R E V I Z U I R E A

1. Sediul materiei.Sediul materiei îl constituie art. 322 - 328 C. proc. civ.

2. Obiectul revizuirii.În doctrina juridică se subliniază constant că revizuirea, spre

deosebire de recurs, vizează hotărâri prin care s-a rezolvat fondul pretenţiei ce a fost dedusă judecaţii. Unele precizări şi nuanţări ni se par necesare:

a) spre deosebire de recurs, revizuirea are drept scop, de regula, îndreptarea erorilor săvârşite în legatură cu starea de fapt stabilită în hotărârea definitivă ori irevocabilă.

b) revizuirea poate fi exercitată chiar dacă partea nu a uzat de apel , deci nu există condiţia restrictivă de la contestaţia în anulare de drept comun şi de la recurs, care nu poate fi folosit omisso medio;

c) revizuirea se poate exercita asupra unor hotărâri definitive, dar şi asupra unor hotărâri irevocabile, pentru aceleaşi motive;

d) condiţia de a fi vorba de o hotărâre de fond este prevazută de art. 322 în mod explicit numai în cazul hotărârilor pronunţate de catre instanţele de recurs.Pentru motivele prevăzute de art. 322 pct. 4 (condamnarea

judecătorului), pct. 6, 7 şi 8 se admite că revizuirea se poate folosi împotriva oricăror hotărâri definitive sau irevocabile, deci chiar dacă prin ele nu se rezolvă (evocă) fondul cauzei.

Nu ar fi susceptibile de revizuire hotărârile prin care nu s-a rezolvat fondul, cum ar fi: hotărârea de declinare a competenţei, ordonanţa preşedenţială, regulatorul de competenţă, hotărârea de expedient, hotărârea prin care se respinge sau se anulează apelul în temeiul unei excepţii procesuale, hotărâre prin care s-a respins o contestaţie în anulare ori hotărârea prin care s-a admis contestaţia în anulare şi s-a fixat termen pentru rejudecarea recursului sau hotărârea prin care s-a respins o alta cerere de revizuire.

În sfârşit, este de menţionat că în materia divorţului legea interzice, în mod expres, calea de atac a revizurii [art. 619 alin. (5) C. proc. Civ.]. Dar, dupa cum justificat s-a arătat în doctrină, cererea de revizuire este totuşi admisibilă dacă nu vizează rezolvarea dată capătului principal de cerere privind desfacerea căsătoriei, ci unor cereri accesorii soluţionate prin hotărârea de divorţ.

3. Motivele de revizuire Motivele care justifică exercitarea revizuirii sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 322:

3.1. Dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la indeplinire

Revizuirea nu poate fi folosită dacă contrarietatea există între considerentele hotărârii, ori intre ele şi dispozitiv sau atunci când este necesară lămurirea întelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului.

3.2. Dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut

Prima ipoteză vizează situaţia în care instanţa s-a pronunţat, din eroare, şi asupra unor lucruri care nu s-au cerut nici în scris şi nici oral, atunci cand legea îngăduie acest lucru, cum ar fi cererea de execuţie vremelnică (extra petita).

Revizuirea nu este însă admisibilă pentru această ipoteză daca instanţa a comis o greşeală de judecată, în sensul că a primit şi soluţionat o cerere cu încălcarea dispoziţiilor legale ori dacă se pretinde că instanţa a admis un capăt de cerere în mod nelegal, întrucât pretenţia formulată ar fi fost contrară normelor de drept substanţial.

Ipoteza a doua are în vedere situaţia în care instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere (pretenţiilor) formulate în proces, indiferent dacă ele au caracter principal, accesoriu sau incidental (minus petita). Deci revizuirea nu poate fi exercitată:

- în situaţia în care instanţa a omis să se pronunţe asupra unei cereri de încuviinţare a probelor, asupra unei excepţii ori asupra unui motiv de apel sau de casare şi nici atunci când instanţa nu s-a pronunţat pe fond deoarece a rezolvat cauza pe baza unei excepţii peremptorii.

- în situaţia în care instanţa a rezolvat toate capetele de cerere, dar pretenţiile au fost admise numai în parte sau a fost respins un capăt de cerere.

- în situaţia în care unele capete de cerere accesorii au fost rezolvate implicit prin respingerea capatului principal.Ipoteza a treia vizează situaţia în care instanţa a dat

reclamantului, care nu şi-a modificat cererea, mai mult decât a cerut (plus petita). De exemplu, reclamantul pretinde prin cerere obligarea pârâtului la plata sumei de 380 milioane lei şi instanţa ii acorda 500 milioane lei, sau reclamantul solicită dreptul de uzufruct şi instanţa ii recunoaşte dreptul de proprietate ori pretinde 1/3 din imobilul supus împărţelii, iar instanţa ii stabileşte o cota de 1/2.

3.3. Dacă obiectul pricinii nu se află în fiinţăRevizuirea poate fi cerută pentru acest motiv dacă, printr-o

hotărâre definitivă ori irevocabilă care evocă fondul, cu o singură condamnare, debitorul a fost obligat să predea creditorului un lucru cert şi determinat, iar acesta a pierit dupa pronunţarea hotărârii.

Apreciem că revizuirea este admisibilă chiar dacă lucrul a pierit în cursul procesului şi reclamantul nu şi-a modificat cererea.

În cazul hotărârilor cu condamnare alternativă, cererea de revizuire este lipsită de interes, deoarece debitorul poate fi obligat, în temeiul unei asemenea hotărâri, să plătească suma de bani stabilită de instanţă ca reprezentând contravaloarea lucrurilor.

3.4. Dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui inscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii ori daca un magistrat a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în acea cauză.

Motivul are în vedere trei ipoteze deosebite:Prima ipoteză se referă la situaţia în care soluţia din hotărârea

atacată este rezultatul lipsei de obiectivitate a judecătorului sau a comportării martorului care a depus mincinos ori a expertului care a denaturant adevărul în raportul sau. În toate cazurile, se cere ca să existe o condamnare definitivă pentru o infracţiune privitoare la pricină. Mai mult, în doctrină şi jurisprudenţă s-a subliniat că revizuirea nu va fi admisă decât dacă infracţiunea săvârşită de judecător, martor sau expert a fost determinată pentru soluţia la care s-a oprit instanţa a cărei hotărâre se ataca cu revizuire.

Ipoteza a doua vizează situaţia în care hotărârea atacată s-a bazat pe un înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii, dovada săvârşirii infracţiunii făcându-se, de regulă, printr-o hotărâre penală. Dar nu este suficient ca înscrisul să fi fost declarat fals pentru a se admite revizuirea, ci este necesar ca înscrisul respectiv să fi fost determinat pentru pronunţarea hotărârii atacate.

Cea de-a treia ipoteză se referă la următoarele aspecte: hotărârea de sancţionare disciplinară să fie irevocabilă; abaterea pentru care s-a aplicat sancţiunea să fie strict legată de procesul (cauza) în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere; această abatere să fi fost determinantă în pronunţarea soluţiei împotriva căreia s-a exercitat revizuirea.

În doctrina şi practica mai veche s-a decis că în cazul în care nu se poate obţine o hotărâre penală de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului ori de declarare a falsului însăşi instanţa de revizuire, pe cale incidentală, va verifica si constata dacă s-a săvârşit sau nu infracţiunea pretinsă, iar apoi se va pronunţa asupra revizuirii.

3.5. Dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Acest motiv cuprinde doua ipoteze:Prima ipoteza are în vedere situaţia în care la data pronunţării

hotărârii atacate, instanţa nu a avut în vedere anumite înscrisuri, deoarece nu i-au putut fi înfăţişate de părţi din motive independente de voinţa lor, înscrisuri care în mod vădit erau de natură a schimba soluţia data. Pentru a se putea invoca acest motiv şi a se admite revizuirea trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) partea interesată să se bazeze pe un înscris probator, un înscris nou care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată.

b) înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită.

c) înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii.

d) înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată.

Deci, în reglementarea actuală câmpul de aplicare a revizuirii pentru înscrisuri noi este foarte limitat şi o lărgire a lui ar fi posibilă numai printr-o modificare expresă a codului, ceea ce de altfel, s-a mai propus. Dacă una din condiţiile la care ne-am referit nu este îndeplinită, cererea de revizuire urmează să fie respinsă ca inadmisibilă şi nu ca nefondată (neîntemeiată).

Ipoteza a doua vizează situaţia în care hotărârea atacată cu revizuire s-a întemeiat pe o hotărâre care a fost ulterior desfiinţată sau modificată, dispărând deci suportul probator pe care se sprijină.

3.6. Dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruţii, incapabilii sau cei puşi

sub curatelă nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să-i apere.

În prima situaţie, revizuirea este admisibilă dacă se constată lipsa totală de apărare, independent de cauza care a condus la această situaţie, deci chiar şi în cazul unei lipse nejustificate. Dacă însa s-a făcut apărarea în scris, prin întâmpinare ori printr-un memoriu depus la dosar, nu se poate susţine că instanţa a pronunţat hotărârea făra a fi avut cunoştinţă de apărarea părţii şi deci cererea de revizuire este inadmisibilă. Aceeaşi soluţie se impune şi în cazul unei apărări incomplete sau greşite.

În ce priveşte apararea cu viclenie ea trebuie să provină de la cei însărcinaţi să apere pe revizuient şi să constea în manopere dolosive care au determinat, în mod evident, pierderea procesului.

3.7. Dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Pentru a se putea invoca motivul trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei;

b) să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adica să fi existat triplă identitate de elemente: părti, obiect şi cauză;

c) hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite;

d) în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat sau chiar dacă a fost ridicată să nu se fi discutat;

e) să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea puterii lucrului judecat.

3.8. Dacă partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.

Acest motiv presupune că partea a fost legal citată, dar dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa nu s-a putut înfaţişa la judecată şi nici nu a putut înştiinţa instanţa despre aceasta. Cele doua condiţii sunt cerute cumulativ, astfel încat dacă una din ele lipseşte revizuirea nu poate fi primită. Împrejurarea „mai presus de voinţa parţii” care este invocată în sprijinul cererii de revizuire se apreciază de către instanţa. În orice caz, s-a decis că neprezentarea la judecată, chiar şi din cauze obiective, nu constituie motiv de revizuire.

3.9. Dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor

fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Din analiza textului rezultă că trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii:

a) constatarea încălcării drepturilor sau libertaţilor fundamentale să fie facută de CEDO, iar încălcarea să se datoreze unei hotărâri judecătoreşti:

b) încălcarea să fi produs consecinţe grave şi acestea să continue să se producă;

c) consecinţele grave să nu poată să fie remediate prin alte mijloace decât revizuirea hotărârii pronunţate.Menţionăm că Punctul 9. a fost declarat neconstituţional prin paragraful din

Decizie CC nr. 233/2011 începând cu 17.05.2011: „Admite excepţia de neconstituţionalitate … şi constată că dispoziţiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătoreşti prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi şi libertăţi fundamentale, încălcări constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.” (a se citi decizia !)

3.10 Dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a făcut obiectul acelei excepţii ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.

4. Sesizarea instanţei

4.1. Parţile. Instanţa competentă şi sesizarea eiPărţile în revizuire se numesc revizuent şi intimat. Revizuent poate

fi oricare din părţile care a figurat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, bineînţeles cu condiţia de a justifica un interes. Revizuirea poate fi de asemenea exercitată, potrivit art. 45 alin. (5), de către procuror, indiferent dacă a participat sau nu la soluţionarea procesului în care s-a pronunţat hotărârea pe care doreşte să o atace.

Cât priveşte instanţa competentă, art. 323 alin. (1) stabileşte că cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea definitivă ce se atacă pe această cale. Cum însă revizuirea se îndreaptă, de regulă, împotriva hotărârilor de fond înseamnă că instanţa competentă

este aceea care a pronunţat hotărârea de fond, chiar dacă în cauza există şi hotărâri pronunţate de alte instanţe, însa prin acestea nu s-a evocat fondul.

În cazul în care se cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, competenţa apartine instanţei mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile contradictorii. Dacă hotărârile au fost pronunţate de instanţe care fac parte din circumscripţii judecătoreşti diferite, competenţa apartine instanţei superioare celei care a dat prima hotărâre [art. 323 alin.(2)]. Dacă hotărârile potrivnice au fost date de instanţe de recurs, iar una dintre ele este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea se soluţionează de către această instanţă [art. 322 pct. 7 alin.(2)].

Dacă prin aceeaşi cerere se formuleză mai multe motive de revizuire, iar potrivit regulilor examinate competenţa ar reveni unor instanţe deosebite, nu va opera prorogarea de competenţă, ci fiecare instanţă va soluţiona cererea în legătură cu motivul pentru care este competentă.

În privinţa cererii de revizuire, în lipsa unor dispoziţii speciale se vor aplica prin asemănare prevederile art. 82 si 112, astfel încât ea va cuprinde numele şi domiciliul revizuentului, hotărârea care se atacă, motivarea în fapt şi în drept, eventualele probe, semnătura. Cererea de revizuire se timbrează, sub sancţiunea nulităţii, ca şi contestaţia în anulare cu taxă judiciară fixă şi cu timbru judiciar.

4.2. Termenul de exercitarePotrivit art. 324 alin. (1), termenul de revizuire este de o lună şi se

va socoti:1. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7 alin. 1, de la

comunicarea hotărârilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 alin. 2 de la pronunţarea ultimei hotărâri;

2. în cazul prevăzut de art. 322 pct. 3, de la cel din urmă act de executare;

3. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea instanţei penale de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului ori de hotărârea care a declarat fals înscrisul. În lipsa unei astfel de hotărâri termenul curge de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora;

4. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori, după caz, din ziua în care

partea a luat cunoştinţă de hotărârea desfiinţată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;

5. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 6, de la comunicarea hotărârii definitive făcută statului ori celorlalte persoane de drept public sau de utilitate publică, sau de la întoarcerea dispărutului ori de la dobândirea capacităţii; în aceste din urmă două cazuri termenul fiind de 6 luni.

În cazul art. 322 pct. 8 termenul de revizuire este de 15 zile şi se socoteşte de la încetarea împiedicării.

Pentru motivul prevăzut la art. 322 pct. 9, termenul este de 3 luni de la data publicării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Şi în cazul revizuirii se poate cere repunerea în termen, în condiţiile art. 103, daca partea nu a putut exercita calea de atac în termenul prevăzut de lege, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.

5. Judecarea revizuiriiPotrivit art. 326 alin. (1), cererea de revizuire se judecă potrivit

dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată. Art. 326 alin. (3) precizează că dezbaterile sunt limitate la

admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază. Şi în cazul acestei căi de atac întâmpinarea este obligatorie şi se

depune la dosar cu cel putin 5 zile înainte de termenul de judecată [art. 326 alin. (2)].

Dacă cererea de revizuire este admisă, instanţa va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul revizuirii pentru contrarietate de hotărâri va anula ultima hotărâre. Mai exact:- în cazul primului motiv, instanţa va da o singură hotărâre, prin care

va înlocui dispozitivul ce conţinea dispoziţii potrivnice cu un dispozitiv clar, univoc;

- în cazul celui de-al doilea motiv, dacă s-a invocat extra petita sau plus petita, instanţa va pronunţa o singură hotărâre, prin care va modifica dispozitivul în limitele obiectului stabilit de reclamant. Dacă însa s-a invocat minus petita, instanţa va soluţiona în fond capătul de cerere omis şi va pronunţa o noua hotărâre, care o va completa pe cea dintâi;

- în cazul motivului trei, instanţa va modifica hotărârea atacată, în sensul că va obliga pârâtul la plata echivalentului;

- în cazul motivului patru, dacă se invocă condamnarea judecatorului ori sancţionarea disciplinară a magistratului, se va da mai întâi o hotărâre prin care se va desfiinţa hotărârea atacată, iar dupa rejudecarea procesului se va pronunţa o noua hotărâre. Dacă se

invocă faptul că materialul probator care a stat la baza hotărârii este fals, instanţa va da mai întâi o încheiere interlocutorie, constatând că cererea de revizuire este în principiu admisibilă, fiind întrunite cerinţele legii, iar apoi va administra probe noi, în completarea sau în combaterea celor vechi. În raport de noua situaţie de fapt, dupa dezbateri, va menţine vechea soluţie, caz în care va respinge cererea de revizuire, sau va da o alta soluţie, situaţie în care va admite cererea de revizuire, consemnând în dispozitiv această nouă soluţie;

- în cazul motivului cinci, dacă se invocă înscrisuri noi şi instanţa nu este în masură să rezolve deodată fondul, se va da mai întâi o încheiere de admitere în principiu dacă sunt îndeplinite cerinţele textului, iar apoi, după administrarea probelor şi concluziile părţilor, va da o singură hotărâre prin care admite cererea de revizuire şi soluţionează litigiul, dacă ajunge la concluzia că hotărârea atacată era greşită, ori o respinge atunci când stabileşte că soluţia era legală şi temeinică. Dacă se invocă desfiinţarea sau modificarea hotărârii pe care s-a bazat hotărârea atacată, judecarea se face deodată când nu mai sunt probe noi de administrat ori se va da o încheiere de admitere în principiu şi, după administrarea probelor devenite necesare, se va da o singură hotărâre de admitere sau respingere a cererii de revizuire;

- în cazul motivului şase, dacă se constată lipsa de apărare sau apărarea cu viclenie prin hotărâre se va desfiinţa hotărârea atacată, iar după rejudecare se va pronunţa o nouă hotărâre de fond;

- în cazul motivului sapte, instanţa de revizuire va pronunţa o singură hotărâre, prin care va anula a doua hotărâre, ca fiind pronunţată cu încălcarea puterii lucrului judecat.

- în cazul motivului opt, dacă este întemeiat, instanţa dă o hotărâre prin care retractează hotărârea atacată şi trece apoi la rejudecarea în fond a procesului, pronuntând o noua hotărâre. În situaţia în care însa revizuentul nu solicită probe, este posibil să se dea o singură hotărâre, cu un dispozitiv complex, în care mai întâi să se admită cererea de revizuire, iar apoi să se arate soluţia de fond, care poate fi aceeaşi ca şi hotărârea atacată.

- în cazul motivului nouă, instanţa de revizuire va retracta hotărârea carea a condus la constatarea de catre CEDO a încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi va pronunţa o nouă hotărâre care să înlature consecinţele grave ale încălcării constatate. În ipoteza în care nu mai sunt probe noi de administrat este posibil să se pronunţe o singură hotărâre, prin care instanţa de revizuire să retracteze hotărârea atacat şi să se pronunţe în fond.

Potrivit art. 328, hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul, cu excepţia cazului în care instanţa de revizuire este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a cărei hotărâre este irevocabilă.

Art. 325 Cod procedura civila arata ca instanţa poate suspenda executarea hotărârii a cărei revizuire se cere, sub condiţia dării unei cauţiuni. (Dispoziţiile art. 403 alin. 3 şi 4 se aplică în mod corespunzător.)