

construiască o relaţie puternică cu copilul vitreg, pe parcursul anilor.

Copiii din familiile vitrege se confrunta cu un risc ridicat de probleme emoţionale şi

de comportament. A forma o asemenea familie cu copii mici e mai uşor decât cu

adolescenţi, datorita diferitelor stagii de dezvoltare.

“Copiii mici o pot resimţi mai uşor .Adolescenţii mai degrabă se separă de familie,

pentru ca îşi formează propriile identităţi. . Preadolescenţii (cu vârste cuprinse între 10-14

17

ani) se adaptează cel mai greu la familia vitrega. Adolescenţii mai mari de 15 ani au mai

putina nevoie de îndrumarea parentală şi pot sa învestească mai puţin în viata familiei

vitrege, în vreme ce copiii sub 10 ani accepta de obicei mai uşor un nou adult în familie,

mai ales când acesta are o influenta pozitiva. Tinerii adolescenţi, care sunt preocupaţi de

formarea identităţii tind sa se opună mai mult. "(Adina Băran Pescaru, Familia azi. O

perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004, pag.35)

Părinţii vitregi ar trebui la început sa stabilească o relaţie cu copiii, care sunt mai

degrabă dornici de un prieten sau de un ,,sfătuitor", decât de cineva care sa-i disciplineze.

Cuplurile trebuie sa fie de acord asupra faptului ca părintele biologic rămâne principalul

responsabil pentru controlul şi disciplinarea copilului, în vreme ce părintele vitreg are

nevoie de timp pentru a construi o legătura solida cu acesta.

“Rolul părintelui vitreg este problema delicata ce solicita o discuţie onesta între

părintele biologic şi cel vitreg. Cel natural ar trebui sa rămână părintele de baza şi

principalul ,,disciplinator". Cel vitreg va trebui sa realizeze faptul ca influenta sa va fi

graduală, şi se va baza pe o relaţie de încredere cu copiii. Rolul acestuia ar trebui sa fie în

consens cu cel al părintelui biologic. Treptat, pe măsura ce este construită o relaţie de

prietenie şi încredere între copii şi părintele vitreg, el devine un prieten drag şi un sfătuitor

onest.”( Idem Adina Băran Pescaru)

Scriitoarea mai sus menţionată evidenţiază faptul ca pe măsura ce părinţii se

îndreaptă către divorţ pot apărea uneori şi părţi bune. Ambii părinţi continuă sa-şi iubească

copilul şi sa contribuie la bunăstarea sa. Relaţia copilului cu fiecare dintre aceştia va

rămâne cea mai puternică şi de mai lunga durată din viata sa. De aceea, e nevoie sa se

conştientizeze ca relaţia are şansa sa se dezvolte sa crească şi sa duca la o mai mare

apropiere, dar şi la conflict, uneori. O asemenea relaţie sigura, confortabila implica mult

timp doar pentru ei doi (părintele şi copilul),multe activităţi comune şi libertate dincolo de

presiunile familiei. Dacă fiecare părinte continuă sa construiască cu copilul o relaţie

deschisa, bazata pe încredere, nevoile emoţionale ale acestuia vor fi împlinite.

18

Capitolul II

Rolurile educative parentale

1.Dificultăţi de exercitare a rolurilor educative în familiile monoparentale

Scriitoarea Elisabeta Stănciulescu , precizează , pe baza unei sinteze a lui B. Bawîn-

Legros, ca în ceea ce priveşte familiile monoparentale, probabilitatea de a identifica naşteri

ilegitime, abandonuri ale copiilor, tulburări de comportament, abandon / eşec şcolar sau

chiar delincventa este mai mare în această categorie de populaţie. Familiile monoparentale

sunt adesea victime ale sărăciei, iar copiii au tendinţa de a repeta experienţa părinţilor. În

continuare , aceeaşi scriitoare considera ca monoparentalitatea rezultata din divorţ este

corelata cu o diminuare a activităţii educative: mama este suprasolicitata atât din punct de

vedere emoţional cat şi material şi relaţional şi este mai puţin disponibilă pentru copil exact

când acesta are mai mare nevoie de atenţie şi eforturi sporite. În acest timp rolul patern este

analizat în termenii "absentei paterne", "deprivării paterne", "deresponsabilizării paterne".

În urma rupturii, capacitatea de a exercita adecvat sarcina de părinte este puternic

diminuata, părinţii comunica mai puţin bine cu copiii, sunt mai puţin afectuoşi le

controlează mai puţin bine comportamentul. Copiii aflaţi sub incidenţa divorţului sunt

marcaţi de numeroase probleme psihologice şi relaţionale. Totuşi, aceşti copii reacţionează

diferit în funcţie de vârsta, sex, timpul trecut de la ruptura intervenită între părinţi, calitatea

relaţiei trecute şi prezente cu fiecare dintre aceştia. Cei mai puternic afectaţi în urma unui

divorţ sunt copiii de vârsta mica, ei devenind mai neascultători, agresivi şi mai puţin

afectuoşi. Copiii de sase-opt ani sunt marcaţi de o mare tristeţe, de sentimente de frustrare,

confuzie şi anxietate, mulţi dintre ei căutând contactul cu părintele absent, după cum

menţionează scriitoarea. Pentru copiii de noua-doisprezece ani lucrurile sunt mai clare, ei

fiind capabili sa-şi controleze stările psihologice, dar totuşi sunt mulţi cei care sunt

încercaţi de anxietate şi ruşine şi deseori îşi revarsă furia pe părintele pe care îl considera

vinovat. Nici în adolescenta experienţa divorţului nu este suportata fără probleme, existând

19

sentimente de tristeţe, furie, nelinişte în legătura cu viitorul. Reacţiile copiilor se manifesta

cu cea mai mare intensitate în primul an după separarea părinţilor.

Scriitoarea Elisabeta Stănciulescu evidenţiază faptul ca la cinci ani după divorţ pot fi

distinse trei grupuri de copii: a) cei carte sunt complet restabiliţi (34%); b) cei care au o

dezvoltate medie şi un comportament comparabil cu cel al copiilor din familii biparentale,

dar uneori încearcă sentimente de tristeţe (29%); c) cei care manifesta insatisfacţie,

solitudine, depresie, retard în dezvoltare.

”Pe la zece sau cincisprezece ani de la divorţ, un „sleeper efect” se face simţit.:

copiii de ambele sexe au probleme relaţionale, trăiesc sentimente de anxietate şi vinovăţie,

aşteaptă atitudini de respingere din partea partenerului şi rup frecvent relaţiile cu

persoanele de sex opus; exista o mare probabilitate ca mariajul lor sa se încheie printr-un

divorţ timpuriu.” (Elisabeta Stănciulescu , Sociologia educaţiei familiale, Iaşi,

1997,Editura Polirom, pag. 142)

În timp ce psihologii scot în evidenţă consecinţele divorţului asupra stării psihice a

copiilor şi părinţilor, sociologii vorbesc despre problemele materiale ale familiilor

monoparentale, copiii care trăiesc în familii de acest tip fiind consideraţi "populaţie cu

risc".

În contradicţie cu cele spuse mai sus, sunt rezultatele cercetărilor recente, ele aprobând

dificultăţile prin care trece o mama singura ce are în grija copiii, dar în primul rând iau în

considerare resursele de care aceasta dispune: venitul, locuinţa, timpul disponibil, statutul

socio-profesional, nivelul de instruire, stilul de viata, reţelele de sociabilitate, raporturile cu

fostul partener şi cu trecutul sau familial, trasaturile de personalitate.

Unele studii arată că legătura dintre eşecul şcolar al copiilor şi monoparentalitatea este

dependentă de situaţia economica a familiei, care la rândul ei depinde de statutul socio-

profesional al mamei. Deci corelaţia menţionata (între eşecul şcolar al copiilor şi

monoparentalitate) este prezenta în cazul în care situaţia economica a mamei este precară

şi instabilă.

Reuşita şcolara mai slaba se asociază unui nivel cultural scăzut al familiei, respectiv unui

nivel scăzut al studiilor mamei.

Un alt factor important este reprezentat de condiţiile în care se instalează

monoparentalitatea, cei mai afectaţi fiind copiii familiilor divorţate, în care părinţii se

separă într-o atmosferă puternic conflictuală. Pentru a asigura copiilor şanse maxime de

20

dezvoltare, trebuie luata în calcul în primul rând situaţia sociala a părintelui care primeşte

custodia copilului. În cele mai multe cazuri, rolul tatălui se limitează la plata unei pensii

alimentare şi la dreptul de a vizita periodic copilul. După divorţ, numeroşi taţi par a se

retrage parţial sau total din viata copilului, în timp ce relaţia mama-copil rezistă mai bine,

chiar şi atunci când copilul este încredinţat tatălui.

Elisabeta Stănciulescu, 1997 consideră că există patru tipuri de relaţii parentale după

divorţ:

a )Aproximativ un sfert dintre părinţii divorţaţi se încadrează în categoria "asociaţii

furioşi":sunt foştii parteneri care păstrează resentimente cu privire la mariajul desfăcut,

partajul bunurilor, custodia copilului, plata pensiei alimentare, dreptul de vizita. Întâlnirile

rare cu prilejul unor evenimente din viata copilului devin ocazii de stres.

b) "Inamicii înfocaţi" sunt foştii parteneri ce nu accepta calităţile parentale ale

celuilalt, iar problemele copilului sunt puse pe seama greşelilor sau dezinteresului celuilalt.

c) Aproape 3/4 din părinţii care rămân în relaţii bune după divorţ pot fi numiţi "colegi care

cooperează", ei împărtăşind toate grijile şi bucuriile legate de copil, participa împreună la

viata acestuia şi încearcă sa-i asigure bunăstarea, fără a depăşi însă limitele îndatoririlor şi

drepturilor parentale. d) "Prietenii la catarama" (1/4) pun interesul copilului mai presus de

orice, au încredere unul în altul, se considera părinţi grijulii iar modul în care îşi exercita

rolurile parentale este foarte apropiat de cel din perioadă căsătoriei. Atunci când este cazul

se ajuta reciproc.

21

2. Părinţi divorţaţi - părinţi vitregi

Creşterea ratelor divorţialităţii a condus la o creştere a numărului recăsătoririlor. În

multe cazuri unul dintre parteneri sau amândoi au în îngrijire unul sau mai mulţi copii

dintr-o căsnicie anterioara. În literatura romana se utilizează termenul de familie compusa

pentru a desemna un grup rezultat dintr-o recăsătorire şi în care cel puţin unul dintre

parteneri are în îngrijire copii dintr-o căsnicie anterioara.

Familia poate fi simplu compusa (când unul dintre parteneri a mai fost căsătorit şi

aduce cu el copii dintr-o căsătorie anterioara), dublu compusa (când ambii parteneri se afla

în aceasta situaţie) şi complexa (când pe lângă copiii aduşi din casatorii anterioare cuplul

are şi copii născuţi din relaţia respectivă).

În ceea ce priveşte importanta tatălui natural şi a celui "vitreg" exista doua cazuri:

- cel al categoriilor populare şi al celor cu un nivel scăzut al studiilor, în care adulţii

sunt orientaţi după o logica a substituţiei vechii familii ale cărei erori vor sa le şteargă cu

noua familie. În acest caz tatăl vitreg are obligaţia de întreţinere şi pentru aceşti subiecţi

triunghiul parental este de neconceput;

- cel al categoriilor favorizate economic şi al celor cu un nivel ridicat al studiilor, care

susţin continuarea contactelor copilului cu tatăl biologic, care rămâne educatorul copiilor

săi.

În ambele cazuri, exercitarea rolului patern este dificila iar apropierea între copil şi tatăl

vitreg se realizează greu.

Se pot distinge patru tipuri de reacţie pe care le are copilul faţă de tatăl vitreg:

a) copilul manifesta antipatie, fie ca nu-l place pe adult ca persoana, fie pentru ca îl

compară cu tatăl biologic de care este încă ataşat, fie pentru ca îi este frica sa nu piardă din

afecţiunea şi atenţia pe care i le acorda mama;

b) copilul este distant, dar dornic sa între în contact cu adultul, iar dacă acesta din

urmă e cumsecade, distanta poate fi înlăturată;

c) copilul este gata sa-l accepte pe adult ca tata (în special la o vârsta la care copilul

nu are încă o imagine paternă constituită);

22

d) copilul (de vârsta mai mare şi mai matur) înţelege că adultul nou venit este în

primul rând soţul mamei şi în al doilea rând tatăl său.

În cazul în care noul părinte este mama, se pot distinge trei tipuri de conduite ale

mamelor vitrege similare cu ale taţilor vitregi:

a)atunci când mama vitrega încearcă sa substituie mama biologica, asumându-şi în

întregime responsabilităţile şi dreptul de control şi disciplinare în raport cu copilul,

preocupându-se de starea lui fizica şi emoţionala. De multe ori copilul este rezistent la

încercările de substituire a mamei naturale.

b) mama vitrega poate juca rolul unei alte mame, dublând rolul matern pe care mama

naturala continuă sa îl exercite. De multe ori modelul mama naturală-copil mamă vitregă

generează confuzie şi frustrare şi uneori se concretizează în conflicte între cele doua mame,

în timp ce tatăl devine arbitru.

c) mama vitrega-prietena încearcă sa câştige afecţiunea copilului dar nu sa îl şi

disciplineze, ea este îngăduitoare şi evita sa judece şi sa critice comportamentul copilului.

Studiile arata că dificultăţile rolului matern sunt mai mari atunci când copilul are mai mult

de opt ani, când acest copil este o fata şi întreţine relaţii cu mama biologica.

În prezent se pune accentul din ce în ce mai mult pe fericirea şi realizarea personala şi

astfel mulţi oameni renunţa la relaţiile pe care le considera mai puţin decât satisfăcătoare.

Astfel stigmatul social legat de divorţ este aproape inexistent, şi fiecare om are dreptul sa-

şi refacă

viata, însă neuitând de îndatoririle sale de părinte, dacă este cazul.

23

3. Iubirea materna

“Adultul tânăr trece de la stări afective intense, dar relativ confuze, la o etapa de

consolidare atât a rolurilor profesionale, cat şi a celor din cadrul familiei; au loc treptat

ajustări de identificare familiala, familia dobândeşte un stil anume şi are idealuri la care

aspira”. (Cristina Ştefan , Familia monoparentală – Aspecte privind protecţia socială, Ed.

Arefeana, Bucureşti , 2001, pag. 35)

Maternitatea este o etapa importanta în viata unei femei , presupune un înalt grad de

maturitate şi reprezintă trecerea de la stadiul de copil la cel de părinte.

După G.W. Allport, Structura şi dezvoltarea personalităţii, Ed. Didactica şi

Pedagogica, 1991, p. 280. , “se pot asocia o serie de atribute drept criterii, care se cer

satisfăcute, pentru a stabili gradul de maturitate al unei persoane: astfel, dacă pentru

pruncie sentimentul fundamental este cel de încredere, prima copilărie este marcata de

simţul autonomiei; vârsta jocului prin simţul de iniţiativa, vârsta şcolară prin sârguinţă şi

competenta; adolescenţa trimite la identitate personala; adultul tânăr este înclinat spre

intimitate, vârsta adulta poarta cu sine facultatea generatoare, acesteia urmându-i vârsta

matura, caracterizata prin integrare şi acceptare”.

Persoana matura este capabila sa iubească şi sa evite implicările emoţionale fără rost,

să ia deciziile cele mai corecte , şi de aceea o mama matura îţi poate centra toată atenţia

către copil, ajutându-l sa treacă mai uşor peste trauma cauzată de divorţ. Allport Gordon

W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, Ed. Didactica şi Pedagogica 1991, p. 285. “

afirmă ca nu exista oameni maturi fără abilităţi orientate spre problemă; ori a fi mama

înseamnă şi a dezvolta capacităţi centrate spre sarcina, însoţit simultan de o percepţie

realista privind propria persoana”. Un rol autoformator pentru femei îl are ceea ce E.

Fromm numea drept iubirea maternă. Fromm E., Arta de a iubi, Ed. Anima. Bucureşti",

1995, p. 49).

Iubirea materna este naturala , înnăscuta , poate fi chiar un instinct. Mamele îşi iubesc

copiii pur şi simplu , fără un motiv anume. Sunt şi cazuri în care acest instinct nu exista;

prin urmare mamele nu-şi iubesc copiii, pentru ca nu-l iubesc pe partener. Un copil poate

fi nedorit, şi atunci situaţia se complica. Dacă cei doi parteneri rămân împreună şi nu se

iubesc , copilul , evident va avea de suferit. O mama matura şi responsabilă trebuie sa-şi

24

iubească copilul mai presus de orice şi sa-i poarte de grija întotdeauna. “Copilul receptează

iubirea materna ca pe un dar: sunt iubit pentru ca sunt fiul mamei mele, pentru ceea ce

sunt, pentru ca sunt, numind dragostea maternă necondiţionată (în comparaţie cu cea

paterna, care este condiţionată de împlinirea aşteptărilor. (Fromm E., Arta de a iubi, Ed.

Anima, Bucureşti, 1995, p. 50).

“Legătura afectivă deosebită dintre bebeluş şi mama sa, importanta primilor ani ai

copilăriei pentru viata adulta, v-a permite elaborarea teoriei privării materne elaborată de J.

Bowkfy: privarea maternă conduce la fenomene de delicvenţa juvenilă, respectivii copii

lipsiţi de dragostea maternă ar fi mai puţin agresivi şi ar întâmpina dificultăţi de relaţionare

majore. În acest sens, cele mai convingătoare exemple sunt copiii instituţionalizaţi, care,

deşi îngrijiţi corespunzător, manifesta decalaje de dezvoltare fată de copiii din alte familii,

rămâneri în urma puse pe seama carenţelor afective. Efectele carenţei afective sunt cu atât

mai grave pe măsura ce aceasta carenţa se instalează mai de timpuriu şi durează timp mai

îndelungat “ (Cristina Ştefan , Familia monoparentală – Aspecte privind protecţia socială,

Ed. Arefeana, Bucureşti , 2001, pag.38-39)

“Uneori s-a făcut diferenţa între carenţa afectiva şi carenţa maternală, constatându-se

că îngrijirea plina de afecţiune a copiilor de către alte persoane decât mamele lor satisfac

acestora nevoile afective în mod corespunzător şi sunt premise ale dezvoltării armonioase.

În mod analog, se poate vorbi de carenţa paternală, prin absenta din planul afectiv a tatălui,

sau de carenţa parentală, atunci când copilul nu se bucura de dragostea părinţilor săi”.

(Cristina Ştefan , Familia monoparentală – Aspecte privind protecţia socială, Ed. Arefeana,

Bucureşti , 2001., pag 39)

“Perspective foarte apropiate asupra raportului părinte-copil întâlnim la G. Jung:

iubirea tatălui este contingentă (adică este condiţionată de adaptarea anumitor valori,

norme şi moduri de comportament), pe când iubirea mamei este în mare măsura

necondiţonată (mamei fiindu-i de ajuns ca propriul ei copil există). Deosebirile au trimiteri

culturale în mituri, religii, basme. Arhetipul mamei îşi găseşte expresia universală în Mama

natura, Zeiţa fertilităţii, Matca vieţii şi Cea care Hraneste, arhetipul tatălui este personificat

de către Cârmuitor, Omul în vârsta. Rege şi Legiuitor. Mama ar da curs principiului iubirii,

Erosului, iar tatăl principiului raţiunii, judecaţii şi discernământului”. (Cristina Ştefan ,

Familia monoparentală – Aspecte privind protecţia socială, Ed. Arefeana, Bucureşti , 2001,

pag 39)

25

Dragostea materna este înnăscută. Pur şi simplu o femeie se naşte cu acest instinct.

După cum spune şi E. Fromm, aceasta dragoste nu poate fi cultivată sau dezvoltat. Femeile

care nu au aceasta calitate, ar fi de preferat sa nu devină mame niciodată, întrucât viitorii

posibili copii ar avea mult prea mult de suferit

4.Reţelele de sociabilitate pentru copiii care provin din familii monoparentale

Este de la sine înţeles faptul ca structurile familiale biparentale sunt cele mai indicate

pentru a asigura unui copil dezvoltarea psiho-afectivă normală. Familiile monoparentale

sunt deficitare sub acest aspect. Părintele unic este împovărat de grijile de zi cu zi şi de

multe ori nu mai prestează atenţia cuvenita unui copil care poate fi în continuă dezvoltare

şi formare.

“Unele studii arată că legătura dintre eşecul şcolar al copiilor şi monoparentalitate

este dependenta, între altele, de situaţia economică a familiei, însă dependenţa de statutul

socio-profesional al mamei, care se depreciază sensibil în urma divorţului; corelaţia e

menţionată (între monoparentalitate şi eşec şcolar) este prezenta în cazurile în care

monoparentalitatea se asociază cu un nivel scăzut al veniturilor şi cu o situate economica

precara, instabila.” (Elisabeta Stănciulescu , Sociologia educaţiei familiale, Iaşi,

1997,Editura Polirom, pag.144)

“Factorii de risc decurg în principal din situaţia profesională a părintelui singur care

determina nu doar nivelul venitului său, ci şi vulnerabilitatea sa pe piaţa muncii (în termeni

de fragilitate, de dependenţă, de uzura psihologica etc. Reuşita şcolară mai slabă se

asociază, de asemenea, unui nivel cultural scăzut al familiei respectiv unui nivel scăzut al

studiilor mamei. (idem Elisabeta Stănciulescu) Un alt factor important este reprezentat de

condiţiile în care se instalează monoparentalitatea; cei mai afectaţi sunt copiii familiilor

divorţate, iar dintre aceştia, cei ai căror părinţi se separa într-o atmosfera puternic

conflictuală: “Factorul cel mai destructiv al divorţului este, probabil, angoasa legata de

conflictele care îi agita pe foştii parteneri şi care destramă familia monoparentală. Reţelele

de sociabilitate pot stimula conflictele între foştii parteneri şi pot, de asemenea, construi un

statut aparte al copilului, printr-un lanţ de etichete” (Elisabeta Stănciulescu , Sociologia

educaţiei familiale, Iaşi, 1997,Editura Polirom, pag.145)

26

“Citându-i pe Neyrand şi Guillot, A. Pitrou (1994: 183) scrie: Ceea ce are importanţă

pentru dezvoltarea copilului este mai puţin forma familiei cât atitudinea anturajului".

Reţelele de sociabilitate, în special reţelele de rudenie, pot stimula sau inhiba exercitarea

rolurilor educative de către părinţi “sau pot funcţiona în calitate de ”canale de transfer" a

acestor roluri, pe durata crizei sau pe termen mai lung, către familia de origine a adultului

sau către alte persoane.” (Idem Elisabeta Stănciulescu)

După divorţul partenerilor rolurile educative sunt restabilite prin intervenţia bunicilor

, alte rude sau prieteni apropiaţi care încearcă sa restabilească echilibrul

familial .Solidaritatea reţelelor se manifesta frecvent în mediile defavorizate, dar ea devine

efectivă şi eficientă în cazul mamelor active profesional; pentru femeile fără calificare şi

fără proiect familial, sprijinul rămâne de multe ori ineficace ori este chiar absent, datorita

precarităţii economice a reţelelor.

“Un studiu din 1974 al lui Wallersteîn şi Kelly - citat de Saxton, 1990 - arată că

modul angajării foştilor soţi în relaţia parentală după divorţ influenţează situaţia copiilor.

Copiii care, la cinci ani după divorţ, au depăşit în mare măsura şocul iniţial sunt

beneficiarii unei atitudini de angajare din partea ambilor părinţi, împreună sau separat

(contactele cu tatăl sunt frecvente, iar relaţiile cu ambii părinţi sunt descrise ca bune).

Dimpotrivă, situaţia celor care “eşuează" reflectă un “eşec al divorţului": copiii sunt

utilizaţi frecvent ca “paratrăsnet" al conflictelor care nu încetează între părinţi; în

consecinţa, atât relaţiile cu mama, cât şi cele cu tatăl se deteriorează după divorţ.”

(Elisabeta Stănciulescu , Sociologia educaţiei familiale, Iaşi, 1997,Editura Polirom,

pag.145)

“Separarea soţilor nu conduce automat la o ruptura cu modul de angajare parentală şi

familiala înainte de divorţ. Experienţele trăite în familiile de origine, distribuţia rolurilor

domestice şi educative în familia conjugal-parentală, natura raporturilor conjugale şi a

relaţiilor copilului cu fiecare dintre părinţi modelează implicarea educativa a acestora din

urma: în ciuda importantei unor determinism parentale după divorţ, nu se pune problema să

neglijăm nici dinamica familială şi individuală, care permite punerea în practică a unui

mod de funcţionare familiala, nici conţinutul experienţei proprii a partenerilor în materie

de viata familială: fiecare este un tată sau o mamă pe măsura propriei sale istorii (Bawîn-

Legros, Gauthier şi Guillaume, 1991, op. cit. Elisabeta Stănciulescu , Sociologia educaţiei

familiale, Iaşi, 1997,Editura Polirom, pag.14 6)

27

“Rezulta ca, dacă copiii aparţinând unor familii parentale sunt mai frecvent

înregistraţi printre cei care eşuează şcolar sau manifestă comportamente asociale, nu

monoparentalitatea în sine trebuie pusa în discuţie, situaţia sociala particulara a familiilor

respective, caracterizată printr-un cumul de factori “de risc'': studiile Baca Zinn şi Eitzen,

1990; Bawîn-Legros, 1988; Saxton, 1990; Segalen, 1981 dezvăluie faptul ca cele mai

multe dintre femeile care divorţează au un statut socio-profesional, un nivel al veniturilor şi

un nivel educaţional scăzute, preferă divorţul din culpa care implica importante costuri

psihologice şi sociale, aparţin unui mediu cultural tradiţional - care, deşi oferă suport,

încriminează conduita de rupere a căsătoriei, culpabilizează adultul şi victimizează copilul,

întreţinând un climat conflictual sunt obligate sa-şi schimbe repetat domiciliul, schimbând,

prin aceasta, frecvent anturajul şcolar şi social al copilului care ar avea, dimpotrivă, nevoie

de stabilitate” (idem Elisabeta Stănciulescu)

,,Riscul" pentru copil, care pare inerent monoparentalităţii nu poate fi corect

interpretat fără a se face referire la modul de inserţie socială a părintelui care este

responsabil de creşterea sa. Aceasta concluzie are o importantă cruciala pentru orientarea

intervenţiei sociale: ea arata că pentru a asigura copiilor şanse maxime de dezvoltare, ţinta

intervenţiilor trebuie sa fie în primul rând situaţia sociala a părintelui care primeşte

custodia copilului, respectiv fenomene cum sunt vulnerabilitatea statutului socio-

profesional al femeilor, veniturile scăzute, nivelul scăzut de cultură, costurile materiale,

psihologice şi simbolice ale divorţului şi maternităţii solitare şi nu familia conjugală (în

sensul “salvării"/impunerii ei ca model unic).(idem Elisabeta Stanciuescu)

28

5.Soluţii pentru evitarea eşecului ca părinte unic

Consider ca pentru a putea merge mai departe şi a putea trece peste obstacolele

vieţii , părintele unic ar trebui sa-şi centreze toată atenţia pe copil , sa impună anumite

reguli stricte care sa nu fie încălcate. O educaţie adecvata în acest sens ar putea împiedica

eventualele abateri ale copilului de la ceea ce este bine şi corect. De asemenea părintele ar

trebui sa aibă încredere în celelalte persoane cum ar fi bunici , veri, alte rude , prieteni care

au influenta benefica asupra copilului şi care ii pot oferi dragostea de care are atâta nevoie.

“Conform lui Stephen Atlas, autorul cărţii ,,Părinte unic", ,dacă familiile cu părinte

unic sunt dornice sa lupte pentru ele şi primesc ajutor atunci când au nevoie, exista 7

avantaje pentru copii şi părinţi” (p. 68, op.cit Adina Băran Pescaru, Familia azi. O

perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004). Voi încerca o prezentare, pe

scurt, a acestora. Primul avantaj ar consta în “reducerea tensiunii instituita anterior, în

perioadă de criza şi creşterea solidarităţii familiale. Al doilea ar fi acela ca părintele unic

are o mai mare flexibilitate în planificarea timpului pe care-l petrece cu copiii săi, nefiind

nevoit sa se mai raporteze şi la dorinţele partenerului. Al treilea: familiile acestea pot

interacţiona mai mult, pot aborda problemele dintr-o perspectiva comuna, de lucru în

echipă, fiind astfel posibila instituirea unor ,,consilii de familie", la care copiii sunt

implicaţi direct în luarea deciziilor. Al patrulea: creşterea de unul singur a unui copil oferă

multe provocări, ce reprezintă oportunităţi pentru dezvoltare, maturizare; părinţii aflaţi într-

o astfel de situate au nevoie sa-şi dezvolte noi abilitaţi şi sa înveţe mai multe, devenind

astfel mai puternici. Al cincilea: copiii îşi îmbogăţesc experienţa, fiecare dintre cele 2

familii cu părinte singur influentandu-I în mod diferit. Al şaselea: cei din jurul părintelui

unic, comunitatea, îşi oferă sprijinul. Al şaptelea: tinerii, copiii se simt valorizaţi mai mult,

pentru ca sunt membrii de baza ce contribuie la bunăstarea familiei lor” (Adina Băran

Pescaru, Familia azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004, pag 30

În societatea noastră familiile monoparentale reprezintă o populaţie în continuă

creştere. “Multe dintre cercetările în acest domeniu s-au centrat pe mamele ramase singure

şi pe absenta tatălui. În ultima vreme au primit mai multa atenţie taţii singuri, mamele

adolescente necăsătorite, alţi părinţi unici, precum şi procesele de adaptare ale acestora la

noua situaţie. Deşi cercetările timpurii au lăsat impresia că acest tip de familie reprezintă o

29

formă maladivă a familiei, toate cele prezentate anterior constituie, în zilele noastre,

alternative viabile la familiile nucleare.” (Adina Băran Pescaru, Familia azi. O perspectivă

socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004, pag.31)

Pana acum, societatea tradiţionala nu a pregătit nici femeile, nici bărbaţii pentru a fi

părinţi unici.

“Mulţi asemenea părinţi înregistrează diferenţe vizibile în interacţiunile de tip copil-

părinte, în noua structură familiala. Se simt mai respectaţi şi capabili sa încurajeze opiniile

personale ale copiilor lor. Folosesc ameninţările, pedepsele, dar niciodată pe cele de tip

fizic. Deşi de cele mai multe ori au tendinţa de a se ,,descărca" nervos pe copii, găsesc

puterea de a tine cont, în primul rând, de dorinţele acestora”. (Adina Băran Pescaru,

Familia azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004, pag.31)

“Taţii singuri au reuşit sa se sincronizeze, pentru a putea răspunde atât sarcinilor de la

slujbă, cat şi celor de acasă. Sunt capabili sa rezolve treburile casnice, fără prea mare

dificultate. Taţii din ziua de azi par sa se familiarizeze mai uşor cu noile roluri decât

predecesorii lor.” ( Idem Adina Băran Pescaru)

30

6.Masuri ce ar trebui luate pentru prevenirea monoparentalităţii

“De-a lungul secolului XX tipul de părinte singur s-a modificat, trecându-se de la

văduve la mame divorţate sau care nu au fost niciodată căsătorite. Politica publica s-a

centrat pe acordarea de permisiuni văduvelor pentru a-şi creste copiii în afara locuinţelor

sărace. În multe tari, politici mai recente au realizat o împăcare între divorţ şi creşterea

copiilor de către cei necăsătoriţi, prin măsuri ca: acordarea unui divorţ de comun acord,

reducerea stigmatizării copiilor ,,nelegitimi", precum şi extinderea drepturilor lor de

moştenire”.( Adina Băran Pescaru, Familia azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed.

Aramis, Bucureşti, 2004, pag.27)

“Un răspuns dat familiilor cu un singur părinte a fost acela de a îmbunătăţi sprijinul

acordat copiilor, prin masuri cum ar fi creşterea sprijinului material şi stabilirea de formule

standard în aceasta privinţă. Se fac, de asemenea, eforturi pentru a-i determina pe bărbaţi

sa recunoască paternitatea. Sprijinirea copiilor rămâne o mare problema, pentru ca mulţi

bărbaţi sunt prea săraci pentru a plăti întreţinerea copiilor sau refuză sa o plătească, aşa

încât statul continuă să compenseze totul. Diminuarea cazurilor de divorţ ar putea

împiedica formarea de familii cu un singur părinte, dar aceasta e dificil de realizat. A forţa

cuplurile nepotrivite sa rămână căsătorite nu e o soluţie buna pentru copii, mai ales în caz

de abuz sau abandon. Perioadele mai lungi de amânare a deciziei de despărţire sau

consultarea unui specialist în probleme de cuplu nu pot interveni prea mult în relaţia dintre

cei doi parteneri, hotărâţi sa divorţeze. Însă abordările pozitive, cum ar fi asistarea

economica a familiilor, ar putea face mai mult pentru menţinerea mariajelor”.(Idem Adina

Băran Pescaru, Familia azi. O perspectiva sociopedagocică)

“Prevenirea creşterii copiilor de către persoanele necăsătorite este, de asemenea,

foarte dificilă. Pentru minoritatea mamelor necăsătorite adolescente şi care sunt adesea

lăsate însărcinate de către bărbaţi mai în vârsta o lege strictă împotriva violurilor de orice

fel ar putea ajuta, dar ar implica mari costuri sociale , închiderea în puşcării a tinerilor taţi.

Tinerii ar fi mai puţin tentaţi sa-şi demonstreze masculinitatea prin forţă, dacă ar avea

perspectivă mai bune pentru un loc de munca sau pentru căsătorie. ”(Adina Băran Pescaru,

Familia azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004, pag.27) Este

important sa existe şi un mai mare acces la educaţia sexuala, de contracepţie ca şi la

informaţii despre avort, deşi este o problema controversata, încă. Pedepsirea tinerelor

31

mame prin expulzarea lor din şcoli sau nerecunoaşterea anumitor drepturi băneşti ar putea

sa Ie determine sa renunţe la copii, ceea ce ar duce în cele din urma la o viaţă amara pentru

cei crescuţi departe de mama lor.

“Politicile ar trebui sa se centreze mai mult pe copii decât pe părinţi din familiale cu

un singur părinte. Au existat propuneri ca tuturor copiilor din aceste tipuri de familii sa li

se garanteze un nivel minim de suport financiar, parte din acesta fiind colectat de la

părintele care lipseşte. O alta abordare este aceea de a ne interesa ca fiecare copil sa aibă

un nivel decent de trai, adică o locuinţa, educaţie şi îngrijire medicala.” (Adina Băran

Pescaru, Familia azi. O perspectivă socio-pedagogică, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004,

pag.28)

32

Capitolul III

Protecţia socială a Familiei Monoparentale

1.Protecţia socială românească (consideraţii generale)

În ceea ce priveşte protecţia sociala românească putem afirma:

• “Avem de-a face cu un înalt nivel al solidarităţii intrafamiliale, corespunzător

modelului tradiţional de familie românească şi care este întărit prin legislaţia în care se

prevede obligativitatea întreţinerii reciproce a membrilor familiei la nivel intern şi

intrageneraţional: • nivelul protecţiei sociale se situează sub nivelul mediu european: • se

desfăşoară un proces de afirmare timida a structurilor comunitare şi nonguvernamentale de

intervenţii pentru ajutorul celor cu nevoie; • situaţia critică în care se află o parte a

populaţiei privind starea materială reclama în continuare o intervenţie masiva din partea

statului. Prin urmare, statul nu trebuie sa se retragă pe considerentul ca sunt alte

mecanisme prin care se poate interveni pentru ajutorul celor săraci”.( Mărginean Ion,

Protecţia socială şi sistemul protecţiei sociale în România, în Zamfir Elena, Cătălin Zamfir,

Ilie Badescu, (coord), Starea societăţii româneşti după 10 ani de tranziţie, Ed. Expert,

Bucureşti, 2000, p. 110.)

Una dintre premisele care se înscriu în problematica familiei monoparentale, ca

subiect al atenţiei publice, include toate acele reglementari pe care, în diverse momente de

timp, prin reveniri şi ajustări succesive, forurile publice le-au adoptat. Astfel pot fi enume-

rate, la un nivel general, beneficiile de asigurări sociale universale şi cele bazate pe

testarea mijloacelor, contributive şi noncontributive; apoi unele masuri cu incidenţa

directa: alocaţiile familiale, protecţia maternităţii, crearea profesiei de ,,asistent maternal".

“Autorităţile devin adesea conştiente de anumite probleme sau de implicaţiile

acestora prea târziu pentru a acţiona într-un mod optim asupra lor. “Deşi, în politicile

publice se considera uneori ca cel mai potrivit moment pentru a începe rezolvarea sau

prevenirea unei probleme este ca o criză sa determine includerea urgenta a unei chestiuni

33

pe agenda politica, este de dorit, ca dificultăţile pe care le întâmpină familiile

monoparentale, sa fie subiect de interes public mai înainte de a atinge caracteristicile unei

crize”. (Hogwood W, Brian, Gunn A. Lewis, Introducere în politicile publice, Ed. Trei,

Bucureşti, 2000, p. 75).

2.Protecţia maternităţii

“Protecţia maternităţii reprezintă totalitatea măsurilor luate la nivelul politicilor

sociale, reglementările şi legile care ocrotesc mama şi copilul. Se referă la politica

demografică, la planificarea familială, la situaţia femeilor pe piaţa muncii; la resursele

financiare ale familiei susţinute prin alocaţii pentru copii. Suportul financiar pentru

familiile cu copii se referă în principal, la alocaţia pentru copii. Deşi valoarea reală a

alocaţiei pentru copii nu tine pasul inflaţiei, aceasta este o forma constanta de venit într-un

context de creştere dramatică a sărăciei”. (Cristina Ştefan , Familia monoparentală –

Aspecte privind protecţia socială, Ed. Arefeana, Bucureşti , 2001, pag 55)

Femeile care sunt cuprinse într-o forma de asigurare (în cadrul sistemului asigurărilor

de stat) pot beneficia de concedii plătite pentru creşterea copilului. Rămân în afara

oricăror forme de protecţie femeile care au născut înainte de a fi angajate, cele care se aflau

în şomaj sau munceau fără carte de muncă, respectiv în afara prevederilor legale. Pentru

sectorul privat, nu exista mecanisme prin care angajatorul sa fie controlat dacă respecta

prevederile legilor privind protecţia maternităţii. Accesul femeilor pe piaţa muncii este cu

atât mai dificil, dacă sunt în situaţia de a aduce pe lume copii. Păstrarea locului de munca

şi necesitatea unor venituri suplimentare pentru familie fac necesara reluarea activităţii.

Deşi concediul pentru creşterea copilului a crescut la 2 ani, numărul celor care beneficiază

de el a scăzut.

Serviciile de suport pentru familiile cu copii se referă la creşe, grădiniţe şi la

practicile curente, alternative, la ceea ce s-ar putea numi instituţia bunicilor. Nu există

servicii de consiliere pentru părinte şi nici posibilitatea de a supraveghea în comunitate

copiii mici, ori mari, după timpul de şcoală.

34

3.Politici publice pentru familiile monoparentale din România

Familia a fost considerata în mod curent, ca o sursă de producere a bunăstării.

“Specifica societăţii tradiţionale, familia extinsă constituia modalitatea de organizare a

activităţii producătoare de venituri, presupunând participarea membrilor ei din mai multe

generaţii. La baza acestei stări de fapt se aflau relaţiile de rudenie şi proprietatea acumulata

în timp. Chiar sprijinul intergeneraţional era întărit prin lăsarea moştenire a averii

bătrânilor. Relaţiile de rudenie alcătuiau o reţea eficientă de sprijin mutual”. (Zamftr Elena,

Modele ale statului bunăstării, în Politici sociale, România în context European, ed.

Alternative, Bucureşti, 1998). După cum ne putem da seama aceste relaţii priveau în

primul rând familia, apoi comunitatea în ansamblul său. Foarte important era ajutorul în

familie care presupunea îngrijiri acordate vârstnicilor, copiilor, celor bolnavi. În cadrul

comunităţii, se practica un gen de ajutor reciproc, cum era cazul pentru tinerii căsătoriţi

(daruri de nuntă; la botezul copiilor); sprijin în caz de calamitate, situaţii speciale; apoi mai

erau prezente actele de caritate (mai frecvente cu prilejul sărbătorilor

religioase).“Semnificaţia legaturilor de rudenie nu s-a pierdut nici în societatea

contemporană, unde este înţeleasă mai ales în termenii a ceea ce pot face rudele unele

pentru altele: servicii domestice, fumizare de informaţii despre locuinţe, oportunităţi de

serviciu, dar şi asupra unor aspecte ale vieţii cotidiene; rudele acţionează ca surse de

influenţa, oferă suport psihologic, material etc. Des relaţiile de rudenie pot fi privite ca

opusul relaţiilor moderne de piaţa (relaţiile de rudenie apar ca personale, difuze, afective

sunt caracterizate de existenţa obligaţiilor informale; ca atare pot fi apreciate ca morale),

rudenia este şi un element de structurare a relaţiilor economice”. (Harris C. C. Relaţiile de

rudenie, Ed, DU Style, Bucureşti, 1998, p.104- 115)

Ceea ce este foarte important de remarcat este ca familia reprezintă un sistem de

referinţa important şi pentru modul cum sunt gândite, aplicate şi evaluate politicile publice.

Conceptul de politică publica are foarte multe semnificaţii. Însă în ceea ce priveşte

problema de faţă este relevant acest concept în sensul formulării obiectivelor şi scopurilor

orientative pentru reglementarea activităţii în diverse domenii şi a mijloacelor utilizate în

implementarea deciziilor. Mai precis, o referire la ceea ce forurile publice decid sa facă sau

nu, ca răspuns la problematica familiei monoparentale. Din perspectiva politicilor publice,

35

ne captează atenţia rolul ideilor în stabilirea agendei, şi mai precis cum reflecţiile curente

asupra stării de fapt a reglementarilor în vigoare, influenţează vizibilitatea sociala a

problemei în cauza, îngreunând intrarea acesteia pe agenda formala, ca problema specifica.

“Atunci când suntem constrânşi a decide, a opera selectiv între alternative posibile, facem

apel la criterii de evaluare asupra stărilor de fapt, ne susţinem punctele de vedere prin

trimitere la un complex mai larg de idei, ne bazam pe acele seturi de adevăruri în care

credem mai cu seama.

“Când o problema complexa, cum ar fi cea a familiei monoparentale, intra în sfera

atenţiei publice, apare ca important conglomeratul de idei şi simboluri pe fondul căruia se

vor articula sau nu şansele de a intra pe agenda formală.” Cristina Ştefan , Familia

monoparentală – Aspecte privind protecţia socială, Ed. Arefeana, Bucureşti , 2001)

“Imaginea simbol a mamei singure şi sărace a fost consacrată drept chintesenţa a

dependentei de tip “welfare”. (Shanley Mary Lyndon, Narayan Uma, Reconstrucţia teoriei

politice, Polirom, laşi, 2001, p. 65.)

După cum se ştie dependenta de asistenta publica şi mai ales prin alocaţia pentru

copii aflaţi în îngrijire este frecvent privită sau mai bine spus etichetata negativ, iar

“beneficiarii unei astfel de susţineri din partea statului sunt purtători ai unui stigmat

social” Gordon Linda, Social Insurance and Public Assistance: The Înfluence of Gender în

Welfare Thought în the United States, American Historical Review, 97 , (1992), p. 19.

Este mai bine ca o întreaga familie a fie dependenta de un bărbat, furnizor de venit

decât de stat. De cele mai multe ori, mama se dedică în exclusivitate creşterii şi îngrijirii

copiilor, dar când este părinte singur, este nevoită sa desfăşoare o activitate aducătoare de

venit.

În România, conform Raportului Băncii Mondiale, pattemul caracteristic femeilor

singure, care au în îngrijire copii preşcolari, ar consta în preferinţa pentru munca pe piaţa

nelegală sau chiar ilegala a muncii, cu un timp de munca variabil şi mai uşor depus în

concordanţa cu necesităţile de supraveghere a copiilor; în care veniturile să crească

proporţional cu efortul investit şi sa fie ajustate prin beneficiile rezultate din ajutorul social

şi alocaţia pentru copii.“Situaţia ca atare nu este una buna, fiind lipsita de perspectiva şi de

siguranţă (nu sunt, de pilda, întrunite condiţiile pentru pensie). Totuşi, aceasta este o stare

de fapt adoptata pentru moment, pentru ca asigură, chiar şi la minim, veniturile necesare

36

traiului de fiecare zi, face posibilă şi îngrijirea copiilor”. Cristina Ştefan , Familia

monoparentală – Aspecte privind protecţia socială, Ed. Arefeana, Bucureşti , 2001)

Astfel, familia monoparentală este una dintre principalele beneficiare ale

ajutorului social. “Un aspect foarte important care trebuie menţionat se refera la ceea ce

Carole Pateman a numit: contractul conjugal. Conform cu diviziunea sociala a muncii, la

nivelul contractului conjugal, rezultă o împărţire a îndatoririlor, în care femeile se ocupa de

naşterea şi creşterea copiilor, iar bărbaţii de câştigarea mijloacelor de trai”. (Cristina Ştefan

, Familia monoparentală Aspecte privind protecţia socială, Ed. Arefeana, Bucureşti , 2001)

Atunci când se despart (separare, divorţ), mamele continuă sa îngrijească de copii, iar

rolul taţilor se rezuma adesea la plata unei pensii alimentare.

“În tarile europene, copiii sunt încredinţaţi după divorţ mamelor, într-un procent de

75-90 % din cazuri. Doar 15% dintre taţi cer sa locuiască cu copilul”( Lipovetsky Gilles, A

treia femeie, Ed. Univers, Bucureşti, 2000, p. 198).

În mod incontestabil, se remarca şi un clivaj între rolul patern şi cel matern. Aşa se

face ca familia monoparentală este condusa în cele mat multe cazuri de mamă, iar starea

economico-financiară a familiei este precară, făcând de multe ori apel la sprijinul de

factura publica.

“Astfel un suport generos pentru mamele singure poate avea efecte secundare

negative: încurajează fetele tinere sa nască copii, fără sa-şi asume responsabil creşterea lor,

fără sa fie în cunoştinţa de cauza privind implicaţiile şi dificultăţile pe care le presupune

îngrijirea unei persoane dependente; adesea formarea unei noi familii (mama-copil) este

gândita ca un mijloc de emancipare faţă de familia de origine, mai ales dacă este susţinuta

prin suport public sigur; încurajează uniunile consensuale pentru a beneficia de sprijin

social; conduce la creşterea numărului mamelor singure.”( Zamfir Cătălin, (coord), Pentru

o societate centrata pe copil; Raport al Institutului de cercetare a Calităţii Vieţii, Ed.

Alternative, Bucureşti, 1997, )

Sunt însă multe situaţii, în care absenţa sprijinului pentru mamă, din partea familiei,

a comunităţii şi chiar a societăţii în ansamblul ei, conduce la abandonul copilului. De aceea

măsurile de factura publica vizează diminuarea, eliminarea cazurilor extreme de abandon

al copiilor.

Abandonul a cunoscut o cotă ridicata de manifestare atât în ultima perioadă a

regimului comunist, cât şi în primii ani ai tranziţiei. Printre cauze sunt enumerate, în

37

primul rând, explozia sărăciei, ignorarea mijloacelor de planificare familiala, creşterea

ponderii mamelor tinere, apoi, lipsa serviciilor de asistenta sociala, a serviciilor pentru

familie. (Zamfir Cătălin, (coord), Pentru o societate centrata pe copil; Raport al Institutului

de cercetare a Calităţii Vieţii, Ed. Alternative, Bucureşti, 1997 p. 86-90.)

4.Protecţia socială acordata familiilor monoparentale

Familia monoparentală are anumite caracteristici şi nevoi specifice. Pe măsura ce

familia cu un singur părinte a devenit cunoscuta ca o realitate incontestabila, au apărut o

serie de probleme, pornind de la cele economice şi continuând cu cele legate direct de

exercitarea status-rolului de părinte, precum şi a relaţionării interpersonale.

Cele mai numeroase familii monoparentale au ca susţinător unic femeile (9 din 10

părinţi singuri sunt femei). (Dinculescu V, Chirica C. (coord), Coordonate ale sărăciei în

România. Dimensiuni şi factori, Raport PNUD, Bucureşti, 1999, p. 14.)

Situaţia familiei monoparentale apare ca un subiect de mare interes, ignorat la nivelul

politicilor sociale, dar aducând cu sine o serie de consecinţe grave pentru societate: o mare

parte dintre copiii instituţionalizaţi provin din astfel de familii; copiii întâmpina greutăţi de

adaptare, frecventează cu dificultate şcoala, iar părinţii au de ales între sacrificarea

educaţiei copiilor şi oportunităţile unui loc de munca.

Politicile în domeniul populatei şi familiei, în general, iar politicile orientate spre

familia monoparentală, în mod special, sunt condiţionate de masuri economice şi sociale

concrete.

Protecţia socială, în caz de maternitate, pentru femeile care lucrează în sistemul

privat, este sporadica şi lipsita de un control real. (Preda Marian, Grupuri sociale

ignorate/excluse de politicile sociale În România; în Cătălin Zamnr, Politici sociale în

România, Ed. Expert, Bucureşti, 1999, p. 313).

În România nu exista o anumita politica socială privind familia, suficient de clar

articulată şi păstrată destul timp, pentru a fi identificată ca atare. Multe aspecte par sa fie

deduse din masuri sociale mai generale, prin incidenţa indirecta.

38

Trecând în revista abordări posibile ale politicilor sociale privind familia. se remarca

trei mari tipuri:

• “Politici ameliorative care au drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de viata ale

familiilor. Acestea au în vedere, în principal, doua tipuri de masuri: alocaţiile familiale şi

reducerile de taxe. Scopul masurilor este de a realiza o redistribuiţie orizontala de la

familiile restrânse la cele numeroase. Aceste politici favorizează egalitatea sau inegalitatea

socială, în raport cu distribuţia copiilor pe diferite categorii socială. Sunt centrate pe copil

(alocaţiile sunt acordate părintelui care îngrijeşte copilul) şi familie (considerata drept

unitate de rezidenţă)”. (Cristina Ştefan , Familia monoparentală – Aspecte privind protecţia

socială, Ed. Arefeana, Bucureşti , 2001, pag53)

• “Politici de remediu, care constau în educarea vieţii de familie şi în oferirea de

informaţii privind problemele familiale. Realizarea acestor politici poate fi făcută de

instituţii publice sau private. In aceasta categorie pot fi menţionate serviciile de consiliere

familiala şi de terapie a familiei”. (Cristina Ştefan , Familia monoparentală – Aspecte

privind protecţia socială, Ed. Arefeana, Bucureşti , 2001, pag53 -54)

• “Politici substituţionale, rezultate ca nevoie de a compensa antrenarea femeilor pe

piaţa muncii în defavoarea activităţilor domestice. Se referă la serviciile de asistenţa a

familiei (îngrijirea şi supravegherea copiilor şi a persoanelor dependente, servicii de

prestare a unor activităţi menajere la domiciliu). Intervenţiile sunt indirecte şi realizate mai

ales fata de persoane cu venituri reduse.” (Idem Cristina Ştefan )

În sensul sprijinului acordat familiei, complementar politicilor de tip substituţional,

pot fi avute în vedere, pe de-o parte, recomandări privind emanciparea femeilor, iar pe de

alta, masuri de protecţie speciala a maternităţii.(idem Cristina Ştefan)

39

5.Alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală

Familiile formate dintr-o persoana singură şi copiii în vârstă de până la 18 ani aflaţi

în întreţinere şi care locuiesc împreună cu aceasta, denumite familii monoparentale,

beneficiază de alocaţii de susţinere

Sunt consideraţi ca făcând parte din familie şi copiii adoptaţi, încredinţaţi sau aflaţi în

plasament familial ori pentru care s-a instituit tutela, potrivit legii. Familiile care au în

întreţinere copii de vârstă şcolară beneficiază de alocaţie de susţinere în condiţiile în care

copiii urmează o formă de învăţământ organizată potrivit legii.

Se acordă lunar familiilor monoparentale dacă realizează venituri nete lunare pe

membru de familie de până la 176 lei.

“Cuantumul alocaţiei de susţinere este de:

a)  52lei pentru familia cu un copil;

b)  62 lei pentru familia cu 2 copii;

c)  70 lei pentru familia cu 3 copii;

d)  79 lei pentru familia cu 4 sau mai mulţi copii”( Alocaţia de susţinere pentru

familiile monoparentale, http://www.gov.ro/notefundam/afis-nota.php?id=2822)

Stabilirea dreptului

Alocaţia se acorda pe bază de cerere însoţită de actele doveditoare privind

componenţa familiei şi veniturile acesteia.

“Componenţa familiei, filiaţia copiilor şi situaţia lor juridică faţă de reprezentantul

legal se dovedesc cu livretul de familie completat la zi. Cererile pentru stabilirea şi

acordarea alocaţiei se întocmesc de reprezentantul familiei şi se înregistrează la primăria

localităţii sau, după caz, a sectorului municipiului Bucureşti unde locuieşte familia. În

cazul familiilor fără locuinţă, cererea se înregistrează la primăria localităţii sau, după caz. a

sectorului municipiului Bucureşti unde acestea trăiesc. La stabilirea veniturilor pe baza

cărora se acordă alocaţia se iau în considerare toate veniturile pe care membrii familiei le

realizează, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări

pentru şomaj, obligaţii legale de întreţinere, indemnizaţii cu caracter permanent, precum şi

alte creanţe legale. Dacă familia are în proprietate terenuri, clădiri, spaţii locative sau alte

bunuri, mobile ori imobile, la stabilirea venitului net lunar se iau în considerare arenda,

40

chiriile, alte obligaţii civile, naturale sau industriale, produse de acestea. Dreptul la alocaţie

se acordă începând cu luna următoare înregistrării cererii.”( Idem Alocaţia de susţinere

pentru familiile monoparentale)

În vederea urmăririi respectării condiţiilor de acordare a dreptului, primarii dispun

efectuarea de anchete sociale la interval de 6 luni. Pentru copiii de vârstă şcolară, familiile

au obligaţia să prezinte, din 3 în 3 luni, dovada frecventării cursurilor. (Idem Alocaţia de

susţinere pentru familiile monoparentale)

41

CAPITOLUL IV

Cercetare

1.Tema

Am ales sa cercetez aceasta tema întrucât are o importanta socială clară, categorică ,

dat fiind faptul că numărul familiilor monoparentale este în continuă creştere. Familiile cu

un singur părinte tind sa fie privite negativ în cultura noastră. Poate pentru ca familia

formată din doi părinţi - cu mama, tata şi copii - reprezintă idealul cultural. Pana acum,

societatea tradiţionala nu a pregătit nici femeile, nici bărbaţii pentru a fi părinţi unici.

Mamele şi taţii singuri trebuie sa stabilească reţele de sprijin puternice, prietenii şi noi

relaţii sociale şi e nevoie sa lupte pentru îmbunătăţirea imaginii de sine. Mulţi asemenea

părinţi învaţă sa trăiască din venituri scăzute, găsesc modalităţi acceptabile de colaborare

cu părintele celalalt şi îşi redefînesc relaţia cu copiii.

Întrucât tema mea prezintă o mare complexitate m-am gândit sa utilizez studiul de

caz, interviul şi observaţia.

2.Obiectivele cercetării:

Identificarea caracteristicilor familiilor monoparentale

Consecinţe asupra copiilor şi părinţilor singuri

Evidenţierea dificultăţilor cu care se confruntă familiile monoparentale

42

3.Documetare:

Bibliografica

De teren :Discuţii cu persoane care provin din familii monoparentale:

părinţi unici şi copiii acestora

4. Ipotezele cercetării :

Au fost formulate ipoteze privind consecinţele familiei monoparentale asupra

membrilor acesteia şi pe baza lor a fost elaborat un ghid de interviu.

Dacă un copil provine dintr-o familie monoparentală atunci el preia atribuţiile

părintelui absent.

Dacă un copil provine dintr-o familie monoparentală atunci posibilitatea de a

înregistra performanţe şcolare scăzute este mai mare.

Dacă familia este monoparentală atunci relaţia părinte singur – copil este

influenţată negativ

Dacă un copil face parte dintr-o familie monoparentală atunci probabilitatea de a

repeta eşecul părinţilor este mare.

Dacă familia este monoparentală atunci consecinţele asupra evoluţiei şi

comportamentului viitor al copiilor vor fi grave

Cu cat părintele unic manifestă afecţiune şi încearcă sa asigure protecţie

copilului, cu atât acesta va reuşi sa-şi accepte situaţia familiala şi sa se adapteze mai uşor

noului sau statut.

Cu cat gradul de comunicare din cadrul familiei monoparentale este mai scăzut cu

atât tendinţa spre delicvenţa juvenilă este mai mare.

43

5.Operaţionalizarea conceptelor:

Familie monoparentală: grup social constituit pe baza relaţiilor de rudenie, între

unul dintre părinţi (părintele singur) şi copilul sau copiii săi, grup caracterizat prin stări

afective, aspiraţii şi valori comune

Indicatori:

Numărul de membrii

Statutul socio – economic al familiei

Ocupaţia părintelui unic

Profesia părintelui unic

Menţinerea legaturilor cu părintele care a părăsit familia

Comunicare: Proces de emitere a unui mesaj şi de transmitere a acestuia într-o

maniera codificata cu ajutorul unui canal către un destinatar în vederea receptării

Indicatori:

Tipul relaţiei dintre copil şi părintele unic

Timpul petrecut împreună de către copil şi părintele unic

Implicarea părintelui unic în viata sociala a copilului

Delicvenţa juvenilă: delicte săvârşite la un moment dat într-un anumit mediu de

către minori

Indicatori:

Predispoziţia minorului de a comite acte infracţionale după

separarea părinţilor pentru a atrage atenţia acestora

Debutul infracţional al copilului

Infracţiunea săvârşită de către acesta

44

Consecinţele acestei infracţiuni asupra relaţiei copil – părinte după

comiterea infracţiunii.( nivelul gradului de comunicare dintre aceştia)

Nivel de educaţie : Ansamblul de acţiuni sociale, de transmitere a culturii, de

generare şi conducere a învăţării individuale sau colective.

Indicatori:

Gradul de şcolarizare al copilului

Rezultate şcolare ale copilului înainte şi după separarea

părinţilor

Atitudinea colectivului şcolar( colegi de clasa şi profesori) cu

privire la problema cu care se confrunta copilul

6.Universul cercetării:

Este reprezentat de indivizi cu vârste cuprinse între 44 şi 60 de ani care sunt părinţi

unici şi au în îngrijire copii . Aceşti formează familii monoparentale.

7.Prezentarea metodelor şi tehnicilor de cercetare

Pentru a valida ipotezele prezentate anterior am utilizat studiul de caz, interviul şi

observaţia.

45

Studiul de caz reprezintă un sistem integrat ,abordat holistic , cercetătorul

interesându-se mai mult cum decât de ce, fenomenul studiat, o persoana, o colectivitate, o

instituţie, se prezintă într-un anumit mod. Cazul trebuie sa fie un fenomen contemporan, în

context social , real.( Septimiu Chelcea, 2001, 153). Robert E.Stake (1994 , 236 ) apud

Septimiu Chelcea( 2001, 67) identifica în funcţie de scopul cercetării mai multe studii de

caz:

1. Studiul cazului intrinsec în care cercetătorul descrie un fenomen unic în

profunzime, dar scopul sau nu este testarea ipotezelor sau generalizarea.

2. Studiul cazului instrumental care are ca scop clarificarea unei teorii

3. Studiul unor cazuri multiple care are ca scop generalizarea caracteristicilor

unui fenomen.

Pentru realizarea studiilor de caz sunt necesare multiple surse de informare

(persoane, grupuri, organizaţii) şi se utilizează metode diferite de cercetare a acelor

informaţii(ancheta, interviu, observaţii, analiza documentara)

Am folosit cel de-al treilea tip de studiu de caz care accentuează ideea

generalizării, a notelor şi mecanismelor comune. Cercetarea mai multor cazuri similare sau

contrastante are scopul identificării unor trăsături comune prezente la familia

monoparentală

Informaţiile cuprinse în studiile de caz au fost obţinute în urma discuţiilor purtate cu

părinţii unici şi copiii acestora care au trecut prin experienţa traumatică a separării de

partener respectiv părinte în urma decesului sau divorţului.

Am ales mai multe studii de caz pornind de la ideea ca aşa situaţia va fi mai bine

înţeleasa.

46

Interviul reprezintă o tehnica de obţinere prin întrebări şi răspunsuri a informaţiilor

verbale de la indivizi în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea ştiinţifică a

fenomenelor socio – umane. Interviul se bazează pe comunicare verbală şi presupune

întrebări şi răspunsuri.

Elementul fundamental în tehnica interviului îl reprezintă convorbirea iar

întrevederea este o condiţie care facilitează transmiterea informaţiilor unidirecţionale de la

persoana intervievata către operatorul de interviu. Pentru obţinerea informaţiilor am folosit

interviul semistructurat deoarece discuţia cu familiile monoparentale s-a purtat în jurul

temei şi obiectivelor avute în vedere.

Ghidul de interviu asigura respondenţilor o anume libertate în abordarea unor teme.

L-am utilizat pentru a obţine informaţiile de la mai multe persoane cu privire la aceste

teme de interes pentru cercetarea mea.

Întrebările din interviu s-au grupat pe mai multe secţiuni. Astfel:

Întrebări care privesc situaţia părintelui unic şi care punctează următoarele aspecte:

relaţiile cu familia de origine , starea civila , situaţia economică , ajutorul primit ( material/

moral), atitudinea fată de copil şi de partenerul care a părăsit familia.

Întrebări care privesc istoricul relaţiilor dintre cei doi foşti soţi şi care vizează

următoarele aspecte: tipul relaţiei , recunoaşterea copilului de către tată , respectarea

angajamentelor luate de către cel care a părăsit familia , motivul despărţirii

Întrebări care se referă la atitudinea fostului partener fata de proprii copii ,

atitudinea familiei partenerului care a părăsit familia faţa de copii , dacă relaţiile cu

respectiva familie sunt sau nu favorabile părintelui unic.

47

Observaţia:

A permis observarea comportamentelor non – verbale , a expresivităţii emoţionale şi

verbale toate având indicii sugestive asupra trăirilor şi trăsăturilor de personalitate

corespunzătoare indivizilor.

Observaţia se desfăşoară în mediul cotidian de manifestare a individului astfel încât

probabilitatea unei manifestări obişnuite cu un grad mare de semnificaţii este ridicata. Un

rol important al observaţiei este acela ca ea permite surprinderea comportamentelor

spontane ale subiectului.

Eu am considerat observaţia necesară în evaluarea situaţiei familiilor monoparentale .

Indivizii spun foarte multe şi prin comportamentul non – verbal . Gesturile, acţiunile lor ,

expresivitatea emoţională şi verbala , comportamentul membrilor familiei cu părinte unic

au fost evidenţiate cu ajutorul observaţiei

Prin observaţie am urmărit atitudinea copiilor fata de noul lor statut, impactul

separării părinţilor asupra comportamentului actual.

Observaţia participativă are un caracter descriptiv şi adesea un scop explorativ.

Aceasta este metoda pe care am utilizat-o pentru a surprinde şi înregistra comportamentele

în momentul desfăşurării lor.

.

48

STUDII DE CAZ

Studiul de caz nr. 1

Iniţiale: E.G

Sex: Masculin

Vârsta: 49 ani

Nivelul de şcolarizare: liceul

Mediul de provenienţa: urban

Profesia: inginer

Statutul marital : văduv

Numărul de copii: 1

E. G. a rămas văduv în anul 1998. Are un băiat în vârsta de 18 ani. La început i-a fost

greu sa se descurce cu treburile casei dar a fost ajutat de rude şi prieteni care l-au susţinut

moral. Situaţia materiala este buna. A suferit foarte mult în urma decesului soţiei şi i-a fost

foarte greu sa-şi centreze atenţia către copil care avea nevoie de toată dragostea posibila.

De aceea a apelat la rude. Ulterior a cunoscut pe cineva şi a hotărât sa trăiască în

concubinaj. La început copilul nu a fost de acord cu aceasta decizie, certurile erau din ce în

ce mai dese. Copilul a manifestat un comportament agresiv, era neascultător dar în cele din

urma a trebuit sa se conformeze situaţiei. Pentru a putea trece mai uşor peste pierderea

mamei, rudele au răsfăţat copilul oferindu-i jucării şi lucruri pe care ceilalţi copii de vârsta

lui, care ii erau prieteni nu-şi permiteau. Cu trecerea timpului , a manifestat un

comportament arogant şi devenea foarte violent când nu putea obţine ceva. Performanţele

şcolare au scăzut din ce în ce mai mult, urmând o perioadă foarte dificilă din acest punct de

vedere, în sensul că a trebuit sa repete 2 ani de şcoala.

În prezent este elev la un liceu particular şi în acelaşi timp lucrează ca ospătar într-un

restaurant. Cu trecerea timpului s-a mai maturizat şi şi-a dat seama de greşelile comise. Şi

49

acum după atâţi ani , nu s-a refăcut din punct de vedere emoţional şi nu menţionează

niciodată numele mamei.

E.G. traiste în continuare cu concubina şi are de gând sa se căsătoreasca cu aceasta.

El regreta totuşi ca nu a pus copilul pe primul plan şi ca nu i-a oferit o îndrumare

părinteasca adecvata. “Cred ca ar fi trebuit sa-l răsfăţ mai puţin şi sa-i insuflu adevăratele

valori care au importanta în viata unui om. De asemenea ar fi trebuit sa-l învăţ sa pună

şcoala pe primul plan , aşa nu ar fi pierdut doi ani din viata degeaba”

În prezent E.G. considera ca lucrurile s-au mai aşezat în viata sa .Copilul regresase

foarte mult cu şcoala dar acum şi-a revenit, munceşte pentru a-şi plăti studiile şi se

pregăteşte intens pentru a avea o profesie demna care sa-I ofere un trai bun. Este mândru

de el.

Acest studiu de caz explică foarte bine ipoteza a doua dar si cea de-a treia care

punctează performanţele scăzute şcolare precum si faptul într-o astfel de familie relaţia cu

părintele unic este defectuasă , influenţată negativ.

După cum reiese din acest studiu , părintele nu şi –a centrat atenţia către copil încă de

la început , supraveghindu-l in mod superficial. Rudele şi prietenii apropiaţi au încercat să

– l răsfeţe încă de mic pentru a compensa lipsa mamei. Consider că nu au procedat corect

deoarece copilul a manifestat un comportament agresiv atunci când nu i se făcea pe plac.

Comportamentul tatălui ar trebui să fie mai autoritar , poate aşa copilul nu ar fi regresat cu

şcoala. Cert este că în prezent lucrurile s-au mai îndreptat , copilul s-a mai maturizat şi

constientizează ce este bine şi ce este rău.

Tatăl ar trebui să menţină în continuare un comportament autoritar, fără însă a

exagera, şi de asemenea ar trebui să – i arate înţelegere si să- si rezerve timp pentru a- i

asculta problemele.

50

Studiul de caz nr. 2

Iniţiale: P.M

Sex: feminin

Vârsta: 48ani

Nivelul de şcolarizare: liceul

Mediul de provenienţa: urban

Profesia: vânzătoare

Statutul marital :divorţată

Numărul de copii: 1

P.M. este divorţată de 10 ani. A absolvit doar liceul şi s-a căsătorit la vârsta de 19

ani. La doi ani după căsătorie a avut o fiica. În primii ani ai căsniciei lucrurile au mers

bine după care soţul a început sa lipsească tot mai des pe motivul angajării sale într-un loc

mai bun şi mai bine plătit. Astfel trebuia sa ajungă acasă seara foarte târziu. Situaţia

financiară a fost întotdeauna precară. Cu toate ca îşi găsise un serviciu mai bine plătit,

soţul nu aducea mai mulţi bani în casă iar situaţia economică era din ce în ce mai rea.

Salariul ei era mult prea mic pentru a întreţine familia. Certurile erau din ce în ce mai dese,

soţul se enerva de fiecare data când îi reproşa ca nu aduce bani în casa. Considera ca nu

trebuie sa dea socoteala nimănui asupra ieşirilor sale foarte târzii şi asupra banilor. După

multe scandaluri de acest gen şi multe alte neînţelegeri au hotărât sa se despartă. Au

divorţat în 1996 iar copilul a rămas în grija mamei. La început situaţia a fost foarte grea cel

puţin din punct de vedere financiar. “ Banii abia îmi ajungeau de mâncare, nu puteam face

fata şi celorlalte cheltuieli, a trebuit sa îmi mai iau un serviciu” Fiind foarte ocupata cu

ambele servicii nu a mai avut timp de copil în sensul ca au avut o relaţie mai rece şi chiar

foarte distanta. Nu a primit ajutor din partea bunicilor copilului pentru ca părinţii soţului o

considerau vinovata de divorţ iar părinţii ei muriseră. Tatăl s-a interesat de copil în primele

câteva luni după care a dispărut fără sa mai dea nici un semn. Bănuieşte ca avea pe cineva

încă decând ei mai erau împreună şi ca ar fi plecat împreună cu femeia respectivă.

51

Copilul s-a închis în sine după plecarea tatălui, nu comunica cu nimeni şi nici

prieteni nu a reuşit sa-şi facă. Performanţele şcolare au fost bune, a terminat o facultate şi

acum lucrează la o bancă. Câştigă foarte bine şi îşi ajută şi mama din salariu. În prezent

are 27 de ani şi este la rândul sau divorţată de 1 an. Nu i-a mers bine în căsnicie , nu s-a

înţeles cu partenerul şi au hotărât sa se despartă pe cale amiabila, fără certuri şi reproşuri.

Copii nu are.

P.M este mulţumita de viata care o are dar regreta totuşi ca nu s-a ocupat mai mult

de copil. I-ar fi plăcut sa aibă o relaţie mai calda, sa fie mai apropiate una de alta. Însă este

mandra de fiica ei şi este fericita ca s-a putut angaja într-un loc atât de bun care-i poate

oferi tot ce ea nu a putut sa-i dea când era mica. Îi pare rău însă ca a repetat eşecul sau dar

spera ca într-o buna zi lucrurile se vor îndrepta în viata fiicei şi ca îşi va întemeia o noua

familie.

Acest studiu de caz explică foarte bine ipoteza numărul 4 care susţine faptul că într-o

familie familie monoparentală probabilitatea de a repeta eşecul părinţilor este mare.

Plecarea celuilalt părinte a avut consecinţe grave asupra copilului , care s-a închis în

sine şi a refuzat să comunice chiar şi cu cei din familie. Mama s-a preocupat foarte mult de

asigurarea traiului material , neglijând copilul care avea nevoie de foarte multă înţelegere şi

dragoste din partea acesteia.

Copilul însă era destul de matur ,s-a preocupat de şcoală şi a obţinut cele mai bune

rezultate. În prezent lucrează la o bancă, având un serviciu foarte bine plătit , graţie

faptului că nu a neglijat şcoala. Însă din păcate a repetat eşecul mamei.

Consider că o pondere importantă a avut-o şi lipsa de comunicare şi totodată

neîncrederea în oameni. Mama ar fi trebuit să îi arate mai multă înţelegere , să îi asculte

problemele , să păstreze o relaţie cât mai caldă încă decând era mic copil.

În final şi- a dat seama de faptul că şi-a neglijat copilul încă de mic dar e dispusă să

îndrepte lucrurile. Speră că într-o bună zi lucrurile se vor aşeza in viaţa copilului său , că

îşi va întemeia o nouă familie şi că va fi ferit.

52

Studiul de caz nr 3.

Iniţiale: Z.R.

Sex: feminin

Vârsta: 60 ani

Nivelul de şcolarizare: liceul

Mediul de provenienţa: urban

Profesia: secretara

Statutul marital :divorţată

Numărul de copii:1

Z.R. s-a căsătorit la vârsta de douăzeci de ani în anul 1966. A fost căsătorită 25 de ani

pana în anul 1991. La început lucrurile au mers bine, situaţia financiara a fost destul de

buna. La patru ani după căsătorie au avut o fiica. La câţiva ani după naşterea copilului ,

lucrurile s-au înrăutăţit. Soţul lipsea tot mai mult de acasă fără nici un motiv. Cu trecerea

timpului şi-a dat seama ca în viata partenerului său mai exista o femeie. Într-o zi soţul şi-a

părăsi familia şi a plecat sa locuiască la femeia respectivă.

Acest lucru a avut traume serioase şi asupra sa şi asupra copilului care era destul de

mic şi nu-şi formase personalitatea.

Cu banii s-a descurcat, nu a avut probleme şi a fost ajutată şi de părinţii săi. Soţul

deşi o părăsise îi trimitea bani lunar şi se interesa de copil. Părinţii acestuia de asemenea se

interesau de copil care avea nevoie de toată dragostea posibila. Copilul a învăţat

întotdeauna bine, a avut note mari , şi nu a avut performanţe şcolare scăzute.

Din punct de vedere emoţional lucrurile au stat cu totul altfel. Z.R . şi –a centrat

atenţia spre copil, încercând sa-i ofere o educaţie cat mai buna, dar consideră totuşi ca

undeva a greşit. După divorţ copilul s-a închis în sine , nu mai comunica cu nimeni , trăia

într-o lume a sa. Cu tatăl nu a mai vorbit niciodată de atunci cu toate ca acesta a încercat sa

se intereseze de ea. În prezent are 36 de ani şi nu şi-a întemeiat nici o familie şi nici nu are

de gând. Ani la rândul a fost părtaşă la suferinţa mamei şi are o atitudine defensiva faţă de

bărbaţi în general. Nu are o părere buna despre căsătorie şi considera ca nu este pentru ea.

53

Este mulţumita cu serviciul pe care îl are, a reuşit sa-şi cumpere un apartament şi este

foarte mulţumita sa trăiască singură. Consideră că mai bine de atât nu se poate şi că nu

există oameni cu adevărat fericiţi. Îşi urăşte tatăl şi nu îl mai respecta deloc.

Z.R. nu s-a mai recăsătorit şi nici nu-şi doreşte acest lucru. Regreta însă ca fiica sa nu

şi-a întemeiat o familie.” A fost un copil foarte bun , m-a susţinut pe deplin dar eu consider

ca nu este împlinit. Mi-as fi dorit sa fie fericita alături de cineva , să aibă copii. Nu ştiu

dacă am greşit sau nu în educaţia pe care i-am dat-o. îi respect decizia şi nu mă bag în viata

sa”

Acest studiu de caz explică prima ipoteză conform căreia într-o familie

monoparentală copilul va prelua atribuţiile părintelui absent dar şi ipoteza a cincea

conform căreia într-o familie monoparentală consecinţele asupra evoluţiei şi

comportamentului viitor al copiilor vor fi grave.

După cum se vede, atunci când tatăl şi-a părăsit familia copilul şi-a susţinut mama

foarte mult ajutând – o în absolut orice , fiind chiar părtaşă la sufernţa acesteia. Acest

lucru este , după părerea mea , foarte dificil pentru un copil care era destul de mic şi nu-şi

formase încă personalitatea. În ciuda acestui fapt pot spune că era destul de matur pentru

acea vârstă.

Faţă de tată a păstrat totdeauna o atitudne plină de ura , nu a mai vrut să ştie de acesta

chiar si atunci când o căuta şi se interesa de ea.

Consider că mama ar fi trebuit să o protejeze mai mult, să nu o împovăreze cu

treburile casnice, să fi încercat să îi ofere o copilărie fericită atât cât se putea şi să nu o fi

influenţat-o negativ în ceea ce priveşte atitudinea faţă de tată.

În prezent fiica are 36 de ani şi are probleme de comuncare , nu reuşeşte sa-şi facă

prieteni iar întemeierea unei familii nu o interesează. Însă din punct de vedere profesional

s-a realizat si consideră că este suficient pentru a fi mulţumită.

54

Studiul de caz nr 4.

Iniţiale: P.A

Sex: feminin

Vârsta: 47 ani

Nivelul de şcolarizare: şcoala generala

Mediul de provenienţa: urban

Profesia: croitoreasa

Statutul social : divorţată

Numărul de copii: 1

P.A. este divorţată de 6 ani. Recunoaşte ca nu i-a plăcut şcoala şi de abia a absolvit

şcoala generala. S-a căsătorit la vârsta de 18 ani şi după şase ani de căsnicie au avut o fiica.

Situaţia financiara nu a fost foarte buna. Soţul nu prea aducea bani în casa şi “căzuse

în patima băuturii” Certurile erau din ce în ce mai dese “ mulţi ani nu s-au mai înţeles ca la

începutul căsniciei”. P.A a preferat sa îndure scandalurile, certurile şi chiar bătăile pentru

copil. Însă într-o zi nu a mai suportat şi a hotărât sa se despartă.

În acel moment, copilul era în perioadă adolescenţei , spre sfârşitul anilor de liceu.

Nu a acceptat cu uşurinţă ideea divorţului. A întrat în depresie. Şi a descoperit foarte

curând că mâncatul o liniştea. N-a observat la început, dar treptat, şi-a dat seama că mânca

aproape tot timpul şi creştea în greutate destul de rapid. Cu cât creştea în greutate, cu atât

mama ei se plângea mai mult. Erau momente când mama ei o ameninţa că o va trimite la

tatăl ei dacă nu va înceta cu mâncatul. De altfel, fiica l-a şi sunat pe tatăl ei ca să-l întrebe

dacă ar putea sta cu el. El n-a fost de acord, pentru că-şi avea viaţa lui de trăit şi pe lângă

asta, dacă ea era cu adevărat aşa de grasă, cum spunea toată lumea, ar fi mai bine să se

gândească cum să slăbească, în loc să se gândească unde să stea. Fiica continuă însă să

mănânce. Cel puţin mai avea pe cineva de partea ei: pe prietenul său. Ieşise cu el timp de

aproape doi ani. Era mângâiată la gândul că el mai ţinea încă la ea, în ciuda greutăţii ei.

Într-o zi acesta i-a cerut sa se despartă motivând ca e prea grasa şi ca nu o mai place dar ca

nu vroia totuşi sa-i rănească sentimentele, cerându-i sa-l înţeleagă. În acel moment, totul se

prăbuşise în jurul fiicei.

P.A. mărturiseşte ca tatăl nu s-a mai interesat de ele , nu le-a mai trimis bani şi ca au

trebuit sa înfrunte singure loviturile crunte ale vieţii. Părinţii ei i-au acordat ajutor material

55

dar şi moral iar în ceea ce priveşte părinţii soţului, aceştia aveau o atitudine defensiva şi o

considera vinovata de toate problemele.

A înţeles gravitatea situaţiei în care se afla fiica sa , care îşi dorea tot timpul moartea.

S-a apropiat mai mult de ea, a fost dispusă să discute despre problemele care o copleşeau

şi a decis sa i-a în sfârşit masuri.” Nu puteam sa stau cu mâinile în sân să vad cum îşi

distruge viaţa” A dus-o la un nutriţionist, a urmat un regim alimentar adecvat şi încetul cu

încetul şi-a mai revenit. În prezent se pregăteşte pentru admiterea la o facultate şi este

fericita ca şi-a pus ordine în viaţa.

P.A. nu s-a gândit sa se recăsătorească, vrea sa-şi petreacă cât mai mult timp cu fiica

sa , chiar dacă acum s-a maturizat şi nu va mai repeta aceleaşi greşeli. Se bucura ca au o

relaţie calda , de prietenie şi ştie sigur ca va intra la facultate pentru ca a muncit foarte

mult.

Prin acest studiu de caz este explicată ipoteza numărul trei conform căreia într-o

familie monoparentală consecinţele asupra evoluţiei şi comportamentului viitor al copiilor

vor fi grave dar si ipoteza a cincea conform căreia într-o familie monoparentală relaţia

părinte singur – copil este influenţată negativ.

După cum se vede copilul nu a avut o relaţie prea apropiată cu mama sa de la început.

Aceasta din urmă suferind foarte mult din cauza partenerului care părăsise familia şi-a

neglijat în mod constant copilul care din cauza tensiunilor şi certurior constante şi- a găsit

alinarea în mâncare. Treptat a descoperit că mâncatul o liniştea şi nici nu observa cât de

mult se îngrăşa. Toţi cei din jur au început să o respingă iar depresia în care se adâncea era

din ce in ce mai mare şi mai gravă întrucât ajunsese să-şi dorească moartea.

Mama a greşit foarte mult pentru ca nu a pus copilul pe primul plan, nu i-a oferit

întelegere si suport emoţional , şi – a revărsat furia asupra acesteia. Însă totuşi a reacţionat

la timp când şi- a dat seama de gravitatea situaţiei în care se afla fiica sa. A luat măsurile

necesare , acum au o relaţie caldă şi de prietenie. Încetul cu încetul lucrurile s-au mai

îndreptat si este cu totul adevărat atunci când se spune ca este mai bine să reacţionam mai

târziu decât niciodată.

56

Studiul de caz nr. 5

Iniţiale: R.G.

Sex: masculin

Vârsta: 50

Nivelul de şcolarizare: şcoala post-liceala

Mediul de provenienţa: urban

Profesia: inginer

Statutul social : căsătorit

Numărul de copii:2

R.G căsătorit. Are 50 de ani şi este căsătorit de 14 de ani. S-a căsătorit cu o femeie

mai tânăra cu 15 ani. Are doi copii care sunt în prezent elevi. Este despărţit de soţie de un

an. Aceasta l-a părăsit pentru un alt bărbat mai tânăr. S-au despărţit în condiţii amiabile,

amândoi au dorit acest lucru , au înţeles în cele din urma că nu se mai iubeau. Copiii au

rămas în grija tatălui. Situaţia financiara este buna, le poate asigura copiilor un trai mai

mult decât decent. Este susţinut moral de rude şi prieteni care-l mai ajuta la treburile

casnice. “Aceasta a fost la început cea mai mare problema , nu mă descurcam deloc. Mi se

părea îngrozitor sa gătesc. Nu as fi reuşit fără ajutor din partea rudelor”

Îşi iubeşte foarte mult copiii, nu îi ţine din scurt, nu este excesiv de autoritar şi nu le

aplică niciodată pedepsele cu bătaia. Copiii îl percep ca fiind cald şi iubitor. Mama îi

vizitează din când în când. Copiii şi-au urât mama şi mai ales pe actualul soţ al acesteia.

Mult timp s-au considerat vinovaţi de cele întâmplate. Tatăl nu i-a încurajat niciodată sa

aibă o astfel de atitudine fata de mama şi i-a făcut sa înţeleagă ca nu este un capăt de lume

şi ca viata merge mai departe. Rudele şi bunicii au avut un rol important. Le-au oferit

ajutor moral. Copiii au nevoie de foarte multa dragoste şi înţelegere. “ Încetul cu încetul

încercam sa trecem peste acest moment dificil. Încerc sa le ofer tot ce-şi doresc , sa le fac

toate poftele , pentru a reuşi sa compensez lipsa mamei. Încerc sa-i fac sa nu-şi urască

mama şi sa înţeleagă ca asta este situaţia şi ca astfel de lucruri se mai întâmpla şi în alte

familii”. Pană acum performanţele şcolare sunt bune şi spera ca acest lucru sa nu se

schimbe. Este de părere ca şcoala este foarte importantă în viata unui om şi crede ca numai

57

obţinând cele mai bune rezultate poţi ajunge departe. Aşa a făcut şi el şi astfel a reuşit sa

se realizeze din punct de vedere profesional.

Copiilor le este greu sa accepte viitorul divorţ al părinţilor dar îşi iubesc foarte mult

tatăl şi îl susţin.

R.G. este foarte mândru de ei , ii considera deştepţi şi chiar maturi pentru vârsta lor ,

cu toate ca nu au decât 10 şi 12 ani. Spera sa urmeze un liceu bun şi o facultate bună şi sa

le ofere o îndrumare parentală adecvată. De asemenea a declarat ca va avea grija sa îi

înveţe sa nu repete aceleaşi greşeli ca şi el. Regretă că s-a căsătorit cu o femeie atât de

tânăra dar acum este conştient ca nu se potriveau şi nu îi poartă pică. În curând vor divorţa.

Nu ştie dacă se va mai recăsători însă indiferent ce va face în viată, pe primul loc

rămân copiii şi declară ca nu ii va neglija niciodată pentru nimic în lume.

Acest studiu de caz explică ipoteza numărul şase conform căreia într-o famile

monoparentală cu cat părintele unic manifestă afecţiune şi încearcă sa asigure protecţie

copilului, cu atât acesta va reuşi sa-şi accepte situaţia familiala şi sa se adapteze mai uşor

noului sau statut.

In acest caz părintele unic si – a pus copiii pe primul plan , le-a oferit toată dragostea

posibilă şi i-a făcut să înţeleagă ca nu este un capăt de lume. Cu mult suport din partea

părintelui unic , al bunicilor şi rudelor copiii pot trece mai uşor peste această dramă.

După cum se şi vede, tatăl nu i-a încurajat niciodată să – şi urască mama iar cu timpul

aceştia din urmă vor înţelege situaţia şi vor avea o legătură puternică cu ambii părinţi

.Dacă supravegherea copiilor nu va fi deficitară nu vor exista probleme în ceea ce

priveşte performanţele şcolare sau comportamentele delincvente.

Acest caz prezentat mai sus este unul fericit pentru că astfel de situaţii după cum se

ştie sunt destul de rare.

58

Studiul de caz nr.6

Iniţiale: L.C.

Sex: feminin

Vârsta: 40 ani

Nivelul de şcolarizare: şcoala post-liceală

Mediul de provenienţa: urban

Profesia: farmacista

Statutul marital: căsătorită

Numărul de copii: 1

L.C. este despărţită de soţ de aproximativ 6 luni. Are 1 băiat în îngrijire de 17 ani.

Hotărârea de a se despărţi îi aparţine soţului dat fiind faptul ca are pe cineva. L.C.

mărturiseşte ca nu se mai înţelegea cu soţul certurile şi scandalurile erau zilnice. Motivele

invocate erau banii, ieşirile târzii ale soţului şi faptul ca nu-şi ajuta soţia cu nimic. Într-o

soţul a hotărât sa se mute de acasă. Cert este ca pentru a atrage atenţia copilul a întrat într-

un anturaj dubios şi a fost implicat într-un furt. Consecinţele au fost destul de grave

întrucât s-a ales cu o mustrare penală. Însă nu este foarte afectat de acest lucru. Îşi urăşte în

continuare familia iar relaţia cu mama sa , în grija căreia a rămas este destul de rece.

Copilul a manifestat tot timpul un comportament agresiv , este foarte dezamăgit de

familia sa. “Nu pot să cred. Părinţii mei divorţează. Mama spune că motivul este că tata

lucrează tot timpul şi că nu-i pasă de ea. Dar de mine? Mi se pare că nici unuia dintre ei nu

le pasă de mine. De ce trebuie s-o facă acum? Îmi strică anii de liceu. Ar putea cel puţin să

aştepte până voi pleca de acasă şi voi merge la facultate. Sigur, ştiu că nu sunt fericiţi şi ce

dacă? Cel puţin eu eram fericit. Acum toţi suntem nefericiţi. De altfel, ei se pot muta sau

angaja altundeva, dar eu ce pot face? Să mă mut la o altă şcoală acum, în penultimul an? Să

mă angajez? Hai mai lasă-mă! Sunt cu adevărat enervat pe părinţii mei pentru că sunt aşa

de egoişti şi nu se gândesc la propriul lor copil şi la ce se întâmplă cu el”.

L.C. va încerca sa îndrepte aceasta situaţie, este dispusa sa-i acorde mai mult timp ,

sa-i asculte problemele , inclusiv sa i-a legătura cu tatăl sau pentru a lua masurile cuvenite.

Îşi iubeşte copilul foarte mult şi nu vrea ca acesta sa-şi distrugă viata făcând prostii

Cert este ca divorţul este inevitabil, fapt care va îngreuna comunicarea sa cu copilul. Însă

59

ea recunoaşte ca l-a neglijat şi de aceea el a simţit nevoia sa-şi facă noi prieteni care

probabil îl înţelegeau. L.C. încearcă sa-şi convingă fiul sa iasă din acel anturaj întrucât nu

are o influenţa benefica asupra acestuia.

Este optimista şi considera ca dacă va depune efortul necesar şi îşi va canaliza atenţia

către băiat lucrurile se vor îndrepta.

Acest studiu de caz explică foarte bine ipoteza numărul şapte conform căreia într-o

familie monoparentală cu cat gradul de comunicare este mai scăzut cu atât tendinţa spre

delicvenţa juvenilă este mai mare.

În acest studiu de caz copilul se simte neglijat , consideră că nimeni nu îl înţelege şi

este furios pe ambii părinţi. Din această cauza s – a apropiat de anumite persoane care au o

influenţă malefică asupra sa si care l-au împins spre comportamente delincvente.

Consider că unul dintre motivele pentru care a făcut acest lucru a fost dorinţa de

răzbunare pe părinţi si mai ales dorinţa de a atrage atenţia asupra acestora.

Părinţii ar trebui sa cadă de comun acord în ceea ce priveşte educaţia copilului si

fiecare ar trebui sa-şi aducă aportul în mod egal. Ar trebui să fie deschişi , să comunice mai

mult între ei şi sa-i arate copilului că astfel de lucruri se mai întâmplă şi în alte familii şi

că situaţia poate fi depăşită prin acceptarea responsabilităţilor; devotamentul total faţă de

familie, comunicare, respingerea cu tărie a sentimentului de vina potrivit căruia părinţii

sunt culpabili pentru ca nu au putut oferi un cămin model copilului lor, încetarea tendinţei

de victimizare , atitudine răbdătoare faţa de copil, încurajarea relaţiei dintre părintele care

a părăsit familia şi copil.

60

Concluzii

Familiile cu un singur părinte tind sa fie privite negativ în cultura noastră. Poate

pentru ca familia formata din doi părinţi - cu mama, tata şi copii - reprezintă idealul

cultural. Se ştie însă ca numărul familiilor monoparentale este în continuă creştere.

Educaţia copiilor din familii monoparentale se face defectuos. Aceasta nu este

întotdeauna o regula. Educaţia are de suferit numai dacă absenta unui părinte are loc la

vârste fragede ale copilului , atunci când acesta nu şi-a însuşit norme de comportament,

convingeri şi nu şi-a asumat principii. Dacă în familia monoparentală părintele singur nu

primeşte ajutor din partea rudelor, a prietenilor atunci va trebui sa rezolve şi sarcnile care

reveneau înainte celuilalt părinte care a părăsit familia, se simte împovărat de grijile zilnice

şi nu mai are timpul necesar pentru a se ocupa de copil, pentru a-i transmite acestuia

normele şi valorile care sunt cu adevărat importante în viata unui om. Mai târziu copiii

manifestă comportamente agresive şi violente chiar şi fata de părintele unic. Se închid în

sine , nu reuşesc sa comunice , sa-şi facă noi prieteni şi chiar pot spune ca probabilitatea de

a repeta eşecul părinţilor este mare, mai ales ca unii dintre ei nici nu vor dori sa se

căsătoreasca şi sa aibă propria familie. Performanţele şcolare în multe cazuri scad , copiii

având tendinţa de manifestare a unor comportamente infracţionale dacă îndrumarea

parentală nu este adecvata.

Pentru a împiedica toate aceste lucruri părinţii trebuie sa acorde atenţia cuvenită

copiilor , mai ales dacă aceştia sunt mici şi au nevoie de foarte multa dragoste. Nu este de

ajuns sa le asigure doar un trai material bun ci, eu cred că mai importantă este comunicarea

, înţelegerea , afecţiunea şi iubirea mai presus de orice faţă de copil. Este de preferat ca

părinţii facă apel la rude , bunici şi chiar prieteni care au o influenta benefica asupra

copilului şi poate împiedica supravegherea superficială a copilului dat fiind faptul ca

părinţii sunt preocupaţi de propriile lor griji, de traiul material şi îi neglijează din punct de

vedere emoţional.

Dacă familia devine monoparentală atunci când copiii sunt mari, atunci

probabilitatea ca ei sa devină un sprijin pentru mamă, sa-i ofere suport emoţional şi sa

61

preia atribuţiile părintelui absent este mai mare. Aceştia se maturizează mult mai de

timpuriu decât ceilalţi copii.

Dacă părintele singur este tatăl situaţia este puţin diferită. Tatăl nu se bazează pe

copii pentru treburile casnice şi preferă sa facă apel la rude. Este mai puţin autoritar spre

deosebire de mamă care poate deveni excesiv de autoritară. Copiii îşi percep tatăl ca fiind

protector şi grijuliu spre deosebire de copiii din familiile biparentale. Mamele de obicei

preferă sa nu se mai căsătorească pe când la tată probabilitatea unei casatorii este mai

mare.( sau a unei relaţii de concubinaj)

Cert este ca relaţia părinte – copil se schimba cu trecerea timpului.

Copiii care şi-au format deja personalitatea şi au anumite principii care nu mai pot fi

zdruncinate reuşesc sa treacă mai uşor peste divorţul părinţilor şi sunt capabili sa lupte

împotriva stărilor emoţionale care ii domina. Îşi centrează atenţia spre şcoala , spre

obţinerea unor rezultate foarte bune, devin mai ambiţioşi şi se vor realiza din punct de

vedere profesional.

Situaţia poate fi depăşită pentru ca mulţi dintre părinţii unici depun eforturi

semnificative pentru a reuşi să meargă mai departe. Ei au astfel în vedere, cum am mai

precizat şi în comentariul unui studiu de caz, acceptarea responsabilităţilor, devotamentul

total fata de familie, comunicare, o modalitate buna de a conduce activităţile casei,

respingerea cu tărie a sentimentului de vina potrivit căruia ei sunt culpabili pentru ca nu au

putut oferi un cămin model copiilor lor, încetarea tendinţei de a se victimiza, atitudine

răbdătoare faţa de copii, încercarea de construire a unei noi relaţii cu un alt partener,

încurajarea relaţiei dintre celalalt părinte şi copii; menţinerea ritualurilor, a tradiţiilor;

abordarea unei atitudini pozitive fata de noile provocări ale vieţii. Poate respectând toate

aceste idei copiii din familiile monoparentale vor învăţa să fie fericiţi şi să uite de trauma

cauzată de separarea părinţilor.

62

Bibliografie

1. Alocaţia de susţinere pentru familiile monoparentale,

www.minteacopiilor.ro/ cuprins/news/article.php?storyid=22 - 34k -, disponibil pe

Google

2. Baran Pescaru, Adina. Familia azi - O perspective socio-pedagogică.

Bucureşti ,Editura Aramis. 2004

3. Chelcea, Septimiu. Metodologia Cercetării Sociologice. Metode Calitative

şi Cantitative. Bucureşti, Editura Economică. 2001.

4. Familia monoparentală .Articol furnizat de Clinica Aquamarine

www.eva.ro/familie/articol246-print.html, disponibil pe Google

5. G.W. Allport. Structura si dezvoltarea personalităţii. Bucureşti, Editura

Didactică şi Pedagogică. 1991

6. Giddens, Anthony. Sociologie. Bucureşti, Editura Bic All. 2000

7. Hogwood W, Brian Gunn, Lewis, A. Introducere in politicile publice.

Bucureşti, Editura Trei. 2000

8. Mărginean, Ion. Protecţia socială si sistemul protecţiei sociale in România

în Zamfir Elena, Cătălin Zamfir, Badescu Ilie, (coord). Starea societăţii romaneşti

după 10 ani de tranziţie. Bucureşti, Editura Expert. 2000

9. Mihăilescu, loan. Familia în societăţile europene. Bucureşti ,Editura

Universităţii. 1999

10.Mihut, Liliana, Lauritzen Bruno. Modele de politici sociale. Bucureşti,

Editura Didactică si pedagogică. 1999

11.Mitrofan Iolanda, Ciupercă Cristian. Psihologia Vieţii de Cuplu.Bucureşti,

Editura S.P.E.R. 1996.

63

12.Mitrofan Iolanda, Mitrofan Nicolae . Familia de la A La Z - Mic dicţionar al

Vieţii de Familie. Bucureşti, Editura Ştiinţifică. 1991

13.Mitrofan, Iolanda. Cuplul Conjugal , Armonie şi Dizarmonie. .Bucureşti,

Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1989

14.Munteanu , A. Psihologia Copilului şi a Adolescentului. Timişoara, Editura

Augusta. 1998.

15.Preda, Marian, Grupuri sociale ignorate/excluse de politicile sociale în

România; în Zamnr, Cătălin. Politici sociale in România. Bucureşti, Editura Expert.

1999.

16.Stănciulescu, Elisabeta. Sociologia educaţiei familiale. Iaşi, Editura

Polirom.1997

17.Ştefan, Cristina. Familia monoparentală – Aspecte privind protecţia

socială. Bucureşti ,Editura Arefeană. 2001

18.Voinea Maria. Psihosociologia Familiei. Bucureşti, Editura All.1996

19.Voinea, Maria. Sociologia Familiei. Bucureşti,Editura Universităţii .1993

20.Zamfir Cătălin ,Vlăsceanu Lazăr. Dicţionar de Sociologie. Bucureşti,

Editura Babel.1999.

21.Zamfir Elena, Zamfir Cătălin, Pop Marius. România '89- '93: Dinamica

bunăstării si protecţia sociala. Bucureşti, Editura Expert. 1994

22.Zamfir, Cătălin. (coord), Pentru o societate centrata pe copil, Raport al

Institutului de cercetare a Calitatii Vieţii. Bucureşti, Editura Alternative. 1997

64

ANEXĂ

Ghidul de interviu:

Aş vrea sa vorbim despre situaţia dvs. vis a vis de următoarele aspecte:

Cum sunt relaţiile dvs. cu familia de origine ?

…………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………

…………..................................................................................................................................

..........................................................

Care este starea civila a dvs.?

…………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………

…….

……..........................................................................................................................................

...................................................

Primiţi ajutor(material / moral) din partea bunicilor, rudelor, prietenilor?

…………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………

…..

………......................................................................................................................................

......................................................

65

Care este situaţia dvs. economică?

…………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………

…………..................................................................................................................................

...........................................................

Care este atitudinea dvs. fată de copil şi faţă de partenerul care a părăsit familia?

…………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………

…………..................................................................................................................................

..........................................................

În ceea ce priveşte istoria relaţiilor dintre dvs. şi fostul partener ce puteţi spune

dacă punctaţi următoarele aspecte:

Aţi avut o relaţie de uniune consensuală sau întâmplătoare cu fostul partener?

…………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………

…………..................................................................................................................................

Tatăl este sau nu cunoscut de copil?

…………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………

…………..................................................................................................................................

Părintele ce a părăsit familia a fost tatăl sau mama?

…………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………

…………..................................................................................................................................

Angajamentele luate de fostul partener au fost respectate în totalitate?

66

…………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………

…….…….................................................................................................................................

Ce angajamente au fost luate şi nu s-au respectat de fostul partener?

…………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………

…………..................................................................................................................................

Care a fost motivul despărţirii de fostul partener?

…………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………

…………..................................................................................................................................

Ce puteţi sa spuneţi despre relaţiile părintelui care a părăsit familia cu copiii ?

…………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………

…………..................................................................................................................................

În ce relaţii sunteţi cu familia partenerului ce a părăsit familia?

…………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………

…………..................................................................................................................................

Ce atitudine are aceasta fata de copil?

…………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………

…………..................................................................................................................................

67

Relaţiile cu familia fostului partener vă sunt favorabile?

…………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………

…………..................................................................................................................................

68