PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI

DIDACTIC, UVT

PERSONALITATEA ELEVILOR CONCEPTUL DE PERSONALITATE

Persoana: individul uman concret

Personalitate:

- sens comun: însușire sau calitate pe care o poate avea cineva sau nu

- sens științific: construcție teoretica: structura organizata ierarhic, cu următoarele caracteristici:

a) globalitatea: ansamblu de caracteristici care permit identificarea unei persoane

b) coerența: un sistem funcțional de elemente interdependente (nu juxtapuse)

c) permanența (stabilitatea) temporala: ființa umană, în ciuda transformărilor, are: conștiința existentei sale / și / sentimentul continuității si identității personale.

PERSONALITATEA

Definiție după Allport: ”organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gândirea și comportamentul său caracteristic”.

PAVLOV: RAPORTUL DINTRE TIPUL DE

TEMPERAMENT ȘI ACTIVITATEA

NERVOASĂ SUPERIOARĂ însușirile sistemului nervos:

forța (energia): rezistența la solicitări a sistemului nervos

mobilitatea: viteza de consum și regenerare a neuronului

echilibrul: existând între excitație și inhibiție

Temperamentele (conform lui H. Eysenck):

Coleric: extravert, neechilibrat afectiv;

Sangvinic: extravert, echilibrat afectiv;

Flegmatic: introvert, echilibrat afectiv;

Melancolic: introvert, neechilibrat afectiv;

TIPURI CLASICE DE

TEMPERAMENT

- coleric: emotiv, irascibil, tendința de exagerare, foarte expresiv;

- sangvinic: ritmicitate și echilibru, bună dispoziție, adaptabilitate, nestatornicie;

- flegmatic: imperturbabil, inexpresiv, lent, greu adaptabil, puțin comunicativ;

- melancolic: lent si inexpresiv, fără forță și vigoare, emotiv, sensibil, neîncrezător.

CARACTERUL

etimologie: tipar, pecete (greaca veche) - referitor la om: sisteme de trăsături și stil de viață;

- două dimensiuni fundamentale:

axiologică, orientativ - valorică

executivă, voluntară (auto - controlul)

Definiție: este un subsistem relațional - valoric și de autoreglaj al personalității, care se exprimă printr-un ansamblu de atitudini - valori (atitudini stabile).

ATITUDINEA

exprimă o modalitate de raportare față de anumite aspecte ale realității

implica reacții afective, comportamentale, cognitive

când aceste reacții sunt într-un deplin acord - atitudini stabile

În structura caracterului distingem trei grupe fundamentale de atitudini:

atitudinea față de sine însuși (modestie, demnitate, orgoliu etc.)

atitudinea față de ceilalți, față de societate (altruism, umanism, patriotism etc.)

atitudinea față de muncă (perseverență, hărnicie, etc.)

TRĂSĂTURILE DE CARACTER SE

CRISTALIZEAZĂ ÎN ADOLESCENȚĂ.

Personalitatea unui elev:

- comportamente convenționale ('mască')

- situațiile neobișnuite - reacții ce exprima nucleul autentic și stabil al personalității în formare;

Educatorii trebuie să:

- asume responsabilități formative;

- creeze situații pentru ca elevii să-și cunoasca atât limitele (firești), cât și resursele;

- conducă la formarea unei imagini de sine echilibrate, a demnității, respectului față de sine și față de ceilalți.

FORMAREA ATITUDINILOR

implica metode și tehnici specifice:

- metode indirecte:

-învățarea bazată pe imitație,pe identificare, pe exemple, pe modelare, etc;

- metode directe:

comunicarea de tip persuasiv;

utilizarea pedepselor și a recompenselor.

(apud Dafinoiu, 2008, pag 64)

CONSIDERAȚII

PSIHOPEDAGOGICE

1. cunoașterea rezultatelor - rezultate intermediare = factori recompensativi

2. fixarea obiectivelor (stabilire de obiective intermediare în caz de scop îndepărtat)

3. utilitatea recompenselor și pedepselor prin internalizare:

- recompensa: motivație pozitivă

- pedeapsa: motivație negativă

- recompensa: externă: motivație extrinsecă

internă:motivație intrinsecă

APTITUDINILE GENERALE:

INTELIGENȚA

1.1. Definirea inteligenței

- singura aptitudine generală admisă

- calitățile funcționale ale sistemului nervos (viteza de operare, volum de informații tratate) constituie baza fiziologica a inteligentei

- ” aptitudine generală care contribuie la formarea capacităților si la adaptarea cognitivă a individului în situații noi” (Cosmovici, A., 1974)

APTITUDINILE GENERALE:

INTELIGENȚA

1.2. Istoricul masurarii inteligentei

- acum 2.000 ani - imparatii chinezi testau performantele inaltilor functionari

- examinarile studentilor de la Universitatea din Bologna - 1219

Trebuie facuta diferenta intre:

- testele de aptitudini - urmaresc potentialitatile - capacitate de a invata

- testele de performanta - o lucrare de control, de exemplu

Alfred Binet - primul test de inteligenta, la origine test pentru identificarea copiilor cu dificultati in scoala

- 1905 - Scala metrica a inteligentei

- introduce conceptul de varsta mintala - poate fi diferita de varsta cronologica

APTITUDINILE GENERALE:

INTELIGENȚA

APTITUDINILE GENERALE:

INTELIGENȚA

L. Wilhelm Stern . formula de calcul a coeficientului de inteligenta

C.I. = vârsta mintală/ vârsta cronologică ×100

C.I. = 100 - dezvoltare normală

C.I. = 70 – inteligența redusă

C.I. = 130 – inteligența dezvoltată

Limitele testelor de inteligență

- inteligența nu este măsurabilă în mod direct (se masoară comportamentele)

- nu pot face predicții în diferite domenii de viață

- C.I. nu are o valoare absolută

APTITUDINILE GENERALE:

INTELIGENȚA

Inteligența este abilitatea:

- de a învăța și profita din experiență ----educație;

- unei persoane de a se adapta unui mediu în continuă schimbare ----situații noi;

- de a gândi abstract (de a opera cu idei, simboluri, relații, concepte) --- gândire matematică și verbală; (Sternberg și Detterman, 1986)

ABORDĂRI RECENTE ALE

INTELIGENȚEI

Abordări recente ale inteligenței – aspecte:

- aspecte metacognitive – înțelegerea și controlul unei persoane asupra propriului proces de gândire (a-ți cunoaște punctele slabe și punctele tari, Nelson, 1999);

- inteligența se exprimă prin comportamente specifice de adaptare spre realizarea scopurilor (Sternberg, 2002)

- aspecte legate de un domeniu specific de cunoștințe ( inteligența nu mai e o aptitudine generală, Miclea și Lemeni, 1998).

INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ

În teoria inteligenţei emoţionale, Daniel Goleman (1995),caracterizează acest tip de inteligență raportându-se laînţelegerea sinelui și înţelegerea celorlalţi.

I.E. – abilitatea persoanei de a identifica, exprima și controla emoțiile.

Dezvoltarea I.E. stimulează încrederea în sine a elevului, comunicarea, curiozitatea și capacitatea de a relaționa.

INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ

Inteligenţa emoţională (I.E.) se compune din următoarele domenii distincte:

- identificarea propriilor emoţii trăite (a fi capabil sa numești emoțiile, să identifici cauzele emoțiilor, a diferenția între comportament și emoții);

- managementul emoţiilor (a fi capabil să tolerezi frustrările, să controlezi stresul, a avea sentimente pozitive față de propria persoană);

- utilizarea emoțiilor în mod eficient (a fi mai puțin impulsiv, a se centra pe sarcini);

- managementul relaţiilor interpersonale (a dezvolta abilități de înțelegere a relațiilor interpersonale, a comunica asertiv, a fi prosocial și cooperant, a rezolva conflictele prin negociere).