Cum se face o teza de licenta Umberto ecoTraducere de George Popescu- recenzie -

DORHOI TEODORA ROXANA Anul I ID Comunicare si relatii publice

Cartea Cum se face o teza de licenta face parte din publicatiile semioticianului, filozofului si criticului literar Umberto Eco. Autorul este de asemenea si un mare pedagog si scriitor, cunoscut in special pentru romanul sau Numele trandafirului (1980). Cartea publicata in 1977 a aparut la editura Polirom din Iasi, intr-o editie revazuta de George Popescu. Cum se face o teza de licenta reprezinta o lucrare indrumatoare pentru realizarea unei teze de licenta riguroasa, abordand in acelasi timp subiectul intr-un limbaj accesibil publicului larg si inca din titlu ne dam seama ca este o publicatie de specialitate care ofera exemple si sfaturi utile oferite intr-o maniera accesibila si placuta; de exemplu: ce este o teza de licenta si la ce foloseste, monografia sau analiza de ansamblu, alegerea tipului de teza (istoric sau teoretic ), alegerea tipului de subiecte (vechi sau contemporane), cum se transforma un subiect de actualitate in tema stiintifica, indicatii asupra identificarii surselor si cercetarii bibliografice, asupra planului de lucru si sistemului de fise, explics cand si cum se citeaza si elaboreaza zece reguli. De asemenea, vorbeste despre citat, parafraza, plagiat si note de subsol, avertismente, capcane sau uzan e. Cartea se adreseaz in special studentilor de la sectiile umaniste si evolueaza de la notiunile de baza despre sensul tezei, pana la regulile de citare bibliografica si informatii referitoare la notele de subsol. Faptul ca marele profesor, Umberto Eco a abordat un subiect atat de modest, cum este aceasta lucrare care serveste studentului de rand, a reprezentat un gest controversat pentru unii. Insa, ilustrul scriitor a demonstrat prin cartea sa mai mult decat binevenita, pe de o parte, ca asemenea probleme sunt chiar importante, iar pe de alta parte, faptul ca orgoliile nu au ce cauta in aceasta meserie. Este de apreciat acest act scriitoricesc, prin care Eco a reusit sa realizeze un adevarat indreptar in sprijinul redactarii tezelor de licenta. In spatele intentiei de a scrie a autorului stau acele lucrari prost facute, care par sa aiba o frecventa tot mai mare. Interesant este faptul ca Umberto Eco, intentionat sau nu, se refera la aspecte din viata studenteasca universala, nu unui anumit tip de sistem de invatamant sau unei culturi universitare apartinatoare unei anumite tari. Chiar daca la un moment dat face comparatia intre sistemul italian si cel american, specifica apoi necesitatea unui reper oricarui student. Din punct de vedere al felului in care este structurata cartea este foarte usor de urmarit, avand capitol si subcapitole. Unele dintre titluri sunt chiar structurate sub forma unor intrebari pentru a fi mai sugestive si toate reprezinta o esenta a celor dezvoltate pe larg pe parcursul capitolului.

In capitolele care urmeza se face o trecere in revista a tipurilor de teze precum si criteriile fiecarei categorii. Se poate vorbi de teze monografice sau panoramice, precum si teze de cercetare (necesita timp indelungat de pregatire a materialelor) sau teze de compilatie (arata ca poti sa legi concepte si implica cele mai mici riscuri pentru cel care o realizeaza). Sursele si materialele folosite pot fi si ele diverse distingand intre surse de prima si de a doua mana. Aceste surse trebuiesc cercetate urmand anumite caracteristici mentionate. Nici erorile sau capcanele in care pot sa cada cei care realizeaza o cercetare nu sunt ignorate, precum riscul superficialitatii conducerii unei anchete sau a unui interviu (aceasta poate duce la tragerea unor concluzii eronate). Toate aceste erori si pericole sunt mentionate tocmai pentru a fi evitate. Foarte importante si utile sunt exemplificarile, autorul ofera chiar mostre de fise bibliografice si de lectur . Asta ca dovada clara ca exemplul este cel mai eficient mod de a intelege si a invata este exemplul. In subcapitolul Cui ii vorbesc?, dincolo de intentia pedagogica, gasim un fel de cheie de intelegere a stilului simplu si precis care face atat de placute celelalte scrieri ale autorului insusi. Printre sfaturile asupra lungimii frazelor sau folosirii punctuatiei, scriitorul face referire si la importanta definirii termenilor introdusi in lucrare - Definiti totdeauna un termen atunci cand il introduceti pentru prima oara. Daca nu stiti sa-l definiti, evitati-l. Daca este unul din termenii principali ai tezei voastre si nu reusiti sa-l definiti, lasati totul balta. Ati gresit teza. Prin capitolul Cum sa evitati sa fiti exploatati de catre conducatorul stiintific?, autorul abordeazs un subiect destul de delicat. Aici include profesorii care indica spre cercetare fie un subiect pe care il cunosc foarte bine si asupra caruia il vor putea urmari cu usurinta pe student, fie un subiect pe care nu-l cunosc destul si despre care ar vrea sa afle mai mult. In legatura cu acest ultim aspect, pedagogul dezvolta si ideea unui posibil siretlic la care ar apela conducatorii stiintifici. Se refera la cei care ofera spre cercetare subiecte vizand propriul interes, pentru ca apoi, pe baza informatiilor obtinute de studenti, profesorul sa editeze lucrari stiintifice sau sa redacteze scrieri. Aceste gesturi vor fi cu usurinta remarcate, insa din diferite motive (resprect, frica, dezinteres) nu vor fi demascate. Aceste precizari pot veni ca o ofensa la adresa unor profesori, an spatele carora se afla multi ani de experienta si care pot manifesta o oarecare antipatie. In viziunea mea, in ceea ce il priveste pe studentul care nu a intrat niciodata intr-o biblioteca, dar si pe cel care urmareste intocmirea unei teze de licenta notata cu punctajul maxim, magna

cum laudae, rasfoirea sau mai bine zis lecturarea acestui eseu este mai mult decat in folosul lui. De asemenea, pentru cei carora spiritul organizatoric le lipseste cu desavarsire si practic nu stiu de la ce sa inceapa, indreptarul pus la dispozitie de Umberto Eco va reprezenta un esential punct de reper care il va cuceri. Faptul ca intalnim numeroase marci ale subiectivitatii in acest manual didactic, nu poate revela decat implicarea atat de ordin profesional, dar mai ales spiritual a autorului, in cele sugerate. Exprimarea la persoana I plural reusind in acest fel sa ceeze impresia de apropiere si situare la acelasi nivel cu cititorul (sa avansam; sa presupunem). Foloseste deasemeni si persoana I singular atunci cand ofera exemplul unor experiente proprii, reale sau in momentul in care se transpune in situatia studentului neintiat si confuz urmand firul gandirii acestuia, oferind o imagine realista asupra intregului proces care duce la alegerea unei teme pentru teza sau a unor metode, obtinand in acest fel in final un rezultat si concluzii realiste. Umorul este si el un factor nelipsit ce situeaza lucrarea mai aproape de cititor te-apuca groaza cand citesti teze cu fraze de acest gen. Prin afirmatia: As vrea sa inchei cu doua observatii a face o teza inseamna a te distra, iar teza este asemenea porcului, nu se sinchiseste de nimic , Umberto Eco incheie intr-o nota vesela si oarecum incurajatoare un admirabil eseu prin care intinde o mana de ajutor tinerilor studenti, proaspat initiati in limbajul academic. Lucrarea discutata capata valoare tocmai datorita autorului care bazandu-se pe experienta personala reuseste sa obtina o imagine de ansamblu despre ceea ce inseamna si cum se realizeaza o teza de licenta.