R E A M T A T M

Voevodu! Mihai ascultă e x p lica ta profesorului de desen, Eduard Săulescu, la Mânastirea Dealuluţ

(V ezi a r t ic o lu l d in c o rp u l r» » ii* e i)

d i n ţ a r ăDuminica trecută s’a alergat la Băneasa Derbyul. împotriva tu­turor aşteptărilor cursa a fost câştigată de outsiderul Toiag a- partinând d-lui general Moruzi.

In fotografia noastră de sus Toiag, după cursă, fiind condus la cântar de fericitul său pro­prietar.La Derby a asistat şi Suveranul.

In fotografia noastră îl vedem întreţinându-se cu d. prim mi­nistru G. Tătărăscu. In dreapta, d-nii Inculeţ şi Argetoianu.Tot in această pagină vedem o fază a matchului Venus — Bra- şovia disputat Duminica trecută în Capitală şi câştigat Sa Venus

cu 7-2.Deasemeni pe Bâzu Cantacuzino popularul nostru polisportiv în carlinga avionului cu care a câş­tigat cupa Ionel Ghica.

(Foto Berman).

>

J

R E A L IT A T E AI L U S T R A T Ă

D ir e c t o r : N IC . C O N S T A N T INA p a re s ă p t ă m â n a l în 3 2 pag in i mari, cu un suplim ent gratuit de 4 8 pagini. -U n e x e m p l a r 1 0 L e i

P R E Ţ U L A B O N A M E N T U L U I :PE U N A N .................. 400 LEIPE ŞASE L U N I .................. 200PE TREI L U N I .................. 100 „REDACŢIA 91 ADMINISTRAŢIABucureşti S tr . C O N S T . M IL L E 5 -7 -9 T E L E F O N 3 - 8 4 - 3 0Imprimată Ia foto - rotogravură în atelierele „Adeverul“ S. A

No. 385 _ R. | . _ p „ . 2

r

Iată un grup de fermecătoare nimfe, fotografiate pe stânca unei insule din preajma Californiei. De remarcat armonia perfectă între natură şi om, minunata împerechere dintre frumuseţea vecinică şi cea trecătoare.

La Bolonia s’a construit de curând o fântână luminată con­tinuu.Monumentul pe care-1 vedem în fotografia alăturată a fost ridicat în memoria lucrătorilor care au murit în timpul construcţiei liniei ferate Florenţa-Bolonia.

No. 385 _

Reporterul nostru fotograf din Lon­dra, ne trimite amuzanta fotografie pe care o publicăm în această pagină (stânga jos). Ea reprezintă contrastul dintre, clădirile străzii liniştite şi co­pilul care a plecat neştiutor cu mâinile la spate - în promenadă.

Iată un alt copil dintr’un institut lon­donez care după cum vedeţi nu se a- rată a fi prea emoţionat de vizita pe care i-o face Ducesa de Jork (stânga).

'

D ESCENDENT direct al Romanilor, prin colonişti: aduşi de Traian

în Dacia poporul român a moştenit toată dragostea lor pentru agricultură, toate însuşirile firei lor, când răsboinică şi

cand pacinică, precum şi toate petrecerile (cântece bacchice, poves­tiri la gura sobei, jocuri, etc).Dintre acestea din urmă, cel mai caracteristic este jocul ciobanilor. El e, totodată, si cel mai vechi, deoarece origina lui pare a fi aceeaş cu a fundării Romei, iată ce spune legenda:La 753 înainte de Christos, când Numitor (regele Albei) a fost în­ştiinţat de ciobani că nepoţii săi Romului: şi Remus trăesc, fiind cres­cuţi de o lupoaică, regele a vrut să-şi arate recunoştiinţa şi a între­bat pe pastori ce doresc să le dea. „Pentru binele ce mi-aţi făcut — a mai adaugat — cereţi orice-ţi vrea şi pe cuvântul meu de rege, voiu îm plin i!

Ciobanii, în nedumerire, l-au rugat să le dea timp de sfătuire: trei ceasuri, nu mai mult. Şi dacă li s’a îngăduit, s’au dus la turmele lor. Acolo, cand a aflat cum stă chcstia, Romulus le-a spus: „Inapoiati-vă numai decât la rege şi cereţi, pentru păscutul dobitoacelor voastre,

:'r

Doi căluşari.

Dansul îndrăcit al căluşarilor

tul înapoi şi astfel nepoţii săi au puG stă­pânire pe întreagă ţara Laţiului.Acum, aveau pământ, aveau deci loc unde să-şi pască vitele, şi să-şi facă şi ei case; n’aveau însă femei. Deaceea, după o lungă meditaţie, Remus a născocit un joc nou, minunat, încântător (jocul căluşarilor noş­tri de azi).Vreme îndelungată s’a ostenit cu tovarăşii săi de păstorie până ce i-a învăţat jocul — cu gesturile şi cântecele lui. Apoi, când a văzut că totul merge strună, a frimis pe cio­bani pe la popoarele învecinate în special la Sabini, cari ocupau porţiunea din Italia Centrală dela Arno la Apenini — să-i pof- teasca la o mare petrecere.(ţeasta , în anul 754 înainte de Christos adică după ce zidiseră cetatea Romei). Sabinii, auzind de un joc nou, au venit şi cu n®v®stele Şi fetele lor. Petrecerea a avut loc afara din cetate. Când însă toată lumea era

Un grup de căluşari din Ardeal

sa va dea atata pământ cât o cuprinde o piele de bivol”.. Ei n’au înţeles de ce să ceara aşa de puţin; totuş, în faţa regelui, au repetat dorinţa exprimată de Romulus.— Al vostru şt al copiilor voştri, să fie pă­mântul ce va cuprinde o piele de bivol!” a strigat Numitor in culmea bucuriei. Căci se gandia: „Oricât de mare ar putea f i o Piele de vită, tot nu poate f i nici măcar

măsurăm !” ^ pUlea’ să

Uimiţi de „prostia” ce credeau că făcuseră pastorii s au întors la coliba lor şi au spus

d ce Zlsese re8ele- Acesta, ca şi -frate-sau Remus, au aruncat cu căciulile in sus de bucurie, strigând: „AII r iqh t<” (sau ceva asemănător); apoi au umflat in "pate un sac greu şi au zis părinţilor lor adoptivi sa meargă Ia măsurătoare.

Am veniţ cu pielea de bivol, Măria Ta!”— Intmdeţi-o pe pământ şi stăpâniţi cu­prinderea ei! a răspuns regele.Dar ce mare i-a fost surpriza când a văzut ca pielea de bivol era făcută cureluşe sub­ţiri ca acul! N a putut totuş să-şi ia cuvân-

| mai uimită de frumuseţea jocu­lui, Rem’J.s a făcut un semn şi imediat, toţi ciobanii s’au repe­zit !a Sabine, au înşfăcat câte una şi chiar două în braţe, şi-au fugit cu ele în cetate.Răsboiul ce-a urmat din această

; cauză, e prea cunoscut spre a mai fi nevoie să insist. Totuş, adaug (pentru cine l-a uitat sau nu l-a cunoscut de fel), că, în cele din urmă Sabinele au prins dragoste de ciobanii latini şi au mijlocit ele înşile pacea şi buna înţelegere între cele două po­poare...

Şi acum, să revenim la jocul că­luşarilor, aşa cum se practică la noi.E incontestabil, că jocul acesta,

a cărui origină o văzurăm cu dată fixă şi cu revenire pe­riodică, este aniversarea răpirii Sabiiieior. De asta vă veţi con­vinge şi mai bine, când vă voiu spune cum se joacă în Teleor­man.Jocul căluşarilor" are toate ca­racterele unei reprezentaţii dra­matice. Numărul personagiilor e limitat (opt jucători, un vătaf al jucătorilor, un mut şi doi lău­tari); portul lor e special (co­joc miţos, cămăşi cu flori mari, fesuri roşii, chimire şi bete cu clopoţei, opinci cu pinteni tare sunători, pulpele înfăşurate în târsâni şi insfârşit ciomege scur­te dar frumos lucrate); iar ges­turile lor, ritmice şi tacticoase, sunt conduse de zăngănitul cob- zei şi al vioarei.La ţară e frumos de văzut Că­luşul! Când trece pe şosea trupa căluşarilor, în frunte cu mulul sau proasta din Căluş, cu masca lui hidoasă şi lunga-i sabie de lemn, după care vine cu steagul lăcut dintr’un şervet vărgat, în

ţ inodătura căruia e pus un mă- nunchiu de usturoi verde şi de pelin), toată lumea ese la poartă ra s’o vadă. Ba, cei tineri se ţin ru sutele după căluş, şi unde se opresc „să joace” stau şi ei de privesc.Pentru a fi un joc frumos de că­luşari, trebue' neapărat o horă, o horă cât mai mare cu putinţă şi compusă în majoritate de fete şi femei. Căci şi în Teleorman e pe alocuri obiceiul ca la spar­tul căluşului", fiece căluşar să se repeadă şi să răpească o fată din horă.In unele părţi obiceiul acesta a făcut aşa de mult timp lege, în­cât a intrat în moravurile călu­şarilor tineri, neînsuraţi, cari în- tr’adevăr îşi ,,iau" astfel neves­tele. (Există chiar şi o locuţiune proverbială, care dovedeşte a- ceasta şi care se spune fetelor răpite în orice vreme de flăcăi: ,.E luată din Căluş!")

Să ne’ntoarcem însă la horă şi la jocul căluşarilor.Lăutarii au ,nî trupă, un dublu rol: să invite lumea a juca pe căluşari şi să cânte acestora. De- aceea, când sunt primiţi, lăutarii aleg un loc larg - bătătura ca­sei, de preferinţă - şi încep să cânte. Imediat, cei nouă călu­şari se adună în jurul lor şi fac iot felul de „farafastâcuri” (ges­turi hazlii), pregătindu-se să joace. In acelaş timp, lumea care vrea să asiste, formează o horă largă, încercuind pe căluşari. Steagul, e rezemat de streaşina casei, ori de poartă, iar mutul, având într’o mână lunga-i sa­bie de lemn şi în cealaltă o oală cu lapte bătut, ori cu apă de var, îl păzeşte. Dacă vrea cineva să se apropie, acesta îl „păleşte” cu sabia ori şi mai nostim — a- runcă după el cu oala de lapte. Dar jocul a început.Mai întâiu, în picioare, învârtin- du-se individual şi nej-nceţat pe lângă ciomegele lor; apoi înlăn­ţuiţi de chimire ori de bete; şi în cele din urmă aplecaţi _ pe vine, căluşarii joacă, se răsu­cesc în călcâie, sar bătând cu putere din pinteni, chiuie, sar din nou în picioare, îşi întind ciomegile spre centrul cercului pe care-1 formează trupa lor şi vecinic neobosiţi, strigă mereu : ălăi-şa! ălăi-şa!"Cântecul lăutarilor, aci înceti­nit, aci violent, iute ca un ful­ger, electrizează pe toţi privi­torii. Deaceea, hora odată ̂fă­cută, nu se mai desface până la terminarea jocului căluşarilor. Fetele şi femeile, flăcăii şi bă_r baţii, moşnegii şi babele, ţopăe cu toţii în nesfârşita horă în care, pe fiece clipă, intră noi ju­cători.Deodată, când te aştepţi mai pu­ţin, auzi un chiot puternic; te nj torci speriat şi constaţi, nu fără oarecare strângere de inimă^ că mutul e de vină: avântă în mâini o bucată de lemn vopsită’n ro­şu, căreia i-a dat forma unei părţi secrete din corpul bărbă­tesc, se’ndreaptă spre fete şi face o serie de gesturi obscene. Acestea ţipă şi pun mâinile la ochi, ori întorc capul, ruşinate; părinţii lor râd însă cu hohote şi sunt tare bucuroşi: cred, că astfel aleasă de mut, fata lor se va mărita în cursul anului şi că va avea parte de copii.Ălăi-şa! ălăi-şa! ălăi-şa! strigă încontinuu căluşarii şi pintenii le zornăe, în izbirea puternică a călcâielor. Ălăi-şa! ălăi-şa! zice apoi vătaful şi imediat, jocul se schimbă: aplecaţi pe spate, dar stând pe vine, rezemaţi în cio­mege, joacă numai într’un pi­cior. Jocul lor, departe de-a se încetini, capătă mai multă însu­fleţire. După câteva minute, se

ridică iar în picioare, strigă ălăi-şa! ălăi-şa! şi-şi ciocnesc ciomegile. Insfârşit, isprăvesc programul printr’ o spaimă nouă ce fac fetelor: repetarea scenei cu răpirea Sabinelor; în timp ce mutul, de bucurie, sparge, cât mai aproape de horă (aşa încât să stropească pe mulţi), o oală mare cu lapte...C rltimă urare. încă un ălăi-şa! voios şi căluşul s’a spart!...

E în sezonul mort.Cele două mari instituţii care practică la noi, in primul rând, muzica de ansamblu Opera Română şi Filarmonica şi-au lăsat obloanele ca de obicei in această epocă.Rămân active numai muzicile militare, care prin faptul că se produc mai mult în aer liber, se găsesc astfel în p lin sezon.Se pare chiar că, neobositul lor inspector general, d. It.-col. E- gizio Massini, s’a hotărit, pentru anul acesta să remedieze priva­ţiunea la care publicul nostru de muzică e silit, prin aceia că va executa programe exclusiv de muzică simfonică.In consecinţă d-sa ne vesteşte pentru seara de 23 Iunie a. c., un grandios concert simfonic, executat de o muzică militară alcătuită din 700 (şapte sute) de instrumentişti, care sub con­ducerea d-sale, ne va reda in marele stadion al O. N. E. F.- ului, interpretarea următorului program:Rich. Wagner: Uvertura la „Tannhauser”.Ludvig van Beethoven: Simfo­nia a 5-a, în do minor, şi George Enescu: Poema română. De relevat, pe cât de interesant pe atât de merituos, este faptul că cele două din urmă S im ­fonia a 5-o şi Poema română sunt pentru întâia oară orches­trate pentru instrumente de su­flat şi ca atare executate in în ­tregime.Preocupările strict muzicale ale maestrului Massini t-au împins şi la inovaţia, la noi, de o-şi îm ­plin i ansamblul de suflători in deosebi pentru Simfonia a 5-a cu douăzeci de eontra- base.Cea dintâi muzică militară din lume care a practicat aceasta împreunare de timbre în ansam­blu. a fost faimoasa „Musique de la Garde RépiibHcaine”, din Paris.întemeiat pe cele de mai sus, Ministerul apărării naţionale o

Când pleacă de acolo, văd că cu toată paza mutului usturoiul şi pelinul steagului s’a împuţi­nat. Au fost furate: cel dintâi fiindcă e bun de friguri, iar ul­timul pentriXcă se poate face de dragoste cu el... Dar nimeni nu se supără: usturai se găseşte cât vrei, pelin deasemeni; numai să­nătate şi voie bună să fie!...

DETESTE

luat lăudabila hotărire de a or­ganiza un turneu de propagandă in ţările aliate: Varşovia, Praga, Belgrad, ele.După concertul de la Bucureşti socotim că vom putea prooroci mai cu temei sorţii de izbândă ai acestei iniţiative.

Digeraţi repede ?Dacă după 3 sau 4 ore simţiţi

încă efectele digestiei,, răgâieli, acreli, gaze sau poate nevoia de a vomita, sau dacă sunteţi con­gestionaţi şi simţiţi nevoia de a dormi după masă, este pentru un motiv sau altul: exces de a- ciditate, sau exces de mâncare, etc., stomacul funcţionează rău. Această migrenă poate fi dato­rită fermentaţiei alimentelor. O jumătate linguriţă de Magnesia Bisurata în puţină apă imediat după mese vă va uşura în câte­va minute şi vă va permite să mâncaţi tot ce poftiţi fără frică de dureri sau indispoziţii de stomac. Milioane de flacoane vândute în lumea întreagă tim;> de ani îndelungaţi atestă efica­citatea acestui remediu prescris adeseori de un mare număr de doctori. Magnesia Bisurata este de vânzare la toate farmaciilej>i drogueriile cu preţul de lei 75 flaconul mic, sau format mare e- conomic lei 110.

INSTITUT MEDICAL COSMETIC

sub conducerea unui medic der­matolog şi unei doctoriţe din

BerlinStr. Brezoianu 9, Bucureşti III, Tel. 3-5922. Consult. 11-1, 5-8 Sfaturi şi ingrijiri date de că­tre specialişti în toate tărimu~ rile cosmeticei.înlăturarea ¡adicală a perilor de prisos, prin diatermie, îngri­jirea Irumuseţei şi a trupului,, etc.

M U Z IC A

Concerte simfonice româneşti in străinătate

y/A -J.J iti

CUTIA PUDREI D’ A R G Y r' ESTE O BIJUTERIE. MULŢUMEŞTE «ÎNCÂNTĂ OCHIUL, ÎNTOCMAI (A îl CONŢINUTUL CARE SATISFACE GUSTUL CEL MAI RAFINAT.

In c ă u t a r e a u n e i p a t r i— O convorbire cu Trebitch Lincoln, cei mai mare aventurier din lume —

UN bărbat înalt, purtând un chimono cenuşiu, care a- iârnă până la pământ, u- pare în coridorul închi-

soarei din Liverpool, unde ÎJ aş teptam.Cu capul ridicat şi braţele în­crucişate pe piept, înaintează încet spre mine.Privirea sa pare pierdută în vid. Declară că va răspunde bucuros la întrebările mele, dar are gri- je că < '«ncedieze în prealabil cu un gest majestos pe gardianul, care se îndepărtează contrariat.

„Aş dori să petrec patru luni cu fam ilia” —• îmi spune el — pentru a propovădui aci cre­

dinţa budhistă, în tovărăşia dis­cipolilor mei”.

se întunecă şi capul se agită, ca şi cum ar suferi de o groaznica durere.

„Uf! - strigă el — „nu mui vreau să cunosc această lumt Xu mă voiu mai întoarce nici­odată in tr’însa”.Dar dece mă priviţi aşa de cu- rios?_ Nu mă veţi revedea nici­odată. Mă reîntorc in împărăţia lui Budha unde-mi voiu găsi pa­tria, pe care această lume stu Pi dă se încăpăţânează să mi-o refuze.Dar nu voiu muri, căci vreau si trăesc, să trăesc!”Şi zicând acestea, intră într’o stare de absolută transă. Disci­polii şi prietenii săi se apropie de noi, cu faţa îngrijorată şi cu infinite precauţiuni îl reconduc în celula sa.

I. S,

Trebitsch Lincoln Iu îmbarcare pe vusul Duchesse oj Jork spreNew-York.

Şi rostind aceste cuvinte, el a- rată cu mâna spre cinci călugă­ri budhişti, cu capul pleşuv, îmbrăcaţi întocmai ca şi dânsul :ari stăteau nemişcaţi în cori­lor.

,,Mi s’a interzis să intru in Anglia, pentru a fi împiedicat istfel să-mi îndeplinesc m isiu­nea. Voiu fi reîmbarcat pe bor­tul vaporului, cu care am venit ;i svârlit in Canada. De acolo nă voiu duce în Germania” Chao Kung - acesta e numele actual al lui Trebich Lincoln vorbeşte de peregrinările lui cu multă degajare, ca şi cum ar fi vorba de o mică excursie dumi­nicală. Ridică umerii, când e- vocă asprimea de neînţeles a autorităţilor britanice, care l-au costat pe el şi trupa sa mii de dolari, risipiţi în cheltueli inu­tile.„Budha îşi râde de nerozia oa­

Acest călugăr, cu capul ras vor­beşte toate limbile. El se expri- mă cu tot atâta uşurinţă în en­gleză ca şi în germană. Se spu­ne chiar că vorbeşte şi scrie la perfecţie limba sanscrită.El evocă înaintea mea debuturi­le lui modeste la Budapesta şi la Viena. Apoi, cariera sa fulge­rătoare în Anglia, ca deputat în Camera Comunelor.

— „Dar de atunci, sunt aproa­pe 25 de an i!” adaugă cu re- semnare. Toate acestea au luat sfârşit, din momentul când am fost arestat ca spion in timpul răsboiului. Vreţi să ştiţi dacă fă­când aceasta, oamenii au avut dreptate? Probabil!”

Cel mai mare aventurier din lume, unul, care în cursul carie­rei lui şi-a schimbat poate de o sută de ori personalitatea şi a- proape tot de atâtea ori naţio­

No. 385 _

pentru toaletă şi baie

menilor”, iată ce pare să spună privirea dispreţuitoare, pe careo aruncă asupra gardianilor, cari-! observă cu coada ochiu­lui.

„Din fericire, banii şi vre­mea n ’au nici un fel de impor­tanţă în viaţă. Dar oamenii nu ştiu ce le poate aduce viaţa în realitate. Vremea, pe care ar putea-o folosi attâ de bine, ei o pierd alergând după bani şi a- poi, după ce au isbutit să-i do­bândească, îşi pierd timpul cheltuindn-i. Dac’ar avea mai mult respect pentru Budha şi învăţămintele lui, desigur că ei ar fi de o mie de ori mai feri­ciţi. Şi totuş, budhismul va sal­va lumea”.

nalitatea, călătoreşte astăzi cu un paşaport chinezesc.Odinioară, el poseda unul engle­zesc şi avea unul german, atunci când a fost arestat la Berlin, sub învinuirea de complicitate în complotul monarhist, de acum12 ani.

„După toate aceste nenorociri am plecat în Extremul Orient şi acolo m'am făcut călugăr bii- dhist. Acuma sunt in misiune. Ceeace m ’a împins însă de astă- dată să m ă’ntorc în Anglia, era un uit motiv”.Trebich Lincoln voia să viziteze mormântul fiului său, executat pentru asasinat. In repetate rân­duri el ceruse această autorizaţie marei lui vrăjmaşe, Anglia, care însă întotdeauna l-o refuzase. Când vorbeşte despre acest re­fuz, faţa i se încruntă, expresia i

Pielea Dv. respir«... Degajaţi porii cu spum a emolientă şi abundenta a Săpunu lu i Ca- dum. Pielea Dv. trăieşte... Ea se reînoieşle fără încetare. Ca- dum stimulează vitalitatea e- pidermului-şi re lnviorează de­licat tenul. R iguros pu r şi neu­tru. Cadum nu conţine nici decum sodă liber*. Fiind emo-

lient, al nu Irită nici odată pie­lea. ch iar aceia a copiilor mici. O îndelungată uscare ia Să­punulu i Cadum ori ce urmă de umiditate: el se uzează pănA la cea din u rm â bucăţică. Esle cel m ai econom ic şl cel moi bun dintre săpunurile pentr»-» toaletă şi pentru baie. .

— La Farmacii, Droguerii şi Parfumerii —

marmeffloNEW-YORK PAR|S

IZ, Piftii Avenue 36. Avcnue Hoch.

fAlMOASElE PRODUSE DE PRUMUSETENEÎNTRECUTELE c r e m e L O T IU N I PUDRE O O t i r , f OE BUZE Fa R D U R i

SE V Â N D ÎN DETAIL D I S T I N S E I CLIENTELEl a o f i c i u l g e n e r a l p e n t r u r o m â n i a

S T R A D A G E N E R A L M Â N U No 4

| . — Pag. 6

PROFE

An

• f / \ / v p ^ 5 J / c

Z aA

A T ^ !r.v\...... r

Albert I, fostul Rege al Belgiei, mort in urma unu i accident groaznic s’a sfârşit din viaţă exact în ziua în care preziseră astrele.

I NDICAŢIUNILE generale astrologice din harta ce­rului pe 1933-34 indicau

moartea violentă, prin crimă sau accident, a unui şef de stat ; moarte confirmată prin eclipsa solară din 21 August 1933 şi pre­cizată in timp şi în spaţiu prin harta cerului ridicată pentru in ­trarea-soarelui în capricorn la 22 Martie 1933, adică pentru ul timul trimestru astrologie, p ri­mul din anul 1934.Se prevedea: moartea unui rege foarte iubit şi foarte respectat. Anglia, Franţa, Spania şi Belgia erau vizate.Nim ic nu indica vreun pericol pentru preşedintele Albert Le- brun, sau pentru Alcala Zamo- ra. Meridianul, în Anglia, era prea depărtat. D impotrivă la Bruxelles el era in conjunctură cu Jupiter, în consecinţă nu exista nici o îndoială.Ziua de 17 Februarie, când a murit regele Albert, a fost re­marcabilă prin aspectele lunei. Au fost In total zece în curs de

fost paralelele cu Marte şi Ura- nus, care au făcut o zi nefastă. Această multiplicitate de aspecte lunare anunţau o mare schimba­re, un eveniment care va avea consecinţe de lungă durată.In ziua sfârşitului său, regele Al­bert era stăpânit de un presenti­ment. In prada unei tristeţi de moarte, a escaladat stânca fa­tală.

CERUL X V.ŞTERII NOULUI REGE

Cunoaştem entuziasmul cu care a fost prim it de oraşul Bruxelles iregele Leopold al III-lea al Bel­giei. Eleganţa lui a făcut o im ­presie excelentă. Figura lui cla­ră, ţinuta perfectă, surâsul Re­ginei care se făcuse populară de pe vremea când nu era decât principesa Astrid, păreau să a- sigure noului suveran viaţă lun­gă şi prosperitate. Noi i-o do­rim din toată inima cu toate că s’a născut sub astre anunţând o viaţă sbuciumatâ.Regele Leopold s’a născut la Bruxelles, în ziua de 3 Noem- brie 1901 la ora 3 şi 15 minute după amiază.Ascendentul este în al doilea de­can al Berbecului. Nu fiţi sur­prinşi de acest termen. Fiecare semn al zodiacului cuprinde 30 de grade iar cercul cuprinzând cele 12 semne are 360 de grade. Decanii sunt părţi de câte 10 grade în cuprinsul semnelor. Sunt în total treizeci şi şase. Dacă fiecare zodie este stăpâni­tă de o planetă, fiecare decan este sub influenţa unei stele anu­mite.In al doilea decan al Berbecului negăsindu-se nici o planetă în momentul naşterii prinţului, ca- rasteristicile lui fizice, morale şi intelectuale sunt acelea ale zo­diei ţinând cont de locul soare­lui la începutul decanului Scor­pionului, semnul naşterii lui Leopold III-lea.

UN OFIŢER DE CAVALERIE

Din punct de vedere fizic şi mo­ral, Regele Leopold III-lea co­respunde b ine .lipu lu i superior şi activ al Berbecului reprezen­tând idealul ofiţerului de cavalej rie: voinţă puternică, agresivă chiar, ambiţie vie, impacienţă în faţa obstacolelor care îi stimu­lează energia, lipsă de tenaci­tate, entuziasm pentru un pro- ect care se prăbuşeşte brusc, fără cauză- aparentă. In caz de contradicţie, voinţa poate de­veni încăpăţânare.Decanul naşterii ne face dease- meni să prevedem o tendinţă de a considera ideile şi faptele prin tr’o prizmă Toarte materială. Ambiţiunea este viguroasă dar lim itată în timp şi în spaţiu prin tr’o incapacitate de a ve­dea în mare.Sfetnicii suveranului ar trebui

să-i amintească de ilustrul său bunic Leopold II, creatorul sta­tului Congo. Aceasta, deoarece Leopold III-lea acceptă foarte greu alte puncte de vedere de­cât ale sale, în timp ce LeopoldII era diplomat, ingenios, pru­dent, ştiind să pună pe fiecare la locul lui, având replica ind i­cată pentru orice propunere. Leopold I I I se va consacra din toată in ima profesiunei sale de Rege, după cum dacă ar fi fost simplu particular s’ar fi dedicat cu trup şi suflet profesiunei sale.

SENSIBIL LA EXTREM

El ar accepta sfaturile, dacă e- venimentele i s’ar înfăţişa altfel de cum au fost prevederile lui personale. Dacă îi va fi imposi­bil să facă să triumfe ideile sale, pe care le va susţine cu distincţie, el se va descuraja şi va fi văzut cedând pe toată li­nia, mai repede decât să în 'erce găsirea unui compromis între planurile lui şi ale miniştrilor. Aceasta din lipsă de suplţ.ţă. De­viza lui este certă: totul sau n i­mic. De aci se deduce fireşte că va avea conflicte cu anturajul său.Noul suveran are facultatea să prezinte ideile cu diversitate, optimist, entuziast. Fără origi­nalitate profundă, el va da im ­presia că ştie totul şi că pricepe totul.Are nevoe de afecţiune. Aseme- nta naturi nu admit rigoarea o- po;:iţie. Când aceasta se mani­festă, ele sunt dureri surprinse ca înaintea unei trădări. Din pricina încrederii în sine, notă dominantă în caracterul acelora născuţi sub influenţa Berbecu­lui, şi impreviziunii obstacole­lor ar putea avea ca rezultat o pregătire insuficientă, proecte care au şansă să nu dăinuească. Acestea au nevoe de o punere la punct. Or, când evenimentele nu vor fi conforme ideilor Rege­lui, îi va trebui totdeauna un timp anumit pentru a-şi da se.i- ma de situaţia reală. De aci va rezulta o întârziere iremediabilă în luarea unor măsuri urgente.

SCLIPIRI i;i REVENIRI

Este adevărat - că în mijlocul complicaţiunilor cele mai grave, spiritul fertil al lui Leopold I I I expediente pentru îndreptarea va fi totdeauna gata să găsească unei situaţiuni compromise. Nu ar trebui să surprindă pe n i­meni ca în tr’un asemenea caz să adopte o conduită politică cu desăvârşire opusă aceleia pe care o urma înainte.Leopold I I este un caracter ge­neros. Va şti să menajeze banii publici; îi va întrebuinţa din plin când va trebui cu oroarea instinctivă a eheltuelilor nepro­ductive.Se va arăta rigid, puţin conven-

*

Domnia di fici lă a Regelui [.eopoldNo. 385 _ R . | . _ Pag. 7

îional. Va iubi uralele mulţim ii, paradele, şi va fi mai puţin sim­patizat de popor ca tatăl său din pricina unei rigidităţi, mai mult aparentă decât reală, dar în tot cazul caracteristică. Va păstra distanţa faţă de inferiori, aspru in raporturile sale, regretând a- poi severitatea.

CONFLICT INTRE COROANĂ ŞI POPOR

Am spus mai sus că zodia naş­terii prinţului i-a dat încăpăţâ­narea. Or, Saturn ii adaogă încă şi mai multă tenacitate. Leopold I I I va ţine deci piept furtunilor. Vor fi împrejurări în care con­flictul dintre Coroană şi popor ar putea lua vin caracter tragic, în urma căruia Regele va suferi mult căci el ar vrea binele tu­turor acelora care îl înconjoară. Rareori se observă mai multă bună voinţă în serviciul func­ţiunii supreme.

Foarte aproape de „Mijlocul Ce­rului” tot în Casa X-a se găseşte Partea Fortunei. Această poziţie, prin ea însăşi foarte favorabilă are neajunsul că se găseşte în Capricorn, al cărui stăpân este Saturn, care exercită la maxi­mum influenţa lui primejdioasă. Traducem deci: mare noroc, ‘■’■sceptibil de întorsături crude. Nimeni nu se îndoeşte că prin ­ţul nu suferă profund.

NEMULŢUMIREA LIBERALI­LOR ŞI AMENINŢĂRILE

OPOZIŢIEI

Vedem deasemeni că Partea Fortunei este aşezată la fel ca Luna în Casa V ceeace prezice o pierdere a popularităţii. Este cert că Regele va vedea plecând din jurul lui grupurile democra­tice credincioase ilustrului său tată, precum şi mica burghezie intelectuală.

Aceasta ar putea fi explicată şi printr’un alt aspect la Lunei cu Marte in trigon, care semnalează o popularitate puternică şi du­rabilă a Prinţului printre m ili­tari.

Să bage de seamă să nu nemul­ţumească pe radicali şi radical- socialişti. Dacă Leopold II I ar putea sesiza puterea acestui a- vertisment multe evenimente ar continua să plutească în nesigu­ranţă ceeace n’ar fi rău de loc. Deasemeni foarte apropiată de mijlocul Cerului, dar în Casa IX, prin urmare printre ultimele grade ale acestei Case, Venus promite Regelui sprijinul marei industrii şi a marelui comerţ. Dar acest element nu va juca un rol prea important în cariera sa. Venus fiind fără demnitate şi fără respect. Această considera­ţie este aşada-r pur episodică. Foarte importantă este însă opo­ziţia lui Neptun retrograd cu Mijlocul Cerului, certitudii-¿a u- nei opoziţii deslănţuite ale ele­mentelor extremiste de stânga şi dreapta care-şi vor urma atacu­rile cu obstinaţie. Când se va crede că s’a isprăvit cu ei, a- ceştia vor reîncepe cu şi mai multă furie.

SITUATIA ECONOMICĂ PROASTĂ

Soarele în Casa Vil-a sextile cu conjuncţiunea Saturn - Uranus, leagă strâns pentru bine şi pen­tru rău persoana Regelui de des­tinul ei regal. In toate împreju­

rările monarhul va acţiona cu cea mai mare nobleţă, va fi un exemplu pentru popor. El nu se va gândi niciodată la el şi va fi prins cu desăvârşire de slujba lui regească.

Din nefericire, în aceeaş Casă Mercur, este retrograd Lunei, ceeace ne obligă să insistăm a- supra opoziţiei burgheziei de stanga, liberală şi democrată.

Aceste semne fac să se prevadă o situaţie grea a economiei pu­blice.

Indicaţiunile cele mai supără- toate sunt date de Uranus si Marte în Casa VIII. Luate izolat aceste două planete, în această Casă, porţiune a zodiacului in ­telectuale, nu sunt niciodată bu­ne prevestitoare. Reunite, ele in ­dică, pentru cea mai mare parte a timpului, evenimente grave, a- desea deconcertante. Am văzut că Uranus este îngerul ciudatu­lui. Ştim că Marte era conside­rat de cei vechi ca zeul războiu­lui. Un trigon fericit al Lunii cu această reunire a lui Uranus cu Marte, nu atenuează de cât în parte razele sale.

Dragostea poporului va proteja pe suveran. Ameninţarea— dacă ora naşterii este absolut exac­tă — ar urma să fie situată la începutul verii anului 1936.

O PERIOADĂ DE CATACLISM

Este descurajant să constati da­că studiez prin astrologie eveni­mentele viitorului apropiat, că trăim în tr’o epocă de cataclisme. Pentru cei vechi m inunile anun­ţau totdeauna ceva în afară de obicinuit.

La 8 Octombrie 1933 s’a semna­lat o extraordinară ploae de ste­le, eveniment anormal vestind turburări sociale violente în Eu­ropa Occidentală.

Cuprinzând Franţa, Anglia, Ger­mania şi Austria, ele vor avea maximum de efect în Spania şi Portugalia.

M. P. şi C. R.

Cusăturile făcute cu mătase na­turală rezistă mai bine de cât ori ce fire mercerizate şi chiar mai gros răsucite, mătase ' având mai multă e l a s t i c i t a t e chiar de cât ţesătura. Ori care ar fi.

MĂTASEAde cusut şi de butoniere

GutermanAtenţie

lamarca de

fabric^

D o a m n e l o rintrebuintati

Vopseadepâr

T O N A L20 NUANŢE NATURALEDe VÂNZARE PRETUTINOENI

F L A C O N U L L E I 70

C r H b ' O i u ' j g r a t u i t ă daipre • pârul întreţinerea Iul l-a T O N A L f l u c w ' e t f ' C a l e a M o l i l o r No. 131

Prnniiie „Romanelor Captivante"Plăcerea jocului la loterie e azi în gustul publicului. Noua colecţie de 12 lei (260- -300 pagini) „ROMANELE CAPTIVANTE”, cea mai interesană, cea mai eftină cu puţintă, — dorind a bucura pe ci titorii fiecărui volum al său, nu numai cu surpriza unui roman de atracţie, scris în tempo vioi, tineresc, emoţionant, cu vervă şi nea de fruntaşi ai literaturilor străine, ci dorind a prilejui lectorilor şi surpriza unor câştiguri materiale, IN BANI ŞI CADOURI U- TILE --- le oferă la fiecare volum numeroase PREMII:La volumul „Hidroavionul Morţii”, premiile oferite sunt următoa rele :1 premiu de 500 lei; 1 premiu de 300 iei; 1 premiu de 200 lei; 1o- parat de radio (galena); 1 aparat fotografic AGFA-BOX.0 abonamente gratuite pe 3 luni la excelenta revistă ,,Realitatea Ilustrată".5 abonamente gratuite pe 6 luni la valoroasa publicafiune săptămi nulă „LECTURA”, floarea literaturilor străine.1 cravată de mătase; 1 costum de bae; 1 litru Eau-de-cologne; 1 pn (trieră fină; 1 stylo cu peniţă de aur.5 premii literare a 100 lei fiecare, constând in volume (după alt gere) din Editura ,,Adevărul".MODALITATEA CÂŞTIGĂRII: — începând cu volumul 6 din „Ro­manele Captivante": ,,Hidroavionul Morţii” (frumosul roman plin de acţiune, pasiune şi mister) pus astăzi în vânzare, toate exem plarele vor avea pe coperta internă, un BON DE PREMII numerotai Numerele câştigătoare prin tragere la sorţi se vor anunţa în vo­lumul următor, care apare peste o lună, şi tot astfel mai departe. Honul de premii nu trebue trimis decât de către câştigători până cel mult la 25 ale fiecărei luni — semnat şi cu adresa exactă la e ditura „Adeverul”, str. Const. Miile 5 9, Bucureşti şi vor căpăta imediat premiul.Numele şi adresa câştigătorilor vor fi publicate în numerile imediat următoare ale ,,Romanelor Captivante".Procuraţi-vă chiar astăzi volumul cu Bon de premii „Hidroavionul Morţii” (12 lei 260 pagini), care s’a pus în vânzare la toţi chîoşcarii şi librarii.

Stimată Doamnă,

Preferaţi cel mai fin şi

rezistent c i o r a p din

m ă t a s e n a t u r a l ă

K a t ie iP R O D U S ORIGINAL* A M E R I C A N

O b s e r v a ţ i c a numele

K a t ie isă fie imprimat pe vârfel f i e c ă r e i p e r e c h i

Ciorapii de mătase naturală

K ayse*

BIJ U T IERI A ELITEI“

14 Calea Victoriei 14 B u c u r e ş t i i » Vis - a-vis d e S oeet

B i n e a s o r t a t ci:

B iju t e r i i , Ceasornice, A r g i n t ă r i i , O p t i c i

A t e l i e r s p e c i a l de comenzi şi reparafimi

Cumpărăm şi vindem; Briliante, Diamante, Perle, P la tin ă Aur si Argint, O F E R I N D P R E Ţ U R I MARI

S P E C I A L I T Ă Ţ I IN

C H IL IM B A R V E R I T A B I L

In Anglia a avut loc de curând o mare reuniune nautică. Fotografia a lat urată a fost luata u itimpul concursurilor de yachting.

Episcopul Londrei vizitează de câteva ori pe an institutul copii lor invalizi. In fotografia de mai sus il vedem in mijlocul bieţilor copii infirm i din naş­

tere.

Colonelul Fulgencio Batista dic­tatorul din Cuba, îşi alintă in clipele de linişte pe cea mai mi­că dintre odraslele sale. (Aşa cum vedem in fotografia de mai

sus Altădată

era o chestiune'

de noroc ..

Astăzi pânâ şi cele mai eftine ţesături demâtase vegetala sau naturala se pot spâla admirabil cu fulgi de sâpun LUX. LUX pâstreazâ toata elastici­tatea ţesăturilor delicate. HumU

pentru l ingeria fină

No. 385 _ R. I. — p°9- 9

Apoi:sărirea unui obstacol excelent executată de unul dintreo iţerii pioeminenţi ai garnizoanei precum şi careul Cande­lului (jos) de admirat prin ţinuta impecabilă a ofiţerilor, roducţia s a bucurat de un succes strălucit fiind urmărită cu

mult interes de către spectatori.

(Foto Leonardo-Timişoara).

Producţia hippieăa şeoalei speciale

- R. I. = Pag. 10

Fotografiile din această pagină re­prezintă câteva aspecte interesante luate în cursul producţiei hipice al şeoalei speciale de artilerie din Ti­mişoara.Vedem astfel exerciţiul de tăere a paletelor în goana calului şi dresa­jul.

*

d ş s s ^ M u ijg iu D Sd in

începând cu numărul de faţă d. C. Gane va po­vesti pentru cititorii Realităţii Ilustrate trecu­tele vieţi ale Doamnelor şi Domniţelor Ro­mâne din cpoca fanariotă o continuare a vo­lumului premiat de Academia Română şi care a avut un atât de mare răsunet in viaţa litere­lor române.

UN interesant, ciudat şi a- proape duios episod al is­toriei neo-bizantine la noi

este acel al unor domnii care n’au fost nici fanariote, nici ro­mâneşti, fiind totuş un destul de simpatic amestec greco-moldo- venesc.Este episodul ■— care a ţinut, cu inerentele lui întreruperi, a- proape 60 de ani— al domniilor celor patru vlăstare din neamul bătrânului mazil basarabean Căl­maşul, transformaţi în pompoşi „principi Callimaki” şi cari, de altfel, în ramura lor domnitoa­re, s’au stins de peste o sută de an i1).Obârşia quasi-răzăşească a Cal- limachilor este de altfel un titlu de glorie pentru ei, fiindcă: în ­tâi din punct de vedere genea­logic eiste parcă mai bine să fii răzăş moldovean, decât negustor

In această domnie a lui lori Vodă Callimaki, şi în aceste domnii ale fiilor şi a nepotului său, s’au întâmplat multe inte­resante fapte, care vor fi arătate numai în treacăt, întrucât su­biectul acestor articole este viaţa Doamnelor şi Domniţelor lor, despre care ştiu cronicele şi do­cumentele şi scrisorile rămase să ne spună multe şi frumoase lucruri.Mai întâi, despre neamul Căl- maşilor.El era orheian, de la Orhei, din Răsăritul Basarabiei, care Basa­rabie era Moldova, fără nici o deosebire nici politică, nici et­nografică. „Basarabie” a devenit partea ţării de dincolo de Prut abia mai târziu, fiindcă astfel au vrut s’o boteze Muscalii când ne-au răpit-o, dându-i un nume care nu era al ei, ci numai al

zare, o gospodărie, chiar o bise­ricuţă de lemn pentru a-şi po­meni neamul înaintea lu i Dum­nezeu şi înaintea oamenilor — însă o viaţă amărâtă în acele vremuri şi în tr’acele locuri de la hotarele Poloniei, când oşti­rile lui Sobieski treceau mereu graniţa şi pustiiau tot ce găsiau în cale. „Noi nu ştim de atâţia ani ce este plugul, de-a răul pă­gânilor” scria în tr’o zi un biet câmpulungean. Abia mai târziu, către sfârşitul veacului, după moartea lu i Sobieski, se m ai po­toliră lucrurile şi se curmară be­jeniile. Atunci îl aflăm pe Toa- derCălmaşul ocupând dregătorii ţinutale; sub Caniemireşti şi sub Mavrocordat e pârcălab de Ho- tin (1699— 1713), iar sub Vodă Mi hai Bacoviiă e vornic de Câm­pulung. E om cu stare acum. In 1729 cumpără de la spătarul Du- mitrachi Slroici moşia Stânceşti de lângă Botoşani — o cumpără­tură făcută cam cu sila — care va rămâne în stăpânirea urma­şilor săi până în ziua de azi. Un frate de-al lui Toader, Ne- culai, care a avut şi un fiu Ion, apare şi el d in când în când în legăturile neamului. Dar bătrâ­nul Călmaşul, are grijile lui a-

eonstantinopolitan; al doilea, fiindcă din punct de vedere o- menesc, este firesc să ai o ori­gină oarecare, în spaţiu şi în timp, căci din coasta lui Jupi- ter nu s’a desprins nimeni, deşi cred unii că da; şi al treilea, şi mai cu seamă, fiindcă e foarte frumos să ştii că stăpânii îndru­mători ai acestui neam au fost români şi nu străini.

Aşa dar să trecem la subiectul nostru, sau, după cum spuneau bătrânii cronicari când făceau— uneori prea des — lungi pe­rioade: ,,aici ne vine rândul să arătăm ce s’a întâmplat in a- ceastă domnie".

1) Cei de azi nefiind decât co­laterali domneşti, dar direcţi co- borîtori din Toader Călmaşul, tatăl lui Ion Vodă Callimachi.

Stânceşti (Botoşani)

unui ţinut din Sud-Estul Moldo­vei locuit de veacuri de tătari. Acolo, la Orhei, trăia deci de mult neamul neaoş românesc al Căimaşilor poate nu chiar de la Traian, ci de la vre-un cal- muk oarecare -— până când, că­tre sfârşitul veacului al 17-lea, tânărului Toader, fiul lu i Va- sile şi al Arvasiei Călmaşii, i se păru, om voinic şi întreprinză­tor ce era, că îi este prea strâmt colţul acela de ţară, pentru nă­zuinţele sale de viaţă mai largă. Plecă de acasă. Nu se ştie bine pe unde şi-o fi dus o tinereţe desigur sburdalnică poate prin Polonia, căci vorbia bine leşeşte — dar îl aflăm mai târ­ziu stabilit în Câmpulungul Bu­covinei, unde se şi însoară cu Nastasia, fată de păstor de prin munţii aceia bucovineni. O aşe­

cum, altele decât în tinereţe, grija de copii. Cinci sunt, trei băieţi şi două fete, cari trebue crescuţi, căpătuiţi, căsătoriţi. Pe Parascliiva o mărită de tânără cu Andronachi vel banul de la Botoşani, şi pe Maria cu Ioniţă Ursuleţ postelnicul, tot de prin aceleaşi ţinuturi ale Botoşanilor şi Dorohoiului. Amândouă de altfel, după cum vom vedea, vor rămâne văduve şi se vor mărita din nou. Cei trei băieţi erau, după vrâstă, Gavril, Ion şi Du­mitru. Cel mai mare, Gavril, s’a făcut popă, de va ajunge şi m i­tropolit; cel mai mic, Dumi- traşcu, va rămâne un boier ţi- nutal, aşezat la Stânceştii Boto­şanilor de la care va curge mai departe neamul Călmaşului până azi. Cel mijlociu în sfârşit, Ion, sau Ioniţă cum i se spunea a­

de C. GANE

casă, sau lenachi cum i s’a zis printre Greci, va ajunge voevo- dul Moldovei, şi tată şi bunic de voevozi.Născut în 1690, Ion Călmaşul, care s’a arătat de tânăr isteţ şi deştept, a fost trimis de tatăl său întâi la şcoala popilor să înveţe a citi şi a scrie moldoveneşte şi apoi la şcoala grecească a lui Ni- colae Mavrocordat. Dar mai târ­ziu l-a urcat babaca în rădvan şi l-a trimis tocmai la Lwow (Lem- berg) să înveţe limba polonă şi cea latinească, că-i vor fi doar de folos mai târziu j n viaţă. To­varăş la învăţătură a avut în străinătatea aceea pe Ion Canta, care va fi mai târziu cronicarul prietenului şi voevodului său.

Prin 1712, la vrâsta deci de 22 de ani, Ioniţă Călmaşul se înj toarse de la învăţătură cu bună ştiinţă de carte, şi în tot cazul cu o desăvârşită cunoaştere a lim bii latine. Tocmai atunci Ion Mavrocordat, Dragomanul Porţii scrisese fratelui său Niculae Vodă, Domnul Moldovei cu ru­gămintea să-i trim ită la Con- stantinopol un tălmaci de cărţi latineşti, că nu poate afla nici unul bun în capitala împărăţiei Ottomane. Nicolae Vodă găsi deci în Iaşii de pe Bahlui pe Io ­niţă al lui Toader Călmaşul şi, împreună cu frate-său Gavril, îl trimise Dragomanului la Stam- bul.In această calitate de tălmaci ră­mase Ioniţă pe lângă Dragoma­nul Ion Mavrocordat în tot tim ­pul funcţionării acestuia, învă­ţând acolo turceşte, franţuzeşte şi italieneşte, ceeace-i făcea, pe Îângă limbile ce mai vorbia, un frumos bagaj de cunoştinţe filo­logice.

In 1716 Ion Mavrocordat fu num it Domn în Ţara Românea­scă, iar locul de Dragoman aî înaltei Porţi îi ocupă Grigore Ghica, feciorul lu i Matei Beiza­dea, care era fiul bătrânului voevod Grigore I Ghica din veacul al 17-lea, Noul Dragoman păstră în slujbă pe tălmaciul Ii> niţă, care-I şi înlocuia uneori în trebile dragomanatului, căpă­tând astfel o mai adâncă cunoş­tinţă a politicei Porţii. In 1726, când Grigore Ghica fu trimis Domn în Moldova, tălmaciul Io­niţă, care devenise intre timp vechilul dragomăniei, era acum de 14 ani la Constantinopol, şi se poate spune că foarte cu greu s’ar fi putut lipsi terzimanul de serviciile sale. Numele şi-l schimbase acum din Călmaşul în Callimaki, şi din Ioniţă în Iena- chi, fiindcă astfel o fi fost ce­rinţa obiceiului locului, în lu­mea aceea fanariotă cu care a- vea el legături acolo. Dar în schimb lenachi Calimaki tot Io­niţă Călmaşul rămăsese, bun Moldovean cu patriarhale obi­ceiuri, şi purtând în suflet un adânc dor de ţară. De aceea, când Dragomanul Grigore Ghi­ca fu trim is Domn la Moldova, Ioniţă se rugă de el să-l ia eu dânsul la Iaşi, că voia să se sta-

No. 385 _ R. | . _ Pag. I I

tornicească in ţară, şi să-şi vadă pe bătrânul lui tată, şi la urma urmei să se şi însoare, căci avea acum 36 de ani. Iar Ghica, as- cultându-i ruga, îl luă cu el în Moldova, şi-i boeri, făcându-1 treti-logofăt. Era o boerie mică, dar carierele se încep de jos. De altfel era un post de încre­dere, căci logofătul al treilea pecetluia scrisorile private ale Domnului, iar pe aie lui Ghica le redacta chiar ei, dându-le Voevodului spre iscălitură. In a- fară de aceasta el trebuia să cu­noască şi protocolul, fiindcă sarcina de a prim i pe solii stră­in i era a lui. Vrednic cum era şi priceput în trebile politice, el fu însărcinat de Vodă cu trata­tivele de împăcare dintre Hanul Crimeei şi Tatarii din Bucea- gul Moldovei, misiune pe care o îm p lin i atât de strălucit, încât Grigore Vodă îl înaintă la ran­gul de mare medelnicer (1728). Doi ani mai târziu, în 1730, drept răsplată a slujbelor sale, Ion Callimaki fu trim is la Con- stantinopol, în calitate de capu- ciiihae al Domnului Moldovei1) Stătuse în ţară numai patru ani. In timpul acesta însă, în Iaşi fiind, vel medelnicerul Ion Cal­limaki găsi în sfârşit o fată pe care o crezu vrednică să-i fie soţie. O chema Ralù, desmier- dată Raliţa, fiica unui paharnic din Moldova. Acest paharnic poate să fi fost Todiraşcu Cos­ta/ci, fiul marelui vornic Vasile Costaki şi al Catrinei Cantacu- zino, după cum crede d. Iorga, dar mai sigur că-1 chema Dumi­tru Hrisoscoleu, după părerea lui Rangabè şi a d-lui Ion Fi- litti, din neamul moldovizat al acestei fam ilii de Greci, cu multe legături în ţările noastre.

Se vede treaba că logodna trebue să fi avut loc scurt timp înainte de plecarea lui. Calli­maki din Moldova, de vreme ce nunta nu se făcu la Iaşi, unde lo­cuia tatăl Raliţei, ci la Ţari- grad, pe malul Bosforului, în p i­toreasca localitate din imediata apropiere a Galatei, Curù-Cismè. Acolo işi aveau casele mulţi din Fanarioţii bogaţi, foşti şi viitori Domni, ca Alexandru Ip- sitanti, Constantin Racoviţă şi Grigore Vodă Ghica el însuşi; acolo deci îşi cumpără şi noul capuchihae o casă frumoasă pe care o mobilă cu bun gust, de dragul alesei in im ii sale.Nunta trebue să fi avut loc a- bia prin 1733 sau 34. Mireasa era mult mai tânără decât mirele (care avea acum 44 de ani) şi era foarte frumoasă. Mai târziu, când nemiloşii ani rotunjesc formele mlădioase şi sbârcesc feţele întinse, ea a înlocuit „cet­te beauté, qui avait été parfaite, par un air majestueux” ne asi­gură contimporanul ei De Tott, un ungur franţuzit, care-a fost de mai multe ori oaspetele Calli- makilor în casa lor, de pe malul Bosforului.înainte de toate Raliţa era însă o vrednică gospodină, ca- re-şi vedea de casă, de camară, de bucătărie, de musafirii care-i umpleau saloanele, şi de roa­bele ei. cărora le purta o deose­bită grijă. Cu toate lucrurile a cestea mărunte, care în viaţa ei luau proporţii uriaşe, nu se pu­

1) Capuchihaele erau agenţii Domniiof- noştri la Poartă, cei prin cari se scurgea toată cores­pondenţa domnească, prin cari se făcea plata tributului, şi cari vedeau mai puţin de interesele Ţării, decât de ale Domnilor ca- re-i trimiteau acolo.

tea glumi. Bietul capuchihae, are avea de dus în spinare toate

trebile Domnului Moldovei, mai trebuia să vadă şi de gospodăria nevestei sale, căci altfel vai de zilele fripte ce i se făceau. Scri­sorile ce trimitea în Moldova fratelui său Dumitraşcu erau pline de cereri de aceste, de-ale mâncării şi de-ale gospodăriei. „Frate, am trebuinţă de o mie cinci sute de ocă de lână spă-

lată, opărită, şi in primăvară să se pună fără greş in corabie să-mi vie la vreme... Şi să-mi trimiţi din Moldova sare, slăni­nă, păstramă si orz pisat, CĂ ALTMINTRELEA NU POT IN­TRA IN VOIA RALIŢEI.”De altfel rămăseseră amân­doi, şi Ion şi Raliţa, Moldoveni simpli şi cuminţi, care-şi vedeau de trebile lor, fără fumurile la care i-ar fi îndreptăţit situaţia lor, în cercul acela de mândri Fanarioţi. „Din toate scrisorile lui loniţă” spune d. Iorga 1) „nu respiră altceva decât spiritul cu­minte, smerit, sfios, al unui om mai norocos, pe care l-a ajutat Dumnezău să ajungă la o stare mai bună şi care se îngrijeşte cu scumpătate de gospodăria pe care vrea s’o întemeeze. Nimic din mândria insultătoare a unui parvenit.... Mândria situafiuni- lor, grandiositatea, megalomania sunt cu totul străine de acela care iscăleşte scrisorile sale „Ion Medelnicer”, atunci când ar pu­tea să arboreze, spre a-şi speria rudele din ţară, numele cel nou grecesc ce suna aşa de bine, şi să adaoge pe lângă dânsul califi­cativul de ajutor in Terzimănia cea mare a împăratului."Căci în adevăr, Ion Callimaki nu era numai capuchihaia Dom­nului Moldovei, Grigore Ghica. Dragoman fiind acum fratele a- cestuia. A lexandru2), medelni­cerul Ion avea rosturile lui la dragomanat, unde scria, tălmă- cia, parlamenta, ca şi cum ar fi fost titularul departamentului. De altfel, şase ani după sosirea lui Callimaki la Constantinopol în calitate de capuchihae, în 1736, Alexandru Ghica fiind tri­mis la Iaşi în vederea tratative­lor de pace turco-ruse. e numit e! vechil al terzimanatului 3). Rămâne în această funcţie până

1) X. Iorga: Documente priv i­toare la familia Callimaki. I. LVI.2) Tatăl lui Grigore I I I Ghi­ca, Domnul Moldovei, cei deca­pitat în 1777.3) Terzimanat sau dragoma­nat e acelaş lucru.

la întoarcerea lui Ghica din Moldova, iar patru ani mai târ­ziu, când acesta este decapitat, Sultanul porunceşte că „vechi­lul ce-a purtat în vremuri trebile Terzimanului să-l îmbrace în caftan şi să-l facă Terziman Mare”.Iată-1 deci pe medelnicerul Ion, Dragoman de-a bineica (1741, în luna Martie).Nici acum nu-şi schimbă fostul

loniţă Călmaşul firea poate mai ales nu acum, unde era un om de 51 de ani. Scrisorile ce le trimite fratelui Dumitrachi de la Stânceşti sunt pline de dra­gostea şi de grija ce arată pen­tru rudele sale rămase în Mol­

dova. O vorbă bună pus? de el pe lângă Vodă poate fac multe. Cumnatul Andronachi (bărbatul surorei sale Paraschiva) va a- vea isprăvinicia Câmpulungu-

A a p ă ra t

lui; Gheorghe Cununi), al doi­lea soţ al celeilalte surori. Ma- ria, nu va fi uitat nici el; cât despre Dumitrachi, căruia i se

suflase bănia, să nu aibă nici o grijă, căci îi va fi dată înapoi, iar de nu, va fi numit şi el is­pravnic undeva: „Nu te mâhni, voios să fii, că despre mine. iu­bite frate, nici de cum uitat vei fi".Dar una e dragostea de frate, şi

altele sunt interesele. Când îm­prumută pe cumnatul său An­dronachi cu două pungi de bani, îi pune soroc în 6 luni, îi cere 5 lei dobândă pe lună la 500 (12% pe an) şi-i aminteşte fru­mos o vechie zicătoare româ­

nească: „Frate ca frate, din brânza pe bani”.In vremea aceea, când a fost nu­m it Callimaki Dragoman funcţie pe care o păstrează 11

No. 5

REVISTA TEOSOFICAO licărire din vechiul Egipt, de G. Hodson; Lumea de mâine — Ideile lui Edward Bellamy, de A. H.; Centrele spirituale şi activi­tatea lor. de C. W. Leadbeater; Reincarnarea, de Ernest Wood; Iluzie şi Realitate, de H. W ilkinson; Valoarea Teosofiei, de C. Jina- rajadasa; Informaţiuni.Abonamentul iei 180 anual : Exemplarul 20 lei : Administraţia : Calea Griviţei 190, Bucureşti II. De vânzare la principalele librăriişi chioşcuri.

î-*'V

Constantinopol: intrarea in Bosfor

Câmpulung (Bucovina)

No. 385 _ R . I . _ Pag. 12

ani, dela 1741 ia 1758 — era în ­surat de şapte ani şi copiii erau toţi născuţi: Grigore în 1735, Alexandru în 1737, Savastiţa in 1738 şi Maria prin 1739 sau 40.

Grijile Raliţei erau deci sporite. Nu mai era vorba acuma numai de casă, de gospodărie şi de oas­peţi; erau copii acolo, cari tre­buiau păziţi, îngrijiţi, crescuţi, căpătuit’ Ea ţine in casă acum un lr-‘ tatos pentru băieţi, un preot grec „foarte sever in pri­vinţa bunelor moravuri”, iar pentru fete avea roabe care le urmăriau pas cu pas, să nu,

Doamne păzeşte, să li se întâm ­ple câte ceva. Erau aceste roabe un fel de „duègnes" însă foarte tinere, cam de-o vârstă cu micile cuconiţe, ceeace făcea din ele mai miilt tovarăşe de joc, decât adevărate „dadace” .Deşi Mare Dragoman acum, pentru Goana Raliţa bărbatul ei tot acelaş soţ ideal rămăsese, care trebuia, musai, să-i intre in voie. Şi de roabele aceste tot el avea să poarte grijă, scriind fra­telui Dumitrachi să i le ^trimită din ţară, fete sărace, curăţele, şi să nu fie ţigance. Moldovence trebuiau să fie, sau cel mult curcite, şi de nu erau orfane pu­teau să vie cu mamele lor, căci el le va ţine bine, le va da ro­chii şi podoabe, şi le va mărita.

„Cumnatele fi surorile" scrie el „să cumpere roabe de aceste, căci vor avea astfel MARE MUL- ŢAItlTĂ DESPRE RALIŢA". Şi mai departe scrie să i le trim ită pe mare „căci Ţarigradul la- lălăi1) o aalmă de loc de la Galaţi".Palma ceea âe loc se străbatea pe atunci, când era vremea bu­nă, în vre-o zece zile, iar când bătea vântul potrivnic, în vre-o două-trei săptumâni, cât faci azi de la Gaiaji până la New-York, cu un vapor mai bun.Surorile şi cumnatele — dar de fapt era o singură cumnată de frate, celelalte fiind, pasemi-te, de veri — pentru a avea „mulţu­mită despre Raliţa" trim it prin Galaţi la Ţarigrad o droaie de Molovence, tinere şi curăţele, cu sau fără mame, pe care coana dragomăneasă trebui să le pă­lească ea acuma, de unde le a- dusese pentru a păzi dânsele pe fetele ei. Şi că aşa a fost, se dovedeşte prin scrisoarea ce tr i­mite Dragomanul fratelui Dum i­trachi, cam la vre-o 7— 8 ani mai târziu, prin care-i cere sa-i trimită o rămăşiţă de bani ce mai avea de prim it de la el, f i­indcă vrea să mărite „pe una din roabele trimise mai anii tre­cuţi din Moldova, pe Ileana, că-i este ei mai mult de măritat, decât de pământul ţării"._ Şi gravul Dragoman al împărăţie i Ottomanilor — desigur tot pentru a fi pe placul Raliţei — scrie fratelui său banului, la Stânceştii Botoşanilor, că va găsi el pentru Ileana un barbat din ciracii casei „un voinicel cu ochii deschişi, să-i dea câte o- dală şi peste nas, că-i cam uşu- ratecă copila".Dintr'o altă scrisoare a Drago­manului către frate-său aflam u- luitoarea ştire că pe vremea a- ceea se putea cumpăra cu onuneă de bani (500 de lei) doua pluguri de boi, 20 de vaci cu vi­ţei, grâu, orz şi vin, iar din ce va

rămânea să mai cumpere dum­nealui banul Dumitrachi pentru frate-său 50 de stupi, tocmind şi un stupar „cam harnic şi cu dreptate”, aceste pentru Mănă­stirea Doamnei, lângă Botoşani, care e a Raliţei. Adevărat că a- daogă Dragomanul: „toate a- ceste trebuesc cumpărate pe a- cest timp de ieftinătate”, dar ori cât...! Şi mai adaogă Dragoma­nul că să fie toate trecute pe numele fratelui, ca nu umva după moartea sa, să fie s< -otite ca fiind ale dragomăniei. ,,?ân’ mă trăeste Dumnezău în viaţă, bine" scrie Caliimaki în frumu­seţea ceea de stil arhaic, pe care in zădar ne trudim astăzi a-1 în ­trece „iar după viaţă, frate, întămplându-se alt dragoman a vria să PUIE MÂNA PE ELE, deci numai dumitale să rămâie”.

Toate scrisorile lui Caliimaki că­tre frate-său sunt româneşti, fie din pric ină că rămăsese el prea Moldovean în suflet pentru a

întrebuinţa altă limbă, când voia să grăiască cu ai lui de acasă, fie din cauză că banul Dumitrachi n ’o fi ştiind greceşte, ceeace, de altfel, e sigur, deoarece în tr’una din scrisori zice: „Izvodul1) de cumpărături fiind grecesc, cu slova grămăticului meu, pune să ţi-o prefacă, ca să înţelegi..." Să ţi-o prefacă înseamnă să ţi-o traducă, drept dovadă că se poate vorbi româneşte şi fără neologisme.

De asemeni nu este aproape nici un singur răvaş în care să nu vorbească Dragomanul de Rali­ţa lui, atât de straşnică de câte ori e vorba de gospodărie. „Am primit prin Oprişan toate cum­părăturile, SPRE BUCURIA RA­LIŢEI, dar brânza şi untul pen­tru trebuinţa casei a fost silită, din cauza zăbovelei, să le cum­pere ea cu bani... fi-i mai trebue

1) Lista.

sare şi slănină”. Iar când nu-i mai trebueşte Coanei dragomă- nese nim ic şi e mulţumită de toate, apoi cel puţin la sfârşitul răvaşului trebue să mai am in­tească numaidecât de ea: „Ra­liţa şi toţi copiii noştri vi se în­chină cu sănătate, şi surorilor, şi dumisale cumnatei, şi mila lui Dumnezău împreună cu D-voa- stre”.

(Va urma)

DOAMNELOR! Vopsitul păru­

lui, în cele mai frumoase culori

naturale, precum şi ouduluţiunl

permanente, execută ireproşabil

Coaforul François, Str. Edgard

Quinet, 7.

Citiţi „Magazinul“

m u sca e m ic a , , d a r p r im e jd ia e i

..... m a re .

FLY-TOXC u p ic io a re le ei mgsca transm ite to a te b a c te riile , p ro p a g â n d peste to t b o a la şi in fectând m âncările şi b ău tu rile . D e a c e e a distrugefi-le cu FLY-TO X! închideţi ferestre şi uşi, p u lveriza ţi d e câ teva ori lichidul FLY-TOX prin casa, ia r d u p â 10 m inute puteţi ad u n a şi a ru n ca muş­te le m oarte .

1) Iată-1 este. E un moldovenism păstrat şi astăzi.

Vn grup de somităţi japoneze dintre care multe au fost ameiiin- î iait Ut asociaţiile teroriste.

_____ ,,Fraţii sângelui — „Puţin metal, însăa u r " T a i n a asociaţiilor secrete.— Dragonul negru.— Aleşii morţii.

O’ bandă de asasini, instrumente o- dioase ale grupului de terorişti ca­re au pus la cale asasinarea minis­trului Inukai. Bandiţii au fost ares­

taţi de curând.

A SOCIAŢIILE secrete abundă în Orientul înde­părtat. In Japonia şi în China, ele se numără cu zecile, iar in Amman şi Coreea, activitatea

lor nefastă se întâlneşte la fiecare pas. D in când în :ând, un pro^ces cu răsunet ridică un colţ din vălul acestei realităţi romantice, cufundându-ne în viziuni pentru_noi fantastice şi ireale. Recenta sentinţă pro­nunţată împotriva asasinilor primului m inistru Inu ­kai a dat în vileag toate dedesubturile conspiraţiei pusă la cale de fanaticii porecliţi între ei Fraţii sân­gelui. Ketsumeidan, Ronin şi Nichiren, formau un lanţ sângeros şi terorist. In aceste trei misterioase cuvinte găsim cheia tuturor atentatelor teroriste din vremea din urmă cari au pătat cu sânge străzile ca­pitalei Japoniei. Asasinarea cu trei focuri de revolver a prim ului m inistru Inukai, pe când acesta se ducea să voteze; a baronului Dan, directorul băncei Mitsui Gomei Kaisha, cel mai gigant consorţiu niponic, do­borât cu un glonţ care-i perfora un plămân; apoi aceea a unui alt prim ministru ucis în propria-i lo­cuinţă de către un grup de ofiţeri şi după toate pro­babilităţile masacrarea cu bombe a mareşalului Cian- So-Lin, la Mukden.Patrusprezece membrii din organizaţia secretă „Ket­sumeidan” (Frăţia sângelui) au compărut în faţa ju ­decătorilor, căpătând osânde cari au variat între şapte ani şi munca silnică pe viaţă. Toţi făcuseră mărturisiri complete. Scopul asociaţiei era să su­prime pe conducătorii moderaţi ai Japoniei pentru ca astfel frânele guvernului să treacă in mâinile ex­tremiştilor. Organizatorul şi sufletul acestei mişcări era preotul budhist Ynuye care a fost condamnat pe viaţă. E un bărbat de patruzeci de ani, aventuros şi dotat cu multă îndrăzneală; totuş, pare lucru sigur că ar fi lucrat ca interpus al unei alte persoane, in orice caz nu s’a divulgat nici un nume, el asumân- du-şi întreaga răspundere. F iu al unui medic din Ka- wate-Mura (în provincia Gumma) şi fratele unui ves­tit aviator niponic doborît de chinezi la asediul o- raşului Shanghai, el şi-a făcut studiile secundare în liceul din Maebashi. Cum dovedise calităţi excepţio­nale de spadasin, a fost num it maestru de scrimă al poliţiei locale. Era, pe atunci, un discipol zelos al contelui Tanaka, m inistrul casei imperiale şi al re­

acţionarului Toyama. La izbucnirea războiului eu­ropean, deveni secretarul particular al generalului Sakanishi şi, cu acel prilej, organiză serviciul secret niponic în Manciuria, ceea ce cerea un temperament de mare clasă. Reîntors in patrie, se pasionă pentru doctrinele budhiste ale sectei Michiren şi începu să facă o propagandă înverşunată de ultraextremism. Atunci concepu el ideia întemeierii unei asociaţii ai cărei membri trebuiau, cu preţul vieţii proprii, să

descătuşeze Japonia din lanţurile modernismului spre a o readuce 1? splendorile de odinioară.Astfel a luat naştere Frăţia Sânge­lui, compusă din indivizi îndrăz­neţi şi dornici să pornească la lu­cru. Ynuye căuta calitatea, iar nici decum cantitatea. Obicinuia chiar să spună: „Puţin metal, insă aur!”. Când asociaţia lui căpătă o desvol- tare mai întinsă, intră în legătură cu scriitorul Gondo, cu Uishida şi cu toate focarele reacţionare ale . capitalei. Conjuraţii alcătuiră nu- j mai decât o listă de „persoanele cari trebuiau suprimate pe orice cale pentru salvarea patriei”. Fie­cărui membru i se dădu o misiune şi astfel lanţul sângeros începu să se desfacă. Institutorul Furunchi — un vizionar tuberculos care a pri­m it aceeaş pedeapsă ca şi şeful lui -— deveni omul de încredere al cestui Ynuye. I se încredinţă sar' cîna să-l asasineze pe directorul

Palatul consiliului

legislativ din Tokio

f băncii Mitsui, doctorul Tkede, un financiar dintre cei mai experţi. Lui Ikebukura, un tânăr în vârstă de 29 ani, după însăşi cererea lui, ii fu dată cinstea să-l omoare pe ducele Saionji. Un ofiţer îl învăţă să mânueasca revolverul dar fratele, după câteva nopţi de pândă, când i se prezintă în sfârşit momentul, greşi lovitura. Tot aşa se întâmplă şi colegului lui, Yotsumoto, de 25 ani, care trebuia să-l asasineze pe contele Makino, m inistrul casei Imperiale. Cum isprava aceasta se arăta grea dela început, i se dădu ca ajutor ne şeful secţiei fraţilor din Kioto, un anume Tagura, deşi nici a- cestuia nu-i reuşise atentatul ce-1 îndreptase împotriva^ baronului Wakatsuki. Faimosul spadasin Hoshiko, avea menirea sa lichideze cu capul familiei Sumilono, iar studentul Mori, aceea de a scapa Japonia de ministrul comunicaţiilor Mitsuchi. Viaţa baronului Dan fu dată pe seama lui Kurosava, la început, a cărui încercare de a- tentat nu izbuti şi apoi lui H ishinuma care de asta data avu succes... Preotul Ynuye, după multe zile de urmăriri, a căzut in mâinile po­litiei din Tokio împreună cu treisprezece complici cari au fost în ­temniţaţi la Ichigaya. Toţi se mândriau cu faptele lor, savarşite Z m onoarea Mikadoului. La câteva zile după arestare un mis­terios ofiţer în uniformă cerea să fie anunţat locotenentului Nis- hida, şi ajuns in faţa acestuia, îi descărca in piept patru gloanţe deoarece opinia publică il invinovaţia ca-şi tradase şi denunţase (raţii Când procuroruul imperial aduse faptul acesta la cunoştinţa lui Ynuye, in carceră, acesta răspunse cu raceala: „Ce prost. Ar fi fost atâtea alte crime mai inteligente de savarşit. l)in dezbaterile procesului a rezultat că Ynuye mai era şi unul din capii aşa zisei Ronin, o foarte periculoasa înjghebare de spiona] niponie în China. In cursul instrucţiei, poliţia prim ia zilnic scri­sori de ameninţare din partea „fraţilor . Apoi, tot atunci se mai dovedi că „fraţii” pregătiseră şi un plan pentru asasinarea cel«, brului comic de cinematograf C h a r l i e Chaplin cu prilejul Sejierei acestuia la Tokio. întrebaţi ce avea de-aface C h a p l i n cu politica lanoneză conspiratorii au declarat că acesta e o figură foarte popu­lară în America şi unul din preferaţii clasei c a p i t a l i s t e Cu moartea lui s’ar fi provocat un război intre Japonia şi Statele Unite...In zilele acestea de mare fierbere, m inistrul de război, Oraki, prim io casetă conţinând nouă degete, tăiate dela cate o mana dreapta Proveniau dela tinerii fraţi liberi cari vor sa arate prin aceast| că sunt gata în orice clipă să-şi dea viaţa pentru cauza lor. După această întâie avertizare, au urmat şi altele, destinate m iniştrilor

ConcornitenVcu"Trătia sângelui, la Tokio activa o altă asociaţie se­cretă alcătuită din ofiţeri de marină cari puseseră bazele unei secte naţionaliste, porniţi pe o serie de atentate cu dinamita.Dar nu se stinsese încă ecoul acestor descoperiri senzaţionale şi iată că autorităţile dădeau de urma unui alt complot, urzit de rân­dul acesta în sânul asociaţiei crim inale Dragonul negru, care, sub „„„textul unor ce rem o n ii religioase în templul Meija, reuşise sa adune trei sute de aderenţi la Tokio. In realitate, ţinta lor era sa dea un asalt pentru eliberarea condamnaţilor din Fra/ia sângelui si D u seseră la cale câteva atentate cu dinamita împotriva diferiţi lor miniştri Dragonii ademeniseră în complotul lor şi caţiva ofiţe din baza navală dela Yokosuka insă avură nenorocul ca tocmai

E l , X . S ' a dăinueşte de cateva secole , iore’ aproffram suprimarea luturor miniştrilor şi oamendor politici

"ri . K l . s c tradiţia „ ipon lc i,Secta ar năzui o reîntoarcere la oligarhia de alta data, otigarme alcătuită din generali şi amirali, precum şi absolutismul Mika- doului Nici un guvern — deşi la timp s’au aplicat pedepse din ce mai severe — n’a îndrăznit vreodată să dizolve Dragonul Negru care astăzi, are o ramificaţie întinsă şi în I n d i a , condusa acolo de vestitul agitator Rashbiari Bose, cu scopuri antibntamce.^Toate aceste măsuri n ’au avut darul sa curme activitatea oculta asociaţiilor secrete niponice. Faimosul pugilist Susumi Noguchi, afiliat sectei din care făcea parte şi Sagova (condamnat la moarte, anul trecut pentru asasinarea fostului şef de guvern, Hamaguchi),11 împuşcă pe conducătorul delegaţiei japoneze la întoarcerea

S T n Î e m ^ p u ţ i n bogată ca Japonia în materie de asociaţii se­crete.'Acolo, există una, întitulată Asociaţia pen/ru osasinarea ;« mmezilor care a oferit în mod public un premiu de 700 mu ster

• z r s t t s z r s z î X s f i S A * .

yu o obârşie magico-religioasă, dar sunt motivate mai cu seama

de princip iul unirea face puterea, necesitate care se simte în mod imperios în tr’o ţară vastă şi lipsită de drumuri de comunicaţie

cum este China. . . . . , ,Chiar cerşetorii şi hoţii de drumul mare au asociaţiilor lor secrete şi mulţi aventurieri cari şi-au scris numele în istorie, au răsărit chiar din câte una din aceste ligi taoistice sau budhiste eterodoxe. Asociaţia secretă e clădită pe princip iul fam iliei şi în numele unei forţe trascendentale: Cerul, care cu semnele lui sigure arata cand domnitorul e nedemn şi supuşii trebue să reacţioneze. Toate sunt împănate cu rituri complicate, cu practice de magie şi Ceremonii lugubre contribuind astfel să creeze o atmosferă de mister priel- nică să producă fanatici şi martiri. Astăzi, ele s au transfromat, de- venind tagme de bandiţi, albi sau roşii, cari sângereaza ţara cu devastări, masa'cre şi războaie civile nemaisfârşite.^ . _Deasemenea, la Formosa există o asociaţie secretă antiniponica, tinica, în sânul căreia se săvârşesc adeseori vrăjitorii barbare cu scopul de a oferi victime zeilor.Naţionaliştii japonezi au mai format o asociaţie de aleşi ai morţii cari sunt gata oricând să se ofere unei morţi sigure pentru binele naţiunei lor. Astfel, printre geishe şi parfumatele cântăreţe de „sa- misen”, se cuibăresc adepte înflăcărate ale acestei secte cari se folosesc de farmecul şi arta lor de seflucere ca să procure asocia­ţiei aderenţi noui şi mai cu seamă sprijin financiar.

Precum vedem din cele de mai sus, sufletul omenirei galbene e p lin de mister şi niciodată mai mult ca astăzi chipul unei rase atat de deosebită de a noastră, vrăjmaşă a spiritului şi tradiţiilor occi­dentale, nu s’a înfăţişat cu o expresie atât de ameninţaţoare la ori­zontul Europei. Ceea ce nu poate să mai ascundă nimănui pre­siunea îngrijorătoare pe care lumea asiatică o exercita asupra ţărilor din Occident... R

[AU-DCCOLCKjflE

OCEAM BLEU -L u e in - P A P i/

Spumează uşor

E DUCAŢIUNEA unui prinţ e o sarcină grea ţi evenimentele care se produc în cursul ei, suni uneori extrem de intere­

sante. Educaţia unui prinţ nu se aseamănă cu educaţia muritorilor de rând, deşi adesea prinţul, mai ales când este de coroană, e ne­voit să trăească zile întregi alături cu fiii cetă­ţenilor de rând.Marele Voevod de Alba-Iulia a fost astfel tri­mis pentru completarea educaţiei, câteva zile, la liceul militar „N. Filipescu” dela Mănăsti­rea Dealului, unde a fost nevoit să trăească viaţa ostăşească obicinuită acolo. Disciplina î/i acest liceu militar este foarte aspră şi viaţa pe care o dnc elevii este copiată aidoma după viaţa aspră a cazărmii. Programul de cazar­mă se aplică cu stricteţe acestor copii fragili•' e metoda care le întăreşte trupul şi sufletul. Se pare că Suveranul a dorit ca Moştenitorul Tronului să trăească viaţa de cazarmă, nu nu­mai pentru a-şi completa cunoştinţele, dar mai ales spre a-şi forma spiritul în aşa fel, în­cât, mai târziu, când va deveni conducător, să ştie ce înseamnă viaţa ostaşilor pe care-i va comanda.Aşadar, într'o dimineaţă, Voevodul de Alba lulia a descins la Mănăstirea Dealului, împre­ună cu o parte din corpul său profesoral, sub conducerea colonelilor adjutanţi Grigorescu şi Pălăngeanu. La şcoală s’au luat imediat mă­surile de primire a Voevodului, conform pro­tocolului, dar imediat după aceasta s’a sfâr­

şit şirul de atenţiuni speciale, dato­rite rangului său. Comandantul şcoalei fu pus în cunoştiinţa dorin­ţei regale, anume ca timp de trei zile, Voevodul să se identifice cu ori­care dintre camarazii săi şi să ducă exact aceeaş viaţă, supunându-se disciplinei severe a şcoalei.Voevodul ştia ce-l aşteaptă, totuş bucuria sa că se află pe aceste mi­nunate meleaguri ale ctitoriei lui Radu cel Mare, între copii de seama sa, l-a însufleţit tot timpul cât a du­rat această încercare. S’a adoptat imediat mediului şi s’a deprins cu toate rosturile vieţii de cazarmă. S a observat în toată vremea la Marele Voevod o tragere de inimă, în care nu se putea descoperi nici o sforţare; s’a su­pus ca orice vechi elev al şcoalei la toate ce­rinţele programului de studii şi la toate exerciţiile.

Voevodul Mihai s’a culcat în dormitorul co­mun. Când dormia mai bine, pe la 6 dimi­neaţa, trompetul a sunat deşteptarea şi Voevodul a fost nevoit să sară din pat, la fel ca toţi ceilalţi camarazi, din dormitorul comun. Ca şi ei şi-a aranjat aşternutul, a bătut salteaua în curte, şi şi-a făcut patul. La început părea foarte curios elevilor că un prinţ moştenitor e nevoie să-şi aranjeze singur patul şi să-şi bată salteaua. Dar aşa

Iată câteva aspecte intere­sante din tilti’ Aia fizică şi intelectuală a Voevodu- lui Mihai.II vedem cot la cot cu cei­lalţi elevi, executând — fă­ră deosebire — acelaş pro­gram.In bancă alături de ceilal­ţi elevi, la săritura caprei, la aruncarea suliţii, răs­punzând întrebărilor puse

profesorii militari şi civili, Voevodul se tfirmă ca un elev excelent din toate punctele de vedere.

prevede regulamentul.Programul prevede deasemeni ca imediat du­pă deşteptare, elevii să dea o fugă prin curte, în toaletă sumară. Voevodul e primul care şi-a terminat patul şi în cămaşe de noapte a sării în curte, unde apoi, împreună cu colegii săi trag o fugă vioaie; sângele circulă acum mai repede în vine şi copiii veseli de sănătate, du­pă aceste zece minute de alergare, trec la duş. E de notat că oricare ar fi timpul, fie că plouă sau ninge, în fiece dimineaţă, elevii acestui li­ceu fac alergare prin curte, după care ur­mează imediat duşul rece. Apoi Voevodul împreună cu colegii au intrat iar în dormi­tor, unde s’au spălat, s’au îmbrăcat şi au intrat apoi în sala de meditaţii. După o jumătate de oră de pregătire a lecţiilor a urmat gustarea de dimineaţă — şi vă închipuiţi cu ce poftă a mâncat în dimineaţa aceea Voevodul, la masa comună.Dela 8 la 12, elevii au intrat la cursuri. Lec­ţiile au fost predate de profesorii Măriei Sale, cât şi de profesorii Mănăstirii Dealului. Voe­vodul se afla aci în clasă, printre camarazi pe cari nu-i mai văzuse, şi totuş a dovedit excep­ţionale însuşiri, atât printr’o încordată aten­ţie, cât şi prin elasticitatea înţelegerii. Vlăsta­rul domnesc dădea răspunsuri agere şi preci­se. La lecţia de educaţie naţională s'a putut vedea sentimentele în adevăr româneşti de care e animat prinţul moştenitor.

mit*

Hi-am procurai o înfăţişare

cu 10 ani mai lânără -

O p u t f ţ i i i D V '

Uimitoarea descoperire a unui cosmetic făcutăde un medic

E uşor acum să faci o piele ofilită şi îmbătrânită să devină din nou albă, fragedă şi tânără. Ştiinţa a descoperit în fine elementul vital pentru o piele juvenilă. Când se introduce in ţesu­turi printr’o mişcare vibratorie, sbâr- citurile, porii dilataţi, coşurile şi tenul defectuos dispar. Acist element vital pentru tinereţe, care se extrage din animale tinere, e acum conţinut în noua Cremă Tokalon şi numai în ea. El înfrumuseţează şi tonifică pielea şi produce acel lustru sănătos de fată tânără care e adânc pătruns în piele şi dă o drăgălăşie uimitoare chiar obrazului celui mai comun.

Aplicaţi seara Crema Tokalon ali­ment pentru piele, culoarea roză, ce-

•m

lebra Cremă de Paris. Ea vă nutreşte şi vă întinereşte pielea în timp ce dor­miţi. Dimineaţa aplicaţi Crema Toka­lon, culoarea albă (neunsuroasă). Ea albeşte şi contractează pielea, vă îm­prospătează obrazul pentru toată ziua şi face ca pudra să rămână lipită de piele. Oricât de rele să vă fie pielea şi tenul, veţi fi surprinsă şi încântată peste toate aşteptările Dv. Succesul Se garantează, altfelt se restituie banii.

De vânzare la toate farmaciile, dro­gheriile şi parfumeriile din ţară. Noi preţuri reduse: Crema Tokalon, culoa­rea albă, de la Lei 50.—7 Crema To­kalon aliment, culoarea roză, de la Lei 60.—

m m mUN PRO0US OESÂVÂQţlîi

€ a u D€ C o l o g n eextaseCü UN PARFUM MODERItTEMACEŞIDISTINS*

CARE VÀ VA PUCE CU SIGURANŢA.NUMAI IN AACOANfORIGINÂLE

SPRE A VÂ FERI DE IHITAŢIUNI.PftOOUS DE j O "

mmflMhetb

luiiuvv^

ISVOAREIE STATULUI FRANCEZ

VICHY-CELESTINSRIN ICH I - BĂ ŞIC A - GU TĂ - D IABET - ARTRIT ISM

VICHY GRANDE- GRILLE ăîiţ.SS'îU

V I C H Y - H O P I T A L ffiffKtSSS

Şi astfel a venit ora mesei. Masa se verveşte dela ora două­sprezece jumătate până la unu. Ea e compusă din două ţe­luri de mâncare. A fost o scenă foarte interesantă. Marele Voevod de Alba lulia, car$ acasă e servit de aţâţi valeţi în livrele şi fireturi, cari stau la dispoziţie şi pândesc toate gesturile, până şi dorinţele neexprimate, ca să i le satisfacă imediat, a mâncat de astădată la rând cu toţi micii ostaşi „dela cazan”. Un şir lung de elevi, în care Voevodul Mihai e o individualitate nedespărţită de celelalte, un şir lung deci, care face coadă în faţa cazanului. Un artelnic, adică un bucătar ostaş, cu o lingură mare scoate din cazan borşul şi bucăţile de carne, şi le toarnă în gamela fiecărui elev care se perindă prin faţa sa. Vine astfel rândul Voevodu- lui, care e servit în acelaş fel, de acelaş artelnic, ca oricare din miile de soldaţi, cari iau masa la fel în mii de cazărmi, în fiece zi.Pentru Voevod, toate aceste scene noui, neobicinuite în via­ţa sa, aduceau o notă nouă de variaţie, care-l încânta. La început, conducătorii şcolii aveau oarecare grije, ca nu cumva această încercare să fie prea aspră pentru vlăstarul domnesc. Când au văzut însă cu câtă plăcere Voevodul a început să mănânce şi cu câtă poftă sorbia din borşul dela cazan, s’au liniştit.După masă, programul prevede, dela unu şi jumătate până la patru, jocuri şi muzică. Sunt orele cele mai plă^ cute din programul pentru micii ostaşi. Voevodul a făcut parte din diferite echipe, luând ades iniţiativa jocurilor, cu mult entuziasm. Pe lângă plăcerea copilărească de-a se mişca în aer liber, împărtăşind cu numeroşii săi camarazi bucuria destinderii după încordatele ceasuri de studiu, Măria Sa a dovedit multă disciplină la sporturi. Voevodul se bucură de o perfectă sănătate fizică, e capabil de-o aten­ţie neobosită şi execută cu precizie şi eleganţă toate miş­cările; un umor sănătos a domnit în toate aceste echipe. După jocuri, copiii au intrat la meditaţie, care a durat dela patru la şapte. Dela şapte la opt urmează iarăşi jocuri, iar în clipele de recreaţie, Marele Voevod, ameste­cat printre copiii primelor trei clase, a discutat cu ei prie­teneşte şi s’a jucat cu multă vioiciune. Seara la opt, s’a ser­vit masa iară, iar la opt şi jumătate a trebuit să fie execu­tat un punct foarte penibil din program: în adevăr, regula­mentul şcolii prevede dela opt şi jumătate la nouă curăţi­tul hainelor, lustruitul ghetelor, scoaterea saltelei şi a pă­turii, iar la ora nouă culcarea.Copiii au fost duşi cu frontul în dormitorul comun, şi fie­care a scos din dulăpiorul de după pat periile şi cutia de cremă de ghete, pentru aceste operaţiuni, ce nu sunt desi­gur deloc obicinuite unui moştenitor al tronului. Bieţii ofi­ţeri ai şcolii o sfecliseră. Care va avea curajul, să ceară unui prinţ moştenitor să-şi facă singur ghetele? Pe de altă parte, ordinul era ordin: Voevodul Mihai va duce exact viaţa elevilor acestui liceu, executând toate punctele din program, fără nici o excepţie.Voevodul însă i-a scos repede din încurcătură, fiindcă şi-a deschis dulăpiorul, a scos peria şi crema de ghete, şi-a scos bocancii şi voiniceşte a început să-i frece cu peria. E cert că el făcea pentru prima oară acest gest umil. După aceea, Voevodul şi-a curăţat hainele, a bătut salteaua şi pătura, iar stingerea cântată de trompetul de afară l-a gă­sit în pat, la rând cu toţi camarazii săi, pe cari oboseala i-a făcut să adoarmă îndată.A doua zi urmară iară cursuri şi jocuri. Voevodul se adap­tase atât de mult mediului, încât după ce era ascultat la rând cu ceilalţi elevi, a simţit desigur aceleaşi emoţii ca şi camarazii săi, când era vorba să ştie dacă a fost notat bine sau rău, fapt pentru care elevii încearcă să tragă cu coada ochiului la nota pe care le-a pus-o profesorul în catalog.A treia zi, intr’o Duminică, Voevodul şi camarazii au fă­cut o excursie, străbătând pe jos împrejurimile Mânăstirei până la Gorgota, adică un drum cam de Î4 klm. dus şi în­tors. O serbare şcolară a terminat viaţa ostăşească dusă de Marele Voevod la Mănăstirea Dealului. A. B.

PRIMUL INSTITUT COSM ETIC MEDICALStr.Kegală No. 4 vis-a-vis de Hotel Union. Tel. 3.78,46

Anunţă că D-na Doctor Rabinovici, dermatolog, reîntorcânuu din Paris, consultă şi tratează după metode moderne toate dermatoa zele inestetice: Seborea, coşuri, semne de vărsat, pistrui, negi, etc. Tratamentul special ca Hurmoni contra ridurilor şi muşchilor flasce. Distrugerea radicală a părului de prisos fără cicatrice, ga­rantând neapariţia lui; epilare definitivă a sprincenelor. — Cons- 10— 12 şi 3—7 p. m. — Consultaţii gratuite Miercari orele 1 1 — 12

a. m. Un curs ae masaje faciale.

No. 385 _ R. I. — Pag. 18

15«'idem ' în această pagină un

grup de locuitori în ciudatul o- raş şi o intrare improvizată în- tr'una din misterioasele „case"., j -•*.

Cj l î

O W W DIN L U M EEl Medenine, în Tunis, este un oraş cu case din blocuri de stânci, ai căror locuitori în ­trebuinţează chei de treizeci de centimetri

lungime, na plătesc im ­pozite, au sfidat ma­rea putere romană şi n’au fost niciodată sub­jugaţi....

C EL mai ciudat şi probabil cel mai vechi oraş din lume este El Medenine si­

tuat în Tunis, protectoratul francez din Nordul Africei. Casele sale ridicate din blocuri masive de stâncă au rezistat a- cum două m ii de ani armatelor împăratului roman August care au cucerit şi distrus Cartagina situată doar la câteva mile de­părtare.Romanii au vrut să subjuge pe locuitorii El-Medenin-ului şi să-i oblige să le plătească tributul, dar aceştia se închiseră în ca­sele lor de stâncă, lipsite de fe­restre, care pot rezista şi astăzi celei mai moderne artilerii, şi cuceritorii vechei lum i, se văzu­ră nevoiţi să-i lase în pace. Is­toricul roman Salust a făcut în anul 30 a. Chr., o descriere a caselor din El Medenine, aşa cum erau pe vremea sa şi cum vor fi fost cu m ii de ani mai înainte. De atunci şi până acum Nu s’a schimbat aproape nimic. Oamenii aceştia, s’ar opune şi astăzi cu aceeaş îndârjire ori­

cărei încercări de a-i face să plătească impozite sau d& a a- dopta cu sila elemente de civi­lizaţie europeană.E i nu sunt nici negri şi nici a- rabi deşi practică mahomeda­nismul. Se crede că fac parte d in aceeaş rasă ca şi troglodiţii preistorici ai Europei iar viaţa pe care o duc se apropie în ma­re parte de cea pe care o du­ceau strămoşii lor acum 100.000 de ani şi mai bine.Oraşul face una din cele mai stranii impresii. Casele se ridică pe un teren plat şi au forma u- nor pâin i uriaşe aranjate în gru­puri ce se arcuesc în potcoavă, sau în rânduri lungi şi drepte, în care se suprapun câte cinci şi şase case. Această distribuire le dă forma unor fortăreţe în toată puterea cuvântului.Fiecare din etajele unei clădiri conţine o singură cameră cunos cută sub numele de „rhorfa”, iar oraşul în total se cheamă un „kasr”. Clădirile acestea sunt întrebuinţate în special ca de­pozite pentru alimente şi adă-

ţ;*i\

In această pagină:. interiorul unei locuinţi; un tip de locuitor; şi un aspect al regiunii învecinate oraţu-

posturi pentru femei, copii şi bătrâni. Optzeci la sută dintre bărbaţi, petrec nouă lun i din an străbătând deşertul cu tur­mele ior şi semănând şi recoltând sărăcăcioasele bucate pe care le poate da un păm ânt extrem de ingrat.Intre timp, femeile şi bătrânii au grijă de recoltele depozitate aşteptând toamna şi întoarcerea bărbaţilor când vreme de trei lun i oraşul e înconjurat pe o distanţă de o jumătate de m ilă cu sute de corturi. Acesta e sezonul „lunei de miere”. In interior casele nu au scări, ci numai pe dinafară se văd nişte trepte rudimentare formate de proeminenţele stâncilor prinse unele de altele prin tr’un ciment special al cărui se­cret nu se cunoaşte încă. Pentru a pătrunde in aceste case, inam icul ar trebui să se caţere pe peretele exterior de unde ar putea fi uşor trântit la pământ de către locuitorii ieşiţi în pragul uşilor. Trebue să menţionăm că aceste c lăd iri nu au ferestre dar cea mai mare ciudăţenie a oraşului de care ne ocupăm, o constituesc cheile care au o lungime de treizeci de centimetri. In case pătrunzi prin nişte uşi grele de lemn ce nu au mai mult de 60 cm. lăţime şi vre-un 1,20 m. în- nălţime. Ele se înch id pe dinăuntru cu ajutorul unei bare grele de lemn. Metoda cu ajutorul cărora aceste uşi se des­chid de afară, ea e foarte originală. In dreapta uşii, la o dis­tanţă de două trei picioare de ea, se află practicată în pe­rete, o deschizătură. Prin aceasta, stăpânul casei vâră o mână în care ţine cheia. Aceasta e din lemn prevăzută cu nişte câr­lige ce corespund găurilor dela capătul zăvorului care este tras înainte sau îm pins înapoi după cum vrea să încue sau să descue uşa. După ce a coborît din casă, proprietarul ţine ciudata cheie pe umăr sau atârnată cu o sfoară pe_spate sub burnus. Ea poate la nevoie să servească şi de bâtă. Căsătoria are aci în prim ul rând de scop desvoltarea familiei şi bărbatul atribuie unei femei tinere şi sănătoase aceeaşjva- Îoare ca şi unui măgar. Când tânărul ajunge la vârsta căsă­torie!, ceeace se întâmplă pe la cincisprezece ani, femeile mai bătrâne d in familia sa încep să-i caute o soţie. Cât des­pre fată, ea e considerată susceptibilă de căsătorie pe la zece doisprezece ani. Intense negocieri au loc între femeile celor două fam ilii şi se închee in cele din urmă un târg prin care părinţii fetei primesc un număr de capre şi oi, uneori un măgar şi foarte rar, o cămilă. Toate aceste discuţii au loc în- nainte ca tinerii să se fi văzut căci cu toată relativa liber­tate de moravuri a El Medeniului, relaţiile sociale sunt foarte restrânse şi tete-a-tete-urile, foarte puţin încurajate. Interesant de notat e insă că aci mai persistă încă tradiţia căsătoriei p rin răpire, în tocmai ca în zilele când' omul locuia în caverne. Când ziua căsătoriei a fost stabilită, fata e îmbrăcată cu cele mai frumoa­se vestminte şi dusă în secret în tr’o casă nelocuită,Ea zăvoreşte uşa şi rămâne singură. In timpul acesta mirele adună câţiva prieteni şi împreună cu femeile din familia sa, care au spionat mişcările fetei, îi descoperă ascunzătoarea şi pune la cale un atac noc­turn.EI a aranjat ca tovarăşii săi să-l aştepte cu caii un ­deva în apropiere şi când se înoptează, asaltează uşa grea de lemn spărgând-o cu o măciucă împrumutată anume în acest scop de la şeic şi ajutat fiind la a- ceastă operaţie de către prietenii săi. E întâmpinat cu sălbăticie de fată care se apără făcând uz de dinţi şi de unghii. Ea face tot ce poate peutru a-1 pune pe fugă dar după o luptă scurtă, el o apucă de braţ şi tndepărtând-o puţin de el îi dă o lovitură puternică

■ H |

în cap cu măciuca, după care o ridică pe sus ameţită. O urcă în şea înaintea lui şi în mijlocul strigătelor şi al focurilor de puşcă trase de către familia fetei, care între timp a venit s’o salveze, se îndreaptă în goana calului către noua lor locuinţă. Bâta e în- napoiată şeicului şi-şi reia locul pe peretele din casa acestuia ca un simbol al „domina­ţiei bărbatului”.Sunt mulţi cei cari nu pot înţelege pentru- ce locuitorii El Medeninului şi multe alte triburi ca ei, cari locuesc in deşert, conti­nuă să ducă această viaţă de lipsuri şi sâl- bătecie în loc să plece, undeva unde ar găsi mai multă apă şi mai multă umbră. Savan­ţii s’au interesat şi e? de această chestiune. Poate că aceşti simpli copii ai deşertului rămân aci pentrucă n’au cunoscut nicioda­tă o viaţă mai bună. Unii savanţi spun to- tuş că le-au arătat fotografii reprezentând case de ale lumei civilizate cu scări, ascen­soare şi alte amenajamente de acest fel, dar că ei le-au privit simplu fără nici o expre­sie, fără să dea cel mai mic semn că ar fi fost impresionaţi sau că ar fi vrut să adop­te ceva d in confortul lumei civilizate. Femeea îşi aplică aci pe faţă, trei substan­ţe — kohl pentru ochi, „tekhaya” pentru sprâncene, nas şi obraji şi şofran pentru frunte. Toate acestea sunt întrebuinţate cu scopul de a o înfrumuseţa. Cosmeticile a- cestea sunt completate de păcură care în­să, nu are scopul de a o parfuma ci de a o apăra de şerpi. Ca parfum întrebuinţează şofran, cuişoare sau trandafiri în diverse combinaţii şi trebue să rămână toată viaţa sa la aceeaş mireasmă pentruca soţul s’o poată recunoaşte atunci când se întoarce din lungile sale călătorii prin deşert, care uneori durează ani dearândul. E obligată să rămână credincioasă soţului în tot acest timp, dar el are dreptul să-şi ia noui soţii în timpul cât călătoreşte.Oraşul e situat în tr’o oază unde cresc pal­mieri şi o cantitate suficientă de alfalfa pen- ¿ru hrana m icilor lor turme de cămile, ca­pre şi măgari dar cealaltă vegetaţie e foarte

redusă pentrucă ploile sunt rare. D in feri-

No. 385 _ Pag. 20

fire însă apa, se acumulează in „sus-sol” care e stâncos şi o împie­decă să se scurgă mai departe. Puţuri adânci s’au construit aci din cele mai vechi timpuri şi menţin un restrâns sistem de_ irigaţie care e foarte ingenios. Dela fiecare puţ porneşte un drum în pantă

| care e străbătut de o cămilă ce trage de o funie. La celălalt capăt al funiei se află un burduf p lin cu apă. Când cămila a ajuns la ca-

| pătul drumislui burduful iese din puţ şi se varsă în nişte canale care duc apa mai departe printre semănături.Ceeace proccce însă acest pământ e insuficient pentru întreţinerea tuturor locuitorilor, aşa că ei trăesc mai mult din comerţ. Con­fecţionează tot felul de obiecte din piele, pânzeturi, perii şi altele

j pe care le vând celorlalţi locuitori ai Saharei cari sunt mai puţin ! indemânateci decât ei.

Cimitirele lor sunt imense pentrueă în ele se păstrează de m u de I ani rămăşiţele strămoşilor. Trupurile sunt înmormântate toate cu

capul spre Mecca. Mormintele sunt săpate în stâncă şi o lespede a- coperă cadavrul care e astfel expus in parte aerului uscat şi in curând se mumifică. In mormânt se introduc odată cu mortul o co-

' lecţie de oale rămăşiţă dintr’o religie preistorică. Dar vasele acestea sunt sparte pentru a nu putea fi întrebuinţate de către săl­batecii ce rătăcesc prin deşert.Prietenii mortului vin la anumite perioade şi în tind un ospăţ pe mormântul său. Văduvele petrec mai multe zile lângă mormântul so­iului şi uneori îşi găsesc acolo un nou bărbat.Oamenii aceştia nu cheltuesc bani pe mobile; ca paturi, mese şj

1 scaune deoarece acestea sunt cioplite din piatra din care e clădită ; şi casa. Alimentaţia lor constă în primul rând_ din lapte acru, şi

cuscuş un amestec de smochine tocate, făină şi unt — şi rare- I ori la ospăţuri, se serveşte carne de capră, de măgar sau de cămilă.

Femeea care are un prim copil poate fi ajutată de mama şi ru­dele sale dar la naşterile următoare, este o chestiune de_ onoare pen­tru ea să fie lăsată singură. Ea unge copilul cu salivă şi chimion spre a ţine la distanţă spiritele rele. In ziua următoare, îi dă o

i înghititură de apă în care a fost muiată o foaie de hârtie purtând un verset din coran. Ritualul acesta se repetă câteva săptămâni până când copilul e considerat în stare să întâmpine toate primej­diile vieţei. De cum se face mai mare, băiatul începe să plece cu tatăl şi atunci mama îl vede foarte rar.Un personagiu foarte ciudat care exercită cea mai puternică in-

' fluenţă asupra femeilor este „Marea scăldătoare a Morţilor”. Se pre­supune că funcţiunea ei îi dă puterea să oprească oamenii de a a- junge la cer. Ea dă femeilor sfaturi în toate problemele vieţei şi_ în împrejurări extraordinare, le învaţă ce să facă pentru a se despărţi

I de bărbaţii lor. Femeile acestui trib, sunt însă mai preocupate de j ideea de a păstra iubirea unui bărbat decât de a scăpa de el. In | acest scop ele recurg adesea la vrăjitori şi vrăjitoare. Aceşti trafi­

canţi ai supranaturalului vin noaptea prin cimitire de unde iau ose­minte pentru farmecele lor. In credinţa acestui popor, vrăjitorii deslănţuie în om după voie, toate pasiunile de dragoste până la ură, şi le pot vinde oricui, pe preţuri foarte mari însă.Ea-i mai atribue vrăjitorului, puterea de a transforma atât pe el cât şi pe alţii în hiene şi alte fiare desgustătoare. Sunt numeroşi albii cari spun că ar fi văzut astfel de transformări petrecându-se chiar sub ochii lor. Un călător american, după un asemenea spec­tacol, a părăsit în goană ţinutul, de frică să nu păţească şi el a?» ceva.

In fiecare zi Elizabeth Arden primeşte sute de scrisori dc ia clientele ei de pretutindeni, in toate limbile, cerându-i sfatul pentru ingrijirea pielei. D ăm mai jos câteva din chestiunile cari îi se

pun cel m ai des.

I . Aveţi un tratament simplu care va perfecţiona ţesuturile pielei mele ?

St. în fiecare dim ineaţă şi in fiecare seară curăţaţi, tonificaţi şi nutriţi pielea d-voastră cu produ­sele ce am creiat pentru acest scop. Crema de

curăţit (Cleansing Cream) spre a îndepărta impurităţile, Tonicul pentru Piele fSkin Tonic) spre a tonifica şi rafina pielea, şi Crema Velva

spre a o face fină, catifelată şi suplă. Veţi observa o continuă, durabilă inbunătăţire a pielei.

|. Care este cea mai bună metodă de aplicare a produselor, spre a obţine cele mai bune rezultate ?

H . Metoda cea mai efectivă este cea cu Bătătoarele mele (Patters). Pe când cremele şi astringentele sunt lucrate in piele, muşchii sunt tonificaţi, circulaţia stimulată. Am bii mei Bătători pentru crema şi astringent, vă dau cu atingeri experte şi neobosite, aceleaşi lovituri exacte de tapotaj şi mişcări ritmice, ca degetele

experte ale unei specialiste de la Arden.

I . îmi place foarte mult să fac sport fără ciorapi, dar piciorele mele sunt aşa de aspre. Ce pot să fac ?

H . Filmul de frumuseţe Velva ( Velva Beauty Film) dau o aparenţă catifelată adorabilă picioarelor goale, mascând cele mai mici impurităti. Face ca picioarele să apară perfect de netede—şi chiar pentru rochiile de seară este admirabil, căci dau impresia ciorapilor fini de mătase. In tonuri deschise şi tanc.

I . Pielea mea este groasă si aspră . . ca fi când ar fi in iarnă. Ce pol săfac sa-i redau o aparenţă şi vitalitate nouă?

R . Intindeţi Pomada mea Anli-Brown Spot peste faţă şi gât. De indata ce incepe să vă usture, stergeti-o si tapotati peste tot Crema de Nutrit

Orange (Orange Skin Food). Veţi fi radioasă . . . pielea d-voastră limpede şi fină, p lină de o viaţă nouă. T ubul conţine suficient pentru 12

tratamente.

Pentru detalii complecte a întrebuinţării Produselor Elizabeth Arden, va rugăm să cereţi Cartea ei de Instrucţiuni.

i z a b e t h A r d e nElizabeth Arden Ltd. togi Fîfth Avenue, New York

L O N D O N 25 O L D B O N D S T R E E T W i

(Toatt drepturiU reicnaU)

E l

Intru şcoală de gimnastică din Anglia, elevele fac exerciţii rit­mice cu balonul de cauciuc. Fotografia noastră a fost luată in

timpul unui exerciţiu.

S c u m p ă E liz a b e th A r d e n

No. 385 _ R . I . __ Paq. 21

O săritură în înălţime: de notat crisparea atle­tului in timpul săriturii

Directorul Brown dela G răd ina Zoologică d in Fialadelfia arată că voga sportivă e contrară legilor nature i şi că an im a lu l leneş, cu m iş­cările lente, este acela care trăeşte m ai m u lt.

B ĂRBATUL care se ridică cedând unei fe­mei locul său,^ a făcut mai mult decât un gest de politeţă, — se pare că i-a dat câte­

va minute diţj viaţa lui şi ¡dacă adunăm toate a- ceste minute la un loc avem unul d in motivele pentru care „sexul frumos” trăeşte mai mult de­cât cel tare. Această teorie rezultă d intr’o desco­perire recent făcută în privinţa efectelor pe care exerciţiile fizice le au asupra organismului ome­nesc.

„Ieşi in aer liber şi fă zilnic viguroase exerciţii dacă vrei să trăeşti până la adânci bătrâneţi” ni se spunea în ultima vreme din diferite surse şi cu toţii credeam, în această recomandaţie.

S’a cnostatat însă că cel care face exer­ciţii violente, moare relativ tânăr, în vreme ce profesorul universitar, b i­bliotecarul şi alţi oameni cu profesiu­ni sedentare cari-şi pierd răsuflarea când urcă o scară, continuă să respi­re multă vreme după ce individul, muşchiulos şi cu toracele bombat, a trecut în lumea drepţilor.Văduvele, vesele sau triste, care supra- vieţuesc cel mai mult soţilor lor, sunt acelea care-şi petrec viaţa jucând căr­ţi şi nederanjându-se nici măcar pen­tru a-şi lua un pahar cu apă.Cu un an înainte de a muri, la vârsta de 53 de ani, Senatorul W illiam Max­well Evarts, a fost rugat să spună ce a făcut pentru a-şi păstra o vigoare fi­zică şi spirituală cu totul ieşită din comun. El a răspuns scurt: „Nu ştiu poate pentru că n ’am practicat n ici­odată vreun sport”.Răspunsul acesta, dat în anul 1900 când americanii erau în culmea ado­raţiei lor faţă de „Marele Zeu al Spor­tului” a scandalizat mult pe cei cari

ggconizau bicepşii uriaşi, muşchi bi- svoltaţi, alergăturile şi salturile

ca pMteea mai sigură cale către o via­ţă lung im i sănătoasă. E i puseră capăt indoieLjifei. prin ceeace părea să fie la epoca WceKi un argument sdrobitor: ¡..Uitaţi-vă I»an im ale le sălbatece care

uc o viaţă naturală şi vedeţi ce exer- iţii viguroasă fac”, ecunoaştem (c4 toţi cei cari au întâl­

nit vreodată în calea lor un iepure, o vulpe, o căprioară sau altă vietate săl­batecă, le-au văzut fugind cu o viteză în tr’adevăr impresionantă. Acum se ştie însă că acest argument e cu totul greşit. Lăsând la o parte sburdălnicia ce caracterizează puiul şi care este un exerciţiu realmente voluntar, animalul adult este tot atât de leneş ca şi omul. Dacă intri în tr ’o pădure, cetăţenii săi se ascund sau fug pentru a-şi salva viaţa; dar asta nu înseamnă că ei ar fi iubitori de exerciţii fizice după cum n ’am putea spune aşa ceva despre pun­gaşul de buzunare care se vede la un moment dat înaintea gardistului. Studiind-se de aproape animalele, s’a văzut că în captivitate unde câm­pul mişcărilor e foarte restrâns, mai toate sălbăteciunile au o viaţă cu mult mai lungă decât în pădure, şi se parc că există o lege a Naturei, după care-, animalul cu cât e mai activ cu atât are mai puţine zile. Matusalemii animali apar în speciile leneşe cu mişcări foarte lente, cum e broasca ţestoasă spre exemplu. Păsările, fiind creaturi active, au o viaţă foarte scurtă, dar cele care trăesc cel mai puţin sunt păsările călătoare, ale căror obiceiuri migratoare le obligă să facă exerciţii îndelungate; pe de altă parte, păsările care ajung cea mai înaintată vârstă, sunt papagalii, deşi au multe de spus, fac foarte puţine mişcări.D-l C. Emerson Brown, directorul

Iată mai sus un exerciţiu ex­trem de greu şi de extenuant. Rotirea în interiorul roţii cu mâinile suspendate. Sunt fixate numai picioarele.

Alăturat, exerciţii de gimna că dificile şi periculoase.

grădinilor zoologice din iFla- delfia a observat în cursul ani­lor pe care i-a petrecut studiind ibiceiurile animalelor şi modul n care procedau acestea pentru i-şi face viaţa comodă şi pentru i şi-o prelungi. E l e convins că Dărbatul şi femeea de astăzi fac prea multă mişcare şi-i sfătueşte să ia exemplu dela animale. „Oamenii cavernelor n ’aveau i- dee de gimnastică, alergări, mat- :huri de box şi de footbal, dar trăiau până la adânci bătrâneţi” spune d-1 Brown. Noi însă, le practicăm, pe toate spre a ajun­ge la acelaş rezultat. Ei bine, eu iu cred că excesiva oboseală ce rezultă adesea dintr’o serie de violente exerciţii fizice, ar avea darul să refacă şi să recreeze un om.„Dacă vă uitaţi la animale, ce vedeţi? Acestea nu cunosc ter­mometrul nici iarna şi nici va­ra, dar rezolvă problema căldu- rei şi a frigului în tr’un mod pe care dacă 1 ai im ita am avea şi noi vieţi mai lungi şi mai sănă­toase. De cum se ridică tempe­ratura, luăm prim ul tren şi in câteva ore suntem pe malul mă- rei, pentru a rătăci ziua întrea­gă pe plăjile aglomerate, înotăm din răsputeri, mâncăm iute şi lacom şi revenim din vacanţă mai epuizaţi decât oricând. Ani­malele însă, ştiu că soarele e cald şi că trebue să caute um ­bra. Ele par a-şi da seama că exerciţiul înfierbântă şi-l evită pe cât le e cu putinţă. Iar în timpul iernei, cele mai multe hibernează.„Cel mai bătrân animal din grădina noastră zoologică este o broască ţestoasă. Ea stă nemiş­cată ore dearândul şi nu se de­plasează decât pentru a-şi căuta hrană, pentru a se’ aşeza în soa­re şi pentru alte câteva scopuri strict utilitare. Cu această viaţă, broasca a atins vârsta de 150 de ani şi e încă foarte voinică. „Priviţi acum animalele sprin­tene şi cu mişcările repezi. An­tilopele şi căprioarele străbat pădurile cu urechile ciulite. Cel mai mic sgomot le sperie şi le pune pe fugă. Sunt renumite pentru graţia şi viteza cu care a- leargă dar nu trăesc decât câ­ţiva ani. Iepurii, şoarecii şi ve­veriţele sunt toate creeaturi foar te active şi viaţa lor e deaseme- ni foarte scurtă. Acelaş lucru se întâmplă cu pisicile, câinii şi caii — rar ajunge unul din a- ceştia să trăiască mai mult de un deceniu.„Dacă trecem însă la antropoizi, vedem că ei nu prea cred în e- ficacitatea exerciţiilor fizice. Cimpanzeul nostru, spre exem­plu care are acum 37 ani îşi pe­trece ziua lenevind. Gibonul no­stru are şi el 30 de ani. In cursul zilei se leagănă pe un trapez dar nu uită niciodată să se odih­nească ore dearândul după a- ceea. Şi astfel se întâm plă cu în ­treaga familie de maimuţe: mul­te din ele se joacă, sar, aleargă dar nu neglijează odihna”.După cum vedeţi, directorul Brown nu ne sfătueşte să evităm cu totul exerciţiile fizice ca broasca ţesitoasă sau leneşul, dar ne atrage atenţia că dacă facem mişcări violente, nu acumulăm vitalitate, cum cred mulţi, ci cheltuim într’o mare măsură din capitalul de vitalitate moştenit, Societăţile de asigurare confir­mă părerile directorului Brown şi ale senatorului Evarts. Ele re­fuză să asigure luptători, şam- pioni, jockei şi acrobaţi cari nu întrebuinţează plase şi nu acor­dă mai mult de 10.000 de dolari, bicicliştilor, înotătorilor şi acro­

baţilor cari întrebuinţează pla­se. Dansatorii şi dansatoarele de music-hall obţin la 15.000 de do­lari. Profesioniştii foot-ball-ului şi ai hockey-ului obţin 25 de

gura pentru orice sumă.

morală. Sportul şi antrenamen­tele, spune el, a desvoltat curajul moral şi tenacitatea cu care bi- rue atât o boală cât şi un ina­mic pe câmpul de luptă.Dar dacă exerciţiul violent scur­tează viaţa când e prelungit, pentruce a fost el preconizat din cele mai vechi tim puri? Pentru că societatea a avua întotdeau­na nevoie de soldaţi. Marşurile în armuri, mânuirea săbiilor şi a scuturilor grele de metal în luptele corp la corp, câte o oră- două, necesitau atleţi bine antre­naţi din copilărie. In Evul Me­diu, fiii aristocraţilor prim iau o educaţie fizică atât de severă în ­cât la optsprezece ani săvârşiau m inun i de acrobaţie în lupte, şi trebuiau s’o facă pentrucă la vremea aceea părin ţii erau morţi.Cele mai frecvente cauze mor­tale în rîndurile tinerilor spor­tivi sunt, după studiul D-rului Dublin, tuberculoza, apoi pneu­monia şi diferite accidente. D in 415 oameni cari sucombaseră după vârsta de 45 de ani, 32 la sută adică 101 sucombaseră din cauza unei afecţiuni a inimei. Acest fapt e foarte semnificativ din punctul de vedere al efecte­lor pe care sportul le poate a- vea asupra longevităţei.Că atleţii îşi pun in im a şi plă­m ân ii la grele încercări, era de aşteptat, dar un studiu făcut la universitatea d in Wisconsin a demonstrat că sportul are un e- fect tot atât de nociv şi asupra rinichilor. ’ A.l\\ SALLES

REDA PĂRULUI A L B sauCARUNT CULOAREA w M A l ÎNAINTE

hntm nuanţe îtxhfsp] |Nl„ „T.,1C|; CEREŢI CUTIA )INSTANTANEE

kntrunuânfe deschise I /tCEREŢI fcUTIA ) PROGRESSIVE

SUCCESUL ASKUtAT PRIN OOdcANIdeINTRfBUINTARE

I N F R A N Ţ A .

________________ £(pu/a/ie monc/ia/g.

PURGATIVULPLÂCUTS|QUR

RAPID

PURGEN(DtBayer)IM TOAT* FARMACII

DROGHERII

PENTRU A ALBI! DINŢII Dv.CU 3 NUANŢE IN 3 ZILE

1

-----------------

L'ontinuaţi a su­

râde... N ’am vâzut

at 1 « niciodată dinţi aşa

ă 1 p ' Vo 1

frumoşi.

D in tr’odată Kolynos distruge m i­

crobii şi germenii, aseptizând gura

In scurt timp veţi vedea că crema de dinţi K O L Y N O S , un produs ştiinţific, dă dinţilor o strălucire imposibil de obţinut cu o pastă de dinţi obicinuită. Spumegă şi se stre­coară în fiecare interstiţiu, asepti­zând cavităţi întregi din gură, su­primă petele galbene şi „film “-ul, fără a ataca vreodată emailul. în ­trebuinţaţi KOLYNOS-ul chiar de acum— 1 centimetru pe peria uscată, de două ori pe zi şi veţi constată imediat rezultatele: dinţi albi şi sănătoşi, gingii roze. Cumpăraţi un tub de K O L Y N O S chiar azi-

CU preparate recom andate de specialişti. C e l

dintre aceste preparate este

?»

mai bun

P I X A V O N&ixavon<thampcm

Creşterea păru lui şi întărirea rădăcin ii

formează cea mai im portantă m isiune a

P IXAVON-ulu i. D up ă foarte scurt timp,

veti avea o coafură m inunată, cu un luciu

splendid şi cu un n im b de parfum rafinat.

Părul tratat cu P IX A V O N şi cu P IXA V O N -

S H A M P O O N ce coafează mai uşor, fiind

în acelaşi timp mai rezistent, lată deci

ce mari avantaje veti ob jine , d a c i v i vefi

îngriji mereu cu preparatele P IX A V O N I

C i t i ţ i

N o. 385 _ R. |. _ 99

Pag. 23

M A G A Z I N U L *

■

M a r e a s e r b a r e c â m p e n e a s c ă d e l a S i b i u

In fiecare an — potrivit u- «u i vechi obicei — se ţin la Sibiu mari serbări câmpe­neşti. In acest an au partici­pat la serbări treizeci şi şase societăţi româneşti din Si­biu. Au fost aproape 4000 de persoane şi cinci muzici m i­litare.In fotografiile noastre ve­dem:Preotul unit Haicu în frun­tea credincioşilor.Fanfara elevilor şcoalei nor­male.Societăţile: Meseriaşii ro­mâni, Patronii, şi maeştri ci­vili în Piaţa Regele Ferdi- nand înainte de plecare. Societatea reuniunilor mese- riaşelor române.

S’a petrecut o zi admirabilă într’o atmosferă de entu­ziasm general.

(Foto-Film M. Hetak Sibiu).

Sănătatea dvs.cere dinţi buni

şi puternici!In Interesul sănătăţii dvs. este foarte necesar s8 «veţi dinţii buni. Noua „metodă-Cblorodont“ asigură

Înlăturarea resturilor de mâncara şi a bacteriilor ce se găsesc Intre dinţi. Apăsăţi puţin „Chlorodont“

pe o periuţă uscată şi spălaţi-vă apoi cu atenţiune dinţii, in aşa fel ea pasta să pătrundă printre dinţi.

Curăţaţi In urmi dinţii cn periuţa udă.După 4 zile, dinţii dvs. ivi vor redobândi frumu­

seţea lor naturală. începeţi deci chiar astăzi cu noua „metodă-Chlorodont“.

Tuburi a câte lei 16.- şi 26.-

No. 385 — R. | . — Pag. 24

Heţiele şi Voevodul Mihai citind placa com ^^-alivă (ie pe aeroport

- ' • . I

1marii din toate t ’oWunele ţării noastre au fost invitaţi la Bucureşti* Vin în Lă Vitală şi vor avea astfel prilejul — pe 'c 6 parte - nă 56 t " J cdinţeze cât e de întinsă România —

rât drum W.i străbătut din Basarabia depărtată, dela grani­ţele Maramureşului um din Banatul apusean, până la Bu- nreşti— ţtu pri!ep'! *d vadă cu ochii Capitala, atât de în-

fiumuseţoiă in ultiJi'H ani — şi în care se găsesc creerii ţă- H; să cui vsă ¡>r 'i?iţe.I ’tiuror aC »(or prwwri noi le spunem: Bine-aţi venit!

**tt adminisii aţia ţâfll. nu e funcţionar mai important decât ¡»¡mărul. ,., 'laltmb,,t'i i, cuvâtul însuşi arată că e vorba 'e cel dintâi dintre ■ oi'ducătorii comunităţii.’"ştituţia f iimaniUl noi am luat-o dela francezi, cari au numit deai'iiigul vracurilor, cu un cuvânt asemănător, pe iferiţii fuu'MionaH importanţi ai regilor din Evul Mediu. <ii târziu, <ând SUfid s’a democratizat, după ce omul şi-a

(âştigat libet tatea cu vărsare de sânge — primarul a de­venit cei dln'âi dinii»? cetăţeni, acel ales de membrii comu­nităţii ca să •o fie îndrumător şi sfătuitor.Iii administraţia nott.Mrâ, primarul are întreaga grije a lo­cuitorilor din comuna. Aceasta e gospodărită de primar şi după hărni'*,rt lui e fi Înfăţişarea satului sau oraşului.(iu atribuţiile ce-i sunt date, câte nu poate face un primar, care-şi iubeşti: comuna şi care a ştiut să-şi câştige stima con­cetăţenilor să) i Şcoala, biserica, drumurile, aspectul comu­nei, sânătateO şi chiflă bună starea cetăţenilor depind în mare măsurii de chipul in fure primarul îşi îngrijeşte satul sau o^ţn* fi' sub administraţia sa. O emulaţie între pri­

marii tuturor comunelor noastre rurale, ar putea face mai mult decât sute de legi şi sute de milioane de lei, cheltuiţi de diferitele ministere, pentru sănătatea fizică şi morală ; poporului român.Dacă s’ar putea alege toţi primarii buni şi li s’ar acorda o mai mare stabilitate, suntem încredinţaţi că ţara ar propăşi cu paşi uriaşi. Căci primarii ţin cheia de boltă a progresu­lui unei naţiuni, aceasta din urmă compunându-se din to­talitatea comunităţilor ce le-au fost date lor, în părintească grije.Dar mai cu seamă după întregirea ţării noastre, primarilor le revine sarcina grea de-a face unificarea sufletească a poporului. Nimic nu poate sluji mai mult la aceasta ca în­tâlnirile dintre primarii celor zece mii de comune, câte sunt în România. Iată pentru ce socotim ca un act de mare însemnătate acela pe care l-a făcut Regele, de-a invita la Bucureşti pe toţi câţi au în grija lor administraţia satelor şi oraşelor.

■*Primari din toată ţara, Regele vostru v’a chemat la Bucu­reşti la cea de-a patra aniversare a restaurării! II veţi ve­dea, veţi vedea capitala ţării. Să vă fie această vizită în­demn la muncă, încurajare la grija neadormită pe care tre­bue s’o aveţi pentru comunele şi locuitorii comunelor voastre.Duceţi din Bucureştii aceştia, pe care-i veţi vedea, toată râvna, dragostea, toată ambiţia, spre a ridica la un nivel cât mai înalt satele şi oraşele pe care le administraţi!Să trăiţi! nic. const.

Putem economisi anua! cinci miliPlante cari valorează mai mult ca aurul

porumbului, şi a viilor, cari nu s’au copt suficient. Acum doi ani s’au produs cincispreze va­goane bumbac în diferite loca­lităţi pe valea Dunării, care pa­re să fie foarte prielnică acestei culturi.Judeţele unde s’a produs mai mult sunt: Timiş-Torontal, Dolj, Romanaţi, Teleorman, Vlaşca,

din Macedonia grecească cu tra­diţia culturii bumbacului. Ra au adus chiar unele unelte. Printre aceştia se citează cultivatorii Hristea Padore şi alţii din co­muna Ceatlagea, cari în statisti­că figurează cu 88.000 kilograme bumbac produs în 1932. Unul dintre cultivatorii principali din Dolj este d. inginer RrătSşanu.

Calitatea bumbacului, produs în ţară, a fost găsită bună la încer­cările făcute la o mare torcăto- rie de bumbac din ţară. Producţia la hectar este în me­die de 600 kgr. puf, amestecat cu seminţă şi chiar de 800— 1101' kgr., după afirmaţia d-lui N. Ră- lăşescu, directorul şcoalei de a gricultură Lehliu-Ialomiţa, unde s’au făcut culturi de experienţă. Câştigul net, la un hectar se poa­te socoti la aproximativ 2600 lei, deci mai mare ca la oricare altă cultură.

RECEM prin vremuri gre­le, în cari va suferi mai puţine sguduituri acea ţa­

ră, care va fi mai mult producă­toare decât consumatoare. Vor trebui studiate cu atenţie toate mijloacele capabile să intensifi­ce producţia ţării, scăpându-ne de o grea vasalitate economică faţă de ţările cu adevărat produ­cătoare.Astfel, din aproximativ 22 m ili­arde lei, cât a fost tot importul ţării in 1930, aproape un sfert este reprezentat prin bumbac in ­dustrial puf, fire, ţesături...Mai mult de o sută de mii de vagoane de grăne muncite din greu, pleacă peste graniţă anual, pentru ca să ne sosească de a- colo in schimb bumbacul pe care am putea să-l producem foarte lesne noi singuri.

UNDE SE POATE CULTIVA?

Se cultivă aproape pretutindeni: in Asia, în Africa tropicală, In ­dia, Japonia, şi în mai multe lo­curi^ din sudul Europei, mai a- les în Italia, la poalele Vezuviu- lui. Toată lumea ştie că cultura bumbacului a îmbogăţit Ameri­ca.

PROPAGANDA

Este o chestiune de interes su­perior naţional, ca să se facă o propagandă cât mai intensă pen tru cultura bumbacului. Această plantă ar putea mări în mod considerabil bogăţia ţării, dacă cele patru m ii de vagoane de bumbac de care avem nevoe, ar fi lucrate în România, în loc să se importe de peste graniţă..Vi se spune, că din loc înalt ne dă o deosebită atenţiune acestei chestiuni, in legătură cu apăra­rea naţională. Intr’adevăr in a- fară de vata hidrofilă aseptică de care am avea nevoe intr’un ca: de răsboi, in afară de filăi-

~ l i ^Recoltă de bumbac în Florida

Dâmboviţa, Ilfov, Ialomiţa Ru- zeu, Rrăila şi Durostor. In spe­cial se remarcă judeţele, a căror nume e tipărit cu litere cursive. D intr’o statistică ce ne-o pune la dispoziţie d. dr. Călinescu, remarcăm că producţia creşte în intensitate, dela apus la ră­sărit. Astfel numai singur jude­ţul Durostor (în comunele Papi- na, N. Filipescu şi Ceatlagea) a produs mai mult ca toţi ceilalţi cultivatori la un loc!

Iar la Ruftea sunt în anul acesta 80 pogoane semănate cu bum­bac.

CUM SE CULTIVA BUMBACUL?

Iată amănuntele pe cari ni le dă în această privinţă d. prof. dr. I. R. Călinescu:Bumbacului îi prieşte la noi so­luri argilo-nisipoase, sau chiar nisipo-argiloase, cu mult humus. Cultura bumbacului seamănă cu aceea a fasolii. Plantele răsar in

Xeguslori de bumbac în Ind i.

I). prof. Dr. Călinescu, ne a- trage atenţia că sunt peste zece ani, de când ministerul de agri­cultură în urma studiilor făcute de specialiştii săi asupra cultu­rii bumbacului în Egipt şi Ame­rica, a publicat primele instruc­ţiuni in vederea experimentării culturii acestei plante textile în România. Informatorul nostru a tipărit şi o broşură de propa­gandă... Iar administraţia între­prinderilor industriale Ştirbey- Ruftea, unde este şi o fabrică de vată, pune la dispoziţie, în mod gratuit, semânţă, obligându-se a- poi să cumpere toată producţia. Iată deci că cultura bumbacului începe să iasă din domeniul ex­perienţelor şi să se încetăţe­nească 1a noi în ţară.Totuşi din pricina timpului ne­favorabil, anul trecut recolta a

turi şi ţesături, bumbacul nlai este 'întrebuinţat la fabricarea hârtiei, a explosibililor (fulm i­cotón sau pulbere) a celuloidu­lui, a mătăsii artificiale, etc. Totuşi în România, lumea s’a descurajat puţin, din pricină că anul trecut, de altfel nefavora­bil pentru porumb şi vie, a fost nefavorabil şi pentru bumbac. Propaganda urmează să fie re­luată.

riiiaşi

ALTĂ PLANTA PREŢIOASĂ7 8 zile dacă au umezeala ne­cesară; după ce au format 5— 6 frunze trebue rărite, lăsându-se la fiec:.re cuib numai câte două fire, cari sunt mai desvoltate. Se prăşesc uşor numai la supra­faţă de 2 3 ori pe vară, astfel

Dar acest fapt trebue pus în le­gătură mai degrabă cu obişnuin­ţa populaţiei de a lucra bumba­cul, decât cu clima. Varietatea egipteană a plantei reuşeşte în tot şesul Dunării.Dacă în judeţul Durostor s’a lu-

Un entuziast cultivator al bum­bacului ne atrage atenţia, că propagandiştii trebue să proce­deze cu multă prudenţă, ca să nu se întâmple ce s’a întâmplat cu planta son a.

Rom ânia im portă anu l 35 m ilioane kilograme bumbac industrial, care reprezintă un sfert d in valoarea impor tu lu i ţării. Acest bumbac se poate produce la noi.

fost slabă, deatfel ca si aceea a

crat mai mult, se explică prin faptul că judeţele din Cadrilater au fost colonizate cu români macedoneni. Aceştia au venit din vechia lor patrie, în special

ca să nu se dea răgaz burueni- lor să crească.Rumbacul nu suferă la secetă şi la noi în ţară nu are nevoe să fie udat.

No. 385 _ R. I. — Pag. 26

Bumbacul

No. 385 Pag. 27

Ziareit sovietice anunţă acum, câ soya a început să se cultive în Rusia unde dă excelente re­zultate. Deasemeni Anglia, Ger­mania importă mari cantităţi de soya din orientul asiatic.La noi în România, a început să facă propagandă, d. doctor A. Urbeanu, încă acum treizeci de ani.D-sa a arătat că e vorba de o plantă, ale cărei seminţe sunt foarte bogate în substanţe azo- toose şi materii grase, tocmai ceeace lipseşte porumbului nos-

procedeu. Iar măcinatul se face amestecându-se în proporţie de una la şapte, cu porumb sau grâu. Astfel amestecată se maci­nă foarte uşor.Se capătă o mămăîigă şi o pâine gustoasă, cari se menţin fragede mai mult de o săptămână, din pricina grăsimii.Se pare însă că d. doctor A. Urbeanu a făcut următoarea greşală: a fost cu totul desinte- resat! A voit să demonstreze, şi apoi să se retragă...Chestiunea credem că trebue

pusă pe baze comerciale în car; anumiţi capitalişti să fie intere­saţi la un câştig. In cazul acest; propaganda ar reuşi. Publici» trebue să găsească în come' făină gata amestecată, în pi porţie cuvenită;-sau să se fabri. ce pâne, cornuri, etc., fără să se mai spue cu ce sunt fabricate. In Germania, Anglia, Rusia, A- merica se procedează astfel, cer­cetările experimenţele şi lucră­rile ştiinţifice ale d-lui Dr. A. Urbeanu fiind acolo mai bine cunoscute ca la noi. In România se introduc azi produsele ali­mentare cu soya, gata fabricate în străinătate după cum am arătat mai sus iar noi ne mul­ţumim să ie consumăm, fără să ne dăm prea mare osteneală să aflăm ce mâncăm, după cum ne interesăm prea puţin şi de ori­ginea stofelor, pânzeturilor etc., cu cari ne îmbrăcăm.Nevoia e cel mai bun profesor! Să nădăjduim că ea ne va în ­văţa ce să facem cu soya şi cum să cultivăm bumbacul.

ALEX. F. M1HAIL

noi consumăm acum soya fără ca să bănuim. Supele „Magi”, pesmeţii şi diferitele produse a- limentare ce ne vin din Anglia şi Germania, conţin soya! Nu­mai că plătim foarte scump a- cesti produse. Şi în Ioc să ex­portăm, importăm!D. doctor A. Urbeanu a distri­buit acum treizeci de ani, in mod gratuit, mari cantităţi de seminţă. Lumea s’a convins a- tunci că planta creşte şi rodeşte rentabil... Dar când a voit să o fiarbă, ca pe o fasole (căci sea­mănă ca aspect) a constatat că rămâne tare. A voit să o macine, şi grăsimea abundentă din se­minţe s’a revărsat peste pietrele de moară...In realitate, Soya nu trebuie fiartă decât după un anumit •

IN 15 MINUTEnu mai aveţi nici un fir de păr alb dacd întrebuinţaţi

IMEDIAo r £ a l

p a r i s

Vopsea dt. păr invi2ibil& în 20 nuanţe

Oereţi la toate dro(oerltle şi farmaciile d<n tari

D O A M N E L O R !

^OGLINDA FEMEII^ P - O V A ^

b S A V O N o e B t

3 D Ă P IE L E I O A LB E A Ţ ĂSî C A T IFE LA R E ADMIRABIL Ai

Cereţi la farm acii, droguerii, parfum erii sau la : Ins titu tu l de înfrum useţare DORTHEIM ER, Bucureşti Calea Victoriei 50

Ploeşti, Pasagiu] Cooperativa

iru, care conţine mai mult sub­stanţe idrocarbonate.Mălaiul, sau făina de grău, a- mestecate cu a şaptea parte din fireutatea lor cu făină de soya, dau un aliment complect mai ales pentru populaţia noastră rurală lipsită de carne şi lapte, populaţie subminată de bolile de alimentaţie, în frunte cu pe­lagra.Soya, care creşte s’a dovedit prin experienţă în România atât la şes cât şi pe dealuri, pe secetă ca şi pe ploi, care n’are nevoe de nici o îngrijire, soya putea să devie carnea şi laptele omului sărac. Insă nu s’a încetăţenit...Totuşi, după cum Jourdain, per­sonagiul lui Molière, vorbea ,,in proză”, fără ca să ştie, astfel

o călătorie in tnrm lumiide JULES SAUERWEIN

— Viziuni din Far-West-ul american —In America standardizată nu se mai pot petrece aventuri şi chiar indienii sunt

nevoiţi să se supuie noului regim.

L A câţiva kilometri dela Santa Fe, pe podişurile sterpe ale nou­lui Mexic, în tr’o dimineaţă limpede şi răcoroasă, am stră­bătut iele indienilor Pueblos. De cum s’a oprit automobilul

meu în tr’o t, au şi început să iasă din toate casele, indience în ­velite în ! ade negre. Ele nu ştiu să vorbească altă limbă decât dialectul lor şi câteva cu dnte spanioleşti. Alergând, ele vin din toate părţile, spre a forma cerc in jurul albului, dar în loc să-l în ­jure în gura mare ca odinioară, dânsele îl îmbie rugător ca să cum­pere vase de pământ negre şi covoare mici, împletite, produsul muncii lor. Ele nu vorbesc. Chipurile lor murdare şi aspre nu cu­nosc zâmbetele. In mijlocul pieţii se ridică un copac pe care stă atârnat un anunţ: „Este oprit a se face fotografii, fără îngăduinţa guvernatorului”.Unde e guvernatorul?.. E un bătrân cu părul lung, care la de­părtare de o sută de metri de casa lui — îşi scoate cu multă bă­gare de seamă vasele de pământ dintr’o grămadă de cenuşe din care ese fum...Şi este totuş în acest sat o fată tânără care nu seamănă cu celelalte: e îmbrăcată ca o „schooll gril” americană, dar are un văl purpuriu în jurul gâtului şi din pieptănătura ei şi după pieptenele lat, se poate vedea că nu e nici americană nici mexicană. Ea se apropie

lată un indian în vârstă de 106 ani, semnând în cartea de aur a oraşului New-York

de mine şi îm i vorbeşte în englezeşte, fără modestie, dar şi fără nici un fel de îndrăzneală obraznică:— Vă pot fi de folos; cumva? Aş fi foarte mulţumită... Numele meu este Anunziata Chihuihui. Vedeţi că este greu să ai un nume de bo­tez mai catolic şi un nume de familie mai indian...— Domnişoară Chihuihui, vreţi să veniţi cu mine până la ruinele din Puye?... Conversaţia dumitale îm i va fi mai folositoare decât orice fel de conducător şi decât toate cărţile...Primeşte, şi iată-ne porniţi.— Eu sunt îm i spune dânsa — absolventă a universităţii din Carlisle. E aceea pe care noi indienii avem dreptul s’o frecventăm. Guvernatorul acestui sat e unchiul meu \ti ştiu ce voiu face în viaţă, vă mărturisesc, căci aci raporturile intelectuale sunt mai mult măr­ginite şi există chiar faţă de cei cari au fost să studieze în răsărit, un fel de bănuială. Ştiţi că există ir.ulte feluri de indieni. La noi, Pueblos, oamenii sunt mai pacinic'. Mama familiei conduce totul. Dânsa are dreptul să alunge chiar şi pe bărbatul său şi e proprie­tara a tot ce aparţine a lor săi, în afară de recoltă, atâta vreme cât n ’a fost pusă în hambare. Puţin mai în sus, aproape de marele Ca- nyon, există Navajos puţin sălbateci, cari trăesc nomazi. Aceia fără să spună nim ic — sunt de fapt poligami. La fel cu strămoşii lor. ei pescuesc, vânează şi se bat bucuros. Mai la sud, în Ari- iona, veţi găsi şi câţiva bandiţi. Domnul Roosevelt va face un lucru ¡nare pentru noi: vrea să ne acorde autonomia şi chiar acum, la Phenix, sunt adunaţi în tr’o consfătuire indieni din cinci sau şase ;riburi.

Şi această autonomie, o doriţi mult?Tânăra Anunziata mă privi cu multă jal?.

Ce vreţi să facem noi cu libertatea? Dacă ne căsătorim cu un alb, pentru dânsul e aproape tot atât de umilitor ca şi dacă am fi negre. Şi acest lucru nu e lipsit de pericol.Ajunsesem pe platoul din Puye, plin de ruinele odăilor mici, pă­tate, în care trăiau comunităţile indiene, cu câteva secole în urmă. Fiecare pătrat de piatră era deabia atât de mare, ca să adăpos­tească somnul a două-trei trupuri. Dar, în mijloc, se ridica — la fel ca în toate satele indiene de astăzi şi de altădată un loc mare gol, unde, fără îndoială că se desfăşura toată viaţa tribului: serbări, dansuri, rugăciuni, sacrificii. La mijlocul acestui loc o gaură mare în formă de pâlnie.

Aicea se ridica îm i spune tânăra mea tovarăşe Kiva, bi­serica noastră.Nici până azi nici un alb nu poate pătrunde într’un sanctuar indian, fără să fie ameninţat de a fi omorât, şi deabia cu câteva luni în urmă, o fată a fost sacrificată în taină, fără să se poată şti nimic precis despre dispariţia ei.Făptuise crima de a se căsători cu un indian dintr’un alt trib...La poalele muntelui Santa Fe, în staţia care poartă numele ilustru­lui francez Lamy, trenul aştepta şi m ’am suit în vagonul „expre­sului special”, „Grand Canyon” — vagon care poartă numele de „Louis Pasteui*”.Cine n’a văzut marele Canyon depe Arizona, la răsăritul sau la a- pusul soarelui, a pierdut unul din cele mai minunate privelişti depe planeta noastră şi socot c’am călătorit destul ca să pot face com­paraţia.Te afli la marginea unei văi adânci, în faţa ta, în ceaţă, la vreo douăzeci de kilometri, zăreşti o altă creastă, ceva mai înaltă ca cea dela sud, unde se găseşte locul de observaţie de unde admiri pri­veliştea. Intre aceste două creste, la început, in ceaţa uşoară a zorilor, nu vezi nimic. Apoi deodată, din răsărit, în dreapta mea, o

Prinţul indian White Horse Eagle vizitând colonia indienilor dinNew-York.

rază străbate aburii şi din prăpastie ies încetul cu încetul, cap5 ţâni uriaşe şi curioase, în fundul cărora prin guri nepătrunse, curg apele galbene ale râului Colorado şi ale afluenţilor săi. Fiecare din aceste căpăţâni are poate 1200 1500 metri, dar trebue să treacă timp ca să-ţi dai seama de acest lucru. La fel ca în templele vechi, chinezeşti, din Peking, în jurul acestor munţi se află poale de pă­mânt roşu, care pe măsură ce soarele se ridică, îşi întind umbrele de culoare cărămizie, şi care, la fiece nour îşi schimbă locul. Aceşti munţi, pe care-i vezi astfel de sus, au nume dintre cele mai isbitoare şi cele mai pitoreşti. „Templul lui Budha”, „Templul lui Isis” sau „a lui Brahma”, „Piramida lui Keops”...Se zăreşte in depărtare un şir întreg de' forme dintre acestea uriaşe şi atrăgătoare. Se pare că acest Canyon întreg ar fi creat nu de natură dar de nişte arhitecţi gigantici, cam nebuni, cari au d i! prima lor lecţie constructorilor de pagode şi sculptorilor cari au făcut Sfinxul.Te simţi în afara Americei şi locui* pare bine ales, spre a te re­

No. 385 — R . | . _ Pag. 28

a arunca o priv iu . •.■■-ra acestui continent, mânatin:r’o existenţă de o amploare ocdent.Ziarele aduc ştirea progreselor inclu; > î ic a stabilizării financiare, uneori chiar de isprăvi parlamentare, pentru conducătorul statului, care e cel care însufleţeşte întreagă această mişcare.Cele din urmă bilanţuri ale marilor societăţi sunt favorabile şi ,East Mon Kodak Company”, care împarte dividende de 4.70 do­lari în loc de 2.52 dolari, cât anul trecut, nu este o excepţie.Această îmbunătăţire e oare superioară creşterii costului vieţii? Eo problemă pe care americanii n ’o înţeleg încă bine, dar care pen­tru noi francezii, cari am trecut prin tr’o devalorizare de aproape 4-5, are un sens foarte precis.Dar dară cu dolarii din care erau tr.ebuincioşi 35 ca să poţi cum

' ' - *• 4: .'agă;

Copii de indieni, dansatori şi muzicanţi

Am în faţa mea o hartă a celor 48 de state americane, în care se găseşte arătat numărul persoanelor morale, a statelor, a oraşelor, a cătunelor, a şcoalelor, etc., care au dreptul de împrumut în Ame­rica; el este de 194.582. Totalul datoriilor, contractate de ele, s’a ridicat până la 122 dolari de cap în 1932, sau circa 1(> miliarde pen­tru întreaga ţară. Dintre toate aceste colectivităţi, 2948 sunt în faliment, ceeace reprezintă un m iliard două sute de milioane de dolari, sau 7,9%. •Guvernul federal, fără îndoială, continuă să inspire încredere. Oa­meni complet ruinaţi sunt mult mai puţini decât se crede. Oameni cari mai sunt Încă foarte bogaţi nu mai există. Totul tinde să se

niveleze aci, dar de fapt americanul suferă oare atâta cât se crede* ...In acest Far-West sălbatec, unde m ’a adus itinerariul meu, încet să mă îndoesc.Nici o ţară nu e standardizată în chipul acesteia. Pretutindeni a- celeaşi trenuri, din cari, la fiecare staţie răsar aceiaşi negrii înij brăcaţi în alb, cari aşează pe peron scăunele galbene, pentru ca să poată coborî călătorii. Pretutindeni aceleaşi Pullman-uri cu per­dele verzi, cu cearceafurile din aceeaş pânze şi păturile de acelaş galben violaceu. Pretutindeni aceleaşi spălătoare curate şi niche­late şi prosoapele mici, din belşug, mereu reînnoite, din pânză albă şi cu margine albastră. Pretutindeni aceleaşi automobile în canti­tăţi fenomenale, plătibile în 12 luni şi de o eftinătate uimitoare, cu benzina de 50— 75 de centime litrul, şi cu strada în loc de garaj. Pretutindeni sau aproape, aceeaş hrană banală de excelentă cali­tate, aceeaş apă de gheaţă, aceleaşi fructe. Oamenii îmbrăcaţi ci haine de gata, aproape pretutindeni asemănătoare.Dedesubt şi deasupra aceste mijlocii, în care indivizii nu sunt des părţiţi decât prin deosebiri mici, bogăţia şi sărăcia formează doui categorii nu prea numeroase, şi dacă „New Deal-ul” domnului Roo sevelt va ajunge încetul cu încetul să adune toată economia parti culară în tezaurul public, şi să supună întreaga activitate la aceleaş regule, atunci americanii, cari nu mai seamănă deloc pionerilo îndrăzneţi de altă dată, în cele din urmă se vor supune. Birocratul, care e şi astăzi foarte puternic, va deveni potentatul îi fiecare sat şi un vălătuc uriaş deasupra ţării întregi.Oricare ar fi numele acestui regim, el se va înrudi în acela.ş timj cu socialismul şi cu fascismul, afară de cazul că vreun eveninien neaşteptat va răsturna lumea întreagă şi va schimba condiţiilf economice ale celor două continente. Acest eveniment e posibil'?.. E probabil?... Se va numi răsboi sau revoluţie?... Voiu începe an cheta pe ţărmurile Californiei, unde voiu fi mâine, şi această an chetă îm i va îngădui poate să dau răspuns acestei întrebări.

W h i ie Morse Eagle părăsind New-Yorkul,

păra o uncie de aur, se poate trăi tot atât de bine, sau aproape tot atât de bine ca şi cu vechii dolari, din cari erau deajuns 20, creş­terea preţurilor şi a dividendelor în dolari, îmbogăţeşte economia. Creşterea costului vieţii e departe de depreciere. Până aci ea în ­semna 8.06%, faţă de Februarie 1933, dar e drept să spunem că a crescut cu 1% în tr ’o lună şi că mai ales alimentaţia a crescut cu 2,9%. In acest moment comparând această situaţie cu acea de

,anul trecut americanul poate fi în m ijlociu mai degrabă sa­tisfăcut.Dacă e rentier, de pildă, şi dacă şi-a plasat capitalul în valori na­ţionale, e uneori de plâns.

Dumineca viitoare ce facem?Vom pleca în excursiune şi ne vom bucura de

soare. Numai de am avea o zi frumoasa! Dar

înainte de asta şi la timp sa ne gândim la

Leocrem cu ajutorul careia vom capăta mai

repede o piele bruna,

farâ pericol de arsuri.

Cutii elegante de Lei 15.- şi 30.-

Chlorodont S. A. R., Braşov.

LEOCREMcu vitamine de soare

V e r i g h e t e de L o g o d n ă , B i j u t e r i i , C a d o u r i ) Mare a s o r t i m e n t de o c h e l a r i de s o a r e *

C u m p ă r ă A u r şi B i j u t e r i i v e c h i i

„ E Ş A N U h i Brezoianu 12 J

No. 385 _ R. I. Pag. 29

A

/

S/

fi??

Doam napleacă.

A în fi orare an, d-nase vc<i/' şi ncum pus? în faţa problemei, ca

învingând criza, cu mijloace modeste să ponta face faţă toaletelor «le. car*', arc nevoie în, vilegiatura r? sc impune. Şi en şi cAn.l moda o privit în porte-monnaics urile soţi­lor, a adus o mulţime dc po­sibilităţi de <> !< îmbrăca şic ?( cftirDorul dc soaix şi ce-' albas- '•"u a învins, căci. aîbn :rtd în toate nuanţele c cdoarea preferată în arens!,» •■-»ni, la care nu vom ¡u? •. bineînţeles nici bcige-i'l. l‘i I. b'nş-ul. O mulţime d<> \ '•;:* Iuri ' or fi întrebuinţate lâna. tn-'iro- 'l'iin-ul, impriii'i-ni, pânza, taftaua, orgamli-ut. etamina, r onge-ul. jer.srv ui f rmîata '■va mai slrAmtă şi scurtă,

v > împrumuta fonicii ele-

gante un aer sportiv şi ■ im«‘- re.se. Nu sc mai poartă gar­niturile care «i» la oţeasc:' li­nierii iar mânecii nu eleve nit mult mai rămplc: drept compensaţie Parisul pune foarte multe plisse uri, ente mici, funde şi eşarfe; pen­tru sport sc menţine „Pale- tor-ul: taillcur-ul clasic ar«' mult succ s.In mater.e de paiarii se în­trebuinţează mult paiul, în special panamaua. Pălăriile au boruri largi şi numai di­mineaţa sau pentru sport se poartă bereta. Pălăriile băr băteşti se întâlnesc foarte rar.

Jrmd.re /Vi p&qind 51

W r Mănuşi croşetate şi modele uşoare ris croşetatîncetul cu încetul, şi cu cât timpul se încălzeşte; se văd mai des mănuşile subţiri, croşetate, care-au avut mult succes încă în anul trecut. Dar cum e moda ca­pricioasă, a adus o mică m odifi­care. Mănuşa croşetată e anul a- cesta mult mai lungă, e purtată Irei sferturi sau chiar lungă de tot, încheiată fiind sau cu un e- lastic, sau cu o cataramă nos- imă. La rochiile delicate, înflo- -ate, pe care vara aceasta ni le iduce iar, aceste mănuşi com- :>un un tot elegant şi de mult rust.

Mănuşa cu reverul scurt, care ajunge până la jumătatea braţu­lui, e foarte agreată şi în majo­ritatea cazurilor e croşetată de însăşi purtătoarea ei. Pentru a- ceasta e nevoe de: un ghem de aţă subţire de brodat sau mătase

compuse din două lanţuri şi un beţişor. Fiecare rând se încheie separat, aranjând in aşa fel, în ­cât cusătura să vie în dreptul lo­cului unde se croşetează dege­tul cel mare. Se croşetează ast­fel 8 rânduri, fără .să se scadă sau se înmulţească. După aceste opt rânduri, care măsoară 4 sau 4 ju-m. centimetri se adaugă câte mare. După rândul al 11-lea se croşetează degetul cel mare. A- cesta se face în felul următor : se lucrează găurele în cerc, în- cercându-se din când in când,

un ochiu, la locul unde se

mare, se înnoadă din nou firul şi se lucrează mănuşa până la rădăcinile degetelor. împărţirea degetelor se face în felul urmă­tor: se îmbracă mănuşa pe o mână şi se trece prin câte două degete, prin partea din faţă şi cea din spate, un fir de lână care apoi se înnoadă. Prin aceasta se măsoară grosimea degetelor. Se începe croşetura la degetul mic sau la arătător. Ca legătură în ­tre deget şi mănuşe se fac trei ochiuri. Fiecare deget se lucrea­ză în cerc, incercându-se din

în-când în când. După ce se ter-

fină de croşetat, în alb, gris des­chis sau beige, culorile care se potrivesc mai bine toaletelor. Şi o croşetă no. 0. Pentru mănuşi

numărul 6, se începe cu 11 de ochiuri, asta înseamnă că se fac 11 de ochiuri, care apoi si îm ­preuna, în cere. Rândul al doi­lea se suprapune: ochiurile sunt

până sus, unde ochiurile tre- buesc îndesite.Unde s’a început degetul cel

mină degetele, se începe reverul, care, obicinuit, se face de 10-14 cm.

Modelele pentru, revere sunt cu totul diferite de cele pentru m ă­nuşe. Cele mai indicate sunt o- chiurile mari, combinate cu p i­cioruşe.

Din aţa care rămâne se poate croşeta guleraşe pentru rochiţe uşoare de vară, sau şerveţele. Mijlo! se croeşte din linon sau

din batist şi se croşetează de jur împrejur. Desenele noastre în fă­ţişează asemenea modele de şer­veţele. Fig. 1 înfăţişează un tri- unghiu foarte uşor de executat, numai din lanţ. Fig. 2 se com­pune din ochiuri şi picioruşe, iar cea de a 3-a înfăţişează ju-

Urmăre din pagina 30

Schiţa noastră înfăţişează un pardesiu de voiaj beige, care prin garniturile sale ti- ghelite, dă un aspect şic şi sportiv în acelaş timp; apoi un tailleur englezesc, care prin croiala sa sportivă re­prezintă ultima noutate. F făcut-'-din rod ier albastru în­chis.

O rochiţă uşoară de vară e acera din ep.»uge în dungi albastre şi al. . hună pentru orice ocazie, având ca garni­tura vm guler de pichet, şi dupa plierea noastră, nu treime si* lipse.i.scă din gar­deroba n5̂ í unei llegante. Trehae să ai cu tine cei pu­ii n o ro; hie <îc. Mufă, Tafta împrhv...ut « ti fio* Í uniri, cu o croiala originala de mâ­neci şi cu camelii primăvă­ratece la gut, dau o combi­naţie tV ricitîiModa |»i|amaieioi, atât de răsp, iidih'i aula uecut, pă- leşie. in in in locul ei .se u:i costum de pla­ja, albastru eu a lb ; cu pele­rini ¡a M ,1 .»chip-t iiOastre. dăinr i Mjul'.d î031 sunt croşeu,i< . ..ti |»rrh.ndi'; cor­doanele : poartă mult şi sunt u ii- ii. ,0 sau t'oiiite lat. ‘’¡iiţit.: .v¡,ut a- sortate ia toai. . 4 • i c.,.!.; mai şic suni cel*' i;i ¡u va.,'rome mari. in-, aiţăai.ni.--, ,• sim­plă, dar tan .» i-i..■» pen­tru seară: lac alt; u,atase. Şi înr ‘cvâ, .stimai d nă

• c a i ' i ! ie bună !

mătatea unui guler sau unei feţe de masă. Fig. 5 înfăţişează acelaş model, la care însă s’a mai cro­şetat un rând. Bine înţeles că a- ceste croşeturi devin mai-atrac­tive după ce sunt spălate şi pu-

chee rândurile, deci la rândul 9, 10 şi 11, din aceste ochiuri înce­pând să se formeze degetul cel

WV V»

ţin scrobite, şi încă jilave se prind în ace cu gămălie, până .se usucă. Apoi se calcă cu un fier cald.

No. 385 _ R. I. — Pag. 31

„C e bine e, pare cu 10 ani mai tânără decât e...

astfel vorbesc femeile despre acelea cari au reuşit

să-şi menţie t inereţea tenului în c iuda an ilo r, com bă­

tând duşmanii lui de moarte — zbârc itur ile . Răsplata

îngrijir i i tenului este frumusefea şi frăgezim ea lui.

ngrij ind tenul Dv. cu cremele Richard Hudnut, e p i­

derma Dv. va deveni fină, catife la tă , fragedă şi se va

men|ine tânără , astfel cum a lăsat-o natura. Prepa­

rate de maeştri în arta cosmeticei, cremele Richard

Hudnut sunt favorite le elitei din New-York şi Paris,

unde succesul înseamnă un merit real, incontestabil.

R I C H A R D

n ilD llU TPentru 20 lei putefi obfine o cutie specială cu eşantioane Richard Hudnut

Tăiaţi cuponul de mai jos, trim iteîi-l prin poştă împreună cu 20 lei în mărci poştale pentru porto şi am balaj şi re­prezentantul nostru din Bucureşti vă va expedia o cutie conţinând 3 tuburi de diferite creme Richard Hudnut pen­tru îngrijirea tenului, trei plicuri cu pudre d iferite Richard Hudnut, un carton parfumat cu minunatul parfum Richard Hudnut. Aceste eşantioane mari vă vor convinge că p ro ­dusele Richard Hudnut sunt excelente.