Refacerea mobilităţii

A. Prin adoptarea unor posturi, care diferă după cum este vorba de flexie, extensie, supinaţie sau pronaţie :

a) Pentru flexie :

Exerciţiul 1 – Pacientul în unipodal (pe MI afectat), cu o carte sub antepicior, sprijin cu mâinile pe o bară : se lasă treptat greutatea corpului pe tibie şi piciorul posterior.

Exerciţiul 2 – Din ortostatism se trece în ghemuit (călcâiele pe sol), cu aplecarea tibiei spre anterior.

Exerciţiul 3 – Subiectul în decubit dorsal, cu piciorul prins pe un suport care forţează flexia din articulaţia tibiotarsiană.

b) Pentru extensie :

Exerciţiul 4 – Idem ca la exerciţiul 3, dar tracţiunea se face spre extensie (flexie plantară).

Exerciţiul 5 – Poziţia în genunchi, cu picioarele în extensie pe sol sau în sprijin pe degetele flectate : accentuare flexiei G şi CF forţează extensia tibiotarsienelor.

c) Pentru supinaţie :

Exerciţiul 7 – O sanda cu înclinarea tălpii inegală prin încărcarea în zona internă a piciorului.

Exerciţiul 8 – Subiectul în decubit contralateral, cu piciorul de tratat pe o carte sub maleola internă : pe sandaua de reeducare se aplică, pe marginea internă, o greutate.

d) Pentru pronaţie :

Exerciţiul 9 – Idem ca la exerciţiul 7, dar înclinarea este inversă

Exerciţiul 10 – Idem ca la exerciţiul 8, dar din decubit homolateral : cartea sub maleola externă ; greutăţile se aplică pe marginea externă a sandalei.

B. Prin mobilizări pasive.

Exerciţiul 11 – Din decubit dorsal, cu G flectat la 90º şi piciorul pe masă, se execută mobilizări de alunecare anterioară şi posterioară a extremităţii distale a tibiei.

Exerciţiul 12 – Realizarea decompresiunii articulaţiei tibiotarsiene se face prin mai multe variante de prize, dar care toate urmăresc o „separare” a piciorului de pilonul tibial, prin împingerea de sus în jos a astragalului şi calcaneului, fie pe faţa internă, fie pe cea externă a lor.

Exerciţiul 13 – Subiectul în decubit dorsal : asistentul, cu priză pe calcaneu şi pe antepicior, trăgând uşor în jos pentru decompresiune, execută simultan flexii şi/sau extensii ale piciorului.

Exerciţiul 14 – Mobilizarea în inversie – eversie : subiectul în decubit ventral, cu gamba flextată 90⁰ ; asistentul blochează cu o mână gamba distal, iar cu cealaltă prinde calcaneul ; pentru inversie se combină adducţia + supinaţia + extensia, iar pentru eversie abducţia + pronaţia + flexia.

C. Prin mobilizări autopasive :

Exerciţiul 15 – Pacientul abordează piciorul cu propriile mâini, pentru a executa mobilizările necesare.

Exerciţiul 16 – Printr-un sistem simplu de scripeţi se fac mobilizări cu ajutorul piciorului opus

Varinată : exerciţii de pedalaj pe un ergociclu, cu picioarele prinse în cleme.

Exerciţiul 17 – Piciorul prins pe un skate – board, care este plimbată înainte şi înapoi.

Exerciţiul 18 – Din ortostatism, cu un picior înainte celuilalt, se balansează corpul înainte sau înapoi, cu flectarea CF şi G prin fandarea MI spre înainte sau spre înapoi.

Exerciţiul 19 – Mers sau stând pe un plan înclinat în plan sagital sau frontal (pentru inversie – eversie).

D. Prin mobilizări active.

Exerciţiul 20 – Mişcări active analitice în toate axele de mişcare ale piciorului, ca şi în articulaţiile degetelor.

Exerciţiul 21 – Utilizarea unor instalaţii care facilitează mişcările piciorului : pedala de circumducţie, pedala cu arc sau scripete, pedalele bicicletei etc.

Exerciţiul 22 – Mersul pe teren variabil rămâne cel mai fiziologic exerciţiu activ.

Refacerea forţei musculare

Tonifierea musculaturii flexoare (dorsale)

Se poate considera că o flexie dorsală a piciorului este corect realizată prin intervenţia a două grupe musculare :

Flexorii dorsali – adductorii – rotatorii interni, adică tibialul anterior şi extensorul propriu al halucelui

Flexorii dorsali – abductorii – rotatorii externi, adica extensorul comun al degetelor.

Mişcarea de flexie dorsală este limitată ca amplitudine când G este extins (prin întinderea gemenilor).

Exerciţiul 1 – Subiectul în poziţie de decubit dorsal, cu CF întinsă şi G uşor flectat ; asistentul opune rezistenţă pe faţa dorsală a piciorului : pacientul execută flexia dorsală, continuă cu extensia G, apoi cu flexia CF sau procedează în sens invers ; mâna asistentului nu blochează şi degetele (antrenarea tibialului anterior) sau le blochează (antrenând şi extensorii degetelor).

Exerciţiul 2 – Realizarea triplei flexii : decubit dorsal, cu CF şi G întinse; priză pe coapsă deasupra G şi pe faţa dorsală (CF-G-G1), assisentul opunând rezistenţă în zona prizelor.

Exerciţiul 3 – În figura alăturată asistentul execută o presiune în axul gambei : calcaneul va rula şi pacientul execută flexia dorsală ; asistentul se opune flexiei gambei, care se produce odată cu flexia G – este

Tonifierea musculaturii extensoare

Se consideră că pentru o flexie plalntară simetrică trebuie să intre în activitate trei grupe musculare :

Tricepsul sural (gemenii nu lucrează decât dacă G este extins) Extensorii interni : tibialul posterior, flexorul propriu al halucelui, flexorul

comun al degetelor Extensorii externi : peronierii laterali

A. Exerciţii globale:

Exerciţiul 1 – Subiectul în decubit dorsal, cu CF flectată (45⁰), G întins şi G1 în flexie dorsală ; asistentul face priza sub tendonul ahilian şi pe talpă : pacientul execută o extensie a CF, flexie a G şi extensie a G şi extensia G1.

Exerciţiul 2 – Triplă extensie din decubit dorsal, cu CF, G şi G1 flectate : pacientul extinde tot MI, asistentul opunând rezistenţă pe talpă şi treimea inferioară a feţei posterioare a coapsei.

B. Exerciţii selective :

Exerciţiul 3 – Subiectul în decubit dorsal, cu MI întins, G1 în flexie dorsală ; asistentul prinde în mână călcâiul pe faţa lui posterioară : pacientul încearcă să extindă piciorul ; călcâiul se va ridica, dar priza asistentului se opune. Deoarece nu există vreo rezistenţă pe degete sau antepicior, nu va intra în activitate scurtul flexor plantar, ci doar tricepsul sural.

Exerciţiul 4 – Pacientul în şezând, cu gamba atârnând şi G1 în extensie : asistentul aplică prizele ca in figura alăturată, pentru a se opune flexiei degetelor ; poziţionănd G1 în extensie, scădem activitatea flexorului comun al degetelor, favorizând doar acţiunea flexorului scurt plantar.

Tonifierea musculaturii abductoare şi pronatoare

Această musculatură realizează o mişcare complexă – de fapt, ceea ce se numeşte eversie.

A. Exerciţii globale :

Exerciţiul 1 – Subiectul în decubit dorsal, cu MI întinse, articulaţia CF a MI de tratat este în uşoară adducţie şi piciorul în supinaţie : execută o mişcare de abducţie a CF, cu deplasarea în afară a piciorului ; asistentul contrează cu propria coapsă tendinţa de abducţie ; cu o mână face priză pe calcaneu, iar cu cealaltă pe antepicior, imprimând cu ambele o forţă direcţionată medial.

Exerciţiul 2 – Subiectul în decubit homolateral, cu CF şi G întinse, piciorul sprijinindu-se cu maleola şi marginea externă pe o mică pernă : asistentul aplică o forţă de sus în jos pe faţa internă a calcaneului ; pacientul se opune, ridicând talonul spre zenit şi sprijinindu-se pe perniţă cu marginea externă a antepiciorului – sunt antrenaţi atat abductorii piciorului, cât şi rotatorii externi ai soldului.

B. Exerciţii selective :

Exerciţiul 3 – În figura alaturată este solicitat peronierul scurt lateral, prin acţiunea de ducere înapoi şi înafară a antepiciorului, ca şi extensorii, abductorii şi rotatorii externi ai CF.

Tonifierea musculaturii adductoare şi supinatoare – (Inversie)

A. Exerciţii selective

Exerciţiul 1 – Subiectul în decubit dorsal, ca în figura alăturată : pacientul execută contra prizelor asistentului o întindere a MI, ducând metatarsianul V caudal şi medial, ceea ce activează tibialul posterior şi flexorul comun al degetelor.

Exerciţiul 2 – Subiectul în decubit dorsal : asistentul imprimă o forţă ventro-laterală prizei de pe coapsă şi o forţă ventro-latero-cranială prizei de pe plantă ; pacientul duce marginea antero-externă (degetul mic) îndărăt şi înauntru – exerciţiul solicită extensorii – adductorii şoldului şi stabilizatorii interni ai G, care facilitează inversorii P.

Exerciţii pentru refacerea stabilităţii colaterale

Exerciţiul 1 – Subiectul în decubit dorsal, cu MI întinse : cu o mână, asistentul face priză pe faţa plantară a MI drept, iar cu cealaltă, pe faţa dorsală a MI stâng (afectat) ; pacientul execută o alungire a MI stâng, basculând bazinul şi împingând în ax contra prizei asistentului, ceea ce are ca urmare tendinţa de scurtare MI drept, cu tendinţă la extensia piciorului contrată de cealaltă priză.

Exerciţiul 2 – Subiectul în decubit dorsal, cu membrele inferioare întinse : cu o mână, asistentul face priză pe faţa posterioară a talonului stâng şi pe talpă, blocând încercarea de extensie a întregului MI stâng şi a piciorului, iar cu cealaltă face priză pe faţa dorsală a piciorului drept, cu care se opune flexiei piciorului şi flexiei întregului membru – se realizează astfel o stimulare a lanţului posterior muscular stâng si a lanţului anterior drept ; intensitatea stimulării pe un lanţ sau altul ţine de activitatea indusă de pacient la un membru sau altu.

.