10.11.2015

-hipoacuzie uşoară – pierderea perceperii sunetelor până în 20Db;

-hipoacuzie moderată (medie) – pierderea perceperii sunetelor până în 70-80Db;

-hipoacuzie severă – pierderea perceperii sunetelor până în 90Db;

-hipoacuzie profundă – pierderea perceperii sunetelor până în 110-120Db, valoare la care sunetele nu mai produc senzaţie de auz, ci de durere.

Impactul deficitului auditiv

Funcţia specifică analizatorului auditiv este aceea de a analiza seriile de sunete, care sunt purtătoare de informaţie. Este vorba de limbajul verbal, cel responsabil de exprimare a cunoaşterii. De asemenea, limbajul are şi funcţie de reglare, autoreglare, socializare. Deci, comunicarea verbală dobândeşte o funcţie deosebit de importantă pentru individ; în acest caz, este de aşteptat ca repercursiunile deficitului auditiv să se manifeste asupra individului.

Repercursiunile surdităţii de transmisie, hipoacuziei de transmisie dobândită în copilărie

Acest tip de deficienţă se referă la sunetele de intensitate mică şi medie.

În cazul acesta, este de aşteptat ca persoana cu deficit să perceapă o bună parte din lumea sonoră.

În acest caz, în viaţa copilului, se interpun perioade în care el aude destul de bine, cu perioade în care intervin blocaje. Dacă unele cercetări scot în evidenţă faptul că nu ar exista o influenţă negativă, cele mai multe dovedesc că această audiţie fluctuantă are impact asupra achiziţionării limbajului, aceste probleme fiind asociate, pe termen lung, cu lentoare şi uşoară subdezvoltare intelectuală, dar şi cu ...

Studiile dovedesc că dacă au fost afectate funcţiile auditive încă din primii ani de viaţă, au fost afectate diferite laturi ale limbajului (bogăţia vocabularului, sunete şi vocale rostite la început, înţelegerea, expresivitatea, etc.), dar şi memoria auditivă şi deprinderile de ascultare.

Unele studii că o pierdere de auz de 15-20Db afectează capacitatea copilului de a asculta, de a discrimina sunetele în timpul jocului; pe lângă întârzierea în dezvoltarea fonologică, apar întârzieri în dezvoltarea limbajului. Măsurându-se sintaxa acestor persoane, s-a constatat că au un număr relativ redus de cuvinte şi propoziţii simple. Raportat la normal, întârzierea dezvoltării limbajului este de 2-3 ani.

În clasă, aceşti copii au greutăţi în înţelegerea celor predate, întrucât pot interpreta greşit întrebările, dificultăţi de exprimare, etc; structurile sintactice, formele verbelor, formele de plural sunt mai greu însuşite şi de stăpânit.

Datorită acestor aspecte, inclusiv relaţionarea lor cu mediul social se stabileşte cu greutate; ei apar să fie mai retraşi din viaţa socială, nu se implică; sunt mai puţin atenţi, mai puţin motivaţi în învăţare; prezintă o dependenţă mai mare faţă de adulţi.

Studiile realizate pe un grup de copii de 5-6 ani, care au avut otită, în raport cu mamele lor: mai agitaţi, mai distructivi, mai neatenţi.

Când astfel de comportamente şi atitudini apar, adulţii au tendinţa de a fi mai directivi şi mai restrictivi, relaţia cu copii cu astfel de probleme fiind încărcată tensional.

Cercetătorii scot în evidenţă faptul că, în acest caz, sunt influenţate toate frecvenţele sunetelor, conducând la afectarea sunetelor pe toată gama de frecvenţă, mai puţin la distorsionarea sunetelor.

Este de luat în considerare şi pierderea de auz uşoară şi medie; se procedează la protezarea auditivă, pentru a ajuta copilul să perceapă corect sunetele vorbirii şi să aibă constanţă în perceperea vorbirii.

Repercursiunile în cazul deficienţei de auz moderate (până la 60Db: sunetele purtătoare de informaţii, comunicarea verbală, conversaţiile, majoritatea sunetelor din mediu, etc.)

Se remarcă o slabă orientare în mediu.

Cu privire la comunicare, apare o imaturitate a vorbirii, a vocabularului, a conceptelor; o pierdere a consoanelor finale; discriminarea vorbirii; achiziţionarea târzie a consoanelor contrastante; propoziţiile folosite sunt, în cele mai multe cazuri, simple; se foloseşte un registru limitat de idei pentru exprimarea gândurilor. Gândirea, la rândul ei, este mai limitată.

Consecinţele deficitului de auz mediu sunt destul de grave dacă nu se recurge la protezare.

În literatura de specialitate sunt prezentate liste de concepte la care copii cu acest tip de probleme întâmpină probleme.

Când copilul este protezat, se constată totuşi rămâneri în urmă la nivel intelectual-cognitiv; chiar cu proteză auditivă, când copilul este integrat într-o şcoală obişnuită, există zgomot de fond, interferaţii, care se suprapun explicaţiilor profesorilor.

În cazul deficitului de auz profund, este de remarcat faptul că efectele surdităţii profunde sunt, în mare parte neprevăzute în copilărie, devastatoare, depinzând de atitudinea familiei faţă de copil.

Trebuie menţionat faptul că nu toţi copiii cu deficit auditiv profund au un nivel scîzut în achiziţionarea limbajului, în învăţare, întrucât mulţi dintre ei, în funcţie de suport, pot să primească sprijin timpuriu (diagnosticaţi de timpuriu, protezaţi, etc.), astfel încât dezvoltarea lor lingvistică să fie susţinută de la bun început.

Cazurile în care dezvoltarea este periclitată sunt cele în care copiii apar în familii de auzitori, astfel că părinţii nu ştiu cum să procedeze cu copilul lor cu surditate. De asemenea, pregătirea slabă a părinţilor, lipsa posibilităţilor susţinerii intervenţiei, etc.

În aceste cazuri, copilul devine frustrat; nu poate să-şi comunice nevoile; informaţiile din mediu sunt restrânse la ce vede copilul că fac ceilalţi – învăţarea lui este restricţionată la mediul ambiant, la aici şi acum.

Afectiv vorbind, dezvoltarea este bruiată, întrucât nu relaţionează bine cu ceilalţi, ei neînţelegându-i nevoile şi evitându-l.

Chiar dacă copilul este inclus în şcoală, se resimt efectele nedemutizării şi ale ratării perioadei propice pentru achiziţionarea limbajului.

În unele cazuri, deficienţa de auz de natură neurosenzorială are repercursiuni grave asupra copilului, când ea nu este depistată şi protezată din timp.

În mediile sociale şi şcolare, copiii cu deficit auditiv au anumite particularităţi cu privire la capacităţile de a participa la activităţi (scris după dictare, etc.), fiind necesar un sprijin suplimentar din partea profesorilor (tehnici adecvate de a vorbi, de a scrie la tablă, etc.).

Când copilul este integrat într-o clasă de auzitor, este recomandat ca un coleg auzitor să repete informaţiile, pentru a se putea verifica informaţiile, înţelegerea mesajelor, etc.

Copiii cu deficienţe de auz pierd foarte mult din conversaţiile incidentale; dacă comunicarea nu se îndreaptă spre el, pentru a putea să se concentreze asupra ei, el nu poate să o recepteze.

Copilul deficient de auz are dificultăţi la trecerea dintr-un ciclu de şcolarizare într-un altul.

Deficienţa de auz şi

Modul în care se poate veni în sprijinul deficienţilor

Sunetul, din punct de vedere fizic, reprezintă o mişcare oscilatorie a unui corp care se produce la atingerea cu alt corp; din punct de vedere psiho-fiziologică, este definit ca o vibraţie mecanică, transmisă printr-un mediu elastic, provoacă senzaţii fizice şi psihice specifice.

Unele vibraţii au o intensitate supraliniară, având efecte nespecifice (nocive).

Din punctul de vedere al unor caracteristici privind viaţa de relaţie, sunetele pot fi privite sub patru aspecte:

-amplitudine (dizlocarea maximă a undei sonore sau a sursei vibratorii, punând în evidenţă calităţile sunetului, măsurându-se în micropascali),

-frecvenţă (numărul de vibraţii complete emise de obiectul vibrator, măsurându-se în Hz),

-înălţimea (o senzaţie subiectivă legată de frecvenţă, neexistând o relaţie lineară între aspectul sunetului şi senzaţia subiectivă),

-tăria (dependentă de intensitate şi de amplitudinea undei sonore; o percepţie subiectivă legată de intensitate; o creştere în intensitate determină o senzaţie de creştere în tăria undei sonore).

1Db = 20micropascali

Rolul adaptării şi oboselii

Adaptarea şi oboseala sunt doi factori care pot afecta calităţile sunetelor. Ele permit un anumit reglaj voluntar, dar, în general, oboseala are un rol negativ, întrucât scade sensibilitatea auditivă, apărând o inhibiţie de protecţie ce se poate manifesta printr-o surescitare excesivă, fiind uneori însoţită de reacţii explozive.

Dacă ne raportăm la înălţime, semnalul sonor poate fi identificat dacă acesta are frecvenţe medii; pe baza tăriei, dacă are frecvenţe joase sau înalte.

În zona sunetelor de frecvenţe joase sau înalte, recepţia intensităţii este la un nivel înalt; în cazul frecvenţelor medii, recepţia intensităţii este redusă.

Localizarea sunetelor este un fenomen al audiţiei binaurale, realizându-se mai uşor în plan orizontal decât în plan vertical.

Intensităţi ale sunetelor din mediu:

-foşnetul frunzelor – 0-20Db,

-vocea de conversaţie – 40-60-70Db,

-plânsul unui copil – 70-80Db,

-lătratul unui câine – 70-90Db, ca şi soneria unui telefon, etc.,

-etc.