“CAPITALISM CONTRA CAPITALISM” de Michael ALBERT

RECENZIE

1

INTRODUCERE

Pentru a înţelege mai bine lucrarea lui Michael Albert, voi începe această recenzie prin definirea conceptului de ”capitalism”. Conform DEX, capitalismul reprezintă un sistem politico-economic care se întemeiează pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie şi de schimb.

Cele mai importante aspecte, şi fară de care capitalismul nu ar fi capitalism sunt: diviziunea claselor (lumea, cum o ştim noi, se împarte în două clase, clasa capitalistă, adică cei ce deţin mijloacele de producţie şi distribuţie, un număr relativ restrâns, şi clasa muncitoare, restul populaţiei, ce, în esenţă, işi vând puterea de muncă în schimbul unei remuneraţii) şi motivul profitului (în capitalism motivul producerii bunurilor şi serviciilor îl reprezintă vânzarea lor şi obţinerea profitului, nu satisfacerea nevoilor oamenilor).

În zilele noastre cuvântul ”capitalism” e folostit în mod curent pentru a descrie sistemul social în care trăim. De asemenea se presupune că a existat, dacă nu dintotdeauna, atunci de-a lungul majoritaţii istoriei umane. Defapt, capitalismul este un sistem social relativ nou.

Victoria capitalismului a venit pe trei fronturi:1. Prin Margaret Thatcher în Anglia şi Ronald Reagan în Statele Unite – prima

”revoluţie conservatoare” în materie de politică economică: revoluţia ”statului minimal”. Scopul principal al acestei revoluţii a fost scăderea impozitelor pentru cei bogaţi; care ajunseseră la un nivel de neimaginat în zilele noastre: în USA, în 1981 guvernul federal preleva pâna la 75% din veniturile cele mai ridicate ale cetaţenilor; în Marea Britanie, situaţia era chiar mai drastică atingând 98% în timpul guvernelor laburiste.

2. Ce-a de-a doua victorie o reprezintă înlaturarea regimurilor comuniste, începând cu 9 noiembrie 1989 când tinerii germani din Est au îndrăznit să treacă zidul Berlinului. Odată cu aceasta îndrăzneală nemţească un val de nemulţumire s-a propagat în întreaga Europa de Est, guvernele comuniste fiind înlaturate încetul cu încetul.

3. Ce-a de-a treia victorie, numită ”Războiul din Golf”, a fost purtată în Irak; aceasta a fost singura victorie militară, venită ca răspuns asupra atacului şi anexarea Kuweitului de către Irakieni, în frunte cu Saddam Hussein la 2 august 1990. Invazia a fost contra-atacată aproape imediat de către forţele coaliţiei a 28 de ţari, mânate de către Statele Unite conduse, la acea vreme, de George H.W. Bush.Această a treia victorie, pe lângă eliberarea Kuweitului, a mai ridicat un

impediment: problema aprovizionarii cu petrol – ”oxigenul vieţii noastre economice”. Întrebarea care se pune acum nu este dacă avem destul petrol, ci la ce

2

preţ şi, odată cu recunoaşterea problemelor ecologice tot mai impozante, dacă nu cumva împraştiem prea mult în atmosferă.

Astfel de la tripartiţia Capitalism – Comunism – Lumea a treia, vorbim astăzi de dualismul ţari dezvoltate – ţari subdezvoltate. De ce? Pentru că acum, după ce maştile au căzut şi am putut observa înapoierea lamentabilă a economiilor comuniste, nu avem de ales decât să le plasăm în aceiaşi categorie cu celelalte ţari subdezvoltate.

Privit din afară, aşa cum este în clipa de faţa, într-o poziţie de monopol, capitalismul riscă să apară ca un monolit. Din contră, capitalismul este multiplu şi tot atât de complex ca şi viaţa însăşi. El nu este o ideologie, ci o practică.

Acum, toţi actorii sunt în scenă. Spectacolul poate să înceapă. Prăbuşirea comunismului scoate la iveală opoziţia dintre două modele de capitalism. Unul, cel ”neoamerican", se bazează pe reuşita individuală şi pe profitul financiar rapid. Celălalt, cel „renan", are drept centru Germania şi prezintă numeroase asemănări cu cel din Japonia. Ca şi acesta din urmă, el pune accent pe reuşita colectivă, pe consens, pe preocuparea pentru termenul lung.

I. AMERICA IS BACK

La finele razboiului din Golf gloria Americii era atât de mare încât aproape că era sa uităm că ”revenirea Americii” fusese deviza şi opera lui Roland Reagan. Şi, totuşi, America lui Reagan, cea de ieri, nu încetează să stralucească pretutindeni în lume, numele lui Ronald Reagan fiind recunoscut din Moscova, unde din ’90 triumfă în faţa pieţii Puşkin restaurantul McDonald’s, botezat ”noul mauzoleu”, în Europa de Vest, şi până chiar până la Pekin (Beijing).

I. 1. Big-bang-ul american

Cât de fulgerant trebuie să fi fost big-bang-ul din care provine orbitoarea ”lumină americană” pentru ca aceasta să continue să iradieze în întraga lume!

Pentru a înţelege esenţa capitalismului american trebuie să ţinem seama şi de durata lungă, de evoluţiile de profunzime mult prea adesea neglijate. Exista, întradevăr, câteva date de bază ce se află la originea puterii cât şi a slăbiciunii americane de astăzi.

I. 2. Prea multe umiliri şi prea puţine certitudini

Cei zece ani care au precedat alegerea lui Reagan nu oferiseră Americii aproape nimic altceva decât un interminabil şir de eşecuri pe plan internaţional. Şi

3

eşecuri chiar semnificative. Dintre acestea menţionăm dezastrele din Vietnam şi Cambodgia; în acelaşi timp Uniunea Sovietica şi aliaţii ei cubanezi marcau, în Africa, puncte considerate decisive: Etiopia, Angola, Mozambic şi Guineea-Bissau. În Orientul Apropiat America pierdea, în persoana şahului Iranului, cel mai de încredere aliat al său. Şi pe continent situaţia era la fel de drasică, Cultul Liderului, transformat în fetişism juridic este una dintre probleme.

Discursul viguros şi simplificator al lui Ronald Reagan va veni la momentul potrivit pentru a raspunde aşteptarilor poporului, un popor nemulţumit de această dezagregare a ţesutului social şi a instrumentului politic; el va şti să exploateze deopotrivă un context economic favorabil, excesul de birocratizare şi intervenţionismul statului federal, şi un climat intelectual. Ca să nu mai amintim situaţia internaţională, care nu va face decât să multiplice efectele mesajului său: America revine!.

I. 3. Noua sfidare americană

Ronald Reagan, candidatul Partidului Repulican a fost ales preşedinte al Statelor Unite pe 4 noiembrie 1980. Reagan afirma ca dorinţa lui cea mai arzatoare era să aduca America in prim-planul scenei internaţionale. America este prima putere militară a lumii, iar Reagan vroia să demonstreze lumii acest lucrul; iar pentru a face asta Reagan adresează (în primul rând sovieticilor) ”războiul stelelor” sau ”initiativa de apărare strategică”. Acest program consta în construcţia unui scut capabil să intercepteze rachetele sovietice şi astfel să elimine posibilitatea declanşării unui război atomic.

”Războiul stelelor” este un imens succes mediatic şi politic.Acestui come-back internaţional i se adaugă o revigorare voluntaristă şi

lipsită de complex a capitalismului reaganian (în interior). Reagan îi ridică în slavi pe întreprinzători, denunţă risipa statului federal şi mai ales impozitul.

Pe plan economic, această serie de succese ale Statelor Unite au o consecinţă imediată: banii devin mai scumpi; rata dobanzilor creşte, dolarul depaşind 10 franci la începutul lui 1985.

I. 4. America, America

America a revenit! Cel puţin aşa a lăsat Reagan să se vadă. Acesta a fost un maestru al ”disimularilor”, reuşind cu ajutorul mass-mediei să acopere slăbiciunile Americii (de exemplu deficitul bugetar nemaivăzut, ce creştea de la an la an). Noua Americă, readusă la viaţă de Reagan atinge apogeul influenţei sale.

4

I. 5. Fundamentele puterii americane

Totuşi, încă din acea perioadă există unele semne de întrebare referitor la renaşterea spectaculoasă a Americii; este ea una întemeiată? Sau se datorează puterilor de decepţie a conducătorului acesteia? În primul rând America în esenţa este o ţara ”privilegiată”, se bucură de anumite atuuri specifice (un activ fără echivalent, o prodigioasă moştenire economică, financiară, tehnologică).

- stocul de capital, pe care Statele Unite îl acumulează încă de la sfarşitul celui de-al Doilea Razboi Mondial este incomparabil;

- resursele minerale de care aceasta dispune sunt printre cele mai importante de pe glob;

- deasemenea beneficiează de un avantaj tehnologic însemnat; - privilegiul monetar, apoi, se dovedeşte hotărâtor; dolarul serveşte drept

monedă de referinţă în tranzacţiile internaţionale şi este principala monedă de rezervă ce o înmagazinează băncile centrale din majoritatea ţarilor.Dar ambiguitatea vine în punerea întrebării: ”a fost ea cu adevărat absentă?”.

America era confruntată cu o situaţie de declin şi de recul relative, însă fundamentele puterii ei, avantajele cucerite de geniul poporului american, ca şi privilegiile oferite de Istorie, continuau să existe.

II. AMERICA BACKWARDS: AMERICA ÎN REGRES

America revenită, de care vorbea toată lumea, defapt era o Americă ce excela la capitolul criminalitate şi consum de droguri, dar era pe ultimele locuri la capitolul vaccinari şi prezenţă la voturi. O ţară cu o capitală ce avea un deficit bugetar de 200 de milioane de dolari la sfarşitul anului 1990. Ca sa nu mai vorbim de aeroporturile prost întreţinute, de cartierele mizere precum Bronx, South Dallas etc.

II. 1. O Americă taiată în două

În acestă societate americană disociată apare un nou concept: dualismul. Dualismul reprezintă disocierea prezentă într-o societate în care diferitele categorii sociale trăiesc pe ”doua planete”, total diferite. Dualism între bogaţi şi saraci, dar şi între marile universitaţi şi un sistem şcolar aflat în ruină, între spitale sau clinici ultramoderne şi o infrastructură sanitară pe cât de costisitoare pe atât de învechită, şi în final un dualism industrial ce separă industriile de top (de cele mai multe ori dependente de bugetul pentru Apărare) de restul.

5

II. 2. Rugul vanitaţilor

Această disociere a societaţii a lărgit chiar mai mult disensiunile rasiale deja existente. Astfel, America anilor 80 semăna cu cea a anilor 60, cartierele mărginaşe, de negri, erau evitate de cei din ”upper-class” şi erau scena traficului de droguri şi criminalitaţii crescânde.

II. 3. Şcoala bolnavă, sănătate bolnavă, democraţie bolnavă

Efectele cele mai grave ale dualismului se propagă în toate sectoarele societaţii americane: viaţă politică, învăţământ, sistem sanitar. Participarea cetăţenilor americani la vot e cea mai scăzută dintre toate democraţiile occidentale. Ruptura dintre unitaţile de învăţământ superior (faimoasele colegii americane ce întradevăr sunt la nivelul cel mai înalt la capitolul descoperiri şi cercetări ştiinţifice) şi învăţământul primar şi secundar ce se găsesc la un nivel submediocru (nivelul de cunoştinţe al elevilor americani de până la 17 ani situează America pe ultimul loc în rândul ţarilor industrializate), iar în sistemul sanitar, unde Statele Unite cheltuie cel mai mult pentru sănătate din toate ţarile din OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) – 10% din PIB, se observă o ruptură gravă între unele spitale şi clinici, foarte avansate tehnologic, şi infrastructura sistemului sanitar ce se află la pământ.

II. 4. O industrie în regres

Industria americană se află în regres. Există cel puţin cinci motive pentru a demonstra această înapoiere a industriei americane:

- piaţa internă americană s-a îngustat, iar industriile transatlantice nu mai sunt în stare să facă faţă japonezilor şi europenilor în cucerirea de pieţe externe;

- dominaţia tehnologică a Statelor Unite nu mai este un fapt indiscutabil şi, de cele mai multe ori, inovaţiile se fac în strainătate;

- nivelul de calificare al muncitorilor americani, superior, pâna mai ieri, aceluia din ţarile concurente, a scăzut simţitor;

- bogăţia acumulată a Statelor Unite era atât de mare, la un moment dat, încât permitea realizarea unor performanţe incredibile;

- metodele americane de management, nu mai sunt nici pe departe cele mai eficiente.

6

II. 5. Coşmarul deficitelor

Ceea ce ameninţă cel mai serios America de după Reagan nu sunt nici dualismul social, nici declinul industrial ci mai degrabă deficitele fără precedent. În perioada 87-89 deficitul federal a fost de aproximativ 150 de miliarde de dolari pe an (3% din PIB), apoi accentuându-se la 220 de miliarde in 1990 şi la 290 de miliarde in 1992 (5% din PIB).

II. 6. Cel mai mare debitor din lume

Până în anii 70 America era una din cele două ţări care acordau împrumuturi (alaturi de Franţa), în 1992 datoria netă a Americii atinsese suma de 1100 miliarde de dolari. Din creditorul lumii, America devenise după perioada Reagan debitorul acesteia.

III. CELĂLALT CAPITALISM

Modelul renan, modelul de economie ce se întinde din nordul Europei până în Elveţia şi care se înrudeşte parţial cu cel din Japonia, atât de necunoscut şi neînţeles, este un model indiscutabil capitalist. Şi deşi nu este atât de apreciat de omul de rând ce vrea să se îmbogaţească repede, este un model economic mult mai avansat decât cel neoamerican. Diferenţa o constituie viziunea asupra organizării economice, altor structuri sociale şi unui alt mod de reglare socială.

III. Locul pe care îl ocupă piaţa în cele două modele

Există bunuri care prin natura lor nu pot fi nici vândute, nici cumpărate. În esenţă, bunurile necomerciale sunt aceleaşi în ambele modele. Singura excepţio o reprezintă religiile. În cadrul modelului neoamerican o importanţă mai mare o au bunurile necomericiale, pe când în cel renan, bunurile mixte, ce depind atât de piaţă cât şi de iniţiativele publice.

În modelul renan se pune preţ pe onoare, fidelitate, ataşament faţă de companie, spaţiu geografic etc. În ceea ce priveşte modelul neoamerican, angajatorii, dar şi salariaţii, caută să obtină cât mai repede profit din investiţia făcută. De aceea în Statele Unite nu se pune preţ pe ataşamentul faţa de companie, schimbarea locului de muncă, ba chiar schimbarea profesiei atestă calitatea omului de a se descurca în acea situaţie; de asemenea, în modelul neoamerican salariile se stabilesc după productivitatea respectivului angajat, în timp ce în modelul renan se pune preţ pe vechimea lui.

7

III. Un capitalism bancar

În modelul renan, speculaţiile bancare sunt practic inexistente, băncile fiind cele care joacă rolul încredinţat, în modelul anglo-saxon, pieţei financiare şi bursei. Astfel, accentul nu se pune pe profit rapid, ci pe investiţii calculate ce aduc profit maxim, pe termen lung.

III. Reţele de interese încrucişate

În Germania, băncile sunt principalii acţionari ai întreprinderilor, în două moduri diferite: fie posedă direct o parte din capital, fie prin exercitarea dreptului de vot al acţionarilor care au conturi în băncile respective. Astfel băncile exercită o influenţă considerabilă în cadrul consiliilor de administraţie. Aceste participări încrucişate duc la crearea unei reţele de interese, a unei comunităţi industrial-financiare trainice, dar relativ închisă.

III. Un consens bine administrat

Modelul renan cunoaşte o structură a puterii şi o organizare a managementului la fel de speciale ca şi cele ale capitalului, împărţirea responsabilitaţilor fiind mai dezvoltată ca oriunde, o veritabilă cogestiune, unde la procesul decizional participă toate parţile implicate: acţionari, patroni, cadre, sindicate.

III. Fidelitate şi pregătire profesională

În modelul renan, fidelitatea deţine un loc foarte important, salariile şi promovările în cadrul unei companii fiind direct proporţionale cu vechimea respectivului în companie. De asemenea, se pune un mare preţ pe pregătirea profesională, aceasta fiind finanţată intens de către întreprinderi. În ţarile anglo-saxone, pregatirea profesională funcţioneaza ca un sport de elită, în timp ce în cele renane este un sport în masă (din 100 de persoane, 15 dintre cele mai calificate sunt din Fraţa, însă restul sunt mai calificate în Germania).

III. Ordo-liberalismul

Dirijismul economic este perceput în mod oficial ca un apanaj istoric al regimurilor autoritare, în special al nazismului. Conform şcolii de la Freiburg, economia socială de piaţă se caracterizează prin două principii de bază:

8

- dinamismul economiei trebuie să se sprijine pe piaţă, careia trebuie să i se asigure o cât mai mare libertate de funcţionare;

- mecanismele pieţei nu pot să determine singure ansamblul vieţii sociale.În sfarşit, aşa cum am văzut, în ceea ce priveşte acţionariatul

întreprinderilor, Germania rămâne o ţară cu puternice tendinţe protecţioniste.

III. Sindicate puternice şi responsabile

Deşi in aproape toată Europa asistăm la un dezinteres pentru sindicate, în Germania sunt în creştere. Rata de sindicalizare a populaţiei active a atins aproape 42%, în timp ce în Franţa e abia de 10%.

Privită în ansamblul ei, mişcarea asociativă, care grupează şi mobilizează forţele active ale societaţii civile joacă un rol cheie în funţionarea, pe teritoriul german, a modelului renan.

III. Valori împărtăşite

Societăţile ce aparţin modelului renan au în comun un număr de valori:- sunt în primul rând societaţi relativ egalitare (ierarhia veniturilor şi evantaiul

salariilor sunt mai reduse ca în ţările anglo-saxone),- interesul colectiv trece, de obicei, înaintea obiectivelor individuale,.

Modelul renan este, prin urmare, original.

IV. SUPERIORITATEA ECONOMICĂ A MODELULUI RENAN

La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial Statele Unite triumfau asupra unei lumi aflată în paragină; iar acest lucru se datora în mare parte desfaşurarii războiului departe de tărâm american. De asemenea, Statele Unite beneficiau şi de un important excedent bugetar ce, prin intermediul planului Marshall, a ajutat finanţarea Europei devastate de război.

IV. Victoria învinşilor

La mai puţin de jumătate de secol mai târziu, America se vedea nevoită să ceară permisiunea Băncii Japoneze şi a celei Germane pentru a debloca resursele federale după un crash bursier. Astfel cele două învinse ale Războiului ajung să prindă din urmă, şi chiar să depaşească vechea hegemonie americană, printr-o politică economică ce depăşeşte de departe modelul ”anglo-saxon”.

9

IV. Măria Sa, marca

Germania a profitat de pe urma înfiinţarii SME (Sistemul Monetar European) în două moduri: în cursul anilor de la înfiinţarea SME marca germană s-a afirmat tot mai mult ca monedă de referinţă în Europa, şi posibilitatea Germaniei, datorită puterii sale monetare, de a menţine rate scăzute ale dobânzilor.

IV. ”Artileria grea” monetară

O situaţie asemănătoare regăsim şi în Japonia, deşi la un nivel mai scăzut. O monedă forte dă posibilitatea de a cumpăra la preţuri scăzute în străinătate, iar japonezii nu se abţin de la acest lucru, investind enorm în lume. Aceste investiţii, pentru ţarile renane, au rolul de a controla mai îndeaproape pieţele pe care exportă.

IV. Cercul vicios al monedei forte

La o prima vedere o monedă forte naţională pare un dezavantaj, pentru că înseamnă scumpirea produselor proprii pe pieţele externe, însă, pentru întreprinderi, această situaţie reprezintă un imbold: din cauza faptului că işi văd penalizate exporturile, iar produsele straine se ieftinesc, acestea sunt nevoite să-şi mobilizeze energiile pentru a putea face faţă situaţiei, iar asta înseamnă progres tehnologic şi industrial, o dezvoltare pe termen lung.

IV. Adervăratele arme ale puterii

Secretele ţarilor renane le reprezintă industriile ieşite din comun şi o agresivitate comercială dintre cele mai susţinute. Industria ţărilor renane este cea mai bună din lume – partea ocupată de industrie în ansamblul economiei este mai mare in Germania, Suedia şi Japonia decât în toate celelalte ţari din OCDE.

IV. Cultură economică şi cultură a economiei

Cultura economică deosebeşte cele două modele economice într-un mod cât se poate de evident: în ţările renane există o tendinţa dominantă a familiilor de a face economii. Astfel germanii şi japonezii işi permit să-şi finanţeze propriile investiţii şi să poată acorda împrumuturi cu dobânzi avantajoase. La polul celalalt avem America, ai cărei locuitori s-au obişnuit atât de mult cu creditul încât uneori ajung să acorde pana la 25% din venituri rambursării dobânzilor.

10

V. SUPERIORITATEA SOCIALĂ A MODELULUI RENAN

În primul rând trebuie să precizăm că nu se poate vorbi despre o superioritate socială în aceiaşi manieră în care vorbim de o superioritate economică. Astfel, diferenţele dintre cele două modele vor avea drept criterii: gradul de securitate pe care fiecare model îl oferă (boală, şomaj etc.) şi deschiderea adică posibilitatea cetaţenilor de a urca diferitele trepte sociale.

V. Sănătatea nu are preţ

Reluăm problema sistemului sanitar regăsit în modelul neoamerican, ce am dezbătut-o şi la capitolul II, şi observăm neajunsurile cu care se confruntă un model în care nu există asigurare obligatorie de sănătate. Prin urmare, sistemul social al modelului neoamerican este total insuficient şi lacunar.

V. Umbrele renane

Un paradox extraordinar îl regasim în procentele din PIB alocate de ţarile ambelor sisteme sistemului de sănătate: Marea Britanie 7% (aceasta reprezintă excepţia, căci, deşi face parte din modelul anglo-saxon, asigurările sociale sunt cele mai bune din OCDE), Germania 9%, USA 11%. În teorie, America, ţara care alocă cele mai multe resurse sistemului de sănătate ar trebui să aibe sistemul cel mai avansat. În realitate, însă, este exact pe dos.

O altă idee dezbătută în acest paragraf ar fi aceea a plasării Franţei între ţarile renane: răspunsul este categoric negativ.

V. Derapajele americane

În 1984 Congresul american a încercat o reformă care vroia minimizarea cheltuielor de sănătate (MEDICARE) prin schimbarea sistemului de rambursare utilizat de spitale, care până atunci era foarte susceptibil fraudei. Deşi reforma era un logică şi foarte bine pusă la punct, în loc să scadă cheltuielile, acestea chiar au crescut.

V. Logica egalităţii

Această logică se observă cel mai pertinent în existenţa ”middle-class-ului”, concept ce în mod ironic a aparut în modelul neoamerica, însă este cel mai eficient în ţările renane: în America aproximativ 50% din populaţie aparţine clasei de mijloc, faţă de 75% în Germania, 80% în Suedia şi Elveţia şi 89% în Japonia.

11

Această limitare a evantaiului salariilor, apropierea claselor, are ca efect existenţa unei lupte împotriva sărăciei şi excluziunii mult mai bine organizate.

V. Neîncetata chemare a visului si povara Istoriei

Într-o oarecare privinţa, modelul renan este mai rigid decât cel neoamerican. Mobilitatea socială este mai lentă, iar reuşita individuală mai puţin spectaculoasă. America este o ţară compusă din naţionalităţi de tot felul; imigranţii sunt foarte repede acceptaţi în societate. În ţările renane această situaţie nu se aplică. Germania, Japonia, Suedia etc. sunt ţari în care cetaţenii săi primează strainilor în toate domeniile. Astfel societaţile renane sunt mai puţin expuse schimbărilor brutale şi influenţelor de afară.

V. Bătălia prevederilor obligatorii

Prelevările obligatorii sunt reprezentate de taxe, impozite, contribuţii la sistemul de sănătate, având valori diferite pentru cele două modele economice: în modelul renan ele tind să fie mai mari, ajungân la un moment dat la un nivel chiar îngrijorator, în cel neoamerican taxele sunt mai scăzute, şi sunt blamate de toată lumea – concepţia generală este că taxele îngrădesc posibilităţile societăţilor comerciale, şi deci, a întregului sistem. În Statele Unite nivelul prelevarilor reprezintăa 30% din PIB, faţă de 40% în Germani, 44% în Franţa şi 52% în Suedia.

V. Franţa devenită ”greiere”

Dintre toate ţările europene Franţa este ţara cu prelevările obligatorii cele mai mari (44,6% din PIB), şi, deşi guvernul francez a reuşit să-şi ţină bugetul sub control, cheltuielile sociale (sănătate şi mai ales pensiile obligatorii) tind să iasă de sub control.

VI. RECULUL MODELULUI RENAN

Având în vedere superioritatea economică şi socială a modelului renan, ne-am aştepta ca acesta să triumfe şi politic: realitatea este chiar pe dos, chiar şi în ţările pur renane, influenţa de peste Atlantic se resimte din plin.

12

VI. Capcana inegalităţii

Ca un caz concret, Japonia, o ţară tipic renană, puternic înradacinată în tradiţie, suferă din plin influenţele americane. Deşi este o ţara relativ egalitară, în care majoritatea populaţiei reprezintă clasa de mijloc, există şi câţiva bogaţi, ce au profitat în anii 80, în principal cu ajutorul imobiliarelor şi a bursei. Aceşti câţiva bogaţi reprezintă un ”ţel” pentru populaţia de rând, situaţie ce duce la nemulţumiri sociale, şi reprezintă opusul gandirii tradiţionale japoneze.

VI. Ameninţări la adresa consensului

Odată cu trecerea timpului, în ţarile aparţinând modelului renan, atât consensul cât şi prioritaţile pe care el se întemeiază (primatul colectivului asupra individualului, puterea sindicală şi asociativă, modul de gestionare al întreprinderilor) se văd puse sub semnul întrebarii.

VI. Individualism şi demografie

Creşterea individualismului atrage după sine un declin demografic, ce se concretizează prin îmbatrânirea populaţiei (reducerea populaţiei active), lipsa mâinii de lucru şi în consecinţă criza sistemului de pensii, scumpirea protecţiei sociale ca urmare a scăderii numarului de cotizanţi etc.

Situaţia aceasta este simţita cel mai dur în ţările renane, între acestea Germania şi Japonia, unde constrangerile economice, financiare şi sociale determină familiile să-şi limiteze numarul de copii.

VI. Noi moravuri, noi revendicari

Această nouă evoluţie a moravurilor aduce şi un alt exemplu: atitudinea pe care o au ţarile renane faţă de muncă. În Japonia, spre exemplu, dacă în trecut munca reprezenta totul pentru un angajat, dispus să-şi sacrifice ”viaţa” pentru binele companiei (săptămâna medie de munca e de 44 de ore), în prezent se aud tot mai multe strigăte de nemulţumire la adresa statului cu privire la condiţiile de muncă.

Iar cum forţa sindicatelor se află în scădere în ţarile renane, modurile de gestionare a întreprinderilor sunt şi ele criticate.

13

VI. Atracţiile finanţei

În pofida extraordinarei efervescenţe pe care au cunoscut-o pieţele financiare anglo-saxone în anii 80, pieţele renane se plasează în frunte. Pe scurt, banul facil pătrunde puţin câte puţin în inima economiilor renane. Iar acesta nu este un lucru de invidiat, deoarece ţările renane nu sunt deloc pregătite pentru astfel de situaţii. Fenomenul de globalizare financiară a izbit lumea cu o forţă ieşită din comun.

VI. Rupturile

O principală ruptură mondiala o reprezintă hegemonia dolarului, care pierde teren odată cu hegemonia americană. O a doua ruptură o reprezintă prabuşirea sistemului pus la punct la Bretton Woods, când Nixon, preşedintele Americii, anunţă sfârşitul convertibilitaţii în aur a dolarului: acesta este devalorizat cu 80%. Ultima ruptură o reprezintă dezechilibrele mondiale: şocurile petroliere, dezechilibrele comerciale şi datoriile ţărilor de Lumea a Treia, au făcut ca lumea să trăiască într-o continuă stare de agitaţie.

VI. Inovaţia: mijloacele aflate în serviciul finanţei

Fenomenul de globalizare financiară nu s-ar fi putut produce la o asemenea anvergură dacă nu ar fi existat anumite mijloace tehnologice şi juridice. Pe plan tehnologic informatica şi telecomunicaţiile reprezintă armele finanţei. Pe plan financiar s-a constituit o nouă sferă: au luat amploare produsele de acoperire (contracte pe termen, opţiuni), s-au înmulţit noile tipuri de titluri, cu bonuri de subscripţie, de convertire a opţiunilor etc. Astfel, industrializarea sferei financiare reprezintă o consecinţă directă a dezvoltarii acestei sfere.

VI. Dereglementare/reglementare

De asemenea, dereglementarea a constituit ultimul factorul de globalizare (dereglementarea permite accesul la pieţele internaţionale).

VII. CUM AJUNGE SĂ SE IMPUNĂ TOCMAI CEL MAI PUŢIN PERFORMANT?

Modelul renan, faţă de omologul său american, tronează la toate capitolele: atât economic cât şi social. Aici intervine paradoxul: deşi modelul renan este mai performant, modelul american caştigă, psihologic şi politic, teren.

14

VII. Totul pentru a seduce

Capitalismul american este unul de tip ”roz-bombon”, al banului, al caştigului rapid, al averilor constituite de pe o zi pe alta, infinit mai captivant decât perseverenţa prosperitate al capitalismului renan, un show ce reuşeşte să-şi întreacă oponentul mult mai performant.

VII. Un triumf mediatic

În ciuda tuturor eşecurilor, datoriilor, slăbiciunilor industriale şi inegalităţilor lui, capitalismul american continuă să fie un adevărat ”star” mediatic. Se ştie, de altfel, ca mijloacele mediatice joacă un rol deosebit de important în viaţa economică, iar modelul renan, paşnic în faţa camerelor de luat vederi, nu are cum să se impună în noua lume a show-biz-ului economic.

VII. În schimbul unor speranţe de miliarde

Regula de azi în Statele Unite este una simplă: succesul unei întreprinderi şi câştigurile pe care le realizează patronul sunt două lucruri indisociabile; este vorba, deci, de îmbogăţire, cât mai rapidă – diferenţă ca de la cer la pământ faţă de modelul renan în care conceptul general acceptat este bunăstarea companiei, indiferent de nivelul avuţiei patronului.

VII. Mediatizarea economiei şi criza mijloacelor de informare în masă

Nu avem cum să nu observăm că febra speculativă, preocuparea obsesivă pentru rentabilitate imediată şi dictatura banului au pus în clipa de faţă, stăpânire chiar pe mijloacele de informare în masă. Altfel spus, informaţia nu mai este altceva decât o marfă ce ascultă de legile pieţei.

VII. Profitul pentru prezent

În contextul în care anii 80 au fost cufundaţi într-o negură a incertitudinii, a unei crize generalizată a sistemelor de gândire, în care nu mai exista decât preocupare pentru ego-ul propriu, modelul neoamerican prezintă avantajul de a oferi o idee puternică şi simplă: un profit cât mai mare, imediat. Astfel, când gândirea era focalizată pe prezent, viitorul nu era luat în consideraţie, şi odata cu el şi modelul renan, care oferea soluţii practice pentru viitor, a fost lăsat în urma modelului ce oferea soluţii riscante pentru prezent.

15

VII. Farmecele lui Venus si virtutea Iunonei

Preocuparea pe care modelul renan o arată pentru termenul lung nu se potriveşte cu consumul ”bulimic” de imediatitate. În esenţă, capitalismul american câştigă batalia prin imagine; imagine ce lipseşte cu desavârşire celui renan, care nu este stralucitor, nu promite miracole imediate şi nu se bazează pe ideea de ”fiecare pentru el”.

VII. Marele vid din Est

Sfârşitul comunismului şi al rivalitaţii Est-Vest nu marchează numai triumful unui sistem (cel liberal) asupra altuia (etaist) ci pune ”capitalismul împotriva capitalismului”. Centrul de greutate politic s-a deplasat spre conservatorism în Europa zilelor noastre iar modelul american trece drept variantă pură a capitalismului; în schimb, capitalismul renan, impregnat de idei sociale, văr primar cu social-democraţia, se izbeşte din plin de noile sensibilităţi ultra-liberale.

VII. Trăiască multinaţionalele!

Excepţia de proporţii de la noua tendinţa de triumf al modelului mai puţin performant o reprezintă companiile multinaţionale; caci chiar dacă sunt companii americane (McDonalds, IBM, Coca-Cola etc.) ele s-au dezvoltat în primul rând prin creştere internă, pe baza unui proiect industrial susţinut de inovaţie tehnologică şi comercială. Prin urmare ele nu au încetat nici o clipă să gândească pe termen lung, preluând astfel caracteristici renane.

CONCLUZIE

Concluziile se trag uşor din cele menţionate mai sus:- sistemul capitalist nu mai are un adversar pe masură (caderea comunismului

a însemnat, pe lânga altele, domnia solitară a capitalismului);- cele două variante ale capitalismului diferă una de cealaltă, şi chiar se opun

una alteia; - dintre cele două variante de capitalism, ironic, continuă să se impună cea

mai contestabilă, mai puţin eficientă şi mai violentă.

16

Cele trei vârste ale capitalismului

De la începuturi, capitalismul a parcurs trei faze:- prima a fost aceea a capitalismului contra statului. Data cheie pentru această

etapă este, pentru Franţa, 1791, când a fost adoptată legea LeChapelier care suprimă corporaţiile, interzice sindicatele şi pune bazele libertaţii comerţului şi industriei;

- a doua, a capitalismului supravegheat de stat. Toate reformele vizează corectarea exceselor pieţei şi temperarea violenţelor capitalismului. Vrând prea mult să tutoleze economia, statul era cât pe ce să o sufoce;

- a treia, în care ne aflăm, a capitalismului care ia loc statului. Ideile de bază ale acestei noi ideologii sunt: piaţa e buna, statul e rău.

Pentru 16 400 de franci în plus ...

Ştim foarte bine că sistemul fiscal este cel care determină bogaţia unui stat. Luăm ca exemplu Franţa, unde rata prelevărilor obligatorii este de 44,6%, faţa de 30% în America. Ce s-ar întâmpla dacă am aplica Franţei aceiaşi rată de impozitare de 30 de procente? În primul rând, statul ar fi mai sărac cu 920 de miliarde de franci (la 44,6% PIB-ul Franţei este de 6300 de miliarde de franci). Dar nu putem să sărăcim statul şi să pretindem să-şi asume aceleaşi sarcini. Drept urmare ar dispărea protecţia socială, învăţământul nu ar mai fi gratuit, transportul în comun ar deveni, asemenea Statelor Unite, învechit şi prost întreţinut, iar inegalităţile dintre clase s-ar adânci şi mai mult: cei bogaţi s-ar îmbogăţi şi mai mult iar saracii ar fi şi mai săraci, iar neajunsurile pot continua.

Concluzia o reprezintă faptul că deplasarea unui tip de capitalism în direcţia celuilalt ar fi în mod obligatoriu însoţită de schimbari, într-un sens mult mai profund decât ne putem imagina.

17

BIBLIOGRAFIE

”CAPITALISM CONTRA CAPITALISM”, de Michael Albert, ed. HUMANITAS, 1994http://www.worldsocialism.org/articles/what_is_capitalism.phphttp://en.wikipedia.org/wiki/Capitalismhttp://www.investopedia.com/dictionary/default.asphttp://www.theshortrun.com/main.htmlhttp://dexonline.ro/

18

CUPRINS

IntroducereAmerica is backBig-bang-ul American Prea multe umiliri şi prea puţine certitudini Noua sfidare americanăAmerica, America Fundamentele puterii americaneAmerica backwards: America în regresO Americă tăiată în douăRugul vanităţilorŞcoală bolnavă, sănătate bolnavă, democraţie bolnavă O industrie în regres Coşmarul deficitelorCel mai mare debitor din lumeCelălalt capitalismLocul pe care îl ocupă piaţa în cele două modele Un capitalism bancarReţele de interese încrucişate Un consens bine administratFidelitate şi pregătire profesională Ordo-liberalismulSindicate puternice şi responsabileValori împărtăşiteSuperioritatea economică a modelului renan Victoria învinşilor Măria Sa, marca„Artileria grea" monetară Cercul virtuos al monedei forte Adevăratele arme ale puteriiCultură economică şi cultură a economiei

Pag. 2Pag. 3Pag. 3Pag. 3

Pag. 4Pag. 4Pag. 5Pag. 5

Pag. 5Pag. 6Pag. 6

Pag. 6 Pag. 7Pag. 7Pag. 7Pag. 7

Pag. 8Pag. 8Pag. 8Pag. 8Pag. 8Pag. 9Pag. 9Pag. 9

Pag. 9Pag. 10Pag. 10Pag. 10Pag. 10Pag. 10

19

Superioritatea socială a modelului renan Sănătatea nu are preţUmbrelele renaneDerapajele americaneLogica egalităţiiNeîncetata chemare a visului şi povara IstorieiBătălia prelevărilor obligatorii Franţa devenită ”greiere”Reculul modelului renanCapcana inegalităţiiAmeninţări la adresa consensuluiIndividualism şi demografie Noi moravuri, noi revendicăriAtracţiile finanţeiRupturileInovaţia: mijloacele aflate în serviciul finanţeiDereglementare/reglementareCum ajunge să se impună tocmai cel mai puţin performant?Totul pentru a seduce Un triumf mediaticÎn schimbul unor speranţe de miliardeMediatizarea economiei şi criza mijloacelor de informare în masă Profitul pentru prezentFarmecele lui Venus şi virtutea Iunonei Marele vid din EstTrăiască multinaţionalele! ConcluzieCele trei vîrste ale capitalismuluiPentru 16 400 franci în plusBibliografie

Pag. 11

Pag. 11Pag. 11Pag. 11Pag. 11Pag. 12

Pag. 12Pag. 12Pag. 12Pag. 13Pag. 13Pag. 13Pag. 13Pag. 14Pag. 14Pag. 14

Pag. 14Pag. 14

Pag. 15Pag. 15Pag. 15Pag. 15

Pag. 15Pag. 16

Pag. 16Pag. 16Pag. 16Pag. 17Pag. 17Pag. 18

20