realizarea unei colecții de frunze

15
Realizarea unei colecţii de frunze (herbar tematic) Etape 1. Colectarea materialului vegetal – diverse tipuri de frunze. Acestea trebuie să fie complete (vezi mai jos componentele), uniform colorate (fie verzi sau culoarea frunzei vii – de preferat, fie complet îngălbenite). Se colectează, de obicei, în funcţie şi de mărime, câte două exemplare de la aceeaşi specie de plantă. 2. Presarea şi uscarea – frunzele sunt aşezate în poziţie naturală, cât mai bine etalate (întinse) între coli de ziar; în funcţie de cantitatea de apă din frunze (cele proaspete sunt mai bogate în apă decât cele îngălbenite, uscate; cele suculente conţin foarte multă apă), între frunzele succesive se inseră un număr variat de ziare care să absoarbă apa. Teancul de ziare se pune la presat sub un obiect greu, cu suprafaţă dreaptă şi cel puţin la fel de mare ca a ziarului. Dacă frunzele sunt foarte umede, ziarele dintre frunze trebuiesc înlocuite periodic de cel puţin două ori, pentru a fi prevenită formarea de mucegai. 3. Determinarea speciilor de la care provin frunzele – facultativ. În cazul în care există cunoştinţe sigure prinvind specia de la care provin frunzele, se notează denumirea populară şi/sau ştiinţifică a acesteia. 4. Montarea frunzelor pe colile de herbar. Coala de herbar, în acest caz, este o foaie A4, simplă (80 g/m 2 ) sau dublă (160 g/m 2 ). Se poate folosi şi herbarul şcolar clasic, achiziţionat de la librărie. În partea din dreapta jos se lipeşte eticheta (sau modelul etichetei poate fi imprimat în prealabil) – modelul de mai jos. Frunzele se ataşează pe coala de herbar, de preferat, cu benzi adezive tip timbru (hârtie gumată; necesită umezire pentru activarea adezivului; se procură de la librărie sau de la magazine de tipizate, papetărie) sau tip autocolant, obligatoriu albe, fie cu aracet aplicat în puncte (nu întins pe întreaga suprafaţă a frunzei). Benzile de hârtie adezivă nu trebuie să depăşească 3 mm lăţime, iar poziţionarea trebuie făcută astfel încât să nu mascheze trăsături esenţiale ale materialului vegetal şi nici ca acesta să se desprindă de pe coală, total sau parţial. De asemenea, numărul de benzi adezive nu trebuie să fie foarte mare. Colile cu materialul vegetal montat se introduc individual în folii de plastic transparente şi sunt

Upload: andrei-maca

Post on 17-Dec-2015

62 views

Category:

Documents


2 download

DESCRIPTION

Realizarea unei colectii de frunze si morfologia acestora.

TRANSCRIPT

Realizarea unei colecii de frunze (herbar tematic)Etape

1. Colectarea materialului vegetal diverse tipuri de frunze. Acestea trebuie s fie complete (vezi mai jos componentele), uniform colorate (fie verzi sau culoarea frunzei vii de preferat, fie complet nglbenite). Se colecteaz, de obicei, n funcie i de mrime, cte dou exemplare de la aceeai specie de plant.2. Presarea i uscarea frunzele sunt aezate n poziie natural, ct mai bine etalate (ntinse) ntre coli de ziar; n funcie de cantitatea de ap din frunze (cele proaspete sunt mai bogate n ap dect cele nglbenite, uscate; cele suculente conin foarte mult ap), ntre frunzele succesive se inser un numr variat de ziare care s absoarb apa. Teancul de ziare se pune la presat sub un obiect greu, cu suprafa dreapt i cel puin la fel de mare ca a ziarului. Dac frunzele sunt foarte umede, ziarele dintre frunze trebuiesc nlocuite periodic de cel puin dou ori, pentru a fi prevenit formarea de mucegai.3. Determinarea speciilor de la care provin frunzele facultativ. n cazul n care exist cunotine sigure prinvind specia de la care provin frunzele, se noteaz denumirea popular i/sau tiinific a acesteia.

4. Montarea frunzelor pe colile de herbar. Coala de herbar, n acest caz, este o foaie A4, simpl (80 g/m2) sau dubl (160 g/m2). Se poate folosi i herbarul colar clasic, achiziionat de la librrie. n partea din dreapta jos se lipete eticheta (sau modelul etichetei poate fi imprimat n prealabil) modelul de mai jos. Frunzele se ataeaz pe coala de herbar, de preferat, cu benzi adezive tip timbru (hrtie gumat; necesit umezire pentru activarea adezivului; se procur de la librrie sau de la magazine de tipizate, papetrie) sau tip autocolant, obligatoriu albe, fie cu aracet aplicat n puncte (nu ntins pe ntreaga suprafa a frunzei). Benzile de hrtie adeziv nu trebuie s depeasc 3 mm lime, iar poziionarea trebuie fcut astfel nct s nu mascheze trsturi eseniale ale materialului vegetal i nici ca acesta s se desprind de pe coal, total sau parial. De asemenea, numrul de benzi adezive nu trebuie s fie foarte mare. Colile cu materialul vegetal montat se introduc individual n folii de plastic transparente i sunt prinse ntr-un dosar de plastic cu in, NU biblioraft; n funcie de numrul i de grosimea colilor, se pot folosi dou dosare. Tema este rezolvat dac au fost realizate minim 25 de coli de herbar cu frunze diferite; de asemenea, este obligatoriu s existe n colecie exemplare din ambele tipuri principale de frunze simple i compuse (penat-compuse I palmat-compuse). Pe coala de herbar, n funcie i de mrimea frunzei, este de peferat s fie montate cte dou frunze, expuse cu fee diferite (una pe fa, una pe dos); n cazul frunzelor compuse, se rsucete una dintre foliole (fr a o rupe; rsucirea trebuie realizat cnd frunza este proaspt, nainte de presare i uscare), astfel nct s fie expus faa inferioar a acesteia.MORFOLOGIA FRUNZEI

Fig. 1. Alctuirea unei frunze complete la angiosperme: apx - apex; bf - baza frunzei; blm - baza laminei;dn - dini;inc - incizii; lb - lob (segment);mg - margine;pl - peiol;sn - sinus;snb - sinusbazal;st - stipele.

Fig. 2. Tipuri de frunze la pinofite (gimnosmerme). Frunze aciculare:1 Abiesalba;2 Piceaabies; 3 - Pinus sylvestris; 4 - Juniperus communis.Forma laminei poate fi:

circular/orbicular;

romboidal, de forma unui romb prelung alungit;

reniform form de rinichi;

triunghiular;

eliptic, asemntoare unei elipse;

ovat, de forma unui ou;

obovat, de forma unui ou inversat, cu limea maxim deasupra mijlocului;

cordat/cordiform, de forma inimii, cu vrful n sus; obcordat form de inim, cu partea ngust la peiol i vrful rotunjit sau emarginat

deltoid, de forma literei greceti delta;

lanceolat, lamina de 34 ori mai lung dect lat, cu aspect de lance;

ovat-lanceolat, lamina de dou ori mai lung dect lat; sagitat, de forma unui vrf de sgeat;

scutat, n form de scut;

cuneat/cuneiform, lamin lat la vrf i ngust la baz;

falcat, n form de coas/secer;

spatulat, de forma unei spatule;

hastat, lamina are forma unui vrf de lance, la baz cu doi lobi orientai lateral;

liniar, lungimea depete de 510 ori limea;

ensiform, n form de sabie;

setacee, lung, rigid i foarte subire;

cilindric i plin, crnoas;

fistuloas, goal la interior.

Fig. 3. Tipuri morfologice de frunze - forma laminei: 1 - circular (orbicular); 2 - romboidal; 3 - reniform; 4 - triunghiular; 5 - eliptic; 6 - ovat; 7 - obovat; 8 - cor-dat (cordiform); 9 - deltoid; 10 - lanceolat; 11 - ovat-lanceolat; 12 - sagitat; 13 - scutat;14 - cuneat;15 - falcat;16 - spatulat;17 - hastat; 18 - liniar;19 -ensiform; 20 - setacee; 21 - cilindric, plin; 22 fistuloas (goal la interior).

Fig. 4. Forma bazei laminei: 1 - rotund; 2 - cordat; 3 - sagitat; 4 - hastat; 5 - reniform; 6 - cuneat; 7 - atenuat; 8 - acut (ascuit); 9 - dilatat; 10 - auriculat; 11 - inegal (asimetric).

Fig. 5. Vrful laminei (form): 1 - acut; 2 - acuminat; 3 - obtuz; 4 - rotund;5 - retezat;6 - emarginat; 7 - obcordat; 8 - cuspidat; 9 - mucronat; 10 - spinos.

Fig. 6.Marginealaminei:1 - ntreag; 2 - dinat;3 - serat;4 - crenat;5 - sinuat.

Marginea laminei poate fi ntreag sau poate prezenta incizii de forme i profunzimi diferite.Marginea laminei cu incizii mici (superficiale) poate fi: dinat - cu dini ascuii, perpendiculari fa de nervura median i incizii rotunjite (alun); serat - cu dini ascuii ndreptai spre vrful laminei i incizii mici, ascuite (urzic, salcie); crenat - cu dini rotunjii i incizii ascuite (toporai); sinuat - cu dini i incizii rotunjite (plop tremurtor).

Marginea laminei poate prezenta i combinaii ale tipurilor de baz: margine dublu-dinat/ bidentat (Spiraea chamaedryfolia, Petasites hybridus), margine dublu-serat (Betula pendula, Carpinus betulus), margine dublu-crenat/bicrenat (Glechoma hederacea, Salvia pratensis) etc.

Marginea frunzei cu incizii mari (adnci) se numete lobat, iar segmentele proeminente formeaz lobi. Dup adncimea inciziilor frunzele penate i palmate pot fi: lobate inciziile nu ajung pn la mijlocul jumtii laminei, fidate - inciziile ajung la mijlocul jumtii laminei, partite - inciziile trec de mijlocul jumtii laminei, dar nu ating nervura median i sectate - inciziile ating nervura median.

Fig. 7. Marginea laminei cu incizii profunde: 1 - frunz penat-lobat; 2 - frunz penat-fidat; 3 - frunz penat-partit; 4 - frunz penat-sectat; 5 - frunz palmat-lobat;6-frunz palmat-fidat; 7 - frunz palmat-partit; 8 - frunz palmat-sectat.

Nervaiunea reprezint modul de dispunere a nervurilor la nivelul laminei foliare.

Nervaiune penat. Lamina prezint o nervur median din care se desprind nervuri laterale, secundare i de alte ordine. Tip de nervaiune ntlnit la majoritatea dicotiledonatelor (Fagus sylvatica, Populus sp., Quercus sp.).

Nervaiune palmat. Toate nervurile pornesc dintr-un punct situat la baza laminei; nervurile laterale se dezvolt la fel de mult ca nervura median. Ex.: Acer platanoides, Acer pseudoplatanus, Hedera helix.

Nervaiune paralel. Nervurile sunt paralele ntre ele i se unesc la vrful laminei. Tip de nervaiune prezent la cele mai multe monocotiledonate. Nervaiune arcuat. Nervurile descriu arcuri care urmresc conturul laminei i converg spre baza acesteia. Tip de nervaiune prezent la dicotiledonate i monocotiledonate.

Fig.8. Nervaiunea: 1 - penat; 2, 3 - palmat; 4 - paralel; 5, 6 - arcuat.

Baza frunzeiBaza frunzei reprezint partea cu care frunza se fixeaz pe ramur sau tulpin la nivelul unui nod.

La o serie de specii baza frunzei se poate transforma ntr-o teac (vagin), parte mult extins a bazei frunzei care nconjur complet pe o anumit lungime tulpina. Teaca este prezent la unele dicotiledonate (Apiaceae) i la majoritatea monocotiledonatelor. La unele apiacee teaca este umflat, voluminoas.

La reprezentanii fam. Poaceae teaca este cilindric i are marginile libere. La reprezentanii Fam. Cyperaceae teaca cilindric are marginile concrescute. Unele frunze sunt reduse numai la teac.

Fig. 9. Baza frunzei - teaca (vagina): 1 - teac umflat (Apiaceae); 2 - teac cilindric cu margini libere (Poaceae); 3 - teac cilindric cu margini concrescute (Cyperaceae); lm - lamin; tc - teac.

Frunze compuse

Frunzele compuse au lamina alctuit din segmente independente numite foliole, prevzute cu un peiol mic (peiolul) i dispuse pe un peiol comun numit rahis.

n funcie de modul de dispunere a foliolelor pe rahis se deosebesc mai multe tipuri de frunze compuse.

1. Frunze penat-compuse - foliolele sunt dispuse pe ambele laturi ale rahisului.

Frunze imparipenat-compuse - cu numr impar de foliole, datorit foliolei terminale (salcm, trandafir .a.).

Frunze paripenat-compuse - foliola terminal nu exist sau este transfomat n crcel (mazre, bob .a.).

2. Frunze palmat-compuse - foliolele sunt prinse aproximativ n acelai loc la captul peiolului (trifoi, castan porcesc).

Fig. 10. Frunze compuse: 1 - frunz imparipenat compus la Sorbus aucuparia; 2, 3, 4 - frunze paripenat compuse la Lathyrus sp.;5, 6 - frunze palmat compuse,trifoliolate la Lotus corniculatus (5) i Trifolium sp. (6).

Dispoziia frunzelor pe tulpin

Fig. 38.Dispoziia frunzelor pe tulpin:1 - dispoziie altern (una la nod); 2 - dispoziie opus (dou la nod); 3 - dispoziie verticilat (trei sau mai multe la nod).

Frunze metamorfozateFrunza este un organ caracterizat printr-o plasticitate ecologic pronunat n comparaie cu celelalte organe vegetative, ca rezultat al aciunii factorilor de mediu i al funciilor pe care le ndeplinete.

Frunze cu rol protector. Spini frunze parial sau total transformate n organe cu rol protector (Carduus acanthoides, Carduus nutans, Carlina vulgaris, Cirsium arvense, Xanthium spinosum .a.).

Frunze cu rol de agare. Crcei foliari organe filiforme cu proprietatea de a se nfura n jurul unui suport pentru a susine planta; provin din transformarea integral sau parial a unei frunze. Ex.: peiol transformat n crcei (Clematis vitalba); frunze complet transformate n crcei, rolul asimilator fiind preluat de stipele (Lathyrus sp.); frunze parial transformate n crcei respectiv rahisul i primele perechi terminale de foliole (Vicia sp.).

Frunze cu roluri nutritive speciale. Din aceast categorie fac parte frunzele cu funcie de nutriie heterotrof complementar ce caracterizeaz plantele insectivore. Ex.: Pinguicula sp. (foaie gras), plant insectivor care poate fi ntlnit n pajitile montane, pe locuri turboase. Pe frunzele dispuse n rozet se afl dou tipuri de peri glandulari: peri mari, pluricelulari, care produc substane mucilaginoase de care se prind insectele i peri mici, sesili, capitai (cu o parte terminal globuloas), care elaboreaz enzime proteolitice. Dup ce insecta a fost reinut de perii glandulari pluricelulari, lamina frunzei se pliaz spre faa superioar, acoperind insecta pe care apoi o diger.

Etichet

(Pentru frunze simple)

Forma general a laminei

Baza laminei

Vrful laminei

Marginea laminei incizii mici

Marginea laminei incizii mari

Nervaiune

(Pentru frunze compuse)

Tip de frunz compus

Forma general a laminei foliolei

Baza laminei foliolei

Vrful laminei foliolei

Marginea laminei foliolei incizii mici

Marginea laminei foliolei incizii mari

Nervaiunea foliolei